UNIVERSITATEA AGRAR Ă DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE

LUCRĂRI ŞTIIN ŢIFICE VOLUMUL 43

ECONOMIE

Simpozion Ştiin ţific Internaţional „Reformele economice în sectorul agroalimentar şi impactul lor asupra dezvoltării economiei naţionale” dedicat aniversării a 50 de ani de la fondarea

Facultăţii de Economie

Chişinău, 2015

CZU 338.43:378.663(478-25)(082)=135.1=111=161.1 U 56 Redactor-şef Gh. Cimpoieş, academician al AŞM, profesor universitar Redactori-şefi adjuncţi – – P. TOMIŢA, dr., prof. univ. Colegiul de redacţie:

P. MOVILEANU - dr. hab., prof. univ., A. LITVIN – dr. hab, conf. univ., O. SÂRBU – dr., conf. univ., S. GANGAN - dr., conf. univ., N. MOCANU - dr. hab, conf. univ., A. COZARI - dr., conf. univ., V. SEINIC - lector superior univ., A. SÎRBU – lector superior univ. Se editează conform hotărârii Senatului universitar din 25 septembrie 2015, proces-verbal nr. 1 Volumul include materialele Simpozionului Ştiinţific Internaţional „Reformele economice în sectorul agroalimentar şi impactul lor asupra dezvoltării economiei naţionale” dedicat aniversării a 50 de ani de la fondarea Facultăţii de Economie Autorii lucrărilor poartă responsabilitate de conţinut şi formă ISBN 978-9975-64-275-0.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Lucrări ştiinţifice: [în vol.] /

Univ. Agrară de Stat din Moldova, Fac. de Econ.; red.-şef: Gh. Cimpoieş. – Chişinău: UASM, 2015. – ISBN 978-9975-64-125-8.

Vol. 43: Economie: Simpozion Ştiinţific Internaţional "Reformele econo-mice în sectorul agroalimentar şi impactul lor asupra dezvoltării economiei naționale" dedicat aniversării a 50 de ani de la fondarea Fac. de Economie. – 2015. – 238 p.: fig., tab. – Texte: lb. rom., engl., rusă. – Rez.: lb. engl. – Bibliogr. la sfârşitul art. – 50 ex. – ISBN 978-9975-64-275-0. 338.43:378.663(478-25)(082)=135.1=111=161.1 U 56

FACULTATEA DE ECONOMIE A UNIVERSIT ĂŢII AGRARE DE STAT DIN MOLDOVA

LA CEA DE-A 50-A ANIVERSARE: REALIZ ĂRI ŞI PERSPECTIVE

TOMIŢA Petru

decanul Facultăţii de Economie, UASM

Este binevenită tradiţia ca o dată la cinci ani colectivul facultăţii să invite absolvenţii săi, care au atins performanţe înalte în domeniul economiei şi în alte domenii de activitate a ţării, cât şi cadrele didactice, care au activat şi activează, pentru a trece în revistă principalele realizări obţinute şi problemele ce trebuie soluţionate în următorii ani.

În aceste zile frumoase de toamnă, facultatea de Economie a împlinit vârsta de 50 ani, o vârstă care indică la faptul că facultatea a devenit mai matură, a reuşit să fie competitivă pe piaţa mare a pregătirii specialiştilor în domeniul economiei. Actualmente, în Republica Moldova sunt cele mai multe universităţi, instituţii superioare de învăţământ ce pregătesc specialişti în domeniul economiei, fapt ce sporeşte prestigiul Facultăţii de Economie a UASM, deoarece, în virtutea concurenţei mari ce există în domeniul pregătirii economiştilor, facultatea este în pas cu cerinţele zilei şi pregăteşte specialişti de înaltă calificare, care la diferite etape ale vieţii ocupă funcţii mari de răspundere în societate.

Facultatea de Economie a UASM este unica facultate economică din ţară care pregăteşte specialişti în domeniul economiei agrare şi agroalimentare, un domeniu de activitate destul de complicat, deseori cu riscuri mari, dar foarte important pentru economia naţională şi, în special, pentru asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare a cetăţenilor ţării.

Astăzi, unii afirmă că sunt prea mulţi economişti şi jurişti, neavând suficiente argumente. Cu totul alta era situaţia acum şase decenii în urmă. Despre necesitatea deschiderii unor specialităţi în domeniul economiei agrare se discuta, în organele superioare de conducere ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), încă la mijlocul anilor cincizeci ai secolului trecut. Există unele documente care confirmă că în anul 1954 se preconiza ca în cadrul Institutului Agricol M.V. Frunze din Chişinău (actualmente Universitatea Agrară de Stat din Moldova) să fie deschise unele specialităţi în domeniul economiei agrare. Însă abia în anul 1961 în cadrul Facultăţii de Agronomie a Institutului Agricol a fost deschisă secţia „Economie şi organizarea agriculturii” cu un număr de 50 de studenţi. Cercetările efectuate în arhiva UASM au demonstrat că în anul 1962 în cadrul aceleiaşi Facultăţi de Agronomie au fost admişi la studii şi primii 20 de studenţi la specialitatea „Evidenţa contabilă în agricultură”. Pas cu pas pregătirea specialiştilor în domeniul economiei agrare în cadrul Facultăţii de Agronomie a început să ia amploare.

Schimbările ce s-au petrecut în cadrul Facultăţii de Agronomie în perioada anilor 1961 – 1964 au adus la necesitatea,ca, la 18 septembrie 1964 prin ordinul nr. 1030 al Ministerului Învăţământului al RSSM, de la Universitatea de Stat din Chişinău să fie transferaţi la Institutul Agricol 70 de studenţi ai anilor II – IV ai secţiei „Evidenţă contabilă în agricultură”. Toate aceste momente au servit ca bază, ca, prin ordinul nr. 116 al Ministerului Învăţământului al RSSM, la 1 septembrie 1965 să fie deschisă Facultatea de Economie.

Fondarea unei facultăţi noi este un lucru destul de complicat, atât în plan organizatoric, cât şi didactico-ştiinţific. La începutul activităţii sale, în cadrul facultăţii activau doar trei catedre de specialitate şi o catedră generală de educaţie fizică (schema 1).

Din schema 1 observăm că în luna septembrie 1965 în cadrul facultăţii activau catedrele de „Organizare a producţiei în colhozuri şi sovhozuri”, „Economie agrară”, „Evidenţă contabilă şi statistică”. Catedra de Educaţie fizică a fost subordonată facultăţii pentru întărirea ei şi pentru a-i da o conotaţie de seriozitate şi de viitor.

Până în anul 1982 Facultatea de Economie şi-a avut sediul său pe strada Sadovaia 111(astăzi A. Mateevici), după care a fost transferată pe strada Gribov 42 (astăzi Mirceşti 42), unde se află şi în prezent, dispunând de blocul său de studii, două cămine studenţeşti cu o capacitate de peste 400 de locuri.

3

Schema 1. Organigrama Facultăţii de Economie

Pe parcursul celor 50 de ani de activitate de mai multe ori s-a schimbat structura organizatorică de conducere a facultăţii. Au fost deschise catedre de profil şi de specialitate, unele catedre de profil general, ce activau la nivel de universitate, au fost transferate în cadrul facultăţii de economie, altele au fost comasate ori şi-au schimbat denumirea în dependenţă de etapele de dezvoltare politică, economică şi socială a societăţii, dar şi a Universităţii.

În schema 2 sunt indicate catedrele ce au activat în cadrul Facultăţii de Economie până la data de 24.09.2004, când prin decizia Senatului UASM în baza specialităţii de „Contabilitate şi audit” a fost fondată Facultatea de Contabilitate cu sediul pe bulevardul Grigore Vieru 6/2. În cadrul Facultăţii de Contabilitate au fost transferate catedrele „Economie, statistică şi analiză” şi „Evidenţa contabilă”.

Fiecare din catedrele ce au activat şi continuă să activeze în cadrul Facultăţii de Economie îşi are istoria sa şi oamenii săi, care au contribuit la dezvoltarea facultăţii pe parcursul celor 50 de ani.

De-a lungul timpului în cadrul facultăţii au activat şi activează savanţi şi cadre didactice cu renume, atât în ţară, cât şi peste hotarele ei. O facultate nu poate activa fără de-a avea un decan.

Din momentul înfiinţării sale şi până în anul 1984 în funcţia de decan al facultăţii s-a aflat doctorul în ştiinţe economice, conferenţiarul universitar Puşko Dumitru Semion, om de o cultură înaltă, un savant cu renume şi un „tată” grijuliu pentru studenţi. Aportul Dlui constă în faptul că a stat la baza începuturilor şi a reuşit de-a lungul anilor să creeze, împreună cu colaboratorii săi, o facultate cu prestigiu.

Colectivul facultăţii şi mii de absolvenţi, care l-au cunoscut, îi rămân recunoscători pentru munca depusă şi pentru dragostea faţă de studenţi.

În primii ani de formare a facultăţii un aport deosebit l-a avut primul prodecan, conferenţiarul universitar Morei Nicolae Vladimir.

În perioada anilor 1984-1986 în fruntea facultăţii s-a aflat Simion Ion Certan, actualmente doctor habilitat în ştiinţe economice, profesor universitar la Catedra Management. Este unul din iniţiatorii de bază în procesul de fondare a Facultăţii de Economie. Meritul deosebit al celui de-al doilea decan constă, în primul rând, în faptul că a fost iniţiatorul şi fondatorul Consiliului ştiinţific specializat pentru susţinerea tezelor de doctor şi doctor habilitat în ştiinţe economice, care activează în cadrul facultăţii de peste 29 de ani şi la care zeci de tineri din cadrul facultăţii, cât şi din afara Universităţii, au susţinut tezele de doctor în ştiinţe economice, iar cadrele didactice cu experienţă didactică şi ştiinţifică bogată au susţinut şi tezele de doctor habilitat în ştiinţe economice (aşa ca Vladimir Ion Mogoreanu, Simion Ion Certan, Nadejda Stepan Grec, Petru Arsentie Ţurcanu, Maria Tudor Bucur, Valeriu Semion Doga, Pavel Grigore Pâslaru, Pavel Tudor Movileanu, Dumitru Mihail Parmacli, Tudor Nicolae Bajura, Ion Petru Bâzgu, Alexadru Nicolae Stratan, Elena Vasile Timofti, Dragos Gheorghe Cimpoies, Natalia Alexandru Mocanu, Aurelia Fiodor Litvin etc.). În perioada anilor 1994-1998 Domnul Certan Simion, fiind deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al biroului permanent al Parlamentului, a contribuit mult la elaborarea politicilor de reformare a sectorului agricol.

Facultatea de Economie 1 septembrie 1965

Organizare a producţiei în colhozuri şi sovhozuri

Economie agrară

Evidenţă contabilă şi statistică

Educaţie fizică

CATEDRELE

4

Sch

ema

2. O

rgan

igra

ma

Fac

ultăţii

de

Eco

nom

ie

Fac

ulta

tea

de E

cono

mie

(f

on

da

tă la

1.0

9.1

965

)

Lim

bi M

oder

ne

fond

ată

în a

nul 1

94

4

Org

aniz

are ş

i pla

nific

are

a pr

oducţie

i agr

icol

e fo

nd

ată

în a

nul 1

94

5

Eco

nom

ie p

oliti

că

fond

ată

în a

nul 1

95

4

Ştiinţe

soc

io-u

man

e fo

nd

ată

în a

nul 1

96

1 C

iber

netică

econ

omică

fo

nd

ată

în a

nul 1

96

9

Eco

nom

ie, S

tatis

tică

şi A

naliză

fond

ată

în a

nul 1

96

5

Evi

denţă

cont

abilă

fo

nd

ată

în a

nul 1

96

5

Man

agem

ent

fond

ată

în a

nul 1

97

5

Mar

ketin

g şi

Fin

anţe

fo

nd

ată

în a

nul 1

99

1

cate

dre

le c

e au

act

ivat

în c

adru

l fac

ult

ăţii

până

la 2

4.0

9.2

004

5

Din anul 1986 până în anul 1990 a condus Facultatea de Economie Doamna Nadejda Stepan Grec, doctor habilitat în ştiinţe economice, profesor universitar, care alături de cadrele didactice a muncit foarte mult pentru creşterea prestigiului facultăţii de Economie. A avut grijă, ca, prin cunoştinţele şi autoritatea de care se bucura în organele de conducere ale primăriei or. Chişinău şi ale ţării, să soluţioneze şi problema atribuirii loturilor de pământ pentru construcţia caselor de locuit a zeci de colaboratori ai facultăţii şi Universităţii. Dna Nadejda Grec a fost iniţiatorul promovării cadrelor tinere în structurile de conducere a facultăţii şi a universităţii. Numai moartea subită, venită prea devreme, pe neaşteptate, i-a curmat dârzenia, bărbăţia şi curajul de a aduce Facultatea de Economie în vârful piramidei Universităţii Agrare de Stat din Moldova.

În perioada anilor 1990-1995 în funcţia de decan s-a aflat Petru Arsentie Ţurcanu, doctor habilitat în ştiinţe economice, profesor universitar, Om emerit, actualmente profesor universitar la Catedra Management, preşedintele Consiliului ştiinţific specializat pentru susţinerea tezelor de doctor şi doctor habilitat în ştiinţe economice. Meritul deosebit al Dlui Petru Ţurcanu constă în faptul că la începutul anilor nouăzeci ai secolului trecut, o dată cu declararea Independenţei Republicii Moldova, s-a încadrat activ în elaborarea noilor planuri de învăţământ şi a contribuit în anul 1993 la deschiderea specialităţii „Management”. Pe parcursul celor 43 de ani de activitate în cadrul facultăţii a pregătit 35 de doctori şi 4 doctori habilitaţi în ştiinţe economice, mulţi dintre care activează în cadrul facultăţii. Din data de 07.08.1995 şi până în prezent în fruntea facultăţii se află profesorul universitar Petru Tomiţa.

Succesul decanilor ar fi fost imposibil fără aportul prodecanilor, cadrelor didactice ale facultăţii: şefi de catedre, profesori şi conferenţiari universitari, lectori superiori, lectori şi asistenţi universitari, personal tehnic. Printre cei mai activi prodecani, care au contribuit substanţial la dezvoltarea facultăţii, pot fi enumeraţi: Morei Nicolae, Parahniuc Anatolie, Frunze Radu, Goncearenco Svetlana, Malai Andrei, Borodac Alexandru, Lica Deonis, Mitreanu Vasile, Haruţa Dumitru, Voivuţchi Grigore, Racul Anatolie, Movileanu Pavel, Bujor Tatiana, Roşca Ludmila, Gangan Svetlana, Prisăcaru Veronica, Baltag Grigore, Dobrovolschi Ludmila, Sîrbu Adrian şi alţii.

Pe parcursul celor 50 de ani în cadrul facultătii au activat şi activează cadre didactice cu renume, aşa ca: Ivan Petru Şevciuc, Leonid Danil Zalevschi. Ivan Pilenco, Meceslav Peleah, David Aron Mirschii, Petru Potapie Macarenco, Mihail Timofei Osmătescu, Simion Ion Certan, Anatol Gavril Parahniuc, Nadejda Lazăr Bogoslavscaia, Ivan Ivan Cernioglo, Ivan Ivan Cerven, Ămma Vasile Cerven, Ghenadie Andrei Babcov, Mihail Mina Caraman, Petru Arsentie Ţurcanu, Nina Ion Constantinov, Nadejda Stepan Grec, Vladimir Ion Mogoreanu, Petru Arsenie Cotenco, Ivan Feodosie Piscunenco, Maria Tudor Bucur, Vasile Stepan Bucur, Boris Petru Muntean, Andrei Alexei Malai, Gheorghe Semion Dainicenco, Olga Vasile Ovcinicov, Petru Mihail Gumeniuc, Vasilisa Ilie Rotari, Alexandru Vladimir Borodac, Nicolae Vladimir Morei, Radu Petru Frunze, Liubovi Dumitru Terentiev, Constantin Ivan Havronin, Mihail Constantin Schiţenco, Valeria Ivan Cufudachi, Zoia Nicolae Vanovschi, Dumitru Elifir Haruţa, Dumitru Nicolae Todoroi, Alexandru Serghei Muravschi, Deonisie Deonis Lica, Valeriu Petru Platon, Anatolie Anton Maţarin, Gheorghe Iacob Bulgac, Irina Ion Nastas, Nicolae Constantin Objelean, Anatolie Dumitru Racu, Semion Ignat Drevov, Ecaterina Ivan Grec, Mavra Grigore Marcenco, Svetlana Vasile Goncearenco, Eleonora Evghenii Lavric, Mina Mihail Samson, Antonina Ivan Belous, Ludmila Chiril Zaderei, Vladimir Nicolae Tarantai, Alexandru Serghei Subotin, Nicolae Pavel Frolov, Pavel Grigore Pâslaru, Pavel Tudor Movileanu, Ivan Leontie Crotenco (50 de ani a activat în cadrul UASM), Elena Afanasie Chişlari, Ludmila Mihail Verşinina, Valeriu Semion Doga, Mihai Nestor Timofti, Elena Vasile Timofti, Natalia Mina Tcaci, Valentina Alexei Novorojdin, Alexadru Ion Frecauţan, Nicolae Timofei Golovcenco, Iosif Efim Legas, Valentin Ivan Mavrodi, Nicolae Dumitru Şarov (Erou al URSS), Victor Ivan Stahii, Profirii Feodosie Ţurcanu, academicianul Dumitru Timofei Ursu (în anii 1981-1985 – preşedinte al AŞ a Moldovei), Lidia Petru Dergaciov, Grigore Iacob Vasilescu, Galina Alexei Luţenco, Ludmila Şurii Roşca, Matvei Fomici Chiticari, Grigore Casian Voivuţchi, Stepan Semion Olaru, Anatolie Serghei Pşenicenco, Anatolii Marcu Cvelerov, Irina Nicolae Fadeev, Elena Afanasie Cheibaş, Nicolae Vasile Sucevan, Ştefan Petru Cherdivară, Eudochia Demian Ghiţiu, Boris Dumitru Tarasov, Ion Dumitru Rusnac, Anatolie Ivan Fadeev, Valentin Alexandru Cijacovschi, Petru Ilie Roşca, Maria Savelii Junghietu, Rodica Ion Popovici, Svetlana Arsenie Lisnic, Nadejda Stepan Rahubo, Raisa Serghei Volcinschi, Vasilisa Ilie Gumeniuc, Ludmila Andrei Şeremet, Elena Alexandru Hodenco, Ion Anton Burbulea, Olga Moisei Sârbu, Svetlana Iosif Gangan, Vladimir Stepan Dubineanschi, Natalia Alexandru Mocanu, Aurelia Fiodor Litvin, Cristina Ion Coşciug, Ana Alexandru Cozari, Dragoş Gheorghe

6

Cimpoieş, Alexandru Nicolae Stratan, Valeriu Valentin Seinic, Alexandru Visarion Nisteriuc, Andrei Gheorghe Zbancă , Tatiana Ivan Bujor, Vergiliu Gavril Morei, Elena Alexandru Moroi, Nina Ilarion Puţuntean, Veronica Vasile Movileanu, Rodica Vasile Burbulea şi mulţi, mulţi alţii.

Colectivul Facultăţii de Economie rămâne recunoscător cadrelor didactice de la alte facultăţi ale UASM şi tuturor subdiviziunilor care au contribuit şi contribuie la pregătirea specialiştilor în domeniul economiei şi serviciilor publice.

A contribuit nemijlocit la dezvoltarea facultăţii şi personalul tehnic al catedrelor. Aş menţiona, în mod deosebit, pe Dna Tatiana Ion Corotkevici, care a activat în funcţia de laborant superior o jumătate de secol, inclusiv 40 de ani în cadrul Facultăţii de Economie, actualul laborant superior al Catedrei Management Ludmila Şvedov, care activează în această funcţie de 31 ani, şi metodiştii decanatului facultăţii Alexandra Profir Nicic şi Elena Constantin Canţer, care activează în această funcţie respectiv de 31 şi de 17 ani.

Din anul 1965 şi până în anul 1993 Facultatea de Economie a pregătit specialişti numai la două specialităţi: „Economie şi organizarea producţiei agricole” şi „Evidenţa contabilă în agricultură”. În anul 1993 în cadrul facultăţii s-a deschis specialitatea „Management”, în anul 1995 – specialitatea „Marketing”, în anul 1997 – specialitatea „Relaţii Economice Internaţionale”, în anul 1999 – specialitatea „Finanţe”, în anul 2004 – specialitatea „Achiziţii” şi în anul 2007 – specialitatea „Turism”, care a fost transferată în luna mai de la Facultatea de Agronomie şi până la finele anului de studii 2006-2007 a fost elaborat un nou plan de învăţământ. Prima promoţie la specialitatea Turism a fost în anul 2008 în cadrul Facultăţii de Economie.

Colectivul facultăţii conştientizează faptul că economia naţională are nevoie nu pur şi simplu de economişti, ci de economişti care ştiu să aprecieze la justa valoare bogăţia materială şi spirituală a ţării şi, în special, a spaţiului rural. Acest lucru se referă şi la pregătirea specialiştilor în domeniul serviciilor publice – Turismul rural.

Reformele economice ce se desfăşoară în economia naţională, inclusiv în agricultură, impun necesitatea schimbării permanente a mentalităţii şi metodelor de pregătire şi perfecţionare a învăţământului economic agrar.

Deschiderea unor specialităţi noi, cât şi perfecţionarea celor existente cere o muncă intelectuală enormă şi sistematică. În acest scop, în cadrul Universităţii Agrare de Stat din Moldova, cât şi în cadrul Facultăţii de Economie, printre primii, dacă nu chiar primii din ţară, au fost elaborate curriculumurile şi programele analitice, a fost implementat sistemul European de Credite Transferabile (ECTS).

Corpul profesoral didactic al facultăţii se maturizează pe zi ce trece în elaborarea calitativă a planurilor de învăţământ şi a programelor analitice, utilizarea metodelor noi informaţionale de predare-învăţare şi cercetare. Vârsta medie a cadrelor didactice ale facultăţii constituia la 1 septembrie 2015 – 42,8 ani, cu 4,7 ani mai mare decât la 1 septembrie 2010. Dacă analizăm pe catedre, constatăm că cea mai tânără catedră la facultate este catedra de „Economie şi REI”, vârsta medie constituie 36,1 ani, catedra „Finanţe şi bănci” – 41,2 ani, „Marketing şi achiziţii” – 40,9 ani, „Turism” – 38,2 ani, „Limbi moderne” – 45,2 ani, „Management” – 48.4 ani, „Ştiinţe socio-umane” – 45,3 ani.

În anul 2005 a absolvit Facultatea de Economie prima promoţie de specialişti în baza sistemului European de Credite Transferabile (ECTS) şi pentru prima dată absolvenţilor li s-au eliberat suplimente la diplomele de licenţă în conformitate cu standardele europene. Acest fapt permite recunoaşterea reciprocă a diplomelor de licenţă în spaţiul european şi nu numai.

Odată cu adoptarea noului nomenclator al specialităţilor şi cu aderarea Republicii Moldova la procesul de la Bologna, Facultatea de Economie a elaborat, în vara anului 2005, planuri noi de învăţământ bazate pe două cicluri de studii: ciclul I – studii superioare de licenţă (3 ani de studii, 180 de credite ECTS) şi ciclul II – studii de masterat (2 ani de studii, 120 de credite ECTS).

S-au modificat şi unele denumiri ale catedrelor şi specialităţilor, s-au deschis şi catedre noi (schema 3). Anul de studii 2011- 2012 a fost început cu 8 catedre. În urma optimizării unor catedre din cadrul UASM, Catedra de Informatică a facultăţii a fost comasată cu Catedra de Matematică şi a fost transferată în structura Facultăţii de Contabilitate (ord. 40 din 01.03.2012).

Din schema 3 vedem că la 1 septembrie 2015 procesul de studii în cadrul Facultăţii de Economie era asigurat de şapte catedre, inclusiv cinci de specialitate.

7

Sch

ema

3. O

rgan

igra

ma

Fac

ultăţii

de

Eco

nom

ie la

01.

09.2

015

CA

TE

DR

ELE

Fac

ulta

tea

de E

cono

mie

(f

on

da

tă la

1.0

9.1

96

5)

Man

agem

ent

fond

ată

în a

nul 1

97

5

Fin

anţe

şi băn

ci

fond

ată

în a

nul 2

00

6

Lim

bi M

oder

ne

fond

ată

în a

nul 1

94

4

Mar

ketin

g şi

Ach

iziţi

i fo

nd

ată

în a

nul 1

99

1 E

cono

mie

şi R

elaţ

ii E

cono

mic

e In

tern

aţion

ale

fond

ată

în a

nul 2

00

6

Tur

ism

fo

nd

ată

în a

nul 2

00

6

Ştiinţe

soc

io-u

man

e fo

nd

ată

în a

nul 1

96

1

8

Sch

ema

4. S

peci

alităţil

e şi

num

ărul

de

stud

enţi

la în

văţă

mân

t cu

frec

venţă şi

frec

venţă

redu

să

Fac

ulta

tea

de E

cono

mie

la

1.0

9.2

015

F

inanţe

şi băn

ci

(15

3)

5

0 z

i 1

03

f/f

A

chiz

iţii

(40

)

40 z

i

0 f

/f

Bu

sin

ess ş

i ad

min

istr

are

(19

8)

5

7 z

i 1

41

f/f

Mar

ketin

g şi

lo

gis

tică

(14

2)

48

zi

94

f/f

Sp

ecia

lităţil

e –

cic

lul I

(lic

enţă

)

T

uris

m

(96

)

43 z

i

53

f/f

Eco

nom

ie

gen

erală

(15

2)

6

7 z

i

85

f/f

9

Sch

ema

5. S

peci

aliză

rile

la m

aste

rat ş

i num

ărul

de

mas

tera

nzi

Fac

ulta

tea

de E

cono

mie

la

1.0

9.2

015

Sp

ecia

lizăr

ile –

cic

lul I

I (m

aste

rat)

Eco

nom

ie şi

pol

itici

de

dez

volta

re

rura

lă

(18)

Ad

min

istr

area

af

acer

ilor

în

sect

oru

l ag

roal

imen

tar

(24)

M

arke

ting

ag

roal

imen

tar

(18)

Fin

anţe

şi

con

trol

în

sect

oru

l ag

roal

imen

tar

(19)

Tu

rism

ru

ral

(20)

10

Tabelul 1. Absolvenţii ciclului 1 licenţă, învăţământ cu frecvenţă

Anii de studii Nr. crt. Specialităţi

2010-2011 2011-2012 2012-2013 2013-2014 2014-2015

Total absolvenţi în

ultimii 5 ani

1. Economie generală 29 36 16 19 15 115 2. Business şi administrare 46 36 15 26 20 143 3. Marketing şi logistică 36 19 22 16 12 105 4. Achiziţii 23 13 16 20 15 87 5. Finanţe şi bănci 54 22 25 21 22 144 6. Turism 37 21 10 22 11 101 7. Economie mondială şi REI 28 - - - - 28

Total 253 147 104 124 95 723

Tabelul 2. Absolvenţii ciclului 1 licenţă, învăţământ cu frecvenţă redusă

Anii de studii Nr. crt. Specialităţi

2010-2011 2011-2012 2012-2013 2013-2014 2014-2015

Total absolvenţi în ultimii 5ani

1. Economie generală 1 - - 14 12 27 2. Business şi administrare 53 47 43 61 61 265 3. Marketing şi logistică 1 - - - 18 19 4. Finanţe şi bănci 58 54 46 31 40 229 5. Turism - - - 12 13 25 Total 113 101 89 118 144 565

Tabelul 3. Absolvenţii ciclului 2 masterat

Anii de studii Nr. crt.

Specializări: Masterat ştiin ţific(MS); profesional

(MP) 2010-2011

2011-2012

2012-2013

2013-2014

2014-2015

Total în ultimii 5ani

Total absolvenţi la aceste specializări/inclusiv

2009-2010 1. Economie şi management în sectorul

agroalimentar (MS) 8 8 - 7 - 23 38/15

2. Marketing agroalimentar (MP) 13 10 20 9 13 65 74/9 3. Finanîe şi control în sectorul

agroalimentar (MP) 23 14 16 11 8 72 80/8

4. Administrarea afacerilor în sectorul agroalimentar (MP)

11 19 16 13 9 68 68/-

5. Economie şi politici de dezvoltare rurală (MP)

12 12 8 9 11 52 52/-

6. Turism rural (MP) - 6 10 6 10 32 32/- Total 67 69 70 55 51 312 344/32

Din datele schemei 4 observăm specialităţile actuale ale Facultăţii de Economie, în conformitate cu

procesul de la Bologna, şi numărul de studenţi total, inclusiv la învăţământ de zi şi cu frecvenţă redusă. La specialitatea „Economie generală” la 1 septembrie 2015 îşi făceau studiile 152 de studenţi, la „Business şi administrare” – 198, la „Marketing şi logistică” – 142, la „Finanţe şi bănci” – 153, la „Achizi ţii” – 40, la „Turism” – 96. Total la facultate la 01.09.2015 îşi făceau studiile 781 de studenţi la ciclul 1 licenţă, inclusiv 305 la învăţământ de zi şi 476 la învăţământ cu frecvenţă redusă, sau cu 374 de studenţi mai puţini decât la 1.09.2010.

Din schema 5 vedem că la ciclul II – masterat, actualmente, studiile se desfăşoară la cinci specializări: Economie şi politici de dezvoltare rurală; Administrarea afacerilor în sectorul agroalimentar; Marketing agroalimentar; Finanţe şi control în sectorul agroalimentar; Turism rural (masterate

11

profesionale). La ciclul II masterat la 01.09.2015 îşi făceau studiile 99 de masteranzi, inclusiv 79 la domeniul ştiinţe economice şi 20 la domeniul servicii publice sau cu 42 masteranzi mai puţin decât la 01.09.2010. Majoritatea absolvenţilor de la învăţământ cu frecvenţă doresc să se angajeze în câmpul muncii, deoarece nu dispun de resurse financiare pentru a-şi continua studiile la ciclul II (masterat) în bază de contract cu achitarea taxei de studii, o altă parte din absolvenţi pleacă peste hotare în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit decât în ţară.

Rezultatele muncii unei facultăţi se măsoară, în primul rând, prin numărul de absolvenţi şi prin performanţele obţinute de ei în economia naţională şi în activitatea societăţii în ansamblu.

Din datele tabelului 1 vedem că în ultimii cinci ani au absolvit Facultatea de Economie 723 de studenţi la învăţământ cu frecvenţă, inclusiv 115 specialitatea Economie generală, 143 Business şi administrare, 105 Marketing şi logistică, 87 Achiziţii, 144 Finanţe şi bănci, 101Turism şi 28 Economie mondială şi relaţii economice internaţionale (a fost ultima promoţie). Analizând datele tabelului 2 observam că în ultimii cinci ani la învăţământ cu frecvenţă redusă au absolvit 565 de studenţi, inclusiv 27 specialitatea Economie generală, 263 Business şi administrare, 19 Marketing şi logistică, 229 Finanţe şi bănci, 25 Turism.

În viziunea noastră, organele de resort ale statului nu procedează corect atunci când, în diferiţi ani de studii, nu acceptă planul de admitere la învăţământ cu frecvenţă redusă cu achitarea taxei de studii la specialităţile care se studiază la învăţământ cu frecvenţă (cu excepţia specialităţii Achizi ţii), lipsind astfel studenţii, în cazuri excepţionale, de a se transfera de la o formă de învăţământ la alta la aceeaşi specialitate. Această concluzie reiese din datele tabelului 2 din care vedem că în unii ani nu sunt absolvenţi la specialităţile Economie generală, Marketing şi logistică, Turism.

Datele tabelului 3 ne demonstrează că la ciclul 2 masterat, în ultimii 5ani, au absolvit 312 masteranzi la şase specializări, inclusiv 38 „Economie şi management în sectorul agroalimentar” (masterat de cercetare), 74 „Marketing agroalimentar”, 80 „Finanţe şi control în sectorul agroalimentar”, 68 „Administrarea afacerilor în sectorul agroalimentar”, 52 „Economie şi politici de dezvoltare rurală”, 32 „Turism rural”, (masterate profesionale). Total la aceste specializări au absolvit 344 de masteranzi.

În cei 50 de ani de activitate Facultatea de Economie a pregătit 11007 specialişti, inclusiv 10803 în domeniul economiei şi 204 în domeniul serviciilor publice - turism (tabelul 4).

Tabelul 4. Absolvenţii Facultăţii de Economie

Specialităţile

Eco

nom

ie

Evi

denţă

cont

abilă

Man

agem

ent

Mar

ketin

g

Rel

aţii

Eco

nom

ice

Inte

rnaţ

iona

le

Fin

anţe

Ach

iziţi

i

Tur

ism

Nr.

ord

Anu

l abs

olvi

rii

zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f

1. 1966. 43 - - - - - - - - - - - - - - - 2. 1967. 50 - 31 - - - - - - - - - - - - - 3. 1968. 39 67 41 10 - - - - - - - - - - - - 4. 1969. 38 47 49 11 - - - - - - - - - - - - 5. 1970. 45 50 53 37 - - - - - - - - - - - - 6. 1971. 71 47 28 36 - - - - - - - - - - - - 7. 1972. 52 31 35 24 - - - - - - - - - - - - 8. 1973. 56 34 53 28 - - - - - - - - - - - - 9. 1974. 53 39 52 21 - - - - - - - - - - - - 10. 1975. 52 34 63 32 - - - - - - - - - - - - 11. 1976. 53 45 52 30 - - - - - - - - - - - - 12. 1977. 57 - 61 33 - - - - - - - - - - 13. 1978. 57 52 48 48 - - - - - - - - - - - - 14. 1979. 65 55 62 41 - - - - - - - - - - - -

12

Continuarea tabelului 4 Specialităţile

Eco

nom

ie

Evi

denţă

cont

abilă

Man

agem

ent

Mar

ketin

g

Rel

aţii

Eco

nom

ice

Inte

rnaţ

iona

le

Fin

anţe

Ach

iziţi

i

Tur

ism

Nr.

ord

Anu

l abs

olvi

rii

zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f zi f/f 15. 1980. 77 95 57 49 - - - - - - - - - - - - 16. 1981. 52 61 53 37 - - - - - - - - - - - - 17. 1982. 47 52 48 67 - - - - - - - - - - - - 18. 1983. 54 58 51 48 - - - - - - - - - - - - 19. 1984. 45 72 48 42 - - - - - - - - - - - - 20. 1985. 51 70 45 68 - - - - - - - - - - - - 21. 1986. 51 79 45 69 - - - - - - - - - - - - 22. 1987. 55 77 47 65 - - - - - - - - - - - - 23. 1988. 49 72 33 70 - - - - - - - - - - - - 24. 1989. 45 77 44 61 - - - - - - - - - - - - 25. 1990. 47 71 39 84 - - - - - - - - - - - - 26. 1991. 58 56 34 91 - - - - - - - - - - - - 27. 1992. 42 61 - 98 - - - - - - - - - - - - 28. 1993. 69 79 63 99 - - - - - - - - - - - - 29. 1994. 46 1 63 8 - - - - - - - - - - - - 30. 1995. 39 43 62 102 - - - - - - - - - - - - 31. 1996. 35 39 72 70 - - - - - - - - - - - - 32. 1997. 47 23 63 47 - - - - - - - - - - - - 33. 1998. 25 27 54 56 25 - - - - - - - - - - - 34. 1999. 35 13 57 9 34 - - - - - - - - - - - 35. 2000. 25 46 55 56 37 - 22 - - - - - - - - - 36. 2001. 16 - 61 37 41 - 18 - - - - - - - - - 37. 2002. 25 - 73 87 35 - 27 - 19 - - - - - - - 38. 2003. 20 7 71 87 35 - 20 - 23 - 16 - - - - - 39. 2004. 14 9 29 83 15 12 15 12 - - 30 - - - - - 40. 2005. 14 - - - 19 3 21 5 10 - 29 7 - - - - 41. 2006. 23 18 - - 23 19 15 16 10 - 40 9 - - - - 42. 2007. 29 10 - - 20 31 15 8 27 13 49 32 - - - - 43. 2008. 72 4 - - 36 19 35 9 50 10 130 47 15 - 18 - 44. 2009. 35 52 - - 43 88 29 20 30 45 58 125 17 - 20 13 45. 2010. 37 28 - - 46 55 36 13 32 16 62 72 10 - 27 - 46. 2011. 29 1 - - 46 53 36 1 28 - 54 58 23 - 37 - 47. 2012. 36 - - - 36 47 19 - - - 22 54 13 - 21 - 48. 2013. 16 - - - 15 43 22 - - - 25 46 16 - 10 - 49. 2014. 19 14 - - 26 61 16 - - - 21 31 20 - 22 12 50. 2015. 15 12 - - 20 61 12 18 - - 22 40 15 - 11 13

2125 1827 1895 1941 544 492 358 101 229 84 558 520 129 - 166 38 Total

3952 3836 1036 459 313 1078 129 204

Colectivul Facultăţii de Economie, dar şi întreaga Universitate se bucură foarte mult de foştii studenţi,

de absolvenţi care au activat şi activează în diferite ramuri ale economiei naţionale şi în diferite funcţii de stat. Ne mândrim cu absolvenţii facultăţii care au activat şi activează în calitate de deputaţi ai

Parlamentului Republicii Moldova: Tudor Macrinici; Dumitru Cernei; Pentelei Vasile; Constantin Culea; Alexandru Muravschi, care a fost şi viceprim-ministru, ministru Economiei; Dumitru Prijmireanu; Ilie Ilaşcu, care a fost si Senator în Parlamentul României; Igor Dodon, care a fost şi viceprim-ministru, ministru Economiei şi Comerţului, actualul Ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare Ion Sula, care a activat anterior şi în calitate de vice-ministru şi Director al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA); exvice-miniştrii: Agriculturii şi Industriei Alimentare Tudor Iasinschi şi Ion Perju; Finanţelor Viorel Dandara; Culturii şi Turismului Eugeniu Pisov; Economiei şi Comerţului Viorel

13

Melnic; Mediului Dragoş Cimpoieş; ex-directorul Biroului Vamal al Republicii Moldova Viorel Melnic; prefecţi de judeţe şi preşedinţi de raioane - Eugeniu Pisov şi Tudor Iasinschi; ex-preşedinţi ai raioanelor Criuleni – Dumitru Simon, Glodeni – Ion Movilă, Rezina – Valeriu Ciorici, actualul preşedinte al raionului Rezina Eleonora Graur; preşedintele BC „Moldova-Agroindbank „ SA – Serghei Cebotari; ex-directorul S.A. „Barza Albă” mun. Bălţi – Leonid Babii; ex-directorul SA „Aroma” Ruslan Garbalî; foşti şi actuali coordonatori ai proiectelor agricole din partea Guvernului R. Moldova la Banca Mondială, alte organisme internaţionale – Igor Goraşov şi Liviu Gumovschi, şi managerul financiar Valeriu Eşanu; ex-directorul general al Agenţiei proprietăţi publice, actualul viceprimar al or. Orhei Igor Grigoriev; exvice-preşedintele Departamentului de Statistică al R. Moldova Oleg Cara; vice-directorul Federaţiei Naţionale a Agricultorilor „Agroinform” Iurie Hurmuzachi; vicepreşedintele Federaţiei fermierilor din Moldova Vasile Mârzenco; Directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de fructe „Moldova-fruct” Iurie Fala; vice-director al Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie –Andrian Onceanu; permanentul conducător de întreprinderi agricole Gheorghe Strelciuc, actualmente directorul SRL „Pohoarne-Agro” r-l Şoldăneşti; specialist în domeniul economiei şi finanţelor în Ministerul de Economie al Canadei – Sclear Alexei; şef Direcţie control a Inspectoratului Fiscal Principal–Anatolie Vengher; Director al Institutului Naţional de Cercetări Economice al AŞM – Alexandru Stratan, doctor habilitat în ştiinţe economice, profesor universitar; prorector pe activitate ştiinţifică a Universităţii Slavone – Petru Catan, doctor habilitat în ştiinţe economice, profesor universitar interimar; prorectorul pentru activitate ştiinţifică a Universităţii de Studii Europene Ţurcan Aurelia, profesor universitar interimar; Cotici Victoria şeful centrului de formare antreprenorială a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Directorul general al SRL”Bioprotect” Sergiu Creţu; absolvenţi ce activează în organele de control ale statului, aşa ca: Iurie Ciorbă, Victor Coadă, Liviu Mancuş, Alexandru Luncari, Arcadie Rotaru; tinerii absolvenţi ai ciclului 2 masterat Rusu Nadejda şi Volentir Veronica, care deja sunt recunoscuţi ca specialişti de performanţă în cadrul Ministerului de Finanţe. Avem absolvenţi care activează în calitate de producători şi prezentatori ai diferitor programe de televiziune: Diana Memeţ (Cotruţă), Eugeniu Frimu, Diana Sava (Dărănuţa) şi mulţi alţii, nemaivorbind de miile de absolvenţi ce ocupă funcţii principale economice în diferite tipuri de întreprinderi, la băncile comerciale, primari de comune etc.

Activitatea unei facultăţi se concentrează nemijlocit asupra pregătirii specialiştilor, însă este de neînchipuit ca să nu se preocupe cadrele didactice şi cu cercetările ştiinţifice.

Chiar de la începutul activităţii sale, colaboratorii facultăţii şi-au concentrat atenţia în domeniul ştiinţific asupra problemelor de elaborare a mecanismului economic în întreprinderile agricole colective (colhozuri), de stat (sovhozuri), în asociaţiile ştiinţifice şi de producţie.

La diferite etape de dezvoltare a complexului agroindustrial, savanţii facultăţii s-au preocupat de cercetarea problemelor eficienţei utilizării potenţialului de producţie în agricultură, reformei agrare şi perfecţionării infrastructurii complexului agroindustrial, remunerării muncii, perfecţionării metodelor de organizare a producerii în fitotehnie şi zootehnie, elaborării sistemului informativ şi bazei de date economice , elaborării locului automatizat al specialistului, autogestiunii interne, marketingului agrar şi eficienţa lui economică, privatizării şi formării noilor tipuri de întreprinderi, dezvoltării comparative a satului în perioada de tranziţie la economia de piaţă, formării noilor structuri de conducere şi elaborării mecanismului managerial, optimizării dimensiunilor de gospodării ţărăneşti (de fermieri) şi asociaţii de gospodării ţărăneşti, altor tipuri de întreprinderi agricole, elaborării şi argumentării economice a direcţiilor principale de sporire a eficienţei complexului agroindustrial, proiectării şi elaborării sistemelor automatizate de prelucrare a informaţiei economice, perfecţionării sistemului de evidenţă contabilă în complexul agroindustrial şi alte probleme ce ţin de activitatea economică şi financiară a unităţilor agricole.

În ultimii 5 ani 3 cadre didactice au susţinut cu succes teza de doctor habilitat în ştiinţe economice: Cimpoieş Dragoş, Mocanu Natalia, Litvin Aurelia. Au fost susţinute 5 teze de doctor în ştiinţe economice: Nirean Elena, Sidău Marina Vasile din România (absolvent al facultăţii), Condrea Elena, Todorova Liudmila, Coreţchi Boris. În luna octombrie 2014 Nirean Elena a obţinut premiul municipal pentru tineret în domeniul ştiinţei.

Savanţii facultăţii participă în diferite proiecte de cercetare ştiinţifică. În anii 2010-2011 în cadrul facultăţii s-a derulat proiectul de stat „Perfecţionarea promovării exportului de produse agroalimentare în condiţiile vecinătăţii cu Uniunea Europeană”, valoarea proiectului peste 100 mii lei anual, conducătorul proiectului Litvin Aurelia, doctor habilitat în ştiinţe economice, conferenţiar universitar, şef catedră Management. Actualmente, în cadrul facultăţii, sub conducerea doctorului habilitat în ştiinţe economice, conferenţiarului universitar Cimpoieş Dragoş, se derulează proiectul instituţional „Dezvoltarea durabilă a

14

spaţiului rural al Republicii Moldova în perspectiva integrării în Uniunea Europeana” (pe anii 2015-2018, valoarea proiectului pentru anul 2015, 106 mii lei).

Sub conducerea Dnei Aurelia Litvin se derulează proiectul ştiinţific de stat „ Dezvoltarea durabilă a sectorului horticol în contextul securităţii economice a Republicii Moldova, 15.858.06.02A (pentru anii 2015-2016, valoarea proiectului pentru anul 2015, 144 mii lei).

În luna octombrie 2013 în cadrul facultăţii s-a desfăşurat Simpozionul Ştiinţific Internaţional „Agricultura Modernă - Realizări şi perspective” consacrat aniversării de 80 de ani de la fondarea Universităţii Agrare de Stat din Moldova.

În anii 2012-2015 catedra Management, în baza proiectelor câştigate în cadrul Programului pentru Servicii Financiare şi Marketing (IFAD), desfăşoară cursuri pentru tineri antreprenori din mediul rural, la care sunt antrenate cadre didactice ale Facultăţii de Economie, dar şi câte o persoană din cadrul facultăţilor de Agronomie, Horticultură , Contabilitate, Zootehnie şi Biotehnologii, Cadastru şi drept.

În ultimii cinci ani cadrele didactice ale facultăţii au continuat să publice manuale şi monografii, dicţionare, ghiduri practice, articole ştiinţifice ce ţin de domeniul economic şi educare profesională a tinerei generaţii (tabelul 4). Analizând datele tabelului 4 putem afirma că, în ultimii 5 ani, colectivul facultăţii a elaborat şi publicat 6 manuale, 11 monografii, 2 dicţionare, 167 de indicaţii metodice, 88 de indicaţii metodice sub formă de teste grilă, 709 articole ştiinţifice, dintre care 518 au fost publicate în tară şi 191 peste hotare.

Tabelul 5. Activitatea didactică şi ştiin ţifică a Facultăţii de Economie în anii de studii 2010/2011-2014/2015

Articole ştiin ţifice inclusiv Nr. Catedrele facultăţii Manuale Monografii/

dicţionare Indicaţii

metodice/teste Total RM Peste

hotare 1 Management - 5 17/17 125 77 48 2 Marketing şi achiziţii - - 14/1 87 74 13 3 Informatică - - 2/8 8 7 1 4 Economie şi REI 1 2 55/24 239 176 63 5 Finanţe şi bănci - 1 25/12 105 68 37 6 Ştiinţe socio-umane 4 2 4/3 65 42 23 7 Limbi moderne 1 1 / 2 33/7 28 25 3 8 Turism - - 17/16 52 49 3

Total 6 11/2 167/88 709 518 191

Aş menţiona doar câteva din ele: MANUALE 1. Movileanu P., Tomiţa P., Timofte E., Movileanu V., (et all). Teoria economica şi doctrine

economice. - Ch.: Centrul Ed. al UASM, 2011, 401p. 2. Movileanu P., Tomiţa P., Timofte E., Movileanu V., (et all). Экономическая теория и

экономические доктрины.- Ch.: Centrul Ed. al UASM, 2011.- 428 p. 3. Sârbu Olga, Nirean E. Economia Moldovei. - Ch.: Centrul Ed. al UASM, 2015.-164 p. Monografii:

1. Mocanu Natalia. Managementul reformărilor în sectorul agrar al Republicii Moldova. - Ch.: Centrul Ed. al UASM, 2010.-214 p.

2. Movileanu P., Vlas S. Factorul uman în contextul noilor relaţii economice şi sociale în Republica Moldova. - Ch.: Print-Caro, 2011.-193 p.

3. Cozari A., Pavel V. Comunicare literară şi grai local în mediul şcolar. - Ch.: SC”Profesional service”, SRL, 2011.-172 p.

4. Litvin A., Managementul calităţii-premisă a creşterii competitivităţii întreprinderilor .- Ch.: Centrul ED. al UASM, 2011.-191 p.

5. Cimpoieş Dragoş. Consolidarea exploataţiilor agricole: realizări şi perspective.- Ch.: Centrul ed. al UASM, 2012.-256 p.

15

6. Cimpoieş L. Aspectele reglementării de stat a sectorului agricol. - Ch.: Centrul Ed. al UASM, 2012.-189 p.

7. Cimpoies D., Litvin A. Ghid practic: Exportul producţiei horticole. - Ch.:Fondul International pentru Dezvoltarea agricola (IFAD), 2013.-132 p.

8. Certan S. Integrarea economica în Uniunea Europeană.Ch.: Centrul ED. -poligrafic al USM, 2013.-347 p.

9. Litvin A., Cotici V., Gangan S. Managementul exporturilor produselor agroalimentare din R. Moldova. - Ch.: Centrul Ed. al UASM, 2013.-150 p.

10. Coreţchi B., Gribincea AL., Gribincea C. Diversificarea comerţului exterior cu produse agroalimentare ca factor al eficientizării relaţiilor economice ale Republicii Moldova. - Ch.: Print- Caro, 2014.-241 p.

11. Grigoraş M. Marketingul societal ca componentă a responsabilităţii sociale corporative. - Ch.: Print- Caro , 2014.-184 p.

12. Certan S., Păduraru P., {et,all.}. Managementul asigurărilor sociale: modalităţi de eficientizare. Iaşi, ED. Terra Noastră, 2014.-148 p.

Cu participarea activă a colaboratorilor catedrei Limbi moderne au fost publicate două dicţionare: 1. Macari V., Cozari A., Cozari Gh. Dicţionar didactic de termeni medicali-veterinari: român-latin-

rus. -Ch.: Print-Caro, 2012.-182 p. 2. Macari V., Cozari A., Cozari Gh., Pancenco L., Macari A. Dicţionar medical veterinar: romăn-

latin-englez, englez- latin-român.- Ch.: Print-Caro, 2013.-306 p. Colaboratorii facultăţii lucrează asupra pregătirii şi editării altor monografii şi manuale. Deschiderea şi promovarea unei specialităţi noi la ciclul I (licenţă) a unei specializări la ciclul II (masterat),

elaborarea unor monografii şi manuale, dicţionare, elaborarea şi câştigarea unor proiecte de cercetare ştiinţifică cere o muncă intelectuală enormă din partea unui număr mare de cadre didactice şi evident că această instabilitate în procesul de dezvoltare economică şi de învăţământ a ţării, care durează în ultimii 10 - 15ani, aduce, uneori, pagube morale şi chiar materiale, prin reducerea sau menţinerea nivelului scăzut de salarizare.

Este nevoie de o dezvoltare coerentă a învăţământului economic agrar, ca cadrele didactice să-şi organizeze conţinutul materialelor didactice, metodelor de predare-învăţare în funcţie de profilurile personale ale studenţilor.

În noile condiţii apare necesitatea de trecere de la predare la studiere (însuşire), ceea ce sugerează următoarele idei: izbutirea de a învăţa individual, profesorului revenindu-i rolul de pregătitor al studentului. Este binevenită ţinerea obligatorie a prelegerilor în POWER POINT şi amplasarea succintă a conţinutului prelegerilor pe platforma www.moodle.uasm.md a Universităţii Agrare, cât şi alocarea timpului ghidat de profesor pe fiecare compartiment şi temă în parte. Vocea studenţilor şi masteranzilor trebuie să fie auzită de peste tot în procesul de studii.

Perfecţionarea învăţământului economic agrar universitar este imposibilă fără dezvoltarea procesului de cercetare, care duce la o dezvoltare sistematică a cunoştinţelor noi şi la creşterea eficacităţii învăţământului economic agrar. O unire puternică între predare şi cercetare dă şanse pentru încadrarea cercetătorilor experimentaţi în procesul de predare şi contribuie la rezolvarea problemelor economice în domeniul complexului agroindustrial.

Studenţii economişti trebuie să se pregătească pentru o piaţă în permanentă creştere şi diversifi-catoare, de la încadrarea în mari unităţi agricole şi de prelucrare a producţiei agricole, la mici între-prinderi, de la lucrul din sectorul public în cel privat, şi nu trebuie să uite de întreprinderile individuale.

E nevoie, în mod special, de promovare a unor relaţii mai constructive a Facultăţii de Economie cu lumea întreprinderilor mici şi mijlocii, deoarece acest sector angajează cel mai mare număr de absolvenţi.

Facultatea de Economie a UASM trebuie să intensifice lucrul de furnizare a informaţiei sistematice în licee, colegii, întreprinderi agricole şi agroalimentare pentru a dirija alegerea studenţilor, să furnizeze locuri pentru cursuri de diferite niveluri, cât şi servicii de dirijare a carierei la orice moment.

Suntem convinşi că corpul profesoral didactic al facultăţii este în stare şi în continuare să răspundă pozitiv şi eficient cerinţelor economiei de piaţă şi că facultatea de economie va ajunge cu succes la alte vârste onorabile.

16

CZU: 338.43.021.8 REFORMA AGRAR Ă: CONCEPT ŞI REALIT ĂŢI

CERTAN Simion

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. The study "Land reform: concept and achievements" the authors Simion Certan and Ion Certan meditate on achieving conception of agrarian reform and social - economic development of the village in Moldova, approved on 15 February 1991 in the Parliament Decision no. 510-a-XII. According to The concept Moldovan government was suposed to make the "land reform, management reform and economic relations agroindustrial complex, providing material, technical and scientific assistance and staffing agro-industrial complex, will help develop social-economic development of the village".

Today, after almost a quarter century, we come with a modest study on reform achievements, the successes and failures, the impact of reform on agriculture and rural development which determines the timelines of this material.

Keywords: Reforms, Agriculture, Relations, Development, Efficiency

MATERIAL ŞI METODE În cercetare am apelat la Concepţia reformei agrare şi a dezvoltării social–economice a satului (în

continuare Concepţia), la programul de realizare a concepţia reformei agrare şi a dezvoltării social – economice a satului, la alte acte normative naţionale şi internaţionale, manuale, monografii şi alte publicaţii specifice temei. Studiul se realizează pe informaţia selectată şi prelucrată de autori în baza anuarelor statistice ale Republicii Moldova şi EUROSTAT - ului altor publicaţii care ne-au furnizat semnificaţii şi explicaţii pertinente în raport cu procesele ce au avut loc sau se produc. În cercetare s-au aplicat metodele şi tehnicile specifice investigaţiilor economice.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Reforma funciară şi relaţiile de proprietate. În Concepţie se menţionează că „principala verigă a

reformei agrare este reforma relaţiilor funciare. Orientarea principală a reformei funciare este demonopolizarea proprietăţii de stat asupra pământului şi, ca urmare, recunoaşterea pământului ca marfă, afirmarea în practică a diferitelor tipuri de proprietate în agricultură”. S-au aprobat şi două etape a reformei funciare care, între altele, specifică cine are dreptul să primească pământ, modul de transmitere a fondului funciar în proprietate privată şi mecanismul privatizării mijloacelor de producere.

În anii 1992-1995 demonopolizarea proprietăţii de stat asupra pământului s-a efectuat foarte lent ajungând în anul 1996 doar la 58.3 mii ha atribuite în proprietate privată la 47.6 mii persoane. Reformarea relaţiilor funciare s-a accelerat după lansarea proiectului „Pământ”. În 1997 au fost atribuite în proprietate privată 123.0 mii ha (tabelul 1) sau de 2.1 ori mai mult decât în anul precedent. În anii respectivi numărul persoanelor cărora le-au fost atribuite sectoare în contul cotelor de teren echivalent a crescut de 2.5 ori.

Tabelul 1. Atribuirea sectoarelor de teren în proprietate privată

Nr. persoanelor 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Nr. persoanelor cărora le-au fost atribuite sectoare în contul cotelor de teren echivalent, mii

47.6 117.0 175.8 241.1 429.0 502.7 565.8 617.0 645.3 655.7 677.3

Suprafaţa terenurilor atribuite în proprietate privată, mii ha

58.3 123.0 224.9 317.5 590.8 701.8 805.4 836.6 867.9 862.6 881.7

În medie pe o persoană teren în contul cotelor de teren echivalent, ha

1.22 1.05 1.28 1.32 1.38 1.40 1.42 1.36 1.35 1.32 1.30

Sursa: Anuarele Statistice ale Republicii Moldova

Dacă în anul 2002 suprafeţele de teren atribuite în proprietate privată sau majorat de 6.5 ori în raport cu anul 1997 iar numărul celor împroprietăriţi a crescut de 4.8 ori, apoi în 2006 aceeaşi indicatori au sporit în raport cu 2003 respectiv cu 5.4 şi 9.8 la sută. Lent a crescut şi după 2006 suprafaţa terenurilor atribuite în proprietate privată. La 1 ianuarie 2014 suprafaţa terenurilor în proprietate privată a constituit 1848.4 mii ha. sau circa 73.9% din terenurile agricole.

17

Concomitent cu atribuirea terenurilor în proprietate privată, după cum se specifică în concepţie, „se face şi privatizarea fondurilor de producţie fixe ale întreprinderilor şi organizaţiilor din sfera producţiei agricole, deservirii tehnico-materiale, păstrării, prelucrării şi realizării producţiei CAI”, ceia ce, cu regret nu s-a întâmplat şi a influenţat considerabil activitatea noilor proprietari.

Reformarea proprietăţii asupra pământului, după cum se constată în cercetările statistice selective a activităţii gospodăriilor populaţiei şi gospodăriilor ţărăneşti, a cauzat situaţia că „mărimea medie a terenurilor agricole pe loturile de pe lângă casă a constituit 0.4 ha în medie pe o gospodărie casnică cercetată. Mărimea medie a terenurilor de fermier prelucrate de cetăţeni în mod individual a constituit 1.62 ha”. Situaţia respectivă a încurajat discuţii controversate cu privire la atribuirea terenurilor în proprietate privată. Noi considerăm că astfel de discuţii sunt inoportune.

Mai întâi, la această mărime medie (de 1.62ha) a terenurilor transmise în proprietate privată trebuie să adăugăm şi lotul de pe lângă casă (0.4 ha). Indirect, ideea respectivă se confirmă în aceeaşi cercetare statistică care arată că „din numărul total de gospodării cercetate, 80% posedau atât loturi pe lângă casă cât şi terenuri de pământ atribuite cetăţenilor în contul cotelor de teren echivalent”. Prin urmare unei persoane i s-a atribuit cota de tern echivalent în mărime de 1.62 ha, iar în majoritatea familiilor sunt trei deţinători de cote, atunci mărimea unei gospodării ţărăneşti ar trebui să fie minimum de circa 4 -5 ha. În plus, conform aceeaşi cercetări statistice, „mai mult de jumătate din gospodării (54%) au transmis integral terenul de pământ în folosinţă (arendă etc.) altor utilizatori şi

aproximativ 46% au prelucrat terenul de pământ individual.” În al doilea rând, studiul experienţei ţărilor cu agricultură dezvoltată ne arată că unei exploataţii

agricole îi revene în Marea Britanie – 67.9, Danemarca – 34.7, Suedia – 33.7, Luxemburg – 32.4, Franţa – 28.4, Irlanda -26.1, Germania – 17.9, Olanda – 16.2, Belgia – 15.9, Spania – 15.8, Finlanda – 12.8, Austria - 12.2, Portugalia – 6.9, Italia -5.6, Grecia – 4.2 hectare.

În al treilea rând trebuie să constatăm că astfel de discuţii sunt inutile, dat fiind că atribuirea sectoarelor de teren în proprietate privată, practic, s-a temperat.

Atenţionăm că terenurile exploataţiilor agricole, conform datelor recensământului, sunt divizate în 2654.7 mii de parcele sau fiecărei exploataţii agricole î-i revine, în medie, circa 2.9 parcele. Dimensiunea medie a unei parcele, la nivel naţional, constituie 0.8 ha, în exploataţiile agricole cu personalitate juridică 25.8 ha iar în cele fără personalitate juridică 0.4 ha.

Evident, consolidarea terenurilor agricole este necesară în ţara noastră şi noi o susţinem cu condiţia că acest proces să se producă benevol, în conformitate cu cerinţele pieţei funciare, prin:

- Vânzare-cumpărare a terenurilor agricole. Chiar dacă în concepţie se stabileşte că abia „de la 1 ianuarie 2001 tuturor proprietarilor funciari li se va oferi dreptul de cumpărare şi vânzare, de amanetare…dăruire, schimbare, dare în arendă…”, suprafaţa tranzacţionată prin cumpărare-vânzare în 1999 a format 232 ha la preţul mediu de 3364 lei pentru un ha şi în 2000 respectiv 1269 ha, 3100 lei. În 2001 suprafaţa tranzacţionată s/a cifrat la 2336 ha sau de 1.84 mai mare decât în anul precedent. Cea mai mare suprafaţă (35145 ha) a fost tranzacţionată în 2008. Ulterior vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole s-a temperat oscilând de la 1.01% în 2011 la 0.52% în 2012 şi în 2014 formează 0.79% din suprafaţa terenurilor agricole. Evident, se cere eficientizarea funcţionării pieţii funciare naţionale. În acest scop considerăm oportun:

- dimensiunea proprietăţii funciare pentru orice persoană fizică să nu depăşească 100 ha. - menţinerea normei indicate în concepţie că „nu se permite ca pământul să se vândă cetăţenilor

altor state”, dat fiind că cetăţenii ţării noastre nu pot concura financiar, cu reprezentanţii altor ţări. - formarea unui fond special în bugetul public pentru a acoperi rata dobânzii băncilor comerciale ce

acordă credite pe termen de circa 10 ani cu destinaţia de a cumpăra terenuri agricole . - autorităţile publice să indice preţul-prag, altfel zis, nivelul minim al preţului la care pot fi operate tranzacţiile terenurilor agricole. - statul să cumpere de la fermierii ce nu-şi pot onora misiunea terenurile agricole la preţuri ce pot

depăşi preţurile de pe piaţa internă, dar nu mai joase decât preţul-prag, şi să-l vândă la preţuri reduse, chiar mai joase decât preţul-prag, în mod special – pentru tinerii ce doresc să practice agricultura.

Consolidarea terenurilor agricole se mai poate efectua prin: - Donare şi moştenire care pot fi impulsionate dacă va fi micşorat suficient tariful perceput de către

instituţiile notariale pentru autentificarea moştenirii şi donării;

18

- Arendă. Conform datelor cercetării statistice, „mai mult de jumătate din gospodării (54%) au transmis integral terenul de pământ în folosinţă (arendă etc.) altor utilizatori şi aproximativ 46% au

prelucrat terenul de pământ individual.” Majoritatea terenurilor sunt transmise în arendă în baza contractelor formale care adesea provoacă

conflicte, mai ales cele ce se referă la plata de arendă. Considerăm oportună stabilirea plafonului de jos al preţului de arendă şi înregistrarea contractelor de autorităţile publice locale.

- Asocierea şi cooperarea proprietarilor de terenuri agricole în scopul efectuării lucrărilor agricole calitativ la timp şi aplicarea tehnologiilor bazate pe tehnică eficientă.

Schimbarea formei de proprietate a generat modificări în structura exploataţiilor agricole. Formele de organizare a exploataţiilor agricole. În concepţie se arată „celula organizării producţiei

în sectorul agrar al CAI va fi gospodăria ţărănească (tip fermă), bazată pe o reală independenţă economică”. Însă abia în 2000 a fost adoptată legea privind gospodăriile ţărăneşti care arată că „gospodăria ţărăneasca este o întreprindere individuala, bazata pe proprietate privata asupra terenurilor agricole …si asupra altor bunuri, pe munca personala a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primara, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole”. Potrivit concepţiei „gospodăriile ţărăneşti se pot asocia în diferite cooperative de producţie, de aprovizionare-desfacerea , de finanţe şi credit etc.”

Reformarea „colhozurilor” şi „sovhozurilor” s-a produs foarte anevoios la ce, cu regret,. A contribuit şi concepţia care a recunoscut „egalitatea în drepturi a gospodăriilor ţărăneşti, a cooperativelor, colhozurilor, sovhozurilor….” În 2014 numărul gospodăriilor ţărăneşti se cifrează la 289501, inclusiv 286794 (99%) cu suprafaţa terenului agricol până la 10 ha (media a format 1.826 ha) şi 177493 (61% din total) ne înregistrate în modul stabilit. În ultimii ani suprafaţa terenurilor agricole deţinute de exploataţiile agricole de stat, societăţile pe acţiuni, gospodăriile colective a crescut de la 841.2 mii ha (37.26% din total) în 2005 (tabelul 2) la 881.3 mii ha (39.4% din total) în anul 2014.

Tabelul 2 Terenurile agricole după categoriile deţinătorilor de teren, la începutul anului, mii ha

Indicii 2005 2010 2011 2012 2013 2014 Total 2257.4 2236.9 2234.0 2233.6 2235.9 2235.4 din care: întreprinderi şi organizaţii 841.2 871.3 866.0 868.7 875.4 881.3 gospodării ţărăneşti (de fermier) 692.9 661.4 662.6 653.4 649.3 654.5 - inclusiv cu suprafaţa medie a terenurilor mai mică de 10 ha

601.9 565.6 559.3 536.7 523.7 523.6

gospodării anexe auxiliare (loturi pe lângă casă şi grădini)

299.1 313.6 316.7 325.5 326.4 315.9

Alţi deţinători de teren 424.2 390.6 388.7 386.0 384.8 383.7 Sursa: calculele autorilor după Rezultatele cercetării statistice privind activitatea agricolă a micilor

producători agricoli în Republica Moldova, Ed. Statistica Chişinău

Semnificativ este că această creştere s-a produs din contul gospodăriilor ţărăneşti cu suprafaţa medie a terenurilor mai mică de 10 ha, suprafaţa totală a cărora s-a micşorat de la 601.9 mii ha (86.9%) în 2005 la 567.8 mii ha (80% din suprafaţa totală a gospodăriilor ţărăneşti) în anul 2014.

Amintim că, practic, concomitent cu atribuirea terenurilor în proprietate privată atât între cercetători, cât şi între producătorii agricoli, inclusiv la toate nivelurile autorităţilor publice, se discută

înflăcărat formele de organizare a exploataţiilor agricole. Evident, arbitru în acest disput este rezultatul activităţii. Producţia globală agricolă obţinută în sectorul public variază de la 42 mil. lei (0.42% din total) în 2012 (tabelului 3) la 140 mil. lei (1.14% din total) în anul 2004.

19

Tabelul 3 Producţia globală agricolă în preţuri comparabile ale anului 2005, mil.lei

Indicii 2002 2003 2004 2005 2009 2010 2011 2012 Total 11777 10180 12301 12402 11260 12147 12758 9909 inclusiv: - publică 106 69 140 117 62 79 66 42 - privată 11671 10111 12162 12285 11198 12068 12692 9867 din care: - colectivă 3242 2402 3723 3508 3373 3813 4054 3191 - a gospodăriilor populaţiei şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier)

8429 7709 8439 8777 7825 8255 8638 6676

Sursa: Anuarele Statistice ale Republicii Moldova

În sectorul privat ponderea producţiei globale agricole recoltate în întreprinderile colective variază 2402 mil lei (23.8%) în 2003 la 4054 mil lei (31.9%) în anul 2011. Producţia globală agricolă recoltată de gospodăriile populaţiei şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) variază de la 8777 mil lei (71.44% din producţia sectorului privat) în 2005 la 6676 mil lei (67.66%) în anul 2012.

Astfel, gospodăriile populaţiei şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) dispunând, în cel mai nereuşit an 2012, doar de circa 43.8% din terenurile agricole au recoltat 67.37% din volumul producţiei agricole totale din ţară, inclusiv 58% - din producţia vegetală şi circa 87% - din producţia animală, ceea ce demonstrează, incontestabil, că micii producători agricoli sunt mai eficienţi.

Reformarea relaţiilor de piaţă. Conform concepţiei „reforma agrară poate fi eficientă numai cu condiţia dezvoltării relaţiilor de piaţă”. Cel mai important şi sensibil instrument în formarea relaţiilor de piaţă este preţul care în linii generale exprimă „puterea societăţii" asupra membrilor ei.

Preţul, mai întâi, trebuie să asigure echilibrul intereselor agricultorilor şi celor care asigură agricultura cu cele necesare. Amintim, concomitent cu iniţierea proceselor de reformare a agriculturii au fost liberalizate preţurile. În consecinţă, indicele preţurilor la producţia agricolă în 1992 a crescut cu 1017%, la produsele energetice – cu 2900%, formând un raport de 1 la 2.85. În 1994 acest raport a constituit 1 la 3.17. Acest decalaj a cauzat majorarea bruscă a costurilor de producţie care, spre exemplu, la cereale au crescut de 27.4 orei, la struguri – de 11 ori, la tutun – de 7.4 ori, la porcine – de 8.3 ori. Pe parcurs preţurile la maşini şi mecanisme agricole, îngrăşăminte şi chimicale, seminţe şi alte produse ce se consumă în agricultură s-au majorat considerabil iar la produsele agricole au sporit mult mai modest ce a agravat şi mai mult situaţia.

Preţul de vânzare a produselor agroalimentare trebuie, cel puţin, să acopere preţul de cost. În 1992, anul liberalizării preţurilor producţia vegetală (tabelul 4) cât şi producţia animală era profitabilă. Apoi, practic toate ramurile agricole au avut pierderi. Legumele, fructele şi strugurii, produse ce au creat faima ţăranului nostru, au avut pierderi de proporţii.

Tabelul 4 Nivelul rentabilităţii (pierderilor) produc ţiei vândute de întreprinderile agricole, %

Indicii 1992 1995 2000 2005 2010 2011 2012 Producţia vegetală 86.7 8.8 22.8 17.1 43.2 45.3 16.5 Inclusiv: - Cerealiere 240.3 59.4 36.3 10.9 29.2 39.9 10.0 - Sfecla de zahăr 100.1 11.0 -4.1 16.3 27.9 10.8 -7.0 - Legume de câmp 28.4 -34.2 -17.9 6.7 15.8 15.9 2.2 - Fructe şi pomuşoare 51.1 -11.7 -4.7 1.6 25.9 32.3 1.3 - Struguri 79.7 0.5 47.2 31.0 8.6 36.5 37.0 Producţie animală 4.0 -33.0 -6.7 25.0 20.7 14.6 16.7 Inclusiv: - animale şi păsări 12.7 -33.1 -37.3 1.8 19.9 11.4 20.4 - lapte -4.9 -40.7 -1.1 9.9 13.7 26.3 13.5

Sursa: alcătuită de autori în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

După 2005 rentabilitatea ramurilor agricole, chiar dacă n-a ajuns la nivelul anului 1992, a fost în creştere. Situaţia s-a agravat odată cu embargoul produselor alimentare pe piaţa Rusiei. Insuficienţa profitului obţinut în agricultură, în viziunea noastră este motivul principal care cauzează abandonarea terenurilor agricole.

Preţurilor le revine şi misiunea de a asigura echilibrul intereselor celor ce depun eforturi ca produsul alimentar să ajungă pe masa consumatorului. În 2000 agenţii economici din agricultură au avut pierderi

20

care formau 204.9 mil.lei (32.1% din totalul pierderilor agenţilor economici (tabelul 5), iar cei din industria prelucrătoare şi comerţ au avut profit. În 2011, cel mai reuşit an, ponderea profitului a format în agricultură 9.1%, în industria prelucrătoare – 14.6, în comerţ – 33.4%.

Tabelul 5 Profit (+), pierderi (-) până la impozitare ale agenţilor economici, milioane lei

Indicii 2000 2005 2010 2011 2012 2013 Total -638.3 3799.5 13169.8 14427.5 4706.6 4131.0 din care: - agricultură, economia vânatului şi silvicultura

-204.9 28.9 1088.2 1311.3 101.0 470. 8

- industria prelucrătoare 70.7 939.3 1863.5 2105.6 606.3 820.7 - comerţ cu ridicata şi amănuntul 71.7 802.2 4482.1 4813.5 1632.4 1756.

8 Sursa: alcătuită de autori în baza Anuarelor Statistice ale Republicii Moldova

Situaţia-i identică şi în 2013 când profitul agenţilor economici s-a redus, atîta doar că discrepanţa dintre comerţ şi agricultură s-a majorat de la 3.67 la 3.73 ori, ceea ce demonstrează că „partea leului” a profitului revine intermediarilor între producător şi consumător şi nu producătorului.

Evident se cer măsuri pentru a depăşi disproporţiile şi a încuraja producătorii agricoli. Noi considerăm oportună experienţa UE cu privire aplicarea preţului indicativ, care are menirea de a orienta atât producătorii cât şi consumatorii; preţului prag - la care produsele importate pot accede pe piaţa internă şi preţului de intervenţie, care serveşte ca punct de plecare pentru susţinerea agricultorilor.

Un puternic instrument de reglementare statală a relaţiilor de piaţă în CAI, după cum se arată în concepţie, este introducerea unui sistem fiscal flexibil. Suma obţinută prin impozitele din agricultură a sporit de la 148.1 milioane lei în 2002 la 252.0 milioane lei în 2008 sau de 1.7 ori. Povara fiscală asupra agriculturii, practic, se menţine la acelaşi nivel de 14.4% de la venitul din vânzări. În structura impozitelor percepute din agricultură domină cele indirecte cum sunt taxa pe valoarea adăugată, plata pentru o unitate echivalentă de teren etc. Nesemnificative sunt încasările directe cum ar fi impozitele pe venit. Impozitele indirecte, după părerea noastră, mai puţin încurajează contribuabilii şi din acest motiv considerăm oportună anularea TVA la produsele agricole pentru producători, iar TVA pentru produsele alimentare să fie diferenţiată. Contribuţia producătorilor agricoli atât în buget cât şi în fondul social să se calculeze în funcţie de venit.

Reforma agrară, după cum specifică concepţia, „necesită înfăptuirea unor reforme şi în sfera finanţelor şi creditelor”. Atât necesităţile investiţionale cât şi specificul agriculturii dictat de distanţa dintre momentul efortului depus pentru obţinerea produsului şi momentul obţinerii produsului dictează necesitatea de a împrumuta resurse financiare. Chiar dacă valoarea creditelor acordate agenţilor economici din sectorul agrar este în creştere ajungând la 47% din total. ele rămân insuficiente. Această situaţie, după părerea noastră foarte alarmantă, poate fi depăşită doar prin formarea unor condiţii mai atractive pentru agricultori.

Incontestabil agricultura are nevoie subvenţii , pentru a impulsiona dezvoltarea agriculturii biologice, pentru a încuraja utilizarea alternativă a terenurilor agricole, pentru agricultura practicată în zone şi comune defavorizate, pentru formarea profesională etc. Subvenţiile au crescut de la 17.3 mil lei în 2002 la 1509 mil lei prevăzut în bugetul Ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale în 2015 pentru susţinerea producătorului agricol. În scopul eficientizării folosirii subvenţiilor ar fi oportun:

- Renunţarea la sistemul actual de compensaţii pentru acoperirea pierderilor provocate de calamităţi şi încurajare creării şi implementării sistemului privat de asigurare;

- Stimularea exportului produselor agroalimentare prin rata de schimb preferenţială. Fiecare euro obţinut de la export se schimbă la rata majorată cu 1-2 lei în raport cu cea existentă;

- Renunţarea la suportul ex ante /înainte de a obţine producţia/ care este, de regulă, ineficient şi intervenţia statului ex post /după ce producţia a fost realizată, stimulând agricultorii să producă ceea ce-i solicitat pe piaţă şi în mod special pe cea externă.

- Statul cumpără producţia la „preţul garantat” ce acoperă costurile produselor şi asigură agricultorilor profitul necesar pentru reînnoirea activităţilor agricole. Când cantitatea produselor agricole cauzează prăbuşirea preţului pe piaţă autorităţile publice achiziţionează (cumpără) de la producătorii

21

agricoli surplusul de produse la preţul garantat în vederea stocării şi/sau prelucrării acestora şi le pune în vânzare în situaţia când piaţa este în favoarea cererii.

Asistenţa tehnico-ştiin ţifică şi asigurarea cu cadre. Procesul de inovare, potrivit concepţiei, urma a fi realizat prin „sistemul reînnoit al instituţiilor de cercetări ştiinţifice” activitatea cărora urma a fi spre „dezvoltarea relaţiilor de piaţă… reînnoirea soiurilor…protecţiei biologice a plantelor etc.” Cercetările ştiinţifice, fie în instituţiile de cercetare, fie în cele universitare, de regulă, se finisează cu susţinerea tezelor de doctor sau de doctor habilitat. În anii 2004-2012, conform informaţiei afişate de Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, în ştiinţele agricole s-au susţinut 28 teze ce formează 0.0175% din total.

Valoarea cercetărilor ştiinţifice se măsoară cu brevetele invenţiilor, soiurile de plante obţinute. Cererile depuse de solicitanţii naţionali pentru brevet pentru soiuri de plante creşte de la 11 în 2000 la 39 în 2013, totalizând 125, au fost eliberate 83 brevete pentru soiuri de plante sau două treimi din cele solicitate, ceea ce-i inacceptabil de mic pentru o ţară agrară cum este R. Moldova.

În concepţie se susţine că „este necesar să se organizeze pregătirea unor lucrători capabili să ţină gospodării ţărăneşti şi să desfăşoare activitate de antreprenor în domeniul agrobusinesului”. Demonopolizarea proprietăţii de stat asupra pământului a contribuit la creşterea numărului celor ce adoptă decizii în agricultură, oferindu-le mai multă libertate şi, evident, mai mare responsabilitate. Mai mult, exploataţiile agricole activează în spaţiul economiei bazate pe relaţiile de piaţă, ceea ce imperios necesită educaţia orientată spre schimbarea mentalităţii.

Fără îndoială, schimbarea mentalităţii, sporirea nivelului de competenţă, performanţă şi creativitate a antreprenorilor agricoli poate fi obţinută prin educaţie, prin altoirea cunoştinţelor şi deprinderilor în instituţii universitare sau colegii. A-i face pe oameni productivi prin educaţie, susţine Peter Drucker [10,76], este „prima dintre provocările epocii noastre”.

Dacă ponderea populaţiei cu studii superioare şi medii speciale ocupate în economia naţională a sporit de la 36.8% în 2007 la 40.8% în 2013 (tabelul 6), apoi în agricultură – de la 12.16% la 12.69%. Calitatea celor cu studii superioare şi medii speciale, cel puţin, lasă de dorit. Cea mai mare parte a agricultorilor (32,2 % în 2007 şi 36.1% în 2013) au studii gimnaziale.

Tabelul 6. Populaţia ocupată după nivelul de instruire, mii persoane

Populaţia ocupată Inclusiv în agricultur ă 2007 2013 2007 2013

Total 1247.2 1172.8 408.6 337.9 Inclusiv cu studii: - superioare 247.7 297.9 12.8 13.5 - medii speciale 211.3 172.1 36.9 29.4 - secundare profesionale 308.6 260.4 102.4 87.9 - liceale, medii generale 253.6 225.5 106.0 78.5 - gimnaziale 205.4 209.0 131.7 122.1 - primare sau fără şcoală primară 20.9 7.9 18.8 6.5

Sursa: Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupare şi Şomaj, Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Chişinău

Obiectivul primar în educaţie este ameliorarea calităţii, eficienţei şi relevanţei sistemului educaţional, racordat la necesităţile pieţei muncii în sectorul agroalimentar al economiei naţionale. Schimbările accelerate ce se produc în economie, inclusiv în sectorul agroalimentar, impun acumularea continuă a cunoştinţelor şi perfecţionarea tuturor celor afacerile agroalimentare care, practic, este lipsă.

CONCLUZII Agricultura, fiind cel mai puternic factor de echilibru în armonizarea dezvoltării economice,

constituie coloana vertebrală a economiei naţionale. Reformarea agriculturii este frecvent marcată de dinamism, deseori de incertitudine şi risc, uneori

chiar de ostilitate se dezvoltă anevoios şi controversat. Măsurile orientate spre susţinerea proprietăţii private, consolidarea lentă, pe principiile relaţiilor de

piaţă, a terenurilor agricole, dezvoltarea formelor organizatorico-juridice eficiente, implementarea tehnologiilor eficiente, aplicarea instrumentelor şi mecanismelor adecvate economiei concurenţiale,

22

instruirea celor antrenaţi în sectorul agroalimentar sunt eficiente şi vor contribui la dezvoltarea durabilă a agriculturii în ţara noastră.

Eficientizarea reformării sectorului agroalimentar din ţara noastră necesită aplicarea în sistem a măsurilor propuse mai sus. În plus, în contextul Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană si Republica Moldova, considerăm oportun modificarea structurii ramurilor agriculturii naţionale în corespundere cu cererea pieţii Comune a UE, implementarea tehnologiilor moderne efective şi eficiente şi alte măsuri care, în proporţii considerabile, depind de vectorul integrării economice şi de reguli clare cum sunt cele specificate în Acordul nominalizat..

BIBLIOGRAFIE 1. Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, 2014 2. Activitatea agricolă a micilor producători agricoli în Republica Moldova, Ed. Statistica, Chişinău, 3. Alexandri Cecilia, Davidovici I., Gavrilescu D (coordonatori) - Tratat de economia agriculturii. Edit. Expert, Bucureşti,

2003 4. Anuarele statistice ale Republicii Moldova, Ed. Statistica, Chişinău 5. Bohatereţ V.M. - Consolidarea proprietăţii funciare, fundament al democraţiei autentice. Edit. Terra Nostra, Iaşi, 2004 6. Certan Simion Politici Agricole Comune ale Comunităţii Economice Europene, TACIS, Chişinău, 2001. 7. Certan Simion Studiu Comparativ privind organizarea pieţelor agricole, TACIS, Chişinău, 2002 8. Certan Simion, Certan Ion Agriculture in the Republic of Moldova: present and future. Scientific Papers. Series

"Management, Economic Engineering in Agriculture and rural development", 2013, Vol. 12 ISSUE 4, ISSN-L 2247-3572, versiune electronică

9. Forţa de muncă în Republica Moldova. Ocupaţie şi Şomaj 2009, Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Chişinău

10. Peter Drucker, Despre profesia de manager, Editura Meteor press, Bucureşti.

УДК: 631.559 МЕТОДИКА ГРАДАЦИИ УРОВНЕЙ УРОЖАЙНОСТИ

СЕЛЬСКОХОЗЯЙСТВЕННЫХ КУЛЬТУР ПАРМАКЛИ Дмитрий

Кагульский государственный университет имени Богдана Петричейку Хашдеу Abstract. The article demonstrates the necessity of scaling the levels of agricultural crop yields depending on the

attained levels of efficiency of their production and realization in the market. The work suggests three types of crop yield measures (critical, minimal and optimal) and presents distinct formulas for determining each of them. According to the given levels of land productivity four zones of efficiency are explained: critical, minimal, average and high.

Key words: Сrop yield, efficiency, profitability, financial safety margin, costs.

В растениеводстве важным условием обеспечения высокой эффективности производства является получение высоких показателей урожайности производимой продукции, т.е. более полное использование потенциала продуктивности земли и биологического потенциала растений. Однако сами показатели выхода продукции с единицы площади непосредственно не характеризуют состояние хозяйствования на земле. В этом смысле вполне востребованным представляется научно-обоснованная градация показателей урожайности сельскохозяйственных культур, каждый уровень которой указывал бы на ту или иную зону эффективности производства и реализации.

Операционная деятельность сельскохозяйственных предприятий осуществляется под влиянием не предсказуемых колебаний погодных условий. В связи с этим экономически независимым следует считать такой вариант развития объектов хозяйствования в сельском хозяйстве, который сохраняя колебания объемов производства в отдельные годы, обеспечивает поступления прибыли в среднегодовом исчислении достаточной для ведения, по меньшей мере, простого воспроизводства. Уровень поступления финансовых средств от операционной деятельности для обеспечения как простого, так и расширенного воспроизводства служит индикатором стабильного развития каждого субъекта хозяйствования в отрасли.

Как известно, на предприятии существуют два вида затрат: переменные и постоянные. Их структура может значительно влиять на тенденцию изменения прибыли или издержек. Это проис-ходит из-за того, что каждая дополнительная единица продукции приносит некоторую дополнитель-ную доходность, которая идет на покрытие постоянных затрат, и в зависимости от соотношения пос-

23

тоянных и переменных расходов в структуре издержек, общий прирост доходов от дополнительной единицы товара может выразиться в резком изменении прибыли. Как только достигается уровень безубыточности, появляется прибыль, которая начинает расти быстрее, чем объем продаж. Здесь на помощь нам приходит операционный анализ, который позволяет анализировать влияние структуры затрат и объемов производства (реализации) на финансовые результаты предприятия. На его основе можно выявлять взаимосвязи между затратами и доходами при различных объемах производства, определить наиболее выгодное сочетание цены и объема реализации, соотношение постоянных и переменных издержек, минимизировать предпринимательские риски, и соответственно способствовать повышению экономической безопасности предприятия.

В рамках операционного анализа выявляют так называемую точку безубыточности, то есть тот уровень урожайности, при котором выручка от реализации продукции равна общим затратам. Если фактическая урожайность ниже минимальной, то производство становится нерентабельным, реализация продукции приносит убытки.

Пороговое или минимальное значение урожайности (qmin), ниже которой наступают убытки, находят по формуле:

qmin = , ц/га (1) где: FC – постоянные затраты на 1 га, лей; p – цена реализации продукции, лей/ц; AVC – переменные затраты на 1 ц продукции, лей. Формулу расчёта критического объёма реализации (Nкр) получаем, умножив левую и правую

часть уравнения 1 на цену единицы продукции:

p · qk = p

AVC-1

FC

или Nкр = p

AVC-1

FC

, лей/га (2)

Увеличение объёма реализации сверх критического уровня ведёт к получению прибыли, снижение - к убыткам.

Значение критической урожайности состоит еще и в том, что зная его значение можно определить запас финансовой прочности (D) при возделывании данной культуры. Обычно используются два способа определения. При первом расчет представляет собой абсолютную разницу между фактическим (запланированным) и критическим показателем урожайности. При втором рассчитывают процентное отношение абсолютного запаса к фактическому (запланированному) показателю:

, % (3)

где: q – фактический уровень урожайности. Решение задачи определения критического объёма производства может быть показано на

графике (рис.1). Точка пересечения (К) кривых объёма реализации продукции (Q) и общих затрат (TC)

называется критической точкой, в которой выручка равна затратам на производство и реализацию продукции, т.е. нет ни прибыли, ни убытка. Увеличение объёма реализации продукции сверх критического объёма (Qk) позволяет добиться получения определённой прибыли, снижение объёма производства и реализации продукции ниже Qk ведёт к убыткам.

Расчеты минимальных показателей производства и реализации зерна рассмотрим на примере SRL «Daalar Duzu» (г. Чадыр – Лунга). Сложивщиеся показатели производства и реализации зерна на предприятии за 2012-2014 годы представлены в таблице 1.

24

Маржинальный доход N

Доход (N)

Затраты (TC) Прибыль

(лей) TC

К

Убыток VC

Qmin Объем продукции (Q, т)

Рис. 1. График взаимосвязи показателей объёма производства, затрат и прибыли Источник: [1, c.134]

Таблица 1. Показатели реализации зерна всех видов культур в SRL «Daalar Duzu» за 2012 - 2014 годы

Показатель 2012 2013 2014 В среднем за год

Реализовано зерна, ц 22940 29109 52488 34845,7 Полная себестоимость реализованного зерна, тыс.лей 4690 5156 9190 6345,3 Сумма реализации,тыс. лей 5262 5469 10851 7194 Прибыль от реализации всего, тыс. лей 672 313 1661 882 Себестоимость, лей/ц 204,4 177,1 173,2 182,1 Цена реализации, лей/ц 229,4 187,9 206,7 206,5 Прибыль, лей/ц 24,9 10,8 31,6 24,4 Источник: формы №7- АПК SRL «Daalar Duzu» за 2012 - 2014 годы

Выполним далее расчеты по определению исходных данных, необходимых для расчета критических показателей производства и реализации зерна. Результаты заносим в таблицу 2.

Таблица 2. Исходные данные для расчета минимальны показателей производства и реализации зерна в SRL «Daalar Duzu» за 2012-2014 годы

в том числе Год

Затраты на 1 га, лей

FC, лей/га

AVC, лей/ц

Цена, лей/ц

Себестоимость, лей/ц

Урожайность, ц/га

2012 4639,9 3155 65,41 229,4 204,4 22,7 2013 5436,9 3697 56,67 187,9 177,1 30,7 2014 5729,6 3896 55,40 206,7 173,1 33,1

В среднем 5296,6 3602 58,23 206,5 182,1 29,1 Источник: формы №7- АПК и №9 –АПК SRL «Daalar Duzu» за 2012 - 2014 годы

На основании формул 1 и 2 проводим расчеты критической урожайности и критического объема реализации зерна с одного гектара (табл. 3). Полученные расчеты показывают, что запас финансовой прочности составил в среднегодовом значении 16,5%.

Важно также выявить тот уровень урожайности, при которой выручка от реализации продукции покрывает лишь постоянные затраты. Данный показатель продуктивности земли назовем критическим. Критический уровень включает в себя диапазон, при котором выручка, полученная от реализации продукции, не покрывает общих издержек. В точке пересечении кривых выручки и постоянных затрат (на рисунке 2 точка «А») предприятие получает доходы от продаж, которые окупают лишь постоянные затраты, при этом переменные издержки остаются непокрытыми, и соответственно предприятие терпит убытки.

25

Таблица 3. Минимальные показатели производства и реализации продукции зерновых культур в SRL «Daalar Duzu» за 2012-2014 годы

Урожайность. ц/га Объем реализации, лей/га Год

фактическая минимальная фактический минимальный

Запас финансовой прочности, %

2012 22,7 19,2 5207,4 4404,5 15,4 2013 30,7 28,2 5768,5 5298,8 8,1 2014 33,1 25,8 6841,8 5332,9 22,1 В среднем 29,1 24,3 6009,2 5013,1 16,5 Источник: рассчитано по данным таблицы 2

Рис.2. Показатели различных уровней урожайности

Источник: разработка автора (пример условный)

Из рисунка 2 видно, что в точке «А»

, где: N- выручка от реализации продукции, лей/га. Тогда критическую урожайность (qкр), можно рассчитать по формуле:

, ц/га (4) В точке безубыточности предприятие покрывает все свои затраты, но при этом, еще не получает

прибыли. После достижения точки безубыточности, предприятие с каждой последующей единицей продукции начинает получать прибыль. Достижение урожайности, соответствующей точке «В» (назовем оптимальной урожайностью), гарантирует такой уровень эффективности, при котором предприятие в состоянии вести, по меньшей мере, простое воспроизводство. Предприятие получает прибыль, необходимую для совершенствования производства, то есть достигает рентабельности реализованной продукции выше уровня, обеспечивающего «саморазвитие» предприятия.

Известно, что для обеспечения необходимого уровня рентабельности реализованной продукции следует обеспечить урожайность не ниже [2,c.69]

qопт = , ц/га (5) где: R – коэффициент рентабельности реализованной продукции. Таким образом, мы можем говорить о четырех зонах уровней урожайности

сельскохозяйственных культур (табл.4 и рис.3): ─ критическая зона (при урожайности до точки А); ─ зона низкой урожайности ( урожайность от точки А до точки безубыточности); ─ зона средней урожайности (урожайность от точки безубыточности до точки В);

26

─ зона высокой урожайности (урожайность выше точки В). Назовем урожайность в точке А критической, в точке безубыточности – минимальной и в

точке В – оптимальной [3, c.132].

Рис. 3. Зоны уровней урожайности сельскохозяйственных культур

Источник: выполнено автором (пример условный)

Таблица 4. Показатели градации уровней урожайности возделываемых культур

Уровень урожайности

Формула определения урожайности

Границы уровней урожайности

Формула определения

уровня доходности

Граница уровней

доходности

Критический

q ≤ qкр Nкр ≤ FC N≤ Nкр

Низкий

q = qкр …qmin Nmin = FC + VC N=Nкр…Nmin

Средний qопт = q = qmin ... qoпт Nопт = 1,35 (FС + VC)

N =Nmin…Nопт

Высокий q > qoпт N > Nопт N > Nопт

N – объем реализованной продукции (лей); FС – условно-постоянные затраты (лей); VC – переменные затраты (лей); AVC – удельные переменные затраты (лей/ц); P – цена реализации продукции (лей/ц). Источник: [4, c.192-193] Каждое предприятие по предложенной выше методике может определить значения

критической, минимальной и оптимальной урожайности по каждой культуре и дать, таким образом, ее оценку как критическую, низкую, среднию или высокую.

ЛИТЕРАТУРА 1. Пармакли Д.М. Методология научных исследований в экономике. Учебное пособие.- Сomrat – Univ. de Stat,

2011. – 254р. 2. Пармакли Д.М. Научно-методические аспекты эффективности использования земли в сельском хозяйстве.

Збiрник наукових праць Вiнницького нацiонального аграрного унiверситету. Серiя: Економiчнi наукию. Вiнниця, 2010. Випуск 5, том.3. – 199 с.

3. Пармакли Д,М., Стайков Д.С. Маржинальный доход как показатель уровня урожайности сельскохозяйственных культур. Материалы VI международная научно-практическая конференция Одесского государственного аграрного университета, 18-19 июня 2015, с.129-136.

4. Пармакли Д.М., Тодорич Л.П., Дудогло.Т.Д., Яниогло А.И. Эффективность землепользования: теория, методика, практика. Монография. - Комрат : Б. и., 2015 (Tipogr. "Centrografic"). – 274 p.

27

CZU: 338.439.5: 339.5(498) EVOLUŢII ALE DINAMICII ŞI COMPOZI ŢIEI FLUXURILOR COMERCIALE

AGROALIMENTARE INTERNA ŢIONALE ALE ROMÂNIEI ÎN PERIOADA POST-ADERARE

GAVRILESCU Camelia Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, Bucureşti

Summary. After joining the EU, the Romanian agrifood trade improved substantially its performances on

both intra-EU and extra-EU markets. Economic reforms and adjustments required by the EU membership and the Common Agricultural Policy boosted economic development and helped the agrifood products supply to increase significantly and exports to increase as well in terms of volume and value. These changes in the dynamics and composition of the Romanian agrifood trade are being analyzed in the present paper.

Keywords: agrifood trade, Romania, EU membership

INTRODUCERE În ultimii 25 de ani, fluxurile comerciale agroalimentare internaţionale ale României au suferit

schimbări importante, reorientându-se în linii mari dinspre est spre vest. Reformele economice şi schimbările majore induse de acestea, cu precădere în sectorul agricol, în cursul primului deceniu de tranziţie către economia de piaţă, au determinat modificări semnificative ale volumului, direcţiilor şi compoziţiei fluxurilor comerciale agroalimentare internaţionale româneşti. Lucrarea de faţă încearcă să analizeze cele mai importante dintre aceste schimbări.

MATERIAL ŞI METOD Ă Calculele care au stat la baza analizelor prezentate în lucrarea de faţă au fost efectuate pe baza

datelor extrase din baza de date de comerţ internaţional a Eurostat în clasificarea NC – Nomenclator Combinat, la nivel de agregare 2 digiti (capitolele 01-24). Sunt analizate principalele tendinţe, direcţiile şi valoarea schimburilor, precum şi ierarhizarea şi compoziţia fluxurilor de export şi import la principalele grupe de produse agroalimentare. Tendinţele au fost analizate pe baza mediilor perioadei 2010-2014.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Tendinţele generale ale comerţului agroalimentar internaţional românesc. Creşterea economică

realizată de România în perioada 2001-2008 a avut drept consecinţă o creştere importantă atât a ofertei cât şi a cererii agroalimentare. Stabilizarea structurilor de proprietate şi exploatare agricolă, precum şi dezvoltarea sectorului de prelucrare agroalimentară prin investiţii străine directe, prin investiţii de capital autohton şi prin programele de dezvoltare din perioada de pre-aderare şi apoi din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) au permis creşterea ofertei agroalimentare, lucru reflectat în tendinţa continuă de creştere a exporturilor agroalimentare. Pe de altă parte, perioada de tranziţie, cu evoluţiile ei neuniforme la nivelul verigilor filierelor agroalimentare a avut drept consecinţă fracturarea acestora, cu consecinţe negative asupra fluidităţii lor şi a capacităţii lor de a satisface cererea venită din partea agenţilor economici de pe lanţul agroalimentar. Procesatorii au nevoie de o aprovizionare cu materii prime în flux continuu şi la preţuri competitive. Retailul modern, cu reţelele sale extinse de super şi hypermarketuri ce au avut o dezvoltare explozivă pe parcursul ultimului deceniu, nu a găsit în ţară filiere agroalimentare funcţionale, capabile să furnizeze produse agricole proaspete şi produse alimentare prelucrate în cantităţile, la calitatea şi în ritmul necesar, motiv pentru care din s-a recurs masiv la importuri. Consumatorii finali de azi ai produselor agroalimentare au o putere mai mare de cumpărare, sunt mult mai bine informaţi, şi, ca atare, cer o diversitate mai mare şi o calitate mai bună a produselor agroalimentare, stimulând şi ei nevoia de importuri de produse cu valoare adăugată ridicată.

Drept urmare, creşterea şi diversificarea mai rapidă a cererii în raport cu oferta internă a avut drept rezultat creşterea semnificativă şi continuă a importurilor agroalimentare. După aderare, accesul liber pe piaţa românească al produselor mai competitive provenind din celelalte ţări membre ale UE a impulsionat şi mai mult importurile. Rezultatul general a fost o creştere continuă a importurilor de produse agroalimentare, (intra + extra-EU) până la 4,3 miliarde EUR (2008), urmată de o scădere în perioada crizei (3,9 miliarde EUR în 2009), apoi creşterea s-a reluat într-un ritm mai scăzut, ajungând la 5,1 miliarde EUR în 2012.

28

În perioada 2002-2007, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a fost în medie de 34,3%; ca urmare soldul comercial agroalimentar a fost permanent negativ după anul 1990. Deficitul a crescut masiv în perioada 2002-2007, atingându-se un maxim istoric de 2,2 miliarde EUR în 2007.

Primii 2 ani după aderarea la UE au însemnat pentru România o creştere considerabilă a volumului schimburilor comerciale agroalimentare; astfel, în 2008 valoarea se dublase faţă de 2006, ultimul an înaintea aderării. Criza economică de la sfârşitul primului deceniu al secolului XXI s-a tradus din punct de vedere al comerţului agroalimentar printr-o contracţie cu 12% a volumului total al schimburilor comerciale în 2009 faţă de anul precedent, după care tendinţa ascendentă s-a reluat.

În ciuda crizei, exporturile agroalimentare româneşti şi-au menţinut tendinţa ascendentă, favorizate în principal de accesul liber pe Piaţa Unică, cât şi de o conjunctură de devalorizare a monedei naţionale. În primii doi ani de la aderare, exporturile româneşti de produse agroalimentare au crescut spectaculos: de 2,5 ori faţă de 2006, ultimul an înainte de aderare, iar după 6 ani, adică în 2014, volumul exporturilor crescuse de 6,26 de ori faţă de 2006 (figura 1).

-3,000

-2,000

-1,000

0

1,000

2,000

3,000

4,000

5,000

6,000

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

2014

mili

oane

EU

R

Export Import Balanta agroalimentara

Figura 1 – Comerţul agroalimentaral României în perioada pre - şi post-aderare Sursa: calculele autorului după date Eurostat

După aderare importurile au crescut şi ele, dar într-un ritm mai scăzut decât exporturile: astfel, în primii 2 ani, importurile s-au mărit de numai 1,79 ori (2008/2006). Criza economică s-a manifestat cu cea mai mare intensitate în anul 2009, printr-o încetinire generală a activităţii economice, însoţită de creşterea şomajului şi diminuarea veniturilor populaţiei. Efectul imediat a fost o contracţie semnificativă a cererii, care a avut drept consecinţă imediată diminuarea vizibilă a importurilor de produse agroalimentare. Faţă de 2008, valoarea importurilor a scăzut cu 12% în 2009, după care tendinţa de creştere s-a reluat, dar într-un ritm mult mai lent, inferior celui al exporturilor.

Menţinerea acestui decalaj de ritm de creştere între exporturi şi importuri a avut drept rezultat o scădere spectaculoasă a deficitului balanţei comerciale agroalimentare, de la maximul de 2,2 miliarde EUR din 2007, la numai 434 milioane EUR în 2011, urcând uşor în 2012 la 742 milioane EUR, iar în anul 2013, pentru prima dată după 25 de ani, balanţa a devenit pozitivă (+371 milioane EUR în 2013 şi +480 milioane EUR în 2014).

Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a crescut substanţial după 2007, de la 49,8% în 2008 la 84,5% în 2012, apoi la 107,5% în 2013, respectiv la 109,4 în 2014.

În analiza comerţului său, UE separă fluxurile intra-comunitare de cele extra-comunitare, astfel încât în comparaţiile internaţionale, consideră exporturi şi importuri numai schimburile comerciale cu terţe ţări. Ca atare, analiza de faţă a comerţului internaţional al României se va separa şi ea în comerţ intra- şi extra-comunitar.

Comerţul agroalimentar intra-comunitar al României. Încă din primii ani ai tranziţiei către economia de piaţă, comerţul agroalimentar românesc s-a reorientat dinspre fostul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) către ţările din vestul Europei, mai precis către Comunitatea Europeană, mai târziu Uniunea Europeană. În perioada 1992-1996, exporturile au scăzut datorită incapacităţii produselor româneşti de a se alinia la cerinţele de calitate ale UE, dar şi datorită protecţiei vamale foarte ridicate a UE. După intrarea în vigoare a Acordului de Asociere a României la UE (în 1995), cotele preferenţiale de export acordate României au facilitat

29

accesul produselor româneşti pe pieţele europene, iar valoarea exporturilor româneşti către UE a început şi ea să crească treptat. Ieşirea din recesiunea economică a tranziţiei (în anul 2000) a permis obţinerea unor producţii agricole şi alimentare mai mari şi de mai bună calitate, cu disponibilităţi mai mari pentru export. Intrarea României în CEFTA (Central European Free Trade Agreement) a facilitat schimburile comerciale cu ţările grupului de la Vişegrad, în principal cu Ungaria şi Polonia. Chiar dacă aceste ţări au aderat la UE în primul val (mai 2004), România şi-a păstrat în bună măsură fluxurile de export către ele, care au devenit fluxuri de export către UE. Ca urmare, valoarea exporturilor către UE a înregistrat un salt de 37% în anul 2004 faţă de 2003, şi ponderea acestora în total exporturi a crescut de la un an la altul cu aproape 10% (tabelul 1).

Tabel 1. Orientarea comerţului interna ţional agroalimentar românesc către Uniunea Europeană

Anul Exporturi

agroalimentare către UE (milioane EUR)

Ponderea exporturilor către UE în total expor-turi agroalimentare (%)

Importuri agroalimentare din UE

(milioane EUR)

Ponderea importurilor din UE în total importuri

agroalimentare (%) 1991 109,09 51,3 303,66 47,5 1992 94,01 42,3 340,65 44,5 1993 93,61 33,5 387,22 47,0 1994 106,32 31,8 200,37 36,0 1995 123,73 30,2 258,74 37,6 1996 126,80 22,5 269,20 39,0 1997 141,72 26,9 234,30 38,1 1998 130,28 33,7 318,33 35,4 1999 198,90 43,7 270,08 36,2 2000 175,43 47,7 322,15 31,7 2001 262,45 54,2 434,84 32,2 2002 236,27 51,3 470,49 37,8 2003 284,74 57,2 505,20 32,9 2004 390,83 66,5 884,47 51,6 2005 437,69 65,0 1.067,88 52,8 2006 517,97 60,7 1.323,06 54,6 2007 791,91 70,6 2.440,87 73,1 2008 1.429,96 66,0 3.473,25 79,9 2009 1.742,49 77,7 3.092,03 80,9 2010 2.289,39 73,6 3.197,10 81,6 2011 2.911,39 72,4 3.542,98 79,7 2012 2.812,98 69,6 3.839,63 80,1 2013 3.167,65 59,9 4.040,42 81,6 2014 3.464,20 62,2 4.211,70 82,3

Sursa: calculele autorului pe baza datelor INS – TEMPO Online şi Eurostat

Investiţiile în sectorul producţiei agricole prin programele de preaderare (SAPARD) şi investiţiile de capital autohton şi străin în sectorul industriei alimentare au contribuit semnificativ la creşterea ofertei agroalimentare interne, dar şi la alinierea la cerinţele de calitate şi sanitar-veterinare de pe Piaţa Unică. Toate acestea s-au reflectat în creşterea exporturilor către UE în perioada de pre-aderare (de peste 2 ori în perioada 2002-2006), iar ponderea acestora în total exporturi a crescut de la 51% în 2002 la 61% în 2006.

Dintre ţările UE, cea mai importantă piaţă de export o reprezintă Italia (22%). De altfel, Italia a fost cea mai importantă destinaţie a exporturilor româneşti către o ţară veche membră a UE, ea ocupând poziţia de lider atât în perioada de pre-aderare, cât şi post-aderare. Următorii parteneri sunt Bulgaria, Ungaria şi Olanda; aceste patru ţări absorb împreună 53% din valoarea totală a exporturilor româneşti intra-comunitare. Dacă adaugăm şi Spania şi Germania, primele şase destinaţii intra-comunitare absorb 70% din exporturile româneşti. Principalele produse exportate sunt: tutun şi produse din tutun (24%), seminţe oleaginoase, cereale, uleiuri comestibile şi animale vii.

În privinţa importurilor, principalul furnizor de produse agroalimentare a fost şi rămâne Ungaria (atât înainte, dar mai ales după aderare: în ultimii 5 ani, importurile au fost în medie de 5 ori mai mari decât înainte de 2007), ele reprezentând 21% din totalul importurilor româneşti din UE. Urmeaza apoi ca ponderi importante Germania, Bulgaria, Polonia, Olanda şi Italia; toate şase împreună furnizează 74% din importurile româneşti intra-comunitare. Din Ungaria importăm cereale, carne, nutreţuri pentru animale, lapte şi produse lactate, iar din restul ţărilor menţionate cafea, produse de brutărie şi patiserie, preparate alimentare diverse.

30

Balanţa comercială agroalimentară cu ţările UE a fost continuu negativă din 1990 încoace, iar în 2008 deficitul a atins valoarea maximă (2 miliarde EUR). Deficit comercial s-a înregistrat pe relaţiile cu: Ungaria, Germania, Polonia şi Bulgaria, în timp ce pentru ţările mediteraneene, destinaţii importante de export (Italia, Spania, Grecia) balanţa a fost pozitivă.

Comerţul agroalimentar extra-comunitar al României. Fluxurile extra-europene de comerţ ale României sunt în bună măsură diferite faţă de cele ale UE din punct de vedere al ponderii destinaţiilor exporturilor şi a originii importurilor. Acest lucru provine în principal din faptul că înainte de aderare, România avea semnate câteva acorduri de comerţ liber (cu Republica Moldova, cu Turcia, cu Israel, etc.), ceea ce i-a permis ţării noastre să pătrundă cu exporturi importante pe pieţele acestor parteneri, şi mai exista şi avantajul proximităţii geografice, care înseamnă costuri de transport mai reduse.

În primii 3 ani după aderare, exporturile agroalimentare româneşti extra-comunitare s-au diminuat, pe seama creşterii masive a celor intra-comunitare. Începând cu 2010, însă, exporturile şi-au reluat tendinţa uşor ascendentă până în 2012, după care în 2013 şi 2014 exporturile aproape că s-au dublat faţă de media perioadei 2009-2012, datorită accesului pe câteva pieţe din Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Faţă de fluxurile intra-comunitare, care sunt foarte concentrate (primele 4 ţări de destinaţie absorb peste jumătate din exporturi), fluxurile extra-comunitare sunt mai dispersate. Exporturile româneşti s-au îndreptat în principal către Turcia (13,5%), apoi către Egipt, Arabia Saudită şi Libia (care cumpără în principal cereale) şi către Iordania (care este mare importator de animale vii – în principal oi şi berbecuţi). Aceste 5 ţări acumulează cu puţin peste 43% din exporturile extra-UE ale României.

Deşi cu ani în urmă erau destinaţii comerciale importante, în ultima perioadă exporturile româneşti către Ucraina, Republica Moldova şi Federaţia Rusă au scăzut ca pondere în total exporturi. Astfel, deşi favorizate de proximitatea geografică, aceste trei ţări ocupă poziţiile 11, 12, respectiv 13 în ierarhizarea destinaţiilor de export pentru produsele agroalimentare româneşti, cu valori ce variază între 26 şi 36 milioane EUR. Structura exporturilor româneşti către Federaţia Rusă este dominată de cereale (nesupuse embargoului), aşa că România nu a fost afectată direct de aceste sancţiuni economice împotriva UE-28. Deşi SUA sunt prima destinaţie de export pentru UE-28, cu o pondere de circa 15%, ele se clasează de-abia pe locul 26 în ierarhia ţărilor spre care se îndreaptă exporturilor româneşti. Chiar dacă în perioada post-aderare exporturile româneşti către SUA au crescut de 3,4 ori, valoarea lor rămâne modestă (22 milioane EUR), şi constau în principal în brânzeturi şi miere naturală. Dacă în exporturile UE-28, China ocupă poziţia a 5-a (4,7 miliarde EUR), în ierarhia României, China ocupă de-abia poziţia 36, cu toate că exporturile au crescut mult către această ţară (de la 689 mii EUR în 2007 la 8,4 milioane EUR în 2014).

În privinţa importurilor extra-comunitare ale României, acestea au avut un vârf în 2006 (ultimul an înainte de aderare), urcând până la 1,1 miliarde EUR. În anii imediat următori, importurile au căpătat o tendinţă descendentă, după care, din 2011 au recăpătat o tendinţă uşor ascendentă, stabilizându-se la un nivel de aprox. 920 milioane EUR.

Importurile provin în primul rând din Brazilia (în medie 219 milioane EUR), şi constau în zahăr, nutreţuri pentru animale (şroturi de soia), tutun şi produse din tutun. Turcia ocupă poziţia a doua în ierarhia ţărilor de unde provin importurile agroalimentare extra-comunitare ale României (circa 120 milioane EUR anual în medie în ultimii 5 ani) şi constau în principal în legume proaspete, fructe proaspete şi conservate. Urmează Statele Unite, Argentina, Moldova şi China, aceste prime 6 ţări însumând 63% din importurile extra-comunitare româneşti.

Balanţa comercială extra-comunitară a fost şi ea intens deficitară la momentul aderării (2007), dar în anii imediat următori, deficitul s-a diminuat destul de abrupt prin creşterea masivă a exporturilor (în speciual de cereale şi animale vii către Orientul Apropiat şi Mijlociu), astfel încât balanţa a devenit pozitivă încă din 2010 (+103 milioane EUR), iar excedentul a crescut an de an, ajungând la 2014 la 1,2 miliarde EUR.

CONCLUZII În perioada post-aderare, România a făcut eforturi importante pentru a-şi îmbunătăţi eficienţa şi

calitatea produselor sale agroalimentare şi pentru a deveni o prezenţă mult mai importantă pe pieţele europene şi internaţionale. Rezultatul este că la numai 8 ani de la aderare, România a redevenit exportator net de produse agroalimentare, cu creşteri spectaculoase ale fluxurilor de export.

Seminţele oleaginoase şi cerealele au fost produsele de succes atât pe piaţa intra-comunitară, cât şi în afara UE, în principal în ţările din Orientul Mijlociu.

Ca o concluzie generală, de la momentul aderării şi până în prezent, performanţele comerciale agroalimentare româneşti s-au îmbunătăţit semnificativ atât pe piaţa intra-comunitară, cît şi pe pieţele

31

internaţionale extra-comunitare. În anii care urmează, România trebuie să îşi îmbunătăţească substanţial structura pe produse a exporturilor sale, în sensul reducerii ponderii produselor de bază (cereale, oleaginoase, animale vii) şi a creşterii ponderii produselor cu valoare adăugată mare (produse prelucrate).

BIBLIOGRAFIE 1. Gavrilescu, C. (2013) – „Directional flows of the Romanian extra-European agrifood trade”, eurostat.ec.europa.eu/

portal/page/statistics„Management agricol”, Lucrări ştiinţifice, seria I, vol. XIV (1), USAMV Timişoara, 2014. 2. http://epp.eurostat.ec.europa.eu.portal/page/statistics

CZU: 631.15:31 APRECIEREA STATISTIC Ă A FACTORILOR CRE ŞTERII ECONOMICE A

PRODUCŢIEI AGRICOLE TIMOFTI Elena

Universitatea Agrară de Stat din Moldova Abstract. This paper presents an analysis of the level of development and growth of production in

agricultural enterprises. Static analyzed the dynamics of the value of agricultural production in the period 2001-2013. They were determined and analyze key economic factors influencing the change in value of production. Using correlation analysis model and regression was determined the weight of influence of each factor on the value of production from 1 ha of agricultural land and the share of each factor and yield formation from 1 ha.

Key words: agricultural production, economic growth, regression and correlation method

MATERIAL ŞI METOD Ă Datele utilizate în analiză au fost colectate din Anuarul Statistic şi formularele specializate din

întreprinderile agricole. În cercetare autorul a utilizat literatura de specialitate. Pentru argumentarea concluziilor s-au folosit

metoda de comparare, seriilor cronologice, metoda de tabelă, metoda corelaţiei şi regresiei, mărimilor medii, etc.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Rolul decisiv pe care sectorul agricol îl joacă în aspect economic şi social pentru orice stat,

abordarea problemelor care împiedică dezvoltarea acesteia prezintă un interes de maximă actualitate şi importanţă. Agricultura şi industria alimentară în Republica Moldova la etapa actuală sunt sectoarele cele mai importante, menite să contribuie într-o mare măsură la creşterea economică a ţării. Circa 24,3% din populaţia activă este ocupată în sectorul agrar, iar ponderea agriculturii la formarea produsului intern brut în anul 2014 este de 13% (4). Numai dezvoltarea durabilă a ţării ar da posibilitatea de a dezvolta această ramură şi a majora potenţialul de export al Republicii Moldova.

29 28 35 3243,8

5421,8

16,617,8

017,9

42,6 50,838,4

71

0%10%20%

30%40%50%60%70%

80%90%

100%

2001* 2007 2008 2012 2013

întreprinderile agricole gospodăriile țărănețti gospodăriile individuale

Figura 1. Structura producţiei agricole pe categorii de gospodării în Republica Moldova, anii 2001 – 2013. Sursă: http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=315 (accesat 02.09.2015)

*În anul 2001 ponderea de 71% constituie gospodării ţărăneşti (de fermier) împreună cu gospodăriile individuale.

Analiza structurii producţiei agricole în dinamică de 13 ani (2001 - 2013) pe categorii de gospodării demonstrează, că din anul 2001 până în anul 2007, inclusiv ponderea producţiei întreprinderilor agricole constituie 28-29%. Începând cu anul 2008 ponderea a avut o evoluţie variabilă de 32-36%, iar în anul 2013 a atins 43,8%, o pondere semnificativă (până la 56,2%), ocupă producţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi celor individuale.

32

Tabelul 1. Dinamica valorii producţiei agricole globale (în preţuri comparabile ale anului 2005) în întreprinderile agricole din Republica Moldova

Ritmul de creştere (descreştere), % cu baza Anul

Valoarea producţiei agricole globale, mil.lei fixă În lanţ

2001 3070,9 100 - 2002 3230,3 105 105 2003 2764,1 90 85,5 2004 3681,6 119 133 2005 3740,4 122 102 2006 3382,2 110 90 2007 2540,1 83 75 2008 4161,9 135 164 2009 3197,6 104 77 2010 3798,2 123 118 2011 3966,2 129 104 2012 797,6 26 20 2013 4253,0 138 5,3 ori

Ritmul de creştere mediu anual

Datele tab. 1 demonstrează că valoarea producţiei globale în întreprindere agricole variază de la an la an. Creşterea producţiei globale de mai mult de 10% în comparaţie cu anul 2001 a fost atinsă în anii 2004, 2005, 2008, 2010 – 2011 şi 2013.

Din cauza riscurilor naturale ca: seceta, îngheţuri, grindina este în anii 2003, 2007 şi 2013 întreprinderile au obţinut producţie mai redusă cu 10%, 17% şi respectiv cu 74%. În mediu anual s-a testat o creştere a producţiei agricole de 3%.

În continuare s-a determinat randamentul terenului agricol şi s-au selectat şi determinat principalele resurse la 1 ha de teren agricol prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2. Dinamica randamentului terenului agricol şi factorii economici de influenţă în întreprinderile agricole din Republica Moldova

Anul Randa-mentul

terenului agricol, lei

Investiţii la 1 ha teren

agricol, lei

Valoarea mij-loacelor fixe cu

destinaţie agricolă la 1 ha teren agricol,

lei

Costuri materiale la 1

ha teren agricol, lei

Fondul de retribu ţie la 1

ha teren agricol, lei

Potenţialul energetic la 1

ha teren agricol, c.p.

Revin fertilizan ţi la 1 ha semănături şi plantaţii perene, lei

2001 3360 109,7 3872 1808 560,8 3,0 107 2002 3224 166,4 4745 1842 620,6 1,3 121 2003 2266 179,7 4178 2058 670,1 1,6 133 2004 3428 303,4 4112 1883 802,4 2,8 156 2005 3307 454,0 4345 2129 804,1 2,6 214 2006 3081 464,0 4874 2412 783,0 2,5 231 2007 2156 686,8 4936 3910 795,0 2,3 250 2008 5023 1040 5327 3998,3 972,0 2,1 340 2009 3842 956,2 6140 3211,9 885,5 2,1 235 2010 4641 1054 6616 4115,8 869,3 1,9 349 2011 4994 1819 7844 4964,7 961,7 1,8 478 2012 1053 1895 7946 5418,5 1076,9 1,9 665 2013 6038 2200 7997 6840,5 1126,5 2 682

Ritmul de creştere mediu anual

03,1=yRc 28,11 =xRc 06,12 =xRc 12,13 =xRc 06,14 =xRc 97,05 =xRc 17,16 =xRc

33

Ritmurile de creştere denotă faptul că în dinamica anilor 2001-2013 toţi indicatorii cu excepţia potenţialului energetic la 1 ha teren agricol s-au majorat. Se evidenţiază o majorare de 28% a investiţiilor la 1 ha teren agricol, costul fertilizanţilor la 1 ha semănături s-a majorat cu 17%, costurile materiale cu 12%. Potenţialul energetic s-a diminuat cu 3%.

În vederea argumentării ponderii fiecărui factor în formarea valorii producţiei globale la 1 ha teren agricol se utilizează metoda corelaţiei şi regresiei, care studiază corelaţia (legătura, interdependenţa) dintre o variabilă (caracteristică) rezultativă (y) şi una sau mai multe variabile independente (x).

La elaborarea modelului multifactorial pentru a stabili influenţa factorilor la modificarea randamentului terenului agricol (y) au fost incluşi factorii măsurabili pe 187 întreprinderi agricole, din Regiunea de Dezvoltare Nord, care au o influenţă sistematică asupra caracteristicii rezultative:

1x - asigurarea cu mijloace fixe, lei la 1 ha teren agricol, lei;

2x - mărimea investiţiilor la 1 ha teren agricol, lei. −3x efectivul de lucrători la 100 ha teren agricol, persoane; −4x costuri materiale la 1 ha teren agricol, lei;

Folosind programele Standard (EXCEL, Statistica pentru Windows, etc.) s-a constatat că relaţia

( )ii xfy = nu este curbiliniară. În cazul dat legătura complexă se poate exprima cu ajutorul ecuaţiei de regresie multiplă dată de relaţia:

( ) ε+= nxxxfy ,...,, 21 în care: x1, x2,...xn – reprezintă caracteristicile independente sau factoriale; ε - este o eroare aleatoare (variabilă reziduu), cu dispersia constantă şi media nulă. În rezultatul prelucrării informaţiei s-a obţinut următoarea ecuaţie de regresie multiplă:

4321,...,, 257,005,774,20011,01050421

xxxxy xxx ++++=

Coeficienţii de regresie demonstrează că randamentul unui hectar de teren agricol se majorează în cazul: • sporirii asigurării cu mijloace fixe productive în valoare de o mie lei – cu 11,0 lei; • suplimentarea investiţiilor la 1 ha cu 1 leu – cu 2,4 lei; • asigurării cu efectiv de lucrători cu o persoană la 100 ha teren agricol – cu 77,05 lei; • creşterii costurilor materiale la 1 ha de teren agricol cu o mie de lei – cu 257 lei.

În cercetarea efectuată coeficientul corelaţiei multiple R = 0,87, demonstrează faptul că între randamentul unui hectar de terenuri agricole şi factorii exogeni incluşi în model există o legătură strînsă. Coeficientul de determinaţie multiplă R2 = D = 75,6% arată că variaţia randamentului unui hectar de terenuri agricole este influenţată de factorii incluşi în model în mărime de 75,6%. Determinarea coeficienţilor parţiali de determinaţie, demonstrează că din 75,6% de influenţă a factorilor cercetaţi revin:

• 38,7% pe contul costurilor de materiale la hectar, cărora în anul 2013 le revine 1682 lei din valoarea producţiei agricole la 1 ha;

• 18,3% pe contul asigurării cu lucrători la 1 ha, căreia îi revin 795,5 lei din randamentul terenului agricol;

• 12,5% pe contul investiţiilor la 1 ha, cărora le revin 573,3 lei la 1 hectar; • 6,1% pe contul asigurării cu mijloace fixe, cărora le revin 265,0 lei din randamentul terenului agricol; • 24,4% sau 1060,7 lei la 1 ha constituie influenţa altor factori necuprinşi în model.

Analiza denotă că cea mai mare pondere la formarea randamentului la un hectar revine costurilor materiale la un hectar şi asigurarea cu lucrători la un hectar teren agricol.

De menţionat că creşterea economică este strâns legată de eficienţa economică, care reflectă rezultatul final, efectul util obţinut din folosirea raţională a resurselor sale. Din cercetările anterioare au fost selectate şi analizate 894 întreprinderi agricole (3, pag. 216-222), dintre care rentabile – 757 unităţi şi nerentabile – 137 unităţi cu aplicarea metodei complexe de analiză prin utilizarea a mai mult de 10 metode statistice şi econometrice.

Generalizând rezultatele obţinute am putut formula următoarele: • Agricultura în Republica Moldova se caracterizează printr-o eficienţă scăzută şi nu se creează

condiţii pentru reproducţia lărgită şi creştere economică.

34

Situaţia creată a devenit posibilă, în primul rînd, din cauza lipsei şi utilizării insuficiente a potenţialului de resurse, nivelului competitiv redus, creşterii prioritare a costurilor faţă de creşterea preţurilor de vînzare a produselor agricole, subvenţionării insuficiente din partea statului, implementării reduse a progresului tehnic şi îngrăşămintelor ş.a. Aceasta înseamnă că în interiorul sectorului agrar are loc un proces de diferenţiere.

• În realitate, considerăm că se creează patru tipuri de economie agrară, care sunt dispersate şi slab legate între ele:

• Economie progresivă, - un număr mic de întreprinderi (9,0%), activează stabil şi practică o reproducţie lărgită;

• Economie echilibrată, - un număr de 20% de întreprinderi au reproducţie lărgită cu posibilităţi mai reduse; • Economie slab dezvoltată, – un număr considerabil de întreprinderi (cca 70%) activează cu profit, dar

realizează o reproducţie simplă; • Economie în stagnare, – întreprinderi nerentabile cu o bază materială slabă, în care datoriile depăşesc

valoarea activelor şi realizează o reproducţie regresivă (15,3%). O direcţie importantă de creştere economică a agriculturii este asigurarea acesteia cu resurse

energetice. Un motiv serios de îngrijorare pentru viitor, este preţul şi disponibilitatea resurselor energetice necesare pentru desfăşurarea activităţii agricole.

Înzestrarea tehnologică şi modernizarea sectorului agrar este o problemă cheie pe plan naţional. Crearea şi implementarea de noi tehnologii, hibrizi şi soiuri noi de culturi în producţia agricolă cu productivităţi înalte, care va spori creşterea economică a producţiei şi va ridica şi competitivitatea produselor agricole autohtone.

Considerăm că statul trebuie să susţină cercetările ştiinţifice în domeniul elaborării tehnologiilor agricole economisitoare de energie, relevante pentru a depăşi înapoierea tehnologică a producţiei agricole din republică şi a atinge nivelul înzestrării tehnologice a agriculturii din ţările UE.

Este necesar să fie subvenţionate activităţile investiţionale legate de crearea unităţilor de procesare a producţiei agricole, dotarea cu tehnică şi utilaj agricol, înfiinţarea plantaţiilor perene, producerea materialului semincer, săditor şi reproductiv, dezvoltarea sferei serviciilor în agricultură, precum şi restabilirea şi construcţiilor sistemelor de irigare şi desecare.

CONCLUZII Pârghia principală de creştere economică a agriculturii rămâne reînnoirea tehnicii pe o nouă bază a

realizărilor progresului tehnico-ştiinţific, capabile să ridice nivelul tehnic al producţiei. Pentru completarea şi asigurarea întreprinderilor agricole cu tehnică nouă sunt utilizate diferite forme de subvenţionare (directă, indirectă) şi surse provenite din credite, leasing etc. precum şi surse proprii (profit, contribuţia proprietarilor).

Sub aspectul implementării proiectelor de inovare şi transfer în scopul creşterii economice a agriculturii, considerăm necesar:

- selectarea întreprinderilor lidere şi cu perspectivă, care iniţial să stea la baza implementărilor tehnologice şi a progresului tehnic;

- selectarea şi promovarea celor mai eficiente culturi, soiuri de plante; crearea hibrizilor, producerea materialului săditor, perfecţionarea tehnologiilor de producere;

- îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor agricole care prevede promovarea investiţiilor prin prisma realizării progresului tehnico-ştiinţific, reducerea costurilor de producţie, respectării standardelor Uniunii Europene.

BIBLIOGRAFIE 1. Chivu L., Competitivitatea în agricultură – analize şi comparaţii europene, Bucureşti, 2006, 236 p. 2. Strategia naţională de dezvoltare durabilă a complexului al Republicii Moldova (2008 - 2015), aprobată prin

Hotărârea Guvernului nr. 282 din 11.03.2008, publicat în Monitorul Oficial nr. 57 – 60 din 21.03.2008 3. Timofti E. Eficienţă şi competitivitate în agricultură. Monografie. Chişinău: Complexul Editorial al IEFS, 2009, 296

p.; 15,47 c.a. ISBN 978 – 99 -75 – 9823 -5 -1 4. www.statistica.md

35

CZU: 338.439.5 DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE MARKETING ÎN SECTORU L

AGROALIMENTAR AL REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL NO ILOR REALIT ĂŢI ECONOMICE

GANGAN Svetlana Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Summary. In the XXI century we are witnessing a phenomenon of integration in the field of agriculture and

agri-food , which is the result and also cause of the development of agri-food marketing. The practice of marketing has experienced significant progress and in order to survive in the food industry the companies of the Republic of Moldova need new skills in this area. For Moldova agriculture is the main economic branch, the agri-food marketing have a particular importance. The contribution of agriculture and related industries to GDP is about 25 %. About 60 % of Moldova's population lives in rural areas, and the main occupation is agriculture. In 2013 , 28.8 % of the total labor force was employed in agriculture.

With globalization agri-food market development is possible only through sustained marketing efforts, based on changing the thinking of marketing segmentation, positioning and aware of the need of an integrating vision on marketing activity.

MATERIAL ŞI METOD Ă La baza studiului stau conceptele economice contemporane, a fost aplicată metoda dialectică cu

elementele sale de cunoaştere ca: inducţie şi deducţie, analiză şi sinteză, precum şi metodele specifice ştiinţelor economie: documentare, observare, comparare şi selectare. Resursele teoretice sunt lucrările fundamentale din domeniul agro-marketingului. De asemenea, au fost utilizate rapoarte ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare a RM, ale Biroului Naţional de Statistică al RM, ale Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Dezvoltarea infrastructurii de marketing agroalimentar, ca prerogativă a Politicii Agricole

Comune, pentru RM este o temă de actualitate, care necesită atenţie atât din partea statului cât si din perspectiva gândirii producătorilor. În acest sens se impune activitatea de cercetare pentru a identifica şi accentua principalele direcţi de dezvoltare a infrastructurii de marketing în sectorul agroalimentar al RM. Urmărind cerinţele PAC este observabil, că aceasta este de importanţă majoră pentru Uniunea Europeană, adesea fiind considerată de fapt singura politică comună veritabilă, care începând cu 1957 prin Tratatul de la Roma se promovează prin următoarele orientări:

1. Crearea unei pieţe comune; 2. Preferinţa comunitară; 3. Solidaritatea financiară; 4. De asemenea, ca obiective au fost trasate următoarele; 5. Creşterea productivităţii agricole; 6. Asigurarea unui nivel de viaţă echitabil pentru agricultori; 7. Stabilizarea pieţelor ; 8. Garantarea securităţi aprovizionării; 9. Asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori. Toate obiectivele au legătură directă cu crearea unei platforme de marketing sigure şi eficace.

Referindu-ne la obiectivele ce ţin de stabilizarea pieţelor şi asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consunatori se observă o orientare directă spre organizarea comună şi eficientă a pieţelor şi care presupune un sistem de marketing bine structurat şi funcţional.

Totodată, este de remarcat cu referire la Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene că aceasta este: - politică integraţionistă, ceea ce înseamnă că politicile agricole naţionale au fost înlocuite sau

parţial încorporate prin reglementări comune de funcţionare a pieţelor şi comercializarea produselor pentru marea majoritate a producţiei agricole;

- politică consumatoare de resurse financiare, deoarece cca 44% din bugetul UE este direcţionat către susţinerea dezvoltării sectorului agroindustrial;

- politică protecţionistă, acesta fiind şi principiul creării ei. Însăşi conceptul de protecţie a veniturilor producătorilor agricoli a avut o contribuţie însemnată la consolidarea acestor producătorii.

36

Toate aceste momente se regăsesc în dezvoltarea infrastructurii de marketing în sectorul agroali-mentar, care în Republica Moldova este în faza incipientă. Această subdezvoltare duce la constrângeri majore în modernizarea producerii şi dezvoltarea competitivităţii produselor moldoveneşti, precum şi a veniturilor agenţilor economici şi a statului.

Există numeroase probleme cu care se confruntă infrastructura de marketing agricol din Moldova cum ar fi: - insuficienţa cunoştinţelor şi practicilor corespunzătoare de marketing şi nemijlocit de promovare a

producţiei pe pieţele locale şi de export; - dezvoltarea slabă a infrastructurii şi practicii moderne post-recoltare, prelucrare, sortare,

depozitare, păstrare şi transportare a producţiei agroalimentare; - accesul limitat şi anevoios al exportatorilor la pieţele de export în legătură cu procedurile

complicate şi costisitoare de trecere a produselor agroalimentare prin punctele vamale; - accesul limitat al producătorilor mici şi mijlocii la pieţele şi canalele de distribuţie externe,

precum şi pe cele locale. În acelaşi timp, dezvoltarea sistemului de Marketing în agricultură şi în sectorul agroalimentar

impune realizarea unor obiective : 1. Accesul fermierilor la cunoştinţe, servicii, tehnologii şi mecanisme de asigurare a finanţării. A

apărut posibilitatea de informare a agricultorilor despre posibilitatea primirii granturilor şi despre proiectele în derulare;

2. Asigurarea calităţii şi siguranţei alimentelor şi stabilirea unui sistem adecvat de reglementare, control si inspecţie fitosanitară a producţiei agricole;

3. Asigurarea accesului fermierilor la echipamentul de know-how, facilităţi şi echipament post-recoltare. În acest sens, MAIA îşi orientează politica sa spre subvenţionarea şi stimularea agricultorilor prin

promovarea proiectelor investiţionale în agricultură, susţinerea sistemelor de extensiune si instruire în agricultură, armonizarea continuă a legislaţiei privind siguranţa alimentelor şi a măsurilor sanitare şi fitosanitare şi, foarte important, lansarea si susţinerea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii post-recoltare şi de creare a unei pieţei agricole angro (Proiectul 2KR şi programul de credite pentru investiţii în infrastructura post-recoltare, cu un buget de 12 mln SUA, finanţat de Guvernul SUA).

Cele mai importante proiecte pentru susţinerea sectorului agroalimentar al Republicii Moldova aflate în derulare sunt propuse în tabelul de mai jos.

Cel mai mare buget îl are ENPARD-ul, finanţat de UE cu 300 mln EUR. Suma de care pot beneficia antreprenori rurali este variabilă, dar este în jur de 50% din valoarea investiţiei totale, conform practicilor europene. Foarte generos este şi programul de restructurare a sectorului vitivinicol, cu un buget de 75 mln EUR, finanţat tot de UE. Suma grantului este distribuită astfel: maxim 5 mln euro – echipament şi utilaj vinicol, maxim 2 mln euro – restructurarea podgoriilor şi plantarea viţei de vie, maxim 10 000 euro per ha – înfiinţarea podgoriilor, maxim 1000 euro per ha - pentru defrişarea plantaţiilor necorespunzătoare .

Este de menţionat faptul, ca agricultorii moldoveni sunt subvenţionaţi în medie cu 18 EUR per hectar, în timp ce agricultorii europeni, în baza datelor Eurostat (http://epp.eurostat.ec.europa.eu /tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=tag00112) cu 250 eur/ha, existând şi zone subvenţionate cu 500 eur/ha.

Analizând datele oferite de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din anul 2013 observăm că potenţialul agricol depăşeşte consumul intern (fig. 1)

Aceasta ne impune dezvoltarea unei viziuni de marketing cu orientare spre export. În acest sens, Standardele UE de marketing cuprind reglementări care stabilesc:

- definirea/stabilirea ”identităţii produsului”; - standardele minime pe produs; - metode de producere; - categoriile de produse solicitate de pieţele de export; - cerinţele de ambalare; - instrumente de promovare a preţurilor etc. Omul pentru a evolua, are nevoie de un ideal, de un exemplu mai bun, pe care să-l urmeze. La fel şi

un stat. Pentru Republica Moldova un foarte bun exemplu ar putea fi Olanda, cel mai mare exportator de produse agroindustriale din UE şi principalul furnizor la nivel mondial de produse horticole. Suprafaţa terenului arabil a Olandei este 2,3 mln ha, a Republicii Moldova - de 2,25 mln ha. Din păcate această este singura asemănare, pentru că Olanda beneficiază de o subvenţionare medie de 460 eur/ha, iar agricultorii

37

din Republica Moldova, cum am precizat anterior de 18 eur/ha. În acelaşi timp, statul subvenţionează dobânzile la împrumuturile acordate pentru dezvoltarea sectoarelor strategice, unde autoconsumul este sub nivelul cerinţelor pieţei.

Tabelul 1. Proiecte pentru susţinerea sectorului agroalimentar al Republicii Moldova

Denumire program

PROIECTUL PENTRU COMPETITIVITATEA AGRICULTURII ÎN MOLDOVA PRACTICI CONSERVATIVE

PROGRAMUL SERVICII FINANCIARE RURALE SI DEZVOLTAREA BUSINESSULUI AGRICOL PENTRU TINERII ANTREPRENORI (PSFRDBA)

PROGRAMUL DE RESTRUCTURARE A SECTORULUI VITIVINICOL

Tip finanțare

Granturi / Subvenții Granturi / SubvențiiCredite preferențiale

Leasing preferențialCredite preferențiale

Obiective Granturi post-investiționale pentruaplicarea practicilor agricoleprietenoase mediului

Credite preferențiale cu porțiune de grant pentru tineri antreprenori

Crediteți leasing preferențiale pentru a redresasectorul vitivinicolți stimula producerea vinuluicu denumire de origine protejată (D.O.P.) ți indicațiegeorgrafică protejată (I.G.P.)

Beneficiari eligibili

Producători agricoli cu activitateindividuală de cel puțin 3 ani

Tineri antreprenori rurali Întreprinderi din sectorul viticol, vinicol ți lanțullor valoric (producători de ambalaj, etichete, dopuri, instituții de învățămînt ți cercetare, etc), membri ai unei Asociații Regionale de Producătoride Vinuri cu Indicație Geografică Protejată

Finanțator Fondul Global de MediuBanca Mondială

Fondul Internațional pentru DezvoltareAgricolă

Banca Europeană de Investiții

Suma grantului

50% din total investiție, max 20,000 dolari SUA

Până la 40% din suma investiției(Max-300000 lei, inclusiv grant)

max 5 mln eur – echipamentți utilaj vinicol, max 2 mln eur – restructurarea podgoriilorți plantareaviței de vie, max 10,000 eur per ha – înființareapodgoriilor, max 1,000 eur per ha - pentrudefrițarea plantațiilor necorespunzătoare

Buget total 3,0 mln USD 2,2 mln USD 75,00 mln EUR

Termen Expirare

06/30/2017 06/30/2016 12/31/2017

Denumire program PROGRAMUL ENPARD PROECTUL CRE ȘȘȘȘTERII PRODUCȚȚȚȚ IE ALIMENTARE–2KR

PROGRAMUL DE CREDITE PENTRU INVESTI ȚȚȚȚ I I ÎN INFRASTRUCTURA POST-RECOLTARE

Tip finan țțțțare Fonduri nerambursabile/Granturi/Subvenții

Granturi sub formă de tehncă agricolă

Împrumuturi investiţionaleşioperaţionale

Obiective Creşterea competitivităţii produseloragricole, moderniza-rea mediului rural şiobţinerea unui nivel mai înalt al marketingului în sectorul agroalimentar

Dezvoltarea agriculturiişi creştereaproducţiei alimentare în RepublicaMoldova

Modernizareași dezvoltarea agriculturii(în special procurarea echipamentulu necesar)

Beneficiari eligibili Antreprenori rurali : Persoane juridice private, producători agricolişi persoanefizice, indiferent de forma

Producătorilor agricolişi agenţiloreconomici din domeniul agro-alimentar

Finanțțțțator UE Ministerul EconomieişiComerţului al Republicii Moldova, Guvernul Japonez.

USA

Suma grantului Variabil, cca 50% din valoarea investiției Variabil, rate (iniţial se achită 50% din costul total şi mai apoi în rate pe parcursul perioadei de doi ani). Preţul tehnicii nu include TVA.

20000-60000 USD, cu rata dobînziicompetitivă, pe termen de 3-7 ani.

Buget total 300 mln EUR Ultima tranșă 2012(IX-a)130 milioane JPY

12 mln USD

Termen Expirare Nedeterminat Nedeterminat 2015

Sursa: elaborate de autor în baza datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al RM

38

326,3

89,8 102,4

264,2

103,7 86,8 69,898,0

Nivel de autoaprovizionare, 2013,

%

Fig.1. Nivelul de auto aprovizionare a pieţei interne din Republica Moldova cu produse agricole pentru anul 2013, %

CONCLUZII Cercetările realizate au permis determinarea unor direcţii prioritare pentru susţinerea dezvoltării unei

infrastructuri eficiente de marketing: • Situaţia de pe piaţa agroalimentară, la nivel regional, impune producătorilor autohtoni orientarea

strategică în vederea valorificării pieţelor din Est şi Vest, pieţe diametral opuse ca direcţii de valorificare. Cercetările au constatat diferenţe semnificative între consumatorii de produse agroalimentare din mediul urban şi cel rural, precum şi diferenţe ce ţin de originea acestor produse comercializate pe pieţe şi în supermarketuri. Aceste fenomene impun o abordare de marketing, care ar lua în calcul şi criteriile de genul: loc de trai, loc de achiziţie în fundamentarea politicilor de marketing.

• Cercetările de marketing, în special pentru piaţa externă., cu referire la studiul preferinţelor consumatorilor de produse agricole şi agroalimentare, trebuie realizate prin luarea în calcul nu doar a cererii şi ofertei interne, ci şi a importurilor, a potenţialilor producători sau potenţialilor noi veniţi.

• Există nevoi ascunse, care nu se observă, nu se manifestă, dar care pot izbucni oricând şi pe care producătorii agricoli le pot satisface, prin crearea de produse conceptual noi, cum ar fi combinarea produsului agricol cu componenta service. Printr-o dezvoltare pe orizontală pot fi valorificate noi pieţe de desfacere mult mai profitabile comparativ cu cele tradiţionale.

• Destinaţia subvenţiilor trebuie să fie nu doar menită să diminueze cheltuielile producătorilor agricoli în faza de plantare, ci, mai degrabă, pentru înfiinţarea unei infrastructuri post plantare, cum ar fi şi cea de marketing, menită să acumuleze informaţia despre pieţele efective şi potenţiale, să valorifice conjuncturile favorabile ale preţurilor care se creează în extrasezon, să dezvolte întreg lanţul logistic .

BIBLIOGRAFIE 1. Diaconescu M. Marketing agroalimentar. Bucureşti: Editura Universitară, 2008, 224 p. 2. Rapcea V. Abordarea integrată de marketing – sursă de creştere a competitivităţii producţiei pomicole moldoveneşti

pe piaţa internă şi cea externă. În : Economie şi Sociologie, Chişinău,2014, nr.2. 200 p. 3. (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&plugin=1&language=en&pcode=tag00112 4. http://www.maia.gov.md 5. http://www.statistica.md/

39

CZU: 631.157 GESTIUNEA FACTORILOR DE INFLUEN ŢĂ A DEZVOLT ĂRII DURABILE A

ÎNTREPRINDERILOR AGRICOLE DIN REPUBLICA MOLDOVA LITVIN Aurelia., DELIU Natalia

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. One of the main branches of the national economy was and remains the agricultural sector. Agriculture is a major economic activity and source of incomes essential for a most part of the population.

The issue of sustainable development of the agriculture in the Republic of Moldova takes on a special spread. The sustainable development of the agriculture in the Republic of Moldova can be defined as continuous growth of the agricultural activity results.

MATERIAL ŞI METOD Ă Întru studierea problemei dezvoltării durabile a sectorului agrar în Republica Moldova au fost

analizate date cu privire la programele aplicate în sectorul agricol. Au fost utilizate metode de cercetare ca: metoda de analiză, monografică, de sinteză, comparare şi altele. Au fost folosite diferite acte normative ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Una din ramurile de bază a economiei naţionale a fost şi rămâne sectorul agrar. Agricultura este una din

principalele activităţi economice şi sursa de venit esenţială pentru o bună parte din populaţia ţării. [2] Totodată, nivelul productivităţii şi plata muncii în agricultură sînt considerabile mai joase decît în alte sectoare ale economiei naţionale. [4] În secolul XXI agricultura se evidenţiază prin dimensiunea şi impactul potenţial deosebit de semnificativ la etapa actuală. Însăşi funcţia sa primară de producere a suportat modificări esenţiale, în prezent accentuîndu-se tot mai distinct pe siguranţa şi diversitatea produselor alimentare.[3]

Dezvoltarea durabilă este acel proces de dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a pereclita capacitatea generaţiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi. Dezvoltarea durabilă este înţeleasă ca un nou tip de creştere economic. Apariţia conceptului de dezvoltare durabilă a adus în plan teoretic termeni noi care au trebuit conceptualizaţi pentru a deveni operaţionali. Astfel au apărut astfel de termeni:

Fig. 1 Termenii dezvoltării durabile

Sursa: Elaborat de autori în baza [1]

Dezvoltarea durabilă are cîteve obiective economice şi sociale, printre care: - susţinerea şi dezvoltarea economică cu luarea în considerare a conservării şi protejării resurselor naturale; - realizarea cerinţelor esenţiale de muncă, hrană, energie, apă, locuinţe şi asistenţă medicală pentru oameni; - realizarea unei noi calităţi a proceselor de creştere economică; - creşterea controlată a populaţiei; - conservarea şi sporirea rezervei de resurse; - restructurarea tehnologică şi controlul posibilelor riscuri; - abordarea integrată a protecţiei mediului înconjurător, creşterea economică şi a necesarului de energie. Principiile de bază pe care se construieşte o dezvoltare durabilă sunt prezentate mai jos. Problema dezvoltării durabile a agriculturii din Republica Moldova capătă o amploare deosebită.

Astfel dezvoltarea durabilă a agriculturii în Republica Moldova poate fi definită ca o creştere continuă şi consecutivă a rezultatelor activităţii agricole.

Toate acestea pot fi obţinute doar printr-o utilizare complexă şi corectă a diferitor factori de producţie.[4]

40

Fig. 2 Principiile dezvoltării durabile

Sursa: Elaborat de autori în baza [1]

Există o mare varietate de factori de producţie, care influenţează activitatea unei întreprinderi agricole. Astfel sunt factori naturali, cei creaţi de către om, ajungând până la intervenţia directă sau indirectă a acestuia în procesele de producţie din agricultură.

În mod sintetic, factorii se regasesc în cei naturali, sub forma de munca şi de capital. Acestor trei factori de baza li se pot adăuga managementul practicat şi rezultatele cercetarii ştiintifice aplicabile în producţie .

În întreprinderile agricole, felul cum sunt utilizaţi aceşti factori de producţie reprezintă una din cele mai importante probleme.

Un alt factor primordial de producţie este pămîntul.

Tabelul 1 Suprafaţa terenurilor cu destinaţie agricole în Republica Moldova

Anii Indicatorul 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Terenuri cu destinaţie agricolă, mii hectare

1974,1 1978,9 1984,6 2007,6 2008,7 2008,9 2014,5 2024,2

Sursa: [5]

Analizînd datele tabelului 1 observăm o majorare a suprafeţelor terenurilor cu destinaţie agricole, în mediu cu 47 mii ha, de la 1974.1 mii ha în 2007 la 2024,2 mii ha în 2014. Acest lucru în mare parte se datorează faptului că au fost executate defrişări de păduri, ş.a.

Cu toţii ştim că pămîntul ca resursă este limitat. În aşa caz trebuie să gîsim calea cea mai raţională de utilizare a lui.

Una din principalele pîrghii de sporire a fertilităţii solului sunt îngrăşămintele.

010

2030

40

2000

2005

2010

2014

minerale

organice

Fig 3. Încorporarea îngrăşămintelor minerale şi organice pe anii 2000-2014 în cadrul SRL

“Gramvil agro” Sursa: Elaborat de autori în baza datelor [6]

După cum se vede în ultimii ani cantitatea de îngrăşăminte incorporate s-a mărit, dar doar a celor minerale, pe cînd folosirea celor organice s-a redus la 0.

La momentul de faţă nu bonitatea, sau alte caracteristici ale pămîntului sunt privite ca o problemă, ci parcelarea terenului agricol.

În urma procesului de privatizare terenurile agricole au fost parcelate excesiv. Ca măsură de consolidare a terenurilor este folosită arenda sau procurarea terenurilor.

Aceste măsuri nu au rezolvat definitive problema. Majoritatea persoanelor ce doresc să procure,

41

sunt interesate să procure terenuri de cel puţin 10 ha. În realitate ei pot să cumpere nu mai mult de 1 ha. Acest lucru îi împiedică pe mulţi antreprenori.

Republica Moldova are o climă extrem de variabilă, care a cunoscut deja deficite mari de umiditate şi fenomene extreme, precum seceta, inundaţiile şi îngheţurile.

Din punct de vedere al climei, agricultura este unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale economiei naţionale. Instabilitatea climei este una din principalele cauze a recoltelor instabile şi prezintă un risc eminent pentru agricultura Republicii Moldova.

An de an agricultura ţării este afectată de îngheţuri, secetă, ploi cu grindină, şi de fiecare dată agricultorii suportă pagube esenţiale.

Drept dovadă este anul 2015. Din cauza secetei pierderile înregistrate sunt esenţiale. Numai la recolta de porumb anul acesta, pierderile sunt estimate la circa 3 miliarde lei.

O soluţie ar fi asigirarea recoltei. Dar această posibilitate nu este foarte des folosită. Şi este de înţeles, deoarece situaţia finaciară a multor agricultoru nu este cea mai bună.

Lipsa resurselor financiare reprezintă una din principalele probleme pentru majoritatea întreprin-derilor agricole. Mulţi agricultori se plîng că băncile solicită prea multe documente, cer garanţii prea mari, şi au dăbînzi prea ridicate. Astfel nu toţi pot să-şi permit să solicite un credit la bancă.

Una din condiţiile de bază pentru dezvoltarea sectorului agrar din Republica Moldova ar fi accesul liber la serviciile financiare pentru toate întreprinderile agricole.

Cum am menţionat mai anterior salariile în agricultură sunt cele mai mici, în comparaţie cu alte sectoare ale economiei naţionale.

Analizînd datele, se observă că salariul mediu lunar pe parcursul perioadei analizate s-a majorat, dar cu toate aceatea salariul din această ramură este cu mult mai mic decît salariul mediu pe economie.

0

500

1000

1500

2000

2500

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

salariul mediu lunar, lei

Fig. 4 Salariul mediu lunar în agricultură pe perioada 2000-2013

Sursa: Elaborat de autori în baza datelor [5]

Din cauza scăderii posibilităţilor de angajare în mediul rural din Republica Moldova, are loc un proces de migrare a persoanelor tinere şi a celor cu studii de la sat la oraş, precum şi în afara ţării.

0

200

400

600

800

1000

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Populatia ocupată în agricultură, mii persoane

Fig. 5 Populaţia ocupată în agricultur ă în perioada 2000-2014

Sursa: Elaborat de autori în baza datelor [5]

42

An de an numărul persoanelor ocupate în agricultură se micşorează semnificativ. Pe prioada analizată acest indicator s-a redus cu aproximativ 300 mii personae. Astfel în Republica Moldova se înregistrează un nivel scăzut de ocupare a locurilor de muncă. Un exemplu elecvent privind situaţia dată este prezentat în următoarea figură.

0

50

100

150

200

250

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

numărul de lucrători

Fig. 6 Modificarea numărului de lucr ători angajaţi în cadrul SRL “Gramvil agro”

Sursa: Elaborat de autori în baza datelor [6]

S-au analizat informaţiile în cadrul mai multor întreprinderi. Ca model a fost folosită informaţia din cadrul SRL “Gramvilagro”. Din cele prezentate se observă că numărul de angajaţi a scăzut considerabil.

Sectorul agricol al Republicii Moldova este vulnerabil la mai multe riscuri, care sunt cu character natural şi antropogen, şi care au un impact negativ pronunţat asupra agriculturii. Toate acestea deseori duc la pierderi considerabile pentru agenţii economici din sector. De facto, fenomenele meteorologice din Moldova sînt caracterizate prin cel mai amplu spectru de perioade cronologice şi repartiţii statistice, variind de la secete devastatoare regionale pînă la pagube cauzate de grindină, astfel încît în ultimele decenii s-a redus productivitatea gospodăriilor agricole din Moldova.

Diminuarea vulnerabilităţii agriculturii la factorii de risc şi controlul riscurilor pot fi promovate prin intermediul diferitelor mecanisme şi politici. [2]

CONCLUZII Literatura şi practica economică au evidenţiat faptul că dezvoltarea unei economii bazate pe

cunoastere reprezintă unul dintre factorii cheie ai creşterii competitivităţii unei economii. Pentru a gestiona eficient dezvoltarea durabilă a sectorului agricol este necesar:

• De continuat modernizarea tehnologiilor aplicate; • De acordat credite preferenţiate pentru agricultori; • De creat condiţii iligibile pentru toate categoriile de antreprenori; • Să fie promovată susţinerea antreprenorilor rurali de către stat.

BIBLIOGRAFIE 1 Pană Viorica, Pană Ioan. Dezvoltarea sustenabilă a întreprinderii - primul pas spre dezvoltarea durabilă Analele

universităţii din Oradea tom XV 2006 ISSN – 1582 – 5450 pag 94-98 2. Strategia naţională de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-2015) 3. Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014 – 2020 4. Economica ASEM nr 2(42)/2003 5. www.statistica.md 6.dări de seamă anuale pe agricultură a SRL “Gramvilagro”

43

CZU: 314.12(478) STUDIUL MODIFIC ĂRILOR DEMOGRAFICE ÎN STRUCTURA POPULA ŢIEI

REPUBLICII MOLDOVA SÂRBU Olga, NIREAN Elena

Universitatea Agrară de Stat Din Moldova

Abstract. Economic development of the contemporary world is characterized by internationalization and integration of global economy, increasing of migration and information flows, development of new technologies which, in turn, caused the significant changes in the lifestyle of the population, value orientations, including reproductive behavior of the population. All this led to profound changes in demographic trends of the world states, manifesting, primarily by the considerable decrease in the birth rate and fertility, by the establishment of clear tendency of demographic aging.

Key words: population, demographic process, population breeding, birth, death, demographic aging.

INTRODUCERE Internaţionalizarea şi integrarea economiei mondiale, creşterea fluxurilor migraţiunile şi informa-

ţionale, dezvoltarea noilor tehnologii provocă modificări esenţiale în modul de viaţă al populaţiei, orientările valorice şi în comportamentul reproductiv al populaţiei. Toate cele menţionate au contribuit la transformări profunde în evoluţia demografică a statelor lumii ce sau manifestat prin scăderea considerabilă a natalităţii şi fertilit ăţii, stabilirea tendinţei clare de îmbătrânire demografică. Analiza particularităţilor structurii pe vârste de populaţie şi în profil administrativ-teritorial permit evaluarea tendinţele viitoare de dezvoltare şi repartizare teritorială a populaţiei. Studierea la timp a modificărilor în dezvoltarea demografică permit evaluarea nivelului de securitate demografică şi a direcţiilor politicii demografice, sociale şi economice necesare pentru asigurarea stabilităţii demografice a ţării.

Reducerea numărului populaţiei, creşterea nivelului mortalităţii şi fluxurile migraţiunilor influen-ţează negativ asupra stabilităţii dezvoltării social-economice a ţării. Elaborarea politicii demografice necesită cunoaşterea evoluţiei fenomenelor demo-socio-economice care influenţează asupra structurii populaţiei. Orientarea evoluţiei fenomenelor demografice poate fi efectuată doar prin cunoaşterea profundă a proceselor demografice din perioada anterioară. Acest fapt permite aprecierea consecinţelor schimbărilor demografice în societate.

Ca parte componentă a politicilor macroeconomice, politica demografică reprezintă un complex de măsuri administrative, juridice, organizatorice, financiare, economice, sociale şi informaţionale aplicate de către autorităţile publice cu scopul de a ameliora situaţia demografică şi de a optimiza procesele migraţionale. Această politică corelează cu direcţiile prioritare de dezvoltare economică şi dinamica resurselor umane.

Efectele pozitive ale politicilor sociale şi demografie au condus la creşterea nivelului şi calităţii vieţui, posibilităţilor de autoformare şi dezvoltare individuală, duratei medii de viaţă, accesului la serviciile de protecţie socială. Menţinerea acestor efecte pe o perioadă de lungă durată vor depinde de modul de soluţionare a problemelor demografice, de eficienţa politicilor şi strategiilor de redresare demografică.

MATERIAL ŞI METOD Ă Pe parcursul studiului au fost utilizate aşa metode de cercetare ca: statistică, care a permis de a determina

şi aprecia obiectiv modificările structurale ale populaţiei ţării în dinamică; demografică, care a permis analiza şi sinteza informaţiilor privind fenomenele şi procesele ce au loc în totalul populaţiei. De asemenea au mai fost folosite metode moderne de studiu şi sondaj sociologic. Drept suport teoretico-ştiinţific au servit materialele informaţionale ale Biroului National de Statistică, Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare, Centrului de Cercetări Demografice din cadrul Institutul Naţional de Cercetări Economice, raportul privind cea de a 24 rundă de estimare generalizată oficială a populaţiei mondiale a Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale ale Secretariatului Naţiunilor Unite (UNDESA).

REZULTATE ŞI DISCUŢII Analiza structurii demografice a populaţiei după diverse aspecte reprezintă o caracteristică importantă a

fiecărei ţâri. Modificările survenite în structura demografică exprimă tranziţia de la tipul tradiţional de reproducere a populaţiei la cel contemporan se desfăşoară pe parcursul a mai mult de două sute de ani sub influenţa schimbărilor semnificative în diverse domenii ale activităţii economice precum: economie, medicină, cultură, sfera socială etc.

44

Tabelul 1. Structura demografică a populaţiei Republicii Moldova pe sexe şi medii

Numărul populaţiei după sexe şi medii bărbaţi femei urban rural Anii Total, mii

locuitori mii locuitori

ponderea, %

mii locuitori

ponderea, %

mii locuitori

ponderea, %

mii locuitori

ponderea, %

1959 2884,5 46,2 1333,8 53,8 1550,7 642,3 22,3 2242,2 77,7 1970 3568,9 46,6 1662,3 53,4 1906,6 1130,1 31,7 2438,8 68,3 1979 3949,8 47,2 1864,8 52,8 2085,0 1532,9 38,8 2419,9 61,2 1989 4335,4 47,6 2063,2 52,4 2272,2 2020,1 46,6 2315,3 53,4 2000 3644,1 47,9 1744,5 52,1 1899,6 1514,2 41,5 2129,9 58,5 2001 3635,1 47,9 1740,6 52,1 1804,5 1486,4 40,9 2148,7 59,1 2002 3627,8 47,9 1737,5 52,1 1890,3 1485,2 40,9 2142,6 59,1 2003 3618,3 47,9 1733,3 52,1 1885,0 1484,1 41,0 2134,2 59,0 2004 3607,4 47,9 1728,4 52,1 1879,0 1477,9 41,0 2129,5 59,0 2005 3600,4 47,9 1724,8 52,1 1875,6 1476,0 41,0 2124,4 59,0 2006 3589,9 47,9 1719,3 52,1 1870,6 1469,8 40,9 2120,1 59,1 2007 3581,1 48,1 1721,0 51,9 1860,1 1478,0 41,3 2103,1 58,7 2008 3572,7 48,1 1717,5 51,9 1855,2 1476,1 41,3 2096,6 58,7 2009 3567,5 48,1 1714,9 51,9 1852,6 1476,1 41,4 2091,4 58,6 2010 3563,7 48,1 1713,5 51,9 1850,2 1481,7 41,4 2087,0 58,6 2011 3560,4 48,1 1712,1 51,9 1848,3 1481,7 41,6 2078,7 58,4 2012 3559,5 48,1 1711,7 51,9 1847,8 1485,7 41,7 2073,8 58,3 2013 3559,5 48,1 1712,3 51,9 1847,2 1492,2 41,9 2067,3 58,1 2014 3557,6 48,1 1711,5 51,9 1846,1 1503,0 42,2 2054,6 57,8 Sursa: Elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova pe anul 2014 [1]

Conform datelor statistice numărul populaţiei stabile a Republicii Moldova constituie la 1 ianuarie 2014 3557,6 mii lucitori, fiind în reducere cu 49,8 mii locuitori faţă de anul 2004, cea ca confirmă tendinţa clară de degradare demografică.

În profil teritorial structura populaţiei practic nu a suferit modificări esenţiale. Mai mult de jumătate din populaţia ţării o constituie locuitorii din mediul rural – 2054,7 mii persoane, sau 57,8%. În mediul urban locuiesc 1503 mii persoane, sau 42,2%. Totuşi, dacă analiză această tendinţă într-o perioadă îndelungată de timp (55 ani) atunci se constată a tendinţă de reducere a populaţiei rurale de la 77,7% la 57,8% sau cu 19,9 puncte procentuale (187,6 mii persoane). Aceste fapt a condus la creşterea ponderii populaţiei urbane de la 22,3% în anul 1959 la 42,2% în anul 2014 sau cu 860,7 mii persoane.

Potrivit unui raport realizat de ONU cu privire la prospecţiunile populaţiei mondiale pe anul 2015, în Republica Moldova, numărul locuitorilor se va diminua cu până la 20,3% în următorii 35 de ani, situându-se pe locul al patrulea în clasamentul mondial printre ţările cu cea mai mare rată de scădere a populaţiei până în 2050. Republica Moldova se află pe lista celor 48 de ţâri, în care numărul de locuitori se va reduce în perioada 2015-2050, încadrându-se în grupul ţărilor în care populaţia se va diminua cu peste 15%, alături de Bulgaria, România, Ucraina, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Lituania, Letonia, Japonia. [3]

Analiza structurii populaţiei pe sexe determină schimbări nesemnificative. Conform datelor statisticii oficiale numărul femeilor depăşeşte cel al bărbaţilor. În Republica Moldova femeile ocupă o pondere de 51,9% sau 1846,1 mii persoane, iar bărbaţilor le revine 48,1% (1711,5mii persoane). Totuşi, în dinamică se atestă tendinţa de reducere a dezechilibrului dintre sexe. Dacă în anul 1959 femeile ocupau o pondere de 53,8% şi bărbaţii, respectiv, 46,2%, atunci în anul 2014 acest raport respectiv constituie 51,9 şi 48,1%. În spaţiul urban acest dezechilibru este neesenţial.

În profil teritorial populaţia Republicii Moldova este concentrată în Regiunea Centru unde locuiesc 29,8% din populaţia ţării sau 1060409 mii locuitori. O parte considerabilă a populaţiei din regiunea dată este concentrată în municipiul Chişinău 22,6% sau 804476 mii locuitori. În Regiunea Nord locuiesc 994844 mii locuitori sau 28%, iar în cea Sud 15,1% sau 536008 mii locuitori. În profilul regiunilor de dezvoltare se menţine aceiaşi tendinţa, ca şi pe ţară, de depăşire a numărului femeilor cel al bărbaţilor şi de reducere a dezechilibrului dintre sexe.

45

Tabelul 2. Populaţiei stabilă pe sexe şi medii în profil teritorial la 1 ianuarie 2014 Numărul populaţiei după sexe şi medii

bărbaţi femei urban rural Total, locuitori locuitori ponderea,

% locuitori ponderea,

% locuitori ponderea,

% locuitori ponderea,

% Mun. Chişinău 804476 377365 46,9 427111 51,9 731678 91,0 72798 9,0 Regiunea Nord 994844 474376 47,7 520468 52,3 356908 35,9 637936 64,1 Regiunea Centru 1060409 518434 48,9 541975 51,1 207216 19,5 853193 80,5 Regiunea Sud 536008 263380 49,1 272628 50,9 141739 26,4 394269 73,6 UTA Găgăuzia 161897 77951 48,1 83946 51,9 65455 40,4 96442 59,6 Total populaţie 3557634 1711506 48,1 1846128 51,9 1502996 42,2 2054638 57,8 Sursa: Elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova pe anul 2014 [1]

În Regiunea Centru ponderea populaţiei urbane constituie 19,5,%, iar a celei rurale 80,5%. În municipiul Chişinău populaţia urbană constituie 91%, iar a celei rurale 9%. Concentraţia populaţiei în mediul rural în Regiunea Nord se reduce la 64,1%, iar celei urban revine respectiv 35,9%. Acest fapt este explicat prin concentrarea oraşelor în această regiune. Regiunea Sud se caracterizează prin concentrarea populaţiei în mediul rural unde locuiesc 394269 mii persoane sau 73,6% şi doar 141739 mii persoane sau 26,4% locuiesc în mediul urban.

Migraţia populaţiei, unul dintre cele mai complexe fenomene demografi ce, exercită o influenţă considerabilă asupra dezvoltării economice şi sociale a statului, a distribuţiei populaţiei şi resurselor umane, dezvoltării habitatului uman. Migraţia internă a populaţiei, ca parte componentă a întregului proces de migraţie, se manifestă foarte diferit în dependenţă de condiţiile de dezvoltare a statului la fiecare etapă. În migraţia internă anual se înregistrează circa 180-200 mii acte de migraţie care au următoarele direcţii şi valori: oraş - oraş – 24%, oraş-sat – 26%, sat-oraş – 35% şi sat-sat – 15%. Constatăm că partea predominantă a migraţiei este între localităţile urbane şi rurale, care în ansamblu constituia 61%. Rata migraţiei populaţiei între localităţile rurale este nesemnificativă (15%). În prezent au pierdut din importanta lor atractivă localităţile urbane mici (Briceni, Căuşeni, Criuleni şi altele) şi chiar localităţile urbane mijlocii (Soroca, Cahul, Orhei şi altele). S-a menţinut la un nivel înalt atractivitatea oraşului Chişinău, în calitatea sa de capitală şi mare centru economic, politic şi cultural, precum şi într-o măsură mai mică oraşul Bălţi.

Unul din indicatorii care ne vorbeşte despre schimbările demografice este numărul populaţiei stabile pe grupe de vârstă.

Figura 1. Dinamica populaţiei stabile pe grupe de vârstă în Republica Moldova

Sursa: Elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova pe anul 2014 [1]

În evoluţia structurii pe vârste a populaţiei în perioada de referinţă transformările s-au manifestat prin micşorarea numărului populaţiei tinere şi creşterea ponderii populaţiei vârstnice, ca urmare a ritmurilor înalte de scădere a natalităţii. Astfel, ponderea grupei de vârstă de 0-9 ani din totalul populaţiei s-a micşorat cu 8,4%. Totodată, s-a mărit mult ponderea grupelor de vârstă de peste 40 ani. În anii 2007 şi 2008 numărul populaţiei din grupele de vârstă care ajung la vârsta de pensie este egal sau puţin mai mare decât numărul populaţiei din grupele de vârstă nou-născute. Începând cu anii 2010 ele devin de 1,5-2 ori mai numeroase decât grupele de vârstă de 0-15 ani şi se egalează numeric cu grupele de vârstă care atinge

46

vârsta aptă de muncă. Atât numărul, cât şi ponderea populaţiei în vârstă aptă de muncă în totalul populaţiei încep să se diminueze mai pronunţat după 2012. [2]

Creşterea constantă a numărului de persoane în vârstă prevalează asupra altor tendinţe demografice în Republica Moldova. Numai în ultimii 20 de ani, vârsta medie a populaţiei a crescut cu aproape 5 ani, speranţa de viaţă cu cca. 3 ani, iar creşterea proporţiei populaţiei adulte de 60 de ani şi peste în paralel cu descreşterea proporţiei persoanelor tinere sub 15 ani, denotă o pronunţată transformare în structura populaţiei. Incontestabil, posibilitatea de a trăi o viaţă mai lungă reprezintă o realizare a dezvoltării umane, dar îmbătrânirea populaţiei induce o serie de noi provocări pentru toate sferele socio-economice.

Analiza dinamicii populaţiei stabile pe sexe, medii şi grupe de vârstă la 1 ianuarie 2014 în Republica Moldova se caracterizează prin următorul raport: 17,2% o constituie persoanele sub vârsta aptă de muncă (0-15 ani), 66,0% – în vârsta aptă de muncă (16-56/61 ani) şi 16,8% – peste vârsta aptă de muncă (57/62+).

Tabelul 3.Dinamica populaţiei stabile pe sexe, medii şi grupe de vârstă la 1 ianuarie 2014

total populaţie, mii locuitori urban rural

Grupe de vârstă ambele sexe

ponderea, %

din care, femei ambele

sexe ponderea,

%

din care, femei

ambele sexe

ponderea, %

din care, femei

Total populaţie 3557,6 100 1846,1 1503,0 100 796,4 2054,6 100 1049,7 din care

bărbaţi şi femei 0-15 ani 610,0 17,2 295,9 220,4 14,7 106,0 389,6 19,0 189,9 bărbaţi 16-61 şi femei 16-56 ani 2349,2 66,0 1135,9 1034,0 68,8 516,8 1315,2 64,0 619,1 bărbaţi 62 ani şi peste şi femei 57 ani şi peste

598,4 16,8 414,3 248,0 16,5 173,6 349,8 17,0 240,7

Sursa: Elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova pe anul 2014[1]

În profilul mediilor de trai şi a sexelor se menţine aceiaşi tendinţă. Coraportului urban/rural îi revine ponderea populaţiei în vârsta aptă de muncă (16-56/61 ani) 68,8 şi 64%.

Departamentul de Afaceri Economice şi Sociale ale Secretariatului Naţiunilor Unite (UNDESA) a publicat raportul privind cea de a 24 rundă de estimare generalizată oficială a populaţiei mondiale unde se prezintă indicatorii demografici cheie ai ţărilor de pe continente pentru fiecare grup de dezvoltare vizând perioada anilor 1950-2100 în care se conţin constatări şi tabele cu privire la trecutul şi perspectiva demografică a populaţiilor lumii. Cu referire la Republica Moldova, raportul specifică vârsta medie de 35,6 ani a populaţiei în 2015, care va creste până la 49,3 ani în anul 2050. Se aşteaptă ca structura populaţiei Republicii Moldova să suporte transformări substanţiale. Dacă în anul 2015, grupele mari de populaţie deţin ratele: 15,7% pentru persoanele cu vârsta de 0-14 ani; 67,7% -cei cu vârsta de 15-59 ani; 16,6% - cu vârsta de 60+ ani; 2,2% -cu vârsta de 80+ ani, până în anul 2050 vom avea o altă distribuţie, condiţionată de îmbătrânirea demografică: 12,7% - grupul de vârstă 0-14 ani; 53,7%- grupul de vârstă 15-59 ani, 33,6%- grupul de vârstă 60+ ani şi 4,8% - grupul „marilor seniori” cu vârsta de 80+ani. Raportul califică în 2015 numărul populaţiei Republicii Moldova de 4,069 milioane de locuitori (inclusiv populaţia din stingă Nistrului), până în 2050 populaţia poate scădea la 3,243 milioane (-20,3%), iar până în 2100, poate scădea până la 1,856 milioane de oameni. [5]

Conform scării G. Beaujeu-Garnier, dacă numărul populaţiei în vârstă de 60 ani şi peste, care revine la 100 locuitori, este mai mare de 12%, atunci se consideră că are loc fenomenul de „îmbătrânire demografică”. În anul 2014, aproape 16,2% din populaţia Moldovei avea peste 60 de, însă conform previziunii în anul 2020 acest procent va ajunge la 18,2%, iar în 2050 - la 32%. (figura 2).

Cel mai bătrân efectiv al populaţiei după vârstă s-a creat în Regiunea Nord a Moldovei, media estimată fiind de 18,3%. Cele mai afectate sunt raioanele Donduşeni, cu o pondere a populaţiei vârstnice de 24,3%, Drochia – 21,6%, Briceni – 21,4%, Edineţi – 21,1%, Râşcani – 20,4% şi Ocniţa – 19,8%. În mun. Chişinău coeficientul de îmbătrânire a populaţiei este la nivelul de 12,3%. Cel mai favorabil raion sub acest aspect este Ialoveni, cu coeficientul de 10,7%.

Procesele de îmbătrânire a populaţiei din Republica Moldova, spre deosebire de tendinţele globale, sunt mai pronunţate în mediul rural. Totodată, ponderea femeilor în vârstă de 50 ani şi peste este mai mare decât a bărbaţilor de aceeaşi vârstă, ceea ce reconfirmă legităţile specifice ale îmbătrânirii populaţiei în funcţie de sex.

47

Figura 2. Dinamica coeficientului îmbătrânirii popula ţiei în Republica Moldova

Sursa: Elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova pe anul 2014 [1]

În totalul populaţiei feminine persoanele în vârstă de 50 ani şi peste reprezintă 30,8%, pe când ponderea în rândul bărbaţilor este cu 6% mai mică - 24,8%.

Una din consecinţele economice ale procesului de îmbătrânire de lungă durată a devenit mărirea semnificativă a indicatorului sarcinii demografice.

Tabelul 4. Analiza dinamicii indicilor sarcinii demografice în Republica Moldova

Indicii sarcinii demografice 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Numărul persoanelor în vârstă inaptă de muncă, total 52,8 51,7 50,9 50,3 49,0 50,2 50,7 51,5 din care: numărul persoanelor sub vârstă aptă de muncă 30,4 29,2 28,2 27,4 26,7 26,3 26,1 26,0 numărul persoanelor peste vârstă aptă de muncă 22,4 22,5 22,7 22,9 23,2 23,9 24,6 25,5

Sursa: Elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova pe anul 2014

Acest indicator reprezintă raportul dintre numărul copiilor în vârstă 0-14 ani şi persoanelor în vârstă de 60 ani şi peste la 100 persoane în vârsta de 15-59 ani deţine valoarea de 51,5. Cel mai nefavorabil raport se înregistrează în Regiunea Nord, unde numărul persoanelor în vârsta de pensie depăşeşte cu 18,5 mii numărul copiilor şi al minorilor în vârstă de până la 16 ani.

Mişcarea naturală este componenta principală a evoluţiei numărului şi structurii demografice a populaţiei unei ţâri. Acest indicator, spre deosebire de alte fenomene demografice, poate avea variaţii destul de mari, aflându-se în corelaţie cu mai mulţi factori. Deteriorarea demografică în Republica Moldova derivă din evoluţia negativă a celor trei componente (natalitatea, mortalitatea generală, migraţia externă), care modelează numărul şi structura pe vârste a populaţiei, familia, etc. Republica Moldova rămâne în topul mondial ar ţărilor cu cea mai mică rată a natalităţii – 1,27 copii per femeie fertilă, a şasea cea mai mică rată din lume. În 2025-2030, rata estimată e de 1,31 copii, a treia cea mai mică din lume, iar în 2045-2050 – 1,52 copii per femeie.

Tabelul 5. Dinamica ratelor mişcării naturale a populaţiei în profil teritorial 2013 în Republica Moldova

La 1000 locuitori Regiuni

născuţi decedaţi sporul natural căsătorii divor ţuri Mun. Chişinău 9,0 7,5 1,5 7,7 3,0 Regiunea Nord 10,2 13,0 -2,8 6,2 2,8 Regiunea Centru 11,8 11,0 0,8 7,2 3,2 Regiunea Sud 11,0 10,9 0,1 6,1 2,7 UTA Găgăuzia 11,8 9,9 1,9 6,9 2,5 Total populaţie 10,6 10,7 -0,1 6,9 3,0

Sursa: Elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al Republicii Moldova pe anul 2014 [1]

Se observă о neomogenitate a ratei natalităţii pe diferite zone ale ţârii: indici scăzuţi se atestă în Regiunea Nord şi indici puţin mai înalţi – în Regiunile Centru şi Sud. Analiza datelor statistice şi rezumatele cercetărilor confirmă că persoanele, ce au atins vârstă de 60 de ani, au o speranţă de viaţă de a

48

mai trăi cca. 19,3 ani la femei şi 15,5 ani la bărbaţi. Conform experţilor Băncii Mondiale, în anii 2045 - 2050 speranţa de viaţă în Republica Moldova se va majora până la 77,2 ani, totodată la vârstă de 60 ani este de aşteptat, ca durata de a mai trai a populaţiei vârstnice poate depăşi 21 ani, la cei de 80 ani – poate depăşi 8 ani. Aceste cifre indică, de fapt, că grupele de persoane mai în vârstă, sunt mai sensibile la câştigurile relative în ce priveşte creşterea speranţei de viaţă.

Republica Moldova se încadrează, cu unele excepţii, în limitele medii europene ale ratelor natalităţii şi mortalităţii. Republica Moldova nu face excepţie de la evoluţia fenomenelor demografi ce înregistrate pe plan european, însă deosebirea esenţială constă în ritmurile cu care decurge evoluţia acestor fenomene. Astfel, tranziţia demografică în statele europene se desfăşoară pe parcurs de secole, pe când în Republica Moldova – pe parcurs de câteva decenii.

CONCLUZII Procesele socio-demografice şi economice caracteristice ultimei perioade se vor accentua şi în

deceniile următoare, fapt ce transformă problema îmbătrânirea demografică în provocare fundamentală pentru toate ţările lumii. Deşi există o serie de provocări asociate fenomenului de îmbătrânire, cum ar fi impactul cheltuielilor publice privind pensiile şi îngrijirea medicală, dar şi o forţă de muncă din ce în ce mai puţin numeroasă, realitatea demografică ar trebui privită ca o oportunitate care poate aduce soluţii multor probleme sociale şi economice din prezent. Acesta ar presupune susţinerea îmbătrânirii active prin optimizarea calităţii vieţii pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Activarea populaţiei vârstnice şi asigurarea unei vieţi mai sănătoase, mai productive, participative şi independente este de o importantă esenţială, atât pentru grupurile mari de persoane, care ajung la vârste înaintate, cât şi pentru dezvoltarea macroecono-mică viitoare a tarii. Sunt căile fiabile de echilibrare a poverii impuse de schimbările în structura populaţiei în consecinţa îmbătrânirii demografice. Pentru a menţine stabilitatea macroeconomica, este important ca toate cheltuielile aferente vârstei în creştere să fie sustenabile, iar populaţia mai în vârstă să fie încurajată să contribuie pe cât posibil la construirea unei vieţi mai sănătoase, mai comunicative şi mai active din punct de vedere social, mai independente, atât pentru sine, cât şi pentru comunităţile din care fac parte. De asemenea, prin solidaritate trebuie făcute eforturi pentru încurajarea populaţiei tinere ca să devină conştientă de aspectele aferente îmbătrânirii, să-şi îmbunătăţească propriile experienţe de îmbătrânire în viitor şi să nu împiedice eforturile populaţiei mai în vârstă în vederea atingerii acestor obiective. Promovarea unui stil de viaţă sănătos este foarte important. Îmbătrânirea mai sănătoasă reprezintă o premisă pentru o viaţă mai lungă şi activă şi implică o atenţie mai mare acordată măsurilor preventive, detectării timpurii şi tratamentului bolilor cronice. La fel, necesită concentrarea mai sporită asupra dezvoltării sistemului de îngrijire la domiciliu şi cel geriatric cu implicarea mai esenţială a prestatorilor de servicii din sectorul public şi din cel neguvernamental. Pentru a atinge obiectivul de ocupare mai largă a forţei de muncă va fi nevoie de rata de ocupare semnificativ mai mare a populaţiei vârstnice. In contextul demografic relevat, politicile pentru protecţia persoanelor vârstnice şi promovarea îmbătrânirii active vizează patru domenii: prelungirea duratei de viaţă şi îmbătrânirea sănătoasă; promovarea menţinerii în câmpul muncii la vârste mai înaintate; creşterea participării sociale şi politice a grupurilor de persoane vârstnice; scăderea dependenţei persoanelor vârstnice şi îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire de lungă durată. Participarea socială benevolă, de asemenea, prezintă beneficii, atât pentru furnizorii, cât şi pentru destinatarii eforturilor de voluntariat. Aceste obiective sociale sunt promovate şi sprijinite de UE în contextul îmbătrânirii demografice, caracteristice majorităţii ţărilor europene, fiind elemente esenţiale pentru atingerea scopurilor strategice de dezvoltare. Pentru a susţine agendele naţionale în domeniul îmbătrânirii active, Comisia Europeana oferă instrumente statistice utile şi un cadru de politică privind îmbătrânirea activă. Acestor scopuri este destinat Indicele Îmbătrânirii Active, creat ca o măsură de sinteză a situaţiei actuale, evaluată în 4 domenii aferente îmbătrânirii active: angajarea în câmpul muncii, participarea sociala, o viaţă independentă, sănătoasă şi în siguranţa, capacitatea şi mediul, care să permită îmbătrânirea activă.

BIBLIOGRAFIE 1. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, anii 2000-2014 2. Cartea Verde a Populaţiei Republicii Moldova. Chişinău, 2009 3. Gâlca B. Îmbunătăţirea indicatorilor demografici prin politici şi programe pentru populaţie şi dezvoltare. Simpozionul

International „Probleme demografice ale populaţiei în contextul integrării europene”, ASEM. Chişinău, 2005 4. Populaţia: Definiţii şi indicatori – Ghid pentru jurnalişti, politicieni, profesori, studenţi şi pentru toţi cei interesaţi de

demografie. Chişinău, 2008 5. World population prospects: the 2015 revision. Summary and key findings. http://esa.un.org/unpd/wpp/publications/

files/key_findings_wpp_2015.pdf.

49

CZU: 631.16:658.148 ANALIZA COST-BENEFICIU (ACB), INSTRUMENT DE OPTIMIZ ARE A

ALOCĂRII DE RESURSE ÎN PROIECTELE INVESTI ŢIONALE BALTAG Grigore

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Rezumat. The paper highlights research method "Cost Benefit Analysis" method to be applied for arguing financing investment projects in all areas. At present, development partners from abroad monitor the national economy mechanism, the applicability of this method is one imminent. The use of foreign funds in domestic projects in various areas requires cost-benefit study of the pre-financing. In Moldova, method is less known and used in practice than excluding large national investment projects monitored by the government. The purpose of this paper is to disseminate the method "cost-benefit analysis" in the research and is designed specifically for young scientists.

MATERIAL ŞI METOD Ă La elaborarea lucrării sau folosit metoda monografică, deducţia, observarea şi sinteza. S-au folosit

materialele ştiinţifice ale savanţilor americani în domeniul ACB, ghiduri practice ale UE de elaborare a domeniului respectiv la accesarea fondurilor comunitare, elaborări ştiinţifice ale savanţilor români.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Analiza Cost-Beneficiu (ACB) în sursele bibliografice cunoscută ca şi Cost-Benefit Analysis

reprezintă metoda de cuantificare a beneficiilor urmate a fi obţinute în urma proiectelor investiţionale din diverse domenii, inclusiv sociale, ecologice, construcţii, agricultură, învăţământ, medicină ş.a. Metoda ACB stabileşte cuantificarea eforturilor (costurilor) şi evaluarea efectelor (beneficiilor) obţinute în urma implementării proiectului propus.

Pentru prima necesitatea unei metode de analiză prin compararea costurilor şi a beneficiilor este enunţată în anul 1808 de către Albert Galatin, funcţionar al Trezoreriei SUA la proiectele de optimizare a transportului naval prin constatarea beneficiilor non-financiare ale proiectelor. Spre mijlocul anilor 1800 Dupuit Jules menţiona ACB în proiecte de fezabilitate, însă metoda respectivă începe să fie aplicată în măsură corespunzătoare la începutul sec. XX de către Guvernul Federal al Statelor Unite ale Americii la proiectele de prevenire a dezastrelor. Până în perioada anilor 1960 metoda respectivă era aplicată în exclusivitate pentru domeniul investiţiilor a sectorului real, atunci către sfârşitul sec. XX metoda îşi găseşte aplicabilitate în toate domeniile. Această metodă pe larg se aplică în ţările UE, SUA şi este recomandată de savanţii economişti pentru ţările cu orice tip de dezvoltare a sistemului economic. (Bănacu, S., p. 62)

Cu statut obligatoriu metoda ACB devine prin dispoziţia de Guvern nr. 12291 al Guvernului Federal al SUA în anul 1982 prin care se impune efectuarea analizei ACB a tuturor iniţiativelor legislative majore avînd ca scop impactul acestora asupra mediului, populaţiei, echităţii sociale. (Boardman, A. p. 6)

Ulterior metoda respectivă a evoluat în domenii de aplicare, astfel la sfârşitul sec. XX se regăseşte ca metodă de bază în studiile de fezabilitate a proiectelor investiţionale în majoritatea ţărilor cu economie funcţională avansată.

În UE metoda ACB a fost şi rămâne decisivă, începând cu anul 1985, în evaluarea proiectelor publice şi private cu referinţă la impactul asupra mediului. De rând cu aceasta instituţiile financiare internaţionale şi regionale stabilesc norme şi decizii de finanţare în baza metodei respective.

Metoda dată identifică optimul social, ecologic, tehnologic şi nu totdeauna din relaţia profit/costuri a proiectelor analizate.

Aplicarea metodei descrise reiese din caracterul cercetărilor propuse. Autorii ACB propun câteva tipuri de ACB. ACB ex-ante se execută până la perioada de demarare (implementare) a proiectului sau a investiţiei stabilite. Acest tip de analiză are o estimare mai puţin corectă referitoare la costurile şi beneficiile obţinute pe perioada desfăşurării proiectului, iar rezultatele obţinute pot fi diferite faţă de cele obţinute la finalul realizării proiectului. ACB ex-ante argumentează alocările financiare din partea agenţilor economici sau chiar guvern pentru un proiect sau politică. Analiza ex-post se desfăşoară la finalul proiectului. Valoarea acestui tip de analiză constă în justificarea costurilor deja suportate la realizarea proiectului pe de o parte, pe de altă parte în sistematizarea etapelor cu cel mai efectiv impact pentru proiectele similare ce ţin de viitor. Alt tip de ACB este cel ce are loc pe întreaga perioadă de desfăşurare a proiectului sau altfel spus în procesul de realizarea şi implementare a proiectului sau

50

investiţiei, fiind cunoscută în ACB ca in media res. Instrumentele şi metodele ce se utilizează sunt asemănătoare celor de tip ex-ante şi ex-post. Avantajul acestui tip constă în posibilitatea ajustării costurilor şi beneficiilor pe parcursul desfăşurării proiectului, redirecţionării lor sau chiar stoparea proiectului sau a investiţiei. Cel de-al patrulea tip de ACB este analiza comparativă dintre ex-ante şi ex-post. Acest tip se efectuează la cererea celor responsabili de politicile guvernamentale sau factorii de decizie în executarea proiectului sau a investiţiei, scopul fiind eficienţa ACB în luarea deciziei de realizarea a proiectului. Un asemenea tip de ACB se efectuează mai rar

Mulţi economişti confundă ACB cu analiza venituri/costuri prin care se identifică cel mai optim nivel din venituri şi costuri reieşind din calculele economice. ACB identifică beneficiul societăţii chiar în detrimentul interesului financiar sau altfel spus, necesitatea proiectului ce urmează a fi implementat poate fi cu o rentabilitate financiară sub 0 însă cu randament social înalt la nivel local sau chiar global. Savanţii economişti Henley şi Spash în anul 1993 au definit scopul ACB în „identificarea faptului că suma efectelor cu impact nu este mai mare decât beneficiul societăţii”. Reieşind din aceste particularităţi deosebite o ACB se poate elabora în câteva etape, şi anume:

1. Identificarea variantelor (soluţii, căi) de realizare (implementare) a investiţiei preconizate; 2. Stabilirea beneficiarilor proiectului (investiţiei) şi a celor ce vor suporta cheltuielile (costurile)

investiţiei; 3. Sistematizarea indicatorilor pentru beneficii şi costuri cu unităţile de măsură; 4. Evaluarea tuturor impacturilor în unităţi monetare; 5. Calcularea valorii nete actuale (VNA) pentru fiecare variantă identificată; 6. Efectuarea analizei de sensibilitate; 7. Formularea recomandărilor pe baza rezultatelor (calculelor) obţinute.

Unii savanţi recomandă şi alte etape, de exemplu actualizarea valorii beneficiilor (Boardman, A. p. 8) sau calcularea (alegerea) unei rate de actualizare socială (Randall, 1987) propice sistemului autohton. Autorul consideră că, etapa 5 menţionată include aceste calcule deoarece valoarea netă actuală nu poate fi determinată doar pentru perioada iniţială sau cea finală.

La prima etapă Identificarea variantelor (soluţii, căi) de realizare (implementare) a investiţiei preconizate se specifică toate variantele optime de realizarea a investiţiei propuse. Variantele respective vor fi luate în calcul la ACB. De exemplu, consiliul primăriei X i-a decizia de a construi un bloc de locuinţe sociale în număr de 50 pentru familiile sărace. În acest caz variantele optime pentru ACB pot fi: a) construcţia blocului în zona rezidenţială a localităţii; b) construcţia blocului în suburbia localităţii; c) construcţia blocului din sursele proprii ale primăriei; d) construcţia blocului din surse atrase ş.a.m.d. După cum observaţi, variante pot fi foarte diverse, însă analistul trebuie să aleagă variantele optimale în funcţie de caracteristicile beneficiarilor, posibilităţile financiare ale celor ce vor suporta costurile proiectului. În cazul când există n caracteristici fiecare cu k valori, atunci se vor obţine kn variante de realizare a proiectului sau a investiţiei, ceea ce pare a fi dificile pentru analist de elabora ACB.

La următoarea etapă – Stabilirea beneficiarilor proiectului (investiţiei) şi a celor ce vor suporta cheltuielile (costurile) investiţiei se apreciază beneficiarii investiţiei, numărul lor dar şi actorii ce vor suporta costurile de implementare. De regulă, în proiectele instituţionale ce sunt finanţate de guvern beneficiarii şi cei ce suportă cheltuielile investiţiei sunt aceleaşi persoane sau instituţii. Totodată apare întrebarea – Care sunt beneficiile pentru localitate, populaţia unde se va desfăşura proiectul. La această întrebare dar şi la alte de acest gen savanţii în domeniu au mai multe păreri. Unii afirmă că subiecţii şi cei ce vor suporta costurile trebuie identificaţi şi analizaţi doar din perspectiva locală (ex.: întreprindere, primărie, raion administrativ teritorial, regiune compact populată de etnie ş.a.). Pe de altă parte, există păreri că etapa respectivă trebuie să fie analizată în perspectiva globală – costurile şi beneficiile să fie suportate de către toţi subiecţii, indiferent de reşedinţă, în deosebi a proiectelor şi investiţiilor ce ţin de impactul asupra mediului. Reieşind din aceste două poziţii, autorul propune la stabilirea variantelor optimale să se i-a în considerare ambele perspective – locală şi globală.

A treia etapă – Sistematizarea indicatorilor pentru beneficii şi costuri cu unităţile de măsură se pune în evidenţă indicatorii ce vor determina şi argumenta viabilitatea proiectului şi se calculează costurile de impact a ACB. De exemplu, beneficiarii ACB al proiectului de micşorare a vitezei maxime pe autostrada ce leagă localităţile A şi B cu 10 km/h solicită cuantificarea vieţilor salvate pe an. Din datele obţinute analiştii au constatat că cu majorarea vitezei medii cu 1 km/h faţă de cea admisibilă se produc accidente soldate cu 0,03

51

morţi la fiecare 130 mii km parcurşi pe autostrada respectivă. Estimările pentru distanţa parcursă pe an pe autostrada analizată este de 8 mil km. Numărul vieţilor salvate va fi de 1,8:

8000 ÷ 130 ×(10×0,03)≈1,8 vieţi/an

după cum vedem, indicatorii sunt diferiţi şi pot fi majoraţi la cererea beneficiarilor. În funcţie de scopul investiţiei, analistul ce elaborează ACB va elabora indicatori cu impact financiar, economic, de mediu, politic şi social reieşind din relaţiile cauzale. Tot aici este necesară opinia experţilor din domeniu care poate fi diferită şi pe alocuri chiar controversată. Totodată nu este de neglijat şi posibilitatea de cuantificare ulterioară a acestor indicatori.

Evaluarea tuturor impacturilor în unit ăţi monetare este etapa următoare şi stabileşte cuantificarea beneficiilor şi costurilor de impact al proiectului sau investiţie. Această etapă este cea mai dificilă şi controversată în calcule. Analistul urmează să evalueze în mijloace băneşti totalitatea impacturilor ce au fost identificate în etapa anterioară. Din punct de vedere teoretic nu există atât de multe metode de evaluare a impacturilor necuantificabile, cum ar fi de exemplu defrişarea unui parc cu scopul construcţiei terenului de joacă pentru copii sau valoarea vieţilor salvate odată cu construcţia unor denivelări artificiale de reducere a vitezei pe autostrada x ş.a.m.d. Primele studii au fost făcute de către savantul american Ted Miller abia în anul 1985 referitoare la estimările valorii unei vieţi. Un alt savant McKensye Ellen au unele studii referitor la estimarea daunelor produse de diferite cauze asupra sănătăţii omului. Wendy Max şi Dorothy Rice au făcut estimări referitor la estimarea daunelor provocate de armele de foc. Aceste estimări au fost determinate în baza metodei plug-in sau preţuri –umbră deja estimate. Astfel pentru un ACB analistul utilizează se face nevoit să utilizeze două metode, cea a evaluării costurilor la preţ de piaţă, şi a doua, cea de plug-in. Spre exemplu la un ACB de infrastructură se va estima costurile de mijloace fixe şi active imobilizate, costuri de remunerare a muncii la preţ de piaţă, însă timpul economisit, vieţile salvate, ocupaţia copiilor ş.a. cu ajutorul metodei plug-in. Mai mulţi analişti ACB nu ţin cont de această metodă şi estimează valoric unele impacturi la propriu folosind altă metodă – sondajul care nu totdeauna reflectă obiectiv costurile reale sau exacte. În asemenea situaţii apar mari discrepanţe într-un ACB ex-ante şi ACB ex-post sau rezultatul obţinut de la finalizarea proiectului nu întruneşte aşteptările beneficiarilor.

Etapa următoare Calcularea valorii nete actuale (VNA) pentru fiecare variantă identificată determină diferenţa dintre valoarea actuală a beneficiilor şi valoarea actuală a costurilor:

VAN=VAB-VAC

Prin această relaţie se i-a decizia referitor la demararea proiectului sau investiţiei propuse, condiţia fiind ca VAN să fie cu valoare pozitivă. În cazul cînd există mai multe variante analizate în etapa 1 atunci se acceptă varianta cu VAN cea mai înaltă. Reieşind din prevederile ACB nici un proiect sau investiţie nu poate fi demarat sau continuat dacă VAN are valori negative. Indicatorul VAN rămâne a fi decisiv în determinarea viabilităţii proiectului sau investiţiei propuse. De menţionat, orice analist trebuie să i-a în consideraţie constrângerile nu doar cu caracter economic şi social dar şi politic ceea ce îl va avantaja în ACB.

În cazurile când pe parcursul elaborării ACB apar anumite incertitudini şi chiar dubii referitor la evaluarea unor impacturi cum ar fi numărul de vieţi salvate, potenţialul ecologic distrus, economiile obţinute din urma timpului redus ş.a. analistul aplică analiza sensibilităţii. Această etapă oferă soluţii pentru asemenea situaţii – existenţa incertitudinilor inclusiv printr-o analiză factorială. După structura sa analiza sensibilităţii este foarte complexă şi determină gradul de influenţă a VAB de modificarea ipotezelor impacturilor necuantificabile. Uneori ACB poate avea ipoteze în număr infinit, însă analistul se limitează doar la cele potenţiale din punct de vedere a raţionamentului şi de importanţă pentru proiect.

Ultima etapă Formularea recomandărilor pe baza rezultatelor (calculelor) obţinute ţine de recomandarea proiectului sau a investiţiei reieşind din rezultatele obţinute la etapele anterioare. Metoda ACB are un caracter recomandabil şi orientativ şi nicidecum nu poate depăşi atribuţiile factorilor de decizie. Ea oferă soluţii cât mai eficiente de alocare a resurselor, de obţinere a beneficiilor din perspectivă locală şi globală. ACB este un element în procesul de luare a deciziilor care deseori este neglijat de actorii politici.

Etapele menţionate şi descrise reprezintă de fapt un plan orientativ de elaborare ACB. Desigur, elaborarea ACB este un proces destul de complex, iar complexitatea reiese din particularităţile examinate. Deşi etapele unui ACB pot fi discutate în funcţie de profunzimea analizei, domeniul de aplicare, echipa de realizare, însă cert rămâne importanţa rezultatului pentru viabilitatea opţiunii de implementare. Chiar dacă rezultatele ACB sunt în general de ordin estimativ, ele trebuie să ofere cea mai efectivă cale de

52

alocare a resurselor fără a neglija factorul de transparenţă. Din aceste motive metoda descrisă de autor a devenit un instrument indispensabil în alocarea resurselor din fondurile comunitare şi în continuare devine tot mai aplicată pentru ţările „profitoare” de fondurile UE.

Într-o societate bazată pe cunoaştere, cu aspiraţii sociale, unde se respectă drepturilor omului ACB devine determinantă pentru factorii de decizii, inclusiv cei politici. O atare practică se cere a fi preluată şi pentru factorii de decizie din Moldova, cel puţin la nivel de instituţii guvernamentale.

CONCLUZII 1. ACB este un instrument de justificare a start-up-urilor a proiectelor din toate domeniile; 2. Întruneşte instrumente de identificare a oportunităţilor nu doar din punct de vedere economic dar şi

a raţionamentului social; 3. ACB nu i-a în consideraţie pretenţiile politice; 4. ACB este o metodă complexă şi costisitoare în elaborare; 5. ACB devine una necesară în aplicare şi pentru instituţiile guvernamentale, cele gestionare de

fonduri comunitare.

BIBLIOGRAFIE 1. Boardman, A., Greenberg, D. et al. Analiza Cost-Beneficiu: concepte şi practică. Bucureşti: ARC, 646 p., ISBN 9975-

61-337-3 2. Bănacu, S. Analiza cost-beneficiu instrument util pentru studiile de fezabilitate la investiţiile din domeniul public. In:

Economia, 2004, nr.1 p. 62-66 3. Ghid naţional pentru Analiza Cost-Beneficiu a proiectelor finanţate din instrumentele structurale. Ministerul Economiei

şi Finanţelor al Republicii Române, Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, ediţia 1, revizia 5, p. 26 4. Ghid pentru Analiza Cost-Beneficiu a proiectelor investiţionale. Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul

de Coeziune şi ISPA, p. 174

CZU: 338.439.4:697(478) REALIZAREA SISTEMULUI INFORMA ŢIONAL ECONOMIC AGRICOL PE

FILIERA PRODUSELOR ZOOTEHNICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA SULĂ Ion., TOMIŢA Petru

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: This paper studies the feasibility of a information system of monitoring and data collection via the web, with the construction of an e-science zootechnical in the Republic of Moldova. Considering these advantages, it is possible to identify the necessity of software that will allow producers to manage herd behavior and routines through systems and information-based technologies. Another important aspect included in this analysis is the increase in the needs of herd control and management, which has significantly influenced the creation of norms and standards in tracking and monitoring the production process to ensure the quality of the final product purchased by consumers. The electronic identification and traceability, therefore, supply data systems with reliable data regarding property and animals that is essential for planning activities and better coordinating and managing the production chain.

Key words: information system, zootechnics, electronic identification, traceability

INTRODUCERE Realizarea sistemului informaţional economic agricol în sectorul zootehnic cuprinde ansamblul

informaţiilor interne şi externe utilizate în cadrul înterpriderilor agricole precum şi datele care au stat la baza obţinerii lor, procedurile şi tehnicile de obţinere a informaţiilor (pe baza datelor primare stocate) şi de difuzare a informaţiilor, precum şi personalul implicat în culegerea, transmiterea, stocarea şi prelucrarea datelor. Pentru a fi funcţional sistemul informaţional este divizat în două componente:

a) structura de stocare a informaţiilor b) componenta pentru prelucrarea informaţiilor. În sectorul zootehnic obiectivul principal al sistemului informaţional este asigurarea conducerii

întreprinderilor agricole cu informaţii reale şi în timp util, necesare fundamentării şi elaborării operative a deciziilor prin adaptarea tehnicilor de prelucrare a informaţiilor la un formalizm prin care să se poată reprezenta cât mai sugestiv şi fidel evidenţa şi trasabilitatea animalelor.

În Republica Moldova a fost elaborată strategia naţională de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial prin implemantarea sistemului informaţional economic agricol de coordonare la nivel naţional

53

a principalelor acţiuni politice, economice şi sociale privind dezvoltarea sectorului agroindustrial, făcînd referinţă la evaluări ale nivelului adaptării sectorului agroalimentar autohton la condiţiile şi mecanismele economiei de piaţă, direcţiile şi instrumentele principale de modernizare ale sectorului agrar, rolul statului în dezvoltarea sectorului agroalimentar la etapa postprivatizaţională, efectele economice scontate, precum şi o descifrare a riscurilor de realizare. Strategia de dezvoltare informaţionala a sectorului agroindustrial „e-Agricultura” este elaborata în conformitate cu prevederile Hotarîrii Guvernului nr. 710 din 20 septembrie 2011 cu privire la aprobarea Programului strategic de modernizare tehnologica a guvernarii. La elaborarea prezentei strategii s-a ţinut cont de politicile europene de dezvoltare agricola, de vectorul politic de integrare europeana a ţarii noastre, precum şi de prevederile Acordului de Asociere UE-RM, cerinţele caruia Republica Moldova şi lea asumat odata cu semnarea şi ratificarea acestuia pe parcursul anului 2014. Prezenta Strategie stabileşte obiectivele procesului de Transformare Electronica a sectorului agroindustrial, oferind o viziune unificata privind modernizarea serviciilor publice prestate cetaţenilor, precum şi eficientizarea activitaţii MAIA, instituţiilor din subordinea acestuia şi ANSA, folosind soluţiile TIC. Strategia pune bazele unei abordari sistemice asupra investiţiilor inteligente în TIC şi sporirii capacitaţii decizionale din sectorul agroindustrial. Primii paşi spre modernizarea tehnologica a sectorului agroindustrial au fost iniţiaţi în anul 2007, prin dezvoltarea şi implementarea Sistemului de Identificare şi Trasabilitate a Animalelor – primul sistem informaţional din domeniu, elaborat în conformitate cu cerinţele şi standardele UE, finanţat de CE în cadrul Programului Securitate Alimentara.

MATERIAL ŞI METOD Ă În cadrul sistemului informaţional pe filiera produselor zootehnice operaţiunile care se execută

asupra datelor, din momentul apariţiei lor, pentru a genera rezultate semnificative şi relevante sunt referite la un loc prin noţiunea de ciclul prelucrării datelor , care cuprinde cinci faze:

1. culegerea datelor; 2. pregătirea datelor; 3. prelucrarea datelor; 4. întereţinerea fişierelor; 5. extragerea rapoartelor de ieşire. Realizarea tehnicilor de prelucrare automatizată a datelor în sectorul zootehnic reprezintă o acţiune

complexă, care îmbină un şir de activităţi care includ analiza exploataţiilor agricole sub aspectul creşterii şi îngrijirii animalelor, proiectarea generală şi în detaliu a softului aferent tehnicii de calcul în dotare, implementarea şi ulterior expoatarea sistemului informaţional economic agricol.

La etapa de culegere a datelor sunt definite următoarele opţiuni: a) animal – reprezintă speciile de bovine, porcine, caprine cabaline ş.a.; b) crotalie – este o cartelă din material plastic care conţine codul de identificare a animalului; c) transponder – unitate electronică (microcip) de evidenţă şi depistare a animalelor; d) card de exploataţie – este un document al unităţii de creştere a animalelor care împreună cu

autorizaţia sanitar – veterinară de funcţionare reprezintă codul de înregistrare în baza de date; e) ciclul de viaţă a animalului – cuprinde informaţia referitoare la naştere, bolile suportate,

vaccinările, sacrifiacarea ş.a. Faza de pregătire a datelor constă dint-un şir de operaţii îndeplinite asupra datelor pentru a structura

informaţia în baza de date. De exemplu clasificarea datelor, care implică atribuirea la crotalie a codului de identificare dă posibilitate de formatare a informaţiei conform speciilor de animale domestice. Gruparea datelor se referă la tehnici de acumulare a întrărilor similare pentru a fi prelucrate în grup. Sortarea datelor implică metode de arangare a animalelor în loturi similare după criterii de ordonare numerică, alfabetică, alfanumerică sau de timp.

Tehnicile de prelucrare a datelor includ metodele matematice de modelare dinamică a informaţiei stocate şi aranjate (eventual sortate) pentru optimizarea procedurilor de natură fiziologică sau zootehnică la animale. Metoda de comparare este utilă pentru examinarea simultană a două sau mai multe specii de animale pentru a lua o decizie cu o utilitate mai înaltă din punct de vedere financiar sau tehnologic. Sistemul de gestiune a bazelor de date este o sursă inepuizabilă de tehnici şi metode în evidenţa şi trasabilitatea animalelor.

54

REZULTATE ŞI DISCUŢII Obiectivul general al sistemului informaţional în sectorul zootehnic poate fi realizat doar prin

coordonarea acţiunilor de instruire, învaţământ, consultanţă, extensie şi perfecţionare profesională pentru utilizarea eficientă a resurselor metodei automatizate de evidenţă şi trasabilitate a animalelor în gospodăriile agricole din Republica Moldova. Beneficiarii serviciilor de prelucrare online a informaţiei zootehnice sunt producătorii agricoli particulari, individualii şi gospodăriile agricole corporative. Strategia informaţională şi de comunicare a softului elaborat este asigurat prin intermediul fluxului de date contnuu de la exploataţiile agricole spre baza de date şi utilizarea de catre producători a cunoştinţelor tehnice, economice, manageriale, legislative şi de marketing disponibile.

În conformitate cu figura 1 lucrul în cadrul sistemului informaţional se începe cu etapa de identi-ficare a animalelor, care presupune accesarea informaţiei după următoarele opţiuni:

• data creării de la; • data creării până la; • oficiu; • exploataţia; • crotalia; • deţinător; • formular.

Figura 1. Arhitectura informa ţională a sistemului de evidenţă şi trasabilitate a animalelor

Identificarea animalelor

Verificarea cererilor de identificare

Publicarea

Extragerea rapoartelor

Selectarea Testare Logică

Exploataţie agricolă IDNO

Căutare după cod

Inserarea datelor primare

Prelucrarea datelor

55

Pentru înregistrarea primară a datelor animalelor sunt inserate informaţiile referitoare la naşterea, bolile suportate şi vaccinările efectuate, circulaţia animalului în interiorul ţării, importul-exportul animalului, dispariţiile şi descoperirile animalului, sacrificarea şi eventual moartea animalului. Atribuirea uni număr de identificare animalului se efectuiază prin aplicarea crotaliilor care dau posibilitatea de autentificare fără a prejudicia daune fizice lor. Un rol important la etapa de verificare a cererilor de identificare o are deţinătorul de animale care poate fi definit ca o prsoană fizică sau juridică ce are în posesie permanentă animale domestice fiind proprietar de animale, deţinător de exploataţie sau efectuiază lucrări de îngrijire temporară a lor. În această categorie sunt incluşi conducătorii grupurilor de animale, şoferii mijlocelor de transport în care se află animalele. Deasemenea aici sunt incluşi şi administratorii unităţilor economice care reprezintă târguri şi expoziţii de animale, ferme de animale şi centre de colectare a animalelor sau unităţi de sacrificare.

La etapa de testare logică în algoritmul de evidenţă şi trasabilitate a animalelor se defineşte exploataţia agricolă printr-un cod unic şi permanent. Înserarea informaţiei se efectuiază conform opţiunilor şi caracteristicilor exploataţiei:

• IDNP – pentru persoane fizice; • IDNO – pentru persoane juridice; • Nume; • Prenume; • Raion; • Locaţiune; • Adresa exploataţiei; • Tipul exploataţiei care se defineşte conform autorizaţiei sanitar – veterinare, iar pentru persoanele

fizice în conformitate cu cererea de identificare. Mişcarea animalelor presupune descrierea documentelor referitoare la certificatul veterinar de

sănătate, data plecării de la, data plecării până la, specia animalelor, exploataţia, crotalia, deţinătorul de animale şi formularul. După caz se întocmeşte fişa de transport în care se completează datele privind tipul transportului, numărul maşinii, numărul remorcii şi data plecării. Înregistrarea în puntul de tranzit presupune fixarea opţiunilor de evidenţă a codului animalului, codul exploataţiei, deţinator de animal şi formular. La etapa de sosire sunt expuse informaţiile de unde a venit animalul, datele despre transport şi caracteristicile exploataţiei unde a venit animalul.

CONCLUZII Crearea sistemului informaţional economic agricol pe filiera produselor zootehnice permite

utilizatorilor cointeresaţi (organizaţii, întreprinderi, persoane fizice şi juridice, agenţi economici, etc) sa ofere oricând acces la informaţii actuale şi veridice despre evidenţa şi trasabilitatea animalelor de pe tot teritoriul Republicii Moldova. Datele sistemului vor servi ca baza pentru eficientizarea serviciilor publice prin digitalizarea şi re-ingineria proceselor operaţionale şi accesibilitatea informaţiilor şi serviciilor oferite cetaţenilor şi mediului de afaceri.

BIBLIOGRAFIE 1. Oprea D., Airinei D., Fotache M. Sisteme informaţionale pentru afaceri. Ed. Plirom, Iaşi, 2002 2. Oprea, D., Mesnita, G., Dumitriu, F., Analiza sistemelor informationale, Editura Universitatii „Al. I. Cuza”, Iasi, 2005. 3. Tech, A.R.B. 2008. Development of a computer tool for monitoring and data collecting, based in concepts of e-

Science and data warehouse for the application in cattle breeding. Thesis (Doctorate). Faculty of Zootechnics and Food Engineering. University of São Paulo. Pirassununga. 129 pp.

4. Eradus, W.J. and Jansen, M.B. 1999. Animal identification and monitoring. Comput Electron Agr, 24: 91-98. 5. Geers, R., Puers, B., Goedseels, V. and Wouters, P. 1997. Electronic identification, monitoring and tracking of

animals. CAB International. Wallingford. Apud Eradus, 1999.

56

CZU: 338.435(478) ANALIZA POLITICII DE SUBVEN ŢIONARE ÎN SECTORUL AGRICOL AL

REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL VECIN ĂTĂŢII CU UNIUNEA EUROPEANĂ

CIMPOIEŞ Liliana, GHERMAN Olimpiu Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. The aim of the paper is to analyze the distribution of subsidies in the agricultural sector of Moldova during 2011-2014. Thus are analyzed the allocated subsidies to farmers by directions and regions. The research is based on data provided by the Agency of Interventions and Payments in Agriculture and National Bureau of Statistics. During the analyzed period had increased the amount of allocated subsidies to farmers but still are present inequalities in the distributed funds, difficulties in obtaining the payments and lack of transparency. As well, a clear and consistent policy that could be implemented through the allocation of subsides aimed at developing the agricultural sector is missing.

Key words: agricultural sector, agricultural subsidies, farmers, subsidizing policy.

INTRODUCERE Alocarea subvenţiilor pentru sectorul agricol este o modalitate importantă de a sprijini producătorii

agricoli şi a asigura oferta de produse alimentare. Datorită importanţei sectorului agricol pentru asigurarea securităţii alimentare acesta este puternic sprijinit în majoritatea ţărilor. Astfel, sprijinul acordat producătorilor agricoli este discutat de către mulţi cercetători din domeniu, în această direcţie existând mai multe opinii. Unii sunt de părerea că subvenţiile acordate fermierilor sunt o necesitate de bază, pe când alţii consideră că aceste plăţi nu sunt necesare, opinând că sectorul agricol nu ar trebui diferenţiat de celelalte sectoare economice, şi că subvenţiile alocate sunt ineficiente şi nu contribuie la îmbunătăţirea activităţii economice a întreprinderilor agricole (Rizov (2013), Schmidt (2006), Zhu (2010).

Subvenţionarea producătorilor agricoli este o practică răspândită în multe ţări, inclusiv ţările Uniunii Europene. Datorită faptului că în ultimii ani Republica Moldova a adoptat vectorul european, ar fi necesară şi o apropiere a politicii de subvenţionare cu cea europeană. În prezent politica promovată de Republica Moldova diferă considerabil de cea europeană, această discrepanţă fiind cauzată atât de instabilitatea politicii de subvenţionare promovate în prezent cât şi de lipsa resurselor financiare pentru aplicarea politicilor similare cu cele din Uniunea Europeană. În acelaşi timp este puţin discutat cât de bine definite sunt direcţiile de subvenţionare şi dacă resursele financiare alocate sunt suficiente pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agricol.

Scopul acestei lucrări este analiza politicii de subvenţionare existente în Republica Moldova. Obiec-tivele lucrării constau în analiza performanţei sectorului agricol, evaluarea politicii de subvenţionare existente prin intermediul subvenţiilor alocate pe direcţii şi regiuni; discutarea măsurilor de politică necesare pentru creşterea competitivităţii sectorului agricol.

MATERIAL ŞI METOD Ă Pentru atingerea scopului lucrării şi sarcinilor cercetării au fost utilizate informaţii statistice oferite

de către Biroul Naţional de Statistică şi Agenţia pentru Intervenţii şi Plăţi în Agricultură. Perioada analizată în această lucrare este 2010-2014.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Dezvoltarea sectorului agricol are o importanţă majoră pentru Republica Moldova. Populaţia din mediul rural constituie 58%, ale căror venituri provin din agricultură sau alte activităţi agricole. Astfel, sunt necesare acţiuni de sprijin din partea statului a populaţiei din mediul rural a căror venituri depind nemijlocit de sectorul agricol.

Politica de subvenţionare a sectorului agricol al Republicii Moldova în ultimii ani a beneficiat de o atenţie sporită din partea statului. Astfel, au fost adoptate un şir de acte legislative care reflectă dezvoltarea durabilă a sectorului agricol al Republicii Moldova ca: "Strategia Naţională pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agro - alimentar pentru anii 2008-2015", care conţine obiective orientate axate pe competitivitate, standardele de viaţă a populaţiei rurale, menţinerea spaţiilor rurale etc. (MAIA, 2007)

În anul 2014 a fost adoptată Strategia Naţională pentru Agricultură şi Dezvoltarea Rurală pentru anii 2014-2020 care are ca prioritate majorarea competitivităţii sectorului agricol, asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale în agricultură şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în spaţiile rurale. (MAIA, 2014)

57

Politica de subvenţionare are ca scop sprijinirea producătorilor agricoli şi creşterea competitivităţii sectorului agricol. Aceasta este reflectată în "Concepţia privind subvenţionarea producătorilor agricoli pentru anii 2008-2015"(MAIA, 2007), şi este axată pe două direcţii principale:

- Modernizarea sectorului agricol – prin subvenţionarea investiţiilor agricole legate de crearea unităţilor de transportare şi procesare a producţiei agricole, echiparea cu echipament corespunzător, materie primă agricolă, plantarea de vii şi livezi, îmbunătăţirea sferei serviciilor din agricultura.

- Activităţi agricole performante pentru sectorul vegetal şi animalier – pentru creşterea productivităţii şi competitivităţii în agricultură, stabilizarea pieţii, asigurarea securităţii alimentare şi veniturilor echitabile pentru producătorii agricoli fiind acordate plăţi directe cu luarea în consideraţie a culturii, speciei de animale, recolta medie individuală în cazul corespunderii cu cea regională, precum şi cu privire la suprafaţa deţinută sau numărul de animale. (HG, 2007)

Suportul financiar producătorilor agricoli a fost alocat din bugetul de stat printr-un număr de programe sau acţiuni unice, precum şi din surse externe precum Proiectul de Investiţii şi Servicii Rurale, Proiectul de Revitalizare a Agriculturii, Programul Rural de Servicii Financiare şi Marketing ş.a. Totuşi un instrument unificator al tuturor programelor şi proiectelor este fondul de subvenţionare a producă-torilor agricoli. (Budianschi, 2012)

Fondul de subvenţionarea a producătorilor agricoli pînă în 2010 era administrat de către patru instituţii de stat, dar în cea mai mare parte (cca 70%) de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

În anul 2010 odată cu înfiinţarea Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură (AIPA) ca persoană juridică, subordonată Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, aceasta devine unica instituţie responsabilă de administrarea resurselor financiare destinate sprijinului producătorilor agricoli, monitorizarea distribuţiei sale, şi evaluarea impactului cantitativ şi calitativ ale măsurilor de sprijin în sectorul agricol.

Conform datelor recensământului agricol în perioada 2009-2011 de asistenţă financiară au beneficiat 70541 exploataţii agricole, inclusiv de credite bancare, subvenţii sau alt tip de asistenţă finan-ciară. Din acestea, 1170 sunt întreprinderi cu personalitate juridică, iar 69371 întreprinderi individuale. Majoritatea exploataţiilor agricole au beneficiat de alocarea subvenţiilor (89% sau 63209 unităţi) don care 1026 au fost întreprinderi cu personalitate juridică, iar 62183 întreprinderi individuale.

Deşi în ultimii ani suma locată din bugetul de stat pentru subvenţionarea producătorilor agricoli s-a majorat, totuşi aceste mijloace financiare rămân insuficiente pentru asigurarea unei dezvoltări de durabilă a sectorului agricol.

Tabelul 1. Alocarea subvenţiilor produc ătorilor agricoli, 2006-2013

Indicatori 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Subvenţii alocate producătorilor agricoli, mil. lei

256 465,3 270 563,5 400 400 400 560,8

Ponderea subvenţiilor alocate în Producţia Agricolă Globală, %

2.84 5.85 1.66 2.33 2.012 1.76 2.07 3.9

Ponderea subvenţiilor agricole în PIB, % 0.45 0.73 0.21 0.24 0.29 0.25 0.24 0.54 Numărul beneficiarilor de subvenţii 1721 2110 3907 3954 3749 2198 4629 3959 Sursa: în baza datelor Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură şi Biroului Naţional de Statistică

Pe parcursul anilor 2013-2014 suma subvenţiilor alocate s-a majorat şi ca rezultat al atragerii unor proiecte cu co-participarea AIPA. Deşi în anul 2014 iniţial pentru fondul de subvenţionare au fost alocate de către stat 500 mil lei, acesta a mai fost suplinit pe parcursul anului cu mijloace suplimentare atât din buget cât şi din atragerea unor fonduri prin programe ale Băncii Mondiale şi ENPI al Uniunii Europene.

Măsurile de subvenţionare din ultimii ani nu au caracter stabil, astfel fiind simţit un impact redus al politicii de subvenţionare fără atingerea de rezultate vizibile pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agro-alimentar. Din măsurile subvenţionate cea mai mare parte îi revin subvenţionării investiţiilor pentru procurarea echipamentului şi tehnicii agricole, inclusiv a echipamentului de irigare, subvenţionării investiţiilor pentru înfiinţarea plantaţiilor multianuale, stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare şi procesare, stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale şi instituţiile nefinanciare.

58

Tabelul 2. Evoluţia alocării subvenţiilor produc ătorilor agricoli din Republica Moldova, mil. lei

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Măsura Nr. 1 "Stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale şi instituţiile financiare nebancare"

- - 2,8 23,5 40.6 39,2 15,8

Măsura Nr. 2 „Stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură”

27,2 25,49 18,82 11,2 37.8 41,2 29,3

Măsura Nr.3 "Subvenţionarea investiţiilor pentru înfiinţarea plantaţiilor multianuale"

53 50 80 38 74,3 88,6 93,9

Măsura Nr. 4 "Subvenţionarea investiţiilor pentru producerea legumelor pe teren protejat (sere de iarnă, solarii)"

20 12,5 6,9 2,9 10,6 14,4 50,9

Măsura Nr. 5 "Stimularea şi subvenţionarea investiţiilor pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol, precum şi a echipamentului de irigare"

163,5 216,15 91,8 45,9 165,14 141,7 117,9

Măsura Nr. 6 "Stimularea promovării şi dezvoltării agriculturii ecologice"

0,7 2 4,1 5,3 - - -

Măsura Nr. 7 "Stimularea investiţiilor în utilizarea şi renovarea tehnologică a fermelor zootehnice"

- - 2,7 8,08 16,9 27,3 47,2

Măsura Nr. 8 "Stimularea procurării animalelor de prăsilă şi menţinerii fondului lor genetic"

- - 7,3 2,5 11,1 29,2 47,4

Măsura Nr. 9 "Stimularea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii postrecoltare şi procesare"

20 - 29,1 19,6 43 69,8 141,2

Măsura Nr. 10 „Subvenţionarea producătorilor agricoli pentru compensarea cheltuielilor energetice la irigare”

9,67 7,22 10,0 1,9 - 2,1 -

Măsura Nr.1l „Subvenţionarea utilizatorilor de produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi”

159 130 107,3 67,4 - - -

Măsura Nr.12 „Subvenţionarea consolidării terenurilor agricole"

- - - - - 0,046 0,059

Sursa: în baza datelor Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură (AIPA)

Principalele obiective ale politicii de subvenţionare din Republica Moldova în ultimii ani sunt: orientarea subvenţiilor spre sferele prioritare, alocarea subvenţiilor pe principii diferenţiate, definirea şi delimitarea clară a producătorilor agricoli.

În anul 2014 au fost alocate fondului de subvenţionare 543,9 mil lei care au fost repartizate la 2782 de beneficiari, adică cu 36% mai mult faţă de anul precedent. Totuşi, numărul beneficiarilor a scăzut cu 50% în anul 2014, ceea ce indică că sumele repartizate producătorilor agricoli în calitate de subvenţii s-au majorat.

În ultimii ani o atenţie sporită a fost acordată şi subvenţionării creditelor pentru tinerii fermieri. Începând cu anul 2013 au fost majorate fondurile alocate tinerilor fermieri (de vârstă cuprinsă în 18-30 ani) fiind adăugare unele facilităţi suplimentare pentru asigurarea accesului producătorilor agricoli din spaţiul rural. La fel, pe lângă cele 8 măsuri de subvenţionare disponibile, în ultimii ani au mai fost finanţate încă două măsuri noi ca: subvenţionarea consolidării terenurilor agricole şi subvenţionarea costurilor sumelor de irigare.

Deşi suma subvenţii alocate s-a majorat în ultimii ani, totuşi în anul 2014 de subvenţiile alocate au beneficiat doar 0,3% din proprietarii terenurilor agricole, adică un număr redus de producători agricoli, fiind favorizaţi cei ce dispun de o suprafaţă de teren mai mare.

Distribuţia subvenţiilor alocate producătorilor agricoli pe forme organizatorico-juridice s-a modificat. Dacă în anul 2009 circa 70% din beneficiarii de subvenţii erau întreprinderile de tip corporativ (majoritatea SRL), atunci în prezent aproximativ 50% din subvenţii le revin întreprinderilor individuale.

Puţin echitabilă este şi distribuţia subvenţiilor pe regiunile de dezvoltare. Cea mai mare parte a subvenţiilor le revin raioanelor din Nordul ţării (Edineţ, Briceni), după care se situează regiunile de Sud şi Centru. Această situaţie s-ar datora faptului că în raioanele de Nord ale ţării sunt mai mult specializate în

59

producerea producţiei horticolă, iar cele de Centru şi Sud în producerea strugurilor. Pentru asigurarea unei dezvoltări a spaţiilor rurale şi o distribuţie mai egală a subvenţiilor alocate ar fi binevenită elaborarea de politici pentru dezvoltarea tuturor regiunilor, inclusiv şi a celor mai puţin favorabile.

Un subiect important pentru politica agricolă este dezvoltarea rurală. Conform datelor recensământului agricol, 25940 de exploataţii agricole au beneficiat de sprijin din partea statului pentru măsuri de dezvoltare rurală. Din acestea 25834 sunt întreprinderi agricole, iar 106 gospodării de fermieri. Cel mai multe din ele au beneficiat de sprijin pentru serviciile de consultanţă (25400), modernizare (338) şi diversificare a activităţilor (301). De asemenea în ultimii 3 ani 70541 exploataţii agricole au beneficiat de sprijinul statului precum credite bancare, subvenţii sau alt tip de asistenţă. din acestea, 1170 erau întreprinderi agricole, iar 69371 – gospodării de fermieri. Majoritatea din aceste exploataţii agricole au beneficiat de subvenţii (89%).

CONCLUZII 1. Sprijinul statului pentru sectorul agricol reprezintă o precondiţie pentru majorarea eficienţei

întreprinderilor agricole, şi ca urmare a creşterii calităţii producţiei agricole, competitivităţii şi moderni-zării sectorului agricol în general. Politicile agricole promovate în Republica Moldova nu au un caracter stabil, iar obiectivele politicii de subvenţionare au ca scop doar dezvoltarea sectorului agricol şi nu iau în consideraţie obiectivele dezvoltării rurale.

2. Politica de subvenţionare promovată în prezent nu oferă stimulente pentru o activitate eficientă a întreprinderilor agricole. Instabilitatea direcţiilor de subvenţionare promovate precum şi nerespectarea termenilor alocării mijloacelor fondului de subvenţionare impune dificultăţi pentru planificarea activităţii producătorilor agricoli, cât şi a instituţiilor publice implicate.

3. O importanţă majoră pentru asigurarea eficienţei sectorului agricol o are evaluare impactului alocării subvenţiilor producătorilor agricoli prin utilizarea unei metodologii de evaluare corespunzătoare. Sarcina implementării acestei evaluări ar trebui să revină Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

BIBLIOGRAFIE 1. Biroul Naţional de Statistică (2011). Recensământul General Agricol 2011. Rezultate Naţionale. 2. Budianschi D., Prohniţchi V., Savva T. (2012). Evaluarea eficienţei şi transparenţei utilizării fondului de

subvenţionare a producătorilor agricoli, pp. 9-15, Expert Grup. 3. MAIA (2007). Strategia Naţională pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agro-alimentar din Republica Moldova

pentru anii 2008 – 2015. 4. MAIA (2014). Strategia Naţională pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală pe perioada anilor 2014-2020. 5. MONITORUL OFICIAL. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Concepţiei sistemului de subvenţionare a

producătorilor agricoli pentru anii 2008-2015 Nr. 1305 din 28.11.2008. Nr. 188-191 art Nr: 1356. 6. Rizov M., Pokrivcak J., Ciaian P. (2013). CAP subsidies and productivity of the EU farms. Journal of Agricultural

Economics, Vol. 64 (3), p.537-557. 7. Schmidt E., Sinabell F., Hofreither M.F. (2006). Direct payments of the CAP – distribution across farm holdings in

the EU and effects on farm household incomes in Austria. Instutut fur nachhaltige Wirtschaftsentwicklung, DP-16-2006. 8. Zhu X., Lansink A.O. (2010). Impact of CAP subsidies on technical efficiency of crop farms in Germany, the

Netherlands and Sweden. Journal of Agricultural Economics, Vol. 61 (3), p. 545-564

CZU: 658.7(478) ASPECTE PRIVIND ELABORAREA STRATEGIILOR

LOGISTICE ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERILOR BURBULEA Rodica., MOVILEANU Veronica

Universitatea Agrară de Stat din Moldova Abstract. In this article are described some aspects of logistics and its role in enterprises, the proces of

logistics strategy development inside of entreprises. Were identified the main elements of the logistics chain and highlighted some points related to the design and eficient operation of the logistic chain.

MATERIAL ŞI METOD Ă Studiile şi cercetările de marketing sunt considerate investigaţii bazate pe analize şi previziuni

referitoare la determinarea aspectelor privind elaborarea strategiilor logistice în cadrul întreprinderilor, a caracteristicilor lanţului logistic etc., pentru care sunt utilizate combinaţii ale diferitelor metode şi procedee, predominând în cercetarea dată cele de analiză, inducţie, comparare.

60

REZULTATE ŞI DISCUŢII Orice întreprindere producătoare de bunuri materiale sau nemateriale, orice instituţie guvernamentală şi

orice organizaţie neguvernamentală pentru desfăşurarea activităţii de bază trebuie să se aprovizioneze cu resurse materiale şi servicii de la furnizori şi să-şi distribuie rezultatele activităţii sale clienţilor. Aprovizionarea, distribuţia şi diversele activităţi pe care acestea le implică alcătuiesc împreună mixul logistic

Logistica îşi desfăşoară activitatea nu numai în corelaţie cu marketingul ci şi cu producţia. Logistica îşi stabileşte necesarul de aprovizionat şi resursele pe care le va folosi în funcţie de cerinţele cuprinse în planul de producţie. Pe de lată parte, logistica, influenţează mărimea şi localizarea secţiilor productive prin doi factori: localizarea şi caracteristicile furnizorilor de materii prime, materiale, servicii, etc.; localizarea şi caracteristicile clienţilor spre care îşi îndreaptă rezultatele activităţii.

Dacă la început conceptul de integrare logistică viza numai integrarea, în interiorul intreprinderii, a celor trei activităţi de bază (aprovizionarea, desfacerea şi activităţile logistice de susţinere a producţiei), cu timpul acest concept a început să includă şi relaţiile din afara intreprinderii, cu clienţii şi furnizorii.

Specialiştii logisticieni şi managerii intreprinderilor şi-au dat seama că logistica integrată capătă o importanţă strategică prin stabilirea cu clienţii şi furnizorii a unor relaţii de parteneriat reciproc avantajoase.

Dezvoltarea logisticii întreprinderii şi a caracteristicilor sale, în special complexitatea activităţilor care trebuie îndeplinite, au făcut ca majoritatea întreprinderilor moderne să considere şi să trateze ansamblul mişcării şi stocajul materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb şi produselor finite ca un sistem, fiind astfel două posibilităţi de abordare a sistemului logistic:

• abordarea analitică, ce studiază în detaliu componentele unui sistem, • abordarea sistemică, ce studiază finalitatea sistemului şi relaţia cu mediul.

Demersul de elaborare a strategiilor logistice trebuie să pornească de la aspectele generale, care caracterizează mediul economic actual, pentru a se concentra pe condiţiile concrete în care întreprinderile îşi desfăşoară activitatea.

Pentru ca un produs să fie propus într-un magazin la un cost acceptabil, trebuie ca infrastructurile logistice ale distribuitorului, producătorului şi furnizorilor săi să fie conectate, datorită interdependenţei într-un lanţ continuu, a cărei miză o reprezintă satisfacerea clientului. În afara funcţiei sale operaţionale, logistica va căpăta şi o dimensiune tactică, care constă în programarea fluxurilor şi modurile de tratare ale acestora, cât şi o dimensiune strategică, care are scopul de a defini mijloacele necesare pentru a răspunde obiectivelor întreprinderii.

Această concepţie strategică a logisticii îi conferă un loc din ce în ce mai important în întreprinderi şi dă loc unui ansamblu de idei asupra manierei de integrare a unei funcţii la un sector de activitate, chiar la un sector geografic care se poate extinde la un grup de ţări. Este necesar să se acţioneze dintr-o perspectivă globală, ţinând cont de mai mulţi factori: mondializarea schimburilor; multiplicarea numărului actorilor din canalul logistic care implică integrarea noilor instrumente ale lanţului logistic; concurenţa (întreprinderile se diferenţiază prin servicii, care se bazează în mare parte pe logistică); rapiditatea şi flexibilitatea, criterii fundamentale ale eficacităţii unui lanţ logistic; logistica, în calitate de funcţie transversală necesită o cooperare a tuturor entităţilor implicate; numeroşii parteneri pe care îi antrenează.

Ţinând cont de cele menţionate se pot enumera câteva criterii cu rol în orientările majore ale unei strategii logistice: necesitatea implantării unor uzine specializate; o politică de achiziţii care permite economii de scară; realizarea sistemelor integrate de comenzi şi de transport; posibilitatea de a face să migreze un produs de pe o piaţă pe alta în cazul unor evenimente neprevăzute; dezvoltarea unei forme de comerţ electronic (e-commerce); posibilitatea de a extinde o soluţie testată pe o piaţă pe altele noi; centralizarea cercetării-dezvoltării şi reducerea costurilor specifice logisticii.

Managementul strategic al logisticii nu constă în introducerea inovaţiilor doar de dragul de a inova. Este vorba despre crearea unei configuraţii care va conduce la realizarea obiectivelor strategice. Pentru a exploata în întregime lanţul logistic trebuie controlate 5 elemente esenţiale de configurare:

- strategia operaţiunilor; - strategia de externalizare; - strategia de distribuţie; - strategia serviciilor oferite clienţilor; - strategia activelor.

Deciziile referitoare la aceste elemente şi modul în care vor fi articulate unele cu altele vor determina strategia logistică globală. Tratată până acum izolat, aceste componente interdependente alcătuiesc un ansamblu integrat care pot face din logistică sau dintr-un lanţ logistic un atu strategic.

61

Alegerea modului de obţinere a produselor determină strategia operaţiunilor. Aceasta determină, de fapt, nevoile de resurse umane, modul de funcţionare a uzinelor, depozitelor şi serviciilor de gestiune a comenzilor, cât şi suportul aşteptat al proceselor şi sistemelor informaţionale. Există mai multe posibilităţi de realizare a produselor:

� producţia pe stoc. Este considerată o strategie ideală pentru produsele standardizate, vândute în cantităţi mari. Producţia de loturi mari permite menţinerea unor costuri de producţie scăzute, iar deţinerea acestor produse în stoc oferă posibilitatea de a răspunde rapid la cererea clienţilor;

� producţia pe comandă. Această strategie se aplică produselor personalizate sau cu o cerere mai redusă, dar cu valoare mare. Întreprinderile care o utilizează fabrică produse finite doar după primirea unei comenzi. Aceasta permite să nu se păstreze decât un stoc redus şi să se propună numeroase opţiuni diferite;

� configurarea comenzii. Este vorba despre o strategie hibridă în care producătorul realizează mai întâi partea generică a produsului, pentru a-l finaliza după primirea comenzii. Această strategie se aplică produselor propuse în multiple variante, când se urmăreşte limitarea stocului de produse finite şi livrarea mai rapidă cu o „producţie la comandă”;

� concepţia comenzii. Foarte apropiată de producţia la comandă, această strategie se adresează întreprinderilor care concep şi fabrică produse pe măsura fiecărui client.

Tabelul 1. Strategii ale operaţiunilor [2, p. 154]. Strategia Când se alege această strategie Avantaje

Producţia pe stoc Pentru produse standardizate vândute în cantităţi mari

Costuri scăzute de producţie; răspuns rapid la cererea clienţilor

Configurarea comenzii Pentru produse cu variante numeroase

Adaptarea la client; stoc redus; niveluri mai bune ale serviciilor oferite

Producţia la comandă Pentru produse personalizate sau cu o rotaţie redusă

Nivel scăzut al stocului; importanţa alegerii opţiunilor pentru client; planificare simplificată

Concepţia la comandă Pentru produsele complexe, care răspuns la specificaţii unice

Permite să se răspunsă la nevoile specifice ale unui client

La fel ca alte elemente de configurare a lanţului logistic, strategia operaţiunilor este dinamică. Ciclul de viaţă al produselor este un factor esenţial. După variaţia cererii de produse, întreprinderile pot trece de la producţia pe stoc la producţia la comandă, pentru reducerea riscurilor legate de stoc, garantând disponibilitatea la un preţ competitiv. Numărul de variante ale unui produs reprezintă un alt factor important. Nu rareori se întâmplă ca 80 % din volumele de produse expediate cu greu să se refere la 20 % din referinţele sau configuraţiile posibile. În acest context, o strategie hibridă care leagă producţia pe stoc cu cea la comandă este uneori preferabilă.

Strategia de distribuţie determină circuitul de vânzare a produselor până la cumpărătorii sau utilizatorii finali. Ea răspunde la întrebări privind metodele de vânzare alese (directe sau indirecte). Deciziile vor depinde de segmentele de piaţă sau de regiunile pe care întreprinderea le vizează. Ştiindu-se că rata profitului variază în funcţie de modul de distribuţie trebuie aleasă modalitatea cea mai performantă şi determinate regulile care definesc priorităţile diferitelor canale de vânzare în caz de penurie sau de cerere puternică.

Decizia pentru alegerea unei strategii de distribuţie determină performanţa în ceea ce priveşte costurile şi activele întreprinderii, la fel ca şi stabilirea tarifelor, a regulilor de remunerare a vânzătorilor, a campaniilor de promovare şi a altor condiţii comerciale.

Strategiile de distribuţie se bazează pe o reţea de distribuţie care poate fi: - extensivă sau deschisă, când vânzarea produsului poate fi acordată unui număr mare de

intermediari, urmărindu-se o difuzare largă a produsului pe piaţă; - selectivă, când sunt utilizaţi câţiva intermediari, atent aleşi, de regulă specializaţi în vânzarea anu-

mitor produse; - exclusivă, când se recurge la un singur distribuitor cu care se încheie un contract de exclusivitate

asupra vânzărilor într-un teritoriu dat sau pentru o clientelă determinată. Deciziile de externalizare se sprijină pe analiza cunoştinţelor şi a competenţelor existente.

Externalizarea trebuie să privească doar activităţile de slabă importanţă strategică sau pe acelea pentru care un terţ poate furniza un rezultat superior, mai rapid sau la un cost mai mic.

Externalizarea permite întreprinderilor să crească sau să reducă rapid nivelul lor de producţie, de creare a noilor produse sau de repoziţionare pe piaţă, profitând de cunoştinţele şi capacităţile altei

62

întreprinderi. În contextul actual de globalizare, creşterea flexibilităţii şi agilităţii pot determina diferenţierea puternică faţă de concurenţi. Dar externalizarea permite întreprinderilor, mai ales să-şi concentreze eforturile pe domeniile lor cheie de competenţă şi să-şi îmbunătăţească poziţia competitivă.

Partenerii externi pot prezenta trei avantaje parţiale: - economii de scară. Terţii furnizori oferă adesea servicii mai puţin scumpe, deoarece dispun de o

clientelă foarte vastă, care le permite să menţină o rată de utilizare a capacităţilor foarte ridicată şi un cost unitar foarte scăzut. Partenerii pot, de asemenea, ajuta întreprinderile să sporească rapid nivelul lor de producţie, fără ca acestea să investească în noi capacităţi industriale;

- acoperirea geografică. Pentru întreprinderile care doresc să intre pe noi pieţe sau în noi regiuni, partenerii pot fi un mijloc de penetrare a pieţelor unde crearea mijloacelor interne ar putea să fie prea costisitoare în raport cu volumul de activitate actual;

- mijloacele tehnologice. Partenerii de externalizare controlează uneori tehnologia unui proces sau unui produs care ar solicita o investiţie prea importantă în interior.

Înainte de a decide externalizarea activităţilor trebuie examinate următoarele elemente: 1. sursa de diferenţiere. Nu trebuie externalizată tehnologia produsului sau procesului dacă ea

reprezintă sursa sa de diferenţiere faţă de concurenţă; 2. volumul de activitate. Externalizarea activităţilor pentru reducerea costurilor fixe totale

reprezintă o practică curentă pe multe pieţe; 3. caracterul activităţii. Când procesele sau caracteristicile produselor sunt unicate sau au anumite

trăsături particulare este posibil să nu se recurgă la externalizare; 4. puterea de piaţă. Este important raportul de putere între întreprinderea care doreşte să recurgă la

externalizare şi prestatorii săi. S-ar putea ca serviciile obţinute să nu fie la un preţ competitiv dacă volumul de activitate al întreprinderii nu este suficient de important.

Majoritatea întreprinderilor aleg unul din trei modele indicate mai jos, sprijinindu-se pe factori precum mărimea întreprinderii, nevoile de servicii ale clienţilor, avantajele fiscale, capacitatea furnizorilor, reglementările autorităţilor locale şi costul mâinii de lucru:

� modelul mondial. O linie de produse dată este fabricată într-un anumit loc pentru ansamblul pieţei mondiale. Acest model este ales cu precădere pentru a apropia producţia de cercetare-dezvoltare, pentru a controla costurile de fabricaţie unitare, fiind vorba de produse ce încorporează o înaltă tehnologie de realizare sau pentru a dispune de competenţe în producţia înalt specializată;

� modelul regional. Produsele sunt, în principal, fabricate în regiunea unde sunt vândute, chiar dacă pot exista fluxuri între diferite regiuni care urmează o specializare a centrelor de producţie. Alegerea acestui model este adesea influenţată de factori precum nivelurile de servicii pentru clienţi, mărimea taxelor de import şi necesitatea de a adopta produsele la specificurile regionale sau naţionale;

� modelul naţional. Produsele sunt, în principal, fabricate în ţara unde se vând. Acest model se potriveşte, în particular, mărfurilor al căror cost de transport este prohibitiv. Alţi factori de care trebuie să se ţină seama sunt taxele şi tarifele vamale, sau o, piaţă cu acces rezervat produselor fabricate pe teritoriul naţional.

Din combinarea variatelor pentru cele 5 elemente rezultă strategiile lanţului logistic, prezentate sintetic în tabelul de mai jos:

Tabelul 2. Strategii ale lanţului logistic [3, p. 223].

Configurarea lanţului logistic faţă de: Criterii 1. strategia

operaţiunilor 2. strategia de externalizare

3. strategia de distribuţie

4. strategia serviciilor oferite

5. strategia activelor

Opţ

iuni

a. producţia pe stoc; b. producţia la comandă; c. configurarea comenzii; d. conceperea comenzii.

a. fără externalizare; b. externalizare redusă; c. externalizare extinsă.

a. exclusivă; b. selectivă; c. intensivă (deschisă).

a. nivel ridicat al serviciilor; b. nivel scăzut al serviciilor.

a. model mondial; b. model regional; c. model naţional.

Un lanţ logistic reprezintă o reţea de furnizori, întreprinderi producătoare, depozite şi canele de distribuţie organizată pentru a achiziţiona materii prime, a le transforma în produse şi a le distribui către

63

clienţi. Proiectarea şi operarea eficientă a unui lanţ logistic reprezintă o componentă a activităţii de planificare desfăşurată atât la nivel strategic, cât şi tactic. Planificarea la nivel strategic a lanţului logistic implică decizii de configurare a reţelei, numărul, amplasarea, capacitatea, tehnologia facilităţilor etc. Planificarea la nivel tactic a operaţiilor din lanţul logistic implică decizii referitoare la achiziţia, procesarea şi distribuţia produselor.

Dacă o întreprindere poate să răspundă nevoilor clienţilor cei mai rentabili printr-un nivel de serviciu acceptabil şi printr-un cost rezonabil cu un singur lanţ logistic atunci acesta trebuie realizat. Dacă priorităţile de performanţă cum a fi costul, termenele, controlul operaţiunilor şi livrarea diferitelor părţi componente şi produse sunt cu adevărat contradictorii pot fi concepute mai multe lanţuri logistice parţial sau total distincte.

O bună strategie a lanţului logistic se bazează pe aprecierea realistă a puterii şi a influenţei în raport cu cele ale clienţilor şi furnizorilor. Puterea poate proveni din volumul de activitate, mărcile întreprinderii, experienţă, tradiţia în domeniu, imaginea pe piaţă, forţa financiară etc. Nu este posibil întotdeauna un control asupra lanţului logistic, ceea ce conduce la necesitatea colaborării cu celelalte părţi implicate. În acest mod, este necesară o concentrare pe clienţii şi furnizorii cheie pentru a analiza modul în care interacţiunile cu ei conduc la reducerea costurilor, îmbunătăţirea productivităţii, creşterea satisfacţiei, generarea unei valori mai mari.

Adaptarea este cu atât mai necesară cu cât schimbările sunt inevitabile. Pieţele se transformă, strate-giile întreprinderii evoluează şi apar noi tehnologii, care pot îmbătrâni rapid strategia lanţului logistic.

CONCLUZII În concluzie putem menţiona că strategia lanţului logistic este compusă din multiple componente,

interdependente şi sute de decizii, mai mult sau mai puţin importante. În timp ce o activitate izolată poate fi copiată, un ansamblu de activităţi care alcătuiesc un sistem este imposibil de reprodus. Acest lucru se transpune şi în strategia lanţului logistic. În acest caz, ansamblul este format din alegerile care creează lanţul logistic propriu, sursa avantajului competitiv. Configurarea strategică a lanţului logistic este un factor cheie care influenţează eficienţa operaţiunilor tactice şi astfel, are un impact de lungă durată asupra unei firme.

BIBLIOGRAFIE 1. BĂLAN, C. Logistica. Ed. a 2-a. Bucureşti: Uranus, 2004. 2. GATTORNA, John, coord. Managementul logisticii şi distribuţiei. Bucureşti: Teora, 1999. 448 p. ISBN 973-601-802-4. 3. ГАДЖИНСКИЙ, А. М. Логистика: учеб. Москва, 2012. 484 с. ISBN 978-5-394-01605-9. 4. ХАБАРОВ, В.И., ред. Основы логистики: учеб. Пособие. Москва, 2010. 360 с. ISBN 978-5-94416-072-0

CZU: 338.439.5:639.1(478) ANALIZA POLITICII DE PRODUS PE PIA ŢA CEREALELOR DIN

REPUBLICA MOLDOVA MÎRZA Sergiu., MOVILEANU Veronica

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. The product is an important element of the marketing mix model. In this connection, the authors intend to study and assess the cereals production, market problems, and market trends and developments. This will allow us to develop an effective strategy for the cereals market development in perspective.

The Moldovan agriculture and its cereal sub-sector went through a long and difficult transition to a market economy. The country has initiated the process of restructuring the agricultural sector in 1998, later than most countries in transition of the region. However, a poor business environment, as well as underdeveloped and imperfect markets, climate disruption that generated shock and many radical political changes have led to a prolonged decline in agricultural production and incomes. Thus, the overall impact show that Moldova's regional role as an cereals exporter and producer decrease, at the same time the cereals sector remained one of the most important agricultural sub-sector of the country. Despite its relative importance in terms of utilized agricultural areas, the aggregate contribution to Gross Agricultural Product (GAP) varied between 30 and 35 percent annually since the year 2000.

INTRODUCERE Un element important al complexului marketingului-mix este produsul. În acest scop autorii îşi propun

să studieze şi să evalueze producţia cerealelor, probleme pieţei şi tendinţele de dezvoltare a acesteia. Aceasta va permite să elaborăm o strategie eficientă de dezvoltare a pieţei cerealelor în perspectivă.

Agricultura Republicii Moldova şi sub-sectorul ei cerealier au trecut printr-o perioadă lungă şi dificil ă de tranziţie spre o economie de piaţă. Ţara a iniţiat restructurarea agriculturii în anul 1998, mai târziu

64

decât majoritatea ţărilor în tranziţie din regiune. Oricum, mediul de afaceri sărac împreună cu pieţele slab dezvoltate şi imperfecte, perturbările climaterice care au generat şocuri şi multe schimbări politice radicale, au determinat un declin prelungit al producţiei agricole şi al veniturilor agricole. Astfel, impactul general a fost faptul că rolul regional al Moldovei ca exportator şi producător de cereale a scăzut, sectorul cerealier a rămas unul dintre cele mai importante sub-sectoare agricole ale ţării. În ciuda importanţei sale relative din punct de vedere al suprafeţelor cultivate, începând cu anul 2000 contribuţia agregată la Produsul Agricol Brut (PAB) a variat între 30 şi 35 procente anual.

MATERIAL ŞI METOD Ă Sunt utilizate surse de literatură autohtonă şi de peste hotare cu privire la politicele de marketing,

datele statistice la Republicii Moldova şi este folosită metoda abordării sistemice de studiere a fenomenelor de piaţă pe piaţa cerealelor.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Reformele sistemului de comercializare a grânelor din Republica Moldova au stagnat în ultimii 5 ani.

Progresele iniţiale, şi anume anularea controlului asupra preţului cerealelor şi produselor cerealiere, liberalizarea comerţului extern cu cereale, au înregistrat o tendinţă inversă, generată în special de dorinţa Guvernului de a proteja consumatorii (prin intermediul pâinii ieftine) în urma şocurilor provocate de perturbările climaterice severe.

Politica Guvernului în cadrul sectorului cerealier a fost condusă direct de dorinţa de a susţine consumul prin intermediul preţurilor reglementate scăzute la pâine în baza autoaprovizionării naţionale cu cereale. În ultimii 5 ani, mecanismul preţului nu a fost folosit pentru încurajarea producţiei, mai degrabă fiind utilizate un număr mare de controale şi susţineri administrative, inclusiv folosirea rezervei strategice de grâne, interzicerea exportului, grâu subvenţionat în sectorul de panificaţie pentru a urma această politică. Aceasta a dus la scăderea veniturilor fermierilor şi lucrătorilor agricoli, scăderea productivităţii agricole şi limitarea investiţiilor pe termen în acest sector.

După un deceniu de extindere a suprafeţelor şi obţinerii unor producţii variabile la hectar, cerealele ocupă anual o suprafaţă de 900-950 mii hectare şi în anii obişnuiţi au o recoltă de 2200-2600 mii tone. În mediu doar a treia parte din producţie este comercializată pe piaţă, restul fiind folosit în gospodării pentru hrană, furaje şi seminţe.

În pofida acestei situaţii medii, producţia de cereale în 2013 a fost una din cea mai înaltă din ultimul deceniu, datorită precipitaţiilor care au căzut la timpul necesar.(figura 1)

În cadrul sub-sectorului cerealier, porumbul a fost tradiţional cea mai semnificativă cultură, recoltată de producători mici şi medii în calitate de cereale de securitate alimentară, fiind folosit ca furaj pentru vite şi păstrat în cadrul fermei. Producţia de porumb a constituit în mediu aproximativ 1,2 milioane tone în cea mai mare parte a deceniului curent în pofida perturbărilor climaterice grave.

Figura 1: Producţia de cereale 2006-2013, mii tone Sursa: elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al RM

65

Majoritatea producţiei fermierilor mici este destinată consumului intern (alimentar şi furajer), iar anumite cantităţi limitate, cultivate de producătorii mari, sunt comercializate pe piaţă, în special pentru furaj.

Grâul este al doilea cel mai important produs cerealier, cultivat în Moldova, şi se plasează pe locul doi din punct de vedere al suprafeţelor cultivate. Cu toate acestea, producţia şi suprafeţele cultivate au variat considerabil în ultimii ani (de la aproximativ 691 mii tone în 2006, până la aproximativ 1milion de tone în 2013) datorită secetelor periodice, îngheţurilor şi a vânturilor puternice. Spre deosebire de porumb, grâul este crescut preponderent pentru comercializare de către operatori consolidaţi care, de obicei, au câteva sute de hectare de teren arabil prin combinarea pământului propriu şi a pământurilor arendate pe un termen mai lung. De asemenea, producţia de grâu a înregistrat scăderi semnificative în 2007 până la aproximativ 406 mii tone şi în anul 2012 pînă la aproximativ 495 mii tone, deşi acest declin a fost mai puţin drastic decât în cazul producţiei de porumb, care reprezintă numai aproximativ 55% din producţia medie din ultimii ani.

Figura 2: Terenurile cultivate cu cereale, 2006-2013, ha Sursa: elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al RM

În general, începând cu anul 2007 s-a observat o scădere treptată a suprafeţei totale cultivate cu cereale, deoarece fermierii şi-au concentrat atenţia mai mult asupra produselor cu o valoare mai înaltă, cum ar fi fructele şi legumele.(figura 2)

Înrăutăţirile grave, în special a comerţului cu produse agricole, în procesul de trecere la sistemul de piaţă au avut un impact negativ asupra productivităţii sectorului cerealier. Fermierii au reacţionat la această situaţie prin reducerea semnificativă a aplicării unor substanţe, în special a îngrăşămintelor şi altor substanţe chimice, şi nu prin reducerea suprafeţelor cultivate. Deşi productivitatea cerealelor a scăzut, producţia a fost menţinută, cel puţin de la început, prin extinderea substanţială a suprafeţelor cultivate, dat fiind faptul că cerealele au rămas o alternativă atractivă pentru producătorii mai mari cu acces limitat la resurse financiare. Acest lucru se întâmplă, în primul rând, fiindcă producătorii nu necesită cheltuieli mari de numerar înainte de recoltare, iar cerealele pot fi cultivate pe o suprafaţă suficient de mare pentru a avea un venit suficient şi a acoperi investiţiile.

Figura 3 demonstrează faptul că producţia la hectar, în special, pentru grâu, a avut o tendinţă de creştere din anul 2009 pînă în anul 2013, cu excepţia secetei severe din anul 2012. Producţia la hectar pentru grâu în Republica Moldova continuă să fie mai scăzută decât cea din ţările vecine Ucraina şi România. Majoritatea producţiei de grâu din ţară este concentrată în întreprinderile agricole medii şi mari (peste 80% din terenurile agricole fiind cultivate de aceste companii mari), care prelucrează câte 100 hectare sau mai mult.

Cazul porumbului oferă o imagine mai diferită, din care se observă că producţia la hectar a scăzut în anii 2007 şi 2012, ca o consecinţă a secetei. Oricum, din 2008 până în 2013 producţia la hectar a înregistrat o creştere treptată (în anul 2010 porumbul a avut o productivitate maximă din ultimii şapte ani). Cu toate acestea, producţia la hectar a porumbului este mult mai joasă decât cea din România (înregistrând în mediu 36 q/ha în ultimii 5 ani) şi Ucraina (înregistrând în mediu 36 q/ha în aceeaşi perioadă) (În baza statisticii FAO).Începând cu anul 2007 şocurile generate de perturbările climaterice au avut un impact drastic asupra productivităţii la hectar şi un impact negativ ulterior asupra producătorilor mici care domină producţia de porumb.

Majoritatea seminţelor folosite în Republica Moldova pentru producţia de grâu şi porumb şi alte culturi cerealiere au fost obţinute la două instituţii de cercetări: „Selecţia” pentru grâu şi „Porumbeni” pentru porumb. „Porumbeni” produce aproximativ 95% din volumul (90% din valoarea) vânzărilor de seminţe de hibrizi de porumb în Moldova şi este cel mai mare producător, vânzător şi exportator de seminţe din Moldova.

Pentru alte cereale, "Selecţia" oferă specii polenizate liber de grâu, orz, care se bucură de popularitate printre producătorii mici (care cultivă mai puţin de 50 de hectare). Pe lângă institutul de stat există mai multe

66

companii private care produc diferite specii de seminţe, obţinute şi deţinute de companii sau instituţii străine, la care au acces producătorii mai mari graţie accesului mai mare la finanţare, în special, prin intermediul pre-finanţării cerealelor de către companiile de comerţ locale şi internaţionale. Aceasta a dus la creşterea numărului de producători de seminţe pentru comercializare în ultimii 5 ani, cel mai mare dintre ei fiind "Agrostoc", care produce în prezent peste 1.000 tone de seminţe, inclusiv seminţe de grâu şi orz.

0

5

10

15

20

25

30

35

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

grîu

orz

ovăs

hrişca

leguminoase-boabe

porumb pentru boabe

alte cereale

Figura 3: Producţia la hectar a cerealelor, 2006 – 2013, q/ha

Sursa: elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al RM

În ciuda progresele înregistrate privind deschiderea pieţei de seminţe în ultimul deceniu, dacă Republica Moldova doreşte să rămână competitivă pe piaţa internaţională a grânelor, în special, a grâului şi a porumbului şi să depăşească deteriorarea continuă a calităţii produsului, ea va trebui să se exploateze continuu noi specii de seminţe şi să caute acces la cantităţile adecvate de îngrăşăminte. Pe pieţele competitive de seminţe ale UE, chiar şi cele mai apreciate soiuri sau hibrizi de cereale deseori rămân pe piaţă pentru nu mai mult de 5-7 ani înainte de a fi scoase de pe piaţă datorită apariţiei soiurilor mai noi şi mai bune. Aceasta a dus la întocmirea Catalogului Comun al UE care conţine mai mult de 4.000 de hibrizi numai pentru porumb (Banca Mondială, 2012).

Oricum, în Moldova în prezent perioada dintre înregistrarea seminţelor şi testarea şi aprobarea finală a acestora de către Consiliul Naţional pentru Soiurile de Plante poate dura până la 4 ani, conform surselor industriale, chiar şi pentru soiurile care deja au fost aprobate pe pieţele UE şi CSI. Din cauza acestor întârzieri doar 11 hibrizi de porumb din UE au apărut pe piaţa Moldovei în perioada anilor 2009 - 2012 (Banca Mondială, 2012). Aceasta limitează semnificativ abilitatea fermierilor de a exploata soiuri mai noi şi, pe termen lung, va afecta negativ abilitatea lor de a concura pe pieţele internaţionale.

Cantitatea de seminţe care se foloseşte pentru însămînţarea terenurilor cu cereale este prezentată în figura 4.

Figura 4: Consumul de seminţe pentru însămînţarea terenurilor cu cereale, 2006-2013, mii tone

Sursa: elaborat de autor în baza Anuarului Statistic al RM

67

Din figura de mai sus observă, că cantitatea de seminţe folosită pentru însămînţarea terenurilor cu cereale are tendinţe de micşorare şi aceasta din cauza că producătorii agricoli folosesc soiuri şi hibrizi mai performanţi, care sunt rezistenţi la secetă, îngheţ şi dau o recoltă mai mare.

Pe parcursul ultimilor şapte ani calitatea cerealelor s-a îmbunătăţit, însă rămâne a fi foarte variabilă. Astfel, calitatea generală a cerealelor se schimbă semnificativ de la an la an, după cum putem vedea din figura de mai jos:

Figura 5: Calitatea cerealelor ca procentaj din producţia totală

Sursa: elaborat de autor

Înrăutăţirea calităţii cerealelor observată în anii recenţi poate fi atribuită mai multor factori, inclusiv utilizarea seminţelor şi substanţelor de fertilizare de calitate joasă, condiţii nesatisfăcătoare de păstrare ce rezultă în reducerea calităţii, ne-testarea nivelului de proteine, ce constituie indicatorul principal al calităţii pentru comerţul internaţional cu cereale şi, cel mai important, intervenţiile continue din partea Guvernului, în special, pe piaţa autohtonă de grâu şi făină de grâu, fapt ce a redus preţurile stabilite de producători, necesare pentru trecerea la o producţie de calitate mai înaltă.

CONCLUZII În urma cercetării efectuate putem face următoarele concluzii: – după un deceniu de extindere a suprafeţelor şi obţinerii unor producţii variabile la hectar, cerealele

ocupă anual o suprafaţă de 900-950 mii hectare şi în anii obişnuiţi au o recoltă de 2200-2600 mii tone. – porumbul a fost tradiţional cea mai semnificativă cultură, recoltată de producători mici şi medii în

calitate de cereale de securitate alimentară, fiind folosit ca furaj pentru vite şi păstrat în cadrul fermei. Producţia de porumb a constituit în mediu aproximativ 1,2 milioane tone în cea mai mare parte a deceniului curent în pofida perturbărilor climaterice grave.

– grâul este al doilea cel mai important produs cerealier, cultivat în Moldova, şi se plasează pe locul doi din punct de vedere al suprafeţelor cultivate. Cu toate acestea, producţia şi suprafeţele cultivate au variat considerabil în ultimii ani (de la aproximativ 691 mii tone în 2006, până la aproximativ 1milion de tone în 2013) datorită secetelor periodice, îngheţurilor şi a vânturilor puternice.

– producţia la hectar, în special, pentru grâu, a avut o tendinţă de creştere din anul 2009 pînă în anul 2013, cu excepţia secetei severe din anul 2012. Producţia la hectar pentru grâu în Republica Moldova continuă să fie mai scăzută decât cea din ţările vecine Ucraina şi România. Majoritatea producţiei de grâu din ţară este concentrată în întreprinderile agricole medii şi mari (peste 80% din terenurile agricole fiind cultivate de aceste companii mari), care prelucrează câte 100 hectare sau mai mult. Cazul porumbului oferă o imagine mai diferită, din care se observă că producţia la hectar a scăzut în anii 2007 şi 2012, ca o consecinţă a secetei. Oricum, din 2008 până în 2013 producţia la hectar a înregistrat o creştere treptată (în anul 2010 porumbul a avut o productivitate maximă din ultimii şapte ani). Cu toate acestea, producţia la hectar a porumbului este mult mai joasă decât cea din România (înregistrând în mediu 36 q/ha în ultimii 5 ani) şi Ucraina (înregistrând în mediu 36 q/ha în aceeaşi perioadă);

– majoritatea seminţelor folosite în Republica Moldova pentru producţia de grâu şi porumb şi alte culturi cerealiere au fost obţinute la două instituţii de cercetări: „Selecţia” pentru grâu şi „Porumbeni” pentru porumb. „Porumbeni” produce aproximativ 95% din volumul (90% din valoarea) vânzărilor de seminţe de hibrizi de porumb în Moldova şi este cel mai mare producător, vânzător şi exportator de

68

seminţe din Moldova. Pentru alte cereale, "Selecţia" oferă specii polenizate liber de grâu, orz, care se bucură de popularitate printre producătorii mici (care cultivă mai puţin de 50 de hectare).

– pe parcursul ultimilor şapte ani calitatea cerealelor s-a îmbunătăţit, însă rămâne a fi foarte variabilă. În urma acestor concluzii putem formula următoarele propuneri: 1. diversificarea culturilor cerealiere prin majorarea suprafeţelor de alte culturi cerealiere în afară de

grîu şi porumb, care în final vor majora veniturile ramurii cerealelor; 2. menţinerea şi majorarea productivităţii culturilor cerealiere nu prin majorarea suprafeţelor, dar prin

atenuarea factorilor climaterici nefavorabili cum ar fi: masuri agrotehnice performante, soiuri rezistente, irigarea; 3. menţinerea şi majorarea calităţii producţiei de cereale obţinute care va permite majorarea

exporturilor de cereale.

BIBLIOGRAFIE 1. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, Chişinău 2014 2. Petrovici S., Mîrza S. Tendinţe de dezvoltare a pieţei cerealelor la nivel naţional şi internaţional. Conferinţă Ştiinţifică

Naţională cu Participare Internaţională „Marketing, comerţ, merceologie: evoluţii şi tendinţe în condiţiile globalizării economice”. 26-27 noiembrie 2014, ASEM

3. Stratan A., Evoluţia economiei agriculturii Republicii Moldova: reflecţii, probleme, mecanisme economice. Chişinău: Tipografia AŞM, 2007. 380 p

CZU: 631.158:658.310.82.378.663 ASIGURAREA ECONOMIEI AGRARE A REPUBLICII MOLDOVA CU CADRE

PERFORMANTE PRIN DEZVOLTAREA ÎNV ĂŢĂMÎNTULUI SUPERIOR AGRONOMIC

CIMPOIEŞ Dragoş., SÎRBU Adrian Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: In our opinion, the sustainable development of the agriculture and rural areas in Republic of Moldova

is generally conditioned by a number of factors including human resources with a high level of qualification and profesional training, occupies, a priority place. Considering the actual development level and capitalization of agricultural enterprises in rural areas of Republic of Moldova, that forces them to a direct confrontation with Western partners beeing much better positioned, both in terms of existing facilities as also the necessary human and financial resources, we are forced to constat and to act in reducing these gaps.

Key words: high agronomic education institutions, rural areas, performance, department, teaching staff, student, innovation, research, motivation.

MATERIAL ŞI METOD Ă Articolul dat, a fost elaborat în baza datelor colectate de pe paginile web a Universităţii Agrare de Stat

din Moldova, Universităţii Tehnice a Moldovei, Universităţii de Stat din Comrat cît şi a Universităţii de Stat Alecu Russo din Bălţi, cît şi din cadrul serviciilor de resurse umane şi secţiilor studii a acestor instituţii de învăţământ superior cu profil agronomic general sau parţial. În cercetarea de faţă, autorii au utilizat în special literatura de specialitate, cît şi un şir de metode clasice de cercetare, cum ar fi: comparaţiei, grupării, tabelară, cronologică, etc.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Dezvoltarea durabilă a agriculturii şi a spaţiului rural din Republica Moldova în general este

condiţionată de o serie de factori dintre care resursele umane cu un nivel înalt al calificării şi pregătirii profesionale ocupă, după părerea noastră, un loc prioritar. Având în vedere nivelul actual de dezvoltare şi capitalizare a întreprinderilor agricole din mediul rural al Republicii Moldova, şi competiţia pe o piaţă liberă care le obligă la o confruntare directă cu partenerii occidentali mult mai bine poziţionaţi, atât din punct de vedere al dotărilor existente, cât şi al resurselor umane şi financiare necesare, suntem obligaţi să constatăm şi să acţionăm în direcţia reducerii acestor decalaje.

Obţinerea unui nivel superior de calificare şi pregătirea profesională a managerilor şi specialiştilor din cadrul întreprinderilor agricole care stau la baza creării economiei agrare per ansamblu a Republicii Moldova, poate şi trebuie să fie impulsionată nemijlocit de către instituţiile de învăţămînt superior în general cît şi de cele cu profil agronomic în special. Respectiva dezvoltare a agriculturii durabile a

69

spaţiului rural rămâne pe seama acestor instituţii de învăţămînt superior agronomic, care sunt obligate să deţină un potenţial academic ştiinţific cît mai performant pentru a valorifica toate cunoştinţele sale moderne şi avansate legate de predare, învăţare, inovare şi cercetare care sunt şi trebuie să fie transmise următorilor generaţii de manageri şi specialişti performanţi din domeniul economiei agrare. [3]

Corpul profesoral-didactic a unei instituţii de învăţământ superior agronomic în special, este partea componentă de bază a personalului universitar, de nivelul superior al calificării acestor resurse depinde în totalitate atât modul de desfăşurare a procesului didactic, poziţionarea ierarhică şi perspectiva de dezvoltare a instituţiei de învăţământ superior în general indiferent de organizaţiile care efectuează clasarea acestor instituţii, atât în topurile interne cât şi în cele internaţionale. Dat fiind faptul că cadrul didactic este figura-cheie a instituţiei de învăţământ superior, care nemijlocit este implicat în procesul metodico-didactic, predare-învăţare, inovare şi cercetare, respectiv, stă la baza formării într-o măsură oarecare a viitorilor specialişti performanţi indiferent de profilul obţinut la ridicarea diplomelor de licenţă cît şi de master. Totodată, ieşirea acestor absolvenţi pe piaţa forţei de muncă direct va influenţa creşterea sau descreşterea dezvoltării durabile a mediului rural în special cît şi a economiei naţionale în general. Respectiv, prezenţa unor cadre didactice performante din interiorul instituţiilor de învăţământ superior agronomic vor impulsiona atît dezvoltarea acestor instituţii, a viitorilor specialişti cu un nivel înalt al calificării cît şi a economiei agrară şi naţionale. [1]

Potenţialul academic ştiinţific din Republica Moldova, în special cu profil agronomic este constituit din următoare instituţii, prezentate în tabelul 1, analiza acestor instituţii sa petrecut în anul de studii 2014-2015.

Tabelul 1. Potenţialul academic ştiin ţific cu profil agronomic din Republica Moldova

Institu ţia de învăţămînt superior (facultăţi)

Numărul cadrelor didactice Ponderea, %

1. Universitatea Agrară de Stat din Moldova (acronim, UASM) - Agronomie; - Horticultură; - Economie; - Contabilitate; - Medicină Veterinară; - Zootehnie şi Biotehnologii; - Inginerie Agrară şi Transport Auto; - Cadastru şi Drept.

298 81,4

2. Universitatea Tehnică a Moldovei (acronim, UTM) - Tehnologie şi management în industria alimentară.

35 9,6

3. Universitatea de Stat din Comrat (acronim, USC) - Agro-tehnologii.

18 4,9

4. Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălţi (acronim, USARB) - Ştiinţe reale, economice şi ale mediului

15 4,1

Total 366 100% Sursa: Elaborat de autor în baza [4-7]

Analizînd datele din tabelul 1, privind potenţialul academic ştiinţific cu profil agronomic din Republica Moldova, putem evidenţia că UASM deţine întâietatea, cu un număr de 298 cadre didactice, este şi firesc din motivul că această universitate acoperă practic toată aria specialităţilor şi specializărilor din acest profil agronomic. În cadrul acestei instituţii de învăţămînt superior sunt sistematizate opt facultăţi care sunt constituite din 36 de catedre. Totalitatea facultăţilor şi catedrelor de specialitate şi specializare, nemijlocit cu profil agronomic din cadrul instituţiilor de învăţămînt superior prezentate în tabelul 1, sunt prezentate în tabelul 2. Respectiv, ponderea acestei instituţii din total constituie 81,4 %. Următoarea poziţie după numărul cadrelor didactice este ocupată de către UTM, în cadrul căreia sunt sistematizate 9 facultăţi, dintre care numai o singură facultate are 5 catedre, dintre care numai 3 catedre au o activitate metodico-didactică şi de cercetare ştiinţifică cu profil agronomic, la rîndul său aceste catedre cuprind un număr de 35 cadre didactice, ceea ce reprezintă 9,6 % din total. Următoarea poziţie privind numărul cadrelor didactice, este ocupată de către USC, care este structurată din 5 facultăţi, dintre care doar o singură facultate are 2 catedre, la fel ca şi instituţiile de

70

învăţămînt superior analizate anterior, au o activitate metodico-didactică şi de cercetare ştiinţifică cu profil agronomic, la rîndul său aceste catedre cuprind un număr de 18 cadre didactice, ceea ce reprezintă 4,9 % din total. Şi în final, USARB, această instituţie de învăţămînt superior cuprinde un număr de 4 facultăţi, dintre care numai o singură facultate are 4 catedre, dintre care numai o catedră are o activitate metodico-didactică şi de cercetare ştiinţifică cu profil agronomic, la rîndul său această catedră cuprind un număr de 15 cadre didactice, ceea ce reprezintă 4,1 % din total.

Tabelul 2. Componenţa facultăţilor şi catedrelor din cadrul institu ţiilor de învăţămînt superior din Republica Moldova (cu profil agronomic general sau parţial)

Institu ţia de învăţămînt superior Facultatea Catedra

1. Agronomie 1. Agroecologie şi ştiinţa solului 2. Biologie vegetală 3. Fitotehnie

2. Horticultură

4. Legumicultură 5. Pomicultură 6. Protecţia plantelor 7. Silvicultură şi grădini publice 8. Viticultură şi vinificaţie

3. Economie

9. Economie şi Relaţii Economice Internaţionale 10. Finanţe şi bănci 11. Limbi Moderne 12. Management 13. Marketing şi achiziţii 14. Ştiinţe Socio-uman 15. Turism

4. Contabilitate 16. Economie, Statistică şi Analiză 17. Evidenţă Contabilă 18. Matematică şi Informatică

5. Medicină Veterinară

19. Anatomia şi igiena animalelor 20. Epizootologie 21. Obstetrică şi chirurgie 22. Parazitologie 23. Terapie

6. Zootehnie şi biotehnologii

24. Biotehnologii şi Zootehnie 25. Educaţie fizică şi sport 26. Zootehnie generală 27. Zootehnie specială

7. Inginerie Agrară şi Transport Auto

28. Electrificarea şi automatizarea mediului rural 29. Ingineria transportului auto şi tractoare 30. Mecanica şi bazele proiectării 31. Mecanizarea agriculturii 32. Mentenanţa maşinilor şi ingineria materialelor

1. Universitatea Agrară de Stat din Moldova

8. Cadastru şi Drept

33. Cadastru şi Geodezie 34. Drept 35. Îmbunătăţiri funciare şi fizice 36. Organizarea teritoriului

2. Universitatea Tehnică a Moldovei

1. Tehnologie şi Management în Industria Alimentară

37. Tehnologia Produselor Alimentare 38. Tehnologia şi Organizarea Alimentaţiei Publice 39. Enologie

3. Universitatea de Stat din Comrat

1. Agro-tehnologii 40. Tehnologia Producerii şi Prelucrării Produselor Agricole 41. Horticultură

4. Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălţi

1. Ştiinţe Reale, economice şi ale mediului

42. Ştiinţe ale Naturii şi Agricologie

Sursa: Elaborat de autor în baza [4-7]

71

Analizînd datele din tabelul 2, putem evidenţia că, conţinutul şi caracteristicile tuturor instituţiilor de învăţămînt superior analizate este destul de variat, privind specializarea ştiinţifică. Respectiv, toate aceste instituţii în întregime satisfac necesarul şi complexul areal a domeniului ştiinţelor agricole din cadrul unei economii agrare de piaţă, care are o tendinţă de dezvoltare a mediului rural în special cît şi a aderării la Uniunea Europeană, într-o perioadă cît mai scurtă de timp.

Analizînd datele tabelului 1, putem spune cu certitudine că după numărul cadrelor didactice din cadrul instituţiilor de învăţămînt superior cercetate, UASM este situată pe poziţia întîi. Respectiv, ar fi logic de a efectua anterior şi o analiză mai detailată a instituţiei respective din punctul de vedere a structurii, dinamicii şi componenţei resurselor umane din această instituţie, care este principala şi cea mai importantă resursă din cadrul unei instituţii de învăţămînt superior. Totuşi, şi celelalte instituţii nu trebuie neglijate, deoarece potenţialul academic ştiinţific din cadrul acestor instituţii influenţează direct sau indirect asupra dezvoltării instituţiei pe care ei o reprezintă, a mediului rural cît şi a economiei naţionale în ansamblu.

În continuare, vom analiza o dinamică a parametrilor cadrelor didactice din cadrul UASM, fiind punctate trei perioade, începînd cu anul de referinţă 1995, 2005 şi anul 2015.

Tabelul 3. Parametrii catedrelor didactice din cadrul Universităţii Agrare de Stat din Moldova

Numărul de titulari Numărul de catedre Numărul mediu pe catedră Nr.

crt Facultatea 1995 2005 2015 1995 2005 2015 1995 2005 2015

1. Agronomie 35 32 24 5 5 3 7,0 6,4 8,0 2. Horticultură 42 39 29 7 8 5 6,0 4,9 5,8 3. Economie 114 88 71 9 7 7 12,7 12,6 10,1 4. Contabilitate - 36 33 - 3 3 - 12,0 11,0 5. Medicină veterinară 35 32 29 6 6 5 5,8 5,3 5,8 6. Zootehnie şi biotehnologii 34 31 27 4 4 4 8,5 7,8 6,8 7. Inginerie agrară şi transport auto 62 52 46 8 8 5 7,8 6,5 9,2 8. Cadastru şi drept 55 48 39 5 6 4 11,0 8,0 9,7

Total UASM 377 358 298 44 47 36 - - - Sursa: Elaborat de autor în baza [2 şi 4]

Conform datelor tabelului 3, evidenţiem următoarele, numărul cadrelor didactice în această perioadă este în descreştere semnificativă, începînd cu anul 1995, cînd în cadrul UASM, activau 377 cadre didactice, atunci cînd în anul 2005, este o reducere cu 19 cadre didactice, iar faţă de anul 2015, în genere este o descreştere semnificativă cu 79 cadre didactice. Aceiaşi situaţie negativă, este legată şi de numărul de catedre şi numărul mediu pe catedră cu un cadru didactic. Dacă în anul 1995, în cadrul UASM, erau structurate conform celor 44 de catedre, atunci după efectuarea unor reorganizări periodice, care au dus la constituirea a celor 47 de catedre în anul 2005, atunci, deja în prezent în anul 2015 sunt numai 36 de catedre. Aceste modificări periodice, sunt argumentate pe baza celor decizii organizatorico-juridice luate de către senatul universitar pentru dezvoltarea, promovarea şi valorificarea potenţialului academic ştiinţific cît şi implementarea şi asumarea răspunderii faţă de misiunea şi obiectivele strategice ale UASM, pentru o perioadă de timp cît mai îndelungată.

Sigur, unul din factorii principali, care ar influenţa direct asupra descreşterii per ansamblu atît a numărului de catedre cît şi a numărului de cadre didactice din cadrul UASM, ar fi reducerea numărului de absolvenţi în perioada analizată, respectiv începînd cu anul 1995 pînă în anul de studii 2014-2015. Dinamica absolvenţilor UASM, în perioada anilor 1995-2015, este repartizată în figura 1.

După cum se vede din figura 1, putem evidenţia principalul aspect, legat de numărul absolvenţilor din cadrul UASM, reiese că numărul cel mai mare a absolvenţilor a fost în anul 2005, care a constituit un număr de 8527 absolvenţi, dintre care 4095 absolvenţi care au urmat studiile la forma de studii de zi, şi respectiv 4432 absolvenţi care au făcut studiile la forma de studii cu frecvenţa redusă. Cel mai mic număr de absolvenţi care au făcut studiile la forma de studii zi în cadrul UASM, a fost în anul 2015, care a constituit un număr de 5111 absolvenţi, în schimb la forma de studii cu frecvenţa redusă, cel mai mic număr de absolvenţi a fost în anul 2000, care a constituit un număr de 1774 absolvenţi. Respectiv, reorganizările petrecute în cadrul UASM au fost argumentate şi necesare la momentul respectiv, referitor la numărul de facultăţi cît şi reducerea numărului de catedre de specialitate şi a numărului de cadre didactice neperformante, care au fost scoase din sistemul educaţional agronomic naţional.

72

Figura 1: Promoţia studenţilor Universităţii Agrare de Stat din Moldova, (anii 1995-2015)

Sursa: elaborat de autor

Un alt aspect în studierea cadrelor didactice din cadrul instituţiilor de învăţămînt superior, ar fi analiza nivelului de calitate prin prisma titlurilor didactice sistematizate în tabelul 4.

În literatura de specialitate nu există un criteriu care să indice structura optimă, pentru catedră, facultate sau universitate, între deţinătorii diferitor titluri didactice. Considerăm însă, că cu cît instituţia de învăţămînt superior dispun de o cotă mai mare de conferenţiari şi profesori universitari cu atât aceasta este în stare să asigure o calitate mai înaltă în pregătirea viitorilor specialişti.

Tabelul 4. Structura calităţii corpului profesoral-didactic din cadrul Universi tăţii Agrare de Stat din Moldova (anul de studii 2014-2015)

Titlu didactic

Asistent Lector Lector

superior Conferenţiar Profesor

Nr. crt

Facultatea

universitar 1. Agronomie 1 2 5 14 2 2. Horticultură 1 4 5 14 5 3. Economie 4 14 27 22 4 4. Contabilitate 1 5 11 14 2 5. Medicină veterinară 2 5 4 17 1 6. Zootehnie şi biotehnologii 0 1 8 15 3 7. Inginerie agrară şi transport auto 1 10 15 15 5 8. Cadastru şi drept 7 6 12 11 3

17 47 87 122 25 Total UASM

298 Sursa: Elaborat de autor în baza [2 şi 4]

Datele tabelului 4, arată că din numărul total a corpului profesoral-didactic, 147 de cadre didactice deţin titlul didactic de conferenţiar şi profesor universitar, ceea ce reprezintă 49,3 % din totalul cadrelor didactice, respectiv acest criteriu se apropie de media academică pe UASM, ceea ce este un factor pozitiv şi de succes a celor care sunt implicaţi în procesul de predare-învăţare, cercetare şi inovare. Cota cea mai mare a acestor cadre didactice este deţinută de facultatea de Economie, care cuprinde un număr de 26 cadre didactice, echivalent la 17,68 % din totalul celor ce deţine titlul didactic de conferenţiar şi profesor universitar. Iar cota cea mai mică este deţinută de către facultatea Cadastru şi Drept care are un număr de 14 cadre didactice, echivalent la 9,52 % din totalul celor ce deţine titlul didactic de conferenţiar şi profesor universitar pe UASM. În schimb, celelalte 50,7%, din totalul cadrelor didactice ce nu deţin acest titlu de conferenţiar şi profesor universitar trebuie să fie motivaţi extrinsec de către managementul universitar pentru a obţine acest titlu didactic. Cea mai firească metodă prin care o organizaţie poate

73

recompensa angajaţii săi, sunt banii. Însă, în acelaşi timp, există contradicţii legate de cantitatea de bani necesari pentru motivarea acţiunilor eficiente. Adepţii teoriei managementului ştiinţific consideră că recompensa de ordin economico-material neapărat conduce la intensificarea motivării.

Un alt element al analizei calităţii cadrelor didactice din UASM, ar fi legătura dintre potenţialul ştiinţific academic a instituţiei date. În acest context menţionăm numărul înalt a deţinătorilor de grade ştiinţifice. În cadrul UASM, efectivul acestora se situează la cote de 55,03 la sută din totalul titularilor angajaţi în anul universitar 2014-2015, care sunt sistematizaţi în tabelul 5. [1]

Tabelul 5. Structura calităţii corpului profesoral-didactic din cadrul Universi tăţii Agrare de Stat din Moldova (anul de studii 2014-2015)

Grad ştiin ţific Nr. crt

Facultatea Doctor Doctor habilitat

Fără grad ştiin ţific

1. Agronomie 17 2 5 2. Horticultură 15 5 9 3. Economie 29 6 36 4. Contabilitate 16 2 15 5. Medicină veterinară 15 4 10 6. Zootehnie şi biotehnologii 14 4 9 7. Inginerie agrară şi transport auto 17 5 24 8. Cadastru şi drept 12 1 26

135 29 134 Total UASM

164 298 Sursa: Elaborat de autor în baza [2 şi 4]

Datele tabelului 5, arată că din numărul total a corpului profesoral-didactic din cadrul UASM, pentru anul de studii 2014-2015, 134 de cadre didactice nu deţin gradul ştiinţific de doctor în ştiinţă, respectiv 44,97 % din totalul celor care au fost angajaţi în câmpul muncii în perioada de referinţă. Respectiv, aceşti 134 de cadre didactice sunt obligaţi să susţină teza de doctor în ştiinţe pînă la 1 septembrie 2018, deoarece conform noului Cod al Educaţiei, publicat în octombrie 2014, şi a articolului 132, în special, este indicat că pentru ocuparea unei funcţii ştiinţifico-didactice în învăţământul superior este necesară deţinerea unei calificări de nivelul 8 ISCED – studii superioare de doctorat, respectiv cei care nu vor deţine gradul ştiinţific de doctor, vor fi excluşi din sistemul educaţional superior.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI Putem spune cu certitudine că indiferent de metodele şi pârghiile aplicate din cadrul instituţiilor de

învăţămînt superior cu profil agronomic general sau parţial de stat, privind retribuirea muncii, în baza rezultatelor obţinute de fiecare cadru didactic în parte, este necesar de a respecta şi menţine un nivel superior al asigurării economiei agrare din Republica Moldova cu cadre performante. Care la rîndul său, trebuie să contribuie direct la cointeresarea faţă de o muncă calitativă a corpului profesoral-didactic, pentru a obţine performanţe ştiinţifice şi de dezvoltare atît a sistemului educaţional superior agronomic în parte cît şi a pregătirii tinerilor specialişti calificaţi pentru economia naţională.

ACKNOWLEDGEMENTS The study was supported by the National Academy of Sciences of Moldova and the State Agrarian

Univerity of Moldova, in the framework of the departmental theme "Sustainable development of rural areas of the Republic of Moldova in the context of integration within European Union" (state registration number 15.817.05.31A., for the period 2015-2018)

BIBLIOGRAFIE 1. Cimpoieş Dragoş. „Particularităţile economico-financiare ale managementului universitar în perioada de tranziţie la

economia de piaţă”, Teză de doctor în ştiinţe economice. Chişinău, 2002. p. 134-149. 2. Chirtoagă Ion., Turiţă Sava. „Istoria Universităţii Agrare de Stat din Moldova”, Chişinău, 2013. p. 134-149. 3. Vasile Goşa., Andrea Nagy. „Economie Agrară şi Dezvoltare Rurală”, serie nouă, anul V, nr. 1, p. 21–33, 2008 4. www.uasm.md 5. www.utm.md

74

6. www.usarb.md 7. www.kdu.md

CZU: 658.8

ACTIVITATEA DE CERCETARE-INOVARE-DEZVOLTARE - ELEME NTE DEFINITORII PENTRU DEZVOLTAREA MARKETINGULUI COMPET ITIV

BURBULEA Rodica., MELNIC Viorel Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. Customer oriented marketing is a higher stage of marketing development, representing a more

effective form of meeting the needs of consumers, in this way, the enterprise providing a stronger personalization of the offer, designed in a manner allowing continuous individualization with reference to the demand . Maintaining such a system requires a lot of flexibility, which is based on a high capacity for innovation. In the last decade, the consumer goes through an atypical period when the buying behavior is changing, and traditional marketing campaigns risk not to having the expected impact. Also, in the context of reduced marketing budgets, the professionals in this field will redirect their attention towards the flexible communication environment that represents an effective option in terms of customer relationship costs.

MATERIAL ŞI METOD Ă Cercetările reflectate în articol au la bază datele Organizaţiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale,

Biroului Naţional de Statistică şi a Oficiului Naţional de Proprietate Intelectuală, şi anume Indicele Global al Inovaţiei şi cheltuielile pentru cercetare – inovare – dezvoltare. Preferinţă s-a acordat metodei de analiză a activităţii de cercetare – inovare în Republica Moldova, cu aplicarea elementelor de comparaţie, inducţie şi deducţie.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Relaţiile întreprinderii cu mediul pieţei concurenţiale, expresia creativităţii şi inovării se regăseşte în inovaţii concretizate în apariţia de produse şi servicii noi, prin care sunt satisfăcute diferite nevoi umane. Relaţia „nevoi umane - inovare, inovaţii" le plasează pe acestea din urmă în centrul preocupărilor marketingului, fiind regăsite în cadrul unor instrumente specifice: strategii de produs, de piaţă, de preţ, de promovare, de personal etc. Pe un plan mai larg, creativitatea a fost pusă la baza tuturor componentelor mixului de marketing, acesta reprezentând o trăsătură definitorie a specialistului în marketing alături de altele, cum sunt: spirit inovator, imaginativ etc.

Economia bazată pe cunoaştere pune însă pe un alt plan inovarea şi inovaţia. Tot mai mulţi specialişti de marcă apreciază că în cadrul noului tip de economie pieţele sunt mult mai competitive, acestea sunt marcate de evoluţii şi dinamici nemaiîntâlnite în perioada anterioară, spre exemplu în domeniul bunurilor preambalate, a crescut masiv concentrarea distribuţiei, numărul concurenţilor s-a redus, pe când numărul mărcilor a crescut masiv; ciclurile de viaţă ale produselor au scăzut dramatic; este mai ieftin să înlocuieşti decât să repari; tehnologia digitală a stimulat revoluţia pe mai multe pieţe; creşte numărul de patente şi mărci înregistrate; pentru orice produs, numărul variantelor a crescut spectaculos; pieţele sunt hiperfragmentate.

Politica inovării în R. Moldova încă nu se înscrie pe o direcţie eficientă de stimulare a cercetării - dezvoltării, accentul principal fiind pus, în ultimii ani pe încercarea de a crea şi a stabili coerent infrastructuri inovaţionale cuprinzătoare la nivel naţional, prin intermediul cărora să se racordeze într-o reţea eficientă şi uşor funcţională instituţiile de învăţământ şi cercetare cu întreprinzătorii de afaceri, cu asigurarea unei consultanţe de calitate în domeniile tehnologiei, managementului şi legislaţiei, precum şi cu accesul la pieţele de capital pentru finanţarea inovării.

Activitatea de cercetare – inovare - dezvoltare în anul 2014 în Republica Moldova s-a desfăşurat în 66 unităţi, inclusiv 40 institute şi centre de cercetare, 15 instituţii de învăţămînt superior şi 11 – alte tipuri de unităţi. Din total unităţi cu activitate de cercetare – inovare - dezvoltare, 51 unităţi sau 77 la sută sînt în proprietatea statului faţă de 83 la sută în 2013.

Dezagregarea datelor în aspect gender relevă, că în anul 2014 în medie la 100 cercetători bărbaţi reveneau 92 femei cercetători, proporţie egală cu cea din anul precedent.

Cea mai mare parte din cercetători au fost ocupaţi în domeniul ştiinţelor naturale (36,1%), urmaţi de cei din domeniul ştiinţelor sociale cu o pondere de 15,0%. Comparativ cu anul 2013, structura cercetătorilor pe domenii

75

ştiinţifice s-a modificat, în special, s-a diminuat ponderea cercetătorilor din domeniul ştiinţelor umanistice (cu 1,7 p.p.) şi paralel s-a majorat ponderea cercetătorilor din domeniile ştiinţelor sociale (cu 2,4 p.p.).

Tabelul 1. Cercetători pe domenii ştiin ţifice în Republica Moldova în 2013–2014

Persoane Structură - % - 2013 2014 2013 2014

Total inclusiv femei Total inclusiv

femei Total inclusiv femei Total inclusiv

femei Cercetători - total 3250 1559 3315 1586 100,0 100,0 100,0 100,0 ştiinţe naturale 1168 534 1196 564 35,9 34,3 36,1 35,6 ştiinţe tehnice 448 130 443 125 13,8 8,3 13,4 7,9 ştiinţe medicale 457 240 453 244 14,1 15,4 13,7 15,4 ştiinţe agricole 401 182 411 183 12,3 11,7 12,4 11,5 ştiinţe sociale 411 281 496 308 12,6 18,0 15,0 19,4 ştiinţe umaniste 365 192 316 162 11,2 12,3 9,5 10,2

Sursa: elaborat de autor după [5].

Grad ştiinţific (doctor şi doctor habilitat) deţineau puţin peste o jumătate din total cercetători. Totodată, în domeniul ştiinţelor umaniste două treimi din cercetători sînt cu grad ştiinţific, pe cînd în cel tehnic doar o pătrime.

În anul 2014 cheltuielile pentru activităţile de cercetare – inovare – dezvoltare realizate de către unităţile cu activitate de cercetare – inovare - dezvoltare au constituit 415,2 milioane lei, din care circa 90% au fost efectuate în unităţile cu forma de proprietate de stat. Comparativ cu anul precedent au fost cheltuite cu 59,2 milioane lei (cu 16,6%) mai mult, iar 95 la sută din acestea fiind cheltuielile unităţilor de stat.

Tabelul 2. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare în Republica Moldova în 2013–2014

milioane lei 2013 2014

Total inclusiv în unităţile de stat

Total inclusiv în unităţile de stat

Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare 356,0 313,8 415,2 370,0 cheltuieli curente 340,7 299,9 388,3 344,5 cheltuieli capitale 15,4 13,9 26,9 25,5 Sursa: elaborat de autor după [5].

Cheltuielile curente au constituit 388,3 milioane lei sau 93,5% din total cheltuieli pentru cercetare - dezvoltare. În termeni absoluţi valoarea acestor cheltuieli a crescut cu 47,6 milioane lei faţă de anul 2013, în special din contul cheltuielilor pentru personal şi a cheltuielilor atribuite categoriei „alte” .

Structura cheltuielilor curente pe componente denotă o preponderenţă pentru cheltuielile de personal – circa 72% sau 278,8 milioane lei (cu 32,3 milioane lei mai mult comparativ cu anul 2013). Cheltuielile materiale au însumat cu 2,5 milioane lei mai puţin şi au constituit 63,7 milioane lei. Cheltuielile atribuite categoriei „alte” au constituit 45,8 milioane lei sau cu 17,8 milioane lei mai mult comparativ cu anul 2013.

Figura 1. Structura cheltuielilor curente pe componente în Republica Moldova în 2013–2014 Sursa: elaborată de autor

76

Cheltuielile capitale au constituit 26,9 milioane lei, fiind astfel în creştere cu 11,5 milioane lei sau de 1,7 ori comparativ cu anul 2013. Cheltuieli direcţionate pentru dotarea nemijlocită a unităţilor/instituţiilor care au desfăşurat activitate de cercetare – inovare - dezvoltare au însumat 24,6 milioane lei, fiind în creştere de 1,8 ori comparativ cu anul 2013.

Figura 2. Structura cheltuielilor capitale pe componente în Republica Moldova în 2013–2014

Sursa: elaborată de autor

Din totalul cheltuielilor curente pentru activitatea de cercetare – inovare - dezvoltare, 56,2% au fost destinate cercetării cu caracter aplicativ (cu 1,3 p.p. mai puţin faţă de anul 2013), 26,4% cercetării fundamentale (cu 2,1 p.p. mai mult) şi 17,4% au avut drept destinaţie dezvoltarea tehnologică (respectiv cu 0,8 p.p. mai puţin).

Tabelul 3. Cheltuieli curente pe domenii ştiin ţifice în Republica Moldova, în anul 2014

milioane lei inclusiv:

Total ştiin ţe naturale

ştiin ţe tehnice

ştiin ţe medicale

ştiin ţe agricole

ştiin ţe sociale

ştiin ţe umaniste

Cheltuieli curente 388,3 151,6 75,9 37,6 59,7 37,4 26,1 inclusiv: cercetare fundamentală 102,6 57,0 2,7 5,4 0,7 15,0 21,8 cercetare aplicativă 218,1 86,1 15,9 32,1 57,3 22,4 4,3 dezvoltare tehnologică 67,6 8,5 57,3 0,1 1,7 0,0 0,0

Sursa: elaborat de autor după [5].

În funcţie de domenii ştiinţifice, structura cheltuielilor curente se prezintă astfel: ştiinţe naturale – 39,0%, tehnice – 19,5%, agricole – 15,4%, medicale – 9,7%, sociale – 9,6% şi umaniste – 6,7%.

Republica Moldova s-a plasat pe locul 45 din 142 de ţari în clasamentul Indicelui Global al Inovaţie. Tara noastră a acumulat 40.90 de puncte din 100 posibile. Astfel, RM a urcat 5 poziţii în comparaţie cu anul precedent (50). Aceasta poziţie ocupata de tara noastră, demonstrează ca Oficiul National de Proprietate Intelectuala (AGEPI) este eficient, iar legislaţia este armonizata cu principiile şi standardele Uniunii Europene.

Potrivit IGI, 18 economii emergente, printre care şi Republica Moldova, îşi îmbunătăţesc rapid capacităţile de inovaţie. Republica Moldova se afla pe primul loc în grupul ţarilor cu venituri medii joase la capitolele: bunuri materiale, crearea de cunoştinţe şi educaţie.

Studiul arata ca, în grupul ţarilor cu venituri medii joase, Republica Moldova este prima la trei indicatori din patru: indicele global de inovaţie, realizarea inovaţiilor şi rata eficienţei inovaţiilor. Oficiul National de Proprietate Intelectuala (AGEPI) înregistrează cele mai mari performante la capitolul mărci şi brevete.

Raportul din acest an este unul optimist, care demonstrează ca în ciuda crizei economice globale, domeniul de cercetare şi inovare a înregistrat progrese remarcabile. Astfel, o mai buna înţelegere şi apreciere a dinamicii locale de inovare poate contribui la identificarea unor noi surse de creştere a economiei naţionale, care simultan poate duce la crearea a noi locuri de munca.

Cotarea destul de bună a ţării în Indicele Global al Inovaţiei oferă multe motive de optimism. Pentru nivelul său mediu-inferior de venituri, Republica Moldova generează surprinzător de multe outputuri inovaţionale şi este caracterizată de un nivel înalt în utilizare a puţinelor inputuri inovaţionale de care dispune.

77

Tabelul 4. Indicele Global al Inovaţiei – şapte cele mai bine clasate economii din grupul cu venituri medii-mici.

Indicele Global al Inovaţiei

Subindicele inputuri pentru inovaţie

Subindicele outputuri inovaţionale

Eficienţa Inovaţiilor

1 Moldova (45) Mongolia (49) Moldova (28) Moldova (2) 2 Armenia (59) Georgia (62) India (42) Swaziland (5) 3 India (66) Armenia (71) Armenia (47) Indonezia (6) 4 Ucraina (71) Fiji (72) Vietnam (54) Nigeria (7) 5 Georgia (73) Moldova (76) Guyana (55) India (11) 6 Vietnam (54) Albania (77) Ucraina (58) Şri Lanka (13) 7 Guyana (76) Ucraina (83) Indonezia (62) Guyana (15) Sursa: elaborat de autor după [4].

Totuşi, este important ca şi companiile care sunt mai avansate pe scara tehnologică din Republica Moldova să înţeleagă faptul că doar continua sofisticare şi dezvoltare inovaţională este cheia spre supravieţuirea lor în economia moldovenească deschisă tot mai mult vânturilor – mai reci şi mai calde – ale economiei globale. Şi doar o societate caracterizată de un nivel înalt al dezvoltării umane oferă mediul în care asemenea companii pot să apară şi să se consolideze.

CONCLUZII Inovarea nu poate fi redusă doar la introducerea noului deoarece accesul la noutate este favorizat de

aspectele politice, sociale şi culturale. Astfel, economiile trebuie să ofere un mediu care să aibă cea mai eficientă structură, instituţii şi politici care încurajează inovarea la nivelul operatorilor economici. Iată de ce inovarea se impune a fi analizată cu instrumente şi metode care să conducă la caracterizarea mediilor inovative. Analiza inovării la nivel naţional este o acţiune dificilă şi neunivocă dar obligatorie din perspectivă economică şi socială în actualul context european. Firmele mici şi mijlocii sunt tot mai mult obligate să-şi restructureze radical obiectivele şi strategiile de piaţă. Dacă anterior ele operau în condiţiile unei concurenţe şi clientele stabile, cunoscute, în prezent firmele activează în condiţiile unui adevărat război, în care au loc schimbări rapide ale concurenţei, progrese tehnologice, apariţii de noi legi şi politici comerciale şi o scădere continuă a fidelităţii clientelei. Trebuie avut în vedere faptul că, astăzi, cumpărătorii sunt puşi în faţa unei game uriaşe de produse de tot felul. Nu trebuie, de asemenea, uitat că ei au reacţii şi cerinţe diferite faţă de preţul unui produs sau de raportul produs/servicii oferite. Nu în ultimul rând, cerinţele lor în ceea ce priveşte calitatea sunt în continuă creştere. Având posibilităţi nelimitate de a alege, ei se vor orienta spre acele oferte care corespund cel mai bine aşteptărilor şi nevoilor lor; decizia de a cumpăra se va baza pe capacitatea de percepţie a valorii. Aşadar, nu este de mirare că firmele cele mai prospere sunt cele care reusesc să ofere clienţilor satisfacţia scontată, întelegând marketingul nu ca pe o funcţie separată, ci ca pe o filosofie de însuşiri la nivelul întregii organizaţii.

BIBLIOGRAFIE 1. Baloiu Liviu Mihail, Frasineanu Corina, Frasineanu Ioan Management inovaţional. Bucureşti: Ed. ASE, 2008.

ISBN: 978-606-505-015-0 2. Visan Sanda, Botez Ligia Florica Inovare, cercetare stiintifica, progres tehnic. Bucureşti: Ed. ASE Editia a II-a,

revizuita. 2012 ISBN: 978-606-505-522-3 3. http://www.globalinnovationindex.org/content.aspx?page=press-release 4. http://www.globalinnovationindex.org/content.aspx?page=data-analysis 5. http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4728

78

CZU: 631.115.8:634.1 CREŞTEREA DURABIL Ă A PERFORMANŢEI ECONOMICE A MICILOR

POMICULTORI PRIN ASOCIERE ŞI COOPERARE DOBROVOLSCHI Ludmila., LITVIN Aurelia

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: The objective necesities characteristic to the activity of material production in agriculture of Moldova Republic determined the associating socio-economical phenomenom of agricultural producers. The severe conditions imposed by the market economy to agricultural enterprises, determine increased requirements regarding the utilization and adminitration of production factors, sale of production, suppliers selection, etc. At the same time, one can identifiy as specific circumstances to agricultural entreprises, the great diference betveen the prices of agricultural production and those of the production means purchased from other branches, unsatisfied financing situation, the necessity to be complied both to the sale market requirements and to those of the manufacturing-processing, the big risk and incertainty determined by the climatic conditions and soon. In this context, the association and cooperation of the small agricultural producers in producers groups or other structures becomes an opportunity for the development of small agricultural enterprises as well as a rationalization and doing efficient modality of unfolded economical activity.

MATERIAL ŞI METOD Ă Cercetările au fost efectuate în urma studierii literaturii de specialitate privind asocierea şi cooperarea,

precum şi a bazei legale şi organizaţionale privind asocierea prin crearea grupurilor de producători şi altor forme de asociere. Tot în acest scop s-au utilizat unele date informaţionale furnizate de AIPA, Camera înregistrării de Stat, cît şi de asociaţiile de profil în domeniu create în ţară, precum şi aşa metode de cercetare ca: metoda monografică, metoda comparaţiei, analiza şi sinteza economică, generalizarea.

REZULTATE ŞI DISCUŢII O şansă a micilor pomicultori de a-şi întări puterea economică, şi de a-şi ridica competitivitatea

produselor sale pe piaţă este asocierea şi cooperarea. Asocierea le permite fermierilor mici sa-şi consolideze terenurile, asigurând loturi de producţie omogenă, calitativă în cantităţi mai mari, să-şi construiască frigidere, instaleze linii de sortare, calibrare, ambalare a fructelor, etc. Aceasta, la rândul său, le va permite negocierea pe piaţă a unor contracte de vînzare-cumpărare mult mai avantajoase, iar lucrînd împreună, producătorii de fructe şi-ar putea îmbunătăţi accesul la lanţuri de distribuţie orientate către exportul în Uniunea Europeană şi ar putea finanţa mai uşor activităţi vitale precum: procurarea inputurilor, comercializare, distribuţie şi promovare.

Ramura pomicolă a ţării noastre se confruntă cu multe probleme structurale, dintre care cele mai semnificative le considerăm:

• fragmentarea excesivă a terenurilor, cu precădere în zonele favorabile culturilor pomicole; • suprafaţa medie a întreprinderilor mult mai mică decît suprafaţa minimă necesară unei întreprinderi

pomicole pentru a deveni viabilă; • slaba asociere la nivel tehnologic şi mai ales în valorificarea producţiei de fructe. Deci, un important factor ce influenţează negativ valorificarea, desfacerea producţiei, calitatea

produselor, aprovizionarea şi, nemijlocit, veniturile pomicultorilor este slaba asociere şi cooperare în domeniul pomicol. Micii pomiculltori nu au prea multe şanse să-şi vîndă producţia în supermarketuri, pe pieţele externe sau să livreze producţia unei unităţi de procesare. Livrarea producţiei pe piaţa locală nu le asigură venituri înalte, ceea ce nu le permite recuperarea investiţiilor efectuate.

Împortanţa asocierii în agricultură este determinată, în principal, de următoarele elemente: - creşterea performanţelor în gestionarea intereselor economico-financiare ale producătorilor privaţi; - valorificarea potenţialului şi proprietăţii individuale din agricultură prin posibilitatea modernizării

bazei tehnico-materiale; - asigurarea serviciilor acceptate pentru activităţile agricole, de la cele legate strict de producţie, pînă

la celelalte servicii, cum ar fi: aprovizionarea, întreţinerea, valorificarea eficientă a produselor şi altele. În planul progresului social, întreprinderile asociative asigură o anumită stabilitate socială în

agricultură, păstrînd proprietatea formelor de tip familial, atenuînd o serie de privaţiuni determinate de munca grea în agricultură. Ponderea producţiei marfă agricolă vîndută prin organizţiile de tip asociativ în ţările dezvoltate ale UE, SUA şi Japonia, este în medie de peste 50%. Însă, sunt şi ţări în care, la unele întreprinderi de tip cooperativă, ponderea depăşeşte chiar 70%. [1]

79

Printre premisele cele mai importante ale procesului de asociere evidenţiem: nivelul scăzut de organizare a producătorilor primari; potenţialul de producţie scăzut ca rezultat al fragmentării excesive a terenurilor agricole; instabilitatea preţurilor, dictată de cererea de piaţă; accesul limitat al producătorilor pe pieţe; costuri mari de producţie şi competitivitate redusă; lipsa practicilor de manipulare postrecoltare, precum şi lipsa de informaţii obţinute rapid şi veridic legate de piaţă şi de posibilităţile de comercializare a producţiei în condiţii avantajoase.

În Republica Moldova, asocierea în agricultură este un fenomen în creştere, însă există multe bariere care trebuie depăşite. Printre problemele care încetinesc procesul de asociere putem menţiona următoarele:

- cu toate că asocierea se bazează pe relaţiile interpersonale, capitalul social pus la dispoziţie de membrii cooperaţiei este unul scăzut;

- comunicarea slabă între agricultorii din aceeaşi comunitate şi lipsa de informaţii privind beneficiile asocierii; - absenţa sprijinului din partea autorităţilor locale în facilitarea procesulului de asociere. Până în prezent, cooperarea în vînzarea producţiei şi infrastructura post-recoltă a fost foarte redusă, de

aceea ne permitem să afirmăm cu certitudine, că stimularea creării de forme asociative ale producătorilor este una destul de importantă, necesară şi oportună la etapa actuală. Micii producători agricoli se pot asocia sub următoarele forme asociative: grupuri de producători, cooperative, asociaţii agricole. Acestea ar putea obţine ca beneficii:

� o mai buna poziţie pe piaţă; � preţuri mai mari pentru produsele sau bunurile comercializate, negociere directă, eliminarea intermediarilor; � informaţii despre piaţă obţinute mai uşor şi ieftin; � costuri mai mici pentru realizarea investiţiilor; � eficienţă ridicată, reducerea cheltuielilor de desfacere, transport, condiţionare; � reducerea riscului, deoarece acesta este preluat de grup nu doar de un singur producător. În Republica Moldova, cadrul legal de organizare, recunoaştere şi funcţionare a grupurilor de producători

agricoli, care au drept scop valorificarea producţiei membrilor grupului, îmbunătăţirea eficienţei activităţii acestora, planificarea producţiei, concentrarea ofertei, organizarea desfacerii produselor agricole, precum şi condiţiile de acordare a sprijinului financiar, ce ţin de organizarea şi funcţionarea acestora este stabilit prin ”Legea Nr.312 din 20.12.2013 privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora”, iar crearea, funcţionarea, reorganizarea şi lichidarea grupurilor de producători agricoli se reglementează de prezenta lege, de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, Codul civil, Codul fiscal şi de alte acte normative.

În calitate de autoritate competentă pentru recunoaşterea şi monitorizarea grupurilor de producători este Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care a emis Regulamentul privind procedura de recunoaştere a grupurilor de producători, care uremează a fi aplicat de producătorii agricoli interesaţi. Ministerul ia deciziile de acordare a recunoaşterii, precum şi de retragere a recunoaşterii grupurilor de producători, conform cerinţelor stabilite în legea sus-menţionată, precum şi duce evidenţa grupurilor de producători recunoscute, şi asigură prin intermediul Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură, alocarea de suport financiar pentru susţinerea creării grupurilor de producători. Ajutorul financiar se acordă grupurilor de producători, recunoscuţi şi înregistraţi, la cererea grupului de producători agricoli, de către AIPA, reieşind din veniturile anuale obţinute din vînzarea produselor pentru care s-a înfiinţat grupul, în următoarele proporţii:

- 5% - în primul an de activitate; - 4% - în al doilea an; - 3% - în al treilea an; - 2% - în al patrulea an; - 1% - în al cincilea an. [2] În tabelul ce urmează, prezentăm nivelul fondului de subvenţionare de către AIPA la cererea

asociaţiiilor profesionale în domeniu. Conform datelor din tabelul 1, observăm că în anul 2014 cea mai mare cotă-parte a subvenţiilor acor-

date asociaţiilor de profil o deţine Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova (45,01%), care întruneşte 22 grupuri de producători din care 6 în domeniul pomiculturii. Pe locul doi se clasează Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova Agroinform cu 31,35% şi care întruneşte 4500 membri, iar pe locul trei se află Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe (APEF) Moldova Fruct cu 6,81%, şi care are în componenţa sa 120 membri. Celelalte asociaţii de profil au obţinut subvenţii într-o proporţie mai mică, chiar dacă numărul membrilor subvenţionaţi din o parte din aceste asociaţii este mai mare decît în cele trei asociaţii subvenţionate la un nivel mai înalt.

80

Tabelul 1. Repartizarea fondului de subvenţionare conform asociaţiilor profesionale în Republica Moldova pe a.2014

Asociatia de profil Nr. membrilor subventionati

Suma subventiei autorizate, mii lei

Ponderea, %

UniAgroProtect 1012 8 627, 127 2,91 Agroinform 598 93 015, 755 31,35 FNF din Moldova 786 133 557, 143 45,01 Asociatia pentru dezvoltarea agriculturii din Briceni 106 15 987, 381 5,38 APEF Moldova Fruct 41 20 196, 089 6,81 Asociatia Producatorilor si Exoportatorilor strugurilor din Moldova 45 10 825, 543 3,65 Asociatia Producatorilor de Struguri de Masa 72 6 409, 977 2,16 Agroconsultant 37 6 402, 384 2,15 Uniunea crescatorilor de Pasari din Republica Moldova 9 4 663, 518 1,57 Total 2706 296684,917 100

Sursa: Adaptat de autori în baza datelor [3]

Dacă comparăm mărimea subvenţiilor alocate în mediu, pe 1 membru, în cadrul celor trei asociaţii, atunci constatăm, că în Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova unui membru îi revine 169 mii lei; în Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova Agroinform - 155 mii lei, iar unui membru a APEF Moldova Fruct - 492 mii lei. Deci, putem afirma că în ramura pomicolă a ţării în anul 2014 au fost alocate mai multe subvenţii în scopul dezvoltării ei şi creşterii competitivităţii produselor cu valoare adăugată înaltă, care reprezintă un domeniu strategic destul de important în economia ţării noastre. Însă, suntem convinşi că o altă parte din întreprinderile agricole, care se ocupă cu crşterea fructelor au obţinut şi ele anumite subvenţii prin intermediul asociaţiilor din care fac parte ca membri.

Totodată, menţionăm că din fondul total de subvenţii pentru a.2014 (460 mln. lei), 64,5 % sau în valoare absolută 296,7 mln. lei au fost acordate producătorilor agricoli prin intermediul asociaţilor de profil care sunt create şi înregistrate.

Ca organizaţie de profil în domeniul pomiculturii, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct” are ca scop de a fortifica industria de producere a fructelor, activând într-un ciclu închis ce cuprinde următoarele componente: fondarea livezilor noi cu material biologic de standarde internaţionale, producerea, recoltarea, păstrarea, sortarea, ambalarea, prelucrarea şi desfacerea producţiei. Asociaţia întruneşte 120 de membri, care sunt la etapa actuală cei mai de forţă producători şi exportatori de fructe din Moldova. Membrii asociaţiei dispun de livezi moderne şi produc după principiul ultimelor tendinţe din domeniu, fapt care i-a unit pentru a promova şi mai departe cultura producerii fructelor după cele mai înalte standarde. În prezent membrii asociaţiei deţin peste 10000 ha de suprafeţe pomi-legumicole, produc un sortiment de fructe bogat: 26 soiuri de măr, 12 soiuri de prun, 9 soiuri de cireş şi 14 soiuri de piersic, dispun de infrastructură modernă de producere, procesare, păstrare şi ambalare a producţiei agricole. Calitatea înaltă a fructelor, depozitele frigorifice moderne, cu capacitatea de păstrare de peste 35 mii tone, de care dispun membrii asociaţiei, permit exportul fructelor pe tot parcursul anului, iar membrii asociaţiei sunt gata să exporte fructe moldoveneşti consumatorilor din CSI, UE şi alte ţări.

În ceea ce priveşte, culturile nucifere în Republica Moldova este creată organizaţia obştească Uniunea Asociaţiilor Producătorilor de Culturi Nucifere, membrii căreia sunt asociaţiile obşteşti a producătorilor de culturi nucifere existente în fiecare raion din ţară.

În domeniul producerii pomuşoarelor în republică este creată ONG Asociaţia Producătorilor de Pomuşoare ”Bacifera” care promoveaza interesele producatorilor de pomusore şi acordă serviciile necesare, şi care actualmente întruneşte 47 membri reprezentanti ai gospodariilor taranesti, cooperative agricole, societati cu raspundere limitata etc. producatori de pomusoare.

Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova Agroinform, care reprezintă interesele a 15 ONG-uri regionale ce includ peste 4500 fermieri şi antreprenori membri orientaţi la piaţă, este o altă organizaţie neguvernamentală, care are ca domeniu strategic, ce cumulează o experienţă de peste 10 ani, activitatea de asistenţă în cooperarea fermierilor, crearea şi asistarea grupurilor de producători. În anul 2014 de către această federaţie au fost create 10 cooperative, dintre care 5 specializate în colectarea şi procesarea laptelui, iar altele 5 în comercializarea fructelor şi strugurilor de masă. Veniturile din vînzări totale pentru 2014 al acestor 10 cooperative constituie 10,17 mln. lei, din care vînzările cooperativelor de lapte reprezintă 27,4%, iar al cooperativelor horticole 72,6%. Cooperativele de lapte au reuşit să îşi mărească vînzările în 2014 cu circa 12%, datorită creşterii numărului de membri şi sporirea numărului de vaci

81

deţinute de membri. Cooperativele de struguri de masă la fel şi-au crescut vînzările în jur de 10%, datorită preţurilor favorabile ale anului trecut. Doar cooperativa specializată pe fructe, a vîndut numai 50% din volumul total de producţie, ca urmare a embargoului impus de Federaţia Rusă.

Tot cu suportul Agroinform, în anul 2014 au fost create 7 grupuri de producători după model nou cu cca. 36 membri. Grupurile se ocupă cu creşterea merelor, prunelor, strugurilor de masă şi producerea mierii de albine. Organizaţiile producătorilor (cooperative şi/sau grupuri de producători) sunt structuri de afaceri extrem de importante pentru fermieri, în special în contextul semnării Acordului de Liber Schimb cu UE.

În prezent, sectorul horticol autohton înregistrează un număr foarte mic de grupuri formale, dar există un număr semnificativ de grupuri neformale dezvoltate şi susţinute de Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală ACSA, Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova Agroinform şi asociaţiile sectoriale. Politica statului se axează asupra catalizării procesului de consolidare a grupurilor neformale în grupuri formale, precum şi crearea unor noi grupuri. Una din metodele prin care statul susţine în prezent asocierea largă a producătorilor agricoli este introducerea în cerinţele de eligibilitate în procesul de subvenţionare a calităţii de membru al unei asociaţii profesionale de profil şi/sau al unei organizaţii profesionale pe produs. De asemenea, statul prin politicile sale urmează să încurajeze şi asocierea largă a producătorilor în alte scopuri decît comercializarea producţiei, precum schimbul experienţei la implementarea tehnologiilor moderne sau comunicare mai bună a cerinţelor pieţei. Acest lucru dacă se va întîmpla, va deveni un deosebit avantaj pentru micii pomicultori în direcţia creşterii performanţelor economico-financiare a acestora, precum şi la sporirea calităţii vieţii populaţiei, în special a celei rurale, la dezvoltarea socio-economică a ţării.

Referindu-ne la forma de asociere – cooperativa, precum şi la nivelul de evoluţie a numărului acestora, menţionăm că în anii 90, secolul XX în republică funcţionau 3250 de cooperative, tipurile principale fiind: cooperativele de consum, de proiectare şi construcţie, agricole ş.a. Însă, odată cu dezvoltarea cadru-lui legislativ general şi specific în domeniul cooperativelor, forma de asociere cooperatistă şi-a diversificat tipurile. Numărul acestor cooperative în ansamblu pe perioada anilor 1990-2014 nu a înregistrat creşteri deosebite. Astfel, la data de 01.01.2014 în Republica Moldova existau 3987 cooperative [4], cu 737 sau cu 22,7% mai mult faţă de anul 1990. Ponderea cooperativelor în totalul întreprinderilor înregistrate este la un nivel încă scăzut, constituind doar 2,4 % în anul 2014.

CONCLUZII În contextul problemelor structurale ale sectorului pomicol, dar şi al efectelor schimbărilor climaterice

şi al gradului redus de adaptare la cerinţele pieţei, asocierea şi cooperarea dintre producători sunt esenţiale în ceea ce priveşte consolidarea puterii de negociere, procurarea utilajelor şi tehnologiilor agricole, creşterea gradului de acces la credite, introducerea inovaţiilor şi a ideilor noi de management.

Micii fermieri trebuie să coopereze în structuri asociative bine organizate, menite să asigure legătura acestora cu piaţa de desfacere, în scopul îmbunătăţirii şi adaptării producţiei, atît la cerinţele pieţei (incluzând aspectele legate de caracterul cantitativ, calitativ şi continuu al aprovizionării şi de siguranţă alimentară), cât şi la preferinţele consumatorilor. Structurile organizate de acest tip (grupuri de producători, asociaţii şi/sau cooperative de întreprinzători) ar putea sprijini micii producători în valorificarea produselor membrilor acestora, degrevând astfel producătorul de sarcina vânzării producţiei, ceea ce contribuie la o mai bună integrare a micilor producători pe piaţă şi la nivelul lanţurilor scurte de aprovizionare.

Agricultorii trebuie să înţeleagă, că doar unindu-se vor avea rezultate mai bune, pe care ar fi dificil să le obţină activînd fiecare în parte. Cazurile de succes în domeniul cooperării ne demonstrează avantajele evidente ale acesteia prin venituri din vînzări sporite, investiţii, accesarea pieţelor etc. Însă, un factor important în obţinerea succesului este gândirea şi atitudinea antreprenorială a membrilor cooperativei sau grupului. Crearea unui grup de producători le-ar permite acestora să obţină anumite facilităţi şi ulterior rezultate economice mai bune.

BIBLIOGRAFIE 1. Drăghici M., Oancea M. et. al. Manual de management al fermei, Bucureşti, Editura Atlas Press, 2004, p.213, ISBN

973-7767-03-9, 257 p.; 2. Legea Nr.312 din 20.12.2013 privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora”; 3. Totalurile subvenţionării activităţilor agroindustriale în anul 2014,

http://www.maia.gov.md/public/files/Evenimente/2015/prezentare%20aipa%202014/prezentare%20generala%202014_final_18.02.15-1.pdf

4. Datele Registrului de Stat al Camerei Înregistrării de Stat, htpp://www.cis.gov.md/.

82

CZU: 634.1(478) TENDINŢE ALE DEZVOLT ĂRII RAMURII POMICOLE DIN REPUBLICA

MOLDOVA ÎN PERIOADA POSTPRIVATIZARE GRINCIUC L.

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: The author Liliana Grinciuc of the article «Development trends of pomiculture in the Republic of Moldova in the post- privatization period» states that pomiculture has experienced several stages of crisis and stagnation, as a result of political and economic trasformations that have occurred in our society during the years. Being one of the income sources for the majority of the population of the Republic of Moldova engaged in agriculture, pomiculture requires some measures to get rid of the unfavourable situation generated by the long-lasting economic crisis. The article reflects the analysis, tendencies and causes of the slow pomiculture development, as well as the ways to improve the main economic indices within fruit production.

MATERIAL ŞI METOD Ă Pentru studierea problemei în cauză au fost folosite date vizînd sectorul creşterii fructelor din

Republica Moldova. În scopul acestui studiu au fost utilizate metode de cercetare economice, pecum: metoda monografică, de comparaţie, substituire în lanţ, grupări statistice, mărimi relative şi medii, precum şi alte metode şi proceduri care au permis dezvăluirea esenţială a problemei investigate. De asemenea au fost luate în consideraţie unele acte normative ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Programul de activitate a Guvernului cu privire la funcţionarea şi organizarea pomiculturii în scopul fundamentării perspectivelor de dezvoltare durabilă a ramurii pînă în anul 2020.

Obiectul investigaţiilor a constituit starea pomiculturii în perioada de tranziţie la economia de piaţă, tendinţele evoluţiei acesteia, cauzele reducerii indicatorilor economici principali etc. În procesul cercetărilor au fost folosite şi rezultatele ultimului recensămînt al plantaţiilor pomicole, materialele BNS, MAIA al Republicii Moldova, materialele evidenţei primare ale unor gospodării agricole şi subdiviziuni de producţie, precum şi rezultatele din ultimii ani ale cercetărilor colaboratorilor ştiinţifici ai Institutului de Pomicultură.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Pomicultura este şi va rămîne una din ramurile tradiţionale şi prioritare ale agriculturii din Republica

Moldova. Importanţa fructelor este determinată de valoarea alimentară, calităţi gustative înalte, însuşirile terapeutice şi profilactice pentru sănătatea omului, particularităţilor tehnologice specifice, particularităţilor agrobiologice ale pomilor şi de ponderea considerabilă în economia ţării şi export. Analizînd ramura pomicolă a Republicii Moldova din ultimele aproape şase decenii, se poate confirma că în evoluţia acesteia se evidenţiază două etape importante [2]:

Prima etapă cuprinde anii 1956-1990 şi se caracterizează prin extinderea suprafeţelor de plantaţii pomicole, atingînd cota cea mai mare din istoria ramurii – peste 250 mii ha. Această perioadă se caracterizează prin anumite realizări:

a. trecerea de la sistemul de cultură clasică (extensivă) la cea intensivă; b. specializarea producţiei de fructe în concordanţă cu condiţiile naturale ale zonelor pomicole; c. concentrarea plantaţiilor pomicole şi amplasarea corespunzătoare a întreprinderilor prelucrătoare de fructe; d. elaborarea şi implementarea reţelei de recepţionare a fructelor ca element de bază al infrastructurii ramurii; e. perfecţionarea sortimentului tuturor speciilor pomicole; f. se confirmă tendinţa de sporire a suprafaţei totale de livezi de 2,5 ori, a productivităţii livezilor,

recoltei globale de fructe şi altor indicatori. În decursul acestei perioade, cele mai bune rezultate au fost obţinute în anii 1986-1990, perioada anterioară

crizei, cînd de pe fiecare din cele 136,4 mii ha de plantaţii pe rod s-a recoltat în medie cîte 7,5 t, recolta globală a constituit circa 1042,60 mii tone, iar nivelul rentabilităţii a depăşit 100 procente (Tabelul 1).

A doua etapă cuprinde anul 1991 care este considerat ca an al începutului crizei şi pînă în prezent. Conform datelor din tabelul 1, această etapă poate fi divizată în două părţi:

- prima parte cuprinde anii 1991-1999 ce se caracterizează prin reducerea bruscă a indicatorilor menţionaţi. Ca excepţie, în anii 1993 şi 1997 au fost obţinute la un nivel mult mai sporit producţia medie la hectar şi recolta globală de fructe. În anul 1999 suprafaţa livezilor s-a redus de 1,5 ori faţă de media anilor 1986-1990, iar a plantaţiilor pe rod, dimpotrivă, s-a mărit cu circa 10 la sută. Această situaţie a influenţat negativ asupra recoltei globale de fructe şi a producţiei medii la hectar, care au scăzut, respectiv de 7,6 şi 7,8 ori;

83

Tabelul 1. Evoluţia pomiculturii Republicii Moldova în ultimele trei decenii

Anii Suprafaţa totală de

livezi, mii/ha Plantaţii pe rod,

mii/ha Recolta globală de

fructe, mii/t Producţia medie, t/ha

1986-1990 219,80 136,40 1042,60 7,50 1990 234,00 149,00 901,00 6,07 1991 214,70 154,60 697,50 4,97 1992 243,70 161,10 511,30 3,10 1993 251,00 173,50 1087,80 6,10 1994 233,00 174,30 665,10 3,72 1995 184,80 143,00 528,20 3,55 1996 173,80 146,10 521,20 3,53 1997 165,20 149,40 946,60 6,30 1998 156,30 146,10 367,20 2,49 1999 145,50 140,20 136,30 0,96 2000 136,60 129,00 255,40 1,97 2001 122,00 118,10 317,10 2,67 2002 120,20 116,80 327,10 2,82 2003 114,30 108,00 617,20 5,71 2004 111,00 103,60 430,40 4,20 2005 110,00 103,50 386,17 3,67 2006 109,20 102,10 329,21 3,09 2007 112,20 101,20 277,16 2,64 2008 114,10 99,10 370,50 3,55 2009 114,70 95,90 307,97 3,17 2010 116,20 94,20 322,40 3,34 2011 118,80 93,80 378,40 3,97 2012 119,50 94,80 379,80 3,94 2013 122,20 89,90 417,90 4,70 2014 122,30 91,9 491,90 5,43

Sursa: datele BNS a Republicii Moldova [7]

- a doua parte începe cu anul 2000 care, de fapt, este anul de stopare a declinului pomiculturii şi de trecere la o creştere lentă în anii 2000-2002 a productivităţii şi recoltei globale de fructe, după care urmează un salt esenţial al indicatorilor nominalizaţi în anul 2003, urmat ulterior de reducerea lentă a acestora (Fig.1). Se poate menţiona, că această sporire a avut loc, chiar dacă s-a redus suprafaţa totală de livezi pe ţară.

Fig 1. Raportul dintre producţia globală şi suprafaţa plantaţiilor pomicole

Sursa: adaptat de autor după datele BNS prezentate în Tabelul 1

84

Analizînd în dinamică volumul producţiei de fructe în toate categoriile de gospodării sub aspectul speciilor, putem spune, că în perioada anilor 2008-2014 volumul total al producţiei de fructe pe specii s-a majorat. În anul 2014 la speciile sămînţoase s-a înregistrat un volum al producţiei de 376,5 mii tone, ceea ce constituie cu 115,91 mii tone mai mult decît în anul 2008. Această majorare este caracterizată de sporirea volumului producţiei de mere, care în anul 2014 a constituit 370 mii tone, ceea ce reprezintă o creştere comparativ cu anul 2013 cu 62,8 mii tone, iar comparativ cu anul 2008 a sporit cu 114,91 mii tone. Analizînd volumul producţiei de pere în aceeaşi perioadă, putem menţiona că cel mai înalt volum al producţiei de 7,64 , 7,3 şi 7,0 mii tone a fost obţinut în anii 2010-2012, care ulterior a scăzut pînă la 4,7 mii tone în anul 2013 şi 5,0 mii tone în anul 2014.Cît priveşte volumul producţiei de gutui, acesta la fel s-a redus, constituind în anul 2014 cca 1,5 mii tone, ceea ce reprezintă cu 0,4 mii tone mai puţin faţă de 2010 şi cu 0,2 mii tone faţă de anul 2012. Aceeaşi situaţie este evidentă şi în cazul producţiei de fructe sîmburoase, care în anul 2014 a înregistrat un volum de cca 102,3 mii tone sau cu 7,8 mii tone mai mult decît în anul 2008, ceea ce constituie mai mult cu 8,25%. Din datele tabelului, rezultă că cel mai mare volum de producţie la fructele sîmburoase în perioada analizată se înregistrează la producţia de prune care în anul 2014 au constituit cca 72,8 mii tone , ceea ce reprezintă o sporire cu 41,4 mii tone faţă de anul 2009 şi cu 17,2 mii tone faţă de anul 2013. După volumul producţiei obţinute de speciile sîmburoase, piersicii se plasează pe locul doi, care în anul 2013 au constituit 16,9 mii tone, ceea ce reprezintă faţă de anii 2008 şi 2012 o sporire respectiv cu 7,81 mii tone şi 8,2 mii tone.Referindu-ne la producţia de vişine, putem menţiona, că cel mai mult a scăzut volumul producţiei din anul 2013 care a constituit 2,8 mii tone, ceea ce reprezintă o scădere faţă de anul 2009 cu 17,95 mii tone şi cu 5,2 mii tone faţă de anul 2012. O situaţie îmbucurătoare este evidentă în cazul producţiei arbuştilor fructiferi şi de căpşun, care în anul 2014 au înregistrat 5,4 mii tone, ceea ce reprezintă un volum mult mai mare în comparaţie cu anii 2008-2013.

Tabelul 2. Analiza în dinamică a producţiei de fructe în toate categoriile de gospodării sub aspectul speciilor

Anii Specificare

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Specii sămînţoase, mii tone: 260,59 216,95 217,49 278,10 290,50 313,50 376,5 Mere 255,09 209,59 207,90 268,80 281,80 307,2 370,0 Pere 4,27 5,73 7,64 7,30 7,00 4,7 5,0 Gutui 1,24 1,63 1,90 1,90 1,70 1,6 1,5 Specii sîmburoase, mii tone: 94,50 78,54 91,52 84,80 79,30 91,8 102,3 Cireş 7,21 9,75 7,13 8,50 8,60 6,6 7,6 Vişine 15,39 20,75 11,30 17,40 8,00 2,8 4,5 Prune 56,16 31,40 53,82 35,00 49,30 55,6 72,8 Caise 6,64 6,60 4,74 8,50 5,20 9,90 7,2 Piersici 9,09 10,03 14,54 15,40 8,20 16,9 10,2 Culturi nucifere, mii tone 13,74 9,83 11,58 13,20 8,50 10,90 9,70 Arbu şti fructiferi şi căpşun, mii tone 1,66 2,65 1,80 2,30 1,50 1,70 3,40 TOTAL, mii tone: 370,49 307,97 322,39 378,40 379,80 417,90 491,90 Sursa: datele BNS a Republicii Moldova [7]

Actualmente, suprafaţa de livezi şi arbuşti fruciferi în toate categoriile de gospodării constituie 122,3 mii ha, dintre care: speciile sămânţoase – 59, 2 mii ha, speciile sâmburoase – 36, 2 mii ha, nuciferele – 24, 2 mii ha şi baciferele – 2,7 mii ha.

Reeşind din datele Tabelului 2, este evident că în anul 2014 suprafaţa speciilor sîmburoase şi sămînţoase este în descreştere comparativ cu anii precedenţi, pe cînd suprafeţele ocupate de culturile nucifere şi de arbuştii fructiferi, înregistrează o sporire a lor.

În ultimii ani situaţia treptat se ameliorează datorită plantării plantaţiilor pomicole de tip nou. Dacă în anul 2007 livezilor tinere le reveneau în medie din suprafaţa totală cca 10%, apoi deja în anul 2008 a atins nivelul de 13,2 % şi de 16,4% în anul 2009. Cea mai mare afacere pentru Republica Moldova în prezent este nucul şi cultivarea arbuştilor fructiferi. Suprafeţele ocupate de nuci au sporit de la an la an. În prezent, în Republica Moldova sunt cca 24,2 mii de hectare de livezi de nuc, iar producţia anuală de miez se ridică la 12 mii de tone, 80 la sută din producţie este exportată în 40 de ţări, comparativ cu anul 2008 erau ocupate cu nuci doar 6,7 mii ha. De asemenea se observă o tendinţă de creştere a suprafeţelor ocupate cu arbuşti fructiferi. Dacă în anul 2013 suprafaţa constituia doar 0,8 mii ha, atunci în anul 2014 aceştia au atins o suprafaţă de 2,7 mii ha, ceea ce constituie cu 1,9 mii ha mai mult.

85

Tabelul 3. Analiza în dinamică a suprafeţelor ocupate de fructe în toate categoriile de gospodării sub aspectul speciilor

Anii Specificare

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Specii sămînţoase: Suprafaţa totală, mii ha 68,0 66,8 66,6 66,6 66,0 66,3 59,2

Suprafaţa pe rod, mii ha 62,7 59,9 58,8 57,3 57,1 55,5 47,0

Specii sîmburoase: Suprafaţa totală, mii ha 38,6 38,7 39,3 40,0 40,4 41,1 36,2

Suprafaţa pe rod, mii ha 32,0 31,2 30,4 31,0 32,0 27,6 28,2

Culturi nucifere: Suprafaţa totală, mii ha 6,7 8,0 9,4 11,3 12,3 14,0 24,2

Suprafaţa pe rod, mii ha 3,6 3,9 4,1 4,6 5,0 6,1 14,3

Arbu şti fructiferi: Suprafaţa totală, mii ha 0,8 1,1 1,0 0,9 0,8 0,8 2,7

Suprafaţa pe rod, mii ha 0,8 0,9 0,9 0,9 0,7 0,7 2,4

TOTAL: Suprafaţa totală, mii ha 114,1 114,6 116,3 118,8 119,5 122,2 122,3

Suprafaţa pe rod, mii ha 99,1 95,9 94,2 93,8 94,8 89,9 91,9

Sursa: datele BNS a Republicii Moldova [7]

CONCLUZII Pomicultura este una din ramurile de bază ale complexului agroindustrial al ţării noastre, care, în

evoluţia sa a cunoscut mai multe etape de criză şi stagnare, ca urmare a trasformărilor politico-economice, care au avut loc în societate de-a lungul anilor.

Analizînd în dinamică volumul producţiei de fructe în toate categoriile de gospodării sub aspectul speciilor, putem spune, că în perioada anilor 2008-2014 volumul total al producţiei de fructe pe specii s-a majorat. În anul 2014 la speciile sămînţoase s-a înregistrat un volum al producţiei de 376,5 mii tone, ceea ce constituie cu 115,91 mii tone mai mult decît în anul 2008. Această majorare este caracterizată de sporirea volumului producţiei de mere, care în anul 2014 a constituit 370 mii tone, ceea ce reprezintă o creştere comparativ cu anul 2013 cu 62,8 mii tone, iar comparativ cu anul 2008 a sporit cu 114,91 mii tone.

Aceeaşi situaţie este evidentă şi în cazul producţiei de fructe sîmburoase, care în anul 2014 a înregistrat un volum de cca 102,3 mii tone sau cu 7,8 mii tone mai mult decît în anul 2008, ceea ce constituie mai mult cu 8,25%. Din datele tabelului 2, rezultă că cel mai mare volum de producţie la fructele sîmburoase în perioada analizată se înregistrează la producţia de prune care în anul 2014 au constituit cca 72,8 mii tone, ceea ce reprezintă o sporire cu 41,4 mii tone faţă de anul 2009 şi cu 17,2 mii tone faţă de anul 2013. După volumul producţiei obţinute de speciile sîmburoase, piersicii se plasează pe locul doi, care în anul 2013 au constituit 16,9 mii tone, ceea ce reprezintă faţă de anii 2008 şi 2012 o sporire respectiv cu 7,81 mii tone şi 8,2 mii tone.Referindu-ne la producţia de vişine, putem menţiona, că cel mai mult a scăzut volumul producţiei din anul 2013 care a constituit 2,8 mii tone, ceea ce reprezintă o scădere faţă de anul 2009 cu 17,95 mii tone şi cu 5,2 mii tone faţă de anul 2012.

Dacă, conform Concepţiei de dezvoltare a pomiculturii aprobată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova, se va menţine ritmul de renovare a plantaţiilor pomicole din ultimii ani şi se va respecta principiul conceptual al dezvoltării durabile a pomiculturii cu stabilizarea suprafeţei plantaţiilor pomicole la nivel de 100 mii ha, din care 50-60% vor fi ocupate cu livezi de măr, inclusiv 20-25% vor fi plantaţii supeintensive, recolta globală va constitui 900-980 mii tone.

BIBLIOGRAFIE 1. Cimpoieş, Gh., Pomicultura specială, Chişinău: Colograf, 2002, 336 pag. 2. Donică I., Donică A., Starea actuală şi perspectiva pomiculturii în Republica Moldova, Ştiinţe

agroindustriale Akademos, 2009, Nr. 2, p. 71-76. 3. Donică I., Donică A., Dezvoltarea durabilă a pomiculturii. Agricultura Moldovei, 2006, Nr. 9, p. 10- 11. 4. Gudumac E., Înfiinţarea şi exploatarea livezilor supeintensive de măr. Ghid informativ, Chişinău 2008. 5. Rapcea M., Donică I., Bogdan I., Donică A., Starea actuală şi perspectivele dezvoltării pomiculturii în Republica

Moldova. / Lucrări ştiinţifice, Bucureşti, 2005, Vol. 1, p. 15-20. 6. www.statistica.md

86

CZU: 338.439.5:339:562(478) IMPORTUL DE PRODUC ŢIE AGRICOL Ă DE ORIGINE VEGETAL Ă

ŞI ANIMALIER Ă AL REPUBLICII MOLDOVA ŞCERBACOV Elena

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. Elena Şcerbacov, the author of „The import of the agricultural production of vegetal and animal origin in the republic of Moldova” shows that the volume of the imported quantity of fruits and nuts in value units increased in 2013 compared to the years 2004-2011, the cause being the fact that our country imports citrus, as well as other fruits that compete with local products, such as apples from Poland. In 2013 compared to the years 2004-2012 it has imported a large quantity of milk and dairy products, eggs and natural honey expressed in value units.

In 2013 compared to the years 2005, 2006, 2007, 2008, 2011 and 2012 there was imported a larger quantity of potatoes. This sitation is caused by the fact that there was obtained a smaller quantity of potatoes in 2013. The physical volume of the imported cheeses in 2013 was higher than that in the years 2004-2012, the cause being the reduction of cows, sheeps and goats in dynamics.

MATERIAL ŞI METOD Ă Analiza cantitativă se realizează pe datele selectate şi prelucrate de autor. În calitate de surse de date şi

informare au fost utilizate statisticile oficiale. S-a acordat preferinţă metodei de analiză cu aplicarea elementelor de comparaţie.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Securitatea alimentară nu poate fi atinsă printr-o orientare bazată doar pe producţia proprie. Balanţa

resurselor alimentare necesare pentru securitatea alimentară şi exportul optim, calculat în unităţi energetice după direcţiile acestora de formare şi consum, trebuie să se afle în limitele: producţie proprie-80-85%, import-15-20% şi export-15-20%.

Datele care reflectă importul de producţie de origine vegetală este prezentat în figura următoare.

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

80000

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Anii

Mii d

ola

ri S

UA

Legume, rădăcini ți tuberculialimentari

Fructe comestibile ți nuci

Preparate pe bază de cereale,făinuri sau lapte

Preparate din legume ți fructe

Preparate alimentare diverse

Fig. 1. Importul de producţie de origine vegetală, mii dolari SUA

Sursa: elaborat de autor în baza [1].

Din datele figurii 1 se observă faptul că importul de legume, rădăcini şi tuberculi alimentari în expresie valorică a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005 şi 2006 respectiv cu 24251,9; 23768,1; 22022,5 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 3,94; 3,72 şi 3,10 ori, iar faţă de anii 2007, 2008, 2009 şi 2010 valoarea produselor importate s-a majorat respectiv cu 13368,4; 5150,9; 7624,9 şi 2318,6 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 69,91; 18,84; 30,66 şi 7,68 p.p. în mărime relativă, cauza fiind reducerea cantităţii produse de legume în Republica Moldova în anul 2013 faţă de aceşti ani, precum şi lipsa acestora în sezonul rece. De asemenea a crescut importul de fructe şi nuci în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 56915,9; 49361,1; 46566,3 şi 38395,5 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 6,62; 3,79; 3,27 şi 2,34 ori, iar faţă de anii 2008, 2009, 2010 şi 2011- s-a majorat resptectiv cu 37520,1; 26793,2 şi 9027,4 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 2,27 ori şi cu 66,56 şi 15,56 p.p. în mărime relativă, cauza fiind faptul că ţara noastră importă citrice, dar şi alte fructe care fac concurenţă produselor autohtone, cum ar fi merele din Polonia. Datorită unei producţii înalte de fructe în anii 2011 şi 2012 valoarea importată în anul 2013 s-a redus nesemnificativ faţă de aceşti ani respectiv cu 1399,1 şi 1685,0 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 2,04 şi 2,45 p.p. în mărime relativă.

87

În anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 s-au importat preparate din cereale, făinuri şi lapte mai mult cu 39459,9; 35828,7; 33339,1 şi 26627,7 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 5,6; 3,93; 3,27 şi 2,24 ori, iar faţă de anii 2008, 2009, 2010, 2011 şi 2012- cu 12808,6; 18140,0; 14083,4; 6482,6 şi 4987,5 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 36,35; 60,66; 41,47; 15,6 şi 11,58 p.p. în mărime relativă.

Din cauza faptului că Republica Moldova este un exportator de materie primă agricolă şi un importator de produse finite, importul în expresie valorică de preparate din legume şi fructe a crescut în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 15739,0; 12666; 11788,8 şi 5411,6 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 2,5 ori şi cu 93,16; 81,45 şi 25,95 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 acesta s-a majorat respectiv cu 6252,9; 3537,2; 1137,2 şi 1833,9 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 31,25; 15,57; 4,53 şi 7,51 p.p. în mărime relativă.

Importul de preparate alimentare diverse a sporit în anul 2013 faţă de anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 62018,5; 54447,2; 49073,3 şi 36189,5 şi mii dolari SUA în mărime absolută sau de 6,86; 3,4; 3,09 ori şi cu 99,38 p.p. în mărime relativă, iar în comparaţie cu anii 2008, 2009, 2010 şi 2011 acesta a crescut respectiv cu 21939,4; 28063,9; 22000,6 şi 9819,5 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 43,3; 63,01; 43,48 şi 15,64 p.p. în mărime relativă. Cauza majorării importului de produse alimentare vegetale rezidă în faptul că Republica Moldova este un exportator de materie primă agricolă şi industria alimentară nefiind modernizată, nu procesează această materie brută. Această situaţie provoacă dezechilibrul balanţei alimentare.

Informaţia prezentată în figura 1 demonstrează faptul că în lista importului de produse vegetale predomină fructele şi nucile, preparatele alimentare diverse, legumele şi tuberculii alimentari şi preparatele pe bază de cereale, făinuri şi lapte. În vederea protejării producătorului autohton de concurenţa produselor de import, autorităţile responsabile trebuie să aplice un sistem de taxe şi/sau bariere netarifare (calitatea joasă, modificări genetice, conţinutul sporit de toxine, cotare etc.).

Importul de producţie vegetală în expresie naturală este prezentat în figura ce urmează.

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Anii

tone

Cartof

Tomate

Citrice

Grîu ți meslin

Făină de grîu sau meslin

Fig. 2. Importul de producţie vegetală în expresie naturală, tone

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Vamal [2]. Datele graficului din anexă ne demonstrează faptul că în anul 2013 în comparaţie cu anii 2005, 2006 şi

2007 s-a importat o cantitate mai mare de cartof, şi anume cu 15311,3; 13590,1 şi 7344,1 tone în mărime absolută sau de 2,33; 2,03 ori şi cu 37,71 p. p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2011 şi 2012- mai mult cu 603,8; 9963,4 şi 8453,9 tone în mărime absolută sau cu 2,3; 59,11 şi 46,04 p.p. în mărime relativă. Această situaţie este cauzată de faptul că s-a obţinut o cantitate mai mică de cartof în anul 2013.

Din cauza faptului că tomatele nu prea sunt accesibile în afara sezonului, volumul fizic importat în anul 2013 s-a majorat în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2007, 2009 şi 2010 respectiv cu 6651,7; 2041,2; 2501,6; 3562 şi 3942,2 tone în mărime absolută sau de 2,1 ori; 19,18; 24,56; 39,04 şi 45,09 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2006, 2011 şi 2012 - acesta s-a redus cu 2773,3; 9255,7 şi 1801,4 tone în mărime absolută sau cu 17,94; 42,18 şi 12,43 p.p. în mărime relativă.

Cantitatea de citrice importate în anul 2013 a sporit faţă de anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 11826; 10640,3; 7833; 5524,9 şi 5303,1 tone în mărime absolută sau de 2,5; 2,17 ori; 65,96; 38,95 şi 36,81 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 aceasta s-a majorat cu

88

2461,8; 2925,1; 1066,3 şi 2114,7 tone în mărime absolută sau cu 14,27; 17,43; 5,72 şi 12,02 p.p. în mărime relativă.

Cît priveşte importul de grîu şi meslin, putem afirma faptul că în anul 2013 s-a importat o cantitate mai mică în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006 şi 2007 respectiv cu 21453,5; 601,7; 4990,1 şi 10816,6 tone în mărime absolută sau cu 97,61; 53,39; 90,48 şi 95,37 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2008, 2009 şi 2012 - mai puţin cu 19529,2; 1320,8 şi 248,6 tone în mărime absolută sau cu 97,38; 71,55 şi 32,12 p.p. în mărime relativă. Această diminuare se datorează obţinerii unei cantităţi mai mari de producţie în anul 2013.

Volumul fizic al importului de făină de grîu sau meslin s-a redus în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2007 şi 2008 respectiv cu 13211,2; 22083,3 şi 12867,8 tone în mărime absolută sau cu 23,3; 33,68 şi 22,83 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2011 şi 2012 acesta a scăzut cu 14551,5; 18173,3 şi 21035 tone în mărime absolută sau cu 25,07; 29,47 32,6 p.p. în mărime relativă.

Importul de producţie de origine animalieră este prezentat în figura ce urmează.

05000

100001500020000250003000035000400004500050000

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Anii

Mii

do

lari

SU

A Carne ți organe comestibile

Pețte, crustacee ți moluțte

Lapte ți produse lactate; ouă depăsări; miere naturală

Fig. 3. Importul de producţie de origine animalieră, mii dolari SUA Sursa: elaborat de autor în baza [1].

Din datele graficului 3 observăm faptul că importul de carne şi organe comestibile în expresie valorică a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2004, 2006, 2007 şi 2009 respectiv cu 25635,9; 26256,4; 30284,0 şi 32110,8 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 2,29; 2,36; 2,98 şi 3,39 ori , iar faţă de anii 2005, 2008, 2010 şi 2011 acesta a sporit respectiv cu 13424,2; 9968,8; 18005,2 şi 14745,2 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 41,76; 28,0; 65,32 şi 47,84 p.p. în mărime relativă.

De asemenea a crescut importul de peşte, crustacee şi moluşte în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 34932,7; 31364,2; 28159,8; 20482,2 şi 6832,7 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 5,06; 3,58 şi 2,83 ori, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012- s-a majorat resptectiv cu 14150; 10130; 6128 şi 1768,5 mii dolari SUA în mărime absolută sau cu 48,16; 30,33; 16,38 şi 4,23 p.p. în mărime relativă.

Importul în expresie valorică de lapte şi produse lactate, ouă de păsări şi miere naturală a crescut în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 37749,4; 35879,4; 31317,6 şi 26666,1 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 5,33; 4,39; 3,07; 2,35 şi 2,17 ori, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 a sporit respectiv cu 24765; 20893,1; 14721,6 şi 9063,6 mii dolari SUA în mărime absolută sau de 2,14 ori şi cu 81,71; 46,38 şi 24,23 p.p. în mărime relativă. Majorarea importului se explică prin faptul că sectorul zootehnic a suferit de pe urma secetelor din ultimii ani şi mulţi fermieri au fost nevoiţi să sacrifice o parte din şeptelul de animale şi păsări.

Aplicarea de către autorităţile responsabile a unui sistem de taxe de import şi/sau bariere netarifare va diminua consumul produselor de import şi va spori nivelul competitivităţii produselor autohtone evaluată sub aspectul preţului.

În figura 4 este prezentat importul de produse de origine animalieră în expresie naturală.

89

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Anii

tone

Carne de bovine

Carne de porcine

Carne ți organe comestibilede pasăre

Lapte şi smîntînăconcentrate

Brînzeturi ți cațuri

Fig. 4. Importul de producţie de origine animalieră în expresie naturală, tone

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Vamal

Analizînd datele graficului, putem afirma faptul că în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005 şi 2006 s-a importat carne de bovine mai puţin cu 44,8; 2434 şi 3017,5 tone în mărime absolută sau cu 8,49; 83,45 şi 86,21 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2007, 2008 şi 2012 - mai puţin cu 233,9; 1648,2 şi 218,7 tone în mărime absolută sau cu 77,35 p.p.; 7,78 ori şi 31,18 p.p. în mărime relativă, sacrificarea vitelor fiind motivul principal.

Cantitatea de carne de porcine importată în anul 2013 a fost mai mare decît cantitatea din anii 2004, 2005, 2007 şi 2009 respectiv cu 2659,7; 295,2; 2175,5 şi 951,5 tone în mărime absolută sau cu 84,61; 5,36; 59,97 şi 19,61 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2010, 2011 şi 2012 s-a importat o cantitate mai mare cu 2442; 2397,1 şi 481,2 tone în mărime absolută sau cu 72,65; 70,38 şi 9,04 p.p. în mărime relativă.

Volumul fizic al importului de brînzeturi şi caşuri în anul 2013 a fost mai mare decît cel din anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 respectiv cu 2988,9; 1974,9; 1293,9; 1220,8 şi 1755,3 tone în mărime absolută sau de 4,71; 2,09 ori; 51,74; 47,43 şi 86,07 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 - acesta a fost mai mare cu 1372,9; 970,7; 1064,4 şi 493,2 tone în mărime absolută sau cu 56,69; 34,37; 38,99 şi 14,94 p.p. în mărime relativă, cauza fiind diminuarea efectivului de vaci, ovine şi caprine în dinamică.

În anul 2013 în comparaţie cu anii 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008 s-a importat peşte mai mult cu 5036,7; 2515,2; 3770,5; 5620,8 şi 2005 tone în mărime absolută sau cu 30,56; 13,24; 21,25; 35,36 şi 10,28 p.p. în mărime relativă, iar faţă de anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 - mai mult cu 4611,3; 3045,8; 4913,7 şi 2436,1 tone în mărime absolută sau cu 27,28; 16,49; 29,59 şi 12,77 p.p. în mărime relativă.

Esenţa şi conţinutul economic al specializării constă în diviziunea muncii. Extinderea unor ramuri pe baza reducerii altora poate să se realizeze pînă cînd creşterea acestora nu aduce avantaje economice [3, p. 22].

CONCLUZII

Cauza majorării importului de produse alimentare vegetale rezidă în faptul că Republica Moldova este un exportator de materie primă agricolă şi industria alimentară nefiind modernizată, nu procesează această materie brută. Această situaţie provoacă dezechilibrul balanţei alimentare.

Importul de legume, rădăcini şi tuberculi alimentari în expresie valorică a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2004-2010, cauza fiind reducerea cantităţii produse de legume în Republica Moldova în anul 2013 faţă de aceşti ani, precum şi lipsa acestora în sezonul rece. De asemenea a crescut importul de fructe şi nuci în această perioadă, cauza fiind faptul că ţara noastră importă citrice, dar şi alte fructe care fac concurenţă produselor autohtone, cum ar fi merele din Polonia.

Din cauza faptului că Republica Moldova este un exportator de materie primă agricolă şi un importator de produse finite, importul în expresie valorică de preparate din legume şi fructe a crescut în anul 2013 în comparaţie cu anii 2004-2013.

În lista importului de produse vegetale predomină fructele şi nucile, preparatele alimentare diverse, legumele şi tuberculii alimentari şi preparatele pe bază de cereale, făinuri şi lapte. În vederea protejării producătorului autohton de concurenţa produselor de import, autorităţile responsabile trebuie să aplice un sistem de taxe şi/sau bariere netarifare (calitatea joasă, modificări genetice, conţinutul sporit de toxine, cotare etc.).

Importul de carne şi organe comestibile, peşte, crustacee şi moluşte, lapte şi produse lactate, ouă de păsări şi miere naturală în expresie valorică şi naturală a crescut în anul 2013 comparativ cu anii 2004-

90

2012. Majorarea importului se explică prin faptul că sectorul zootehnic a suferit de pe urma secetelor din ultimii ani şi mulţi fermieri au fost nevoiţi să sacrifice o parte din şeptelul de animale şi păsări.

BIBLIOGRAFIE 1. BNS. Comerţul exterior pe secţiuni şi capitole, conform Nomenclatorului Mărfurilor (NM) şi trimestre, 2005-2014. http://statbank.statistica.md/pxweb/Dialog/varval.asp?ma=EXT0132&ti=Comertul+exterior+pe+sectiuni+si+capitole%2C+

conform+Nomenclatorului+Marfurilor+%28NM%29++si+trimestre%2C+2005-2014&path=../Database/RO/21%20EXT/serii%20trimestriale/&lang=1

2. Datele Serviciului Vamal 3. Оксанич Н.И., Малышева Е.Н., Завгороднева О.В. – Рациональное размещение отраслей сельского хозяйства как

условие обеспечения продовольственной безопасности. В: Экономика сельскохозяйственных и перерабатывающих предприятий. 2009, Москва, N. 11, c. 22-27

CZU: 631.15:634.11(478)

ANALIZA COMPETITIVIT ĂŢII ÎNTREPRINDERILOR AGRICOLE CU PRODUCŢIE DE MERE DIN REPUBLICA MOLDOVA PRIN PRISMA

LANŢULUI VALORIC GOLBAN Artur

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: In the Republic of Moldova the production of apples has a special place, ensuring the economic growth of the country and the incomes of the population from the rural sector. The predominant channel in the Moldovan apple sector involves the production of apples in a traditional orchard, exported by the grower or trader to different market channels through truck markets and only a little quantity of apples are produced in modern, intensive orchards which are sold through soffisticated market channels. In this scientific research is analyzed the situation of the apple producing sector, the competitiveness of apples producing enterprises using the value channel, the major problems the enterprises are facing regarding the apple marketplace.

Key words: Value chain, Competitiveness, Agricultural enterprises, Marketplace, Investments.

INTRODUCERE Producţia de mere în Republica Moldova este o tradiţie de secole, fiind crescute cca 20 de soiuri de

mere, suprafaţa totală a livezilor în Republica Moldova atingînd cca 70 de mii de ha, iar producţia de mere estimîndu-se la cca 400 mii tone anual.

Conform estimărilor FAO, merele sunt al treilea produs cu valoare înaltă din sectorul agrar după valoarea încasărilor, fiind depăşite de struguri (de vin şi de masă) şi de laptele de vacă. Majoritatea producţiei de mere în stare proaspătă din Republica Moldova este destinată exportului (cca 50%) , fiind urmată de producţia de mere destinată industriei procesatoare (cca 26%) şi merele comercializate pe piaţa locală (cca 24%).

Obiectivul de bază al cercetării ştiinţifice constă în analiza competitivităţii întreprinderilor agricole cu producţie de mere din Republica Moldova prin prisma lanţului valoric, evidenţierea constrîngerilor producătorilor de mere şi reliefarea avantajelor producerii de mere în livezi intensive şi super intensive faţă de livezile tradiţionale.

MATERIAL ŞI METOD Ă În cercetarea ştiinţifică au fost utilizate datele de la Biroul Naţional de Statistică al Republicii

Moldova, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a Republicii Moldova, şi alte surse economice. În calitate de metode de cercetare se utilizează: analiza şi sinteza, inducţia, deducţia, metoda comparativă, analiza logică, metoda grafică.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Începînd cu anii ’90 ai secolului trecut s-a evidenţiat o diminuare a suprafeţelor livezilor de la 251 mii

ha în 1993 pînă la doar 116 mii ha în 2013. Producţia globală de fructe din RM, de asemenea, a înregistrat o descreştere semnificativă, în 1999 constituind o producţie de cca 136,3 mii tone, ce a determinat o criză profundă în sectorul horticol. Practic nu se înfiinţau plantaţii noi (fig. 1). Însă odată cu finisarea reformei agrare, în general şi a celei funciare, în particular, care s-au soldat cu dezvoltarea proprietăţii private, suprafaţa plantaţiilor pomicole noi a înregistrat o evoluţie ascendentă. Astfel, dacă în anul 2002 existau mai puţin de 1000 ha de plantaţii noi, către anul 2012 acest indicator depăşeşte 4000 ha [3]

91

Fig.1. Raportul dintre produc ţia globală ş i suprafaţa plantaţiilor pomicole

181,6251

119,6 116

378,4477

136,3308

370,5

617,2

327,1 277,2 303

521,3

1087,3

249,1

946,6

0

200

400

600

800

1000

1200

1961

-196

5

1993

1995

1997

1999

2001

2003

2005

2007

2009

2011

2013

Anii

mii ha; mii tone

Suprafaţa plantaţiilor pomicole, mii ha Producţia globală, mii tone

Sursa: elaborat de autor în baza datelor [4]

Analizînd dinamica suprafeţei totale cultivate cu mere se atestă că în perioada 2003-2013 aceasta s-a diminuat de la 70,3 mii ha în anul 2003 la 64 mii ha în anul 2013 (fig. 2).

307,2281,8268,8207,9209,59255,09

218,19202,79278,42

310,1

494,3

70,3

68,5

66,965,9 66,2 66,1

64,8 64,4 64,463,9 64

0

100

200

300

400

500

600

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Anii

Vo

lum

ul p

rodu

ctie

i, m

ii to

ne

60

62

64

66

68

70

72

Sup

rafa

ta t

ota

la,

mii

ha

Volumul productiei, mii tone Suprafata totala, mii ha

Fig. 2. Dinamica volumului producţiei şi suprafeţei totale cultivate cu mere în anii 2003-2013 Sursa: elaborat de autor în baza datelor [5]

Actualmente Republica Moldova produce cca 350 mii tone de mere, dintre care 180 mii tone sau 51% sunt destinate exportului, după care urmează industria de procesare – 90 mii tone sau 26% si respectiv piaţa locală consumă cca 80 mii tone de mere sau 23%.

Competitivitatea sectorului de producele al merelor poate fi evaluată utilizînd modelul lanţului valoric, care se defineşte ca „totalitatea activităţilor care sunt necesare pentru a aduce un produs de la faza sa conceptuală la faza finală de folosire.” Aceasta include designul, producţia, marketingul, distribuţia şi suportul de a duce produsul spre consumatorul final.

Întreprinderile specializate în producţia de mere pot fi divizate în două mari grupe: întreprinderi de subzistenţă şi semisubzistenţă şi întreprinderi comerciale (fig. 3).

Întreprinderile de subzistenţă produc îndeosebi pentru nevoi familiare şi comercializează producţia direct la consumatori dacă este înregistrat surplus pe piaţă. O parte din producţia de mere este prelucrată în condiţii casnice şi comercializată direct la consumatori. În cazul întreprinderilor comerciale, lanţul valoric este mai sofisticat, fiind compus din mai multe inele.

92

Fig. 3. Analiza lanţului valoric al întreprinderilor agricole din sectorul comercial şi sectorul de subzistenţă

Sursa: elaborat de autor

Lanţul valoric al merelor este compus din următoarele elemente (fig. 4): • Producerea • Recoltarea • Ambalarea din cîmp • Păstrarea • Sortarea şi ambalarea • Distribuirea

Producătorii

Furnizorii de imputuri

Angrosişti Exportatori

Retaileri

Consumatori

Comercianţi cu amănuntul mondiali

Producătorii

Furnizorii de imputuri

Prelucrare casnică

Retaileri

Consumatori

Sectorul comercial Sectorul de subzistenţă

Flux important al produsului

Flux al produsului mai degrabă lipsă

93

Fig. 4. Lanţul valoric al merelor în stare proaspătă

Sursa: elaborat de autor

Pînă nu demult, comercializarea merelor se efectuează predominant din cîmp, direct camioanelor care au destinaţie finală Federaţia Rusă şi doar o mică cantitate de mere se păstrează în camere frigorifice şi apoi se comercializează la preţuri mai ridicate. Desigur după embargoul impus de Federaţia Rusă mulţi dintre producătorii agricoli vor depune toate eforturile în vederea cuceririi de noi pieţe de desfacere, pentru a preveni situaţiile neplăcute legate de comercializarea merelor din anul 2014.

Însă din analiza valorii adăugate obţinute de producătorii agricoli de mere ce comercializează mere direct din cîmp camioanelor şi mere comercializate din camere frigorifice se relevă că marja profitului obţinută de producătorul de fructe ce comercializează direct din cîmp este de 0,10 USD/kg, pe cînd marja producătorului ce utilizează camere frigorifice este de 0,4 USD/kg. Avantajul camerelor frigorifice este că în primul rînd asigură producătorului un profit mai mare pe de o parte, iar pe de altă parte acesta nu este forţat de a realiza marfa direct din cîmp la preţuri mai mici [1].

În vederea sporirii competitivităţii livezilor de mere o importanţă deosebită este promovarea fondării livezilor super-intensive, care deşi necesită investiţii ini ţiale mai mari faţă de livezile tradiţionale şi intensive, vor asigura producătorul de mere cu un profit mai înalt.

Din datele din tabelul 1 putem conchide că cel mai multe investiţii necesită livezile bazate pe tehnologii super-intensive – cca 463,760 MDL, ceea ce reprezintă cu 160 615 MDL mai mult faţă de livezile pe bază de tehnologii intensive şi cu 352 544 MDL mai mult faţă de livezile bazate pe tehnologii tradiţionale. Însă, deşi investiţiile pentru înfiinţarea livezilor de mere super-intensive sunt cele mai înalte, totuşi profitul brut conform estimărilor unor savanţi depăşeşte practic de 2 ori profitul brut obţinut de la livezile intensive şi de cca 4 ori profitul brut obţinut de la livezile tradiţionale.

94

Tabelul 1. Analiza comparativă a investiţiilor totale necesare la crearea livezilor tradiţioale, intensive şi super-intensive

Tehnologii de cultivare a merelor din Republica Moldova Tehnologii tradi ţionale

Tehnologii intensive

Tehnologii super-intensive

Specificări

MDL MDL MDL Costul mijloacelor de producţie

44,805 175,436 330,728

Servicii mecanizate 32,750 54,000 47,422 Operaţii manuale 23,550 46,150 43,450 Situaţii impervizibile (10%) 10,111 27,559 42,160 TOTAL 111,216 303,145 463,760

Sursa: [2]

În Republica Moldova cca 80% din livezi sunt tradiţionale, iar piaţa principală de desfacere este Federaţia Rusă. După embargoul impus în anul 2014, care a cauzat pierderi colosale producătorilor agricoli de mere (potrivit datelor MAIA pierderile producătorilor de mere în anul 2014 în urma embargoului s-au ridicat la cca 100 mln dolari SUA) este necesar de a reorienta exporturile spre alte pieţe în vederea reducerii riscului de dependenţă de o singură piaţă de desfacere şi de a intensifica nivelul de cooperare dintre toate verigilie lanţului valoric.

CONCLUZII Analiza competitivităţii întreprinderilor agricole producătoare de mere din Republica Moldova prin

prisma lanţului valoric relevă că cca 80% din producţia de mere se obţine în livezile tradiţionale şi doar 20% în livezile intensive. Analiza costurilor pentru înfiinţarea livezilor tradiţionale, intensive şi super-intensive relevă că cele mai mari costuri sunt pentru înfiinţarea livezilor super intensive – cca de 4 ori mai mari faţă de cele tradiţionale, însă din analiza profitului obţinut în cazul livezilor super intensive conform estimărilor unor savanţi acesta depăşeşte practic de 2 ori profitul brut obţinut de la livezile intensive şi de cca 4 ori profitul brut obţinut de la livezile tradiţionale

Producţia de mere obţinută în livezile tradiţionalte se realizează mai mult prin vînzări angro mici atît pe piaţa locală cît şi pe cea externă, prin intermediul camioanelor, ne existînd posibilitatea păstrării producţiei în camere frigorifice, producţia fiind comercializată direct din cîmp la preţuri mici, pe cînd producţia de mere obţinută în livezile intensive este comercializată prin canale mai sofisticate de desfacere, producţia se păstrează în camere frigorifice, fiind comercializată în mare parte în perioada din afara sezonului la preţuri mai mari, avînd destinaţia atît spre consumatorii locali cît şi spre cei externi: Federaţia Rusă (80%), România (13), Belarus (6), altele (1%).

Dependenţa de o singură piaţă, cea a Federaţiei Ruse (80%), după embargoul impus în anul 2014 a influenţat foarte negativ asupra competitivităţii întreprinderilor agricole, fiind foarte periculoasă. În acest context este necesar de a reorienta exporturile spre alte pieţe, intensificînd nivelul de cooperare dintre toate verigilie lanţului valoric.

BIBLIOGRAFIE 1. Leahu V., Cojocaru A., Cumpanici A. Apple value chain study and action plan. Chişinău: USAID/ACED, 2011. 2. Zbancă A., Negritu G. Feasibility of investments for planting and maintenance of apple orchards bz applying various

technologies. In: Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development. USAMVB, Vol 13, Issue 1, 2013

3. Site-ul oficial al Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură. http://aipa.gov.md/ 4. Site-ul oficial al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova. http://www.maia.gov.md/ 5. Site-ul oficial al Biroului Naţional de Statistică. http://www.statistica.md/

95

CZU: 338.439.5:658.84 PERCEPŢIILE CONSUMATORILOR PRIVIND ETICA ÎN MARKETINGUL

PRODUSELOR AGROALIMENTARE GRIGORAŞ Maria

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. The research „Consumers’ perceptions about ethics in agro-food products’ marketing” shows whether tools and instruments used for agro-food products’ marketing are moral or not. Studies on agro-food products’ marketing are avaible; however, none of these focuses on the ethical approach of marketing activities of agro-food companies.

In answering this question, a piece of qualitative research is carried out on customers, focusing on their perceptions whether marketing is moral or not. The respondents were chosen among clients of hypermarkets, having a background in the consumer experience. The reasons that support this choosing are that they may critically assess the marketing activity and they have a better level of understanding the questions contained in the guide of discussion.

The results show that consumers perceive some activities of agro-food producers less moral in those regarding products’ content, packaging, price, and promotion. This conclusion has implications for processes of decision making on marketing that agro-food companies should take into account. Managers of these companies should know the criticism that consumers bring up to their marketing activities.

INTRODUCERE Scopul acestui demers a fost de a identifica percepţiile consumatorilor privind etica activităţilor de

marketing asupra produselor agroalimentare. Necesitatea realizării cercetării a rezultat din faptul că, atunci când operatorii filierei agroalimentare acţionează pe piaţă în conformitate cu principiile eticii, consumatorii îşi formează atitudini pozitive, care se răsfrâng benefic asupra volumului tranzacţiilor. Iar când practicile de marketing se îndepărtează de ceea ce societatea consideră acceptabil, procesul de marketing devine ineficient, rezultând clienţi nesatisfăcuţi, şi-n consecinţă, reducerea vânzărilor.

Prin cercetarea percepţiilor consumatorilor, s-au identificat şi operatorii din cadrul filierei, care nu-şi respectă codul deontologic, astfel încât aceşti răufăcători pun în pericol pe toţii participanţii lanţului agroalimentar. Acest fapt, trebuie să sesizeze şi producătorii, care nu deţin controlul asupra distribuţiei producţiei proprii, înaintând distribuitorilor seturi de cerinţe faţă de escaladarea preţului bunului, păstrarea calităţii acestuia, alegerea timpului şi locului de plasament etc.

MATERIAL ŞI METOD Ă Studiul se focalizează pe impactul activităţii de marketing asupra comportamentului consumatorului de

produse agroalimentare. Acest demers s-a bazat pe două cercetări calitative: anchetarea şi observarea individuală, cu scopul de a determina înţelegerea motivelor, atitudinilor şi credinţelor consumatorilor. Pentru colectarea datelor, s-a utilizat tehnica interviului semi-structurat, folosind un ghid de discuţie. Au fost anchetate 68 de persoane, selectate dintre clienţii unui supermarket. Vârsta persoanelor fiind de peste 30 de ani, care deja au o experienţă de consum.

Rezultatele studiului nu pot fi folosite în polarizări, dar pot îmbunătăţi indubitabil indicatorii financiari ale unităţilor de vânzări. Alegerea supermarketului, ca locaţie de vânzare, nu este întâmplătoare, deoarece numai în asemenea puncte de comerţ se poate întâlni un mix complet al marketingului senzorial (ambianţă sonoră, vizuală, olfactivă), chiar şi antrenarea gustului prin oferirea de mostre gratuite şi antrenarea tactilului în politicile de comunicare vânzător – client.

Pentru analiza datelor, s-au utilizat metode de gândire critică: analiza argumentului, explicarea, evaluarea şi inferenţa. Rezultatele cercetării au fost validate folosind metoda analizei cazului negativ. De asemenea, pentru studierea efectului variaţiei preţului alternativ s-a folosit metoda caeteris-paribus.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Pentru a identifica care sunt produsele pe care respondenţii le analizează critic, ei au fost rugaţi să

nominalizeze bunurile agroalimentare cumpărate cel mai des din supermarket şi, concomitent, s-a observat componenţa coşului fiecărui subiect anchetat. Răspunsurile respondenţilor nu au fost diferenţiate. Astfel, cele mai achiziţionate produse au fost: pâinea, fructele şi legumele, cerealele (orez,

96

hrişcă, mei), laptele şi produsele lactate, carnea şi produsele din carne, peştele şi produsele din peşte, apa minerală, bere. Cercetarea s-a desfăşurat pe timp de caniculă, fapt reflectat şi asupra includerii în coşul de consum a unei cantităţi masive de apă îmbuteliată.

Cercetarea s-a efectuat asupra celor 4 componente ale mixului de marketing: preţ, produs, promovare, plasament.

La întrebarea „Cum vi se par preţurile la produsele agroalimentare? Argumentaţi răspunsul!”, toţi respondenţii au nominalizat că preţurile sunt mari şi foarte mari, chiar la legumele şi fructele de sezon.

Consumatorul se simte înşelat şi crede că nivelul ridicat al preţurilor este dirijat de obţinerea unei marje de supraprofit de către comercianţi. De asemenea, unităţile de comerţ sunt acuzate de comportament antisocial, deoarece, luând în consideraţie efectele secetei asupra apei potabile, au majorat preţul apei îmbuteliate.

La întrebarea „Dacă preţurile în supermarket sunt mari, de ce nu vă orientaţi spre alte unităţi de comerţ?”, respondenţii au declarat că cumpărăturile în supermarket le oferă o mai mare siguranţă la capitolele: păstrare în condiţiile necesare şi respectarea regulilor de igienă. Chiar şi oferirea bonului de casă se percepe de către clienţi ca o asumare din partea comerciantului a responsabilităţii faţă de produsele vândute. Pe când în pieţele în aer liber, consumatorul nu are nici o garanţie a achiziţiei făcute.

Un alt avantaj de care beneficiază clienţii supermarketului faţă de cei ai pieţei tradiţionale e că, chiar dacă unele produse sunt mai scumpe, ei nu sunt înşelaţi asupra cantităţii cumpărate.

Mai mult de jumătate din respondenţi (73,5%) au nominalizat că preţurile unor produse din pieţele tradiţionale sunt mai mari decât cele ale bunurilor similare din supermarket, ceea ce induce să credem că comercianţii din pieţele tradiţionale îşi aliniază preţurile la cele ai marilor detailişti, astfel folosind practici ne-etice de calculare a acestora. O atare strategie poate fi dăunătoare pe termen lung, datorită faptului că cei mai importanţi operatorii ai filierei agricole: producătorii şi consumatorii sunt în pierderi, iar produsul se mişcă lent în cadrul lanţului, pierzându-şi din calitate şi din atractivitate.

La întrebarea: „Atunci când cumpăraţi un produs agroalimentar, de ce ţineţi cont în primul rând (până la trei variante)?”, atitudinile consumatorilor au fost următoarele: (figura 1).

Figura 1. Importanţa poziţionării atributelor produselor alimentare

Se denotă că, 63,24% din respondenţi iau decizia de cumpărare pornind de la raportul calitate-preţ. Fiind cunoscuţi cu preţurile de producător, cumpărătorii nu se revoltă asupra uniformizării preţurilor sau preţurilor ridicate, ci şi atunci când acestea rămân fixe, chiar dacă bunurile şi-au pierdut din calităţile estetice, nutritive.

Această practică induce consumatorului că vânzătorului nu-i pasă de sănătatea clientului lăsând produsele alterate împreună cu cele care mai pot fi consumate sau că nu are grijă de starea produselor: Nu contează ce vinzi, esenţialul e să obţii profit!

În acest caz, pentru înlăturarea acestor dileme etice, propunem folosirea preţului alternativ. Preţul alternativ are alură descrescătoare şi este strict dependent de gradul de perisabilitate al produselor. Propunem următorul tabel caracteristic pentru legume şi fructe (Ţimiraş, L., 2012), ca punct de reper, în practicarea preţului alternativ.

Astfel, alternanţa preţului va fi mai mare la produsele foarte perisabile şi uşor perisabile şi mai mică la produsele perisabile şi relativ rezistente. Nu trebuie exclus faptul că preţul unui bun poate să se micşoreze substanţial pe parcursul unei zile (de exemplu, la căpşuni).

97

Tabelul 1. Raportul dintre preţ şi rezistenţa legumelor şi fructelor la manipulare-transport-păstrare

Grupa Legume Fructe Nivelul preţului alternativ

Foarte uşor perisabile

Verdeţuri, spanac, salată, ceapă şi usturoi verde, ridichi de lună, ciuperci, roşii, andive

Căpşuni, zmeură, afine, mure Alternanţe foarte mari

Uşor perisabile

Ardei, castraveţi, dovlecei, conopidă, fasole păstăi, varză de vară

Caise, cireşe, vişine, pere şi mere de vară, piersici, struguri timpurii

Alternanţe mari

Perisabile Cartofi de vară, vinete Gutui, mere, pere, prune, struguri de soiuri târzii

Alternanţe medii

Relativ rezistente

Cartofi de toamnă, ceapă uscată, praj, rădăcinoase, varză albă

Castane, alune, nuci, seminţe de dovleac şi floarea soarelui.

Alternanţe mici

Sursa: elaborat de autor

În continuare, prezentăm un model de alternanţă a preţului specific unui produs uşor perisabil (căpşuni), bazându-ne pe metoda caeteris paribus (datele iniţiale din tabel sunt invariabile).

Tabelul 2. Model de alternanţă a preţului faţă de calitatea nutritivă a căpşunilor

Date de calcul: Valoarea indicatorilor Date iniţiale:

Perioada t1 t2 t3

Masa totală a produsului (căpşuni), g 100 93,86 57,92 Cantitatea de apă conţinută în 100 g de produs, g 90,78 85,33 52,65 Cantitatea de vitamină C în 100 g de produs, mg 58,8 55,19 34,05 Preţul aferent, lei/100g 3,5 3,29 2,03 Pierderea în greutate după 2 ore la temperatura de 15-20 C°, % 0,5 6 42

Sursa: elaborat de autor

După 24 de ore (t2), căpşunile vor pierde 6% din masă, ceea ce se va solda cu o scădere a preţului de la 35 lei la 32,89 lei (2,11 lei), iar după 7 (t3) preţul ar trebui să fie de 20,3 lei (o scădere cu 42% faţă de cel iniţial).

Se denotă că, păstrarea unui preţ fix la căpşuni în perioada t2 şi t3 similar cu cel din t1 este incorectă. Astfel, consumatorul (în cazul nostru un adult) care are nevoie zilnic de 110 mg de vitamină C (Darmon, N. et al., 2009), în perioada t1 el va avea nevoie de 187,07 g de căpşuni, pentru care va plăti 6,55 lei. Iar în perioada t3, dacă se păstrează acelaşi preţ, atunci el va plăti 21,16 lei pentru doza recomandată zilnic de vitamină C, când, de fapt, folosind preţul alternativ, el va plăti 6,55 lei, un preţ similar cu cel din perioada t1. Deci, diferenţa de 14,61 lei (21,16 lei-6,55 lei) este încasată în mod fraudulos de către comercianţi.

Ce ţine de politica de produs, consumatorii au obiecţii şi la capitolul ambalaj. La întrebarea „Consideraţi că unităţile din filiera agroalimentară utilizează practici înşelătoare în privinţa ambalajelor?”, răspunsurile au fost afirmative, însă direcţionate diferit: când ambalajul este mai mare decât produsul ambalat, ambalajul e opac şi nu se vede conţinutul produsului (de exemplu: la chefirul vândut în sticle de plastic colorate în alb). Alte practici ilicite specifice ambalajului au fost: fotografia produsului de pe ambalaj nu corespunde cu produsul din interior; când scrisul la capitolul ingrediente este ilizibil, fie ca corp de literă (foarte mărunt) , fie se utilizează scrisul color pe hârtie colorată (roşu pe galben sau roşu pe verde – la îngheţată). Ce ţine de pâinea ambalată, subiecţii intervievaţi s-au detaşat astfel: pâinea ambalată conţine mai multe E-uri, pentru a-i spori termenul de valabilitate, de aceea se orientează spre cea neambalată şi consumatorii care o preferă, considerând că aşa se respectă calitatea igienică a produsului.

Însă, cert e că, toţi respondenţii au menţionat că, cantitatea de pâine consumată astăzi nu le oferă acelaşi grad de saţietate ca şi cea consumată cu 15-20 de ani în urmă.

La întrebarea: „Consideraţi că întreprinderile utilizează practici înşelătoare în privinţa conţinutului produselor? Exemplificaţi!”, respondenţii au nominalizat următoarele carenţe: deşi producătorii respectă art.14, punct.5 al Legii privind produsele alimentare, totuşi producătorii de bună credinţă ar trebui să includă şi informaţiile nutriţionale ale produsului. Incluzând pe etichetă doar: valoarea energetică, conţinutul de lipide, proteine şi glucide, producătorii încalcă art.14, punct. 5 prin faptul că nu-i permite

98

consumatorului să cunoască eventualele riscuri la care ar putea fi supus. Această etichetă nu-i permite consumatorului să-şi calculeze cantităţile de nutrienţi cu impact negativ, de exemplu: valoarea maximală recomandată zilnic pentru un adult nu trebuie să depăşească 50 g de zaharuri, 22 g de acizi graşi saturaţi şi sodiu – 3,153 g/ sare – 8 g (Darmon, N. et al., 2007).

O altă carenţă e nominalizarea E-urilor prin denumirea specifică a acestora. Astfel, încât consumatorul să nu poată determina nocivitatea produsului. De exemplu: glutamat monosodic şi nu (E 621), aspartam şi nu (E 951), sulfiţi (E 220/ E 228), eritrozină (E 127), nitrat de sodiu (E 251), gumă de Guar (E 412), caramel I (E 150 a). Fiecare din aceşti aditivi au impact negativ asupra sănătăţii.

Consumatorii au dubii şi la conţinutul propriu-zis al alimentelor, în special la mezeluri şi conservele din carne, precum şi la brânzeturi. Chiar dacă pe etichetă este specificat că produsul conţine carne de vită, porc, ouă etc., el foloseşte tactica divizării produsului pe ingredientele folosite şi calculează costul acestora, apoi compară preţul produsului finit cu costul ingredientelor utilizate. Dacă preţul produsului finit se apropie de estimările consumatorului, acesta acceptă bunul, dar dacă preţul alimentului este net inferior estimărilor clientului, atunci acesta refuză produsul.

La întrebarea de control, ad-hoc ajustată de către operator, la interviul semi-structurat „Aţi cumpăra salam dacă preţul acestuia per kilogram ar fi de 45 lei?”, respondenţii au răspuns unanim că nu, fiindcă kilogramul de carne e minimum 85 lei, apoi mai sunt şi alte costuri: de materiale, forţă de muncă, care fac ca preţul să escaladeze, iar salamul la 45 lei, din start comunică dubiu. De asemenea, consumatorii sunt foarte reticenţi faţă de produsele din soia, fundamentându-şi percepţiile că pe plan mondial culturile de soia sunt modificate genetic.

În ce privesc politicile de distribuţie şi promovare, consumatorii au obiectat următoarele: plasarea caşcavalului (brânzei tari) alături de produsul din brânză, îi face, cel mai des, să achiziţioneze produsul surogat care este mai ieftin şi practic mai gustos, dar totuşi consumatorii au îndoieli asupra siguranţei în consum a acestui bun.

Alt impediment în luarea unei decizii de cumpărare rezonabil,e este difuzarea muzicii, care îi face pe consumatori să nu atragă atenţie la caracteristicile produsului şi chiar la preţ.

Ambianţa plăcută şi confortabilă din supermarket faţă de contrastul din exterior (o vreme toridă), i-a făcut pe consumatori să intre mai des în supermarket, fiind astfel, nevoiţi să cumpere ceva şi să zăbovească mai mult, făcând astfel, cumpărături neplanificate.

La întrebarea: „Există alimente pe care le-aţi cumpărat, deşi nu intenţionaţi? Care au fost motivele?”, răspunsurile anchetaţilor au fost următoarele: mostrele gratuite din supermarket, care parcă i-au obligat să achiziţioneze produsele respective; sloganul „Hai că trece vara!” aproape că a devenit popular şi că nu pot trece indiferenţi pe lângă un liniar masiv de bere şi plasarea produselor de primă necesitate: pâine la capătul supermarketului. Astfel că, până ce ajungi la produsul iniţial planificat, mai faci câteva achiziţii neplanificate.

În ce priveşte producătorii de produse alcoolice, inclusiv bere, consumatorii îi acuză de practici antisociale. Pentru că promovează distracţia, prietenia pe baza consumului de bere şi că vizează targetul de consumatori din ce în ce mai tânăr şi pe non-consumatorii relativi, adică acele persoane care au restricţii profesionale (şoferi, de exemplu) - prin promovarea berii fără alcool.

CONCLUZII Consumatorii percep anumite activităţi de marketing ale operatorilor filierei agroalimentare ca fiind

mai puţin morale în ceea ce priveşte preţul, ambalajul, conţinutul produsului şi merchandising-ul produselor. În urma cercetărilor calitative desfăşurate, factorii de decizie din cadrul filierei agroalimentare ar trebui să se sesizeze prin ansamblul de măsuri, care ar diminua impactul negativ al practicilor de marketing focalizate asupra produselor agroalimentare.

Pentru excluderea dubiilor asupra calităţii produselor, ar fi necesar să se aplice prevederile Regula-mentului EU nr.1169/2011 cu privire la informaţiile nutriţionale ale bunurilor.

La capitolul – politica de preţ, să se ţină în consideraţie că fiecare client foloseşte cea mai simplistă metodă de calculare a preţului: metoda costurilor totale. Dacă întreprinderea hotărăşte să folosească alte tactici de calculare a preţului, atunci aceasta trebuie comunicată consumatorilor.

O importanţă enormă asupra relaţiei durabile între producător-comerciant şi client o are mersandising-ul produselor ecologice, naturale şi cele surogat. Consumatorii cer o delimitare a produselor originale de cele surogat. Consumatorul trebuie să fie liber arbitru în alegerea alternativelor de consum şi, nicidecum, să fie influenţat de comerciant atunci când se ia în calcul siguranţa vieţii şi sănătăţii clientului.

99

BIBLIOGRAFIE 1. ŢIMIRAŞ, LAURA CĂTĂLINA. Marketingul agroalimentar. Bacău: Alma Mater, 2012. 92 p. ISBN 978-606-527-182-1. 2. DARMON, N. et al. Un système de «profilage nutritionnel» pour orienter favorablement les choix des consommateurs?

Dans: Les Journées de la Prevention, Marseille, 2007. [online] [accesat 06 septembrie 2015]. Disponibil: http://www.inpes.sante.fr/jp/cr/pdf/20 pdf.

3. DARMON, N. et al. Nutrient profiles discriminate between foods according to their contribution to nutritionally adequate diets. In: AJCN, 2009. [online] [accesat 8 septembrie 2015]. Disponibil: http://ajcn.nutritin.org/ content/89/4/1227.full.

4. Lege privind produsele alimentare nr.78 din 18.03.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2005, nr. 83-83. [online] [accesat 06 septembrie 2015]. Disponibil: http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=313238&lang=1.

UDC: 336(477) THE BANKING NETWORK ORGANIZATION IN THE

REGIONS OF UKRAINE KORETSKA Nataliya., RIZNYK Nataliya., HALUSHCHAK Valentina

Lutsk National Technical University, Ukraine

Abstract. The problem of territorial concentration of banks makes their directorship to focus on the development of its network, improving the management structure and profitability. Local authorities have to ensure the active investment of bisiness entities. The study of these issues is of particular importance and determines the relevance of research.In scientific work investigates the process of organization of the banking network activity in the regions of Ukraine, which allowed to reveal regions attractive to concentrate points of banking services. It is determined that the organization of the banking network has problems that need to find solutions. It is investigated that regional banking network is a set of banking service points in a particular area, which are aimed at meeting the needs of the regional economy in a set of banking services.

Key words: banking network, banking institution, regional banking network, territorial concentration of banks.

INTRODUCTION Strategic planning of the banking network development is a decision making process to realize the

objectives of the bank on regional markets within available resources and constraints in conditions of changing internal and external environment. Effective strategic management promotes rational organization of the banks’ activity in the regions of Ukraine.

Management decisions of rational territorial organization of the banking network are actions of subject of banking institution as to the object of management, based on the objective laws and regularities of management, development of the productive forces, supply and demand for banking products and services.

MATHERIAL AND METHOD As an information base for the study served: legislative and normative acts of Ukraine on banking sector

development; statistic and analytic materials of the National Bank of Ukraine and the State Statistics Service of Ukraine; scientific works of leading domestic and foreign scholars in finance, money and credit, regional economy, analytical calculations of authors performed during the investigation.

RESULTS AND DISCUSSION Before exploring the question of placing of banking service points in the regions of Ukraine and

attractiveness of the region for their effective concentration, we believe it is necessary to investigate the meaning of «banking network», «regional banking network», «banking service point», to determine the structural elements of the bank and their characteristics.

Investigating the content of above mentioned concepts we found out that in the economic literature there are no scientific approaches to the interpretation of these concepts, which require presentation of personal vision of their content.

Generally interpretation of the term «network» is described in the Economic encyclopedia in the word combination «wholesale», «trade» or «retail» and means a set of enterprises that operate in definite environment with a definite purpose. According to the Dictionary of Ukrainian language «network» is a collection of similar institutions, enterprises, etc., located in a particular area [1].

Thus, the banking network will be considered as a set of banking institutions and their structural elements operating under one brand, with corporate strategy of activity, single point of management,

100

coordination and control in order to meet the needs of people and businesses in banking services, and regional banking network – a set of points of banking services in a particular area, which are aimed at meeting the needs of the regional economy in a set of banking services. As to the point of banking services, to our point of view, this is the place where customers can have access to banking services.

The banking network is an indicator of the development of the banking institution and reflects the strategy of its functioning and territorial redistribution of the market of banking products and services. And according to the strategic directions of the banks’ development following types of banking networks are distinguished: - national type: characteristic of banks with banking services points throughout the country; - zone type, characteristic of banks with banking services points in some regions of the country; - mixed type, characteristic of the banks with banking services points focused irregularly in the country (in some regions dominates banking network); regional type, characteristic of the banks with banking services points only in certain regions.

Let us consider the structure of regional banking network. According to the Law of Ukraine «On Banks and Banking» ([2]) and Decision of NBU «Regulation on Procedure of Establishment and State Registration of Banks, Opening their Branches, Representations, Offices» ([3]) banks are entitled to open in regions of Ukraine separated structural elements (Fig. 2).

Fig. 2. Structural elements of the banking network in the region* *created by the authors

All shown in Fig. 1 structural elements perform their role in providing banking services for the population and businesses in the region (Table. 1).

Banking

network

Structural subdivisions Structural units

branch

representation

department

currency exchange

point

banking

machine

payment terminal

Banking institution

region region region region region

region region region region

101

Table 1 The contents, functions and operations of the banking services points *

Structural element

The content of the structural element

Functions and operations of the structural element

The branch of the Bank (BB)

a separate structural subdivision of the bank, which does not have the status of a legal entity

- acts on behalf of the bank on the basis of the Regulation «About the Branch»; - participates in the system of interbank electronic payments and has a separate account or works on a consolidated correspondent account of the bank; - carries out banking and other operations stipulated by the Regulations «About the Branch» on the basis of the permission granted by the bank, within the banking license received by the bank and written permission, except for the operations to carry out which it does not have the proper conditions (including related software and premises, special banking equipment, computer equipment, communications the appropriate skills and so on) or to which it not entitled to exercise in accordance with the requirements of the current legislation of Ukraine; - does not have the right to open accounts for banks and in banks, including absence of right to enter into correspondent relationships; - branch manager acts under a power of attorney issued by the bank.

Presentation of the Bank (PB)

а territorially separated subdivision of the bank, which does not have the status of a legal entity

- acts on the basis of a separate regulation on behalf and for the account of the bank; - can be opened on the territory of Ukraine (by agreement with the relevant regional Department of the NBU) and on the territory of the other countries (on the basis of a license of the NBU in accordance with the same requirements set for opening of representative offices on the territory of Ukraine, and the availability of licenses for investment abroad); - has no right to perform banking operations; - responsible for market research and creation of conditions for promotion of banking services in the definite territories.

Territorially separated Off-balance Branch of the Bank (BB)

department that only provides cash management, customer service, deposit operations

- is subjected to the bank or its branch; - performs the functions and operations provided by the Regulation «About the Department» and on the basis of a permission granted by the competent authority of the bank to conduct separate operations within the banking license received by the bank and written permission (including within the received branch permission of the Bank, agreed by NBU) except for operations to carry out and which does not have the proper conditions (including related software and facilities, special equipment, computer equipment, communication tools, appropriate skills etc.) or is not entitled to exercise them in accordance with the requirements of the legislation of Ukraine.

Currency Exchange Point (CEP)

structural unit, opened by the bank, on the basis of agency contracts with legal entities-residents, where foreign exchange transactions are made

- carries out currency exchange transactions, provided that the bank has received a banking license and written permission from the national Bank of Ukraine on the implementation of non-commercial operations with currency; - begins operations after its registration in the territorial Department of the NBU and registration of the Registrar of payment transactions (RPT) in the tax authority

Self-service Banking Machine (cash mashine) (SBM)

program and technical complex with a built-in special-purpose computer designed for automatic operations of the reception-cash of available funds

- allows to perform self-service transactions: receiving cash, depositing money into appropriate accounts, obtaining information about the status of accounts; perform other operations with the functionality

Payment Terminal (PТ)

electronic device to perform the authorization procedure with the use of payment cards

initiates a transfer from the account, including cash, informational help, and printing of the document about operations

* based on the sources: [4-9]

To better understand the meaning and place of the points of banking services in the regional network of banking institutions will present their main characteristics (Table. 2).

The results of comparison given in table. 2 testify about the primary role of the branches in the formation of a regional network of banks, as they allow us to provide full (or almost full range) of banking services, and at the same time act as the basis for the emergence of the bank in the region or to extend its presence in the regions.

102

Table 2 The characteristic of banking services points *

Feature Branch Representation Territorially

separated off-balance branch

Currency exchange

point

Self-service Banking Machine

Payment Terminal

Legal status Is not a legal

entity, has the balance

Is not a legal entity Is not a legal entity,

does not have a separate balance

Is not a legal entity

Is not a legal entity

Is not a legal entity

The purpose

of opening The speed

level services

Comprehensive and quality

customer service in the region

Marketing research of the market of banking

services and creation of conditions for the

promotion of banking services in

various regions of Ukraine and abroad

Improving the quality of customer service in the region and

perform certain specific tasks

Service of the clients in the

region

Service of the clients in the

region

Service of the

clients in the region

Date of opening

half of a year minimal 4–6 weeks

obtaining a license – 40

working days; 4–6 weeks

minimal minimal

The cost of opening

400–4000 thousand UAH

minimal

20-400 thousand UAH + 30 thousand UAH. per month to ensure current activity (e.g.,

130–150 m2 approximately

400 thousand UAH

To get a license –

7 thousand UAH + 10 thousand

UAH

90–120 thousand UAH + cost of

maintenance per month – 13–13,5 thousand UAH

10–15 thousand

UAH

Pay-back period

from 1 year – from 6 months

to 3 years up to half

a year up to half

a year up to half

a year

The speed level of services

High level. Depending on the level of autonomy of subsidiaries and control system of

the banking institution

–

High level. Depending on the number of levels of decision-making in

the bank and its technological

equipment

High level

High level. Depending on its

technological equipment

High level

* composed basing on research of the author and sources: [10-11]

Now, however, there is a tendency to close branches and replace them with branches without its own balance sheet, because, on the one hand, the latter are cheaper in the maintenance, and on the other hand, they have the right to conduct only a limited number of banking operations (cash management, customer service, maintenance of foreign currency accounts, the implementation of non-trading operations and attraction of deposits of individuals [13,14].

It should be noted that at present very popular among the customers of banks in Ukraine is Internet banking. Banking institutions are interested in this, as the online customer service is much cheaper for them, and transaction costs are significantly lower than cash service.

Therefore, the reduction of the branch network of banks in Ukraine can be explained by a number of reasons [15]: 1) the desire of banks to reduce administrative costs and other costs; 2) the development of remote sensing technologies of customer service (online service by means of the Internet); 3) reducing the creditworthiness of the borrowers of the bank; 4) the bankruptcy of a number of banks during the crisis period; 5) the total restructuring of the banking system of Ukraine (reducing the number of branches, transition of offices to non-balanced basis, the spread of banking machines and payment terminals in different regions of the country, and others).

Undoubtedly, the development of a regional network of banking institutions is important for the economy of the country. And since this is a prerequisite for economic development of the country as a whole and its regions in particular, the analysis of tendencies of development of the banking network in the regions is an important issue and requires detailed study.

103

All economic processes in the country and its regions in particular are closely connected, and the level of development of the banking network to a certain extent reflects the available resource capacity, as accumulated financial flows are transferred and redistributed through the financial institution and, primarily, through the banking institutions and their network.

Now in Ukraine, as for 01.07.2014, functioned 17445 units of banking institutions, 173 of which: banks-legal entities (other (17272) – their branches, representative offices and branches). From 2008 to 2014, the number of these elements of the banking network decreased by 5686 units, or 24.6%. A rapid reduction occurred during 2008–2012. In General, the number of branches decreased by 87.8% (1226 units in 2008 to 149% in 2014), offices – 60.9% (from 23% in 2008 to 9% in 2014), while the number of branches has decreased only 21.2% (21721 units in 2008 to 17114 units in 2014).

The structure of the relative amounts of these elements in the banking network has also changed. If in 2008 the branches and representative offices averaged 5.3 per cent and 0.1 per cent respectively in the total structure, in 2014, only 0.9% and 0.05%. As to the branches, the situation was as following: in 2008, their number in the overall structure was average of 94.6%, and in 2014 – 99.1%. As to network of currency exchange points, banking machines and self-service payment terminals, in the period from 2012 to 2014, the number of these elements of the banking network increased by 63388 units, or by 36.9%. The greatest growth occurred in the period 2012–2013 – 30.1%. If to talk separately about each named element of the banking network, generally, the number of exchange offices decreased by 26% (26.8%) to 97% in 2012 to 71% in 2015, while the number of banking machines, on the contrary, increased by 6039 units (18.4%) with unit 32903 in 2012, to 38942 units in 2014, and payment terminals on 57375 units (41.4%) with 195979 units in 2012 to 138604 units in 2014).

During the period 2012–2014, the highest number of banking service points also was in Kyiv (16.4 per cent, of 20.5% and 17.8%, correspondingly), Dnipropetrovsk (10%, 12.3% and 10,2%), Donetsk (9%, 11.4% and 8,8%), Kharkiv (6,2%, 7.9% and 6,1%), Odesa (5,9%, 7.4% and 5,7%) and Lviv (of 5.1%, 5.7% and 4.6) regions. In addition, the analysis showed that the highest number of banking services points in the regions of Ukraine was characterized by 2013. Generally in these regions was placed slightly more than half of the entire banking network (52,6%, 62% and 53.2%). Undoubtedly, such situation about the concentration of the banking network in only a few regions of Ukraine causes imbalances, which can not but affect the economic development of other regions, including the living conditions of the population and economic entities.

CONCLUSIONS 1. In general, the level of supply of the regions by banking service points depends on the policy of the

banking institutions-legal persons management. Studies have shown that banking institutions with the aim of increasing banking service points pay more attention to the capital and the industrial regions of Ukraine. Primarily it is due to the concentration of a significant percent of GDP, cash flows and deposit mass that accumulates in them in these regions.

2. It is proved that effective banking network activity in the region largely depends on its efficient organization. It is determined that the organization of the banking network has problems that need to find solutions. It is investigated that regional banking network is a set of banking service points in a particular area, which are aimed at meeting the needs of the regional economy in a set of banking services.

3. It is revealed that the regions of Ukraine are characterized by irrational concentration of the banking network because, despite the significant number of banking institutions and legal persons in Ukraine (179 units.), 90.9% of banks are registered in city Kyiv, Dnipropetrovsk, Donetsk, Odesa, Kharkiv and Lviv regions. Also these regions are the leaders in focusing of banking network on their territory. It is determined that such a situation can affect the economic development of other regions, including the living conditions of the population and of businesses.

REFERENCES 1. Novyy tlumachnyy slovnyk ukrayins’koyi movy / Ukl. V. Yaremenko ta in. – K. : Akonit, 2001. – Tom 2. 2. Zakon Ukrayiny «Pro banky i bankivs’ku diyal’nist’». – art. 23 // [Elektronnyy resurs]. – Rezhym dostupu:

http://zakon2.rada.gov.ua/laws/show/2121-14/page2 3. Postanovy Natsional’noho banku Ukrayiny «Polozhennya pro poryadok stvorennya i derzhavnoyi reyestratsiyi

bankiv, vidkryttya yikh filiy, predstavnytstv, viddilen’. – pp. 9, 10 // [Elektronnyy resurs]. – Rezhym dostupu: http://zakon2.rada.gov.ua/laws/show/z0906-01

4. Zakon Ukrayiny «Pro banky i bankivs’ku diyal’nist’» // [Elektronnyy resurs]. – Rezhym dostupu: http://zakon2.rada.gov.ua/laws/show/2121-14/page2

104

5. Postanovy Natsional’noho banku Ukrayiny «Polozhennya pro poryadok stvorennya i derzhavnoyi reyestratsiyi bankiv, vidkryttya yikh filiy, predstavnytstv, viddilen’ // [Elektronnyy resurs]. – Rezhym dostupu: http://zakon2.rada.gov.ua/laws/show/z0906-01

6. Vashchenko Yu. V. Bankivs’ke pravo : navch. posibn. / Yu. V. Vashchenko. – K. : Tsentr navchal’noyi literatury, 2006. – 344 р.

7. Stoyko O. Ya. Bankivs’ki operatsiyi : navch. posibn. / O. Ya. Stoyko. – K. : Libra, 2000. – 252 р. 8. Chaykovs’kyy Ya. I. Platizhni systemy : navch. posibn. / Ya. I. Chaykovs’kyy. – Ternopil’ : Kart-blansh, 2006. – 210

р. – Р. 190, 197–198. 9. Hlosariy bankivs’koyi terminolohiyi // [Elektronnyy resurs]. – Rezhym dostupu:

http://www.bank.gov.ua/control/uk/publish/article?art_id=124734&cat_id=124733 10. Krykliy O. A. Finansovyy mekhanizm upravlinnya filiyamy banku : dys ... k.e.n. / O. A. Krykliy. – Sumy : DVNZ

«UABS NBU», 2004. – 164 р. – Р. 15. 11. Pollok M. Bankomaty potrapyly v merezhi / M. Pollok // [Elektronnyy resurs]. – Rezhym dostupu:

http://news.finance.ua/ua/~/2/40/all/2011/08/12/248101 12. Myronenko V. Banky znovu masovo vidkryvayut’ viddilennya / V. Myronenko // Ynvesthazeta. – 2011. – 21 sichnya. 13. Shchodo pereliku operatsiy, yaki mayut’ pravo zdiysnyuvaty terytorial’no vidokremleni bezbalansovi viddilennya

komertsiynykh bankiv: Roz’yasnennya Departamentu bankivs’koho nahlyadu Natsional’noho banku Ukrayiny vid 05.11.96 # 10-106/2837 // [Elektronnyy resurs]. – Rezhym dostupu : http://zakon4.rada.gov.ua/laws/show/v2837500-96

14. Nitsenko V. S. Tendentsiyi rozvytku bankivs’koyi merezhi v Ukrayini / V. S. Nitsenko, Ye. S. Kuz’menko // Finansovyy prostir. – 2013. – #1(9). – S. 49–54. – p. 50.

15. Chernyavs’kyy I. B. Suchasnyy stan i perspektyvy rozvytku filial’noyi merezhi bankiv v Ukrayini / I. B. Chernyavs’kyy // Biznesinform. – 2014. – #3. – S. 359–364. – Р. 362.

УДК: 631.15:631.452

ОРГАНИЗАЦИОННО-ЭКОНОМИЧЕСКИЙ ИНСТРУМЕНТАРИЙ УПРАВЛЕНИЯ ВОСПРОИЗВОДСТВА ПЛОДОРОДИЯ ПОЧВ

ДУДОГЛО Татьяна Комратского государственного университета

Abstract. Necessity to manage the reproduction of soil fertility is explained. Types of natural resources in

agricultural production in the Republic of Moldova are presented, the main focus is given to the rational use of land. The main methods of increasing soil fertility in the country are provided and described, whereby the main focus is given to internal factors of land productivity growth in the given field of economy.

Key words: land, soil, soil erosion, fertility reproduction, management.

При земледельческом использовании почвы ее плодородие снижается, поскольку для произ-водства растениеводческой продукции расходуются органическое вещество и элементы мине-рального питания, ухудшаются условия водно-воздушного режима, фитосанитарное состояние, микробиологическая деятельность и т.д., поэтому возникает необходимость управления плодо-родием почвы в современном земледелии. Экспериментальное обоснование параметров плодо-родия конкретных земледельческих регионов позволяет дать объективную агрономическую оценку почвы. Каждая модель плодородия почвы должна обеспечивать эффективное использование удобрений, специализированных севооборотов, современных ресурсосберегающих технологий обработки почвы, мелиораций, средств защиты растений.

Земля характеризуется как физический объект, имеющий свою топографию и территориально-пространственные характеристики. Более широкий комплексный подход включает в понятие земли и природные ресурсы: почву, полезные ископаемые, воду и биоту земли. Эти компоненты образуют экосистемы, выполняющие ряд функций, необходимых для сохранения целостности систем поддержания жизни и продуктивных возможностей окружающей среды. Земельные ресурсы используются таким образом, чтобы извлекалась польза из всех этих характеристик. Земля имеет ограниченные возможности, в то время как ее природные ресурсы могут меняться со временем, а также в зависимости от условий управления ими и их использования. От того, насколько умело и рачительно человек хозяйствует на ней, в огромной степени зависит его экономическое благополучие. Состав природных ресурсов сельскохозяйственного производства показан на рисунке 1.

Земельные угодья, как часть природных ресурсов сельскохозяйственного производства, принимают непосредственное участие в создании биомассы. Качественные характеристики земли прямо влияют на ее стоимость и возможности использования.

105

В современных условиях проблема сохранения (воспроизводства) плодородия почв остается одной из главных проблем в отрасли. В зависимости от целевого использования земельные угодья в различной степени подвержены влиянию природных и антропогенных факторов. Необходимо отметить, что большая часть потерь почв, их плодородия носит антропогенный характер, т.е. обусловливается неразумной деятельностью человека.

Рис.1. Виды природных ресурсов сельскохозяйственного производства Источник: предложено автором

В среднем в Молдове ежегодно из гектара почвы отчуждается около 190-210 кг азота, фосфора и калия. В послереформенный период объемы внесения органических и минеральных удобрений резко снизилось. После этого существенно ухудшилось почвенное плодородие, урожаи культур снизились на 30-40 и более процентов, снизилось и качество продукции [1,с.56-57].

Анализ современного состояния развития сельскохозяйственного производства в АТО Гагаузия подтверждает необходимость проведения комплекса мероприятий по стабилизации и восстановлению плодородия почв земель сельскохозяйственного назначения, а также улучшение общей экологической обстановки. Повышение плодородия почв земель сельскохозяйственного назначения является естественным условием интенсификации земледелия, способствует росту урожайности, увеличивает ценность земли, имеет важное природоохранное значение.

Воспроизводство плодородия почвы бывает простое и расширенное. Возвращение почвенного плодородия к исходному первоначальному состоянию означает простое воспроизводство. Создание почвенного плодородия выше исходного уровня - это расширенное воспроизводство плодородия. Простое воспроизводство применимо для почв с оптимальным уровнем плодородия. Расширенное воспроизводство реализуется для почв с низким естественным уровнем плодородия, не способным обеспечить достаточную эффективность факторов интенсификации земледелия. Расширенное воспроизводство плодородия низко продуктивных почв – обязательное условие расширенного воспроизводства продукции земледелия вообще.

Воспроизводство плодородия почвы в современном земледелии осуществляют двумя способами: вещественным и технологическим. Первый предполагает применение удобрений, мелиорантов, пестицидов и т.д., второй – севооборота, промежуточных культур, различных приемов обработки почвы и способов посева и др. Эти пути направлены на достижение единой цели, хотя механизм действия их различен.

Рассмотрим кратко основные из упомянутых направлений наращивания продуктивности земельных ресурсов в сельском хозяйстве.

Отдых почвы. Целесообразно время от времени давать земле отдых, не занимая ее культурами в течение одного сезона. Раньше в сельском хозяйстве часто применялась практика «чистого пара», когда земля оставалась свободной от каких бы то ни было посевов. Но сейчас чаще всего для улучшения состава почвы применяют посев сидератов.

Природные ресурсы сельскохозяйственного

производства

Земельные Водные

Агроклиматические Растительные

Животного мира

106

Рис. 2. Способы повышения плодородия почв Источник: разработано автором

Севооборот. Правильный севооборот состоит в том, чтобы чередовать посевы культур по годам, возвращая их на прежнее место не раньше научно-обоснованного срока. Так, посев подсолнечника может возвращаться на прежнее место через 7 лет, томаты, озимая пшеница и другие культуры – чрез 3 года и т.д. За это время почва должна восполнить недостаток элементов, использованных во время предыдущей посадки.

Анализ сложившейся структуры посевных площадей в сельскохозяйственных предприятиях Гагаузии свидетельствует о том, что в среднем за 2011-2013гг 11610 гектаров или 13,1% (т.е. почти каждый седьмой гектар) пахотных земель не засевается и, следовательно, не используется в хозяйственной деятельности. При норме 14,2% посевы подсолнечника занимают 25,5% или почти в 1,8 раза больше. Это является одной из главных причин снижения плодородия почв.

Структура посевных площадей в сельскохозяйственных предприятиях АТО Гагаузия в среднем за 2011-2013гг. (га)

В среднем Наименование культур 2011 2012 2013

всего % Зерновые и зернобобовые 47020 49280 54169 50156 66,9

в т.ч. пшеница 21322 23067 28121 24170 32,2 горох 1242 496 573 770 1,0

кукуруза 12878 14551 11472 12967 17,3 Технические 22623 22427 21874 22308 29,7

в т.ч. подсолнечник 18241 20928 18308 19159 25,5 Картофель, овоще-бахчевые 332 406 199 312 0,4

Кормовые 1691 3133 1868 2231 3,0 в т.ч. многолетние травы 1034 973 1080 1029 1,4

Всего посевов 71695 75246 78107 75016 100 Пашня 87768 88641 89434 88614

Незасеянная площадь 13835 11532 9464 11610 Источник: выполнено по данным управления сельского хозяйства АТО Гагаузия

Внесение органических и минеральных удобрений. Органические удобрения играют в этом тандеме главную роль. Ведь внесение в почву минеральных удобрений дает кратковременный эффект, и на следующий сезон придется повторять все сначала. А органика разлагается не один год, обогащая грунт полезными элементами и одновременно улучшая его структуру. К

Способы повышения плодородия почв

Чистые или занятые пары

Внедрение научно-обоснованных севооборотов

Борьба с водной и ветровой эрозией почв

Известкование и гипсование

Борьба с сорняками

Внесение органических и минеральных удобрений

Насыщение севооборота белковыми культурами

Мульчирование почв

Посев сидератов

Расширение площадей орошаемых земель и эффективное их использование

107

сожалению, в стране было допущено резкое снижение использования минеральных и особенно органических удобрений после проведения земельной реформы.

Посев сидератов. Сидераты (зелёные удобрения) — растения, выращиваемые с целью их последующей заделки в почву с целью улучшения структуры почвы, обогащения её азотом и угнетения роста сорняков. Обычно, сидераты запахиваются в почву до или вскоре после начала цветения — как зелёное удобрение, богатое азотом, белками, крахмалом, сахарами, микроэлементами; при этом создаётся компост на поверхности, защищается почва от размытия и сдува. Корни растений улучшают механическую структуру почвы: создаётся система корневых канальцев, отмершими корнями питаются черви и микробы, накапливающие азот. По данным профессора В.Чепрарь в условиях Молдовы наиболее эффективным является использование в качестве зеленых удобрений смеси озимой вики с озимой пшеницей. Сроки сева – сентябрь, сроки запашки в почву – конец апреля следующего года [2, c.31].

Насыщение севооборота белковыми культурами. Так как внесение органических и минеральных удобрений под основную вспашку не проводится преимущественно из-за дороговизны удобрений, то происходит естественное снижение плодородия почв, что не допустимо как с хозяйственной, так и общегосударственной точек зрения. В связи с этим, следует в хозяйстве принимать агроэкономические меры по поддержанию «производительной силы» земли. В частности, следует изучить вопрос о целесообразности расширения площадей культурами, наиболее существенно обогащающие почвы питательными веществами. Очень хорошее влияние оказывают на состав почвы белковые культуры, содержащие в повышенном количестве азот, белки, микроэлементы. Их разветвленные корни улучшают структуру почвы, повышают насыщение ее кислородом. Чаще всего используют в условиях Молдовы горох, многолетние травы (люцерна, эспарцет) и другие. Их специально включают в схему севооборота.

Из таблицы видно, что посевы белковых культур, которые способствуют повышению плодородия – горох и многолетние травы – занимали в структуре посевных площадей всего 1799 га или 2,4%, а в предреформенный период – 16% [3, с.42]. Агрономическая наука рекомендует, а опыт прошлых лет подтверждает, чтобы каждый третий гектар ведущей продовольственной культуры – озимой пшеницы - высевался по белковым культурам (гороху и/или многолетним травам). Если площадь озимой пшеницы в автономии составила в среднем за последние годы 24170 га, то, следовательно, площадь предшественников, занятых белковыми культурами должна составлять 8056 га. Опыт прошлых лет показывает, что 8% от площадей посева зерновых культур может занимать горох, т.е. 4012 га. Площадь же посевов многолетних трав может быть расширена до 12 тыс.га, что позволит примерно 1/3 площадей (т.е. 4000 га) ежегодно списывать и распахивать под посев пшеницы.

Борьба с водной и ветровой эрозией почв. На посевах автономии высока доля пропашных культур, требующих их междурядную обработку. Посевы кукурузы и подсолнечника – основных пропашных культур – занимают на полях автономии 43,5%. Высокий удельный вес данных культур до фазы произрастания 0,4-0,5 метра может быть причиной ветровой и водной эрозии почв. Последнее особенно рискованно, когда посевы пропашных культур размещены на склоновых землях.

Эрозия наносит большой ущерб народному хозяйству: сносится наиболее плодородный слой почвы, ухудшаются химический состав, физические свойства, снижается биологическая активность почв. Чем сильнее они эродированы, тем меньше содержат гумуса. Часто не смытые почвы имеют в пахотном слое 4-5% гумуса, среднесмытые – 1,5-2% и сильносмытые – 0,5-1,5% [4, с.128].

Согласно аналитическим данным, полученным В.В. Докучаевым, почвы Молдовы (более 100 лет тому назад) содержали от 5 до 6% гумуса. В последующие годы естественное плодородие почв республики постоянно снижалось. Ныне содержание гумуса достигло уровня 3,1% в среднем на всю распахиваемую площадь. В течение ХХ века осталось только 50-60% первоначального природного плодородия почв страны. В связи с этим проблемы поиска организационно-экономических инструментов управления воспроизводства плодородия почв в современный период приобретают особую актуальность.

ЛИТЕРАТУРА 1. Пармакли Д.М. Экономический потенциал земли в сельском хозяйстве. Монография. – Ch.:ASEM, 2006. - 384с. 2. Cerbari V. Cernoziomurile stagnice (geneza, geografia, clasificarea, bonitarea). – Ch.:Pontos, 2012 (F.E.P. tipogr.

Centrala). - 124p. 3. Parmacli D., Babii L. Economia agrară. Manual. - Ch.:S.N-,(Тipogr., «Turnul Veci» SRL), 2008. – 411р. 4. Эрозия почв. Chişinău, pontos, 2001. – 427с.

108

УДК: 338.43(575.3)

СОВРЕМЕННОЕ СОСТОЯНИЕ АГРАРНОГО СЕКТОРА КЫРГЫЗСКОЙ РЕСПУБЛИКИ

БЕКТУРОВА Д.А., КОЗУБЕКОВА С.Ж. Кыргызский национальный аграрный университет им.К.И.Скрябина

Summary: Present situation of agricultural sector of the Kyrgyz Republic. Authors: D.A. Bekturova – applicant, S.J.Kozubekova – Candidate of Economic Sciences, associate professor.

The present situation of republic’s agricultural sector for the period of 2009-2013 indicators has been reviewed in the article. Ratio of agriculture consists of 15, 2% to GDP. The repressive part of crop production - 73, 9% is producing by farms. Livestock number in the Kyrgyz Republic is significantly increased. The productivity of animals is reduced based on all indicators. Underdevelopment of commodity production in agriculture does not allow exporting growth.

По итогам 2013 года объем валового внутреннего продукта (ВВП) в республике сложился в сумме 350 млрд. сомов. Основной причиной экономического роста стало значительное увеличение промышленного производства, в частности, увеличение объемов производства золота на предприятиях по разработке месторождения Кумтор, а также за счет роста в сельском хозяйстве, строительстве и сфере услуг.[1]

Таблица 1.Структура и темпы роста по секторам, формирующих ВВП

Показатели Млн.сомов Темп роста, в % к 2012г.

В % к ВВП

ВВП 350028,4 110,5 100,0 Сельское хоз.,рыбоводство 53156,5 102,9 15,2 Промышленность 56323,6 134,5 16,1 Строительство 23644,5 112,4 6,8 Услуги 166666,9 105,1 47,6 Чистые налоги на продукты 50236,9 110,5 14,4

Рис 1. Структура внутреннего валового продукта (ВВП) Кыргызстана за 2013 год (в%)

Сельское хозяйство Кыргызской Республики является основным и приоритетным видом экономической деятельности страны, на долю которого приходится 15,2 % ВВП (2013г.). По данным 2013 года 65,2% населения страны проживает в сельской местности, среднегодовая численность работников, занятых в сельском хозяйстве, охоте и лесном хозяйстве составляет 716,7 тыс.человек, из общего числа трудоспособных 20,5% или 12,4% общего населения страны заняты в сельском хозяйстве.

В 2013 году Кыргызской Республике количество субъектов сельского хозяйства достигло 383436 единиц, в том числе государственные хозяйства – 56, коллективные хозяйства – 497,крестьянские (фермерские) хозяйства (КФХ) – 382883.

109

Таблица 2. Основные индикаторы развития сельского хозяйства (в %)

Показатели 2009г. 2010г. 2011г. 2012г. 2013г. Доля сельского хозяйства в ВВП 22,1 18,5 18,0 16,7 15,2 Темпы роста производства продукции сельского хозяйства - 103,6 129,5 112,1 100,5 Темпы роста производства продукции растениеводства - 100,1 126,3 106,7 107,3 Доля продукции растениеводства в сельском хозяйстве 53,6 51,8 50,5 48,0 50,2 Темпы роста производства продукции животноводства - 107,4 134,4 117,0 98,2 Доля продукции животноводства в сельском хозяйстве 44,2 46,0 47,6 49,7 47,5

НСК КР. Сельское хозяйство КР. 2009-2013. Годовая публикация. – Бишкек, 2014.

Рис. 2. Структура валовой продукции сельского хозяйства, (в %)

Доля сельского хозяйства в ВВП снизилась с 22,1% в 2009 г. до 15,2% в 2013г (рис.2). Изменилась структура валовой продукции сельского хозяйства. Доля растениеводства

снизилась с 53,6 % в 2009 г. до 50,2% в 2013 г. Доля животноводства, соответственно, увеличилась с 44,2% до 47,5%, это считается положительной тенденцией, поскольку во многих странах мира валовой доход животноводства, намного превышает доход растениеводства (рис. 2, таблица 2).

Темп роста производства продукции сельского хозяйства в 2013 г. по сравнению с предыдущим годом составляет 100,5%, причем прирост производства продукции растениеводства на 7,3%, а производства продукции животноводства снизилась на 1,8%.

В результате сравнения показателей 2013года с показателями 2009 года по основным видам продукции сельского хозяйства отмечается рост производства продукции сельского хозяйства (кроме зерновых и картофеля, в результате сокращения посевных площадей соответственно на 9,3 и 6,7 тыс.га) (рис. 3).

Рис. 3. Динамика производства основных видов сельхозпродукции в 2009 и 2013гг., (тыс. тонн)

110

Основными благоприятными факторами развития сельского хозяйства в 2013 году явились: своевременно оказанная государственная поддержка сельским товаропроизводителям республики; благоприятно сложившиеся погодно-климатические условия; продолжение политики предоставления льготных кредитов фермерам.

Доля негосударственного сектора в валовой продукции сельского хозяйства достигла 99,9 %. В развитии КФХ произошли существенные положительные сдвиги. В производстве валовой

продукции сельского хозяйства доминирующее положение сохранили КФХ, их доля увеличилась с 56,1% в 2009г. до 62,3% в 2013г. или на 6,2 %, потом идут ЛПХ (личные подсобные хозяйства граждан), их доля снизилась соответственно с 39,4 % до 35,4%, т.е, на 4%.

На долю КФХ приходилось в 2009г. 86,2% от общего объема посевной площади или 1009,2 тыс. га, а в 2013г. соответственно 86,9% или 1017,7 тыс.га. В 2013 году на долю КФХ приходилось 60,9% общего объема производимой продукции сельского хозяйства, 73,9 % продукции растениеводства и 50,1 % продукции животноводства.

Подавляющая часть растениеводческой продукции 73,9% производятся крестьянскими фермерскими хозяйствами, то есть для которых еще имеются огромные резервы по увеличению производства продукции животноводства, которая имеет значительно большую прибыльность, чем растениеводческая продукция.

Структура посевных площадей является одним из важных индикаторов эффективности сельскохозяйственного производства. В целом по республике увеличилась площадь сельскохо-зяйственных культур по всем категориям хозяйств (с 1169,6тыс. га в 2009 г. до 1170,4 тыс.га в 2013 г.) на 800 га. За счет сокращения посевных площадей зерновых культур на 9,3 тыс.га, технических культур - 9,3 тыс.га, картофеля и овоше-бахчевых - 3,7 тыс.га, площадь под кормовыми культурами увеличилась на 23,1 тыс.га. (рис. 4).

Увеличение площади под кормовые культуры - это положительное изменение в структуре посевных площадей, поскольку продукция животноводства всегда обладает большей потребляемостью и доходностью и в республике имеются все условия для развития животноводства.

За анализируемый период урожайность зерновых культур в 2013г. по сравнению с 2009г. снизился на 3,4%, из них пшеницы и ячменя на 9,9%, табака на 15,4%, а по культурам как сахарная свекла, картофель, овощи, бахчевые культуры урожайность соответственно вырос на 2,6 раза,2,7%, 4,9% и 7,9%. Удельный вес импорта сахара в 2013 году составил 76 %, должны быть приняты меры по расширению посевных площадей под сахарную свеклу.

Потребность населения Кыргызстана зерном собственного производства не удовлетворяется, поэтому в 2013 году было импортировано пшеницы на сумму 89788,4 тыс. долларов.

Рис. 4. Структура посевных площадей сельскохозяйственных культур, (в %)

Произведенная продукция растениеводства в основном остается внутри республики, по предва-рительным данным экспортируется лишь овощи на сумму 107433,7 тыс. долларов и фрукты на 41318,5 тыс. долларов, что является подтверждением неразвитости товарного производства в сельском хозяйстве.

111

За 2013г. по сравнению с 2009 г. производство молока на душу населения возросло на 0,5% яйца на 7,4% плоды и ягоды на 9,2%, а по остальным основным видам продукции сельского хозяйства как мясо, зерно, картофель, овощи производство на душу населения уменьшилось соответственно на 6,1; 11,8; 10,3 и 0,6%%.

По потреблению продуктов питания на душу населения в 2013 г. по сравнению с 2009 г. по продуктам питания таких как молоко и молочные продукты, яйца, рыба и рыбопродукты, растительное масло, картофель и хлебные продукты потребление выросло соответственно на 1,4; 5,0; 35,7; 58,2 ; 0,1 и 0,7%%, меньше стали потреблять мясо и мясопродукты, сахар, овощи и бахчевые, плоды и ягоды соответственно на 5,2; 0,3;2,0 и 3,3 кг на душу населения в год.

Численности животных в Кыргызской Республике значительно увеличился, так темп роста крупного рогатого скота 2013 г. по сравнению с 2009 г. составил 109,8%, коров – 108,2%, овец и коз – 117,1%, лошадей 109,2%, домашней птицы – 118,7%, уменьшение было только по свиньям на 15,5%.

Таблица №2. Динамика численности животных (в хозяйствах всех категорий; на конец года; тысяч голов)

Годы Крупный рогатый скот

в том числе: коровы свиньи овцы и

козы лошади домашняя птица

2009 1278,1 664,3 61,3 4815,5 373,0 4535,8 2010 1298,8 666,5 59,8 5037,7 378,5 4749,9 2011 1338,6 684,2 59,2 5288,1 389,0 4815,3 2012 1367,5 699,3 55,4 5423,9 398,8 5076,6 2013 1404,2 718,5 51,8 5641,2 407,4 5385,7

2013г. в % к 2009г. 109,8 108,2 84,5 117,1 109,2 118,7 НСК КР. Сельское хозяйство КР. 2009-2013. Годовая публикация. –Бишкек, 2014.

Продуктивность животных в 2013 г. по сравнению с 2009г. по всем показателям снизилась, так средний годовой надой молока от одной коровы на 1,4%, средняя годовая яйценоскость кур-несушек на 6,6%, средний годовой настриг шерсти с одной овцы на 13,8%.Поэтому увеличение объема производства продукции животноводства следует осуществлять только за счет интенсификации ведения отрасли, так как увеличение производства животноводческой продукции за счет экстенсивного увеличения поголовья может опять привести к нарушению экологического равновесия.

ИСПОЛЬЗОВАННАЯ ЛИТЕРАТУРА: 1. Сельское хозяйство. Основные показатели (Кыргызстан в цифрах 2014).

УДК: 631.16:658.152(470)

ОРГАНИЗАЦИОННО-ЭКОНОМИЧЕСКИЕ МЕРЫ И МЕХАНИЗМЫ ПРИТОКА ИНВЕСТИЦИОННЫХ РЕСУРСОВ В АПК РОССИЙСКОЙ ФЕДЕРАЦИИ

КИБИРОВ Алихан Яковлевич ФГБНУ «Всероссийский Научно-Исследовательский Институт Организации Производства, Труда и

Управления в Сельском Хозяйстве», Москва

Annotation. The article deals with topical issues related to the inflow of investment resources in agricultural production in Russia, where special attention is given to institutional arrangements, financial and economic instruments. In particular, it shows the role and importance of the state in improving the investment attractiveness of the agricultural sector.

Keywords: agri-food policy, government regulation, institutional arrangements, financial and economic mechanisms, state, agriculture.

Действовавшая в начале рыночных преобразований рыночно-ориентированная (монетарная) модель управления сельским хозяйством инициировала разрушение колхозно-совхозной системы хозяйство-вания и резкое снижение основных показателей аграрного сектора экономики России. Так, например, по данным Росстата, валовая продукция сельского хозяйства в сопоставимой оценке снизилась в 2000 г. по сравнению с 1990 г. на 40%. Причем снижение этого показателя происходило в основном за счет коллективных сельскохозяйственных организаций различных форм собственности и хозяйствования. В то же самое время, в малых формах аграрного производства (хозяйства населения, крестьянские

112

(фермерские) хозяйства, индивидуальные предприниматели) происходило незначительное увеличение продукции отраслей растениеводства и животноводства, что однако не смогло компенсировать общий спад основных производственных показателей сельского хозяйства (табл. 1).

Кроме того, существенно изменились и макроэкономические показатели, характеризующие роль и место аграрной отрасли в рамках народнохозяйственного комплекса страны. В частности, валовая добавленная стоимость сельского хозяйства в экономике народного хозяйства России снизилась с 16,4% в 1990 г. до 3,7% в 2012 г. За этот же период, инвестиции в основной капитал сократились с 15,9% до 2,9%.[3] Такому положению дел в сельском хозяйстве во многом способствовала проводимая аграрная и агропродовольственная политика начального периода рыночных преобразований, когда был взят курс на импорт сельскохозяйственной продукции, сырья и продовольствия. Так, например по данным Росстата в продовольственном балансе России импорт основных продовольственных товаров и сельскохозяйственного сырья вырос с 9,6 млрд. долл. США в 1992 г. до 43,1 млрд. долл. США в 2013 г., или 4,5 раза.

Важно отметить, что в начале рыночных преобразований руководство страны взяло на вооружение последовательную децентрализацию действующей инвестиционной политики. В результате этого государственные капитальные вложения в агропромышленное производство и, в первую очередь, в сельское хозяйство постепенно были замещены кредитованием на рыночных условиях. Бюджетное финансирование сохранилось в большей мере для развития социальной сферы села имела весьма ограниченный характер. Наряду с этим практиковалось совместное (долевое) государственно-коммерческое финансирование объектов социальной инфраструктуры села.

Таблица 1. Валовая продукция сельского хозяйства России

Показатели 1990г. 2000г. 2005г. 2010г. 2012г. 2013. Хозяйства всех категорий (в действующих ценах), млрд руб.

158,0 742,4 1380,9 2587,8 3340,5 3790,8

То же в % к предыдущему году (в сопоставимых ценах) 96,0 106,2 101,6 88,7 95,2 106,2 То же в % к 1990 г. (в сопоставимых ценах)

100,0 60,7 68,1 72,2 84,5 89,7

Продукция растениеводства, в % к общему объему 36,6 53,2 48,5 46,0 49,0 53,2 То же в % к предыдущему году (в сопоставимых ценах) 92,0 110,9 102,7 76,2 88,3 112,3 То же в % к 1990 г. (в сопоставимых ценах) 100,0 76,8 91,2 83,0 110,2 123,7 Продукция животноводства, в % к общему объему 63,4 46,8 51,5 54,0 51,0 46,8 То же в % к предыдущему году (в сопоставимых ценах) 99,0 100,8 100,4 100,9 102,8 100,5 То же в % к 1990 г. (в сопоставимых ценах) 100,0 50,1 52,5 62,9 66,1 66,4 Сельскохозяйственные организации (в действующих ценах, млрд руб.)

116,4 335,6 615,6 1149,9 1600,9 1847,1

Удельный вес в общем объеме, % 73,7 45,2 44,6 44,5 47,9 48,7 Объем продукции в % к предыдущему году (в сопоставимых ценах)

94,0 106,4 103,1 89,4 94,9 109,1

То же в % к 1990 г. (в сопоставимых ценах) 100,0 39,4 46,3 53,1 64,9 70,8 Доля продукции растениеводства, % 37,6 56,3 47,8 42,3 46,1 50,0 Доля продукции животноводства, % 62,4 43,7 52,2 57,7 53,9 50,0 Хозяйства населения (в действующих ценах, млрд руб.)

41,6 383,2 794,5 1250,5 1442,1 1556,8

Удельный вес в общем объеме, % 26,3 51,6 49,3 48,3 43,2 41,1 Объем продукции в % к предыдущему году (в сопоставимых ценах)

104,0 105,3 98,9 88,8 96,7 100,4

То же в % к 1990 г. (в сопоставимых ценах) 100,0 117,5 116,5 110,7 121,4 121,9 Доля продукции растениеводства, % 33,7 49,2 45,7 45,8 46,9 50,7 Доля продукции животноводства, % 66,3 50,8 54,3 54,2 53,1 49,3 Крестьянские (фермерские) хозяйства и индивидуальные предприниматели (в действующих ценах, млрд руб.)

- 23,6 84,5 187,3 297,5 386,9

Удельный вес в общем объеме, % - 3,2 6,1 7,2 8,9 10,2 Объем продукции в % к предыдущему году (в сопоставимых ценах)

- 121,9 110,6 83,9 89,2 120,8

- 115,4 294,4 337,8 74,4 614,3 То же в % к 1990 г. (в сопоставимых ценах)

- 115,4 294,4 377,8 508,5 614,3

113

Таким образом, к началу 2000 г. в агропромышленном секторе экономики России коренным образом изменились организационно-экономические условия инвестиционной политики. То есть, сформировалась рыночная модель инвестирования и сложилась минимально необходимая для этого инфраструктура (кредитные и прочие финансовые институты; лизинговые, страховые и инвестиционные компании; поставщики материально-технических средств, включая фирмы по поставке зарубежной сельскохозяйственной техники и запасных частей; информационно-консультационные агентства и другие субъекты инвестиционного рынка). Все это вместе взятое привело к катастрофической ситуации в сельском хозяйстве, где физический и моральный износ основных средств производства достигли критического уровня. Так, например, специалисты отдела инвестиционно-финансовых и материальных ресурсов в АПК Государственного научного учреждения «Всероссийский научно исследовательский институт организации производства и труда в сельском хозяйстве» по заданию Министерства сельского хозяйства Российской Федерации и ОАО «Россельхозбанк» подготовили «Методику расчета потребности АПК в инвестиционно-финансовых ресурсах и обоснование их источников» и рассчитали по ней потребность в инвестиционных ресурсах. В частности, для пополнения и обновления основного капитала сельского хозяйства России необходимо инвестировать в отрасль около одного триллиона рублей ежегодно в ценах 2003 г. В долларах США эта величина по курсу того периода составила примерно 30 млрд. [1]

По нашему мнению, решение этой сложной проблемы возможно только лишь с использованием новых организационных мер и финансово-экономических механизмов инвестирования сельскохозяйственных товаропроизводителей при самом непосредственном участии государства – бюджета. То есть, в сложившейся ситуации всем, кто причастен к проблемам аграрного и агропромышленного производства Российской Федерации было ясно, что в условиях глобализации экономики и усиления конкуренции на агропродовольственных рынках, а также плачевного состояния материально-технической базы АПК страны, невозможно без привлечения в аграрный сектор экономики значительных привлеченных источников, включая льготные краткосрочные и долгосрочные кредиты, а также средства частного бизнеса.

Примечательно отметить, что новое руководство страны после отставки первого президента России Ельцина Б.Н. коренным образом изменило отношение к сельскому хозяйству и начало формировать новую агропродовольственную политику, в которой признается приоритет госу-дарственного регулирования и государственной поддержки. Теперь перед агропромышленным комплексом ставятся стратегические задачи по обеспечению страны основными видами продовольствия отечественного производства.

Усиление роли государства законодательно было закреплено в федеральном законе 264 «О развитии сельского хозяйства» от 29 декабря 2006 г. В соответствии с этим документом основными целями государственной аграрной политики являются:

- повышение конкурентоспособности российской сельскохозяйственной продукции и российских сельскохозяйственных товаропроизводителей обеспечение качества российских продовольственных товаров;

- обеспеченность устойчивого развития сельских территорий, занятости сельского населения, повышения уровня его жизни, в том числе оплаты труда рабочих, занятых в сельском хозяйстве;

- сохранение и воспроизводство используемых для нужд сельскохозяйственного производства природных ресурсов;

- формирование эффективного функционирующего рынка сельскохозяйственной продукции, сырья и продовольствия, обеспечивающего повышение доходности сельскохозяйственных товаропроизводителей и развитие инфраструктуры этого рынка;

- создание благоприятного инвестиционного климата и повышение объемов инвестиций в сфере сельского хозяйства;

- наблюдение за индексом цен на сельскохозяйственную продукцию, сырье и индексом цен (тарифов) на промышленную продукцию (услуги), используемую сельскохозяйственными товаропроизводителями, и поддержание паритета индексов таких цен (тарифов).[4]

Реализация нового курса агропродовольственной политики России начало воплощаться в жизнь с принятием приоритетного национального проекта «Развитие АПК» (2006-2007 гг.) и «Государст-венных программ развития сельского хозяйства и регулирования рынков сельскохозяйственной продукции, сырья и продовольствия на 2008-2012 гг. и на период 2013-2020 гг.». В ходе реализации

114

основных положений этих документов заметно выросли ассигнования на поддержку и развитие приоритетных направлений аграрного сектора экономики, активизировался приток инвестиционных ресурсов в агропромышленное производство, в том числе и за счет льготных заемных источников – кредитов банка. Так, например, если в 2005 г. общий объем привлеченных в сельское хозяйство кредитов составил около 192 млрд. руб., то в 2007 г. было привлечено уже 432,6 млрд. руб. За тот же период объем непосредственно инвестиционных кредитов вырос с 26 млрд. до 138,5 млрд. руб.

Исследования показывают, что по ряду объективных и субъективных причин с предостав-ленными возможностями улучшения ситуации на селе субъекты Российской Федерации воспользовались в разной степени. Так, например, по данным Национального доклада «Около 50% всего объем субсидируемых инвестиционных кредитов и займов с учетом переходящих кредитов и займов прошлых лет приходилось на 8 регионов Российской Федерации: Республику Татарстан, Белгородскую, Калининградскую, Тамбовскую, Брянскую, Воронежскую, Ростовскую области и Краснодарский край. Регионами – лидерами по данному направлению являются Республика Татарстан (18,8 млрд. руб.) и Белгородская область (16,6 млрд. руб.)».[4]

Таким образом, созданные государством организационные меры и финансово-экономические инструменты, стали весьма привлекательными для частного инвестора. Так, например, в отрасль свиноводства Российской Федерации как наиболее эффективную сферу агробизнеса по срокам окупаемости инвестиционных проектов за период (2006-2014 гг. ) было вложено около 300 млрд. руб., 200 млрд. руб. из которых приходится на долю субсидируемых государством инвести-ционных кредитов. Благодаря этим вложениям, произошел значительный рост производства свинины в крупных высокотехнологичных комплексах в 6,7 раза: с 420 тыс. тонн в 2005 г. до 2,8 млн. тонн в живом весе в 2014 г. Вместе с тем, внешние вызовы (действующие санкции против России со стороны ведущих стран мира, а также ее членство во Всемирной торговой организации и Евразийском Экономическом Союзе) ставят перед наукой и органами управления АПК страны новые задачи и поиск эффективных форм и способов защиты интересов хозяйствующих субъектов агропромышленного производства.

ЛИТЕРАТУРА 1. Кибиров А.Я., Беспахотный Г.В., Сергацкова Е.В., и др. Методика расчета потребности в инвестиционно-

финансовых ресурсах и обоснование их источников, с. 211. В кН. «Стимулирование инвестиций в АПК». Под редакцией Кибирова А.Я., М. 2004., ООО «Компания «Сириус»., с. 450

2. Национальный доклад «О ходе и результатах реализации в 2013 году Государственной программы развития сельского хозяйства и регулирования рынков сельскохозяйственной продукции, сырья и продовольствия на 2013-2020 годы»., М; 2014. с. 35

3. Статистические материалы развития агропромышленного производства России, - М. Россельхозакадемия, 2014. – С. 3 4. ФЗ РФ от 29 декабря 2006 г. №264 «О развитии сельского хозяйства», ст. 5

УДК: 338.43(477) ВХОЖДЕНИЕ АГРАРНОГО СЕКТОРА УКРАИНЫ В ЭКОНОМИЧЕСКОЕ

ПРОСТРАНСТВО ЕВРОСОЮЗА: ПРОБЛЕМЫ И ПЕРСПЕКТИВЫ КРИСАНОВ Дмитрий Федосеевич

Институт Экономики и Прогнозирования НАН Украины

Annotation. The entry of the agricultural sector of Ukraine in the economic space of the European Union: Challenges and Prospects. Dmytry Krysanov. The article reveals the condition and characteristics of the agricultural sector in the run-up to the signing of the Association Agreement EU-Ukraine systematized problems and challenges that have emerged in front of him in the formation of a free trade zone. The most acute problems: The stratification, fragmentation, poor compatibility of manual and mechanized operations in agricultural production; diverse nature, the high degree of deterioration of the technological equipment of processing enterprises, the low level of implementation of regulations concerning the safety and quality of food products and others. Therefore, one of the main prerequisites for entering the agricultural sector of Ukraine into the European economic environment in favor formation of the system of technical regulation (STR), close to the base model the European Union. It is based on the concept of "common regulatory space" (CRS). It opened its structure and held diagnostics STR reforming the agricultural sector of Ukraine for the main components. Substantiated proposals that will accelerate the process of integration of the agricultural sector in the single regulatory space, exit and consolidation of domestic enterprises in the food markets of EU member states.

115

В конце июня 2014 г. в Брюсселе была подписана экономическая часть Соглашения об ассоциации с Европейским Союзом сразу трёх стран, бывших советских республик: Украины, Грузии и Молдавии. Это послужило отправной точкой для проведения подготовки их аграрных секторов для более мягкого, но последовательного вхождения в экономическую среду Евросоюза. В связи с существенными отличиями Украины от других ассоциированных членов, а также, учитывая заметные внутренние различия между ее регионами, особую сложность представляет подготовка отечественно-го аграрного сектора к вхождению в экономическое пространство стран-членов ЕС. Что же касается особенностей внутренней структуры, динамики и тенденций развития основных отраслей аграрного сектора Украины, то их можно охарактеризовать через отдельные составляющие следующим образом:

- многоукладный характер структуры агропроизводителей, раздробленность малых и средних сельскохозяйственных предприятий при доминирующей в отрасли роли агрохолдингов, высокая степень изношенности основных фондов в общественном секторе и низкий уровень оснащенности современными средствами производства (силовые установки, прицепные/навесные орудия, их технологические нестыковки и разбалансированность), широкое использование устаревших агротехнологий и, вследствие этого, невозможность гарантировать безопасность и качество выращиваемой растениеводческой продукции, большие сложности при ее реализации и т.п.;

- затяжные разрушительные процессы в материально-технической и кормовой базе для отраслей животноводства и, как результат, сокращение поголовья скота втрое, доминирование личных хозяйств населения в производстве молока, пассивное сопротивление сельских жителей процессам кооперации и переходу на современные технологии обслуживания поголовья, значительные сложности со сбытом продукции вследствие ее несоответствия требованиям европейских стандартов и т.п.;

- большое разнообразие технологий переработки пищевого сырья (1970-2010 годов), высокий уровень изношенности основных фондов (более 48%), невозможность проведения инновационно-технологической модернизации предприятий пищевой промышленности в физически устаревших зданиях и сооружениях, недостаточный уровень внедрения систем менеджмента безопасности/ качес-тва продукции (примерно только на половине больших и средних производств), а также сертифи-кация лишь их небольшой части в международных центрах сертификации, низкая обеспеченность сырьевыми ресурсами (от одной до двух третей от имеющихся производственных мощностей) и т.п.

Вместе с тем, в связи с приближением сроков создания углубленной и всеобъемлющей зоны свободной торговли (УВЗСТ), что есть частью Соглашения об ассоциации Украина-ЕС, имеющиеся явные и скрытые проблемы, спровоцированные всем ходом предыдущего развития, получают статус «вызовов» и без их кардинального разрешения невозможен дальнейший прогресс, а тем более беспрепятственное продвижение отечественной агропищевой продукции на продовольственные рынки стран-членов Европейского Союза. Создание УВЗСТ будет побуждать Украину к модернизации торговых отношений и ускорению экономического развития на основе: открытия рынков (упразднение мытных тарифов, безмытный доступ продукции в рамках установленных квот), масштабной адаптации украин-ских законов, норм и стандартов с теми, что действуют в ЕС у разных, но прямо или опосредованно связанных с торговлей секторах. Это будет способствовать созданию условий для гармонизации национальных стандартов с европейскими нормативными документами в ключевых отраслях [1, с.1]. Одним из комплексных образований выступает аграрный сектор Украины, который охватывает сельское и рыбное хозяйство, производство пищевых продуктов, напитков и табачных изделий.

В концептуальном отношении, принимая во внимание высокую изношенность средств производства, необходимо начинать с теории модернизации отраслей и предприятий. Однако, прежде всего, необходимо четко определить конечную цель модернизации: для наших условий это производство безопасной и качественной пищевой продукции в соответствии с нормативными требованиями, которые действуют в ЕС. Вот почему необходимо гармонизировать или сблизить национальную систему технического регулирования с аналогичной Евросоюза и уже с учетом новых требований проводить модернизацию технико-технологической базы предприятий. Но это не значит, что субъекты хозяйствования должны ждать окончания процесса сближения: в Украине уже более двадцати лет функционируют производства европейского типа (с иностранным капиталом) и в этот процесс вовлекаются предприятия, которые принадлежат отечественным собственникам. Другой вопрос, что чаще всего конечный результат очень похож на имитацию. Например, внедряются и сертифицируются, в основном, в национальных сертификационных центрах системы менеджмента

116

разного назначения (безопасности, качества, экологизации окружающей среды, безопасности труда), однако это не сопровождается адекватным повышением конкурентоспособности продукции и предприятий. И тому имеется логическое объяснение: в Украине в правовом отношении легальны разные нормативные документы на продукцию (технические условия, национальные стандарты, европейские стандарты и технические регламенты) и предприятие вправе использовать любой из них. Ответственность за нарушение нормативных требований наступит тогда, когда будут введены в действие технические регламенты на пищевую продукцию. За экспертными оценками, в Украине подготовлено более десятка технических регламентов на молочные и мясные изделия, однако до настоящего времени они не утверждены Кабинетом Министров. При введении в действие технических регламентов выполнение их нормативных положений предприятиями пищевой промышленности станет обязательным, а при отсутствии такой возможности – производитель будет обязан остановить выпуск продукции до момента устранения замечаний органов государственного рыночного надзора за соблюдением выполнения нормативных требований.

Необходимо подчеркнуть, что в Украине процесс формирования Госпищепотребслужбы вступил в решающую фазу: создан государственный орган, назначено его руководство, на базе двух прежних служб (ветеринарной и фитосанитарной, а также санитарно-эпидемиологической), одной инспекции (по вопросам защиты прав потребителей) формируется территориальная структура ее низовых подразделений. На них возлагается решение комплекса задач, аналогичных тем, что выполняются в странах-членах ЕС. Основное из них сводится к недопущению попадания к потребителям небезопасной и некачественной агропищевой продукции, а при обнаружении таких случаев – задействования эффективной системы оповещения стран-членов ЕС и Европейской Комиссии, оперативного обмена информацией об угрозах для потребителей и их устранения. Конечная цель этих трансформаций направлена на внедрение регуляторных механизмов и адаптацию национальной системы государственного контроля в соответствующих сферах к базовой модели Европейского Союза. Таким путем удастся реализовать основной принцип государственного контроля отечественной агропищевой продукции «с поля к столу» и это будет способствовать широкому открытию для нее продовольственных рынков стран-членов Евросоюза.

Вместе с тем, как свидетельствует опыт прежних преобразований, под влиянием многих причин объективного и субъективного характера, а также продолжающегося вооруженного конфликта на Востоке Украины будут затягиваться не только сроки формирования ее низовой сети, но и период неопределенности и колебаний в выборе приоритетных направлений трансформации непосредственно на предприятиях пищевой промышленности и сельского хозяйства. Однако, задача агроэкономической науки в том и состоит, чтобы для таких сложных, очень изменчивых и мало прогнозируемых экономических условий обосновывать направления качественных изменений в организационно-институциональных основах и технико-технологической базе функционирования субъектов хозяйствования.

По нашему мнению, трансформация организационно-институциональных основ и ориентация на сближение системы технического регулирования Украины с аналогичной Европейского Союза должна обязательно предусматривать: проведение комплекса мероприятий по завершению формирования ее законодательной базы и гармонизации с соответствующей в ЕС; создание необходимых условий для ускорения пересмотра необходимого количества устаревших, включая союзных органов, но действующих стандартов под контролем центрального органа исполнительной власти по вопросам стандартизации; организацию разработки технических регламентов на отдельные виды агропищевой продукции ведущими научными подразделениями страны и их утверждения Кабинетом Министров; создание необходимых предпосылок по развитию и расширению сфер деятельности Национального агентства по аккредитации Украины с европейской, международной и региональными ассоциациями по аккредитации относительно обеспечения взаимного признания аттестатов аккредитации, сертификатов и протоколов испы-таний; методическое обеспечение работ по подготовке органов с оценки соответствия (испытательных и калибровочных лабораторий, органов по сертификации продукции и сертификации персонала, инспекционных органов, органов по сертификации систем менеджмента) к аккредитации на соответствие требованиям следующих стандартов: ДСТУ ISO/IEC 17025:2006; ISO/IEC 17065:2012; ISO/IEC 17021:2011; ISO/TS 22003; ISO/IEC 17024:2012; ISO/IEC 17020:2012; обеспечение применения в процедурах подтверждения соответствия

117

(процедуры отбора образцов, испытания, проведения контроля, оценки, проверки, регистрации, аккредитации и утверждения, а также их совмещения) подходов, которые применяются в ЕС, с целью максимального обеспечения и гарантирования эквивалентности результатов испытаний и их совместного признания странами-членами Европейской ассоциации по аккредитации; завершение формирования Государственной службы Украины по вопросах безопасности пищевых продуктов и защиты потребителей (принятие базового закона о государственном контроле в сфере безопасности и качества пищевых продуктов и кормов, благополучия животных; создание и материальное, методическое, кадровое, финансовое обеспечение территориальной сети низовых подразделений), развертывание их практической деятельности в системе новых (европейских) требований и функций по контролю за соблюдением нормативных требований.

Относительно модернизации технико-технологической базы субъектов хозяйственной дея-тельности необходимо обязательно принять во внимание следующие обстоятельства. Непосред-ственно в сельскохозяйственном производстве за индикатор его сближения с требованиями европей-ских нормативных документов обоснованно принимают внедрение на предприятиях сертифициро-ванных систем менеджмента безопасности (качества). К ним с полным правом следует отнести хозяйства, которые выращивают органическую продукцию и сертифицированы в международных сертификационных центрах, а также агропроизводителей, которые производят пищевое сырье для предприятий детского и диетического питания. За экспертными оценками, общее количество сертифицированных агропроизводителей находится в пределах до полутора сотен предприятий. В общем количестве субъектов предпринимательской деятельности, которых официально регистрирует статистика, в сельском хозяйстве их доля составляет ориентировочно в пределах 0,2%. Понятно, что не они формируют «погоду» в отрасли и потому оценивание безопасности и качества сельскохозяйст-венной продукции в основном производится путем сертификации отдельных ее партий. Перспектива выведения продукции отрасли на более высокий уровень гарантирования безопасности и качества главным образом зависит от двух обстоятельств: во-первых, от активного распространения совре-менных индустриальных агротехнологий выращивания основных сельскохозяйственных культур (зерновые, кукуруза, масличные), использование которых связано с четким выполнением всех технологических регламентов и жесточайшим соблюдением правил использования агрохимикатов и средств химической защиты растений; а во-вторых, постепенного внедрения в аграрное производство методов безопасности продукции, которые отвечают требованиям корпоративных и отраслевых стандартов систем менеджмента и уже внедрены за границей. Среди них: IFS «Международный пищевой стандарт», BRC «Глобальный пищевой стандарт Британского консорциума розничной торговли», схема FAMI-QS, схема GlobalGap на базе стандарта IFA [2, с. 633]. Понятно, что обе модели выхода на новый уровень гарантирования безопасности аграрного сырья требуют существенных инвестиций и длительного периода времени для внедрения, однако принимая во внимание, что других альтернатив практически не существует и потому необходимо их активно внедрять в сельскохозяйственное производство.

Что же касается предприятий пищевой промышленности, то за последними данными функциональные системы менеджмента (безопасности, качества, экологичности окружающей среды) внедрены и сертифицированы 574 субъектами хозяйствования (по одной системе – 317, по две – 217, по три - 40), а в стадии разработки и внедрения – 97 (вместе - 671). Общая численность средних и больших предприятий пищевой промышленности – 1219 ед., т.е. несколько больше половины из них имеют системы менеджмента. Принимаем во внимание, что на предприятиях пищевой промышленности получили распространение два типа сертификации систем менеджмента: в международных и национальных центрах сертификации. Опыт внедрения, а особенно функционирования систем менеджмента разного функционального назначения позволяет сделать обоснованный вывод о том, что не только в процессе внедрения и сертификации, а особенно во время практической реализации основных принципов, методических положений, контрольных функций и выполнения корректирующих действий, предусмотренных системами менеджмента, имеют место принципиальные различия. Это объясняется как отношением руководства отечественных предприятий к их внедрению (формально или прагматично с целью выведения организации на более высокий уровень конкурентоспособности), так и отношением центров сертификации (национальных и международных) к выполнению своих прямых функциональных обязанностей (формально или ответственно, т.е. добиваясь от заказчика полного устранения замечаний, которые были зафиксированы в процессе предварительной подготовки системы

118

менеджмента к сертификации, с целью укрепления позитивного имиджа и расширения сферы применения потенциала своего сертификационного центра). В связи с этим, по нашему мнению, имеется достаточно оснований для предложения следующих моделей модернизации производственной базы и последующего формирования стратегий выхода и/или закрепления на рынках разного масштаба (местного, регионального, европейского) [3, с. 13]:

• предприятиям, где функционируют сертифицированные системы менеджмента, предлагаются сле-дующие стратегии закрепления или вхождения на продовольственные рынки стран-членов Евросоюза: а)сохранение и закрепление позитивного имиджа производителя безопасной и

высококачественной агропищевой продукции, что гарантируется сертификатом на систему менеджмента, виданного международным центром сертификации; б)модернизация производственных мощностей и повышение профессиональной подготовки

персонала на предприятиях с системами менеджмента, которые сертифицированы национальными центрами сертификации, с целью выведения их на более высокий уровень совершенства и с последующей сертификацией систем менеджмента в международных центрах сертификации;

• предприятиям, где отсутствуют системы менеджмента, наиболее целесообразными будут следующие стратегии вхождения в экономическое пространство Евросоюза или продолжения ориентации на внутренние продовольственные рынки: в) модернизация производственных мощностей и повышение профессиональной

подготовки персонала на предприятиях с целью внедрения систем менеджмента и их сертификации международными центрами сертификации; г)поддержка действующего производства с целью использования остаточного потенциала

с ориентацией на внутренние продовольственные рынки в переходном периоде (до момента выравнивания социально-экономических условий хозяйствования и жизнедеятельности населения Украины и стран-членов Европейского Союза); д)остановка и демонтаж производства вследствие нецелесообразности его модернизации с

технических, ресурсно-сырьевых и/или экономических причин.

ЛИТЕРАТУРА 1. Україна: поглиблена та всеохоплююча зона вільної торгівлі. - Київ: Представництво ЄС в Україні, 2013. – 25 с. 2. Якубовский В.В. Системные методы менеджмента в международном бизнесе: Монография/В.В.Якубовский. –

К.: Издательский Дом «Освита Украины», 2014. – 744 с. 3. Крисанов Д. Стратегії входження підприємств України в економічне середовище Євро-пейського

Союзу/Д.Крисанов. – Эксклюзивные ТЕХНОЛОГИИ. – 2015. – №3. – С. 7– 13.

УДК: 338.48 ОСОБЕННОСТИ ФОРМИРОВАНИЕ ИМИДЖА ТУРИСТИЧЕСКОЙ

КОМПАНИИ СОРОКА Л.Н.

Измаильський Государственный Гуманитарный Университет, Украина

Аннотация: В статье рассматриваются вопросы, связанные с формированием имиджа фирмы. Основное внимание направлено на аспекты, связанные с особенностями формирования имиджа туристической компании. Автором предложено комплекс мероприятий, направленных на формирование положительного имиджа турфирмы при достаточно низких финансовых затратах.

Ключевые слова: туристическая фирма, имидж компании, имидж-реклама, PR – кампания, PR –средства, пресс-туры.

АКТУАЛЬНОСТЬ ТЕМЫ ИССЛЕДОВАНИЯ В условиях резко возросшей в последние годы конкуренции на рынке туристических услуг,

имидж туристической фирмы призван оказать эмоционально-психологическое воздействие на человека с целью популяризации, узнаваемости компании. Имидж турфирмы является фактором, влияющим на ее конкурентоспособность, маркетинговую позицию, ценообразование, имидж ее продукции (услуг), привлекательность компании, качество клиентуры и партнеров, т.е. практически на все сферы жизнедеятельности компании.

Имидж всегда социально обусловлен, оказывает активное действие на общественное мнение, кардинально влияет на результаты деловой активности.

119

АНАЛИЗ ИССЛЕДОВАНИЙ И ПУБЛИКАЦИЙ Значимость имиджа для успеха компании стимулирует развернутые исследования на эту тему. Еще в

начале 1980-х годов более половины крупнейших компаний в Великобритании вели исследования по имиджевой тематике. Аналогичные исследования ведут около 200 крупнейших европейских компаний. Работа по формированию, поддержке и оптимизации имиджа ведется сегодня не только для организа-ций и частных лиц, но и для государств, а также регионов стран и мира. Глобализация рынков и методов деловой активности, развитие глобальных информационных коммуникаций, мощных систем поддержки решений обусловили резкий рост значимости работы все большего числа структур и организаций по созданию имиджа. Методологическую базу исследования составили работы зарубежных специалистов по связям с общественностью и маркетингу С. Блэка, Л. Брауна, Б. Джи, Г. Чармэссона и других. Также использованы труды В.П. Скараманги, Е.В. Добробабенко, Н.С. Добробабенко, Г.Г. Почепцова, Г.В. Иванченко и других, посвященные теоретическим и практическим основам имиджелогии.

Однако, формирование имиджа туристической компании имеет ряд особенностей и преимуществ. Специфика туристического бизнеса позволяет воспользоваться рядом мероприятий по формированию имиджа, которые являются не свойственными, а значит и не доступными для компаний других отраслей.

Целью научного исследования является разработка и совершенствование комплекса предложений по формированию имиджа туристической фирмы.

ИЗЛОЖЕНИЕ ОСНОВНОГО МАТЕРИАЛА Имидж - это образ организации, существующий в сознании людей. Можно сказать, что у любой

организации существует имидж вне зависимости от того, кто над ним работает, и работают ли над ним вообще. В том случае, когда процесс формирования имиджа не контролируется фирмой, он сложится у потребителей стихийно, и нет никакой гарантии, что он будет благоприятным для фирмы. Поэтому реально можно выбирать не в плоскости "хочу имидж - не хочу имидж", а между управляемым и неуправляемым имиджем. Формирование благоприятного имиджа для организации - процесс более выгодный и менее трудоемкий, чем исправление спонтанно сформировавшегося неблагоприятного образа.

Имидж предприятия формируется по-разному для различных групп общественности, поскольку желаемое поведение этих групп в отношении предприятия может различаться. Иначе говоря, одно и то же предприятие может по-разному восприниматься потребителями, инвесторами, госструкту-рами, местной и международной общественностью. Например, для широкой национальной общественности предпочтительна гражданская позиция предприятия. Для партнеров важны надежность и конструктивность. Кроме того, существует представление персонала о своем предприятии и его руководстве. Таким образом, можно отметить, что предприятие имеет несколько имиджей: для каждой группы общественности — свой. Синтез представлений о предприятии, присущих различным группам общественности, создает более общее и емкое представление о предприятии, называемое его корпоративным имиджем.

Корпоративный имидж должен выполнять, по крайней мере, три функции. Именно по степени и характеру выполнения этих функций имидж может быть оценен как эффективный или неэффективный.

Первая функция заключается в произведении нужного (заданного, запланированного) впечатления. «Запланированное впечатление», как правило, подчинено цели, выработанной на основе корпоративной стратегии. Это может быть образ надежной, стабильной, консервативной или напротив, инновационной организации. Это может быть образ маленькой и мобильной или, наоборот, слегка медлительной, но «непотопляемой» структуры. Это может быть образ узкоспециали-зированной или же постоянно расширяющей ассортимент своих услуг фирмы, идущей по пути диверсификации деятельности. Кроме того, это может быть образ «доступной» или «элитной» фирмы. Это, пожалуй, самые простые, но эффективные способы позиционирования.

Следующая функция - позиционировать себя на рынке. Позиционирование организации на рынке – это, в числе прочего, вопрос самоидентификации: организация, осознав свою миссию на рынке, понимает, кто она есть, что она делает и зачем, в чем ее специфика и преимущества для клиента, а также кто ее основные партнеры (включая поставщиков, потребителей и всех, кто участвует в производственной, сбытовой цепочке или цепочке обслуживания).

Третья функция - побуждать к действиям. По законам психологии, чтобы сформировать у человека

120

готовность к действиям в нужном направлении (например, купить продукт, заключить сделку и пр.), т.е. сформировать установку, необходима основа. Это основа складывается из нескольких компонентов. Прежде всего, это существование и осознание потребности в товарах и услугах данной фирмы [3, с. 20].

Положительный имидж имеет колоссальное значение для любого предприятия. Сильный корпоративный имидж (образ организации, который нужно транслировать потенциальным клиентам) становится необходимым условием достижения фирмой устойчивого и продолжительного делового успеха. И этому есть вполне разумное объяснение. Во-первых, сильный имидж организации дает эффект приобретения организацией определенной рыночной силы, в том смысле, что приводит к снижению чувствительности к цене. Во-вторых, сильный имидж уменьшает заменяемость услуг, а значит, защищает организацию от атак конкурентов и укрепляет позиции относительно товаров-заменителей. И, в-третьих, сильный имидж облегчает доступ фирмы к ресурсам разного рода: финансовым, информационным, трудовым и т.д.

Специалисты в области имиджа выделяют несколько основных средств формирования имиджа: 1. Фирменный стиль – основа имиджа, главное средство его формирования. 2. Визуальные средства - дизайнерские приемы формирования имиджа, включающие 3. Вербальные (словесные) средства – специально подобранная стилистика, ориентированная на

нужды потребителя. 4. Рекламные средства – использованные в каждом конкретном случае рекламные средства,

способствующие формированию благоприятного отношения. 5. PR-мероприятия – продуманные, спланированные, постоянные усилия по установлению и

укреплению взаимопонимания между предприятием и общественностью. Это выставки, презентации, пресс-конференции, спонсорские мероприятия.

Существует такое понятие как имидж-реклама. Имидж-реклама направлена на создание положительного и престижного имиджа фирмы и товара. В основном, это реклама по созданию благоприятного образа, имиджа фирмы и товара. Ее основная роль - ознакомить потенциальных покупателей или пользователей с продукцией (услугой), с назначением продукции, ее характеристиками, а также с направлениями деятельности, с теми преимуществами, которые получает покупатель, обращаясь в турфирму.

Вторая задача имидж-рекламы - создать благоприятное впечатление именно о данном товаре или фирме.

В целом, основное назначение имидж-рекламы - закрепить в сознании широкого круга людей положительный образ товара или фирмы.

Имидж-реклама, как правило, действует шире других видов рекламы. Это реклама «впрок». Она направлена не только на непосредственных покупателей, а на более широкие слои населения для того, чтобы при расширении перечня продукции и сферы деятельности фирма или товар уже вызывали положительные эмоции у покупателей.

Данный вид рекламы предполагает создание положительного образа товара или фирмы у широких слоев населения. Такая реклама во многом поможет сгладить неудачи отдельных рекламных кампаний.

Наиболее эффективны для имидж-рекламы: – рекламные ролики на телевидении; – рекламные щиты; – реклама на транспорте; – реклама в популярных газетах и журналах; – участие в благотворительных акциях (с освещением участия в прессе, на радио или телевидении). При планировании мероприятий по имидж-рекламе одновременно необходимо планировать и

мероприятия по Public Relations (PR). PR – кампания – это комплексное, многократное использование PR – средств, а также рекламных материалов в рамках единой концепции и проведения общего плана воздействия на мнения и отношения людей в целях популяризации имиджа, поддержания репутации, создания паблисити [4, с. 83].

PR – кампания, в отличие от рекламной, готовит будущий рынок, создаёт потребителю благо-приятную обстановку для принятия им положительного решения через определённый промежуток времени в пользу идеи, товаров, услуг. В отличие от товарной рекламы, направленной на формирование спроса на рынке, цель PR – кампании – создание позитивного общественного мнения.

121

PR и реклама отличаются также и способом выполнения задач, тем, как используются СМИ, уровнем контроля, которым они обладают над передачей сообщения, воспринимаемой достоверностью.

Особенностью формирования имиджа туристического предприятия является возможность использования в PR-деятельности туроператоров и турфирм пресс-туров. Пресс-тур - маркетинговое и пиар-мероприятие для представителей средств массовых информаций. Это мероприятие генерирует интерес журналистов к продукту и превращается в информационный повод для репортажей и статей. Как правило, с коммерческой точки зрения такие мероприятия выгодны, так как затраты на организацию пресс-тура во много раз ниже, чем реклама в тех же СМИ, которые бесплатно опубликуют статьи своих корреспондентов.

Приглашающая сторона обеспечивает поездку репортёров, покрывая большинство расходов. Иногда взамен на гарантированное (договор с редакцией) размещение информации о мероприятии.

Как и пресс-конференция, пресс-тур является одной из самых эффективных форм взаимодействия с журналистами. Одним из главных преимуществ пресс-тура считается его неофициальный характер, то есть предоставленная журналистам возможность увидеть какое-либо событие изнутри, даже поучаство-вать в нем. Это, в свою очередь, ведет к большей вероятности появления лояльных публикаций в СМИ. Ожидаемый результат пресс-тура: позитивные отзывы, статьи в деловой и специализированной прессе.

Еще одним действенным инструментом PR в туризме является участие в регулярно проводимых туристских выставках. На выставках фирма сможет проинформировать потребителей о собственных предложениях на предстоящий туристский сезон, найти новых партнеров по сбыту, расширить партнерские связи (знакомство и переговоры с поставщиками туристических услуг), обменяться опытом, создать положительный имидж в общественном мнении потребителей региона. Участие в выставке – только начальный этап в приобретении новых интересных деловых контактов. После закрытия выставки должны последовать ряд мероприятий. Например, пресс-конференция, организуемая турфирмой для привлечения внимания журналистов; продолжение переговоров с заинтересовавшимися посетителями выставки; различные семинары, мастер – классы, work-shop для представителей турбизнеса региона. В любом случае каждая турфирма должна для себя составить стратегию формирования имиджа и проанализировать эффективность комплекса мероприятий, сравнив ожидаемый эффект и уровень затрат.

Проведение семинаров требует в комплексе маркетинговых мероприятий очень незначительное количество средств. Поэтому их проведение доступно даже самым мелким туристическим фирмам. Особенно популярными семинары могут стать для туристических операторов, что при успешном их проведении гарантирует повышение число заказов от других туристических компаний. Проведение такого рода мероприятий позволит фирме выйти на новый уровень своего развития и приобрести большую известность.

Кроме того, можно порекомендовать использование еще одного метода, не свойственного другим предприятиям. Это организации встреч для потенциальных туристов, в ходе которых фирма знакомит их с различными возможностями отдыха. Например, у квалифицированных консультантов можно узнать о новых направлениях, в которые можно отправиться в нынешнем сезоне. Будут полезны также сведения, предоставляемые относительно юридических аспектов: получения заграничного паспорта, визового режима той или иной страны.

Таким образом, организация PR-кампании при формировании имиджа, представляет собой довольно сложную системную методику коммуникативных процессов и PR-мероприятий.

При реализации предложенного комплекса мероприятий по формированию имиджа туристической компании ожидается увеличение объема продаж, что произойдет благодаря повышению известности фирмы. А это значит, что поставленные цели по формированию положительного имиджа туристической фирмы достигнуты.

СПИСОК ИСПОЛЬЗУЕМОЙ ЛИТЕРАТУРЫ 1. Джи Б. Имидж фирмы. Планирование, формирование, продвижение / Б. Джи. – СПб.: Питер, 2000. – 224 с. 2. Зверинцев А. Б. Формирование имиджа / А.Б. Зверинцев. – М.: Свет, 1997. – 89 с. 3. Иванов А.Н. Бесплатная реклама / А.Н. Иванов. – Альпина Паблишер, 2012. – 244 с. 4. Синяева И.М. Паблик рилейшнз в коммерческой деятельности / И.М. Синяева. – М.: Юнити, 2004. – 112 с.

122

УДК: 663.2:658.148(477.74) ИНВЕСТИЦИИ В ВИНОДЕЛИИ И ЕГО ПЕРСПЕКТИВЫ В

ОДЕССКОЙ ОБЛАСТИ ТОПОВ А.Г.

Одесский Государственный Аграрный Университет

Аннотация: Рассмотрен современный уровень инвестиций в винодельческую отрасль Одесской области, основные проблемы инвестирования а так же обозначены основные направления инвестиционного развития виноделия и повышения его инвестиционной привлекательности.

Ключевые слова: виноделие, инвестиции, Одесская область.

ВСТУПЛЕНИЕ На сегодняшний день виноградарство и виноделие - одни из ключевых отраслей

агропромышленного комплекса Одесской области, которые имеют мощный инвестиционный потенциал. Дальнейшее развитие внноделия определяется уровнем инвестиционных возможностей и инвестиционной привлекательностью отрасли. Приоритетными направлениями реализации аграрной политики в этой сфере является наращивание производства и повышение конкурентоспособности виноградной отрасли, увеличение экспорта ее продукции, создание привлекательных условий для развития отрасли.

Целью данной статьи является рассмотрение инвестиционной деятельности винодельческих предприятий Одесской области и определение направлений их инвестиционного развития.

РЕЗУЛЬТАТЫ ИССЛЕДОВАНИЙ Одной из мощных отраслей агропромышленного комплекса Одеской области является

винодельческая. Это в первую очередь связано с исключительно благоприятными почвенно-климатическими условиями для выращивания винограда. Однако в последнее время в Одесской области уменьшилось производство виноградных вин. Так, в 2014 году было произведено 3,4 млн.дал. виноградного вина, что почти в четыре раза меньше, чем в 2010 году.

В результате сложившейся ситуации страна теряет внешние рынки сбыта продукции виноделия, а внутренний рынок наполняется зарубежными винами (нередко низкого качества), в то время как для их производства есть необходимая сырьевая база и производственные мощности.

Для решения таких проблем необходимо привлечение крупных денежных средств. Общий объем капитальных инвестиций в Украине за исследуемый период уменьшился почти на 9% и становит 8,5 млрд.грн. В это же время общий объем капитальных инвестиций в винодельческую отрасль уменьшился на 73,6%.

Таблица 1. Капитальные инвестиции винодельческих предприятиях Одесской области по видам активов в 2010-2014 годах, тыс.грн.

Показатели 2010 2011 2012 2013 2014 Отклонение

2014г. до 2010г, %

Всего 101448 140950 90726 23823 26807 26,4 Инвестиции в материальные активы 101332 137938 87486 23100 26627 26,3 Инвестиции в основной капитал 62482 91109 23859 2494 4446 7,1 Капитальное строительство 86 4799 2397 162 1449 у 16,8 р.б. Машины, оборудование и инвентарь 46296 74755 49026 15835 11552 25,0 Транспортные средства 5888 3347 4486 2853 1650 28,0 Долгосрочные биологические активы растениеводства и другие основные средства

10212 8208 7607 1194 2479 24,3

Инвестиции в нематериальные активы 116 3012 3240 723 180 155,2

Рассматривая капитальные инвестиции по видам активов, следует выделить существенное снижение объемов инвестиций в основной капитал - почти на 93%. Объемы инвестиций в капитальное строительство, которые превышают 1 млн.грн. наблюдались лишь в 2011, 2012 и 2014

123

годах. Относительно большой объем инвестиций (более 3 млн.грн в год) в нематериальные активы наблюдался только в 2011 - 2012 годах, в остальные годы он не превышал 1 млн.грн. Если в 2010 году наибольшую часть в структуре капитальных инвестиций занимали инвестиции в основной капитал, то в 2014 наиболее весомыми были инвестиции в машины, оборудование и инвентарь.

Вместе с общим резким падением уровня инвестиционной деятельности, это свидетельствует о достаточно глубоком инвестиционном кризисе на винодельческих предприятиях Одесской области, что явилось результатом резкого падения эффективности деятельности предприятий отрасли. Все это в свою очередь говорит о крайней необходимости инновационного развития отрасли вместе с другими смежными отраслями в единном подкомплексе.

Весомым фактором сокращения объемов реализации винодельческой продукции является и ссужение внутреннего рынка (из-за снижения покупательной способности населения) с одновременной потерей большей части внешнего рынка (что привело к существенному сокращению экспорта продукции). К причинам упадка виноделия Украины можно отнести и следующие: массовая фальсификация вин, разбалансированность партнерских связей как в стране, так и за ее пределами, экспансия водки, криминализация отрасли и др.

Значительной преградой на пути улучшения ситуации в отрасли является недостаточность финансовых ресурсов, необходимых для обеспечения эффективного развития сырьевой базы.

Увеличение площадей под виноградники, рост урожайности и валового сбора винограда является залогом того, что винодельческие предприятия будут обеспечены качественным сырьем, необходимым для производства высококачественной продукции, которая сможет конкурировать на мировых рынках.

Перспективным направлением решения указанных проблем является создание благоприятных условий для привлечения долгосрочных инвестиций в отрасль. Рост инвестиций возможно тогда, когда у инвесторов появится уверенность в том, что власть понимает необходимость разработки целенаправленной инвестиционной политики, связанной с адекватной правовой базой.

Для выхода из инвестиционного кризиса отрасли необходимо принятие комплеса мер по повышению инвестиционной привлекательности как виноделия, так и виноградарства. По нашему мнению в комплекс таких мер может входить:

- освобождение от ввозных пошлин нового оборудования для модернизации винодельческих предприятий;

- снижение размера ставки единного налога с земель на которых разбиты новые виноградники до периода начала плодоношения.

Так же важной составляющей повышения эффективности деятельности винодельческих предприятий является улучшение их взаимодействия с профильными научно-иследовательскими учереждениями.

Решающей составляющей повышения инвестиционной привлекательности является повышение узнаваемости, известности украинского вина за границей.

ВЫВОДЫ Винодельческая отрасль Одеской области переживает инвестиционный кризис связаный как с

общим кризисным состаянием экономики Украины, так и увеличением конкуренции со стороны импортных продутктов. Для исправления ситуации следует прибегнуть к ряду мер направленных на повышение инвестиционной привлекательности и конкурентоспособности виноделия и виноградарства. Это:

- освобождение от ввозных пошлин нового оборудования для модернизации винодельческих предприятий;

- снижение размера ставки единного налога с земель на которых разбиты новые виноградники до периода начала плодоношения;

- улучшение их взаимодействия с профильными научно-исследовательскими учереждениями; - проведение компаний, направленных на повышение узнаваемости, известности украинского

вина за границей.

ЛИТЕРАТУРА 1. Статистичний бюлетень. Виробництво промислової продукції за видами січень-серпень 2014р. ./

[Електронний ресурс] / http://www.ukrstat.gov.ua/ 2. Статистичний бюлетень. Виробництво промислової продукції за видами січень-серпень 2013р. ./

[Електронний ресурс] / http://www.ukrstat.gov.ua/

124

3. Статистичний бюлетень. Виробництво промислової продукції за видами січень-серпень 2012р. ./ [Електронний ресурс] / http://www.ukrstat.gov.ua/

4. Галузева програма розвитку виноградарства та виноробства України на період до 2025 року / [Електронний ресурс] / Режим доступу : http://www.minagro.gov.ua/page/?7531

CZU: 338(498) STUDII CU PRIVIRE LA CALITATEA VIE ŢII ÎN ROMÂNIA

TOTH Attila., MĂNESCU Camelia., ADA-FLAVIA Cristina., MATEOC-SÎRB Nicoleta

Universitatea de Ştiin ţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” Timi şoara, România

Rezumat. Calitatea vieţii reprezintă un important factor de analiză socio-economică în evoluţia unei ţări. În această lucrarea autorii analizează calitatea vieţii din România în cele mai importante domenii: condiţiile de viaţă ale populaţiei, învăţământul şi educaţia, sănătatea, viaţa de familie şi infrastructura de transport şi comunicaţii. Scopul realizării acestei lucrări este de a creiona o imagine cât mai complexă a modului în care populaţia ţării se raportează la diferitele sfere ale calităţii vieţii.

INTRODUCERE Se constată că în realitate, calitatea vieţii reprezintă o importantă sursă de analiză a condiţiilor de viaţă

ale populaţiei, analiză care ulterior conduce la adoptarea unor politici şi strategii în scopul diminuării inegalităţilor sociale şi creşterii coeziunii socio-economice.

Calitatea vieţii reprezintă un concept multidimensional care se referă la toate componentele vieţii. Calitatea vieţii se referă la bunăstarea globală a oamenilor într-un sens larg şi multidimensional. (P.

Bohnke, 2005) Calitatea vieţii reprezintă un concept evaluativ, care constă în rezultatul “… raportării condiţiilor de viaţă şi

a activităţilor care compun viaţa umană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane.” (C. Zamfir, 1993/1998)

MATERIAL ŞI METOD Ă Metodologia de cercetare utilizată au fost informaţii şi date statistice publicate în diferite lucrări sau

cărţi de specialitate, iar ca metode de lucru am utilizat observaţia, selecţia, analiza, comparaţia şi interpretarea statistică.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Creşterea economică a unui stat nu înseamnă neapărat creşterea calităţii vieţii, de aceea în analiza calităţii

vieţii sunt importanţi şi indicatorii sociali. Cele mai importante elemente ale calităţii vieţii populaţiei din România pe care autorii le analizează în cadrul acestei lucrări sunt: condiţiile de viaţă ale populaţiei, învăţământul şi educaţia, sănătatea, viaţa de familie şi infrastructura de transport şi comunicaţii.

România, ca dimensiune şi număr de locuitori, este un important stat membru al Uniunii Europene. România are suprafaţa totală de 238 mii km2 şi o populaţie de 20 milioane locuitori (în anul 2013), densitatea populaţiei fiind de 84 locuitori/km2. (România în cifre, 2014)

1. Condiţiile de viaţă ale populaţiei se referă în principal la condiţiile materiale, de fapt la locuinţă şi la veniturile populaţiei. Condiţiile materiale au o mare influenţă asupra calităţii vieţii, influenţând totodată şi celelalte component ale acesteia: educaţia, sănătatea, viaţa de familie etc.

• Locuinţa Locuinţa şi modul de locuire reprezintă un factor important al condiţiilor de viaţă ale populaţiei cu

diferenţieri în teritoriu. Aceasta depinde de: resursele locale (materialele de construcţie folosite), puterea economică a populaţiei, caracteristicile sociale, tradiţie etc.

În România, fondul de locuinţe şi-a păstrat trendul ascendent din ultimii ani, înregistrând 8506 mii locuinţe la sfârşitul anului 2012. După forma de proprietate, ponderea cea mai mare din fondul locativ existent la sfârşitul anului 2012 o reprezintă locuinţele aflate în proprietatea majoritar privată (97,7%).

Deşi trendul fondului de locuinţe este ascendent, de-a lungul timpului evaluările favorabile ale locuinţei nu se îmbunătăţesc, ci dimpotrivă, au cunoscut chiar degradări pe parcurs (cu precădere în mediul rural).

Pe lângă existenţa locuinţei, asigurarea populaţiei cu principalele activităţi de utilitate publică: apă potabilă, evacuarea apelor uzate, distribuţia gazelor naturale pentru încălzit şi prepararea hranei,

125

consumul de energie electrică sunt elemente care influenţează modul de viaţă al populaţiei. Sub acest aspect, în România, mediul rural este încă deficitar, prezentând o diferenţiere marcantă faţă de mediul urban. Deşi în ultimii ani au existat preocupări în acest domeniu, datorită eforturilor investiţionale insuficiente, dotările edilitare din mediul rural sunt în continuare deficitare. (N. Mateoc-Sîrb, C. Mănescu, 2012)

Fig. 1 Locuinţe terminate, pe medii de rezidenţă

Sursa: Breviar statistic, România în cifre, 2014;

• Venitul populaţiei Venitul reprezintă resursa fundamentală pentru o calitate bună a vieţii. În prezent principalele surse

de venit ale populaţiei sunt salariile şi pensiile (ajutoarele sociale). În contextul procesului de tranziţie economică, piaţa muncii din România a suferit transformări

semnificative sub aspectul volumului şi structurii principalilor indicatori de forţă de muncă. Acest proces s-a caracterizat prin reducerea populaţiei active şi a populaţiei ocupate, prin menţinerea la valori relativ constante a ratei şomajului. Criza financiară însă, debutată din a doua jumătate a anului 2008, în România a avut efecte asupra structurii forţei de muncă, aducând concomitent cu reducerea populaţiei ocupate o accentuare a fenomenului de şomaj, până la începutul anului 2015.

În perioada 2010-2013, principala sursă de formare a veniturilor totale ale gospodăriilor populaţiei a reprezentat-o veniturile băneşti, în scădere de la 83,9% în anul 2010, la 83,5% în anul 2013. (România în cifre, 2014)

Fig. 2. Structura veniturilor b ăneşti, în anul 2013

Sursa: Breviar statistic, România în cifre, 2014;

2. Învăţământul

Sistemul de învăţământ din România a trecut, în ultimele două decenii, printr-o continuă schimbare. Scopul declarat al schimbării a fost cel de creştere a egalităţii de şanse a populaţiei în faţa educaţiei şi de îmbunătăţire a calităţii învăţământului.

Statul este actorul principal în ceea ce priveşte investiţiile în educaţie. Investiţiile individuale în educaţie sunt fluctuante şi nesigure, motiv pentru care statul intervine şi preia o parte a costurilor cu educaţia. Resursele limitate alocate de la bugetul de stat învăţământului din România - sub 6% din PIB – îngreunează procesul educaţional din România. Efectele negative asupra accesibilit ăţii şi calităţii învăţământului nu au întârziat să apar: creşterea ratei abandonului şcolar, performanţele educaţionale scăzute, deteriorarea condiţiilor de învăţare oferite de şcoli.

Capacitatea statului de a susţine financiar învăţământul, dar şi cea a populaţiei de a investi în educaţie, sunt reflectate în primul rând de durata obligatorie de şcolarizare. În majoritatea statelor dezvoltate, aceasta este de cel puţin 10 ani. Nivelul de dezvoltare economic ridicat permite populaţiei din aceste state să poată prelua o parte important a costurilor cu educaţia, reuşindu-se astfel ca majoritatea celor de vârstă şcolară să finalizeze un învăţământ cu durata de 12 ani. (I. Mărginean, I. Precupeţu şi colab, 2010)

În perioada 2010-2013, ca urmare a măsurilor luate în cadrul reformei sistemului naţional de educaţie, numărul unităţilor de învăţământ a scăzut la 7074, mai puţine cu 514 (respectiv cu 6,8%). Noua

126

configuraţie a reţelei de învăţământ a fost corelată cu dimensiunea populaţiei şcolare şi cu condiţiile oferite de baza materială existentă, în vederea asigurării unui proces educaţional de calitate.

Populaţia şcolară a scăzut, ajungând în anul şcolar/universitar 2013/2014 să fie cu 9,4% mai mică decât în anul şcolar/universitar 2010/2011. Învăţământul superior, deşi este în continuare extins, se află într-un uşor regres. Structura pe grupe de specializări a studenţilor înscrişi în învăţământul superior, în anul universitar 2013/2014, reflectă alegerea celor mai mulţi studenţi din România de a studia la specializările: tehnice (31,0%), universitar-pedagogice (25,8%) şi ştiinţe economice (18,6%). În învăţământul superior din sectorul privat, ponderea cea mai mare se înregistrează pentru studenţii care studiază ştiinţele economice (34,6%).

3. Sănătatea Sănătatea reprezintă o componentă esenţială a unei vieţi de calitate. Sănătatea este rezultatul unei

combinaţii complexe de factori individuali şi sociali. Pe de o parte, sănătatea este influenţată de moştenirea genetică, de valorile relaţionate cu sănătatea şi stilul de viaţă, de alegerile pe care oamenii le fac în aceste privinţe dar şi de caracteristici personale cum sunt vârsta, educaţia, ocupaţia, mediul rezidenţial etc. Pe de alt parte, există o serie de factori la nivel social care influenţează sănătatea: calitatea serviciilor medicale, calitatea mediului, existenţa unor posibilităţi multiple de alegere a dietei de către indivizi. (I. Mărginean, I. Precupeţu şi colab, 2010)

Serviciile de îngrijire aferente sistemului sanitar au fost furnizate printr-o reţea de unităţi sanitare (spitale, policlinici, centre medicale, ambulatorii de specialitate şi alte instituţii medicale) aparţinând sectorului public şi privat.

În anul 2013, din această reţea făceau parte un număr de 490 spitale, cu 13 mai puţine decât în anul 2010. Dezvoltarea sectorului privat a dus la creşterea numărului de farmacii şi puncte farmaceutice, astfel, în anul 2013, numărul acestora a fost de 8955 unităţi, cu 1029 mai multe decât în anul 2010.

Fig. 4 Evoluţia principalelor unit ăţi sanitare Sursa: Breviar statistic, România în cifre, 2014;

Sistemul sanitar a beneficiat, în anul 2013, de 52.000 medici (exclusive stomatologi), 12.200 stomatologi, 16.200 farmacişti şi 125.200 personal sanitar mediu. În anul 2013, la un medic (excluzând stomatologii), au revenit în medie 385 locuitori (388 locuitori în anul 2010). La un stomatolog au revenit 1646 locuitori, cu 87 locuitori mai mulţi faţă de anul 2010, iar la un farmacist au revenit 1229 locuitori, cu 257 mai puţini decât în anul 2010. În anul 2013, la 10000 locuitori reveneau: 26,0 medici; 6,1 stomatologi; 8,1 farmacişti şi 62,5 personal sanitar mediu.

4. Viaţa de familie Familia reprezintă, pentru majoritatea românilor, domeniul cel mai important al vieţii lor. Comparativ

cu celelalte sfere ale vieţii, viaţa de familie oferă cea mai mare mulţumire. Modelul de convieţuire din România conservă preferinţa pentru gospodăriile de tip familial, legal

constituite.Familiile din România au puţini copii. Modelul familial cel mai răspândit este cel al cuplurilor cu un copil, ponderea acestora fiind în creştere în ultimii ani. Scăderea nivelului de trai, dar şi schimbări valorice, au făcut ca părinţii să-şi concentreze resursele pentru a îngriji un singur copil. (I. Mărginean, I. Precupeţu şi colab, 2010)

În anul 2013 comparativ cu anul 2010, numărul căsătoriilor a scăzut cu 8.300, în perioada 2012-201. Desfăşurarea activităţilor sociale şi economice necesită existenţa unui sistem infrastructural

corespunzător. Cele mai importante elemente care privesc echiparea tehnică a teritoriului sunt cele din reţeaua de transporturi şi comunicaţii.

Mediul rural se confruntă cu lipsa unei reţele satisfăcătoare de mijloace de transport şi de comunicaţie care să asigure populaţiei servicii utile pentru un mod de viaţă confortabil. Se mai poate menţiona că în ceea ce priveşte drumurile comunale aproape 3/5 sunt pietruite iar un sfert din totalul lor sunt drumuri de pământ.

127

Fig. 5 Evoluţia căsătoriilor şi divor ţurilor

Sursa: Breviar statistic, România în cifre, 2014;

5. Infrastructura de transport şi comunicaţii

Sub aspectul accesului populaţie la reţeaua naţională de drumuri publice, doar jumătate din totalul comunelor au acces direct la reţeaua principală de transport rutier, deservind 3/5 din totalul populaţiei rurale.

Din punct de vedere al mijloacelor de comunicaţie se remarcă faptul că reţeaua unităţilor poştale şi de telefonie-telegrafie nu asigură populaţiei necesare un volum necesar de servicii de comunicaţie. Reţeaua unităţilor poştale este foarte scăzută, în special în judeţele situate în sudul ţării.

CONCLUZII România, deşi ca nivel de dezvoltare economică şi socială înregistrează încă un decalaj semnificativ

faţă de vechile state membre ale Uniunii Europene, ca dimensiune şi număr de locuitori, este un important stat membru al Uniunii Europene.

În urma cercetărilor realizate putem spune că, în România, calitatea vieţii este plafonată pentru cea mai mare parte a populaţiei la nivel scăzut, putând susţine că majoritatea românilor au un nivel de viaţă cel mult decent.

În România, reţelele publice sunt departe de a putea asigura necesităţile edilitare ale populaţiei rurale, fiind subdimensionate în raport cu locuitorii ruralului ceea ce scoate de fapt în evidenţă rămânerea în urmă a ruralului faţă de urban.

Situaţia învăţământului, un alt factor important în creşterea calităţii vieţii populaţiei, în România este nesatisfăcătoare. Datele statistice arată ce există o infrastructură şcolară relativ bună în regiunile mai dezvoltate şi în aşezările mai mari în rest apare starea necorespunzătoare a clădirilor şcolare, lipsa de dotare, lipsa cadrelor didactice cu pregătire corespunzătoare şi de asemenea transportul elevilor şi al cadrelor didactice este încă o problemă în multe localităţi rurale din România.

În România, nivelul de educaţie atins de către o persoană depinde în mare măsură de particularităţile individuale şi de grup - venituri, sex, origine socială, mediu de rezidenţă– având astfel în continuare de-a face cu inegalitate de şanse de acces şi succes în educaţie. Sistemul de învăţământ este, în aceste condiţii, principalul responsabil de viitoarele inegalităţi de venituri, şanse de ocupare a unui loc muncă, accesul la servicii şi utilit ăţi, care afectează pe termen lung calitatea vieţii societăţii, în ansamblu.

În ultima perioadă de timp în sectorul sănătate au avut loc schimbări importante de conţinut ale serviciilor medicale, cu toate acestea sistemul de sănătate mai are încă multe probleme de rezolvat atât din punctul de vedere al calităţii actului medical, cât şi al costurilor şi rentabilităţii.

ACKNOWLEDGEMENTS This paper was published under the frame of European Social Fund, Human Resources Development

Operational Programme 2007-2013, project no. POSDRU/159/1.5/S/132765.

BIBLIOGRAFIE 1. Böhnke, Petra (2005), First European Quality of Life Survey: Life satisfaction, happiness and sense of belonging,

Luxembourg: Office for Official Publications of the European Commission; 2. Mateoc-Sîrb, Nicoleta, Mănescu, Camelia, (2012) Dezvoltare rurală şi organizarea teritoriului, Editura Mirton,

Timişoara; 3. Mărginean, I. Precupeţu, I. şi colab, (2010), Calitatea vieţii în România, Institutul de Cercetare a Calităţii Vie ţii,

Bucureşti; 4. Zamfir, Cătălin. (1993/1998), Calitatea vieţii, în Zamfir, Cătălin şi Vl ăsceanu, Lazăr (coord.) Dicţionar de sociologie,

Bucureşti: Editura Babel 5. ***, România în cifre, Breviar statistic, 2014.

128

CZU: 323(478)”1989/1992” BILAN ŢUL POLITIC,SOCIAL ŞI ECONOMIC AL CONFLICTULUI

TRANSNISTREAN ( 1989-1992) MOVILEANU Pavel., COVALSCHI Stanislav

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. Denationalization and assimilation processes of population in Transnistria during Tsarist and Soviet domination recorded higher rates than in Bessarabia.

In this space, demographic processes due to a policy of colonization by Slavic population – Russian and Ukrainian – more extensive and for longer period led to transform the Romanian population from the left region of one majority to a minority one. Imperial and pro-Soviet propaganda was held longer than on the right bank.

On this basis, inter-cultural conflict arose and brought to peak by the imperial forces from the center, which degenerated into a political conflict with the territorial and geopolitical facets. Geopolitical and geostrategic interests of imperial political forces were the primary causes of this conflict.

Transnistrian conflict differs radically from other conflicts in the former Soviet Union (Nagorno-Karabakh, Abkhazia, South Ossetia). It has no ethnic and religious connotation, being only a political and geopolitical.

In the analysis of Transnistrian conflict cost and settlement benefits, authors took into account the study results of conflicts from other countries and peculiarities of the Transnistrian conflict based on the nature and evolution of the initial military campaign.

Unlike many other conflicts, the Transnistrian has evolved very quickly to the so-called „hot phase”, whose repetition is practically impossible, due to long time „frozen” status, without visible progress of transition from post-war to the final settlement.

METODE APLICATE ŞI MATERIALE UTILIZATE În procesul de elaborare a articolului au fost aplicate metodele: analiza,sinteza,dezbaterea şi

observaţia. Au fost studiate Documente de base al Consiliului de Parteneriat Euro - Atlantic precum şi, lucrările savanţilor din R. Moldova şi România: V. Moşneaga , A.Roman,V.Munteanu, N.Popescu

INTRODUCERE Conflictul transnistrean, care în anul 1992 sa transformat într-o confruntare militară, şi a dus la pierderi

umane, umanitare, sociale şi economice, până în prezent înaintează cerinţe care urmează a fi achitate de părţile aflate în conflict, pentru care, în cele din urmă, sunt nevoiţi să plătească locuitorii ambelor maluri ale Nistrului.

Încercările de soluţionare a conflictului transnistrean din partea ţărilor garante, mediatorilor şi observatorilor,finisarea etapei militare nu a însemnat sfârşitul confruntării transnistrean.

Procesul de reglementare a conflictului transnistrean este orientat spre soluţionarea şi folosirea mecanismelor politice pentru atingerea unui compromis ( prevăzute de articolul 33 al Statutului ONU ).

Aspectele economice ale conflictului transnistrean se află pe planul doi. Totodată, conflictul are caracter politic, cât şi economic. Confruntarea economică de lungă durată dintre părţi, a cauzat costuri suportate de Moldova-Transnistria. Studii, publicaţii şi informaţii despre conflictul transnistrean nu relevă chestiunea costurilor suportate de către părţile în conflict, precum şi despre beneficiile reciproce, posibile în urma reglementării relaţiilor economice şi a conflictului,care în general sunt deocamdată puţin studiate. Studiul asupra aspectelor economice şi a posibilităţilor de soluţionare va permite extinderea problemei pentru căutarea unor soluţii eficiente prin intermediul consolidării intereselor economice a părţilor în conflict şi folosirea mecanismelor economice ale reglementării conflictului transnistrean.

REZULTATUL OB ŢINUT ŞI DISCUŢII Contrapunerea intereselor politice şi economice în relaţiile dintre Moldova şi Transnistria au început să

apară la sfârşitul anilor ’80, în condiţiile destrămării URSS şi rezolvării problemelor legate de autodeterminarea politică şi obţinerea independenţei.

La 23 iunie 1990, Consiliul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a adoptat Declaraţia privind suveranitatea, iar la 27 august 1991, Moldova şi-a declarat independenţa.

La 2 septembrie 1990, cel de-al II-lea Congres extraordinar al deputaţilor de toate nivelurile a proclamat crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Nistrene, iar la 8 decembrie 1990, Sovietul Suprem al acestui stat-fantom a adoptat Declaraţia privind suveranitatea Republicii Moldoveneşti Nistrene. Ţara a fost practic divizată în două părţi, iar escaladarea confruntării politice sa transformat într-

un conflict armat.

129

Zona conflictului armat. În zona acţiunilor armate au nimerit localităţi, atât de pe malul drept, cât şi de pe malul stâng al Nistrului. [1] Prin urmare, pierderi umane şi materiale în urma conflictului armat au avut ambele părţi.

Perioada ciocanilor armate intense a durat din martie până în august 1992. În Republica Moldova, aceasta este cunoscută sub denumirea oficială de perioadă a ostilităţilor militare, [2] iar în Transnistria – drept perioadă de război. [3] Cea mai mare amploare a operaţiunilor militare cu utilizarea artileriei şi tancurilor a fost în anul 1992, în regiunea oraşelor Tighina şi Dubăsari. Prin urmare, aici s-au înregistrat cele mai mari pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri.

Cu toate acestea, ciocnirile armate care prin urmare au cauzat victime, au avut loc înainte de luna martie 1992. Începând din noiembrie 1990, în zona oraşului Dubăsari s-au observat mai multe incidente similare.

Conflictul a putut fi finisat în total, tocmai la sfârşitul lunii iulie 1992, ca urmare a semnării de către Republica Moldova şi Federaţia Rusă a “Acordului de încetare a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldovei”. În zona de securitate creată au fost introduse trupe de menţinere a păcii din Rusia, Republica Moldova şi Transnistria, coordonate de Comisia Unificată de Control.

Pierderi umane. Conflictul armat a provocat moartea nu numai personalului militar care a participat direct la ostilităţi, dar şi a populaţiei paşnice. Mai mult de 1100 de oameni au decedat şi mai mult de 3500 de persoane au fost rănite. Au apărut refugiaţi şi persoane strămutate intern. Numărul total de persoane care şi-au părăsit locuinţele în timpul luptelor a fost mai mult de 200 de mii de oameni.

Daunele morale cauzate de conflictul militar au fost colosale. Decedaţi şi răniţi. Conform celor mai recente date ale părţii transnistrene, ca urmare a luptelor din

1991-1992, au decedat 812 transnistreni, inclusiv 310 de civili, 42 femei şi 14 copii.[4 ] Numărul de răniţi a fost de 2485 persoane, inclusiv 231 civili. [5]

Conform estimărilor lui V. Mukomel, la care de cele mai multe ori fac referinţă experţii moldoveni şi ruşi, numărul total de decese în rândul forţelor constituţionale ale Republicii Moldova în anul 1992 a constituit 320 de persoane. [6]

Conform datelor şefului statului major al Forţelor Armate ale Republicii Moldova, pierderile zilnice din partea Republicii Moldova, în ultimele zile ale conflictului, au fost de 10-15 persoane ucise, iar numărul de răniţi atingea cifra de 40-45 de persoane pe zi. De la 12 iunie 1992 până la finalizarea luptelor au fost ucise 165 de persoane, iar 1022 rănite. În unităţile Ministerului Apărării au fost ucise 46 de persoane, rănite 334, în cele ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv 45 şi 333, iar în rândul voluntarilor 41 şi 225, printre civili 34 şi 140 de oameni.[7]

Astfel, conform datelor de mai sus, numărul total de decedaţi de ambele părţi, ca urmare a conflictului armat, a fost de aproximativ 1132 de persoane, răniţi mai mult de 3500 de persoane.

Refugiaţi .Numărul total de persoane care au părăsit zona de conflict în 1992 şi care au solicitat azil în alte ţări s-a ridicat la cifra de peste 70 de mii de oameni. Refugiaţii se îndreptau spre Rusia, Ucraina şi Belarus. Ţările gazdă, desigur, suportau costurile legate de primirea şi întreţinerea lor. Cea mai mare parte a refugiaţilor s-a îndreptat spre Ucraina - circa 61 mii de persoane, inclusiv mai mult de 30 de mii de copii. Guvernul ucrainean a luat măsuri pentru a oferi asistenţă refugiaţilor în timpul şederii lor şi pentru întoarcerea lor în Moldova.

În toamna anului 1992, aproape toţi refugiaţii au revenit din Ucraina la locurile lor de domiciliere permanentă.

Serviciul Federal de Migraţie din Rusia a înregistrat, în anul 1992, 10.3 mii de refugiaţi din Republica Moldova. Statutul oficial de refugiaţi şi de persoană strămutată intern au primit 2,7 mii de persoane ale căror drepturi au fost asigurate în conformitate cu legislaţia rusă.[8]. Numărul de refugiaţi din Moldova înregistrat în Belarus s-a ridicat la 800 de oameni.

Majoritatea refugiaţilor emigraţi în Rusia şi Belarus şi cei care au primit statut oficial nu s-au mai întors înapoi.

Urmările conflictului armat au avut un impact negativ asupra comportamentului imigraţionist al persoanelor şi după încetarea lui - începând cu anul 1992, în Belarus şi Rusia continua să fie înregistrate refugiaţi din Republica Moldova. Astfel, în perioada anilor 1993-2003, în Rusia au fost înregistrate 16,2 mii de persoane venite din Moldova care s-au adresat organelor serviciului de migraţie.[9]

Persoanele strămutate intern. Strămutarea internă a persoanelor, aflate în zona ostilităţilor, a avut loc atât pe malul drept, cât şi pe malul stâng al Nistrului Există date oficiale cu privire la persoanele strămutate care vin din partea dreaptă şi stângă a zonei de conflict armat. Date complete cu privire la persoanele strămutate lipsesc în regiunea transnistreană.

130

Numărul de persoane strămutate din zonele de război şi înregistrate în partea dreaptă a Nistrului a fost de 51,3 mii de oameni.[10] În iulie 1992, în regiunea transnistreană au fost înregistrate 80 de mii de persoane care au părăsit oraşul Bender. Prin urmare, în total numărul minim de persoane strămutate intern a depăşit 130 de mii de persoane.[11]

Cea mai mare parte a înregistrărilor persoanelor strămutate pe teritoriul din dreapta Nistrului, o alcătuiau femeile şi copii - 91,4%, inclusiv copii - 56,2%. Marea majoritate a celor strămutaţi era constituită din persoane venite de pe malul stâng - 93,5%. Cele mai multe persoane strămutate au sosit din oraşul Dubăsari şi raionul Dubăsari, precum şi din oraşul Bender, unde se duceau luptele principale.

În perioada conflictului armat (martie-iulie 1992) persoanelor strămutate li se acorda asistenţă variată: se pregăteau locuri pentru primirea lor, erau rezolvate problemele referitoare la găsirea locurilor de muncă, se alocau surse pentru acordarea unor facilităţi speciale, aprovizionarea cu alimente, întreţinerea şi educarea copiilor, etc.

Drept ajutor persoanelor strămutate, din bugetul de stat al Moldovei în 1992, au fost alocate 160 de milioane de ruble, reprezentând 10,1% din cheltuielile pentru asigurarea socială. Costurile de primire şi susţinere socială pentru persoanele strămutate atingea 0,3% din totalul cheltuielilor bugetare. [12 ]

Pierderi economice . Conflictul armat a condus la deteriorarea situaţiei economice de pe ambele maluri ale Nistrului şi a contribuit la adâncirea crizei economice, care a început în 1990. Reducerea principalilor indicatori macroeconomici în anul 1992 (în general pe malul drept şi stâng) a fost dezastruoasă şi mai puternică decât înainte şi după încetarea conflictului.

Totalul produsului intern brut (produs pe ambele maluri ale Nistrului) în anul 1991 a scăzut cu 17%, în anul 1992- 29%, 1993 - cu 1%. Profunzimea diminuării producţiei PIB-ului a fost mai mare decât în alte state ale CSI (cu excepţia Armeniei). [13]

Volumul total al producţiei industriale a scăzut cu 27% (în 1991 - cu 11%, în 1993, rămâne la nivelul anului 1991), volumul de mărfuri transportate - 51%, inclusiv a celor transportate pe calea ferată - cu 47% şi cu transportul auto - cu 51%.

În timpul conflictului armat, prejudicii majore au fost cauzate sectoarelor de producere, populaţiei, şi infrastructurilor sociale şi tehnice de pe ambele maluri ale Nistrului. În condiţiile de război nu a fost posibilă menţinerea funcţionării stabile a infrastructurii tehnice (în timpul conflictului hidrocentrala de la Dubăsari a fost avariată şi conservată pentru un timp.).

Datorită faptului că rutele de transport (rutier şi feroviar) au fost blocate, întreprinderile de pe malul drept al Nistrului nu putea primi de la partenerii din Ucraina şi Rusia materia primă necesară pentru producţie, componente, produse petroliere, de aceea acestea au suferit pierderi semnificative.

Activitatea multor întreprinderi din regiunea transnistreană a fost paralizată din cauza distrugerilor şi destabilizării economice generale în zona de conflict, în special în oraşele Bender şi Dubăsari.

Conform datelor părţii transnistrene, în total au fost distruse sau deteriorate 218 de întreprinderi industriale, de transport şi de construcţii (inclusiv în Tighina - 46 de întreprinderi) [14 ]

Pot fi prezentaţi câţiva indicatori economici pentru anul 1992, cu privire la oraşele Tighina şi Dubăsari. Producţia industriale (în preţuri comparabile) în 1992, comparativ cu 1991, la Tighina s-a redus cu 45%, în Dubăsari – cu 43%. Fabricarea construcţiilor şi articolelor de beton armat din Tighina a scăzut de 2,1 ori, în Dubăsari - de 6,7 ori; numărul de pasageri (autobuze), în Tighina a scăzut de 1,7 ori, iar în Dubăsari – de 3,9 ori. Mai mult decât atât, în Tighina s-a redus semnificativ producţia articolelor de cablu - de 3,3 ori, ţesăturilor de mătase – de 2 ori, uleiului vegetal - de 2,3 ori, conservelor - de 2,2 ori.[15].

Pe ambele maluri ale Nistrului a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică. Au fost deconectate liniile de transmisie a energiei electrice cu tensiunea de 330-kw şi 110 kw, prin care energia electrică se furniza din stânga către partea dreaptă a Nistrului. Potrivit datelor părţii transnistrene, liniile au fost scoase din exploatare pe 4 iulie 1992, ca urmare a acţiunii militare.

În perioada 20 iulie - 10 august au fost închise conductele de gaz, care furnizau gaz oraşelor Chişinău şi Orhei, precum şi raioanelor Anenii Noi, Ialoveni, Orhei, Rezina. Au fost afectaţi consumatorii simpli, care nu au primit 95 de milioane de metri cubi de gaze naturale.[16]

Din cauza acţiunilor militare au fost prejudiciate bunurile populaţiei. În conformitate cu datele părţii transnistrene, pe malul stâng au fost distruse 1812 de case şi 427 de apartamente. [17]. În zonele luptelor au fost deteriorate obiectivele de infrastructură socială. De exemplu, în Bender au fost distruse 19 unităţi de învăţământ, 15 obiective medicale şi de sport. [18]

Valoarea totală a daunelor cauzate de conflictul armat nu poate fi estimată cu exactitate. Despre acest fapt vorbeşte discrepanţele estimărilor existente. Potrivit Arhivei de Stat, în urma conflictului malul stâng

131

a suferit pierderi în valoare de 945 milioane ruble sau 7.5 milioane de dolari. Această sumă este indicată referitor la situaţia din 1992 (la preţurile din 1992 şi în corelaţie cu cursul de schimb din 1.08.1992) şi prezintă valoarea minimă a surselor necesare pentru a restabili funcţiile obiectelor distruse.

CONCLUZII După încheierea fazei militare a conflictului transnistrean, care a adus jertfe omeneşti şi daune materiale,

părţile în conflict continuă să înregistreze pierderi. R. Moldova şi Transnistria înregistrează pierderi legate de consecinţele sociale directe ale conflictului milita. În schimbul confruntării militare a venit cea economică, care a provocat costuri substanţiale şi greu recuperabile, care afectează interesele reciproce.

Conflictul transnistrean a afectat în primul rând industria,comerţul şi infrastructura (transportul, energetica, telecomunicaţiile) ambelor părţi beligerante. Aceste domenii sunt nu numai cele mai sensibile faţă de conflicte, dar şi cele mai problematice zone în economia ambelor părţi.

Fără calcularea acestor costuri şi fără eliminarea tensiunii în relaţiile economice dintre părţi, încercările de a rezolva problema transnistreană sunt puţin eficiente.

Costurile (principale) fazei armate a conflictului: � decedaţi (mai mult de 1100 de persoane). � răniţi (mai mult de 3500 de persoane) � refugiaţi (mai mult de 72000 de persoane) . � persoane strămutate intern (mai mult de 130,000 de persoane). � ajutor şi facilităţi refugiaţilor şi persoanelor strămutate intern . � aprofundarea crizei economice, declinul brusc al PIB-ului, producţiei industriale. � pagubele materiale ale populaţiei, fondului de locuinţe . � dereglări în activitatea transportului, aprovizionării cu gaz şi energie electrică . � distrugerea infrastructurii social .

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 1. Astfel, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova, Nr. 662 din 12.10.1992, “Privind stabilirea graniţelor zonei

de conflict militar şi duratei de începere şi terminare a ostilităţilor în zona nistreană a Republicii Moldova”, prin care zonă a ostilităţilor este declarată zona situată pe malul drept al rîului Nistru, cu o lungime de 15 km, care se întinde în partea de nord până la satele Vâşcăuţi şi Susleni raionul Orhei, în partea de sud - oraşul Căuşeni, satele Talmaz şi Răscăeţi din raionul Ştefan Vodă. Din zona specificată mai fac parte localităţile de pe malul stâng al Nistrului: Cocieri, Korjova, Cosniţa, Doroţskaia, Lunga, Molovata Nouă, Pîrîta, Pohrebia, Roghi.

2. În Hotărârea Guvernului RM, Nr. 662 din 12.10.1992 “Privind stabilirea graniţelor zonei de conflict militar şi duratei de începere şi terminare a ostilităţilor în zona nistreană a Republicii Moldova”, în care se specifică ziua în care a început lupta (2 martie 1992) şi ziua în care a luat sfârşit (13 august 1992).

3. Vezi: http://presidentpmr.org/category/124.html. 4. Cartea albă a RMN. Moscova, REGNUM, 2006 , p.164 5.Ibidem , p.79 6. V. Mukomel “Urmările demografice ale conflictelor etnice şi regionale în ţările CSI”. - Populaţia şi Societatea / / Buletin

informaţional. Centrul de Demografie şi Ecologie a omului, Institutul de Prognoză Economică, AŞR, Nr. 27, aprilie 1997. 7. “Linia de rezistenţă (cu prilejul comemorări a 10 ani de la începerea conflictului militar pe Nistru)”. - ziarul ”Moldova

Suverană”, Nr. 1320 din 5 martie 2002. 8. Date informative şi statistice SFM MAI al Rusiei, Nr. 1, 2002. 9. Ibidem. 10. V. Moşneaga. Conflictul armat din Republica Moldova şi problema persoanelor strămutate. / / MOLDOSCOPIE.

Probleme de analiză politică. Partea a VII. - Chişinău, 1995, p.93. 11. Încălcările în masă cele mai grave ale drepturilor omului şi situaţia în zona de conflict armat din Bender. iunie-iulie

1992, http://www.memo.ru/hr/hotpoints/moldavia/index.htm. 12. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 1993 / / Departamentul de Statistică al Republicii Moldova. Chişinău, 1994, p.387. 13. V. Moşneaga. Conflictul armat din Republica Moldova şi problema persoanelor strămutate. / / MOLDOSCOPIE.

Probleme de analiză politică. Partea a VII. Chişinău, 1995, p.97. 14. Cartea albă a RMN. Moscova, REGNUM, 2006 , p.26. 15. Anuarul statistic al Republicii Moldova, 1993 / / Departamentul de Statistică al Republicii Moldova. Chişinău, 1994, p. 402. 16. Cartea albă a RMN. -Moscova, REGNUM, 2006, p.166. 17. Ibidem, p.31. 18. Ibidem, p.166.

132

CZU: 631.16(478) ROLUL ASISTENŢEI FINANCIARE EXTERNE ÎN DEZVOLTAREA

AGRICULTURII REPUBLICII MOLDOVA MOCANU Natalia 1., RUSU Nadejda 2., MOCANU Alin 3

1Universitatea Agrara de Stat din Moldova 2Consultant superior al Direcţiei Finanţele economiei naţionale şi Cheltuieli capitale Ministerul Finan ţelor al

Republicii Moldova 3Consultant al Direcţiei Finanţe în ocrotirea sănătăţii şi protecţiei sociale Ministerul Finanţelor al

Republicii Moldova

Abstract. The Association Agreement between Union European-Republic of Moldova has a major impact over the national economy sectors and particularly over the agriculture sector, it has major impact due to specific financingapplication tools and mechanisms that address market-oriented farms. The financing external sources acquisition for agricultural sector of the Republic of Moldova aims to support the achievement of national development programs, the economic contribution growth and the living standards of the population especially in rural areas, and increasing the competitiveness of Moldovan agriculture.

INTRODUCERE

Asigurarea utilizării eficiente a resurselor interne şi externe este necesară pentru dezvoltarea economică echilibrată durabila pe termen lung şi pentru a realiza integrarea economiei Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene, adoptarii standardelor comunitare a calităţii si trasabilităţii produselor precum si armonizarea cadrului legal.

În contextul îmbunătăţirii managementului asistenţei externe, în ultimii ani, Guvernul Republicii Moldova s-a concentrat pe o abordare pro-activă a acestui proces. Accentele au fost puse pe eficientizarea generală a proceselor de planificare strategică, transparenţă şi monitorizare.

Cooperarea dintre Republica Moldova şi partenerii de dezvoltare are diverse forme. Aici putem menţiona asistenţa tehnică, suportul destinat realizării diverselor proiecte investiţionale sau sociale, cel acordat bugetului pentru realizarea politicilor sectoriale sau cel oferit pentru menţinerea balanţei de plăţi ale statului.

Modul preferat de atragere a asistenţei pentru Guvern sunt granturile şi resursele concesionale. Adiţional la acest principiu, punerea în aplicare a sistemelor naţionale de valorificare a resurselor externe de asemenea contribuie la diminuarea costurilor tranzacţionale pentru asistenţă, precum şi la creşterea capacităţilor de valorificare a asistenţei, utilizînd sistemele naţionale de gestionare a resurselor.

MATERIAL ŞI METOD Ă Tendinţa din ultimii ani, manifestată de partenerii de dezvoltare în contextul eficientizării asistenţei pentru

dezvoltare, este de a alinia cît mai mult posibil suportul oferit la priorităţile de dezvoltare ale Guvernului, dovadă fiind actele normative care abordează nuanţe ale asistenţei externe, aprobate de către acesta. Astfel, Strategiile naţionale de dezvoltare sunt elaborate intr-o manieră participativă fiind consultate cu toţi partenerii dar si raportate la Strategiile de suport ale donatorilor care sunt pe larg consultate şi agreate cu Guvernul pentru a spori eficienţa rezultatelor scontate pentru societate.Importanţa asistenţei externe este abordată de cercetărorii şi practicienii autohtoni şi străini în numeroase rapoarte, articole şi publicaţii apărute în presă şi mediul on-line. Aici putem enumera rapoartele oficiale ale organizaţiilor internaţionale care oferă asistenţă externă Republicii Moldova, aşa ca Banca Mondială, Comisia Europeană, FMI, Raportul Anual al Cancelariei de Stat cu privire la asistenţa externă ş.a. Dintre publicaţiile apărute în ţara noastră care abordează tematica asistenţei externe enumerăm “Evaluation of Moldova`s Absorption Capacity of External Assistance”, autori Gaibu Corina, Litra Leonid, ş.a., Inventarierea şi Evaluarea Asistenţei Financiare acordate Moldovei de Uniunea Europeană elaborată de Boian Victoria şi altele.Pe parcursul elaborării articolului dat a fost utilizatcadrul legislativ şi normativ în vigoare, datele din rapoartele oficiale ale proiectelor investiţionale, datele sistemului informaţional al Ministerului Finanţelor precum şi datele Biroului Naţional de Statistică.

Metodele de cercetareconstau în analiza sistemică, comparativă şi în abordarea complexă a temei cercetate, în funcţie de scopurile şi sarcinile propuse. În articol au fost utilizate metode matematice şi statistice, precum: clasificarea, sinteza, analiza comparativă statică şi dinamică, metodele inducţiei şi deducţiei, reprezentarea evenimentelor şi fenomenelor investigate.

133

REZULTATE ŞI DISCUŢII Pe parcursul anului 2014, donatorii şi organizaţiile internaţionale au continuat implementarea

programelor şi proiectelor de asistenţă externă în sectorul agricol şi rural.Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a negociat următoarele proiecte/programe şi Acorduri de finanţare:

1.Programul Rural de Rezilienţă Economico - Climatică Incluzivă (IFAD VI). Obiectivul: Mărirea veniturilor şi rezistenţei la schimbările climatice ale antreprenorilor săraci din

mediul rural.Bugetul: 25,8 mln USD.Perioada de implementare: 2014-2019.Donatorul: Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD).

2.Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone privind obţinerea unui credit de asistenţă.

Obiectivul: Modernizarea şi restructurarea fermelor specializate în producţia de produse agricole tradiţionale (fructe şi legume, lapte, carne), precum şi alte produse agricole competitive.

Bugetul: 100 mln EUR. Perioada de implementare: 2015-2017.Donatorul: Guvernul Republicii Polone. 3. Acordul de finanţare Grant nr. 2000000703 (GRANT DANEZ) a Programului Rural de

Rezilienţă Economico - Climatică Incluzivă (IRECR) între Republica Moldova şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă.

Obiectivul: Sporirea veniturilor şi rezistenţei la schimbările climatice ale antreprenorilor săraci din mediul rural.Bugetul: 5,27 mln USD.Perioada de implementare: 2014-2017.Donatorul: Guvernul Danemarcei

4. Contract de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii în vederea implementării proiectului „Livada Moldovei”.

Obiectivul: Dezvoltarea lanţului valoric horticol.Bugetul: 120 mln EUR.Perioada de implementare: 2014-2017. Donatorul: Banca Europeană pentru Investiţii (BEI)

5. Proiectul Agricultura Competitiv ă – MAC P. Finanţator: Banca Mondială, IDA, SIDA Perioada de implementare: 2013-2017. Buget total: 28,4 mln USD. Obiectivul: Sporirea competitivi-

tăţii sectorului agroalimentar prin acordarea suportului la modernizarea sistemului de management în domeniul siguranţei alimentare, facilitarea accesului fermierilor la pieţe şi promovarea unor practici durabile de management a terenurilor agricole.Rezultatele implementării :Îmbunătăţirea Managementului Siguranţei Alimentelor.

- Au fost efectuate instruiri privind implementarea HACCP la întreprinderile avicole a cca 110 inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, proprietari de ferme de găini ouătoare, de pui broileri, de centre de ambalare ouă şi de abatoare, medici veterinari din unităţile respective.

- Au fost efectuate lucrările de proiectare a sediului administrativ ANSA în proporţie de 100 %. - A fost organizată licitaţia privind lucrările de reconstrucţie. - Au fost elaboraţi Termenii de Referinţă pentru Managementul Măsurilor de Supraveghere Veterinară

(MMSV), dezvoltarea şi implementarea Sistemului de Management al Informaţiilor de Laborator (LIMS). Urmează lansarea licitaţiilor respective.

- Companiile de proiectare a reconstrucţiei laboratoarelor (Cahul, Bălţi) au efectuat lucrările de proiectare la nivel de 90%.

- Au fost contractaţi 2 consultanţi pentru pregătirea către acreditare a laboratorului Sănătatea Animalelor, Centrul Republica de Diagnostică Veterinară.

- Proiectarea Punctelor de Inspecţie la Frontieră (PIF) (Tudora, Leuşeni, Criva) a fost finalizată. A fost anunţată licitaţia privind executarea lucrărilor de construcţie la PIF Tudora. A fost efectuată licitaţia pentru selectarea companiei pentru proiectarea PIF Giurgiuleşti.

Îmbunătăţirea potenţialului de acces la pieţe. - Au fost realizate 115 activităţi de outreach pentru producătorii şi actorii implicaţi în sectorul horticol.

În cadrul sesiunilor de outreach au fost informate 1131 persoane. - Nouă grupuri de producători agricoli au depus dosarele la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură

(AIPA), pentru a participa la Programul de granturi investiţionale privind facilitarea accesului la pieţele de desfacere al proiectului Agricultura Competitivă (MAC-P). Grupurile de producători agricoli din domeniul horticol, ce participă în program, reprezintă 8 raioane ale ţării – Cahul, Cimişlia, Ialoveni, Rîşcani, Anenii Noi, Căuşeni, Călăraşi, Ştefan Vodă. Conform datelor oferite de către oficiile teritoriale AIPA şi consultanţii MAC-P, ce au asistat agricultorii în procesul de cooperare, majoritatea grupurilor de agricultori sunt în mare parte specializaţi în plantarea şi recoltarea strugurilor de masă dar şi a altor fructe şi legume, cum ar fi: mere, prune, piersici, caise, nuci, pomuşoare, ş.a. Pe parcursul anului curent, grupurile de producători agricoli, cooperîndu-se,

134

au reuşit să consolideze de la 12 pînă la 115 hectare de pământ agricol în dependenţă de grup. În topul necesităţilor investiţionale sunt frigiderele industriale pentru păstrarea recoltei, liniile de sortare şi ambalare a fructelor, uscătoriile de fructe şi legume dar şi stivuitoare, echipamente de pre-procesare, ş.a. În opinia agricultorilor investiţiile, efectuate vor reuşi să soluţioneze una din cele mai acute probleme în domeniul horticol – păstrarea fructelor şi legumelor şi asigurarea standardelor europene în comercializarea acestora.Datorită implementării acestui Program de granturi şi a propriilor investiţii ale agricultorilor, în domeniul horticol al Republicii Moldova în anii 2014-2015, investiţiile estimative vor constitui peste 70 mln lei.

6. Proiectul Suport de Urgenţă pentru Agricultura Moldovei Finanţator: Banca Mondială, IDA.Perioada de implementare: 2013-2014.Buget total: 10 mln USD.

Obiectivul: Diminuarea efectelor negative ale secetei din anul 2013, prin acordarea suportului fermierilor pentru restabilirea producţiei de porumb şi grâu, precum şi prevenirea reducerii efectivului de animale în cele mai afectate regiuni.

Obiectivul pe termen scurt de urgenţă al proiectului propus completează obiectivele pe termen lung ale operaţiunilor existente, care susţin adaptarea la schimbările climatice în agricultură şi pregătirea pentru dezastre.

7. Programul de Servicii Financiare Rurale şi Marketing (IFAD-IV) (2009-2014: 13,2 mln USD). 8. Proiectul de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltare a Businessului Agricol (IFAD-V) (2011-2015: 19,8 mln USD). 9. Portofoliul proiectelor finanţate de Guvernul Japoniei constituie: - Proiectul de Asistenţă pentru Fermierii Neprivilegia ţi 2KR, care derulează din 2000. - Programul dezvoltării sistemului de irigare la scară mică, care derulează din 2006. - Proiectul „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasa”, care se implementează din

2013, în baza Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Japoniei.

Rezultate:În perioada I semestru 2014, din contul mijloacelor financiare acumulate în Fondul de Partener 2KR şi Fondul Circulant al Proiectului de Asistenţă Fermierilor Neprivilegiaţi, au fost procurate 453 unităţii de tehnică şi utilaj agricol, în valoare de 190,9 mln MDL.

De asemenea, în cadrul Proiectului „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasă”, au fost procurate 5 presuri de balotat, în valoare de 959 mii MDL.

10.Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultura şi Alimentaţie (FAO) asigură asistenţă tehnică în scopul susţinerii eforturilor Guvernului Republicii Moldova de a creşte productivitatea agricolă şi a îmbunătăţi nivelul de viaţă al populaţiei rurale.

-Asistenta pentru Recensământul General Agricol Bugetul total: 695 000 USD. Donator: Guvernul României. Perioada de implementare: 1 ianuarie

2013 – 31 martie 2015. Partenerii/beneficiarii proiectului: Biroul Naţional de Statistică Obiectivul general: oferirea Guvernului Moldovei date actualizate de referinţă din sectorul agricol,

comparabile la nivel internaţional, în scopul planificării, elaborării şi evaluării politicilor agricole, de dezvoltare rurală şi securitate alimentară.Rezultate: Baza de date a Recensământului General Agricol a fost verificată şi curăţată; tabelele cheie cu date au fost elaborate şi validate; hărţi şi grafice tematice au fost elaborate; publicaţia „Recensămîntul General Agricol 2011 – Rezultate principale” a fost elaborată şi publicată; publicaţia în format A6 „Recensământul General Agricol 2011 – Rezultate principale” a fost elaborată; foaie pliantă pe dimensiunea de gen a fost elaborată şi tradusă în trei limbi (română, rusă, engleză); Raportul Naţional (I volum) a fost elaborat şi tradus în trei limbi (română, rusă, engleză).

- Îmbunătăţirea capacitaţilor de a elimina şi preveni apariţia pesticidelor învechite ca un model de abordare a chimicalelor primejdioase în spaţiul fost sovietic

Bugetul total: 8 mln EUR (bugetul total pentru 8 ţări). Donator: Comisia Europeană (şi contribuţia FAO). Perioada de implementare: 01 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2015. Partenerii/beneficiarii proiectului: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Mediului, Ministerul Apărării .Obiectivul general: Proiectul va contribui la reducerea riscurilor pesticidelor asupra sănătăţii publice şi mediului ambient. Rezultate: Inventarul pesticidelor din depozitul Paşcani a fost realizat prin preluarea şi testarea pesticidelor şi solului contaminat; Planul de Management al Mediului a fost elaborat; a fost elaborat Planul de Siguranţă a Sănătăţii pentru depozitul Paşcani; a fost îmbunătăţit capacităţile personalului instituţiilor cheie în vederea elaborării şi implementării planului de management al mediului şi a planului de siguranţă a sănătăţii prin

135

instruiri şi meditaţii la nivel local şi peste hotarele ţării; a fost organizată instruirea regională (Moldova) cu privire la Informarea şi Comunicarea cu privire la pesticidele învechite.

Codul Funciar al Republicii Moldova. În cadrul activităţii proiectului, au fost finanţate activităţi privind revizuirea şi elaborarea proiectului

de Cod Funciar.Bugetul total: 98 000 USD. Donator: FAO (TCP). Perioada de implementare: 1 august 2013 – 30 iunie 2014. Partenerii/beneficiarii proiectului: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Obiectivul general:Elaborarea proiectului noului Cod Funciar. Rezultate: Întîlniri şi discuţii cu persoanele/instituţiile cointeresate realizate.

- Suport la pregătirea pentru Conferin ţa Investiţională din Moldova. Bugetul total: 44 000 USD. Donator: FAO. Perioada de implementare: mai-iunie 2014 Partenerii/beneficiarii proiectului: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.Obiectivul general:

Suport la pregătirea pentru Conferinţa Investiţională din 12 iunie 2014. Rezultate: A fost analizată Strategia Naţională de Dezvoltare a Agriculturii şi Spaţiului Rural (2014-2020) şi

alte documente/strategii relevante. A fost elaborat Cadrul de investiţii şi 7 concepte de investiţii în agricultură. 11. Proiectul Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED) Finanţator: USAID, co-finanţator – MCA. Perioada de implementare: 2011-2016. Buget total: 15,9 mln

USD. Obiectivul general: Sporirea succeselor sectorului agricol moldovenesc în producerea şi comercializarea produselor cu valoare adăugată înaltă.Rezultatele implementării proiectului: proiectul ACED a organizat în luna ianuarie 11 seminare, zile în cîmp, ateliere de lucru şi alte evenimente de instruire, care au avut loc în 11 sate şi oraşe din Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană şi autonomia găgăuză.În perioada 18-22 februarie 2014, a fost organizată o vizită de studiu în Polonia pentru producătorii de mere din Republica Moldova, tematica vizitei fiind ”Dezvoltarea cooperării în activităţile de marketing.” La începutul lunii martie curent, ACED a organizat o vizită de studiu în Italia pentru un grup din zece producători de struguri de masă şi un furnizor de servicii business din Moldova, cu scopul de a susţine dezvoltarea activităţilor de marketing în cooperative din sectorul strugurilor de masă.

În februarie curent, peste 30 de întreprinderi agricole şi prelucrătoare din Moldova au participat la trei expoziţii internaţionale importante cu susţinerea Proiectului Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED. În cadrul expoziţiilor „Fruit Logistica” la Berlin, „ProdExpo” la Moscova şi „GulFood” la Dubai, companiile moldoveneşti au expus mere proaspete, nuci, fructe uscate, miere şi alte produse alimentare, inclusiv produse ale industriei de prelucrare, sub brandul ”Un gust deosebit”.De asemenea, a avut loc şedinţa grupului de lucru comun pentru agricultură, la iniţiativa Asociaţiei Businessului European (EBA – European Business Association), care s-a întrunit pentru a ajusta agenda de lobby în anul 2014 şi a trece în revistă cele mai presante probleme legate de exportul produselor agroalimentare moldoveneşti în Uniunea Europeană. EBA urma să înainteze propuneri Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru depăşirea acestor problemelor.

În aprilie anulcurent, a fost organizat un seminar cu tematica ”Utilizarea Giberelinei în producerea strugurilor de masă”, la care au participat peste 20 de producători de struguri de masă. Participanţii la seminar au discutat experienţa acumulată la folosirea Giberelinei în Moldova şi au examinat rezultatele aplicării acesteia la diferite soiuri de struguri de masă. Specialiştii ACED au prezentat, de asemenea, un concept pentru proiectul-pilot cu privire la implementarea tehnologiilor gibereline în plantaţiile de viţă-de-vie etc.Recent, a fost lansată o nouă serie de buletine tehnice pentru producătorii moldoveni – Buletinul pentru Producătorii în Zonele cu Irigare. Noua publicaţie are misiunea de a informa fermierii despre proiectul de reabilitare a 11 sisteme de irigare centralizată (CIS), care este implementat în Republica Moldova de Corporaţia Provocările Mileniului, prin intermediul Programului Compact.

12.Proiectul Twining „Suport pentru Moldova în domeniul normelor şi standardelor privind siguranţa alimentară pentru produsele de origine vegetală”

Finanţator: Comisia Europeană. Perioada de implementare: 2013-2014. Buget total: 1,2 mln EUR. Beneficiar: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor .Obiectivul general: Acordarea suportului pentru dezvoltarea agriculturii şi industriei alimentare ale Republicii Moldova, în special, a produselor de origine vegetală, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene, precum şi susţinerea abilităţii acestor sectoare de a participa în comerţul internaţional.Rezultate: Definirea şi formularea obiectivelor pe termen mediu şi lung pentru ANSA (Misiunea a 3-a).A fost elaborat un raport privind constatările şi recomandările pentru îmbunătăţirea procedurii propuse de înregistrare fitosanitară. ETS a prezentat comentarii asupra proiectului ordinului

136

privind aprobarea procedurilor de înregistrare a operatorilor şi a oferit sugestii pentru modificări, care sunt prezentate în raport. ETS a remarcat lipsa comunicării dintre instituţiile - cheie (MAIA,ANSA şi CIA) ca fiind un impediment pentru a realiza progrese în crearea registrului fitosanitar electronic.

A fost oferită instruire şi îndrumare pentru personalul relevant privind evaluarea riscurilor (inclusiv CMR-uri), pentru planul de monitorizare a pesticidelor.Au fost oferite recomandări privind structura şi legăturile de comunicare dintre diferite departamente responsabile de evaluarea ştiinţifică şi eliberarea autorizaţiilor. Aspectele practice ale acestora au fost discutate în cadrul reuniunilor comune cu toate instituţiile. Au fost oferite explicaţii şi purtate discuţii referitor la o posibilă "foaie de parcurs" pentru un sistem de "recunoaştere" pentru autorizaţiile eliberate în Republica Moldova, pentru a include cerinţele potenţiale faţă de procedurile standard de operare interne (SOP) şi îndrumările pentru solicitanţi. Aspectele practice ale aplicării acestor recomandări au fost discutate pe parcursul întrevederilor comune cu toate instituţiile. O mare parte a acestei misiuni s-a axat pe discuţii adiţionale privind aplicabilitatea sistemului de recunoaştere în Republica Moldova, şi s-a ajuns la un anumit nivel de acord, privind oferirea instruirii iniţiale şi proiectelor documentaţiei privind punerea în aplicare. Au fost revizuite procedura specifică de control a operatorilor de produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi şi listele de verificare pentru inspecţiile la vînzare, depozitare şi utilizare a produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor, fiind oferite sugestii pentru revederea acestora. Au fost elaborate comentarii şi sugestii privind atribuţiile şi procedurile de lucru pentru inspectori, în ceea ce priveşte munca de consiliere, cu accent deosebit pe utilizarea şi depozitarea sigură a pesticidelor, devierea pulverizării şi siguranţa operatorilor.

CONCLUZII Redresarea situaţiei precare din agricultură este imposibilă fără implicarea statului, fără implicarea

diferitor organizaţii internaţionale care să acorde asistenţă financiară pentru redresarea situaţiei din sector. Participarea statului în reglementarea economiei este una dintre cele mai discutate probleme de către diferiţi cercetători din domeniu.Misiunea de bază a sectorului gestionat de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova este de a asigura o creştere durabilă a sectorului agroindustrial, precum şi ameliorarea continuă a calităţii vieţii în mediul rural,modernizarea sectorului agricol şi diminuarea dependenţeiacestuia de factorii climaterici, precum şi prin sporirea competitivităţii şi productivităţii sectorului.Cea mai mare parte a asistenţei externe acordată Republicii Moldova de comunitatea donatorilor este asistenţa tehnică destinată susţinerii agendei naţionale de reformă. Asistenţa tehnică sub formă de grant este un instrument de bază în îmbunătăţirea calităţii operaţiunilor de creditare pentru investiţii şi în consolidarea impactului de dezvoltare al acestora; ea este parte integrantă a procesului de evaluare şi implementare pentru creditele acordate de băncile de dezvoltare şi furnizează datele analitice necesare pentru a înţelege aspectele de dezvoltare economică şi financiară ale ţărilor partenere.În economia de piaţă este necesar un alt sistem de reglementare, cu integrarea activităţii statului în cadrul mecanismului reglementării de piaţă prin investiţii. Starea actuală a agriculturii necesită perfecţionarea sistemului de reglementare a acestui sector de către stat prin atragerea investiţiilor externe.Necesitatea reglementării sectorului agricol cu ajutorul partenerilor externi de dezvoltare este impusă şi de transformările structurale şi financiare ce au avut loc în cadrul ramurii. Odată cu trecerea la economia de piaţă sectorul agricol a fost reglementat de către stat. Formele şi metodele existente de reglementare de cele mai dese ori sunt ineficiente.

BIBLIOGRAFIE 1. Legea nr. 166 din 11.07.2012 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare „Moldova 2020”; 2. OECD 2009, 2010, 2011, “Survey on Monitoring the Paris Declaration – Results, Moldova country report”; 3. Picard Elisabeth, Craievschi Viorica, Toarta Ovidiu Voucu 2012, “Joint Evaluation of impacts of assistance to Social

Sector Reforms in Moldova final report”, Sida Joint Evaluation; 4. Qehaja Driton 2012, “Fiscal Policy Response to External Crises: The Case of Moldova 1998-2010”, IMF Working

Paper WP/12/82 Chisinau; 5. Report World Bank Moldova, Debt Management Performance Assessment (DeMPA), April 2008; 6. Support to the State Chancellery – TTSIB 2012, “Strengthening the Capacities of the National Authorities to

Programme, Manage, Report and Monitor External Assistance”

137

CZU: 631.16:336.2 PRACTICA INTERNA ŢIONAL Ă PRIVIND MECANISMUL DE IMPOZITARE

ÎN AGRICULTUR Ă COLESNIC Mariana., BEŢIVU Ala

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Summary. Both agriculture and its level of development plays an important role in the economic system of each country, because it is responsible for the environment and also has strong links with rural areas so having a social and environmental besides economic one. Therefore the issue of tax optimization of current farmers is one that has been raised many times in the literature as a tax burden as low as possible should be the priority of any state to support this sector. Through this study I wish to emphasize the relevance of this problem in Moldova, taking into account the experience of other countries to promote fiscal policy in agriculture, highlighting principles and priorities, as historically this country is considered one agrarian economy where agriculture holds always a considerable part.

MATERIAL ŞI METOD Ă Cercetările au fost efectuate în baza examinării diverselor regimuri fiscale din statele Organizaţei de

Cooperare şi Dezvoltare Economică, pentru a identifica dacă modalitatea de implimentare a acestora evoluează în mod corect cerinţelor de substanţă şi transparenţă. Preferinţă s-a acordat metodei monografice de descriere a mecanismului de impozitare cu aplicarea elementelor de comparaţie, inducţie şi deducţie.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Uniunea Europeana de la momentul inaugurării sale a atras atenţia asupra sistemului fiscal, care

influenţează direct asupra circulaţiei mărfurilor şi anume a produselor alimentare. Ideea creării pieţei interne a Comunităţii Europene constă în faptul, că într-o perioadă restrânsă de timp Uniunea Europeana a devenit o entitate teritorială unică. Din punct de vedere fiscal, aceasta implică necesitatea lichidării tuturor acelor diferenţe în ratele de impozitare şi a altor prevederi, care ar putea influenţa deciziile atât ale companiilor, cât şi ale fiecărui cetăţean în parte [1, p.17].

O trăsătură comună a impozitării agriculturii în majoritatea ţărilor este de a oferi sectorului agrar facilităţi fiscale, regimuri fiscale speciale asociate cu specificul procesului de producţie al acestui sector. Impozitele aplicabile diferă în mod semnificativ, în afară de aceasta, producătorii agricoli, împreună cu alţi subiecţi economici prelevează şi contribuţii de asigurări sociale, ponderea cărora în valoarea totală a plăţilor poate varia considerabil în funcţie de nivelul de susţinere socială din partea statului.

Structura sistemului de impozitare din Europa Centrală şi de Vest se compune, în mare parte, din impozite indirecte. Sistemele de taxare din Franţa şi Italia pun accentul pe contribuţiile de asigurări sociale şi impozitele pe consum, iar în America de Nord - impozitul pe venit şi impozitul pe proprietate.

Averea în ţările europene este supusă la două impozite principale - pe venit şi corporativ. Majoritatea producătorilor agricoli din ţările din Europa de Vest care, îşi desfăşoară activitatea în calitate de întreprinzător individual sau împreună cu membrii familiei sale, fără personalitate juridică, devin plătitori de impozit pe venit. În cazul în care agricultorul îşi organizează activitatea sub formă de societate pe acţiuni, el este obligat să preleveze în buget două impozite: corporativ şi pe venit. Acest lucru şi explică preponderenţa, în majoritatea ţărilor, a desfăşurării activităţii agenţilor economici din agricultură în calitate de întreprinzător individual şi întreprindere familială - pentru a evita dubla impozitare a cooperativei şi a membrilor săi, astfel impozitul pe venit achitându - se doar la un singur nivel.

De regulă, cotele impozitelor plătite de corporaţii, sunt mai ridicate decât cele achitate de fermieri. Însă, pentru plătitorii de impozit corporativ (impozit pe profit), în agricultură, se prevăd o serie de facilităţi fiscale. De exemplu, în Italia (în decursul primilor 10 ani de la fondare) cooperativele agricole de prelucrare primară a produselor agricole sunt scutite de plata impozitului local pe venit [2] (Italian Local Income Tax – ILOR, în cazul persoanelor juridice această taxă se aplică asupra venitului global net calculat) şi de plata impozitului pe profit. După expirarea celor 10 ani, cota impozitului local pe venitul cooperativei constituie 15%, iar impozitul pe profitul corporaţiei - 25% cu excluderea impozitului local [3, p. 64]. În Franţa [8] sunt scutite de plata acestor impozite cooperativele şi consorţiile din domeniul creşterii animalelor.

Baza de impozitare este reprezentată de profitul obţinut de contribuabil, care se calculează ca diferenţa dintre veniturile obţinute din activităţi agricole şi cheltuielile înregistrate pentru obţinerea veniturilor impozabile pe durata unui an fiscal.

Cotele impozitului pe venit în agricultură nu diferă mult de nivelul mediu din alte sectoare: în Marea Britanie - de la 20% până la 40%, în Germania de la 15% până la 53%, în Franţa de la 12% până la 57% ş.a.

138

Cu toate acestea, în unele ţări, agricultorilor li se oferă o serie de facilităţi fiscale suplimentare pentru acest tip de impozit, care se caracterizează prin stabilirea unei anumite scări progresive în dependenţă de nivelul veni-tului, oferirea posibilităţilor de a plăti un impozit mediu din venitul net obţinut timp de trei ani, un moment cheie este şi utilizarea tratamentului fiscal preferenţial asupra veniturilor totale ale entităţii [3, p. 62, 4].

În Franţa şi Germania fermierii cu un nivel scăzut al veniturilor nu sunt obligaţi să ţină nici un fel de contabilitate. Suma impozitului pentru ei se calculează în baza venitului total sau cadastral. În Italia mărimea minimă a venitului impozabil pentru cooperativele agricole este de 2,5 ori mai mare decât pentru cooperativele din alte sectoare ale economiei. În Germania este stabilită o deducere suplimentară pentru subiecţii care obţin venituri din sivicultură şi activităţi agricole [3, p. 63].

Într - o economie de piaţă o actualitate deosebită capătă plata pentru utilizarea terenurilor, care este exprimată prin confirmarea şi stabilirea cotelor impozitului funciar. Metodele de calcul a impozitului funciar diferă, dar în ansamblu reprezintă în sine o varietate de metode cadastrale, deoarece preţul de piaţă al terenului depăşeşte în mod semnificativ evaluarea cadastrală a terenurilor agricole şi a bunurilor imobile tangibile utilizate de contribuabili în cadrul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Aplicarea metodei cadastrale poate fi privită ca o facilitate care poate fi utilizată conform unor proceduri precise prevăzute.

Regimul special de impozitare a terenurilor din sectorul agrar constă în faptul că cotele de impozitare pentru terenurilor cu destinaţie agricolă sunt cu mult mai mici decât cotele de impozitare pentru terenurile cu destinaţie neagricolă. În cele mai multe ţări cotele impozitului funciar, de regulă, nu depăşesc 1% din costul terenului [3, p. 64].

Într-un număr limitat de state legislaţia exclude în totalitate impozitarea terenurilor cu destinaţie agricolă, iar în alte ţări terenurile pe care sunt efectuate investiţii (lucrări de protecţie, drenaj, lucrări de irigare), pot fi temporar scutite de impozitare. Astfel, legislaţia Marii Britanii nu supune impozitării terenurile agricole şi construcţiile situate pe acestea cu o valoare cadastrală de € 375.000. În Canada, costul terenului este estimat la valoarea de utilizare efectivă, conducând la o reducere a bazei de impozitare, în Italia costul terenului este inclus în impozitul pe venit şi se determină pe baza venitului cadastral, care este cu mult mai mic decât venitul obţinut în rezultatul prelucrării acestui teren, iar în SUA proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă pot conta pe obţinerea unor serii de facilităţi fiscale, pentru o anumită perioadă de timp, la încheierea unui contract cu administraţia statului. În Belgia şi Polonia terenurile agricole sunt excluse de la aplicarea sistemului de impozitare asupra creşterii de capital.

În cazul impozitului datorat la vânzarea terenurilor, pentru producătorii agricoli, de asemenea sunt prevăzute diverse facilităţi fiscale. În Germania şi Franţa nu sunt supuse impozitării achiziţionarea terenurile suplimentare, în cazul în care dimensiunea întreprinderii, după efectuarea achiziţiei, nu depăşeşte limitele standarde ale întreprinderii familiale. În Italia cota de impozit asupra vânzării terenului agricol constituie 8%, iar în cazul revînzării terenului în decurs de cinci ani cota impozitului se diminuează cu 25%.

Agricultorii, de regulă, se bucură de un tratament fiscal preferenţial în domeniul impozitării indirecte. Un rol deosebit în taxarea indirectă îi aparţine taxei pe valoare adăugată (în continuare T.V.A.), care în SUA apare sub forma „impozitului pe cifra de afaceri”. Sistemul de impozitare cu taxa pe valoare adăugată în unele ţări este cu mult mai flexibil decât în Republica Moldova.

Caracterul specific al agriculturii în ţările Uniunii Europene constă în aceea că acest sector este dominat de un număr mare de ferme familiale, care deseori ţin o contabilitate simplificată. În acest sens, această ramură în ţările europene nu este exclusă din domeniul de aplicare al taxei pe valoarea adăugată, însă beneficiază de un regim privilegiat de impozitare. Conservarea statutului producătorilor agricoli ca plătitori de T.V.A. (impozitul pe cifra de afaceri) se explică prin aceea că excluderea unor anumite stadii de impozitare va conduce la creşterea presiunii fiscale asupra consumatorului final.

Structura juridică a societăţilor care desfăşoară activităţi economice în domeniul agricol are o influenţă majoră asupra tratamentului în materie de TVA aplicat activităţilor respective. De aceea, în majoritatea ţărilor europene funcţionează un regim simplificat de percepere a TVA - ului pentru fermierii mici, exprimându - se în calcularea impozitului din suma totală a venitului din vânzări pentru anul fiscal curent. Iar pentru producătorii agricoli de mari dimensiuni impozitul se calculează prin aplicarea ratei de compensare, care este mai mică decât cota de bază, prelevându - se în buget doar diferenţa din sumele TVA, calculate cu ajutorul acestor cote.

Cu excepţia Danemarcei, legislaţia tuturor statelor membre ale Uniunii Europene prevede plata unei cote reduse a impozitului menţionat asupra produselor agricole.

În Olanda, Belgia, Germania şi Polonia este disponibil un mecanism aparte privind „schema agricolă” de impozitare cu TVA a producătorilor agricoli.

139

Legislaţia fiscală din Olanda aplică o prevedere specială în sectorul agrar, care este proiectată în excluderea acestui sector din sistemul T.V.A. („schema agricolă”). Producătorii agricoli care intră sub incidenţa acestei scheme sunt scutiţi de obligaţia de a ţine evidenţa contabilă şi de a elibera facturi. În acelaşi timp, cumpărătorii de produse agricole beneficiază de o reducere fixă a ratei T.V.A.- ului până la 5,1%. De asemenea, fermierii pot opta să treacă la schema reglementării legale obişnuite: 6% pentru mărfurile de importanţă socială şi 21% pentru pentru alte bunuri şi servicii [5].

În Germania, pentru producătorii agricoli este, de asemenea, utilizată o schemă fixă, care se axează pe statistica economică a presiunii fiscale medii a T.V.A. în agricultură (10,7% se aplică livrărilor de bunuri şi servicii agricole, 5,5% se aplică livrărilor de produse forestiere). Valoarea TVA percepută de la cumpărător rămâne în întregime la producătorul de produse agricole [6, p .3-4]. Ceea ce nu putem afirma acest lucru în cazul Republicii Moldova, unde nu există transparenţă şi de fapt nu se ştie cât din preţul plătit pentru produs revine agentului economic şi cât ajunge în tezaurul public.

În Belgia schema specială pentru producătorii agricoli prevede plata unei sume forfetare ca o compensaţie a pierderilor fermierilor din TVA-ul plătit. Rata de compensare constituie 6% din preţul produselor agricole. [7]

În Polonia, în cazul în care producătorul agricol nu este înregistrat oficial ca plătitor de T.V.A., cumpărătorul produselor sale poate deduce taxa pe valoare adăugată din numele fermierului, compensând astfel 5% din preţul produselor agricole.

În legislaţia fiscală a altor ţări din Uniunea Europeană, nu există nici un regim special de impozitare cu T.V.A. a producătorilor agricoli, dar sunt oferite diverse facilităţi fiscale şi tehnici privilegiate afacerilor mici. De exemplu, în Cehia producătorii individuali şi corporativi sunt scutiţi de plata taxei pe valoare adăugată, în cazul în care veniturile din vânzarea produselor nu depăşesc plafonul de € 31358.

În Spania regimul special de impozitare cu TVA a producătorilor agricoli este limitat de plafonarea sau mai bine zis de scala progresivă de impozitare a veniturilor. Acest regim poate fi utilizat numai în cazul în care venitul din vânzarea mărfurilor din diverse tipuri de activităţi agricole nu depăşeşte plafonul de € 300000, iar volumul total al veniturilor din vânzarea mărfurilor să nu depăşească pragul de €450000. În cazul în care este utilizat acest regim de impozitare producţia animalieră se supune unei rate de 7,5%, alte produse agricole – la o rată de 9%. Consumatorii de produse agricole nu beneficiază de facilităţi fiscale.

Unele caracteristici ale principiilor de organizare a impozitării cu TVA în Franţa şi Marea Britanie pot fi considerate ca instrumente suplimentare pentru stimularea investiţiilor în agricultură.

În Franţa producătorii agricoli sunt supuşi impozitării cu TVA (TVA agricolă) după o schemă specială ajustată în conformitate cu operaţiunile lor agricole. Specificul regimului simplificat agricol (în continuare RSA) constă în aceea că include două modalităţi de raportare: sistemul de plăţi trimestriale în avans şi sistemul de declaraţii trimestriale. Sistemul de plăţi trimestriale în avans se aplică asupra agricultorilor care optează pentru un sistem agricol simplificat (veniturile calculate pentri doi ani depăşesc € 76 300 dar nu mai mult de € 350 000). Prin intermediul acestui sistem, subiectul impozabil va achita TVA - ul în cursul anului în plăţi trimestriale prin intermediul buletinelor de executare Nr. 3525 - bis. Fiecare dintre aceste plăţi în avans sunt egale cu cel puţin o cincime din impozitul datorat pentru anul precedent, care trebuie să fie plătite nu mai tîrziu de data de 5 a lunii mai, august, noiembrie şi februarie a fiecărui an. Cu toate acestea, subiecţii impozabili sunt scutiţi de plata în avans în cazul în care taxa datorată pentru anul calendaristic precedent este inferioară sumei de € 1000. Sistemul de declaraţii trimestriale mizează pe faptul că subiecţii impozabili ai sistemului agricol simplificat pot alege opţional să achite taxa pe valoare adăugată pe baza rapoartelor trimestriale CA3 înainte de data de 5 a lunii mai, august, noiembrie şi februarie a fiecărui an. Aceste declaraţii includ, pentru trimestrul corespunzător valoarea operaţiunilor efectuate, detaliile operaţiunilor taxabile (de bază şi suma pe rata de impozitare), şi valoarea TVA-ului deductibil. Această opţiune este valabilă timp de 5 ani [8].

În Franţa în unele cazuri de impozitare cu TVA, fermierii primesc compensaţii din buget şi acest regim se numeşte „regimul forfetar agricol”. Această schemă este aplicată în mod automat pentru agricultorii ale căror venituri medii calculate pe doi ani consecutivi nu depăşeşte € 76,300. Rambursarea sumei forfetare agricole producătorilor agricoli are scopul de a compensa suma TVA percepută la procurarea bunurilor sau efectuarea investiţiilor care nu sunt supuse impozitării. Aşadar, fermierii primesc din partea statului o compensaţie fixă din vânzări, care constituie 5,59% pentru majoritatea produselor de origine animală, pentru culturile oliaginoase şi cele bogate în proteină şi 4,43% pentru alte produse [8].

În Marea Britanie, cea mai mare parte a achiziţiilor efectuate de către producătorii agricoli, sunt

140

impozitate la 0%. Aceste bunuri includ alimente, animalele pentru sacrificare, furaje, seminţe şi răsaduri. De asemenea, producătorii agricoli pot recupera 70% din TVA-ul achitat la repararea, reutilarea şi întreţinerea procesului de producţie [9].

CONCLUZII Înţelegerea corectă a practicilor privind sfera de impozitare a agriculturii nu este posibilă fără a lua în

considerare specificul impozitării şi administrării fiscale, caracteristicile dezvoltării şi evoluţiei economiei agrare, mentalitatea participanţilor la relaţiilor fiscale din fiecare stat.

După părerea noastră, ţinând cont de situaţia actuală din sectorul agrar, politica fiscală trebuie să se orienteze, în primul rând, pe necesităţile producătorilor agricoli, pe situaţia actuală a activităţii economico – financiară (inclusiv datoriile şi creanţele entităţii), în vederea creşterii competitivităţii naţionale, de introducere pe piaţă a noilor produse şi servicii şi pentru îmbunătăţirea oportunităţile de angajare a populaţiei.

BIBLIOGRAFIE 1. Moroz, V., Petrov-Vrabii, V. Studiu comparativ privind subsidiile şi impozitele în agricultură. Chişinău, TACIS, 2002, 61 p 2. Taxation of corporate and capital income, part II – OECD, 2014. [Resursă electronică] //OECD. Modul de acces:

http://www.oecd.org/ctp/tax-policy/Corporate-and-Capital-Income-Tax_Explanatory-Annex-2014.pdf, data accesării 18 august 2015 3. Пьянова, М.В. Зарубежный опыт налогового стимулирования аграрного сектора экономики. Налоги и

налогообложение. - 2009. - №8. 80 p. ISSN 1812-8688 4. Andersen, F., Asheim, L., Mittenzwei, K. Taxation of Agriculture in selected countries. Study of The United States,

Canada, Australia, Germany, United Kingdom, Ireland, France, Switzerland and Italy with relevance to the WTO. Publisher: Norwegian Agricultural Economics Research Institute, Oslo, 2002, 123 p. ISBN 82-7077-489-8

5. Legislaţia Taxei pe valoare adăugată [Resursă electronică] //Expatax. Modul de acces: http://www.expatax.nl/ vatrules.php, data aceesării 20 august 2015

6. Global Indirect Tax. Germany: Country VAT/GST Essentials, ianuarie 2012 [Resursă electronică] //KPMG.Moduldeacces:https://www.kpmg.com/Global/en/services/Tax/GlobalIndirectTax/Documents/vat-gst-essentials-2012/germany-2011-vat-gst-essentials.pdf. Data accesării 20 august 2015

7. http://www.fisconet.fgov.be 8. www.impots.gouv.fr 9. https://www.gov.uk/government/organisations/hm-revenue-customs

CZU: 336.22.02(478)

POLITICA FISCAL Ă A REPUBLICII MOLDOVA: REALIZ ĂRILE CONTROLULUI FISCAL ŞI COMPORTAMENTUL ENTIT ĂŢII

GHERMAN Olimpiu., CIMPOIEŞ Liliana Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. Fiscal control and firm behavior are elements of fiscal policy.The fiscal pressure requires certain limits of affordability for taxpayers. These limits are imposed by the reactions of taxpayers who can resist to compulsory levies increase, reacting with evasion, fraud, reduce productive activity or even riots. If by a certain time, the tax pay is made voluntarily by the honest taxpayer, at a time when taxes exceed certain limits of endurance events occur that bring serious damages to state's desire to collect these revenues. Taxpayer behaviour becomes abnormal in any way always trying to avoid paying tax, hoping for a reduction in tax burden.

Key words: economy, production activity, tax and duties, social contribution, tax burden

INTRODUCERE Reformele fiscale în majoritatea statelor membre ale UE, au diferit ca profunzime, oscilând între

implementarea politicilor fiscale proprii prin majorarea sau reducerea sarcinilor fiscale şi procesul de implementare a unor elemente de politică fiscal - europeană, în acord cu impunerile sau recomandările UE, cu implicaţii multiple atât la nivelul contribuabililor cît şi al decidenţilor publici. Practica a demonstrat că procesele de integrare economică europeană, au determinat externalizarea în interiorul uniunii, a unor probleme specifice fiecărui stat, inclusiv a celor de natură fiscală, al căror impact poate avea efecte şi asupra altor ţări membre, sau pot să aducă atingere celor doi factori decisivi: garantarea libertăţilor comunitare, şi protejarea pieţei unice. Pentru atenuarea acestor efecte, odată cu lansarea “proiectului Pieţei Unice Europene”, s-a pus în mod explicit accentul pe armonizarea fiscală care să se bazeze pe regula prevalenţei normelor comunitare în raport cu cele naţionale, astfel încât reglementările fiscale naţionale să fie restructurate şi adaptate pe cît posibil în mod unitar, iar relaţiile fiscale între ţările membre ale Uniunii să se bazeze pe neutralitatea fiscală [3.p.41].

141

Obiectivele generale ale politicii fiscale din Republica Moldova pe termen mediu se bazează pe următoarele aspecte:

• asigurarea echităţii, stabilităţii şi transparenţei fiscale; • optimizarea presiunii fiscale; • sistematizarea legislaţiei fiscale naţionale; • îmbunătăţirea şi simplificarea sistemelor fiscale naţionale; • armonizarea legislaţiei fiscale naţionale, inclusiv în contextul implementării Acordului de

Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte. [2.p.4].

MATERIAL ŞI METOD Ă Metodologia utilizată în acest studiu se bazează pe evaluări ale teoriei, studiilor şi interpretărilor din

literatura de specialitate şi analizele din activitatea practică, specifică domeniului fiscal la nivel naţional, european şi internaţional, în funcţie de care s-au fundamentat şi formulat unele opinii şi propuneri proprii.

Sunt examinate diferite metode de diferenţiere a problematicii, completate de deducţie, inducţie, sinteză, analiza fenomenelor definitorii privind politica fiscală şi elementele acesteia.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Pe termen mediu în Republica Moldova se preconizează o serie de măsuri de politică fiscală pe

principalele tipuri de impozite, precum urmează: armonizarea în conformitate cu calendarul stabilit în Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, a actelor legislative privind TVA cu cele ale Uniunii Europene, şi anume cu:

Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată;

Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxa pe valoarea adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe;

a treisprezecea directivă a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii (86/560/CEE) [2.p.31].

Potrivit situaţiei din 31 decembrie 2014, în total în Republica Moldova au fost luaţi la evidenţă 689 580 contribuabili care practică antreprenoriatul, activităţi profesionale, reţin şi achită impozite la sursa de plată. Din acest număr, persoanele juridice constituie 122057 entităţi, gospodăriile ţărăneşti - 507 256 unităţi, întreprinderile individuale - 59989 unităţi şi persoanele ce practică activitate profesională - 278 persoane. Suplimentar, pe parcursul anului 2014 au fost eliberate 16007 de patente de antreprenoriat, şi încasaţi 38, 7 mln. lei, iar, la situaţia de la 31 decembrie 2014, valabile au rămas 15975 patente.

Republica Moldova înregistrează anual succese în cel mai popular rating privind compararea reglementărilor în afaceri pentru antreprenorii locali în 189 de economii, publicat de Grupul Băncii Mondiale. Astfel, la capitolul Achitarea impozitelor, experţii studiului ,,Doing Business 2015” apreciază activitatea organelor fiscale cu plus (+) 35 poziţii faţă de raportul precedent (poziţia 105 – Doing Business 2014, poziţia 70– Doing Business 2015).

Conform principalilor indicatori aferenţi domeniului fiscal, datele din Doing Business 2015 se prezintă în tabelul 1.

Tabelul 1. Date aferente domeniului fiscal conform raportului Doing Business 2015

Indicatorii Moldova DB 2014

Moldova DB 2015

Europa şi Asia Centrală OECD

Numărul de plăţi/an 31,0 21,0 20,5 11,8 Timpul utilizat(ore/an) 181 185 234,3 175,4

Impozit pe venit(% din venit) 9,6 9,3 10,4 16,4 Impozite şi reţineri din salariu(% din venit) 30,6 30,2 21,4 23,0

Alte impozite/taxe(% din venit) 0,2 0,2 3,1 1,9 Cota totală de impunere(% din venit) 40,4 39,7 34,9 41,3

Sursa: IFPS, 2015

142

Una din cauze, graţie căreia au fost înregistrate progresele menţionate, este implementarea e-declaraţiilor, achitarea on-line a obligaţiilor, reducerea numărului de declaraţii prin comasarea lor. Pe parcursul anului 2014 în Republica Moldova au fost efectuate 60 523 controale fiscale. Comparativ cu perioada anului 2013 (74 029 controale fiscale), numărul acestora s-a diminuat cu 13506 sau cu 18%.

Tabelul 2. Dinamica controalelor fiscale efectuate în perioada 2010-2014

Anii Indicatorii 2010 2011 2012 2013 2014

Controale fiscale total efectuate la faţa locului, inclusiv prin metoda de verificare:

66875 71900 63527 74029 60523

total(plan şi supraplan) 5602 4947 3652 2959 3922 tematică 25685 28804 24696 29968 24484 repetată 176 118 153 96 88 operativă 11621 13401 12500 12519 9315 contrapunere 1340 1550 1936 3523 3801 verificare camerală 18729 19347 17383 19275 16391 alte tipuri 3722 3733 3207 5689 2522 Sursa: IFPS, 2015

Constatăm că numărul controalelor fiscale planificate, efectuate prin metoda verificării totale - plan s-a majorat cu 431 controale (1 087 în anul 2014 şi 656 în anul 2013). Dinamica tuturor controalelor efectuate în anul 2014, comparativ cu perioada similară a anului precedent, este în diminuare cu 18%.

Conform informaţiilor furnizate de IFPS, în urma unui control total, în mediu pe SFS s-au calculat suplimentar obligaţii fiscale în sumă de 249,2 mii lei. Cel mai înalt nivel în acest sens a fost obţinut de IFS pe mun. Chişinău, IFS pe raioanele Edineţ, Străşeni, Dubăsari şi de Direcţia Generală administrarea marilor contribuabili din cadrul IFPS. Totodată, un nivel mult mai jos decât cel mediu au înregistrat IFST Nisporeni, Soroca, Călăraşi, Teleneşti, Cahul, Ialoveni, Glodeni, Cimişlia, Bălţi, UTA Găgăuzia, Ştefan - Vodă ş.a. [2.p.38]

Ponderea sumelor achitate din suma total calculată suplimentar la buget (cu excepţia sumelor calculate prin metoda estimativă, agenţilor economici aflaţi în procesul de insolvabilitate, contestate la SFS sau în instanţa de judecată şi sumele micşorate conform cadrului legal) constituie 87%.

Analiza cost-eficienţă denotă că la un leu de salarizare conform salariilor de funcţii a inspectorilor fiscali din subdiviziunile de control s-au obţinut venituri real încasate la buget în sumă de aproximativ 10 lei. Cel mai înalt nivel al randamentului din punct de vedere al cheltuitelor la un leu încasat în urma controalelor au înregistrat IFS teritoriale Chişinău, Făleşti, Căuşeni, Briceni, Drochia, Direcţia generală administrarea marilor contribuabili din cadrul IFPS. Totodată, cel mai jos nivel al eficienţei controalelor s-a dovedit a fi la IFS teritoriale Şoldăneşti, Străşeni, Hânceşti, Orhei, Teleneşti, Nisporeni, Cimişlia, Anenii-noi, UTA Găgăuzia.

În continuare v-om face o referinţă a influenţei mediului extern asupra comportamentului fiscal al agentului economic. Se subînţelege: dimensiunea agentului economic (microîntreprindere, întreprindere mică, întreprindere mijlocie), sezonalitatea (activitatea se desfăşoară permanent, sezonier – iarna, vara, ocazional), regiunea în care activează întreprinderea, respectiv domeniul acesteia de activitate.

Trebuie de menţionat faptul, că valorile atribuite pe baza intervalelor sunt în funcţie de statisticile teritoriale furnizate de I.F.S din RM (ediţiile 2014/2015). Ca eşantion de analiză sau utilizat respectiv: dimensiunea, veniturile din vînzări, rezultatele economice ale firmelor pe regiune, etc. În acest sens, considerăm β coeficient ce exprimă impactul factorului de influenţă (cei enumeraţi mai sus) asupra comportamentului fiscal al firmei , cu valori pozitive, între 0 şi 1 (sau 0% - 100%), β € [0;1]. Avem, prin urmare:

β=0, când firma nu este influenţată, comportamentul este corect; β=x – valoare, când respectivul factor are impact asupra firmei. Cu cât β se apropie mai mult de

valoarea 1, cu atât întreprinderea este mai vulnerabilă în faţa factorului, iar comportamentul tinde spre cel incorect, evazionist;

β=1 – comportament evazionist, factorul are un impact major asupra firmei. Propunem următoarele: Notăm Y=Cf/Fi, un raport de impact, ce indică măsura în care comportamentul fiscal este influenţat de

respectivii factori de influenţă; Cf - comportamentul fiscal al agentului economic; Fi – factorul (extern) de influenţă.

143

β € [0;1], …….în intervalele [0-0,4]; [0,5-0,7]; [0,8-1]. De asemenea, ∑ - reprezintă mulţimea agenţilor economici, care se încadrează în respectivul eşantion.

Y semnifică: Y € [0-0,4] comportamentul nu este afectat de impactul factorului respectiv; Y € [0,5-0,7] comportamentul este influenţat la un nivel acceptabil; Y € [0,8-1] impactul asupra comportamentului este puternic, negativ. a) F1 = dimensiunea întreprinderii

Tabelul 3. Comportamentul fiscal în funcţie de dimensiunea entităţii

Y=Cf/dimensiune [0-0,4] [0,5-0,7] [0,8-1] Microîntreprinderi - - ∑xi Întreprinderi mici - ∑xi -

Întreprinderi mijocii ∑xi - - Sursa: în baza statisticilor teritoriale ale IFSR, 2015

Conform estimărilor, agenţii economici de tipul microîntreprinderilor au gradul de conformare cel mai redus; la polul opus se află cei mijlocii, care sunt mai des supuşi controalelor fiscale.

b) F2 = sezonalitate

Tabelul 4. Comportamentul fiscal în funcţie de sezonalitatea activităţii

Y=Cf/sezonalitate [0-0,4] [0,5-0,7] [0,8-1] Activitate permanentă ∑xi - - Activitate sezonieră - ∑xi - Activitate ocazională - - ∑xi

Sursa: în baza statisticilor teritoriale ale IFSR, 2015

Considerăm că firmele cu activitate permanentă sunt mai oneste, acestea se conformează fiscal; un motiv este faptul, că acestea sunt cuprinse într-o evidenţă la nivel oficial, iar controlul fiscal poate fi efectuat oricând. În schimb, în ceea ce priveşte activitatea sezonieră, este bine cunoscut faptul că atât în perioadele sărbătorilor de iarnă, cât şi în perioada concediilor majoritatea firmelor nu îşi plătesc obligaţiile către stat. De asemenea, agenţii economici cu activitate ocazională au un grad de conformare fiscală redus, de cele mai multe ori evaziunea realizându-se la TVA, impozitele cu forţa de muncă.

c) F3 = regiunea, în care agentul economic îşi desfăşoară activitatea

Tabelul 4. Comportamentul fiscal în funcţie de regiunea de dezvoltare

Y=Cf/regiune [0-0,4] [0,5-0,7] [0,8-1] ∑xi - - Nord

inclusiv Municipiul Bălţi - - ∑xi Sud - ∑xi - UTA Găgăuzia - - ∑xi Centru - ∑xi - Municipiul Chişinău ∑xi - -

Sursa: în baza statisticilor teritoriale ale IFSR, 2015

Conform situaţiilor expuse, un comportament onest îl au firmele din municipiul Chişinău şi regiunea de dezvoltare Nord. Cele cu un comportament fiscal mediu sunt entităţile din Sud, şi Centru. Restul (UTAG, municipiul Bălţi), sunt regiuni care se dezvoltă din punct de vedere economic, dar se eschivează deseori impozitării.

d) F4 = domeniu de activitate Conform ultimelor rapoarte (Ministerul Finanţelor, IFPS a RM), agenţii economici care tind să

evazioneze sunt din agricultură (cereale, legume, fructe), cei ce desfăşoară operaţiuni cu produse supuse accizării (tutun, alcool, produse energetice), tranzacţii imobiliare, hoteluri şi restaurante, industria alimentară, construcţii, comerţ. Evaziunea fiscală se realizează de cele mai multe ori la TVA (în special în construcţii, hoteluri şi restaurante, când, spre exemplu, angajaţii îşi primesc salariile „în plic”), nedeclararea onestă a numărului de turişti (turism), angajările făcute „la negru” ş.a.

144

Tabelul 5. Comportamentul fiscal în funcţie de domeniul de activitate

Y=Cf/domeniu de activitate [0-0,4] [0,5-0,7] [0,8-1] Agricultură - - ∑xi Industria extractivă - - ∑xi Industria prelucrătoare - ∑xi - Furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă

- - ∑xi

Distribuţia apei, salubritate - ∑xi - Construcţii - - ∑xi Comerţ - - ∑xi Transport şi depozitare - ∑xi - Hoteluri şi restaurante, alimentaţie publică - - ∑xi Informaţii şi comunicaţii - ∑xi - Intermedieri financiare şi asigurări - ∑xi - Tranzacţii imobiliare - - ∑xi Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - ∑xi - Administraţie publică - ∑xi - Învăţământ - ∑xi - Sănătate şi asistenţă socială - ∑xi - Activităţi de spectacole, culturale, recreative - ∑xi - Activităţi ale gospodăriilor private - - ∑xi

Sursa: în baza statisticilor teritoriale ale IFSR, 2015

Conform cercetărilor, principalele piedici ale dezvoltării entităţilor sunt: � scăderea cererii interne; � fiscalitatea excesivă, birocraţia; � întârzierile la plata facturilor de la firmele private; � costurile ridicate ale creditelor; � inflaţia, instabilitatea relativă a monedei naţionale; � accesul dificil la credite; � evoluţia cadrului legislativ, schimbările politice, ş.a.

CONCLUZII Pentru a evita un grad de conformare fiscal tot mai redus al entităţilor, suntem de părerea că influienţe

majore va avea perfecţionarea continuă a politicii fiscale, racordată la normele şi cerinţele UE . În acest sens, va trebui urmărită: • creşterea eficienţei controalelor şi a sistemului de evidenţă în domeniul muncii şi în cel fiscal; • aplicarea strictă a penalizărilor şi sancţiunilor în cazul depistării activităţilor informale; • simplificarea sistemului de taxe şi impozite, concomitent cu reducerea birocraţiei; • diminuarea anumitor taxe şi impozite care frânează munca în sectorul formal, investiţiile sau

iniţiativa privată, concomitent cu sporirea altora care în prezent sunt subdimensionate în Republica Moldova, precum impozitul pe avere sau capital şi cel pe pământ;

• introducerea în materie fiscală a unui sistem complex de deduceri şi stimulente şi aplicarea sa eficientă, după modelul UE.

BIBLIOGRAFIE 1. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat din Republica Moldova. Programul privind conformarea voluntară a

contribuabililor. Chişinău. 2015. 18 pag. 2. Ministerul Finanţelor. Cadrul bugetar pe termen mediu pe anii 2015-2017. Chişinău.2014. 57 pag. 3. Talpos I., Crasneac O. Efectele concurenţei fiscale,, Economie teoretică şi aplicată” .Volumul XVII No. 8(549), 2010. p. 38-54. 4. Eurostat, 2015/ http://epp.eurostat.ec.europa.eu/

145

CZU: 336.22:061.23(478.22) PARTICULARIT ĂŢILE IMPOZIT ĂRII A PENSIUNILOR ÎN MEDIUL RURAL

MIRON V., MIRON M Asociaţia de Dezvoltare a Turismului în Moldova

Abstract. In Moldova rural tourism businesses can be successful because rural tourist areas are increasingly required by city dwellers and foreign tourists; 30-50 km radius traveling from cities become competitive with long-distance travel abroad; cost of services provided in agro pension are lower than in other accommodation establishments; business can be initiated relatively simple and inexpensive; agro pension offer is usually complex and located "under one roof" which makes it very attractive for beneficiaries to launch business investment is not high.

At the same time, knowledge and effective application of business taxation peculiarities of rural tourism contributes to the harmonious development of rural tourism destination, contributing to rural attractions planning, territory and access roads, and promoting a positive image of the village. This makes visible the contribution of rural tourist guesthouses in local and community economic development.

Key words. Rural tourism, tourism atraction, touristic destinations, investment

INTRODUCERE Turismul este un sector complex care asigură ospitalitate comercială vizitatorilor ţării, iar prestatorii de

servicii beneficiază de oportunitatea unei afaceri acasă, precum şi de export de servicii către o piaţă externă în cazul turiştilor străini. Pensiunea rurală, în calitate de agent economic, este obligată să contribuie la formarea bugetelor de stat şi locale. Cadrul general de aplicare a impozitelor de stat este valabil pe tot teritoriul Republicii Moldova şi pentru fiecare antreprenor. În cazul taxelor locale, fiecare Consiliu local satabileşte în condiţiile legii mărimea taxelor la care este supusă pensiunea turistică. Astfel, din totalul de taxe şi impozite locale în Chişinău, sunt aplicate doar 11, iar în unele localităţi rurale – 7-8. Taxa hotelieră şi cea balneară este aplicată doar în localităţile cu tradiţii în hotelărie sau declarate staţiuni balneare. Totodată, o pensiune turistică rurală beneficiază, cel puţin în perioada de lansare pe piaţă, de un regim fiscal favorabil (facilităţile generale oferite întreprinderilor micului business, nu va plăti o serie de taxe locale: hotelieră, balneară, amplasarea publicităţii ş.a.). Totuşi, particularităţile impozitării turismului rural trebuiesc cunoscute anual.

MATERIAL ŞI METODA Cercetările au fost efectuate în baza prevederilor legislaţiei fiscale din domeniul turismului naţional,

precum şi analiza experienţei ţărilor din regiune. Pentru analize au fost utilizate metode ca: sinteză, comparativă, logico-abstractă, etc.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Fiecare antreprenor care activează în domeniul economiei reale, inclusiv în turismul rural, este obligat

să achite taxe şi impozite de stat şi locale. Acestea sunt principalele surse de venit în bugetul de stat, asigurând capacităţile necesare pentru realizarea unor programe sociale şi consolidarea securităţii cetăţenilor săi. În mod obligatoriu, antreprenorul fie că activează în baza patentei, fie îşi deschide o întreprindere, îşi înregistrează afacerea la organele fiscale teritoriale.

În cazul activităţii economice în baza patentei de antreprenor (pentru turismul rural sunt relevante doar activităţile de meşteşugarit şi activităţile cognitive în grupuri de pană la 20 persoane, cu regret cazările în pensiuni şi excursiile locale au nu mai pot fi operate prin patente), impunerea fiscală se efectuează sub formă de taxă pentru patentă, care include:

- impozitul pe venit; - taxele pentru resursele naturale; - taxa pentru unităţile comerciale şi/sau unităţile de deservire socială; - taxa pentru amenajarea teritoriului. Alte impozite, taxe şi încasări se plătesc de titularul patentei pe principii generale (conform art.12

alin.1 şi alin.2 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător). Astfel, titularii patentei achită în mod obligatoriu contribuţia de asigurare socială de stat (în cazul în care nu au alt loc de muncă de bază – n.a.).

Achitarea contribuţiei de asigurare socială de stat îi asigură titularului patentei dreptul la o pensie minimă şi la un ajutor de deces prevăzute în legislaţie. Durata activităţii desfăşurate în baza patentei se include în vechimea în muncă a titularului patentei, cu condiţia achitării contribuţiilor de asigurare socială de stat. Condiţiile de asigurare socială de stat a titularilor de patentă se stabilesc prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv. În ultima perioadă se practică următoarea modalitate: dacă

146

deţinătorul de patentă are un loc de muncă de bază, atunci la deschiderea patentei şi la fiecare prelungire a acesteia se prezintă certificatul de la locul de muncă, care confirmă achitarea lunară a contribuţiei de asigurare socială de stat (n.a.). Se scutesc de achitarea contribuţiei de asigurare socială de stat pensionarii şi invalizii de toate gradele (art.17 alin.1-5 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător).

Potrivit legislaţiei naţionale, titularul de patentă desfăşoară activitatea de întreprinzător: - fără înregistrarea de stat; - în lipsa licenţei; - fără întocmirea dărilor de seamă financiare şi statistice; - în lipsa evidenţei contabile şi financiare. Titularul de patentă nu este contribuabil TVA, cu condiţia ca veniturile din vânzările sale să nu

depăşească 300000 lei într-o perioadă de 12 luni consecutive (conform art.18 alin.3 din Legea cu privire la patenta de întreprinzător).

Odată cu înregistrarea întreprinderii (persoană fizică sau juridică), antreprenorul este obligat: • să adopte unul din sistemele de contabilitate; • să cunoască lista impozitelor şi taxelor existente în ţară, care se referă la activitatea desfăşurată; • să cunoască tipurile dărilor de seamă fiscale, termenele de prezentare a acestora şi de achitare a impozitelor; • să contribuie în termenele stabilite la plăţile în buget. În Republica Moldova sunt stabilite 3 forme de ţinere a evidenţei contabile: • sistemul contabil în partidă simplă –(sistem contabil care prevede reflectarea unilaterală a faptelor

economice, utilizând înregistrarea în partidă simplă conform metodei “intrare-ieşire”), fără prezentarea situaţiilor financiare, gospodăriile ţărăneşti, întreprinzătorii individuali, până la înregistrarea acestora ca contribuabili ai TVA, şi persoanele fizice care prestează servicii profesionale, conform indicaţiilor metodice aprobate de Ministerul Finanţelor;

• sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor financiare simplificate, entităţile care corespund următoarelor criterii pentru perioada de gestiune precedentă:

a) numărul mediu scriptic al salariaţilor nu depăşeşte 9 persoane; b) veniturile din vânzări nu depăşesc 3 milioane lei; şi c) valoarea contabilă totală (de bilanţ) a activelor la data raportării nu depăşeşte 3 milioane lei

(conform art.15 alin.2 din Legea contabilităţii); • sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor financiare complete, alte entităţi decât

cele menţionate în art.15 alin.(1) şi alin.(2) din Legea contabilităţii. Parlamentul Republicii Moldova stabileşte anual lista şi mărimea impozitelor şi taxelor. Consiliile

locale întocmesc nomenclatorul taxelor şi impozitelor locale, mărimea acestora, modalităţile de percepere. Fiecare antreprenor va stabili care sunt impozitele obligatorii ce urmează să fie achitate regulat la buget, în condiţiile legii. Sistemul naţional de impozite şi taxe stabileşte în Codul fiscal următoarele.

I. Impozite şi taxe de stat Sistemul impozitelor şi taxelor de stat include: a) impozitul pe venit; b) taxa pe valoarea adăugată; c)

accizele; d) impozitul privat; e) taxa vamală; f) taxele rutiere. II. Impozite şi taxe locale Sistemul impozitelor şi taxelor locale include: a) impozitul pe bunurile imobiliare; a1) impozitul

privat; b) taxele pentru resursele naturale; c) taxa pentru amenajarea teritoriului; d) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale; e) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei); f) taxa de aplicare a simbolicii locale; g) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii; h) taxa de piaţă; i) taxa pentru cazare; j) taxa balneară; k) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale, orăşeneşti şi săteşti (comunale); l) taxa pentru parcare; m) taxa de la posesorii de câini; p) taxa pentru parcaj; r) taxa pentru salubrizare; s) taxa pentru dispozitivele publicitare (conform Codului fiscal, titlul I, art.6).

Sistemul de impunere reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor şi altor plăţi, concepute în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare, care reprezintă una din sursele veniturilor Bugetului Public Naţional al Republicii Moldova. Venitul impozabil pentru persoanele juridice rezidente îl constituie venitul brut obţinut din toate sursele de venit din Republica Moldova şi din orice sursă de venit de peste hotare. Venitul impozabil pentru nerezidenţi îl constituie venitul brut obţinut din orice sursă doar pe teritoriul Republicii Moldova. Impozitul pe venit este unul din impozitele de bază pe care sunt obligaţi să-l achite atât cetăţenii, cât şi agenţii economici. Ratele de mai jos sunt aplicabile conform fiecărei categorii de contribuabili în parte:

147

Contribuabil Rata impozitului pe venit Întreprinzători individuali 7% şi 18 %

Gospodării ţărăneşti 7% Persoane juridice 12%

Ca regulă generală, cheltuielile suportate de o companie sunt deductibile în scopul impozitării venitului, pe motiv că aceste cheltuieli: (i) sunt considerate ca ordinare şi necesare; (ii) decurg din venituri impozabile şi (iii) sunt justificate cu acte corespunzătoare.

Cota standard de TVA, în general, se aplică livrărilor locale de bunuri şi servicii, precum şi bunurilor supuse importului şi serviciilor care fac obiectul mecanismului de taxare inversă. Taxarea inversă se referă la serviciile prestate de un furnizor nerezident unei companii din Moldova (ex. consultanţă, furnizare de informaţii etc.), care nu intră sub orice scutire de TVA. Această taxare inversă de TVA este datorată de compania moldovenească şi achitată la bugetul Republicii Moldova la data achitării externe. O întreprindere este obligată să se înregistreze în calitate de plătitor TVA în cazul în care rulajul total în ultimele 12 luni consecutive a atins pragul de 600.000 lei. Opţional, înregistrarea ca plătitor de TVA poate fi înregistrată fără un plafon minim în cazul în care sunt respectate toate condiţiile impuse de legislaţia fiscală. Cota standard de TVA este de 20%, pentru anumite tipuri de bunuri (ex. pâine, produse de panificaţie, lapte, gaz, zahar etc.) este de 8% şi pentru anumite bunuri şi servicii (ex. exporturile de bunuri/ prestarea serviciilor), transportul internaţional, livrările spre şi dinspre teritoriul Zonelor Economice Libere, importul şi/sau livrările de bunuri şi servicii destinate pentru proiecte de asistenţă tehnică în condiţii specifice cota TVA este de 0%. Spre regret, această prevedere însă, nu este aplicată în cazul unităţilor de cazare (exemplul: pensiuni turistice) în cazul cazărilor persoanelor străine, chiar dacă evident acestea prestează servicii în regim de export.

Conform legislaţiei, fiecare angajator este obligat să calculeze şi să reţină lunar diverse taxe referitoare la proprii angajaţi ţinând cont de scutirile solicitate de angajat, contribuţiile sau primele calculate conform modului stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Casa Naţională de Asigurări în Medicină şi Casa Naţională de Asigurări Sociale. Impozitul achitat de angajator şi, respectiv, angajat sunt bazate pe salariul brut şi se împart, după cum urmează (la nivelul prevederilor legislative în anul 2015):

Tip impozit Rata impozitului Impozitul pe venit până la 29640 lei 7% Impozitul pe venit după 29640 lei 18% Fondul de asigurări sociale achitate de angajat 6% Fondul de asigurări sociale achitate de angajator 23% Contribuţii de asigurări medicale achitate atât de angajat, cât şi de angajator

4,5% din 1 ianuarie 2015

Persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător au dreptul la restituirea impozitului pe venit achitat în plus. Impozitarea persoanelor fizice nerezidente în principiu coincide cu procedura de impozitare a persoanelor fizice rezidente.

Impozitarea pensiunii turistice rurale Pensiunea rurală, în calitate de agent economic, este obligată să contribuie la formarea bugetelor de stat şi

locale. Cadrul general de aplicare a impozitelor de stat este valabil pe tot teritoriul Republicii Moldova şi pentru fiecare antreprenor. În cazul taxelor locale, fiecare Consiliu local satabileşte în condiţiile legii mărimea taxelor la care este supusă pensiunea turistică. De exemplu, din totalul de taxe şi impozite locale în Chişinău, sunt aplicate doar 11, iar în unele localităţi rurale – 7-8. Taxa hotelieră şi cea balneară este aplicată doar în localităţile cu tradiţii în hotelărie sau declarate staţiuni balneare. Astfel, o pensiune turistică rurală beneficiază, cel puţin în perioada de lansare pe piaţă, de un regim fiscal favorabil (facilităţile generale oferite întreprinderilor micului business, nu va plăti o serie de taxe locale: hotelieră, balneară, amplasarea publicităţii ş.a.).

Conform Anexei nr.2 la Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, persoanele fizice neangajate, cu domiciliul în Republica Moldova, care se includ în una din următoarele categorii: fondatorii de întreprinderi individuale, titularii de patentă de întreprinzător, se asigură în mod individual, cu excepţia pensionarilor sau persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii. Conform Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2015, mărimea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru persoanele fizice neangajate constituie 4 860 lei [4 500,0 lei (salariul nominal mediu lunar) x 12 (luni) x 9,0 %)].

148

Tabelul 1. Impozite şi taxe valabile pentru o pensiune turistică rural ă

Denumire Bază de calcul Scutiri Perioada de achitare/raportare a) de stat

1. Impozit pe venit • la persoanele fizice – (7%, 18%) din venitul brut, cu excepţia deducerilor şi scutirilor;

• la persoanele juridice – (12%) din venitul brut, cu excepţia deducerilor

Deduceri = cheltuieli ordinare şi necesare, suportate exclusiv în cadrul activităţii de antreprenor. Scutiri (personale, preferenţiale, pentru soţie şi persoane întreţinute)

Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune

2. Taxa pe valoarea adăugată

• achită întreprinderile care au o sumă a circulaţiei impozabile mai mare de 600 mii lei, sunt înregistrate;

• 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor

Cota 0% este aplicată la serviciile pentru export

Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune

b) locale 1. Impozit pe bunuri imobiliare

• 0,1%-1,5% din jumătatea valorii bunurilor imobiliare impozabile (terenuri, construcţii).

Întreprinderile producătoare de materie primă agricolă. Celelalte – 15% la achitarea integrală până la 25 iunie

Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune/se raportează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare după încheierea trimestrului

2. Taxa pentru amenajarea teritoriului

• persoanele juridice = maxim 4 salarii minime + 10% din volumul fondului anual de salarizare;

• persoanele fizice = maxim 2 salarii minime + 10% din volumul fondului anual de salarizare

Prin decizia Consiliului local Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune/se raportează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare după încheierea trimestrului

3. Taxa pentru amplasarea unităţii comerciale

• 300 salarii minime achitate anterior obţinerii Permisului pentru amplasarea unităţii comerciale

Prin decizia Consiliului local Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune/se raportează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare după încheierea trimestrului

4. Taxa hotelieră • se calculează la numărul de cazări efectuate

Taxa hotelieră este aplicată doar în oraşe

Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune/se raportează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare după încheierea trimestrului

5. Taxa balneară • este o taxă unică Se achită doar în staţiunile balneare

Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune/se raportează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare după încheierea trimestrului

c) asigurări sociale de stat

• Angajatorii – 23% din fondul de remunerare;

• Salariaţii – 6% din salariu; • Întreprinderile individuale – 6372

de lei anual pentru asigurarea individuală;

• titularii de patentă – 6372 de lei anual pentru asigurarea individuală (conform Legii bugetului asigu-rărilor sociale de stat pe anul 2015)

Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune/se raportează lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune; Lunar, câte 1/12 din suma anuală (531 lei/luna), până la data de 25 a lunii următoare

d) asigurări medicale de stat

• Angajatorii – 4,5% din fondul de remunerare;

• Salariaţii – 4,5% din salariu

Lunar, până la data de 25 a lunii următoare lunii de gestiune/se raportează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare după încheierea trimestrului

Sursa: Codul fiscal, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2015, calculele autorilor

CONCLUZII În Republica Moldova afacerile în turismul rural poate avea succes deoarece zonele turistice rurale

sunt tot mai solicitate de către orăşeni şi turişti străini; călătoriile în raza de 30-50 km de la oraşe devin

149

competitive comparativ cu deplasările la distanţe lungi în străinătate; costul serviciilor prestate în agropensiuni sunt mai mici decât în alte unităţi de cazare; afacerea poate fi iniţiată relativ simplu şi ieftin; oferta agropensiunilor de regulă este complexă şi localizată „sub acelaşi acoperiş” ceea ce o face foarte atractivă pentru beneficiari, investiţia pentru lansarea afacerii nu este mare. Totodată, cunoaşterea şi aplicarea eficientă a particularităţilor impozitării afacerilor turistice rurale contribuie la dezvoltarea armonioasă a destinaţiei turistice rurale, prin contribuirea la amenajarea atracţiilor rurale, teritoriului şi căilor de acces, precum şi promovarea imaginii pozitive a localităţii. Acest fapt, face vizibilă contribuţia pensiunilor turistice rurale în dezvoltarea economică locală şi comunitară.

BIBLIOGAFIE 1. Miron V., Miron M. Afaceri în turismul rural. Amenajarea şi tehnologia deservirii oaspeţilor în pensiunea turistică.

Chişinău, Tipografia centrală, 2005 2. Miron V., Miron M. şi al. Parteneriate de dezvoltare a zonelor turistice în Republica Moldova. Chişinău, Ed. Cu Drag,

2008 3. Miron V., Tomiţa P. Managementul resurselor turistice în Republica Moldova. Chişinău, Ed. UASM, 2007 4. Răducanu V. Economia resurselor naturale. Bucureşti, 2000 5. Atragerea Investiţiilor Străine în Moldova. Ghid practic pentru Ataşaţii Comerciali, 2008 6. Studiul “Starea turismului moldovenesc, 2003-2010”, Asociaţia de Dezvoltare a Turismului 2011

CZU: 63(091)

APARIŢIA AGRICULTURII ANTOCI Arina

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. Agricultural science, like the whole culture of our people, developed closely with neighboring peoples and culture under the influence of global agricultural science and practice achievements. If science agrarian world appeared at the practice agrarian and off biological sciences, following the achievements gained by it and other fundamental sciences, and science agrarian Moldova structurated and becomes relatively independent when, using the achievements of science agrarian world aclimayted - the climatic conditions, the soil in this specific geographical area.

MATERIAL ŞI METOD Ă Investigaţia a fost făcută în conformitate cu formele, metodele şi principiile generale de cercetare

ştiinţifică: problema, ipoteza, teoria, unitatea istoricului şi logicului, ascensiunea de la abstract la concret, metodele sistematică, structural-funcţională, a generalizării şi extrapolării etc. În baza consultării lucrărilor ştiinţifice în domeniu se încearcă a elabora o nouă viziune în cadrul deteminării semnificaţiei valorilor sociale şi comunicaţionale.

REZILTATE ŞI DISCUŢII În epoca preistorică omul era preocupat de satisfacerea necesităţilor sale imediate. Omul devine om din

momentul în care a început să-şi făurească, prin propriile mijloace, condiţii în care a putut supraveţui în ciuda slăbiciunilor sale fizice şi a atacurilor de tot felul la care era supus din partea mediului înconjurător. Îmbrăcămintea, hrana, adăpostul au fost primele elemente pe care a trebuit să şi le asigure din natură, după modelul plantelor şi animalelor. Omul preistoric nu descoperă nimic nou, ci folosea invenţiile naturii, a căror victimă căzuse de-a lungul vremurilor prin incendierea pădurilor, ierburilor, sau prin trăsnetele năprasnice dezlănţuite fără intervenţia lui. Aşa cum s-a învăţat de la natură să dobândească focul, omul a descoperit şi agricultura. Apariţia fenomenului „agricultură” este o rezultantă a unei perioade istorice îndelungate, în care ocupaţiile principale ale omului au fost: vânătoarea şi culesul. Omul necivilizat era un observator atent. El a studiat obiceiurile animalelor sălbatice pe care le urmăreşte la vânătoare şi stabileşte prin încercări meticuloase vegetalele comestibile şi necomestibile. El a căutat de asemenea materia primă necesară pentru confecţionarea uneltelor şi armelor. Astfel omul preistoric nu este preocupat de cercetări „pure”, ci porneşte de la aceea ce era normal să fie – utilizarea legilor, fenomenelor şi bogăţiilor naturii.

În mod surprinzător, agricultura s-a dezvoltat în mod independent în cel puţin patru (posibil şapte) regiuni de pe Terra, într-o perioadă de aproximativ 8000 de ani. Pînă în jurul anului 8000 î. Hr., aproape toţi oamenii trăiau din vânătoare şi cules, însă în urmă cu 2000 de ani, majoritatea trăiau din agricultură. În comparaţie cu cele cinci milioane de ani ai istoriei hominizilor sau chiar şi cu cei 100 000 pînâ la 200

150

000 de ani ai istoriei lui Homo sapiens, aceşti 8000 de ani au însemnat o perioadă de schimbări uimitor de rapide – atât de rapide, încât istoricii numesc această perioadă ”revoluţia agricolă”, o schimbare hotărâtoare în istoria omului.

Oare de ce oamenii de pe toate meridianele globului, care se adaptaseră cu succes la modul de viaţă bazat pe vânătoare şi cules, l-au abandonat în favoarea agriculturii, pe parcursul a câtorva mii de ani? Această întrebare complexă ne apropie şi mai mult de timpurile noastre, deoarece trecerea la agricultură s-a produs doar cu vreo 400 de generaţii (adică 10 000 de ani) în urmă.

Suntem atât de obişnuiţi cu hrana obţinută din agricultură, încât ne este greu să ne imaginăm că am putea sta în jurul focurilor întreţinute de vânătorii-culegători. Oricât de indigestă ni s-ar părea mâncarea acestora, în prezent, arheologii cred că trecerea la agricultură s-ar putea să se fi datorat tocmai unei scăderi a calităţii hranei şi, cu siguranţă, această trecere a însemnat o creştere a volumului de muncă pe cap de locuitor.

De ce au devenit oamenii dispuşi să muncească mai mult? Nu se ştie cu siguranţă, dar în ultimii treizeci de ani au fost descoperite multe dovezi noi, potrivit cărora răspunsul simplu ar fi că oamenii au fost nevoiţi să treacă la agricultură pentru a supravieţui. Cei care nu au făcut această trecere nu au reuşit să supravieţuiască.

În epoca neolitică apar primele culturi cultivate, primele animale domestice, lent are loc trecerea de la cules la cultivare, de la vânat la creşterea animalelor. Prima diviziune a muncii se completează de cea de-a doua. Pe lângă vânătoare şi cules omul se învaţă să cultive plante şi să crească animale. După cum afirmă arheologii, trecerea de la simpla recoltare la cultivarea plantelor şi creşterea animalelor a reprezentat o adevărată revoluţie în viaţa social-economică a triburilor. Tot arheologii afirmă, că agricultura apare din culesul sistematic al plantelor sălbatice. Apariţia cultivării conştiente a plantelor şi primele forme prin care ea s-s manifestat este mai puţin clară.

Motivele complexe care i-au determinat pe oameni să abandoneze vânătoarea şi culesul au de-a face cu declanşarea unei crize alimentare. La fel ca celelalte animale, oamenii au ca proprietate găsirea unor rezerve de hrană suficiente pentru supravieţuire, iar cu cât au la dispoziţie mai multă mâncare, cu atât fac mai mulţi copii, ceea ce îi obligă să caute şi mai multă hrană.[1]

În jurul anului 9000 î. Hr., mai multe grupuri de oameni din diferite regiuni ale globului au început să simtă că li se reduce rezervele de hrană. Nu mai erau multe teritorii îmbelşugate unde ar fi putut să se mute, pentru că deja fuseseră ocupate de alţi semeni. Se estimează că, din perioada în care Homo sapiens a părăsit Africa, până în jurul anului 9000 î. Hr., populaţia a crescut de la 50 000 la cinci-şase milioane de oameni. În perioada în care oamenii trăiseră din vânătoare şi cules, numărul populaţiei a sporit încet, dar, de-a lungul timpului, această creştere a devenit considerabilă. De aceea, este posibil ca Pământul să fi ajuns la nivelul maxim de populare pe care îl permitea modul de viaţă bazat pe vânătoare şi cules.

Dar creşterea populaţiei nu reprezintă singura cauză a trecerii la agricultură. După cum ştim, clima Pământului se schimbă mai repede decât de obicei. Începând din anul 9000 î. Hr., ultima eră glaciară s-a încheiat treptat, pe măsură ce temperaturile de pe întreg globul creşteau cu repeziciune. Această încălzire a afectat în multe feluri populaţiile de pe întreaga planetă. Oamenii şi-au folosit ingeniozitatea pentru a profita de noile condiţii de mediu, pe măsură ce erau împinşi spre interiorul continentelor de ridicarea nivelului mării, iar temperaturile ridicate modificau flora şi fauna. Pornind de la realizările lor anterioare – folosirea focului pentru gătit şi pentru curăţarea pământurilor, folosirea limbajului pentru cooperarea socială, perfecţionarea uneltelor necesare traiului de zi cu zi - şi reacţionând la modificăile florei şi faunei, în decursul câtorva mii de ani, multe populaţii s-au transformat radical, trecând de la organizarea în grupuri nomade de vânători-culegători la întemeierea unor aşezări de crescători de animale şi cultivatori de pământuri, ceea ce a permis (cel puţin temporar) producerea unui surplus de hrană.

Oamenii nu sunt nici singurii, nici primii agricultori de pe Pământ. Furnicile cultivă plante (ciuperci) şi cresc animale (afide), adună seminţe şi le depozitează în încăperi amplasate lângă muşuroaie. Înmulţirea a cel puţin 225 de clase de plante depinde de activităţile furnicilor. La fel ca furnicile, oamenii s-au implicat în ciclul de viaţă al anumitor plante şi animale, ceea ce a dus la apariţia activităţii numite agricultură.

Cauza care a dus la apariţia agriculturii în diferite regiuni ale globului a fost încălzirea climei, proces de-a lungul căruia au supravieţuit acele plante şi animale care s-au dovedit a fi mai adaptabile şi care nu erau foarte dependente de anumite condiţii de mediu. Aceste trăsături caracterizează puii celor mai multe specii de animale – aşadar, încălzirea climei a dus la apariţia unor animale care îşi păstrează trăsăturile din primele etape ale dezvoltării: docilitatea, lipsa fricii, dependenţa şi maturitatea sexuală timpurie. Altfel spus, animalele au căpătat trăsăturile care le predispuneau la domesticire.[2]

151

Studiind atent animalele care trăiau în jurul lor, deosebindu-le unele de altele, oamenii preistorici au făcut zoologie descriptiv, zoografie, ne-au lăsat adevărate atlase rupestre, acoperind cu gravuri şi picturi stânci în aer liber sau pereţii din grote. Desenele acestea, în opinia arheologilor sunt suficient de fidel executate, pentru ca zoologii să poată identifica majoritatea speciilor de animale din acea epocă. Interesul deosebit al omului preistoric faţă de animale poate fi explicat prin dorinţa lui de a le captura. Din această cauză vânătorii au studiat minuţios obiceiurile şi comportările animalelor sălbatice, adică etiologia animalelor. Studiul acestor faune sălbatice este cu atât mai interesant cu cât el conduce la primele încercări de domesticire.

Domesticirea poate fi definită ca un proces de inginerie genetică, prin care oamenii preiau treptat controlul reproducerii unui animal care are anumite predispoziţii de a-i accepta şi a se separa de specia sălbatică din care face parte, pentru a controla evoluţia sa către o specie nouă, cu trăsăturile dorite. Cultivarea plantelor este un proces similar. Primul animal domesticit n-a fost altul decât cel mai bun prieten al omului – câinele.

Apariţia agriculturii ar fi putut avea loc numai în urma dezvoltării considerabile a forţelor de producere sub forma totalităţii mijloacelor tehnice de dobândire şi prelucrare. Creşterea productivităţii muncii în toate formele economiei primitive: vânat, pescuit, cules, a determinat trecerea la modul de trai sedentar, oamenii fiind atraşi de locurile unde vânatul, pescuitul şi culesul asigurau permanent hrana. Aşadar, apariţia agriculturii nu este o operă a geniului uman, ci o treaptă mai superioară în dezvoltarea comunităţii umane. Agricultura a înlocuit culesul nu pentru că omul aflase secretul cultivării plantelor, ci pentru că necesităţile lui de trai deveniseră tot mai mari, iar posibilităţile de asigurare a hranei prin cules nu-l mai satisfăceau. Această contradicţie a putut fi rezolvată numai prin renunţarea la economia de „însuşire şi trecerea la o formă mai avansată – economia producătoare.

Răspândirea agriculturii în centrul şi estul Europei s-a produs după aproximativ 3 000 de ani de la adoptarea ei în Grecia. În jurul anului 4000 î. Hr., agricultura a pătruns în văile fluviilor din centrul Europei: în zona delimitată de Rin şi Dunăre şi în cea delimitată de Vistula şi Nistru. În perioada 3000-2000 î. Hr., agricultura s-a răspândit în nord-vestul Europei, iar o mie de ani mai târziu, în Danemarca şi în sudul Suediei. În aceste zone împădurite a trebuit ca pământurile să fie defrişate şi incendiate, iar abia mai târziu, când populaţia a crescut, au apărut şi câmpuri permanente dedicate cultivării plantelor. Recoltele de secară şi ovăz, care în Orientul Mijlociu erau considerate buruieni, au constituit baza alimentaţiei vegetale în regiunile cu climă mai rece şi mai umedă din nord-vestul Europei.

Studierea plantelor este la fel de veche ca şi omenirea, datorită faptului că omul trăia în parte din culesul vegetalelor. Această ocupaţie străveche a omului necesită cunoştinţe serioase de botanică, care făceau posibilă distingerea rădăcinilor, tulpinilor, frunzelor, fructelor şi seminţelor comestibile, neutre sau toxice.

Dacă avem în vedere perioade de timp lungi, cultivarea plantelor şi domesticirea animalelor – care au dus la apariţia agriculturii ca mod de producţie – s-au produs aproape simultan în diferite regiuni ale globului, dar dacă ne referim la perioade scurte, atunci este limpede că anumite regiuni au rămas în urma altora, ceea ce a avut consecinţe fatale. Deoarece locuitorii celor două Americi nu aveau la îndemâmă cereale pe care să le cultive şi nici animale pe care să le domesticească, în această parte a lumii evoluţia societăţilor complexe a început cu 3000-4000 de ani mai târziu decât în orientul Mijlociu, Europa şi Asia. Drept urmare, atunci când europenii au ajuns în cele două Americi în jurul anului 1500 d. Hr., au descoperit societăţi care, din multe puncte de vedre, erau similare celor dezvoltate în Orientul Mijlociu în jurul anului 2000 î. Hr. Cu armele, caii şi bolile lor, care erau rezultatele unor societăţi agrare mai evoluate, europenii au reuşit să suprime civilizaţiile celor două Americi, care avuseseră o dezvoltare mai lentă.

În perioada 9000-3000 î. Hr., experimentele în domeniul cultivării plantelor au avut un succes atât de mare, încât de atunci încoace oamenii n-au început să cultive nicio altă plantă fundamental nouă. Singurele excepţii par să fie afinul, coacăzul şi nucul pecan, ale căror fructe erau adunate de amerindieni de multă vreme, dar care au început să fie cultivaţi începând de acum două secole.

Dintre cele aproximativ 200 000 de plante cu flori de pe Pământ, oamenii au folosit ca sursă de grană doar aproximativ 3000. Dintre acestea, numai cincisprezece au avut şi continuă să aibă, o importanţă majoră: patru plante erbacee (grâul, orezul, porumbul şi trestia de zahăr), şase legume (lintea, mazărea, măzărichea, fasolea, soia şi arahidele) şi cinci plante cu conţinut ridicat de amidon (cartoful, batatele, ignama, maniocul şi bananierul).[3]

O altă întrebare legată de geneza agriculturii şi discutată mai multe decenii de savanţi a fost cea a metodelor de cultivare conştientă a plantelor. Printre primele metode au fost înscrise: cu săpăliga sau cu

152

băţul de săpat. Desigur agricultura primitivă se putea baza pe tehnica prelucrării solului cu săpăliga, sau mai rar cu băţul de săpat. Dar pentru a caracteriza nivelul de dezvoltare al unei sisteme de agricultură trebuie să se ia în considerare mai mulţi factori, la bază fiind puse măsurile menite să păstreze şi să sporească fertilitatea solului. Funcţie de caracterul acestor măsuri de-a lungul timpului au fost aplicate diferite sisteme de agricultură.

Cunoscutul etnolog american L. Morgan a emis ipoteza după care în primul stadiu al evoluţiei sale agricultura s-a prezentat sub forma „grădinăritului”. Prin „grădinărit” savantul subînţelege acel sistem în care lucrările solului se fac cu săpăliga şi au drept scop crearea condiţiilor prielnice spre a germina. Când solul nu mai este capabil să satisfacă aceste cerinţe, este părăsit. Acest sistem nu mai este numit: sistem al pârloagelor, şi a fost practicat de către strămoşii noştri până în epoca medievală. Oponenţii acestei concepţii afirmă, că solul nu-şi pierdea niciodată fertilitatea, fiind îngrăşat continuu cu resursele de la gospodăria, locul căreia era, de obicei – centrul câmpului.

Una din cele mai străvechi forme a agriculturii primitive este agricultura din liman, care a fost practicată în Egiptul antic, Mesopotamia, în valea Iordanului. Caracteristic pentru agricultura din liman este lipsa primei faze a muncii – a afânării solului. Acest lucru îl efectua apa, după retragerea căreia rămânea un strat bogat de mâl, care era însămânţat. Acest sistem de cultivare a plantelor îi permitea omului să folosească fertilitatea naturală a solului.

În aşa fel procesul apariţiei agriculturii se încheie prin practicarea sistematică conştientă a agriculturii în liman şi a grădinăritului. Datorită acumulării cunoştinţelor se îmbunătăţesc metodele de lucru. Plantele cultivate încep să se deosebească considerabil de cele sălbatice, în urma selecţiei efectuate an de an. Primele sisteme agricole pe lângă avantaje: solul aluvionar, nefiind înţelenit putea fi lucrat cu unelte din lemn, piatră sau corn, erau caracterizate şi de o serie de greutăţi. Cele mai serioase obstacole naturale erau inundaţiile plantaţiilor şi sărăcirea solului după o perioadă de timp, urmată de părăsirea locului dat, al casei construite. Aceste greutăţi îl maturizează pe om, îl impun să mediteze serios asupra organizării activităţii sale.

Înmulţirea populaţiei obligă din lipsă de spaţiu unele triburi să migreze din regiunile foarte fertile spre locuri cu condiţii mai puţin favorabile pentru prelucrarea agriculturii. Neavând posibilitate să folosească metodele practicate de strămoşii lor, oamenii sunt nevoiţi să utilizeze metode noi, cu scopul pregătirii condiţiilor necesare pentru creşterea plantelor. Astfel apare metoda de afânare a solului cu băţul de săpat, apoi cu săpăliga. Oprindu-se în păduri pentru a-şi crea condiţii de trai, omul se folosea de bogăţiile naturale culegând şi vânând, pentru a supravieţui. În acelaşi timp se ocupa cu desţelenirea pădurilor, cu scopul de a-şi pregăti un nou câmp. În aceste regiuni fiecare palmă de pământ cultivată trebuie smulsă din sânul naturii. În munca grea de desţelenire omului îi ajuta focul. Îndepărtarea vegetaţiei prin foc avea un rezultat dublu: pe de o parte, eliberarea terenului, iar pe de alta, cenuşa constituită cu rol de îngrăşământ.

CONCLUZII Se presupune că omul a ajuns la această practică, luând în cultură terenurile de pe care vegetaţia a fost

înlăturată ca urmare a unui incendiu, produs de căderea unui trăsnet, ori din neglijenţă. Aceste terenuri, curăţite şi afânate erau însămânţate bob cu bob, sau prin împrăştiere. Dacă în regiunea marilor fluvii terenurile nu secătuiau uşor şi cultivatorii obţineau recolte bogate de pe acelaşi teren decenii sau secole de-a rândul, în regiunile de stepă din centrul Europei sau Asiei el trebuia să-şi pună deseori problema părăsirii terenului secătuit. Din acele străvechi timpuri omul şi-a dat seama că câmpul secătuit de alimentele sale nutritive nu mai poate produce eficient şi că trebuie schimbat. Bineînţeles, acest fenomen era explicat în spiritul mitologiei. Descoperirile arheologice atestă un fapt important: omul observase, că după un număr de ani terenul părăsit îşi reface capacitatea de a produce o recoltă bogată. Această formă a agriculturii a primit denumirea de itinerantă. Acum 2000 de ani era practicată de popoarele germanice din Europa. Agricultura itinerantă reprezintă una din cele mai străvechi forme de asolament întâlnită în istoria agriculturii.

BIBLIOGRAFIE 1.Aristotel, Despre părţile animalelor, vol.6, pg. 491, 19-23. 2.Cynthia Stokes Brown, Istoria lumii de la Big Bang până în present, Ed. Litera, Bucureşti, 2009. 3.Filosofia şi metodologia ştiin ţei agrare, Chişinău, 2002

153

CZU: 37 CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND IMPORTAN ŢA EDUCAŢIEI

PERMANENTE LA FORMAREA VIITORULUI OM SCOBIOALĂ Nadejda

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. The concept of lifelong learning it is specific to the contemporary pedagogy or to the new education and covers a theoretical and practical principle attempt to systematize and to regulate a certain reality specific contemporary world issues. It can be associated with another concept and principle, simultaneously, one relating to the permanent nature of education, because it, as looked Comenius ( assuming an Islamic principle ), education is a necessity for every individual: „from cradle to the grave”. In addition to this principle, lifelong learning is based on other principles, such as: learning to learn and wish to self-improvement. Lifelong learning is achieved in all fields, professional firstly amid the changes aimed, first general, cultural and professional components, involving some general education, professional and political life and also contributing to the professional success of the individual by assimilating new theoretical and practical content.

MATERIAL ŞI METODE Investigaţia a fost efectuată în corespundere cu formele, metodele şi principiile generale de cercetare

ştiinţifică precum: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, metoda istorică, metoda analizei sistemice etc. Lucrarea dată este realizată în baza analizei cercetărilor elaborate în domeniul socio-umanistic şi are drept scop propunerea unui mod de tratare şi înţelegere complexă a importanţei educaţiei permanente la etapa actuală .

REZULTATE ŞI DISCUŢII Cerinţele noului secol au ridicat peste tot în lume întrebări precum: „până când” şi „prin ce metode”

învăţăm? De la angajatori, autorităţi şi până la fiecare individ în parte, răspunsul pare să fie unanim: învăţarea permanentă nu mai e un lux, ci o condiţie necesară pentru adaptarea la cerinţele profesionale, sociale, economice şi informaţionale mereu în schimbare.

Încă din timpul ultimelor decenii ale secolului trecut oamenii de ştiinţă au identificat un nou tip de probleme care se impuneau din ce în ce mai mult, atât prin caracterul lor grav şi prezent, cât şi prin dimensiunile lor regionale şi globale. Este vorba despre probleme ca: deteriorarea mediului înconjurător, caracterul limitat al resurselor naturale, ritmul galopant al creşterii demografice în anumite zone ale lumii. Au descoperit şi legăturile dintre aceste probleme, ajungându-se la concluzia că ele nu pot fi rezolvate de către factorii responsabili din ţările lumii contemporane. S-a constatat de exemplu, că dezvoltarea nu este posibilă fără pace, că pacea nu poate fi reală fără respectarea drepturilor omului şi asigurarea libertăţii fundamentale ale acestuia, că la rândul lor aceste libertăţi si drepturi nu sunt posibile în condiţii de mizerie, foamete şi analfabetism. Toate aceste au dus la introducerea conceptului de problematică a lumii contemporane. Acest concept s-a impus şi pune în lumină caracteristicile generale comune ale acestei problematici care se impune atât comunităţilor naţionale cât şi grupurilor sociale şi persoanelor individuale. În ansamblu, problematica lumii contemporane prezintă caracter universal, în sensul că toate ţările şi regiunile de pe glob, nu pot fi plasate în afara ei; are caracter global deoarece afectează toate sectoarele vieţii sociale; are caracter prioritar şi presant în sensul că presiunile exercitate asupra comunităţii mondiale sunt puternice, ele cerând răspunsuri prompte, ingeniozitate şi eforturi financiare importante.

În încercarea de a rezolva aceste imperative, sistemele naţionale de educaţie şi responsabilii educaţiei s-au situat pe două poziţii opuse: scepticii consideră că sistemele educaţionale nu pot avea rol important în pregătirea lumii de mâine, pe când optimiştii susţin puterea educaţiei şi capacitatea acesteia de a contribui cu resursele sale specifice la construirea viitorului.

Realitatea contemporană confirmă, de fiecare dată, că avem nevoie de o educaţie permanentă. Nici o societate nu este complet imobilă, aşa încât o anumită instruire continuă şi la vârsta adulă. În societatea actuală, caracterizată prin mobilitate economică, politică, culturală, noua ordine educaţională nu se concepe fără avangarda mişcării pedagogice teoretice şi a praxisului educaţional. Dezvoltarea lumii contemporane depinde într-o mare măsură şi de modul în care educaţia poate să satisfacă cerinţele acestei dezvoltări.

Educaţia este unul dintre fenomenele care au apărut odată cu societatea umană, dintr-o anumită necesitate proprie acesteia – aceea a dezvoltării omului ca om, ca forţă de muncă şi fiin ţă socială, suferind pe parcursul evoluţiei sale, modificări esenţiale. Educaţia diferă de la o etapă istorică la alta în funcţie de

154

condiţiile materiale şi spirituale ale societăţii. Odată cu succesiunea epocilor istorice idealul, mecanismele, conţinuturile, finalităţile educaţiei s-au schimbat, au evoluat şi s-au perfecţionat. Educaţia este deci supusă schimbărilor istorice, ea apărând odată cu societatea din comuna primitivă. „Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”, spune Kant, la modul imperativ. Tot ce ţine de umanitate: limbaj, raţiune, sentimente, arta, morala se realizează numai prin educaţie. Astfel educaţia a dobândit noi conţinuturi acoperind o arie largă şi noi finalităţi bazate pe valori democratice şi aspiraţii moderne ale indivizilor corelate cu inovaţia şi reforma din învăţământ. Conceptul de educaţie permanentă se extinde asupra tuturor aspectelor actului educativ, le înglobează pe toate, iar întregul care rezultă este mai mult decât suma părţilor. In acest sens este surprins raportul taxonomic al elementelor constitutive ale educaţiei astfel încât educaţia nu se poate identifica cu o parte deosebită de întreg şi care nu este inclusă în acesta. Aşa cum afirma T. Jean în lucrarea „Marile probleme ale educaţiei în lume” (1977), educaţia permanentă nu este nici un sistem si nici un domeniu educativ, ci principiul pe care se bazează organizarea globala a unui sistem şi, deci, elaborarea fiecăreia din părţile sale. După cum afirmă R. H. Dave, educaţia permanentă este „un proces de perfecţionare a dezvoltării personale, sociale şi profesionale pe durata întregii vieţi a indivizilor în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii atât a indivizilor, cât şi a colectivităţii lor.” Aceasta este o idee comprehensivă şi unificatoare care include învăţarea formală, nonformală şi informală pentru dobândirea şi îmbogăţirea unui orizont de cunoaştere care să permită atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare posibil şi diferite stadii şi domenii ale vieţii [1, p. 47]. Formele educaţionale analizate şi raporturile dintre ele pot fi prezentate din perspectiva sistemică în configuraţia de mai jos:

Conceptul educaţiei permanente, este în mod funcţional, bazat pe ideea că învăţarea permanentă poate fi dobândită de către indivizi şi societăţi în moduri diferite şi că aceste modalităţi alternative sunt în stare să conducă spre atingerea celui mai înalt şi celui mai bun nivel al calităţii vieţii de către toţi. [1, p. 48]. Societatea actuală, responsabilităţile, individul însuşi se mişcă mai repede, mai profund decât la sfârşitul de secol trecut. Problematica lumii contemporane, provocările acesteia şi consecinţele din domeniul educaţiei au dus la impunerea şi operaţionalizarea în plan teoretic-explicativ, dar şi practic-aplicativ, a unor sintagme cum ar fi: învăţare de-a lungul întregii vieţi, educaţie de-a lungul întregii vieţi, educaţie

155

permanentă, educaţia adulţilor, educaţia părinţilor, autoînvăţare, autoinstruire, autoeducaţie, autoin-formare şi autoformare educativă, autonomie educativă, educaţie globală.

Valul schimbărilor şi al noutăţilor care asaltează viaţa umanităţii şi a fiecărei colectivităţi umane a făcut necesară extinderea actului educativ de-a lungul întregii vieţi. Educaţia dată de şcoală nu mai este suficientă pentru întreaga viaţă a omului. În încercarea de a face faţă provocărilor lumii contemporane, una din direcţiile de restructurare a realităţii educaţionale este: extinderea actului educativ la nivelul întregii vieţi a individului.

A învăţa să înveţi şi a te perfecţiona continuu sunt condiţiile educaţiei permanente. Ideea educaţiei permanente nu este nouă, necesitatea permanenţei educaţiei în plan individual şi istoric fiind intuită de mult timp, în primul rând de la clasicii pedagogiei tradiţionale. Încă din secolul al XVII-lea, Jan Amos Comenius (1592-1670) afirma în lucrările sale că „ tota vita schola est” - reflecţie teoretică, pe care realitatea obiectivă, practica, specialiştii şi ştiinţa, aveau să o valideze ulterior. S-a afirmat că „pentru fiecare om, viaţa sa este o şcoală, de la leagăn până la mormânt” (J. A. Comenius).

Pentru a face faţă situaţiilor multiple de provocare a lumii contemporane este firesc să ne punem următoarea întrebare: Dacă, astăzi, educaţia dată în şcoală este suficientă a face faţă avalanşei de probleme cu care se confruntă omenirea? Răspunsul este clar, educaţia dată în şcoală nu mai este suficientă pentru întreaga viaţă a omului; de aceea reprezentanţii pedagogiei moderne au emis teza educaţiei prelungite sau a educaţiei permanente care străbate întreaga viaţă personală a omului. În ansamblul său, educaţia vizează nu doar pregătirea viitorilor specialişti, ci şi a indivizilor cu orizont deschis spre câmpul valorilor, astfel încât nevoia de educaţie şi perfecţionare devine permanentă, pentru toată viaţa. Astfel rolul şcolii a devenit mult mai complex îndepărtându-se de esenţa lui primară (formarea şi transmiterea de cunoştinţe) şi orientându-se activ spre formarea de atitudini şi comportamente. Şcoala pune accent deosebit pe conţinuturile modernizate ale educaţiei incluzând ,,noile educaţii”: educaţia pentru drepturile omului, educaţia ecologică, educaţia interculturală, educaţia pentru pace şi cooperare, educaţia pentru democraţie şi participare, educaţia economică şi casnică modernă, educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia demografică, educaţia pentru comunicare şi mass-media, educaţia pentru timpul liber şi educaţia nutriţională.

Progresele ştiinţei şi modificările survenite în tehnică influenţează în mod progresiv întreaga omenire. Cel care nu este mereu la zi va fi în mod sigur depăşit. Mijloacele de informare, pentru aşi îndeplini rolul constructiv, cer a fi dublate de o muncă intensă şi continuă de pregătire în acest sens. „Tehnici şi structuri pe care generaţii de-a rândul le-au perfecţionat pentru a transmite cunoştinţe şi priceperi proprii fiecărei societăţi, de la cei mai în vârstă la cei mai tineri, din tată-n fiu, în bună parte încetează să mai fie eficace, astfel încât chiar rolul şi funcţiile tradiţionale ale acţiunii educative fac obiectul unor reevaluări şi reexaminări critice, iar educaţia este nevoită din ce în ce mai mult să caute căi noi” [3, p. 21].

Principiul determinant al educaţiei adulţilor se deosebeşte în mod radical de principiul învăţământului pentru copii, şi anume: obligativitatea. Copilul, indiferent dacă vrea sau nu, este constrâns de lege şi de părinţii săi să-şi limiteze timpul pentru joc şi distracţie şi să se dedice unor ocupaţii ale căror interes sau farmec nu-l vede întotdeauna. Aceasta conferă o mare solidaritate instituţiilor şcolare, însă, în acelaşi timp, creează o stare de imobilitate şi conservatorism. Dintre toate acestea, nimic nu se potriveşte pentru adult. Desigur, pot exista mijloacele de constrângere indirecte, presiuni, unele de ordin economic, altele de ordin politic, dar rareori se întâmplă ca un adult să fie forţat să urmeze cursurile unei şcoli. În general, adultul nu va renunţa la timpul său liber pentru a participa la activităţi de ordin educativ decât dacă întrezăreşte satisfacerea unui interes, dacă găseşte o legătură între ceea ce i se propune şi ambiţiile, aspiraţiile, curiozităţile şi plăcerile propriei sale vieţi. Dacă o asemenea legătură nu există, consecinţa apare imediat, fie că adultul stă deoparte, fie că, dacă acceptă, renunţă repede [3, p. 47].

Deoarece, aşa cum reiese şi din cele de mai sus, educaţia adulţilor nu poate deveni obligatorie, ea trebuie să fie adaptată nevoilor acestora şi să acorde celor ce studiază condiţii liberale (de autoeducaţie şi autoevaluare, de alegere a conţinuturilor şi metodelor, a locului şi timpului de învăţare). Un sistem de educaţie pentru adulţi este bine aranjat, funcţional atunci când este întemeiat pe motivaţii şi centrat pe obiective care rezolvă problemele indivizilor sau grupurilor de adulţi. Pentru a stimula motivaţiile lor de învăţare şi de participare la programe educaţionale este nevoie de strategii care să se întemeieze pe cunoaşterea nevoilor lor reale, specifice, de educaţie.

Dumitru Salade în cartea „Educaţia şi dinamica ei” subliniază câteva obiective cu valoare generală ale educaţiei permanente, şi anume:

• „Crearea, printr-un învăţământ formativ, a dorinţei de a învăţa în continuu, cultivarea receptivităţii, a unei atitudini deschise, favorabilă schimbării, inovaţiilor şi creativităţii;

156

• Formarea şi dezvoltarea premiselor pentru autoeducaţie, autodepăşire şi autoperfecţionare, astfel încât acestea să devină trăsături definitorii ale omului contemporan;

• A traduce normele şi valorile sociale în atitudini, în comportamente stabile şi a lupta pentru implementarea şi dezvoltarea lor în comunitatea căreia îi aparţinem;

• Stimularea şi cultivarea unei atitudini pozitive, libere, creative, independente şi constructive prin asimilarea limbajelor ştiinţei, artei, tehnicii, muncii etc., contribuind astfel la programul cunoaşterii umane;

• Dobândirea unor metode şi tehnici flexibile cu privire la organizarea, conducerea şi evaluarea procesului de muncă şi a conduitei astfel încât adaptarea şi integrarea individului în societate să se realizeze uşor şi cu succes, indiferent de domeniul de activitate despre care este vorba;

• Disponibilitatea pentru reciclare, recalificare şi perfecţionare şi pentru dezvoltarea aptitudinilor până la nivelul măiestriei şi al competenţei cerute de domeniul de activitate respectiv;

• Stimularea optimismului oamenilor, a capacităţilor lor de a lupta contra deficienţelor şi lipsurilor şi combaterea pasivităţii, a scepticismului şi a intoleranţei;

• Dezvoltarea responsabilităţii personale şi a solidarităţii pentru a preveni şi combate orice deficienţă individuală sau socială, ajutându-l pe fiecare să înţeleagă că ameliorarea situaţiei sociale începe cu autoexigenţa şi că exigenţa faţă de alţii nu este decât o formă de respect, o formă a demnităţii personale şi a democraţiei autentice;

• Sprijinirea înţelegerii relaţiei om-natură (educaţie ecologică), a nevoii de a proteja natura, de a lupta împotriva oricărui gen de poluare a ei şi de a o conserva pentru a putea beneficia de binefacerile (avantajele), resursele şi frumuseţile ei şi generaţiile viitoare;

• Cultivarea unor relaţii de prietenie, de colaborare şi de respect reciproc cu alte popoare, ca şi lupta pentru pace, pentru progres, ca o garanţie a liberei dezvoltări şi prosperităţi a tuturor colectivităţilor umane” [4, p. 23-24].

Pregătirea omului pentru educaţia permanentă înseamnă, în primul rând, pregătirea lor pentru mobilitate, pentru schimbare şi pentru calitate. De fapt, educaţia nu constă în „acumularea unui bagaj de cunoştinţe, ci în dezvoltarea armonioasă a fiinţei umane, care începe să devină din ce în ce mai mult ea însăşi, în decursul diferitelor experienţe de viaţă” [5, p. 50].

CONCLUZII În concluzie putem conchide următoarele: • prin educaţie se doreşte dezvoltarea conştientă a potenţialului biopsihic al omului şi formarea

unui tip de personalitate solicitat de condiţiile prezente şi de perspectiva societăţii; • educaţia are următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmăreşte dezvoltarea unor calităţi

umane şi explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru viaţă, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenţei, vizează cu precădere dezvoltarea unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educaţie îmbină viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung;

• activitatea educaţională este dinamică şi flexibil ă în acelaşi timp, iar educaţia permanentă stimulează idealul fiinţei umane exprimat prin „a fi şi a deveni”;

• educaţia permanentă este acea formă de educaţie continuă, necesară pe fondul unor schimbări, mutaţii produse de unele revoluţii în plan ştiinţific şi social, de transformările şi dinamica socială în general. Devine astfel o educaţie pentru schimbare, care realizează adaptarea la asemenea schimbări şi, în acelaşi timp, contribuie la menţinerea ordinii si echilibrului social.

BIBLIOGRAFIE 1. Cristea, Sorin, Pedagogie generală, managementul educaţiei. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996. 2. Comănescu, I., Autoeducaţia azi şi mâine, Editura Imprimeria de Vest, Oradea, 1996. 3. Dave, R. H., Fundamentele educaţiei permanente, E.D.P., Bucureşti, 1991. 4. Ionescu, M., Educaţia şi dinamica ei, Editura Tribuna Învăţământului, Bucureşti 1998. 5. Lengrand, P., Introducere în educaţia permanentă, E.D.P., Bucureşti 1973. 6. Marcu, V., Marinescu, M., Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine, Editura Universităţii din Oradea, 2009.

157

CZU: 316.77 LIMBAJUL – FENOMEN COMPLEX AL ACTIVIT ĂŢII UMANE ŞI

DIMENSIUNE A COMUNIC ĂRII PROFESIONALE DARII Svetlana

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: Language - the complex phenomenon of human activity and the size of professional communication. Svetlana Darii. Language is the most complex psychosocial phenomenon and linguistically constituted fundamental act of person`s legitimizing. It can be examined and as an activity, and as a potency or competency, and as a product. Acquisition of verbal language is a complex human activity, because only language allows people to benefit from the experience of others, to emphasize the personal experience, it accumulates rationally or intuitively in professional activity. In order to respond to demand of correct and efficient professional communication, that is appropriate to professional situation, an university graduate must be able to communicate freely oral and written in the professional scientific style, that represents important competences of professional autonomy.

MATERIAL ŞI METODE Materialul folosit în scopul realizării studiului întreprins a constat în cercetarea, analiza şi interpretarea

datelor din literatura de specialitate. Au fost utilizate metode de cercetare, precum: analiza, comparaţia, deducţia, metoda monografică.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Imperativul pentru o comunicare profesională şi culturală generală de calitate este avansat ş de

multiplele exigenţe şi rigori ale societăţii contemporane, care promovează deschiderea pentru comunicarea europeană şi cea mondială, în scopul integrării în sistemul de valori universale.

Limbajul profesional este destinat comunicării în domeniu. Fiind conceput ca instrument de cunoaştere şi comunicare, el este indispensabil atât activităţii ştiinţifice, cât şi celei de practică profesională. Profesionalismul verbal, în calitate de componentă a profesionalismului general, capătă valenţe multiple şi datorită responsabilităţii deosebite pentru simbioza limbajelor verbal, nonverbal şi paraverbal. Definirea limbajului profesional este rezumată la un sistem verbal special utilizat pentru redarea/comunicarea unor mesaje specifice unui anumit domeniu profesional. Prin limbaj specializat înţelegem un sistem verbal specializat pe anumite discipline din sistemul profesional de activitate.

Fenomenologia limbajului ca mod specific de exprimare a gândurilor şi sentimentelor este foarte diversă, de aceea o interpretare esenţialmente complexă în contextul dezvoltării culturii comunicării fixează aspecte relevante în domeniu. Dobândirea limbajului este o activitate umană complexă, deoarece anume limbajul permite omului să beneficieze din plin de experienţa altora, să pună în valoare experienţa sa personală, cea pe care o acumulează în mod raţional sau intuitiv în activitatea profesională. Interpretarea limbajului a fost întotdeauna o acţiune foarte actuală, deoarece implică plenar intelectul uman.

Limbajul este cel mai complex fenomen psihosocial şi lingvistic, constituind actul fundamental de legiti-mare a omului, subliniază M. Suruceanu [9, p.8], cu referire la T. Vianu, care afirmă că limbajul comunică dar prin el omul se şi comunică, realizându-se ca personalitate şi realizându-şi destinul uman [7, p.207].

Descifrarea lumii prin limbaj se face în baza actelor creatoare ale spiritului uman, susţin cercetătorii care au abordat diverse probleme de “deschidere” a limbajului. Semnificaţia interpretativă şi adevărul, în acţiunea limbajului, iau naştere dintr-un triunghi reprezentat de către vorbitor, interpret şi lume. Nici una dintre aceste „instanţe” nu are voie să fie ignorată şi doar integritatea dimensiunii subiective şi a celei realiste formează o imagine comună în ceea ce priveşte determinarea limbajului şi despre faptul cum are loc descifrarea lumii prin limbaj: doi vorbitori se asigură asupra raportului la acelaşi obiect prin faptul că ambii pun în relaţie reacţiile verbale percepute la celălalt, cu stimulii din exterior, cu propriile lor reacţii, stabilind un punct comun într-un fel de „triunghiulaţie”.

În afara funcţiei sale de descifrare a lumii, limbajul nu ar fi ceea ce este, deoarece, după cum am mai menţionat, acesta nu vorbeşte de unul singur. Astfel, procesul descifrării lumii este o performanţă activă a vorbitorului, existând o interpătrundere între cunoaşterea despre limbaj şi cunoaşterea despre lume.

Prin analiză pură, fără a face apel la cunoaşterea noastră despre ceea ce se întâmplă în lume, nu putem afla absolut nimic despre structurile logice şi semantice ale limbajului. Expresiile verbale ale vorbitorului sunt fenomene intenţionale şi, la fel ca stările mentale, sunt orientate spre ceva şi sunt raportate la ceva.

158

Dobândirea limbajului verbal este o activitate umană complexă, anume limbajul permite omului să beneficieze din plin de experienţa altora, să pună în valoare experienţa sa personală, experienţă pe care o acumulează, în mod raţional sau intuitiv, în activitatea profesională.

Pentru a răspunde rigorilor comunicării profesionale corecte şi eficiente, adecvate situaţiei profesionale, absolventul universitar trebuie să poată comunica liber, oral şi scris, în stilul profesional ştiin ţific, care reprezintă importante competenţe de autonomie profesională.

Dacă limbajul oral poate să se modifice în procesul comunicării în funcţie de situaţie, apelându-se la corectări şi precizări, limbajul scris denotă o maturitate a gândirii, înainte de a fi aşternut pe hârtie, gândul fiind regândit, iar informaţia, expusă o dată în scris, nu mai poate fi modificată decât în situaţia când textul se redactează din nou. Limbajul vorbit influenţează limbajul scris. Astfel, după cum vorbeşti, aproape că aşa şi scrii. Comunicarea verbală are un rol primordial atât din punct de vedere al segmentului de negociere pe care îl ocupă, cât şi din punct de vedere al conţinutului. Ea permite un joc logic al întrebărilor şi al răspunsurilor într-o derulare flexibilă, spontană, lucru care nu este posibil atunci când negocierile au loc scris sau prin alte tehnici. Prin comunicare verbală sunt realizate o serie de activităţi: obţinerea şi transmiterea de informaţii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii.

Comunicarea verbală reprezintă forma relaţiei de schimb prin cuvinte între două sau mai multe persoane (grupuri) ce are ca rezultat conexiunea inversă (se produce o acţiune asupra receptorului şi un efect retroactiv asupra persoanei emitente). Forma comunicării verbale exprimă competenţa cognitiv-intelectuală a persoanei de a opera eficient cu informaţia codificată după reguli logico-semantice riguros determinate pentru a înţelege şi transmite corect conţinutul semantic al mesajului, în timp ce comunicările paraverbale şi nonverbale ţin de competenţa psihosocială a persoanei de a relaţiona şi interacţiona optim atât cu partenerii interlocutori, cât şi cu situaţiile în timpul schimbului de mesaje.

Limbajul verbal reprezintă un instrument de realizare a comunicării prin cuvânt, iar interpretarea lui a fost întotdeauna o acţiune foarte actuală, deoarece implică plenar intelectul uman. El este cel mai complex fenomen psihosocial şi lingvistic, constituind actul fundamental de legitimare a omului.

Se ştie că limitele limbajului marchează şi limitele universului uman. Parafrazând această teză filosofică, se poate afirma că limitele limbajului studentului marchează şi limitele profesionalismului său verbal, deoarece limbajul profesional este indispensabil integrării socioprofesionale. Însuşirea temeinică de către studenţi a terminologiei de specialitate, utilizarea corectă a acesteia constituie o garanţie şi pentru cunoaşterea exactă şi deplină a conceptelor specialităţii, pentru ameliorarea comunicării situaţionale.

Ca factori socio-culturali şi educaţionali, precursori procesului propriu zis de formare profesională, dar care influenţează activ formarea limbajului studenţilor, ai unui limbaj iniţial, necultivat, au fost stabiliţi: familia, grupul sau anturajul personal, comunitatea locală, mediul socio-lingvistic şi cultural, mass-media, mediul educaţional general – instituţiile şi formele de educaţie extracurriculară, limbajul profesorilor.

Pentru a răspunde rigorilor comunicării profesionale corecte şi eficiente, adecvate situaţiei profesionale, absolventul universitar trebuie sa poată comunica liber, oral şi scris, în stilul profesional ştiinţific şi ştiinţifico-popular, care reprezintă şi importante competenţe de autonomie profesională, deoarece limbajul profesional se formează concomitent cu formarea în profesie.

Pentru a emite mesaje, vorbitorul este ghidat de un număr finit de reguli, conform cărora poate produce şi înţelege un număr infinit teoretic de enunţuri – este ceea ce se cheamă competenţa lui lingvistică, formarea şi dezvoltarea căreia este determinată genetic şi educaţional. Competenţa se identifică, până la un punct, cu priceperea, abilitatea, dexteritatea de a face ceva, dar ea presupune şi rezultatul activităţii, nu doar cunoaşterea, capacitatea de a efectua ceva bine, corect.

Educaţia pentru comunicare trebuie orientată, deci, spre formarea şi dezvoltarea de competenţe verbal-comunicative şi sporirea performanţelor individuale ale absolvenţilor. Analizând itinerarul formării profesionale, precum şi componentele comunicării după D. Hymes (cadrul fizic – timp, loc; cadrul psihologic - participanţi, finalităţi - scop, intenţie, rezultat), mesajul şi forma acestuia, modul în care se desfăşoară activitatea de limbaj, mijloacele de comunicare, normele, tipul activităţii de limbaj, Botnariuc L. stabileşte principalele tipuri de situaţii verbal-comunicative, fiind prezentate selectat în următorul tabel [2, p. 20-21]:

159

I. După secvenţa de formare/perfecţionare profesională.

1.Comunicare didactică de învăţare / antrenare /formare;

2.Comunicare practică de stagiere, de perfecţionare;

3.Comunicare practică profesională;

II. Dup ă scopul /scopurile urmărite.

1.De obţinere a informaţiilor; 2.De transmitere a informaţiilor;

3.De consiliere şi investigare/cercetare;

III. Dup ă forma de comunicare.

1.Comunicarea orală; 2.Comunicarea în scris; 3.Comunicarea mixtă: orală şi în scris;

IV. După modurile şi modalităţile de comunicare.

1.Comunicarea orală (dialo-gul, convorbirea, interviul, chestionarea, raportul, conferinţa);

2.Comunicarea scrisă (algoritmi, chestionare, trimiterile la investigaţii, registre, indicaţii);

V. După nivelul şi specificul limbajului utilizat.

1.Comunicarea în limbaj ştiinţific;

2.Comunicarea cu persoane de diferite vârste;

VI. După perspectiva comunicării.

1.Comunicarea acţională (emiţător - receptor): discursul oral sau scris;

2.Comunicarea interacţională (emiţător-receptor): dialogul, discuţia, conversaţia, convor-birea;

3.Comunicarea tranzacţională (joc de rol): interviul, consilierea.

Prin urmare, pentru a putea realiza o colaborare profesională eficientă, viitorul absolvent urmează să aibă

un comportament verbal corect, adică conţinutul şi modalitatea transmiterii lui să corespundă unor norme. Studentul trebuie să-şi însuşească un limbaj adecvat, credibil şi autentic. El trebuie să devină o autoritate profesională, un expert, o sursă profesională demnă de încredere. Absolventul unei instituţii superioare de învăţământ trebuie să aibă la îndemână un limbaj convingător, care ar face dovada implicării lui conştientizate. Dacă mesajul formulat are o importanţă relevantă în activitatea ulterioară, cel care îl receptează este foarte atent, rolul decisiv revenind totuşi credibilităţii sursei şi calităţii argumentării [6, p.84].

Pentru examinarea competenţelor de limbaj profesional şi de comunicare verbală în domeniu, au importanţă următoarele componente:

- Volumul vocabularului; - Capacităţile de exprimare orală şi scrisă; - Competenţele verbal-comunicative în diverse situaţii practice. Luând în consideraţie aceste componente, autorii de specialitate au realizat studii cu privire la limbajul

şi competenţele verbal-comunicative ale studenţilor. Cercetările au demonstrat că, atunci când îşi încep cariera profesională sau chiar în procesul derulării acesteia, mulţi tineri specialişti constată că unele concepte, unii termeni nu le sunt suficient de explicite.

Astfel, un fenomen răspândit în exprimarea orală şi în cea scrisă a studenţilor este substituirea nejustificată a sufixului –ism cu –izm, care este specific limbii ruse: microorganizm, profesionalizm, organism etc. O parte considerabilă de studenţi demonstrează că nu pot forma pluralul unor cuvinte şi termeni. De exemplu: vertijuri (cor. vertije); cremuri (cor. creme); sondajuri (cor. sondaje) etc.

Accentul facilitează percepţia mesajului, precizează sensul cuvintelor, contribuie la individualizarea cuvântului şi plasarea lui adecvată în context, delimitează rostirea corectă de cea incorectă, cea cultă, elevată de cea uzuală, populară sau regională.

Creaţiile pleonastice ale studenţilor sunt destul de frecvente, spre exemplu, cea mai optimă profilaxie; cercetările au importanţă extrem de colosală; perfect de bine etc.

În limbajul studenţilor se depistează de asemenea şi omiterea lui l articulat din formele hotărâte ale termenilor şi îmbinărilor: studentu, examenu, oraru, profesoru etc.

Analizând limbajul studenţilor în ansamblu constatăm următoarele: - Codul lingvistic de care fac uz studenţii este simplu; - În majoritatea cazurilor se observă un caracter reproductiv şi nu analitic al expunerii informaţiilor ştiinţifice; - Vehicularea unor fraze şi idei neterminate, defectuos structurate; - Răspunsuri incomplete, superficiale; - Stilul ştiinţific se manifestă slab, alternând cu cel comun/uzual; - Utilizarea incorectă a multor termeni ştiinţifici generali şi uzuali; - Vocabularul studenţilor este sărac;

160

- Studenţii nu au o vorbire constant fluentă, ci survin pauze mari, cu tendinţa de a utiliza cuvinte-parazit, repetări inutile;

- Suferă expresivitatea, flexibilitatea şi cultura exprimării; - Capacitatea de a pune întrebări structurate corect este slab pronunţată; - Frecvent survin blocaje de comunicare, necesită frecvent multe întrebări suplimentare, de reper, ajutătoare; - Studentul întâmpină frecvent dificultăţi în exprimare, spunând: Ştiu răspunsul, dar nu pot să mă

exprim, nu găsesc cuvintele necesare. Pe parcursul studiilor profesionale, studenţii contactează zi de zi timp de 3-4 ani cu cadrele didactice,

comportamentul verbal al cărora influenţează considerabil, în multe cazuri decisiv, limbajul studenţilor. În co-municarea didactică această influenţă se amplifică şi capătă noi dimensiuni datorită locului, rolului, experienţei, vârstei şi competenţei profesionale a cadrului didactic pe care studenţii îl percep, fără rezerve, ca pe un model.

Confuziile verbale şi neadecvările pot avea un impact negativ asupra receptării informaţiilor ştiinţifice şi asupra formării limbajului studenţilor. Am selectat o parte dintre expresiile des utilizate de către profesori: explică că, merge examenul, se petrece lecţia, dăm evaluare, vă pun note, pereche, jurnal, ci nu-i clar? etc.

Astfel, exprimarea orală şi scrisă a cadrelor didactice conţine o serie de inadvertenţe şi incorectitudini. Fireşte nu toţi profesorii se exprimă ca în exemplele prezentate, însă acestea influenţează nefavorabil formarea limbajului viitorilor specialişti, care preiau unele expresii.

Calitatea competenţelor comunicative este decisiv determinată de competenţele cadrului didactic: de limbajul lui profesional şi de cultura sa comunicativă, de capacitatea sa de a-şi dezvolta limbajul de specialitate împreună cu studenţii, deoarece educaţia este prin excelenţă un proces comunicativ.

De aceea cadrul didactic trebuie sa fie responsabil de calitatea propriului limbaj scris şi oral, să conştientizeze puterea cuvântului, să cunoască funcţiile limbajului, să fie etalon de corectitudine verbală în comunicarea multisituaţională.

CONCLUZII În concluzie, menţionez următoarele: finalităţile activităţii de formare a culturii comunicative presupun:

capacităţi performante de receptare şi exprimare; cunoaşterea formelor şi modelelor de structurare a formelor de comunicare, orală şi scrisă, discernerea diferitelor situaţii de interacţiune; adaptarea comportamentului la situaţiile de interacţiune; comunicarea eficientă în cadrul principalelor tipuri de situaţii verbal-comunicative; promovarea Codului deontologic al profesionalului; utilizarea unui limbaj adecvat situaţiei de comunicare profesională şi educaţională, valorificând corectitudine, claritate, precizie, concizie în exprimarea verbală, orală şi în scris.

Competenţele comunicative ale studenţilor ar trebui să facă parte din referenţialul specialităţilor (formarea iniţială), completat de un sistem de competenţe prevăzute a fi dezvoltate în procesul formării profesionale continue. În viziunea lui Vlad Pâslaru: schimbarea este iminentă fiinţei umane, un individ care ar înceta să se schimbe, ar însemna o fiinţă care ar înceta să mai existe ca atare iar formarea profesională iniţială reprezintă o provocare pentru o formare şi dezvoltare profesională continuă pe parcursul întregii vieţi [8, p.160-161].

BIBLIOGRAFIE 1. Botnarciuc L. Formarea limbajului profesional la studenţii colegiului de medicină. Teză de doctor în pedagogie.

Chişinău, 2007. 2. Călin M. C. Teoria şi metateoria acţiunii educative. Bucureşti: Ed. Aramis, 2003. 3. Guţu Vl., Muraru E., Dandara O. Proiectarea standardelor de formare profesională iniţială în învăţământul universitar.

Chişinău: CEP USM, 2003. 4. Palii A. Cultura comunicării. Chişinău: Epigraf, 2000. 5. Pâslaru Vl. Principiul pozitiv al educaţiei. Chişinău: Civitas, 2003. 6. Sadovei L. Competenţa de comunicare didactică. Repere epistemologice şi metodologice. Chişinău, UPS „Ion

Creangă”, 2008. 7. Suruceanu M. Valoarea formativă a limbajului pedagogic acţional. Teză de doctor în pedagogie. 2005.

161

CZU: 159.9 FENOMENUL DE MANIPULARE – PRIN PRISM Ă PSIHOLOGICĂ

POPOVICI Adriana Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract. The phenomenon of manipulation through psychological perspective. In daily life, the individual is very often subjected to persuasive messages and, in turn, tried to influence other

who is interacting with him. For each of us the opportunity to influence the interactions are on the other, determine to change the thoughts and attitudes hope, that these changes will create new positive behaviors.

E. Erikson said that all human life is a manipulation. We begin to manipulate since the beginning of our life (birth.) From the beginning the doctors and parents, our friends, children and grandchildren - are all like objects of manipulating. The question that arises here is how we manipulate and for what purpose. This is one of the unanswered questions, or one which has answers for more questions still incontinence.

MATERIAL ŞI METOD Ă Au fost utilizate următoarele metode: analiza literaturii de specialitate, sintetizare, compararea şi

generalizarea.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Verginia Satir susţine că: ”Comunicarea este o umbrelă uriaşă care acoperă şi influenţează tot ce se întîmplă

între fiinţele umane. Ea este cel mai puternic şi cel mai important factor pentru tot ce se întîmplă în viaţă”. Comunicarea acoperă întreaga gamă de moduri în care oamenii transmit informaţii în cele două

sensuri: comunicarea include informaţiile date şi primite, modalităţi în care sunt folosite aceste informaţii, dar şi ce anume fac oamenii şi ceea ce extrag din ele.

Uneori nici nu ne dăm seama, alteori suntem mulţumiţi sau nemulţumiţi de rezultatele obţinute. Prin urmare comunicarea este un mod de a promova relaţiile sociale armonioase, dar şi este şi o sursă de presiune, influenţă şi manipulare.

În ultimele decenii sentimentele de neîncredere în faţa sistemului de transmitere a informaţiilor a crescut. Nimeni însă nu neagă că cuvintele înseamnă mai mult decît o simplă adunătură de semne. Ele sunt nişte simboluri ale unor idei. Atunci cînd le auzi devii robul puterii de sugestie, iar cînd foloseşti îţi utilizezi puterea conştientă de autosugestie.

În general, din motive necunoscute, fenomenul manipulare se consideră ceva rău, şi totuşi, zilnic noi suntem supuşi influenţei diferitor mesaje persuasive, şi totuşi, manipularea - este unul din tipurile interesante de comportament. Ea este o parte a culturii sociale.

Deci, ce este manipulare? După Dicţionarul explicativ, manipularea este o acţiune de a mînui, manevra. După V. Druţă, manipularea reprezintă un ansamblu de mijloace de conducere, prin care societatea, un

individ sau maselor li se impune o animită conduită, dorită de forţe dominatoare, dictatoriale sau de un alt individ fără a apela la constîngeri ci prin cultivarea impresiei ele acţionează în concordanţă cu propriile interese.

După Cătălin Zamfir, Dicţionarul de sociologie, manipularea este o acţiune de a determina o persoană să gîndească şi să acţioneze într – un mod compatibil iniţiatorului, lăsînd însă impresia libertăţii de gîndire şi decizie.

După Websters encyclopedic 1992, manipularea este influenţa prin abilităţi artistice, a adapta, a schimba în favoarea obţinerii scopului sau a avantajului.

Definiţia psihologică a acestui fenomen susţine ca manipularea este un tip de acţiune psihologică care conduce spre formarea la alt om a unor intenţii, opinii, scopuri şi care nu coincide cu ale sale. În orice manipulare, manipulatorul induce indirect propriile idei. O altă definiţie a acestui fenomen precizează că este un tip de acţiune psihologică orientată către schimbarea direcţiei activităţii altui om, executată cu atîta pricepere, încît rămîne neobservabilă.

Deasemenea ea presupune întotdeauna o formă de extermism care exclude un punct de vedere diferit şi o circulaţie liberă de idei, urmăreşte influienţarea opinei publice în favoarea proprii puteri şi pentru aceasta limitează informaţia. Nu doreşte semnalizarea unei probleme, ci propune automat rezolvarea ei într-un sens conform propriilor interese.

162

În sens metaphoric vorbind, manipularea este o iluzie, nu ar fi sens să numim această acţiune manipulare dacă ea era făcută la vedere. În acest context manipularea presupune crearea iluziei despre faptul că, însuşi, destinatarul este autorul acţiunii făcute sau deciziei luate de el.

Ivan Ognev susţine că există două surse de informaţii despre existenţa fenomenului de manipulare. În poziţia manipulatorului fiecare din noi s-a aflat chiar din primle zile de viaţă, şi anume, copil atunci

cînd învîrteam părinţii după bunul nostru plac, sau poziţia de subaltern fugind de răspundere, fie ca vînzător căutînd bunăvoinţa cumpărătorului.

Iar în poziţia victimei manipulatorului am fost atunci cînd am simţit, cînd am oferit, cînd am promis, cînd am făcut, cînd am simţit necaz, iar apoi toate aceste lucruri erau jucate cu sensul opus celui oferit de noi.

Pentru a observa dacă suntem sau nu manipulaţi este necesar să ţinem cont de cîteva trăsături: 1. Simţim că suntem „acaparaţi”; 2. Condiţia de păstrare a iluziei: „că noi suntem autorul ideilor, opinilor noastre, deşi pînă la discuţii

aveam cu totul alte idei, opinii”. Însă nu fiecare manipulare este rea şi totuşi cînd conştientizăm că suntem manipulaţi cu sens negativ

fiecare din noi trebuie să cunoască cîteva tehnici de apărare împotriva manipulării. Cînd ne simţim că suntem manipulaţi este necesar:

G. Bernal susţine că: „e cu mult mai greu să vezi o problemă decît să găseşti rezolvarea, iar pentru aceasta ai nevoie în primul rînd de imaginaţie şi în al doilea rînd de percepere”.

1. Să nu oferim informaţii personale despre noi. Deorece noncomunicarea este imposibilă, iar unii manipulatori au capacitatea să citească elementele nonverbale ale corpului nostru, în momente de neatenţie, tristeţe putem intra in jocul manipulării.

2. Nu vă arătaţi punctele slabe. La baza manipulării stă întotdeauna folosirea slăbiciunilor adversarului.

3. Nu vă lăudaţi, deoarece lăudărosul provoacă invidie unor şi sunt „ţinta” manipulatorilor. 4. Învăţaţi să spuneţi „nu”. Atunci cînd nu sunteţi sigur de ceea ce vedeţi este mai bine să spuneţi „nu”,

decît apoi să regretaţi. O veche axiomă a funcţionarilor spune că: „e mai uşor să-ţi ceri iertare, decît să capitulezi de la început”.

5. Chiar dacă intenţia oamenilor din jurul vostru este pozitivă, oricum păstraţi distanţa. Arthur Schopenhauer spunea că: ”Între oameni întotdeauna trebuie să existe o distanţă. În caz contrar vom fi ca porcii spinoşicare încearcă să se încălzească îmbrăţişîndu-se în nopţile reci de iarnă. Intenţiile lor sunt calde, dar urmările, înţepăturile, sunt dureroase.

6. Fiţi imprevizibili, şi nu veţi fi vulnerabili. Atunci cînd sunteţi imprevizibil, manipulatorului îi este greu să „calculeze” ţinta. Ognev susţine că „este greu să găseşti cheile daca lacătele suntse schimbă mereu”

CONCLUZII Deşi manipularea este un tip de comunicare foarte răspîndit şi aplicare lui ne aduce beneficii, totuşi

trebuie să ţinem cont că aplicarea în permanenţă a acesti stil duce, de regulă la conflicte şi perturbaţii în comuncare.

BIBLIOGRAFIE 1. Dinu, M., Comunicarea. Ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1999. 2. Ognev, I., Psihologia comunicării. Ed. Ideea Europeană, Bucureşti: 2008. 3. Pînişoară, I – O., Comunicarea eficientă, ed. A II – a revazută şi adăugită. Ed. Polirom, Iaşi, 2004 4. Popescu, D., Arta de a comunica. Ed. Economică, Bucureşti: 1998, 5. Satir, V., Arta de a comunica. Ed. Trei, Bucureşti, 2010

163

CZU: 338.48 CARACTERISTICA PRINCIPALELOR CENTRE

MONDIALE DE SURFING ŞI DIVING NISTIRIUC Alexandru

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Abstract: This article presents particularities of active tourism, more specifically, some issues of aquatic tourism, which includes surfing and diving. Internationally, here are listed the main destinations and centers of this kind of tourism, that, in future, can become directions for national tourism development, also.

Key words: active tourism, sportive tourism, rafting, diving, surfing.

INTRODUCERE În ultima perioadă, în lume un rol important este atribuit turismului sportiv sau odihnei active. La

această formă de turism putem atribui: marşurile cu corturi, plimbările cu caii, velo şi moto-turism, alpinismul, schiatul, rafting-ul, drumeţiile etc. Merită de remarcat diversitatea condiţiilor şi peisajului natural a multor state din lume care au devenit destinaţii preferate pentru turiştii internaţionali care practică odihna activă.

MATERIAL ŞI METOD Ă Pe parcursul realizării articolului am studiat literatura de specialitate la tema abordată. Am utilizat

metodele tradiţionale de cercetare, dintre care metoda comparativă, deducţia şi analiza.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Turismul activ presupune multă mişcare ce presupune solicitare fizică şi în rezultat oferind satisfacţie

morală şi fizică. Arbitrar turismul sportiv poate fi divizat în două categorii: acvatic şi terestru. La prima categorie putem atribui diving-ul şi surfing-ul care se bucură de o popularitate mare la moment. Din a doua categorie remarcăm: schiatul montan, tururile velo şi auto, alpinismul, vânătoarea etc. Ultimii ani demonstrează o tendinţă de creştere a cererii turismului activ şi anume turiştii atât autohtoni cât şi cei internaţionali preferă tururi în afara ţării unde asemenea oferte sunt prezente în abundenţă.

Acum suntem la etapa când călătoriile sportive pot fi organizate în orice punct al lumii, ele dezvoltă nu numai sănătatea şi rezistenţa dar şi oferă posibilitatea de a face cunoştinţă cu cultura locală. Această formă de turism este accesibilă atât pentru maturi cât şi pentru copii, există chiar şi tururi destinate persoanelor cu dezabilităţi.

Turismul acvatic are un concept foarte larg care include in sine mai multe categorii. Deseori el este asociat cu turismul cognitiv sau ecologic atunci când pluteşti pe râu şi faci cunoştinţă cu atracţiile naturale ale locului sau cunoşti cultura acestora.

La scară mondială cele mai populare tip-uri de turism acvatic sunt: călătoriile pe râu, rafting-ul, drumeţii sub pânze, caiac, diving-ul, toate necesită o pregătire fizică bună.

Diving-ul reprezintă înot subacvatic cu echipament special, de asemenea poate fi atribuit la turismul extremal şi reprezintă o plăcere costisitoare (Tab. 1)

Tabelul 1. Preţul mediu al unei zile de scufundări în unele state

Statul Preţul (Dolari S.U.A.) Egipt 30 Malaezia 50 Tunisia 60 Australia 60 Tailanda 60 Asia de Sud Vest 70 Insulele Seychelles 80

Sursa: adaptat conform Колотова Е.В. Рекреационное реурсоведение. М., 1999. c. 121

La moment există câteva aspecte ce limitează geografia turismului de acvatic: situaţia politică din ţară, acţiuni militare, lipsa infrastructurii, resurse recreative slabe. Dacă e să vorbim despre situaţia politică din ţară, putem aduce exemplul statului Oman care dispune de un potenţial subacvatic de invidiat, dar există

164

pericolul organizaţiilor teroriste. Există state ce dispun de unităţi de cazare moderne, service excelent complexe turistice şi diving dar potenţialul subacvatic este sărac şi puternic influenţat de om (statele Mării Negre, Europei de Vest, Ţările Baltice). Situaţia este inversă în Rusia şi Vietnam. Analizând situaţia în general putem afirma că cele mai mari centre de turism subacvatic le găsim în statele cu climă blândă, cu service de calitate şi cu o bogată floră şi faună.

Windsurfing-ul a provenit de la surfing şi este o preferinţă solicitată a mai multor turişti ce practică turismul acvatic. Dintre centrele mondiale de surfing remarcăm:

- Zona Dahab este situată la Est de peninsula Sinai şi este cunoscută ca cel mai popular loc pentru windsurfing din Marea Roşie.

- Golf-ul Aqaba de asemenea prezintă condiţii şi service excelent pentru acest tip de turism. - Safaga – reprezintă un orăşel Egiptean mic, aici hotelele sunt puţine situate pe malul mării în afara

oraşului. - Insula Sal – una din insulele statului Cabo Verde, situată în apropiere de Dakar (Africa). - Golful Santa – Maria reprezintă un adevărat centru pentru turism acvatic cu o infrastructură bogată şi

plaje amenajate, dar aici lipsesc valurile mari. - Oraşul Tarifa – este considerată capitala vânturilor, situată în golful Gibraltar, este punctul extrem de

Sud al Spaniei (distanţa până în Africa este de 16 km). Când stai pe mal, în partea stângă este situată Marea Mediterană iar în partea dreaptă – Oceanul Atlantic. Vânturile care vin dinspre mare se numesc Levante, iar cele care vin dinspre ocean – Poniente. În general Tarifa este o staţiune unde turismul acvatic este practicat întregul an.

- Nuki Cornwall – zonă din Marea Britanie unde infrastructura turistică subacvatică este foarte scumpă. În Statele Unite ale Americii cele mai dezvoltate centre pentru surfing sunt: - Hawaii – loc sfânt pentru practicarea turismului acvatic (surfing). Aceasta este ţara de origine a

surfing-ului, considerat sport al regilor. Doar elita putea să-şi permită plăcile de surf. La moment practicarea surfing-ului este accesibilă pentru fiecare indiferent de vârstă, pregătire sau origine. Aici este locul preferat de surfing pentru starurile de la Hollywood. Aici a luat naştere stilul vestimentar al surferilor şi anume haine înflorate şi strălucitoare.

- California – dispune de plaje ca spre exemplu: Santa Cruz sau Huntington Beach unde surfingul a reuşit să devină cultură. Aici au fost turnate filme artistice dedicate surfing-ului (Gidget, Surf Crazy, Barefoot Adventure, The Endless Summer). Tot aici sa născut stilul muzical numit surf.

- Florida – graţie multitudinii de distracţii şi plajelor, Miami este cea mai populară staţiune din Florida. Aici putem găsi o multitudine de cluburi de noapte magazine şi restaurante ceia ce demonstrează o infrastructură bine dezvoltată. Lecţiile de surfing se petrec pe plaja South Beach Miami, iar cea mai bună perioadă pentru a practica acest tip de turism este din luna Decembrie până în luna Mai. Cursul standard reprezintă trei lecţii cu o durată de două – trei ore fiecare. La finele cursului primeşti echipamentul necesar pentru lecţii auto-didactice.

Rafting-ul reprezintă un tip aparte de turism acvatic, care în fiecare an strânge un număr tot mai mare de pasionaţi. Reprezintă un agrement deosebit pentru cei care nu au ţinut niciodată vâsla în mână dar şi pentru profesionişti. Este o activitate economică şi nu necesită experienţă pentru participanţi. Este necesar să achiţi turul şi eşti în echipă. Râurile pentru rafting trebuie să fie accesibile, cu itinerarul pregătit (punctele de start şi finish).

Exemple clasice de itinerarii: - Dalaman (Turcia) 3 – 5km; - Melen (Turcia) 3 – 4km; - Bhote Koshi (Nepal) 4 – 5km; - Marsiandi (Nepal) 4 – 5km; - Nilul Alb (Uganda) 3 – 5km; - Apurimac (Peru) 3 – 5km; Pentru rafting sunt potrivite râurile cu mai multe praguri, meandre, cascade, caracteristice zonelor

muntoase, de obicei aceste zone sunt slab populate. Aici itinerariile sunt clasificate după complexitate cu ajutorul unei scări ce variază de la zero la şase.

În continuare vom enumera zonele cu condiţii favorabile pentru practicare acestui tip de turism: - Zambezi (Zimbabwe) – aici este prezentă Cascada Victoria care vă oferă cel mai adevărat rafting

din lume, sunt prezente praguri şi obstacole.

165

- Colorado (S.U.A.) – este situat la Sud – Vest de S.U.A. şi Nord – Vest de Mexic. Acest râu se bucură de o popularitate mare printre iubitorii de rafting, şi dispune de o floră şi faună deosebită.

- Costa Rica (America Latină) – un loc ideal pentru iubitorii de extrim, apele din râu sunt foarte reci, iar lumea sălbatică este deosebită.

- Nepal – ţară cu condiţii excepţionale pentru practicarea rafting-ului. - Australia – aici găsim câteva râuri (North Johnstone, Nymboida) unde poate fi practicat rafting-ul,

dispune de un bogat potenţial natural şi istoric. - Futaleufu (Chile, Argentina) – aici sunt bine dezvoltate şi alte tipuri al turismului acvatic şi terestru.

Aici poţi face caiac şi rafting adevărat. Râul Futaleufu prezintă mai multe praguri, ape rapide şi un peisaj deosebit al naturii.

- Idaho (S.U.A.) – aici râurile Snake şi Salmon dispun de o verdeaţă deosebită, relief muntos şi o natură bogată în flora şi faună.

- Yangtze (China) – sau Râul Lung este unul dintre cele mai mari râuri ale Eurasiei. Aici deja de ani întregi se practică rafting-ul, iar natura frumoasă oferă posibilitatea dea face şi turism ecologic.

Desigur aceste nu sunt toate destinaţiile turistice unde poţi practica turismul acvatic. La fel şi ţările din Europa promovează intens turismul activ. În anul 2010 Comisia Europeană a premiat cele mai bune destinaţii ale turismului acvatic din Europa. Destinaţiile câştigătoare care au primit titlul “Destinaţii europene de excelenţă în turismul acvatic în 2010” sunt: Seelentium - regiunea Innviertel superioară (Austria); Lacurile „Eau d’heure” (Belgia); Regiunea administrativă Silistra (Bulgaria); Nin (Croaţia), Kato Pyrgos (Cipru); Bystřicko (Republica Ceha), Lacul Võrtsjärv (Estonia); Saimaa Holiday (Finlanda); „Grand Site du Marais Poitevin” (Franta); Districtul riveran al Pomeraniei de vest (Germania); Prefectura Serres (Grecia); Lacul Tisza (Ungaria); Regiunea fiordurilor de vest (Islanda); Peninsula Loop Head in Comitatul Clare - Kilkee (Irlanda); Municipalitatea Monte Isola (Italia); Statiunea marina Jūrmala (Letonia); Regiunea Zarasai - Litoral paradisiac pe pamant (Lituania); Parcul natural de pe cursul superior al râului Sûre (Luxemburg); Isla (Senglea) (Malta); WaterReijk Weerribben Wieden - Giethoorn & mlastinile (Ţarile de Jos); Valea şi mlaştinile Biebrza - Sanctuarul faunei sălbatice (Polonia); Geoagiu Bai (România); Raul Kolpa (Slovenia); A Guarda (Spania) şi Lacul vulcanic Bitlis-Nemrut (Turcia).

CONCLUZII Formele de turism descrise în articol sunt mai puţin folosite în Republica Moldova, însă turiştii noştri

practică asemenea experienţe mai mult în perioada estivală în ţara unde au ales sejurul. Prezenţa cluburilor de rafting, diving şi surfing în Republica Moldova creează condiţii pentru pregătirea turiştilor autohtoni. Astfel, există premise că şi la noi aceste forme de turism să capete popularitate, însă mai întâi de toate au nevoie de preluarea experienţei internaţionale în domeniu.

BIBLIOGRAFIE 1. BOLOCAN, D. Geografia turismului. Chişinău: Universul, 2010. – 218 p. ISBN 978-9975-47-044-5 2. NEDELCU, A. Geografia turismului. Bucureşti: Editura Universitară, 2011. – 287 p. ISBN 978-606-591-260-1 3. БАБКИН, А.В. Специальные виды туризма. Ростов-на-Дону: Феникс, 2008. – 252 с. ISBN: 978-5-9718-0310-2 4. ЗОРИН, И.В. Энциклопедия туризма: справочник. М.: Финансы и статистика, 2001. – 368 с. ISBN 5-279-

02264-0 5. КОЛОТОВА, Е. В. Рекреационное ресурсоведение. М.: Российская международная академия туризма, 1999. –

135 с. ISBN 5-86700-028-1. 6. НИКИШИН, Л.Ф. Туризм и здоровье. Киев: Здоровья, 1991. – 220 с. ISBN 531-102-4933

166

UDC: 338.48(478) THE ANALYSIS OF THE ADMINISTRATIVE EVOLUTION OF THE TOURISM

SECTOR IN REPUBLIC OF MOLDOVA SEINIC V.

State Agrarian University of Moldova

Summary: This article includes a brief overview of the administrative development of the tourism sector in Moldova for the 1990-2014 years, as well as conclusions and recommendations. The analysis of tourism sector in Moldova during 1990 - 2014, highlights a number of competitive advantages, positive trends and progress milestones.

Tourism sector is managed by a distinct national authority reported directly to the Government. Tourism Agency has its own College and is assisted by the Tourism Advisory Board. The basic bonds are public budget management for the needs of tourism development, promoted public policies in tourism are focused on domestic and inbound tourism development, increasing tourism image of the country and supporting local SMEs for economic diversification.

Key words: tourism, statistics, tourism industry, ministry, agency, department exhibitions, festivals, product, promotion.

INTRODUCTION Since proclamation of independence, the tourism sector was considered, although confused, a prospective

field of multilateral effects: economic and social both in urban and rural areas. Authorities promote tourism development to enhance the positive image of the country, attracting visitors to it, improve Moldovan hospitality, border and bilateral cooperation. Republic of Moldova has a number of comparative advantages which can boost the development of the tourism industry: the low cost of labor and land, the existence of tourism resources with national and regional value, touristic offer is not sufficiently diversified and does not cover important market segments, national promotion of a clear quality service and classification of tourist accommodation units, launching a set of measures for the development of national tourism areas.

MATERIAL AND METHODS As in any work dedicated to the analysis of distribution of a particular phenomenon, in this article are

also used different methods that led to its realization. The research was conducted under the Department of Statistics. The following methods were used for scientific research: analytical, comparative, synthesis, induction, deduction.

RESULTS AND DISCUSSIONS During 25 years of independence, tourism sector is developing without a clear and thorough vision. These

competent bodies which led to Moldova's tourism sector since 1990 have managed it in the absence of any policy focused on strategies that evolve over time. Therefore, all this time, the competent authorities in tourism development have developed policies and contradictory strategies to the functioning of the sector.

The tourism sector has been and is managed over the years by ministries and then reports directly to the Government. In the evolution of institutions for Tourism of the Republic of Moldova still are several management steps of the tourism sector. Thus, during the period 1990-1992, as administrator of Moldovan tourism we have the Department of State for Tourism of Sovietic Socialist Republic Moldova. According to the Sovereignty Declaration of Moldovian Sovietic Socialist Republic and given the established state tourism department, in order to improve the structure of direction and coordination of tourist activity in the Republic, Government MSSR decided to suspend the action of the State Committee of the USSR order for outbound tourism from July 5, 1989 No. 224 "on the establishment of the Association of Moldavian SSR of" Goscominturist " USSR and to form the National Tourism Association" Moldova-Tur " based on structural units of the Association" Goscominturist " of the USSR. This period is characterized by the opening of the first private economic entities - tourism companies, is created the International Association for tourism and exchange in Moldavian SSR "Bessarabia Tour", starts the wave of privatizations of institutions in the tourism industry.

The next phase 1992 - 1994 tourism management has composed of the Ministry of Youth, Sports and Tourism. During this period occurs subordination of the National Tourism Association "Moldova-Tur" to Ministry of Youth, Sports and Tourism. In this period there were first statistical investigations in tourism and travel business licensing. Since 1992 a large part of the tourism industry goes from state property into

167

private property as a result of privatizations. The statistical data for the period 1990 - 1994 presents the following situation shown in the table below.

Table 1. Statistics from the tourism industry in the years 1991-1994 Tourism agencies Employed staff Tourist, thousands incomes

1990 17 3987 386,8 82,3 million rub. 1991 32 3799 505,1 125,5million rub. 1992 121 3602 363,6 613,9 million rub. 1993 222 2821 140,4 2558,4 thousands cup. 1994 270 2522 52,1 9262,8 thousands lei

Sources: Statistical Yearbook of the Republic of Moldova.

As shown in the table, number of economic operators within the tourism industry is skyrocketing from 17 travel companies in 1990 to 270 travel companies in 1994. The personnel involved in the tourism industry decreased from 3987 persons in 1990 to 2522 in 1994. In this period decreases and the number of tourists from 505,000 in 1991 to 52,000 in 1994, it is because that in the early years of independence in Moldova come tourists from former republics of the USSR, and since 1994 their number has drastically decreased.

At the initiative of the Ministry of Youth, Sports and Tourism, Government of Moldova begin sign bilateral treaties in tourism with other countries. Moldova became a member of the World Tourism Organization in 1993.

The next period of Tourism Management is the period between 1995 - 1999 years, when one of the resort branch's directions was only the data management of the tourism sector evolution. In this first period has developed a concept for the development of the tourism sector by 2005 and prepared the first draft tourism law. We note that since the proclamation of Moldova's independence and until the adoption of the Tourism Law Nr. 798 of 11.02.2000, there was no basic legal act regulating tourism.

In 1996 to relaunch tourism industry, takes place formation of the initiative group for the creation of the National Association of Travel Agencies of Moldova. On November 5, 1996 Mircea Snegur issued a decree "On some measures to develop tourism in Moldova". Development and implementation of the project was entrusted to the Moldova Tour State Company, but the strategy developed by the respective body remains at project without government approval. In 1999 by decree of President P. Lucinschi is established as World Tourism Day to be celebrated in Moldova on September 27th. Another negative manifested factor in the tourism industry at that time, was the prevailing import export of tourists. Unfortunately, this trend is maintained today as in this period was a vague tourism industry statistic.

Table 2. Statistics from the tourism industry in the years 1995-1999

Tourism agencies Employed staff Tourists, thousands receipts 1995 309 1177 104,1 18919,7 1996 362 1151 83 18625,9 1997 348 1248 56,2 18529,8 1998 270 1480 47,5 20949,8 1999 244 1796 50,2 25533,2

Sources: Statistical Yearbook of the Republic of Moldova.

According to the table above situation in the tourism industry was: 309 travel agencies in 1995, their number dropped to 244 in 1999. Although the number of agencies decreases in the analyzed period, the employed staff number in the tourism industry increased from 1177 people in 1995 to 1796 in 1999. During the analyzed period decreases the number of tourists from 104 thousand in 1995 to 50 thousand in 1999. Although the number of tourists increase, receipts from tourism activity decreases from 18,919,700 in 1995 to 25,533,200 in 1999, this is due price raising for rendered services.

The next stage in the history of Moldovan tourism is the period 2000 - 2001 when take place first attempts to revive the tourism industry. By decision no. 872 of 08.22.2000 is decided the establishment of the National Tourism Agency(NTA) under the Government of Moldova. During this period some measures are taken for the tourism industry resuscitation:

• Licensing of tourist activity is transferred from the Ministry of Economy to NTA • It is elaborated rules on the Register of Tourism

168

• It is approved the functions Nomenclature of Tourism • The UNDP project "Sustainable Tourism Development in Moldova" • Establishment of the Special Fund for Tourism Promotion and Development (2001) • Marking the first tourist routes • Develop web and tourism logo Economic and financial situation did not allow Moldova to pay the membership fee to the WTO.

Multiple warnings received from WTO aimed possible exclusion of the country from this international organization. In these circumstances, the Moldovan Parliament adopted Organic Law No. 530-XV from 10.11.2001 ratifying the Statute of Moldova's accession to the World Tourism Organization and empowers the Department of Tourism Development, a body of central public administration specialized in tourism, able to negotiate WTO for the rescheduling or cancellation of debt to pay 1993-2000 years membership dues. Also, by this organic law, Parliament obliges the Ministry of Finance to provide annually in the state budget the amount for payment of membership dues of Moldova to the World Tourism Organization.

At the end of 2001 the superior tourism organ passed to Department of Tourism Development, the body is maintained until 2005. In this period were taken a series of measures to develop tourism in Moldova:

• Elaborating Sustainable Tourism Development Strategy (2003-2015) • Developing jointly with other ministries National Program "Moldovan Village" and "Wine Route" (2004) • Creation of the National Center of retraining in the tourism industry (2004) • Developing National Classification System in Tourism • Improving national tourism statistics • Opening of the first departments of tourism higher education institutions. In 2005 the Ministry of Culture has merged with the Department of Tourism Development in the

Ministry of Culture and Tourism, once the merger begins a new stage of development of tourism in Moldova. Relevant activities of the new organ during the 2005-2009 operation was focused on three policies: 1. Adoption of laws and regulations, 2. Promote and develop domestic tourism, 3. Enhancing international cooperation in the field of tourism.

The Ministry of Culture successes in this period can include: drafting the Tourism Law (352 - XVI of 24.11.2006); Theoretical delimitation of powers and executive public policy in the field; Agency operation management of national tourist areas (2005-2009); operation of the Ministry of Culture and Tourism Advisory Board; creation of the commission to boost tourism development in rural areas; developing tourist routes in Moldova; visibility actions established tourist events "650 years of Moldova" and "World Tourism Day"; organizing the editorial activity in tourism; determining the priority directions of scientific research in the field of tourism; development of the model contract and the tourist voucher, etc.

In order creation and operation of National Tourist Zones, Agency for the Administration of National Tourist Zones was created in 2007, the body above named has prepared draft laws on the establishment of two national tourist zones: "Plai Orheian" and "Meleaguri Nistrene", with great regret, but projects were not implemented in practice because of the lack of a central government and funds. From ANTZ achievements we can include: development of the travel guide "5 national tourist routes" dedicated to the 650 years anniversary of the establishment of the first Moldovan state; elaboration of tourist areas development policies, ect.

In 2008 occurs founding Republican Council for the Rural Tourism Promotion. This council has drafted an action plan on the development of rural tourism forms, but unfortunately, the action plan was not implemented. According to the National Bureau of Statistics during the period 2000 -2008 it can be noted a decrease of travel agencies number from 314 in 2000 to 233 agencies in 2008, staff number increased from 1538 people in 2000 to 2132 employees in 2005 and ncomes up a period lowering to 1531 employees in 2008.

According to data in the table above receipts soared from 45,828,900 in 2000 to 529,606,300 in 2008. During the reported period income from tourists / day were floating $ 64 in 2000 to $ 90 in 2005 $ 37 in 2006 and $ 73 in 2008.

Period of 2009 - present, is characterized by continuous development and modernization of all aspects of management of the tourism industry. In early September 2009, it was created a new structure- Tourism Agency, which reports directly to the Moldovan government, and in 2010 approved by Government Decision No. 483, Members of Boards of Tourism Agency, this body is meant to approve and coordinate the main activities of this institution.

169

Table 3. Statistics from the tourism industry in the years 2000-2008

Tourism agencies Staff employed receipts Revenue from tourists/day

2000 314 1538 45828,9 64$ 2001 336 1904 60630,8 80$ 2002 243 1972 98573,9 78$ 2003 238 1927 145608,5 72$ 2004 237 2086 181144,1 84$ 2005 211 2132 228494,6 90$ 2006 206 1840 282194,9 37$ 2007 217 1840 412662,8 58$ 2008 233 1531 529606,3 73$

Sources: Statistical Yearbook of the Republic of Moldova.

From this period we can note the folowing successes: internal use Regulation Tourism Agency; College Tourism Agency Regulation, Rules of participation in the exhibition booth of Tourism Agency; Regulation on the organization and functioning of the control department for declarations of income and property; Rules for the granting of classification documents of tourist reception units with functions of accommodation and catering; updating Tourism Strategy; operation Working Group to update the law tourism, guide, ect.

In order to promote the tourism potential of Moldova by Government Decision No. 376 of 26.05.2011 were organized several activities: Discover Touristic Moldova magazine launch; Tourism Fair "Discover Touristic Moldova"; informational tours for the diplomatic corps accredited in Moldova. During this period Moldovan Tourism Agency promotes tourism outside the country at various fairs, congresses, exhibitions, international meetings. Since 2013 Tourism Agency organizes the participation of Moldova with its own stand at international exhibitions in Germany, Russia, Ukraine, Israel, Japan, Turkey, Bulgaria. In 2014, in the strategy 2020, to boost tourism activity, were recovered 20 forms of tourism, divided into three categories: active forms of tourism at present; forms of tourism to be boosted; perspective forms of tourism. The expected forecast after impulsed tourism activity is estimated to increase by at least 3% annually within the inbound tourism and 4% annually within domestic tourism. In 2014 the Moldovan Tourism Agency took aim at the forefront of working with local authorities, the aim of this collaboration is to reanimate the tourism industry in the countryside.

At the initiative of the Tourism Agency in 2014 it was made a series of working meetings, which were aimed at improving the mechanism of statistical evidence.

Table 4. Statistics from the tourism industry in the years 2009-2014

Tourism agencies Employed staff Receipts Revenue from tourists/day

2009 26 1339 456502 49$ 2010 313 1346 708079 52$ 2011 399 1322 860026 70$ 2012 443 1472 1597445 62$ 2013 452 1286 1046078 65$ 2014 430 1692 1210075 60$

Sources: Statistical Yearbook of the Republic of Moldova.

According to data from the above table we see that the tourism industry develops in quick steps. The number of tourism companies increased from 266 in 2009 to 452 in 2013 and decreased to 430 in 2014, in the analyzed period increases the number of trained staff in the tourism industry from 1339 in 2009 to 1692 in 2014, revenues have increased from 456.502 lei in 2009 to 1,210,075 lei in 2014.

CONCLUSIONS In conclusion we can mention that in the brief period of 25 years of activity, some components of the

tourism industry have evolved, others have regressed, I declare the number of tourists and staff involved in the tourism industry decreased, but increased revenue and has improved the legislation. The main structure of the tourism industry of Moldova organizes regular public measures where are invited

170

representatives of central and local government, civil society, media to inform on business results, and to collect the criticism, proposals, suggestions that would positively stimulate and influence the development of tourism industry in Republic of Moldova.

REFERENCES 1. MIRON, V., TOMIŢĂ, P. Managementul resurselor turistice din Republica Moldova. Chişinău 2007. ISBN: 978-9975-

64-031-2 2. Anuarul statistic al Republicii Moldova. Statistical Yearbook of the Republic of Moldova. anii 1990 – 2014. Chişinău:

Editura Statistica. 1991 – 2015. 3. PLATON, N. Retrospectiva turismului moldovenesc. Chişinău: Editura Multiart – SV. 2014. ISBN: 978-99753014-1-1 4. SAVA, C. Gestiunea activităţii de turism. Timişoara: Editura Eurostampa, 2012. ISBN: 978-606-569-375-3

UDC: 631.15(478) ECONOMIC ANALYSIS OF THE NEED FOR AGRICULTURAL INSU RANCE

IN MOLDOVA THEIR IMPACT ON THE NATIONAL ECONOMY DINU Toma 1., POPA Daniela 2

1University of Agronomic Sciences and Veterinary Medicine, Bucharest 2The State Agricultural University of Moldova, Chisinau, Republic of Moldova

Rezumat. Analiza economică a necesităţii asigurărilor agricole în Republica Moldova şi impactul lor asupra

dezvoltării economiei naţionale. Dinu Toma., Popa Daniela. Lucrarea a fost destinată să analizeze necesitatea asigurărilor agricole din Republica Moldova. Studiul a fost axat pe dinamica de asigurare agricolă din Republica Moldova şi influenţa lor asupra creşterii economice. Datele au fost furnizate de Biroul Naţional de Statistică (BNS) şi Ministerul Agriculturii din Republica Moldova, pe o perioadă de şase ani, începând din 2006. Rezultatele au fost expuse aplicând o metodologie de cercetare diversă ca: abordarea deductivă, inductivă, metoda comparativă, cercetare calitativă pentru a analiza concepte diferite, noţiuni şi teorii, analiza cantitativă, analiza documentelor şi analiza conţinutului. Metodele de bază de cercetare sunt analiza şi sinteza, comparaţiile economice şi metode statistice.

Cuvinte cheie: asigurare, reasigurare, clasificarea asigurărilor, piaţa de asigurări, interesul asigurabil

MATERIAL AND METHOD The study used different methods of research, such as: method of analysis and synthesis, comparison

method, the method of induction and logical inference to determine possibilities and limits to growth competitiveness and efficiency of the sector as well as data of the Ministry of Agriculture, Ministry of Finance, National Bank's financial reports, commercial banks and other financial and economic structures of the country and abroad were used as information sources in the analysis performed. The period analyzed in this study was 2006-2014.

RESULTS AND DISCUSSION Insurance in agriculture insurance is an important link in Moldova and the wider economy, the

agricultural sector having a relevant share in the structure of Gross Domestic Product (GDP). Protecting crops and investment in this sector is therefore essential economy. The agricultural sector represents around 14% of Moldova's GDP and 30% of the population working in this sector. Currently, this sector operates 1,883 agricultural enterprises (legal persons) and 390,380 private households, according to official data of the National Bureau of Statistics. Of the total land, about 86.5% are privately owned.Agricultural insurance is subsidized by the state through Act providing subsidized agricultural risks producţien no. 243-XV from 08.07.2004. The state annually decide which of crops and animals, as well as risks are adequately covered and the level of subsidy. The amount of subsidy is 60% of insurance premiums for insurance perennial plantations, de beet sugar and vegetables and 50% for other crops and animal insurance. The predominance of agricultural risk is not new and from generation to generation both peasants and rural lending institutions have sought and developed ways to reduce damages, such as agricultural insurance system. Most material goods held are threatened almost any time of natural risks or accidents. In this context, ficeare of us is interested in removing or at least prevent events that could cause its destruction or damage things. When removing such events is not possible and prevention work is far from giving us the security we need risk transfer to a specialized legal entity (insurance company) has a solution.

171

Judgment any of us to enter into an insurance contract in relation to some of the goods they hold should not be considered as a result of pessimistic thinking, but rather a wise choice made by a person cautious.

It is a tough concept of insurance to low-income people who hardly make plans for tomorrow. Lack of money and outdated mindset determined not to small farmers insure their crops or animals, and potenţilae snowmelt and flooding can cause further tragedy in the countryside. But who will take advantage of the possibility of concluding insurance, knowing that to us is the mentality "I know not owe anyone," coupled with the financial crisis will make a good choice. The need for agricultural insurance is determined by the particular sensitivity of this area to the factors of nature, which most often are uncontrollable. These factors can be classified into 2 groups:

• Permanent-accustomed factors specific to a territory: air temperature, soil quality, short vegetation period, etc.

• Incidentally factors determining the deviation from the normal plant growth: early frosts, hail, etc. lengthy dry periods.

As a solution to remove the negative action of the first group of factors can be: gathering early harvest and its proper care, tillage necessary fertilizers etc. The influence happens, however, can not be foreseen, and to be neutralized, the maximum possible use is made of the funded insurance. In Republic of Moldova agricultural insurance is done on a contractual basis. The insurance contract, the insurer insurance providing protection against full or partial destruction of the fruit crops caused by various natural disasters and other interests of the insured indicated in the insurance conditions. In the conditions of voluntary insurance of crops from hail and other natural disasters from an insurance company in Moldova, the insurer provides protection for the following risks:

• freezing winter crops and perennial plantations; • dust storms that affects sown sugar beet, sunflower and other crops; • erosion caused by heavy rain and flooding oricării crops, except perennial plantings; • burn plant roots and other cereal crops sown. The fruit crop is insured at its full value, which is determined by the expected fruitfulness of the cost of

a production unit and surface seeding. Fruitfulness is determined by the actual level of fertility proven in the last 3-5 years taking into account the influence binding condiiţiilor weather and other developments which may affect the amount harvest.

The insurance premium is calculated by the insurer for the period of validity of the insurance, the insurance amount Reis contract and size of the insurance fee. Charges of insurance premiums for crops am set by the insurer for each insured according to the degree of risk. The premium can be paid by cash settlement account, single or in two installments. (50% of the amount calculated to be paid within 10 days after the conclusion of the contract, the remaining part - no later than two months after the entry into force of the contract). In Republic of Moldova agricultural insurance is done on a contractual basis. The insurance contract, the insurer insurance providing protection against full or partial destruction of the fruit crops caused by various natural disasters and other interests of the insured indicated in the insurance conditions. In the conditions of voluntary insurance of crops from hail and other natural disasters from an insurance company in Moldova, the insurer provides protection for the following risks:

• freezing winter crops and perennial plantations; • dust storms that affects sown sugar beet, sunflower and other crops; • erosion caused by heavy rain and flooding of crops, except perennial plantings; • burn plant roots and other cereal crops sown. The subsidies allocated to the payment of insurance premiums constituted 54.5 mil. lei or by 11.8 mil. Lei

more than in 2012, registering an increase of interest to agricultural producers for this type of insurance. Also potential agricultural insurance in Moldova remains untapped areas covered by insurance up only 3.3 percent of total agricultural land. Insurance compensation amounted to 27.4 mil. lei and decreased 3.6 times over the previous year. Evolution of premiums and paid compensations shall be presented:

172

Structure of gross written premiums and paid compensations for subsidized insurance (risk to which subsidizes insurance fund to subsidize farmers in 2013) on types of risks in mil. lei:

For 2014 the share premium for crops and plantations are between 4-5% of the insured value and can reach up to 8%, livestock / poultry - 5-8% and agricultural machinery - 0.6 - 1.5%. In 2013, they were assured about 3% of agricultural land in Moldova. Accordingly, the share of agricultural insurance premium varies depending on the type of crop, the planned amounts for expenses and risks covered. An interesting aspect is the geographical distribution of subscriptions insurers on this segment, so that in the three regions of Moldova (North, Center and South) Northern region has the largest share. The phenomenon is explained by the fact that approximately 70% of total agricultural land is consolidated in this region. (If MOLDASIG leader in this segment, agricultural insurance underwritings in the North have a share of approx. 80%). In October 2014 worked six insurance companies that sell agricultural insurance. Also, this segment had a share of 8% of the total insurance market in Moldova in 2013.

173

The state plans to reduce annual subsidies to farmers for crop insurance payment policy, which may reduce the insured areas, consider the representatives of the insurance industry in Moldova. In 2014 amended law on subsidized insurance of production risks in agriculture no. 243-XV from 08.07.2004, the reduced level of subsidization (for some items provided by 10%). The most significant damage in the sector were caused by droughts in 2000, 2003, 2006, 2007, 2010 and 2012. Also in 2007, over 80% of crops were affected by a severe drought (one of the strongest in the last 50 years). Having analyzed the aforementioned information, we can conclude that agricultural insurance sector is underdeveloped but very important for the Moldovan economy since its development would influence more positive as the economy, whose main activity is the primary / agricultural, operating in 30 % of the population.

CONCLUSIONS In 2014, 36 million lei constituted as insurance budget, which was transferred to insurance companies

about 10 million lei was the amount of compensation, given that this was not excessive drought. The risks are predominantly provided by manufacturers are drought, hail and frost. Agricultural insurance sector is underdeveloped but very important for the Moldovan economy since its development would influence more positive as the economy, whose main activity is the primary / agriculture, where it operates 30% of the population. As conclusions and recommendations would be:

• allocation of special funds to stay in the development of this sector; • providing tax incentives from the state, companies that sell agricultural insurance; • informing people about the meaning and benefits of agricultural insurance, further promote them; • offering additional bonuses to prospective policyholders, etc.

REFERENCES 1. Legea Republicii Moldova nr.1508-XII “Cu privire la asigurări “, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 12,

decembrie, 1993. 2. Legea Republicii Moldova nr. 886-XII din 20.06.1996 “Pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la

asigurări”, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51, iulie, 1996. 3. Legea Republicii Moldova nr.243-XV din 08.07.2004 „Cu privire la asigurarea subvenţională a riscurilor de producţie

în agricultură”, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.132-137/704, august, 2004. 4. Ciurel, Violeta. Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practice internaţionale – Bucureşti: ALL BECK, 2000 -

680 p. 5. Fotescu, Stanislav. Sistemul de distribuire a asigurărilor şi modernizarea acestuia – Chişinău: Editura A.S.E.M., 2006 -

291 p. 6. www .cnpf.md 7. www.iustice.md 8. www.asigurare.md 9. www.broker.md 10. www.ervaxgroup.md

174

UDC: 378-057.875(498) (=111) ANGLICISMS USED BY ROMANIAN-SPEAKING STUDENTS IN TH EIR

COMMUNICATION COZARI Ana., HODENCO Elena

The State Agricultural University of Moldova, Chisinau, Republic of Moldova

Rezumat. Limba este un fenomen social. Ea este afectată de schimbările economice, culturale, sociale, tehnice etc. Pentru a depăşi momentele ce vizează contradicţiile ce apar între unităţile de vocabular existente şi necesitatea desemnării noilor realităţi extraglotice, comunitatea lingvistică nu întotdeauna reuşeşte să-şi creeze propriile surse lexicale şi recurge la împrumuturi din alte limbi. De aceea este important ca profesorul să supravegheze sistematic extinderea vocabularului activ al studentului, îndeosebi a utilizării englezismelor în comunicare.

Cuvinte cheie: comunicare, împrumut, englezism, fenomen social.

INTRODUCTION Language is a social phenomenon. The language of any society is an integral part of the culture and

social life. Languages are powerfully affected by social, political, economic, cultural and technical changes. The extra-linguistic factors influencing the usage and the development of language represent one of the crucial problems of linguistics. Society sometimes cannot create its own terminology that is why it has to borrow from other languages. The causes of word – borrowing are obviously very complex, it cannot be fully understood yet.

MATERIAL AND METHOD The authors have analyzed the specialty literature, the influence of the English language upon the Romanian

language, including the anglicisms which the Romanian-speaking students use in their communication. In this work there were used the following methods: lexico-semantic method of the definitions

analysis; analytical method; synthetic method; generalization method etc.

RESULTS AND DISCUSSIONS The history of the social, economic and political life of the people, the progress of culture and science

bring about changes in notions and things influencing the semantic aspect of language [5]. Linguistic changes are caused by social conditions and events in external history.

Due to various Sociolinguistic processes English and Romanian have discovered a certain tendency to get closer, especially concerning their word-stocks.

Thus, the Romanian language, which originates from Latin, appeared as a result of the disintegration of the Roman Empire and at a given moment it lost a considerable amount of the original word-stock. The active re-Romanization process began in XVI-XVII centuries by borrowings from French, Latin, Italian and other languages. Later appeared a constant steam of borrowed words from English, many of them being of Roman origin, and thus contributing to the further re-Romanization of the Romanians. The process of borrowing is one of the most frequent ways of acquiring new words, and speakers of all languages do it. The borrowings help us when there is no existing word in the language with the same meaning as the loan and we need to borrow a term to express the necessary idea or concept, etc. In present-day theories, especially in the sociolinguistic trends, great importance is attached to the variability of speech in social groups as the primary factor of linguistic change.

As early 1886, Hermann Paul pointed out that all borrowings by one language from another are predicated on some minimum of bilingual mastery of the two languages [3, p.18]. The real advantage of the term “borrowing” is the fact that it is not applied to language by laymen.

The classifications of borrowed patterns are implied in such terms as: loanword (the vaguest of the group, since it may include practically any of the others. But it is ordinarily limited to such words as American-English “shivered” – an uninvited serenade of newlyweds from French “charivari”, in which speakers have imported not only the meaning of the form but also its phonemic shape, though with more or less complete substitution of native phonemes); hybrid (is sometimes used to distinguish loanwords in which only a part of the phonemic shape of the word has been imported, while a native portion has been substituted for the rest); loan translation; semantic loan.

Apart from “borrowing from necessity” or, more precisely speaking, the use of vocabulary elements from other languages to meet new communicative requirements, there was undoubtedly much borrowing

175

which did not serve this purpose – “redundant borrowing”. In particular historical situations, the use of word of another language was, to a certain extent, certainly also a matter of “fashion” or “prestige” (at least in certain circles of society). English, as a regional and global language of communication, is being learned by more and more people. English is spoken over a much wider area than any other language, and is the predominant in most fields of international activity. English is also an instrumental language which helps people get a good job or be promoted in their careers.

The corpus of anglicisms in the Romanian language is very big. Many new words and expressions are being borrowed constantly due to television, cinema, radio, internet, tourism, different kinds of relations, such as: business, economic, cultural, political, etc.

Most developed modern languages have a common international fund of words which comprises scientific, technical and social-political, terminology. Words making up the fund of international terminology are mostly Latin or Greek by origin, such as:

Greek: democracy, poet, philosophy, asphalt, theatre, tragedy, drama, sclerosis; Latin: angina, advocate, constitution, auditorium, discipline, institute, rector, student, etc. Though international words are the easiest to translate or understand they should not be considered to

an absolute rule: there are instances when these words are far more difficult that the words we simply do not know and have to look up in a dictionary more difficult because they are misleading; apparently they are identical with this or that Romanian word, while actually they mean an altogether different thing.

This category of (international) words, sometimes called “false friends” that are apt to mislead the Romanian-speaking students:

Accent – 1. accent; 2 accent; pronunţie; 3. pl. vorbire, limbă; Actually – 1. într-adevăr, în mod real, realmente; 2. actualmente; Amplificate – 1. amplificare; 2. răspândire; Camera – 1. aparat de fotografiat; 2. constr. cameră; Consequence – 1. consecinţă, sumare; 2. concluzie, sumare; 3. semnificaţie, importanţă; Magazine – 1. revistă; 2. magazin; Library – 1.bibliotecă; 2. librărie, etc. There is an intensive borrowing from English into Romanian. Before the beginning of the transition to

the market economy the vocabulary borrowed from English was in a way limited and specific to some domains like science, etc. Here are some examples belonging to the basic language, borrowed (directly or indirectly) in the process of translating books, scientific works, etc. “tramvai, toast, tichet, test, sport, sportsmen” etc. Some words are being borrowed and loan-translated. For example, “bodyguard” is found in the communication of the students as “bodigard” (sing.) – “bodigarzi” (pl.), “gardă de corp”, “pază de corp” instead of the word combinations “gardă personală”, “paz ă personală”.

A number of lexical units found in the word-stock in Romanian began to be actively used in the literary language under the influence of English: anxios (anxious); exhaustive (exhaustive); formative (formative); a tergiversa (to tergiversate); discrepanţă (discrepancy) etc.

We want to offer some examples for to show the influence of borrowings in Romanian language in the economic vocabulary: market, leader, audit etc.

Anglicisms comprise different domains of informational technology: names of programmers, computer details, spheres and objects related to electronics. All this is due to the development of the society, of computerization and the vocabulary system of the Romanian language which is adaptable to all these changes.

The penetration of English in the Romanian in computer-related is also an active phenomenon. Computer-related disciplines or registers seem to be one of the language areas in Romanian where English borrowings are more evident: chip, scanner, fax, online, hacker, Web, Format, Email, Site, Hacker, Browser, Skype, etc.

Television, press, radio, and internet make ample use of English borrowings and contribute to the widespread of the items [2, p. 43]. The science and technology are very permeable in linguistic terms.

The number of technical terms borrowed from English into Romanian in the field of computers is extremely high. Their necessity can't be contested, since their use is justified referentially; as a consequence, many of them are present not only in the jargon of computer specialists, but also in the everyday language of any person that makes use of a computer.

The total computerization happens today in all the languages. The main words from English, especially anglicisms relate to informational technics and computers.

176

The massive borrowing in the given domain is motivated by the fact that modern society all over the world cannot do without computer technologies. Their possibilities in the future are unlimited. The economic, social, political, military development entirely depend on computer technologies now, which in their turn boost the abundant creation of new terms.

Words of the political field reflect notions that where not developed in our country and therefore when they have appeared English, French, Italian and ether languages became host and shared their denominations. Words like Pentagon, Amnesty International, or Greenpeace cannot be translated. There were borrowed and used with their English form and have the same meanings. The English word "leader", was very much infiltrated in Romanian that it even began to be written as it sounds in Romanian – “lider”. This word is very popular in Romanian and is used by students in several fields, not only in politics.

Thus, English language offers to Romanian language an interesting term not only as form, but also as meaning, especially regarding from the point of the meaning that modifications have produced. The question of the lexical borrowings into Romanian is extremely interesting and useful for the comprehension of the functional mechanism of the language. The borrowing being irrefutably favored by the profound changes of the Romanian society, as well as of the outside world the development of the means of communication facilitates all kind of international contacts, thus diversifying the centers and fields of influence and similarity of the borrowing sources.

CONCLUSION The number of anglicisms used in the Romanian language is numerous. Virtually every medium of human

communication has made its contribution to the coining of new words – conversation, books, radio and television broadcast, films-but newspapers and magazines naturally assume a leading role, capturing innovations as they do and enshrining it in print forms. Among the problems approached in previous studies dealing with the Romanian words of the English origin we mention: penetration media, borrowing stages, fluctuations, different degrees of adaptation, and systematic tendencies in the adaptation process. The borrowing process of English words is favored by the “openness” of our language to receive foreign words.

BIBLIOGRAPHY 1. Görlach, M. English in Europe. New York: Oxford University Press, 2002 2. Gruita,G. Tendinţe în evoluţia limbii române. Cluj-Napoca: U.B.B. Bibliography, 2002. 3. Hangen E. The analysis of linguistic borrowing. London, 1986. 4. Isac Ştefania. Dezvoltarea competenţelor comunicative la studenţi în procesul studierii neologismelor de origine

engleză. Autoreferat al tezei de doctor. Chişinău, 2002. 5. Manolescu, Z. The English Element in Contemporary Romanian. Bucureşti: Conspres, 1999. 6. http://romenglish.blogspot.com (acc. 15.07. 2015) 7. http://www.docstoc.com/docs/36550577/BORROWINGS (acc. 07.08.2015)

UDC: 338.48(478) THE ANALYSIS OF BUSINESS TOURISM IN REPUBLIC OF M ОLDОVА

SEINIC V. State Agrarian University of Moldova

Summary: The analysis of business(incentive) tourism in Republic of Moldova. Tourism is the biggest deal of

the beginning of the millennium, in the worldwide and in Moldova. Business tourism is a component of tourism activity and the most dynamic tourism form, holding about 20% of total international travel and almost 25% of total tourism receipts, being one of the most „pretentious” and „expensive” activities. Tourism as a whole and especially, business tourism began at once with the humanity, even if it was defined just during the XX century. Incentive tourism brings a lot of advantages to local communities and to countries that are suited for organization of large scale events. Also, it favors the seasonality reducing. Seasonality is one of the major problems which meets the tourism activity, business tourism having a great role in improving the incidence of this phenomenon.

Key words: tourism, statistics, tourism industry, ministry, agency, department.

INTRODUCE Business tourism represents a journey associated with attending meetings at company or association

level, conferences, conventions, public or private trade exhibitions. It proved to be an important sub-

177

branch of the tourism industry in terms of trips generated volume and revenues. Business Discussion Meeting may designate a limited number of delegates, and major conventions, for example, the professional associations which can attract up to 20,000 delegates. Locations which hold these meetings are very varied. These include hotels, universities, sports facilities, built exclusively for special exhibitions and conference centers. More and more business centers have necessary facilities to host exhibitions and conferences given that their association is becoming more common.

To help find the best solutions, agencies specializing in business tourism in Moldova must understand that there is a clear distinction between buyer(costumer) and consumer. In general, the client is an employer (company), an organization or institution decides that employees will travel with a purpose, to a certain destination. The company is basically one that pays, for example, traveling on business of the employee or representative.

MATERIAL AND METHODS The main method used was the investigation, because of the its many advantages. On the one hand, we could

register on the tourism business realities directly from those on the ground. On the other hand, this method has been helpful to us to obtain certain data of information that, otherwise, may not be found in the literature. Of all the means used in the direct field, survey questionnaire was chosen because it is considered by specialists to be the most effective investigative tool, thus justifying its frequently use. For the analysis of the responses were used the following methods as: analytical, comparative, synthesis, induction, deduction.

RESULTS AND DISCUSSIONS In a study of the 2013-2014 years, we offer enterprises a questionnaire and behind him were developed

a few of the customers: 1. in general, time planning for events is made by days and weeks ahead, rather than months and years 2. 87% of customers will return to a location, if they were satisfied with it 3. 80% of customers were satisfied with the location that had the last time 4. 23% of clients use fairs and publications to obtain information Depending on a company's business, demand for business travel is variable. According to gathered

data in Republic of Moldova, market classification in business tourism is the follow: - Information technology - 80% - Pharmaceutical industry -75% - Financial Services - Insurance - 70% - Telecommunications - 60% Local and central public sector and other government organizations, are working with tight budgets.

For very high actions, at governmental level, which are held once a year or every 2 years (ex. Festival Maria Biesu, Tourism, Leisure, Hotels Exhibition) there are allocated special funds and organized activities and special programs to achieve them.

Health and Education are two important sectors that are heavily involved in organizing events. In general, the public sector as buyer of Business Travel, is not specialized in organizing events. Most current activity is the business travel (missions), where the most important role in the acquisition of services is the price.

In general, many events are organized by clients, but in recent years, private companies, associations and public sector are increasingly turning more and more to specialists to plan, perform, coordinate events. Integration of Moldova into the EU will determine the organization of numerous events, meetings, seminars, conferences, with European themes. In Chisinau runs the vast majority of congresses, conferences, symposia, bringing together specialists from various fields. There are large-scale national and international events, bringing together participants from several countries. Congresses usually have a duration of several days, the works treating varied themes in the professional scientific domain and are strictly circumscribed.

According to research carried out in recent years in Moldova on business tourism market there are 42 companies organizing conferences and fairs up to 500 people and only one international center who can organize gatherings of more than 500 people.

In the last 15 years International Exhibition Center MOLDEXPO organized 275 exhibitions, attended by 21,900 economic agents from 30 countries. About 2.3 million people crossed the threshold of MOLDEXPO as visitors. For specialists were organized over 11,200 business and related activities (workshops, seminars, conferences, contests, presentations, Master Classes etc.), many of them are true events of the year in their fields of reference. "MоldАgrоtech", "Fаrmer", "Fооd & Drinks", “Fооd Technоlоgy”, " MоldMedizin &

178

MоldDent ", " Beаuty ", " MоldCоnstruct ", " MоldEnergy ", " Furniture "- nominees exhibitions are worth reviewing, reflecting the real situation in those branches of the economy, the achievements, trends and prospects of their development. I.E. C. MOLDEXPO is the only exhibition center in Moldova, with modern infrastructure, engineering equipment of last generation, which has its own exhibition space (5000 sq m interior, exterior -10000 square meters, the total of 24.2 ha which complex is situated).

The following table shows the accommodation capacity available for conferences and meetings sector in Moldova.

Tabel 5. Hotels for incentive tourism and other forms of tourism

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014

Hоtels and similаr structures 78 79 93 95 106 112 119 129 Of these, by cаtegоry:/

4-5 stars 11 10 13 14 21 24 25 26 3 stars 11 12 20 22 21 26 32 35 2 stars 6 8 9 9 9 9 10 12 1 star 4 3 4 2 2 2 2 5 Tоtаl rooms 2297 2350 2517 2695 2864 2996 3053 3205 Single accommodation capacity, places 4271 4415 4727 5112 5454 5667 5811 6152 Utilization indices of accommodation capacity, %

28,3 28,6 20,8 22,1 20,0 20,5 21,2 21,7

Source: Statistical Yearbok of R. Moldova As a result of the development of the tourism industry note the number of hotels started to rise in 2007,

reaching 129 in 2014. The largest growth rate had 3 stars hotels which are in Moldova nowadays 35. During that period and the accommodation capacity was steadily increasing. But however indications for use of the accommodation capacity is decreasing - from 28,6% in 2008 decreased to 20.0% in 2011 and then in a relatively small increase to 21.7% .

Symposiums and exhibitions participants' interest is not only in the theoretical sphere, each edition being organized trips to different districts or regions, aimed visits to different areas of strategic interest. Participants at various conferences, visit Chisinau in primarily professional interest. Tourist traffic indicators express nationwide or local area, volume, intensity and structure of tourism demand in various calendar periods. With their help you can achieve correlation tourist traffic to the reception capacity in business tourism.

At the beginning of XXI century the number of arrivals of foreign visitors in total number 18964 country- tourists arriving between business and professional reasons was 11577, which means 61%.

In the next 2 years are insignificant deviations records, pertaining to the number of arrivals within incentive tourism, on the background of continued growth in total arrivals (20161 in 2012). In 2013 it recorded 12975 visitors from 23 598 business purpose, that percentage is less than 55%, although it is an overall growth. In 2005 the total figure falls up to 25 073, while the share of those who came for business purposes contrary achieves 16372, that means 10% more.

Tabel 6. Foreign visitors number of arrivals in the country

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 Number of arrivals in

country- total 18964 15690 20161 23598 26045 25073 14239 14722

Business and professional reasons

11577 10996 11527 12975 13012 16372 7444 8572

Other reasons 279 474 628 703 1266 861 625 346 Source: Statistical Yearbok of R. Moldova

The following 2006 year, is to note a decrease roughly half the number of total-14239, respectively and business arrivals and professional reasons - 7444 2007 comes with a slight improvement, in 2008 in the context of the acute economic crisis, total falls again up to 8710 with a percentage of tourists with business goals by 29%, 2541. Since 2010, the number of arrivals begins an intensive growth so that in 2013 the total number reaches 13150, with 5962 professional reasons. In 2014 the number of arrivals of foreign visitors to the country total is 14362, of which 4952 decrease (34.5%) to the tourism business.

179

Figur 1. Foreign visitors number of arrivals in the country

Source: Statistical Yearbok of R. Moldova

Tabel 7. Number of departures of moldovan visitors abroad 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Number of departures abroad- total 32452 30264 51577 67328 67846 57231 67826 81790 Business and professional reasons 1080 6745 1729 5262 1953 1961 4929 3865 Other reasons 12794 3791 16056 14513 4806 5223 4052 4538

Source: Statistical Yearbook of R. Moldova

Alongside reception tourism, the issuance one includes thousands of gone abroad Moldovans, so that in 2000 the total figure of 32 452 records left, of which only 3.3% in 1080 for business and professional reasons. In one year the number of Moldovan business visitors increases the same background total number (30263) of about 6 times-6745. In 2003 the grand total doubles-67 328, while the tourism business decreases-5262.

Tabel 8. Number of departures of moldovan visitors abroad

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Number of departures abroad total 85085 93294 117204 136095 146791 157556 180646 Business and professional reasons 840 432 584 898 1374 1432 1144 Other reasons 1393 1036 1805 2529 2508 1814 1242

Source: Statistical Yearbook of R. Moldova

By 2006 the total index remain the same, but for business again in decline-4929. From 2007 until the present day, total is rising intensive reaching up to 180 646, however the number of departures for business and professional reasons passing a very pronounced deviation, from 432 in 2009 and up to 1144 in 2014, only 0.63% of the whole.

The average number of tourists per day, month or year characterizes the intensity of tourist traffic in certain calendar period. It is determined as the ratio between the total number of tourists and the number of calendar days of persons taken into account.

Tabel 9. The average number of tourists per day

Year Moldovan tourists/day Foreign tourist/day Total tourists/day 2010 4,33 1,24 5,57 2011 4,38 1,50 6,33 2012 6,30 1,53 7,83 2013 6,71 1,64 8,35 2014 6,71 1,70 8,41

Source: Statistical Yearbook of R. Moldova

The average length of stay is the time when tourists remain in a certain destination. The signs should reflect the ability of the destination to retain a tourist,for a longer period of time.

The tabel of obtained results after calculations looks like this:

180

Tabel 10. Average length of stay

Year Average length of stay 2010 2,17 2011 2,23 2012 1,98 2013 2,08 2014 2,09

Source: Statistical Yearbook of R. Moldova

Tourist traffic density expresses the relationship between tourist traffic and travel destinations population. Tourist traffic density, for business, in Chisinau, is presented for the concerned period, in the following table.

Tabel 11. Tourist traffic density on foreign visitors

Year Tоtаl turists Pоp. thousand Chişinău Tur. Traff. Dens. % 2010 2971 663,4 4,47 2011 4330 664,7 6,51 2012 5190 667,6 7,77 2013 5962 671,8 8,87 2014 4952 674,5 7,34

Source: Developed şi cаlculаted by the author based on data from Statistical Yearbook of R. Moldova Steps of the method for calculating the tourist traffic density for congresses, conferences, symposia,

exhibitions and fairs (called generic: business travel) from Chisinau are: - Calculating the total number of tourists / year - Reporting the total number of tourists / year total population of Chisinau. The results: from 4.47% (in 2010) and 7.34% (in 2014) shows an increase of 2.87% tourist traffic

density for business year 2014 compared to 2010. In conclusion we mention that participants in different conferences, etc., visit Chisinau in professional

interest, indicators of tourist traffic express at the country, region or locality level, the volume, intensity and structure of tourism demand in various calendar periods.

CONCLUSIONS

Reached the end of the work we mention that unlike ordinary tourists, tourist who travels on business, spends more, usual for both, accommodation and transport, because the latter needs services of high quality and specialized services. In this context we can say that the tendency to trade lower, is underlined by the increase of special events and it is thought that much of the growth in this sector can be attributed to increased diversification and interest in event niche in the same way that the themes of the conference are increasingly more specialized trade fairs. Conferences, exhibitions and fairs organized in the RM had a considerable social resonance, visited by many people, and delegations of the business community in Austria, Russia, Israel, Poland, Ukraine, Romania, Germany, etc. which have highly appreciated their works, in the exhibition and meetings were signed protocols of intent and agreements on cooperation between local and foreign businesses.

REFERENCES 1. ALLEN, J., Mаrketing Yоur Event Plаnning Business. New Yоrk: Jоhn Wiley & Sоns, 2010. 2. Anuarul statistic al Republicii Moldova. Statistical Yearbook of the Republic of Moldova. anii 1990 – 2014. Chişinău:

Editura Statistica. 1991 – 2015. 3. DАVIDSОN, R., CОPE, B. Business Trаvel, Cоnferences Incentive Trаvel, Exhibitiоns, Cоrpоrаte Hоsitаlity аnd

Cоrpоrаte Trаvel. Lоndоn: Peаrsоn Educаtiоn, 2003. 4. GОLDBLАTT, J. Speciаl Events: Event Leаdership fоr а New Wоrld. New Yоrk: Jоhn Wiley & Sоns, 2008. 5. HОYLE, L. Event Mаrketing: Hоw tо Successfully Prоmоte Events, Festivаls, Cоnventiоns, аnd Expоsitiоns. New

Yоrk: Jоhn Wiley & Sоns, 2002. 6. RОBERTSОN, M. FREW, E. Events аnd Festivаls: Current Trends аnd Issues. Оxfоrd: Rоutledge, 2008. 7. SWАRBRООKE, J., HОRNER, S. Business Trаvel аnd Tоurism. Оxfоrd: Rоutledge, 2012.. 8. ВЛАСОВА, Т.И. ШАРУХИН, А.П. ДАНИЛОВА. М.М. Профессиональное и деловое общение в сфере

туризма. – Мосва: Академия, 2008.

181

UDC: 811.111 SOME MODERN FORMS OF TEACHING

ENGLISH AND THEIR EFFICIENCY HARITON Oxana., URUM Oxana

The State Agricultural University of Moldova, Chisinau, Republic of Moldova

Rezumat. Acest articol se referă la forme moderne de predare a limbii engleze, el conţine reflecţii asupra eficienţei şi creativităţii metodelor moderne de predare a limbii engleze. În timp ce metodele tradiţionale sunt centrate pe profesor şi izolează competenţele lingvistice în mediul de învăţare, formele moderne de predare a limbii engleze sunt centrate pe elev şi ajută elevilor să folosească abilităţile de gândire: analiza, sinteza şi evaluarea. Articolul se concentrează pe două metode moderne de predare a limbii engleze, şi anume dictoglos şi mingle. Dictoglos este o procedură flexibilă şi practică, care este o alternativă la dictare tradiţionale. Această metodă permite elevilor să dezvolte abilităţile de vorbire, scriere, ascultare şi citire prin interacţiune socială. Mingle este o interacţiune faţă în faţă într-un grup de studenţi în scopul de a descoperi anumite informaţii şi pentru a forma încrederea lor în posesia limbii engleze.

Cuvinte cheie: metodă, tradiţional, abilitate, vorbire, mingle

INTRODUCTION Fast developing technological and psychological changes that take place in the 21st century impose a

significant shift in educational strategies and values. If the teachers don’t keep pace with modern changes, the students won’t be able to face the challenges and innovations. The educational shift means that the teachers should be focused on the students’ needs. The traditional methods of teaching focus on the teacher-centered character of education, while modern teaching pays attention to the student-centered character of education. Today the teacher should only help his student to acquire the necessary skills of creativity and adaptability. The students and the teachers of today have access to any information in the world which challenges the teachers to adopt the latest trends in educational strategies. Modern technologies help students employ such thinking abilities as analysis, synthesis, and evaluation. Today’s education teaches the students to be competitive in the competitive world.

METHODS AND MATERIALS While writing this article we used inductive and deductive methods of research, analysis, synthesis based

on the personal experience and the experience of other English teachers shared in specialty literature.

RESULTS AND DISCUSSIONS Traditional approach to teaching English isolates language skills in a classroom environment where the

teacher is an expert and the students do what they are said to do. Traditional teaching methods often include translating from English into the mother tongue. This method is still commonly used as the teachers who were taught by traditional methods continue using the similar methods in their school activities.

Modern methods used in English classrooms today are: • linking curriculum with life • Emphasis on skills building, life skills and values • Problem-based learning • Continuous comprehensive evaluation • Smart interactive boards • Integrative and social responsibility and civic engagement • Technology-driven classrooms • Collaborative learning • Inquiry-based learning and many others The purpose of this article is to demonstrate that interactive and student-centered teaching approaches are more

successful and form the abilities and skills that would help the students to face the challenges of the modern society. One of the modern methods of teaching English is dictogloss which is an alternative to traditional dictation and which can be applied within and outside the classroom. Dictogloss procedures are flexible and practical, they take into account the needs and preferences of each student. The dictogloss activities allow English learners to be active and creative during the learning process. This is a learning approach that allow the students to have opportunities to integrate speaking, writing listening and reading skills through social interaction.

Dictogloss procedure includes interactive communication through the following stages:

182

• Preparation is a warming-up activity or preliminary speaking exercises in order to discuss the active vocabulary. At this stage the teacher informs the learners about what they are expected to do during the learning activity.

• Dictation. A text (a story, a news report, etc.) is presented in English. The students listen to the test and take notes. The language of the text depend on the students’ level of English and on their needs and interests. The aim of the stage is to promote listening comprehensive skills that are treated as a purposeful educative experience.

• Reconstruction. Students work in groups to produce their version of the original text. They render the text in their own words, trying to remember as many details as possible.

• Analysis and correction. Students self-assess their own texts and then form groups in order to carry out peer assessment. This helps form relationships that would encourage students to cooperate through social interaction.

Through dictogloss activity the teacher just monitors receptive and productive skills, this activity promote writing and speaking skills among the students at the same time integrating other skills. Dictogloss combines interaction and reflection so that the students use the four skills in order to promote a dynamic language experience. The learners also integrate the four skills through self-assessment and peer assessment. This procedure helps the teachers determine if they need to change instructional designs or to facilitate individual learning methods. The teachers should create experiences that will love on in learners’ future experiences. Because our class consists of first-year university students we design a written text to expose them to typical university experiences comparable to their own.

Another modern method of teaching English is mingles. A mingle is an activity where a student comes up to his classmate, talks for a while, and then moves on to speak to another classmate. The distinctive features of a mingle activity are that all the students work simultaneously, in pairs or small groups, and switch from one classmate to another while speaking, listening or taking notes. The principle goal is face-to-face interaction with a few other students. As for the teacher, he cannot control every student involved in the mingle activity and focuses on those who need special support. The organization of mingles relies on the opinion gap, the knowledge gap, the experience gap, or the information gap, motivating students to change partners in order to discover the information on facts that are necessary to close that gap.

Here is an example of mingle when practicing the present perfect tense. The students have to complete a survey by finding out the answers to questions:

� What exotic food have you tried? � What countries have you visited? � How many times have you travelled by air? � How many times have you ridden a horse? Having completed the survey the students summarize the answers and report the results. Mingles are similar to real-life situations in which we seek the same information from different people in

order to find something out. Mingles form situations in which the students repeat a particular question or collect the opinions of other students. This gives students the opportunity to repeat the same patterns several times which forms their confidence in language possession because mingles promote accuracy and fluency.

The mingle activity can be implemented by; • Walking around and talking with other students; • Rotating pairs where students face each other. The teacher who chooses to use mingles can find a lot of materials, including problems for discussion,

pictures, objects, texts or videos. The use of mingles avoids monotony of the lesson flow, provide good practice and prepare students for a more challenging activity. Practical forms of mingles may be: a tea party, questionnaires, opinion polls, surveys, find your match and find who you are.

CONCLUSION Modern methods of teaching English are imposable in today’s always changing world, as they help

students develop creative skills and the skills of adaptability that will help them integrate in the modern competitive world.

Dictogloss prepares learners for future experiences with English. A dictogloss integrates language skills with social interaction that encourages students to take ownership of their learning. Using dictogloss students take responsibility for not only their own personal learning but also for their classmates’ learning.

183

Mingles contribute to the level of the student possession of English as personal tool. Including mingles in regular tasks enhances students’ language competence, thinking, social and English skills. They learn to explore the environment through reading, speaking, listening and negotiating. During this activity the teachers create various opportunities for students to try different activities and to enlarge their experiences. The use of mingles is a strategy that allows the students to talk a lot in the classroom, developing communicative skills in English. Besides, mingle activities can improve the students’ relationships in class and outside the classroom.

We recommend all the teachers of English to use modern forms of teaching English in their teaching activities.

REFERENCES 1. Larsen-Freeman, D. 2012 From unity to diversity…to diversity within unity. English Teaching Forum 50 (2): 22-27 2. Borzova E. V. 2014 Mingles in the Foreign Language Classroom. English Teaching Forum 52 (2): 20-27 3. Benjamin Lee Stewart, 2014 Integrating Language Skills through a Dictogloss Procedure. English Teaching Forum 50

(2): 12-19 4. Seymour, D., and M. Popova. 2003. 700 classroom activities; Instant lessons for busy teachers. Oxford: Macmillan

Education. 5. Johnson, K. F. 2006 60 strategies for improving reading comprehension in grades K-8. Thousand Oaks, CA: Corwin. 6. www.teachinenglish.org.uk/lesson-plans 7. www.teachinenglish.org.uk/article/phonemic-char

CZU: 551.583 IMPATUL SCHIMB ĂRILOR CLIMATICE ASUPRA

CALIT ĂŢII VIE ŢII POPULA ŢIEI MĂNESCU Camelia., TOTH Attila., DAVID Saida.,

MATEOC Teodor., MATEOC-SÎRB Nicoleta Universitatea de Ştiin ţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului

„Regele Mihai I al României” Timi şoara, România

Rezumat. În ultima perioadă o serie de fenomene meteorologice extreme s-au accentuat şi nu afectează doar agricultura, ci şi populaţia ţării. Această accentuare a deteriorării condiţiilor de mediu produce efecte ireversibile asupra vieţii şi activităţii umane.

Perdelele forestiere de protecţie apar ca o soluţie la atenuarea acestor fenomene, deoarece au rol important în: protecţia mediului, îmbunătăţirea peisajului, protecţia terenului agricol, a localităţilor, a căilor de comunicaţii şi a digurilor,atenuarea efectelor secetei, inundaţiilor, alunecărilor de teren, a gerurilor extreme, a zăpezii şi vânturilor.

MATERIAL ŞI METOD Ă Metodologia de cercetare utilizată au fostinformaţii şi date statistice publicate în diferite lucrări sau

cărţi de specialitate, iar ca metode de lucru am utilizat observaţia, selecţia, analiza, comparaţia şi interpretarea statistică.

REZULTATE ŞI DISCUŢII Schimbările climatice reprezintă procesul cu caracterul cel mai global cu care se confruntă omenirea în

acest secol din punct de vedere al protecţiei mediului înconjurător. În Europa, schimbările climatice afectează toate regiunile continentului, efectele acestor schimbări

fiind tot mai vizibile şi în ţara noastră, unde, în ultimii ani, s-au produs fenomene dezastruoase de o amploare deosebită, precum: caniculă şi secetă severă, precipitaţii abundente şi inundaţii catastrofale, fenomene atmosferice extreme (de tip tornadă), alterarea anotimpurilor tradiţionale. Toate aceste dezastre şi-au pus o puternică amprentă asupra vieţii socioeconomice din ţara noastră, consemnându-se numeroase victime şi pagube materiale însemnate atât în rândul populaţiei, cât şi la nivel comunitar, în ceea ce priveşte unităţi economice, sociale şi elemente de infrastructură.

Clima României este temperat continentală, cu variaţiuni regionale importante (8-12 luni pe an cu temperaturi pozitive în zonele sudice şi de litoral faţă de 4 luni în zonele montane înalte). Se înregistrează frecvente valuri de căldură, cu temperaturi extreme de peste 40 grade C (trei asemenea valuri la Bucureşti în vara anului 2007) şi de frig, cu temperaturi sub -30 grade C, în special în depresiunile intramontane. Precipitaţiile, cu o medie multianuală de 640 milimetri la nivelul întregii ţări, prezintă, de asemenea, diferenţe notabile între regiuni (între 1.200 - 1.400 mm pe an în zonele montane înalte şi 400-500 mm în

184

principalele zone agricole din Câmpia Română), precum si în timp, perioadele de uscăciune şi secetă severă alternând, uneori chiar în cursul aceluiaşi an (toamna anului 2011, primăvara anului 2013), cu perioade cu umiditate excesivă care produc daune însemnate (inundaţii, alunecări de teren). Existenţa unor zone unde media anuală a vitezei vântului depăşeşte 4 metri pe secundă şi a altora extinse unde durata de strălucire a soarelui depăşeşte 2.000 ore anual, indică un potenţial considerabil pentru utilizarea acestor surse regenerabile de energie. (Steriu V., Otiman P. I.- coordonatori, 2013)

Pentru România, studiile meteorologilor indică o creştere a temperaturii medii anuale pe ţară de 0,5°C, în ultimul secol, cu unele diferenţieri pe regiuni.

O încălzire mai pronunţată (0,8°C), s-a manifestat în sudul şi sud-estul ţării, unde temperatura medie anuală a atins 11°C, adică cu peste trei grade mai ridicată faţă de nordul ţării. Ultimii ani au fost cei mai calzi din 1950 până în prezent. Populaţia din România s-a confruntat cu destule evenimente climatice de o amploare deosebită pe parcursul ultimelor două decenii, dar se pare că acestea au devenit mult mai frecvente după anul 2000:

- caniculă şi secetă severă (în 2003, 2005 şi 2007); - precipitaţii abundente şi inundaţii catastrofale (în 2005 şi 2006); - fenomene atmosferice extreme (de tip tornadă, în 2002); - schimbarea principalelor caracteristici ale anotimpurilor ş.a.(Stanciu, M., D. Chiriac,C. Huma, (2010) Asemenea fenomene extreme au mai multe categorii de consecinţe. Anul 2007, de exemplu, a fost cel

mai cald din ultimii 107 ani din România, cu maxime de peste 44°C şi persistenţă mare a zilelor caniculare. Oraşul Bucureşti reprezintă cea mai mare „insulă de căldură” urbană a ţării, fiind urmat, în acest sens, de Craiova, Giurgiu, Timişoara ş.a.

În România se manifestă o tendinţă clară de intensificare şi extindere a fenomenului de secetă şi deşertificare din cauze naturale, dar şi din cauze antropice (defrişări, distrugerea sistemului de irigaţii etc.). Din cele 14,7 milioane hectare de teren agricol sunt afectate de secetă, pe perioade lungi şi în ani consecutivi, circa 7 milioane hectare (48% din total) (Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, 2008)

În prezent, în ţara noastră, fenomenul de deşertificare se manifestă pe aproximativ 350 000 de hectare. Unii specialişti afirmă că, dacă nu se vor lua măsuri în timp util, este foarte probabil ca populaţia din sudul României să fie nevoită să migreze, în următoarele două decenii, către zonele din nord, zece judeţe sudice fiind serios ameninţate de deşertificare. Cele mai afectate zone sunt partea de sud şi sud-vest a Olteniei, partea de sud-est a Banatului, sudul Moldovei (zona nisipoasă Hanul Conachi) şi Dobrogea.

În judeţul Dolj, (arealul cuprins între Calafat–Poiana Mare–Sadova–Bechet–Dăbuleni şi fluviul Dunărea), în suprafaţă de 104 600 hectare, prezintă cel mai tipic aspect de zonă semiaridă cu accente de aridizare şi chiar de deşertificare din România, fenomenul fiind favorizat, în special, de prezenţa solurilor nisipoase.

Seceta afectează şi în România, în raport cu intensitatea şi durata sa, întreaga viaţă socio-economică. Cel mai puternic impact social este resimţit, totuşi, în mediul rural, unde trăieşte 47% din populaţie. Agricultura reprezintă o ocupaţie de bază pentru ţara noastră deoarece 28% din populaţie este încă ocupată în acest domeniu, fiind puternic dependentă de condiţiile meteorologice.. Ca urmare, agricultura reprezintă cea mai vulnerabilă ramură economică faţă de secetă, grindină, ploi excesive ş.a. Este afectată, în special, producţia vegetală, ale cărei probleme se transferă şi în zootehnie. Pierderile cele mai importante sunt legate de calamitarea culturilor de cereale.

Specialiştii din agricultură estimează că seceta şi celelalte fenomene meteorologice periculoase pot diminua anual producţia agricolă românească cu circa 30–50%. Este adevărat, pierderile din agricultură sunt accentuate şi prin lipsa unui sistem de irigaţii extins şi funcţional. Sistemul de irigaţii existent înainte de 1989, de peste 3 milioane hectare, a fost distrus în cea mai mare parte, în momentul de faţă suprafaţa irigată din România fiind de numai 563 000 hectare.

Scăderea producţiei agricole afectează securitatea alimentară, ceea ce măreşte riscurile de alterare a stării de sănătate a populaţiei. În zonele direct afectate există o incidenţă mai ridicată a bolilor de nutriţie şi a altor boli asociate malnutriţiei, cum este tuberculoza, cunoscută şi ca „boală a sărăciei” (Vaslui, Călăraşi, Ilfov sau Teleorman, unde seceta este cronică).

Harta riscului la inundaţii arată că cea mai mare parte a ţării noastre este vulnerabilă la acest tip de dezastru. Zonele cu cel mai mare risc sunt situate, în special, în bazinele hidrografice ale unor râuri mari (Mureş, Someş, Crişuri, Oltul superior, Siret), în zonele din lungul Dunării şi-n delta acestui fluviu, precum şi pe râurile mici din partea centrală a Moldovei, care suferă periodic consecinţele inundaţiilor.

185

Principalele cauze ale inundaţiilor sunt legate de condiţiile climatice, care, datorită încălzirii globale, şi-au modificat caracteristicile (cantităţi mari de precipitaţii în timp scurt, frecvenţa mare a precipitaţiilor în anumiţi ani, alternanţa perioadelor ploioase cu perioade secetoase, prezenţa furtunilor în timpul ploilor), de neefectuarea unor lucrări destinate apărării împotriva inundaţiilor (în momentul de faţă, 40% din zonele inundabile ale ţării au rămas neprotejate), de extinderea defrişărilor şi neefectuarea de împăduriri, de construcţia defectuoasă a barajelor şi digurilor de protecţie, precum şi de nerespectarea condiţiilor de întreţinere a acestora; de amplasarea necorespunzătoare a unor construcţii etc.

Principalele efecte ale inundaţiilor sunt de natură economică, socială şi de mediu. Pagubele economice pot fi individuale (case, anexe gospodăreşti, terenuri agricole, animale), dar şi comunitare (obiective economice, de infrastructură etc.).

Pagubele sociale privesc o serie de obiective sociale şi culturale, cum ar fi: spitale, dispensare, şcoli, aşezăminte de cultură, lăcaşuri de cult etc.

Pagubele de mediu se referă la eroziunea malurilor, degradarea solurilor, distrugerea ecosistemelor, poluarea cu deşeuri (menajere, chimice etc.), antrenate de viituri, a zonelor din aval. Alte efecte privesc stresul psihic uriaş cauzat celor care şi-au pierdut avutul, devenind peste noapte persoane sărace, fără adăpost şi cu posibilităţi limitate de refacere a gospodăriei. De asemenea, există un pericol permanent de izbucnire a unor boli datorate contaminării rezervelor de apă şi alimente.

Urmările unor inundaţii grave din România, cum ar fi cele din anul 2005 şi revărsarea Dunării din 2006, arată că ţara noastră este deosebit de vulnerabilă la acest risc.

Inundaţiile din 2005, faţă de altele la fel de grave (din 1970 şi 1975), scot în evidenţă impactul schimbărilor climatice asupra regimului precipitaţiilor: creşterea duratei şi cantităţilor de precipitaţii (din februarie până în septembrie, în intervalul aprilie–septembrie producându-se şapte valuri importante de inundaţii) şi extinderea arealului de producere la nivelul întregii ţări, ceea ce a condus la numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante. (Stanciu, M., D. Chiriac,C. Huma, (2010)

Inundaţiile din 2005 au afectat 1 734 de localităţi, valoarea pagubelor fiind estimată la 5 975 201,5 mii RON. Din cauza acestora au decedat 76 de persoane. Au fost avariate 93 976 de case şi anexe gospodăreşti, 1 063 de obiective sociale şi economice, iar peste 650 000 ha teren agricol au fost grav afectate. Pagube importante a suferit infrastructura rutieră şi cea de alimentare cu apă, energie electrică şi telefonie. Judeţele care au înregistrat cele mai mari pagube au fost Vrancea, Buzău, Timiş, Caraş-Severin, Bacău, Teleorman.

În anul 2006, Dunărea a înregistrat, în perioada aprilie–mai, cea mai mare viitură din ultimii 100 de ani, care a condus la inundaţii catastrofale, revărsări, infiltr ări şi distrugerea digurilor pe mai multe sectoare ale fluviului (Stanciu, M., D. Chiriac,C. Huma, (2010)

Toate prognozele pe termen lung anunţă pentru România iminenţa unor schimbări radicale ale climei – veri extrem de secetoase, schimbări bruşte de temperatură şi ploi torenţiale (peste 150 litri pe metru pătrat) urmate de inundaţii.

În România va fi tot mai cald, va ploua tot mai rar şi mai puţin şi se vor intensifica fenomenele meteorologice extreme. Până în anul 2030 este de aşteptat o încălzire medie anuală între 0,5 şi 1,5 grade. Se va accentua deficitul de precipitaţii, îndeosebi în sudul şi în sud-estul ţării. (Administraţia Naţională de Meteorologie, 2009)

Biodiversitatea, agricultura, resursele de apă, silvicultura, infrastructura, energia, turismul şi sănătatea populaţiei sunt numai câteva dintre domeniile ce vor fi masiv afectate de schimbările climatice. Zonele urbane vor deveni tot mai dificil de locuit, infrastructura va fi tot mai expusă efectelor produse de diverse intemperii, căderile abundente de zăpadă şi de ploi, furtunile, inundaţiile vor deteriora grav terenurile şi se vor produce mari modificări de relief. Toate acestea pot duce la creşterea numărului de decese, la acutizarea afecţiunilor cardiovasculare şi respiratorii, la creşterea incidenţei bolilor de nutriţie. Restricţiile utilizării apei în sectorul industrial, agricol şi chiar menajer vor fi tot mai frecvente. Creşterea concentraţiilor de poluanţi din sol va afecta calitatea apei, ceea ce va creşte numărul îmbolnăvirilor, mai ales în zonele cu acces redus la apa potabilă. Între sectoarele economice cele mai afectate de aceste schimbări se va afla agricultura. În zonele puternic afectate de secetă se va produce o reorientare a culturilor agricole, aşa încât numărul speciilor de plante exotice va creşte. O consecinţă directă a secetei va fi scăderea debitelor râurilor, ceea ce va determina reducerea producţiei de energie în hidrocentrale, în condiţiile în care, până în anul 2030, cererea de energie pe perioada verii va creşte cu 28%, din cauza temperaturilor ridicate.

Este de aşteptat ca până la sfârşitul secolului al XXI-lea temperatura la nivel global să crească cu 4 grade faţă de situaţia actuală. România va fi, practic, împărţită în două zone distincte – jumătatea nordică

186

va fi afectată mai mult de ploi şi temperaturi scăzute, în timp ce sudul ţării va avea parte de temperaturi ridicate, ce vor produce deşertificări în unele zone. Previziunile arată că suprafaţa deşertificată se poate tripla în următorii 20 de ani, dacă nu se acţionează în consecinţă.

Schimbările actuale ale climatului, sistemelor exploataţiilor agricole şi tehnologiilor de cultură determină modificări agroecologice importante. Acestea privesc efectele grave produse asupra solului şi asupra dezvoltării plantelor de cultură prin greşelile tehnologice, prin poluare, secetă şi arşiţă, furtuni, torente, alunecări de teren, inundaţii etc., precum şi schimbările structurii şi abundenţei faunei dăunătoare, care pot duce la distrugerea agroecosistemelor.

În România preocupările pentru dezvoltarea durabilă în agricultură, bazate pe cercetări de lungă durată asupra factorilor productivităţii culturilor, asupra biodiversităţii, protecţiei mediului, utilizării bioresurselor au constituit obiective importante de-a lungul ultimelor decenii, sincronizate la nivel european şi mondial.

În cadrul sistemelor de dezvoltare agricolă durabilă se conturează tot mai puternic necesitatea înfiinţării perdelelor forestiere antierozionale, cu numeroasele lor efecte protective pentru culturi, stabilitate şi echilibru ecologic, pentru biodiversitate şi evitarea poluării cu pesticide etc.

În România, această metodă de protecţie a solului şi a culturilor agricole prin perdele forestiere a fost iniţiată din anul 1861 şi dezvoltată în anii cu mari calamităţi, secete excesive, furtuni de praf (1890, 1935, 1946), concretizându-se până în anul 1961 în plantarea a peste 6000 ha de perdele forestiere, iar în anii 1970-1975 a încă 1700 ha pe nisipurile din sudul Olteniei.

Eficienţa perdelelor forestiere este recunoscută în lupta contra secetei şi a altor adversităţi legate de climă şi relief: furtuni, torente,viscole, alunecări de teren, pentru prevenirea şi combaterea, proceselor masive de degradare ale solului etc.

Protejând culturile agricole, perdelele forestiere au un rol decisiv prin efectul direct asupra microclimatului, oprirea alunecărilor de teren şi a torentelor locale, creşterea şi conservarea fertilităţii solului. Toate aceste efecte ale prezenţei perdelelor forestiere de protecţie contribuie şi la protejarea şi dezvoltarea diversităţii florei şi faunei.

Sistemul de agricultură cu perdele forestiere se înscrie în strategia şi legislaţia modernă a ţării. Conform cerinţelor integrării europene, managementul integrat de mediu pentru dezvoltarea agricolă durabilă include conservarea şi utilizarea durabilă a bioresurselor şi biodiversităţii, reconstrucţia agroecosistemelor, obiective care se pot atinge prin plantarea perdelelor forestiere. (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2005)

CONCLUZII În concluzie, autorii propun ca soluţie a atenuării efectelor negative ale schimbărilor climatice care s-

au manifestat în ultima perioadă de timp înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie în România care au rol important în:

- îmbunătăţirea condiţiilor microclimatice (micşorarea amplitudinii temperaturii aerului, diurnă şi anuală, reducerea vitezei vântului, reţinerea zăpezii, reducerea evapotranspiraţiei, sporirea umidităţii aerului);

- micşorarea cu 1-4▫C a amplitudinii diurne a temperaturii aerului şi cu 1-2▫C a celei anuale, reducerea vitezei vântului , reducerea evapotranspiraţiei neproductive cu până la 30%, sporirea umidităţii aerului la suprafaţa solului cu 3-5%;

- îmbunătăţirea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a culturilor agricole; - creşterea condiţiilor de fertilitate şi conservare a solului, reducerea eroziunii şi a scurgerilor de apă pe

pante, reducerea până la oprirea totală a deflaţiei, sporirea umidităţii solului, îmbogăţirea solului în humus şi alte substanţe nutritive şi modificarea pH-ului acestuia datorită surplusului de substanţă organică din frunze şi rădăcini;

- creşterea producţiei de masă lemnoasă şi de produse accesorii; - sporirea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră; - protecţia obiectivelor economico-sociale şi a căilor de comunicaţii; - crearea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea faunei locale; - creşterea biodiversităţii zonale; - ameliorarea stocului de carbon fixat şi diminuarea celui din atmosferă; - reconstrucţia şi îmbunătăţirea peisajului etc.

187

ACKNOWLEDGEMENTS This paper was published under the frame of European Social Fund, Human Resources Development

Operational Programme 2007-2013, project no. POSDRU/159/1.5/S/132765.

BIBLIOGRAFIE 1. Stanciu, M., D. Chiriac,C. Huma, (2010) Impactul schimbărilor climatice recente asupra calităţii vieţii, Calitatea vieţii

,XXI, nr. 3-4, p. 238-250; 2. Steriu V., Otiman P. I.- coordonatori, Cadrul naţional Strategic pentru dezvoltare durabilă a sectorului agroalimentar şi a

spaţiului rural în perioada 2014-2020-2030. Cadrul naţional strategic rural, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013; 3. ***Administraţia Naţională de Meteorologie, citată de www.ecomagazin.ro, 2009. 4. ***Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2005 privind protecţia mediului, Legea nr. 289/2002 privind perdelele

forestiere de protecţie, Legea nr. 46/2008. Codul silvic 5. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, Bucureşti, 2008.

УДК: 631.16

ФИНАНСОВАЯ ИНЖЕНЕРИЯ И РИСК ДРАГУЦА С., БЕДА О.

Государственный Аграрный Университет Молдовы

Abstract Financial engineering can offer two different approaches to dealing with risk. First of all, you can change the risk to certainty. On the other hand, you can only change the risk adverse, preserving favorable.

Keywords: financial engineering, risk, hedging, forwards, futures, options, swaps

МАТЕРИАЛ И МЕТОДЫ Для изучения данной проблемы были использованы научные труды таких авторов, как

Дж.Маршалл, В.Бансал, Я.М. Миркин, С.Нефтси и др. При написании данной статьи использован анализ информации и существующей литературы.

РЕЗУЛЬТАТЫ Средства массовой информации ежедневно атакуют нас новостями со всего мира, экономическими

данными и анализами, и мы уверены, что финансовые рынки тут же на них отреагируют. Фондовые биржи оживут или застынут, процентные ставки взлетят или упадут, и новые курсы изменят относительную ценность валют и даже престиж и благосостояние целых стран.

За последние 25 лет произошли гигантские изменения и в финансовой, и в технической среде, но революция в финансах была бы невозможной без параллельных успехов в развитии техники. Современные рынки основаны на глобальном распространении информации о ценообразовании, способности торговых партнеров мгновенно устанавливать связь друг с другом и использовании дилерами мощных персональных компьютеров и сложного программного обеспечения.

Впрочем, ряд изменений в мире финансов произошел бы и без этих условий. Например, переход от твердых к свободным обменным курсам в начале 70-х гг. был вызван неустранимыми различия ми темпов экономического роста, прежде всего – Германии и США. Плавающий курс валют был бы введен, даже если бы не было спутников для передачи новостей. Однако многие могли бы возразить, что волатильность финансовых рынков явилась следствием той скорости, с которой новая информация достигает торговых партнеров, и быстроты реакции участников рынков.

С другой стороны, можно оспорить мнение о том, что финансовые инновации оказались возможными исключительно благодаря новой технике.

Как бы ни возникла нынешняя ситуация, две вещи не вызывают сомнений. Во-первых, волатильность биржевых ставок породила растущий спрос на изощренные финансовые инструменты управления финансовым риском. Во-вторых, современная техника позволила финансовым институтам создавать, оценивать и хеджировать продукты, специально построенные для нейтрализации финансовых рисков. Вот на этих основаниях и возникла финансовая инженерия. Что такое финансовая инженерия. У слова инженерия (engineering) есть много оттенков. Оно

может означать точную обработку прецизионных деталей сложной системы, применение специальной оснастки или инструментов, либо кропотливую настройку ради достижения механического совершенства. Финансовая инженерия во многом подобна своей технической родственнице.

188

Орудия, применяемые финансовыми инженерами, включают новые финансовые инструменты, созданные за последние двадцать лет: форварды, фьючерсы, опционы и свопы – это лишь несколько примеров из множества возможных. Такие инструменты являются одновременно предметами торговли и компонентами для построения более сложных систем. Подобно механическим деталям, эти финансовые инструменты можно применять как законченные изделия в стандартном виде или модифицировать для удовлетворения особых требований. Подобно механическим деталям, их также можно соединять различными способами.

Например, валютные опционы можно сочетать одним способом в ограниченном форвардном контракте, а другим — в форварде с долевым участием. Если выбранная конфигурация не вполне удовлетворительна, финансовые инструменты можно настроить так, чтобы их поведение в точности отвечало потребностям задачи.

Для финансового инженера аналог механического совершенства – это достижение конкретной финансовой цели. Для инвестора такой целью может быть максимально возможный ожидаемый доход на рынке иностранных акций, но без валютного риска. Для финансиста это может быть обеспечение крупного строительного проекта по ставке ниже действующей рыночной нормы в сочетании с гарантией того, что эта ставка не превысит Х%. Для казначея компании совершенство может означать устранение валютной зависимости по проекту, который находится еще на стадии тендера. Таких примеров бесконечно много, но есть объединяющая их тема, которая приводит к полезному определению понятия финансовой инженерии:

Финансовая инженерия – это применение финансовых инструментов для преобразования существующей финансовой ситуации в другую, обладающую более желательными свойствами.

Разумеется, то, чего хочет одна сторона, может быть нежелательным для другой, но это может и не создавать трудностей.

Финансовая инженерия позволяет достичь совершенства – но в области возможного. Самый хитрый финансист не сможет долго наращивать фонды при отрицательной процентной ставке. Это ограничения того же рода, что не позволяют инженеру-конструктору построить автомобиль с пробегом 100 км на литр бензина или со скоростью 300 км/час. Тем не менее, финансовая инженерия может давать поразительные и ценные результаты. Природа риска. Даже при отсутствии неопределенности финансовая инженерия предоставляет

пользователю ценные возможности выбора. Например, казначей, делающий заем на пять лет по плавающей ставке, может предпочесть процентный своп, чтобы сделать равномерными расходы по оплате кредита и упростить бюджетные решения. Но в полной мере возможности финансовой инженерии раскрываются при наличии финансового риска.

Но что такое риск? Мы все интуитивно чувствуем, что такое риск, и обычно связываем его с неожиданным и нежелательным. Однако нам потребуется определение, более четкое как качественно, так и количественно:

Риском является ЛЮБОЕ изменение исхода. Это определение полезно тем, что включает в себя как нежелательный, так и желательный исходы. Рассмотрим, к примеру, банк, одалживающий средства некой компании по плавающей ставке. Неожиданный подъем процентных ставок окажется нежелательным для заемщика, но весьма привлекательным для кредитора. Аналогично, падение процентных ставок оказывается убыточным риском для кредитора, но благоприятным риском для заемщика. В любом случае источник риска для обеих сторон один и тот же: изменение процентных ставок. Поэтому имеет смысл считать риском любые изменения процентных ставок, будь то повышение или понижение, благоприятные или убыточные.

Вышеприведенное определение является хорошим качественным определением риска. Если исход ситуации или события фиксирован и предрешен, то риск отсутствует; если возможно какое-то изменение исходов, то риск существует. Наличие в определении слова изменение указывает путь количественной оценки риска. Если мы найдем точный математический способ измерить степень изменения, то у нас будет численный индикатор степени риска. К счастью, такой способ известен: с 18-го столетия статистики используют стандартное отклонение как точную меру изменения.

Даже не располагая количественной мерой риска, можно убедиться в том, насколько более рискованным сделался мир финансов за последнее двадцатилетие.

Вследствие краха твердых паритетов в начале 70-х гг. валютные курсы получили возможность колебаться в соответствии с предложением и спросом на разные валюты. Некоторые движения

189

валют имели долговременный стратегический характер и порождали неуклонные колебания и тренды курсов. Другие возникали как следствие краткосрочных решений валютных спекулянтов и приводили к коротким периодам крайней волатильности. Их взаимодействие привело к несравненно большей нестабильности, нежели это было известно ранее.

Как только курсы валют стали плавающими, процентные ставки оказались одним из орудий политики валютных курсов и жертвой тех же самых сил. Финансовая инженерия и риск. Финансовая инженерия может предложить два разных

подхода к борьбе с риском. Прежде всего, можно сменить риск на определенность. С другой стороны, можно сменить только неблагоприятный риск, сохранив благоприятный. Мы рассмотрим оба подхода по очереди.

Форварды, FRA, фьючерсы и свопы – все это примеры инструментов финансовой инженерии, способных создать комфорт определенности всякому, кто подвержен финансовому риску. Например, американская компания, обязанная произвести выплаты в евро через три месяца, может сегодня купить евро для поставки через три месяца по твердой цене. Такая форвардная сделка полностью устраняет валютный риск. Неважно, каким будет валютный курс через три месяца. Компания приобрела свои евро по известной и твердой цене, и на нее не повлияет будущий курс.

На рис. 1 профиль риска для этой компании показан как соотношение между фактическим курсом доллара к евро в этой сделке и спот-курсом через 3 месяца. Диагональная пунктирная линия представляет ситуацию до того, как компания прибегла к хеджированию, купив форвард на евро. Компании придется платить при любом спот-курсе: может быть, за $ 1 удастся купить EUR 1.20, если евро ослабеет, а может быть, лишь EUR 0.60, если она окрепнет. Горизонтальная сплошная линия показывает ситуацию, когда компания покупает форвард на евро по фиксированному курсу $ 1 = EUR 0.90. В этом случае неважно, каким будет спот-курс через 3 месяца: все равно компания отдаст доллар за 0.9 евро.

Рис. 1. Хеджирование валютного риска с помощью форвардной сделки

В данном примере, если евро в течение трехмесячного периода окрепнет, компания наверняка будет довольна своим решением прибегнуть к хеджированию, поскольку она покупает евро по исходной фиксированной цене $ 1 = EUR 0.90. Затененная область на рисунке слева внизу представляет экономию благодаря хеджированию. Но что будет, если евро ослабеет? Компания изначально должна была быть готовой купить свои евро по курсу $ 1 = EUR 0.90, иначе она бы не вступала в форвардную сделку. Следовательно, даже если евро и в самом деле ослабеет за три месяца, компания все равно должна быть довольна своим решением!

Разумеется, любому понятно то разочарование, которое может испытывать казначей, думая, что для компании было бы лучше не заниматься хеджированием, а просто купить евро по курсу на момент выплаты. Затененная зона справа вверху на рис. 1 показывает расходы, порожденные хеджированием. Если бы казначей на самом деле думал так, то он был бы неправ (хотя понять его

190

можно). Его начальное решение исходило из намерения устранить риск и добиться уверенности, а последующие сожаления основаны на мысли о том, что он мог бы знать, какими окажутся ставки.

Этот первый подход финансовой инженерии заменяет риск определенностью, но, устраняя неблагоприятный риск, он исключает и благоприятные последствия. Во многих случаях требуется именно исключить все риски, но легко представить себе и желание устранить только неблагоприятный риск, не затрагивая благоприятные риски. К счастью, финансовая инженерия может предложить также нечто близкое к этому в качестве второго подхода.

На рис. 2 показан совершенный хедж, сохраняющий как все выгоды форвардной сделки, если марка усилится и курс станет ниже, чем $ 1 = EUR 0.90, так и выгоды отказа от хеджирования в случае ослабления евро.

Рис. 2. Совершенный хедж

Однако такое хеджирование практически неосуществимо, ибо ни один банк не захочет занять в нем ответную позицию, в которой он сможет только проиграть, но не выиграть. Тем не менее, несмотря на недостижимость совершенного хеджирования, финансовая инженерия позволяет получить нечто весьма близкое.

Вместо форвардной покупки евро по ставке $ 1 = EUR 0.90 казначей мог бы приобрести валютный опцион, дающий право, но не обязывающий, купить евро через 3 месяца по той же ставке. Такой опцион может стоить по 5 евроцентов за доллар. Если через три месяца евро окажется сильнее, чем $1 = EUR 0.90, казначей сможет воспользоваться своим правом и купить евро по курсу $ 1 = EUR 0.90, как при форвардной сделке. С другой стороны, если евро окажется слабее, чем $ 1 = EUR 0.90, он купит евро на рынке, выгадав от более низкого курса и допустив погашение опциона без использования. Таким способом казначей в любом случае выиграет: если надо, защитит твердый курс, или воспользуется гибкостью открытых обязательств, если возникнет более выгодный вариант. На рис. 3 показан новый профиль риска при втором подходе.

Рис. 3. Хеджирование валютного риска с помощью валютного опциона

191

Степень защиты от неблагоприятных движений биржевых ставок, уровень доходности от благоприятных изменений, диапазон действия защиты, диапазон, в котором возможно извлечение прибыли, стоимость защиты – все это можно варьировать, чтобы добиться наилучшего согласия с целями хеджирования. Хотите обеспечить защиту даром? Пожалуйста, но банк пожелает участвовать в возможной прибыли. Изящество финансовой инженерии в том и состоит, что она предлагает почти неограниченный выбор возможностей, позволяя точно согласовывать сделки и хеджи с индивидуальными запросами.

ВЫВОДЫ Таким образом, финансовая инженерия предоставляет пользователю два разных подхода. Один

из них состоит в полном устранении риска, тогда как второй подход дает подверженным финансовому риску способы согласовать профиль своей зависимости от риска с собственными предпочтениями.

БИБЛИОГРАФИЯ 1. Агасандян, Г.А. Финансовые потоки в динамической модели макроэкономики. – М.: ВЦ РАН, 1998 г. 2. Галиц Л. Финансовая инженерия: инструменты и способы управления финансовым риском / Пер. с англ. — М.:

ТВП, 1998. 3. Гасанов, И.И., Ерешко А.Ф. Об одном подходе к управлению портфелем Государственных Краткосрочных

Облигаций. – М.: ВЦ РАН, 1997 г. 4. Кавкин А. В. Рынок кредитных деривативов. — М.: Экзамен, 2001 5. Корпоративные финансы: Учебник для вузов / Под ред. М. В. Романовского, А. И. Вострокнутовой. Стандарт

третьего поколения. — СПб.: Питер, 2011. — 592 с.: ил. — (Серия «Учебник для вузов») 6. Маршалл Дж. Ф., Бансал В. К. Финансовая инженерия: полное руководство по финансовым нововведениям /

Пер. с англ. — М.: Инфра-М, 1998 7. Миркин, Я.М. Рынок ценных бумаг России.: - М.: Изд.Дом «АЛЬПИНА», 2000.-623 с. 8. Селюков В.К. Управление рисками методами финансовой инженерии.- М.: ИНФРА-М, 2004, 122с. 9. Фельдман А. Б. Производные финансовые и товарные инструменты: Учебник. — М.: Финансы и статистика, 2003 10. Salih N. Neftci, Principles of financial engineering, Second edition, Global Finance Program New School for Social

Research New York, New York and Department of Finance Hong Kong University of Science and Technology Hong Kong and ICMA Centre University of Reading, Reading, UK, 2008, p. - 679

УДК: 658.155 ЗАПАС ФИНАНСОВОЙ ПРОЧНОСТИ И РЕНТАБЕЛЬНОСТЬ ПРОДУКЦИИ: ФУНКЦИОНАЛЬНАЯ ЗАВИСИМОСТЬ

ПАРМАКЛИ Д.М 1., ЯНИОГЛО А.И. 2 1Кагульский государственный университет имени Богдана Петричейку Хашдеу

2Комратский государственный университет Республики Молдова

Abstract. The existence of the relationship between the financial safety margin and the production profitability was justified. Have been calculated the optimal values of financial safety margin and operating leverage necessary for the implementation of basic and expanded reproduction in the conditions of the southern region of the Republic of Moldova.

Keywords: financial safety margin, operating leverage, production profitability, economic security.

РЕЗУЛЬТАТЫ Как известно, на предприятии существуют два вида затрат: переменные и постоянные. Их

структура может значительно влиять на тенденцию изменения прибыли или издержек. Это происходит из-за того, что каждая дополнительная единица продукции приносит некоторую дополнительную доходность, которая идет на покрытие постоянных затрат, и в зависимости от соотношения постоянных и переменных затрат в структуре издержек, общий прирост доходов от дополнительной единицы товара может выразиться в резком изменении прибыли. Как только достигается уровень безубыточности, появляется прибыль, которая начинает расти быстрее, чем объем продаж. Здесь на помощь нам приходит операционный анализ, который позволяет анализировать влияние структуры затрат и объемов производства (реализации) на финансовые результаты предприятия. На его основе можно выявлять взаимосвязи между затратами и доходами

192

при различных объемах производства, определить наиболее выгодное сочетание цены и объема реализации, соотношение постоянных и переменных издержек, минимизировать предприни-мательские риски, и соответственно способствовать повышению экономической безопасности предприятия. Операционный анализ включает в себя такие важные показатели как запас финансовой прочности и операционный рычаг.

Запас финансовой прочности – один из показателей финансового состояния предприятия, то есть того, насколько предприятие финансово устойчиво. Обычно используются два способа определения.

При первом расчет представляет разницу между фактическим (запланированным) объемом реализации и точкой безубыточности, т.е. запас финансовой прочности показывает на сколько лей или тонн можно сократить реализацию продукции, не неся при этом убытков. Чем выше запас финансовой прочности, тем больше возможностей для сохранения относительного уровня прибыльности при уменьшении выручки от реализации, что положительно влияет на экономическую безопасность предприятия.

Формулы расчета показателя в абсолютном выражении имеют вид: D = N – Nmin, (1) D = Q – Qmin , (2) где: N и Nmin- соответственно фактический и критический (минимальный) объемы реализации

продукции в стоимостном выражении; Q и Qmin - соответственно фактический и критический (минимальный) объемы реализации

продукции в натуральном выражении. При втором способе рассчитывают процентное отношение запаса финансовой прочности к

фактическому (запланированному) объему. Эта величина показывает на сколько процентов может снизиться объем реализации, чтобы предприятию удалось избежать убытков. Чем выше показатель запаса финансовой прочности, тем устойчивее предприятие, и тем меньше для него риск потерь.

,100⋅−

=N

NND кр (3)

,100Q

⋅−

= крQQD (4)

Абсолютный показатель запаса финансовой прочности в натуральном выражении (D), используя показатель урожайности, определяется по формуле:

, (5)

где: qmin – минимальный уровень урожайности. Относительный показатель запаса финансовой прочности рассчитывается:

, % (6)

где: q – фактический уровень урожайности. Еще одним показателем, по которому можно говорить о состоянии экономической безопасности

предприятия является эффект операционного рычага или операционный леверидж (L). Он количественно характеризуется соотношением между постоянными и переменными затратами в общей их сумме и вариабельностью показателя полученной прибыли. Он выше в тех компаниях, в которых выше соотношение постоянных затрат к переменным, и соответственно ниже в обратном случае. Понимание механизма действия операционного рычага позволяет целенаправленно управлять соотношением постоянных и переменных затрат в целях повышения эффективности текущей деятельности предприятия. Это управление сводится к изменению значения силы операционного рычага при различных тенденциях конъюнктуры товарного рынка. Показатель операционного рычага позволяет достаточно быстро (без наличия отчета о прибылях и убытках) определить, как повлияют изменения объема продаж на прибыль от реализации продукции:

L= , п.п/п.п (7)

где: ∆P - прирост валовой прибыли; ∆N - прирост выручки.

Операционный леверидж показывает, насколько процентных пункта изменится прибыль предприятия при изменении выручки на один процентный пункт.

193

Эффект операционного рычага характеризует степень рискованности бизнеса. Прибыль предприятия, у которого уровень операционного рычага выше, более чувствительна к изменениям выручки. Деятельность предприятия с низким операционным рычагом сопряжена с меньшим риском, но и с меньшим вознаграждением (прибыли).

Установлено, что между коэффициентом запаса финансовой прочности и эффектом операционного рычага существует обратная зависимость. Чем выше эффект операционного рычага, тем ниже зона безопасности и наоборот [3, стр.136].

(8)

Известно, что операционный леверидж определяется формулой:

, (9)

где: N – выручка от реализации продукции; VC – переменные затраты. Учитывая, что общие затраты (ТС) равны сумме постоянных (FC) и переменных (VC), а прибыль

(Р) есть разница между выручкой (N) и общими затратами (ТС), то =

= = 1 +

L = 1 + (10)

Рентабельность продукции (R) показывает, какую прибыль имеет предприятие с каждой единицы затрат и рассчитывается по формуле:

(11)

где: Z – себестоимость продукции, лей. Учитывая, что согласно уравнению 11 , а себестоимость Z=TC, то на основе

формул 10 и 12, операционный леверидж может быть рассчитан:

(12)

где: β – доля постоянных затрат в структуре общих издержек ).

Эта формула показывает, что операционный леверидж прямо пропорционален удельному весу постоянных затрат в структуре себестоимости и имеет обратную зависимость при увеличении уровня рентабельности реализованной продукции. Другими словами, эффективность предпринимательской деятельности выше (а значение операционного левериджа ниже) на тех предприятиях, в которых при прочих равных условиях ниже доля постоянных затрат и выше рентабельность продукции.

Запас финансовой прочности (в соответствии с формулой 8) может быть представлена следующим выражением:

(13)

Только зная необходимый оптимальный уровень операционного левериджа и запаса финансовой прочности, предприятие может планировать производственную деятельность, управлять затратами предприятия, наращивать конкурентоспособность и повышать уровень экономической безопасности.

Зная значение операционного левериджа или запаса финансовой прочности, можно находить коэффициент рентабельности реализованной продукции:

(14)

194

(15)

Рассмотрим далее особенности проведения расчетов запаса финансовой прочности и операционного левериджа на сельскохозяйственных предприятиях автономно - территориального образования Гагаузия (АТО Гагаузия), расположенных в южной зоны Республики Молдова – в зоне рискованного (неустойчивого) земледелия.

Проведенные исследования показали, что в таких условиях предприятие способно вести простое воспроизводство при уровне рентабельности продукции 20.5- 25% и выше, а расширенное - более 32-37% [4, с.150].

Доказано, что в условиях неустойчивого земледелия АТО Гагаузия на предприятиях, производящих продукцию растениеводства, доля постоянных затрат в среднем за 2010-2012 годы составила на посевах [2, стр.238]:

• зерновых и зернобобовых культур – 0,389; • зерновых и зернобобовых культур без кукурузы – 0,413; • кукурузы – 0,549; • подсолнечника – 0,648. Определим на основе формул 12 и 13 значения показателей запаса финансовой прочности и

операционного левериджа, необходимых для ведения простого и расширенного воспроизводства на посевах указанных культур. Полученные результаты назовем нормативными. Расчетные данные сведем в таблицу.

Нормативные уровни запаса финансовой прочности и операционного левериджа для продукции основных культур АТО Гагаузия

Запас финансовой прочности для воспроизводства

(не ниже)

Операционный леверидж для

воспроизводства (не выше)

Сельскохозяйственные культуры

Доля постоянных

затрат простого расширенного простого расширенного

Зерновые 0,389 0,391 0,487 2,556 2,051

Зерновые без кукурузы 0,413 0,377 0,473 2,652 2,116

Кукуруза 0,549 0,313 0,403 3,196 2,484 Подсолнечник 0,648 0,278 0,363 3,592 2,751

Источник: разработано авторами Представим на рисунке 1 показатели запаса финансовой прочности и операционного левериджа

соответственно при производстве и реализации основных культур АТО Гагаузия за 2007-2012 г.г. Показатели операционного левериджа находятся в тесной взаимосвязи с уровнем запаса

финансовой прочности. За рассматриваемый период, при выращивании зерновых без кукурузы и кукурузы показатель запаса финансовой прочности превышал минимально необходимый уровень для простого воспроизводства – 3 года, а для расширенного – лишь 2 года (в 2010 и 2011 годах). Это свидетельствует о низкой устойчивости и недостаточной рентабельности производства данных культур, что отрицательно влияет на уровень экономической безопасности предприятий и отрасли в целом.

Выращивание подсолнечника оказалось более устойчивым. Из десяти лет, предприятия автономии достигали необходимый уровень запаса финансовой прочности для ведения простого воспроизводства 7 лет, и для ведения расширенного – 6 лет.

Представим на рисунке 2 расчетные и фактические показатели операционного левериджа при производстве и реализации продукции ведущих культур автономии в среднем за 2010-2012 г.г.

195

Рис.1. Показатели уровня запаса финансовой прочности и операционного левериджа

при возделывании зерновых культур в хозяйствах АТО Гагаузия за 2007-2012 г.г. Источник: разработано авторами по данным Управления сельского хозяйства АТО Гагаузия

Рис.2. Показатели операционного левериджа при производстве зерновых культур и

подсолнечника в хозяйствах АТО Гагаузия в среднем за 2010-2012 г.г. Источник: разработано авторами по данным Управления сельского хозяйства АТО Гагаузия

196

Фактическое значение операционного левериджа как показателя экономической безопасности возделывания зерновых культур выше уровня, необходимого для ведения расширенного воспроизводства на 37,7%, а по подсолнечнику – ниже на 34,6%. В среднем при выращивании зерна и подсолнечника уровень левериджа за указанные годы достиг значения 2,41 при нормативном значении 2,334, то есть превышение составило 3,3%. Таким образом, абсолютное большинство сельскохозяйственных предприятий автономии в среднем за 2010 – 2012 годы обеспечили безопасное производство ведущих культур.

В завершении отметим, что проведенные нами исследования свидетельствуют о наличии тесной взаимосвязи между показателями запаса финансовой прочности, операционного левериджа и рентабельности продукции и подтвердили наличие существенного потенциала для наращивания эффективности производства и реализации продукции, что позволит обеспечить экономическую безопасность сельскохозяйственных предприятий АТО Гагаузия.

ЛИТЕРАТУРА 1. Anuarul statistic al Republicii Moldova. - Ch.: Statistica, 2014, - 558p. 2. Пармакли Д.М., Тодорич Л.П., Дудогло Т.Д., Яниогло А.И. Эффективность землепользования: теория,

методика, практика: монография/.- Комрат: Б.и.. 2015 (Tipogr. «Centrografic»). – 274с. 3. Пармакли Д.М. Методология научных исследований в экономике. Учебное пособие.- Сomrat – Univ.

deStat,2011. – 257p. 4. Пармакли Д., Тодорич Л. Проблемы экономической устойчивости сельскохозяйственных предприятий

Республики Молдова (монография). – Комрат.: Б.и.,2013 (Tipogr- centrigrafic). -207с

УДК: 338.48(477-22)

СЕЛЬСКИЙ ТУРИЗМ: ЕВРОПЕЙСКИЙ ОПЫТ И ПЕРСПЕКТИВЫ ДЛЯ УКРАИНЫ

УДОВА Людмила Олеговна Институт экономики и прогнозирования

НАН Украины, Киев, Украина

Abstract. The article summarizes the world experience of rural tourism development, which contributes to the sustainable development of rural areas, improve the quality of life of rural residents, increasing their incomes, create jobs, support and preserve the traditions and culture. Generalized the prospects for the development of rural tourism in Ukraine, as a socio-economic phenomenon, contributes to the revival of the countryside, rural traditions and the preservation of rural communities. It summarized that the spread of rural tourism in the traditional agrarian regions of Ukraine may contribute to the development of labor-intensive and non-traditional agricultural production and to promote their recovery.

РЕЗУЛЬТАТЫ Развитие сельского туризма в европейских странах рассматривается как альтернатива развития

сельского хозяйства, поскольку именно благодаря удачному ведению туризма наблюдается некоторая экономическая стабильность, что, в свою очередь, обуславливает вложение инвестиций в развитие сельской инфраструктуры. Развитие сельского туризма способствует и устойчивому развитию сельских территорий в частности улучшению качества жизни сельских жителей, увеличению их доходов, созданию новых рабочих мест, поддержке и сохранению традиций и культуры.

Существенная активизация развития сельского туризма в европейских странах наблюдается с начала 70-х годов. Истоки прогресса имели следующую подоплеку: сложившаяся в то время депрессивная экономическая ситуация в аграрной сфере большинства европейских стран обусловила поиск «вне аграрных» сфер занятости сельских жителей; повышение популярности альтернативного туризма, который предусматривает активный отдых в экологически чистой окружающей среде и в окружении сельского населения.

Следует отметить, что в конце 1990-х годов была создана Европейская федерация фермерского и сельского туризма („EuroGites„). Основной ее целью является всесторонняя популяризация отдыха в сельской местности, изучение и сохранение потенциала сельского туризма в Европе, содействие развитию зеленого туризма в аграрных районах Европы, целевое инвестирование

197

проектов развития сельского туризма, предоставление консультативной, рекламной, учебно-тренинговой помощи организаторам сельского туризма [1].

Развитие сельского туризма в Европе происходит двумя путями. Первый опирается на фермерские хозяйства, специализирующиеся на различных видах аграрного производства и дополнительно предлагают туристические услуги (агротуризм), второй - ориентируется только на обслуживание туристов и развивается в сельской местности в форме придорожных мини-гостиниц (сельский). В мировой практике не отмечается однозначного толкования и разграничение понятий сельский туризм, сельский зеленый туризм и агротуризм.

Примером являются отдельные европейские страны с высоким уровнем экономического развития. Франция и Швейцария первыми начали развивать сельский зеленый туризм. Еще в начале ХVІІІ ст. во французских и швейцарских Альпах появились первые гостевые домики-шале для обслуживания экспедиций британских туристов. Главная идея, которую преследовали организаторы сельского зеленого туризма, – поддержка освоенной территории стран с использованием туризма через изменение производственных функций поселений. Чаще всего трактуют термин сельский зеленый туризм, как вид рекреационно-туристической деятельности, включая отдых в сельской местности, знакомство с природой и культурой, что предусматривает, по желанию туриста, участие в сельскохозяйственных работах.

Сельский туризм, ориентированный на получение дополнительного дохода, и в то же время обеспечивает поддержку системы расселения и закрепления населения в отдаленных от крупных городов и агломераций регионах. Рекреационная деятельность вливает новую жизнь в мелкие поселения, которые уже давно перестали существовать без туризма. Каждая европейская страна имеет свою историю развития этого направления туристической деятельности и реализует собственные подходы в организации сельского туризма [2].

Таким образом, сельский туризм – это разновидность традиционного туризма, который функционирует в сельской местности и предусматривает предоставление туристам возможности изучения и использования местных ресурсов (сельскохозяйственных, природных, культурно-исторических и т.д.), участие туристов в традиционных местных мероприятиях, размещение туристов как непосредственно в фермерских домах, так и в гостиницах, пансионатах, палаточных городках, питание туристов включая национальные блюда (с возможностью участия в их приготовлении), отдых и экскурсионное обслуживание туристов. То есть, сельский туризм дает возможность каждому туристу не только отдохнуть на природе в сельской местности, но и проникнуться традициями и обычаями местного населения.

Следует отметить, что в Великобритании развитие сельского туризма предусматривает широкий спектр жилых помещений для проживания туристов – от современных жилых зданий в домах с соломенной крышей, от проживания в отдельных по-современному меблированных комнатах до размещения в одном доме с семьей сельского хозяина. Сельских туристов привлекают природные преимущества и богатое историко-архитектурное наследие сельской местности. Для информирования населения о возможностях отдыха в сельской местности Национальной организацией выдаются рекламно-информационные каталоги, а также используются другие формы рекламы и привлечения туристов.

Отличительной чертой сельского туризма в Испании является то, что в нынешних условиях численность иностранных туристов, которые выбирают местом пребывания сельские агроусадьбы, уже практически сравнялась с собственными сельскими туристами и эта тенденция продолжает развиваться дальше. Испанцы предлагают туристам отдельно отдых в деревне, отдых на ферме (как с уходом за животными, так и без него), знакомство с сельским бытом (в т.ч. с предоставлением возможности поучаствовать в приготовлении национальных блюд, их дегустацией). В сельской местности страны на середину 2000-х гг. насчитывалось около 27 тыс. койко-мест. Активное продвижение сельского туризма в сочетании с предоставлением туристам дополнительных услуг (оформление виз, бронирование авиабилетов, аренда автомобилей и т.п.) обеспечили предоставление туристических услуг около 1,2 млн. человек ежегодно.

В Италии существует несколько направлений предоставления услуг туристам – отдых в сельской местности с восстановлением здоровья (экотуризм), изучением способов производства и дегустацией продуктов питания определенной сельской местности (поскольку они отличаются ввиду их территориального расположения) и занятия спортом. Туристам предлагаются для

198

размещения как апартаменты в гостиницах, так и комнаты в сельских домах, а желающим уединиться с природой – и палаточные городки. Вначале 2000-х гг. услугами сельского туризма пользовались почти 2 млн человек ежегодно, из которых почти 80% – граждане этой страны. Согласно данным Национальной туристической организации в Италии функционирует около 12 тыс. агротуристических предприятий. Также большой интерес туристов имеет пребывание в монастырях, возле которых специально строят гостиницы, где обслуживание ведут монахини. Распорядок дня проживающих там туристов связан с солнцем – проживающие встают на заре, посещают утреннее богослужение, по желанию работают в монастырском огороде, то есть частично «вливаются» в сельскую жизнь, сельский быт.

В Австрии подобных хозяйств зарегистрировано более 15 тыс. ед., в которых насчитывается 170 тыс. койко-мест. Значительный интерес для туристов представляет привлечение их к участию в традиционном фермерском газдувании (хозяйствовании) (выгон скота на альпийские луга, изготовление молокопродуктов, сбор лесных ягод и целебных альпийских трав), охоте в охотничьих хозяйствах, а также в различных программах активного горного, экстремального и экологического туризма. Крестьяне, занимающиеся приемом гостей, имеют льготы по налогообложению уже на протяжении более 40 лет [3].

В Польше созданы благоприятные условия для развития сельского туризма, которым занимается немало фермеров, поскольку в сельскохозяйственном секторе страны работает свыше четверти населения. Занимаясь этим видом деятельности, фермеры на несколько лет освобождаются от налогообложения, что дает возможность развития сети туристических объектов, создания новых рабочих мест и, что немаловажно, привлечения молодежи к работе в сельской местности и, своего рода, препятствует миграции их в города и другие страны. Именно Польша лидирует сегодня по ряду показателей в развитии сельского туризма благодаря долгосрочной государственной политике, выступившей в свое время основой для преодоления разного рода юридических, экономических, организационных и иных препятствий, как для фермеров, так и для туристов. Благодаря этому органы государственной и муниципальной власти обеспечили бесплатную регистрацию гостевых домов и ферм, занятых в приеме туристов. Деятельность в сфере сельского туризма в Польше не относится к предпринимательской деятельности и доход, полученный от предоставления таких услуг, не подлежит налогообложению (налогом на добавленную стоимость). В Польше разработана добровольная система категоризации сельских гостевых домов, которая и внедрена в предпринимательскую практику. Управлением этой системы занимается Польская федерация сельского туризма «Гостевые хозяйства» как Национальная организация сельского туризма и это она же принимает решения об ее корректировке. Категории распределены от низшей категории, к высшей категории – установлены три категории, которые обозначаются «Солнышком». Обозначения подтверждаются соответствующим сертификатом. Сегодня в Польше более 50 разных ассоциаций, ориентированных на сельский туризм.

Отдых в сельской местности становится привлекательным для городских жителей благодаря ряду достопримечательностей: природных (различные виды, многочисленные леса и озера), архитектурно-культурного наследия (дворцы, музеи, культовые сооружения), развитой коммуникационно-туристической инфраструктуры (быстрый доступ к многочисленным отелям и центрам отдыха, постоянная и качественная связь с окружающими населенными пунктами, мобильная и интернет-связь и т.д.).

Географическое положение Литвы, обеспеченность ресурсами создают благоприятные условия для развития сельского туризма. В Литве на его развитие влияют как зарубежные туристы, так и сами литовцы. Предоставление услуг иностранцам сводится к посещению сельских усадеб в познавательных целях, а литовцы предпочитают семейный отдых на природе в экологически чистых районах. С каждым годом количество семей, вовлеченных в сельский туризм, растет, и сегодня их количество насчитывает около 400 членов [4]. В настоящее время в Литве функционирует около 650 усадеб, собственники которых есть членами Ассоциации сельского туризма, но подавляющее их большинство имеют условия для предоставления услуг только в летний сезон.

Сегодня для характеристики категорий усадеб сельского туризма в Литве используется симво-лическое обозначение «аист», принятое на всей территории Евросоюза. Присвоение усадьбам соответствующих категорий дает возможность отдыхающим лучше разбираться в качестве их обслуживания и предлагаемых услугах в конкретной усадьбе. Все усадьбы, принадлежащие Ассоциации сельского туризма, разделены на четыре категории, установленные на основе

199

утвержденного советом Ассоциации положения классификации. Например, первая категория (1 аист) – усадьбы, в которых имеются минимальные удобства, а цена ночлега в этих усадьбах самая низкая – 10-30 литов. Четвертая категория (4 аиста) – усадьбы с полным комфортом, принимающая туристов круглый год по цене одного спального места – 70-200 литов в сутки [5].

В Латвии сельский тризм предусматривает нахождение туриста в сельской местности с численностью жителей до 5 тис. чел. или в поселении с предоставлением персонализированных услуг, связанных с обустройством быта, образа жизни и традиций фермера. Особенность сельского туризма данной страны заключается в том, что он должен приносить доход людям, проживающим в сельской местности, которую посетили туристы. Это способствует развитию сельской территории и не рассматривается только как вид туризма.

Опыт зарубежных стран свидетельствует о том, что распространение сельского туризма является важным положительным фактором социально-экономического развития села. Одним из важнейших вопросов развитие сельского туризма в Украине остается его идентификация и определение на законодательном уровне. С подписанием Соглашения об ассоциации для Украины открываются новые возможности и перспективы развития сельского туризма, который необходимо рассматривать не как исключительно коммерческую деятельность, а как социально-экономическое явление, способствующее возрождению сельской местности, сохранению сельских традиций и сельской общины. Развитие сельского туризма сегодня является одним из механизмов развития сельской местности. Активно проводя политику сельского развития, сельский туризм выступает одним из перспективных рычагов поддержки предпринимательской деятельности и привлечения инвестиций в развитие сельских территорий.

Распространение сельского туризма в традиционных аграрных регионах Украины может содействовать развитию трудоемких и нетрадиционных сельскохозяйственных производств или способствовать их возрождению. К таким отраслям относятся молочное скотоводство, плодоводство, овощеводство, хмелеводство, садоводство, пушное звероводство, пчеловодство, прудовое рыбоводство и некоторые другие.

При этом сельский туризм будет способствовать стабилизации экономической ситуации в сельской местности, поскольку имеет все основания, чтобы превратиться в источник дополнительных доходов для крестьян, стать «поставщиком» рабочих мест и стимулирующим фактором развития предпринимательства, народных промыслов, лесного хозяйства, сферы обслуживания и сельскохозяйственного производства.

Развитие сельского туризма также может помочь стабилизировать и улучшить демографическую ситуацию. Вполне вероятно, что развитие агротуристического бизнеса и сопутствующих производств приведет к закреплению в сельской местности молодежи, способствует сохранению сложившейся системы расселения и восстановлению демографического потенциала сельских населенных пунктов.

Реализация сельских туров создаст возможности для выгодного использования сельской поселенческой сети, с учетом географического расположения большинства аграрных регионов. Близкое расположение Полесских областей от столичной агломерации обеспечивает наличие потенциальных потребителей сельского туристического продукта, а близость границы позволяет продвигать национальный туристический продукт на рынки стран Европейского Союза и ближайших соседей: Польши, Словакии, Румынии, Молдовы, Венгрии, Беларуси. Уже на начальных стадиях развития организаторы сельского туризма должны осознавать, что в аграрных регионах стран-соседей функционируют подобные с Украиной предпосылки развития данного вида туризма. Поэтому поиск собственной рыночной ниши путем разработки и рекламы оригинального туристического продукта, который будет сочетать национальную культурную традицию, украинскую ментальность и современные подходы к организации качественного отдыха - приоритетные задачи при формулировании стратегических целей развития сельского туризма в стране.

В Украине сельский зеленый туризм обрел распространение в последние годы, поскольку украинское село имеет уникальное историко-архитектурное наследие, культуру, особенный быт, живописные ландшафты; наделено богатыми лечебно-рекреационными ресурсами и благодаря этому члены крестьянских хозяйств могут обеспечить себя работой. Самыми популярными для отдыха являются села вблизи морей, рек и гор. Инициатором сельского туризма в Украине выступает всеукраинский Союз содействия развитию сельскому зеленому туризму, который

200

собирает и концентрирует данные из разных регионов страны, проводит конференции и тематические выставки с целью популяризации отдыха в украинском селе.

Следовательно, на территории ЕС сельский туризм получил широкое развитие и является одним из наиболее привлекательных видов отдыха. Однако большинство фермеров не считают сельский туризм основным источником доходов. В Украине имеется большой потенциал для развития сельского туризма, однако пока он используется недостаточно.

ACKNOWLEDGEMENTS The study was supported by the National Academy of Sciences of Ukraine in the framework of the

departmental theme "Resource opportunities of development of the Ukrainian economy’s agrarian sector" (state registration number 0114U001638).

ЛИТЕРАТУРА 1. Лужанская Т.Ю., Махлинец С.С., Тебляшкина Л.И. Сельский туризм: история, настоящее и перспективы:

Учебное пособие / Под ред. д.г.н., проф. Волошина И.М. – К.: Кондор, 2008. – 385 с. 2. Европейский опыт организации сельского зеленого туризма. [Электронный ресурс]. Режим доступа:

<http://www.br.com.ua>. 3. Крисанов Д.Ф., Удова Л.О. Сельский туризм: достижения, препятствия, перспективы / Д.Ф. Крисанов, Л.О.

Удова // Агросвит. – 2009. – № 17. – С. 4-14. 4. Литовская ассоциация сельского туризма. [Электронный ресурс]. Режим доступа:

<http://www.atostogoskaime.lt/ru/O-LKTA/ob-assotsiatsii>. 5. Хожемпо В. В. Современное состояние и проблемы развития сельского туризма в Республике Литва [Текст] / В.

В. Хожемпо, М. Е. Синяговская // Молодой ученый. – 2014. – №2. – С. 562-564.

УДК: 658.148

ЭФФЕКТ ФИНАНСОВОГО РЫЧАГА КАК ИНДИКАТОР ЦЕЛЕСООБРАЗНОСТИ ПРИВЛЕЧЕНИЯ ЗАЕМНОГО КАПИТАЛА

ТОДОРИЧ Л.П. Комратского Государственного Университета

Abstract: In the article the study of financial leverage effect on enterprise database and found that the formula does not

always effect allows you to make an objective conclusion on the feasibility of attracting debt capital, in this connection, the author suggested that calculation is not indicator of economic profitability and profit generated in the enterprise.

Keywords: financial leverage effect, economic profitability, interest rate, differential, loan capital.

РЕЗУЛЬТАТЫ В условиях рыночной экономики сложно себе представить компанию, которая в своей

деятельности целиком и полностью полагается на собственные источники финансовых ресурсов. Зачастую в целях продолжения функционирования или расширения масштабов деятельности отечественным предприятиям приходится прибегать к финансированию извне на платной основе.

Экономическая теория выработала ряд показателей отражающих целесообразность привлечения заемного капитала, среди которых первостепенное значение отводится эффекту финансового рычага (финансовому левериджу).

Финансовый рычаг (финансовый леверидж), определяется путем отношения заемного капитала предприятия к собственным средствам, является индикатором устойчивости и в то же время степени риска предприятия.При этом, чем меньше финансовый леверидж, тем устойчивее положение. С другой стороны, заемный капитал инвестируемый в деятельность компании позволяет увеличить коэффициент рентабельности собственного капитала, т.е. получить дополнительную прибыль на собственный капитал [1,c.79]:

ФР= (1)

где: ФР - финансовый рычаг. ЗК - средняя стоимость заемного капитала.

201

СК - средняя стоимость собственного капитала. В свою очередь эффект финансового рычага (эффект финансового левериджа) имеет

принципиально иной экономический смысл, который заключается в приросте коэффициента рентабельности собственного капитала, т.е. отражает уровень дополнительной прибыли, которую возможно получить при использования заемного капитала.

Он рассчитывается по следующей формуле [1,c.86]: ЭФР = (1 - Сн) × (ЭР - Ск) × ЗК/СК, (2)

где: ЭФР — эффект финансового рычага, %.

Сн — ставка налога на прибыль, в десятичном выражении.

ЭР — коэффициент рентабельности активов, %.

Ск — средний размер ставки процентов за кредит, %. Для более точного расчета можно брать средневзвешенную ставку за кредит.

ЗК — средняя стоимость заемного капитала.

СК — средняя стоимость собственного капитала. Первая составляющая формулы (1-Сн) носит название «налоговый корректор», ее значение

обусловлено фискальной политикой государства, так как ставка налога на прибыль устанавливается законодательно. Влияние предприятия на размер налогового корректора практически невозможно. Однако, воздействуя на отраслевую или региональную структуру производства, можно, снизив среднюю ставку налогообложения прибыли, повысить воздействие налогового корректора на эффект финансового левериджа.

Вторая составляющая (ЭР - Ск) носит название «дифференциал» и представляет собой разницу между рентабельностью активов и процентной ставкой за кредит. Дифференциал финансового левериджа является главным условием формирования положительного эффекта финансового левериджа. Этот эффект проявляется только в том случае, если уровень валовой прибыли, генерируемый активами предприятия, превышает средний размер процента за используемый кредит. Чем выше положительное значение дифференциала финансового левериджа, тем выше при прочих равных условиях будет его эффект [2]. Т.е., если коэффициент рентабельности активов больше уровня процентов за кредит, то эффект финансового левериджа положительный. При равенстве этих показателей эффект финансового левериджа равен нулю. В случае превышения уровня процентов за кредит над коэффициентом валовой рентабельности активов эффект финансового левериджа получается отрицательным.

За частую аналитики применяют традиционную формулу расчета экономической рентабельности на основе прибыли до налогообложения, безусловно подобный расчет не вызывает никаких вопросов, но не в случае определения эффекта финансового рычага. При определении эффекта финансового рычага необходимо рассчитывать рентабельность активов (экономическую рентабельность) на базе валовой прибыли [1,c.81].

(3)

где: ЭР - экономическая рентабельность; ВП - валовая прибыль; А - средняя стоимость активов.

Заметим, что дифференциал определяет финансовый риск компании, который выступает в виде риска получения отрицательного значения дифференциала (тогда не только не произойдет приращения рентабельности собственных средств, но она будет снижаться) и риска достижения такого значения плеча, когда становится невозможным оплачивать проценты по кредитам и текущую задолженность (происходит подрыв доверия к фирме со стороны кредиторов и других экономических субъектов с катастрофическими для нее последствиями) [3, c.145].

Заключительная составляющая формулы называется «плечом» финансового рычага и рассчитывается как отношение заемного и собственного капитала. Для плеча оптимальное

202

соотношение заемных и собственных средств для нормально работающих фирм на Западе определяется на уровне 0,67. Для отечественных предприятий оптимальное значение плеча финансового рычага не должно превышать 1 поскольку Национальный Банк Республики Молдова не рекомендует превышать 50% максимум доли заемных ресурсов в стоимости источников финансирования. Причина столь существенной разницы кроится в высокой инфляции, которую молдавские предприятия воспринимают как нормальный фон осуществления своей предпринимательской деятельности, а также достаточно дорогостоящими кредитами.

Рассмотрим механизм формирования эффекта финансового левериджа на примере сельскохозяйственного предприятия SPC «Eniija».Данное предприятие достаточно успешно в области своей деятельности. За период своего функционирования, создало неплохую производственной базу и набрала команду из профессионально подготовленных специалистов, имеющих богатый опыт.

Эффект финансового рычага SPC «Eniija» за 2012- 2014 гг.

Отклонение Показатели 2012г. 2013г. 2014г. 2013г.от

2012г. 2014г.от 2013г.

Доходы от продаж, (леев) 7294711 10993059 13906920 3698348 2913861

Себестоимость продаж, (леев) 7188700 9435705 11517278 2247005 2081573

Валовая прибыль, (леев) 106011 1557354 2389642 1451343 832288

Прибыль (убыток) до налогообложения, (леев) 51402 1310635 2816166 1259233 1505531

Чистая прибыль, (леев) 45233 1310635 2769925 1265402 1459290

Среднегодовая стоимость заемного капитала, ( леев) 154444867 16323246 20292260 -138121621 3969014

Стоимость активов, (леев) 7294711 10993059 13906920 3698348 2913861

Средний размер ставки процента по кредиту, (%) 16,5 17 17 - -

Валовая экономическая рентабельность, (%) 1,45 14,17 17,18 12,71 3,02

Финансовая рентабельность, (%) 0,33 9,32 17,20 8,99 7,88

Эффект финансового рыча,(%) -170,68 -2,89 0,20 167,79 3,09

Источник: составлено автором по данным финансовой отчетности SPC «Eniija»

Проведенное исследование показало рост практически всех показателей финансово-экономического состояния фирмы. Так доходы от продаж увеличились в 2014 году по сравнению с 2013 годом на 2913861 леев и составили 13906920 леев, данная динамика оценивается положительно и свидетельствует о наращивании объемов деятельности предприятия. Аналогичной тенденции подверглась стоимость имущества предприятия. К концу периода исследования суммарные активы предприятия возросли по сравнению с аналогичным периодом прошлого года на 2913861 леев и составили 13906920 леев.

Расчеты выявили, что в 2013 году наблюдался отрицательный эффект финансового рычага (-2,89%), согласно интерпретации показателя, предприятию нецелесообразно привлекать заемный капитал, поскольку привлечение заемных средств не приведет к росту рентабельности собственного капитала. Однако, не смотря на это, предприятие наращивает сумму задолженности, что при прочих равных условиях, способствует увеличению рентабельности и улучшению финансово-экономического состояния в целом, т.е. практика работы предприятия доказывает обратное.

Как показало исследование принятая формула эффекта финансового левериджа «работает» не всегда и нуждается в корректировке. Ее использование в настоящем виде не позволяет сделать объективный вывод и принимать эффективные управленческие решение в области финансирования.

Таким образом, ввиду того, что дифференциал рычага зачастую принимает отрицательное значение (экономическая рентабельность меньше ставки процента по кредиту), необходимо при расчете эффекта финансового левериджа принимать во внимание не уровень экономической рентабельности, а на норму прибыли генерируемую предприятием.

ЛИТЕРАТУРА 1. Налетова И.А. Анализ финансово-хозяйственной деятельности. М.: Форум: Инфра-М, 2004.- 128 с 2. Электронный ресурс, режим доступа: http://www.cfin.ru 3. Финансовый менеджмент фирмы Учебное пособие/ Кобзарь Л., Тюриков К.; Молд. Экон. Акад.Ch. Dep. Ed.-

Poligr. AlASEM, 2006.- 515 с.

203

УДК: 369.22 ПРОБЛЕМЫ МЕДИЦИНСКОГО СТРАХОВАНИЯ

МЕТИЛЬ Т.К. Измаильский Государственный Гуманитарный Университет, Украина

В статье рассматриваются вопросы медицинского страхования в Украине, в частности проблемы низкого качества предоставления медицинских услуг, нехватка средств, низкий уровень профессиональной подготовки, которые приводят к неэффективному обслуживания населения, поэтому решению этих проблем будет способствовать введение общеобязательного медицинского страхования.

Ключевые слова: медицинское страхование; обязательное медицинское страхование (ОМС) добровольное медицинское страхование (ДМС).

ПОСТАНОВКА ЗАДАЧИ Медицинская отрасль в Украине не имеет возможности пользоваться преимуществами рыночной

экономики. Государственный бюджет, из которого в настоящее время финансируется медицинская отрасль, не в состоянии покрыть даже половину его потребностей. Механизм медицинского страхования в Украине находится только в стадии формирования, не существует четкого представления о системе медицинского страхования, которая должна быть прозрачной и понятной для общественности. Поэтому для развития страхового дела необходимо внедрять новые механизмы регулирования страхового рынка, разрабатывать конкретные рычаги и методы воздействия на рынок, подкрепляя все это дееспособной нормативно-правовой базой, что будет стимулировать в свою очередь развитие страхового рынка Украины. Механизмы влияния на страховой рынок со стороны государства должны так же учитывать национальные особенности украинского страхового рынка.

Актуальность данной работы заключается в необходимости знаний о состоянии медицинского страхования в нашей стране. Так как в скором будущем у нас может возникнуть вопрос о получении медицинского полиса, прав и обязанностей субъектов данного вида страхования.

Цель статьи. Целью данного исследования является анализ современного состояния медицинского страхования в Украине, его проблем и преимуществ, определение основных перспектив развития.

АНАЛИЗ ИССЛЕДОВАНИЙ И ПУБЛИКАЦИЙ Положительным явлением последних лет является усиление внимания отечественных

специалистов к проблеме медицинского страхования. Среди них Виноградова О., Писанец Е., Полищук М., Рудня В., Рыжий В., Сергеева А., Сидорова А., Сизоненко Л., Фуфаева И., Черкесова В., Черненко В., которые исследуют тенденции развития и пути внедрения страховой медицины в Украине, однако до сих пор механизм перехода к обязательному медицинскому страхованию отсутствует. Поэтому этот вопрос требует тщательного анализа.

ИЗЛОЖЕНИЕ ОСНОВНОГО МАТЕРИАЛА Государственное медицинское страхование в современных экономических условиях это основа

системы медицинского обеспечения и базовый элемент социальной политики государства, основанной на принципе "гражданской соучастия" в финансировании системы государственных социальных гарантий. В условиях рынка система государственного медицинского страхования позволяет решить проблему доступности и качества необходимых медицинских услуг для каждого гражданина.

Медицинское страхование является одним из видов личного страхования, которое выражается в гарантии возмещение гражданам стоимости медицинской помощи и лекарственных средств в случае возникновения страхового случая, например заболевания, травмы, отравления и т.д., кроме того медицинское страхование может финансировать различные профилактические мероприятия с использованием средств накопленных страховщиком.

Медицинское страхование должно гарантировать застрахованному человеку оказание определенного перечня медицинских услуг при возникновении страхового случая. При этом оплата будет произведена страховой компанией. Таким образом, если у Вас в наличии есть договор со страховой медицинской организацией, то Вы можете оградить себя от непредвиденных затрат, связанных с ухудшением здоровья. При этом особенно важным является надежность страховой компании, а также правильно составленный договор медицинского страхования.

204

Медицинское страхование является формой социальной защиты населения по охране здоровья, оно связано с компенсацией расходов граждан на медицинское обслуживание. Это система организационных и финансовых мероприятий по обеспечению деятельности страховой медицины. Медицинское страхование подразделяется по формам на обязательное медицинское страхование (ОМС) и добровольное медицинское страхование (ДМС). Решающую роль в реформировании системы медицинской помощи Украине играет переход к обязательному медицинскому страхованию.

Добровольное медицинское страхование (ДМС) включает в себя: неотложную скорую медицинскую помощь, стационарную помощь, амбулаторно-поликлиническую помощь, обеспечение и оплату медикаментов и препаратов, стоматологическую помощь, сопровождение беременности и роды, лечебно-оздоровительные процедуры, профилактические осмотры и пр. Спектр действия ДМС зависит от пакета услуг, указанных в договоре о медицинском страховании.

Страховые тарифы зависят от перечня рисков, выбранной страховой программы, состояния здоровья человека, желающего заключить договор со страховой компанией, и определяются после прохождения медицинского осмотра.

В Украине на конец 2014 года работали 414 страховых компаний. Из них услуги добровольного медицинского страхования оказывали всего 65 (по данным Украинского научно-исследовательского института "Права и экономических исследований").

Лидирующее место на украинском рынке ДМС занимает страховая компания "НЕФТЕГАЗСТРАХ" (объем страховых премий за 2014 год составил 230,3 млн. грн.). Компания оказывает услуги корпоративного медицинского страхования и добровольного медицинского страхования частным клиентам. " НЕФТЕГАЗСТРАХ" представил специальные программы медицинского страхования: программа "ДМС при ДТП", программа "ДМС-Студент", программа "ДМС-Коллектив", программа "ДМС-Бизнес".

Второе место на страховом рынке по итогам 2014 года принадлежит страховой компании "Провидна" (объем премий по ДМС 126,2 млн. грн.). По ДМС она предлагает такие страховые продукты: «Провидна», «Корпоративная», «О коллективе», «О студенте», «О семье», «О будущей маме», «О ребенке», «В дороге» (ДМС при ДТП).

Закрывает тройку лидеров страховая компания "УНИКА" с объемом страховых премий по медицинскому страхованию 114,7 млн. грн. Для частных клиентов компания предлагает программу "Здоровье и процветание" в разрезе "Неотложная помощь" и "Страхование здоровья на случай болезни". Для корпоративных клиентов программы ДМС делятся на "Стандарт", "Классическая", "Элит". В результате мы видим, что ДМС охватывает небольшую долю на страховом рынке.

На сегодняшний день стоимость полисов медицинского страхования в Украине варьируется от 30 грн./месяц до 500-600 грн./месяц. Цена напрямую зависит от количества и разновидностей услуг, входящих в пакет, от престижности медицинского учреждения (в котором будет оказана помощь при наступлении страхового случая), от возраста и состояния здоровья человека.

Обязательное государственное медицинское страхование регламентируется законодательством относительно сферы его распространения, механизма определения страховой суммы и способов использования страховых фондов. В Законе Украины «О страховании» и в «Основах законодательства об общеобязательном государственном социальном страховании» оно названо первым в перечне обязательных видов страхования. Основывается на принципах государственности, обязательности, некоммерческого характера и всеобщности [4,122].

Общеобязательному медицинскому страхованию подлежат: граждане Украины, иностранцы, в том числе физические лица — субъекты предпринимательской деятельности, в том числе избравшие особый способ налогообложения, лица, военнослужащие, граждане Украины, работающие заграницей, недееспособные граждане.

Размер страховых взносов, в том числе размер части взносов, направляемых в Накопительный страховой фонд, устанавливает Верховная Рада Украины соответственно для страхователей и застрахованных лиц по результатам расчетов, исходя из того, что они должны обеспечивать предоставление лицам страховых выплат, а также покрытие административных расходов для обеспечения функционирования системы обязательного медицинского страхования.

Страховые взносы являются целевым общеобязательным платежом, который взимается на всей территории Украины, не включаются в состав налогов, не могут быть зачислены в госбюджет и не подлежат изъятию из Фонда медицинского страхования. Фонд медицинского страхования ведет

205

учет всех застрахованных лиц и персонифицированный учет поступления страховых взносов, создает и обеспечивает функционирование единого государственного автоматизированного банка сведений о застрахованных лицах, осуществляет учет средств Накопительного страхового фонда на накопительных страховых счетах.

Программа обязательного медицинского страхования разрабатывается Фондом медицинского страхования и согласовывается с центральным органом исполнительной власти в сфере здравоохранения и ежегодно утверждается Кабинетом министров.

Программа обязательного медицинского страхования включает: перечень клинико-диагностических групп заболеваний, травм или их последствий, а также других патологических состояний, при наступлении которых медицинская помощь застрахованным лицам предоставляется за счет Фонда медицинского страхования; основные стандарты качества предоставления медицинских услуг и нормативы их обеспечения, объемы, методы и сроки лечения, профилактические и реабилитационные мероприятия.

При наступлении страхового случая, застрахованное лицо независимо от страхового стажа имеет право на получение минимальной страховой выплаты, указанной в договоре (полисе) страхования на оплату следующих медицинских услуг в следующем обязательном перечне предоставления: круглосуточной, качественной, высококвалифицированной медицинской помощи в экстренных случаях. В частности, медицинской помощи, которая предоставляется при амбулаторно-поликлиническом лечении, в том числе при лечении в условиях дневного стационара. Также медицинской помощи, которая предоставляется при экстренном и плановом стационарном лечении в специализированных отделениях и отделениях общего профиля. Предоставление плановой или экстренной оперативной медицинской помощи, комплексного обеспечения предоперационного и послеоперационного периодов, проведение вакцинации, предоставление консультаций и услуг, установления диагноза, медицинская помощь, оказываемая в период реабилитации, обеспечение необходимыми протезами, ортопедическими, корректи-рующими изделиями, очками, слуховыми аппаратами, специальными средствами передвижения, зубопротезирование (за исключением протезирования из драгоценных металлов).

Обязательное медицинское страхование имеет такие преимущества, как целевой характер, независимость средств от государства и обособленность от других государственных средств. Объем отчислений на обязательное медицинское страхование не имеет прямого влияния на объем медицинских услуг.

Однако обязательное медицинское страхование имеет определенные недостатки: возможность уклонения плательщиков от отчислений, повышение стоимости рабочей силы и связанное с этим снижение конкурентоспособности экономики государства, зависимость от темпов экономического развития, необходимость создания соответствующих регуляторных органов, а также недостаточная экономическая база, поскольку как правило, отчисления осуществляются только из фонда заработной платы, не затрагивая другие источники как инвестиции.

Украинскими специалистами разработана модель системы страховой медицины, которая является адекватной к нынешним социально-экономическим условиям в Украине и европейских социальных стандартов. Законопроект "Об общеобязательном государственном социальном медицинском страховании" базируется именно на этой модели, и он уже прошел первое чтение в Верховной Раде. Принятие этого закона позволит повысить качество медицинских услуг, и устранить возможность возникновения таких ситуаций, когда проблемы со здоровьем человека становятся тяжелой материальной проблемой для всей семьи.

По данным общего украинского социологического опроса, треть украинских семей не имеют возможности получить необходимую медицинскую помощь в случае появления определенной потребности. Основной причиной этого является высокая стоимость лекарств, предметов медицинского ухода и услуг. Из-за финансовых проблем, часть людей отказывается от медицинской помощи в ущерб здоровью. 20% людей, нуждающихся в медицинской помощи, не в состоянии получить необходимое лечение в стационарных условиях. Украина сегодня находится на стадии внедрения общеобязательного государственного социального медицинского страхования. Согласно проведенных экономических расчетов ОМС даст дополнительно к бюджетной части финансирования 7540000000 грн. в год. Несмотря на заметные преимущества, его введение в Украине тормозится. По

206

ДМС, то популярность его из года в год растет. В настоящее время на рынке ДМС работают около 30 страховых компаний, средний уровень выплат составляет более 60% [4, 122].

Согласно украинскому страховому законодательству, медицинское страхование является отличным от страхования жизни, поскольку не предполагает риск смерти или дожития до определенного возраста или до истечения срока действия договора, превращает его в рисковый вид страхования.

Основными задачами медицинского страхования является [1,14]: 1) посредническая деятельность в организации и финансировании страховых программ путем

предоставления медицинской помощи населению; 2) контроль за объемом и качеством выполнения страховых медицинских программ лечебно-

профилактическими, социальными учреждениями и отдельными частными врачами; 3) расчет с медицинскими, социальными учреждениями и частными врачами за выполненную

работу согласно договору через страховые фонды, которые формируются за счет денежных взносов предприятий, учреждений, организаций, граждан.

Основной проблемой является вопрос управления медицинской отраслью, а с другой стороны - финансовое обеспечение страховой медицины. А второй вопрос не менее важный, это управление финансовыми ресурсами, которые планируются на содержание здравоохранения в бюджетах [3,41].

И последний важный вопрос - это вопрос готовности страховых организаций обеспечить реальную эффективно действующую систему медицинского страхования.

Финансовое обеспечение здравоохранения осуществляется из разных источников: государственного бюджета, средств предприятий и вкладов частных лиц. Основываясь на этом, выделяют следующие модели финансирования здравоохранения [2,84-85].

1. Государственная модель финансируется преимущественно (до 90%) из бюджетных источников (Великобритания, Канада). На наш взгляд, основным недостатком этой модели является проблема привлечения в здравоохранение средств из внебюджетных источников (средства предприятий, фирм, компаний, работникам которых учреждения здравоохранения могут предоставлять дополнительную медицинскую помощь на договорной основе).

2. Бюджетно-страховая модель финансируется за счет целевых взносов предпринимателей; трудоспособных граждан в фонд здравоохранения и субсидий государства. Финансирование из внебюджетных фондов медицинского страхования преобладает в Германии (78%), Италии (87%), Франции (71%), Швеции (91%), Японии (73%) и др.

3. Частнопредпринимательская модель финансируется за счет реализации платных медицинских услуг, а также за счет средств добровольного медицинского страхования (США, Южная Корея, Нидерланды).

Образцом перспективной системы медицинского страхования в Украине может стать израильская система, которая, по мнению специалистов, является одной из самых эффективных в мире.

Коммерческое медицинское страхование на отдельные виды услуг обеспечивается частными страховыми компаниями. Большинство полисов оплачивают помощь, связанную с каким-то определенным заболеванием, и возмещают расходы на хирургические расходования по своему выбору, получения помощи в частной больнице, стоматологическую помощь или длительный уход (сестринский и индивидуальный уход).

По моему мнению, подражание именно этой схемы является предпосылкой создания в Украине комплексной, эффективной, общедоступной и справедливой системы медицинского страхования.

Итак, перспективная система медицинского страхования должна быть разделена на три части: 1) первая часть - это планирование минимальных средств в бюджете, через которые

обеспечивается предоставление бесплатной медицинской доплаты для всех категорий населения; 2) вторая часть связана с введением ОМС за счет средств субъектов предпринимательской

деятельности, а также физических лиц; 3) третья часть - добровольное медицинское страхование - предусматривает приобретение

человеком страхового полиса за счет собственных средств. Следует также обратить внимание на то, что сегодня законодательные акты по ДМС и ОМС не

стыкуются - существует различное толкование понятий и терминов, поэтому целесообразно было бы унифицировать и стандартизировать страховые понятия. Кроме этого уже сегодня необходимо просчитать затраты на подготовку специалистов, которые будут работать в системе ОМС.

207

ВЫВОД Таким образом, при отсутствии сформированного механизма медицинского страхования в

Украине, приведенное направление его дальнейшего развития является чрезвычайно уместным. Для достижения реальной целостности украинской системы здравоохранения необходимо время и значительные инвестиции. Поскольку система государственного медицинского социального страхования является важной и стратегической для государства, то необходимо согласиться, что к ее внедрению необходимо подойти взвешенно и конструктивно:

� разработать и в установленном порядке утвердить законы и подзаконные акты о медицинском страховании граждан;

� разработать положение о национальном и территориальном Фондах медицинского страхования, осуществить их формирования, а также защита прав пациента на получение своевременной и качественной медицинской помощи.

� усовершенствование налоговой политики и государственного надзора; � страховой культуры населения; � подготовкой и переподготовкой кадров.

СПИСОК ИСПОЛЬЗОВАННОЙ ЛИТЕРАТУРЫ 1. Батужак М.І., Приступа Л.А. Запровадження страхової медицини в Україні: проблеми,перспективи, зарубіжний

досвід//Збірник статтей та доповідей ІІ Всеукраїнської науково-практичної конференції студентів та молодих вчених (14-15 травня 2009р.). – 2009. – Т.2. – С.13-15.

2. Богусловський Є.І., Шибалкіна Ю.С. Медичне страхування в Україні: проблеми та перспективи //Зовнішня торгівля: право та економіка. – 2009. - №4(39). – С.83-86.

3. Мних М.В. Медичне страхування та необхідність його запровадження в Україні// Економіка та держава. – 2009. - №2. – С.40-41.

4. Троцька А.О., Русул Л.В. Перспективи розвитку медичного страхування в Україні// Збірник статтей та доповідей ІІ Всеукраїнської науково-практичної конференції студентів та молодих вчених (14-15 травня 2009р.). – 2009. – Т.2. – С.122-123.

УДК: 338.48(477) УКРАИНСКОЕ ПРИДУНАВЬЕ НА ТУРИСТИЧЕСКОМ РЫНКЕ

ЗАПАДНОГО ПРИЧЕРНОМОРЬЯ ТОДОРОВ В.И.

Измаильский Государственный Гуманитарный Университет, Украина

Abstract. Ukrainian Danube region (south-western part of Odessa region) has a prime seaside and frontier position, it passed a unique historical and geographical trajectory of development. The region has favorable climatic conditions, various natural medical resources, well-developed network of waterways, railways and highways, the presence of spa facilities, recreational and tourist-recreational purposes, an annual meet the needs of Ukrainian and foreign tourists.

Ukrainian Danube the unique natural resource potential. It has huge reserves of water resources that are exclusive to the steppe zone. Specificity of the geographical location, variegated ethnic structure of the population, the deterioration of the conditions of his life and especially of the legal framework of the state in the field of ethno-national to a large extent define the modern ethno-cultural and ethno-political situation in the Ukrainian Danube region. Historical and geographical features of development between the rivers and caused considerable impact of external factors on ethno-national situation. The specific location of the region determines the presence of a significant number of potential users of the entertainment industry.

РЕЗУЛЬТАТЫ Украинское Придунавье (юго-западная часть Одесской области) имеет выгодное приморское и

приграничное положение, прошло уникальную историко-географическую траекторию развития. В регионе благоприятные климатические условия, разнообразные природные лечебные ресурсы, развитая сеть водных, железнодорожных и автомобильных магистралей, наличие объектов санаторно-курортного, оздоровительного и туристско-рекреационного назначения позволяют ежегодно удовлетворять потребности украинских и иностранных туристов.

Специфика географического положения, пестрая этническая структура населения, ухудшение условий его жизнедеятельности и особенности нормативно-правовой базы государства в

208

этнонациональной сфере в значительной мере определяют современную этнокультурную и этнополитической ситуации в Украинском Придунавье. Историко-географические особенности развития междуречья обусловили также значительное влияние внешних факторов на этнонациональную ситуацию. Этнической родиной основных диаспор являются государства, которые имеют сухопутные (Молдова, Румыния) и водные (Турция, Болгария) границы с регионом. Для Украинского Придунавья характерные традиции поликультурного и полиэтнического разнообразия. Здесь преобладает модель этнокультурного плюрализма, при которой различные типы этнонациональной идентичности рассматриваются как одинаково ценные составные части общекультурного процесса. Здесь сведены к минимуму процессы ассимиляции.

Такая ситуация создает благоприятные предпосылки для развития въездного та выездного туризма из стран Западного Причерноморья. В этом контексте особое значение имеет сотрудничество в рамках Еврорегиона «Нижний Дунай».

Трансграничное сотрудничество уже несколько десятилетий является одной из основных форм партнерства местных общин европейских стран. В городе Галац 14 августа 1998 года было подписано Соглашение о создании Еврорегиона «Нижний Дунай». Сейчас в состав еврорегиона входят Одесская область (Украина), повиты Галац, Тулча, Бреила (Румыния) и районы Кагул и Кантемир (Молдова). Организация создавалась с целью координации усилии по решению проблем дунайской дельты и содействию переходу региона к устойчивому развитию. В еврорегионе в настоящее время действуют девять постоянных комиссии. Одной из ключевых является Комиссия по региональному развитию и продвижению трансграничного туризма.

Для определения места Украинского Придунавья на туристическом рынке Западного Причерноморья проанализируем ресурсную базу и современное развитие некоторых видов туризма.

Дунай-Днестровское междуречье выделятся уникальным природно-ресурсным потенциалом. Имеет огромные запасы водных ресурсов, которые являются исключительными для степной зоны. Они представлены двумя крупными реками (Дунай, Днестр), Придунайскими озерами, подземными водами разного качества. Отдельно следует выделить приморские лиманы-озера. Крупнейшими среди них являются Днестровский, Будацком, Бурнас, Алибей, Шаганы, Сасык. Большинство из лиманов выделяется своеобразным минеральным составом лечебных грязей. В частности, чистейшими и богатыми в Украине запасами сульфидных грязей характеризуется месторождение лимана Алибей, в рамках которого концентрируются более 14% их общегосударственных запасов [1, c. 159]. Для удовлетворения рекреационных потребностей населения ограничена возможность использования только ресурсов Сасицького лимана. Это обусловлено негативным результатом его опреснения дунайской водой, проведенного в 1978 году. Несмотря на все это, междуречье относится к территориям с крайне ограниченными запасами доброкачественной питьевой воды.

Регион очень хорошо обеспечен природно-рекреационными ресурсами, которые должны стать базой для развития экологического туризма. В пределах междуречья и на его границах концентрируются 4 объекта международного и государственного значения: Дунайский биосферный заповедник, которой включен в список самых уникальных природных резерватов мира, национальные природные парки Тузловские лиманы и Нижнеднестровский, заказник Староманзирський. Также государственное значение заказник на острове Змеиный.

К водно-болотным угодьям международного значения отнесены: оз. Картал (500 га), оз. Кугурлуй (6500 га), Килийское устье реки Дунай (32800 га.), оз. Сасык (21000 га), система озер Шаганы - Алибей - Бурнас (19000 га), северная часть Днестровского лимана (20000 га). Кроме этого с регионом непосредственно граничит еще один объект - междуречья Днестра и Турунчука (7600 га). Отметим, что в Рамсарский список от Украины включены всего 33 объекта. То есть на долю Дунай-Днестровского междуречья приходится 18,2% от общего количества объектов государства. Все перечисленные водно-болотные угодья имеют важное значение для гидрофильных птиц. Там же сохранились исчезающие виды растений, в частности, ятрышник болотный, меч-трава и т.д. То есть, есть все предпосылки для превращения междуречья Дуная и Днестра в основной центр экологического туризма не только Украины, но и всей Восточной Европы.

Возможность безопасного перехода реки Дунай привлекала к региону внимание многих народов, переселявшихся с востока в Центральную и Южную Европу, а иногда и в обратном направлении. Эта территория сохраняет свидетельства истории разных эпох и культур. Так, мезолитические стоянки (ХХ - VII вв. до н.э.) найдены в районе современных поселений Новая

209

Царичанка, Широкое и Казацкое Белгород-Днестровского района. Археологические памятники трипольской и гумельницкой восточнославянских культур обнаружены в селах Новая Некрасовка, Озерное Измаильского района, Нагорное Ренийского района и городе Болград. Достопри-мечательности, характерные для культуры шаровидных амфор и кремниевых боевых топоров Волыни и Подолья, найденные в ряде курганов Болградского района, вблизи города Татарбунары, в селах Островное Арцизского района и Семеновка Белгород-Днестровского района [2].

Безусловно, наиболее известной историко-культурной туристической достопримечательностью является античный греческий город-полис Тира, основанный в VI веке до нашей эры. Его руины включены в список выдающихся памятников археологии Украины. Организация Объединенных Наций по вопросам образования, науки и культуры (ЮНЕСКО) в 1983 году определила список самых старых городов планеты. Белгород-Днестровский, как правопреемник Тиры, вошел в первую десятку. В этом списке он находится вместе с Лиссабоном, Римом, Триполи, Афинами, Бейрутом, Иерусалимом, Дамаском, Пекином и Ереваном.

Уникальные лечебные грязи, занимают ведущее место среди многочисленных природных богатств, которые активно используются в курортном хозяйстве Дунай-Днестровского междуречья. Природно-географические условия Причерноморья способствовали образованию иловых сульфидных грязей. В регионе сложилась парадоксальная ситуация. Здесь, несмотря на наличие уникальных рекреационных ресурсов, очень мало учреждений санаторно-курортного типа. В поселок Затока функционируют два санатория (Золотые пески и Затока). Они специализируются на лечении системы кровообращения, нервной системы и органов дыхания. В поселок Сергеевка их семь (Патрия, Золотая Нива, Горизонт, Виктория, Сергея Лазо и детские - Сперанца, Сергеевка). Здесь лечат сердечно-сосудистую систему, опорно-двигательный аппарат, женские болезни и тому подобное.

При эффективной организации туристско-рекреационного хозяйства Украинского Придунавья его брендами могут стать религиозный и этнический туризм. Как известно основным чудом христианского мира является схождение Благодатного Огня в храме Гроба Господня в Иерусалиме. Ничего похожего не наблюдается ни в одной другой точке мира. Село Кулевча Саратского района выделяется чудом, аналог которого наблюдается только в храмовом комплексе на горе Афон (Греция). Здесь с 2003 года на каждую Святую Троицу расцветают лилии, которые без почвы и воды заранее были поставлены вокруг иконы Казанской Божьей Матери. Кроме этого в Кулевче есть икона, которая отразилась на стекле и не исчезает (в Украине такое чудо можно наблюдать еще только в Введенском монастыре в городе Киев), иконы и распятия, которые кровоточат и мироточат.

Общественно-политический процесс в междуречье Дуная и Днестра, особенности которого приведены, свидетельствует о наличии внутренних и внешних факторов развития здесь этнического туризма. С одной стороны, значительная часть представителей этнонациональных групп региона сохранила традиционные элементы материальной и духовной культуры, а с другой - исторической родиной основных диаспор являются соседние государства. Все это должно стимулировать преобразования этнического туризма в привлекательный вид экономической деятельности. Украинское Придунавье хорошо обеспечено ресурсами развития этнического туризма.

Современная этнонациональная структура населения Нижнего Дуная начала формироваться в конце XVIII - начале XIX столетия. Причем наиболее интенсивно эти процессы происходили на левобережье региона. Бухарестский мирный договор (1812 г.) юридически закрепил переход Северного Причерноморья в состав Российской империи и дал толчок к началу последней колонизации междуречья Дуная и Днестра. Здесь до середины XIX столетия сформировались ареалы компактного расселения основных этнических групп. В восточной и северо-восточной части расселились украинцы и русские, а молдаване – на территории вдоль автохтонной территории своего этноса (северные районы современных Белгород-Днестровского, Саратского и Тарутинского районов). Также молдаване компактно расселились на территории между озерами Катлабуг и Китай. Центральная часть была заселена преимущественно немцами. Колонисты из славянских земель Турции заняли юго-западную часть междуречья. Они сформировали компактный ареал расселения с центром в городе Болград (рис. 1). Его часть в настоящее время находится на территории республики Молдова [3, с. 73].

210

Рис.1. Особенности заселения Украинского Придунавья разными этнонациональными группами

Единственное кардинальное изменение в картине расселения основных этнонациональных общностей было обусловлено миграцией немцев за пределы региона в период второй мировой войны. Центральная часть стала полиэтнической, прежде всего, благодаря внутрирегиональной миграции. В настоящее время междуречье Дуная и Днестра является одним из наиболее полиэтнических регионов Украины крупных. Компактное расселение основных этнонацио-нальных групп в крупных поселениях, занятость в сфере сельскохозяйственного производства, преимущественно моноэтнические браки содействовали сохранению населением традиционных элементов материальной и духовной культуры своих групп. Вместе с тем в регионе есть достаточно широкие переходные этнические зоны. Такая этническая картина региона создает предпосылки для развития этнического туризма. Причем интересом будут пользоваться не только памятники материальной и духовной культуры общностей, которые в настоящее время компактно расселены на территории региона, но и тех, которые проживали здесь ранее.

В регионе выделяют пять типов моноэтнических поселений (украинский, болгарский, русский, молдавский и гагаузский). Типы полиэтнических населенных пунктов определяются соотношением этих именно сообществ. Только элементарная система села Жотнева Болградского района классифицирована как албано-болгарская. В этом поселении наибольшая в Украине доля албанцев в структуре населения (54,8% по состоянию на 1.01.2001 г.). Формирование и территориальная локализация полиэтнических поселений обусловлена историко-географическими особенностями заселения и хозяйственного освоения Украинского Придунавья. Они концентрируются главным образом в центральной части региона, которая опустела после миграции немцев в 1944 - 1946 годах.

Специфическое местоположение региона обусловливает наличие значительного количества потенциальных пользователей развлекательной индустрии. Сейчас развлекательный туризм довольно слабо развит. Наиболее перспективными в Украинском Придунавье местами для проведения спортивно-зрелищных и фестивальных мероприятий являются два старейших города Украины – Белгород-Днестровский и Килия, крупнейший город региона – Измаил, один из ключевых центров развития экологического туризма в государстве – город Вилково, курорты Затока, Сергеевка и другие. Целесообразно было бы более ярко акцентировать внимание на местных конкурентных преимуществах развития туристско-рекреационного хозяйства. К ним, кроме уже указанного геополитического положения, необходимо отнести полиэтническое

211

структуре населения, имеющиеся местные туристические бренды (вино "Новак" и дунайская селедка) и уникальные историко-культурные бренды с которыми могут быть связаны различные исторические реконструкции и спортивно-исторические мероприятия. В целом необходимо отметить, что Одесская область имеет все предпосылки для превращения развлекательного туризма в высокоэффективную отрасль хозяйства.

Учитывая приведенный обзор, можем сделать некоторые выводы, которые отображают перспективные возможности Украинского Придунавья на региональном туристическом рынке в плане приема туристов:

- географическое положение и особенности формирования этнонационального состава населения обуславливают атрактивность региона, прежде всего, для жителей стран с которыми регион имеет сухопутные и морские границы;

- наиболее перспективным, на наш взгляд, является этнический (этнографический) туризм, что обусловлено сохранением материальной и духовной культуры населения и наличием в регионе мест связанных с жизнью и деятельностью выдающихся общественных деятелей Болгарии и Румынии;

- этнический туризм должен стать базой вокруг которого будут развиваться другие виды въездного туризма, однако для этого необходимо развивать развлекательную инфраструктуру туристско-рекреационного хозяйства.

ЛИТЕРАТУРА 1. Масляк П.О. Рекреаційна географія: навч. посіб. / П.О. Масляк. – К.: Знання, 2008. – 343 с. 2. Павленко А.В. Молога. Очерк истории с древних времен до начала ХХ века / Ред. В.П. Щетников. – Одесса:

Гермес, 1999. – 176 с. 3. Тодоров В.І. Сучасний стан та перспективи розвитку етнічного туризму в Українському Придунав’ ї // Часопис

соціально-економічної географії. Харків. – 2010. - № 10. – С. 71 – 75.

УДК: 631.162:657.3 БЮДЖЕТИРОВАНИЕ В СИСТЕМЕ УПРАВЛЕНИЯ ПРЕДПРИЯТИЕМ

ЯКОВЕНКО Елена Измаильский Государственный Гуманитарный Университет, Украина

Annotation. The article deals with the contents of the budgeting process. The attention is focused on the basic

aspects of formation of budgets in the enterprise. The aims of budgeting are defined; the recommendations on the organization of the budgeting system in the enterprise are highlighted.

Keywords: budget, budgeting, financial responsibility centers, cost center.

ПОСТАНОВКА ПРОБЛЕМЫ Обеспечение успешной работы предприятия в условиях жесткой конкурентной борьбы требует

опережения конкурентов не только по уровню производственных технологий операционной деятельности, но и по качественным характеристикам использования систем управления. Основное назначение последних состоит в оперативном реагировании на изменения рыночной ситуации, своевременном обеспечении релевантной информацией для принятия управленческих решений.

В тоже время процес обеспечения системы управления предприятием необходимыми информационными патоками требует разработки и внедрения технологии бюджетного управления. К сожалению, результаты исследования опыта внедрения системы бюджетирования на украинских предприятиях свидетельствуют, что более чем в 80% случаях внедрения технологии бюджетирования не дает ожидаемого эффекта от его внедрения [6]. Причинами этого являются: перегрузка планов и отчетов заведомо лишней информацией, неэффективно построенный процесс бюджетирования.

АНАЛИЗ ПОСЛЕДНИХ ИССЛЕДОВАНИЙ И ПУБЛИКАЦИЙ Основные положения бюджетирования финансово-хозяйственной деятельности предприятия

нашли свое отражение в работах зарубежных ученных А. Дайте, Р. Дафте, Е. Майора, Т. Скоуна, Х. Фольмута, О. Волкова, В. Гамаюнова, О. Дугельного, В. Комарова, В. Хруцкого и других. Весомый вклад в исследование процесса бюджетирования также внесли и украинские ученные: И. Бланк, М. Голов, А. Карминский, С. Ковтун и другие.

212

Цель статьи: исследование процесса бюджетирования, как элемента финансового планирования, его места и роли в системе финансового управления на предприятии, а также определение основных условий и этапов успешного внедрения системы бюджетирования на украинских предприятиях.

ОСНОВНЫЕ РЕЗУЛЬТАТЫ ИССЛЕДОВАНИЯ Анализ научных источников литературы свидетельствует об отсутствии единой трактовки термина

«бюджетирование». Так, С. Билобловский под бюджетированием понимает технологию финансового планирования, учета, конотроля затрат и доходов, полученных от бизнеса на всех уровнях управления, которая дает возможность анализировать прогнозные и полученные результаты [1]. А.Самайловский, считает, что бюджетирование связывает все задания с конкретными целями фирмы, четко определяет ответственных лиц по каждой сфере и заданию, дает возможность эффективно управлять финансо-выми ресурсами компании, стимулирует руководителей отделов к максимально эффективной работе, делает всю деятельность прозрачной и понятной для высшего руководства [5]. О. Крайник отождествляет бюджетирование с процессом планирования будущей деятельности предприятия [4]. И. Бланк отмечает, что бюджетирование – это процесс разработки бюджетов [2].

На основе теоретического исследования подходов ученных к определению понятия «бюджетирования» можно сделать вывод, что бюджетитрование - это комплексная система управленческих мероприятий, которая охватывает все стороны деятельности предприятия – производство, сбыт, финансы и коор-динирует их. Отметим, что бюджетирование, как и какая-либо технология управления, представляет собой определенную систему действий в отрасли управления, которая предусматривает: постановку цели управления, сбор и анализ информации, принятие управленческих решений, организацию, учет и контроль выполнения решения, а реализуется эта система через формирования системы бюджетов. В свою очередь бюджет рассматриваем как внутренний документ, представленный в форме схемы поступления и расходования финансовых средств объекта бюджетирования (предприятия, подразделения, центра ответственности).

Считаем, что к основным целям составления бюджетов необходимо отнести: - оптимизацию затрат и прибыли предприятия; - координацию согласование деятельности разных подразделений; - определение потребности в денежных ресурсах и оптимизацию финансовых потоков; - мотивация руководителей на местах, направленная на достижение целей организации; - контроль и оценка эффективности работы руководителей на местах путем сопоставления

фактических затрат с нормативными. Таким образом, составление бюджетов дает возможность предвидеть будущие проблемы и

определить наилучшие пути достижения стратегических целей. Практический опыт свидетельствует о том, что существует три основных подхода к реализации

процесса бюджетирования на предприятии: «снизу – вверх», «сверху – вниз» и итеративный подход[3]. По методу «снизу - вверх» работа по составлению бюджетов начинается «сверху»: руково-

дители предприятия формируют цели и задачи, устанавливают плановые показатели, а затем эти показатели уточняются детализируются по мере продвижения на более низкие уровни. Таким образом, высшие уровни управления формируют задания для более низких уровней.

По методу «снизу – вверх» делают наоборот. Например, расчет показателей реализации начинают отдельные отделы сбыта, а уже потом руководитель отдела реализации предприятия сводит эти показатели в единый бюджет реализации, который в дальнейшем может войти составной частью в общий бюджет предприятия.

Отметим, что наиболее приемлемым подходом к разработке бюджета является итеративный подход, при котором сначала спускаются «сверху» целевые финансовые показатели, а затем на их основе по направлению «снизу – вверх» формируется вся система бюджетов предприятия, затем анализируются показатели отдельных бюджетов на соответствие целевым показателям. Если плановые значения соответствуют целевым показателям, бюджет подается руководителю на утверждение. Утвержденный бюджет становится директивным документом и рассылается всем руководителям подразделения для выполнения и контроля. Если же в процессе анализа выявлены расхождения полученных целевых показателей с желаемыми, то руководство предприятия дает

213

задание на подготовку нового варианта бюджета. Такая процедура повторяется до тех пор пока не выберут наиболее приемлемый вариант, который и утверждается.

Таким образом, становится очевидным, что основное задание бюджетирования это повышение эффективности работы предприятия на основе целевой ориентации и координации всех событий, которые охватывают изменение хозяйственных средств и их источников, выявление рисков и снижение их уровня. Внедрение системы бюджетирования позволит значительно улучшить качество процесса управления.

Результаты исследования практики внедрения системы бюджетирования на отечественных и зарубежных предприятиях позволяют выделить четыре этапа организации системы бюджетирования как элемента процесса управления предприятием.

Процесс организации системы бюджетирования начинается с разработки финансовой структу-ры предприятия, которая включает состав и типизацию центров финансовой ответственности и мест возникновения затрат, объеденных схемой консолидации финансовой информации. Финансовая структуризация предприятия осуществляется в соответствии с его стратегическими целями и организационной структурой и обеспечивает выполнение таких задач: распределение ответственности за формирование и выполнение планов и бюджетов предприятия между уровнями управления; анализ эффективности деятельности подразделений предприятия и оценка их вклада в общий финансовый результат предприятия.

В составе финансовой структуры выделяют центры финансовой ответственности и места возникновения затрат. Центр финансовой ответственности (ЦФО) – структурное подразделение предприятия, деятельность которого связана с финансовыми потоками. Подразделение выделяют в ЦФО, если оно способно планировать определенные статьи финансового бюджета и отвечать за их фактическое выполнение, то есть распоряжаться финансовыми ресурсами в определенных пределах. При этом выделяют доходные и затратные ЦФО, центры инвестиций, центры прибыли и др.

Место возникновения затрат (МВЗ) – производственные подразделения, которые не осуществляют финансово расчетные операции с контрагентами, а отвечают за своевременное и полное осуществление затрат материально-технических, энергетических и трудовых ресурсов для обеспечения технологических процессов производства.

Следует заметить, что возложить финансовую ответственность на структурные подразделения можно только после детального организационного проектирования хозяйственной деятельности предприятия, при условии устойчивой организационно-функциональной структуре. Такая ответст-венность возлагается прежде всего на руководителя центра и включает: своевременность форми-рования планов и бюджетов центра в соответствии с регламентами системы бюджетирования; обоснованность планов и бюджетов центра; достижения контрольных показателей его деятель-ности; обоснованность затрат ( для МВЗ) и расходования финансовых ресурсов ( для ЦФО); ведение управленческого учета в рамках центра; формирование отчетов и их своевременное предоставление в финансово-бюджетный отдел.

На втором этапе разрабатывают структуры бюджетов. В зависимости от объекта планирования и учета выделяют три вида бюджетов :

- бюджеты предприятия (бюджет доходов и затрат, бюджет движения денежных средств и бюджет по балансовому листу) – сводный финансовый документ, который отражает прибыль, ликвидность и рентабельность капитала предприятия;

- функциональные бюджеты – отражают результаты процессов, которые можно оценить в натуральном или стоимостном выражении;

- операционные бюджеты – бюджеты, в которых учитывается финансовый результат деятель-ности подразделений предприятия.

Считаем необходимым обратить внимание на то, что в процессе разработки бюджетов структурных подразделений и служб предприятия следует использовать принцип декомпозиции. Он состоит в том, что каждый бюджет более низкого уровня является детализацией бюджета высшего уровня, то есть бюджеты цехов и отделов входят в сведенный ( консолидированный ) бюджет предприятия. Это позволяет отследить причины отклонений плановых результатов от фактических.

На третьем этапе проводится постановка финансовых бюджетов, которая включает формирование статей, принципов их группировки, состава, степени детализации. Управление финансами предприятия осуществляется на трех уровнях и достигается инструментами управления финансовыми бюджетами:

214

управление платежеспособностью (бюджетирование движения денежных средств, управление запасами); управление прибыльностью (бюджетирование доходов и затрат); управление активами и экономи-ческим потенциалом (бюджетирование по балансу, финансовый анализ и долгосрочное планирование).

Следует отметить, что сложность внедрения финансового управления по бюджетированию движения денежных средств и бюджетированию по балансу в современных условиях состоит в отличиях межу налоговым и бухгалтерским учетами в Украине (движение средств отражается по принципам налогового учета, а плановую доходность предприятия для управленческих целей следует оценивать по принципам бухгалтерского учета).

Четвертый этап организации системы бюджетирования на предприятии – регламентация бизнес-процессов системы бюджетирования. Специфика построения системы бюджетирования состоит именно в организации технологии, которая требует целенаправленной деятельности и взаимодействия значительного количества руководителей и ответственных лиц. Поэтому внедрение системы бюджетного управления должно сопровождаться определенным набором организационно-технических мероприятий и закрепляться в детально разработанной системе внутренних документов, к которым можно отнести:

- Положение о финансовой структуре предприятия, которое определяет типизацию ЦФО, схему консолидации финансовых результатов, а также критерии оценки эффективности центров для план-фактного анализа;

- Положение о системе бюджетирования определяет ее основные положения, последова-тельность этапов операционного планирования, мотивацию в системе бюджетного управления;

- Положение о финансовом анализе и контроле – устанавливает принципы и порядок финансово-экономического анализа в системе бюджетирования;

- План мероприятий по внедрению системы бюджетного управления – содержит этапы работ, сроки и ответственных за автоматизацию бюджетирования в информационной системе, а также ее интеграцию в учетную систему;

- Приложения (формы планов, бюджетов, отчетов и др.).

ВЫВОДЫ Таким образом, проведенные исследования позволяют сделать вывод о важности проблемы

управления промышленным предприятием через систему бюджетирования и органичного объединения при этом таких функций управления, как планирование, организация, мотивация, контроль, учет и анализ хозяйственной деятельности.

Бюджетитрование - это комплексная система управленческих мероприятий, которая охватывает все стороны деятельности предприятия – производство, сбыт, финансы и координирует их. К основным целям составления бюджетов отнесли: оптимизацию затрат и прибыли предприятия; координацию согласование деятельности разных подразделений; определение потребности в денежных ресурсах и оптимизацию финансовых потоков; мотивацию руководителей; контроль и оценка эффективности работы руководителей на местах . Главной задачей бюджетирования является повышение эффективности работы предприятия на основе целевой ориентации и координации всех событий, которые охватывают изменение хозяйственных средств и их источников, выявление рисков и снижение их уровня.

Наше исследование показало, что существует три основных подхода к реализации процесса бюджетирования на предприятии: «снизу – вверх», «сверху – вниз» и итеративный подход. Наиболее эффективным подходом считаем итеративный подход.

Следует также отметить и недостаточность опыта по внедрению и использованию бюджетного управления на предприятиях, что приводит к низкой эффективности систем бюджетирования на предприятиях. Построение системы бюджетированиия на предприятия как основного элемента управления деятельностью предприятия рекомендуем осуществить в четыре этапа: разработка финансовой структуры, разработка структуры бюджета, построение финансового бюджета, регламентация бизнес-процессов системы бюджетирования

ЛИТЕРАТУРА 1. Білобовський С.А Складові елементи процесу бюджетування / С.А. Білобовський // Економіка, фінанси, право.

– 2003. - №8. – С.20. 2. Бланк И.А. Финансовый менеджмент: учебный курс [Текст] / И.А. Бланк. – К.: Ника-Центр, 1999. – 528с.

215

3. Дафт Р.Л. Менеджмент : пер. с. англ. [Текст] / Р.Л. Дафт. – СПб. : Питер, 2009.- 829с. 4. Самойловский А.Л. Бюджетування в страховій компанії як комплексний процес управлінських дій / А.Л

Самойловский // Українськи інвестиції. – 2002. - №1. – С.3. 5. Крайник О.П. Фінансовий менеджмент: навч. посібник [Текст] / О.П. Крайнік. – К.: Дакор, 2001. – 260с. 6. Цветков М. Бюджетирование как реальный инструмент управления бизнесом / М. Цветков // Економічний

аналіз, теорія і практика. – 2008. - №8. -. С.10-12

УДК: 368.5(575.2)

ПРОБЛЕМЫ И ПЕРСПЕКТИВЫ РАЗВИТИЯ СИСТЕМЫ СТРАХОВАНИЯ ПРЕДПРИНИМАТЕЛЬСКИХ РИСКОВ В АГРАРНОМ СЕКТОРЕ

КЫРГЫЗСКОЙ РЕСПУБЛИКИ КОЖОМКУЛОВА Динар Ниязбековна

Кыргызский Национальный Аграрный Университет им. К.И.Скрябина

Аннотация: В статье рассматриваются проблемы и перспективы развития системы страхования предпринимательских рисков в аграрном секторе Кыргызской Республики.

Проблемы заключаются в отсутствии системы страхования предпринимательских рисков в аграрном секторе, значительных потерях сельхозпродукции, и как следствие снижение предпринимательских доходов и уровня жизни сельского населения.

Перспективы развития системы страхования предпринимательских рисков очень обширны учитывая неразвитость данного сегмента рынка. Применение мирового опыта системы страхования предпринимательских рисков в аграрном секторе позволит снизить нагрузку на бюджет страны и увеличить привлекательность предпринимательства в аграрном секторе.

ПОСТАНОВКА ПРОБЛЕМЫ В настоящее время последствия стихийных бедствий в аграрном секторе страны покрываются

за счет бюджетных средств, средств граждан и юридических лиц. Из-за недостатка средств, компенсация убытков происходит избирательно, в результате чего имущественные интересы граждан и юридических лиц в большей части ущемляются. Возрастают потери не только от стихийных бедствий, но и от других рисков являющиеся следствием существующих проблем в аграрном секторе. Хотя страхование является одной из наиболее динамично развивающихся сфер кыргызского бизнеса и объемы операций на рынке страховых услуг неуклонно растут. Тем не менее, на развитие страхования предпринимательских рисков в аграрном секторе негативно влияют следующие факторы [1]:

- существующий уровень платежеспособности и спроса крестьян и юридических лиц на страховые услуги не способствует должному развитию страхования;

- отсутствие надежных финансовых инструментов долгосрочного размещения страховых резервов, не позволяют страховым компаниям инвестировать страховые резервы более эффективно;

- недостаточный уровень страховой культуры потенциальных потребителей по вопросам получения страховых продуктов и услуг ограничивает использование и развитие механизмов страховой защиты;

- отсутствие административных мер воздействия за неисполнение или ненадлежащее исполнение законов обязательного страхования страхователями не позволяет страховым компаниям обеспечить исполнение этих законов;

- несовершенство законодательной базы; - отсутствие актуариев не позволяет осуществлять проведение расчетов страховых резервов,

страховых тарифов, предоставлять консультационные услуги в области актуарной деятельности. - отсутствие страховых продуктов у страховых компаний способных заинтересовать

предпринимателей. Риски в аграрном секторе выраженные в колебаниях цен, перепроизводстве одной

продукции и недопроизводстве другой, потерях продукции при хранении и транспортировке - снижают доход предпринимателя, что приводит к снижению уровня жизни сельского населения.

Анализируя состояние предпринимательства в аграрном секторе, мы пришли к выводу о необходимости развития системы страхования предпринимательских рисков в сельском хозяйстве.

216

Ежегодно в результате аномальных природных явлений выражающихся в засухе, ливнях, заморозках и других видов рискованных событий, аграрный сектор и экономика в целом несет большие убытки. Так, только за 2013 год в результате неблагоприятных погодно-климатических условий погибло и списано 140 гектаров посевов пшеницы, 71 гектар ячменя, 100 гектаров масличных культур, 11 гектаров картофеля и 18 гектаров сахарной свеклы. Основными причинами гибели данных культур явились ливневые осадки, град, засуха, а также посев непроверенными семенами на территории Иссык - Кульской и Чуйской областей [2]. Согласно проведенным расчетам на основе статистических данных, сумма убытков в среднем составила 20358,0 тыс.сом (табл.1).

Таблица 1. Расчет убытков в результате погодно-климатических условий по Кыргызской Республике в 2013 году

Вид продукции Списанная посевная

площадь, га

Средняя урожайность,

ц/га

Валовой сбор, т.

Средние реализацион-ные цены на продукцию,

сом /т.

Убытки, тыс.сом

пшеница 140 23,7 331,8 21538 7146,3 ячмень 71 21,1 149,8 21538 3226,4 масличные культуры 100 11,0 110,0 50000 5500,0 картофель 11 163,3 179,6 16152 2901,0 сахарная свекла 18 293,4 528,1 3000 1584,3 Всего 340 1000,7 20358,0

Но рискованность предпринимательской деятельности выражается не только в зависимости от природно-климатических условий, но и от других проблем предпринимательства которые негативно отражаются на результатах их деятельности. Потери от неблагоприятных природно-климатических, эпизоотических и других рисков, скорее всего намного больше, проблема заключается в том, что никто не ведет статистику указанных событий и убытков от них.

Проблемы предпринимательства в аграрном секторе наряду со стихийными бедствиями, приводят к возникновению и увеличению рисков. В результате наступления рисков (засуха, град, неурожай, снижение цен и т.д.) в предпринимательской деятельности, экономика Кыргызской Республики теряет огромные объемы продукции растениеводства и животноводства, растут непроизводительные расходы, происходит отток рабочей силы, которая в поисках лучшей доли покидает сельскохозяйственный сектор, ухудшается экспортный потенциал сельхозпродукции и снижается уровень жизни населения.

В этих условиях представляет интерес опыт системы аграрного страхования Испании, которая ставит себе целью [3]:

(1) стабилизировать доходы сельскохозяйственных производителей и (2) вовлечь сельхозпроизводителей в управление их рисками. Система аграрного страхования в Испании построена на заинтересованности и, соответственно,

взаимодействии трех основных участников – сельскохозяйственных производителей, страховых компаний и правительства.

Сельскохозяйственные производители заинтересованы в том, чтобы получить страховую защиту но, по-возможности, снизить ее стоимость. Страховые компании хотят предоставить страховую защиту, но чувствуют нехватку необходимой информации и методологических разработок для работы с аграрным сектором. Со своей стороны, правительство, которое преследует государственный интерес, желает создать условия для стабильной работы аграрного сектора, то есть защитить производителя, но потратить на это как можно меньше государственных средств. В такой ситуации возникает потребность в государственной поддержке страхования, ведь именно поддержка страхования, в противовес прямым катастрофическим выплатам из бюджета, позволяет более эффективно использовать бюджетные средства, то есть достичь большего эффекта при меньших затратах. Государственная поддержка страхования направлена на преодоление тех ограничений, которые мешают развиваться аграрному страхованию в чисто рыночных условиях, следовательно, сосредоточена на удешевлении страхования для сельскохозяйственных производителей через механизм субсидирования страховой премии и на предоставлении информационной и методологической поддержки страховым компаниям.

217

Страхование сельскохозяйственных рисков получила широкое распространение в развитых странах. Система страхования в аграрном секторе развитых стран отличаются между собой степенью участия государства в нем. Идея страхования в сельскохозяйственном производстве впервые возникла во Франции: в 1750 году группа фермеров объединилась в сообщество по взаимному страхованию сельскохозяйственных посевов. С тех пор практически во всех экономически развитых странах, а также многих других функционируют различные схемы страхования, наиболее распространенными из которых следует признать страхование сельско- хозяйственных культур, страхование доходов, а также программы по стабилизации доходов [4].

Во всем мире развитие страховых программ в сельском хозяйстве поддерживается государством из двух основных соображений.

Во-первых, предполагается, что сельскохозяйственные риски оказывают существенное влияние на распределение производственных ресурсов. Поскольку снижение инвестиционной привлекательности с.-х. производства в силу его повышенной подверженности рискам может привести к долгосрочному оттоку ресурсов из отрасли, сельскохозяйственное страхование призвано сокращать искажения в использовании ресурсов во времени.

Во-вторых, вместе с другими инструментами аграрной политики, страхование урожая смягчает негативное воздействие колебаний на доход сельскохозяйственных производителей.

Таким образом, основные цели развития страховых программ состоят в том, чтобы сократить неэффективность в народнохозяйственном масштабе и стабилизировать доходы в сельских регионах.[5] В Италии, Франции, Австрии и Германии преимущественно частное страхование сельскохозяйственных рисков. Однако в каждой стране своя система предоставления субсидий страховых премий. Если в Германии вообще не предоставляется никаких субсидий, то в Италии сумма таких субсидий весьма значительна.

В Испании и Португалии эффективно работают системы, основанные на тесном сотрудничестве государства и частного сектора, в котором государство играет ключевую роль, обеспечивая субсидии страховых премий и перестрахование. У Испании богатый опыт в сельскохозяйственном страховании. Между 1920 и 1970 годами были апробированы различные системы страхования, различающиеся степенью участия в них государства. Существующая система страхования, действующая с 1978 года, построена на базе этого опыта.

Предлагается три различных типа страховых полисов: • Покрывающих только один тип риска (exceptional). • Покрывающих множество рисков (multiple). • Обеспечивающих покрытие для всех рисков вне контроля производителя (all-risk). Большинство приобретаемых полисов относятся к типу множественного риска. Полисы могут

приобретаться как каждым производителем индивидуально, так и группами - кооперативами фермеров, профессиональными организациями и т.п. В 1999 году фермеры могли выбрать между 58 различными программами страхования, обеспечивающими покрытие для всех видов производимой продукции. Из вышеупомянутых 58 страховых программ 3 обеспечивают покрытие для животноводства и 5 - производство морепродуктов.

Возможность широкого выбора страховых программ сыграла ключевую роль в несомненном успехе всей испанской системы страхования с точки зрения широкого участия в ней произво-дителей сельскохозяйственной продукции.

Система страхования построена на тесном взаимодействии частного сектора и государства. Пользователями системы являются сельскохозяйственные производители, как крупные, так и мелкие, добровольно участвующие в программе индивидуально или через свои объединения.

Основной особенностью испанской системы сельскохозяйственного страхования является применение подхода сотрудничества всех участников системы. Представители всех участников системы принимают активное участие в выработке стратегических решений и определении рамок функционирования системы (годовой план) в соответствии со своими нуждами. Система устраивает всех ее участников благодаря стабильности, которая обеспечивается поддержкой государства. Кроме того, система имеет возможность дальнейшего развития и усовершенст-вования на базе накапливаемого опыта.[5]

В Греции [6] система страхования преимущественно государственная. Государство через свою государственную страховую компанию собирает страховые взносы, администрирует функцио-

218

нирование программы и гарантирует покрытие убытков. Коммерческие страховые компании занимаются только страхованием культур, не имеющих покрытия в государственной системе.

Характерной чертой страховых программ в Северной Америке (США и Канада) является страхование либо от всех рисков, либо от многих рисков. Это означает, что страхование компенсирует потери урожая практически независимо от их причин. Хотя страхуемые риски часто отражаются в страховых контрактах, они настолько разнообразны, что очень сложно выделить неучтенные риски. Компенсации рассчитываются как разница между фактическим урожаем и предписанным целевым урожаем, т.е. не на базе фактических потерь и без учёта фактических производственных затрат.

Для развития страхования предпринимательских рисков в аграрном секторе Кыргызской Республики, мы предлагаем:

- применить мировой опыт страхования предпринимательских рисков в аграрном секторе; - проводить мониторинг, оценку и контроль рисков в аграрном производстве органами

местного самоуправления; - составить реестр предпринимательских рисков на основе мониторинга, оценки и контроля

рисков в аграрном производстве; - Правительству разработать стратегический документ по развитию данного вида страхования; - провести консультации для сельхозпроизводителей о необходимости и возможности

предупреждения рисков. Ввиду того, что с каждым годом растут убытки от риск-событий в аграрном секторе. Мы

предлагаем стимулировать развитие системы страхования предпринимательских рисков следующим образом:

- необходимо создать страховую компанию на основе государственно-частного партнерства. Ее создание приведет к следующим положительным последствиям: во-первых государство сможет окупить вложенные в страхование средства; во-вторых снизится нагрузка на бюджет, так как источником страховых выплат станут средства, накопленные в результате страховых взносов самими предпринимателями; постепенно появится еще одна статья доходов в бюджет, за счет прибыли полученной компанией.

- субсидировать часть страховых взносов предпринимателей являющихся членами коопера-тивов. Предприниматель может быть одновременно членом нескольких кооперативов, например производственном, сервисном, потребительском и соответственно будет компенсирована большая часть его расходов на страховые взносы;

- субсидировать страховые компании, которые будут заинтересованы в страховании предприни-мательских рисков в аграрном секторе, это создаст конкурентную среду среди страховых компаний;

- развивать эффективные продукты страхования, на основе мирового опыта. В результате принятия вышеизложенных мер, сократятся расходы бюджета по ликвидации

последствий рисков, предприниматели научатся управлять риском и преодолевать его негативные последствия, увеличатся поступления в бюджет страны, в результате снижения рисков увеличатся доходы предпринимателей.

СПИСОК ЛИТЕРАТУРЫ 1. Концепция развития страхового рынка КР 2. Информационный бюллетень по продовольственной безопасности и бедности - Б.: Нацстатком Кырг.Респ., 2014 – 91с. 3. http://www.iamo.de/dok/sr_vol37.pdf 4. http://www.iamo.de// Актуальные аспекты страхования в сельском хозяйстве// Р.Бокушева, О.Хайдельбах

//DISCUSSION PAPER NO. 57 -2004г. 5. Якубович, В. /Система страхования аграрных рисков в Испании: выводы для Украины [Текст] В. Якубович

[Электронный ресурс]. Режим доступа: http:// www.agroinsurance.com 6. http://www.agroinsurance.com :Зарубежный опыт управления рисками в молочно-продуктовом подкомплексе

219

УДК: 338.48(477.74) ПЕРСПЕКТИВЫ РАЗВИТИЯ ТУРИЗМА В ОДЕССКОМ РЕГИОНЕ

ЯВОРСКАЯ В.В., ШАШЕРО А.Н., КОЛОМИЕЦ Е.В. Одесский Национальный Университет имени И.И.Мечникова

Annotation: The article describes characteristics of subjects of tourism activities in Ukraine. The prospects of development of tourism in Ukraine and the Odessa region were examined. A brief description of the main types of tourism in the Odessa region was done. It was found that essential condition to the development of tourism in the region is the consolidation of efforts of business, public and regional authorities as well as the development of tourist attraction of all districts of Odessa region, not just the coastal zone.

Keywords: tourism activities, tour operators, travel agents, tourist attraction, coastal zone.

ПОСТАНОВКА ПРОБЛЕМЫ Очень важной составляющей устойчивого социально-экономического развития человечества

является туризм. Ведь именно он по объемам производства и доходов занял на рубеже тысячелетий первое место в мировом рейтинге среди областей человеческой деятельности. В контексте рыночного хозяйствования туристическая деятельность является весьма перспективной сферой предпринимательства, особенно в условиях наличия природно-ресурсного потенциала и хорошо развитой сети субъектов туристической деятельности. Украина имеет значительный потенциал в данной сфере, который, недостаточно развит. Существует значительное количество субъектов туристической деятельности, заинтересованных в предоставлении туристических услуг.

Определение таких понятий, как "туристическая деятельность", "субъекты туристической деятель-ности", "туристические операторы», «туристические агенты" подаются в Законе Украины "О туризме", которым и определены туристические операторы и туристические агенты как субъектов туристической деятельности. Согласно этому закону: «туристические операторы (туроператоры) - юридические лица, созданные в соответствии с законодательством Украины, для которых исключительной деятельностью является организация и создание туристического продукта, реализация и предоставление туристических услуг, а также посредническая деятельность по предоставлению характерных и сопутствующих услуг и которые в установленном порядке получили лицензию на туроператорскую деятельность. Туристи-ческие агенты (турагенты) - юридические лица, созданные в соответствии с законодательством Украины, а также физические лица - субъекты предпринимательской деятельности, которые осущест-вляют посредническую деятельность по реализации туристического продукта туроператоров и туристических услуг других субъектов туристической деятельности, а также посредническую деятельность по реализации характерных и сопутствующих услуг и которые в установленном порядке получили лицензию на турагентскую деятельность »[2].

Организации, которые занимаются формированием и реализацией туров, предоставлением разнообразных туристических услуг, называются туристско-экскурсионными. На практике они могут называться по-разному: туристические фирмы, туристические бюро или агентства, бюро путешествий, экскурсионные бюро и т. д. Но по виду предпринимательской деятельности на туристическом рынке их можно разделить на туристических операторов (туроператор) и туристические агентства (турагент). Термины "туроператор" и "турагент" определяют направление деятельности туристического предприятия.

Туроператор - юридическое или физическое лицо (имеется в виду предприниматель), осуществляющее на основании лицензии деятельность по формированию, продвижению и реализации туристского продукта [1].

По мнению П. Г. Пуцентейло основными задачами туроператора является - создание тура, подкрепленного программой обслуживания. Программа обслуживания - план мероприятий, направленных на удовлетворение интересов путешествующих, которые определяют назначение и вид тура. По виду деятельности туроператоры могут быть [4]:

1) туроператори массового рынка - продают большое количество турпродукта, сформи-рованного на массовый спрос и заранее определенные места отдыха;

2) специализированные туроператори - это операторы, специализирующиеся на отдельно опре-деленном продукте или сегменте рынка (определенная страна, определенный вид туризма и т.д.).

По месту деятельности туроператоры бывают [1]: 1) внутренние операторы - формируют турпродукт для потребления гражданами своей страны в

пределах страны;

220

2) выездные операторы - формируют турпродукт для потребления гражданами своей страны за рубежом;

3) операторы на приеме - базируются в месте назначения и обслуживают прибывших инос-транных туристов.

Туроператор исполняет главную роль в туризме, так как именно он разрабатывает туристи-ческие маршруты, наполняет их услугами, обеспечивает функционирование туров и предостав-ление услуг, готовит рекламно-информационные издания по своим турам, рассчитывает цены, передает туры агентам для их последующей реализации.

Турагент в случае необходимости к приобретенного тура добавляет стоимость проезда туристов от места формирования группы до первого на маршруте пункта размещения и от последнего на маршруте пункта размещения к месту формирования группы.

Основная задача турагента или турагентства [5]: 1) полное и широкое освещение возможностей отдыха и путешествий по всем имеющимся

турам, курортах, туристических центрах; 2) продвижение информации о собственных возможностях с помощью рекламы; 3) организация продажи туристического продукта с учетом специфики и особенностей

туристического рынка. С точки зрения специализации, турагентства могут быть многопрофильными, то есть осущест-

влять комплексное обслуживание различных по запросам клиентов, так и специализированными, специализирующиеся на определенных видах обслуживания (организация деловых, спортивных и других поездок).

Туристическое предприятие может быть одновременно и туроператором, и турагентом. Например, бюро разрабатывает маршруты как туроператор и частично самостоятельно продает их непосредственно потребителю, а большую часть продает турагенту, одновременно как турагент приобретает туры у другого бюро (туроператора) и продает их своим туристам.

Турагенты и туроператоры могут иметь различные формы собственности. Они могут быть частными, государственными, акционерными обществами, но их предпринимательская деятель-ность и рыночные функции от этого не меняются.

Разница между туроператором и турагентом не только в формировании туристического продукта и его реализации, но и в системе доходов. Очень часто туроператор покупает отдельные услуги, из которых затем формирует комплексный туристический продукт со своим механизмом ценообразо-вания. В то же время турагент действует как розничный продавец и его прибыль формируется из комиссионных от продажи чужого туристического продукта; турагент реализует туристический продукт (часто и отдельные услуги) по реальным ценам туроператора или производителя услуг.

Разница между туроператором и турагентом также в принадлежности туристического продукта. Тур-оператор всегда имеет запас туристического продукта для продажи, а турагент заказывает определенный продукт или услугу только тогда, когда клиент проявляет заинтересованность в приобретении.

В целом, как и любая сфера деятельности, операторская и агентская деятельность в туризме требует высокой квалификации и профессионализма, глубоких знаний технологии, маркетинга и рынка [4].

Настоящее время больше, чем раньше, требует от работников туристической сферы знаний, ловкости, эффективности действий, т.е. профессионализма. Формировать и продавать туры - это намного сложнее, чем просто принимать заявки; лучше специализироваться на производстве и реализации высокодоходного и качественного туристического продукта; необходимо постоянно заботиться об обновлении своего продукта через совершенствование услуг, диверсификацию, учет моды и рыночных тенденций. Главной задачей как турагента, так и туроператора является укрепление своего положения на туристическом рынке и получения стабильной прибыли [2].

По состоянию на 2013 год количество субъектов туристической деятельности (юридические лица и физические лица-предприниматели) составила 5692 единицы. Структура сети по видам туристической деятельности представлена самой многочисленной категорией - турагентами - 4289 человек или 75% от общего количества субъектов, наименьшая категория - субъекты, осуществляющие экскурсионную деятельность - 477 человек или 8,4%. Субъекты, осуществляли туристическую деятельность как туроператоры, составляли 945 человек или 33,1% от общего количества юридических лиц, предоставляющих туристические услуги (табл. 1.).

С статистической информации видно, что в 2013 году зарегистрировано 2859 единиц субъектов

221

туристической деятельности среди юридических лиц, среди физических лиц-предпринимателей - 2833 единиц. В субъектах, соответственно выделяются 945 туроператоров, среди физических лиц-предприни-мателей этот показатель отсутствует, туроператоры составляют тысяча семьсот девяносто девять единиц юридических лиц и 2 471 единиц физических лиц-предпринимателей. Субъектов, осуществляющих экскурсионную деятельность юридических лиц - 115 единиц, а среди физических лиц -362 единиц.

Среднесписочная численность штатных работников составляет 15,3 тыс. Человек, из них 12,5 тыс. Человек относятся к юридическим лицам. По каким туроператоры составляют 6,6 тыс. Человек, турагенты - 5,3 тыс. Человек, субъекты, осуществляющие экскурсионную деятельность 512 человек.

Итак, проанализировав данные о количестве и составе субъектов туристической деятельности (юридические лица и физические лица-предприниматели) в Украине за 2013 мы можем сделать выводы, что среди субъектов туристической деятельности выделяются юридические лица и физические лица-предприниматели. В том числе туроператоры, составляют 17% от общего количества, турагенты 75% и субъекты, осуществляющие экскурсионную деятельность 8%.

Проанализировав статистическую информацию можно сделать следующие выводы, что среди субъектов туристической деятельности наибольшее количество приходится на турагентов 75,1% или 4,3 тыс. Человек, 16,5% (945 человек) имеют туроператоры и наименьшее количество составили суб ' объекты, осуществляющие экскурсионную деятельность 8,4% (477 человек).

14 сентября 2015 года, создана Ассоциация развития туризма Одесского региона, которая объединила более 100 участников туристического рынка.

Целью новой ассоциации станет консолидация усилий бизнеса, общественности и областных властей, а также развитие туристической привлекательности всех районов Одесской области, а не только приморской зоны. «Катализатором создания ассоциации стал этот сезон, который показал нам, что мы не полностью готовы к тем объемам туристов, которые получаем. Были фантастические результаты - на 33% процента пассажиропоток вырос в августе по сравнению с прошлым годом. Нам надо обратить внимание на сопределеные регионы с Одесской областью.

Таблица1. Субъекты туристической деятельности в 2013 году [23]

В том числе

Всего Туроператоры Турагенты

Субъекты которые выполняют

туристическую деятельность

Юридические лица Количество субъектов туристической деятельности, едениц 2859 945 1799 115 Из них: имеют высшее или среднее специальное образование в отрасли туризма

5923 3071 2678 174

Женщины 8430 4440 3790 200 Лица до 30 лет 4202 2553 1595 54 Доходы от предоставления туристических услуг (без НДС, акцизного налога и аналогичных обязательных платежей), тыс. грн.

6199809,2 5815990,8 344080,5 39737,9

В том числе от экскурсионной деятельностиі 232845,6 188160,1 5184,9 39500,6 Сумма комиссионных, агентских и других вознаграждений, тыс. грн.

530932,3 206052,1 324874,3 5,9

Физические лица Количество субъектов туристической деятельности, едениц

2833 - 2471 362

Середнеучетное количество штатных сотрудников, чел. 2830 2374 456 Из них: имеют высшее или среднее специальное образование в отрасли туризма

1379 - 1176 203

Среднее количество внештатных сотрудников (рабо-тающие по договору и внешние совместители), человек

154 77 77

Количество неоплачиваемых сотрудников (собстве-нники, учредители предприятий та члени их семей), человек

1291 1131 160

Доходы от предоставления туристических услуг (без НДС, акцизного налога и аналогичных обязательных платежей), тыс. грн.

296876,6 251442,1 45434,5

222

Следует отметить, что у Одессы большой потенциал привлечения новых туристов - на данный момент тут 1 200 ресторанов и отелей, 300 гостиниц, около 80 действующих служб такси и 5 тысяч таксистов, около 100 турагентств, проходит более 200 ежегодных фестивалей.

Сегодня туристическая инфраструктура области насчитывает 1070 объектов туристско-рекреационного и оздоровительного назначения, в том числе 296 гостиниц и аналогичных средств временного размещения и более 300 туроператоров и турагентов, которые создают региональный туристический продукт.

Туристическая инфраструктура области позволяет одновременно разместить свыше 104,0 тысяч туристов и отдыхающих на протяжении всего года. Если летом туристов привлекает отдых на морском побережье то в зимний период Одещина позиционирует себя, как центр делового туризма поскольку с каждым годом увеличивается количество современных гостиничных комплексов с инфраструктурой и оборудованием для проведения бизнес-встреч, конференций и семинаров.

В области насчитывается 22 населенных пункты отнесенных согласно действующего законодательства к курортным населенным пунктам.

Среди природных богатств, которые активно используются в курортно-рекреационной сфере области, важное место занимают лечебные грязи и рапа Куяльницкого, Хаджибейского, Шаболатского и Будакского лиманов, которые дают возможность эффективно лечить заболевания органов кровообращения, нервной системы, опорно-двигательного аппарата, органов дыхания и пищеварения и ряда других заболеваний.

Уникальные Куяльницкие грязи по своим лечебным свойствам признаны эталонными: они содержат комплекс биологически активных веществ, микро- и макроэлементов способствующих снятию воспалительных процессов, стимулированию защитных и восстанавительных функций поврежденных органов и систем организма. Природа так распорядилась, что по составу и целебным свойствам такие грязи встречаются в двух местах в мире - это Мертвое море и Куяльницкий лиман.

Туристов традиционно привлекает обзорная экскурсия по исторической части Одессы - живописный Приморский бульвар, знаменитая Потемкинская лестница, известный Одесский театр оперы и балета. Также гости города активно заказывают экскурсию "Бандитская Одесса", которая навеяна рассказами Бабеля и фильмами о городе. Кроме этого туристов интересуют катакомбы и еврейская Одесса. Естественно, приезжих манит Черное море, прогулки на катере. Формируется приморская зона "Большая Одесса", который будет включать в себя кусок от Рыбаковки до Одессы. Ядром будет оставаться Одесса, потому что здесь есть много развлечений, но на пляжи можно ездить в Затоку, Каролино Бугаз", популярные направления в Одесской области - посещение Белгород-Днестровской крепости, Шабо, Вилково - требуют решения ряда проблем: в первую очередь, плохие дороги региона, а также неразвитость туристической инфраструктуры.

Многие туристы в Одессу и область едут не только за отдыхом на море - в этом направлении цены не очень радуют внутреннего туриста: к сожалению, отдохнуть за границей - в Турции, Египте, Болгарии - не дороже, чем в Одессе, а сервис на порядок выше. Туристов сегодня привлекают винные туры, посещение Вилково, дельты Дуная, манит гостей также и разнообразная одесская кухня, которая в каждом уголке региона может предложить свои особые фишки.

Также набирает обороты популярный во всем мире экологический туризм и наблюдение за птицами, которые для Одесского региона являются очень перспективными, поскольку природа края уникальна.

Следует отметить, что в городе каждый год организовывается множество фестивалей и других ярких культурных и спортивных событий. Традиционно в город съезжаются на 1 апреля на Одесский кинофестиваль, который стартует в этом году 11-18 июля, празднование Дня города 2 сентября, на джаз-фестиваль в сентябре. Одесса живет ярко и ждет гостей. Как подчеркивает Надежда Яшан, одесситы рады всем, ведь регион, в котором проживает свыше 130 представителей различных национальностей, всегда славился толерантным отношением и гостеприимством.

Сложная политическая ситуация, военные действия, "падение" гривны, подорожание стоимости товаров и услуг в условиях "заморозки" зарплат, вопросы небезопасности отдыхающих негативно сказываются на туристической сфере. Вместе с тем фактор девальвации национальной валюты ставит украинцев перед выбором: потратить сбережения на отдых за границей либо же отдохнуть в Украине за гривны. Таким образом, кризис в какой-то степени "играет на руку" отечественному туризму, давая возможность развивать внутренний туризм в Украине. Очевидно, что в условиях фактической потери Крыма для туроператоров Одесской области выпадает шанс проявить себя.

223

ЛИТЕРАТУРА 1. Биржаков М. Б. Введение в туризм / М. Б. Биржаков - Москва-Санкт- Петербург: Невский фонд, 2004. – 132с. 2. Закон України «Про туризм»: за станом на 15 вересня 1995 р. / Верховна Рада України. — Офіц. Вид. — К.:

Парлам. вид-во, 1995. - 455 с. 3. Кифяк В. Ф. Організація туристичної діяльності в Україні / В. Ф. Кифяк Чернівці: Зелена Буковина, 2003. - 300 с. 4. Пуцентейло П. Р. Економіка і організація туристично-готельного підприємництва / П. Р. Пуцентейло - Київ:

Центр учбової літератури,п - 2007. - 344 с. 5. Цибух В. М. Туризм в Україні / В. М. Цибух // Економічний журнал України, - 2003. - №6. - С. 34-35.

УДК: 338.48 РАЗВИТИЕ ВНУТРЕННЕГО ТУРИЗМА ДЛЯ ПОДДЕРЖАНИЯ ЕДИНСТВА

И СПЛОЧЕННОСТИ БУДУЩЕГО ПОКОЛЕНИЯ БЕРЕНАЛИЕВ Изатбек

Национальный Институт Стратегических Исследований Кыргызской Республики

Abstract. The article reveals the term of religious tourism and its potential for the development of domestic tourism. It also deals with the problems associated with Sacred Mountain Sulayman-Too, the current state of domestic tourists flow between north and south, as well as the attitude of some of the youth to the historical and cultural values. The article considers ways of solutions with active participation of young people for the development of domestic tourism and the organization of events, bringing together young people of all nationalities, different religions and regions of the country.

Key words: domestic tourism, pilgrimage, Sulaiman-Too, young people, cultural education, associations.

ПОСТАНОВКА ПРОБЛЕМЫ 1-О туризме в Кыргызстане. Как вы знаете, Кыргызстан туристическая страна, но он больше специализируется на приеме гостей

из вне. Внутренний туризм слабо развит. Необходимость его развития связано с тем, что основные его потоки ограничены направлением из юга на север, а в летний период - далее все на Иссык-Куль. Но обратное направление, с севера на юг мало развито. Часто оно ограничивается деловым туризмом, когда посещение Оша вызвана деловыми поездками и командировками. Многие кыргызстанцы в частности жители северной части страны, редко посещали г. Ош и южный регион. Семьи организуют ежегодную поездку на Иссык-Куль, но практически не делают туристическую и семейную поездку на юг своей же страны. Например, родители не организовывают поездки для ознакомления своих детей историко-культурными и природными ценностями юга, которые изобилуют в регионе.

Теперь если обсудим, вопрос - что может стать предпосылкой развития внутреннего туризма по направлению на юг и какова самая главная достопримечательность его и южной столицы? То, конечно же здесь выступает гора Сулайман-Тоо. Она могла бы стать отличной основой для развития внутреннего туризма и главным привлекательным местом назначения туриста. Некоторые уже называют Сулайман-Тоо «Меккой Кыргызстана» и центром религиозного туризма и паломничества на юге страны.

2-Религиозный туризм в Сулайман-Тоо и его потенциал. Сам по себе понятие религиозный туризм относительно новое. Оно только недавно было включено

Всемирной туристской организацией (ВТО), как один из видов туризма. В широком смысле религиозный туризм – это религиоведческое просвещение туристов, знакомство с религией, воспринимаемой не только с культурологической, но, в первую очередь, с духовной стороной. Посетителей Сулайман-Тоо, еще часто называют паломниками. Что же значит паломничество - это древнейший вид путешествий, известный не одно тысячелетие. До 80% объектов туристского показа являются культовыми, например, в Париже культовые объекты составляют 44%. Мотивами к паломническому путешествию является духовное стремление посетить религиозные центры и святые места. Самый яркий пример, это Мекка, куда ежегодно приезжают миллионы мусульман. Хадж, приносит Саудовской Аравии доход в $16,5 млрд, или около 3% ВВП страны. И огромное количество приезжают к святым местам просто как туристы, из нерелигиозных побуждений.

И именно гора Сулайман-Тоо может стать важным фактором для привлечения туристов на юг. Эта духовная святыня, зарегистрирована в списке объектов культурного наследия Организации Объединенных Наций по вопросам образования, науки и культуры (ЮНЕСКО). Из кыргызских наследий туда входят трилогия эпоса "Манас", юрта, ширдак, ала кийиз (виды войлочного ковра). Также в список внесены древние города на Великом шелковом пути Суяб и Баласагын, признанные культурными наследиями всего человечества.

224

Религия всегда имела свойство объединять народы. Огромная популярность Сулайман-Тоо в мусульманском мире сделали из города Ош в один из центров Ислама, в место паломничества. Это и послужило поводом для строительства многочисленных культовых объектов в районе святой горы и по всему городу. Наиболее значительные из них: мечеть Джами Рават Абдуллахана, медресе Мухамедбой Тюрка Халь Муратбаева, медресе Алымбека Параванчи датки и многие другие, которые представляют с собой замечательный пример архитектуры ферганской школы зодчества.

Сулайман-Тоо может стать объектом паломничества не только для мусульман. Археологические, религиоведческие, мифологические, а также антропологические данные свидетельствуют о том, что становление первой мировой религии - зороастризма (огнепоклонничества) - началось в Ферганской долине, он оказал существенное влияние на формирование всех последующих мировых религий.

Согласно данным областного статуправления, еще в 2006 году Ошскую область посетили более 80 тыс. туристов. В бюджет области было перечислено 18,3 млн. сомов. И постепенно это цифра возрастает. В 2009 году Национальный историко-археологический музейный комплекс «СулайманТоо» посетили около 40 тыс. туристов. Об этом сообщила заместитель директора НИАМК Гульжамал Темиралиева. По ее словам, Сулайман-Тоо среди них было много жителей из Узбекистана. После внесения Сулайман-Тоо в список Всемирного культурного и природного наследия ЮНЕСКО увеличился и интерес туристов к этому объекту. В 2012 году его посетили более 70 тыс. туристов. А в прошлом году, согласно ведущему специалисту отдела социального мониторинга и развития полномочного представительства правительства в Ошской области Таалайбек Матенова, всего в Ошскую область прибыли 103 тыс. 783 туриста, 4 тыс. 28 из них - иностранные туристы, а 99 тыс. 775 - местные.

3-Какие проблемы существуют? Существует два направления проблем: как создать интерес молодежи к духовной, историко-

культурной и туристическим достопримечательностям? И как бороться с деградацией такого важного для народа достояния?

К сожалению, в настоящее время большая часть культурного наследия горы, уничтожается из-за отсутствия научных исследований и планов управления памятником. Кроме того, к святыне все ближе подходят различные построения: многочисленные торговые и сервисные атрибуты, кафе, чайхана, автомастерские и огромный рынок автозапчастей. Именно так сегодня выглядит периметр архитектурно-исторического памятника. И мало того, что постройки незаконны, так еще и противоречат сейсмическим нормам. Все это зрелище будет только отпугивать туристов.

Ситуация настолько серьезная, поскольку ЮНЕСКО предупредила о возможности вычеркнуть священную гору из «Списка всемирного культурного наследия человечества». Несомненно, это чревато резким снижением финансирования содержания комплекса, поскольку последует лишение субсидий от международной организации.

Вся проблема состоит в территориальном споре. Часть заповедника относится к городу, часть – подчиняется областным властям. Согласовать так называемую «красную линию», за которой любое строительство запрещено, чиновникам пока не удается.

Теперь что касается физической деградации, музеем-заповедником гора Сулайман-Тоо стала еще в 1977 году. В ее пещерах более четырехсот петроглифов – рисунков и надписей времен палеолита. Петроглифы Сулайман-Тоо являются уникальными памятниками искусства наших древних предков. Есть изображения: древа жизни, колесниц, планы домов (квадраты), круги и др. Все они были тесно связаны с магическими желаниями древних людей и являются бесценным памятником древности.

Положение памятников плачевное. Согласно координатора между-народного совета по охране памятников и местных достопримечательностей Бакыт Аманбаевой, именно жители и молодежь Оша наносят больше вреда в отличии от туристов и паломников, которые преклоняются и бережно относятся к этим святым местам. Молодежь повреждает петроглифы, пишет на стенах горы аэрозолями. Координатор считает, что необходимо улучшить зоны охраны и орошения, отрегулировать строительство высотных зданий на территории горы, запретить пасти скот возле горы.

Руководство музейного комплекса «Сулайман-Тоо», хотел инициировать введение ограничения на посещение музея (с 6 утра до 9 вечера) в связи с неправомерными действиями посетителей, а точнее из-за «некультурного» поведения молодежи, и поэтому периметр комплекса в ночное время будет патрулироваться милиционерами. «Они исписывают наскальные изображения,

225

происходит вандализм. Берут с собой пиво туда, бутылки ломают. Иногда происходят драки, нападения на туристов», — рассказал директор музейного комплекса Тургунбаев.

Теперь для их реконструкции требуются значительные финансовые средства. Они были основ-ным доводом ученых при внесении Сулайман-Тоо в «Список Всемирного наследия ЮНЭСКО».

4-Что можно сделать? - Необходимо проводить культурно-информационное воспитание у молодежи, начиная со

школьной скамьи. Молодежи с ранних лет должны быть привиты гордость за имеющиеся историко-культурные и природные ценности любимой страны и важность их сохранения для их будущего и их поколения. В связи с этим считаю целесообразным переделать учебники «Родионоведение», усилив уроками о ценностях родного края.

- Возбуждать интерес у молодежи к туристическим дестинациям посредством интернет ресурсов, проведением различных интернет акций в социальных сетях и других информационных ресурсах.

- Агитировать и активизировать внутренний туризм, проведением профилирующими государственными органами информационно-агитационной деятельности.

- Усилить безопасность в туристических местах. - Привлекать молодежь к внутреннему туризму с помощью общественных молодежных

организаций. Проводить своего рода конкурсы, акции, познавательные мероприятия, туры, тематические поездки по достопримечательностям юга. Молодежные ассоциации юга могут кооперировать и сотрудничать с такими же организациями Бишкека. Почти в каждом столичном ВУЗе есть несколько молодежных объединений, уверен подобные объединения есть и в Ошских университетах. Местные же молодежные организации могут взять ответственность за организацию, например двухдневной экскурсии по южной столице, с соответствующей программой. Можно сделать это платным, конечно не преследую коммерческие цели, а просто для того чтобы окупить само проживание и питание. Столичные молодежные организации могут заняться информированием и набором желающих съездить в дружной компании на Юг. При этом пересечь страну с севера на юг по интересным местам страны (Тоо-Ашуу, Суусамыр, Токтогульское водохранилище и его каскады, или Арсланбоб и оз. Сары Челек). Для облегчения организации будет достаточно собрать группу примерно из 10-15 человек, главное делать на регулярной основе.

Для распространения инфо достаточно максимально использовать интернет ресурсы. А для организации программы молодых гостей можно консультироваться с НПО в области туризма.

5-Какие положительные результаты ожидать? При правильном подходе, это приведет к таким результатам: 1) Сотрудничество молодежи юга и севера, то есть будущего поколения. Тем самым каждая сторона

будет иметь новых друзей, расширять круг знакомых для возможных будущих совместных дел. 2) Гостеприимство юга и совместное время провождение молодежи усилят сплоченность нации. 3) Возрождение традиции гостеприимства: местные молодежные организации должны обес-

печить для гостей безопасный и гостеприимный прием с абсолютным исключением инцидентов с местной молодёжью.

4) Все больше и больше молодежи будут ознакомлены своей страной, достопримечательностями и самое главное начнут понимать важность и ценность историко-культурного и духовного центра Сулайман-Тоо, за который будут горды вся молодежь и севера и юга. Несомненно, в последствии, они будут активнее участвовать в вопросах защиты и укрепления комплекса Сулайман-Тоо.

5) И еще даже если это будет экономный туризм молодых, в любом случае будет положи-тельное влияние как на экономику региона и особенно на социально-нравственном воспитании молодого поколения всей страны.

Группа туристов должны проживать, питаться, передвигаться, организовать свой досуг и т.д. тем самым влиять на потребление и экономическое развитие.

СПИСОК ЛИТЕРАТУРЫ

1. Национальный статистический комитет КР, статистический сборник «Туризм в Кыргызстане 2009-2013 год», 2014, Бишкек.

2. Сандрин Шартиер, Туризм молодежи в направлении Австралии, 2010 год, Тулус (Le tourisme des jeunes à destinations de l’Australie), Франция,

http://www.cetia.fr/core/modules/download/download.php?memoires_id=62.

226

3. «ЮНЕСКО пригрозило лишить гору Сулайман-Тоо в Кыргызстане статуса культурного наследия», 2012, http://mir24.tv/news/society/4652014

4. «Сулайман Тоо в Оше с начала года посетили около 50 тыс. туристов», 2012, http://osh.turmush.kg/ru/news:36881 5. http://www.kyrnatcom.unesco.kz/culture/sulaiman%20too.htm 6. http://www.ekois.net/wp/?p=1939 7. http://www.ekois.net/wp/?p=2664 8. http://www.24.kg/culture/2007/02/05/35821.html

УДК: 63

СЕЛЬСКОЕ ХОЗЯЙСТВО РЕГИОНА В УСЛОВИЯХ САНКЦИЙ ДОДОНОВА Ирина

Всероссийский Научно-Исследовательский Институт Организации Производства, Труда и Управления в Сельском Хозяйстве, г. Москва

Abstract. The article presents the legislative restrictions on the import of food into the territory of Russia, self-

Ulyanovsk region food, as well as projects for the implementation of the policy of import substitution in agriculture in the region.

РЕЗУЛЬТАТЫ В условиях действующих экономических санкций одной из первоочередных задач России

является реализация политики импортозамещения продуктов питания. «Естественно, что продукция наших поставщиков должна отвечать жестким условиям, как по качеству, так и по цене. Кроме того, нельзя допускать и внутреннего монополизма. Подчеркну, разумное, именно разумное импортозамещение – это наш долгосрочный приоритет, независимо от внешних обстоятельств», — заявил В. Путин. [1]

В целях защиты экономических интересов России 6 августа 2014 года были введены в действие Указ Президента Российской Федерации «О применении отдельных специальных экономических мер в целях обеспечения безопасности Российской Федерации» от 06.08.2014 г. №560 и Постановление Правительства Российской Федерации «О мерах по реализации Указа Президента Российской Федерации от 06.08.2014 года №560 «О применении отдельных специальных экономических мер в целях обеспечения безопасности Российской Федерации» от 7 августа 2014 г. №778, в соответствии с которыми вводится годовой запрет на ввоз в Российскую Федерацию сельскохозяйственной продукции, сырья и продовольствия, страной происхождения которых являются Соединенные Штаты Америки, страны Европейского союза, Канада, Австралия и Королевство Норвегия.

Перечень запрещенной к ввозу из указанных стран сельскохозяйственной продукции, сырья и продовольствия включает в себя следующие наименования:

− мясо крупного рогатого скота, свежее или охлажденное; − мясо крупного рогатого скота, замороженное; − свинина свежая, охлажденная или замороженная; − мясо и пищевые субпродукты домашней птицы свежие, охлажденные или замороженные; − мясо соленое, в рассоле, сушеное или копченое; − рыба и ракообразные, моллюски и прочие водные беспозвоночные; − молоко и молочная продукция; − овощи, съедобные корнеплоды и клубнеплоды; − фрукты и орехи; − колбасы и аналогичные продукты из мяса, мясных субпродуктов или крови; готовые

пищевые продукты, изготовленные на их основе; − готовые продукты, включая сыры и творог на основерастительных жиров; − пищевые продукты (молокосодержащие продукты, на основе растительных жиров). В Ульяновской области, как и в других регионах России, реализуется политика импортозамещения

основных продуктов питания. Губернатор области Сергей Морозов заявил: «В данных условиях ещё больше возросла актуальность и важность эффективной работы агропромышленного комплекса. Вопреки торгово-экономическим санкциям ряда зарубежных стран против России, отечественное сельское хозяйство получило дополнительный импульс для своего дальнейшего развития. В этой связи

227

не стал исключением и наш регион. Должен отметить, что сельскохозяйственные товаропроизводители Ульяновской области с большим воодушевлением восприняли принятие Указа. Они отмечают, что меры по ограничению ввоза сельскохозяйственной продукции и продовольствия с Запада очень правильные, они обеспечат возможность для развития российской аграрной отрасли. В свою очередь, предприятия пищевой и перерабатывающей промышленности Ульяновской области активно включились в мероприятия по импортозамещению основных продуктов питания, наращиванию объёмов и расширению ассортимента выпускаемой продукции». [2]

Это подтверждается положительной динамикой, которая представлена данными Министерства сельского, лесного хозяйства и природных ресурсов Ульяновской области.

Так, в 2013 году регион обеспечивал свою потребность по картофелю на 110%, яйцу – 114%, сахару – 133%, муке – 171%. Меньше потребности в Ульяновской области производилось мяса, обеспеченность которым составила в 2013 году 71%, молока – 89%, овощей – 77%, фруктов – 28%.[3] Объемы производства и потребления жизненно важных продуктов питания в Ульяновской области отражены в табл.

Таблица 1. Самообеспечение Ульяновской области основными продуктами питания в

2013 году

Объем производства Группа продуктов питания

Объем потребления, тыс. тонн в тыс. тонн в % к

потреблению Мясо (в убойном весе) 82,8 59 71 Молоко 301 267,7 89 Яйцо (млн. шт) 385 433 114 Мука 70 120 171 Сахар 54,8 73 133 Овощи 130 99,6 77 Фрукты 57,5 16,4 28 Картофель (производство в сельскохозяйственных организациях)

61 22 36

В 2013 году производство мяса в убойном весе в хозяйствах всех категорий составило 59 тысяч

тонн при его потреблении населением области 82,8 тысячи тонн. Объём завозимого из других регионов Российской Федерации, а также Австралии и Южной Америки мяса составляет 29 процентов или 23,8 тыс. тонн.

Для восполнения дефицита мяса, по мнению министра сельского хозяйства области А. Чепухина, необходимо принять меры для реконструкции в регионе свинокомплексов, что позволит увеличить объем производства свинины в убойном весе на 11,5 тыс. тонн и тем самым полностью обеспечить население области свининой собственного производства.

Низкая обеспеченность овощами связана, в первую очередь, с климатическими условиями региона, которые не позволяют в полном объеме обеспечить себя огурцами, помидорами, перцем, бахчевыми культурами. Они традиционно завозятся из южных регионов страны, а также из зарубежных стран.

Потребность населения Ульяновской области во фруктах составляет 57,5 тыс. тонн, из которых только 16,4 тыс. тонн собственного производства. Полностью обеспечить себя фруктами регион не может в силу того, что импорт в большинстве своем составляют экзотические фрукты, однако возможно сокращение доли импорта за счет увеличения в структуре потребления доли традиционных для региона фруктов.

Население области обеспечено картофелем собственного производства в полном объеме. При этом основным производителем картофеля в регионе являются личные подсобные хозяйства населения. Сельскохозяйственные организации обеспечивают область картофелем лишь на 36%.

По итогам 2013 года в области имелись большие резервы роста производства жизненно важных продуктов питания. В 2014 году наблюдается дальнейший рост производства сельскохозяйст-венной продукции.

228

В январе-октябре 2014 года производство молочных продуктов составило 115,2% к аналогич-ному периоду предыдущего года. При этом рост показателей обеспечен по производству практически всех видов молочной продукции: сыр и творог - 129%, молоко - 124,6%, сливочное масло - 116,3%.

Наибольший рост зафиксирован по производству растительных и животных масел и жиров – 142,6%, а также мясных полуфабрикатов – 129,6%. Производство продуктов мукомольно-крупяной промышленности составило порядка 119%. Более чем на 11% выросло производство кондитерских изделий. [2]

В 2015 году перед сельскохозяйственными товаропроизводителями Ульяновской области стоит задача наращивания темпов производства продукции.

Однако цены на продукты питания стремительно возрастают, стоимость отечественных продуктов питания нередко превышает стоимость аналогичных импортных продуктов. При этом темпы роста доходов населения ниже темпов роста расходов на потребление. Об этом свидетельствуют данные Территориального органа Федеральной службы государственной статистики по Ульяновской области. Так, в декабре 2014 года темп роста денежных доходов населения составил 121,8%, а темп роста потребительских расходов – 122,7%. Что оказалось возможным благодаря накоплениям граждан. Так, объемы сбережений во вкладах в декабре по сравнению с январем 2014 года сократились в 5,7 раза, а по сравнению с 2013 годом – в 23 раза. [4]

В этой ситуации особую значимость приобретают реализуемые в области проекты социальной продовольственной помощи.

Так, в 2010 году стартовал проект по заключению договоров на приобретение «овощных» сертификатов. Договора на поставку свежей овощной продукции реализуются среди трудовых коллективов крупных промышленных предприятий, бюджетных организаций, а также в социальных учреждениях области. Кроме того, оформить договора можно в ходе областных расширенных сельскохозяйственных ярмарок.

Поставщиком овощей является крупнейшее пригородное овощеводческое хозяйство ООО «Агрофирма «Лаишевские овощи», которое в текущем году заключило более тысячи договоров.

Стоимость «овощного» сертификата составляет 2,5 тысячи рублей. Он включает основной ассортимент овощей общим весом 200 кг: картофель - 70 кг, капуста - 55 кг, лук - 30 кг, морковь - 30 кг, свёкла - 15 кг. Средняя стоимость одного килограмма овощей по сертификату составляет около 12,5 рублей. Договор заключается на условиях предоплаты в период с середины января до конца апреля. Поставка овощей производится во время уборки урожая с 15 сентября по 30 октября. Основным преимуществом проекта по организации прямых поставок населению продуктов питания является фиксированная цена, которая не зависит от инфляции и роста цен.

Приобретая такой сертификат, население имеет возможность без посредников приобрести качест-венную сельскохозяйственную продукцию по минимальным ценам, а сельхозтоваропроизводитель еще до начала производства получает средства на его организацию и гарантирует себе сбыт продукции в период уборки урожая. Это один из способов увеличения объёмов производства сельскохозяйственной продукции и реализации политики импортозамещения.

Министр сельского хозяйства Российской Федерации Николай Фёдоров высоко оценил опыт Ульяновской области по реализации «овощных» сертификатов и рекомендовал его для изучения и дальнейшего распространения в других регионах страны.

Одним из важных проектов по обеспечению продовольственной независимости региона и реализации политики импортозамещения является выпуск социальных продовольственных карт. С этой целью в Ульяновской области утверждена ведомственная целевая программа «Развитие социального питания и адресной продовольственной поддержки», разрабатывается дорожная карта по реализации проекта.

Цель программы – развитие системы социальной продовольственной помощи в форме предоставления социально незащищенным слоям населения денежных средств для приобретения отечественных продуктов первой необходимости. Введение социальных продовольственных карт послужит также мерой поддержки региональных сельхозтоваропроизводителей.

Проект предусматривает выделение денежных средств, перечисляемых на счет социальной продовольственной карты. Нуждающимся гражданам ежемесячно на счет карты будет перечисляться тысяча рублей. Средства можно тратить на продукты, приобретаемые в торговых

229

организациях, в том числе в региональных сетях, которые решили присоединиться к реализации данного проекта. Снятие денег с карты в банкоматах не предусмотрено. Решение о предоставлении продовольственной помощи и о периоде ее оказания будет приниматься областной общественной комиссией на основании заявлений граждан. Получателями таких карт станут граждане с ежемесячным доходом ниже 1,5 МРОТ.

В перечень социально значимых продуктов питания, которые можно будет приобрести с помощью продовольственной карты, включены: молоко и молочные продукты (творог, сметана, сливочное масло), овощи (картофель, лук, капуста, морковь, огурцы, помидоры), хлебобулочные изделия и крупы, макароны, мясопродукты, куриное яйцо, сахар, растительное масло.

По мнению заместителя Председателя Правительства – Министра сельского, лесного хозяйства и природных ресурсов Ульяновской области Александра Чепухина «реализация проекта по внедрению продовольственной карты позволит в сложившихся непростых экономических условиях оказать помощь социально незащищённым категориям граждан путём предоставления из областного бюджета денежных средств на приобретение продуктов питания, а также поддержать ульяновских производителей, сформировав гарантированный сбыт производимой пищевой продукции». [5]

Таким образом, реализация в Ульяновской области программ и проектов по развитию социального питания и обеспечению населения качественными, а главное – недорогими, продуктами питания способствует развитию сельскохозяйственного производства в регионе, наращиванию объемов производства продукции, обеспечению продовольственной безопасности и импортозамещению основных видов продуктов питания.

СПИСОК ЛИТЕРАТУРЫ 1. Послание Президента Федеральному Собранию // Официальный сайт Президента Российской Федерации

http://www.kremlin.ru/news/47173 2. Ульяновская область поддерживает курс Президента России по импортозамещению основных продуктов

питания // Официальный интернет-портал Министерства сельского хозяйства Российской Федерации http://www.mcx.ru/news/news/show/32255.78.htm

3. Никитин В. Продовольственная безопасность Ульяновской области будет обеспечена даже в условиях ограничения импорта продовольствия // Региональное информационное агентство «Медиа73.ru» http://media73.ru/2014/52807-aleksandr-chepuxin-prodovolstvennaya-bezopasnost-ulyanovskoj-oblasti-budet-obespechena-dazhe-v-usloviyax-ogranicheniya-importa-prodovolstviya

4. Оперативные данные о ежемесячных денежных доходах и расходах населения Ульяновской области за 2014 год // Официальный сайт Территориального органа Федеральной службы государственной статистики Ульяновской области http://uln.gks.ru

5. Губернатор Сергей Морозов: «Выпуск социальных продовольственных карт - очень важный ульяновский проект, интерес к которому уже проявили многие субъекты Российской Федерации» // Официальный интернет-портал Министерства сельского хозяйства Российской Федерации http://www.mcx.ru/news/news/show/35849.78.htm

УДК: 631.158:658.310.84 ПОДГОТОВКА КАДРОВ В УСЛОВИЯХ МОДЕРНИЗАЦИИ

СЕЛЬСКОГО ХОЗЯЙСТВА КИРИЧЕНКО Ирина

Всероссийский Научно-Исследовательский Институт Организации Производства, Труда и Управления в Сельском Хозяйстве, г. Москва

Summary. For the development and introduction of new technologies, as indicated in the Concept of long-term

socio-economic development of the Russian Federation up to the year 2020, requires highly skilled specialists, which it currently lacks. In the article questions of training and staff development, agriculture in the required technical and technological modernization of the economy and the transfer of the innovation way of development, as well as the necessity of the development of new professional standards.

ПОСТАНОВКА ПРОБЛЕМЫ Преодоление последствий кризисов и спадов в сельском хозяйстве России, его дальнейшее

развитие и функционирование в рамках ВТО невозможно без технико-технологической модернизации аграрного производства. Реализуемые и намечаемые проекты модернизации

230

отрасли потребуют наличия высококвалифицированных рабочих кадров. Правительство страны к 2020 г. должно обеспечить создание и модернизацию 25 млн.

высокопроизводительных рабочих мест. Из 25 млн. заявленных новых рабочих мест на долю АПК специалисты отводят 8 миллионов. Поскольку мультипликативный эффект создает на каждое рабочее место в сельском хозяйстве еще 6-8 рабочих мест в смежных отраслях, это означает, что собственно сельскохозяйственных высокотехнологичных рабочих мест появится около 1 млн. Остальные возникнут в несельскохозяйственных отраслях АПК. [1]

Отсутствие требуемого кадрового потенциала является острой проблемой для сельского хозяйства: несовершенна система подготовки, переподготовки и повышения квалификации кадров. Усиливается дефицит специалистов (примерно только 40% хозяйств обеспечены квалифицированными агроно-мами, зооинженерами, механиками и экономистами), вследствие этого наблюдается несоответствие темпов насыщения отрасли квалифицированными специалистами инновационным потребностям сельского хозяйства. Например, для работы на 1000 га зерновых при современных технике и технологии достаточно всего двух, но высококвалифицированных работников; при беспривязном содержании коров один квалифицированный работник может обслуживать не менее 60 коров.

Частной причиной нехватки необходимых знаний у механизаторов и других кадров массовых профессий при получении образования является недостаточность практических навыков работы с техникой или работа на устаревших моделях. В настоящее время это проблема решается эффективным способом благодаря дилерам современной техники.

Так, Концерн «Тракторные заводы», сотрудничая с аграрными ВУЗами, создает учебные центры, оборудованные по последнему слову сельхозтехники, производимой предприятием. Такие центры есть в Саратовском, Красноярском, Оренбургском, Кубанском государственных аграрных университетах, а также в Чувашской сельскохозяйственной академии и Владимирском аграрном колледже. [2] А в начале 2010 г. Концерн создал Академию «АГРОМАШ», основной задачей которой является реализация многоуровневой системы подготовки кадров ООО «Агромашхолдинг» и повышения их квалификации, а также подготовка специалистов АПК РФ, работающих с техникой «АГРОМАШ».

ООО ТФК «Автотехимпорт», официальный дилер компании Claas, также проводит обучение механизаторов на базе специализированных учебных центров. За определенную плату в зимнее время специалисты «Автотехимпорта» проводят обучающие семинары, сопровождающиеся практикой по эксплуатации техники. Кроме того, существуют курсы и на территории производителя − в Германии. Компания «Ньютехагро», официальный представитель и дилер немецкой фирмы WM-Kartoffeltechnik, обеспечивает подготовку механизаторов фирмы-заказчика за свой счет. Причем срок обучения напрямую зависит от того, насколько быстро сотрудники агропредприятия «схватывают» информацию. Компания «Агро-нова», также предлагает развернутую программу обучения специалистов. [3]

В Волгоградской области с конца 2013 г. действует Программа субсидирования обучения механизаторских кадров, рассчитанная до 2015 года, в рамках которой запланировано переучивать по 240 человек в год. На эти цели областным бюджетом выделено более 2 млн. 200 тыс. рублей. Субсидии предоставляются сельхозпроизводителям и организациям агропромышленного комплекса независимо от их организационно-правовой формы в пределах фактических затрат. [4]

Однако, несмотря на отдельные удачные примеры подготовки и переподготовки рабочих кадров высокой квалификации, повсеместно наблюдается их дефицит, который сдерживает экономическое развитие отрасли сельского хозяйства. На наш взгляд, полномасштабную подготовку специалистов с новыми, отвечающими современному производственному процессу, компетенциями, должно обеспечивать государство.

Новые векторы модернизации были заложены в Федеральной целевой программе развития образования на 2011-2015 годы (ФЦПРО), имеющей комплексный регионально-отраслевой формат. Реализация подмероприятия 3.1. «Развитие региональных систем профессионального образования, укрепление базовых учреждений начального и среднего профессионального образования» ФЦПРО направлена на комплексное решение вопросов развития региональных систем профессионального образования и кадрового обеспечения социально-экономического развития регионов.

В 2011 году Министерством образования и науки России в результате проведения 2 открытых конкурсов были отобраны и поддержаны 32 программы модернизации системы профессио-нального образования в 30 субъектах Российской Федерации. В результате развития региональных

231

систем профессионального образования за 2011 – 2012 годы в 30 субъектах РФ действуют различные модели государственно-общественного управления, создано 145 ресурсных центров, в том числе по выбранным приоритетным отраслям экономики – 32 отраслевых ресурсных центра, 14 моноотраслевых высокотехнологичных центров, 7 стажировочных площадок, 12 многоуров-невых образовательных учреждений на базе ОУ СПО, 8 центров профессиональных (прикладных) квалификаций, региональное проектное бюро инновационных разработок, разработано (доработано) с привлечением ведущих работодателей 1808 образовательных программ, реализуется 9322 новых образовательных программ. Одним из направлений реализации программ является совершенст-вование прогнозирования кадровых потребностей региональной экономики, формирования и распределения государственного задания и заказа на подготовку кадров. [5]

К сожалению, отрасль сельского хозяйства ни одна из действующих региональных программ не охватывает. По нашему мнению, используя положительный опыт других отраслей, несомненно, такие программы должны быть разработаны и для агропромышленного комплекса для его модернизации и дальнейшего инновационного развития.

Подготовку кадров для новых рабочих мест необходимо осуществлять по обновленным стандартам профессиональной подготовки с более конкретными профессионально-поведенческими требованиями к работнику, учитывая специфику отрасли и деятельности различных форм хозяйствования.

По мнению зарубежных политиков, практиков, экспертов и исследователей использование профессиональных стандартов позволяет: [6]

работодателям: - повышать производительность, улучшать качество производства (продуктов и услуг) и тем

самым не только поддержать, но и усиливать свою конкурентоспособность; - снижать затраты на подбор кадров и проведение обучения; - эффективно обновлять (повышать) знания, умения и компетенции сотрудников. работникам: - определять умения и знания, необходимые для конкретной профессии; - более точно оценивать потребности и возможности в профессиональной подготовке; - определять и реализовать четкие и ясные пути карьерного роста; - получать рекомендации для прохождения сертификации/аккредитации; - повышать свою мобильность в рамках национальной экономики. Указ президента от 07.05.2012г. №597 ввел норму, в соответствии с которой порядок разработки и

утверждения профессиональных стандартов будет устанавливаться постановлением правительства России. В соответствии с данным Указом до 2015 года будут разработаны не менее 800 профессио-нальных стандартов.[7] Разработка новых профессиональных стандартов законодательно закреплена и возложена на Министерство труда и объединения работодателей и профсоюзов. При этом основное внимание необходимо обратить на дифференциацию производственно-профессиональных групп работников по уровням квалификации в соответствии с требованиями технико-технологической модернизации и инновационного развития отрасли сельского хозяйства.

Положения разрабатываемых профессиональных стандартов должны учитываться при формировании федеральных государственных образовательных стандартов профессионального образования. Именно таким образом, станет возможным обеспечить соответствие между квалификацией, полученной выпускником учебного заведения, и квалификацией, необходимой работодателю для работы в современных условиях развития сельского хозяйства.

СПИСОК ЛИТЕРАТУРЫ

1. Веймарн А. Модернизация агропромышленного комплекса России: возможности, ограничения и лакуны [Электронный ресурс]. Режим доступа: http://agrobk.ru/modernizatsiya-agropromyishlennogo-kompleksa-rossii-vozmozhnosti-ogranicheniya-i-lakunyi

2. Новые технологии для будущих инженеров // АГРОМАШ. – 2013. – №4 (15), декабрь. – С.38. 3. Вишневский Д. Новая техника – новые знания // Новый аграрный журнал. – 2011. - №2 (2), март – май

[Электронный ресурс]. Режим доступа: http://www.newagro.info/articles/002-novaya-texnika-novyie-znaniya/ 4. Минсельхоз региона субсидирует обучение работе на сельхозтехнике [Электронный ресурс]. Режим доступа:

http://www.mcx.ru/news/news/show/17993.htm 5. Лучшие практики реализации мероприятий региональных комплексных программ развития профессионального

образования по направлению «Разработка и внедрение программ модернизации систем профессионального

232

образования субъектов Российской Федерации» Федеральной целевой программы развития образования на 2011-2015 годы [Электронный ресурс]. Режим доступа: http://proftech.ntf.ru/node/161

6. Прянишникова О.Д., Лейбович А.Н. Профессиональные стандарты: краткий обзор зарубежного опыта / Промышленник России, март 2008, с. 37-41.

7. Стандарт профессии [Электронный ресурс]. Режим доступа: http://www.rg.ru/2012/09/04/standart.html

УДК: 338.48”324” (575.2) МОЖЕТ ЛИ ЗИМНИЙ ТУРИЗМ В КЫРГЫЗСТАНЕ ВЫЙТИ НА

МЕЖДУНАРОДНЫЙ УРОВЕНЬ? БЕРЕНАЛИЕВ Изатбек

Национальный Институт Стратегических Исследований Кыргызской Республики

ПОСТАНОВКА ПРОБЛЕМЫ 1. Ситуация нынешняя Последние годы в Кыргызстане зимний туризм динамично развивается и становится все более

популярным. В Кыргызстане уже более 6 лыжных баз предоставляют услуги с кресельными подъемниками, и еще несколько небольших баз с обычными подъемниками. Кроме этого, существует много проектов строительства новых, современных лыжных курортов в различных частях республики. Горная территория Кыргызстана, предоставляет большие возможности для их развития. Ландшафт страны при правильном и обширном планировании, позволяет достигать перепад высот от 2000м до 4500м. При этом можно создавать лыжные курорты с разнообразным выбором лыжных трасс для катания, как для первоклассных лыжников, так и для новичков.

Зимний туризм, как и летний туризм имеет две особенности, он зависит от погодных условий и имеет сезонный характер. Так как в зимой каникулярный период намного короче основной поток клиентов поднимаются в горы по выходным дням. Лыжные базы загружены в выходные, но намного свободнее в течении недели.

На сегодняшний день рыночное предложение зимнего туризма имеет достаточный внутренний спрос только на выходных днях, т.е. если построить еще несколько крупных станций нет гарантии что они будут успешно посещаемы внутренними туристами. Для роста спроса необходимо проводить работы по двум направлениям: внутреннем и внешнем. На внутреннем рынке надо увеличить посещаемость лыжных баз на неделе (вне выходных). Цена за подъёмник на неделе намного дешевле, но этот маркетинговый ход недостаточен. Необходимо создать такой продукт рассчитанный для молодежи и студентов. Организовать для них коллективные выезды. Лыжные базы могут договариваться с разными университетами, факультетами и предоставить им определённые дни по выгодным ценам и с возможностью транспорта. Таким образом увеличиться заполняемость станции, молодежь начнет узнавать новый вид спорта, обучаться ему и после успешного дня, позже уже самостоятельно начнет посещать станции. В какой-то мере это реклама лыжной базы.

Другой не мало важный сегмент это школьники, ведь сегодняшний школьник, который успешно освоил лыжи, потенциальный клиент через 10 лет. Если мы хотим долгосрочно развивать зимний туризм, мы должны уже сейчас готовить своих будущих клиентов. Каждая школа может внедрить в обязательном порядке хотя бы два выезда за всю зиму в гору и договорится с лыжной базой, то их заполняемость значительно увеличится. Лыжные базы на неделе слабо заполнены, и в целях обучения и подготовки будущих клиентов они по льготным ценам могут предоставит услуги подъемников. И самое главное это здоровье молодого поколения, которые начнут увлекаться спортом и более активным видом отдыха.

2. Сложности связанные с местным населением (ЗиЛ). Лыжная база создает много рабочих мест. Местное население начинает активно принимать

участие в туристическом бизнесе, но это соприкосновение частного бизнеса, туристов и местного населения может создать некоторые сложности. Недавно закрылась лыжная база ЗиЛ, администрация которого не довольна частыми вмешательствами со стороны местного населения. По словам директора базы ЗиЛ, Акбара Рыскулова, «Местные жители не дают работать, не понимают, что это частная территория. Они постоянно требуют, чтобы мы покинули ее. Хотят свободно пасти скот, угрожают перекрытием дорог. Хотят всегда бесплатно пользоваться услугами лыжной базы требует для себя всяческих преференций, денег на развитие

233

села. Мы пошли им навстречу и выдали многим бесплатные ски-пассы, чтобы они могли бесплатно пользоваться услугами базы. Мы отремонтировали дорогу. Но многие из них требуют еще большего. Они перепродают ски-пассы, отказываются платить за еду и туалет. Кроме того, они самовольно установили на нашей территории контейнеры, где открыли кафе и прокат горнолыжного снаряжения». После закрытия базы 26 человек из села потеряли работу в базе.

Подобные конфликты негативно отражаются на инвестиционном климате страны. Иностранные инвесторы будут отказываться инвестировать при таком риске вмешательства со стороны местного населения. Местное население должно разумно понимать, что лыжная база создает занятость и его функционирование никак не обязывает их владельцев выплачивать или давать преференции, только потому что лыжная база находится рядом с местом жительства сельчан. Но в то же время, туризм-это такой сектор в котором нельзя игнорировать местное население. Их нужно вовлекать в качестве работников и включать в состав персонала. Необходимо интегрировать население в туристическую деятельность в рамках закона, чтобы все стороны соблюдали общепринятые правила. Можно отметить, что подобные конфликты имели место и на берегу озера Иссык-Куль во время летнего туристического сезона.

3. Выход на международный уровень Зимний отдых на горных лыжах популярен у самих кыргызстанцев, 80% посетителей

горнолыжных курортов это жители Кыргызстана, 20% - Казахстана и России. Для внешнего рынка, лыжные базы должны готовить отдельный вид туристического продукта.

Главным образом, продолжать инвестировать в лыжные домены и их расширение, но в особенности, необходимо развивать гостиничный бизнес в лыжных базах, этот продукт у нас практически не развит. Можно сказать у нас лыжные базы, которые дают возможность только покататься днем, но не лыжные курорты позволяющие получить полноценный отдых. Например, во Франции если турист приезжает потратить 1 евро на пользование подъёмником, он одновременно тратить 7 дополнительных евро на другие сопутствующие услуги такие как проживание в гостинице, питание, развлечение, вечерняя программа и т.д. Таким образом из всего набора туристического продукта расходы туристов на подъемник составляет 1/8 часть. На сегодняшний день лыжные базы Кыргызстана вкладывают в самое главное составляющее, в подъемники. Со временем, надо ставить цель, чтобы туристы имели возможность оставаться и проживать хотя бы одну неделю в лыжной базе. Для этого надо предоставить большой набор услуг: большой лыжный домен, удобные гостиничные номера, вкусное питание и самое главное организовать досуг и вечернюю развлекательную программу. Подобный сервис отвечала бы требованиям иностранных туристов, то есть туристы из России и Казахстана начали бы приезжать уже на неделю. Так как нет смысла для них приезжать только на несколько дней или выходные, когда лыжная база занята местными туристами, да и дорога не стоит этих затрат. Лыжные базы для лучшего сбыта могли бы продавать весь набор услуг по одной цене, его называют еще «package», одна цена включающее все необходимое для туриста на неделю.

Для сравнения возьмем летний пляжный туризм, внутренние туристы посещают озеро в основном в выходные дни, а туристы из соседних стран приезжают на более длительные сроки и по заранее купленным путевкам. Так как инфраструктура позволяет им благоприятно отдыхать более длительный срок. Нужно достичь такого же количества туристов в зимний период, как это достигает пляжный туризм летом. Если число кыргызских лыжных курортов достигнет 30-40, то можно считать, что Кыргызстан поднялся на международный уровень.

Для этого нельзя игнорировать такой перспективный и близкий рынок, с растущей покупательской способностью, как Казахстан. Если поднять уровень сервиса и качество лыжных курортов, то можно стать конкурентоспособной туристической дестинацией зимнего туризма. При этом в планировании туризма нельзя забывать об окружающей среде. В рамках национальной стратегии устойчивого развития КР предусматривается бережное отношение к природе. Мы должны разрабатывать стратегию устойчивого развития зимнего туризма.

Особенность и в то же время конкурентное преимущество Кыргызстана в туристическом рынке, был и остается природное наследие. Великолепный горный пейзаж, чистейший горный воздух, стабильный снежный покров, в перспективе с развитой туристической инфраструктурой и эффек-тивной маркетинговой политикой сделают Кыргызстан региональным центром зимнего туризма.

234

CUPRINS

FACULTATEA DE ECONOMIE A UNIVERSIT ĂŢII AGRARE DE STAT DIN MOLDOVA LA CEA DE-A 50-A ANIVERSARE: REALIZ ĂRI ŞI PERSPECTIVE ............................. 3 Petru Tomiţa, decanul Facultăţii de Economie, UASM

REFORMA AGRAR Ă: CONCEPT ŞI REALIT ĂŢI ......................................................................................... 17 CERTAN Simion, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

МЕТОДИКА ГРАДАЦИИ УРОВНЕЙ УРОЖАЙНОСТИ СЕЛЬСКОХОЗЯЙСТВЕННЫХ КУЛЬТУР ....................................................................................................23 ПАРМАКЛИ Дмитрий, Кагульский государственный университет имени Богдана Петричейку Хашдеу

EVOLUŢII ALE DINAMICII ŞI COMPOZI ŢIEI FLUXURILOR COMERCIALE AGROALIMENTARE INTERNA ŢIONALE ALE ROMÂNIEI ÎN PERIOADA POST-ADERARE ............................................................................................................................ 28 GAVRILESCU Camelia, Institutul de Economie Agrară al Academiei Române, Bucureşti

APRECIEREA STATISTIC Ă A FACTORILOR CRE ŞTERII ECONOMICE A PRODUCŢIEI AGRICOLE .............................................................................................................................. 32 TIMOFTI Elena, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE MARKETING ÎN SECTORU L AGROALIMENTAR AL REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL NOILOR REALIT ĂŢI ECONOMICE ................................................................................................................. 36 GANGAN Svetlana, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

GESTIUNEA FACTORILOR DE INFLUEN ŢĂ A DEZVOLT ĂRII DURABILE A ÎNTREPRINDERILOR AGRICOLE DIN REPUBLICA MOLDOVA ........................................................ 40 LITVIN Aurelia., DELIU Natalia, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

STUDIUL MODIFIC ĂRILOR DEMOGRAFICE ÎN STRUCTURA POPULA ŢIEI REPUBLICII MOLDOVA .................................................................................................................................... 44 SÂRBU Olga., NIREAN Elena, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

ANALIZA COST-BENEFICIU (ACB), INSTRUMENT DE OPTIMIZ ARE A ALOC ĂRII DE RESURSE ÎN PROIECTELE INVESTI ŢIONALE ..................................................................................... 50 BALTAG Grigore, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

REALIZAREA SISTEMULUI INFORMA ŢIONAL ECONOMIC AGRICOL PE FILIERA PRODUSELOR ZOOTEHNICE ÎN REPUBLICA MOLDO VA .............................................. 53 SULĂ Ion., TOMIŢA Petru, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

ANALIZA POLITICII DE SUBVEN ŢIONARE ÎN SECTORUL AGRICOL AL REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL VECIN ĂTĂŢII CU UNIUNEA EUROPEAN Ă .................... 57 CIMPOIEŞ Liliana., GHERMAN Olimpiu, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

ASPECTE PRIVIND ELABORAREA STRATEGIILOR LOGISTICE ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERILOR .................................................................................................................. 60 BURBULEA Rodica., MOVILEANU Veronica, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

ANALIZA POLITICII DE PRODUS PE PIA ŢA CEREALELOR DIN REPUBLICA MOLDOVA ........... 64 MÎRZA Sergiu., MOVILEANU Veronica, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

ASIGURAREA ECONOMIEI AGRARE A REPUBLICII MOLDOVA CU CADRE PERFORMANTE PRIN DEZVOLTAREA ÎNV ĂŢĂMÎNTULUI SUPERIOR AGRONOMIC .................. 69 CIMPOIEŞ Dragoş., SÎRBU Adrian, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

ACTIVITATEA DE CERCETARE-INOVARE-DEZVOLTARE - ELEME NTE DEFINITORII PENTRU DEZVOLTAREA MARKETINGULUI COMPET ITIV ........................................ 75 BURBULEA Rodica., MELNIC Viorel, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

235

CREŞTEREA DURABIL Ă A PERFORMANŢEI ECONOMICE A MICILOR POMICULTORI PRIN ASOCIERE ŞI COOPERARE ..................................................................................... 79 DOBROVOLSCHI Ludmila., LITVIN Aurelia, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

TENDINŢE ALE DEZVOLT ĂRII RAMURII POMICOLE DIN REPUBLICA MOLDOVA ÎN PERIOADA POSTPRIVATIZARE ................................................................................................................ 83 GRINCIUC Liliana, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

IMPORTUL DE PRODUC ŢIE AGRICOL Ă DE ORIGINE VEGETAL Ă ŞI ANIMALIER Ă AL REPUBLICII MOLDOVA .............................................................................................................................. 87 ŞCERBACOV Elena. Universitatea Agrară de Stat din Moldova

ANALIZA COMPETITIVIT ĂŢII ÎNTREPRINDERILOR AGRICOLE CU PRODUC ŢIE DE MERE DIN REPUBLICA MOLDOVA PRIN PRISMA LAN ŢULUI VALORIC ................................... 91 GOLBAN Artur, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

PERCEPŢIILE CONSUMATORILOR PRIVIND ETICA ÎN MARKETINGUL PRODUSELOR AGROALIMENTARE .............................................................................................................. 96 GRIGORAŞ Maria, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

THE BANKING NETWORK ORGANIZATION IN THE REGIONS OF UKRAINE ................................ 100 KORETSKA Nataliya., RIZNYK Nataliya., HALUSHCHAK Valentina. Lutsk National Technical University, Ukraine

ОРГАНИЗАЦИОННО-ЭКОНОМИЧЕСКИЙ ИНСТРУМЕНТАРИЙ УПРАВЛЕНИЯ ВОСПРОИЗВОДСТВА ПЛОДОРОДИЯ ПОЧВ ........................................................................................... 105 ДУДОГЛО Татьяна, Комратский государственный университет Республики Молдова

СОВРЕМЕННОЕ СОСТОЯНИЕ АГРАРНОГО СЕКТОРА КЫРГЫЗСКОЙ РЕСПУБЛИКИ .......... 109 БЕКТУРОВА Д.А., КОЗУБЕКОВА С.Ж, Кыргызский Национальный Аграрный Университет имени К.И.Скрябина

ОРГАНИЗАЦИОННО-ЭКОНОМИЧЕСКИЕ МЕРЫ И МЕХАНИЗМЫ ПРИТОКА ИНВЕСТИЦИОННЫХ РЕСУРСОВ В АПК РОССИЙСКОЙ ФЕДЕРАЦИИ ........................................ 112 КИБИРОВ Алихан Яковлевич, ФГБНУ «Всероссийский Научно-Исследовательский Институт Организации Производства, Труда и Управления в Сельском Хозяйстве». Москва, Российская Федерация

ВХОЖДЕНИЕ АГРАРНОГО СЕКТОРА УКРАИНЫ В ЭКОНОМИЧЕСКОЕ ПРОСТРАНСТВО ЕВРОСОЮЗА: ПРОБЛЕМЫ И ПЕРСПЕКТИВЫ ................................................... 115 КРИСАНОВ Дмитрий Федосеевич, Институт экономики и прогнозирования НАН Украины

ОСОБЕННОСТИ ФОРМИРОВАНИЕ ИМИДЖА ТУРИСТИЧЕСКОЙ КОМПАНИИ ...................... 119 СОРОКА Л.Н, Измаильський государственный гуманитарный университет, Украина

ИНВЕСТИЦИИ В ВИНОДЕЛИЕ И ПЕРСПЕКТИВЫ ЕГО ВЫХОДА ИЗ ИНВЕСТИЦИОННОГО КРИЗИСА В ОДЕССКОЙ ОБЛАСТИ ......................................................... 123 ТОПОВ А.Г, Одесский государственный аграрный університет, Україна

STUDII CU PRIVIRE LA CALITATEA VIE ŢII ÎN ROMÂNIA .................................................................. 125 TOTH Attila., MĂNESCU Camelia., ADA-FLAVIA Cristina., MATEOC-SÎRB Nicoleta. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” Timişoara, România

BILAN ŢUL POLITIC, SOCIAL ŞI ECONOMIC AL CONFLICTULUI TRANSNISTREAN (1989-1992) ................................................................................... 129 MOVILEANU Pavel., COVALSCHI Stanislav, Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

ROLUL ASISTENŢEI FINANCIARE EXTERNE ÎN DEZVOLTAREA AGRICULTURII REPUBLICII MOLDOVA .................................................................................................................................. 133 MOCANU Natalia., Universitatea Agrară de Stat din Moldova., RUSU Nadejda., Consultant superior al Direcţiei Finanţele economiei naţionale şi Cheltuieli capitale Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova., MOCANU Alin, Consultant al Direcţiei Finanţe în ocrotirea sănătăţii şi protecţiei sociale Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova

236

PRACTICA INTERNA ŢIONAL Ă PRIVIND MECANISMUL DE IMPOZITARE ÎN AGRICULTUR Ă ............................................................................................................................................. 138 COLESNIC Mariana., BEŢIVU Ala, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

POLITICA FISCAL Ă A REPUBLICII MOLDOVA: REALIZ ĂRILE CONTROLULUI FISCAL ŞI COMPORTAMENTUL ENTIT ĂŢII ............................................................. 141 GHERMAN Olimpiu., CIMPOIEŞ Liliana, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

PARTICULARIT ĂŢILE IMPOZIT ĂRII A PENSIUNILOR ÎN MEDIUL RURAL ................ ................... 146 MIRON V., MIRON M, Asociaţia de Dezvoltare a Turismului în Moldova

APARIŢIA AGRICULTURII ............................................................................................................................. 150 ANTOCI Arina, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND IMPORTAN ŢA EDUCAŢIEI PERMANENTE LA FORMAREA VIITORULUI OM ........................ ......................................................................................... 154 SCOBIOALĂ Nadejda, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

LIMBAJUL – FENOMEN COMPLEX AL ACTIVIT ĂŢII UMANE ŞI DIMENSIUNE A COMUNIC ĂRII PROFESIONALE ............................................................................................................... 158 DARII Svetlana, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

FENOMENUL DE MANIPULARE – PRIN PRISM Ă PSIHOLOGICĂ ....................................................... 162 POPOVICI Adriana, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

CARACTERISTICA PRINCIPALELOR CENTRE MONDIALE DE SUR FING ŞI DIVING .................. 164 NISTIRIUC Alex, Universitatea Agrară de Stat din Moldova

THE ANALYSIS OF THE ADMINISTRATIVE EVOLUTION OF THE TOURISM SECTOR IN REPUBLIC OF MOLDOVA ......................................................................................................................... 167 SEINIC V. State Agricultural University of Moldova

ECONOMIC ANALYSIS OF THE NEED FOR AGRICULTURAL INSU RANCE IN MOLDOVA THEIR IMPACT ON THE NATIONAL ECONOMY ............. ........................................................................ 171 DINU Toma., University of Agronomic Sciences and Veterinary Medicine, Bucharest POPA Daniela, State Agricultural University of Moldova

ANGLICISMS USED BY ROMANIAN-SPEAKING STUDENTS IN TH EIR COMMUNICATION ....... 175 COZARI Ana., HODENCO Elena, State Agricultural University of Moldova

THE ANALYSIS OF BUSINESS TOURISM IN REPUBLIC OF M ОLDОVА ............................................ 177 SEINIC V. State Agricultural University of Moldova

SOME MODERN FORMS OF TEACHING ENGLISH AND THEIR EFF ICIENCY ................................ 182 HARITON Oxana., URUM Oxana, State Agricultural University of Moldova

IMPATUL SCHIMB ĂRILOR CLIMATICE ASUPRA CALIT ĂŢII VIE ŢII POPULA ŢIEI ..................... 184 MĂNESCU Camelia, TOTH Attila, DAVID Saida, MATEOC Teodor, MATEOC-SÎRB Nicoleta. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” Timişoara, România

ФИНАНСОВАЯ ИНЖЕНЕРИЯ И РИСК ...................................................................................................... 188 ДРАГУЦА С., БЕДА О, Государственный Аграрный Университет Молдовы

ЗАПАС ФИНАНСОВОЙ ПРОЧНОСТИ И РЕНТАБЕЛЬНОСТЬ ПРОДУКЦИИ: ФУНКЦИОНАЛЬНАЯ ЗАВИСИМОСТЬ ..................................................................................................... 192 ПАРМАКЛИ Д.М., Кагульский государственный университет имени Богдана Петричейку Хашдеу., ЯНИОГЛО А.И, Комратский государственный университет Республики Молдова

СЕЛЬСКИЙ ТУРИЗМ: ЕВРОПЕЙСКИЙ ОПЫТ И ПЕРСПЕКТИВЫ ДЛЯ УКРАИНЫ .................. 197 УДОВА Людмила Олеговна, Институт экономики и прогнозирования НАН Украины, Киев, Украина

ЭФФЕКТ ФИНАНСОВОГО РЫЧАГА КАК ИНДИКАТОР ЦЕЛЕСООБРАЗНОСТИ ПРИВЛЕЧЕНИЯ ЗАЕМНОГО КАПИТАЛА ................................................................................................ 201 ТОДОРИЧ Л.П, Комратский государственный университет Республики Молдова

237

ПРОБЛЕМЫ МЕДИЦИНСКОГО СТРАХОВАНИЯ .................................................................................. 204 МЕТИЛЬ Т.К, Измаильський государственный гуманитарный университет, Украина

УКРАИНСКОЕ ПРИДУНАВЬЕ НА ТУРИСТИЧЕСКОМ РЫНКЕ ЗАПАДНОГО ПРИЧЕРНОМОРЬЯ .......................................................................................................................................... 208 ТОДОРОВ В.И, Измаильский государственный гуманитарный университет, Украина

БЮДЖЕТИРОВАНИЕ В СИСТЕМЕ УПРАВЛЕНИЯ ПРЕДПРИЯТИЕМ ........................................... 212 ЯКОВЕНКО Елена, Измаильский государственный гуманитарный университет, Украина

ПРОБЛЕМЫ И ПЕРСПЕКТИВЫ РАЗВИТИЯ СИСТЕМЫ СТРАХОВАНИЯ ПРЕДПРИНИМАТЕЛЬСКИХ РИСКОВ В АГРАРНОМ СЕКТОРЕ КЫРГЫЗСКОЙ РЕСПУБЛИКИ ..................................................................... 216 КОЖОМКУЛОВА Динар Ниязбековна, Кыргызский Национальный Аграрный Университет имени К.И.Скрябина

ПЕРСПЕКТИВЫ РАЗВИТИЯ ТУРИЗМА В ОДЕССКОМ РЕГИОНЕ ................................................... 220 ЯВОРСКАЯ В.В., ШАШЕРО А.Н., КОЛОМИЕЦ Е.В, Одесский Национальный Университет имени И.И.Мечникова

РАЗВИТИЕ ВНУТРЕННЕГО ТУРИЗМА ДЛЯ ПОДДЕРЖАНИЯ ЕДИНСТВА И СПЛОЧЕННОСТИ БУДУЩЕГО ПОКОЛЕНИЯ .................................................................................... 224 БЕРЕНАЛИЕВ Изатбек, Национальный Институт Стратегических Исследований Кыргызской Республики

СЕЛЬСКОЕ ХОЗЯЙСТВО РЕГИОНА В УСЛОВИЯХ САНКЦИЙ ........................................................ 227 ДОДОНОВА Ирина, Всероссийский Научно-Исследовательский Институт Организации Производства, Труда и Управления в Сельском Хозяйстве, г. Москва. Россия

ПОДГОТОВКА КАДРОВ В УСЛОВИЯХ МОДЕРНИЗАЦИИ СЕЛЬСКОГО ХОЗЯЙСТВА ............. 230 КИРИЧЕНКО Ирина, Всероссийский Научно-Исследовательский Институт Организации Производства, Труда и Управления в Сельском Хозяйстве, г. Москва. Россия

МОЖЕТ ЛИ ЗИМНИЙ ТУРИЗМ В КЫРГЫЗСТАНЕ ВЫЙТИ НА МЕЖДУНАРОДНЫЙ УРОВЕНЬ? .......................................................................................................... 233 БЕРЕНАЛИЕВ Изатбек, Национальный Институт Стратегических Исследований Кыргызской Республики

238