Jocuri conceptuale

Revedere...

De ce pe mormantu-mi pui flori?

Caci nu pot sa le mai miros,

Culoarea n-o mai pot vedea.

De cunoscut nu te mai stiu,

Oricine-ai fi fost cand eram viu,

Si de cuvintele ti-au inghetat in vene atunci,

Degeaba mi le spui acum,

N-am cum sa le mai aud,

Stiu, adevarul este crud,

Si oricum, n-ai cum sa m-atingi din nou,

Caci sunt asa departe incat nu ma mai vad nici eu,

Si orb si surd si fara glas,

Ma-ntreb pe mine, ce-am ramas?

Unde am fost, unde ma duc

Daca ajung `deva din verde sa usuc.

Ma ridica-voi iar la tine,

N-o sa te mai stiu, si tu stii bine,

Acum nu stiu cum de-ti vorbesc,

Si nici nu stiu cum de m-auzi,

In urma-mi lasa-mi tu curat...

(neterminat)

Intrebari retorice, sau nu.

Oare urmasii nostri ne vor privi pe noi cu aceasi ochi cu care noi ii privim pe acei

"civilizati" care ucideau populatiile bastinase, cand au debarcat pe teritoriile

necunoscute, sau cum ii privim acum pe inchizitorii aceia care ucideau cu sange rece in

numele unor convingeri obscure, sau cum ii privim acum pe romanii aceia sadici,

Caligula, Nero... sau cum ii privim acum (din pacate nu toti ii privesc ca pe niste

criminali ordinari) pe Hitler, Himmler, Stalin, Pol Pot, Mao? Oare urmasii nostri se vor

intreba daca am adus ceva benefic evolutiei speciei umane sau ii vom educa sa

continue sirul lung al involutiei constiintei noastre, si se vor invarti in acelasi cerc vicios

al unei existente fade?

Intoarcere la inocenta...

Omul are la baza, prin nastere, un puternic sentiment de vulnerabilitate. Venirea

pe lume, dintr-un mediu primitor intr-un mediu complet diferit, necunoscut, creeaza acel

sentiment de neputinta si frustrare dar in modul cel mai primitiv, dincolo de cea ce

cuvintele pot exprima. Nou nascutul nu are etaloane si nici sabloane pe baza carora sa-

si gandeasca rationamentele. Lumea il modeleaza iar nevoile zilnice fac trimitere la acel

sentiment de frustrare, insa sabloanele capatate de-a lungul vietii vor creea

automatisme, prejudecati si resentimente.

...matase transparenta

Moartea elibereaza toate energiile inconstientului (pe care omul si le refuleaza

involuntar de-a lungul vietii) create in urma actiunilor pe care le savarseste in viata.

Iadul sau raiul nu sunt decat vinele sau binecuvantarile, remuscarile sau iertarile ce sunt

eliberate intr-o clipa inimaginabil de mica, o energie coplesitoare ce rezuma scopul

existentei fiintei umane. Totusi greutatea ei consta in frica de necunoscut, in cliseele

atribuite ei, in ignoranta cu care suntem obisnuiti sa coabitam, in inchistarea noastra ce,

chipurile, ne protejeaza de nenorocirea prezentei ei. Nu ea este neagra ci negrul este

valul care-l aruncam asupra ei din dorinta de a o ascunde vederii noastre. Nu ea este

odioasa ci obiceiurile noastre egoiste prin care incercam sa ne mintim, inventand

inflorituri ce sfideaza natura, pretinzand infrumusetarea vietii.

Traim in inertia vietii si asteptam raspunsurile corecte punand insa intrebarile gresite.

Indivizi de unica folosinta

Individ de unica folosinta, individ ce serveste la punerea in practica a unui ideal,

apoi dispare, efectele generate derulandu-se mult timp dupa aceea dincolo de orice

responsabilitati morale. Poate o cauza nobila sa fie purtata de asemenea individ?

Consumatori de fericire

Ce numim fericire este o stare mentala determinata de o serie de

neurotransmitatori ce genereaza in creier anumite raspunsuri. Noi, ca fiinte umane,

suntem rezultatul tuturor conditionarilor impuse atat genetic cat si cultural iar, dupa cum

spunea Buddha, tot ce-i conditionat e schimbator. Ignoram perisabilitatate si ne atasam

de forme, sentimente sperand in van ca acestea sa fiei permanente, neschimbatoare.

Ne-am cladit legi stricte ca sa avem repere fixe in care sa traim si sa ne dezvoltam, dar

toate astea pe un fundament strict schimbator. Am desenat forme frumoase pe ape

curgatoare. Ne-am obisnuit ca fericirea sa fie rezultatul atasamentului, dar atasamentul

este chiar vinovatul care ne impiedica sa fim fericiti. Ne-am obisnuit ca altii sa ne

hotarasca fericirea sau nefericirea. Campanii publicitare sunt create ca sa ne

materializeze fericirea dupa cum vor creatorii lor, dupa cum este curentul, moda.

Oamenii sunt platiti sa declanseze in individ tocmai acele mecanisme neurobiologice

care mimeaza fericirea astfel incat sa fim sclavii fericirii conditionate de ei. A gasi

mecanismul de a-ti genera fericirea dincolo de atasamente este un adevarat razboi cu

tine insuti intrucat fortele noastre sunt ciuntite de energiile imbietoare ale superficialitatii.

In jurul nostru totul este o imagine, o imagine a fericirii iar o imagine nu este decat o

iluzie.

Adevarata fericire nu exista si nici nu poate fii inteleasa pentru ca nu poate fii

exprimata sau aratata. Suntem prea ancorati in aceasta realitate obligatorie si in acelasi

timp falsa, ca sa putem experimenta adevarata fericire. Oricum, precum alcoolicul sau

drogatul ce-si traieste iluziile cu intensitate atunci cand creierul este imbaxit de

chimicalele necesare in timp ce nu-i constient de dezastrul vietii lui, asa si noi ne

zbatem inerti in asa zisa fericire, iar in spatele ei ne consumam ca niste baterii

uzate.Fericirea/nefericirea ne consuma...

ucigas (ne)platit

- De ce esti inchis?

- Am ucis un vis.

- Cum? Ai ucis un vis?

- Am trezit persoana care dormea...

Fagurele uscat

Intr-un stup merge bine treaba pentru ca nu exista democratie si totul e

ierarhizat. Nu exista tranzitii de la un statut la altul. Matca e matca, albinele lucratoare

sunt lucratoare iar trantorii sunt trantori. Toti isi au programat genetic rolul si nu trec

perament dintr-o parte in alta. Se pare ca omul e prea complex ca sa faca parte dintr-o

asemenea societate perfect aliniata si prea complexat ca sa dezvolte o democratie

acceptabila pt toti. In Minunata lume noua, Huxley prezinta o societate ierahizata in care

indivizii sunt programati genetic pentrul rolul lor in viata. Oamenii sunt nascuti pentru un

anumit rol si si-l indeplinesc pana la moarte, fara a accede la locuri superioare pentru

care n-au fost proiectati. Fiecare isi indeplineste sarcinile sortite inca din fasa si totul

merge ca uns. Toata lumea e multumita si-si vede lungul nasului. Oamenii sunt

incurajati sa consume continuu, iar noul devine un principu al existentei (Huxely a intuit

cu 7 decenii inainte directia in care se indreapta omenirea actuala, cel putin in privinta

consumului).

Oare care e directia corecta in viitor?

1. Un totalitarism echilibrat unde omul este incurajat, chiar obligat, sa se limiteze doar la

un set strict de reguli care sa-i stabileasca libertatea de a fi si de a actiona, si pentru

asta sa fie rasplatit si incurajat corespunzator ne simtind nevoia de revolta. Adica sa fie

rotita care doar sa se invarta antrenand pe cealalta si astfel tot mecanismul, fara as dori

sa fie si arc si limba de ceas si carcasa. Riscul fiind uniformizarea speciei

2. Fiecare individ sa-si manifeste libertatea personala intr-o sfera de legi aplicabile in

masa. Fiecare individ avand datoria de a-si garanta existenta prin mijloacele lui unice

pe care i le-a dat natura, chiar daca asta ar periclita existenta altor indivizi. Riscul fiind

atat pierderea masurii si depasirea barirelor impuse de morala cat si dezvoltarea unui

agresiv simt egoist de natura individuala, eu sunt cel mai important si scopurile mele imi

scuza mijloacele si de natura etnica, poporul meu e mai important decat celalalt si fac

orice sa-i ating telurile.

In cele din urma, morala o sa fie rescrisa, dupa setea asta de globalizare iar oamenii ce

se vor naste in urmatorii ani, nu vor mai resimti revoltele si opozitiile actuale. Totul va fi

natural si in legea firii si vor accepta neconditionat situatia.

Cum sa inlocuim comportamentul moral cu credinta (mica

completare)

Disonanta cognitiva este un disconfort psihic ce se simte atunci cand apar

simultan elemente de gandire ce se neaga sau contrazic reciproc. Astfel, foarte des,

intalnim o multime de oameni care se lasa prada acestui disconfort si tind sa-l atenueze

prin credinta, prin rugaciune, lasand de-o parte simpla moralitate si bunul simt. Asta

denota doar stadiul in care moralitatea este dezbracata si lasata sa degere la marginea

santului sub obladuirea mintirii de sine. Condamn superficialitatea bisericii intru

proslavirea acestei metehne milenare, ce izbandeste mereu sa perverteasca sufletele

crediciosilor. Condamn modul in care sunt cultivate imagini utopice prin care

credinciosul capata un asemenea ego umflat incat sinele propriu primeaza intr-un mod

individualist, separat si izolat de ceilalti - Intru mantuirea vesnica a sufletului in numele

mantuitorului. Egoismul cultivat il face pe credincios sa treaca peste valorile morale

impuse chiar de propria-i ideologie, deseori aparand acest conflict interior, ce se rezolva

deseori in favoarea Eului individual si in defavoarea moralitatii (consider moralitatea,

regulile ce ajuta la dezvoltarea in bune conditii a unui grup cat mai mare de oameni).

Credinciosul, pus fata in fata cu fapta instinctuala si reprobabila, in unele cazuri nu este

in stare sa-si asume raspunderea, si realizand ca fapta ii este condamnata de morala

bisericeasca (prin scrieri sterile si fara profunzimi), tinde sa-si reduca disonanta cogniva

prin rugaciune, post si alte metode sfinte. Decat sa indrepte practice greseala, fizic, cum

s-ar cuveni si sa accepte iertarea umana, prefera retragerea si ruga plina de patetism a

iertarii de pacate fata de o entitate de altfel inexistenta. In modul acesta efectele

disonantei cognitive se reduc iar credinciosul capata o liniste sufleteasca in ciuda

infaptuirilor diverselor acte imorale. Minciuna este condamnata, insa te poti linisti

sufleteste dupa ce, cu o oarecare greutate o infaptuiesti, si apoi te rogi din tot sufletul

tau de pacatos, in biserica, in genuchi. Iesi apoi linistit si-ti continui viata ta mica fara a-ti

asuma vreo raspundere si injurand in stanga si in dreapta ca lume-i nedreapta si

rautacioasa. Decat sa-si masoare propriile fapte, credinciosul prefera calea simpla a

complacerii in starea de lancezeala mentala luand de-a gata concepte pe care nu le

intelege in adancimea lor precum dragoste, respect, sinceritate si alte trairi cu

semnificatii pozitive. E mai practic sa ceri indurare si iertarea gresealii fata de niste sfinti

pictati pe pereti decat fata de persoanele vii din jurul tau pe care faptele poate le-au

afectat direct. Oricum, viata asta e trecatoare, si ca atare e mai practic sa te porti mai

uman cu sfintii si cu Dzeu, care iti vor oferi sufletului tau viata vesnica in gradina raiului,

decat sa te porti cum trebuie cu oamenii de langa tine. Ei vor fi temporar langa tine, deci

nu conteaza prea tare.

Inchei printr-o ruga sincera pentru cei care au avut rabdare sa citeasca pana

aici: Terminati prin a astepta vreo mantuire din partea vreunui Iisus care ar veni pt a II-

a... a XI-a oara. N-o sa vina nimeni si n-o sa va mantuiasca nimeni niciodata atata

vreme cat voi nu vreti sa va mantuiti pe voi insiva. Iisus n-a existat si nici ca va exista,

dar incercati sa fiti voi Iisusul ala. Treziti-va! N-or sa va mantuiasca rugile, postul,

perindarile pe la manastiri si stareti atata timp cat nu sunteti constienti de faptele care vi

le infaptuiti unul ceilulalt. Nu va asteapta nicio rasplata in rai, pt ca nu exista raiul si nici

pedeapsa in iad, pt ca nu exista iadul. Voi aveti puterea sa faceti in viata asta rai sau

iad. Imaginlie creeate de biserica despre iad si rai sunt doar sa va prosteasca pe voi, sa

va ia banii, circ ieftin pentru copii. Iadul poate sa fie in viata asta si vi-l fac altii mai

iresponsabili si mai inconstienti, mai ignoranti, si poate si mai dusi la biserica. Daca nu

stiti ce-i ala respect si nu vi-l constientiziati si nu vi-l cultivati rupeti degeaba usile

bisericilor... Dzeul acela de la care asteptati iertare, izbavirea pacatelor, pace vesnica,

lumina si caldura, nu exista si n-a existat niciodata. Totul porneste de la voi si se

intoarce la voi asa cum a pornit. Voi sunteti sursa cat si primitorul. Asteptandu-l pe Dezu

este ca si cum ati astepta in statie un autobuz care n-o sa vina niciodata. Dzeu n-a

murit niciodata. N-a murit pentru ca nici nu s-a nascut ca sa fie. De ce o entitate

omnipotenta si omniscienta ar avea nevoie de o intreaga ierahie de prelati ca sa-si faca

cunoscuta existenta? De ce ar permite acestor indivizi sa foloseasca metode, dincolo

de bunul simt al gandirii simple,ca sa-si argumenteze existenta?