Tema: Mărfuri din lemn Lemnul → un material organic, de origine vegetală → un ţesut al plantelor superioare→ este poros şi anizotrop (mărimea proprietăţilor diferă după direcţia lor de manifestare)→ un produs al procesului de lignificare (îngroşare a pereţilor celulari)→ o materie primă valoroasă → multe domenii → construcţii, mobilă, instrumente muzicale, aparate sportive→ în prezent se recoltează în special fag, stejar şi molid şi mai puţin alte specii ca: frasin, tei, ulm,Structura lemnului → reprezintă modul cum sunt grupate diferitele elemente anatomice care alcătuiesc masa lemnoasă.Lemnul are o structură fibroasă şi orientată, formată din celule cu membrane lignificate. Acestea formează ţesuturi specializate care conferă rezistenţă şi totodată servesc la conducerea apei cu substanţe minerale din sol şi a sevei elaborate. → structura poate fi evidenţiată prin 3 secţiuni:* transversală – perpendiculară pe axa trunchiului* radială – de-a lungul axei trunchiului* tangenţială – paralelă cu axa trunchiului şi tangentă la inelele anuale→ structura lemnului poate fi analizată - microscopic

- macroscopic Structura microscopică → reprezentată de diferitele ţesuturi care alcătuiesc masa lemnoasă.Ţesut de conducere a sevei brute din sol spre frunze → alcătuit din celule care se numesc trahee la foioase şi traheide la răşinoase .Ţesutul de rezistenţă → determină textura lemnuluiŢesutul de nutriţie şi rezervă (parenchim) → celulele au pereţi subţiri prin care circulă substanţele hrănitoare sinteizate în frunze.Ţesuturi cu funcţii speciale → secretă: răşini, uleiuri volatile, taninuri .Structura macroscopică → evidenţiază următoarele zone:

- 1. Scoarţa → formată din două zone:- a) scoarţa externă → formată din ţesut mort → rol de a proteja trunchiul de acţiunea factorilor exteriori- b) scoarţa internă → formată din ţesut viu (ţesut liberian) → participă la circulaţia sevei

2. Cambiul → stratul generator de creştere în grosime → format dintr-un singur rând de celule vii care înconjoară tulpina - 3. Alburnul → zona cuprinsă între duramen şi cambiu- → are conţinut ridicat de umiditate şi serveşte la circulaţia sevei brute şi pt depozitarea unor substanţe de rezervă- → lemnul este mai uşor, mai elastic, mai permeabil şi cu rezistenţă mecanică mai slabă- 4. Duramenul (lemn matur) → este partea cea mai valoroasă şi rezistentă a lemnului, puţin permeabilă la lichide- → se formează la vârste diferite în funcţie de specie prin duramificarea alburnului- → volumul pe care-l ocupă variază funcţie de specie- 5. Măduva → constituie partea centrală a trunchiului- → formată din ţesut poros, moale, de culoare mai închisă decât restul lemnului- → are proprietăţi mecanice inferioare faţă de celelalte zone → se înlătură în proc.de producţie

6. Inelele anuale → apar ca zone concentrice în care sunt grupate elementele anatomice ale lemnului dezvoltate într-un an- → formate din două zone distincte la unele specii:- * lemn timpuriu → format primăvara → poros, culoare deschisă - * lemn târziu → format vara → mai dens, de culoare mai închisă- → grosimea inelelor şi raportul lor faţă de alte zone diferă după specia şi vârsta arborelui- → conturul inelelor poate fi regulat sau ondulat7. Razele medulare → apar sub forma unor linii radiale ce pleacă de la măduvă şi străbat inelele anuale până la exterior- → se observă ca linii lucioase, mai închise la culoare decât restul lemnului- → au rol ornamental, dau luciu lemnului - 8. Porii (vasele) → apar sub formă de goluri mici, numai la foiase, determinând porozitatea şi textura lemnului- Compoziţia chimică a lemnului- a) Substanţe organice → principale → în proporţie de 90-95% → celuloza, hemiceluloza, lignina- → secundare → răşini, uleiuri eterice, taninuri, gume, pigmenţi- Celuloza → o subst.macromoleculară din grupa polizaharidelor- → apare sub forma fibrelor → rol → fier beton - → reprezintă 60-70% din masa lemnoasă- → se depune pe pereţii interiori ai celulei lemnului, pe parcursul maturizării acestuia- → se utilizează la obţinerea hârtiei, a unor fibre textile, a unor lacuri, a alcoolului etilic- Hemiceluloza → intră în compoziţia membranelor celulare în proporţie de 15-27% → polizaharid ce are reactivitate mai mare

decât celuloza- Lignina → conferă rezistenţă mecanică (rol de liant) - → se formează pe măsură ce îmbătrânesc celulele lemnoase- → reprezintă cca. 25% din masa lemnoasă - Eteri → determină mirosul specific- Coloranţi → determină culoarea- Taninuri → coaja de stejar → utilizat la tăbăcirea pieilor- → arborele chebraccio din America de Sud → peste 30% tanin- Răşini → răşinoase → aproximativ 1%

1

- Guma arabică → arborele achaccio- Alcaloizi → chinina- b) Apa → lemnul → 30-60% apă funcţie de specie, vîrstă, anotimp- c) Substanţe.minerale → săruri de K, Na, Ca, Mg, → 0,5-0,9%

Proprietăţile lemnuluia) Culoarea → diferă datorită pigmenţilor

→ este influenţată de: specie, climă, sănătatea şi conţinutul de apă al arborelui→ poate varia chiar la aceeaşi specie, în jurul unei culori caracteristice de bază. → se schimbă sub acţiunea razelor solare, devenind în general cenuşie sau negricioasă ca urmare a oxidării. → poate fi uniformă sau variată, în zone sau benzi de diferite nuanţe sau chiar culori de bază deosebite. → lemnele se pot grupa după următoarele culori de bază: alb, galben, brun, roşu, cenuşiu, verde, violet şi negru → se pune în evidenţă prin lăcuire şi lustruireLuciul lemnului este determinat de proprietatea sa de a reflecta lumina. Luciul depinde de structura lemnului, poziţia secţiunii prin lemn (respectiv faţă de elementele anatomice), calitatea netezirii suprafeţei şi unghiul sub care cade lumina pe ea. Razele medulare sunt elementele anatomice care contribuie cel mai mult la formarea luciului lemnului, deoarece secţiunea radială reflectă foarte bine lumina (cu excepţia aninului, carpenului şi plopului tremurător). Î Fibrele lemnului, prin aşezarea lor compactă în zone, în anumite poziţii de secţionare dau un luciu caracteristic. Lemnul este foarte puţin lucios pe secţiunea transversală, este uneori lucios pe secţiunea tangenţială şi prezintă luciul caracteristic pe secţiunea radială. Spre a sugera caracterul luciului, acesta este indicat prin comparaţie cu alte materiale. De exemplu, paltinul, platanul şi bradul prezintă un luciu mătăsos, mesteacănul un luciu argintiu, salcâmul un luciu auriu etc. Speciile de lemn care prezintă luciu sunt utilizate la fabricarea furnirelor estetice radiale. c) Textura este o caracteristică a suprafeţei lemnului determinată de forma, dimensiunile şi gruparea elementelor anatomice. Textura este specifică fiecărei specii de lemn şi poate fi: foarte fină (tisă, mahon), fină (nuc, paltin), semifină (mesteacăn, anin) sau aspră (stejar, ulm, frasin). d) Densitatea lemnului, definită ca raport între masa şi volumul acestuia, determinate la aceeaşi valoare a umidităţii, diferă de la o specie la alta. În practică se determină mai ales densitatea aparentă, corespunzătoare unei umidităţi de 15 %. Din acest punct de vedere, speciile de lemn se împart în şase clase: lemn foarte greu, cu densitatea aparentă mai mare de 0,8 g/cm3 (stejar brumăriu, ulm, corn, jugastru de Banat, abanos, guaiac, lemnul de lămâi, macore, lemn de măslin etc.), lemn greu, cu densitatea aparentă cuprinsă între 0,71-0,8 g/cm3 (stejar, carpen, salcâm, amarant, palisandru, santal etc.), lemn semigreu, cu densitatea aparentă cuprinsă între 0,61-0,70 g/cm3 (mesteacăn, nuc, fag, frasin, tisă, mahon american, tec etc.), lemn semiuşor, cu densitatea aparentă cuprinsă între 0,51-0,60 g/cm3 (tei, castan, arin, nuc american, cedru de Liban etc.), lemn uşor, cu densitatea aparentă cuprinsă între 0,41-0,50 g/cm3 (brad, molid, plop, salcie etc.) Desenul lemnului rezultă din combinarea elementelor structurale vizibile precum: inelele de creştere anuală, razele medulare, fibrele, nodurile, culoarea, puse în evidenţă prin modul de debitare. Desenul lemnului debitat în secţiune transversală nu prezintă interes din punct de vedere estetic secţiunile radiale, tangenţiale şi cele derivate (oblice, semi-radiale, semi-tangenţiale) conduc la obţinerea unor desene cu un aspect deosebit. În general, speciile de răşinoase, datorită constituţiei mai regulate şi mai omogene, au desenul simplu, iar cele de foioase, mult mai variat, datorită structurii neomogene. Un desen frumos se obţine prin tăierea în plan tangenţial în special a speciilor: nuc, frasin, ulm, arţar, paltin, mesteacăn. O serie de defecte de structură ale lemnului conduc la apariţia unor desene valoroase din punct de vedere estetic. Astfel, nodurile mici, provenind din muguri dorminzi, conduc la apariţia desenului „ochi de pasăre” la paltin, mesteacăn, arin, iar existenţa fibrelor creţe conduce la apariţia unui desen ondulat (la paltin şi frasin), înflorat (la mahon), penat sau „coadă de păun” (paltin). Desenul lemnului prezintă importanţă îndeosebi la alegerea furnirelor utilizate la acoperirea pieselor de mobilier. e) Mirosul → caracteristic fiecărei specii, slab cu excepţia răşinoaselor, stejarului şi speciilor exotice (santal)g) Umiditatea → procentul de apă pe care îl conţine lemnul → în condiţiile climatice din ţara noastră după tăiere, în funcţie de specie, este de 60-100 % (raportată la masa lemnului uscat). Este neuniform repartizată în masa lemnului, fiind mai ridicată în ţesuturile tinere şi în partea superioară a trunchiului. Un lemn cu peste 30 % apă este un lemn verde şi, lăsat în aer, pierde treptat toată apa liberă. În acel moment, el conţine numai apa de higroscopicitate şi apa legată chimic, ajungând la punctul de saturaţie al fibrelor lemnoase. Acesta corespunde unei umidităţi relative în lemn de 25-40 %, în funcţie de specie. Până în acest punct proprietăţile fizico-mecanice ale lemnului nu variază semnificativ. Dacă lemnul este lăsat timp îndelungat în aer cu umiditatea relativă şi temperatură constante, evaporarea continuă, lemnul pierde în continuare şi o parte din apa de higroscopicitate, până când se stabileşte un echilibru de umiditate a lemnului, cu umiditatea din atmosferă. Această umiditate de echilibru, numită şi umiditate normală, este practic egală pentru toate speciile de lemn, fiind de 15 % pentru condiţiile climatice din ţara noastră.Umflarea şi contragerea → se datorează higroscopicităţii lemnului → prin umflare lemnul îşi măreşte volumul prin absorbţia apei → prin contragere lemnul îşi reduce dimensiunile prin pierderea apei → aceste fenomene influenţează negativ lemnul utilizat pentru mobilă şi construcţiiPuterea calorică → căldura obţinută prin arderea 1Kg de lemn, variază în funcţie de specie fiind cuprinsă între 3100– 5300 Kcal/Kg Dilatarea termică a lemnului este redusă. Coeficientul de dilatare termică a lemnului este de 3-8 ×10-6 1/°C în sensul fibrelor şi de 10-20 de ori mai mare în sens perpendicular. Coeficientul de dilatare termică la lemn este de 2-4 ori mai mic decât la oţel.

2

Conductibilitatea termică este în general mică, coeficientul de conductibilitate termică fiind în medie de 0,09-0,30 kcal/m×h×grad, ceea ce face ca lemnul să fie considerat un material termoizolant Conductibilitatea electrică a lemnului depinde în mod determinant de umiditatea sa. Conductibilitatea acustică a lemnului depinde de specie, de umiditate, de direcţia de propagare a undelor acustice şi de grosimea obiectelor din lemn. O conductibilitate acustică bună prezintă molidul, bradul, paltinul şi carpenul. rezonanţa → însuşirea de a conduce, amplifica şi a da un anumit timbru vibraţiilor sonore.Proprietăţi mecaniceDuritatea → rezistenţa pe care o opune lemnul la acţiunea unor forţe exterioare → lemnul poate fi f.dur → corn, mesteacăn, dur → tisă,salcâm, frasin, semidur → larice, stejar, moale → plop, tei, bradRezistenţele mecanice (compresiune, întindere, încovoiere) ale lemnului depind în mare măsură de specia arborelui precum şi de direcţia de executare a efortului faţă de direcţia fibrelor.Rezistenţa la uzură a lemnului exprimă capacitatea acestuia de a se opune unor forţe mecanice de frecare. Rezistenţa la uzură depinde de specie, fiind mai mare la speciile cu densitate aparentă mai mare şi umiditate mai mică. Din acest punct de vedere, speciile din ţara noastră se clasifică în:

• foarte rezistente: salcâmul • rezistente: nucul, fagul, carpenul, frasinul, stejarul, gorunul • puţin rezistente: pinul silvestru, salcia albă, ulmul, bradul.

l) Rezistenţa la compresiune → stejar, salcâmm) Rezistenţa la încovoiere → stejar, nuc, fagn) Rezistenţa la tracţiune → arţar, carpeno) Rezistenţa la uzură → salcâm, nuc, fag, stejarDefectele lemnului → devieri de la starea normală a lemnului care influenţează calitatea şi domeniile de utilizare ale acestuia → se clasifică după cauza apariţiei în:1. Defecte de formă ale trunchiului → micşorează randamentul la prelucrarea mecanică şi influenţează anumite proprietăţi Curbura → devierea de la linia dreaptă a axei trunchiului

→ determină o rezistenţă scăzută la compresiune Conicitatea → se exprimă prin descreşterea accentuată a diametrului trunchiului pe o lungime relativ mică

→ apare mai des la foioaseOvalitatea → se manifestă prin forma ovală a secţiunii transversaleCanelura → constă în apariţia unor valuri longitudinale care dau contur sinuos secţiunii transversale 2. Defecte de structură → sunt anomalii ale elementelor anatomice ale lemnuluiExcentricitatea → constă în deplasarea laterală a măduvei dacă arborele a crescut în pante abrupte şi a fost expus inegal la soare → micşorează rezistenţa mecanicăFibre deviate anormal → au o anumită abatere de la linia dreaptă a axei longitudinale → pot fi: răsucite, ondulate, creţeInimi concrescute → se manifestă prin creşterea la un loc a mai multor tulpini Noduri → defectele cele mai frecvente → afectează elasticitatea, propriet.mecaniceCrăpăturile → sunt discontinuităţi în masa lemnului datorate ruperii elementelor anatomice- cadranură (inimă stelată) → crăpătura urmează linia razelor medulare din centru spre exterior → este provocată de putrezirea măduvei - gelivură → ruperea se produce din exterior spre interior, datorită gerului timpuriu - rulură → sub forma unor crăpături concentrice care urmează linia inelelor anuale → vânturilor puternice 3. Defecte cauzate de factori biologici → se datorează acţiunii insectelor, paraziţilor, bacteriilor, ciupercilor → provoacă: găuri, putregai, mucegai care micşorează rezistenţa lemnului4. Defecte cauzate de alţi factori → de: agenţi atmosferici, animale sălbatice, de la marcare → provoacă: răni, cicatrici, depuneri anormale de răşină Prin prelucrarea lemnului se pot obţine două grupe mari de produse: produse rezultate prin prelucrare mecanică: -lemn brut, obţinut prin tăierea şi decojirea arborilor, sortarea şi marcarea cu un indicativ ce depinde de destinaţie şi calitate: CO - pentru construcţii, CH - pentru cherestea, F - furnir, R - rezonanţă. Marcarea după calitate se face după defectele naturale în patru calităţi şi se marchează cu 1-4, adăugându-se câte o linie pentru fiecare treaptă de calitate. -semifabricate se clasifică în funcţie de materialul întrebuinţat în semifabricate din lemn obişnuit (cherestea, furnire), semifabricate din lemn ameliorat prin procedee fizico-chimice şi fizico-mecanice (placaj, plăci celulare, lemn stratificat, plăci din aşchii de lemn -PAL, din fibre de lemn -PFL, lemn densificat, etc), semifabricate din lemn înnobilate (produse melaminate, emailate, imprimate). -produse finite: mobilă, parchet, tâmplărie pentru binale (ferestre, uşi), ambalaje; -produse rezultate prin prelucrarea chimică a lemnului: celuloza, hârtia, acetona, acid acetic, metanol, coloranţi, tananţi, substanţe răşinoase, etc. -Mobila din lemn. În general mobilierul este definit drept un ansamblu de piese destinat să înzestreze interiorul încăperilor, cu rol utilitar şi estetic. Mobilierul este format dintr-o serie de elemente şi complexe care diferă de la un stil de mobilă la altul. Datorită combinaţiilor multiple dintre aceste părţi se obţine o mare diversitate în construcţia de mobilier.

3

La obţinerea mobilierului se folosesc o serie de materii prime (cherestea, semifabricate din lemn, materiale nelemnoase - metal, piele, mase plastice, produse textile, sticlă) şi auxiliare (cleiuri,baiţuri , lacuri, articole de feronerie, materiale pentru tapiţerie, etc.).  Produse brute din lemn Sunt produse cu un grad redus de prelucrare, aceasta fiind efectuată la locul de recoltare. Operaţiile tehnologice se limitează la tăierea la dimensiune a trunchiului, curăţarea de crăci şi eventual de coajă şi sortarea, în final obţinându-se un lemn rotund (cojit sau necojit) de diverse lungimi şi diametre. Produsele brute se împart, în funcţie de domeniul de utilizare, în: lemn destinat industriei şi lemn pentru construcţii. Lemnul destinat industriei - este prelucrat pe cale mecanică sau chimică, în fabrici, în vederea obţinerii unor semifabricate sau produse finite. Prin prelucrarea mecanică a buştenilor se obţine într-o primă fază cherestea, furnire, lemn de rezonanţă pentru instrumente muzicale şi apoi diverse produse finite. Lemnul pentru construcţii - bilele, manelele, prăjinile, lemnul de mină, stâlpii de lemn pentru linii aeriene, lemnul pentru piloţi etc. Bilele sunt buşteni de răşinoase (molid, brad), cu diametrul la capătul subţire de 12-16 cm şi lungimea de minimum 6 m.Manelele sunt buşteni de răşinoase cu diametrul la capătul subţire de 8-11 cm şi lungimea de minimum 3 m. Prăjinile sunt trunchiuri de răşinoase sau foioase (cojite sau necojite), cu diametrul la capătul subţire de 4-7 cm şi lungimea de minimum 2,60 m. Lemnul de mină este un lemn rotund de răşinoase (molid, brad, pin) sau de foioase (stejar, gorun, salcâm, fag), având lungimi de 1,5-5 m şi diametre de 10-23 cm la răşinoase şi 12-25 cm la foioase. Lemnul de foioase se utilizează neimpregnat (cu excepţia lemnului de fag), iar cel de răşinoase se utilizează impregnat. Stâlpii de lemn pentru linii aeriene sunt buşteni rotunzi, lungi şi drepţi, care sunt întrebuinţaţi pentru liniile de telecomunicaţii (telefon şi telegraf) şi pentru cele de transport şi distribuţie a energiei electrice. Lungimea stâlpilor este cuprinsă între 6-14 m, iar diametrul acestora este de 17-36 cm, la 1,5 m de la bază, respectiv 12-16 cm la vârf. Aceste caracteristici dimensionale determină încadrarea stâlpilor în trei clase de calitate. Stâlpii se fasonează atât din specii de răşinoase precum: molidul, bradul, pinul, laricele cât şi din specii de foioase (stejarul pedunculat, gorunul, salcâmul), doborâte în perioada repausului vegetativ. Stâlpii de foioase nu se impregnează, în schimb cei de răşinoase se utilizează numai impregnaţi cu substanţe fungicide (clorură de zinc – ZnCl2, sulfat de zinc – ZnSO4, clorură de mercur – HgCl2, creozot etc.), care îi apără de ciuperci şi insecte, sporindu-le durabilitatea. Cheresteaua este un material lemnos cu feţe plane şi paralele obţinut prin debitarea în direcţie longitudinală a buştenilor. În locul termenului de cherestea se mai întrebuinţează sinonimele de material fasonat şi material ecarisat. Elementele geometrice ale unei piese de cherestea sunt: muchii, cant, capăt, faţă exterioară, faţă interioară -faţa, considerată în general suprafaţa lată longitudinală a oricărei piese cu secţiune dreptunghiulară, iar la cele cu secţiune pătrată oricare din suprafeţele longitudinale; -faţa exterioară. Este faţa cea mai depărtată de inima buşteanului; -faţa interioară. Este faţa cea mai apropiată de inima buşteanului; -cantul. Este suprafaţa îngustă longitudinală a unei piese de cherestea tivită sau suprafaţa îngustă longitudinală rotunjită a unei piese de cherestea netivită; -capătul este secţiunea transversală de la extremitatea unei piese de cherestea; -muchia este linia de intersecţie a două suprafeţe învecinate ale unei piese de cherestea. Furnirele sunt foi subţiri din lemn cu grosimi de 0,2-6 mm, obţinute prin decuparea plană sau derularea buştenilor de diferite specii, dar de clasă selecţionată. La fabricarea furnirelor este utilizat în principal lemnul de foioase din speciile: nuc, paltin, cireş, păr, stejar, frasin, ulm, fag, salcâm, mesteacăn, tei, plop, anin şi lemnul unor specii exotice precum mahonul, palisandrul, abanosul etc. După locul ocupat de stratul de furnir cu ocazia întrebuinţării, acesta poartă următoarele denumiri: -furnir estetic (de faţă) cu grosimea de 0,3-1,5 mm folosit la acoperirea panourilor de lemn pentru mobilă, uşi şi lambriuri obţinute din specii comune. -furnir de bază, folosit ca strat de bază la furniruire sau ca strat exterior al panelelor; -furnir intermediar (sub-furnir), folosit în cazuri speciale, între furnirul de bază şi cel estetic; -furnir tehnic (de uz general) cu grosimea de 0,2-3 mm, obţinut prin derularea centrică; este întrebuinţat la fabricarea placajelor, panelelor, a lemnului stratificat etc. -microfurnir, cu grosimi de 0,08-0,4 mm, obţinut fie prin derulare şi încleiere pe un suport de hârtie sulfat, fie prin decupare plană şi lipire pe un suport textil; este utilizat pentru finisări de pereţi şi decorări interioare. Semifabricate din lemn cu structură amelioratăSortimentul semifabricatelor din lemn cu structură ameliorată cuprinde: placajul, panelul şi plăcile celulare. Placajul se realizează prin încleierea mai multor foi de furnir aşezate suprapus, astfel încât direcţia fibrelor din foile vecine să difere cu 30, 45, 60 sau 90º . Încleierea se realizează fie cu adezivi obişnuiţi de tâmplărie, fie cu adezivi pe bază de răşini sintetice. În acest caz, placajele obţinute au o rezistenţă sporită la umiditate.  Sortimentul de placaj se poate clasifica după următoarele criterii:

• a) unghiul pe care îl formează între ele fibrele straturilor de furnir adiacente • b) specia furnirelor care intră în alcătuirea placajului • c) locul de întrebuinţare şi aspectul exterior

Panelul este alcătuit dintr-un miez de şipci, acoperit pe ambele feţe cu câte un strat de furnir de bază, aşezat cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului şi încleiat. Straturile exterioare au grosimi de 3-4 mm şi se execută din lemn de tei, plop, anin şi fag, folosindu-

4

se furnir de aceeaşi specie şi aceeaşi grosime pentru ambele feţe ale panelului. Miezul panelului se execută din şipci de răşinoase şi foioase cu lăţimea de maxim 25 mm. În funcţie de destinaţie, miezul de şipci poate să fie încleiat, neîncleiat sau parţial încleiat. Principalele caracteristici ale panelelor sunt dimensiunile. Lungimea şi lăţimea panelelor variază între 600x1700 mm şi 1250x2000 mm, iar grosimea este cuprinsă între 16 şi 40 mm. Panelele sunt utilizate la fabricarea uşilor interioare, a mobilei şi la decoraţiuni interioare.

Plăcile celulare sunt panouri alcătuite dintr-o ramă executată din şipci şi acoperită pe ambele feţe cu foi de placaj sau de furnir de bază. În interiorul ramei se fixează, de asemenea, prin lipire, benzi subţiri din lemn sub formă de melci sau de bucăţele de fâşii frânte, obţinute din plăci fibrolemnoase (fig. 6.17). Feţele plăcii se execută din placaj de 4 mm calitatea A/B, B/C şi C/D sau din plăci de fibre de lemn dure de 3,2 sau 4 mm grosime. Plăcile celulare sunt utilizate la fabricarea uşilor de acces în locuinţe şi a uşilor interioare. FABRICAREA PANOURILOR DIN MDF/PALMDF-ul, (Medium Density Fiberboard), a apărut printr-un incident tehnic in America, in 1966. material compozit de fibre din lemn cu o densitate medie (750 kg/m3) cu avantaje multiple: - practic izotrop

- estetic pe textura - disponibil cu grosime variabile - mai ieftin decât lemnul masiv

Panourile de MDF sunt realizate din copacii care nu pot fi valorificaţi ca lemn de calitate si deşeuri din lemn precum talaş. Deşeurile sunt tocate in prima faza. Se elimina particulele mai mici de 5 mm si mai mari de 40mm. După defibraj cu abur, se pulveriza un liant - melamina-formol, un catalizator si pasta astfel obţinută se presează la cald, după care se usucă. acest material conţine formaldehida generatoare de cancer de gât si căi respiratorii. (implicaţia in leucemie este demonstrată). Plăcile din fibre de lemn (PFL) sunt plăci cu o grosime mai mare de 1,5 mm, fabricate din fibre de lemn, a căror coeziune primară rezultă din împrăştierea fibrelor şi din proprietăţile adezive proprii, în ele putând fi adăugaţi lianţi şi alte materiale. Plăcile din fibre de lemn se pot clasifica după următoarele criterii:

a) densitatea aparentă b) materialul de adaos înglobat în masa fibrelor c) modul de prelucrare a suprafeţelor şi aspectul lor exterior

Plăcile din fibre de lemn au grosimea cuprinsă între 3,2-7 mm, iar lungimea şi lăţimea variază între 1830x1700 mm şi 5500x1700 mm. În funcţie de aspectul suprafeţei şi defectele admise, plăcile din lemn se sortează în trei clase de calitate: A, B, C. Plăcile din fibre de lemn au o largă întrebuinţare la fabricarea mobilei şi în construcţii unde sunt folosite la căptuşirea pereţilor, tavanelor, ca dale de pardoseală la decoraţiunile interioare etc. PAL MelaminatFoarte folosit in industria de mobilier, PAL melaminat a reluat o noua viata cu aparitia stilului « NEOSET » si perfectare tehnologica „ABS”. Preţul atractiv, stilul modern care impun au condus la înlocuirea lemnului masiv pe piaţa mobilei.Diferenţa fata de MDF este folosirea unor bucăţi din lemn aglomerate cu o răşina naturala sau artificiala si acoperite de o foita de melanina realizata din produse pe baza de formol generatoare probleme asupra sănătăţii, precum s-a observat si in cazul MDF- ului. Fabricarea obiectelor turnate compozite Rumeguşul este amestecat cu un liant sintetic si injectat intr-o matriţă. Se utilizează pentru fabricarea de mobilier.Produse finite din lemnSunt produse cu un grad ridicat de prelucrare ce pot fi întrebuinţate ca atare, fără nici un fel de transformare. Principalele produse din lemn sunt: parchetul, tâmplăria pentru construcţii, lambriurile şi mobila. Parchetul folosit la pardoseli este alcătuit din lamele dreptunghiulare rindeluite pe ambele feţe cu canturile şi capetele profilate, având unul din canturi şi un capăt prevăzute cu lambă, iar celălalt cant şi capăt cu uluc. Lamelele se execută din lemn de stejar, cer, fag aburit, anin, arţar, carpen, cireş, jugastru, mesteacăn, hârtie decorativă stratificată (HDS) etc., prevăzute cu lambă pe stânga sau pe dreapta, iar cantul puţin înclinat spre interior, pentru ca la montare lamelele să se alăture bine şi fără joc, una faţă de alta. Grosimea lamelelor este de 10-22 mm, lungimea de 200-400 mm, iar lăţimea de 30-70 mm. Frizele şi pervazurile se execută din aceleaşi esenţe de lemn ca şi lamelele de parchet. Produsele tâmplăriei pentru construcţii sunt: ferestrele şi uşile. Ferestrele îndeplinesc funcţiuni multiple: schimb de aer, izolare termică şi fonică, iluminare. Părţile componente ale unei ferestre sunt tocul şi cerceveaua. Tocul este o ramă alcătuită din montanţi şi traverse. Montanţii sunt elemente aşezate vertical, iar traversele sunt elementele orizontale. Tocul se fixează în zidărie şi are rolul de a susţine prin intermediul balamalelor. Cerceveaua sau canatul este cadrul în care este fixat geamul ferestrei. La fabricarea ferestrelor se utilizează cherestea de răşinoase sau de stejar. Ferestrele se pot clasifica după următoarele criterii: a) mobilitatea cercevelelor b) sensul de deschidere al cercevelelor c) modul de aşezare al canaturilor d) numărul de canaturiPrincipalele caracteristici ale ferestrelor sunt dimensiunile şi suprafaţa. Dacă dimensiunile ferestrelor sunt importante pentru montaj, preţul acestora este determinat de suprafaţa lor. Dimensiunile ferestrelor sunt standardizate. Uşile sunt produse care servesc în construcţiile civile şi industriale la accesul în încăperi. Elementele componente ale unei uşi sunt: foaia de uşă, tocul şi pervazurile. Foaia de uşă poate fi un panou sau o ramă. Panoul se execută din cherestea de stejar sau de răşinoase, panel,

5

PAL sau rame placate cu PFL sau placaj. Rama uşii este formată din montanţi şi traverse cu tăblii din lemn masiv, PFL sau PAL. Tocul este format din doi montanţi şi două praguri. Pervazurile sunt executate din frize şi şipci. Sortimentul de uşi poate fi grupat după următoarele criterii: a) destinaţie b) direcţia de deschidere c) sensul de deschidere d) posibilitatea de iluminare a încăperii e) modul de execuţie a foii de uşă Principalele caracteristici ale uşilor sunt dimensiunile şi suprafaţa acestora. Mobila este un ansamblu de piese de mobilier fabricate din lemn, metal şi mase plastice, întrebuinţate în locuinţe şi localuri publice pentru a satisface o serie de necesităţi de ordin funcţional, estetic şi de confort. Mobila reprezintă cea mai înaltă treaptă de valorificare a lemnului. Ea încorporează, pe lângă materialul lemnos cu un grad superior de prelucrare, şi creativitatea designerilor care au proiectat-o. Principalele criterii de clasificare a mobilei sunt: a) natura materiei prime b) modul de construcţie c) modul de asamblare d) modul de finisare e) felul ornamentelor f) destinaţie g) modul de utilizare h) modul de aranjare în spaţiul de locuit i) stil Stilul cuprinde mijloacele de expresie comune, atât în formă cât şi în conţinut, pe care le au arhitectura, decoraţia interioară, mobila, operele de artă şi arta industrială a unei societăţi într-o anumită epocă. Stiluri care au cea mai largă utilizare în proiectarea şi execuţia mobilei stil din zilele noastre:Stilul antic egiptean Mobilierul, din lemn de cedru vopsit mai ales în alb, avea, uneori, încrustaţii de pietre semipreţioase şi ceramică, care formau un bogat decor de suprafaţă. Dintre piesele de mobilier din aceea perioadă, merită amintite: scaunele-comode, cu spătarul şi planul de şedere înclinate, taburetele simple sau pliante, tronurile somptuoase cu picioarele în forma labelor de leu, paturile amintind silueta unor animale, lăzile pictate sau încrustate, unele dintre acestea având patru picioare şi acoperiş boltit sau în două pante.Mobilierul asirian era ornamentat cu capete de lei, tauri şi berbeci. Mesele, tronurile şi paturile erau executate din metal şi lemn. Scaunele din perioada timpurie erau lipsite de spătare, iar picioarele se terminau cu labe de leu şi copite de tauri din aur, argint sau bronz. Pernele erau somptuos tapiţate. În perioada Greciei antice, mobilierul a evoluat de la forme arhaice mai rigide la forme modelate mai suplu, după modelul corpului omenesc. Principalele piese de mobilier erau: lăzile cu rol de păstrare ,scaunele şi jilţurile,taburetele simple sau pliante, paturile cu funcţiuni multiple, mesele.Mobilierul roman a fost folosit ca sursă de inspiraţie începând din Renaştere şi până în secolul al XIX-lea. Principalele piese caracteristice mobilierului roman sunt: taburetul cu patru picioare şi scaunul pliant, preluate de la greci, jilţurile din bronz sau marmură, având elemente de susţinere sub formă de animale fantastice, paturile pentru citit, şedere sau servire a mesei, dotate cu forme corespunzătoare acestor funcţii, erau turnate din bronz, unele având căpătâiul mobil. mesele, care sunt la romani piese principale ale interiorului, fără a mai avea un caracter mobil. Executate din lemn, marmură sau bronz, în forme variate (dreptunghiulare, rotunde sau trapezoidale), acestea erau susţinute de capre sau de unul, trei sau patru picioare în formă de animale, sfincşi, himere, satiri, realizate într-o factură realistă. Ornamentele de pe mobilierul roman sunt preluate de la greci, dezvoltate şi îmbogăţite după gustul celor care-l utilizau şi adaptate tehnicilor folosite de meşterii executanţi. Mobilierul în stil gotic are un aspect auster. Decorul este sculptat în relief plat. Elementele de rezistenţă ale mobilelor formează un sistem de cadre rigide, în câmpurile cărora se montează tăblii uşoare, ornamentate în relief plat sau în ajur.Principalele piese de mobilier folosite erau: scaunele şi taburetele cu spătar ,mesele prevăzute adesea cu un corp sertar (fig. 6.26 c), paturile aşezate pe estrade şi cu baldachin (drept sau boltit), bufetul prevăzut cu două uşi şi două sertare, lăzile (fig. 6.26 e) şi dulapurile (fig. 6.26 d), formate din două lăzi suprapuse, unele având chiar două corpuri distincte. Mobilele Renaşterii italiene devin piese independente, sistemul constructiv cu rame şi tăblii ia forme arhitecturale în care se evită scheletul aparent, caracteristic mobilierului gotic. Mobilierul reproduce compartimentările faţadelor cu soclu, cu zidul decorat cu pilaştri şi cornişe specifice arhitecturii Renaşterii. Studiul atent al proporţiilor şi al armoniei, căutarea legilor echilibrului, alegând ca dominantă linia orizontală, sunt preocupări comune în arhitectură şi în arta mobilierului. Principalele piese de mobilier erau: bufetul cu rol de păstrare a veselei, dulapul care înlocuieşte treptat lada cu destinaţia de mobilă pentru depozitare, masa având blatul de formă dreptunghiulară sau rotundă cu 4, 6 sau 8 picioare, cabinetul, o creaţie a Renaşterii italiene, care a evoluat de la o simplă casetă cu sertare închisă cu o uşă la o piesă de mobilier cu două corpuri, taburetele, scaunele cu spătar, fotoliile şi paturile aşezate pe estrade şi acoperite cu baldachin.Stilul baroc.Formele, în general regulate şi masive, sunt supraîncărcate cu ornamentaţii. Se caută curburi şi contorsionări, efecte cromatice bazate pe contraste de culoare, jocuri violente de lumină şi umbră, linii şi suprafeţe frământate. Suprafeţele mobilei se îmbracă în furniruri de lemn preţios, iar elementele portante din lemn masiv, cornişele şi soclurile sunt abundent decorate cu reliefuri, cu motive mai puţin riguros echilibrate decât formele folosite în Renaştere. Stilul baroc francez se mai numeşte şi „stilul regilor francezi”, deoarece perioada sa

6

coincide cu perioada domniei celor mai vestiţi regi. Barocul francez poate fi împărţit în patru perioade distincte: barocul timpuriu în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea (1610-1643); barocul clasic în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea (1643-1715);regence, stil de tranziţie între barocul clasic şi Rococo, în timpul minoratului lui Ludovic al XV-leaStilurile rustice Stilurile artistice create şi dezvoltate la curţile regale nu au fost accesibile marii mase a populaţiei care şi-a rezolvat problemelede confort cu piese de mobilier mai simple, mai puţin ornamentate, la care accentul se punea pe rolul funcţional şi mai puţin pe cel estetic. Stilurile rustice sunt specifice fiecărei ţări şi, mai mult chiar, fiecărei zone sau regiuni geografice cu elemente de interferenţă şi cu influenţe greu de descifrat şi departajat. Formele constructive şi modul de ornamentare sunt simple şi specifice regiunii respective, nefiind agreate şi acceptate în alte regiuni. Stilul contemporan Mobilierul contemporan se proiectează pe baza unor metode care tind din ce în ce mai mult să devină ştiinţifice. Se fabrică pe cale industrială ţinând seama de cerinţele practic-utilitare, economice şi estetice. Mobila din elemente tipizate (moduli standard) se produce în serii mari în condiţiile mecanizării şi automatizării proceselor de fabricaţie. Se folosesc materiale noi: mase plastice, ţesături de poliester, plăci aglomerate din fibre de lemn, oţel cromat, aluminiu etc. Formele obiectelor sunt concepute în strictă concordanţă cu structura lor, elementele portante fiind clar detaşate de cele de susţinere. Forma nu mai este împrumutată din natură sau din stilurile tradiţionale, nu mai este nici simbolică, nici ornamentală, ci exprimată prin accentuarea unor calităţi structurale sau plastice, oscilând între o expresie geometrică şi una organică. Mobila, proiectată în forme noi care să se integreze realităţilor sociale contemporane, respectă exigenţele economiei şi tehnicii moderne, oferind un maximum de avantaje pentru un preţ minim. Calitatea mobilierului din lemn este influenţată de calitatea materiei prime şi auxiliare, calitatea execuţiei, condiţiile de ambalare, depozitare şi transport. În general mobilierul trebuie să îndeplinească o serie de condiţii funcţionale, tehnice, economice, ecologice. Evaluarea calităţii mobilierului se face din punct de vedere al aspectului şi din punct de vedere al calităţii execuţiei. Verificarea aspectului se realizează vizual şi are drept scop principal depistarea defectelor de suprafaţă, urmărindu-se uniformitatea culorii sau nuanţei, prezenţa urmelor de clei, luciul peliculei de lac, netezimea suprafeţelor, prezenţa zgârieturilor şi a loviturilor, calitatea accesoriilor, etc. Verificarea calităţii execuţiei se realizează atât prin analiză senzorială cât şi prin metode de laborator. Prin analiză senzorială se urmăresc aspectul şi corectitudinea execuţiei diferitelor piese, simetria furniruirii panourilor cu furnir de aceeaşi textură, respectarea dimensiunilor pieselor de mobilier conform normelor interne, execuţia faţă de planul orizontal, corectitudinea îmbinării şi încleierii elementelor şi complexelor, planeitatea, uşurinţa închiderii şi deschiderii uşilor, culisării sertarelor, montarea corectă a accesoriilor. Efectuată de experţi, conduce şi la depistarea unor falsuri, posibile în ţara noastră şi destul de frecvente în ţările occidentale, mai ales în domeniul mobilierului artistic de epocă sau chiar contemporan (contrafacerea prin copiere sau imitare, înnobilarea mobilei simple, folosirea unui finisaj de imitaţie, comercializarea unui mobilier cu defecte neadmise sau peste valoarea din standarde, comercializarea produselor second-hand necorespunzătoare calitativ, etc.) . Prin analize de laborator se verifică principalele caracteristici ale peliculei de lac (rezistenţă la apă, grăsimi, alcool, cafea, acetonă, şocuri termice, zgâriere, imprimare, etc.) conform specificaţiilor din standarde, precum şi indicatorii fizico-mecanici specifici mobilierului (indicatori pentru solicitări fizice, indicatori pentru solicitări mecanice, comportarea în timpul utilizării.Ambalarea mobilei se realizează cu ajutorul unor materiale care să protejeze produsele împotriva solicitărilor mecanice, a umidităţii, prafului sau a altor agenţi atmosferici.Sistemul de ambalare este ales în funcţie de mobilierul ambalat, de condiţiile de transport şi depozitare. Depozitarea mobilei pentru o perioadă de peste 15 zile se va realiza în spaţii curate, aerisite, fără variaţii mari de temperatură sau umiditate, fără : praf, curenţi puternici de aer, acţiunea directă a razelor solare, umiditatea relativă a aerului 40-47% (±5%) şi la o temperatură de 10-30oC. Marcarea mobilei - fiecare piesă de mobilier/ambalaj va avea o etichetă cu menţiunile: denumirea produsului (model, tip, etc.), denumirea producătorului, semnul controlului de calitate, anul fabricaţiei şi numărul normei interne sau standardului. La produsele Pentru produsele exportate, în special pe piaţa UE se vor respecta anumite reglementări referitoare la marcare şi etichetare, evitându-se astfel falsurile şi fraudele în comerţul cu mobilă. valorificarea lemnului din cele mai vechi timpuri drept combustibil, material de construcţii şi la fabricarea mobilei folosirea drept materie primă de bază pentru fabricarea unor articole de uz casnic, jucarii, articole de papetărie, articole sportive, decoruri, panouri de expoziţii, panouri publicitare, ambalaje, construcţii de traverse de căi ferate, ambarcaţiuni, etc. prelucrarea chimică superioară, o serie de ramuri ale industriei chimice fiind axate pe exploatarea lemnului, respectiv pe anumiţi componenţii chimici din compoziţia acestuia: taninuri, pigmenţi, gume, răşini şi uleuri care au diferite intrebuinţări; fabricarea hârtiei şi a fibrelor celulozice; realizarea unor materiale textile prin prelucrarea chimică a celulozei; lignina din lemn reprezintă materia prima pentru fabricarea maselor plastice şi un mediu propice în cultivarea diferiţilor fermenţi;domeniul ambalajelor, în special în anumite sectoare ale industriei alimentare în care nu poate fi înlocuit de alte materiale (fabricarea băuturilor alcoolice);transformarea lemnului în combustibil lichid prin hidrogenare, respectiv în alcool metilic (cunoscut şi sub denumirea populară de alcool de lemn), utilizat drept combustibil pentru automobile.

7