LUMINĂ LINĂ PUBLICAŢIE TRIMESTRIALĂ – ANUL VI 2010 NR 2 (20).

REVISTA PAROHIEI COLONIA GĂTAIA

Director executiv: VALENTIN BUGARIU

Editorial:

Sacrificiul sângeros şi inspiraţia inumană a violenţei

În această privinţă putem lua drept jalon cartea lui René Girard, Violenţa şi sacrul, Editura Nemira, Bucureşti, 1995. Citându-l pe Joseph de Maistre, cu a sa Eclaircissement sur les sacrifices, Girard reţine observaţia că victimele animale au întotdeauna ceva omenesc, ca şi cum ar trebui mai bine înşelată violenţa: ,,Erau alese întotdeauna, dintre animale, cele mai valoroase prin utilitatea lor, cele mai blânde, cele mai inocente, mai legate de om prin instinctul şi obiceiurile lor. [...] Erau alese, din specia animală, victimele cele mai umane (ş.a.), dacă îmi este permis să mă exprim astfel”. (Girard, 1995, p. 9).

Având această perspectivă, se cuvine să schiţăm coordonatele jertfei potrivit cărora aceasta este definită în teologia liturgică şi spirituală, urmărind vocabularul cultic şi ritual biblic:

-(1) Imaginea mielului pascal sacrificat al Vechiului Testament este Iisus; jertfa Lui corespunde în timp cu sacrificiul mielului în Templu (I Cor. 5);

-(2) De aceea Iisus acceptă să fie numit ,,Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (In. 1, 29);

-(3) În Vechiul Testament sângele şi focul sunt două elemente necesare sacrificiului (I Reg. 13);

-(4) Potrivit cu Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (XXXII, 12; I, 6) dată de Nicolae Cabasila, jertfa este identică cu consacrarea darurilor iar nu cu aducerea lor; de aceea când darurile sunt sfinţite prin prefacerea lor în trupul şi sângele dumnezeiesc, jertfa euharistică este terminată. Căci ,,Jertfa are loc nu prin jertfirea actuală a Mielului, ci prin transformarea pâinii

în Mielul Jertfit” – XXXII, 15 (apud Ion Bria, Dicţionar de Teologie ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 228).

Aşadar cheia înţelegerii rostului ,,milei creştine” credem că stă în această răsturnare care, potrivit Explicării...lui Cabasila, mută accentul de pe aducerea jertfei (adică faptul, actul, efectuarea jertfei) pe consacrare (adică pe revelarea adevăratului statut, al permanenţei naturii dumnezeieşti, al consubstanţierii mai presus de fire a Pâinii şi Vinului ca fiind Trupul şi Sângele Mielului). Această mutare de accent reprezintă uriaşul salt –cu nimic comparabil– marea falie care separă în chip absolut şi definitiv violenţa actului arhaic, ,,arhetipic” (,,magia”) de consistenţa spirituală (,,mistica”) creştină – care este permanenţă, veşnicie, iar nu act, adică moment. Mai departe, această mutare de accent este marea ruptură de statut ontic între magie şi mistică, adică între totala lipsă de libertate a sacralităţii arhaice de factură magică şi nesfârşita libertate adusă omului de triumful creştinismului şi semnificată de mistica acestuia.

Acum cele spuse despre Mioriţa undeva de Constantin Brăiloiu dobândesc un mai întregit înţeles. Să reamintim citatul, căci este vrednic de aducere-aminte: ,,Stropul de regret şi compătimire vădit, ici şi colo, în aceste incantaţii dezafectate, nu s-a strecurat

desigur în baladă decât începând din ziua când mila creştină a alungat teroarea străbună”.

Dar ,,teroarea străbună” este, în firea bântuită de patimi a omului, oricând recurentă, pentru că ea însăşi, teroarea străbună –ca dat antropologic– a fost substituită de mila creştină. Dar tot de aici ne tragem şi optimismul şi nădejdea, căci creştinismul a înfăptuit un adaus de zestre divină la structura antropologică a fiinţei trăitoare pe pământ: acea zestre care poate să facă de fiecare dată ca teroarea străbună să fie înlăturată, alugată din fiinţa omului, iar dacă nu, măcar ,,îndulcită” prin substituire, prin ,,spiritualizarea jertfei” – mutând accentul, aşa cum am văzut – de pe un act pe consacrare. Dincolo de complicata mecanică a

substituirilor şi consubstanţialităţilor, paradigma rămâne în esenţa ei inalienabilă. Iar ceea ce dă consistenţă, noimă, concreteţe şi sens existenţei noastre în lume, puse aici sub semnul vremelniciei vieţii pământeşti, stă tocmai în calitatea şi vrednicia substitutelor şi substituirilor. Între care mila creştină stă cea dintâi...

Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu-Universitatea de Vest din Timişoara-

1

Consilierea psihopedagogică a adulţilor (II)

Diferenţele dintre consiliere şi psihoterapie ţin de profunzime şi intensitate. Psihoterapia este o activitate de remediere, spre deosebire de consiliere care este una de dezvoltare. Consilierea se ocupă de persoane normale, ea acţionând la nivelul conştientului (în plan cognitiv), al raţionalului, iar psihoterapia identifică şi corectează factorii la nivelul inconştientului.

F.P. Robinson susţine necesitatea consilierii pentru persoanele care doresc să atingă un nivel de viaţă superior, să depăşească anumite obstacole sau să construiască strategii personale de viaţă. Obiectivele acesteia ar fi: maturizarea personalităţii, dobândirea şi utilizarea propriei sale independenţe, integrarea personală în situaţiile vieţii curente, responsabilitatea asumată.

J.W. Gustad defineşte consilierea ca „un proces de orientare – învăţare”, care se desfăşoară în spaţiul realităţii între două persoane, cuplu în care sfătuitorul cu competenţă în probleme psihologice oferă clientului său metode adecvate nevoilor acestuia, în raport cu contextul evenimentelor vieţii, stabilindu-se în acest fel un program personal în care sunt incluse:

- luarea la cunoştinţă despre sine;

- înţelegerea situaţiilor;- evaluarea efectelor acestora;- realism şi simţ practic în soluţionarea acestor

situaţii critice;- restabilirea echilibrului cu realitatea vieţii;- evoluţia pozitivă a subiectului.Consilierea se bazează pe respectarea libertăţii de

opinie a celui consiliat. Carl Rogers spunea: „Viaţa cu ceea ce are ea mai bun, este un continuu proces de schimbare în care nimic nu este fixat. Viaţa este …în permanenţă un proces de devenire.

Cercetările au subliniat faptul că majoritatea clienţilor se simt mândri de ceea ce au realizat şi regăsesc un sens al împlinirii, al realizării.

În activitatea de consiliere este important să cunoaştem faptul că: adulţii învaţă altfel; sunt preocupaţi în special de evoluţia în carieră şi de ascensiune socială; doresc să-şi asigure o viaţă confortabilă pentru ei şi pentru familiile lor.

Andragogia este considerată „arta şi ştiinţa de ai ajuta pe adulţi să înveţe” propune o viziune comprehensivă asupra educaţiei şi formării adulţilor. Modelul andragogic al educaţiei şi formării adulţilor are la bază următoarele idei: independenţa adulţilor, experienţa adulţilor, dorinţa adulţilor de progres în carieră şi de ascensiune socială, învăţarea ca rezolvare de probleme, motivaţia intrinsecă pentru învăţare.

Învăţarea specifică adulţilor este învăţarea autodirijată. Învăţarea permanentă, învăţarea pe tot parcursul vieţii şi învăţarea autodirijată specifică adulţilor, au condus la schimbarea viziunii despre învăţare, inclusiv a conceptului ca atare.

Respectarea principiilor:- diagnoza nevoilor şi a capacităţilor de învăţare ale fiecărui individ;- sprijin, ajutor şi îndrumare acordate adulţilor pentru realizarea învăţării autodirijate;- formarea unei culturi a învăţării încă din copilărie duc la realizarea unei consilieri psihopedagogice eficiente a adulţilor.

Consilierea privind cariera începe din perioada şcolarităţii şi continuă de-a lungul întregii vieţi active a individului. Pe dezvoltarea carierei cade accentul la vârsta adultă. Dezvoltarea carierei se referă la planificarea şi parcurgerea de către o persoană a unei rute profesionale care să fie potrivită cu propriile posibilităţi, capacităţi ori dorinţe şi totodată cu cerinţele

societăţii.Obiectivul fundamental în

consilierea carierei adulţilor este dezvoltarea capacităţii fiecărei persoane de a decide traseul ce trebuie urmat privind evoluţia ei socio-profesională.

Adulţii sunt preocupaţi de confortul membrilor familiei lor şi a persoanelor apropiate. Când au probleme în acest domeniu, necesită sprijinul şi îndrumarea realizate de consilieri. Problemele

pot fi legate de relaţiile cu membrii familiei, rezolvarea unor conflicte ce pot apărea într-o familie, probleme strict personale.

Consilierea privind formarea deprinderilor de viaţă are drept obiectiv fundamental abilitatea persoanei pentru a rezolva probleme diverse, asumându-şi responsabilitatea pentru deciziile şi faptele sale.

Aceste probleme sau altele asemănătoare pot constitui obiectul activităţii de consiliere psihopedagogică a adulţilor. De rezolvarea satisfăcătoare a problemelor depinde eficienţa activităţii adultului, confortul psihologic al acestuia, integrarea socioprofesională a fiecărei persoane. Consilierea adulţilor este o dimensiune a educaţiei comprehensive, desfăşurată pe tot parcursul vieţii individului.

R. Nelson - Jones propune un „Model de consiliere psihopedagogică care cuprinde 5 stadii:

- Relaţionarea consilierului cu clientul şi sprijinirea acestuia în clarificarea problemelor – dificultăţilor cu care se confruntă.- Evaluarea abilităţilor deţinute de client şi reformularea problemelor – dificultăţilor acestuia în termeni de deprinderi necesare soluţionării lor.

Inst. Maria Pavlovici-Pătruţ

2

Scrisoare visului

Când Antisthenes consideraCu o umbră de cinism viitor

înainte de a veni Iisusc-o jumătate de mileniu aproape:

Să făptuieşti binele şi lumea să te vorbeascăde rău iată un lucru recescoare discipolul lui Socrate

era mai trist decât noi?

Şi cine-l asculta? Bătrânii sau tinerii?

E posibil să fi vorbitCu păsările

Ori pur şi simpluSe asculta pe sine în singuratateîntr-un fel de scrisoare a visului?

Anghel Dumbrăveanu

Iertarea nemeritată

Mergeţi şi luaţi tot ce râvnirăţidin ceea ce am suit cu grijă şi teamă

căutând printre stihiile zilelor nopţilor

S-ar putea să beţi lacrimi de sângedin cănile rămase-n odăile goale

Va fi cea dintâi mirare a drumului

Nu vă grăbiţi când răscoliţi vraful de anişi nu disperaţi dacă fulgerele sparte pe care călcaţi

se trezesc din pricini neînţelese

Urmăriţi himerele retrase-n unghere –veţi găsi câteva adevăruri

rânduite pe raftul de la limita cerului

Ale voastre sunt toate Luaţi şi mâncaţişi nu vă înverşunaţi risipindu-vă –

astfel voi fi împăcat în distanţele vremii

şi vă voi trimite iertarea nemeritată

Anghel Dumbrăveanu

* **

După o ,,ucenicie” de aproape un deceniu în presa literară românească (debut publicistic: 1952), Anghel Dumbrăveanu debutează, în 1961, cu volumul de versuri Fluviile visează oceanul (E. p. l), volum bine primit de critici, deşi, mai târziu, poetul îl va considera ,,o carte slabă”. Urmează Pământul şi fructele (1964), Iluminările mării (1967), Oase şi corăbii (1968), Poeme de dragoste (1971), Singurătatea amiezii (1971), Diligenţa de seară (1978), Intrarea în cetate (1980), Tematica umbrei (1982), numeroase antologii (Delte, Poeme, Iarna imperială etc.) şi traduceri (în şi din sârbă, germană etc.), ba chiar şi un roman (Piatra de încercare – 1976) şi un volum de note de călătorie (Chemarea mărilor – 1976), care-l încadrează direcţiei lirice a generaţiei ’60, în care face o figură aparte, atât prin ,,monotonia stilistică”, cât şi prin tematică – o tematică ambiţionând să refacă legătura cu modelele interbelice. [...]

Miron Blaga

3

Urme din trecut:

Folclorizarea sărbătorilor de peste an la românii şi sârbii din Banat (IV)

b). Calendarul poporal sârbesc

După calendarul iulian urmat de sârbi, Crăciunul se sărbătoreşte la 7 ianuarie şi este o combinaţie a obiceiurilor religioase şi folclorice, care prin diversitatea lor dau o frumuseţe aparte acestor zile. În ziua de Ajun, stăpânul casei sârbe aduce o ramură mare de copac (stejar) pe care seara îl arde în cuptor pentru ca numărul mare de scântei produse să fie bucuriile anului care urmează. Acest lemn tânăr îl simbolizează pe Iisus Hristos şi intrarea Lui în lume, în inima şi-n casa noastră. Pe podea în casă se pun paie şi nuci. Paiele ce se aduc în casă de către gospodine amintesc de paiele pe care l-a aşezat Maria pe abia născutul Hristos.

Lăsatul Secului sau Ziua Împăcării este ultima zi dinaintea începerii Postului Mare al ortodocşilor – dinaintea Paştilor. Întrucât Postul priveşte trupul – dar mai ales sufletul – acum este vremea iertăciunilor. Vecinii, rudele, cunoscuţii se vizitează şi îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în post.

Floriile reprezintă o sărbătoare, rezultând tradiţii şi obiceiuri extrem de pitoreşti. Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca împărat, fiind primit cu ramuri de măslin. La biserică se sfinţesc ramuri înmugurite de salcie, apoi creştinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele, căci apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute. Gospodinele curăţă mormintele strămoşilor, agăţând de cruci rămurele de salcie.

Ziua de 6 mai, este consacrată de sârbi Sfântului Gheorghe: sărbătoarea rodniciei, a bucuriei, a sănătăţii, a căsătoriei tinerilor. Nicio altă sărbătoare nu are atâtea tradiţii şi obiceiuri ca Sfântul Gheorghe. În Ajun se aduc flori şi se împletesc coroniţe care se agaţă la poarta casei, pe geamuri. Dimineaţa fiecare membru al familiei se spală pe faţă în ligheanul cu apă în care se pun flori şi un ou roşu. În unele zone, înainte de răsărit,

se face baie în cel mai apropiat râu în care se aruncă coroniţe de flori. Agricultorii ară o brazdă în jurul satului pentru rodnicia pământului.

Vidovan – Ziua Sfântului Vid – este o sărbătoare religioasă de mare importanţă pentru sârbi; sfântul a fost unicul fiu al unui senator sicilian şi a devenit patronul actorilor, dansatorilor, comicilor şi epilepticilor, protejând credincioşii de muşcăturile şerpilor şi de trăsnete.

Sârbii îl aniversează pe Sfântul Ilie la 2 August, conform calendarului creştin pe stil vechi ce-l urmează, Ilie a fost un proroc din Tesba. Sfântul Ilie aducea ploi în timp de secetă – având puterea de a deschide cerul – dar a făcut şi multe alte minuni. În tradiţia poporală, Sfântul Mare Proroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.

Pr. ic. stavr. Iliia Pavlovici-Pătruţ

Mi-e dor

Mi-e tare dor de-un sat,De satul meu natal,

Aşezat pe-o valeŞi pe creasta unui deal.

Şi de casa părinteascăCu salcâmii plini de

flori,Unde se-adunau veciniiÎn amurg de sărbători.

Şi de-o Biserică bătrânăÎn care a intrat sfios

Un copil ţinut de mână,Să se-nchine lui Hristos.Chipul Lui de pe altar

Cu blândeţe mă priveaŞi-o lumină preacuratăSufletul mi-l mângâia.

Şi de cuvântul plin de harAl bunului părinte,

Cu ochii ţintă spre altar,Sorbeam a’ lui cuvinte.

Şi azi, când intru sub cupolaBisericii preasfinte,

Toate cele de demultÎmi răsar duios în minte.

Prof. Ion Albu - Berzovia

4

Hristos împărtăşit copiilor

Grupa de cateheză:

Alexandra Ulrich, cls. a III-a, Ascanio Gherban, cls. a III-a, Denis Maier, cls. a IV-a, Ileana Betyo, cls. a IV-a, Lucas Ulrich, cls. a V-a, Diana Betyo, cls. a VI-a, Marica Betyo, cls. a V-a; Alexandru Ivănescu, cls. a VI-a, Alexandru Sturza, cls. a VII-a.

Cateheza:

Veniţi şi vedeţi!

,, Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la

al şaselea ceas” (In. 4, 6).

În această duminică, a cincea după Paşti în bisericile ortodoxe se citeşte această prea frumoasă pericopă evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, scriere care ne face nouă cunoscută o convorbire purtată de Mântuitorul Hristos cu o femeie din acel ţinut al Samariei.

Este un lucru neobişnuit, nu numai că Iisus vorbeşte cu o samarineancă, ci că El poposeşte în acest ţinut. Samaria este partea centrală a Ţării Sfinte aşezată între Galileea la nord cu Nazaretul, locul copilăriei Mântuitorului, Iudeea la sud cu Ierusalimul şi Betleemul, la est Iordanul, iar la vest Marea Mediteraneană. Din această succintă descriere geografică vedem că orice pelerin din nord şi sud pentru a-şi putea continua drumul spre destinaţia sa trebuia să treacă prin Samaria, care este drumul cel mai scurt care lega nordul de sudul Ţării Sfinte. Şi cu toate acestea ţinutul samarinenilor nu era bine văzut de către evrei, deşi patriarhul Iacov dă lui Iosif, Sichemul (Fac. 48, 22), locul îngropării sale (Iosua 24, 32).

Populaţia Samariei era o populaţie hibridă formată în decursul veacurilor din puţinii evrei rămaşi şi asirieni. În veacul al VI-lea î. Hr., regele Asiriei, Salmanasar pedepseşte pentru neascultare pe regele Osea al Samariei şi Iudeii, acest act al regelui asirian este consemnat în Scriptura Vechiului Testament. (IV Reg. 17, 24). Partea cea mai mare a băştinaşilor evrei au fost mutaţi în Asiria, Samaria devenind o colonie asiriană în Ţara Sfântă. Pentru acest fapt, evreul de rând considera pe semenul său samarinean, spurcat, astfel că dacă un evreu trecea prin Samaria se ajunsese până într-acolo încât odată cu ieşirea din provincia Samariei în sens de curăţire era scuturată de praf şi încălţămintea pelerinului. Dispreţul faţă de samarineni este arătat şi în Evanghelia de astăzi, unde evanghelistul Ioan consemnează că această convorbire a Mântuitorului cu femeia samarineancă a avut loc la fântâna lui Iacov, aproape de ,,cetatea Sihar” (In. 4, 5), adică după o etimologie: beţiv, beţivăneală, în loc de Sichem, care înseamnă umăr. (Cf. Vasile Mihoc, Predici exegetice la duminicile de peste an, Ed. Teofania, Sibiu, 2001, p. 33). Acelaşi teolog ortodox aduce în sprijinul dispreţului evreilor cuvintele Talmudului: ,,o bucată de pâine dată de un samarinean este mai necurată decât carnea de porc”. (Ibid.).

Samarinenii, contemporani cu Mântuitorul Iisus au înlocuit locul de rugăciune din Ierusalim, cu templul de pe Muntele Garazim, unde alături de Iahve se aflau şi zeităţi păgâne, asiriene, lucru care contravine poruncii lui Dumnzeu dată poporului Său (Fac. 20, 2-3). Potrivit Sfintei Tradiţii, femeia samarineancă este o mărturisitoare creştină, martrică, mamă creştină cu şapte copii care a suferit moarte în timpul împăratului Nero, numele ei a fost consemnat de calendarul creştin sub numele de Martira Fotini, iar poporul samarinean este primul popor creştin, înainte de călătoriile misionare întreprinse de Sfinţii Apostoli. (Cf. Zosim Oancea, Popasuri omiletice la duminici şi sărbători, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2004, p. 194).

Convorbirea Mântuitorului a avut loc la fântâna lui Iacov, care însă nu avea vreo instalaţie proprie de scos apa şi locuitorii care veaneau la fântână trebuiau să aibe o găleată în fapt un burduf cu funie din care se umplea cofa, vas care era purtat de femei pe cap. Mântuitorul era osenit de drum, la ,,al şaselea ceas” (In. 4, 6) se adresează în debutul convorbirii cu cererea ,,Dă-mi să beau” (In. 4, 7). Prilejul dialogului era numai bun, fântâna era aproape, ucenicii plecaţi să cumpere merinde, dar femeia îl priveşte cu neîncredere. Din spusele evanghelistului ştim că femeia cunoscuse probabil după îmbrăcăminte ori pieptenetura părului că cel ce-i vorbise era evreu. La început femeia îl nesocoteşte, îl dispreţuişte pe iudeul călător. Prezenţa pronumelui personal ,,Tu din versetul 12 al Evangheliei arată acest lucru. De la dispreţ femeia trece prin curiozitate apoi la admiraţie, când iudeul îi împărtăşeşte taina ei: ,,Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel care îl ai acum nu-ţi este bărbat”. (In. 4, 18). Îndemnul de a chema bărbatul din versetul 16 are un sens spiritual, e un mijloc de a deştepta conştiinţa păcătoşeniei.

5

Oferta făcută de Măntuitorul este de nerefuzat, ,,apa cea vie” în sens material şi spiritual la dobândirea căreia trebuie efort personal:

,,Uşor nu e nici cântecul. Zişi noapte nimic nu-i uşor pe pământ;căci roua e sudoarea privighitorilor

ce s-au ostenit toată noaptea cântând”. (Catren).Din acestă convorbire ni se dau şi alte teme de

reflecţie pentru viaţa noastră creştină de astăzi: închinarea plăcută lui Dumnezeu, puterea sfinţitoare a Sfântului Duh întruchipat în ,,apa cea vie”. În finalul discuţiei un detaliu ne reţine atenţia, femeia ,,şi-a lăsat găleata” (In. 4, 28), lăsând pentru viaţa creştinească a sa de acum înainte, ,,toată grija cea lumească”.

Mic dicţionar religios:

1. Asiria = ţară antică, situată în câmpia superioară a Mesopotamiei, mărginită la V de deşertul Siriei, la S de Babilonia iar la N şi E de dealurile Armenian şi Persian.

2. Sichem = prima capitală a Canaanului.

3. Talmud = Talmudul este compus din Mişna, legea orală care a existat pe la sfârşitul veacului al II-lea d. Hr. şi a fost culeasă de Rabi Iuda, Prinţul; şi din Ghemara, comentariile rabinilor despre Mişna, de la 200 la 500 d. Hr. Talmudul este sursa din care este derivată legea iudaică.

Material realizat pentru ora de cateheză parohială de

Pr. Valentin Bugariu

Biserica şi şcoala:

Educaţia moral-religioasă în şcoală

Educaţia este un dar, o activitate specifică omului. A fi sau mai degrabă a deveni om, înseamnă a fi religios. Religia s-a născut odată cu apariţia omului. Educaţia religioasă este un dar originar, ne naştem cu ea şi începe odată cu creaţia omului. Dumnezeu îi dă omului atât legea, normele de viaţă, cât şi un învăţământ. Acest tip de educaţie are drept ideal realizarea caracterului religios-moral.

Noi toţi suntem copiii lui Dumnezeu şi Biserica este mama noastră. Biserica este şcoala virtuţilor. Ea este al doilea factor, care prin mijloacele sale, prin slujitorii ei are menirea de a sădi în sufletele copiilor dragostea pentru religie.

I. A. Comenius afirmă că idealul educaţiei este viaţa eternă şi că religia este mijlocul cel mai bun prin

care obţinem îmbunătăţirea omului, desăvârşirea societăţii şi fericirea veşnică în comuniune cu Dumnezeu şi semenii. Religia creştină nu este o chestiune particulară, după cum nici educaţia, nici morala, nici arta nu sunt probleme secundare. Cultura fără religie e cultură unilaterală care îngustează orizontul cunoaşterii şi sărăceşte conţinutul vieţii sufleteşti, numai cu ajutorul ideilor religioase putem face operă de educaţie serioasă. Prin educaţia religioasă desfăşurată în şcoală se urmăreşte explicarea obiectului, a scopului şi a împrejurimilor unor fapte ca elevii să poată distinge fapta morală de cea imorală.

Studiul religiei trebuie să conducă pe fiecare copil la înţelegerea deplină a relaţiei dintre religie şi viaţă, muncă, familie, bucurie, suferinţă şi bine. Dacă vom reuşi să sădim în sufletele copiilor taina cea mare a credinţei, aceştia îl for căuta pe Hristos în adâncul

sufletului lor, împlinind caracterul ecumenic al învăţăturii religioase. Şi dacă pornim de la argumentului simpozionului ,,Pomul se îndreaptă de mic, nu de mare”, putem înţelege cu uşurinţă de ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos pune copilul în centrul activităţii sale prin îndemnul: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine!”.

Educaţia religioasă este necesară pentru maturizarea psihică şi spirituală şi de aceea nu ar trebui considerată ,,în

disjuncţie” faţă de celelalte discipline curriculare. Prin orele de educaţie religioasă se pun bazele unui comportament moral creştin, iniţiind copiii în practicele religioase specifice cultului. Alături de preot, dascălul trebuie să explice mai bine tezaurul preţios al învăţăturii creştine pentru a-l face mai accesibil copiilor pentru ca aceştia să-l cunoască mai bine.

Esenţa religiozităţii constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei religioase în structura personalităţii morale ale copilului. Se înţelege clar, că dezvoltarea moral-religioasă a personalităţii copilului este rezultatul interdependenţei dialectice dintre cerinţele dogmelor morale şi autodeterminarea personală reprezentată de factorii interni, subiectivi.

Scopul fundamental al educaţiei religioase constă în formarea elevului ca subiect care gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor moralei creştine, a idealului, al valorilor, normelor şi regulilor pe care le incumbă.

Din scopul educaţiei moral religioase se pot desprinde trei deziderate principale: formarea conştiinţei religioase; formarea convingerilor şi sentimentelor religioase; formarea priceperilor şi obişnuinţelor, a practicilor religioase, a conduitei religioase.

În orele de religie, copiii învaţă că în lume sunt milioane de oameni care cred în Dumnezeu şi practică o religie. Cel ce crede în Dumnezeu este convins că Dumnezeu este important în viaţa oamenilor şi a lumii şi

6

ne poate ajuta ca viaţa şi lumea să fie mai frumoase şi mai bune.

Religiozitatea îl integrează pe elev în realitatea lumii înconjurătoare, îl socializează, îl maturizează în relaţiile interumane, învăţându-l să-şi păstreze identitatea, să fie tolerant faţă de pluralismul etnic, cultural şi religios al omenirii create de unul şi acelaşi Dumnezeu.

Religia şi religiozitatea nu trebuie lăsate doar în grija preotului. Ca dascăli, avem datoria să acţionăm împreună cu preotul asupra elevilor noştri, să fim modelele lor, să îi îndrumăm şi dirijăm către toleranţă, dragoste faţă de semeni, cunoaşterea şi adorarea lui Dumnezeu.

Inst. Bianca Orăşanu

Presa noastră:

,,Familia”

Veşti bune de la Petrovasâla! (Banatul sârbesc).

A apărut un nou număr al revistei ,,Famila" editată sub egida Parohiei Ortodoxe Române Petrovasâla. Acelaşi harnic redactor-şef ing. dipl. prof. Traian Trifu Căta şi un colegiu de redacţie intercontinental cu redactori din trei continente: Europa, America şi Australia între care amintim pe dr. Marinel Mandreş de la Universitatea Kitchener din Canada. Redactorul-şef a reuşit să creeze o familie ilustrată răspândită în întreaga lume, o mare casă a românilor petrovicieni răspândiţi în 20 de ţări: Austria, Australia, Belgia, Canada, Cipru, Croaţia, Costa Rica, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Republica Moldova, Olanda, România, Serbia, Suedia, S. U. A., Ucraina şi Ungaria. Fără prea mult efort revista îşi deschide paginile evenimentelor majore din viaţa familiei: botez, cununie şi înmormântare. La acestea se mai adaugă şi revenirea pe meleagurile natale ale petrovicenilor ,,americani" la Petrovasâla, Jamu Mare şi Clopodia.

Prezentul număr este unul aniversar care aminteşte de Centenarul revistei ,,Familia" 1910-2010. Redacţia aminteşte de rostul publicaţiei petrovicene în peisajul presei româneşti din Voievodina şi Serbia aceea de ,,...a sta strajă limbii şi identităţii neamului". (p. 1). Redactorul-şef al revistei, Traian Trifu-Căta face un istoric al publicaţiei în articolul: Începuturile revistei

,,Familia". Din acest material aflăm că primul număr al revistei a apărut în urmă cu un veac pe 15 martie 1910. Primul număr a fost tipărit la tipografia ,,Progresul" din Oraviţa. Redacţia şi administraţia îşi avea sediul la Petrovasâla, redactor-şef era Dorin (probabil pseudonim), iar proprietar era Ioan Ţinţariu. Până azi s-au păstrat doar patru numere din vechea revistă, cele din 15 martie, 15 aprilie, 15 mai, şi 15 iunie. Primul număr al revistei a avut 16 pagini, următoarele trei doar 8 pagini, alb-negru, în format A 5. ,,În revistă se publică poezii, proverbe, maxime, glume, anecdote, ghicitori, poveţe, cugetări, spicuiri, poşta redacţiei ş. a.. (p. 1). În serie nouă, revista ,,Familia" a apărut în 1994 la iniţiativa lui Traian Trifu-Căta, care s-a adresat parohului locului, ic. stavr. Konstantin Suru, parohul român al localităţii care într-o adunare ţinută la Căminul Cultural a vorbit despre dreptul tipăririi revistei în limba română: ,,Dreptul este de partea noastră ca să putem tipării revista în dulcea limbă românească pentru comunitatea noastră de români şi în limba noastră maternă". (p. 2).

La ceas aniversar dorim truditorilor, colaboratorilor şi cititorilor multă putere de muncă, răbdare şi susţinere a apariţiei în continuare. Revistei, LA MULŢI ANI! Iar d-lui Traian Trifu-Căta mulţumire pentru nobila muncă de animator cultural în această parte a Banatului.

,,Lumina satului”

A apărut ultimul număr, nr. 1/2010 al valoroasei reviste rurale de la Giroc, ,,Lumina satului”. Sufletul din spatele acestei publicaţii trimestriale, venerabilul, generosul şi harnicul Ion Murariu, o istorie vie a localităţii face un bilanţ al revistei sub titlul: 17 ani în slujba culturii. Revista a apărut la în 1993 la iniţiativa ing. Ion Ilie Teodorescu, primarul Girocului, sprijinit de un grup de intelectuali, fii ai satului. Publicaţia se doreşte o continuare firească a trecutului cultural al localităţii doldora de fapte memorabile. Doar din înşiruirea colaboratorilor putem concluziona despre locul acestei reviste în peisajul presei bănăţene: mitropolitul Nicolae Corneanu, profesori universitari: G. I. Tohăneanu, Dumitru Craşoveanu, Ion Drăgan, Gheorghe Lăzărescu, Gheorghe Luchescu, scriitori: Ion Marin Almăjan, Ioan Viorel Boldureanu, Ionel Iacob Bencei, Ion Căliman, Eugen Dorcescu, Viorel Marineasa, Mircea Şerbănescu, Damian Ureche, istoricul Florin Medeleţ şi

7

publicistul Remus Jurca (p. 1). Ne alăturăm redactorului-şef şi dorim publicaţiei LA MULŢI ANI!

Acelaşi, Ion Murariu semnează şi alte articole de interes local: datini, obiceiuri, lansări de carte la Giroc şi chiar medalioane de istorie literară locală, consemnarea trecerii în veşnicie a lui Iosif Cireşan Loga de la Bocşa.

Pr. Valentin Bugariu

Cronica parohială:

o Donaţie în parohie. Cu prilejul Învierii Domnului au fost donate pentru uzul bisericesc câteva obiecte de cult: îmbrăcăminte Sf. Masă, uşile altarului, analog; veşminte preoţeşti şi o nouă cădelniţă. Binefăcătorii noştri sunt: Olariu Maria – 700 lei; Lupu Florica – 220 lei; Orga Maria – 110 lei; Văcărescu Rodica – 100 lei; Orga Claudia – 100 lei; Orga Corina – 100 lei; Drăgan Floare – 100 lei; Stanca Stela – 100 lei; Ignea Elvira – 100 lei; Butan Elvira – 100 lei; Onuţ Elvira – 100 lei; Lupan Maria – 100 lei; Ulrich Marinela – 100 lei; Gheţa Valerica – 50 lei; Maier Florica – 50 de lei; Maier Angelica – 50 lei; Elena Dumitra – 50 lei; Sturza Ana – 25 lei; Sas Floare – 20 lei; Bonchiş Maria – 10 lei; Drăgan Ruja – 10 lei; Ciula Varvara – 10 lei; Icma Ecaterina – 5 lei. Le mulţumim şi pe această cale. Dumnezeu să le răsplătească fapta cea bună.

o Proiect educaţional. Cu prilejul zilei internaţionale a femeii s-a desfăşurat în parohia noastră proiectul educţional interjudeţean ,,Primăvara anotimpul renaşterii”. Prin acest proiect s-a urmărit dezvoltarea respectului pentru tradiţiile româneşti. Partenerul acţiunii a fost Şcoala cu clasele I-VIII ,,Ioan Ciucurel” din Şoşdea (jud. Caraş-Severin).

o Concurs catehetic. Şi în parohia noastră s-a desfăşurat proiectul catehetic ,,Crezul meu” iniţiat de Sectorul de Învăţământ religios al Patriarhiei Române. Cele mai reuşite lucrări elaborate de elevii: Alexandra Ulrich, Lucas Ulrich, Denis Maier şi Alexandru Ivănescu în cadrul orei de cateheză parohială au fost trimise Protopopiatului Ortodox Deta.

o Hristos împărtăşit copiilor. Şi în cel de-al doilea semestru şcolar se desfăşoară ora săptămânală de cateheză creştină. Alături de tematica săptămânală, în fiecare oră de cateheză s-a tâlcuit câte un articol din Simbolul de credinţă. Fiecare copil care a participat la ora de cateză a fost familiarizat cu conţinutul broşurii Crezul creştin, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1995, 31 p..

o Slujiri liturgice. În ultima vreme preotul Valentin Bugariu a slujit Taina Sfântului Maslu în parohiile: Berecuţa (14.02), Ferendia (21. 03) şi Maşloc (25. 03) şi Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul în biserica mănăstirii Sfântul Gheorghe (19.03).

o Noi publicaţii. Am primit în ultimul timp la parohie următoarele reviste locale: ,,Suflet nou” (Comloşu Mare), nr. 10-12/2009 şi 1/2010; ,,Gazeta

Bocşei”, nr. 5-12/2009 şi 1-3/2010; ,,Lumina satului”, nr. 1/2010 şi ,,Iconostas” nr. 1/2010 (Giroc); ,,Vatră nouă” (Giarmata Vii), nr. 113/2010; ,,Vatra satului” (Ferendia), nr. 1/2010; ,,Familia” (Petrovasâla), nr. 1-2/2010 şi ,,Scrisoare pastorală” (Malovăţ, Mehedinţi), nr. 172/2009 şi nr. 173/2010.

o Presă. În ultimul timp, preotul Dvs a publicat următoarele articole: Catehizarea copiilor I în ,,Suflet nou”, nr. 1/2010 şi Camil Petrescu şi presa literară bănăţeană în ,,Iconostas”, nr. 1/2010.

o Cărţi. În pangarul bisericii se află câteva titluri care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă creştină: colecţia ,,Biblioteca bunului creştin”, Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, trad. Pr. prof. Dumitru C. Vişan, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1991, 237 p., Anca Manolache, Problematica feminină

în Biserica lui Hristos. Un capitol de antropologie creştină, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1994, 145 p., Pr. dr. Gheorghe Liţiu, Predici la duminicile şi sărbătorile de peste an, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1991, 196 p., precum şi cărţi de istorie locală între care amintim şi Banatul şi Marea Unire 1918, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, 413 p., semnată de Ioan Munteanu, Vasile Mircea Zaberca şi Mariana Sârbu.

COLEGIUL DE REDACŢIE:Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. Ioan

Traia, Pr. Iliia Pavlovici-PătruţPr. dr. Valentin Bugariu (coordonator)

ISSN: 2066-7396Redacţia: Gătaia, Str. Avram Iancu, nr. 1/A, tel.

0729145610, cod postal: 307185, jud. Timiş,http://luminalinacoloniagataia.blogspot.com/e-mail: parohia_colonia_gataia@yahoo.com

8