legenda intemeierii romei

3
Prima colonizare Cu vreo trei mii de ani în urmă, pe ţărmul unei ţărişoare din partea de mijloc a Italiei, la apus de Munţii Apenini, numită Latium, au debarcat pe câteva corăbii mai mulţi războinici avândul în !runte pe  Aeneas" #e$ele acelor locuri, Latinus, ia primit ospitalier şi ospitalitatea ia crescut când iau povestit că sunt troieni, din vestita cetate nu de mult cucerită de $reci" Aeneas sa lăudat că este !iul zeiţei !rumuseţii şi a dra$ostei, %enus, după cum sa l ăudat şi cu !aptele sale de arme" &u ştim dacă Latinus i a crezut sau nu, dar troienii aveau corăbii şi ştiau să navi$'eze, aveau arme mai bune şi se pricepeau la nenumărate lucruri" (e aceea, la po!tit să se aşeze aici, iar lui Aeneas, c'iar dacă nu mai era aşa de tânăr, ia dato de soţie pe !iica sa,  Lavinia" Cu voia re$elui, Aene as a pornit să ridice un oraş pe care la numit Lavinium" )n locul lui a !ost ales ca re$e !iul său, Ascanius sau Iulus, cu toate că era încă nevârstnic" Căsătorinduse, acesta a 'ot ărât să în!iinţ eze o alt ă aşezare" A l ă sat o pe mama sa vitre$ă , Lavinia s ă domnească peste oraş ul care îi purta numele, şi el, urmat de mai mulţi credincioşi şi !amiliile lor au pornit, şi după o zi de mers cu căruţ ele au poposit la poalele munţ ilor Albani, unde au început să dureze cetatea Alba Longa"*i anii au trecut, cetatea sa mărit şi a devenit tot mai  puternică" Intemeierea #omei (up ă moa rte a lui Ascanius i a urmaşilor săi, cel de al treis pre zecele a ș urmaş, re$ele Proca, avea doi !ii $emeni, Amulius  şi Numitor, a lasat mostenire tronul !iului cel mare, &umitor, dupa cum era traditia" Amulius, !ratele lui &umitor, a !urat tronul si a dat porunca sa !ie ucisi toti nepotii sai, ca sa !ie si$ur ca tronul ramane in mainile sale" Insa &umitor avea o !iica, #'ea +ilvia, pe care Amulius o

Upload: alexandra-andreea

Post on 06-Jan-2016

5 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Legenda Intemeierii Romei

TRANSCRIPT

Page 1: Legenda Intemeierii Romei

7/17/2019 Legenda Intemeierii Romei

http://slidepdf.com/reader/full/legenda-intemeierii-romei-568c7735e79a1 1/3

Prima colonizare

Cu vreo trei mii de ani în urmă, pe ţărmul unei ţărişoare din partea de mijloca Italiei, la apus de Munţii Apenini, numită Latium, au debarcat pe câteva corăbiimai mulţi războinici avândul în !runte pe Aeneas"

#e$ele acelor locuri, Latinus, ia primit ospitalier şi ospitalitatea ia crescutcând iau povestit că sunt troieni, din vestita cetate nu de mult cucerită de $reci"Aeneas sa lăudat că este !iul zeiţei !rumuseţii şi a dra$ostei, %enus, după cum salăudat şi cu !aptele sale de arme" &u ştim dacă Latinus ia crezut sau nu, dar 

troienii aveau corăbii şi ştiau să navi$'eze, aveau arme mai bune şi se pricepeau lanenumărate lucruri" (e aceea, la po!tit să se aşeze aici, iar lui Aeneas, c'iar dacănu mai era aşa de tânăr, ia dato de soţie pe !iica sa, Lavinia"

Cu voia re$elui, Aeneas a pornit să ridice un oraş pe care la numit Lavinium"

)n locul lui a !ost ales ca re$e !iul său, Ascanius sau Iulus, cu toate că eraîncă nevârstnic" Căsătorinduse, acesta a 'otărât să în!iinţeze o altă aşezare" Alăsato pe mama sa vitre$ă, Lavinia să domnească peste oraşul care îi purta

numele, şi el, urmat de mai mulţi credincioşi şi !amiliile lor au pornit, şi după o zide mers cu căruţele au poposit la poalele munţilor Albani, unde au început sădureze cetatea Alba Longa"*i anii au trecut, cetatea sa mărit şi a devenit tot mai

 puternică"

Intemeierea #omei

(upă moartea lui Ascanius i a urmaşilor săi, cel deal treisprezeceleaș

urmaş, re$ele Proca, avea doi !ii $emeni,Amulius şi Numitor, a lasat mosteniretronul !iului cel mare, &umitor, dupa cum era traditia" Amulius, !ratele lui &umitor,a !urat tronul si a dat porunca sa !ie ucisi toti nepotii sai, ca sa !ie si$ur ca tronulramane in mainile sale" Insa &umitor avea o !iica, #'ea +ilvia, pe care Amulius o

Page 2: Legenda Intemeierii Romei

7/17/2019 Legenda Intemeierii Romei

http://slidepdf.com/reader/full/legenda-intemeierii-romei-568c7735e79a1 2/3

numeste vestală preoteasa la templu- si care va avea doi !ii cu zeul Marte, doi !iice vor !i abandonati pe apele .ibrului" Acestia supravietuiesc insa, !iind 'raniti deo lupoaica, animalul lui Marte, despre care se crede ca ar !i !ost trimisa de zeu sa iiocroteasca copii" Cei doi $emeni, #omulus si #emus, vor !i crescuti de un cioban

 pe nume /austulus si de sotia sa, Larentia" Crescand, $emenii a!la care esteori$inea lor si il inlatura pe Amulius de la tron, iar lui &umitor ia !ost data din noudomnia"

)ntro dimineaţă, cei doi !raţi se în!ăţişară re$elui &umitor şi îi cerură voie săîntemeieze un nou oraş în locul unde au !ost $ăsiţi şi crescuţi" Cum şi oraşeleLavinium şi Alba Lon$a erau pline de locuitori, re$ele se învoi, şi, după puţine zilede pre$ătiri cei doi, urmaţi de prietenii lor păstorii şi de alţi tineri din oraş porniră

la drum" Au mers drum de o zi cu căruţele, oprinduse acolo unde cei doi prunci dealtădată !useseră alăptaţi de lupoaică şi poposiră" Au $ăsit că locul era minunat pentru o aşezare" Pe o mar$ine a lui cur$ea .ibrul, care îl şi putea apăra dintro parte, o!erea apă din belşu$ şi putea !ace şi bărcile să plutească"

Pământul era întins şi roditor şi deabia aştepta să !ie desţelenit" &u departetrecea drumul de comerţ care le$a cetăţile etrusce de la miazănoapte cu cele$receşti de la miazăzi, drum cutreierat de ne$ustori" +e vedeau şapte coline destulde înalte, sprijin puternic pentru o viitoare cetate"

(ar !iindca erau $emeni, au 'otarat ca zeii sa le arate cine va da numele cetatii sice o va conduce"

Au$urii 'otărâră ca cei doi !raţi să se despartă şi să mear$ă pe câte oînălţime de unde să urmărească zborul vulturilor pe cer" 0eii vor 'otărî ast!el soartaoraşului" #emus îşi alese colina muntoasă Aventi şi se duse acolo cu câţiva au$uri,#omulus !ăcu acelaşi lucru pe colina Palatin, unde începuseră lucrările de întărire"

 &u după multă vreme, lui #emus i se arătară şase vulturi zburând în văzdu', dar 

numai ce se anunţă această prevestire că lui #omulus i se arătară doisprezece"

1amenii se împărţiră în două, unii aclamând ca re$e pe cel care văzuse maiîntâi vulturii, alţii pe cel care văzuse mai mulţi" Au$urii curmară cearta şildeclarară stăpân pe #omulus, iar cetatea care se năştea o botezară #oma"

Page 3: Legenda Intemeierii Romei

7/17/2019 Legenda Intemeierii Romei

http://slidepdf.com/reader/full/legenda-intemeierii-romei-568c7735e79a1 3/3

Aceasta a !ost pricina discordiei, ce a alimentat o lupta san$eroasa in care#emus a murit rapus de sabia !ratelui sau" In privinta mortii lui #emus a ve'iculatsi alta le$enda care spunea ca acesta sarea in semn de batjocura peste noile ziduriridicate de #omulus, iar ca cel ce avea sa dea numele cetatii #oma isi ucide !ratele

spunand2 3Asa sa piara de acum inainte toti aceia care vor indrazni sa sara zidurileridicate de mine43 Cetatea #oma va !i un oras in!loritor ca niciun altul, dar va !iintotdeauna urmarit de destin, din pricina !ratricidului ce a stat la baza intemeieriisale" Potrivit le$endei, #oma a !ost întemeiată pe 56 aprilie 789 î"d" :r"