Universitatea din Oradea

Facultatea Geografie Turism si Sport

Specializarea:Educatie Fizica si Sport

Referat Kinesiologie

Profesor:Conf.Dr.Szabo-Alexi Paul

Student:Popa Stefan

Anul:I

Grupa:3112

LOCUL, ROLUL ŞI IMPORTANŢA JOCURILOR MOTRICE PENTRU DEZVOLTAREA FIZICA ARMONIOASA

Înclinaţia oamenilor către joc se află la baza sintagmei „homo ludens”. O serie de specialişti din domeniul educaţiei fizice, a psihologiei, pedagogiei, printre care: Emil Planchard, A.Rey, E. Claparede, consideră că jocul este o formă exclusivă de exprimare a comportamentului copiilor.

În literatura de specialitate, sunt prezentate mai multe „teorii" care încearcă să explice factorii biologici ce determină natura şi rolul jocului. Astfel, cele mai frecvent enunţate sunt următoarele:

•teoria surplusului de energie - susţine că prin joc se consumă surplusul de energie, care a rămas neutilizată în regimul zilei;

•teoria atavismului - înfăţişează jocurile ca fiind reflectarea unei însuşiri moştenite, copilul fiind considerat o „recapitulare" a filogeniei;

•teoria exerciţiului pregătitor - arată că jocurile corespund diferitelor instincte: de luptă, etc;•teoria catartică - se întemeiază pe ideea că jocul constituie un mijloc de înnobilare a unor

instincte înnăscute.Prin jocurile de ficţiune, de achiziţie, de construcţie, copilul va anticipa viitoarea sa viaţă de

adult, folosind mijloacele de care dispune şi în limitele impuse de mediu. Jocurile copiilor şi, ulterior, ale adulţilor contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii. Jocul nu exclude efortul, oboseala, caracterul serios. Un copil care nu se joacă nu este un copil normal, iar viaţa sa ulterioară, de adult, va avea de suferit. Dimpotrivă, a folosi jocul, adaptat formelor sale exterioare la scopuri educative precise, înseamnă a canaliza în scopuri benefice una din energiile cele mai profunde ale copilăriei.

Activitatea ludică constituie o bună parte, dacă nu totalitatea activităţii diurne a copilului. Jocul reprezintă o forţă puternică, o formă spontană de pregătire pentru viaţa matură şi fixează multe achiziţii pe care le creează. El este, astfel, folosit ca factor educativ, iar utilizarea jocului în scopuri educative aparţine lui Platon.

Prin joc, se perfecţionează şi activitatea de învăţare a diverselor ramuri şi probe sportive. Dintre numeroasele criterii de clasificare a jocurilor existente, prezentăm, în continuare, pe acelea care, în planul motricitatii, au în vedere obiectivele şi particularităţile de organizare ale acestora:

a. Jocurile de mişcare (dinamice) Jocurile sunt activităţi plăcute, atractive şi benefice. Jocurile de mişcare au

o tematică precisă, aleasă cu discernământ. Ele se desfăşoară, de regulă, pe un spaţiu redus, după reguli simple. Sunt folosite, în special, la vârsta copilăriei, iar la vârste mici, în asociere cu muzica şi cântecele.

Prin organizarea jocurilor de mişcare, se urmăreşte: menţinerea unei stări optime de sănătate; dezvoltarea fizică armonioasă şi perfecţionarea capacităţii motrice; formarea deprinderilor şi priceperilor motrice de bază şi utilitar-aplicative; formarea şi dezvoltarea unor calităţi moral-volitive. Jocurile de mişcare se organizează în strictă concordanţă cu particularităţile

fizice şi psihice ale copiilor. Alegerea acestor jocuri de mişcare se face în funcţie de mai mulţi factori, ca, de exemplu:

obiectivele ce urmează să fie realizate; vârsta şi sexul participanţilor; preferinţele participanţilor la joc; numărul participanţilor;

condiţiile materiale (locul de desfăşurare şi materialele folosite);condiţiile atmosferice etc.b. Jocurile de întrecere - reprezintă o finalitate a practicării

exerciţiilor fizice. În Grecia antică, după cum am văzut, jocurile erau organizate pe

sistemul concursului, al luptei {agonistica, agon = întrecere), întrecerile nu se reduceau doar la exerciţiile de gimnastică, ci cumulau tot ce putea „înălţa" valoarea fizică şi spirituală. Agonistica promova totalitatea jocurilor de întrecere: muzicale, poetice şi gimnastice.

Jocurile pregătitoare se axează pe însuşirea unor deprinderi şipriceperi motrice de bază şi utilitar-aplicative şi pe formarea şiperfecţionarea unor deprinderi şi priceperi motrice specifice diferitelorramuri şi probe sportive.

Jocurile ajutătoare urmăresc învăţarea şi perfecţionarea unorelemente, exerciţii de tehnică şi tactică, dezvoltarea calităţilor motricespecifice diferitelor ramuri şi probe sportive.

Jocurile sportive, ca formă a jocului, se caracterizează princaracterul complex, superior organizat şi unitar. Prezenţa unor regulistabilite prin regulamentele elaborate de federaţiile de specialitate asigură un cadru strict de desfăşurare. Ele favorizează afirmareatalentelor sportivilor.

De asemenea, tot mai mult întrecerile sportive audevenit adevărate spectacole de măiestrie urmărite direct de un numărimpresionant de spectatori şi, indirect, transmise prin multi-media.

1. Jocurile de mişcare, formă de activitate umanăJocul de mişcare prin conţinut, formă şi efecte, prezintă unele avantaje faţă de alte mijloace ale educaţiei

fizice, oferind condiţii favorabile de dezvoltare simultană a deprinderilor şi priceperilor motrice de bază sau specifice a calităţilor motrice, ca şi a proceselor psihice si a trăsăturilor de personalitate.

Multiplele sale valenţe instructiv-educative explică includerea jocului de mişcare, ca mijloc al educaţiei fizice în conţinutul tuturor lecţiilor, la toate clasele şi la toate vârstele.

El este totodată mijloc şi metodă de educaţie.

2. Conceptul de jocPrin joc înţelegem o situaţie în care acţionează o mulţime de jucători care, în mod

succesiv şi independent, aleg câte o decizie (acţiune) dintr-o mulţime de alternative. Această decizie constă în alegerea în fiecare din momentele precizate prin regulile jocului, a unei soluţii în funcţie de capacitate motrica precun si de gradul de informaţie a jucătorului şi de acţiunile tuturor jucătorilor participanti la joc.

Deciziile sunt adoptate în situaţii de competiţie care înglobează atât elementele de conflict, cât şi cele de cooperare.

Jocul desemnează o activitate „fizică sau mintală”, spontană generatoare de distracţie, de plăcere şi de reconfortare. El depăşeşte limitele unei activităţi pur biologice sau fizice esenţa sa fiind intelectuală.

Este o activitate efectuată de bunăvoie între nişte limite de timp şi spaţiu, după reguli absolut obligatorii.

Ca formă de activitate, jocul are o structură şi o funcţie socială. El înfrumuseţează şi completează viaţa, fiind indispensabil atât individului cât si societăţii, ca funcţie culturală.

Jocul creează şi impune ordine. Orice abatere de la reguli îi denaturează caracterul si îi suprimă valoarea.

Jucătorul care se răzvrăteşte împotriva regulilor sau li se sustrage, strică jocul.

Prin reguli se stabilesc elementele cele mai importante ale jocului: organizarea şi efectivul jucătorilor, drepturile şi obligaţiile acestora, mijloacele de conducere ale jocului, modul de stabilire a rezultatelor.

În lecţia de educaţie fizică jocul se poate folosi în fiecare din verigile acestuia mai puţin în influenţarea selectivă a aparatului locomotor, iar la preşcolari şi la şcolarii mici se pot alcătui lecţii numai din jocuri de mişcare.

De remarcat, faptul că acelaşi joc poate fi folosit la clase diferite, pentru rezolvarea unor obiective diferite.

Pentru aceasta profesorul trebuie sa cunoască influenţele pe care jocul le exercită asupra elevilor şi să schimbe în funcţie de obiectivele propuse, distanţele, complexitatea, încărcătura, număr de repetări, etc.

3. Clasificarea jocurilor Este greu de realizat o clasificare datorită dificultăţilor reale de încadrare într-o schemă după nişte parametri unanimi acceptaţi. Criterii de clasificare: a) Sarcini de rezolvat;•jocuri pentru formarea şi consolidarea deprinderilor şi priceperilor motrice•jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice.•După efectiv;

a)individuale;b)colective.

c) După relaţiile reciproce:

fără împărţirea pe echipe; cu împărţirea pe echipe; După caracterul relaţiilor dintre participanţi: jocuri fără contact direct cu adversarul; jocuri cu contact direct cu adversarul; e) Locul de desfăşurare: în interior : sală, hol, clasă; în aer liber; la munte; la mare. f) Mediul ambiant: în apă; pe zăpadă; pe nisip; pe gheaţă. g) Materialul folosit; fără obiecte; cu obiecte. Ghe.Mitra şi Alex.Mogos clasifică jocurile după conţinut, formă de

organizare şi număr de participanţi în: jocuri de mişcare (dinamice, motrice, de bază, elementare); jocuri pregătitoare pentru diferite ramuri de sport; jocuri sportive. Cea mai completă clasificare o reprezintă criteriul sarcinilor de

rezolvat:

1. Jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi aplicativ-utilitare:

pentru alergări; pentru sărituri; pentru aruncări; pentru căţărări; pentru escaladări; pentru târâri. 2. Jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice

diverselor ramuri de sport: jocuri pregătitoare pentru atletism; jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive: (baschet, fotbal, volei, handbal,

rugby, oină); jocuri pregătitoare pentru gimnastica: (la aparate; sărituri, acrobatice,

ritmice); 3. Jocuri pentru educarea sensibilităţii motrice; pentru dezvoltarea simţului ritmului; pentru dezvoltarea simţului orientării in spaţiu; pentru dezvoltarea simţului temporal; pentru dezvoltarea simţului echilibrului. 4. Jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice: pentru dezvoltarea vitezei; pentru dezvoltarea îndemânării; pentru dezvoltarea forţei; pentru dezvoltarea rezistenţei; pentru calităţi combinate.

5.Jocuri pentru educarea atenţiei;6.Jocuri folosite în activitatea extraşcolară.

Bibliografie:

1. Sbenghe Tudor:Kinesiologie. Stiinta

miscarii EdituraMedicala(2008)2.www.Didactic.ro

3. Sbenghe Tudor:Kinetologie profilactica si de recuperare Editura Medicala(1987)