Am avut o afinitate pentru Camus încă de prin liceu, pe când mă dădeam bine pe lângă doamnele de la Biblioteca Judeţeană să-mi împrumute singurele exemplare din Eco, Papini sau Miller. Apăreau tot mai multe edituri, dar unele dintre marile creaţii pe care le-am devorat pe atunci se găseau greu de tot. Ştiu că am primit “Un om sfârşit” sau “Vrăjitoarele din Salem” pentru 3 zile max. în loc de termenul mai lejer cu care eram obişnuită şi că doamnele de acolo eram mereu fericite că apăream la timp cu cartea veche şi zdrenţuită.