m». O 28 Aujust 1920 Py?.

R5VISTA i ï ï £ R A R ^ Şl ARTISTICA

A a p a r a t s

E . L o V l N B S C U

„CRITICE" V O L . . I fi 1 1

E D I Ţ I A I I

à L e i 8 . -

E D I T U R A Â L C A L A Y

S B U R A T O R U L REVISTA SĂPTĂMÂNALA LITERARA, ARTISTICA Şl CULTURALA

COLABORATORI : F . flderca, Gh, B r i e s c u , Ion Buzdugan, Luca ton C a n g i a l e , Al. C&zabas? G. CaJr, Gh. Cornea , Maria Curatati, Ludovic Dauş, N, Davidescu, V . Deme­trius, A. Dominic, Alexis V. Oraculea, Victor Ettimhi, Elena F a r a g o , Ion San-Glorgfu, km TO. George , Otilia Ghibu, I . Gorun, 6 . Gregorian, M. I o r g a -Ieşea, Igno tus , D. Iov, E . Lovinescu, M. Lungeanu, N. Mlhàescu-Nigrïm, Virgiliu Moscovlcl, R. Mesoni, Constanţa Marino-Moscu, H. Mândru, Lfviu Marian, Claudia Militati, CorneISu Moldovanu, G. Murau, D. Nanu, C. Nani, Ramiro Ortiz, Maria Punt i l e , Hortensia Papadat-Bengescu, m. pascami , I . Peltz , ion Pillât* AL Popes eu-Te legt , Drago? Protopopescu, I. Petrovkl , Al Rally, L . Rebreanu, Eugen Relgls, Marcel N. Romanesco, G. Rot ic i , RI. Terz lman, H. Sanielevki. Alexandrina Scurtu. F . S irato, G. Silvhi, Barbu Solacoiu , Al. T. StamatiadV 6, Stratoiat, Caton Theodorian, n. Toma, Ada Umbră, T. Viano, L C. Vlssarîon.

ABONAMENTE : UN AN LEI BO = ŞASE LUNI . . . . LE) 3D

Feutre in«4)fteri, preofi f i stodenfi UN AN . . . LEI 40

P R E Ţ U L U N U I E X E M P L A R I L E U

i B O R A T O R U L se fiteste de vtazare la toate Hbrirflfe şl cWofcu. rite de alare dm Romania Mare

HOtasmtmtofe s« primesc la Libràrio Alcaley £ Ce. şi te admintstrafic

MMfetrtrattt: Strade Mrrmiar 14 - B U C U R E Ş T I -

Ifenwscmate, cet eepo&denţa şi sckUnbol p e tot t i A m d v e r i i se ver triam* pe «dţeto é4*ù S . Lovinescu, la FUttccn*.

SBURÄTORUL R E V I S T A L I T E R A R A , A R T I S T I C A Ş l CULTURALA

Director : E. LO$f l 'NÇSCU

R E V I Z U I R I L I T E R A R E

I

Literatura poate avea o acţiune determinată asupra spiritului public. Critica o cercetează, exagerând-o sau trezind reacţiuni fatale. Luând o atitudine militantă, se cla­tină între afirmaţia generoasă şi negaţia încomprehensivă. In faţa noutăţii, îşi urmează instinctul în cele dom di­recţii posibile şi contradictorii. Nu e o critică statică ci dinamică. Se entuziasmează sau se revoltă ; se adaptează sau se emancipează. Scoţându-şi raţiunea existenţei dia literatura, i se pare totuşi că o conduce. Uneori o ex­ploatează chiar în beneficiul unei doctrine proprii. Acţiunea critică a lui C. Dobrogeanu Gherea, de pildă,. a fost oneroasă literaturii ; în loc să o "explice şi să o .fecundeze, a stors-o de forţe, deformând-o,, în folosul unei elabora-ţiuni teoretice fără legătură cu arta.

Critica sincronică literaturii îşi are deci miragiile şi primejdiile ei. Ne putându-se pune la adăpostul suggestiilor rremei, nu e nici obiectivă. Noutatea impresionează. Având aceiaş sensib Sitate, are parţialităţi şi admiraţii ex cesive : nu dintr'un calcul, ci dîntr'o uniformitate de simţire. Cu cât o operă se armonizează mai bine epocii, cu atât e mai expusă revirimentelor. Nu numai atât. Pe lângă concordanţa sentimentelor, se mai adaugă uneori şi con­cordanţa intereselor. Pe lângă operă mai e şi omul. Suntem înconjuraţi de imponderabile. In jurul unui scriitor se pot cristaliza deci prestigiÇpecare nu le îndreptăţeşte nici o calitate durabilă* Atitudine în viaţă, curs de împre-

jurări, cointeresări sentimentale sau comerciale, totul ridică ttn merit real până la potente inadmisibile.

Intr'o epocă, de altfel, sceptică şi feroce, se crează astfel valori şi fetişi, în aprobarea sau tăcerea noastră Indulgentă.

* * *

Una din nedumeririle criticei viitoare va îi, de sigur supra valorificarea operei d lui I. AI. Brătescu-Voineşti. Zilnic şi din diferite părţi adeseori contradictorii, se adaugă alături de numele lui şi calificativul de „marele nostru prozator". Niciodată un adjectiv nu mi s'a părut mai antinomic. Adjectivul nu trebuie să fie nevasta legitimii a substantivului ci amanta lui. Să impresioneze ; nu sa şi contrasteze violent.

D. I. Al. Brătescu-Voineşti e un talent,—dar un ta­lent precis şi limitat. Nimănui nu i se poate trage cadrele cu mai multă uşurinţa. Duioşia şi delicateţa plac şi emo­ţionează ; sunt însă calităţi secundare. Lipsit de darul de a eşi din sine, şi deci de a crea obiectiv, lovit de o tragica sterilitate, lipsit chiar şi de invenţie verbală şi de stil, d, Brătescu-Voineşti e un miniaturist. Repetàndu se în fiecare nuvelă, poate crea o atmosferă; nu poate da însă impresia mărimii. E singura impresie pe care i o re­fuză talentul lui minor şi diminutiv. Dulceagă, delicată şi lirică, literatura lui e de măsuri atât de mediocre în cât nu i se poate aplica, prin nici o latură, atribuitul măreţiei. E negaţia ei energică. Că s'au găsit contemporani cari să-i acorde calificativul de „mare", va părea mai târziu o ironie nemeritată. Literatura d-iui Brătescu-Voineşti n'a pretins niciodată să ne dea mai mult decât ne dă. I se aivine această dreptate.

Deasupra criticei sincronice, se suprapune critica tar­divă a revizuim valorilor, într'o perspectivă mai îndepăr­tată. Critica mai iese din primul contact cu opera de artă : contact violent ce deformează. Anii răcesc entuzi­asmul ; împrăştie însă şi o lumină mai uniformă. Ne în­flăcărăm mai puţin ; înţelegem mai bine. Pierdem in

SBURĂTORUL1 2 4 3

^«abilitate; câştigăm în siguranţă şi pătrundere. Din .remica, critica devine statică. Nu e o armă de luptate

-.rviciul unei formule noi, ci un instrument optic de preeiziune. Pentru a-1 întrebuinţa trebuie însă ca scriitorul - . şi fi luat o formă definitivă şt să se fi pus între dânsul

noi un spaţiu. O astfel de critică *nu se opreşte asupra nănuntului, ci îmbrăţişază totul.

Intre opera d-lui I. Al. Brătescu-Voineşti şi noi e destul timp. Scriitorul nu şi-a lăsat totuşi pana. Ar putea fi deci capabil şi de alte evoluţii. E un punct ce trebue luat în consideraţie într'o revizuire.

în Viata românească delà 1 Martie 1920 găsim .ultima încercare literară a d-îui 1. Al. Brătescu-Voineşti, intitulată Rătăcire.

Scriitorul ne povesteşte viaţa lui Scarlat Delureanu, ..un om închis, căruia nu-i plăcea să intre în legătură cu fitecine şi trăia retras". E deci din rassa eroilor lui pre­dilecţi.

Singuratic şi ursuz, boerul Delureanu rămăsese holtei deşi avea 4 0 de ani. Numai în urma stăruinţelor lui Conti Andronache, Scarlat se însura cu Marta Helmer, fata unui farmacist. O fiinţă minunat de bună ; o căs­nicie ideală. Aveau să aibă un copil. Din facere muriră însă şi mama şi copilul, iar bietul Scarlat înnebuni.

De unde cunoaştem oare povestea flăcăului tomnatic ce-şi găseşte o târzie fericire, curmată repede de moartea ierneei şi de înnebunirea lui ? De unde cunoaştem pe Scarlat, pe Marta şi pe C o n i Andronache ? — Chiar din ii. !. Al. Brătescu Voineşti. Scriitorul se plagiază. Scarlat Delureanu e Pană Trăsnea, Conu Andronache e Mano-lache Moldoveanu, iar Marta e Eliza din Pana Trăsnea Sfântul, în care era totuşi un alt relief şi o altă putere de emoţie. Uniform şi egal cu sine în toată opera lui, d. Brătescu-Voineşti nu mai are nici invent a anecdotei. In tipare ce i-au servit, vrea să toarne palide duplicate literare, fără viaţă şi fără originalitate.

Rămâne să vedem acum invenţia stilistică. «Terminasem mai de vreme decât credeam procesul,—

astfel îşi începe scriitorul povestirea — care mă adusese

în acest oraş de provincie. Tren să mă întorc în Bucu­reşti n'aveam decât a doua zi dimineaţa ; propunerea unora din confraţii baroului local, de a mă duce cu ei la club, nu mă ispitea de loc. Era o vreme încântătoare de Septembrie, cu un cer de un albastru-vioriu, în care e t c . " .

Model de stil şi compoziţie pentru uzul şcoalelor de ambe sexe.

„Ar fi fost o crimă (!!) să mă inch d pe o astfel dè vreme in fumăraia clubului", adaugă cu apiicaiiune scriitorul...

Ajunge.

Cred deci că despre d. I. Al. Brăf-cscu-Voineşti se poate scrie definitiv, fără teama evoluţiilor viitoare şi a desminţirilor posibile.

E. LOV1N5SCU

T E L E P A T H I

U M B R A

D e ce eşti trist ? Au ca nădejde scumpa Ce fericire a murit în t ine De p a r c ă stau înt inse să se rupă A inimi întinse coarde ? — Cine Ţi-aduse-o ves te rea ? Au c e te doare ?

Cu pasul lin, o umbră călă toare S'opri la pragul tău, — şi te-a învins \ S'apropie încet, pe nesimţi te . . . Şi cum te laşi în vă lul ei cuprins Ţi-e drag, visând deştept , s'o s e m u e s ţ | C'un sol picat din lumile ce reş t i .

E'n doruri le tale ne 'mplinite T o v a r ă ş a din u r m ă ce-ţi rămâne . . . Cum te pr iveş te lung, îndurerat ! Vezi ? genele i resfrânte-au l ă c r ă m a t -

SB URĂTORUL' 245

T e 'nlănţuie în braţele-i s tăpâne, T e s trânge, te sărută înfocat C u m îngerii sărută doar în vise... Şi tu o 'ntrebi nedomirit , m i r a t Şi t remurând : „au c e mi s'a 'n tâmp lat" ? O S îngere ! ce doliu vii să 'mpaci ?

D a r ea pripit răspunde : «taci, oh... tac i !.. Nu c e r c e t a în propria-ţi durere. Indur'o fără-a spune un c u v â n t : E par tea ta de osândă pe pământ . Mai mult nu m ă 'ntreba ! Ci fă tăcere , In gândul tău s ă cadă văl de s eară . Ca 'n cetăţuie 'n tine te zideşte, î n c h i d e ochii, lumii din afară , C ă de-ai vedea-o bine,—chinul creş te* .

Şi umbra iar pe frunte t e sărută , D a r gura s trânsă 'n finu-i a r c , — s t ă m u t ă . Simţi doar prin plete mâinile-i de floare Cum lunecă încet, mângâ ie toare Cu bine cuvântăr i i Dumnezeeşti . De ea tot mai aproape t e lipeşti, Obrajii tă i în sânu i alb se 'ngroapă, T e afunzi, te pierzi în farmec c a 'ntr'o apă, Căci ea cu drag, t e a c o p e r e , te-ascunde In mantia-i de păr ce cade 'n unde...

Şi staţi a şa : tu poate ameninţat D e năruiri neprăbuşite încă, Ea ,— s ingură privind cu-adevărat P r ă p a s t i a în fund, c â t e de a d â n c ă ! A r p lânge ,—dar e m â n d r ă şi e tare , T e ştie slab, şi tu nu eşti in s tare S ă afli tot: nimica nu-ţî răspunde. C ă c i tainele dureri s p r e a cumpli te Din noaptea lor să-ţi fie desvelite.

Şi iat'o... far 'a spune un cuvânt în m e r s sfios, c a pasul unei muze , Se nepărtează 'n negrul ei veşmânt Misterios ,—cu degetul pe buze !

Dureri neînţelese c e ne atingeţi Cu aripele v o a s t r e nevăzute Şi focul bucur i i lor ni-1 stingeţi ,—

Ce milostivă m â n ă v ă ascunde L ă s â n d u - v ă în v e c i necunoscute , D e câ te ori c e r c ă m a v ă oătrunde ?

D. NAN Hi

PE DRUGUL VĂRATICULUI ) Prin atmosfera j i lavă .bătea u.n jviânt rece dinspreMiaziţ-

iNoapte. Nori subţiri şl cenuşii se împânzealu, îimpinşiparca ide furtună.

— A dracului vreme! "scrâşni intr'un pocit accent rota&Vr-ìnesc ţun tânăr de vre-o douăzeci şi Câţiva de ani.

Innainta încet, ducând de căpăstru un cal mărunt şi jigărit, ce se proptea, aproape gâtuit în hani, .ţinând la; Vale o căruţă prea >nare pţentru ei, plină' cu boarfe şi tot felul de provizii şi miăru!nţişuri.

E r a pe şoseaua care 'duce de la "Paşcani, la Târgui-Neamţului. Tânărul şi calul ieşeau tocmai din pădurea domeniului Sturdza şi coborau spre satul ţigănesc zis. Motca.

— începutul lui Octombrie şi iarna a şi început să-şi arate colţii ! murmură tânărul. N'ai chip Siă miai por laeşti la drum c ă te şi taje vântul. Afurisite locuri şi afu­risită ţară. Nu ca la noi în Grecia. .Noroc de banii die aici... E i singuri mai încălzesc şi mai p n de urât.

Trase un biciu calului ca şi când ar fi vrut să se-rjazbune asupra-i de tot necazul ce-1 avea pe ^ară.

— Viaţă-i asta? De doi ani îmi târâi picioarele prifi <oolb şi noroaie, pe toate drumvrile. Mia coc vara, îngheţ iarna şi tot nimic, sau (aproape nimic. Pâinfe şi măsline m numai câţiva galbeni (strânşi cu sudoare! Cine a mai născocit şi asta, c ă se câştigă uşor gii Moldova? I Roti o privire împrejur; şi apostrofânndu-se : . i

0 Din romana! Dihonii

SBURĂTORUL' 247

— Mucezeşti Vianghele, caJ wn prost' iTotuşi atâţia, greci* ca şi tine, ptìuna burdaifuri de ppr. şi urcă. S tui, eşti nătărău, sau n 'ai inoroc, sau nu ţi-a, sunat ceasul.

Şi scoase o mjuriăturjă. M Născut (pe malurile iniărei Egee, fcxesout în: stnâin&ui'ft

ţmîpestriţatu şi poliglotă a porturilor, copil al foamjei şt mizeriei înfruptat din cerşetoriei şi expediente, sei îm|ţUnea cinci fini de când, fugind de armată, venise pe o corabie grească î a Brăila ca să se j^ ipăşească i a un negustor tte cereale la care pentru întâia oanăi a miâncat o piâin© m0t taină şi a strâns ceva (piărtăluţe.

Dar munca nu-i plăcea fugarului (din Grecia şi teu $ând ide libertate îl întrarip(a spre oi altă fiatai. De aceea,; într'o bună dimineaţă, piărăsise tot, c a s'oi ia razna spre inima Moldovei, despre cane anzise că e Iţaraj belşug£ui% pământul fiăgăduinţii din care s'au nutrit fugarii fanarului şi-au stors bogăţii cu nemiluita.

Aşa-i cântau visele copilăriei, Maniiăj-sa î i vorbise doar de un străbun Çdnstâritv căftănit „anare boer" în «zilele lui Moruzi-Vodă, — strjăbun a cărui urmă' .q [pierdu-se, - ţ îşi ipte câţi şi câţi pu i-a lăsate i Văioărându-se pentrju că an năînas lipiţi plămiântukii lor: _şli nu s'au dus fcle tineri gr i» piărţile Dunărei şi ale Carîpaţilor» Era! doar lucrtu. curQoscm^ — şi cine im vorbea ţa Greciaj? —fcăî în „Ţările Române" comorile cad de-a gata* şi că iroadele jpjăniiânntului se scai-tună xie sine în pungile străinilo{r, numai isjăi întindă, mjâani ' hrâpiăreţe după ce miai' înntâi aui legat bine Isnop. de mm-ţpiună (şi linguşire. Şi mai demult, în vremi jpicemice şfc de luptă împotriva păgânilor, câţi greci de-ai kii, sfcbimr

baţi în călugări, rifau strâns găleţi 'de Jaur, vanzäpd' >ţ$pţroş-tilör de români", surcele putrezite de rnoroaie drepft ascbui din crucea |pe care a (fost răstignit Mântuitorul,; şi cine> ştie ce oase drept mfoaştje din ftrapiul sfinţilor? ( ,

Şi câte nu miai cântau în gândul lui: de noroace •ăau

dite într 'o noapte, de fete de neam (mare răpite şi siluite, Jde căsnicii întemeiate cu (sila' sau prin prîmiă, sute şi mir de amferejurări pirielnice flămâinjziLor dătătoare ide belşug şi pile vestele. •

Ca jun contrast şi o îmnoldire 4-eînviau în ţrnjnteari! Uleie vieţei lui posomorâte de jptâniă 'atunci, în lastra vi­forniţă a nevoilor ,şi în jinceata şi [anevoioasa aaai^erf». a talelor.

De. mic cobai o. feustat din amiairiăcuinea viselor gplinite şi a apetiturilor isooditoiare. Atâtea flofte njăscuJte <fin Icheagul câtorva ani (de şcoală, din frecarea«u viaţa tu*> burtătolare a porturilor, — cu toate lupitele, înfrângerii*!^ beruşinările, înăpustiradu-se şi izbind, c a valurile, în «ifr-gul de peînvins al bogăţiilor acuminiate.

Ga sä se aţxrogţie luai bine ä'e ţefejşi săi se urce pe dig, în-fcotro iputuse el să-şşi îndrepte măi sigur paşii(dacă nu spre ta ra despre care auzise atâtea?... Oh ! şi pe nerăbdător era* Şip. adâncul taiăruntaelojr creşteau Iii el lăcomii inemfriânaie •tea o foame n&praznfciăf şi rea. aşa. că, ,— jîn ţara acestà à legendelor frumoase, — pe liâingă ihrană şi vin, inai visa; grecul să fie stăpiân, şă. a ibă floarea femeilor de îieapi1, să e ibă tia nume, un, ioc Sn boerkne |şi bani, mulţi bani. Nu-i va «putea sta nimeni knjpotrivă... ţhimeni ! Pentru aceasta avea |o Voinţa Rie fieri, o inimă stare. Va călca peste cei slabi, se va gudura, se va umfla, va fda din coate şi cu pumnii oi*' sa-şi facă mai (mult loc la 'soare.

Şi totuşi... După tòt soiul de încercări jşi îri ciuda socotelilor sale,

tìfcta îşi agonisise o mizerie de [piâine. Masa «ta: nepusă... Şji ti venea să radia' viăzându-se „mare negustor" cu o căruţă! tìrepft „dugheană" şi o mărţoaga de cal drept slugă.

De aceea blestemă ţara ce jîntârzia sări îm(pliheasc3! vteele: —

— Afurisită să f ie! Dar oamenii?... Dobitoace... vite încălţate ! Cer un p r e ţ si abia capăt jumătate, parcă mi-ar «reste 'marfa în mijlocul drumului. Bat'o holera die ţară;

Trecu iastfel satul Moţca, făcu la dreapta, apoi iar la idrejajpta şâ dădu în şoseaua, ,ca'n palma şi leu copaci uriaşi l^ feărg in i , îăcartă din jporuncalut .Vodjă Mihâ'lache.Sturiiza, geripuind de jos delà Ottmare jpritì valea Şiretului şi a Moî-tìWvei, ipâniă la vechiul ihotar al Bucovinei, sus la Cornuî-LftlWCei. ~\ '•'* • •' ' I { { I i ; i ; ' ' " j #

Printre răchitele şi stejărzi înalţi şi groşi Sntinzându-şî bătrânele ramuri pe d o u ă linii paralele' şi slrăjuind de-raproiape un secol pe tot lungul drumului, — Vanghele îşi Imţpr-osţp'ăta legenda lui Mihalache Sturdza chemându-işi «croitorul şi ţporunciridu-i din cerdacul (palatului său din d i s t e s t i : „Ei, bre, tot ieşti croitor... 'Ia vezi şi croeşte-ml ton fcîrum! de-aîungui ţărei plană'n Galaţi". A' <poruneît:Vod:ăl, şi. întei una nici două, cum) a ï îtăia cu foarfecile, a tăiat «rotitorul, şoseaua în direcţia arătată şi a ajuns mare în-jginer din voia unei glume saut aj unui'capriciu.

Să !fi fost el, Vanghele, atunci, la Vodă Mihalache Sturdza !

Privirile grecului sclipeau şi ţinteau înainte la şirul S e tease albe acoperite cu (drâniţă şi clădite an piatră ce se iveau la v r e o doi chilometri, ipe-o creastă de ideal,. cu nu-knjerpase şi largi cerdactiri die unde Vodă,' şi-a fericit sluga.

Parcul, cu stejarii de-aceiaşi vârstă ca si semincerlî ide pie şosea, se desluşea imediat la 'spatele palatului, domf-tfŞod, dintr'o lăture ai satului Cristeşti, peste întinsul larg

' ö l Văei ""de-a curmezişul teăreia Moldova îşi duce apele când liniştite şi limţpiezi, teândF vijelioase şi tarburi.

5BURÄTORUL' 249

— N aţi-o bună! scrâşnea Vanghete, — xui croitor! SjS fi fost eu la Vodă Miiialache cedaşi filajuns?...

; Cu nesaţ, cu furie privea la casele albe şi vesele ce se üestpriÄdeau ca nişte lumini din rugina. . parcului ce nu se despuiasfe î n e à Ut toate frunzele. Răsunau şoapte, cân­tece ca o muzică; îndepărtată ,şi imjuţă;, — şi ca un parfuxtì nedesluşit 'şi dulce veneau din adâncurile trecutului! Oh! viaţa, — viaţa ce-a trebuit .să fie în cuprinsul zidur^ioir, groase de piatră, acolo, pe creasta dealului, la Cristeşti !..,. J u r îmipreujr divanuri de lene ©rienială raţâţătoare şi caldă, - - jperini moi de, mătase cuprinzându-ţi şale!e ca nişte braţe, — ceşti, pahare şi filigene răspândind ^ o m e de 'băuturi şi cafele, — 'jocuri şî femei, râsete;'şi săţruştări,! mâini "căutând leneşe alte toâin^in vreme ce mireztnele Şurca din căţui pline cu mirodenii şi în (beţia fumului din nar­ghilele.

1 Lăutele şi chicotele au tăcu t , oamenii aii dispărut, dar au rămas zidurile neclintite îşi reci, prilmitoare tìe •oameni uoui §i ispitindu-î la'oUnouă viaţă,.

Diu ce a fost odată ce mai învie pâre în taina călmfăf-riîor şi în sclipirea ferestrelor tăcute şi închise"?... !Alte mu­zici?... 'Alte surâsuri?* noui cântece şi sărutări, cu ochi Ce se închid leneşi şi mfâinffi ce se «caută!? — ori, poate, pe cenuşa anilor morţi şi-a, în t ins liniştea pânzele, ca păian­jenii ţesând în colţuri de otlăi pustii?...

Casele tmjari şi albe stau nepătrunse şi reci. Din când. juiîcând norii în fugă asterai ipëtePeiiţmbră 'pe varul faţadei gi fcinguri stejarii parcului mai stau vjit .în (bătaia vântului. Oh, nu !... nu numai stejarii. Coloane de fum se năpustesc gi urcă din vârful ogeaguriîor, se îndoae, fee rup şi se îm--{pinăiştie c a măturate de coamia ruginie a copacilor. O tră­sură (cu patra cai ageri, Ipur-sânge, coleste înspre şosea j i ' trece ţcu o şuşotire veselă de zurgălăi {luând drumul R o r

BMmilui. — Boeruî ! E r a beizadeaua, coborâtorul străbunului care a dotor

Siit jşi pe care-1 invoeatse Vanghele, La zeci Ide pqşte Sur împrejur, pania {şi copiii, cunoşteau

figura marţială şi severă a principelui, fost şef fcte stat m a j o r la turci în războiul Crimeei, om' original, de^o pu­tere ajunsă proverbială, înalt gi cil ţinuta tnilitărească, teu o mobilitate ciudată' a ocMlor ascoditori şi aprinşi ş i «jare, ün jpfmă toamnă & (vieţii purta încă, podoabele unei tinereţi ce nu se da învinsă. Ö barbătfungă, mătăsoasa, de­t ta roşu Sclipitor îi î ncadra figura ca o văpae ce-i lumină obrajii. —

• Privindu-1, Vanghele Ziofhi simp ş i mai adânc în inimii oolţii ^Sâşietori lai geloziei. Muşcătura avea^toată ao1ânc£mjea

mizeriei din care nu' se tridicase, i a r sângele fănji ţâşnea plană sus peste priveliştea mjàrirei şi a bogăţiei, ipeste caii teu Euxgâiiâi , gSeste palatul? albi în care se abătea "din Când; în când beizedeau pienrtu o petrecere sau vânătoare, ea şi ipeste tot cuprinsul întinselor sale domenii zmăi|ân£Î! de la iun. capiat La cel'alt pământul ămbelşugat ţal1 Moldovei.

Buzele lui (avură un tremur. > — Bogat... De ce n'aşi fi şi eu?...

Şi începu sä se ocărască singur. Ce însemna întâr­zierea asta pe calea; vieţii în' iaşteptarea unei zile mereu în­depărtată... De ce?.. . Ca şi când ţanii n 'ar trece destul de repede, ca şi când puterile şi bucuriile tinereţii 'n'ar fi trecătoare şi-ar (putea stài se împlinească târziu ! Nu, nul. . I i Ida ghes dorinţele şi n'avea inimă! să «aştepte ca să-1 ä -ţpîuee amurgul pe druimi. Şi se gândea la atâţia alţii, .rău înzestraţi şi Cu apetituri miai tniarunte ca >el, dar cari, cu un zâmbet ori cu o izbitura de jpumini, au tear it de-odată din praful drumului in. străliicitiăl caleaşca,, îmbrăţişaţi de No-r o c —

Aruncă o (privire înflăcărată: şî ciudoa;să spre palatul ce atât de înverşunat îi răscolea sufletul, biciui calul şi în­torcând Ia stânga, intra' pte (podul de ne 'apa Moldovei fâ slând Ia spatele lui Cristeştii.

De-oparte ţşi de alta a râului, departe până*n albas-triul fumuriu al zărilor, se desfăceau şesurile netede ş; verzi ce se întindj idln ^oalai 'dealurilor ce'ncondeiază zarea Şiretului tşi pjuiă'n căci uleie. îndepărtaţilor munţi, cu pă­duricea din preajma Târgului-Neamţ în faţă, cu creasta Cetăţii-Neamţului, Văratecttlui şi Sihlei la unjijloc şi tu riaşa frunte a Ceahlăului i a fund.

Vanghete se opri. Puse dreapta streaşină deasupra ochilor şi priviriki

lui scrutară depărtarea. * Ogoarele apăreau în nenfârginirea lor netedă. Ară­

turile fărâmiţate şi negre trădau bogăţia pământului, iar afina Moldovei, c a o panglică de oţel, {şerpuia departe juj veidele fâneţelor şi în geana idâtor-va lunci. P e şosea, dinspre taunle, veneau cotiugiie cărăuşilor ducând scân­duri la Paşcani la gară şi ra re căruţe (pu coveltire, — iar |?rin lòìgoare. "ici şi colo, prin ţarini, (Care pâriă'n vârf în­cărcate ş i înjugate cu boi. unduiau ca nişte stoguri <*r fân şi de strujeni puse în mişcare.

Cu tot vântul rece şi vremea ameninţătoare, tăcuţi: şi liniştiţi îşi vedeau oamieniä de treburi. Drumurile ca şi ţarinile apăreau vii în penii greculuj. P e tşforile de pjăknânt a le ţăranilor date un (plug! întârziat răsturna brazde, iar, aproape de pod, în talbîa râulu^ cu ţpicioarele Sa ap/se, rece şi suflicaţi pâniăl maji sus de gemichi, băeţi şi

SBURÄTORUL' 25 t

igte treceam pietriş pain, ciur ^ i ' l încărcau pentru şosea.. Neveste ou tulpane negre ,pe cap, în caţaveici blăiiite şi bine strânse jpe piept îşi iveau obrajii învineţiţi tde bi­ciuirea îngheţată a vântujiui şi urcau spre pod, pe-o că­rare giodoaşâ, venind din Timişeşti. Râdeau nepţăsătoare de (vreme, în fustele lor albastre, ineondeiate cu roşu ş i qăjlcau niărunt şi iute, cu (picioruşele goale, ducâiidu-şi — Idupjă un vechiu obiceiu ial pjămantului* — ciuboţelele în Imlâini ca pe nişte (podoabe iprea scumpe sce~i păcat săi fie frământate degeaba.

— Desculţe! răspunse una din ele chicotind şi arti a,* vire poftitoare. ^ , ,

i— Dgsculţe ! răspunse una din ele chiœtândj şi arun-dând o privire grecului, ţ ;

— Păi nu'ngheţaţi? > ' '— •Nm! chiar de-o fi şi „omăt". Noi ducem la ţăVăj-

leală şi apa nu trece Vincolo (do „chiele". Hohotitoare se'mpSrăştiairiă pe pod. Dar grecul jpfrinsese gust de vorbă ş f l ispiteau ochi i

femeilor. Zise: . ; ^ ! « i — Cu una din] voi mfaşidk: în dragoste... :

• — B a c ă zău ! Steigere pie Hot* diavola "ri r ' J 1

r — Ce? strigă el ameninţător ş i făcu fun pas spreTeineL — I a c ' a ş a L . să te ştergi (pie'bot, repetă cea mai îw~

arăzneaţă, oprindu-se şi privindu-1 în albul ochilor. Vanghete simţi Ida i se turcă sângele în cajpi. Auzea*-

hohotul fcie râs' al celorlalte şi, îndârjit, se zburl ibătăios: — Acuş te... — Ce? îi tăia femeeia privindu-1 de sus, cu b îndrăjz^

neală trufaşă', cu coatele în lături şi pumnii pe şolduri* Vanghete tăcea. — Éî ce stai?... urmă ffeineea cu mânie, şi veni atât'

de iap'roapje de el încât Ili se amestecă suflarea. — Ei^ şi d-ta ! fcise grecul împăciuitor, şi se retras«?

pîuţin. , Dar îemeea îngrăimîădindu'i la marginea podului:

f f — Să-ţi ţii gura, aqa& ' • ' — Mai "domol, fă Mario, strigă! un cărăuş de pe-o: clâdărie de scânduri, — mai doirnol căi acuş umjple ber-nevicii. V

Cearta se spjarse în râsete işi i|Iume strigate, pte fcând. Vanghete, galben, cu o înfăţişare (pleoştită şi tmourandăU luă de dârlogi calul grâbindu-se s'o şteargă.

In sufletul lui era tun eloicot. E l , Vjanghele» Zioniitnfrâht de (cerbicia trufaşă a ;unei femjei. 'E l , care (năzuia! săi stjăw jpfaineascăî lucruri şi oameni! Auzea jvorbele şi râsetele ţărani lor solidari şi batjocoritor^ în Ifiaţa necuviinţei striăî-inului. Unul î n c e p u i să chiue şi glasul pocnea din ur ina .

ca airi biciu şi-1 plesnea 5n plin1 obraz1. *S e simţea micşoraţi nimicit. O ură haină, deznăd(ăjduiţă:, o uriâ nepfutiincioasăj şi laşă îl scotea din ï ire. Vedea, roşu, P a r nu avea cu­rajul să se întoarcă. II chinuia impresia că,' fuge ca un câine bătut, că to^i raid de el iîncepand. cu femeile. »

Doamne de-ar fj avui {putere I r - : i ( ! Câţiva paşi numai, până să iasă de (pe pod şi i se păru

Că nu^mai isprăveşte f ăcându-i. Dar r nu apucă'bine s ă se îndepărteze (şi iată că dinspre un bordeiu din d rea pia; al podarului, doi dulăi, unul ^alb' şi lăţos,; altul ciobănesc cu cerul gurii negru şi arătându-şi colţii, se repeziră la la el lătrând duşmănoşi. Pe el 51 (aleseseră, din toţi câţi treceau c a şi când şi câinii a r ţfi fost părtaşi la duşmănia; oamenilor. , i

ineejpu să dea cu biciul ca să se tapere, dar câinii îl încolţeau şi nu'! lăsau- Din urrnţăfglasuri şi fluerături îm-.boldeau jparcă străşnicia dobitoacelor. Vanghele da deznă­dăjduit !du biciul;, lua cate-o piatră de jos ca, s'o arunicie,

'Câinii se î'ndqpărtau puţin, şi iar se apropiau, ş i ia r oiciui înceinea să se învârte şi tlin inou se apleca Van­ghele să ia pietre. Tot {plecându-se îşi umpluse mâinele; de noroîu. Calul trezit parcă din slăbiciunea-i, ciuleai ure­chile, şe răzvrătea în hanii şi cât (pe ce sâ-i arunce că­ruţa !în şanţ. In sfârşit -tunul din câini fee plictisi şjî se întoarse spre bordeiu. Cel cu ceru gurii negru, mai hâir-ţăgos. lătra câte puţin tot miai de 'departe, şi amuţi în cele Bin ţurtriă

Vanghele răsuflă uşurat. Picuri mari de sudoare î i lunecau (pe-obraji şi .simţi nevoia să se descopere. Acum! nu mai simţea frigul umed jşi cântul . E r a lobosit» sjtfW greu, eşi ca un, nod îi sta în gâtlej.

Opri calul şi privi înapoi. Podul rămăsese tarait în urmă, cu nevestelejşi .cărăuşii

martori înveseliţi şi batjocoritori ai păţaniei şi umilinţei» sale. Nu se mai auzea ichicotitoarele glume, alţi (cărăuşii treceau, inlânând telegarii spre pod, în vreme ce câinii stăteau liniştiţi, cu capul pe labe, lângă t>ordeiul poda­rului. Nici un lătrat, nici o mânie de 'nicaerţi. Departe în albia râului aceleaşi braţe harnice grăbeau, să treacă jşrun-dişul prin ciur, aceleaşi care mişcau pe (ogoare stoguri de de fân ori' de strujeni şi ici ebiio^'alrel e pluguri răsturnau brazde întârziate. < ,

Priveliştea cu tot ce ă vea în 'ea ca mişcare, ca viaţă, ca Sfăgăduinţă, îi recucerea gândurile şîl stăpânea. Pie­rea pentru grec, nrimiţându-se, tot necazul îndurat. Bo­găţiile ţărei îşi deschideau zările- în faţă poftelor redeş­teptate. Intr 'o roată de loc. în mic tìar cu tot coloriliu-i 9e frumuseţe, asprime ş l socoteală, răsăreau î n oc tM*

SBURÄTORUL' 253

ìm pariglieli Zioni toate imfpulsurile vieţii de la noi, cu tot angrenaju-i de avuţie strălucitoare şi patriarhală, c u trâmfântările-i dar je , adânc stăruitoare, cu toată vlaga "bra­ţelor (pornite ia m'uncăl I n chibzuita şi neîntrerupta lußta a omului cu pământul. y

Din palatul alb ce se desluşea încă vedere! lui şii în care jar fi voit să domneasca străjuit de stejarii din parcul ce-işi sângera frunzele în toamnă, 'Vanghete îşi gonea is­piti to areie-i jgănduri pe tot cuprinsul şesului şi lacom, cu jind; îmbrăţişa ogoare şi oameni.

— Ajută-mă, Doamne. Aproape Inconştient făcu o • cruce. Privirile l u i ' î n s ă

aveau (strălucirea tăioasă din ochii păsărilor de pradă. LUDOVIC DAUŞ

Asi vres—

Aşi v r e a să'mbrăţişez cu drag pământul , S ă i s trâng de buza m e a învăpăiată P u t e r e a liniştită, minunată Din c a r e el şi-a întocmit irământul .

Şi să pr ivesc cu dânsul deodată Cum se hrăneşte 'n sânul lui avântul , Cum se deschide, palpitând, mormântu l , Cum c r e ş t e f loarea visului, bogată

Atunci pierdută* 'n cu lmea bucuriei Să râd vieţei c a un mugur c a r e îş i s imte v laga 'n rădăc ina t a r e

Şi trupul meu sclipindu-i armoniei L-ipsit de t e a m ă şi de întristare Să nu aştepte umbră, r e s e m n a r e

Ci 'ntraripări din diesmerdatul gliei...

ALEXANDRINA SCURŢII'

mwm

Casfapuf şi-a plecat ui) ran? Castanul şi-a plecat un ram. Şi-n mohorâta înserare, Sfios mi-a ciocănit în geam.

C e glas din alte lumi mă chiama 1 Sunt singur ; E târziu — şi'n juru-mi S'a 'ntins, despotică, tăcerea.. . Doar amintirea 'şi plimbă — blândă — P e fruntea-mi r e c e adierea.

. . .Ea vine taiuic pe alei Stropite de argintul lunii, Sub crengi c e tremură mai lin Ca fremătarea caldă-a strunii.

Precum un crin, înbrăţişat De vântul, beat de-a lui mireasmă, A ş a vibrează trupul ei

: In braţele-mi... Ca pe-o fantasmă O ţin, de teamă să n'o pierd... Cu ocbii 'ntreagă o desmierd ; Şi cum la piept mereu o strâng Aş vrea să râd Şi-aş vrea să plâng...

O, clipă asta de-aş putea S'o ţin o veşnicie 'n loc, Să simt mereu sub gura mea Carola buzelor de foc î

De-a pururi fără saţ să beau Din cupa neagră-a ochilor, Parfumul viselor c e mint Şi-al vrăjilor ce nu mai mor I

...Castanul şi-a plecat un ram Şi'n mohorâta înserare Sfios mi-a ciocănit în geam.

C e glas din alte lumi mă chiama ? VIRGÎL1U MO SCOVICI

D. NANU i

D'I. D. Nanu e uri poet de concepţie. In bucăţile publicate în colecţia Convorbirilor critice, iar în ultimul timp în a Zburăto­rului se cuprinde o gândire fină şi o sensibilitate poetică remar-

»

cabila-E o operă de maturitate care se pierde în colecţii ce nu se

mai citesc. Publicul cere poetului volumul care să-1 cuprindă în întregime. Nenorocul a făcut însă ca singurul pe care l'a tipărit, Nocturnele, să nu fie de cât o palidă operă de tinereţe şi de în­ceputuri literare.

O vinovată nepăsare lasă aproape uitate lucruri cari, strânse în volum, ar reliefa toate o foarte originală personalitate politică.

Dl . D. Nanu e o fire alcătuită din contraste. Dumnezeu se luptă cu Satan în sufletul său- O sforţare uriaşă e singura în stare să dea înfăţişarea liniştei acestui sbucium lăuntric şi perpetun.

Gândul nu e stăpân încă pe simţire. Voinţa încă şovăeşte. Ati­tudinea sufletească a celor mai multe poezii e îndoiala.

Viaţa palpită împrejur şi te chiama de pe înaltele piscuri pe cari în orele de calm sufletesc te ridici desbrăcat de pătimite de aci, de pe pământ:

Pe piscurile1'nalte e îns'aşa de frig-Şi numi răspunde nimeni O ! nimeni dacă strig! Diri stânca fulgerată, pustie, înegrită M'atrage nostalgia de humă înflorită

(Indoials)

Sprijinul moral nu vine sufletelor slabe de la voinţă. Eie simt totdeauna nevoia unui ajutor străin, dumnezeese. De la aceste stări psihice pană ia religiozitate nu e decât un pas-

Poetul D. Nanu, tălmăcind Psalmii lui David, cere în despe­rarea sa de modern ocrotirea lui Iehova.

Ia*mi sufletu 'n cucernica ta mână, Căci stânca şi tăria mea eşti tu.

(Psalmul XXXI)

Divlnitaiea e de multe ori surdă la glasul durerilor noastre. Cele .mai desnădăjduite chemări nu ajung până acolo Marhrici cu sufletul plin de tristeţea mizeriei omeneşti strigată Infinitului s'au întors tot la ce e mai pământesc în noi, ca la singurul leac al su­ferinţei.

Ne vine în minte marea poezie a lui Alfred de Vigny cu accente de sublimă descurajare şi de fierbinte compătimire cu umanitatea întreagă.

Lumea sufletului, singura nepieritoare, e isvorul mângâerii în clipele de părăsire. Pasiunile puternice şi adânci creiază acea viaţă lăuntrică ce se primeneşte întreţinându-se vecinie, iubirea e dintre acelea.

Gândirea filosofică se învestmânta în concretul simbolic al imaginii :

Gândul — pasăre de seară — Prin ruinele trecute, fâlfâind când trece iară, Ca re'ntoarsa rândunică la pustiul zid de piatră, Regăseşte părăsită, caldă încă, vechea vatră, Cuibul, straşina sub care două inimi s'au iubit

(Ce nu moare) Puterile sufleteşti mocnesc aţipite în aşteptarea momentului des-

lănţuitor. Clocotul lor atinge adâncimile, iar suprafeţele au nemişcarea apelor moarte. E caracteristic cum în aproape fiecare poezie ele Nanu apare tabloul concret, fizic simbolizând lucrurile de interior cari abia se simt. x

Uneori ai impresia unei bucăţi epice, alteori a unei mìci dramé. Elementul narativ predomină, pare câ înăbuşeşte pe cel pur cogita-ţional, dar în realitate îl ilustrează şi-l explică. E ceva din procedeul apologului, către care se simte atras poetul, a pildei, în stil mare pe care aproape ori ce poezie o cuprinde în opera lui Vigny.

(Sfârşitul în No. viitor) MIHAÎL IORGULESCU

Bibliografia, revistă lunară, promite să fie o publicaţie mai ales utilă. Azi chid mişcarea editorială a luat un avînt atit de îmbucurător, publicul are nevoe de o călăuză. Cine nu vrea să fie

-In curent cu ceeace apare pe piaţa librăriei, nu s'ar putea lipsi de cataloagele tuturor editorilor. Ca­taloage însă nu se mai pot face pe vremea aceasta săracă în hîrtie. Bibliografia aici intervine. Tot Ce s'a tipărit în curs de o lună, se adună în paginele revistei, încît Orice cititor îşi poate da seama

*d* ceeace ce-l interesează... Nu­mărul întîi însă e mai mult o pro­misiune. In afară de lista cărţilor

apărute în Iunie — incomplectă dealtfel — mai începe şi publica­rea unui catalog al tuturor lu­crărilor eşite în timpul războiului, atît în Moldova cit şi în teritoriul fost ocupat, — încercare foarte utilă, dacă va fi făcută conştiincios. Ar putea lipsi însă lista cărţilor străine, deoarece va fi totdeauna condamnată să fie prea puţin-.complectă ; deasemenea şi spicui­rile din reviste şi ziare, care, ne-glijînd lucrurile serioase, nu în­registrează nimic de valoare.

Cu stăruinţă şi muncă, Biblio­grafia e menită să fie de folâs-pentru cititori şi librari deopo­trivă, Z . V .

A N U L n

N o . 2

E e c f a r a p e n t r u toţi

:: MAGAZIN ILUSTRAT LUNAR s

SUB DIRECŢIUNEA D-LIH E . LOV1NESCU

I Sumarul I ' | a

Nedreptăţiţii şi favoriţii literaturii . E. Lovlnesca I Aşteptare (poezie) Alexandrina Scurta S Regina Elisabeta (nuvelă) . . . . • . Maiorul Gh. Brăesca Povestea Cucuiul > /. Dragoslav Civilizaţia Germană George Cornea Povestea noastră (poezie) I. N. Pârvnlesca Pe Şantier (schiţă) Andrei Branişte S. AMP. S. F. '300 L (schiţă umoristică) G. M. Vl&desca

khmmiisk se fie Ia Uklria  l C A U Y & Ct. Lei 8 8 pentru un an

„ \3 „. şease luni

P r e ţ u l u n u i n n m i r Xml *&*—

E D I T U R A A L C A L A Y

A A P A R U T :

6 . L 0 V I M 6 S C Ü

CRITICE V O L . I I I

S D I T I A I I - *

U S I I O

E D I T U R A A L C A L A T

r O L T I H E L B N O U T Ă Ţ I

I . P E T R 0 V 1 C I »

Amintiri universitare P r e ţ u l S JLISI

H»Ofrafla «Untvcmla» bocnlonescu S-sort, Str. Covici 14. — Bacurejt"