Download - Jocuri conceptuale
-
Jocuri conceptuale
Revedere...
De ce pe mormantu-mi pui flori?
Caci nu pot sa le mai miros,
Culoarea n-o mai pot vedea.
De cunoscut nu te mai stiu,
Oricine-ai fi fost cand eram viu,
Si de cuvintele ti-au inghetat in vene atunci,
Degeaba mi le spui acum,
N-am cum sa le mai aud,
Stiu, adevarul este crud,
Si oricum, n-ai cum sa m-atingi din nou,
Caci sunt asa departe incat nu ma mai vad nici eu,
Si orb si surd si fara glas,
Ma-ntreb pe mine, ce-am ramas?
Unde am fost, unde ma duc
Daca ajung `deva din verde sa usuc.
Ma ridica-voi iar la tine,
N-o sa te mai stiu, si tu stii bine,
Acum nu stiu cum de-ti vorbesc,
Si nici nu stiu cum de m-auzi,
In urma-mi lasa-mi tu curat...
(neterminat)
Intrebari retorice, sau nu.
Oare urmasii nostri ne vor privi pe noi cu aceasi ochi cu care noi ii privim pe acei
"civilizati" care ucideau populatiile bastinase, cand au debarcat pe teritoriile
-
necunoscute, sau cum ii privim acum pe inchizitorii aceia care ucideau cu sange rece in
numele unor convingeri obscure, sau cum ii privim acum pe romanii aceia sadici,
Caligula, Nero... sau cum ii privim acum (din pacate nu toti ii privesc ca pe niste
criminali ordinari) pe Hitler, Himmler, Stalin, Pol Pot, Mao? Oare urmasii nostri se vor
intreba daca am adus ceva benefic evolutiei speciei umane sau ii vom educa sa
continue sirul lung al involutiei constiintei noastre, si se vor invarti in acelasi cerc vicios
al unei existente fade?
Intoarcere la inocenta...
Omul are la baza, prin nastere, un puternic sentiment de vulnerabilitate. Venirea
pe lume, dintr-un mediu primitor intr-un mediu complet diferit, necunoscut, creeaza acel
sentiment de neputinta si frustrare dar in modul cel mai primitiv, dincolo de cea ce
cuvintele pot exprima. Nou nascutul nu are etaloane si nici sabloane pe baza carora sa-
si gandeasca rationamentele. Lumea il modeleaza iar nevoile zilnice fac trimitere la acel
sentiment de frustrare, insa sabloanele capatate de-a lungul vietii vor creea
automatisme, prejudecati si resentimente.
...matase transparenta
Moartea elibereaza toate energiile inconstientului (pe care omul si le refuleaza
involuntar de-a lungul vietii) create in urma actiunilor pe care le savarseste in viata.
Iadul sau raiul nu sunt decat vinele sau binecuvantarile, remuscarile sau iertarile ce sunt
eliberate intr-o clipa inimaginabil de mica, o energie coplesitoare ce rezuma scopul
existentei fiintei umane. Totusi greutatea ei consta in frica de necunoscut, in cliseele
atribuite ei, in ignoranta cu care suntem obisnuiti sa coabitam, in inchistarea noastra ce,
chipurile, ne protejeaza de nenorocirea prezentei ei. Nu ea este neagra ci negrul este
valul care-l aruncam asupra ei din dorinta de a o ascunde vederii noastre. Nu ea este
odioasa ci obiceiurile noastre egoiste prin care incercam sa ne mintim, inventand
inflorituri ce sfideaza natura, pretinzand infrumusetarea vietii.
Traim in inertia vietii si asteptam raspunsurile corecte punand insa intrebarile gresite.
-
Indivizi de unica folosinta
Individ de unica folosinta, individ ce serveste la punerea in practica a unui ideal,
apoi dispare, efectele generate derulandu-se mult timp dupa aceea dincolo de orice
responsabilitati morale. Poate o cauza nobila sa fie purtata de asemenea individ?
Consumatori de fericire
Ce numim fericire este o stare mentala determinata de o serie de
neurotransmitatori ce genereaza in creier anumite raspunsuri. Noi, ca fiinte umane,
suntem rezultatul tuturor conditionarilor impuse atat genetic cat si cultural iar, dupa cum
spunea Buddha, tot ce-i conditionat e schimbator. Ignoram perisabilitatate si ne atasam
de forme, sentimente sperand in van ca acestea sa fiei permanente, neschimbatoare.
Ne-am cladit legi stricte ca sa avem repere fixe in care sa traim si sa ne dezvoltam, dar
toate astea pe un fundament strict schimbator. Am desenat forme frumoase pe ape
curgatoare. Ne-am obisnuit ca fericirea sa fie rezultatul atasamentului, dar atasamentul
este chiar vinovatul care ne impiedica sa fim fericiti. Ne-am obisnuit ca altii sa ne
hotarasca fericirea sau nefericirea. Campanii publicitare sunt create ca sa ne
materializeze fericirea dupa cum vor creatorii lor, dupa cum este curentul, moda.
Oamenii sunt platiti sa declanseze in individ tocmai acele mecanisme neurobiologice
care mimeaza fericirea astfel incat sa fim sclavii fericirii conditionate de ei. A gasi
mecanismul de a-ti genera fericirea dincolo de atasamente este un adevarat razboi cu
tine insuti intrucat fortele noastre sunt ciuntite de energiile imbietoare ale superficialitatii.
In jurul nostru totul este o imagine, o imagine a fericirii iar o imagine nu este decat o
iluzie.
Adevarata fericire nu exista si nici nu poate fii inteleasa pentru ca nu poate fii
exprimata sau aratata. Suntem prea ancorati in aceasta realitate obligatorie si in acelasi
timp falsa, ca sa putem experimenta adevarata fericire. Oricum, precum alcoolicul sau
drogatul ce-si traieste iluziile cu intensitate atunci cand creierul este imbaxit de
chimicalele necesare in timp ce nu-i constient de dezastrul vietii lui, asa si noi ne
-
zbatem inerti in asa zisa fericire, iar in spatele ei ne consumam ca niste baterii
uzate.Fericirea/nefericirea ne consuma...
ucigas (ne)platit
- De ce esti inchis?
- Am ucis un vis.
- Cum? Ai ucis un vis?
- Am trezit persoana care dormea...
Fagurele uscat
Intr-un stup merge bine treaba pentru ca nu exista democratie si totul e
ierarhizat. Nu exista tranzitii de la un statut la altul. Matca e matca, albinele lucratoare
sunt lucratoare iar trantorii sunt trantori. Toti isi au programat genetic rolul si nu trec
perament dintr-o parte in alta. Se pare ca omul e prea complex ca sa faca parte dintr-o
asemenea societate perfect aliniata si prea complexat ca sa dezvolte o democratie
acceptabila pt toti. In Minunata lume noua, Huxley prezinta o societate ierahizata in care
indivizii sunt programati genetic pentrul rolul lor in viata. Oamenii sunt nascuti pentru un
anumit rol si si-l indeplinesc pana la moarte, fara a accede la locuri superioare pentru
care n-au fost proiectati. Fiecare isi indeplineste sarcinile sortite inca din fasa si totul
merge ca uns. Toata lumea e multumita si-si vede lungul nasului. Oamenii sunt
incurajati sa consume continuu, iar noul devine un principu al existentei (Huxely a intuit
cu 7 decenii inainte directia in care se indreapta omenirea actuala, cel putin in privinta
consumului).
Oare care e directia corecta in viitor?
1. Un totalitarism echilibrat unde omul este incurajat, chiar obligat, sa se limiteze doar la
un set strict de reguli care sa-i stabileasca libertatea de a fi si de a actiona, si pentru
asta sa fie rasplatit si incurajat corespunzator ne simtind nevoia de revolta. Adica sa fie
-
rotita care doar sa se invarta antrenand pe cealalta si astfel tot mecanismul, fara as dori
sa fie si arc si limba de ceas si carcasa. Riscul fiind uniformizarea speciei
2. Fiecare individ sa-si manifeste libertatea personala intr-o sfera de legi aplicabile in
masa. Fiecare individ avand datoria de a-si garanta existenta prin mijloacele lui unice
pe care i le-a dat natura, chiar daca asta ar periclita existenta altor indivizi. Riscul fiind
atat pierderea masurii si depasirea barirelor impuse de morala cat si dezvoltarea unui
agresiv simt egoist de natura individuala, eu sunt cel mai important si scopurile mele imi
scuza mijloacele si de natura etnica, poporul meu e mai important decat celalalt si fac
orice sa-i ating telurile.
In cele din urma, morala o sa fie rescrisa, dupa setea asta de globalizare iar oamenii ce
se vor naste in urmatorii ani, nu vor mai resimti revoltele si opozitiile actuale. Totul va fi
natural si in legea firii si vor accepta neconditionat situatia.
Cum sa inlocuim comportamentul moral cu credinta (mica
completare)
Disonanta cognitiva este un disconfort psihic ce se simte atunci cand apar
simultan elemente de gandire ce se neaga sau contrazic reciproc. Astfel, foarte des,
intalnim o multime de oameni care se lasa prada acestui disconfort si tind sa-l atenueze
prin credinta, prin rugaciune, lasand de-o parte simpla moralitate si bunul simt. Asta
denota doar stadiul in care moralitatea este dezbracata si lasata sa degere la marginea
santului sub obladuirea mintirii de sine. Condamn superficialitatea bisericii intru
proslavirea acestei metehne milenare, ce izbandeste mereu sa perverteasca sufletele
crediciosilor. Condamn modul in care sunt cultivate imagini utopice prin care
credinciosul capata un asemenea ego umflat incat sinele propriu primeaza intr-un mod
individualist, separat si izolat de ceilalti - Intru mantuirea vesnica a sufletului in numele
mantuitorului. Egoismul cultivat il face pe credincios sa treaca peste valorile morale
impuse chiar de propria-i ideologie, deseori aparand acest conflict interior, ce se rezolva
deseori in favoarea Eului individual si in defavoarea moralitatii (consider moralitatea,
regulile ce ajuta la dezvoltarea in bune conditii a unui grup cat mai mare de oameni).
Credinciosul, pus fata in fata cu fapta instinctuala si reprobabila, in unele cazuri nu este
-
in stare sa-si asume raspunderea, si realizand ca fapta ii este condamnata de morala
bisericeasca (prin scrieri sterile si fara profunzimi), tinde sa-si reduca disonanta cogniva
prin rugaciune, post si alte metode sfinte. Decat sa indrepte practice greseala, fizic, cum
s-ar cuveni si sa accepte iertarea umana, prefera retragerea si ruga plina de patetism a
iertarii de pacate fata de o entitate de altfel inexistenta. In modul acesta efectele
disonantei cognitive se reduc iar credinciosul capata o liniste sufleteasca in ciuda
infaptuirilor diverselor acte imorale. Minciuna este condamnata, insa te poti linisti
sufleteste dupa ce, cu o oarecare greutate o infaptuiesti, si apoi te rogi din tot sufletul
tau de pacatos, in biserica, in genuchi. Iesi apoi linistit si-ti continui viata ta mica fara a-ti
asuma vreo raspundere si injurand in stanga si in dreapta ca lume-i nedreapta si
rautacioasa. Decat sa-si masoare propriile fapte, credinciosul prefera calea simpla a
complacerii in starea de lancezeala mentala luand de-a gata concepte pe care nu le
intelege in adancimea lor precum dragoste, respect, sinceritate si alte trairi cu
semnificatii pozitive. E mai practic sa ceri indurare si iertarea gresealii fata de niste sfinti
pictati pe pereti decat fata de persoanele vii din jurul tau pe care faptele poate le-au
afectat direct. Oricum, viata asta e trecatoare, si ca atare e mai practic sa te porti mai
uman cu sfintii si cu Dzeu, care iti vor oferi sufletului tau viata vesnica in gradina raiului,
decat sa te porti cum trebuie cu oamenii de langa tine. Ei vor fi temporar langa tine, deci
nu conteaza prea tare.
Inchei printr-o ruga sincera pentru cei care au avut rabdare sa citeasca pana
aici: Terminati prin a astepta vreo mantuire din partea vreunui Iisus care ar veni pt a II-
a... a XI-a oara. N-o sa vina nimeni si n-o sa va mantuiasca nimeni niciodata atata
vreme cat voi nu vreti sa va mantuiti pe voi insiva. Iisus n-a existat si nici ca va exista,
dar incercati sa fiti voi Iisusul ala. Treziti-va! N-or sa va mantuiasca rugile, postul,
perindarile pe la manastiri si stareti atata timp cat nu sunteti constienti de faptele care vi
le infaptuiti unul ceilulalt. Nu va asteapta nicio rasplata in rai, pt ca nu exista raiul si nici
pedeapsa in iad, pt ca nu exista iadul. Voi aveti puterea sa faceti in viata asta rai sau
iad. Imaginlie creeate de biserica despre iad si rai sunt doar sa va prosteasca pe voi, sa
va ia banii, circ ieftin pentru copii. Iadul poate sa fie in viata asta si vi-l fac altii mai
iresponsabili si mai inconstienti, mai ignoranti, si poate si mai dusi la biserica. Daca nu
stiti ce-i ala respect si nu vi-l constientiziati si nu vi-l cultivati rupeti degeaba usile
-
bisericilor... Dzeul acela de la care asteptati iertare, izbavirea pacatelor, pace vesnica,
lumina si caldura, nu exista si n-a existat niciodata. Totul porneste de la voi si se
intoarce la voi asa cum a pornit. Voi sunteti sursa cat si primitorul. Asteptandu-l pe Dezu
este ca si cum ati astepta in statie un autobuz care n-o sa vina niciodata. Dzeu n-a
murit niciodata. N-a murit pentru ca nici nu s-a nascut ca sa fie. De ce o entitate
omnipotenta si omniscienta ar avea nevoie de o intreaga ierahie de prelati ca sa-si faca
cunoscuta existenta? De ce ar permite acestor indivizi sa foloseasca metode, dincolo
de bunul simt al gandirii simple,ca sa-si argumenteze existenta?