1

Sociologie urbana

De la orasul industrial la orasul global

Lector dr. arh. Andra Jacob

2

1. Introducere in sociologia urbană

Sociologia urbană constituie o ramura a sociologiei ce studiaza relatiile dintre formele de

organizare sociala (morfologia sociala) si formele de amenajare a teritoriului urban (morfologia

urbana). Aceasta disciplina se dezvolta in timpul revoluţiei industriale, intr-o perioada in care creşterea

demografică este spectaculoasa, ca urmare a migraţiei rural-urban, fenomen ce se manifesta prima oara

in Marea Britanie. Nu intamplator, fondatorii sociologiei moderne au analizat tranzitia de la societatea

traditionala la cea moderna, industriala, tot mai intens urbanizata: Max Weber, Emile Durkheim si Karl

Marx. Prima scoala de sociologie urbana este insa Scoala de sociologie din Chicago, ce se formeaza in

contextul transformarilor sociale prin care trece orasul la inceputul secolului XX. Aceasta se afirma pe

plan national si international dezvoltand un model teoretic si o metodologie de cercetare proprie ce

concepea orasul Chicago asemeni unui laborator social. De-a lungul secolului XX au fost elaborate mai

multe modele teoretice care incearca sa descrie modul in care se dezvolta si este structurat orasul,

primul fiind modelul concentric al orasului industrial conceput de Ernest Burgess, unul dintre

sociologii scolii de la Chicago. Mai tarziu, economistul Homer Hoyt traseaza modelul sectorial al

orasului industrial. Incepand cu anii ’70 ia nastere o noua perspectiva teoretica, economia politica, ce

depaseste ca importanta si impact paradigma ecologica in studiile urbane. Ea se inspira din scrierile lui

Marx, de aceea teoriile contemporane ale economiei politice sunt numite si neo-Marxiste. In interiorul

acestei orientari teoretice (a economiei politice) este posibila identificarea mai multor variante ce difera

unele de celelalte in mici detalii. Una dintre cele mai cunoscute in sociologia urbana este modelul

masinii de crestere - «growth machine» - propus de sociologul Harvey Molotch in 1976 si dezvoltat

mai tarziu intr-o carte aparuta in 1987 de Logan si Molotch (revizuita 20 de ani mai tarziu de aceeasi

autori).

2. Aspecte teoretice şi metodologice în analiza fenomenelor urbane

Procesul de cercetare sociologica se deruleaza in mai multe etape, incepand cu momentul

definirii problemei de cercetare si sfarsind cu momentul publicarii rezultatelor cercetarii.

Problema de cercetare: toate cercetarile sociologice pornesc de la o problema de cercetare.

Aceasta poate fi formulata sub forma unei intrebari care asteapta un raspuns. De exemplu, o intrebare

ar putea fi: Ce procent din populatia Romaniei locuieste in imobile de locuinte colective ? In plus,

trebuie sa decidem daca cercetarea va avea un caracter explorator, descriptiv, sau explicativ. Cand se

abordeaza un subiect relativ nou sau se testeaza fezabilitatea realizarii unei cercetari mai ample, se

poate alege realizarea unui studiu de explorare. Acesta ne ajuta sa oferim raspunsuri aproximative la

intrebarea de cercetare. Studiile descriptive, raspund la intrebari de tipul : «ce, cum, cand, unde ?», in

3

timp ce studiile explicative raspund la intrebari introduse prin «de ce ?». Recensamantul populatiei este

un exemplu de cercetare sociala descriptiva. Tot in aceasta etapa definim si scopul cercetarii: de ce sau

pentru cine o realizam si cum vom redacta raportul final: vom scrie un articol intr-o revista, o carte, o

teza de doctorat?

Revizuirea dovezilor disponibile: dupa ce problema a fost definita, se trece la cautarea unor

cercetari anterioare, care au tratat aceeasi problema (intr-un alt context insa) sau doar un aspect al

acesteia. Cercetatorul consulta bibliografia (documentandu-se la biblioteca si pe Internet) si se

familiarizeaza cu cercetarile existente, referitoare la subiect. Aceasta abordare a problemei se poate

face atat la nivelul microsocial (ce studiaza comportamentul individual, cotidian in situatii de

interactiune sociala) cat si la nivelul macrosocial (ce analizeaza procesele pe termen lung ca si

sistemele sociale la scara mare precum sistemul politic sau ordinea economica, studiind grupurile,

comunitatile, statele nationale sau societatile). Microsociologia si macrosociologia se afla intr-o

permanenta relatie, ceea ce se intampla la nivel micro afectand sistemele macro.

Clarificarea problemei: in aceasta etapa se specifica clar problema de cercetat. Se vor formula

definitiile tuturor conceptelor folosite si dimensiunile (diferitele aspecte) acestora. In cazul cercetarilor

de tip descriptiv si explicativ, se va emite o ipoteza ca un raspuns provizoriu la intrebarea de cercetare.

Mai tarziu, datele si informatiile culese pe teren vor infirma sau vor confirma ipoteza formulata la

inceput.

Intocmirea planului de cercetare: acum se aleg metodele si tehnicile de cercetare - modul in care

urmeaza sa fie culese datele si informatiile de pe teren -, in functie de natura terenului si de scopul

urmarit. Exemple de metode de cercetare: observatia, ancheta, istoria vietii, analiza istorica. Exemple

de tehnici de cercetare: interviul, chestionarul, focus-grupul. Tot acum se stabileste cine sau ce va fi

studiat, si anume unitatile de analiza, ce includ atribute comune tuturor unitatilor de acest fel ajutandu-

ne sa notam diferentele dintre ele. In plus, cercetarile sociologice se pot face intr-o maniera transversala

(observarea unei populatii/ grup etc. la un moment dat) sau longitudinala (urmarirea grupului studiat

de-a lungul timpului).

Efectuarea cercetarii: in aceasta etapa se trece la culegerea efectiva a datelor si informatiilor de

pe teren, in conformitate cu planul de cercetare intocmit in etapa precedenta.

Interpretarea rezultatelor cercetarii: in momentul in care au fost culese toate datele si

informatiile se trece la analiza si interpretarea acestora.

Raportarea descoperirilor: cercetarea este finalizata cu publicarea unui raport de cercetare,

articol de revista sau carte. Acesta prezinta cercetarea si etapele ei, cautand sa justifice concluziile la

4

care s-a ajuns. Majoritatea rapoartelor de cercetare se incheie sugerand noi intrebari (la care inca nu s-a

gasit un raspuns) si noi directii de cercetare care ar putea fi abordate in viitor.

Concepte sau notiuni folosite in sociologia urbana

Familie - instituţie fundamentală a societăţii formata din persoane legate prin relaţii de rudenie şi/sau

prin incluziune domestică

Familie extinsa/largita – grup familial alcatuit din mai mult de doua generatii de rude, intalnit mai ales

in estul Europei, in Asia si Africa. In trecut aceasta cuprindea si servitorii.

Familie nucleara – grup familial alcatuit din mama, tata (sau unul dintre acestia) si dependentii lor, un

termen introdus de catre sociologul Talcott Parsons.

Concubinaj sau uniunea consensuala – mod de a trai impreuna in afara casatoriei

Coabitare – persoane care locuiesc in acelasi spatiu

Rudenie (kinship – en, parenté – fr) - este o reţea de relaţii ce se stabilesc între persoane pe bază de

căsătorie şi de descendenţă biologică

Actori sociali – individul care actioneaza pe baza rolurilor care-i sunt atribuite in cadrul unui sistem

social

Clasa sociala –se refera la deosebirile socio-economice din cadrul societatii. In interiorul aceleasi

societati deosebim o clasa de sus (membri bogati ai acesteia – industriasi, bancheri etc.), clasa (sau

clasele mijlocii) mijlocie si clasa muncitoare sau clasele de jos (ex.

Mobilitate sociala verticala (ascendenta sau descendenta) – miscarea in sus sau in jos in cadrul unui

sistem de stratificare sociala. Aceasta poate fi intragenerationala (ex. mobilitate pe parcursul carierei

profesionale) si intergenerationala (pozitia la atinsa de o persoana difera de cea a parintilor sai).

Structura sociala – se refera la totalitatea claselor, comunitatilor si grupurilor sociale si la functiile

acestora in cadrul societatii. Structura sociala este intr-o continua schimbare.

Status sau Statut – pozitia ocupata de un individ in cadrul structurii sociale (ex preot, profesor, avocat

etc.). Statutul poate fi pozitiv sau negativ, poate fi dobandit ca urmare a valorificarii aptitudinilor sale

(ex. avocat) sau atribuit prin nastere (nu se schimba in functie de realizarile individuale – ex rasa,

etnia). Grupurile de statut ies in evidenta prin stiluri de viata diferite

Rol social – comportare asteptata din partea unei persoane aflate intr-o anumita pozitie sociala. O

persoana poate avea multiple roluri sociale asociate diferitelor status-uri sociale. De asemenea putem

5

observa un contrast intre diversitatea rolurilor si unicitatea persoanei. Putem vorbi despre conflicte de

rol, asumarea de roluri multiple (ex. cineva poate fi in acelasi timp fiica, mama, salariat al unei

intreprinderi, militanta etc.)

Comunitate – grup de persoane caracterizat de traditii, norme, valori si/sau credinte comune, avand

relatii sociale directe, nemediate de institutii sau lideri, bazate pe reciprocitate. Tipuri de comunitati:

comunitati estetice, etice, ocupationale (ex angajatii unei companii multinationale), profesionale (de ex

avocatii), rezidentiale, inchise, virtuale. Elementele definitorii ale unei comunitati: distinctivitatea,

dimensiunea redusa, omogenitatea, atotsuficienta, solidaritatea, interdependenta, libertatea (este

posibila ruperea, desprinderea de comunitate).

Retea sociala – ex retea de rudenie, de prietenie, de afinitate etc

Interactiune sociala – orice forma de intalnire (formala sau informala) intre doua sau mai multe

persoane

Institutie – reguli, norme, credinte, practici care guverneaza relatiile dintre persoane, determinandu-le

sa se comporte intr-un anumit fel. Ele pot fi formale (ex practici, legi scrise) sau informale (practici

nescrise). Exemple de institutii: familia, religia, educatia, institutiile politice si economice

Asimilare – acceptarea unui grup minoritar de imigranti de catre populatia majoritara a tarii gazda,

grupul minoritar adoptand in intregime valorile si cultura țării gazdă (de studiat: asimilare fortata si

asimilare voluntara)

Enclava etnica - grup de populație străină (prima generatie de imigranti sau descendentii acestora),

izolate din punct de vedere social si spatial de populatia majoritara, avand propriile ei institutii (biserici,

scoli, presa etc.) si practici culturale distincte. Anumite enclave etnice sunt copii miniaturale a tarilor

sau oraselor de origine (ex Chinatown, Little Affrica, Little Havana, Little Italy)

Grup minoritar sau minoritate etnica – grup cu o identitate culturala comuna, intalnit in anumite

cartiere, orase sau regiuni ale unei tari.

Rasa - un concept care este folosit pentru a clasifica persoanele pe baza culorii pielii și aspectului fizic.

Anumite rase erau considerate ca fiind superioare, iar altele inferioare

Discriminare –refuzarea membrilor unui anumit grup drepturile, resursele sau recompensele ce pot fi

obtinute de catre altii. Discriminarea poate fi subiectiva si obiectiva, nedeclarata si deschisa, negativa si

pozitiva, multipla sau bazata pe varsta

6

Societate industriala – o societate in care marea majoritate a populatiei active este angajata in productia

industriala (fabrici, uzine)

Slum – zona cu locuinte deteriorate, dens populata, avand conditii de locuire precare, caracterizata de

saracie, violenta, criminalitate si sanitatie deficitara

Suburbanizare – se refera la extinderea orasului, fenomen accentuat mai ales in perioada revolutiei

industrial – de exemplu Londra si-a marit de patru ori teritoriul intre 1850-1939 ca urmare a

suburbanizarii din perioada industriala.

Suburbie – se refera la o zona rezidentiala dezvoltata ca urmare a suburbanizarii, situata la o anumita

distanta de centrul orasului. Compozitia sociala a suburbiilor este de obicei omogena, persoanele avand

un statut socio-economic similar. In America, suburbiile erau alcatuite din locuinte individuale,

unifamiliale, in timp ce in Europa din locuinte colective, ieftine, dispuse pe verticala.

Ghetou - loc unde o minoritate trăiește separat de restul societății (termen folosit mai ales cu referire la

comunitatea evreiasca si comunitatile afro-americane)

Zona metropolitana – zona (cu un numar minim de locuitori stabilit de fiecare tara in parte, care

inglobeaza orasul principal si zonele rurale sau urbane apropiate ce depind de oras din punct de vedere

economic si administrativ (in 2007, aprox 85% din populatia Statelor Unite locuia intr-o astfel de zona)

Aglomerare (sau aglomeratie) urbana (sinonime: conurbatie, city-region, megacity) – zona cu o

concentrare de populatie, care include, de regula, un oras important ce se extinde, incorporand

localitatile inconjuratoare (sate si orase mici). Ea are un pattern policentric. Termenii de aglomerare

urbana si zona metropolitana sunt utilizati intersanjabil.

Hinterland – teritoriu din jurul orasului ce furnizeaza acestuia materia prima si forta de munca, dar care

depinde de serviciile oferite de oras

Cultura –se refera la ideile, valorile, normele, regulile, modelele de comportament, tehnicile si bunurile

materiale caracteristice unui anumit grup. Astfel, cultura unui grup poate parea straina unor oameni din

alte medii culturale. Cultura are doua laturi: un univers intangibil, al continuturilor ideatice (idei,

norme, valori, credinte, expresii picturale, lingvistice, audiovizuale etc.) si un univers tangibil, al

formelor de producere si reprezentare ale acestor continuturi (ex tehnologii, simboluri, obiecte)

Cultura populara – se adreseaza publicului larg, fiind opusa culturii de elita

Valori – idei acceptate de o persoana sau grup despre ceea ce este bine, dezirabil sau necesar. Valorile

variaza de la o cultura la alta, sunt relativ stabile in timp si influenteaza atitudinea persoanei/grupului

7

Migratie externa/internationala – traversarea granitelor statale

Migratie interna – mobilitate spatiala in interiorul granitelor aceluiasi stat national. Poate fi o migratie

rural- urban (ex urbanizarea din perioada industriala) sau urban – rural (ex in perioade de criza)

Migratia temporara – schimbarea temporara a domiciliului unei persoane prin traversarea granitelor

statale

Migratia circulatorie (circulara) – migratie repetata in aceleasi locuri

Migratia permanenta (definitiva) - schimbarea definitiva a domiciliului permanent prin traversarea

granitelor statale

Migratie de retur/revenire – de intoarcere

Migratie nereglementata – o migratie clandestina/ilegala (en. irregular migration)

Emigratie – mod de a desemna migratia din perspectiva tarii de origine

Imigratie – mod de a desemna migratia din perspectiva tarii de destinatie

Remitente (en. remittances) – banii pe care migrantii ii trimit catre tara de origine

Brain drain - migratia indivizilor inalt calificati

3. Orasul industrial

In Evul Mediu, tesutul urban reflecta viata sociala si economica a orasului, precum si structura

sociala a acestuia. Orasul era impartit in zone, dupa ocupatiile locuitorilor. Deosebim astfel zone in

care locuiau diferitele bresle (sticlarii, tesatorii, fierarii etc.), deoarece acestia locuiau si lucrau in

aceeasi cladire, nu exista o separare a diferitelor functii. Intalnim insa si un alt tip de segregare spatiala,

dupa pozitia ocupata in cadrul ierarhiei sociale. Cu cat un individ detinea o pozitie sociala mai

importanta, cu atat locuinta acestuia era mai impunatoare, fiind amplasata in centrul orasului. Statutul

unui individ era ceva atribuit de la nastere si nu castigat prin merite sau calitati personale. Statutul era

vizibil atat in stilul de viata al individului, cat si in tipul de locuinta. Nu exista insa o clasa mijlocie.

Clasa de sus era reprezentata de printi, lorzi, cavaleri, iar clasa de jos de tarani, muncitori si artizani. O

data cu dezvoltarea comertului, apare o noua elita, cea a comerciantilor si oamenilor de afaceri ce

marcheaza trecerea de la orasul feudal la cel industrial. Fiecare oras era legat de hinterland-ul sau. In

piata sau in centrul comercial se schimbau marfurile. Orasele medievale erau inconjurate de ziduri de

aparare, fapt ce impiedica extinderea necontrolata a zonei urbane.

8

Marea Britanie este prima tara afectata de industrializare, ca urmare a declansarii revolutiei

industriale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Daca la inceputul sec

XIX aceasta se prezinta ca o tara preponderent rurala, la inceputul sec XX, devine predominant urbana.

Manchester – prototipul orasului industrial - este primul oras afectat de revolutia industriala. Densitatea

populatiei creste foarte mult datorita migrației forței de muncă, dinspre zonele rurale spre cele urbane.

In aceasta perioada relatiile sociale devin anonime, superficiale, efemere, utilitariste, iar presiunea

comunitatii scade.

Inceputul erei industriale (sfarsitul sec XVIII si inceputul sec XIX). In aceasta perioada apare

motorul cu aburi folosit atat de locomotive cat si de vapoare, combustibilul utilizat fiind carbunele. Tot

acum este introdus iluminatul stradal cu gaz. In oras, deplasarea este asigurata de tramvaiul tras de cai.

Anumite activitati industriale sunt amplasate pe malurile raurilor, datorita costului redus al

transportului pe apa. Fabricile sunt multietajate si locuintele muncitorilor amplasate in apropierea

acestora deoarece majoritatea se deplaseaza pe jos catre locul de munca. Prin urmare, fabricile isi

selecteaza angajatii din randul populatiei cartierului in care sunt situate.

Mijlocul si a doua jumatate a sec. XIX. O data cu dezvoltarea transportului feroviar, devin

atractive zonele din jurul garilor (pentru manufacturi, antrepozite)

Sfarsitul secolului XIX si inceputul sec. XX. Apar primele centrale electrice, iluminatul electric

si tramvaiul electric. Automobilul si tramvaiul – conduc la separarea activitatilor (zonele industriale se

separa de zonele rezidentiale) si chiar la segregare rezidentiala. In aceasta perioada apar primele

avioane. Densitatea populatiei creste foarte mult datorita migratiei dinspre zonele rurale spre cele

urbane (orasele industriale). Fortele de atractie de tip « pull factors » erau de natura economica, aici

fiind inclusa oferta de locuri de muncă necalificate si mai bine remunerate din orasul industrial.

Propensiunea spre emigrare era mai pronuntata in mediul rural.

Londra

In 1750 Londra era cel mai mare oras din Europa cu o populatie de 500000 locuitori. In 1800

populatia orasului atinge 1,1 milioane locuitori, pentru ca la inceputul sec. XX sa creasca la 7 milioane

locuitori, devenind cel mai mare oras din lume (in acel moment). Recensamantul din 1901 a evidentiat

o continua scadere a populatiei din zona centrala a orasului, cei cu venituri mari si mijlocii mutandu-se

in suburbii.

In aceasta perioada (sec. XIX), Friedrich Engels publica lucrarile «The condition of the working

class in England» si «The housing question» in care descrie industrializarea oraselor Manchester,

Londra si Sheffield, si problemele generate de aceasta: locuire insalubra, specula imobiliara, insistand

9

asupra conditiilor de alienare si deprivare sociala ce caracterizau clasa muncitoare. In slum-urile

londoneze, multe locuinte ale clasei muncitoare erau lipsite de utilitati, apa fiind adusa de la o cismea

amplasata in curte. Femeile rezervau o zi pe saptamana pentru spalatul rufelor. Apartamentele erau

insalubre si supraaglomerate. Cei mai multi traiau in locuinte inchiriate deoarece creditele ipotecare

erau dificil de accesat.

Charles Booth (1840 –1916) este unul dintre cercetatorii sociali ce realizeaza un studiu despre

conditiile de viata ale clasei muncitoare din Londra, la sfarsitul sec XIX. Studiul include trei sfere de

analiza: locuirea, munca si viata religioasa. Sunt realizate interviuri cu muncitori, angajatori, lideri

sindicali, membri ai clerului si misionari. Fisa gospodariei cuprinde urmatoarele date: adresa locuintei,

numarul de camere, ocupatia sotului, ocupatia sotiei, numarul de copii, nivelul chiriei. Sunt trasate «

harti ale saraciei » si este folosit termenul de « prag al saraciei » (poverty line). Studiul scoate in

evidenta un procent al populatiei londoneze de 31% aflat in saracie extrema.

Orasul Chicago a fost fondat in 1833, dar distrus de marele incendiu din 1871, o treime din

populatia orasului ramanand fara locuinta. Vechile cladiri din lemn au fost inlocuite de cladiri inalte cu

structura din otel. Datorita pozitiei sale strategice (port la lacul Michigan si principal nod de cale

ferata), ca si a importantei economice si culturale, orasul atrage tot mai multi migranti (la sfarsitul sec

XIX si inceputul sec XX): olandezi, englezi, irlandezi, suedezi, germani, polonezi, italieni, evrei, cehi,

greci, mexicani, dar si un mare numar de negri din sudul Americii. Astfel, in 1870 Chicago devine al

doilea oras al Statelor Unite si unul dintre cele mai mari orase ale lumii, in perioada 1870 -1900

populatia orasului crescand de la 299,000 locuitori la aprox 1.7 milioane. Se ajunge la situatia in care,

la inceputul sec XX, 80% din populatia orasului sa fie formata din imigranti sau copiii acestora.

Scoala de la Chicago

Departamentul de sociologie al Universitatii din Chicago a fost infiintat in 1892, in acelasi timp

cu Universitatea din Chicago, prin donatia magnatului petrolier John D Rockefeller. In contextul

transformarilor sociale prin care trecea orasul Chicago, la inceputul secolului XX se contureaza un nou

domeniu al sociologiei - sociologia urbana -, cei mai cunoscuti sociologi fiind Robert Park, Ernest

Burgess si Louis Wirth.

Ernest Burgess este interesat de felul in care se grupeaza activitatile si comunitatile umane in

cadrul orasului. In acest sens, el traseaza un model concentric al cresterii orasului, pornind de la cazul

orasului Chicago. Acesta sustinea ca orasul se dezvolta spre exterior, pornind din zona centrala. Prin

urmare el identifica cinci zone distincte, caracterizate de o anumita compozitie sociala, ca si de

activitati si probleme sociale specifice, mobilitatea fiind un element esential in intelegerea dezvoltarii

orasului.

10

Modelul concentric al orasului este si o schema spatiala a integrarii urbane si mobilitatii sociale:

Zona 1 – este zona centrala ocupata de sectorul serviciilor (mai ales cladiri de birouri)

Zona 2 – este o zona de tranzitie ocupata de locuinte ieftine, depozite, fabrici vechi, gari si autogari (un

spatiu de extindere al zonei centrale). In cazul orasului Chicago, aceasta zona era ocupata de imigrantii

recenti (chinezi, irlandezi, polonezi si cehi ce lucrau in cadrul abatoarelor Union Stockyard), avand

comunitati etnice « instabile ». Aceasta zona era numita si « zona de viciu » datorita bordelurilor si

hotelurilor ieftine intalnite aici.

Zona 3 – este zona de locuinte (colective) muncitoresti, ocupata de comunitatile etnice « stabile », cu

institutii comunitare bine puse la punct.

Zona 4 – este zona ocupata de clasa de mijloc, formata din ansambluri de locuinte unifamiliale

Zona 5 – continea doua subzone: o zona cu locuintele de lux ale claselor de sus, care incercau sa scape

de poluarea si aglomeratia orasului; o alta zona cu locuintele navetistilor

4. Segregarea rezidenţială în oraşele industriale americane

Segregarea urbană include doua aspecte:

• segregarea socială - cu accent pus pe populaţie şi pe aspectele sociale ale acesteia. Ea poate fi

rasială, etnică sau religioasa

• segregarea geografică/fizica - rezidenţială

Segregarea rezidentiala reprezinta gradul in care doua sau mai multe grupuri sociale traiesc

separat unul de celalalt in diferite zone ale orasului. Aceasta poate fi analizata la nivel de oras sau

cartier, punandu-ne intrebarea ‘Ce grupuri sociale sunt separate din punct de vedere spatial si la ce

nivel ?’

Segregarea rezidentiala este un fenomen multidimensional ce poate fi analizata in functie de:

• distributia diferentiata a doua grupuri sociale in cartierele /zonele rezidentiale orasului. Avem o

segregare minima cand atat populatia majoritara cat si populatia minoritara nu este concentrata (nu

locuieste) in anumite zone ale orasului

• gradul de interactiune intre grupul majoritar si cel minoritar in diferitele zone rezidentiale ale

orasului (gradul in care membri ai grupului x interactioneaza cu membri ai grupului y)

• dimensiunea relativa a teritoriului ocupat de grupul minoritar

11

• apropierea (spatiala) de centrul orasului (in cele mai multe tari industrializate minoritatile enice

si rasiale locuiesc in centrul oraselor, in zone rezidentiale aflate in declin, desi recent, renovarea urbana

si gentrificarea au stopat partial aceasta tendinta)

• gradul in care zonele locuite de membri unui grup minoritar sunt apropiate unele de celelalte

(cand aceste zone sunt foarte apropiate putem vorbi de enclave etnice sau rasiale)

Care sunt factorii ce conduc la segregare rezidentiala?

• Inegalitatea veniturilor

• Preferintele celor doua grupuri - auto-segregare (de ex in Detroit negrii preferau sa locuiasca in

vecinatatea negrilor)

• Stereotipurile (ideile preconcepute) si prejudecatile (opiniile preconcepute si sentimentele

nefavorabile/favorabile) pot fi atat negative cat si pozitive. De obicei ele sunt exprimate fata de

persoanele ce apartin unui anumit grup social, unui grup etnic sau rasial.

• Piata imobiliara si sistemul de acordare a creditelor ipotecare pentru membrii cele doua grupuri.

Astfel, discriminarea poate fi perpetuata chiar de agentii imobiliari

Ghetourile evreiesti

Caracteristici generale ale ghetourilor evreiesti (dupa L. Wirth, 1928):

• Constituite in apropierea centrelor oraselor – pentru a fi aproape de piață si de centrul comercial

– sau pe malul râului sau de-a lungul cailor ferate

• Marcate de traditie si de o atmosfera specifica comunitatii evreiesti – se constituie in sectoare

distincte ale orasului

• Cele americane se diferentiau de ghetourile europene prin diversitatea tarilor de origine a

imigrantilor evrei, fiind subimpartite in mai multe sectiuni

• Membri comunitatii sunt uniti si se afla sub controlul acesteia, adoptand traditiile, regulile si

valorile comunitatii

• Legatura intre membri comunitatii este atat de stransa incat acestia nu numai ca participa

impreuna la serviciile religioase din cadrul sinagogii, ca si la diverse evenimente mai mult sau mai

putin laice, dar devin chiar parteneri in afaceri sau rude prin alianta (este incurajata endogamia)

• Sunt comunitati inchise, influentele din exterior fiind minime

12

Slum-ul

Slum-urile devin tot mai vizibile o data cu revolutia industriala, cand noile fabrici atrag paturile

sarace ale populatiei din zonele rurale sau periurbane. Apar noi cartiere destinate muncitorilor,

construite de patronii fabricilor. Locuintele erau construite din materiale ieftine, de calitate joasa, iar

camerele erau mici, grupurile sanitare si sursele de apa fiind folosite in comun de mai multe gospodarii.

Slum-urile pot fi alcatuite din locuinte unifamiliale, locuinte colective medii sau joase si locuinte

colective cu multe niveluri. In ceea ce priveste forma de proprietate deosebim camerele inchiriate in

imobile de raport, locuintele sociale si locuintele de serviciu (construite pentru angajati).

Se constituie astfel trei tipuri de slum-uri:

1. O zona rezidentiala care de la început a fost alcatuita din clădiri necorespunzătoare - acestea nu

mai pot fi reabilitate și trebuie demolate.

2. Al doilea tip constă în mahalale formate prin mutarea claselor superioare si de mijloc in alte

sectoare ale orasului și ulterior deteriorare a zonei.

3. O zona deteriorata din jurul unui fost cartier de afaceri, caracterizata de degradare fizică și

sociala. Este alcatuita din imobile de raport (cladiri avand camere de inchiriat, destinate speculei

imobiliare), adaposturi pentru homeless, case de prostituție. Populatia este alcatuita din someri,

vagabonzi, alcoolici, cerșetori, oameni fără adăpost și criminali.

5. O comparatie intre oraselor nord-americane si cele europene

Structurile spatiale ale oraselor nord-americane sunt diferite de cele ale oraselor europene.

Orasele americane sunt mai tinere si mai simple ca organizare spatiala, dar s-au extins mai mult decat

cele europene, nefiind constranse de ziduri de incinta. Intemeiate de obicei pe terenuri orizontale,

orasele americane aveau posibilitatea extinderii in toate directiile. Strazile puteau urma orice directie

deoarece nu existau constrangeri legate de relief sau o trama stradala pre-existenta, constituita de-a

lungul istoriei. In plus aceste orase nu depindeau de un curs de apa, precum orasele europene la

inceputul lor, forarea de puturi de apa fiind posibila in orice loc. Mai mult, americanii evitau apropierea

de cursurile de apa datorita pericolului reprezentat de inundatii (cu exceptia oraselor mai vechi - ex

Boston). Majoritatea oraselor americane s-au dezvoltat dupa un pattern rectangular, cu strazi lineare si

intersectii in unghi drept. Insulele formate de strazi aveau dimensiuni egale, fapt ce le conferea un

aspect de grid sau tabla de sah, dar in acelasi timp monoton. Centrul de afaceri era separat de zonele

rezidentiale, americanii neacceptand sa locuiasca in zone cu o structura functionala mixta sau in

apropierea centrului de afaceri. Cele mai cautate cartiere rezidentiale erau amplasate la marginea

orasului sau chiar in afara limitelor acestuia. Concentrarea zonei industriale in apropierea centrului

13

orasului era o situatie frecvent intalnita in orasele industriale americane. In plus, acestea erau

caracterizate de un mozaic al minoritatilor etnice, ce ocupau (conform teoriei ecologiei umane –

dezvoltata de Scoala de la Chicago) « arii naturale » specifice. Visul american era locuinta unifamiliala

(dorinta de a avea o casa cu gradina) si aceasta nu putea fi realizata decat pe terenuri ieftine, la periferia

orasului. Prin urmare, orasele americane aveau mari suburbii-gradina alcatuite din locuinte

unifamiliale.

In Europa insa, aristocratia si-a lasat amprenta asupra vietii urbane. In orasele europene,

monarhul locuia in centrul orasului, de unde si prestigiul centrului, fapt necunoscut in America.

Nobilimea locuia langa monarh, tot in centru. Elita a preluat aceasta moda, de aceea in centrul orasului

se gaseau cele mai distinse si mai scumpe cartiere rezidentiale. Majoritatea oraslor europene au fost

fondate in apropierea unui curs de apa, acesta fiind principala sursa de apa a orasului. In plus, cele mai

multe orase europene aveau ziduri de incinta, accesul in oras realizandu-se prin cateva porti. Acest fapt

a influentat organizarea spatiala a orasului, ca si pozitia targurilor sau zonelor comerciale. Cartierele

sarace sau industria erau localizate la periferia oraselor. Concentrarea zonei industriale in apropierea

centrului orasului, o situatie frecvent intalnita in America, era foarte rara aici.

In marile orase europene, doar cei bogati isi permiteau o locuinta urbana unifamiliala. De obicei

clasele de mijloc si de jos locuiau in apartamente. In Europa continentala—in pofida publicitatii facute

orasului gradina – clasele de mijloc si clasele de jos locuiau in apartamente, in zonele aglomerate (cu o

densitate mare a populatiei) ale orasului, locuintele unifamiliale pentru clasa muncitoare fiind rare.

O trasatura comuna tuturor oraselor civilizate din epoca industriala (atat europene cat si

americane) era segregarea dupa clasa sociala, motivul principal fiind pretul locuintelor sau chiriilor -

direct proportional cu valoarea terenului. Aceasta din urma varia in functie de prestigiul zonei (un

criteriu subiectiv), prestigiu conferit ei de catre locuitorii sai. In momentul in care grupul social - de

care era legat prestigiul zonei - parasea zona sau in cartier se mutau elemente sociale perturbatoare,

prestigiul acesteia palea, fapt ce afecta si piata imobiliara. Totusi acest fenomen era intalnit mai des in

America, datorita mobilitatii rezidentiale accentuate a populatiei, ca si a cresterii populatiei urbane in

urma migratiei.

6. Oraşul colonial în sec. XIX - XX

Industrializarea si afirmarea capitalismului modern constituie principalele ratiuni ale acestei faze

a colonialismului. Intr-adevar, anumite orase industriale europene si porturi erau dependente de

importul materiei prime extrase din colonii (ex. Liverpool). De altfel, succesul revolutiei industriale in

Europa se datoreaza exploatarii resurselor coloniilor Africii de nord, Asiei de sud si sud-est.

14

Caracteristicile orasului colonial:

• Includea: orasul traditional (sau vechea asezare – atunci cand aceasta exista), dezvoltat organic,

si orasul nou, proiectat

• Oras dual sau segregat (cartiere destinate albilor si cartiere destinate negrilor sau populatiei

indigene)

• Terenul agricol din zona periurbana

• Dominatia unei populatii straine (colonizatorii) asupra populatiei indigene (diferita din punct de

vedere etnic, rasial sau confesional de colonizatori)

• Produsul contactului cultural dintre societatea industriala, capitalista a colonizatorilor si cea

traditionala, bazate pe agricultura si artizanat/mestesuguri a populatiei indigene

In ceea ce priveste structura sociala, observam o diversitate sociala, datorita diferitelor grupuri

rasiale, religioase sau culturale. Acestea erau organizate dupa un sistem rigid de ierarhizare sociala, cu

o elita conducatoare (colonistii), populatia indigena si, in anumite cazuri, un grup intermediar ca status

si putere.

Hill stations

In sec XIX aceste localitati au fost intemeiate de britanici ca sedii ale unor sanatorii (sanitaria) in

care soldatii europeni raniti sau afectati de caldura si de bolile tropicale se puteau reface. Cele mai

multe hill stations au fost construite in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Dezastrul din Afganistan

(1844), razboiul impotriva sikh-ilor (1849) si revolta din 1857 au confirmat necesitatea construirii

acestor statiuni, mai ales in nordul Indiei. Functia lor terapeutica a fost inlocuita cu una de odihna si

loisir pentru elita colonistilor. Tot aici s-au stabilit si sediile administrative si taberele militare, anumite

hill stations devenind centre ale puterii coloniale, de unde erau supravegheate teritoriile inconjuratoare.

Aceste statiuni erau populate de segmentele superioare ale claselor mijlocii, de aceea aici se organizau

o intraga serie de activitati sociale si recreative specifice acestei paturi sociale: dineuri, hipism, baluri,

diverse intreceri, festivitati, reprezentari teatrale, plimbari, picnicuri etc.

Hill stations pot fi clasificate in functie de dimensiune, functie si clientela in:

• Statiuni oficiale multifunctionale (centre administrative, recreationale, sociale, educationale):

Simla, Darjeeling, Naini Tal, Ootacamund

• Statiuni private multifunctionale (centre sociale, recreationale, educative): Kodaikanal,

Matheran, Mussoorie

15

• Statiuni cu functie unica

• Statiuni satelit ale unor hill stations mai importante (de ex Simla avea 6 statiuni satelit) – prin

crearea statiunilor satelit se reproduca segregarea spatiala si sociala din orasul colonial

• Statiuni de dimensiuni mici – cantonamente ale trupelor britanice, enclave ale misionarilor (ex

Dharmkot), lucratorilor feroviari (Lonavala), pensionarilor (ex Madhupur), proprietarilor de plantatii

(ex Yercaud - plantatii cafea) etc. Prestigiul unei statiuni depindea de statusul social si ocupational al

clientelei sale.

O data cu dezvoltarea retelei de cale ferata in India, in a doua jumatate a sec al XIX-lea, hill

stations devin tot mai accesibile. Transportul feroviar a facilitat comertul cu ceai si cinchona, plantate

pe terenul in panta al acestor statiuni. La sfarsitul primului razboi mondial, insa, o data cu ieftinirea

biletelor de vapor, multi colonisti prefera sa–si petreaca vacantele in Marea Britanie parasind statiunile

din India. Astfel, in jurul anilor ’30, interesul britanicilor pentru hill stations scade, fapt ce atrage dupa

sine scaderea valorii proprietatilor imobiliare din aceste localitati, acestea fiind cumparate de indieni si

devenind statiuni de vacanta.

Coloniile franceze

Expansiunea coloniala a Frantei s-a bazat pe misiunea sa civilizatoare - «mission civilisatrice» -,

o combinatie intre conceptiile despre rasa si civilizatie: pe de o parte credinta ca a rasele ne-albe sunt

inferioare europenilor si pe de alta parte convingerea ca mostenirea culturala greco-romana,

crestinismul, iluminismul, stiinta moderna, capitalismul, democratia occidentala, sistemul educational,

sistemul moral, toate acestea trebuie transmise mai departe. Franta isi asuma astfel superioritatea si

responsabilitatea morala de a-si exporta civilizatia prin colonizarea celor mai putin norocosi.

Colonizatorii francezi au cautat sa realizeze in colonii ceea ce republicanii incercau sa imprime in

zonele rurale ale Frantei, si anume indepartarea superstitiilor si ignorantei si adoptarea unui stil de viata

modern. In timp ce populatia indigena era civilizata, resursele coloniei erau directionate catre

metropola (tara de origine a colonistilor). Mai mult, coloniile sunt vazute ca un laborator pentru diverse

experimente, dar si ca un teren de antrenament pentru armata franceza. De asemenea, ele devin tot mai

prezente in cultura populara franceza si in cadrul sistemului educational. Expozitiile internationale din

1878 si 1889 de la Paris contin sectiuni dedicate acestora, in care sunt expuse descoperiri arheologice,

reconstituite diverse monumente arhitecturale etc.

7. Fordismul

Orasele industriale de succes erau asociate cu prezenta numeroaselor fabrici si cu productia de

masa. Henry Ford (1863 – 1947) un industrias american si fondatorul companiei Ford Motor cu sediul

16

in Dearborn (un oras in apropiere de Detroit) introduce linia de asamblare si productia de masa.

Acestea au condus la standardizare si intersanjabilitate, viteza de productie, costuri de productie

scazute, utilizarea fortei de munca necalificate si la controlul acesteia, separarea sarcinilor (fiecare

muncitor realizeaza o singura operatie de nenumarate ori), crestere salariala si cresterea profiturilor,

bunuri si servicii colective, standardizate (Jessop, 1991:136-137 apud Chelcea, 2008:14).

Incepand cu anii ‘30, in Statele Unite politicile macroeconomice aveau ca scop maximizarea

cererii si ofertei, cat si evitarea supraproductiei/subconsumului prin stabilizarea cererii (Chelcea, 2008).

Ca urmare a raspandirii consumului de masa si o data cu «democratizarea luxului in randul claselor de

mijloc» (Chelcea, 2008:21) au aparut marile magazine universale. Tot in aceasta perioada se formeaza

sindicatele pentru a negociau cu conducerea fabricilor.

Automobilele fabricate de Ford aveau nevoie de anvelope. In dorinta sa de a scadea pretul

automobilului, Ford se hotaraste sa realizeze propriile sale plantatii de cauciuc in Amazon (Brazilia).

Ford concesioneaza de la guvernul Brazilian un teren pe malul raului Tapajos (unul dintre principalii

afluenti ai Amazonului) pentru a construi Fordlandia la sfarsitul anilor ’20. Ford nu a realizat insa un

studiu prealabil asupra contextului geografic, geologic si cultural in care urma sa fie construit micul

orasel – Fordlandia – care va deveni cea mai scumpa gresala a lui Ford. Cu toate acestea, Ford a

considerat Fordlandia ca fiind un « experiment sociologic de succes ».

Datorita solului stancos, arborii de cauciuc nu cresteau aici. In plus anumite insecte distrugeau

chiar si arborii care s-ar fi putut dezvolta. Managerii erau americani si nu aveau nici o expertiza in

domeniu. Noul oras includea o fabrica de cherestea, un spital, o biblioteca, biserica, hotel, piscina, un

teren de tenis si teren de golf. Pe masura ce populatia orasului a crescut, au aparut brutarii, macelarii,

restaurante, croitorii, ateliere de incaltaminte (acestea erau necesare deoarece localnicii erau obisnuiti

sa umble desculti, fapt ce le afecta sanatatea) etc.

Forta de munca (formata din nativi) a fost atrasa in acest oras izolat datorita salariilor oferite

(salariul era aproape dublu fata de salariul pe care l-ar fi putut obtine unul dintre acesti muncitori). In

plus angajatii beneficiau de hrana, adapost si asistenta medicala gratuita. Astfel, in 1930, populatia

orasului atinge 10 000 locuitori.

Fordlandia nu era doar un experiment economic ci si social. Orasul avea reguli stricte ce nu

puteau fi incalcate precum prohibitia bauturilor alcoolice si a tutunului (inclusiv in locuintele

muncitorilor), fapt ce a condus la aparitia unor puncte de vanzare si consum la marginea orasului - dar

in afara granitelor acestuia -, dar si la formarea bordelurilor (bolile venerice fiind raspandite in randul

populatiei orasului). In plus, angajatii erau obligati sa respecte programul de lucru specific american

(fordist). Desi util in context american, in Brazilia era incompatibil cu practicile locale ce prevedeau

17

pauze lungi la pranz, cand caldura devenea insuportabila. Cei care lucrau pe camp erau muscati de serpi

veninosi sau insecte veninoase. Malaria si febra galbena faceau numeroase victime intre locuitorii

orasului. Chiar managerii americani erau afectati, unul dintre ei pierzandu-si patru copii. In weekend,

locuitorii erau obligati sa asiste la festivitatile tipic americane, ce includeau cantece in engleza, recitari

ale unor poezii si participarea la seri de dans.

In 1933, recunoscand saracia solului in ceea ce priveste culturile de arbori de cauciuc (dupa

angajarea unui botanist care a demonstrat imposibilitatea de a dezvolta plantatii de cauciuc pe

terenurile din Fordlandia), Ford a intemeiat o alta asezare, Belterra, situata la 100 km de prima.

Fordlandia nu a fost abandonata, dar plantatiile au fost transferate la Belterra. In 1945 insa, odata cu

inventarea cauciucul sintetic, localitatile Fordlandia si Belterra au fost vandute guvernului brazilian.

8. Utopiile urbane: Howard şi Le Corbusier

Care este oraşul ideal potrivit pentru începutul sec. XX, pentru a rezolva criza socială şi urbana

provocată de industrializare? Atât Howard cât şi Le Corbusier nu au căutat să amelioreze vechiul oraş,

ci să proiecteze un oraş nou, diferit de primul care, în viziunea lor, ar fi trebuit să fie demolat sau

abandonat, planificarea urbană devenind un instrument al schimbării sociale. Cei doi considerau că

reconstrucţia urbană trebuie completată de politici sociale şi economice potrivite. În plus, amândoi

vedeau în dezvoltarea necontrolată a oraşelor (industriale) din vremea lor o boală fatală, o otravă şi

amândoi şi au bazat ideile pe inovaţiile tehnologice din acesta perioada: maşina, trenul, automobilul,

telefonul, radioul, zgârie norul.

Howard, autorul conceptului de « oras gradina » a fost stenograf, neavand studii de arhitectura

sau urbanism, educaţia sa formală încheindu-se la vârsta de 15 ani. Alaturi de suporterii săi (cei mai

mulţi fiind reformatori sociali) a reusit sa fondeze două astfel de oraşe: Letchworth (1903) şi Welwyn

(1920). În Statele Unite mai multe oraşe noi s- au inspirat după oraşul gradina al lui Howard, precum

Columbia, Maryland (anii ’60). Garden City (oraşul grădină) era conceput pentru a adăposti

aproximativ 32,000 persoane pe o suprafaţă de 24 kmp. Acesta avea 6 bulevarde radiale de 36 m lăţime

porneau din centru. Spaţii deschise şi parcuri separau zonele rezidenţiale de cele industriale şi

instituţionale. Oraşul trebuia să se autosusţină, incluzând atât activităţi economice din sectorul primar

(agricultură), secundar (industrie) şi terţiar (servicii). Oraşul grădină nu era caracterizat de poluarea şi

aglomeraţia marilor oraşe industriale, în plus era înconjurat de o centură verde care l separa de celelalte

oraşe. Într adevăr, el afirmă că «oraşul şi satul trebuie să se căsătorească şi din această unire fericită va

rezulta o nouă speranţă, o nouă viaţă, o nouă civilizaţie».

Le Corbusier propune si el în 1930 un oraş linear: Ville Radieuse. Aici diferitele zone –

comerciale, industriale, rezidenţiale – erau aranjate în benzi liniare ce puteau fi extinse la nesfârşit: «în

18

1930 am decis să încerc să stabilesc un plan doctrinal de urbanism al timpurilor moderne, al civilizaţiei

maşiniste...». Numele «ville radieuse» se dorea a fi în contrast puternic cu aspectul de cavernă, prăfuit

al oraşului industrial, să arate ca «noi realizăm un oraş în mijlocul unor oraşe moarte, a unor caverne

pline de praf». «La ville radieuse» orienta locuinţele populaţiei sale spre soare, şi peisaj (arbori, apă).

Strada este desfiinţată. Oraşul devine un oraş verde. Adulţii şi adolescenţii pot practica diferite

activităţi sportive în apropierea blocului. Automobilele circula pe trasee special destinate lor, departe de

unităţile de locuit, Le Corbusier susţinând separarea circulaţiei auto de cea pietonala. Clădirile de

locuinţe erau ridicate pe piloţi deasupra solului, scopul fiind eliberarea terenului şi cedarea acestuia

pietonului. Suprafaţa construită constituia 12% din suprafaţa terenului.

Studiu de caz: Chandigarh, India

Ideea de a construi Chandigarh a apărut după obţinerea independenţei Indiei în 1947, când

pierderea capitalei Lahore a mutilat statul Punjab. Un nou oraş a fost necesar pentru a găzdui numeroşii

refugiaţii şi pentru a oferi un sediu administrativ pentru guvernul nou format al Punjab ului indian. Le

Corbusier, alături de echipa sa – alcătuită din Pierre Jeanneret, doi americani şi mai mulţi indieni – a

preluat sarcina proiectării oraşului după decesul neaşteptat al americanului Albert Mayer. Iniţial

conceput de Mayer, după decesul acestuia, master planul a fost modificat de Le Corbusier care a

renunţat la planul organic, păstrând totuşi cele mai multe dintre caracteristicile proiectului lui Mayer. În

plus, Le Corbusier a abandonat conceptul iniţial de adaptare la peisajul natural, de desemnare a unor

zone pentru expansiunea neplanificată a oraşului, precum şi utilizarea unui stil inspirat din arhitectura

locală. Într adevăr, aşa cum afirma un autor : «Ceea ce lipseşte în preocupările tuturor marilor urbanişti

este raportarea la realitatea socială şi materială a populaţiei pentru care au fost proiectate aceste creaţii

splendide». Oraşul urma să conţină mai multe tipuri de locuinţe, proiectate în funcţie de statutul social

şi ocupaţional al viitorilor proprietari, organizate în unităţi de vecinătate – aceste insule de 800 m/1200

m erau alcătuite preponderent din locuinţe şi completate cu dotări de proximitate. Locuinţele aveau

acoperiş tip terasă, folosit ca loc de odihnă pe timpul nopţii.

Oraşul, proiectat în anii ’50 ai secolului trecut, trebuia să fie «liber de cătuşele din trecut», cum se

exprima Jawaharlal Nehru, primul ministru al Indiei postcoloniale. Chandigarh a constituit un

experiment urban, atât pentru primul ministru cât şi pentru Le Corbusier. Orasul a fost conceput ca un

oraş de prestigiu, un ideal estetic, şi, mai presus de toate, ca o utopie socială. Acesta a devenit primul

oraş post colonial al Indiei ce oferea o infrastructură culturală şi socială generoasă, ca şi oportunităţi

echitabile pentru o viaţă, sănătoasa chiar pentru cei mai săraci dintre săraci. În ciuda planificări urbane

defectuoase, autorii au reuşit să creeze un mediu igienic, spaţii verzi ample şi dotările de bază ale vieţii

civice – şcoli, spitale şi parcuri. Astfel de dotări lipseau în majoritatea oraşelor indiene. Le Corbusier

ignora însă contextul cultural şi social din India, unde economia era încă de tip agrar, iar populaţia

19

adânc înrădăcinata în tradiţii şi credinţe nu putea înţelege aspiraţiile „omului modern” din perioada

revoluţiei industriale.

9. Bucureştiul în sec. XIX – XX

In 1831, in Bucuresti existau 100 fabrici (de lumanari de ceara, ulei, panzeturi, palarii, pielarie –

acestea erau cele mai numeroase). In plus, intalnim 9 poverni (legate de viticultura), doua berarii, o

librarie, doua tipografii si o litografie). De fapt, amintirea manufacturilor respective s-a conservat în

denumirea anumitor străzi, precum strada Povernei, Vaporul lui Assan, Agricultori, Făinari, Orzari etc.

In acelasi an, populatia flotanta a Bucurestiului era aproximata la 10000-12000 persoane - populatia

orasului fiind de 58794 locuitori. Aflandu-se in drum spre Istanbul, viitor mareşal al armatei prusace

Helmuth von Moltke ce viziteaza Bucurestiul in 1835, observa: « Eşti surprins să găseşti în acest pustiu

un oraş ca Bucureştii cu aproape 100.000 de locuitori. La Bucureşti sunt palate, societăţi şi vizite,

teatre, modiste, ziare şi trăsuri de lux; dar cum ai pus piciorul afară din oraş recazi în barbarie... La

Bucureşti se văd cele mai păcătoase cocioabe pe lângă palatele în stilul cel mai modern şi bisericile cu

arhitectură bizantină; cea mai amarnică sărăcie domneşte alături de luxul cel mai extravagant; Asia şi

Europa par să se întâlnească în acest oraş ». Publicistul britanic James Baillie Fraser scria în 1836: « De

la Mitropolie, unde ruşii au deschis un loc de plimbare, sau de pe altă înălţime, Bucureştii fac o

impresie cu adevărat frumoasă şi îmbucurătoare. Însă orice iluzie de plăcere şi curăţenie dispare îndată

ce intri în străzile strâmbe, înguste şi murdare. Acestea nu sunt altceva decât receptaculul sau canalul

tuturor murdăriilor. [...] Niciun oraş nu poate face o impresie mai deprimantă, deznădăjduită şi

mizerabilă ca Bucureşti ». Ulysse de Marsillac, un scriitor francez ce ajunge pe pământ românesc la

mijlocul secolului al XIX-lea, observa: « ... dacă ar exista o ţară în care să găseşti deopotrivă avantajele

civilizaţiei şi cele ale naturii, nu ţi-ar plăcea să locuieşti acolo? Ei, bine! asta ne oferă oraşul Bucureşti

... Şi totuşi, Bucureştii anului 1869 seamănă foarte mult cu Bucureştii din 1669. Spaţiul în care se

întinde este imens şi sfidează orice preocupare din partea unei edilităţi neputincioase. Centrul are totuşi

aspectul de oraş, cu rezerva că nicio stradă nu este dreaptă şi că fiecare construieşte după capul său, o

fantezie străină de orice artă ».

La recensamantul din anul 1894, se constata ca un procent insemnat al populatiei este constituit

de segmentul de varsta 0-21 ani (aprox 43% din totalul populatiei), Bucurestiul situandu-se printre

primele orase europene in privinta natalitatii.

Intre 1890-1930, Bucurestiul se extinde mai mult spre nord-vest si sud, deoarece pe aceste directii

se dezvoltau liniile ferate cele mai circulate (Bucuresti- Chitila si Filaret-Giurgiu), precum si unele

sosele nationale mai bine intretinute. Spre est, orasul se intinde numai in lungul soselei Bucuresti-

Pantelimon. In 1930 cea mai mare concentrare de fabrici si intreprinderi comerciale se intalneste in

20

centrul orasului. Se observa o tendinta de concentrare a industriei pe categorii: industria chimica si

tipografica spre centru, tabacariile si industriile de imbracaminte langa abator, industriile metalurgice in

zona Filaret. Initial asezate pe malul apelor curgatoare – de ex. macelariile, potcovariile, sapunariile,

boiangeriile (vopsit materiale textile), morile - fabricile (mai ales cele cu mai mult de 50 lucratori) erau

concentrate in jurul garilor (Gara de Nord, Filaret, Obor, gara Dealul Spirei) si a abatorului.

Tipografiile erau grupate mai ales in centrul orasului. In comunele suburbane fabricile cu mai mult de

50 lucratori erau rar intalnite. In 1930, in Bucuresti, din apartamentele cu destinatia de locuinta, doar

30.4% erau ocupate de proprietari, cele mai multe fiind inchiriate (67.6%), 2% fiind ocupate de salariati

sau aflandu-se in alte situatii. Imobilele de raport (ale caror incaperi/apartamente erau destinate

inchirierii) se concentrau mai ales in centrul Capitalei. Cele mai multe dintre apartamentele inchiriate

(65.7%) aveau 1-2 camere, doar 10% fiind locuinte cu peste 5 incaperi. De asemenea, in Bucuresti

3.7% dintre apartamente erau goale. Majoritatea apartamentelor ramase neinchiriate erau formate din 1-

2 camere. In schimb, atat in Bucuresti cat si la perifieria acestuia, avem 3391 dependinte locuite,

ajungandu-se la un numar de 2.3 persoane/dependinta. Aceasta situatie ne face sa credem ca nu este

vorba de o criza de locuinte in Bucuresti, ci de o neadaptare a preturilor pirtei la veniturile populatiei.

Intr-adevar, la inceputul secolului XX, categoria sociala care formeaza populatia saraca a Bucurestiului

este constituita de tarani care au migrat la oras, dar si de micii functionari, muncitori si pensionari,

avand un venit mediu de 2000-3000 lei/luna. In 1933, chiriile din Anglia, Germania, Elvetia ajungeau

la o cincime din venit, iar in Franta, Belgia, Italia scad pana la o sesime sau chiar o optime din venit. In

Bucuresti insa « o locuinta minima, absolut insuficienta ca higiena, nu se gaseste sub o cincime sau o

sesime din salariu ». Astfel, in cartierul Colentina o camera si o magazie se inchiriau cu 800 lei/luna,

in timp ce in cartierul Tei «o camera cu salita si fara bucatarie, se platea in 1933, cu 700 lei/luna », iar

in comuna Serban Voda doua camere cu electricitate se inchiriau cu 900 lei/luna. In cartierele

periferice ale Bucurestiului, numarul mare de persoane/camera favorizeaza raspandirea bolilor

infectioase, precum tuberculoza. La periferie, « Fiecare a construit cum s-a priceput si dupa materialele

gasite la dispozitie. Ceeace e mai rau, e ca a construit unde a putut, intotdeauna fara autorizatie ...

Aceste case sunt fie case taranesti diformate si caracterizate de nevoile orasului, fie casa vagon ... Cu

cat mergem spre periferie numarul camerelor scade, ajungand la un antreu, bucatarie si o camera. Fac

exceptie de la aceasta mizerie comunele suburbane cu o populatie bastinasa, care, perpetueaza formele

armonioase ale locuintelor de tara nealterate de oras ». Casa taranului venit la oras este o casa «hibrida,

alcatuita din materiale adesea provenite din daramaturi, nehigienice si la urma urmei neeconomica. S-ar

parea ca la contactul orasului, romanul orasenizat peste noapte isi pierde toate insusirile gospodaresti de

la tara, recazand intr-o intolerabila barbarie. Acest nou venit isi aseaza de preferinta locuinta acolo unde

nu sunt facute lucrarile edilitare ca pavaje, lumina, apa etc. pentru ca acolo terenul este mai eftin (40-50

lei/mp), si pentru ca ocupatia lui de muncitor, fie cu ziua, fie calificat, ii cere sa fie mai aproape de

21

fabricile si de atelierele unde munceste». Locuintele claselor de jos se realizau gradual, in etape: «In

primul an, cum am vazut o camera cu sala privind spre curte, in anul al doilea se mai adaoga o camera

si mai tarziu alta si alta. Cand casa se lungeste prea mult apare caridorul care uneste camerile intre ele,

luandu-le totodata si lumina si aerul. Introducerea apei si electricitatii sunt accesorii tarzii care, foarte

des nici nu intra in socoteala omului sarac. Sunt foarte frecvente cazurile cand aceasta categorie de

proprietari isi aduc chiar materialul de la tara ». In ceea ce priveste mana de lucru, «Familia lui

impreuna cu rudele si cu vecinii, ajutati cateodata de unul sau doi asa zisi specialisti, se strang, si o data

materialul adunat, in ajun de sarbatori, se apuca de lucru. In doua trei zile casa este ridicata. Cand

organele Primariei care nu functioneaza in zilele de sarbatori, nici in ajunul sarbatorilor, nici a doua zi

dupa sarbatori si foarte rar in celelalte zile, descopera aceasta casa construita in mod ilicit, e prea tarziu

... Asa s-au facut 10 mii de case in jurul Bucurestiului». Cel mai raspandit tip de locuire este casa

vagon, denumita si «casa tip bucurestean ... Acest tip de case de constructie absolut nepractica si

nehigienica, este insiruirea simplista a unui numar de camere de-a lungul calcanului unite printr-un

coridor, ele ajung cateodata pana la 30 m avand mai intodeauna numai parter cu o singura camera la

strada, celelalte privind spre curte ».

10. Orasul postindustrial si dezindustrializarea

Dezindustrializarea se refera la restructurarea economiilor urbane, regionale si nat ionale prin

scaderea ponderii industriei. Introducerea robotilor si a altor inovatii tehnologice in productia

industriala a condus la reducerea fortei de munca, productivitatea ramanand aceeasi. Intre 1970-1980,

desi volumul productiei a crescut, numarul de locuri de munca a scazut. Dezindustrializarea s-a produs

in Statele Unite prin mutarea unitatilor industriale in zone in care forta de munca era ieftina si

reglementarile laxe, precum Caraibe, America Latina sau Asia. Principalul motiv era forta de munca

slab remunerata, dar si dorinta unor companii de a se folosi de materia prima existenta in aceste regiuni.

In America de Nord si Europa de Vest angajarile au cunoscut un declin in domeniul industriei,

proces ce continua si astazi. Totusi, chiar si dupa al doilea razboi mondial, pana in anii ‘60, in anumite

orase industriale fabricile au continuat angajarile datorita unor subventii guvernamentale. La sfarsitul

anilor ’60 insa, cele mai multe fabrici nu mai angajeaza forta de munca, chiar reduc numarul

salariatilor. In Statele Unite procentul salariatilor din industrie a cunoscut un varf in anii ’50 (35% din

forta de munca) pentru ca in 2011 acest procent sa coboare la 9%. In schimb, a crescut numarul de

locuri de munca in sectorul serviciilor. Industria este astfel relegata in tarile in curs de dezvoltare (ex.

India, China).

In multe cazuri, inchiderea sau relocarea unitatilor industriale este binevenita sau chiar incurajata

de autoritatile locale care incearca sa transforme fostul oras industrial intr-unul global, a carui

economie se axeaza pe servicii si IT. Astfel, politicile locale, prin taxele, impozitele si modul de

22

acordare a creditelor descurajeaza acest tip de activitati. In plus inchiderea antrepozitelor si

platformelor industriale constituie o oportunitate pentru diferitii investitori, oameni de afaceri si

dezvoltatori imobiliari. Mai mult, noile regulamente locale de urbanism restrictioneaza aparitia unor

noi unitati industriale, in detrimentul altor functiuni precum cele rezidentiale, de loisir etc. Multe fabrici

si antrepozite erau amplasate pe malul apei. In orasul postindustrial aceste locatii devin interesante

pentru dezvoltarea unor zone rezidentiale, parcuri si alte spatii publice.

In America de Nord si Europa occidentala, salariatii din sectorul industrial constituiau (inainte de

dezindustrializare) o treime din totalul fortei de munca. Cei care au fost disponibilizati nu detineau

competente care sa-i ajute sa gaseasca o slujba mai bine platita, ci doar slujbe temporare, necalificate in

domeniul serviciilor. Pentru unii somajul a devenit aprope permanent. Orasele americane in care cea

mai mare parte a fortei de munca era ocupata in industrie au fost cele mai afectate de dezindustrializare.

Populatia multor orase crescuse ca urmare a migratiei interne si internationale (europeni sau negri din

sudul Americii de nord). Acesti migranti aveau o educatie formala limitata. Cu toate acestea slujbele

din sectorul industrial erau bine platite, salariatii avand si alte beneficii. In afara industriei insa, nu

exista nici un alt loc in care ei sa poata castiga la fel.

In anii ’60 ai secolului trecut, cele mai multe cartiere de negri (enclave afro-americane) erau dens

populate. Acest fapt se datora rasismului practicat in orasele din nordul Statelor Unite, intre anii 1915-

1950, atat de albii americani cat si de imigrantii europeni, dar si tendintei negrilor de a se grupa in

comunitati rasiale ce impartaseau aceleasi obiceiuri si practici culturale (stiluri muzicale specifice,

gastronomie sau servicii religioase agreate de negri). Astfel de comunitati erau formate atat din negri

instariti cat si din negri saraci, rasismul american netinand cont de statutul economic al afro-

americanilor. Aceste comunitati afro-americane erau stratificate social si ocupational: in varful

piramidei se afla un mic grup format din profesionisti si proprietari de magaine, la mijloc un grup

numeros format din clasa muncitoare si la baza piramidei somerii sau cei fara ocupatie. Cand fabricile

din Statele Unite au fost relocate la periferia oraselor (in suburbii), pe alte continente sau in alte tari

(ex. in China si Mexic), sau chiar in sudul Statelor Unite, efectul dezindustrializarii a fost resimtit cel

mai mult in cazul oraselor americane din nord. Detroit, spre exemplu, a pierdut intre 1960-1970

aproape 7000 de locuri de munca /an in sectorul industrial, cei mai afectati fiind afro-americanii. In

Statele Unite, o analiza a cartierelor centrale, locuite de minoritatile rasiale a aratat cum in aceste zone,

rata abandonului scolar este ridicata, numarul de copii nelegitimi mai mare, abuzul domestic

(maltratare copii), criminalitate si violenta. Aceste zone sunt lipsite de centre comunitare si de recreere,

uneori si de strazi comerciale.

23

11. Migratia internationala

Diferenta intre migratia de la inceputul sec. XX si migratia contemporana (sfarsitul sec. XX-

inceputul sec. XXI) consta intr-o schimbare a raportului de gen si ca si a motivelor care stau la baza

migratiei. In timp ce migratia de inceput de sec. XX avea o puternica componenta masculina (femeile

migrand doar in scopul reintregirii familiei sau ca viitoare partenere ale imigrantilor), migratia

contemporana se caracterizeaza prin migratia pentru lucru a femeilor – in multe cazuri sotul ramanand

in tara de origine sau urmandu-le in tara de destinatie dupa o perioada de timp (ex filipinezele ce

lucreaza ca asistente medicale in Statele Unite). Un procent mare din populația marile orașe globale

este compus din prima generatie de imigrani. De exemplu, în Toronto, Canada, aproximativ 46% sunt

născuti în alta tara, procente ridicate fiind de asemenea găsite în Londra, Paris, Stockholm, Chicago, si

Los Angeles (Abrahamson, 2014).

O clasificare a migratiilor se poate realiza in functie de motivele care au stat la baza deciziei de a

migra (ex. economice, culturale, contextul politic), in functie de statutul ei (migratie legala sau

ilegala/nedocumentata/iregulara), in functie de gradul de organizare (informala sau contractuala), in

functie de durata (ex migratie temporara sau definitiva) etc.

Tipuri de migrație internațională

Migrația forțată

Se referă la circulația refugiaților și a migratiei interne (cauzate de conflicte), precum și la

persoanelor strămutate în urma unor dezastre naturale sau ecologice, chimice sau nucleare, foamete sau

proiecte de dezvoltare (OIM, 2011: 39)

Refugiat = persoană cu reședința în afara țării sale de origine, care nu poate sau nu dorește să se

întoarcă din cauza unei "temere bine întemeiate, de persecuție pe motive de rasă, religie, naționalitate,

apartenență la un grup social politic sau datorita opiniei politice (Castles, Haas & Miller, 2009: 222)

Solicitanți de azil = oameni care traverseaza granițele internaționale în căutare de protecție, dar a

căror cerere de acordare a statutului de refugiat nu a fost încă decis (castele, Haas & Miller, 2009: 222)

Migrație ilegala

Se referă la fluxul transfrontalier al persoanelor care intră într-o țară fără permisiunea legală a

acestei țări. Termenul de "migranți ilegali" se referă de obicei la stocul de migranți dintr-o țară, care nu

au dreptul de a locui acolo, fie pentru că nu au avut niciodată un permis de ședere legală, ori au depășit

termenul mentionat in permisul de sedere.

24

Persoanele care nu au permisiunea de a intra în țara de destinație sunt numite migranți fără acte

legale sau migranți clandestini. Migranții fără acte (în principal cei din Africa, Asia sau Caraibe) adopta

strategii de migrare diferite, stiind că nu sunt întotdeauna bineveniti in țările avansate economic. Una

dintre strategii consta in a plăti un traficant - traficanții furnizează transport și documente false. Taxele

plătite de fiecare migrant sunt de multe ori de mari, de aceea migranții ilegali nu sunt dintre cei mai

săraci.

Migratia legala

Migratia pentru munca. Migranții, în special migranții economici, aleg să se deplaseze, cu scopul

de a-si îmbunătăți perspectivele de viitor ale lor sau ale familiei. Astazi se estimeaza ca un numar de

232 milioane persoane au migrat pentru munca in strainatate. Exploatarea copilului prin munca in

strainatate este un alt aspect al migrației forței de muncă.

Migranții care au incheiat un contract pentru muncă temporară sau sezoniera (de asemenea

cunoscuti si ca “guest workers” sau lucrători straini cu contract) sunt persoanele care migrează pentru o

perioadă limitată de timp, cu scopul de a ocupa anumite locuri de muncă rezervate lor in tara gazda și

de a trimite bani acasă. Țara gazda foloseste proceduri de recrutare sau programe de viză.

Impactul imigrației asupra țării de destinație:

Efecte pozitive

Imigranții au tendința de a ocupa locurile de muncă cele mai indezirabile, periculoase și dificile.

Ei tind să se mute în zonele deteriorate ale orașului, declanșând revitalizare acestora, prin renovarea

fondului locativ, ajutând școlile publice să supraviețuiască și deschizand de magazine etnice și alte

întreprinderi (transnationale) de mici dimensiuni.

Efecte negative

Rasism sau diferite reacții, în special în mass-media sau in randul liderilor politici.

Asimilarea imigranților este un proces gradual ce conduce la adoptarea completă a culturii țării

gazdă și la o identificare cu această nouă cultură. Totusi, mulți imigranți păstrează unele valori ale țării

gazdă, în timp ce pe altele le resping. De exemplu, ei adoptă numai limba și unele aspecte ale culturii

societății-gazdă, păstrând în același timp tradițiile sau religia. Trebuie mentionat insa ca există mai

multe grade de asimilare.

25

Aculturația este un alt termen care se referă la adoptarea unui nou mod de viață - de ex.

adoptarea unor valori, credințe și atitudini specifice societății gazdă. In studiul aculturatiei este

important să ne concentram asupra:

Timpului - aculturatia este un proces și nu un eveniment (Teske și Nelson, 2006)

Direcției – este aceasta un proces unidirecțional sau a un proces de emisie-recepție?

Influenței - care dintre cele două grupuri culturale (cel gazda sau grupul de imigranti) este într-o

poziție de putere ?

Tipul de contact (interacțiune socială directă sau indirectă - de exemplu prin mass-media)

Migratie si dezvoltare

Anumiti cercetatori si-au pus intrebarea daca migratia conduce la dezvoltarea tarii de origine sau

o impiedica? Intre efectele pozitive sunt mentionate remitentele economice (banii trimisi in tara de

origine de catre migranti) ce reprezinta cea mai importanta sursa de finantare a tarilor in curs de

dezvoltare (mai importante decat investitiile straine directe sau ajutoarele oficiale primite de aceste

tari). Printre efectele negative ale migratiei internationale este amintit si fenomenul cunoscut ca brain

drain, ce conduce la pierderea capitalului uman al tarilor in curs de dezvoltare.

12. Globalizarea si dezvoltarea oraselor globale

Globalizarea reprezinta ridicarea la nivel planetar a afacerilor, comertului si informatiilor, intr-o

perioada in care mobilitatea ajunge una dintre cele mai ravnite valori, spatiul incetand sa mai fie un

obstacol deoarece distanta nu mai conteaza. Intr-adevar, globalizarea inseamna mobilitate – mobilitate

a fortei de munca, ideilor, capitalului, tehnologiei etc. Globalizarea se caracterizeaza si prin

extrateritorialitatea capitalului. Ea reprezinta un mijloc de a castiga mai mult si mai repede pentru elita

deoarece aceasta foloseste sistemele de comunicatii si internetul pentru a transfera sume mari de bani in

diverse zone ale globului, in functie de interesele sale financiare.

Lumea postmoderna este o lume in miscare in care industria este orientata in sensul producerii

unor bunuri cat mai atractive. Intr-adevar, daca societatea industriala era o societate de productie (desi

productia nu putea exista fara consum), societatea postindustriala este una de consum. Omul nu mai

consuma pentru a trai, ci traieste pentru a consuma. Nu intamplator, orasele globale sunt numite si

masini ale divertismentului (“entertainment machines”), numeroase dotari si echipamente socio-

culturale fiind proiectate cu scopul de a oferi turistilor sau vizitatorilor o experienta placuta

(Abrahamson, 2014).

Economia orasului global este bazata pe cunoastere (munca intelectuala) mai degraba decat pe

munca fizica. In cadrul economiei bazate pe cunoastere este esentiala abilitatea de a articula sectorul

26

tehnologic, economic si artistic, cu scopul de a crea noi produse si servicii. Sectorul informatiei si

divertismentului este in continua crestere aici, oferind o multime de job-uri in massmedia, restaurante

cu specific, magazine de suveniruri, agentii de turism, companii IT etc. Economia oraselor globale nu

este insa o economie a serviciilor, ci a experientei (Pine si Gilmore, 1999) in care individul are acces la

mai multa informatie ca oricand prin intermediul dispozitivelor digitale si a internetului. In aceste

economii dominate de informatie si divertisment, cultura si economia se intrepatrund. Orasele globale

depind tot mai mult de veniturile si taxele rezultate din valorificarea unor monumente si situri de

interes national sau international, destinate a atrage turistii, deoarece persoanele care circula in jurul

lumii in cautare de divertisment au devenit o parte esentiala a economiei globale. Orice oras care aspira

la statutul de oras global va favoriza edificarea unor galerii de arta, muzee, sali de concert precum si

alte constructii destinate a adaposti diferite spectacole sau intreceri sportive si de a impresiona publicul

prin arhitectura lor. Pe langa echipamentele socio-culturale si centrele de agrement, orasul global

trebuie sa ofere si infrastructura (aeroporturi, autostrazi, gari, transport suprateran si subteran) care sa

faca posibila primirea numerosilor turisti straini. In plus, remarcam prezenta lanturilor de magazine si

supermarketuri sau restaurantele fastfood, ca si a diferitelor structuri de cazare, adecvate turismului

urban promovat in aceste orasele globale. Nu in ultimul rand promovarea prin mass-media a orasului

are un rol important in cresterea sau mentinerea fluxului anual de vizitatori.

13. Ansamblurile rezidentiale ingradite (gated communities)

Ansamblurile rezidentiale ingradite, o tendință urbana din anii 1980, se manifesta întâi în SUA și

apoi în întreaga lume (fiind intalnite astazi atat in lumea arabă, cat si in Australia, Europa de Est și

Europa de Vest, China, Noua Zeelandă, Rusia, Africa de Sud, Asia de Sud, etc.). Acestea modifica

radical spațiul urban. Aici, locuitorii pot alege să afișeze un stil de viață specific, de aceea aceste

comunitati sunt numite si ‘comunități de stil de viata’. Motivatiile constituirii lor diferă în funcție de

contextele locale și regionale. Intre factorii cei mai des amintiti sunt criminalitatea (rata criminalității în

orasele americane este mai mare decât în Europa) și alte riscuri ale vieții urbane, pierderea încrederii în

serviciile de securitate publică, dar si conditii mai bune de viața în mediul sigur al unei comunității de

tip inchis. Ele sunt promovate, de asemenea, de către administrația locală, foarte interesata de

contribuabili. Acest tip de comunitati inchise includ diverse dotari de agrement într-o zonă privată

netulburată. Intalnim lacuri artificiale, piscine, parcuri, terenuri de tenis, terenuri de golf, cluburi, centre

de fitness, restaurante, magazine etc. Aici, locuitorii pot alege să afișeze un stil de viață specific, de

aceea, aceste comunitati mai sunt numite si comunități de stil de viata.

Pentru a proteja locuitorii din comunitate închisă de lumea periculoasă din afară, aceste

comunitati sunt localizate în SUA în zonele în care rata criminalității este foarte scăzută, într-un peisaj

favorabil, atractiv, nealterat (de exemplu, aproape de plajă sau aproape de o zonă protejată). Printre

27

atributele lor, mentionam: bariere fizice sau naturale - garduri electrificate, ziduri înalte -, sisteme de

supraveghere ce seamănă cu instalațiile de securitate militare, folosirea unor agenți de pază înarmați

sau a unui sistem de intrare controlată, a monitoarelor. Astfel de comunitati includ fie toate tipurile de

locuinte sau doar un singur tip, putand consta din câteva case/blocuri sau cuprinde intre granitele lor

numeroase locuinte – asemenea unui orășel.

Comunitatile inchise sunt adesea rezultatul inegalitatii veniturilor, un fenomen ce genereaza

diferente mari intre cartierele rezidentiale. Intr-adevar, una dintre caracteristicile oraselor globale este

decalajul dintre clasele de sus si cele de jos in ceea ce priveste bogatia. Unii sociologi numesc aceasta

diferenta inegalitate a veniturilor (income inequality), in timp ce altii polarizare de clasa (class

polarization), din acest motiv, orasele globale mai sunt numite si orase duale, fiind caracterizate de o

piata a muncii duala. Pana in anii ’70 ai secolului trecut, in tarile dezvoltate, clasa mijlocie s-a extins

continuu. Dupa 1970 insa, au inceput sa creasca numeric clasele de jos si cele de sus. Anumiti

cercetatori afirma ca polarizarea excesiva a societatii intre clasa de sus si cea de jos si diminuarea clasei

de mijloc ar putea conduce la slabirea coeziunii sociale si a stabilitatii politice. In tarile foste

comuniste, in 1989, inegalitatea veniturilor era foarte mica, dupa 1989, in doar 10-15 ani inegalitatea

veniturilor a crescut fiind comparabila cu cea din Marea Britanie.

14. Oraşul şi realitatea virtuală

Economia oraşelor globale (Sassen, 2012) se prezintă ca o economie a experienţei (Pine şi

Gilmore, 1999), în care individul are acces la mai multă informaţie ca oricând prin intermediul

dispozitivelor digitale şi a internetului. In acest context, ne propunem să exploram rolul realităţii

virtuale și a noilor tehnologii în promovarea patrimoniului construit. Vom evidenţia în continuare

câteva modalităţi prin care realitatea virtuală și tehnologiile asociate acesteia pot constitui un mediu

propice promovării conţinutului cultural, și în special al patrimoniului construit. Intr-adevar,

digitalizarea patrimoniului construit și includerea sa în diferitele dimensiuni și aplicaţii ale realităţii

virtuale va diminua efectele timpului și ale altor factori externi, asigurându-se astfel conservarea

acestuia și transmiterea lui către generaţiile viitoare.

Arhivele digitale participative

Constituirea arhivelor digitale participative se bazează pe « crowdsourcing ». Acesta constă în

implicarea a numeroase persoane în anumite etape ale unui proiect prin mobilizarea institutiilor,

unitătilor de invătămant (elevi, studenti, profesori), cercetătorilor, organizatiilor non-profit, dar și a

publicului larg. Crowdsourcing-ul este o formă de voluntariat sau angajare, ce se poate manifesta în

diferite moduri în constituirea arhivelor digitale, precum încărcarea de fotografii vechi pe un site de

istorie comunitară, descifrarea unor opere fotografiate sau scanate, participarea la discuții on-line etc.

28

Intr-adevăr, anumiti autori (Song și Zinkhan, 2008) arată cum site-urile web ce integrează în design-ul

lor elemente de interactivitate atrag mai multi utilizatori.

Intr-o arhivă digitală participativă, utilizatorii au posibilitatea de a încărca conținut digital

original, precum articole proprii, fotografii, inregistrari audio / video (ale unor istorii de viață,

interviuri, festivaluri, workshop-uri, întâlniri comunitare etc.), pot adăuga comentarii la articolele

incarcate de alti utilizatori sau asambla articolele din arhiva digitală în colecții personale.

Obiectivul principal al unei arhive tradiționale a fost cel de a colecta, păstra și facilita accesul la

materialele valoroase stocate aici. Spre deosebire de arhivele tradiționale în care continutul era

vizualizat în mod pasiv, vizitatorii nelasand nici o « urmă », arhiva participativă aseaza în centru

utilizatorul, estompând liniile de demarcatie dintre creatorii de conținut și consumatori, dintre trecut și

prezent, profesor și student, etc.

Bazele de date

Bazele de date ocupă un rol important în ceea ce privește conservarea, protecția, analiza și

managementul siturilor arheologice și al monumentelor istorice. De exemplu, Monument Information

Systems (MIS) combină GIS (Geographical Information Systems), scanerul 3D cu laser, fotogrametria,

grafica pe calculator, realitatea virtuală și tehnologia multimedia, cu scopul de a înregistra, arhiva,

prelucra și conserva patrimoniul construit. GIS permite utilizatorului să vizualizeze date raster și

informații vectoriale în suprapunere, pentru reconstituiri 3D corecte ale unor situri și obiecte de

patrimoniu.

Realitatea augmentată (AR)

Aceasta este definită ca fiind o “percepție directă sau indirectă, în timp real, asupra mediului

fizic, înconjurator, ce a fost completată sau augmentată prin adăugarea unor informații virtuale sau

generate de computer” (Carmigniani et al, 2011:342). Folosind un computer, o tabletă, un smartphone

sau ochelari smart, o persoană poate vizualiza, analiza, salva și trimite pe diferite rețele sociale imagini

2D sau obiecte 3D, texte, fotografii și alte informații ce completează realitatea percepută în timp real, în

funcție de context. Astfel, într-o incăpere nemobilată pot fi introduse diferite obiecte decorative sau

mobilier virtual sau peste planul unui apartament din broșura unei agenții imobiliare poate fi suprapusă

imaginea virtuală, 3D a apartamentului. In alte cazuri, folosind ochelari smart de tip Google Glass,

turistul se poate orienta în spațiu deoarece aceștia sunt dotați cu GPS. Mai mult, utilizatorul poate primi

diverse informații despre clădirile istorice dintr-un anumit loc, inclusiv imagini de arhivă. Realitatea

augmentată constituie un instrument flexibil, ce poate fi folosit atât în marketing-ul cultural, cât și în

educația publicului larg, și în special a tinerilor, în domeniul patrimoniului cultural. Cele mai multe

29

dintre muzeele noi folosesc, pe langă exponatele clasice și tehnologii informatice de tip AR. Concepute

într-o cultură ce încurajează experiențele de tot felul, aceste muzee sunt proiectate pentru a combina

divertismentul cu educația – în trecut însă, aceste două sfere ale vieții erau clar delimitate.

Dispozitivele de realitate virtuală

Dispozitivele de realitate virtuală, precum căştile HTC Vive și cele două controllere, atașate la un

calculator performant, oferă utilizatorului experienţa unei imersiuni totale într-o altă lume, o experienţă

ce implică uneori multă mișcare şi interacţiune cu noua realitate virtuală.

Realitatea virtuală oferă posibilităţi nelimitate. Putem explora, spre exemplu, mormântul lui

Tutankhamun, ca și orice alt ansamblu protejat, reconstituit în 3D după descrierile găsite în diferite

manuscrise, texte istorice sau opere literare.

Lumi sociale virtuale (virtual worlds)

ActiveWorlds și Second Life reprezintă doar doua exemple de « virtual worlds » ce oferă

utilizatorilor posibilitatea de a-și construi o identitate virtuală, prin crearea propriului avatar, și de a

iniţia diferite acţiuni și relaţii în interiorul unui univers compus din sute de lumi virtuale. Aici,

locuitorii pot crea diverse obiecte, pot vinde și cumpăra, de exemplu pot cumpăra teren, proiecta orașe

(ex Horizon City) și clădiri virtuale, pe care apoi să le mobileze după dorinţă. Orașele se prezintă ca

pură ficţiune sau reconstituirea în virtual a unor lumi actuale sau dispărute (de ex Roma antică).

Bibliografie

Abrahamson, Mark (2014). Urban sociology: a global introduction. New York: Cambridge university

press

Appadurai, Arjun (1996) Modernity at large. Cultural dimensions of globalization. Minneapolis.

London: Public Worlds

Anghel, Remus, G., Horvath, Istvan (2009). Sociologia migrației. Bucureşti: Polirom

Babbie, Earl (2010). Practica cercetării sociale. Iaşi: Polirom

Basch, L., Glick Schiller, N. & Szanton Blanc, C. (1994). Nations unbound. Transnational projects,

postcolonial predicaments and deterritorialized nation-states. Gordon and Breach Science Publisher

Bauman, Zygmunt (2005). Globalizarea si efectele ei sociale (traducere din engleza) Editura Antet

30

Bergel, Egon, Ernest (1955). Urban Sociology. New York, Toronto, London: McGRAW- HILL Book

Company

Bhabha, Homi (1994). The Location of Culture. London: Routledge

Bouk, Edward, J. (1904). Simla: past and present. Calcutta: Government of India Central Press

Browning, Oscar (1903). Impressions of indian travel. London: Hodder and Stoughton

Carmigniani, J., Furht, B., Anisetti, M., Ceravolo, P., Damiani, E., Ivkovic, M. (2011), Augmented

Reality Technologies, Systems and Applications, Multimedia Tools and Applications, 51, nr. 1

Castells, Manuel and Cardoso, Gustavo, eds. (2005). The Network Society: From Knowledge to Policy.

Washington, DC: Johns Hopkins Center for Transatlantic Relations

Castles, Stephen, Miller, Mark, J. (2009). The age of migration. International population movements În

the modern world. Hampshire & New York: Palgrave Macmillan

Castles, Stephen, de Haas, Hein & Miller, Mark, J. (2014). The age of migration. International

population movements in the modern world. Hampshire & New York: Palgrave Macmillan

Chelcea, Liviu (2008). Bucurestiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare si regenerare urbana.

Iasi: Polirom

Cingolani, Pietro (2009). Romeni d’Italia. Migrazioni, vita quotidiana e legami transnazionali.

Bologna: Il Mulino

Crowder, Michael (1964). Indirect Rule: French and British Style. Africa: Journal of the International

African Institute, Vol. 34, No. 3: 197-205

Frank, A, G (1975) The development of underdevelopment

Harris, R, Myers, G (2007). Hybrid housing: improvement and control in late colonial Zanzibar.

Journal of society of architectural historians, 66 (4): 476-493

Jessop, B. (1991). The Welfare state in Transition from Fordism to Post-Fordism. In Jessop, B.,

Kastendiek, H, Nielsen, K, Pedersen, O.K (eds) Flexibility: restructuring state and industry in Britain,

Germany and Scandinavia, pp. 82-105. Aldershot: Edward Elgar

King, Anthony, D (2012). Colonial Urban Development: Culture, Social Power and Environment.

London: Routledge

31

Levitt, Peggy (1998). Social Remittances: Migration Driven Local-Level Forms of Cultural Diffusion.

International Migration Review, Vol. 32, 4, 926-948

Levitt, Peggy, Nina Glick Schiller (2004). Conceptualizing simultaneity: a transnational social field

perspective on society. International Migration Review, 38(145), 595-629

Massey, Douglas S., Arango, Joaquin, Hugo, Graeme, Kouaouci, Ali, Pellegrino, Adela & Taylor

Edward J. (1998). Worlds in motion: understanding international migration at the end of the

millennium. Oxford: Clarendon Press

Massey, Douglas S., Denton, Nancy, A. (1988). The dimensions of residential segregation. Social

Forces, vol. 67, no. 2: 281-315

Morawska, Ewa (2003). Disciplinary Agendas and Analytic Strategies of Research on Immigrant

Transnationalism: Challenges of Interdisciplinary Knowledge. International Migration Review, Vol.

37, 3, Transnațional Migration: International Perspectives, 611-640

Njoh, Ambe, J. (2008). Colonial Philosophies, Urban Space, and Racial Segregation in British and

French Colonial Africa. Journal of Black Studies, Vol. 38, no. 4: 579-599

Papastergiadis, Nikos (2000). The turbulence of migration. Cambridge, Malden: Polity Press

Papastergiadis N. (2005). Hybridity and Ambivalence: Places and Flows in Contemporary Art and

Culture. Theory, Culture & Society, 22/ 39, 40-63

Park, Robert, E. (1915). The city: suggestions for the investigation of human behavior in the city

environment. The American journal of sociology, vol XX, no. 5: 577-612

Pieterse, Jan (2001). Hybridity, So What?: The Anti-Hybridity Backlash and the Riddles of

Recognition. Theory Culture Society 18: 219-231.

Pine, J. and Gilmore, J. (1999). The Experience Economy. Boston: Harvard Business School Press

Portes, Alejandro (1996). Global villages: The rise of transnațional communities. The American

Prospect, 25, 228-232, ww.li.suu.edu/library/circulation

Portes, A., W. Haller, L.E. Guarnizo (2002). Transnational entrepreneurs: an alternative form of

immigrant economic adaptation. American Sociological Review, vol 67, 278-298

Power, Garrett (1983). Apartheid Baltimore Style: the Residential Segregation Ordinances of 1910-

1913, 42 Md. L. Rev. 289 (http://digitalcommons.law.umaryland.edu/mlr/vol42/iss2/4

32

Quillian, Lincoln (2012). Segregation and Poverty Concentration: The Role of Three Segregations.

American Sociological Review, 77 (3): 354-379

Ray Hutchison (2010). Encyclopedia of urban studies. London: Sage

Riccio, Bruno (2006). « Transmigrants » mais pas « nomades ». Transnationalisme mouride en Italie.

Cahiers d'études africaines, 1,181, 95-114.

Rostow, W., W (1991). The stages of economic growth: a non-communist manifesto.Cambridge:

Cambridge University Press

Sacareau, Isabelle (2007). Himalayan hill stations from the British Raj to Indian tourism. European

bulletin of Himalayan research, 31: 30-45

Said, Edward (1979) Orientalism. Vintage Books: New York

Sassen, S. (2012), Cities în a World Economy, Pine Forge Press, updated 4th ed

Serfaty-Garzon, Perla (2003). Habiter. În Marion Segaud, Jacques Brun & Jean–Claude Driant.

Dictionnaire de l'habitat et du logement (pp. 213-214). Paris: Armand Colin

http://www.perlaserfaty.net/texte9.htm

Song, J. H., Zinkhan, G. M. (2008), Determinants of perceived web site interactivity, Journal of

Marketing, 72(2), pp. 99—113.

Stark, O., Bloom, D.E. (1985). The new economics of labor migration. American Economic Review 75,

173-178.

Szanton Blanc, Cristina, Basch, Linda, Glick Schiller, Nina (1995). Transnationalism, Nation-States,

and Culture. Current Anthropology, Vol. 36, 4, 683-686

Thomas, William, Isaac, Znaniecki, Florian (1927). The Polish peasant in Europe and America. New

York: Alfred A Knopf

Teske, Raymond, H. C. si Baldin, H., Nelson (1974) Acculturation and Assimilation: A clarification.

American Ethnologist, vol1, no.2, 351-367

Villanova, Roselyne De (2007). Conjuguer la ville: Architecture, anthropologie, pédagogie. Paris: L’

Harmattan

Wirth, Louis (1928) The ghetto. Chicago: The University of Chicago Press

33

Site-uri web:

http://migrationobservatory.ox.ac.uk/briefings/irregular-migration-uk-definitions-pathways-and-scale

http://www.unesco.org/most/migration/glossary_migrants.htm

http://www.ilo.org/global/topics/labour-migration/lang--en/index.htm