Lipsa raporturilor de muncă. Dovedirea relei credinţe. Reintegrare în termen de 48

de ore. Termen suficient şi rezonabil. Acordarea tichetelor de masă.

Tematică: Contestatie decizie sanctionare

1. La data emiterii deciziei reclamantul nu avea raporturi de muncă cu societatea pârâtă, întrucât prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti nu are loc efectiv o reluare a raporturilor de muncă, dispoziţiile hotărârii trebuind a fi puse în executare. Pe de altă parte, recurenta trebuia să dovedească reaua credinţă a reclamantului în ceea ce priveşte executarea dispoziţiei de reintegrare, şi prin acordarea unui termen de numai 48 de ore pentru prezentarea lui la muncă, nu i s-a asigurat un termen suficient şi rezonabil în acest sens. 2. Neprezentarea la locul de muncă al reclamantului în termen de 48 de ore „oferit” de pârâtă, nu constituie o abatere disciplinară care să justifice desfacerea contractului de muncă, neprezentarea având la bază considerente de ordin obiectiv. Se are în vedere soluţionarea cererii de încetare a raportului de muncă dintre reclamant şi noua societate la care s-a încadrat, fie prin demisie ori prin acordul părţilor, ceea ce necesita şi un termen rezonabil de preaviz, conform Codului Muncii.

(Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru Minori şi Familie, Decizia nr. 1718/R din 18 decembrie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea înaintată la 26 mai 2008 la Tribunalul Mureş, reclamantul N.E. prin reprezentant legal Sindicatul B. 2002 B., a chemat în judecată pe pârâta SC „B.” SA Tg-M, solicitând anularea deciziei de concediere nr. 449 din 22 aprilie 2008, reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior, cu acordarea tuturor drepturilor salariale şi a tichetelor de masă de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă.În susţinerea cererii, reclamantul a relevat că la data emiterii deciziei de concediere nu avea calitatea de angajat al societăţii pârâte, întrucât decizia anterioară de concediere nr. 1509/2007 a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, dispunându-se reintegrarea în funcţia deţinută la pârâtă. Reclamantul a mai relevat că ulterior pronunţării soluţiei dar anterior comunicării hotărârii a fost emisă decizia de reintegrare nr. 375 din 2 aprilie 2008, care este abuzivă pentru următoarele considerente: hotărârea judecătorească nu a fost motivată şi comunicată; reclamantul era angajat la o altă firmă; nu a expirat preavizul în urma demisiei de la noul loc de muncă, ceea ce ar fi condus la o nouă concediere disciplinară ca urmare a neprezentării la serviciu.Prin sentinţa civilă nr. 1372 din 17 iulie 2008, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul N.E., prin reprezentant legal Sindicatul B. 2002 B., în contradictoriu cu pârâta SC „B.” SA Tg-M; a anulat decizia nr. 449/22.04.2008 emisă de pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, acela de mecanic de locomotivă în cadrul societăţii pârâte; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor salariale şi a contravalorii tichetelor de masă de care acesta a fost lipsit începând cu data de 24.04.2008 şi până la data reintegrării efective în funcţie a reclamantului; a respins restul pretenţiilor reclamantului.

Împotriva sentinţei civile menţionate pârâta a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii şi respingerea ca nefondată a contestaţiei promovată de reclamant, cu invocarea motivelor

prev. de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.În opinia recurentei instanţa de fond a apreciat în mod greşit că reclamantul nu avea la data emiterii deciziei din 22 aprilie 2008 un raport de muncă cu SC „B.”SA Tg-M şi, ca atare, societatea nu putea dispune desfacerea contractului individual de muncă. De asemenea, prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că reclamantul contestând decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă a solicitat şi reintegrarea, iar instanţa s-a pronunţat în acest sens, cu repunerea în toate drepturile salariale de care a fost privat, context în care relaţiile contractuale dintre părţi nu au încetat. În acest sens, în speţă sunt aplicabile dispoziţiilor art. 78 alin. (2) Codul Muncii, reintegrarea în muncă fiind solicitată expres de către reclamant, aceasta constituind un capăt de cerere distinct de contestaţia împotriva decizie nr. 1509/2007.Aşadar, ţinând seama de cele menţionate, argumentul instanţei de fond conform căruia societatea pârâtă a avut o atitudine excesivă în momentul punerii în executare a hotărârii de reintegrare, în contextul în care reclamantul era angajat la o altă societate, contravine voinţei legiuitorului.Se mai relevă de către societatea recurentă, în susţinerea motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., împrejurarea că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că prin pronunţarea hotărârii nu are loc efectiv o reluare a raporturilor de muncă, prin urmare, pronunţarea dispoziţiei de reintegrare nu echivalează cu reintegrarea efectivă a reclamantului. În plus, este nefondată susţinerea primei instanţe în sensul că pârâta ar fi trebuit să dovedească reaua credinţă a reclamantului în ceea ce priveşte punerea în executare a dispoziţiei de reintegrare cuprinsă în sentinţa civilă nmr.443/2008 a Tribunalului Mureş. În fine, reclamantul deşi s-a prezentat la sediul societăţii pârâte a refuzat primirea dispoziţiei de reintegrare, nu a răspuns solicitării comisiei de disciplină pentru efectuarea anchetei prealabile şi nu a prezentat nicio dovadă că a demisionat de la noua societate comercială la care s-a încadrat, cu preaviz.

Recursul dedus judecăţii este nefondat, pentru considerentele ce succed:Prin decizia nr. 1509 din 23 noiembrie 2007 emisă de societatea pârâtă, reclamantului i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, acesta având calitatea de mecanic de locomotivă, cu o vechime considerabilă în muncă. Prin sentinţa civilă nr. 443 din 25 martie 2008 a Tribunalului Mureş, s-a admis contestaţia reclamantului şi s-a dispus înlocuirea sancţiunii menţionate cu reducerea salariului pe o perioadă de 3 luni cu 10% şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior. Societatea pârâtă la convocat pe reclamant în vederea executării sentinţei civile menţionate, cu menţiunea că în se acordă în acest sens un termen de două zile pentru a se prezenta la locul de muncă. Din dovada de primire aplicată pe această convocare rezultă că reclamantul a fost înştiinţat să se prezinte la societate în vederea reintegrării la data de 2 aprilie 2008.De menţionat că ulterior emiterii deciziei de concediere disciplinară reclamantul s-a angajat la SC „T. Trans” SA Târgu M, iar în momentul convocării de către societatea pârâtă nu mai era angajatul acesteia. În contextul menţionat, ca urmare a neprezentării la serviciu a reclamantului, societatea pârâtă procedează din nou la desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, în baza art. 61 lit. a) Codul Muncii, conform deciziei nr. 449 din 22 aprilie 2008.Analizând legalitatea acestei decizii de concediere disciplinară, prima instanţă în mod legal şi temeinic a reţinut că la data emiterii deciziei reclamantul nu avea raporturi de muncă cu societatea pârâtă, întrucât prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti nu are loc efectiv o reluare a raporturilor de muncă, dispoziţiile

hotărârii trebuind a fi puse în executare. Pe de altă parte, recurenta trebuia să dovedească reaua credinţă a reclamantului în ceea ce priveşte executarea dispoziţiei de reintegrare, şi prin acordarea unui termen de numai 48 de ore pentru prezentarea lui la muncă, nu i s-a asigurat un termen suficient şi rezonabil în acest sens.Astfel fiind, neprezentarea la locul de muncă al reclamantului în termen de 48 de ore „oferit” de pârâtă, nu constituie o abatere disciplinară care să justifice desfacerea contractului de muncă, neprezentarea având la bază considerente de ordin obiectiv. Se are în vedere soluţionarea cererii de încetare a raportului de muncă dintre reclamant şi noua societate la care s-a încadrat, fie prin demisie ori prin acordul părţilor, ceea ce necesita şi un termen rezonabil de preaviz, conform Codului Muncii. Faţă de cele ce preced, nefiind întrunite motivele prev. de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., iar Curtea nereţinând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.