Bauhaus

Bauhaus a fost un curent artistic foarte influent in arta, arhitectura, design de interior, dar si

de obiect, dezvoltat in secolul XX in Germania. Acest curent a luat nastere la initiativa

arhitectului Walter Gropius, initial in orasul german Weimar, imediat dupa incheierea Primului

Razboi Mondial, in 1919. Aceasta miscare are initial intentia de a uni in cadrul unei institutii

de invatamant doua profile diferite, cel artistic si cel tehnic. Se cunosc trei etape ale

perioadei, cea de la Weimar, Dessau si mai tarziu Berlin. Bauhaus-ul nu se intinde pe o

perioada foarte lunga de timp, datorita influentelor politice ale vremii, acesta desfasurandu-si

activitatea intre 1919 si 1933.

In urmatoarele randuri voi incerca sa dezvolt inovatiile aduse principiilor deja existente, noile

tehnici folosite si viziunea arhitectilor dar si a artistilor asupra acestei perioade. In mare parte

va fi vorba despre perioada de la Dessau, unde Walter Gropius construieste un complex

pentru a dezvolta activitatea didactica.

Bauhaus, ca si curent si perioada arhitecturala nu contine numeroase cladiri si ansambluri

arhitecturale dezvoltate in acest stil. Probabil cea mai reprezentativa constructie, care

indeplineste si aduna in acelasi loc toate principiile si inovatiile de arhitectura aduse este

scoala de la Dessau, creatia lui Walter Gropius. Acesta, fascinat fiind de modul si stilul de a

construi din America, incearca sa inoveze prin proiectul sau. In acest fel, se ajunge la

momentul in care, folosirea metalului si a noilor tehnici ajuta la curatarea si transformarea

structurii de rezistenta a caselor intr-un plus de arhitectura. Mai exact, Walter Gropius

foloseste vitrajele mari, detasate de samburii si zona structurala a ansamblului. Cladirea de

la Dessau gazduieste functiuni diferite, care in prisma lui Walter Gropius se diferentiaza prin

asezari diferite fata de punctele cardinale, inaltimi diferite, dar si proportii diferite ale

paralelipipedelor. Acesta este un concept inovativ al perioadei, chiar criticat de public, si

anume acoperisul in terasa si ansamblul format prin aditia si lipirea unor paralelipipede care

difera prin proportie si ritmul golurilor. Modul ingenios de diferentiere a functiunilor este de

asemenea ceva nou pentru acea perioada. Corpul in care isi desfasura activitatea scoala de

arta si se organizau diferitele ateliere si workshop-uri fiind cel mai vitrat. Trecatorii, dar si

studentii din interiorul cladirii pot avea in acest fel o legatura directa, dar se urmareste si

deschiderea mare catre natura si mediul inconjurator. Umbrirea fatadelor si jocul de lumini

atat pe timp de zi, dar si pe timp de noapte, cand vitrajele si golurile sunt in rolul principal

joaca un rol important pentru aspectul cladirii.

Fiind un exemplu clar al dezvoltarii Bauhaus-ului si cel mai elocvent exemplu al

caracteristicilor sale, toate tehnicile folosite de Gropius ii sunt specifice. Accesul, spre

deosebire de arhitectura de pana atunci, unde clar era cel mai usor de observat element al

cladirii, nu este atat de scos in evidenta de data aceasta. Cum in cazuri precedente acesta ar

fi fost pozitionat central, creandu-se astfel o axa de simetrie, acesta este asezat intr-o zona

mediana, luand infatisarea unui acces obisnuit, definit de planul orizontal de deasupra

capului.

Pentru Walter Gropius, o idee de maxim interes in acest timp este folosirea si manifestarea

arhitecturii intr-un mod simplu, bine calculat, dar si curat. De aici porneste si conceptul de

pastrare a elementelor structurale vizibile, totul avand in acest fel o transparenta, in felul in

care privitorul poate anticipa structura, dar si materialele folosite. Arhitectul pune in acest fel

in valoare proprietatile materialelor folosite, a sticlei, a metalului. In acest fel,

compartimentarea metalica a vitrajului de sticla de pe fatada nu este deranjanta si devine un

joc, un mod inedit si voit de a proiecta si a imparti fatada. In acest fel se rezolva inclusiv

problema risipei de material si de resurse, care se incerca pana atunci prin infrumusetarea

arhitecturii si cosmetizarea elementelor structurale.

Un alt concept al perioadei, care nu este chiar nou, aceasta idee fiind dezvoltata din

perioada Arts and Crafts, cand acest curent artistic a fost foarte interesat de design-ul de

obiect si a exagerat in acest mod. Walter Gropius trateaza acest aspect insa diferit, se

gandeste in detaliu la proiectarea ansamblului cu fiecare amanunt al sau, dar lasa in schimb

arhitectura sa se desfasoare in culori neutre, alb si negru si este preocupat mai mult de

forma obiectelor. Se poate observa ca arhitectul a gandit inclusiv forma potrivita la manerele

usilor, sistemele de deshidere a geamurilor, dar si mobilierul interior. Proiectarea mobilierului

se face intr-un mod interesant, acesta imbinand dezvoltarea ansamblului arhitectural si

finalizarea sa cu activitatea didactica. Studentii proiecteaza in acest fel mobilierul in cadrul

atelierelor desfasurate in scoala.

Ideile si inovatiile propuse in aceasta perioada sunt in mare parte inspiratie din America si

reflecta aspiratia arhitectului in acel sens. Acestea probabil nu sunt noi sau nemaintalnite,

dar se imbina intr-un mod ingenios si placut in acelasi tip de arhitectura.

De exemplu, contemporan cu acesta, Le Corbusier construieste in aceeasi perioada Villa

Savoye, care este prea des intalnita ca exemplu de casa moderna. Se poate observa, ca in

mare, principiile folosite sunt cam aceleasi, Le Corbusier introducand planul liber si

detasarea aspectului arhitectural de cel structural. De asemenea si cel de-al doilea numit

este preocupat de amenajarea interioara si de design-ul de obiect.

Principiile, conceptele si ideile folosite astfel in perioada Bauhaus-ului se reflecta chiar si in

zilele noastre, unde, in amalgamul de stiluri arhitecturale diferite, putem recunoaste idei

preluate din acea perioada si interpretate diferit. Claritatea si acuratetea arhitecturala,

punerea in valoare a materialelor structurale folosite sunt foarte usor de recunoscut in

arhitectura japoneza a lui Tadao Ando. Acesta pune accent pe forma, nu pe infrumusetare

sau design interior. Merge pana in detaliu cu arhitectura sa, jucandu-se cu lumina pentru a

creea spatii si locuri.

In mare parte, arhitectii contemporani se bazeaza pe consecventa formei la exterior si

interior. Acest lucru se datoreaza si evolutiei tehnologiilor in materie de constructie, care

permit in acest fel ca arhitectul sa puna in opera conceptele si gandurile sale dezvoltate pe

hartie.