m. - UNIVERSUL LITERAR

C t i t o r i i PICTORUL BALTAZÁR

de N. PORA

II a m îna in tea ochilor şi acum, aşa cum l-am ştiut pe în tâ iu l cân tăre ţ în culori al mahala le i bucureş tene si tot deodată adevă ra tu l p remergă to r al p ic tur i i noa­stre moderne .

Gălbiuicios şi cam t ras Ia faţă, pocal tit, Bal tazár te a t răgea p r in l icăr i rea s tra­nie a ochilor lui de tăc iune şi p r i n t r ' u n fel ap roape neverosimil de bizar , în care cău ta să-şi l ămurească ideile, desfăcând în gesturi pr ip i te gândur i l e ce-1 canoneau, împânzindu- le în t r â m b e luminoase.

Nu avea p ic de a s t âmpăr , când pr in­dea să şi depene ideile ce-1 s t ăpâneau în mater ie de a r t ă şi cu o nelinişte de inspi­rat proslăvi tor al frumuseţi lor ar te i noa­stre s t răvechi , nu ma i pu tea fi opri t de nimic a tunci .

In atel ierul lui micuţ , însă inundat de l umina bla j ină a unei fereşti e largi, Bal­tazár , în t re odoarele de a r t ă veche româ­nească pe care le adunase cu o r â v n ă de fin ama to r şi pc care le iubea şi pă s t r a în t r 'o lacră neagră , dă l tu i tă cu u n meşte­şug u imi tor de art istul pr imi t iv , acolo, se s imţea la largul lui şi e ra ga ta să-şi sa­crifice până şi ceasuri le hărăz i te de lu­mina pr ie ln ică sp re a-şi sfârşi v reun ta­blou n u m a i ca să ţ i l ămurească , să-ţi dea pe faţă tot ce p u t e a să-ţ i dea, cu pr iv i re la anumi t e chest iuni de a r tă şi de stili­zare.

E ra un cunoscător al s t i lului b izant in cum pu ţ in i a m cunoscut. Şi p â n ă în cele mai infime detalii . Nu n u m a i în ce pr i ­veşte p ic tu ra îu sine. ci şi în t reg tezau­ru l de elemente de ornament ică , isvorîte s t â t d in s t răvechea a r t ă a în tâ i lor basi-lice ale Or ientu lu i , cât şi din aceea a ar­hi tectur i i monumenta le din întâi le veacuri ale erei creşt ine.

E rud i ţ i a lu i în a le ar te i b izant ine în ge­nere, pr insese s'o şi dea în vileag, în se­ria a t â t de in te resan tă şi a t â t de viu ur ­măr i t ă dc cei că rora li-era d r ag cit i tul — din pagini le ..Viaţii Româneşti" dela Iaşi, în ale cărei coloane, sub u n pseudonim, a publ icat a t â t ea luc rur i bune , ce s'ar cu­veni să fie s t rânse în t r ' un volum.

Lăsând deopar te unele din asper i tă ţ i le vreunor părer i din acele articole, privi­toare la cu ta re pictor sau sculptor cunos­cut, însă cu toatele formula te cu o ur­bani ta te nu tocmai obic inui tă multora, a-ceste pagin i de cr i t ică de a r t ă ale Iui Bal­tazár sunt închegate cu acelaş sent iment al f rumosului ce-i caracter izează şi în-treaga-i operă de p ic tor mare .

Un inspi ra t al paletei , în cel mai d rep t înţeles al cuvân tu lu i , a fost Abgar Balta­zár. Şi ir că un nemai pomeni t înbină tor f.l nuan ţe lor contras tante , p â n ă Ia acel grad ele intuiţ ie inst inct ivă a tonului pr i ­mitiv, ca şi a celui compl imenter nece­sar pen t ru cu ta re nuan ţă , încât Ia lucru ţi s-e părea că pensula lui rupea din valorile pr imi t ive tonal i ta tea nouă, la care a jun­gea luând din două, trei tonuri , n u a n ţ a voită, eu o iujeală u imi toare .

Bogăţia colori tului din toate pânzele, a tâ t de puţ ine la număr , r ămase pe u rma Ini Baltazár , lămuresc şi tcehnica grozavă I ic tura lă 2U care se j u c a acest meşter is­cusit care nici nu văzuse s t ră ină ta tea .

N 'apucase să vază nici un muzeu . Le colindase, însă, caleidoscopic, pe toate, în lungi ceasuri de aplecare pe pagini le mo­nografiilor mar i lor ar t iş t i şi ale mari lor colecţii de a r t ă din a tâ t de boga ta biblio­tecă a „Funda ţ ie i Carol I", unde ne vei-deam mereu.

Insă în mai toate p ic tur i le lui, Balta­zár a pus acea că ldu ră în execuţ ie , ce-ţi deschide, în fiecare d in aceste unice tezau­re p ic tura le , adevăra te perspect ive în i-nima na tur i i .

In toate aceste schije simţi p reocupa­rea ar t i s tu lu i pen t ru înperecheri le bizare de tonur i . Uii verde pu te rn ic , ap roape al­băstr iu, a lă tu r i de un galben roşiatic, ca acela al vişinei pu t rede , aş te rnu t pe un ga id de scândur i , în perspect iva nesfârşi­tă a unei ul icioare de chinovie se a rmoni ­zează deplin.

De aci nota aceea originală, cu ca re i-au a t ras şi cucerit p e toţi , lucrăr i le lui .

Bal tazár avea un cult al tonuri lor pr i ­mare, îşi dădea perfect seama de acea­sta şi în „Despina Doamna", u n a din cele mai bune compoziţ i i ale lui, ca şi în s tră­lucitul t r ip t ic „Făt-Frumos" — inspira t de baladele şi poveştile popula re , ar t is tul descoperise aceeaş a rmonie a tonur i lor vii, făuri toare de nuan ţe fericite, na tura le , al­cătuind astfel adevă ra t e splendori de a r t ă decorat ivă, în evocări cromatice fără de seamăn.

Din t r e celelalte minuni de compoziţie, r ămase pe u r m a acestui începător de noui cărăr i îu a r t a noastră , t rebuesc amint i te şi acele două mari pânze „Mo{oc" şi „Lu-mânărică"' , ambele insuflate a r t i s tu lu i de pa t ine le lui Costache Negruzzi .

Pentru cel dintâi , Bal tazár , cu impre-sionanta-i viziune plastică, pr insese cl ipa în care vic leanul Vornic Motoc, se sbatc

fn bra ţe le slujitorilor, ga ta să fie aruncat peste pa rmac l âc . în mâinile mulţimii răz­bună toa re . Pe ch ipu l bă t rânu lu i dregător învechit în rele, f lu tură întipărirea uM-, mei invocări adresa te lui Vodă Lăpuş-ncanu :

— F u sunt bocr mare , ei sunt nişte proş t i !

Ia r în zâmbe tu l c rudu lu i Domnitor ci-, testi v.-rba-i nemur i t ă de marele scriitor, al vechimei :

. .Proşti, da r mul ţ i !'' Şi p u m n i i încleşta ţ i se pregătesc la poa«

lele zidului , să lovească pe unehiaşul ne­putincios şi mâin i desfăcute ca ghiarelc unei most ruoase h idre cu sute de capete, îşi desfac ghiarele, ga ta să-1 sfâşie....

î n t r e a g a mişcare ş i . t u m u l t u l acestei vi-siuni sanguinare ni le-a închegat cu dd--mirabila-i intui ţ ie p i c tu ra lă şi cu nease-muita- i fantezie Bal tazár , sub puterea de vraci a mare lu i prozator moldovan.

Şi în ceala l tă compoziţ ie amintită si păs t ra t ă pare- se cu o grije demnă de şu­voiul urt ist ic de care a fost concepută-în „Lumânărică'', p ic torul acesta marti si cuj şcoa'.i mică — în sensul absentei oricăror] îndeletnicir i şi facticităfi datorite Aeadej miilor sau mari lor atel iere d'aiurea — i r ămas sub pu te rea aceluiaş geniu tutelar al l i te ra tur i i noastre . j

Ceeace te isbeşte, însă, în oricare ditjj aceste compoziţ i i ale pictorului cari d 'abia împlinise 29 ani, când a încremej nit de veci, esie uşur in ţa . îndemânarea de mare meş ter al paletei cu care îşi afli cadrul t rebuincios fiecăreia din ele. j

* I

O a l tă notă caracter is t ică a acestui tem perament de ar t is t cu adevăra t rar esö dragostea fără marg in i pu r t a t ă tuturoi vestigiilor de a r t ă veche românească. Atij de depar te împingea ar t i s tu l evlavia acea! sta fată de nobilele semne ale sufletuht românesc în ar tă , că, adeseori, nu ma ţ inea seamă de nimic, că lcând în picioai şi l iniştea şi s ănă ta t ea lui, bătând ia muri ap roape neumbla te şi închizâncuM în vreo schimnicie, spre a-şi umple si fletul de niscai f rumuseţ i de artă naţii nală.

In acest fel, adânc ind tot mai mult b< tratele isvoare ale artei noastre naţional a junsese să-şi c lădească planul unei îl tregi act ivi tă ţ i în acest sens, pe terna clementelor necunoscute încă şi în mu par te descoperi te de el, în necurmatele*

UNIVERSUL LITERAR. - 403

peregrinăr i p r i n mănăs t i r i le şi satele noa­stre dela mun te .

O în t r eagă serie de desenuri , adevă ra t e bijuterii de a r t ă s t răveche, adunase pe ne­numărate planşe, m u n c i n d cu o r ă b d a r e ile Benedictin, copi ind pe încetul elemen­tele caracter is t ice , aecesate unei vaste lu­crări a sup ra vedici noas t re p ic tu r i bise­riceşti.

Fn tu s i a smu l lui pen t ru aceste comori de a r t ă expuse peiri i s igu re 1 ) , nu mai cu­noştea marg in i Şi tot deoda tă nu-şi mai putea p u n e frâu amărăc iune i , văzând pă-răginirea în care e rau lăsate asemeni lo­caşuri, demne de a l tă soar tă în orice ţ a r ă civilizată.

Mai ales că văzuse începutu l unei lu­crări de repara re a acoper işului unei m ă ­năstiri cu olane ro tunde , a t â t de uşor sparte de g r ind ină p r in asemeni paragini.

Iar d rep ta tea acestui entuzias t a p ă r ă ­tor al sfintelor noas t re lăcaşur i s t r ăbune , este peiTect înd rep tă ţ i t ă : acoperişul mă-năstirei Hurez i era a p r o a p e în în t reg ime zobit a c u m doi ani , şi a p a îşi împl inea în pace opera de nimicire a unor splen­dori de a r tă , pen t ru păs t r a r ea că rora se cer. totuşi sacrificii .

Sufletul lui de ar t is t vedea salvarea a-eestor tezaure de ar tă , numa i p r in t r ' o ch ib­zuită organizare a unor echipe de ar t iş t i -arhiteeji, p ic tor i şi sculptor i — cari , în­sufleţiţi de dragos tea de monumente le ar­tei noas t re s t r ăbune şi cupr inş i de aceiaşi pioasă aplecare de a respecta nota lor an­cestrală în r es taură r i , să se poa tă începe o adevă ra t ă ac t iv i ta te de refacere şi con­servare a acestor indelebile semne ale su­netului românesc în a r tă .

« Din nefericire admi rab i l a lui v ia ţă închi­

nată ar te i s'a încheia t p r i n moar tea- i in­tempestivă.

Tocmai '.e p regă tea să plece Ia Par is , pe u r m a succesului s t răluci t al primei şi micei lui expozi ţ i i , deschisă cu un an mei îna in te Ia Ateneu.

Ducând o v ia ţă liniştită, r e n u n ţ â n d la multe din farmecele "ei, la care îl î nd rep-ţeau, deopotr ivă , t inereţea şi dragostea

fe a r tă — Bal tazár — n'a avu t pa r t e nici să-şi vadă visul cu ochii— Par i su l acela nirific pen t ru orice suflet de ar t is t şi spre «re t indea de ani de zile. Prea a munc i t mul t şi nu a ştiut să fie

nai c u m p ă n i t ,chel tuindu-se prea repede ! a izându- i d in cale a fară de iute lumi-a vieţii. Aşa. însă, cum a t recut p r in t r e noi, Bal-

azar şi-a însemnat t reacă tu l în brazdele

1) Că so prăpădesc toate, o poate constata ori te, dupi cum, acum doi ani. mi-am dat sea-lă la M-rea Hurezi (Vâlcea), că gratie ploii ce itrunde prin acoperiş, peste tot, în curând se и prăbuşi toate acele minuni de artă.

luminoase - - adevă ra t e opere de a r t ă ra ră ce împodobesc Muzeul Simit, ca şi câ­teva colecţii pa r t i cu la re de a r t ă din ţară si de dincolo de hotarele ei ')•

N. P O R A

adevărate

Bun pr ie ten cu Gâr leanu , al căru i ad­mira tor însufleţ i t era, Bal tazár , i-a şi i-lus t ra t vreo două din întâ i le volume ale duiosului cân tă re ţ al boerilor moldoveni de demul t .

Astfel pen t ru „Bătrânii '* îi făcuse o co­per tă , î nch ipu ind o f igură cu părul şi b a r b a albă. ce semăna ma i mul t a mo­nah .

Sâcâi t de vreunul , la Kubier , unde era locul de în tâ ln i re al t u tu ro r ar t iş t i lor :

— D a ' de unde-1 găsişi pe „boerul ' ' ăs ta? El i-o tăie p r o m p t : — Tocmai p regă team u n Sfânt Neculai

şi i l-am dat şi fratelui Gâr leanu !

în t r 'o seară , la Bufetul dela şosea, unde ne ,,zicea dc in imă a lbas t r ă " Grigoraş Di ­nien, de-abia eşit din Conservator şi încu­ra ja t de un ar t icolaş a p ă r u t în „Viaţa li­terară" , e r am câ ţ iva pre ţu i tor i ai acelui a rcuş minuna t , p r i n t r e cari : Pana i t Cer­na, I lar ie Chendi , Gâr leanu , sculp toru l Spaethc, Bal tazár , Cornel ia Moldovenii şi evocatorul acestor amint i r i .

Ochii mari ai lui Gâr l eanu în t re ploa-pele lungi , nostalgic încremenite , expr i ­mau în t reg a d â n c u l s imţir i i unei vechi ro­manţe cân ta te de vest i tul violonist.

Şi Bal tazár , su rpr ins de vecinul de masă tocmai când p r indea pe un petec de hâ r ­tie chipul duiosului scrii tor şi ţ inut de rău eă n 'ascul tă pe Gr igoraş . repl ică :

— E hei ! dragă.. . iu să fii sănătos : cu sunt e'un ochi la D i n e u şi e"o ureche la Gâr l eanu !...

Şi ţ ine te râs. S'a p ie rdu t tot farmecul «omanţei.

Bal tazár voise să spună tocmai contra­rul.

NOTE BIOGRAFICE Născut în Bucureşt i , la 26 Febr . 1880,

Abgar Bal tazár a învă ţa t car te în urbea- i nata lă , la şcoala p r i m i r ă „ C a i m a t a " şi la „Gimnaz iu l Caa temi r -Vodă" , dând pc faţă, ile mic copil, o deosebită a-pl icare pen t ru desen şi, mai ales, pentru a împodobi cu flori, orice petec' de hâr t ie .şi orice capă t de Ierna ce-i cădea în m â n ă . Şi, o c iudăţenie : foarte cu drag desena şi ro tunjea din culoare, când i-au cum­p ă r a t o cutie cu văpsele, ,,floarea soare­lui", aceas tă floare a tâ t de decorat ivă şi pe care , a a rmoniza t -o mul t ma i târz iu , în adevăra te a lcă tui r i de ar tă decora t ivă pre ţ ioase

D o v a d a o dă şi friza delicată, în be/so-relief, m: care îşi împodobise m o d e s t a ' c ă ­

li „S-tul Gheorghe ucigând balaurul" ornează colecţia marelui chirurg francez Dieulafoy.

sută, cu câ teva luni înainte de a ne pă ră s i pen t ru to tdeauna şi în care p redomină

Floarea soarelui Şarle în p a a r t a Ttaiului Şi pr iveşte pe. Chr is tos Ca un soare luminos.

î n făp tu ind astfel o viziune mistică, un fel de real izare a unor năzu in ţe art is t ice, a căror obsesiime o pu r t a în sânge.

Nici o mirare , deci, că, d u p ă vreo cinci clase de liceu se înscrise la „Belle-arte"— urmându-ş i şi liceul în pa r t i cu la r şi ne-tezindu-şi astfel calea unei pregă t i r i t e ­meinice, pentru adânc i rea capod 'oper i lor l i teraturi i clasice, al căror fe tvent admi ­rator a şi fost.

La „Belle-arte" s'a distins p r in t r ' o ma­nieră cu to tu l apa r t e , în tot ce pr iveşte felul de a v e l e a şi in te rpre ta na tu ra , pu -nându-se uneori, în conflict cu unii din­tre colegi, a e ru t a ţ i cu totul de modul lui original de a-şi aşterne, cele ce vedea, pe hârt ie .

Mai târz iu se şi dusese vestea de impresionismul coloristic al celui ce era menit să a jungă u n a din cele mai dis­tincte personal i tă ţ i ale şcoalei noastre pic­turale .

Aşa că expozi ţ ia deschisă de el la Ate­neu în 1907 a fost o a d e v ă r a t ă revelaţie.

Regre ta tu l V. G. Morţun, m a r e ama­tor de a r tă şi îmbră ţ i şe tor a l t inerelor talente, cumpărase d in această expoziţ ie câ teva pânze de seamă, p r i n t r e care şi vreo două compoziţi i , — opere de deose­bită valoare, p i e rdu te pen t ru ţ a r a noas t ră , de oarece au fost duse la Moscova, îm­preună cu cele ma i bune pânze de Grigo-rescu, Luchian şi Andreescu.

Tot din această ho tăr î toare exibiţ ie a t ână ru lu i înzestrat cu da ru l divin, a achi­zi ţ ionat şi Bogdan-Pi teş t i două lucrăr i fai­moase pr in concepţ ia şi execuţia lor ori­ginală : „S/7. Gheorghe ucigând balaurul" şi „lsus plângând cetăţile" — două lumi­noase opere demne de penelul unu i Puvis de C h a v a n n e al ţăr i i noastre .

Din nefericire şi aceste splendor i sunt ca şt p ierdute , în u r m a vânzăr i i colecţiei celui ce voise să lase ţăr i i o secţiune de a r tă modernă în t r 'o colecţie a S ta tu lu i .

Pe u rma acestei manifes tăr i , Bal tazár îşi pusese deopar te câ teva mii de lei — sumă impor t an t ă pe atunci — munc ind din răsputer i spre a-şi a lcă tu i „bursa ' ' pe care, nèacordându- i -o nimeni , se canonea singur să şi-o agonisească.

In preziua plecăr i i Ia Paris a pe t recut cu vreo trei pr ieteni , iar a doua zi d imi­neaţă, când ai casei se m i r a u că nu-i sculat, oda tă cu soarele, cum obicinuia el. îl găs i ră neînsufleţ i t , r ă p u s de un a t ac de cord.

I a r la 27 Septembr ie 1909, fu dus la ca-să-i de veci cel ce reprez in tă a t â t ea spe­r an ţ e f rumoase pen t ru p ic tu ra noas t ră .

: „ n . p.

404. - UNIVERSUL LITERAR

p o e z i e D. I O V

A C E L E I A Ş I

Din trandafirii sufletului meu A smuls petale, zi cu zi, furtuna Şi le-a culcat tot una lângă una, Urzind, în drumul tău, un curcubeu.

O, trandafirii înfloriţi odată Udaţi de roua ochilor tăi mari, (Invidiaţi de-atâţia grădinari !) Cum îşi plâng azi podoaba lor furată!...

Cum, pustiind tot farmecul grădinii M'a sărăcit iubirea, de petale, Ca să le-aştearnă'n drumul tău, pe cale, Şi'n locul lor ca să-mi rămăe spinii.

II

Au înflorit toţi zarzării'n grădină, Ca nişte mari buchete de clăbuc, Şi fluturi albi tot alte flori aduc : Lumini lângă lumini în pomi anină...

Aşa cum eu cu ochii te sărut Şi soarele grădina o sărută Şi haina lui de aur o'mprumută Şi stă pe flori o haină dc'mprumut...

Şi mi-i necaz pe soare şi pe fluturi Cum mi-i necaz pe clapa de pian Pe care-apeşi un deget de mărgean Când părul des pc umeri albi ţi-1 scuturi..

P A S T E L ...Darr străbătând iar câmpul îmbrăţişat de soare, Pădurea 'mpodobită cu sitrai de sărbătoare^, ) iveziile bogate, de flori şi roade pline, Dumbrava, luncai, valea... te-am regăsit pe töne !

Natura pretutindeni î\i\ zugrăvea portretul : De milădiSosu-ti umblet îmi amintea brădetuil, Priviindu-i legănarea frunzişului stiildlos Şi verde ca vestmântul tău cald şi mătăsos-

Am respirat în codru parfum de viorele, — Al căror nume dulce îl р о ф şi tu şi elle Cu tot atâta fairme|c — şi daliiii pe câmpii îmi amintiră iarăşi de ochii tăi căpruii

DRUM DE SEARĂ

Aşterne-amurgu 'n umbră zările... Drumeţ pribeag bătând cărările... Veghiază ulmii 'n drum ca sfeşnice... In drumul drumurilor veşnice

II

Tremură trişca 'n strunga dela stâni... Adorm cumpeni şi ciuturi de fântâni... De strajă stă biserica 'n răscruci, Cu slove fumurii... pe lespezi reci de cruci...

III

Sălcii înaltă 'n clătinări litanii... Cu mâţişori şiraguri de metanii... Pleeându-se spre lumi cucernice... In taina-amurgurilor veşnice...

TRAIAN D O B R E A N U -PLAEŞU

Am coborât în urmă în vale, la izvor, Să sorb In la/.II I sprinteni, curant, răcoritor Şi-atm ascultat voroava de ape cristaline, Părându-mi-se^aeveia că te ascullt pe tiilme.

Iîubiai de vişini coapte şi rumeni trandafiri îmi zugrăviră gura cu buzele subţiri Şi crini suavi şi fragezii, cu roua pe peltale, Vorbeau de umeri netezi, de brafje sculpturale.

Şi fiecare plantă şi Fiecare floare Ce decora pământul părea o evocare A chipului tău duilce, a chipului tăn dirag, Zâmbind în nesfârşitul portroteSlor şirag.

N. DRAGHICESCU

A P O C A L I P S Nu-i grea povara lumii Tale, Doamne !

On şnuri de sânge sânii de lumină li cingi în înserare, după teii, " Şi îmi vorbeşti în fiirUl de rugină, Din slava Ta cu nouri alibi şi greii.

Şi cărăruia ceia de o clipă Dintre zăvoi şi zarzării de vis, îmi pare, Doamne, calda ta aripă Pe care voi să trec în sbor deschis.

Şi stropii cerului şi florile sglobii Mă chem bizar cuvinte să le dreg Şi Tu pe toate Doamne mi le scrii In gânduri rari. Şi eu le înţeleg.

Şi când um vere cu toaite înfirip Pe lespedea de piaitră-a recei Toamne Mă pierd în Tine ca un fur : tip, tip... Nu-i grea povara lumii Tale, Doamne!

DEM. ILIESCU

UNIVERSUL LITERAR. - 405

U N U L D I N T R E NOI... de CONST. C E H A N - R A C O V I Ţ A

Era toamnă . Erig. Pe Drăghic i , s ingură ta tea odăii, îl a-

măra. Avea nevoe să ui te de sărăcie . De aceia el eşi din casă. î n tune r i cu l de afară i se pă ru mai î n spă imân tă to r ca al tă dată. S t r ăbă tu câ teva uliţi s t r imte , pust i i . Se gând ia : va să zică în tuner icu l e a r ipa morţii, — e veşnicia... Se opr i la Lampx toşie. O l a m p ă roşie, mare , ca un far s t ră-lucia în muţenia aceas ta de ziduri t r is te. 0 chemare dulce i se furişă în urechi : .Hai in t ră . Toate necazuri le se u i tă aici", Fra aşa de int im, de bine, de cald. Femei ce-şi i sprăviseră numer i le de var ie teu — fericite p a r c ă de când lumea — fumau, îşi alipiau buzele dc b ă u t u r a ispi t i toare, în lovărşia bărba ţ i lo r . Violinile ţ igani lor răs -coliau pasiuni le .

Drăghici , v ru să se aşeze la o masă d in fund. D a r doi ochi mar i , doi că rbun i ne-fri, îl săgetară . El t recu la omul înna l t şi pbţire, la omul cu fa(a is tovi tă : în col­tul gur i i s t r ecu ra tă i ronia şi f runtea în-Irăsneaţă, împot r iv i toa re decepţi i lor vie­ţii, — frunte care r ad i a gândi re spontană , • m i i r e aleasă. O acumula re de nervi în-[r'un t r u p p l ă p â n d . Pleoapele uneor i pă ­reau ar ip i obosite peste sclipiri din a-ilâncimi. peste t r îmbele tăioase isvorî te din in ima lui, din e rup ţ i a sent imentelor [e-i încălz iau m â n a de ţ ă r înă .

Omul cu bucu r i a pe buze, grăi : — Şi tu la c r â şma din d r u m ? — T o a m n a fără vin se a s e a m ă n ă ca o

paralizie, răspunse Drăghic i . Via ţa e o co noară de senzafii, t r ebue să ştii să le a-egi pe acelea ce te despr ind de a m ă r ă -áuni. Cu mine aici mai mul t un oaspe tulegător de veselie. — Frumos , bine. Ai d rep ta te . Real i ta-

ea e însă, că via{a e o mocir lă ! Eu numa i 'mntea încă nu mi -am murdăr i t -o , încolo rupul mi-i o sdreanţă t ăvă l i t ă p r in a-iastă t ină ! — vorbia omul . Şi cu gân-iiam la fel, odată , ca şi t ine despre iată. Aveam a t â t a poezie în suflet, cum mţini o au, şi oamenii mi-au omorî t-o. fâ mir cum de-a mai r ă m a s ca un fir le muştar . Vezi sunt i m ab ru t i za t de b ă u t u r ă . U n

mimai ; de ' altfel dobitoacele D o m n u l u i antem cu toţii . Aţi a trofia s imţur i le cu ilcool. dc t impur iu , e mai ar t is t ic de cât amolirea să-ţi fie s t ă p â n ă pe nervi şi rostia Hai bea, bea sănătos, t r u b a d u -ule şi dornicule de via ţă , bea cum şt i iau ătimas ţ ă ran i i din sângele nostru . Şi el irbi p a h a r u l până *n fund. De ce pr iv i ­ta aceasta ca o lumin i ţă de părere-de-iu, la mine ? Pr ie tenia e ca o femee vi-leană. D r a g ă Drăghic i , cum sunt şi eu. 1 o prietenie veche e a t â t a emoţie ca şi'n apilărie, d a r şi mu l t ă na iv i ta te sent imen-slă De acest sent iment maladiv , cu adu-tri-aminte de cândva , î m b r ă c a t e în por ­tira f rumosului chiar dacă au fost clipe anale nu pu tem scăpa nic iodată . Om.ul copil to tdeauna . Stam aici ca un im-

(cil, s ingur. Ştiu că ai să-mi zici : cu indurile melc. filosofic. Moft. G â n d u r i e gâscă ! Mediul e a doua via tă . Pr i ­eşte în j u r u - n e : gflşti şi iar gâşti ! Rotocoalele de fum ale lui Drăghic i a-iseră vorbele : — Un spiri t cercetător ca al tău , se'n-

»lege, că nu a re să se împace n ic ioda tă I a lcă tui rea socială. Via ţa însă e fru­

moasă aşa cum c ; omul nu ştie să o p re -ţuiască.

O ironic discretă învălu i f runtea uscă­ţivă a pr ie tenulu i , şi ochii lui deveniră mai sugestivi :

— Omul , omul , în genere e mediocr i ta­tea. Zidi torului i-a p lăcu t acest fluid al minţi i . Altfel nu ar fi u m p l u t l umea cu ea. Şi mediocr i ta tea e laşă, obraznică şi su rpă d rep tu l dc v ia ţă al celor puţ in i , a-devăra ţ i oameni . Genia l i ta tea Zidi torului dela culme a t recut la nebunie ! Via ţa de­sigur e frumoasă, d u p ă cum spui tu. E lumină , e culoare, e cer, e as t ru , e ne­mărgini re , e artă. e femee, e l i l iac, e poe­zie. Pămân t şi neant , cu rcubeu şi mare , răsăr i t şi apus , noapte de v a r ă şi calea lactee în veşnicie. D a r e de a juns numa i a t â t a ? Să creezi Perfec ţ iunea şi să o as-vâr l i în mij locul rău tă ţ i i , a nedreptă ţ i i şi a împilării,. Să creezi Subl imul şi Cuge­tarea Div ină şi să le laşi ca alţii — câr­t i ţe cu chip dc om — să le coboare în mo­cirlă. Aceasta mă scârbeşte, nu viaţa . Viaţa o preţuesc , dar conşt i inţa îmi re­pugnă să sfidez şi să nu-mi plec fruntea înna in tea umilir i i ce se în t inde ca u n cal­var ur iaş pe umer i i oamenilor buni , ca să-i doboare să le a d u c ă pus t iu l în inimi.

Fiul lui Dumnezeu însuşi a fost umili t , răst ignit : i s'a î n c u n u n a t f runtea genială cu spini : sângele sacrif iciului i-a curs din t âmple pe luceferii aceia bun i şi blânzi ; cuile durer i i i-au pecet lui t ma i repede moar tea , pen t rucă adevăru l , uma­nitatea şi iub i rea de oameni să fie încăl­cată dc cr imă. î n v ă ţ ă t u r a lui care l umina pămân tu l , n 'a p u t u t opri laş i ta tea răi lor. Şi de aci începe specula ţ iunea umil ir i i celor mulţ i , cari pă t imind speră că se vor mântu i . D a r ha ide bea, bea mul t , în a-ecastă noapte eşti pa r t ene ru l meu la po­calul tămâios . Vinul e un tovarăş care te înţelege, păca t că nu cuvân tă , da r î t i lu­minează fantezia şi desleagă l imba . Şi limba aceasta e o cucuvae în gu ra omu­lui. L imba de mul t e ori te duce pe drep t la spânzură toa re . L imba însă mincinoasă , l inguşitoare, te duce la măr i r i , şi din ţi­gan a jungi voevod. Iub i te Drăgh ic i , ce bine îmi pa r e că eşti cu mine. Eu un pr i ­căjit, tu un mun te de om. Când mă ui t la umer i i tăi , la g rumazu l care leagă ca­pul acesta de răzeş, cu t r u p u l vânjos, la s p r i n t e n d e talc stufoase, la p u m n i i tăi voinici, îmi p a r e rău că genera ţ ia de a-cuma e ofilită, formată din s tâ rp i tur i . Stflrpituri în toate înţelesuri le !...

Cu sete goli p a h a r u l şi tăcu . P a r c ă toT-cea un fir al gândir i i numa i pen t ru el. Scotocea ceva din adânc . Violinile împru ­mutau tot mai mul t din s imţirea ţ iganilor . Veselia voia să spargă pereţ i i localului , iar femeile ameţ i te erau mai leneşe, aveau mlădier i dc pisică : din degetele lor sub­ţ i r i şi lungi se s t recura beţ ia poftei pr in unghi i le t randaf i r i i . Neas t âmpăra t , la o masă. un p a h a r de scristal îşi găsi moar­tea în propri i le- i ţ ăndă r i .

Cuvinte le pr ie tenulu i , iar curgeau : — Ai crede că sunt un r ău credincios,

nu. Un om care vrea să în toarcă lumea de-a 'ndoasele, nici a tâ t . Vreau o d reap tă o r îndu i re înţe leasă dc semenii acestui pă ­mân t bun . Atâ tea mil ioane de ani de exis tenţă a îmbă t r ân i t u lu i terestru, ar lin­tea să ne dea o în jghebare socială mai de seamă. Pr imi t iv i ta tea , ba rba r i a , au ră­

mas ; poa te şi-au sch imbat d in înfăţ işare dar fondul e acelaş. î m i vei repl ica cu progresele u imi toare la care a a juns min­tea omenească, dar f iara d in om nu s'a îmblânzi t . F i a r a uc ide astăzi cu a ju torul propri i lor născociri ştiinţifice. Holda, au­rul, bogăţi i le lui d in a p ă şi din subsol sunt şi acum desnodăminte le de uc idere şi pierzanie . Uman i t a t ea e p lasa în t insă ca de pă ianjen , în care 'şi găsesc moar tea predicator i i E un vis î ndepă r t a t — şi nu ştiu dacă va fi real izat c ândva — pen t ru care mul ţ i Hristoşi vor m u r i cu c rucea adevăru lu i , pe umer i i t rudi ţ i . Civi l iza ţ ia? o în t rebare re la t ivă . C a r e e omul supra ­na tu ra l care a p u t u t deslega taini le din neguri le adânc i ? Un s ingur om s'a r idi­cat si ni-a adus o religie, da r învă ţă tu r i l e lui e rau pr inse din rădăc in i le a l tor religii mai vechi. Doa r oare El a pr ins bine tot din C a r t e a \ r r e m i i ? Nu se va naş te cândva un fiu al D o m n u l u i şi ma i adânci t în tainele vieţii ? Să vie şi să aducă al te legi nouă a tot ce min tea omenească nu poa te deslega astăzi . D u m n e z e u este omul şi pen t ru om să nu ma i fie nicio ta ină . Să nu ne ma i temem de judeca ţ i ce nu mai sunt, când moar t ea s tăpâneş te s tâ rvul şi să ma i credem în învierea omului . Păca­tele se plătesc aci pe p ă m â n t , nici o j u ­decată viitoare nu mai există, şi dacă ar exista, să p resupunem, nici în cer nu se găseşte d rep ta te . D r e p t a t e a e l up t a în t re bine şi rău . R ă u l învinge mai în to tdeauna pent rucă societatea e c lădi tă pe izvoare de minciună . Nu ar fi b ine să se nască o re­ligie nouă ? Religia v i i torului umi l i re şi răspla ta de apoi . Nu bând fierea ca să ră ­sară adevăru l , nici suliţele să s t r ăpungă t rupu l pen t ru înd răzn ia l a în a p ropovă­dui iubi rea aproape lu i , ci n imbul recu-noştinţii pen t ru t r u d a şi mintea care des­pică d rumur i l e vieţii pen t ru o depl ină înţelegere şi echi l ibru în acţ iuni le ome­neşti.

Religia nouă din care să l ipsească foa­mea pen t ru om, când si dobitoacele au dreptu l la viaţă. Să l ipsească noroiul care murdă reş t e m u n c a adevăra tă . Să lipsea­scă suişul t icălos pen t ru pigmei, de unde din f runtea p i ramide i sociale, î m p a r t cu s t r â m b ă t a t e bunur i l e pen t ru acei cârti sunt fraţi cu s ă m ă n a t u l şi cu secerişul. Să l ipsească pus t iu l în care se cresc as­tăzi vlăstarele , şi să li se dee neprecupeţ i t de nimeni , tot aerul , toa tă lumina , tot soarele, în inimile înfrăţite.. . .

Ei drăc ia Dracu lu i , da r ce tot îţi spun eu ţie, Drăghic i ? ! T u ai venit să petreci aici şi eu cu ale mele n imicur i . Ha i să Lem. să u i tăm, să râdem. S t runa m ă mi­şcă. Eu nu aş fi spus la început a fost cuvântu l , ci poate mai bine ar fi : cân tu l .

Şi iar tăcu. Drăgh ic i u r m ă r e a acum şi mai mul t f runtea d r eap t ă a pr ie tenulu i , gesturile lui scur te şi ho tăr î te , nuan ţă r i l e ce se pe r indau pe acea faţă p l ină de emo­t ivi ta te verbul ce i se despr indea din a-eca gură , nici p l ină de ironie, aici p l ină de bună t a t e de copil. Pr ie tenul făcu semn chelnerului să ma i aducă o sticlă cu vin. Şi după ce-şi apr inse ţ iga ra dc foi ş i ş i t recu degetele osoase pr in păr , îşi depănă iar firul vorbei :

— Ia pr iveşte la masa de lângă s ta tue ta de bronz. Poloneza şi Lulu se răs fa ţă . Şampanie . Şi tomnat icul plăteşte . Ghice­şte, cine-i ? Ui tă- te la el. Ce crezi că e nn măce la r ce asvâr le bani i din speculaţ ia

406. — UNIVERSUL LITERAR

mulţ imii sau e vre-un misit ? Nu e nici unul nici al tul , — dumnea lu i c reprezen­tan tu l naţ iuni i . Iţi p lace ce m u t r ă are ? D a r as ta nu ar fi n imic dacă ar avea mă­car cap . D a r n 'are . Se nu ineşte Virgiliu Oprean -Măgura . II cunosc de mul t dc când nu avea monoclu şi t r ă ia în Metro­polă. Atunci î m p r u m u t a o c r ava t ă şi aş­tepta favoarea unu i şfarţ . D a r nici as ta nu a r însemna nimic dacă ar fi r idicat t reptele sociale p r in muncă . Ţi-ai găsit. Lichelele au alte mij loace de a parveni . Azi e mil ionar . D in l imuzină nu se ma i dă jos, ca şi odinioară nobilul r o m a n din lectică. Destul au bă tă tor i t căile munţ i ­lor, pe jos, iobagii lui s t rămoşi , el t r ebue să'i r ăzbune . Л t re ia oa ră e ales deputa t . Ia tan t ieme delà diferite comisiuni econo­mice şi cheagul mil ioanelor Ie-a făcut ca membru al societăţi i forestiere „Măgura" , chiar din munţ i i unde s'a născut el. Vas­tele . ferestraelor nu ' l mai mişcă, nici nu ' i mai aminteş te de necazul păr in ţ i lor lui ; ştie a tâ t că : ţă rani lor aşa li'i dat să mun-ciască la butuci , la scândur i , la încărca t şi descărcat , să m ă n â n c e ca şi câinii iar­na şi vara , pe covorul de rumegă tu r i . Ştie că oda tă sau de două ori pe an se aba te pe la fabrică şi vizitează şant ierul plin de muncă fecundă ; că butuc i i zi şi noap­te mereu vin pc funicular din creştetul munţi lor ; că fcrestraele lacome ţ ipă îu-t r ' una : că ţ ă ran i i cum îl văd îşi r idică umiliţ i căciuhde de pe cap : că el se u i tă pr in cele registre a r ă t a t e de domnul di­rector, un s t ră in supus elveţ ian ; şi la u r ­mă îl a ş teap tă masa copioasă dc la c o n i ­cul fabricei, ş ampan ie şi bună tă ţ i , nevor-bindu ' i nimic sufletului lui umbre le ace­lea de oameni cu umer i i t rudi ţ i , sub lu­mina becurilor electrice, şi ca o împot r i ­vire a ursi tei nedrep te pen t ru băş t inaş , p lângând jalnic brazi i despicaţi de cuţ i ­tele de oţel. Ca r t e n'a învă ţa t şi nici du­rerea t ranşeelor n ' a ştiut'-o. O d a t ă s'a trezit la Moscova. Aici împre ju ră r i l e au făcut K ă d o a r m ă în aceiaş pa t cu un în­d r u m ă t o r politic, să'i ş teargă bocanci i şi să'i scuture hainele . î n d r u m ă t o r u l azi conduce destinele ţăr i i si căţelul credin­cios din zilele amare , e chemat la viaţa politică, e eocj ţa t , e împăr ţ i to ru l la r ân -du ' i de favorur i cu acei cari ştiu s ă i lin-guşiască. Şi ascemnea secături politice sunt mul te ! Ei, dar pa rcă tu nu ' i cu­noşti... Cuminţ i i îşi văd de rosturi le lor iar t repăduş i i aceştia, viţeii la poa r t ă nouă, a lcătuesc p rog rame sociale. C u m de nu se deschid la rg porţ i le temniţ i lor ! Dră -ghici, uite, b u n ă d imineaţa ba te în gea­mur i . Hai să p lecăm.

Şi violincle tot cântau. . .

Un cal necăjit se în t indea în ham. — încot ro ? în t rebă b i r ja ru l . Pr ie tenul din fundul t răsuri i : — La c r â şma cu vin bun şi pa s t r ama .

Apoi căt re Drăgh ic i : Mă, mie r.u 'mi p lac crâşmele Iucsoase. Poţ i să le zici : var ie­teu, bar , bodegă, — în definit iv tot crâş­me sunt . D a r fără farmec. Suflete mur­dare se găsesc mai mul te acolo u n d e r e bea d u p ă protoeol. C r â ş m a să racă e acă-ţare , e ca şi in ima aceluia ce'şi chcltueşte u l t imul ban câşt igat cinstit . Ce poţi stu­dia la masa de b r ad a unei crâşmi mur­dare , în apa ren ţă , nici odată nu vei pu­tea la masa de m a r m o r ă unde chefuesc fantoşele viciate. I n c r â şma să racă gă­seşti femei str icate, apaş i , vagabonzi . Ei fi ce'i cu as ta ? Aici e toa tă p îcava socie­tăţii ? In a l tă pa r t e nu se găseşte şi mai

multă ? Se înţelege sună ur î t expres ia fe­mei str icate, supă ră t impanele delicate femeniue, dar care e deosebirea şi păca­tul delà copila de zece ani , vânză toa re de Hori pr in localuri publice, copilă ce a jun­ge la casa de prost i tuţ ie , şi in t re domni­şoara răs fă ţa tă în avere , îmbă tându- se dc pofte t rupeşt i în culcuşuri le c landest ine ? Se înţelege că sună u r î t cuvân tu l apaş , dar câţi apaşi nu avem în polit ică, ban­cheri şi exp loa ta to r i cari aduc a tâ tea ne­norociri, ru ină şi crime, în căminur i ne­vinovate ? Deci m u r d ă r i a socială nu e aşa de desgustă toare jos, ci ea se p l imbă de­ghizată şi în al tă pa r t e .

In cl ipa aceasta t r ă su ra se opri înain­tea unor pă re ţ i s t ropi ţ i cu noroi ; nişte fe­restre mici păreau" somnoroase şi vân tu l se juca în t r 'o f i rmă cu literele spălăci te de ploi.

— Am ajuns , spuse b i r ja ru l . Se d ă d u r ă jos. I n t r a r ă î năun t ru . Me­

se de stejar . înegrite, scaune grele cu spe­tează, miros specific de c râşmă veche şi pa s t r ama . O fată t â n ă r ă n u m a i viaţă , cu braţele pline, oacheşă, s ta lângă ta tă l ci un ciot de om, b ă t r â n , şi Ia un semn al lui, ea se cobora în gârl iciul pivniţ i i de lângă t i jghea şi aducea vinul în cană de lut.

Pr ie tenul cu ochii aceia veşnic adânci , famil iarizat d in t r 'o pr iv i re cu toa tă viaţa şi a localului acesta, zise :

— Drăghic i , t r in i ta tea e mai pr ielnică. Să vie şi omul care câ rmueş te b a r c a lui Noe, p r i n noroiul dc afară . El nu e îm­brăca t ca noi, nu are mâinele aşa moi precum le avem, haina ' i miroasă a câine plouat , da r poate a re in imă bună . In ima aceasta aşa vicleană la cei ma i mulţ i .

— Pofteşte'!, r ă spunse Drăghic i . Şi b i r j a ru l ochindu ' i pe amândoi , îşi

netezi mus t a ţ a mare şi roşcată şi se aşeză pe scaun.

— C u m te cheamă ? în t rebă pr ie tenul pe bir jar .

De pe buzele cărnoase şi înneca te în mustăţ i şi ba rbă , se rostogoli cuvân tu l aspru :

— Iţ ic . — Va să zică eşti j idan , accen tua prie­

tenul. — J idan , se 'nţelege că j idan . D a r ce

să fiu ? Mut ra spune tot... zâmbi el c iudat . — Câţ i copii ai ? — Şase şi cu femeia şapte guri de să­

tura t . — Cât câştigi ? — De-ab ia să pot avea un coilic de Şa-

bes, l umână r i în sfeşnice şi pu ţ in peşte. — Şi eşti mu l ţumi t ? — D a r ce să fac, să m ă ba t cu Dumne­

zeu ? El e sus şi eu cu t r ă su r i ca mea jos. Tot el mă poate ba t e pi mine. Săracul să fie mul ţumi t dacă nu c r ap ă de foame şi'i sănătos. La cei bogaţ i nici de boală nu le pasă , cu au r poţ i mi tu i şi pe moar te ca să vie mai târz iu să' ţ i eie zilele. Şi I-ţic b ă u cu poftă. Pr ie tenul şi Drăgh ic i z îmbiră . I ţ ic mai sorbi încă un p a h a r cu vin şi încă unul . Mul ţumi şi se r u g ă să se ducă să 'şi vadă de cal : „Eu beau şi el rabdă. El t rage, şi când nu poate u rn i t răsura din loc tot coastele lui sufăr du­rerea. Mă răzbun pe el şi'i t r ag cu coada biciului. EI uit poa te grăi . Ş'apoi dacă eu pot vorbi nu tac de mul te ori ca dobi to­cul meu ? Cel slab r a b d ă mul te . Aşa ' i lu­mea"... Şi Tţie eşi în ploaia m ă r u n t ă , cu cuvinte pe buze.

Pr ie tenul următ ' indu-1 cu pr iv i rea : — Ii vezi : soios, pros t îmbrăca t şi cu

faţa aspră de mizerie. Asta nu ar fi ni­

mic da r e şi j i dan . Pe umeri i încovoiaji de t r u d ă duce păca tu l s t răbun . D a r ce c de vină el că s'a născut j i d a n ? Un jidan, o pa r i a . Tragedia acestor f lămânzi , fără deosebire tic r asă şi de popor, mă doare. Să a smuţ i împot r iva lui Iţ ic, câ tă nedrep­tate, pen t rucă nu crede în cruce, când el Ia nimeni nu face nici un rău şi se tru­deşte pen t ru un codru de pâine . Numai cine a s tropi t cu trudă, acest codru de pâi­ne, n u m a i acela poa te înţelege pe deplin, că e de a juns bă ta ia lui Dumnezeu care la născut îu soa r t a desnioşteniţilor, şi nu mai are nevoie şi de p r igoana semenului său. Moise al lui n u i ma i bun de cât Mohá­mét sau Isus. Lacr imile pe care le varsă Iţic sunt deopot r ivă înţelese de aceşti trei an t imergă tor i ai binelui , ai înfrăţir i i şi păcii în t re noroade. Pâ inea agonisită de Iţic e tot a t â t de a m a r ă ea şi cea câşti­ga tă de Ion sau Ali. Nu e nidi o deosebire în p rocu ra rea ci. Peste capetele celor flă­mânzi , o r icare li-ar fi l imba din leagăn sau or icărui Dumnezeu s'ar închina, se Iasă aceiaş s buci um şi umil i re , în agoni­seala p u m n u l u i de făină a tâ t de îmbel-şug peste tot p ă m â n t u l , dar a tâ t dc sgâr-cit împăr ţ i t celor cari ' l p roduc . Şi atunci de ce u r a că Iţic e j i dan ? Ce rivalitate poate fi în t re Gheorghe şi Iţ ic, când a-uiândoi muncesc d in greu şi'n casele lor e aceiaşi t r is te ţe şi boală ?

In inst inctul lor e o înţelegere firească, dar alţii vin de'i zădăresc şi le speculează incul tura .

Nici un rău nu poate aduce societăţii Iţic să rac şi munci tor . Răul îl aduce Iţic parveni tu l , bancheru l , exp loa ta toru l , ini-situl, escrocul, cum tot aşa îl aduce Ion de aceiaş speţă sau ch iar beduinul hră­păreţ , împila tor .

I ţ ic e ca şi un câine credincios care stă în ploae şi păzeşte avu tu l ; periculoasă e j av ra de pe covoare moi, j a v r a care nu ştie nici de frig şi nici de foame.

Bir jarul in t ră cu cişmele mar i şi di­formate.

— Eu socot boerilor, să plecăm. Şi tustrei eşiră. Calul ia răş întindea la

ham. Drăghic i s tă ru ia să se ducă singur acasă, totuş pr ie tenul îl lăsă la poartă, îi s t rânse m â n a şi se despăr ţ i ră . Trei sfer­tur i de oră t r ă su ra lui Iţ ic, în sdruncină-lurile a rcur i lor betege, tot mai înainta pe străzile cu ochiuri de noroi, p â n ă ce în sfârşit se opri la No. 10 din Uliţa Verde.

I ţ ic ca in faţa unei cunoşt inţ i vechi şi bune, îşi r idică de pe cap căciula, pier-zândii-i-se pe buze c u v i n t e l e : „Să trăeşti, conaşule", iar pr ie tenul , cu gulerul ridi­cat, sui scări le de p ia t ră . Soneria vestia. Sfios ca un străin, el in t ră .

— D e ce n'ai stat şi mai mul t ? îl în­t âmpină cu o melancolie în pr ivi re o fe­nice dist insă şi cu mul t vino încoace.

— De ce ? Asta mă în t reb şi eu după ce am. p ie rdu t o noapte . Spune ce socoti. Ai d rep ta te , ai m a r e d rep ta te . Ticăloşie... şi'şi trecu degetele pe f runte .

— Sandule , Sandule. . . repetă doamna cu compăt imire .

EI c lă t ină din cap pa rcă ar fi tras in sufletele lor o dungă de a d â n c ă înţele­gere. Rosti din nou : „De ce ?"

— Culcă-te . Şi în scur tă v reme dormia adânc . Că­

minul se compunea din trei odăi simple, eu mobi lă veche şi împes t r i ţ a tă şi cu oa­recare tristeţe. Afară se îndoiau în vaete crăcile arbori lor lovite de ar ipi le vântului ipocrit, a fa ră cerul de p l u m b se idta po­sac la p ă m â n t u l despoiat de frumuseţea verii, a fa ră p a r c ă totul era frânt şi în-

UNIVERSUL LITERAR. — 407

•vins. Katuş ia de cele mai mul te ori p lân-jfea. Ch ia r în d u p ă amiaza aceasta avea jpleoapele umede . Biata Ka tuş ia ! Şi era laşa de h u n ă şi era aşa de frumoasă. Adu-lîese de pe meleaguri le na ta le ale ei, lu-Imini şi umbre , adânc imi şi înnă l ţ imi . I Tăcerea o îmbră ţ i şase câ teva ore de la b r i n s u l lămpii , şi deşi ochii ci u r m ă r i a u Jşirurile unu i roman, to tuş gândur i le o jpurtau ca pe o nauf rag ia tă . Şalul din •spate ce o acoper ia ca să nu ' i fie frig i se •părea ar ipi obosite, curând-curâr .d , să se •frângă şi ea, ca şi o pasă re să se rostogo­lească depa r t e fără să se mai în toarcă la streaşină la care a î nvă ţa t să sboare. Şi Iteva c iudat îi învă lu ia f runtea ; o teamă •nedefinită i se s t recura în sensibi l i tatea Ici. Ea se ridică din j î l ţ şi'l c lă t ină pe soţ : i — Scoală-tc. Mi'i u r î t s ingură . I El deschise ochii, obosit încă, u i t ându-|e în j u ru ' i si cu degetele frecându-şi fruntea. Glasul Katuşci se r ă spând ia plin ife bună t a t e :

I — Ce fire c iuda tă eşti Sandule. . . • O s ă ru t a r e acoper i m â n a ei moale. I — Iţi minezi sănă ta tea , u r m ă Katuş ia . fierzi nopţile pa rcă nu te-ar aş tep ta ni-•en i . Uiţi copilaşii . I — Nu ocoli şi spune deadrep tu l — stri­mta le ! Da, da, sunt u n str icat . Şi nu ştiu Iacă nu poate fi un cuvân t şi mai tare . Bu vă iubesc eu ? Atunci de ce vă aduc lieplăceri ? Nu mi-aş da eu sufletul pen­au voi ? Atunci de cc mă por t aşa ? şi lidică a m ă r î t din umer i , cu mintea p a r c ă lespicând s i tuaţ ia aceasta nep lăcu tă şi tino vată. I— Nu, nu eşti s t r icat , da r nu eşti s t ăpân le tine însuţ i . Nu ştii să te ridici, — ci azi.

I — Ce înţelegi p r i n cădere , Katuş ia ? o întrebă el. I — Că nu ştii să ' ţ i valorifici însuşir i le laie. Eşti un t imid în real i tate , îţi lipseşte încrederea în tine. N u i de a juns să te fi »seilt cu minte ascuţ i tă , cu suflet bun , • cnutz iasmat , ci v ia ţa î ţ i cere tenaci-iate. metoda de a şti să învingi .

Sandu tăcu. — Uită- te la t ine. Ce depar te ai fi a juns acă muncia i d u p ă u n p lan plin de r ă b -are. Nu e ruper i de voinţă, ci aceasta mstantă. zi cu zi. Tu t rebuia i călăuzi t in t inereţe ; ce r ău îmi pa r e că nu te-am nnoscut de mul t . — Katuşia , numa i mediocr i ta tea are un rum încet inel şi lipsit de r iscur i . Pros tul a se avân tă , îşi vede de că ră rue , observă

fiecare pas să nu cadă în p răpas t i e , el înghi te orice umilire, cu capul ple-

at, numai să a jungă la ţ intă . Şi fiind a an imal domestic care paş te frumuşel rabdă ciomegile s t ăpânu lu i , dc cele mai

mite ori a junge scopul. D a r ce scop. D e t mic, de mul te ori meschin, ta lerul pen­ii mânca re In m â n c a r e e asp i ra ţ iunea nului deosebit? Mijloace sunt mul te de li desfăta t rupu l , d a r ele împacă spir i tul? ivingătorul e şi un om în adevăra tu l în-les al cuvân tu lu i? î nv ingă to ru l a re nu-ai decât şi glorie? învinsul , în cele mai uite cazur i e î n d r u m ă t o r u l ca t a rgu lu i re ţ ă r m u r i fericite. Şi dacă u n ca t a rg fost înghi ţ i t de valur i rebele, nu în-amnă că nu vor veni al te ca t a rgu r i să mte cândva f l amura bi ruinţ i i . Pe u r m a pusului vin al te frunţ i scă lda te în n im-il sacrificiului când e vorba de t r i um-il adevăru lu i . — Sandule , te înţeleg, destul de bine.

Tu eşti bun şi 'mi eşti drag . De cc îţi dis­t rugi nervii în alcool?

— Aşa şi aşa se duc d racu lu i ! — Nu' ţ i a d u c nici o înv inu i re căci ştiu

că procesul ţi ' l faci singur. D a r nopţi le p ie rdu te cer ban i .

D a c ă ar fi de unde.. . Eu ca eu, dar co­piii. Şi a fară de aceasta eşti un izolat de lume. Şi v ia ţa cere să te îmbulzeşt i în ea, sâ t ragi sforile. Ce crezi că oameni i au să'ţi recunoască meri tele? Ei dacă ar pu­tea să ţi le adumbrească , r ă m â n e ca tu singur să le scoţi în evidenţă . Tu fugi de oameni şi e ncvoe să fii în mij locul lor. Or i cât ai însemna pierzi dacă nu te a-mesteci în socotelile lor. Să fii d ibaci şi să le iei masca a tunc i când t rebue, să te faci indispensabi l îu ros tur i le ce le au şi să Ie joci ca la b u r s ă toate cusuri le de care sunt s tăpâni ţ i . S t ra tegia socială t re­bue înţeleasă ca să s tăpâneş t i pe alţii . ,

Sandu fuma fără să r ă s p u n d ă . Katuşia vorbi şi de alte î n t â m p l ă r i mă run t e , ia r de la o vreme zâmbind şi desplet indu 'ş i podoaba de pă r negru, zise: „Noapte b u n ă Sandule!.. . .

«

A doua zi Sandu era ma i mul t tăcut , se p l imba fumând şi'şi opr ia pr iv i rea pe fereastră la oamenii săraci ai mahala le i ce f r ămân tau cu încă l ţăminte le nu tocmai bune noroiul uliţ i i . Toa tă d iminea ţa n 'a fost în s ta re să se fixeze a sup ra îndelet­nicirii lui în care îşi găsia mul ţumi rea . D u p ă amiază Ka tuş ia cân ta la p i an o Ro­manţă din Caucaz . Apoi începu să vor-biască:

— De ce n'ai eşit azi din casă? Vindeai un tablou.

— Cui? — Doar sun tem în p ragu l ernii cc ne

facem? —- N'om c r ă p a ! — Să ' ţ i eie u n u l la minis terul ar telor . — P o m a n ă na ţ iona lă . Mi-i scâ rbă ! Un

os svârli t la un câine f lămând. Umil i re! Acolo talentu-i gonit ; e o cloacă de politi­cieni. Minis t rul nu a re nici în clin, nici în m â n e c ă cu a r t a şi e ocrot i torul ei. Nu vezi ce s tupid e! Ce concepţie poate avea un aşa m a r e elector polit ic despre cuvin­tele l i terare , muzicale sau plast ice? La mi­nister se învâr tesc mâzgălîci i , aşa zişii ar­tişti ai „par t idu lu i nos t ru" .

Atunci... — In via ţă c o normă d u p ă care merg

lucrur i le şi în zadar vrai să le dai alt curs, căci ele tot te duc la desnodămân-tul lor. Unu ia îi e da t să se st ingă în cei mai frumoşi ani ai vieţii, a l tu ia să'şi r u p ă gâ tu l din automobi l când îi mai bogat , iar a l tul să înnebunească cu o zi înainte de a-şi vedea r ă sp la t a munci i migăloase. Totul e u n haza rd .

— D a r nu am plăt i t chir ia dc cinci luni. Copii i au nevoe de-o ha ină mai groasă. Fii r ă b lător. Lucrează la pânze pe înţe­lesul t u tu ro ra Fi i ma i product iv . Mai lasă scrupulozi ta tea în a r t ă mai la o par te . Fii ca genera ţ ia de astăzi expedi t iv şi fie­care t r ă s ă t u r ă de penel să aducă bani .

Sandu o pr iv i lung pe Katuş ia şi în o-chii lui erau păre rc i -de-rău pen t ru sine însuşi .

— Pen t ru voi, totul . Se înţelege ce sun­teţi vinovaţ i să vă cer j e r t f a pen t rucă eu înţeleg să mă sacrific pen t ru a r t ă ? Cum poţ i să duci pe alţii spre al te or izontur i , când ei au ap l ica ţ iuni spre rea l i ta tea vie­ţii, şi cine îţi dă d rep tu l acesta, că dacă

sunt ai tăi să-şi faci pă r t a ş i nebuniei tale de a r enun ţ a la bunur i l e vieţei pen t rucă tu u rmăreş t i o ţ in tă , fie că o a jungi sau uu ? Artistul sâ t ră iască singur. Nemul­ţumir i le tale Katuş ia m ă dor p rea mult . Eu găsesc în mul te clipe raz imul în cu­lorile, în lumina , în umbrele , în liniile, ce es de sub penelul meu. D a r tu ? Mul ţămi-rea că eşti soţia unu i art ist . Sacrifici fru­museţea ta, anii îi împrăş t i i în t r 'o fur tună , în loc să t răeş t i b ine. Pânzele mele t rebue pă a d u c ă bani . Ai d rep ta te . Să p roduc mult. să fiu răzbă tă to r . Vulgar i ta tea să se r ă spândească din tot ce creez, pen t ru că vulgar i ta tea e ma i a p r o a p e de gustul publ icului . Să fiu şi eu un fotograf al peisagiilor şi să pictez por t re tu l îmbogă-ţi tu l ui sau a doamnei din elită, d o a m n ă care are ambi ţ ia să fie f rumoasă în ulei, măcar că nu e,—şi să-şi a ibă p â n z a în ga­leria s t răbuni lor . Bani câşt igaţ i ca un zu­grav. D a r în concepţ ia mea, în sufletul meu, e vâ l toarea altei vieţi. Opera care r ă m â n e şi care cere top i rea pa t imi lor ta! de îndrăgost i t de a r tă . Obiect ivul meu ar­tistic se î n d r e a p t ă înspre ogoare, spre fa­brici spre oamenii chinui ţ i . Nu a tmosfera care să măgul iască ochiul pr iv i toru lu i , ci sufletul care să izbucnească din concep­ţia din expres iv i ta tea , din complexul că acolo e v ia ţa cu zbuc iumul ei, cu t ragedia ei. Ţ ă r a n i car i m ă n â n c ă borş l impsde cu mămăligă , ţ ă r a n i cari muncesc din greu iar coşarur i le să le fie tot goale, ţ ă r an i aduşi în l an ţu r i pen t rucă au ucis pen t ru petecul dc p ă m â n t ce Ii era îns t ră ina t , ţ ă r an i cari la j u d e c a t ă nu au d rep ta t e sau munci tor i lângă nicovala lor săracă , mun­citori car i se st ing în mizerie, munci tor i cari sunt condamna ţ i la m u n c a silnică pen t rucă au da t foc fabricii sau au ucis pe mi l ionaru l exploa ta tor care îşi risi­pea viaţa în aur iar copiii nenorociţ i lor t r ă iau în zdrenţe .

Katuş ia a d ă u g ă :

— D a c ă nu te înţeleg sau nu vor să te înţeleagă.

— Nici nu ' i nevoe. Ar ta mea s u p ă r ă a-numite concepţi i sociale din r â n d u l ace­lora cari socot tab lour i le în casa lor, ca nişte obiecte care t rebuesc să fie, altfel nu s'ar n u m i lumea mondenă . Ală tur i de curse de automobile , de fel de fel de spor­tur i , de gazetă p ropr ie — supor tu l t u tu ro r meschinări i lor politice, — de muzică de ( ameră şi apree ia tor i de p ic tură . Fan fa ­ronii aceştia car i nu au u n d r a m de simţ ar t is t ic şi care n u m a i din un spiri t de a se a r ă t a şt iutori în toate, sancţ ionează ar ta , în rea l i ta te în îngusta lor minte clo­ceşte numai mediocr i ta tea . Ceeace aş tern eu pe pânză cred că va r ămânea . Sunt făşii din sufletul meu, făşii t rud i te da r scăldate în soarele pu te rn ic al adevăru lu i . Art is tul , din v ia ţă t r ebue să eternizeze nu­mai adevăru l , altfel tot ,,ce p roduce el se a seamănă cu u n ghiveci care poate în­graşă dobitoacele casnice, vorbi toare" .

Ka tuş ia îşi aduse aminte de copii şi'l părăsi pc Sandu. El r ămase singur, se pl imbă de colo p â n ă colo, fuma. Involun­tar pr iv i rea i se opri pe por t re tu l din faţa bi roului . Expresia năcă j i t ă da r b u n ă a chipului bă t r ân i i îi răscoli şi ma i mul t gânduri le . Ele se agă ţau repezi, pu te rn ic de sufletul lui . Ar fi v ru t să le împrăş t ie , să le gonească, să'l lase în pace, căci avea nevoe de linişte, însă de şi mai mul t i se încolăceau în simţire. E r a rob al t recu­tului. O copilăr ie t icăloasă. D e când a început să t ' e minte , în casa lor necaz, răcnete la dânsu l şi adesea ghiontur i . A crescut în cea mai î n d e p ă r t a t ă m a h a l a a o-

408. — UNIVERSUL LITERAR

L U M I N A L U N E I de GUY DE MAUPASSANT

îşi purta cu mândrie numele, abatele Marignan. Era un preot înalt, slab, fana­tic, cu suflet drept şi plin de entuziasm. Nu şovăia nici odată în convingerile sale, fiindcă erau neclintite. îşi închipuia că cunoaşte pe Dumnezeu, îi pătrunde planurile, voinţa, intenţiile.

Când se plimba cu paşii mari, prin a-leele gradinei, din mica sa locuinţă de ţară, câte odată, o întrebare se ridica în mintea lui : „de ce Dumnezeu a creat a-cest lucru ?"

Căuta cu îndărătnicie, luând în gândul său local Domnului, găsind mai întot­deauna cauza pentru care fusese creat acel lucru.

LI nu ar fi murmurat într'o pornire de pioasă umilire „Dumnezeule căile tale sunt nepătrunse", ci spunea : „Sunt servi­torul lui Dumnezeu, deci trebue să cu­nosc raţiunea în virtutea căreia lucrează şi să ghicesc, dacă nu cunosc.

Totul i sc părea creat în natură cu o logică desăvârşită şi minunată. „De ce?" si „pentru ce" se cumpăneau în mintea lui.

Zo'ile erau făcute pentru a înveseli deşteptarea, zilele pentru coacerea recol­telor, ploile pentru a le uda, serile pentru somn, iar nopţile întunecoase pentru a ne odihni.

Cele patru anotimpuri erau în perfectă legătură, cu toate nevoile agriculturii, iar preotul nici odată nu ar fi bănuit că na­tura n'arc intenţii şi că tot ce vede se supune cumplitelor trebuinţe ale epocei, climatelor şi materiei.

Insă ura femeea, o ura fără aşi da sea­ma şi o dispreţuia din instinct.

Repetea de multe ori cuvintele lui Christos : „Femee ce este oare asemănă­tor între tine şi mine" adăogând, s'ar spu­ne că însuşi Dumnezeu este nemulţumit de această operă. Femeea era pentru el, copilul de douăsprezece ori spurcat, des­pre care vorbesc poeţii.

Era ispita care a înflăcărat primul om

şi care va continua întotdeauna opera sa blestemată, fiinţa slabă, periculoasă şi turburătoare.

Mai mult încă, decât corpul dat pierză-rei, ura sufletul lor iubitor.

De multe ori a simţit dragostea lor în-lănţuindu-1, cu toate că nu putea fi ata­cat, era mirat de această trebuinţă de a iubi, care freamătă în ele.

Dumnezeu, după părerea lui, nu crease femeea, decât numai pentru a încerca şi ispiti pe bărbat.

Trebue să nu te apropii de ea, decât cu băgare de seamă, luând tcate măsurile de apărare, ca şi cum ai avea frică să nu cazi într'o cursă.

Cu braţele întinse şi buzele întredeschi­se, ea este pentru bărbat, asemenea unei curse.

Nu avea îngăduinţă decât numai pen­tru călugăriţe, al căror jurământ le făcea nevătămătoare, dar cu toate acestea se purta foaTte aspru cu ele, căci simţia me­reu vie în inima lor înlănţuită, în inima lor umilită, această eternă iubire, ce venea spre el, cu toate că era preot.

Simţea iubire în privirea lor mai înmu­iată de milă ca privirea călugărilor, în extazul din care sexul lor nu se mai deo-sebia, în avântul de dragoste pentru Chri­stos, care-1 indigna, fiindcă era iubire de femee, iubire păcătoasă simţia această dragoste blestemată în supunerea lor, în blândeţea vocii vorbindu-i, în privirile lor aplecate, în plânsul lor resemnat când le repezea cu asprime.

îşi scutura sutana trecând porţile mâ-năstirci, lungea paşii ca şi cum ar fi fu­git dinaintea unui pericol.

Avea o nepoată care trăia cu mama ei, într'o casă din vecinătate ; se încăpăţâna să facă din ea soră de caritate.

Era frumoasă, nebunatecă şi nepăsă-toare. Când abatele o dojenea, ea râdea, iar când se supăra pe ea, îl îmbrăţişa cu înfocare, strângându-I la pieptul еіц în vreme ce el căuta să scape din această

strânsoare ce-1 făcea să guste o plăcere duioasă, trezind în sufletul lui simţirea paternităţii, care sălăşlueşte în adâncul oricărui om.

De multe ori îi vorbea de D-zeu, de D-zeul lui, mergând alături de ea pe că­rările câmpului.

Ea însă nu-1 asculta niciodată, privea cerul, iarba florile, cu o bucurie ce i se vedea în priviri.

Câte odată se repezia să prindă o in­sectă sburătoare şi striga aducându-i-o :

„Priveşte Unchiule, cât este de frumoa­să, îmi vine să o sărut".

Această trebuinţă de a săruta gângă­nii şi flori de liliac, neliniştea, răsvră-tca, întărâta mânia preotului, care regă­sea nedesrădăcinată dragoste care încol­ţeşte întotdeauna în sufletul femeilor.

Dar într'o zi, soţia paracliserului care făcea menajul abatelui Marig-nan, îl anunţă cu multă prevedere, că nepoata lui are un iubit.

Simţi o emoţie înfricoşetoare şi îşi perdu răsuflarea, cu obrazul plin încă de să­pun, fiindcă tocmai se bărbierea.

Când însfârşit se găsi în stare de a judeca, îi spuse : Nu poate fi adevărat, minţi Melanie.

Ţăranca punându-şi o mână pe inimă răspunse : „Dumnezeu să mă pedepsea­scă părinte, dacă mint. Vă spun numai că pleacă în fiecare seară imediat ce sora dvs. adoarme. Se întâlnesc în lungul râu­lui. Puteţi merge să-i vedeţi între zece seara şi miezul nopţii.

încetă de aşi mai scărpina bărbia şi începu să se plimbe cu iuţeală cum fă­cea întotdeauna în orele de meditaţii se­rioase.

Când reîncepu să se bărbierească, se tăe de trei ori dela nas până la ureche.

Toată ziua rămase tăcut, plin de mâ­nie şi supărare La furia preotului îna­intea neînfrântei iubiri, se adăuga înver­şunarea tatălui, răspunderea morală a tu­torelui, înşelat, furat, batjocorit de un

rasului provincial, într'o uliţă glodoasă, cu băligar prin curţi, cu cotiugari, cu femei cu mâini lăbărţate de muncă şi evrei, cu ochii bolnavi. Mai la vale de casa lor, pe ses, curgea pârâul oraşului. Vara, aici, toate plodurile din partea locului, zdren-furoşi, cu picioarele pline de zgârieturi, se adunau, ţipau, se trăgeau de păr, fumau, jucau arşicile şi se scăldau în apa mur­dară. Haimanalele acestea i-au fost cei dintâi prieteni ai copilăriei şi de multe ori se întorcea cu vânătăi pe spate din tovărăşia lor. Tata lui câştiga bani din greu. Era un om bicisnic, iar tovarăşa vieţii, când se îndrăcia, îi striga : parali-ticule ! Asta nu însemna ca el să nu o apuce de cozi şi să nu-i tragă câteva pal­me. Atunci mama lui plângea şi blestema mai tare. fn casa cu bulendre, cu lucruri afumate, cu câteva lucruri cumpărate de Ia telali, nu văzuse decât lemne cumpă­rate cu câţiva lei dela carele ce treceau prin piaţă, şi când era făină de popuşoi lipsia borşul şi când era borşiul lipsea grăsimea. Cearta mai totdeauna. Ii venia aşa mic cum era să'şi ieie lumea în cap. Dar îi era milă mai cu seamă de mama lui decât de tatăl. El avea capul mare şi

părul roş. se uita totdeauna chiorâş, scui­pa des şi sudalma îi era veşnic gata pe buze. Ii tremura picioarele şi câteodată îl aducea din crâşmă. Biata mama lui ţinea casa cu mâinile. Cosea, se ducea să facă dulceţuri şi muncia pe la oamenii chiaburi. Ea nu era din neamuri proaste. 0 cunoştea lumea târgului ; fata Popei Cârnului dela biserica Sfântul Nicolae.

Dela o vreme tatăl său gogia pe picioa­re, se învârtea pe lângă cuptor, hursuz şi bodogănea mereu din gură. Citia câte odată din psaltire şi vindea ouăle pe fu­riş pentru rachiu. Şi într'o zi a închis pleoapele de plumb. Nu avea nici haine bune cu ce să-1 îngroape ; banii au fost strânşi cu talgerul şi racla a fost simplă de lemn alb. Aşa cum a fost cu păcate dar măsa a plâns după el. Acum pâinea de toate zilele o câştiga şi mai greu, căci 1 se frângea trupul la albie. Spăla cămăşi străine. El, copilul, le aducea în spate şi lc ducea curate înapoi la clienţi. Intra ti­mid pe la diferite case, se uita la câinii cari trăiau mai bine decât el şi i se înro­şi a obrazul şi urechile când auzea dela mama copilului : ,»Romeo, astâmpără-te, băiatul e al spălătoresii, nu'i de sama ta".

Şi pe scări îşi ştergea lacrimile cu mâna. Mă-sa acasă îl aştepta să aducă acei

câţi-va lei. Cumpăra puţin ceai, o pâine neagră, o farfurie cu răcituri dela evreul din colţ unde ea avea puţin cont şi'şi a-chita datoria mică îndată ce căpăta de undeva bani. In odae era aburi de rufele fierte şi într'un pat scância un copil. Era sora lui de trei ani, blondă, cu zâmbet su­ferind. O frunză cc sc îngălbene­şte zi cu zi, toamna, până ce cade. Dădea drăguţ din mâini, tuşia. El o purta în braţe, o mângâia. Ea îşi apleca înfierbân­tatul căpuşor de obrajii lui. Şi plângea. Şi cum o purta odată prin casă, fetiţa se oţărî puţin, răsuflă din ce în ce mai rar si mă-sa îşi smulgea părul din cap: „Moa­re, moare !....

Katuşia intră cu copiii, un băiat şi o fată.

— T a t ă ! — Tăticule ! Şi amândoi îl cuprinseră de gât şi-l să­

rutară, Katuşia văzându-1 că nu zâmbeşte ca

altădată şi nu spune nimic, îl întrebă : — De ce taci, Sandule ?...

CONST. CEHAN-RACOVFJĂ

UNIVERSUL LITERAR. — 400

copil ; la fel cu înăbuş i rea egoistă a pă­rinţilor, când fiica le a n u n ţ ă că a făcu t fără ei şi cont ra lor alegerea unu i sot-

D u p ă masa de seară , încercă să c i t e a :

scă pufin, dar nu reuşi , e ra necăj i t d in ce în ce mai mul t .

C â n d sună ora zece, îşi luă bas tonul , un c iomag grozav de stejar, de care se servea în to tdeauna în cursele sale noc­turne, când pleca să v a d ă câ te u n bolnav. Işi pr ivi su râzând b â t a învâ r t ind-o cu iujeală îu mâini le lui v iguroase de ţă­ran. Pe u r m ă deoda tă o ridică, scrâş­nind din dinţ i , t r ân t ind -o cu pu te re peste spatele unui scaun, care se s f ă r âmă bucăfi căzând cu sgomot pe pardosea lă .

Deschise uşa să plece, da r se opri pe p r ag mi ra t de f rumuseţea unei nopţ i lu­minate de lună, cum nu văzuse nic iodată .

C u m era înzestrat cu un spiri t entuzias t unul din acele spir i te cum t rebue să fi a-vut pă r in ţ i i Bisericei, acei poeţi visători , se simţi deodată dus pe gându r i fă ră voia lui, t u r b u r a t de măre ţ ia , sen ină ta tea şi f rumuseţea acelei nopţ i pa l ide .

In mica s'a g răd ină , totul era scăldat înt r 'o lumină dulce ; copacii fructiferi a-ran ja ţ i în linie desenau pe alei u m b r a crăcilor ab ia acoper i te de verdea ţă , în t imp ce capr i foiul gigant ic urca t p e pe­retele casei, r ă spândea u n miros a t â t de plăcut , p a r c ă îndulci t , l ă sând să p lu tea­scă în noaptea că ldu ţă şi l u m i n a t ă u n fel de suflet pa r fumat .

î ncepu să respire adânc , b â n d aerul cum sorb beţivii vinul , m e r g â n d cu paşi înceţi , încân ta t , minunaţi, u i tându-ş i a-proape nepoata .

C u m ajunse în câmpie , se opri să ad­mire şesul i nunda t în acea lumină mfln-gfletoare, pl ină de fa rmecul duios al nop­ţilor senine.

Broscoii în fiecare cl ipă t r imetea în aer notele lor scur te şi metal ice, iar pr iv ighe­torile î n d e p ă r t a t e îşi ames tecau cântecul curgător , care te face să visezi fără să gândeşti , cântecul lor uşor şi r ăsună tor , făcut pen t ru să ru tă r i la adem#ni toarea lumină a lunei .

Abate le începu să meargă ap roape fără putere . Se s imţia slăbit , istovit, fără a şti dece : avea dor in ţa să se aşeze, să ra­ma e acolo, să pr ivească şi să admi re ope­ra lui Dumnezeu .

Tn d e p ă r t a r e u r m â n d ondulăr i le unui mic pâ râ ia ş , un şir de plopi şerpuiau .

Abur i uşori , un fum alb, pe care ra­zele lunei pă i runzându-1 îl arginta , p lu tea î m p r e j u r şi deasup ra malur i lor , învă lu ind cursul în tor tochia t al apei, î n t r ' un fel de vată, uşoară şi t r anspa ren t ă .

Preotu l , se opri încă odată , p ă t r u n s p â n ă în adâncu l sufletului de o îndu io­şare c rescândă , căreia nu i se pu tea îm­potrivi .

O îndoială , o gri je nedesluşi tă îl cu­prinse, s imţia născând în el u n a din a-cele în t r ebă r i ce-şi p u n e a câte oda tă .

Dece D-zeu făcuse acestea ? D a c ă noa­p tea este meni tă somnului , inconşt ientu­lui, odihnei , u i tăre i de toate, dece să fie mai f rumoasă decât ziua, ma i b l â n d ă de cât a u r o r a şi de ce acest as t ru liniştit şi discret pa r e dest inat să lumineze luc rur i prea del icate şi misterioase ?

Dece, cea mai p l ăcu t ă d in t re păsăr i le cân tă re ţe nu se odihneşte ca toate celelalte şi cân tă în u m b r a t u rbu ră toa r e .

Dece, acest t r emur în inimă!, aceas tă t u r b u r a r e în suflet şi această lâncezire in corp ?

Dece, această desfăşurare de farmec, pe care oameni i nu-1 p u t e a u vedea, fi-indcÄ erau toţi culcaţ i în pa tu r i l e lor ? Cui era meni tă această pr ivel iş te mărea ­ţă, acest belşug de poezie asvâr l i t din cer pe p ă m â n t ?

Abatele nu pu tea înţelege. D a r ia tă , acolo la marg inea câmpiei ,

sub bol ta arbor i lor muia ţ i în b r u m a s t ră­lucitoare, două u m b r e a p ă r u r ă , mergând a lă tur i .

Bărba tu l era mai înal t , îşi ţ inea de gât pr ie tena, din când în când să ru tându- i fruntea. Însufleţ iseră deoda tă acest peisa­giu minuna t , ce-i învă lu ia în t r ' un cu­prins dumnezeesc , făcut p a r c ă pen t ru ei.

P ă r e a u amândo i o s ingură fiinţă, fi inţa căreia era menită această noap te l inişt i tă; veneau spre preot ca u n r ă spuns viu ce S t ăpânu l t r imetea în t rebăr i lor sale.

Rămase în picioare, i n ima îi bă tea cu putere , zăpăci t c redea că vede o scenă biblică, asemenea dragostei lui Ru th şi a

(1040-Ascultă ceeace în ţe lepc iunea î ţ i r epe tă

zilnic : „Viaţa e scur tă . T u n 'ai n imic co­mun cu pliantele care cresc din nou d u p ă ce-au fost tă ia te" .

Tu ştii că n 'ai nici o pu te re a sup ra dest inului . De ce nes iguran ţa în z iua de mâine să-ţi pr ic inuiască nelinişte ? D a c ă eşti un înţelept , prof i tă de cl ipa de faţă. Viitorul ? Ce-ţi va aduce ?

O a m e n i mărg in i ţ i sau t rufaş i fac o deo-sibire în t re suflet şi corp. Eu, nu af i rm de cât un lucru : v inul ne-a lungă grijile şi ne dă linişte depl ină .

Odin ioară , acest vas era un biet a m a n t care suspina de nepăsa rea unei femei. Toar ta vasulu i ? Bra ţu l care cupr indea gâtul iubitei .

De mil iarde de secole, sunt r ăsă r i tu r i şi apusur i .

De mi l ia rde de secole, as trele îşi u r ­mează cursul .

Calcă p ă m â n t u l cu b ă g a r e de samă, căci micul bu lgă re de p ă m â n t pe care îl sfă­râmi , a fost poa te ochiul visător al unu i a-dolescent.

Nimic nu mă mai interesează. Scoală-te şi toa rnă-mi vin ! As tăseară gu ra ta e cea mai f rumoasă roză de pe p ă m â n t . Toa rnă -mi vin ! Să fie r u m e n ca obraj i i tăi, iar rem uscările mele să fie tot a t â t de uşoare ca buclele tale !

Tn mij locul câmpiei verzi, u m b r a acestui copac s e a m ă n ă cu o insulă. Trecă toru le , r ămâ i acolo unde eşti ! Poa te că în t re d ru ­mul pe care umbl i şi în t re această u m ­bră care se învâr teş te încet, se află o p răpas t i e de netrecut .

O grăd ină , o t â n ă r ă fată mlădioasă , o cană cu vin, doru l şi amărăc iunea m e a : — ia tă Pa rad i su l şi In fe rnu l meu.

D a r cine a s t r ă b ă t u t Ceru l şi Infernul ?

Naş te rea mea n ' a adus nici cel mai mic câştig universului . Moar tea mea nu-i v a

lui Booz, îndepl in i rea unei voinţ i divine, împodobi tă astfel d u p ă cum n u m a i căr­ţile sfinte povestesc.

In capu l său, î ncepură să bâzâe ver-setur i d in C â n t a r e a Cântă r i lo r , s t r igăte

de înfocare, chemarea sufletelor, (toată poezia m i n u n a t ă a acestui poem a rză to r de dragoste .

Işi spuse : D-zeu a făcut aceste nopţ i pen t ru a în f rumuse ţa dragostea oameni­lor.

Se î ndepă r t ă d ina in tea perechei îmbră ­ţişate care venia spre el.

E ra totuşi nepoa ta lui, da r se în t r eba acum dacă nu va face o fap tă nep lăcu tă Iui D-zeu. O a r e D-zeu nu îngădue iubi­rea, dacă o înconjoară cu astfel de splen­doare . 3

Fugi , îndure ra t , a p r o a p e ruş inat , ca şi cum ar fi p ă t r u n s în t r ' un templu în care nu avea drep tu l să intre .

In româneşte de CORALIA O P R E S C U

1125) micşora nici intensi ta tea , nici splendoa­rea. Nimeni n 'a p u t u t să-mi explice de ce-am venit, de ce voi pleca.

Nu mă tem dc moarte . Prefer aceas tă fa­tal i ta te acelei care mi-a fost impusă din clipa îu ca te m ' a m născut . Ce e v ia ţa ? Un bun care mi-a fost înc red in ţa t şi pe care îl voi înapoia cu nepăsare .

N ' a m cerut să t răesc . Mă forţez să pr imesc fără uimire şi fă ră mân ie tot ceea­ce viaţa mi-aduce . Voi p leca fă ră să fi î n t r eba t pe c ineva despre s t ran iu l meu popas pe aceast p ă m â n t .

Tesattrul nost ru ? Vinul . Pa l a tu l nos t ru? Taverna . Tovarăş i i noştr i credincioşi ? Setea şi beţ ia .

Noi nu cunoaş tem neliniştea, fi indcă ştim că sufletele, cupele şi hainele noas t re în t ina te n 'au a se teme de praf, de a p ă şi de foc.

Dincolo de P ă m â n t , dincolo de Infinit , am cău ta t să văd Ceru l şi Infernul . O voce solemnă mi-a r ă s p u n s : „Cerul şi In fe rnu l sunt în t ine".

Tot aşa de repezi ca apele r âu lu i sau ca vân tu l pus t iu lu i , zilele noas t re t rec . Două zile. cu toate acestea, m ă lasă nepă­sător : aceea care a t recu t ieri şi aceea care va sosi mâine .

Băutort t le — ploscă u r i a şă — nu ştiu cine t e a făcut ! Ştiu, n u m a i a tâ t , că poţ i cupr inde trei m ă s u r i de vin, şi că moar t ea te va s fă râma, în t r 'o zi. Atunci , mă voi în­t reba înde lung de ce-ai fost zămisli t , de ce-ai fost fericit şi de ce azi nu eşti de cât ţ ă r â n ă .

fa tă zilele minuna te , zilele speranţei , zilele în care sufletele n e r ă b d ă t o a r e să se înveselească cau tă s ingură tă ţ i le îmbă l ­sămate . F iecare floare, e oare m â n a a lbă a lui Moise ? F iecare adiere, ë oare răsu­fletul lui Iistts ?

In româneş te de AL. T. ST AM A TIA D

1) Vezi n u m ă r u l 14, anu l curent .

OMAR K H A Y Y A M )

410. — UNIVERSUL LITERAR

crificti literarei MIHAIL D R U M E Ş :

„Sfântul Părere" (Roman, — Cartea Româneasca)

IliirJe Megheru este u n tânăr medic de plasă, in t r 'o regiune de câmp . Are un spi­tal şi un subch i ru rg ca ajutor .

Autorul romanulu i , care preferă acţ iu­nea descrierilor, ne pune , deodată in me­diaş res, fă ră să facă nici comentari i şi nici consideraţ iuni a sup ra eroului său.

Medicul Megheru, fire foarte nervoasă, bolnav şi de doctr inele psihiatr ie i moder­ne, pe cari le crede, în toată li tera, e con­vins că este un somnambul , că are o via­ţă dub lă .

Din manie — că altceva nu exis tă — n'a fost de mul t să-şi vadă pe b ă t r â n u l său t a t ă pensionar . Cu ocazia căsăioriei soru-sei se decide la o călătorie , după şase ani de absenţă .

D a r că lă tor ia a fost fără noroc. In d rum, în acelaş compar t iment , cu câţ iva cuno­scuţi, în t re cari şi moşierul Zavideanu care avea la dânsu l 200.000 lei aur , pen­t ru c u m p ă r a r e a unei moşii.

Noul Rascolnicov, medicul se gânde­şte, îşi muuce tşe creerii bolnavi , cum să omoare pe moşier şi să-i ia bani i . Această sumă l-ar fi făcut fericit. Se gând ia să plece în s t ră ină ta te în călător i i de agre­ment şi să huzurească toa tă via ţa . In fine, fel de fel de visuri copilăreşt i ce şi le face despre ex is ten ţa somptuoasă , un biet medic de plasă sărac , cu ani de veghe şi de p r iva ţ iun i în u r m a lui.

In compar t imen ta i , unde se înc ing a tâ­tea discuţii , foarte curioase pent ru nişte oameni normal i , doctorul Magheru se culcă. Are u n coşmar groaznic, în care i se pare că a s t râns de gât pe moşierul Zavideanu şi i-a luat polii de aur : victi­ma îi avea în hâ r t i i de câte o mie.

Concomitent cu coşmarul a re loc o ca­tastrofă de cale ferată. Lovit în cap, a-meţit , se pomeneşte Magheru că fuge pc c â m p uluit . Ajunge undeva , în apropiere şi, cu maşina unui pr ieten, a junge la nun tă .

D a r ce n u n t ă ! Traged ia începuse iu su­fletul lui .

C ă u t â n d u se, găseşte în ha ină cei două sute de mii de lei ai moşierului . C o m p a r ă coşmarul cu real i ta tea . $i. pr int r 'o dedu­cere ilogica, da r verosimilă, îşi înch ipue că Zavideanu — vict imă a catastrofei de cale ferată — este asas inat de dânsul .

începe , bietul doctor, o v ia ţă p l ină de remuşcăr i teribile. Suferă de man ia per secuţiei şi bănueş te pe fiecare că 1-a des­coperit . Iese din făgaşul normal : fuge la Bucureşti , p r i n cafe-şantanur i , în beţi i şi în lumea ar t is te lor să-şi găsească al ina­rea suferinţelor. D a r zadarn ic Г Ca un cui in Cap i se înfige grozava pecete a crimei făptuite. Nu mai poa te t ră i ; culmea iro­niei este că iese în d r u m şi u n t ip de fată, de sasespreze ani, f rumoasă ca un înger. Sufer ind de o boală grea, doctorul o sca­pă. F a t a se amorez^ază de el şi el o iu­beşte, — pe fata aceluia pe care 1-a asasi­nat .

C â n d idila este în toiu, când medicul rupe cu t recutu l , concediindu-şi „fetele" dela şantan , pen t ru amoru l cura t cu Le-l iana — îi mai zice şi Lelioară ! un acci­

dent s tupid de automobil , cu rmă viaţa 1 elianei.

Doctorul Magheru, în cu lmea disperă­rii, se p redă judecă toru lu i de instrucţie, pr ie tenul său, ca asasin al lui Zavideanu. Mărturiseşte totul şi aduce pache tu l ne-desfăcut al celor două sute de mii de Ici.

N a t u r a l că procesul se judecă la j u ­raţi , cu interogator i i şi pledoari i , r eda te în roman, in extenso. D a r şi aci inter­vine un Deux ex machina.

Un inel. cu pietre al moşierului, a fost găsit la o ţ igancă, pe care-I avea de la altcineva. In linie descendentă, s'a a juns că inelul a p a r ţ i n j a unui aca r de cale fe­rată. Acesta e r a asasinul lui Zavideanu. Cu bani i se făcuse o încu rcă tu ră . In în­vălmăşeala catastrofei , au t recut d in t r 'un buzuna r in t r ' a l tu l . Bietul doc)íor a fost vict imă în t âmplă r i i şi a credinţei sale în-rr'o ps ihia t r ie absolută .

In fine, scos din cauză, devine un filan­t rop ex t rao rd ina r ,caută pe cei săraci , t r ă ­ieşte ca un schimnic şi devine Sfântul Pă­rere, făcător de m i i u n i adevărate .

II vedem, în p r i m a par te , u n tânăr ne­isprăvi t sufleteşte, care nu crede de cât în valoarea mate r ia lă a vieţii. Şi un om care a junge sfânt, o asemenea pă re re e prea contradictor ie , deşi sfinţii mar i , ca Sfântul Antonie sau August in au fost mar i crai în t in?reţe şi sfinţi la matur i ­tate. Un lucru curios : acest modic ex­celent, bun operator , dist ins ps ih ia t ru , nu are nici o consolare în profesiunea lui. Nu are, din nenorocire, pe nici una . Este o fantoşă.

Ca r t ea ar fi pu tu t da mai multe roma­ne, sau mai multe volume, daca s'ar fi considerat că fie-care e t a p ă a vieţii d-ru-lui const i tue pr in ea însăşi un roman.

Aş găsi. în „Sfântul Pa ie re" mul te cali­tăţi de stil şi mul te negli jenţe. P r e a mul te teorii politice, sau asimilate. D a r grcşala de căpetenie este d e p a n a r e a p rea mare a acţ iunii , sunt j u s t apuse o serie de în tâm­plăr i . Nu avem tu rna t e faptele, pen t ru că acestea nu ne interesează, de cât în mă­sura r i tmică a unei ac ţ iuni bine conce­pute .

Nu e suficient să fii un om cult, foarte inteligent, cum e d. D r u m e ş ; se simte l ipsa disciplinei, care îi r ămâne pen t r i toată viaţa , a unei scrii tor de meserie şi are cali tăţ i le observatorului , fără să po-seadă pe acelea ale „maes t ru lu i" .

Imi tând de depa r t e pe Francezi , po­por raţ ionalist , crescut în t ro veche disci­pl ină clasică de două milenii ap roape , am in t rodus tale-quale, toa tă metoda lor de î n v ă ţ ă m â n t dovedi tă incomple tă chiar Ia ei acasă. D a r F r a n ţ a , în alegerea car ie­relor a avut întâi , un echi l ibru la ea a-casă. O ţ a r ă mare , cu o popu la ţ ' e în des-eretşere de o sută de ani, cu un imens im­periu colonial. Din toţi intelectuali i şcoa-lelor sale n'a făcut nişte revoluţ ionar i , de­clasaţi sau nihilişti—(ca în Rusia şi în ve­chea Italie), ci „funcţ ionar i" .

In vechiul regat, după 1900, se ajunsese şi la noi la un t ip de intelectual , în ge­nul doctorului I lar ie Magheru . Nu era ra ­tat, nici u n decăzut sau declasat, ci un bun băia t , care, la cel d ' întâi joc ma i pu­ternic în viaţă, cădea la pămân t , organis­mul lui nu rezista, nervi i e rau tă ia ţ i şi n 'a-vea „voin ţa" e d u c a t ă pen t ru v ia ţă . Ne-am

înfundat aşa de mul t în teorii infinite, încât am pierdut din vedere pa r t ea reali­tăţii în exis ten ţa unu i individ. Ara înmu­iat capul t ineri lor cu „savant lâc ' ' , da r nu i-am făcut ap ţ i pen t ru viaţă .

Ce deosebire, de v ia ţă s tudenţească en­gleză sau ecra iuua ! T â n ă r u l englez, la Pi sau 16 ani , nu mai înva ţă abstracţ iuni sau năzbât i i , in t ră în contact cu realita­tea, în t r ' un atelier sau într 'o fabrică. Nu toată lumea merge la acele colegii aristo­crat ice fie la Oxfo rd sau Cambr idge , — apana ju l unei mar i ar is tocraţ i i , sau a unei burghezi i p rea bogate .

T rebue să existe o măsu ră in toate : în cu l tu ra pe care ţi-o faci, d u p ă nevoile vieţii tale sau a spi r i tu lu i tău . F ă r ă să mă înşel, 8ti% din tinerii noştri nu ma i ştiu nimic din toată „ş t i in ţa" ce li se dă îu şcoală, de î nda t ă ce-şi aleg o car ieră sau '•e ocupă de o meserie. Şi este firesc să fie aşa.

E un scandal ca un elev să-şi p ia rdă un an, ci t ind botanica , fără să deosebiască sau chiar să cunoască ce-i o lalea şi ce-i un iris sau ce floare creşte în cu ta re sau cu ta re ano t imp . Tot aşa de inut i lă este mineralogia abs t rac tă , care dă elevului toate cunoşt inţele, fără -ai a r ă t a şi pe te­ren, pietrele ce le s tudiază .

Astfel se î n t â m p l ă în toate direcţiile. D a r s tudentu l ge rman ? Mânucşte rilogismul, cu aceiaşi desteri-

ta te ca şi sabia. I n t r â n d în viaţa studen­ţească, cau tă să se înal ţe la o misiune, are c lubul lui, cercul lui, pr ieteni i lui de a n t r e n a m e n t şi de sport , ca şi orele lui de studii serioase Organ iza ţ i e pă t runsă de marea sa misiune, s tuden ţ imea germană— a spus-o Mussolini — a sa lvai Germania de bolşevism. Un locotenent german, stu­dent la Muenchen a asas inat pe Kurt Eis­ner, d ic ta torul roşu de azi. Studenţ i i ger­m a n i au culcat la p ă m â n t pe toţi ina­micii patr ie i ; în pl ină ocupaţ ie franceză, «ub ochii vigilenţi ai poliţiei franceze, au asasinat pc faimosul guverna to r renan, care t r ăda interesele germane .

Sch imbarea rad ica lă a sistemelor noas­tre de î n v ă ţ ă m â n t se impune , ca şi trans­formarea unu i mare n u m ă r de licee, în şcoli de special i ta te .

Can g ren a î n v ă ţ ă m â n t u l u i nostru, fali­mentu l unu i anumi t î nvă ţ ămân t , metoda scolastică de a creia savanţ i ridicoli şi nit oameni — t rebue părăs i tă , căci de mult a da t fal iment. Cei zece ani ce au trecut d u p ă război au dovedit încă oda tă naivi­ta tea lui.

Suntem fericiţi ca d. D r u m e ş a descins larg r ana . Noroc că eroul d-sale s'a înăl­ţat spre o super ioară v ia ţă sufletească — ce rost ar fi avu t altfel romanu l ? N'a a-iuns un simplu s lujbaş d in t r 'un intelec­tua l cu mar i pretenţ i i , nici un agent de club... Din acest punct de vedere romanul d-sale e binevenit , ca metoda de a pune în discuţie şi meditai-ea publ icu lu i nişte mari şi p rofunde probleme de viaţă . Dacă banu l azi are i m p o r t a n ţ a lui în viaţă, nu este, însă totul. Şi acest lucru să ştie in-Icctualul pen t ru a nu cădea în ispitele, durer i le fizice şi mora le ale lui I larie Ma­gheru.

I O N FOTI

UNIVERSUL LITERAR. — 411

TEATRUL NATIONAL, — CRAIOVA — ÎNCHIDEREA STAGIUNEI —

Teatre le de provincie se izbesc dc unele neajunsur i ce le stăvilesc avân tu l , or icare ar fi je r t fa ce se i m p u n e când e vorba de educarea poporului . Alcă tu i rea reper to­riului, mai cu seamă, avându-se în ve­dere cerinţele aceluiaşi publ ic , care u r m ă ­reşte evolu{ia tea t ru lu i , în t re clasicism şi pise moderne , cu s tă ru i toare şi ne lămur i t ă îndără tnic ie , necesită o a d â n c ă pricepere şi-o c u m p ă n i t ă luare-aminte . Piesele nu se pot menţ ine pe afiş decât în m ă s u r a în care în ţe lepciunea a lcătui r i i acestui reper­toriu poate impune publ icu lu i spectator dragostea de arfa adevă ra t ă . Şi gustul a-cestui publ ic t rebue cercetat în legătură cu evoluţ ia cul tur i i Iui, fiecare nouă sta­giune a d u c â n d cu totul a l tă sch imbare în bunul mers al unei insti tuţi i care pr in ea însăşi se cere î n d r u m ă t o a r e de spir i te . Din acest punc t de vedere, s tagiunea anu­lui 1с)2ч—19"50 s'a impus p r in cea mai de­plină încuv i in ţa re d in par tea publ iculu i , care a u r m ă r i t cu luare-aminte jertfele şi s t răduinţe le noastre . D in t r e cele douăzeci şi opt de piese juca te , douăsprezece au fost premiere , în câte trei, p a t r u şi cinci acte, unsprezece luc ră r i d ramat ice in câte un act, cari au întregi t p rog ramul şezăto­rilor şi cinci piese re luăr i .

Cel mai depl in succes 1-a obţ inut d r a m a istorică Vlaicu-Vodă, care s'a j u c a t de cincisprezece ori, lucru neobişnui t la Cra-iova de la război încoace. De aceleaşi succese s'au b u c u r a t şi celelalte piese, o-riginale şi t raducer i , cari s a u j u c a t în t re unsprezece şi paisprezece ori : Bujoreştii , de Ca ton Teodorian, Diavolul , de Fr . Mol­nár, Puişoru l meu, de Hennequin , Inşi r ' tc Mărgări te , de Victor Eft imiu şi Heidelber-gul de a l tă da tă , de Meyer Förs ter .

I n deosebi, şezătorilc au înregis t ra t ade­vărate succese p r in în ţe leap tă a lcă tu i re a p rogramulu i la care s'a adăoga t t o t d e a u n a o piesă î n t r ' u n act din mare le repertoriu universa l ori d in t re cele ma i de seamă lu­crăr i d r ama t i ce d in l i t e ra tu ra românească .

Ţ i n â n d seama şi de re ţe ta pe care au realizat-o şezătorile, în decursul acestei s tagiuni , s'a încasat s u m a de 1.153.608 lei. Făcându-se o compara ţ ie în t re sumele în­casate a n u a l de la 1922 p â n ă azi şi s u m a real izată la închiderea s tagiuni i din acest an, se poa te cons ta ta că beneficiul a în­trecut cu ma i mul t de j u m ă t a t e încasăr i le anter ioare , fără să mai p u n e m Ia soco­teală re ţe ta de la Timişoara care, în 1928. s'a r id icat la suma de 713.000.

Succesul se datoreş te într 'o l a rgă mă­sură reprez in tă r i i pieselor româneşt i , ş t iut fiind că nu t ea t ru nat ional , ca inst i tuţ ie de cu l tu ră , are da tor ia în p r imu l r ând să scoată în lumină lucrăr i le d ramat ice ori­ginale.

D in exceden tu l real izat la închiderea stagiutiei şi la sfârş i tul anului bugetar , s'a acoperi t s u m a de 2.700.000 lei din de­ficitele de trei mi l ionane şi j u m ă t a t e exis­tente Ia î ncepu tu l s tagiuni i , ceiace în­seamnă că nu numa i valoarea in te lectuală a a s tagiuni i s'a b u c u r a t de spr i j inul şi încuvi in ţa rea spectatori lor , da r şi s t rădu­inţele din p u n c t de vedere admin is t ra t iv au da t roade îmbucură toa re , — deficitul r ămas îu v remea din u r m ă în sarc ina tea­trului ne t recând suma de 800.000 lei. E lesne de înţeles însă că aceste deficite au apăsa t în chip covârşitor a s u p r a bugetu­

lui, din care p r ic ină s'a împiedica t reali­zarea succeselor pe. i tru cari d i rec ţ iunea şi-a luat din vreme toate măsur i le . D in iipsă dc fonduri , desăvârş i rea t rebuia s tân­jeni tă , căci ex is ten ţa acestor deficite în­semna o veşnică per tu rbare în echi l ibrul bugetar şi, oda tă ce direcţ ia avea înda to­r irea să lichideze cu aceste nea junsur i , ea se vedea sili tă să-şi cu rme avân tu l , ori de câte ori e ra vorba de-o temeinică în­făptuire .

Ptibicul cra iovean, îndea juns de pregă­tit pen t ru tea t ru , nu se mul ţumeş te cu montăr i de umplu tu ră . El rec lamă lucră­rile d rama t i ce înscrise în reper tor iu l d ra­maturgie i universale , mon ta te cu fastul pe care Cra iova nu-1 poate deocamda tă realiza, cu infimele mij loace şi resurse dc cari d i spune . F i indcă nu se pot mon ta cu fastul cerut douăzeci de premiere , când suma des t ina tă montăr i i şi mobi l ierului nu t rece de 500.000 lei. Cu toate acestea, j inând seamă de real izarea unu i p r o g r a m bine stabili t , s a r fi p u t u t în făp tu i o operă şi mai t ra in ică , dacă în a doua j u m ă t a t e a s tagiuni i nu s'ar fi ivit uncie nea junsur i cari au pus piedici act ivăr i i din pr ic ină că o pa r t e d in t re cei ma i valoroşi inter­preţi s'au îmbolnăvi t , sce.ia suferind unele lacune cărora nu li se poate impune deo­camda tă o îmbună t ă ţ i r e . Pen t ru aceasta , s'a făcut apel la d. I. Morţun, care u r m a să joace rolul p r inc ipa l din piesa „Re­gele" de Robert de Flers şi d-sa nepr i ­mind, d i rec ţ iunea s'a văzu t silită să re­nunţe la un spectacol care ar fi însem­nat un adevă ra t succes pen t ru scena cra-ioveană.

Dar , t recând peste aceste nea junsur i , t rebue să ţ inem seamă în p r imu l r ând de realizări , în l egă tu ră cu s i tuaţ ia cr i t ică fi­nanc ia ră în care se găsea tea t ru l la înce­pu tu l s tagiunii . S'ar fi p u t u t face sfor­ţări , cum s'au ma i făcut şi în alte rân­duri , f ă ră rezul ta te îmbucură toa re , dar a-ceste sfor ţăr i ar fi încurca t poa te chib­zui ta î n t r ebu in ţ a re a fonduri lor , — fără să ma i p u n e m la socoteală neliniştea în care s'a sbă tu t t ea t ru l ca să-şi echilibreze bugetul , — fi indcă oda tă ce inspectori i contabi l i ai Minis terului au consta ta t de­ficitul, e n u m a i decât t recu t în debit la Adminis t ra ţ i a F inanc i a r ă care se grăbeşte să execute. P r in u r m a r e , sa rc ina acestor deficite a fost cel ma i pu te rn ic nea juns ca re a zădărnic i t real izarea desăvârş i tă a unu i p r o g r a m început cu depl ină temeini­cie spre sat isfacţ ia publ icu lu i spectator .

O deosebită însemnate în desfăşurarea p rogramulu i au avut-o şezătorile ar t is t i -ce-l i terare. P o r a i n d dela înc red in ţa rea că tea t rul t re ime să fie, îna in te de toate, o şcoală, a tâ t conferi ' i ţele şi lecturi le, cât şi lucrăr i le d ramat i ce cari au întregi t spectacolul , au desvăluit diferite e tape în istoria civilizaţiei, ele zugrăv ind manifes­tăr i le sufleteşti ale fiecărei epoci p r i n cu­vinte l ămur i toa re smulse din înţelepciu­nea unor oameni competenţ i şi iubi tor i de cu l tu ră . D-ni i Ion Foti , R a d u Gyr , C. D. For tuncscu , Pamfi l Şeicaru, Al. Ia-cobescu Romulus Dianu , Ion Dumi t r e s ­cu, au făcut l egă tu ra în t re t recut şi p re ­zent, desvălu ind tainele vi i torului , p r in ­tr 'o pu te rn i că desfăşurare de adevă ru r i închegate în cuvân tă r i serioase şi apro­pia te de real i ta te , — în a fa ră de cuvintele

de AL. IAGOBESGU

l ămur i toare ale d-lui Al. Lazeanu, direc­torul tea t ru lu i , care, îna in te de fiecare premieră , a ţ inu t să iniţieze publ icu l în desfăşurarea d ramaturg ie i moderne , ros­tind cuvinte p l ine de s imţire despre o-pe ra d r a m a t i c ă a mar i lor scrii tori : Ber­n a rd Shaw, Robert ' de Fiers, Lconida An-dreew, H e n r y Becque şi alţii .

Spuneam mai sus că teatrele de provin­cie au neajunsul de-a nu î m p ă c a to tdeau­na mijloacele dc real izare cu cerinţele pu ­bl icului . La închiderea s tagiuni i anu lu i curent s'a p u t u t constata , în Legătură cu succesele câşt igate , că gustul pub l icu lu i t rebue format, ne ţ inând seamă de o anu­mită menta l i t a te care, s t ră ină de cul tură , ii ti caută în spectacol decât un mijloc de distracjic, confundând" o revistă cu o lu­crare d r a m a t i c ă sorti tă să înf runte vea­curile. Tocmai pen t ru aceasta s'au înscris în reper tor iu piese car i fac pa r t e din re­per tor iu l Comediei Franceze şi cari , în fiecare an, se b u c u r ă de acelaş succes. Bernard S h a v , H e n r y Becque şi August S t r indberg înseamnă trei e tape în evolu­ţia tea t ru lu i modern şi lucrăr i lor lor. de-o factură etern şi profund omenească, sunt icoana desăvârş i tă a unei epoci care, lup­tând să se descătuşeze din pu lbe rea ro­mant ică a t recutu lu i , desvălue într 'o lu­mină nouă starea de suflet a omenir i i din-nainte şi de d u p ă război . In tenţ iuni le di­recţiei tea t ru lu i n 'au fost câ tuş de p u ţ i n greşite Piesa „Corbi i " ma i cu seamă, şi-a a juns ţ inta . Publ icu l a plecat dela spec­tacol înnobi la t sufleteşte, înc red in ţa t că durerea omenească e veşnică şi că n u m a i pr in sufer in ţă se poa te înnă l ţa un cuget hărţui t de micile nea junsur i zilnice. P r in u rmare , oda tă cc o s t r ădu in ţă a fost în­c u n u n a t ă de succes, înseamnă că ea s'a ap rop ia t de nevoile intelectuale ale vre-mei, deschizând în lumina vi i torului poar­ta sort i tă să smulgă din necunoscut tot ce poate fi de folos generaţ iei pe care-o slujeşte.

Tn l egă tu ră cu aceasta, f i indcă ac tua lu l local de tea t ru , nu corespunde cerinţelor, s'a luat in i ţ ia t iva organizări i mijloacelor pen t ru reclădirea localului de t ea t ru a tâ t de t rebuincios Craiovei . D u p ă discuţii le pe cari direcţ ia t ea t ru lu i na ţ iona l craio­vean le-a avut cu d. Liviit Rebreant i , di­rectorul Educaţ ie i Poporulu i , s'a a juns la convingerea că această necesi tate t rebue cât mai g rabn ic înfăp tu i tă , — direcţ iu­nea teat rului , din Cra iova a v â n d gri jă să ia contact cu toate personal i tă ţ i le şi şe­fii au tor i tă ţ i lor locale, ca să se p o a t ă în­chega cât ma i temeinic spr i j inul ce t re ­bue da t unei ho tă r î r i a tâ t de îmbucă toa re .

S a u făcut ma i m u t e p ropune r i în le­gă tu ră cu alegerea locului pe care t r ebue clădit noui tea t ru . Cel ma i ap rop ia t de real izare şi, în acelaş t imp , m a i de folos unei grabnice înfătuir i , — d u p ă p r o p u ­nerea direcţ iuni i t ea t ru lu i na ţ ional , — e locul pe care-a fost clădit vechiul tea t ru Belle-Vue Desehizându-i -se perspect ivă , pr in expropr ie rea caselor din str. Jus t i ­ţiei, în legă tură cu p l anu l de s is temati­zare ale oraşului , s'ar p u t e a creia în j u ­rul noului local o adevă ra t ă Avenue de L 'Opéra , — un local de tea t ru având ne­voe şi de-o înfă ţ işare cât m a i ap rop i a t ă ele civilizaţie, ma i cu seamă azi când ce­rinţele sunt a tâ t de necru ţă toare .

412. - UNIVEfRSlR, LITERAiR

€ ! * € • ţ l - t l Ş C l . . . UN C O L Ţ AL R O N D E L E L O R aduce

. .Luceafărul", condus cu a t â t a energie de d. I. C. Sava. Fireşte : şi ma i bune şi mai «labe. Se r emarcă în deosebi : Rondelul florilor de hâr t ie şi Rondelul zambilelor. Acelaş No. 2 (An. III) aduce o interesantă pagină de proză

IN „BOABE D E GRÂU" (No. 2) aceleaşi comunicăr i interesante, aceleaşi clişee p re ­ţioase, aceeaş execuţie i reproşabi lă , aceeaş cronică boga tă şi va r ia tă .

Se r emarcă în deosebi : Casele mele de vis — de Regina Mar ia — o m i n u n a t ă tre­cere în revistă a cuibur i lor regale — din care se despr inde dragostea pent ru na tu­ră, pen t ru s ingură ta te şi vis. Urmează da­rea de seamă a d-lui Cons tan t in Miloia despre • „Muzeul Bana tu lu i " : aceea des­pre „Muzeul Limbii r o m â n e " — semnată Lia Manolescu — cum şi o a I l I -a , a d-lui G. D . Mugur , despre „ F u n d a ţ i a Regele Mihai" — din care despr indem o nou ta t e :

„Funda ţ i a se reface pen t ru a p ropovă­dui cu l tu ra tot în concepţ ia ei ini ţ ia lă de omenie şi pen t ru a lucra susţ inut în spi­ri tul aceleeaş doctr ine" .

Număru l se închee cu schi ţa t ragică . .Rândunica a lbă" a p roza toru lu i bu lga r Io rdan Iovcov.

Cronica in teresantă , bogată , va r i a t ă şi nouă.

UN F R A G M E N T POSTUM despre „Л-şezarea vorbelor" de I. Slavici publ ică „Ad. lit.", 495.

LUI C. G U E R E A îi este închina t No. 494 al „Ad. lit.". Scriu : d-na Izabela Sa-

Localul tea t ru lu i , d u p ă aceiaşi p ropu­nere, n 'ar t r ebu i să a ibă ma i mul t de şeap-(e sute de locuri . In schimb, clădirea lui, care ar necesita o chel tu ia lă de cincispre­zece mil ioane lei, va t rebui înzest ra tă cu o scenă care să împl inească toate cerin­ţele zilelor noastre, ea fiind la r ându- i înzes t ra tă cu tot u t i la ju l modern şi cu toate apara te le necesare.

A'eacul al douăzecelea, învălui t în au­reola civilizaţiei, cere cuvân tu lu i darul sortit să lege de suflet lumina dă tă toa re de via ţă . î n t r ' o vreme când maş inăr ia t inde să înlocuiască exteriorizări le sufle­teşti cău ta t e de-a lungul veacuri lor dc a-tâţ ia mar i sluji tori ai cuvân tu lu i , tea t ru l , în or icare colţ al ţări i s'ar găsi, se cuvine respectat şi spri j ini t pen t ru formarea e-ducaţ ie i gei:eraţii!or ce vor veni. Singur teatrul e marea şcoală a sufletului , şi-a-funci când izbânda t recutu lu i stă fată în faţă cu năzuinţe le ce-şi aş teap tă sborul către apele viitorului, casa meni ta să a-dăpostească în ţe lepciunea lui Sofocle, a Iui Shakespeare şi-a lui Molière, t rebue înnă l ţa tă p r in m u n c ă şi j e r t fă ca să în­frăţească sub acoperământu l éi sufletele pent ru marea b i ru in ţă a desăvârşi r i i .

AL. IACOBESCU

doveanu; d-nii : A. Maniu, D . I. Suchianu, T. Arghezi, etc. Ni se adaogă o pag ină cu „gândur i despre om şi operă" . In general — Gherea este prezentat cu destulă obiec­t ivitate — şi mai mul t ca scriitor.

„ŞCOAl A S E C U N D A R Ă " cont inuă să aducă aceleaşi serioase p reocupăr i în le­gă tu ră cu această r a m u r ă de î n v ă ţ ă m â n t . Număru l 3 - - 4 se deschide p r in s tudiul „Din nea junsur i le escurs iuni lor" (al sub­semnatului ) , format din 3 capitole : Lacu­ne : Cine va conduce escurs iunea (Propu­neri;, Eseurs iunea şcolară (Prevederea) . Urmează începutu l unei serioase cercetăr i a supra „Surmena ju lu i în şcoală", semnat : Elena Ghcorghiu ; Despre modif icări le la care cont inuă să fie supus î n v ă ţ ă m â n t u l vorbeşte, cu mul tă drep t l té , d. I. Dongo-rozi, iar despre concursul F idacu lu i , d. M. C. Gheorghiu. Urmează r apo r tu l d-lui C. D .Fortunescu despre „ a d u n a r e a genera lă a Asociaţ iuni i" ; diferite comunicăr i de or­din profesional, recenzii a sup ra cărţ i lor şi revistelor.

D . R. OfiTiZ, profesorul şi cercetă torul lucrur i lor i talieneşti la noi a fost să rbă to­rit, la Univers i ta te şi în câ teva (prea pu ­ţine !) periodice. Ca unii cari cunoaş tem o b u n ă pa r t e din ac t iv i ta tea academică a d-lui 11. Ort iz (multă vreme, colabora­tor al „Universului l i terar") nu p u t e m de cât să ne a l ă t u r ă m din toa tă in ima la a-cest mer i ta t omagiu — al că ru i s ingur cusur este că n'a fost a n u n ţ a t din vreme spre a i se da propor ţ i i le cuvenite .

î n t r u c â t ne pr iveşte ca unu l d in t re a-ceia car i au t recut pela rodnicul l abora tor care este „Seminarul de l imba şi l i tera tu­r a " de pe lângă Facu l t a t ea de li tere din Bucureşt i — nu ne p u t e m izola. Şi mul -ţ ămim pen t ru si l inţa ce şi-a da t de a a-propia cele două popoare f ra terne — fă­când cunoscute, mai ales, Românilor , p ro ­dusele nepier i toare ale scrisului i ta l ian.

„ROMANII D E PESTE H O T A R E " este titlul voloroasei fascicole p e care cunoscu­ta revistă cu l tu ra lă : „Cele trei Cr i şu r i " o înch ină acestei p rob leme naţ ionale . Co­laborează, p r in s tudi i şi art icole, persona­l i tăţ i de p r imu l r ang că aceea a d-lor : S. Mehedinţi , Ion Grăd iş teanu , Ion Foti , Sex­ül Puşcar iu , T r ă i a i Birăescu, Vasile Stoi­ca, prof. Pau l Negulescu, Ştefan Ciobanu, Radu Budiş teanu, col. V. Bacaloglu, Bog­dan lonescu, George Baiculescu, etc.

Execu ţ ia i reproşabi lă .

UN I M P O R T A N T S T U D I U despre poe­tul Oc tav i an Goga — publică, în No. 10— 12 al „Propileelor l i te rare" , colabora torul nostru, d. I. Foti — care . în aceeaş fas­cicol ă, vorbeşte despre „Câteva consta tăr i în Amer ica centra lă" , scrie „Cronica lite­ra ră" , „Cronica cu l tura lă şi poli t ică", „Cronica t ea t r a l ă" etc.

CU UN B O G A T şi select sumar — în deosebi — de versur i — ne vine No. 4 al „Pleiadei" în care se r emarcă — cu d rep t cuvân t — „Nemângâ ie re" a d-lui George Dumi t rescu , „Caste lul zăvor i i ' ' al d-lui Radu Cyr , apoi, versuri le celorlalţ i colaborator i : Radu Boureanu. Ion Mihai Georgescu şi George Pal ladi . De asemeni

bine şi obiectiv reprezen ta tă l a tu ra cri­t ică pr in ar t icolul d-lui D . Mură r a şu des­p re • „Teoria pă tu r i i sup rapuse şi Emine-scu", al d-lui R. Teodorescu despre „Re­per tor iu l or iginal" , p r in recenziile d-lor C Orăscu şi R a d u Gyr .

C a proză ar t is t ică ni se dă duioasa schi­ţ ă a d-lui V Grecu : „ Q u a n t u m muta-tus....".

P O R T R E T U L L I T E R A R al lui Alexan­d ru Antemi reanu , în temeetoru l „Floarei a lbas t re" , con t inuă să fie schi ţa t pr in ca­racter izăr i , amin t i r i şi ci tate, în No. 3—4 al „Scrisului nos t ru" dela Bâr lad de d. G. Tutoveanu . E o m i n u n a t ă pag ină de re­cunoşt in ţă în l egă tu ra cu vechea boemă l i terară— şi, în acelaş t imp . o f ap t ă bună

IN ACELAŞ NUMĂR, schi ţa postumă „Tipşa", a regre ta tu lu i p roza tor D . Fărcă-sanu „om de u n ta lent dă t ă to r de nădejdi şi care aducea l i te ra tur i i noas t re un suflu pu te rn ic din aerul p roaspă t şi t a re al mun­ţilor, scri ind î n t r ' un gra iu de-un pitoresc şi de-o bogăţ ie care-1 făceau u n urmaş demn al lui Ion Creangă". . . .

RESTUL n u m ă r u l u i : versur i mediocre şi uneori a t inse de filoxeră (Amiază), pa­gina crit ică •— boga tă şi p r icepu tă .

D E C I N E E „ C â n t a r e a României ' " ' ..Ad. l i t " , în t r 'o no tă a n-rului 497, ironi­zează pe d. I. Foti care a a f i rmat că e de N. Bălcescu.

Fireşte că nu e locul — aici — să reluăm această discuţ i ime care durează de 3 sfer­tur i de veac. Ne impres ionează însă faptul că au to ru l notiţei nu va fi avu t ocaziune să se ţ ină în curent cu aceas tă controversă în l egă tu ră cu care noi am susţ inut exact aceleaşi pă re r i în u rmă toa re l e numere ale ..U. L.": 15, 20 şi 31 (an. XUV) cum şi în manua lu l de L imba r o m â n ă (cl. VI) întoc­mit în co laborare cu d. Şt. Pop şi d-na Stella Burnea , doi dist inşi reprezentanţ i ai î n v ă ţ ă m â n t u l u i l imbii mate'rne la noi. Şi pentru ca lucrur i le să nu p a r ă cu totul i-zolate. îi vom amin t i numele câ torva sus­ţ inător i ai aceste teze : Al. Obodescu, V. Alecsandri . Gr. Tocilescu, Enea Hodoş, O, Densuş ianu , I. Nădejde , D . Bolintineanu, N. Bălcescu, T. Ghica, dar ma i ales : I. ІЧ. Aposiolescu, Mihail Dragomirescu şi t ânăru l l icenţiat Luc ian Predescu, autorul broşuri i „ O controversă l i t e ra ră : Cine e autorul poemei „ C â n t a r e a României" , pu­bl ica tă la Taşi, cu o p re fa ţă a d-lui Ilie Bărbulescu, profesor univers i tar .

Fireşte că, pen t ru a fi complet edificat, acelaş au tor va t rebui să caute capitolul respectiv din scr isoarea lui I. Ghica „Nicu Bălcescu" — cum şi, mai ales, studiul in­t roduct iv al cunoscutului cercetător lite­rar, N. I. Apostolescu, acela care, în 19Í4. publica. în ed i tu ra „F lacăra" , b roşura : N. Bălcescu • C â n t a r e a Românie i .

F ă r ă îndoia lă că — în astfel de condi-ţ iuni — ironia de mai sus poa te fi uşor echivala tă cu oarecare. , l ipsă de cunoştin­ţe istorico-Ii terare — ceeace e, într 'adevăr grav.

P . I. P.

UNIVERSUL LITERAR. — 4 1 3

l iterara o seama fie

cuminte Contele de Molé, consilier al s.tatului,

spiife într'o zi lui Napoleon : — Sire, Voi aţi ucis spiritul revoluţio­

nar în Franţa ! — Va înşelaţi, răspunse Napoleon, eu

sunt seninul care marchează pagina unde s'a oprit revoluţia ; dar după moartea mei se vor întoarce toate foile !

« Vizitiul regelui Prusiei, Frédéric II, il

răsturnă într'o zi, din care cauză regele se supără grozav.

— hui recunosc greşeala Sire ; dar nu suni singurul om care greşeşte pe lume !

Eu cred că şi Voi aţi pierdut atâtea răz­boaie tot din greşeală.

« Kegele Ludovic Filip, în timpul unei

călătorii in Normandia, oferi o ţigare primarului unui oraş, care îi făcuse o primire foarte călduroasă.

— Ţigara asta, ah ! sire, strigă prima­rul pătruns de recunoştinţă, această ţigare o voi fuma-o toată viaţa mea !

* într'o zi un curtezan spuse bufonului

lui Filip II, regele Franţei : — Dacă vei continua să mă iei în bat­

jocură, te voi străpunge cu sabia. înfricoşat, bufonul merse să se plângă

regelui : — Sire. se atentează la viaţa mea. — N'ai nici o frică, spuse suveranul.

Dacă cineva te va ucide, va fi executat de mine însumi cinci minute apoi.

— Oh ! Sire, reluă bufonul, Majesta-iea voastră nu poate să facă acest lucru cinci minute înainte ?

« Emil Augh'T fu întrebat odată, dacă

este mulţumit de un nou colaborator al său.

— Încântat, răspunse el : este o perlă. De câte ori sunt în lucru, îi cer avizul. El mi-l dă, eu fac tocmai contrariul şi succesul este sigur.

« Sub regimul ultimului rege francez, un

solicitator vine să găsească pe un înalt funcţionar, cunoscut în acea epocă prin lipsa sa de scrupule. Asigurându-se că sunt singuri, solicitatorul spuse acestuia cu un aer misterios :

— Domnule, suntem între noi. Iată 10.000 de franci şi nimeni nu va afla ni­mic.

La care înaltul funcţionai în chestie răspunse fără să se clintească :

— Asculfă-mă, domnule, dă-mi 25.000 de franci si spune apoi la toată lumea.

i t a z a r C O M E D I A FRANCEZĂ ŞI ANDRÉ

L U G U E T

Comedia F ranceză a dat în j udeca t ă pc societarul său André Luguet , cerându-i d a u n e în va loare de 100.000 franci.

Luguet este acuza t de a-şi fi călcat con­t rac tu l ce 1 avea cu Comedia Franceză , a p ă r â n d în t r ' un rol pe scena unui alt tea­tru.

Procesul va fi judeca t la 26 Junie.

B O G A T E ZĂCĂMINTE DE RADIUM IN RUSIA

Ziarul , T h e New-York Hera ld scrie că conducă tor i i ins t i tu tu lu i de r ad ium de la Pe t rograd cred că recentele descoperir i de r ad ium vor revoluţ iona indus t r i a aces­tui meta l în în t reaga lume. S'au găsit u rme de r ad ium în forajele făcute în re­giunile petrol ifere din Caucaz şi Dages­tan.

Ins t i tu tu l a trimis cercetător i la fafa locului ale căror r apoa r t e a f i rmă că ză­cămintele de r a d i u m sunt foarte bogate .

„ V R Ă J I T O A R E A ' ' DELA NISA

Vrăj i tor ia face încă şi în zilele noastre victime. Una din cele ma i recente este d-na Anne Simmonot din Nisa. Sunt însă şi beneficiari ai s ipe r s t i ţ i i , şi în t re aceş­tia este d-na Mary , o faimoasă exper tă în magia neagră .

D-na Simmonot a vizitat pe d-na Mary în luna August . Cea din u r m ă s'a obligat să-i ghicească vi i torul de trei ori pc săp­t ămână , în sch imbul unei t axe de 25 franci de şedinţă.

învoia la aceasta a ţ inu t p â n ă l una tre­cută când d-na Simmonot a declarat că fiind u r m ă r i t ă de nenoroc, îi cere vră j i ­toarei să-i spună cum să îmbuneze desti­nul.

D-na Mary e însă p r icepu tă . Ea i-a spus clientei că averea t e i-o lăsase soţul ei — vreo 300.00!) franci — era p ă t a t ă şi că um­bra soţului clientei ei îi apă ruse şi-i spu­sese că aceşti bani t r ebu iau purif icaţ i .

D -na Mary îşi lua anga j amen tu l să facă ea această pur i f icare . In acest scop a pus un plic cu 100.000 franci , în bancnote , în corsajul rochiei, m u r m u r â n d tot t impul formule cabalist ice. D u p ă aceasta a resti­tui t pl icul d-nei Simmonot cerându- i să nu-1 deschidă. Actul pur i f icăr i i ia repetat până când toţi bani i au fost supuşi aces­tei operaţ i i . Acelaş lucru s'a î n t âmp la t cn un sac de bi juter i i în valoare de 160.000 franci.

D u p ă aceas tă d-na Mary s'a făcut ne­văzută . Desch izând în fine pl icuri le d-na Simmonot a constata t că pur i f ica toarea le lăsase goale. Chest ia a ajuns la poliţ ie care face cercetăr i p e a t r u p r inderea „vră­j i toare i" .

caricatura zilei VÂNĂTOR D E DUMINICĂ. . .

— Artur , când te întorci dela pescuit , nu ui ta , te rog, să aduci acasă pentru de j u n o cutie de sardele !

(Ric et Rac — Paris)

C R E A I I I .

— Tată , ai pu tea să-mi spui : cine a făcut p r imul fonograf ?

— Bunul Dumnezeu , fiul meu : cl a luat o coastă delà Adam şi a făcut... p r ima maşină vorbitoare.

(Pêle-Mêle — Paris)

D I S T R A C Ţ I E !

— Dacă vei cont inua să fii răutăcios , nu te voi mai duce să vezi cum, îi scoate dinţii lui p a p a !

(The Tatler-Londra)

414. — UNIVERSUL LITERAR

PMG1JSIJ ШТЛТЕ

BIZANTINII CA DECORATORI •> de A. BALTAZÁR

Cel d intâ i care va fi vorbit de r ău sfinţii b izant ini nu a r ă m a s desigur cu nimic da tor adevăru lu i , dacă potr ivi t pă­t runder i i sale s'a mărgin i t a cri t ica nu­mai chipul s fântului aşa c u m e construi t de zugravul Athonit , fără a l u a în seamă decorul, care poate reprezenta în t reaga valoare în decora ţ iunea pr imilor zugravi creştini. Nu ar fi cred lipsit de interes o cercetare a deosebitelor icoane rămase dc pe u r m a civil izaţiunii greco bizant ine, eare, în ceia ce pr iveşte a r t a iconogra­fică, şi-a da t vreme de secole pre ţ ioasa cont r ibuţ iune , ce t rebue să fie socotită vrednică de aceiaş bun r enume eu care s t răvechea decoraţ iune n in iv i ta cât şi cea egipteană a pă t runs p â n ă la noi.

O p e r a iconari lor a thoni t i are şi ea un caracter propr iu , fapt ce îi as igură din­tru început o stimă apa r t e p r in t r e mul ţ i ­mea de sti luri în diferite carac tere şi de origină deosebită. Au bizant in i i aceştia modul lor pa r t i cu la r de a obţ ine u n de­cor fie că e vorba de acele admirab i le împlet ir i depe manuscr ip te , Tie că r edau pr int r 'o sti l izare boga tă pompoasa gă­teală a pr imilor î m p ă r a ţ i creştini . In ori­şice icoană b izan t ină e lementul decorat iv este a t â t a dc aparen t şi ca efect a tâ ta de armonios, încât te în t rebi cum de nişte a t â t de buni decorator i , când e vorba de chipul s fântulu i au comis greşeli de nc-ertat . Fost a oare în in ten ţ iunea decora­torului creştin de a sacrif ica adevăru l plastic unei st i l izări de gust, aşa cum a făcut min ia tu r i s tu l j aponez ? Se p rea poate, şi a tunc i fobia unora nu şi-ar mai avea rostul , cum nici aşa nu-1 are zâm­betul profan cu care alţii î n t â m p i n ă a-ceste preţ ioase relicve.

Or i cum ar fi un lucru r ă m â n e pe de­plin dovedit : sfinţii b izant ini sânt exclu­siv opera imagina ţ iun i i că lugăr i lo r . a tho­niti care , închis în ce tă ţuea delà Athos, construiau pe d inafa ră ch ipur i de sfinţi. Sânt încă aceşti sfinţi de o expres iune uimitoare ; h iera t i smul a t i tudini i a ju ta t de imobi l i ta tea feţei, r e d i u în mod desă­vârşit ca rac te ru l de evlavie şi de resem­nare ce t rebue să-1 a ibă cei ce servesc pe Dumnezeu Ta tă l .

Maica-Precis ta este, cu copi lul-Chris t în bra ţe , duioasă şi smeri tă to tdeoda tă ; fără C h r i s t - I n v ă ţ i t o r u l sau în p rea jma crucii p u r t ă t o a r e a p rea s fântulu i său t rup , Fecioara a re ochii p lânş i încremeni ţ i într 'o dure re mu tă . Christ , cu r a r e var ia -jiuni, poa r t ă p re tu t inden i în figura-i di­vină farmecul ascuns al dumnezeescului îău suflet : f igură, nu ca în iconologia catolică, f rumoasă, înnobi la tă , ci suferin­dă, aşa cum e p robab i l să fi fost figura Omulu i eare a p u r t a t pe umer i i lui pă ­catul întregii lumi.

Sf. Ioan, in t rans igentu l moral is t al He-rodiadei , are o înfă ţ işare aspră , aşa cum apa re pe plafonul na thexu lu i delà Batiste.

Sfântul Gheorghe, frumos ' d a r înfrico­şat, în t r 'o a t i tud ine vi tejească : cum şade bine unu i războinic , şi mai ales unu ia care nu s'a lăsat ma i prejos decât rus t i ­cul Hercul cel cu leu nemeic, deoarece a r ăpus ba l au ru l din iezerul Livanului . In frescurile delà Cur tea-de-Argeş , pă s t r a t e în Muzeul nostru avem u n Sfânt Gheorghe de o remarcab i l ă st i l izare. Expres iunea feţii e calmă, un ca lm care nu e decât o

suavă vir tute creşt inească, deoarece Sfân-rul nu are nimic din poza eroilor, deşi săvârşise minuni m a r i în t re care şi aceia că izbăvise Biserica lui Cristos „de cel nevăzut înghi ţ i to i d in adâncu l iadului , şi de păcat , ca de un ba l au r pu r t ă to r de moarte ' ' ) . Sfântul poa r t ă p ă r u l adus în inele r ându i t e în că ră r i simetrice. E un chip de t ână r b l o n d 2 ) , pal id , nal t , care ţine o sabie ga ta de a o vâr î în teacă, ceia ce îi dă o înfă ţ işare războinică deo­sebită.

Sf .Minai, a rh is t ra tegul oştilor cereşti, aşa cum e pe un mozaic delà biserica Sf. Luca din F o c i d a 3 ) , are a înfă ţ işare vite-jască de pa rcă e ga ta de a doborî duş­manul , [«sfârşit toţi acei sfinţi mucenici , pură tor i i daru lu i D u h u l u i Sfânt şi jer t ­fiţii p ropăvădu i to r i ai Verbului divin, sânt de o expres iune pot r iv i tă cu viaţa pe care o petreceau, o v ia ţă veşnic ex­pusă persecuţ iuni lor , de unde şi acea în­c run ta re a sprâncenelor , semn de durere, în t ipăr i t pe faţa or icărui sfânt athonit . Sfinţii b izant in i vorbesc de înverşuna ta i ezistenţă pe care a în t âmpina t -o ideia creşt ină pen t ru a cuceri lumea.

Tată care poate fi mot ivarea a tâ tor fré­sem i neînţelese a a tâ to r feţe schimonosite, obrazur i veştede, frunţi încreţi te . Această tendinţă real is tă d in opera athoniţ i lor nu poate scăpa nici unu i analist . închiş i in mănăs t i r i , călugări i -pictor i zugrăveau mo­dele de sfinţi conforme pravoslavnice i bi­serici ce nu îngădu ia nici un „chip cio­plit", deci nici o î n r âu r i r e a ar te i păgâne din epoca cu lminan tă a statueriei grece ; călăuzit de o adevă ra t ă in tui ţ ie ar t is t ică, pictorul însemna ne figura sfântului croit din închipui te , suferinţele acestuia aşa c u m îl povă ţu ia cărţ i le sfinte.

Ca buni decorator i ce sânt, bizantini i au pr iceput din vreme că o decoraţ iune t rebue să păs t reze neal tera t carac teru l de­corat iv al genului , care, pe cât se poate , t rebue ferit dc tehnica pic tur i i profane. Aci, în frescurile b izant ine nu sânt p ro bleme dificile de compoziţie, nu e perspec­tivă, nu sânt valori, nu sunt raceurs iur i nici mişcări academice, nici or iginal i ta te în poză Artistul t rebue să execute un chip de sfânt, dar un sfânt, o reprezentare care să fie lipsită de a t r ibu tu l pământesc , că­reia numa i aiurea. în ceruri , îi poţ i în­tâ lni adevă ra t a ent i ta te . Aşa fiind, şi ur­m â n d unei prescr ipţ iuni decorat ive, sfân­tul — modelul — se subst i tue unu i pre­text de tablou în care e lementul decorat iv, a lcătui rea stilistică, e unica ţ in tă a ar t is­tului . De aci acele fonduri convenţ ionale în aur sau în a lbas t ru clar, s t r ăbă tu te de rotocoale eu monograma crucii, compusă din X peste care se s u p r a p u n e l i tera P, ceia ce dă rebusul : [SUC H R I S T O S PAN­TOCRATOR. De aci iarăşi acele siluete suspendate în aer fără umbra por ta ta , c-lementara jus t i f icare a repauzăr i i unui corp pe un altul.

Tot astfel se expl ică ar ipi le heruvimilor

1) Al uzi.1 I J omorîrea balaurului. Vezi Vieţile Sfinţilor. Tomul VIII pag. 734 .

2) Biserica catolică îl dă tot blond. Aşa reese si dintr'un vers al lui Rostand. Vezi l'Aiglon, Actul I, pag. 22.

3) L'Epopée byzantine. Basile II Bulgarochto-ne G. Schlumberget-, p a g . 1.

şi serafimilor, fiinţi s u p r a u m a n e fără corp dar n u m a i cu iripi, a r ip i frumos stilizate, două roşii, două aîbe, c u m şi prezenţa n imbulu i de te rmina t p r in t r ' o circonferen-ţâ, — la Crist d ivizată de braţele unei cruci — nu o elipsă sau o fosforescenţă ca la p ic tu ra p rofană .

S ingura pa r t e a sup ra căreia artistul bi­zantin insistă este f igura, unde , după cum a m a ră ta t , să răsf rânge u n sentiment, o pa t imă încolo totul este supus regulelor decorat ive, desenul nu-1 preocupă , colori­tul îl falsifică cum se î n t â m p l ă în orice stilizare, demitentele sunt suprimate, ră­mân costumul , pe care îl stilizează cum poate mai bine, şi cadru l , care totdeauna e o bogată a rmonizare de linii şi culori. Şi aci se vede marea în râu r i r e pe care a exerc i ta t -o a r t a mozaicului a supra deco-ra ţ iun i i t impu lu i ; aci rezidă explicaţia r igidi tăţ i i f igurilor b izant ine . Convenţio­nal ismul mozaiculu i e luat de model în a lcă tu i rea imagini lor . C â m p u l imposibil de t r a d u s ' î n mozaic t rece în frescuri ca un fond unic, de u n colorit convenţional: tot astfel p lanur i le , temitenţele mărginite, retezate, frec delà mozaic pe zidurile bi­sericilor ca şi pe mărun te le 'ob iec te ale cul­tului , epi tafur i , rel icvari i , psalt ir i , etc. Drapa rea sfinţi lor încal tea e o vrednică t r aducere a tebnicii mozaicului .

E de notat faptul că ap roape toată de-cora ţ iunea b izan t ină e ocupa tă de subiecte religioase cu rare specimene de compo-ziţiuni războinice şi acestea reprezentate pr in min ia tur i . De ce oare Bizantinii să se fi consacrat ma i mul t subiectelor re­ligioase ? E oatx- în r îu r i rea epocii, a aces­tei istorice epoci, când creşt inismul îşi în­chega dogma ?

Ce păca t că Bizantinii nu s'au pasionat şi de subiecte din v ia ţa lor civilă. înco­ronăr i fastuoase, procesiuni impunătoare unde în j u r u l Ato tputern icu lu i Bazileusşi Prea-Cucernicei Basilissa, roiau mulţimea de s trategi , a rhis t ra tegi , magistr i , spătari şi a rh i spă ta r i , scholari , în costumele lor bogate, a rmele cele încrus ta te , scuturile p ă r ă t o a r e ale creşt inescului semn, prapu­rii b răzda ţ i de semnul crucii . Totuşi ici colo în tâ ln im câteva reprezentăr i din viaţa civilă şi v ia ţa de cur te , u n d e se poate ve­dea portul vremii . Reprezentăr i le acestea se în tâ lnesc numa i în domeniul miniatu­rii de care Bizantinii au făcut o atât de largă în t rebu in ţa re .

Nu le pu tem fi decât recunoscători o-ropsiţ i lor decorator i b izant in i pentru a-ceastă preţ ioasă şi s inceră redare a cos­tumului vremii de a tunci . F ă r ă acea me­ticuloasă sti l izare, care p u n e în evidenţă cel din u rmă punct , n ' am fi ştiut ce în­seamnă cos tumul şi gă tea la bizantină, care, din punct de vedere al decoraţhinii cu greu se î m p a c ă cu efectele de factură ale picturi i de şevalet. Bizantinii au în­ţeles mai bine ca oricine caracterul de­corativ. Dacă i-am judeca ţ inând seamă de exigenţi le specifice a le genului acesta, e s igur ca vom în tâ ln i în ei decoratori de seamă.

*) Fragment dintr'un studiu publicat în „Viata Românească", în anul 1907.

UNIVERSUL LITERAR. — 415

Interview - uri ...CU D-L VICTOR EFTIMIU

In prezent, domnul Victor Eftimiu e omul cel mai vorbit de rău, aşa că orice reporter iutei In astfel de circumstanţe, nu ar fi sasit oportun decât cel pufin să-l ocolească

Expediţiile polemice au pornit din cercuri unde, personal, avem simpatii pre­ţuite, foarte simandicoase, dar fiindcă ne declinăm orice competenţă în materie de legislatură teatrală, oisita noastră a fost provocată de alte pricini, în afară de gâl-cevurile ce nu-l privesc decât pe Domnia %a, exclusiv.

Noi am vrut să ne întreţinem o oră cu poetul inspirat, cu prozatorul ingenios şi mai аіеч cu dramaturgul şi omul de tea­tru prodigios, priceput şi dc incontesta­bilă valoare. Căci a semna în curs de 25 de ani peste 40 de opere, toate subliniind o izbândă în felul ei, aceasta dovedeşte din partea actualului director general al teatrelor o consecvenţă, o tenacitate pro­fesională şi un elan, demn de grenadirii glorioşi ai lui Bonaparte.

Coborîtor din codrii şi stâncile Pindu-Iui, acolo unde ochiul se exersează şi se înnăspreşte de timpuriu, avantajat cu o prezenţă trecută de mult în legendă, plus belşugul de talent cu care l-au dăruit Zeii, era fatal ca acest gladiator al propriului destin să cucerească cele mai forte mete­reze. Despicăm chiar Nepătrunsul şi afir­măm cu certitudine că, în afară de pre­miul naţional pe care nu e exclus să-l ia chiar in cursul acestei luni, domnul Ef­timiu se na ridica, într'un viitor apropiat, Ministru, nu importă în ce formaţiune po­litică. Slie toată lumea că pe acest lite­rat dârz, născut par'că subt augurul unor vrăji, în care orice glonte ricoşează, dis­pune de cele mai precise maşini care să-l ducă oriunde doreşfe.

Şi în f-iţa unor astfel de oameni, arbo­răm administrativ steagurile.

— Ce faci ? Am pr imi t ca r tea dumi ta le de visita, dar e r am ocupat şi nu p u t e a m să-ţi fiu imediat la dispoziţie ?

— Ştiu şi eu ?...

— Nici iiu-ţi dă 'n gând. J u d e c ă m pro­cesul d i rec toru lu i unu i circ din Moşi cu îmblânzi toru l său de lei. Căci toate diferen­dele de felul acesta se judecă aici. A fost in teresant . Păca t că n'ai asistat . . C u ce să-ţi fiu agreabi l ?

— Int erőiemül.

— Ches t ia veche — n'a mai închis-o ?

— S'o închidem astă seară. Cred că sun­teţi mai liber.

— Şi da şi nu. însfârşit. . . .

— Cu ce sa 'ncepem ?

— Cu sănă ta tea .

— Sunteţi sănătos desigur...

— Slavă Domnu lu i .

— Tânăr va mai credeţi încă ? Juneţea D-voastră eternă, precum şi anumite a-vantagii <bănuiţi care : cele fizice) au dat loc la multe legende.

— Iu j u r u l scrii torilor se formează în­to tdeauna legende. Recunosc că şi în j u ­rul meu s'a creat , totuşi unele p r e a exa­gerate. Sunt unele, pe care . ia tă ţi le spun numai dumi ta le , care, deşi mă p u n în t r 'o lumină destul de avan ta joasă totuşi do­vedesc că fantezia publ iculu i e foarte ge­neroasă In ce pr iveşte faptu l dacă mă consider încă tânăr , a f i rm că sunt în t r ' a -devăr cu mul t mai t ână r decât mul ţ i din­tre debutan ţ i i dc azi.

— De când aţi început să scrieţi ?

— Din copilăr ie , dela vârs ta de 12—13 ani ! Scr iam piese de t ea t ru senzaţ ionale pe ca re le j u c a m î m p r e u n ă cu micii mei prieteni şi în care eu de ţ iueam în to tdeau­na, rolul pr inc ipal . îmi p lăcea mul t să mă fac actor. Mai târziu, în liceu, scr iam şi romane - - tot senzaţ ionale, — mă ocupam cu p ic tu ra şi c ân t am la vioară.

De toate acestea n i a m lăsat însă şi am aborda t versuri le.

— Unde aţi debutat ?

— La un ziar „Luceafărul vremii ' ' sau cam aşa ceva. Nu mai (iu minte, cum îi spunea. Apoi la „Dumin i ca" ed i ta tă de Adevărul. I scăleam proză şi versuri sub pseudonimul Aihanes. Asta era acum un sfert de secol ! Exac t în 1905.

Debu tu l meu adevăra t însă s'a p rodus îu 1907 în pagini le Vieţii literare a lui Chenedi şi Coşbuc, u n d e am publ ica t pr i ­mele versuri serioase.

Apropos. Adaogă sus acolo, unde e vor­ba de preocupăr i le din copilărie, că-mi plăcea mult circul. D a m şi reprezentaţ i i de felul acesta. E r a m un clovn admirab i l

Vă gândeaţi că mai târziu o să SCRIŢI teatru în adevăr serios ?

• - Nu. Făceam, toate astea din s implu vagabonda j spir i tual . N 'am avut p ropr iu zis o vocaţie l i terară Nici acum nu sunt sigur că am avut-o. Poate c ă dacă aş fi cont inuat să fac pe actorul , a c u m aş fi fost eliminat din tea t ru , dacă aşi fi cul­t ivat mai depar te cu vioara , aş fi a juns poa te un cântăre ţ vi r tuos ori un compo­zitor vestit, căci şi complineam atunci . C u m vezi, am făcut l i t e ra tu ră şi, regret, că nici acum nu sunt convins dacă t rebue sau nu să rnă feliîit .

— Aveţi o dicţiune impecabilă ; poate aţi cultivat genul acesta.

— Da, l-am cult ivat . Şi mi-au spus mul ţ i că aş fi a juns u n tenor s t răluci t . Şi cum, d u p ă spusele D u m i t a l e care crezi că eşti şi în asent imentul general , mă bu­c u r a m şi de anumi te avantag i i fizice, în-chipuie-ţ i că aş fi a juns mi l ia rdar . Aş fi cânta t pe scenele apusene sau în America.

Car ie ra aceas ta e cu mul t ma i rentabi lă decât cea de l i terat .

— Şi totuşi D-voastră aţi câştigat des­tul de satisfăcător cu literatura.

- - F foarte adevă ra t . La noi însă nu s'a a juns decât ca o inf imă p a r t e d in t re scri­itori să t ră iască din p r o d u s u l condeiului Ior.

— SA revenim la vagabondaj. D-ooas-tră aţi călătorit mult....

— Foar te mult . Sjint un vagabond în­născut , cum foarte bine observă confraţ i i mei. Dacă n'am avu t vocaţ ie l i terară , am avu t pe aceea a peregr inăr i i . D a c ă a m re­nun ţa t la a t â t ea p reocupăr i , dacă voi re­n u n ţ a chiar să fac l i t e ra tură , nu cred că m ă voiu p u t e a p r i v a de p lăcerea de a voia ja acum, nel mezzo cami della nostra vita, cum sună versul lui Dan te .

Căc i eu, să ştii, t oa tă cu l tu ra mi -am fă-cur-o că lă tor ind. Am văzut a t â t ea ţ inu­turi , am vizi tat a t â t e a oraşe şi muzee, am cunoscut a tâ ţ i a oameni , că a m a juns la convingerea că a citi e n u m a i ca să te convingi mai tâ rz iu că ai u i ta t tot, con­sider lec tura un fel de s ibari t ism.

Pe oameni nu- i cunosc d in romane şi nici chiar din tea t ru , ci din mare le t r a t a t care e v ia ţa . Am o l a rgă şi a d â n c ă expe­rienţă a ei. Şi aceas ta n u m a i p r in contac­tul zilnic şi as iduu cu oameni i şi ma i ales din călător i i . La sfârş i tul anu lu i nu-mi fac socoteala câte râncluri de ha ine sau pă ­lării am pu r t a t , ci câte p a t u r i de t ren, de hotel şi de vapor a m schimbat .

Spuneţi-mi vă rog ceva despre marele succes al D-voastră : „Cocoşul negru".

— Succesul meu mare nu a fost „Coco­şul negru ' ' ci „ Inş i ră- te Mărgă r i t e " care a fost p r imi t a tâ t de presă cât şi de publ ic cu m a r i elogii.

„In ca r ie ra mea d rama t i că s'a p rodus cu o r egular i ta te cons tan tă u r m ă t o r u l fe­nomen : a m reprezenta t o piesă şi a avu t succes, a s ta însemna că cea u r m ă t o a r e nu va m a i avea. Vorbesc n u m a i de succes de presă, căci cel de publ ic l -am avut întot­deauna Confra ţ i i mei, î n spă imân ta ţ i gă­seau cu cale să mă a tace şi încă ce a tacur i !

Tot aşa a fost şi cu „Cocoşul negru" , la a cărei p remie ră a asistat Fami l ia Re­gală. Pr incipele Carol , ac tua lu l Rege, la felicitările ce-mi adresau Alteţele lor Pr in ­cipesele a r ă spuns cu o vo rba de spir i t : „Nu-l m a i l ăuda ţ i a tâ ta , căci se umflă în penele Cocoşului negru" .

D a c ă însă publ icul i-a făcut o p r imi re entuzias tă . în sch imb presa a fost foarte ingra tă cu mine. Ca să vezi în ce m ă s u r ă era porn i tă cont ra mea, î ţ i voi spune nu­mai că un ziar de tea t ru a lcătuise cu o zi îna in te un njimar special de ca r ica tu r i cu cocoşi cu ar ipi le smulse, cu câte altele de felul acesta, în care e ram făcut, cum se

416. - UNIVERSUL LITERAR

spunea liai 'cea-parcea ! Hei ! Ce să-i faci! Balcani !

Cum a fost, Domnule Efiimiu, cu re­prezentarea lui „Akim ?''

— C u m să fie ? To\i c redeau ca t â n ă r u l Eftimiu nu e în s ta re să scrie decât fe­erii, basme pen t ru copii ; că n'o să poată uiciodată abo rda tea t ru l realist . Atunci am prez in ta t t ea t ru lu i Comoedia piesa ..Akim", ca t r adusă din Cehov. A fost un succes imens. Cronicar i i o considerau ca cea ma i b u n ă operă a au toru lu i rus .

D u p ă doi ani însă, când a m reprezen­tat-o la Nat ional , sub s emnă tu ra propr ie , aceeaşi critici găseau că e o piesă... exe­crabi lă ! j u d e c ă şi D u m n e a t a !

In piesa aceasta, mi -aduc aminte că s'a relevat ca un ta lent delà care se aş teptau m a r i real izări , u n t â n ă r actor Armăşeseu. Acum şi-a pierdut u r m a din tea t ru . Tră ­ieşte şi nu ştiu ce va ma i fi făcând.

— Aţi cunoscut pe toţi scriitorii ulti mu lui sfert de veac?...

— Pe tu fi şi toţi mi-au fost pr ie teni şi duşmani . D in t r e cei d i spăru ţ i , am fost în legătur i de prietenie cu Slavici, Caragia le , Glierea, \ l ahuţă , Coşbuc, Delavrancea , Tosif, Chendi , Anghel ş. a. De aceştia din u r m ă e r a m st râns legat. D in t r e toţi cei de mai sus, Caragea le m'a impres ionat în deosebi. De vreme cc toţi erau medio­cri ca oameni , acesta u imia p r in inteli­genţa, spontanei ta tea şi verva lui supe­rioară Angbel era o fire aleasă, un om fin

— Curn a murit Chendi ? In ospiciu, nu ?

— Da, în ospiciu.... t recusem cu Goga în Ardeal şi făceam împreună gazetăr ie la Ţara noastră. Chendi nu pu tea să treacă în Trans i lvania căci era dezertor clin ar­m a t a ungară . I -am scris să ne în tâ ln im la Râmnicul Vâlcea.

Aci, p l imbându-ne tustre i pr in parc , a m văzut la un moment dat cum rupe din-t r 'un boschet câ ţ iva ciorchini, bile de a-celea de lemn câinesc, pe care le a runca în sus şi ie p r indea în gură . Eu şi Goga, ne-am a runca t unu l a l tu ia o pr iv i re p l ină de îngr i jo rare : n i se p ă r e a anormal . Era p r imu l s imptom al boalei c run te care l-a răpus . L-am i n i e n a t la Pante l imon şi-l vizitam rlestul de des.

A mur i t s inueizându-se , imedia t ce a auzit că celait pr ie ten bun al nostru, şi-a pus capă t zilelor...

In Ardeal , e i e r am secretar de redec-ţie la Ţara noastră şi co laboram în acelaş t imp la / ucsafărul. Am fost a t ras aci, ca să zic aşa, de u n inst inct a tavic , căci în Ardeal se găseau foarte mul ţ i români din munţ i i Pindului , d in t re cari mrdţi , p recum bănuesc că ştii, au juca t rolur i mar i în cu l tura românească.

Acelaş vis de vagabonda j m 'a făcut să pornesc spre Par is . Nu aveam însă p a r a ­le. Aşacă a t rebui t să fac câ teva popasur i la Budapes ta şi la Viena.

La Budapes ta , la cafeneaua Agerhorn. am făcut cunoş t in ţă cu toţi fruntaşi i pa r ­t idului na ţ ional român. La Viena, a m ră­mas 3 luni şi la cafeneaua Arkaden s tam câte 12 ore pe zi de vorbă cu domnul \ a i -da-Voevod, făcând fel d t fel de p lanur i pen t ru viitor.

Co laboram şi aci la Lupta şi Dimineaţa

şi aşa de mult doream Par isul , că t r ime­team de aci corespondenţe la gazetele din Bucureşt i despre fapte pe t recute în Ceta-tea-Lumini i .

In sfârşit, cu foarte pu ţ in i bani , a m reuşit să-mi văd împl ini t şi idealul meu mare : Par isul , unde a m a juns cu... I I l e i !

Acolo, am făcut boemă, la cafeneaua ce­lebră „La Vachette'1, u n d e ma i p lu tea încă amint i rea lui OsKar Wilde şi unde venea zilnic poetul J ean Moreas. Asta era p r in Aprilie 1910.

Am cunoscut mul ţ i scri i tori francezi. i\Tu ştiu dacă ţ i -am a r ă t a t la mine acasă vrafur i întregi de căr ţ i cu dedicaţi i delà ei. M'au impresionat mul t Edmond H a ran -court , sculptorul Bourdelle şi Pau l Adam, cu care e ram bun i pr ie teni .

— Care e sistemul cl-voastră de lucru, domnule Eftimiu ?

— Foar te sistematic. Mi-e greu p â n ă în­cep. Apoi lucrez în fiecare zi şi p â n ă nu isprăvesc nu pun condeiul jos . Nu ştiu ce predispoziţ ie mă face să lucrez mai ales în t impul pr imăver i i , p r in Mart ie şi Apri­lie.

Totuşi , află că lnşiră-te Mărgărite l-am scris pe colţul cafenelei La Vachette clin Par is , unde de altfel am scris şi mare pa r t e din Cocosul Negru şi mul te versur i ; Promet eu, la Lyon şi la Lausanne ; The-baida, la \ iena ; Don Juan şi Fantoma la Berlin. Pe Akim l-am scris în trei zile, dar măr tur i sesc că haba r n ' am unde .

Nu t ranscr iu . Scriu mul t . Apoi, ta iu. Tai şi la repetiţie, taiu şi la le luare , taiu mereu. .Şi mai adaog bine înţeles câte ceva.

Marele Duhovnic I-am scris la Bucu­reşti, în t r 'o lună ; Meşterul Manole, "•> acte la Par is . 2 la Sinaia.

-- Versurile ce publicaţi acum sunt tot acum scrise ?

— tot ce pub l i căm acum e inedit !!

— Cum aii cunoscut piesa „Mina de aur" ?

— E r a m acum trei an i la Sofia, la Tea­t ru l Naţ ional . Mi-a p lăcu t şi am făgădui t au to ru lu i că la p r imu l di rectorat i-o voiu pune în repertoriu.

— Ştiţi bulgăreşte ?

— Ca unul ce am t ră i t copi lăr ia în Bal­cani, cunosc câte ceva clin mai toate lim­bile Peninsulei . Pe nici una n'o vorbesc însă bine

— Spuneţi că nu sunteţi un pasional lec­tor : totuşi trebuie să citiţi ceva ; revistele, de pildă....

— Nu le citesc. Mai ales acum când sunt aşa de ocupat . De altfel, revistele ştiu că nu prea se citesc.

— Cenacluri literare aţi visitai ?

— Nu.

— V'am întâlnit totuşi la domnul Lovi-nescu....

— Mă duc la pr ietenul Lovincscu şi ori-de câte ori îl vizitez, d i scu tăm orice afar ' cie l i te ra tură .

— Care sunt în definitiv avantagiile cţ decurg din noua aşezare a teatrelor ?

— Sunt mul te . Ministrul meu, le-a ex­pus în a t â t ea r ându r i , ca să nu le mai re­pet eu Sunt mul te , repet .

— Aţi fost atacai in ultimul timp, vehe­ment....

— Am fost a t aca t toa tă v ia ţa . . .

— De ce nu răspundeţi ?

— Ar t rebui să redactez tot t impul nu­mai la răspunsuri şi, ştii, că la noi nicio gazetă nu- ţ i p lă teş te pen t ru o astfel de ac­t ivi tate . Mai bine tac şi scriu între timp o piesă.

— Dramaturgii d-ooashă preferaţi...

— Toţi cei mar i .

— Dintre cei români ?

— Cei cari îţi p lac şi dumita le .

— Dintre cei tineri...

— George Mihail Zanifirescu şi Mircea Ştefănescu.

— Ce proecte literare mai aveţi ?

— D e o c a m d a t ă fiind ocupat , nici unul. Regret că nu sunt liber mai cu rând ca să plec iată.şi în s t ră ină ta te .

— In ce părţi călătoriţi mai ales ?

— In toa tă lumea. In Constantinopol am fost de şapte ori p â n ă acum.

— Vara asta, ce drum vă ademeneşte?

— Vreau să iau contact cu centrele tea­trale apusene. D u m n e a t a ai trecut hota­rele ţăr i i p â n ă a c u m ?

— Din fericire, am cunoscut câteva ţări, dar mărturisesc că satele dimprejurul celui nalal nu le-am văzut şi nici nu cunosc bine toată România.

— Scriitorii t ineri câştigă ceva parale ?

— Aşa şi-aşa. Nu prea.

— D u m n e a i a unde ai de gând să te duci în v a r a asta ? (mă... interrviewează la rându- i domnul Efi imiu, făcându-şi ră­coare cu o ediţie specială a „Universului').

— Mă duc la armată, Maestre...

li solicitasem mai de mull convorbirea de azi. Era însă prea ocupat cu teatrul ca să ne fie disponibil, aşa cum ne era în totdeauna, când nu avea acest portofoliu ingrat.

Şi de data asta, am regăsit pe acelaş prinţ al amabilităţii delà care am ieşit de­corat cu zâmbetele şi afecţiunea sa.

Aducem aci toate omagiile noastre doam­nei Agepsina Macri-Eftimiu care a avut o răbdare îngerească aşteptând tot timpul investigaţi uni lor ce adresam onoratului domniei sale superior şi curtenitor soţ.

N. CREVEDIA

TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", STR BREZOIANU Nr. 11