l e g a i ' U m i ^ jtiasu. XL. - fro. 23 2 le i e x e m p l a r u l Duminică 8 iun-e . Ь І Ч .

universul Literar — PREŢUL ABONAMENTULUI In tară : pe un an 100 l e i . In străinătate ne nn an 200 l e i .

J H U - V T r W 1

%

2. — > . 23 . UNIVERSUL LITERAR Duminica 8 lua e V.yj.

]Voi ц'аѵещ щогщіціе! Cu prilejul zilei eroilor

E pomenirea celor mor ţ i ! Fiecare duce flori de presară pe

mormântul scump ! Tămâia, cande.u sau lumânarea a-

prinsă a ra tă că mormântul nu e pă­răsit .

E cineva care-1 îngrijeşte, care-1 stropeşte cu lacrimi calde şi morman tul ast-fel îngrijit pare că are viaţă — vorbeşte.

E o mângâiere ,o alinare a durer ei,: o fericire chiar a avea mormântul fi­inţei dragi, unde să te poţi duce sä verşi o lacrimă, să găseşti o clipă, care să umple de evlavie şi mister nepătruns .

Noi ti1 avem mormmie ! Noi nu ştim unde Bafee ţ ă r âna care

a acoperit pe ai noştri '! A plânge la mormântul unui stre­

in, nu e tot una cu a plânge la mor­mântu l în care doarme <al tău.

Este o înşelare a simţurilor, a éu-rerei, plânsul nu este complect, o ă d lipseşte sbuciumul saf tetuM, înfio­rarea ca m e i la atingerea ţăaEâaei rece, ce te desparte de fiinţa iubită, îngropată ,acok>.

Ptàogem, xiar gândul eboară veşnic şi-1 cau tă pretutindeai , МжзЬашІ zarea, şi văaidsabuL Itítnebtod cerul,: căci ш и ш і nu ştiu să m a i răspun­dă „tmee este morm&ntui шоМгщ unde mă plângem moi, tm^âe s& ne plecăm genunchii, unée s'oştemem fiori *///".«.

TţKftucaia .Peştera, -Cofeadm, Mir-cea-Vodă «ont s t răbătute cu gâadul în lang şi'n lat, aooi©«. trebuie să fie mormintele noastre, dacă duşma­nii ce alergau în urma lor, le-au mai

făcut morminte, sau i-au lăsat p radă fiarelor sălbatice şi câinilor flă­mânzi.

Noi navem morminte, mormântul e în sufletul nostru ! Biet suflet cimi­tir !

Acolo ne coborâm, sau ma i bine zis ne înăl ţăm şi plângem, mângâind amintirea lor dragă şi calde rugă­ciuni, tăcute, tr imitem, să ajungă să pă t rundă până la ei, să s imtă acolo... sus, că noi nu i-am ui tat

Mormântul eroului necunoscut va fi pildă strălucită de devotament pa­triotic, va fi im stâlp de reazăm în e-ducaţia naţională, dar nici când mângâere pentru sufletele ce-şi cau­tă zadarnic şi aai mormintele scum­pilor soţi, fii şi fraţi.

Flori multe vom aşterne pe mor­mântul eroului necunoscut, vom a-prinde lumânări destule, vom plânge ţă râna streină, dar sufletul şi mintea veşnic neîmpăcate ,vor alerga me­reu pe câmpiile îndepărta te căutâai-du-i pe ei jâe asemenea eroi neeu-noscuţL

Pleca-vem á e la mormântu l tău, to t m a i singure, al inarea durerii ; n 'o poţ i căpă ta prin artificii, şi meşteşu­gari.... şi veşnic când sufletele noas­t re vor fi piine d e amărăciune , când vom avea nevoie ёв colţii#©a-£tl áe pă­m â n t care dacă te face eă pîàsRgi, t o -teşi ІаоЕнаайе chiarv t e uşurează, când * ш căuta acest colţişor de pămeastsă шта şi noi unde plânge... aceleş Аиетшв, acelaş răspuns fără nădejâe :

— ,Д&і n a v e m тотгаяз£е" ! 1 . . . І л и й а K. Bâr i a t l

racEasă Iu ^Маета deasă pe a n stejar bă­

t rân s t* ţastuită o ісошіа a Ж&іоеі Dommtei .

Prietre îranzele v e m lustesÄe s e joacaxazôle soarelui şnmâmd. ici щ co­lea pete аигі. Trecăteaii eredinciaşi se opresc şi ruga lor fierbinte se ri­dică 'Către fecioara sfânta. Ea-i ocro­teşte .şi щшш. oamenii că mul te mi­nuni a săvârşit.

Odată, m a i mulţi tâlhari atacase­r ă pe n iş te călători säSäxsxi de steja­rul cu sfânta : când rădicaseră mâi­nile să mjuaghie pe bieţii ©aasteni, mâinile li se muiaseră, cuţitele le căzuseră Ia pământ, iar e i 'spăimân-taţ i fugiseră lăsând drumeţii să mul-ţumiască Maicei Domnului pentru minunata lor scăpare.

Acea icoană fusese găsită într 'o peşteră unde locuise un pustnic, fu­sese apoi lua tă şi pusă în pădure pentru a păzi de primejdii pe trecă­

tori. ТШаагіі ştiau o*'n аов йюс tratate -să se agate de oameni pes­tre «că ie merge rău, şi áe aceea hoţi înoifcărrră se ±»e pomul cu icoa­na f i să-l a rdă c a eă scape de ea, obci s'o scoată ée pe pom nici .gâmd. nan «era necutezând eă se atingă de hacru sfânt. Se «ішега într"© zi ca g a a a a l asta în pădure. 0 Maxiste de-t&veitßuk аѳшвеа , nu se аиаеа de­cât bâeâitul ршфахііог, şi carafcecuî. greeruiui.

Amândoi îifitieară securile şi kwi-ră pomul, dar vai ! ce minune ! stropi de sânge ie unajplură mâiniie şi faţa. Ridicând oáhü înspă imâta ţ i asupra) icoanei, văzură lacrimi p icând din osfa-ii Feiioarei făcătoare de mi­nuni ! Attrrci îngroziţi răufăcătorii o luară la fugă lăsând seeurele în pom. Se duse vestea departe de acea minune, şi sătenii din acele locuri

Hotăr t ră să s t rângă bani şi să clădea­scă o biserică închinată sfintei. Bise­rica se clădi şi lume peste lume ve­nea cu rugăciuni şi daruri la Maica Precista. In ziua de Sfânta Maria se

făcea hram mare, şi preoţii de dimi« noaţă рГпа seară nu mai încetau s | citiască pomelnice şi să împar tă mi-miruri . Veneau oameni bolnavi df departe şi prin credinţa îor se tamd* duiau. Biserica se îmbogăţise şi mul< te daruri scumpe erau a tâ rna te la i« coana miraculoasă. Pr in t re altele e-, ra şi un lanţ gros de aur pe care-1 dăruise o m a m ă al cărui copil se în­sănătoşise după multele ei ruga-, c i u n l în t r ' o zi trei flăcăi, şedeau la cârciuma din sat, bând vorbeau verzi şi uscate.

— Eu zise unul din ei am auzit că1,

nu este bine să treci noaptea prin cur tea bisericilor.

— Ah ! ce prostie, zise altul, eu pot s ta toa tă noaptea ehiar în bise­rică în întuneric şi nu-mi este nimic,! de Ge mi-ar fi frică ?

— Haidem să te punem la încer­care zise cel de al treilea. Bine, fac prinsoare răspunde cel de la doilea: noaptea de mâine o voi petrece pâ­nă în zori in biserică.

— Foar te bine, noroc ziseră cei lalţi şt ciocniră oâte-şi trei paharele cu vin.

A doua zi flăcăii se duseră dimi­neaţă la slujbă : când se sfârşi litur­ghia băeatul cu prinsoarea se ascun­se după un stâlp în sfântul locaş, popa închise uşa şi plecă. Flăcăul petrecu ziua uitându-se pe la icoane la darurile care e r au a tâ rna te pe la ele; mai dormitând, mai mâncând nişte merinde care le luase cu el, m a i răsfoind cărţile sfinte, până în­cepu sii se întunece. I n biserică nu ardea decât o candelă în faţa alta­rului.

Umbra se revărsa înăuntrul clădi-rei sfinte, şi lucrurile de aur şi argint străluceau înnoaptea care le coprin-dea.

Băeatul nu era o fire rea, nu înşe­lase pe nimeni nici odată, nu furase, dar pesemne că diavolul vroi să'l is­pitească, căci începu să se uite cu poftă ta Ішзгшііе de p re ţ care împo­dobeam «ataruL E l se g â n d i :. mi-am

.parafait aiua şi o «&Ът pierd şi noap­tea iegeaba ; dece n'aşi lua eu un lu­cru ecmnp de aici eă mu. aâeg cel pu­ţ in cu ceva !... Së 'atranec*se de tot, cârcă în' biserică era fi m a i întune­r ic; n s a p t e a era « e a g r l fără stele, numai candela care atâaaaa chiar de­asupra icoanei sfinte pierea o steluţă r ă t ăc i t ă în acea beznă, ş i j*ăspândea câteva raze slabe care făceau să lu­cească lanţul de la gâtul Maico i Domnului . Flăcăul se urta cu ochii ţ in tă la lanţ ; se s imţea a t ras d'e el ca de un magne t : încet, încet, so apropie sună douăsprezece, şi'n fie­care sunet i se pare ispititului că aude aceste cuvinte : Nu te atinge ţ de lucrurile sfinte, cine fură merge 'n iad... Dar el se apropie, iala-1 lângă imagina blândă a cărei privire pare că se aţ inteşte asupra lui, într is tată. Nimic însă nu'l ma i opreşte, punei pe lanţ mâna t r emurândă şi rece!..«(

Duminică 8 Iunie ІУ24. UNIVERSUL LITERAR N r . 23 —- 3.

In întunericul care'l înconjoară i se pa re că toţi sfinţii se mişcă'n per­vazul lor, că ies clin cadru, că se a-propie de el, că'l ating !.I se pare că aude şoapte, toţi sfinţii din jurul lui pa r că şoptesc cuvântul : hoţ ! iar în ochii Fecioarei două lacrimi stră­lucesc.

Părul se sbârceşte pe capul păcăto­sului, un fior îl coprinde ş t i cut re­mură, o sudoare rece îl acopere, şi cu lanţul în mâna-i încleştată cade la p ămân t în nesimţire.. . Icoana mi­raculoasă pedepsise pe acel care cu­tezase să ridice mâna asupra ei ! .

De dimineaţă când veni preotul in biserică găsi pe flăcău ţeapăn la picioarele altarului cu. lanţul în mâ­n a i încleştată. II ridică, îl duse în casă unde după multe îngrijiri îşi veni în fire. Băiatul şopti cu glas slab că vrea să se spovedească : el spuse preotului tot păcatul său. De-când cu acea întâmplare sărmanul flăcău s tă tea tot pe gânduri, petre­cea vreme lungă la biserică îngenu-chiat în faţa al tarului rugându-se cu evlavie. Toţ i tovarăşii lui se mi­nunau de schimbarea care se făcuse în el. După câtă va vreme el se călu­gări şi 'n mănăst irea unde se retră­sese propovăduia aşa de frumos în cât ise dusese vestea departe. Lume peste lume venea să'l asculte, şi'n cuvântări le lui înţelepte vorbea de cinste şi de dreptate, spunând la a-cei care ' l ascultau să fie credincioşi, să nu nesocotească locaşurile sfinte, şi să se teamă de judecata Demne-B e e a s c ă .'

Баіхояава P»l*

Reţeta contra ameţelii SNOAVA

Cam de vreo zece zile'ncoaee Grigore are ameţeli ; Biata nevastă, ce nu-i face !.... Descântece şi oblojeli, De geaba, toate, că nu-i trece Grigore atunci se hotărăşte La doctor chiar acum să plece. Să vadă, пиЧ tmdrăveneşte ? Ajuns la doctor, e'ntrebat De cum i-e starea genereală } El de ameţeli s'a văîtat, De-o sătbichme-aşa totală. Va pus apoi să se desbrace Şi cerce iându'l cu'ngrijire Ii zice : — Bine te vei face De ne~i mai lâncezi'n neştire ; la bine seama şi m'asctdtă, Prea daci o viaţă sedentară Şi-ţi trebue mişcare multă,-Mereu. într'una. iarnă-vară. Spune-mi ce meserie ai ? De sigur, toată ziua stai ! — Ba să iertaţi, alerg din zori, Sunt d'ai de împărţesc scrisori.

V. Bilciurescu

Locuri sfinte din Basarabia JMserlca ѵ̂ сМсз din Căuşanii Noul

însemnări d i n călătorie „Vechea biserică de piatră cu nu­

mele Adormirea Prea Sfintei Fecioa re din târguşorul Căuşanii-Noui, ju­deţul Tighinei, e a tâ t de interesantă prin pictura ei internă şi a r ta biseri­cească moldovenească veche şi ca monument al credinţei în Basarabia în cât trebuie să le fim recunoscători acelora cari s'au gândit să păstreze neat ins pentru generaţiile viitoare aiest monument" . Aşa începe arti­colul său părintele Kurdinovski în Revista Societăţii bisericeşti istori­ce şi arheologice basarabene, despre vechia biserică din Cauşani-Naui. Şi are dreptate ! Căci nespus de mare bucurie sufletească ai când ai vizitat acest locaş vechi a tâ t de vorbitor de trecutul neamului moldovenesc, în cât el a r trebui să devie un loc de pelerinaj pentru acei cari voesc să se inspire de la urmele trecutului lor.

De asupra uşei este o inscripţie în] greceşte şi alta în moldoveneşte. UI* t ima glăsueşte următoarele :

Această sfânta şi Dumnezeiască bi­serică ce'şi prăznueşte hramul sfinţi Adormiri a prea Cinstitei fiind mai înainte de lemn vechi şi sfărămându^ se de tot încă fiind Mitropolit sfinţia sa Daniil nu au lăsat acest lucru, dumnezeesc să se sfărâme jos, ci din râvna dumnezeească şi cu ajutorul maicii sale şi fiind milostenie pre la toţi creştinii... milostitirs'a şi m,ăria sa de a luat ajutor.... (mai depărta indescifrabil).

După toate probabilităţile această biserică a fost şi mai veche, dar a fost refăcută sub GrigQrie Calin ic Voevo-dul, de oarece pe timpul domniei lui a fost şi mitropolit Daniil.

De altfel pe unul din păreţ i sunt zu­grăviţi şi ctitorii bisericii şi s'a pu tu t

Vederea din afară a bisericii din Cauşani până la reparaţie

Cu îngrijirea Societăţii bisericeşti şi s tă ru in ţa d-lui general Panaitescu, oare a obţinut concursul Societăţi monumentelor istorice, biserica din Cauşani-Noui a fost refăcută, dreasă, îndreptată aşa că va mai putea câtva t imp să rămâie dovadă de trecutul a-cestor părţ i ale locului.

Clădită din piatră de i se vede că a avut trei rânduri de stâlpi de lemn legaţi în par tea de sus şi la mijloc cu alte bârne de lemn, aceşti stâlpi şi bârne au putrezit şi acum în locul lor au rămas adâncituri din care se maci nă un colb auriu.

Păreţ i i sunt bine conservaţi, de şi pictura este destul de str icată şi de mâna omului şi de umezeală. Clădită în adâncime, căci t rebue ca să pă­trunzi în ea să cobori câteva trepte. Altarul e de asemeni de peatră şi fe-

'restrele sunt mici şi cu zăbrele.

descifra în dreptul fie căruia dintro ei următoarele numiri :

Scarlat Grigorie Ghica Voevod, Eca-terina Russet, Constantin Voevod, (probabil Constantin Mavrocordat), Nciolaie Mavrocordat, Grigore Cali-mach Voeovd şi Daniil mitropolitul. Ultimul şi c uGrigore Calimach Voe-vodul ţ in în mâini o biserică care are asemănare cu biserica din Cauşani.

Este o versiune că înainte de refa­cerea aceasta a bisericii din Cauşani care aavut loc în 1719—1720, biseri­ca ra fi fost refăcută sau făcută chiar de Ştefan al VI-a al Moldovei, care în drăgostindu-se şi căsătorindu-se cu o t i rană tă tăroaică a trecut la mahome­danism şi a cedat tătari lor două jude­ţe din Basarabia-adică Bugiacul. P e a t ru fapta aceia Ştefan al VI a fost ucis de boeri moldoveni la Suceava,

4. - Nr. 23. UNIVERSUL LITERAR Duminică 8 lun'e ]',)24

Lucrurile acestea s'au petrecut pe la 1552.

Cura timpurile acelea i rau fost pri­elnice pentru biserica creştină, de a-ceea şî clădirea bisericei din Căuşani în prima ci construcţie a fost făcută în pământ şi înălţimea ei n 'a t recut de gardul care o înconjura. Sub fana­rioţi însă când cultul religios era încu­rajat, biserica a fost refăcută cu pia­t ră de mitropolitul Daniil şi sub dom­nia lui Grigore Calimah Voevod.

/ In curtea bisericei sunt şi câteva pietre funerare şi un monument pă­gân tătăresc, care de asemeni vorbesc de trecutul acestor locuri.

Monument tătărăsc în curtea bisericii Căuşani-Noui

Şi cu toate acestea sunt oameni care faţă de aceste dovezi ale trecu­tului românesc a acestor-locuri neagă drepturile Komâniei asupra Basara­biei şi vorbesc de plebiscit. Oare ace­ste momente atât de vorbitoare de trectitdtl acestei provincii nu sunt mai grăitoare de cât orice vot ?

Dar ca ele să fio şi mai vorbitoare trebuie «iă vorbim de ele tuturor şi poate nu ar fi nimic mai cuminte do cât de a face posibilă vizitarea aces­tor locuri decât mai mulţi români — căci cu cunoaşterea acestui trecut se întăreşte conştiinţa de neam a fiecă­ruia.

Dr. I. D u s c i a n

/ ^ A A A A / V V W W V W W W V W V / . "V?! * * * # * • * # * * i - # * * # # * # # # * # # • « # • # 0 Ш С

î H'JUiLE PREMII FILATELICE

1 i » i mm ?« — P e Iunie 1924 — I CUPON No. 1.

Petre ţi vizitele — A N E c T O D A -

Sfântul Gheorghe, ; Ziua lui Don-Căpitan Iorgovan. Pentru masă melu gras : Sărmăluţe cu smântână, Să nu uiţi o săptămână. Cu smântână sărmăluţe Şi mămăliguţă. €a friptură drop-plăcint&i Ceva pui Ajimăţui. Sărbătoare, zi de nume Vine lume ; Vorbe, glume ;

Demni, cucoane... * Fata"n casă cară apă La bomboane

Petre ordonanţă nouă Cun chipiu cât un potcap Pus în cap, Jos colo'n bucătărie, A făcut mămăliguţă A. turnat-o'n farfurie Şi se uită-acum la ea .* Să dea masa l Să n'o dea î — Ian ascultă, dăm la masă t Zice către fata'n casă. — Apoi nu, răspunde dânsa, Cau venit r r 'o trei cucoane ; Le-am dat apă şi bomboane. — Trei cocoane î 'ntreabă dânsul, Dar ce cată îi...

Că măliga se'nvârtoaşe'f... — Poi, la vizită veniră. — Vizită î!.. Dar ce, sunt moaşe î.

T h . D. S p e r a n f l a

FltATEHA

Noui serji_apărute Esthonia : A apărut o m a r c ă de

de 3 mărci, verde-albastră, bine exe­cu ta tă .

Anglia : Filigramele cari şe distin­geau pe mărcile engleze au schim­ba t forma. Ele vor avea şi pe viitor 0 coroană şi literile G. V. R., dar V O T fi în caractere drepte.

Lituania : A surşarjat, în beneficiul văduvelor de război toa tă seria de mărci, dublându-se la toate valorile pe cari Ie aveau, afară de următoa­r e l e ^ căror valoare adăugată este : marca de 36 c. cu + 34 e; 3 litas + 1 litas» 5 litas + 3 litas.

Sursarjul are patru forme, foarte interesante.

Egipt : Seria cu efigia regelnd' Faud s'a îmbogăţit cu marcă de 200 m. ; blas—roşie, format mare.

Elveţia : Au apărut 4 noui valori pentru aviaţie : de 90 c ; 1,20; 1,50; 2 fr.

Premiile noastre pe luna Iunie

Pentru luna Iunie vom pregăti premii foarte interesante, cuprin­zând 15 lotmîi bogate, cu serii alese.

G E O R G E T A P U C R E S T

AMINTIRI DESPRE ÎMPĂRĂTEASA I0SEFIH» 6 Traducere de CONST. A. I. GHICA

CAP. V

Ü amintire a împărătesei.

în t r 'o zi pe când ne aflam la Mal-maison, A M rugat-o pe Împără teasa Josefina să ne A I A te diamantele ei cari erau închise într 'un dulap a că­rui cheie o avea, doamna ei de o-noare, d-na Gazani. Irnediat, cu o bunăvoinţă rară, împărăteasa dădu ordinu să se aducă o masă pe care doamnele ei depuseră o sumedenie de cutii. După ce cutiile au fost des­chise, A M rămas înmărmuri te de fru­museţea, de grosimea şi de strălu­cirea incomparabilă a acestor pie­tre preţioase.

După ce ne-a lăsat să le exami­năm şi să le pipăim în voie, Josefi­na ne zise :

— „V'am ară ta t toate pietrele as­tea pentru a vă desgusta de mania lor. După ce aţi văzut astfel de pie­tre, nu mai puteţi dori pietre medi­ocre ; mai ales gândindu-vă că a m

fost foarte nefericită, deşi am pose­dat pietre a t â t de rare .

„La început ele mi-au plăcut, dac

PRINŢUL EUGENIU (după Isabey)

Duminică 8 Ішііе 1924. UNIVERSUL LITERAR Nr. 23

puţin câte puţin m ' am desgustat de ele, aşa că nu le mai port decât a-tuci când sunt silită. Credeţi-mă domnişoarelor, nu invidiaţi luxul a-cesta. care în nici un caz nu poate da fericirea. Am să vă uimesc spu-nându-vă, că am fost mult mai mul­ţumi tă primind o pereche veche de ghete, decât toa te diamantele aces­tea pe care le vedeţi aici"'.

formează de pricina supărărei noas­tre. 'Hortansa plângând cu hohote se grăbeşte să-i comunice că nu va mai putea să$ se ducă pe punte, fiindcă şi-a rupt ghetele şi că nu pot să-i dau altele.

— ,,Ce numai a tâ t ? Tocmai am o pereche veche hitr 'un geaman tan ; mă duc să te aduc.

,.Şi fără să aştepte măcar un răs-

J -

C A S T E L U L D E L A M A L M A I S O N

Ne-аш pornit pe râs, crezând că este o glumă a Josefinei, dar ea ros-ti pe ton a tâ t de serios că ceia ce ne spusese era purul adevăr în cât am dorit imediat să ştim ce era cu po­vestea cu ghetele.

„Da. Domnişoarelor, este cert, reluă Majestatea Sa, că danii care mi-a prilejuit cea mai mare bucu­rie a fost o perche veche de ghete.

După ce am părăsit Martinica cu .Torta usa, m ă aflam pe un vas unde eram foarte bine' t ra ta te . Pe atunci, nu eram bogată.

Cerceta tă cu primul meu bărbat, eram nevoită să mă întorc în F ran ţ a pentru afacerile mele şi nu dispu­neam de loc de bani. Hor tansa dră­guţă şi voioasă cu dansurile şi cu cântecele ei avea, mult succes prin­t re matrozi . De îndată ce aţ ipeam ea se ducea pe punte unde cânta şi se juca spre marea satisfacţie a tu turor . Un bătrân contramais t ru o iubea mult şi de îndată ce ocupa­ţiile lui îi dădea un pic de răgaz, el le consacra micei lui prietene. To t dansând ghetele fiicei mele se uzară cu totul .

. . într 'o zi o văd i u picioarele pli­ne de sânge şi am întrebat-* • îngro­zită dacă nu cumva, era. rănită.

— „Nu, mamă,. — ,,Dar eşti cu picioarele însân­

gerate ? ..Am voit să cercetez pricina, şi

am constatat că ghetele ei erau pră­pădite şi că se sgâriase înfr'un cui.

..Nu eram decât la jumăta tea dru­mului şi ne mai t rebuia mult până să, ne putem procura o nouă pere­che. In momentul acela ia tă că so-soseşte şi contramaistru],. care se in-

puns, se duse să ne aducă o pereche de ghete vechi pe cari Hor tansa le primi cu o bucurie nespusă. Darul acesta, şi v'o repet încă odată, dom­nişoarelor, m 'a mişcat adânc. Regret că n ' am întrebat cum îl chiamă pe omul acesta cum se cade, căci mi-ar fi făcut o mare plăcere să pot face ceva pentru el acum când dispun de mijloace.

cei la Tuileries, se afla o uşă care comunica cu cabinetul împăra tu lu i . Când voia să consulte pe Josefina sau să vorbească cu ea, venea el în-su-şi să ciocănească la uşa aceasta .

In ultimele t impuri fie-care ciocă-ni tură îi pricinuia o emoţie nespusă. Când în cele din u r m ă află soar ta care o aştepta, vărs ăa tâ tea lacrimi în cât nu ştiu câte luni în şir nu mai pu tu să vadă bine.

Cu ocazia aceasta ia tă câteva rândur i dintr 'o scrisoare pe care o scrisese împăratului cu cinci sau şease zile după pronunţarea divor­ţului .

„Presimţiri le mele s'au înfăptuit. „Ai rosti t cuvântul care ne desparte ; „restul n u mai e decât o formalita­t e . I a tă aşa dar rezultatul priete-„niei "mele neţărmuri te faţă de d-ta „şi a jurămintelor d-tale solemne....

Vorbeşti de a contracta o alianţă, de a da un moştenitor imperiului, de a fonda o dinastie ! Dar cu cine te vei alia ? cu duşmana na tura lă a Franţei , această casă de Austria care urăşte ţ a ra noastră, prin sen­t iment, prin sistem .prin necesitate. ~ Nu fac de cât să'ţi repet ceia-ce mi-ai spus de a tâ tea ori. Cum ambiţia d-tale s'a mul ţumit să

umilească numai o putere, pentru ca să o reînalţe azi. Crede-mă. a tâ ta vreme cât vei fi s tăpânul Europei, Austr ia îţi va fi" supusă dar, bagă de seamă, să nu fi învins vre-o dată..

Cât despre nevoia unui moşteni­tor, pot să*'ţi par interesată vorhin-du-ţi de un fiu, care 'mi face toată bucuria şi toa te speranţele mele ? A fost dar o minciună politică actul

N A P O L E O N Î N C O R O N Â N D P E CAP. VI

In timpul când se discuta vag de to t chestiunea divorţului. Împărătea­sa era într 'o veci ni că agitaţie, r. I n salonul în care stătea de pbi- .,

J O S E F I N A (după David)

de 'adopţiune de la 12 Ianuarie 1806. Dar ceia ce numeşte o iluzie, sunt

talentele "şi virtuţile lui Eugen De câte ori nu l'ai lăudat şi prin ridicarea la t ron ai voit să'i răs /

6. — Nr. 23 . UNIVERSUL LITERAR Uuirm.câ 8 Junie 1924

X e r t e t t / U L - i - s ' a , o a r e ? — Urmare şi s fâ rş i t —

plăteşti ; adesea-ori ai zis că meri tă mai mult. . .

„Nu-ţi vorbesc aci de persoana i /destinată să-mi urmeze. Ori ce, ţi-„aşi spune ţi-ar părea suspect, cu i , toate că nu vreau de cât fericirea „d-tale"

Scopul meu n u ' e de cât să scriu aci amintiri şi nu urmăresc intenţ ia 'de a face o dare de seamă a unor evenimente prea însemnate pentru a fi scrise de o femeie, totuşi nu m ă pot opri de a nu releva o eroare gravă pe care ducele de Rovigo o repetă de mai multe ori în Memoriile lui.

Aşa dânsul pretinde că împărătea­sa Josefina se căsătorise doar civil cu împăra tu l . Po t asigura însă pe t o a t ă lumea că a tâ t Josefina cât şi yice regele au afirmat contrariul a t â t în prezenţa mea cât şi în faţa persoa,-Леіог cari se aflau la Navarre.

(Va a r m a )

Î N C H I N A R E Eroilor Ţărei...

Trecură anii... totuş noi, Nu v'am uitat, o, bravi erói! Smeriţi plecând a noastră frunte, Ne închinăm azi ca şi 'nainte... Plecaţi a"acasă în bun rămas, Cănd v'a chemat al Ţărei glas, Porniţi la luptă ca un nor, Aţi trecut munţii într'un sbor. Şi de-a urmat apoi... amarul, înfrângerea şi întreg calvarul, Voi n'aţi cedat acest pământ Duşmanilor, doar... de mormânt... De cănd la luptă voi v'a ţi dus, O! sângele din voi a curs, Si a udat pe-orice cărări, Pământnl scumpei voastre Ţări. Hrănind în suflete credinţa, Ca voastră fi-va biruinţa, Voi vă ziceaţi „aşa e scris" „Azi să împlinim măreţul vis** /.... Astfel cum v'a slujit norocul, Voi aţi rămas peste tot lécnl: Pe dealuri, in cămpii întinse, In munţi cu crestele lor ninse, Pe mal de râuri şi isvoare, In codri şi la neagra mare, Noi vă găsim. O bravi eroi ! Voi scriţi, istoria de apoi!... In primăvară, în orice an, Când înverzesc holdele 'n lan, Răsar şi cresc pe acest pământ, Şi dragi se legănă în vânt, Duioase flori şi pe rând ele: întâi albastrele viorele, Apoi galbenii stânjeiori, Şi 'n urmă macii roşiori, Formând al Ţărei drapel sfânt, Şi acoperind al vost-mormânt...

• . . . . . . . . «

Vor trece anii, iară noi, Vă vom slăvi, în veci, Eroi!...

M. M a r i n e s c n Ango l

0 oră întreagă m 'am destăinuit lui, destăinuindu-i toate tainele groazni­cei întâmplări .

Şi în nenumăra te rânduri Гапг în­t rebat :

— Poa te oare ucisul să-i ierte uci­gaşului moar tea sa ? In numele cui ? Şi pent ru ce ?

Ia r el mă îngână zâmbind : — In numele cui ? Scoase apoi o mică iconiţă ce înfă­

ţişa răstignirea Mântuitorului şi după ce mi-o a tâ rnă de gât, îmi spuse :

— Iată , roagă-te lui, Răstignitului. . . După o clipă de tăcere mai adâncă :

— Când cel Răstignit va învia, vei fi e r ta t şi tu !...

Şi se îndăpărtă, dus pe gânduri,; repetând din nou :

— Da, da, când celRastígnit va în­via, atunci vei fi er ta t şi tu !

— Dar de ce m ' a întrebat îngânân-du-mă ,,Tn numele cui ?"

In u rma lui, uşa se închise cu zgo­mot iar eu am rămas singur cu între­bările mele veşnice şi cu chinurile mele cumplite.

M'am înapoiat mâhni t şi abătut , căci vorbele stareţului nu mi-au linişe tit sufletul.

E r a m lăsat dar în voea soartei. Şi toţi se fereau de mine, doar veş-

nicile mele întrebări nu m ă pără­seau... în numele cui ? pentru ce ?...

Atâ ta doar îmi mai rămăsese în minte după îngrozitoarea năpastă. . .

Şi într 'o noapte, iată că o porni spre mormântu l ucisului, ca să scap de întrebările astea, cari mă deştep­ta ră i - i somn şi mă alungau, urmă-rindu-i a.

Noaptea era neagră şi calmă ; o ceaţă grea, fumurie, se coboară asu­pra pământului . . .

Şi eu bâjbâiam în jurul mormântu­lui, cu mintea plină de aceleaş gân­duri, cari m ă cotropeau ca şi ceaţa asta neagră.. .

— Pa rca poate ucisul să ierte uci­gaşului moar tea s a ? . . I n numele cui ?... De unde puterea asta, care să poată împreună pe ucis cu ucigaş în­tr'o îmbrăţişare frăţeasă ? Unde-i as­tă putere ?

Am a t â r n a t iconiţa da tă de ciuda­tul s tareţ , de crucea de pe mormân t şi începui să m ă rog.

Totuşi amaroicile mele gânduri nu mă slăbeau, îmi năvăleau veşnic în minte , iar cuvintele rugei îngheţau, îmi mureau pe buze.

— In numele cui ? Timpul trecea... ceaţa fumurie tot

ma i acoperea pământul . . . eu luptam din răsputeri să m ă concentrez în ru­ga mea.. .

Deodată tresări, ca-şi când aşi fi fost scuturat de cineva, de cineva care parcă ar fi voit să-mi dea o des-legare la toate întrebările mele, să-mi rezolve astă problemă grea»

Ridicai grăbit privirea spre cruce* depe mormânt , spre iconiţa ce înfă> ţişa răstignirea.

Dar nu o mai aflai acolo... nu mai era iconiţa mea... Era cu totul alt­ceva... In loc de Răstignirea, era în­vierea... Da, în focul Răstignirei era|| zugrăvită învierea, întocmai aşa du4* pă cum o pictează pictorii, absolut exact, până la cele mai neînsemnate amănunte , până la micile detalii depe vesmintele ostaşilor căzuţi cu faţa la pământ. . .

Dar eu vedeam bine totuşi că e a-ceeaş icoană cu răstignirea, cu acelaş Christos, doar o putere supraome­nească o transformase în înviere ; era acelaş Christos, dar încununat de lumină ; acelaş tablou, doar că pic­torul întrebuinţase aceleaş detalii pentru altă înfăţişare, transformând crucea de lemn în grele lespezi alo mormântului , iar femeile ce plângeau, la picioarele crucei, în ostaşi cu faţa la pământ .

Şi tabloul acosta minunat , începu a străluci, întocmai ca o stea, ca un miraj în mijlocul pustietăţoi.

Răstignitul înviase ! Mă u i tam la el, iar inima-mi tremu­

ra de recunoştinţă şi fericire... Şi în clipa acea simţii cum acela pe care1-! ucisesem, venea, venea spre mine spre a mă îmbrăţişa, ca pe un frate, ca pe uri prieten...

Vine tot mai aproape, e aci, îl vo' vedea.

A înviat răstignitul ! Şi atunci strigai : „Sunt ertat, sunt er ta t ! Acum înţelesesem totul, simţisem

asta bine. 0 lumină tare strălucitoare nu-a

luat văzul, totul mi se întunecă îna­intea ochilor...

I a r a doua zi, în revărsatul zorilor, fui ridicat depe mormânt .

Şi din noaptea acea am rămas orb... N 'a ţ i băgat cumva de seamă că-sorb? Ochii mei păcătoşi n ' au pu tu t îndura lumina acea prea strălucitoare.

Şi sunt orb şi astăzi... F i ţ i buni vă rog şi spuneţi-mi cu sinceritate,, fost­a m oare er ta t ? I a t ă priviţi şi încre-dinţaţi-vă, ce-i zugrăvit pe iconiţa asta ?

Ia tă , aci ! F i ţ i buni ! Spuneţi-mi t Şi drumeţul tăcu, aşteptând plin

de nerăbdare. Lt iarăm cu toţii iconiţa din mâinile

lui, ne u i ta răm la ea cu adâncă cu­riozitate, dar nu putem distinge ni­mic, vopseaua fiind ştearsă de sudoa re şi curăţ i tă în cea mai mare parte .

Şi apoi, într 'un singur glas îi răs­pundem :

— Da, e chiar învierea lui Chris­tos !

Căci aşa ne sfătuia să-i spunem, jalnicul s imţ omenesc, care-i mila.

T r a d . d i n r u s e ş t e de C. G r a m a t i e ş i J e a u s t i

Duminică 8 Iunie ІУ24.

CORTEGIUL până când se face ziuă şi mi-a m'aî spus că numai copii cuminţi au în-

Se întinde'n lungul străzi* 'Al cortegiului şir ; Popii ţin fruntea parezi" îndrumaţi spre cimitir

Clătinând domol sicriui, Cazul nzgru s'a pornit, Cum îşi leagănă copilul Mama când Va adormit

Trecătorii, întrebară : „Gine.e î" fac far de rostti

Când prilej i a u ori şi care Ca să afle-cine-a fost.

Un biirân s'opreşte'n caie l

Ş'artmcându-i priviri lungi, Zice'mmtului cu jaie : pincei mergi, departe-ajungt "f '

H. P N

geri buni.

ГІвсжшІ dracula. Eeceaaeă ißumnezeu de necazul

dj-soàiui, gèâi bunicul cu glasul îui hlkad, xAa pr inde ciudă pe cineva, a-роі.гшгі-ide-a bună aceluia,—îl poar­ta îseciimtul î a fel de fel de chipuri şi ee' . ţ in» de el ca păcatul de om.

A S M Ь И Ш С И І întoarse capul făcâa-du-şi o cruce.

— Ochii ghiavolulni lucesc ca două lumini în întuneric şi s t râmbătura lui t e umple de groază; căci aceste lumini sunt necurate şi ispitesc.

Neipioţelul privi rotogoaiele ce le făcea un fluture cenuşiu prin lendrii din fa ţa casei şi apoi urmări fâlfâ-itura lui, care t remura sus... depar­te... până se pierdu. în seninătatea Cerului.

— Ce bunicule; adică sunt draci de aceştia de care zici matale •?

Bunicul, rezemat pe jeţul făcut din lemn de mesteacăn pe care vremea Я cojise, începu să mângâe blând bu­clele gălbue ale nepotului.

— S u n t nepoate ! Şi-s mulţî... mulţi... dar mi se văd.

— Dece nu se văd, bunicule *J

— Pen t rucă nu se a ra tă ! — P ă i a tunci cum sunt ? Acî bunicul rămase tăcut urmă­

rind cu privirea un nor răsloţ. fumir rîu—care trecea ca o umbră de gând pe a lbăstr îmea cerului, pe când ne" poţelul prinse a iscodi cu deamănun" tul chipiul bunicului.

— Băiatul moşului, sus, în impară" iţia Cerului unde stă Dumnezeu cu sfinţii săi, sunt îngerii... tu ş'tiî ce eunt îngerii... copii cu aripi albăstrii care sbor şi farmecă Cerul cu cân­tecele lor argintoase.

— Şt iu bunicule. Sunt a t â t de buni. Mi-a spus m a m a că după ce a-dorm vine un înger alb... alb de to t ca barba mata le de alb şi m ă păzeşte

Şi eu sunt cuminte, bunicule. — ...Da, eşti cuminte, băiatul mo­

ţ i ; lui şi îngerul tău e bun ca şi sufle-tu-ţi... şi bunicul îl sărută pe frunte.-

Bunicul cu părut albit de vremuri­le Juse părea un sfânt mângâind un înger.

— O ceată de îngeri nu a fost cu­minte iar D-zeu a pus pe îngerii buni să-i dea afară din cer. Şi înge­rii cei buni - a u dus în t r 'ua l ioe întu­necos... întunecos, »au r<áee©his o, poar tă grea şi r a u svâriit acolo. Lo­cul acela D z e u Га numit Iad. Şi de atunci iadul e lăeaştul1 îsgeriîor răî. In fwâdul Iaduèrai latamei : і щ е т cei r ă î — ghiavoiîi —^s 'au іаеяУг împă­răţia 1er, au -щііпош::8тааае£ф^€іК>дГ eă ca să ai-dâip&aaatul dar băia­tul moşului, ţine minte, TJhseu -a ; pus la suprafaţa păoârâahiumî naări de a r pa, aşa că gâari«l :^iavoluftti mi se poate împlini.

R a r de t o t dbatceeste fumăria şî focul iadului p m ; nişte i»t t»ţ i şi ar tuncî ghiaveKi a^riàueec pereîii ia­dului de se cateeamiră pămâutul.

Şî pe nesimţite Ьаваекі desfiră •un fir de powœée dm^gkasml înve"

— Băiatul mof-riai, am să-ţi spui o poveste cu necuratul.

Aci nepoţelul sări pe genunchii bunicului, lmndu 1 de după gât .

— T a t ă moşule, spune-o ! Ce bun eşti i... Şi râsul lui lipede îndeamnă povestea bunicului .să prindă fir.

— După ce D-zeu a gonit pe giha" vol din cer, î-a dat voe să aibă un colţ mic de tot în sfânta biserică, căci ştia D-zeu că şî printre oameni sunt unii răi, oare nud prea ascultă şi D-zeu a spus ghiavolul ui să însem­ne pe toţi cari nu vor fi evlavioşi şi t emător i cel puţin în sfântul locaş.

Ghiavolul îşi luă o buca tă mică de piele de bou şi un condei şi se sui într-un colţ al bisericii, spre uşe.

Şedea ghiavolul acolo ghemuit şi fumul de tămâe îl făcea să-şi s t râmbe faţa, că nu-1 putea suferi, iar crucile pe care le făceau creşti" nii cuvîoşi îi pă t rundeau ca nişte scântei prin tot corpul. Dacă nu ar fi fost lăsat cu voia lui D-zeu în col­ţul acela, ar fi pîerit numai decât... căci bietul ghiavol, ar fi preferat fu­mul iadului decât t ămâerea cădel­niţei şi crucile cuvioşilor. P e semne, nici el n ' a ştiut că o să stea rău în biserică.

El crezuse că va putea respira îa Voe şi acum şedea. ghemuit ca vaî de el şi rugile sfinte îi înfiorau tru­pul.

Rând pe rând oamenii se adunau în s trane şî în mijlocul bisericii, iar vocile de rugăciune se îngânau spre lauda Domnului.

Ghiavolul privea nevăzut de ni­meni, pe fiecare.

Erau în biserică femeî cari numai!

când se o r i : t a j . T v - o i u : î n ѵ ы aliuvu lui atunci in s e n a r . i i o o r m . v strâm­bă şi apoi vorbeau de ale lor.

Ghiavolul le scria pe pielea dai bou; rânjind de bucurie că sufletele] acestora vor fi ale lui.

...Şi... încet, încet, pielea de boei se umplu de însemnările oameniloî necredincioşi.

Ia tă , că intră pe uşa bisericei uni moş bătrân, bă t rân de to t şi plm Яе*: evlavie. Scoase din suman câ te j m i l u m â n ă r i şi le aprinse înaintea i-coaselor.

Cum. îl văzu.'gţhaavolul scrâşni din dinţi.

E l avea ciudă pe acest moş bătrân, căci de câte ori i-s© e ra ta în faţa lui îl blagoslovea cu oâée o cruce plină de evlavie şi cu ian „ucigă-te toaca" de зе risipea фаяевкаЫ cum se risi­peşte fumul în v v â a t ; . . . şi bătrânul acela se mgaiiMaaştît în t r 'un colţ re t ras .

Acum ghiawJtil se făcu maî mic, se ghemui în böcáliui, ca să nu _ l va-, dă moşul acela băt râ», căci el ştia că moşului ena i> mgădţlit eă-1 vadă din pricina credinţei lui mari pentru D-zeu, şi sttsâaŞşâadu^ae mereu se frământa în mintea lui cum s ă i t reacă şi pe rmrçwd acela pe pielea de bou.

Tocmai atunci înt ră un băiat rău, care se învârti p rm'Mser ică şi fără să' l vadă nimeni fură o prescură de pe masa. cu lumânări ;de lângă uşe şi fugi.

Ghiavolul dădu să-l scrie, dar pielea de bou era plină şî numai în­căpea încă un nume pe ea.

Ca să m r i uite numele apucă iute cu dinţii de marginea pieli şi trase din răsputeri .

Pielea se întinse puţ in şi subţinv du-se se rupse, iar ghiavolul se lovi cu capu de peretele bisericei, încât toa tă biserica se sguduî de lovitura lui iar ghiavolul se ţ inu cât putu să nu sbiere.

Atunci moşul, uitându-se în par­t e a unde se ciocnise capul necura­tului, îl zări pe ghiavol si ü apuca râsul când văzu cum se s t râmbă de durere. ?

• Şî ghiavolul, plin de necaz, scrise pe buca ta întinsă şi numele moşu­lui'.

...Şi i a tă cum necazul dracului ur­mărea pe moşul acela băt rân .

Ferească D-zeu de necazul dra* oului şî bunicul îşi făcu o cruce, iar! nepoţelul râzând sări de pe gen t r chi'i bunicului şi bunicul îl siărută' pe* frunte, mângâindu-i buclele aurrî.

P e t r e An tone»*»

Se Înţeleg de minune. Sportul înainte d e toate

De ce naţionalitate esti, тй jidane t Emigrant, să trăiţi. Nu te întreb de sex, ЬоиЫЧ

Bergenjfnil.— Opreste-l, opreşteAI... Sporstmanul.— Să-l opresc î Nici nu mă gtydeêe.

Tocmai e gaia să bată recordul de viteză.

însemnări Duhul „Feng-$ui" care în tradu­

cere românească ar însemna „vânt eigur" e un spirit foarte curios, cu toa te că nu i se poate explica origi­nea. Mai întâi de toate exploatearea minelor este interzisă de sus numi­tele duhuri şi numai după sacrificii, rugăciuni şi diplomaţie se poate sta­bili o convenţie în ce priveşte modul de exploatare al ocnelor. Casele cu etaje s au . cu coşuri , înalte .înalte nu prea s 'admit prin oraşele Imperiului ceresc prin faptul că îngreunează circularea ..Feng-şui"-lor.

Afară, de acestea, „feng-.şui"-ul e an.factor comun la toate actele vie­ţii unui chinez, fie că .crede în Con-fuclus. Brahma sau Buda, .Când un chinezфіеаса în călătorie se fac mul­te pregătiri cu pocnituri şi artificii pentru călătorie se fac multe pregă­tiri- cu, pocnituri şi artificii pentru jpentru gonitul .duhurilor rele; 'Când vreun tânăr voieşte să se însoare, după се-şi întreabă inima şi pe tatăl său, e nevoie absolută să consutle şi pe Feng-şui care-şi manifestă dorinţa prmtrun oracol. In cazul când căsă­

toria n'ar fi pe bunul plac al duhului . tânărul îşi calcă pe inimă şi-şi ia

gândul delà fată.

Toţi oamenii ştiu că eşirea. dinţi­lor e normală între şease şi nouă luni, dar nu sunt ra re cazurile când ies, la un an şi jumăta te sau la trei luni. Cu toa te acestea se găsesc oa­meni cari s'au născut cu dinţi în gură. Aşa sunt : Richard I I In imă de leu, Ludovic IV, Mazarin, Mira­beau. Dar to t cu dinţi sau născut şi oameni cu totul idioţi, rachitici sau nebuni, aşa că o statistică a genii­lor cu ajutorul acestei, caracteristice nu se poate întreprinde. Numeroşi medici citează cazuri când copii mar i (doctorul Buchanam o. copilă de 15. ani) n 'au încă dinţi la, o vârstă când normal trebuiau schimbaţi de câteva ori, şi foarte curioasă e a-

ceastă inscripţie găsită în cimitirul din Gay ton : „Aici a fost îngropată în zaua de 11 Iunie 1798, Elisabeth Caok, o biată femee în vârstă de 8в ani, care n'a avut în toată viaţa ei nici un dinte !"

Surin Nicoeră

Corespondenta redacţiei Const. D. Mihail, Al. Teodorescû*

Miu, Dimilri Petrescu, M. Tănă-sescu : — Poeziile dv. n'au unitate şi interes poetic precum n'au nie* formă.

D. Negidescu, Piteşti : — Acestea sunt prea banale.

Care apar з In f i e c a r e Mărfi

„ѴЬАІСІГ R U L E A Z Ă

Filmele cele mai frumoase ş i instructive