legenda lupului dacic

7/17/2019 Legenda Lupului Dacic

http://slidepdf.com/reader/full/legenda-lupului-dacic 1/14

Legenda lupului dacic

Acum vom patrunde in lumea ce ne va duce pe urmele Marelui Lup Alb,

strasnica fiara a Daciei, mana dreapta a zeului din munti si paduri. Dar

sa luam firul de la un capat si sa pornim a-l depana.

Se povesteste ca in muntii ce-l adaposteau pe Marele Zeu al Geto-

Dacilor se afla un preot al lui Zamolxis care avea parul alb ca neaua.

reotul nu era batran, era c!iar un barbat in floarea varstei, si cu mare

putere, dar care pur si simplu asa se stia de cand era pe lume, cu plete

lungi si albe ca omatul.

La inceput, el umblase din sat in sat, si vorbise cu oamenii,

convingandu-i de adevarata credinta, de puterea si bunatatea marelui

Zamolxis. Aceasta ii era menirea de preot si o indeplinea cu sarg

deosebit si bucurie, pentru ca era convins de ceea ce facea.

reumblarile sale intre !otarele tarii au durat pana in clipa in care Zeul aaflat, ca are in el un slu"itor puternic si demn de incredere, asa ca l-a

c!emat in munti mai aproape de el. Acum, preotul cu parul alb ca neaua

nu mai era nevoit sa ceara in fiecare noapte adapost si mancare taranilor.

Avea propria sa coliba la intrarea intr-o pestera. #ructele padurii erau

!rana sa , iar un izvor din apropiere ii dadea cea mai dulce apa din cate

fusese vreodata pe pamant.

reotul nu statu degeaba in padure. entru ca nu avea aproape oameni

carora sa le vorbeasca, incepu cat era ziulica de lunga, sa glasuiasca

vietuitoarelor codrului. Mai mult$ stand cat era ziulica de lunga singur, si



avand ca tovarasie doar fiarele si vietuitoarele padurii, le-a prins graiul.

La inceput era mai greu, doar le intelegea, apoi, inectul cu incetul a

inceput sa le vorbeasca pe limba lor, sa le a"ute si sa le ceara sfatul

cateodata. %u de putine ori a facut in asa fel incat animalele sa nu semai ucida intre ele.

reotul cu parul alb ca neaua a"unsese in cativa ani conducator al

padurii, dar dintre toate vietuitoarele de acolo, mari si mici, cel mai bine

se intelegea cu lupii, acestia fiind mai aproape de sufletul sau. &aitele

veneau mereu la coliba din gura pesterii pentru a vorbi cu preotul, iar

atunci cand foamea mistuitoare le cerea sa omoare vreo ciuta, omul

nostru mergea c!iar in fruntea lor la vanatoare, invatandu-i pe lupi saaleaga pentru !rana animalele bolnave sau batrane. Le spunea$

-'u totii ne-am nascut pe acelasi pamant si traim pentru bunul nostru

stapan, Zamolxis, atotputernicul.

Si eu, si voi, dar si bietele ciute. #iecare lucru are un rost pe lume, asa ca

sa nu ucideti decat caprioarele care, dintr-o pricina sau alta, nu mai sunt

de trebuinta.

&aitele ascultau cu luare aminte de vorbele sale. Atunci cand nu

intelegeau intrebau. Se mai certau din cand in cand, dar totdeauna dupa

atfel de clipe veneau la preot si-( cereau iertare daca il suparasera cu

ceva. (l iubeau ca pe unul din fratii lor si-l respectau ca pe o capetenie.

)iata preotului nostru continua multi ani asa, dar soarta sa avea sa se

sc!imbe in curand..

(n vremurile in care ne aflam,nu numai preotul, dar intreg poporul Geto-

Dac traia in buna intelegere cu "ivinele de prin paduri si munti, si mai

ales se intelegeau cu !aitele de lupi care cresteau si se inmulteau sub



obladuirea Zeului. oate tocmai de aceea preotul cu parul alb ca neaua

se apropiase atat de mult de ei* sau poate fusese mana lui Zamolxis,

asta nu o mai stim, caci pierdut pe veci in negura vremii ramane acest

lucru. Dar daca Geto-Dacii traiau uniti prin credinta in Zamolxis, !aitelelupilor nu aveau un conducator care sa le adune si sa le indrume. #ara de

foame, nimic nu le tinea impreuna.

Zamolxis intelesese cat de mare a"utor ii pot aduce lupii in vremurile de

izbeliste ce se vesteau, asa ca se !otari asupra unui gand ce de multa

vreme il framanta. (l c!ema la el pe preotul cu parul alb ca neaua.

-reotule, spuse Zamolxis, am urmarit pas cu pas tot ce ai facut de la

venirea ta in munti si pana acum. Stiu cat de bine te intelegi cu

salbaticiunile padurii si mai cunosc si faptul ca !aitele de lupi te asculta

orbeste.

Sufletul ti-l stiu de mai demult pe de-a-ntregul. (ata acum de ce te-amc!emat la mine si pentru ce ti-am spus mai intai toate aceste vorbe$ se

apropie vremuri grele si a sosit clipa ca sacrificial tau sa a"ute neamul

Dacilor. +sti gata sa te supui, sa urmezi calea destinului tau

(n timp ce graia, Zamolxis se uita in oc!ii si in sufletul preotului cu parul

alb ca neaua. (si dadu seama inca o data, ca are in fata un supus ce s-ar fi

aruncat si-n flacari pentru fericirea tarii sale.



reotul cazu in genunc!i la auzul cuvintelor rostite de zeu si vorbi apoi,

molcom, la fel cum o facea odinioara taranilor pe care-i povatuia despre

adevarata credinta si puterea ei$

Stapane, nu cunosc nimic sa-mi fie mai drag decat meleagurile acestea ,libertatea si fericirea nemului meu. )ointa ta pteabunule Zamolxis, este

lege pentru mine, iar daca sacrificial meu poate fi de a"utor, nu pot decat

sa-ti multumesc ca m-ai ales. orunceste sa mor si asa voi face, daca asta

trebuie. Sunt la picioarele zeului meu si ma supun.

-%u, preotule cu parul alb ca neaua, spuse Zamolxis, moartea ta nu-mi

este de nici un folos, iar in inimile dusmanilor tarii ar aduce o mare

usurare pentru ca soarta gliei noastre va depinde, de aici inainte, si de

tine. Asa sa stii

Zamolxis tacu pr/t de cateva clipe parand ca se gandeste la ceva anume,

apoi il privi adanc in oc!i pe preot si continua$

0e voi transforma prin puterea mea si a ietrei Sacre, intru Gloriavesnica a Dacilor Liberi, intr-un lup* dar nu intr-unul obisnuit. arul ti-

e alb ca neaua si asta iti arata gandirea ta adanca. 1ratul ti-e puternic, iar

asta dovedeste forta ta. (ti voi darui nemurirea si vei deveni Marele Lup

Alb, conducatorul in lupta si pe timp de pace al tuturor !aitelor de lupi

de pe cuprinsul Marii Dacii. )ei fi, ca si pana acum, supusul meu.

reotul cu parul alb ca neaua, avea lacrimi in oc!i atunci cand vorbi din

nou$

-Stapane, nu sunt demn de aceasta cinste



-Asta nu tu o !otarasti, raspunse aprig Zamolxis, ci eu. &otararea mea

este luata.

-Ma voi supune cu dragoste, preabunule Zamolxis.

-Stiu. Dar iata ce trebuie sa faci$ prima ta menire este aceea sa unesti toti

lupii sub cuvantul si porunca ta, astfel incat sa fie gata de lupta, iar la cel

mai mic semn al tau sa se adune pentru a-mi asculta porunca. 'and acest

lucru va fi bine dus la indeplinire, vei veni alaturi mie, in Muntele Sacru,

pe care nu-l vei mai parasi, afara doar de cazurile de prime"die grava

pentru tara.

Dupa ce termina ce avea de spus, Zamolxis se ridica de pe tronul sau de

granit si se indrepta spre iatra, o ridica de la locul ei si o inalta spre cer.

Din inima ietrei Sacre a Geto-Dacilor porni o raza de lumina ce invalui

dintr-o data pe preot intr-o ceata orbitoare. 2rice muritor de rand si-ar fi

pierdut vederea in fata acelui fantastic spectacol. 'a prin minune, preotul cu parul alb ca neaua se transforma in lup, dar nu intr-unul ca toti

ceilalti ci intr-unul asa cum nimeni n-a mai vazut unul asemanator nici

pana atunci nici dupa aceea.. Lupul nou ivit era unic in toata semintia sa.

Mare de statura cat un urs, avea oc!ii precum "araticul, labele puternice,

g!earele si coltii lungi si ascutiti ca sabiile, iar blana era alba, alba, mai

alba ca lptele.

rin vrerea si puterea bunului Zamolxis, se nascuse Marele Lup Alb alDacilor Liberi. Din acea clipa, destinul patriei avea inca un aparator de

temut.



Misiunea Marelui Lup Alb incepu imediat si nu a fost nevoie de vreme

prea indelungata pentru ca toate !aitele de lupi din tara, de la catalandri

abia nascuti si pana la cei mai batrani si neputinciosi, sa se afle sub

conducerea sa.. asamite, lupii asteptasera si ei indelung momentul incare vor avea un stapan demn,un ales al Zeului.

Marele Lup Alb a avut gri"a sa invete !aitele sa nu mai atace casele si

gospodariile oamenilor pentru a le prada, iar la strigatul sau trebuiau sa

se adune cu totii, pentru a porni la lupta. (n acest timp Zamolxis le-a

cerut dacilor, sa-si a"ute fratii de sange, cum erau considerati lupii, sa le

ofere !rana si adapost ori de cate ori aveau nevoie. Acesti l-a, la randul

lor aveau datoria invatata de la conducatorul lor si trebuiau sa-i a"ute pe

geto-daci in lupta si in apararea Muntelui Sacru.

Marele Lup Alb mergea tot timpul la Zamolxis, aducandu-i vesti aflate

de la lupii ce erau cata frunza si iarba prin muntii si luncile Daciei.

%imeni nu trecea spre &otarul Sacru fara ca fiarele sa aiba de stire,anuntandu-si imediat carmuitorul. (n momentele de cumpana, cand

oamenii erau atacati si libertatea si viata le era pusa in pericol, ei

mergeau in lupte alaturi de armate si loveau dusmanii de unde acestia se

asteptau mai putin. %enumaratele victorii ale Dacilor au fost castigate cu

a"utorul lupilor, care-si ofereau ofranda de sange pentru apararea

minunatului tinut al Daciei.

0ot ei erau aceia care patrundeau nestiuti de nimeni in taberele dusmane

aducand informatii nepretuite Marelui Lup Alb, pe care acesta la randul

lui, le transmitea comandantilor de osti. Marele Lup Alb avea si sarcina



de a aduce in fata Zeului, la "udecata tradatorii si lasii. Dupa ce

netrebnicii erau "udecati dupa faptele lor, erau oferiti fara mila lupilor,

caci nu aveau dreptul la Sacrificiul Suprem al %emuririi, ci trebuiau sa

aiba o moarte cat mai in"ositoare si nedemna, pentru a fi dati exemplucelorlalti.

0oti cei care se simteau vinovati se temeau de Marele Lup Alb, care era

fara de mila in astfel de cazuri, dar cei drepti si bravi, atunci cand auzeau

din mi"locul muntilor mugetul sau de lupta, simteau cum se infioara

pana in strafundul finitei de mandrie si cura", pornind la lupta cu gandul

ca nimeni nu-i poate invinge. Mana protectorate a Zeului era deasupra

lor si ii apara. Atunci cand dusmanii se simteau impresurati de !aite sioameni, si auzeau cantecul de lupta al Marelui Lup Alb, intelegeau pe

data ca sfarsitul nu le poate fi prea departe, singura cale de scapare ce le

mai ramanea fiind rusinoasa fuga.

)rasmasii capturati in lupta si tradatorii erau cei care aveau parte de cea

mai cumplita soarta. 0otusi, in acele vremuri, in randurile Dacilor erau putini tradatori, si cei mai multi proveneau din multimea strainilor

adapostiti din mila caestui popor brav, dar care in micimea lor nu se

multumeau intotdeauna cu ceea ce li se oferea, dorind mereu tot mai

mult. Daca pe tradatorii pripasiti ii devorau lupii, pe nenorocitii din

randurile poprului lui Zamolxis, ii lasau dupa "udecata, sa moara de

foame in c!inuri groaznine. Sila ce o aveau lupii fata de ei,nu ii lasa nici

macar pe ei sa se apropie de lesurile lor.



(ntr-o vara, pe cand Zamolxis privea cerul instelat in fata intrarii in

Muntele Ascuns si se gandea la poprul sau drag, Zeul il intreba pe

Marele Lup Alb$

-Spune-mi prietene credincios, crezi ca ar trebui sa te fac din nou omM-ai slu"it secole la rand si poate ti s-a facut dor de ceea ce erai candva.

Marele Lup Alb privi mirat spre Zamolxis si grai$

- Stapane, gandurile mele nu stau la ceea ce mi-as putea dori eu.

Destinele Daciei si fericirea semenilor mei sunt mai presus de orice

vrere a mea.

- -Stiu asta., spuse Zeul zambind cu caldura, dar daca ai vrea te-as putea

intoarce la fiinta muritoare ce erai.

- Marite Zeu, Dacii au nevoie de mine asa cum sunt acum, iar nu altfel.

Datoria ca om mi-am facut-o pe cand umblam prin sate, asa cum sunt,,

!aitele s-ar destrama sin nu ar mai a"uta in lupte. Apoi in scurta vreme ar

incepe iarasi sa atace oamenii si gospodariile lor. Lasa-ma rogu-te asa

cum ma aflu,pentru ca !otararea de atunci a fost inteleapta.

- 1ine, Mare Lup Alb. Am sa-ti respect voia, si-ti multumesc pentru

credinta ta,dar totusi iti voi spune de ce te-am intrebat aceasta.

- 3rec!ile-mi sunt ciulite, bunule Zamolxis.

- Se apropie vremea cand n-am sa te mai pot face om iarasi. (n curand va

veni momentul greu cand ne vom retrage in Munte si de acolo vom

veg!ea.



- +u insumi simt asta, marite, ofta Marele Lup Alb. Stiu insa ca de mare

folos iti pot fi asa decat ca om.

- 1ine, Mare Lup Alb. Asa va fi, precum ai grait.

- Stapane 4elua usor lupul.

- Da, prietene, ce te framanta

Marele Lup Alb statu putin in cumpana intrebandu-se daca era mai bine

sa taca sau sa desc!ida gura. Zeul fu cel care !otari$

-Graieste, nu ai teama Spune ce ai pe suflet

-Marite Zamolxis, iata ce ma tot intreb de ceva vreme incoace$ oare nu

se poate face ceva pentru a feri pe Dacii Liberi de gresala pe care o vor

savarsi

Zamolxis se incrunta usor la gandul negru ce-i trecuse prin minte si

spuse ferm$

-%u, Mare Lup Alb %u exista leac, oamenii singuri trebuie sa-si traiasca

viata asa precum aleg. Sa vada unde gresesc si apoi sa se caiasca. %oi nuavem nimic a face, nu ne sta in putiinta.

-(nteleg, stapane.

-Acum !ai sa mergem Mai adauga Zeul.

'ei doi se retrasera in inima Muntelui Sacru care avea sa devina, nu peste multa vreme, pentru totdeauna Muntele ascuns. entru asta, insa,

vor mai trebui sa treaca secole, pe care noi le vom parcurge ca si pana

acum. %u ne mai ramane decat un singur lucru de facut, si anume acela

de a reinoda firul povestii din locul in care a fost intrerupt.



Legatura Marelui Lup Alb si, prin el, a !aitelor, cu Geto-Dacii era

profunda, dar se pare ca,de multe ori, mai bine intelegeau lupii decat

oamenii ce se intampla.

'ateodata, parca, tot ei erau mai aproape de credinta stramoseasca in

Zamolxis. Si asta pentru ca fiarele aveau o singura dorinta$ sa se apere,

de era nevoie cu pretul vietii lor, Muntele Sacru si tara acestuia. 'ateva

secole fericite !aitele Marelui Lup Alb si Geto-Dacii au trait in buna

intelegere, se a"utau unii pe altii in viata de zi cu zi si in lupta, iar Marele

Lup Alb conducea cu dreptate vointa lupilor ce-i erau supusi, la fel cum

Zamolxis facea cu oamenii.

0oate bune si frumoase, numai ca oamenii sunt nestatornici, iar cand este

asa, fericirea si intelegerea nu pot dura la nesfarsit. Marea invazie era

din ce in ce mai aproape de &otarele Daciei, iar o parte din supusii lui

Zamolxis, spre marea lor nefericire, incepusera sa se indoiasca de

puterea Marelui Zeu, indreptandu-si rugaciunile si ofrandele spre altezeitati. Se vede treaba ca frica roade sufletul omului, sau poate ca acei

tradatori sperau la avutii tot mai mari. Miseii nu s-au multumit numai cu

tradarea si, de teama ca nu care cumva sa a"unga in fata Marelui Lup

Alb, incepura sa omoare in nestire orice lup care le iesea in cale. acea

Dacilor incepea sa se clatine datorita fricii si pierderii credintei

stramosesti.

Din !aitele numeroase ce populau tara, ramaneau pe zi ce trece tot mai

putine animale, iar lupii, infricosati de moarte, se retrageau tot mai

adanc in munti si paduri din calea asupritorilor, incercand sa sde furia



dezlantuita a celor care le fusesera, nu cu mult timp in urma frati. utini

la numar mai erau cei care ascultau acum de conducatorul lor, Marele

Lup Alb.

Mai intai cativa, razleti, apoi din ce in ce mai multi tradatori isi luau

armele la spinare si cutreierau codri pentru a ucide lupi. %umeni nu

rostea cu voce tare un gand anume, dar fiecare in sinea lui spera la ceva$

toti doreau sa-l gaseasca pe Marele Lup Alb sis a-i taie capul pentru a-l

putea arata conducatorilor romani, nada"duind astfel intr-o rasplata

grasa.

asamite, printre Daci patrunsesera, prin gratia tradatorilor destule

iscoade ale romanilor. Acestea starnisera la revolta pe cei mai slabi de

inger mai intai si apoi, incetul cu incetul, pe ceilalti.Acest fapt nu-l mai

stiu pr5cis nici cei mai batrani, insa , daramite noi.

Si astfel, intr-un tarziu, s-a petrecut ceea ce se stia dinainte$ suparat laculme pe nelegiuirile din "uru-( Zamolxis l-a c!emat la el pe Marele Lup

Alb si s-au retras impreuna in ascunzisul Muntelui, interzicand totodata

prin porunca apriga, !aitelor adapostite in Muntele Sacru sa mai

insoteasca trupele in lupta. Zeul manios, ii spuse prietenului sau cu blana

alba ca neaua$

-oate, candva, intr-un tarziu pe care nici macar eu nu-l cunosc, Dacii se

voi caii pentru greselile lor si vor intelege ca numai eu le pot conduce

destinele intru fericire si pace. ana atunci insa, mania ce m-a cuprins va

fi neinduplecata. )om astepta impreuna prietene, pana cand va sosi clipa



in care Dacii vor crede iarasi in libertatea lor si in noi. Sa mergem in

munte si sa asteptam, este singurul lucru ce ne mai sta in putiinta acum.

(ndurerat, cu oc!ii scaldati in lacrimi amare, Marele Lup Alb il intreba

pe Zeu$

-2are ani multi vor trece, stapane, pana atunci

-Ani nu doar multi, ci foarte multi, Mare Lup Alb. )remuri grele cobori-

vor asupra Daciei si sufletul ma doare crunt, dar nu-(inimic ce noi am

putea face.

)ino Mai adauga Zamolxis, dupa care cei doi se indreptara spre

0riung!iul Sacru din inima Muntelui Ascuns, langa iatra Geto-dacilor.

(n 0riung!i il astepta Mos 0imp, Du!ul ietrei, iar in priviri i se putea

citi aceasi durere surda, nemangaiata.%ici el nu putea face nimic in calea

nenorocirii ce se abatuse, cerul isi intorsese fata de la Dacii carora le

slabise credinta. %u mai rosti nimeni nici un cuvant. 0acerea era

apasatoare, dar tot ce fusese de spus, se auzise de"a..

riveau bolta inalta a Grotei si fiecare traia in sine propria durere, care

era si durerea celorlalti.

'u toata vite"ia de care au dat dovada cei care mai credeau in Zamolxis,

fara a"utorul Zeului si al Marelui Lup Alb, acesti ultimi bravi Daci au

fost in cele din urma invinsi, iar cei care au reusit sa scape cu viata, s-au

refugiat in adapostul oferit de marea 'etate a Muntilor Apuseni.



Din cand in cand, in toiul luptelor, Marele Lup Alb putea fi zarit pe vreo

colina indepartata cum privea la moartea fratilor sai. %imeni insa nu l-a

mai auzit, iar daca cineva s-ar fi putut afla destul de aproape de el incat

sa-i poata citi sufletul prin oc!ii inlacrimati, si-ar fi dat seama ca mareleonducator cu blana alba ca neaua plange cu durere. (n fata sa se

desfasura infrangerea pas cu pas a poporului sau drag, iar el nu putea

decat sa priveasca neputincios. 2 data cu biruirea definitiva a Dacilor,

Marele Lup Alb s-a retras fara cale de intoarcere langa stapanul sau,

Zamolxis, iar sub privirile muritorilor de rand nu s-a mai aratat decat rar,

foarte rar. 'and o facea, insemna ca erau vremuri de mare izbeliste

pentru urmasii Dacilor Liberi. %u intra in lupta, nu aduna !aitele, doar

privea cu "ale, dupa care revenea la Zeu povestindu-( ceea ce se intampla

afara.

6!ite 6olf Legenda lupului dacic

Desi s-au scurs de atunci multime de secole, Marele Lup Alb si astazimai veg!eaza si asteapta indurarea Zeului intru iertarea Dacilor Liberi,

in randul carora el insusi se nascuse. (nca mai spera sa vina clipa in care

Zamolxis ii va cere sa stranga iarasi !aitele pentru a alunga dusmanii,

pentru a recladi vec!iul 4egat Dac, pentru a bucura urec!ile

credinciosilor si a inspaimanta pe tradatori prin urletu-i de lupta, cantul

atat de dulce al neimblanzitului Mare Lup Alb.

(n codrii batrani ai muntilor, sub bolat instelata, in bataia calda a

vantului de libertate, cei cu inima pura pot auzi si acum c!emarea la



lupta a Marelui lup Alb. amantul, frunzele si cerul il cunosc prea bine.

)oi il auziti

legenda lupului dacic

Documents