legea 246 din 18 iulie 2005

16
LEGE nr.246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii Textul actului publicat în M.Of. nr. 656/25 iul. 2005 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. I. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr.26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, adoptată în temeiul art. 1 lit. S pct. 2 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.39 din 31 ianuarie 2000, cu următoarele modificări şi completări: 1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 1. - (1) Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe." 2. La articolul 2, litera c) va avea următorul cuprins: "c) urmărirea realizării unui interes general, local sau de grup;". 3. Articolul 4 va avea următorul cuprins: "Art. 4. - Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial." 4. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

Upload: vasylesku

Post on 10-Sep-2015

216 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

asociatii

TRANSCRIPT

LEGE nr

LEGE nr.246 din 18 iulie 2005

pentru aprobarea Ordonanei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaii i fundaiiTextul actului publicat n M.Of. nr. 656/25 iul. 2005

Parlamentul Romniei adopt prezenta lege.

Art. I. - Se aprob Ordonana Guvernului nr.26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaii i fundaii, adoptat n temeiul art. 1 lit. S pct. 2 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonane i publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.39 din 31 ianuarie 2000, cu urmtoarele modificri i completri:

1. La articolul 1, alineatul (1) va avea urmtorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Persoanele fizice i persoanele juridice care urmresc desfurarea unor activiti de interes general sau n interesul unor colectiviti ori, dup caz, n interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaii ori fundaii n condiiile prezentei ordonane."

2. La articolul 2, litera c) va avea urmtorul cuprins:

"c) urmrirea realizrii unui interes general, local sau de grup;".

3. Articolul 4 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 4. - Asociaia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei nelegeri, pun n comun i fr drept de restituire contribuia material, cunotinele sau aportul lor n munc pentru realizarea unor activiti n interes general, al unor colectiviti sau, dup caz, n interesul lor personal nepatrimonial."

4. Articolul 6 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 6. - (1) n vederea dobndirii personalitii juridice, membrii asociai ncheie actul constitutiv i statutul asociaiei, n form autentic sau atestat de avocat.

(2) Actul constitutiv cuprinde, sub sanciunea nulitii absolute:

a) datele de identificare a membrilor asociai: numele sau denumirea i, dup caz, domiciliul sau sediul acestora;

b) exprimarea voinei de asociere i precizarea scopului propus;

c) denumirea asociaiei;

d) sediul asociaiei;

e) durata de funcionare a asociaiei - pe termen determinat, cu indicarea expres a termenului, sau, dup caz, pe termen nedeterminat;

f) patrimoniul iniial al asociaiei; activul patrimonial, n valoare de cel puin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociaiei, este alctuit din aportul n natur i/sau n bani al asociailor. n cazul aportului n natur, forma autentic a actului constitutiv i a statutului este obligatorie;

g) componena nominal a celor dinti organe de conducere, administrare i control ale asociaiei;

h) persoana sau, dup caz, persoanele mputernicite s desfoare procedura de dobndire a personalitii juridice;

i) semnturile membrilor asociai.

(3) Statutul cuprinde, sub sanciunea nulitii absolute:

a) elementele prevzute la alin. (2), cu excepia celor precizate la lit. g) i h);

b) precizarea scopului i a obiectivelor asociaiei;

c) modul de dobndire i de pierdere a calitii de asociat;

d) drepturile i obligaiile asociailor;

e) categoriile de resurse patrimoniale ale asociaiei;

f) atribuiile organelor de conducere, administrare i control ale asociaiei;

g) destinaia bunurilor, n cazul dizolvrii asociaiei, cu respectarea dispoziiilor art. 60."

5. Articolul 7 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Oricare dintre membrii asociai, pe baza mputernicirii date n condiiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de nscriere a asociaiei n Registrul asociaiilor i fundaiilor aflat la grefa judectoriei n a crei circumscripie teritorial urmeaz s-i aib sediul.

(2) Cererea de nscriere va fi nsoit de urmtoarele documente:

a) actul constitutiv;

b) statutul asociaiei;

c) actele doveditoare ale sediului i patrimoniului iniial;

d) dovada disponibilitii denumirii eliberat de Ministerul Justiiei sau, dup caz, refuzul motivat al eliberrii acesteia.

(3) Este interzis utilizarea n denumirea asociaiei a denumirilor specifice autoritilor i instituiilor publice.

(4) n cazul nerespectrii dispoziiilor alin. (3), Ministerul Justiiei va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilitii denumirii."

6. La articolul 8, dup alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (21), cu urmtorul cuprins:

"(21) n cadrul procedurii de verificare a legalitii cererii de nscriere i a documentelor prevzute la art. 7 alin. (2), judectorul desemnat de preedintele instanei verific respectarea dispoziiilor art. 7 alin. (3) i poate dispune, prin ncheiere motivat, nscrierea asociaiei n Registrul asociaiilor i fundaiilor, chiar dac exist un refuz motivat al Ministerului Justiiei de a elibera dovada disponibilitii denumirii, pe care l apreciaz ca nentemeiat."

7. La articolul 8, alineatul (3) va avea urmtorul cuprins:

"(3) Odat cu efectuarea nscrierii, ncheierea prin care s-a dispus nscrierea se comunic din oficiu, pentru evidena fiscal, organului financiar local n a crui raz teritorial se afl sediul asociaiei, cu menionarea numrului de nscriere n Registrul asociaiilor i fundaiilor."

8. La articolul 9, alineatul (2) va avea urmtorul cuprins:

"(2) Dac neregularitile constatate privesc dispoziiile art. 40 alin. (2) din Constituie, pentru termenul fixat va fi citat i parchetul de pe lng instana sesizat, cruia i se vor comunica, n copie, cererea de nscriere, mpreun cu actul constitutiv i statutul asociaiei. n acest caz punerea concluziilor de ctre procuror este obligatorie."

9. La articolul 13, alineatele (2)-(4) vor avea urmtorul cuprins:

"(2) Filialele sunt entiti cu personalitate juridic, putnd ncheia, n nume propriu, acte juridice n condiiile stabilite de asociaie prin actul constitutiv al filialei. Ele pot ncheia acte juridice de dispoziie, n numele i pe seama asociaiei, numai pe baza hotrrii prealabile a consiliului director al asociaiei.

(3) Filiala se constituie prin hotrrea adunrii generale a asociaiei. Personalitatea juridic se dobndete de la data nscrierii filialei n Registrul asociaiilor i fundaiilor.

(4) n vederea nscrierii filialei, reprezentantul asociaiei va depune cererea de nscriere, mpreun cu hotrrea de constituire a filialei, statutul, actul constitutiv, actele doveditoare ale sediului i patrimoniului iniial ale acesteia, la judectoria n a crei circumscripie teritorial urmeaz s-i aib sediul filiala. Dispoziiile art. 6 i ale art. 9-12 sunt aplicabile n mod corespunztor."

10. Dup articolul 13 se introduce un articol nou, articolul 131, cu urmtorul cuprins:

"Art. 131. - (1) Asociaia i poate constitui sucursale, ca structuri teritoriale fr personalitate juridic.

(2) Sucursalele se constituie prin hotrre a adunrii generale.

(3) Sucursalele desfoar activitile date n competena lor de ctre asociaie."

11. La articolul 15, alineatul (1) va avea urmtorul cuprins:

"Art. 15. - (1) Fundaia este subiectul de drept nfiinat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic ntre vii ori pentru cauz de moarte, constituie un patrimoniu afectat, n mod permanent i irevocabil, realizrii unui scop de interes general sau, dup caz, al unor colectiviti."

12. La articolul 17 alineatul (2), dup litera c) se introduce o liter nou, litera d), cu urmtorul cuprins:

"d) dovada disponibilitii denumirii eliberat de Ministerul Justiiei sau, dup caz, refuzul motivat al eliberrii acesteia."

13. La articolul 17, alineatul (3) va avea urmtorul cuprins:

"(3) Dispoziiile art. 17 alin. (1) i alin. (2) lit. d), ale art. 8-12 i ale art. 14 se aplic n mod corespunztor."

14. La articolul 18, alineatul (1) va avea urmtorul cuprins:

"Art. 18. - (1) Fundaia i poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, pe baza hotrrii consiliului director, prin care le este alocat patrimoniul."

15. La articolul 19, alineatul (3) va avea urmtorul cuprins:

"(3) Dac fundaia dobndete personalitate juridic dup decesul fondatorului, efectele liberalitilor fcute n favoarea fundaiei anterior constituirii ei se vor produce de la data actului constitutiv, pentru fundaiile nfiinate prin acte ntre vii, iar pentru fundaiile nfiinate prin testament, de la data morii testatorului."

16. La articolul 23, alineatele (1) i (2) vor avea urmtorul cuprins:

"Art. 23. - (1) Hotrrile luate de adunarea general n limitele legii, ale actului constitutiv i ale statutului sunt obligatorii chiar i pentru membrii asociai care nu au luat parte la adunarea general sau au votat mpotriv.

(2) Hotrrile adunrii generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziiilor cuprinse n statut, pot fi atacate n justiie de ctre oricare dintre membrii asociai care nu au luat parte la adunarea general sau care au votat mpotriv i au cerut s se insereze aceasta n procesulverbal de edin, n termen de 15 zile de la data cnd au luat cunotin despre hotrre sau de la data cnd a avut loc edina, dup caz."

17. Articolul 27 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 27. - (1) Actul constitutiv poate prevedea numirea unui cenzor sau a unei comisii de cenzori.

(2) Dac numrul asociailor este mai mare de 15, numirea unui cenzor este obligatorie. Acesta poate fi o persoan din afara asociaiei.

(3) n cazul n care asociaia nu are obligaia numirii unui cenzor, fiecare dintre asociai care nu este membru al consiliului director poate exercita dreptul de control."

18. Dup articolul 27 se introduc dou articole noi, articolele 271 i 272, cu urmtorul cuprins:

"Art. 271. - (1) Pentru asociaiile cu mai mult de 100 de membri nscrii pn la data ntrunirii ultimei adunri generale, controlul financiar intern se exercit de ctre o comisie de cenzori.

(2) Comisia de cenzori este alctuit dintr-un numr impar de membri. Membrii consiliului director nu pot fi cenzori.

(3) Cel puin unul dintre cenzori trebuie s fie contabil autorizat sau expert contabil, n condiiile legii.

(4) Regulile generale de organizare i funcionare a comisiei de cenzori se aprob de adunarea general. Comisia de cenzori i poate elabora un regulament intern de funcionare.

Art. 272. - n realizarea competenei sale cenzorul sau, dup caz, comisia de cenzori:

a) verific modul n care este administrat patrimoniul asociaiei;

b) ntocmete rapoarte i le prezint adunrii generale;

c) poate participa la edinele consiliului director, fr drept de vot;

d) ndeplinete orice alte atribuii prevzute n statut sau stabilite de adunarea general."

19. Articolul 33 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 33. - (1) Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociaiei se face prin nscrierea modificrii n Registrul asociaiilor i fundaiilor aflat la grefa judectoriei n a crei circumscripie teritorial i are sediul asociaia, cu aplicarea corespunztoare a prevederilor art. 8-12.

(2) Cererea de nscriere a modificrii va fi nsoit de hotrrea adunrii generale, iar n cazul modificrii sediului, de hotrrea consiliului director.

(3) Despre schimbarea sediului se va face meniune, dac este cazul, att n Registrul asociaiilor i fundaiilor aflat la grefa judectoriei vechiului sediu, ct i n cel aflat la grefa judectoriei noului sediu. n acest scop, o copie a ncheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicat din oficiu judectoriei n circumscripia creia asociaia urmeaz s-i aib noul sediu."

20. Articolul 34 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 34. - Dispoziiile art. 33 se aplic n mod corespunztor n cazul modificrii actului constitutiv sau a statutului fundaiei."

21. Dup articolul 34 se introduc trei articole noi, articolele 341-343, cu urmtorul cuprins:

"Art. 341. - (1) Fuziunea se face prin absorbia unei asociaii de ctre o alt asociaie sau prin contopirea a dou ori mai multe asociaii pentru a alctui o asociaie nou.

(2) Divizarea se face prin mprirea ntregului patrimoniu al unei asociaii care i nceteaz existena ntre dou sau mai multe asociaii existente ori care iau astfel fiin.

(3) Dispoziiile alin. (1) i (2) se aplic i n cazul fuziunii sau divizrii unei fundaii.

Art. 342. - (1) n cazul asociaiilor, decizia de fuziune sau de divizare se ia prin hotrrea a cel puin dou treimi din numrul total al membrilor organului de conducere.

(2) n cazul fundaiilor, dispoziiile art. 29 alin. (5) se aplic n mod corespunztor.

Art. 343. - Dispoziiile art. 39-44 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice i persoanele juridice se aplic n mod corespunztor."

22. Articolul 37 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 37. - (1) n cazul dizolvrii federaiilor, dac nu se prevede altfel n lege sau n statut, bunurile rmase n urma lichidrii se transmit, n cote egale, ctre persoanele juridice constituente.

(2) Dispoziiile alin. (1) se aplic prin asemnare i n cazul retragerii din federaie a unei asociaii sau fundaii.

(3) Retragerea din federaie se poate face numai n urma aprobrii de ctre cenzori sau experi independeni a unui raport cu privire la exerciiul financiar."

23. Titlul capitolului VI va avea urmtorul cuprins:

"CAPITOLUL VI

Asociaiile, fundaiile i federaiile recunoscute ca fiind de utilitate public"

24. La articolul 38, alineatul (1) va avea urmtorul cuprins:

"Art. 38. - (1) O asociaie sau o fundaie poate fi recunoscut de Guvernul Romniei ca fiind de utilitate public dac sunt ntrunite cumulativ urmtoarele condiii:

a) activitatea acesteia se desfoar n interes general sau al unor colectiviti, dup caz;

b) funcioneaz de cel puin 3 ani;

c) prezint un raport de activitate din care s rezulte desfurarea unei activiti anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului su, nsoit de situaiile financiare anuale i de bugetele de venituri i cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaterea statutului de utilitate public;

d) valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori n parte este cel puin egal cu valoarea patrimoniului iniial."

25. Dup articolul 38 se introduce un articol nou, articolul 381, cu urmtorul cuprins:

"Art. 381. - n sensul prezentei ordonane, prin utilitate public se nelege orice activitate care se desfoar n domenii de interes public general sau al unor colectiviti."

26. La articolul 39, alineatul (1) va avea urmtorul cuprins:

"Art. 39. - (1) Recunoaterea unei asociaii sau fundaii de utilitate public se face prin hotrre a Guvernului. n acest scop, asociaia sau fundaia interesat adreseaz o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o nainteaz, n termen de 15 zile, ministerului sau organului de specialitate al administraiei publice centrale n a crui sfer de competen i desfoar activitatea."

27. La articolul 39, dup alineatul (1) se introduce un alineat nou, alineatul (11), cu urmtorul cuprins:

"(11) Cererea prevzut la alin. (1) va fi nsoit, pe lng dovada ndeplinirii condiiilor prevzute la art. 38 alin. (1), de urmtoarele documente:

a) copii de pe actul constitutiv i de pe statutul asociaiei sau fundaiei;

b) copie de pe dovada dobndirii personalitii juridice;

c) dovada privind bonitatea asociaiei sau fundaiei, emis de banca la care are deschis contul;

d) copie de pe dovada privind situaia juridic a sediului asociaiei sau fundaiei;

e) numele i adresa persoanelor fizice, respectiv denumirea i sediul persoanelor juridice, cu care asociaia sau fundaia colaboreaz n mod frecvent n vederea realizrii obiectului su de activitate pentru care aceasta solicit recunoaterea statutului de utilitate public."

28. La articolul 39, alineatul (3) va avea urmtorul cuprins:

"(3) n vederea stabilirii autoritii prevzute la alin. (1), persoanele interesate sunt obligate s pun la dispoziie Secretariatului General al Guvernului toate informaiile necesare rezolvrii cererii."

29. Articolul 40 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 40. - (1) Autoritatea administrativ competent este obligat ca, n termen de 60 de zile, s examineze cererea i ndeplinirea condiiilor prevzute de lege. n cazul n care constat ndeplinirea acestor condiii, autoritatea administrativ competent va propune Guvernului Romniei recunoaterea. n caz contrar aceasta va transmite persoanelor juridice solicitante un rspuns motivat, n termen de 30 de zile de la data lurii deciziei.

(2) n cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii prevzute la alin. (1), precum i a tuturor documentelor necesare lurii deciziei, Guvernul Romniei decide asupra propunerii de recunoatere. Dac propunerea se respinge, soluia va fi comunicat asociaiei sau fundaiei de ctre autoritatea administrativ la care s-a nregistrat cererea de recunoatere, n termen de 120 de zile de la data depunerii cererii i a documentelor necesare lurii deciziei."

30. La articolul 41, literele a), e) i f) vor avea urmtorul cuprins:

"a) dreptul de a i se atribui n folosin gratuit bunurile proprietate public;

...........................................................................................

e) obligaia de a comunica autoritii administrative competente orice modificri ale actului constitutiv i ale statutului, precum i rapoartele de activitate i situaiile financiare anuale; autoritatea administrativ are obligaia s asigure consultarea acestor documente de ctre orice persoan interesat;

f) obligaia de a publica, n extras, n termen de 3 luni de la ncheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate i situaiile financiare anuale n Monitorul Oficial al Romniei, Partea a IV-a, precum i n Registrul naional al persoanelor juridice fr scop patrimonial. Modelul extrasului situaiilor financiare se aprob prin ordin al ministrului finanelor publice."

31. La articolul 41, litera b) se abrog.

32. La articolul 42, alineatul (4) va avea urmtorul cuprins:

"(4) mprejurrile prevzute la alin. (2) i (3) pot fi sesizate autoritii administrative competente, Ministerului Justiiei sau Guvernului de ctre orice persoan fizic sau persoan juridic interesat."

33. Articolul 43 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 43. - (1) n evidenele contabile ale asociaiei sau fundaiei se vor nregistra separat bunurile achiziionate sau edificate din bani publici. n cazul dizolvrii asociaiei sau fundaiei recunoscute ca fiind de utilitate public, bunurile provenite din resurse bugetare i rmase n urma lichidrii se vor repartiza, prin hotrre a Guvernului, ctre alte asociaii ori fundaii cu scop similar sau ctre instituii publice cu acelai obiect de activitate.

(2) n cazul dizolvrii, celelalte bunuri rmase n patrimoniul asociaiei sau fundaiei vor fi repartizate conform dispoziiilor art. 60."

34. Articolul 44 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 44. - Litigiile referitoare la recunoaterea utilitii publice a asociaiilor i fundaiilor se soluioneaz potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."

35. Articolul 45 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 45. - (1) Dispoziiile prezentului capitol referitoare la condiiile recunoaterii statutului de utilitate public, precum i la drepturile i obligaiile asociaiilor sau fundaiilor recunoscute ca fiind de utilitate public se aplic n mod corespunztor i federaiilor.

(2) O federaie poate fi recunoscut de Guvernul Romniei ca fiind de utilitate public dac cel puin dou treimi din numrul asociaiilor i fundaiilor care o alctuiesc sunt recunoscute ca fiind de utilitate public."

36. La articolul 46 alineatul (1), litera f) va avea urmtorul cuprins:

"f) resurse obinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;".

37. Articolul 47 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 47. - Asociaiile, fundaiile i federaiile pot nfiina societi comerciale. Dividendele obinute de asociaii, fundaii i federaii din activitile acestor societi comerciale, dac nu se reinvestesc n aceleai societi comerciale, se folosesc n mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociaiei, fundaiei sau federaiei."

38. Articolul 48 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 48. - Asociaiile, fundaiile i federaiile pot desfura orice alte activiti economice directe dac acestea au caracter accesoriu i sunt n strns legtur cu scopul principal al persoanei juridice."

39. La articolul 49, alineatul (2) va avea urmtorul cuprins:

"(2) Autoritile administraiei publice locale ntocmesc liste de prioritate pentru atribuirea imobilelor prevzute la alin. (1). Listele de prioritate se realizeaz pe baza unor proceduri de evaluare cuprinznd n mod explicit criteriile folosite. Autoritile au obligaia de a face publice aceste proceduri nainte de utilizarea lor."

40. Articolul 51 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 51. - (1) n cadrul Camerelor Parlamentului, Administraiei Prezideniale, aparatului de lucru al Guvernului, instituiei Avocatul Poporului, autoritilor administrative autonome, ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administraiei publice centrale i autoritilor administraiei publice locale funcioneaz structuri pentru relaia cu mediul asociativ. Acolo unde asemenea structuri lipsesc, ele se vor constitui.

(2) Autoritile publice menionate la alin. (1) se vor consulta cu reprezentanii asociaiilor i fundaiilor care i desfoar activitatea n sfera lor de competen, n vederea stabilirii unor programe sau activiti comune."

41. Articolul 53 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 53. - Litigiile nscute n legtur cu aplicarea dispoziiilor prezentului capitol se soluioneaz n conformitate cu Legea nr. 554/2004."

42. La articolul 55 alineatul (1), litera c) va avea urmtorul cuprins:

"c) imposibilitatea constituirii adunrii generale sau a consiliului director n conformitate cu statutul asociaiei, dac aceast situaie dureaz mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea general sau, dup caz, consiliul director trebuia s se constituie;".

43. La articolul 56, alineatul (2) va avea urmtorul cuprins:

"(2) Instana competent s hotrasc dizolvarea este judectoria n circumscripia creia asociaia i are sediul."

44. Articolul 57 va avea urmtorul cuprins:

"Art. 57. - Asociaia se poate dizolva i prin hotrrea adunrii generale. n termen de 15 zile de la data edinei de dizolvare, hotrrea adunrii generale se depune la judectoria n a crei circumscripie teritorial i are sediul, pentru a fi nscris n Registrul asociaiilor i fundaiilor."

45. La articolul 61, alineatul (4) va avea urmtorul cuprins:

"(4) Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice, autorizate n condiiile legii."

46. La articolul 71, alineatul (1) va avea urmtorul cuprins:

"Art. 71. - (1) Asociaia sau fundaia nceteaz a fiina la data radierii din Registrul asociaiilor i fundaiilor."

47. La articolul 74, alineatul (2) va avea urmtorul cuprins:

"(2) Asociaiile i fundaiile recunoscute ca fiind de utilitate public sunt obligate s comunice Ministerului Justiiei, n extras, copii de pe rapoartele de activitate i situaiile financiare anuale, nsoite de dovada eliberat de Regia Autonom Monitorul Oficial c s-a solicitat publicarea acestora i n Monitorul Oficial al Romniei, Partea a IV-a."

48. Titlul capitolului XI va avea urmtorul cuprins:

"CAPITOLUL XI

Dispoziii privind persoanele juridice strine fr scoppatrimonial"

49. La articolul 79, litera b) va avea urmtorul cuprins:

"b) va stabili forma i coninutul certificatelor de nscriere prevzute la art. 12 alin. (1) i la art. 17 alin. (3), precum i condiiile de eliberare a dovezii menionate la art. 7 alin. (2) lit. d)."

Art. II. - Asociaiile, fundaiile, uniunile, federaiile i gruprile de persoane juridice care nu posed certificatul prevzut la art. 12 alin. (1) din Ordonana Guvernului nr.26/2000 vor solicita eliberarea acestuia n termen de un an de la intrarea n vigoare a prezentei legi.

Art. III. - La data intrrii n vigoare a prezentei legi se abrog Ordonana Guvernului nr.37/2003 pentru modificarea i completarea Ordonanei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaii i fundaii, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.62 din 1 februarie 2003.

Aceast lege a fost adoptat de Parlamentul Romniei, cu respectarea prevederilor art. 75 i ale art. 76 alin. (2) din Constituia Romniei, republicat.

PREEDINTELE CAMEREI DEPUTAILOR

ADRIAN NSTASE

PREEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VCROIU

Bucureti, 18 iulie 2005.

Nr. 246.