lucrare-licenta

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA SITUAŢIILOR FINANCIARETRATAMENTE CONTABILE

CUPRINS

CAPITOLUL I – STADIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU

1. Concepte privind situaţiile financiare2. Standarde şi reglementări contabile în domeniu

2.1. Bilanţul2.2. Contul de profit şi pierdere2.3. Situaţia fluxurilor de trezorerie2.4. Situaţia modificării capitalurilor proprii2.5. Notele explicative la situaţiile financiare anuale

3. Definirea, delimitarea şi recunoasterea elementelor componente ale situaţiilor financiare

4. Lucrări de închidere la sfârşitul exerciţiului financiar5. Analiza pe baza situaţiilor financiare

5.1. Analiza poziţiei financiare a entităţii ecomonice5.2. Analiza performanţelor entitaţii economice

CAPITOLUL II – ANALIZA ŞI INTERPRETAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

1. Prezentarea societăţii2. Analiza principalilor indicatori economico-financiari

2.1. Analiza structurii activului şi pasivului bilanţier 2.2. Analiza activului net2.3. Analiza corelaţiei fond de rulment - necesar fond de rulment - trezorerie netă2.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii2.5. Analiza ratelor de finanţare. Structura finanţării2.6. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ2.7. Analiza soldurilor intermediare de gestiune2.8. Analiza capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării2.9. Analiza tabloului veniturilor şi cheltuielilor dupa natură2.10. Analiza ratelor de rentabilitate

3. Concluzii şi propuneri

ANEXEBIBLIOGRAFIE

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE. TRATAMENTE CONTABILE

CAPITOLUL I – STADIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU

1. Concepte privind situaţiile financiare

Contabilitatea a apărut „din nevoia de a răspunde în plan informaţional şi decizional la

problema gestiunii valorilor economice”1. Contabilitatea, ca parte a sistemului informaţional

economic, a devenit pe plan mondial un instrument de informare, control şi previziune cu o

importanţă semnificativă, informaţiile astfel furnizate formează baza pentru evaluarea

organizaţiei de către un ansamblu de utilizatori din interiorul şi din exteriorul entităţii.

Contabilitatea financiară descrie circuitul patrimonial al întreprinderii luat în totalitatea şi

structuralitatea sa. Obiectivul său principal îl constituie furnizarea de informaţii sintetice privind

poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare, este un instrument de

modelare a întreprinderilor, „un model care capătă un conţinut, un rol şi o structură, în mod

dinamic, pe măsura evoluţiei entităţii reprezentate, a mediul său economic şi social”2.

În literatura economică, pentru reflectarea întreprinderii în termeni financiari la sfârşitul

exerciţiului, se utilizează diverse accepţiuni: bilanţ contabil, documente contabile de sinteză,

conturi anuale, situaţii financiare, rapoarte financiare. În accepţiune generală, noţiunea de

„documente de sinteză” este utilizată pentru a marca faptul că aceste situaţii asigură sinteza

informaţiilor contabile, documentele de sinteză constituie deasemenea un mijloc de comunicare

oficil şi structural. Europenizarea presupune armonizarea cu directivele legate direct şi indirect

de obiectivele de informare ale contabilităţii, documentele contabile de sinteză sunt regăsite aici

sub denumirea de conturi anuale. Internaţionalizarea presupune armonizarea cu referenţialul

contabil internaţional, documentele contabile de sinteză fiind regăsite sub denumirea de situaţii

financiare.

Situaţiile financiare ale unei companii reprezintă cel mai important mijloc prin care

informaţia contabilă este pusă la dispoziţia factorilor decizionali. De aceea, companiile îşi

publică situaţiile financiare, într-un mod cât mai explicit, pentru a putea fi înţelese de către

cititorul interesat.

Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară,

performanţa financiară, modificările poziţiei finaciare şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi,

1 Ristea Mihai şi colectivul A.S.E., Contabilitatea Financiară a Întreprinderii, Editura Universitară, 2005, pag.122 Feleagă Niculae şi Feleagă Liliana, Contabilitate Finaciară, Editura Infomega, 2005, pag. 9

2


utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situaţiile financiare

prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor încredinţate conducerii entităţilor.

Utilizatorii situaţiilor financiare sunt:

Investitorii - ofertanţii de capital şi consultanţii lor sunt preocupaţi de riscul inerent

tranzacţiilor şi de rentabilitatea investiţiilor lor. Ei au nevoie de informaţii pentru a decide

dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă. Acţionarii sunt interesaţi şi de

informaţii care să le permită să evalueze capacitatea entităţii de a plăti dividende.

Angajaţii – personalul angajat şi grupurile sale reprezentative sunt interesaţi de informaţii

privind stabilitatea şi profitabilitatea angajatorilor lor. Aceştia sunt interesaţi şi de

informaţii care le permit să evalueze capacitatea entităţii de a oferi remuneraţii, beneficii

de pensionare şi oportunităţi profesionale.

Furnizorii şi alţi creditori – sunt interesaţi de informaţii care să le permită să aprecieze

capacitatea entităţii de a plăti sumele datorate la scadenţă, precum şi preţul

împrumuturilor.

Clienţii – sunt interesaţi de informaţii despre continuitatea activităţii unei firme în special

când au o colaborare pe termen lung cu firma respectivă sau sunt dependenţi de ea.

Statul şi instituţiile acestuia – sunt interesate de alocarea resurselor bugetare şi implicit de

activităţile acestora. Acestea solicită informaţii pentru a determina politica fiscală şi

pentru construirea informaţiilor macroeconomice.

Publicul – în calitatea sa de potenţial investitor, angajat, furnizor sau cumpărător este

interesat să cunoască întreprinderea. Se consideră că fiecare membru al societăţii este

afectat de apariţia şi utilizarea informaţiilor contabile.

Repere privind conceptele de bilanţ şi cont de profit şi pierdere

De mai bine de jumătate de mileniu, contabiliatea operează sub aspectul principiului

partidei duble, dar cu toate acestea, abia în secolul al XIX-lea, graţie marilor întreprinderi

industriale şi comerciale, începe să se analizeze şi să se măsoare periodic patrimoniul cu ajutorul

bilanţului, şi rezultatul, cu ajutorul contului de profit şi pierdere.

Multă vreme a existat o dispută pentru întâietate între bilanţ şi contul de profit şi pierdere.

În perioada anilor 1970-1980, perioadă în care s-au manifestat probleme inflaţioniste, bilanţul

fusese depăşit ca importanţă de contul de profit şi pierdere, utilizatorii acordând mai multă

atenţie unei situaţii de rezultate şi beneficiului pe acţiune. Totuşi, după acest deceniu inflaţionist

economiştii şi cei care gestionau afacerile au realizat că multe dintre variaţiile bruşte ale

beneficiului pe acţiune puteau fi prevăzute dacă acestui document de sinteză i s-ar fi acordat

3


atenţia cuvenită. Astfel, acordând bilanţului rolul pe care îl merită în setul de situaţii financiare,

specialiştii au ajuns la concluzia că, beneficiile nu sunt altceva decât consecinţa unor ipoteze

filtrate prin intermediul acestui document de sinteză.

Bilanţul reprezintă documentul de sinteză care prezintă situaţia afacerilor unei entităţi

într-un anumit moment dat. De asemenea, mai este privit ca “un moment culminant al unui

proces complex şi lung de înregistrare, clasificare şi evaluare”3.

Bilanţul a fost recunoscut ca un instrument static, iar odata cu Eugen Schmalenbach a

apărut abordarea dinamică, aceasta dimensiune fiind diametral opus faţă de cea statică.

Bilanţul a fost asimilat unui inventar patrimonial condensat, iar Schmalenbach i-a opus

concepţia sa referitoare la un bilanţ ca reprezentare a „forţelor întreprinderii”.

Contul de profit şi pierdere, situaţia financiară care măsoară succesul sau performanţa

activităţii unei entităţi, este o situaţie recapitulativă a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate într-o

anumită perioadă.

Contul de profit şi pierdere furnizează investitorilor şi creditorilor informaţii necesare

previziunii valorilor, calendarului şi capacităţii entitaţii de a genera fluxuri de trezorerie.

Acest cont îşi are originea în secolul al XV-lea când un contabil a creeat un cont special,

diferit de cel de încasări şi plăţi şi de cel de patrimoniu, şi era un cont de variaţie privind

valoarea patrimoniului.

Consacrarea bilanţului şi a contului de profit şi pierdere s-a realizat în secolul al XIX-lea

şi prima jumătate a secolului al XX-lea.

Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare

Pentru a fi utilă pentru utilizatori informaţia contabilă trebuie să îndeplinească anumite

atribute denumite caracteristici calitative. Aşa cum prevede Cadrul general IASB pentru

elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare cele patru caracteristici calitative principale sunt:

• Inteligibilitatea vizează uşoara înţelegere a informaţiilor de către utilizatori. În acest

scop trebuie asigurat un echilibru între cunoştinţele de contabilitate, care să fie suficiente, ale

utilizatorilor privind afacerile şi activităţile economice, pe de o parte, şi dorinţa acestora de a

studia informaţiile depunând eforturi rezonabile, pe de altă parte. Aşa cum se desprinde din

Cadru General IASB, informaţiile despre probleme complexe care ar trebui incluse în situaţiile

financiare, datorită importanţei lor în luarea deciziilor economice ale utilizatorilor, nu trebuie

excluse doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înţeles pentru anumiţi utilizatori.

3 Feleagă Niculae şi Feleagă Liliana, Contabilitate Finaciară, Editura Infomega, 2005, pag.78

4


• Relevanţa. Informaţiile au calitatea de relevanţă dacă vehiculează cunoştinţele

necesare luării deciziilor economice de către utilizatori, adică îi ajută pe aceştia să evalueze

evenimentele trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evoluţiile lor trecute.

Relevanţa informaţiei este influenţată de natura sa şi de pragul de semnificaţie. În cele mai

multe cazuri, natura este ea însăşi suficientă pentru a determina relevanţa sa. Dar nu puţine sunt

cazurile când natura trebuie asociată cu materialitatea sa.

Materialitatea vizează pragul de semnificaţie al informaţiei pentru a determina relevanţa lor

dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influenţa deciziile economice ale

utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare.

• Credibilitatea – Informaţia este de încredere, atunci când este liberă de eroare,

deformare sau părtinire, iar utilizatorii pot avea încredere că aceasta reprezintă corect şi

rezonabil realitatea modelată. Următoarele elemente definesc credibilitatea informaţiei:

a) reprezentare fidelă; informaţia descrie în mod corect tranzacţiile şi evenimentele pe care

sugerează că le reprezintă sau ar putea fi aşteptat în mod rezonabil, că reprezintă pentru

utilizatori.

b) prevalenţa economicului asupra juridicului; informaţiile sunt credibile dacă operaţiile şi

evenimentele sunt contabilizate şi prezentate în concordanţă cu fondul şi realitatea economică şi

nu doar cu forma lor juridică. Fondul operaţiilor sau evenimentelor nu este întotdeauna în

concordanţă cu ceea ce transpune din forma lor legală sau juridică sau convenţională.

c) neutralitatea; informaţia este liberă de deformare, deci nu influenţează luarea unei decizii sau

formularea unui raţionament spre a realiza un interes predeterminat.

d) prudenţa; includerea unui grad de precauţie sau atenţie în folosirea raţionamentelor necesare

pentru a face evaluările (estimările) cerute în condiţiile de incertitudine. Prudenţa nu permite, de

exemplu, constituirea de rezerve ascunse sau provizioane excesive, subevaluarea deliberată a

activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a pasivelor sau cheltuielilor, deoarece

situaţiile financiare nu ar mai fi corecte şi, de aceea, nu ar mai avea calitatea de credibilitate.

e) integralitatea; informaţia din situaţiile financiare trebuie să fie completă în limitele rezonabile

ale pragului de semnificaţie şi costului obţinerii sale. O omisiune poate face informaţia să fie

falsă sau să inducă în eroare decizia economică a utilizatorului.

• Comparabilitatea. Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să fie

comparabile în timp şi spaţiu. Pentru a da curs acestei cerinţe este necesară permanenţa

metodelor contabile de evaluare, clasificare şi prezentare a elementelor descrise în situaţiile

5


financiare. Dacă acestea s-au schimbat, utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a identifica

diferenţele dintre metodele contabile utilizate.

Nevoia de comparabilitate nu trebuie identificată cu simpla uniformitate şi nu trebuie

lăsată să devină un impediment în introducerea de standarde de contabilitate îmbunătăţite. Nu

este indicat, pentru o întreprindere să lase metodele sale contabile neschimbate atunci când există

alternative mai relevante şi mai credibile.

Principiile contabile generale

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale întocmite conform OMFP 1752/2005

se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale prevăzute în cadrul său, conform

contabilităţii de angajamente. Aceste principii acoperă de fapt aspecte privind recunoaşterea,

evaluarea şi prezentarea elementelor, conţinutul şi implicaţiile acestora nu diferă de cele

specificate de Directiva a IV-a a C.E.E. .

Principiul prudenţei. Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă, şi în special:

a) poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;

b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent

sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data

bilanţului şi data întocmirii acestuia;

c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în

cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă

acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;

d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului

financiar este pierdere sau profit.

Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod

consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.

Principiul continuităţii activităţii. Acesta presupune că entitatea îşi continuă în mod

normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau reducere

semnificativă a activităţii. Dacă administratorii persoanei juridice au luat cunoştinţă de

unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la

incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în

notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare nu sunt întocmite pe baza

principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţi

privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform

căreia persoana juridică nu îşi mai poate continua activitatea.

6


Principiul independenţei exerciţiului. Trebuie să se ţină cont de veniturile şi

cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se

ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.

Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere a unui exerciţiu trebuie să corespundă

cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent.

Principiul necompensării. Interzice efectuarea de compensări între elementele de activ

şi pasiv şi respectiv între cheltuieli şi venituri. Eventualele compensări între creanţe şi

datorii ale entităţii faţa de acelaşi agent economic pot fi efectuate, cu respectarea

prevederilor legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor

la valoarea integrală.

Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi pasiv. Conform acestui

principiu, componentele elementelor de active sau de datorii trebuie evaluare separat.

Principiul pragului de semnificaţie. Elementele de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere

care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:

- acestea reprezinta o suma nesemnificativă ; sau

- o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca

elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative.

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din

cadru elementelor din bilanţ şi contul de profit şi piedere se face ţinând seama de fondul

economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a

acestora.

7


2. Standarde şi reglementări contabile referitoare la situaţiile financiare

“Sistemul contabil al unei ţări este influenţat de o serie de factori precum: sistemul

juridic, modul de finanţare dominant al agenţilor economici, sistemul fiscal, nivelul de inflaţie,

sistemul economic, politic, etc”4. Din această cauză există diferenţe semnificative de la un sistem

contabil naţional la altul.

Pot fi identificate diferenţe la toate nivelele unui sistem contabil: la nivelul organismelor

de normalizare contabilă, la nivelul organizării şi exercitării profesiei contabile, la nivelul

terminologiei utilizate, la nivelul corpului de principii contabile, la nivelul convenţiilor de

evaluare, la nivelul practicilor de întocmire a situaţiilor financiare şi de comunicare financiară.

Întreprinderile mici şi mijlocii domină numeric economia unei ţări, dar au o contribuţie

relativ redusă la formarea avuţiei nationale. Acestea reprezintă structurile economice care apără

cel mai bine specificul naţional, cultura, comportamentele economice şi sociale.

Întreprinderile mari au, în cele mai multe cazuri, vocaţie internaţională. Astfel de

întreprinderi îşi desfăşoară activitatea într-o economie globalizată, care se caracterizează prin

internaţionalizarea pieţelor şi a fluxurilor de capitaluri. Puterea economică a unor astfel de

companii multinaţionale o depăşeşte în anumite cazuri pe cea a unor ţări europene dezvoltate.

Diferenţele dintre sistemele contabile generează dificultăţi de acceptare a situaţiilor

financiare întocmite de agenţii economici pentru utilizatorii care acţionează într-un mediu

sensibil diferit de cel al ţării de origine al agentului economic respectiv.

Soluţiile pentru înlăturarea dificultăţilor de acceptare ar putea consta, fie în retratarea

situaţiilor financiare, potrivit referenţialului contabil recunoscut de utilizatorii acestora, fie în

elaborarea situaţiilor financiare pe baza unui referenţial contabil recunoscut la nivel

internaţional.

Cadrul legislativ actual general ce reglementează contabilitatea în România îl constituie

Legea contabilităţii nr.82/1991 republicată. Privitor la situaţiile financiare individuale, la nivelul

ţării noastre se conturează o contabilitate a întreprinderilor reglementată prin OMFP 1752/2005

armonizat cu Directiva a IV-a a Comunitătilor Economice Europene . În reglementările contabile

pentru întreprinderile mari s-a încercat concilierea între referenţialul contabil European

(Directiva a IV-a a Comunitătilor Economice Europene) şi a referenţialului contabil internaţional

(Standardele Internaţionale de Contabilitate).

Integrarea României în Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007 a impus printre altele şi

conformitatea reglementărilor contabile româneşti cu cele europene. Odată cu intrarea în vigoare

a OMFP 1752/2005 asistăm la o „atenuare” a aplicării IFRS în România. Cu toate acestea în 4 Gîrbină Maria Madalina, Bunea Ştefan, Standarde Internaţionale de Contabilitate, Editura CECCAR, 2006, pag.10

8


actul normativ amintit regăsim o serie de elemente din Cadrul general pentru întocmirea şi

prezentarea situaţiilor financiare elaborat de IASB: definirea activelor, datoriilor şi capitalurilor

proprii; tratamente contabile indicate de IAS 2 - Stocuri, IAS 10 - Evenimente ulterioare datei

bilanţului, IAS 23 - Costurile îndatorării, IAS 37 - Provizioane, datorii contingente şi active

contingente etc.

În conformitate cu OMFP 1752/2005 armonizat cu Directiva a IV- a a Uniunii Europene,

persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a doua din criteriile de mărime ( total

active - 3.650.000 euro ; -cifra de afacerii netă - 7.300.000 euro ; numărul mediu de salariaţi în

cursul exerciţiului – 50) întocmesc situaţii financiare anuale, situaţii financiare ce trebuie

auditate, compuse din:

▪ Bilanţ

▪ Contul de profit şi pierdere

▪ Situaţia modificărilor capitalului propriu

▪ Situaţia fluxurilor de trezorerie

▪ Note explicative la situaţiile financiare anuale .

Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a doua dintre criteriile de

mărime întocmesc situaţii financiare anuale simplificate:

▪ Bilanţ prescurtat

▪ Contul de profit şi pierdere

▪ Note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.

Opţional ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia

fluxurilor de trezorerie, aceste situaţii financiare trebuie verificate conform legii.

Conform OMFP 1752/2005, elementele ce trebuie prezentate în situaţiile financiare sunt

prezentate sub formă de listă, iar ordinea şi formatul sunt precizate în mod expres.

În conformitate cu IAS 1 – “Prezentarea situaţiilor financiare”, un set complet de situaţii

financiare anuale include aceleaşi situaţii ca şi cele din OMFP 1752/2005, excepţie făcând faptul

că trebuie prezentate toate situaţiile indiferent de mărimea entităţii economice.

Conform IAS 1, elementele obligatorii ce trebuie prezentate în situaţiile financiare sunt

prezentate sub formă de listă, iar ordinea şi formatul nu sunt precizate în mod expres (prezentare

în anexa 1, anexa 2 şi anexa 3).

2.1. Bilanţul

9


Unul din principalele documente prin care situaţiile financiare îşi realizează obiectivul

de informare a utilizatorilor este bilanţul. Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin

care se prezintă elementele de activ şi pasiv ale entităţilor economice la încheierea

exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. Se întocmeşte obligatoriu anual,

precum şi în cazul fuziunilor sau încetării activităţii agenţilor economici.

Formatul bilanţului adoptat de nomele româneşti este cel listă, iar în funcţie de criteriile

de mărime se întocmeşte bilanţul detaliat sau bilanţul prescurtat. În comparaţie cu IAS 1,

Directiva a IV-a a C.E.E. este mult mai strictă în ce priveşte libertatea de alegere legată de

detalierea, completarea sau cumularea anumitor posturi, respectiv de a opta pentru una din

schemele de bilanţ propuse. Directiva a IV-a a C.E.E stabileşte ordinea elementelor ce trebuie

prezentate precum şi terminologia acestora, în comparaţie cu IAS 1 care solicită o prezentare

minimală.

În funcţie de criteriile de mărime amintite mai sus, Directiva a IV-a a C.E.E delimitează

şi impune cele două formate de bilanţ: formatul detaliat pentru acele societăţi care îndeplinesc

cumulativ două din cele trei condiţii de mărime şi respectiv formatul restrâns pentru celelalte

societăţi. Formatul restrâns trebuie să respecte ordinea şi numerotarea cu litere şi cifre romane a

posturilor obligatorii.

În prezent, întreprinderile care aplică Standarde Internaţionale de Contabilitate

întocmesc un model de bilanţ lista prin acţiunea OMF94/2001. Bilanţul din OMF94/2001, nu are

ca sursa modelul recomandat de IAS 1, Prezentarea Situaţiilor Financiare, aşa cum ar fi fost de

aşteptat, ci unul din modelele recomandate de Directiva a IV-a, model de inspiraţie britanică.

Diferenţa dintre bilanţul întocmit conform OMFP 1752/2005 şi IAS 1 este că, în cazul

OMFP 1752/2005, activele şi datoriile se clasifică în funcţie de criteriul lichidităţii –

exigibilităţii, iar în cazul IAS 1 acestea se clasifică după criteriul curent – necurent.

Dacă o prezentare în funcţie de lichiditate, exigibilitate este considerată mai relevantă,

întreprinderile pot să-şi prezinte activele şi datoriile în bilanţ în funcţie de acest criteriu (această

prezentare este considerată relevantă în cazul băncilor deoarece pentru acestea nu se poate

determina un ciclu de exploatare).

Pentru a facilita lectura bilanţului, informaţiile prezentate sunt sintetice, pentru detalii

cititorul bilanţului trebuie să consulte notele la situaţiile financiare. Fără această detaliere, nu se

poate pătrunde în realitatea economică a întreprinderii, nu se poate cunoaşte compoziţia

activelor, datoriilor şi capitalurilor sau riscurile recunoscute de conducerea întreprinderii.

2.2. Contul de profit şi pierdere

10


Contul de profit şi pierdere constituie un element component al situaţiilor financiare

anuale care măsoară performanţele activităţii, servind simultan pentru satisfacerea nevoilor unei

game largi de utilizatori.

OMFP 1752/2005 solicită schema listă a contului de profit şi pierdere, în care elementele

sunt clasificate după natură, aşa cum sunt clasificate şi în Directiva a patra, iar partea de

exploatare este reluată şi reîmpărţită în notele explicative (clasificarea cheltuielilor de exploatare

după destinaţie este solicitată de OMFP 1752/2005 în Nota 4 - Analiza rezultatului din

exploatare).

Menţinerea în legislaţia naţională a unui singur format de prezentare a contului de profit

şi pierdere evidenţiază o orientare încă fiscală a informaţiilor furnizate dar şi pentru necesităţi

statistice ale statului. Ordinul actual menţine variaţia stocurilor în cadrul veniturilor din

exploatare, ca şi în cadrul Directivei a IV-a.

Directiva a IV-a a C.E.E. dă posibilitatea de opţiune statelor membre în a alege între

prezentarea cheltuielilor şi veniturilor după natură şi respectiv după funcţiile întreprinderii, cu

condiţia menţinerii în timp a formei alese. Directiva prevede patru modele de prezentare a

contului de profit şi pierdere, diferenţiate pe de-o parte după clasificarea elementelor şi pe de altă

parte după forma de prezentare (listă sau cont): schema listă cu prezentarea elementelor după

natură, schema cont cu prezentarea elementelor după natură, schema listă cu prezentarea

elementelor după funcţie şi schema cont cu prezentarea elementelor după funcţie.

Modelul de cont de profit şi pierdere prevăzut de OMFP 1752/2005 este cel în funcţie de

natura cheltuielilor, clasificare prezentată şi de IAS 1, excepţie făcând elementele extraordinare,

alături de clasificarea în funcţie de destinaţia cheltuielilor (funcţiile entităţii economice).

La nivelul contului de profit şi pierdere din IAS 1 nu se mai face distincţie între ordinar,

extraordinar, în timp ce OMFP 1752/2005 încă foloseşte această distincţie.

Societăţile, conform IAS 1, pot să aleagă între o prezentare după natură sau după funcţii,

în măsură în care se consideră că una dintre prezentări este mai fiabilă decât cealalta, în timp ce

în România, conform OMFP 1752/2005 este admisă doar prezentarea după natura cheltuielilor.

În cazul aplicării IAS 1, în situaţiile în care cheltuielile sunt prezentate pe destinaţii, în notele

explicative, societatea trebuie să prezinte informaţii cu privire la cheltuielile cu amortizarea,

salariale, cu materiile prime şi materialele .

O prezentare a cheltuielilor după destinaţii este utilă managementului întreprinderii

deoarece prezintă costurile aferente funcţiilor întrprinderii: costul vânzărilor (funcţia de

producţie), costul desfacerii (funcţia comercială), cheltuielile administrative – generale (funcţia

de administrare) şi costul finanţării (funcţia de finanţare a întreprinderii). În cont sau în notele

11


explicative trebuie prezentat dividendul aferent exerciţiului, mai trebuie prezentat rezultatul pe

acţiune, mai ales în cadrul grupurilor de societăţi.

IAS 1 nu prezintă un model standard de cont de profit şi pierdere, însa sunt prezentate

elementele obligatorii de venituri şi cheltuieli ce trebuie menţionate, în timp ce OMFP

1752/2005 impune un model standard de cont de profit şi pierdere.

Contul de profit şi pierdere trebuie citit în strânsă legătură cu notele, pentru că ele cuprind

informaţii esenţiale pentru aprecierea performanţei, cum sunt: prezentarea rezultatului din

exploatare după destinaţia cheltuielilor, repartizarea profitului, defalcarea cifrei de afaceri

realizate de către principalele sectoare de activitate şi zone geografice, cheltuielile cu salariile

directorilor şi cu onorariile plătite auditorilor etc.

2.3. Situaţia fluxurilor de trezorerie

Situaţia fluxurilor de trezorerie în România este reglementată de OMFP 1752/2005, iar

internaţional de IAS 7 “Situaţia fluxurilor de trezorerie”

OMFP 1752/2005 impune întocmirea situaţiei fluxurilor de trezorerie acele societăţi care

depăşesc două din cele trei condiţii de mărime, ca şi în cazul situaţiei modificărilor capitalurilor

proprii. În plus, entităţile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă

reglementată, aşa cum aceasta este definită de legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, sunt

obligate să întocmească situaţii anuale formate din cele cinci componente, indiferent de mărimea

lor. Modelul adoptat este preluat integral din IAS 7, iar metoda şi forma de prezentare au fost

lăsate la latitudinea agenţilor economici.

Importanţa deosebită a acestei componente a situaţiilor financiare este atât de mare încât

pentru a o normaliza, a fost promulgat un standard separat care se ocupă doar de această situaţie.

În plus, IAS 7 a fost până acum singurul standard admis complet de SEC, astfel încât la o cotare

la bursa New York Stock Exchange, nu este necesară nici o retratare. Este o situaţie ce se bazează

pe mărimi de flux în reprezentarea modificărilor în poziţia financiară a întreprinderii dar şi pe

mărimi de stare (pornind de la poziţiile din bilanţ). Pentru a reflecta modificările în provenienţa

şi utilizarea mijloacelor, situaţia fluxurilor de trezorerie va prezenta fluxurile de trezorerie din

cursul perioadei, clasificate în activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare .

Pe baza fluxurilor de trezorerie se poate aprecia capacitatea întreprinderii de a-şi asigura

mijloacele de plată, lichiditatea şi modificările ei precum şi nevoile corespunzătoare viitoare de

lichidităţi, iar utilizatorii pot să aprecieze schimbările în structura financiară a întreprinderii şi să

anticipeze capacitatea acesteia de a se adapta la schimbările mediului. Această componentă a

situaţiilor financiare arată deosebirea între rezultatul exerciţiului financiar şi fluxurile de

12


trezorerie ce-i aparţin precum şi influenţele tranzacţiilor monetare şi nemonetare asupra poziţiei

financiare.

De asemenea, aceste informaţii sporesc gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor

din exploatare între diferite entităţi, deoarece elimină efectele utilizării unor tratamente contabile

diferite pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente (IAS 7).

2.4. Situaţia modificărilor capitalurilor proprii

OMFP 1752/2005 obligă la întocmirea situaţiei modificărilor capitalurilor proprii

societăţile care depăşesc două din cele trei condiţii de mărime, ca şi în cazul situaţiei fluxurilor

de trezorerie, dar şi entităţile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă

reglementată indiferent de mărimea lor.

Directiva a IV-a a C.E.E. nu solicită prezentarea unei astfel de situaţii financiare, însă

permite prezentarea oricăror situaţii suplimentare dacă acestea nu intră în conflict cu Directivele.

Conform IAS 1.8 un set complet de situaţii financiare IFRS cuprinde pe lângă celelalte

elemente amintite mai sus şi o situaţie a modificărilor capitalurilor proprii care să reflecte fie

toate modificările capitalurilor proprii, fie modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea

provenind din tranzacţii cu deţinătorii de capitaluri proprii care acţionează în calitatea lor de

deţinători de capitaluri proprii (majorări/reduceri de capital, plăţi de dividende, răscumpărarea

propriilor acţiuni etc.).

Conform IAS 1.78, toate elementele de venit şi cheltuială recunoscute într-o perioadă vor

fi incluse în contul de profit sau în pierdere, cu excepţia cazului în care un Standard sau o

Interpretare cere contrariul.

Situaţia modificărilor capitalurilor proprii este prezentată sub forma unei matrici în care

pe de-o parte este reflectată o cauză a modificării capitalurilor proprii, iar pe de altă parte, sunt

prezentate elementele componente ale capitalului propriu. Astfel se analizează impactul acestor

cauze asupra elementelor de capital propriu.

Astfel performanţa este degajată, pe lângă contul de profit şi pierdere, şi de către situaţia

care reflectă detaliat acele venituri şi cheltuieli care nu tranzitează contul de profit şi pierdere ci

direct capitalul propriu. Obiectivele situaţiei modificărilor capitalurilor proprii sunt circumscrise

în primul rând calculului câştigurilor şi pierderilor totale rezultate din activităţile întreprinderii în

cursul perioadei precum şi analizei modificărilor în scopul evaluării performanţei şi capacităţii

întreprinderii de a genera fluxuri de numerar

2.5. Notele explicative

13


Conform OMFP 1752/2005, notele explicative trebuie să prezinte informaţii despre

reglementările contabile care au stat la baza întocmirii situaţiilor financiare anuale şi despre

politicile contabile folosite. În plus acestea trebuie să ofere informaţii suplimentare care nu sunt

prezentate în bilanţ, contul de profit şi pierdere şi, după caz, în situaţia modificărilor capitalurilor

proprii şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie, dar sunt relevante pentru înţelegerea oricărora

dintre acestea.

Notele explicative solicitate de OMFP 1752/2005 preiau atributele calitative care

determină utilitatea informaţiei oferită de situaţiile financiare, atribute prevăzute în Cadrul

general IASB şi în IAS 8 Politici contabile, modificări în estimările contabile şi erori. Entităţile

trebuie să menţioneze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca

utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul

modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii

entităţii.

OMFP 1752/2005 oferă un exemplu de prezentare a notelor explicative la situatiile

financiare anuale, structurate după cum urmează:

1. Active imobilizate

2. Provizioane

3. Repartizarea profitului

4. Analiza rezultatului din exploatare

5. Situaţia creanţelor şi datoriilor

6. Principii, politici şi metode contabile

7. Participaţii şi surse de finanţare

8. Informaţii privind salariaţii, organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere

9. Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari

10. Alte informaţii

Din parcurgerea cu atenţie a textului OMFP 1752/2005 remarcăm un progres faţă de cele

două acte normative abrogate şi înlocuite de către acesta (OMFP 94/2001 şi OMFP 306/2002).

Totuşi nu putem să nu observăm maniera lapidară, încă lipsită de profunzime, cu care legiuitorul

român tratează această componentă a situaţiilor financiare anuale.

14


3. Definirea, delimitarea şi recunoaşterea elementelor componenete ale

situaţiilor financiare

Situaţiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzacţiilor şi ale altor evenimente,

grupându-le în categorii cuprinzătoare conform caracteristicilor economice. Aceste categorii sunt

numite “structurile situaţiilor financiare”. Structurile bilanţului direct legate de evaluarea poziţiei

fianciare sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii. Structurile contului de profit şi pierdere

legate în mod direct de evaluarea performanţei sunt veniturile şi cheltuielile. Situaţia

modificărilor poziţiei financiare reflectă, de obicei, structurile din contul de profit şi pierdere şi

modificările structurilor din bilanţ; în consecinţă, nu sunt identificate structurile specifice acestei

situaţii.

În structura situaţiilor financiare vor fi trecute doar elementele care îndeplinesc criteriile

de recunoaştere a categoriei respective.

Recunoaşterea reprezintă procesul încorporării în bilanţ sau în contul de profit şi

pierdere a unui element care îndeplineşte criteriile de recunoaştere. Acest proces implică

descrierea în cuvinte a respectivului element şi asocierea unei anumite sume, precum şi

includerea respectivei sume în totalul bilanţului sau al contului de profit şi pierdere. Elementele

care satisfac criteriile de recunoaştere trebuie prezentate în bilanţ sau în contul de profit şi

pierdere. Nerecunoaşterea acestor elemente nu poate fi corectată nici prin prezentarea politicilor

contabile folosite, nici prin note sau informaţii suplimentare.

Un element care corespunde definiţiei unei structuri a situaţiei financiare trebuie

recunoscut în cazul în care:

a) este probabil să se obţină un beneficiu economic viitor

b) elementul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluat în mod credibil

Probabilitatea realizării unor beneficii economice viitoare – acest concept este impus de

incertitudinea ce caracterizează mediul în care işi desfăşoară activitatea orice întreprindere.

Evaluarea gradului de incertitudine legat de beneficiile economice viitoare ia în calcul informaţia

disponibilă în momentul întocmirii situaţiilor financiare.

Credibilitatea evaluării – cea de-a doua condiţie pentru ca un element să fie recunoscut

este aceasta de a avea un cost sau o valoare ce poate fi evaluată în mod credibil.

15


Bilanţul

Elementele bilanţul, situaţia ce prezintă poziţia financiară a firmei, sunt prezentate

categorii specifice de maximă generalizare, ce grupează şi sistematizează în expresie valorică

mulţimea elementelor ce caracterizează poziţia financiară a întreprinderii:

Activul reprezintă o resursă controlată de către întreprindere care provine din elemente

anterioare şi de la care se aşteaptă să genereze avantaje economice viitoare; se referă la

capacitatea activului de a genera fluxuri de trezorerie pentru firmă.

Datoria reprezintă o obligaţie care provine din elemente trecute şi a cărei decontare va

genera o ieşire de resurse purtătoare de beneficii economice viitoare.

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele firmei după

ce se deduc datoriile.

Definiţiile activelor şi datoriilor identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora, dar

nu încearcă să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în bilanţ.

Astfel, definiţiile includ şi elemente ce nu sunt recunoscute în bilanţ ca fiind active sau datorii,

deoarece nu satisfac criteriile de recunoaştere prezentate anterior.

Recunoaşterea activelor

Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea unui

beneficiu economic viitor de către firmă şi activul are un cost sau o valoare, care poate fi

evaluat(ă) în mod credibil.

Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când este improbabil ca ieşirea de numerar să

genereze beneficii economice în perioadele viitoare. În schimb, o astfel de tranzacţie va avea ca

efect recunoaşterea unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere. Acest tratament nu înseamnă

că scopul pentru care s-au efectuat cheltuielile a fost altul decât obţinerea unui beneficiu

economic viitor sau că managementul a fost deficitar. Singura implicaţie este aceea că

posibilitatea obţinerii de avantaje economice intr-o perioadă contabilă ulterioara este insuficientă

pentru a justifica recunoaşterea unui activ.

Beneficiile economice viitoare încorporate în active reprezintă potenţialul de a contribui,

direct sau indirect, la fluxul de numerar şi echivalentele de numerar către firmă. Acest potenţial

poate fi unul productiv, fiind parte a activităţilor de exploatare ale firmei. De asemenea, se poate

tranforma în numerar sau echivalente de numerar sau poate avea capacitatea de a reduce ieşirile

de numerar, cum ar fi un proces alternativ de producţie care micşorează costurile.

În funcţie de criteriul definit de OMFP 1752/2005, activele se împart în active

imobilizate şi active circulante.

16


Active imobilizate şi circulante

a) Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizării pe o bază continuă, în scopul

desfaşurării activităţii entităţii economice. Mişcarea diverselor elemente de active imobilizate se

prezintă în notele explicative.

b) Activele circulante cuprind acele active care sunt achiziţionate sau produse pentru

consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de

la data bilanţului, creanţele aferente ciclului de exploatare şi trezoreria sau echivalentele de

trezorerie a căror utilizare nu este restricţionată.

În funcţie de criteriul definit de IAS 1, activele se împart în active curente şi active

necurente .

Active curente şi necurente

Un activ este considerat activ curent atunci când îndeplineşte una din următoarele

condiţii:

- urmează să fie realizat (consumat sau vândut) în cadrul ciclului de exploatare normal

- urmează să fie realizat (consumat sau vândut) în următoarele 12 luni de la întocmirea bilanţului

- este un activ destinat pentru a fi tranzacţionat

- îmbracă forma de lichidităţi şi echivalente de lichidităţi a căror utilizare nu este supusă unor

restricţii pe o perioadă mai mare de 12 luni de la data întocmirii bilanţului.

Toate celelalte active care nu îndeplinesc una din condiţiile enumerate sunt considerate

active necurente – imobilizări.

Recunoaşterea datoriilor

O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil ca o ieşire de resurse,

purtătoare de beneficii economice, să rezulte din lichidarea unei obligaţii prezente, şi când

valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil. În practică,

obligaţiile rezultate din contracte a căror neexecutare parţială sau totală este echilibrată de o

parte şi cealaltă (datoriile pentru stocurile comandate, dar neprimite), nu sunt, în general,

recunoscute ca datorii în situaţiile financiare. Totuşi, astfel de obligaţii pot corespunde definiţiei

datoriilor, şi în cazul în care criteriile de recunoaştere sunt îndeplinite în respectivele

circumstanţe, acestea pot fi recunoscute. În astfel de circumstanţe, recunoaşterea datoriilor

implică şi recunoaşterea activelor sau cheltuieilor aferente.

În funcţie de criteriul definit de OMFP 1752/2005, datoriile se împart în datorii pe termen

scurt şi datorii pe termen mediu şi lung:

17


Datorii pe termen scurt şi pe termen mediu şi lung

a) Datoriile pe termen scurt sunt acele datorii ce au scadenţa mai mică de un an

( furnizori, salarii, impozite şi taxe)

b) Datoriile pe termen mediu şi lung sunt acele datorii cu o scadenţă mai mare de un an

(creditori – instituţii bancare).

În funcţie de criteriul definit de IAS 1, datoriile se împart în datorii curente şi datorii

necurente:

Datorii curente şi necurente

O datorie este curentă atunci când îndeplineşte una din următoarele condiţii:

- urmează să fie decontată în cadrul ciclului normal de exploatare

- urmează să fie decontată în următoarele 12 luni de la data întocmirii bilanţului

- este deţinută cu scopul de a fi tranzacţionată

- este o datorie pentru care întreprinderea nu dispune de un drept necondiţionat de amânare a

termenului de plată în următoarele 12 luni de la data întocmirii bilanţului.

Toate celelalte datorii care nu respectă una din condiţiile de mai sus sunt considerate

datorii necurente.

Capitalurile proprii

Deşi anterior sunt definite ca interes rezidual, diversele sale componete pot fi prezentate

pe linii separate în bilanţ (de exemplu: contribuţiile acţionarilor, rezultate nedistribuite, rezervele

ce reprezintă distribuirea rezultatului şi rezervele ce reprezintă ajustări pentru menţinerea

capitalului sunt prezentate separate). Această separare se face deoarece interesele utilizatorilor

situaţiilor financiare sunt diferite şi pentru că există restricţii de natură legală sau de altă natură

privind capacitatea firmei de a distribui sau de a utiliza într-un alt mod capitalurile sale proprii.

Constituirea rezervelor este cerută de lege, de statut sau de alte acte normative, în scopul

asigurării unei măsuri suplimentare de protecţie împotriva efectelor pierderilor pentru firmă şi

pentru creditorii acesteia. Se pot constitui şi alte rezerve dacă fiscul acordă anumite reduceri de

la impozit sau dacă sunt scutite de impozit.

Suma cu care sunt înregistrate capitalurile proprii în bilanţ depinde de evaluarea activelor

şi datoriilor. În mod normal, suma cumulată a capitalurilor proprii nu corespunde mereu cu

valoarea de piaţa a acţiunilor firmei sau cu suma care ar putea fi obţinută prin vânzarea unei

bucăţi a activului net al firmei sau a firmei în întregime, presupunându-se continuitatea

activităţii.

18


Contul de profit şi pierdere

Definiţiile veniturilor şi cheltuielilor surprind caracteristicile lor esenţiale, dar nu

specifică criteriile ce trebuie îndeplinite pentru a fi înregistrate în contul de profit şi pierdere.

Structurile de venituri şi cheltuieli sunt definite astfel:

Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul

perioadei contabile sub forma de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor,

care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii

ale actionarilor.

Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul unei

perioade contabile, sub forma de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor,

rezultând şi reducerea capitalurilor proprii, alta decât plăţile către acţionari.

Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în contul de profit şi pierdere în diverse moduri

astfel încât să furnizeze informaţii relevante în procesul decizional (sunt clasificate în venituri şi

cheltuieli din activitatea curentă sau necurentă ).

Distincţia dintre elementele de venituri şi cheltuieli şi combinarea acestora în diferite

moduri permite firmei să-şi prezinte în mod variat performanţele. Aceste clasificări prezintă

diferite grade de cuprindere (contul de profit şi pierdere poate include marja brută, profitul din

activităţile curente înainte de impozitare, profitul din activităţile curente după impozitare şi

profitul net).

Recunoaşterea veniturilor

Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o

creştere a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii,

iar această creştere poate fi evaluată credibil. Aceasta înseamnă că recunoaşterea veniturilor se

realizează simultan cu recunoaşterea creşterii de active sau reducerii datoriilor (creşterea netă a

activelor rezultată din vânzarea produselor sau serviciilor sau descreşterea datoriilor ca rezultat

al anulării unei datorii).

Procedurile adoptate în practică în mod normal pentru recunoasterea veniturilor derivă

din criteriile de recunoaştere prezentate anterior. Astfel de proceduri au ca obiectiv, în general,

limitarea recunoaşterii ca venituri la acele elemente ce pot fi evaluate credibil şi care prezintă un

grad suficient de certitudine.

Definiţia veniturilor include atât venituri din activităţile curente, cât şi câştiguri din orice

alte surse. Veniturile din activităţile curente se pot regăsi sub diverse denumiri cum sunt :

vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii.

19


Câştigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau

nu ca rezultat al activităţii curente a firmei, câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor

economice. Câştigurile sunt evidenţiate şi reprezentate, de regulă, la valoarea netă, fără a trece

prin relaţia de compensare dintre venituri şi cheltuieli.

Odată recunoscute în contul de rezultate, câştigurile sunt evidenţiate separat deoarece

informaţia corespunzătoare prezintă importanţă pentru luarea deciziilor economice. De

asemenea, deseori aceste câştiguri sunt raportate fără a lua în calcul cheltuielile asociate.

Recunoaşterea cheltuielilor

Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o

reducere a beneficiilor economice viitoare, aferente diminuării unui activ sau creşterii unei

datorii, iar această reducere poate fi evaluată credibil. De fapt, aceasta înseamnă că recunoaşterea

cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii datoriilor sau reducerii activelor.

Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere pe baza unei asocieri directe

între costurile implicate şi obţinerea elementelor specifice de venit. Acest proces, cunoscut sub

denumirea de conectarea cheltuielilor la veniturile din activitatea curentă, implică recunoaşterea

simultană sau combinată a veniturilor din activitatea curentă şi a cheltuielilor care rezultă direct

şi concomitent din aceleaşi tranzacţii sau alte evenimente.

Atunci când se aşteaptă să se obţină beneficii economice viitoare în decursul mai multor

perioade contabile şi când asocierea acestora cu veniturile poate fi determinată doar vag sau

indirect, sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere pe baza unei proceduri de repartizare

sistematică şi raţională. Această modalitate este deseori necesară în procesul recunoaşterii

cheltuielilor asociate cu utilizarea unor active ca: imobilizări corporale, fond comercial, licenţe şi

mărci de comerţ; în astfel de cazuri, cheltuiala este numită amortizare. Aceste proceduri de

repartizare au drept scop recunoaşterea cheltuielilor în cadrul perioadelor contabile în care se

consumă sau dispar beneficiile economice asociate acestor elemente.

O cheltuială este recunoscută imediat în contul de profit şi pierdere atunci când un cost

nu generează nici un beneficiu economic viitor sau atunci când, viitoarele beneficii economice

nu corespund sau încetează să mai corespundă criteriilor de recunoaştere în bilanţ sub formă de

activ.

O cheltuială este, de asemenea, recunoscută în contul de profit şi pierdere în acele cazuri

în care apare o datorie fără recunoaşterea unui activ, cum ar fi cazul în care datoria apare ca

urmare a garantării unui venit.

20


Şi la nivelul cheltuielilor se face diferenţierea între cheltuielile propriu - zise şi pierderi.

Cheltuielile propriu - zise apar în cursul activităţilor curente ale întreprinderilor, regăsindu-se sub

forma costului vânzărilor, costului consumurilor de stocuri, salariilor şi amortismentelor.

Pierderile ca reduceri ale beneficiilor economice pot sau nu să apară în activităţile curente

ale întreprinderii. În această situaţie se află pierderile din calamităţi sau cel din lichidarea

activelor imobilizate. De asemenea, se includ şi pierderile constatate sau nerealizate cum sunt

cele rezultate din diferenţele nefavorabile de curs valutar, sconturile acordate clienţilor,

pierderile nete din cumpărarea /vânzarea de titluri de plasament.

Recunoaşterea pierderilor în contul de rezultate impune, de regulă, evidenţierea lor

separată, informaţia fiind necesară în luarea deciziilor economice. Totodată, raportarea

pierderilor se face fără a lua în calcul veniturile asociate

Situaţia fluxurilor de trezorerie

Situaţia fluxurilor de trezorerie va prezenta fluxurile de trezorerie din cursul perioadei,

clasificate în activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare :

1. Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi generatoare de venituri şi oricare

alte activităţi ce nu sunt incluse în categoria activităţilor de investiţii şi de finanţare. Fluxul net

de trezorerie generat sau consumat de activităţile de exploatare este un indicator cheie al

măsurării modului în care întreprinderea a degajat lichidităţi din activitatea de exploatare,

lichidităţi ce pot fi folosite pentru : efectuarea de noi investiţii, rambursarea de datorii, plata

dividendelor, menţinerea capacităţii de exploatare. Acest indicator se poate determina prin doua

metode: directă şi indirectă (prezentare în anexa 4).

2. Activităţile de investiţii generează fluxuri care cuprind încasările şi plăţile generate de

vânzările şi achiziţiile de active pe termen lung .

3. Activităţile de finanţare generează modificări în structura şi mărimea capitalurilor

proprii şi împrumutate ale întreprinderii. Cunoaşterea fluxurilor de trezorerie aferent activităţii

de finanţare dă posibilitatea utilizatorilor să cunoască sumele pe care aportorii de capitaluri le

vor preleva din încasările viitoare .

Sunt asimilate fluxurilor de trezorerie intrările şi ieşirile de numerar şi echivalente de

numerar. Nu compun fluxuri de trezorerie mişcările intervenite între elementele ce compun

trezoreria.

Lichidităţile reprezintă fonduri disponibile şi depozitele la vedere (disponibilităţile pe

care le are societatea în casierie şi în contul curent bancar).

21


Echivalentele de lichidităţi reprezintă plasamente pe termen scurt, foarte lichide, uşor

convertibile într-o suma determinată de lichidităţi şi a căror valoare nu riscă să se schimbe

semnificativ. Sunt incluse în această categorie plasamentele cu o scadenţă sub trei luni şi

împrumuturile rambursabile la vedere (descoperirile de cont curent). Scopul deţinerii

echivalentelor de numerar este acela de a face faţă angajamentelor de trezorerie pe termen scurt.

Situaţia modificării capitalurilor proprii

Întreprinderile trebuie să prezinte, ca o componentă separată a situaţiilor sale financiare,

o situaţie care să evidenţieze:

- profitul net sau pierderea netă a perioadei

- fiecare element de venit şi de cheltuială, câştig sau pierdere care este recunoscut direct în

capitalul propriu, şi totalul acestor elemente

- efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile şi corecţia erorilor fundamentale

- tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuţiile către aceştia

- soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului şi

modificările pe parcursul perioadei

- o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei clase de capital propriu, prime de capital şi

fiecare rezervă la începutul şi la sfârşitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.

Situaţia modificărilor capitalurilor proprii este prezentată sub forma unei matrici în care

pe de-o parte este reflectată o cauză a modificării capitalurilor proprii, iar pe de altă parte, sunt

prezentate elementele componente ale capitalului propriu. Astfel se analizează impactul acestor

cauze asupra elementelor de capital propriu

Modificările în capitalul propriu al întreprinderii între doua date ale bilanţului reflectă

creşterea sau reducerea activului net sau al avuţiei în cursul perioadei, în baza principiilor

particulare de evaluare adoptate şi prezentate în situaţiile financiare. Orice modificare a

capitalului propriu, cu excepţia operaţiilor cum ar fi aporturile de capital şi dividendele, sunt

câştiguri şi pierderi totale generate de activităţiile întreprinderii pe parcursul perioadei.

22


4. Lucrări de închidere la sfârşitul exerciţiului financiar

Întocmirea documentelor de sinteză şi raportare contabilă constituie un proces complex

care se concretizează într-un şir de lucrări, unele dintre ele având un caracter preliminar, iar

altele reprezentând întocmirea propriu- zisă a acestora. Acestea sunt:

Verificarea înregistrării în conturi a tuturor opraţiilor urmăreşte, în primul rând, dacă

toate operaţiile au fost consemnate în documente justificative şi, în al doilea rând, dacă toate

documentele au fost înregistrate în contabilitate. În urma acestei verificări se pot constata:

neîntocmirea sau netransmiterea la timp a documentelor justificative, neînregistrarea în conturi a

anumitor operaţii, fie din omisiune, fie din lipsa documetelor justificative.

Întocmirea balanţei de verificare înaintea inventarierii are drept scop furnizarea de

informaţii cu privire la situaţia scriptică a patrimoniului, care urmează a fi comparată cu situaţia

reală determinată prin inventariere. Relaţiile de control proprii balanţei sunt cele din debitul şi

creditul conturilor, dintre evidenţa sintetică şi cea analitică. Cu ajutorul balanţei de verificare se

urmăreşte concordanţa dintre rulajul debitor şi cel creditor, precum şi dintre totalul soldurilor

debitoare şi cele creditoare.

Inventarierea generală a patrimoniului este obligatorie conform Legii Contabilităţii

82/1991. Inventarirea reprezintă ansamblul operaţiilor prin care se constată existenţa tuturor

elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ şi valoric sau numai valoric, după caz, la data la care

se efectuează inventarierea. Unităţile patrimoniale sunt obligate să efectueze inventarul general

cel puţin o dată pe an, la data bilanţului. Rezultatele inventarierii se înscriu în listele de

inventariere care grupează bunurile inventariate pe gestiuni şi pe categorii de bunuri. Evaluarea

bunurilor se face la valoarea actualizată sau de utilitate, denumită în continuare valoare de

inventar. Rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces verbal de inventariere.

Înregistrarea operaţiilor de regularizare reprezintă acele operaţii contabile prin care

situaţia “scriptică” este adusă la nivelul situaţiei “reale” determinată prin inventariere. Aceste

diferenţe fac obiectul operaţiunilor de regularizare (compensarea plusurilor cu minusurilor,

acordarea de perisabilităţi normale, înregistrarea plusurilor sau minusurilor de inventar).

Întocmirea balanţei de verificare după inventariere se face după ce au fost

contabilizate operaţiile de regularizare şi înregistrare în Registrul- jurnal.

Închiderea conturilor de cheltuieli şi de venituri şi stabilirea rezultatului exerciţiului

reprezintă ultima etapă premergătoare întocmirii situaţiilor financiare.

23


5. Analiza pe baza situaţiilor financiare

Analiza situaţiilor financiare presupune studiul relaţiei dintre informaţiile cuprinse în

aceste documente, la un moment dat şi tendinţa evoluţiei acestora, într-un anumit interval de

timp. Scopul principal al analizei situaţiilor financiare este acela de a obţine o imagine pertinentă

a situaţiei interne a întreprinderilor, reflectată concentrat în nivelul rentabilităţii, eficienţei şi

riscului, informaţii care permit apoi selectarea deciziilor optime de investiţii. Prin analiza

financiară se elaborează previziuni cu privire la evoluţia viitoare a subiectului analizat şi se poate

diagnostica starea financiară a întreprinderii. Analiza financiară permite, de asemenea, evaluarea

echipei manageriale. Mai presus de toate, însă, analiza financiară reduce numărul deciziilor

bazate pe intuiţie şi subiectivism, îngustând substanţial inevitabilele manifestări ale

incertitudinii.

Contabilitatea reprezintă cea mai importantă sursă de informaţii pentru analiza

economico-financiară. Utilizatorii rapoartelor financiare se împart în două categorii : interni şi

externi. În funcţie de necesităţile informaţionale ale acestor categorii de utilizatori obiectivele

analizei financiare sunt :

- evaluarea rezultatelor anterioare – acest obiectiv vizează analiza performanţelor anterioare, dar

servesc ca bază de previziune pentru cele viitoare;

- evaluarea potenţialului viitor şi a riscurilor aferente acestuia – utilitatea performanţelor trecute

reprezintă o bază pentru deciziile viitoare. Pentru evaluarea performanţelor viitoare utilizatorii

trebuie să ia în calcul şi eventualele riscuri, care pot afecta în mod direct deciziile luate pe baza

acestor informaţii. Unele întreprinderi prezintă un risc mai uşor vizibil, altele un risc mai greu de

previzionat;

- alegerea criteriilor de analiză financiară – cei mai importanţi indicatori de analiză financiară

sunt : indicatorii orientativi, rezultatele anterioare ale întreprinderii şi indicatorii de ramură;

- alegerea surselor de informaţii – cea mai utilizată sursă de informaţii o reprezintă situaţiile

financiare. Pe lângă aceste informaţii întreprinderile mai au nevoie şi de alte documente în

procesul de analiză financiară, documente care nu reprezintă o obligativitate a întreprinderilor

pentru publicare asemenea situaţiilor financiare.

.

24


5.1. Analiza poziţiei financiare a entităţii economice

Poziţia financiară a întreprinderii este definită de resursele economice pe care le

controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea şi

solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în

care îşi desfăşoară activitatea.

Ecuaţia fundamentală a poziţiei financiare este de forma:

CAPITAL PROPRIU (ACTIV NET) = ACTIV - DATORII (PASIV)

O întreprindere are o poziţie financiară pozitivă în cazul în care capitalul propriu este mai

mare sau cel puţin egal cu datoriile ca valoare economică. Această condiţie indică faptul că

întreprinderea, ca subiect de drept, are posibilitatea să plătească obligaţiile faţă de terţi, atât pe

parcursul desfăşurării activităţii sale cât şi la lichidarea sa.

Dacă se coboară la nivelul elementelor adică la structura financiară a ecuaţiei de mai sus,

ea exprimă capacitatea unei întreprinderi de a genera lichidităţi şi cvasilichidităţi într-o anumită

perioadă de gestiune denumită exerciţiu financiar sau exerciţiu contabil. O asemenea capacitate

se traduce prin lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii adică puterea de a plăti angajaţii,

furnizorii, datoriile faţă de buget şi alte organisme publice, de a plăti dobânzile, de a rambursa

creditele şi de a remunera proprietarii întreprinderii. Lichiditatea se referă la disponibilităţile de

numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligaţiilor financiare aferente acestei

perioade. În schimb, solvabilitatea se referă la disponibilitatile de numerar pe o perioadă mai

lungă ce urmează să onoreze angajamentele financiare scadente.

Indicatori utilizaţi în evaluarea poziţiei financiare a entităţii

5.1.1. analiza structurii activului

a) Rata activelor imobilizate masoară importanţa relativă a activelor pe termen lung în totalul

activelor firmei. Permite aprecierea flexibilităţii financiare a firmei în măsura în care evidenţiază

componenta de capital investit în active fixe.

b) Rata activelor circulante reflectă ponderea activelor circulante în totalul activelor, fiind o

măsură a flexibilităţii financiare care evidenţiază importanţa relativă a activelor uşor de

transformat în bani.

5.1.2. analiza lichidităţii şi solvabilităţii - lichiditatea se referă la măsurarea abilităţii unui activ

de a fi transformat rapid în bani şi cu o pierdere minimă de valoare, de asemenea abilitatea de a-

şi plăti datoriile la scadenţă; - solvabilitatea reprezintă capacitatea de a acoperi datoriile totale

( rata lichidităţii generale, rata lichidităţii imediate, rata lichidtiăţii la vedere, rata solvabilităţii

generale, rata solvabilităţii patrimoniale).

25


5.1.3. analiza echilibrului economico-financiar prin metoda ratelor - echilibrul este asigurat

de un ansamblu de corelaţii ce se formează în procesul de rotaţie a capitalului (rata de îndatorare

a capitalului propriu, rata globala de îndatorare, rata de autofinanţare a activelor, rata de

fiananţare a imobilizărilor prin capitalurile proprii, rata autonomiei financiare).

5.1.4. analiza patrimoniului net ce reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele

firmei după deducerea tuturor datoriilor, fiind similar avuţiei acestora ca urmare a alocării şi

implicării capitalurilor în activitatea sa.

5.1.5. analiza corelaţiei fond de rulment – necesar de fond de rulment – trezoreria netă;

fondul de rulment reprezintă indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea unei

firme (pe termen scurt); necesarul de fond de rulment reprezintă acea parte a activelor

circulante care trebuie finanţată pe seama fondului de rulment; trezoreria netă rezultatul

diferenţei dintre fond de rulment şi necesar de fond de rulment.

5.2. Analiza performanţelor entităţii economice

Performanţa sau rezultatul este definit prin prisma profitabilităţii întreprinderii. Ecuaţia

folosită în acest sens este de forma:

REZULTATUL = VENITURILE - CHELTUIELILE

EXERCITIULUI EXERCITIULUI EXERCITIULUI

Cadru genaral IASB şi IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare” apreciază în mod

întemeiat că rezultatul din contul de profit şi pirdere nu evidenţiază în mod complet performanţa

întreprinderii. Pentru a depăşi această situaţie în paragraful 3 din IAS 1 se prevede: „Pentru a

veni în întâmpinarea cerinţelor utilizatorilor pentru informaţii mai cuprinzătoare asupra

performanţei, evaluată mai general decât profitul din contul de profit şi piedere, Standardul

stabileşte o noua cerinţă de a prezenta într-o situaţie financiară primară acele caştiguri şi piederi

neprezentate în mod curent în contul de profit şi piedere ”.Soluţia adoptată a fost cea a

întocmirii situaţie modificării capitalului propriu, s-a ajuns astfel la noţiunea de rezultat global al

exerciţiului bazat pe formula:

REZULTAT REZULTATUL AJUSTARI PENTRU ALTE VARIAŢII ALE

GLOBAL AL = DIN CONTUL DE +/- MENŢINEREA +/- CAPITALULUI NERECUNOSCUTE

EXERCIŢIULUI PROFIT ŞI PIRDERE CAPITALULUI ÎN REZULTATUL EXERCIŢIULUI

Indicatori utilizaţi în evaluarea performanţei financiare a entităţii

5.2.1. analiza structurală a rezultatelor

a) Marja brută reprezintă rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete şi are rolul de a acoperi

cheltuielile de distribuţie, generale de administraţie şi pe cele financiare. Ea deţine ponderea

majoritară în rezultatul brut al oricărei firme.

26


b) Marja comercială reprezintă un indicator ce permite determinarea rezultatului obţinut din

vânzarea mărfurilor. Aceasta se obţine deducând din veniturile din vânzarea mărfurilor

cheltuielile cu mărfurile.

c) Excedentul brut din exploatare este un rezultat obţinut după remunerarea personalului,

mai exact ceea ce rămâne din valoarea adaugată dupa scăderea cheluielilor cu personalul.

d)Rezultatul din exploatare este un indicator important deoarece reprezintă rezultatul rămas

din activitatea de bază, exploatare, din care se vor acoperi şi celelalte cheltuieli.

e) Rezultatul brut al exerciţiului reprezintă profitul sau pierderea firmei la sfârşitul

exerciţiului financiar, înainte de impozitare (în cazul profitului).

f) Rezultatul aferent cifrei de afaceri este un rezultat care alături de rezultatul din alte

activităţi de exploatare formează rezultatul exploatării.

5.2.2. analiza ratelor de rentabilitate

a) Rentabilitatea comercială exprimă eficienţa activităţii comerciale a firmei, asigurând

legătura dintre profit şi cifra de afaceri netă.

b) Rentabilitatea resurselor consumate exprimă corelaţia dintre profitul aferent cifrei de

afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor.

c) Rentabilitatea economică pune în evidenţă performanţele utilizării activului total,

respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe.

d) Rentabilitatea financiară exprimă masura în care investiţia este profitabilă sau nu. Dacă

această rentabilitate este mai mare decat costul capitalului propriu atunci se creează o valoare

suplimentară pentru acţionari.

e) Rentabilitatea veniturilor exprimă ponderea rezultatului în totalul veniturilor

27


CAPITOLUL II

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

1. Prezentarea societăţii

S.C. ARAMITH IMPEX S.R.L este persoană juridică română, având forma juridică de

societate comercială cu răspundere limitată. Este o companie cu capital integral privat, cu sediul

social în Municipiul Bucuresţi, Sector 6, Str Ion Nona Otescu, Nr.33.

Societatea este înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul J40/3908/2002 şi se

identifică prin codul unic de înregistrare RO14631486, durata societăţii fiind nelimitată cu

începere de la data înmatriculării la Registrul Comerţului.

Societatea are doi asociaţi Dănescu Bogdan cetăţean român, născut la data de 28.08.1968

în oraşul Sinaia, Jud. Prahova cu domiciliul în municipiul Bucuresti, B-dul Griviţei nr. 70, bl. 6

ap. 43, sector 6 având CNP 1680828080022 şi Chiulea Nicolae, cetăţean român născut la data de

20.12.1963 în comuna Caliman, Jud. Alba, cu domiciliul în municipiul Bucuresti, Str. Carol

Davila, nr. 86, et. 4, ap. 408, sector 5 având CNP 1631220205061.

Capitalul social – părţile au convenit să aibe un capital social de 10.000 lei reprezentând

100 părţi sociale a câte 100 lei fiecare.

Capitalul social se distribuie între asociaţi astfel:

- Chiulea Nicolae - 72 părţi sociale a câte 100 lei fiecare, valoare totală 7.200 lei,

reprezentând 72% din capitalul social, având cota de participare la beneficii/pierderi de 72%.

- Dănescu Bogdan - 28 părţi sociale a câte 100 lei fiecare, valoare totală 2.800 lei,

reprezentând 28% din capitalul social, având cota de participare la beneficii/pierderi de 28%.

Părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociate. Asociaţii pot aduce ca aport la

capital şi aport în natură.

Serviciile oferite de societatea S.C. ARAMITH IMPEX S.R.L constau în:

- vânzări- mese profesionale şi de divertisment pentru biliard şi snooker, seturi de bile,

tacuri, accesorii, piste de bowling şi instalaţii complexe de contorizare, mobilier pentru piste,

bile de bowling, accesorii şi alte echipamente legate de activitatea de bowling

- proiectare, instalare şi amenajare - cluburi de bowling şi biliard, mese, piste

28


- service şi întreţinere în garanţie şi post garanţie a echipamentelor.

Echipamentele şi accesoriile comercializate sunt de cea mai buna calitate fiind produse

de liderii mondiali în domeniu dintre care amintim: AMF, Aramith, Bufallo, Brunswick,

ADAM, Cuetec, Maxton.

Funcţionarea societăţii

S.C. ARAMITH IMPEX S.R.L dispune de o echipă tânăra şi dinamică ce are o vastă

experienţă în proiectarea şi instalarea meselor de biliard profesionale, a pistelor şi

echipamentelor de bowling conforme cu cerinţele standardelor Federaţiei Americane de

Bowling.

Conducerea societăţii - hotărârile societăţii se iau cu acordul celor doi asociaţi. Societatea

este administrată de Dănescu Bogdan aceasta fiind administrator cu puteri depline.

Personalul societăţii - încadrarea salariaţilor societăţii se face pe bază de contract

individual de muncă sau contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor Codului Muncii

şi a regimului de asigurări sociale.

Dizolvarea societăţii comerciale S.C. ARAMITH IMPEX S.R.L

Se realizează în conformitate cu Legea Societăţilor Comerciale nr. 31/1990, republicată.

Acestea au ca efect dizolvarea societăţii şi dau dreptul fiecărui asociat să ceară lichidarea

acesteia.

Lichidarea societăţii se face de către unul sau mai mulţi lichidatori numiţi de către

asociaţi, în condiţiile legii.

Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al societăţii care îşi încetează

existenţa, între două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă.

Evidenţa contabilă este condusă în conformitate cu normele legale în vigoare,

înregistrările sunt efectuate pe baza documentelor justificative, fiind respectate principiile şi

metodele contabilităţii. Sunt întocmite lunar balanţe de verificare pentru verificarea înregistrării

corecte în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale.

Societatea asigură conducerea, evidenţa şi păstrarea tuturor registrelor obligatorii, cu

respectarea modului de completare, păstrare şi arhivare.

Datele prezentate în bilanţul contabil anual reflectă realitatea şi exactitatea cu privire la

situaţia patrimoniului şi a contului de profit şi pierdere al societăţii SC Aramith Impex SRL

29


2. Analiza principalilor indicatori economico-financiari

Analiza situaţiilor financiare presupune studiul relaţiei dintre informaţiile cuprinse în

aceste documente, la un moment dat şi tendinţa evoluţiei acestora, într-un anumit interval de

timp. Scopul principal al analizei situaţiilor financiare este acela de a obţine o imagine pertinentă

a situaţiei interne a întreprinderilor, reflectată concentrat în nivelul rentabilităţii, eficienţei şi

riscului, informaţii care permit apoi selectarea deciziilor optime de investiţii. Prin analiza

financiară se elaborează previziuni cu privire la evoluţia viitoare a subiectului analizat şi se poate

diagnostica starea financiară a întreprinderii.

Analiza economico financiară a întreprinderii s-a efectuat pe baza bilanţului contabil şi a

contului de profit şi pierdere din data de 31.12.2007 (anexele 5,6).

2.1. Analiza structurii activului şi pasivului bilanţier

Metoda de analiză utilizată este metoda ratelor, aceasta evidenţiază o situaţie a activelor

şi datoriilor în marimi relative, se urmăreşte astfel analiza ponderii elementelor componente

(considerăm total active şi total pasive ca fiind 100%).

Ratele de structura – activ 2006 2007

1. Rata activelor imobilizate = Active imobilizate/AT 7% 8,5%

1.1. Rata imobilizărilor necorporale = Imobilizari necorporale/AT 0,0% 0,5%

1.2. Rata imobilizărilor corporale = Imob. Corporale/AT 7% 8%

1.3. Rata imobilizărilor financiare = Imob. Financiare/AT 0% 0%

2. Rata activelor circulante =Active circulante/AT 93% 91,5%

2.1. Rata stocurilor = Stocuri/AT 38% 32%

2.2. Rata creanţelor =Creante/AT 36% 44,5%

2.4. Rata disponibilităţilor băneşti şi a plasamentelor =Disponib./AT 19% 15%

Rate de structura - pasiv

1. Rata stabilităţii financiare = Capital permanent / PT 63% 66%

2. Rata autonomiei financiare globale = Capital propriu / PT 60% 62%

3. Rata datoriilor pe termen scurt =DTS/PT 37% 34%

4. Rata indatorarii globale = DT/PT 40% 38%

2.1.1. Analiza structurii activului

30


Rata activelor imobilizate prezintă o valoare modică de 7% în anul 2006, cu o uşoară

creşte până la 8.5% în anul 2007. Această creştere este influenţată atât de creşterea ratei

imobilizărilor corporale cât şi de cea a imobilizărilor necorparale a cărei valoare devine 0,5% în

anul 2007, firmă achiziţionează în acesta an o licenţă prin care obţine titlul de unic importator pe

piaţa de piste de bowling din România.

Având în vedere domeniul de activitate, raportul între activele imobilizate şi cele

circulante este clar în favoarea celor din urmă, valoarea acestora fiind de 93% în anul 2006 şi

91,5% în anul 2007. Ponderea stocurilor are o evoluţie în scădere de la 38% la 32%, această

situaţie poate reflecta o mai bună gestionare a stocurilor.

Rata creanţelor comerciale se situează la un nivel redicat, 44.5% în anul 2007, în

creştere faţă de 36% în anul 2006, se semnalează astfel deficienţe în încasarea creanţelor, dar şi o

posibilă politică agresivă de expansiune pe piaţă.

Rata disponibilităţilor are valorea de 19% în anul 2006, nivelul ridicat al acestei rate

semnalează incapacitatea identificării unor perspective viabile de investire, se evidenţiază totuşi

o evoluţie pozitivă în această direcţie, se ajunge la 15% în anul 2007.

2.1.2. Analiza structurii surselor de finanţare

Din analiza ratelor de structură a surselor de finanţare, reiese faptul că în întreaga

perioadă analizată firma prezintă o stabilitate financiară ridicată, ponderea capitalurilor

permanente în totalul surselor de finanţare fiind de 63%, respectiv 66% în anul 2007.

În ceea ce priveşte autonomia globală, ponderea capitalurilor proprii în totalul surselor de

finanţare înregistrează valori de 60% în anul 2006 şi 62% în 2007, acest indicator evidenţiază o

autonomie ridicată a firmei, reprezentând o masură mai conservatoare de analiză a sursele

interne de finanţare.

Rata datoriilor totale, în valoare de 40% în 2006, cu o uşoară scădere până la 38% în

2007 evidenţiază ponderea finanţării externe în totalul surselor de finanţare. Finanţarea externă

se face în cea mai mare parte pe baza datoriilor exigibile pe termen scurt, rata datoriilor pe

termen scurt fiind de 37% în anul 2006 şi o uşoară scădere până la 34% în 2007.

În pricipiu firmele trebuie să asigure niveluri ale ponderilor capitalurilor proprii şi

capitaluri împrumutate apoximativ egale. Firmă analizată în cazul de faţă prezintă o pondere mai

ridicată a capitalurilor proprii, această finanţare prezintă calitatea siguranţei.

Se propune creşterea ponderii finanţării externe, situaţie normală într-un proces

investiţional ceea ce majorează întradevăr riscul financiar al firmei, dar este în general mai puţin

costisitoare. Analizând şi nivelul ridicat al ratei disponibilităţilor se propune aplicarea unei

31


politici de investire mai accentuată, având totodată în vedere o analiză mai aprofundată în

legătură cu ponderea creanţelor, cu respectarea termenelor de încasare.

2.2. Analiza activului net

Din analiza evoluţiei activului net putem observa o creştere cu 104.21% în anul 2007 faţă

de perioada precedentă, evoluţie înregistrată datorită creşterii activului total cu 94%, concomitent

cu o creştere a datoriilor totale de 101.93%.

Calculul situaţiei nete:

Nr Indicatori Exerciţiul financiar Indici

( lei) 2006 2007 (%)

1. Total active 444215 907173 204.21

2. Datorii totale 177686 344726 194.00

3. Situaţia netă (SN)(a) 266529 562447 211.02

Se constată o situaţie netă pozitivă şi crescătoare care reflectă o gestiune economică

sănătoasă, ce maximizează valoarea întreprinderii, prin potenţarea capitalurilor proprii. Creşterea

situaţiei nete (activului net) are ca efect creşterea rentabilităţii şi a independenţei financiare, pe

baza ei putându-se determina riscul global sau lichidativ.

Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra

întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi trebuind să fie suficientă pentru a asigura

funcţionarea şi independenţa financiară a întreprinderii.

Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care dă dimensiunea

gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la menţinerea capitalului fizic sau financiar, mai

ales în condiţiile inflaţiei. Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai

prin creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea capitalului

financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii financiare (monetare) a activelor

nete.

Comparativ cu capitalurile proprii, situaţia netă este mai restrictivă, deoarece exclude

subvenţiile şi provizioanele reglementate. De aceea, situaţia netă este un indicator mai relevant,

ce exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat, care interesează proprietarii,

acţionarii, cât şi creditorii întreprinderii, mai ales în cazul lichidării acesteia. Ea se calculează

punând faţă în faţă bunurile şi datoriile de aceeaşi scadenţă

În structura situaţiei nete predomină rezultatul exerciţiului net. Acesta fiind element

monetar şi depinde din punct de vedere al transformării lui în lichidităţi de capacitatea

managerului de a-şi încasa creanţele.

32


Performanţele întreprinderii fiind direct legate de menţinerea capitalului fizic sau

financiar, “Situaţia modificării capitalurilor proprii” este un alt document al situaţiilor financiare

anuale prin care se prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-a suferit în cursul exerciţiului

financiar fiecare element al activului net (capitalurile proprii).

Situaţia modificării capitalurilor proprii

Elemente ale capitalului

propriu

Sold la

1 ianuarie

Creşteri

(+)

Reduceri

(-)

Sold la

31 decembrie

Capital subscris 10000 - - 10000

Rezerve din reevaluare - - - -

Rezerve legale 500 - - 500

Alte rezerve - - - -

Rezultat reportat

- Profit nerepartizat - 256029 - 259029

- Pierdere neacoperită - - - -

Rezultat reportat din surplusul

din rezerva de evaluare

- - - -

Rezultatul exerciţiului financiar 256029 295918 256029 295918

Total 266529 - - 562447

Din situaţia modificării capitalurilor proprii rezultă capacitatea de menţinere şi tendinţa

de creştere a capitalului, precum şi profitul întreprinderii în cursul exerciţiului, prin intermediul

următoarelor elemente de conţinut:

- soldul final al capitalurilor proprii este calculat cu relaţia:

Sf = Si + Creşteri – Reduceri = 266529 + 295918 = 562447

- modificarea capitalurilor proprii este egală cu diferenţa:

∆ = Sf – Si = 562447 – 266529 = 295918 lei.

- majorarea capitalurilor proprii a fost consecinţa pe de o parte a existenţei profitului

nerepartizat, iar pe de alta parte datorită creşterii rezultatului în exerciţiul financiar 2007 .

Urmărind structura activului constatăm că elementele cu influenţă indirectă asupra valorii

patrimoniului în mare parte au acoperire monetară, drept pentru care putem considera de

încredere gradul de tranformare în lichidităţi a patrimoniului net.

Urmărind structura datoriilor observăm că predomină datoriile pe termen scurt, ceea ce

antrenează costuri situate la un nivel acceptabil în derularea activităţii.

33


În concluzie putem vorbi de o evoluţie favorabilă a patrimoniului net. Totuşi se

recomandă supravegherea modului de investire făcute pe baza rezultatul reportat, parte a

capitalal propriu ce conferă siguranţă, dar care prezintă costuri mai ridicate.

2.3. Analiza echilibrului financiar

Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari ale bilanţului:

Fondul de Rulment cu Necesarul de Fond de Rulment, din care rezultă Trezoreria Neta .

Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung, fondul de rulment

reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după finanţarea imobilizărilor, pe care

întreprinderea o consacră finanţării activelor circulante. Este partea din capitaluri cu grad de

exigibilitate slab, care serveşte finanţării elementelor de activ cu grad de lichiditate suficient de

crescut.

Nr Indicatori 2006 2007 Modificare

1 Capital propriu 266529 562447 211.02%

2 Datorii pe termen mediu şi lung 13326 36289 272.31%

3 Capital permanent (1+2) 279855 598736 213.,94%

4 Active imobilizate 31095 77110 247,98%

5 Fond de rulment (3-4) 248760 521626 209,69%

6 Active circulante 413120 830063 200,92%

7 Disponibilitati şi plasamente 84401 136076 161.22%

8 Active circulante (exclusiv

disponibilitati (6-7)

328719 693987 211,11%

9 Obligatii curente (exclusiv

credite de trezorerie)

164360 308439 187.66%

10 Nevoia de fond de rulment(8-9) 164359 385548 234.57%

11 Trezoreria neta (5-10) 84401 136076 133,77%

Fondul de rulment înregistrează o evoluţie crescătoare în perioada analizată, majorându-

se cu 109.69%. Cauzele se observă prin corelarea ritmurilor de evoluţie a capitalurilor

permanente şi activelor imobilizate, respectiv ICapital permanent > IActive imobilizate .

Existenţa unui fond de rulment permanent pozitiv certifică o stare de echilibru financiar

pe termen lung. Existenţa unor capitaluri cu exigibilitate mai mare de un an asigură acoperirea

necesarului de finanţat al imobilizărilor. În plus, acest fond de rulment pozitiv trebuie înţeles ca

un fond de rezervă din care se pot finanţa deficiţele care pot apărea între alocările şi sursele de

34


finanţat pe termen scurt. Pentru a avea totuşi o gestiune performantă, dimensiunile fondului de

rulment permanent pozitiv nu trebuie exagerate, întrucât costurile capitalurilor procurate pe

termen lung sunt superioare celor pe termen scurt.

Pentru caracterizarea stării de echilibru pe termen lung realizat pe seama resurselor

proprii utilizăm indicatorul de analiză “fond de rulment propriu”. Valoarea pozitivă a acestuia

certifică faptul ca firma se află într-o stare de echilibru financiar pe termen lung realizat pe baza

capitalurilor proprii. Astfel, chiar şi după rambursarea datoriilor bancare pe termen lung, activele

imobilizate vor putea fi finanţate în întregime pe seama capitalurilor proprii pe termen lung.

Nevoia de fond de rulment reprezintă activele pe termen scurt, mai puţin cele de

trezorerie, ce trebuiesc finanţate din fondul de rulment respectiv activele circulante care urmează

să fie finanţate din surse stabile. În perioada analizată firma înregistrează o creştere cu 221182

lei în anul 2007, IObligatii curente < IStocuri+Creante, ceea ce denotă o creştere privind participarea fondului

de rulment la finanţarea necesarului de fond de rulment.

Ceea ce trebuie urmărit este faptul că firma reuşeşte să acopere din fondul de rulment

permanent necesarul de fond de rulment, rezultând astfel o trezorerie netă pozitivă în perioada

analizată. Variaţia trezoreriei nete în perioada analizată este pozitivă, în valoare de 51677 lei

ceea ce înseamnă că a fost un excedent de numerar şi nu a fost necesar a se apela la credite de

trezorerie.

Trezoreria pozitivă certifică o stare de echilibru financiar la nivelul întregii întreprinderii,

dă posibilitatea efectuării de plasamente şi deţineri de disponibilităţi băneşti. Acest caz este

favorabil pentru societate pe termen scurt, dar pe termen lung ar reprezenta o insuficienţă în

utilizarea lichidităţilor, fapt ce ar produce efecte negative în remunerarea capitalului.

2.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

Analiza lichidităţii şi solvabilităţii se efectuează cu ajutorul unor rate financiare care

reflectă abilitatea unei întreprinderi de a-şi onora obligaţiile financiare exigibile pe termen scurt.

Prin intermediul acestor rate se compară datoriile pe termen scurt cu activele curente sau cu

fluxul de disponibilităţi care va permite onorarea acestor datorii.

Indicatori 2006 2007

Rata lichidităţii generale (curente) =Active circulante / Datorii curente 2.51 2.69

Rata lichidităţii rapide =(Active circulante-Stocuri) / Datorii curente 1.49 1.75

Rata lichidităţii la vedere= Disponibilităţi / Datorii curente 0.51 0.44

Rata solvabilităţii generale =Active totale / Datorii totale 2.50 2.63

35


Rata solvabilităţii patrimoniale=Capital propriu/(Capital propriu + Credite) 0.95 0.90

Rata lichidităţii generale, definită prin raportul dintre active circulante şi datorii

curente, este cea mai cunoscută rata de lichiditate. Un nivel supraunitar al raportului semnalează

posibilitatea ca firma să-şi poată rambursa datoriile pe termen scurt pe baza valorificării, într-un

ciclu normal de activitate, activelor pe termen scurt. În cazul întreprinderii analizate se asigură o

certitudine cu privire la aceasta posibilitate, acest indicator înregistrează valori de 2,69 în anul

2007 fiind în creşte faţă de anul 2006 cu 7,1%.

Această situaţie reprezintă pentru creditorii firmei asigurarea recuperării sumelor

împrumutate, însă, în acelaşi timp, excesul de active curente, comparativ cu datoriile curente,

poate reflecta o situaţie negativă privind eficienţă utilizării activelor.

Raportarea activelor circulante la pasive cu o scadenţă sub un an poate reda o imagine

uşor alterată a capacităţii firmei de a nu intră într-o stare critică, astfel pentru a identifica rapid

starea de lichiditate la nivelul firmei se calculează rata lichidităţii intermediare ca raport între

(Active circulante-Stocuri) / Datorii curente. Firma analizată prezintă un nivel satisfăcător al

acestui indicator, în valoare de 1,49 în anul 2006, în creştere până la 1,75 în 2007, ceea ce

asigură faptul că firmă poate face faţă plăţilor scadente pe termen scurt numai pe seama activelor

uşor transformabile în lichidităţi, stocurile, deşi constituie active circulante sunt caracterizate

printr-o lichiditate mai redusă şi oarecum incertă.

Pentru a avea o imagine mai concludentă asupra riscurilor de neîncasare în recuperarea

unor creanţe, se poate calcula rata lichidităţii la vedere, ca raport între disponibilităţi (inclusiv

investiţii financiare pe termen scurt) / Datorii curente. Valorile acestui indicator sunt de 0,51 în

uşoară scădere până la 0,44 în anul 2007, valori ce asigură faptul că firmă îşi va onora obligaţiile

curente la scadenţă.

Rata solvabilităţii generale, calculată ca raport între Active totale / Datorii totale,

cuantifică riscul incapacităţii de plată a datoriilor. Întreprinderea analizată înregistrează valori de

2,5 în anul 2006 în creştere până la 2,63 în 2007, valori peste nivelul minim acceptat de 1,5 care

ar reflectă un risc de insolvabilitate, deoarece nivelul datoriilor în finanţarea activităţii este redus.

În aceste condiţii există certitudinea că firmă îşi poate onora obligaţiile pe termen lung la

scadenţă.

Rata solvabilităţii patrimoniale – acest indicator este folosit uneori în studiile de analiză a

bonităţii a clienţilor de către bănci, iar pentru firma noastră valorile lui se află în scădere, dar

încă se află la un nivel ce relevă o situaţie satisfăcătoare. Aceasta înseamnă că firma ar obţine un

credit, banca considerându-l un client cu o bonitate satisfăcătoare.

36


2.5. Analiza ratelor de finanţare. Structura finanţării

Analiza ratelor de structură a bilanţului permite studiul structurii financiare a

întreprinderii, respectiv examinarea modului în care sunt repartizate sursele de finanţare a

activelor între capitalurile proprii şi aporturile externe, de unde rezultă autonomia (independenţa)

financiară a întreprinderii.

Nr. Rate de finanţare Exerciţiul financiar Indici

crt. (lei) 2006 2007 (%)

1. Rata îndatorării globale (Rîg = D/Pasiv) 0,4 0,38 95

2. Levierul financiar (LF = D/C) 0,66 0,61 92

3. Rata autonomiei financiare (Raf = C/D) 1,5 1,63 108

4. Rata îndatorării la termen (Rît =Dt.lg/C) 0,049 0,064 130

5. Capacitatea de îndatorare (Cî = C/Cp) 0,95 0,9 94

6. Capacitatea de rambursare (Cr = CAF/D) 1,46 0,86 58

Structura financiară este un concept fundamental în gestiunea financiară a întreprinderii,

deoarece determină costul capitalului şi are influenţă asupra politicii de investiţii, afectându-i

rentabilitatea.

Rata îndatorării globale are valori sub 0,5 şi este în scădere cu 0,05 % în anul 2007 faţă

de anul precedent, arată reducerea ponderii datoriilor şi creşterea ponderii capitalurilor proprii în

structura finanţării. Rata îndatorării globale exprimă dependenţa întreprinderii de diverşi

creditori, precum şi şansele de rambursare a datoriilor.

Reducerea levierului financiar de la 0,66% în anul 2006 la 0,61% reflectă scăderea

gradului de îndatorare ca urmare a creşterii ponderii capitalurilor proprii, avînd ca efect creşterea

gradului de autonomie financiară la valori supraunitare. Levierul financiar: depinde de structura

finanţării, cu efecte asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii, fiind un indicator de risc

financiar în corelaţie cu randamentul activelor şi rata dobânzii.

Creşterea ratei de îndatorare la termen cu 30% faţă de anul anterior a fost consecinţa

creşterii mai rapide a datoriilor cu scadenţa peste un an comparativ cu capitalurile proprii. Chiar

şi în condiţiile creşterii cu 30%, firma analizată prezintă un nivel redus al surselor de finanţare

externă pe termen lung.

37


Reducerea capacităţii de îndatorare, care se menţine superioară valorii de 0,5, arată

tendinţa de reducere a ponderii capitalurilor proprii în capitalul permanent şi exprimă

posibilităţile de îndatorare ale întreprinderii.

Reducerea capacităţii de rambursare a datoriilor din capacitatea de autofinanţare cu

0,42% faţă de anul precedent este consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor comparativ cu CAF.

Capacitatea de rambursare, deşi în scădere, se situează la un nivel acceptabil care exprimă

capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.

Sursele de finanţare trebuie adaptate naturii activelor pe care le finanţează: resursele

utilizate pentru finanţarea unui activ imobilizat trebuie să poată rămâne investite în întreprindere

o durată cel puţin egală cu durata de viaţă a acestuia. Exigibilitatea capitalurilor trebuie

armonizată cu lichiditatea activelor finanţate, adică imobilizările trebuie finanţate din capitaluri

stabile (permanente), iar activul circulant trebuie finanţat din datoriile de exploatare. Numai în

aceste condiţii poate fi vorba de o structură financiară echilibrată care poate asigura

independenţa financiară a întreprinderii.

2.6. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ

În măsura în care ratele de structură şi de sinteză ale bilanţului vizează posturile la un

moment dat, acestea au un caracter static. Însă gestiunea financiară pe termen scurt necesită

informaţii pentru aprecierea echilibrului financiar şi a lichidităţii întreprinderii în dinamică, ceea

ce impune determinarea unor rate de rotaţie a posturilor de bilanţ.

În acest scop, se compară elemente statice de patrimoniu din bilanţ cu indicatori din

contul de rezultat care exprimă fluxuri caracteristice ale activităţii de exploatare cum ar fi cifra

de afaceri, din care rezultă ritmul de reînnoire a postului din activul sau pasivului bilanţului

financiar.

Numărul de rotaţii Exerciţiul

financiar

Durata unei rotaţii Exerciţiul financiar

Preced. Curent (zile) Preced. Curent

1.Nr.rotaţii active (Na) 2,499 1,388 Durata unei rotaţii (Da) 146 263

2.Nr.rot. cap.proprii (Nc) 4,165 2,240 Durata unei rotaţii (Dc) 88 163

2.Nr.rot.active imob (Ni) 35,70 16,34 Durata unei rotaţii (Dc) 10 22

3.Nr.rot. active circ(Nac) 2,687 1,517 Durata unei rotaţii (Dac) 136 241

44.Nr.rotaţii stocuri (Ns) 6,577 4,340 Durata unei rotaţii (Ds) 55 84

38


5.Nr.rotaţii creanţe (Ncr) 6,943 3,121 Term.recup.creanţe (Dcr) 53 117

6.Nr.rotaţii furnizori (Nf) 5,541 3,002 Term.plată furnizori (Df) 65 121

Viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ înregistrează o încetinire în anul 2007 faţă de anul

precedent, acest lucru semnalează o înrăutăţire a stării de performantă a întreprinderii.

Ratele de rotaţie furnizează indicaţii dinamice deoarece permit să se introducă o

dimensiune temporală în analiza bilanţului, prin evidenţierea ritmului de reînnoire a unor

componente ale acestuia.

Aceşti indicatori exprimă eficienţa utilizării activelor firmei, o valoare ridicată a

numărului de rotaţii, respectiv o durată redusă de rotaţie a activelor firmei exprimă capacitatea

acesteia de a genera o cifră de afaceri de dimensiuni corespunzătoare, în condiţiile alocării unor

resurse financiare dimensionate la un nivel minim necesar.

În interpretarea ratelor de rotaţie este recomandată compararea cu indicatorii

caracteristici firmelor concurente şi cu cei înregistraţi în exerciţiile anterioare. Astfel constatăm o

creştere a a duratei de rotaţie a activelor totale cu 85,22%, această creştere este influenţată atât

de creşterea duratei de rotaţie a activelor imobilizate cu 102%, cât şi de creşterea duratei de

rotaţie a activelor circulante cu 77.2%.

Rata de rotaţie a debitelor-clienţi constituie un indicator relevant pentru firmele ce

realizează vânzări pe credit comercial. În cazul analizat, o valoare în creştere a acestui indicator

poate indică probleme legate de controlul creditelor comerciale acordate clienţilor şi, în

consecinţă, creanţe mai greu de încasat.

Rata de rotaţie a creditelor-furnizori exprimă perioada medie în care se realizează plăţile

faţă de furnizori. Spre deosebire de indicatorii calculaţi în legătură cu posturile de activ, o durată

de rotaţie îndelungată a cestui indicator este avantajoasă pentru firmă cât timp nu afectează

relaţiile cu furnizorii. Este recomandată asigurarea unor durate de plată a datoriilor faţă de

furnizori cât mai lungi pentru a se asigura un nivel al finanţării cât mai eficient.

Societatea SC Aramith Impex SRL respectă în perioada analizată două corelaţii

fundamentale legate de rata de rotaţie a creditelor-furnizori :

- durata de rotaţie a furnizorilor > durata de rotaţie a stocurilor de mărfuri, prin

asigurarea acetei corelaţii firma are posibilitatea să finanţeze întregul ciclu de comercializare pe

seamă resurselor procurate de la furnizori;

- durata de rotaţie a furnizorilor > durata de rotaţie a debitelor-clienţi, prin asigurarea

acestei corelaţii societatea este capabilă să obţină un excedent financiar din diferenţă dintre

resursele procurate de la furnizori şi cele puse la dispoziţia clienţilor. Termenul de recuperare a

39


creanţelor este superior termenului de plată a furnizorilor, ambele durate înregistrând creşteri

diferite, care au micşorat decalajul între încasări şi plăţi de la 64 zile la 56 zile.

2.7. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Structura contului de profit şi pierdere, pe cele trei tipuri de activităţi (de exploatare,

financiară, extraordinară) permite aprecierea performanţelor întreprinderii evaluate prin

soldurile intermediare de gestiune. Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune se înscrie în

practica financiară recentă a Uniunii Europene. În unele ţări europene, stabilirea soldurilor

intermediare de gestiune este obligatorie. Deşi în România nu se prevede obligativitatea

întocmirii unui document care să redea soldurile intermediare de gestiune, informaţiile oferite de

acestea sunt utile managerilor firmei, cât şi investitorilor de capital.

Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Nr. Solduri intermediare de gestiune Exerciţiul financiar Indici

crt. 2006 2007 (%)

1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 1110350 1260012 113,47

2. Costul mfurilor vândute (Chmf) 705056 796488 112,96

3. Marja comercială (Mc)(1-2) 405294 463524 114,36

4. Consumuri intermediare (Ci) 68431 74199 108,4

5. Valoarea adăugată (Vad)(3-4) 336863 389325 115,5

6. + Subvenţii de exploatare - - -

7. - Alte impozite şi taxe 214 575 268,69

8 - Cheltuieli cu personalul 36763 39699 107,98

9. = Excedent brut de exploatare(EBE) 299886 349051 116,3

10. + Alte venituri din exploatare 521 203 44,14

11. - Ajustare valori imobilizări 1866 2697 144,53

12. - Alte cheltuieli de exploatare 1542 562 36,44

13. = Rezultatul din exploatare (Rexp) 296999 345330 116,2

14. Venituri financiare 11128 22133 198,89

15 - Cheltuieli financiare 8542 18159 212,58

16. = Rezultatul financiar (Rfin) 2586 3974 153,67

17. Rezultatul curent (Rcrt)(13 + 16) 299585 349304 116,5

18. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - -

19. Rezultatul brut (Rbr)(17 +18) 299585 349304 116,5

40


20. - Impozitul pe profit 43556 53386 122,5

21. = Rezultatul net (Rnet)(19 - 21) 258029 295918 114,6

Soldurile intermediare de gestiune (SIG) reprezintă, în fapt, palierele succesive în

formarea rezultatului final. Construcţia indicatorilor se realizează în cascadă, pornind de la cel

mai cuprinzător (producţia exerciţiului + marja comercială) şi încheind cu cel mai sintetic

(rezultatul net al exerciţiului):

- creşterea marjei comerciale cu 14.36 % s-a datorat creşterii mai rapide a veniturilor din

vânzarea mărfurilor, 13.47%, faţă de costul bunurilor vândute 12,96%;

- consumurile intermediare s-au majorat cu 8.4 %, şi totuşi valoarea adăugată a avut o

evoluţie bună, a crescut cu 16.75 %, datorită creşterii într-o proportie mai mare a marjei

comerciale;

- creşterea Excedentului Brut din Exploatare cu 16.3% s-a datorat creşterii valorii

adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor impozite şi taxe;

- creşterea Rezultatului din Exploatare cu 16.2 % s-a datorat creşterii mai lente a sumei

dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri din exploatare comparativ cu suma dintre

amortizare şi alte cheltuieli de exploatare;

- creşterea Rezultatului Financiar cu 53.6 % a fost consecinţa creşterii într-o proporţie

mai mare a veniturilor financiare comparative cu creşterea cheltuielilor financiare;

- creşterea Rezultatului Curent cu 16,5% a fost consecinţa creşterii în proporţie mai mare

a rezultatului financiar (53,6%) comparativ cu creşterea rezultatului din exploatare 16,2%;

- lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu rezultatul

brut, care a crescut cu 16.5 % ca urmare a creşterii mai rapide a veniturilor totale (14,2 %)

comparativ cu cheltuielile totale (13,4 %);

- rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 14,6 % într-un ritm inferior creşterii

rezultatului brut (16,5 %) datorită creşterii mai rapide a impozitului pe profit (22,5 %).

2.8. Analiza capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării

Capacitatea de autofinanţare (CAF), numită şi marjă brută de autofinanţare, este un

sold rezidual de flux semnificativ pentru întreprindere, care se obţine ca o diferenţă între

fluxurile de intrare şi fluxurile de ieşire generate de operaţiunile curente de gestiune care lasă la

dispoziţia întreprinderii resurse proprii ce rămân disponibile pentru finanţarea diverselor

41


necesităţi: rezultatul exerciţiului după impozitare şi cheltuielile care nu au antrenat plăţi

(amortizări, provizioane), după deducerea sumelor corespunzătoare participării salariaţilor la

profit, acordate în condiţiile legii.

Calculul CAF şi AF

Nr.

Solduri intermediare de gestiune

Exerciţiul financiar Indici (%)

1. Metoda fluxurilor

1. Excedent brut de exploatare (EBE) 299886 349051 116,3

2. + Alte venituri din exploatare 521 203 38,96

3. - Alte cheltuieli de exploatare 1542 562 36,44

4. + Venituri financiare 11128 22133 198,89

5. - Cheltuieli financiare 8542 18159 212,58

6. + Venituri extraordinare - -

7. - Cheltuieli extraordinare - -

8. - Impozitul pe profit 43556 53386 122,5

9. Capacitatea de autofinanţare CAF 259895 298615 114,89

10. - Dividende distribuite - -

11. Autofinanţarea (AF) 259895 298615 114,89

2. Metoda aditivă

1. Rezultatul net (Rnet) 258029 295918 114,60

2. + Ajustare valori imobilizări 1866 2697 144,53

3. Capacitatea de autofinanţare(CAF) 259895 298615 114,89

4. - Dividende distribuite -

5. Autofinanţarea (AF) 259895 298615 114,89

Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două metode: metoda fluxurilor şi

metoda aditivă:

- ambele metode utilizate pentru calculul Capacităţii de Autofinanţare arată creşterea acestui sold

rezidual de flux cu 114,89 %;

- metoda fluxurilor reflectă faptul că la originea creşterii acesteia a stat majorarea excedentului

brut de exploatare;

- alte rezultate din exploatare au redus Capacitatea de Autofinanţare, ca urmare a depăşirii altor

venituri din exploatare de către cheltuielile aferente;

42


- metoda aditivă arată că această majorare s-a datorat atât creşterii rezultatului net, cât şi creşterii

amortizării (ajustările imobilizărilor);

- autofinanţarea s-a majorat cu acelaşi procent de 114,89 ca şi capacitatea de autofinanţare, ca

urmare a nedistribuirii de dividende catre acţionari.

În esenţă, capacitatea de autofinanţare poate fi caracterizată ca fiind un sold rezidual al

fluxurilor generate de ansamblul operaţiunilor de gestiune (exploatare, financiare) şi de unele

operaţiuni extraordinare. Ea are caracterul unei resurse degajate în cursul exerciţiului, putându-se

calcula ca diferenţă între intrări şi ieşiri de fonduri din care nu se deduce nici un element contabil

calculat (amortizări, provizioane):

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile.

Capacitatea de autofinanţare prezintă câteva caracteristici cum ar fi:

a) Este un flux de trezorerie efectivă sau potenţială care cuprinde inexactităţi şi este eterogenă,

deoarece include mai multe feluri de resurse: resurse ce rămân timp scurt în întreprindere;

resurse disponibile durabile pentru a asigura finanţări structurale; operaţiuni (cheltuieli şi

venituri) extraordinare.

b) Trebuie să concure la menţinerea valorii întreprinderii, fiind un factor de creştere a acesteia

prin propriile mijloace putând să dispună de capitaluri suplimentare, prin apelarea la împrumut.

c) Utilitatea CAF vizează: finanţarea (totală sau parţială) a noilor investiţii; întărirea fondului de

rulment; rambursarea împrumutului la termen pentru completarea mijloacelor de finanţare a

programului de investiţii; rambursarea datoriilor bancare de finanţare a investiţiilor; distribuirea

de dividende.

Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un mijloc de finanţare pe care

aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi va întări structura financiară, mărind fondul de

rulment. Ea constituie o resursă proprie de care dispune întreprinderea prin prezenţa capitalurilor

proprii, a căror absenţă conduce la dezechilibrarea structurii bilanţului.

Creşterea autofinanţării presupune reducerea dividendelor distribuite, în cazul nostru

neacordare de dividende, ceea ce nemulţumeşte acţionarii, care doresc în mod normal

remunerarea capitalurilor investite. Cu toate acestea nivelul ideal de autofinanţare este dificil de

apreciat, în cazul societăţii analizate se evidentiază o autofinanţarea de dezvoltare . Acesta este

cerută în cazul în care se doreşte creşterea producţiei. Este o autofinanţare de menţinere plus un

supliment pentru a pune în operă mijloace mai performante şi poate fi însoţită de alte surse de

finanţare (noi aporturi ale acţionarilor).

43


2.9. Analiza tabloului veniturilor şi cheltuielilor dupa natură

Contul de rezultate este un document care preia ansamblul cheltuielilor şi veniturilor

exerciţiului pe trei niveluri de activitate: exploatare, financiar, extraordinar, de unde rezultă

profitul (+) sau pierderea (-) pentru fiecare nivel. Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul

global de activitate, rezultatul pe tipuri de activităţi fiind determinat sub forma marjelor.

Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Indici

crt. (lei) 2006 2007 (%)

1. Venituri din exploatare - total 1110871 1260215 113,4

2. Cheltuieli de exploatare - total 813872 914855 112,4

3. Rezultatul din exploatare (Rexp) 296999 345330 116,2

4. Venituri financiare - total 11128 22133 198,89

5. Cheltuieli financiare - total 8542 18159 212,58

6. Rezultatul financiar (Rfin) 2586 3974 153,67

7. Rezultatul extraordinar 0 0 0

8 Rezultat brut 299585 349304 116,59

9. Rezultat net contabil 256029 295918 115,57

Punctul de plecare în diagnosticarea profitului întreprinderii este analiza dinamică şi

structurală. Variaţia absolută şi relativă a profitului permit aprecierea globală a rentabilităţii

absolute a activităţii întreprinderii şi va avea efect direct asupra rentabilităţii relative.

Dimensiunea profitului şi evoluţia înregistrată pe categorii de activităţi se află sub incidenţa

politicii întreprinderii de promovare a activităţii de exploatare sau a invesţiilor financiare.

În funcţie de evoluţia înregistrată de rezultatul din exploatare, financiar sau extraordinar,

se stabilesc obiectivele de coordonare a activităţii viitoare în scopul maximizării rezultatelor.

Creşterea Rezultatului Brut cu 16,5% în anul 2007 faţă de anul precedent a fost

consecinţa creşterii în proporţie mai mare a rezultatului financiar (53,6%) comparativ cu

creşterea rezultatului din exploatare (16,2%). Analizat din punct de vedere global al veniturilor şi

44


cheltuielilor, rezultatul brut a crescut cu 16.5 % ca urmare a creşterii mai rapide a veniturilor

totale (14,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (13,4 %).

Creşterea Rezultatului din Exploatare în anul 2007 faţă de anul precedent este de 16.2%.

S-a respectat criteriul de echilibru financiar, unde IVexp este de 113,44%, mai mare decât IChexp în

valoare de 112,41%; rezultă că în dinamică IChexp este inferior IVexp, determinând creşterea profitul

entităţii de la un an la altul.

Rezultatul financiar a semnalat deasemenea o creştere în anul 2007 faţă de anul precedent

de 53,67%. În cazul rezultatului finaciar nu s-a respectat criteriul de echilibru financiar, unde IVfin

este de 198,89%, mai mic decât IChfin în valoare de 212,58%; rezultă că în dinamică IChfin este

superior IVfin, diminuând pe total profitul entităţii. Această diminuare nu determină apariţia

pierderii financiare, ci doar diminuarea profitului.

Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 14,6 % într-un ritm inferior creşterii

rezultatului brut 16,5 % datorită creşterii mai rapide a impozitului pe profit 22,5 %.

2.10. Analiza diagnosticului rentabilităţii

Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate şi un indicator ce

reflectă un flux de activitate, cifra de afaceri netă, resursele consumate, sau un “stoc”, capital

propriu, active totale. Analiza rentabilităţii unei întreprinderii presupune de fapt calculul

rentabilităţii cu care au fost investite capitalurile atrase de la diverşi investitori.

Principalele categorii de investitori ai unei intreprinderi sunt: actionarii şi creditorii. Ca

urmare, pot fi calculate trei tipuri fundamentale de rate de rentabilitate:

- rata de rentabilitate a capitalurilor investite de către proprietari – rentabilitatea finaciară

- rata de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori

- rata de rentabilitate globală a ansamblului de capitaluri investite – rentabilitatea economică.

Aceste rate de rentabilitate au valenţe informaţionale diferite şi oglindesc multiple laturi

ale activităţii economico-finaciare ale firmei. Aprecierea performanţelor implică luarea în

considerare a unor aspecte ale activităţii întreprinderii în strânsă legătură cu rezultatele globale şi

parţiale.

Rentabilitatea financiară

Ratele de rentabilitate financiară exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a crea un

surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite remunerarea capitalurilor

acţionarilor (dividende) şi autofinanţarea întreprinderii.

45


Indicatorul cel mai sintetic al ratei rentabilităţii financiare (Rf) rezultă din raportul dintre

rezultatul exerciţiului şi capitalurile proprii, valorile înregistrate în perioada analizată sunt în

scădere de la 96% în anul 2006, la 52.61% în anul 2007. Raportul oferă o informaţie privind rata

de remunerare a investiţiilor realizate de acţionarii care au constituit iniţial capitalul

întreprinderii sau au lăsat în rezervă o parte din beneficii.

Un nivel ridicat al rentabilităţii capitalurilor proprii îi permite înteprinderii să găsească

noi capitaluri pe piaţa financiară pentru a-şi finanţa creşterea. Dacă această rată este mică şi

inferioară ratelor pieţei, întreprinderea va avea dificultăţi în atragerea de capitaluri.

Un nivel ridicat al ratei rentabilităţii financiare nu este totdeauna favorabil, deoarece el

poate fi consecinţa unor capitaluri proprii prea slabe şi a unui nivel de risc ridicat, ceea ce poate

fi pus în evidenţă prin calculul ratei rentabilităţii capitalurilor permanente .

Rentabilitatea economică

Rata de rentabilitate globală a ansamblului de capitaluri investite în societate,

rentabilitatea economică, se estimează prin raportarea profiturilor ce revin proprietarilor,

respectiv creditorilor la suma capitalurilor atrase de la acestia.

Profitul ce revine investitorilor de capital în intreprindere sunt constituite din profitul net

şi dobânzile anuale aferente plăţilor către creditori. Capitalurile atrase de firmă se regăsesc în

pasivul bilanţier al societăţii comerciale, fiind formate din capitalurile proprii ale întreprinderii şi

creditele contractate de aceasta pe o perioadă mai mare de un an.

Acest indicator înregistrează valori mai reduse decât rata de rentabiliate a capitalurilor

investite de proprietari, se evidenţiază totuşi aceeaşi linie în scădere de la 92% în anul 2006 la

49,98% în anul 2007.

Aceasta reducere se datorează nivelurilor mai scăzute a ratelor de rentabilitate a

capitalurilor investite de creditori, în scădere de la 19,99% în anul 2006 la 9,8% în anul 2007.

Din perspectiva întreprinderii, acest raport reprezintă rata de dobândă medie platită de

întreprindere la creditele contractate sau rata de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori.

Aceasta presupune raportarea rezultatului distribuit creditorilor intreprinderii la suma

capitalurilor imprumutate de la acestia. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile implică pentru

întreprindere costuri mai mici cu creditele contractate prin economia de impozit realizată de

societate.

Diferenţa dintre costul capitalurilor proprii şi costul capitalurilor împrumutate constă în

faptul că primele sunt remunerate numai dacă întreprinderea realizează un beneficiu net contabil,

în timp ce capitalurile împrumutate trebuie remunerate indiferent de situaţie (beneficiu sau

46


pierdere). În acest caz, cheltuielile financiare ce includ dobânzile la imprumuturi pot diminua

capacitatea de autofinanţare până la insolvabilitate, acesta fiind riscul financiar

Analiza efectului de levier

Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier Analiza acestui indicator

evidentiază legatura existentă dintre rata rentabilităţii economice (Re) şi rata rentabilităţii

financiare (Rf), şi rata medie de dobânda la creditele contractate(d).

Relatia matematică de calcul este urmatoarea : Rf = Re + LF·(Re – d).

Valorile efectului de levier înregistrate de societatea SC ARAMITH IMPEX SRL

evidenţiază o tendinţă în scădere în anul 2007 faţă de 2006, de la 3,6 la 2,6.

Se constată că efectul de levier financiar este cu atât mai mare, cu cât diferenţa dintre

rentabilitatea economică (randamentul activelor) şi rata de îndatorare (levierul financiar) este mai

mare. În privinţa efectului îndatorării prin mecanismul efectului levierului financiar şi având în

vedere valorile pozitive ale acestuia recurgerea la îndatorare permite amelioararea rentabilităţii

financiare printr-un efect de levier pozitiv (ELF > 0) în măsura în care rentabilitatea economică

este superioară ratei dobânzii (Re > d) şi, în consecinţă, rentabilitatea financiară este superioară

rentabilităţii economice (Rf > Re).

În consens cu valorile pozitive ale efectului levierului financiar, se determină indicele

levierului financiar ( ) în valoare de 104%, a cărui valoare indică faptul

întreprinderea poate creşte gradul de îndatorare, deoarece îndatorarea îi potenţează gradul de

rentabilitate a capitalurilor proprii.

Utilizarea îndatorării trebuie totuşi făcută cu prudenţă, deoarece aceasta limitează

independenţa financiară a întreprinderii, îi reduce posibilităţile suplimentare de îndatorare în

perioada de criză şi îi creşte volatilitatea rezultatelor şi a rentabilităţii capitalurilor proprii la

variaţiile volumului de activitate în raport cu valorile critice, cu pragul de rentabilitate.

47


3. Concluzii şi propuneri

În studiul de caz realizat la societatea S.C. ARAMITH IMPEX S.R.L am utilizat

informaţii generale furnizate tuturor utilizatorilor prin intermediul situaţiilor financiare, cât şi

informaţii de detaliu, utile unui analist financiar. Analiza retrospectivă are menirea de a ajuta

managementul să menţină sau să îmbunătăţească performanţele entităţii.

Prin calculul anumitor indicatori, am putut desprinde anumite concluzii referitoare la

situaţia financiar – patrimonială şi a performanţelor acestei entităţi.

În ceea ce priveşte structura activului, având în vedere domeniul de activitate, raportul

între activele imobilizate şi cele circulante este clar în favoarea celor din urmă. Ponderea

stocurilor are o evoluţie în scădere, această situaţie poate reflecta o mai bună gestionare a

stocurilor, pe de altă parte rata creanţelor comerciale se situează la un nivel redicat, în creştere

faţă de anul precedent, fapt ce semnalează deficienţe în încasarea creanţelor.

Managementul societăţii trebuie să adopte măsuri pentru accelerarea vitezei de rotaţie

activelor circulante, acestea trebuie să vizeze fiecare stadiu al rotaţiei capitalului investit.

În stadiul aprovizionării, pentru a se accelera viteza de rotaţie, propunem aprovizionarea

cu mărfuri să se facă de la sursele cele mai apropiate, cu mijloace de transport economice şi

deasemenea încheierea de contracte comerciale cu furnizorii în care să se prevadă termene

precise de primire a mărfurilor asigurându-se astfel ritmicitatea în aprovizionare.

În stadiul vânzării căile principale se referă la creşterea ritmului vânzărilor, ceea ce

determină reducerea stocurilor. Propunem încheierea contractelor de livrare cu cantităţi,

dimensiuni, calitate şi termene precis specificate, urmărirea modului de executare a prestărilor de

servicii de către întreprinderile de transport pentru livrarea în termen către clienţi a produselor.

Propunem deasemenea un controlul operativ şi sistematic al modului în care sunt respectate

clauzele contractuale atât de către întreprinderile furnizoare cât şi de către clienţi.

Societatea SC Aramith Impex SRL respectă în perioada analizată două corelaţii

fundamentale legate de rata de rotaţie a creditelor-furnizori. Aceasta rata este mai mare decât

durata de rotaţie a stocurilor de mărfuri, prin asigurarea acetei corelaţii firma are posibilitatea să

finanţeze întregul ciclu de comercializare pe seamă resurselor procurate de la furnizori şi în

48


acelaşi timp este mai mare şi decât durata de rotaţie a debitelor-clienţi, prin asigurarea acestei

corelaţii societatea este capabilă să obţină un excedent financiar din diferenţă dintre resursele

procurate de la furnizori şi cele puse la dispoziţia clienţilor

Pentru înbunătăţirea performanţelor finaciare se recomandă sporirea ritmului de încasare

a creanţelor comerciale. Propunem următoarele măsuri: alegerea celei mai avantajoase forme de

decontare pentru condiţiile date, ţinerea unei evidenţe clare şi la zi a documentelor de decontare,

organizarea în mod judicios a urmăririi încasării sumelor în curs de decontare, urmărirea aplicării

unor sancţiuni economice şi financiare (despăgubiri, amenzi, dobânzi) în cazul neîndeplinirii

condiţiilor contractuale şi a disciplinei decontărilor, utilizarea decontărilor prin compensaţii etc.

Din analiza echilibrului financiar, evidenţiem existenţa unui fond de rulment permanent

pozitiv, se certifică astfel o stare de echilibru financiar pe termen lung. Existenţa unor capitaluri

cu exigibilitate mai mare de un an asigură acoperirea necesarului de finanţat al imobilizărilor. În

plus, acest fond de rulment pozitiv trebuie înţeles ca un fond de rezervă din care se pot finanţa

deficitele care pot apărea între alocările şi sursele de finanţat pe termen scurt. Pentru a avea

totuşi o gestiune performantă, dimensiunile fondului de rulment permanent pozitiv nu trebuie

exagerate, întrucât costurile capitalurilor procurate pe termen lung sunt superioare celor pe

termen scurt.

Trezoreria netă pozitivă certifică o stare de echilibru financiar la nivelul întregii

întreprinderii, dă posibilitatea efectuării de plasamente şi deţineri de disponibilităţi băneşti.

Acest caz este favorabil pentru societate pe termen scurt, dar pe termen lung ar reprezenta o

insuficienţă în utilizarea lichidităţilor, fapt ce ar produce efecte negative în remunerarea

capitalului. Se recomandă fructificarea lichidităţilor, având în vedere efectele inflaţiei; aplicarea

unei politici care să asigure, pe de-o parte, menţinerea valorii monedei, iar pe de altă parte,

realizarea unor venituri suplimentare din dividende sau dobânzi şi/sau din vânzarea titlurilor de

plasament la preţuri mai mari decât cele de achiziţie.

În privinţa efectului îndatorării prin mecanismul efectului levierului financiar şi având în

vedere valorile pozitive ale acestuia recurgerea la îndatorare permite amelioararea rentabilităţii

financiare, indicele levierului financiar indică faptul întreprinderea poate creşte gradul de

îndatorare, deoarece îndatorarea îi potenţează gradul de rentabilitate a capitalurilor proprii.

Utilizarea îndatorării trebuie totuşi făcută cu prudenţă, deoarece aceasta limitează

independenţa financiară a întreprinderii, îi reduce posibilităţile suplimentare de îndatorare în

perioada de criză şi îi creşte volatilitatea rezultatelor şi a rentabilităţii capitalurilor proprii la

variaţiile volumului de activitate în raport cu valorile critice, cu pragul de rentabilitate.

49


Din situaţia modificării capitalurilor proprii rezultă capacitatea de menţinere şi tendinţa

de creştere a capitalului, precum şi a profitului întreprinderii în cursul exerciţiului. În concluzie

putem vorbi de o evoluţie favorabilă a patrimoniului net. Totuşi se recomandă supravegherea

modului de investire făcute pe baza rezultatul reportat, parte a capitalal propriu ce conferă

siguranţa, dar care prezintă costuri mai ridicate.

Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un mijloc de finanţare pe care

aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi va întări structura financiară, mărind fondul de

rulment. Creşterea autofinanţării presupune reducerea dividendelor distribuite, în cazul nostru

neacordare de dividende, ceea ce nemulţumeşte acţionarii, care doresc în mod normal

remunerarea capitalurilor investite. Cu toate acestea nivelul ideal de autofinanţare este dificil de

apreciat, în cazul societăţii analizate se evidenţiază o autofinanţarea de dezvoltare.

Analiza lichiditaţii şi solvabilităţii evidenţiază abilitatea întreprinderii de a-şi onora

obligaţiile financiare. Această situaţie reprezintă pentru creditorii firmei asigurarea recuperării

sumelor împrumutate, însă, în acelaşi timp, excesul de active curente, comparativ cu datoriile

curente, poate reflectă o situaţie negativă privind eficientă utilizării activelor.

Din analiza bonităţii, cu ajutorul ratei solvabilităţii patrimoniale, deşi în scădere, aceast

indicator se află la un nivel ce relevă o situaţie satisfăcătoare. Aceasta înseamnă că firma ar

obţine un credit, banca considerând această societate un client cu o bonitate satisfăcătoare.

Prin analiza şi interpretarea informaţiei se iau deciziile esenţiale referitoare la acţiunile

viitoare ale unei organizaţii. Viitorul economist contabil trebuie să aibă tactul, inteligenţa să

stăpânească arta de a elabora şi furniza pachete de informaţii general valabile pentru toate

categoriile de utilizatori şi numim aici situaţiile financiare, dar şi pachetele personalizate de

informaţii pentru categorii individuale de utilizatori.

Contabilitatea trebuie să ţină cont de faptul că oamenii trăiesc într-o lume în care

resursele sunt limitate. Prin măsurarea şi prezentarea informatiilor contabile privind activele

utilizate şi randamentele obţinute se permite separarea celor care utilizează resursele cu abilitate

de cei care le risipesc, în felul acesta se va realiza o utilizare raţională a resurselor şi nivelul de

viaţă va creşte.

50


ANEXA 1 În ceea ce priveşte bilanţul, conform IAS 1, trebuie să includă, cel puţin, elementele care

să prezinte următoarele valori:

a) terenuri şi mijloace fixeb) active necorporalec) activele financiare (excluzând valorile prezentate la punctele d), f) şi g))d) investiţii financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenţăe) stocurif) creanţe comerciale şi de altă natură (încasat)g) numerar şi echivalente de numerarh) datorii comerciale şi de altă natură (de plată)i) pasive şi active nefiscale aşa cum solicită IAS 12 – Impozitul pe profitj) provizioanek) pasive pe termen lung purtătoare de dobândăl) interese minoritarem) capital emis şi rezerve.

În ceea ce priveşte contul de profit şi pierdere, conform IAS 1, trebuie să includă, cel puţin, elementele care să prezinte următoarele valori:

a) veniturileb) rezultatele activităţii de exploatarec) costurile de finanţared) partea din profituri aferentă întreprinderilor asociate şi în participaţie contabilizate prin

metoda punerii în echivalenţăe) cheltuieli cu impozitul pe profitf) profitul sau pierderea din activitatea curentăg) interesul minoritarh) profitul sau pierderea netă a perioadei

În ceea ce priveşte situaţia modificărilor capitalului propriu, conform IAS 1: “întreprinderile trebuie să prezinte ca o componentă separată a situaţiilor financiare, o situaţie care să evidenţieze:”

- profitul net sau pierderea netă a perioadei- fiecare element de venit şi cheltuială, câstig sau pierdere care, aşa cum este cerut de alte

standarde, este recunoscut direct în capitalul propriu, şi totalul acestor elemente- efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor fundamentale

abordate de tratamentele de bază din IAS 8.

În plus, întreprinderile trebuie să prezinte, fie în situaţia modificărilor capitalului propriu, fie în notele explicative

- tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distrubuţiile către aceştia

51


- soldul profitului cumulat sau a pierderii cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului, şi modificările pe parcursul perioadei

- o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei clase de capital propriu, prime de capital şi fiecare rezervă la începutul şi la sfârşitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare

ANEXA 2

IAS 1 prezintă elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină un bilanţ, însă nu prezintă un model standard. Totuşi în anexa acestui standard este prezentat un model orientativ de bilanţ. Pozitiile ce trebuie să apară sunt:

I – ACTIV 1. Active necurente - imobilizari corporale (terenuri, construcţii, utilaje) - fondul comercial - alte imobilizari necorporale (brevete, mărci, licenţe)

2. Active curente - stocuri - clienţi - alte creanţe - lichidităţi şi echivalente de numerar

II – CAPITALURI PROPRII Şi DATORII

1. Capitaluri proprii - capitaluri proprii ce revin acţionarilor societăţii mamă, din care capital, rezerve, rezultat reportat - capitaluri proprii ce se numesc interese minoritare

2. Datorii - datorii necurente ▪ datorii financiare care ajung la scadenţă într-o perioada mai mare de un an ▪ impozitele amânate ▪ provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

- datorii curente ▪ furnizori ▪ partea sub un an a datoriilor financiare pe termen lung

▪ impozitul exigibil

52


ANEXA 3

A . Model de cont de profit şi pierdere prevăzut de IAS 1 – clasificare după natura cheltuielilor

● Venituri (CA) + Alte venituri +/- Variaţia stocurilor de produse finite şi producţie în curs de execuţie + Producţia imobilizată

- Consumul de materii prime şi materiale- Cheltuieli cu personalul- Cheltuieli cu amortizarea- Cheltuieli cu deprecierea imobilizărilor- Alte cheltuieli de exploatare- Cheltuieli financiare+/- Partea din rezultatul întreprinderilor asociate= Rezultatul înainte de impozitare- Impozitul pe profit= Rezultatul perioadei din care rezultat – partea ce revine acţionarilor societăţii mamă şi rezultat – partea care revine intereselor minoritare

B . Model de cont de profit şi pierdere prevăzut de IAS 1 – clasificare după destinaţia cheltuielilor

● Venituri (CA)- Costul bunurilor vândute= Marja brută- Costurile de distribuţie- Cheltuieli generale de administraţie+ Alte venituri- Cheltuieli financiare+/- Partea din rezultat a întreprinderilor asociate= Rezultat înainte de impozitare- Cheltuieli cu impozitul pe profit= Rezultatul perioadei din care rezultat – partea ce revine acţionarilor societăţii mamă şi rezultat – partea care revine intereselor minoritare

53


ANEXA 4 FLUXUL NET DE TREZORERIE DIN EXPLOATARE - METODA DIRECTĂ ● Încasări de la clienţi - Plăţi către furnizori şi salariaţi - Dobânzi, dividende plătite - Impozit pe profit plătit +/- Alte încasări şi plăţi = FNT (generat sau consumat) de activităţile de exploatareFLUXUL NET DE TREZORERIE DIN EXPLOATARE - METODA INDIRECTĂ ● Rezultat înainte de impozit ● Eliminarea elementelor de venituri şi cheltuieli ce nu influenţează trezoreria + Cheltuielile cu amortizarea, ajustările şi provizioanele - Venituri din ajustări şi anularea provizioanelor - Venituri din subvenţii pentru investiţii ● Eliminarea elementelor de venituri şi cheltuieli ce nu au legatură cu activitatea de exploatare + Cheltuieli cu dobânzile - Venituri din dobânzi +/- Rezultat generat de cesiunea imobilizărilor = Rezultat din exploatare înaintea variaţiei NFR - Variaţia stocurilor - Variaţia clienţilor - Variaţia cheltuielilor în avans + Variaţia furnizorilor + Variaţia veniturilor înregistrate în avans - Dobânzi şi dividende plătite - Impozit pe profit plătit = FNT (generat sau consumat) de activităţile de exploatare

FLUXUL NET DE TREZORERIE DIN INVESTITII

● Încasări generate de cesiunea de filiale(pentru conturile consolidate)- Plăţi generate de achiziţia de filiale (mai puţin trezoreria filialei)+ Încasaăi generate de vânzarea de imobilizari- Plăţi generate de achiziţia de imobilizari+ Dobânzi încasate= FNT (generat sau consumat) de activităţile de investiţii

FLUXUL NET DE TREZORERIE DIN FINANŢARE

● Creşteri de capital în numerar (aport în numerar al acţionarilor) - Rambursări de capital în numerar

54


+ Contractarea de împrumuturi - Rambursări de împrumuturi - Plăţi generate de leasing financiar = FNT (generat sau consumat) de activităţile de finanţare

ANEXA 5

BILANŢ SIMPLIFICAT 2006-2007S.C. ARAMITH IMPEX S.R.L

Elemente nr. rd 2006 2007 Variaţia

A, ACTIVE IMOBILIZATEImobilizari necorporale 1 0 4536 4536Imobilizari corporale 2 31095 72574 41479Imobilizari financiare 3 0 0 0ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd 1 la 3) 4 31095 77110 46015

B, ACTIVE CIRCULANTEStocuri 5 168802 290295 121493Creante 6 159917 403692 243775Investitii financiare pe termen scurt 7 0 0 0Casa şi conturi la banci 8 84401 136076 51675ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL(rd 5 la 8) 9 413120 830063 416943

C, CHELTUIELI IN AVANS 10 0 0 0

DDATORII CE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA DE PANA LA UN AN

11 164360 308439 144079

EACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE (rd 9+10-11-18)

12 248760 521624 272864

FTOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE(rd 4+12-17)

13 279855 598734 318879

G.DATORII CE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA MAI MARE DE UN AN

14 13326 36287 22961

H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI şi CHELTUIELI 15 0 0 0

I, VENITURI IN AVANS 16 0 0 0-subventii pentru investitii 17 0 0 0-venituri inregistrate în avans 18 0 0 0

J. CAPITAL SI REZERVEI. CAPITAL (rd 20 la22) din care 19 10000 10000 0-capital subscris nevarsat 20 0 0 0-capital subscris varsat 21 10000 10000 0-patrimoniul regiei 22 0 0 0II PRIME DE CAPITAL 23 0 0 0

III REZERVE DIN REEVALUARE SOLD C 24 0 0 0

SOLD D 25 0 0 0

IV REZERVE 26 500 500 0

V.REZULTATUL REPORTAT SOLD C 27 0 256029 256029

SOLD D 28 0 0 0

VI. REZULTATUL EXERCITIULUI FINANCIAR SOLD C

29 256029 295918 39889

55


SOLD D 30 0 0 0REPARTIZAREA PROFITULUI 31 0 0 0

CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd 19+23+24-25+26+27-28+29-30-31)

32 266529 562447 295918

PATRIMONIUL PUBLIC 33 0 0 0CAPITALURI - TOTAL (rd 32+33) 34 266529 562447 295918

ANEXA 6

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE 2006-2007S.C. ARAMITH IMPEX S.R.L

Indicator/AnulNrrd

2006 2007 VARIATIA

1.Cifra de afaceri 01 1110350 1260012 149662

Producţia vanduta 02 0 0 0

Venituri din vanzarea marfurilor 03 1110350 1260012 149662

Venituri din dobânzi înregistrate de entitate al căror obiect de activitate îl reprezonta leasingul

04 0 0 0

Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete

05 0 0 0

2.Variatia stocurilor de produse finitesi a producţiei în curs de execuţie Sold C

06 0 0 0

Sold D 07 0 0 0

3.Producţia realizată de entitate pt scopurile sale proprii şi capitalizată

08 0 0 0

4.Alte venituri din exploatare 09 521 203 -318

VENITURI DIN EXPLOATARE- TOTAL 10 1110871 1260215 149344

5.a)Cheltuieli cu materii prime si consumabile 11 25147 27174 2027

Alte cheltuieli materiale 12 15442 16794 1352

b)Alte cheltuieli externe(cu energia şi apa) 13 2355 1356 -999

c)Cheltuieli privind marfurile 14 705056 796488 914326.Cheltuieli cu personalul din care : 15 36763 39699 2936 a)Salarii şi indemnizaţii 16 30221 32212 1991 b)Cheltuieli cu asigurări şi protecţia socială 17 6542 7487 945 7.a)Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale

18 1866 2697 831

a.1)cheltuieli 19 1866 2697 831 a.2)venituri 20 0 0 0 b)Ajustări de valoare privind activele circulante 21 0 0 0

b.1)cheltuieli 22 0 0 0 b.2)venituri 23 0 0 08.Alte cheltuieli de exploatare 24 27243 30677 3434

8.1Cheltuieli privind prestaţiile externe 25 25487 28875 33888.2Cheltuieli cu impozite,taxe şi vărsăminte 26 214 575 361

8.3.Cheltuieli cu despăgubiri,donaţii şi activele cedate

27 1542 562 -980

Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare înregistrate de entităţile al căror obiect de activitate

28 0 665 665

56


îl constituie leasingul Ajustări privind provizioanele 29 0 0 0 -cheltuieli 30 0 0 0

-venituri 31 0 0 0CHELTUIELI DE EXPLOATARE-TOTAL 32 813872 914885 101013

PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE Profit

33 296999 345330 48331

Pierdere 34 0 0 09.Venituri din interese de participare 35 0 0 0 -din care,veniturile obţinute de la entităţile afiliate 36 0 0 010.Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

37 0 0 0

-din care,veniturile obţinute dela entităţile afiliate 38 0 0 011.Venituri din dobânzi 39 562 109 -453

-din care,veniturile obţinute dela entităţile afiliate 40 0 0 0

Alte venituri financiare 41 10566 22024 11458

VENITURI FINANCIARE - TOTAL 42 11128 22133 11005

12.Ajustări de valoare privind imobilizările financiare deţinute ca active circulante

43 0 0 0

-cheltuieli 44 0 0 0

-venituri 45 0 0 0

13.Cheltuieli privind dobânzile 46 ???

-din care,venituri obţinute de la entităţile afiliate 47 0 0 0Alte cheltuieli financiare 48 8542 18159 9617CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL 49 8542 18159 9617

PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIARĂ -Profit

50 2586 3974 1388

-Pierdere 51 0 0 0

14.PROFITUL SAU PIERDEREA CURENTĂ - Profit

52 299585 349304 49719

-Pieredere 53 0 0 015.Venituri extraordinare 54 0 0 0

16.Cheltuieli extraordinare 55 0 0 0

17.PROFITUL ŞI PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ – Profit

56 0 0 0

- Pierdere 57 0 0 0VENITURI TOTALE 58 1121999 1282348 160349

CHELTUIELI TOTALE 59 822414 933044 110630

PROFITUL SAU PIEREREA BRURTA – Profit 60 299585 349304 49719

- Pierdere 61 0 0 0

18.Impozitul pe profit 62 43556 53386 9830

19.Alte impozite nereprezentate în elementele de mai sus

63 0 0 0

20.PROFITUL SAU PIERDEREA NETĂ A EXERCIŢIULUI FINANCIAR – Profit

64 256029 295918 39889

- Pierdere 65 0 0 0

57


BIBLIOGRAFIE

Dragotă Victor, Obreja Laura, Dragotă Mihaela, Ciobanu Anamaria, “Management finaciar”, Editura Economică, Bucureşti 2003

Dragotă Victor, Dumitrescu Dalina, “Evaluarea întreprinderii : lucrari aplicative şi studii de caz”, Editura ASE, Bucuresti, 1998

Feleagă (Malciu) Liliana, Feleagă Niculae, “Contabilitate financiară, o abordare europeană şi internaţioanală” – volumul I, Editura Infomega, Bucureşti 2005

Gîrbina Maria-Mădălina, Bunea Ştefan, “Sinteze, studii de caz şi teste grilă privind aplicarea IAS (revizuite)- IFRS” – volumul I, Editura C.E.C.C.A.R., Bucureşti 2006

Legea Contabilităţii nr. 82/1991 (republicată)

Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV – a şi Directiva a VII – a a Comunităţii Economice Europene

Oprea Calin, Ristea Mihai, “Bazele contabilităţii”, Editura Genicod, Bucuresti, 2002

Morariu Ana, Gabriel Radu, Paunescu Mirela, “Contabilitate şi fiscalitate în dezvoltarea firmei”, Editura EX PONTO, Bucureşti 2005

Ristea Mihai, Dumitru Corina–Graziella, “Bazele contabilităţii – noţiuni de bază, probleme, studii de caz, teste grilă şi monografie”, Editura Universitară, Bucureşti 2005

Ristea Mihai (coordonator), colectivul A.S.E., “Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura Universitară, Bucureşti 2005

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), incluzând Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS), Editura C.E.C.C.A.R., Bucureşti 2005

Ştefănescu Aurelia, “Performanţa financiară a întreprinderii între realitate şi creativitate”, Editura Economică, Bucureşti 2005

Vâlceanu Gheorghe, Robu Vasile, Georgescu Nicolae, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Editura Economică, Bucureşti 2005

58

http://www.librariaeminescu.ro/editura/701/EX-PONTO

http://www.librariaeminescu.ro/carte/4203/Ana-Morariu__Contabilitate-si-fiscalitate-in-dezvoltarea-firmei

http://www.librariaeminescu.ro/carte/4203/Ana-Morariu__Contabilitate-si-fiscalitate-in-dezvoltarea-firmei

http://www.librariaeminescu.ro/autor/2652/Mirela-Paunescu

http://www.librariaeminescu.ro/autor/2651/Gabriel-Radu

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/detalii.php?c1=2&q1=ristea+mihai&op1=1&c2=1&q2=&op2=1&c3=1&q3=&tp1=1&tp2=1&tp3=1&tp4=1&tp5=1&tp6=1&st=a&dela=0&ct=123526

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/rezultate.php?c=2&q=Ristea%2C%20Mihai&st=s&tp1=1&tp2=1&tp3=1&tp4=1&tp5=1&tp6=1

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/rezultate.php?c=2&q=Calin%2C%20Oprea&st=s&tp1=1&tp2=1&tp3=1&tp4=1&tp5=1&tp6=1

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/detalii.php?c1=2&q1=dragota&op1=1&c2=1&q2=&op2=1&c3=1&q3=&tp1=1&tp2=1&tp3=1&tp4=1&tp5=1&tp6=1&st=a&dela=0&ct=120231

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/detalii.php?c1=2&q1=dragota&op1=1&c2=1&q2=&op2=1&c3=1&q3=&tp1=1&tp2=1&tp3=1&tp4=1&tp5=1&tp6=1&st=a&dela=0&ct=120231

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/rezultate.php?c=2&q=Dumitrescu%2C%20Dalina&st=s&tp1=1&tp2=1&tp3=1&tp4=1&tp5=1&tp6=1

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/rezultate.php?c=2&q=Dragota%2C%20Victor&st=s&tp1=1&tp2=1&tp3=1&tp4=1&tp5=1&tp6=1


59


60

lucrare-licenta

Documents