UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IASI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

MANAGEMENTUL

CLASEI DE ELEVI

IASI

2011

Pagina 1 din 19

Managementul Clasei De Elevi

                              ( P.F.Druker ) 

      Analiza şcolii în perspectivă socio-organizaţională ar putea

fi considerată, la o primă vedere, un demers mai puţin obişnuit, având

în vedere specificul instituţiei şcolare, dimensiunea ei umană

fundamentală. Dar nu există activitate umană, individuală şi mai ales

desfăşurată în timp, care să nu presupună actul conducerii, al

managementului.

      Dezvoltarea economică şi socială nu se poate realiza

independent de actul managerului, având în vedere că învăţământul

este unul din instrumentele prin care societatea stimulează, dirijează şi

controlează procesele dezvoltării.

Pentru educator, cunoaşterea şi stăpânirea artei manageriale este

esenţială,deoarece cunoaşterea managementului ca pe un proces

complex nu înseamnă ,,dirijism”, iar managerii nu asigură imediat

succesul unei acţiuni.

      Activitatea de management ( conducere ) este definită în

literatura de specialitate ca ,, un ansamblu de acţiuni de planificare,

organizare, îndrumare, control, decizie cu privire la un sistem

( organizaţie, instituţie, grup de oameni, proces, tehnologie ) acţiuni

susceptibile de a asigura atingerea scopului fixat, în condiţiile în

respectării legităţilor obiective generale şi speciale, ale satisfacerii

nevoilor sociale concrete şi ale promovorii dezvoltării sociale.

Pagina 2 din 19

      Din punct de vedere al educaţiei, managementul este un

sistem de concepte, metode, instrumente de orientare şi conducere,

coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor educaţiei, la nivelul

performanţelor aşteptate.

      Managementul, în maniera lui actuală de abordare îşi găseşte

o aplicare specifică şi în domeniul conducerii educaţiei, ca acţiune

complexă de dirijare , proiectare şi evaluare a formării , dezvoltării

personalităţii  fiecărui individ, conform unor scopuri

formulate.                                                                                                 

                           

      Managerul este reprezentat de persoana care exercită

funcţiile managementului în virtutea obiectivelor, sarcinilor,

competenţelor şi responsabilităţilor specifice funcţiei pe care o ocupă.

Managerul are un statut social bine definit, ce prevede o serie de

drepturi şi obligaţii, prin care managerii se deosebesc de celelalte

categorii de profesionişti.

 Dintre calităţile, cunoştinţele şi aptitudinile pe care trebuie să le

deţină un manager, amintim : inteligenţa, memoria, spiritul de

observaţie, capacitatea de concentrare, sănătatea, caracterul, etc.

      Managementul şcolar se poate structura şi la un nivel

inferior,. Se distinge astfel un management al clasei de elevi,care

poate fi considerat şi un semiagent sau un management parţial, fiindcă

în acest plan predomină activităţile de predare- învăţare- evaluare.

Activitatea profesorului la clasă cuprinde nu numai operaţii de

predare şi de evaluare, ci presupune şi culegerea de informaţii despre

Pagina 3 din 19

elevi, despre modul cum aceştia înţeleg lecţiile, cum se pregătesc,

despre relaţiile dintre elevi etc., de unde rezultă

posibilitateaprofesorului de a identifica mai multe posibilităţi de

intervenţie şi de luare a deciziilor.

      Cadrul didactic este cel care reuneşte toate resursele

materiale şi umane , resurse logistice de ordin pedagogic şi psihologic

şi le configurează într-o manieră proprie la nivelul cşasei pe care o

conduce.

      Un bun manager al clasei trebuie să fie capabil să realizeze

schimbări profunde în cultura, climatul şi instrucţia tuturor copiilor,

indiferent de naţionalitate, în direcţia fundamentării tuturor

demersurilor didactice pe principii democratice, să introducă noi

strategii instrucţionale care să încurajeze colaborarea, toleranţa,

sporirea încrederii în forţele proprii şi îmbunătăţirea performanţelor

şcolare ale elevilor, să realizeze şi să utilizeze în procesul didactic

proiecte ale clasei .

      În opinia specialiştilor în domeniul educaţiei, managementul

şcolii şi al clasei au ca scop încurajarea controlului comportamental la

elevi, prin promovarea rezultatelor şi comportamentelor şcolare

pozitive.De aceea, rezultatele şcolare, eficienţa didactică a

profesorului şi coportamentul elevilor şi a proofesorilor

interacţionează direct cu managementul clasei şi al şcolii.

      Managementul clasei cuprinde trei componente esenţiale :

managementul conţinutului, managementul problemelor disciplinare

şi managementul relaţiilor interpersonale.

Pagina 4 din 19

      Cercetările demonstrează că incidenţa ridicată a problemelor

disciplinare în clasă are un impact semnificativ asupra eficienţei

predării şi învăţării. Astfel, s-a demonstrat că profesorii care se

confruntă cu asemenea probleme nu pot planifica activităţi

educaţionale adecvate. De asemenea, aceştia tind să neglijeze

varietatea metodelor de organizare a conţinutuli, solicită foarte rar

elevii în discutarea şi evaluarea materialelor învăţate. În plus,

comprehensiunea temelor studiate nu este monitorizată cu

consecvenţă.

      S-a demonstrat că deprinderile consecvente de management

şi de organizare reduc numărul problemelor disciplinare.

      Având în vedere aceste date, se poate afirma că

managementul conţinuturilor nu se refreă la deprinderile de a preda o

disciplină specifică, ci mai degrabă la acele deprinderiaplicabile

tuturor disciplinelor şi activităţilor. Doyle a accentuat că

managementul educaţional se caracterizează mai ales prin asigurarea

cooperării elevilor în timpul activităţilor de învăţare.

      Kounin afirmă că în centrul deprinderilor de managemeny al

clasei se află managementul activităţilor instrucţionale,corelarea în

integrarea activităţilor suplimentare şi rezolvarea problemelor

specifice disciplinei.

      Managementul problemelor disciplinare se funbdamentează

pe credinţele despre natura umană. Prin integrarea ideii diversităţii

umane ( şi a individualităţii în acelaşi timp ) în filosofia lor

educaţională, cadrele didactice pot îmbunătăţii managementul clasei.

Pagina 5 din 19

      Cercetătorii au demonstrat împortanţa recompensării

comportamentelor pozitive ale elevilor. Atunci când optează pentru

un stil de management al clasei, cadrele didactice ar trebui să

folosească un stil asertiv de comunicare şi de comportament. În plus,

ar trebui să conştientizeze în ce măsură îşi doresc să îi integreze pe

copii într-o anumită activitate de învăţare, în deplină concordanţă cu

regulamentele impuse clasei şi şcolii.

      În opinia lui Iverson şi froyen, managementul problemelor

disciplinare este esenţial pentru crearea unui demers de predare –

învăţare ordonat, orientat spre rezolvarea sarcinilor, care să asigure

elevilor mai multă independenţă şi autonomie în procesul de

socializare.

      Managementul eficient al problemelor disciplinare se referă

şi la controlul profesorului asupra conmsecinţelor demersului

didactic.componentele unui plan de manager al problemelor

disciplinare sunt : recompensarea comportamentului responsabil,

corectarea comportamentului iresponsabil şi inadecvat, ignorarea,

controlul consecvent, mustrări verbale uşoare, aşezarea preferenţială

în bănci etc.

      Managementul relaţiilor interpersonale se focalizează asupra

clase ca microsistem social. Rolurile şi expectaţiile cadrului didactic

şi elevilor construiesc un mediu de învăţare.Cu alte cuvinte, cultura

şcolară a unei instituţii educaţionale este unică.Cu toate acestea , ea

este influenţată de cultura comunităţii în cadrul căreia funcţionază, ale

cărei obiectiveeducaţionale trebuie respectate. Trebuie să existe o

Pagina 6 din 19

legătură strânsă între şcoală şi cumunitate, care să fie revizuită şi

modificată constant îm conformitate cu dinamica socială.

      Datorită diversificării instituţiilor educaţionale, elevii şi

cadrele didactice ar trebui să fie conştienţi de folosirea divesităţii

umane în vederea consolidării grupului şcolar.

      Şcolile de calitate sunt definite prin eficienţa cadrelor

didactice şi rezultatele elevilor contextul existenţei unor relaţii

interpersonale puternice. În acest sens relaţiile profesor – elev sunt

esenţiale pentru asigurarea unui climat şcolar pozitiv.

Cele mai interesante analize de nivel managerial nu exclud

variabilele de mediu cultural-estetic ale clasei de elevi. Cadrul

didactic trebuie să respecte din punct de vedere managerial

ideea ca, clasa, ca grup organizat poate să se identifice la

nivelul culturii manageriale prin intermediul unui element de

individualizare ( o mascota, spre exemplu) şi să-şi eficientizeze

structura grupală interioara prin intermediul unui spaţiu (pereţii

sălii de clasa, alte piese de mobilier decât cele strict şcolare)

amenajat după legile instructiv-educative, estetice dar, nu în

ultimul rând, şi după cele manageriale.

Cultura grupală a clasei de elevi presupune promovarea atât a

unor valori instrumentale cât şi a unor valori expresive

(sloganuri, simboluri, ceremonii, ajungându-se chiar pana la

adevărate "ritualuri de socializare"), cele din urma constituindu-

se în adevărate fundamente pentru primele.

Pagina 7 din 19

Constituită pornindu-se de la premisa teoretică a elaborării în

dinamica interacţiunilor de grup, cultura de grup trebuie să se

situeze în centrul atenţiei cadrului didactic. Acesta trebuie să

orienteze prin demersurile de tip managerial, elementele

incipiente ale culturii grupale în sensul prescris de obiectivele

sociale şi educaţionale ale activităţii instructiv-educative,

punând la baza structurării culturii instrumental-normative

(subiect ce va fi abordat în capitolele anterioare) elementele de

cultura expresiva, simple la o prima constatare empirica, dar

foarte complexe la o analiza mai profunda a evoluţiei

fenomenului menţionat. Un simbol al clasei, o melodie

preferata, un joc preferat, o poveste reprezentativa pentru

clasa, câteva seturi de fotografii cu membrii clasei, constituie

tot atâtea ocazii de configurare indusa unei culturi expresive şi

mai târziu instrumentale la nivelul clasei de elevi, prin

intermediul unor pârghii, de construcţie şi de reglare, de tip

managerial.

Elementele centrale ale dimensiunii psihologice sunt

reprezentate de cunoaşterea, respectarea şi exploatarea

particularităţilor individuale ale elevilor. Ca substrat integrator

factorul central este capacitatea de munca a elevilor în clasa,

concept utilizat în toate studiile de psihologia muncii şi în

studiile de randament profesional.

Pagina 8 din 19

Modul de concretizare structural-integrativa a capacităţii de

munca a elevilor în legătura directa cu managementul clasei de

elevi se prezintă astfel:

capacitatea de învăţare (exp.: "învăţarea

normativă");

trăsăturile de personalitate (competente

sociorelaţionale)

Managementul clasei de elevi se preocupă de învăţarea în plan

socio-relaţional şi normativ. Pentru a stabili momentul optim

când elevii pot lua contact cu sarcina de învăţare, sunt

necesare câteva informaţii despre:

stadiul dezvoltării psihologice a copiilor;

concepţia de spre învăţare şi asimilare;

analiza logico-cognitiva a conţinutului de

învăţat (socio-moral);

Elementul primordial al capacităţii de învăţare îl reprezintă

determinarea stării de pregătire a elevilor asimilata ca "nivel de

dezvoltare psihoeducaţională care face posibila abordarea cu

succes a unor obiective sau sarcini de învăţare"

Problema voinţei este foarte importantă în cadrul educaţiei

morale. Elevii înţeleg de obicei fundamentul bun al regulilor

stabilite de părinţii şi educatorii lor şi acceptă principiile morale

Pagina 9 din 19

dar, dacă voinţa lor nu este suficient de puternică, la un prim

şoc, la un prim obstacol, va apărea abandonul. Voinţa,

reprezintă din punct de vedere psihologic, capacitatea fiinţei

umane de a depăşi obstacole care o împiedică atingerea unui

obiectiv fixat. Conţinutul comportamentului voluntar este foarte

complex. dacă elevul (copilul) nu este dotat cu o forţă voluntară

considerabilă, prin intermediul unor intervenţii educaţionale

această (voinţă) poate fi exersată şi consolidată. Rolul

colaborării cu părinţii în această întreprindere este incontestabil

şi se impune ca profesorul să cultive această relaţie (profesor –

părinte – elev în educaţia voinţei.

Paşii instrucţiei voluntare, propuşi de Ladislav

Duric în "Elements de psychologie de

l'education", UNESCO, 1991, privesc

următoarele componente voluntare:

1. Conceperea unui proiect care trebuie să fie

conform normelor şcolare. Obiectivele

stabilite e bine să fie clare şi precise,

concrete şi motivante pentru elevi. Totodată

se pot fixa atât obiective pe termen lung cât şi

obiective pe termen scurt.

2. Iniţiativa, manifestată prin disponibilitate şi

spirit de decizie, curaj şi independenţa în

alegerea obiectivelor ca şi realizarea lor.

Pagina 10 din 19

Sarcina cadrului didactic este de a stimula

iniţiativa elevilor, exploatând toate ocaziile

disponibile.

3. Perseverenţa trebuie şi ea pusă în valoare ori

de câte ori cadrul didactic surprinde

momentul oportun pentru dezvoltarea voinţei

elevului respectiv.

Instrumentarul tradiţional de intervenţie recomandă în

asemenea cazuri focalizarea pe varierea eficientă a raportului

recompensa / sancţiune, ca forme motivaţionale posesoare de

resurse educaţionale nelimitate. Câteva constatări teoretice cu

privire la aceste metode atât de controversate sunt sintetizate

de Oury în lucrarea "Spre o pedagogie instituţională":

      Problemele de disciplină şcolară pot fi rezolvate fie

individual ( întâlniri profesor-elev , fie în grup. Dacă încrederea

reciprocă este mai puternică elevii vor deveni indivizi responsabili

Pagina 11 din 19

mai devreme. În acest fel , atât educatorii cât şi elevii devin co-

participanţi în procesul de predare-învăţare, încercând să obţină

rezultate individuale şi colective mai bune.

      Elementele de management al clasei se constituie cu

suficientă claritate şi din perspectiva strategiilor şi metodelor

didactice.

      Prin strategii didcatice se înţelege de obicei ansambluri de

forme, metode , mijloace tehnice şi principii de utilizare a lor, cu

ajutorul cărora se vehiculează  conţinuturi în vederea atingerii

obiectivelor sau direcţii principale de acţiune, presupunând structuri

de metode , tehnici şi procedee.

      Potrivit literaturii de specialitate se disting trei modele de

predare şi strategii didactice: modelul spontan, care se referă la

strategii tradiţionale utilizate de profesori, şi constau în selecţia unor

cunoştinţe , transmiterea acestora într-o formă orală şi solicitarea

elevului să reproducă aceste cunoştinţe; mokdelul de transmitere prin

reproducere este axat mai ales pe îndrumarea elevului de a ajunge la

cunoştinţe; modelul transformării ce porneşte de la principiul  că

elevul doreşte să înveţe şi se află în căutarea cunoştinţelor.

      Deciziile luate  de către profesor în ceea ce priveşte

strategiile de învăţare au o anumită constantă bine determinată şi se

încadrează în stilul de predare al profesorului, dar pot fi schimbate în

funcţie de situaţiile concrete care apar.

      Analizând managementul activităţilor didactice în plan

curricular, se pot deosebi cinci strategii bine delimitate : explicativ –

Pagina 12 din 19

reproductivă, explicativ – intuitivă, algoritmico – euristică, euristico –

algoritmică şi a metodelor participative

      Deciziile cadrelor didactice în alegerea strategiei optime

rezultă din compararea obiectivelor din taxonomiile cognitive,

afective şi psihomotrice, cu tipurile de inteligenţă sau cu diverse

metode şi tehnici. În asemenea situaţii, mălşiestria profesorului

trebuie susţinută de diagnoza psihologică, fiind necesară în acelaşi

timp şi o colaborare directă, permanentă între profesor şi elev. 

Analiza şcolii în perspectivă socio-organizaţională ar putea fi

considerată, la o primă vedere, un demers mai puţin obişnuit, având în

vedere specificul instituţiei şcolare, dimensiunea ei umană

fundamentală. Dar nu există activitate umană, individuală şi mai ales

desfăşurată în timp, care să nu presupună actul conducerii, al

managementului.

      Dezvoltarea economică şi socială nu se poate realiza independent

de actul managerului, având în vedere că învăţământul este unul din

instrumentele prin care societatea stimulează, dirijează şi controlează

procesele dezvoltării.

Pentru educator, cunoaşterea şi stăpânirea artei manageriale este

esenţială,deoarece cunoaşterea managementului ca pe un proces

complex nu înseamnă ,,dirijism”, iar managerii nu asigură imediat

succesul unei acţiuni.

      Activitatea de management ( conducere ) este definită în literatura

de specialitate ca ,, un ansamblu de acţiuni de planificare, organizare,

îndrumare, control, decizie cu privire la un sistem ( organizaţie,

Pagina 13 din 19

instituţie, grup de oameni, proces, tehnologie ) acţiuni susceptibile de

a asigura atingerea scopului fixat, în condiţiile în respectării legităţilor

obiective generale şi speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete

şi ale promovorii dezvoltării sociale.

      Din punct de vedere al educaţiei, managementul este un sistem de

concepte, metode, instrumente de orientare şi conducere, coordonare,

utilizat în realizarea obiectivelor educaţiei, la nivelul performanţelor

aşteptate...

Creşterea ratei sinuciderilor în rândul liceenilor poate fi o dovadă a

managementului defectuos al clasei? Profesorul are îndatorirea de a se

ocupa exclusiv de intelectul discipolilor săi, fiind derobat de

răspunderea de a le căli sufletele, sau trebuie să îşi asume pregătirea

elevilor pentru luptele vieţii?

Principala îndatorire a educatorului este aceea de a spune discipolilor

săi adevărul despre confruntările sociale care îi aşteaptă, deşi sunt la

modă o doză mărită de optimism şi tendinţa de a idealiza fără substrat.

Dacă în spatele oricărei activităţi umane stă o echipă de oameni care

asigură activitatea managerială eficientă, la clasă, profesorul este

solitar în faţa problemelor şi provocărilor.

„ Dar educaţia este proces colectiv, veţi spune, iar dumneavoastră,

educatorii, sunteţi susţinuţi permanent de directori si colegi în

procesul educativ”.Nimic mai fals decât această afirmaţie. Fiecare

cadru didactic este pe cont propriu, aflându-se în competiţie cu

Pagina 14 din 19

colegul său pentru punctaje, recompense şi calificative.

Competitivitatea a distrus predispoziţia către cooperare. Educatorul

exercită un management multiplu la clasă: ştiinţific, psiho - social,

cultural şi educativ. Trecem cu vederea faptul că pentru o activitate

socio-profesională complexă şi solicitantă din toate punctele de

vedere primeşte o retribuţie derizorie şi ne axăm pe factorii care

declanşează criza managerială a întregului sistem educativ.

Prima problemă se referă la faptul că: „în ultimul deceniu şi jumătate,

procesul educaţional al generaţiilor tinere a trecut cu totul în

răspunderea şcolii, şi evident, a profesorilor” .

Resursele umane ale şcolii sunt scindate de propriile interese,

competitivitatea lăsând loc rare ori cooperării şi ajutorului mutual.

Un alt factor declanşator al crizei din sistem se dovedeşte a fi această

realitate dureroasă:”în sistemul românesc de învăţământ, fiecare

reformă a mers împotriva celei anterioare.” La un moment dat se

produce debusolarea, în contextul în care se succed seturi de măsuri

contradictorii, unele legi anulându-le pe celelalte.

Al treilea punct de vedere important se referă la şcoală, ca factor

uniformizator. Există două tipuri de uniformizare socială: pozitivă şi

negativă.

Uniformizarea pozitivă se produce în societatea în care valorile sunt

Pagina 15 din 19

percepute corect, rolurile sociale fiind distribuite pe merit, regulile

jocurilor sociale sunt respectate, iar principalele instituţii cooperează,

stimulând oamenii să acţioneze ca membrii ai unei societăţi, să

depăşească îngustimea originară a acţiunilor şi sentimentelor

individuale şi să se autoevalueze în funcţie de bunăstarea grupului

căruia îi aparţin.

Tendinţele actuale de uniformizare negativă pot fi demonstrate prin

promovarea violenţei şi a agresiunilor de orice tip, prin regretabilul

fapt că pseudo-modelele au căpătat ascendent asupra modelelor

adevărate, iar activităţile care au ca obiectiv distrugerea spiritului sunt

supra-recompensate material, în timp ce profesiile care au în vedere

înnobilarea spiritului au devenit „cenuşăresele sistemului”.

De pildă cei care cântă şi compun manele, creatorii şi prezentatorii de

modă, fotbaliştii, cântăreţi afoni cărora li se „fabrică” anumite calităţi

vocale în studiouri obţin câştiguri financiare fabuloase, în timp ce

medicul sau profesorul care învăţă toată viaţa, duce un trai la limita

decenţei.

Din păcate autoritatea morală este dată de baza materială deţinută:”ai

atâta libertate şi egalitate, câtă avere ai!” (Mihai Eminescu) Ca

educatori,le prezentăm elevilor noştri drumul greu, dar drept în

viaţă :sacrificiul, studiul,cooperarea,competiţia elegantă, dar buna

noastră credinţă este zdruncinată din temelii de schemele reale care

Pagina 16 din 19

aduc succesul: compromisurile, competiţiile neloiale, intervenţiile,

concursurile aranjate.

Putem conduce corect elevii către o identitate pozitivă şi constructivă,

dacă societatea românească încetează să agreseze activ şi pasiv

personalităţile în formare şi retrage de pe piaţă reţetele contrafăcute

ale succeselor, altfel, toate propunerile noastre reprezintă

cosmetizarea de suprafaţă, deşi se impune un act chirurgical salutar.

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce

constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ ,

indiferent de nivelul la care s-a ajuns , înaintea obţinerii unei calificări

sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de

studiu început. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar

reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar astfel încât, dacă

indicele de abandon este mai mare atunci sistemul şcolar respectiv

este inefficient.

Numărul copiilor care abandonează şcoala creşte de la an la an.

Pe durata unui ciclu şcolar de opt ani, din 100 de elevi care intră în

clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs, conform datelor Institutului de

Ştiinte ale Educaţiei.

Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile

de rromi,unde copiii sunt folosiţi ca sursă de venit sau văzuti ca

indivizi cu responsabilităţi în gospodărie. Situaţia a început să se

Pagina 17 din 19

înrăutaţească din 2001, când rata abandonului s-a dublat brusc, iar de

atunci continuat să urce.

Î n general cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi

ulterior în aceeaşi instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un

program de şcolarizare alternative. Rata abandonului şcolar se

stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şi

numărul absolvenţilor. Dacă până în anul 1990 în România nu s-a

vorbit despre abandon şcolar sau neşcolarizare, sistemul neacceptând

eşecul şcolar ca pe o realitate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat după

căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a

constituit o prioritate după 1990.

Abandonul şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale, în

sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de

activitate legitime. Eşecul în a-şi realiza o educaţie şcolară completă

se asociază cu perspectivele ocupaţionale şi economice limitate,

detaşarea de valorile societăţii şi de instituţiile ei şi cu o scadere a

venitului personal de-a lungul întregii vieţi.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:

1. Barzea, Cezar, “Arta si stiinta educatiei”, E.D.P., Bucuresti, 19952. Carducci,J.Dewey, Carducci,B.,Judith, "The Caring Classroom", Bull Publishing Company, Palo

Alto, 1989.3. Cerghit, Ioan, (coordonator), “Perfectionarea lectiei in scoala moderna", EDP, Bucuresti, 19884. Chanel, Emile, L Ecole mal aimee", L Imprimerie Floch, Mayenne, 19835. Collier, Gerald, “The management of peer - Group Learning", Society For Research Into Higher

Education, Surrey, 1983.6. Cretu, Carmen, Psihopedagogia succesului, Polirom, Iasi, 1997.7. Cucos, Constantin, Educatia religioasa, Polirom, Iasi, 1999.

Pagina 18 din 19

8. Duric, Ladislav, “Elements de psychologie de l education", UNESCO, Paris, 1991.9. Faure, Piere, "Une enseignement personnalise et communautaire", Casterman, Tournai, 198910. Fraser, J.Barry, “Classroom Environment”, Croom Helm Ltd, New Hamshire, 1986.11. Freeman, Joane, "Pour une education de base de qualite", UNESCO, Paris, 1993.12. Good, L.Thomas, Brophy, E.Jere, "Looking in Classrooms", Harper & Row Publishers, New York,

1983.13. Heiland, Helmut, "Schul praktische Studien", Klinkhardt, Regensburg, 1993.14. Ionescu, Miron, Chis Vasile, "Strategii de predare si invatare", Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1992.15. Iucu, Romita, “Managementul si gestiunea clasei de elevi”, Editura Polirom, Iasi, 200116. Jinga, Ioan, “Conducerea invatamantului”, E.D.P., Bucuresti, 199317. Jackson, W.Philip, “Life in classrooms", Holt, Rinehart & Winston, New York, 1988.18. Kessel, W., “Probleme der Lehrer-Schuler-Beziehungen. Psycho-sociologische Beitrage", Koulten,

Berlin, 1995.19. Krappmann, L., “Interaktion und Lernen. Identitat und Interaktion", Simmonson, Dusseldorf, 1994.20. Laing, R.D., “Interpersonnelle Wahrnehmung", Frankfurt, 1994. 21. Leroy, Gilbert, "Dialogul in educatie", E.D.P., Bucuresti, 1974.22. Miroiu, Adrian (coordonator), Pasti, Vladimir, Codita, Cornel, Ivan, Gabriel, Miroiu, Mihaela,

“Invatamantul romanesc azi”, Polirom, Iasi, 1998. 23. Monteil, Jean, Marc, “Educatie si formare – perspective psihosociale”, Polirom, Iasi, 1997. 24. Moscovici, Serge, “Psihologia sociala sau masina de fabricat zei”, Polirom, Iasi, 1997.25. Nash, Roy, "Classrooms observed", Routledge & Kegan Paul, Londra, 1983.26. Nicola, Ioan, "Microsociologia colectivului de elevi", E.D.P., Bucuresti, 1974.27. Neacsu, Ioan, Instruire si invatare, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990.28. Neculau, Adrian, "Grupurile de adolescenti", EDP, Bucuresti, 1977.29. Neculau, Adrian, (coordonator), “Psihologia campului social - Reprezentarile sociale”, Polirom, Iasi,

199730. Paun, Emil, “Scoala – abordare sociopedagogica”, Polirom, Iasi, 1999.31. Poenaru, Romeo, "Deontologie Generala", Erasmus, Bucuresti, 1992. 32. Popeanga, Vasile, "Clasa de elevi - subiect şi obiect al actului educativ", Ed.Facla, Timişoara, 1973.33. Popescu, V.Vasile, "Stiinta conducerii invatamantului", EDP, Bucureşti, 1973.34. Preda, Vasile, "Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedica,

Bucureşti, 1981.35. Priesemann, G., "Kommunikation als padagogisches Problem", Heinheim, Dusseldorf, 1993.36. Saville - Troike, Mouriel, "The Ethographie of Communication", Basil Blackwell Ldt., Oxford, 1992.37. Stan, Emil, “Managementul clasei de elevi”, Editura TEORA, Bucureşti, 2003.38. Stanciulescu, Elisabeta, “Teorii sociologice ale educaţiei”, Polirom, Iaşi, 1996.39. Ullich, Dieter, "Padagogische interaktion", Beltz Verlag, Weinheim und Basel, 1995.40. Ulrich, Catalina, “Managementul clasei de elevi – învăţarea prin cooperare”, Editura Corint,

Bucureşti, 2000.41. Vlasceanu, Mihaela, "Psihosociologia educaţiei şi învăţământului", Editura Paideia, Bucureşti, 1993.

 

Pagina 19 din 19