Judeţul Brăila

1. Poziţia geografică

Aşezat în sud-estul ţării,

judeţul Brăila, cuprins între 44º 44’ şi

45º 30’ latitudine nordică şi 27º 04’ şi

28º 10’ longitudine estică, este

traversat, prin sud, de paralela de 45º

latitudine nordică, această coordonată

geografică importantă care ne dă

indicii privind clima, vegetaţia şi

fauna regiunii.

Limite:

N - Judeţul Galaţi, Judeţul Vrancea

S – Judeţul Ialomiţa, Judeţul Constanţa

V – Judeţul Buzău

E – Judeţul Tulcea

2. Relieful

Judeţul Brăila ocupă partea de est a Câmpiei Române, formarea şi evoluţia reliefului fiind

strâns legată de formarea şi evoluţia unităţilor învecinate, materialele fiind de origine dobrogeană.

Geneza reliefului şi litologia zonei este legată de activitatea proceselor de subsidenţă manifestate

de la sfârşitul pliocenului până în prezent.

Într-o primă etapă are loc un proces complex de subsidenţă în lacul pliocen (cufundare şi

sedimentare a aluviunilor aduse de râurile din Balcani şi Carpaţi spre zona depresionară). Lacul

pliocen îşi diminuează astfel progresiv lăţimea pe malul nordic, pe măsura creşterii volumului şi

cotelor depunerilor aluvionare, conturându-se actualul curs al Dunării, orientat vest-est.

În etapa a doua, Dunărea debuşează în Marea Sarmatică printr-un estuar, care se întindea

până în dreptul localităţii Călăraşi. Apele tributare acestui sector al Dunării par a se fi descărcat în

estuar prin guri deltaice, ca aceea de tipul celei depistate în foraje sub platforma oraşului Brăila.

În această etapă, în fostul estuar al Dunării, puterea de transport a fluviului scade, pe de o

parte datorită reducerii pantei, iar pe de altă parte datorită menţinerii unei albii lărgite. Au loc

depuneri succesive, lacustre şi torenţiale, care au sfârşit prin constituirea în etapa a treia a celor

două mari ostroave (Insula Borcea şi Insula Mare a Brăilei) şi retragerea estuarului până în zona

Galaţi. Retragerea a progresat continuu, până la formarea actualei Delte a Dunării, printr-un

proces analog cu depunerile din amonte.

Peste relieful ieşit la zi pe malul stâng al Dunării, ca de altfel şi pe întreaga platformă

dobrogeană s-au depus în cuaternarul recent prafuri argilo - nisipoase, aduse pe cale eoliană şi

dispuse în bancuri de grosime apreciabilă.

Deşi are un aspect relativ uniform, neted, lipsit de bariere naturale, relieful Judeţului Brăila

nu este unul monoton, întinsele câmpuri netede fiind presărate cu movile, dune, depresiuni de

tasare, care ating cea mai mare dezvoltare din toată Câmpia Română, şi câteva văi largi, fără

scurgere.

Cea mai mare parte a judeţului se suprapune peste Câmpia Bărăganului, câmpie tabulară

acoperită cu loess sau nisip:

➢ C. Brăilei (cu subdiviziunile: Câmpul Viziru,

Câmpul Gemenele, Câmpul Ianca, Câmpul

Mircea Vodă)

➢ Bărăganul Călmăţuiului (cu subdiviziunile:

Câmpul Mohreanu, Câmpul Roşiori)

În nord şi vest Câmpia Bărăganului este

limitată de câmpii de subsidenţă, unde se produc

frecvent inundaţii şi înmlăştiniri

➢ C. Siretului Inferior

➢ C. Buzăului

În estul judeţului se află Balta Brăilei cuprinsă între braţele Dunării (Cremenea şi Măcin)

formată din Balta Mică a Brăilei cu numeroase braţe secundare şi lacuri şi Insula Mare a Brăilei,

cu suprafeţe întinse nivelate antropic, canale de drenaj, diguri.

Procesele geomorfologice actuale sunt reprezentate de: tasare şi sufoziune asociată cu

eroziune slabă în limitele văii Dunării şi acumulare fluviatilă la viituri excepţionale, cu stagnări

locale ale apei şi salinizare în jurul lacurilor de crov.

Regimul modelării actuale a reliefului a fost puternic influenţat de activitatea antropică prin:

desţeleniri, defrişări, construcţii hidrotehnice, de căi de comunicaţie (şosele şi căi ferate) şi de

locuinţe. Pentru a feri de inundaţii sau de exces de umiditate unele suprafeţe, au fost construite

diguri şi canale de drenaj (amenajarea terasei Dunării în zona municipiului Brăila, diguri de

protecţie a luncii Dunării – Insula Mare a Brăilei).

Relieful, ca parametru geografic, influenţează alţi parametri cum ar fi clima, apele, solurile

şi vegetaţia.

3. Clima

Teritoriul judeţului Brăila, ca de altfel întregul spaţiu al sectorului estic al Câmpiei

Române, se caracterizează printr-un climat temperat continental. Prezintă nuanţe continentale ceva

mai aride decât în restul Câmpiei Române, reflectate în amplitudinile termice cele mai ridicate din

ţară, cantităţi reduse de precipitaţii cu distribuţie neuniformă în timpul anului, frecvente ploi

torenţiale cu căderi de grindină, geruri şi viscole, deficit de umiditate foarte mare suprapus

perioadei de vegetaţie a culturilor agricole, secete.

Cercetările asupra fenomenelor meteorologice în judeţul Brăila au început în anul 1879.

Principalele staţii meteorologice sunt la: Brăila, Ion Sion, Făurei şi Viziru. Elementele

meteorologice observate la diferite staţii se diferenţiază puţin, ca urmare a aspectului uniform al

reliefului.

Temperatura medie a aerului:

➢ Ianuarie: - 3ºC

➢ Iulie: 23ºC

➢ Medie anuală: 10,5 ºC

➢ Extreme:

+ 44,5ºC (10.08.1951)

- 29ºC (25.01.1942)

Precipitaţii medii anuale: 440 mm/an

Vânturi:

➢ Crivăţul

➢ Băltăreţul

➢ Austrul

0

10

20

30

40

50

60

70

mm

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII LUNA

GRAFICUL PRECIPITAŢIILOR MEDII LUNARE

LA STAŢIA BRĂILA

Precipitaţii (mm)

4. Hidrografia

Climatul temperat cu nuanţe semiaride, energia de relief redusă, dată de dezvoltarea mare a

câmpurilor nefragmentate şi permeabilitatea depozitelor loessoide şi nisipoase sunt factori care au

condus la lipsa unei reţele hidrografice autohtone. Cea mai importantă arteră hidrografică din

judeţul Brăila este fluviul Dunărea cu afluenţii săi: Siret cu afluentul Buzău şi Călmăţui.

În judeţul Brăila, fluviul Dunărea este reprezentat de Braţul Cremenea şi Dunărea propriu-

zisă, formată prin unirea Braţului Măcin cu

Braţul Cremenea, braţe care încadrează

Insula Mare a Brăilei (Balta Brăilei), fluviul

Dunărea fiind îndiguit pe o lungime totală de

225 km, apărându-se astfel de inundaţii peste

100 000 ha teren agricol, un mare număr de

localităţi, obiective industriale şi agricole, căi

de comunicaţie.

Fluviul Dunărea are o mare

importanţă economică, atât din punctul de

vedere al navigaţiei (Brăila este primul port

fluvio-maritim pe Dunăre), cât şi prin faptul că apele fluviului alimentează cu apă municipiul

Brăila, oraşele Ianca şi Făurei şi comunele Gropeni, Tichileşti, Movila Miresii.

Principalele tipuri de lacuri din judeţul Brăila sunt.

➢ lacuri de crov (în depresiuni de tasare în loess): L. Movila Miresii, L. Ianca, L. Plopu, L. Secu,

L. Lutu Alb, L. Esna (lacuri sărate)

➢ lacuri de meandru şi de braţ părăsit: L. Sărat – Brăila (Depresiunea lacustră propriu-zisă, deşi

se găseşte pe un fost curs al Dunării, este totuşi rezultatul proceselor de tasare în loess.

Rezerva importantă de nămol sapropelic şi calităţile apei sărate au determinat dezvoltarea unei

importante staţiuni balneoclimaterice, Lacu Sărat, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea)

Lacul Movila Miresii Lacul Sărat - Brăila

➢ limane fluviatile: L. Jirlău, L. Câineni, L. Ciulniţa (pe Buzău)

➢ lacuri de luncă: L. Blasova din Balta Brăilei

➢ lacuri antropice, pentru piscicultură şi irigaţii : L. Măxineni, L. Sătuc, L. Gradiştea.

Existenţa apelor subterane este în strânsă legătură cu depozitele litologice în care sunt

cantonate, cu sursele de alimentare şi cu condiţiile climatice ale teritoriului. Din punct de vedere

hidrogeologic, zona judeţului Brăila prezintă două straturi purtătoare de apă:

➢ stratul acvifer freatic, cantonat în orizontul nisipos de la baza loessului, uneori şi în pachetul

de loess, la adâncimi de sub 10 m, care nu constituie o sursă importantă de apă potabilă, deoarece

apele sunt în mare parte mineralizate, depăşind uneori 5 g/l.

➢ stratul acvifer de adâncime medie, ascensional, identificat în nisipurile şi pietrişurile

inferioare, care este utilizat la alimentarea cu apă potabilă a localităţilor sau a agenţilor economici.

5. Tipurile de mediu şi reflectarea lor în ariile protejate

Un ţinut mic, sub 2% din suprafaţa ţării, judeţul Brăila, deţine două unităţi biogeografice

distincte: stepa şi lunca şi două tipuri de mediu: mediul câmpiilor şi mediul luncilor. Pădurea

ocupă doar 22.000 ha (5% din suprafaţa judeţului), din care 5.368 ha în Insula Mică a Brăilei, 500

ha în luncile râurilor şi restul, trupuri izolate.

Mediul câmpiilor care ocupă cea mai mare parte a judeţului Brăila se caracterizează prin:

altitudini scăzute; predominarea suprafeţelor orizontale; procese de eroziune cu intensitate slabă

(tasare, sufoziune, deflaţie, acumulare); soluri fertile (clasa cernisoluri), local hidrisoluri,

salsodisoluri, soluri nisipoase; potenţial termic ridicat ; vegetaţia naturală (stepa) a fost înlăturată

în cea mai mare parte (90% din suprafaţa judeţului Brăila) şi înlocuită cu plante de cultură.

Mediul luncilor cuprinde Balta Brăilei şi luncile Siretului, Buzăului şi Călmăţuiului. Este

un tip de mediu aparte, cu pânza freatică la adâncime mică (1-6 m), soluri aluviale stratificate, slab

gleizate sau soluri nisipoase stratificate, vegetaţie higrofilă, zăvoaie de salcie cu plop.

Aceste tipuri de mediu se reflectă în ariile protejate din judeţul Brăila. Deoarece în judeţul

Brăila mediile naturale au fost modificate puternic de către om, este necesară protejarea tuturor

regiunilor care mai păstrează o parte din ecosistemele naturale.

Parcul natural – Balta Mică a Brăilei, format între braţele Dunării: Vâlciu şi Cremenea,

are o suprafaţă de 17.529 ha şi este separat de Balta Mare a Brăilei printr-un dig.

Amenajarea agricolă a Bălţii Mari a Brăilei în perioada 1964-1970, pe o suprafaţă de

72.382 ha, a determinat înlocuirea mediului şi habitatelor naturale specifice zonelor umede cu un

mediu antropizat specific culturilor agricole. Deoarece Balta Mică a Brăilei a fost puţin afectată de

activitatea omului, în anul 1984 a fost declarată rezervaţie naturală, iar în anul 2000, Parc Natural.

Parcul natural este inclus în mediul luncilor, subtipul Lunca Dunării şi se dezvoltă pe

teritoriul comunelor Gropeni, Tufeşti, Stăncuţa, Măraşu şi Berteşti.

Zona se caracterizează din punct de vedere climatic prin temperaturi medii anuale de peste

11ºC şi precipitaţii medii anuale sub 400 mm/an, apărând microclimatul de luncă şi baltă.

Insula Mică este o suprafaţă plană, cu soluri aluvionare, în cadrul său existând numeroase

iezere tip baltă, cu cel mai întins luciu de apă: Gâsca, Dobrele, Sbenghiosu, Lupoiul, Sineţele,

Curcubeul, Jigara, Bălaia şi Cortelele şi iezere tip baltă-mlaştină: Feştilele, Hîrlacu, Motoacele,

Rotundu, Iapa, Zainea, Melintele, Sârbu, Stuparu, Raşpina, Melci, Mitricele, Moşolea, Musteţea,

Chioru, Cojoacele Mari şi Cojoacele Mici care adăpostesc o faună bogată.

Grindurile sunt acoperite cu păduri de salcie (Salix albal; Salix fragilis) şi plop (Populus

sp.), fondul forestier deţinând 5.368 ha.

În zonele umede se dezvoltă vegetaţia higrofilă: stuf (Phragmites communis), papura

(Typha angustifolia), pipirig (Scirpus lacustris), rogoz (Carex riparia), stânjenelul galben (Iris

pseudacorus), nufărul (Nymphaea alba; Nyphar lutea).

De o mare valoare faunistică sunt: bizamul (Ondatra zibethica), nurca (Mustela Lutreola

lutreola), vidra (Lutra lutra), câinele enot (Nyctereutes procyonoides), pisica sălbatică (Felis

silvestris), egreta (Egretta alba; Egretta garzetta), lopătarul (Platalea leucorodia), pelicanul

comun (Pelecanus onocrotalus), vulturul codalb (Haliaeëtus albicilla).

Pentru asigurarea dezvoltării durabile, în zona tampon este permis pescuitul şi strângerea

fânului, iar în zonele marginale activităţile turistice şi alte activităţi umane, pe când în zona

rezervaţiilor integrale activitatea umană este permisă doar pentru cercetare.

Rezervaţia naturală – Pădurea Camniţa se află la numai 45 km de Brăila, în lunca

Buzăului, pe teritoriul comunei Şuţeşti, lângă satul Constantineşti, ocupând o suprafaţă de 809 ha,

din care doar 1,3 ha de arboret pur de frasin (Fraximus excelsior) sunt protejate, având vârsta doar

de 40 de ani. În rest, creşte în amestec cu specii de plop (Populus sp.) (44%), salcie (Salix sp.)

(20%), salcâm (Robinia pseudacacia) (29%), existând şi un grup de salcâm japonez (Sophora

japonica), stejar (Quercus sp.) şi ulm (Ulmus sp.) (7%).

Pădurea Cameniţa este inclusă în mediul luncilor, subtipul – luncile râurilor interioare. Are

o importanţă ecologică prin raritatea ei de pădure pură de frasin, realizând o fixare bună a solurilor

de luncă.

Rezervaţia naturală – Pădurea Viişoara se află la o distanţă de 50 km de Brăila şi 10 km

de oraşul Însurăţei, în lunca Călmăţuiului, ocupând o suprafaţă de 1.897,8 ha, din care doar 300 ha

reprezintă rezervaţie seminologică, pe teritoriul comunelor Berteşti, Spiru-Haret şi Însurăţei.

Atestată documentar de peste 200 de ani, Pădurea Viişoara este declarată rezervaţie seminologică

în anul 1978, iar până în 1989 este cunoscută ca rezervaţie naturală forestieră.

Pădurea se suprapune peste două tipuri de mediu: mediul luncilor cu subtipul – luncile

râurilor interioare şi mediul câmpiilor cu subtipul – câmpii tabulare nefragmentate-câmpii cu

nisipuri în diferite stadii de fixare.

Actualul trup de pădure este o relicvă a vechilor codri de stejar ce populau nisipurile de

origine fluviatilă de pe malul drept al Călmăţuiului, pădurea fiind alcătuită dintr-un amestec de

salcâm (Robinia pseudacacia) şi stejar. Predomină stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora),

care rezistă mai bine la uscăciunea stepei faţă de stejarul pufos (Quercus pubescens) şi stejarul

pedunculat (Quercus robur). În rezervaţie sunt patru exemplare de stejar brumăriu care au atins

vârsta de 350-400 ani.

Fauna este reprezentată de

mamifere: căprior (Capreolus

capreolus), mistreţ (Sus scrofa),

vulpe (Vulpes vulpes), iepure

(Lepus europaeus), ariciul

(Erinaceus europaeus

romanicus) şi rozătoare. Sunt

nelipsite şopârlele – şopârla de

câmp (Lacerta agilis), guşterul

(Lacerta viridis Laur) – şi

amfibienii – broasca (Rana dalmatina). Din fauna pădurii de stejar nelipsite sunt şi păsările

insectivore şi răpitoare: fazan (Phaseanus colchicus), pupăza (Upupa epops), privighetoarea

(Luscinia megarhynchos), şoimul rândunelelor (Falco subbuteo).

Zona protejată Lacul Jirlău – liman fluviatil pe cursul inferior al Buzăului – este aşezat în

vestul judeţului Brăila, pe teritoriul comunelor Jirlău, Vişani şi Galbenu, având o suprafaţă de 930

ha. Lacul se suprapune peste două tipuri de medii: mediul luncilor, subtipul – luncile râurilor

interioare şi mediul câmpiilor, subtipul – câmpii tabulare nefragmentate (pe depozite loessoide).

În anul 1989, Lacul Jirlău este înscris pe lista celor 2.440 de refugii avifaunistice europene

(„Important Bird Areas in Europe”), publicată în Anglia, fiind un important refugiu pentru păsările

migratoare – zonă protejată ornitologică. Aici se dezvoltă o vegetaţie higrofilă: stuf (Phragmites

communis), papură (Typha angustifolia), rogoz (Carex riparia), fapt ce a atras spre popas şi

cuibărire, fiind în calea drumului de migrare a păsărilor: egreta mică (Egretta garzetta), lebăda de

vară (Cygnus olor), pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), corcodelul mare (Podiceps

cristatus), lişiţa (Fulica atra), nagâţul (Vanellus vanellus), sitarul (Limosa limosa).

Zona de protecţie hidrologică - Lacu Sărat se află la 5,5 km în sud-vestul oraşului, pe

teritoriul comunei Chiscani, legat de oraş printr-o şosea şi o linie de tramvai.

În apa lacului care are o salinitate ridicată, între 50-220%, ce variază în funcţie de

precipitaţii şi intervenţia omului, s-au identificat 59 de specii de plante şi animale, reprezentative

printr-un număr mare de indivizi: bacterii, alge, crustacee (Artemia salina).

În jurul Lacului Sărat sunt fâşii concentrice de vegetaţie: trifoi (Medicago lupulina),

lumânărica (Verbascum blattaria), pelin (Artemisia maritima), brânca (Salicornia herbaceea).

Pădurea Lacu-Sărat, extinsă pe 450 ha, este formată în general din salcâm (Robinia

pseudacacia) şi stejar (Quercus sp), alături de care mai apar şi ulmul (Ulmus sp) şi frasinul

(Fraxinus sp). Întrucât această pădure este de agrement, în lungul şoselei ce o străbate, de o parte

şi de alta, au fost plantate două zone de pini (Pinus sp). În acelaşi timp pădurea are şi rol de filtru

şi perdea de protecţie pentru Lacu Sărat.

Monument al naturii – Popina Blasova, martor de eroziune, situată în Balta Brăilei ce

reprezintă porţiunea de luncă între cele două braţe ale Dunării: Braţul Măcin sau Dunărea Veche şi

braţul Cremenea sau Dunărea Nouă, având o lungime de 70 km. Pământ nou, deltaic, supus

proceselor de aluvionare până în 1964 (96.000 ha), când au început lucrările de îndiguire şi

desecare, care au durat până în 1970, când o suprafaţă de 72.382 ha a fost destinată agriculturii

primind denumirea de Insula Mare a Brăilei. Aparţine mediului luncilor, subtipul – Lunca Dunării.

Popina este un martor de eroziune a unui lanţ muntos vechi, hercinic, având o înălţime de

45 m, izolat într-o veche vale fluviatilă în luncă, provenită prin tăierea gâtului unui lac de meandru

sub acţiunea de erodare a apei. Denumirea de Popina Blasova şi-a primit-o după însăşi explicaţia

originii sale cât şi a Lacului Blasova, lac de meandru, de braţ părăsit, având cuveta fostului curs al

Dunării (Dunărea Veche).

Acest spaţiu artificializat al Insulei Mari a Brăilei mai păstrează două specii de plante

endemice pentru Munţii Dobrogei: coada şoricelului cu flori galbene (Achillea coarctata Poir) şi

clopoţelul (Campanula rotundifolia ssp. romanica), fapt ce impune protecţia unei zone tampon de

100 m în jurul popinei.

6. Populaţia judeţului Brăila

Populaţia reprezintă componenta principală a ecosistemelor umane şi de aceea creşterea

numerică a populaţiei şi distribuţia ei spaţială sunt deosebit de importante şi trebuie analizate prin

prisma capacităţii de suport a regiunii.

Teritoriul Judeţului Brăila a fost populat încă din Paleolitic deoarece toate condiţiile de

viaţă erau favorabile: terenuri bune pentru păşunatul animalelor, zone acvatice pentru pescuit, căi

de comunicaţie lesnicioase, dar şi ascunzişuri, în pădurile şi stufărişurile din lunca şi balta Dunării.

7. Aşezările umane

Din punct de vedere administrativ-teritorial, judeţul Brăila are în componenţă un municipiu

(Brăila – 208.186 loc.), trei oraşe (Ianca – 10.969 loc., Însurăţei – 7061 loc., Făurei – 4026 loc.),

40 de comune cu 140 de sate.

În Judeţul Brăila predomină comunele şi satele de mărime mijlocie (500 – 1000 loc.) şi

mare (1000 – 3000 loc.), dezvoltate pe un plan

geometric bine stabilit. Ca funcţii economice,

aşezările rurale au un caracter predominant

cerealier, iar cele din apropierea municipiului

Brăila se remarcă şi ca centre legumicole

(Vădeni, Baldovineşti, Latinu, Lacu Sărat,

Chiscani).

Municipiul Brăila, cel mai vechi şi mai

mare (208.186 locuitori, la 1.01.2017) centru

urban din Judeţul Brăila, este aşezat în partea sa

nord-estică, pe malul stâng al Dunării, aşezare

legată de poziţia şi de configuraţia favorabilă a

reliefului. „Aşezarea Brăilei la malul Dunării n-a fostul rodul unei întâmplări, ci a rezultat din

însăşi înfăţişarea locului; numai aici Câmpia Bărăganului înaintează ca un pinten până la malul

apei, dominând-o, în timp ce în restul regiunii, numita câmpie coboară la nivelul Dunării,

transformându-se în luncă inundabilă a acesteia, deci improprie unei aşezări permanente”

(Giurescu C.C., 1968, Istoricul oraşului Brăila).

Denumirile sub care a fost cunoscut marele port dunărean: Proilava, Proilabum, Brailova,

Ibraila şi Brăila, date în latină, greacă, rusă, turcă şi română, pot fi luate ca puncte de referinţă ale

evoluţiei aşezării dunărene, în sensul că în zona Brăilei a existat o aşezare în epoca romană care a

persistat şi a avut legături cu aşezările greceşti din perioada de apogeu a civilizaţiei elenistice, că

migraţia slavilor a relevat-o şi ea. Dacă afirmaţiile precum Brăila ar fi fost aşezare romană, oraş

bizantin, centru comercial activ în secolul al X-lea şi republică comercială în secolul al XII-lea nu

sunt sprijinite de documente indubitabile, sigur este că în anul 1368 – este făcută prima menţiune

documentară a Brăilei de către Vlaicu-Vodă care acorda un privilegiu negustorilor braşoveni,

Brăila fiind o aşezare comercială importantă.

În perioada modernă, oraşul s-a dezvoltat în suprafaţă incluzând noi cartiere, pentru ca în

anul 1968, oraşul Brăila să devină

municipiu – reşedinţă de judeţ, Brăila

exercitându-şi astăzi funcţia

administrativă în municipiul cu acelaşi

nume, dar şi pe teritoriul judeţului Brăila,

cu o suprafaţă de 4.765,8 km², care

reprezintă 2% din teritoriul ţării.

42.7%

3.7%

53.6%

Agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit

Industrie şi construcţii

Servicii

1.05%

0.15% 18.7%

6.9%

73.2%

Suprafaţa arabilă (ha)

Păşuni (ha)

Vii (ha)

Livezi (ha)

Alte suprafeţe (ha)

8. Economia

Fiind situată la răscrucea unor mari drumuri pe uscat şi a drumurilor maritime cu cele

fluviale, Brăila a atras negustorii din numeroase ţări, devenind un mare centru comercial. În

prezent, în economia Judeţului Brăila activitatea industrială s-a redus, agricultura a continuat să se

dezvolte, iar comerţul şi transporturile au înregistrat un avânt important.

Distribuţia salariaţilor din judeţul Brăila (1.01.2017)

Structura fondului funciar în judeţul Brăila

Structura producţiei agricole şi a efectivelor de animale din judeţul Brăila

61%

30%

9%

Cereale Plante uleioase Legume

9.8%3.5%

44.5%

42.2%

Ovine Porcine Bovine Caprine

Principalele ramuri industrial sunt:

Industria extractivă a petrolului Industria constructoare de maşini

Industria uşoară

• Industria lemnului

• Industria materialelor de construcţie

• Industria alimentară

Activitatea de transporturi în judeţul Brăila

se desfăşoară pe trei căi:

• rutieră (DN 2B; DN 21; DN 22),

• feroviară (magistrala Bucureşti-Galaţi)

• navală (Dunărea maritimă – Portul Brăila)

Principalele obiective turistice:

Parcul natural: Balta Mică a Brăilei

Fluviul Dunărea

Staţiunea balneoclimaterică: Lacu Sărat

Municipiul Brăila

Mănăstiri

BIBLIOGRAFIE

Albu Dumitrica, 1993, Brăila. Rezervaţii naturale, zone protejate şi monumente ale naturii,

Editura Alma, Galaţi

Dan Steluţa, Pîrlog Carmen, 2007, Geografia judeţului Brăila, Editura Grup Editorial Art,

Bucureşti

Gâştescu P., Gruescu I. S., 1973, Judeţul Brăila, Editura Academiei, Bucureşti

Giurescu C.C., 1968, Istoricul oraşului Brăila, Editura Ştiinţifică, Bucureşti

Ielenicz M., Pătru Ileana, 2005, Geografia fizică a României, Editura Universitară, Bucureşti

Ielenicz M., 2007, România. Geografie fizică, vol. II, Editura Universitară, Bucureşti

Stoiu V., 1980, Brăila. Monografie, Editura Sport-Turism, Bucureşti

***, Anuare statistice, Administraţia Naţională de Meteorologie www.meteoromania.ro/anm2

***, Anuare statistice, Direcţia Regională de Statistică Brăila www.braila.insse.ro/cmsbraila

Prof. gr. I, MIRON STELUŢA OTILIA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ MOVILA MIRESII, JUDEŢUL BRĂILA