LEGENDELE OLIMPULUI

Legendele lui Zeus

Zeus

Când zeul Cronos se însoţise cu zeiţa Reea, tatăl lui, zeul Uranus, îi proorocise că toţi copiii săi se vor ridica împotriva sa şi îl vor detrona. Cronos a născocit atunci un plan groaznic. Să îi înghită cu totul pe nou-născuţii săi, căci nu avea încredere în nici o temniţă în care ar fi putut să îi închidă. Cinci copii născuse deja Reea: doi băieţi, pe Hades şi Poseidon, şi trei fete, Hestia, Demetra şi Hera. Cum se născuse unul, tatăl său îl şi înghiţise. Acum Reea urma să nască al şaselea copil şi ar fi vrut măcar pe el să îl salveze. I-a cerut sfatul mamei sale, Geea, iar aceasta a ascuns-o într-o peşteră întunecoasă din insula Creta. Acolo l-a nascut pe Zeus. Reea s-a dus iute la Cronos şi i-a dat o piatră înfăsurată în scutece moi, spunând că e copilul. Grăbit, şi cum nici nu vedea prea bine, Cronos a înşfăcat pietroiul şi l-a înghiţit pe loc, mulţumit că a îndepărtat primejdia. Zeus rămăsese în grija unor semizei, născuţi de bunica lui, Geea. Aceştia primiseră poruncă să facă zgomot mare, să cânte şi să dănţuiască, lovindu-şi scuturile cu armele, ca să nu se audă cumva plânsetul copilului în cer, la tatăl său. Două nimfe, Ida şi Adrasteea, aveau grijă de copilaşul aşezat într-un culcuş din aur. Doică i-a fost capra Amalteea, adusă de nimfe pentru a hrăni copilul cu laptele ei. Capra avea grai omenesc şi se juca cu Zeus cum se joacă mamele cu copiii lor. Zeus creştea văzând cu ochii şi era foarte puternic de mititel. Odată se juca cu Amalteea şi a apucat-o de un corn atât de tare, că rămas cu el în mână. Lui Zeus i-a părut rău că îi rupsese cornul Amalteeei, fiindcă ţinea mult la ea. De aceea, a hotărât ca acest corn să fie mereu plin cu fructe: mere, pere, struguri, smochine şi altele, astfel încât capra să aibe mereu hrană din belşug. Mai târziu, cornul avea să primească denumirea de cornul abundenţei, iar semnul său pictat pe locuinţe avea sa fie socotit aducator de noroc. După moarte, Zeus a pus-o pe Amalteea pe bolta cereasca, sub forma constelaţiei Caprei, iar cu pielea ei fermecată se spune că ar fi fost acoperită pavăza sau egida zeiţei Atena. Cu lapte de capră şi miere de albine, cu nectar şi cu ambrozie, Zeus a crescut într-un an cât alţii în douăzeci şi cinci, aşa că după un an era gata să îl răstoarne pe Cronos, tatăl său, şi să preia puterea.

1 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

Zeus si zeii Olimpului - Zeus, Hera şi Apolo

Zeus (Jupiter la romani) crescuse într-un an cât alţii în douăzeci şi cinci. Acum porni să îşi elibereze fraţii, despre care îi povestiseră mama şi bunica, Reea şi Geea. Turnă o licoare fermecată în băutura tatălui său, Cronos, iar Reea i-o dădu când veni acasă însetat. Cronos o dădu toată pe gât şi îndată începu să verse. Dădu afară pe toţi copiii înghiţiţi, care şi crescuseră în pântecele lui, ba încă Hades (Pluton) şi Poseidon (Neptun) aveau bărbile până la brâu. Tinerii zei şi-au făcut tabăra pe muntele Olimp. Recunoscători, l-au pus pe Zeus în fruntea lor şi s-au pregătit de luptă cu zeii cei bătrâni. Zeii Olimpului i-au eliberat pe ciclopi şi hecatonhiri din temniţele în care îi ţinuse Cronos. Mulţumiţi, ciclopii au făurit pe dată fulgerele, tunetele şi trăsnetele, pe care le-au dăruit lui Zeus, apoi o furcă mare cu trei dinţi, tridentul, pentru Poseidon şi o cască fermecată, ce îl făcea nevăzut când o punea pe cap, lui Hades. Zece ani au luptat cu zeii cei bătrâni şi cu titanii, uriaşii care erau de partea acestora. Până la urmă zeii Olimpului, conduşi de Zeus, au învins şi au luat ei puterea. În palatul său de pe muntele Olimp, aşezat pe tron şi având la picioare vulturul ce îi adusese pe când era micuţ zi de zi nectarul, băutura zeilor nemuritori, Zeus îi chemă pe Hades şi Poseidon. A hotărât să împartă lumea. El era conducătorul, dar a oprit pentru sine în chip deosebit, cerul. Poseidon a primit apele din mări, fluvii şi izvoare, iar Hades a devenit stăpânul ţinuturilor de sub pământ. Zeus le chemă apoi pe Hestia, Demetra şi Hera. Hestia (Vesta) a devenit zeiţa căminului familial şi a focului din vatra casei. Demetra (Ceres) a devenit zeiţa holdelor bogate şi livezilor roditoare. Pe Hera (Junona), Zeus şi-a hotărât-o de soţie şi i-a dat în grijă căsătoria, familia, naşterea şi copilaşii nou-născuţi. După ce hotărî ce vor stăpâni zeii cei mari, Zeus socoti că nu sunt destui. Începu să îşi cheme copiii. Întâi veni Palas-Atena (Minerva), frumoasa fecioară cu ochii albaştri-verzi, născută din capul lui Zeus. Tatăl său a hotărât să fie zeiţa înţelepciunii, a cugetărilor adânci, a măiestriei în muncă sau în războaie. Apoi numi zeu peste meşteşuguri pe Hefaistos (Vulcan) cel urât şi greoi, dar puternic şi priceput. Peste războiul nedrept, crud şi sângeros îl puse zeu pe certăreţul Ares (Marte). Zeu al negoţului, al hoţiei, al călătoriilor pe mare şi pe uscat, dar şi al născocitorilor, fu numit Hermes (Mercur)-fiul lui Zeus şi al Maiei-, hoţ şi mincinos, dar şi născocitor şi descurcăreţ. El avea să fie şi curierul zeilor, căci era tare iute de picior. Zeus i-a chemat apoi pe cei doi copii pe care îi avusese cu zeiţa Leto sau Latona. Pe Apolo îl numi zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese, iar pe Artemis (Diana)- zeiţa luminii lunii şi a

2 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

vânătoarei de animale sălbatice.Ultima dintre cei doisprezece zei mari din Olimp (căci Hades nu se mai întoarse niciodată de sub pământ) fu Afrodita (Venus), născută din spuma mării. Ea deveni zeiţa dragostei şi a frumuseţii şi avea să fie însoţită mereu de porumbiţele care îi aduseseră ambrozie lui Zeus când era mic. Porumbiţele aveau să rămână pe vecie simbolul blândeţei şi iubirii. Pe lângă cei doisprezece zei principali, Zeus mai numi alţi zei mari: Helios-Soarele, Selene-Luna, Eos-Aurora,Temis-zeita dreptăţii la judecată şi alţii. Pe lângă aceştia, alte zeităţi: horele, charitele, muzele şi multe altele, căci Zeus vrusese să aibe o curte mult mai numeroasă şi mai fastuoasă decât o avuseseră zeii cei vechi.

Iubirile lui Zeus

Egina, una dintre iubirile lui Zeus

După ce își orândui curtea şi se iubi cu multe dintre zeiţele frumoase din Olimp, Zeus începu să caute cu ochi pofticioşi pe Pământ, la nimfe şi la fetele pământene. Se hotărî să calce legile cereşti, pe care chiar el le hotărâse şi porni prin lume. Pentru a se împlini iubirile lui Zeus, acesta trecu prin multe transformari. Ajunse întâi pe malul unui zeu fluviu care avea douăzeci de fete. Zeus o îndrăgi chiar pe cea mai mică, Aegina. Se transformă într-o flacără strălucitoare, o învălui pe frumoasa fată şi o duse departe. Tatăl ei o căută mult timp, dar, când se apropie de locul unde erau cei doi, Zeus o prefăcu într-o bucată de pământ si o aruncă în mare, transformând-o într-o insulă. Insula Aegina există si azi în Grecia, nu prea departe de orasul Atena. Stăpânul zeilor dori apoi să se însoţească cu nimfa Calisto, din cortegiul zeiţei Artemis, fiica sa. Zeus luă chiar înfăţişarea zeiţei, o strânse la pieptul său pe nimfă şi o sărută, apoi reveni la înfăţişarea sa adevărată şi îi dădu dovezi de iubire. Când şi-a dat seama că a fost înşelată, Calisto a început să plângă şi a fugit în inima pădurii. Artemis a găsit-o şi a aflat ce se întâmplase. Supărată, a ţintit-o cu săgeata. Zeus a vrut să o salveze şi a transformat-o într-o ursoaică, dar Artemis nu s-a temut şi a ucis ursoaica. Zeus a luat-o şi a zvârlit-o sus, pe cer. S-a ivit astfel o nouă constelaţie, Ursa mare. Înainte de moarte, Calisto a născut un fiu (aşa se întâmplau lucrurile în vremurile de demult, cât ai clipi din ochi !). După ce acesta a murit, Zeus l-a aşezat şi pe el pe bolta cerească, schimbându-l în constelaţia Ursa mică. Zeus simţi iubire apoi pentru o preoteasă din templul soţiei sale, Hera. Fata, pe nume Io, tocmai se scăldase şi ieşise pe malul apei storcându-şi părul bălai, când Zeus

3 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

se repezi înaintea ei, înflăcărat. Io a luat-o la fugă, cu gândul să se ascundă în ape, dar Zeus a făcut o beznă în care Io s-a rătăcit, iar el s-a apropiat de ea şi a îmbrăţişat-o cu de-a sila. În timpul ăsta Hera, care devenise cam bănuitoare, se tot uita după soţul ei prin toată lumea şi nu îl vedea nicăieri. Peste tot era soare, numai într-un loc domnea bezna. Hera bănui că aici se ascunde Zeus şi împrăştie întunericul. Zeus, viclean, transformă fata într-o junincă albă şi frumoasă. Hera bănui că nu e lucru curat şi i-o ceru, iar Zeus, ca să scape de bănuieli i-o dădu. Nemiloasa zeiţă încredinţă juninca unui monstru care trebuia să o chinuiască zi şi noapte. Monstrul, pe nume Argus, avea corpul presărat cu zeci de ochi care dormeau pe rând, aşa că nu a fost chip ca Io să scape. După un timp, Zeus nu a mai putut să îndure să vadă suferinţele iubitei sale şi îl trimise pe Hermes să ucidă monstrul. Hermes îl ucise pe Argus prin vicleşug şi Zeus o transformă pe Io la loc în fiinţă omenească. Hera găsi ochii lui Argus împrăştiaţi pe câmpul unde se luptaseră, îi adună şi îi aşeză în coada unei păsări, păunul, care rămase de atunci pasărea ei dragă. Iubirile lui Zeus nu s-au oprit aici. A mai înşelat el Zeus multe fete, ajutat de felurite transformari. Ele i-au făcut copii despre care legenda spune că au ajuns marii regi şi eroi ai antichităţii.

Atena – Minerva

Zeița Atena

Cel mai mare dintre zeii Greciei antice era Zeus. El domnea peste ceilalti zei, iar cand cineva nu-i asculta poruncile, se infuria cumplit si il pedepsea lovindu-l cu traznete si fulgere. Asa isi explicau oamenii, cu mii de ani in urma, fenomenele naturii. Cei mai importanti dintre zei erau Poseidon sau Neptun-zeul marilor, Hades-zeul lumii de sub pamant, Hera sau Junona-sotia lui Zeus si zeita casatorie, familiei si a copiilor, Apolo-zeul luminii soarelui, Afrodita sau Venus-zeita frumusetii si Atena sau Minerva-zeita intelepciunii si priceperii in munca sau in lupta. In antichitate, latinii Imperiului Roman au preluat credinta in zeii grecilor, dar le-au pus alte nume, de aceea azi ei sunt cunoscuti sub doua nume . In vremurile acelea, un rege puternic construise un oras mare si frumos in Atica. Aceasta regiune a Greciei are si azi acest nume. Fiecare zeu isi dorea sa fie el protectorul orasului, ca sa-i poarte numele, iar locuitorii sa-i aduca jertfe bogate. Dupa certuri nesfarsite, au renuntat pe rand si a ramas sa se aleaga intre zeul Poseidon si zeita Atena. Zeus le-a cerut celor doi sa spuna fiecare ce daruri le-ar

4 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

face oamenilor din oras. Poseidon a lovit o stanca cu tridentul, furca sa cu trei dinti care il insotea pretutindeni, ca semn al puterii sale. Stanca s-a despicat si din ea a aparut un cal inca salbatic, bun doar sa-i duca pe razboinici la lupta. A mai lovit o data si din stanca a tasnit un izvor cu apa sarata ca apa marii. Apoi a spus ca va darui oamenilor din acel oras calul , sa-i duca in lupta , si apa , sa colinde marile si sa ia in stapanire noi pamanturi. Atunci Atena a intins mana spre calul care batea stancile cu copitele si sforaia furios. Ca prin minune, calul s-a linistit, s-a apropiat de Atena si a lasat-o sa-i puna saua. Acum el putea fi folosit de oameni si la munca si in calatorii, nu numai in razboaie. Apoi Atena a atins pamantul cu varful lancei sale. Din pamant a iesit un vlastar subtirel care a crescut cu iuteala si s-a facut un pomisor cu ramuri mladioase, cu frunze argintii si fructe verzui, un maslin. Acesta era darul pe care Atena il oferea oamenilor din orasul cel nou. Zeus i-a lasat pe oameni sa aleaga. Barbatii din oras ar fi vrut ca ocrotitorul orasului sa fie Poseidon, sa-i apere in lupte si in calatoriile pe mare. Femeile o doreau pe Atena,sa le invete sa teasa vesminte, sa tina barbatii acasa si sa-i ajute sa cultive maslinii in pace. La numaratoare, femeile au iesit cu una mai mult decat barbatii si Atena a devenit ocrotitoarea orasului. De atunci orasul a purtat numele zeitei. Orasul Atena a devenit capitala Greciei, iar ramura de maslin este si astazi un simbol al pacii.

Legendele zeiței Afrodita – Venus

Afrodita

Zeiţa Afrodita (Venus la romani) era stăpâna iubirii, a frumuseţii şi a vieţii. Era foarte plină de frumusețe și gingășie, dar și puternică, nimeni nu putea să-i stea împotrivă, zei sau oameni. Până şi Zeus căzuse pradă iubirii şi încă de câte ori. Alergase după iubire din Olimp pe pământ sub tot felul de înfăţişări, taur, lebădă, vultur, de râsese o lume întreagă de el. Pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi îi hărăzi dorinţa de a se îndrăgosti de un simplu muritor. Afrodita l-a îndrăgit pe Anchise, din Troia. Din a lor iubire s-a născut Enea, cel care avea să întemeieze cetatea Roma. Dar dragostea zeiţei nu a ţinut mult şi l-a părăsit pe Anchise. Din dragostea zeiţei cu neghiobul zeu al războiului, Ares (Marte la romani), s-a născut Eros (Cupidon). Copilul umbla mereu cu arcul în mână şi tolba cu săgeţi în spinare. Săgeţile erau de două feluri: unele cu vârful înmuiat în miere, celelalte cu vârful înmuiat în otravă. Când Afrodita îi spunea, el ţintea inimile şi aducea în ele dragostea, fericită-dacă sageata era cu miere,

5 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

nefericită-dacă săgeata era cu otravă. Odată, când Afrodita şi-a îmbrăţişat copilul, o săgeată a zgâriat-o chiar pe zeiţă. Tocmai atunci în faţa ochilor ei a apărut un vânător chipeş, Adonis. Se spunea despre el că îi întrecea în frumuseţe pe toţi oamenii, ba chiar şi pe zeul Apolo, cel mai frumos dintre zei. Afrodita s-a îndrăgostit atât de tare de Adonis, încât a părăsit Olimpul şi templele şi jertfele şi l-a urmat pe el. A lepădat şi gătelile, căci lui nu îi plăceau, şi şi-a pus un strai simplu de tot, fără podoabe. A început să cutreiere pădurile alături de el şi îl sfătuia mereu să se ferească de fiare, căci nu era decât o fiinţă muritoare. Adonis nu lua în seamă temerile ei şi nici nu se gândea să fugă de primejdii. Atunci când întâlni un mistreţ mare cum nu mai văzuse, aruncă lancea în el să îl doboare. Nu îl nimeri bine şi mistreţul se năpusti asupra lui, rupându-l în bucăţi cu colţii lui ca nişte pumnale răsucite. Afrodita auzi răcnetele lui Adonis şi se duse cât putu de repede acolo, dar iubitul ei îşi găsise deja moartea. Zeiţa îl recunoscu pe Ares în mistreţul care se îndepărta. Zeul, furios că zeiţa îl părăsise şi gelos pe Adonis că era atât de iubit de ea, alesese acest mijloc ca să se răzbune. Se spune că lacrimile plânse de iubire și durere de zeiţă zile în şir s-au transformat în anemone. În memoria şi în cinstea lui Adonis, adesea Afrodita i-a ocrotit pe cei tineri care se iubeau cu o dragoste curată.

Zeița Artemis și regina Niobeea

Artemis

Artemis (Diana) era zeiţa vânătoarei. Tot ea era şi zeiţa Lunii, după cum fratele ei, Apolo, era zeul Soarelui. Îi ceruse tatălui lor, Zeus, învoire să poarte tunică scurtă, ca să nu o stânjenească la vanatoare, să stea mai mult în munţi şi să rămână fecioară. Urmată de un cortegiu de fecioare, vâna din zori şi până-n seară şi se mândrea că nu e nimeni ţintaş atât de bun ca ea. Auzea însă mereu că Acteon, un fiu de rege, mare vânător şi el, se lăuda că e mai priceput decât zeiţa. Mânioasă, îl atrase pe Acteon prin locurile ei. Era însoţit de tovarăşii săi de vânătoare şi de vreo cincizeci de ogari. Deodată Acteon se simţi moleşit şi le porunci celorlalţi să plece, să îl lase să se odihnească acolo, însoţit doar de câinii săi. Oamenii plecară, iar Acteon porni pe firul unui pârâiaş. A mers el o vreme, până a ajuns în locul în care se scălda zeiţa. Aceasta i-a aruncat în faţă doi pumni de apă , care pasămite era fermecată, căci Acteon se transformă pe dată în cerb. Dar gândirea şi simţirea îi rămăseseră de om, ca să se chinuie mai tare. Câinii se repeziră să hăituiască cerbul şi nu se lăsară până când nu zăcu mort la pământ.

6 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

Inima crudă a zeiţei Artemis nu ierta nimic. Era odată o regină, Niobeea, care avea şapte băieţi şi şapte fete. Regina şi regele, soţul ei îşi iubeau tare mult copiii şi erau foarte fericiţi împreună. La sărbătoarea zeiţei Leto, mama zeilor Artemis şi Apolo, Niobeea nu avu de lucru şi cârti împotriva zeiţei, întrebând de ce ar trebui să îi aducă jertfe. Spuse apoi că nu înţelege de ce trebuie să i se închine zeiţei şi să îi aducă daruri, când ea avea şapte băieţi şi şapte fete, iar zeiţa doar o fată şi un băiat. Atunci multe femei nu au mai adus nici ele jertfe pe altarul zeiţei Leto, iar aceasta s-a mâniat rău. Zeiţa Leto le-a spus copiilor ei, Artemis şi Apolo, ce ocară i-a adus Niobe şi le-a cerut să o pedepsească. Pe dată Apolo şi-a luat arcul şi i-a străpuns cu săgeţi pe băieţii Niobeei. Când şi-a văzut băieţii morţi, Amfion, soţul Niobeei, şi-a rupt firul vieţii. Niobeea şi fetele ei îi jeleau pe cei pierduţi, când veni altă nenorocire şi mai năpraznică. Artemis îşi încordă şi ea arcul şi ucise, pe rând, toate cele şapte fete ale Niobeei. De durere, regina se transformă într-o stâncă ce avea înfăţişarea unei femei care plânge nemişcată. Cu timpul, ploile şi vântul au măcinat trupul de piatră şi l-au făcut să piară.

Apolo si nimfa Dafne

Zeul Apolo

Leto, zeiţa nopţii înstelate, una din iubitele vremelnice ale lui Zeus, a avut cu acesta doi copii, pe Artemis, zeiţa vânătoarei, şi pe Apolo. Acesta era zeul luminii şi căldurii Soarelui, al poeziei şi cântului. Avea înfăţişarea mândră şi veşmânt parfumat, de aur. În braţe avea întotdeauna instrumentul său muzical, lira, iar pe umăr arcul şi tolba cu săgeţi înfăţişând razele soarelui. Cele nouă muze îi erau supuse şi îl socoteau ocrotitorul lor. Apolo a coborât în lume să-şi caute loc de templu. A ajuns pe muntele Parnas, pe unde hălăduia şarpele Piton. Monstrul cu o sută de capete căpătase poruncă să îl omoare de la Hera, soţia legiuită a lui Zeus, care îi ura pe copiii Letei. Zeul l-a străpuns pe dată cu o săgeată care i-a adus sfârşitul. Pe locul unde l-a ucis pe Piton, Apolo a pus să i se construiască un templu. Preoteasa templului, Pitia, înfăşurată într-o piele de şarpe şi învăluită într-un fum înecăcios, avea să primească întrebările pe care oamenii doreau să le pună zeului. Tot ea avea să le dea acestora răspunsurile din partea lui Apolo. Oamenii aveau să îi aducă zeului pentru aceasta daruri scumpe, aur, pietre scumpe, vite şi aşa avea să ajungă acest loc cel mai bogat din Grecia antică. Bucuros şi înfierbântat de izbândă, Apolo o zări pe nimfa Dafne. Frumoasa îi ceruse tatălui ei să o lase să stea nemăritată. Deşi o iubeau mulţi regi

7 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

şi eroi, ea fugea de toţi. Un prinţ o iubea însă atât de mult încât îşi lăsase părul să crească în plete, se îmbrăcase în fată şi era mereu prin preajma nimfei. Apolo, răutăcios, îl ademeni pe tânăr la scaldă şi îl dădu de gol în faţa nimfei, că e bărbat. Dafne se porni să plângă şi fugi speriată. Zeul porni în goană după ea. Degeaba o strigă el, degeaba îi spuse cuvinte de iubire, fata fugi peste coline până ajunse la tatăl său, râul Peneu. Obosită, îi strigă acestuia să o apere cu orice preţ de Apolo, iar tată-său o transformă într-un copac. Zeul ajunse şi el pe malul râului, dar în locul nimfei găsi copacul, cu rădăcinile înfipte în malul nisipos al râului, cu trunchiul acoperit cu o scoarţă aspră, cu frunze verzi şi lucitoare în lumină. Apolo hotărî ca, începând din ziua aceea, dafinul să fie copacul său, iar cununile din frunze de laur sau dafin să fie un semn de cinste pentru învingători.

Prometeu si legendele sale

Prometeu inlantuit

Prometeu era fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis, şi mai avea un frate, pe Epimeteu. Încă de mic, Prometeu se dovedise isteţ şi dornic de cunoaştere. Când a devenit şi el un titan matur, era stăpânit de gândul şi dorinţa să făurească o fiinţă plină de însuşiri care să stăpânească Pământul şi să-i folosească roadele, cu înţelepciune. A modelat din lut şi apă proaspătă şi rece trupul unui bărbat, ce semăna leit cu zeii. Apoi a rugat-o pe Atena, zeiţa înţelepciunii, să dăruiască minte fiinţei nou create. Atena i-a îndeplinit rugămintea, căci îl preţuia mult pe Prometeu, şi omul a fost înzestrat şi cu gândire. Lui Zeus nu i-a plăcut că oamenii semănau cu zeii şi a hotărât ca întotdeauna oamenii să se supună zeilor şi să îi slăvească mereu. I-a chemat pe oameni să vină ca să afle ce hotărâre iau zeii în privinţa îndatoririlor pe care le vor avea. Şi oamenii, însoţiţi de Prometeu, au venit, aducând şi un taur mare, precum fusese porunca lui Zeus. Acesta le spuse oamenilor că au îndatorirea să îi slăvească pe zei, să le construiască temple şi altare, să le aducă sacrificii. Fiindcă voia să le arate oamenilor cât de drept este el, Zeus spuse să taie taurul, să împartă ei carnea în două grămezi şi el va alege una din grămezi, care va reprezenta mereu jertfele. Gândul lui era că oamenii vor face o grămadă mai mare, pentru ei, şi una mai mică, pentru zei, dar el o va alege pe cea mare şi îi va păcăli. Grămezile le făcu Prometeu, una mare, din oase, coarne şi copite, învelită frumos cu un strat galben de grăsime. Cealaltă, mai mică, era din bucăţile bune de carne, învelite cu pielea, iar deasupra erau maţele

8 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

şi stomacul. Fireşte, Zeus, lacom, a ales grămada mare şi frumoasă, iar când văzu că dedesubt sunt numai oase şi copite, se înfurie amarnic, hotărât să se răzbune pe oameni şi pe Prometeu. Chiar după această întâmplare, Prometeu a cerut focul, să îl dea şi oamenilor, să se încălzească în adăposturile lor, să gătească hrana şi să-şi fărească unelte, arme şi alte lucruri. Cum era supărat, Zeus l-a izgonit pe dată, dar Prometeu nu s-a lăsat. S-a dus noaptea în fierăria zeului Hefaistos-Vulcan şi a furat un bob de jar. Ca să nu îl stingă vântul sau ploaia, l-a adăpostit într-o tulpiniţă verde de soc, goală pe dinăuntru, şi l-a dus oamenilor. Rând pe rând s-au aprins focuri peste tot, pe câmpii, pe munţi, prin păduri. Oamenii au început folosească focul și să-şi facă, învăţaţi de Prometeu, unelte şi arme, roţi şi corăbii, case şi tot ce voiau ei. Mare i-a fost mânia lui Zeus când a văzut şi a hotărât să se răzbune imediat, întâi pe oameni, apoi pe Prometeu. L-a chemat pe Hefaistos şi i-a cerut să plămădească, tot din ţărână şi apă, o fată muritoare, dar frumoasă ca o zeiţă. Apoi le-a cerut zeilor să o înzestreze cu daruri. Aceştia i-au dăruit farmec şi gingăşie, haine minunate, iar Zeus, la sfârşit, i-a dat o cutie de aramă în care a pus mai multe daruri. I-a dat fetei numele Pandora şi i-a spus să dea cutia soţului ei, după ce se va căsători. Hermes-Mercur a dus-o pe Pandora chiar acolo unde se aflau Prometeu şi fratele lui, Epimeteu. Toţi bărbaţii au dorit-o de soţie, numai Prometeu a spus că nu se încrede în darurile lui Zeus şi atunci ei s-au îndepărtat de fată. Epimeteu, însă, a rămas ca vrăjit şi atunci zeiţa Afrodita-Venus l-a trimis pe Eros-Cupidon să-l ţintească în inimă cu săgeata aducătoare de iubire. Deîndată Epimeteu a spus că el o ia de soţie pe Pandora, astfel că a primit cutia Pandorei. Epimeteu a deschis cutia Pandorei, dar din aceasta şi-au luat zborul toate relele care s-au răspândit pe tot pământul: minciuna, ura, invidia, durerea, suferinţa, necazul, foamea şi setea, moartea şi câte altele. Năucit, Epimeteu a trântit capacul la loc, dar toate relele umpluseră pământul deja. În fundul cutiei a rămas numai Speranţa, care i-a mai ajutat pe oameni să înfrunte toate necazurile. Văzând aceasta, Prometeu a urcat în Olimp, la Zeus, şi i-a spus acestuia, fără teamă, că e crud şi răzbunător şi că nu e demn ca un conducător să îşi urască şi să-şi chinuiască supuşii în loc să îi ocrotească. Groaznic de furios, Zeus le-a poruncit zeilor Hermes şi Hefaistos să îl ducă pe Prometeu pe vârful muntelui Elbrus, să îl lege în lanţuri de stâncă, cu mâinile şi picioarele strânse în cătuşe grele şi să îl şi străpungă cu un piron în piept. Apoi Zeus îl trimise pe vulturul său, zi de zi, să îi sfâşie trupul, cu ciocul şi cu ghearele şi asta pentru mii de ani… Prometeu însă îndură toate chinurile fără să se vaiete şi se uită de acolo, de sus, peste pământ. Spre marele necaz al lui Zeus, îl ajută să reziste priveliştea oamenilor, aşezaţi în sate şi oraşe, la căldura

9 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

focului din case, mâncând hrana gătită pe vatră, făurind lucruri cu ajutorul focului şi învăţăturilor pe care li le dăruise.

Hercule si grajdurile lui Augias

Eroul Hercule – Heracle

Heracle sau Hercule era fiul lui Zeus si al unei muritoare, Alcmena. Suparata rau pe Zeus din cauza necredintei sale, Hera, sotia lui, l-a urmarit pe Hercule, dornica sa il distruga. Dar el era cel mai puternic dintre semi-zei, era istet si avea o putere nespus de mare, asa ca a trecut cu bine prin toate incercarile la care a fost supus, numite si “cele douasprezece munci al lui Hercule”. O data, el a fost obligat sa mearga la regele Augias sa-i curete grajdurile. Regele acesta avea trei mii de boi, iar in grajd se adunase pana sus atat gunoi ca vitele aproape nu mai aveau loc. Multi sclavi isi pierdusera viata, pentru ca nu izbutisera sa curete grajdul. Cand Hercule ajunse la rege acesta ii spuse si lui ca, de nu va izbuti sa curete gunoiul intr-un an, va pieri si el ca si ceilalti. Hercule ii spuse regelui ca va curata grajdul intr-o zi, nu intr-un an, iar acesta fagadui sa-i dea in dar trei sute de boi daca va reusi. Pe data Hercule scoase vitele afara din grajd, pe un camp mai departat. Facu apoi cu ghioaga doua sparturi mari in peretele din fund, apoi sparse si zidul din fata. Sapa doua albii de la doua rauri ce treceau prin apropiere pana in spatele grajdului, iar apa care navali cu putere in grajd, scoase prin zidul din fata gunoiul si il asternu pe campul din fata grajdului, hrana pentru plante. Pana seara, sparturile fusesera zidite, cele doua albii astupate, iar cele doua rauri curgeau din nou in matca lor. Regele Augias insa, nu s-a tinut de cuvant si nu i-a dat lui Hercule rasplata fagaduita. Atunci, Hercule l-a chemat la lupta si l-a invins. Dupa lupta, eroul a sadit acolo trei sute de maslini si a statornicit vestitele olimpiade, care reaminteau de incercarile prin care trecuse el.

10 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

Pygmalion și Galateea

Zeița Afrodita fusese dusă de Zefir, după ce se născuse din spuma mării, pe insula Cipru, din Elada. Se spune că într-un oraş din Cipru trăia cândva, demult, pe vremea când zeii se mai coborau încă printre muritori, un artist, Pygmalion. Frumosul tânăr sculpta din marmură sau fildeş, din piatră sau din lemn, chipuri de zei şi de oameni. Pygmalion avea o casă mare şi frumoasă, grădini cu pomi roditori şi flori înmiresmate. Avea şi câţiva sclavi, dar nu avea soţie. O mulţime de fete ar fi vrut să se mărite cu el, o mulţime de mame cu fete de măritat îl pofteau mereu pe la petrecerile lor, dar el rămânea de o parte. Sculptorul visa o fiinţă pură, gingaşă, devotată, pe care să o iubească şi care să îl iubească pentru toată viaţa. Fetele pe care le vedea Pygmalion puseseră privirile îndrăzneţe şi vorba gălăgioasă în locul graţiei şi sfielii. Ele înlocuiseră virtutea şi credinţa cu uşurătatea şi nestatornicia, modestia cu straie deşucheate şi dansuri zgomotoase. Într-o zi artistul începu să cioplească din fildeş o copilă aşa cum visa el. Lucră şi zi şi noapte şi rămase uimit când isprăvi. Fata pe care o dăltuise era mai frumoasă decât în visul său. Pygmalion îi cumpără veşminte şi giuvaere, o înconjură cu flori, ba chiar îi puse şi un nume, Galateea. De bucurie şi din iubire pentru ea, artistul făcea acum lucruri şi mai frumoase, fără pereche de frumoase. La sosirea primăverii începu sărbătoarea zeiţei Afrodita. Pygmalion se duse la altarul de marmură al zeiţei, îi aduse o jertfă bogată şi o rugă să o însufleţească pe Galateea. Apoi o luă la fugă către casă. Galateea era tot pe soclu, frumoasă şi neînsufleţită. Atunci artistul, cuprins de iubire, o luă în braţe şi îi şopti vorbe de dragoste şi credinţă. Îi spuse că vrea să fie soţia lui, că numai pe ea o poartă în suflet. În timp ce îi spunea vorbe înflăcărate, simţi că inima ei începe să bată. Pielea ei se făcu mai moale ca mătasea, deschise ochii albaştri ca floarea de cicoare ,cosiţele aurii îi unduiră când se mişcă şi îi cuprinse gâtul cu braţele. Pygmalion o ridică în braţe şi începu să strige din tot sufletul mulţumiri către zeiţa Afrodita, care îi dăduse suflet statuii create de el. Au făcut o nuntă mare, la care au venit mulţimea din Cipru, artiştii din toată Elada, ba chiar şi Afrodita cu fiul ei, Eros. Si au trăit împreună ani mulţi şi fericiţi, ocrotiţi de Afrodita, ocrotiţi de iubirea pe care şi-au păstrat-o neştirbită. Fiul lui Pygmalion şi al Galateei, regele Pafos, a clădit oraşul cu acelaşi nume. În el a construit cel mai frumos templu al zeiţei, templu care ei i-a fost cel mai drag.

11 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

Filemon si Baucis

Filemon si Baucis găzduiesc zeii

Zeus află de la zeul Hermes (Mercur) că oamenii de pe Pământ nu îl cinstesc în temple cum se cuvine. Zeus porni la drum, să vadă cu ochii lui, însoţit chiar de Hermes şi arătând ca doi drumeţi obişnuiţi. Aşa era. În multe locuri, oamenii zâmbeau cu subînţelesuri când vorbeau despre zei, ba chiar le puneau înţelepciunea la îndoială. Regele Licaon, care îl primise în ospeţie şi înţelesese cine e, a vrut chiar să îi pună puterea la încercare dându-i de mâncare bucate necuvenite. Zeus şi-a dat seama dinainte, a azvârlit bucatele pe jos şi l-a pedepsit crunt pe rege, prefăcându-l în lup. În altă parte, într-un sat în care Zeus şi Hermes ajunseseră pe seară, nu a vrut nimeni să îi primească în ospeţie peste noapte, deşi o cereau în numele zeilor sau poate tocmai de aceea. Au ieşit din sat şi au zărit o colibă sărmană. În colibă şedeau un bătrânel şi o bătrânică, Filemon si Baucis. Erau soţ şi soţie de multe zeci de ani, iar cei din sat îi dădeau mereu tinerilor drept pildă de iubire și căsnicie trainică. Nu erau prea avuţi. Alături de coliba lor cea coşcovită şi aplecată puţin pe o parte, aveau un petic de grădină, unde cultivau legume, înconjurat de câţiva pomi şi butuci de viţă de vie. Sărăcia însă îi făcuse să fie uniţi, iar mulţumirea vieţii o găsiseră în iubire. Filemon şi Baucis i-au poftit deîndată în colibă pe cei doi drumeţi. El i-a îndemnat să şadă pe laviţă, iar ea a aşezat pe scândura ei o pătură de lână moale. A aprins focul şi a făcut o fiertură de legume cu o felioară de slănină, să aibă gust mai bun. Până să fie gata, i-a ospătat cu măsline, brânză şi ouă coapte. La urmă au băut vin şi au mâncat nuci, curmale şi smochine. Dar s-a întâmplat ceva ciudat. Oricât turna Filemon din ulcior în căni, ulciorul rămânea mereu plin. Cei doi au înţeles că drumeţii din coliba lor sunt zei. Gândind că cina a fost prea săracă, Filemon şi Baucis au început să alerge să prindă ca să taie singura lor pasăre, o gâscă. Aceasta fugea de colo-colo şi ţipa, iar până la urmă s-a ascuns chiar sub picioarele lui Zeus. El le-a spus să o lase în viaţă, că le-a ajuns mâncarea. Le-a mai arătat că preţuieşte felul în care i-au primit, dar că restul sătenilor vor fi pedepsiţi. Aşa că i-au dus în vârful muntelui din apropiere, iar satul a fost acoperit de ape. Pe locul în care fusese coliba lor, Filemon şi Baucis văzură o insulă înflorită, în mijlocul căreia se afla un templu din marmură, având înăuntru statuia de aur a lui Zeus. Stăpânul zeilor le spuse că acolo vor locui ei şi că vrea să le îndeplinească o dorinţă. Apoi îi întrebă ce vor: bogăţii, putere, tinereţe şi frumuseţe ? Filemon şi Baucis se înţeleseră din priviri, apoi Filemon răspunse că bogăţiile se cheltuiesc, puterea scade, tinereţea şi frumuseţea se duc. Ei ar vrea doar să moară amândoi în acelaşi

12 | P a g i n ă

LEGENDELE OLIMPULUI

timp, ca să nu vadă unul cum se duce celălalt şi să sufere. Aşa cum au trăit, într-o lungă căsnicie, toată viaţa împreună, aşa să şi moară în aceeaşi clipă. Zeus le-a promis că aşa va fi. Când le-a sosit ultima clipă, Filemon s-a transformat într-un stejar falnic şi, în acelaşi timp, Baucis a devenit un tei subţirel, cu flori albe, parfumate, îmbrăţişat de ramurile stejarului.

13 | P a g i n ă