LISTA ALFABETICA A CUVINTELOR PE CARE LE CONSIDERAM GREU DE PRONUNTAT

ABITÍR adv. (Fam. și pop.; numai la comparativ) Mai mult, mai bine, mai tare (decât...). – Cf. tc. beter „mai rău”.

ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă, atitudine abjectă; ticăloșie, josnicie. – Din fr. abjection, lat. abjectio.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABSTRÁCȚIE, abstracții, s. f. Abstractizare; (concr.) lucru abstract. ◊ Expr. A face abstracție de... = a nu lua în considerare; a ignora. [Var.: abstracțiúne s. f.] – Din fr. abstraction, lat. abstractio, -onis.

ABȚIBÍLD, abțibilduri, s. n. 1. Imagine în culori imprimată pe un strat subțire de colodiu, care se aplică pe o suprafață netedă, umezindu-se și dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte mărunte; mici șmecherii. – Din germ. Abziehbild.

ACVARIOFILÍE f. Creștere în acvariu a peștilor de ornament. /<fr. Aquariophilie

ADAPTABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi adaptabil. – Adaptabil + suf. -itate.

AGNOSTICÍSM s. n. Concepție filozofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor. – Din fr. agnosticisme.

ANTAGONIZÁ vb. tr., refl. a da un caracter antagonic, a deveni antagonic. (< engl. antagonize)

AUTOUTILITÁR s.n. Autovehicul mic folosit pentru nevoile întreprinderilor și unităților comerciale. [Var. autoutilitară s.f. [Et. incertă].

1

BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalic.

BACTERIOFOBÍE s. f. Teamă patologică de bacterii. (< engl. bactériophobia).

BAMBILICI, sn. sg. 1. lucru derizoriu, lipsit de importanță. 2. individ lipsit de personalitate. 3. femeie de moravuri ușoare, prostituată.

BALACAREALA, bălăcăreli, s. f. 1. vorbă injurioasă / trivială. 2. admonestare verbală violentă.

A BLAGOSLOVÍ ~ésc tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a binecuvânta. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a binecuvânta. /<sl. Blagosloviti.

BODOGĂNEÁLĂ, bodogăneli, s. f. Vorbire înceată, neclară, care redă de obicei un protest reținut sau o nemulțumire stăpânită. – Bodogăni + suf. -eală.

BOSCORODÍ, boscorodesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A vorbi (singur) spunând vorbe neînțelese. 2. Tranz. A face cuiva întruna observații; a mustra mereu pe cineva. 3. Tranz. (Pop.) A descânta, a vrăji. – Cf. ucr. božkorodity.

BREBENÉL, brebenei, s. m. Numele mai multor specii de plante erbacee, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui, care înfloresc primăvara (Corydalis); breabăn (2), brebenea. – Breabăn + suf. -el.

BURDUHĂNÓS, -OÁSĂ, burduhănoși, -oase, adj. (Fam.; adesea substantivat) Burtos. – Burduhan + suf. -os.

CACOFONÍE ~i f. 1) Asociație sau repetare neplăcută de sunete în vorbire. 2) muz. Amestec discordant de sunete; lipsă de armonie. [G.-D. cacofoniei; Sil. -ni-e] /<fr. Cacophonie

CALAMBÚR s. n. 1. joc de cuvinte întemeiat pe echivoc sau pe asemănarea formală a unor termeni deosebiți ca sens; parahreză. 2. problemă enigmistică bazată pe echivoc. (< fr. calembour)

CALIGRÁF, -Ă, caligrafi, -e, s. m. și f. Persoană care are scrisul frumos. ♦ Persoană care se ocupă cu copierea artistică de cărți și manuscrise (mai ales înainte de răspândirea tiparului). – Din fr. calligraphe.

CARABINIÉR ~a (~i, ~e) m. și f. 1) Ostaș din trupele de interne, înarmat cu o carabină. 2) (în Italia) Ostaș care face serviciul la jandarmerie. [Sil. -ni-er] /<fr. Carabineer.

2

CARACTERIÁL, -Ă, caracteriali, -e, adj. (Livr.) Referitor la caracter, al caracterului. [Pr.: -ri-al] – Din fr. caractériel.

CARNAVALÉSC, -ÉSCĂ, carnavalești, adj. (Rar) Care aparține carnavalului, privitor la carnaval. – Din fr. Carnavalesque.

CAROTIDIÁN ~ă (~i, ~e): Canal ~ canal în osul tâmplelor prin care trece carotida. [Sil. -di-an] /<fr. Carotidien

CAVALCÁDĂ, cavalcade, s. f. Plimbare călare făcută în grup; goană, alergare (cu cai). ♦ Grup de persoane care fac împreună o plimbare călare. – Din fr. cavalcade (< it.).

CĂRTURÁR, cărturari, s. m. Învățat, erudit; savant. – Din ngr. hartulários.

CHERCHELÍ, cherchelesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se îmbăta (ușor); a se ameți. – Et. nec.

DAMBLAGÍ, damblagesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A paraliza. ♦ Refl. A se afla într-o situație sanitară precară. – Din damblagiu (derivat regresiv).

DANDANÁ, dandanale, s. f. (Fam.) 1. Întâmplare neplăcută; belea, bucluc, încurcătură. 2. Zgomot mare, tărăboi; petrecere gălăgioasă. ◊ (Înv.) Clopot de dandana = clopot de alarmă. – Din tc. tantana.

DECALCIFIÉRE, decalcifieri, s. f. Acțiunea de a (se) decalcifia și rezultatul ei. 1. Demineralizare a țesutului osos și a dinților, urmată de scăderea rezistenței oaselor și de deformări ale acestora. 2. Operație de eliminare a sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. [Pr.: -fi-e- – Var.: decalcificáre s. f.] – V. decalcifia.

DECODIFICÁRE s. f. transformare a semnalelor unui mesaj în vederea identificării și interpretării acestuia de către destinatar; decodare. (< de1- + codificare)

DEFIBRILATÓR, defibrilatoare, s. n. (Med.; și în sintagma defibrilator cardiac) Aparat electronic folosit în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare. – Din fr. défibrillateur.

DEFLAGRÁȚIE, deflagrații, s. f. Ardere explozivă a unui corp (cu flacără sau cu scântei), care se propagă cu viteză relativ mică. ♦ Fig. (Rar) Deflagrație mondială = război (mondial). – Din fr. déflagration, lat. deflagratio.

DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndepărta petele de grăsime de pe suprafața unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grăsimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser.

DEMAGÓGIC, -Ă, demagogici, -ce, adj. Propriu demagogilor sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. – Din fr. démagogique.

3

DEMATERIALIZÁRE s.f. Faptul de a (se) dematerializa. ♦ (În fizica nucleară) Anihilare a particulelor materiale și apariție corelativă de energie. [Pron. -ri-a-. / < dematerializa].

DEZILUZIONÁ, deziluzionéz, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. desillusionner.

EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. (Rar) Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.

EPICURIÁN, -Ă, epicurieni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de epicurism, care aderă la epicurism; epicureic, epicureu. 2. S. m. și f. Adept al epicurismului; epicureu. ♦ (Fam.) Persoană care caută plăcerile alese, rafinate, spirituale; (depr.) persoană înclinată spre plăceri. [Pr.: -ri-an] – Din fr. épicurien.

EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus.

EPURATÍV, -Ă, epurativi, -e, adj. Capabil să curețe; purificator. – Din fr. épuratif.

ERGOGENÉZĂ s. f. (biol.) ansamblu de factori care condiționează creșterea. (< fr. ergogenèse)

ERUPTIVÍSM s. n. Ansamblu de fenomene care conduc la producerea erupției magmei în scoarța terestră. – Din fr. éruptivisme.

EȘAFODÁ vb. I. tr. (Rar) A ridica, a construi (o schelă, un eșafodaj). [< fr. échafauder].

ETILENOXÍD, etilenoxizi, s. m. Oxid de etilenă. – Etilenă + oxid.

EXHIBÍȚIE, exhibiții, s. f. Faptul de a arăta ceva în public (în mod ostentativ), etalare, expunere ostentativă. ♦ (La pl.) Jonglerii, scamatorii (la circ). [Var.: exhibițiúne s. f.] – Din fr. exhibition, lat. exhibitio, -onis.

EXPANSIVITÁTE s. f. Însușirea de a fi expansiv; manifestare a acestei însușiri, exuberanță. – Din fr. expansivité.

FANFARÓN, -OÁNĂ, fanfaroni, -oane, s. m. și f., adj. (Persoană) care se laudă pentru calități închipuite, care face caz de meritele acțiunilor sale; lăudăros. – Din fr. fanfaron.

FANTASMAGÓRIC, -Ă, fantasmagorici, -ce, adj. Care are aspectul unei fantasmagorii, care aparține fantasmagoriei; ireal, fantastic. – Din fr. fantasmagorique.

4

FATIGABILITÁTE s. f. 1. (tendință spre) oboseală. 2. (psih.) caracteristică a individului privind gradul de rezistență la oboseală. (< fr. fatigabilité)

FĂȚĂRNICÍE, fățărnicii, s. f. Lipsă de sinceritate (în purtare, atitudini etc.); purtare, atitudine prefăcută, ipocrită; prefăcătorie, ipocrizie, falsitate, fățărie. – Fățarnic + suf. -ie.

FENOMENOLOGÍE s. f. 1. Curent în filozofie care își propune să studieze fenomenele conștiinței prin prisma orientării și a conținutului lor, făcând abstracție de omul real, de activitatea lui psihică concretă și de mediul social. 2.(La Hegel) Teorie filozofică în care se afirmă primatul conștiinței asupra existenței și se încearcă în mod rațional descrierea procesului dezvoltării conștiinței. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, așa cum se manifestă ele în timp și spațiu. – Din fr. phénoménologie.

FÉRCHEȘ, -Ă, fercheși, -e, adj. (Pop. și fam.; despre oameni) Care are un aspect îngrijit; care se îmbracă cu grijă, elegant; gătit, dichisit. – Et. nec.

FILFIZÓN, filfizoni, s. m. (Fam. și peior.) Tânăr cu pretenții de eleganță și cu preocupări neserioase. – Probabil alterare din fr. vive le son [du canon], refrenul unui cântec revoluționar francez.

FLEÁNDURĂ, flenduri, s. f. Obiect de îmbrăcăminte rupt, stricat; zdreanță, buleandră. [Var.: fleándră s. f.] – Cf. săs. flander.

FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui fleac1; fleculeț. – Din fleac1.

FOSFOPROTEÍDE s. f. pl. proteine, esteri ai acidului fosforic cu diverși aminoacizi. (< fr. phosphoprotéides)

GAGICAREALA, s. f. inconstanță într-o relație; flirt (cu cineva).

GAMOFILÍE s. f. concreștere a frunzelor. (< fr. gamophyllie)

GASTROENTEROSTOMÍE s.f. (Med.) Crearea operatorie a unei comunicații directe între stomac și intestin. [< fr. gastro-entérostomie, cf. gr. gaster – stomac, enteron – intestin, stoma – deschidere].

GEAMPARÁLE s. f. pl. 1. Numele unui dans popular românesc cu mișcare vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. (Rar) Tril, cântec (melodios) al unei păsări. 2. (înv.) Castaniete. [Var.: geambarále s. f. pl.] – Din tc. çalpara.

GEODETERMINÍSM s. n. formă a determinismului mecanicist-metafizic care exagerează influența mediului natural asupra societății. (< geo- + determinism)

GENUÍN ~ă (~i, ~e) livr. Care nu este denaturat; natural; curat; pur; veritabil. /<fr. génuine, lat. Genuinus

5

GHIONGIONELEs. f. pl. – Fasoane, mofturi. tc. güna-gün „de orice fel” (DAR). Sec. XIX, înv. – Der. ghionghioni, vb. refl. (a se fandosi, a face nazuri).

GLUCOZAMÍNĂ s.f. (Chim.) Derivat aminic al glucozei, care intră în alcătuirea chitinei. [< fr. glucosamine].

GRAMATICALITÁTE s. f. proprietate a unei fraze de a fi conformă cu regulile gramaticale. (< fr. grammaticalité)

GREÁBĂN, grebene (grebeni), s. n. (m.) Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. – Din sl. grebeni „pieptene”.

HALEÁLĂ s. f. (Fam.) Faptul de a mânca (cu lăcomie); (concr.) ceea ce se mănâncă, mâncare. – Hali + suf. -eală.

HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de lance cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. [Var.: alebárdă s. f.] – Din fr. hallebarde.

HALUCINOGÉN, -Ă, halucinogeni, -e, adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă halucinații. – Din fr. hallucinogène.

HAPSẤN, -Ă, hapsâni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Rău la inimă, hain, câinos. 2. Lacom (de bani, de mâncare etc.); avid, rapace. [Var.: hapsín, -ă adj.] – Cf. magh. habzsi.

HARBÚZ, harbuji, s. m. (Reg.) Pepene verde. [Var.: arbúz s. m.] – Din ucr. harbuz.

HÁTMAN (HATMÁN), hatmani, s. m. (În evul mediu) 1. Boier de divan în Moldova, care era însărcinat de domn cu comanda întregii oștiri, având în același timp și funcția de pârcălab și portar al Sucevei; mare spătar; titlu purtat de acest boier. 2. Titlu purtat de marii comandanți ai oștilor polone și ai celor căzăcești; persoană având acest titlu. – Din pol. hetman.

HĂMESÍ, hămesesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A flămânzi peste măsură, a fi lihnit de foame. – Cf. alb. hamïs.

HANDRALĂU, handralăi, s. m. (Depr.) Flăcău care umblă după fete. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla handralău = a umbla de colo până colo fără nici o treabă; a hoinări. [Var.: hăndrălău s. m.] – Cf. magh. vándorló.HEIRUPIST, -ă, heirupiști, -ste adj., s. m., s. f. (peior.) (om) care este exagerat de zelos sau care simulează entuziasmul într-o activitate desfășurată în echipă.

HERGHELEGÍU, herghelegii, s. m. Păzitor, îngrijitor al unei herghelii. – Din tc. hergeleci.

6

IABANGIU (iabangíi), s. m. – Străin, venetic. Tc. yabanci (Șeineanu, II, 218). Sec. XIX, înv.

IBÓVNICĂ s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.

ICNEÁLĂ, icneli, s. f. Geamăt scurt și adânc; icnet. – Icni + suf. -eală.

ICNOGRAFÍE s. f. protecție pe planul orizontal al secțiunilor de nivel prin clădiri, edificii; secțiune de nivel. (< fr. ichnographie)

IDOLATRIZÁ, idolatrizez, vb. I. Tranz. A slăvi pe cineva sau ceva ca pe un idol, a iubi cu pasiune; a adora; a iubi în mod exagerat. – Idolatru + suf. -iza (după fr. idolâtrer).

IDIOMÁTIC, -Ă I. adj. caracteristic unui idiom, referitor la un idiom. II. s. f. ansamblul caracteristicilor limbii unui popor. (< fr. idiomatique, /II/ germ. Idiomatik)

ILUMINÍSM s. n. 1. Mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase; luminism2. 2. Concepție religioasă care susține existența inspirațiilor directe de la divinitate. – Din fr. illuminisme.

ILUZIONÍSM s. n. 1. Profesiunea iluzionistului; spectacol, număr prezentat de iluzionist; scamatorie. 2. Ansamblu de procedee tehnice în artele plastice menite să creeze iluzia realității până la confundarea operei de artă cu obiectul reprezentat. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionnisme.

IMACULÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre obiecte de culoare albă) Care este de o albeață perfectă; care nu are nici o urmă de atingere; fără nici o pată. 2) fig. (despre persoane) Care este foarte curat sufletește; plin de candoare; fără nici un păcat; cast; pur. /<fr. immaculé, lat. Immaculatus

INFATIGÁBIL, -Ă, infatigabili, -e, adj. (Livr.) Neobosit, zelos. – Din fr. infatigable.

JAGARDEA(-éle), s. f. – (Arg.) Om zăpăcit, aiurit. Origine necunoscută. Ar putea fi o combinație expresivă a lui javră cu jigodie, care au același sens.

JÁPIȚĂ, japițe, s. f. Bucată de lemn sau de fier îndoit, așezat deasupra proțapului și formând scobitura în care se prinde jugul. – Bg. žabica „broscuță”.

JEANDRAs.f. (reg.) zeamă de post cu felii de mămăligă prăjite.

7

A JERTFÍ ~ésc tranz. 1) înv. (ființe) A ucide după un anumit ritual ca dar pentru zei; a sacrifica. 2) A ceda benevol având conștiința unei privațiuni. 3) rar A lipsi de viață premeditat; a omorî; a ucide. /Din jertfă

JERPELÍT, -Ă, jerpeliți, -te, adj. (Despre îmbrăcăminte, cărți etc.) Învechit și rupt2, uzat; degradat, zdrențuit, jigărit. ♦ (Despre oameni) Zdrențăros. – V. jerpeli.

JOÁGĂR, joagăre, s. n. 1. Ferăstrău cu mai multe pânze drepte, verticale, care funcționează cu o mișcare alternativă, fiind acționat de forța apei curgătoare prin intermediul unei roți de apă. 2. Ferăstrău mare având o pânză lungă cu dinți mari și două mânere, acționat de doi lucrători; beschie. – Cf. germ. Säger.

JUBILIÁR, -Ă, jubiliari, -e, adj. De jubileu, făcut pentru un sau cu ocazia unui jubileu. ◊ An jubiliar = an în care are loc un jubileu. [Pr.: -li-ar] – Din jubileu (după fr. jubilaire).

JUSTIȚIÁR adj., s. n. 1. (cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (în orânduirea feudală). 2. (cel) care face dreptate, iubitor de dreptate. (< fr. justicier)

LACOLÍT s.n. Masă de rocă eruptivă având forma unei ciuperci, care a străpuns stratele de deasupra între care s-a intercalat, obligând orizonturile superioare să se înalțe. [< fr. laccolithe, cf. gr. lakkos – cavitate, lithos – piatră].

LACTIFÉR, -Ă adj. Care poartă laptele; galactofor. [< fr. lactifère, cf. lat. lac – lapte, ferre – a purta].

LAMINÁJ s. n. Indice care caracterizează gradul de subțiere prin laminare a unei înșiruiri de fibre textile. – Din fr. laminage.

LANGURÓS, -OÁSĂ, languroși, -oase, adj. (Adesea peior. sau ir.; și adverbial) Plin de sentimentalism; galeș, sentimental. – Din fr. langoureux.

LÁMURĂ s. f. Partea cea mai bună, mai curată și mai aleasă dintr-un lucru; floarea, fruntea, crema unui lucru. – Lat. lamina sau *lam(i)nula.

LAPIDÁ, lapidez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ucide pe cineva prin lovituri de pietre; a arunca în cineva cu pietre (ca pedeapsă sau ca răzbunare). – Din fr. lapider, lat. lapidare.

LIGNIFICÁ, lignífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în lemn; a (se) impregna cu lignină. – După fr. lignifier.

LIMFÓM, limfoame, s. n. (Med.) Tumoare cu aspect de ganglion limfatic, constituită din limfocite. – Din fr. lymphome.

MACFERLÁN, macferlane, s. n. Pardesiu bărbătesc (larg și) fără mâneci, cu două deschizături pentru brațe, peste care cade o pelerină scurtă. – Din fr. macfarlane.

8

MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Et. nec. Cf. măgădan.

MAGNETOSCÓP, magnetoscoape, s. n. Aparat pentru înregistrarea și redarea magnetică a imaginii și a sunetului în scopuri profesionale. – Din fr. magnétoscope.

MAIMUȚĂRÍE ~i f. Imitație caraghioasă a felului de a fi al unora în scop de batjocură; maimuțăreală. /maimuță + suf. ~ărie

MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

MALEABILITÁTE s. f. 1. proprietate a unui metal, material, de a fi maleabil. 2. (fig.) capacitate, ușurință de adaptare, suplețe; docilitate. (< fr. malléabilité)

MAHMUDEÁ, mahmudele, s. f. Monedă turcească de aur, care a circulat în trecut și în țările românești și a cărei valoare a variat după epoci. – Din tc. mahmudiye.

MANUFACTURIÉR, -Ă, manufacturieri, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de manufactură, privitor la manufactură, producător de manufactură. 2. (Astăzi rar) Patron al unei manufacturi (2), lucrător într-o întreprindere de manufactură. [Pr.: -ri-er] – Din fr. manufacturier.

MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

MUCHELÉF adj. v. aranjat, cochet, dichisit, elegant, fercheș, ferchezuit, gătit, îngrijit, spilcuit.

NABLA, náble, s.f. (înv.) instrument muzical cu coarde, asemănător cu harfa.

NÁDILĂ s. v. amorsă, momeală, nadă.

NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. (Livr.) Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis1 + suf. -ist.

NACAFÁ, nacafale, s. f. (Înv. și reg.) 1. Pretenție; capriciu, toană. 2. Preocupare, pasiune. 3. Necaz, neajuns; belea, pacoste. [Pl. și: năcăfale] – Din tc. nafaka.

NECHIBZUÍT, -Ă, nechibzuiți, -te, adj. Lipsit de judecată, de înțelepciune (în ceea ce face sau spune); necugetat, nechitit. ♦ Care nu a fost bine gândit, bine cumpănit; care denotă nesocotință. – Ne- + chibzuit.

NEGHIÓB, -OÁBĂ, neghiobi, -oabe, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; (om)

9

neîndemânatic, nepriceput, nătărău, nerod, prost. 2. Adj. (Despre fapte, vorbe etc.) Care arată îngustimea la minte, prostia, stupiditatea neghiobului (1); prostesc, neghiobesc, stupid. – Et. nec.

NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te, adj. Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; spec. cast. – Ne- + prihănit (înv. „păcătos, vinovat” < prihană).

NEVREDNICÍE s. f. Faptul de a fi nevrednic de ceva, de a nu merita ceva. – Nevrednic + suf. -ie.

NONVALOÁRE f. 1) Lipsă de valoare. 2) fig. Om sau lucru lipsit de importanță; nulitate. [G.-D. nonvalorii] /non- + valoare

NUTRÉȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Probabil ochi1 + suf. -eș.

OAGAR (-ri), s. m. – (Arg.) Agent, polițist. Germ. Jäger „vînător”, probabil prin intermediul săs. (Iordan, BF, IV, 185).

OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.

OBREJA, obréje, s.f. (pop.) loc pe malul unui râu; teren șes.

OBSCURÁ, obscurez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din fr. obscur.

OCHEÁN1, ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an.

OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire.

OCÚLT, -Ă, oculți, -te adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ♦ Științe oculte = doctrine și practici secrete care au

10

ca obiect fenomene tainice, inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte.

OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande.

OFTICÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) și substantival Care suferă de oftică; cu oftică; tuberculos; ftizic. 2) Care este lipsit de energie și vigoare; molâu; molatic; mămăligos. /oftică + suf. ~os

PACEAURA(-re), s. f. – 1. Zdreanță, otreapă. – 2. Femeie stricată. – Megl. pacivură. Tc. paçavra (Loebel 72; Șeineanu, II, 279; Lokotsch 1602), cf. ngr. πατζαβοῦρα, alb. pačavurë, bg. pačavra, sb. pačaura.

PÁDINĂ, padini, s. f. Loc aproape plan sau ușor scobit, de obicei în vârful unui deal sau al unui munte. ♦ Mică depresiune, circulară sau alungită, dezvoltată de obicei pe loess prin tasare; crov. [Pl. și: padine] – Din bg. padina.

PALEOANTROPOLÓGIC, -Ă, paleoantropologici, -ce, adj. Referitor la paleoantropologie, de paleoantropologie. [Pr.: -le-o-an-] – Din fr. paléoanthropologique.

PÁNGLICĂ, panglici, s. f. 1. Fâșie îngustă de bumbac, de mătase, de catifea etc., folosită mai ales ca podoabă (la îmbrăcămintea feminină). ♦ Fâșie îngustă de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. 2. Bandă de pânză, de mușama sau de metal divizată în centimetri, care servește la măsurarea distanțelor. 3. Obiect flexibil de metal sau de alt material, având grosime și lățime mică în raport cu lungimea; bandă. 4. (Zool.; pop.) Tenie. [Var.: (reg.) pándlică, pámblică s. f.] – Din magh. pántlika.

PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Bucată (mare) de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.

PARADIZIÁC, -Ă, paradiziaci, -ce, adj. (Livr.) Ca în paradis; splendid, minunat, încântător. [Pr.: -zi-ac] – Din fr. paradisiaque.

PERGAMÉNT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hârtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala, folosită mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminată. – Din lat. pergamentum.

PERSIFLÁRE, persiflări, s. f. Acțiunea de a persifla și rezultatul ei; zeflemisire, persiflaj. – V. persifla.

11

PLATITÚDINE, platitudini, s. f. (La sg.) Faptul de a fi plat (2); banalitate, mediocritate; (și la pl.) vorbă, idee banală, plată. – Din fr. platitude.

POLOBÓC ~oáce n. pop. 1) Vas făcut din doage cercuite, cu capetele mai înguste decât mijlocul, în care se păstrează vinul; butoi. 2) Conținutul unui astfel de vas. /cf. ucr. Polybok

RUBÁRBĂ ĕ f. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cu frunze mari și cu flori purpurii-închise, folosită în alimentație și în medicină; revent. /<fr. Rhubarbe

RABATÁBIL, -Ă, rabatabili, -e, adj. (Despre un element de construcție, un organ de mașină etc.) Care se poate roti în jurul unei axe (orizontale). Scaun rabatabil. Masă rabatabilă. – Din fr. rabattable.

RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele două drepte sau două curbe printr-o curbă tangentă la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legătura. – Din fr. raccorder.

RAFINAMÉNT, rafinamente, s. n. 1. Finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii. 2. Viclenie, perfidie, șiretenie. – Din fr. raffinement.

RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec.

RĂZBÁTE, răzbát, vb. III. 1. Intranz. A-și face, a-și croi drum prin..., a înainta cu greu, înlăturând obstacolele; a străbate, a pătrunde. 2. Intranz. A răzbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla în lung și în larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stări, sentimente) A pune stăpânire cu putere pe cineva; a birui, a învinge, a copleși, a răzbi (4). – Răz- + bate.

RÂNTÁȘ, rântașuri, s. n. Sos făcut din făină (cu ceapă) prăjită în grăsime, pentru a fi adăugat la unele mâncăruri. – Din magh. rántás.

RECLUZIONÁ vb. refl. a se retrage din lume, a trăi izolat. (< recluzi/une/ + -ona)

REFLEXIVITÁTE s. f. (Rar) 1. Faptul de a fi reflexiv; predispoziție spre meditație. 2. Proprietate a unei relații logice, matematice etc. de a avea loc întotdeauna între un element și el însuși. – Reflexiv + suf. -itate. Cf. fr. réflexivité.

RESURGÉNȚĂ s. f. reapariție la suprafață, sub formă de izvor, a unei pânze de ape subterane. (< fr. résurgence)

12

SABOTÁJ, sabotaje, s. n. Acțiune având ca scop împiedicarea bunului mers al unei activități, în special frânarea desfășurarii normale a unui proces de producție. – Din fr. sabotage.

SAMALẤC, samalâcuri, s. n. (Reg.) Magazie în care se păstrează nutrețul pentru vite. [Var.: samalóc s. n.]

SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție spitalicească (climaterică sau balneară) pentru îngrijirea bolnavilor cronici (de tuberculoză); (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium.

SARABÁNDĂ, sarabande, s. f. Numele unui vechi dans popular spaniol, asemănător cu menuetul; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. Mișcare amețitoare, agitată, tumultuoasă; frământare; p. ext. mulțime dezlănțuită, tumultuoasă. – Din fr. sarabande.

SARCOFÁG, sarcofage, s. n. Sicriu antic făcut din piatră, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar în formă de sicriu. [Var.: (rar) sarcofágiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus.

SANCȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei; confirmare, pedepsire, sancțiune. [< sancționa].

SĂLĂȘLUÍ, sălășluiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A-și avea sălașul, locuința într-un anumit loc. ♦ A se adăposti. 2. Tranz. A da cuiva adăpost; a găzdui. 3. Refl. A se așeza, a se stabili într-un loc. – Din magh. szállásolni.

SÂRGUINCIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) Care vădește sârguință; silitor. /sârguință + suf. ~ios

SCLERÓTICĂ, sclerotice, s. f. Înveliș exterior, netransparent al globului ocular, care constă dintr-o membrană fibroasă cu funcție protectoare; albul ochiului, albuș. – Din fr. sclérotique.

SFĂRÂMICIÓS, -OÁSĂ, sfărâmicioși, -oase, adj. Care se sfărâmă sau se poate sfărâma ușor, care la lovire se preface în părți (foarte) mici. [Var.: sfărmiciós, oásă, adj.] – Sfărâma + suf. -icios.

TABACHÉRĂ, tabachere, s. f. 1. Cutiuță în care se păstrează tutunul sau țigările. 2. Fereastră mică, înclinată, executată în panta acoperișului unei construcții. [Var.: tabachére s. f.] – Din ngr. tabakéra, it. tabacchiera.

TABULATÚRĂ s. f. 1. sistem vechi de notație muzicală cu ajutorul literelor, cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele, pentru instrumentele cu claviatură și cu coarde ciupite. 2. sistem de reguli componistice al artei meistersängerilor. (< germ. Tabulatur, lat. tabulatura)

13

TÂRȘÂÍT2, -Ă, târșâiți, -te, adj. (Despre picioare sau încălțăminte) Care se târșâie, care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific; (despre mers) care produce un zgomot specific prin frecarea de pământ a tălpii. [Var.: (reg.) târșăít, -ă, târșít, -ă adj.] – V. târșâi.

TESTOSTERÓN, testosteroni, s. m. Hormon sexual masculin care menține caracterele sexuale secundare masculine, folosit și în terapeutică. [Var.: testosterónă s. f.] – Din fr. testostérone.

TETRAPÓD2, -Ă, tetrapozi, -de, adj. (Despre animale; adesea substantivat) Care are patru picioare; patruped. – Din fr. tétrapode.

TURNICHÉT, turnichete, s. n. 1. (Mar.) Rola montată pe un ax vertical servind la schimbarea direcției unei parâme sau a unui lanț de ancoră. 2. Masă rotativă pe care se așază sticlele spre a fi umplute. 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permițând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet.

TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).

TUTUNGÍU, tutungii, s. m. Bărbat care vinde într-o tutungerie. – Din tc. tütüncü.

UGNÍT, -Ă, ugniți, -te, adj. (Reg.) Uimit, mirat. – V. ugni.

UMIDIFICATÓR s. n. utilaj pentru menținerea umidității dorite a aerului dintr-un loc determinat. (< fr. humidificateur)

UZURPÁ vb. tr. a acapara, a-și însuși prin violență sau prin fraudă un bun, un drept, o calitate etc. (< fr. usurper, lat. usurpare)

VACÁRM, vacarmuri, s. n. Zgomot asurzitor, hărmălaie. – Din fr. vacarme.

VANDÁL, vandali, s. m. 1. Persoană care făcea parte din grupul de triburi de origine germanică care au coborât în sec. V de pe țărmul Mării Baltice ajungând până în nordul Africii unde au întemeiat un regat și de unde au pătruns în Roma, jefuind crunt și distrugând numeroase valori culturale și artistice ale antichității. 2. Fig. Om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale și artistice. – Din fr. vandale.

VÂLVĂTÁIE, vâlvătăi, s. f. Flacără mare; pălălaie, vâltoare, vâlvă, bobotaie. [Pr.: -ta-ie-. – Var.: vălvătáie, vâlvotáie s. f.] – Din vâlvă (după pălălaie, bobotaie).

VÂNZOLEÁLĂ, vânzoleli, s. f. Faptul de a (se) vânzoli; frământare, agitație, mișcare, vânzolit. – Vânzoli + suf. -eală.

14

VRĂJMĂȘÍE ~i f. Atitudine de vrăjmaș; dușmănie; vrajbă; ostilitate; ură. [G.-D. vrăjmășiei] /vrăjmaș + suf. ~ie

ZÁRZĂR, zarzări, s. m. 1. Pom fructifer asemănător cu caisul, cu flori albe și cu fructe sferice mici, cu gust acrișor și cu sâmburii amari (Armeniaca vulgaris). 2. (Reg.) Corcoduș. – Din zarzără (derivat regresiv).[

ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. ◊ Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.

ZVÂCNÍ, zvâcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă, tâmple etc.; la pers. 3) A bate repede și cu putere (de oboseală, de emoție, de durere etc.); a palpita. 2. (Despre ființe) A sări, a țâșni, a se repezi pe neașteptate. ♦ Spec. A sări brusc în picioare. – Zvâc + suf. -ni.

ZVĂPĂIÁT, -Ă, zvăpăiați, -te, adj. Nebunatic, zburdalnic, zglobiu; ușuratic. – Cf. văpaie.

15