licenta ionut - 2
DESCRIPTION
economieTRANSCRIPT
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
CAPITOLUL I
Mecanism de formare a preţurilor in economia contemporană
1.1.Aspecte teoretice ale formarii preţului in economia contemporana
Într-o accepţiune cuprinzatoare, mecanismul economic cuprinde ansamblul
elementelor de reglare si autoreglare a vietii economice.
In funcţie de preponderenţa elementelor ce-l alcătuiesc si de natura lor
mecanismul economic poate fi :
- administrativ , în care organizarea economică se realizeaza prin acţiuni ale
factorului constient de conducere, instrumental de baza fiind planul imperativ ,
caracteristic pentru economiile centralizate ;
- daca preponderentele sunt elemente de autoreglare prevenite din
funcţionarea pieţei, atunci mecanismul economic este spontan , de piaţa , forţele
acestuia asigurand proportiile si echilibrul economic independent .
Mecanismul economic viabil este acela din urma. El nu exclude insă , prezenţa
elementelor de reglare care operează nu imperativ , decizional ci intr-o forma liberă ,
indicativa de organizare si conducere a vietii economice.
In cadrul acestui macanism , preţurile constituie o componenta cu rol si functii
caracteristice .
In calitatea lor de unitate de masura băneasca , a bunurilor si serviciilor , ele
ofera informaţii pentru agenţii economici cu privire la situaţia pieţei , dezvăluind
acestora ceea ce trebuie si căt trebuie produs din fiecare bun sau serviciu.
Preţurile sunt nu numai ca instrument al funcţionarii pieţei ci si consecinte ale
acesteia. In procesul concurenţei si sub acţiunea cererii si a ofertei , pe piaţa se
1
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
delimitează nivelul preţului , care este unul al pieţei , adica un preţ de echilibru ce se
formeaza prin intermediul pieţei in care se confrunta voluntar ofertele cu cererile de
bunuri si servicii .
Acest mecanism de echilibrare a cererii si ofertei are loc sub acţiunea
influenţelor reciproce dintre agregatele economice implicate: cerea si oferta, pe de o
parte,influenţeaza preţul , iar acesta din urma influenţeaza cerea si oferta. Aceste
interacţiuni reciproce se impun cu necesitate acţioneaza ca legi naturale , ce
determina formarea preţurilor pentru orice bun sau serviciu. Formarea preţurilor
este,deci guvernata de anumite legitaţi.
Prima legitate arata influenţa cererii si ofertei asupra preţului : preţul este
efectul modificarii raportului dintre cererea si oferta unui bun. Pornind de la preţurile
date , daca cererea creşte , iar oferta ramane neschimbata , atunci preţurile cresc. Daca
creste oferta , cererea ramanand neschimbata preţurile vor scade. Cerea si oferta pot
avea si o influenţa opusa; sa scadă cerea si scadă si oferta, imprejurare in care
preţurile vor avea si ele o evoluţie diferita de cea prezentată anterior. In concluzie ,
evolutia cererii intr-un sens sau altul determină la nivelul preţurilor , o evoluţie da
acelaşi sens , pe cand evoluţia cererii conduce la o mişcare de sens invers in nivelul
preţurilor :creste oferta scade preţul , scade oferta creste preţul.
A doua legitate arata influenta preţurilor asupra cererii si ofertei
modificarea preţurilor unui bun devine cauza modificarii cererii si ofertei acelui bun.
Atunci cand preţul creste , cererea ca tendinta , se restrange , adica vor fi mai puţini
cei dispuşi sa cumpere si invers , la o creştere a preţului , oferta tinde sa creasca.In
situatia opusa , daca preţurile scad cererea de bunuri si servicii va creste , in schimb
oferta se reduce , fiind putini cei care vor dori sa vanda la un pret redus.Forma de
acţiune a acestei legalitaţi este opusa celeilalte. In acest caz preţul influenţeaza cerea
si oferta si are urmatoarea desfasuarare : la o schimbare a nivelului preţului , intr-un
sens sau altul , cererea reactionează in mod direct proportional . Cu totul alta este
tendintă ofertei care evoluează in acelasi sens cu pretul .
2
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
A treia legitate arata ca schimbul vănzare – cumpărare de bunuri si servicii
are loc cand cererea si oferta la un anumit bun coincid , ca marime si tind spre
echilibru . El multumeşte si producatorul si consumatorul si asigură efectuarea celor
mai numeroase tranzacţii .
A patra legitate se refera la interdependenţa preţurilor diferitelor bunuri :
modificarea cererii , ofertei si preţului unui bun oarecare atrag dupa sine modificarea
cererii , ofertei si preţului de piaţa la celelalte bunuri .Relaţia este directa , pentru
bunurile complementare si substituibile , precum si pentru bunurile si serviciile de
producţie ca elemente componenete in producerea altor bunuri ; a reflecta
solidaritatea preţurilor tuturor bunurilor de pe piata .
Mecanism formării preţurilor in economia concurenţiala se afla sub acţiunea
conjugate a celor patru legitătii.
Oscilaţiile la nivelul cererii si ofertei influentează preţul. Daca cererea creşte ,
vor creşte si preţurile.Acestea , la randul lor , vor determina pe mai mulţi ofertanţi sa
vandă si in acest fel , asistăm la o mai deplină satisfacere a cererii Astfel , prin
ajustări reciproce ale cererii si ofertei in procesul concurenţei se ajunge la un moment
cand cerea si oferta sunt in echilibru , se identifică ca marime. Acest moment sau
nivel al raportului de identitate dintre cerere si oferta dă tocmai marimea preţului ce
este acceptat de catre toti cei care participă la tranzactie de pe o anumită piată .
Mai interesantă este situatia cand oferta este scazută :in acest caz preţurile sunt
ridicate , producatorii , constatănd ca nu există cerere, va creşte si , pe o cale ocolită
se va ajunge tot la situaţiile prezentate , adica la realizarea spontană dintre cerere si
oferta .
Pe o anumita piată , pentru un anumit bun sau serviciu sub actiunea legilor
cererii si ofertei se ajunge la o situaţie sau un anumit punct in care acestea sunt in
echilibru , stabilind nivelul preţului. Acest pret este unic pentru aceeasi marfa pentru
intraga piata .
Formarea preţului de echilibru este consecinta schimbărilor in nivelul preţului ,
respectiv a cererii si a ofertei , in timp ce toate celelalte conditii ramân neschimbate ;
3
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
se face abstractie de influenta celolalti factori .
Aceasta situaţie este caracteristica concurenţei pure , perfecte. Este o forma in
care preţurile ce se fixează pe piată nu pot fi alese liber de producatori sau
consumatori , ei trebuind sa le accepte; ceea ce pot agentii economici sa aleaga sunt
cantitatile pe care le vor vinde (cumpara) la preţul curent al pieţei .
In realitate , concurenţa perfecta nu există.Dar, formarea preţului de echilibru
pe piaţa are caracter logic si preţurile rezultate din functionarea acestui mecanism
sunt preţuri libere.
Cele patru legi prezentate actionează si explică formarea preţurilor pe
piaţa.Prima lege acţionează invariabil pe orice piaţă si oricând.
Economia contemporana nu este o economie de piaţa perfecta. Preţurile sunt
impuse pieţei , se stabilesc in afara forţei acesteia fiind riguros controlate. Acest lucru
se explica prin actiunea marilor firme , oligopoluri si a firmelor monopoliste , care
fiind unici producatori sau comercianti impun conditii pieţei.
Marile firme fixeaza preţurile , dar ele nu o fac in mod arbritar ,ci tinând seama
de preţul pieţei pentru produsul de acelasi fel , de preţul tuturor celorlalte mărfuri si in
acelasi timp de situatia pietei si de starea acesteia.
Preţurile fixate de marile firme sunt preţuri teoretice, stabilite pe cale
administrative , dar devin preţuri efective , reale , numai dupa ce sunt verificate pe
piaţa , iar daca sunt supuse concurenţei nu au sansa sa devina preţuri reale . Cu toate
ca marile firme stabilesc preţuri pe cale administrativă , nu numai ca nu nesocotesc
cerinţele pieţei , dar la dimensionarea nivelului preţului folosesc si metode ce au in
vedere evoluţia curbei cererii si ofertei , raportul dintre volumul producţiei , cost si
profit , elasticitatea cererii in funcţie de pret , ca metode precise moderne de evaluare
a costului si implicit a pretului.
In economia concurenţiala contemporana, formarea preţurilor este influenţata si
de interventia statului.Acesta se adauga jocului al concurentei pentru a dirija nivelul
producţiei , al preţurilor si restabilirea echilibrului pietei cu ajutorul pretului , a
impozitului indirect sau al subventiei.
4
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Piata monopolist-oligopolista desemneaza acea situatie in care intr-un domeniu
exista fie un singur mare producator , fie un numar redus de mari producatori, fie o
unitate de mari producatori , care dispun de intreaga oferta din acel domeniu de
activitate, deci realizeaza dominatia absoluta a pietei .
In conditiile monopolului si oligolpolului , preturile nu mai reprezinta un factor
exogen firmei, ca in cazul concurentei perfecte.
Dimpotriva marile firme fixeaza preturile , dar ele nu o fac in mod arbitrar , ci
tinand seama de pretul pietei pentru un produs de acelasi fel , de pretul tuturor
celorlalte marfuri si in acelasi timp de situatia pietei si de starea acesteia .
Monopolurile au posibilitatea reglarii ofertei totale si in functie de acestea
regleaza nivelul preturilor , pentru nobtinerea preturilor ridicate. Caile sunt:
a) reducerea ofertei prin reducerea productiei sau sporirea stocurilor;
b) cresterea ofertei prin dezvoltarea productiei sau prin vanzarea stocurilor
acumulate;
Preturile fixate de marile firme sunt preturi teoretice stabilite pe cale
administrativa dar devin preturi efective , reale, numai dupa ce sunt verificate pe
piata , iar daca sunt supuse concurentei nu au sanse sa devina preturi reale. Cu toate
ca marile firme stabilesc preturile pe cale administrtiva , nu numai ca nu nesocotesc
cerintele pietei dar la la dimensionarea nivelului pretului folosesc metode economice
care au in vedere evolutia curbei cererii si a ofertei , raportul dintre volumul
productiei ,cost si profit elasticitatea cererii functie de pret , sunt folosite metode
precise si moderne de evaluare a costului si implicit a pretului.
Dominand oferta , monopolurile nu pot influenta direct cererea . Ele trebuie , in
mod necesar , sa tina seama de evolutia cererii pornind de la recunoasterea legitatii
potrivit careia sporirea pretului peste o anumita limita diminueaza cererea ,
micsoreaza cantitatea de marfuri vandute si venitul marginal. De aceea domonatia
monopolurilor si a oligopolurilor asupra pretului nu este absoluta. Caracterul relativ
al dominatiei minopolurilor asupra preturilor rezulta si din existenta inlocuitoril; or
pentru produsul respectiv ( concurenta din bunurile care se pot inlocui ) , precum si a
5
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
unor bunuri similare produse de firme straine (concurenta internationala a firmelor de
acelasi fel ) .
Piata contemporana ete o piata cu concurenta imperfecta , caracterizata prin
existenta unor unitati economice eterogene si integrale ca putere economica,
tehnologii de productie si eficienta – prin rolul activ al statului in economie , prin
influentarea pietei de catre marile companii. In consecinta , obiectivul tranzactiilor de
piata este alcatuit , atat din bunurile propriu –zise , cat si din mijloacele de influenta si
putere.Aceasta structura a relatiilor de piata nu poate san u afecteze si mecanismul
formarii preturilor.
Preturile din cadrul pietei cu concurenta imperfecta nu sunt nici de echilibru
( ca in cazul concurentei perfecte ) si nici preturi pure de monopol. Formarea libera a
preturilor este stanjenita de puterea de concurenta a monopolurilor si oligopolurilor ,
a monopsonurilor si oligopsonurilor . Marile corporatii isi stabilesc preturile proprii ,
iar cu cat o corporatie este mai mare , cu atat ea are o putere mai mare asupra
preturilor.Preturile marilor corporatii devin preturi lidere pentru firmele mici si
mijlocii din ramura respectiva (firme nemonopolizate , dar care isi desfasoara
activitatea in directa legatura cu cea a monopolurilor ). De asemenea se stabilesc
conventii internationale intre marile firme privind controlul pietei unor produse si
politica preturilor. Au aparut deci preturile administrate de catre firme care se sustrag
o perioada indelungata fluctuatiilor cererii si ofertei. Ele se formeaza prin intelegeri
private avizate de guvern si prin acorduri internationale.
Cum dominatia monopolurilor nu este absoluta , preturile efective ale pietei nu
vor fi preturi de monopol. Stabilirea nivelului efectiv al acestora depinde , in plus de
cererea de bunuri care in majoritatea cazurilor nu poate fi monopolizata de oferta
intreprinderilor nemonopoliste si care realizata prin importul de bunuri , de mijloace
economice si administrative prin care puterea publica poate influenta piata. Piata cu
concurenta imperfecta se caracterizeaza prin existenta a numeroase categorii si forme
de preturi .
6
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
1.2. Oobiectivele ce se cer a fi avute in vedere la stabilirea pretului
In practica se intalnesc cinci obiective diferite ce se pot cere la stabilirea
pretului. Acestea sunt:
1. Patrunderea pe piata –in conditiile unei concurente tot mai accerbe ,
patrunderea pe o piata este adeseori o problema capitala , celelalte obiective fiind
secundare si depinzand de acestea . Utilizarea strategiei pretului coborat poate
conduce in final atat la patrunderea pe o piata cat si stimularea consumului, facand sa
revina un segment tot mai important producarului.Piata este foarte sensibila la pret si
se pot ivi numerosi cumparatori potentiali in momentul in care produsul este oferit la
un pret acceptabil.
Efectele unor preturi coborate sunt multiple si am aminti in principal
descurajarea concurentei ca si faptul ca o cerere sustinuta atrage dupa sine o preductie
sporita , fapt care se traduce prin costuri de productie tot mai coborate.
2. Selectarea pietei - exista inradacinata ideea printre cumparatori ca nivelul
de pret oglindeste calitatile produsului ( vezi zicala : sunt prea sarac pentru a-mi
permite sa cumpar un lucru ieftin) .
Obiectivele urmarite prin fixarea unui pret de selectie este de a castiga un
supliment de beneficii datorita cumparatorilor potential mentionati , cat si de a reduce
ulterior pretul pentru a atrage si alti cumparatori sensibil la elasticitatea pretului
3. Recuperarea rapida a cheltuielior – numeroase intreprinderi urmaresc ca
prin stabilirea unui anumit nivel de pret sa realizeze o recuperare in cel mai scurt timp
posibil a costurilor. Acest obiectiv este avut in vedere atunci cand firma intrzareste in
viitor unele dificultati , are in vedere extinderi de capacitati sau prevede o inrautatire
a conjucturii .
4. Obtinerea unui profit acceptabil – unele intreprinderi preivesc pretul ca un
mijloc de obtinere a unui profit acceptabil , nu prea ridicat , normal functie de
volumul investitiilor facute si a riscului asumat.
7
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
5. Promovarea unei game de produse - exista cazuri in practica cand unele
intreprinderi cauta sa stabileasca un pret capabil sa imbunatateasca vanzarile pe
ansamblul unei game de produse si nu sa fixeze un pret susceptibil sa aduca un profit
pentru fiecare dintre produse . Este posibil sa se fixeze la un produs un pret care ii
aduce pierderi in cazul sau , dar pe ansamblul gamei conduce la profituri apreciabile
si sporeste vanzarea gamei de produse .
6. Pretul trebuie sa permita realizarea unui profit proporţional cu investitiile
facute ( acest procent ( R.O.I.= Retroun on Investment ) , este de regula fixat dinainte
si el este un prag minim hatarat de conducere constituind un criteriu de evaluare a
proiectelor de investitii fiind de regula cuprins intre 10-20 % ( in medie 14%).
7. Stabilirea preturilor si a marjelor de oscilare a acestora – cea mai mare
parte a intreprinderilor , mai ales cele importante nu agreaza fluctuatiile de pret cu
atat mai mult cu cat sunt datorate unot cauze externe incontrolabile , cum ar fi unor
cauze externe ca variatiile monetare sau concurenta intr firme. Rezultatul concurentei
se traduce fie printr-o imbogatire a intermediarilor.
8. Contractarea concurentei - se reflecta printr-o serie de masuri vizand si
pretu . In esnta ele includ toate sau o parte din obiectivele mentionate mai sus .
1.3. Elemente multiple care intervin la fixarea preturilor
Problema fixarii preturilor este deosebit de complexa , de vasta si in ea sunt
implicati alaturi de obiectivele mentionate si alti factori .
Concurenta – in modelele teoretice de fixarea pretului nu au fost incluse in
mod explicit ractiile concurentei .Stabilirea pretului de catre fabricant influenteaza
politicile de pret ale concurentei care se reflecta in mod succint in curba cererii .
Intermediarii – la fixarea pretului , intreprinderea trebuie sa tina seama nu
numai de consumatrorii finali ci si de intermediari .Va trebui avut in vedere un pret
pentru intrmediari , astfel incat sa se poata cadea pe pretul final catre marea masa de
cumparatori de pe piata . In aceata situatie producatorul nu mai poate controla totusi
pretul final .
8
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Furnizorii – la fixarea pretului nu trebuie omisi furnizorii de materii prime ,
capital si forta de munca , care fiecare la randul lui poate actiona separat sau
concentrat.
Resrictii guvernamentale –Guvernul , ca exponent al intereselor tarii , este
interesat si poate intervenii in fixarea unor preturi la produse si servicii prin diverse
acte normative. Sunt citate in special carnea , medicamentele , echipamentele
industriale , produsele agricole.
Din numarul mare de reglementari caracteristice fiecarei tari care limiteaza
initiativa inteprinderii in fixarea preturilor , amintim in special :
- interzicerea vanzarii in pierdere
- posibilitatea unui pret de reclama considerat ca un act de concurenta
neloiala
- interzicerea unor rabaturi iluzorii
- interzicerea practicilor discriminatorii
- diferentele de pret trebuie sa fie justificate
- interzicerea de remize secrete
- reglementarea vanzarii pe credit
- obligatia de afisare a preturilor la loc vizibil
- interzicerea preturilor de vanzare impuse de catre furnizorii detailistilor in
afara de cazul in care este vorba de un pret maxim
- interzicerea refuzului de vanzare
- intrezicerea unor intelegeri intre vanzatori
La stabilirea preturilor pe piata de catre vanzatori vor trebui avute in vedere
toate aceste reglementari.
Conducerea intreprinderii – Problema fixarii pretului unui produs preocupa
numerosi factori de raspundere din conducerea intreprinderii , fiecare avand o opinie
proprie care conduce la obiective diferite si implicit si preturi diferite. Responsabilul
cu marketing va trebui sa le examineze pe toate si sa tina seama de interesele majore
ale intreprinderii pe piata in conformitate cu strategia generala a intreprinderii.
9
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
1.4. Pretul și factorii de pret
Pretul reprezinta valoarea unui bun sau serviciu atât pentru vânzator cât si
pentru cumparator.
Valoarea atasata unui bun sau serviciu, pretul sau, se bazeaza atât pe elemente
tangibile (calitatea produsului, avantaje oferite) cât si pe elemente intangibile
(factorul feel-good luat în calcul pentru produsele de lux).
Pretul unui produs este influentat si influenteaza la rândul sau numeroase
variabile de marketing pe parcursul planificarii de marketing. Factorii ce afecteaza
deciziile de pret au fost grupati de Kotler în factori interni si externi întreprinderii :
Toti acesti factori sunt luati în considerare la stabilirea pretului unui bun sau
serviciu, având un rol determinant în desfasurarea etapelor planificarii strategiei de
pret. Este necesar însa discutarea anumitor influente ce nu pot fi localizate precis
într-o etapa sau alta a acestui proces de elaborare a strategiei.
10
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Costul este unul din factorii principali în stabilirea preturilor, preferat ca
fundament chiar si cererii estimate. La stabilirea preturilor trebuie evaluate diferitele
costuri luate în calcul, astfel:
- costurile de cercetare-dezvoltare- sunt substantiale în industria
autoturismului, crearea unui prototip fiind evaluata la peste un milion de dolari;
- costurile cu salariile- sunt destul de importante, dar nu au o pondere atât de
însemnata încât sa influenteze hotorâtor pretul unui autoturism;
- costurile cu distributia- distributia de autoturisme este destul de costisitoare
deoarece solicita spatii specifice de depozitare si de expunere (show-room-uri) si
forta de munca specializata în domeniu.
Cererea: cantitatea dintr-un bun pe care consumatorii sunt dispusi sa o cumpere
într-un anumit moment, depinde de pretul acestuia. Cu cât pretul unui produs va fi
mai mare, cu atât consumatorii vor fi mai putin dispusi sa-l cumpere; cu cât pretul va
fi mai mic, cu atât mai mare va fi cantitatea ceruta .
O prima concluzie ar fi ca preturile mici aduc noi cumparatori. Pe de alta parte
cei mai multi vânzatori (ofertanti) sunt constienti de faptul ca, de la un anumit punct,
stimularea vânzarilor nu se poate realiza decât pe seama reducerilor de pret.
Deci, ca regula generala, cantitatea ceruta pe piata (respectiv cantitatea pe care
consumatorii ar fi dispusi sa o achizitioneze) creste la fiecare reducere de pret. Dar
gradul cu care cantitatea vânduta dintr-un anumit produs se modifica la fiecare
reducere de pret, variaza de la un produs la altul. De exemplu, o reducere de o mie de
lei la vânzarea unui ziar poate aduce o crestere serioasa a vânzarilor, în timp ce
aceeasi reducere în pretul de vânzare al unui autoturism nici nu poate fi sesizata.
Factorii de mediu ce influenteaza pretul unui produs sunt la fel de diversificati: 27
factorii economici: inflatia, recesiunea, efectul Griffen28 (în perioadele de criza
cumparatorii se orienteaza doar spre bunurile de folosinta curenta ).
11
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
1.5. Elaborarea strategiei de pret
Procesul elaborarii unei strategii de pret eficiente trebuie sa parcurga mai multe
etape:
Elaborarea strategiei de pret
Înainte de a determina pretul potrivit pentru un produs, o întreprindere trebuie
sa determine rolul pe care pretul îl joaca în strategia sa de marketing.
Obiectivul de pret este scopul pe care întreprinderea urmareste sa îl atinga prin
strategia sa de pret, obiectiv care trebuie sa armonizeze cu obiectivele globale ale
întreprinderii. De exemplu, daca obiectivul principal al întreprinderii este sa devina
lider pe o anumita piata, strategia de pret îsi va desemna acele obiective necesare
pentru realizarea obiectivului global.
Obiectivele vizate de strategia de pret pot fi numeroase.
Principalele obiective de pret:
12
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- maximizarea profiturilor este obiectivul cel mai atractiv urmarit de o
întreprindere, dar ridica si unele probleme, cum ar fi faptul ca neglijeaza rezultatele
financiare pe termen lung în favoarea celor curente;
- realizarea unui indice de randament al investitiilor – utilizarea capitalului
- obtinerea unei cote anume de piata. Multe din cele mai importante companii din
lume considera acest obiectiv ca fiind primul pe lista lor de prioritati sau unul din cel
mai importante. Uneori aceasta strategie este riscanta deoarece urmarind numai
cresterea cotei de piata se pot pierde din vedere numeroase alte oportunitati.
- stabilizarea preturilor - se urmareste deoarece cele mai multe întreprinderi nu
agreaza variatiile bruste ale preturilor. Variatiile preturilor au efecte negative asupra
tuturor competitorilor doar daca nu cumva curba cererii este foarte elastica iar piata
pentru produsul respectiv se poate modifica cu repeziciune, ceea ce este putin
probabil;
- descurajarea concurentei - prin practicarea unor preturi mici sau chiar foarte
mici (predatory prices), obiectiv ce nu-si atinge întotdeauna scopul deoarece si
concurentii au investit în uzine, si deci nu au nici un interes sa se retraga de pe piata.
Pretul fiind doar un element al marketingului mix elaborarea unei strategii eficiente
de pret trebuie sa coreleze pretul cu celelalte trei elemente ale mixului:
" pretul unui produs sau serviciu se bazeaza pe calitatile si trasaturile acestuia - cu cât
acestea sunt mai bune, cu atât pretul stabilit este mai mare. De asemenea, pretul unui
produs determina si nivelul cererii
Preturile practicate sunt direct corelate cu modalitatile de distribuire a
produselor. Astfel, daca bunurile de consum cu preturi reduse sunt distribuite prin
aproape toate retelele de desfacere posibile (magazin general, supermarket), bunurile
durabile si cu preturi ridicate, cum este si automobilul, presupun puncte de desfacere
în locuri special amenajate (dealeri, saloane de prezentare). promovarea.
Sunt numeroase caile prin care pretul si activitatea promotionala
13
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- preturile mari pentru un nou produs pot furniza fondurile necesare
programelor de informare a consumatorilor asupra produsului respectiv; publicitatea
are un impact mai mare asupra vânzarilor la preturi mici;
- promovarea agresiva si continua reduce sensibilitatea consumatorilor la pret.
În afara acestor factori endogeni, la stabilirea preturilor pentru un nou produs
sau la modificarea preturilor la produse existente, trebuie sa se tina seama si de
reactia concurentilor la actiunile întreprinderii. În mod obisnuit, în materie de pret,
orice întreprindere are urmatoarele variante strategice de raspuns:;
sa scada pretul la nivelul celui mai mic pret practicat pentru un produs similar;
sa adopte o strategie ofensiva bazata pe cupoane, discounturi, cantitati mai mari la
acelasi.
Preturile sunt partea cea mai transparenta a activitatii unei întreprinderi si de
multe ori ele joaca un rol vital în supravietuirea acesteia. Pretul este unul din factorii
cheie pe care consumatorul îl ia în considerare la achizitionarea unui bun si cel mai
potrivit termen de comparatie cu concurenta. Pretul bine fixat al unui produs
impulsioneaza vânzarea, distruge concurenta si poate duce întreprinderea la
dominare.
1.6. Procedura stabilirii preturilor
Modul de stabilire a preturilor variaza de la o întreprindere la alta. Unele
întreprinderi urmeaza pur si simplu pretul pietei, deci iau în calcul doar influenta
concurentei în alegerea strategiei de pret, în timp ce alte întreprinderi determina
costul produsului respectiv si în functie de acesta stabilesc pretul. Un alt factor care
este în general luat în considerare la stabilirea pretului unui produs este cererea
înregistrata pentru produsul respectiv. În cazul a doua produse identice, consumatorul
îl va alege pe cel mai ieftin. Cu cât pretul impus de o întreprindere este mai mare, cu
atât scad sansele ca produsul respectiv sa fie ales de mai multi consumatori.
La stabilirea nivelului preturilor întreprinderea se poate ghida dupa costuri
14
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- orientarea dupa costuri este cea mai elementara metoda de calculare a pretului
si presupune ca pretul sa acopere integral costurile si sa permita obtinerea unui profit;
- orientarea dupa concurenta - concurenta joaca un rol important în stabilirea
nivelului de pret si implica si o doza de risc. Daca întreprinderea hotaraste sa ridice
pretul la un produs iar concurenta nu urmeaza aceasta tendinta, produsul poate fi scos
astfel în afara pietei. Pe de alta parte, daca se opteaza pentru o reducere de pret si
concurenta se decide pentru o reducere si mai mare la produsele proprii, se poate
ajunge la un adevarat razboi al preturilor care nu aduce profituri .
- orientarea dupa cerere - este mai putin utilizata, intervenind de obicei când
cererea devanseaza oferta si atunci pretul este superior celui calculat în functie de
costuri. Bineînteles, atunci când oferta este mai mare decât cererea, pretul va fi
diminuat.
Mai pot fi utilizate si alte metode de stabilire a preturilor:
" metoda venitului - presupune stabilirea unui nivel anume al eficientei a investitiei;
" metoda valorii percepute - bazata pe ideea: un pret mai mare pentru o calitate
superioara este adoptata de producatorii care vad în modul de percepere a valorii de
catre cumparatori baza stabilirii preturilor. Este utilizata de întreprinderile care
urmaresc crearea unei anumite imagini produsului lor care va atrage cumparatori
dispusi sa cheltuiasca sume mari de bani pentru procurarea acestora ;
" metoda valorii - practicata de producatorii care folosesc un pret scazut .
1.7. Alternative strategice de pret
Dupa ce a fost stabilit locul pretului în mixul de marketing, marketerul poate
dezvolta o strategie de pret în functie de obiectivele urmarite. Sunt numeroase
variantele strategice de pret pe care o întreprindere le poate utiliza, cele mai
cunoscute " strategia "pretului lider" (price-leader) - este în mod obisnuit adoptata
doar de marile întreprinderi din industrie care au suficienta putere pe piata pentru a
putea stabili un pret ce va fi urmat de celelalte întreprinderi din domeniu;
" strategia "pretului urmaritor" (price follower) - adoptata în special de micile
15
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
întreprinderi dar si de întreprinderile mai mari dar care nu au suficienta putere pe
piata. Ratiunea utilizarii unei asemenea strategii este aceea ca, urmarind pretul
liderului, întreprinderea care adopta un pret de urmarire obtine profituri bune daca
" strategia preturilor reduse (predatory pricing) presupune reducerea preturilor
suficient de mult pentru a atrage clienti de la concurenta;
" strategia de "luare a caimacului" (skimming price) consta în fixarea unui pret cât se
poate de ridicat la lansarea unui produs. Este o strategie foarte utilizata pentru
bunurile industriale si întreprinderile ce utilizeaza tehnologie de vârf
" strategia pretului de penetrare (penetration pricing) - în opozitie cu strategia
anterioara consta în cucerirea rapida a unei parti de piata prin practicarea unui pret
scazut.
Alegerea unei strategii de pret se face si în functie de etapa din ciclul de viata
în care se gaseste produsul, de gradul de noutate al produsului etc. Astfel, pentru un
produs nou se utilizeaza, de obicei, strategia de luare a caimacului sau strategia de
penetrare. Strategia pretului de penetrare este utilizata si pentru produsele de imitare,
alaturi de strategia pretului de piata care presupune stabilirea unui pret inferior
pretului lider, un pret ce urmareste tendinta generala a pietei si nu se diferentiaza .
Pretul unei linii de produse presupune stabilirea mai multor niveluri de pret
pentru produsele respective, fiecare reprezentând un nivel de calitate distinct.
Strategia pretului liniei de produse presupune stabilirea nivelelor limita (minim si
maxim) de pret si a nivelurilor intermediare ale preturilor practicate în cadrul liniei
respective. Preturile nu reflecta în mod fidel costurile produselor.
În afara acestor strategii enuntate, marketerul va decide care va fi politica de
pret pentru fiecare produs sau linie de produs, întocmind o asa numita lista de preturi.
Lista de preturi cuprinde atât preturile de baza pentru produsele propuse, cât si
reduceri de pret, întelegeri speciale, împrumuturi si vânzari în rate, diverse metode
utilizate pentru a atrage cât mai multi cumparatori.
Fiecare din aceste optiuni legate de pret pot fi practicate în mai multe variante.
Bonificatiile reprezinta o alta categorie de reduceri ce cuprind bonificatiile
16
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
functionale (acordate intermediarilor pentru efectuarea unor servicii suplimentare de
natura depozitarii, transportului etc.) si bonificatiile trade-in (reducerea pretului
produsului nou daca la cumparare este predat produsul vechi). Pretul final al unui
produs poate contine si elemente suplimentare, de crestere a pretului de baza,
generate de oferirea unor garantii suplimentare sau a unor optiuni si servicii
preferentiale.
1.8. Rolul statului in politica de pret
Politica de preturi s-a conturat ca un domeniu distinct al managementului
Evolutia teoriilor si politicilor in domeniul preturilor este strans legata de miscarea
conceptiilor privind ansamblul cresterii economice.
In acest context , unii economisti ce analizeaza formrle,metodele si
dimensiunile interventiei statului in economie subliniaza chiar necesitatea unei
anumite planificari economice;se apreciaza de exemplu , ca rezolvarea problemei
ofertei unor resurse deficitare ce nu pot fi asigurate pe baza relatiilor pure de piata
necesita o programare pe termen lung.
Pe de alta parte , exista politici care limiteaza interventia puterii publice la un
numar redus de produse si politici bazate pe existenta unui sector reglementat –
relative important – si a unui sector liber sau doar simplu supravegheat.
Politicile de preturi s-au afirmat odata cu primele forme de concentrare a
capitalului si au evoluat diferit de la o tara la alta , in functie de conditiile concrete ,
de modalitatile si amploarea interventiei statului.
Avand in vedere faptul ca in economia de piata pretul reprezinta un important
semnal de decizie , cu efecte ample asupra dinamicii productiei , prin interventia
statului , in procesul de formare a preturilor se urmaresten prevenirea sau atenuarea
dificultatilor economice si sociale , asigurarea stabilitatii economiei si sporirea
eficientei sale .In acest sens , statul foloseste o serie de metode economice si
extraeconomice , administrative , in functie de care exista cel putin trei tipuri de
politici in domeniul preturilor.
17
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
1. Politici ce limiteaza interventia statului la un numar redus de produse
Acestea urmaresc fie sustinerea preturilor (exemplu la produsele agricole ), fie
limitarea cresterii lor (la produsele de stricta necessitate si la serviciile publice ).In
tarile cu economie de piata , interventia statului in mecanismul formarii preturilor
urmareste protejarea consumatorilor si garantarea veniturilor producatorilor .In
agricultura se urmareste diminuarea influentei fluctuatiilor productiei agricole asupra
producatorilor si consumtorilor.
In aceasta ramura se manifesta doua aspecte :pe de o parte caracterul relativ
incert al recoltelor la principalele produse , pe de alta parte inelasticitatea cererii in
raport cu preturile existente. In vederea garantarii veniturilor agricultorilor , preturile
stabilite de stat sunt superioare celor de echilibru , ceea ce presupune interventia
puterii publice si asupra ofertei , prin crearea de productie sau de penurie. Politicile
de preturi ale produselor agricole se materializeaza in anumite perioade in preturi de
piata insotite de subventii sau credite acordate producatorilor de cereale , preturi
plafon practicate in conditiile stocarii surplusurilor de cereale pentru a asigura o
stabilitate a preturilor.
2. Politici bazate pe existenta unui sector reglementat relative important si a
unui sector liber sau doar simplu supravegheat
Trebuie facuta distinctia dintre sctor liber – sector reglementat (privind
preturile )si sector privat – sector public . Sectorul in care preturile sunt reglementate
nu coincide neaparat cu cel public ;pot nexista unele segmente ale sectorului public
care sa se bucure de o libertate a preturilor mai mare decat cea a sectorului
privat.Acesta se poate explica prin raportul dintre concurenta interna sic ea externa.
3. Politici ce tind sa impuna o disciplina de ansamblu a preturilor pet imp
indelungat
Acestea au fost specifice economiilor cu planificare centralizata. Exista , insa ,
si in cadrul economiilor de piata , tar ice au practicat pe o lunga durata o politica de
control a preturilor si tari in care aceasta reglementare generala a preturilor a avut un
caracter de lunga durata.
18
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Realitatea este ca in economia concurentiala contemporana ,formarea preturilor
este influentata si de interventia statului. Acesta se adauga jocului liber al concurentei
pentru a dirija nivelul populatiei , al preturilor si restabilirea echilibrului pietei , cu
ajutorul pretului , a impozitului direct sau al subventiei.
Statul este interesat in dubla sa calitate de a intervene asupra preturilor.In
primul rand , ca reprezentant al tuturor membrilor societatii este investit cu autoritatea
publica si poate lua masuri de orientare a activitatii destinate schimbului pe piata ,
pentru a asigura satisfactia tuturor consumatorilor , in functie de veniturile lor.In al
doilea rand , pentru a putea finanta diferitele obiective cu caracter economic sau
social pentru care raspunde nemijlocit prin buget , statul are nevoie de resurse.
Atat resursele cat si cheltuielile publice sunt influentate de preturi sub incidenta
impozitelor si subventiilor.Astfel , preturile nu sunt numai polul de atractie care
converg fortele specifice ale pietei ci si parghiile economice si financiare supuse in
permanenta observarii si dirijarii lor de catre stat.
In conditiile economiei de piata in care proprietatea si initiative particulara
detin ponderi apreciabile sau chiar predominante , statul trebuie sa foloseasca metode
simple si elastice , astfel ca acestea san u franeze ci dimpotriva sa incurajeze
dezvoltarea activitatilor libere si diversificarea lor.
Interventia statului in formarea preturilor se infaptuieste pe cale
indicative.Acesta folosindu-se de autoritatea sa juridical , introduce masuri prin care
se pune sub control nivelul si structura preturilor , relatiile dintre acestea inclusive
dinamica lor.
Exista numeroase masuri de natura administrativa de interventie statala in
formarea preturilor. Mai uzuale sunt:
- inghetarea preturilor ( mentinera neschimbata pe o perioada de timp a
nivelurilor preturilor )
- fixarea de limite de pret ( niveluri maxime sau minime de pret )
- stabilirea unor marje de variatie a preturilor
19
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Cum nu poate nesocoti cerintele pietei , statul foloseste si metode economice
de reglare a mecanismului de formare a preturilor.Acestea sunt parghii economico-
financiare prein care se influenteaza preturile si factorii care concura la formarea lor .
Daca masurile administrative sunt pe termen scurt si au efecte immediate , dar
sunt mai stabile si rezultatele sunt semnificative.
Astfel, statul intervine frecvent la unitatile din sevtorul sau economic prin
intermediul profitului, caruia ii fixeaza o anumita marime sau actioneaza prin
intermediul costului.
De asemenea , o alta masura o constituie subventionarea preturilor. Aceasta
inseamna acoperirea de la buget a costurilor ridicate prin donatii.
O forma de interventie este si reglarea cererii si a ofertei.Statul achizitioneaza
de pe piata surplusul de produse , constituind stocuri iar cand se afirma cererea , in
viitor sporeste oferta din stoc.
1.9. Modelul pieţei perfecte - Model de referinţă pentru piaţa concurenţială
Modelele de echilibru al pieţei au ca obiectiv să determine preţul care, pentru
un produs dat, face compatibilă cererea formulată de consumator cu ofertă generală
de producător. Preţul este rezultatul mecanismului de funcţionare a piţei şi cel ce îi
determină pe agenţii economici să- şi concretizeze dorinţa de a vinde sau cumpăra,
generând tranzacţia/tranzacţiile.
Echilibrul este o stare în care se găseşte la un moment dat raportul
cerere/ofertă, atunci când pe ansamblul agenţilor participanţi la schimb s-a format (în
mod spontan şi prin însuşi mecanismul tranzacţionării) cantitatea ce se
tranzacţionează şi preţul la care se face această tranzacţie "globală".
Rapoartele cerere - preţ şi ofertă - preţ sunt cunoscute şi pot fi modelate în
forma:
- funcţie de cerere: D=D(p), D' < 0 (1.1)
- funcţie de ofertă: 0=0(p), O' > 0 (1.2)
Modelul de echilibru presupune egalitatea:
20
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
D(p) = O(p), reprezentând o ecuaţie în p, a cărei rezolvare dă o soluţie p*,
reprezentând preţul de echilibru. Revenind cu p* în (1.1) si (1.2), obţinem:
D* = D(p*), 0* = 0(p*), D * = 0* (1.3)
unde D* si O* reprezintă volumul de echilibru al tranzacţiilor.
Funcţii ale mecanismului pieţei care permit agenţilor economici să adopteze
decizii de comportament în gestiunea afacerilor lor:
a) piaţa stabileşte volumul tranzacţiilor pe baza preţului de piaţă al unui
bun;
b) piaţa permite exprimarea producţiei în termeni de cost: pornind de la
preţul pieţei şi de la volumul tranzacţiilor, producătorul poate decide în ce măsură îi
este favorabil sau nu să producă un bun; el produce în masura în care costul de
producţie este inferior preţului;
c) piaţa asigură distribuirea producţiei în sensul că generează iniţierea
relaţiei între consumator şi producător;
d) piaţa ajustează fie consumul, fie producţia, pe seama volumului de
echilibru al tranzacţiilor şi al preţului aferent de echilibru;
e) piaţa generează tendinţe referitoare la modificarea viitoare a volumului
şi structurii producţiei: reducerea profitabilităţii unui produs, consecutive diminuării
preţului de echilibru, îi determină pe producători să iasă pe piaţă şi să încerce să
producă alte produse mai profitabile.
A. Funcția de ofertă:
Determinarea acestei functii presupune că producătorul urmărește să-și
maximizeze profitul în condițiile în care prețul este dat.
Funcția de profit este dată de relația:
PT(Q) = CA(Q) – CT(Q) = p* Q – CT(Q)
Unde:
CA(Q) = cifra de afaceri;
CT(Q) = funcția de cost;
p = volumul unitar de vânzare
Q = volumul producției
Pentru a obține maximum de profit sunt necesare condițiile:
21
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
22
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
23
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
24
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
25
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
26
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
majorează şi punctul de echilibru se schimbă: noul preţ de echilibru este p2* >
pi*, iar noul volum al tranzacţiilor este D2* =O2* < D1* sau decât O1*.
Cererea s-a redus datorită preţului mai mare pe care cumpărătorul trebuie să-1
plătească la achiziţia bunului. Oferta nu s-a majorat deoarece surplusul de preţ nu
revine ofertantului, ci este încasat la bugetul statului. Dacă nu ar fi existat fiscalitate,
preţul aferent acestei oferte (O2*) ar fi fost altul decât P2*.Diferenţa de preţ fată de
situaţia în care există fiscalitate este tocmai impozitul aferent unei unităţi fizice de
ofertă (T).
In condiţiile fiscalităţii se poate spune că producătorul lucrează de fapt cu două
preţuri:
- preţul de vânzare pe care îl achită cumpărătorul, fie pc;
- cuantumul din preţul de vânzare ce-i rămâne vânzătorului dupa ce achită
impozitul către stat, fie pg, şi care este de fapt un preţ de gestiune al producătorului,
adică preţul la care el se referă atunci când îşi calculează eficienţa (profitul, rata
câştigului, sursa de acoperire a cheltuielilor de producţie, sursa de dividente, sursa de
investiţii).
Avem relaţia: Pc = Pg + T (9)
Modificarea condiţiilor de echilibru a pieţei în cazul existenţei fiscalităţii
necesită calcularea şi exprimarea impozitului pe unitatea de ofertă.
Dacă T este mărimea acestui impozit, atunci cuantumul impozitului mobilizat
la buget este T*Q, unde Q este volumul fizic al vânzătorilor.
Din punctul de vedere al bugetului acest cuantum ar trebui să fie cât mai mare,
fapt ce se poate realize fie prin creşterea lui T, fie prin creşterea lui Q. Prima
procedură ar putea să nu dea rezultate, deoarece majorarea impozitului măreşte preţul
şi diminueaza volumul vânzărilor. A doua procedură nu este dependentă de
autoritatea publică, ci este un rezultat al echilibrului pieţei, în aceste condiţii devine
oportună problema determinării acelui cuantum al impunerii care, în condiţiile de
piaţă date, poate asigura cea mai mare încasare la buget. Această problemă face
obiectul modelului menţionat, elaborate de economistul American A. Laffer.
27
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Modelul de echilibru în condiţiile existentei fiscalităţii se bazează pe modelul
Cobweb (6.1 - 6.2), în care în funcţia de cerere se introduce ca preţ pc, iar în funcţia
de ofertă pg:
D = a-b * pc (10.1)
O = -c + d * pg (10.2)
Dacă ţinem seama de relaţia (9), funcţia de ofertă se rescrie în forma:
O = -c + d * (pc - T) (10.3)
Maximizarea încasării bugetare (IB) revine la expresia:
max IB = max T * Qf* unde Qf* este volumul de echilibru al tranzacţiilor în
condiţiile fiscalităţii şi se realizează atunci cand ceea ce conduce la o valoare
a impozitului pe unitatea fizică de tranzacție, fie T* cu care se poate determina
volumul de echilibru al tranzacţiilor în condiţiile fiscalităţii Qf* şi maximul posibil al
încasărilor bugetare în condiţii de piaţă date IBmax. De asemenea se mai pot determina
preţurile de echilibru ale celor doi agenţi economici: pc* si pg*.
Contribuţia consumatorului la plata impozitului T este surplusul de preţ pe care
el îl plăteşte în condiţiile pieţei cu fiscalitate, faţă de cel plătit în condiţiile pieţei fară
fiscalitate. în termeni procentuali (în raport cu întregul impozit încasat de stat), acest
indicator se numeşte incidenţa impozitului asupra consumatorului:
(10.4)
a cărui valoare este evident subunitară. Restul impozitului de plată revine
producătorului, astfel încât incidenţa impozitului asupra ofertantului este:
(10.5)
Incidenţa, în această exprimare este determinată de sensivităţile funcţiilor de
cerere şi ofertă. Mărimea ei este dată, pentru fiecare agent participant la schimb, de
ponderea pe care o are sensitivitatea la preţ a respectivului agent în sensitivitatea
totală a cereri şi a ofertei (Tabelul 1.3).
28
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Tabelul 1.3.
1.10. Liberalizarea preturilor – trasatura fundamentala a economiei de piata
Una dintre trasaturile fundamentale ale economiei de piata o reprezinta
formarea libera a preturilor .Multitudinea conditiilor de formare a preturilor a condos
la existenta unei pluralitati de categorii si formare de pret in cadrul economiei de
piata cat si un instrument de functionare a acesteia existand tot atatea preturi cate
produse sunt .
In conditiile speciale in care au loc liberalizarile preturilor in tara noastra ,
aceasta conduce in majoritatea cazurilor la majorarea nivelului lor si aceasta se
datoreaza faptului ca in cadrul sistemului de preturi si mecanismului de formare al
acestora au existat o serie de aspecte negative:
- sistemul rigid administrative, centralizat de formare a preturilor
- monopolul producatorilor asupra formarii preturilor datorita lipsei de
concurenta
- disproportionalitatea dintre oferta si cerere in cadrul formarii preturilor
Toate acestea au dus la existenta unor disfunctionalitati in mecanismul de
formare a preturilor.Alte aspecte negative sunt legate de costurile foarte mari datorate
consumurilor exaggerate de materii prime,materiale,combustibilsi multitudini de
Ipoteze privind sensivitatea
Raportul de ordine între incidenţele celor doi agenţi
economiciObservaţii
b=d iD=iO iD=iO=50%b<d iD>iO iD>50%; i0<50% consumatorul suportă o
parte mai mare din impozit
b>d iD<iO iD<50%; i0>50% producătorul suportă o parte mai mare din impozit
b=0 iD= 100% cererea este absolută inelastică; cumpărătorul suportă întregul impozit
d=0 i0=100% oferta este perfect inelastică; cumpărătorul suportă întregul impozit
29
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
trepte si verigi care trebuie sa fie parcurse ata in procesul de fabricatie cat si in
procesul de elaborare a preturilor.La acestea s-a adaugat si interventia nelimitata a
statului atat in procesul de controlcat si in procesul de stabilire a preturilor.Au existat
astfel o serie de unitati care si-au desfasurat activitatea cu costuri foarte ridicate si
altele cu o rentabilitate exagerata.
Etapa de tranzitie se caracterizeaza deci printr-o p[uternica discrepanta intre
cerere si oferta , prima fiind foarte mare , iar a doua fiind mica si in scadere datorita
nivelului tot mai redus al productiei.In acest mod cei ce ofera au posibilitatea de a
decide preturile care au crescut si cresc fara oprire , aproape de la o zi la alta in cadrul
unor produse de baza.S-a ajuns in acest mod la o crestere a preturilor in preajma
momentelor de indexare a salariilor si a celorlalte venituri ale populatiei inainte de a
se efectua indexarea propriu-zisa.
In aceste conditii productia este subminata deoarece prea putini mai sunt
interesati sa o dezvolte din miment ce au o productie din ce in ce mai mica,dar cu
preturi din ce in ce mai mari , isi rezolva interesele cu mai puitin efort.
Din aceste motive liberalizarea preturilor ar trebui sa aiba o anumita limitare
flexibila si nu rigida , in functie de progresele ce se realizeaza in directia echilibrarii
cererii cu oferta prin cresterea treptata dar continua a productiei.
Prin Hotararea Guvernului nr 1109 din 1990 s-a trecut la un nou sistem de
preturi respectiv la categoriile de preturi de vanzare si comercializare.
Liberalizarea preturilor in tara noastra a parcurs mai multe etape.
Prima dintre ele s-a declansat la 1 noiembrie 1990 cand s-a hotarat modificarea
cursului in lei al dolarului SUA si a rublei transferabile. Pe langa aceasta hotarare
s-au impus si unele masuri de protectie sociala a populatiei , concretizate in anumite
subventii acordate de stat pentru energie electrica si termica , chirii pentru locuinte ,
combustibili pentru incalzit si prepararea hranei.
Incepand cu 1 aprilie 1993 s-a trecut la cea de-a treia etapa de liberalizare a
preturilor. Astfel regiile autonome si societatile comerciale formeaza si adapteaza
preturi cu ridicata si tarifele pentru materiile prime de baza , energia electrica si
30
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
termica , unii combustibili lichizi precum si pentru transportul de marfuri pe cale
ferata prin negociere cu agentii economici beneficiari , pe propria raspundere cu
exceptia cazurilor prevazute de reglementarile in viguare pentru care se va cere avizul
ministerelor de resort si al Departamentului pentru preturi si protectia concurentei ,
Ministerul Finantelor , dupa caz.
In ceea ce priveste protectia sociala pentru produsele si serviciile importante
pentru populatie din tara sau din import , comercializate de regiile autonome si
societatile comerciale de stat , preturile s-au mentinut neschimbate.
Preturile cu amanuntul la produsele care se executa si se comercializeaza de cel
putin trei agenti economici se formeaza pe baza preturilor cu ridicata negociate intre
producatori si comercianti in functie de conditiile pietei si de adaosul comercial
declarat al unitatii de desfacere. Adaosul comercial se stabileste de agentul economic
si se diferentiaza in functie de reteaua de desfacere precum si de natura preduselor si
categoria de incadrare a unitatilor pe baza brevetelor de functionare.
Preturile cu amanuntul la bunurile de consum provenite din import se formeaza
tinand seama de preturile externe in valuta franco frontiera romana , exprimate in lei
la cursul in viguare , taxele vamale , comisionul societatii de import export , adaosul
societatii comerciale si taxa pe valoare adaugata.
Unificarea cursului de schimb al leului a avut ca efect stabilirea preturilor cu
ridicata si tarifele prin negociere in tre agentii economici pe propria raspundere ,
tinand seama de influentele ce decurg din unificarea cursurilor de schimb ale leului ,
de alinierea la nivelul rezultat din preturile de pe piata externa si de indexarea
salariilor potrivit reglementarilor legale.
Politica de liberalizare a preturilor a stat in atentia Guvernului si a organelor de
drept , astfel ca s-au luat o serie de masuri referitoare la aceasta caracteristica
obligatorie a economiei de piata , masuri materializate in hotarari si ordonante ale
Guvernului precum si ordine ale ministrului finanatelor.Potrivit acestor acte
normative , agentii economici negociaza preturile si tarifele cu beneficiarii in functie
de conditiile concrete de pe piata.
31
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Preturile cu ridicata sunt determinate de nivelul costurilor de productie
dimensionate in functie de parametrii tehnici , constructivi si functionali si de alte
caracteristici de calitate a produselor , de conditia de livrare a acestora , luandu-se in
calcul influentele ce decurg din evolutia factorilor prevazuti precum si de marimea
profitului rezultat in cinditiile de concurenta.
Pentru a preveni practicarea unor preturi de specula sau de monopol , preturile
cu ridicata si tarifele la materii prime , materiale si servicii care determina in mod
hotarator nivelul general al preturilor si tarifelor in economie nu v or depasi pe cele
rezultate din aplicarea indicilor prevazuti prin hotarare la preturile si tarifele
negociate cu respectarea prevederilor legale.
32
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
CAPITOLUL II
Metode de stabilire a pretului de comercializare pornind
de la pretul de productie
2.1. Metoda de calculare a costului de revenire
Costul ocupa un rol important in sistemul conceptelor economice ,
independent de structurile economico-sociale sau de nivelul de dezvoltare al tarii
respective , exprimand esenta intregului sistem de raporturi , de legaturi pe linie de
productie si circulatie ce se stabilesc intre agentii economici , intre intreprinzatori ,
intre producatori si consumatori.
Activitatea productiva da nastere bin mod inevitabil unor consumuri de resurse
umane , materiale si banesti. Aceste consumuri de forta de munca , de materiale ,
energie,apa , aburi, amortizari localizate in timp si spatiu pe obiecte ale productiei
materiale , genereaza cheltuieli care imbraca forma costului produsului.
Costul reprezinta deci expresia baneasca a tuturor cheltuielilor de mijloace de
productie si forta de munca pe care unitatile economice le efectueaza prin alocarea si
consumarea de fonduri sau de capital , pentru producerea sau eventual vanzarea
bunurilor respective.
Categoria economica de cost fiind direct legata de productia materiala are un
rol extrem de important in cadrul economiei de piata , atat din punc de vedere al
continutului si anume consumul de forta de munca si mijloace de productie cat si sub
aspectul formei banesti pe care o imbraca (insusi costul ).
Totodata , cunoasterea continutului economic si a modului de formare a
costului este de o importanta semnificativa pentru producator pentru ca ele stau la
33
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
baza determinarii volumului de productie in conditiile unui buget dat , dandu-i
posibilitatea combinarii factorilor de productie in scopul optimizarii activitatii.
Prin minimizarea functiei costului si maximizarea functiei duale a profitului se
pot determina metode matematica de productie.
Costul si pretul au aceeasi natura economica , ambele exprima consumul de de
munca sociala . Costul este unul din elementele de baza ale pretului unitary al
produsului , pret care este mai mare decat costul , cuprinzand in plus si venitul net.
Excedentul peste costul de productie este cunoscut si sub denumirea de profit
in conditiile economice de piata , maximizarea acestui excedent al pretului de vanzare
peste costul de productie reprezinta scopul principal al producatorilor , acestia
urmarind totodata ca acest pret de vanzare individual sa fie mai mic decat cel al
pietei.
Asadar,costul , ca element structural fundamental al pretului de oferta trebuie
sa fie cat mai redus pentru a rezulta astfel un profit ridicat.In acest scop , trebuie
acordata o atentie deosebita acelei parti a pretului unitary al produsului ce corespunde
costului.
In cele ce urmeaza vom prezenta circuitul consumului de factori , costul
imbracand diferite forme in functie de tipul intreprinderii si de cheltuielile pe care le
include.
Elaborarea de catre intreprindere a programului propriu de productie si
desfacere depinde nu numai de conjuctura economica ci in aceeasi masura de
concurenta si de preturile de vanzare ale produselor realizate in acea intreprindere.De
asemenea se va avea in vedere si posibilitatea aparitiei unei intreprinderi concurente
sau a unui produs inlocuitor.
Srabilirea pretului de vanzare influenteaza intreaga politica de desfacere a
societatii si necesita un studio foarte minutios al costului de revenire.
Cheltuielile intreprinderii pot fi clasificate in :
- cheltuieli fixe ce reprezinta acele cheltuieli independente de volumul de
activitate realizat si care constituie costurile fixe
34
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- cheltuieli variabile care sunt strans legate de volumul productiei obtinute si
care constituie costurile variabile;
Costurile fixe acopera totalitatea acelor cheltuieli ale intreprinderii ce nu pot fi
legate direct de aprovizionarea, producerea sau vanzarea unui produs.In aceasta
categorie sunt cuprinse in generalchiriile , amortizarile, primele de asigurare,
cheltuielile organizate de conducerea intreprinderii , de serviciile administrative ,
contabile.
Caracterul fix al acestor cheltuieli este insa limitat in timp si spatiu. Sub
influenta unor factori interni sau externi cheltuielile fixe evoluează pe trepte (pe
nivele sau paliere ) spre exemplu progresul tehnic , conjuctura economica sau
dezvoltarea intreprinderii determina adaptarea acestuia la noile conditii , ceea ce se
reflecta in noi paliere de costuri fixe. In concluzie , caracterul fix al acestor cheltuieli
nu poate fi asigurat decat pentru perioade de timp relative scurte si pentru un volum
de productie determinat.
Costurile variabile acopera totalitate acelor cheltuieli ale intreprinderii care
sunt direct legate de aprovizionarea , producerea sau vanzarea unui bun sau
produs.Acestea se refera in general la costul de cumparare a materiilor prime sau a
produselor destinate vanzarii , la costurile directe de productie (mana de lucru
productiva , forta motrice )si la costurile directe de desfacere (comisioane , cheltuieli
de desfacere ).
In principiu , costurile variabile evoluează proporţional cu volumul activităţii
intreprinderii. In realitate aceasta variatie proportionala este adeseori modificata de
factori cum sunt :
- economisirea unor sume banesti ca urmare a unor aprovizionari cu materii
prime sau materiale in cantitati superioare si la preturi mici
- imbunatatirea organizarii productiei
- sporirea cheltuielior cu salariile personalului ca urmare a introducerii de ore
suplimentare de munca
35
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Pe de alta parte , practica demonstreaza ca,costurile valabile evolueaza direct
proporţional cu activitatea in perioadele de crestere economica; acest lucru nu se
intampla in totdeauna la fel si perioade de criza.
In acest sens , este de remarcat faptul ca indeosebi costurile directe cu
personalul sporesc odata cu cresterea activităţii , dar nu se pot diminua in aceeasi
proportie in caz de recesiune ( salarii minim garantate , concedieri colective ).
Diferenta dintre costurile fixe si cele variabile prezinta o deosebita importanta
in definirea politicii intreprinderii in materia de preturi.
Costul de revenire unitar global reprezinta suma tuturor cheltuielilor
intreprinderii atat fixe cat si variabile , calculate pentru fiecare tip de produs, in cazul
intrepriderii ce fabrica un singur tip de produs , acesta se determina prin impartirea
totalului cheltuielilor unor perioade date la numarul de produse fabricate pe durata
acelei perioade.
Aceasta metoda presupune o alegere intemeiata a periodei de referinta , astfel
incat cheltuielile repartizate pe produs sa aiba un caracter regulat si normal. Prin
luarea acestei masuri de precautie calculul cosrtului de revenire unitar global pe rodus
poate fi efectuat pentru diferite cantitati ipotetice de produse ce urmeaza a fi realizate.
Astfel costurile variabile pe unitatea de produs vor prezenta un caracter stabil in timp
ce costurile fixe pe unitate vor fi mai reduse pe masura sporirii cantitatilor ipotetice
pe produse fabricate sau vandute respectiv mai ridicate in situatia inversa
Se spune ca atunci cand productia inregistreaza o crestere costurile sunt mai
bine absorbite , respectiv mai putin absorbite in cazul unei diminuari a productiei .
Deci pentru acelasi nivel al costurilor fixe costul de revenire unitar global evolueaza
invers proporţional cu variatia cantitatilor de produse fabricate sau vandute.
Utilizarea in practica economica a costului de revenire unitar global prezintz
unele inconveniente pentru întreprindere.
Astfel pentru mai multe perioade de activitate egale , cantitatile de produse
obtinute pot varia determinand costuri unitare usor diferite de la o perioada la alta.
36
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Ori politica vanzarilor nu poate fi fundamentata pe o notiune supusa la variatii
de acest gen.
De asemenea in ceea ce priveste evaluarea stocurilor riscul de supraevaluare
trebuie evitat prin recurgerea eventuala la provizioane.
Pentru a se elimina variatiile costului de revenire unitar global , din aceasta
poate fi dedusa o parte constanta de costuri fixe. Aceasta este obtinuta prin divizarea
costurilor fixe totalre printr-un numar constant de unitati de produs , ce corespunde
unui nivel de activitate considerat normal si fixat in prealabil. In acest caz se constata
la sfarsitul fiecarei perioade , care a fost nivelul productiei si se compara cu nivelul
considerat normal . Daca nivelul efectiv este inferior celui normal , atunci costul
unitar fixat nu permite absorbirea tuturor costurilor fixe. Costurile fixe neabsorbite
vor figura ca pirdere si reprezinta costul productiei nerealizate. Dimpotriva , daca
productia obtinuta a fost superioara celei programate , costul unitar fixat va absorbi
mai multe costuri fixe decat exista in realitate. Costurile fixe astfel supreabsorbite vor
figura ca profit si reprezinta castigul realizat printr-o productie superioara calei
considerate normale.
Acest sistem care permite deducerea din costul de revenire unitar al unei parti
de costuri fixe independenta de variatia nivelulu de productie efectiva se numeste ’’
imputare nationala ’’ .
Costurile fixe sunt normale in raport cu nivelul de productie considerat normal
adica se considera pierdere partea de costuri fixe ce nu au fost absorbite ca urmare a
unei activitati inferioare celei normale.
Notiunea de ’’ecart de activitate’’da teoriei costului de revenire unitar global ,
intraga ei semnificatie.
Totodata aceasta metoda presupune o determinare cat mai precisa a
programului de productie pentru o activitate normala.Intr-adevar o diferenta prea
mare intre activitatea normala si cea reala ar risca sa denatureze stabilirea costurilor
ca urmare a unei deduceri prea ridicate de costuri fixe neabsorbite sau
supraabsorbite.Consecintele unei astfel de erori pot fi grave intrucat politica de
37
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
desfaceri a intreprinderii poate fi afectata de la inceput. Astfel de produse nal caror
cost de revenire ar încorpora o parte prea mare de costuri fixe , ar putea fi puse in
vanzare la un cost prea ridicat pentru care nu ar fi cumparator. Invers produse a caror
cost de revenire ar încorpora o parte prea mica de costuri fixe ar putea fi puse in
vanzare la un cost redus la ca Consecinţele unei astfel de erori pot fi grave întrucât
politica de desfaceri întreprinderii poate fi afectată de la început. Astfel de produse al
căror cost de revenire ar încorpora o parte prea mare de costuri fixe ar putea fi puse în
vanzare la un cost prea ridicat pentru care nu ar fi comparator. Invers, produse ar
căror cost de revenire ar încorpora o parte prea mică de costuri fixe ar putea fi puse în
vânzare la un cost redus la care s-ar vinde, dar în pierdere.
Pe de altă parte, am presupus o întreprindere a cărei activitate s-ar limita la
fabricarea unui singur produs; costurile fixe care ar fi încorporate acestui produs s-ar
referi exclusiv la acest produs deoarece n-ar putea fi încorporate niciunui alt produs.
Dar în cazul general al fabricării de produse multiple, diversificate, afectate unei
cote-părţi de costuri fixe, fiecărui din aceste produse necesită utilizarea unor
parametrii de repartizare arbitrări.
Deci, alegerea şi aplicarea noţiunii de activitate normală şi a modului de
repartizare a costurilor fixe au o importanţă deosebită, fară acestea costul de revenire
unitar global riscă să nu mai aibă semnificaţia sa de element determinant al preţului
de vânzare.
Studierea ulterioară a direct costing-ului va arăta cum alegerea unei modalităţi
de repartizare nepotrivită a costurilor fixe poate duce la grave erori de evaluare. Cu
toate acestea, metoda costului de revenire unitar global, atunci când este corect
aplicată, este utilă alegerii strategiilor pe termen lung privind vânzările .
Costul de revenire unitar global, nefacând nici o discriminare între diferitele
tipuri de cheltuieli include, pentru fiecare produs, totalitatea cheltuielilor
întreprinderii şi permite în consecinţă determinarea costurilor complete de producţie.
într-adevăr, o întreprindere nu ar putea supravieţui dacă nu şi-ar acoperi în totalitate
cheltuielile fixe şi variabile cu suma totală rezultată din vânzări.
38
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Deci costul de revenire unitar global constituie un element de bază al
strategiilor pe termen lung, apariţia neîncetat crescătoare a concurenţei pe diferite
pieţe, obligă întreprinderile să practice din ce în ce mai des preţuri diferenţiale şi, prin
urmare, să se consacre unor noi studii de rentabilitate, pe termen scurt, folosind
teoriile "punctului de echilibru", a "costului variabil" şi a "costului marginal" care vor
fi studiate în continuare.
O întreprindere care are intenţia să-şi mărească producţia evoluează mai întâi
rentabilitatea unei astfel de alegeri. în acest scop, poate fi utilizată teoria costului
marginal (sau costului adiţional).
Costul marginal cuprinde toate cheltuielile suplimentare rezultate ca urmare a
variaţiei volumului producţiei. Dacă profitul potenţial este superior costului marginal
înseamnă că dezvoltarea producţiei este oportună şi rentabilă.
Costul marginal ca şi direct costing permite astfel stabilirea unor preţuri
diferenţiate şi determinarea limitelor în care aceste preţuri sunt avantajoase pentru
întreprindere.
Totuşi, costul marginal se deosebeşte de costul variabil prin faptul că priveşte
ansamblul cheltuielilor (fixe şi variabile) ca fiind adiţionale.
2.2. Actualizarea costului de producţie pentru fundamentarea preţului de
ofertă
Principalii factori care determină modificări ale costurilor sunt: preţurile
materiilor prime (influenţe interne şi externe); salariile şi alte drepturi de personal;
contribuţiile pentru asigurări sociale şi cele privind ajutorul de şomaj; cotele
cheltuielilor indirecte: cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, cheltuieli
comune ale secţiei, cheltuieli generale ale întreprinderii; indici de utilizare a
materiilor prime; proporţia recuperării materialelor refolosibile; indicele
productivităţii muncii.
Operaţiile de recalculare au la bază metodologia de calculaţie a costului, în
cadrul calculaţiei pe articole de cheltuieli, costul total pe produs se calculează după
39
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
relaţia:
C = (Mp-Mr)+(Sb+CAS+AS) +CIFU +CCS +SDV +AC +CG1
Unde:
C = costul total pe unitatea de produs
Mp = materii prime şi materiale directe (din ţară şi din import)
Mr = materii recuperabile obţinute din procesul de fabricaţie al produsului
Sb = salarii directe brute
CAS = contribuţia pentru asigurări sociale
AS = cotizaţii privind ajutorul de şomaj
CIFU = cota pentru cheltuieli de întreţinere şi funcţionarea utilajelor;
CCS = cota pentru cheltuieli comune ale secţiilor de producţie
SDV = scule, dispozitive şi verificatoare; AC = alte cheltuieli
CGI = cheltuieli generale ale întreprinderii
Asupra acestor componente cuprinse în calculul costului unitar al produsului
pot influenţa o serie de factori prezentaţi în continuare:
a) Modificarea preţurilor materiilor prime, materialelor, energiei,
combustibililor Această influenţă se ia în calculul de actualizare a costului prin
indicele de modificare a preţurilor Ipi/o în perioada de actualizare (1) faţă de perioada
în care s-a efectuat ultimul calcul (0). Actualizarea se face pentru fiecare reper "i" de
materie primă, materiale, subansamble, combustibil, energie, conform relaţiei:
Mp i 1 = Mpi0xIpi1/0sauMpi1 = M p i 0 + M p i 0 x(I P / 1 / 0 -100)/100 în care:
i = fiecare reper de materie primă, material, subansamblu, combustibil sau energie;
Mpi1 = valoarea materiilor prime de reper "i", actualizată în funcţie de modificarea
preţurilor;
Mpio = valoarea materiilor prime de reper "i", în documentaţia anterioară a preţului;
IPi1/o = indicele de modificare a preţului materiei prime "i" în perioada în care se
efectuează faţă de perioada îi) care s-a efectuat ultima calculaţie.
40
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
b) Modificarea indicilor de utilizare a materiilor prime (Ui) fată de indicii
anteriori (Uo).
Actualizarea se efectuează pe baza relaţiei:
M'pi1 = Mpi1 x Uio /Ui1,, sau : M'pi1 = Mpi, ± (Un -Ui0) x Mpi,
în care:
M'pi1 = valoarea materiilor prime actualizate, influenţate de indicele de utilizare
actualizat;
Uio,Ui1= indicii de utilizare a materiilor prime "i" înainte de actualizare (0) şi în
perioada actualizării (1).
c) Modificarea producţiei recuperării materialelor:
Mri1 = M'pi1x cota actualizată
d) Modificarea salariilor brute directe:
Sb1 = Sbo + ∆Sb, în care:
Sb 1 = salarii brute directe actualizate pe produs;
Sbo= salarii brute directe înainte de actualizare;
∆Sb = adaosuri la salariile brute (majorări, realizări de salarii, revendicări ale
sindicatelor, sporuri, ş.a.).
Drepturile de personal şi cheltuielile aferente se recalculează ori de câte ori se
modifică acestea, cât şi cele privind cotizaţiile pentru asigurări sociale şi pentru
ajutorul de şomaj, astfel
CAS1= Sb1, x cota CAS1
AS1 = Sb1 x cota AS1
în care:
CAS1= contribuţiile de asigurări sociale actualizate;
AS1 = ajutor de şomaj actualizat;
e) Modificarea productivităţii muncii Conduce la recalcularea salariilor astfel:
Sb'1= Sb1x (100 ± ∆Iw)/100,
41
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
în care:
Sb1 = salariile brute directe actualizate, corectate cu influenţa productivităţii muncii;
∆I W = abaterea indicelui productivităţii muncii de la 100%. Dacă indicele este mai
mare decât 100% ∆IW, se scade (-∆IW); dacă indicele este mai mic decât 100% ∆IW, se
adună (+∆IW).
Astfel, când productivitatea muncii creşte (Iw>100), salariul pe unitatea de
produs scade proporţional cu creşterea (+∆Iw).
Când productivitatea muncii scade (Iw<100), salariul pe unitatea de produs
creşte proporţional cu scăderea (-∆Iw).
f) Modificarea cotelor de cheltuieli indirecte (CIFU, CCS, CGI)
Recalcularea cotelor de cheltuieli indirecte se face după relaţia:
Cota de chelt. indirecte =
CIFU1= (Sb1' + CAS1 + AS1) x cota CIFU1;
CCS1= (Sb1' + CAS1 + AS1) x cota CCS1;
CGI1 = CS1 x cota CGI1;
CSi = cota de secţie actualizat Actualizarea costului total este dată de relaţia:
C1 = (Mp1 – Mr1) + (Sb1 + CAS1 )+ AS1 + SDV1 + CIFU1 + CCS1 + AC1 + CGI1.
Notaţiile din formulă simbolizează aceleaşi componente ca în formula (C),
indicând sensul de actualizare (1). Actualizarea costului total permite urmărirea
proporţiei modificării costului, cu ajutorul indicatorului:
Ic% = (C,/Co) x 100.
Actualizarea costului total conduce şi la actualizarea preţului de ofertă:
PP1 = C1 + Pr1,
unde:
PP1 = preţul producătorului;
Pr1 = profitul actualizat;
1
42
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
PR1 = C1 + (Cx r%) + TVA = PP1 + TVA ,
în care:
PR1= pretul cu ridicata facturat ;
TVA = taxa pe valoare adaugata ;
r%=rata profitului care poate fi constanta sau se poate actualiza.
Proportia modificarii pretului de oferta este:
I PP 1/o = (PP1/PPo) x 100;
I PR 1/o= (PR1/PRo) x 100;
în care:
I PP1/o = indicele modificării preţului producătorului; I PR I/o = indicele modificării
preţului de ofertă;
PPo si PP1 = preţul producătorului în perioada premergătoare actualizării şi,
respectiv, preţul producătorului actualizat;
PRo si PR1 = preţul cu ridicata şi oferta în perioada premergătoare actualizării şi,
respectiv, preţul cu ridicata actualizat;
Asemenea calcule au fost necesare cu ocazia liberalizării preţurilor în perioada
de tranziţie către economia de piaţă în ţara noastră.
2.3. Metode de corelare utilizate în determinarea preţurilor la produsele
alimentare noi
Orice agent economic, înainte de a introduce în producţie un bun, îşi face
calcule de cost şi de câştig (adică de preţ). Când este vorba de un produs nou, această
activitate este primordială. Stabilirea preţurilor la noile produse este o activitate
complexă de evaluare, în expresie bănească, a consumului de factori implicaţi în
fabricarea produsului sau prestatrea serviciului. Metodele folosite sunt calculaţia şi
intuiţia.
43
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Dimensionarae nivelului preţului cu ajutorul calcului rămâne principala formă
prin care pot fi grupate metodele economico-matematice, care fac posibilă stabilirea
consumului de factori pentru obţinerea bunurilor şi serviciilor, încă înainte de
confruntarea cu cererea şi piaţa.
Condiţia prealabilă a utilizării sale o constitue delimitarea noutăţii reale a
produsului.
Este considerat produs nou acel bun sau serviciu care satisface o trebuinţă
nesatisfacută încă sau care satisface într-un alt mod şi alt grad o necesitate dată şi care
nu are preţ stabilit. Acesta se obţine cu modificări constructive sau funcţionale
esenţiale sau reprezintă un tip sau model nou faţă de produsul existent.
Gradul de satisfacere a cerinţelor economiei sau populaţiei, se exprimă în:
parametri tehnici de funcţionalitate, conţinutul de substanţe utile, gradul de confort,
durabilitatea, gradul de finisare, siguranţa în exploatare, durata şi rezistenţa în
funcţionare, coeficientul de utilizare a materialelor. Aceşti parametri trebuie să fie
superiori la noile produse, să exprime nivelul tehnic şi calitativ al produselor.
Caracterul de noutate al produsului nou este determinat de elemente diferite, de
exemplu: formă, culoare, prezentare, mod de întrebuinţare, calitate, parametrii
tehnico-economici.
Nu orice modificare a însuşirilor unui produs reprezintă înnoirea lui. Micile şi
nesemnificativele schimbări ale caracteristicilor nu constitue o înnoire autentică.
Noutatea produsului este reală numai atunci când are corespondent în
parametrii superiori celor existenţi şi aflaţi în fabricaţie curentă.
Se poate proceda la o grupare a produselor noi în felul următor:
- produse absolute noi, care satisfac nevoi noi; acestea nu au mai fost
fabricate în trecut. Apariţia lor este consecinţa unor nevoi noi, iar prin introducerea în
procesul consumului are loc o complementaritate de necesitate;
- produse ce au calităţi noi în cadrul utilităţilor existente. Prin apariţia lor are
loc o substituire de necesităţi pe verticală. Acest lucru se explică prin aceea că noile
44
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
sortimente au însuşiri asemănătoare celor din grupele din care fac parte, dar
superioare din punct de vedere calitativ;
- produse asimilate, noi pentru firmă, dar care se produc în alte firme din ţară
sau din străinătate.
Este necesar ca în proiectarea noilor produse, precum şi la elaborarea de noi
tehnologii să adopte soluţii tehnice cu performanţe la nivelul celor mai bune realizări
din ţară sau pe plan mondial.
Luarea în consideraţie a reducerii continue a consumatorilor de materii prime şi
de energie, odată cu proiectarea şi introducerea în fabricaţie a noilor produse, vizează
tendinţa de minimalizare a costurilor de producţie şi este o cale importantă de creştere
a eficienţei economice.
Activitatea de stabilire a preţurilor este diferită din punct de vedere al
complexităţii, după gradul de noutate al unităţii şi precede lansarea în fabricaţie a
produsului, iar calitatea ei depinde în măsura în care se înfăptuieşte unitatea dintre
utilitate şi realitate în preţ. Oricare ar fi forma înnoirii şi gradul de înnoire, stabilirea
preţului se bazează pe evaluarea costului şi dimensionarea câştigului.
Din punct de vedere al stabilirii preţului, produsul nou este atât produsul care
nu a existat cât şi orice sortiment (varietate) care nu are preţ stabilit.
Sub aspectul naturii nevoilor pe care le satisfac şi al volumului producţiei ce
urmează a fi realizate, produsele noi pot fi grupate în două categorii:
- produse de serie mare şi de masă, pentru care se stabilesc preţuri unice pe
economie;
- produse de serie mică, cu caracter de noutate, comandă individuală şi cele
de lux, pentru care preţurile în cele mai multe cazuri sunt diferenţiate.
Natura diferită a noilor produse, diversitatea nevoilor pe care le satisfac,
precum şi volumul diferit în care urmează a se realiza fac necesară utilizarea unor
metode specifice de stabilire a preţurilor.
Încadrarea preţurilor noilor produse în nivelul general al preţurilor produselor
existente se înfăptuieşte la majoritatea 'produselor din economie, prin corelarea cu
45
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
preţul unui produs reprezentativ din aceeaşi grupă de produse, similar ca utilitate,
fabricat în ţară sau provenit din import, care poartă denumirea de "produs etalon".
O cerinţă esenţială ce trebuie avută în vedere la fundamentarea preţurilor este
stabilirea judicioasă a nivelului costurilor de producţie. Din acest punct de vedere cele
mai frecvente metode de fundamentare a preţurilor sunt cele bazate pe corelare, care
în toate cazurile, presupune o comparare a produsului nou cu un produs luat ca etalon.
Se mai utilizează şi alte metode, ca de exemplu: metode bazate pe acordul dintre
părţi, metode bazate pe postcalcul, stabilirea unor preţuri temporare sau a unor preţuri
pentru cantităţi limitate.
Prin corelare se stabilesc preţuri în aproprierea celor existente, al căror nivel şi
structură au fost confirmate pe piaţă.
Prin corelare se urmăreşte:
a. încadrarea preţurilor produselor noi în scara preţurilor produselor similare
existente, al nivelului general al preţurilor în economie;
b. respectarea corelaţiilor necesare din interiorul preţurilor produselor, astfel
încât acestea să exprime cât mai fidel raporturile dintre utilităţile produselor şi dintre
costurile lor de producţie.
Comparaţiile se efectuează în mod obligatoriu atât pentru utilitate prin
parametrii tehnico - funcţionali şi constructive cât şi pentru elementele structurale.
Corelarea preţurilor este operaţiunea de determinare a raportului dintre
preţurile produselor şi serviciilor, în funcţie de cheltuielile de producţie şi de utilitatea
acestora. Această corelare are un conţinut mai larg şi prezintă aspecte diferenţiate,
după cum este vorba de stabilirea preţurilor pentru produsele noi sau de modificarea,
corectarea respectiv actualizarea preţurilor produselor existente.
În cazul produselor noi, corelarea are ca scop principal încadrarea preţurilor
acestor produse în sistemul preţurilor în vigoare şi menţinerea relaţiilor existente între
preţurile produselor similare sau cu utilităţi apropriate. Preţurile rezultate din corelare
trebuie să asigure beneficiarilor la efect util egal cheltuieli mai mici sau cel puţin la
46
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
acelaşi nivel cu cele determinate de folosirea produselor similare existente, iar
unităţilor producătoare, realizarea unui profit stimulativ.
Produsele noi, la care se stabilesc preţuri prin corelare, trebuie să se încadreze
într-o grupă sau subgrupă de produse care satisfac necesităţi asemănătoare.
Corelarea presupune parcurgerea a două etape principale şi anume:
- una tehnică, de determinare a proporţiilor dintre preţurile noi şi cele ale
produselor alese ca bază de corelare (produs etalon), în funcţie de cheltuielile de
producţie şi utilităţi;
- alta de analiză, care constă în verificarea modului în care preţurile rezultate
din calculul tehnic asigură eficienţa economică la producător, respectiv pentru ca să
corespundă necesităţilor consumatorilor.
Prin analiză trebuie urmărite mai multe aspecte, printre care enumerăm:
- stabilirea preţului trebuie să asigure recuperarea costurilor şi o rentabilitate
stimulativă care să-1 intereseze pe producător în fabricarea produsului respectiv.
- De asemenea, preţul trebuie să asigure achitarea obligaţiilor faţă de bugetul
statului, precum şi rabatul comercial;
- dacă preţul se justifică în raport cu necesităţile pe care le satisface noul
produs, ţinând seama de eficienţă pentru beneficiari a produselor respective, în
comparaţie cu eficienţa produselor similare folosite de aceştia;
- măsura în care preţul asigură o verificare raţională a materiilor prime;
- pentru produsele exportabile, la analiza preţului se urmăreşte dacă acesta
asigură competitivitate pe piaţa externă, precum şi aproprierea corelaţiilor interne din
grupa respectivă de produse de corelaţiile existente pe plan extern la grupe similare.
Determinarea preţurilor prin corelare presupune, în toate cazurile, o comparare
a noului produs cu un produs similar luat drept referinţă, ca etalon. Asigurarea unei
corelări corespunzătoare este condiţionată, în principal,-de alegerea produsului etalon
cu care se va compara noul produs.
Pentru a deveni etalon, un produs trebuie să îndeplinească condiţiile:
47
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- să facă parte din aceeaşi grupă sau subgrupă de produse în care urmează să
se încadreze şi produsul nou;
- să fie de fabricaţie curentă şi să aibă o pondere ridicată în consum
comparativ cu alte produse similare din aceeaşi grupă de produse;
- să aibă caracteristici tehnico-funcţionale şi în general, utilitate cât mai
apropriată de cele ale produsului nou şi să satisfacă aceeaşi trebuinţă, respectiv să
aibă aceeaşi destinaţie pentru consumatori;
- rentabilitatea cuprinsă în preţul produsului etalon trebuie să fie apropriată de
rentabilitatea medie a grupei de produse în care se încadrează;
- produsul etalon trebuie să fie executat de aceeaşi unitate care realizează şi
produsul nou, de o unitate similară apropiată ca profil sau, în ultimă instanţă, de un
producător din acelaşi domeniu de activitate din ţară sau din import;
- produsul etalon trebuie să aibă preţ stabilit, preţ care să nu înregistreze
anomalii.
Principalele metode de corelare folosite în practica stabilirii preţurilor sunt:
corelarea pe baza comparării costurilor, corelarea pe baza seriilor de preţuri, a
baremelor de preţ şi a coeficientului de calcul, corelarea prin compararea factorilor
tehnico-economici.
A. Corelarea prin compararea costurilor
Această metodă de corelare constitue cea mai frecventă metodă utilizată în
stabilirea preţurilor şi are ca scop determinarea eficienţei noului produs pe baza
diferenţelor de cheltuieli de producţie, antecalculate sau proiectate faţă de produsul
etalon.
Principala condiţie pentru asigurarea unei corelaţii corespunzătoare pe baza
calculaţiei constă în determinarea cât mai justă a celor două niveluri ale costurilor
care se compară şi care reflectă, de altfel, raportul dintre cheltuielile necesare
obţinerii produselor comparate.
48
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Legând acest raport cu cel dintre utilitatea produselor comparate se poate
aprecia oportunitatea executării noului produs şi introducerea sa pe piaţă la preţul
propus prin corelare.
Compararea costurilor celor două produse se bazează pe antecalculaţia
întocmită pentru produsul nou şi costurile actualizate ale produsului etalon.
Se impun unele precizări:
- articolele de calculaţie "materii prime şi materiale directe" se determină în
mod direct pe baza normelor de consum, pentru materiale şi a normelor de timp,
pentru manoperă, stabilite pentru produsul nou şi cele stabilite pentru produsul etalon;
- celelalte articole de calculaţie şi anume, cheltuielile cu întreţinerea şi
funcţionarea utilajelor, cheltuielile generale ale secţiei, precum şi cele de desfacere, se
determină pentru produsul nou, în general pe baza cotelor procentuale stabilite prin
actualizarea costurilor produselor etalon.
O atenţie deosebită trebuie acordată modului cum se face repartizarea
cheltielilor respective pe produse, criteriilor de repartizare utilizate, urmărindu-se ca
în stabilirea acestor criterii de repartizare să se ţină seama de particularităţile
tehnologice şi organizării producţiei, de gradul de mecanizare şi automatizare.
Prin însumarea la cheltuielile directe a cheltuielilor indirecte şi a celor de
desfacere rezultă costul complet.
Compararea costurilor complete ale celor două produse reprezintă un prim
factor de apreciere a încadrării noului produs în nivelul general al preţurilor pentru
produsele din grupa sau subgrupa din care face parte.
Dacă costurile sunt apropiate ca mărime, înseamnă că, produsul etalon a fost
ales corespunzător, în caz contrar, înseamnă că produsul etalon nu este elementul de
comparare cel mai potrivit. In această ultimă soluţie, continuarea corelării apare
inutilă, deoarece celelalte elemente din structura preţului fiind de regulă identice ca
mărime relativă, pentru cele două produse, dezechilibrul dintre costuri se va repercuta
şi asupra preţurilor.
49
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Următoarea fază a corelării, după determinarea costurilor, este determinarea
rentabilităţii produsului etalon, în condiţiile în care ar fi executat de unitatea care
realizează şi produsul nou. în vederea calculării rentabilităţii, din preţul de producţie
al produsului etalon se scade costul complet, obtinându-se astfel profitul, iar prin
raportarea lui la costul complet rezultă rata profitului, care se aplică produsului nou.
Se poate calcula preţul noului produs ce revine producătorului folosind
următoarea relaţie:
P p = C n + Re%*
în care :
Pp = preţul produsului nou ce revine producătorului;
Cn = costul total unitar al produsului nou;
Re% = rata profitului produsului etalon;
= costul la care se calculează venitul net (costul total mai puţin subansamblele
exceptate);
Re% x = profitul ce se include în preţul produsului nou.
Trebuie subliniat faptul că, metoda nu presupune preluarea mecanică a ratei
profitului din preţul produsului etalon şi transpunerea acesteia în preţul noului produs.
Mărimea ratei profitului în preţul producătorului, ca rată a rentabilităţii totale
ponderata cu costul, se analizează şi în funcţie de ponderea noului produs în totalul
producţiei, în anul de fabricaţie al noului produs, astfel încât preţul acestuia să
influenţeze pozitiv rata medie a rentabilităţii pe întreprindere, pe grupe de produse. în
acest fel, se vor reflecta în nivelul rentabilităţii apreciate noile condiţii în care se obţin
produsele proiectate.
Dacă produsul etalon are în preţul său cu ridicata şi alte elemente de venit net,
în acelaşi regim se va afla şi produsul nou.
In funcţie de natura produselor, procesul de corelare se încheie aici, la nivelul
preţului producătorului sau continuă cu determinarea altor elemente de venit net şi
categorii de preţuri.
50
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Pentru acesta din urmă se stabilesc şi preţuri de comercializare, iar preţurile cu
ridicata se deduc din cele de comercializare prin scăderea rabatului comercial.
Deci, se pune problema determinării taxei pe valoarea adăugată şi a preţului cu
ridicata facturat pentru produsul nou.
La stabilirea preţurilor o importanţă deosebită are şi precizarea condiţiei de
livrare, deoarece aceasta este determinată în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor de
desfacere ale noului produs.
B. Corelarea pe baza seriilor de preturi
Această metodă de stabilire a preţurilor constă în încadrarea preţului noului
produs în seria de preţuri deja existente, potrivit dimensiunilor sau altor parametrii
luaţi ca bază pentru stabilirea preţurilor respective.
Metoda respectivă se poate aplica în cazul unor produse cu o gamă largă de
sortimente, dimensiuni, şi pentru care dependenţa dintre parametri şi preţuri poate fi
bine determinate.
Denumirea metodei seriilor de preţuri derivă de la faptul că, fiind vorba de o
varietate de sortimente, dimensiuni, totalitatea acestei familii de produse aşezate
într-o ordine, formează o serie de preţuri.
Seriile de preţuri se utilizează la stabilirea prin corelare a preţurilor produselor
de confecţii, tricotaje, cu acelaşi grad de prelucrare, unde diferenţierea preţurilor se
face în funcţie de grosime, dimensiuni, calităţi.
De exemplu, în cadrul stabilirii preţurilor pentru produsele textile fabricate în
alte dimensiuni decât cele iniţiale, celelate caracteristici rămânând neschimbate,
preţul pe unitatea de suprafaţă permite determinarea preţului pe fiecare dimensiune
caracteristică ţesăturilor de acelaşi fel. Calculul se reduce la transformarea unei
dimensiuni în alta, cu ajutorul coeficientului de echivalenţă.
Metoda de corelare pe baza seriilor de' preţuri are o serie de avantaje, printre
care enumerăm:
51
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- permite corelarea preţului noului produs, nu numai cu preţul unui singur
produs, ci cu mai multe preţuri reale sau cu toate preţurile din grupa respectivă, ceea
ce face ca această corelare să fie mult mai exactă;
- ia în considerare interesele beneficiarului, punându-se accent pe utilitatea
produsului, spre deosebire de metoda pe baza antecalculaţiei care promovează cu
prioritate interesele producătorilor;
- asigură o mai mare operativitate în stabilirea preţurilor, deoarece nu mai
este necesară operaţiunea de determinare a fiecărui element din structura preţului.
O variantă a acestei metode o constitue stabilirea preţului prin înscrierea în
seria de preţuri existente utilizând interpolarea.
Această metodă de corelare se poate folosi în mod complementar şi pentru a
verifica dacă preţurile determinate prin alte metode de corelare se încadrează în seria
de preţuri deja existente pentru grupa respectivă de produse.
Preţurile pot fi determinate prin proporţionalitate simplă, directă inversă - după
caz.
Procedeul utilizat pentru determinarea prețurilor prin această metodă este acela
al interpolării, potrivit relației:
Pn = Pel +
unde:
Pn = prețul produsului nou;
Pel , Pe2 = prețurile produselor etalon;
Kn = parametrul variabil al produsului nou;
kel , ke2 = parametri variabili ai produselor etalon
C. Corelarea pe baza coeficienţilor de calcul
Coeficienţii de calcul se utilizează în determinarea operativă a preţurilor şi se
stabilesc în prealabil, în funcţie de anumiţi parametri caracteristici.
52
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Aceşti coeficienţi servesc atât la calcularea preţurilor pe fiecare sortiment în
parte, cât şi la menţinerea nivelului de preţ şi a corelării între preţurile diverselor
sortimente, care fac parte din grupe sau subgrupe pe produse la care se referă.
Coeficienţii exprimă toate elementele de venit net şi rabatul comercial cuprinse în
preţuri. Prin aplicarea coeficienţilor la costul pe unitatea de produs se obţine direct
preţul produsului respectiv. Coeficientul de calcul determină nivelul preţurilor la o
grupă sau la mai multe grupe de produse în raport cu costul noului produs, faţă de
produsul etalon.
Relatia de determinare a coeficientului de calcul este urmatoarea :
Pn = CnK
unde:
K = coeficientul de proporţional itate între preţ şi cost;
Pe, Ce = preţul şi respectiv costul produsului etalon;
Pn, Cn = preţul şi respectiv costul produsului nou.
Acest coeficient de calcul se poate reda printr-un exemplu. Astfel, pentru 1000
u.m. costuri, preţul de comercializare este 1420 u.m.. Deci, preţul de comercializare
la un anumit sortiment rezultă din înmulţirea costului de producţie cu coeficientul
1,42.
Metoda bazată pe mai mulţi coeficienţi determină nivelul preţurilor la o grupă
sau mai multe grupe de produse, în raport cu elementele principale, care
caracterizează utilitatea noilor sortimente. în acest caz, preţurile noilor produse se
determină prin însumarea preţurilor rezultate pentru fiecare element al produsului.
Elaborarea coeficientului de calcul porneşte de la recunoaşterea faptului că
pentru produsele ce fac parte dintr-o grupă omogenă, venitul net şi rabatul cuprinse în
preţurile individuale oscilează în limite foarte strânse faţă de cota medie.
Drept urmare, cunoscând costul unui sortiment şi coeficientul care exprimă
raportul dintre preţ şi cost pentru întreaga grupă de produse din care face parte, se
53
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
poate determina preţul noului sortiment, aplicând la costul acestuia coeficientul
stabilit.
O aplicare a metodei o reprezintă fundamentarea tarifelor în funcţie de
manoperă:
T = M + MK,
unde:
T = tariful;
M = manopera;
K = coeficientul care se calculează cu relaţia:
D. Corelarea prin metoda agregării
Această metodă are în vedere faptul că unele produse noi sunt compuse din
subansamble şi repere care au preţuri stabilite, iar formarea preţurilor noilor produse
se face, prin însumarea preţurilor existente ale subansamblelor şi reperelor
componente.
Formula generală care stă la baza obţinerii preţurilor prin metoda agregării
este:
unde:
Pn = preţul noului produs;
Pi = preţul subansamblelor sau pieselor "i";
Pj = preţul subansamblelor sau pieselor "i";
Cm = cheltuieli de montaj.
În raport cu particularităţile funcţionale şi constructive, formulă de calcul prin
agregare prezintă situaţii specifice de la un produs la altul. Preţul produsului nou se
54
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
mai poate determina prin adăugarea sau scăderea la/şi din preţul produsului etalon a
costului şi a profitului, a unor elemente de venit net, a rabatului comercial aferent
pieselor componente ale noului produs, pe care acesta le are în plus sau în minus faţă
de produsul etalon. Cotele elementelor structurale ale venitului net folosit pentru
piesele componente vor fi cele corespunzătoare produsului etalon.
O variantă a acestei metode conduce la determinarea preţului noului produs,
prin scăderea din preţul produsului etalon a preţurilor pieselor, care nu mai apar în
componenta noului produs şi adăugarea preţurilor pieselor noi ale acestuia.
2.4. Introducerea elementelor de venit net în structura preţului de ofertă:
profit, impozite indirecte
Unul din veniturile care se obţin în cadrul societăţii este profitul. Acesta, în
sens foarte larg, poate fi privit, ca fiind câştigul relizat în formă bănească de către cei
ce iniţiază şi organizează o activitate economică. Pentru teoreticieni problema care se
pune este privitoare la natura profitului, iar pentru agenţii economici de a stabili
raportul în care se găseşte cu celelalte venituri (salariu, dobândă, rentă) şi mai ales
modalităţile prin care se poate asigura maximizarea lui.
Cu privire la categoria de profit există mai multe puncte de vedere. Se disting
două mari curente teoretice:
- unul care consideră că veniturile, deci profitul, apar ca recompensă a
factorilor de producţie;
- altul, ce consideră profitul drept muncă însuşită în mod gratuit de cei ce
posedă capitalul pe seama celor care îşi închiriază capacitatea de muncă.
Pentru a pătrunde în intimitatea acestei categorii se porneşte de la faptul că
activităţile economice se desfăşoară în cea mai mare parte în întreprinderi, care
angajează şi coordonează factorii de producţie. întreprinzătorii pot fi proprietari ai
tuturor factorilor de producţie antrenaţi în cadrul activităţi firmei sau pot închiria unul
sau mai mulţi factori de producţie.
55
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Indiferent de situaţie, întreprinzătorii sunt cei ce organizează şi conduc
afacerile firmei, decid ce să producă, în ce cantităţi, unde să vândă şi cum.
Toate acestea necesită cunoştinţe şi abilitate şi implică un anumit risc din
partea întreprinzătorului. Este firesc ca el să fie recompensat prin profitul normal şi
profitul economic.
Dacă avem în vedere costul contabil, tot ce se obţine peste acest cost este
profitul, respectiv profitul total. Dacă acest excedent depăşeşte suma costului, atunci
profitul total este compus din profitul normal şi profitul economic.
Deci, întreprinzătorul poate primi profit din două motive:
- dacă este proprietarul unora dintre factorii de producţie (echipament,
pământ) utilizaţi de firmă obţine profit normal;
- dacă vinde bunurile firmei obţinute la un preţ mai mare decât costul de
producţie (costul contabil plus profitul normal) obţine şi profit economic.
Când întreprinzătorul nu posedă nici unul dintre factorii de producţie
(închiriază absolut tot) el nu va obţine profitul normal, iar dacă vinde bunurile
pruduse la un preţ mai mic decât costul de producţie nu va obţine nici un profit
economic.
Se poate sesiza că în structura profitului normal intră atât o renumeraţie de
muncă, cât şi una de capital. Remuneraţia de muncă vizează munca de coordonare,
conducere a întreprinzătorului; remuneraţia de capital vizează recompense (dobânda)
capitalului adus firmei de către întreprinzător sau procurat din altă parte.
Dacă şi factorul pământ utilizat de firmă este închiriat, atunci profitul cuprinde
atât remuneraţia muncii întreprinzătorului, dobânda capitalului utilizat, cât şi chiria
pământului.
În economia de piaţă, unde se manifestă pentru întreprinzători permanent
incertitudinea cu privire la prezent şi viitor, aceştia suportă riscul de afaceri, respectiv
că venitul ce provine din vânzarea bunurilor fabricate să fie mai mic decât costul de
producţie. în aceste condiţii profitul economic este considerat ca răsplată pentru
asumarea riscului.
56
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Deci, profitul economic reprezintă venitul obţinut de cei care întemeiază,
organizează şi administrează o firmă şi care sunt propritarii bunurilor produse de
către firmă. Ei vând aceste bunuri (dacă este posibil) la un preţ mai mare decât costul
total al firmei (costul contabil plus profitul normal). Ceea ce obţin este venitul ce
răsplăteşte pe întreprinzător pentru întemeierea şi buna funcţionare a firmei.
Firmele, chiar în condiţiile unor prospectări riguroase a pieţelor, nu pot fi
niciodată singure în legătură cu evoluţia pieţelor, a preţurilor, a cererii
consumatorilor. Riscul în afaceri este ceva normal,o componentă a vieţii economice.
în aceste condiţii riscul în afaceri apare sub trei ipostaze, care sunt expuse în
continuare.
a. Incertitudini privind condiţiile pieţei. Un întreprinzător niciodată nu este
sigur că tot ceea ce produce poate să vândă. Preferinţele consumatorilor, orientările
acestora sunt imprevizibile, iar cererea este deosebit de elastică, în funcţie de
veniturile consumatorilor. Este firesc ca întreprinzătorul să nu deţină toate
informaţiile necesare sau dacă le deţine acestea nu reflectă în totalitate realitatea.
b. Riscul datorat schimbărilor în tehnologie şi implicit concurenţei celor
care au un avans în domeniu. în epoca contemporană impactul progresului tehnic
este uriaş. O simplă reţinere în acest domeniu poate aduce mari prejudicii firmei, iar o
politică deschisă de încurajare şi promovare a noului poate creea avantaje deosebite şi
câştiguri suplimentare foarte mari.
c. Riscul financiar, juridic şi politic. Firmele îşi desfaşoară activitatea în
anumite condiţii social-politice determinate, ele trebuie să respecte legislaţia ţării în
care funcţionează şi se supun oricăror acţiuni politice ce vin să orienteze economia în
ansamblul ei. Dacă situaţia politică şi militară dintr-o ţară se deteliorează sau dacă
apar fenomene politice restrictive la nivel mondial, atunci şi activitatea firmelor este
afectată sau chiar stopată. De exemplu, în caz de război, unele contracte ale firmelor
se anulează, apar interdicţii de export de capital, după cum dezordinile socilae
anulează orice efort de prosperitate a firmei.
57
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Dacă privim cele trie mari grupe de riscuri este firesc ca profitul
întreprinzătorului să fie privit şi considerat ca o compensaţie primită de acesta
datorită presiunii acestor riscuri. Cu alte cuvinte, profitul economic este răsplata pe
care o primeşte întrerinzătorul pentru riscul de a pierde capitalul.
Profitul se cuvine întreprinzătorului din mai multe motive:
a. inovaţia, reflectată atât prin ideile noi ale întreprinzătorului, dar şi prin
ideile noi ale altor specialişti pe care întreprinzătorul le obţine, le asimilează şi le
pune în practică;
b. managementul, respectiv eforul de conducere care îmbină atât cunoştinţele
ştinţifice, cât şi talent, artă, pricepere;
c. speculaţia comercială, ce se referă la capacitatea întreprinzătorului de a
organiza şi desfăşura o distribuţie şi o vânzare de succes a bunurilor produse;
d. asigurarea contra riscurilor.
Specialişti consideră că primele trei motive pun în evidenţă faptul că profitul
este, în primul rând, o plată a muncii întreprinzătorului, la fel de firească cum e
salariul oricărui lucrător, iar în al doilea rând, având în vedere ultimul motiv, profitul
este şi o răsplată a riscului asumat de întreprinzător. Profitul este un venit, care
depinde de anumite circumstanţe favorabile întreprinzătorului. El este prin natura sa
aleatoriu, căci el depinde de rezultatele atât de variabile ale întreprinderii datorită
împrejurărilor schimbătoare ale societăţii.
De aceea, după împrejurări, profitul poate exista sau nu, poate fi mai mare sau
mai mic.
În concluzie, se poate spune că profitul se diferenţiază de celelalte venituri.
Spre deosebire de salariu, rentă, dobândă, el nu are baza contractuală, depinzând de
succesul în afaceri şi de norocul întreprinzătorului de a nu întâlni o concurenţă
distrugătoare, restrângerii sau limitării legislative.
Alături de cele două mari forme de profit, profitul normal şi profitul economic,
în practică, unele firme pot fi obţinute şi alte categorii de profit:
58
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- profit de monopol, cunoscut şi sub denumirea de supraprofit de monopol,
care se obţine, de regulă de către firmele care câştigă şi menţin o poziţie de monopol
de piaţă. Prin manipularea preţului dar şi a altor factori, câştigul lor este mult mai
mare decât în condiţiile normale, tocmai datorită poziţiei lor de monopol;
- profitul neaşteptat (windfall profit). Apare ca un profit nesperat, datorită
unor conjuncturi ale vieţii economice şi politice. Producătorii vând la preţuri ce nu
justifică creşterile în costurile de producţie. Un asemenea profit este considerat ca
necinstit, constituind de fapt un transfer incorect de bogăţie de la cei care plătesc
preţul ridicat artificial de către producători. Desigur, toţi întreprinzătorii sunt
interesaţi în a obţine profit, şi dacă se poate, cât mai mult profit, în cadrul fiecărei
firme se determină volumul profitului obţinut într-o anumită perioadă, care este
cunoscut şi sub numele de masa profitului.
Firma trebuie să aprecieze însa nu numai masa profitului ci şi gradul de
profitabilitate înregistrat, respectiv gradul de rentabilitate al afacerilor.
Rata profitului, respectiv dimensiunea ei, oferă informaţii extrem de utile
întreprinzătorului privind mersul afacerilor firmelor într-o perioadă sau alta.
întreprinzătorii au posibilitatea să afecteze analiza asupra activităţilor desfăşurate de
firme, precum şi de a stabili strategii care să urmărească maximizarea profitului.
În orizontul scurt de timp profitul economic este maximizat atunci când venitul
marginal egalează costul marginal, iar curba costului marginal este în creştere.
În orizontul de timp mediu şi lung toţi factorii pot fi transferaţi de la o utilizare
la alta şi deci, numărul firmelor care produc un bun oarecare se va mări, dacă firmele
respective obţin prifit economic. Dacă firmele care produc un bun oarecare
înregistrează pierderi, atunci treptat ele vor renunţa la producţia bunului respectiv, iar
numărul lor, tot treptat va descreşte. în acelaşi timp, nu se vor înregistra schimbări în
numărul firmelor care produc un bun în cantităţi în care profitul este la nivelul
normal, deoarece pentru aceste firme nu există motivaţia nici de a ieşi, nici de a intra
în ramură.
59
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Dacă într-o ramură oarecare se va înregistra, la un moment dat, o creştere a
numărului de firme care produc un anumit bun atunci vom sesiza o modificare a
costurilor şi a veniturilor tuturor firmelor care produc acel bun. Acesta se datorează
următoarelor cauze:
- intrarea în ramură a noilor firme va duce la creşterea ofertei la bunul produs
în cadrul ramurii şi, în mod firesc, scăderea preţului de vânzare. Venitul mediu ca şi
venitul marginal ale fiecărei firme vor scădea, deoarece vânzările se vor face la noile
preţuri;
- intrarea unui număr însemnat de firme în ramură are ca efect creşterea
cererii de factori de producţie utilizaţi pentru producerea bunului respectiv.
Scăderea venitului şi<,creşterea costului vor avea ca efect reducerea profitului
firmelor, astfel că intrarea noilor firme atrase de mărimea profitului economic va
conduce la reducerea acestui profit. în aceste condiţii, motivaţia pentru noile firme de
a produce bunul respectiv va dispare, dar numai atunci când profitul economic al
fiecărei firme în parte va scădea, în perioada lungă, la zero. Deci, numărul firmelor
poate să scadă într-o ramură oarecare până ce profitul economic va scădea sub pragul
de echilibru.
Fiecare firmă în parte va renunţa la a produce un bun, dacă nu va obţine
profitul normal, în acest caz, firmele vor ieşi din ramură sau de pe piaţă influenţând,
atât costul cât şi venitul, dar în sens invers decât am arătat anterior.
Deci, pentru fiecare firmă venitul va creşte din cauza reducerii ofertei şi, pe
această bază a creşterii preţului de vânzare, iar costul va scădea, deoarece cererea de
factori va descreşte şi, implicit se va reduce preţul lor. Aşadar, profitul firmelor care
va rămâne va creşte şi firmele vor continua să existe, până ce profitul total al fiecărei
firme egalează profitul normal
Maximizarea profitului constitue funcţia-obiectivă a oricărui întreprinzător
raţional.
Profitul apare ca diferenţă între încasările totale ale firmei şi costurile de
producţie. într-o economie concurenţială producătorul nu poate influenţa nici
60
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
preţurile cu care cumpără factorii de producţie şi nici preţurile bunurilor pe care le
produce şi le vinde. Dacă admitem şi o combinare optimă a factorilor, atunci singura
variabilă asupra căreia poate să acţioneze este nivelul producţiei sale. Astfel,
studierea relaţiilor care există între venituri, costuri şi beneficii urmăreşte în fapt
determinarea cantităţii de produse pentru care se poate obţine un profit maxim
precum şi analiza "punctului mort" (a pragului de rentabilitate) a întreprinderii.
Datorită faptului că unele costuri de producţie sunt variabile şi altele fixe
(neafectate de variaţiile volumului producţiei), întreprinderile înregistrează în mod
obligatoriu pierderi până la un anumit volum de producţie. Punctul mort este definit
tocmai de volumul producţiei (sau cifra de afaceri), dincolo de care producătorul
obţine profit. în acest punct, suma încasărilor este egală cu suma costurilor totale (fixe
şi variabile).
Cunoşterea precisă a acestui prag de rentabilitate constitue una din preocupările
primordiale ale conducătorilor de întreprinderi în ţările cu economie de piaţă.
Acest punct mort este o tehnică analitică de management financiar, de gestiune
previzională. De previziune a profitului şi se poate face pe baza a trei puncte de
vedere: - pe baza volumului producţiei în unităţi cantitative; - pe baza totalului
vânzărilor exprimate în unităţi monetare; - pe baza efectului de levier.
1. Analiza punctului mort pe baza baza volumului productiei in unitati
cantitative
Această analiză poate fi utilizată pentru ansamblul activităţii unei firme, cât şi
pentru domenii particulare (produse sau structuri de producţie). Ca metodă de
gestiune previzională este oportună, cu deosebire în luarea deciziilor de lansare de noi
produse. Este necesară cunoaşterea volumului vânzărilor unui produs nou pentru care
întreprinderea poate să atingă pragul de rentabilitate. în ipoteza în care costurile
variabile evoluează în mod direct proporţional cu volumul producţiei, se poate vorbi
61
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
de un model de analiză lineară toate elementele necesare pot fi reprezentate grafic
prin linii drepte.
Costurile fixe (K) au forma unei linii paralele cu axa cantităţilor (Q). Curba
costurilor variabile (C-K) porneşte din origine având o pantă crescândă, aceste costuri
fiind prin ipoteză funcţie lineară de volumul producţiei. Costurile totale (C) sunt
formate din costuri fixe şi costuri variabile, linia lor având aceeaşi înclinaţie într-o
perioadă de piaţă (perioadă de timp scurtă). Veniturile totale (cifra de afaceri) ce
rezultă din volumul producţiei ponderat cu preţul (PQ) vor fi reprezentate tot printro
dreapta .Rata de ascensiune a acestei drepte (V) este mai rapida decat cea a costurilor
totale , intrucat se admite ca pretul este mai mare decatv cea a costurilor totale ,
intrucat se admite ca pretul este mai mare ddecat costul total mediu(C).Pana la
intersectia dreptei incasarii totale (venitul total ) cu dreapta costului total ,
intreprinderea inregistreaza pierderi , tocmai datorita costurilor fixe care raman
invariabile.In acest punct caruia ii corespunde un volum de productie Qo, incasarile
totale sunt egale cu cheltuielile totale , profitul (Pr) fiind unul.Deci punctul mort al
intreprinderii poate fi definit astfel :
PQ0 = V=C
Pr = 0
62
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Dincolo de punctul mort începe o zonă de profituri; de aceea el este denumit şi
pragul de rentabilitate al întreprinderii. Nivelul punctului mort poate fi determinat atât
prin metoda grafică, cât şi prin, metoda analitică (calcul).
Să presupunem că pentru un anumit produs costurile fixe sunt de 300 u.m.,
costurile variabile pe bucată 100 u.m., iar preţul de vânzare unitar de 200 u.m..
Relaţia de calcul a punctului mort poate fi determinată cu uşurinţă pornind de
la ecuaţia de definiţie a ecestuia, astfel:
PQ = C = K + (C-K) Q0
PQ0 – (C-K) Q0 = K
unde: Q0 = nivelul punctului mort
Punctul mort apare pentru un nivel de venituri şi costuri pe 600 u.m. şi un
volum al producţiei de 3 bucăţi. Punctul mort se poate determina pe bază de calcul şi
prin aproximări succesive ca în Fig.2.2.
Tabelul 2.1.
Unitativandute
Costurifixe
Costurivariabile
Costuritotale
Venituritotale
Prifit(pierdere )
0 300 0 3 0 -3001 300 100 400 200 -2002 300 200 500 400 -1003 300 300 600 600 04 300 400 700 800 1005 300 500 800 1000 2006 300 600 900 1200 3007 300 700 1000 1400 4008 300 800 1100 1600 500
63
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Fig.2.2 Pragul de rentabilitate în cazul evoluţiei liniare a costurilor si
veniturilor
Analiza punctului mort se face de regulă pe bază liniară. Unele costuri variabile
nu evoluează însă proporţional cu volumul producţiei, fie din motive tehnice
(consumul de benzină al unui autovehicul nu este proporţional cu viteza), fie din
raţiuni financiare (orele suplimentare sunt plătite la un tarif superior celui obişnuit),
iar aceste costuri sunt funcţie crescândă de nivelul producţiei, dar nu se cunoaşte
dinainte traseul exact al curbei. In grafic, costurile variabile sunt nule pentru un nivel
de producţie nul şi cunosc un ritm crescând, dar variabil. De aceea, curba costurilor
totale nu va mai 'avea formele unei linii drepte. Presupunând că preţul de vânzare
rămâne neschimbat, curba veniturilor totale va avea tot forma unei drepte, dar curba
costurilor va fi neliniară.
64
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
In această ipoteză este pusă în evidenţă o zonă a pierderilor, atunci când
volumul producţiei şi vânzărilor este redus, apoi o zonă de profituri (şi un profit
maxim) şi, apoi, o nouă zonă de pierderi pentru un volum de producţie foarte înalt.
Deci, apare la bază un punct mort inferior şi, la un nivel mai înalt un punct mort
superior.
Modelul de analiză neliniară a punctului mort mai poate avea și o altă variantă
care ia in considerare o reducere a prețului de vânzare pentru a permite creșterea
volumului vânzărilor.
2. Analiza punctului mort pe baza totalului vânzărilor exprimate în uniăţi
monetare
De multe ori este necesar să se determine punctul mort pe baza totalului
vânzărilor exprimate în unităţi monetare (cifra de afaceri) şi nu pe baza volumului
producţiei în unităţi cantitative. Principalul avantaj al acestui procedeu constă în
faptul că permite aplicarea analizei pragului de rentabilitate în mod global, la nivelul
ansamblului activităţii unei întreprinderi. De asemenea, acest procedeu necesită un
minimum de date: cifra de afaceri, costuri fixe şi costuri variabile. Principalele costuri
fixe (amortismentul, chirii, dobânzi şi diverse cheltuieli de gestiune) vor figura în
65
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
conturile de exploatare. Costurile variabile pot fi deduse din costurile totale. în
punctul mort vînzările totale sunt egale cu costurile totale (costuri fixe plus costuri
variabile):
V0 = K + (C- K)
Prețul de vânzare și costul variabil mediu fiind prin ipoteză constante atunci și
raportul C-K/V este constant.
Prețul de vânzare și costul variabil fiind mediu prin ipoteze constante, atunci și
raportul este contant. Deci, ecuația poate fi scrisă astfel:
V0 = K +
V0 =
unde: V0 este cifra de afaceri în punctul mort.
Utilizăm datele corespunzătoare pentru un volum de producție oarecare, de
exemplu pentru 6 unități:
V0 =
Așadar, punctul mort, corespunde unei cifre de afaceri egale cu costurile totale,
așa cum s-a mai văzut.
3. Analiza punctului mort pe baza "efectului de levier"
În ceea ce priveşte al treilea aspect, principiul pragului de rentabilitate îşi
găseşte aplicabilitatea şi în examinarea unui program de modernizare sau
automatizare a producţiei.
Cu cât operaţiile întreprinderii sunt mai mecanizate, mai automatizate, cu cât
creşte importanţa relativă a costurilor fixe în raport cu cele variabile.
66
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Creşte volumul amortismentului echipamentelor, scade pondrea costurilor cu
salariile personalului ce intră în contact direct cu aceste echipamente prin substituirea
muncii de către capital, nivelul producţiei fiind tot mai puţin influenţat de abilităţile
muncitorilor şi tot mai multe de cadenţa liniilor de fabricaţie. Invers, cu cât operaţiile
au un mai pronunţat caracter manual, cu atât importanţa costurilor fixş este mai
redusă pentru activitatea unei întreprinderi.
În această situaţie analiza punctului mort poate fi realizată prin determinarea
"efectului de levier" al exploatării.
Efectul de levier a exploatării poate fie egal cu raportul dintre indicele variaţiei
profitului şi indicele variaţiei producţiei vândute.
Având în vedere dificultăţile existente în cuantificarea indirectă a venitului net,
în practica formării preţurilor s-a pornit de la masa totală a venitului net realizată prin
preţurile existente la un moment dat. Recuperarea din vânzarea costurilor înseamnă
numai posibilitatea pentru întreprinzători de a relua activitatea la aceeaşi scară. Pentru
a-si pitea extinde productia trebuie să-şi acumuleze capital. Aceasta înseamnă că din
vânzarea mărfurilor, prin preţ, trebuie să-şi acopere costul şi să obţină un câştig,
cunoscut sub forma de beneficiu sau profit.
Dacă în antecalcul, adică în activitatea de prestabilire a preţului, costul poate fi
evaluat direct, măsurarea profitului este supusă altor regului.
Profitul este funcţie a circulaţiei, a schimbului, a pieţei. Mărimea sa este
inclusă în formarea preţului. Cum se poate stabili mărimea profitului în preţul noului
produs abia proiectat, când preţul său urmează să se formeze pe piaţă în viitor? In
practica economică se porneşte în dimensionarea profitului, de la rentabilitatea
cuprinsă în preţul produselor similare realizate în economie. Folosirea rentabilităţii
produselor de acelaşi fel la evaluarea profitului din preţul produsului nou are o
determihare naturală. în primul rând, rentabilitatea este o mărime obiectivă, formată
în procesul schimbului şi verificată aşa cum cere funcţionarea pieţei. în al doilea rând,
67
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
folosirea rentabilităţii prezintă marele avantaj ce aduce în calculul profitului noului
produs şi celălalt element, costul, punând faţă în faţă efectele şi eforturile implicate în
realizarea bunului respectiv. Din motive de operativitate în calculele de preţ nu se
operează cu rentabilitate absolută, ci cu rata rentabilităţii, care este raportul dintre
profit şi cost. Există în teoria economică propuneri de folosire şi a altor categorii
valorice decât costul, pentru dimensionarea rentabilităţii relative. Una din ele o
constitue rata creditelor.
Respectivele categorii valorice nu sunt identice cu rata profitului. Deci, pot
servi numai la analiza rentabilităţii, nu şi ca etaloane, în dimensionarea acestuia.
Efecte se obţin şi în afara creditelor. De aceea, la dimensionarea profitului, în
structura noului preţ se foloseşte aşa cum am arătat, rentabilitatea produselor de
acelaşi fel aflate în fabricaţie curentă. în cazul că produsele se fabrică pentru prima
dată, se poate folosi rata medie a rentabilităţii firmei Rata rentabilităţii practicată în
economie, respectiv media pe firmă, este numai punctul de plecare în dimensionarea
profitului în structura noului preţ. Din multiplicarea acestuia, cu costul noului produs,
se ajunge la masa profitului ce se va include în preţul acestuia:
sau: Pr1 = Pr0 = Pr0%C1
în care:
Pr1 = profitul produsului;
Pr0% = rata profitului produselor de acelaşi fel sau rata medie a rentabilităţii firmei;
C1 = costul noului produs.
Din antecalcul, cunoscând mărimea costului şi dimensionând nivelul profitului,
se poate ajunge la preţul noului produs, care în forma sa generală are următoarea
alcătuire:
P1 = C1 + Pr1
unde: P1= preţul noului produs.
Alcătuirea acestei relaţii aproximează doar nivelul preţului; el este în fapt un
preţ teoretic, de ofertă, stabilit de firmă. La acest preţ, producătorul îşi va pune în
68
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
vânzare produsul. în fucţie de cerere şi ofertă nivelul său poate rămâne neschimbat
sau nu. De cele mai multe ori preţul real efectiv nu corespunde cu preţul teoretic.
Numai când bunul se produce în condiţii de monopol, preţul teoretic de ofertă devine
preţ efectiv. Uneori, şi preţurile fixate de monopoluri sunt supuse pieţei
concurenţiale. Deoarece preţul teoretic, în forma sa generală, a fost determinat prin
calcul, nu este unul abstact. El ţine seama atât de condiţiile producţiei, de ofertă, cât şi
de condiţiile pieţei, ale cererii, fiind verificat în procesul schimbului.
Acumulările băneşti reprezintă partea din încasările băneşti (exprimate prin
preţuri cu ridicata sau de comercializare), care depăşeşte cheltuielile băneşti aferente
producţiei, prestărilor de servicii sau executări de lucrări, comercializării acestora.
Formele de manifestare a acumulărilor băneşti individializate distinct în
structura preturilor sunt:
a. profitul producătorului;
b. profitul comerciantului;
Dimensionarea acumulărilor băneşti în structura preţului încheie activitatea
decizională privind preţurile. între acumulările băneşti şi preţ se manifestă şi se
realizează o legătură directă. Cele două variabile, preţul şi acumulările băneşti, se
presupun reciproc.
Acumulările băneşti fac parte din preţ. Preţul unui produs destinat schimbului
se stabileşte concomitent cu delimitarea profitului şi a taxei pe valoarea adăugată, ca
impozit indirect în interiorul lui.
Preţul de vânzare este baza de calcul a impozitului indirect.
Raporturile funcţionale care exprimă cantitativ efectele intercondiţionării dintre
o anumită marjă şi celelalte în fazele producţiei, repartiţiei, circulaţiei şi consumului,
determină nivelul diferit al acumulărilor băneşti cuprinse în preţurile produselor şi
tarifele serviciilor.
Mărimea relativă şi absolută a rentabilităţii, alături de cost şi de cea a
impozitului indirect, determină nivelul preţurilor cu care se vând mărfurile în
69
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
economia de piaţă. Mărimea acumulărilor băneşti depinde de nivelul preţului format
pe piaţă.
Profitul reprezintă venitul net al întreprinderii, fiind un element al preţului de
vânzare.
In fundamentarea preţurilor libere, agenţii economici pun accentuai pe profit,
asigurându-i cu prioritate fundamentarea în preţurile de ofertă şi, numai după aceea,
trec la negocierea cu cumpărătorii a nivelului preţurilor, pe seama cărora se plăteşte şi
impozitul indirect, taxa pe valoarea adăugată, la bugetul statului.
Relaţiile de dimensionare a profitului în funcţie de momentul stabilirii acestuia sunt
prezentate în continuare:
a. in etapa de fundamentare a pretului de oferta
Pr0 =Ca(R0/100)
PR0 = Ca +Pr0
R0 = (Pr0/Ca)100;
b. in etapa de stabire a pretului pietei ( in urma negocierii )
Pr1 = PR1 - Ca
R1 = (Pr1/Ca) 100
c. in etapa vanzarii produselor :
Pr2 = PR1 – Cp
R2 = ( Pr2/Cp) 100
în care:
Pr0,1,2 - profitul din preţul produselor în etapele precizate;
PR 0,1 preţul cu ridicata în etapele 0,1;
Ca - costul antecalculat pe produs;
Cp - costul postcalculat pe produs;
R 0,1,2 - rata rentabilităţii în etapele precizate.
Asupra ratei profitului inclus în preţ influenţează următorii factori:
- la nivelul preţurilor negociate direct între agenţii economici:
70
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
a. Nivelul şi tendinţele preţurilor libere pe piaţa internă şi externă sub
incidenţa legităţilor specifice economiei de piaţă:
- cănd preţurile tind să crescă (oferta mai mică decât cererea) profitul şi
cererea pot fi mari;
- când preţurile tind să scadă (oferta mai mare decât cererea) profitul şi rata
rentabilităţii scad;
- când oferta este la nivelul cererii, concurenţa influenţează reducerea
preţurilor şi profitul şi rata rentabilităţii;
- când nu există concurenţa, preţurile sunt relative mari.
b. Orientarea subiectivă a producătorului (a vânzătorului) spre o diferenţiere a
profitului şi ratei rentabilităţii, în funcţie de strategiile sau metodele de gestiune
aplicate pentru produse diferite, pieţe diferite, intervale de timp diferite, conduce la
practicarea preţurilor de concurenţă.
c. Promovarea unor produse noi, stimularea producţiei acestora prin profituri
mai mari decât ale celor învechite, demodate a căror dispariţie trebuie declanşată la
producător prin cointeresare şi nu de către piaţă prin respingerea lui de către
consumatori, ceea ce ar conduce la pierderi mai mari din partea producătorilor.
Recunoşterea nivelului rentabilităţii diferenţiate în raport cu dimensiunile
parametrilor tehnico-funcţionali ai valorilor de întrebuinţare ale produselor permite
corelarea preţurilor cu calitatea produselor.
d. Gradul de integrare a activităţii de producţie în unităţi sau secţii propri ale
aceleiaşi firme influenţează distribuirea ratei rentabilităţii în preţurile la care circulă
în interior produsele, semifabricatele;
e. Presiunea exercitată de impozitele indirecte;
f. Posibilităţile reale de economisire a resurselor prin costurile de producţie ce
revin pe unitatea de produs;
g. Presiunea exercitată de impozitele directe (impozitul pe profit, taxa pe teren,
impozit pe salarii)
71
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- la nivelul preţurilor stabilite prin negociere, dar avizate de către
Guvern, Ministerul Finanţelor, departamente de ramură, prefecturi judeţene:
Aceasta fiind o situaţie specifică tranziţiei la economia de piaţă, prilejuieşte o
justificare a preţurilor de ofertă, în cadrul căreia se acceptă aplicarea unei rate a
rentabilităţii normale.
- pentru preţuri dirijate, ca preţuri fixe sau limită stabilite direct de
către Guvern, ca nivel propriu-zis, se acţioneză prin:
- luarea în calcul a unei rentabilităţi normale;
- stabilirea de preţuri maxime sau minime având în vedere o rentabilitate
limitată sau subvenţionarea preţului.
Preţul de vânzare şi marja comercială
Determinarea preţului de vânzare este un act fundamental al comerciantului şi
se înscrie în cadrul definirii politicii generale a firmei. Preţul de vânzare şi cantităţile
de produs sunt elemente esenţiale ale ofertei existente pe piaţă. De aceea, preţul va
depinde de volumul cererii clienţilor.
Marja comercială este un element important al preţului de vânzare, ea
determină preţul de vânzare, în măsura în care condiţioneză noul rezultat final.
Fixarea preţului de vânzare este un element determinant al definirii politicii
comerciale şi depinde de calitatea clienţilor şi a preţurilor lor, de volumul publicităţii,
de serviciile care se vor reduce şi, în general de condiţiile economice. Preţurile fixate
pe piaţă depind în mod esenţial de următoarele:
- ramura (branşa) în care se realizează produsul;
- natura produsului;
- nivelul veniturilor (profitul).
Comerciantul are posibilitatea să adapteze politica preţului în funcţie de
"elementele monopolului" de care dispune: localizarea geografică, imaginea mărcii,
prezentarea produsului.
Preţurile de vânzare "en detail" se disting de celelalte preţuri prin
următoarele:
72
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- extrema varietate
- independenţa relativă în raport cu preţurile "de gros" şi preţurile cu
ridicata (industriale);
- mare sensibilitate la fluctuaţiile conjuncturale.
Întreprinzătorul va stabili pentru fiecare produs un nivel de preţ compatibil cu
cererea şi cu rentabilitatea dorită.
Marja comercilă reprezintă într-o manieră schematică, diferite elemente care
compun preţul de vânzare.
In condiţii normale de exploatare, preţul de vânzare, prin nivelul lui, trebuie să
asigure acoperirea:
- cumpararilor de marfuri
- cheltuielilor cu accesoriile
- costurilor de distributie
- impozitului colectat
- profitului
Fig. 2.5. Structura prețului de vânzare și relațiile pe care le generează
73
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Pe de altă parte, în optica comercială preţul de vânzare se poate exprima sub
două forme:
- preţul de vânzare iniţial (sau teoretic) - cel indicat pe etichetă;
- preţul de vânzare real, la care produsul este vândut.
Acesta din urmă poate fi inferior preţului de vânzare iniţial, deci se aplică o
scădere a preţului numită demarcaţie.
Preţul de vânzare iniţial nu este un preţ scontat. Din punct de vedere al
determinării rezultatelor, preţul de vânzare real are o veritabilă semnificaţie, căci
vânzările sunt compatibile sub această bază.
- Preţul de cumpărare fără taxe - toate elementele cuprinse în preţul de
cumpărare sunt fără taxe.
- Cheltuieli cu accesoriile - reprezintă suma vărsată de comerciant
intermediarilor pentru transportul şi tranzitul mărfurilor. Ele pot să include şi diverse
cheltuieli facturate de furnizori, cum ar fi cheltuielile. cu ambalajele şi de
condiţionare. Aceste cheltuieli sunt exprimate fără taxe.
- T.V.A. - este un impozit care intră în totalitate în preţul de vânzare şi care,
în ultima instanţă, este suportat de consumator. T.V.A. încorporată este egală cu
preţul de vânzare al produsului fară taxe la care se aplică o cotă de T.V.A..
- Costuri cu distribuţia - sunt cheltuieli angajate de comerciant pentru
asigurarea funcţionării întreprinderii: cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu întreţinere,
de asigurare, de transport
- Demarcaţia - cheltuieli cu reclame, expoziţii - pentru a se alinia concurenţei.
Ele pot să se realizeze pentru a lichida stocurile de mărfuri vechi şi demodate.
- Profitul - este elementul "motor" al întreprinzătorului şi expresia rezultatului
activităţii comerciale.
Calculul marjei depinde de nivelul preţului de vânzare reţinut ca bază de
referinţă şi a elementelor lui. Marja este egală cu preţul de vânzare minus preţul
angajat de comerciant.
74
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Marja poate fi teoretică (iniţială) sau reală după cum preţul de vânzare este
iniţial sau real.
Schemele prezentate în continuare reprezintă marjele exprimate sub diferite
forme:
1) Marja absorbită de demarcaţie corespunde unei marje iniţiale a
comerciantului în momentul vânzării:
75
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Expresia "marja comercială" este cea generală utilizată pentru a defini marja
care este egală cu diferenţa dintre preţul de vânzare, ce cuprinde toate taxele şi preţul
de cumpărare fară taxe plus cheltuieli cu accesoriile, pe de o parte şi, marja care
determină prin diferenţa dintre preţul de vânzare fără taxe şi preţul de cumpărare fără
taxe plus cheltuielile cu accesoriile, pe de altă parte. Primul caz cuprinde "toate
taxele", al dilea "fară taxe".
Pentru a ajunge la un nivel al marjei compatibile cu obiectivele ce definesc
politica comercială a unei întreprinderi este necesar urmărirea:
- extrapolării rezultatelor anterioare;
- folosirii profesionale (sectorul care produce);
- condiţiilor proprii de punere în vânzare a.produsului fabricat.
76
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
2.5. Exemplu de fundamentare a preţului de comercializare a produselor de
panificaţie la S.C. ZARIS COMS.R.L. Piteşti
Mecanismul pieţei, prin componentele sale, presupune, în sfârşit, şi prezenţa
unor agenţi economici, economia de piaţă reprezentând în esenţa sa, un ansamblu
complex de relaţii între indivizi şi instituţii, care efectuează operaţiuni economice
legate de producţie, investiţii, consum şi economii.
Noţiunea de agent economic are în vedere orice persoană fizică sau juridică ce
joacă un anumit rol în economia unei ţari.
În calitate de agenţi economici, întreprinderile şi firmele producătoare au ca
principală funcţie realizarea bunurilor şi serviciilor în scop lucrativ.
În acest sens, S.C. ZARIS COM S.R.L. Piteşti are ca obiect de ativitate
fabricarea şi comercializarea produselor de patiserie şi panificaţie, produse ce fac
parte din categoria bunurilor de larg consum sau bunuri de consum final, destinate
satisfacerii nevoilor de trai ale oamenilor.
Caracteristica esenţială a bunurilor de larg consum, decurgând din natura
nevoilor pe care ele le satisfac, este gama largă de valori de întrebuinţare care le
compun şi, ca urmare, sortimentul destul de diversificat în care se prezintă, răspund
preferinţelor variate ale consumatorilor.
Produsele de panificaţie se adresează, în general, întregii populaţii. S.C. ZARIS
COM S.R.L. s-a infiintat in 1996 si, avea ca pricipal obiect de activitate comerţul cu
piese auto, de unde vine si denumirea AUTOCOM.
Din anul 2000 firma doreşte reprofilarea către un alt obiect de activitate.
Studiind piaţa si facand analize de marketing intr-un cadru optimist cat si realist se
orienteaza spre producţia de panificatie.Din anul 2000 si pana in anul 2002 se fac
analize, studii de piaţa, recalificări ale personalului, achiziţii utilaje, pregătiri ale
personalului in vederea obţinerii unor produse pe piaţa zonala.
77
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
In anul 2002 societatea isi redeschide porţile cu noul obiect de activitate:
producţie panificaţie. Plecând de la un număr mic de angajaţi, dar in acelaşi timp
încrezători si optimişti in ceea ce fac, dar si printr-un management coerent si
performant se dezvolta intr-un ritm rapid, astfel incat in anul 2003 apare dorinţa de a
se construi un nou sediu, lucru care se si intampla.
La finele anului 2005 noul sediu este gata, acesta intrunind toate normele
Uniunii Europene, atat din punct de vedere al utilajelor achiziţionate cat si din punct
de vedere al spatiilor de producţie
Compania Zaris Corn S.R.L. beneficiaza de angajaţi pregatiti la nivel de
standarde europene si cu sisteme eficiente si profesionale de producţie si distributie,
avand ca misiune satisfacerea celor mai exigente gusturi, oferind clienţilor sai din
toata zona judeţului Argeş (Piteşti, Mioveni, Cimpulung, Maracineni) produse de
panificaţie si patiserie de calitate superioara.
Principalele produse ale firmei Zarus Com S.R.L. sunt:
- baghete
- baton cu mac
- buseu cu fructe
- buseu cu mere
- buseu cu vanilie
- capetele
- chec aromat
- chifla plata
- chifla torunda
- covrig cu mac
- croissant cu ciocolata
- crochete
- corn cu gem
- corn glazurat
- cornulete fragede
- covrig cu cacao
- covrig polonez
- covrigi cu susan
- covrig cu mac
- covrigi impletiti
- cozonac
- ecler
- foietaj cu ciocolata
- japoneze
- langosi
- merdenele
- melc cu nuca
- melc cu miere
- nufar
- paine alba
78
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- paine cu secara
- paine feliata
- paine impletita cu mac
- paine impletita cu susan
- paine indesata
- paine neagra rotunda
- paine neagra
- paine cu tarate
- painici
- pateu cu branza sarata
- pateu cu branza dulce
- pateu foietaj
- prescuri
- produse pentru diverse
aniversari
- pizza
Referitor la cheltuielile efectuate de societate, acestea se regăsesc în statul de
salarii şi în facturi, documente justificative pe baza cărora se fac înregistrările în
contabilitate.
Dintre sortimentele de produse fabricate de S.C. ZARIS COM Piteşti, vom
analiza formarea preţurilor la produsele de panificaţie şi anume: pâine dublă -350 gr.,
pâine împletită - 350 gr., şi baghete mari -350şr..
Structura preţului de comercializare facturat se poate detalia analizând fiecare
grupă de cheltuieli.
Astfel, cheltuielile cu materiile prime şi materialele se determină pe baza
reţetarului de fabricaţie a produsului, care furnizează informaţii cu privire la
cantităţile aferente fiecărei materii prime utilizate la realizarea unui produs. Pentru a
determina aceste cheltuieli este necesar să se cunoască şi preţurile de achiziţie a
materiilor prime respective, preţuri ce se regăsesc în facturile primite de la furnizori.
79
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Pentru fabricarea produsului "Pâine dublă -350 gr." se folosesc următoarele
cantităţi de materii prime:
- faină 40 kg;
- drojdie 1 kg;
- ameliorator 0,1 kg;
- sare 0.4 kg;
- apă 20 litri.
Se obţine 61,5 kg cocă.
Se divizează cocă la 400 gr. şi se obţin 150-153 bucăţi.
Deoarece obiectivul riostru este determinarea preţului pe o unitate de produs,
este necesar să se determine cantităţile de materii prime utilizate pentru fabricarea
unei unităţi de produs. Acestea se calculează ca raport între cantităţile de materii
prime aferente unei reţete şi numărul si numarul de bucati obtinute dintr-o reteta.
Astfel pentru fabricarea unei unitati din produsul ‘ paine dubla - 350 gr’ se vor
folosi urmatoarele cantitati de materii prime:
- faina 0,267 kg
- drojdie 0,007 kg
- ameliorator 0, 0007 kg
- sare 0,0027 kg
- apa 0,133 litri
Preturile de achizitie ale acestor materii prime , rezultate din factirile primite de
la furnizori sunt urmatoarele:
- faina 1,39 lei / kg
- drojdie 2,50 lei /kg
- ameliorator 7,29 lei /kg
- sare 0,25 lei /kg
Practic, cheltuielile cu materii prime și materialele (Tabelul 3.1.) aferent unei
unităţi de produs se determină înmulţind cantitatea de materie primă folosită pentru
80
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
realizarea unei unităţi de produs cu preţul de achiziţie al materiei prime respective,
astfel:
Cheltuielile cu materii prime = 0,267 kg x 1,39 lei/kg + 0,007 kg x 2,50 lei/kg
+ 0,0007 kg x 7,59 lei/kg + 0,0027 kg x 0,25 lei/kg = 0,41 lei.
Cheltuielile cu salariile (tabelul 3.1.) datorate personalului angajat, aferente
unei unităţi din produsul :Pâine dublă - 350gr." sunt de 0,07 lei.
Contribuţiile la bugetul asigurărilor socilale şi la fondul de şomaj se determină
aplicând cota 35 % asupra fondului de salarii, dupa cum urmează:
CAS + cotizaţii ajutor şomaj = 35 % x 0,07 lei = 0,03 lei.
Cheltuielile cu salariile şi contribuţiile la asigurările sociale şi la fondul de
şomaj, însumate, sunt de 0,09 lei pe unitatea de produs şi reprezintă aproximativ 20 %
din preţul de comercializare nefacturat al produsului.
Cheltuielile privind energia, cheltuielile indirecte şi cheltuielile de desfacere se
regăsesc în structura costului sub denumirea de "alte cheltuieli" (tabelul 3.1.) şi sunt
de 0,11 lei pe unitatea de produs. în urma calculelor, s-a constatat că, în. raport cu
preţul de comercializare nefacturat al produsului, acestea deţin ponderea de
aproximativ 25 %.
Costul complet din tabelui 3.1. se determină utilizând următoarea formulă:
Costul complet = Cheltuieli cu materii prime şi materiale + Salarii directe + + CAS +
Cotizaţii ajutor şomaj + Alte cheltuieli. în acest caz, vom avea:
Cost complet = 0,21 lei + 0,07 lei + 0,03 lei + 0,11 lei - 0,40 lei.
Adaosul comercial se stabileşte de fiecare agent de economie, în funcţie de
obiectivele ce definesc politica comercială aplicată de acesta. în cazul de faţă, după
cum se observă în tabelul 3.1., societatea a stabilit un adaos comercial de 5,92 %.
Această cotă se aplică asupra costului complet al produsului, astfel:
Adaos comercial = 5,92 % x 0,62 lei = 0,04 lei Preţul de comercializare
nefacturat (tabelul 3.1.) se stabileşte pe baza următoarei formule de calcul:
Preţul de comercializare nefacturat = Cost complet + Adaos comercial
81
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Deci, practic va fi:
Preţ de comercializare nefacturat = 0,62 lei + 0,04 lei = 0,66 lei.
Preţul de comercializare facturat se determină aplicând la preţul de
comercializare nefacturat taxa pe valoarea adăugată de 19 % (tabelul 3.1.).
Vom determina mai intai valoarea TVA pe unitatea de produs , astfel:
TVA = Pret de comercializare nefacturat x cota TVA
TVA = 0,66 lei x 24% = 0,16 lei
Pretul de comercializare facturat = Pret de comercializare nafacturat + TVA
Pret de comercializare facturat = 0,66 lei + 0.16 lei = 0,82 lei
Antecalculatia de pret pentru produsul “ paine dubla – 350 g “
Tabelul 2.2.
Nr crt
Articole de calculatie peprodus
% Valoare/buc
Cheltuieli directe1.materii prime si materialedin care :-din productia interna-din import 2.salarii directe3.CAS4.Alte cheltuieli (energie , cheltuieli indirecte , cheltuieli de desfacere )
35
0.410.41
0.070.03
0.11I Cost complet 0.62
Adaos com 5.92 0.04II Pret de comercializare nefacturat 0.66
TVA 24 0.16V Pret de comercializare facturat 0.82
Detalierea cheltuielilor şi calculul preţului al produsului „Pâine împletita-
35gr." (tabelul 3.2) se face asemanator cu cel al produsului analizat anterior, cu
menţiunea că în reţeta de fabricaţie a pâinii împletite de 350 gr. se regăsesc anumite
materii prime în plus, care majorează cheltuielile cu materii prime şi implicit preţul
82
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
de comercializare. Totodata, se observă faptul că societatea a stabilit un adaos
comercial mai mare în cazul acestui produs, comparativ cu cel anterior.
Materiile prime folosite în plus la fabricarea produsului „Pâine împletită-
350gr." sunt următoarele:
- făina 0,267 kg
- zahăr 0,0034 kg;
- ulei 0,002 litri;
- mac 0,0034 kg.
Preţurile de achiziţie aferente acestor materii prime sunt:
- zahăr 2,35 lei/kg;
- ulei 8,88 lei/litru;
- mac 6 lei/kg.
Modul de formare a preţului la produsul „Pâine împletită - 350 gr." se poate
analiza în tabelul care urmează
Antecalculatia de pret pentru produsul “ paine impletita – 350 g “
Tabelul 2.3.
Nr crt
Articole de calculatie peprodus
% Valoare/buc
Cheltuieli directe1.materii prime si materialedin care :-din productia interna-din import 2.salarii directe3.CAS4.Alte cheltuieli (energie , cheltuieli indirecte , cheltuieli de desfacere )
35
0.410.41
0.080.03
0.13I Cost complet 0.65
Adaos com 9.19 0.06II Pret de comercializare nefacturat 0.71
TVA 24 0.17V Pret de comercializare facturat 0.88
83
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
In cazul următor (tabelul 3.3), se procedează la fel ca în cazul anterior, dar la
fabricarea produsului „Baghete mari - 400 gr.". Se va folosi în locul macului, susan,
în aceeaşi cantitate şi care se achiziţionează de la furnizori la un preţ egal cu ce al
macului .
Antecalculatia de pret pentru produsul “Baghete mari – 400 gr “
Tabelul 2.4.
Nr crt Articole de calculatie peprodus
% Valoare/buc
Cheltuieli directe1.materii prime si materialedin care :-din productia interna-din import 2.salarii directe3.CAS4.Alte cheltuieli (energie , cheltuieli indirecte , cheltuieli de desfacere )
35
0.520.52
0.080.03
0.13I Cost complet 0.76
Adaos com 9.19 0.07II Pret de comercializare nefacturat 0.83
TVA 24 0.20V Pret de comercializare facturat 1.03
2.6. Reflectarea în contabilitate a costurilor şi a diferenţelor la S. C. Zaris
COM S.R.L. Piteşti
Contabilitatea de gestiune reluând cheltuielile constante de contabilitate
generală, în urma înregistrării lor, reliefează cu ajutorul contului 903 "Decontări
interne privind diferenţele de preţ" diferenţele constatate prin compararea celor doua
niveluri.
Ceea ce nu rezolvă conturile de gestiune este faptul că nu oferă felul şi cauzele
abaterilor constatate. în această idee, s-ar putea dezvolta contul 903 pe treapta a 2-a,
cel puţin pe categorii de abateri, astfel:
- "Decontări interne privind diferenţele de preţ la materiale"
84
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
- "Decontări interne privind diferenţele de preţ la manoperă"
- "Decontările interne privind diferenţele de preţ la cheltuielile centrelor sau
de regie"
Se poate de asemenea institui un număr mai mare de conturi, pentru fiecare fel
de diferenţă, sau se poate utiliza complementar metoda tablourilor prin care să se
stabilească diferenţele pe feluri şi cauze prin compararea costurilor reale de cele
prestabilite.
De fapt nu facem altceva decât să sugerăm utilizarea uneia dintre cele trei
variante ale metodei costurilor standard, de organizare a evidenţei cheltuielilor de
producţie şi calculaţie a costurilor, şi anume: metoda standard - cost parţial, metoda
standard - cost unic şi metoda standard - cost dublu, primele doua variante prezentând
un interes şi o posibilitate de aplicare mai mare în practica unităţilor economice.
Potrivit concepţiei acestei variante de organizare a evidenţei cheltuielilor de
producţie şi a calculaţiei a costurilor, contul 921 "Cheltuielile activităţii de bază" se
va desfăşura pe cele trei articole de cheltuieli (materiale, manoperă şi regie),
funcţionând astfel: în debit se vor înregistra cheltuielile efective ocazionate de
producţia aflată în fabricaţie, indiferent de stadiul de finisare a acesteia existent la
sfârşitul lunii. în creditul contului se vor înregistra costul standard (desfăşurat pe
articole de cheltuieli) aferent producţiei finite; precum şi costul producţiei
neterminate sau în curs de fabricaţie stabilit conform metodologiei în vigoare.
Soldul contului, în cakul în care este debitor, va semnifica depăşiri şi cheltuieli,
care vor fi preluate în debitul contului 903 în cadrul căruia vor fi preluate în debitul
contului 903 în cadrul căruia se vor institui cele trei analitice precizate anterior. în
cazul în care soldul contului este creditor, atunci el va semnifica sfârşitul lunii. Contul
903 nu prezintă sold, deoarece în urma înregistrării interfeţei cost - producţie contul
se soldează.
Modificarea modului de funcţionare a contului 921 implică şi modificarea
funcţiunii contului 902 "Decontări interne privind producţia obţinută", care devine un
cont statistic ca şi contul 931 " Costul producţiei obţinute".
85
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Se înregistrează prelucrarea cheltuielilor în contabilitatea de gestiune reclasate
în cheltuieli directe şi indirecte:
% = 901
921
Chelt.
Materiale
Manoperă
923
924
Se decontează cheltuielile variabile indirecte fixe asupra activităţii de bază:
921 = %
Regie 923
924
Se înregistrează costul standard al produselor finite obţinute în scopul
determinării diferenţelor de preţ:
902 = %
921
Materiale
921
Manopera
921
Regie
Se stabileşte soldul fiecărui analitic al contului 921 şi se preia în mod
corespunzător în analiticele contului 903:
9031 = 921
Materiale
9032 921
Manopera
9033 921
86
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
Regie
Se inregistreaza interfata cost – productie
901 = 931
Se inchid diferentele de pret
901 = 903
87
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
CONCLUZII
Studierea comportamentului consumatorului acopera o arie foarte larga , având
în vedere toate procesele care se desfasoara atunci când un individ sau un grup de
indivizi alege, cumpără , foloseste sau dispune de produse, servicii, idei pentru a-si
satisface nevoile si dorinţele.
Obiectele consumului pot fi reprezentate de produse - de la produse de uz
curent pâna la cele complexe - si de servicii.
În acelaşi timp, nevojle, dorinţele si motivatiile consumatorilor sunt dispuse
într-o ierarhie foarte clara, de la cele de baza pâna la cele superioare.
Comportamentul consumatorului seamana, în ansamblul sa u cu o piesa de
teatru: fiecare consumator îndeplineşte diferite roluri care îi influent eaza deciziile de
cumpa rare si de consum la diferite momente de timp. Criteriile pe care consumatorul
le foloseste pentru a evalua produse si servicii diferă de la o situatie la alta, de la un
rol la altul.
În primele etape ale dezvoltării acestui domeniu, se facea referire doar la
comportamentul de cumparare, evidentiindu-se interacţiunea dintre consumatori si
producători în momentul cumpărării.
În prezent, însa, majoritatea specialiştilor considera procesul decizional al
consumatorului ca un proces complex, cu mai multe etape, nu doar cumpararea
efectiva când are loc tranzactia bani -produs sau serviciu. Tranzactia (schimbul) în
urma caruia doua sau mai multe parti oferă si primesc valoare reprezintă o
componenta a marketingului. Desi aceasta tranzactie rămâne o componenta a
comportamentului consumatorului, o abordare extinsa are în vedere întregul proces
de consum care include elemente ce influenteaza consumul înainte, în timpul si dupa
88
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
cumpa rare.
În general, se considera ca un consumator este un individ care identifica o
nevoie nesatisfa cuta , realizeaza cumpararea si apoi utilizeaza produsul respectiv. în
multe cazuri, însa , procesul de consum implica prezenta mai multor persoane,
cumpărătorul si consumatorul sau utilizatorul nefiind una si aceeaşi persoana - cazul
parinte-copil. De asemenea, pot interveni persoane cu rol de consiliere, recomandările
acestora influenţând decisiv cumpararea unui anumit produs. în cele d in urma ,
consumatorul poate fi reprezentat de o organizat ie sau grup, caz în care decizia este
una colectiva , cu implicarea mai multor persoane în luarea deciziei de cumparare,
însa acest caz nu face obiectul acestei lucrări.
Referitor la înţelegerea comportamentului consumatorului, aceasta este
esenţiala daca luam în considerare esenţa conceptului de marketing. Conform acestui
concept, o firma exista daca se adreseaza unor nevoi ale consumatorilor. Aceste nevoi
pot fi satisfacute corespunzător numai în condiţiile în care firmele cunosc
caracteristicile consumatorilor, oferindu-le produsele sau serviciile de care au nevoie.
Răspunsul consumatorului va confirma sau nu validitatea strategiei de marketing
aplicate. Informaţiile despre si de la consumatori trebuie luate în considerare în
fiecare etapa a planului de marketing.
În prezent, specialiştii de marketing urmăresc permanent segmentele de
consumatori, realizând ca o strategie de succes înseamna construirea unei relaţii între
ma rci de produse si clienţi (marketingul de relaţie). în dezvoltarea acestei relaţii, un
rol deosebit îl au bazele de date care cuprind informaţii despr6 obiceiurile de cumpa
rare si de consum ale propriilor consumatori.
De fapt, lumea în care trăim este influentata de acţiunile de marketing. Stimulii
de marketing îmbrăcă forme variate cum ar fi publicitatea, etalarea produselor în
magazine, ma rcile de produse etc. Se poate spune ca suntem „la mâna" specialiştilor
de marketing, având încredere ca aceştia ne oferă produse de calitate cu performante
conforme cu aştepta rile noastre, ca ne comunica adevarul referitor la calitatea si
preţul produselor.
89
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
În alta ordine de idei, una din premisele fundamentale ale comportamentului
consumatorului este cea referitoare la faptul ca indivizii cumpără adesea produse nu
pentru performantele acestora ci pentru semnificatia pe care o are consumul sau
utilizarea lor .Acest principiu nu inseamna ca functia de baza a produsului este
neimportanta ci mai degraba ca rolul pe cere il indeplineste produsul in viata noastra
depaseste performantele sale .Semnificatia unui produs il va diferentia de celelalte
produse similare : consumatorii aleg marca ce are o imagine sau chiar o personalitate
corespunzatoare nevoii lor fundamentale .
Ca urmare , atunci cand un consumator alege o marca cu o imagine puternica ,
alege si un anumit stil de viata , se identifica cu alti consumatori care aleg aceeasi
marca si creeaza o relatie cu acestia .Natura acestor relatii variaza si acelasi timp ne
permite intelegerea semnificatiei diferitelor produse pentru consumator.
Principalele tipuri de relatii care se creeaza intre un consumator si produse
sunt :
- sentimentul de atasament fata de sine : produsul contribuie la stabilirea
identitatii consumatorului / utilizatorului.
- Sentimentul de atasament fata de trecut : produsul reprezinta o legatura a
consumatorului cu trecutul sau
- Dependenta reciproca : produsul este o parte a vietii zilnice a
consumatorului
- Sentimentul de dragoste : produsul provoaca emotii puternice – afectiune
pasiune
In urma unei cercetari , specialistii au propus o clasificare a consumului in
uncercarea de a analiza diferitele modalitati in care produsele pot dobandi o anumita
semnificatie in randul consumatorilor . Aceasta abordare considera consumul ca o
activitate in care consumatorii folosesc produse si servicii intr-o varietate de
moduri .Cercetarea a evidentiat faptul ca in momentul consumului , consumatorii
adauga obiectele tangibile – produselor – experiente intangibile – servicii si idei .
90
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
BIBLIOGRAFIE
1. Mosteanu T. Preturi si concurenta , Editura Didactica si Pedagogice ,
Constantin F. Bucuresti , 1997
Dumitrescu D .
2. Criveanu M Contabilitate nationala, Editura Sitech, Craiova 2005
3. Staicu C Contabilitate financiara, Editura Universitaria, Craiova, 2006
4. Patriche D. Economie comerciala, Editura Economica, Bucuresti, 1998
5. Tomita I Preturi in economia contemporana, Editura Universitaria,
Craiova 2007
6. Pof.Univ.Ing Paul Stefanescu - Bazele Marketingului - Note de curs
7. Prof.Univ.Dr Mircea I.Bota - Contabilitate de gestiune - Note de curs
91
PARTICULARITĂȚI PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ
92