Liviu Rebreanu(1885-1944)

“Eu nu sunt decat un simplu scriitor. A trebuit sa renunt la

multe, sa indur multe, sa risc tot pentru a ma putea darui deplin

scrisului. Si, desigur, a trebuit sa iubesc mai presus de toate

scrisul ca sa indraznesc a-i inchina toata viata mea.”

LIVIU REBREANU -CREATORUL ROMANULUI ROMANESC

MODERN

BIOGRAFIE

Primii ani

Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi judeţul Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinereţe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.

În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului. Potrivit afirmaţiei scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, şi apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deşi localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic şi onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

Studii

A început cursurile şcolii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca:Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveştile ardeleneşti ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.

A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase.

În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.

În 1900 a început să urmeze Şcoala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa, a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine. La Braşov, a apărut povestea Armeanul neguţător şi fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecţie pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul şcolii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deşi s-a simţit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.

La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 şi 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii excerptaţi au fost clasici francezi, ruşi, germani, italieni, englezi, unguri. Li s-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viaţa "intelighenţei" năsăudene.

La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).

A revenit în Prislop, spre disperarea părinţilor, care l-au ştiut domn: Aici am luat contact cu ţăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferinţele şi visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea ...

Detenţia la Văcăreşti şi Gyula

La începutul anului 1910 era funcţionar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un Memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. În închisoarea Văcăreşti, a terminat nuvela Culcuşul.

Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcuşul, criticul Mihail Dragomirescu a ţinut să o prefaţeze astfel:

“Deşi nu admitem crudităţile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în gura eroilor săi, totuşi, publicăm această novelă, şi încă la acest loc de onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de concepţie puţin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observaţie, prin energia decepţiei şi mai cu seamă prin originalitatea limbii.”

După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale, Budapesta, 1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier kepek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului

Zestrea, datat în închisoarea din Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispăşit după cele şase luni de temniţă.

PERSONALITATEA SCRIITORULUI

Liviu Rebreanu marcheaza primul moment al romanului romanesc modern ,urmat de un al doilea “moment”-Camil Petrescu.Contemporan cu Mihail Sadoveanu,el se deosebeste fundamental de acesta:in timp ce autorul “Fratilor Jder” construieste o opera coplesitoare din diverse specii ale prozei,de la schita la trilogia romaneasca,Rebreanu ctitoreste romanul nostrum modern ,reusind in doua decenii sa-I strabata varstele ,sa-I dezvaluie directiile si formulele mai importante.

Spre deosebire de Slavici”omul care nu a vrut sa fie scriitor”,Liviu Rebreanu a shtiut ca are ca menire scrisul.N-a avut sansa unui mentor spiritual sau a unei prietenii implicand emulatia scrisului,ca a lui Creanga sau Slavici cu Eminescu.Rebreanu se modeleaza singur ,de la reinvatarea limbii romane cu dictionarul si vocabularul alaturi,la lectura clasicilor-Caragiale si Creanga-,pana la curajul incercarilor de proza scurta si indrazneala,rara atunci ,a abordarii romanului,pana la ambitia de a scrie,de-a lungul a doua decenii ,de fiecare data un alt tip de roman.O existenta dedicata total scrisului ,munca istovitoare-nopti albe in sir,in masa de scris-,pana gaseste tonul romanului ,transcrierea fiecarui roman de doua-trei ori il fac pe Rebreanu sa se prabuseasca devreme- moare in 1944 cand nu implinise 60 de ani.

Rebreanu debuteaza inainte de 1910,greu si nespectaculos.Trimite mai multe nuvele unor reviste,printer care si “Vietii romanesti” conduse de Garabet Ibraileanu,dar debutul propriu-zis are loc in revista”Luceafarul”,aflata sub indrumarea lui Octavian Goga,de la Sibiu ,cu schita”Codrea”(“Glasul iubirii”.).Al doilea debut i-l asigura Mihail Dragomirescu in “Convorbiri critice”in 1910.Proza romaneasca se afla,in primele doua decenii ale secolului al XX-lea,cantonata in interiorul schitei ,povestirii si nuvelei,reprezentata printr-o perioada de scriitori remarcabili:Al.Bratescu-Voinesti,Emil Garleanu,Ion

Agarbiceanu,Gala Galaction,Bassarabescu si tanarul Sadoveanu,dominate de curentele specificului national –samanatorism si poporanism.

Rebreanu intelege foarte bine ca acest tip de proza e deposit si incearca o schimbare a nuvelei,dar,dupa ce-si descopera universal romanesc propriu,trece la roman si acesta il absoarbe cu totul.

1

Incercand sa definim lapidar contributia lui Liviu Rebreanu la evolutia prozei romanesti,am putea zice:Rebreanu a dat literaturii romane romanul.Intr-adevar,cu Liviu Rebreanu incepe romanul romanesc modern,deci romanul in intelesul deplin al cuvantului.

Sintetizand oarecum observatiile numerosilor exegenti si acordandu-le girul unei autoritati necontestate,Tudor Vianu,dupa ce subliniaza intr-un admirabil medallion inclus in al sau “Jurnal” din 1961,imaginatia scriitorului,”capabila sa cuprinda vaste ansambluri”,cum si “o ascutime a intelegerii psihologice coboratoare pana la datele elementare ale finitei omenesti ,o vigoare si o temeinicie a puterii constructive,necunoscute inca in literature noastra”, conchide:”Avusesem multi povestitori pana atunci,dar nu inca un romancier in sensul modern al cuvantului,acel care I se potriveste lui Balzac si Zola,lui Tolstoi si Dostoievski,lui Thomas Mann si Galsworthy.Prin Rebreanu,romanul romanesc ne agrena in circuitul mondial al genului si,prin calitatile lui,facea parte din sirul acelor fapte de creatie,izvorate la sfarsitul primului razboi mondial din nazuinta mai generala de a realize stilul major al culturii nostre.”

“Foarte rareori- zice Bratescu-Voinesti – se intampla ca citind o carte de 600 de pagini,sa-ti para rau ca se sfarseste asa de repede. Acest lucru ti se intampla citind romanul domnului Rebreanu.Caci”nicaieri” ,in cele aproape 600 de pagini ale romanului ,nu gasesti una care sa vadeasca o oboseala,o scadere de sarguinta a autorului.De la prima si pana la cea din urma pagina ,lucrarea iti da impresia de multumire sanatoasa pe care ti-o pricinuieste o ploaie rodnica ,fara fulgere si fara traznete ,dupa un lung rastimp de seceta arzatoare. ”

1 Perpessicius,12 prozatori interbelici,pagina 100-105;

“Momentul Rebreanu” in evolutia romanului romanesc

Formarea scriitorului difera de a tuturor inaintasilor:

-cunoaste limba si cultura germana si limba si cultura maghiara;-reinvata romaneste la 25 ani;-modelul cel mai important ramane Goethe si cateva din marile carti ale literaturii universale”Don Quijote”,”Calatoriile lui Guliver”;

2“Padurea spanzuratilor”,”Ciuleandra”,”Adam si Eva”,”Jar” urmaresc miscarile interioare,calea sinuoasa a sacrificiului,a iubirii sau a nebuniei prin care eroul iese din real sau din viata.Se ingemaneaza in aceste romane doua obsesii:a iubirii si a mortii;evolutia personajelor penduleaza in aceste romane intre Eros si Thanathos.

Romanul de analiza pshihologica

“Padurea spanzuratilor”(1922) urmareste evolutia eroului,a lui Apostol Bologa, in 4 etape:

- cetatean al Imperiului Austro –Ungar(sentimental datoriei);- -roman(sentimental patriotic);- om(iubirea fata de semeni);- martir,apostol(sacrificial,jertfa).

Precedatat de cateva nuvele inspirate din primul razboi mondial ,romanul “Padurea Spanzuratilor””s-a nascut dintr-o fotografie pe care mi-a aratat-o un prieten,la sfarsitul anului 1918.Fotografia reprezanta o padure plina de cehi spanzurati in dosul frontului austriac dinspre Italia”,se confeseaza Rebreanu in volumul”Marturisiri”.

2 Marian Vasile,Conceptul de originalitate in critica literaturii romanesti,pagina 148;

A gasit “tonul” romanului,essential pentru scriitor,presupune si acea posibilitate de comunicare cu biografia interioara.

Drumul parcurs de Bologa intre cele 2 spanzuratori este traseul descoperirii de sine,acceptarea menirii sale ,pe care,dincolo de tribulatiile erotice sau ostasesti,i-o releva propriul nume. Materia “Padurii spanzuratilor” e fixate intre cele doua imagini ale spanzuratorii-simbol al razboiului si terorii,al mortii.Cu “Padurea spanzuratilor”,Liviu R. s-a dovedit un analist dintre cei mai patrunzatori al unui caz de constiinta.

Criza declansata in constiinta lui Apostol Bologa la primirea ordinului de a lupta,ca ofiter,,in armata austro-ungara,impotriva celor de o limba cu el,prilejuieste romancierului atat dexvaluirea unei psihologii sociale,unei mentalitati,care este a categoriei pe care personajul o intrupeaza,cat si scrutarea cutelor sufletesti individuale celor mai adanci.Obsesiile lui Apostol Bologa,starile prin care trece in diversele imprejurari parcurse: de la supravegherea executiei unui camarad pana in ceasul propriei executii, sunt detectate cu un simt fara de gres al adevarului psihologic. Metoda de notare a senzatiilor organice in care se traduc invartejirile dinauntru,si gandurile,simtamintele capata o pregnanta si un contur de o materialitate torturanta.Iar imaginea spanzuratorii,cu care romanul incepe si se incheie ,devine un symbol al terorii sufletesti si al mortii.

Preocuparea de a sonda profunzimi sufletesti n-a fost un incident,ci constituie o constanta a scrisului lui Liviu R.

Prin creatia sa epica,precum,dealtfel,si prin restul operei,Liviu R. si-a inscris numele definitive in cartea de aur a valorilor perene.Punand piatra de temelie a romanului romanesc modern,prozatorul s-a realizat ca un creator de prima insemnatate si operele sale representative si-au asigurat in patrimonial artei un loc privilegiat alaturi de infaptuirile de o rezistenta verificata ale literaturii universale.3

Este evident ca aceasta carte,pe care Rebreanu a terminat-o dupa razboi,e dedicate romanilor ardeleni care,printr-un lung sir de martiri si atatea suferinte,vor obtine eliberarea de sub jugul strain.In ceea ce priveste aspectul stylistic al romanului,Tudor Vianu remarca absenta”imagismului”.De asemenea ,acelasi critic observa la Rebreanu o lipsa de “inzestrare speciala in directia intuitiei limbii vorbite”.

Situarea din punct de vedere stilistic a romanului “Padurea spanzuratilor” in contextual literaturii romane e atent argumentata de acelasi Tudor Vianu

3 Perpessicius,12 prozatori interbelici,pagina

in “Arta prozatorilor romani”:”Motive si vocabulary ,aptitudini si mijloace stilistice aratau cu realismul romanesc intrase intr-o noua faza.”

4“Ciuleandra”(1927)Scriitorul o considera”o opera in care se exprima si se clarifica o taina

sufleteasca mare,e cazul des repetat al iubirii pana la crima”si ii este draga”fiindca in ea sunt insticte”. Tema “ocultata” de epica romanului :misterioasa metamorfoza a fetei de tarani , Madalina,intr-o Madeleine tulburatoare. Tema iubirii ca posesie ,impinsa la extreme in moarte.

Tema nebuniei ,citita si in cheie naturalista si psihanalitica.

“Adam si Eva”(1925)-roman al arhitetipurilor,conceput pe ideea metem-psihozei sip e mitul eternei reintoarceri.

Rebreanu insusi marturisea:”In orice caz ,mie,din tot ce am scris pana acum,”Adam si Eva”mi-e carte ace amai draga.”“[…]intr-insa viata omului e deasupra inceputului si sfarsitului pamantesc,in sfarsit[..]”Adam si Eva” e cartea iluziilor eterne..” Cele spate parti ale romanului urmaresc acelasi cuplu in sapte intrupari in diverse perioade istorice si locuri (de la cetatile antice ale Orientului si Indiei,in Roma,Evul Mediu,Revolutia franceza,pana in Bucurestiului secolului al XX-lea. In incercarea de refacere a androginului,cuplul parcurge”sapte cercuri ale unui purgatoriu al iubirii”(Perpessicius). 5 ”Rama narativa”ce inglobeaza celelalte povestiri,ca si descrierea initiala si finala din fiecare –iesirea din intuneric si reintoarcerea in miscarea reincarnarilor(in “Adam si Eva”).

“Jar”(1934)-roman sentimental tragic:Romanul iubirii intelese ca un lucru primordial,tragic.Epica romaneasca urmareste evolutia sentimentului :

4 Marian Vasile,Conceptul de originalitate in critica literaturii romanesti,pagina 150;5 Marian Vasile,Conceptul de originalitate in critica literaturii romanesti,pagina 152-153;

“Pasiunea se despica de la sine,firesc ca sa poti vedea mersul ei ca o boala”(Liviu Rebreanu”Jurnal”).

Eroina trece prin”mojarul iluziilor” si apoi prin “pojarul dragostei”.

In loc de concluzieO marturisire de ascriitor:”Eu am apucat timpurile cand nu se scria

roman romanesc;caci asta aparea ca o indrazneala tot atat de mare cat a construe Notre-Dame la Bucuresti.Azi incepatorii au toti cateva romane in sertar.

Numai din pricina lui Liviu Rebreanu.E cititorul authentic al romanului romanesc.[..]Reprezentam azi formule diferite,pentru ca temelia e zidita puternic,in

stare sa suporte nenumarate etaje,pentru un veac,pentru mai multe.”(Camil Petrescu”Opere”,volumul al III-lea)