CUPRINS

INTRODUCERE 2CAPITOLUL I - STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE

1.1. Importanţa culturii fasolei. Răspândire 1.2. Sistematică. Soiuri 1.3. Compoziţia chimică 1.4. Genetica şi ameliorarea fasolei 1.4.1. Genetica fasolei 1.4.2. Ameliorarea fasolei

3

347889

CAPITOLUL II - MATERIAL ŞI METODĂ2.1. Obiective2.2. Materialul biologic utilizat

2.2.1. Caracterizarea soiurilor de fasole luate în studiu2.3. Metodele de experimentare

2.3.1. Metodele de aşezare în câmp şi tehnologia de cultivare2.3.2. Observaţii şi măsurători

2.4. Determinări şi analize2.4.1. Analize chimice2.4.2. Determinarea conţinutului de substanţe proteice şi calculul producţiei de proteină la hectar2.4.3. Determinarea gradului de atac natural al principalelor boli: mozaicul comun, arsura bacteriană şi mana2.4.4. Metoda de calcul

121212141515171717

17

1718

CAPITOLUL III - CONDIŢIILE GENERALE ÎN CARE S-AU EFECTUAT CERCETĂRILE

3.1. Condiţiile agro – pedo – climatice de la Fundulea3.1.1. Cadrul natural genera3.1.2. Poziţia geografică, relieful3.1.3. Caracterizarea climatică a zonei3.1.4. Caracterizarea pedologică şi agrochimică a solului

3.2 Particularităţile condiţiilor climatice ale anilor de experimentare3.2.1. Caracterizarea climatică şi influenţa acesteia asupra vegetaţiei la fasole în 20113.2.2. Structura câmpului de ameliorare

19191920212226

2627

CAPITOLUL IV - REZULTATE OBŢINUTE4.1. Rezultate privind principalele însuşiri morfofiziologice la soiurile şi liniile de fasole din CCC14.2. Rezultate privind producţiile liniilor şi soiurilor de fasole luate în studiu4.3. Rezultatele privind indicii de calitate4.4. Rezultate privind comportarea liniilor şi soiurilor la atacul Xanthomonas campestris pv. Phaseoli

28

28303537

CONCLUZII 39BIBLIOGRAFIE 40ANEXE 41

INTRODUCERE

Leguminoasele pentru boabe, aşa cum este şi fasolea, sunt recunoscute ca fiind o

componentă cheie a sistemelor de agricultură durabilă. Ele nu au nevoie de fertilizare cu azot

pentru că au capacitatea de a utiliza azotul atmosferic în producerea propriilor componente

proteice, ca urmare a simbiozei cu bacteria fixatoare de azot Rhizobium sp. în nodozităţi şi

îmbogăţesc solul în acest element, reducând nevoia de aplicare a îngrăşămintelor la planta

postmergatoare. Ca atare, leguminoasele au un impact benefic asupra mediului.

Datorită conţinutului ridicat în proteină (fasolea – Phaseolus spp. – 27%) boabele de

fasole sunt utilizate direct în consumul uman. Leguminoasele furnizeaza mineralele esenţiale

şi vitamine cerute de om (fosfor, fier, vitamina B1, fibre) (Grussak, 2002), reduc colesterolul

şi au un efect hipoglicemic, reducând creşterea conţinutului de glucoza etc.

Romania, la fel ca şi ţările din Uniunea Europeana, întâmpină greutăţi în furnizarea

proteinelor de calitate superioară, iar leguminoasele pentru boabe, reprezintă o sursă

importanta de proteina vegetala. Cu toate acestea, speciile leguminoase sunt destul de puţin

utilizate de către fermieri, în cea mai mare parte datorită instabilităţii producţiei, provocată de

sensibilitatea acestora la factorii biotici şi abiotici.

Deşi, aceste plante au o importanţă incontestabilă, atât pentru valoarea lor nutritivă,

cât şi pentru impactul pozitiv asupra mediului şi beneficiile agrotehnice, utilizarea acestor

culturi în sistemele agricole europene şi inclusiv în sistemele agricole româneşti, este relativ

limitată în comparaţie cu alte zone de pe glob. Astfel, din totalul suprafeţei arabile a Uniunii

Europene, numai 2,0 % reprezintă leguminoasele pentru boabe, comparativ cu Statele Unite

ale Americii, unde suprafeţele ocupate cu aceste specii proteice, reprezinta 18 % din totalul

suprafeţei arabile. Uniunea Europeana a produs în 2008 - 2009, aproximativ 5,5 mil.t de

proteine şi a consumat cca. 24 mil. t. de proteine, înregistrând deci, un deficit proteic de cca.

77%. (Surse: UNIP – Oil World – CIDE, 2011).

Producţiile la fasole pe plan naţional şi internaţional sunt foarte mici comparativ cu

alte culturi, de pildă cerealele şi cu fluctuaţii relativ mari de la un an la altul, de la o zonă la

alta, ştiută fiind şi sensibilitatea acestei culturi la diferiţi factori biotii şi abiotici.

Din aceste considerente se impune intensificarea eforturilor de cercetare în domeniul

geneticii şi ameliorării capacităţii de producţie în vederea maximizării acesteia.

Ca urmare capacitatea de producţie, evident fără a pierde din vedere şi celelalte

însuşiri agronomice valoroase, reprezintă în continuare obiectivul cel mai important în

lucrările de ameliorare.

2

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE

1.1. Importanţa culturii fasolei. Răspândire

Fiind bogate în proteine (23-25%) şi glucide (48-55%) boabele de fasole au o

importanţă deosebită în alimentaţia oamenilor.

Proteinele din fasole sunt bogate în aminoacizi importanţi pentru organismul uman

(lizina, arginina, triptofan). Fasolea se consuma în cantitate mare şi sub formă de păstăi verzi,

preparate direct, fie conservate.

Fasolea posedă şi însuşiri medicinale. Ceaiurile din tecile de fasole şi diferite preparate

din fasolea uscată sau verde sunt folosite în scopuri farmaceutice, pentru tratarea unor

maladii.

Vrejii plantelor de fasole şi tecile, după recoltarea boabelor, constituie un nutreţ

deosebit de valoros, mai ales pentru ovine şi caprine.

Fiind leguminoasă, fasolea lasă solul în condiţii bune de fertilitate. Părăsind terenul

devreme, rămâne după recoltare timp suficient pentru a pregăti solul în cele mai bune condiţii

în vederea însămânţării grâului de toamnă.

Frunzele de fasole constituie şi materie primă valoroasă pentru obţinerea acidului

citric, în care se ridică la 10-14% (N. Ivanov 1961).

Prin numărul mare pe care-l cuprinde, fasolea are o arie de răspândire pe glob foarte

mare. Ea se întâlneşte în cultură în 92 de ţări şi în zone cu cele mai diferite climate.

Fasolea pentru boabe se cultivă pe circa 27 milioane ha, cu o producţie medie de 5,5-

6,8q. Cele mai mari suprafeţe se cultivă în Asia (circa 14mil. ha), după care urmează

America, Africa şi Europa. Printre ţări cultivatoare de fasole se menţionează India (circa 9,8

mil. ha).

În Europa se cultivă fasolea pe circa 0,6 mil ha, cele mai mari suprafete existând în

Belarus (174mii ha) şi Portugalia (150 mii ha). Cele mai ridicate producţii la ha se realizează

în America de Nord şi Centrală (circa 11,5q/ha) iar cele mai scăzute în America de Sud şi

Asia.

În Peru fasolea este o cultură importantă. În perioada 1934-1938 se cultivau cu fasole

49 mii ha în cultură pură şi 97 mii ha în cultură intercalată cu porumb. În deceniile următoare,

suprafeţele au crescut până la 170 mii în cultură pură şi 461,5 mii ha în cultură intercalată.

3

Creşterea însemnată a suprafeţei de fasole în cultura pură a fost determinată de

reducerea suprafeţei cultivate în porumb, datorită schimbărilor care s-au produs în tehnologia

de cultivare a porumbului.

În anii anteriori, fasolea în cultură pură, s-a cultivat numai pe 29,9 mii ha, îndeosebi în

societăţile comerciale şi asociaţiile agricole.

Sunt în prezent condiţii pentru a readuce în atenţie cultura intercalată a fasolei cu

porumb, întrucât există o gamă largă de erbicide selective, atât pentru porumb cât şi pentru

fasole. Există maşini care seamană intercalat, concomitent, fasolea şi porumbul.

1.2. Sistematică. Soiuri

Fasolea – genul Phaseolus L. cuprinde mai multe specii cultivate, însă importantă

pentru ţara noastră şi numeroase alte zone de cultură de pe glob este numai specia Phaseolus

Vulgaris L. (fasolea comună).

Fasolea comună este o specie de origine americana - este originară din Mexic şi

Guatemala. Specia nu se găseşte în stare sălbatică şi se consideră că provin din specia Ph.

Aborgiineus (plantă cu creştere nedeterminată, cu flori mici şi păstăi dehiscente, care

împrăştie seminţe mici şi colorate), descoperită în anul 1953 în munţii Cordilieri din

Argentina, din care a deviat prin mutaţie. Specia a ajuns în Europa începând cu secolul al

XVI-lea. Această specie se cultivă pe suprafeţe întinse în Europa, America de Sud, Africa.

Boabele sunt de culori foarte diferite, dar predomină culoarea albă. După forma şi

mărimea boabelor, în cadrul speciei Phaseolus Vulgaris se disting mai multe varietăţi, care au

la bază forma bobului şi anume: sphaericus (Savi) Comes, cu boabe de formă sferică

(lungimea bobului este egală cu lăţimea şi grosimea bobului); ellipticus (Mart.) Comes, cu

boabele de formă eliptică (lungimea bobului este cu 1,5 ori mai mare decât lăţimea, iar

lăţimea este egală cu grosimea); oblongus (Savi) Comes, cu boabele de formă cilindrică

(lungimea bobului este de două ori mai mare decât lăţimea, iar lăţimea este aproximativ egală

cu grosimea); compressus (D.C.) Comes, cu boabele de forma neuniformă (lungimea este de

două ori mai mare decât lăţimea, iar grosimea reprezintă 1/3 sau ¼ din lungime).

De pe continentul american provin şi alte specii, între care reţin atenţia: Ph.

Multiflorus Wild, care se întâlneşte ca specie sălbatică în Mexic şi Guatemala. Se află în

cultură pe suprafeţe mici, pe toate continentele. Are boabe mari (MMB=600-1250g); Ph.

Lunatus L., se găseşte în cultură în SUA, Africa, Asia tropicală şi mai rar în Europa.

4

Păstăile sunt late, turtite şi conţin 2-3 boabe albe sau colorate cu dungi radiale.

Boabele se folosesc de obicei în industria de conserve (MMB 240-1150g); Ph. Acutifolius A.

Gray, se află în stare sălbatică în Mexic şi SUA. Se cultivă în America şi Kazahstan (MMB

105-130g); Ph. Semierectus (I) (Ivanov –Ditmer ), provine din America tropicală, de unde s-a

răspândit şi in celalalte continente, regiuni tropicale. Planta este semiarbust, cu tulpina

dreaptă, rar urcătoare.

Mai multe specii de fasole au originea pe continentul asiatic. Dintre acestea au

importanţă: Ph. aureus (Rox b). Piper sin. Ph. mungo L. se cultivă de foarte multă vreme in

Asia. Nu se cunosc în stare sălbatică. Sunt plante anuale, puternic ramificate, urcătoare sau

culcate, cu păstăi lungi, înguste, cilindrice, cu boabe mici de culori diferite. Se cultivă în

India, Pakistan, China, Birmania, Siria, Nordul Africii partea asiatica din fosta U.R.S.S şi alte

ţări asiatice; Ph. acutifolius Jac. se cultivă în India, Birmania, Pakistan, Afganistan,

Indonezia, China, Japonia şi SUA.

Ph. angularis (wild) W. Wight este răspândită în ţări din extremul orient şi SUA. Are

mare importanţă în hrana oamenilor din Japonia. Ph. subloblatus Roxb., specie cultivată ca

plantă medicinală de la care se folosesc frunzele şi rădăcinile; se cultivă şi ca plantă

alimentară pentru boabe; Ph. calcaratus (Roxb) P.I.P creşte în stare sălbatică în munţii

Himalaya în India, Sri-Lanka. Se cultivă pentru boabe în India, Filipine, Japonia,Australia,

SUA şi Gruzia.

Cum s-a menţionat, în ţara noastră se cultivă în exclusivitate specia Ph. Vulgaris L. ale

cărei boabe sau păstai sunt foarte mult apreciate în consumul alimentar.

Soiurile de fasole pentru boabe trebuie să îndeplineacă următoarele condiţii:

capacitatea de producţie ridicată; perioadă de vegetaţie scurtă , conţinut ridicat în proteine de

calitate superioară; maturarea uniformă a păstăilor; inserţia primei păstăi cât mai sus pe

tulpină; gruparea păstăilor cât mai sus pe partea superioară a tulpinii : plante fără frunze la

recoltare.

Pentru condiţiile climatice ale ţării noastre cele mai mai potrivite sunt soiurile

timpurii, deoarece folosesc cu multă eficienţă apa acumulată în sol în timpul iernii şi fructifică

înaintea arşiţelor şi secetelor de la începutul verii.

Soiurile timpurii asigură producţii ridicate în toţi anii, se comportă bine şi în partea de

nord a ţării sau în zonele mai reci deoarece ajung la maturitate înaintea brumelor din toamnă.

De asemenea soiurile timpurii pot fi cultivate în condiţii de irigare, dupa plante care

eliberează terenul devreme. Tabelul următor cuprinde soiurile de fasole cultivate în România

cu unele carecteristici mai importante.

5

Tabelul 1.1

Soiuri de fasole cultivate în România

Nr.Crt.

Denumirea soiului

Ţara de origine

Înregistrat în anul

VarietateTipul de creştere

Perioada de

vegetaţie (zile)

MMB(g)

% proteină

Capacitate de

producţie q/ha

(neirigat)

Zona de cultura

1 Ardeleana R 1982 ellipticus determinat 82 160-190 24-30 20-34 Transilvania2 Avans R 1981 ellipticus nedeterminat 81 280-430 24-30 25-39 Stepă, sudul

ţării, irigat, neirigat

3 Aversa R 1983 ellipticus nedeterminat 85 340-470 23-30 25-44 Sudul ţării, irigat, neirigat

4 Astra R 1987 Ellipticus compressus

nedeterminat 78 160-260 21-28 16-30 Sudul ţării

5 Emiliana R 1989 Ellipticus compresus

nedeterminat 80 220-300 23-29 21-34 Sudul ţării, vestul Transilvaniei

6 Ami R 1991 Compresus ellipticus

semideterminat 83 200-280 23-29 23-37 Moldova, zonele colinare din Muntenia, zona de stepă, irigat

7 Ceali de Dobrogea

R 1952 Compresus ellipticus

nedeterminat 97 300-350 21-28 Peste 15 Dobrogea

8 Starter R 1987 Ellipticus semideterminat 85 200-280 24,5-27,5 14-21 Moldova, Banat şi în cultura succesiva

9 Florena R 1995 Ellipticus semideterminat 85 180-240 24-28 28-30 Sudul ţării10 Delia R 2003 Ellipticus nedeterminat 80 200-270 23-27 25-32 Zonele

favorabile cultivării fasolei de câmp

11 Lizica R 2005 Ellipticus nedeterminat 81 200-280 24-28 28-35 Zonele

6

Nr.Crt.

Denumirea soiului

Ţara de origine

Înregistrat în anul

VarietateTipul de creştere

Perioada de

vegetaţie (zile)

MMB(g)

% proteină

Capacitate de

producţie q/ha

(neirigat)

Zona de cultura

favorabile cultivării fasolei de câmp

7

1.3. Compoziţia chimică

După M. Smirnova – Ikonnikova (1960) boabele de fasole conţin: apă 8 – 12 %

(medie10,0 %), iar din substanţa uscată: proteină brută 17,0 – 32,1 % (medie 24,3 %); grăsimi

0,4 – 3,6 % (medie 1,8 %); cenuşă 3,1 – 5,2 % (medie 4,9 %); amidon 41,0 – 56,4 % (medie

47,3 %); celuloză 2,2 – 6,6 % (medie 3,8 %).

Dintre aminoacizii ce compun substanţele proteice ale bobului de fasole, mai

importanţi sunt: arginina (8,54 %), lizina (4,32 %), tirozina (3,32 %), triptofanul (1,39 %),

histidina (3,0 %), cistina (1,23 %) şi mentionina (11,80 %).

Conţinutul în substanţe proteice al boabelor de fasole variază cu factorii ereditari, cu

condiţiile de nutriţie şi condiţiile climatice.

În experienţele efectuate în ţara noastră de Al. Ionescu, procentul de substanţe proteice

din bolul de fasole a crescut sub infuenţa îngrăşămintelor azotate, de la 26,1 la 28,5 %.

Sub influenţa condiţiilor de cultură în diferite puncte de cercetare din fosta Uniune

Sovietică, conţinutul boabelor de fasole în substanţe proteice a dat diferenţe până la 12 %. În

condiţii de irigare procentul de substanţe proteice din bob este mai mic decât în condiţiile de

neirigare (N. Ivanov 1961).

Studiile efectuate de InstitutuL Unional de Fitotehnie din Sankt Petersburg au arătat că

boabele de fasole conţin cantităţi însemnate de provitamina A (caroten= şi de acid ascorbic).

Conţinutul în caroten este mai mare în boabele verzi decât în boabele ajunse la

maturitate tehnică. Acidul ascorbic înregistreazâ o creştere însemnată pe măsură ce bobul se

apropie de maturitatea tehnică.

Cenuşa conţine cantităţi mari de potasiu, fosfor şi calciu (1,2 – 1,9; 0,41 – 0,50; 0,1 –

0,2 g la 100 g cenuşă). Conţinutul mare de celuloză din boabele de fasole este dat de primul

rând de înveliş, care se ridică la 6 – 9 %. Dintre glucide, zaharoza reprezintă 3 – 4 %, iar

glucoza 4 – 5 %.

Valoarea energetică a boabelor de fasole este de asemenea, considerabilă, apreciată la

circa 335 calorii furnizate de 100 g boabe uscate.

Făina de fasole poate fi folosită în proporţie de 5 –10 % în amestec cu făina de grâu,

pentru obţinerea unei pâini gustoase şi hrănitoare.

Vrejii (substanţe proteice 8,1 % din s.u; glucide 31 % din s.u; celuloză 36 % din s.u) şi

tecile reprezintă un furaj valoros, îndeosebi pentru ovine şi caprine. Tecile au şi utilizare

medicinală, fiind folosite sub formă de ceai în tratarea diabetului.

8

1.4. Genetica şi ameliorarea fasolei

1.4.1. Genetica fasolei

În cadrul genului Phaseolus,după numărul de cromozomi, se conturează două grupe:

grupa diploidă (2n=22), din care fac parte speciile americane şi majoritatea celor asiatice; şi

grupa tetraploidă (2n=44), din care fac parte două specii: P.aureus şi P.mungo.

Studiile de genetică la fasole sunt destul de puţine. Există date despre unele caractere

de importanţă mai mică, iar despre caracterele importante, referirile sunt sporadice.

Referitor la determinismul genetic al principalelor caractere morfologice la fasole,

sunt destul de puţine cunoştinţe.

Sunt cunoscute unele gene cu importanţă mai redusă, cum ar fi: gena "H" pentru forma

curbată a păstăilor şi gena "a" pentru forma dreaptă, gena "ax" pentru creşterea

cotiledoanelor, genele "B" şi "R" pentru culoarea închisă a tegumentului seminal, gena "b"

pentru culoarea albă şi cenuşie, genele "D" pentru culoarea florilor, genele "E" pentru

culoarea păstăilor, gena "T" pentru forma urcătoare a tulpinii, gena "V" pentru tufa pitică.

(POTLOG şi colab., 1989)

Determinismul genetic al capacităţii de producţie şi al calităţii este mai puţin cunoscut,

aceasta datorându-se studiilor mai puţine efectuate la această plantă, dar şi faptului că aceste

caractere sunt cantitative, studiul făcându-se mai anevoios.

Cunoştinţele despre genele implicate în realizarea rezistenţei la boli sunt numeroase.

Rezistenţa la fusarioză, boală cauzată de Colletotrichum sp. se datorează genei "Fw"

cu comportare dominantă.

Pentru rezistenţa la bacterioze (Pseudomonas phaseolica şi Xanthomonas phaseoli) se

cunosc mai multe gene, în cazul primului agent patogen, gene dominante, iar pentru cel de-al

doilea, gene recesive.

Un grup mai mare de gene se cunosc şi pentru rezistenţa la viroze. Pentru cel mai

răspândit virus (Phaseolus virus 1) există două surse de rezistenţe.

Una dintre acestea este de tip recesiv, datorată genelor "a" şi "s", iar cealaltă este de

tip dominant inhibitor "I", care acţionează aspra genelor "A" şi "S", care conferă sensibilitate

la atac. Cel mai utilizat în ameliorare este cel de-al doilea tip.

În ultimul timp au fost semnalate gene de rezistenţă nemenţionate pentru atacul de

arsură aureolată (Pseudomonas phaseolicola) şi mozaicul galben (Phaseolus virus).

(POTLOG şi colab., 1984)

9

1.4.2. Ameliorarea fasolei

Ameliorarea capacităţii de producţie. Productivitatea la unitatea de suprafaţă, în cazul

fasolei, este dată de numărul plantelor la unitatea de suprafaţă şi producţia pe plantă.

Numărul plantelor la unitatea de suprafaţă este dependent de talia plantelor, tipul de

creştere şi forma tufei. În crearea soiurilor destinate cultivării pentru boabe se urmăreşte

obţinerea unor forme cu tufă compactă şi creştere limitată care să permită realizarea unor

desimi de 40 plante/m2. Desimea mai depinde şi de unele însuşiri fiziologice, cum sunt:

rezistenţa la secetă şi rezistenţa la boli. Formele sensibile din acest punct de vedere nu suportă

desimi mari. O altă însuşire importantă care influenţează densitatea, este rezistenţa la brumele

târzii din primăvară. Genotipurile sensibile pierd plante din cauza temperaturilor scăzute care

pot să apară în primele faze de vegetaţie.

Productivitatea unei plante are mai multe componente de ordin morfologic: numărul

păstăilor fertile, numărul boabelor din păstaie, mărimea şi greutatea boabelor. (MUREŞAN şi

CRĂCIUN, 1971)

Numărul păstăilor pe plantă variază în funcţie de tipul de creştere şi perioada de

vegetaţie. La formele cu creştere limitată, numărul păstăilor pe plantă variază între 15 (la

formele precoce) şi 25 (la cele tardive), acestea fiind şi limitele minime acceptate în procesul

de selecţie.

Variabilitate foarte pronunţată există şi pentru numărul boabelor din păstaie. Elitele

trebuie să prezinte păstăi cu lungimea de cel puţin 6 cm, conţinând minim 6-7 boabe în

păstaie. Având în vedere aceşti parametrii, pe o plantă trebuie să se realizeze, în medie, cel

puţin 60 de boabe la soiurile precoce şi 90 de boabe la cele tardive.

O altă componentă a productivităţii plantelor este masa a 1000 boabe. Pentru acest

caracter, variabilitatea în cadrul genului este foarte pronunţată, fiind cuprinsă între 150 g şi

1250 g. Soiurile cultivate se încadrează spre limita inferioară. Boabele prea mari prezintă

unele dezavantaje, din această cauză, masa a 1000 boabe se va menţine în jurul valorii de

200g.

Ameliorarea calităţii. Calitatea boabelor de fasole prezintă mai multe componente,

unele de ordin biochimic, altele de ordin morfologic cu implicaţii în realizarea însuşirilor

culinare.

Din punct de vedere biochimic se urmăreşte creşterea conţinutului de proteină. Pentru

această însuşire, variabilitatea este cuprinsă între 12 şi 35%. Soiurile cultivate se situează la

mijlocul intervalului de variabilitate (23-25%).

10

În procesul de selecţie, pe lângă conţinutul de proteină, se urmăreşte şi îmbunătăţirea

calităţii acesteia. Proteina din boabele de fasole este printre puţinele proteine de origine

vegetală, bogate în lizină şi triptofan. Din spectrul aminoacizilor esenţiali, lizina reprezintă

peste 4%, iar triptofanul peste 1,4%.

Din punct de vedere a calităţilor culinare, interesează o bună capacitate de fierbere şi

un procent redus de coji. Fierberea trebuie să se realizeze în maxim o oră, realizându-se şi o

uniformitate corespunzătoare. În laborator această însuşire se testează prin determinarea

capacităţii de fierbere a unui bob. Coeficientul de fierbere obţinut trebuie să fie sub

valoarea 7.

Pentru îmbunătăţirea calităţii se urmăreşte şi scăderea procentului de coji. Valoarea

maximă admisă trebuie să se situeze sub 6%. Îmbunătăţirea acestui caracter se realizează

destul de greu, mai cu seamă atunci când se doreşte obţinerea unor genotipuri cu boabe mari.

Mărimea boabelor este corelată direct cu procentul ridicat de coji, ca urmare, formele cu

procent redus de coji, îl reprezintă boabele mici.

Ameliorarea rezistenţei la temperaturi excesive. Temperaturile excesive, atât cele

ridicate cât şi cele scăzute sunt foarte dăunătoare plantelor de fasole.

Temperaturile scăzute, apropiate de 00C sunt foarte dăunătoare în primele faze de

vegetaţie. Pentru îmbunătăţirea rezistenţei la temperaturi scăzute, se pot efectua hibridări cu

speciile înrudite sau poate fi utilizată cu succes mutageneza.

Temperaturile ridicate sunt foarte dăunătoare în perioada de înflorire. Asociate cu

seceta, aceste condiţii de mediu afectează înflorirea şi fecundarea. Pentru a evita perioadele cu

condiţii de stres, se recomandă obţinerea soiurilor precoce, cu o perioadă de vegetaţie de 70-

90 zile sau includerea în genotip a unor gene de rezistenţă preluate de la speciile înrudite mai

rezistente.

Ameliorarea rezistenţei la secetă. Seceta este periculoasă aproape în toate fazele de

vegetaţie. Cele mai mari pagube le produce când este asociată cu temperaturile ridicate. Pe

lângă cultivarea soiurilor precoce, lucrările de ameliorare pot utiliza genele de rezistenţă

prezente la unele forme cultivate foarte bine adaptate cum sunt populaţiile locale din Moldova

sau de la speciile înrudite, cum ar fi Phaseolus acutifolius şi Phaseolus aureus.

Ameliorarea rezistenţei la boli. Rezistenţa la boli este o condiţie indispensabilă

obţinerii unor producţii mari şi constante, dar şi în realizarea unei calităţi corespunzătoare a

boabelor. Bolile prezente la fasole sunt numeroase şi destul de greu de tratat prin metode

chimice. Cele mai frecvente boli sunt: antracnoza (Colletotrichum phaseoli), bacterioza

(Xanthomonas phaseoli), rugina (Uromyces appendiculatus) şi virozele.

11

Dintre boli, cea mai păgubitoare este antracnoza, boală care atacă toate organele

plantei. Pentru aceasta se cunosc soiuri rezistente extinse în cultură (Gratiot, Sanilac ) sau se

pot prelua gene de la specia Phaseolus aborigeus.

Rezistenţa la rugină poate fi îmbunătăţită prin transferul de gene de la Phaseolus

coccineus, Phaseolus aureus, Phaseolus acutifolius, Phaseolus mungo.

Gene pentru rezistenţă la viroze se pot prelua de la speciile Phaseolus coccineus,

Phaseolus aureus,, Phaseolus mungo.

Ameliorarea rezistenţei la dăunători. Cel mai frecvent şi periculos dăunător al fasolei

este gărgăriţa. Atacul de gărgăriţă se poate îmbunătăţi prin modificarea unor însuşiri legate de

înflorit, perioada de realizare a păstăilor sau de constituţia boabelor. Gene de rezistenţa la

atacul de gărgăriţă pot fi preluate din soiurile Michigan sau Robust, ori de la specia Phaseolus

lunatus.

Ameliorarea aptitudinilor pentru recoltarea mecanizată. Mecanizarea lucrărilor de

întreţinere, în special a recoltatului fără pierderi este de importanţă deosebită pentru cultura

fasolei. Pentru aceasta trebuie realizate unele cerinţe privitoare la morfologia tulpinii şi a

păstăilor. Pentru a fi uşurate lucrările de recoltat mecanizat tulpinile trebuie să fie viguroase,

cu poziţie erectă şi tufă compactă spre a fi evitată căderea. De asemenea, înălţimea acestora

trebuie să fie mai redusă, însă nu foarte mică deoarece s-ar ajunge la o inserţie prea joasă a

păstăilor. În cazul în care talia plantelor se reduce este necesară o grupare a florilor spre vârful

tulpinii.

Pentru uniformizarea coacerii se vor crea doar forme cu creştere determinată la care

înflorirea şi maturizarea păstăilor să se realizeze într-o perioadă foarte scurtă.

La recoltare pot apărea pierderi datorate tăierii păstăilor de către aparatul de tăiere.

Din acest motiv inserţia păstăilor trebuie să se realizeze la o distanţă mai mare de 20 cm de la

nivelul solului. Aceasta împiedică şi putrezirea păstăilor în cazul timpului ploios în perioada

maturizării.

Pierderi pot să apară şi din cauza scuturării. Îmbunătăţirea rezistenţei la scuturare se

poate realiza prin prezenţa unui strat de pergament redus în păstaie ceea ce conferă rezistenţă

la deschiderea păstăilor. Acest caracter poate fi preluat de la fasolea de grădină.

Alte cerinţe sunt legate de morfologia boabelor care se pot sparge în timpul

treieratului. Boabele cu cotiledoane curbate se sparg mult mai uşor decât cele rotund-sferice.

(POTLOG şi colab., 1984)

12

CAPITOLUL II

MATERIAL ŞI METODĂ

2.1. Obiective

Scopul acestei lucrări constă în analiza comportării unor linii şi soiuri de fasole ce

intră în structura culturii comparative de concurs CCC1.

Cultura comparativă de concurs CCC1 are în componenţa sa 6 soiuri şi 19 linii de

perspectivă de fasole.

Au fost determinate următoarele caractere şi însuşiri:

producţia;

indicii de calitate;

parte din descriptorii UPOV;

rezistenţa la Xanthomonas campestris p.v. phaseoli.

Pe baza acestor însuşiri au fost apreciate cele mai bune linii de fasole, care sunt date

pentru testare şi la centrele I.S.T.I.S. în vederea omologării.

2.2. Materialul biologic utilizat

Materialul biologic utilizat în anul 2011 a fost constituit din 19 linii şi 6 soiuri create la

I.N.C.D.A. Fundulea.

Cele 19 linii sunt:

1. F 95 – 835

2. F 97 – 962

3. F 95 – 831

4. F 96 – 957

5. F 95 – 822

6. F 92 – 1247

7. F 91 – 1138

8. F 96 – 504

9. F 95 – 832

10. F 92 – 1434

11. F 95 – 823

12. F 96 – 497

13

13. F 96 – 454

14. F 96 – 458

15. F 95 – 837

16. F 96 – 961

17. F 91 – 878

18. F 91 - 1235

19. F 93 – 23 C

Cele 6 soiuri de fasole create la I.N.C.D.A. Fundulea sunt:

1. Starter

2. Florena

3. Vera

4. Avans

5. Ami

6. Ardeleana

În ţara noastră se cultivă în exclusivitate specia Ph. Vulgaris, ale cărei boabe sau păstăi

sunt foarte mult apreciate în consumul alimentar.

Soiurile de fasole pentru boabe trebuie să îndeplineascîă următoarele condiţii:

capacitatea de producţie ridicată;

perioada de vegetaţie scurtă;

conţinut ridicat de proteine de calitate superioară;

maturarea uniformă a păstăilor;

inserţia primei păstăi cât mai sus pe tulpină;

gruparea păstăilor cât mai strâns în partea superioară a tulpinii;

plante fără frunze la recoltare.

Pentru condiţiile climatice ale ţării noastre, cele mai potrivite sunt soiurile timpurii,

deoarece, ele folosesc cu multă eficienţă apa acumulată în sol în timpul iernii şi fructifică

înaintea arşiţelor şi secetelor de la începutul verii. Soiurile timpurii asigură producţii ridicate

în toţi anii, se comportă bine şi în partea de nord a ţării sau în zonele mai reci, deoarece ajung

la maturitate înaintea brumelor din toamnă.

2.2.1. Caracterizarea soiurilor de fasole luate în studiu

14

VERA este un soi semitimpuriu, cu perioada medie de vegetaţie de 82 zile.Planta are

tufa compactă, cu creştere semideterminată, înălţimea de 50-70 cm şi poziţie erectă la

maturitate. Boabele sunt mici, de formă eliptică, uşor reniformă, cu MMB de 190-220 g.

Soiul prezintă toleranţă la secetă, rezistanţă bună la scuturare şi cădere, şi la

principalele boli ale fasolei: arsura bacteriană (Xanthomonas phaseoli) şi antracnoză

(Colletotrichum lintemuthianum). Conţinutul boabelor în proteine variază între 23,6 şi 28,5 %

s.u., iar procentul de coji între 7,0 % şi 8,5 %. Prezintă o bună capacitate de fierbere.

Potenţialul de producţie este de 3100 kg/ha, în condiţiile respectării tuturor verigilor

tehnologice.

AMI - Soi de fasole foarte precoce, cu perioada medie de vegetaţie de 72 zile.

Tulpina prezintă creştere nedeterminată şi înălţime de 35-45 cm. Lungimea păstăii este de 8-

10 cm. Boabele sunt de formă eliptic-turtită, culoare albă şi un MMB mare, de 260-320 g.

Soiul prezintă rezistanţă la scuturare şi la rugina fasolei (Uromyces phaseoli), şi toleranţă la

bacterioze. Conţinutul boabelor în proteine este de 25-27,5 %. Prezintă o bună capacitate de

fierbere, timpul mediu fiind de 80 minute. Potenţial de producţie foarte ridicat, de până la

3700 kg/ha.

STARTER - Soi de fasole semitimpuriu, cu perioada medie de vegetaţie de 85 zile.

Planta are tufa semicompactă, cu creştere semideterminată, înălţimea de 40-55 cm şi poziţie

semierectă la maturitate. Păstaia are lungimea de 9-12 cm. Boabele sunt reniforme, de culoare

albă, cu MMB de 200 -280 g. Soiul prezintă rezistenţă bună la scuturare şi bacterioze.

Conţinutul în proteine al boabelor este de 32 %. Potenţial de producţie ridicat, în condiţii

favorabile de cultură, putând depăşi 3400 Kg/ha.

FLORENA - Soi de fasole introdus în cultură în anul 1995. cu perioada de vegetaţie

de 85 zile. Talia plantelor este de 87 cm. Planta are creştere semideterminată, înălţimea de

inserţie este de 12,8 cm, poziţia tulpinii la maturitate este erectă. Soiul prezintă rezistanţă

foarte bună la scuturare şi la rugina fasolei (Uromyces phaseoli), şi toleranţă la bacterioze.

MMB 180-240 g. Conţinutul de proteină este 24-28%. Capacitatea de producţie 28-30 q/ha.

ARDELEANA este un soi de fasole creat în anul 1981 şi înregistrat in anul 1982.

Perioada de vegetaţie este de 81 zile. Planta are creştere determinată, înălţimea de inserţie a

plantei este de 11,6 cm. Poziţia tulpinii la maturitate este erectă. MMB 160-190 g. Conţinutul

de proteină este 24-30%. Capacitatea de producţie 24-34 q/ha.

AVANS este un soi introdus în cultură în anul 1981 şi, datorită capacităţii bune de

producţie şi a rezistenţei mulţumitoare la boli, este preferat şi în prezent de cultivatori. Perioada

de vegetaţie este de 81 zile. Talia plantelor este de 81 cm. Tipul de creştere este nedeterminată.

15

Poziţia tulpinii la maturitate este semierectă. Soiul prezintă rezistanţă medie la scuturare şi

toleranţă bună la bacterioze.MMB 280-430 g. Conţinutul de proteină este 24-30%. Capacitatea

de producţie 25-40 q/ha.

2.3. Metodele de experimentare

2.3.1. Metodele de aşezare în câmp şi tehnologia de cultivare

Aşezarea experenţei s-a făcut în grilaj balansat pentru experienţe monofactoriale, cu

25 de variante în 3 repetiţii. Schema de aşezare a experienţelor în grilaj balansat cu 25 de

variante în 3 repetiţii este reprezentată în Tabelul 2.1

Semănatul s-a executat mecanizat cu maşina de semănat în rânduri, în câmpurile

experimentale, marca Schmetzer cu lăţimea de lucru de 2,5 m.

Fiecare variantă s-a semănat pe o parcelă cu două rânduri la adâncimea rândului

semănat de 11,5 m, rezultând o suprafaţă de 15 mp pentru fiecare parcelă.

La recoltare s-au făcut eliminări astfel: câte 0,75 m la capetele fiecărei parcele din

fiecare repetiţie şi rândurile exterioare, pentru a înlătura eroarea influenţei de margine şi între

linii (intergenotipica).

Tehnologia de cultivare a fost asemănătoare cu cea realizată în producţie: arătura

executată toamna la 20 cm adăncime, uniformizată printr-o lucrare cu grapa cu discuri G.D.

4,2 la intrarea în iarnă. Primăvara, înainte de semănat, s-a aplicat erbicidul Treflan 2 litri/ ha

(prin încorporare).

Pregătirea patului germinativ s-a făcut cu combinatorul. S-au aplicat două praşile

mecanice şi praşile manuale selective.

Recoltarea s-a făcut manual, prin smulgere, iar treiratul cu batoza.

16

Tabelul 2.1

Schema de aşezare a experienţelor în grilaj balansat cu 25 de variante în 3 repetiţii

Blocul

(repetiţia)VARIANTELE

I 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25

II 5 10 15 20 25 4 9 14 19 24 1 6 11 16 21 3 8 13 18 23 2 7 12 17 22

III 4 10 11 17 23 3 9 15 16 22 2 8 14 20 21 5 6 12 18 24 1 7 13 19 25

17

2.3.2. Observaţii şi măsurători

La toate liniile şi soiurile s-au executat următoarele observaţii şi măsurători biometrice:

tipul de creştere;

poziţia tulpinii la maturitate;

talia plantei (cm):

înălţimea de inserţie a primei păstăi (cm);

perioada de vegetaţie (zile).

2.4. Determinări şi analize

2.4.1. Analize chimice

Pentru determinarea conţinutului în substanţe proteice a seminţelor de fasole a fiecărei

variante (linie sau soi), s-au executat analize chimice după metoda Microkjeldhal. Conţinutul

a fost exprimat în procente din substanţa uscată a seminţelor fiecărei linii sau soi.

Pentru determinarea procentului de coji s-a folosit o metodă fizică ce constă în

introducerea în apă distilată a unei probe, în două repetiţii, timp de 24 ore, decojirea boabelor,

uscarea cojilor la etuvă 2,5 ore, răcirea cojilor la un exicator cu clorură de calciu, apoi

cântărirea acestora şi raportarea lor prcentuală.

Capacitatea de fierbere se apreciază prin determinarea coeficientului de fierbere K. Cu

cât acesta este mai ridicat, cu atât linia respectivâ are o durată de fierberte mai mică.

2.4.2. Determinarea conţinutului de substanţe proteice şi calculul producţiei de proteină

la hectar

Pentru calculul de proteină la hectar, conţinutul de proteină (% substanţă uscată),

determinat prin metoda Microkjeldhal s-a înmulţti cu producţia de proteină la hectar,

exprimată în kg/ha.

2.4.3. Determinarea gradului de atac natural al principalelor boli: mozaicul comun,

arsura bacteriană şi mana

Gradul de atac natural al agentului pathogen Xanthomonas campestris p.v. phaseoli

care produce boala arsura bacteriană s-a detrminat prin apreciere cu note de la 1 – 9 (nota 1 -

foarte rezistent, nota 9 – foarte sensibil). S-a apreciat atacul pe frunze şi pe păstăi.

18

Arsura bacteriană – boala sistemică, se transmite prin sămânţă. Este favorizată de

temperaturi ridicate (25 – 300C) şi umiditate ridicată. Rizosfera grâului creează condiţii

favorabile pentru înmulţirea bacteriei.

2.4.4. Metoda de calcul

Pentru înterpretarea statistică a rezultatelor s-a folosit ca metodă analiza varianţei.

Analiza variantei s-a efectuat pe baza analizei triple a variantei (Ceapoiu 1968; N.

Saulescu 1967; Snedecor 1968).

Analiza triplă a variantei implică gruparea valorilor individuale după trei criterii şi

descompunerea variaţiei totale în patru componente.

Valorile individuale se grupează pe blocuri, pe coloane şi pe linii (soiuri), iar varianta

totală se descompune în varianta blocurilor, a coloanelor, a liniilor (soiurilor) şi varianta erorii

(Ceapoiu 1968; N: Săulescu 1967).

19

CAPITOLUL III

CONDIŢIILE GENERALE ÎN CARE S-AU EFECTUAT CERCETĂRILE

3.1. Condiţiile agro – pedo – climatice de la Fundulea

3.1.1. Cadrul natural general

Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Fundulea, este amplasat în zona

Câmpiei Române de Est, situată pe cursul de apă al Mostiştei, pe linia de separare a Câmpiei

Vlăsiei şi a Bărăganului de Sud.

Câmpia Română este o câmpie din sud-estul Europei, pe cursul inferior al Dunării, cea

mai mare parte a ei (cca 80%) situându-se pe teritoriul României.

Denumirea ei provine de la fostul principat Ţara Românească, iar străinii o numesc

„Câmpia Valahă” (după Valahia). Câmpia are extensii în Serbia şi Bulgaria, unde este numită

Câmpia Dunării. Este mărginită la sud şi est de Dunăre, iar la nord de Podişul Getic,

Subcarpaţii şi Podişul Moldovei. Între aceste limite, Câmpia Română apare ca o depresiune

în sens geologic, puternic sedimentată.

Partea cea mai joasă (10-20 m altitudine) se află pe lunca Siretului Inferior, unde, pe

un teritoriu de lentă scufundare, s-a format o mare zonă de confluenţe, spre care se recurbează

râurile în forma unui evantai. Altitudinea maximă este de 300 m, la Piteşti.

Relieful Câmpiei Române se caracterizează prin văi largi şi interfluvii netede, numite

popular câmpuri, cu mici depresiuni formate prin tasare şi sufoziune (crovuri).

Prezenţa nisipurilor determină apariţia unui relief de dune, ca în sudul Olteniei, în

estul Câmpiei Române (de-a lungul Ialomiţei, Călmaţuiului) şi Câmpia Tecuciului (la Hanu

Conachi).

Din punct de vedere tectonic, Câmpia Română face parte din Platforma Moesică.

Soclul platformei este de origine hercinică, iar sedimentele superioare sunt de origine

carpatică. Sedimentele datează din mezozoic şi din pleistocen. În lunci, acestea sunt foarte

recente, datând din holocen. Straturile din jurassic şi cretacic conţin zăcăminte de petrol.

Cuvertura de loess acoperă îndeosebi câmpiile tabulare, ajungând pe alocuri să aibă o

grosime de 40 m. Pe alocuri întâlnim dune de nisip. Predomină soluri negre şi cu un conţinut

bogat de humus. De-a lungul râurilor solurile sunt de luncă. În trecut, Câmpia Română a fost

deseori numită „grânarul Europei”.

20

Clima este temperat-continentală. În vest se resimt influenţe mediteraneene, în timp ce

în est amprenta continentală este mai accentuată. Îndeosebi estul este caracterizat de veri

fierbinţi şi ierni geroase. Crivăţul, un vânt rece şi uscat vine iarna dinspre nord-est.

Temperatura medie multianuală este de 8-11ºC, media lunii este de 18-23ºC, a lunii

ianuarie variază între -3 — -5ºC în est şi -1 — -3ºC în vest. Valoarea medie multianuală a

precipitaţiilor este de sub 500 mm în est şi de 500-700 mm în vest.

I.N.C.D.A. Fundulea se găseşte în partea de sud-est a oraşului Fundulea, lângă

autostrada Bucureşti-Constanţa, în apropierea gării C.F.R. Fundulea, la 30 km pe şosea şi 32

km pe calea ferată faţă de Bucureşti. Fundulea este un oraş în judeţul Călăraşi, Muntenia,

România. Are o populaţie de 6.691 locuitori. A fost declarat oraş la 18 aprilie 1989. Are ieşire

la Autostrada Soarelui. Se află la aproximativ 30 km de Bucureşti.

3.1.2. Poziţia geografică, relieful

Ca poziţie geografică se află la aproximativ 44° 30′ latitudine nordică şi 24°10′

longitudine estică, în zona temperată cu climat extrem continental.

Relieful este aproape plan, cu altitudine medie de 68 m. Bazinul Mostiştei, format pe

vechiul curs al râului Ialomiţa, se prezintă ca o vale secundară cu pante mici.

Debitul este intermitent, vara scade foarte mult transformându-se într-o salbă de lacuri

izolate. Acest fenomen a necesitat în ultimii ani executarea unor lucrări speciale de

îmbunătăţiri funciare în zonă prin care să se asigure debite mai mari de apă pentru sistemele

de irigaţie. Gradul de mineralizare al apei este de aproximativ 100 mg/l.

Lipsa unor straturi argiloase ca suport în depozitele loessoide, determină o mare

variabilitate a adâncimii pânzei de apă freatică, cuprinsă între 10 – 60 m. Pe terenurile situate

la limita de trecere dintre stepă şi silvostepă s-a observat inducerea în timp a unor serii de

modificări ale dezvoltării vegetaţiei lemnoase şi ierboase ca rezultat al interacţiunii zonelor

vecine (stepă respectiv zona de pădure).

Alternanţa în timp a vegetaţiei lemnoase/ierboase şi complexul de factori externi au

determinat principalele caracteristici ale acestor cernoziomuri.

Pădurile naturale se găsesc în această zonă sub formă de pâlcuri, predominând esenţele

de Quercus (Q. pedunculata, Q. pubescens, Q. pedunculiflora, Q. cerris) care sunt însoţite de

arbuşti (Crataegus monogina, Cornus mas). Din loc în loc în luminişurile pădurii se întâlnesc

specii ierboase ca: Poa pratensis, Salvia pratensis, Medicago minima, Medicago falcata,

Festuca vallesiaca, etc.

21

Pe marginea drumurilor şi pe hotarul dintre teritorii se pot întâlni perdele de protecţie

formate din: salcâm (Robinia pseudocacia), plop (Populus ssp.) oţetar (Rhus ssp.). În livezi

predomină sâmburoasele: cais, prun şi cireş, iar dintre sămânţoase mărul şi părul.

Vegetaţia ierboasă spontană este alcătuită din asociaţii aparţinând diferitelor familii

botanice. Cele mai răspândite sunt speciile din familiile Cruciferae şi Gramineae.

Speciile întâlnite cel mai frecvent sunt: muştarul de câmp (Sinapis arvensis), rapiţa

(Brassica rapa), punguliţa (Thlaspi arvense), traista ciobanului (Capsella bursa pastoris),

pirul târâtor (Agropyron repens), pirul gros (Cynodon dactylon), mohorul galben (Setaria

glauca), mohorul verde (Setaria viridis), mohorul lat (Setaria verticillata), costreiul (Sorghum

halepense), rugul (Rubus caesius), hrişca urcătoare (Polygonum convolvulus), troscot

(Polygonum aviculare), zămoşiţa (Hibiscus trionum), volbura (Convolvulus arvensis), sângele

voinicului (Lathyrus tuberosus), pălămida (Cirsium arvensis), ştirul alb (Amaranthus albus),

cânepa sălbatică (Canabis sativa), loboda (Chenopodium album), albăstriţa (Centaurea

cyanus), pătlagina (Plantago lanceolata) şi muşeţelul nemirositor (Matricaria inodora).

Vegetaţia ierboasă cultivată găseşte în această zonă condiţii de creştere şi dezvoltare foarte

bună.

Zona este considerată cerealieră, fiind potrivită pentru cultura grâului şi porumbului

alături de care se pot cultiva cu succes plantele industriale (floarea-soarelui, inul pentru ulei,

rapiţa, sfecla de zahăr), leguminoasele pentru boabe (mazărea, fasolea, năutul) şi plantele

furajere anuale sau perene.

3.1.3. Caracterizarea climatică a zonei

Din punct de vedere climatic, zona oraşului Fundulea se caracterizează prin aspectul

unei forme de tranziţie între clima stepei uscate şi a zonei subumede forestiere încadrată în

climatul de tip Dfax, temperat continental, după KÖPPEN.

Luna cea mai caldă a anului este luna iulie în care temperatura medie depăşeşte 22°C,

iar în luna ianuarie, luna cea mai rece a anului, temperatura medie a aerului scade până la -

2,6°C.

Temperatura medie anuală este de 10,5°C. Amplitudinea termică anuală măsoară

26,2°C, iar cea absolută 73,3°C. Valorile termice extreme înregistrate la Fundulea au fost de

42,4°C în sezonul cald al anului şi de -26°C în sezonul rece.

În general, iernile sunt aspre, iar verile sunt foarte călduroase.

22

Brumele târzii de primăvară nu depăşesc data de 11 aprilie, iar cele timpurii de

toamnă, nu cad mai devreme de 21 octombrie. Durata anuală a zilelor fără îngheţ este

cuprinsă între 201 - 210 zile.

Regimul pluviometric Umezeala aerului este unul dintre parametrii climatului zonal

care se corelează în general cu temperatura aerului.

La valori mari ale temperaturii aerului (peste 28°C) corespund valori mici ale umezelii

aerului (60 - 65%), iar la temperaturi mai scăzute umezeala aerului creşte semnificativ, având

valori între 85 - 90%.

Pentru cultura plantelor de câmp, umezeala aerului, prezintă importanţă mai ales în

perioada înfloritului şi fructificării. Valorile mari ale acesteia putând inhiba procesele de

dezvoltare a plantelor în detrimentul producţiei prin prelungirea şi accentuarea fenomenelor

de secetă atmosferică.

3.1.4. Caracterizarea pedologică şi agrochimică a solului

În această zonă, aproape în întregime, roca mamă o reprezintă materialul loessoid, ce

are grosimi între 8-10 metri. Sub acesta se găsesc straturi de nisip şi pietrişuri cu dimensiuni

ce variează între 5-25 metri.

Geomorfologia este de tip Bărăgan, şes brăzdat de fluvii ce-l împart în forme

lunguieţe, a căror lăţime variază între 10 - 45 km, cu crovuri care sporadic prezintă băltiri.

Condiţiile ce caracterizează trecerea de la stepă la silvostepă, au permis ca în această zonă să

se formeze în mare parte solurile cernoziomice de tip: cernoziom mediu levigat; cernoziom

levigat de depresiune; cernoziom ciocoloatiu.

După noua clasificare română a solurilor, acestea apar ca subtipuri caracteristice ale

tipului de sol cernoziom cambic.

În această zonă a avut loc o intensificare a proceselor de argilizare, datorită umidităţii

mai mari faţă de condiţiile de stepă. Astfel, o bună parte din conţinutul de argilă din orizontul

A, a migrat pe profil la limita între orizonturile A şi B.

Conţinutul în humus este mai ridicat în primii 15 cm datorită fostelor litiere şi scade în

mod treptat către adâncime.

Conţinutul în azot total (Nt) este în general ridicat (0,18 – 0,13%) la fel ca şi cel în

fosfor total (0,018%). De obicei, pe cernoziom cultivat mai mult timp, se constată o scădere

apreciabilă a conţinutului de humus şi azot în stratul arabil.

23

Caracteristici morfologice

Orizontul A cuprinde trei suborizonturi şi se întâlneşte pe o adâncime de 45 cm:

Ap (0 - 18 cm); lut argilo-prăfos de culoare brun cenuşiu foarte închis (10 YR 3/2) în

stare umedă şi brun cenuşiu foarte închis - brun cenuşiu închis (10 YR 3,5 / 2) în stare uscată;

reavăn deranjat prin cultivare; friabil în stare umedă; dur în stare uscată; moderat compact;

goluri; pori fini frecvenţi; rădăcini subţiri frecvente; trecere netă dreaptă;

Aph (18 - 30 cm); lut argilo prăfos; aceeaşi culoare ca în orizontul Ap; tasat;

astructurat (masiv); potrivit de umed, cu crotovine şi resturi de rădăcini fine; trecere netă

dreaptă;

Am (30 - 45); lut argilo-prăfos; brun foarte închis - brun cenuşiu foarte închis (10 YR

2,5 / 2) în stare umedă şi brun cenuşiu foarte închis - brun cenuşiu închis (10 YR 3,5 / 2) în

stare uscată; reavăn; structură grăunţoasă şi poliedrică subangulară medie bine dezvoltată;

friabil în stare umedă; dur în stare uscată; afânat; goluri rare; pori fini, frecvenţi; cervotocine

rare; rădăcini subţiri frecvente; trecere treptată, ondulată;

AB (45 - 62); lut argilos (lut argilo-prăfos-argilă prăfoasă) brun cenuşiu foarte închis -

brun închis (10YR 3/2,5) în stare umedă şi brun (10YR 4 / 3) în stare uscată; reavăn; structură

poliedrică subangulară medie, bine dezvoltată; friabil în stare umedă; dur în stare uscată;

goluri rare; pori fini, mijlocii frecvenţi; rădăcini subţiri, frecvente; trecere treptată, ondulată;

Bv1 (62 - 82 cm); lut argilos (lut argilo-prăfos); brun închis (10 YR 3/3) în stare umedă

şi brun (10 YR 4/3) în stare uscată; reavăn; structură poliedrică subangulară medie, bine

dezvoltată; friabil tare în stare umedă; dur în stare uscată; goluri rare; pori fini, frecvenţi;

rădăcini subţiri. rare; trecere treptată ondulată;

Bv2 (82 - 112 cm); lut argilo-prăfos; brun gălbui închis (10YR 4/4) în stare umedă şi

brun gălbui (10 YR 5/4) în stare uscată; reavăn; structură poliedrică subangulară medie, bine

dezvoltată; friabil tare în stare umedă; dur în stare uscată; goluri rare; pori fini şi mijlocii,

foarte frecvenţi; coprolite şi cervotocine; trecere treptată ondulată;

Bv3 (112 - 140 cm); lut argilo-prăfos; brun gălbui închis - brun gălbui (10 YR 4,5/4) în

stare umedă şi brun gălbui închis (10YR 5,5/4) în stare uscată; reavăn; astructurat, masiv;

friabil în stare umedă; moderat coeziv în stare uscată; pori fini, frecvenţi; coprolite şi

cervotocine; trecere treptată ondulată;

Cnk1 (140 - 170 cm); lut prăfos (lut argilo-prăfos); brun gălbui (10 YR 5/6) în stare

umedă şi brun gălbui deschis (10 YR 6/4) în stare uscată; reavăn; astructurat, masiv; friabil în

stare umedă; slab coeziv în stare uscată; pori fini şi mijlocii foarte frecvenţi; efervescenţă

puternică, pseudomicelii şi vinişoare de CaCO3; trecere treptată ondulată;

24

Cnk2 (170 - 200 cm); lut (lut argilo-prăfos); galben bruniu (10 YR 6/6) în stare umedă

şi brun gălbui deschis (10 YR 6/4) în stare uscată; astructurat, masiv; friabil în stare umedă;

slab coeziv în stare uscată; pori fini şi mijlocii foarte frecvenţi; efervescenţă puternică; pete

numeroase; pseudomicelii, vinişoare şi concreţiuni mici, rare de CaCO3.

Porozitatea se prezintă foarte favorabil, deoarece raportul pori ocupaţi cu apă / pori

ocupaţi cu aer este cuprins între 0,9 - 1,1 pe adâncimea de la 30 la 130 cm.

În stratul 0 - 30 cm predomină apa, în timp ce sub 130 cm stratul este puţin alterat, iar

aeraţia este mai mare.

Raportul între porii ocupaţi de apă şi cei ocupaţi de aer este favorabil creşterii

plantelor pe întregul profil, în continuare, pe profil, cantitatea de humus scăzând treptat.

Conţinutul cel mai ridicat în humus de 3,0% se găseşte în stratul 0 - 30 cm şi scade

brusc în suborizontul Am la 2,4%.

Cât priveste reacţia solului, aceasta este treptat acidă la suprafaţă apoi devine neutră şi

treptat trece către slab alcalină înregistrând valoarea maximă de 8,2 unităţi pH în orizontul

Cnk2, datorită prezenţei unor cantităţi mai mari de carbonat de calciu.

Capacitatea totală de schimb cationic are valori ridicate şi indică o reprezentare foarte

bună a complexului adsorbtiv al solului (argila + humusul).

Solul este foarte bine aprovizionat cu substanţe nutritive, structura fiind glomerulară.

Orizontul A prezintă într-o proporţie mare agregate stabile, iar în orizontul B, agregatele

devin tot mai mari, structura evoluând spre nuciformă sau prismatică.

Capacitatea capilară este 39%. Permeabilitatea bună în orizontul A devine mai slabă în

orizontul B datorită texturii argiloase (Tabelul 3.1.).

25

Tabelul 3.1.

Principalele proprietăţi fizice, hidrice şi chimice ale solului de tip cernoziom de la Fundulea (Dumitru, 1997)

Proprietăţi Orizonturi si adâncimea, (cm)

Ap Aph Am A/B Bv1 Bv2 Bv3 Cnk1 Cnk2

0-

18

18-

30

30-

45

45-

62

62-

82

82-

112

112-

140

140-

170

170-

200

Nisip grosier (2-0,2

mm)

0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Nisip fin (0,2-0,02

mm)

28,

1

28,0 26,2 28,1 29,8 29,7 32,2 34,5 39,7

Praf (0.02-0.002 mm) 33,

1

34,2 33,8 32,1 32,5 35,0 35,0 33,2 29,8

Argilă (<0.002 mm) 38,

8

37,8 40,0 39,8 37,7 35,3 32,8 32,3 31,0

Argilă fizică (<0.01

mm)

53,

8

52,8 55,5 53,6 52,4 51,3 49,7 46,8 44,6

Textură LL LL LL LA LA LA LA LA LA

Densit.aparentă g/cm3 1,1

9

1,40 1,41 1,44 1,44 1,44 1,44 1,32 1,36

Porozitate totală % 56 48 48 46 46 46 46 51 49

Porozitate aeraţie % 18 12 13 10 11 11 11 15 15

Grad de tasare % -9 6 7 11 10 9 9 -1 2

Coeficient de ofilire

%

11,

9

10,9 11,9 10,8 10,3 9,4 8,8 9,0 8,5

Capacitatea de câmp

%

32 26 25 25 24 24 24 27 25

Conductivitatea

hidraulică mm/h

21,

1

15,6 16,1 12,2 10,4 17,8 12,2 20,0 7,8

pH (în apă) 6,3 6,5 6,8 7,2 7,2 7,2 7,4 8,1 8,2

Humus % 3,0 3,0 2,4 2,1 1,5 1,2 0,9 0,8 0,6

C:N 11,

4

11,8 10,8 10,1 - - - - -

Nt % 0,1

8

0,17 0,15 0,14 - - - - -

P2O5 total % 0,0 0,07 0,06 0,04 - - - - -

26

8

P2O5 mobil ppm 28 14 3 3 - - - - -

K mobil ppm 98 87 108 108 - - - - -

Baze de schimb

me/100 g sol

18,

8

18,9 19,4 19,7 19,2 18,1 17,4 16,7 14,7

Grade saturaţie în

baze %

89,

1

88,7 95,1 93,4 96,0 96,3 97,6 100 100

3.2. Particularităţile condiţiilor climatice ale anilor de experimentare

3.2.1. Caracterizarea climatică şi influenţa acesteia asupra vegetaţiei la fasole în 2011

Caracterizarea regimului termic şi pluviometric pentru cultura fasolei în perioada de

experimentare, s-a făcut pe baza datelor climatice primare înregistrate de Staţia Meteorologică

Fundulea. Analiza datelor climatice înregistrate la staţia meteorologică Fundulea, în perioada

2010 – 2011, se pot vedea în tabelul de mai jos. Anul agricol 2010-2011 a fost prielnic pentru

cultura de fasole, în luna iulie s-a intervenit cu o lucrare de irigare în normă de 500m³/ha în

fenofaza de umplere a boabelor.

Tabelul 3.2.

Evoluţia precipitaţiilor în anii 2010 și 2011 la staţia meteorologică I.N.C.D.A. Fundulea

LunaI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

SumaPrecipitaţii (mm)

Media multianuală

33,0 31,1 37,5 44,6 59,0 72,3 72,2 51,0 50,1 40,5 43,5 44,1 450,8

2010 45,5 69,8 38,3 41,8 31,2 104,5 95,0 34,4 28,6 47,0 9,0 92,5 489,1

Diferenţa 12,5 38,7 0,8 -2,8-

27,832,2 22,8

-16,6

-21,5

6,5-

34,548,4 38,3

2011 43,7 16,5 5,1 28,9 76,5 102,4 59,0 29,7 13,8 27,0 1,5 28,1 375,6

Diferenţa 10,7-

14,6-

32,4-

15,717,5 30,1

-13,2

-21,3

-36,3

-13,5

-42,0

-16,0

-75,2

Media 2010-2011

44,6 43,2 21,7 35,4 53,9 103,5 77,0 32,1 21,2 37,0 5,3 60,3 432,4

27

Tabelul 3.3.

Evoluţia temperaturii aerului în anii 2010 și 2011 la staţia meteorologică I.N.C.D.A. Fundulea

LunaI II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

MediaTemperatura ( ̊ C)

Media multianuală

-2,4 -0,3 4,7 11,1 16,9 20,6 22,5 22,0 17,2 11,2 5,1 -0,2 12,5

2010 -3,9 -0,9 5,0 11,9 17,5 21,7 23,6 25,4 18,2 8,9 10,7 -0,7 13,2Diferenţa -1,5 -0,6 0,3 0,8 0,6 1,1 1,1 3,4 1,0 -2,3 5,6 -0,5 0,72011 -3,1 -2,3 6,0 10,6 16,4 21,2 23,6 23,1 17,6 11,6 3,3 3,1 12,6Diferenţa -0,7 -2,0 1,3 -0,5 -0,5 0,6 1,1 1,1 0,4 0,4 -1,8 3,3 0,1Media 2010-2011

-3,5 -1,6 5,5 11,3 17,0 21,5 23,6 24,3 17,9 10,3 7,0 1,2 12,9

3.2.2 Structura câmpului de ameliorare

Structura (sau verigile) câmpului de ameliorare este constituită din următoarele:

Câmpul de colecţie constituit din 1600 germoplasme (soiuri, linii, specii) din care, pe

baza studiului ce se efectuează odată cu creşterea introducerii în colecţie, se aleg

genitorii ce se utilizează în hibridările care se efectuează conform obiectivelor de

ameliorare;

Câmpul de hibrizi care reprezintă materialul iniţial de ameliorare, în cadrul căreia se

studiază descendentele hibride;

Câmpul de selecţie în care se seamănă şi se studiază descendentele fiecărei plante elită

reţinută din câmpul de hibrizi;

Câmpul de control;

Câmpul de culturi comparative de orientare CCO;

Câmpul de culturi comparative de concurs CCC1, se testează în 10 staţiuni

experimentale din reţeaua I.N.C.D.A.

Începând cu câmpul de culturi comparative de concurs, liniile cu capacitate de

producţie ridicată şi cu însuşiri agronomice superioare se introduc în câmpul de înmulţiri

28

prealabile. Cele mai valoroase linii din CCC1 se testează în paralel în centrele din reţeaua

I.S.T.I.S., în vederea omologării.

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBŢINUTE

4.1. Rezultate privind principalele însuşiri morfofiziologice la soiurile şi liniile de fasole

din CCC1

Însuşirile morfofiziologice – tipul de creştere, poziţia tulpinii, talia plantei (cm),

înălţimea de inserţie a primei păstăi (cm), perioada de vegetaţie – au o implicare puternică în

realizarea producţiei.

În Tabelul 4.1. sunt prezentate rezultatele privind tipul de creştere, talia plantei,

înălţimea de inserţie a primei păstăi şi perioada de vegetaţie la genotipurile de fasole din

CCC1 2001, I.N.C.D.A. Fundulea.

Dintre genotipurile de fasole luate în studiu, soiul Ardeleana prezintă tipul I de

creştere, talia plantei 51 cm, înălţimea de inserţie a primei păstăi este 11,6 cm şi perioada de

vegetaţie 81 zile.

Referitor la arhitectura plantei de fasole sunt preferate liniile cu tipul de creştere II,

adică nedeterminate şi erecte, precum şi liniile la care înălţimea de inserţie depăşeşte 10 cm,

condiţii îndeplinite de liniile aflate în testare în vederea omologării.

În ceea ce priveşte perioada de vegetaţie, la soiurile şi liniile de fasole ce alcătuiesc

cultura comparativă CCC1, se poate remarca în tabelul de mai jos că linia F 93 – 23 C, este la

fel de precoce (74 zile) ca şi soiul de referinţă Ami, acesta fiind cel mai timpuriu soi românesc

de fasole. De asemenea, celelalte două linii testate la ISTIS, respectiv F 91 – 1235 şi F 92 –

1434 au o perioadă de vegetaţie apropiată de soiul martor Ami.

Liniile precoce prezină importanţă întrucât ele evită perioadele de mare secetă sau

perioadele de atac a diferitelor boli şi dăunători, între rezistenţa (la agenţi patogeni şi insecte)

şi precocitate existând o corelaţie pozitivă.

Talia plantelor a variat între 49 – 91 cm

Înălţimea de inserţie a primelor păstăi, aşa cum se poate observa şi în tabelul 4.1., a

fost cuprinsă între 7 – 12,9 cm.

29

Tabelul 4.1.

Rezultate privind tipul de creştere, talia plantei, înălţimea de inserţie a primelor

păstăi şi perioada de vegetaţie la genotipurile de fasole din CCC1 2011, I.N.C.D.A.

Fundulea

Nr. Crt.

Denumirea liniei (soiului)

Tipul de creştere**

Talia plantei (cm)

Înălţimea de inserţie (cm)

Perioada de vegetaţie

(zile)1 Starter II 66 12,4 77

2 Florena II 87 12,8 82

3 Vera II 55 8,4 77

4 Avans III 62 10,4 77

5 Ami III 58 9,5 74

6 Ardeleana I 51 11,6 81

7 F 91 – 1235* (I) II 67 12,6 75

8 F 93 – 23 C* (III) II 65 12,9 74

9 F 95 – 835 III 65 8,3 78

10 F 97 – 962 II 49 7,4 77

11 F 95 – 831 III 77 11,7 78

12 F 96 – 957 III 68 10,4 78

13 F 95 – 822 III 68 9,3 77

14 F 92 – 1247 I 51 10,0 82

15 F 91 – 1138 III 89 12,4 83

16 F 96 - 504 III 91 10,8 78

17 F 95 – 832 III 69 10,1 80

18 F 96 – 961 III 90 8,6 80

19 F 92 – 1434* (I) II 58 12,5 78

20 F 95 – 823 III 69 7,3 83

21 F 96 – 497 III 82 8,4 83

22 F 96 – 454 III 71 11,6 82

23 F 96 – 458 III 71 7,1 82

24 F 95 – 837 III 68 8,4 82

25 F 91 - 878 II 63 7,0 81

* linii date pentru testare, în vederea omologării la centrele ISTIS: linia F93-23C în ultimul an de testare,

liniile F91-1235 şi F92-1434 în primul an de testare

30

* * Tipul I – determinat, erect; tipul II – nedeterminat, erect; tipul III – nedeterminat, culcat

4.2. Rezultate privind producţiile liniilor şi soiurilor de fasole luate în studiu

Rezultatele privind producţiile la genotipurile de fasole din CCC1 2011, I.N.C.D.A.

Fundulea sunt prezente în tabelul de mai jos.

Pentru a identifica cele mai valoroase genotipuri de fasole, care să depăşească

performanţele soiurilor actuale cultivate, producţiile înregistrate în cadrul liniilor de

perspective au fost comparate cu producţiile soiurilor martor de referinţă, respectiv Starter si

Diva.

În tabelul 4.2. sunt prezentate rezultatele privind producţiile la genotipurile de fasole

din CCC1 2011, I.N.C.D.A. Fundulea.

Din tabelul 4.2. se poate remarca faptul că toate liniile de fasole aflate în testare la

centrele ISTIS au înregistrat producţii peste martorii de referinţă.

De asemenea, se observă că producţiile la majoritatea liniilor şi soiurilor de fasole sunt

foarte scăzute, datorită condiţiilor climatice ale anului 2011.

31

Tabelul 4.2.

Rezultate privind producţiile soiurilor de fasole din CCC1 2011, I.N.C.D.A.

Fundulea

Nr. Denumirea liniei Producţia (kg/ha)

Crt. (soiului) R I R II R III Media

1 Starter 1000 900 930 943

2 Florena 1050 1100 950 1033

3 Vera 750 600 600 650

4 Avans 800 650 750 733

5 Ami 650 700 500 616

6 Ardeleana 760 700 610 690

7 F 91 – 1235* (I) 1400 1450 1350 1400

8 F 93 – 23 C* (III) 1750 1600 1450 1600

9 F 95 – 835 350 300 300 316

10 F 97 – 962 1050 1120 1000 1066

11 F 95 – 831 600 620 680 633

12 F 96 – 957 900 600 700 733

13 F 95 – 822 700 630 670 666

14 F 92 – 1247 1050 950 850 950

15 F 91 – 1138 750 700 800 750

16 F 96 - 504 1600 1300 1550 1483

17 F 95 – 832 800 700 750 750

18 F 96 – 961 900 1050 1000 983

19 F 92 – 1434* (I) 1150 1000 950 1033

20 F 95 – 823 600 600 550 583

21 F 96 – 497 700 600 850 716

22 F 96 – 454 1150 1175 1050 1125

23 F 96 – 458 850 800 880 843

24 F 95 – 837 900 850 860 870

25 F 91 - 878 650 550 550 583 * linii date pentru testare, în vederea omologării la centrele ISTIS: linia F93-23C în ultimul an de testare, liniile

F91-1235 şi F92-1434 în primul an de testare

Din sinteza rezultatelor experimentale, când martorul de referinţă a fost soiul Starter

(tabelul 4.3), se observă că numai 4 linii de fasole sunt asigurate statistic, trei dintre ele (F 93

– 23C, F 96 – 504, F 91 – 1235) având valorile de producţie foarte semnificative şi o linie,

respectiv F 96 – 454 a înregistrat valori ale producţiei seminificative faţă de soiul martor.

32

Linia F 93 – 23 C înregistrează un spor de producţie de 69,6 % faţă de martorul

Starter.

Tabelul 4.3.

Sinteza rezultatelor experienţei când martor este varianta 1, respectiv soiul Starter

Nr. Crt.

Nr. variantă Producţia medie (kg/ha)

Producţia reletivă %

Semnificaţia

1 8* 1600 169,6 ***

2 16 1483 157,2 ***

3 7* 1400 148,4 ***

4 22 1125 119,2 *

5 10 1066 113,0

6 2 1033 109,5

7 19* 1033 109,5

8 18 983 104,2

9 14 950 100,7

10 1 943 100

11 24 870 92,2

12 23 843 89,3

13 15 750 79,5 --

14 17 750 79,5 --

15 4 733 77,7 --

16 12 733 77,7 --

17 21 716 75,9 --

18 6 690 73,1 ---

19 13 666 70,6 ---

20 3 650 68,9 ---

21 11 633 67,1 ---

22 5 616 65,3 ---

23 20 583 61,8 ---

24 25 583 61,8 ---

25 9 316 33,5 ---

* linii date pentru testare, în vederea omologării la centrele ISTIS: linia F93-23C în ultimul an de testare, liniile

F91-1235 şi F92-1434 în primul an de testare DL 5% 136,6; DL 1% 83,0; DL 0,1% 241,6

Când martorul de referinţă a fost soiul Florena, s-a observat că aceleaşi linii de fasole

şi anume F 93-23C, F 96-504, F 91-1235, au înregistrat valori ale producţiei foarte

semnificative (Tabelul 4.4)

33

Cele mai scăzute producţii au fost înregistrate de liniile F 95-835 (varianta 9) şi F 91-

878 (varianta 25), după cum se poate remarca şi în tabel.

Tabelul 4.4.

Sinteza rezultatelor experienţei când martor este varianta 2, respectiv soiul

Florena

Nr.

Crt.

Nr. variantă Producţia medie

(kg/ha)

Producţia reletivă

%

Semnificaţia

1 8* 1600 154,8 ***

2 16 1483 143,5 ***

3 7* 1400 135,4 ***

4 22 1125 108,8

5 10 1066 103,2

6 2 1033 100

7 19* 1033 100,0

8 18 983 95,1

9 14 950 91,9

10 1 943 91,2

11 24 870 84,1 -

12 23 843 81,6 --

13 15 750 72,5 --

14 17 750 72,5 --

15 4 733 70,9 --

16 12 733 70,9 --

17 21 716 69,3 --

18 6 690 66,7 ---

19 13 666 64,5 ---

20 3 650 62,9 ---

21 11 633 61,2 ---

22 5 616 59,6 ---

23 20 583 56,4 ---

24 25 583 56,4 ---

25 9 316 30,6 ---

34

* linii date pentru testare, în vederea omologării la centrele ISTIS: linia F93-23C în ultimul an de testare, liniile

F91-1235 şi F92-1434 în primul an de testare

Faţă de media experienţei aceleaşi 4 linii de fasole F 93 – 23 C, F 96-504, F 91-1235,

F 96 – 454 au valori foarte semnificative. Liniile de fasole F 97 – 962 şi F 92 – 1434 au

înregistrat valori distinct semnificative, precum şi soiul Florena. (Tabelul 4.5)

S-a observat că linia F 93 – 23 C este cea mai productivă înregistrând sporuri de

producţie faţă de soiurile martor Starter si Florena şi faţă de media experienţei (69,6 %; 54,8

% şi respectiv 83,8 %).

Tabelul 4.5.

Sinteza rezultatelor experienţei când martor este media

Nr. Crt.

Nr. variantă Producţia medie (kg/ha)

Producţia reletivă %

Semnificaţia

1 8* 1600 183,8 ***

2 16 1483 170,4 ***

3 7* 1400 160,8 ***

4 22 1125 129,2 ***

5 10 1066 122,5 **

6 2 1033 118,7 *

7 19* 1033 118,7 *

8 18 983 113,0

9 14 950 109,1

10 1 943 108,4

11 24 870 100

12 23 843 99,9

13 15 750 96,9

14 17 750 86,1

15 4 733 86,1

16 12 733 84,2 --

17 21 716 84,2 --

18 6 690 82,3 ---

19 13 666 79,2 ---

20 3 650 76,6 ---

21 11 633 74,6 ---

22 5 616 72,7 ---

23 20 583 70,8 ---

24 25 583 67,0 ---

25 9 316 36,3 ---

35

Nr. Crt.

Nr. variantă Producţia medie (kg/ha)

Producţia reletivă %

Semnificaţia

* linii date pentru testare, în vederea omologării la centrele ISTIS: linia F93-23C în ultimul an de testare, liniile

F91-1235 şi F92-1434 în primul an de testare

Linia de fasole F 93 – 23 C, a înregistrat, în perioada de testare la centrele ISTIS,

performanţe atât în ceea ce priveşte producţia, cât şi rezistenţa la diferiţi factori de stres

(rezistenţa la bacterioza comună provocată de agentul patogen Xanthomonas campestris pv.

Phaseoli),

Caracteristici morfologice

Plantele au tip III de creştere (nedeterminată, semierectă), cu tufa răsfirată (laxă),

înălţimea plantei variind între 39 şi 69 cm, iar înălţimea de inserţie a primelor păstăi fiind de

11 cm. Frunzele sunt trilobate, cu foliole de mărime mijlocie, de culoare verde mediu şi cu

foliola terminală mijlocie, romboidală cu vârful scurt, iar frunzele au culoarea verde mediu.

Florile sunt de culoare albă iar fructul este o păstaie uşor curbată, cu forma curburii

spre partea ventrală, având lungimea cuprinsă între 9 – 10,5 cm, de culoare verde în timpul

vegetaţiei şi gălbuie la maturitate.

Boabele sunt de culoare albă, de formă eliptică, de mărime medie (MMB =180 – 270

g), cu un conţinut de proteină cuprins între 24,5 – 30 %, procentul mediu de coji fiind de 7,5,

iar coeficientul de fierbere (K) de 9 %, ca urmare o capacitate de fierbere foarte bună.

Dimensiunile medii ale bobului sunt: L (lungime) = 9,1 mm, l (lăţime) = 5,9 mm şi g

(grosimea) ) 4,3 mm.

Perioada medie de vegetaţie este de 80 zile, variind între 72 şi 88 zile, în funcţie de

condiţiile climatice.

Linia de fasole F 93 – 23 C are o bună rezistenţă la scuturare şi spargerea boabelor

şi prezintă rezistenţă la arsura comună provocată de agentul patogen Xanthomonas

campestris pv. Phaseoli. De asemenea prezintă toleranţă la secetă.

Linia de fasole F 93 – 23 C realizază producţii de boabe cuprinse între 1500 şi

3267 kg/ha.

4.3. Rezultatele privind indicii de calitate

Însuşirile de calitate la fasole au fost determinate pe baza procentului (%) de coji, a

procentului de proteină brută şi a capacităţii de fierbere.

36

În tabelul 4.6. sunt prezentate rezultatele privind conţinutul de proteină, conţinutul de

coji şi capacitatea de fierbere la fasole, recolta 2011.

În tabelul de mai jos se poate remarca faptul ca K are valori cuprinse între 6,5 şi 9,2

(varianta 8 – linia F 93 – 23 C), deci în general liniile de fasole au capacitatea de fierbere

bună.

În ceea ce priveşte procentul de coji, acesta se găseşte în limite normale, variind între

6,8 şi 8,5 %.

De asemenea, liniile de perspective ce intră în componenţa culturii comparative

ecologice, au conţinut de proteină relativ ridicat, acesta fiind cuprins între 23,5 % (varianta 24

– linia F 95 – 837) şi 27 % (varianta 8 – linia F 93 – 23 C).

Tabelul 4.6.

Rezultate privind indicii de calitate la soiurile şi liniile de fasole la I.N.C.D.A.

Fundulea

Nr. Crt.

Denumirea liniei (soiului) Coji (%) Proteina brută (%)

Coeficient de fierbere (%)

1 Starter 8 26 8,90

2 Florena 7 25 8,50

3 Vera 8 26 7,80

4 Avans 8 25 8,00

5 Ami 9 26 7,90

6 Ardeleana 8 25 7,60

7 F 91 – 1235* (I) 7 26 8,90

8 F 93 – 23 C* (III) 7 27 9,20

9 F 95 – 835 7 24 6,80

10 F 97 – 962 8 24 8,50

11 F 95 – 831 8 24 8,20

12 F 96 – 957 7 25 8,50

13 F 95 – 822 8 24 7,70

14 F 92 – 1247 8 27 7,60

15 F 91 – 1138 9 26 7,80

16 F 96 - 504 8 25 6,50

17 F 95 – 832 7 24 7,70

18 F 96 – 961 8 25 7,60

19 F 92 – 1434* (I) 7 26 7,20

20 F 95 – 823 8 24 8,80

21 F 96 – 497 8 26 7,90

22 F 96 – 454 8 26 8,20

37

Nr. Crt.

Denumirea liniei (soiului) Coji (%) Proteina brută (%)

Coeficient de fierbere (%)

23 F 96 – 458 9 26 7,40

24 F 95 – 837 7 24 6,50

25 F 91 - 878 8 26 8,10

4.4. Rezultate privind comportarea liniilor şi soiurilor la atacul Xanthomonas campestris

pv. phaseoli

În tabelul 4.7. este prezentată comportarea liniilor şi soiurilor de referinţă la atacul

agentului patogen Xanthomonas campestris pv. Phaseoli în condiţiile de la I.N.C.D.A.

Fundulea.

Examinarea rezistenţei la bacterioza comună s-a făcut prin aprecierea cu note de la 1

la 9 în câmp; nota 1 – foarte rezistent, nota 9 – foarte sensibil.

În ceea ce priveşte rezistenţa la atacul agentului patogen Xanthomonas campestris pv.

Phaseoli, liniile luate în studiu au avut o comportare relativ bună, oarecum asemănătoare cu a

martorului de referinţă Starter ce prezintă rezistenţă genetică la arsura bacteriană, notele date

pentru rezistenţa la acest factor biotic variind de la 1 la 4.

Linia F 93 – 23 C depăşeşte soiul martor Starter sub aspectul rezistenţei la

Xanthomonas campestris pv. Phaseoli, după cum se poate observa în tabelul 4.7.

Tot în această perioadă au fost extraşi snopi alcătuiţi din 30 de plante din fiecare

înmulţire în vederea finalizării în laborator a examinării indicatorilor UPOV (măsuri

biometrice), respectiv: înălţimea plantei, înălţimea de inserţie a primei păstăi, numărul de

păstăi pe plantă, lungimea şi lăţimea păstăii, lungimea, lăţimea şi grosimea bobului, MMB:

38

Tabelul 4.7.

Comportarea liniilor de perspectivă şi a soiurilor de referinţă la atacul agentului

patogen Xanthomonas campestris pv. Phaseoli în condiţiile de la ICCPT Fundulea

39

Nr. Crt.

Denumirea liniei (soiului) Rezistenţa laXanthomonas campestris pv. Phaseoli

Pe frunze Pe păstăi

1 Starter 2 2

2 Florena 2 2

3 Vera 3 3

4 Avans 5 3

5 Ami 3 3

6 Ardeleana 4 3

7 F 91 – 1235* (I) 2 1

8 F 93 – 23 C* (III) 1 1

9 F 95 – 835 3 2

10 F 97 – 962 3 3

11 F 95 – 831 2 3

12 F 96 – 957 2 3

13 F 95 – 822 3 3

14 F 92 – 1247 3 3

15 F 91 – 1138 4 4

16 F 96 - 504 4 4

17 F 95 – 832 3 4

18 F 96 – 961 4 3

19 F 92 – 1434* (I) 1 2

20 F 95 – 823 2 2

21 F 96 – 497 3 3

22 F 96 – 454 3 3

23 F 96 – 458 3 2

24 F 95 – 837 4 3

25 F 91 - 878 3 3

* linii date pentru testare, în vederea omologării la centrele ISTIS: linia F93-23C în ultimul an de testare, liniile

F91-1235 şi F92-1434 în primul an de testare

În Anexă sunt prezentate fotografii cu aspecte din câmp la cele mai reprezentative linii

de perspective.

40

CONCLUZII

Producţiile realizate de liniile de fasole experimentale în condiţiile anului 2011 la

I.N.C.D.A. Fundulea au fost relativ bune depăşind semnificativ martorii Starter si Florena.

Linia F 93 – 23C a dat cele mai bune rezultate de producţie la I.N.C.D.A. Fundulea

în 2011, dar şi în ceilalţi ani de experimentare.

Judecând după rezultatele de producţie obţinute la I.N.C.D.A. Fundulea, dar şi în

staţiunile din reţeaua acestuia şi în centrul ISTIS, linia F 93 – 23 C care a înregistrat sporuri

de producţie faţă de martorii de referinţă în toţi anii de testare.

Deşi se cunoaşte că producţia se corelează pozitiv cu perioada de vegetaţie, la soiurile

şi liniile ce alcătuiesc cultura comparativă de concurs (CCC1) se poate remarca faptul că

liniile cele mai productive au perioada de vegetaţie medie.

În ceea ce priveşte ameliorarea producţiei prin modificarea însuşirilor morfologice,

sunt preferate liniile cu înălţimea de inserţie a primei păstăi = 10 cm, poziţie erectă a tulpinii

la maturitate şi creşterea semideterminată care face pretabilă această cultură la recoltarea

mecanizată.

S-au remarcat prin conţinutul ridicat în proteină linia de fasole F 93 – 23 C, precum şi

soiurile Vera şi Ami. Printr-o selecţie adecvată este posibilă ameliorarea conţinutului în

proteină la soiurile cu o bună capacitate de producţie.

Însuşirea de rezistenţă la boala arsura bacteriană s-a evidenţiat la linia F 92 – 23 C,

ceea ce dovedeşte că cel mai eficient mijloc de luptă împotriva bolilor rămâne crearea şi

cultivarea de soiuri rezistente.

41

BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe P., 2009. Factorii de mediu ca mijloc de producţie. Editura Agro, Bucureşti.

2. Ionescu D., I. Popescu, 2008. Tehnici neconvenţionale de lucrare a solului. Editura

Agro, Bucureşti.

3. A.S. Potlog şi colaoratorii săi, 1989. Principii moderne în ameliorarea plantelor, Editura

Agro-Silvica, Bucureşti

4. Gheroghe Bălţeanu, 1998. Fitotehnie, volumul I, Editura Ceres, Bucureşti

5. Gh. Burloi şi colaboratorii, 2001. Ameliorarea plantelor agricole, USAMV Bucureşti

6. Gh. Popa şi V. Dincă, 1985 – Probleme majore în ameliorarea fasolei pentru boabe.

Producţia vegetală. Cereale şi plante tehnice, numărul 4 aprilie

7. Ioan Oancea, 1996 – Tratat de agricultură, Editura Ceres, Bucureşti

8. Leon Sorin Munteanu, Ion Borcea, Mihail Axinte, Gheorghe Valentin Roman, 2001 –

Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi

9. N. Săulescu, 1959 – Câmpul de experienţă, Editura Agro-Silvica, Bucureşti

10. Nechifor Ceapoiu, Floarea Negulescu, 1983 – Genetica şi ameliorarea rezistenţei la boli

a plantelor, Editura Ceres, Bucureşti

11. Nechifor Ceapoiu, A.S. Potlog, 1960 – Ameliorarea plantelor agricole, Editura Agro-

Silvica, Bucureşti

12. Tudorel Baicu, Tatiana Eugenia Sesan, 1996 – Fitopatologia Agricolă, Editura Agro-

Silvica, Bucureşti

13. T. Crăciun, I. Tomozei, N. Coles, A. Nasta, 1975 – Genetica, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti

14. *** 2008, Date statistice privind suprafeţele cultivate cu cereale. Ministerul Agriculturii

şi Dezvoltării Rurale, Bucureşti.

15. http://www.madr.ro/

42

43

44