LITERATURA SI JOCUL

Jocul si joaca sunt teme foarte des intalnite in viata cotidiana, iar ele reflecta o anumita tendinta a omului spre socializare. Jocul este ca o generalitate mai strict, de aceea el reprezinta reguli, unele trebuie respectate, iar altele sunt menite sa fie incalcate. Astfel, apare dorinta oricarei fiinte umane de a depasi ceea ce este normal, de a depasi pe altii si de a se depasi pe sine, o tendinta spre perfectiune, ca tel principal al vietii. Mediocritatea este pentru cei slabi, de aceea omul a inventat competitia ca modalitate de afirmare.

Joaca este o forma de manifestare intalnita la copii, care incearca sa scape de rutina cu ajutorul imaginatiei. Acestia incalca toate regulile impuse de ratiune, de natura, de tot ceea ce este realizabil, prin crearea unor personaje supranaturale pe care le comanda sau in locul carora se pun chiar ei, impunand viziunea lor despre viata. Joaca se intalneste de cele mai multe ori in poezii cu continut destinat unei anumite categorii de varsta: copilaria, dar si in proza care vizeaza experientele si fazele formarii caracterului unui personaj, de la varstele cele mai fragede.

Tudor Arghezi a afirmat ca “Cea mai frumoasa jucarie este jucaria de vorbe”.

La prima vedere “jucarie” este un cuvant banal: obiect cu care se joaca copiii. Nimic mai simplu. Cu toate astea insa, e mult mai complex decat credem. In fond, viata noastra e un joc. Cum jucarie este folosita pentru joc, la fel cuvintele sunt folosite in jocul vietii. Poate ca si noi oamenii suntem niste jucarii.

Jucaria de vorbe e o arta! Iar arta este o indeletnicire, care are ca scop producerea valorilor estetice. Ea necesita pricepere, cunoastere, capacitati deosebite si consta in modelarea limbajului, in modelarea ratiunii, in modelarea noastra.

Eclipsat de marile teme ale lirismului, cum ar fi iubirea sau istoria, jocul a devenit, mai degraba, motiv adiacent unei alte teme, copilaria, decat o teme in sine. Gandindu-ne la clasificarea facuta de Roger Caillois, putem spune ca fiecare categorie se gaseste in literatura: lui Nica ii plac vertijurile (Ilinx), apoi preferinta sa devine simulacrul (Mimicry).

Ion Creanga a surprins in capodopera sa, “Amintiri din copilarie”, toate fetele persoajului Nica, acel copil din Humulesti, care da dovada de inconstienta si naivitate puerila. Autorul ilustreaza foarte bine relatia de complementaritate dintre joc si copilarie. Copilul Nica se joaca mereu. Fie ca e vorba de furtul cireselor sau de inscenarea unei slujbe bisericesti ori jocul cu batul, atitudinea copilului este de nepasare infantila. Un lucru foarte important, demn de observat, este prietenia legata intre Nica si tovarasii sai de joc.

Jocurile la care s-au referit Caillois si Huizinga sunt asa numitele “jocuri bune”, fiinca au un efect benefic asupra fiintei umane (Alea, Ilinx) sau dezvolta anumite calitati: spiritul competitiei, fair play-ul, imaginatia, gandirea. Dar exista anumite “jocuri rele”, care se afla la granita dintre joc si manifestarile impulsive, animalice ale fiintei umane. Acest instinct se manifesta si in cazul lui Nica, prin faptul ca trateaza cu o foarte mare cruzime pisicile, dar nu este foarte grav, deoarece el nu se lasa influentat de acesta. Deja aceste jocuri nu se mai inscriu in sfera normalulu, fiind un caz rar, totusi apartinand unei categorii pe care Caillois a omis-o: jocurile impulsive, in care se convertesc energiile negative.

Un alt sens este dat jocului de Huizinga, care-l desparte de copilarie si-l desprinde din acea relatie de complementaritate. El sustine ca si poezia este un joc, nu numai unul lexical si lingvistic la nivel pur formal, dar si mai mult decat atat. Jocul exista si la nivelul continutului. Fiecare poet vrea sa-si exprime o idee, o stare de spirit sau o emotie si incifreaza acest mesaj. Decodificarea lui cere imaginatie si intelegere. Desi exista un anumit limbaj artistic, un poet adevarat are subiectivism si unicitate. Aceste doua trasaturi se convertesc intr-un univers specific, in care un obiect are o imaginatie aparte si fiecare conceptie este filtrata prin prisma proprie, devenind specifica poetului. In timp ce Tudor Arghezi scrie psalmi si vorbeste de viata de dupa moarte, Zaharia Stancu afirma in “Descult” ca nu exista Dumnezeu. Tocmai acest joc este “gustat”: fiecare poet percepe lumea altfel. Jocul acesta al perceptiilor empirice si rationale da un farmec aparte poeziei.

Un alt scriitor de marca al literaturii de la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea, este Tudor

Arghezi. El a scris “cele mai frumoase versuri despre puterea creatoare a mainii omului”. (George Calinescu)

Universul infantil este plin de mister, Arghezi subliniind idea ca viata este o jucarie, un joc, iar noi putem ramane inocenti mereu

Jocul vietii reprezinta, de fapt, cel mai greu joc lasat de Dumnezeu si cel mai lung totodata.

“In sectorul poeziei de sensibilitate etnica “De-a v-ati ascuns…” este parca, talmacirea cea mai impersonala, cu caracter clasic, a sentimentului colectiv. Poetul individualist inceteaza de a se reprezenta pe sine, ca sa dea glas entitatii nationale.”

Citatul anterior ii apartine lui Serban Cioculescu, si traduce idea ca aceasta poezie-joc e o adevarata “Miorita” argheziana, autorul intelegand moartea ca o reintegrare in circuitul cosmic.

Viata isi toarce mai departe firul ei fremator: copiii nu trebuie sa stie ca tata a murit, ci doar ca a plecat - la fel cum se intampla si prin basme si povesti – undeva foarte departe de casa si nu mai are forta necesara “Sa vie jos, in timpul cat se cere / Din lumea cealalta.”.

Poetul, asadar, construieste pentru copii o lume, un univers potrivit dimensinilor cestora, peste care guverneaza armonia, frumusetea.

In “Homo ludens”, Huinzinga afirma ca “limba poetica se deosebeste de cea obisnuita prin aceea ca se exprima intentionat in imagini speciale, pe care nu le intelege oricine Orice limba este o exprimare a imaginii". Adica autorul trebuie sa stie cum sa se faca placut si inteles de cititor si sa il determine pe acesta sa traiasca starea poetului in momentul lecturii, sa patrunda in substratul ideii exprimate.

Aparand in mai multe opere literare, jocul a luat diferite forme de-a lungul timpului. Sensul lui s-a schimbat de la un scriitor la altul, de la cel prim, de activitate distractiva, pana la cel mai profund. Unul din meritele sale cele mai mari este ca bogatia aceasta a sensurilor sale a sporit frumusetea si varietatea literaturii.