Judecata de Apoi - Balanta cantaririi sufletelor

Mareste imaginea.

"O adancul bogatiei si intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercetate judecatile

Lui si cat de nepatrunse caile Lui!" (Romani 11, 33) Oare cati dintre noi, privind spre Judecata de

Apoi, reprezentata atat de amplu pe peretii unora dintre cele mai mari biserici si manastiri din tara,

au sesizat mila si dragostea lui Dumnezeu? Din pacate, mult prea putini. Majoritatea dintre noi

vedem doar dreptatea lui Dumnezeu, aratata in mostenirea raiului de catre drepti si in aruncarea in

iezerul cel de foc a celor pacatosi si iubitori de patimi. Toate acestea arata numai dreptatea

Judecatii, nu si mila ori dragostea Judecatorului.

Care sa fie acel lucru prin care ni se arata mila lui Dumnezeu? Imediat ce vom intelege, pe scurt, de

ce Judecata de Apoi este o scena de o valoare deosebita in viata duhovniceasca a crestinului, ne

vom opri si asupra milei lui Dumnezeu, infatisate in plin centrul acesteia.

Judecata de Apoi - fresca ce ajuta pe crestin la intoarcerea spre cele sfinte

Nici o biserica ortodoxa nu este zugravita la intamplare, ci numai dupa o anumita randuiala, bine

gandita si simtita de catre cei ce au inmultit, in inimile lor, harul. Exista deci un tipic iconografic

care arata pictorilor bisericesti care scene sau chipuri sfinte se pot zugravi in fiecare dintre partile

interioare si exterioare ale bisericii. Aceasta randuiala s-a format incetul cu incetul, de-a lungul a

multor ani de rugaciuni si simtire a lui Dumnezeu.

 

Incepand cu secolele VIII-IX, si mai ales dupa (Niceea, 787), prin care s-a restabilit definitiv cultul

icoanelor, imaginatia si aportul personal al celor ce se ocupau cu ctitoria/pictarea bisericilor a

inceput sa fie pus mai indeaproape sub supravegherea Bisericii. Aceasta va indruma

evolutia artelor sacre dupa principii riguroase si reguli bine determinate. Nimic nu va mai fi in plus,

nimic lipsit de inteles, nimic fara rost.

 

Judecata de Apoi este una dintre cele mai ample si bine conturate scene din intreg ansamblul de

fresce al unei biserici sau manastiri. Acum ceva sute de ani, nici obiserica ori manastire nu era

lipsita de aceasta scena. Crestinii intra si astazi in biserica, rostind: "In Biserica slavei Tale stand, in

cer a sta ni se pare, Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi." Iar la slujbe, ei vin "cu credinta

si cu frica de Dumnezeu". Cat de mult ajuta acea scena sufletul omului in gandirea acestuia la

momentul in care va da seama de cele facute in viata. Din pacate, astazi foarte rar mai se gaseste

cate vreo biserica ori manastire (nou intemeiata) care sa mai infatiseze crestinilor aceasta

minunata scena, a milei si dreptatii lui Dumnezeu.

Sfantul Nicolae Velimirovici, vorbind despre gandirea la Judecata, spune: "De aceea sa fim intelepti

si cu dreapta socoteala, pastrand intotdeauna inaintea ochilor nostri duhovnicesti

chipul Infricosatoarei Judecati. Acest chip a intors deja multi pacatosi de pe calea pierzarii pe calea

mantuirii. Vremea noastra este scurta si cand se va sfarsi nu va mai exista pocainta. In acest timp

scurt, prin viata noastra, noi trebuie sa luam o hotarare care va fi hotaratoare pentru noi in

vesnicie: vom fi asezati la dreapta, sau la stanga Imparatului slavei? Dumnezeu ne-a dat o sarcina

mica si simpla, dar rasplata si pedeapsa sunt imense, mergand dincolo de puterea omului de a

spune aceasta prin cuvinte."

Parintele Dumitru Staniloae rosteste, in acelasi duh: "Asceza rasariteana ne recomanda neincetat

sa meditam la Judecata de Apoi, pentru ca sa sporeasca in noi frica de Dumnezeu, prin care evitam

pacatul." Frica de Dumnezeu este una dintreurmarile prezentei dragostei fata de Acesta, in inimile

noastre.

Balanta ce cantareste faptele omului, la Judecata de Apoi.

Sa privim fresca ce ne infatiseaza Judecata de Apoi, de aceasta data, mai cu luare aminte. Sa

mergem, spre exemplu, la , unde se afla una dintre cele mai renumite reprezentari ale Judecatii de

Apoi. Pe exteriorul peretelui de apus, sfintii si pacatosii, raiul si iadul, cetele sfintilor, Hristos, Duhul

Sfant si Tronul de Judecata ne apar inaintea ochilor, in toata maretia lor.

            

In plin centrul peretelui este reprezentata balanta faptelor omului. Omul, reprezentat sub chipul

unui copilas, se afla asezat intre cele doua talere ale balantei. Faptele sale, savarsite in viata, sunt

infatisate sub forma unor suluri de hartie. Pe talerul din dreapta, de unde si incepe drumul spre

Gheena focului, se afla asezate sulurile de hartie cu faptele cele rele. Pe talerul din stanga, de unde

incepe cararea ce duce in , se afla asezate sulurile de hartie cu faptele cele bune.

De o parte si de alta a balantei, ingerii si diavolii se straduiesc, dupa puteri, sa ajute pe omul aflat

in Judecata. Ingerii se lupta cu diavolii, spre a da pace omului, iar diavolii se straduiesc sa traga in

jos talerul cu faptele cele rele. Pana aici, nimic greu de inteles sau trecut cu vederea. Totul este

firesc, dragostea si ura lucrand fiecare ale sale. Insa abia acum ajungem la acel detaliu care ne

arata, atat de minunat si evident, mila lui Dumnezeu in Judecata.

          

Intelepciunea lumeasca si logica omului se arata neputincioase in scena cantaririi faptelor omului,

acolo unde un sul de fapte bune atarna mai greu decat multe suluri de fapte rele. Aceasta este mila

lui Dumnezeu, care pentru o fapta de dragoste acopera multime de pacate, dupa cum spune insusi

Apostolul: "Dragostea acopera multime de pacate." (I Petru 4,8) Pe langa faptul ca o fapta

buna cantareste mai mult decat o gramada de fapte rele, mila lui Dumnzeu ni se arata si prin aceea

ca nici macar diavolii, care se atarna de talerul faptelor rele, nu sunt in stare sa inclina balanta in

favoarea lor. Acest detaliu minunat se vede inca si astazi, in mai toate scenele ce infatiseaza

Judecata de Apoi, pictate de si prin mainile sfintilor zugravi.

In frescele si slujbele Bisericii, totul capata alta valoare, totul primeste alta greutate, alt sens, curat

si drept. Lumea creaturala infatisata in pictura iconografica ortodoxaeste orientata deplin catre cea

de dincolo, catre vesnicie. Natura, omul si lumea animala sunt reprezentate nu atat in existenta lor

"naturala", cat in una "spirituala", duhovniceasca. De aceea, nu ne miram cand vedem copacii si

muntii cu crestele plecate asupra lui Hristos, acoperisurile inclinate si ele spre inchinator, balante

care se inclina intr-alta directie decat in cea numita de noi "fireasca”.

Una din insusirile cele nemarginite ale lui Dumnezeu este atotstiinta Sa, prin care pe toate le stie si

de toate poarta de grija. Aceasta stiinta atotcuprinzatoare nimicestestiinta si

intelepciunea oamenilor. Ceea ce noi numit firesc se arata neputincios in fata Judecatii celui ce

cunoaste toate, pana si adancul gandurilor. Dumnezeu nu cantareste si nu masoara dupa cum

masoara omul, ci cu mult altfel, privind la inima celui judecat, la intentia si la dragostea cu care a

vietuit. Dumnezeu pururea priveste in inimile tuturor oamenilor, dupa marturia care zice: "Tu

singur stii inima tuturor fiilor omenesti" (III Regi 8, 39).

Dumnezeu, care stie toate si priveste in inimile noastre, are intotdeauna mila de noi. Mila se va da

celor ce au avut si ei mila de altii, acelora care au avut macar si o singura miscare curata a

dragostei, fata de Dumnezeu si de oameni. Aceasta mila aratata in vremea judecatii nu are nici o

legatura cu vreo oarecare apocatastaza (mantuire a tuturor oamenilor, cat si a diavolilor, la sfarsit)

ci doar cu o accentuare a dragostei, pe langa lucrarea dreptatii.

Diavolul este cel mai mare contabil, el este acela care iubeste cifrele si caderile neincetate ale

omului. Din fericire insa, o singura ridicare a omului poate nimici multime de caderi anterioare. , de

nenumarate ori cazand in pacat, a trebuit doar o singura data sa se ridice din acela, pentru a nu

mai cadea in el niciodata. Talharul de pe cruce, ce viata plina de caderi nu o fi avut, iar mai pe

urma cum "a furat" el si raiul, numai cu un singur cuvant.

Sufletul aflat in judecata este precum talharul de pe cruce: nimic nu a facut bun in viata, insa cu o

singura vorba de compatimire, cu o singura miscare a inimii in dragoste fata de Cel ce patimea pe

nedrept, a reusit sa-si acopere multime de caderi. Oare cum o fi turbat diavolul, vazand cum listele

sale de pacate si "pietrele" pe care i le pusese in spate talharului au fost nimicite cu un singur

cuvant, cu o singura fapta?

Parintele Nicolae Steinhardt, gandindu-se la dragostea lui Dumnezeu si la mila cu care Acesta

judeca pe om, spune: „In fiecare zi, Dumnezeu sta un ceas pe scaunul dreptatii si 23 de ceasuri pe

acela al milei.” Ne ramane si noua sa spunem, alaturi de Marele Pavel: "O adancul bogatiei si

intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat de

nepatrunse caile Lui!" (Romani 11, 33)

Ce spune Evanghelia despre Judecata de Apoi?

"Cand va veni intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se

vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile

de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor

de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la

intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa

beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat;

in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am

vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-

am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la

Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-

acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.

Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este

gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu

Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si

nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau

insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde

zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati

facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica." (Matei 25)