jurnal de stres - exemplu

2
Stanciu Andrei Marian Grupa: D Data: 28.10.2015 Jurnal de stres - Seminar: Psihologie generală - Care este stresul identificat? Ei bine, în acest caz am descoperit că principala cauză de stres este locul în care făceam voluntariat de peste un an, acesta nu doar că a devenit o rutină pentru mine, ci și îmi dedicam foarte mult timp implicându-mă oarecum auto-forțat în activități pe care nu eram obligat să le fac, am ajuns să renunț la o sumedenie de alte moduri de dezvoltare personală pe care le întâmpinam de multe ori, spunându-mi “nu, aici e mai bine, o să continui să fac asta pentru mult timp de aici înainte”… și așa am realizat că mă privez de libertate, crezând într-un ideal imposibil de ajuns din postura în care eram ca simplu voluntar într-un mediu rutinier. Cum te-ai simțit? Am avut o oarecare stare de depresie seară de seară, când ajungeam acasă și realizam că nu m-am ales cu nimic, după o zi care suna în felul următor: Totul începea la ora 7 dimineața când plecam din casă, ajuns la facultate, cursuri, de aici la voluntariat până în jur de ora 18, de unde plecam să mă întâlnesc cu prieteni sau cunoștințe pentru a asigura continuarea vieții mele sociale, pe care începusem să o pierd încetul cu încetul, după care mâ întorceam seara flămând acasă, în jur de ora 22, așteptând o nouă zi, asemănătoare cu aceasta. Pot înșira câteva stări prin care treceam, și anume:

Upload: andrei-stanciu

Post on 03-Dec-2015

6 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

Model de jurnal de stres.

TRANSCRIPT

Page 1: Jurnal de Stres - Exemplu

Stanciu Andrei MarianGrupa: D

Data: 28.10.2015

Jurnal de stres- Seminar: Psihologie generală -

Care este stresul identificat?

Ei bine, în acest caz am descoperit că principala cauză de stres este locul în care făceam

voluntariat de peste un an, acesta nu doar că a devenit o rutină pentru mine, ci și îmi dedicam

foarte mult timp implicându-mă oarecum auto-forțat în activități pe care nu eram obligat să le

fac, am ajuns să renunț la o sumedenie de alte moduri de dezvoltare personală pe care le

întâmpinam de multe ori, spunându-mi “nu, aici e mai bine, o să continui să fac asta pentru

mult timp de aici înainte”… și așa am realizat că mă privez de libertate, crezând într-un ideal

imposibil de ajuns din postura în care eram ca simplu voluntar într-un mediu rutinier.

Cum te-ai simțit?

Am avut o oarecare stare de depresie seară de seară, când ajungeam acasă și realizam că nu

m-am ales cu nimic, după o zi care suna în felul următor: Totul începea la ora 7 dimineața

când plecam din casă, ajuns la facultate, cursuri, de aici la voluntariat până în jur de ora 18,

de unde plecam să mă întâlnesc cu prieteni sau cunoștințe pentru a asigura continuarea vieții

mele sociale, pe care începusem să o pierd încetul cu încetul, după care mâ întorceam seara

flămând acasă, în jur de ora 22, așteptând o nouă zi, asemănătoare cu aceasta. Pot înșira

câteva stări prin care treceam, și anume: dispreț, anexietate, iritabilitate și o dorință puternică

de a face ceva copilăresc, pentru a ieși din “ceva”… acel ceva într-un final s-a dovedit a fi

cauza acestui stres.

Cum ai rezolvat această problemă cauzatoare de stres?

Primul lucru a fost să discut cu fosta coordonatoare a voluntarilor, am purtat o discuție

aprinsă în care i-am spus toate ofurile, și am realizat totodată că mă manipula cum dorea

fiindcă am fost cel mai loial voluntar, dacă pot spune așa, i-am spus că nu o să mai particip

vreodată la orice activitate întreținută de organizația ei, fiindcă pentru un an am făcut muncă

cot la cot cu un angajat, și mi s-a “acrit” să nu primesc măcar un “mulțumesc”, și mai presus

de asta primeam mai mult, și mai mult... precum proverbul acela “Le dai un deget și îți iau

toată mâna”. Deci remediul a fost o schimbare în viața mea, am renunțat la voluntariat pentru

o perioadă și sunt fericit că m-am ales cu lectie de viață pe care o să o țin minte pentru mult

timp de aici înainte !