l i s t a d e l u c r Ă r i -...

5
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE CATEDRA: Drept public DOMENIUL: Criminalistică L I S T A D E L U C R Ă R I NUME ŞI PRENUME: PĂŞESCU D. GHEORGHE GRAD DIDACTIC: Conferenţiar TITLU ŞTIINTIFIC: doctor în drept Notă (1) Fiecare lucrare este prezentată, în limba în care a fost publicată / expusă, corespunzător structurii "i, ii, iii, iv, v, vi", unde: i - indicativul ( T1, T2 etc.; A1, A2, etc.; …), care se scrie "bold" la lucrările realizate după acordarea ultimului titlu didactic/grad profesional; ii - autorii în ordinea din publicaţie, cu scriere "bold" a cadrului didactic; iii - titlul, scris "italic"; iv - editura sau revista sau manifestarea şi/sau alte elemente de localizare, după caz; v - intervalul de pagini din publicaţie, respectiv, pp …-…, numărul total de pagini, respectiv, … pg., sau alte date similare, după caz; vi - anul sau perioada de realizare, după caz. (2) În cadrul fiecărui grup de lucrări (A1, A2 etc.; B1, B2 etc. ; …), lucrările sunt în ordine invers cronologică. Teza de doctorat Gheorghe Păşescu, Posibilităţi şi limite ale interpretării criminalistice a urmelor în câmpul infracţiunii. Rolul acesteia în soluţionarea cauzelor penale, Cărţi/cursuri publicate în edituri recunoscute (A1, A2, etc.), îndrumare publicate/culegeri de probleme (B1, B2 etc.), capitole publicate în volume colective, capitole teoretice redactate (C1, C2, etc.) cursuri proprii pe plan local sau pe Web, prin care se aduc contribuţii la dezvoltarea activităţilor didactice/profesionale (D1, D2, etc.) A1. Gheorghe Păşescu, Criminalistica - teste grilă, Edit. Universitară, 164 pg., 2007, A2. Gheorghe Păşescu Curs de criminalistică, editura Ministerului de Interne (uz intern), 320 pg., predat la Centrului Naţional de Perfecţionare a cadrelor de poliţie. anii 1980-1990; A3. Colectiv, Tratat practic de criminalistică, volumele I-V, tipărit de Serviciul editorial al Ministerului de Interne în cursul anilor 1976-1985. În cadrul tratatului, Gheorghe Păşescu este autor unic al următoarelor capitole şi secţiuni: C1- Laboratoarele criminalistice mobile (vol.I, partea a II-a cap.II); C2- Trusele criminalistice (vol.I., partea a II-a, cap.III); C3- Noţiunea şi clasificarea generală a urmelor (vol.I., partea a III-a, cap.I); C4- Procedee şi tehnici criminalistice de fixare a urmelor şi altor mijloace materiale de probă (vol.I, partea a II-a, cap.VII); C5- Procedee şi tehnici de ridicare, ambalare şi transportare a urmelor şi altor mijloace materiale de probă (vol.I., partea a II-a, cap.VIII);

Upload: doandien

Post on 05-Feb-2018

215 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: L I S T A D E L U C R Ă R I - ucdc.roucdc.ro/sja/lista-lucrari/pasescu-gheorghe-lista-lucrari.pdf · UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

CATEDRA: Drept publicDOMENIUL: Criminalistică

L I S T A D E L U C R Ă R I

NUME ŞI PRENUME: PĂŞESCU D. GHEORGHEGRAD DIDACTIC: ConferenţiarTITLU ŞTIINTIFIC: doctor în drept

Notă

(1) Fiecare lucrare este prezentată, în limba în care a fost publicată / expusă, corespunzător structurii "i, ii, iii, iv, v, vi", unde:

i - indicativul ( T1, T2 etc.; A1, A2, etc.; …), care se scrie "bold" la lucrările realizate după acordarea ultimului titlu didactic/grad profesional;

ii - autorii în ordinea din publicaţie, cu scriere "bold" a cadrului didactic; iii - titlul, scris "italic";iv - editura sau revista sau manifestarea şi/sau alte elemente de localizare, după caz;v - intervalul de pagini din publicaţie, respectiv, pp …-…, numărul total de pagini, respectiv, … pg., sau alte date

similare, după caz;vi - anul sau perioada de realizare, după caz.

(2) În cadrul fiecărui grup de lucrări (A1, A2 etc.; B1, B2 etc. ; …), lucrările sunt în ordine invers cronologică.

1º Teza de doctorat

Gheorghe Păşescu, Posibilităţi şi limite ale interpretării criminalistice a urmelor în câmpul infracţiunii. Rolul acesteia în soluţionarea cauzelor penale,

2º Cărţi/cursuri publicate în edituri recunoscute (A1, A2, etc.), îndrumare publicate/culegeri de probleme (B1, B2 etc.), capitole publicate în volume colective, capitole teoretice redactate (C1, C2, etc.) cursuri proprii pe plan local sau pe Web, prin care se aduc contribuţii la dezvoltarea activităţilor didactice/profesionale (D1, D2, etc.)

A1. Gheorghe Păşescu, Criminalistica - teste grilă, Edit. Universitară, 164 pg., 2007,A2. Gheorghe Păşescu Curs de criminalistică, editura Ministerului de Interne (uz intern), 320 pg.,

predat la Centrului Naţional de Perfecţionare a cadrelor de poliţie. anii 1980-1990;A3. Colectiv, Tratat practic de criminalistică, volumele I-V, tipărit de Serviciul editorial al

Ministerului de Interne în cursul anilor 1976-1985. În cadrul tratatului, Gheorghe Păşescu este autor unic al următoarelor capitole şi secţiuni:C1- Laboratoarele criminalistice mobile (vol.I, partea a II-a cap.II);C2- Trusele criminalistice (vol.I., partea a II-a, cap.III);C3- Noţiunea şi clasificarea generală a urmelor (vol.I., partea a III-a, cap.I);C4- Procedee şi tehnici criminalistice de fixare a urmelor şi altor mijloace materiale de probă (vol.I, partea a II-a, cap.VII);C5- Procedee şi tehnici de ridicare, ambalare şi transportare a urmelor şi altor mijloace materiale de probă (vol.I., partea a II-a, cap.VIII);

Page 2: L I S T A D E L U C R Ă R I - ucdc.roucdc.ro/sja/lista-lucrari/pasescu-gheorghe-lista-lucrari.pdf · UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

C6- Unele particularităţi ale cercetării la faţa locului în cazul falsificării de monede, timbre şi alte valori (vol.I., partea a IV-a, cap.II, secţiunea a XVII-a);C7- Expertiza urmelor lăsate de dinţi pe corpul uman (vol.II, partea a II-a, cap.IV, secţiunea I);C8 - Expertiza scrisului cursiv, alterat din cauza unor stări patologice (vol.II, partea a II-a, cap.VII, secţiunea V);C9 - Fundamentul ştiinţific al expertizei urmelor lăsate de îmbrăcăminte (vol.III, partea I,

cap.II, secţiunea I);C10 - Examinarea urmelor lăsate de mănuşi (vol.III, partea I, cap.II, secţiunea a IV-a);C11- Determinarea locurilor unde s-au aflat trăgătorul şi persoana în care s-a tras (vol.III,

partea I, cap.IX, secţiunea VIII-a);C12- Examinarea urmelor de picioare (vol.IV, partea a II-a, cap.I, secţiunea I);C13- Cartoteca modului de operare (vol.V, cap.II, secţiunea a VII-a);C14- Cartoteca antropometrică (vol.V, cap.II, secţiunea a VIII-a).

3º Cărţi de specialitate publicate în edituri recunoscute (E1, E2, etc.), articole/studii publicate în reviste de specialitate de circulaţie internaţională recunoscute (F1, F2, etc.), articole/studii publicate în reviste de specialitate de circulaţie naţională recunoscute (G1, G2, etc.), articole/studii publicate în volumele unor manifestări ştiinţifice internaţionalerecunoscute din ţară şi din străinătate (H1, H2, etc.), articole/studii publicate în volumele unor manifestări ştiinţifice naţionale (I1, I2, etc.), lucrări prezentate la diferite seminarii/expoziţii, inovaţii etc. (J1, J2 etc.), după caz, prin care se aduc contribuţii ştiinţifice la dezvoltarea domeniului.

E1. Adrian Frăţilă, Gheorghe Păşescu, Expertiza criminalistică a scrisului şi semnăturii de cuantum redus, editura Prouniversitaria, 168 pg., anul 2008.E2. Adrian Frăţilă, Gheorghe Păşescu, Andreea Diana Vasilescu, Expertiza criminalistică a cifrelor, Editura “Oscar Print”, 95 pagini, anul 2003;E3. Gheorghe Păşescu, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Edit.Naţional, 528 pagini, anul 2000;E4. A.Frăţilă, Gheorghe Păşescu, Expertiza criminalistică a semnăturii , Editura Naţional,

300 pagini, anul 1999;E5. Gheorghe Păşescu I.R. Constantin, Secretele amprentelor papilare, Editura Naţional, 359 pagini, anul1996, E6. Moise Bădilă,Gheorghe Păşescu, Conlucrarea în munca de poliţie, editat pentru uz intern de Serviciul editorial al Ministerului de Interne ,250 pagini, anul1983;E7. Gheorghe Păşescu, coautor la Studiul criminologic privind omorurile editat pentru uz intern de Serviciul editorial al Ministerului de Interne,300 pagini, anul 1978

G1. Gheorghe Păşescu, Experimentul şi reconstituirea în expertiza balistică judiciară, în „Revista română de criminalistică”, nr.58(65), vol. XI, pg. 221-224, octombrie 2009;

G2. Gheorghe Păşescu, Laboratoare independente de expertiză criminalistică, în revista „Securitatea privată”, nr.3/2009(27), pg.7-8, editura Detectiv; septembrie 2009.

G3. Gheorghe Păşescu, Experimentul şi reconstituirea în expertiza balistică judiciară, în înAnalele universităţii „Dimitrie Cantemir”- seria Drept, p. 107-111, anul 2008;

G4. Gheorghe Păşescu, Expertizele balistico - judiciare în dosarul „Vasile Milea”, în revista „Criminalistica”,nr.4, pg. 8-11, august 2006;

G5. Gheorghe Păşescu, Numărul de puncte caracteristice necesare identificării dactiloscopice,, în revista „Criminalistica”,nr.2, pg. 36-38, aprilie 2006;

G6. Gheorghe Păşescu, Identificarea persoanelor cu ajutorul portretului robot, în Analele universităţii „Dimitrie Cantemir”- seria Drept, p. 59-65, anul 2006.

Page 3: L I S T A D E L U C R Ă R I - ucdc.roucdc.ro/sja/lista-lucrari/pasescu-gheorghe-lista-lucrari.pdf · UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

G7. Gheorghe Păşescu, Competenţa expertului criminalist cu privire la probele de comparaţie, în Analele universităţii „Dimitrie Cantemir”- seria Drept, p. 316-320, anul 2005

G8. Gheorghe Păşescu, Competenţa expertului criminalist cu privire la probele de comparaţie, în, „Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie, nr. 1, p. 146-148, anul 2004

G9. Gheorghe Păşescu, Valoarea semnelor auxiliare scrisului în expertiza grafică, „Revista de Criminologie, Criminalistică şi Penologie, nr. 3, p. 72- 77, anul 2004;

G10. Gheorghe Păşescu, Erori în cercetarea la faţa locului şi efectele lor asupra expertizelor criminalistice, în revista „Criminalistica”, nr.3/2004, pg.34-36, mai 2004;

G11. Gheorghe Păşescu, Determinarea vechimii urmelor papilare în „Revista de Criminologie şi Criminalistică”, nr.2/2001, pag.174-186 (12 pagini), septembrie 2001,

G12. Adrian Frăţilă, Gheorghe Păşescu Abordarea expertizei documentelor redate prin mijloace copiatoare, Revista Criminalistica nr.6/2001, pag.26-27, august 2001;G13. Adrian Frăţilă, Gheorghe Păşescu, Posibilitatea imitării perfecte a semnăturii, in revista „Criminalistica” nr.4/2001, pag.24-26, iulie 2001;G14. Gheorghe Păşescu, Interpretarea criminalistică a orificiilor descoperite în sticla ferestrelor, în Revista Criminalistica nr.3/1999, pag.8-11 (2 pagini);iulie 1999G15. Gheorghe Păşescu, Valoarea probantă a urmelor, Revista Criminalistica nr.1/1999, pag.8-11, aprilie 1999;G16. Gheorghe Păşescu,. Interpretarea criminalistică a orificiilor descoperite în sticla ferestrelor, în Revista de Criminologie şi Criminalistică nr.3, pag.127-133, anul 1999;G17. Gheorghe Păşescu, Identificarea persoanelor după urmele lăsate de ureche, în Revista de Criminologie şi Criminalistică nr.1/1999, pag.247-254 (7 pagini), anul 1999;G18. Gheorghe Păşescu, Reconstituirea fizionomiei corpului şi îmbrăcămintei cadavrelor depesate, în Revista de Criminologie şi Criminalistică nr.1/1999, pag.234-239., anul 1999;G19. Gheorghe Păşescu, Gh. Marinache, Falsificarea documentelor cu ajutorul copiatorului sau computerului în Revista de Criminologie şi Criminalistică nr.1, pag.165-175,anul 1999;G20. Gheorghe Păşescu, Crime Scene: Blood trace investigation (Examinarea urmelor de sânge la faţa locului), In Romanian Journal of legal medicine, vol.II, nr.3/1994, pag.213-23;G21. La Bundeskriminalamt printre specialişti în Revista “Lumea interpol”nr.7/1992;G22. Special photokina – 92 în, Revista “Fotografia & video” nr.203, 204, 205/1992;

H1. Gheorghe Păşescu, Expertizele criminalistice şi licitaţiile cu opere de artă, comunicareprezentată la Simpozionul Internaţional cu tema „Investigarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul Crimei Organizate”, organizată de Asociaţia criminaliştilor din România, publicată în volumul reuniunii tipărit cu acea ocazie, Bucureşti 27-28 octombrie 2009;

H2. Gheorghe Păşescu, Opinii privind învăţământul de criminalistică în România” comunicare prezentată la conferinţa internaţională „Învăţământul universitar de criminalistică”,Organizatori:Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea „Babeş-Bolyai” Clujşi Universitatea Bucureşti, la Alba Iulia, 19-22 Mai 2009 .

H3. Cătălin Grigoraş, Gheorghe Păşescu, Examinarea documentelor tipărite utilizând thnica de calcul, p. 195-202, în volumul „lucrările prezentate la Simpozionul Internaţional de criminalistică – Cluj-Napoca, mai 2004”H4. Gheorghe Păşescu, Persons identification by earprints in Bucharest Police (Identificarea persoanelor după urme de urechi în activitatea Poliţiei Municipiului Bucureşti) - referat prezentat la a II-a întrunire europeană a examinatorilor urmelor de instrumente şi încălţăminte, Olanda, 1997, publicată în volumul reuniunii tipărit cu acea ocazie;

Page 4: L I S T A D E L U C R Ă R I - ucdc.roucdc.ro/sja/lista-lucrari/pasescu-gheorghe-lista-lucrari.pdf · UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

H5. Gheorghe Păşescu, Interpretarea urmelor de sânge la locul crimei în cazul Ioan Luchian Mihalea – comunicare la primul Congres european de criminalistică, Laussane, Elveţia, 1997;

H6. Gheorghe Păşescu, “The ghost pistol” a suicide with a disassambled weapon (“Pistolul fantomă” - o sinucidere cu armă demontată) – comunicare prezentată la al XIV-lea Congres Internaţional de Criminaliastică (IAFS) – ţinută la Tokyo în luna august 1996 publicată în volumul reuniunii tipărit cu acea ocazie;H7. Gheorghe Păşescu, Organizarea cartotecii urmelor instrumentelor de forţare şi deschidere a încuietorilor - comunicare la Simpozionul Internaţional “Tehnici moderne în criminalistică şi medicină-legală”, Brăila, iunie 1996;

H8. Gheorghe Păşescu, The identification of tools used for breaking bolt locks open (Identificarea instrumentelor folosite la deschiderea şi forţarea încuietorilor îngropate) –comunicare prezentată la Reuniunea Europeană a Examinatorilor de urme de încălţăminte şi unelte de spargere, Helsinki-Finlanda 1995, publicată în volumul reuniunii tipărit cu acea ocazie;

I1. Gheorghe Păşescu, Experimentul şi reconstituirea în expertiza balistică-judiciară” în Analele UDC- seria drept2008;

I2. Gheorghe Păşescu, Particularităţile expertizei semnelor auxiliare scrisului - comunicare prezentată la Simpozionul „45 de ani de expertiză criminalistică în laboratoarele ministerului justiţiei” organizat de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice la 17/18 octombrie 2003;publicat în volumul Metode şi tehnici de identificare criminalistică, editura Luceafărul, pg.128-135, Bucureşti 2006;

I3. Gheorghe Păşescu, Expertiza balistică judiciară. prezentare de caz. comunicare la al XVI-ea simpozion naţional „Juridica”, organizat de Universitatea română de ştiinţe şi arte „Gheorghe Cristea”, Bucureşti ,iunie 2006;

I4. Gheorghe Păşescu, Interpretarea urmelor de sânge într-un caz de omor - comunicare prezentată la Simpozionul „Realităţi şi perspective în criminalistică” organizat de Asociaţia Criminaliştilor din România, la 29 octombrie 2002, publicat în volumul Realităţi şi perspective în criminalistică, editura Luceafărul, pg.160-166, Bucureşti 2003;

I5. Gheorghe Păşescu, Competenţa expertului criminalist la luarea probelor de comparaţie, în volumul “Comunicăriştiinţifice la al 7-lea simpozion naţional de criminalistică” , editura Alma Mater, Cluj-Napoca, p. 21-25, anul 2003;

I6. Cătălin Grigoraş, Gheorghe Păşescu, Examinarea documentelor tipărite utilizând tehnica de calcul, în volumul “Comunicări ştiinţifice la al 7-lea simpozion naţional de criminalistică” , editura Alma Mater, Cluj-Napoca, p. 39-47, anul 2003;

I7. Gheorghe Păşescu, Principiile interpretării urmelor la locul faptei în volumul Criminalistica mileniului III, Editura “Little Star”, pag.258-265 (7 pagini);Bucureşti, 2001,

I8. Gheorghe Păşescu Identificarea persoanelor cu ajutorul expertizei portretului robot -comunicare prezentată la al VI-lea Simpozion Naţional de Criminalistică organizat de Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, Bucureşti, 2000;

I9. Gheorghe Păşescu, Determinarea vechimii urmelor papilare - comunicare prezentată la al V-lea Simpozion Naţional de Criminalistică organizat de Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, Cluj-Napoca, 27-28 mai 1999;I10. Sinucidere sau omor? Clarificarea unui caz, prin interpretarea urmelor împuşcăturii -prezentată la al II-lea Simpozion Naţional de Criminalistică organizat de Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, cu tema Cercetarea probelor materiale în investigaţiile judiciare;Bucureşti, 24 noiembrie 1995,

Page 5: L I S T A D E L U C R Ă R I - ucdc.roucdc.ro/sja/lista-lucrari/pasescu-gheorghe-lista-lucrari.pdf · UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

I11. Concluziile expertizei urmelor de încălţăminte, prezentată la al II-lea Simpozion Naţional de Criminalistică organizat de Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, , cu temaCercetarea probelor materiale în investigaţiile judiciare; Bucureşti, 24 noiembrie 1995I12.Gheorghe Păşescu, Maria-Elena Gogârlă, Expertiza semnăturilor executate în alte alfabete decât cel latin - comunicare publicată în Buletinul de criminalistică şi criminologie nr. 1, p. 10-17, anul 1995I13. Expertiza semnăturilor executate în alte alfabete decât cel latin - comunicare prezentată la Simpozionul Naţional de Criminalistică cu tema Criminalistica şi probaţiunea Judiciară, organizat de S.R.C.C;09 .06.1994 I14. Gheorghe Păşescu, Diana Calapodescu, Rolul reconstituirii şi experimentului judiciar în cercetarea infracţiunilor contra vieţii - comunicare prezentată la Simpozionul Naţional de Criminalistică cu tema Criminalistica şi probaţiunea Judiciară, organizat de S.R.C.C.09.06.1994, publicată în Buletinul de criminalistică şi criminologie nr. 1, p. 84-102, anul 1995I15. Interpretarea traseologică a urmelor de sânge - comunicare prezentată la Simpozionul Naţional de Criminalistică cu tema Criminalistica şi probaţiunea Judiciară organizat de S.R.C.C;, 09.06.1994 I16. Sisteme de Asigurare şi pază a băncilor, firmelor şi altor instituţii- comunicare prezentată

l a Simpozionul Naţional Noi forme de criminalitate organizată de Ministerul Justiţiei şi S.R.C.C. pe 05.02.1995;I17. Particularităţi în examinarea geamurilor sparte - comunicare prezentată la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică din 31.10.1991;I18. Aspecte practice ale identificării cadavrelor în cadrul Poliţiei Capitalei, la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică din 25.03.1991;I19. Posibilităţi de identificare traseologică a obiectelor pe baza unor caracteristici temporare– comunicare prezentată la Sesiunea de Referate şi Comunicări ştiinţifice organizată de Ministerul Justiţiei la 15-16 decembrie 1978 şi publicată în Broşura „20 de ani de expertiză criminalistică”, Bucureşti 1979;I20. Tehnici de ilustrare a rapoartelor de expertiză criminalistică – comunicare la Simpozionul de Criminalistică organizat de Ministerul de Interne la 22-23 iunie 1978 şi publicată în Broşura Prezent şi perspectivă în expertiza criminalistică, editura MI, 1979;

J1. Entomologia criminalistică, metodă neconvenţională de investigare a omuciderilor, la Simpozionul „Echipamente şi tehnologii de investigare criminalistică” orgaizat de Academia de poliţie Bucureşti şi firmele Stimpex din România şi SIRCHIE din SUA, 24 februarie 2009

J2. Experimentul şi reconstituirea în expertiza balistică-judiciară”, la simpozionul naţional cu tema „Noutăţi în domeniul Criminalisticii, dreptului penal şi procesual penal”,organizat de Asociaţia Criminaliştilor din România, Bucureşti 16 aprilie 2009;

Data: 23.10.2009Cadru didactic,

_________________________________