Joaca de-a destinul

1

Sandy Manase

JJooaaccaa ddee--aa ddeessttiinnuull

© 2012 - Sandy Manase

Toate drepturile rezervate.Nicio parte a acestei cărţi nu poate fi reprodusă sau transmisă sub nicio forma şi prin niciun mijloc,electronic sau mecanic,inclusiv prin

fotocopiere,înregistrare sau prin orice sistem de stocare şi accesare a datelor,fără permisiunea autoarei.Reproducerea integrala sau parţială a conţinutului lucrării este

posibilă doar cu acordul prealabil în scris a autoarei.

Notă : personajele şi evenimentele descrise în această carte sunt fictive şi vor fi tratate ca atare. Editare-Tehnoredactare : Sandy Manase Publisher :Create Space ISBN-13: 978-1481198424 ISBN-10: 1481198424 Coperta : Jessica Schroer-Smalley

Sandy Manase

2

Cuprins

PARTEA ÎNTÂI Capitolul 1............................................................................................................ 5 Capitolul 2............................................................................................................13 Capitolul 3............................................................................................................17 Capitolul 4 ...........................................................................................................22 Capitolul 5............................................................................................................24 Capitolul 6............................................................................................................32 Capitolul 7............................................................................................................38 Capitolul 8............................................................................................................44 Capitolul 9............................................................................................................50 Capitolul 10..........................................................................................................59 Capitolul 11..........................................................................................................65 Capitolul 12..........................................................................................................75 Capitolul 13..........................................................................................................85 Capitolul 14..........................................................................................................90 Capitolul 15..........................................................................................................103 Capitolul 16..........................................................................................................110 Capitolul 17..........................................................................................................113 Capitolul 18..........................................................................................................119 Capitolul 19..........................................................................................................128 Capitolul 20..........................................................................................................139 Capitolul 21..........................................................................................................146 Capitolul 22..........................................................................................................151 Capitolul 23..........................................................................................................155 Capitolul 24..........................................................................................................159 Capitolul 25..........................................................................................................169 Capitolul 26..........................................................................................................173 Capitolul 27..........................................................................................................177 Capitolul 28..........................................................................................................182 Capitolul 29..........................................................................................................190 Capitolul 30..........................................................................................................202 Capitolul 31..........................................................................................................207 Capitolul 32..........................................................................................................215 Capitolul 33..........................................................................................................226

Joaca de-a destinul

3

Capitolul 34..........................................................................................................231 Capitolul 35..........................................................................................................237 Capitolul 36..........................................................................................................242 Capitolul 37..........................................................................................................250 Capitolul 38..........................................................................................................263 Capitolul 39..........................................................................................................268 Capitolul 40..........................................................................................................271 Capitolul 41..........................................................................................................278 Capitolul 42..........................................................................................................281 Capitolul 43..........................................................................................................290 PARTEA A DOUA Capitolul 44..........................................................................................................299 Capitolul 45..........................................................................................................304 Capitolul 46..........................................................................................................308 Capitolul 47..........................................................................................................313 Capitolul 48..........................................................................................................321 Capitolul 49..........................................................................................................327 Capitolul 50..........................................................................................................332 Capitolul 51..........................................................................................................358 Capitolul 52..........................................................................................................372 Capitolul 53..........................................................................................................379 Capitolul 54..........................................................................................................389 Capitolul 55..........................................................................................................393 Capitolul 56..........................................................................................................400 Capitolul 57..........................................................................................................406 Capitolul 58..........................................................................................................413 PARTEA A TREIA Capitolul 59..........................................................................................................422 Capitolul 60..........................................................................................................429 Capitolul 61..........................................................................................................436 Capitolul 62..........................................................................................................447 Capitolul 63..........................................................................................................456 Capitolul 64..........................................................................................................462 Capitolul 65..........................................................................................................468 Capitolul 66..........................................................................................................478

Sandy Manase

4

Pentru Brenda,Răzvan şi Anca cei mai deosebiţi oameni pe care aş fi putut să-i am alături

cei care-mi întregesc prezenţa cei lângă care îmi permit să fiu EU.

a

De asemenea,sunt nevoită să-i mulţumesc şi lui Vlad Alexandru pentru impulsul pe care mi l-a oferit.Se zice adesea că dragostea se poate demonstra prin infinite

metode.Unii sunt capabili să îşi exprime sentimentele în mod direct,pe când alţii fac uz de gesturi tandre sugestive.Oricum ar fi,de-a lungul vremii,din dragoste s-au

realizat nenumărate nebunii.Întregesc şi eu rândul acestora prin scrierea unei cărţi,dedicată îndeosebi celui pe care l-am iubit din tot sufletul.

De altfel,tot respectul,admiraţia şi gratitudinea mea pentru bărbatul care mi-a luminat viaţa prin adevăr,atunci când alţii mi-au întunecat-o cu

minciunile,ipocrizia,cinismul şi întregul lor comportament fals,dezgustător şi profund dezamăgitor.Ai recunoştinţa mea pe veci,chiar dacă ai distrus un ideal ce mi-a fost drag o perioadă dureros de îndelungată.Tu mi-ai înfăţişat realitatea...iar

poveştile...ei bine,poveştile rămân doar pentru filele cărţilor !

Joaca de-a destinul

5

Capitolul 1

Privirile li se întâlniră.Viaţa ar trebui să se măsoare mai degrabă după intensitatea trăirii,decât după durata ei reală.Privirea lor durând în timp doar o clipă,cuprinse o

întreagă perioadă a existenţei. ~ Thomas Hardy ~

„Destin?Această noţiune este mistică,este nonsens”citi doamna Flavia cu glasul său blând şi duios, care mângâia întotdeauna auzul oricărei persoane care o asculta.Aşezată confortabil într-un fotoliu elegant,cu picioarele acoperite de un pled călduros,bătrâna ţinea în mâini un manuscris vechi,dar îşi îndreptase subit privirea către majordomul său fidel.Deşi acesta părea ocupat cu aranjarea unui tablou,încercând să îl aşeze într-o poziţie cât mai plăcută pentru ochii vizitatorilor,se întoarse către dânsa şi oftă într-un mod ostentativ. - Permiteţi-mi să vă adresez o întrebare.Personal,am încercat tot soiul de poziţii,dar am bizara impresie că oricum l-aş pune,unghiul vizual nu permite relevarea frumuseţii pânzei.Ce m-aţi sfătui dumneavoastră ? Doamna păru să nu fi auzit aşa-zisa tulburătoare problemă descrisă de majordom.Totuşi,după câteva clipe îi oferi un răspuns total indiferent. - Las la latitudinea ta această decizie,Pierre. - Dar,madame... - Dar nimic.Mi-e egal dacă laşi tabloul ăla să zacă asupra pereţilor mei reci sau dacă ieşi în stradă şi-l oferi primului întâlnit. - Ah,indamisibil!se indignă el.O asemenea pictură valoroasă,o operă de artă atât de costisitoare,o reală capodoperă a plasticii,azvârlită în braţele unui simplu sărăntoc! Unde s-a mai întâlnit o lipsă de chibzuinţă mai uriaşă ?! - Pierre! De data aceasta nu-ţi tolerez opinia prostească şi punct! comentă doamna Flavia,vădit iritată de reacţia lui exacerbată. Adevărul era că bătrâna doamnă fusese dintotdeauna foarte îngăduitoare cu vechiul şi loialul său angajat,Pierre.Faţă de servitoarele mereu guralive şi ahtiate după tot soiul de bârfe,faţă de fetişcana care pretindea că îi este damă de companie şi o plictisea cu superficialitatea-i caracteristică,faţă de bucătăreasa ce pregătea mâncăruri nemaipomenit de delicioase,dar folosea expresii grosolane în scurtele convorbiri,şi chiar şi faţă de grădinarul ce era un om cumsecade,dar cu aptitudini intelect-uale reduse,Pierre rămânea favoritul şi omul său de încredere.În ciuda defectelor sale printre care se număra chiar şi avariţia,acesta era un om care ştia să îşi acopere neajunsurile.Întreţinea discuţii plăcute cu stăpâna casei,îşi dădea cu părerea fără să fie ipocrit şi,ce era mai important:nu-şi lăsa mintea întunecată de pasiunea lui pentru bogăţie,deşi cunoştea perfect că poartă în sânge o ciudată atracţie exagerată pentru tot ceea ce era scump.Iar bătrâna era convinsă că în ciuda indignării lui momentane,acesta ar fi fost capabil să-i execute porunca fără să crâcnească,oferind tabloul şi unui cerşetor,dacă asta ar fi dispus ea. - Pierre,reîncepu doamna Flavia pe tonul ei domol.Nu este nevoie să îţi mai împovărezi mintea cu asemenea inutilităţi.Mai bine ia loc.Aş vrea să-ţi cer părerea într-o chestiune importantă. El o ascultă şi se aşeză în linişte.Bătrâna păstră un scurt moment de tăcere înainte de a începe,ca şi cum s-ar fi aşteptat ca acesta să ştie ce dorea să-l întrebe,dar Pierre nu scoase un sunet. - Ei,ce zici de tinerii care mi s-au perindat prin casă în ultimele zile ?

Sandy Manase

6

- Presupun că toţi doresc să achiziţioneze vila.Greşesc ? - Deloc.De altfel,ştiu că nu eşti de acord cu vânzarea ei. - Madame,sincer să fiu mi se pare o nesăbuinţă uriaşă ceea ce vreţi să faceţi.Să vindeţi minunăţia aceea de casă,cu împrejurimile-i mirifice şi splendide doar pe o nimica-toată! Ştiţi...cu riscul de a mă concedia,vă spun în faţă.Asta este nebunie curată! Un sacrilegiu adus acelui colţişor de rai ! - Îţi înţeleg frustrarea,dar trebuie să fim realişti.Copii n-am,iar eu nu pot să locuiesc în mai multe locuri deodată.De ce să stea vila aceea uriaşă atât de pustie,când ar putea să fie locuită de suflete tinere,pline de viaţă,dornice de aventuri?!Eu sunt convinsă că ar umple-o instant de veselie şi i-ar întregi frumuseţea.Tu nu crezi întocmai ? - Nu ştiu ce să zic... - Dar eu ştiu.Mi-ar părea bine dacă locuinţa aia minunată s-ar însufleţi cât mai curând posibil. Pierre clătină din cap cu un scepticism desăvârşit. - Şi cui vreţi să o vindeţi ?Din multitudinea ofertelor primite,ştiu că nu aţi acceptat una singură şi v-aţi încăpăţânat să îi primiţi numai şi numai pe cei şase tineri.Greşesc cumva ? - Nu greşeşti nici de această dată,bunul meu Pierre.Iar acum ajungem la clipa când voi apela la opinia ta.Aş vrea să cunosc impresiile pe care ţi le-au lăsat tinerii,atât fetele,precum şi băieţii. - Vai,dar chiar nu-mi permit.N-are importanţă umila mea părere... - Nici dacă te rog ? - Oh,fie !Fetele mi s-au părut cumsecade,iar băieţii la fel. Doamna Flavia pufni în râs.Pe faţa lui se citea clar că-şi asunde părerea. - Deci mi i-ai scăldat pe toţi în aceeaşi mare a bunătăţii.Toţi sunt buni şi n-au niciun cusur.Nu te ştiam într-atât de ipocrit... - Hmm...ar fi tânărul arogant,cu privirea aceea scrutătoare şi extrem de stânjenitoare.Când m-a măsurat cu atenţie din cap până în picioare,am avut dubioasa senzaţie că îmi ştie viaţa până în cele mai ascunse cotloane.Vă jur că m-au trecut fiorii ! - Luca! exclamă bătrâna,râzând cu mare poftă.Cel înalt şi chipeş... - Toţi trei erau înalţi şi chipeşi,ţinu să-i reamintească majordomul. - Însă doar unul dintre cei trei băieţi avea privirea aceea de care ai amintit tu,replică doamna cu şiretenie.Deci,ce zici de el ? - Bune-maniere impecabile,vorbe meşteşugite,ba chiar şi o înfăţişare puţin aristocratică.Totul este prea desăvârşit la dânsul pentru a nu mă face să cred că ascunde ceva.Nu-mi inspiră încredere. - Mă faci să mă amuz copios,scumpul meu Pierre.Dacă la fel gândeşti şi de ceilalţi,atunci cred că astă-seară mă voi tăvăli pe burtă din pricina râsului,uitând complet chiar de vârsta-mi înaintată. - Cel brunet mi s-a părut puţintel cam superficial,reîncepu majordomul.Şi totuşi,lăsând la o parte această purtare specifică tinerilor din ziua de astăzi,nu am putut să nu întrevăd totuşi un caracter distins,ceva special desprins din personalitatea dânsului. - N-ai nimic împotriva lui Alfred ? - Hm,pare o persoană puternică,umbrită de o uşoară naivitate... - Şi blondul ? - Ah,extrem de simpatic individul cel blond.Parcă în jurul lui ar domni în mod constant o undă de veselie,ceva care te face să te simţi confortabil,nu stingherit ca în cazul domnului Luca.Brayton pare un tip pe cinste,şi totuşi... - Totuşi ce ? - Poate ascunde şi el ceva. Bătrâna râse din nou zgomotos.Pierre era exagerat de suspicios. - După părerea ta,observ că toată lumea are ceva de ascuns.De fapt,presupun că şi de fete vei susţine exact acelaşi lucru.Îţi place să ţeşi intrigi ,Pierre...îl dojeni ea în gluma.

Joaca de-a destinul

7

- Nu.Admit că dânsele mi s-au părut dezinvolte,respectuoase,demne de atenţia dumneavoas-tră.Ba am avut impresia că toate au ceva în comun,ca şi cum s-ar cunoaşte,ca şi cum le-ar lega ceva important.Dar este absurd... - Absurd o să ţi se pară ce îţi voi mărturisi.Dar înainte de asta,aş dori să îmi servesc ceaiul,dacă nu te deranjează. - Desigur,sări Pierre nespus de serviabil,îndreptându-se cu paşi sprinteni către măsuţa de mahon unde se afla frumos aşezat un ceainic de porţelan. - Să nu fie prea fierbinte. - Nicio grijă.Cu siguranţă s-a răcit chiar mai mult decât ar fi trebuit. Aşeză cu mare grijă o ceaşcă elegantă cu motiv floral pe o farfuriuţă,o umplu cu ceai de tei şi o oferi cu o deosebită reverenţiozitate doamnei.Bătrâna îi mulţumi dând încetişor din cap,după care sorbi nerăbdătoare o gură din această licoare naturală şi liniştitoare.Imediat se destinse şi se pregăti să-şi uimească fidelul servitor cu planurile sale năstruşnice. - Pierre...m-am hotărât cui vând vila. Majordomului îi sclipiră ochii a nerăbdare.Deşi nu era de acord cu dorinţa stăpânei sale,murea de curiozitate,şi chiar începuse să-şi facă bănuieli în privinţa viitorului posesor al micului paradis. - Cumva uneia dintre fete ? - Nu doar uneia dintre fete.Mai mult de atât. - Nu v-aţi decis dacă optaţi pentru una din fete sau unul din băieţi ? - Oh,ba da.Sunt nişte caractere atât de diferite,încât nu mă pot abţine în a nu-i reuni pentru a vedea dacă iese ceva din treaba asta. - Ce iese din ce ?! - Pierre,în casa mea vor locui toţi acei şase tineri.Am decis şi nu o să retractez sub nicio formă. - Madame,ceea ce spuneţi dumneavoastră nu are noimă.Tinerii doreau să cumpere casa pe cont propriu.Ei între ei nu se cunosc deloc,aşa că niciodată n-ar fi de acord să-şi împartă căminul cu nişte necunoscuţi. - Da,tu presupui că toţi îmi vor refuza oferta,şi ai într-o oarecare măsură dreptate.Sunt conştientă că fiecare din ei dorea să deţină vila doar pentru propria persoană şi apropiaţi.Dar eu voi încerca să le schimb hotărârile cu un mic şiretlic,şi cred că îmi va reuşi din plin. Pierre începuse să se plimbe ca un leu în cuşcă de-a lungul încăperii.I se părea o absurditate acel plan şi era convins că avea să se soldeze cu un eşec răsunător. - Ascultă-mă bine.Nu le voi cere niciun ban pe casă.Îi voi lăsa să dispună de tot confortul şi de tot terenul,doar dacă vor accepta să locuiască toţi şase. - Nu au voie să mai invite pe cineva în plus ? - Pe absolut nimeni.Doar ei şase.Desigur,dacă unul refuză,toţi ceilalţi vor pierde minunata şansă ce li se oferă.Totul este cât se poate de simplu ! - E o nebunie,nebunie curată ! Vor refuza toţi,de la primul până la ultimul ! - Eu cred că vor accepta toţi,râse bătrâna cu o poftă nebună. Pierre îşi reluă cursa agitată şi,după alte câteva momente lungi de cugetare,se întoarse brusc către stăpâna sa şi o privi cu o oarecare teamă. - Sper că nu... - Ba da,fir-ar să fie ! comentă doamna Flavia râzând.Doar ştii prea bine că tu eşti omul în care am cea mai mare încredere.Mă bazez pe tine. - Şi ce pretindeţi să fac eu,madame ?! strigă el de-a dreptul exasperat. - Să le telefonezi celor şase tineri,şi să-i anunţi pe fiecare în parte că vila este ca şi a lor.Ei trebuie să fie convinşi de acest lucru,dar nu trebuie să le precizezi nimic de oferta gratis până ce nu te vezi cu ei personal.Când îi vei avea pe toţi reuniţi în curtea splendidei vile,atunci vei începe explicaţiile.

Sandy Manase

8

Pierre bătu cu pumnul în mica măsuţă şi ceainicul zdrăngăni zgomotos. - Protestez !Acesta este teatru murdar,cinic,de cea mai joasă speţă ! - Ei,exagerezi...zise ea amuzată de atitudinea lui atât de revoltată. - Mă puneţi să mint cu sânge rece.Eu nu pot s-o fac ! Şi pe şase oameni ! - Gândeşte-te că,la urma urmei,nu vreau să îi păcălesc deloc,ci să le ofer ceea ce îşi doresc complet gratis.Este o afacere nemaipomenită,de vis ! Majordomul se trânti pe un fotoliu şi îşi încrucişă braţele îmbufnat. - Oare am alternativă ?Pot să vă refuz,buna mea doamnă ? - Nici gând,rânji bătrâna profund satisfăcută.O să minţi frumos. - Mă cam îndoiesc că planul ăsta bizar va da roade... - Mâine toţi vor fi acolo şi nu numai atât,ci se vor reîntoarce următoarea zi hotărâţi să se mute în vilă.Îţi zice bătrâna asta care a trecut prin multe... - Doar atât prevedeţi ? zise el ironic,privind în sus,agasat fiind de cele auzite. - Văd şi iubire…zise ea gânditoare.Dar nu ştiu...să fie oare chiar iubire ?!

ooo Pierre se plimba cu paşi extrem de agitaţi prin faţa somptuoasei vile.Din când în când,îşi scotea din buzunarul jachetei ceasornicul,verificând câte minute îl mai despărţeau de dificila întâlnire. Profund tensionat,nu îşi putea domoli acea cursă agitată,şi totuşi,în timp ce executa acelaşi du-te-vino continuu,îşi permitea să arunce priviri admirative asupra minunatei case.Acum că o privea cu atenţie i se părea parcă mult mai frumoasă decât cea în care îşi ducea traiul buna lui stăpână.Ceva i-o prezenta astăzi înaintea ochilor cu un farmec deosebit,cu un soi de mister indescifrabil,pe care nu-l mai remarcase nicicând,deşi nu era întâia oară când vizita această locuinţă a doamnei Flavia. Însă admiraţia lui crescândă,dar şi reveria care-l cuprinsese privind acest măreţ imobil,fură brusc întrerupte de revenirea la realitate. Se afla acolo pentru a le oferi acelor şase tineri o ştire deloc plăcută.El era un mesager nefast al confuziei,al dezamăgirii şi al neplăcerii.Noua ofertă cu care bătrâna îl însărcinase cu aceeaşi încre-dere deplină ca de obicei,să le-o transmită,i se părea în acele ultime clipe mai stupidă ca oricând.De ce oare îl împovărase pe el cu o sarcină de o asemenea anvergură?! Mult mai potrivit ar fi fost ca dânsa să le expună condiţiile,şi nu bietul de el,căci deja începea să se impacienteze îngrijorător la gândul că tinerii ar fi putut să-i ceară o mulţime de explicaţii,ce aveau să-l facă să clacheze în mod ruşinos.Şi pe bună dreptate,se gândi el tulburat,în timp ce începu să urce şi să coboare treptele de marmură pentru a-şi domoli cât de cât nervii.Dacă îmi vor spune că nici unul nu acceptă,va fi un lucru cât se poate de normal,iar eu nu va trebui să joc rolul de convingător sau să insist,cugetă el.Sunt doar un sol care are de transmis o veste neplăcută şi absurdă.Nimic mai mult. - Bună,Pierre! îl salută Sigrid deodată,făcându-l să-şi întrerupă cursa neastâmpărată exact la mijlocul maiestuoaselor trepte. - Domnişoară,dar aţi venit mult mai repede! exclamă acesta,scoţându-şi ceasul cu repeziciune şi privindu-l cu o atenţie exagerată.Priviţi,nu este fix ! - Mi-am dorit să fiu punctuală.Când semnăm actele ? - Mă tem că trebuie să mai aşteptăm pe cineva. - Este în regulă.Nu văd nicio problemă în asta. Dar Pierre vedea.El vedea o mulţime de probleme,dar şi un uriaş conflict ce avea să izbucnească peste câteva minute.Însă îngrijorarea lui nu avu timp să-şi recapete cotele precedente,căci Brayton deja se apropia de ei cu o uimire imensă impregnată pe chip.

Joaca de-a destinul

9

- Sigrid ?Dar ce cauţi tu aici ? - Mai bine zis,ce cauţi tu aici ?! - Am venit să cumpăr vila.E un chilipir.E cea mai bună afacere pe care aş fi putut s-o realizez.Nici măcar n-a fost nevoie să mai negociez,şi tu ştii cât de bine mă pricep la asemenea şiretlicuri. - Cunosc perfect tertipurile tale într-ale afacerilor,dar nu-mi explic cum poţi cumpăra aceeaşi casă pe care eu însămi am venit s-o achiziţionez. Se priviră o clipă plini de uimire,iar apoi amândoi întoarseră nişte priviri teribil de acuzatoare spre majordom. - Ai vreo explicaţie,monsieur Pierre? îl întrebă Brayton cu ironie. - Eu...eu...îngăimă el pierdut.Nu se aşteptase ca cei doi să se cunoască,ba pe deasupra să fie chiar buni prieteni.Aceasta era o surpriză care-l puse într-un mic impas. - Nu!Imposibil!Sigrid ?Brayton ?Ce căutaţi voi aici,dragilor? îi izbi deodată vocea veselă a Reyei. Amândoi tinerii izbucniră concomitent în râs şi o priviră confuzi,dar deloc deranjaţi de prezenţa ei neaşteptată. - Dar ce faceţi voi doi aici ?Nu mă aşteptam să vă întâlnesc. - Noi nici atât,comentară ei profund amuzaţi. - Eu am venit să cumpăr vila asta.Se vinde la un preţ fabulos. - Da,ştim.Şi noi facem acelaşi lucru,o înştiinţă Brayton râzând. - Să înţeleg că toţi trei cumpărăm casa ?Dar… Pierre reuşi să se dezmeticească şi să coboare cele câteva trepte ce-l despărţeau de cei trei tineri. - Eu deţin explicaţia acestei situaţii ciudate. Dar n-avu timp nici măcar să-şi orânduiască explicaţia în gân,pentru a o expune cât mai bine posibil,când subit Alfred ajunse şi el lângă grupul restrâns şi-i privi cu interes,neîndrăznind să se apropie prea mult.Hotărâse că era mult mai convenabil să-l lase pe majordom să încheie discuţia pentru a merge mai apoi cu el sa încheie contractul de vânzare-cumpărare. -Tinere,poţi veni şi tu aici.Cred că neînţelegerea te cuprinde şi pe dumneata la fel ca pe aceştia. El se apropie cu o oarecare timiditate,aşteptând răbdător. - Cred că a venit timpul să facem cunoştinţă,zise Sigrid entuziasmată de revederea acelui băiat ce nu-i era deloc necunoscut.Eşti Alfred,nu ? - Da,confirmă el cu un zâmbet de-a dreptul molipsitor. - Eu sunt Sigrid,ea e Reya şi el Brayton.Toţi am venit să cumpărăm casa şi sunt convinsă că şi tu ai venit să faci acelaşi lucru.Mă înşel ? - Deloc.Dar nu înţeleg nimic,şi mă simt puţin confuz. - Doar tu?zise Brayton.Te asigur că toţi îţi împărtăşim nedumerirea. - Ceea ce e ciudat e că de abia acum am ajuns să facem cunoştinţă,deşi de multă vreme ne ştim din vedere,adăugă Reya amuzată. - Excelent!comentă Pierre.O situaţie mai problematică decât aceasta nici nu se putea să nimeresc ! Dar imediat ce rosti aceste vorbe,un nou glas se făcu auzit,reamintindu-i bietului majordom că situaţia nu era nici pe departe încheiată,şi că explicaţiile de abia acum aveau să urmeze. - Ce căutaţi voi aici? strigă Melissa mirată. - Nu-mi zi că şi tu cumperi casa! exclamă Reya. - Că o cumpăr?Îmi pare rău,dar în caz de nu ştiaţi vila aceasta este ca şi a mea.Bătrâna mi-a spus că trebuie să vin aici să mă întâlnesc cu majordomul şi să pun la punct toate detaliile finale. - Asta ne-a spus şi nouă,o înştiinţă Brayton cu seriozitate.Şi nu ştiu ce glumă e la mijloc,dar eu unul venisem dispus să o cumpăr. - Vrei să ne explici,domnule Pierre?se enervă Melissa.Vrei să ne zici de ce oare am fost noi traşi pe sfoară?Ai idee de ce se întâmplă una ca asta ? Am crezut că este o afacere serioasă.

Sandy Manase

10

- Mă scuzaţi,dar nu mai înţeleg deloc ce se petrece aici,zise brunetul. - Alfred,spuse Reya binevoitoare,crede-ne că nici noi n-avem habar,iar acest domn încă nu ne-a oferit vreo explicaţie concretă. - Şi cred că nici n-are de gând să ne ofere,comentă Brayton puţin iritat.Mi se pare bizar că îi voi da dreptate Melissei,dar sunt nevoit să consider că acesta este un bâlci caraghios.Da,e chiar amuzant,e un fel de şuetă,dar eu nu posed actele care să-mi ateste deţinerea acestui minunat imobil.Iar de aici, întreaga glumă se pierde şi devine stupidă. - Tinere,începu Pierre paşnic.Încă din prima zi când v-am cunocut,am ştiut că sunteţi un bun ne-gociator ce o va convinge pe madame Flavia să vă vândă vila.Dar n-aveam de unde să bănuiesc că cinci alţi tineri vor reuşi acelaşi lucru precum dumneavoastră. - Cinci?întrebă Reya uimită.Păi sunt eu,Melissa,Sigrid,Alfred,Brayton.Dar poate cumva nu ştiu eu să număr.Sau lipseşte cineva din jocul ăsta ciudat ? - Cum adică lipseşte cineva? sări Melissa. - Asta e prea mult! începu şi Sigrid furioasă.Joaca asta nu mi se mai pare nici mie amuzantă.Dacă nu ne oferi chiar acum o explicaţie,şi nu ne spui cui ai de gând să vinzi blestemăţia asta de casă,ce s-ar părea că s-a dovedit o capcană ingenioasă pentru fraieri,noi plecăm imediat ! Pierre începu să se agite şi mai aprig.Gesticula continuu,îşi arunca speriat privirea asupra casei ca şi cum ar fi cerut socoteală zidurilor pentru conflictul stârnit,şi totuşi,nu reuşea să fie explicit. - O să o vândă.Doamna mea nu v-a tras pe sfoară.Nu îndrăzniţi să aduceţi injurii acestui minunat colţ de rai,şi cu atât mai puţin bunei mele stăpâne ce a decis să vă facă oferta asta minunată.O să vă căiţi amarnic.O să regretaţi nespus.Ştiu eu prea bine ce zic.Da,da...mormăia el necontenit. Şi,în toiul acelei vâlve,în care Pierre era cel mai haios personaj cu încercările sale lamentabile de a explica,apăru şi Luca.Calm,sigur pe el,deloc îngrijorat de această mică ceartă care se desfăşura între ceilalţi,se apropie cu o silenţiozitate atât de extremă,încât absolut nimeni nu-i simţi prezenţa până când nu ajunse exact în spatele majordomului. - Buna ziua,Pierre!Dar cărui fapt se datorează această numeroasă reuniune?Nu-mi zi că ai uitat cu ce scop m-ai chemat aici. Asta-mi mai lipsea,gândi el ca şi terorizat.Cum putuse să nu-şi dea seama că lipsea tocmai acela care-i lăsase cea mai ciudată impresie ? - Luca! exclamă Melissa entuziasmată.De când nu te-am mai văzut ! - Probabil a trecut ceva timp...răspunse el puţin dezinteresat. Majordomul se dădu brusc deoparte,şi încercă să-i explice,dar nu realiză că prin această simplă mişcare executată fără vreo intenţie anume,printr-acel pas făcut absolut la întâmplare,îi pusese pe Sigrid şi Luca faţă în faţă. - Domnule,nu am uitat că sunteţi aici pentru achiziţionarea casei.Toţi sunt sosiţi pentru acelaşi lucru,şi mă tem că doamna Flavia este puţin vinovată de această încurcătură care a survenit,dar nu întru totul.Vedeţi voi,madame s-a gândit să vă facă o ofertă şi mai fabuloasă... Vorbea,vorbea şi iar vorbea.Omul acela profund tulburat părea să-şi fi recăpătat subit şi în mod bizar încrederea în sine,adoptând o atitudine de mesager dispus să ducă la bun final misiunea cu care fusese însărcinat.Nici măcar nu observă că cel puţin 2 persoane nu mai erau deloc interesate de justificările lui obositoare,deloc exprimate limpede. Sigrid şi Luca se priveau cu ochii măriţi de uimire,ca şi cum ar fi vrut să îşi confirme din priviri că se aflau la câţiva paşi distanţă unul de celălalt.Cel puţin,asupra ei efectul acesta vizual fulgerător fusese atât de tulburător şi de neaşteptat,încât se întreba buimăcită dacă se afla atât de aproape de el sau dacă totul era parte a unui vis.Da,poate că visa şi poate că Luca se afla la sute de kilometri distanţă,şi nu la câţiva metri amărâţi,ce i-ar fi permis să i se arunce în braţe printr-o mişcare rapidă.

Joaca de-a destinul

11

Cu ochii pierduţi în privirea lui ce o fixa cu un oarecare interes,sau poate doar cu pură surprin-dere,cu răsuflarea întretăiată din cauza acelei revederi atât de imprevizibile,biata Sigrid încerca să conştientizeze dacă destinul îi juca o dulce farsă sau îi pregătea o provocare.Timpul se oprise în loc şi se concentrase total în acea lungă privire.Ar fi vrut să reacţioneze într-un fel anume :să-l sfideze cu o uitătură aprigă,să ridice o sprânceană în semn de dispreţ sau poate să-i zâmbească ironic.Dar nu reuşi să execute nici una din aceste acţiuni,şi cu atât mai puţin o alta.Surpriza neaşteptată fusese atât de grandioasă,încât uimirea ei se întipărise doar într-o unică privire.În afara ochilor mari,ce-şi strigau neîncetat tăinuita poveste,nicio altă mişcare a trupului nu trăda vreo reacţie exagerată. Luca rămăsese şi el împietrit,dar doar două-trei secunde.Precum un start fulgerător de dinaintea unei curse,îşi trădase o mică şi uşoară emoţie,dar imediat îşi redobândi stăpânirea.Desprinzându-şi cu uşurinţă ochii de pe ea,se reîntoarse spre Pierre cu un interes ce-i demonstra fetei că acea privire ce zăbovise asupra ei probabil fusese doar o greşeală. - O ofertă mai fabuloasă zici...chiar sunt curios să o ascult. Sigrid constată uimită că realitatea lui nu fusese deloc perturbată.Auzise ce spusese Pierre,ba chiar îi mai şi răspunsese pe deasupra.Simpla acţiune executată de el cu o asemenea facilitate,ei i se părea de neconceput.Ce mai conta ce spunea omuleţul acela agitat,ce conta că nişte persoane atât de dragi erau în preajma ei,ce conta casa aia imensă şi splendidă ? Acum EL era acolo.Putea să-l privească,să-i audă vocea,să-l admire după atâta vreme.Cât să fi trecut de la ultima lor întâlnire faţă în faţă ?Cine ştie,poate zile,poate ani...dar nu mai conta ! Luca era acum acolo !!! - Doamna Flavia doreşte să locuiţi toţi în această casă.Nu v-a păcălit pe nici unul dintre voi.Prin urmare,o să vă fac o nouă ofertă. Toţi fură cuprinşi de o agitaţie tulburătoare,devenind nerăbdători. - Dar spuneţi odată ! izbucni Brayton iritat că se tot învârtea în jurul cozii. - Doamna Flavia vă oferă posibilitatea de a locui în această minunată casă pe timp nelimitat şi fără a cere niciun beneficiu bănesc. - Adică nu o să plătim absolut nimic ? întrebă Melissa încântată. - Exact,domnişoară.Dar pentru a dispune de vilă şi de toate terenurile înconjurătoare în mod gratuit,doamna mea are şi o condiţie esenţială. - Şi cam care ar fi aceea ? îl interogă Luca,privindu-l aprig. - Păi...se fâstâci majordomul.Vrea să locuiţi toţi şase. Linişte.Toţi se priviră descumpăniţi,iar apoi îşi întoarseră ochii către Pierre. - Presupun că aceasta este o glumă,zise Luca pe un ton teribil de aspru. - N-am înţeles prea bine la ce vă referiţi,spuse şi Alfred. - Nimic deosebit.Oare înţelegi tu ceva vreodată ?mormăi Melissa. - Pur şi simplu aceasta este condiţia,tinerilor.Că o acceptaţi sau nu,nu este treaba mea,zise Pierre enervat peste măsură. - Şi dacă acceptăm putem să venim chiar de mâine aici ? întrebă Reya. - Chiar şi de astăzi,doar că bănuiesc că trebuie să vă pregătiţi bagajele. Brayton mai aruncă o privire cuprinzătoare vilei şi declară zâmbitor. - Eu accept.Tu ce zici,Reya ? Închipuie-ţi...toate astea să fie ale noastre ! - Nu cred să existe ceva care să mă împiedice să accept. Pierre se întoarse către ceilalţi patru şi-i privi întrebător. - Aş fi încântată,zise Melissa profund gânditoare. Luca se apropie de Pierre atât de mult,încât bietul de el se dădu doi paşi înapoi precauţie. - Vreţi să-mi explicaţi ce-i cu teatrul ăsta ieftin ? - Nu e niciun teatru,îi răspunse pe o voce tremurată,care îşi redobândi tonul firesc pe măsură ce

Sandy Manase

12

continua să-i explice.Aceasta este oferta doamnei.Desigur,puteţi să o refuzaţi.Dar să fim serioşi,o asemenea şansă,şi să îi daţi cu piciorul fără a vă gândi...credeam că sunteţi un tip înţelegător... - Oh,da.Înţeleg că am fost atras într-o capcană. - Spuneţi-i cum vreţi.Dar am uitat să precizez că e necesar ca unul singur să refuze pentru ca şansa să dispară pentru toţi.Poc!Dispare ca prin magie ! Încă o dată tinerii îl priviră tulburaţi,descumpăniţi,aproape furioşi. - Eu trebuie să mai discut cu cineva...zise Alfred. - Desigur.Cred că ştiu cu cine,spuse Melissa zeflemitoare.Ei bine,eu nu trebuie să cer permisiunea nimănui,nici chiar partenerului meu.Aşadar,accept. În toată discuţia aceasta tensionată,numai Sigrid nu intervenise şi nu zisese o vorbă.Urmărise fiecare mişcare a lui Luca şi aproape că se pierduse în contemplarea lui,lăsându-se cuprinsă de o stranie reverie. - Mâine o să fiu aici dacă mă voi decide să mă mut,concluzionă Alfred. - Eu o să vin,spuse Melissa cu fermitate.Nimeni şi nimic nu mă va împiedica. Sigrid observă schimbul de priviri dintre Alfred şi Melissa.Zâmbi amuzată şi,fără ca ceilalţi să o observe,se îndreptă către imensa grădină.Dar se înşelase în privinţa retragerii ei nevăzute,căci Luca remarcă de îndată fuga ei bizară,deşi continua să pară interesat de discuţia fără final.

Joaca de-a destinul

13

Capitolul 2

Îl aveam pe bărbatul pe care-l iubeam în gândurile mele;îl aveam în braţele mele,în trupul meu.Bărbatul pe care l-am căutat în toată lumea,

care mi-a marcat copilăria şi mă urmărea. ~ Anais Nin ~

Sigrid o porni singură,pe o cărăruie şerpuitoare din vastul teritoriu al acelei grădini minunate. Şi-ar fi dorit să se poată bucura de frumuseţea naturii sau de sunetele melodioase răspândite atât de sublim de păsări,dar tot acest micuţ paradis,în mijlocul căruia trona somptuoasa vilă,se estompa odată cu gândurile care năvăleau învălmăşindu-i mintea.Din toată acea magie care o entuziasmase peste margini,atunci când vizitase casa întâia oară,nu mai rămânea acum decât o vagă amintire.Îşi aducea aminte ca prin vis de elanul nebunesc,simţit atât de profund atunci când fusese să viziteze împrejurimile şi camerele cu majordomul Pierre. Oare unde se afla acum speranţa grandioasă ce-i luminase sufletul în privinţa viitorului său în acest splendid cămin?!Trist,dar aceasta tocmai fusese înlocuită fulgerător cu o incertitudine la fel de uriaşă.Întregu-i univers se zdruncinase din temelii la revederea lui Luca,iar acum,păşind încet pe micuţul drum,din cauza neaşteptatei reîntâlniri,nu mai percepea nici realitatea.Nu vedea şi nu auzea nimic.Urma drumul ghidată doar de un simplu impuls,fără a conştientiza dacă într-adevăr ea este fiinţa care atinge pământul cu tălpile.Şi totuşi,în liniştea în care i se scufundase mintea se mai distingea un sunet:cel al inimii sale,care încă mai bătea de să-i spargă pieptul. Se opri lângă un copac şi îşi sprijini capul de trunchiul său.Se simţea confuză,ostenită sufleteşte şi chiar batjocorită de destin.În acele clipe nu întrevedea niciun beneficiu din reîntâlnirea cu iubirea vieţii sale,ci îşi lăsa imaginaţia-i să încropească multiple variante nefaste.Era convinsă că Luca nu va accepta condiţia bogatei doamne Flavia,iar lucrul acesta o durea nespus de mult,încât aproape că-i veni să urle de ciudă când şi-l imagină refuzând oferta cu un zâmbet cinic pe buze.Totuşi,ce era şi mai straniu,era faptul că Sigrid era poate cu mult mai înspăimântată de cealaltă posibilitate.Şi dacă printr-o absurditate el avea să accepte ?Ce avea să se întâmple atunci ?! Profund epuizată în urma învălmăşelii gândurilor confuze,se trânti lângă arbore.Şi atunci,ca o alinare salvatoare,simţi dedesubtul său un covor moale de muşchi care-i domoli simţămintele haotice.Acest simplu contact relaxant,îi repuse în mişcare circuitele raţionale,făcând-o să accepte că variantele întrevăzute erau amândouă viabile până la proba contrarie. Trase adânc aer în piept,lăsând mintea să colinde nestingherită prin cufărul trecutului,răscolind orice amintire poftea.Era conştientă că sentimentele sale pentru Luca rămăseseră neatinse chiar şi în ciuda trecerii anilor.În unicul moment când privirile lor se încrucişaseră,avu confirmarea că nu reuşise să-l uite absolut deloc,deşi ştia că Luca era,şi probabil avea să rămână,iubirea-i imposibilă. Cotrobăi din nou printre amintiri,încercând să regăsească momentul când Luca intrase în viaţa ei,clipa aceea când prezenţa lui îşi pusese pecetea într-atât de profund asupra destinului ei.Însă nu găsi nimic.Era incredibil şi de-a dreptul frustrant să nu-şi poată aduce aminte reacţia sa atunci când îl întâlnise prima oară.Putea să revadă locul în care întâia lor întâlnire avusese loc,ba chiar să des-copere prin socoteli chiar în ce an se petrecuse,dar nu reuşea să îşi amintească impactul produs asupra ei.Oare persoanele din jur reuşiseră să-l eclipseze într-atât încât să nu-l fi observat deloc?Cu siguranţă magnetismul lui fusese perceptibil încă din acele vremuri îndepărtate,şi totuşi,Sigrid ştia că ceea ce simţea ea pentru Luca,nu avusese ca moment incipient o dragoste la prima vedere.Poate

Sandy Manase

14

ar fi fost frumos să se gândească că tocmai ei i s-a întâmplat povestioara cu săgeata lui Cupidon de la prima privire,dar ar fi fost o mare minciună.De-a dreptul opus,simţea într-o oarecare măsură că pe-atunci nici măcar nu-l remarcase cu adevărat. Fatalitate a destinului sau nu,după câtăva vreme copila Sigrid se trezise îndrăgostită de acel puşti,care o fascinase subit.Nici măcar nu bănuia că o pasiune puerilă putea să aibă o importanţă prea mare asupra viitoarei sale vieţi amoroase.Însă cu trecerea anilor,cu păşirea în adolescenţă,fata trebui să-şi cerceteze sufletul pentru a afla ce simţea pentru acel Luca.Şi atunci avu o descoperire şocantă :chipul lui,privirea sa-uneori blândă,alteori intensă,vocea lui gravă şi plăcută,întreaga-i înfăţişare ce denota un puternic şi curajos caracter,până şi unele gesturi afectate ce-i trădau imensa vanitate,toate acestea se întipăriseră în mintea fetei,fără ca ea să-şi fi dat seama.În mod inexplicabil simţea că îl cunoştea pe Luca mult mai bine decât pe oricare altul,mai bine decât pe toţi cei alături de care trăia de atâţia ani!Uneori era atât de preocupată să-i observe mişcările şi reflexele în diferite situaţii,să-i asculte vocea-pierzând pe parcurs însemnătatea cuvintelor,sau să afle oricare detaliu insignifiant referitor la persoana lui,încât constată că era întâia dată când simţea un astfel de interes pentru o existenţă care nu era a ei.La început vru chiar să-şi renege propriile sentimente.Iar la acest război straşnic ce se dădea împotriva propriilor ei simţuri nesăbuite,se mai adăugase şi teroarea de a fi respinsă în caz de ar fi îndrăznit vreodată să-i mărturisească şi lui adevărul.Sigrid,ce nu avea deloc experienţă pe atunci,care spera ca oricare copilă de vârsta ei să întâlnească o anumită dra-goste fantastică şi profund înălţătoare,se trezi prinsă în mrejele unei iubiri plină de regrete,lacrimi şi groază.Hotărârea îndrăzneaţă de a-şi înăbuşi drastic propriile sentimente,şi de a nu-i dezvălui lui vreodată ce simţea,surveni în clipa când realizase că este inexistentă pentru Luca.Şi,deşi în acele vremuri îndepărtate,caracterul ei sensibil nu dovedea suficientă putere în faţa problemelor emo-ţionale,găsi în adâncul ei o forţă ciudată ce o ajuta mereu să îşi mascheze pasiunea.De fiecare dată când era nevoită să îl întâlnească,se străduia din răsputeri,şi se străduia pe cât posibil să se poarte normal,nedezvăluindu-i nicio fărâmă din adevăratele-i trăiri,şi totodată având grijă să adope o atitudine cât mai rece şi distantă. Orgoliul şi demnitatea fuseseră armele ei preţuite împotriva acestor sentimente nesăbuite.Nicio-dată nu-şi pierduse mândria,indiferent de cât de insignifiantă sau de naivă ar fi considerat-o el. Mereu se străduise să îşi păstreze vanitatea la aceleaşi cote uriaşe precum ale lui Luca şi,totodată îşi menţinuse demnitatea neştirbită.Nici în această zi nu-şi putea explica războiul acela straniu şi tacit care se crease între ei,dar era ferm convinsă că,în ciuda atitudinii lui glaciale,Luca avea ceva împotriva ei,şi nu o considera chiar atât de nesemnificativă pe cât pretinde.Uneori avusese strania impresie că el i-ar fi bănuit sentimentele,ba chiar că i-ar fi scrutat mintea printr-o magie nedesluşită şi i-ar fi aflat iubirea înainte de a o descoperi şi de a o recunoaşte chiar ea însăşi ! Tocmai de aceea,uneori îşi închipuia în mod de-a dreptul absurd că multitudinea aventurilor lui amoroase,privirile ironice,precum şi alte gesturi sfidătoare,ar fi fost tocmai confirmarea a ceea ce ea bănuia.Prin îmbrăţişările şi sărutările oferite cu prisos altor fete,Luca părea să îi batjocorească sen-timentele şi să-i comunice fără vorbe că ea,Sigrid,este mult prea neînsemnată,şi că niciodată nu va ocupa un asemenea loc în viaţa lui,nefiind aptă nici măcar să aspire la el,darămite să-l şi obţină. Privind cerul şi rememorând treptat trecutul,fata întrevăzu şi cealaltă posibilitate,ce ar fi explicat reţinerea aceea venită din partea tânărului.Poate că însăşi indiferenţa ei o stârnise pe a lui.Poate că presupunerea ei stupidă cum că el ar fi bănuit vreun moment realele-i sentimente nu era deloc jus-tificată şi,poate că,de fapt,Luca nu suportase acea lipsă de interes venită din partea ei,acea atitudine ce-i arăta că nu-l remarcase câtuşi de puţin din mulţimea celorlalţi.După ani de zile,cunoscându-l pe Luca aproape ca pe o parte a însăşi fiinţei ei,i se părea că acea ‘’greşeală’’de a nu-l fi considerat distins sau atrăgător în vreun anume fel,ar fi fost suficientă pentru ca el să o trateze cu indiferenţă.

Joaca de-a destinul

15

Fata era conştientă că destinul îi strecurase în cale o nouă probă,ce putea să fie împlinirea iubirii ei nebuneşti,sau,din contra,sfârşitul iremediabil,ce ea-l crezuse înfăptuit,dar care constată uimită că nu avusese loc nici pe departe.Atunci când ochii ei întâlniseră din nou privirea lui sublimă,Sigrid ştiu că nu mai putea schimba viitoarele încercari care o aşteptau. Dar acum,liniştită,cu capul încă sprijinit de copac,ea consimţi că nu-i mai păsa deloc de nefastul trecut,şi nici nu se mai îngrijora de întrebările confuze ridicate de prezentul cel neclar.Îşi simţea inima mai presus de oricare calcul ;viaţa şi raţiunea ei nu mai ţineau seama decât de acea iubire,de această şansă minunată,care avea o posibilitate infimă să devină realitate.Inima ei poate că nu mai păstra proaspete iluzii,dar ceva o împingea să sfideze destinul,convingându-se astfel dacă ceea ce simţea pentru el era întemeiat,sau era o închipuire ce trebuia eliminată odată pentru totdeauna. Se ridică ferm decisă să o pornească spre casa ei.N-avea niciun chef să exploreze împrejurimile,şi nimic din juru-i nu părea să o fascineze îndeajuns pentru a o face să mai zăbovească. Urmând cărarea dintre maiestuoşii arbori ce o mărgineau,fata crezu la un moment dat că vederea îi joacă feste,că răscolirea trecutului devine profund vinovată de perturbarea prezentului. Dar totuşi,Luca se afla exact în faţa ei ! O bucurie fără margini îi umplu inima într-o asemenea măsură,încât Sigrid simţi că ameţeşte ca în clipa revederii.Oare avea să treacă pe lângă ea fără să-i adreseze un cuvânt ?Dar ce căuta de fapt?De ce nu plecase acasă ? Învălmăşeala mintală ce-i anihilase raţiunea,o făcu să treacă pe lângă el cu indiferenţă,exact ca în multe alte dăţi anterioare,deşi înăuntrul tinerei se zbăteau tot aceleaşi trăiri intense întocmai ca pe vremuri.De fapt,ceea ce simţea acum,era cu mult mai tulburător decât ceea ce simţise vreodată. Subit,avu chiar strania impresie că Luca îi strigă numele ! - Hei,Sigrid ! Ea se întoarse,dar mai mult din impuls,şi nu fiindcă ar fi conştientizat că,de fapt,acesta chiar o strigase.Fără să-şi dea seama că îşi îndrepta încet paşii către el,cu o atitudine nespus de demnă,ce era doar rezultatul simţurilor ei ferm înlănţuite,ajunse atât de aproape de trupul lui,încât i se păru nebunie curată că îndrăznise să se apropie într-atât de mult. - Şi tu vizitai împrejurimile ? Oare o întrebase ceva ?De ce se uita la ea atât de natural?Nu observa că prezenţa lui îi răpea minţile ?Cum putea să mai aştepte vreun răspuns ?Şi totuşi,aceeaşi forţă interioară care o ajutase în trecut,îi oferi până şi acum sprijinul mult necesitat. - Da.Totul aici mi se pare atât de fascinant şi de minunat,încât propunerea doamnei Flavia,oricât de iraţională ar părea,devine de-a dreptul imposibilă de refuzat,zise ea cu o naturaleţe incredibilă. - Trebuie să recunosc că până şi eu am rămas impresionat,atât de eleganţa acestei casei,cât şi de împrejurimile cele splendide. - Şi când mă gândesc că totul ar putea fi la dispoziţia noastră,imediat şi gratuit,doar dacă am accepta condiţia ei puţintel cam ciudată... - De fapt,este nebunie curată ceea ce doreşte bătrâna.Nu ştiu unde vrea să ajungă,dar ştiu că mi-a dat toate planurile peste cap.Locuinţa asta părea proiectată întocmai după visurile mele.Iar atunci când îmi pusesem toate speranţele în achiziţionarea ei,iată că apare astăzi majordomul agasant şi ne toarnă povestea asta încâlcită. - Şi pe mine m-a şocat,răspunse Sigrid,dar în acelaşi timp se gândea stupefiată cum de poate să poarte o conversaţie cu Luca.Era pentru prima oară când vorbeau ca două persoane normale ! Dar oare cât avea să mai dureze minunea înfăptuită atât de subit ? - Just.Preţul nici măcar nu mai există,dar condiţia dementă face cât sute de mii de euro.Mi se pare că bătrânica asta s-a plictisit de îndeletnicirile ei,şi vrea să obţină diversitate pe seama noastră.Nu înţeleg deloc ce urmăreşte.

Sandy Manase

16

- Poate nimic.Chiar crezi că în spatele oricărei acţiuni există neapărat un plan machiavelic?!E bine să fim precauţi,dar nu trebuie de acum să croim supoziţii neîntemeiate,bazate doar pe frustrare. - Vrei să spui că sunt frustrat că n-am obţinut vila ? se răsti el. - Eşti mai mult decât atât! îi strigă ea,nerealizând de unde provenea acest tupeu exagerat.Nu simţi doar simplă frustrare,simţi şi dezamăgire,ba chiar şi o oarecare neputinţă,pentru că nu mai poţi întoarce lucrurile în favoarea ta.Vei fi nevoit să renunţi,iar asta nu-ţi convine absolut deloc. Luca îi zâmbi ironic şi o scrută cu privirea-i sfidătoare. - Te înşeli.Nu uiţi cumva că pot accepta propunerea ? - Nu-mi spune că ai de gând să comiţi o asemenea nesăbuinţă. - Dar tu ?Ai de gând să te laşi captivă în mrejele babei ? - Termină cu insinuarea asta atât de stupidă!Femeia nu ne-a obligat.Iar eu,una,pentru colţişorul ăsta de rai,aş fi în stare să accept aproape orice ! - Chiar şi pe mine ?o întrebă el,studiindu-i reacţia cu atenţie. - Desigur,de ce nu,Luca?La urma urmei,nu eşti tocmai un necunoscut,ne ştim de ani buni,deşi niciodată nu am interacţionat prea mult. - Atunci...rămâne de văzut... Îi întoarse brusc spatele şi o luă înaintea ei spre ieşirea din grădină.Sigrid o porni pe urmele lui cu paşi exact la fel de grăbiţi,furioasă că nu-i spusese nici măcar „la revedere“.De fapt,poate că nu mai exista nicio revedere...

Joaca de-a destinul

17

Capitolul 3

Avea nişte ochi de te băga în răcori...Şi păr cu reflexe ca smoala...Unde mai văzusem asemenea ochi ?Chiar trupul...Mda,era mlădie,bine construită.Sunt singur că am mai zărit cândva perechea asta de ochi.În definitiv,de ce-mi făceam sânge rău din cauza

uneti fetiţe care nu mă interesa nici cât negru sub unghie ? ~ Mihail Drumeş ~

Următoarea dimineaţă,Brayton şi Reya alergau ca zăpăciţii de-a lungul grandioasei alei ce ducea către viitoarea locuinţă.Paşii li se împleticeau cu mare voioşie,iar râsetele entuziasmate demonstrau în mod evident că cel puţin doi dintre cei şase tineri,nu vedeau nicio problemă ivindu-se odată cu această mutare spontană.Ba mai mult,ei fiind şi mezinii micului grup,nici măcar nu întrevedeau viitoare dificultăţi din acea nouă convieţuire,darămite să se mai gândească într-acele clipe pure de fericire la vreun oarecare impediment. În timp ce cei doi continuau să râdă,să chicotească de orice banalitate şi să creadă că în acele clipe lumea luxului şi a îndestulării tocmai li se aşterne maiestuoasă la picioare,doi dintre tineri nu se îndreptau către vilă cu aceeaşi siguranţă de sine.Sigrid şi Luca îşi părăsiseră vechile lor locuinţe cu mari strângeri de inimă,dar nu atât din pricina nostalgiei survenite în urma abandonării cămine-lor,cât din cauza viitorului confuz ce-i aştepta în vilă.Conştiinţa fiecăruia era greu încercată,şi nici unul dintre ei nu putea să evite întrebarea dacă era bine că luaseră acea decizie pripită de a se muta în vilă.Deşi rezervele păstrate de către aceştia erau diferite,deşi hotărâseră să accepte,bazându-se pe motive care nu-i putea lăsa să refuze,nici unul nu bănuia deloc în ce poveste riscau să intre... - Ce grea mai e şi valiza asta,se plânse Brayton,continuând să o tragă după el cu un elan scăzut. - Am proasta impresie că am avea nevoie de o maşină care să ne ducă de la poartă până la uşa principală.Curtea este imensă ! - Să fie un miraj produs din cauza palmierilor ? - Palmieri?! Ce legătură ar putea să aibă...Stai aşa! îl opri ea uimită.Baba asta cred că a reunit în grădina sa toate tipurile de vegetaţie de pe glob.E de-a dreptul uimitor ! - Ba deloc.Are o grămadă de bani,şi e evident că şi-a permis să angajeze persoane specializate ce să se ocupe ca la carte de grădini.Mă întreb,de ce nu e Pierre ăla pe aici când ai avea nevoie de el ? - Ai fi vrut să-ţi care valiza,leneşule ? - I-aş fi dat un bacşiş consistent.Acum am economisit banii ce voiam să-i dau pe vilă.Risc să mă repet,dar este afacerea vieţii mele ! Însă discuţia le fu întreruptă,când o maşină trecu furtunos pe lângă ei,distrăgându-le atenţia în mod inevitabil.Aceasta opri în faţa impunătoarei case,iar din ea ieşi nimeni altul decât Luca.Părea puţin iritat,grăbindu-se în a-şi scoate bagajele cât mai repede cu putinţă pentru a nu fi nevoit să mai dea ochii cu ceilalţi doi viitori locatari. - Cum o să locuim cu el în casă ? întrebă Brayton cu un soi de îngrijorare ironică.Pare că nu se suportă pe el însuşi,cum o să ne suporte pe noi ?! - Nu fi răutăcios.Luca este chiar simpatic şi,la urma urmei,dacă nu ar avea ceva special,crezi că Sigrid s-ar mai fi îndrăgostit de el ? - Presupun că atunci când şi-a dat seama ce fel de tip este,a fost mult prea târziu pentru a se mai „dezîndrăgosti“.

Sandy Manase

18

- Gura mică şi încearcă să te porţi frumos,îl avertiză Reya când ajunseră la câţiva paşi de Luca. Acesta tocmai îşi scosese bagajele din portbagaj,şi le aşezase la capătul scărilor.Nu avea multe în comparaţie cu geamantanul uriaş,târât cu enormă greutate de Brayton,şi totuşi,cele trei valize do-vedeau că venise hotărât să se stabilească şi el precum ceilalţi. - Cealaltă jumătate a casei probabil o vei aduce mai târziu ? îl întrebă pe Brayton,aruncând o privire ironică spre imensa lui valiză. - Doar dacă m-ar ajuta puţintel filfizonul acela de Pierre,îi zâmbi el la rându-i cu un sarcasm neascuns.Dar tu eşti sigur că ai îndesat totul bine în valijoare ? Cuvântul „valijoare“ i se păru într-atât de ofensator lui Luca,încât fu cât pe ce să-i mărturisească celuilalt că l-ar fi îndesat pe el însuşi cu o mare plăcere într-însele.Dar,în ultimă instanţă,se prefăcu în mod elegant că nu auzise ironia,preocupându-se subit de acte de bunăvoinţă „autentică“. - Să te ajut cu bagajele,Reya ? - Eşti un drăguţ,Luca.Şi nu-ţi fă griji.Cu siguranţă nu este mai grea decât a lui Brayton,chicoti ea. Luca apucă extrem de curtenitor valiza fetei,iar dintr-ale sale luă doar una singură,lăsându-le pe celelalte două în grija unei persoane care trebuia deja să-i plătească o mică poliţă. -Fii neapărat cu ochii pe ele,Brayton! N-ai nici cea mai vagă idee ce bunuri valoroase am îndesat în valijoare ! Şi se făcu nevăzut cu fata,înainte ca celălalt să mai fi avut timp pentru a protesta.De altfel,n-avu vreme nici să-i urmeze pentru a-i demonstra câtă „grijă“ avusese de preţioasele sale bunuri,fiindcă Sigrid apăru în spatele lui,acaparându-l drăgăstos printr-o neaşteptată îmbrăţişare. - Suntem primii ! Dar de ce nu intri ? - Oare nu vezi maşina?Nu observi bagajele astea abandonate cu o enormă neglijenţă şi cu o şi mai mare insolenţă în grija acestui„umil servitor“?Sau poate trebuie să apară tocmai dânsul în persoană pentru a te convinge că a sosit ! - Brayton! Luca chiar se află înăuntru ? - Desigur.Probabil deja îşi alege cea mai luxoasă cameră,iar noi o să ne mulţumim cu restul odăilor.Minunat ! - Nu fi dramatic.Toate camerele sunt excelente. - Pardon?!Arată-mi tu,te rog,camera în care dimineaţa lumina nu e nici prea puternică,nici prea slabă;în care mobila nu e prea aglomerată,dar nu lasă nici mult spaţiu gol neutilizat,în care se poate foarte bine să… - Taci,taci,taci! La asta te gândeşti?Că Luca o să-ţi fure luminozitatea favorabilă şi mobila aranjată în stil feng-shui ?! - Bineînţeles.La ce altceva ? - Brayton,gândeşte-te puţin la mine. - La tine? Păi,ce-i cu tine ? - Ştii bine ce simt pentru Luca.Nu realizezi că locuind în aceeaşi casă cu el voi trăi un vis sau poate un real coşmar ?! - Coşmar este puţin zis...de cum a ajuns,cavalerul m-a persiflat,după care a şi înşfăcat bagajul Reyei,conducând-o cu un adânc respect sus. Sigrid îşi abandonă propria valiză,trântindu-se pe bagajele lui Luca. - Aceleaşi obiceiuri proaste...oftă ea puţin iritată. - Şi stai numai să ajungă Melissa.Poate pe ea o duce în braţe până la etaj. - Trucuri ieftine şi demne de tot dispreţul ! răbufni ea.Îţi jur că bănuiesc că aceste aşa-zise prie-tenii legate cu Reya şi Melissa sunt de faţadă,sunt doar o metodă pentru a-mi face în ciudă şi a mă scoate din sărite.Dar nu o să-i mai iasă pentru multă vreme !

Joaca de-a destinul

19

- Sigrid,ţin să îţi reamintesc că Luca are o relaţie stabilă de câţiva ani,că niciodată n-a arătat vreun interes deosebit pentru persoana ta,că... - Da...da...cunosc detaliile acestei atrocităţi sentimentale,care o are drept personaj principal pe năpăstuita ce şade acum pe nepreţuitele bagaje ale prinţului frângător de inimi,se autoironiză ea cu succes,stârnind pe dată râsul blondului. Dar tocmai când cei doi tineri se amuzau copios chiar pe seama sa,Luca apăru ca din senin lângă ei privindu-i cu o oarecare invidie şi suspiciune. - Atât de bine mi-ai protejat bagajele încât le-ai lăsat pe seama altcuiva ? Sigrid simţi că o ruşine specifică fetiţelor neastâmpărate prinse asupra faptelor condamnabile,o cuprinde şi pe ea în acele clipe.Cum îşi permisese să se aşeze cu nonşalanţă tocmai pe bunurile lui personale,uitând că el putea reveni în orice moment?Speriată,îşi duse o mână la obraji şi constată îngrozită că faţa îi ardea teribil.Îşi îndreptă fulgerător privirea către Brayton,şi-l întrebă din ochi dacă această stupiditate ce i se petrecea,avea repercusiuni şi la nivel vizual. Acesta înţelese şi-i făcu un semn discret cu capul,semn ce arăta cum că roşeaţa la care ea s-ar fi aşteptat cu prisos nu există absolut deloc. - Nu? se scăpă ea deodată cu glas tare. - Nu ce? întrebă Luca automat. - L-am întrebat pe Brayton dacă vrea să-mi care bagajele.Zice că nu. - Când l-ai întrebat?Sau cum anume l-ai întrebat,fiindcă eu unul n-am auzit nimic! remarcă Luca profund uimit. - Asta s-a întâmplat înainte de a reveni tu,dar speram că s-a răzgândit. - Nici gând.Nu ştiu ce aveţi voi plănuit în privinţa camerelor,dar nu îmi doresc nicidecum să rămân eu cu cea mai defavorizantă.Aşadar,vă părăsesc pentru moment şi succes la selecţionare ! Şi fără să le mai dea celor doi vreun răgaz pentru a-i răspunde,înşfăcă uriaşa-i valiză şi intră vâlvârtej în vilă.Zgomotul roţilor de la bagajul lui răsunară asurzitor când Brayton începu să urce scările.Sigrid distingea cu acurateţe acest sunet odios,mai ales că o linişte teribilă se aşternuse de cum Brayton îşi luase tălpăşiţa.Totuşi,fata continua să asculte zgomotele enervante cu o plăcere du-bioasă,de parcă ar fi încercat prin acţiunea aceasta inventivă să-şi elimine orice gând privitor la Luca,concentrându-şi toată atenţia asupra unei absurdităţi.Pac-zdrang-pac-zdrang-erau singurele frânturi de cugetări ce-i munceau mintea tinerei.Fiecare zgomot ar trebui să corespundă unei trep-te,dar sunetele răzbat într-atât de nedesluşit,încât probabil Brayton a urcat toate scările,gândea ea preocupată.Nu !Încă se mai aude o pocnitură finală,un ecou surd care tace subit,lăsând din nou liniştea să domnească.Da...acum cu siguranţă a ajuns,îşi alege mult dorita cameră,despachetează bagajele,iar apoi probabil va... - Sigrid,ai putea să te ridici de pe valiza mea ? întrebă subit Luca. Îşi îndreptă ochii spre el în mod automat,deşi nu s-ar fi putut afirma cu certitudine că fata îi auzise rugămintea.Îl privea limpede şi misterios.Luca se gândi că o asemenea privire n-ar avea nimic de ascuns,şi totuşi,dibui că în spatele acelei mici sclipiri se afla o taină,un micuţ secret. Ea se ridică,semn că în ciuda aparenţei sale de neatenţie dovedită,auzise bine cererea lui.Îşi luă frumos de jos cele două bagaje,îşi îndreptă spatele şi-şi înălţă cu aroganţă capul,iar apoi trecu pe lângă Luca fără ca măcar să-i mai arunce o unică privire,darămite vreun cuvânt. Uimit din pricina acelei atitudini puţin sfidătoare,acesta rămase o clipă cu privirea aţintită asupra propriului bagaj,de parcă nu ştia dacă trebuia să-i urmeze exemplul,sau era necesar să se urce în maşină şi să se îndepărteze de acea nebunie cât mai repede cu putinţă.Vai,dar cum ar fi putut un tânăr ca el să abandoneze acel mic palat sclipitor,acea grădină paradisiacă şi tot acel lux totalmente gratuit,doar din cauza unei presimţiri misterioase ?!Prin urmare,luă cu nădejde valizele,şi o porni pe urmele ei,de parcă un soi de nerăbdare i se scurgea insidios prin vene.Nu avea nici cea mai vagă

Sandy Manase

20

idee că nu era condus de euforia unei mutări convenabile,de ocuparea vreunei camere distinse.Nu bănuia că paşii lui grăbiţi ce străbătură holul principal,aproape în pas alergător,nu fugeau pentru a ajunge la o destinaţie anume,ci numai pentru a fi din nou cât mai aproape de Sigrid.Dar,desigur,să îi fi zis cineva orgoliosului Luca adevărul;să fi îndrăznit o voce perfidă şi intrigantă să-i demon-streze că se lăsa mânat numai de emoţii devastatoare,complet distrugătoare de raţiune,acela ar fi fost luat în râs pe dată şi omagiat cu unele ironii pe măsură. Dar nu putem să-l condamnăm câtuşi de puţin pe Luca.Oh,de-ar fi ştiut acesta pe ce teritoriu păşise,de-ar fi bănuit măcar o clipă ce întâmplări îl aşteptau între aceste ziduri,s-ar fi întors din drum,şi poate că nici nu s-ar mai fi uitat înapoi pentru a mai arunca o ultimă privire admirativă magnificei case.Şi totuşi,să nu dramatizăm în van.Se zice că un pahar gol este întotdeauna şi pe jumătate plin.Nu e doar principiul optimistului,este şi un fel simplu,dar concret de evidenţiere a vieţii reale cu întâmplările ei bune şi rele în egală măsură,sau cu balanţe deloc echilibrate care îm-povărează peste măsură anumite persoane,dar le privilegiază cu prisosinţă pe altele. Sigrid urcase de abia câteva trepte,când Luca o şi ajunse din urmă.Îi simţea prezenţa în spatele său,îl auzea,ba mai mult,ar fi putut să jure că privirea lui era aţintită numai şi numai asupra ei. În timp ce acesta urca şi el în urma fetei,vocea propriei conştiinţe,vocea aceea lăuntrică ce uneori ridică diverse probleme propriului „eu“ al fiecărei persoane,se stârnise în mintea lui ca un fel de înciudare bizară,care-i şoptea : „N-o fi fiind fătuca aceasta chiar cea mai frumoasă,inteligentă şi nici cea mai descurcăreaţă,dar priveşte cu câtă indiferenţă te tratează.Uită-te bine şi analizeaz-o cu atenţie pe această fiinţă ciudată ce arareori a binevoit să te privească mai mult de două sau trei clipe.Şi n-o fi ea prea strălucită,dar trebuie să admiţi că în oceanul ochilor săi merită să te scufunzi în neştire.“ Să mai amintim şi ce anume trecea prin căpşorul fetei ?N-ar avea rost,fiindcă mintea ei nu raţiona îndeajuns de limpede în apropierea lui.Dar este demn de precizat cât de lin urcau paşii săi în con-trast cu agitaţia ei interioară,ce speranţe stupide de copilă amorezată reînviau tumultuos cu fiecare treaptă urcată,ce venin dulce-amoros îşi făcea loc pentru totdeauna în fiinţa acesteia,asta dacă nu-şi ocupase deja un loc de cinste fără ca ea să realizeze. Ajunşi într-un final sus,Sigrid prima,iar Luca imediat după,o porniră de-a lungul unui coridor mărginit de cel puţin douăzeci de uşi elegante.Cei doi îşi reţinură cu succes remarcile extaziate în privinţa luxului şi bogăţiei,fiindcă nici unul din ei nu scotea o unică vorbă,nici pentru a admira opulenţa vilei.De fapt,ochii lor priveau cu o infinită atenţie detaliile splendide ale locuinţei şi se mi-nunau de arhitectura modernă,straşnic de reuşită,dar urechile lor nu puteau să nu remarce tăcerea aceea apăsătoare.Doar paşii lor răsunau în dubioasa linişte şi nimic altceva.Era oarecum jenant şi puţin penibil că două persoane ce nu se cunoşteau numai de câteva clipe,ci de o perioadă mult mai însemnată de timp,nu găseau să-şi arunce câteva fraze banale,măcar până terminau de străbătut coridorul acela ce părea imens de lung. Mergeau unul lângă altul,dar fără a se privi deloc,ci precum doi soldaţi conştiincioşi ce priveau doar înainte,ca şi cum ar fi avut în faţa ochilor ţinta,iar o unică uitătură neglijentă într-o altă parte le-ar fi pricinuit cine ştie ce mare nenorocire.Nici unul nu rosti un cuvânt şi,într-un final,ajunseră la capătul holului fără să fi schimbat vreo vorbă. - Presupun că în privinţa camerelor dispunem de libera alegere,zise el. - Desigur.Cu excepţia celor deja ocupate de Reya şi Brayton putem opta pentru oricare.Ei bine,te las să te decizi.Mă duc să o caut pe Reya. Luca rămase din nou puţin uimit.De ce fata mersese alături de el până în capătul coridorului dacă n-avusese de gând să-şi caute o cameră pentru a se stabili ?De ce nu-şi căutase prietena de la bun început ?Nu cumva dorise să-i evite prezenţa şi,de aceea,plecase atât de spontan ?În mod cert nu avea de unde să ştie motivele acestei îndepărtări bruşte,care-l nedumerea într-o oarecare măsură.

Joaca de-a destinul

21

Atât timp cât Sigrid îl însoţise în colindarea acelui lung hol,se simţise puţin agitat şi supus unei presiuni inexplicabile.Odată ce ea plecă totul reveni însă la normal.Deschise prima uşă ce-i veni la îndemână şi-şi împinse bagajele înăuntru fără să analizeze în prealabil camera. Sigrid tocmai cobora scările vijelios,când subit se întâlni cu Melissa ce târa şi ea un bagaj destul de uriaş.Aproape că trecu pe lângă ea fără să o observe. - Unde te duci? Ce-i cu tine? Sigrid,mă auzi ? Ea se opri şi se sprijini în grabă de balustradă de parcă o mare ameţeală ar fi cuprins-o.Răsuflă de câteva ori cu calm,iar apoi îi răspunse : - Luca...eu nu ştiu ce să fac...cred că plec de aici... Coborî încă trei trepte,şi se opri iar cercetând marele salon ce se observa atât de bine de sus.Câtă eleganţă,cât lux,câtă bogăţie nemăsurată ! - O să plec fiindcă nu o să risc aşa ceva...nu,nu...în niciun caz... Melissa îşi abandonă bagajul,după care se apropie de ea furioasă.O apucă de umeri. - Oare ce ai de gând să faci ?Să fugi ca o laşă ? Ce-i cu Luca ? Zi odată ! - E sus…zise ea cu glas tremurat.Doamne,îşi alege o cameră!O să stea aici. - Şi?Perfect.O să dai de el toată ziua până o să te plictiseşti şi o să-l vezi aşa cum e în realitate,şi nu idealizat.N-o să-l mai venerezi,îţi zic eu. - Lasă-mă ! Doar ştii că încă îl iubesc,fir-ar să fie.Mi-e teamă de ceea ce simt. - Atunci pleacă ! Deja simt că o să înnebunesc şi eu. - Nu plec ! îi strigă Sigrid revoltată.O să rămân chiar şi numai pentru a-l vedea zi de zi pe Luca.La dracu’,dar o să rămân,chiar de asta ar însemna să îmi semnez propria sentinţă,care mă va duce la distrugerea totală. În timp ce fetele continuau să se ciondănească pe scări,Alfred intră şi el în salon,hotărându-se să urce,când pe neaşteptate uriaşa valiză a Melissei se rostogoli zgomotoasă,oprindu-se exact la câţiva centimetri amărâţi de picioarele lui. - Ah,dar cine ar fi putut să lase o valiză cu rotile pe scări ?! strigă el. Melissa îşi îndreptă ochii spre el şi înlemni.Nu dorea să-i ceară nici scuze. - Eu am facut prostia asta,zise Sigrid calmă.Alfred nu era Luca.Deşi nu-l cunoştea prea bine,nu se simţea deloc incomodată de prezenţa lui.Îl plăcea foarte mult. El apucă valiza căzută,şi o urcă la etaj împreună cu celelalte ale sale.Ajunşi sus,Melissa se apropie de el,după care i-o smulse cu furie din mână. - Este a mea.Şi să ştii că n-am atentat la viaţa ta.Pur şi simplu a căzut ! Îi întoarse spatele furioasă,iar apoi intră într-o cameră la întâmplare. - Ce-i cu ea ? întrebă Alfred mirat de acea atitudine recalcitrantă. - Este puţin stresată.Mutarea,luxul acesta neamaipomenit aşa deodată... - Sigur nu e ceva mai mult la mijloc?Să fi făcut ceva grav care a deranjat-o ? - Poate că anumite neînţelegeri din trecut o fac să se comporte aşa... Alfred o porni gânditor de-a lungul coridorului,în timp ce Sigrid îl însoţea şi urmărea totodată să îşi aleagă şi ea o cameră. - Pot să îţi mărturisesc ceva ?întrebă Sigrid deodată. - În legătură cu Melissa ? - A,nu.Asta nu,zâmbi ea cu şiretenie.N-am de gând să risc aşa ceva.Doream să îţi spun că eşti o persoană plăcută.Cred că zâmbetul tău ar putea să aducă oricând veselie chiar şi pe chipul celui mai ursuz om din lume. Alfred se opri şi-i zâmbi larg,iar Sigrid îi surâse şi ea automat. - Vezi ?Eu una niciodată nu m-aş putea stăpâni să nu îţi răspund la fel. - Cred că noi doi o să ne înţelegem enervant de bine,concluzionă şarmantul brunet.

Sandy Manase

22

Capitolul 4

Emoţiile mortale sunt intense,palide şi egale.Cei cu adevărat în stare să sufere

sufleteşte au şi orgoliul de a refula totul,au şi durerea inferiorităţii lor de o clipă-şi poate că tocmai această comprimare mistuie şi doare mai mult,deci e de presupus că

tocmai cei mândri,care îşi ascund simţirea,sunt cei care,şi mai ales prin asta, suferă cu adevărat. ~ Camil Petrescu ~

Sigrid îşi vedea acum transformat în realitate cel mai arzător vis.Ani de-a rândul sperase să se poată apropia de Luca într-o modalitate mult mai familiară,un mod care i-ar fi permis să se poată bucura măcar de prezenţa sa,şi nu neapărat de o relaţie cu el.Ei bine,iată că acum apăruse ca din senin cea mai minunată ocazie,iar fata n-avea de gând să o irosească.Din contra,cugetase şi decisese că avea să profite din plin de aceste deosebite circumstanţe. Săptămânile treceau una după alta,dar cei doi tineri nu schimbau mai mult de câteva salutări con-venţionale,absolut necesare odată ce locuiau sub acelaşi acoperiş.În cazuri extrem de rare,când se întâmpla ca şi toţi ceilalţi locatari să fie implicaţi într-o oarecare conversaţie,Sigrid şi Luca se mai lăsau şi ei antrenaţi în discuţie,însă niciodată nu se adresau direct unul altuia.Evitau într-un mod stupid să rămână singuri în aceeaşi încăpere,ferindu-se de absolut orice fel de apropiere,oricât de insignifiantă ar fi fost ea.Fata îşi amintea mai ales o anumită întâmplare,ce avusese loc într-una din primele zile de când se mutaseră în vilă. Era puţin mai devreme de ora amurgului şi,în mod bizar,deşi nu le stătea deloc în obişnuinţă să ia masa cu toţii,hotărâră ca de astă dată să cineze împreună.Uriaşa masă din salon fu rapid încărcată cu o mulţime de delicatese culinare,şi tinerii se strânseră în jurul ei pentru a le savura. Fiecare îşi ocupă un loc şi,tocmai când toţi erau convinşi că nu o să mai sosească,apăru într-un final şi Luca.Deşi ceilalţi nu erau preocupaţi de participarea lui,Sigrid stătuse cu sufletul la gură până în ultimul moment,aşa că răsuflă uşurată de abia când îl văzu pătrunzând în încăpere cu o enormă nonşalanţă,de parcă nu l-ar fi deranjat absolut deloc că ajunsese ultimul.Îi salută,se apropie de masă,şi,deşi în dreapta lui Sigrid se mai aflau încă două scaune libere,refuză să se aşeze lângă ea,şi puse strategic pe scaunul liber dintre ei un buchet de flori,a cărui componenţă fata nici nu o observă.Singurul lucru care îi rămăse întipărit în cap fu că odiosul făcuse intenţionat acel gest,lucru ce-i întuneca gândurile într-atât de mult,încât nici nu se mai preocupa că drăguţele floricele îi erau destinate adoratei lui iubite.Plantele alea idioate zăceau pe locul pe care ar fi trebuit să şadă fundul lui,iar asta o scotea din sărite în mod groaznic deşi,la exterior,încă îşi păstra acelaşi calm absolut.Ce instinct diabolic îi ghida întotdeauna mişcările lui Luca,într-o asemenea manieră sinistră care nu îi permitea ei deloc să-l simtă puţin mai aproape?O făcea într-un mod voluntar pentru a o chinui cu răceala şi indiferenţa lui,ori nici nu realiza că fiinţa care,aparent îşi păstra sângele rece şi zâmbea cordial,râvnea să fie mereu în preajma sa?Poate că joc teatru într-un mod excepţional,se gândi fata în timp ce încerca să-şi termine măcar primul fel.Simţea că bucăturile îi mergeau teribil de greu pe gât,dar pe lângă asta avea şi tâmpita impresie că Luca o privea mai mereu cu colţul ochiului,deşi ea era cea care făcea încontinuu aşa ceva.Continuă să-şi păstreze aparenţa de persoană detaşată,şi să pară oarecum interesată de discuţia purtată,deşi habar n-avea despre ce naiba conversau.Vorbele celorlalţi îi vâjâiau pe la urechi precum sunete nedesluşite,şi doar vocea lui răzbătea cu o sonoritate mult mai ridicată,dar totuşi inteligibilă,când deodată îl auzi limpede,pronunţând răspicat cuvântul

Joaca de-a destinul

23

fatal „îndrăgostit“.Fu ca un mic motor declanşator ce o trezi instant la realitate.Cu o expresie de silă adânc întipărită pe chip,îl sfidă cu o privire dispreţuitoare,de parcă ar fi încercat să-i transmită prin această uitătură laterală că debitează doar aberaţii,şi că habar n-are ce înseamnă să fii îndrăgostit cu adevărat.Luca rostise acel simplu cuvânt cu atâta emfază,şi-i accentuase literele ce-l compuneau cu o exagerare aşa de pompoasă,încât fata mai că îşi imaginse că o făcuse în mod deliberat pentru a-i stârni ciuda.Bietul de el,nici măcar nu bănuia câtuşi de puţin că inocenta Sigrid adora să ofere cuvintelor un sens mult mai profund,că râvnea să descopere mereu ce se afla ascuns în spatele vor-belor,că pur şi simplu nu uita niciodată unele fraze.În plus,în mod lamentabil,mai suferea şi de boala de a le reţine cu o diabolică acurateţe fix pe acelea care provocau cea mai cruntă durere,care jigneau groaznic,sau care aveau scopul suprem doar de a răni.Desigur,le ţinea minte cu un scop parşiv,pentru ca într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat,să le poată întoarce împotriva vi-novaţilor.Pe de altă parte,toate complimentele şi cuvintele frumoase ce îi erau adresate chiar şi cu cea mai mare sinceritate,se cam pierdeau într-un sector ceţos al minţii sale,şi,deşi ştia prea bine că se aflau acolo,nu prea o interesa amintirea lor ad litteram,odată ce era convinsă de existenţa lor. Iar Luca nu era îndrăgostit ! gândea ea uneori plină de încrâncenare când îşi reamintea.Bine,poate că într-adevăr este oarecum amorezat,îşi zicea fata în unele momente când totuşi oferea o certă cre-dibilitate sentimentelor lui,dar intuiţia îi şuşotea în mod perfid că Luca putea să fie mai mult decât îndrăgostit.În mod straniu,avea impresia că aceasta era o descriere mult prea simplă şi mediocră a sentimentelor,că un individ precum el poate să ridice dragostea la un nivel mai însemnat,aproape ideal.Refuza cu încăpăţânare să considere că ce întrevedea între ei doi era o simplă iluzie stupidă. Zilele continuau să treacă,şi,deşi lui Sigrid nici măcar nu-i trecea prin minte să-şi dezvăluie cumva tăinuita iubire,adora să-l poată urmări pe Luca în orice fel de ipostază,oricât de comună ar fi fost ea.Îi plăcea să-l privească în timpul mesei cum mânuia furculiţa şi cuţitul,cum se întindea să ia sarea,cum îşi turna băutura în pahar,ori când executa orice alt gest catalogat mediocru.Desigur,şi mai mult o încânta să îl vadă cum tropăia pe scări(chiar de ştia că se duce să se întâlnească cu iubita sa),cum îşi arunca priviri admirative şi fugitive în oglindă(evident,să arate bine tot pentru prietena lui)şi,într-o dimineaţă,chiar îl găsise adormit pe canapea,probabil fiindcă stătuse treaz toată noaptea din cauza vreunui examen mai dificil.Profitând de momentul inedit,încercase să se apropie de el pentru a-l privi mai de aproape,însă de îndată ce tânărul îşi mişcă puţin unul dintre braţe,fata fu convinsă că avea să se trezească şi să o surprindă cum se holba la el,că o va ironiza sau că o să îi ceară cine ştie ce explicaţii.Aşa că o luă la fugă,de parcă s-ar fi simţit responsabilă de cine ştie ce imensă fărădelege şi,chiar şi în timp ce urca scările,tot mai arunca priviri fugare în urma sa pentru a se convinge că el nu o urmează. De abia după ce ajunse în dormitorul său,şi îşi trase răsuflarea,constată că se comportase precum o mare idioată şi începu să râdă cu poftă pe seama atitudinii prosteşti de care dăduse dovadă.Era haios,dar în acelaşi timp şi straniu,că Luca încă o mai emoţiona în halul acesta pueril,de parcă anii nu s-ar fi scurs,şi ei ar fi rămas aceiaşi adolescenţi de odinioară.El era de acum aproape un bărbat în toată firea,iar ea trebuia să înceteze neapărat să mai aibă o purtare de copiliţă.Hotărî că era de neconceput ca această impresionabilitate uriaşă să fie remarcată de către Luca. Se aşeză pe un scăunel în faţa unei oglinzi ovale,îşi sprijini coatele de noptiera din lemn de nuc şi îşi adânci chipul în palme.Era absolut necesar să se gândească,să reflecteze pe tema aceluiaşi veşnic subiect ce nu-i dădea deloc pace,să orânduiasca măcar cât de cât ideile împrăştiate care-i împuiau intens mintea.Ce avea de făcut ? Nu,mai bine zis,trebuia să stabilească imediat ce anume nu avea de făcut,să-şi facă un plan cât mai isteţ pentru a nu-i da lui nimic de bănuit. Dar...dar,dacă totuşi i-ar mărturisi lui Luca tot adevărul pe care-l ascunsese atâţia ani ?! Nu,niciodată.Niciodată,Luca nu trebuia să afle că-l iubeşte.Niciodată !

Sandy Manase

24

Capitolul 5

Nu o remarcasem,nu descoperisem la ea nimic care să mă atragă,în afară de

ochi.Altfel,m-ar fi tulburat chiar din prima zi.Or trecuseră câteva săptămâni în şir,fără ca persoana ei să mă preocupe câtuşi de puţin,şi ar fi trecut luni şi ani,dacă...

~ Mihail Drumeş ~

Sigrid privi cercetătoare în jurul său,însă nu zări nici urmă de vreun scaun sau un obiect de o înălţime potrivită pentru a se urca şi ajunge astfel la cutia misterioasă din pod,ce-i atrăsese atenţia încă de acum câteva zile când fusese să-l cerceteze.Îşi pusese în cap chiar de atunci să revină şi să o obţină,pentru că,în afară de asta,nu reuşise să găsească lucruri mult prea misterioase,majoritatea fiind fel de fel de nimicuri prăfuite.Însă acum lucrurile nu i se mai păreau chiar atât de simple,iar singura soluţie viabilă rămânea să se caţere pe rafturile vechii etajere până când avea să ajungă la lucrul mult râvnit,să-l înşface şi apoi să-şi potolească această curiozitate dubioasă.Ferm hotărâtă,se prinse bine cu mâinile de marginile şubredei piese de mobilier şi,suindu-se pe primul raft,avansă precaut cu urcatul,punând rând pe rând câte un picior,până la raftul de unde i se permitea să apu-ce cutia.Cu o şi mai mare grijă,îşi desprinse unul din braţe şi apucă un colţ al cutiei,ce părea destul de grea,fapt pentru care nu-i rămânea decât să o împingă până ce avea să o răstoarne pe podea,şi să spere că în interiorul ei nu erau dosite lucruri foarte delicate. Prin urmare,făcând uz de o mare atenţie şi folosindu-se doar de un braţ,în timp ce cu celălalt se ţinea cât de strâns putea de marginea dulapului,împinse afurisita cutie cu toată forţa,moment fatal în care se produse şi nefericitul său dezechilibru.Nici măcar nu mai avu timp să conştientizeze ce i se întâmplă,unicul ei gând fiind acela că o căzătură de la o asemenea înălţime va fi nemaipomenit de dureroasă,pricopsindu-se cu câteva vânătăi sau cu un cucui.Închise ochii înspăimântată şi scăpă un strigăt de teroare,aşteptând cruntul impact cu podeaua. Următorul lucru pe care-l simţi fu o căldură stranie,plăcută,şi din ce în ce mai acaparatoare.Prin mintea-i buimacă i se năzări că puternicul contact cu duşumeaua o făcuse să-şi piardă cunoştinţa.Şi totuşi,nişte braţe puternice o susţineau cu o neclintită fermitate,picioarele ei nu atingeau solul,iar şi mai ciudat era faptul că simţea agitata respiraţie a unei fiinţe,atingându-se subtil de obrajii ei înfier-bântaţi din pricina cumplitei emoţii recente.Îndrăzni să deschidă uşurel ochii şi privirea îi rămase captivată câteva momente bune.Nu-i venea să creadă ceea ce se petrecuse,însă soarta într-adevăr îi oferise şansa unei coincidenţe incredibile şi minunate. Luca încă o mai ţinea în braţele sale.Încă o mai privea.Încă nu se spulberase vraja... Dar norocoasa întâmplare nu avea să dureze prea mult timp.Cu o deosebită precauţie,acesta o reaşeză cu picioarele pe podea,după care începu să îşi scuture iritat hainele,care se umpluseră de praf din cauza micului cufăr răsturnat,ce zăcea acum lângă picioarele celor doi.Sigrid îi urmă şi ea de îndată exemplul,prefăcându-se cu adevărat preocupată de curăţatul vestimentaţiei,dar acorda o atenţie atât de exagerată acelei mediocre acţiuni,încât uită să-i mai şi mulţumească pentru preţioasa şi salvatoarea lui intervenţie.De fapt,ştia că Luca o priveşte,şi tocmai de aceea era absolut necesar să se eschiveze prin orice mod,chiar dacă acel curăţat devenea ridicol. - Ai putea măcar să-mi mulţumeşti,rupse el tăcerea cu glasul lui enervant de calm. - Să îţi mulţumesc ? întrebă ea revoltată.Nu cred că am pentru ce să fac aşa ceva. Îl ocoli cu o nemărginită indiferenţă,observând totodată şi uriaşa uimire care se impregnase pe fi-

Joaca de-a destinul

25

gura lui surprinsă.Rămas fără cuvinte şi indignat de obraznica ei atitudine,Luca nu se clinti din loc şi nu se grăbi să o urmeze,lucru ce fu cel mai favorabil cu putinţă,pentru că însăşi fata se reîntoarse şi năvăli vijelios în mica încăpere a podului. - Cutia ! strigă ea şi se repezi ca disperata spre preţioasa descoperire,ce rămăsese la picioarele lui. - Oh,da.Cutia ! replică el printre râsete,ridicând-o fulgerător la o înălţime nepotrivită pentru fată. - Luca,dă-mi imediat acea cutie ! Este a mea. -A ta? îi râse el zeflemitor în faţă.Eu cred că eşti doar o mare băgăreaţă ce umblă prin locuri bizare şi scotoceşte,o curioasă fără leac,care doar pretinde că obiectul îi aparţine,deşi minte cu neruşinare. El se dădu înapoi şi-i scutură cutia prin faţa ochilor pentru a-i stârni ciuda şi pentru a o provoca. - Vrei cutia ? Vino şi ia-o ! - Nu o să te fugăresc,căci ştiu că oricum nu te-aş prinde şi,chiar de aş reuşi o asemenea strălucită performanţă,n-aş putea să ţi-o iau fără voia ta,îi zise ea pe un ton glacial şi îşi încrucişă braţele. - Corect.Înţeleaptă concluzie.Sunt încântat că îţi recunoşti slăbiciunea. - Slăbiciune ? râse Sigrid sfidător.Îţi garantez că slăbiciunea mea nu ţine de un cufăr amărât,şi nu constă nici în binecunoscutele defecte puse pe seama delicateţii femeilor. Luca se îndreptă cu paşi decişi către micul geam al podului,îl deschise rapid şi,folosindu-se doar de un braţ,scoase cutia afară,iar apoi îi replică fetei pe un ton hotărât : - O să o arunc.Dacă din nefericire conţine ceva mai delicat,te asigur că o să se facă ţăndări.Deci ? - Arunc-o ! îl îndemnă ea cu zâmbetul pe buze.Nu-mi pasă câtuşi de puţin.Doar pe tine nu o să te arunci pe geam,iar aceasta ar fi unica tragedie,gândi ea amuzată şi-şi privi „slăbiciunea“ în ochi cu aceeaşi uriaşă nonşalanţă. Dar Luca nu-şi dorea deloc să o azvârle pe geam,ci să o deschidă cât mai grabnic şi să descopere ce lucruri antice ascundea.Disimulând şi mascându-şi cu mare succes propria uriaşă curiozitate,îi făcu semn fetei cu celălalt braţ să se apropie,chemând-o alături de el cu o stranie bunăvoinţă. - Vino lângă mine. Sigrid îl ascultă ca şi hipnotizată,deşi nici în ruptul capului n-ar fi dorit vreodată să facă ceva ce el îi ordonă.Mereu avea stupida impresie că,până şi atunci când tonul lui nu conţine strop de tentă de autoritate,Luca tot împarte porunci,şi nicidecum adresează anumite rugăminţi.Cu toate acestea,în ciuda straşnicei opoziţii,pe care încă o mai păstra vie în mintea sa,cu trupul se îndreptă către el şi-i îndeplini aproape în mod involuntar dorinţa. - Fir-ar! se scăpă tânăra cu glas tare,când realiză imensa greşeală pe care tocmai o comisese.Din câte îşi amintea,aceasta era prima oară când îi făcea pe plac.Întotdeauna reuşise să manifeste faţă de Luca un soi de dezgust acut,ceva ce era menit să-l convingă pe el de faptul că-l consideră numai un oarecare individ din marea mulţime şi,mai ales,un tip banal ce nu o atrage absolut deloc.Însă de această dată simţi că se trădase prosteşte,că undeva greşise în mod iremediabil,că acesta deja avea garanţia că îl iubeşte,urmând să plătească într-o clipă gestul ei atât de nechibzuit. - Poftim,spuse el cu un glas limpede,şi-i înmână gentil cutia.Fă ce doreşti cu ea.Ia-o,Sigrid. Incredibil ! gândi fata,în timp ce apucă buimăcită ghinionista cutie.Oare de ce nu mă dă de gol odată şi odată ?Este evident că ştie absolut totul.Sau măcar mă bănuieşte ! Ce joc faci,Luca ? - Un joc ridicol. - Ce ? întrebă ea,uimită fiind de coincidenţa răspunsului lui la gândurile sale. - Spuneam că ne-am comportat precum nişte copilaşi proşti mai înainte.Şi...zise el,scărpinându-se la ceafă.O să deschizi cutia acum sau o să te duci la tine în cameră să ... ? - Nu.Chiar acum,îl întrerupse ea cu veselie.Poţi să rămâi şi tu dacă doreşti. - Ok,răspunse el detaşat,încercand să păstreze un aer de indiferenţă autentică.Cred că am destul timp liber astăzi,pentru că am hotărât că ies tocmai diseară cu... - Nu mă interesează ! strigă Sigrid iritată.Nu îmi pasă deloc de programul tău.

Sandy Manase

26

Se aşeză îmbufnată pe podea şi deschise rapid cutia,fără nicio altă ceremonie prealabilă.Imensă îi fu surprinderea când descoperi doar o sumedenie de vechi scrisori îngrămădite,unele deosebit de zdrenţuite şi,probabil deloc interesante prin conţinutul lor.Profund dezamăgită,îşi ridică ochii spre Luca şi observă că,spre deosebire de ea,el nu părea chiar atât de decepţionat. - Nişte amărâte de scrisori...îi zâmbi el nespus de amabil,încât fata simţi că i se face greaţă instant. - Din păcate.Uneori luptăm atât de mult pentru a obţine ceva,pentru ca apoi doar să constatăm că acel ceva nu era nici pe departe ceea ce visam.Deseori,aşteptările ne pot fi înşelate cumplit... - Şi nu ai de gând să desfaci măcar una din ele ? Poate fi vorba de o corespondenţă confidenţială... - Ai dreptate.Nu cred că sunt doar nişte scrisori ordinare,ci chiar nişte mărturisiri şi confidenţe ale unor oameni rafinaţi şi culţi,poate chiar cu sânge nobil!exclamă ea foarte încântată.Adu-ţi aminte că doamna Flavia face parte dintr-o familie distinsă,şi nu ştim prea multe despre rudele sale,cu atât mai puţin despre propria-i viaţă personală.În plus,este absolut evident că podul era cea mai bună ascunzătoare pentru nişte lucruri ce nu trebuiau să fie uşor descoperite,ajungând în mod ghinionist pe mâna oricui.O scrisoare în acele vremuri putea să fie o dovadă concludentă pentru a demonstra un complot sau un adulter,bătu Sigrid din palme entuziasmată precum un copilaş. Luca se aşeză şi el pe podea.Cu o uriaşă indiferenţă,apucă una dintre cele două groase teancuri de scrisori,suflă praful gros de pe acestea,iar apoi dezlegă cu degete pricepute panglica bleu cu care fuseseră legate.Fata îi urmă şi ea exemplul,dând dovadă de o identică iscusinţă şi aceeaşi măreaţă lipsă de interes,numai că scăpă un uşor zâmbet când realiză că părea să aibă în faţa ei o oglindă im-pertinentă,şi nu o fiinţă care i se asemăna mult prea bine.Era absolut evident că dezinteresul lui era disimulat,odată ce ştia că şi al ei era. - Panglica mea este roz,zise ea şi o azvârli alături.Oare să aibă vreo semnificaţie anume ? - N-am idee.Ale mele aparţin unui anumit Simon,o înştiinţă el,aruncându-şi ochii pe prima. Ea deschise cu nerăbdare şi căută numele celeilalte persoane,moment în care declară satisfăcută : - Ştiam eu ! Eram convinsă că trebuie să fie o corespondenţă între doi amanţi.Acestea scrisori sunt de la o anumită Vera. - Magnific,replică el şi le aruncă înapoi în cutie.Acum că mi-am domolit micuţa curiozitate,cred că o să părăsesc acest loc prăfuit şi dezagreabil.Mă însoţeşti sau rămâi printre preţioasele relicve ? - Nu vrei să încercăm un joc ingenios pentru a ne distra puţin ? întrebă ea cu mult curaj. Luca se afla în dreptul micii uşi de lemn a podului,şi tocmai se apleca pentru a putea să iasă,când se răzgândi şi reveni lângă ea cu paşi măsuraţi.O privi şi,după un moment de cugetare,luă iar loc. - Hai să vedem ce năzbâtie ţi-a trecut prin cap... - Tu ia scrisorile lui Simon,iar eu le păstrez pe cele ale Verei.După cum vezi,sunt datate şi cei doi au nişte scrisuri foarte ordonate şi lizibile.O să ne fie uşor să citim câteva în pereche. - De acord,zise el plictistit.Fie cum vrei tu de astă dată,deşi mi se pare o tâmpenie. Sigrid desfăcu la întâmplare una din primele scrisori din pachet,o despături cu grijă şi îl înştiinţă pe Luca de data la care aceasta fusese scrisă pentru a căuta şi el în teancul lui un posibil răspuns. - Ok.O să destăinui secretele Verei,chicoti Sigrid.Îşi drese glasul şi începu să citească cu glas ferm. „Domnule,sunt nevoită să vă mărturisesc că,atunci când v-am cunoscut,îmi eraţi teribil de nesuferit şi de antipatic.Deşi manierele dumneavoastră gentile au fost ireproşabile încă dintr-acele îndepărtate vremuri,deşi rafinamentul de care dădeaţi dovadă era fascinant,deşi multe alte calităţi excelente vă recomandau ca pe un bărbat care se apropie de însăşi pragul idealismului,nu mi-am putut înfrâna acuta aversiune.Ceva înlăuntrul meu se revolta sălbatic,acel ceva înştiinţându-mă ca printr-o mistică previziune că nu sunteţi tocmai ce vreţi să păreţi şi că,de fapt,oferiţi mereu tocmai atitudinea ce vă este cea mai convenabilă.Acum sunt convinsă că sunteţi un individ cameleonic,ce una arată în exterior,şi alta simte în interior.“ Sigrid se opri puţin şi îl privi pe Luca.Încă din prima clipă când începuse să citească,realizase că

Joaca de-a destinul

27

totul i se potrivea incredibil de bine acestuia,că Simon aproape părea fratele lui geamăn,şi totuşi,el nu părea să acorde vreo importanţă celor ascultate,străduindu-se să găsească scrisoarea potrivită drept răspuns.Să fi fost o tehnică abilă de eschivare din partea lui ? „Nu pot să nu vă reamintesc cum vă dădeaţi cu o uriaşă prisosinţă aere de Don Juan,seducând tot felul de femeiuşti,începând de la cele mai toante şi insipide,până la unele puţin mai agere la minte,dar jenant de slabe de caracter sau compătimitor de superficiale.Vă uimeşte că reţin cu o asemenea acurateţe aceste detalii?N-are de ce.Admit că m-aţi fascinat enorm de la început,chiar dacă afişam o atitudine glacială şi mă purtam extrem de rece,dând dovadă de o neîmblânzită indiferenţă.Şi totuşi,mă amuza nemaipomenit cum le abandonaţi pe toate acele dame simple,ce nicicând n-ar fi fost capabile să vă facă să simţiţi gustul real al iubirii.Aş fi însă o ipocrită fără seamăn dacă nu aş recunoaşte şi că legendara mea gelozie mă mai străbătea uneori când vă ve-deam în braţele acelor fiinţe atât de comune.Mă consola numai gândul că aveaţi să le părăsiţi după o oarecare vreme.Oh,scuzaţi-mi francheţea,şi totodată aroganţa.În acele vremuri trecute poate că nu eram într-atât de convinsă de faptul că noi doi suntem perfect compatibili,însă astăzi vă mărturisesc cu cea mai mare îndrăz-neală că nu o să întâlniţi niciodată o fiinţă de sex feminin,care să vi se potrivească mai teribil decât mine..“ - Nu consideri că am citit suficient din aceasta ? îl întrebă ea cu un glas de abia perceptibil. - Te-ai oprit tocmai la timp.Am găsit-o pe cea care se potriveşte drept răspuns.Încep. Despături şi el scrisoarea sa,însă Sigrid observă că un fel de iritare îl cuprinsese,că părea să nu îi mai convină că îşi dăduse acordul pentru acel joculeţ,şi că participarea la el îl cam neliniştea.Tânăra zâmbi pe ascuns şi îşi râse în sine,în hohote,când se gândi ce simţise Luca atunci când auzise acele fraze ce i se potriveau perfect;că acele mari adevăruri îi erau aruncate în faţă de cea cu care de abia schimbase câteva vorbe de-a lungul timpului.Era evident că era deranjat,deşi nici în ruptul capului n-ar fi renunţat la o competiţie la care îşi dăduse consimţământul. „Scumpă,Vera...să nu vă aud lamentându-vă mai apoi că m-aţi provocat la aceste confidenţe scrise.O să fiu extrem de crud şi o să vă relatez absolut totul cu o impresionantă precizie.Spuneţi că,în ciuda iniţialului dezgust puternic,dumneavoastră totuşi mă adoraţi în secret,asigurându-mă că şarmul meu nu vă era deloc indiferent.Ei bine,eu nu pot afirma tocmai acelaşi lucru.Află că dumneata nu mă atrăgeai nicicât.De fapt,nu cred că îmi eraţi nesuferită,nici simpatică,nici nimic altceva.Pentru mine reprezentaţi doar o persoană ce prin nişte circumstanţe comune ajunsese să se învârtă prin preajma-mi,fiind astfel nevoit să vă văd foarte des,deşi întotdeauna îmi eraţi la fel de indiferentă.Nu vă cunoşteam felul de a fi decât în aparenţă şi,spre ghinionul dumitale,acea înfăţişare exterioară înşelătoare mi-a dezvăluit numai un caracter grozav de sfios,fad şi deloc demn de o cercetare mai amănunţită.De unde aveam să bănuiesc că sub acea fiinţă plăpândă şi timidă zace cea mai perversă şi puternică femeie?Cum să presupun că cea pe care o bănuiam că mi-ar răspunde doar pe un ton supus,mi-ar răstălmaci orice cuvânt ;că tonul cel blând se poate transforma într-o clipită într-unul ferm şi autoritar?Nu v-am considerat niciodată o proastă,nu v-am catalogat nicicând o fiinţă lipsită de o in-teligenţă justă;eram pe deplin conştient că până şi purtarea dumneavoastră corectă şi demnă de tot respectul vă prezenta ca pe o persoană integră,deţinătoare a unor principii sănătoase.Dar straşnica mea intuiţie îmi spunea şi că ascundeţi ceva;că deşi păreţi o fiinţă lipsită de mister,puteţi deveni în mod neaşteptat un fel de enigmă.Cred că aveaţi nevoie de o provocare uriaşă,de un impuls grandios,de ceva care să vă mobilizeze şi să scoată la suprafaţă şi o altfel de Vera.În clipa de faţă,vă mărturisesc că mă simt cel mai mândru bărbat de pe pământ.Nu vă prefaceţi mirată.Ştiţi perfect că mă refer la micuţul ajutor pe care vi l-am dat în mod absolut involuntar.Sunt onorat că eu am fost suprema dumitale motivaţie.Şi totuşi,precum dumneavoastră nu v-aţi sfiit în a-mi arunca în faţă afirmaţii tăioase,cred că o să vă mai destăinui şi eu câteva taine.Pe lângă faptul că deţineaţi o personalitate neinteresantă,nu îmi stârneaţi un strop de atracţie nici măcar din punct de vedere fizic.Oh,eraţi atât de ştearsă,de insipidă,de urâţică...vă alegeaţi hainele în cel mai groaznic mod cu putinţă,vă ascundeaţi trăsăturile agreabile în loc să vi le puneţi în valoare,nu vă preocupaţi deloc de gătelile specific feminine...ce să mai...o întreagă listă de minusuri care vă puneau într-o lumină extrem de nefavorabilă,chiar vă azvârleau într-o odioasă obscuritate.V-aţi complăcut mult prea mult timp într-o situaţie ce nu era deloc

Sandy Manase

28

potrivită unei fiinţe atât de deosebite precum dumneata...“ Luca se opri şi o aţinti cu privirea pe Sigrid.Deşi la exterior aceasta încă afişa o atitudine oarecum detaşată,nepărând deloc afectată de cele recent ascultate,el ghici că ceva din conţinutul scrisorii o deranjase şi o afectase enorm.Tânăra se juca,folosindu-se doar de o singură mână cu pliurile rochiei sale violet,iar în cealaltă strângea următoarea scrisoare pe care o alesese.Cel mai desăvârşit calm şi cea mai tulburătoare agitaţie se împleteau dubios în cele două acţiuni ale sale.Aceasta fu întâia oară când Luca observă contrastul,când se simţi intrigat din cauza acestei fiinţe. - Hm...foarte îndrăzneţ acest Simon,spuse ea şi dezdoi coala de hârtie,pregătindu-se să citească. - Stai puţin.Eşti sigură că doreşti să mai continuăm ? De ce ne-ar interesa aceste confidenţe,care nu au nimic în comun cu noi,iar pe deasupra mai sunt şi extrem de lungi şi plictisitoare ? - Dar tu eşti convins că nici măcar o unică frază nu ţi-a captat atenţia ? - E clar că cei doi nu sunt nişte oameni oarecare,dar nu ştiu ce legătură am putea avea noi cu ei. - O legătură ? întrebă ea cu şiretenie şi un zâmbet viclean îi apăru pe buze.De ce ar trebui să existe o certă legătură ? Ai sesizat tu cumva anumite similitudini ? - Nu.Singurul lucru pe care sunt nevoit să îl admit este că cei doi se potrivesc foarte bine.Până şi când se rănesc prin cuvinte,par să se iubească.Se laudă reciproc,se admiră şi se respectă,dar nu-şi tăinuiesc nici defectele şi trăsăturile neplăcute.Sunt rezonabili,însă par şi îndrăgostiţi nebuneşte. - Atunci o să mai citesc încă o scrisoare de-a Verei,îl înştiinţă Sigrid,după care începu : „Oh,Simon... tu şi târfele tale ieftine ! Adunătura aia de muieri frivole către care ţi-ai îndreptat mereu privirea cu plăcere,în timp ce spre mine abia dacă binevoiai vreodată să-ţi întorci ochii.Mi-am dorit atât de mult să stau în preajma ta,să te pot privi,să te pot auzi,chiar dacă n-aş fi deţinut nici măcar dreptul să te ating.Simpla ta prezenţă ar fi fost suficientă,însă tu te ofereai precum o marfă ieftină tuturor amărâtelor ălora.Uneori îmi era o aşa silă de aventurile tale spurcate,încât îmi venea să te adaug pe lista compătimitoare a dobitocilor înrobiţi de tot soiul de târfe.Tu considerai că stăpâneşti jocul seducţiei,că acumulezi experienţă amoroasă sau că-ţi râdeai de micile târâturi,dar eu observam totul dintr-o altă perspectivă.Te vedeam pe tine înjosit ca bărbat,fiindcă îţi pierdeai timpul,iar eu aveam un chef straşnic să închei un pact cu diavolul însuşi pentru ca să-mi permită să ajung cumva mai aproape de tine.Nu i-aş fi oferit jumătate din viaţa mea,însă zece ani i-aş fi dat pe negândite.Zece ani-exact atâta vreme am măcinat printr-o continuă aşteptare,şi tot atâta aş fi fost dispusă să dăruiesc ca să pot astfel să mă apropii de unicul bărbat pe care am putut vreodată să-l iubesc.Mi-aş fi vândut întregii ani de agonie pentru ca să pot cunoaşte extazul.N-ar fi fost un schimb murdar,ci unul nemaipomenit de cinstit.Durerea mea fusese cumplită şi desăvârşită,iar eu nu mă îndoiam că plăcerea ce urma să o compenseze trebuia să se dovedească tot atât de absolută... - Ajunge ! strigă Luca brusc.Nu...nu mai are rost să citim...am văzut despre ce era vorba. - Te deranjează cumva ceea ce scrie în aceste scrisori ? - De ce m-ar deranja? Ce legătură am eu cu oamenii ăştia necunoscuţi? E un joc atât de stupid ! Se ridică şi se îndreptă grăbit către ieşire,când constată deodată că Sigrid râdea pe înfundate. - De ce râzi,idioato ? Nu mi se pare nimic atât de amuzant. - Nu îţi fă griji.Acest Simon nu îţi seamănă întru totul.Pariez că e mult mai sincer decât tine. Luca o fulgeră cu o privire de foc,după care ieşi grăbit din mansarda vilei.Îl enerva cumplit că se implicase într-acel joculeţ copilăresc.Pe de altă parte,Sigrid se decise să mai zăbovească în podul cel vechi al casei,pentru că o încânta să cerceteze prin lucruri antice şi misterioase.Destinul o făcu să-şi arunce privirea către altă grămadă de scrisori şi să smulgă una anume.O desfăcu şi o citi pe absolut toată,fiindcă i se păru deosebit de interesantă,dar în clipa când termină de lecturat acele rânduri,se simţi străbătută de un fior ciudat.Era o senzaţie nedesluşită...era ca şi cum... Nu,nici vorbă.Ce legătură ar fi putut să existe între ea şi această simplă scrisoare? O azvârli la loc printre celelalte,deoarece i se părea mult prea sumbră,iar apoi se îndreptă veselă către ieşire.

Joaca de-a destinul

29

Dragul meu, Astfel se sfârşeşte totul.Da,absolut totul se încheie aici,căci n-aş mai putea sub niciun chip să ascund amarnicul dispreţ ce ţi-l port.Mi-am sacrificat demnitatea,orgoliul şi moralitatea doar cu scopul de a le reabilita pe ale tale,iar tu ce ai făcut,prostule ?!Te-ai afundat mai tare în mocirla înjositoare,refuzând cu crâncenă încăpăţânare să observi cât de ridicol eşti într-această postură umilitoare de ţânc dădăcit.Oh,dar ştiut-ai tu că eu însămi m-am supus umilinţelor tale neîncetate doar pentru a te salva de propria-ţi jalnică umilinţă ? Nu,nici măcar o clipă nu ţi-ai închipuit că aş putea să-mi las ghidate acţiunile de pur altruism,fiindcă în ochii tăi am fost mereu nebuna şi obsedata care-şi propusese un scop parşiv pe seama ta.Nu te învinovăţesc că n-ai văzut dincolo de impulsurile mele fanatice,căci dacă aş spune că nu mi-am jucat bine rolul ar însemna că îmi subapreciez abilităţile într-un mod nedrept.Reprezentaţia mea a fost perfectă.Iubirea şi pasiunea de odinioară au oferit credibilitate maximă fiecărei acţiuni întreprinse,astfel încât amăgirea ta a fost desăvârşită.Oh,dar vina ta îşi are originile într-altă parte.Nu...n-are deloc importanţă că nu ai putut realiza nicicând că scopurile nu-mi sunt nicidecum hărţuitoare,nebuneşti şi obsesive,ci mă cutremură faptul că mi-ai zădărnicit toate strădaniile,pe care le-am depus cu scopul exclusiv de a te ajuta.Grandiosul eşec întâmpinat a fost cu adevărat devastator,căci îţi jur că am crezut până în ultima clipă că te voi elibera negreşit de sub influenţa degradantă pradă căreia ai căzut. Da,am luptat din răsputeri să-mi salvez idealul,fiindcă numai având certitudinea că eu însămi m-am străduit şi m-am dedicat în totalitate acestui ţel,aş fi putut să accept că nu mai este nimic de făcut.Nu i-aş fi crezut pe alţii nici în ruptul capului.Eu însămi trebuia să mă implic,pentru a şti ulterior că,numai pe baza propriilor cercetări şi certe constătari,am obţinut rezultatul final şi neîndoielnic.Alţii ar fi fost luaţi drept mincinoşi,cârtitori,bârfitori.Dar faţă de mine însămi nu aş fi fost în stare să reneg adevărul la infinit.M-aş fi zbătut reprimându-l o dată,de două ori,poate chiar de zeci sau sute,nădăjduind necontenit că mai există o infimă speranţă de remediere,iar de abia atunci când propria conştiinţă ar fi deliberat sentinţa finală,nu aş mai fi avut cum să mă împotrivesc.Da...convingerea incontestabilă nu putea să vină decât de la propria persoană. Acum...acum tremur de silă şi-mi vine să răcnesc din răsputeri...oh,voi avea eu oare curajul suficient pentru ca să îţi mărturisesc concluzia devastatoare la care am ajuns ?Aş fi dat orice să nu-ţi azvârl astfel de vorbe,dar le meriţi cu prisosinţă.N-au servit la nimic eforturile mele,decât doar la un unic lucru,care m-a devastat.Ele mi-au adus convingerea implacabilă că tot ceea ce am iubit mai mult vreodată,acum sunt nevoită doar să dispreţuiesc.Sau...sau să compătimesc ? Cum ai fost în stare să decazi într-atât,trădătorule ?! Dintre absolut toţi bărbaţii din lumea asta aş fi jurat cu sfinţenie că numai tu nu o să fii supus de o femeie,iar tu ajungi să rişti totul de dragul unei fuste,care mai înainte s-a ridicat şi de dragul altuia ?! Oh,mi-aş fi pus însăşi viaţa drept garanţie că tu nu te vei lăsa amăgit de un astfel de josnic tertip.Dar aş fi murit,trădătorule! Tu m-ai fi ucis prin nerespectarea statutului de bărbat pe care-l deţineai.Îl deţineai ! Ai citit bine,puşti care se lasă îndrumat de femeia altuia.Crezi că posedând femeia altui bărbat devii tu însuţi bărbat? Niciodată!!! Şi cu adevărat vina ta este într-atât mai condamnabilă,căci nu te-ai supus influenţei unei fete care,să presupunem că ţi-ar fi oferit dragostea ei exclusiv ţie,ci uneia care aparţinea altuia chiar şi atunci când era cu tine. A altuia,a altuia,a altuia !Repetă-ţi la infinit aceste cuvinte pentru ca să poţi să-ţi contempli degradarea în cea mai uriaşă splendoare a sa.Nu ai pic de respect faţă de tine însuţi,mucosule ! Iar eu...eu m-am încrezut tocmai într-un astfel de om ! Blestemele din întreaga lume nu mi-ar ajunge pentru a le azvârli asupra amarnicei mele nechibzuinţe,deoarece eu am fost de două ori descreierată.Întâia dată când am crezut că tu nu eşti bărbatul ce poate fi manipulat de o scârbă de femeie,dar şi a doua oară când am sperat prosteşte că te poţi ridica din mocirla în care te-ai băgat de bunăvoie.Da,nesilit de nimeni,fiindcă deşi la urechile mele au ajuns zvonuri cum că au

Sandy Manase

30

existat mai multe persoane care te-au împins într-această cursă,tu însuţi ţi-ai dat acordul în cel mai deplorabil mod cu putinţă.Tu ai făcut uz de propria voinţă în cel mai jalnic mod. Oh,dacă aş fi cunoscut întocmai numele tuturor acelora ce au complotat câtuşi de puţin pentru ca această apropiere ridicolă şi înjositoare să aibă loc şi să se întărească în timp,i-aş distruge cu mâinile mele !Să mi-i arate cineva !Arătaţi-mi,vă rog,aceste specimene ticăloase care,în loc să-şi vadă de vieţile lor banale,şi-au propus să o corupă pe cea a unui tânăr mai special decât ei toţi la un loc.Oameni simpli şi spurcaţi ! Vă jur,dacă aţi încăpea pe mâna mea,unul n-ar mai avea scapare,şi chiar să vă văd zvârcolindu-vă în chinurile cele mai atroce,nu v-aş acorda cle-menţă.Nu aveţi iertare,făpturi mizerabile ! Avut-aţi voi milă pentru acel sărman băiat care a ajuns să sufere numai din cauza meschinăriei voastre ?! Oh,dar poate vă încumetaţi să afirmaţi că aţi suferit laolaltă cu el,că aţi simţit la unison cu el aceeaşi durere,compătimindu-l că la o vârstă atât de fragedă trebuie să se confrunte cu criticile oamenilor,cu şuşotelile prietenilor,cu gura lumii.Gura lumii ?!?! Voi l-aţi azvârlit într-însa ! Chiar şi dacă aţi fi plâns alături de el,lacrimile acelea ar fi fost murdare şi parşive.Adevărate lacrimi am vărsat EU văzându-l cum atinge apogeul umilinţei,cum încearcă să-şi poarte mereu degradarea cu fruntea sus,cum suferă de unul singur,fără niciun sprijin.Care ? Al vostru ?! Râd cu gura până la urechi.Dar cine nu ar oferi sprijin când are certitudinea că va culege ulterior roadele cu amândouă mâinile,când ar vedea victoria într-atât de aproape încât ar putea să o atingă,când ar avea garanţia că dăruieşte,dar totodată primeşte,ba chiar mai mult,va primi în continuare ?! Făţarnicilor ! Aţi îndrăzni să vă făliţi cu această aşa-zisă suferinţă comună,când toată este numai şi numai a lui. Oh,Dumnezeule ! Cum am ajuns eu în gloata asta plină de scopuri egoiste,să mă încred şi să lupt pentru o motivaţie dezinteresată?!Te-am iubit atât de mult oare?! Mă înspăimânt. Haideţi,acuzaţi-mă pe mine dacă puteţi !!! Învinovăţiţi-mă că am fost şi eu călăuzită de scopuri precum ale voastre,căci nu o să aveţi nicio dovadă care să vă susţină spusele.Mie el nu mi-a oferit nimic niciodată,iar pe lângă asta,am trait mereu cu certitudinea că nici nu o să-mi dea. Niciodată ! Niciodată n-am fi putut fi împreună,fiindcă noi suntem precum două picături de apă identice,dragul meu.Nu,stai o clipă.Am fost pentru o vreme.Din momentul când tu te-ai prelins la picioarele unei femei,eu te-am renegat.Mint!Oh,mint!Dar oare de ce mint astfel?! Ca să îmi ascund propria umilinţă inutilă ?!Aşadar,o să rectificăm:când tu te-ai prelins la picioarele unei femei,am acceptat şi eu să mă preling la ale tale doar de dragul de a te ridica pe tine.Am sperat nebuneşte că această cădere a mea va fi benefică pentru tine,dar ce am făcut,Doamne?!Am căzut amândoi,iar aceasta nu ar fi fost o tragedie completă,dar ambii am căzut pe pământ sterp. Crede-mă,eu te-aş fi iubit veşnic,în mod absolut necondiţionat,fiindcă dacă astfel am făcut-o din momentul de când te-am cunoscut,nu mi-ar fi fost deloc dificil să menţin această dragoste etern în mine.Oh,cu câtă bucurie nemărginită aş fi păstrat-o,dacă tu nu te-ai fi îndârjit să decazi din ce în ce mai straşnic.Dar ce pot face acum,dragule?Pot oare privi neputincioasă distrugerea propriului meu ideal?Nu,nu,nu ! O să îmi întorc ochii de la degradanta privelişte,fără a păstra strop de regret sau fărâmă de remuşcare,deoarece am depus tot ce aveam mai sfânt în slujba acestui ţel,iar tu,prin îndârjirea,încăpăţânarea şi opoziţia ta,ai ruinat absolut totul. Până aici a fost ! Să ştii că-ţi întorc spatele,iar chiar dacă mila pentru fiinţa ta va dăinui veşnic în sufletul meu,ţie nu ţi-o voi mai arăta.O să îţi deplâng adesea în tăcere distrugerea,dar nu voi mai ridica un deget pentru tine,ferindu-mă totodată ca nici tu însuţi să nu mă atingi.M-aş simţi scârbită să ştiu că ma atinge cel care şade mândru sub dominaţia unei femei.Nici avalanşa de compasiune ce-o resimt când gândurile mele se îndreaptă către tine,nu ar putea să înlăture dezgustul care m-ar cuprinde dacă ai îndrăzni să pui mâna pe mine.Eu sunt liberă,aşa că nu mă vei pângări tu,care eşti sclavul unei femei.Aşadar,ţine-te departe de mine !!! Nu te bizui pe faptul că o să am îndurare doar fiindcă te-am iubit odinioară,căci îţi jur solemn că nu o să am ! Ţi-am promis şi-mi voi respecta promisiunea:mila mea pentru tine va sălăşlui etern în interiorul

Joaca de-a destinul

31

meu,dar atât ! Exteriorul meu nu va mai avea pentru tine decât pură indiferenţă,căci refuz să admit că te cunosc.Mi-e ruşine mie de acea ruşine pe care ar fi trebuit să o resimţi tu.Să nu fii mândru,tinere ! Oh nu,căci amarnic te vei înşela crezând că este o mândrie să te perindezi cu o femeie care aparţine altuia.Căci,gândeşte-te bine,femeia aceea a păşit şi ea mândră odinioară în casa Domnului,pentru a-i jura credinţă eternă celui căruia acum tu i-ai ocupat locul cu mândrie. Este oare vreo una dintre aceste mândrii justificabilă ?Nicidecum.De a ei nici că-mi pasă.Atât sunt de preocupată de alte aspecte ale vieţii,încât nici n-am timp să observ aceste fiinţe numite femei.De fapt,poate propria imunitate mi se activează instantaneu,înştiinţându-mă că nici măcar n-aş avea ce să cercetez pe seama lor,oricât de deştepte şi de virtuoase ar pretinde ele că sunt. Crede-mă,dacă ar exista pe lumea aceasta o ultimă preocupare care să mi se atribuie,aceea ar fi tocmai pentru femei.Scriindu-ţi astfel,poate ajungi să uiţi total că îţi redactează aceste rânduri întocmai o mână de femeie,dar uneori cred că până şi eu însămi omit că fac parte din genul lor nătâng.Dar să lăsăm asta... Aşa precum îţi spuneam anterior,cugetă cu grijă când ţii capul sus,iar în acelaşi timp o ţii de mână pe soţia altui barbat.Gândeşte-te astfel : poate într-o bună zi,această femeie va divorţa şi,spre ironia şi batjocura sorţii,va deveni tocmai soţia mea.Dacă pe ea n-a interesat-o deloc hârtiuţa parafată,şi a încălcat jurămintele sacre din biserică,oare când voi fi eu în locul celui dintâi,vor mai conta toate acestea?!Care este reala importanţă a căsătoriei ?Dobândi-vor toate acestea dintr-odată însemnătate doar fiindcă a doua oară poate-i cu noroc ?! Mă îndoiesc. Privind retrospectiv mă minunez să descopăr câte ticăloşii am fost nevoită să îndur,cu speranţa că următoarea încercare va face să-ţi cadă vălul obscur de pe ochi.Vise deşarte...chiar nu-mi pot explica nicio clipă cum de am fost capabilă să mă încred cu o convingere oarbă că tu poţi scăpa de sclavia feminină.Acum am înţeles ceea ce mi-a scăpat nedesluşit atâta amar de vreme.Ţie îţi place să te subordonezi unei femei...nu te-ar deranja să îţi vezi numele scris sub al ei...SUB...ştii care este definiţia dicţionarului pentru acest excepţional cuvânt ?Dumnezeule,dar poate că tu nu ştiai....poate aburii sublimei pasiuni ţi-au afectat într-atât raţiunea,încât n-ai mai observat nimic decât aura sfântă care o înconjoară pe femeia altuia...Iar eu te înţeleg perfect,dragule.Eu te-am văzut într-o postură idealizată multă vreme şi,după cum ţi-am zis,astfel te-aş fi văzut veşnic chiar dacă te-ai fi aflat şi la miliarde de kilometri depărtare de mine,fără să am posibilitatea să te văd,să te aud,să te ating,să te am aproape precum te-au avut altele mereu.Un târg,nu-i aşa? Toate aceste relaţii sunt,la urma urmei,nişte târguri între diverse fiinţe,mai mult sau mai puţin sublime.O persoană ofera ceva,cealaltă dăruieşte şi ea la rândul său...vezi? Totul se întemeiază pe o reciprocitate ca la târg...ca la iarmaroc...ca la bâlci...este o pură tocmeală. Desigur,există şi dragoste necondiţionată.Nu,greşesc amarnic.Aceea ar fi curată nebunie.Şi cu toate acestea,eu aş fi vrut să fiu considerată nebună de dragul tău,dar SUB...uite ce înseamnă... SUB = Arată poziţia unei persoane sau a unui lucru care se găseşte sau ajunge mai jos decât cineva sau ceva.Este lesne de înţeles de ce mi s-a făcut ţăndări idealul,de ce m-a cuprins sila în clipa când mi-am dat seama că,în ciuda eforturilor depuse,totul este destinat degradării. Pentru mult timp,tu ai fost un fel de erou pentru mine...un soi de personaj de roman...nici nu puteam să cred că exişti în realitate...atât de minunată şi de incredibilă mi se părea prezenţa ta... Un miraj atât de imens încât mi-am permis cu mare îndrăzneală şi curaj să-mi asum eu însămi rolul de „eroină“,doar cu scopul de a-mi salva eroul decăzut.Jalnic,dar n-a fost cu putinţă. Acum totul s-a dus...totul s-a risipit...totul s-a pierdut pentru totdeauna... „Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc,spunându-mi că vasul e

nou.Ceea ce s-a spart,s-a spart;şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg,decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile,tot restul vieţii mele. “

Sandy Manase

32

Capitolul 6

Fusesem,prin urmare,umilit în două rânduri de fata aceasta semeaţă şi mândră,care

nu cunoştea supunerea.Era plămădită din aluatul învingătorilor,îi plăcea să poruncească,să fie ascultată fără cârtire,să nu-i iasă nimeni din voie.

Cine era ? De unde venea? Ce voia ? Încotro o mânau paşii ? Pe care drum ? Numai semne de întrebare.

~ Mihail Drumeş ~

Trecuseră deja câteva săptămâni de când cei şase tineri locuiau cu toţii în luxoasa locuinţă şi,în mod uimitor, aceştia reuşiseră să se înţeleagă între ei,cel puţin având o convieţuire paşnică. Luca ieşi din camera lui binedispus şi extrem de exaltat.Cel puţin asta fu atitudinea pe care o ghici Sigrid din mişcările lui voioase,deşi stătea bine ascunsă în dosul uşii dormitorului. Biata fată îndrăgostită îşi rezervă câteva clipe de contemplare a acestui tip atât de sigur pe el,atât de fermecător,atât de chipeş.Complimentele pe care ar fi putut să i le atribuie i se învălmăşiră în mintea amorezată în momentul când vaporii parfumului lui masculin îi răscoli nările.Aroma cea îmbătătoare a coloniei,ce denota un rafinament şi un bun gust desăvârşit,la care se adăuga aerul de virilitate indubitabilă,o făcură pe Sigrid să scape fără să vrea un oftat prelung. Niciodată n-o încântase să-şi creeze un ideal masculin,fiindcă o enerva să caute o sumedenie de calităţi,să le orânduiască una înaintea alteia,şi,desigur,să elimine oricare defect ce ar putea periclita echilibrul desăvârşirii bărbăteşti.Întreaga acţiune neplăcută se dovedea o corvoadă atunci când era nevoită să audă mai mereu aceeaşi întrebare prostească de pe buzele tuturor celor care doreau să o cucerească.De altfel,fata era ferm convinsă că transformarea unei persoane pentru a se încadra în gusturile alteia nu era un proces prea îmbietor,decât doar dacă motivul schimbării spontane consta într-o infinită dragoste.Însă chiar şi pentru asemenea sentimente nobile,Sigrid nu ar fi fost dispusă să-şi crâmpoţească personalitatea pentru a se potrivi tiparelor altcuiva,cum nici ea n-ar fi acceptat ca un altul să-şi modifice trăsăturile de caracter doar de dragul ei. Scutură din cap,aţintindu-şi ochii şi mai bine asupra tânărului Luca.Era atât de ciudat să-şi vadă propriul ideal masculin de fiecare dată când îl privea,când tocmai îşi reamintise cum renega mereu posibilitatea existenţei unei astfel de persoane desăvârşite.Şi totuşi,observându-l cum îşi aruncă priviri admirative în oglinda postată la mijlocul coridorului,ea consimţi că acesta era pentru ea o persoană distinsă de majoritatea.Fiind profund îndrăgostită,mintea ei îmbătată de parfumul amo-ros,îi atribuia în mod constant însuşiri extraordinare,convertindu-l într-un soi de fiinţă fantastică.În rarele clipe când tânăra îi putea suporta prezenţa fără să fie nevoită să îndure învălmăşeli mintale exagerate,conştientiza că şi el este o persoană normală cu care se poate discuta,care chiar se poate privi în ochi în timpul conversaţiei,chiar dacă ei i se părea nemaipomenit de dificil. Îşi sprijini uşor creştetul de tocul uşii întredeschise,şi îşi închise ochii visătoare,gândindu-se cum ar fi fost dacă degetele ei ar fi fost cele ce i-ar fi aranajat acum gulerul cămăşii.Poate că ar fi reuşit să-i atingă în treacăt pielea,fără ca el să-şi dea seama că acea atingere ar putea tăinui dorinţa ei nestăpânită de a-l simţi aproape chiar şi pentru câteva banale clipe. Dintr-odată,toată acea tandreţe răvăşitoare fu sfărâmată de crudul adevăr.Sigrid vedea dezvăluit prin prisma imaginaţiei un diferit scenariu,care o elimina din peisaj,trimiţând-o tocmai acolo unde îi era locul:departe de el,privindu-l pe ascuns,renegându-şi adevăratele sentimente,şi arătându-i lui

Joaca de-a destinul

33

o latură indiferentă,glacială,lipsită de orişice urmă de emoţie.Cât de dureros era că din momentul când se îndrăgostise de Luca fusese condamnată la o tăcere permanentă,pe care încă o credea im-posibilă de sfărâmat.Nu,cu siguranţă nu avea să-i mărturisească adevărul ascuns în sufletul ei! Era de neconceput să cugete la declaraţii amoroase,acum când vedea prin intermediul imaginaţiei dezlănţuite,cum de fapt alta îi deschidea uşor nasturii cămăşii,cum îi săruta pieptul dezgolit şi cum îşi însuşea obiectul adoraţiei ei incontrolabile. Oare toate prezenţele feminine din viaţa lui fuseseră privilegiate şi cu adevărat norocoase?Oare le invidia pentru că-l avuseseră aproape într-un fel sau altul?Nu chiar.Ar fi preferat să mai aştepte încă ceva ani la rând doar pentru a obţine un loc inegalabil în inima lui.Timpul,spaţiul şi multe alte detalii se estompau fulgerător,lăsând loc numai certitudinii de a fi încredinţată într-o bună zi că Luca ştie tot adevărul.Şi nu îşi dorea să fie prietena lui cea mai bună,cucerirea cea mai reuşită,ba nici măcar iubirea vieţii sale.Pe fată o mulţumea dacă el conştientiza un singur lucru:că nimeni nu avea să-l mai iubească precum ea.Nimeni,absolut nimeni... Nu conta deloc faptul că relaţiile dintre ei n-ar fi putut da vreodată curs unei poveşti de amor,nu conta nici măcar dacă nu s-ar fi cunoscut niciodată prin intermediul patului.Modul în care îi bătea inima lui Sigrid acum,privirea sa pierdută ce-şi dorea parcă să pătrundă într-însul ca şi cum ar fi dorit să-i scruteze sufletul,ba până şi zâmbetul stupid ce-i lumina chipul,erau dovezi chiar evidente ale iubirii ei.Indiferent că era o iubire ilogică ce sfida anumite reguli,era o iubire!Sigrid credea prea mult în ea pentru a nu fi aşa... În schimb,motanul fetei părea să n-aibă un minimum de respect pentru cugetările stăpânei lui,şi se strecură pe uşă fără ca Sigrid să-l observe.Când îl văzu alintându-se mieros pe lângă picioarele tânărului,fata simţi că însăşi picioarele ei se înmoaie îngrijorător,ameninţând să o abandoneze. Îşi reţinu cu greu răsuflarea,încercând să nu facă prostia de a trânti uşa,pentru ca Luca să nu îi remarce prezenţa.Decise să rămână aşa,profund pasivă,cu simţurile ferm stăpânite,într-o aşteptare chinuitoare,care spera să se încheie cât mai curând posibil. Luca îşi aruncă privirea cu indiferenţă asupra motanului negru,ce se linguşea insistent pe lângă el.Subit,îl străbătu un gând.Animalul n-avea de unde să iasă decât din camera lui Sigrid,iar el nu auzise sunetul vreunei uşi deschise,iar închise nici atât.Se părea că prezenţa sa şi a motanului nu erau unicele din preajmă.De fapt,cum de nu realizase el că energia aceea atât de intensă ce îl izbise în ceafă,provenea dintr-una din uităturile lui Sigrid ? Vrăjitoare mică,gândi el cu un surâs viclean.Şi-ar fi dorit atât de mult să o poată privi puţin,să-şi înece tot universul preţ de câteva secunde în ochii ei mari şi frumoşi,după care să-i întoarcă spatele şi să plece ca şi cum nimic nu l-ar putea tulbura.Dar gestul lui puţin maliţios,îmbinat cu o uşoară undă de dorinţă dubioasă,nu putea fi realizat.Fata stătea bine ascunsă în umbra uşii sale,ca şi cum ar fi bănuit şi s-ar fi ferit intenţionat din calea lui. În tăcerea care domnea de-a lungul coridorului,tânărul Luca putu chiar să distingă răsuflarea ei precipitată,menţinută într-un suspans chinuitor.Apoi,ignoră motanul,păşi peste vietate,şi o porni pe scări,în jos,întrebându-se neîncetat dacă fata se impacientase astfel din pricina lui.Nu ştia dacă el fusese motivul,dar îl încânta să creadă că el,Luca,stârnise ceva în glaciala Sigrid. Nu dură mult până când Sigrid auzi motorul maşinii,şi fu convinsă că acesta părăsise reşedinţa. Dintr-odată,o idee nebună se insinuă perfidă printre gândurile cele raţionale,iar ea îşi simţi paşii ghidaţi de o forţă necugetată exact către dormitorul lui Luca.Ajunsă în faţa uşii lui,depuse o mână tremurătoare pe clanţă şi aşteptă puţin înainte de a executa mişcarea finală,ce avea să-i încununeze nesăbuinţa.Aşa-zisa fatalitate dură două secunde imperceptibile,ce fură convertite doar de mintea ei speriată în minute-n şir de nelinişte.Uşa se deschise cu facilitate,dar interiorul încăperii apăru în faţa ei precum un teritoriu interzis.Cel puţin,strict interzis în lipsa proprietarului camerei... Totuşi,păşi.Păşi în dormitor cu o siguranţă de sine teribilă,ba chiar cu o aroganţă ce demonstra că

Sandy Manase

34

ea ar fi fost cea mai îndreptăţită persoană care ar fi putut să-i calce pragul fără permisiune.Acţiunea vitează intra într-un contrast uriaş cu nesiguranţa dovedită în clipele precedente.Privirea temătoare din momentul în care împinsese clanţa uşii fu acum înlocuită de una avidă,care sorbea fiece detaliu înconjurător.Nu-şi putea stăpâni interesul extraordinar pentru tot ceea ce avea legătură cu Luca,cu singurul bărbat care i se insinuase în suflet cum nici un altul nu reuşise. Hei,acesta se strecurase pe nesimţite înăuntrul inimii ei,precum ea se furişase acum în cameră.Ce comparaţie drăguţă!La fel de încântătoare ca şi alta ce începu să se deruleze prin mintea fetei,îmbi-ind-o cu multiple imagini vizuale.Ah,ochii lui...ochii aceia atât de extraordinari ce o hipnotizau,ce o năuceau,ce aveau puteri fantastice asupra sa.Cu adevărat magia dezlănţuită din privirea lui Luca nu putea fi comparată cu nimic.Era normal ca raţionalitatea să-i funcţioneze la cote minime,acum când se simţea profund îmbătată de misterul colţişorului lui de trai.Era chiar previzibil că aici,unde prezenţa-i era intens impregnată,fanteziile ei aveau să izbucnească nestingherite. Nu mai stătu pe gânduri.Se trânti între aşternuturile lui,îi strânse perna la piept cu foc şi încercă să-şi închipuie cum ar fi fost dacă în locul pernei s-ar fi aflat Luca.Ah,ce l-ar mai fi îmbrăţişat! Se rostogoli veselă în patul lui mare şi confortabil,când brusc zâmbetul tâmp îi încremeni pe faţă. Transformarea fu totală,iar trăsăturile delicate i se înăspriră dramatic:ochii aveau acum o sclipire diabolică,sprâncenele i se arcuiseră dispreţuitoare şi buzele căpătară un surâs slab,chinuit,dezgus-tat parcă de entuziasmul exagerat de mai înainte.Cât de proastă putuse să fie ! Sări la marginea patului,îşi duse rapid mâinile la tâmple,calmându-şi astfel mintea înfierbântată cu palmele reci,până când simţi o undă de temperare a tumultului interior.Ah,dar ştia că acel calm aparent nu va reuşi să-i ţină în frâu trăirile blestemate,ce râvneau să iasă la suprafaţă;ştia bine că posibilitatea de a se linişti consta doar în eliberarea lor. Însă de data aceasta,fata nu avea să mai facă uz de lacrimi,de suspine şi de veşnica întrebare“de ce”,ce niciodată nu primea un răspuns.Nu!Nu se afla în dispoziţia necesară pentru a-şi transforma propria durere în putere.La dracu’ pe azi cu Phoenix,cu cenuşa şi cu întregul mit al renaşterii!Su-fletul nu-i mai murise pentru a nu ştiu câta oară;astăzi doar se răzvrătise,doar avea nevoie de un război,indiferent că ştia sau nu cine erau inamicii.Şi cum un suflet viu n-are nevoie de renaştere,aşa nici ea n-avea nevoie de procesul acela convertitor.Ştia ceea ce necesita ! Se plasă în mijlocul încăperii şi scrută cu un ochi critic fiecare colţ,până când se hotărî de unde să înceapă.Nu dură mult,căci se năpusti imediat asupra dulapului,deschise cu brutalitate uşile şi privi cu satisfacţie hainele frumos aranjate.Atinse în fugă o cămaşă,observă cum materialul nu avea nicio cută şi cum răspândea acelaşi parfum fascinant pe care acesta îl lăsase în urma lui pe hol.Surâse maliţios,după care îşi zise cu glas tare: - Ia te uită,ce băieţel ordonat!Îmm...pe deasupra mai este înzestrat şi cu bun gust în materie de vestimentaţie.Păcat că mereu dă rateuri în preferinţele sale feminine.O să te învăţ eu minte ! Cu ochii sclipind de furie,se repezi asupra hainelor,înşfăcă cât de multe putu într-o îmbrăţişare furtunoasă şi le răspândi în întreaga cameră,împânzind mai cu seamă podeaua,dar şi alte piese de mobilier.Cele mai frumoase si elegante cămăşi decise să le sfâşie puţintel,aşa doar,ca pentru un joc mic,în care-ţi descarci nervii pe nişte biete bucăţi de cârpe costisitoare. Apoi,sări asupra patului.Răvăşi aşternuturile,răscolindu-le ca şi cum ar fi trecut furtuna prin ele,aruncă pernele de pereţi,după care chipul îi fu subit luminat de un nou zâmbet larg.Căută rapid un obiect ascuţit,şi scoase la iveală toate penele dintr-una dintre perne,împrăştiindu-le mai apoi cu mare veselie şi amuzament peste tot.Din păcate,timpul nu-i permitea să se distreze mai mult. Îşi îndreptă privirea asupra biroului şi,în următorul moment,deja fu lângă el,făcând o dezordine dezastruoasă,încâlcindu-i şi dezordonându-i hârtiile frumos aranjate.Totuşi,mânia ei încă mai clo-cotea săllbatic,nefiind pe deplin satisfăcută.Şi atunci,aproape că i se păru că fix laptopul îi făcu un semn viclean cu ochiul,ca şi cum i-ar fi oferit ideea salvatoare,complotând cu nepăsare şi infinită

Joaca de-a destinul

35

neruşinare împotriva proprietarului său. Îl deschise rapid şi nu-i luă mult până ce îi şterse absolut toate datele din el.Se asigură că sistemul avea să rămână la fel de gol precum atunci cand fusese instalat întâia dată,după care intră şi pe un site drăguţ,care avea să-i ofere nişte viruşi numai potriviţi pentru o infestare devastatoare.Desigur avu şi grijă să se descotorosească de orice program antivirus pentru a lăsa micuţii distrugători să se poată manifesta nestăviliţi.Pac!Închise laptopul şi se grăbi să iasă din cameră.În trecere pe lângă oglindă,se opri brusc şi îşi apăsă buzele peste suprafaţa sa,lăsând o amprentă de toată frumuseţea. - Următoarea oară când te vei admira,sper că vei observa acest mic dar ! Ieşi neobservată şi se adăposti în camera ei,până când Luca avea să-şi facă apariţia.Fu trezită,când puţin peste miezul nopţii,urletele lui deja răsunau în întreaga casă.

ooo - Nu pot să cred! exclamă Alfred când privi uimit dezordinea colosală care domnea în întreaga încăpere. - Dezastru...un adevărat dezastru....şopti Brayton pe un ton cam fals,ce se dorea compătimitor,în ciuda hazului de abia reţinut.Dar ce să-i faci?Uneori furtunile ne răvăşesc până şi lucrurile.Nu trebuie să descurajăm şi trebuie să punem osul la treabă,să aranjăm totul precum a fost,să... - Ai de gând să mă ajuţi ? ţipă Luca nervos. - De fapt,era doar o îmbărbătare.Sunt convins că te descurci singur.Cred că prezenţa noastră mai mult te-ar încurca.Să mergem,Alfred,zise luându-l pe acesta pe după umeri. - Dar...totuşi nu vrei să te ajutăm ? întrebă Alfred uimit. - Oh,nu...nu v-aş putea împovăra cu aşa ceva.Duceţi-vă,băieţi ! - Vezi ?zâmbi Brayton mândru.Ţi-am zis. - Dar sunteţi idioţi ?ţipă Luca isteric.Vreţi să mă lăsaţi aşa în mijlocul dezastrului care m-a înconjurat ?Halal prieteni am !Mulţumesc cerului pentru asemenea camarazi fideli ! Melissa şi Reya,recent apărute în pragul uşii,analizau şi ele mirate dezastrul din camera lui Luca. - Oh,Doamne! exclamă Melissa.Dar cine a răvăşit totul în halul ăsta ?Parcă a avut loc al treilea război mondial,nu glumă ! - Corect,Melissa ! CINE este responsabil cu tot deranjul ăsta ?Uitaţi-vă şi voi puţin,fetelor !Hainele sfâşiate,aşternuturile complet răvăşite,biroul asediat de-a dreptul,şi mai mult:pene plutind în aer ! strigă el,îndepărtând cu mâna puful care se plimba pe sus. - Pene?! întrebă Reya.Ţi-a distrus până şi pernele ? - Oh,nu.Persoana s-a dovedit atât de nobilă încât mi-a lăsat o pernă pentru a avea pe ce să-mi odihnesc capul în această seară. - A fost cu adevărat generoasă,remarcă Brayton ironic. - Generoasă?!Nu fi naiv!Cu siguranţă a făcut-o dinadins,precum o sfidare făţişă,meschină şi aprig gândită.Şi-a dat seama că nu aş mai închide un ochi după ce aş vedea în ce şantier dezolant mi-a transformat camera.Sper să ajungă în iad respectiva persoană ! - Luca,putem noi să te ajutăm să strângi,zise Reya împăciuitoare. Se îndreptă către dulap şi observă că o singură cămaşă rămăsese agăţată de umeraş.Pe asta,cu siguranţă nu a mai văzut-o ! comentă ea amuzată. - În schimb a văzut prea bine toate hârtiile de pe birou,arătă Alfred mormanul ce împânzea acum podeaua.Mă mir că nu i-a făcut ceva şi la laptop. - Laptopul ! urlă Luca. - N-are nicio zgârietură.Stai calm ! - Alfred,să fim raţionali.Acum vom vedea dacă nu s-a atins de el.

Sandy Manase

36

Îşi luă laptopul în braţe,iar apoi se trânti pe marginea patului.Aşternuturile răstălmăcite îl făceau să adopte doar poziţii extrem de incomode,lucru ce-l înfuria şi mai mult. Sistemul rula normal,totul părea sa fie în ordine,când Luca începu să râdă isteric şi să-i privească pe absolut toţi tinerii cu mânie. - Viruşi !O gamă variată de viruşi.Nu vreţi să vă alegeţi şi voi unul,să îi oferiţi până şi un mic nume? Haideţi,îndrăzniţi ! Nu fiţi timizi,veniţi cu încredere ! Brayton se apropie şi aruncă o privire peste umărul acestuia. - Nu fi aşa dramatic.Antivirusul o să rezolve problema,sau problemele,mă rog.O să-i elimine pe toţi,unul câte unul. - Ba bineînţeles că nu.Antivirusul a fost eliminat cu şiretenie pentru a le permite „prietenoşilor“ ăstora să-mi invadeze sistemul. - O să-l reinstalezi,zise Melissa.Floare la ureche pentru tine ! - Bine că nu ai pierdut tot ce aveai în el,spuse Reya,fără a-şi da seama de ce Luca devenise atât de agitat în urma afirmaţiei sale. Închise furios laptopul şi remarcă serios. - A avut grijă să şteargă tot. Toţi îl priviră descumpăniţi şi neputincioşi.Nu ştiau cum ar fi putut să îl ajute,dar îşi doreau să-l scoată din starea aceea apatică.Fiecare în parte căuta o cale de a rezolva lucrurile,îndeletnicindu-se cu câte ceva.Reya aranja hainele în dulap,Alfred se străduia să orânduiască documentele de pe bi-rou,Melissa încerca de zor să adune fulgii de pene,iar Brayton încă se mai holba la laptop,sperând că nu era absolut totul pierdut iremediabil.În schimb,Luca părea să nu mai observe nimic în jurul său.Îşi plecase privirea asupra mochetei încă împânzită de haine,pene şi hârtii şi rămase dus pe gânduri.Cine putuse să-i facă aşa ceva ?Cine îi jucase o asemenea festă de prost gust ? Şi atunci,Sigrid păşi şi ea într-un final în cameră,ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Picioarele goale şi cămaşa subţire de noapte,peste care uitase să-şi mai pună un halat,demonstrau că fusese recent trezită din somn. - Ce s-a întâmplat aici ? murmură ea,căscând zgomotos. - Tu ! tună Luca după un moment de cugetare,după care se ridică rapid ameninţând-o ferm cu degetul.Tu ai fost ! - Eu ? bâigui fata,frângându-şi mâinile precum o copiliţă de-a dreptul nevinovată,ce era acuzată de un judecător nemilos şi nedrept. - Da,tu ! întări el printr-un râs total dispreţuitor.Mi-ai făcut-o mironosiţă prefăcută ce eşti !Hei,pri-viţi-o cu atenţie,căci mai rar aveţi aşa ocazii. Toţi o priviră pe Sigrid,îl priviră şi pe el,şi deciseră că Luca este cel care debitează aberaţii din pricina furiei care încă mai clocotea.Acesta observă la rândul lui privirile care aproape că-l declarau tulburat emoţional,ia apoi o observă şi pe ea :inocentă,cu ochii mari şi sinceri,cu mâinile plăpânde şi gingaşe.Mai că avu o îndoială.Cum ar fi putut mâinile acestea fine să răvăşească în asemenea manieră cumplită,să distrugă,să sfâşie fără milă?Părea de neconceput,dar totuşi,refuza să-i ceară scuze pentru vorbele acuzatoare adresate. - Ceva îmi spune că tu ai fost...repetă el cu mare siguranţă.Ştiu că tu ai fost.Bine,poate că nu am dovezi,însă... Sigrid le aruncă priviri stăruitoare tuturor celor prezenţi în cameră,după care le zise : - Vă rog,lăsaţi-ne puţin singuri... Toţi încuviinţară şi ieşiră pe rând în tăcere. Sigrid realiză că cea mai uşoară metodă de a se salva din faţa bănuielilor lui,ce erau întemeiate de altfel,era să spună adevărul.Ingenioasă metodă găsise !Avea să-l mintă zicându-i adevărul. - Luca...poate că ai dreptate...însă nu am vrut să mă confesez de faţă cu toţi ceilalţi.

Joaca de-a destinul

37

El o privi cu neîncredere,aşteptând nerăbdător decursul conversaţiei. - Ştii…m-am gândit că în seara aceasta vei deranja aşternuturile altui pat,şi nu ar fi fost corect ca ale tale să rămână intacte în timp ce tu te tăvăleai într-altă parte.Prin urmare,mi-am permis micul capriciu de a mă tăvăli eu însămi în patul tău.Oh,şi scuză-mă,penele au fost numai şi numai de decor,concluzionă ea cu seriozitate,după care izbucni în hohote de râs. Luca aplaudă şi zâmbi cu falsitate. - Nu cred o iotă.Nu tu ai fost !Dar trebuie să admit că spectacolul merită laudele cuvenite,deşi ai cam întrecut limitele ironiei. - Eu ţi-am zis doar adevărul,zise ea străbătută de un fior friguros.Ah,este cam răcoare aici.Mi-ar trebui ceva să mă încălzesc. Şi fără să-i mai ceară permisiunea,înşfăcă una din cămăşile de pe podea,o îmbrăcă cu nonşalanţă peste cămaşa sa de noapte,şi se grăbi să închidă nasturii pentru a se încălzi cât mai rapid. Luca o privea şi nu reuşea să-i interzică nimic.Ba chiar îl încânta incredibil de mult priveliştea aceasta :Sigrid îmbrăcată cu hainele lui.Într-adevăr,era ceva inedit şi curios,poate chiar plăcut. - Mi-o aduci mâine,zise el cu privirea total pierdută asupra curburilor ei ademenitoare. - Da,desigur.Nu-mi face cine ştie ce mare plăcere să-ţi îmbrac cămăşile.În plus,multe cred că au făcut gestul acesta înaintea mea,încât te-ai obişnuit. El şopti cu aceeaşi privire pierdută : - Nu...tu arăţi...tu eşti...nu cred că... - Luca,ce tot spui ? - Nimic,zise el rapid,după ce îşi domoli dubioasele cugetări.Vreau doar să mă laşi singur acum. - Totuşi,poate doreşti să te mai ajut cu ceva.Vei putea să te odihneşti în dezastrul acesta? întrebă ea,îndreptându-se totodată către capătul patului şi aranjându-i perna salvată. - N-am nevoie de nimic.Ce şi-ar mai putea dori un bărbat după ce a făcut dragoste ore în şir cu iubita lui?Nici măcar toată nenorocirea abătută asupra camerei nu mi-ar întuneca satisfacţia.Stai fără grijă,furia de moment a trecut. Sigrid îl izbi cu perna în ceafă.Îi părea rău că din grabă nu o distrusese şi pe aceasta şi nu-i scosese penele până la ultimul puf. - Atunci camera aşa cum este acum,se potriveşte perfect individului josnic care o deţine.Mizeria înconjurătoare îţi descrie pe deplin caracterul ! - Vino aici ! ţipă el,fugind după Sigrid care încercase să iasă vijelios din cameră.Ce vrei să spui cu asta?Explică-mi imediat ! Fata se uită la braţul ei ce stătea încleştat acum în mâinile lui puternice,la ochii furioşi,la nările care-i fremătau arătând cât de tare îl cuprinsese mânia. - Nimic...dar nu mi-aş fi dorit să fiu în pielea aceleia pe care ai iubit-o în noaptea aceasta.Mi-e teamă să aflu cum iubeşti. Luca o eliberă şi o împinse uşor către uşă.O deschise,aşteptând ca ea să se simtă invitată afară. - Noapte bună. - Noapte bună,Luca...şopti ea,după care se îndreptă cu paşi şovăitori către camera ei. El închise uşa,se sprijini cu spatele de ea şi analiză încă o dată camera răvăşită.Atras ca de o forţă invizibilă se îndreptă către oglindă şi observă amprenta de ruj.Zâmbi şi îşi închipui că dacă avea să fugă după Sigrid,să o târască înapoi,şi să-i preseze buzele de oglindă,ar fi fost un gest nesăbuit.În plus,nu-şi dorea să-l facă.Se temea că gura s-ar fi potrivit peste amprenta incriminatoare.Prefera să o facă pe neştiutorul,cel puţin până când asta ar mai fi fost posibil.

Sandy Manase

38

Capitolul 7

La începutul unei iubiri trebuie să păşeşti cu grijă;alergarea peste câmpii până în

braţele iubitului tău poate aştepta până mai târziu,atunci când vei fi sigură că el nu va râde dacă te împiedici.

~ Jonathan Carroll ~

Sigrid se trezi în acea dimineaţă banală,extrem de bine dispusă,când un gând nebun îi trăsni prin minte ca prin minune.Se gândi la relaţia ei cu Luca.Din nefericire,el nu ştia că ea îl iubeşte şi că se afla acolo pentru el,la fel cum nu avea nici certitudinea că Sigrid ar fi făcut absolut totul pentru el. În rest,biata copilă era convinsă.Legătura lor putea să devină o uniune aproape perfectă,trainică şi plină mereu de neprevăzut.Nici măcar nu-şi imagina că niciodată nu avea să fie ceva simplu. Simţi că îl iubeşte cu o asemenea intensitate,de parcă înnebunise de-a binelea.Subit,hotărî că nu mai putea continua deloc cu acea farsă.Indiferenţa pe care era nevoită să o afişeze zi după zi,pur şi simplu o măcina pe dinăuntru.Ceea ce îşi dorea să facă putea fi catalogat aproape un act de pură imprudenţă,însă reprimarea propriilor sentimente,poate că s-ar fi dovedit o acţiune mai nesăbuită. Era necesar să îşi asume riscul,deşi era conştientă că şansele de reuşită nu erau extrem de uriaşe. Chiar de prin mintea-i confuză deja se perindau multiple scenarii negative,iar perspectiva revelată era oarecum potrivnică,ceva o împingea cu o deosebită îndârjire să dezvăluie marele său secret în acea dimineaţă.Cine ştie,poate că adevăratele sale sentimente care fuseseră mult prea multă vreme înăbuşite şi aprig tăinuite,se revoltau acum,simţindu-se aspru neîndreptăţite.Şi pe bună dreptate se acumulase această răzvrătire plină de indignare.Era un adevărat sacrilegiu să dispreţuiască şi să curme cele mai intense şi nobile sentimente pe care le avusese vreodată pentru un bărbat. Conjunctura nepotrivită consta mai ales în faptul că era vorba de Luca.În străfundul sufletului păstra o teamă cu privire la reacţia acestuia.Totuşi,pe lângă această stare de nelinişte şi tulburare,îşi făcea simţită prezenţa şi o infimă speranţă de succes.Intuiţia sa o asigura că din acea zi lucrurile se vor schimba,fie în bine,fie în rău.Însă măcar nu va mai fi nevoită să se complacă cu această stare de incertitudine,cu această suspendare în timp,cu un drum ce simţea că nu duce nicăieri.În sfârşit va putea fi mulţumită şi împăcată cu propriul ei suflet.Sigur că da !Odată ce frământarea interioară va fi ieşit într-un final la suprafaţă,se va elibera odată pentru totdeauna de povara acestor sentimente tăinuite de atâta amar de vreme,iar astfel va putea şti ce cale să aleagă. Fără să mai stea deloc pe gânduri,ieşi şi străbătu coridorul cu o viteză fulgerătoare.Bătu la uşă şi după ce acesta aprobă,intră în cameră cu paşi extrem de timizi şi se opri o clipă în loc. Îmbrăcase o rochie galbenă,lăsându-şi părul desfăcut pe spate.Era deosebit de drăguţă,dar totuşi păstra o înfăţişare de copilă timidă.Nu părea deloc de vârsta pe care o deţinea,cu atât mai puţin în acel moment în care se simţea atât de nesigură pe farmecele-i feminine şi pe întreaga sa atitudine. Luca nu-şi luă ochii de la ea tot timpul în care aceasta,cu paşi lenţi,avansa spre el. Ea simţea parfumul lui bărbătesc ce îi ameţea toate ideile,pe care cu greu şi le orânduise în mintea zăpăcită.Tot ceea ce plănuise dispăruse.Prezenţa lui o fascina,făcând-o să nu mai conştientizeze nimic.Împinsă de sentimentele intense care îşi doreau cu disperare să se exprime nestăvilite,comise exact primul gest care îi veni în minte. Ridicându-se în vârful picioarelor,Sigrid îi aruncă vijelios braţele de gât tânărului. - Ah,Luca,dacă ai putea să ştii cât de mult te iubesc eu pe tine! îi şopti ea,îmbrăţişându-l cu braţele

Joaca de-a destinul

39

tremurătoare şi cuprinsă de o teribilă emoţie. Fără să realizeze deloc ce face şi lăsându-se condus de un simplu impuls,Luca o strânse şi el cu aviditatea unui naufragiat care se agaţă de cel care-l salvează.Dar minunea înfăptuită nu dură decât câteva momente,fiind un real privilegiu pentru biata Sigrid. Nu bănuia câtuşi de puţin că după această desfătare urma un supliciu ce avea să-i răpească chiar şi acea fărâmă de fericire ce fusese doar un gest necontrolat din partea lui. Luca îi îndepărtă uşor braţele,avertizând-o pe un ton extrem de serios. - Nu te apropia de mine.Ce înseamnă acest comportament nebunesc ?! Incapabilă să înţeleagă de ce era atât de defensiv,încercă totuşi să-i mărturisească în continuare : - Luca,trebuie să mă asculţi.Eu... Însă în zadar căuta cele mai frumoase şi minunate cuvinte pentru a-i declara dragostea ei.Cum putea să exprime doar prin nişte fraze amărâte tot ceea ce se izbea acum atât de năvalnic de pieptul său?Şi-ar fi dorit atât de mult să-i demonstreze măcar prin fapte:să i se arunce vijelios în braţe,să-l mângâie patimaş,să-l sărute pasional,să nu se mai dezlipească de el niciodată. Nefericita de ea,îşi dorea să sfideze cu impertinenţă prevenirea lui fermă de a nu se apropia,dar nu găsi forţa necesară.Simpla lui privire aspră o făcuse să înţepenească. Luca se aşeză pe pat cât mai confortabil.Părea că nici nu se sinchisea de stânjeneala ei,ba chiar dădea uşoara impresie că-l încântă această privelişte de inocenţă care se zbate în ghearele pasiunii. - Sigrid,scumpă Sigrid...începu el cu o voce agasant de calmă.Fii demnă şi nu tatona terenuri deja explorate.Mă tem că trebuie să te înştiinţez că eu cunosc deja acest atractiv mister,denumit iubire... Ea holbă ochii.Fraza aceea plină de emfază,tonul vocii cu care fusese pronunţată,îi sunau mai mult ca o batjocorire.Un sumbru presentiment o înştiinţa că urma ceva nu tocmai îmbucurător având în vedere că Luca începuse în această manieră persiflantă.Dar în ciuda uriaşei ei deziluzii,îşi dorea totuşi să îi dezvăluie adevărul.La urma urmei,îl iubea atât de mult ! - Eu...mă gândesc la tine toată ziua...nu am deloc idee cum mi s-a putut întâmpla aşa ceva tocmai mie...murmură ea emoţionată.De fapt,admit că întotdeauna m-a atras misterul tău şi… Din păcate,râsul lui spontan o opri dintr-odată din mărturisire,făcând-o să roşească stânjenită.Era profund deconcertată şi nu ştia dacă trebuia să fugă din cameră sau să mai rămână în continuare. - Toată ziua?o ironiză el fără pic de compasiune.Nu cumva vrei să spui că dimineaţa,la prânz şi seara ? Fata aprobă din cap cu mare fermitate,însă nu făcu altceva decât să îi provoace acestuia un nou zâmbet maliţios,deşi Luca începu să-i vorbească pe un ton care aparent părea chiar binevoitor. - Dar chiar nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat cu tine,Sigrid.Noi doi n-am fost niciodată apropiaţi în trecut şi,în plus,nu ne-am vorbit de ani de zile.Într-adevăr,anumite circumstanţe extraordinare ne-au reunit sub acelaşi acoperiş,însă nici aşa n-am ajuns să comunicăm prea mult.Hmm..iar pe de altă parte,cunoşti şi faptul că eu am deja o relaţie extrem de importantă pentru mine.Prin urmare,să fim serioşi,dragă Sigrid.Cred că mai bine ţi-ai reorienta atenţia,ţi-ai refocaliza interesul către cineva pasibil să confere un sens existenţial rezonabil... Păstră un scurt moment de tăcere şi apoi repetă pe tonul lui ironic,râzând cu mare poftă. - Auzi la ea,toată ziua... Sigrid clocotea de furie.Scepticismul lui o înverşuna peste măsură şi trezea în ea zeci de senzaţii de nedescris,toate ascunzând o agresivitate care nu trebuia scăpată de sub control.L-ar fi plesnit cu mare sete,ştergându-i astfel zâmbetul de idiot ce şi-l etala cu o uriaşă dezinvoltură.Şi,deşi era întâia oară când fata îşi descoperea această latură brutală ce râvnea să se manifeste,era absolut conştientă că nu putea să se năpustească pur şi simplu asupra lui şi să-i dezvăluie o Sigrid,care nici măcar ea însăşi nu remarcase că există vreodată.Trebuia neapărat să se stăpânească dacă nu-şi dorea ca el să o catalogheze direct nebună de legat.

Sandy Manase

40

Decise brusc să asculte tot ce acesta avea să-i mai spună,asumându-şi riscul dezamăgirii profunde şi demnităţii parţial pierdute.Pentru că,indiferent de cursul întâmplărilor,tânăra nu avea să lase lu-crurile aşa.Îşi jură încă din acea clipă blestemată că avea să recupereze tot ce pierduse.Va veni un timp în viitor când îi va răstălmăci fiecare cuvânt,rănindu-l poate mult mai mult decât o rănea el acum.N-avea idee de unde dedusese asta,dar era convinsă că raţionamentul său se va împlini. - Ah! scăpă ea un ţipăt de adâncă indignare.Dar se limită numai la atât,înghiţindu-şi propriile remarci veninoase.Calmează-te Sigrid,îi şoptea o voce complice din interior.Ai răbdare... Luca o măsura în continuare cu privirea.Parcă îşi dorea astfel să ghicească prin această examinare minuţioasă cam ce simţea fata într-acele momente.Ghinion,căci pe faţa ei nu se putea citi nimic,iar privirea cu care îl scruta nu mai deţinea acele flăcări neastâmpărate,ci doar o teribilă răceală. Însă în ciuda uităturii pătrunzătoare,el avu îndrăzneala să spună în continuare pe acelaşi ton compătimitor,dar totuşi plin de cinism. - Crede-mă,te rog,nu este o provocare,nici măcar un sfat,ci doar o simplă sugestie pe linie de afinităţi de sex:efervescenţă feminină.Din păcate,nu ţi-ai ales adversara pe măsura ta…concluzionă acesta cu o sclipire victorioasă,care răzbătea din ochii săi căprui cu o infinită neruşinare. Sigrid încercă să-şi utilizeze voinţa ce-i mai rămăsese pentru a-şi reprima tremurăturile zdravene ce începeau să-i zgâlţâie trupul.Înăuntrul ei era un haos cutremurător ce aproape că o înspăimânta. Se sprijini de cea mai apropiată piesă de mobilier,simţind cum sângele îi clocoteşte în vene.Din acel moment întreaga ei fiinţă suferi o transformare radicală.Cele mai pure sentimente îi fuseseră înjosite şi sfâşiate de cruzimea lui odioasă.Ah,el reuşise să ponegrească tot ceea ce ea păstrase cu sfinţenie în suflet un timp atât de îndelungat.Comisese un real sacrilegiu,întinând nişte sentimente atât de reale,de intens resimţite,ce fuseseră mereu apărate cu o grijă excesivă.Simţea că datoria ei supremă era să le ocrotească din calea lui nemiloasă.Ironic,dar era clar că era nevoită să le protejeze tocmai de cel care le stârnise odinioară ! Scutură tare din cap,ca şi cum ar fi vrut să se trezească dintr-un coşmar.Realitatea i se părea atât de dezgustătoare,încât şi-ar fi dorit cu ardoare ca totul să fie numai un vis nenorocit.Luca era rece ca un iceberg.Indiferent ce îi mărturisea,se purta cu ea de parcă ar fi comis cine ştie ce crimă. Ochii lui căprui o măsurară iarăşi din cap până în picioare,de parcă ar fi luat astfel o hotărâre importantă.O privi insolent încă o dată,după care îi spuse afişând acelaşi zâmbet impertinent. - Evaluează-te înainte să te dedici cuceririi unei cetăţi deja asumate... Fata strânse frustrată materialul fin al rochieţei,în pumni,când îi ascultă aceste vorbe pline de o emfază respingătoare.Privirea zăpăcită îi fugea de-a lungul întregii încăperi de parcă ar fi vrut să se sustragă din acel moment umilitor.Era atât de uluită de atitudinea lui pretenţioasă şi lipsită de pic de înţelegere,încât nu îndrăznea să se mişte.Din fericire,cu toate că stătea ţintuită locului,mintea ei mai deţinea o mică fărâmă de limpezime.Aceeaşi voce interioară o încuraja să reziste. “Lasă-l să se dea în spectacol,să îşi etaleze virilitatea,să îşi permită luxul de a-i da cu piciorul celei care îl iubeşte cum nimeni alta nu îl va mai iubi vreodată” părea să îi şoptească îngrozita conştiinţă. Luca se ridică şi se îndreptă cu paşi lenţi şi măsuraţi către ea.Sărmana fată se lipi în mod absolut instinctiv cu spatele de perete.Un imbold puternic o îndemna să se ferească de el sau de propriile sentimente.Nici măcar nu mai conştientiza de ce anume se eschiva cu atâta îndârjire ! Când acesta ajunse lângă ea,fata se simţi brusc complet paralizată.Avu senzaţia că era necesar să găsească o cale sigură de evadare.Nu putea să se lase subjugată de privirea lui,care o scruta cu acea intensitate înspăimântătoare.Şi brusc,precum o rază de lumină ce apare într-o îngrozitoare beznă,o idee izbăvitoare îi tresări prin minte.Închise rapid ochii şi strânse aprig pumnii pentru a simţi că-şi încătuşează astfel propria frustrare,deziluzie,spaimă,neputinţă şi toate acele trăiri ce o torturau. Toate,absolut toate,fuseseră stârnite de Luca,fiindcă el era unicul care putea să-i răstălmăcească echilibrul interior într-o manieră devastatoare.Desigur,puterea pe care acesta o deţinea asupra ei se

Joaca de-a destinul

41

dovedea atât de grandioasă,doar pentru că era alimentată de iubirea imensă ce i-o purta.Dacă ar fi fost vorba de un alt bărbat,cu siguranţă Sigrid nu i-ar fi permis nicio vorbă dispreţuitoare,nicio re-plică usturătoare,nici nimic altceva!Pentru că asta era cu ceea ce trebuiau să se mulţumească toţi cei care încercaseră să se apropie de ea:cu nimic,căci pur şi simplu nu reuşeau să trezească într-însa vreun sentiment demn de apreciere.Păreau toţi croiţi după acelaşi tipar superficial,şi nici măcar unul singur nu se diferenţia,determinând-o să-l iubească.Unicul care făcea notă discordantă în acea mulţime rudimentară şi grosolană,o afunda acum în cea mai precară deznădejde. Fără pic de sfială,Luca o presă,lipind-o de perete şi mai tare,părând că nu îl interesează deloc că aceasta ţine ochii strâns închişi.Teama ei şi acea rigiditate voită îl întărâtau,făcându-l şi pe el să o urmeze în abisul confuziei.Îi măsură din nou trupul,cu ochii sclipind de o dorinţă tainică şi profită cu iscusinţă de faptul că fata nu putea observa unde îi hoinărea privirea. Subit,un ciudat impuls îl împinse să meargă şi mai departe,de parcă i-ar fi ghicit prin magie toate gândurile care-l idolatrizau.Îi mângâie părul mătăsos şi îi şopti la ureche,ca şi cum i-ar fi oferit un sfat părintesc,dar cu adânci tente de necuviinţă. - Oricum,dacă pe tine te atrage misterul,află că pe mine mă atrage foarte mult insistenţa.Cunosc ingredientele perfecte pentru a-i domestici promotorul pe termen scurt,mediu şi lung... Fata îşi deschise brusc ochii,ca şi cum ar fi fost pregătită să-l înfrunte.Puţin intimidat de această privire ciudată,ce îl fixa acum cu o îndrăzneală stranie şi contrastantă cu sfiala precedentă,Luca se îndepărtă uşor,refăcând distanţa considerabilă,şi îşi sprijini cotul de noptiera din faţa oglinzii. - Concluzia:ai liber arbitru,dar ţi-am oferit prilejul să alegi în cunoştinţă de cauză... Inima fetei simţi că este străpunsă nemilos,până în adâncuri,de vorbele lui parşive.Genunchii i se înmuiară,ameninţând să cedeze. Deodată nu-şi mai dori să fie acolo,nu mai voia să se afle în preajma lui.Pur şi simplu nu mai putea suporta zâmbetul acela dispreţuitor şi privirea care o cântărea,de parcă ar fi vrut să constate dacă merita sau nu,atenţia lui deosebită.Pentru o clipă,avu stupida idee că era supusă unui test pe care sărmana de ea,avea să-l piardă din pricina lipsei de îndrăzneală şi a emoţiilor care deveneau de-a dreptul incontrolabile.Deşi îi venea să comită o mulţime de gesturi nechibzuite,încercă să se stăpânească,înăbuşindu-şi acea furie care s-ar fi revărsat asupra lui fără pic de compasiune.Da,fără milă,fiindcă simţea o repulsie extrem de îngrozitoare când realiza printre frânturi de gânduri con-fuze cum reuşise acesta să îi batjocorească cele mai însemnate sentimente.De altfel,ştia că Luca i-ar fi barat orice atac şi ar fi înjosit-o şi mai mult. Un alt gând năucit îi izbi subit raţionalitatea.Oare aroganţa lui se hrănea cu umilinţa ei,şi astfel căpăta dimensiunile acelea colosale?Gravitatea consta în faptul că efectul acelei acţiuni avea să se dovedească îngrijorător dacă nu se îndepărta de tânăr cât mai repede posibil. Îi întoarse spatele şi o luă la goană,fără să mai închidă uşa,îndreptându-se nu spre camera ei,ci spre lacul din grădina casei.Alerga cu disperarea cuiva care doreşte să scape de diavol,deşi nu ştia dacă mai avea izbăvire. Îşi simţea sentimentele murdărite.Pervertite.Violate.Înjosite. „Oare cum am putut să...?Cum am putut să mă îndrăgostesc de el?De ce nu mi-am dat seama ce fel de persoană este?Dumnezeule,doar am bănuit întotdeauna că este capabil de cruzime.Nu sunt naivă.Am ştiut mereu că în spatele atitudinii calme se află cel care tocmai m-a afundat în cea mai profundă deznădejde.Cum am putut să...?“ bâiguia ea ca o nebună şi continua să fugă. Când ajunse într-un final la lac,Luca o aştepta deja acolo.Profitase de agilitate şi de intuiţie,şi i-o luase înainte,strecurându-se pe uşa din spate a vilei. Disperată,îşi ridică ochii spre cer în semn de neputinţă,iar apoi începu să râdă în mod isteric.Cât de iluzorii,cât de ridicoli chiar,erau acei câţiva metri de spaţiu ce o despărţeau de marea ei iubire! El înaintă ameninţător.O scrută cu aceeaşi privire plină de aroganţă,însă Sigrid rămase stupefiată

Sandy Manase

42

când îi întinse mâna.Ce pretindea,să i-o strângă cu bunăvoinţă după tot ceea ce fusese nevoită să asculte din partea lui?Sau era o nouă invenţie de-a sa pentru a o ridiculiza şi mai mult?Nu avea de gând să rişte nici în ruptul capului,fiind ferm decisă să nu pice şi în această cursă batjocoritoare. În ciuda nehotărârii ei,el îi luă mâna într-a sa şi schimbă glasul incisiv cu unul straniu de blând. - Îmi pare sincer rău că am adoptat o atitudine tranşantă... Să-l creadă?Nu avea cum.În acele clipe nu mai ştia nici ce reprezintă pe acel pământ pe care-şi ducea existenţa.Cu atât mai puţin putea să constate dacă el vorbea din inimă sau dacă o minţea cu neruşinare pentru a scăpa cu reputaţia impecabilă.Ah,însă ce mult şi-ar mai fi dorit să considere acele vorbe de netăgăduit,să se încreadă în ele orbeşte şi să se bucure că el nu era total insensibil în faţa cruntei ei suferinţe. Luca o ţinea de mână în continuare,în timp ce o privea în ochi cu o privire limpede.Părea să fi renunţat chiar şi la aerul său de superioritate.Părea un alt bărbat ! Sau era doar o altă latură a lui ? - Fiecare este responsabil pentru alegerile sale... - Dar...îndrăzni Sigrid să bâiguie.Dacă ar fi putut să descopere cuvintele cele potrivite pentru a-i dezvălui că se îndrăgostise iremediabil în ciuda voinţei sale de neclintit.„De neclintit“-ce falsă i se părea această afirmaţie,acum când propria raţiune îi fusese zdruncinată până în temelii.Simţea că întregul ei univers emoţional fusese asediat de acel bărbat care o considera pe ea singura vinovată. Subit,începu să înţeleagă că era nevoită să îşi asume acea alegere:de a se fi îndrăgostit de el. -Îţi doresc să fii iubită de cine te merită şi să îţi expui sentimentele doar faţă de cel care exprimă reciprocitate...spuse el. Alt sfat preţios,gândi fata buimacă.Îşi făcea deja planuri şi vedea noi perspective de abordare a iubirii.Se părea că eşuase lamentabil şi nu ştiuse să trateze destul de corect acest sentiment încadrat de atâtea reguli concrete.Hm...poate că toată viaţa ei îşi construise o concepţie total falsă în privinţa acelui aspect ce necesita o asemenea acurateţe.Da,din nefericire,fusese o naivă şi se mulţumise cu plăsmuirea unei iubiri ideale care se risipea acum în mii de fărâme.Şi era doar începutul... Cât despre acea reciprocitate absolut necesară pentru a mărturisi nişte sentimente izvorâte din adâncul sufletului,deţinea un alt plan fabulos.De fapt,chiar o încânta faptul că mintea ei îngrozită încropea planuri într-atât de perfide.Simţea că descoperea în interiorul său noi puteri capabile să zăpăcească mintea oricărui bărbat.Devenea conştientă că frustrarea pe care Luca i-o insinuase,avea să se convertească în forţă,dar nu una brută,ci o forţă mult mai cizelată.Probabil acea efervescenţă feminină despre care pomenise el în dormitor.Dintr-odată,conştiinţa îi dădu un puternic ghiont lăuntric.De ce să îşi bată joc de sentimentele altor fiinţe,urmând exemplul lui cel ticălos?Nu,avea doar să-i refuze pe toţi.Dragostea ei necesita imperios să se reverse numai asupra aceluia care prici-nuise toată această încurcătură sentimentală.Iar acela nu era nimeni altul decât individul din faţa ei,care,în culmea insolenţei continua să o ţină de mână. Sigrid şi-o smulse cu brutalitate şi îi aruncă o privire sfidătoare.Ar fi vrut să-i dovedească prin această uitătură aprigă că nu reuşise să îi distrugă şi ultimul dram de demnitate rămasă. - Sper că nu vei mai privi în urma ta...aşadar să o lăsăm aşa...zise el,ca şi cum ar fi realizat printr-o singură frază finalul,ca şi cum ar fi decis el sfârşitul propriilor ei sentimente. - Luca... Din nefericire,nu reuşi decât să-i şoptească numele.Acel nume mult iubit,care fusese începutul şi finalul.Desfăşurarea acţiunii nu se realizase,poate doar în realitatea ei paralelă,dar asta nu ar fi fost suficient pentru intelectualul Luca ce necesita să treacă prin filtrul raţiunii absolut orice acţiune,ori-ce gest,orice cuvânt.Cea mai scurtă poveste de iubire deja se încheiase... Ochii lui căprui nu îi părăsiră nicio clipă pe ai ei,pe măsură ce începu să înainteze cu spatele. - Trebuie să mă asculţi neapărat.Nu ştii atât de multe lucruri.Luca,ascultă-mă ! - Să iubeşti şi să fii iubită...îi ură el,fără a-i lua în seamă rugăminţile disperate şi-i întoarse spatele.

Joaca de-a destinul

43

ooo Toată acea noapte,cu excepţia a două sau trei ore amărâte de dinainte de răsăritul soarelui,Sigrid o rezervă gândurilor.Nu putea să treacă peste tot ce se întâmplase ca şi cum ar fi depăşit o simplă deziluzie adolescentină;era de neconceput să dea totul uitării de îndată,lăsând lucrurile aşa,tocmai cum o sfătuise şi Luca însuşi.Dar aşa cum?!Pentru el totul era simplu şi clar:nu o iubea,nu-l interesa persoana ei câtuşi de puţin,iar aici totul se sfârşea fără mari regrete sau remuşcări puternice.Dar pentru fată lucrurile căpătau o turnură halucinantă,o azvârleau în mijlocul unui labirint confuz,de unde ştia că dacă nu avea să se zbată pentru a ieşi cu mintea limpede şi conştiinţa împăcată,eroarea comisă urma să o persecute întreaga viaţă. Micuţul ceas cu fosfor aşezat pe noptiera sa ticăia neîncetat,iar fiecare bătaie i se părea tinerei insuportabilă.Noaptea trecea iarăşi cu aceiaşi paşi repezi,timpul se scurgea neîndurător,fără să o ajute să rezolve problema,iar ea se simţea din ce în ce mai neputincioasă în faţa acestei enigme. Într-adevăr,ajunsese în punctul critic pe care-l întrezărise dintotdeauna,cu excepţia faptului că nu putuse să prevadă şi momentul exact când avea să se petreacă în realitate,însă de refuzul lui fusese mereu încredinţată.Această imensă dezamăgire,oricât de cumplită şi de dureroasă se dovedea ea în aceste momente,fusese totuşi previzibilă.Însă altceva îi răpea acum somnul,altceva o neliniştea,iar acel ceva nu purta numele de iubire neîmpărtăşită,ci de Luca. Cu faţa în sus,cu privirea ferm aţintită către tavan,încerca să înţeleagă,să se convingă,şi totodată să-şi demonstreze cu cele mai concludente argumente că acel Luca ce-i vorbise dimineaţă în acea manieră,era unul şi acelaşi cu desăvârşitul Luca pentru a cărui persoană îşi consumase atâţia ani din viaţă din pricina acelei îndelungi şi extenuante aşteptări. Ochii i se deschiseră brusc parcă şi mai larg,pupilele dilatate fixară tavanul prin benza nopţii cu o privire zăpăcită,stupefiată şi de-a dreptul hăituită.Ştia că vocea conştiinţei sale nu o să întârzie să apară,ştia că glasul din interiorul său era îndreptăţit să-i adreseze întrebarea,lucru ce-l şi făcu:Cine e Luca ?Oare se îndrăgostise de o imagine plăsmuită doar din fragmente deosebite ce-l compuneau pe bărbatul plăcut sufletului său ?Iubise întotdeauna un simplu personaj făurit doar de imaginaţia ei dezorientată ?Luca era doar rodul creaţiei sale sau exista cu adevărat în realitate ? Exista o discrepanţă înspăimântătoare între acel Luca de care ea se îndrăgostise nebuneşte,şi cel care o tratase cu tot acel cinism elegant.De ce nu acordase credit mai mare iubirii sale?De ce făcuse toate acele afirmaţii răutăcioase?Ce câştig avea el dacă o instiga la luptă,ştiind prea bine că n-avea sub nicio formă să-i permită să câştige?Crunta ei umilinţă şi triumful lui rece.Alt motiv,fata nu găsi pentru acea provocare meschină. Se întoarse pe o parte şi îşi puse o palmă sub obraz.Gânduri amestecate nu-i dădeau pace,fiindcă încerca pe cât posibil să găsească un cert răspuns.Întorcea cuvintele lui pe toate părţile,chiar dacă-şi rănea inima cu aducerea lor aminte,cugeta ce putea să se ascundă în spatele unor expresii,căuta cu disperare un detaliu care să o ajute să ia o decizie justă. Oricât de mult încerca să-şi explice de ce-i desconsiderase Luca într-un mod atât de hain sincerele sentimente,nu reuşea să găsească un răspuns suficient de plauzibil.Cu ce greşise atât de fatal,încât să fie batjocorită într-un mod atât de necruţător ?! O intriga atât de mult această enigmă,încât era dispusă să cerceteze oricât ar fi fost nevoie pentru a afla adevărul.În mintea ei deja începură să-şi facă loc tot soiul de ipoteze,printre care se regăsea şi aceea cum că Luca este îndrăgostit de o femeie care,în mod cert,i-a oferit dintotdeauna iubirea ei necondiţionată.Era o nesăbuită fiindcă crezuse că este singura care-l iubeşte numai şi numai pe el.Cu siguranţă mai exista o femeie ale cărei gânduri se îndreptaseră mereu exclusiv către persoana lui.De fapt,adevărul era că Sigrid nu şi-ar fi putut închipui niciodată că Luca ar accepta o femeie ce a fost în prealabil a altuia.Era de neconceput.

Sandy Manase

44

Capitolul 8

Am îngheţat...şi cu inima stoarsă parcă de un pumn nevăzut,urmăream nedumerit şi cu o teamă de diagnostic fulgerător figura ei foarte animată...Mă întrebam uluit dacă

nu e ceva între ei,dacă el n-a jucat un soi de teatru tăcut şi intens,ascunzându-mi abil totul.Atunci am simţit în mod stupid,ca şi când gândurile mele bărbăteşti n-ar fi fost luate în serios de un spirit zeflemist străin,că trebuie să aflu cu orice preţ,chiar

al unei umilinţe,ce vorbesc cei doi... ~ Camil Petrescu ~

- Imediat ! strigă Luca persoanei ce suna cu insistenţă de cealaltă parte a uşii. O deschise cu o profundă indolenţă,după care se trezi în faţa unui individ complet necunoscut,pe care-l analiză fulgerător cu privirea-i pătrunzătoare,observând că per total arăta destul de bine,deşi ochiul lui critic deja îl catalogase drept un papiţoi.Stilul de vestimentaţie oarecum exagerat denota câtă plăcere îi făcea să fie preţuit pentru hainele lui costisitoare,modul deloc subtil în care se holba demonstra în mod evident că rafinamentul lui era numai o biată aparenţă,şi încă alte câteva lucruri infime şi de neperceput pentru alţii,erau pentru Luca indicii suficiente pentru o etichetare cât mai justă a tipului de dinaintea ochilor săi. - Te pot ajuta cu ceva ? Pe cine cauţi ? Tânărul cel brunet continua să-l cerceteze pe Luca şi mai amănunţit,însă acesta nu se lăsă deloc intimidat de uităturile impertinente ale misteriosului musafir.Îl nedumerea într-o oarecare măsură că nu i se răspundea la întrebarea ce o adresase cu toată amabilitatea de care fusese capabil,dar nu îşi putea explica de ce era supus la o asemenea examinare minuţioasă,de către un individ pe care era convins că nu-l mai văzuse vreodată. - Sigur că da ! exclamă tipul cu mare exaltare.Nu te supăra,ai putea să-mi zici cum te numeşti ? Luca îl mai privi încă o dată pe caraghiosul care se tot mişca de pe un picior pe celălalt cu o ne-măsurată febrilitate,de parcă ar fi aşteptat cu sufletul la gură răspunsul cine ştie cărei enigme care îi stâlcise minţile luni de-a rândul.Deşi prevăzătorul Luca încă mai păstra o doză destul de mare de scepticism în privinţa ciudatului străin,consideră că nu ar fi fost o aşa mare imprudenţă să îi spună acestuia cum îl cheamă. - Eu sunt Luca,îi răspunse el cu politeţe,dar totuşi nu îi oferi mâna,mulţumindu-se doar să surâdă cât de cordial putu. În viaţa lui nu şi-ar fi imaginat sărmanul de el,că o simplă prezentare,poate să îi provoace unui eventual interlocutor o asemenea reacţie violentă şi imprevizibilă.Dacă Luca n-ar fi fost un tip cu nişte reflexe magnifice şi perfect capabil să se adapteze instant oricărui fel de situaţie,cu siguranţă că ar fi încasat în acele clipe un pumn de toată frumuseţea,fără ca măcar să ştie pentru ce. Retras doi paşi înapoi,acesta nu-şi putu stăpâni un hohot de râs din pricina situaţiei amuzante prin care tocmai trecuse,deşi habar n-avea de ce fusese ţinta acelei glume proaste.Se părea că nici intuiţia-i imbatabilă nu putuse să prevadă o asemenea atitudine brutală,stârnită ca din senin doar la simplul auz al numelui său ! - Vrei să-mi explici ce a reprezentat reacţia asta stupidă ? întrebă el,iar zâmbetul îi pieri brusc. - Pot să intru puţin pe hol ?

Joaca de-a destinul

45

- Desigur,pofteşte,îl invită Luca,utilizând o gentileţe prefăcută.Dar sper că de această dată o să mă avertizezi dacă vei mai râvni să mă pocneşti.Nu pot să stau mereu în gardă. Brunetul intră,dar după ce trânti uşa în urma sa,în mod uimitor se repezi iar la Luca,şi îl înşfăcă de gulerul cămăşii,părând dispus să continue conflictul început în prag,şi nicidecum să înceteze. - Stai o clipă,înfierbântatule ! îi strigă Luca pe un ton poruncitor.Observ că ai un chef straşnic de bătaie,dar ai uitat să mă întrebi şi pe mine dacă îmi doresc acelaşi lucru. Îi desprinse cu facilitate mâinile şi i le azvârli cu dispreţ,după care îşi aranjă cu migală gulerul. - Nu mă bat cu tine,îl avertiză Luca pe acelaşi ton sobru şi fără urmă de glumă,continuând să fie calm şi să îl trateze pe individ ca pe un pericol lipsit de importanţă. - Dar poate că eu vreau să mă bat cu tine,se răţoi celălalt,făcând-o pe viteazul în mod ridicol. - Fii rezonabil,i-o întoarse Luca.Nici măcar nu te cunosc. - Fir-ar să fie,răspunse brunetul cu mare părere de rău.Îmi cer scuze pentru felul prostesc în care m-am purtat.Nu mă mai recunosc nici eu însumi.N-aveam dreptul să sar aşa la tine. - Mă bucur că ţi s-a limpezit mintea.Acum,zi-mi ce problemă ai,iar eu îţi voi dovedi imediat că se poate rezolva în cel mai satisfăcător mod cu putinţă fără pic de bătaie.Pe cine cauţi ? Tânărul se mai învârti câteva clipe prin întreaga încăpere,după care îi răspunse puţin emoţionat. - Pe...pe Sigrid.O caut pe Sigrid. Luca făcu imediat o legătură între numele lui Sigrid,individul cel furios şi propria persoană.Deşi nu era ferm încredinţat că ghicise cam din ce motiv fusese pe cale să mănânce o straşnică mamă de bătaie,bănuia că el era implicat în această poveste numai şi numai din pricina fetei. - Tu eşti partenerul ei ? întrebă Luca,realizând că se trezise întrebând ceva ce nici n-ar fi visat. În fond,gândea tânărul plin de uimire,nu ar fi avut de ce să-l intereseze ce legătură există între acel individ şi Sigrid.Totuşi,pus faţă în faţă cu propria conştiinţă,trebuia să admită că era nespus de curios,dorindu-şi cu ardoare să afle dacă ea chiar întreţinea o certă relaţie cu brunetul.Nu avea nici cea mai vagă idee dacă începea să simtă gelozie însă,în mod straniu,fu deodată nevoit să constate că se considera un fel de stăpân incontestabil al fetei.O posesivitate primejdioasă începea brusc să îi curgă prin vene,deşi la exterior nu şi-ar fi exprimat-o nici în ruptul capului.Nu putea să conceapă deloc că Sigrid înlocuise scumpa sa amintire atât de facil şi,cu atât mai puţin că-l substituise cu un asemenea specimen inferior.Simplul gând îl indigna într-un asemenea hal,încât simţea că totul în interiorul său se răscula şi se revolta,ca şi când tocmai i-ar fi fost adusă cea mai ofensatoare jignire din lume.Într-adevăr,între el şi fată niciodată nu se produsese o apropiere pasională,era profund conştient că noţiunea de cuplu nu fusese nicicând utilizată în privinţa lor,şi totuşi,acel adânc senti-ment de apartenenţă absolută care se făcea simţit,începea să capete cote din ce în ce mai grave şi să îl îngrijoreze într-o oarecare măsură.De abia acum,conştientiza că Sigrid îi strecurase şi lui în suflet o mică sămânţă a acelei iubiri nefireşti. - Îţi baţi joc de mine? îi răspunse tipul pe un ton iritat.Cum crezi că aş putea să fiu cu ea,dacă fantoma ta bântuie mereu între noi ? Nici măcar n-am văzut-o vreodată.Am vorbit doar pe chat. - Ce ?! întrebă Luca şi izbucni în râs în mod involuntar. Era încântat,fericit,satisfăcut totalmente ! Sigrid nu-l înşelase deloc,deşi trădare ar fi fost prea mult spus,având în vedere că,atât timp cât între ei doi nu era stabilită o certă relaţie,fata era liberă să se întâlnească exact cu cine îşi dorea,fără să se simtă deloc restricţionată.Dar nu încăpea niciun dubiu că-l mulţumea cele recent auzite. - Nu te preface.Ştiu că Sigrid ţi-a mărturisit ce simte pentru tine,şi mai ştiu şi că nu-ţi pasă.De aceea nu înţeleg cum de poate să îi fie atât de fidelă unui tip care nici măcar nu o bagă în seamă. - Stai puţin.Ce ţi-a povestit Sigrid despre mine ? întrebă el puţin îngrijorat. - Nu te preocupa de asta.Mereu îşi apără cu înverşunare sentimentele,căci nu e în stare să vadă că mai există şi alţii în afară de tine.Ar fi capabilă să protejeze iubirea asta stupidă cu orice preţ.

Sandy Manase

46

Luca se apropie fulgerător de el şi-l ameninţă pe un ton furibund,de parcă ar fi turbat subit din pricina mâniei dezlănţuite într-însul. - Nu îţi permit să susţii că dragostea ei e stupidă ! Este strict problema lui Sigrid pe cine iubeşte. - Clarifică-mi un singur lucru.Tu o iubeşti ? Vreau să aud răspunsul exact din gura ta. - Bineînţeles că nu o iubesc,declară el cu cea mai mare convingere,încât îl năuci pe bietul tip care nu ştia ce să mai creadă.I se părea straniu că nu simţea nimic pentru ea,dar totuşi o proteja. - Jură-mi că nu o iubeşti.Jură-mi că o să îmi laşi cale liberă,ca să pot astfel să o cuceresc.Jură-mi că nu o să te bagi deloc între noi.Poţi să îmi juri asta,Luca ? Luca îşi râse în sinea sa,fiind convins că nici măcar nu era nevoie de intervenţia lui pentru a-i zădărnici planurile romanticului cuceritor.Sigrid oricum nu avea să-l accepte în veci pe acest ins jalnic,lucru ce-i desfăta nespus de mult orgoliul masculin. - Să fim serioşi,tinere.Nu este nevoie de absolut niciun jurământ în această situaţie.Lucrurile sunt nemaipomenit de simple,şi n-are deloc rost să mă pui să fac cine ştie ce făgăduieli solemne.Îţi repet că nu o iubesc pe Sigrid,iar dacă tu consideri că depinde de mine,atunci stai fără grijă.Nu o să mă interpun în calea fericirii voastre.De altfel,ţin să precizez că nu sunt omul care se răzgândeşte facil. - Bine.Am încredere în tine. Luca deschise uşa principală,iar tânărul crezu că e invitat să plece,când tocmai fu anunţat că va fi condus în grădină,acolo unde Luca presupunea că Sigrid trebuia să îşi petreacă timpul la acea oră. O porniră de-a lungul zidurilor casei şi înconjurară luxoasa reşedinţă,până ce ajunseră la terasa din spatele vilei.Urcară cele câteva trepte de marmură şi o observară pe Sigrid ce şedea liniştită la o măsuţă,ronţăia nişte biscuiţi,bea ceai şi lectura un roman,bucurându-se astfel de timpul său liber. Luca urmări cu o deosebită atenţie privirea celuilalt şi sesiză că o sclipire de nedescris apăru când dădu cu ochii de fată.Se putea citi cu uşurinţă pe chipul lui îmbătat de entuziasm că,într-adevăr îşi dorise din tot sufletul să o cunoască,în ciuda refuzurilor ei necontenite şi a caracterului dificil.Acea fată i se păruse mereu atât de diferită de restul fiinţelor de sex feminin întâlnite,încât aproape că nu-i venea să creadă că exista aievea,că arăta tocmai ca un om normal,ce se putea pierde uşor prin mulţime,fără riscul de a fi percepută mult prea extravagantă.Nu-l dezamăgea deloc vederea ei în realitate,ci i se părea mult mai frumoasă decât în fotografii,însă faptul că acum putea interacţiona cu aceasta în mod direct,îl cam făcea să-şi piardă încrederea în sine.În fond,tânăra mereu refuzase categoric să-l întâlnească,iar el avea să-i apară în faţa ochilor pe neaşteptate şi totalmente nepoftit. - Poate că ar trebui să plec...îi şopti el lui Luca.Trebuie să îţi mărturisesc ceva.Ea nu şi-a dorit niciodată să se vadă cu mine.Am aflat adresa şi m-am hotărât să vin,dar n-am fost invitat de Sigrid. - Nicio problemă,îl linişti el.Te conduc şi o îmi asum responsabilitatea,fiindcă te-am lăsat să intri. Cei doi traversară lunga terasă,şi de abia când ajunseră la o distanţă insignifiantă,tânăra binevoi să îşi scoată nasul din tentanta lectură şi să le arunce câteva priviri fugitive.Pe Luca îl privi puţin surprinsă,ca şi cum n-ar fi înţeles în totalitate ce urmărea prin această intervenţie inadecvată,iar pe celălalt doar cu o indiferenţă glacială. - Paul,observ că mi-ai luat refuzurile precum provocări şi nu te-ai mulţumit până ce nu ai venit să mi te postezi în faţa ochilor.Acum eşti satisfăcut ? Crezi că vom deveni cei mai minunaţi prieteni ? Crezi că splendida noastră amiciţie se va transforma treptat într-o iubire trainică şi incredibilă ? Deşi tânărul era foarte obişnuit cu acidele ironii ale fetei,şi chiar îl încânta într-o oarecare măsură sarcasmul ei rafinat,de astă dată se simţi stingherit,neavând habar ce să-i răspundă,constatând că nici măcar el însuşi nu-şi mai recunoştea intenţiile.Spre norocul său,Luca interveni şi-l salvă la ţanc. - De ce îi vorbeşti pe un astfel de ton bietului băiat ?Eu l-am lăsat să intre şi l-am condus aici. - Şi eşti mândru de asta ? îl repezi ea cu obrăznicie.Dacă vrei să ştii,acestui individ i-am explicat într-un mod cât se poate de clar că nu îi doresc compania.S-ar părea că tot nu a înţeles.

Joaca de-a destinul

47

Oftă într-un mod ipocrit,iar apoi îşi reorientă atenţia asupra filelor cărţii,părând că face complet abstracţie de prezenţa celor doi.Din când în când,mai sorbea câte o gură de ceai sau mai mesteca un mic biscuit,dar fără să mai adauge vreun cuvânt la cele zise anterior. - Nu te comporta în mod infantil,o rugă Luca.Vorbeşte cu el.Sunt convins că o să rezolvaţi. - Nu avem ce să rezolvăm.Este prima dată când eu şi acest domn ne întâlnim.Probabil şi ultima. Băiatul dădu din umeri total descurajat şi vru să plece imediat,când Luca îl opri cu un gest ferm. - Sigrid,ce te costă să porţi o discuţie amicală cu el ?Răspund eu dacă se întâmplă vreo nenorocire. Fata îl privi cu o duşmănie cruntă,şi decise instant să-l facă pe Luca să plătească pentru joculeţul lui meschin.Se ridică,apropiindu-se de celălalt tânăr,ba chiar îndrăzni să-l cuprindă uşor pe după umeri,şi-şi schimbă ca prin minune tonul sarcastic cu unul senzual şi mult mai binevoitor. - Scuză-mă,Paul.Am realizat că ai făcut acest gest nebunatic doar din cauza sentimentelor tale.Ar fi o nedreptate să te tratez atât de rău,când tu ai dat întâietate inimii,şi nu raţiunii.Este admirabil ! Luca se trezi iarăşi pus în încurcătură datorită odioasei imprevizibilităţi a fetei.Îşi dădu seama că era de datoria lui să se retragă şi să-i lase pe cei doi să discute în linişte,mai ales fiindcă spiritele se calmaseră,însă ceva îl îndemna în mod dubios să nu se urnească din loc.Îşi dorea să asculte cuvânt cu cuvânt conversaţia lor,deşi nu ar fi fost un gest prea cuviincios din partea sa. - Ai putea să ne laşi singuri,domnule Cupidon ? îl persiflă Sigrid. - Desigur,răspunse el cu oarecare părere de rău,după care un zâmbet şmecher îi apăru pe chip. Se îndepărtă de cei doi puţin posomorât,dorind să-i ofere tinerei impresia că se simţea teribil de ofensat fiindcă îl alungase,mai ales după ce încercase să fie atât de amabil.Intră pe una dintre uşile din spate ale vilei,şi se grăbi să ajungă la fereastra din dreptul locului unde şezuse Sigrid la masă.O observase deschisă,şi îşi dădu seama că descoperise metoda ideală pentru a-şi domoli curiozitatea şi pentru a spiona din dosul perdelei. - În viaţa mea n-am văzut un idiot mai mare ! se răsti Sigrid chiar în clipa când Luca de abia îşi trăgea sufletul din spatele groaselor perdele de satin bleumarin.Eşti un imbecil fără pereche ! - Ce vrei să spui cu asta ?! - Cine dracului ţi-a zis că vreau să mă întâlnesc cu tine?Eu,una,ţi-am repetat necontenit că nu mă interesează nicio relaţie de amiciţie,nici una de amor focos,nicio simplă aventură,nicio întrevedere cu scop profesional,şi nici măcar o întâlnire cu scop caritabil sau din pură compasiune. Paul vru să deschidă gura pentru a o contrazice,dar n-avu timp să pronunţe nici măcar un sunet. - Să mă scuteşti de motivele tale bine întemeiate ! Cu care dintre clişeele tale o să îmi vii acum?Că îţi doreşti din tot sufleţelul tău curat să fim prieteni de nedespărţit şi să ne ajutăm reciproc la bine şi la rău ? Că sunt o fiinţă deosebită şi că îţi doreşti să stai în preajma mea ca un etern amic nobil ? - Oare conceptul de prietenie chiar nu are valoare pentru tine ? - Oh,ba da.Are o valoare la fel de însemnată ca şi dragostea.Dar te asigur că prietenii mei băieţi,nu aşteaptă ca din moment în moment să mă împiedic şi să pic între aşternuturile paturilor lor. - Adică intenţiile mele sunt dintre cele mai perverse ?Alţii îţi pot fi prieteni,însă eu nu ?! - Cred că sunt suficient de matură încât să îmi pot alege singură camarazii. - Iar iubirea ta ideală,este arogantul ăla nepăsător ce tocmai s-a cărat de aici,nu-i aşa?Mă aşteptam să fie ceva mai mult de capul lui,dar să ştii că am rămas dezamăgit când am văzut cu cât de puţin te mulţumeşti,draga mea Sigrid.E doar un ipocrit,care-şi dă aere de perfecţiune întruchipată. - Dar cum îţi permiţi,ordinarule ?! urlă Sigrid şi deveni agitată.Nu îţi dau voie să vorbeşti astfel. - Nu îl interesezi deloc.Chiar el mi-a zis,şi sunt convins că ţi-a spus-o şi ţie de nenumărate ori,dar eşti o mare încăpăţânată şi nu vrei să înţelegi asta.Când o să te trezeşti la realitate,o să constaţi că ai stat să aştepţi un vis ce nici măcar nu merita osteneala,iar din păcate,atunci o să fii o fiinţă plină de regrete.În loc să laşi un alt bărbat să se apropie de tine,să-ţi permiţi să te îndrăgosteşti din nou,tu stai şi jeleşti mereu pentru unul pe care nu-l interesează câtuşi de puţin dragostea ta.Îţi place să te

Sandy Manase

48

amăgeşti precum o naivă ? Consideram că ai mult mai multă minte,că poţi să conştientizezi de una singură că suferi fără rost.Înţelege-mă,eu nu îmi doresc decât să fiu alături de tine,să te protejez,să îţi ofer sfaturile mele înţelepte şi să îţi deschid ochii.Luca nu te iubeşte.Oare cât o să mai continui să speri ? E frumos că tu îţi găseşti mereu iluzii de care să te agăţi,însă... - Tacă-ţi gura,ticălosule ! urlă Sigrid şi-i aruncă în cap cu vaza de sticlă pe care o înşfăcase de pe masă.În tot timpul cât tâmpitul îşi dăduse aere de mare erou salvator,încercând să-l discrediteze pe Luca,fata îşi proptise mâinile de suprafaţa mesei şi încercase pe cât posibil să-şi domolească intensa mânie turbată ce zvâcnea pe dinăuntrul fiinţei sale.Ştia că putea să-şi stăpânească în mod oarecum satisfăcător periculoasa agresivitate,la fel ca pe alte stări puternice ce-şi făceau destul de des simţită prezenţa,însă atunci când era vorba de Luca sau de dragostea imensă ce i-o purta de atâta amar de vreme,constata că mai avea de lucrat la acest capitol delicat de autocontrol. - Dar ce-i cu tine ? îi strigă el indignat,după ce se feri cu succes din calea periculoasei vaze.Cred că ar trebui să te tratez cu indiferenţă şi dispreţ,tocmai aşa cum face Luca.Cine ştie,poate că astfel o să mă bagi în seamă şi pe mine. - Ia-ţi gândul.Orice ai încerca,află că pentru mine vei rămâne doar un cuceritor de joasă speţă. Tânărul oftă profund resemnat,dându-se câţiva paşi şi mai înapoi,de parcă precauţia i-ar fi fost trezită brusc şi ar fi considerat că este absolut necesar să pună o distanţă considerabilă între ei. Pe de altă parte,Luca se ascunse şi mai bine în dosul perdelei groase,înăbuşindu-şi hohotele de râs care,cu greu mai puteau fi stăpânite.Iniţial,fusese nemaipomenit de surprins de reacţia ei violentă şi tonul atât de arţăgos,fiindcă fusese pregătit să asiste la o scenă în care Sigrid se lasă într-un final înduioşată.Realiză pe dată că atitudinea ei îi întrecuse toate aşteptările şi că începea să simtă un soi de admiraţie pentru modul în care ea îşi apăra iubirea.Fata nu avea de unde să ştie că Luca fusese martor la întreaga scenă,drept pentru care nu avea motiv să se îndoiască de veridicitatea atitudinii sau a vorbelor sale,lucru ce-l punea puţin pe gânduri. - Oare chiar merit un astfel de tratament doar pentru că mi-am dorit să-ţi fiu aproape ? Nu înţeleg de ce nu crezi deloc în bunele mele intenţii.Şi tu îţi doreşti să fii în preajma lui Luca,nu-i aşa ? - Cum îndrăzneşti să compari sentimentele mele reale cu prefăcătoria ta josnică ? Şi oricum...spuse ea,înaintând spre Paul,ca şi cum şi-ar fi accentuat vorbele şi prin paşii fermi.Chiar de intenţiile tale ar fi atât de nobile precum susţii,nu cred că asta o să-mi schimbe în vreun anume fel alegerile. - Alegerea de a-l iubi pe Luca până când o să devii o bătrânică ce s-a hrănit doar cu speranţe toată viaţa ? zâmbi el sarcastic. - Alegerea de a-l iubi pe Luca mai presus de orice şi de oricine ! Se lăsă o tăcere deplină.Tânărul îi întoarse spatele,şi plecă îmbufnat nevoie-mare,iar Sigrid ştia că era foarte posibil ca supărăciosul să nu-i mai vorbească,însă nici măcar nu-i păsa.Poate că,privit din exterior,gestul său ar fi părut extrem de crud,şi ar fi putut fi acuzată cu uşurinţă că nu menaja deloc sentimentele celorlalţi,fiind catalogată o mare egoistă care nu-şi urmăreşte decât propriul scop.Cu toate acestea,Sigrid deţinea o intuiţie ieşită din comun şi o putere aproape ocultă de a vedea adânc în sufletele persoanelor,încât datorită acestor subtile capacităţi,era ferm convinsă că luase decizia justă,că nu provocase nicio tragedie ireparabilă prin acel refuz.Tipul ăla numai sentimente reale şi demne de luat în seamă nu avea.Şi chiar de ar fi detectat o anumită sinceră afecţiune,Sigrid tot nu s-ar fi lăsat acaparată odată ce îl adora pe Luca. Prin urmare,în momentul când se aplecă pentru a culege de pe jos irişii dintre ţăndările elegantei vaze,tristeţea ce se citea pe chipul său nu se datora sub nicio formă remuşcărilor ce proveneau din acea dispută,ci faptului că Luca îl adusese pe individul ăla în faţa ei cu o nonşalanţă siloasă. Subit,Sigrid observă că în băltoaca din care culegea florile cele mov,mai apărură două mâini,care o ajutau să le strângă.Ridică încet privirea şi dădu cu ochii de Luca. - A avut loc un mic incident aici ? glumi el pe un ton nespus de jovial şi chiar îi zâmbi.

Joaca de-a destinul

49

- Da...atunci când a plecat...a agăţat cu mâneca vaza,şi astfel a spart-o...tot încerca Sigrid să mintă. El se prefăcu că-i crede nostima povestioară inventată,şi continua să surâdă plin de înţelegere,în timp ce mâinile lui strângeau cu mare grijă irişii.Apucându-i unul câte unul,tânărul se străduia să îi orânduiască într-un buchet mult mai organizat şi plăcut decât al ei,de parcă şi prin acest gest banal cei doi găsiseră o metodă ideală pentru a intra iarăşi într-o stranie competiţie de-a lor. - Dacă ar fi agăţat din greşeală vaza,nu ar fi ajuns să cadă la o distanţă atât de uriaşă...argumenta Luca,în timp ce încă mai punea în ordine florile mov.Adică,vreau să spun că aceasta ar fi picat în preajma mesei,şi nu la vreo cinci metri depărtare,de parcă ar fi fost azvârlită cu o incredibilă furie pentru a ţinti spre capul cuiva. Pe moment,deşi Sigrid era expertă la inventat scuze dintre cele mai plauzibile,nu ştiu deloc ce să mai născocească din pricina emoţiilor intense.Se ridică şi întinse braţele spre Luca pentru ca acesta să-i dea florile pe care le adunase.Le apucă şi se îndreptă către măsuţă,dar la jumătatea drumului se răzgândi şi se întoarse brusc,căutându-l pe tânăr din priviri.Din păcate,el deja nu mai era acolo. Mai târziu,în jurul orelor prânzului,Sigrid se afla în bucătărie,pregătindu-şi o cana mare de lapte cu cacao,atunci când Luca pătrunse în încăpere.Încă furioasă din pricina modului în care acesta se comportase dimineaţa,înşfăcă cutia cu cacao şi,fără să se mai obosească să utilizeze o linguriţă,o deschise deasupra paharului,începând să toarne în neştire,dar nedezlipindu-şi privirea de pe Luca. - Cred că ai cam exagerat...îi sugeră el,făcând un uşor semn depreciativ cu capul,când laptele din pahar dădu pe dinafară din pricina conţinutului cutiei de cacao,ce fusese tot deşertat în recipient. - Făceam un experiment,îi răspunse ea cu un ton acid.Îmi doream să observ ce se întâmplă atunci când o cantitate devastatoare de ceva anume,se varsă peste altceva.Sunt mulţumită de rezultat,căci am observat că,odată şi odată tot va izbucni.Nu ştiu cam cât timp o să dureze,dar când se va umple peste măsură,când va deveni insuportabil de chinuitor,o să se reverse în mod inevitabil. Luca îi aruncă o privire sfidătoare,care părea să îi transmită fetei că îi captase perfect mesajul,însă nu se preocupa deloc din pricina acelor consecinţe prevăzute de ea. - Nu îţi savurezi delicioasa băutură ? - Nu,zâmbi ea şmechereşte,şi îşi ridică fundul cu neruşinare asupra mesei.Începu să-şi învârtă o şuviţă în jurul unui deget în timp ce-i arunca tânărului doar priviri perverse şi pline de erotism. Luca încerca pe cât posibil să-şi ţină ochii aţintiţi asupra farfuriei din faţa sa,şi nu asupra fundului ce şedea cu obrăznicie la doar câţiva metri de el.Din păcate,imaginaţia lui deja o lua razna.Era ceva ce îl intriga la Sigrid într-un mod halucinant.Îşi reaminti brusc cum tremurase precum o copiliţă timidă,atunci când îşi mărturisise temătoare sentimentele,iar acum părea dintr-odată cu totul alta. - Eşti gânditor ? îl întrebă ea,după care îi surâse larg,privindu-l totodată la fel de intens. Fu prima oară când fata îi zâmbi,iar Luca se simţi şi mai năucit.Când ar fi trebuit ca pe faţa ei să se citească o jena teribilă pentru că iubirea îi fusese respinsă,când întreaga-i atitudine ar fi trebuit să denote că îi pare rău pentru inadecvata mărturisire făcută,pe chipul ei se oglindea doar satisfacţie. - Nu,îi răspunse el puţin derutat şi se ridică brusc,îndreptându-se grăbit către ieşire. - Luca ! - Da,răspunse tânărul exact în clipa când ajunse în pragul uşii.Mai ai ceva să îmi spui ? - Ceva foarte important.Faptul că Melissa şi Reya sunt prietenele mele,nu înseamnă că trebuie să le eviţi sau să te comporţi ca un necioplit cu ele.Ele nu au absolut nicio vină. - Probabil,replică el nepăsător.Asta era tot ? - Asigură-mă că ura ta nu o să se răsfrângă şi asupra lor.Ştii...în această viaţă poate că până şi resentimentele îşi au rostul lor,dar nu atunci când sunt împotriva unor persoane nevinovate. - Discuţia asta este irelavantă.N-am nimic cu tine,şi cu atât mai puţin cu fetele.Vreau doar să îmi văd de viaţa mea şi să fiu lăsat în pace.Se poate să nu mă mai deranjezi ? - Bine,încuviinţă ea pe un ton lipsit de vlagă.

Sandy Manase

50

Capitolul 9

Lumea se zguduie puternic,se rupe şi se năruie,apoi,preţ de o clipă,dispare.Totul se transformă într-o pulbere pură,care se risipeşte în toate direcţiile.Apoi lumea se

reclădeşte.O nouă substanţă ne îmbracă.Totul se petrece cât ai clipi din ochi. ~ Haruki Murakami ~

Deşi era absurd,Sigrid crezuse că agenţiile de detectivi particulari erau ceva specific filmelor mis-terioase,iar de existenţa lor în lumea reală nici nu se interesase niciodată.De fapt,era conştientă că existau astfel de organizaţii care,prin utilizarea resurselor vaste şi a echipamentelor electronice de ultimă generaţie,erau capabile să efectueze investigaţii în condiţii adverse,obţinând rezultate pozi-tive acolo unde alţii au eşuat.Cu toate acestea,fata încă mai era destul de reticentă atunci când păşi în clădirea unde erau localizate birourile,gândindu-se că era o reală nebunie ce făcea. În timp ce străbătea holurile imobilului pentru a ajunge la destinaţia constituită din biroul perso-nal al detectivului ce-i fusese călduros recomandat,Sigrid analiză cu un ochi critic împrejurimile.Ce dezamăgire ! Nimic din jurul ei nu îi oferea senzaţia că în spatele acestor uşi s-ar fi putut desfăşura nenumărate acţiuni secrete,cu scopul de a soluţiona unele dintre cele mai încâlcite piste.Totul era normal,plictisitor şi fără strop de mister.Ori dacă s-ar fi aflat într-această clădire,ori într-una în care se putea să îşi plătească factură telefonică,n-ar fi sesizat nicio diferenţă remarcabilă. După alte câteva ture rătăcitoare,tânăra găsi pe cineva care putea să o îndrume spre cel căutat.Mai întâi,fu informată că bărbatul nu se afla în incintă deoarece era „ziua lui pe teren“,fiind sfătuită că oricare aşteptare s-ar fi dovedit incredibil de lungă şi de inutilă,dar o altă persoană care ascultase involuntar conversaţia,spuse că îl vazuse chiar el pe domnul detectiv într-acea zi.Se părea că acest om apărea şi dispărea precum avea chef.Ceva deosebit de specific unui detectiv,se gândi Sigrid nu tocmai entuziasmată.Nu prea îi făcea plăcere să cunoască un bărbat atât de alunecos. Nefiind tocmai lămurită dacă cel căutat putea fi găsit într-acea zi,fata tocmai îşi ridică ochii către plăcuţa de pe o uşă din dreptul său.Ochii îi sclipiră şmechereşte,deoarece o idee năstruşnică îi trecu prin minte.Îndemnată de un curaj nechibzuit şi de o impertinenţă la fel de nesăbuită,apăsă clanţa şi pătrunse în încăpere.Cum nimeni nu mai era pe coridor atunci când realizase necinstita intrare,fata nu întâmpină nicio problemă în a se instala confortabil. Se aşeză să aştepte pe un scaun comod din piele,în timp ce ochii i se plimbau foarte cercetători prin preajma sa.Nu era nimic tentant de analizat,căci putu să observe doar teancuri de hârtii,câteva cărţi de specialitate,dar şi nişte obiecte decorative urâte.În rest,doar mobila specifică unui birou. Totuşi,tot învârtindu-şi ochii prin fiecare cotlon,remarcă pe o noptieră un scorpion fabricat din cristal.Strălucirea micii şi ornamentalei fiinţe veninoase o atrase precum un magnet,căci fără să îşi dea seama,se ridică şi se îndreptă ca şi vrăjită către el.Luându-l cu o deosebită grijă între palmele sale pentru a-l analiza cu o minuţiozitate sporită,fata îşi trecu degetele peste suprafaţa sticloasă,în timp ce gândul o duse spre Luca.Deşi nu credea în horoscoapele redactate în neştire zi de zi,prin tot soiul de publicaţii,îşi permitea să acorde o încredere mai mare tainelor astrologiei.De fapt,îşi băgase odată nasul într-o carte referitoare la planete,iar din acea clipă cercetase asiduu ce influenţă poate să aibă poziţia acestora la naşterea unei anumite persoane.Îşi dorea să se convingă pe cont propriu dacă toată afacerea este numai o scorneală pentru a atrage oamenii naivi,ori dacă chiar este o stiinţă aşa cum o intitulau unii.În mod uimitor descoperi că nu era totul o pură şărlătănie.Astrele îşi aveau secretele lor remarcabile,dar acestea nu erau descifrabile pentru oricine.Oricum,gândurile

Joaca de-a destinul

51

o purtară spre Luca,deoarece el era zodia scorpion,însă ceea ce o intriga era dacă şi proprietarul bi-roului era tot reprezentantul aceleiaşi zodii.Putea să deţină acel obiect doar pentru că-l primise în dar,ori fiindcă pur şi simplu îi plăcuse modul elegant în care fusese confecţionat,decizând ulterior să îl achiziţioneze,fără să aibă vreo legătură anume cu personalitatea sa.Prostii ! 99% şanse să fie şi el tot zodia scorpion ca şi Luca,îşi zise fata în sinea sa. Dar cum mintea ei ajunsese să se gândească dacă între cei doi bărbaţi există vreo asemănare,nu mai fu atentă la modul în care degetele ei alunecau peste suprafaţa fiinţei ornamentale.Ele atinseră ceva ce aducea a ac ascuţit,iar curând realiză că îşi apăsase degetul fix peste coada scorpionului.O picătură de sânge se prelinse pe podea. - Să presupun că eşti imună la înţepături veninoase ? întrebă o voce fermecătoare din pragul uşii. Sigrid tresări şi puse repede la loc bibeloul,mândră că nu îl scăpase din cauza şocului pricinuit. Posesorul acelei voci era un bărbat atât de şarmant,încât tinerei îi fu ciudă că nu era mai spălăcit pentru a nu-i atrage atenţia.Primul lucru ce-l sesiză la el fură ochii albaştri,care o fixau într-un mod cercetător,iar apoi observă culoarea deschisă a părului său.Tipul era şaten-blond,lucru ce făcea ca albastrul ochilor să iasă şi mai mult în evidenţă.Purta o ţinută deloc formală:o cămaşă neagră şi o pereche de blugi.Un alt detaliu care-i atrase atenţia tinerei fu brăţara dintr-un şirag de mărgele de lemn,ce se putea observa pe sub manşeta cămăşii.O intriga că purta o brăţară oarecum religioasă,şi nu una fină,elegantă,mult mai costisitoare.Dar oricât de mult ar fi intrigat-o acest bărbat ciudat,lăsă analizatul deoparte fiindcă,la urma urmei,se afla în acest loc pentru Luca,nu pentru a se îndrăgosti la prima vedere de un individ,care era cu cel puţin zece ani mai în vârstă decât ea.Totuşi,în ciuda oricăror cercetări la prima vedere,fata constată cu surprindere că acest bărbat era singurul pe care îndrăznise să-l abordeze în afară de Luca.Desigur,motivul era veşnicul Luca,însă experimentatul bărbat din pragul uşii nu avea de unde să ştie că se afla în faţa unei tinere de 20 de ani care,în ciuda aparenţei dezinhibate şi răzvrătite,nu avusese niciodată un iubit.Ar fi fost de-a dreptul haios să îi povestească aceste detalii necunoscutului,fiindcă oricum nimeni n-ar fi crezut o astfel de aberaţie. - Îndeosebi la cele de scorpion.Am fost victima a nenumărate,dar iată-mă ! se mândri ea,făcând o piruetă,în faţa celui care o cercetă admirativ în timp ce se învârti.Sunt vie şi nevătămată. - Da,comentă el sec. Se aşeză pe scaunul de la birou,descuie un sertar,şi scoase un dosar care conţinea o groază de pa-gini.Sigrid se gândi că acesta era într-adevăr un om nespus de ocupat,faţă de Luca ce se prefăcea mai mereu ocupat,deşi nu era decât o modalitate de a o îndepărta.Ignorându-şi vizitatoarea,începu să le aranjeze într-o ordine riguroasă,oprindu-şi din când în când atenţia numai asupra vreuneia pe care o considera mai importantă. Când Sigrid se apropie,proptindu-şi coatele de biroul lui,remarcă fără să vrea faptul că nu avea verighetă.Un bărbat atât de încântător să nu aibă nevastă ? Desigur,poate că şi munca sa istovitoare nu-i permisese să se însoare,fiind un motiv în plus pentru a-l face să se numere printre rândul burlacilor.Dar dacă tipul era deja divorţat ?! - Domnule detectiv,puteţi să mă ascultaţi câteva momente ? El îşi ridică ochii plictisit către ea,abia cât să zărească faptul că avea în faţa lui tocmai pe una din tinerele după care o mulţime de bărbaţi erau complet înnebuniţi,nu numai datorită fizicului ei,ci şi al caracterului extrem de neobişnuit. - V-am trimis acum o lună o scrisoare,întrebându-vă dacă mă puteţi ajuta într-o problemă.Aţi citit-o cumva ? - Da,sosi răspunsul lui după câteva clipe lungi de cugetare.Hm...consider că poţi să mă tutuieşti. Sigrid crezu că bărbatul era într-atât de ocupat,încât tocmai de aceea ezitase în a-i mărturisi dacă-i lecturase istoria păţaniilor ei sentimentale.De fapt,adevărul era că bărbatul citise şi ştia perfect de ce nu-i răspunsese nimic acestei cliente.Detectivul Eduard era un om sceptic din fire,nu-şi acorda

Sandy Manase

52

încrederea oricui cu uşurinţă,păstrând o reticenţă uriaşă până când nu se convingea că nu riscă să fie tras pe sfoară.Iar pe această fetişcană care apăruse brusc în viaţa lui putea să o ajute foarte mult,dar asta numai dacă îşi lua măsurile de precauţie necesare.Oricum,fata n-ar fi putut crede că cineva ar ajuta-o în mod dezinteresat. - Deci... ? întrebă ea şovăitoare.Putem să discutăm ? - În scrisoare nu te-ai recomandat,iar acum comiţi exact aceeaşi greşeală. - Nu pricep ce relevanţă ar avea un simplu prenume,odată ce nici măcar nu mă cunoşti. - Ar fi de bun-simţ,replică el rece. Ea îşi îndepărtă mâinile de pe birou.Nu era decisă dacă era precaut să-şi dezvăluie realul nume. - După cum ţi-am zis,continuă ea neintimidată.Dacă îţi voi spune un nume,nu o să îţi servească la absolut nimic. - Cred că tu ai nevoie de mine,nu eu de tine.Aşadar,regulile cui crezi că vor fi respectate ? Fata plesni din picior a nerăbdare,fiindcă barbatul acesta era mult mai enervant decât Luca.Avea acelaşi stil de a vorbi:sintetic,fără pic de sare şi piper,de-ţi venea să te azvârli pe fereastra cea mai apropiată,decât să încerci să comunici cu un om atât de nesociabil şi neîncrezător.Cu toate astea,era o şansă care se merita încercată până la final. - Doar mi-ai văzut numele.Este cel care apărea pe spatele plicului,minţi Sigrid. Bărbatul o privi cu ochi vicleni,ca şi cum i-ar fi transmis limpede prin simpla uitătură că era un truc prea ieftin ca să îl creadă,dar pe moment nu mai insistă să afle numele sfidătoarei domnişoare. - Deci...se poate să primesc şi eu un răspuns ? - Dacă o să formulezi întrebări suficient de pertinente,sunt dispus să-ţi răspund.Însă,observând cât de aiurită eşti,nu prea cred că o să fii capabilă să-mi prezinţi problema într-un mod suficient de elocvent,iar ajutorul meu n-ar putea astfel să fie acordat.Mai încearcă ! Sigrid simţi că o cuprinde o mânie oarbă şi un chef straşnic de a părăsi acel birou sufocant înainte de a-i arunca proprietarului cu ceva în cap.Felul morocănos în care îi răspundea,utilizând mai ales fraze monosilabice,intra în izbitor contrast cu modul direct în care-i azvârlise acea provocare.Deşi i se părea o chestiune dubioasă,tânăra se simţea ca şi cum bărbatul se juca cu ea,neoferindu-i nicio informaţie,dar totodată împiedicând-o să renunţe la ajutorul lui. - Ok,scuză-mă,începu ea pe un ton spăşit,dându-şi seama că dacă avea să se comporte tot la fel de sfidător ca şi în privinţa lui Luca,nu avea să-l câştige pe acest om de partea ei,distrugându-şi şansa de a colabora cu unul dintre cei mai buni detectivi.Acest Eduard şi Luca păreau să aibă caractere al naibii de similare,aşa că ar fi fost o prostie să comită aceleaşi greşeli de două ori la rând. -Aştept... - Nu înţeleg deloc dacă îţi doreşti să colaborezi cu mine,oftă Sigrid complet derutată din pricina atitudinii lui rezervate. - Numele tău este... ? Desigur,cel real...sublinie el printr-un ton şiret. - Sigrid,strigă ea exasperată de insistenţa lui,care era mult mai enervantă decât a ei,căci era subtilă. - Şi câţi ani ai ? - Împlinesc 21 peste o lună,zise ea cu mare acurateţe,ca şi cum vârsta de douăzeci ar fi fost prea nesemnificativă.Deşi nu era deloc o fetişcană naivă,se simţea stânjenită gândindu-se că acest bărbat ar fi putut-o considera o mucoasă netoată. - Şi eşti originară din acest oraş ? - Un moment,îl opri Sigrid bănuitoare.Ştiu că eşti detectiv,dar interogatoriul ăsta nu îşi are deloc rostul.Eu am venit să mă ajuţi să capăt nişte informaţii,nu ca sa îmi scotoceşti tu viaţa. - Să fim serioşi,declară el cu infinită lejeritate.Ţi-am cerut câteva detalii esenţiale pe care le-aş cere oricărui client,odată ce se presupune că vom începe o investigaţie serioasă. - O investigaţie pe seama altuiva,nu pe a mea,stimabile,se răsti fata.Propria viaţă mi-o cunosc.

Joaca de-a destinul

53

- Mă îndoiesc,murmură el suficient de tare încât să fie şi auzit. - Ar mai lipsi şi să-mi zici că tu esti piesa-cheie a vieţii mele,că fără ajutorul tău o să ratez cine ştie ce ocazie.Ştii ceva?! Nu eşti o persoană importantă în viaţa mea,afirmă ea tăios.Poate că într-adevăr deţii abilităţi investigatoare desăvârşite însă,la urma urmei,eşti numai un pion util,care o să mă conducă direct la regele meu. - Un pion ? ridică el din sprâncene amuzat şi intrigat de comparaţia ciudată.Mă desconsideri pe faţă,stimată domnişoară. - Nu cumva asta ai făcut şi tu din clipa în care m-ai cunoscut ? Probabil nu mă crezi demnă de serviciile tale ireproşabile. - Meseria mea nu îmi permite să-mi selectez clienţii.Pot să rezolv cazul unei doamne elegante,dar la fel de bine mă pot implica temeinic şi într-acela al unei puştoaice obraznice.Eu niciodată nu fac discriminări,cu atât mai puţin în domeniul profesional,ţinu să o informeze bărbatul. - Totuşi,cred că ştii să selectezi cu foarte mare grijă persoanele.Dar posedând o astfel de capacitate admirabilă,de ce nu ţi-ai ales o soţie până acum ? întrebă Sigrid pe neaşteptate,fără să se gândească absolut deloc la impertinenţa întrebării sale incomode. El îşi plecă ochii asupra biroului,oferindu-i brunetei impresia că atinsese un punct foarte intim. - Pentru că...pentru că sunt divorţat,îi comunică el cu un zâmbet senin. - Mă scuzi,completă Sigrid repede.Nu aveam de unde să bănuiesc un asemenea lucru,continuă ea stânjenită.De fapt,nu aveam dreptul să te întreb aşa ceva. - Este în ordine.Oricum,completă bărbatul pe un ton rece,s-ar părea că îmi intru bine în rolul de pion,nu-i aşa ? Am început prin a-ţi oferii detalii până şi despre aspecte personale. - Nu văd de ce m-ar interesa câtuşi de puţin detaliile legate de viaţa ta privată.A fost o prostie să te întreb,spuse ea,adoptând o poziţie mai împăciuitoare,deoarece era mult mai probabil să obţină o colaborare eficace astfel. - Nu tocmai.Poate că triunghiul amoros se va transforma într-un final în pătrat. - Îmi ţii lecţii despre figuri geometrice ? - Deloc.Prefer să rămânem la cele de şah.După cum m-ai avertizat,nu trebuie să uit că sunt numai un biet pion în desfăşurarea măreţului tău plan,dar ţi-ai pus întrebarea că,pe parcurs,se pot petrece schimbări incredibil de neaşteptate ? - Cum ar fi ? întrebă ea sceptică. - Pionul te conduce la regele tău,dar ce să vezi ?! Când ajungi la acesta,constaţi că interesul ţi-a fost captat în mod iremediabil de cel care te-a însoţit pe parcursul îndelungatei călătorii. - Chiar dacă nu mă pricep deloc la şah,mă îndoiesc amarnic,replică ea rece. - Deci...începe să-mi povesteşti,zise el abandonând brusc subiectul precedent. Fata avea sentimentul tulburător că dacă nu-i va relata faptele în mod sincer,el ar fi fost în stare să-i pătrundă direct în minte şi să extragă adevărul direct de acolo.Prin urmare,încetă să-l mai sub-estimeze pe bărbatul abil din faţa ochilor săi,hotărându-se să-i împărtăşească detalii despre viaţa ei sentimentală,dar fără să fie convinsă pe deplin că era necesară o onestitate desăvârşită. La urma urmelor,omiterea anumitor lucruri nu însemna tocmai înşelăciune. - Este o poveste destul de lungă,răspunse ea cu precauţie. - Atunci,hai să ne facem comozi,propuse el.Poţi să te întinzi pe canapeaua mea,dacă ai de gând să îmi istoriseşti întâmplări romantice toată noaptea.Te asigur că este deosebit de confortabilă. Sigrid aruncă o privire plină de reproş obiectului de mobilier recent indicat,ca şi cum prin prisma imaginaţiei sale dezinhibate s-ar fi reprodus deja scene pasionale ce avuseseră loc pe acea canapea desfrânată.Cine ştie cu câte femeiuşti se tăvălise excepţionalul detectiv pe deosebit de confortabila sofa.Nu,mintea-i perversă era aceea care începea să croiască scenarii stupide,fiindcă el părea un tip deosebit de integru,care n-ar fi amestecat niciodată afacerile cu plăcerea.

Sandy Manase

54

- Mă gândeam că am venit să apelez la serviciile unui detectiv,nu la cele ale unui psiholog. - Prea bine,zise acesta binevoitor,în timp ce se ridică de pe scaun,îndreptându-se el însuşi către canapea.Dacă îmi permiţi,o să mă întind eu,fiindcă sunt nespus de obosit.Spuneai că este lungă povestea ta,nu-i aşa ? Fata aprobă din cap,în timp ce,fără urmă de jenă,bărbatul se trânti pe canapea,punându-şi mai apoi braţele sub creştet.Era ciudat,dar părea foarte relaxat,deşi declarase că se simte epuizat. - Totuşi,să ştii că n-ar fi rău deloc să-mi acorzi exact aceeaşi încredere pe care i-ai oferi-o unui psiholog.Desigur,asta dacă vrei să te ajut cât mai mult cu putinţă... Fără să-l mai contrazică,Sigrid începu să se plimbe de-a lungul încăperii.Tocurile pantofilor săi răsunau puternic în liniştea nopţii şi a clădirii pustii la acea oră târzie,dar şi în urechile profund deranjate ale bărbatului de pe canapea. - După cum probabil ai aflat din prima mea redactare... - Opreşte-te,îi porunci el. - Dar ai zis că-ţi aminteşti ce-ţi scrisesem,zise ea complet nedumerită.Acum credeam că-ţi pot dezvălui detalii suplimentare,însă observ dezamăgită că nu mai ţii minte nimic.De fapt,probabil nici n-ai citit vreun rând.Ce ţi-ai zis tu ?! O chestiune amoroasă...dă-o naibii de fraieră.N-are decât să îşi rezolve singură problemele sentimentale. - Pentru numele lui Dumnezeu,oftă bărbatul exasperat.Ţi-am zis să te opreşti numai din pricina pantofilor tăi incredibil de enervanţi.Am senzaţia torturătoare că tocurile tale tropăie cu cruzime fix prin creierul meu.Şi...crede-mă...azi am alergat numai pe drumuri...sunt frânt. Sigrid îl privi derutată.Încă o dată se grăbise să-l eticheteze pe acest om după aparenţe.Obiceiul nesănătos al lui Luca îi intrase oarecum şi ei în sânge,lucru ce nu o făcea deloc să se simtă mândră. - Oh...să mi-i scot ? întrebă ea spăşită. - Ţi-aş fi recunoscător.Dar dacă nu vrei să îi dai jos,ai putea să stai locului pentru a nu mai face zgomotul acela infernal,îi sugeră bărbatul. Însă Sigrid decisese să se poarte mult mai cuviincios,aşa că-i scoase şi-i azvârli pe podea,după care se trânti pe un fotoliu,ridicându-şi picioarele la piept.Încercase de multe ori să se dezveţe de această poziţie,dar nu reuşise. - Ceva nu este în regulă. - Da,fu de acord el.Poziţia ta nu este tocmai decentă.Oricât ne-am strădui să părem două persoane care discută o chestiune profesională,rămânem tot un bărbat şi o femeie.Ştiai că ăsta este un motiv suficient ca să existe atracţie ? - Nu fi absurd,i-o reteză ea,în timp ce,totuşi,îşi trase rochia mai în jos,pentru a-şi acoperi coapsele mai bine.Vrei să susţii că nu există prietenie autentică între bărbat şi femeie ? - Nicidecum,însă poţi tu să garantezi că unii din prietenii tăi ar refuza o noapte alături de tine ? Sigrid zâmbi cu şiretenie,dar nu-l mai contrazise,când deodată îşi aminti pentru cine se afla acolo. - Doar Luca..zise ea gânditoare. - Să mă ierte ceata tuturor sfinţilor că nu-l cunosc pe acest faimos Luca,dar ceva-mi spune că-i un mincinos ordinar.Excluzând oricare fel de sentimente veritabile,ar fi putut să recunoască în mod deschis că i-ar face plăcere să vă culcaţi împreună măcar o dată.Bărbatul zâmbi misterios,iar apoi continuă.Următoarele dăţi ar fi venit de la sine... - Nu ştii ce spui,Eduard.Vorbim despre un individ foarte dificil. - Vai de mine,se îngrijoră el cu ipocrize.Să fie oare acest Luca prima mea enigmă nerezolvată ?De fapt,vrei să-ţi zic un secret ?Mai devreme sau mai târziu,o să-l rezolvi singură.Nu pot să preconizez cu exactitate când sfârşeşti cu el,dar în privinţa îndeplinirii misiunii n-am nici măcar o îndoială. - Cum adică să sfârşesc cu el ? întrebă Sigrid îngrozită. - Era un fel de a mă exprima.Sfârşeşti cu el prin a-l scoate din minţi,sfârşeşti cu el în pat,sfârşeşti

Joaca de-a destinul

55

cu el luându-ţi-l ca amant.O să decizi tu care variantă îţi place cel mai mult.Nu e treaba mea. - De ce eşti atât de sigur că pot să fac ceva în privinţa asta ?! - Pentru că dacă nu ai fi dispusă să mergi până la capătul capătului,nu cred că te-ai afla acum aici.Perseverenţa ta o să-ţi aducă într-un final premiul mult râvnit deşi,personal,eu mă îndoiesc de valoarea autentică a acestui individ. - Nu este vorba despre o simplă competiţie.Eu îl iubesc enorm pe Luca.L-am iubit dintotdeauna. - Chiar şi după tot ceea ce ţi-a făcut ? întrebă el foarte uimit.Este ca şi cum aş spune că eu mai simt ceva pentru aceea,care acum nu este mai este decât... Ea făcu ochii mari,având impresia că tocmai o să îi fie dezvăluit un secret copleşitor,dar se înşelă amarnic,căci Eduard completă pe un ton sec: - O amintire.Între mine şi fosta mea soţie nu mai există nicio legătură. - Ok.Mă bucur enorm pentru tine,replică Sigrid dezinteresată.Însă mie chiar îmi pasă de viitorul lui Luca.Vreau neapărat să aflu cum este femeia de care este atât de îndrăgostit. - Nu doar este amorezat puştiul,o corectă el.Se vor căsători. - Ştiam,strigă fata victorioasă,ridicându-se vijelios de pe fotoliu.Dar întrebarea esenţială este de unde ştiai tu asta? îl anchetă ea,punându-şi mâinile în şolduri şi privindu-l pe bărbat de sus.Te-am prins ! Cine eşti tu de fapt,Eduard ? - Unul din cei mai buni detectivi din lume,se mândri el fără strop de modestie.De aceea,deşi m-ai acuzat de o completă lipsă de interes faţă de cazul tău,am făcut câteva cercetări sumare într-această privinţă,îi explică el de îndată.Hm...nu,sunt prea modest.Am aflat absolut totul. - Şi de ce nu ai luat legătura cu mine pentru a mi le transmite ? întrebă ea foarte sceptică.Preferi telepatia cumva ? - Dacă interesul tău era într-adevăr ferm justificat,urma să mă cauţi iarăşi,după cum ai şi făcut-o. Acum eşti lămurită de ce am procedat astfel,ori tot ai impresia că uneltesc pe la spatele tău ? Sigrid aprobă din cap,după care se trânti din nou pe acelaşi fotoliu.Părea ostenită psihic. - Totul e un dezastru.În ciuda puterii mele inepuizabile,uneori cred că nu o să ajung până la final. - Dar dacă te ajut şi eu ? îi propuse el cu seriozitate. - Tu ??? De ce m-ai ajuta ? Adică,lăsând la o parte informaţiile folositoare pe care mi le-ai putea furniza,de ce mi-ai oferi sprijinul tău necondiţionat ? - După cum am mai zis...necunoscute sunt căile Domnului... - Încetează,se amuză fata pe seama citatului său cu tentă religioasă.Cine te-ar auzi,ar spune că ai urmat cursuri teologice la modul intensiv.Iar tu eşti,în definitiv,un bărbat căruia nu i se potriveşte preoţia,afirmă ea cu mare îndrăzneală. - Ştiu,Sigrid.Mi-am dat şi eu seama.Tocmai de aceea m-am implicat într-alte afaceri.Cu toate astea, încerc să fiu în continuare un om cât se poate de cumsecade,străduindu-mă să îmi păstrez înalte standarde în privinţa eticii.Poate de aceea mi-am propus să te ajut cât mai mult şi pe tine. - Da,desigur...îi zâmbi Sigrid zeflemitor.Iar eu sunt virgină şi n-am avut niciodată un iubit. Din păcate,nici unul nu bănuia că celălalt zisese purul adevăr,aşa că amândoi îşi luară afirmaţiile drept ironii foarte bine plasate,zâmbindu-şi cât se poate de larg în urma acestora. În cele din urmă,tânăra se aşeză iarăşi pe fotoliu,încercând să înlăture toate suspiciunile penibile care o încercaseră câteva clipe mai în urmă,deşi avea strania senzaţie că Eduard îi ascunde ceva. - Spune-mi...începu el după câteva minute de tăcere.Eşti pregătită să afli adevărul ? - Desigur.Este dorinţa mea cea mai măreaţă,îi răspunse ea nerăbdătoare. - Prea bine.O să îţi povestesc tot ceea ce am aflat,iar apoi vei putea lua ce decizie doreşti. Sigrid îşi frânse mâinile,cuprinsă fiind de o agitaţie neliniştitoare.Aştepta cu sufletul la gură ca el să înceapă relatarea faptelor,dar niciodată nu şi-ar fi închipuit că în mâinile acestui bărbat se află soarta sentimentelor sale.Deţinând adevărul care-i scăpase nedescoperit lui Sigrid mult timp,stătea

Sandy Manase

56

în puterea lui să distrugă prin dezvăluirea acestui adevăr un ideal,pe care fata şi-l păstrase o vreme dureros de îndelungată.Însă bărbatul n-avea de unde să presupună că importanţa lui Luca în viaţa acesteia se ridica la un nivel mai presus de oricare raţiuni şi interese,aşa că,neavând câtuşi de puţin bănuiala că avea de-a face cu o iubire necondiţionată,se grăbi să-i dezvăluie informaţiile,fără a mai apela la nicio altă ceremonie prealabilă.Pe măsură ce-i istorisea toate evenimentele,observă că fata nu-i mai adresa întrebări insinuante,că nu-l mai asalta cu tot soiul de suspiciuni,că renunţase brusc la acea atitudine plină de vitalitate de care dăduse dovadă atunci când începuseră conversaţia. De fapt,Sigrid asculta ce-i spunea Eduard,dar nu putea să conştientizeze pe deplin că de astă dată îi era înfăţişat adevărul în starea sa cea mai pură.Zbătându-se între dorinţa de a crede şi cea de a lua totul drept o minciună monstruoasă,tânăra crezu de cuviinţă că era timpul să protesteze. Tot ceea ce îi relata acest bărbat nu putea fi decât o scorneală infamă,josnică şi mârşavă. Se ridică brusc de pe fotoliu şi se îndreptă ţintă către canapeaua unde Eduard stătea întins. - Te rog să încetezi imediat cu aceste fabulaţii ticăloase ! Cum îndrăzneşti să îţi baţi joc de mine ?! - Nu înţeleg deloc la ce te referi,zise el mirat,totodată sprijinindu-se într-un cot.Ţi-am zis adevărul. - Adevărul ?!?! îi strigă tânăra profund revoltată de nonşalanţa cu care el îşi continua spectacolul ipocrit.Într-acele clipe,prefera să-l considere pe acest bărbat cel mai mizerabil tip din lume,decât să accepte toate detaliile care se îmbinau într-un mod incredibil de grotesc,dar păreau de necrezut. - Nu-mi poţi pune la îndoială profesionalismul,obiectă el pe un ton aspru. - O să îţi pun la îndoială până şi integritatea dacă este necesar ! Numai un om ciudat ca tine putea să inventeze o asemenea infamie despre Luca.El,care este un individ atât de demn şi de orgolios,să aibă o relaţie cu o femeie căsătorită ! răcni Sigrid scandalizată.Dar drept cine-l crezi ?! Un nemernic care nu are strop de moralitate ?! Un puşti retardat care agreează relaţiile extraconjugale ? - Nu mi-am închipuit că o să reacţionezi astfel,zise Eduard încurcat. - Iar eu nu mi-am imaginat că pot exista în lumea aceasta oameni care să inventeze aşa ceva ! Fiind acuzat iarăşi că dădea dovadă de incorectitudine,Eduard sări brusc în picioare,şi o înfruntă într-un mod aspru,deoarece deja nu mai putea să suporte toate acele insinuări mincinoase. - Ascultă-mă bine,fetiţo ! se răsti el iritat.Nu există nici cea mai infimă eroare în informaţiile pe care ţi le-am furnizat,fiindcă eu însumi le-am obţinut.Dacă te consolează cu ceva acest gând,atunci află că de un an Luca nu mai este iubitul unei femei măritate,ci al uneia divorţate.E mai bine aşa ? - Nu ! urlă Sigrid,pierzându-şi controlul.Luca nu şi-ar vinde niciodată demnitatea şi reputaţia de dragul unei fuste !!!!! Oricare bărbat din lumea asta,dar Luca nu !!! strigă ea aproape sufocându-se. Pradă unei uimiri adânci,biata fata se prăbuşi pe canapea complet distrusă.Încercă din răsputeri să rememoreze toate amănuntele recent aflate,dar se temea totodată,în efortul ei de a gândi cât mai limpede,să nu ajungă la concluzia că Eduard spune adevărul.Îi era o teamă de moarte ca nu cumva o descoperire hotărâtoare,să aibă menirea de a pune capăt oricărei incertitudini,dovedindu-i astfel că Luca nu mai era demn de preţuirea ei nemărginită. În timp ce Sigrid trăia un fel de delir,Eduard o privea cu o stranie duioşie.De abia într-acele clipe realiză că fata nu-şi dorise nicio clipă să-l acuze fără temei,dar vestea pe care o aflase o copleşise. Chiar dacă suferinţa-i era îngrozitoare,Sigrid nu putea să plângă.Ruşinea,de care se simţea atât de vrednică,o împiedica să-i fie milă de ea însăşi şi-i anihila lacrimile. „Ah,gândi ea într-una din acele clipe haine,dacă aş putea să mă sustrag din realitatea aceasta mizerabilă ! Mi-aş dori să-mi îngădui să savurez fericirea de a nu mai simţi,de a nu mai simţi absolut nimic pentru nimeni ! ” Avu o dorinţă sălbatică să se repeadă şi să dărâme,să spargă,să distrugă,să nimicească totul din preajma sa.Deja îşi imagina cum îi devasta întreg biroul,eliberându-se astfel de furia crâncenă care zăcea într-însa,dar ştia că mai presus de orice trebuia să se controleze.Îşi înfipse unghiile în propria carne şi apăsă,şi apăsă,şi apăsă cât de tare putu,ca să nu zbiere din pricina durerii interioare.Mult mai uşor era să suporte chinurile fizice,decât să se lupte cu monstrul interior ce râvnea să evadeze

Joaca de-a destinul

57

şi să-şi etaleze manifestările brutale.Fu străbătută de senzaţia puternică a ruinării.Nu doar a ei,ci a întregii lumi.Totul părea să-şi fi pierdut total sau,cel puţin,să-şi fi denaturat sensul.Se întindea doar o pustietate nemărginită şi deplorabilă,iar Sigrid nu avea de ce să se mai agaţe.În urechi încă îi mai răsunau ţăndările a ceea ce fusese odată idolul ei intangibil.Atunci,auzi deodată vocea bărbatului. - Te simţi bine ? întrebă acesta cu precauţie după câteva momente de tăcere mormântală. - Eduard...zise ea cu ochi dureros de rugători.Spune-mi că nu-i nimic adevărat... - Observ prea bine că adevărul te-a şocat şi te-a afectat sufleteşte,dar atunci când vei putea să te dezmeticeşti de-a binelea din confuzia care te-a cuprins,o să îţi dai seama că totul e spre binele tău. - Dar nu poate fi adevărat !!! strigă ea încă o dată îngrozită,sărind în picioare dezorientată.Cum ?!! Cum am ajuns aici ?Cum a ajuns el până aici ? Cum am ajuns amândoi să fim atât de jalnici ? - Pentru numele lui Dumnezeu ! zise el împăciuitor,permiţându-şi să o ia de mână şi să o conducă uşor către fereastra întredeschisă.Nu te lăsa mâhnită într-un asemenea hal.Uite...respiră aerul rece al serii...o să îţi facă bine...încearcă să-ţi eliberezi mintea de tot ceea ce împovărează... Sigrid se sprijini de el profund recunoscătoare şi-i zâmbi slab.De ce era bărbatul acesta atât de bun cu ea?De fapt,o năucea teribil că era mult mai înţelegător şi mai generos decât Luca însuşi,deşi nu-i datora absolut nimic.Pe Eduard nu-l cunoştea de o viaţă,ci de doar câteva minute,dar simţi într-un mod inexplicabil că,spre deosebire de Luca,acesta era cu adevărat un om integru şi incoruptibil. - Respiră...nu este sfârşitul lumii,zâmbi el afectuos.Crede-mă,lumea nu a început şi nici nu o să se încheie cu acest Luca.Toţi ne înşelăm în viaţa asta...el,tu,până şi eu însumi...probabil pe toţi trei ne leagă acelaşi lucru.Ne-am lăsat amăgiţi de perfecţiunea unei persoane ce nu este nicidecum astfel. - Dar tu nu înţelegi...zise tânăra pe un glas domol.Luca mi-a condamnat iubirea,mi-a batjocorit sentimentele,a desconsiderat tot ceea ce simţeam pentru el ! Dar niciodată nu mi-am închipuit că ar avea îndrăzneala să mă supună unor asemenea acuzaţii nemiloase,ştiindu-se pe el însuşi implicat într-o mocirlă atât de reprobabilă.Cum a avut curajul dizgraţios să-mi calce în picioare neîntinata şi sincera afecţiune,când ştia că el nu culege decât rămăşiţele afecţiunii femeii altuia ? Simt că nimic în lumea asta nu mai are valoare,deoarece pe ea a putut să o înţeleagă că l-a iubit pe altul,dar la mine niciodată n-a putut să accepte că l-am iubit mereu numai pe el.Nu ţi se pare o ironie a sorţii ?! - Nu ştiu ce să îţi răspund... - Dar eu ştiu perfect ce să-mi răspund mie însămi.Trebuie să recunosc faţă de propria persoană că m-am îndrăgostit de un om cu un caracter slab,care s-a lăsat atras în tot circul ăsta silos,de parcă ar fi avut nevoie de o astfel de faptă blamabilă pentru a atrage atenţia.Dumnezeule ! Dar cum a putut să decadă într-un mod atât de deplorabil ?! Luca,Luca,tocmai Luca ! Nu poate fi vorba de el !!! Se ridică fulgerător de pe pervazul geamului,iar apoi începu să se plimbe de-a lungul încăperii. - Ah,îl dispreţuiesc,îl detest,îl urăsc ! strigă ea.Dar nici cea mai cruntă aversiune pentru el nu o va putea întrece pe cea care a luat naştere faţă de propria persoană.Cu adevărat pe absolut nimeni nu dispreţuiesc mai straşnic decât pe mine însămi,declară tânăra neîndurătoare. Se repezi cu o disperare cruntă spre uşă,dar Eduard îi anticipă nechibzuita mişcare,cât şi planurile nebuneşti din minte,aşa că o prinse în braţele sale şi o imobiliză.Fata începu să se zbată sălbatic. - Dă-mi drumul ! Trebuie să mă duc imediat să-i cer socoteală,nemernicului ! În viaţa mea n-am fost nevoită să mă confrunt cu o nedreptate mai imensă.Îmi este dator cu multe explicaţii ! - Nu o să te duci nicăieri,o anunţă Eduard pe un ton implacabil,ca şi cum voinţa lui ar fi fost lege. - Dar cine eşti tu pentru a-mi spune ce să fac ?! Nu am nevoie deloc de sfaturile tale idioate ! - Răzvrătirea ta nu-şi are rostul,şi cu atât mai puţin reproşurile pe care vrei să i le faci.Trebuie să te linişteşti şi să gândeşti limpede.Nu cred că este înţelept să te duci şi să-i urli în faţă cât de mult te dezgustă întregul său comportament injust.Este necesar să-ţi acorzi un timp de chibzuire. - Cred că ai dreptate,recunoscu ea spăşită.Poţi să îmi dai drumul.Nu o să fac nicio nebunie. - Uite...eu nu ştiu ce a fost între voi până acum,dar cred că situaţia lui este iremediabilă...

Sandy Manase

58

- Iremediabilă ? întrebă Sigrid suprinsă.O spui ca şi cum l-ai compătimi...ca şi cum ai şti că toată această situaţie o să-i pricinuiască multiple necazuri... - Păi...poate că puştiul acesta nu este atât de vinovat precum pare...zic şi eu...murmură el. - Îi iei apărarea ?! De ce ai încerca să-i găseşti justificare unui om într-atât de josnic ?! - Fiindcă întotdeauna mi-am dorit să fiu de partea dreptăţii,replică el prompt. - Iar această dreptate ţi se pare că îl caracterizează pe Luca ? Eu sunt personajul cel negativ ?! - Nu,răspunse el categoric.Dreptatea se află undeva la mijloc,însă ca să o descoperiţi ar trebui să existe puţină colaborare între voi. - Nu există,replică Sigrid tranşant.Între mine şi Luca nu există strop de înţelegere. - Însă o poţi face să apară.Uneori este necesar să facem sacrificii pentru a ne bucura de roade. - Dar cum să continui să fac sacrificii de dragul lui? Tu nu înţelegi că omul acesta s-a străduit din răsputeri să îmi distrugă sentimentele ?! Numai când îmi reamintesc cu câtă emfază oribilă îşi pre-zenta sublima-i dragoste,mi se face o silă ucigătoare.Trebuie că-i lipseşte cu desăvârşire ruşinea şi simţul bunei-cuviinţe,căci astfel nu s-ar fi încumetat să mă tortureze prin tot soiul de învinuiri care mai de care mai infame.I-am împărtăşit cele mai ascunse gânduri ale minţii mele,dar nici nu vreau să-mi imaginez cui a avut îndrăzneala josnică de a le dezvălui,şi,cine ştie,poate chiar unei femei !!! constată Sigrid îngrozită.Fiindcă,ştii tu cât de mult dispreţuiesc femeile,Eduard ?!Ai tu habar cât de mult detest fiinţele acestea manipulatoare,oportuniste şi înşelătoare ?!Nu,asta nici măcar nu-ţi poţi închipui,fiindcă în mintea ta nu e de înţeles un astfel de lucru,odată ce mă percepi ca făcând parte din tagma lor.Dar îţi jur că aceasta este o cruntă umilinţă,şi nicidecum o mândrie.Iar Luca...oh,biet naiv care a picat în cursa în care cad sute de dobitoci înrobiţi de femei...El,Luca,a destăinuit toate tainele sufletului meu tocmai uneia dintre ele !!! Oh,dar după un asemenea sacrilegiu,n-are decât să afle întreaga lume ! Oare ce ar putea să-l coboare mai mult în ochii mei ? încheie ea scârbită. - Mâine o să gândeşti mult mai limpede... - Nu,totul s-a sfârşit,declară ea pe un ton implacabil.Dacă până şi Luca s-a supus unei femei,dacă a ajuns să i se subordoneze cu dragă inimă unei fuste,atunci niciun bărbat nu mai are scăpare. Eduard o privi cu reproş,ca şi cum i-ar fi transmis printr-acea uitătură aprigă că-l includea şi pe el. - Nu te uita aşa la mine,zise tânăra sălbatic răzvrătită.Nu cumva te îndeamnă tupeul să îmi zici că nu-i astfel ?Mă vei contrazice afirmând că ţie niciodată nu o să ţi se întâmple aşa ceva ? Ha ! râse ea dispreţuitor.Chiar tu ai zis că eşti divorţat,detective.Presupun că nu te-ai despărţit de acea doamnă pentru că era prea sfântă,ori fiindcă într-o bună zi ţi-ai descoperit în mod miraculos nimicnicia în comparaţie cu desăvârşirea ei de muiere.Aşadar,până şi tu te-ai lăsat înşelat de o femeie...bravo ! - Sigrid ! strigă Eduard autoritar.Încetează imediat ! Nu ştii ce spui.Înţeleg că-l dispreţuieşti pe Luca,dar eu nu am nicio vină în toată povestea asta.Misiunea mea profesională se încheie aici. - Perfect ! zise ea sfidătoare.Cât să-ţi plătesc onorariul,maestre ? Cu cât dracu' să te plătesc fiindcă ai distrus iluzia unui Luca perfect ? Câţi bani să-ţi ofer pentru că mi-ai spulberat dragostea ?! - Circumstanţele au fost de o astfel de natură.Regret nespus,dar tu ai dorit să afli adevărul. Sigrid înţelese dintr-odată că îl jignise pe acest bărbat într-un mod impardonabil.Tăcu ruşinată şi se aplecă pentru a se încălţa,după care îşi trase haina pe ea.Apoi,scotoci în geantă cu febrilitate. - Nu este nevoie să mă plăteşti,zise el îngăduitor.Gândeşte-te că am făcut-o din pură generozitate. - După ce l-am cunoscut pe Luca,mi-e greu să cred într-un bărbat nobil ca tine.Aşadar,nu cred. - Atunci,gândeşte-te că este o recompensă pentru cea care a trecut printr-o suferinţă asemănătoare celei care mi-a fost dată mie să o trăiesc.Dar,pe lângă faptul că ambii am fost nevoiţi să trecem prin situaţii oarecum similare,am impresia că amândoi posedăm caractere la fel de puternice.Ştiu că o să treci peste această imensă dezamăgire,ori că vei găsi forţa de a lua o decizie cât mai justă. - Mulţumesc pentru tot,Eduard.Îţi rămân profund îndatorată.Acum...acum vreau să mă odihnesc. - Ia cartea mea de vizită,zise el punându-i-o în palmă cu gentileţe.Ştiu că o să mă mai cauţi.

Joaca de-a destinul

59

Capitolul 10

Sufletul meu este în întuneric,dar sunt fericită.O,da,sunt foarte fericită fiindcă nu sunt consolată,ar trebui să mă ruşinez dacă iubirea mea ar fi asemănătoare cu cea a logodnicelor pământeşti,care se uită mereu la mâna logodnicului,de la care aşteaptă

să le aducă ceva,sau urmăresc pe faţa lui zâmbetul de iubire. ~ Sf. Tereza de Lisieux ~

Sigrid se trezi următoarea dimineaţă nemaipomenit de uimită din pricina faptului că reuşise să doarmă.Desigur,simpla acţiune ar fi părut absolut normală pentru orice altă persoană,însă pentru tânără era o reală minune că reuşise să-şi închidă ochii,iar ulterior să fie capabilă să şi adoarmă în mod obişnuit.După tot calvarul emoţional prin care fusese nevoită să treacă,Sigrid se simţise de-a dreptul convinsă că,la lăsarea serii,urma să fie cuprinsă de o cumplită angoasă,care urma să-i ră-pească somnul,umplându-i obsesiv mintea cu tot soiul de cugetări odioase.Totuşi,în mod absolut miraculos,acest lucru nu se întâmplă,deoarece toate gândurile tulburătoare se retraseră,numai pe alocuri intelectul fiindu-i dispus să admită că se petrecuse un lucru ce se necesita analizat înde-lung,până în cele mai mici amănunte ale sale.Toată oboseala psihică acumulată de-a lungul acelei agitate zile îşi spuse într-un final cuvântul,iar rezultatul fusese o noapte aparent liniştită. Fata se ridică uşor din pat şi se îndreptă încet către fereastră.Era profund recunoscătoare că îi dispăruse durerea de cap,că se simţea mult mai relaxată,că acum se putea încumeta să meargă mai departe,luând o decizie.Dacă nici această ultimă dureroasă lovitură pe care o primise nu reuşise să o distrugă,de-acum avea conştiinţa că nimic nu putea să o mai rănească vreodată în privinţa lui Luca,într-un mod tot la fel de crunt.Într-o manieră absolut inconştientă,acesta o înzestrase cu ad-mirabila capacitate de a deveni imună în faţa dezastrelor emoţionale.Desigur,uriaşul impact pe care-l produsese asupra fetei,poate că urma să rămână pentru totdeauna neconştientizat de către naivul tânăr,dar pe Sigrid nu o mai preocupa acest lucru.Era conştientă că altcineva o să aibă mai mult de suferit,dacă nu lua o hotărâre imediată.Totuşi,oare va putea într-adevăr să găsească forţa necesară pentru ca să se sacrifice,să renunţe la toate visele sale vechi,să lupte exclusiv într-un mod altruist,doar pentru a-l salva pe el ?! Trase perdeaua bleumarin deoparte şi se delectă pentru câteva clipe cu splendida frumuseţe a grădinii.Oftă adânc.Ar fi vrut să mediteze necontenit asupra acelei fapte blamabile ce i se părea de neînţeles,dar totodată voia cu disperare să se sustragă dintr-acea realitatea cu care era obligată să se confrunte.Asta nu tocmai pentru că ar fi dat dovadă de o slăbiciune prostească,ci fiindcă acum considera că această persoană mult adorată nu mai merita osteneala supremă.Luca încă era un om drag sufletului său,însă idealismul cu care îl înconjurase îşi pierdea treptat din desăvârşita putere pe care o deţinuse odinioară,altarul imens pe care i-l construise se zdrobea pe zi ce trece,iar toată veneraţia anterioară se convertea în ceva din ce în ce mai vag. În ciuda faptului că actualele circumstanţe demonstrau că această dragoste idealizată urma să fie supusă unei lamentabile nimiciri,sau,că cel puţin avea să se estompeze treptat până la transforma-rea într-o simplă amintire,Sigrid mai păstra o mică speranţă de remediere.Nu se compătimea deloc pentru că înfăptuise o astfel de greşeală,n-avea deloc sentimente indulgente pentru Luca,ci îşi mai

Sandy Manase

60

permitea să mai găsească un strop de milă pentru o iubire care nu se merita distrusă într-un mod atât de meschin,mai ales fiindcă şi Luca fusese înşelat şi atras într-o cursă meschină. Trăgându-şi numai halatul de mătase pe ea,Sigrid o porni desculţă de-a lungul coridorului de la etaj,către camera lui Luca.Trebuia neapărat să aibă loc o confruntare între ei,chiar dacă acest lucru putea să se dovedească mult mai primejdios pentru ea decât pentru el,odată ce fata încă mai păstra sentimente intense pentru acesta.Nemiloasele şi multiplele acuzaţii din mintea ei se învălmăşeau cu atâta încrâncenare,astfel încât era un fapt paradoxal că Luca se trezi cu o persoană atât de calmă în camera sa.Sigrid intrase în dormitorul acestuia fără să mai bată la uşă,iar când tânărul reveni de la baie,o găsi pe aceasta aşezată pe marginea patului său. Cu mâinile împreunate,ea fixa intens podeaua,dar era evident că,în ciuda gândurilor tumultoase cu care se lupta momentan,fusese capabilă să-i remarce prezenţa.Luca avea un chef straşnic să o dojenească în mod sarcastic că intrase nepoftită,dar în clipa când îşi dori să deschidă gura,fata îşi ridică brusc ochii către el.Înfricoşat de acuzatoarea-i uitătură,acesta dădu uitării orice remarcă iro-nică,fiindcă intuiţia îl anunţă că se întâmplase ceva grav.Niciodată nu o mai văzuse pe Sigrid atât de liniştită,dar totodată atât de mânioasă.Era ca şi cum o mare a celei mai crunte şi nemiloase mânii se desfăşura doar prin intermediul pupilelor sale exagerat de dilatate,găsindu-şi cea mai propice cale de eliberare exclusiv prin mijlocul ochilor cei căprui. - Tu...începu fata cu un glas stăpânit.Tu,om rău ce eşti! tună ea.Cât o să mai continui să mă scârbeşti ? Cum ai avut curajul mârşav să mă condamni în halul ăsta pâna acum ?! În ciuda reacţiilor controlate ale chipului şi ale trupului său,el simţi o cumplită durere la auzul acelor acuzatoare vorbe.Nu era în stare să înţeleagă cum o persoană care nu însemna nimic pentru el putea să îi pună la astfel de grele încercări echilibrul sufletesc.De nenumărate ori se întrebase cum de găsea Sigrid calea cea mai adecvată de a-l tulbura lăuntric,de a-l face să se simtă dubios de vinovat,de a-l zăpăci în mod alarmant.În mod cert,prefera să evite înfruntările,deoarece o tainică agresivitate dintr-însul se trezea în mod fulgerător,iar controlul propriei fiinţe devenea un lucru anevoios.Era ca şi cum Sigrid dădea o formă fizică acelor zbuciumate conflicte sufleteşti ce zăceau în adâncul subconştientului,căci prin tânără,Luca putea să vadă şi să recunoască tabloul concret al propriei agresivităţi ascunse. Pe acelaşi glas cumpătat,dar cu multiple şi pronunţate tente de asprime,ea continuă să-l acuze: - Oh,Luca,m-ai trădat ! Şi cât de multă încredere îmi depusesem în tine...toată,toată,toată îţi fusese acordată ! Dar tu m-ai trădat,fiinţă haină ! - Nu înţeleg la ce te referi...zise aceasta cu răceală.Ştii că noi n-avem vreo legătură care să-ţi permită... - Desigur,legăturile tale pline de importanţă ! exclamă tânăra cu un amarnic dispreţ.Lua-le-ar dracu' pe toate,mai ales pe cea actuală ! Cum aş putea eu să tăgăduiesc însemnătatea preţioaselor tale relaţii ? Cum aş putea eu să discut cu tine omeneşte,când ţie îţi zboară gândul doar la interese? - Dacă ai venit aici ca să îmi pui nervii la încercare,te avertizez că nu o să-ţi iasă ! o avertiză el pe un ton sumbru,încleştându-şi totodată pumnii. - Iar eu te înştiinţez că nu vei mai ocoli nicio confruntare deschisă prin tacticile tale laşe,fiindcă nu o să te sustragi atât de uşor dintr-un joc la care tu însuţi ţi-ai dat consimţământul într-o vreme.De azi înainte,ne vom comporta precum doi oameni maturi,vom încerca să clarificăm absolut toate problemele dintre noi,vom privi adevărul în faţă,indiferent cât de cocoloşit ai fost de cucoană până în prezent.Nu poţi trăi toată viaţa în scutece ! Adevărul era că propunerea fetei i se părea nefavorabilă tânărului Luca,deoarece acesta de obicei se refugia în mici minciuni,se temea de reacţiile lui Sigrid,şi evita orice situaţie de abordare sinceră a conflictelor,fiindcă nu ştia să le facă faţă într-un mod paşnic. - Nu reuşesc să înţeleg deloc de ce ai comis o faptă atât de reprobabilă.Încerc să îţi găsesc o scuză

Joaca de-a destinul

61

suficient de plauzibilă,şi caut,şi caut,şi tot caut...dar mă lovesc necontenit de urmele unei trădări ipocrite şi perfide.Nici măcar n-ar avea rost să te dezvinovăţeşti. - Nu te-am înşelat niciodată cu nimic,căci nu ţi-am oferit vreodată speranţe. - Mi-ai trădat încrederea,murmură ea cu amărăciune.Îmi stârneşti o repulsie răvăşitoare. Se ridică şi se îndreptă către uşă,dar în mod neaşteptat,Luca fugi după ea şi o prinse de braţ. - Eu nu sunt un trădător,mărturisi tânărul cu mare părere de rău.Chiar crezi asta despre mine ? - Sunt absolut convinsă că nimeni nu o să îmi mai trădeze încrederea într-un mod la fel de ticălos.Şi ai idee de ce,Luca ? Pentru că o să am mare grijă ca niciodată să nu o să o mai acord unei fiinţe umane aşa cum am făcut-o în privinţa ta. Dezamăgit din cauza dureroaselor ei vorbe,el îi eliberă braţul.Ambii păstrară tăcerea câteva clipe - Deşi îţi cunoşteam dificilul caracter,ţi-am dezvăluit tot adevărul,pe care numai eu ştiu cât amar de vreme l-am păstrat aprig tăinuit.Iar atunci când după multiple ezitări,temeri,frământări şi o su-medenie de cumplite nelinişti,care mi-au măcinat sufletul pe dinăuntru,m-am decis într-un final să-ţi destăinui totul,oare ce anume ai hotărât tu să faci?Luca a considerat de cuviinţă că lucrul cel mai adecvat este să-i înştiinţeze rapid şi pe alţii,să facă paradă cu sentimentele altcuiva,să infor-meze cu o deosebită precizie în ce mod nebunesc i-a fost făcută o confesiune amoroasă.Tu crezi că eu ţi-am dezvăluit sentimentele,cu scopul de a le vedea ulterior disecate de alte persoane,de a le supune criticismului lor imbecil,de a le vedea mestecate de gurile lor spurcate ?! - Sigrid ...încercă el să o întrerupă,dar fără succes. - Ce ştiu alţii despre ce se petrece în sufletul meu?! În plus,sunt convinsă că ai avut grijă să mă prezinţi ca pe o pacoste,ca pe o obsedată,ca pe o nebună periculoasă.De ce nu te duci şi la poliţie să mă acuzi de hărţuire?Poate că o să îţi ofer şi un motiv cu adevărat însemnat,pentru ca să nu te mai tângui din orice fleac,zise ea şi îl înşfăcă de cămaşă cu o agresivitate,care,pe moment,îl descumpăni puţin pe tânăr. - Ce faci ??? - Îţi ofer o dovadă concludentă,pentru ca să mă poţi acuza că te deranjez într-un mod ticălos. - Ia-ţi mâinile de pe mine ! Nu sunt dispus să tolerez astfel de glume. - Glumă,Luca?! urlă aceasta nemaifiind în stare să-şi ţină temperamentul vulcanic în frâu.Tu ai fost cel care mi-a luat în râs iubirea,pentru ca mai apoi să se prefacă nemaipomenit de scandalizat din pricina acesteia.Când tu eşti mult mai...pufni ea cu dispreţ,părând să uite complet că-l iubise vreodată pe cel care se afla în faţa sa,cu o iubire demnă de file de poveşti.Acum nu mai rămânea decât iubirea ce era capabilă să supravieţuiască realităţii. - Mult mai cum ?! întrebă Luca intrigat,căci continuarea nu mai fu rostită,lăsându-l foarte curios. VINOVAT,i-ar fi răcnit Sigrid în faţă,ca şi cum ar fi dat verdictul care nu avea să se mai schimbe niciodată,în ciuda menţinerii sau dispariţiei totale a sentimentelor de iubire care-l vizau pe tânărul trădător.Dar,cântărind mental avantajele şi gravele repercusiuni ale nechibzuinţei care tocmai îi trecuse prin mintea confuză,se hotărî să acorde prioritate raţiunii,şi nicidecum impulsivităţii.Nu putea să scoată la iveală tot ceea ce aflase,fiindcă deja dezamăgirea ei era iremediabilă,iar detaliile suplimentare,fie că erau sau nu rostite,probabil n-ar fi contat prea mult pentru el. Aşadar,în ciuda dezarmantei sincerităţi de care dăduse dovadă până în acele clipe,Sigrid se decise să ascundă trista motivaţie,aceea care îi dărâmase pentru totdeauna idolul,aşa că alese să simuleze în faţa lui cum că motivul sentimentelor sale ostile era neclintita lui respingere,la care se adăuga şi înverşunarea de a fi aflat că îi împărtăşise toată povestea aşa-zisei femei a vieţii sale. - Insensibil,minţi Sigrid. Privirea lui o cercetă câteva momente prelungi,ca şi cum un mic gest ar fi putut să-i dezvăluie dacă fată spunea adevărul curat,convingându-se astfel că ea încă mai dorea să aibă aceeaşi deplină încredere în el.Nu,nu mai voia aşa ceva.

Sandy Manase

62

Luca se aşeză complet derutat pe un fotoliu,iar fata păru să nu-i remarce postura pasivă,tocmai fiindcă şi ea era acaparată de gânduri,care o transferau din universul tangibil în acela al cugetărilor adânci,ce estompau fulgerător întreaga realitate înconjurătoare. Fu asemenea unui moment de revelaţie pentru amândoi.În timp ce Luca se simţea copleşit din pricina recentei constatări,făcând abstracţie de faptul că Sigrid îi putea citi deziluzia pe chip,tânăra se confrunta cu un soi de decepţionare mult mai cruntă.Spre deosebire de el,care începea încetul cu încetul să simtă un soi de iubire inexplicabilă,ea simţea cum se distruge treptat întreaga dragoste ce o păstrase intactă ani de-a rândul.Acţiunile lor pur şi simplu erau opuse.O naştere şi o moarte. Iar atunci,ca şi cum doar un miracol ar fi putut să îndrepte acea situaţie către un făgaş cât de cât acceptabil,Sigrid conştientiză că ea trebuia să realizeze marele compromis,oricât s-ar fi dovedit de dureros.Sentimentele sale urmau negreşit să moară,dar asta nu însemna că acestea nu puteau să renască ulterior,poate chiar mult mai profunde decât înainte.Dar pentru asta,singurul lucru care ar fi fost necesar era participarea lui Luca.În adâncul sufletului,tânăra ştia că se îndrăgostise de un om deosebit,că doar circumstanţele nepotrivite îl împinseseră în povestea aceea blamabilă,iar vârsta lui fragedă se dovedise extrem de benefică,fiindcă nu-i permisese să observe complotul căruia îi că-zuse pradă.Era evident că prezumţia de nevinovăţie trebuia să i-o acorde unui bărbat,şi nicidecum unei femei! Pentru Sigrid cuvântul „femeie” producea adesea un impact fulgerător şi incredibil de supărător în mintea sa.Era ca şi cum un lac nespus de linştit,era tulburat din cauza azvârlirii unui bolovan într-însul.Chiar dacă bolovanul avea o impresionantă fundă roşie,era pictat cu cele mai de-licate modele,ori era sculptat sub o anumită formă uimitoare,rămânea un pietroi,al cărui scop era tulburarea undelor calme ale lacului.Comparaţia poate că era puţin exagerată,fiindcă ar fi fost o inepţie să fie afirmat că nu există urmă de femeie cinstită în întreaga lume,dar în caz de s-ar fi realizat vreodată un sondaj în privinţa corectitudinii,Sigrid ar fi pariat pe bărbaţi.De fapt,adevărul era că Sigrid ar fi pariat pe bărbaţi în absolut oricare alt aspect. Stând pe marginea patului,neconştientizând că şi Luca stătea aşezat la fel de absorbit de gânduri pe fotoliul din faţa sa,tânăra încerca să se convingă pe sine însăşi că nu putea să acorde câştig de cauză unor detalii fizice.Poate că Luca fusese întotdeauna un imbecil în alegerea partenerelor,poate că în ciuda aparenţei lui de indestructibilitate şi independenţă,ajunsese să fie mai manevrat decât o biată marionetă,cu diferenţa că el căzuse într-o capcană tipică,rolul păpuşarului fiind astfel jucat cu o excelentă precizie de o femeie.Dar cum puteau să ştirbească toate aceste întâmplări lamentabile valorea lui ca om? Da,poate că se convertise într-un individ uşor influenţabil,aflându-se sub efectul halucinant al primei iubiri,dar lucrurile puteau să fie redresate,căci personalitatea lui nu era menită să se stingă din pricina unei simple manipulări femeieşti.Această etapă nefastă o să treacă într-o bi-necuvântată zi,iar el o să redevină individul cel independent de dinainte,se consola Sigrid de una singură.O să depăşească acest moment degradant din viaţa lui,chiar dacă-ar fi să-mi pierd propria demnitate şi întregul orgoliu pentru a le remedia pe ale sale,continua tânăra să plănuiască mental marea operaţiune de îmbunătăţire a unei situaţii,care deja avansase mult prea mult înspre decăde-re precară,făcând ruinarea iminentă.Îşi dădea seama că nu o să fie deloc facil să eradicheze tot ceea ce se implantase atât de adânc în mintea lui de adolescent naiv,însă Sigrid nu se temea de timpul concret.Indiferent de anii în care Luca dormitase într-această dulce dependenţă afectivă,tânăra era încrezătoare că există ceva mult mai puternic decât scurgerea efectivă a vremii.Dacă ştii cum,dacă mai complotează puţin şi soarta în favoarea ta,este aproape o certitudine că poţi distruge aparenţe înradăcinate mental de o groază de vreme,făcând uz de numai câteva clipe pentru a distruge un miraj incredibil de vechi.Pur şi simplu se produce un declic miraculos,iar transformarea poate fi completă,răvăşitoare,aproape devastatoare.De cele mai multe ori,aceste sălbatice şi deloc delicate treziri la crunta realitate,te zguduie neplăcut şi te lasă pradă unor cumplite dezamăgiri,însă în ca-zurile cele mai fericite,ele nu fac decât să pregătească o cale mai armonioasă decât precedenta.

Joaca de-a destinul

63

Luca n-avea idee că Sigrid aflase tot adevărul.Tristeţea acestuia izvora din faptul că percepuse în spusele ei un dispreţ pe care ar fi putut să-l suporte din partea oricui,dar nu din aceea a persoanei care declarase că-l adoră nebuneşte. În schimb,ea rămase la fel de tăcută,şi se gândea în continuare la drumul pe care nu mai putea să-l abandoneze.În fond,dintotdeauna îl iubise numai pe Luca,iar adeseori se simţea chiar mândră că putuse să aibă sentimente autentice de amor exclusiv pentru un unic bărbat.Să fi renunţat acum la luptă,doar fiindcă Luca fusese atras într-o relaţie dubioasă,urmând ca totul să se soldeze mai mult ca sigur cu o imensă suferinţă pentru el,ar fi fost o dovadă de trădare poate mult mai monstruoasă decât înfăptuise el prin dezvăluirea sentimentelor ei şi altora.În plus,durele învinuiri pe care el i le aducea în mod constant,cum că îl deranja prin insistenţele ei neîncetate de apropiere,erau absolut abuzive şi absurde,căci el comisese fapte mult mai reprobabile.De fapt,Sigrid era o tânără liberă, care încerca să îl cunoască mai bine pe singurul care o fascinase încă de când avea vârsta autenticei inocenţe,dar Luca era tânărul care trăise nestingherit alături de soţia altui bărbat vreme de câţiva ani.Dragostea nu cunoaşte oprelişti,dar cu siguranţă nici manipularea,aşa că,oricât de injustificabil era ca el să o condamne pe Sigrid pentru atâta lucru,fata decise să-i acorde circumstanţe atenuante şi să nu-l învinuiască,ci să abordeze situaţia cu mult tact fiindcă,la urma urmei,alte persoane jucau un rol meschin în poveste.Luca era doar un sărman pion rătăcit pe tabla de şah a unor oameni care râvneau să-l folosească după bunul lor plac.Indiferent dacă intenţiile erau autentic de nobile,Sigrid tot n-avea să îngăduie o astfel de perspectivă profund înjositoare.Luca nu putea să fie îndrumat de o femeie,nici dacă aceasta ar fi fost Sfânta Sfintelor însăşi sau câştigătoarea a zece premii Nobel.Nu era influenţa negativă cea care trebuia să fie eliminată din viaţa tânărului,ci influenţa în sine,nici măcar cea benefică făcând o excepţie.Luca avusese o călăuză minunată,care-l ajutase în formarea comportamentului în primii ani ai vieţii,supraveghindu-l pentru a ajunge un bărbat respectabil,iar această fiinţă era mama lui.Nimeni altcineva nu avea dreptul să-şi însuşească un al doilea rol de mamă,atât timp cât cea naturală îşi îndeplinise cât mai bine cu putinţă datoria.Şi,indiferent cum ar fi stat lucrurile,decizia de a-şi gestiona calităţile şi defectele într-un mod cât mai convenabil,îi re-venea strict lui Luca de la o anumită vârstă cu posibilitate de discernământ.Orice altă implicare cu tente materne,oricât de nobil ar fi fost străfundul binevoitoarelor intenţii,n-avea să conducă decât la probleme extrem de grave în viaţa viitorului bărbat de mâine.Iar Sigrid ştia că tânărul Luca era capabil să realizeze trecerea de la puşti la bărbat în toată regula,fără asistenţă grijulie sau ocrotirea necontenită a unei fiinţe de sex feminin.Ţelul suprem pe care şi-l propuse nu era să îl facă să se îndrăgostească de ea,ci ca prin aparenţa unei cuceriri să-l sustragă din mediul cel nociv,abătându-i atenţia asupra unor situaţii care să-l facă să-şi dezvăluie caracterul fără niciun soi de oprelişti.Dacă el avea să constate că poate simţi şi sentimente de dragoste faţă de ea,Sigrid nu s-ar fi împotrivit dezlănţuirii unei aventuri pasionale,unei relaţii serioase,ori chiar unei căsnicii pripite şi nebu-neşti,dar dacă el avea să o respingă în mod absolut categoric la nesfârşit,atunci trebuia să se bizuie doar pe puterea situaţiilor conflictuale create.Nu-i nimic,îşi concluzionă monologul interior.Luca reacţionează mai bine la provocare şi în situaţii extreme,decât la lucruri moderate.O să-l salvez ! - Poate că am exagerat cu acuzările...zise ea pe un ton spăşit. Luca se trezi ca dintr-un vis lung şi confuz.De abia îşi mai aducea aminte că Sigrid încă se afla în camera lui,aşa că fu o supriză să constate că în tot timpul cât mintea lui colindase dezorientată,ea fusese tocmai în faţa sa. - Da,cu siguranţă ai exagerat într-un mod cât se poate de grosolan.De altfel,sunt convins că toţi din casa asta ştiu.Admite că fraierele acelea două,precum şi ceilalţi doi imbecili ştiu absolut totul. - Tacă-ţi gura,Luca ! Nu împroşca venin asupra persoanelor inocente şi fără pic de vină ! -Măi să fie...pe cât de lipsită de inimă eşti faţă de toată şleahta distinşilor tăi pretendenţi,pe atât de drăgăstoasă şi plină de afecţiune eşti atunci când vine vorba de febleţile tale.Cred că am desluşit

Sandy Manase

64

mica-ţi taină,scumpete.Remuşcările nu vor apărea niciodată atunci când cei în cauză sunt doar nişte indivizi,pe care tu nu-i consideri apropiaţi sufleţelului tău.Ştii...ai fi în stare să-i vezi cum îşi distrug însăşi viaţa pentru un strop din atenţia ta,iar tu să-i tratezi cu aceeaşi indiferenţă,fără să ai nici cea mai mică mustrare de cuget. - Lucrurile acestea mă tem că nu te privesc ! i-o azvârli ea cu dispreţ. - Oh,ba da.Cine ştie câte bârfe mizerabile s-au stârnit pe seama mea,doar fiindcă ţie nu ţi-a tăcut guram,insistă el să-şi susţină ipoteza cum că toţi ceilalţi complotau împotriva lui. Sigrid se răsuci pe călcâie,întorcându-i spatele,iar apoi făcu un gest exasperat cu mâna. - Te asigur că dacă există şuşeteli meschine şi o avalanşă de critici care se revarsă adesea asupra ta,aceea nu are nimic de-a face cu aceşti bieţi trei oameni.Ei nu sunt responsabili.Îţi garantez eu. - Trei ? întrebă el ridicând dintr-o sprânceană a profund scepticism. - Da.Melissa,Reya şi Brayton ştiu aproape tot,dar Alfred este complet neştiutor.În plus,începu ea pe un glas din care răzbătu o nuanţă de indignare dezlănţuită.Luca,trebuie să-ţi pui judecata în folosinţă,încercând să pricepi că eu am simţit nevoia acută să împărtăşesc cuiva tot ceea ce simt.Iar ei...uite,nu susţin că sunt cei mai ireproşabili,inteligenţi şi perfecţi oameni din lume,dar sunt nişte suflete sincere şi înţelegătoare,lucru care-i înalţă în ochii mei mult mai mult decât oricare alte me-rite recunoscute în unanimitate de restul lumii.Nu mă poţi condamna până şi pentru asta ! Cum Luca întârzie în a găsi un nou argument pentru a combate motivaţia ei,Sigrid reîncepu : - Fapta ta este mult mai injustificabilă,fiindcă tu nu eşti îndrăgostit de mine,pentru a fi simţit că nu poţi să păstrezi în tine taina pe care ţi-am dezvăluit-o.Nu ai făcut asta,pentru că aveai nevoie să te destăinui,să te descarci emoţional,să te eliberezi de sub povara unor gânduri şi sentimente mult prea copleşitoare.Tu ai făcut-o din pură meschinarie,deoarece îţi place să postezi precum victimă în faţa acelei femei.Dacă nu te tângui că te asaltează fetele,crezi că te va lipsi de sprijinul ei matern ? - Nu te-am trădat doar fiindcă i-am povestit totul celei ce o iubesc.Am mare încredere în ea şi... - Poate chiar prea multă...îngăimă Sigrid cu un glas de abia perceptibil. - Da,am auzit clar ceea ce ai spus.Dar nu îmi este teamă deloc.Cred în iubirea completă,totală,fără urmă de ascunzişuri.Tu nu ? - Pe mine nu mă impresionează lucrurile concrete.Îmi stârnesc un fel de repulsie. - Adică,în caz de eu aş fi iubitul tău,şi ţi-aş mărturisi diverse secrete,ori întâmplări legate de viaţa mea,te-ai simţi dezgustată din cauza dezvăluirilor ? - Tocmai asta ar fi dovada cea mai elocventă că nu există nici strop de încredere în presupusul cuplu pe care l-am forma.Fiindcă,vezi tu,nu neg că m-ar încânta să îţi cunosc viaţa în cele mai mici detalii,dar aş prefera să am încredere că fără să îmi povesteşti tot,poţi menţine o fidelitate demnă de invidiat.Mi-aş dori să palpite în aer acea convingerea că absolut nimeni din exterior nu ne-ar putea despărţi,că timpul,distanţa şi interacţiunea cu alte persoane,n-au absolut nicio putere asupra loialităţii noastre.Aşa că n-aş prefera să îmi dai raportul în mod conştiincios,ci să îţi păstrezi mereu misterul.Uneori ceea ce nu ştim prelungeşte interesul pe termen nelimitat. - Aveam senzaţia că eşti o fire extrem de posesivă şi geloasă. - Fără urmă de îndoială,dar nu şi dacă aş avea o relaţie cu un om care iubeşte în acelaşi mod ca şi mine.Pe cât de sigură aş fi de fidelitatea mea,tot pe atât aş fi şi de-a lui.I-aş înţelege proporţiile geloziei,fiindcă şi caracterul meu ar fi predispus adesea la aceleaşi reacţii autoritare.În fine,probabil toate aspectele ar funcţiona pe baza aceluiaşi principiu.Până şi în zona sexuală s-ar pune accent pe manifestări identice,deşi n-ar mai lua naştere o fuziune de elemente distincte.Nu s-ar combina romantismul cu intensitatea,ci pura pasiune cu una tot la fel de autentică,luând naştere o cantitate dublă de pasiune.Dar uite despre ce absurdităţi am început să perorez...fir-ar,mai bine tac... - Ştii...încep să cred că relaţiile tip-oglindă au avantajele lor tentante... Iar dacă el nu ştia că acestea puteau fi probate cu Sigrid,fata ştia perfect cine era oglinda ei...

Joaca de-a destinul

65

Capitolul 11

- Bine,bine,dar cum poţi trăi cu un om,dacă nu-l iubeşti ?

- Înainte vreme,lumea nu se gândea la asemenea lucruri,numai acuma a venit moda asta.Nici una,nici două,o auzi pe dumneaei spunând : „Te las şi plec.“Până şi la mujici a prins moda asta. “Na,zice,iacătă-ţi cămeşile şi nădragii,că eu mă duc cu

Vanka,fiindcă are părul mai cârlionţat ca al tău.“Poftim,mai zi ceva dacă poţi.Frica,iaca ce trebuie să sălăşluiască mai straşnic în sufletul femeii.

~ Lev Tolstoi ~

Eduard avusese mare dreptate atunci când preconizase că Sigrid o să-l mai caute.Nu după mult timp de la prima lor întâlnire,aceasta simţi o nevoie acută să-l revadă pe acel bărbat,deoarece avea impresia că daca există o persoana care să o ajute să amelioreze lucrurile în privinţa lui Luca,acela era tocmai Eduard.Spre norocul ei,lucrurile evoluară rapid şi,spre imensa-i surprindere,Sigrid fu nevoită să constate că bărbatul era un om exceptional.În ciuda programului său încărcat,acesta fu dispus şi de-a dreptul încântat să se vadă cu rebela tânără,şi nu fură necesare mai mult de câteva întâlniri,pentru ca cei doi să remarce că sunt compatibili din multe puncte de vedere.Cel puţin,în privinţa comunicării totul decurgea atât de fluent,de spontan şi de firesc,încât fata nu putea decât să accepte neputincioasă că admiraţia,recunoştinţa şi respectul faţă de acest bărbat,creşteau într-un mod vertiginos şi incontrolabil.Se străduia din răsputeri să nu îl compare cu Luca,fiindcă dacă i-ar fi supus pe cei doi unui proces de evaluare totalmente obiectiv,ar fi fost absolut de prisos să se mai dezvăluie că rezultatul final i-ar fi fost net favorabil lui Eduard,proclamându-l drept câştigător in-contestabil.În sfârşit apăruse un individ care-l eclipsa complet pe Luca,fără ca macar să-şi fi propus să îndeplinească scopul de a-l dezavantaja,căci Sigrid era încredinţată că bărbatul îl considera pe Luca doar un puşti oarecum dezorientat,iar simpla idee de concurenţă care s-ar fi putut stabili între ei doi,transformându-i în potenţiali adversari,nu i-ar fi stârnit decât amuzamentul. Atunci când Eduard ajunse într-un final în apartamentul său,o găsi pe Sigrid răscolind de zor prin întreaga lui bibliotecă,observând în treacăt şi o mulţime de hârtii împrăştiate prin toate colţurile casei.Totuşi,fata era atât de preocupată de asidua sa cercetare,încât nici măcar nu sesiză că bărbatul o privea uimit.După câteva clipe de tăcere,acesta se decise să-şi facă simţită prezenţa. - Pot să ştiu de ce mi-ai întors casa cu fundul în sus ? o întrebă el pe un ton ce se dorea dojenitor. - Ah,în sfârşit ai binevoit să apari,domnule ! exclamă tânăra profund uşurată,ca şi cum ar fi fost o adevărată binecuvântare sosirea lui.Mă scot din sărite plecările tale necontenite.Dacă n-aş locui în vilă cu ceilalţi,ar trebui să stau veşnic singură,fiindcă tu treci pe acasă ca şi cum ai veni într-o vizită fugitivă,îşi încheie ea observaţiile mustrătoare izbucnind în râs. - Draga mea,astfel de reproşuri nu-şi au rostul,odată ce încă nu suntem căsătoriţi. - Şi nici nu o să fim ! strigă Sigrid indignată,deşi ştia că el glumea pe seama sa.Tu ai zis că ai trecut printr-un divorţ,aşa că sunt convinsă că nu-ţi mai arde de însurat prea curând,iar eu n-am gânduri de măritiş pentru următorii cincizeci de ani.Prin urmare,o să rămânem foarte buni prieteni până la sfârşit,iar apoi fiecare pe drumul său.Situaţie rezolvată ! - Totuşi,n-aş putea să-ţi cer mâna când o să fii o bătrânică mai puţin sfidătoare faţă de tradiţii ? glumi el în continuare.Cine ştie...poate că destinul ne-a încrucişat căile pentru un scop mult mai însemnat decât cel care-l vizează pe puştiul cel răzvrătit.

Sandy Manase

66

- Îmi pare rău,zise ea pe un ton implacabil.Însă deocamdată nu mă interesează altceva decât Luca. - Eu nu te interesez absolut deloc ? întrebă el brusc,luând-o astfel prin surprindere. Fata avu mare noroc că se afla cu spatele la bărbat,fiindcă nu credea că ar fi fost capabilă să mintă cu suficientă credibilitate la întrebarea ce-i fusese recent adresată.Simţise o uriaşă atracţie inexplica-bilă pentru Eduard încă de când îl cunoscuse.Nu,adevărul era că la început i se păruse un individ la fel de închis în sine,de exigent şi de dur precum dificilul Luca,dar ulterior remarcase la acesta o spontaneitate admirabilă şi un dinamism autentic,care nu puteau să caracterizeze decât un bărbat puternic şi atrăgător.O intriga nemaipomenit de mult această persoană,mai ales fiindcă nu-i putea ghici adevărata fire.Adesea se întreba dacă Eduard e un tip cu calităţi divine,care-i oferă sprijinul său cu o bunăvoinţă mărinimoasă,ori dacă este un individ ce-şi maschează atât de bine trăsăturile cele diabolice şi mintea perversă,încât ar fi putut să-i ducă de nas pe toţi din preajma lui. - Mă interesezi foarte mult,îl surprinse ea cu acest răspuns,atunci când se întoarse cu faţa spre el. Studie câteva clipe trăsăturile chipului lui,ca şi cum ar fi dorit să găsească asupra sa un mic gest, care să-i dea de gol adevăratele scopuri şi sentimente,dar constată dezamăgită că avea o figură de nepătruns tocmai ca şi în cazul lui Luca.Cum nu putu să interpreteze nimic concret,continuă : - Nu cred că aş fi putut niciodată să găsesc un aliat mai excepţional decât tine. - Mulţumesc pentru apreciere,zise el cu un aer respectabil,limitându-se la acest răspuns laconic. Ea realiză pe dată că era absolut imposibil să scoată mai multe destăinuiri de la el,aşa că se lăsă păgubaşă,abandonând iniţiativa investigatoare şi reorientându-şi atenţia către bibliotecă,scotocind într-însa cu şi mai multă perseverenţă. - Pot să te ajut ? Ce anume cauţi ? se oferi el serviabil ca întotdeauna. Sigrid îşi opri degetele asupra unei cărţi,gândindu-se că îşi pierde minţile.În momentele acestea năucitoare nu se mai gândea la marea ei iubire şi la misiunea cumsecade pe care şi-o propusese,ci se simţea invadată de multiple cugetări care-l aveau drept ţintă strict pe enigma aia de bărbat.Cum dracului putea să pară un individ într-atât de normal şi de obişnuit,oferind adesea nişte răspunsuri de-a dreptul banale,dar totuşi să deţină ceva care sa-l diferenţieze izbitor de tot restul bărbaţilor pe care-i cunoştea ? Era ceva ciudat la omul ăsta ! - Caut anumite cărţi care să conţină informaţii folositoare cu privire la manipularea emoţională. - Hm...am simţit-o pe pielea mea,aşa că aş putea să-ţi ofer detalii preţioase culese chiar din propria experienţă,rosti el pe un glas oarecum posomorât,ca şi cum ar fi făcut haz de necaz. - Desigur,dar cred că avem nevoie să ne documentăm şi la un nivel mai superior.Dacă ea foloseşte ce ştie pentru un scop atât de meschin,noi de ce n-am folosi informaţii psihologice pentru un scop nobil ? Mie mi se pare un târg cât se poate de echitabil,aşa că o să caut în continuare. Eduard se îndreptă şi el spre bibliotecă,începând să răscolească prin alte câteva volume.Se părea că în ciuda uşoarei reticenţe şi a ezitării iniţiale,argumentul ei fusese suficient de puternic,odată ce bărbatul se decisese să accepte propunerea sa. - Presupun că îţi menţii declaraţia pe care mi-ai făcut-o întâia oară,murmură bărbatul cu deosebită seriozitate.Mi-ai zis că intenţiile tale sunt cinstite.Ţi-ai schimbat cumva gândurile după ce ai smuls toate informaţiile de la mine ? - Nu am smuls nimic,fiindcă tu mi le-ai dat de bunăvoie,se răsti fata,iritată fiind de faptul că el o acuza tocmai în momentul când păreau să se înţeleagă mai bine ca oricând. În plus,era meseria ta. - Ţi le-am oferit,fiindcă am stabilit că încrederea e reciprocă,dar pe cât de uşor mi-ai câştigat-o,tot astfel poţi să o şi pierzi,domnişoară,o avertiză el jumătate în glumă,jumătate în serios. - Eduard,n-am chef de predici moraliste.Ştii bine că nu este cazul să te îndoieşti de mine. - Dacă alţii lucrează în mod murdar,nu înseamnă că şi noi trebuie să procedăm asemenea lor. - Sunt complet de acord cu tine,îl aprobă ea complet exasperată,doar pentru a-l face să tacă odată şi să abandoneze subiectul care o scotea din sărite.

Joaca de-a destinul

67

- O să învingi dacă asta îţi doreşti,dar nu prin maliţiozităţi.O să stau în spatele tău şi o să îţi mai supraveghez din când în când acţiunile nechibzuite deoarece,chiar dacă sunt ferm convins că deja ai sustras de la mine toate amănuntele cheie care îţi lipseau,nu o să îţi strice sprijinul meu.Impulsi-vitatea ta uriaşă riscă să strice tot ceea ce te-ai străduit să clădeşti până acum.Cu siguranţă ai nevoie de o mână fermă care să te înfrâneze atunci când vei vrea să transformi totul într-o pură răzbunare, râvnind să îl distrugi pe Luca şi tot neamul său. - Ah,m-aş simţi profund satisfăcută numai dacă l-aş nimici pe el.N-am nimic cu apropiaţii săi.De fapt,n-am luat-o în considerare niciodată nici pe cea care doreşte cu ardoare să-i devină soţie. - Halal fiinţă mi-a fost dat să întâlnesc ! Scrupulele nu fac parte din arsenalul calităţilor tale ? - Mă refer că niciodată nu mi-am dorit să implic şi alte persoane,dar este absolut evident că deja oamenii din preajma mea şi a lui Luca au fost afectaţi de toată această poveste ciudată.Oricum,nu mă lua în seamă,zise fata făcând un semn detaşat cu mâna.Astfel de gânduri sunt prezente numai atunci când nu am mintea limpede. - Şi pentru ca să nu rişti să fii acaparată de asemenea resentimente inutile,eu îţi voi sta alături. - Amin,încheie ea dramatic.Lucifer îţi stă scris pe frunte.Deseori am senzaţia că nu eşti ce pari. - Am făcut până acum ceva care să te facă să te îndoieşti de integritatea mea masculină ? - Nu,zise ea şovăitoare.Presupun că tocmai asta mă sperie. - Vrei să încheiem un contract de bună-credinţă şi cinste ? o îmbie Eduard cu un glas incredibil de seducător.Eu îl voi semna primul,angajându-mă să mă ocup de tine,fără să cer ulterior niciun fel de recompense.Nici materiale,nici erotice,nici de vreun alt fel prin care s-ar putea plăti serviciile mele generoase,care,te asigur încă o dată că sunt absolut dezinteresate. - De fapt,nu ţi-am cerut niciodată să-mi faci promisiuni privitoare la ...bâigui tânăra. - Sigrid...tu crezi că m-ar tenta o posibilă legătură amoroasă între noi doi ? Ea îşi îndreptă umerii cu demnitate şi-l privi drept în ochi.Ar fi fost o prostie să-i dezvăluie că pe ea o ispitea îngrijorător de mult,odată ce el încă nu manifesta o dorinţă accentuată de apropiere. - Nu,nici vorbă.Eu sunt doar o copilă pe lângă tine.Ce ţi-ai putea dori să obţii de la mine ? - Prea bine.Atunci,revenim la căutările noastre printre aceste preţioase manuscrise ? sugeră el cu nonşalanţă,ca şi cum nici n-ar fi luat în seamă ultima ei afirmaţie. După câteva momente,Eduard îi azvârli o carte cu un titlu deosebit de de sugestiv,care o făcu pe Sigrid să îşi arcuiască sprâncenele,fiindu-i ciudă că,după atâta scotoceală,tot el fusese primul care găsise ceva corespunzător misiunii onorabile. - Femeile,experte în manipularea emoţională,lectură ea titlul folosind un ton pompos.Probabil este tocmai ceea ce căutam.Dar dacă nu conţine şi metodele de remediere,putem să ne dispensăm rapid de ea,dragă Eduard. - De ce ? Oare n-ai putea să dezvălui chiar tu secretele tehnicilor de manipulare ? glumi el. - Eduard ! Pe noi nu ne interesează cum să manipulăm,ci cum să zădărnicim manipularea însăşi. - Ok.Ai vreo idee care s-ar putea pune în practică fără să fie nevoie să atentăm la viaţa cuiva ? - Nu fi atât de dramatic,îi reproşă fata,azvârlindu-i totodată cartea în braţe.De fapt,mental mi-am creat un anumit plan de acţiune,dar după cum m-ai avertizat şi tu în privinţa periculoasei mele impulsivităţi,s-ar putea ca acesta să capete modificări dintre cele mai diverse.Pot să-l aşez chiar şi pe hârtie,numerotând minuţios detaliile fiecărei etape în parte,însă absolut nimic nu poate să ga-ranteze faptul că voi executa totul cu precizie până la pasul cel din urmă.Unele impulsuri sunt de nestăvilit,iar eu am o fire atât de impetuoasă! Trebuie să-mi îmbunătăţesc autocontrolul. Eduard se trânti pe canapea,meditând câteva clipe la încurcătura în care se băgase.Poate că nu era prea târziu să o înştiinţeze pe Sigrid că nu mai era dispus să o ajute cu planul său salvator,fiindcă misiunea lui profesională se încheiase în momentul când îi predase informaţiile cele necesare.Cazul care-i fusese încredinţat era încheiat.Pe lângă asta,bărbatul era categoric convins că fata era perfect

Sandy Manase

68

capabilă să se descurce de una singură,dar ceva anume îl împiedica să-i refuze ajutorul.Chiar dacă mai mereu era ocupat până peste cap,nu ar fi fost o corvoadă prea uriaşă să-i ofere sprijinul său dezinteresat.Într-adevăr,la început nici măcar nu-i trecuse prin cap că avea să se mai vadă cu acea tânără,după ce-i furnizase toate amănuntele râvnite dar,ulterior descoperise că-i făcea plăcere să o întâlnească.Acum nici măcar nu mai era vorba de simpla relaţie cu o clientă,deoarece aspectele pro-fesionale dispăruseră,iar el putea să se dispenseze de fată cu mare uşurinţă,fără să simtă nici urmă de remuşcare.Dar nu voia să o facă.Cel puţin,nu încă. - Sigrid...vrei cu adevărat să fiu alături de tine,ori crezi că asistenţa mea mai mult te-ar incomoda ? Citind o enormă seriozitate pe chipul său,ea se simţi obligată să-i ofere un răspuns la fel de ferm. - Cu siguranţă am nevoie de tine,Eduard.Probabil e mult mai măgulitor să mă bazez exclusiv pe propriile mele puteri,dar sprijinul tău nu-mi răpeşte individualitatea acţiunilor,şi totodată nici nu mă restricţionează în vreun anume fel.Mă simt liberă alături de tine,dar în acelaşi timp am senzaţia că m-ai putea linişti chiar şi în clipele cele mai tumultuoase.Poate că o să ţi se pară ceva ciudat,dar cred că dacă mi-aş pierde minţile interacţionând cu Luca,prima persoană spre care aş alerga pentru a mi le limpezi ai fi tocmai tu. - Mă bucur să aud acest lucru,iar dacă Luca o ia razna,nu ezita să mă contactezi,surâse el. - Nici vorbă.Chiar dacă m-ar supune celor mai groaznice dintre torturi,tot nu te-aş implica.Poate că tu nu crezi că ai făcut prea multe lucruri pentru mine,însă eu îţi consider ajutorul drept ceva nemaipomenit de preţios.Să ştii că îţi voi răsplăti bunătatea,chiar dacă asta ar avea cele mai grave repercusiuni asupra mea.La urma urmei,tu n-ai nicio treabă cu povestea aceasta. - Să nu exagerăm,draga mea.Oricum,acest Luca nu are ce să îmi facă,o informă el cu lejeritate. - De asta nu mă îndoiesc deloc,dar aş vrea să-ţi spun pe ce se bazează certitudinea mea. - Ei bine,te ascult.Spune...o îmbie el cu acelaşi glas calm dintotdeauna. Sigrid îşi muşcă buzele în semn de dezorientare,dar şi de poftă.La cum evoluau lucrurile nu ar fi fost greu să se îndrăgostească de acest bărbat misterios,făcându-l pe Luca să devină doar o simplă amintire,precum îi sugerase chiar Eduard însuşi la prima lor întâlnire,când Sigrid îi declarase tare şi răspicat că aşa ceva este cu neputinţă,fiindcă Luca deţine un rol mult prea important în viaţa sa.Nimeni nu reuşise să distrugă altarul adoraţiei pentru idolul său intangibil,dar Eduard începuse în mod inconştient această misiune.Straniu era că,în ciuda conştientizării că marea dragoste a vieţii sale îşi pierdea din intensitate,ea nu mai avea de gând să se opună acestei dureroase nimiciri.Poate că ar fi putut să se îndârjească dacă în locul lui Eduard s-ar fi aflat un bărbat cinic şi ipocrit,care să-l ponegrească pe Luca,încercând prin tot soiul de tertipuri să se apropie de ea pentru a o seduce,însă acest om dădea dovadă numai de un respect ireproşabil,fără să se arate interesat în vreun mod exagerat de persoana ei.Din contra,părea că nu-l interesează câtuşi de puţin dacă dispare din viaţa ei tot atât de imprevizibil precum apăruse dar,cu toate acestea,nu părea să manifeste o indiferenţă dispreţuitoare,ci mai degrabă detecta la el un soi de detaşare uriaşă.Generozitatea lui nu era nici pe departe disimulată,dar o oferea doar în cantităţile pe care le dorea el însuşi,fără ca Sigrid să simtă că poate avea nici cel mai infim control asupra lui,ori asupra acţiunilor sale altruiste. - Cred că tu îl consideri pe Luca un element nesemnificativ.Nu-l dispreţuieşti,nu-l invidiezi,ci îţi este complet indiferent.N-ar putea să-ţi atragă atenţia nici măcar dacă s-ar strădui din răsputeri. - Este un biet puşti pe lângă mine,zâmbi el.Pot doar să-i doresc multă fericire şi mult noroc,căci va avea nevoie pentru a supravieţui calvarului domestic ce-l aşteaptă,dacă tu nu o să-l salvezi la timp. Îndreptându-se către canapea,şi spre cel care stătea pe aceasta,ea şovăi puţin înainte de a lua loc. - Ştii...nu mi-am cerut niciodată iertare că m-am băgat în viaţa ta astfel. - Colaborarea noastră este oarecum ciudată,însă dacă nu aş fi avut încredere în tine,crezi că ţi-aş mai fi oferit cheile apartamentului meu ? În plus,nu mă poţi acuza că ţi-am ascuns informaţii pre-

Joaca de-a destinul

69

ţioase,deoarece acum ştii atât de multe detalii despre minunata relaţie a lui Luca,încât nu poţi decât să-i plângi de milă,ori să-l dai dracului într-o clipită. - Nu mă bucură deloc acest lucru,şopti ea pe un glas meditativ. - Îl credeai vreodată când se lăuda cât de fericit este ? - Nu,niciodată.Chiar dacă prin vorbele şi frazele sale bine alese îmi transmite că este cel mai fericit individ de pe pământ,există ceva în comportamentul lui,care mă asigură tocmai de contrariul.Poate că este vorba de o frustrare imensă,o amărăciune pură,o durere lăuntrică pe care se străduieşte să o ascundă.Oricum,simt că este ceva...este ca şi cum i-aş putea citi neîmplinirea în ochi... Sigrid îşi sprijini capul de marginea canapelei,şi analiză o clipă atitudinea lui Eduard,încercând să caute un indiciu care să o încredinţeze că nu era deranjat de faptul că iarăşi vorbeau numai despre Luca.I se părea de-a dreptul stupid că toate conversaţiile lor se învârteau numai în jurul unuia şi aceluiaşi subiect epuizant,când şi-ar fi dorit atât de mult să abandoneze această temă dureroasă,şi să întreţină cu el discuţii pe oricare alte subiecte mult mai plăcute şi interesante.O fascina stilul lui de a se exprima,fiindcă vocea lui poseda tonalităţi diferite,dar atractive în egală măsură:uneori era gravă şi păstra unele tente profunde de scepticism,iar alteori era delicată şi plină de o spontaneitate uimitoare,având în vedere că era vorba despre un bărbat.Adesea naturaleţea şi promptitudinea firii sale o făceau pe Sigrid să se străduiască pentru a ţine pasul cu el,căci în ciuda vârstei lui,nu părea să-i lipsească vitalitatea juvenilă.Fata găsise în sfârşit o persoană al cărei limbaj se completa perfect cu al său,dialogurile curgând într-atât de fluent între ei,încât nici nu putea să-şi închipuie cum de-l considerase necomunicativ şi distant la prima lor interacţiune.Însă nu fusese prea departe de purul adevăr,fiindcă în ciuda aparenţei sale de fire sociabilă şi prietenoasă,tânăra descoperise că rareori spunea lucruri pe care să nu le fi trecut înainte printr-un precaut proces raţional.Era ca şi cum în mintea lui ar fi cântărit fulgerător şi cât mai precis ce efecte urmau să aibă spusele sale,ce avantaje şi dezavantaje urmau să-i aducă,dar şi alte detalii minore care făceau ca puterea deplină să rămână în mod constant în mâinile sale.În caz de făcea o afirmaţie nepotrivită,avea o deosebită grijă să re-medieze situaţia printr-o graţie atât de ireproşabilă,încât nici măcar nu aveai timp să sesizezi urmă de şovăială,întrucât trecerea nu se făcea într-un mod abrupt,putând astfel să stârnească anumite bănuieli,ci într-unul absolut fără cusur.Dacă nu îi convenea ceva anume,el prefera să apeleze la o sinceritate dezarmantă,exprimându-şi cererile într-un mod sobru,tăios,aproape lipsit de orice urmă de sensibilitate.Totuşi,în ciuda faptului că Sigrid se înfuriase întâia oară când îi remarcase această trăsătură impunătoare (fiindcă-i reamintea excesiv de Luca ),mai apoi începuse să o admire şi să o respecte fără să se simtă deloc frustrată,îndeplinind întru totul voia lui,căci spre deosebire de Luca ce era un tiran necioplit,Eduard era unul ce dădea dovadă de mare clasă,astfel încât fata se simţea uneori aproape tentată să-i mulţumească fiindcă ştie să o pună la punct aşa cum nimeni altul n-ar fi reuşit vreodată să o facă.Într-adevăr,poate că şi Luca avusese unele încercări lamentabile,dar atunci când apelase la agresivitate şi vorbe grosolane numai pentru a compensa jenantele perioade de la-şitate,ea constatase că Eduard îi era cu mult superior celuilalt.Sigur,atitudinea violentă a lui Luca putea fi pusă negreşit pe seama caracterului său vulcanic,dar asta nu justifica lipsa de consideraţie pe care o manifestase mereu pentru sentimentele sale autentice care,la urma urmei,nu constituiau un păcat capital aşa cum considera „ireproşabilul“ tânăr. - Sigrid,dar tu nu ţi-ai dat seama niciodată că Luca este îndrăgostit în mod inconştient de tine ? o întrebă Eduard deodată,întrerupându-i cursul tumultuos al reflecţiilor adânci. - Ce glumă extraordinară,declară ea cu degajare,plesnindu-l uşor pe bărbat peste mână. - Şi dacă ar fi adevărat ? întrebă el cu o seriozitate,care făcu să dispară zâmbetul larg de pe chipul ei.Dacă i-ai fi fost complet indiferentă,Luca n-ar fi reacţionat niciodată în moduri atât de explozive. - Nu...nu este posibil,afirmă ea încurcată.Poate că a început să mă urască,dar nici vorbă de iubire. - Ei bine,uneori oamenii îşi exprimă sentimentele în moduri incredibil de stranii.N-ar fi exclus ca

Sandy Manase

70

în spatele tuturor acestor resentimente pe care i le-ai stârnit,să fie tăinuită şi o afecţiune pe care se străduieşte să o ascundă cât mai bine cu putinţă,ori de care nici măcar el însuşi nu este conştient. - De fapt,n-aş putea să ştiu niciodată ce gândeşte Luca,aprobă Sigrid spusele lui.Adesea se retrage într-un soi de carapace protectoare,astfel încât nimeni nu mai poate să-i bănuiască adevăratele sen-timente,decât cu excepţia cazului când el însuşi doreşte să le expună în mod făţiş.Totuşi,chiar şi în acele momente ar fi capabil să disimuleze într-un mod de excepţie,făcând ca dragostea să pară ură şi viceversa.Nu mă îndoiesc câtuşi de puţin că ar putea să jongleze ingenios cu cele mai contradic-torii manifestări ale emoţiilor sale,fiind un real maestru al împăcării şi armonizării contrastelor.De fapt...ştii ce,Eduard ? zise ea entuziasmată,ca şi cum nimic nu i-ar fi făcut mai multă plăcere decât să-l descrie pe adoratul ei Luca. - Ia să ascultăm...o îmbie el cu gentileţe,dovedind o răbdare ce părea de nezdruncinat. - Este ca şi cum indiferent ce-ar face,ştie să-şi stăpânească mereu gesturile,mintea,emoţiile.De la el am învăţat stăpânirea de sine şi forţa puterii personale.Cu toate acestea,să ştii că nu mi-am însuşit de la el aceste admirabile caracteristici,nu l-am copiat niciodată într-un mod ridicol,ci am învăţat să descopăr în mine însămi resursele pe care deja le deţineam dintotdeauna. Câteva clipe fixă cu privirea un punct oarecare,adoptând o mină meditativă.El se gândi dacă acea subită tăcere reprezenta o precedare a regretelor pe care avea să i le mărturisească,ori anticipa sentimente de pură recunoştinţă,demonstrând că era capabilă să îndepărteze ranchiuna adunată. - Hmm...poate că te plictisesc sporovăind necontenit numai despre Luca,zise tânăra apăsat,părând dispusă să înceteze de îndată discursul elogiator,dacă Eduard ar fi fost deranjat de multiplele laude aduse în mod constant celuilalt. - Deloc,răspunse el cu infinită lejeritate.Chiar mă bucur să constat că ai avut buna judecată pentru a discerne ceea ce trebuie păstrat şi ce necesită îndepărtat.Sunt convins că,pe parcursul interacţiunii dintre tine şi Luca,vei da dovadă de aceeaşi perspicacitate enormă,ştiind să te dispensezi de tot ce este negativ,dar reţinând tot ceea ce consideri că ţi-ar putea fi de folos.Dacă Luca se va lăsa mânat exclusiv de ură,lupta ta va fi dură şi deloc plină de satisfacţii,dar asta nu înseamnă că şi tu trebuie să-i urmezi exemplul răuvoitor.Încearcă mereu să vezi doar partea benefică a lucrurilor. - În ciuda autocontrolului meu bine dezvoltat,uneori simt că omul ăsta îmi pune voinţa la cele mai despotice încercări.Ego-ul lui nu este ceva care poate fi înfruntat cu uşurinţă,deoarece este un ego multicolor,ca şi cum ar deţine nenumărate faţete care mai de care mai ascunse sub masca răbdă-rii,amabilităţii,bunăvoinţei,dar care,în fond,este un ego sălbatic,ce nu va ezita să te facă să te simţi neputincios,dacă îndrăzneşti să te interpui în calea lui.Ei bine,continuă tânăra Sigrid pe acelaşi ton însufleţit,ego-ul acesta posedă toate culorile:roşul furiilor incontrolabile care pot distruge lumi in-terioare şi exterioare,verdele invidiilor nemăsurate şi devastatoare,galbenul geloziei crunte pe care îl aruncă spre orice fiinţă care încearcă să-i iasă din mreje,însă şi albastrul rece şi distant cu care te ţine departe de lumea lui,şi dincolo de care simţi o prăpastie care te va despărţi mereu de tot ceea ce reprezintă el cu adevărat.Lista poate continua,căci ego-ul lui este unul subtil care îl face uneori să arate cel mai dulce şi mai dezinteresat altruism,dar care nu este decât un orgoliu fioros,aflat la pândă mereu în căutarea următoarei victime,care să îl facă să se simtă puternic. - Fascinantă descriere,dar te-ai gândit că acea victimă ai putea fi chiar tu ? - Nu,nici măcar Luca însuşi nu crede că postura de victimă e cea care mi se potriveşte,răspunse ea.În plus,cunosc care sunt ingredientele perfecte pentru a mă putea confrunta cu el ori de câte ori se iveşte ocazia,fără să simt urmă de teamă.De fapt,cred că a sosit vremea să-ţi împărtăşesc planul. - Sunt convins că participarea mea e opţională,zise el pe un glas aparent resemnat.Mi-am amintit dintr-odată că am fost doar un pion util,de al cărui ajutor probabil deja te-ai folosit suficient. - Nu fi naiv.Am nevoie de sprijinul tău mai mult decât de-al oricărui bărbat de pe lumea asta. Sigrid nu desluşi nici de această dată urmă de emoţie pe chipul bărbatului,ci sesiză doar o uşoară

Joaca de-a destinul

71

ridicare din sprâncene care ar fi putut să semnifice doar că-i era recunoscător pentru măgulire,dar totodată putea să însemne şi un nemărginit scepticism,fiindcă n-ar fi putut să dea crezare vorbelor unei tinere,pe care o ştia încă îndrăgostită nebuneşte de un altul.Cu toate acestea,ea nu se descurajă deloc din pricina acestui stil sec,deoarece deja se obişnuise cu atitudinea lui cordială,cu respectul lui convenţional,cu tot acel întreg comportament pur condescendent.Desigur că nu adora bărbaţii ce ridicau amabilitatea la cote ce ar fi putut să o pună în postura de incapabilă ori de indolentă,însă la Eduard această trăsătură nobilă a personalităţii se îmbina deosebit de armonios cu o atitudine complet opusă,transformându-l astfel într-un tip pe placul ei.De fapt,mult prea pe placul ei... - Dar nu mi-am propus să te oblig să faci ceva care nu ar fi conform principiilor tale,continuă fata.Vreau să ştii că am căpătat o încredere nemărginită în tine,iar să-ţi împărtăşesc planurile mele nu ar face decât să consolideze şi mai mult această legătură prietenească,pe care o preţuiesc mult mai mult decât ţi-ai putea imagina.Crede-mă,să pierd respectul tău ar fi nespus de dureros pentru mine,concluzionă ea pe un ton ce reflecta cea mai pură sinceritate. - Atât timp cât te vei comporta cum se cuvine,ştii bine că poţi dispune de ajutorul meu după pofta inimii.Însă,hai să vedem care este premiza planului tău,căci dacă ideea de bază nu este suficient de solidă,o să-ţi spun în mod sincer că întreaga ta acţiune salvatoare va fi sortită eşecului.Îmi permiţi să nu am strop de compasiune ? glumi el. - Sunt întru totul de acord.N-aş vrea să mă încurajezi dacă n-ai fi de acord cu anumite detalii,dar nici să mă amageşti făcându-mă să cred că îmi acorzi şanse de reuşită,când tu crezi exact contrariul. - Prea bine,acceptă el mulţumit.Eşti liberă să-mi dezvălui intenţiile tale fără urmă de ezitare. - În mare măsură planul meu îşi are drept fundament imperiul emoţiilor.După cum bine ştii,un om se poate face şi desface prin intermediul emoţiilor care-i sunt produse.Aşadar,trebuie neapărat să folosesc la maximum puterea de viaţă si de moarte a emoţiei.E o chestiune importantă,care ar putea da roade semnificative,dacă o voi practica în mod perseverent. - Nu crezi că aceasta este tot un soi de manipulare ? - Nici vorbă.În cel mai rău caz am putea să o numim o provocare sau sfidare,însă atât timp cât scopurile finale nu sunt egoiste,nu vorbim de o influenţă dăunătoare.Te declari împotrivă ? - Nicidecum,dar vreau să fii pe deplin conştientă că te implici intens într-o situaţie care s-ar putea să aibă urmări nefaste pentru psihicul tău.Orice i-ai face lui,rişti să aibă repercusiuni şi asupra ta. - Ce te face să crezi că dragostea mea e atât de mare încât suferinţa lui să fie şi a mea ? - Dar tu n-ai vrea să-l faci să sufere într-un mod absolut premeditat,nu-i aşa ? întrebă el cu o undă de îndoială în glas.Desigur,ar fi imposibil ca eu să te pot supraveghea când relaţionezi cu el,însă nu aş vrea să fiu minţit într-un mod care nu ţi-ar face deloc cinste,având în vedere că m-ai implicat şi pe mine în treaba asta.Dacă gândurile răzbunătoare te impulsionează uneori în mod intens să-i provoci felurite necazuri doar pentru pura satisfacţie a ego-ului tău măreţ,mi-ar plăcea ca măcar să fiu înştiinţat,zise Eduard pe un ton deosebit de precaut. - În prealabil sau după ce acestea vor fi fost deja comise ? întrebă tânăra nespus de zâmbitoare. - Ai fi în stare ! Mă mir cum de nu mi-am dat seama de la bun început că,în ciuda uriaşei iubiri pe care pretinzi că i-o porţi,păstrezi şi o dorinţă imperioasă de a-l chinui,de a-l tortura fără urmă de remuşcare sau regrete,concluzionă Eduard pe un ton indignat. - Eduard,nu deveni dramatic! îi strigă fata,scăpându-şi pentru o clipă firea de sub control,dar ob-servând privirea lui evident mustrătoare,îşi coborî de îndată glasul.În primul rând,nu doar pretind că sunt îndrăgostită de Luca,ci l-am iubit încă de când am avut discernământ în privinţa iubirii,zise ea.Într-al doilea,trebuie să conştientizezi că nu pot să-i permit să mă calce în picioare mereu.Mi-a fost de ajuns să văd cum cele mai preţioase şi pure sentimente mi-au fost terfelite în cel mai abject mod cu putinţă,când de fapt aş fi preferat de sute de ori să mă dispreţuiască pe mine ca fiinţă,decât să-mi fi ciopârţit sărmana iubire în modul infam în care a făcut-o.Prin urmare,Luca nu o să poată

Sandy Manase

72

niciodată acuza pe cineva că s-ar fi străduit într-un mod mârşav să distrugă tot ce simţeam pentru el,căci dacă există un tiran a cărui plăcere sadică a fost constituită tocmai din masacrarea adoraţiei nebuneşti de odinioară,el însuşi este unicul vinovat.Nu o să mă simt niciodată deloc responsabilă dacă din această dragoste o să se aleagă praful,zise ea încrucişându-şi braţele revoltată. - Te exprimi într-un mod atât de pătimaş,încât nu pot să mă îndoiesc de veridicitatea spuselor tale,dar cred că ai putea să-l mai menajezi din când în când,nu neapărat din pur altruism,ci pentru a te proteja pe tine însăţi în mod înţelept.Gândeşte-te că veninul pe care tu-l vei răspândi în sufletul lui,s-ar putea să se întoarcă negreşit împotriva ta.De fapt,totodată şi Luca ar trebui să fie la fel de precaut,deoarece să se încreadă că tu vei uita toate jignirile şi tratamentul dispreţuitor,cu uşurinţă şi îngăduinţă,ar fi doar o amăgire inutilă. - Exact.Eu şi Luca ne minţim necontenit,fiindcă nu putem să ne arătăm făţiş incertitudinile.Dacă el îmi zice că întreg conflictul dintre noi s-a soluţionat,că totul poate fi dat uitării într-o clipită,asta nu este decât o minciună caraghioasă,pentru a nu fi nevoit să se confrunte cu cineva care-i dă bătai de cap.Este mult mai uşor să stea în poalele unei femei care-l tratează ca pe un ţânc ! - Sigrid...îi atrase atenţia Eduard,privind-o pe sub sprâncene.Nu trebuie să te amuzi niciodată pe seama situaţiei sale,deşi cred că nu i-ar conveni nici dacă ar şti că-l compătimeşti.Probabil varianta cea mai optimă este să creadă în continuare că-l iubeşti.Să sperăm că sentimentele vor mai dura... - Şi eu sper la fel,căci să mă prefac că-l iubesc,odată ce iubirea mea n-ar mai exista,ar fi un calvar. - Aşadar,nădăjduiesc că ne-am înţeles într-această privinţă delicată.Sigrid,dacă pe tine te-a afectat odinioară faptul că el ţi-a desconsiderat imensa dragoste,atunci străduieşte-te pe cât posibil să-i respecţi şi tu sentimentele pentru acea femeie,până când acestea vor fi dispărut treptat. Fata dădu din cap în mod aprobator,admirându-l în sinea ei pe Eduard pentru toată înţelepciunea vorbelor sale.Încetul cu încetul,personalitatea complexă a acestui bărbat îşi desfăşura secretele în faţa sa,iar ea nu putea decât să se lase fascinată şi să vadă în el rolul îndrumătorului care nu putuse niciodată să fie însuşit de Luca.I-ar fi plăcut nespus de mult să dedice mai mult timp discuţiilor ce nu-l au drept subiect principal pe Luca,deoarece era convinsă că acest bărbat putea să o înveţe o sumedenie de lucruri interesante şi folositoare. - Hei...la ce te gândeşti ? întrebă el cu îndrăzneală,nesfiindu-se că-i întrerupsese şirul gândurilor. - La noi doi,mărturisi Sigrid cu o uimitoare sinceritate care,pentru o clipă,îl descumpăni pe bărbat. - Şi...ai putea să fii mai detaliată ? Crezi că Luca s-ar supăra dacă ar afla de colaborarea noastră ? Sigrid surâse cu şiretenie,fiindcă bărbatul presupunea în continuare că interrelaţionarea lor se în-vârtea doar în jurul puştiului cel capricios,fapt care dovedea din plin că nu bănuia câtuşi de puţin că,de ceva vreme,interesul ei se îndreptase tocmai către persoana lui,într-un mod care,cu uşurinţă ar fi putut să capete trăsături amoroase.Dacă sentimentele pentru Luca fuseseră reprimate şi negate cu înverşunare încă de la frageda vârstă de numai doisprezece ani,cele pentru Eduard avură cale liberă aproape de la început,căci fetei nici măcar nu-i trecea prin cap să anihileze afecţiunea care începea să crească pentru acest admirabil bărbat. - Nu-mi pasă deloc ce ar crede el despre prietenia noastră,chiar dacă a luat naştere într-un context bizar.De fapt,chiar şi de ne-ar crede amanţi,nu m-aş simţi jignită.Tu eşti un bărbat respectabil,iar eu am conştiinţa împăcată că niciodată nu am întrecut limitele unei amiciţii cuviincioase. - Atunci...dacă nu te interesează ce ar crede Luca despre noi doi,la ce te-ai referit adineauri ? întrebă acesta cu o uşoară suprindere în glas. - La o prietenie care să fie întemeiată întocmai după canoanele amiciţiei autentice.Aş vrea să mă consideri prietena ta,fără ca asta să aibă de-a face cu Luca.Cred că ne-am putea înţelege foarte bine. - Mă bucur că împărtăşim aceeaşi părere.Şi eu sunt convins că vom împărţi momente plăcute. - Desigur,dacă nu le voi strica eu cu năzbâtiile mele,chicoti Sigrid.Nu uita,să nu eziţi niciodată să îmi spui drept atunci când întrec limitele cuvenite,fiindcă să te deranjez şi sa-ţi devin insuportabilă

Joaca de-a destinul

73

ar fi ultimul lucru pe care mi l-aş dori din lume,îl avertiză ea pe un ton poznaş. - De acord.Acum,ce-ai zice dacă am juca o partidă de şah? Ar fi un început bun,nu crezi ? - Pentru ca să te înfrupţi cu triumful pe seama unei biete novice ca mine ? Asta ar fi o satisfacţie ? - Nu,dar o satisfacţie ar fi să te învăţ să joci într-un mod atât de ireproşabil,încât să nu fiu nevoit să mă prefac că pierd,ci chiar să mă pot bucura pe seama faptului că ai câştigat datorită tuturor îndrumărilor mele anterioare.Sigrid...să ştii că pe cât de glumeţ şi îngăduitor sunt de obicei,tot pe atât mă pot dovedi şi enorm de exigent. - Ştiu,dar tot consider că eşti cel mai minunat bărbat pe care l-am întâlnit vreodată.Poate că,la urma urmei,ar trebui să-i mulţumesc lui Luca fiindcă mi-a creat atâtea neplăceri.Altfel niciodată nu aş fi ajuns să te cunosc,declară Sigrid cu un entuziasm incontrolabil. Se priviră câteva clipe în tăcere,iar Sigrid simţi că era absolut necesar ca unul din ei să se ridice de pe canapea,căci dacă nici unul n-ar fi recurs la acest subterfugiu,ar fi riscat să se apropie prea mult. - Mă duc să aduc piesele de şah,zise el la momentul oportun,dar observă că şi ea se ridicase. - Voiam să...încercă tânăra Sigrid să-şi justifice brusca mişcare,fără să-l lase să observe strania agitaţie care o cuprinsese.Voiam să mă duc până la baie,completă ea pe cel mai natural ton. - Desigur.Între timp eu pregătesc tabla de şah şi aşez piesele,o informă el cu dezinvoltură. Ajunsă în baie,fata se sprijini cu spatele de uşă şi-şi duse cercetător mâna către inima.Bătăile nu erau alarmant de accelerate,dar asta o speria mult mai tare decât dacă ar fi fost astfel,fiindcă realiza că între ea şi acest bărbat exista o naturaleţe care-i provoca îngrijorare. De ce se comporta atât de firesc în preajma lui ?! I se părea că sunt pe aceeaşi lungime de undă în toate privinţele,că-şi pot completa reciproc frazele lăsate neterminate,că-şi pot des ghici până şi in-tenţiile cu exactitate.Era pentru întâia oară când acorda un interes considerabil unui alt individ în afară de Luca însuşi,iar acest lucru era demn de luat în considerare.Trebuia să aibă mare grijă cum îşi coordonează relaţiile cu ambii bărbaţi,căci era evident că trebuia să-l aleagă numai pe unul,fiind exclus ca în patul său să încapă amândoi.Practic,n-ar fi fost totalmente imposibil,dar ar fi fost o nebunie diabolică să-i transforme pe cei doi în adversari.Prin urmare,trebuia să se decidă dacă avea de gând să-i permită lui Luca să fie primul bărbat din viaţa sa,fiindcă în ciuda sentimentelor oarbe pentru acesta,raţiunea îi dicta că mult mai mult ar fi meritat celălalt acest drept. În timp ce se spălă rapid pe faţă pentru a-şi reîmprospăta vitalitatea,încercă să îşi imagineze cum ar fi reacţionat Eduard dacă i-ar fi mărturisit că nu s-a culcat niciodată cu Luca,dar nici cu altul.Dar era sigură că nu-l interesează astfel de detalii intime,aşa că se hotărî să le păstreze pentru sine. Când ieşi într-un final din baie,sesiză că bărbatul deja aranjase minuţios figurile de şah,pe tabla ce-o aşezase pe podea,azvârlind şi două pernuţe de o parte şi de alta a acesteia. Sigrid surâse plăcut surprinsă,după care se îndreptă uşor către locul amenajat pentru joc. - Credeam că eşti un tip mai convenţional,dar constat satisfăcută că m-am înşelat. - Am considerat că o să stăm mult mai confortabil aşa.Ne putem întinde după cum avem chef,pe când pe scaun ar fi trebuit să stăm mult prea ţepeni,încât probabil am fi amorţit după scurtă vreme. Sigrid încuviinţă printr-un nou zâmbet ştrengăresc,după care se aşeză pe o pernă,aşteptând cu-minte explicaţiile lui în privinţa jocului.Îl avertizase deja că uitase până şi toate regulile elementare pe care le învăţase odinioară în copilărie,aşa că acum trebuia să o ia de la zero,dar îi promise că-şi va da toată silinţa pentru a învăţa cât mai repede posibil. Eduard începu întâi să-i facă o scurtă prezentare generală,iar Sigrid îşi sprijini obrazul într-un cot, privindu-l de-a dreptul fascinată,căci modalitatea impecabilă în care descria jocul interactiv,o făcea să-şi piardă minţile pentru acest bărbat inteligent,chiar dacă nu era vorba decât de regulile şahului. - Ok,deci fiecare partener are la dispoziţie câte şaisprezece piese.Tabla este alcătuită din şaizeci şi patru de pătrăţele,alternând în câmpuri de culoare deschisă şi în câmpuri de culoare închisă.Scopul jocului este de a face mat regele advers.Jucătorul care a reuşit,evident va câştiga totodată şi partida

Sandy Manase

74

respectivă.Când câştigarea partidei se dovedeşte imposibilă pentru ambii adversari,atunci se decla-ră remiză.Jocul decurge în felul următor:fiecare partener mută pe rând câte o singură piesă de fiecare dată,albul începând întotdeauna jocul,adică făcând prima mutare a partidei.Apoi... Sigrid dădea din cap în semn aprobator,dar adevărul era că-i trecuse pe lângă urechi tot ceea ce el explicase cu atâta corectitudine,iar fata se învinovăţi pe sine însăşi că se lăsase atât de distrasă.Cum putuse să o intereseze mai mult tonalităţile vocii lui,decât sensul cuvintelor în sine ?! Reproşându-şi mintal că se lăsa coruptă într-un mod atât de condamnabil,îşi promise că avea să fie mult mai atentă de acum înainte. - Iar acum îţi voi explica cum se mută fiecare piesă în parte. - Calul merge în formă de L,iar nebunul se deplasează pe diagonală. - Corect,scumpa mea novice.Aşadar,rămâne să te mai înştiinţez că tura poate să fie mutată oricâte pătrăţele orizontal sau vertical,însă nu diagonal.Făcu o scurtă pauză şi-i zâmbi gentil.Apoi avem regina,care este piesa cea mai mobilă din jocul de şah.Ea se poate mişca în oricare direcţie,oricâte căsuţe,dar atât timp cât acestea nu sunt ocupate. Sigrid izbucni în râs deoarece,în mod ironic,rămaseră nediscutate două piese,care căpătaseră o semnificaţie aparte pentru cei doi parteneri de joc,dar într-un alt context decât cel de joc de şah. - Hmm...două piese extrem de controversate,zise el în timp ce le indică.Pionul şi regele. Sigrid simţi că se înroşeşte precum o fetiţă neascultătoare prinsă asupra unei fapte condamnabile. - Oh,nu.Sper că nu ţi-ai amintit prima noastră discuţie.A fost o glumă obraznică din partea mea. - Dar de ce n-am juca astfel ? La urma urmei,este doar o năzdrăvanie de-a noastră. - Adică Luca să fie regele,iar tu un oarecare pion? Nu ţi se pare discriminator ? Eduard păru să-şi înăbuşe un mare hohot de râs,după care îi răspunse cu seriozitate : - Deloc.Sunt nerăbdător să începem,deşi aparent deţin o poziţie extrem de nefavorabilă. După ce-i mai explică dând dovadă de aceeaşi admirabilă precizie şi celelalte amănunte pe care era necesar să le cunoască pentru a porni jocul,cei doi începură să-şi mişte piesele asupra tablei de joc.La început,Sigrid fu mai şovăitoare,rezervându-şi un timp mai îndelungat de gândire după fie-care mişcare executată,dar bărbatul se dovedi nespus de îngăduitor,permiţându-i să se gândească în voie,astfel încât curând prinse curaj.Acum nu doar Eduard era cel care avansa către victorie,ci şi Sigrid recuperase treptat primele mutări proaste pe care le realizase,fiind mulţumită că nu-l bănuia deloc că ar fi trişat doar pentru a nu o supăra. - Şah mat,declară el cu o satisfacţie care i se putea citi profund în sclipirea ochilor.Împinse regele ei cu pionul într-o manieră aproape brutală,astfel încât regele se rostogoli pe podea cu un zgomot surd.Piesa se învârti de câteva ori din pricina ghiontului primit,după care se opri brusc. - Oh,da...n-am observat...murmură tânăra Sigrid,după care surâse entuziasmată în ciuda faptului că tocmai pierduse.Dar a fost un joc frumos ! Mi-a plăcut atât de mult ! exclamă ea voioasă. - Ţine cont că n-a fost vorba de un pion oarecare,ci de unul care s-a descotorosit de rege exact atunci când i-a poftit inima.N-aş vrea să folosim numele reale,dar presupun că mesajul meu este suficient de clar,zâmbi el misterios. Ea se ridică fulgerător şi se grăbi să-şi caute pardesiul.Trebuia să se reîntoarcă la vilă,fiindcă deja petrecuse prea mult timp cu Eduard.Agitată,răscoli pernuţele decorative de pe canapea,pentru a-şi găsi haina pe care o trântise acolo când ajunsese,dar din neatenţie călcă cu tocul pe marginea uneia dintre pernele de jos,şi căzu drept în braţele bărbatului.Iniţial,vru să se zbată.Apoi,constată că avea nevoie de cu totul şi cu totul altceva. Îl apucă strâns cu braţele pe după gât şi-l îmbrăţişă într-un mod răvăşitor,lipindu-se de bărbat cu toată fiinţa ei,încât Eduard avu impresia că Sigrid îi aparţine numai lui,iar fantoma lui Luca avea să dispară cât mai curând.Fata mormăi nişte scuze,căci îşi dădu seama că n-avea de ce să se teamă. - Eşti un prieten de nădejde,Eduard,zise Sigrid desprinzându-se cu mare greu de el.

Joaca de-a destinul

75

Capitolul 12

Nu mi-ai simţit tăria în negaţii? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile fiinţei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârşitul? Oare n-ai ştiut că prin tine am fost tare,că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi şopteşti de

despărţiri,când m-am legat prin tăriile tale de aparenţele firii? Nu ţi-am cerut îndurare,ci forţă în blestem şi fulgere în deznădejde.Şi nu m-ai învăţat tu ca

dispreţul meu să aibă întinderea iubirii ? ~ Emil Cioran ~

Mult aşteptata seară dintre ani sosi.Întreaga luxoasă reşedinţă era îmbrăcată în haine sclipitoare de sărbătoare.Era întâia oară când se sărbătorea aşa ceva între zidurile acelei case pustii,fapt pentru care toţi colaboraseră la aranjamentele pentru Crăciun,însă Brayton şi cu Reya se întrecuseră pe ei înşişi.Realizaseră un fel de competiţie,şi mai că şi-ar fi cumpărat chiar şi brazi separaţi pentru a-i împodobi.Până la urmă,ceilalţi patru tineri reuşiseră să-i convingă că era suficient să coopereze toţi cu idei inedite pentru împodobirea imensului brad aşezat în salon. Melissa şi Alfred admirau din umbra ferestrei fulgii de nea care formau o mantie imaculată şi pufoasă.Era o linişte deplină,mai ales din pricina că mezinii fuseseră invitaţi la o petrecere a unui prieten comun.În acest timp,Luca se îndrepta furios spre camera lui Sigrid.Ajuns în faţa uşii ei,ezită un moment.Nu ştia dacă să bată sau nu.Era atât de mânios încât se hotărî să nu o facă. Când năvăli în încăpere,o găsi pe Sigrid aşezată în faţa oglinzii,punându-şi cerceii.Era îmbrăcată într-o frumoasă rochie bleu de ocazie,având părul desprins.Nu se aştepta ca Luca să vină să o vadă în acea seară festivă.Era convinsă că era deja plecat cu iubita lui să petreacă în cine ştie ce local. Profund uimită,se întoarse cu faţa către el şi aşteptă ca acesta să vorbească primul. - Nu am multe să îţi spun...începu el cu o voce cât se poate de serioasă. Sigrid îl privea necontenit şi aştepta nerăbdătoare dezvăluirea sa.Era atât de fermecător,aranjat pentru ocazia aceea specială,încât pur şi simplu nu-şi mai putea dezlipi ochii de pe el. - Am venit să te înştiinţez de câteva lucruri pentru a nu spune mai apoi că nu te-am avertizat. Făcu o scurtă pauză şi observă uimirea colosală de pe chipul ei. - S-ar părea că nu cauţi decât să-mi înmulţeşti zi după zi motivele pentru a te dispreţui.Încăpă-ţânarea ta în privinţa acelei iubiri,despre care ţi-am spus deja de câteva ori că nu o împărtăşesc şi că nu vreau nici să aud de ea,s-a dovedit şi mai uriaşă.Departe de a aştepta să vină o zi în care eu să-ţi răspund la sentimente,îţi cer să încheiem definitiv acest micuţ joc amoros. Sărmana fată înlemni subit.Nu-i venea să-şi creadă urechilor.Venise să o ameninţe?În acea seară când toată lumea ar fi trebuit să fie împăcată şi extrem de fericită,el venise pregătit pentru stârnirea unui conflict?! Nu,era imposibil ! Refuza cu îndârjire să creadă o asemenea grozăvie. - Mi-ai primit scrisoarea? întrebă ea cu o voce trumurătoare. - Desigur.Şi sper să te fac să înţelegi odată pentru totdeauna că iubesc o altă persoană,şi că este absolut necesar să încetezi cu toate remarcile tale veninoase.Nu o să câştigi nimic. Venin??? urlă un glas în interiorul lui Sigrid.Tu nu vezi ce îmi faci acum?Chiar nu îţi dai seama că tu împroşti cu venin din belşug?Din păcate,toate cugetările ei rămaseră numai pentru ea însăşi,căci nu mai reuşea să deschidă gura nici măcar pentru a scoate un sunet.

Sandy Manase

76

Continua totuşi să-i asculte vorbele,ce curgeau nemiloase una după alta.Luca nu-şi închipuia că fiecare cuvânt zis,rupea o bucată din sufletul bietei fiinţe din faţa lui.Abuzând de fărâma de suflet rămasă în ea,îşi adună toată voinţa pentru a putea încropi câteva fraze. - Dumnezeule!!!Crezi că totul e doar o competiţie?!Unde te crezi?La maraton?!Niciodată nu am privit dragostea aceasta ca pe ceva normal.Ştii de ce?Ştii?!ţipă ea,pierzându-şi cumpătul.Pentru că normal ar fi fost să mă îndrăgostesc de tine,după ce ne culcam împreună,nu-i aşa,Luca?Nu contest importanţa contopirii a două trupuri,însă aceea ar fi ajutat doar la realizarea plenitudinii.Greşeala mea a fost că te-am iubit mai întâi cu sufletul,şi nu cu trupul.Căci te-am iubit cu fiecare tresăltare a inimii mele,cu fiecare adâncire a privirii mele în ochii tăi,cu fiecare atingere de abia permisă.Crezi că ar fi fost dificil să te iubesc şi în pat,naivule?Pui atâta preţ pe o simplă tăvăleală,fără sentimente reale?Sentimente care te sfâşie,Luca!îi strigă fata.Ce îţi înşfacă o bucată zdravănă din suflet,pe care nu ţi-o vor mai reda niciodată.Dar tu nu cunoşti faptul că sentimentele pure,nobile,sunt tocmai cele mai nemiloase.Ele nu pot să facă diferenţa între raţiune şi simţire.Se aruncă în vârtejul tumultuos al iubirii,sperând să obţină fericirea atât de mult râvnită.Tu o măsori?Răspunde-mi! ţipă ea din nou şi riscă chiar să-l îmbrâncească.Pentru că eu o simt numai aici!urlă tânăra,indicându-i inima.Vrei să verifici dacă inima acelei femei divorţate bate mai tare decât a mea atunci când sunt alături de tine? Asta vrei,nenorocitule?! Fă-o atunci ! îl îndemnă Sigrid neîndurătoare. - Tu nu ai nicio adversară,Sigrid! ţipă şi el la rândul lui.Să ţii bine minte :ca fată nu ai însemnat niciodată nimic pentru mine,dar nici nu o să însemni vreodată !!! Niciodată ! M-ai auzit ?! Sigrid crezu că se sufocă de-a binelea.Se întoarse cu spatele la el,şi reuşi să se sprijine de măsuţa din faţa oglinzii pentru a nu-şi pierde echilibrul cel precar.Lumea se învârtea cu ea.Nu mai ştia nici unde se afla.Oare cât mai avea de gând să o umilească într-un mod atât de necruţător?Cumva se hrănea cu suferinţa ei?Lacrimile vărsate îi ofereau lui vitalitate şi forţă?Da,înţelegea perfect că nu o iubeşte,dar de ce o tortura într-un asemenea hal?Era o atrocitate ceea ce îi făcea.Ar fi preferat să o bată cu pumnii până când ar fi lăsat-o inconştientă,decât să-i înfingă atâtea cuţite în inimă cu aceste vorbe necugetate şi lipsite de orice urmă de generozitate. - O clipă ! îi strigă ea subit,ca şi cum tocmai în acel moment s-ar fi produs în mintea-i buimăcită o iluminare bruscă.Se repezi la unul dintre cele doua pahare aşezate frumos pe noptieră şi îşi turnă puţină apă pentru a-şi reveni din şoc.O gâlgâi rapid,aproape uitând să mai răsufle,iar câteva dintre picături evadară din interiorul recipientului,prelingându-i-se pe gâtul ce-i fremăta de mânie.După ce-şi potoli arşiţa ce o cuprinsese,nu se mai obosi să pună paharul înapoi la locul său,mulţumindu-se numai să-l azvârle cu o uriaşă nepăsare asupra podelei.Ţăndările răsunară asurzitor,spărgând tăcerea ce se aşternuse între cei doi.Se şterse cu mâneca elegantei rochii la gură şi izbucni într-un râs sălbatic.Nu îi păsa câtuşi de puţin că se comporta precum o grosolană fără pereche,fiindcă chiar dacă în acele clipe adoptase o postură vulgară,limpezimea minţii nu-i lipsea cu desăvârşire. - Crezi că o să mă impresionezi cu teatrul acesta melodramatic? întrebă el cu răceală. - Mă consideri chiar atât de proastă,Luca ? îl întrebă fata cu un glas nemilos şi-l privi aprig. - De ce spui aşa ceva?Uite ce e,Sigrid,nu reţin să te fi jignit vreodată,iar dacă acest lucru neplăcut s-a întâmplat cu adevărat,atunci nu îmi rămâne decât să te rog să consideri că tot ce am afirmat a fost o consecinţă a absurdităţilor pe care mi le-ai mărturisit.Prin urmare,daca ţi-am lezat cu ceva orgoliul,atunci faptul reprezintă doar o repercusiune a tuturor relatărilor tale,care par desprinse de orice tip de realitate rezonabilă. - Ia spune-mi ce dată este astăzi. - Te ţii de glume în ajunul anului nou ? - Treizeci şi unu decembrie,rosti tânăra cu o infinită satisfacţie.Ultima zi a anului.Peste doar câteva ore va fi revelionul.Însă,din câte îmi amintesc,eu nu ţi-am aşezat scrisoarea pe pat astăzi,nu-i aşa ? - Ce insinuezi ? întrebă el calm,deşi Sigrid observă cum încercă să-şi ferească privirea.

Joaca de-a destinul

77

- Am aşezat-o peste lenjeria patului tău într-una din zilele de Crăciun,a doua sau a treia,nu-mi mai amintesc cu exactitate,fir-ar să fie ! De ce nu ai venit să-mi oferi un răspuns în zilelele trecute ? - Nu fi impertinentă,i-o reteză el iritat.Crezi că eu nu am alte treburi mai importante de făcut decât să-ţi citesc ţie mesajele obsesive şi absurde ? Ar trebui să fii recunoscătoare pentru că sunt aici. - Oh,desigur,îl ironiză ea şi făcu o plecăciune batjocoritoare.Dar vrei să-ţi spun eu versiunea reală ? - Una fantasmagorică ? - Te afli acum în faţa mea,deoarece ţi-ai calculat mişcarea asta.Nu e o coincidenţă că ai ales tocmai această seară pentru a veni să-mi azvârli adevărurile în faţă.Te-a deranjat profund că am adoptat în scris exact acelaşi stil cinic,ironic,scurt,însă la fel de dureros de înveninat ca şi al tău.Nu am idee dacă n-ai putut să suporţi remarcile referitoare la tine,ori dacă toată această mânie pe care ai venit să ţi-o reverşi cu prisos asupra mea,este rodul subtilei aluzii pe care am făcut-o la adresa zeiţei tale desăvârşite.Poate că eu nu sunt o fiinţă perfectă precum ea,însă sunt suficient de capabilă pentru a descoperi că toată această ranchiună,s-a stârnit la nişte cote impresionante mult prea subit.Simt că este vorba despre o sumedenie de resentimente adunate,de o ură care mocneşte de ceva vreme,de o duşmănie înăbuşită cu mare greu până într-această clipă. Se plimbă câţiva paşi mărunţi de-a lungul noptierei,şi îşi continuă versiunea la fel de sigură pe ea. - Da,abia acum ai răbufnit pentru absolut tot,căci ăsta eşti tu,Luca,cel care strânge în el cele mai obscure sentimente,care le înghesuie în adâncul său,până când toate acestea formează un colos al răului.Învaţă ca din când în când să scuipi veninul afară,prostule! Într-o bună zi o să-ţi distrugi su-fletul din tine din pricina propriei otrăvi secretate de adunătura detestabilelor simţăminte.Cât de josnic eşti...ţi-ai ales tocmai ziua de astăzi pentru triumful grotesc,nesinchisindu-te că după ce îmi vei face câteva precizări sintetice şi seci de-ale tale,o să mă laşi deznădăjduită,disperată,distrusă de-a dreptul,iar tu o să te îndrepţi cu paşi repezi spre cea pe care o divinizezi. - Mă tem că n-am nici cea mai vagă idee la ce te referi.Nu a fost absolut nimic premeditat,declară el dezinvolt,riscând chiar şi să scape un uşor surâs. - Susţine-ţi în continuare minciuna neruşinată,căci vălul de pe ochi tocmai mi-a fost ridicat.Şi vrei să îţi mai dezvălui ceva,stimate Luca ? Ştiu că te-ai gândit îndelung cum să faci să mă ataci în cel mai crud mod cu putinţă,cum să îmi găseşti cel mai dureros şi sensibil punct,cum să sfârşeşti cu mine doar din simple vorbe. - Delirezi...mai bine odihneşte-te... - Câtă vreme ţi-ai răscolit gândurile pentru ca să pui la cale toată această farsă meschină care,în fond reprezintă doar o pură răzbunare de-a ta? Ai cugetat la asta când o ţineai pe ea în braţe,ori a fost nevoie să fii singur ca să poţi să meditezi într-o linişte deplină,asigurându-te astfel că nu o să dai greş? Nu,de fapt cred că ai început să-ţi coci planul malefic de mai demult,numai că de această dată te-ai decis să-l şi concretizezi. - Ştii,Sigrid...îmi plac enorm scornelile tale dramatice,însă mă tem că timpul pe care decisesem să-l aloc pentru a rezolva această supărătoare chestiune,tocmai a fost epuizat.Desigur,cel mai însemnat lucru pe care doream să ţi-l transmit este să sfârşeşti odată pentru totdeauna cu orice remarcă ofensatoare la adresa celei pe care o ador căci,în caz contrar,o să-mi pierd respectul pentru tine. - O,mă ameninţi,remarcă ea,disimulând un extaz răvăşitor.Şi despre ce respect vorbeşti,cretinule ? - Mă voi preface că nu îţi aud jigirile şi ofensele grosolane la adresa mea,însă cele cu privire la iubita mea,nu o să le tolerez niciodată.Cât priveşte partea cu respectul,după cum ţi-am spus,deşi precum fată nu ai reprezentat niciodată nimic pentru mine,ca şi om te-am respectat dintotdeauna,şi încă te mai respect.Însă... - Nu este necesar să îţi repeţi ameninţarea josnică.Ai lucrat ca la carte.Era evident că pe mine o să mă doară dacă o să o ridici pe aia în slăvi în faţa mea,dacă o să mi-o înfăţişezi în cele mai pastelate culori,şi o să pretinzi că pentru tine este sfânta sfintelor,al cărei sacru altar pe care i l-ai construit

Sandy Manase

78

din desăvârşita-ţi dragoste,nu se va dărâma niciodată din pricina intrigilor mele perfide.Dar ştii ce?Cred că toată această glorificare este mai mult parşivă decât autentică,că o foloseşti pe domniţă drept paravan ideal pentru a-ţi încheia socotelile cu mine,că ai constatat cu bună ştiinţă că aceasta era unica metodă valabilă,prin care ai fi reuşit să mă pui la pământ.Orice altceva nu ţi-ar fi fost de folos,iar mintea ta perversă a detectat cu o admirabilă măiestrie că cel mai sensibil punct al meu eşti tocmai tu,motiv pentru care te-ai gândit să o lauzi excesiv pe aia. - Nu-ţi permit să te exprimi astfel ! Ţine cont că este fiinţa pe care o iubesc cel mai mult ! - Aia,aia,aia ! strigă Sigrid în gura mare,râzând totodată zgomotos din pricina straşnicei mânii ce se întipărise pe chipul lui.Femeiuşca aia nu îmi este idol,aşa că chiar n-am de ce să îmi controlez vocabularul când mă refer la ea.Încă nu s-a născut pe pământul ăsta mizerabil fiinţă de sex feminin care să-mi inspire un real şi profund respect,o consideraţie cu adevărat sinceră şi izvorâtă dintr-o mare admiraţie.Hm,poate doar propria-mi mamă,fiindcă îi sunt recunoscătoare,simt bine că-i sunt datoare,însă dacă aş trece peste datoria filială,cred că aş găsi o sumedenie de lucruri ce-mi displac în comportamentul său.Prin urmare,realizările intelectuale ale zeiţei tale nu o ridică cu nimic în faţa mea,imensa şi absoluta dragoste ce ţi-o poartă şi ce nu poate fi descrisă nici prin cele mai mi-nunate şi delicate cuvinte din lume,mă lasă iarăşi rece.Mă tem că nu sunt uşor de impresionat. Luca clătină din cap în semn dezaprobator,şi îşi permise să surâdă subtil,ca şi cum Sigrid tocmai şi-ar fi semnat condamnarea,iar el era călăul ce nu avea să aibă strop de compasiune pentru gravele greşeli ale vinovatei.Situaţia consta cam în modul următor :ea n-avea decât să trăncănească acum atât cât mai avea ocazia,iar apoi el urma să o facă să plătească înzecit.Lucrul pe care Luca îl omitea era că fata ştia perfect că putea să se aştepte la cel mai crud tratament din partea lui,însă cu toate acestea nu îi era deloc teamă de repercusiunile ce ar fi putut să survină. - Ştiu la ce te gândeşti.Îţi spui că o să mă arzi tu,că puterea stă numai în mâinile tale,şi că sunt o naivă.Prea bine,nu te sfii să mă dobori în seara asta cât poţi de mult,dar să nu uiţi niciodată că de câte ori mă ridic,o să capăt şi mai multă forţă,că pe cât de tare va fi lovitura,pe atât de imensă va fi forţa ce mi-o furnizezi în mod indirect.Să nu uiţi niciodată,Luca ! El se uită la ceas şi începu să se plimbe încet de-a lungul încăperii,părând că-i mai oferă un timp limitat pentru ca să încheie ce avea de zis,menţinându-şi totodată aparenta atitudine calmă. - Ai încheiat ? - Presupun că da,replică ea în cele din urmă.Dar cândva o să realizezi că nu avea deloc rost să mă îndepărtezi tocmai aşa cum o faci acum.Este absolut inutil. Luca stătu câteva clipe pe gânduri,după care îi rosti câteva fraze succinte,pe un ton dificil de des-luşit.În ciuda notelor domoale percepute în vocea sa,glasul lui avea şi tente de fermitate.Lui Sigrid îi sună precum periculosul preludiu al unei mari drame care urma să aibă loc în caz de avea să continue cu toată această poveste care,deja căpătase o turnură mult prea tulburătoare. - Cred că este strict problema mea cum îmi construiesc fericirea.Nu îţi permit să intervii în viaţa mea şi în hotărârile mele,fiindcă părerea ta nu contează absolut deloc pentru mine.Eu fac mereu numai ce-mi dictează propria voinţă ! Prin urmare,evaluează-te în continuare după principiile tale şi lasă-i pe alţii să se ghideze după criterii unanime ! - Luca...îi şopti ea numele asemenea unei rugăminţi.Nu avea idee cum să îl facă să înceteze.Dacă mai continua mult,nu ştia dacă mai avea să facă faţă torentului său de vorbe veninoase.Capul îi vâjâia şi în mintea ei năucită nu răzbăteau decât vorbele lui.Realitatea înconjuratoare se estompa şi nu mai exista nimic.Doar el şi distrugerea ei iminentă.Făcând un mare efort,îşi mai adună încă o dată forţele rămase şi-i zise : - Vreau să-ţi dau o temă de gândire.Ştiu că după tot ce s-a întâmplat o să-mi porţi o ranchiuna uriaşă,că o să încerci să mă eviţi pe cât de mult posibil,dar vreau să reflectezi şi să-ţi răspunzi ţie însuţi,dacă ai fi putut să suporţi un astfel de tratament din partea persoanei iubite.Desigur,probabil

Joaca de-a destinul

79

eşti convins că aşa ceva nu ar fi fost cu putinţă pentru că tu ai fi făcut orice pentru a fi alături de cea pe care o iubeşti,dar foloseşte-ţi puţina imaginaţie pe care o deţii şi întreabă-te în mod sincer ce s-ar fi întâmplat dacă ea,nu doar că nu ţi-ar fi împărtăşit sentimentele,ci pe deasupra te-ar fi şi dispre-ţuit,umilit,comparat cu un altul,iar în ultimă instanţă,te-ar fi şi îndepărtat din preajma sa.Să nu o mai vezi,să nu-ţi mai vorbească,pur şi simplu să nu exişti pentru ea.Aş fi fost foarte curioasă să văd ce alegere ai fi făcut într-o împrejurare ca aceasta. - Sigrid,dacă mă cunoşti măcar un sfert din cât pretinzi,atunci ştii bine că eu...începu el cu emfază. - Cunosc prea bine faptul că tu nu eşti predispus la refuzuri în chestiunile amoroase,iar chiar de această nenorocire ţi s-ar întâmpla şi ţi-ar periclita într-o oarecare măsură planurile de cucerire,tot sunt ferm convinsă că ai fi în stare să găseşti metodele ideale pentru a-ţi îndeplini dorinţa arzătoa-re.Dar fă un efort şi pune-te într-o postură inedită,conturează-ţi măcar mintal un rol pe care nu ai fost niciodată nevoit să-l experimentezi în realitate.Gândeşte-te că iubirea ta nu ar interesa-o câtuşi de puţin,că ai putea să încerci o sumedenie de lucruri pentru a-i câştiga atenţia,dar că totul,absolut totul,s-ar dovedi în van. Luca îşi adâncise mâinile în buzunarele pantalonilor şi părea să se introducă într-acel scenariu imaginar chiar în acele clipe.Chipul său părea golit de orice expresie,nici măcar zâmbetul cinic ce şi-l etalase doar acum câteva momente în urmă,nu mai era prezent.Ea ridică din sprâncene ca semn nedumerit,iar la privirea ei întrebătoare,el se văzu nevoit să îi ofere un răspuns: - Mă tem că nu mă confrunt cu o astfel de situaţie. - Ştiu,murmură ea printre dinţi,de parcă ar fi regretat că niciodată nu i se întâmplase aşa ceva.Dar vreau să aflu dacă ai fi fost dispus să aştepţi.De fapt,mă interesează cât timp ai fi făcut-o.O lună ? - Este o întrebare capcană? întrebă el cu zâmbetul recent reapărut pe buze. - Tu n-ai fi rezistat întregi ani de zile. - Ce insinuezi? Spune-mi imediat la ce te referi cu toată treaba asta,zise el cu gravitate. - Nu e frustrant ca un luptător atât de bun precum tine să obţină mereu lucrurile atât de uşor ?! - Ai vrut să-mi spui altceva mai devreme.A fost o referire pe care ai făcut-o în mod dinadins. - Orice ţi-aş mărturisi,oricum n-ar avea importanţă pentru tine,spuse fata cu privirea plecată.Aşa că o să fac tot posibilul pentru a nu mai dezvălui lucruri ce riscă să-mi răpească şi puţina demnitate ce mi-a mai rămas.Tu nu dai nici doi bani pe sentimentele mele,oricât de sincere şi de trainice ar fi ele.Am dreptate,Luca ? îi întrebă ea tăios. - De ce nu eşti înţelegătoare? Ţi-am explicat cum stau lucrurile.O iubesc pe alta! Nu o să îţi permit să o discreditezi în faţa mea.Ţine cont că o cunosc pe fiinţa aceasta de câţiva ani şi,îţi garantez că sunt capabil să eradichez absolut oricare afirmaţie ofensatoare pe care i-ai putea-o aduce. - Oh,stai liniştit.Nu o să îmi bat capul cu aşa ceva.Singurul lucru care mă dezamăgeşte profund este că observ ceea ce contează cu adevărat pentru tine.Anii voştri de relaţie pe care îi aveţi până în prezent,calităţile sale intelectuale,morale sau cele fizice...ce naiba e cu toate tâmpeniile astea?strigă Sigrid.Mă înspăimânţi.Mă faci să cred că nu eşti cel de care m-am îndrăgostit.Nu poţi să gândeşti precum un muritor de rând.Nu poţi reduce iubirea la atât,Luca ! îi strigă fata revoltată. - Nu ai idee despre ce vorbeşti.Ai avut tu vreodată o relaţie care să te facă să te simţi împlinită cu desăvârşire? Ai întâlnit tu o fiinţă care să te întregească într-atât de mult,încât să o consideri ca şi parte dintr-a ta ? Fermitatea acestei afirmaţii,înfipse un ultim cuţit în inima fetei.Se întoarse cu spatele la el,şi se prinse tare cu mâinile de marginea noptierei pentru a-şi mai susţine măcar până la final echilibrul instabil.Nu era capabilă să-i ofere niciun răspuns la acea dureroasă întrebare,fiindcă ea nu avusese vreodată o relaţie în adevăratul sens al cuvântului.Avea douăzeci de ani,dar niciodată nu acceptase să fie iubita vreunui băiat.Cum putea să-i mărturisească o asemenea grozăvie,când ştia perfect că n-avea să o creadă deloc?!Iar dacă îndrăznea şi să susţină că motivul principal nu fusese altul decat

Sandy Manase

80

el însuşi,Luca ar fi luat-o în râs şi mai tare,ori ar fi catalogat-o doar o mare nebună care inventează tot soiul de lucruri absurde pentru a-l năuci şi pentru a-l seduce prin cine ştie ce şiretlicuri lipsite de scrupule.Nu,categoric nu avea ce să-i răspundă plauzibil,aşa că preferă să păstreze tăcerea. - Răspunde ! o obligă el furios,încercând totodată să o întoarcă spre el. - Lasă-mă ! zbieră fata şi îşi smuci braţul din strânsoarea lui.Nu credeam că o să se întâmple aşa ceva vreodată,zise Sigrid şi scutură cu putere din cap,ca şi cum ar fi renegat din răsputeri realitatea cruntă cu care era nevoită să se înfrunte.Este de-a dreptul îngrozitor ! - Doreşti cumva să mă înduioşezi prin adoptarea acestei posturi de victimă supusă celui mai crunt chin sentimental ? Ce pretinzi să obţii cu tot teatrul ăsta melodramatic ?! strigă el iritat. Sigrid începu să se plimbe de-a lungul şi de-a latul camerei,cu paşi repezi,agitaţi,executând un soi de cursă contracronometru,care probabil avea menirea de a-i calma agitaţia interioară. - Haide,fii serioasă.Nu este prima dată când te refuz şi când îţi amintesc că între noi doi niciodată nu se va pune problema unei relaţii amoroase.Niciodată ! Niciodată,ţine bine minte ! răcni el. -Nu mă refer la asta! îi strigă şi Sigrid revoltată.Nici măcar nu mă sinchisesc de refuzurile tale în sine,ci de atitudinea ticăloasă pe care tinzi să o adopţi întotdeauna când e vorba de mine.Bănuiesc că până şi uşuraticele tale s-au bucurat de un tratament mai călduros din partea ta. - Asta era ceea ce te măcina,Sigrid? Că am acordat mai multă importanţă altora decât ţie?râse el cu o obrăznicie intolerabilă. - Nu fi mai imbecil decât eşti ! Am ştiut mereu că o să mă refuzi,că o să mă respingi,că o să mă tratezi cu o răceală demnă de un iceberg.Am ştiut că,în caz de aş îndrăzni vreodată să-mi dezvălui dragostea pe care o simt,aceasta va fi catalogată o nebunie,doar pentru că tu ai umblat mereu cu o mulţime de pipiţe,capabile de sentimente la fel de ieftine ca şi ele însele.Mi se pare absolut normal ca în faţa unei iubiri cu adevărat distincte,să nu ştii cum să reacţionezi.Desigur,tu ai ales să mă înlă-turi rapid,ca pe o piedică odioasă,însă timpul îţi va demonstra că tu ai apreciat bolovanii,aruncând din nefericire diamantul ce îţi aparţinea în totalitate,şi la care mulţi râvneau.Oricum,unicul fapt care mă suprinde într-un mod groaznic e că ai ajuns să fii condus de o femeie.În vecii vecilor nu mi-aş fi închipuit că Luca îşi va abandona pantalonii pentru o fustă ! Cum ai putut să ajungi în situaţia asta atât de deplorabilă?! urlă ea. - Pe mine nu mă conduce nimeni ! răcni el furios.Însă,atunci când eşti îndrăgostit... - Tocmai ! Cu atât mai mult atunci când eşti îndrăgostit,nu trebuie să îngădui ca persoana iubită să îţi schimbe personalitatea,să îţi manipuleze alegerile într-un mod făţarnic,să permiţi ca luarea deciziilor să fie drastic influenţată de o viitoare atitudine negativă ce ar putea să apară din partea celuilalt.Fiindcă asta ţi s-a întâmplat ţie,iar eu nu mă pot obişnui deloc cu ideea.Mă afectează atât de tare,încât parcă ar fi vorba de însăşi înfrângerea mea.Încerc să mă trezesc din coşmar,dar constat cu stupoare că e pură realitate ! Aş vrea să se crape pământul şi să ne înghită,căci suntem jalnici ! - Despre ce tot vorbeşti?! Pe zi ce trece mă conving că eşti tot mai nebună ! - Ascultă-mă bine,Luca,zise ea.Tu erai cel mai puternic bărbat pe care îl cunoscusem vreodată.Erai modelul meu perfect,caracterul cel mai demn de întreaga-mi admiraţie,fiinţa cea desăvârşită care devenise treptat un fel de idol intangibil,spre care de abia dacă aveam curajul să-mi ridic ochii.Fas-cinată de personalitatea ta atât de impunătoare,am considerat că nu există un om mai potrivit ca şi exemplu pentru mine.Astfel,am încercat să caut în interiorul meu resursele necesare pentru a mă putea confrunta cu tine,constatând plină de suprindere că le deţineam! Oh,da,chiar le posedam cu adevărat,le aveam din plin,însă nu avusesem habar cum să mă folosesc de ele.Dar unde să îmi fie mulţumirea care ar trebui să mă copleşească acum,când văd ce a mai rămas din personalitatea care mi-a fost prototip în această descoperire a forţei lăuntrice?!Nu-mi rămâne decât o biată rămăşiţă din ceea ce ar fi trebuit să reprezinte pură satisfacţie.Nu-mi pot exprima nici măcar recunoştinţa faţă de cel care mi-a fost în mod inconştient mentor,căci acesta nu mai pare călăuzit de aceleaşi

Joaca de-a destinul

81

principii ferme,ci de unele total deformate,înspăimântător de simple,încadrate într-o normalitate dizgraţioasă.Eu te credeam superior altor bărbaţi,fiindcă îmi ziceam necontenit că Luca nu se mul-ţumeşte niciodată cu suprafaţa lucrurilor,că el este cel care nu ar putea să fie păcălit de nişte biete aparenţe,căci ar fi perfect capabil să intuiască ce se ascunde în spatele oricărei persoane,indiferent cât de maestră ar fi aceasta în arta mascării realelor trăiri.Da,recunosc şi faptul că eram într-atât de proastă,încât îmi imaginam că tu îmi bănuiai sentimentele încă de dinainte de a-ţi mărturisi cât de mult te iubesc.Tremuram întotdeauna pe dinăuntru,încercând să-mi ţin iubirea cât mai ascunsă,ca nu cumva să mă trădez printr-un gest inadecvat,oricât de mic şi de insignifiant ar fi fost acesta,căci ţi-am supraapreciat enorm abilităţile,considerând că eşti în stare să detectezi până şi cele mai tai-nice emoţii ale persoanelor.Mă aflam în mod constant sub o presiune chinuitoare,fiindcă credeam că mă pot trăda prin cine ştie ce faptă nechibzuită.Ah,dar de unde?!Domnul nici măcar nu bănuia că o fiinţă ca mine ar putea să aibă dorinţe pătimaşe,care-l au drept ţintă pe un bărbat. - Şi ţi-ai găsit ca tocmai eu să fiu acela?! se răzvrăti el iarăşi.N-am făcut absolut nimic ca să te provoc.Nu înţeleg ce dracului vrei de la mine ! - Oh,dar nici eu nu îmi imaginam vreodată că din câţi bărbaţi are planeta aceasta,doar unul mă poate obseda atât de cumplit.Este ca şi cum toţi ceilalţi ar fi nişte fiinţe normale,iar tu reprezinţi supranaturalul.Fir-ar să fie ! - Vezi,Sigrid? Ai recunoscut că eşti obsedată de mine.Iar aceasta este o obsesie bolnăvicioasă ! - Fie ce-o fi,o port în sânge mereu.Mă răneşte,mă vindecă,mă înalţă,mă coboară-e parte din mine. - Cu cât mai curând o să încheiem povestea asta,cu atât mai bine o să fie,zise el cu prudenţă. - Consideram că te atrag lucrurile complete,răvăşitoare,excesive.Niciodată nu mi-aş fi închipuit că te-ai retrage scandalizat şi îngrozit din faţa unei iubiri pasionale.Indiferent că n-ai accepta-o în veci,eram ferm încredinţată că eşti capabil să o înfrunţi,să o domoleşti,să faci dracului ceva ! Dar tu te comporţi în modul pe care l-aş fi atribuit unui individ mediocru.De ce fugi întotdeauna? Ţi-e teamă să nu se întâmple imposibilul ? - Vreau doar să trăiesc liniştit,să nu mă mai deranjezi deloc cu astfel de lucruri ! Cer prea mult ? - Oh,da.Rugămintea ta este cât se poate de cinstită,dar oare meriţi să ţi-o îndeplinesc ? Luca păstră o tăcere îndelungată,şi îşi feri subit privirea.Lui Sigrid i se păru că descoperise o mică urmă de vinovăţie în ochii săi căprui,ca şi cum acesta era oarecum conştient că nici el nu se purtase absolut impecabil în răstimpul de când începuse această legătură dintre ei.

- Ştii ceva ? atacă el din nou,după acel moment lung de linişte.Eu nu pot să cred în nebunia asta. Toată povestea aceasta este o absurditate colosală,iar eu n-am de gând să pic în cursa ta. Sigrid acceptă şi acea nouă jignire cu fruntea sus,reuşind cu succes să nu trădeze nicio urmă a adâncii dureri din suflet.Dobândise capacitatea de a-şi păstra o raţionalitate rece şi admirabilă în momentele cele mai critice pe care le întâmpina,fapt pentru care acum era în stare să-şi găsească uşor cuvintele potrivite,fără să se sinchisească prea mult de veninul răspândit de Luca. - Tare mă tem că numai o extraordinară îngustime a minţii ar putea justifica faptul că îmi con-sideri iubirea o reală nebunie,având ca unic argument faptul că am încercat să lupt pentru această dragoste.Nu mă poţi condamna în halul acesta doar pentru că te iubesc ! Nu este o crimă,Luca ! - Încetează!Încetează cu peroraţiile tale ! Nu o să mă convingi de absolut nimic,oricât te-ai strădui. - La ce naiba ar mai folosi?!Eşti ca şi strivit.Ceaa ce constituia odată strălucirea caracterului tău pregnant,a ajuns astăzi numai o vagă licărire,căci o văd cum de abia pâlpâie,cum cu mare greutate îşi găseşte forţă ce altădată era fundamentală,fiind prezentă într-o cantitate atât de impresionantă încât înspăimânta prin măreţia ei.Din nefericire,singurele izbucniri reale şi cu adevărat uimitoare,le mai dezlănţui în prezent numai datorită intervenţiilor din partea mea.Eu sunt cea care îţi resusci-tează personalitatea,dar curând nu voi mai putea să mă dedic acestei munci voluntare.O voi lăsa să se stingă complet sub faldurile unei fuste de femeie.O să o deplâng jalnic în tăcere,ca şi cum ar fi

Sandy Manase

82

murit o parte din mine însămi,dar nu o să îi împiedic nimicirea. - Ce tot insinuezi? Vrei să spui că acum nu mai sunt capabil să îmi impun voinţa ?! - Oh,ba da.Însă precum un plebeu vulgar care nu ştie să rezolve lucrurile decât printr-o manieră grosolană,prin brutalitate şi prin cele mai josnice metode. - Aşa şi ?se răţoi el prosteşte.Eu fac numai ce vreau ! se încăpăţână el precum un puşti capricios. - Vezi? Vezi că am dreptate,Luca?Unde este omul care era perfect apt să accepte orice conflict şi să-l manipuleze cu un admirabil tact,astfel încât la final să iasă drept câştigător incontestabil?S-a transformat într-un individ,care acum ameninţă încheierea unei discuţii într-un mod abrupt,căci nu-şi doreşte să-şi mai bată capul cu găsirea unor argumente pertinente.Lăudabil,n-am ce zice... Luca se întoarse pe călcâie şi o scăpără cu o privire fulgerătoare.Nu dură două secunde,că se şi îndreptă către fată,o apucă cu brutalitate de braţe şi i le duse forţat la spate.Apoi,o lipi cu spatele de pieptul lui şi îi şopti la ureche cu un glas precipitat,ameninţător,ce nu admitea urmă de revoltă. - Când o să îţi vezi strict de treaba ta,insuportabilo ?! Când o să încetezi să mă deranjezi,să mă persecuţi,să mă hărţuieşti ?! - Poate doar în momentul binecuvântat în care o să redevii tipul minunat de odinioară.Priveşte,nu simţi în aceste clipe sălbatice că trăieşti cu adevărat?Haide,strânge-mă cu toată puterea! îl îndemnă tânăra râzând.Nu trebuie să îţi fie teamă că aş putea să îţi refuz mai apoi anumite plăceri,deoarece nu sunt,şi nici nu voi fi vreodată aleasa inimii tale.Milă nici atât nu trebuie să găseşti pentru o fiinţă pentru care n-ai niciun strop de afecţiune,darămite sentimente de iubire.Haide,Luca,fă-o ! Luca o strânse cu putere de braţe,dar cu cât mai multă forţă utiliza el,cu atât mai tare râdea ea de încercările lui violente,prin care încerca să-şi dovedească superioritatea şi curajul. - De ce te amuzi ? Îţi baţi joc de mine?! Nici măcar nu te doare ?! - Alte lucruri au fost cu mult mai dureroase.Oricum,află că n-am de gând să mă mai implic pentru un individ ca tine.O să mă limitez doar în a-ţi urmări declinul,căci se merită pe deplin să văd cum se transformă în simplă cenuşă ceea ce a fost odată cel mai înflăcărat caracter pe care l-am cunoscut vreodată.Să-ţi fie ruşine,Luca! Tu,ademenit,amăgit şi corupt de o femeie!!! În fiecare zi să-ţi rezervi timp pentru a-l jeli pe realul Luca,căci a mai rămas doar o sărmană umbră a sa.Nu există blestem mai cumplit al pământului decât femeile alea ordinare care sucesc minţile bărbaţilor şi profită de slăbiciunile unui biet prost îndrăgostit de farmecele lor josnice.Cel mai grotesc spectacol e să vezi cum se îndobitoceşte un bărbat din pricina unei femeiuşti.Iar eu...zise Sigrid plină de ardoare.Eu sunt obligată să urmăresc consecinţele acestui lucru abject asupra singurului bărbat pe care l-am admirat şi respectat mai mult decât pe oricare altul.Oh,cerule,cruţă-mă de degradanta privelişte ! Cu atâta tărie credea Sigrid în lucrurile recent mărturisite,încât până şi Luca remarcă autentica ei convingere căci,în timp ce o strângea cu cruzime de încheieturi,îi simţi imensa revoltă adunată în sânge,curgându-i furtunos prin vene;îi simţi trupul fragil,tremurând cuprins de indignare lângă al său;simţi pe deplin toată această uriaşă amărăciune amestecată cu un nemilos dispreţ şi cu o feroce mânie.Oarecum înspăimântat de înverşunata atitudine demonstrată făţiş de fată,îi eliberă braţele şi îndepărtă trupul turbat de furie din preajma sa. - Ascultă-mă bine ! Chiar şi dacă ar fi tocmai cum spui...zise el cu răsuflarea întretăiată.Chiar şi de voi deveni cenuşă,te asigur că o să renasc şi o să devin mult mai puternic decât înainte. - Tu ?!! Tu care te afli momentan sub tocul unei dame?! Mi-e scârbă să observ cum dominaţia feminină şi-a pus amprenta până şi asupra ta.Apocalipsa a venit,căci dacă şi tu ai picat în plasă,la ce m-aş mai putea aştepta de la alţi amărâţi?! Păi,ei nu au nici un sfert din voinţa care te caracteriza pe tine odată.Îi paşte dezastrul ! - Nu fi dramatică ! De când te interesează pe tine soarta bărbaţilor păcăliţi de femei ?! - Tocmai de când a intrat şi cel pe care îl iubesc în cercul lor nociv şi demn de compasiune. Luca încerca din răsputeri să-şi domolească înfocata mânie ce-l cuprinsese şi pe el.

Joaca de-a destinul

83

- Te rog,Sigrid,nu îmi mai vorbi niciodată de iubirea asta.A fost mai mult decât suficient.Ajunge !!! Nu-i venea deloc să creadă că el îi urla că întrecuse limita.Dar care pe care omora în acel moment fără pic de milă?Ea pe el?Sau el pe ea?Nu mai conştientiza nimic.Ştia doar că trebuia să-l alunge de lângă ea pentru a se putea linişti după toate ticăloşiile pe care şi le spuseseră unul altuia. - Ieşi! zbieră ea plină de furie.Pleacă din faţa mea !!! Să nu te mai văd !!! Luca nici măcar nu se clintea.Înnebunită de durerea resimţită atât de adânc până în străfundul inimii,se repezi să-l scoată ea însăşi din cameră.Îl împingea,şi îl împingea necontenit,făcând uz de toată biata forţă rămasă nezdrobită,până când reuşi cu mare dificultate să-l aducă în pragul uşii. - Uită că mă cunoşti ! De azi înainte,află că Sigrid nu mai există pentru tine !!! Acesta părea că nici măcar nu îi auzise ameninţarea atât de fermă. - Îţi doresc numai bine în noul an ! Că era o urare venită din pură politeţe,din milă sau din ipocrizie,Sigrid nu ştia.Realiză faptul că se afla singură în cameră doar când auzi sunetul uşii trântite.I-o izbise în faţă fără să-i mai adreseze un singur cuvânt. Acum era liniştită.Pe naiba!Tremura din toate încheieturile şi credea că îşi pierduse raţiunea.De abia i se mai corelau câteva lucruri în mintea zăpăcită.Din nefericire,toate referitoare la persoana lui Luca.Spijinindu-şi spatele de uşă,sărmana fata se prăbuşi distrusă pe podea. Începu să plângă sfâşietor,cu sughiţuri asemenea copiilor mici şi speriaţi,pe care nu-i poţi linişti deoarece nu ştii care e cauza spaimei lor.Deşi ştia că e cea mai mare absurditate,mai ales fiindcă era un lucru pe care-l ştiuse dintotdeauna,nu se putu abţine să nu-l urle,să nu-l strige în gura mare printre şiroaie de lacrimi : - Luca nu mă iubeşte !!! O parte a minţii terorizate,care-i rămăsese raţională,părea totuşi să-i şoptească necontenit:dar ştiai asta.Mereu ai ştiut.Întotdeauna.Nu încape dubiu că ai ştiut acest lucru de multă vreme.Nu a existat moment în care să te încrezi că sentimentele lui pentru tine ar putea fi deosebite.Nu a fost clipă în care să nu ştii pe deplin că el NU te iubeşte.Admite că nu în seara asta blestemată ai realizat. Recunoaşte că ai ştiut neîncetat ! Ai trăit cu această conştientizare ANI de-a rândul,dar de abia acum o zbieri din răsputeri?Dar eşti un animăluţ pufos şi inocent ce nu dispune de o gândire prea profundă ?Nu,nici vorbă.Eşti o fiinţă ce a ştiut mereu micuţa afirmaţie distrugătoare.Să nu negi! Zi după zi,săptămână după săptămână,lună de lună,ani în şir,niciodată nu ţi-a scăpat din vedere acest MINOR aspect.De ce tocmai astă seară ai decis să dai glas mărturisirii bine cunoscute,mai ales pe un asemenea ton de conştientizare mortală,de parcă ai fi aflat cea mai teribilă şi atroce veste din lume?!Nu realizezi cât de uriaşă este absurditatea?Chiar ţi-a fost atât de tulburată mintea încât la atât a ajuns să ţi se limiteze?Afară urmează să răsune artificiile,care o să înştiinţeze sosirea noului an,iar tu te gândeşti doar la faptul că Luca NU te iubeşte ?! Ilogic.Nonsens.Absurd. Luca NU TE IUBEŞTE !!! Aici totul e clar,concis,categoric.Fiecare literă se conturează limpede şi vorbele prind sens de netăgăduit,fără să rămână absolut nimic nelămurit.Se obţine o informaţie te-ribil de precisă,ce nu poate fi pusă la îndoială.Aici nu există nicio taină.Nu mai scormoni în van. Dar ce te leagă atât de îngrozitor de omul ăsta ?!E terifiant să te simţi în halul acesta,şi nici să nu ştii de ce.E ca şi cum ai merge pe o sârmă îngustă şi ai bănui că dedesubt e un abis uriaş în care poţi cădea la infinit...să cazi....să tot cazi...să te AFUNZI...să pierzi speranţa că mai poţi urca...că te poţi prinde de o margine...că te poţi căţăra înapoi chiar şi după ce vei atinge fundul prăpastiei.Nu...nu poţi să mori din cauza cumplitului impact şi a înălţimii devastatoare.Nu te consola cu gândul ăsta prostesc.Ştii de ce?Uiţi ce e cel mai vital.Infinitul.Nu ştii dacă o să se sfârşească vreodată căderea. Poate dura la nesfârşit.Să tot cazi...să tot cazi...mereu doar să cazi... Eşti sigură că se merită să rişti totul doar pentru a-l salva pe el ? Şi cu tine cum rămâne ?! Momentul lacrimogen nu dură nici câteva minute,căci fata se trezi la scurt timp,ordonându-şi de

Sandy Manase

84

una singură să înceteze smiorcăiala aceea fără sens.După un moment de răgaz,se ridică rapid şi se îndreptă către baie.Ajunsă în faţa oglinzii,îşi privi faţa plânsă.I se păru că până şi ultima fărâmă de viaţă din ea o părăsise,şi totuşi,durerea era atât de mare încât îi asigura exact toată puterea de care avea nevoie pentru a merge mai departe. Vorbele lui necruţătoare încă îi mai torturau cumplit mintea.Însă,doar câteva i se impregnaseră adânc în suflet,restul fiind învăluite într-o ceaţă stranie.Îşi reaminti câteva dintre aberaţiile pe care fusese nevoită să le asculte:„Lasă-i pe alţii să se ghideze...“Alţii?!ţipă ea îngrozită.Care alţii?Eşti nebun?!Tu nu eşti „ alţii “ pentru mine!Alţii sunt toţi în afară de tine!Idiotule,nu realizezi că pentru acel nimic tu erai totul?!Dumnezeule!Cât de oarbă am fost...l-am urcat pe un piedestal şi acum nu mai pot să ajung la el…dar trebuie să-l ajut...în ciuda a toate,trebuie neapărat să încerc să-l ajut ! Îşi petrecu restul serii de una singură. Ce seară nefastă de revelion!Cu siguranţă n-avea să o uite toată viaţa ei.Ciudat şi dureros contrast îşi făcea simţită prezenţa.Zgomotele petrecerilor răsunătoare din casele alăturate păreau să se audă parcă până în însăşi camera sa.Se simţea complet nefericită şi cu moralul scăzut.Întreaga lume din jurul ei vuia,cuprinsă fiind de veselia sosirii sărbătorii,pe când fata se chinuia să conştientizeze că păşeşte în noul an,nu cu stângul,ci târâş,precum un animal rănit,care trebuie imperios să se ridice. I se părea că poate să audă în surdină hohotele de râs ale tuturor oamenilor fericiţi,sfidându-i ne-păsători cumplita şi crunta suferinţă.De fapt,unica vinovată de acea imagine profund batjocoritoare şi meschină,era imaginaţia ei care căpăta cote îngrijorătoare sub efectul deziluziei violente. Imensa casă era acum complet goală şi realiză că,de fapt,o înconjura o linişte apăsătoare.Brusc,se simţi învăluită de o stare binefăcătoare,care părea să răzbată din propriul ei suflet,ce îşi extrăgea din suferinţă numai liniştea de care avea atâta nevoie.Treptat,constată că reuşea să recapete total controlul,plănuindu-şi mental ce avea de făcut mai departe. Când orologiul bătu miezul nopţii,îşi turnă un pahar de vin roşu,şi îl dădu peste cap dintr-o suflare.Nici măcar nu alesese arhicunoscuta şampanie servită de toţi.Nu,Sigrid era o fiinţă ciuda-tă,diferită de toţi ceilalţi.Şi astfel,o comparaţie fabuloasă se înfăptui în mintea fetei.Roşul vinului o conduse cu gândul la sângele care se răscumpără atunci când cineva comite o eroare fatală,un soi de teribilă crimă emoţională,imposibilă de a scăpa nepedepsită,sau,cel puţin,cu neputinţă de a rămâne neîndreptată.Avea impresia că această culoare puternică,se corela incredibil de perfect cu intensitatea sentimentelor sale sfâşiate cu o cruzime bestială. Dezamăgită,tânără clătina paharul cu neglijenţă,fără să-i pese câtuşi de puţin cât din conţinutul lichid mai rămâne într-însul.Nu era deloc beată,deoarece nu abuzase excesiv de sticla de băutură desfăcută,dar cu toate acestea se simţea uşor purtată asupra unor valuri calme,duioase,complet liniştitoare.Îşi redobândi pacea gândindu-se că,în ciuda propriei ei suferinţe,nu putea să se retragă numai din cauza faptului că dragostea nu-i era împărtăşită.Într-adevăr,acesta era un lucru cât se poate de dureros,dar nu era cu putinţă să scape din vedere ceea ce-i spusese lui Eduard.Promisese că va face tot posibilul pentru a-l ajuta pe Luca în mod absolut dezinteresat,dar să fi pretins ca el să îi răspundă la sentimente ar fi însemnat doar un alt târg,la fel ca cele încheiate între el şi toate foste-le lui prietene,inclusiv cea actuală.Sentimentele trebuiau neapărat ţinute în frâu,iar dacă prin toate strădaniile va fi reuşit să reabiliteze acel ideal degradat,atunci va putea să-l admire şi să-l respecte veşnic.Iar dacă totul avea să eşueze,atunci ştia bine ce sentiment urma să păstreze pentru el :milă. Seara aceea nu mai era motiv de sărbătoare pentru ea.Se trânti pe pat şi,după ce se zvârcoli doar câteva minute,adormi buştean fără să mai fi dezbrăcat frumoasa rochie de ocazie.Tot ceea ce trăise în această noapte o copleşise,ostenind-o sufleteşte într-un mod deosebit de chinuitor.Somnul era remediul mult necesitat,fapt pentru care tocmai de aceea se afundase în el cu atâta râvnă.Era con-ştientă că într-această seară comisese câteva erori,manifestându-şi dispreţul într-un mod mult prea evident,dar important era că Luca nu-şi dăduse seama că-i fusese dezvăluit tocmai realul ei scop.

Joaca de-a destinul

85

Capitolul 13

Am uneori ameţeală,ca şi când aş fi trecut pe lângă un pericol,la gândul că am avut curajul să fiu inconştient de natural lângă o asemenea femeie.Sincer,compătimeam şi dispreţuiam pe bărbaţii care s-ar fi aventurat inconştienţi în intimitatea acestei

femei,ca pe acei gafeuri care într-o casă mare nu şi-ar fi dat seama unde sunt şi ar fi fost ca la ei acasă,cu libertăţi comode sub privirile imperceptibil consternate

ale celorlalţi musafiri. ~ Camil Petrescu ~

Vineri dimineaţa,Sigrid se trezi foarte bine dispusă,încât parcă uitase complet de felul odios în care o tratase Luca.Profitând de faptul că nu avea o zi prea încărcată,îşi deschise dulapul şi scotoci prin multitudinea hainelor sale,înşfăcând într-un final o rochiţă minusculă,neruşinat de scurtă şi fabricată dintr-un material mult prea transparent care,cu siguranţă permitea să i se zărească prin el până şi bikinii.Dar Sigrid nu era preocupată prea mult de indecenţa acelei sexy ţinute,deoarece nu avea deloc de gând să iasă din casă astfel îmbrăcată,lucru ce ar fi fost catalogat nebunie curată,chiar de locuiau într-un cartier select care nu era des frecventat de găşti periculoase de vagabonzi.Rochia albă ce tocmai fusese trasă pe fată,evidenţiindu-i silueta şi părţile apetisante,era aproape o invitaţie la viol sau,cel puţin,un îndemn la o partidă de sex fără alte obligaţii ulterioare.Iar ea nu râvnea să atragă masculi disperaţi şi nici să sucească gâturile bărbaţilor cumsecade,care se plimbă de mână cu prietenele lor cele insipide.În mod bizar,voia să se simtă fermecătoare numai pentru ea însăşi,să îşi lase senzualitatea care zăcea adânc ascunsă într-însa să explodeze şi să se manifeste complet nestingherită doar între acei patru pereţi ai uriaşei sale camere.Cel puţin,deocamdată. După ce îşi coloră buzele cu un roşu aprins şi îşi înfoie dramatic părul,pentru ca acesta să capete un volum şi mai uriaş decât cel deţinut,folosi puţin tuş negru pentru a-şi contura ochii,iar apoi se îndreptă către ferestre şi trase groasele draperii de catifea.Aprinse în mod strategic doar câteva dintre elegantele veioze,astfel încât lumina răspândită să nu fie nici prea intensă,nici prea slabă,şi reuşi să creeze astfel o ambianţă mistică şi provocatoare,perfectă pentru o dezlănţuire a sexualităţii. Mai lipsea ca acea atmosferă ocultă să fie înmiresmată şi cu unele arome aţâţătoare,vii,menite să răvăşească pe deplin simţurile,şi nicidecum să le menajeze precum suavele şi finele parfumuri.Prin urmare,Sigrid alese nişte lumânări parfumate cu arome puternice,condimentate şi exotice,cu o notă dulce obţinută din mosc,lemn de santal şi un strop de vanilie.Apoi,se deplasă foarte sprintenă către combina muzicală şi apăsă play.Melodia incitantă de la Eurythmics-Sweet Dreams,răsună curând în întreaga casă,însă Sigrid n-avea deloc habar că Luca se afla şi el în vilă,având acea zi de sfârşit de săptămână complet liberă,exact ca şi ea. Profund încântată de modul ingenios în care reuşise să îşi transforme rapid camera într-un micuţ sanctuar,începu să danseze de una singură,eliberându-se de orice urmă de stres şi de cugetările negative.Deşi,iniţial,încă mai păstra în minte câteva gânduri iritante şi inhibitorii,ce nu-i permiteau să se desfăşoare în voie,treptat simţi cum ritmul îi pulsează nebuneşte în vene,cum trupul i se rela-xează din ce în ce mai mult,lăsându-se ghidat numai şi numai de sunete,pierzând orice conexiune raţională cu mintea.Înflăcărarea care o cuprinsese,venea de dinăuntrul său în valuri necruţătoare şi se revărsa la exterior prin mişcări tot mai pline de erotism.Sigrid era într-atât de captivată de acel eliberator dans,de parcă acesta ar fi fost un adevărat ritual absolut necesar pentru a-şi sublima

Sandy Manase

86

instinctele trupeşti,nelăsându-le să-şi facă de cap.Desigur,tânăra nu ar fi acceptat în veci să devină o sclavă a simţurilor şi a necesarelor contacte de tip fizic,chiar dacă era perfect conştientă că latura-i pasională nu era deloc neglijabilă.Ştia perfect că,dacă îşi renega acuta senzualitate sau îşi reprima impulsurile fierbinţi,risca să o ia razna şi să comită multe gesturi necugetate,sau,la polul opus,să pară mereu o persoană frustrată şi ursuză,stricând până şi dispoziţia celor din preajmă din cauza imprudentelor sale refulări.De aceea,într-acest domeniu,fata lua lucrurile în serios şi nu trata treaba cu mare uşurinţă,fiind ferm decisă să continue cu acea dresare a propriilor sale simţuri,căpătând în această manieră putere supremă asupra lor.Nu ar fi încântat-o deloc să-şi utilizeze erotismul în mod greşit,căzând astfel într-o vulgaritate crasă,aruncându-se în tot felul de relaţii sexuale întâm-plătoare,devenind doar una în plus din mulţimea numeroaselor uşuratice. De fapt,în secret,Sigrid adora să deţină controlul desăvârşit asupra propriei ei fiinţe,să fie într-o deplină căutare a resurselor interioare,să le valorifice până peste limite pe cele deosebite şi cu mare grad de autenticitate. Executând mişcări lascive,cuprinsă de o reală şi arzătoare febră a simţurilor,fata se detaşă complet de realitatea înconjurătoare şi se lepădă de orice soi de inhibiţii prosteşti,considerându-se într-acele momente de neegalat.Era ca şi cum în mintea-i îmbătată de muzică,nu mai răzbăteau decât gânduri cu scop elogiator,destinate să-i insufle forţa indispensabilă pentru intensificarea tuturor mişcărilor executate,nepermiţându-i să îşi piardă elanul dobândit.Deşi îşi dădea seama că se credea cea mai imbatabilă şi cuceritoare femeie din întreaga lume doar datorită euforiei de moment şi a intenselor senzaţii,Sigrid se lăsă absolut vrăjită de acele idei mincinoase şi vru să se bucure de acel distins statut măcar între cei patru pereţi ai camerei sale. Nu bănuia că autentica-i atitudine şi emoţiile ce nu erau deloc disimulate,chiar o făceau să pară cea mai incredibilă femeie din lume,încât Luca rămase vrăjit în pragul uşii ei,nevenindu-i să creadă că acea fiinţă era doar Sigrid.Doar?! se răsculă totul în interiorul bietului tânăr,care fu nevoit să ad-mită că numele tinerei nu putea fi alăturat în acele momente unui cuvânt precum „doar“,ce descria mediocritatea.Aşa ceva era de neconceput,când acea minunată Sigrid din faţa ochilor săi suprinşi putea fi catalogată numai şi numai la superlativ. Totalmente sedus de spectacolul incitant,care se desfăşura în bizara semiobscuritate,îşi sprijini creştetul de tocul uşii şi,în mod mai mult involuntar decât din proprie dorinţă,începu să se uite la ceva ce nu prea i-ar fi fost permis,dacă fata ar fi ştiut că se află acolo.Cu atât mai puţin,ar fi putut urmări un astfel de show dacă iubita lui ar fi ştiut ceea ce face.Dar tânărul Luca savura acele clipe fascinante fără să-i mai pese de consecinţe sau remuşcări.Era ca şi cum ar fi fost purtat şi el într-o altă dimensiune odată cu fata,ca şi cum o stranie şi puternică empatie îl obliga să experimenteze aceleaşi senzaţii ca şi ea,făcându-l să se simtă copleşit şi deloc dispus de această dată să lupte împo-triva acelei atracţii irezistibile. Sigrid se sălta necontenit pe vârfuri,se învârtea şi făcea piruete armonioase,crea un dans plin de prospeţime,de senzualitate,de zeci de emoţii care mai de care mai amestecate.Părul negru şi răsfirat pe umeri,buzele roşii,rochia mulată pe trupu-i micuţ,într-un mod atât de ideal-toate aceste elemen-te adunate laolaltă,îl făcură pe Luca să înghită în sec şi să se întrebe buimăcit dacă aceea era Sigrid pe care nu o crezuse niciodată capabilă să stârnească pasiune într-un bărbat.Cu siguranţă,acea fiinţă de sex feminin,care îi oferea în clipele de faţă cele mai voluptoase momente ale vieţii sale,nu numai că ar fi fost în stare să îl încingă pe oricare bărbat,ci chiar să îi împingă pe unii dintre ei la crimă,să ajungă până într-atât încât să dea naştere la patimi cu tentă sinucigaşă.Până şi el,deşi nu deţinea un caracter deloc labil şi îi plăcea să fie stăpân pe propriile simţuri tocmai ca şi ea,constată că se simţea prins într-o capcană care-l înfiora şi atrăgea într-o egală măsură.Se simţea ca un idiot autentic,trezindu-se asaltat de întrebări din ce în ce mai ciudate.Nu-şi putea explica deloc cum de refuzase un astfel de deliciu feminin şi îşi blestema constant prostia printre multiple frânturi de

Joaca de-a destinul

87

gânduri obscene.Şi,ca şi cum n-ar fi fost de ajuns că era nevoit să se confrunte cu o astfel de situaţie tensionată,se simţi pătruns şi de un sentiment teribil de frică,crezând în mod de-a dreptul stupid că ea nu o să îl mai bage în seamă niciodată după refuzul suportat.Doamne,dar ăsta era cel mai grav lucru care putea să i se întâmple!N-avea nici cea mai vagă idee că tot acel dramatism exagerat era alimentat strict de Sigrid,precum şi ea acţiona uneori tipic nebuneşte datorită lui.În general,cei doi tineri erau teribil de echilibraţi,aceste stranii manifestări fiind mult mai dese doar în cazul când interacţionau unul cu altul. Fata se repezi la patul cu baldachin,care trona în mijlocul camerei şi se folosi cu ingeniozitate de unul dintre cei patru stâlpi,utilizându-l pe post de bară pentru striptease,sub privirea şocată a unui Luca,al cărui sânge clocotea periculos în vene.Nici măcar într-unul din scenariile-i fanteziste în care adora să îi sucească minţile şi să-l facă să o dorească prin diverse metode şi şiretlicuri,Sigrid n-ar fi bănuit că ar fi putut să dobândească un efect într-atât de răscolitor,precum cel actual,obţinut în mod absolut neintenţionat.Tânărul,pur şi simplu nu reuşea să-şi mai dezlipească ochii de pe acele curburi vinovat de tentante,închipuindu-şi cu îndrăzneală că,în câteva minute,acel pat nu va mai fi folosit doar pentru zbenguiala-i perversă,ci şi pentru o hârjoneală în doi.Uitase că nu era un bărbat liber,că nu o iubea pe Sigrid,că dacă pe timpuri l-ar fi îndemnat cineva să-şi închipuie o fantezie cu ea,i-ar fi râs în faţă,asigurându-l în mod neîndoielnic că aşa ceva este categoric imposibil,chiar şi la nivel de plăsmuire erotică.În mod de-a dreptul ironic,acum o dorea pe Sigrid mai mult decât dorise vreodată pe o oricare altă femeie.Deşi felul în care ea continua să îşi unduiască formele îl adâncea şi mai mult într-un soi de transă erotică,pe de altă parte râvnea să întrerupă zbânţuiala aceea,care devenea insuportabil de aţâţătoare,dar să o facă să înceteze numai cu scopul de a o cuprinde sălbatic în braţele sale.El era într-atât de captivat de show-ul improvizat de ştrengăriţa Sigrid,încât uită că era absolut necesar să nu permită uşii să se deschidă în totalitate şi,sprijinindu-se în mod teribil de ghinionist de aceasta,se trezi aterizat aproape în mijlocul camerei tinerei. Deşi din pricina şocului,fata se dezechilibră într-un mod lamentabil,avu mare noroc,fiindcă reuşi să se prindă în ultima clipă de un stâlp al patului.Totuşi,chiar de evitase o căzătură penibilă,modul în care se agăţase de el cu disperare,o făcuse să ajungă cumva cu capul în jos,picioarele rămânân-du-i pe pat,deşi cealaltă jumătate a trupului era oarecum suspendată în afara piesei de mobilier.În plus,o şuviţă rebelă îi căzu pe frunte şi îi acoperi în totalitate ochii,îngreunându-i astfel vederea. - Exerciţii acrobatice ? întrebă Luca pe tonul lui ironic,iar ea simţi că tot sângele i se adună în cap. Suflă cu putere asupra enervantei şuviţe şi reuşi să-l privească pe arogant invers,deoarece încă nu-şi abandonase ridicola poziţie.Spera din tot sufletul că obrajii nu i se mai înroşeau în prezenţa lui,şi chiar de idioţenia asta imensă,care pur şi simplu nu putea fi controlată mereu din interior,ar fi fost pe cale să se întâmple,avea să dea imediat vina pe supraîncălzirea produsă în urma focosului dans.Era credibil că,din pricina efortului depus şi a exageratei ţopăieli,pot apărea astfel de urmări. - Mă plictiseam şi mi-a venit ideea să dansez,răspunse ea cu mare dezinvoltură. - Oh,mă întreb ce alte activităţi incitante îţi mai găseşti atunci când te plictiseşti teribil.N-ai putea să îmi mai împărtăşeşti şi mie câteva dintre ideile tale geniale şi inedite ? - Desigur,dar cu altă ocazie.Iubitul meu tocmai trebuie să iasă din baie.S-a dus să facă un duş,iar eu îi pregăteam o mică surpriză.Mă gândeam că,poate o să-l conving astfel să reluăm activitatea de mai înainte,şi să o ţinem tot aşa până când afară se face la fel de întuneric precum în cameră. Luca întoarse capul fulgerător spre uşa băii,iar fata aproape că îl auzi scoţând un icnet de animal grav rănit.Era atât de confuz din pricina spuselor ei,ce încă încercau să îşi facă loc prin mintea-i tulburată,de parcă părea total desprins de realitate,neştiind deloc cum să reacţioneze. Când vorbele acelea răutăcioase se limpeziră şi el reuşi să capteze pe deplin aluzia,se întoarse iar cu faţa spre ea,dar Sigrid se sculase de pe pat şi îşi ridicase posteriorul pe una dintre noptierele din lemn de nuc.Pe chipul lui se citea o uimire provocată ca în urma unui act magic,însă conştientiză că

Sandy Manase

88

fata avusese suficient timp să se urce pe noptieră,în timp ce el se holbase ca un mare imbecil la uşa băii.Se holbase fiindcă fusese convins că pe acolo o să iasă un individ de-a dreptul bestial,un tip ce o să îl alunge de îndată din dormitor,şi o să se tăvălească printre aşternuturile lila cu Sigrid.Lucru ce-l enerva,deşi nu ştia exact de ce. - Nu aveam idee că preferi dimineaţa pentru astfel de treburi... - Dimineaţa...la prânz...şi seara,enumeră aceasta,având grijă să lase între pronunţarea celor trei părţi ale zilei nişte pauze de efect,totodată sporind influenţa cuvintelor prin utilizarea tonului cel mai senzual pe care-l deţinea în arsenalul ei de seducţie.Măcar atât...încheie ea cu emfază. Chiar dacă era complet zăpăcit,Luca îşi reaminti că,atunci când ea îi mărturisise că se gândeşte la el,dimineaţa,la prânz şi seara,o luase în râs şi fusese convins că totul era o autentică scorneală.Nu avea deloc de unde să ştie că tânăra nu doar că se gândea în acele momente principale ale unei zile la el,ci că de multe ori,îi dedica măcar un gând chiar şi în fiecare oră.Seară de seară îşi închipuia că adoarme mereu alături de el,dimineaţa se regăsea întotdeauna în braţele sale-aproape o înfuria că fanteziile ei se diferenţiau numai în privinţa locaţiilor şi scenariilor,persoana cu care le îndeplinea fiind întotdeauna acelaşi odios Luca. - Tu eşti mai rezonabil în acest domeniu,nu-i aşa ? îl provocă ea pe un ton sfidător. - Nu cred că te priveşte,odată ce nu împărţim acelaşi pat. Sigrid se coborî de pe noptieră şi îşi trase rochia în jos,fiindcă i se ridicase prea sus,iar Luca o fixa cu o privire mult prea dubioasă.Se îndreptă către uşa băii şi puse uşor mâna pe clanţă. - Hai să ţi-l prezint şi ţie.E un tip pe cinste.Sunt convinsă că o să vă înţelegeţi de minune. - Nu,replică el aproape îngrozit.Nu este deloc nevoie.Crede-mă că nu este cazul să faci asta. - Insist,îi rânji ea diabolic,şi deschise fulgerător uşa,astfel încât Luca să nu aibă timp să plece. Spre uimirea lui,nimeni nu se vedea prin peisaj şi nici măcar nu părea că o să apară din cabina duşului.Îşi dădu seama că totul fusese doar o farsă bine ticluită de-a fetei. - Te-ai speriat puţin,nu-i aşa ? Trebuie să admiţi că ţi-am tras-o ! Te-am păcălit tare de astă dată. - Ha,ce glumă nemaipomenită ! comentă el plin de sarcasm.Te avertizez că dacă o să continui să... - Să ce ? îl provocă ea şi mai aprig,apropiindu-se de el din ce în ce mai mult,în timp ce tânărul tot se retrăgea din calea ei.Ameninţă-mă,răutăciosule ! Nu îţi dai seama că nu prea ai cu ce ? zâmbi ea. În mod bizar,Luca se îndreptă către patul ei şi se aşeză pe margine.Pentru o clipă,privi lenjeria de culoarea liliacului,şi îşi aminti cum acum doar câteva clipe în urmă,îşi imaginase că el şi Sigrid... Zâmbi enigmatic,fata neghicind ce gânduri perverse îl amuzau astfel pe misteriosul Luca.Acum îşi redobândise calmul,şi aproape că nu se recunoştea când rememora clipele în care o privise de-a dreptul hipnotizat,deşi acestea se petrecuseră cu puţin timp înainte. - Nu ai cursuri astăzi ? Nu mi-ai zis ce cauţi acasă,replică ea pe un ton rece. - Îmm...începu el pe cu un glas detaşat,şi se lăsă puţin pe spate,sprijinindu-se în braţe.În perioada următoare nu prea am niciun examen care să-mi ocupe prea mult timp şi să-mi ofere bătaie de cap.O să am o scurtă perioadă de relaxare,iar apoi o sa revin la viaţa-mi tumultuoasă. - Nu cumva ţi-ai rezervat timp pentru a face pregătiri pentru vreo deosebită ceremonie ? - Sigrid,ce tot mormăi tu p-acolo ? o întrebă el pe un ton leneş şi,în acelaşi timp,îşi ridică puţin tricoul,dezvăluindu-şi abdomenul sub privirile ei uimite.Ştii...e cald rău în camera ta... Prefăcându-se că gestul lui provocator n-avea niciun efect incitant asupra ei,tânăra îşi aruncă pri-virea spre un alt colţ al camerei,încercând să facă abstracţie de priveliştea virilă din patul său. - Nu ştiu,reîncepu ea pe un ton extrem de şiret.Mă gândeam că,poate doreşti să te căsătoreşti.Cum te ştiu atât de îndrăgostit,nerăbdător,înflăcărat şi toate cele,cred că nu o să mai dureze mult până când o să te decizi să faci acest pas.Totuşi,să te însori la doar frageda vârstă de 22 de ani,mi se pare o acţiune oarecum pripită,care de multe ori se poate încheia printr-un lamentabil divorţ.

Joaca de-a destinul

89

Luca se ridică fulgerător de pe pat,iar Sigrid fu convinsă că atinsese un punct sensibil.Gândul că acest subiect delicat ar putea să-l facă pe tânărul Luca să-şi iasă din minţi era delicios,răutăcios,dar totodată inadmisibil.Oricât de mult ar fi putut să o ajute acest as ascuns în mânecă,fata refuza să abuzeze de el într-un mod inuman şi crud.Să-l menajeze pe Luca nu era una dintre preocupările ei primordiale,chiar dacă-l iubea,însă nu era nici într-atât de nemiloasă încât să nu realizeze că o asemenea temă trebuie abordată cu o doză enormă de obiectivitate,dar şi cu o delicateţe la fel de uriaşă.Indiferent de circumstanţele anterioare,care o făcuseră pe acea femeie să se aventureze în-drăgostită într-alte braţe decât cele ale lui Luca,Sigrid era nevoită să ţină cont că Luca o iubeşte. - Divorţurile nu au de ce să apară,atunci când există dragoste adevărată între cei doi parteneri. - A,da? râse ea dispreţuitoare.Iar iubirea asta măreaţă nu implică şi o încredere la fel de uriaşă ? - Să fii sigură că încrederea estre trăsătura cea mai prezentă în relaţia dintre mine şi iubita mea ! - De aceea te lua de la colegiu cu maşina ? Pentru că avea încredere în tine,ori pentru că îi era teamă că vreo fată ce i-ar putea fi fiică ar putea să i te răpească,spulberându-i astfel planurile? De fapt,cred că încrederea doamnei este o monitorizare excesivă,iar a ta...a ta nu ştiu ce naiba ar putea să fie,deoarece mă îndoiesc că cucoana ar putea să aibă pretendenţi mult prea insistenţi.Poate că tu nu eşti prea receptiv când vine vorba de manipulări femeieşti,dar alţi bărbaţi nu suferă de astfel de deficienţe lamentabile.Le ocolesc pe domniţele acestea,cum ocoleşte dracul tămâia.Pentru o noapte poate că unii s-ar încumeta să intre in joc,dar dacă ar fi cazul să se lege pentru o viaţă de o astfel de femeie,cred că mulţi ar opta pentru calea călugăriei. - De unde ştii atâtea detalii despre viaţa mea personală ?! - Mă interesează profund tema decăderii bărbatului sub efectul femeii,iar cum tu eşti un caz absolut reprezentativ,îţi urmăresc cu mult interes regresul. - Eşti o fată insuportabilă şi dezgustătoare. - Oripilant e să îţi distrugi întreaga viaţă de la frageda vârstă de 22 de ani,lăsându-te subjugat de o femeie.Rasa masculină nu îţi va fi niciodată recunoscătoare pentru că o faci astfel de râs. El îi apăsă brusc palma peste gură,iar ea fu nevoită să tăcă. - Vorbeşti prostii,doar fiindcă încă nu ai putut să treci peste refuzul meu. - Îmm...îmmm...îmm...mormăia Sigrid,fiindcă mâna lui îi oprise avalanşa cuvintelor. - Dar sunt ferm încredinţat că timpul o să fie un remediu bun pentru iubirea ta neîmpărtăşită. - Ahh...gemu Sigrid,înlocuindu-şi mormăiturile cu un sunet profund senzual. Luca îşi îndepărtă mâna fulgerător,iar Sigrid zâmbi satisfăcută în faţa uimirii lui. - Tocmai ai gemut ? - Mă excită atingerea ta brutală,declară Sigrid cu perversitate şi încântare.Metoda ei ingenioasă dăduse rezultate,căci Luca îşi retrăsese mâna foarte rapid. Era exact genul de remarcă pe care el nu-l suporta,căci făcea aluzie la atracţia sexuală dintre ei. - Probabil că vârsta ta mă face să mă comport grosolan,spuse el.Recunosc că am mai avut scăpări necioplite,dar nici una cu virgine neprihănite. Simţi replica lui asemenea unei înţepături cinice,deşi nu-şi dădu bine seama dacă sugera că el prefera femeile ce fuseseră deja încercate de alţii,ori dacă era un test pentru a vedea dacă ea neagă că nu se culcase vreodată cu vreun alt bărbat. - Nu îţi plac virginele,nu-i aşa? întrebă ridicând sceptic o sprânceană.Tu agreezi ce-i deja folosit. Luca stătu câteva clipe în cumpănă,după care-i răspunse pe un glas zeflemitor : - De când păstrezi tu astfel de concepţii învechite? Sunt sigur că ţi-au trecut zeci de inşi printre aşternuturi.Mi-am dat seama că atitudinea ta de mironosiţă e doar o cacealma ingenioasă,probabil pentru a prinde în mreje şi mai mulţi indivizi. - Atunci,fii cu mare băgare de seamă pentru că,într-o bună zi,s-ar putea să cazi şi tu în aceste mreje periculoase,zâmbi ea şiret.

Sandy Manase

90

Capitolul 14

Ciudat.Analizându-mă,simt o relaxare a nervilor,o spargere de diamante.Senzaţia că gesturile sunt sacre se dizolvă.Gesturile sunt sacre ?Vreau să le despoi de

sacralitate.Eu,care sunt aşa o transcedentală,eu sunt înfrântă de gesturi.Acord importanţă gesturilor.Gesturile sunt ultimul meu duel cu viaţa.Pe planul

imaginaţiei,stăpânesc.Pe planul experienţei,mă tem. Anais Nin

Sigrid deschise uşa dulapului şi aruncă o privire dezorientată în interiorul ticsit de haine.Nu avea nici cea mai vagă idee cu ce ar fi fost ideal să se îmbrace la prima întâlnire cu acel tip extrem de insistent,dar simpatic,care nu se lăsase până nu o făcuse să accepte măcar o relaţie de amiciţie.În fond,tânăra ştia prea bine că povestea cu prietenia era o pură scorneală care avea să îi pregătească acestuia terenul pentru a o cuceri.Bietul de el,nu bănuia că nicio metodă nu ar fi dat rezultate cu Sigrid.Fata era prea sătulă de toate tatonările iniţiale,de toate tertipurile amoroase,de toate acele numeroase învălămăşeli menite numai să conducă la actul sexual.I se părea că vede o cale scurtă şi dreaptă,lipsită de absolut orice cărare lăturalnică,ce avea în capăt un simplu pat pentru satisfacerea impulsurilor sexuale.Ce perspectivă anostă şi lipsită de orice mister... Plimbându-şi ochii printre piesele de vestimentaţie,înhăţă câteva rochii la nimereală,neobservând nici măcar culoarea acestora,şi cu atât mai puţin dacă materialul era tocmai adecvat pentru o ieşire nocturnă.De fapt,aceste detalii cărora ar fi trebuit să le acorde atenţie pentru a arăta cât mai bine posibil,fură aspru eliminate de noua perspectivă care i se dezvălui.Aceasta era cu adevărat cea în care s-ar fi încadrat facil în ciuda tuturor impedimentelor.Poate că patul nu dispăruse nici din pri-veliştea ei însă,în mod cert,aşa-zisul drum nu mai era drept,ci sinuos,plin de un mister indescifrabil la fiecare colţ,presărat cu nenumărate cărări care mai de care mai diferită:unele mai înguste şi mai periculoase,altele cu o lăţime mai binevoitoare,ori unele într-atât de întortocheate,încat nu le puteai distinge nici cursul,şi cu atât mai puţin certa finalitate.Totuşi,absolut toate erau învăluite în aceeaşi imprevizibilitate care nu le permitea să fie plictisitoare;păstrau acelaşi aer enigmatic care te îmbia să le explorezi cu un enorm entuziasm.Vai,dar cât de frumos era drumul ei cu toate aceste curburi neregulate,răsuciri în direcţii distincte,plin de o sumedenie de complicaţii bizare la oricare nouă răscruce apărută.Acest învălmăşag de rute încă nedescoperite îi umplea sufletul de un sentiment explorator,săltăreţ,pregătit oricând pentru a se avânta în colindarea lor. Profund prizonieră sub vraja acelei reverii minunate,fata se trezi că scosese aproape toate hainele din dulap,răspândindu-le prin toată camera.Zări mormanul de rochii care nimeriseră pe podea.Se îndreptă rapid către el,ignorându-le total pe cele aruncate pe pat sau prin alte părţi. De fapt,nici una din acele ţinute nu îi captase privirea pentru a o înşfăca satisfăcută,afirmând că într-un final găsise combinţia cea ideală.În mod neobişnuit,se apropiase vrăjită de mulţimea multi-coloră de materiale,fiindcă i se păruse îmbietor de confortabilă acea îngrămădire de pânze fine. Trântindu-se pe ele,constată că nu se înşelase.Ah,era atât de moale şi de comod,încât simţea că putea să se odihnească la nesfârşit şi să viseze liniştită.Până şi acele ceasului postat pe peretele din faţa ei păreau să fi stat în loc în semn de respect,de parcă menţineau savoarea fanteziei,încercând să o facă să uite că fiecare bătaie o apropia de întâlnirea agasantă şi deloc dorită.

Joaca de-a destinul

91

Razele lunii pătrundeau îndrăzneţe printre jaluzele,intensficându-i aceste intense plăsmuiri ale minţii sale imaginative.Toate micile detalii păreau să ţină cu fata,să o îmbie contrar corectitudinii să uite de întâlnirea cea odioasă şi să rămână acolo pasivă,visând cu ochii deschişi,delectându-se cu un frumos vis,decât înfruntând o realitate searbădă.Cu toate acestea,complicitatea fu total distrusă când uşa se deschise vijelios,şi celelalte două fete năvăliră în încăpere cu zâmbetul pe buze. Melissa se repezi la mormanul de haine care trona pe întregul pat,şi începu să cerceteze fiecare rochie cu un ochi critic,în timp ce Reya se opri lângă Sigrid,ducându-şi mâna la cap în semn de acută deconcertare.Nu înţelegea deloc ce făcea aceasta în mijlocul acelei movile. - Ai nevoie de ajutor? întrebă ea într-un final. Întrebarea Reyei colindă câteva clipe prin mintea lui Sigrid fără a găsi vreun răspuns.Avea nevoie de ajutor pentru alegerea rochiei?Avea nevoie de încurajări pentru a duce la final întâlnirea? Descoperi doar că necesita o susţinere,iar sprijinul lor ar fi fost binevenit. - Am,confirmă ea ferm convinsă. - Iar noi nu te vom dezamăgi,comentă Melissa,în timp ce încă mai analiza rochie după rochie.Te asigurăm că îţi vom alege cea mai splendidă ţinută pentru această seară.Tipul va cădea pe spate ! Sigrid încercă să deschidă gura pentru a o informa că nu se merită să îşi piardă timpul cu aşa ceva.În viziunea ei ar fi fost potrivită absolut oricare ţinută,dar Melissa deja flutura prin faţa sa,o rochie roşie,extrem de scurtă,mulată,care cu siguranţă scotea în evidenţă fiecare curbură a trupului. - Asta! Roşu-pasiune-înflăcărare! Culoarea ideală pentru a suci minţile unui bărbat şi pentru a evidenţia senzualitatea care se ascunde în tine.Nu ai cum să dai greş cu ea ! - Cu acea rochie,individul sigur va cădea,dar nu pe spate,ci peste Sigrid,o avertiză Reya amuzată. Ştiţi...eu aş recomanda una mai cuminte în privinţa intensităţii culorii,dar suficient de provocatoare prin croiala materialului.Ce zici de asta?şi arătă o rochie gri,destul de simplă,dar cu un model care lăsa loc imaginaţiei. - Nu!ţipă Melissa indignată fiindcă rochia ei avea acum concurenţă.Culoarea e prea băbească.Se va gândi că Sigrid este doar o biată fată bătrână ce doreşte să îl înşface pentru o căsătorie rapidă. - Exagerezi...în schimb,a ta este vulgară şi invită la sex fără obligaţii. - Nu e vulgară,este doar sexy. - Sigrid vrea să fie sexy,dar nu cred că doreşte să ajungă în pat cu acel tip tocmai din prima seară. - Dar poate că n-ar fi rău să aibă o scurtă aventură amoroasă.O simplă distracţie de moment,o fantezie dezlănţuită doar pentru a se putea elibera.Aşa ar uita că iubeşte pe cineva care nu o va iubi niciodată ! zise Melissa cu o cruzime de care nici măcar nu-şi dădu seama. - Tăceţi! urlă Sigrid exasperată.Cearta lor fusese deosebit de nostimă până când atinsese cel mai sensibil punct,rana cea mai profundă şi dureroasă dintre toate. Speriate de atitudinea ei defensivă,fetele adoptară o tăcere de mormânt.Câteva clipe îşi aruncară numai priviri confuze şi pline de reproş.Părea că se învinuiau una pe cealaltă de iritarea lui Sigrid. - Ştiu că Luca nu mă iubeşte,începu aceasta,cu privirea plecată asupra nenumăratelor rochii ce încă acopereau podeaua.Nu este nevoie să îmi reamintiţi,şi mai ales pe tonul ăsta sigur,cert,fără pic de îndoială.Sunt şi eu foarte conştientă de indiferenţa lui,dar uneori îmi place atât de mult să mă mint,să scormonesc după o mică speranţă.Fiţi îngăduitoare şi lăsaţi-mi măcar iluziile... La sfârşitul acelei sincere mărturisiri,atât Melissa cât şi Reya azvârliră rochiile cu mare nepăsare, şi săriră lângă ea,ocupându-şi şi ele un loc confortabil pe podeaua împânzită şi multicoloră. - Iartă-ne,izbucniră într-un glas.N-am vrut să... - Ştiu...ştiu...voi doar îmi înfăţişaţi realitatea aşa cum este,fără artificii,fără producţii imaginare. Îşi aruncă ochii către ceas şi îl contemplă câteva secunde.O mare tristeţe de nedescris se putea citi limpede pe chipul ei care se dorea vesel în ciuda suferinţei din suflet. - E târziu...atât de târziu...

Sandy Manase

92

- Încă mai poţi să ajungi la întâlnire,o încurajă Reya.Îţi promitem că nu o să ne mai certăm şi o să îţi alegem imediat o rochie foarte frumoasă. - Sigur că da,aprobă Melissa. Sigrid clătină din cap în semn de dezacord.Fetele nu înţelegeau că ea se referea la cu totul şi cu totul alt timp.Cel prezent aproape că n-o interesa deloc. - Pot oare întoarce timpul?După cum vedeţi,este mult prea târziu... - Dacă ai fi mărturisit totul mai demult...şopti Reya,realizând brusc la ce se referea fata.Însă nimic nu te asigură că asta ar fi schimbat cu ceva lucrurile. - Regrete inutile.N-aş fi găsit niciodată forţa necesară.De fapt,încă sunt uimită că i-am mărturisit adevărul;nu pot conştientiza complet că secretul meu nu mai este nicidecum un secret.Uneori când trec pe lângă Luca,pe coridor,uit că i-am declarat precum o mare nesăbuită iubirea mea prostească şi lipsită de orice logică.Probabil şi atitudinea sa indiferentă mă ajută enorm de mult.Pe chipul lui impasibil nu se citeşte nici urmă de emoţie faţă de cea care l-a iubit dezinteresat ani la rând. - Luca nu are habar de perioada îndelungată în care tu ai stat ca o fraieră şi ai visat la el.Nu ştie câţi indivizi ai refuzat pentru iubirea asta nebunească şi fantezistă,conchise Melissa. - Da,el nu ştie...oftă Sigrid.Şi,în fond,oare cine ar crede că după atâta timp mort o iubire s-ar mai păstra la fel de vie tocmai ca la începutul său?De fapt,ce aberaţii tot spun aici?!Dragostea mea era inocentă în stadiul incipient.Treptat,a început să capete tente îngrijorătoare de pasiune excesivă şi incontrolabilă,de adoraţie crescândă,de dorinţă absolut iremediabilă.În unele momente părea să se mai potolească,dar apoi izbucnea ca din cenuşa unui foc pe care îl credeam deja stins. Fetele încercau să înţeleagă pentru a nu ştiu câta oară povestea ciudată a prietenei lor.Însă nici măcar de această dată nu reuşeau să ajungă la esenţa acelei iubiri dubioase,care dăinuise în ciuda tuturor factorilor exteriori.Cum putuse Sigrid să îşi refuze dreptul natural de a se bucura de o re-laţie normală?Cum reuşise să se afunde într-atât de profund în tumultul acela emoţional,sperând necontenit la ceva ce părea irealizabil?Enigmă cu adevărat indescifrabilă pentru minţile lor,şi poate chiar şi pentru cea a lui Sigrid... - Probabil destinul şi-a bătut joc de mine... - Destinul are cursul lui bine conturat,aşa că poate a fost mult mai bine ca lucrurile să se întâmple în această manieră,o încurajă Melissa. - Poate...dar în clipa de faţă o dorinţă nebunească nu îmi dă pace.Aş vrea să mă arunc în braţele sale şi să plâng o noapte întreagă la pieptul lui.Aş cerşi o singură seară drept recompensă pentru toţi anii în care i-am purtat iubirea asta imensă,care mi-a secătuit inima şi m-a asigurat că niciodată nu îi voi mai putea iubi pe alţii cu aceeaşi cruntă intensitate.El mi-a răpit-o pe toată,a consumat-o în van,a abuzat de ea cu nepăsare,fără ca măcar să realizeze ce face.Acum râvnesc la câteva ore din timpul lui preţios.Nu l-aş deranja cu o smiorcăială asurzitoare,presărată cu sughiţuri şi lacrimi de crocodil.Am învăţat să plâng în tăcere,fără să scot nici cel mai infim sunet.Eventual,poate că aş mai scăpa câte un oftat plin de regrete.Oh...şi aş plânge...aş plânge...până la apariţia zorilor.Iar atunci mi-aş şterge lacrimile şi aş fugi cât mai repede din preajma lui.Nu l-aş mai molesta cu trăirile mele absurde.Nimeni în locul lui nu ar înţelege asta,şi totuşi,uneori sunt persecutată de o convingere obsedantă ce mă asigură că într-o bună zi,el va crede cu adevărat.Ceva straniu îmi spune că el va pricepe că iubirea mea a existat în ciuda iraţionalităţii. - Te-ai mulţumi doar cu aşa ceva? întrebă Reya profund mirată. - Ah,dar acesta ar fi un lucru foarte minunat.Să ştiu că ocup un loc în inima lui,că îmi păstrează amintirea,ar fi o reală binecuvântare.Însă n-aş suporta niciodată să mă considere o cucerire în plus pe lista lui.Vreau să fiu considerată altfel faţă de mulţimea care se impune neapărat palmaresului amoros al unui bărbat.Nu mă interesează modul în care îmi fac simţită prezenţa,precum urmele pe care le las,importanţa care ar rămâne neştirbită chiar şi în ciuda timpului.

Joaca de-a destinul

93

Melissa şi Reya o priviră câteva clipe în tăcere.Nu ştiau ce ar mai fi putut să îi spună.Realizară că nu avea niciun sens să o împingă să se ducă la întâlnirea stabilită,când ea se lega cu atâta îndârjire de această dragoste ciudată pentru Luca.Să încerce să o convingă că i-ar fi fost benefică o ieşire s-ar fi dovedit o luptă contra morilor de vânt,datorită încăpăţânării sale native. Descurajate şi decise să abandoneze orice iniţiativă,păstrau aceeaşi tăcere apăsătoare,când brusc Sigrid se ridică şi se îndreptă cu paşi decişi către dulap.Răscoli câteva momente printre puţinele rochii care încă mai rămăseseră agăţate de umeraş,optând într-un final pentru una neagră.Apoi,se întoarse mândră spre cele două,şi le-o flutură prin faţa ochilor cu un entuziasm nebunesc,care intra în plin contrast cu deziluzia violentă dovedită mai înainte. - Vă place aceasta?Nu am îmbrăcat-o niciodată.E o ocazie fantastică pentru a vedea dacă a meritat să o achiziţionez la un preţ atât de exorbitant,căci ştiţi bine că eu nu irosesc bani pe ţoale scumpe. - Este...superbă....îngăimă Melissa. - Dar eram convinse că nu te vei duce la întâlnire! izbucni Reya stupefiată. - Fetelor...fetelor...ştiţi ce ? Nu am de ce să ratez şansa acestei distracţii.Vreau să îl captivez,să îl înnebunesc,să îl fac să mă dorească într-o asemenea măsură,încât să-mi înec toată imensa frustrare în succesul acestei cuceriri efemere.Am de gând să canalizez gândurile cele negative într-o direcţie benefică şi să le transform într-un joc al seducţiei.Nu mă pot lăsa cuprinsă de decepţii inutile. - Adică nu te interesează deloc persoana acestui tip cu care te vei întâlni ? o interogă Reya. - Fii serioasă,micuţa mea,Reya.Bărbaţii sunt toţi la fel:nişte specimene extrem de simpliste în gândire,care râvnesc să pară de o complexitate devastatoare. - Chiar şi Luca ? - El este în capul listei.Îi întrece pe toţi,minţi ea cu neruşinare. - Şi totuşi,tu îl iubeşti... - Desigur.M-am îndrăgostit precum o idioată,aşa că voi fi nevoită să suport consecinţele faptelor viitoare,dragele mele.În plus,sunt de-a dreptul convinsă că lucrurile vor evolua într-o direcţie cât mai nefavorabilă.Asta e...ghinionul se îndârjeşte să îşi pună mereu pecetea pe destinul meu.Dar mă tem că în această seară va trebui să îl ignor şi să mă joc puţin cu iţele sorţii. - Deci,rochia neagră rămâne singura opţiune?întrebă Melissa cu privirea fixată pe cealaltă ţinută roşie,abandonată pe marginea patului. - Da.Este perfectă pentru o înmormântare. - Ce??? izbucniră amândouă fetele,terifiate de afirmaţia ei deloc adecvată. - Glumeam.De fapt,într-o oarecare măsură,eu nu fac decât să îmi îngrop adevăratele sentimente pentru a mă bucura de nişte aşa-zise clipe agreabile.Comparaţia nu e chiar atât de ciudată. Îmbrăcă rochia încet,lăsând materialul să-i mângâie corpul prin atingerea cea suavă,să-i găsească fiecare curbură a trupului şi să i-o evidenţieze cât mai graţios.Se lăsa extaziată de senzaţia aceasta banală,în timp ce continua să le vorbească fetelor pe un ton glacial,lipsit de orice urmă de emoţie. - În clipe ca aceasta mi-aş fi dorit mult mai mult să fiu bărbat.Să mă pot detaşa de orice sentiment prea lipicios,să abandonez patetismul şi să reduc totul la domeniul sexual.Aş vrea să pot tolera ab-solut oricare apropiere masculină,ba chiar să o agreez pentru a-mi confirma feminitatea,preluând astfel exact modelul lor de conduită.Să sar din pat în pat,pentru a-mi încerca farmecele asupra cât mai multor arhetipuri masculine,să-mi îmbogăţesc experienţa şi să mă laud cu o biografie erotică care le-ar face pe ruşinoase să roşească intens.Dar,din nefericire,nu-mi pot călca mereu inima în picioare.De fapt,pot face şi lucrul acesta,fiindcă nu-mi este necunoscută acţiunea.Însă doar pentru un timp limitat.Apoi,revine la suprafaţă partea simţitoare,care îmi interzice să fiu o mare insensi-bilă.Şi mă constrânge într-atât de îngrozitor,încât mă supun neputincioasă,devin fragilă şi,pentru câteva momente,mă afund în lacrimi pentru a calma spiritul acesta ciudat,şi pentru a redobândi puterea pentru a merge mai departe.

Sandy Manase

94

- Toţi avem momente de debilitate...o încurajă Melissa,în timp ce o ajuta să-şi lase părul bogat să-i acopere umerii dezgoliţi. - Dar ale mele întrec limitele.Mereu sunt nevoită să le izgonesc pentru a nu mă acapara în tota-litate.Nu aş putea să fiu o mironosiţă care îşi găseşte pacea numai în plâns şi se complace în situaţii defavorizante doar pentru că aşa consideră că este cinstit.La naiba cu toată corectitudinea!Eu din lacrimi şi suferinţă culeg doar vitalitate pură.Cu cât mai imensă este durerea,cu atât mai mari vor fi şi forţele viitoare.Asta e testat şi garantat ! Fetele izbucniră într-un râs zgomotos.Le amuza copios modul în care Sigrid sărea întotdeauna dintr-o stare în alta,oferindu-le adevărate spectacole extremiste. - Iar acum trebuie să vă părăsesc,frumoasele mele companioane.Mă aşteaptă o lungă seară fadă şi lipsită de orice mister.Uraţi-mi succes ! După un scurt moment,cele două tinere săriră asupra ei,acaparând-o prin îmbrăţişări vibrante şi sărutări lipicioase.Infantilismul lor era de-a dreptul contagios,iar momentul prietenesc se prelungi îngrijorător de mult.Sigrid le îndepărtă cu greutate,şi se strădui să-şi aranjeze coafura care risca să dobândească o nouă formă,răvăşită şi mult mai extravagantă decât cea precedentă. - Şuviţa aia chiar stă bine aşa,chicoti Reya. - Da,oferă o tentă rebelă,o aprobă Sigrid. Înşfăcă rapid poşeta de pe scaun şi,înainte ca fetele să-şi fi dat seama,ieşi furtunos.Totuşi,după doar câteva secunde,deschise uşa din nou şi le informă printre zâmbete hazlii. - A!Şi sunt mândră că sunt femeie.Una diferită,răzvrătită şi capabilă să întoarcă însăşi destinul în favoarea ei.Absolut nimic nu îmi poate stăvili drumul,strigă ea în timp ce trânti uşa asurzitor. Melissa şi Reya râdeau cu mare poftă,pe când tocurile tinerei răsunau zgomotoase la coborârea scării interioare.Curând auziră şi sunetul uşii şi fură ferm înştiinţate că Sigrid părăsise locuinţa. - Şi parcă zicea că şi-ar dori să fie bărbat...comentă Reya,în timp ce fugi la geam pentru a pândi. - Sigrid?!se amuză Melissa.Nici vorbă.Adoră să o facă pe victima,pentru că ştie că mereu va găsi forţa necesară pentru a merge mai departe.Mă întreb de unde o acumulează... - Ceva cu suferinţa parcă zicea ... ? - Poveşti… Şi amândouă rămaseră cu privirea aţintită asupra acelui taxi,în care Sigrid se afla acum,şi care se îndepărta,lăsându-le pe fete cu marea dorinţă de a o fi urmărit chiar şi la locul întâlnirii cu pricina.

ooo - Opriţi aici! zise Sigrid brusc taximetristului. - Dar aţi zis că doriţi să vă conduc la o altă destinaţie.V-aţi răzgândit ? - Doar opriţi,vă rog.Motivul nu mai contează. - Bineînţeles,cum doriţi,ridică el nepăsător din umeri.Şi-ar fi dorit ca tânăra să îşi continue ruta iniţială pentru a câştiga ceva bani în plus însă,văzând-o atât de hotărâtă,fu convins că trebuie să se conformeze şi să o lase exact acolo unde dorea. - Mulţumesc,poftiţi banii. Taximetristul îi numără rapid şi constată că erau mult mai mulţi. - Aţi greşit.Mi-aţi oferit mai mult. - Acceptaţi aşa.Oricum,în seara asta n-am nevoie de bani în buzunar.Vă asigur că lipsa lor nu îmi va pricinui niciun neajuns. - Dar... - Binevoiţi să îmi spuneţi unde sunt ?

Joaca de-a destinul

95

- Sunteţi într-un sătuc de la periferie,vulgar aş zice...total nepotrivit pentru o domnişoară precum dumneavoastră.Să cutreieraţi neînsoţită p-aici cred că n-ar fi adecvat.Chiar nu v-aş recomanda.Dar eu nu sunt în măsură să decid,doar v-am avertizat... - Vă mulţumesc,zise fata şi ieşi rapid,nedorind să mai prelungească această conversaţie. Pentru ultima dată,bărbatul scoase capul pe geam şi măsurând-o din cap până în picioare,o întrebă cu un glas curtenitor: - Sunteţi sigură ? - Foarte. Maşina demară în trombă şi se îndepărtă furtunos,lăsând o dâră imensă de praf în urma sa.Fata tuşi înecată de aerul îmbâcsit,şi abia atunci realiză că se află pe o străduţă mărginaşă,ce aducea mai mult a uliţă complet părăsită.Poate că într-adevăr comisese o nechibzuinţă lăsându-se în voia sorţii într-acel loc necunoscut,refuzând totodată orice tip de sfat. O porni de-a lungul drumului mărginit de multe case îngrămădite,foarte sărăcăcioase,judecând după înfăţişarea acestora.Aspectul lor nevoiaş care trăda lipsurile locatarilor,îi oferea un sentiment extrem de ciudat şi inexplicabil.Noaptea o împiedica să analizeze în detaliu acest sătuc de la peri-ferie,şi totuşi,spiritul ei explorator fu aţâţat dorindu-şi cu ardoare să se afunde mai mult în acest loc grosolan.Raţionalitatea o preveni drastic că se aruncă de bunăvoie într-o explorare nesăbuită,dar şi că orice întâmplare nenorocită ar fi fost pusă astfel doar pe seama impulsurilor sale stranii. Dar nu conta!Într-acele clipe,paşii îi erau îndreptaţi cu o exaltare de-a dreptul dubioasă de-a lun-gul cărării prăfuite.Iar cum drumul rural nu beneficia de o iluminare prea puternică,Sigrid trebui să se mulţumească cu o hoinăreală efectuată într-o lumină insuficientă. Privirea îi fugea curioasă de-a lungul străzii,examinând cu infinită atenţie toate căsuţele.Pereţii scorojiţi,uşile de lemn aproape putrede,acoperişurile şubrede şi găurite,ofereau un aspect dezolant şi complet neprimitor.Cum putuse să creadă că avea să-şi găsească refugiul tocmai într-un aseme-nea loc,abandonând confortul unui luxos restaurant?Dăduse toată eleganţa localului întâlnirii,în schimbul condiţiei mizere a acestui sat mărginaş.Inteligentă mişcare,îşi râse ea în sine,continuând să-şi arunce privirea asupra locuinţelor deplorabil de neîngrijite. Brusc,un scheunat înduioşător îi izbi urechile din plin,trezind-o din starea de contemplare. Probabil un căţeluş avea probleme şi ea trebuia să încerce să îl salveze.Nici în ruptul capului n-ar fi putut continua drumul nepăsătoare,ştiind că abandonează un suflet aflat în primejdie. Ghidându-se după sunetele cele ascuţite şi repetate,care trădau durerea bietului animal,reuşi cu succes să-l dibuiască pe întuneric.Vietatea se afla cu lăbuţa grav prinsă sub imensa greutate a unui trunchi de copac proaspăt tăiat.Sigrid se văzu pusă în dificultate în ciuda dorinţei ei nobile.Forţa ei fizică nu era suficientă pentru a îndepărta cu uşurinţă namila de trunchi.Totuşi,n-avea de gând să renunţe cu uşurinţă,aşa că,abuzând de toată puterea,împinse,şi împinse,şi iar împinse,până când căţelul ieşi într-un final teafăr şi nevătămat. Imensa cioată se rostogoli cu mare zgomot la vale,alarmând toţii câinii de prin vecinătate,care începură să latre agitaţi.Însă pe Sigrid nu o interesa absolut deloc hărmălaia stârnită,acum când îşi vedea micuţul prieten salvat.Se simţea profund satisfăcută de actul ei eroic. Deodată,nişte paşi silenţiosi se apropiară de ea cu precauţie,astfel încât tânăra aflată sub euforia clipei,nu observă că era urmărită.Ochii pătrunzători ai persoanei o scrutară cu atenţie.Nu reuşiră să observe decât că era frumos îmbrăcată,dar şi că nu părea deloc dintr-acele locuri umile. - Cine eşti? răsună vocea din întuneric. Sigrid se ridică speriată şi,în timp ce ţinea animăluţul într-o mână,încercă să-şi scuture disperată praful de pe rochie cu cealaltă. Frumuseţea ei îl izbi pe tânăr într-un asemenea hal,încât pentru câteva momente îşi înghiţi tonul ursuz,şi îşi înecă toate învinuirile în ochii fetei care-l priveau temători.Se abandonă contemplării ei

Sandy Manase

96

şi îşi lăsă privirea să cutreiere nestingherită de-a lungul trupului ei armonios,admirându-i fiecare trăsătură care-i evidenţia fineţea.Fără să conştientizeze ce forţă diabolică îl sechestra în admiraţia-i incontrolabilă,se trezi străbătut de gânduri necuviincioase.Încordat şi cu simţurile încătuşate,se în-treba necontenit ce ascundea mătasea cea neagră a rochiei.Deşi materialul acoperea cu iscusinţă formele sale mlădioase,era uşor de constatat că goliciunea ei era mult mai îmbietoare. - Eu sunt Sigrid...zise ea într-un final,întinzându-i mâna binevoitoare.Tu ? Râsul lui grotesc o făcu să se dea prevăzătoare câţiva paşi înapoi. - N-are de ce să te intereseze care e numele meu,domnişoară fandosită de oraş.Nu mă îmbrobodi cu bunele tale intenţii.Le cunosc pe cele de teapa ta.Cu siguranţă te scârbeşte enorm locul în care ai nimerit.Ia spune-mi,ce cauţi tu în satul ăsta ? - Ai grijă cum vorbeşti,impertinentule! Nu îţi permit să... - Nu îmi permiţi? râse el şi mai zgomotos.N-am idee din ce palat veniţi,domniţă,dar pe aici eu fac regulile.Dă javra la mine şi cară-te ! - Deci aşa,ţipă Sigrid înfuriată.Mă izgoneşti cu infinită neruşinare,de parcă ar fi proprietatea ta privată uliţa asta blestemată.Iar câinele nu ţi-l dau ! - Animalul a ieşit din curtea mea,neroado! După ce că mi-ai prăpădit cioata pentru foc,îmi iei şi vietatea.Drept cine mă iei?Un tăntălău ?! - Nu eşti prea departe,zise ea,aşezând căţelul jos.Te porţi ca un ordinar şi eşti extrem de neruşinat. Furios,tânărul se apropie de ea şi o strânse de braţ.La simpla atingere a pielii fine,simţi că toată brutalitatea i se convertea fulgerător într-o dorinţă imperioasă de a o poseda pe acea fiinţă gingaşă. - Poate vrei să îmi împrumuţi tu puţin din fineţea ta.Doamne,eşti atât de... - Ia-ţi mâinile de pe mine,urlă Sigrid de-a dreptul îngrozită.Nu mă atinge,fiindcă sunt capabilă de ce este mai rău.Eşti avertizat,nenorocitule ! Dar ferma ei avertizare nu făcu decât să îl întărâte şi mai mult.O strânse în braţele lui cu o forţă incontrolabilă,încercând să-i găsească disperat buzele pentru a-i fura măcar o singură sărutare. -Nu!!! zbieră Sigrid şi îl împinse cu o sălbatică brutalitate.Se năpusti asupra lui şi îi împărţi palme furtunoase,pentru ca la finalul acelei lupte să îl privilegieze şi cu o zgârietură de toată frumuseţea. - Opreşte-te,nebuno!Vreau doar să te sărut o dată.Ştiu că trupul tău nu mi-e permis,dar lasă-mă să gust buzele alea dulci.Nu mă sperie veninul care îl împroşti prin vorbe. - Ba să te sperie,tâmpitule!îl ameninţă ea,cu sângele clocotindu-i de furie.Nu te lua după aparenţa mea gingaşă.Te asigur că e înşelătoare,imbecilul dracului ! - N-are decât să fie,fiinţă!Dar te vreau şi eu puţintel.Cu siguranţă atâţia s-au bucurat de farmecele tale.Ce ar fi să laşi şi un simplu amărât să pună mâna pe o prinţesă ca tine?Hai,mai schimbi şi tu peisajul.Am să te trântesc în fân,nu într-un pat cu baldachin. Sări din nou asupra ei,încercând să o cuprindă în braţe,însă ţipetele tinerei fură întrerupte de strigătul autoritar al altei persoane. - Las-o în pace ! Băiatul o eliberă imediat,încercând cu greu să-şi stăpânească mânia care zvâcnea în el mai intens ca niciodată.Şi-ar fi dorit atât de mult să o domolească şi să o facă a lui,să se bucure de delicateţea ei pentru câteva clipe,înlăturându-i toată aroganţa şi răzvrătirea. Sigrid îndreptă capul uimită către salvatoarea ei.Constată stupefiată că se afla în faţa unei copile care nu părea să aibă o vârstă mai mare de 6-7 ani.Se îndreptă cu paşi timizi către aceasta şi o apucă de mână profund recunoscătoare. - Îţi mulţumesc...bădăranul ăsta a vrut să mă agreseze.Ai face bine să te fereşti de el.O fetiţă ca tine nu trebuie să aibă de-a face cu specimene asemenea lui.N-ai ce învăţa de la un astfel de om. - El este fratele meu. Sigrid plecă ochii,dându-şi seama de gafa comisă.Îl discreditase pe tânăr în faţa fetiţei,nebănuind

Joaca de-a destinul

97

niciun moment că o sfătuia să se ferească de propriul ei frate.Ruşinată,încercă să îşi ceară scuze. - Eu...eu...nu ştiam...am crezut... - Nu-i nimic.Fratele meu chiar nu este un om rău,dar cu siguranţă l-ai stârnit tu cumva.Şi pe mine se mai supără câteodată,dar îi trece uşor. - Şi să fii sigură că aşa a fost,strigă el din penumbră,după care se apropie din nou de cele două. Ajuns lângă ele,îi mai aruncă o privire plină de admiraţie lui Sigrid,după care intră în curte fără a mai scoate un cuvânt.Sora sa îl urmări cu privirea până când trânti furios uşa,iar liniştea reîncepu să domnească peste micul sat.Scandalul luase sfârşit. Sigrid se aşeză pe o băncuţă lipită de gardul casei,alături de fetiţa ce luă căţeluşul în braţe.Încerca să uite toată încurcătura recent stârnită. - Mă numesc Ariana.Tu ? - Sigrid,zâmbi ea cu duioşie. Întinse şi ea mâna pentru a mângâia uşor câinele.Copila încă se mai gândea la reacţia exagerată a fratelui său.Niciodată nu îl mai văzuse chiar atât de răvăşit.Mai mult,nu bănuise vreodată că avea să îşi piardă cumpătul atât de mult în faţa unei fete.Mereu le dispreţuise pe domnişoarele elegante şi pretenţioase.Şi totuşi,parcă în ochii lui citise un dispreţ înmuiat de o mare simpatie stranie.Era convinsă că Sigrid îi atinsese inima,aşa că încercă să vadă ce fel de persoană era această fată,care-i stârnea până şi ei curiozitatea. - Eşti furioasă pe fratele meu ? - Nu,în niciun caz,micuţo.Stai liniştită.Ah,nu am niciun ban la mine.Aş fi vrut atât de mult să te recompensez cumva pentru ceea ce ai făcut pentru mine. Fata strânse drăgăstos la piept căţelul,după care îi replică inocent. - Eu nu am ce să fac cu banii. Sigrid îi zâmbi un pic încurcată.Biata fetiţă nu bănuia că banii deţin puterea supremă în lumea adevărată.Probabil Ariana se mulţumea cu o lume limitată,presărată cu diverse detalii imaginare şi strict infantile,fapt pentru care realiză că nu avea de ce să i-o murdărească cu valori pur materiale. - Ai dreptate.Dar îţi promit că totuşi voi găsi un mod pentru a-ţi mulţumi. - Eşti bună la suflet,şi mă tem că fratele meu s-a îndrăgostit de tine.Dar n-ai putea niciodată să îl iubeşti pe unul ca el,nu-i aşa ? Întrebarea fetiţei părea atât de matură şi de obiectivă,încât Sigrid se simţi responsabilă să-i ofere un răspuns pe măsură. - Ariana...mă tem că lucrurile sunt mult mai complicate decât ţi-ai putea tu imagina.În primul rând,fratele tău nu avea cum să se îndrăgostească,deoarece de abia m-a cunoscut,iar în al doilea rând,te asigur că îi sunt extrem de antipatică.Încă de când m-a văzut,i-am părut insuportabilă. - Dragostea este ceva planificat? întrebă ea,cu o tentă subtilă de ironie copilărească.Nu avea habar că o atinsese pe Sigrid unde o durea mai tare prin infantilismul ei care trăda realitatea. - Nu...oftă ea cu privirea plecată. - Te-ai întristat.Te doare ceva ? - Doar inima,Ariana...doar inima... Copila o cuprinse pe neaşteptate într-o îmbrăţişare plină de gingăşie,ce o impresionă profund pe Sigrid.Cu inima îndurerată,se lăsă mângâiată de acel suflet inocent ce nu cunoştea cât de nemiloasă poate să fie dragostea.Încerca din răsputeri să-şi înece toate deziluziile în această undă de copilărie autentică pe care Ariana i-o transmitea din plin.La finalul acelui ajutor spiritual,Sigrid îşi ridică privirea,în timp ce un zâmbet contagios îi lumină chipul.Nici urmă din tristeţea precedentă nu mai rămăsese.Fetiţa era profund uimită de această schimbare drastică. - Hei...ştii că eşti o persoană ciudată ? - De ce? râse Sigrid,făcând ochii mari.

Sandy Manase

98

- Mai înainte am citit atâta suferinţă pe chipul tău,încât am simţit că ai nevoie de sprijinul meu.Iar acum...acum eşti cu adevărat alta.Cum poţi trece atât de repede de la tristeţe la veselie?Nu e greu ? La auzul acestor vorbe nedumerite,tânăra dobândi o expresie şi mai entuziasmată,dar care trăda o uşoară melancolie,o suavă deziluzie înăbuşită sub trecerea timpului. - Dificultatea nu mai există atunci când înveţi să convieţuieşti cu un lucru,şi chiar să simţi că face parte din fiinţa ta.Încă de când eram de vârsta ta am început să fac cunoştinţă cu o sumedenie de sentimente contradictorii.Treptat,totul s-a convertit în modul meu de a trăi,iar în aceste clipe nu aş mai putea renunţa la viaţa aceasta zbuciumată. - Şi care e secretul ? - Secretul?zâmbi ea,prefăcându-se total neştiutoare.De ce ar trebui neapărat să existe un secret ? - Aşa simt eu.N-aş putea să zic de ce...dădu fetiţa neputincioasă din umeri. - Păi...ar exista o mică taină,dar mă tem că destăinuirea ei ar fi puţin cam greu de înţeles.Mai bine lăsăm lucrurile aşa... - Spune-mi,te rog! Promit să nu mai spun nimănui.Te rog ! - Gata,gata!M-ai convins.Uite...să încerc să îţi explic oarecum pe înţelesul tău.Ai auzit vreodată de pasărea Phoenix ? - Pasărea aia care arde ? - Da,râse Sigrid,amuzată de gândirea ei simplistă.Însă nu este doar o pasăre care arde.Legendele spun că aceasta trăia o perioadă foarte îndelungată de ani,după care îşi construia un cuib din cren-guţe de plante aromate,iar apoi le dădea foc.Stând în cuib şi având faţa întoarsă spre soare,pasărea phoenix îşi flutura aripile pentru a întărâta astfel focul care o cuprindea.Ea însăşi era mistuită de flăcări,iar din cenuşa rămasă se năştea o nouă pasăre,ce trăia exact la fel de mult.Aceasta o îngropa pe cea precedentă,punându-i rămăşiţele într-un înveliş de smirnă şi tămâie în formă de ou,iar apoi le ducea la sanctuarul din Heliopolis. - Heli...cum ? Unde vine asta ? E departe ? - Este un oraş din Egipt.Dar nu asta are importanţă.Pasarea Phoenix e cel mai autentic simbol al renaşterii. - Da...păi dacă nu murea niciodată,nu putea nimeni s-o distrugă.Era tare ! Sigrid începu şi ea să mângâie căţeluşul din braţele Arianei. - Era deosebită.Şi ţine minte că nu trebuie să ai o armă ca să fii razboinic,ci este suficient să îţi linişteşti mintea şi să o cureţi de toate gândurile cele nocive şi odioase,orientând-o ca pe o antenă spre cele demne de luat în seamă.Suferinţa nu e rea.Sunt chiar convinsă că cea mai mare energie poate proveni din cea mai ucigătoare dintre dureri.Regenerare,refacere,renaştere ;viaţa este un şir continuu de morţi şi de reînvieri miraculoase ale spiritului,concluzionă ea gânditoare. - Purici ! Are purici,dihania ! Tocmai m-a pişcat unul rău de tot. Sigrid se amuză teribil.Nu conta că Ariana nu înţelesese mare lucru din ce îi spusese,ori că nici măcar nu o auzise.Ea ştia că bătălia cu viaţa continua. - Ooh-la-la...dacă ar şti tipul acela că l-am lăsat baltă pentru o noapte plină de purici,într-un sat sărăcăcios ! - Sigrid,da tu eşti îndrăgostită,nu ? - Eu....eu...da,iubesc...oftă ea,plecând iarăşi privirea. - Ştiam. - Cum adică ştiai?Nu am adus vorba despre asta. - Atunci când l-ai respins pe fratele meu cu atâta îndârjire,mi-am dat seama că nu puteai găsi forţă necesară decât dacă era vorba de o altă persoană la mijloc.Ştii...părea aşa o bătălie,iar tu erai atât de convinsă de victorie,încât cred că nici nu ar fi fost nevoie să mă bag între voi. - Nu puteam să îl las să mă atingă ...el dorea ca eu...şi eu nu pot! Nu pot,înţelegi ?!

Joaca de-a destinul

99

Sigrid se agitase într-o asemenea măsură,încât biata copilă se sperie de atitudinea ei exagerată. - Stai liniştită. - Scuză-mă,Ariana.Dar el e singurul vinovat.Doar el!Şi desigur că şi eu,fiindcă îl iubesc şi îl las să îmi domine sentimentele,când ar trebui să mă las captivă în braţele oricărui tânăr mai plăcut,care încearcă să se apropie de mine cu intenţii oarecum binevoitoare. - Cine e el? întrebă fetiţa curioasă. - Ah,n-ai vrea să ştii.E cel mai îngrozitor bărbat de pe faţa pământului,şi totodată e cel mai nobil. - Şi îl iubeşti chiar şi aşa ? - Îl iubesc pentru tot ce reprezintă.Crede-mă că îi ador până şi defectele.Luca este pentru mine... Dar discuţia le fu întreruptă când uşa se auzi scârţâind,iar paşii fratelui Arianei se făcură auziţi. - De ce aţi tăcut aşa?Din cauza mea,nu?Nu vă faceţi griji,am venit doar să o întreb pe domnişoara dacă are cu ce să se întoarcă acasă sau dacă are unde să rămână în noaptea asta. - Eu...bâigui Sigrid deconcertată.Îşi reaminti brusc că nu avea niciun leu în buzunar.Poate că acest lucru nu ar fi reprezentat o problemă majoră,dar în situaţia de faţă era nevoită să accepte că fără bani ar fi trebuit să meargă pe jos până acasă.Gândindu-se la drumul cel periculos şi obositor,simţi fiori de teamă.La ce se referise când întrebase dacă avea unde să rămână?Oare nu dorea el să-i pro-pună să rămână în acea casă?Simplul gând o făcu să aleagă mai degrabă alternativa drumului. - Deci...? întrebă el din nou,când observă că ea uitase de prezenţa lui şi se afundase în cugetări. - Mai taci odată,se răsti Ariana.Ea ştie cel mai bine ce are de făcut.Nu o mai sâcâi şi fii politicos ! - Decât să rătăcească pe străzi noaptea,mai bine ar rămâne la noi.Mâine dimineaţă poate pleca din nou la oraş.Avem un pat... - Nu!Nici să nu aud! ţipă Sigrid,profund indignată din pricina propunerii tânărului. - Sigur,o prinţesă ca tine să doarmă într-o cocioabă?! Cum de nu m-am gândit că îţi fac o ofertă oribilă? râse el zeflemitor. - Încetează...îl rugă Ariana,încercând să-i domolească ironiile. - Nu,lăsă-l!Dacă insistă,am să îl lămuresc eu,comentă Sigrid furioasă. Se ridică,se postă în faţa lui şi,privindu-l în ochi,reîncepu să-i zică. Băiatul deja simţea că îşi pierdea orice fărâmă de curaj în faţa acestei fiinţe care părea atât de fragilă,dar se dovedea atât de îndrăzneaţă. - Cocioaba ta,cum o numeşti tu,nu reprezintă o problemă pentru mine.Aş accepta să îmi petrec noaptea în oricare alt loc chiar mult mai dezagreabil decât acesta.Dar niciodată nu mi-aş asuma riscul ca patul să îmi fie asediat de un alt bărbat decât unicul pe care-l iubesc.Prefer să dorm sub cerul liber,decât într-o cameră de hotel luxoasă,împărţind patul cu cine ştie cine pentru favoarea acordată.Acum ai înţeles că nu cocioaba ta este problema ? Tânărul se dădu câţiva paşi înapoi,întoarcând capul ruşinat.Nu s-ar fi aşteptat ca o domnişoară arogantă precum Sigrid să păstreze o asemenea concepţie aproape învechită.În acele momente,se simţea atât de vrăjit de caracterul ei ciudat,încât ar fi fost în stare să renunţe la mândrie,să pice în genunchi şi să o suplice să rămână alături de el.Deja îi tresăltau prin minte numeroase idei nebune de a-i oferi tot ce era mai valoros doar pentru a o păstra lângă el.Era profund captivat şi capabil să recurgă la orice nebunie,când subit îşi aminti de vorbele ei recente. - Cel pe care îl iubeşti...ai spus tu aşa...sau el chiar există ? - Bineînţeles că există.Îl ador şi vreau să mă întorc la el. Se întoarse brusc spre ea,ca împins de o forţă invizibilă. - Dar el te iubeşte ? Ochii ei căprui abandonară orice scânteie,devenind brusc goi şi trişti.Priveau fără ţintă,părând să nu mai recunoască pe nimeni şi să facă abstracţie de orice detaliu al mediului înconjurător.Tânărul

Sandy Manase

100

putu contempla metamorfoza acelui chip:dur,dar vulnerabil în acelaşi timp ;arogant,dar şi scăldat într-o tristeţe înduioşătoare.Nu mai desluşea nimic şi se simţea confuz în faţa privirii ei pierdute. - Nu are de ce să te intereseaze acest aspect,zise fata într-un final,cu o voce tremurătoare,care se dorea fermă prin orice mijloc. De această dată el o privi ca pentru a-i scruta sufletul. - Ar trebui să îţi asculţi inima,Sigrid,cum am ştiut s-o fac eu. Şi îi întoarse spatele.În momentul când uşa se închise în urma lui,Sigrid simţi o mână călduroasă aşezată pe umărul ei. - Acum trebuie să pleci,îi spuse Ariana cu o voce domoală.Ar fi neplăcut pentru el dacă ai mai rămâne aici mai mult.Îmi pare sincer rău… - Dar nu am bani,îşi reaminti ea brusc. - Nu îţi fă griji.Cred că îţi pot da nişte bani pentru a plăti un taxi. - Ah,mulţumesc.Eşti un îngeraş,Ariana ! Peste câteva momente,un taxi o aştepta deja.După ce îşi luă rămas-bun de la fetiţă,se urcă imediat în el,iar şoferul demară brusc,îndepărtând-o din ce în ce mai mult de acel sat.Abia atunci Sigrid îşi reaminti întrebarea aceea care o atinsese până în străfundul sufletului.Simţi subit cum pe obraji îi curg şiroaie de lacrimi.Înţelese că nu putea să facă nimic pentru ca să le oprească şi se bucura că întunericul nopţii îl făcea pe taximetrist să nu observe suferinţa persoanei de pe bancheta din spate.

ooo

Gândurile năucitoare din capul fetei nu dispărură odată cu sosirea în faţa casei,ci îi rămaseră în minte precum un drog nociv la care nu putea renunţa sub niciun chip. Ameţită şi dezorientată,constată că deja intrase în curte şi străbătea încet pavajul de beton care ducea către uşa principală.Dumnezeule,se simţea de-a dreptul epuizată.De abia îşi târâia picioarele şi realiză că nu putea să mai adune niciun strop de forţă.Moleşeala aceea inexplicabilă îi încetinea fiecare pas făcând-o incapabilă de orice mişcare. Lăsând să-i scape un oftat dureros,se aşeză pe grandioasele trepte de marmură ale reşedinţei şi rămase acolo pasivă,lăsându-şi numai privirea să hoinărească prin bezna groasă a nopţii.Nu putea gândi raţional şi era atât de absentă,încât nu auzi nici măcar scârţâitul uşii ce se deschise în spatele ei.Tresări doar când Luca se aşeză încetişor lângă ea,readucând-o brusc la realitate. - Bună seara,Sigrid.Am văzut că te-ai oprit aici.Eram... - Ce vrei ? i-o trânti ea,şocată de apariţia lui neaşteptată în obscuritate la ora aceea întârziată. - Mă gândeam că ai putea intra în casă mai repede.Nu e deloc indicat să fii observată revenind la o oră inadecvată.Ai putea fi luată drept o uşuratică.Ţi-ar plăcea o asemenea reputaţie,Sigrid ? Furioasă,fata îşi întoarse capul către el.Un puternic tremur o străbătu prin întreaga sa fiinţă când îşi adânci privirea în ochii lui.Îi era ruşine de acea vulnerabilitate ce tindea să se manifeste atât de intens în prezenţa lui.Nu suporta să observe contrastul acela pătrunzător dintre sfiala ei stupidă şi siguranţa lui de sine înfiorătoare. Buimacă,scutură cu putere creştetul,ca şi cum ar fi vrut să se elibereze de sub efectul unei vrăji malefice,care risca să o acapareze în totalitate şi să o facă să devină complet neputincioasă. - Dar de când te interesează pe tine opinia publică?De fapt,mă scuzi.Ar fi mult mai potrivit să reformulez întrebarea.De când te interesează pe tine lucrurile referitoare la persoana mea ? - Mă interesează tot ce are legătură cu tine,îi spuse el simplu.Poţi să crezi sau nu,mă interesează. Ea se uită nesigură la el.Ah,oare ce dorea să spună cu asta?Ceva se încordă în stomacul fetei şi un

Joaca de-a destinul

101

sentiment entuziast o cuprinse pe neaşteptate.Dar era o prostie să se lase coruptă de această iluzie efemeră,pentru că ştia că nu se putea aştepta la multe din partea lui.Nu pusese niciodată problema unei relaţii sentimentale între ei,aşa că de ce ar fi făcut-o tocmai acum?Categoric,nu avea deloc rost să se lase amăgită de speranţe irealizabile.Şi totuşi,îl întrebă: - Luca...tu chiar vorbeşti serios ? - Oh,nu,Sigrid,se dezise el de îndată,râzând cu evidentă nesimţire.În plus,acum accept că mi-ai mărturisit că mă iubeşti într-un moment de slăbiciune,dar n-a fost nicio înşelătorie la mijloc. - Cum îndrăzneşti?ţipă ea indignată.Te face să te simţi bine faptul că mai poţi număra o idioată ce a picat pradă farmecelor tale?Te asigur că eu nu îţi voi întregi lista de cuceriri amoroase.Ori nu mă voi încadra în ea,ori o voi privilegia cu prezenţa mea,dar având grijă să le elimin pe toate celelalte. El îi răspunse tot calm,cu o expresie de amuzament impregnată pe chip. - Ia te uită!Să fie asta o posesivitate ce necesită să se manifeste?Sau doar o aroganţă neruşinată ? De astă dată,Sigrid fu cea care izbucni într-un râs perfid şi zgomotos,scrutându-l cu o privire care nu mai păstra nici urmă din sfiala iniţială de care dăduse dovadă acum câteva clipe. - Cu siguranţă orgoliul meu nu deţine cote mai imense decât al tău. - Fii serioasă.Crezi că nu am observat cu câtă glacialitate şi cu ce priviri sfidătoare îi tratezi pe toţi bărbaţii?Orgoliul tău e răsunător.Poate îţi e ciudă că numai eu am reuşit să ţi-l înfrâng.Apropo,ce victimă ai mai făcut în această seară?Pe cine ai mai împroşcat cu remarcile tale veninoase ? Fata îl fixă din nou cu privirea.Impertinentul continua să o sâcâie cu o enormă nonşalanţă.Nici nu ar fi bănuit el că în acea seară refuzase invitaţia unui individ atrăgător pentru a-şi petrece timpul într-un sat izolat,mizerabil,contrastant cu aroganţa ei.Dar nici în ruptul capului nu i-ar fi povestit peripeţiile prin care trecuse,aşa că hotărî să scornească o altă istorioară. - Dacă ai şti,scumpule...zâmbi ea şiret.Vrei să îţi detaliez în ce a constat fabuloasa mea seară ? - Da!Adică nu...cum vrei...mi-e indiferent... - M-am distrat nemaipomenit de bine cu un tip simpatic,pe care nici măcar nu am îndrăznit să-l privesc sfidătoare.Toată răceala aceea manifestată de obicei,s-a convertit uluitor doar într-o dorinţă presantă de a fi sclava lui măcar pentru câteva ore. - Atât de şarmant era individul? întrebă Luca profund neîncrezător. - Nici nu ţi-ai putea închipui. - Ai avut şi ce discuta cu el ? - Bineînţeles.Am abordat nenumărate subiecte.Este uimitor,dar tipul acesta chiar m-a surprins în mod plăcut.Însă,de ce eşti aşa sceptic?Crezi că doar tu ştii să suceşti minţile femeilor cu vorbe bine ticluite ? îl întrebă ea cu impertinenţă. - Lasă-mă să înţeleg.Aici a fost vorba de un întreg plan de cucerire.Şi-a etalat cunoştinţele pentru a te impresiona şi pentru a se asigura că îl cataloghezi un real intelectual,care e demn de atenţia ta. - A fost gentil şi s-a purtat respectuos ! îl contrazise ea revoltată. - Şi care a fost ultima temă abordată?Cât de frumoasă eşti şi cât de bine ţi-ar sta în patul lui ?Sau i-ai făcut o declaraţie de dragoste duioasă precum mi-ai făcut mie ? - Nu este nimic adevărat.Spui numai aberaţii. - Gândeşte-te,Sigrid.Nu te-am înşelat,nu te-am îmbrobodit deloc.Ai venit la mine după propria-ţi voinţă.Nu te-am adus cu forţa în faţa mea şi te-am obligat să-ţi mărturiseşti sentimentele.Ai venit singură,drăguţo ! afirmă el tranşant. - Ca o imbecilă,murmură ea,aducându-şi aminte cât de emoţionată păşise atunci în camera lui. - Oh,ce dramă,o luă el în râs.Cumva regreţi ceea ce mi-ai spus atunci ? - Să regret?îi strigă tânăra profund mânioasă.Blestem clipa aceea nefastă,în care mi-am pierdut minţile şi m-am comportat ca o necugetată fără seamăn.Dacă aş fi ştiut,aş fi… - Ce ? sări el şi un semn de nerăbdare îi scânteie în ochi.

Sandy Manase

102

- Nu i-aş fi făcut niciodată o declaraţie unui individ arogant,cinic şi insensibil ca tine ! Luca sări în picioare,ridicând-o şi pe ea cu bruscheţe.O apucă de încheieturile mâinilor,trăgând-o spre el fără strop de compasiune. - Ai grijă cu limba aceasta veninoasă a ta de astăzi înainte!Eu nu sunt unul dintre multiplii tăi pretendenţi ce ţi-ar suporta toate toanele pentru a-ţi intra în graţii.Te-am mai prevenit în privinţa aceasta.Sper să nu fie nevoie să îţi repet iarăşi ! Faţa lui era la doar câţiva centimetri infimi de chipul fetei,ochii lui căprui arzându-i sufletul.O îndepărtă cu brutalitate de el,şi se îndreptă către uşă cu paşi calmi,ce o scoteau din minţi pe fată. Apoi trânti uşa râzând,lăsând-o pe Sigrid să-şi înăbuşe un urlet de furie.Cu toate acestea,câteva plimbări scurte prin faţa casei îi liniştiră spiritul agitat şi dorinţa aceea de a se fi năpustit asupra lui precum o autentică fiară. Intră şi ea în casă,analizând cu atenţie salonul,de teamă ca ceilalţi să nu o vadă în dispoziţia aceea dezastruoasă.Spre norocul său,toţi locatarii vilei dormeau,iar Luca urcase fulgerător în camera sa. Ajunsă pe coridorul de la etaj,se opri brusc în dreptul uşii lui.Un sentiment ciudat îi cuprinse su-fletul şi o împinse să-şi sprijine ostenită capul de aceasta.De îndată ce contactul avu loc,Sigrid simţi o undă inexplicabilă care liniştea toată furtuna simţurilor stârnite recent. Fără să-şi dea seama de acţiunea afectuoasă extrem de dubioasă,îşi lăsă mâna să mângâie lemnul uşii,care era singurul lucru concret ce o despărţea de iubitul ei Luca.De fapt,ar fi fost atât de simplu să înlăture bariera aceasta materială,însă s-ar fi izbit de una mult mai dureroasă reprezentată de indiferenţa lui.Putea să pătrundă în cameră cu îndrăzneală,să-l sâcâie apoi cu o mulţime de replici usturătoare,dar nu putea să înfrunte atitudinea lui glacială,pe care şi-o afişa atât de degajat,căci ştia prea bine că,chiar rănit fiind de vorbele ei aspre,acesta tot s-ar fi arătat impasibil. Aşadar,cu siguranţă tânăra nu era dispusă să se lase înduioşată,dar nici să abordeze o atitudine spăşită,presărată cu vorbe dulci şi domoale.Prin urmare,acţiunea care s-ar fi desfăşurat,i se înfăţişa precum ciocnirea a doi gheţari distanţi şi reci.Tentele de încălzire erau infime şi posibile doar dacă unul s-ar fi lăsat atins de o mică scânteie,care le-ar fi putut aprinde relaţia,lucru ce părea imposibil. Ciudat,dar Sigrid simţea într-aceste clipe un foc autentic,şi nu doar o biată scânteie,pătrunzând prin lemnul uşii cu o intensitate crescândă şi înspăimântătoare.Cu toate acestea,ea nu se lăsă deloc intimidată,aşa că preferă să fie coruptă de manifestarea ispititoare decât să se îndepărteze urgent. Nici măcar nu bănuia că de cealaltă parte a uşii se afla Luca însuşi,experimentând tot aceleaşi senzaţii ademenitoare.Tânărul era la fel de uimit de proveninenţa acelei temperaturi extrem de ridicate,care părea să sfideze lemnul şi să îi ardă fiecare colţişor al fiinţei sale dezorientate.Însă de această dată,nu dorea să-şi mai ofere nicio explicaţie logică,şi refuză oricare cugetare,bucurându-se total de această impresie supranaturală.Explorând cu aviditate printr-această trăire fabuloasă,simţi un imbold straniu de a deschide uşa.Un presentiment straniu îl împingea să comită fapta,încercând să-l convingă că Sigrid se află de cealaltă parte. Dornic şi de o apropiere fizică cu fiinţa aceea ciudată ce-l năucea,deschise uşa fulgerător şi aruncă priviri cercetătoare de-a lungul întregului coridor.Nimic.Convins că se încrezuse într-o absurdi-tate,păşi din nou în cameră şi se trânti ostenit pe pat.În jur totul se estompa încetişor,iar somnul îl cuprindea în mrejele lui.Nici nu bănuia că dacă ar fi deschis uşa cu puţin timp înainte,Sigrid i-ar fi căzut practic în braţe.Dar fata se afla şi ea în camera ei.Hotărâse să pună stavilă acelei senzaţii atât de ciudate,de teamă să nu comită o nebunie.Focul ce o cuprinsese din ce în ce mai intens părea să îşi fi dorit să o azvârle direct în braţele lui Luca.Îngrijorată şi cu simţurile într-un haos total,se îndepărtase de camera lui,încercând totodată să izgonească din minte orice gând chinuitor.Acum era cu mult mai liniştită şi ascultă chemarea mută a patului,care o îmbia la un somn odihnitor.

Joaca de-a destinul

103

Capitolul 15

De ce ar trebui să tolerez un străin în patul minţii mele ? ~ Vladimir Nabokov ~

În următoarea seară,Sigrid avea să aibă parte de una dintre cele mai ciudate şi tulburătoare nopţi din viaţa ei.Orologiul bătea aproape miezul nopţii când fata era prizoniera unui teribil coşmar.Se făcea că toţi bărbaţii care fuseseră îndrăgostiţi de ea o urmăreau,acuzând-o care mai de care mai îndârjit că le-a refuzat dragostea numai din pricina insuportabilului de Luca.Majoritatea îl consi-derau pe acesta o mare pacoste,fiind ferm convinşi că Sigrid îşi închisese inima numai din cauza lui.Însă gelozia lor aprigă nu se revărsa nicidecum asupra lui Luca,ci asupra bietei fete luând forma unui vis nefast ce părea fără final. Zbătându-se necontenit,fata încerca disperată să evadeze din mijlocul lor.Dar zadarnice eforturi depunea,căci forţa ei era infimă în comparaţie cu a lor.Mâinile lor puternice reuşiseră să o înlănţuie atât de straşnic,încât cu greu ar mai fi putut executa chiar şi o singură mişcare. Dar teroarea era la început.Curând,fiecare,rând pe rând,începură să-i sărute trupul,nelăsându-i nicio părticică neatinsă.Gurile lor cele pofticioase şi nesătule umblau cu o neruşinare crescândă pe pielea-i fină,oferindu-i fiori de amară repulsie.Când realiză că nu mai avea nicio scăpare,începu să ţipe şi să plângă de groază în acelaşi timp.Era total răvăşită,fiindcă dorinţa ei de a se dărui pentru prima oară bărbatului pe care îl iubeşte,era acum sfâşiată de agresivitatea acestor monştri,acestor superficiali ce râvneau numai şi numai trupul ei.Lacrimile îi curgeau acum şiroaie,iar în timp ce unul mai îndrăzneţ îi sfâşie rochia cu o mişcare sălbatică,aceasta avea un singur gând:să dispară de pe faţa pământului.Nu ştia cum mai avea să-l privească vreodată pe Luca în ochi după ce fusese femeia atâtor bărbaţi,căci n-ar fi putut să o facă nici măcar dacă ar fi fost femeia unuia singur. Într-adevăr,Sigrid era o cochetă,ştia să vrăjească cu farmecele ei feminine aproape orice specimen masculin,însă niciodată nu mergea mai departe de toată această joacă nevinovată,de acest proces inofensiv al seducţiei.Cucerea,se bucura de această activitate care i se părea distractivă,însă ulterior abandona,fiindcă nici unul din ei nu prezenta real interes şi nu-i stârnea vreun sentiment demn de apreciere.Poate că era o greşeală fatală că îşi ascultă doar inima în chestiunile amoroase,dar refuza cu îndârjire să se complacă doar cu pură superficialitate şi cu relaţii mediocre,doar pentru a nu fi o femeie singură.Aşa ceva nu-i stătea în caracter. Subit,unul dintre bărbaţii din vis o culcă la pământ,o încălecă brutal şi,înşfăcând-o de păr,o atrase cu sălbăticiune către gura lui.Devorată de sărutul dizgraţios care părea fără final,fata hotărî să rişte totul până la limita imposibilului.Avea să lupte şi să încerce să se salveze singură,chiar dacă ar fi fost să moară în această încercare,care oricum părea sortită eşecului din start. Agăţându-se cu infinită disperare de acea speranţă de evadare,începu prin a-l muşca straşnic de buză pe individul ce o săruta.Când sângele ţâşni năvalnic,rănitul îi trăsni o palmă ameţitoare,o ridică şi o împinse în braţele altuia.Cu siguranţă,acesta avea să o pedepsească pentru imprudenţa comisă.Totuşi,socotelile lor machiavelice nu se potriviră,căci fata părea să fie imună la violenţa lor crescândă.Ba,din contra,printre râsete isterice şi lacrimi deja uscate pe obraji,le oferea la rândul său cele mai aprige palme pe care le dăduse vreodată.Se simţea posedată de un demon folositor care o îndârjea într-o agresivitate de speriat.Această forţă drăcească o ajuta enorm de mult,indiferent de

Sandy Manase

104

proveninenţa ei malefică.Încet-încet,lupta se apropia de final,iar victoria părea să se întrevadă în ciuda neputinţei ei incipiente. Când observă că absolut toţi indivizii se retrăgeau tulburaţi datorită reacţiilor ei sălbatice,izbucni în hohote de râs gălăgioase,înspăimântătoare,ce păreau să vină tocmai din străfundul infernului. Acum îi sfida pe fiecare în parte,cu priviri de gheaţă,care păreau să strige victorioase că hărţuirea lor a fost în van,că a reuşit să se elibereze pentru a se arunca de bunăvoie în braţele celui iubit.Dar pe neaşteptate,coşmarul luă o turnură extrem de imprevizibilă.Luca apăru în visul său,făcându-şi loc printre acei indivizi odioşi,apropiindu-se de ea ameninţător de mult. Tânăra se simţea acum salvată pe deplin.Nespus de entuziasmată,îşi dori să se adăpostească la pieptul lui,dar spre nefericirea ei,Luca o privea cu un nemărginit dispreţ,măsurând-o din cap până în picioare,ca şi cum i-ar fi reproşat drastic cele mai mari perversiuni.Desigur,ţinuta sumară în care rămăsese nu o avantaja deloc,ba chiar părea să îi ofere lui Luca imaginea unei orgii desăvârşite în care ea fusese personajul principal. Biata Sigrid întinse un braţ pentru a-i cere sprijinul,pentru a o sustrage din acel mediu extrem de nociv şi pentru a o purta cu el pe culmile iubirii adevărate.Dar mâna îi fu îndepărtată cu bruscheţe, pe când o palmă o izbi atât de straşnic,încât simţi că tot universul se învârte cu ea. Ameţită şi nemaipomenit de răvăşită,fata îşi dorea să conştientizeze de ce Luca tot continua să o lovească cu atâta sete,zguduind-o şi trăgând de ea ca de cea mai ordinară fiinţă de pe faţa pămân-tului.Şi atunci,printre palme împărţite cu prisos,i se păru că aude avalanşa reproşurilor lui teribile, precum şi acuzaţiile îngrozitoare.Încercă să-l suplice,dar rugăminţile ei se pierdeau printre lacrimi şi suspine pe care el nici măcar nu le lua în seamă.Era atât de îndârjit în pedepsirea ei,încât nu mai părea să aibă în faţa ochilor decât scopul suprem de a o nimici. Sigrid continua să se agaţe de el deznădăjduită,implorându-l să îi dea ei crezare,dar acesta părea impasibil.Era convins că ea îi aţâţase pe toţi acei indivizi şi merita tratată ca cea mai mare târfă. Printre ploi de palme revărsate cu furie,lacrimi şi suspine înăbuşite,Sigrid se zvârcolea în realitate doar în propriul pat.Voinţa ei era admirabilă,fiindcă tânăra încerca din răsputeri să se trezească,dar pur şi simplu nu reuşea.În vis era conştientă că doar aceea şi numai aceea era realitatea ei. Din fericire,ţipetele ei îngrozitoare îl alarmaseră oarecum pe Luca,iar acum acesta se afla bătând necontenit la uşa ei.Faptul că nu primea niciun răspuns,dar şi că uşa mai era şi încuiată,îl îngrijora peste măsură.Se învârtea de-a lungul coridorului,revenind mereu lângă uşa acesteia şi ascultându-i strigătele înăbuşite.Realiză imediat că nu putea fi vorba decât de un coşmar odios,însă se simţea neputincios în faţa chinului fetei.Ce putea să facă?Să spargă uşa?Nici gând ! Un gest mai necugetat nici că putea să-i fi trecut prin cap. Totuşi,în mod dubios îşi dorea să o ajute pe biata Sigrid.Revenind după încă o tură agitată de du-te-vino,bătu iarăşi,abuzând de nişte ciocănituri asurzitoare şi strigând-o cu putere în acelaşi timp. La auzul vocii lui,Sigrid sări direct la marginea patului său.Se îndreptă sleită de puteri pentru a deschide uşa,deşi era atât de năucită,încât nu realizase că Luca era cel care se află de cealaltă parte a uşii.Când îl avu în faţa ochilor,crezu că leşină.Nu mai ştia ce era vis şi ce era realitate.Se aştepta în orice moment ca acesta să o acuze şi să o bruscheze ca în clipele care încă îi mai erau impregnate în memorie.Dar lucrurile nu fură deloc aşa,căci el era într-adevăr preocupat de starea ei,şi pătrunse în cameră hotărât să afle motivul acelor ţipete disperate.Văzând-o atât de palidă şi udă leoarcă din pricina transpiraţiei,o luă cu grijă de braţ,iar apoi o ajută să se aşeze pe marginea patului.Ea începu să tremure şi mai tare când degetele lui îi strânseră braţul.Simpla lui atingere o făcea sclava unor senzaţii cu adevărat incontrolabile. Rămas în picioare,Luca o privea pe fiinţa îndurerată din faţa lui,neştiind cum să-i aline chinul. - Sigrid...ce s-a întâmplat cu tine ? Fata nu îi răspunse absolut nimic.Se legăna dintr-o parte într-alta asemenea dezechilibraţilor

Joaca de-a destinul

105

mintal,ţinându-şi privirea aţintită într-un punct fix.Lacrimile începură iarăşi să curgă şiroaie,fiind presărate şi cu suspine profunde,venite din adâncul sufletului ei mult prea tulburat. Luca nu ştia cum trebuia să reacţioneze.Aceeaşi tendinţă de a renunţa la raţionalitate în preajma fetei,îl făcu acum să se aşeze în genunchi lângă picioarele ei.O apucă blând de ele,şi le trase cât mai aproape de pieptul lui,încercând să o calmeze printr-această tandră apropiere. - Linişteşte-te...uite,eu sunt aici cu tine... Contactul cu trupul lui o făcu să revină subit la realitate. - Dă-mi drumul! ţipă ea îngrozită.Vrei cumva să îţi baţi joc de mine,ticălosule?Hai,ironizează-mă! Fă-mă nebună,iraţională,necugetată.De ce nu mă omori odată pentru totdeauna,Luca? Oricum eşti şi vei rămâne un mare insensibil ! - Ce tot zici?se îngrozi el,luându-şi mâinile de pe ea şi ridicându-se printr-o mişcare bruscă. - Chiar îţi doreşti să mă convingi că deţii şi tu o inimă în piept? râse fata nebuneşte.Să dispari din faţa mea,nepăsătorule!Pe tine nu te impresionează absolut nimic,eşti mai rece decât o stană de pia-tră! Blestemată să fie ziua în care ai intrat în viaţa mea!Aş fi preferat să nu te cunosc niciodată pentru a trăi astăzi liniştită... Luca îi asculta avalanşa de reproşuri crunte şi simţea cum o furie oarbă clocotea în el mai straşnic ca niciodată.Cu toate acestea,nu s-ar fi îndepărtat de fată nici în ruptul capului,pentru că simţea că prezenţa lui era absolut necesară în ciuda straşnicei ei opoziţii. - Asta crezi,proasto? tună el,după un scurt moment de cugetare.Am vrut doar să te ajut,fiindcă ţipai ca o scoasă din minţi.Doreşte şi omul să facă o faptă bună,dar iată cum este răsplătit ! - Şi cum ţi-ai dori să te tratez,cinicule?! Cu respect nemărginit,îndeplinindu-ţi oricare doleanţă şi convertindu-mă în cârpa ta de şters pe jos?Află că sunt şi eu un suflet amărât ! Dacă tu nu ai inimă în piept,nu înseamnă că nici ceilalţi oameni nu au. El o privi cu o stranie compasiune îmbinată cu o mânie intensă.Simţea cum zeci de trăiri ciudate şi inexplicabile se trezeau fulgerător în el,râvnind să iasă la suprafaţă. Nu avea idee de ce,dar îşi dorea mult să o convingă de reala lui bunăvoinţă.Dar de ce îl interesa părerea ei?De ce fiecare cuvânt rostit de fată îi sfâşia sufletul,convingându-l pe el însuşi că deţinea o inimă mult prea simţitoare ? Cum n-avea răspunsuri la toate aceste întrebări,brusc decise să abandoneze acel conflict.Era mult mai potrivit să întrerupă discuţia în contradictoriu,căci se părea că aceasta nu-i conducea nicăieri. - Mărturisesc cu toată sinceritatea că am dorit să îţi ofer ajutorul meu.Dar cum bine observ,orice aş face nu mă vei crede,aşadar te las să te linişteşti.Prezenţa mea îţi este extrem de dezagreabilă. Sigrid se ridică vijelios,şi cu o mişcare fermă şi bruscă,îl apucă strâns de braţ. - Nu este nevoie să pleci astfel.Oricum eşti la fel de dăunător precum visul avut.Prin urmare,aş putea rezista supliciului dacă aş depune puţin efort. Un uşor zâmbet lumină chipul impasibil al acestuia.Încetişor,se apropie de tânără şi luă loc pe pat,lăsând o oarecare distanţă între ei. - Acum...dacă tot sunt atât de nociv,aş risca să fiu şi obraznic şi să cutez să te întreb ce ai visat... Fata îşi aruncă privirea speriată de-a lungul întregii ei camere.Părea că îşi caută o reală cale de salvare pentru a se sustrage din calea întrebării lui incomode. - Poate că totuşi ar trebui să îţi mulţumesc pentru gestul tău amabil... - Dacă nu vrei să îmi povesteşti ce ai visat,nu-i nimic.Scuză-mi îndrăzneala. - Luca...nu e vorba despre asta... - Ba da,confirmă el şi clătină cu enormă fermitate din cap.Dacă ai recurs la mulţumiri doar pentru a te eschiva,este evident că ai ceva de ascuns. Sigrid îşi sprijini capul în palme neputincioasă.Da,într-adevăr el descoperise că trecea printr-un real chin sufletesc,dar oare ce pretindea acum?Să-i ofere detalii minuţioase tocmai lui,căruia nu-i

Sandy Manase

106

păsa câtuşi de puţin de viaţa ei?!De data aceasta avea să-şi asculte doar raţiunea,care o îndemna să nu-i relateze nicio scenă a visului,şi cu atât mai puţin să dezvăluie că el era motivul agitaţiei sale. - Prea bine,Sigrid.Te las să te odihneşti. Brusc,fata îl trase din nou de mână atât de aprig,încât îl făcu să-şi reia instant locul pe pat.Luca nu opuse rezistenţă,şi acum aştepta ca ea să vorbească iar.Odată ce îl oprise,probabil se răzgândise şi avea să-i mărturisească ce o neliniştea într-un asemenea hal. - Există coşmaruri care te acaparează atât de total,încât crezi că totul este pură realitate.Tocmai asta mi s-a întâmplat şi mie în această seară,şi de aceea am reacţionat atât de îngrozitor.Dar bine că nu i-am mai trezit şi pe ceilalţi...a fost suficient că ţi-am deranjat ţie somnul...mii de scuze... - Nu...nu dormeam.Eram prins cu alte activităţi,zâmbi el. - Oh,înţeleg,zise ea cu regret în glas.Desigur,tu nu te lupţi cu tot soiul de fantasme care îţi pericli-tează cursul somnului.Cred că aveai o companie mult mai plăcută... Da...într-un mod foarte ironic,cei patru pereţi ai camerei lui,pe care-şi aruncase privirea în mod constant,încercând să-şi orânduiască gândurile,fuseseră o companie extrem de agreabilă până când auzise ţipetele ei disperate. - Luca...aş putea să îţi adresez o întrebare mai deplasată ? - Sigur că da. - Bine.O să îndrăznesc să-ţi cer opinia.Consideri că o fată care se dăruieşte unui bărbat fără să aibă sentimente profunde pentru el,greşeşte ? - Mai bine te refuzam.Chiar m-ai pus în încurcătură... - Poţi să nu-mi răspunzi,oftă ea deziluzionată. Luca stătu câteva clipe pe gânduri,dar apoi o apucă de bărbie,obligând-o să-l privească în ochi. - Dar tu ai face aşa ceva?Răspunde-mi,Sigrid ! Fata se sperie de această răbufnire venită din partea lui,şi încercă să îşi ferească privirea.Ochii lui o ardeau,părând acuzatori şi nemiloşi. - De fapt,nu este nevoie să te mai întreb un asemenea lucru.Probabil deja ai făcut aşa ceva cu o mulţime de indivizi.Constat oarecum surprins că nu a rămas nici urmă din cea care îmi mărturisea odată dragostea ei,şi totuşi,nu mă aşteptam să devii chiar atât de uşuratică. - Nu înţelegi nimic,nimic...suspina ea,în timp ce se legăna îndurerată. - Scumpo,am înţeles tot ceea ce era de înţeles.Dar fiecare e stăpân pe viaţa lui,iar părerea mea nu trebuie să te intereseze.Faptul că susţineai într-un timp că mă iubeşti,nu consider că este tocmai un motiv suficient pentru a-mi asculta sfaturile.Sau mă înşel ? Sigrid păru din nou cuprinsă de o agitaţie intensă.Nu ştia cum să-l facă să înceteze cu toate acele teorii false şi denigratoare.Ajunsă la limita răbdării,îi ţipă furioasă,împingându-l cât putu de brutal. - Taci! Fă ce vrei cu mine,numai taci odată,blestematule! Lasă-mă să mă cufund în linişte,dar nu mă mai învenina cu vorbele tale nemiloase. - Oh,Sigrid...dorinţele tale sunt ca şi ordine pentru mine,îi zise Luca,zâmbindu-i ciudat.Şi,uneori, vorbele sunt de prisos,când putem face uz de o multitudine de gesturi mult mai însemnate. Profitând de uimirea ei momentană,o trase în braţele lui şi,în ciuda straşnicei opoziţii apărute din partea fetei,reuşi să o bage cu forţa sub pătură.Când acesta o presă cu greutatea lui,zeci de gânduri disperate dădură târcoale minţii sale înspăimântate.Oare ce avea de gând să-i facă?Era într-adevăr capabil să o considere o uşuratică şi să o folosească doar pentru o simplă satisfacţie de o noapte ? În timp ce se zbătea,constată că Luca nu se grăbea să se dezbrace,că nici măcar ei nu încerca să-i scoată pijamaua.Ceva nu se potrivea perspectivei întrezărite.Poate că,de fapt,el nu urmărea deloc ceea ce-şi imaginase ea.Treptat,se calmă şi aşteptă cuminte următoarea lui mişcare.Acesta se dădu deoparte de peste trupul ei,dar fata observă că n-avea deloc de gând să se ridice şi din pat.Cu faţa în sus,rămase perfect impasibil,fără să-i mai arunce nici măcar o singură privire...

Joaca de-a destinul

107

Şi,dintr-odată,o idee nebună răsări în mintea năucită a fetei.Nu ştia dacă avea să funcţioneze sau dacă avea să fie total respinsă,dar măcar se merita încercată. Cu precauţie,se apropie de el şi îşi sprijini capul de pieptul lui.Constată stupefiată că Luca nu se grăbeşte să o îndepărteze.Ah,ce ocazie incredibilă,ce reală binecuvântare;nimic n-ar fi putut descrie marea emoţie şi fericire care puseseră stăpânire pe ea,cufundând-o într-o desăvârşită euforie. Avea ocazia să doarmă tocmai în braţele bărbatului iubit!Acest vis transformat în realitate părea să şteargă în totalitate urmele coşmarului precedent.Desigur,era profund conştientă că Luca n-avea să facă dragoste cu ea,fiindcă pur şi simplu n-o iubea.Şi totuşi,această senzaţie binefăcătoare de a se putea odihni la pieptul adoratului ei iubit,o calma şi îi oferea o linişte desăvârşită,suavă,unică prin intensitatea momentului sublim.Cât de fericită mai era ! Deşi amândoi erau îmbrăcaţi,Sigrid simţi o conexiune spirituală,cât şi una fizică,care sfida însăşi legile firii.Avea inexplicabila impresie că trupul ei se contopea cu al tânărului într-un ritm haotic şi nebunesc.Treptat,se lăsa devorată de mângâierile şi sărutările lui pricepute,în timp ce gemea exta-ziată.Agăţându-se de gâtul lui,îl trăgea mereu mai aproape,şi mai aproape...limbile lor se jucau îndrăzneţe şi nu mai exista absolut niciun obstacol în calea dorinţei lor arzătoare.Ambii se bucurau nesăţioşi de aceste senzaţii oferite de trupurile lor încinse.Mişcările cele suave păreau să prindă tente sălbatice,săruturile pasionale deveneau inocente;o întreagă explozie de trăiri contradictorii le desăvârşea uniunea.Batjocoriseră timpul,spaţiul,până şi realitatea înconjurătoare,convertindu-le pe absolut toate în detalii infime,efemere,demne de compasiune.Existau doar ei doi iubindu-se,într-un spaţiu atemporal,eliberaţi de orice griji,defătându-se doar cu deliciile oferite de buzele lor. Sigrid nu mai rezista prea mult acestei presiuni amoroase.Felul în care acesta o pătrundea,când nemilos,când suav,tachinând-o cu aşteptarea şi făcând-o să îşi dorească şi mai mult,o apropia verti-ginos de culmile extazului.Răvăşită,dădu ochii peste cap şi,printr-un ţipăt însoţit de spasme,eliberă imensa plăcere,care îi cutreiera prin întreaga fiinţă.Luca o urmă şi el îndeaproape în acelaşi mod halucinant,apoi se prăbuşi ostenit lângă ea,gâfâind şi încercând să-şi tempereze bătăile inimii. Dar totul nu fusese decât o pură fantezie,rod al imaginaţiei ei scăpate de sub control,şi,cu toate acestea,în momentul orgasmului,corpul ei tresări atât de puternic,încât Luca o privi ciudat.Fata se întrebă neliniştită dacă fantezia-i nebunească chiar sfidase limitele imaginarului,şi trecuse direct în realitate.La scurt timp,realiză că mintea incitată îi juca feste,fiindcă era îmbrăcată şi nu se mişcase absolut deloc.Nici măcar un simplu sărut nu avusese loc între ei,şi totuşi se aflau în acelaşi pat...

ooo Zorii dimineţii îi regăsi pe cei doi tineri dormind strâns îmbrăţişaţi.Luca fu primul care deschise ochii şi cercetă spaţiul înconjurător.Camera cu siguranţă nu era a lui,patul nici atât,iar faptul că Sigrid se afla în braţele sale,îl făcea să-şi pună întrebarea dacă încă mai continua să viseze. Făcând o scurtă orânduială întâmplărilor din seara precedentă,conştientiză că totul era autentică realitate.Un zâmbet de profundă uşurare îi lumină chipul,căci n-avea motiv să se îngrijoreze.Între ei doi nu se întâmplase absolut nimic,şi totuşi...totuşi ce naiba se întâmpla cu el?Multe lucruri nu se legau şi apăreau doar întrebări ce îl afundau într-o confuzie deplină.Să se bage în patul unei fete pe care ştia prea bine că nu o iubeşte,fusese un gest extrem de necugetat,incalificabil din punct de ve-dere al moralităţii,demn de adevărate ploi de acuzaţii nemiloase.Într-adevăr,nu se atinsese deloc de tânără,dar aceasta era oarecum o minciună pentru a nu-şi periclita integritatea,deoarece ştia că în gândurile lui deja începea să o dorească pe ciudata Sigrid. Într-un final,Sigrid deschise şi ea ochii şi,urmând exemplul lui precedent,analiză minuţios locul în care se află.Camera ei,patul său binecunoscut,dar ce naiba căuta Luca acolo?!

Sandy Manase

108

Îşi impuse o doză mare de calm pentru a n-o lua razna,încercând să desluşească misterul acestei dubioase îmbrăţişări care îi regăsea acum strâns înlănţuiţi unul de altul,deşi era aproape convinsă că totul era doar un vis tulburător. - Te-ai trezit ?răsună vocea lui cât se poate de serioasă.Părea golită de orice urmă de sentiment. Sigrid afirmă clătinând din cap,fiind mult prea năucită pentru a lega o frază coerentă.Prefera să tacă,deoarece nu înţelegea absolut nimic din noaptea care tocmai trecuse. - Atunci,dacă binevoieşti să îţi îndepărtezi braţele de pe mine... - Poftim?sări fata profund indignată,eliberându-l totodată şi dintr-acea îmbrăţişare ciudată.Nu cumva vrei să pretinzi că te-am obligat să împarţi patul cu mine? - Mă tem că acesta este adevărul... Sigrid sări la marginea patului,îşi îmbrăcă halatul de mătase,şi se îndreptă direct către uşă.Luca izbucni în râs,fiindcă ştia prea bine ce doreşte aceasta să facă. -Te poftesc afară,strigă tânăra,deschizând uşa în acelaşi timp.Dacă refuzi,sunt capabilă să te scot cu tot cu piesa de mobilier în care te afli acum ! Luca se mai amuză straşnic câteva clipe,după care se ridică cu lejeritate,şi se îndreptă către ea,în timp ce continua să afişeze acelaşi zâmbet zeflemitor. - Închide uşa pentru a putea discuta. - O voi închide după ce tu vei fi ieşit pe ea. - Îţi mai repet o singură dată:închide acea uşă... - Te rog să părăseşti încăperea ! Mânios,Luca izbi uşa atât de tare,încât fata se lipi de perete în mod instinctiv. - Mă izgoneşti şi când am bune intenţii...am spus că m-ai obligat să împart patul cu tine,pentru că în mare măsură chiar este adevărat acest lucru.Ştii...văzându-te atât de neliniştită,am decis într-un moment lipsit de raţionalitate să rămân alături de tine pentru a te calma şi pentru a te proteja de un viitor coşmar ce ar fi putut să apară...înţelegi ? Da,ceea ce fata înţelegea era că acesta căuta o metodă de a se eschiva subtil şi de a părea extrem de binevoitor simultan.Era un actor atât de desăvârşit,încât mai că râvnea să-l aplaude frenetic şi să îl felicite pentru aceste aptitudini înnăscute şi pentru reprezentaţia recent dovedită. - Desigur.Totul e cât se poate de clar acum,conchise aceasta cu un zâmbet şiret,ca şi cum i-ar fi demonstrat astfel că ştie ceva ce lui îi scapă din vedere.Eu sunt vinovată de coruperea ta morală de-a lungul nefastei nopţi care tocmai a trecut.Nu ai de ce să simţi remuşcări... Luca păru cuprins de o uşoară stare de agitaţie,ce ameninţa să crească treptat.Începu să se plimbe de-a lungul întregii încăperi pentru a-şi pune gândurile în ordine,dar nu prea reuşi. Sigrid jubila.Acest spectacol în care Luca începea să-şi piardă încetul cu încetul raţionalitatea gla-cială,o încânta şi-o bucura enorm.Euforică datorită satisfacţiei neaşteptate,hotărî să continue acel joc malefic de cuvinte,menite să-l zăpăcească şi să-l scoată din sărite. - La urma urmei,între noi niciodată nu s-a pus problema de altceva,zise fata cu o indignare de-a dreptul prefăcută.Să nu uităm că nu ai avut suficiente tangenţe cu mine,pentru a-ţi putea capta interesul.Poate doar indiferenţa... Luca păru trezit la realitate când auzi acel cuvânt. - Cum adică indiferenţa ?Aceasta nu se câştigă,ci pur şi simplu... - Ba da,îl întrerupse Sigrid triumfătoare.Atunci când este o indiferenţă aparentă,prefăcută,de su-prafaţă...şopti fata,în timp ce se apropia îngrijorător de mult de buzele lui. El o îndepărtă cu precauţie şi se grăbi să deschidă aceeaşi uşă pe care tocmai el însuşi o închisese acum câteva momente.Situaţia tindea să devină prea tensionată şi nu avea de gând să mai rişte şi altă imprudenţă,mai ales după toate micile scăpări din acea bizară seară.

Joaca de-a destinul

109

- Te grăbeşti undeva,dragule?îl ironiză ea,afişând un surâs maliţios.Ah,desigur,probabil stăpâna sufletului tău îţi duce dorul încă de dimineaţa devreme.Dar ce ai să îi spui?Că ai greşit camera în timp ce rătăceai pe coridor?Poate părea destul de plauzibil într-o oarecare măsură,dar că ai greşit până şi patul...într-adevăr asta-i o problemă delicată.Vei putea să remediezi greşeala comisă?Căci neîndoielnic eşti dintre cei care dau fuga să raporteze totul femeii.Să văd cum o să-i zici asta ! Deşi Luca aproape păşise pe hol,se întoarse brusc pe călcâie şi reveni furtunos lângă aceasta.O scrută cu o privire aprigă şi dispreţuitoare,după care îi replică cât de aspru putu : - Ascultă-mă foarte bine! Viaţa mea personală nu te priveşte,întrucât nu faci parte din ea.Poate că am comis un gest extrem de necugetat în seara precedentă,însă am făcut-o doar din... - Din ce ? ţipă ea,profund nerăbdătoare de a-i afla răspunsul.Zi,Luca ! Zi ! - Din milă ! Sigrid tresări şi îşi duse mâna la inimă,încercând să şi-o protejeze.Simţi precum o săgeată i-o străbătuse fără acel sentiment de care adusese el aminte.Din nefericire,în vorbele lui nu regăsi nici urmă de compasiune... - Acum am înţeles,îngăimă ea pe un glas stins,cu privirea plecată.Şi eu care credeam că tu nici măcar nu cunoşti acest sentiment denumit milă...dar iată că seara trecută mi-ai infirmat presu-punerile.Din contra,ai făcut tot posibilul pentru a-mi demonstra cât de nobil poţi fi...oh,Luca,dar îţi mulţumesc pentru atenţia acordată.Ştiu cât de preţioasă este şi,de altfel,cunosc că nu ţi-o îndrepţi către oricine...încheie ea cu un glas dubios de paşnic. - Păstrează-ţi mulţumirile.Nu sunt deloc necesare.În plus,află că de altă dată nu se va mai repeta o astfel de imprudenţă.O să am eu grijă de asta. Ieşi calm,nemaipomenit de sigur pe el,afişând aceeaşi atitudine arogantă dintotdeauna.Mintea ei fu izbită de un teribil contrast :noaptea petrecută împreună pentru el nu însemnase nimic,pe când pentru ea fusese un etern vis care se mai agăţase încă o dată de speranţa firavă de a se realiza. Se apropie şovăitoare de pat şi mângâie aşternutul în care dormise pentru prima oară cu bărbatul mult iubit.Plimbându-şi degetele peste mătasea fină a lenjeriei,simţi un soi de căldură ciudată ce răzbătea cu o putere din ce în ce mai sporită.Un moment avu revelaţia ciudată că Luca ieşise pe uşă glacial şi lipsit de orice urmă de emoţie,deoarece eliberase în aşternutul său întreaga fierbinţeală interioară.Aruncând o privire atentă,reuşi să dibuiască locul în care acesta dormise.Totuşi,cutele lenjeriei arătau că nici el nu avusese o noapte tocmai liniştită. Cuprinsă de o euforie spontană şi nebună,înşfăcă perna pe care Luca îşi odihnise capul noaptea trecută.Ah,încă mai era impregnată cu parfumul lui inconfundabil! O strânse la piept cu aviditate şi se prăbuşi între cearşafurile arzătoare...

Sandy Manase

110

Capitolul 16

Iar noi,bărbaţii,umblăm de colo colo,ne uităm ici,colea,şi suntem foarte mulţumiţi :

„Ştiu bine că pe mine nu mă agaţă nimeni. “,par a zice ei. Umblă,se uită şi sunt foarte mulţumiţi că toate astea-s rânduite pentru ei.

Dar uite că o dată nu s-a ferit şi pac,iaca s-a agăţat ! ~ Lev Tolstoi ~

Într-acea seară,Sigrid se decisese să-i mai facă o vizită lui Eduard.El era unicul cu care putea să discute într-o armonie desăvârşită,fiind convinsă că bărbatul îi înţelegea pe deplin scopul propus. - Să fiu sincer,mărturisi Eduard,atunci când te-am cunoscut nu bănuiam că tu ai putea fi persoana care să deţină tăria necesară pentru a se implica într-această chestiune,dar ulterior mi-am schimbat drastic opinia.Acum cred cu adevărat că ai putea să împiedici această căsătorie nepotrivită,dar mă întreb dacă riscurile enorme la care te expui sunt întru totul justificate. - Dacă n-ar fi fost vorba de ceva important pentru mine,n-aş fi ajuns niciodată aşa departe.Numai când sunt pe deplin impulsionată şi mă simt cuprinsă de o pasiune oarbă ce-mi călăuzeşte intens acţiunile,pot să mă încred că eforturile vor avea efecte semnificative.Fiind o fire extremistă,uneori sunt nevoită să suport neajunsurile acestei trăsături exagerate a firii mele,căci atunci când lucrurile sau persoanele îmi sunt indiferente,cu greu pot dovedi o determinare cu adevărat remarcabilă. - Ştii...eu mă încred că voinţa-ţi neclintită ţi-ar permite cu uşurinţă să-ţi fixezi aproape orice scop măreţ,asigurându-te încă de dinainte că deţii toate resursele necesare pentru a-l înfăptui cu succes. - Într-un timp atât de scurt,consider că ai dobândit o părere mult prea bună în privinţa mea.Nu ar trebui să mă supraestimezi în halul acesta,surâse ea oarecum stânjenită. Eduard o privi câteva clipe,ca şi cum s-ar fi pierdut în contemplarea acestei fete curajoase. - A,da? Eu nici măcar în ziua de astăzi nu reuşesc să pricep cum de ai suportat să aştepţi atât de multă vreme o persoană care nu ţi-a arătat niciodată un strop de interes.Uneori,până şi un singur an ţi se pare o veşnicie,dar să iroseşti zece este de-a dreptul nebunie. - Cu adevărat nebuneşte l-am adorat,deoarece nu am avut vreme să remarc risipirea propriei adolescenţe şi o parte dintr-a tinereţii.De fapt,am ştiut întotdeauna că timpul este neîndurător şi că va continua să treacă,dar cu toate acestea regretele nu mă asaltează prea des din această pricină,ci din cu totul şi cu totul alt motiv.Tu ştii bine care este necruţătoarea mea îndoială. - Dar nu este vina ta,zise el ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile fetei.Faptul că el a ales o femeie care îşi legase deja destinul de al altui bărbat,jurându-i aceluia credinţă în mod ipocrit;care n-a trebuit să aştepte absolut deloc până când a ţopăit din patul soţului într-acela al proaspătului ei amant,este înjositor şi degradant pentru el însuşi.Totuşi,dacă circumstanţele ar fi fost de o altă natură,poate că sentimentele tale ar fi rămas intacte,iar regretele nu s-ar fi ivit.Îmi pare foarte rău pentru tine. - Ai dreptate,Eduard.Îl compătimesc pe bietul Luca din tot sufletul,căci ştii prea bine cât de mult dispreţuiesc femeile manipulatoare şi înşelătoare.Mă cuprinde o furie oarbă când mă gândesc că cel pe care nu-l bănuiam că ar putea fi atins de astfel de şiretlicuri demne de tot dispreţul,s-a prins în laţul unei fiinţe de cea mai joasă speţă. - Şi crezi că e corect să continui cu planul tău,odată ce iubirea se transformă în pură compasiune ? - Scopul meu este să-l văd pe Luca scăpat din acest circ cu scop casnic.Este un tânăr remarcabil şi inteligent,care merită să-şi găsească o fată bună,frumoasă,şi care să posede măcar jumătate din deşteptăciunea lui.Cu siguranţă există ceva mult mai mulţumitor decât o femeie divorţată.

Joaca de-a destinul

111

- Deci,după spusele tale o să fii dispusă să te desparţi de el după un anumit timp. - Exact.Eu nu doresc să mă mărit cu Luca,ci voi fi momeala care-l va atrage şi-l va îndepărta de calvarul unei casnicii mult prea timpurii,ale cărei consecinţe amândoi le preconizăm majoritar de-zastruoase.Dacă m-aş posta în faţa lui şi i-aş mărturisi pe un glas suav : „Dragule,mi-e milă de tine de mi se rupe inima.În numele marii iubiri de odinioară nu o să te las să-ţi distrugi viaţa,chiar de-ar fi să o devastez pe a mea pe parcursul misiunii salvatoare“, ar suna de-a dreptul catastrofal.Poate că aceste cuvinte sunt adevărate,dar ele ar avea un efect contrar pentru ceea ce mi-am propus să îndeplinesc.Aşadar,mult mai convenabil va fi să urmez întocmai planul celălalt,deşi în aparenţă pare meschin şi profund răuvoitor.Provocându-l în mod constant o să-l fac să redevină el însuşi,să se elibereze treptat de sub sclavia acelei femei,fiindcă cu cât mai mult va ajunge să mă urască pe mine,cu atât se va elibera mai lesne din lanţurile acelei dominaţii feminine.El îşi va orienta treptat atenţia către conflictele aprige pe care le poartă cu mine,chiar dacă uneori o să mai şi ezite.Încetul cu încetul instinctele sale masculine vor fi trezite la viaţă,dându-şi seama de dizgraţia în care s-a băgat de bunăvoie,iar atunci va riposta fără doar şi poate.Înţelegi,nu-i aşa ? Astfel de întrebări nu au decât un singur răspuns obligatoriu: „Înţeleg“,fiindcă un alt răspuns ar fi fost destinat eşecului,odată ce Sigrid nu-şi modifica voinţa de dragul nimănui,fără să ţină cont că sfaturile primite sunt nobile sau răuvoitoare.De fapt,era o reală minune că fata acceptase prietenia acestui bărbat,găsindu-şi un fel de aliat într-însul,deşi era conştientă că Eduard n-avea nimic de-a face cu toată această situaţie,în care ea se implica atât de intens.Cu toate acestea,admira calitatea lui de a oferi un sprijin complet dezinteresat,fapt pentru care căpătase o enormă încredere in el. - Dar atacurile lui se vor îndrepta strict asupra ta,Sigrid ! o avertiză bărbatul.Cea mai neagră ură,cele mai sălbatice resentimente şi cea mai cruntă ranchiună se vor revărsa neîndurător asupra ta,fiindcă tu vei fi îndrăznit să-i dovedeşti ceea ce el însuşi refuză să vadă.În ochii lui nu vei fi decât intrusa care doreşte să-i distrugă mult adorata dragoste sublimă. - Dacă tocmai astfel va fi,promit în mod solemn să supravieţuiesc.Ştiu că nu e deloc uşor să-i arăţi unui veritabil îndrăgostit realitatea,însă dacă tu mi-ai înfăţişat-o mie,iar în ciuda îndârjirii mele incipiente,am fost capabilă să accept adevărul,poate că într-un final şi el va fi în stare să o facă.Nu îmi pierd nădejdea până când nu voi fi convinsă că am făcut tot posibilul pentru a-l ajuta. Eduard se ridică şi se îndreptă către ceainicul de pe masă,turnând apoi în două căni. - Nu ştiu ce să îţi mai zic.Sunt sceptic că o să-l poţi salva doar certându-te şi hărţuindu-te cu el necontenit.Într-un fel e un plan excelent,căci nu o să îşi dea seama,dar totodată nu o să conducă decât la distrugerea echilibrului vostru psihic.La urma urmei,sunteţi şi voi oameni ! Sigrid sorbi câteva guri de ceai,după care făcu un semn detaşat cu mâna.Tonul ei era dezinvolt. - Toată această hăituială nu o să fie în van,fiindcă atunci când Luca o să înceapă să-şi manifeste făţiş ura,o să pot considera că mă aflu la jumătatea drumului. - Însă nimeni nu-ţi garantează că duşmănia lui se va preschimba în iubire. - Dar nici măcar nu râvnesc să se întâmple un asemenea lucru.Pe atunci,Luca deja va lua decizii într-atât de drastice,încât absolut nimeni şi nimic nu va mai putea să-i stăvilească voinţa.Îţi promit că întocmai aşa va fi,Eduard.După nenumărate sâcâieli şi întărâtări,o să se desprindă fulgerător de fusta cea protectoare a nobilei doamne,iar ea nu o să mai poată să facă nimic altceva decât să conte-mple năruirea îndelungatelor sale strădanii de domesticire. Bărbatul mai cugetă câteva clipe,iar după ce bău şi el câteva guri de ceai,zise : - Hm...nu ştiu,Sigrid.Eu,care sunt o simplă persoană din exterior,fără să am vreo treabă cu toată această situaţie,poate că văd lucrurile cu mai multă detaşare decât tine.Dar părerea mea de bărbat cu experienţă,e că nu o să-l lase să-i scape atât de uşor.N-ar găsi căţel mai docil în lumea întreagă. - Să sperăm că tehnicile ei manipulative sunt pe ducă... - Sincer,puştiul acesta pare tipicul naiv care i-ar da raportul de unul singur.Sunt aproape convins

Sandy Manase

112

că exercită o influenţă înspăimântătoare asupra lui,comentă el cu o sinceră părere de rău. - Mda,însă eu o să încerc să contracarez până la anihilare şi acest jenant aspect,care deja i-a făcut ferfeniţă demnitatea şi orgoliul lui Luca,oftă Sigrid. Eduard întinse braţul până la mâna ei,mângâind-o încetişor.Sigrid îi zâmbi cu blandeţe. - Pe lângă înjositoare,este şi foarte ridicolă situaţia,Eduard.Tinerii din ziua de azi,oricât ar tânji să petreacă o noapte pasională cu o femeie matură şi experimentată,nu iau mămici de neveste.Acest lucru se întâlneşte mai cu seamă în rarele cazuri a acelora care suferă de o jenantă dependenţă ma-ternă,simţind nevoia acută de a găsi un substitut perfect pentru mămica lor naturală.Astfel,ei îşi proiectează imaginea mamei în femeia pe care şi-o aleg de soţie.Trist,dar nespus de adevărat. - Să te culci cu o femeie bătrână poate fi o anumită fantezie,dar nu una care ai vrea să o repeţi la nesfârşit,comentă Eduard înfrigurat,de parcă l-ar fi străbatut un fior extrem de scârbă.Dar,probabil, Luca nici măcar n-are mari probleme cu păzitul doamnei,căci aş putea să garantez că n-are o listă nesfârşită de pretendenţi înflăcăraţi,care ar râvni să i-o răpească. Sigrid îşi retrase mâna de sub cea a lui Eduard,după care zâmbi într-un mod viclean. - Atunci,în caz de doar a încercat marea geloziei cu degetul,promit că dacă o să aibă de-a face cu mine,o să remediez acest neajuns,făcându-l să se scalde într-însa până la sufocare.Desigur,nu o să-l înşel,dar nici nu o să-i îndepărtez pe toţi bărbaţii din pricina lui.Întotdeauna o să-i las pe toţi să-şi încerce norocul,indiferent de condiţie socială,de grad de inteligenţă,de aspect fizic,ori de oricare altfel de considerente mai mult sau mai puţin semnificative.Cu cât o să fie mai îmbietoare ispita,cu atât o să-mi testez mai aprig implacabila putere de refuz,zâmbi ea dulce.Cu cât mai necontenită o să fie insistenţa,cu atât o să ma distrez mai mult,anihilând-o tocmai prin faptul că nu o interzic.La urma urmei,nimeni nu e capabil să insiste o veşnicie. - De ce eşti atât de diferită de restul femeilor ? - Ştii...de multe ori mi-am zis că ar fi trebuit să mă nasc bărbat.Dar lăsând gluma la o parte,eu sunt una dintre ciudatele fiinţe care cred că în viaţă se iubeşte doar o singură dată. - După tot ce s-a întâmplat cu Luca,încă mai gândeşti astfel ? Fata păru să se gândească,apoi oftă uşor,ridică din umeri.Glasul ei avea un accent de dezolare. - Nu ştiu ce să-ţi răspund.Va fi nevoie de timp pentru a-mi clarifica sentimentele.Da,Luca a fost într-adevăr un soi de erou pentru mine,dar nu pot să omit că niciodată nu i-a păsat de enorma mea suferinţă.În privinţa aceasta ne asemănăm.Nici soţiei tale nu i-a păsat de tine,chiar dacă odinioară îţi jura credinţă eternă.Cel puţin,Luca nu mi-a mărturisit niciodată că mă iubeşte,aşa că în afară de comportamentul lui mizerabil,nu-i pot reproşa că a încălcat vreun jurământ,dar nici măcar vreo simplă promisiune pe care mi-ar fi făcut-o în mod anterior. Pe chipul lui Eduard apăru un amestec de enervare,de şovăire,de nevoie de-a spune ce crede. - Uneori am impresia că eşti prea blândă cu el,se detăinui el fără rezerve într-un final. - Nu,nu pot nici să exagerez astfel.Luca deja se simte încolţit şi este speriat.Ostilitatea lui are drept fundament teamă şi frustrare.Mă urăşte cumplit pentru că mă bag în viaţa lui,dar gândeşte-te că dacă mi-aş arăta latura dură şi insensibilă,abandonând total slăbiciunea îndrăgostitei,lucrurile ar căpăta o turnură mult mai extremă.Atât timp cât Luca încă mai consideră că sunt vulnerabilă din pricina marii iubiri pentru persoana lui,nu cred că va îndrăzni să mă elimine în mod complet,iar asta o să-mi sporească şansele de a-l putea ajuta. - Sper să fie aşa.N-as vrea să mai văd pe chipul tău acea dezamăgire de când ai aflat adevărul. Sigrid clătină din cap în mod aprobator,după care-şi plimbă mâna către cea a bărbatului.Era atât de minunat să poată regăsi într-acest om un sprijin necondiţionat deoarece,de-a lungul timpului,se convinsese pe deplin că,dacă Luca era un trădător,nu însemna că toţi bărbaţii erau asemenea lui. Dovada cea mai grăitoare era tocmai acest bărbat înţelegător,cu ochi albaştri,blânzi,care părea să-i împărtăşească întru totul opinia că exista lucruri mai importante decât scopurile pur egoiste.

Joaca de-a destinul

113

Capitolul 17 Dacă întrebi o femeie despre un oarecare amant care a fost predecesorul tău în patul

ei – chiar dacă a încercat să se sinucidă din cauza lui –, îţi va răspunde totuşi: „ Nu l-am iubit niciodată; am crezut că-l iubesc. “

~ Pitigrilli ~

În următoarea seară,poate datorită sorţii care-i fusese în mod dubios deosebit de prielnică,sau poate numai din pricina faptului că Luca părea să se afle într-o dispoziţie mult prea apatică pentru a putea face faţă unui nou conflict verbal,Sigrid reuşi să se strecoare cu succes în camera lui.Mai mult decât atât,miracolul înfăptuit se prelungi,fata reuşind să-i adreseze şi o rugăminte,care viza o anumită întrevedere. - Să-ţi acord o ce ?! întrebă Luca buimăcit,deoarece dată fiind ora destul de târzie,acesta deja se băgase în pat,iar în momentul de faţă Sigrid vedea doar un cap somnoros ieşind de sub pătură. - Ştiu că niciodată nu pari să ai vreme pentru copilăriile şi poveştile lui Sigrid,se autorironiză ea,dar îndrăznesc să-ţi cer o întrevedere fixată strict după voinţa ta.Haide,scoate-ţi rapid agenda şi notează-ţi când ai putea să-mi acorzi o astfel de întâlnire amiabilă.Ca să îţi demonstrez că sunt fată cumsecade,mă duc să ţi-o aduc chiar eu,numai că trebuie să-mi spui prin ce sertar să cotrobăi,iar umila-ţi servitoare se va supune de îndată.Deci ? - Încetează ! mormăi el şi azvârli cu una dintre perne,deşi fata se feri cu mare iscusinţă. - Îmi pare rău,dar eu de aici nu am de gând sa mă mişc până când nu-mi văd dorinţa îndeplinită. Aruncând şi pătura de pe el,Luca se scărpină încet după creştet în semn de derutare,simţind că de abia acum începea să conştientizeze că enervanta Sigrid se afla în camera sa. - Ce dracu' vrei? Dumnezeule,este toiul nopţii! zise el indignat,aruncând o privire spre micul său ceasornic de pe noptiera de lângă pat.La ora asta oamenii normali dorm,nu bântuie prin camerele altora,pretinzând întrevederi ! o mustră tânărul neîndurător. - Ai mare dreptate,spuse fata pe un ton dezinvolt,îndreptându-se totodată către noptieră,pentru a aprinde veioza.Şi totuşi,simt că nu o să pot dormi dacă nu îmi oferi un răspuns chiar acum.Oh,o să mă macine cel mai crunt chin,o să mă sfâşie îndoiala până în zori,o să mă confrunt întreaga noapte cu fantasme malefice care-mi vor şopti mieros: „Du-te acum la Luca,du-te...haide,scoală-te degrabă şi du-te,îndreaptă-te de îndată către camera lui,croieşte-ţi drum până la fortăreaţa-i misterioasă,în-lătură obstacolele ce-ţi vor bloca în mod primejdios calea,dar du-te neîntârziat !“Fir-ar să fie,cum o să pot îndura o astfel de îmbiere? se tângui Sigrid pe cel mai teatral ton cu putinţă.Într-adevăr,am o fire puternică,dar aşa ceva ar pune la cumplite încercări până şi cel mai ferm dintre caractere.Ah,şi priveşte-mă târâtă aici,iată-mă coruptă din pricina unei dorinţe ce mi-a supus întreaga voinţă.Mă tem că n-am ce să fac,căci sunt sclava ta,Luca. - Nici nu am habar dacă să mă amuz,dacă să urlu pentru a-mi elibera nervii,sau dacă să îţi acord întrevederea aia blestemată exact în clipa asta,pentru ca să scap de calvarul unei dăţi viitoare când s-ar putea repeta scena aceasta nespus de ridicolă. Fata îşi împreună mâinile în semn de rugă autentică,adoptă o figură a inocenţei întruchipate şi se milogi afectat,bizuindu-se că această postură înduioşătoare va obţine efectul scontat. - Ultima variantă,rogu-te.Oricum,de-acum ţi-am tulburat somnul,aşa că ce mai contează ? - Bine gândit,micuţă vicleană.Dar la odihna mea nu te gândeşti absolut deloc ? se burzului el.

Sandy Manase

114

- Sfinte Sisoe şi toată ceata sa,dar cum poţi să mă acuzi de o asemenea meschină faptă,când bu-năstarea preascumpului meu Luca a fost cea mai uriaşă preocupare a mea dintotdeauna,continuă fata excelentul spectacol sarcastic,îndreptându-se în acelaşi timp către patul lui.Haide,înveleşte-te cât mai bine cu putinţă,permite-mi să-ţi aşez confortabil şi perna,micul meu popândău cocoloşit... Iar după ce aceste lucruri fură înfăptuite printre strigătele de revoltă ale lui Luca,tânăra vru să-şi aducă un fotoliu lângă patul acestuia,dar când constată că masivul obiect de mobilier era mult prea dificil de târât dintr-un colţ în altul al uriaşei camere,abandonă iniţiativa,mulţumindu-se cu alt loc. - Eşti de groază,comentă Luca.Cum să te aşezi tocmai pe podea ? - Dar ce are? O spui de parcă m-aş fi aşezat pe ciment sau exact într-o baltă.Covorul acesta este atât de pufos şi de moale,încât cu uşurinţă ai putea petrece o întreagă noapte dormitând pe jos. - Mda...mormăi el.Totuşi...poţi să te aşezi pe marginea patului.Dar să te bagi în el,nu-ţi dau voie ! - Nu-i nevoie.N-am astfel de dorinţe desfrânate,rânji ea.Aşadar,rămân aici.E excelent ! Şi rămase exact acolo,însă câteva minute cei doi tineri nu-şi mai adresară niciun cuvânt,ca şi cum dacă nu ar fi existat un motiv de contrazicere,de învinuire,o posibilitate de a formula o tornadă de reproşuri,aceştia nu ar fi găsit nimic de discutat.Cu toate acestea,prezenţa lor într-aceeaşi încăpere se dovedea ceva atât de copleşitor,încât aproape nici n-ar mai fi fost nevoie de o înşiruire coerentă de fraze.Tăcerea nu era neapărat un duşman pentru cei doi tineri,căci minţile lor deja începeau să se conecteze la un nivel mult mai profund şi mistic,lăsând vorbirea naturală pentru alţii,fiindcă ei simţeau,simţeau aproape identic,iar asta era ceva cu adevărat deosebit. Deşi nici unul nu avea privirea îndreptată către celălalt,aproape părând că făceau abstracţie unul de prezenţa celuilalt,Sigrid şi Luca erau stăpâniţi cam de aceleaşi gânduri.Identice cugetări s-ar fi desprins de pe buzele lor,dacă aceştia ar fi îndrăznit să le dea glas,dar câteodată orgoliul şi dorinţa de a păstra nişte biete aparenţe au prioritate,iar realele reflecţii sunt ascunse,omise,îndepărtate. Aruncându-şi ochii către fereastra printre ale cărei jaluzele pătrundeau suav razele lunii,Sigrid avu o senzaţie cumplită de pustietate,având impresia că fericirea se află lângă ei,dar în acelaşi timp era la milioane de kilometri distanţă,era intangibilă,era imposibilă.Oh,iar acum,în lumina cea pa-lidă a astrului nocturn,în liniştea cumplită a nopţii,i se arăta ochilor minţii sale precum o nălucă sălbatică,răutăcioasă,care rânjeşte,înştiinţând-o cu mare cinism că dintotdeauna ea n-a fost decât o pură amăgire ce înşală muritorii;a cărei desăvârşire nu a existat nicicând decât doar în închipuirea fiecărei persoane în parte,şi că tot timpul o să poată să-şi strângă catrafusele pentru a-i oferi puţin din dulceaţa-i iluzorie şi altui om.Să scape printre degetele fiinţelor umane după ce li se înfăţişează pentru o perioadă mai îndelungată sau mai scurtă,era jocul său preferat,era eternul capriciu ce avea să i se îngăduie la infinit.Oh,fericire,eternă iluzie ! Sigrid scăpă un oftat,iar drept răspuns,Luca se simţi dator să o întrebe dacă avea ceva pe suflet. - Eşti tristă ? - Dar ce-i tristeţea,Luca? Deplângerea scopurilor ce n-au fost niciodată îndeplinite,jelirea pierderii celor care păreau să-şi fi găsit satisfacerea absolută,tânjirea necontenită după altele noi,care ni se par de-a dreptul irealizabile ? Clătină ferm din cap,după care dădu din umeri cu nonşalanţă,afirmând pe un ton dezinvolt: - Nu,tristă să ştii că nu sunt.Dar şi dacă m-aş declara foarte fericită,ar fi o minciuna sfruntată. - Hm,îmi pare rău pentru tine,zise el pe un ton oarecum precipitat,ca şi cum i-ar fi fost jenă de o astfel de remarcă mărinimoasă. Sigrid îşi sprijini unul dintre coate de marginea patului şi-i aruncă o privire pătrunzătoare.Câteva clipe păru că se gândeşte profund la ceva anume. - Poate că nici tu nu eşti chiar atât de fericit pe cât pretinzi că ai fi.De fapt,niciodată n-am crezut că relaţia ta este desăvârşită,iar asta nu se datorează nicidecum vreunui sentiment de gelozie sau de invidie răutăcioasă,ci mai degrabă unei intuiţii.Cunoscând felul în care gândeşti şi simţi,nu mi-a

Joaca de-a destinul

115

fost prea greu să bănuiesc cam care ar fi îndoielile care te chinuiesc. Neaşteptându-se la o astfel de observaţie din partea ei,Luca se văzu nevoit să se justifice,fiindcă o tăcere încăpăţânată nu i-ar fi fost de prea mare folos de această dată,căci astfel ea ar fi interpretat-o tocmai ca pe o confirmare tacită a afirmaţiilor recent susţinute de ea însăşi. - Te asigur că sunt ferm încredinţat de autenticele sentimente ale celei pe care o iubesc. - Desigur.Cine nu l-ar iubi pe Luca? râse Sigrid. - Îţi baţi joc de mine ? Ştii foarte bine că nu agreez glumele nesărate. - Dar nu este o glumă,zise fata clătinând cu mare străşnicie din creştet.De când eram mică,această idee cum că absolut nimeni n-ar îndrăzni să-ţi respingă dragostea,mi s-a înrădăcinat adânc în min-te,iar de-a lungul vremii am ajuns să cred într-însa cu o convingere indestructibilă.Deşi poate pare foarte ciudat,nu îmi pot imagina absolut deloc că există fiinţă de sex feminin,pe care nu ai reuşi să ţi-o apropii,dacă tu ţi-ai dori asta din răsputeri. - Atât de mare încredere ai în şarmul meu masculin ? - Nici vorbă,dragule.Doar că tu ai fost înzestrat cu un caracter deosebit de puternic,lucru ce te-ar ajuta să nu fii supus cu uşurinţă dezamăgirilor şi suferinţelor obişnuite.Ai putea învinge şi cea mai cruntă durere. - Sigrid,uneori am bizara impresie că mă supraestimezi,că îmi atribui calităţi inumane.Crezi că eu nu pot să sufăr precum orice om din lumea aceasta ? - Oh,ba da.Din contra,consider că suferinţa ta ar putea să atingă nişte cote într-atât de jalnice,încât doar gândindu-mă la ea,simt că ucid ceva înăuntrul meu. După strania ei mărturisire,se lăsă iarăşi o tăcere profund stânjenitoare.Odată ce tocmai fuseseră aduse în discuţie durerea,suferinţele lăuntrice,dar şi alte chinuri sufleteşti ce umbresc fericirea,fata consideră de cuviinţă că acum era momentul ideal pentru a-i adresa acea întrebare arzătoare,teri-bilă,care putea fi considerată de-a dreptul periculoasă.Adevărul era că îi era puţin teamă de reacţia acestuia,dar modul în care Luca stătea întins şi complet relaxat,cu capul aşezat în tihnă pe pernă,cu una dintre mâini aşezată cuminte sub creştet,îi insuflă dintr-odată un curaj nemărginit.Dacă nu urma să comită acum îndrăzneaţa-i faptă,cu atât mai puţin avea să o pună în practică atunci când el se găsea într-o dispoziţie proastă,ori când era înverşunat din pricina vreunei recente dispute. Deşi apropierea dintre chipurile lor era aproape infimă,Sigrid îşi încercă norocul şi mai mult,aşa că,fără să mai chibzuiască prea mult,se trase şi mai aproape de capriciosul tânăr,astfel încât res-piraţiile lor precipitate ajunseră să se amestece în obscuritatea camerei.Doar vaga lumină provenită de la lampă le lumina parţial chipurile,chiar dacă amândoi păreau să fie atraşi în mod irezistibil doar de o anumită parte a feţei celuilalt,şi anume ochii. - Răspunde-mi sincer: nu te deranjează deloc că ea a mai fost căsătorită?întrebă Sigrid cu neclintită hotărâre,după ce mai ezitase încă de câteva ori în mintea sa,oscilând între curiozitatea crâncenă de a afla răspunsul,şi teama de a suporta furia care s-ar fi putut stârni într-însul din pricina unei astfel de chestionări atât de inoportune. Iniţial,privirea lui Luca păru să se întunece vertiginos,iar biata Sigrid crezu că o să fie nevoie să-şi ducă mâinile la gură pentru a-şi stăvili ţipătul ce râvnea să se facă auzit în toată reşedinţa.O spaimă cumplită îi străbătu toată fiinţa,un reproş colosal îi vuia prin mintea-i complet dezorientată,acu-zând-o necontenit că fusese cea mai mare din nechibzuite,deoarece îndrăznise să abordeze o temă într-atât de delicată.Sub asediul privirii lui care nu putea să prevestească decât un efect totalmente distrugător,o avalanşă de remarci dureroase la adresa ei,ori numai o singură afirmaţie fatală care avea să-i sfâşie din plin sentimentele,fata îşi aştepta condamnarea în tăcere. Oh,dar ce minune putuse să aibă loc în câteva clipe?Ce gând bun îi îmblânzise cugetul şi-l făcuse să îşi preschimbe privirea-i ucigaşă,doar într-una sfidătoare şi zeflemitoare?Fata observă din plin această metamorfoză rapidă,dar n-ar fi bănuit niciodată că scoţând la suprafaţă rănile tânărului,nu

Sandy Manase

116

făcea altceva decât să-l vindece în mod definitiv,totodată pregătindu-i inimii sale o cale nouă,spre o iubire la fel de nouă. - Nu fi naivă,dragă Sigrid.Eu sunt un individ modern.Niciodată n-am râvnit ca partenera mea să fie virgină,inocentă şi neprihănită în gândire.În plus,consider că anumite caracteristici sunt mult mai însemnate decât nişte sărmane concepţii învechite.Credeam că şi tu pui mare preţ pe valoarea adevăratelor sentimente,nu pe altceva,dar poate că m-am înşelat într-această privinţă. Ascultând un astfel de răspuns calm,formulat pentru atrocitatea aceea de întrebare,aceasta scăpă un oftat de uşurare,şi încercă să-şi readune ideile pentru a continua conversaţia al cărei curs părea să nu fi fost perturbat. - Fără urmă de îndoială fiindcă,în mod cert,felurile noastre de a iubi sunt aproape identice,deşi tu nu ai remarcat asta vreodată.Însă,eu mă refeream la detalii mai subtile,lucruri mici şi chinuitoare,ce îţi pot roade sufletul o viaţă întreagă,existând mereu acolo,deşi ţi-ai dori să le elimini. Din păcate,o nouă şi lungă tăcere îşi făcu simţită prezenţa.Ah,de data aceasta poate că într-adevăr întrecuse limita!Totuşi,fusese ceva mai presus decât ea însăşi.Deşi raţiunea o avertizase cu fermi-tate că trebuie să înceteze să investigheze o asemenea temă contraindicată,ceva cu o forţă mult mai uriaşă o îndemnase să continue,chiar dacă ar fi riscat să-l scoată din sărite ca în multe alte dăţi. Nu trecu mult,iar răspunsul lui sosi la fel de calm ca şi precedentul,în ciuda previziunilor sumbre pe care şi le făurise fata. - Nu mă confrunt cu astfel de tulburări lăuntrice. Oh,ce negare profund descurajatoare şi mincinoasă! fu întâiul gând ce-i invadă mintea tinerei.Dar odată ce se încumetase să pătrundă pe acest teritoriu pe care-l crezuse strict interzis,ar fi fost o stupiditate să îşi abandoneze primejdioasa misiune tocmai la mijlocul drumului. - De fapt,lasă-mă să îţi explic mai pe îndelete.Eu...începu Sigrid pe un ton extrem de emoţionat.Eu am anumite principii,convingeri,legi şi credinţe propriii,a căror importanţă nu poate fi diminuată de absolut nimic din această lume.Ei bine,în domeniul sentimental,află că sunt sclava unui drastic criteriu,a unei norme care ar fi considerată complet absurdă în actualul secol,pentru că eu cred că o singură dată în viaţă se poate iubi în mod absolut.De aceea,nu mă pot abţine să nu manifest un soi de repulsie faţă de acei oameni,care sar cu o uriaşă şi dizgraţioasă nonşalanţă de la o dragoste la alta,înjosind sentimentele reale,susţinându-şi aşa-zisa afecţiune momentană cu o tărie de-a dreptul dobitocească,deoarece aceştia chiar sunt încredinţaţi că târgurile alea ieftine,bazate pe interesele lor meschine,pot reprezenta o relaţie de iubire veritabilă.Bine,poate că nu toţi sunt într-atât de înguşti în gândire,dar cei mai mulţi dau dovadă de o acută naivitate,care îi asigură că ceea ce nutresc este tocmai dragoste adevărată.Cea mai mare parte a persoanelor au de-a face de-a lungul vieţii cu un numeros şi plicticos şir de false iubiri,nesinchisindu-se că trecerea de la una la alta constituie exact negarea celei din urmă. - Se poate iubi în mai multe feluri... - Nu contest afirmaţia ta,deoarece mi se pare perfect plauzibilă.De exemplu,tu probabil consideri că fostul soţ al iubitei tale n-a fost persoana potrivită pentru ea,că toată acea poveste este un capitol încheiat,că ea acum crede că tu eşti iubirea vieţii sale,iar trecutul rămâne trecut.Dar oare n-a existat un moment în care a crezut cu aceeaşi tărie că acel bărbat reprezintă iubirea ei ideală?Eu,una,nu pun deosebit preţ pe căsătoria legală,căci sunt profund încredinţată că trăinicia unor sentimente nu depinde de o simplă hârtie ordinară,ori de discursul religios al unui evlavios preot,ci de caracterul persoanelor ce se iubesc,cât şi de intensitatea sentimentelor ce-i leagă.Dacă există nişte ingrediente speciale care să menţină întotdeauna treaz interesul partenerilor,factorii exteriori n-au de ce să in-tervină între cei doi îndrăgostiţi.Totuşi,majoritatea oamenilor încă mai gândesc într-un mod mai tradiţional,iar odată ce hotărăşti să îţi uneşti destinul de al unui alt om,s-ar subînţelege că te laşi condus de sentimente de netăgăduit,atunci când realizezi acest important pas.Sigur,circumstanţele

Joaca de-a destinul

117

ulterioare s-ar putea să te convingă că te-ai înşelat amarnic. - Tocmai asta i s-a întâmplat şi iubitei mele.Fostul ei soţ a fost o greşeală. - Nu agreez persoanele ce comit greşeli din proprie voinţă.Aş putea susţine că le dispreţuiesc. Observă o a doua umbră întunecată coborându-se asupra privirii lui pătrunzătoare,dar ca prima dată,acest semn al unei mânii ce părea să mocnească în interior,fu îndepărtat ca prin minune. - Tu n-ai făcut niciodată erori în sectorul amoros ? Nu cumva eu sunt greşeala ta cea mai imensă ? Înţeleaptă contracarare,ar fi declarat un arbitru sentimental,pus să observe îndeaproape reacţiile celor doi tineri atunci când se luau la întrecere în isteţimea replicilor.Totuşi,pe alocuri acesta s-ar fi înşelat,căci fata răspunse : - Doar din pricina faptului că sentimentele nu sunt reciproce ?Acesta este un motiv insuficient pentru mine,Luca.Dar că tot veni vorba...într-adevăr,am fost şi eu amăgită de câteva atracţii subite şi nespus de superficiale.O să mi le trec în contul incorectitudinilor intolerabile. Luca scăpă un uşor surâs,ca şi cum nu l-ar fi deranjat că fusese înfrânt de această dată,fiindcă sinceritatea tinerei era un măreţ premiu care-i aducea o enormă satisfacţie,deşi nici el nu ştia prea bine de ce se simţea într-atât de entuziasmat,extrăgându-şi strania mulţumire din promptitudinea onestului ei răspuns. Din păcate,Sigrid nu-l lăsă prea multă vreme să savureze evidenta favorizare care-i fusese recent adusă,căci o nouă idee încolţi în mintea-i însetată să exploreze mult mai adânc în subconştientul adoratului său.N-avea nicio garanţie că,abuzând numai de o cinstită mărturisire a propriilor trăiri avea să atragă o recunoaştere a senzaţiilor ce nu îi erau tocmai necunoscute nici lui Luca,dar era călăuzită de o aprigă nevoie de a încerca să afle. - Uneori cred că cea mai copleşitoare suferinţă poate să provină din simple reflecţii,i se destăinui fata.Lucruri care s-au întâmplat şi le-ai văzut desfăşurandu-se dureros sub ochii tăi,lucruri pe care bănuieşti că s-au petrecut,dar a căror desfăşurare se petrece strict prin prisma unei imaginaţii gene-roase ce ţi le dezvăluie în toată oroarea lor,ori lucruri într-atât de confuze,pe care nici măcar nu ştii unde să le încadrezi,ci doar te laşi doborât de imensa lor putere,te abandonezi sub stăpânirea lor neîndurătoare. Deşi asculta cu deosebită atenţie confesiunile sale,Luca nu părea dispus să îi dezvăluie ceva din experienţa-i proprie.Oricum,indiferent de aspectul lui de manuscris cu paginile veşnic pecetluite,ea nu se descurajă şi nu abandonă iniţiativa,chiar de exista şansa ca totul să se soldeze cu un eşec. - Nu am idee cum te descurci tu cu astfel de gânduri,însă dacă le-aş da frâu liber acelor blestemate cugetări,eu cred că aş înnebuni.Este cumplit să ştii că persoana pe care o adori s-a mai iubit şi cu altcineva.E un sentiment nespus de odios,nu neapărat din cauza geloziei,ci este o trăire mult mai copleşitoare.Dacă aş putea să explic prin cuvinte ce senzaţie mă încearcă atunci când... - Arde...o completă acesta cu un glas îndurerat. - Exact,îl aprobă Sigrid cu ochii scânteind din pricina unui entuziasm dubios.Te doare fizic.Te macină.Te torturează. Poate că Luca nu făcuse decât să pronunţe un singur cuvânt,dar acesta fusese de ajuns pentru ca tânăra să aibă certitudinea că ştia prea bine la ce anume se referea,că nu înşira astfel de lucruri unui autentic nătărau,ci unui individ care deţinea o simţire profundă,un spirit cu adevărat superior,un suflet complex,adesea deloc înţeles de către alţii. Iar atunci când Sigrid nu se mai aştepta la nicio vorbă din partea lui,acesta o surprinse iarăşi,căci o întrebă în mod neaşteptat : - Crezi că există vreun remediu pentru astfel de dureri ? - Nu ştiu,Luca.Tare mi-e teamă că remediul este să iubeşti într-un mod normal.Noi suntem atât de obsedaţi de iubirea aceea completă,că ne-am da şi sufletul persoanei iubite,ne-am lega psihic de aceasta într-o asemenea măsură,încât am crea o dependenţă inconştientă nu atât la nivel fizic,cât la

Sandy Manase

118

nivel mental.Să nu cunoşti moderaţia în iubire e o groaznică povară,căci rar vei întâlni o persoană complet dispusă să se dăruiască în întregime,să accepte o uniune atât de totală,încât să se confunde armonios cu celălalt,dar în acelaşi timp să nu-şi piardă propriile trăsături de caracter. Luca îi zâmbi cu o îngăduinţă totală,ca şi cum dintr-odată,în liniştea şi benza acelei obişnuite nopţi,ar fi înţeles că,indiferent de relaţiile oscilante dintre el şi Sigrid,putea să regăsească în ea o tovarăşă de suflet,o fiinţă care să-i priceapă neliniştile,obsesiile,gusturile-i extravagante şi fanteziile cele scandaloase.Gândul acesta fu într-atât de penetrant,încât mai mult pe neaşteptate,decât dintr-o bună chizbuială,el scăpă următoarele vorbe: - Închipuie-ţi ce s-ar întâmpla dacă două persoane precum noi doi...glumi Luca,atunci când constată subit că lui Sigrid nu i se părea deloc amuzantă o astfel de perspectivă,mai ales din pricina sentimentelor sale încă vii. - N-ar fi deloc o relaţie uşoară şi echilibrată.În plus,cred că ar exista mult chin şi suferinţă,zise ea cu sinceritate.Eu nu cred că mi-aş dori neapărat asta. Deşi presimţirea ei i se părea perfect plauzibilă,curiozitatea îl făcu să o iscodească mai departe: - Acum nu mai consideri posibilă o relaţie între noi doi ? - Ar trebui să-mi fac iluzii deşarte ? - Nu,răspunse el rece.Niciodată să nu îţi faci,fiindcă o să-ţi pricinuieşti doar o mare durere. - Ştii...poate nici nu mă mai interesează un asemenea lucru,căci am descoperit un altfel de fericire. - Atât de repede te-ai îndrăgostit de altcineva? întrebă Luca ursuz. - Poate,răspunse Sigrid cu şiretenie. - Ei bine,atunci află că mă bucur nespus de mult pentru tine.Acum,având în vedere că am zăbovit ceva vreme pălăvrăgind,o să te rog să te retragi în camera ta.Vreau să mă odihnesc.Noapte bună. Se răsuci furtunos pe partea cealaltă,trântindu-şi capul pe pernă cu un fel de furie,iar de abia după ce fata îi ură şi ea noapte bună,închizând uşa,sesiză că veioza rămăsese aprinsă.Se întinse şi murmură iritat,după ce o stinse. - Proastă fiinţă şi Sigrid asta.Îmi vorbeşte de iubiri desprinse din basme,dar deja mi-a găsit un înlocuitor.Ah,cum ai putea vreodată să te încrezi în femei ?!

Joaca de-a destinul

119

Capitolul 18

Mă întreb dacă o fire ca a mea ar fi aptă pentru o căsnicie obişnuită,al cărei ideal de

fericire e liniştea lipsită de surprize,un calm egal de-a lungul anilor,precum şi o securitate materială şi morală.Nu ! N-am avut niciodată voluptatea inconştientă a

omului sănătos,nici optimismul simplist al celui care scrie pe apă,crezând că face o opera durabilă.Ceva în maşinăria subtilă a fiinţei mele

a fost dereglat în permanenţă... ~ Mihail Drumeş ~

A doua zi dimineaţă,Luca tocmai ieşea din vilă,când Sigrid coborî vijelios scările,pentru a reuşi să-l prindă din urmă. Tânărul se apropie de maşină,pregătindu-se să-i deschida portiera,iar de abia atunci ajunse şi ea în dreptul uşii principale,strigându-l cu disperare: - Luca ! Trebuie să vorbesc ceva cu tine. - Îmi pare rău,dar nu dispun de timp.Sunt extrem de grăbit,zise el aruncând o privire ceasului. - Te rog. Sigrid observă o uşoară schimbare a expresiei lui faciale,moment în care fu încredinţată că ru-gămintea o să îi fie ascultată,dar totodată sesiză că exista un soi de acută reprimare în gesturile sale.Era ca şi cum îl durea fizic faptul că era nevoit să îi asculte cererile,deoarece dacă ar fi fost după voia sa,ar fi tratat-o cu cea mai mare grosolănie.În mod ciudat,Sigrid stârnea în el un soi de aversiune instinctivă,ce-l făcea să o respingă cu mare cruzime şi să fugă de ea,dar mult mai bizar era că,această antipatie,nu era precum multe altele deşteptate într-însul din pricina diverselor per-soane a căror prezenţă nu o agrea,ci era ceva mult mai profund.Exista cu adevărat o desconsiderare la mijloc,dar aceasta nu se baza pe argumente concrete,cât pe pură simţire.De aceea,în momentul când tânăra coborî treptele din marmură ale vilei,ajungând într-un final lângă el,nu se sinchisi de evidenţa gestului său necioplit,retrăgându-se doi paşi înapoi.Grosolană atitudine,căci Sigrid era o fată extrem de drăguţă,însă nu era vorba de simplă repulsie fizică,ci de o acută senzaţie ce-l trăgea deoparte,ca şi cum l-ar fi ferit straşnic de un pericol iminent,care ştia că tot urma să se petreacă,dar măcar încerca să-i amâne înfăptuirea cât mai mult timp cu putinţă.Era de netăgăduit că,de câte ori erau aproape unul de celălalt,în aer plutea o covârşitoare greutate,un cumplit magnetism,ceva care apasă,năvăleşte şi sufocă totodată,iar tocmai de aceea distanţa putea fi o soluţie salvatoare. - Haide,spune-mi,o repezi el cu mare bădărănie.Ţi-am zis că nu am mult timp la dispoziţie,iar tu continui să mă reţii. - Voiam să te întreb...şovăi Sigrid câteva momente pentru a-şi face curaj.Pot să mai discut uneori cu tine,ca şi aseară ? Nu neapărat să vin în camera ta,fiindcă poate ţi se pare indecent,dar măcar ... - Nici vorbă,i-o reteză acesta,de parcă ar fi refuzat cea mai ticăloasă propunere din lume.Nu o să ne mai vedem. - Nu o să ne mai vedem?! strigă fata aproape îngrozită.Dar locuim în aceeaşi casă,Luca ! - Ceea ce vreau să zic este că nu o să ne mai vedem pentru a sta la astfel de discuţii inadecvate.Ia aminte,conversaţii de acelea nocturne şi absurde,nu vor mai exista niciodată ! - Dar n-am făcut absolut nimic rău ! se revoltă ea.Ştiu că tu nu mi-ai face în veci avansuri,iar eu sunt suficient de stăpână pe simţurile mele,aşa că nu ar exista riscul să te provoc prin vreun gest mult prea incitant.Decizia ta este exagerată,Luca.

Sandy Manase

120

- Nu-mi pasă.Ştii bine că nu retractez,aşa că nu încerca să mă convingi.La revedere. - Te-a afectat discuţia de aseară,declară ea cu tărie,când el se pregătea iar să deschidă portiera automobilului. - Nu ştiu de ce m-ar putea tulbura prostiile spuse de o fetişcană,minţi el,profitând că era întors cu spatele la această aşa-zisă fetiţă. - Poate pentru că această fetişcană simte ca tine,pentru că într-adevăr te înţelege,pentru că nici cea mai înţeleaptă şi experimentată doamnă n-ar fi capabilă să priceapă mai bine ce este în sufletul tău. El se întoarse cu faţa la ea,privind-o într-un mod batjocoritor şi zâmbindu-i cât de sarcastic putu. - Nu cumva ai crede că eşti mai bună decât ea ? Oare iar îţi trece prin cap această absurditate ?! - Cred că mi-au fost suficient de înjosite bietele sentimente.Cred că dacă o să le mai supun încă unei mizerabile probe,mă tem că s-ar alege praful dintr-însele.Prin urmare,mă ţin departe de orice tip de concurenţă,declară ea cu solemnitate,dar totodată şi cu o dezarmantă sinceritate. - Pentru că ţi-e teamă că ai fi învinsă ? rânji Luca. - În multe privinţe,eu sunt o adversară de temut,deoarece originalitatea şi curajul cu care îmi sunt înzestrate acţiunile întreprinse,le fac să fie aproape invincibile.Totuşi,în caz de m-aş lăsa coruptă din pricina unui astfel de meschin scop,aş transforma iubirea într-o simplă luptă,într-o competiţie ordinară,într-un soi de joc prostesc.Aş câştiga în mod neîndoielnic,chiar de-ar fi să mă confrunt şi cu o zeiţă însăşi,nu numai cu o femeie compusă din carne şi oase,fiindcă manifest un dispreţ atât de pătrunzător faţă de majoritatea femeilor,încât aş despuia-o de toate calităţile divine,aş înfăţişa-o în dezolanta-i simplitate,aş distruge întregul mit de idealism din preajma sa,chiar şi folosindu-mă strict de simple cuvinte,promiţând în mod solemn să nu abuzez de gesturi senzuale. Luca îşi încrucişă braţele,dispus fiind să o asculte până la final,deşi iniţial fusese convins că nimic n-ar fi putut să-i zdruncine convingerea că trebuia să plece cât mai repede din preajma tinerei.Cu toate acestea,nu era vorba de o slăbiciune,ci de acelaşi ciudat interes pe care-l mai experimentase subtil şi într-alte dăţi anterioare,iar care momentan îi fusese din nou trezit.Desigur,ar fi putut să re-nege această atracţie bolnăvicioasă care începea să prindă viaţă,dar nu o considera periculoasă,ba chiar ar fi catalogat-o în mod neîndoielnic drept inofensivă şi insignifiantă.Nu era ceva de care n-ar fi putut să se descotorosească cu infinită uşurinţă,în caz de viitoarele întâmplări ar fi creat circum-stanţe suficient de propice pentru intensificarea acelei atracţii.Poate că Sigrid putea fi considerată o adevărată tentaţie pentru majoritatea bărbaţilor,dar cu siguranţă el ieşea cu o enormă lejeritate din rândul pretendenţilor înflăcăraţi,deoarece nu râvnea nici măcar să petreacă o noapte pasională cu ciudata fiinţă din faţa ochilor săi. - Ai înţeles,Luca? Dacă aş transforma totul numai într-o luptă ordinară,m-aş dispreţui pentru toată viaţa.Oricât de nefavorabil au decurs lucrurile pentru mine,nu mă pot încumeta să sfârşesc astfel cu iubirea mea.N-aş putea niciodată să mă pretez la o astfel de meschină faptă. - De ce crezi că s-ar întâmpla aşa ceva? întrebă el iscoditor,măsurând-o cu o privire pătrunzătoare. - Pentru că...murmură aceasta,mutându-şi privirea din ochii lui către pământ.Pentru că...îmi este incredibil de greu să exprim prin cuvinte ceea ce simt,dar port în interior o cruntă conştientizare.E ca şi cum ar exista undeva în adâncul sufletului meu,fără să poată fi eliminată,dar înştiinţându-mă că,indiferent de acţiunile viitoare,tot o să îşi dorească să iasă la suprafaţă,căci unele lucruri nu pot fi uitate niciodată.Aşa că,oricât de desăvârşită mi-ar fi fericirea,faptele trecutului o vor îndepărta. - Aceasta nu este o atitudine profund pesimistă ? - Nu ştiu ce este.Dar adesea îi simt greutatea nemiloasă,dându-mi seama că este o dură povară pe care nu o să o pot purta toată viaţa,ci doar o perioadă limitată de timp,fiindcă presiunea psihică la care aş fi supusă mi-ar stâlci minţile,m-ar aduce în pragul celui mai crâncen delir,mi-ar răpi orice fărâmă de raţiune.Sincer,nu cred că aş putea să dobândesc liniştea alături de tine. - Eu...eu trebuie să plec.Cred că am întârziat deja,zise Luca puţin tulburat.

Joaca de-a destinul

121

- Nu o să-mi oferi niciodată şansa de a fi prieteni? întrebă ea cu o undă de naivitate în glas,iar privirea-i inocentă întregi atât de mult acea înfăţişare de autentică inocenţă,încât tânărul se simţi brusc înduioşat. Cum Sigrid purta una din frumoasele ei rochii dantelate din voal,dintr-un instinct care necesita să se hrănească cu pură fineţe,întinse mâna şi atinse în treacăt materialul vaporos.I se păru oarecum straniu că exact aceeaşi fiinţă care trezea în el cele mai violente dintre senzaţii,putea să scoată la iveală dintr-însul o dubioasă gingăşie,pe care nici el însuşi nu bănuia că ar fi deţinut-o.Aproape că îi apăru un surâs pe chip din pricina acestei constatări stranii. - Cum poţi să întrebi un astfel de lucru ? Cred că şi tu cunoşti la fel de bine răspunsul. Sigrid scutură cu putere din cap,de parcă ar fi încercat astfel să înlăture acea perspectivă complet amăgitoare,de care şi ea era ferm încredinţată că nu putea fi decât o dulce minciună. - Dar nu pot să pricep de ce...se tângui fata pe un ton jalnic.Mi-e greu să accept.Aş da veritabila iubire a tuturor bărbaţilor din lume pentru simpla ta prietenie. - Nu susţin că dorinţa nu ţi-ar fi sinceră,dar spune-mi,nu simţi şi tu că noi nu putem să fim doar prieteni?Mai degrabă am ajunge cei mai înverşunaţi dintre duşmani,decât să se poată stabili între noi o amiciţie în adevăratul sens al cuvântului,căci ştii prea bine că dacă am susţine că ne leagă o prietenie,sensul acesteia ar fi complet denaturat. - Din pricina sentimentelor mele ? - Nu neapărat,afirmă Luca încurcat.Însă oricare ar fi cauza,sunt convins de alterarea autenticei prietenii.Acesta este un lucru de care sunt pe deplin convins. - O spui din cauza iubirii mele,se îmbufnă Sigrid şi-i îndepărtă mâna care încă rămăsese agăţată de rochia sa.Tu crezi că n-aş fi deloc capabilă să-mi ţin în frâu pasiunea,că m-aş năspusti asupra ta şi că te-aş devora!Ah,Luca,dar este de-a dreptul prostesc ! declară ea cu patos,fluturând din braţe cu impetuozitate.Căci ştiu eu prea bine că acestea sunt gândurile aberante care te împiedică să per-miţi înfiriparea unei prietenii.Ei bine,atunci e necesar să afli că pot să mă stăpânesc mult mai bine decât îţi imaginezi tu,că de-a lungul timpului mi-am îmbunătăţit în mod constant autocontrolul,iar îngrijorarea ta nu-şi găseşte un motiv suficient de pertinent.Scepticismul tău excesiv şi îndoielile de care nu te poţi lepăda nici atunci când ţi se aduc cele mai concludente dovezi,îţi întunecă şi de astă dată viziunea în privinţa unei oneste şi armonioase amiciţii.De ce nu vrei să mai cugeţi la această şansă pe care ţi-o propun ? - Sigrid... - Hai,permite-mi să-ţi fiu un fel de confidentă.Sunt sigură că te-aş înţelege destul de bine. - Aşa ceva este absolut imposibil.Nu-mi voi împărţi niciodată reflecţiile cu tine,conchise el abrupt. Se întoarse cu spatele la fata care-şi frângea mâinile neputincioasă,se urcă la volanul maşinii,iar după ce îi adresă un salut scurt,porni motorul şi,în câteva secunde,dispăru din aria ei vizuală.De abia atunci,ea îşi încleştă pumnii şi bătu furioasă din picior.Nu o enervau răspunsurile lui în sine căci,pe alocuri,şi Luca avea dreptate,dar o scotea din sărite faptul că nu reuşea să se apropie într-o manieră mult mai accentuată de unicul bărbat pe care-l dorea în preajma-i.Avea dezolanta senzaţie că urma să se îndeletnicească veşnic doar cu flirturi ieftine şi efemere,lăsând întotdeauna să-i scape lamentabil printre degete ocazia după care tânjea din tot sufletul.Într-adevăr,într-acele momente sumbre poate că gândea într-un mod din cale afară de exagerat,că se lăsa captivă în mrejele unui dramatism excesiv,însă era cuprinsă de o agitaţie reală.De aceea,în momentul când Alfred apăru în spatele său,fata tresări şi aproape că scapă un strigăt de spaimă. - Te-am speriat atât de groaznic? Adevărul este că azi m-am trezit cu o figură oribilă,se plânse el. - Nu spune astfel de prostii,îl linişti fata,punându-i totodată o mână pe umăr.Eşti la fel de chipeş ca de obicei.Aş putea să afirm că azi arăţi mai bine ca oricând,doar că îţi lipseşte vitalitatea.Ştiam că tu eşti un tip destul de pasiv,dar aş putea jura că astă noapte te-au chinuit gânduri asemănătoare

Sandy Manase

122

cu cele uzuale pentru mine şi Luca.Ah,Alfred,nu care cumva să-mi cazi în prăpastia emoţiilor ex-treme,deoarece niciodată nu o să-ţi mai poţi găsi liniştea,iar ce este mai lamentabil,este că nu o vei mai preţui tocmai aşa cum s-ar cuveni,fiindcă intensitatea suferinţelor ar intra atât de pătrunzător în sufletul tău,dobândindu-şi un loc individual,încât reinstalarea unui calm complet n-ar face decât să-ţi provoace un soi de angoasă.Te-ai întreba buimăcit de ce nu ţi se mai întâmplă dezastru după dezastru,de ce nu trebuie să te mai lupţi necontenit,de ce totul este aşa de paşnic. Pe jumătate uimit,pe jumătate copleşit din pricina mărturisirii,el se scărpină încurcat la ceafă. - Scuză-mă,Sigrid,dar adevărul este că n-am priceput nici un sfert din tot ceea ce mi-ai zis. - Las-o baltă,declară tânăra cu veselie.Moderaţia e cheia unei vieţi adecvate pentru tine.Totuşi,nu pot să te las să cazi pradă unei deprimări inutile.Eu cred că trebuie să găsim o ocupaţie care să ne anime pe ambii. - Nu-mi spune că şi tu treci printr-o perioadă neplăcută.Ştii ceva,n-ai vrea să-mi ţii companie azi ? - Dacă aş vrea,Alfred? întrebă ea surâzătoare.M-ar încânta la culme să petrec toată ziua cu tine ! - Mă întreb cu ce ne-am putea ocupa timpul într-un mod plăcut,dar totodată distractiv. - Las' pe mine,zise fata făcându-i semn cu ochiul.Ştiu perfect cu ce o să ne înveselim de îndată.

ooo Bineînţeles că Alfred nu şi-ar fi imaginat că ideea lui Sigrid viza grădina,şi nu doar pentru câteva plimbări de-a lungul imensului domeniu pe care îl stăpâneau provizoriu,ci pentru muncă. Curios,dar tânăra îi propuse să se îndeletnicească cu înfrumuseţarea grădinii,care,fie vorba,arăta destul de satisfăcător odată ce grădinari foarte pricepuţi se ocupau de întreţinerea ei,dar ideea fetei se dovedi de neclintit.Aceasta era absolut convinsă că încă se mai puteau aduce unele îmbunătăţiri originale,iar cum Alfred era un tip destul de influenţabil,fu în curând de părere că este cea mai excelentă sugestie.De fapt,chiar şi dacă i s-ar fi părut cea mai odioasă propunere din lume,tot ar fi fost nevoit să accepte,căci persuasiunea lui Sigrid nu era un lucru în faţa căruia tânărul ar fi putut să riposteze.Totuşi,fiind de natură subtilă,acesta nu se simţi constrâns,ci i se păru că mai mult avea de-a face cu o îmbiere atractivă,decât cu o silire impusă într-un mod autoritar.Prin urmare,cei doi se puseră de acord în privinţa primelor obiective grădinăreşti care trebuiau îndeplinite,iar peste câteva clipe deja cărau diverse unelte,fiind nerăbdători să înceapă treaba. Alfred se îndreptă voios către boscheţi,arătându-se dispus să-i tundă într-un mod cât mai original cu putinţă,deşi nu era sigur că avea să şi reuşească. - Ce zici de nişte forme de animale? Aş putea încerca să creez un câine sau un iepure. - Nu,zise Sigrid gânditoare.Deşi cred că o să fie mai dificil de realizat,străduieşte-te să faci un urs. - Un urs?! Cum o să tai boschetele astfel încât să pară un ditamai ursul? Crede-mă,n-am un astfel de talent,Sigrid. - Tu doar încearcă,iar de-ţi va ieşi o să te aplaud şi o să te felicit călduros.Te rog,fă-mi pe plac. Băiatul se lăsă înduplecat facil şi de astă dată,aşa că apucă un foarfece uriaş şi se apucă să tundă arbuştii.Nu se pricepea uimitor de bine la designul boscheţilor ornamentali,însă entuziasmul pe care fata reuşise să i-l insufle fu atât de puternic,încât se dovedi de-a dreptul productiv.Tânărul îşi depuse toată iscusinţa pe care o deţinea,iar la finalul migăloasei tunderi,arbustul stufos într-adevăr căpătase forma unui uriaş mamifer.Incredibil de mândru de munca sa recent încheiată,acesta îşi puse mâinile în şolduri şi-i aruncă o privire mai drăgăstoasă decât a unui maestru ce-şi admiră pentru întâia oară opera proaspăt finalizată. - Ei,ce zici de îndemânarea mea? Mi-a ieşit aşa cum ţi-ai dorit? strigă Alfred. Deşi Sigrid se ocupa cu tunderea unor trandafiri roşii,fu nerăbdătoare să cerceteze dacă băiatul

Joaca de-a destinul

123

doar se lăuda în mod trufaş,ori dacă chiar îşi dăduse toată silinţa pentru ca misiunea cu care fusese însărcinat să-i iasă în mod ireproşabil.Sigrid avusese mereu o încredere imensă în perseverenţa lui Alfred de a duce la capăt orice tip de acţiuni i-ar fi fost încredinţate,dar ştiind că acestuia îi lipsea acea acută înflăcărare care se dovedeşte un ingredient de mare ajutor pentru atingerea diverselor scopuri propuse,nu fusese prea convinsă că o să rămână uimită de ceea ce meşteşugise el în tot decursul dimineţii.Spre enorma sa mulţumire şi imensa-i admiraţie,apropiindu-se din ce în ce mai mult,un larg surâs îi însenină chipul,deoarece rezultatul îi întrecuse oricare soi de aşteptări. Într-adevăr,poate că Alfred nu era înzestrat cu un caracter pasional precum cel al lui Luca,motiv pentru care obiectivele sale nu erau niciodată prea grandioase,gesturile sale nu erau rodul unor im-pulsuri puternice şi profund competitive,însă în mod evident putea să se dovedească aproape la fel de abil ca şi celălalt,deşi era clar că necesita o impulsionare din exterior,căci cu greu ar fi putut să se îndemne de unul singur atunci când era necesar să îndeplinească anumite sarcini. - Excelentă treabă,Alfred! exclamă Sigrid profund satisfăcută.Abilităţile tale mă lasă perplexă.Tu eşti o adevărată comoară pe lângă casa omului.Ferice de cea care va putea să împartă un trai liniştit alături de tine,căci cu siguranţă rareori o vei dezamăgi. Pe figura tânărului apăru un surâs sfios,căci complimentele lui Sigrid nu-i erau indiferente.Nu era vorba de cine ştie ce pasiune ascunsă pe care o nutrea faţă de fată,ci de o atracţie pur platonică.În ceea ce o privea pe Sigrid,lucrurile stăteau tot cam într-aceeaşi manieră,fiindcă inofensiva afecţiune pe care i-o purta lui Alfred,n-ar fi putut niciodată să se transforme în vreun sentiment mai puternic şi violent,care să rişte să o copleşească.În plus,ştia bine că un tip de genul lui Alfred n-ar fi rezistat prea multă vreme lângă un caracter vulcanic precum al său,oricât de uriaşă s-ar fi dovedit atracţia fizică dintre ei.Nu putea să nege că scânteile existaseră aproape dintotdeauna,dar în caz ar fi lăsat una singură să se aprindă mai viguros,fie şi numai pentru a petrece o singură noapte pasională cu şarmantul Alfred,şi-ar fi atras în mod neîndoielnic ura şi dispreţul Melissei pentru veşnicie. - Chiar crezi că m-am descurcat atât de bine? - Desigur ! Însă acum va trebui să ne ocupăm de altceva.Aşa că vino să mă ajuţi să ud trandafirii. - Oh,dar de abia dacă am avut parte de un scurt moment de respiro...nu e drept...am trudit din greu...se plângea acesta,în timp ce fata nu-i luă în seamă protestele,târându-l vijelios de-a lungul întregii curţi,până la magazia unde erau adunate toate ustensilele necesare pentru grădinărit. Însă oricât de mare ar fi fost împotriveala lui,Sigrid tot ar fi reuşit să-l înduplece,aşa că peste încă vreo câteva minute,cei doi tineri deja udau cu o admirabilă sârguinţă trandafirii proaspăt tăiaţi. Brusc,el sesiză că Sigrid arunca priviri cercetătoare arbustului ce căpătase recent formă de urs. - Dacă stau să mă gândesc bine,coada ursului este cam strâmbă,zise ea pusă pe şotii. - A,da? se burzului Alfred.Chiar crezi că este ceva în neregulă cu codiţa ursului meu ? - Categoric,continuă ea farsă recent stârnită,încercând să-şi păstreze o figură cât mai serioasă. Privirea scânteietoare din ochii căprui ai tânărului,ar fi trebuit să fie înştiinţarea că jetul furtunului avea să se îndrepte instant spre ea,udând-o din cap până în picioare,căci tocmai asta se şi întâmplă. - Alfred ! râse aceasta,privindu-şi veşmintele stropite din plin.Asta nu o să rămână aşa ! Din păcate,tânărul nu avu timp să o mai ia la goană,deşi era pe deplin conştient că în următoarele clipe şi el avea să fie udat din cap până în picioare.Se supuse cu veselie tratamentului răcoros,iar distracţia lor cu apă,dură ceva vreme,ambii distrându-se în mod copios.Totuşi,ghinionul realiză ca tocmai în clipa când Sigrid se pregăti să-i mai aplice încă un furtunos jet brunetului,Luca să apară pe neaşteptate,iar ceea ce ar fi trebuit să constituie revigoranta plăcere a celuilalt băiat,se converti în furia mocnită a capriciosului şaten. Aruncând mai întâi priviri critice către veşmintele sale îmbibate din belşug cu apă,Luca binevoi ca doar după aceea să-şi îndrepte aspra uitătură către fiinţa ce-l privilegiase cu un astfel de tratament. - Ei bine,să ştii că aştept...declară el pe un ton implacabil,păstrând aceeaşi postură rigidă.

Sandy Manase

124

- Nu ştiu la ce te referi.Tu ai idee despre ce vorbeşte ciudatul ăsta,Alfred? zise ea cu dezinvoltură. Tânărul se mulţumi să ridice din umeri descumpănit,urmărind totodată schimbul interesant de priviri ce se crease între Sigrid şi Luca.Pentru o clipă scurtă,avu ciudata impresie că vorbele pe care aceştia şi le spuneau erau numai o cacealma ingenioasă,nu fiindcă uzualele lor conflicte ar fi fost disimulate,ci pentru că păreau să comunice la un nivel mai profund prin intermediul privirilor.Era ca şi cum lungi mărturisiri se dezvăluiau vertiginos,scăpând cu şiretenie observaţiei persoanelor din jur,deşi aceştia nu-şi comunicau prin viu grai decât câteva fraze amărâte.Totuşi,din pricina căldurii,poate că imaginaţia îi juca mari feste,căci ştia că nici unul dintre cei doi nu nutrea vreo atracţie deosebită pentru celălalt,ci poate doar o uşoară aversiune. - Bineînţeles că mă refer la scuze,continuă Luca pe acelaşi ton neîndurător. - Pentru că te-am stropit puţin ?! Acesta este un motiv pentru a-mi cere scuze,maiestate? Oh,să mă scuzi,dar mi-a scăpat din vedere că eşti atât de sensibil la câteva picături de apă. Ironiile lui Sigrid stârneau în el aceeaşi mânie înfocată care se aprindea într-însa,atunci când avea de-a face cu propriile lui remarci tăioase.Nu exista nici cea mai minimă diferenţă între devastatoa-rele efecte produse de sarcasmul lor pătrunzător,deoarece amândoi posedau limbi la fel de ascuţite şi de neînfricate.Desigur,o altă trăsătură care ar fi putut să-i situeze la o incontestabilă egalitate,era îngrozitoarea lor încăpăţânare. - Nu o să leşini de umilinţă dacă o să îmi ceri nişte simple scuze. - Nu vreau! se răsti Sigrid arţăgoasă.Nu mă simt absolut deloc vinovată.În plus,eşti de-a dreptul exagerat şi te scandalizezi din pricina oricărui gest nevinovat.De fapt,cred că ştiu perfect cu cine te asemeni,declară tânăra pe un ton dispreţuitor. Alfred se dădu deoparte,fiindcă Sigrid îl înşfăcă pe Luca de braţ şi-l trase drept lângă ursul format din boscheţi.Îl poziţionă cu mare grijă exact lângă specimenul vegetal,iar apoi aplaudă satisfăcută. - Iată,Alfred ! Observi asemănarea cea izbitoare? întrebă ea sarcastică.Două exemplare tot la fel de capricioase,de morocănoase,de dedicate unei vieţi în vizuină.Te asigur că Luca i-ar face o acerbă concurenţă ursului acesta. Alfred încerca din răsputeri să-şi stăpânească amuzamentul pentru a nu-l face pe celălalt să se simtă prost,dar la un moment dat nu se mai putu abţine şi izbucni în hohote de râs răsunătoare.În plus,felul în care şedea Luca lângă urs era de-a dreptul amuzant,mai ales datorită posturii rigide şi îmbufnate.Sigrid avea oarecum dreptate în privinţa asemănării,deşi gluma ei era puţin deplasată. - Ori dacă discuţi cu boschetele ăsta sub formă de urs,ori cu Luca,este cam acelaşi lucru.Amândoi vor da dovadă de o toleranţă identică,deşi aş putea să jur că ursul boschetar ar asculta totul până la final,pe când Luca n-ar putea să asculte decât indicaţii minuţioase oferite de doamne trecute de prima tinereţe.Voinţa lui nu mai există de multă vreme. Alfred aproape că se tăvălea pe jos din pricina excesivului amuzament,dar Sigrid n-avea de gând să îşi înceteze tirada satirică.Cu acelaşi aer dezinvolt,cu acelaşi ton de calm imperturbabil,continuă: - Uită-te şi tu în ce om ursuz te-ai transformat.Alfred are douăzeci şi patru de ani,dar niciodată nu l-am văzut să fie dornic să guste privilegiile celui de treizeci şi patru sau de cincizeci de ani.Îşi tră-ieşte tinereţea fără să se crispeze de orice minoră chestiune,fără să fie deranjat şi să vadă tot soiul de comploturi pretutindeni.Ştii...mă întreb dacă ţi-ai însuşit caracterul acesta insipid de la doamna ipocrită şi manipulatoare,fiindcă înainte nu erai chiar atât de posac. - Nu ţi-ai săvârşit discursul fulminant ? o întrebă Luca pe un dubios şi blajin ton. - Nu,fiindcă mă scoţi enorm din sărite.Când ar trebui să dai dovadă de un strop de maturitate,te comporţi strict copilăreşte,iar când ar trebui să fii mult mai dezinhibat,te închizi în carapacea unui individ inflexibil. - Bun,conchise el.Odată ce scuzele nu mi-au fost adresate,odată ce ai avut curajul de a mă pune într-o postură ridicolă în faţa lui Alfred,ce atitudine crezi că ar trebui să adopt acum ? Copilărească

Joaca de-a destinul

125

sau matură ? întrebă el zeflemitor. În mod precaut,Sigrid se dădu câţiva paşi înapoi,fiindcă ştia că era expusă unui oarecare pericol. - Oricum o să iei tot ce decizie vrei tu,zise ea cu o voce ce-şi mai pierduse puţin din fermitate. - Corect.Aşa că...zise el,având o figură ce reflecta o părere de rău prefăcută,o să am posibilitatea de a alege exact comportamentul care mi-e mai pe plac,fiindcă nimeni nu o să mă împiedice.Iar tu....continuă el pe acelaşi ton profund împăciuitor,scoţându-şi totodată şi haina şi înmânându-i-o lui Alfred cu o gentileţe care o călcă pe Sigrid pe nervi.Tu o să poţi să optezi pentru varianta ta,îşi încheie el spusele,suflecându-şi manşetele cămăşii cu o încetineală iritantă,începând în acelaşi timp să se îndrepte către fată. - Ce ai de gând să-mi faci? Nu suntem singuri.Alfred este aici,iar dacă îndrăzneşti cumva să... - El n-are de ce să se amestece,fiindcă această mică dispută ne priveşte doar pe noi doi. - Doar promite-mi că nu o să apelezi la gesturi violente,îl rugă Alfred. - Eu,brutal?! se prefăcu Luca indignat de remarcă.Dar n-aş da în Sigrid nici cu o floare,rânji el. Cu un admirabil curaj,fata se apropie de el şi-i şopti la ureche : - Uite ce e...minciuna asta nu o să o creadă decât naivul de Alfred. - Promit că o să te plesnesc doar atunci când meriţi cu vârf şi îndesat,iar când greşelile tale sunt minore,o să fiu indulgent şi o să te pedepsesc prin alte ingenioase metode. - Înţelegere stabilită,se declară fata complet de acord,întinzându-i mâna.Dar ţine cont:şi eu pot să te pocnesc după pofta inimii când,pur şi simplu,nu-mi pot pune frâu agresivităţii.Nu mereu există timp şi dispoziţie necesare pentru a inventa metode dureroase.La o adică,sunt de părere că pentru descărcarea furiei,merge şi forţa brută,îi rânji ea cât de larg putu. - Pact încheiat,acceptă Luca,dar refuză să-i ofere mâna,observând totodată cu o sadică satisfacţie cum privirea lui Sigrid se îngustă din pricina unei iritări înăbuşite cu mare dificultate. Nu dură mult,şi întreaga curte răsuna de strigătele asurzitoare ale fetei,care,chiar dacă nu era stră-bătută de cine ştie ce imensă teamă cu privire la pedeapsa pe care avea s-o primească,îi făcea o enormă plăcere să urle cât o ţinea gura pentru a-l enerva pe Luca,sau,mai bine zis,pentru a-l face să-şi dezlănţuie acea latură grosolană,pe care ştia în mod sigur că o deţine în ciuda aparentului său rafinament desăvârşit.Nimeni nu-i putea opri,căci singurul ce-ar fi putut interveni fusese eliminat. - Tacă-ţi gura ! îi strigă Luca,în încercarea de a-i stopa zbieretele copilăreşti. La auzul ordinului care părea să nu admită decât o îndeplinire imediată,Sigrid nu se putu abţine să nu facă exact contrariul,căci să i se supună lui Luca era un joc ce-l adopta doar atunci când avea chef,iar de această dată cu siguranţă nu şi-ar fi lăsat domolită răzvrătirea decât după o luptă pe cinste.Prin urmare,fata continuă să urle cât de straşnic putea,având o grijă răutăcioasă de a strecura printre strigăte şi tot soiul de afirmaţii acuzatoare,printre care se puteau distinge destul de clar unele precum:„Ajutor! Vrea să mă violeze! Scăpaţi-mă de căpcăun! Monstrul e pe urmele mele! Ajutooor! “,şi multe altele ce aveau menirea să-i pună la mari încercări nervii bietului Luca.Deşi nu-şi înceta fuga,acesta simţea că ceva nu era în regulă,că ar fi trebuit să se oprească şi să nu per-mită ca o asemenea situaţie puerilă să-l înfurie într-un asemenea hal.Dar ceva mult mai puternic decât voinţa-i implacabilă,îl îndemna sălbatic să continue,căci totul era atat de distractiv,încât nici măcar nu se compara cu plictiseala instalată deja de ceva vreme în relaţia lui banală. Pe de altă parte,Sigrid ţopăia precum o iapă zburdalnică,făcând uz de absolut toată agilitatea po-sedată,folosindu-se din plin de silueta-i slabă,lăsându-l pe Luca mai mereu în urma ei,doar datorită unei forţe şi unei ambiţii care,niciodată nu mai fuseseră utilizate la acel exacerbat nivel.Însufleţită de competiţia momentană,tânăra simţea că se merita să-şi dea până şi ultima suflare,nu atât pentru a câştiga,ci cât pentru a prelungi cât mai mult cu putinţă distractivele clipe petrecute în compania celui pe care încă-l iubea.Adevărul era că nu se vedea făcând aşa ceva cu Eduard. - Nu mai zbiera că o să te violez,căci ştii bine că dacă s-ar întâmpla asta ar însemna că sunt la fel

Sandy Manase

126

de nebun ca şi tine.O asemenea întâmplare n-ar putea fi decât anticiparea apocalipsei vieţii mele ! Sigrid nici măcar nu-i luă în seamă avertizările,chiar dacă ştia că el avea deplină dreptate.Nu-i era necunoscut faptul că dificilul Luca nu simţea nici urmă de atracţie fizică pentru ea,darămite să fie atât de înflăcărat încât să nu-şi poată stăpâni impulsurile pătimaşe,apelând la gesturi siluitoare.De fapt,tânărul era un as al autocontrolului,iar în caz de o anumită fatală circumstanţă a sorţii ar fi aprins într-însul o pasiune oarbă,bolnăvicioasă,irezistibilă de-a dreptul,care să o aibă drept ţintă pe rebela Sigrid,aceasta ştia bine că el ar fi găsit modalitatea ideală pentru a o ţine ascunsă,pentru a o stăvili,pentru a o face să dispară treptat,nepermiţându-i niciodată unei astfel de nesăbuite atracţii să-i subjuge raţiunea.Într-adevăr,Sigrid era convinsă că,în ciuda firii puternic emotive,Luca era per-fect apt să îşi domine sentimentele cu ajutorul logicii sale reci şi tranşante.Indiferent de dezastrul care putea să aibă loc în interiorul lui,fata se bizuia adesea că o revărsare exterioară rareori putea fi provocată,căci Luca nu şi-ar fi permis să îşi dovedească o astfel de slăbiciune.De aceea tânăra îl sfida acum cu un curaj de-a dreptul nebunesc,fiindcă se încredea complet că totul o să-l tortureze psihic,dar că şansele ca rezervatul Luca să-şi recunoască profunda supărare în mod verbal,făţiş şi fără ocolişuri,ar fi fost o acţiune mult prea umilitoare pentru orgoliul acestuia. - Ei bine,îţi garantez că fugăreala aceasta nu o să mai dureze multă vreme ! o ameninţă el. Iar în timp ce Luca îşi acceleră paşii în mod considerabil,alături de silueta lui Alfred care urmărea cu mare interes spectacolul,se ivi o altă persoană a cărei atenţie fu captată de fuga celorlalţi doi. - Pariez că Luca o va prinde.N-are nicio şansă de scăpare,mica mironosiţă,zise Brayton rânjind. - A,da? Să ştii că urmărindu-i până în clipa de faţă,îi acord la fel de multe şanse de triumf şi ei.A fugit cu o viteză de-a dreptul uimitoare,ori Luca nu este într-o formă fizică excelentă,ceea ce mă îndoiesc. Totuşi,spre ghinionul lui Alfred,Sigrid fu prinsă exact în clipa următoare,iar Brayton îşi savura victoria,bucurându-se de succesul intuiţiei sale în mod tacit. - A fost bună,bună de-a dreptul ! exclamă Alfred puţin înfuriat.Să fi văzut ce salturi admirabile făcea,de ziceai că Luca o să scoată limba de-un cot şi că tot nu o să poată pună mâna pe ea.Mai că...mai că aş zice că s-a lăsat prinsă de bunăvoie.Hm,deşi n-aş crede,declară el contrariat.Însă... - Termină! Nu-ţi mai bate capul cu aşa ceva,căci niciodată nu o să afli cum sta treaba între ăştia doi.E o poveste care te scoate din minţi numai cât vorbeşti despre ea. - Între Sigrid şi Luca există o legătură ...? întreba tânărul profund mirat. - Tocmai asta-i,îl înştiinţă Brayton pe un ton de atotştiutor autentic.Nici ei n-au habar de ce li se petrece.Dar îţi zic eu...o asemenea relaţie nu-i pentru cei slabi de inimă... Blondul avea infinită dreptate în privinţa sentimentelor confuze ale celor doi tineri,căci chiar dacă Sigrid era foarte conştientă că-l iubeşte pe Luca,totodată simţea deseori acea cruntă aversiune,care o făcea să-l dispreţuiască şi să-l deteste mai mult decât pe oricare alt bărbat de pe faţa pământului. Cât despre Luca,se putea afirma cu uşurinţă că era încercat de o confuzie cu mult mai copleşitoare şi jalnică decât a fetei,căci el încă nu era în stare să accepte că Sigrid nu-i era indiferentă.Poate că nu avea strop de afecţiune faţă de ea,poate că încă nu o ura cu o crâncenă înverşunare,însă să declare că simpla-i prezenţă era de neobservat pentru privirea lui pătrunzătoare,ar fi fost una dintre cele mai teribile miniciuni pe care ar fi putut să o inventeze vreodată. - Ah,ajunge ! strigă Sigrid deodată,ca şi cum în mod dubios i-ar fi dispărut absolut tot cheful de hârjoneală. Deşi braţul ei se afla în ferma strânsoare a lui Luca,aceasta se smuci şi se eliberă cu succes. - A,da? Ţi-a pierit pofta de ştrengării copilăreşti? De altă dată ... - Scuteşte-mă de ameninţările tale voalate,îl repezi fata exasperată.De când ai sosit în casa aceasta nu faci decât să tulburi distracţia şi entuziasmul altora.Mereu reuşeşti să strici buna dispoziţie a tuturor cu remarcile tale sarcastice,cu regulile cele implacabile şi învechite,cu întreaga-ţi atitudine

Joaca de-a destinul

127

glacială.Nu e vorba de faptul ca eşti un individ nemaipomenit de inflexibil,că principiile după care îţi conduci traiul sunt foarte rigide,ci de o încăpăţânare monstruoasă de a te ţine departe de orice consideri incert.Dar ce-ar fi ca uneori să-ţi asumi şi riscul de a fi respins?Crezi că s-ar cutremura pământul dacă Luca n-ar mai deţine frâiele şi altcineva ar putea să decidă cursul acţiunilor ? - În ceea ce mă priveşte,sunt stăpânul absolut al hotărârilor pe care le iau,iar acesta este un lucru pe care nimeni nu o să poată să-l modifice vreodată.Dacă mi se năzare,lupt pentru o utopie întrea-ga viaţă,dar la fel de bine pot să fiu dornic să accept numai situaţiile care par să-mi fie favorabile de la bun început,fără să mă sinchisesc câtuşi de puţin să fac vreun efort anume,lăsându-i cu o cinică indolenţă pe alţii să-şi dea silinţa pentru a se afla în preajma mea.Îmi încrucişez braţele frumos,uite aşa,zise el,demonstrându-i şi în sensul propriu,iar apoi decid cine poate să-mi şadă alături şi cine nu.Simplu,nu crezi ? - Ruşinos de simplu,afirmă Sigrid pe un ton tăios.Însă nu mă miră deloc,fiindcă de când ai ajuns căţel fidel,nu mai eşti capabil să iei iniţiativa.Oh,şi îţi mărturisesc adânc îndurerată,continuă tânăra pe un ton ce deveni aparent compătimitor,că sunt de-a dreptul convinsă că dacă există cineva care a fost domesticit,tu eşti acela. Luca încerca să-şi găsească vorbele,dar părea că şi le pierduse într-o furtună de senzaţii.Cuvântul acela odios...de unde naiba îi răsărise fulgerător în minte ? În ce context mai fusese utilizat ?Oricât se chinuia,nu reuşea să-şi amintească provenienţa sa. - Ţii minte...îl ajută ea să-şi limpezească amintirile cele nedesluşite.Nu demult mi-ai zis că tu ştii să domesticeşti insistenţa,dar s-ar părea că ai simţit pe propria piele o astfel de supunere.Cum este rolul de slugă ? Oh,să nu care cumva să crezi că te batjocoresc,căci mă refer la o slugă în serviciul amorului,zâmbi ea cu cinism.La urma urmei,nu esti tu sclavul unui astfel de sublim sentiment ? Atâta neputinţă şi furie simţi Luca într-acele momente umilitoare,încât descoperi că-i tremurau degetele.L-ar fi încântat să şi le încleşteze în jurul gâtului ei atrăgător,şi să strângă...să strângă...să strângă cu o bestialitate asasină,până când avea să...să o ucidă?! Dumnezeule,cum putea să aibă gânduri atât de criminale ?! Cu adevărat Sigrid scotea tot ce era mai rău dintr-însul. Fata ştia foarte bine că era de datoria ei să tacă acum,fiindcă fusese mult prea crudă,chiar dacă nu făcuse altceva decât să-i înfăţişeze purul adevăr.Dar nici prin cap nu-i trecea că Luca deja fusese mâniat peste măsură.Atunci când mâna lui se îndreptă vijelios spre gâtul ei,făcu un pas înapoi,că-zând din nefericire jos,pe iarbă.De fapt,căzătura ei fu nemaipomenit de norocoasă,fiindcă dacă n-ar fi fost înzestrată cu reflexe atât de excelente,acum poate că Luca ar fi strâns-o de gât sub privirile îngrozite ale celorlalţi doi băieţi.Brayton şi Alfred,în ciuda discuţiei lor animate observaseră şi ei intenţia brutală şi furia întipărită pe chipul lui Luca,dar rămăseseră holbându-se ca doi idioţi,nici unul fiind capabil să intervină.De abia când el îi întoarse dispreţuitor spatele lui Sigrid,lăsând-o pe jos,cei doi se apropiară în fugă.Alfred fu primul care îi întinse mâna fetei. - A vrut să te lovească ? întrebă Brayton curios. - Nu,mai degrabă înclin să cred că a vrut să mă sugrume,ca să mă poată privi în ochi în timp ce îmi ia viaţa,le răspunse Sigrid ridicând din umeri cu nonşalanţă.Iar ăsta nu-i decât începutul...

Sandy Manase

128

Capitolul 19

Fugi de Iubire din cauza unei singure umiliri ? Ce ştii despre Iubire în afară de numele ei ? Iubirea are o sută de forme de mândrie şi dispreţ şi se câştigă printr-o

sută de mijloace de convingere. ~ Rumi ~

Razele soarelui matinal pătrundeau prin fereastra lui Sigrid,înştiinţând-o de începutul unei noi zile promiţătoare.Căldura blândă care-i învăluia acum întreg aşternutul,o făcu să-şi deschidă ochii plină de speranţe şi încărcată cu o doză uriaşă de vitalitate.Fata era într-atât de încântată de această ultimă zi a lunii octombrie,încât nu mai zăbovi deloc în pat.Altă dată poate că şi-ar fi permis câteva momente de dulce leneveală,dar acum nu avu răbdare nici măcar pentru satisfacerea acestui moft. Se sculă la marginea patului şi începu să reflecteze dacă toate acele vise ce îşi extindeau teritoriul curajoase chiar şi la apariţia luminii,erau sau nu un capriciu,o mică obsesie bolnăvicioasă,o dorinţă arzătoare şi provocatoare.Însă oricâte nenumărate condamnări ar fi putut fi aduse imaginaţiei sale neîngrădite,care adesea sfida orice logică,tânăra ştia prea bine că avea să se trezească în continuare îmbătată de savoarea acelor fantezii minunate. Se ridică sigură pe sine,cu o tărie de caracter aproape evidentă,care ar fi putut convinge chiar şi până pe cea mai sceptică persoană din lume,că fata nu cunoaşte neagra deznădejde,dezorientarea ucigătoare sau o altă slăbiciune ce împovărează întotdeauna pe oamenii mai slabi de înger. Îndreptându-se cu paşi hotărâţi către fereastră,Sigrid întărea întru totul această aparenţă de fiinţă puternică şi invincibilă.Şi totuşi,doar sufletul său ştia adevărul,doar inima aceea ce-i zvâcnea acum intens,ca şi cum ar fi presimţit ceva iminent,cunoştea marea-i taină.Nu,nu era nicidecum o fiinţă de neînvins,ci era o amărâtă ce ştia să-şi menţină capul sus cu mândrie chiar şi în cele mai nenorocite situaţii.Palmele şi îmbrânciturile pe care i le oferea destinul cu prisos,fuseseră mai dintotdeauna un motiv pertinent pentru a se întreba dacă pe această lume există cu adevărat dreptate,însă de fiecare dată când această cugetare îi dădea brânci să o analizeze mai cu sârguinţă,constata că se afundă de bunăvoie într-o nemărginită mare a deznădejdii. Deschise fereastra şi îşi lăsă nările inundate de parfumul crizantemelor proaspăt înflorite.Închise ochii şi trase adânc aer în piept.Foşnetele ultimelor frunze căzute ale copacilor pustiiţi,îi răsunau în urechi precum un cântec melancolic şi sumbru,o surdă tânguire care ţinea să-i reamintească de suferinţa propriului suflet,dar şi de cea a lui Luca.Ciudat,dar simţi că le invidiază pentru libertatea lor.Acestea se desprinseseră uşor de crengi şi căzuseră din înălţimea lor desăvârşită... Cu toate acestea,redeschizând ochii şi privind covorul acela multicolor,i se păru că numai tristeţe şi jale nu transmitea.Ba din contra,avea strania impresie că acele frunze erau al naibii de fericite şi dădeau o petrecere destrăbălată chiar sub ochii foştilor lor stăpâni.Era o sfidare atât de încântătoare şi de nebunească,încât Sigrid râse de îndrăzneala propriilor gânduri,ce începură să îi îmbie mintea cu tot felul de idei buclucaşe.Incredibil,dar acea observaţie neînsemnată a mediului înconjurător,se transformase într-o adevărată lecţie de viaţă.Mai mult,fata vedea într-însa un sfat sau chiar un soi de îndrumare benefică,care căpăta vertiginos tendinţe de poruncă. Şi iată cum se realizase şi conexiunea :frunzelor acelora nu le păsa de îngheţul ce avea să vină,de zăpada ce urma să le reducă la tăcere veşnică,şi nici măcar nu se sinchiseau de vitregia sorţii.Erau

Joaca de-a destinul

129

vesele,petrecăreţe,strălucitoare şi teribil de mândre de noile lor straie ruginii.Total libere,desprinse de ramurile ce le ţineau mereu prizoniere,nu-i inspirau fetei compasiune fiindcă nu mai erau verzi şi pline de seva vieţii.Fata le vedea cu mult mai vii acum,deşi ştia prea bine că această glorie nu va ţine decât până la căderea primilor fulgi de nea.Dar pentru ea erau un real exemplu de curaj în faţa destinului,aşa că avea să-şi însuşească neîntârziat lecţia recent oferită.Nu mai dorea să aştepte nici măcar un moment în plus.Dorinţa aprigă care i se infiltrase în sânge,nu mai putea fi stăpânită şi cerşea cu disperare să fie eliberată şi să-şi încerce astfel norocul. Ghidată de impulsivitatea-i nativă,înşfăcă halatul de mătase,îl îmbrăcă cu repeziciune şi ieşi valvârtej din dormitor.Se îndreptă cu paşi decişi până la mijlocul coridorului,dar cu cât se apropia mai mult de camera lui Luca,cu atât curajul ei exacerbat căpăta tente mult mai domoale.Mişcările ei împleticite şi şovăitoare o asemănau cu o persoană aflată sub efectul unor stupefiante. Dintr-odată i se făcu silă de slăbiciunea aceasta ce risca să-i strice tot planul încropit de mintea-i entuziasmată.Mai că dori să se întoarcă în camera ei,precum o laşă care părăseşte scopul la mijlocul drumului,când Luca deschise uşa propriei camere,îndreptându-se el însuşi către ea. Fata de abia avu timp să realizeze că nu mai era nevoie să invoce un motiv pentru care îl deranja atât de devreme.Subit,abandonă atitudinea aceea de teamă excesivă,îşi îndreptă umerii adoptând o ţinută demnă,şi încercă să-l privească în ochi,chiar dacă risca să se folosească de balustrada scării după această vitează acţiune. - Tocmai când eram cât pe ce să cred că destinul e doar o plăsmuire a minţii umane,îmi apari tu în cale ! zise ea pe un glas teatral. Luca o privi cu un scepticism desăvârşit,neînţelegând la ce anume se referea,dar curiozitatea deja îi fusese stârnită.Sigrid îi azvârlise o frază banală,şi deja mintea lui era intrigată,încercând să des-luşească misterul ascuns în spatele vorbelor.Desigur,nemaipunând la socoteală că un fel de căldură îl străbătea când îşi arunca privirea asupra îmbrăcăminţii ei destul de sumare. - Deci,să mă dau la o parte sau să îţi împovărez în continuare soarta? întrebă el ironic,fiind dispus să pornească un joc pe care nu ştia şi nici nu-l interesa dacă avea să-l ducă la bun sfârşit. - Aş prefera cea de-a doua opţiune. - Să fie la mijloc un interes sadic ? Îţi cam place suferinţa,ori mă înşel ? Sigrid îşi dezlipi puţin privirea de pe acesta,ca şi cum şi-ar fi permis un scurt moment de respiro pentru a putea continua,iar apoi reveni cu ochii aţintiţi asupra lui cu o intensitate şi mai sporită. - Ştii ce zi este azi ? - Ultima zi a lui octombrie.Să nu-mi zici că e aniversarea cuiva din casă şi am uitat. - Stai liniştit.Noi suntem născuţi în melancolicul anotimp al toamnei.Reya împlineşte anii în luna ianuarie,Melissa şi Alfred îşi serbează aniversările în ultima lună a primăverii,iar Brayton e regele verii în iulie. - Frumos calendar onomastic mi-ai alcătuit.Mă voi strădui să îl reţin. - Mâine e întâi noiembrie. - Da,iar poimâine este doi noiembrie.Ce-i cu asta ? - Am o propunere. Luca o privi din nou cu neîncredere.Simţea că fata punea ceva la cale,dar nu reuşea să dibuiască ce anume.Pe de altă parte,Sigrid încerca să găsească cuvintele potrivite pentru a-i mărturisi dorinţa ei,fără să rişte să i-o reteze imediat cu un refuz implacabil.În final,se limită în a zice doar atât: - Noiembrie.Toată luna.Doar noi doi.Departe de lume. Surpinderea excesivă de pe faţa lui valora pentru ea mai mult decât diploma celui mai însemnat concurs la care ar fi putut participa vreodată.În sfârşit stârnise o reacţie impresionantă,în ciuda tră-săturilor lui împietrite afişate de obicei,ce de multe ori nu dezvăluiau nimic din trăirile sale interi-

Sandy Manase

130

oare.Era într-atât de uimit,încât părea să nu-şi găsească cuvintele necesare nici pentru a-i pretinde câteva explicaţii suplimentare. Şi totuşi,ea presimţea că el înţelesese perfect la ce se referea şi o încânta nespus de mult tăcerea lui momentană.Putea astfel să continue nestingherită cu mare uşurinţă. - Ştiu că ceea ce îţi propun poate fi considerat un act necugetat,o ofertă egoistă şi meschină,ba chiar un adevărat sacrilegiu adus sentimentelor tale pentru persoana iubită.Dar nu mă interesează deloc toate aceste aspecte condamnabile,demne de cele mai crunte dintre reproşuri.Consideră-mă o persoană lipsită de moralitate,o fiinţă ce merită dispreţuită,ce apelează la tertipuri bizare,ba chiar o nebună ce nu-şi trece prin filtrul raţiunii nici acţiunile întreprinse.Las această listă neagră deschisă în faţa autorităţii tale,şi chiar te poftesc să o încarci cu cele mai denigratoare titluri.Admit că nu am scuză,deoarece unele poate le merit cu prisosinţă.După cum vezi,mă aflu aici,în faţa ta,ştiu că o iubeşti pe alta,dar trec peste lucrul acesta ca şi cum aş păşi peste un detaliu insignifiant,care nu merită nici măcar luat în considerare.Dar astăzi, mă încred dubios de mult în dragostea mea şi… Luca încercă să o întrerupă,însă tânăra nu-i permise nici măcar să deschidă gura.Îndrăzneala îi explodase acum mai aprig ca niciodată,iar dacă nu avea să profite de momentul viteaz,cu siguranţă avea să regrete amarnic.În plus,aceasta era şansa ideală pentru a-şi vedea intenţiile îndeplinite. - Nu mă interesează explicaţiile tale.Vreau un răspuns,oricare ar fi acesta.Prin urmare,de această dată scuteşte-mă de discursurile tale integre,de principiile tale cinstite sau de filozofiile interesante după care-ţi ghidezi viaţa.Niciodată nu o să te cred o fiinţă liberă până nu o vei fi demonstrat. - Oricum,cred că deja îmi cunoşti răspunsul. - Vreau să-l aud din gura ta.Haide,alege ! Da sau nu? Cale de mijloc nu există,şi mă îndoiesc că tu care vezi viaţa în alb şi negru,observi tente de gri pe aici.Sau mă înşel ? Eşti cumva indecis,Luca ? Chiar nu eşti în stare să iei nici măcar o mică decizie fără a te consulta cu doamna ? - Eu,nehotărât ? S-ar părea că nu mă cunoşti deloc. - Atunci,răspunde-mi. - Ce să îţi spun?Că te refuz categoric?Că nu mă interesează propunerea ta deloc?Te înştiinţez că nu există nicio posibilitate infimă de interrelaţionare atât timp cât sufletul adoră o altă fiinţă. Sigrid simţi că cerul se prăbuşeşte pe neaşteptate peste ea,că o striveşte nemilos,făcând-o una cu pământul,şi o împinge totodată exact în străfundurile adânci ale iadului.Cu ochii măriţi de spaimă şi neputinţă,continua să-l privească,deşi îi era teamă că în orice moment ar fi putut izbucni într-un şuvoi de lacrimi ce i-ar fi înceţoşat vederea.Şi totuşi,poate că astfel ar fi fost mult mai bine,fiindcă nu i-ar mai fi văzut chipul acela atât de impasibil,pe care din nou nu se mai putea citi nici urmă de emoţie.Totuşi,această glacialitate a lui o întărâta enorm,făcând-o să îşi poruncească straşnic menţi-nerea unei atitudini cât mai demne cu putinţă.Nu mai conta că speranţele îi fuseseră sfărâmate fără pic de compasiune prin vorbele lui perfide.Nu conta nici mândria ei feminină care căzuse din nou într-o dizgraţie mult mai precară ca în alte dăţi,hrănindu-i lui orgoliul.Până şi demnitatea îi fusese aspru minimizată,însă Sigrid îşi păstra capul atât de sus,umerii atât de drepţi,şi privirea atât de acuzatoare încât,automat,el părea să devină inculpatul principal al acestei încurcături sentimentale. Iar atunci,tânăra îşi dădu seama că era nevoie să continue provocarea,indiferent la ce metode ar fi apelat.Acum era momentul-cheie când trebuia să-l sfideze pe Luca pentru a-l face să devină liber. În mod ironic,acesta chiar simţea că poartă întreaga culpă şi,pentru a nu lăsa situaţia stânjenitoare să degenereze,îi întoarse nepăsător spatele,şi o porni pe scări,în josNu reuşi să coboare decât trei trepte amărâte,când Sigrid îi strigă cu putere : - Laşule!Să ştii că necesită curaj adevărat pentru a face o declaraţie,o mărturisire sinceră,unui individ insensibil ca tine.În plus,nu pot să neg că nu îmi era cunoscut cât de tranşant poţi să fii,dar totuşi,măcar am îndrăznit să merg până la capăt.Şi oare pentru ce?Pentru sarcasm usturător,pentru umilinţă extremă,sau pentru dispreţ şi desconsiderare totală?Oh,regret că nu mă încadrez în stan-

Joaca de-a destinul

131

dardele tale incorigibile,că nu sunt perfecţiunea întruchipată,sau de-alde astea.Dar ne diferenţiază ceva esenţial,domnule„corectitudine“!Eu am fost capabilă să îmi înfrâng temerile,să suport greşeala de a-mi fi expus sentimentele faţă de o persoană care nu exprima reciprocitate.Dar tu...tu nu eşti în stare nici măcar să mă asculţi până la capăt!Află că pentru mine eşti mai laş decât un soldat ce fuge de pe teritoriul câmpului de luptă,în mijlocul bătăliei.Tu tratezi o chestiune de ordin amoros,cu o răceală nemărginită,care ar fi mult mai adecvată în aplicarea strategiilor militare.Chiar nu îţi dai seama de atitudinea-ţi total nepotrivită ?! Fata se opri brusc,trăgându-şi răsuflarea.Vorbise necontenit,epuizându-şi toată acea vitalitate ma-tinală,şi nu avea idee dacă mai putea,ori dacă mai avea vreun sens să continue. Luca ascultase într-adevăr toată revărsarea-i furioasă,cu simţurile încleştate în suspans,dar apoi reîncepu să coboare scările cu aceeaşi indiferenţă caracteristică. - Ştiu că nu mă iubeşti!îi urlă ea din capătul scărilor.Parcă aş fi blestemată să pot face orice bărbat să se îndrăgostească de mine,mai puţin cel care contează cel mai mult.Dar eu trăiesc cu această conştientizare zi de zi,ba chiar uneori am şi speranţe imbecile precum azi,că într-un mod miraculos i-aş putea schimba cursul.Pe când tu,nu eşti deloc capabil să vezi mai departe de iubirea ta aparent ideală,de succesele tale ce-ţi atestă mai mereu importanţa,de toată acea lume desăvârşită a ta.Luca pe care-l iubesc eu este un vis,iar tu eşti doar o copie ieftină,ce nu mi-ar menţine interesul treaz nici măcar o zi ! În plus,sunt convinsă că nu ţi-ai permite să faci un pas fără să ceri aprobarea doamnei ! Ultimele ei cuvinte avură un efect fulgerător.În câteva secunde,tânărul urcă vijelios cele câteva scări coborâte,şi ajunse din nou lângă fată.Ea se feri din calea lui,căci era conştientă că îl înfuriase peste aşteptări.Nu fusese convinsă că va reuşi să-l întoarcă din drum,dar se bizuise până în ultimul moment pe puterea cuvintelor sale.Erau unica ei armă aproape invincibilă,în lipsa gesturilor sau dovezilor de natură fizică ce nu şi le permitea.La urma urmei,scopul ei nu era să-l seducă. - Dracu’ te ia,dacă o să te mişti de aici până nu revin,o ameninţă el cu mare seriozitate.Vocea sa era mai înspăimântătore decât un tunet,dar Sigrid nu-şi putu stăpâni un zâmbet sfidător. Rămase tăcută,ascultând cu urechile foarte ciulite,zgomotele înfundate care se auzeau din camera lui.Oricât încerca să ghicească ce făcea acolo,nu reuşea să se ducă cu gândul prea departe.Era mult prea emoţionată,şi aceeaşi presimţire din orele dimineţii,reveni acum cu o putere sporită. Nerăbdarea-i atinsese cote torturătoare când acesta ieşi într-un final din dormitor,târând după el o valiză mare,ce nu părea extrem de încărcată,dar ce făcea un zgomot asurzitor.Se părea că acestuia îi făcea o imensă plăcere să-şi reverse mânia asupra oricărui obiect apropiat. Profund uimită de această apariţie,îndrăzni să-l întrebe: - Pleci undeva?Nu-mi spune că te-ai înfuriat atât de tare,încât ai de gând să părăseşti casa.Ar fi un gest extrem de copilăresc şi de nepotrivit. - Plec doar o lună.Nicio zi în plus. - Călătorie plăcută ! îi ură ea,ironică la rându-i,fără să prindă sarcasmul lui care viza în mod cert propunerea ei,ce fusese acceptată într-un moment de acută impulsivitate. Dar imediat îşi înghiţi acida ironie,deoarece Luca o împinse în camera ei,iar apoi se repezi asupra dulapului,scotocind printre haine.Sigrid încă nu conştientiza nimic. - Asta...asta,şi asta.A,fie şi asta,mormăia el în timp ce alegea câteva piese de vestimentaţie într-un mod total aleatoriu.Oare de ce naiba te uiţi la mine cu figura asta de mironosiţă autentică? Chiar nu înţelegi ce fac,micuţă neştiutoare ? Nu cumva vrei să te luminez eu ? Haide,ai o şansă să ghiceşti... - Ce dracului să fac în luna noiembrie cu haine de vară,idiotule? ţipă Sigrid teatral,în timp ce încerca să-şi stăpânească şi să-şi ascundă pe cât posibil,marea euforie ce o cuprinsese când realizase că Luca îi acceptase nebuneasca ofertă. - Nu te plânge.Nu mergem în luna de miere,deci nu trebuie să mă prefac că sunt soţul profund

Sandy Manase

132

îndrăgostit şi dispus să-ţi satisfacă toate capriciile.Iar acum,dezbracă-te şi pune ceva pe tine.Nu cred că vrei să ieşi în ţinuta asta atât de sumară. Sigrid îi zâmbi din nou nespus de sfidător,după care adăugă pe un ton plin de emfază : - Nu pot să-ţi permit să fii de faţă. - Ia te uită ! Ce domnişoară pudică ! râse el ironic. - Întoarce-te cu spatele,impertinentule ! - Oricum,n-am nici ce să văd.Eşti atât de slabă,încât mă tem că dacă te-aş strânge o dată în braţe,te-aş sfărâma,copilă ce eşti.Am văzut femei mai dotate decât tine,dar nu mă las impresionat cu uşurinţă. -Bădăranule ! Întoarce-te imediat,sau te scot afară din cameră şi încui uşa.A,şi ia aminte că nu mai ies până la Crăciun ! Se va găsi cineva din casă să îmi aducă mâncare pe geam. - Până la Crăciun?pufni el în râs.Închipuie-ţi că dacă le fur scara,rămâi înfometată şi devii mai slabă decât eşti.Teribil,nici nu vreau să mă gândesc ! - Luca !!! - Bine,mormăi el,întorcându-se cu greu.Satisfăcută ? - Termin imediat. Desigur,îşi dădea seama că tânărul îi acceptase propunerea doar pentru a-i demonstra că nu se află la cheremul unei femei,că dispune de libertate totală,că poate să ia singur decizii.Totuşi,acesta părea să fie acel moment crucial care urma să stabilească dacă planul său va da roade,iar atunci ar fi putut să-i dovedească lui Eduard că modalitatea aleasă fusese una bună.În adâncul sufletului,ştia că începe să-l preţuiască mai mult pe celălalt bărbat,dar mai presus de toate îşi jurase că nu avea să îl abandoneze pe Luca până când nu va fi încercat tot ce-i stătea în puteri pentru a-l salva. După doar câteva momente,cei doi se urcau deja în maşina lui.Luca azvârli cele doua valize în portbagaj,şi imediat ce Sigrid trânti portiera furioasă,acceleră cu furie şi demară în trombă. - S-ar părea că eşti al naibii de nerăbdător în privinţa călătoriei.Din cauza grabei tale excesive,nici măcar nu am anunţat pe cineva din casă.Toţi vor fi îngrijoraţi când vor constata că lipsim amândoi. - Există telefon pentru a-i anunţa. - Dar nu-i corect.Ar fi trebuit să-i anunţăm personal. - Şi ţie ţi s-a năzărit acum câteva clipe să plecăm pentru o lună.Ţi se pare corect ? - A fost decizia ta să mă însoţeşti. Luca îi aruncă o privire nespus de aspră,ca şi cum i-ar fi reproşat aproape în mod direct că ea era responsabilă de toată acea călătorie neprevăzută. -Bine.Poate că sunt eu de felul meu mai convingătoare… După patru ore de mers neîncetat,Luca părea să nu dorească nici măcar un scurt popas.Gonea într-una şi cu o viteză atât de mare,încât biata Sigrid de abia avea timp să remarce vreun detaliu al mediului înconjurător.Se simţea prinsă în mijlocul unei furtuni bizare,care-i înceţoşa vederea,dar totodată o umplea de o bolnăvicioasă confuzie.Nu mai vedea altceva decât dunga albă a şoselei,şi kilometrajul ce indica mereu creşterea continuă a vitezei.Ar fi vrut să-şi ascundă chipul în palme pentru a nu mai observa astfel nimic,dar era mult prea orgolioasă pentru a-i arăta lui Luca spaima care o cuprinsese.Şi totuşi,toată această frică îngrozitoare,nu izbucnea tocmai din pricina pedalei de acceleraţie,ce era continuu apăsată cu şi mai multă furie,ci din cauza confuziei care-i împovăra total mintea.Se simţea profund vinovată pentru că-l împinsese să comită o asemenea nebunie,iar pe de altă parte îi era ruşine că-l provocase fără pic de compasiune.Eduard n-ar fi fost prea mândru de ea dacă ar fi aflat în ce mod aspru îl judecase pe Luca.Într-adevăr,ea ar fi fost dispusă să treacă prin orice,să meargă până la capătul lumii pentru dragostea lui,dar el nu era ghidat precum Sigrid de pasiune şi iubire,ci numai de un amestec ciudat de mânie înfocată şi orgoliu rănit.Poate că Eduard

Joaca de-a destinul

133

avusese dreptate atunci când îi spusese că nu avea să fie o luptă uşoară,dar ea se încăpăţânase să-l asigure că voia să se implice complet până la final,indiferent de consecinţele ce ar fi apărut. Profund speriată,uitând să mai raţioneze precum o persoană normală,într-o clipită se lăsă ghidată strict de un impuls animalic,repezindu-se astfel asupra volanului. - Ce naiba faci,nebuno ? ţipă Luca îngrozit,în timp ce se străduia din răsputeri să menţină direcţia în ciuda atacului ei imprevizibil. - Tu nu vrei să mergi cu mine.Opreşte ! Hai să ne întoarcem ! - Crezi că este atât de simplu ? Chiar crezi că o să te joci cu mine de câte ori pofteşti ?Atunci te înşeli amarnic,scumpo.O să mergem până când o să ne ia dracu’ ! Sigrid simţi că îi îngheaţă sângele în vene.Privirea lui aţintită doar asupra şoselei,mâinile lui ferme pe volan,dar şi cuvintele dure pe care tocmai le rostise cu o convingere implacabilă,reuşiră să o înspăimânte cu adevărat.Acum ştia că Luca nu glumea,şi că orişicât l-ar fi implorat,nu s-ar mai fi întors din drum.Simţind iarăşi că nu procedase corect,în pofida tuturor sfaturilor înţelepte ale lui Eduard,se gândi să redreseze situaţia,deşi îi mai rămânea doar o unică soluţie nebunească.Fără să mai stea pe gânduri,se repezi din nou asupra tânărului. - Opreşte ! urlă ea,împărţindu-i palme şi năpustindu-se asupra lui ca o fiară.Opreşte şi întoarce-te la lumea ta perfectă ! Nu vezi că alături de mine n-ai reuşi niciodată să mergi în linie dreaptă ? Iar tu,nu prea cred că doreşti urcuşuri,coborâşuri şi curbe periculoase.Întoarce-te ! - Taci naibii ! O să murim amândoi ! Lasă-mă să conduc,imbecilo ! Dar Sigrid părea să nu-l audă deloc,ori nu dorea să o facă.Începu să plângă,străduindu-se să-i devieze şi mai mult direcţia.Vehiculul aluneca pe şosea precum o maşinuţă teleghidată,mânuită cu nepricepere de un copilaş care de abia o primise cadou. Oricât încercă Luca să-şi menţină atenţia,într-un final nu mai reuşi s-o facă.În urechi nu-i răsunau decât tânguirile sale jalnice şi suspinele ce se înteţeau în mod constant,făcându-l să creadă că se afunda într-o imensă vale a plângerii.Însă de ce dracului îl afecta într-un asemenea hal teatrul ei melodramatic?Ştia bine că Sigrid era puternică,orgolioasă,perfect capabilă să iasă singură din cele mai încâlcite situaţii.Dar de ce îi răpea lui stăpânirea de sine prin ţipetele ei isterice,prin vorbele ei dureroase,prin toată această dramă sentimentală?Cum putea fiinţa aceea să reverse asupra lui un adevărat blestem,când el avea un trai atât de liniştit?Nu o cunoştea de câteva zile,ci de ani buni,şi totuşi,de abia în fatidicele clipe când simţi în mod inexplicabil că voinţa lui se afla în mâinile ei,ce trăgeau furioase de haina sa,realiză marele ghiont al sorţii.I se părea că Sigrid intrase recent în viaţa lui,că de fapt nu ştia absolut nimic despre ea,că nici măcar nu reuşea să bănuiască ce avea aceasta în minte.Un mister atât de mare se căsca lângă el,şi nu ştia dacă trebuia să-l exploreze sau să fugă îngrozit.Din ce lume ciudată venea?Cum să-l iubească,dacă niciodată între ei nu avusese loc vreo interacţiune mai pasională ?Cum ?! Cum ?! Fără să se mai gândească la suferinţa şi lacrimile ei,ba chiar nebăgând în seamă nici propria durere ce-i ardea sufletul,îi urlă profund mânios : - O intrusă ! Asta eşti ! Mi-ai intrat în viaţă precum o intrusă ! Subit,în timp ce amândoi se băteau pentru supremaţia volanului,fără să realizeze cum ajunseseră atât de aproape unul de altul,cei doi simţiră o căldură stranie.Trupurile lor strâns lipite,păreau să scapere un fel de scântei tăcute.Pentru un moment,amândoi avură strania impresie că inimile li se opriseră în acelaşi timp.Sigrid îşi puse uşor braţele în jurul gâtului lui,şi-l trase spre ea,autoritară şi tandră.El eliberă volanul cu o mişcare indiferentă,de parcă n-ar mai fi acordat nici cea mai minimă importanţă propriei sale vieţi,care depindea tocmai de actul nesăbuit pe care tocmai îl comisese. Şi,într-adevăr nu mai conta nimic altceva,decât sufletul acela pe care-l simţise parte lipsă dintr-al său.Dintr-odată,ca şi cum ar fi încercat să îşi reîntregească propria inimă,o cuprinse pe fată în braţe

Sandy Manase

134

şi o strânse cu putere.Sigrid scăpă un ţipăt înăbuşit,şi îşi ridică ochii cei plânşi către el,părând că îi adresează un soi de rugăminte mută prin însăşi acea uitătură dureros de imploratoare. În faţa suferinţei sale,el capitulă.Ştia că dăduse drumul volanului,şi chiar de nu era mult prea târziu pentru a fi controlat,nu ar mai fi fost în stare.Iar dacă moartea era pe aproape,atunci nu mai avea decât un singur lucru de făcut.Aflându-se la doar câţiva centimetri de chipul ei,încercă să îi caute buzele.Îşi dorea cu un fel de disperare oarbă să o sărute pe blestemata aceea care-i răsturnase destinul.Dar,în mod ironic şi tragic,doar maşina fu cea care era cât pe ce să se întoarcă pe dos. Roţile scrâşniră cu mare furie pe asfalt,iar autoturismul ieşi de pe şosea,afundându-se în pădurea de pe marginea drumului.Sigrid ţipă înspăimântată şi se prinse cu disperare de haina lui,în timp ce el încercă să pună frână în ciuda direcţiei total deviate.Ideea că în următoarele clipe s-ar putea afla pe fundul unei râpe,nu-i surâdea chiar deloc,odată ce raţiunea îi revenise. - Las-o ! Nu-ţi dai seama că ai pierdut controlul,iubitule ? - Eşti complet nebună ! O să murim amândoi,proasto ! Îi îndepărtă mâinile cu o furie crâncenă de pe el,şi o împinse atât de tare,încât o izbi cu fruntea de bordul maşinii.Sigrid simţi că lumea se răstoarnă vertiginos cu susul în jos,şi văzu instant o mul-ţime de luminiţe jucându-i înaintea ochilor,până când imaginea se întunecă total,azvârlind-o într-o stare de semiconştienţă.Auzea strigătele lui,simţea firicelul de sânge ce i se prelingea încetişor pe frunte,şi totuşi,în ciuda marelui efort depus,nu reuşea să deschidă ochii.Se simţea prizoniera unui coşmar dulce şi periculos,ce o făcea să perceapă totul cu simţuri ascuţite,dar care în acelaşi timp îi ţinea emoţiile sechestrate într-o beznă totală,căci nu-i permitea să se dezmeticească de-a binelea. - Sigrid,răspunde-mi ! Neştiind că de fapt ea îl auzea,dar nu putea să-i răspundă,Luca realiză prima nebunie ce-i trăsni prin minte.Abandonă volanul tocmai când restabilise cursul drumului,şi se repezi la fată pentru a o ajuta.Nici nu bănuia că maşina avea să se izbească chiar de primul copac întâlnit,expediindu-l şi pe el într-o călătorie tot la fel de obscură precum a ei. După câteva minute comune de inconştienţă,ea săltă capul prima şi privi în jur buimacă.Observă cioburile parbrizului spart şi sângele ce le pătase.Îşi duse uşor o mână la tâmplă,şi realiză că n-avea decât o zgârietură superficială,şi nicidecum o tăietură provenită de la acele cioburi.Temătoare,privi spre locul şoferului.Luca avea capul sprijinit de volan şi ochii închişi.Sângele este al lui,constată ea cu inima strânsă.Începu să tragă de el pentru a-l face să-şi vină în fire.Nu putea concepe că izbitura se răsfrânsese într-atât de vătămător asupra lui,şi că pe ea nu o afectase aproape deloc.În mintea ei îngrozită,ideea că el este acum cel vulnerabil,care necesită ajutor,refuza să fie asimilată din pricina unei încăpăţânări proşteşti şi inexplicabile. Comportându-se ca o smintită,sări jos din maşină cu o mare uşurinţă,admirându-se pe ea însăşi pentru vitalitatea debordantă şi pentru norocul care o însoţise,făcând-o să scape mai teafără decât el.Străbătută de o fericire bolnavă şi necugetată,făcu câţiva paşi în direcţia opusă,având de gând să se îndepărteze cât mai repede de pădurea aceea,de accidentul cel nefast,de tot blestemul acela care pornise de la Luca.El fusese sursa principală a nefericirilor din viaţa ei.El îi distrusese nepăsator cele mai nobile şi pure dintre speranţe.El o transformase în monstrul ce încerca acum prin fugă să se elibereze de sub povara unui nemilos destin. Cu toate astea,într-un singur moment,paşii grăbiţi i se poticniră,genunchii i se înmuiară teribil,şi pofta straşnică de a da bir cu fugiţii,o abandonă complet,fiind înlocuită de o iubire miloasă,resusci-tată ca prin minune.În plus,cum ar fi putut să-i povestească lui Eduard că realizase o fapta într-atât de inumană ?! Ştia că el este caracterizat de o corectitudine,care adesea o punea în umbră pe a ei,iar dacă ar fi comis şi acest gest condamnabil,bănuia că bărbatul n-ar mai fi privit-o cu acelaşi respect. Întoarse capul şi privi înapoi.Luca nu ieşise din maşină,şi probabil nici nu avea să iasă,decât doar dacă ea se decidea să-i sară în ajutor.Aşadar,hotărî pe loc.Nu mai chizbui nici măcar o secundă şi

Joaca de-a destinul

135

fugi să-l salveze.Realiză că nebunia de mai înainte nu fusese decât dorinţa imprudentă a unei fiinţe hăituite de suferinţă un timp mult prea îndelungat. Deschise portiera şi se repezi să-l tragă afară,dar acţiunea salvatoare se dovedi mai dificilă decât prevăzuse.Luca era mult prea greu,iar puterea ei se dovedi mult prea slabă.Cu toate acestea,fata nu avea deloc de gând să se lase înfrântă de un pur obstacol fizic precum acesta,când tocmai trecuse printr-o adevărată criză emoţională,care-i anihilase un scurt moment întreaga-i raţiune. Deloc sigură pe forţa ei şubredă,care risca să o dezamăgească,îşi creă singură un soi de sentiment încurajator şi,folosindu-se din plin de autoamăgirea aceea absolut necesară,puse cu grijă braţele lui în jurul gâtului ei.Când acestea căzură inerte,tânăra vru să-şi urle imensa neputinţă.Era conştientă că niciun om nu hoinărea prin pădurea aceea,şi că astfel slăbiciunea ei se dovedea enormă,lucru ce o scotea din sărite,fiindcă mereu îi plăcea să se bizuie doar pe propriile puteri. - Luca,trebuie să mă ajuţi.Fă un mic efort şi deschide ochii,iubitule!Nu mă lăsa singură.Ah,mereu faci aşa,idiotule! ţipă ea asurzitor,schimbându-şi tonul cel drăgăstos cu unul acuzator,fără urmă de dulceaţă.Dacă tu preferi să rămâi aici precum un mototol care nu a dat dovadă de pic de voinţă,e strict problema ta.Eu n-am de ce să mă simt vinovată.Ai auzit ?! strigă ea,îmbrâncindu-l furioasă,şi uitând cât de rănit şi slăbit era acesta. - N-aş face o călătorie în infern fără să te invit şi pe tine,scumpa mea Sigrid,îi răspunse el cu fruntea încă sprijinită de volan,după care izbucni în râs şi tuşi în acelaşi timp. - Neruşinatule ! îl dojeni ea indignată.Cum ai putut să te prefaci astfel ?De parcă n-aş fi ştiut că iarba rea nu piere niciodată.Un deget nu trebuia să ridic pentru tine ! Luca ridică într-un sfârşit capul,iar Sigrid îşi înghiţi toate reproşurile de mai înainte când văzu sângele şiroindu-i abundent pe tâmple. - Dumnezeule,dar sângerezi ! Chiar eşti rănit şi pare grav. - Nu-i mare lucru. - Nu o face pe viteazul cu mine ! - Lasă dramele.Hai să plecăm de aici.În curând va fi beznă,aşa că trebuie să găsim cât mai rapid un loc unde să ne adăpostim. - Hai să te ajut să ieşi din maşină. - Doar dacă îmi mai zici o dată iubitule,rânji el,după care o prinse de mână şi o strânse cu forţă. Sigrid clocotea de furie.Ştia că acesta fusese într-adevăr inconştient,dar de ce dracului trebuise să se trezească tocmai când ea îşi ţinuse micuţul,tragicul şi pateticul monolog ?! - Mă bucur că n-ai auzit partea cu idiotule,i-o reteză fata,transformându-şi umilinţa în triumf. Ochii lui scânteiară furioşi,iar mâna ei fu eliberată dintr-a lui vijelios şi fără urmă de emoţie. Ieşi din maşină,clătinându-se puţin pe picioare,dar când tânăra sări să-l sprijine,o împinse fără menajamente şi nu se sinchisi nici măcar să îi ceară scuze.Imediat,se trezi întrebându-se de unul singur de ce era atât de mânios şi de înverşunat.Oare îl enerva că Sigrid avusese dreptate cu fuga lui constantă,cu toate acele insinuări că era condus de o femeie?Sau îl scotea din minţi că nu ştia ce simţea fata aceasta pentru el,cu atât mai puţin el pentru ea ?! Ca şi cum ar fi rememorat un vis avut cu puţin timp în urmă,revăzu cum paşii ei se îndepărtaseră în grabă,exaltaţi,dornici să-l abandoneze cât mai rapid,precum o pacoste ce împovărează fără pic de rost.Iar apoi,ca un contrast izbitor ce îl umplea de confuzie,îşi reaminti eforturile şi strigătele ei menite să-l trezească,dar şi vorbele dulci,îmbinate cu reproşurile sale drastice.Ah,ce învălmăşeală odioasă ! Mai că şi-ar fi dorit să nu se fi izbit de un copac,ci să fi plonjat în cea mai adâncă râpă. Aruncă o privire cu coada ochiului spre Sigrid.Fata urma liniştită cărarea ce de abia se întrezărea prin deasa pădure.Se putea observa cu uşurinţă că terenul nu fusese suficient bătătorit,fapt pentru care traiectoria lor se dovedea puţin îngreunată,nemaipunând la socoteală epuizarea cea psihică şi fizică,survenite în urma accidentului.Şi totuşi,pe faţa fetei de abia se puteau ghici urmele vreunei

Sandy Manase

136

recente nenorociri.Chipul ei senin strălucea superb în lumina soarelui,iar ochii mari,mereu atenţi la eventuale pericole,îi confereau o expresie vitează,dar în acelaşi timp candidă şi feminină. Luca nu-şi putu stăpâni un zâmbet în faţa acelui spectacol divin.O fiinţă atât de plăpândă,pătată de sânge pe rochie,zgâriată şi ciufulită,dar cu o atitudine eroică ! Nu realiza că mersul ei legănat şi euforic,i se datora tocmai lui,că reprezenta doar bucuria de a merge lângă el,chiar şi fără a vorbi. Paşii celor doi tineri se concordau armonios,răsunând cu un ecou straniu în liniştea tulburătoare a pădurii.Mergeau necontenit,aruncându-şi numai priviri pe furiş,lăsând ca între ei să răzbată doar sunetul frunzelor ce foşneau zgomotoase sub fiecare pas.Fata n-avea deloc de gând să iniţieze vreo conversaţie,iar el nici atât.Tăcerea era prietena lor cea mai bună,mai ales fiindcă le permitea ca prin lipsa vorbelor să simtă mai mult,oferind astfel o mai mare importanţă gesturilor.Şi astfel,în liniştea întreruptă doar de sunetele naturii,ori de vreo pasăre impertinentă,cei doi merseră ore în şir,sau poate doar câteva minute.Fuseseră atât de captivaţi de propriile simţăminte misterioase,încât nu mai acordaseră atenţie drumului propriu-zis,ci cărării urmate de inimile lor cele dezorientate,până când,într-un sfârşit,zăriră şi luminiţa de la capătul tunelului.Aşadar,ambii abandonară concomitent straniile cugetări.De fapt,lumina reprezenta o reală sursă de electricitate,care părea să vină dintr-o cabană.Formele ei nu se puteau distinge prea bine,dar era evident că urma să fie adăpostul lor,cel puţin până când cei doi aveau să remedieze situaţia ghinionistă,hotărând ce era de făcut cu acel noiembrie ce părea deja distrus. Ajunşi lângă cabana zărită din depărtare,constatară profund dezamăgiţi că aspectul acesteia era profund dezolant,total inadecvat pentru gusturile lor oarecum pretenţioase,deşi habar n-aveau dacă interiorul era la fel de deprimant precum exteriorul. Sigrid bătu la uşă şi,după ce aşteptă suficient un răspuns,care,bineînţeles că nu sosi,deschise cu precauţie şi intră încetişor în încăpere. - E cineva aici ? Strigătul ei se pierdu însă în liniştea mormântală care domnea în întreaga cabană.Era evident că nimeni nu se afla acolo pentru a le face primirea,pentru a le oferi adăpost sau viitoare îndrumări pentru ziua următoare. Între timp,Luca rămăsese neclintit în pragul uşii,aruncând priviri curioase. - De ce ai rămas înţepenit acolo ? se răsti ea.Casa nu este locuită,şi cred că e perfectă pentru a rămâne aici.Sau preferi să dormi afară ? - Nu fi ridicolă,i-o întoarse el,în timp ce intră fără urmă de ezitare.Se scărpină la ceafă şi apoi o privi în mod acuzator. - Ce ? Ce nu-ţi convine ? îl întrebă ea de îndată. - Situaţia asta...accidentul...condiţiile vitrege,dar şi restul nenorocirilor,din vina cui or fi ? Sigrid râse fără poftă,ca şi cum ar fi eliberat un surâs chinuit,după care se trânti pe jos.Podeaua era într-atât de prăfuită,încât rochia ei ce fusese cu ceva timp în urmă albă,căpătă culoarea gri,uşor pătat de sângele care de-acum se închegase.Totodată,fata observă privirea lui ciudată,fixând-o fără jenă,dar oricât de intuitivă era,nu reuşi să dezlege misterul uităturii lui. - Arăt jalnic,nu-i aşa ? râse ea a neputinţă. - Cu siguranţă i-ai tăia cheful de iubire oricărui bărbat. - Dar în cazul tău,nici nu se pune problema.Prin urmare,cred că vei suporta să împarţi această umilă locuinţă cu o fiinţă inofensivă şi deloc atractivă. - Am dubiile mele,zise el,în timp ce se aşeză indiferent pe un fotoliu la fel de prăfuit. - În privinţa inocenţei sau referitor la atuurile mele fizice ? - În tot ceea ce te priveşte. Sigrid scăpă un zâmbet viclean,după care-şi lăsă ochii să cerceteze în voie încăparea în care se aflau.Deşi simplă,aceasta deţinea piese de mobilier destul de învechite şi drăguţe,un şemineu cam

Joaca de-a destinul

137

degradat,precum şi un orologiu antic,care îi atrase atenţia mai mult decât orice.Ticăitul profund al acelor ceasornicului,ce răsunau atât de melodios în liniştea care se aşternuse între ei,erau un fel de înştiinţare mistică şi implacabilă.Timpul petrecut împreună începuse deja,iar minutele se scurgeau neîndurătoare.Era trecut de ora douăsprezece noaptea,prin urmare,luna noiembrie deja îşi intrase de-a binelea în drepturile sale. Dintr-odată,Luca îşi duse rapid mâna la rana de pe frunte,şi cercetă cu atenţie cât de gravă era aceasta.Sângele stagnase,însă putea să-şi dea facil seama că tăietura nu era chiar atât de superficială pe cât o crezuse. - Oglindă...dă-mi repede o oglindă ! Sigrid sări în picioare şi într-o clipită fu lângă el. - Calm,viteazule ! Rana trebuie spălată şi pansată,nu examinată în oglindă de către ochiul tău nespus de critic.Asta nu ar ajuta la nimic,ba chiar te-ar îngrijora. - E de rău ? o întrebă el speriat,făcând ochii mari.O să-mi rămână oare o cicatrice din aia oribilă ? - O să devii un monstru,îl îngrozi ea,izbucnind apoi în hohote de râs. - Nu e amuzant.Mă duc să caut o oglindă. - Stai jos ! îi ordonă tânăra cu blândeţe,împingându-l la loc pe fotoliu.O să caut baia şi voi aduce imediat ce îmi trebuie pentru a-ţi curăţa rana. Sigrid se întoarse după câteva clipe,înştiinţându-l că apa caldă era asemenea unui privilegiu,şi că la spirt avea doar dreptul să spere că-l va recupera a doua zi din trusa medicinală a maşinii. Se apropie de el,şi fără să-şi dea seama de puternicul impuls ce o străbătea atât de intens,aproape că-şi dori să se aşeze în genunchi lângă picioarele fotoliului,mai exact lângă picioarele lui Luca.Dar imediat,o puternică forţă invizibilă o trase brusc înapoi,reamintindu-i că el însuşi o sfătuise odată să fie demnă.Aşadar,rămase în picioare,hotărând doar să se aplece încetişor asupra lui. - Să nu te smiorcăi.E apă chioară,deci n-o să te usture deloc. El o privi din nou cu scepticism.Remarcase mişcarea ei ezitantă de mai înainte,şi încerca să lege lucrurile.Sigur,dacă se pune pe jos,îşi murdăreşte rochia şi mai mult,gândea el cu stupiditate,când subit mintea i se lumină.Puţin o interesează pe Sigrid degradarea îmbrăcăminţii,e vorba de nici mai mult nici mai puţin,decât de periclitarea propriei demnităţi,concluzionă el victorios. - Ai mâini fine şi pricepute. - Poftim? întrebă ea mirată,făcându-se că nu auzise bine.Era convinsă că el va da uitării remarca. - Spuneam că mâinile tale ar putea oferi mângâieri divine. Fata îşi simţi obrajii arzând cumplit,şi bănui că probabil se înroşise ca o idioată,precum o şcolăriţă sfioasă.Cât de penibil!Ea,care mereu era asemenea unui iceberg totalmente imun în faţa flăcărilor pasionale ale tuturor bărbaţilor,simţea acum că clocoteşte la temperaturi extreme şi periculoase.Era moartă de ciudă că el reuşise să îi înfrângă aparenţa aceea de indiferenţă ce-i reprezenta apărarea. - Crede-mă că aceleaşi mâini ar putea să îţi provoace şi cele mai teribile chinuri,zise ea,fixându-l cu o privire dură,după care apăsă cu degetele atât de tare peste tăietură,încât sângele izbucni iar. - Ah,doare ! Fir-ar să fie ! Va să zică,sunt la mâna ta ? - Ştii,Luca...tare mi-aş dori să cred că mâinile noastre sunt capabile în egală măsură să ofere aceleaşi delicii şi torturi. - Vrei să constatăm care este mai bun manipulator ? râse el. - Mi-ar plăcea şi mai mult să cred că îmi pot manipula întru totul propriul destin,îi răspunse ea nemaipomenit de serioasă. Zâmbetul de pe faţa lui pieri,fiind înlocuit cu un surâs slab,al unui om care regretă fapte ale trecutului sau care întrevede un viitor nu prea strălucit. Apoi,Sigrid sfâşie o bucată din rochia ei şi o utiliză pentru a-i bandaja rana.Sunetul acela fu atât de intens,încât marcă în mod ciudat conştiinţa lui Luca.Acesta avu strania impresie că fata rupsese

Sandy Manase

138

chiar dintr-însa o parte,oferindu-i-o lui fără urmă de regret,ca şi cum ar fi îndeplinit o mare datorie. - Îţi mulţumesc pentru tot,zise el cu un glas stins într-un final. - Oricum eu port vina acestui dezastru,oftă ea slăbită. - Când mă gândesc că a fost cât pe ce să... Şi,deodată,amândoi fură străbătuţi de acelaşi gând ciudat.Nu îşi amintiră cum era ca accidentul să devină unul de-a dreptul tragic,ci rememorară clipele acelea infime în care impulsurile puseseră ferm stăpânire pe ei.Fuseseră atât de aproape unul de celălalt,îşi simţiseră respiraţiile accelerate şi inimile bătând cu putere,şi totuşi nu se sărutaseră câtuşi de puţin.Buzele lor fuseseră împiedicate să se unească chiar şi într-o clipă când raţiunea nu mai existase. - Însă nu s-a întâmplat nimic,oftă Sigrid deziluzionată. - Îţi pare rău că lucrurile nu au avut altă întorsătură ? - Nu.Mă bucur că suntem în viaţă.Dar cine îmi garantează că nu voi muri cu tine o lună de zile ? spuse ea plină de ironie. Luca o privi din nou în modul acela ciudat ce-i dădea fiori. - Atât timp cât nu discutăm despre o moarte pur fizică,poţi renaşte.În fine,zise el rapid,ocolind afirmaţia recent făcută,ai cercetat etajul ? - Nu.Baia este la parter şi nu a fost nevoie să urc. - Cred că putem dormi aici în această seară,iar mâine vom decide ce e de făcut.Eşti de acord ? - Da.Sunt prea obosită chiar şi pentru a urca nişte simple trepte. - Bine.Prin urmare,tu o să dormi pe canapea,iar eu pe fotoliul acesta. Sigrid încercă să protesteze că ar fi fost mai adecvat ca el să doarmă pe canapea,având în vedere starea sa mult mai gravă decât a ei,dar într-un sfârşit se văzu nevoită să cedeze în favoarea voinţei lui neclintite.Mormăi câteva cuvinte dojenitoare,după care se trânti pe canapea şi se înveli bine cu o pătură groasă până deasupra nasului. - Eşti sigură că vei putea respira? o întrebă Luca,ce se instalase extrem de confortabil pe fotoliu. - De parcă te-ar interesa soarta mea...răsună vocea ei înfundată de sub pătura călduroasă de lână. El o privi cu mare intensitate,ca şi cum ar fi vrut să îi demonstreze prin acea uitătură cât de mult se înşela,dar nu mai zise nimic.La urma urmei,amândoi erau mulţumiţi că liniştea se aşternuse.În acele momente în care oboseala îşi spusese din plin cuvântul,atât Sigrid cât şi Luca,ar fi înlocuit fără să stea pe gânduri cea mai sfidătoare şi provocatoare discuţie,cu un simplu somn odihnitor.

Joaca de-a destinul

139

Capitolul 20

Acum stau şi mă întreb : cum a fost cu putinţă să-mi retez creanga de sub mine,fără a avea în vedere urmările la care mă expuneam ? Pentru că,repet,n-am avut absolut deloc conştiinţa catastrofei care mă aştepta sau pe care,mai bine zis,mi-o pregăteam

singur,pe îndelete. ~ Mihail Drumeş ~

Deşi deja era întâi noiembrie,soarele refuza cu îndârjire să-şi domolească razele cele intense şi deosebit de îndrăzneţe pentru această perioadă tomnatică a anului.O lumină puternică pătrundea prin ferestre,scăldând întreaga încăpere într-o sclipire stranie.Nici măcar n-ai fi spus că toamna îşi intrase de-a binelea în drepturi,ci că primăvara se pregătea să-i cedeze locul verii.Da,cu siguranţă în momentul când Sigrid îşi deschise ochii,atmosfera din jur ar fi putut fi confundată cu uşurinţă cu o zi târzie a lunii mai... Fata dădu la o parte pătura,şi totodată mulţumi fericită cerului că nu se sufocase în noaptea care tocmai trecuse.Ironică treabă,dar el nu fusese prea departe de adevăr atunci când o avertizase de pericolul asfixierii,fiindcă oboseala şi gândurile-i confuze,o făcuseră să se ascundă într-acel soi de culcuş,omiţând pericolul sufocării.Bineînţeles că adormise buştean de îndată ce trupul său ostenit luase contact cu o suprafaţă moale şi orizontală. Acum privea temătoare pătura azvârlită pe podea,gândindu-se dacă chiar ar fi putut ca aceasta să-i pericliteze în vreun fel cursul respiraţiei fireşti. - Prostii ! deliberă ea cu glas tare,după un scurt moment de cugetare.Să mă sufoc cu o bucată de cârpă afurisită,după ce am trecut ca prin urechile acului tocmai printr-un accident.Ar fi fost de-a dreptul stupid să sfârşesc aşa. Deodată,privirea îi rămase aţintită asupra lui Luca.Acesta încă mai dormea.Se apropie de el cu paşi silenţioşi,nedorind sub nicio formă să-l trezească. Ajunsă lângă el,constată că nu se înşelase deloc: era de-a dreptul minunat când dormea.Respira atât de liniştit,iar pieptul îi tresălta atât de încetişor,de abia perceptibil,încât Sigrid se simţi subit invadată de o senzaţie de calm numai privindu-l.Şi totuşi,cum putea fi atât de relaxat,când tocmai trecuse printr-atâtea întâmplări,nu tocmai obişnuite?Exista ceva aproape inexplicabil în starea lui domoală.Iar acel ceva se dovedi atât de tentant şi îmbietor,încât fata se simţi precum un demon ce râvneşte la coruperea unui înger.Din pricina acestei pofte stranii,se apropie tiptil de fotoliu,şi se aplecă subtil asupra lui,încercând să găsească poziţia optimă pentru a-i acapara buzele complet şi dintr-odată.Era convinsă că Luca avea să reacţioneze fulgerător,într-un mod mai puţin agreabil,iar dacă tot avea de gând să comită o astfel de nebunie,atunci aceasta trebuia să fie desăvârşită. Îi mai sorbi o clipă din priviri buzele,după care se repezi profund nerăbdătoare să-i smulgă un sărut.Ah,de cât amar de vreme aşteptase momentul acesta,în câte ipostaze îşi închipuise că avea să aibă loc,câte senzaţii experimentase la simplul gând ! Un adevărat torent emoţional fu cât pe ce să se reverse asupra lui,când dintr-odată Luca deschise ochii,o prinse de mâini cu putere,şi o trase în braţele lui,imobilizându-i orice mişcare. Fata de abia se dezmetici,că şi începu de îndată să se smucească din toate forţele. - Dă-mi drumul ! Mă doare ! - Lasă teatrul.Mai bine recunoaşte ce doreai să faci. - Eşti nebun.Am vrut doar să te învelesc.

Sandy Manase

140

- Ia te uită ! Ce grijulie mi te-ai dovedit.Nu bănuiam că străfundurile personalităţii tale ascund o latură atât de altruistă. - Ba să crezi.Nu toată lumea are scopuri ascunse ca tine. - Desigur.Iar cum tu eşti abnegaţia în persoană,te crezi în măsură să-mi faci reproşuri.Să ştii că nu o să îmi stârneşti niciun proces de conştiinţă. -Poţi să mă eliberezi,fiinţă insensibilă şi cinică ?Sau îţi vei impune voinţa asupra mea prin orice mijloc,tiranule ? strigă ea. Ironia îşi făcu efectul pe loc.El îi dădu drumul la braţe,se ridică şi o împinse enervat într-o parte. - Ce dulce ţi-e minciuna.Mai că regret că n-am gustat-o adineauri. Sigrid îşi frecă furioasă încheieturile ce încă o mai dureau.Îi aruncă o privire dispreţuitoare,şi fără să se mai gândească la consecinţele vorbelor spuse,începu să-i vorbească pe un ton batjocoritor. - Şi te-aş fi sărutat,dacă nu ai fi sărit în defensivă,ca şi cum te luptai cu cine ştie ce fiară mitologică periculoasă.Mi-ar fi plăcut să constat dacă eşti chiar atât de veninos pe cât pari,fiindcă ai o limbă al naibii de ascuţită,doar că mereu o bagi în gura nepotrivită. - Nu fi dramatică.Chiar ai vrut să mă săruţi ? - Nu fi stupid.Te comporţi de parcă nu ţi-ai fi dat seama. - Cert.Şi totuşi...de ce ? În fond,ştii că nu însemni nimic pentru mine.De ce ar vrea o persoană mândră ca tine să cerşească un gest insignifiant ? Fata se apropie de el încetişor,fixându-l cu o privire pătrunzătoare ce părea să-i scruteze sufletul. - Priveşte-mă în ochi,Luca.Chiar crezi că mi-aş risca mândria şi demnitatea pentru un gest pe care l-aş considera banal şi fără pic de importanţă ? - Nu. - Atunci,oare cum îndrăzneşti să-mi jigneşti şi să-mi desconsideri sentimentele pentru a nu ştiu câta oară ?! se înfurie ea.Vorbeşte de gesturi efemere când te raportezi la uimitoarele partenere cu ale căror farmece te-ai înfruptat.Dar o singură dată dacă mai faci o remarcă nepotrivită în privinţa emoţiilor mele ciudate şi inexplicabile pentru raţiunea ta implacabilă,îţi voi demonstra că îţi fac praf şi pulbere iubirea indestructibilă de care eşti atât de convins. - Mă ameninţi ? - Nu,dragule.Mă joc de-a războiul sentimental,râse ea fals.Ba,bineînţeles că te ameninţ ! M-am săturat să privesc spectacolul de pe margine.Este mult mai palpitant să încerc să-i schimb cursul. - Şi cine îţi garantează că vei reuşi ? - Îmi asum riscul,declară fata cu îndrăzneală.Total,aşa cum n-am făcut-o niciodată ! Şi un eşec l-aş îmbrăţişa cu braţele deschise. - Oh,dar ce atitudine ! Nu pari să gândeşti precum o învingătoare autentică. - În schimb,tu te încrezi mult prea mult în victoria ta inutilă.Te compătimesc.Eu sunt mult mai avantajată,fiindcă accept ca fiind viabile atât victoria,precum şi eşecul.Ţine cont,n-ar avea ce să mă surprindă. - Surprindere?! Dacă e cazul să vorbim despre uimire,ba chiar stupefiere excesivă,cred că eu sunt cel mai potrivit exemplu.Habar n-am cum dracu’ am ajuns într-o cabană în mijlocul pădurii cu tine,nu ştiu ce pretinzi,şi nu reuşesc să-mi dau seama dacă nebunia asta are sau nu,un final. Sigrid păstră un scurt moment de tăcere după discursul lui presărat cu gesturi dezorientate,după care izbucni în hohote zgomotoase de râs. - Ce-i atât de amuzant ? se irită el. - Cu siguranţă întrebările sunt retorice,iar tu cunoşti perfect răspunsurile.Dar mi se pare atât de haios să te văd agitându-te ca un animăluţ prins în cursă. - Te înşeli.Te înşeli amarnic.

Joaca de-a destinul

141

Exact în acea clipă,Luca primi un mesaj pe mobil,dar spre stupefierea lui,atunci când îl scoase din buzunar,Sigrid i-l înşfăcă,hotărâtă fiind să nu i-l mai returneze pe toata durata călătoriei. - Nici să nu te gândeşti,puştiule ! zise ea cu dispreţ,în timp ce şterse mesajul,fără ca măcar să se fi sinchisit să-l citească.Fără îndrumări de la cucoana înţeleaptă,căci altfel îţi lipesc eticheta de şoricel ascultător pe frunte.Uite ce e,Luca.Tu păstrează-ţi liniştit demna atitudine,şi ţine-ţi încuiată într-o cutiuţă fidelitatea ta grandioasă.Îţi promit în mod solemn că vom fi tot la fel de vinovaţi.Nu te voi atrage în mrejele păcatului decât până la jumătatea drumului,iar de acolo vei decide tu ce este de făcut.Desigur,asta dacă nu o să ne găsească respectabila-ţi doamnă şi o să te târâie acasă să-ţi dea bătaie pentru că ai fost neascultător şi nu ţi-ai îndeplinit responsabilităţile de viitor soţ ireproşabil. Luca stătu câteva clipe în cumpănă,după care izbucni el însuşi în râs. - Asta da schimbare drastică ! Nu cu mult timp în urmă,aş fi jurat că n-ai îndrăzni niciodată să mă înfrunţi aşa cum o faci acum. - Şi îţi mulţumesc pentru felul încântător în care m-ai impulsionat. - Nu e necesar să fii ironică mereu. - Mă gândeam că sarcasmul e un fel de combustibil pentru tine.Sau nu vrei să te alimentez astfel ? - De ce am strania senzaţie că discuţia asta n-are final ? - Pentru că eşti un presupus gentleman,ce a considerat că aşa mi-ar atrage atenţia în mod subtil că s-a săturat să pălăvrăgească,când ar prefera puţină acţiune,îi spuse ea pe un ton glumeţ. - Discuţia asta n-o să se termine în pat ! - Dragule,îţi mai încapi în piele de atâta indignare,ori ipocrizia ocupă locul suprem la tine? Cine a pomenit ceva de pat,sex & co. ? El dădu nedumerit din cap. - Mă refeream la altceva,ca de exemplu un duş înviorător.Nu ai dori să faci o baie relaxantă,după toată călătoria asta mizerabilă ? - Ba da.Ar fi extrem de potrivit. - Ghinion.Eu intru prima,căci mă simt profund jignită,datorită afirmaţiei tale referitoare la faptul că aş încheia o discuţie în pat,când mie îmi place să îţi sorb orice cuvinţel.De altă dată,ai mare grijă ce spui,dragule ! Fără să-l mai lase să riposteze,fata intră în baie şi zăvorî rapid uşa după ea.Curând,apa se auzi curgând,iar el nu se putu abţine în a nu-şi crea o vagă imagine a ceea ce se petrecea înăuntru.Deja şi-o imagina goală,recăpătându-şi treptat prospeţimea sub apa extrem de revigoratoare.Vedea cum picăturile se prelingeau languroase pe pielea sa fină,cum degetele sale mici spălau cu grijă fiecare părticică,cum devenea atât de erotică sub jetul arzător... Opreşte-te,idiotule ! îşi porunci el.Simţea că simpla fantezie ce prindea tente din ce în ce mai perverse şi îndrăzneţe avea să-l ducă la pierzanie.Nu mai vedea în faţa ochilor decât cum dărâma uşa aia blestemată,cum intra în duş,cum o lipea cu spatele de faianţă şi o făcea a lui până la epuiza-re,până la nebunie,până la extaz ! Tresări şi îşi duse instinctiv mâna la frunte.Avea strania impresie că cineva îi furase cu adevărat minţile şi îi strecurase în schimb doar gânduri condamnabile ce o aveau mereu personaj principal pe Sigrid.Înjură printre dinţi şi ieşi afară. Imediat ce aerul proaspăt îl izbi în faţă simţi că starea de înăduşire îi mai piere.Dar fir-ar să fie ! Nu era a bună.Cu câteva clipe mai în urmă se simţise vulnerabil,cu sângele clocotindu-i intens în vene,cu dorinţa adânc înfiptă în inimă. Trase şi mai cu putere aer în piept pentru a-şi restabili cursul firesc al respiraţiei,care de altfel era un alt motiv de îngrijorare.Nu putea concepe că se simţise de-a drepul excitat atunci când îşi lăsase fantezia să i se încropească în imaginaţie.Nu cu Sigrid ! gândi el înspăimântat şi furios pe propria neputinţă.Cu oricine,dar cu ea nu !

Sandy Manase

142

ooo

În timp ce Luca se îndepărtase puţin de cabană pentru a încerca să-şi calmeze starea de spirit,un tânăr înalt şi chipeş din cale-afară,intră fără urmă de îndoială în casă.Se îndreptă ţintă spre o noptieră,şi începu să cotrobăie prin sertare în căutarea unui anumit lucru. Însă prin ironie,exact în acel moment,Sigrid ieşi din baie,şi fu nevoită să se confrunte cu imaginea convingătoare a unui hoţ autentic. - Stai pe loc ! îi strigă ea autoritară. Tânărul îşi opri asidua cercetare,şi întoarse uimit capul pentru a observa cine fusese cea care îi dăduse un ordin atât de ferm,care nu admitea nici cea mai infimă contrareplică. - Ce naiba cauţi p-aici,şmechere ? La prima vedere pari bine îmbrăcat şi nu cred că duci lipsă de hrană.Iar de cauţi bani,te înştiinţez că n-ai să găseşti un sfanţ în casa asta.Aşa că şterge-o ! - Mă tem că dacă aş fi într-adevăr un hoţ,aş îndrăzni să fur cu totul şi cu totul altceva,rânji acesta,măsurând-o din cap până în picioare cu o uriaşă impertinenţă. - Proastă afacere,replică fata,nesinchisindu-se câtuşi de puţin de ţinuta sa sumară constituită doar dintr-un biet prosop.Nu sunt virgină,sunt un dezastru într-ale sexului,iar simplul plan de cucerire s-ar dovedi o corvoadă pentru tine,mai ales că nu s-ar solda cu nicio interacţiune pasională.Te-am lămurit ? - La naiba ! şuieră el uimit.În viaţa mea n-am mai întâlnit o persoană ca tine. - Poţi să ieşi şi să te miri afară ? - Aş putea,dar nu cred că ar fi corect să fiu izgonit din propria mea casă. - Poftim ? - Da.Cabana aceasta e a mea,dar practic este abandonată.N-am timp de ea,şi nu mă interesează în mod deosebit.Totuşi,acum două seri am fost nevoit să zăbovesc aici o noapte.Prin urmare,am uitat nişte documente şi am venit să le recuperez. - Se vede că nu dai doi bani pe cabană.Nici măcar n-ai încuiat uşa. - În fine,asta cam aşa e.Mă numesc Sergiu.Tu ? - Sigrid. - Aş putea să-ţi strâng mâna şi să invoc o cunoştinţă ceremonioasă ? - Da.Cred că este în regulă. El se apropie,o prinse pe fată de mână,şi uită să-i mai dea drumul.Moment perfect pentru ca Luca să-şi facă apariţia.Simpla scenă ce i se desfăşura înaintea ochilor,i se părea total stupidă şi-i venea să urle de mânie,crezând că înnebunise complet.Totuşi,Sigrid era acolo,învelită doar într-un simplu prosop,şi se mai şi ţinea de mână cu un tip înalt,brunet şi enervant de atrăgător. - Deja ţi-ai găsit un amant ? Incredibil,căci n-am fost plecat decât o clipă ! - Nu vorbi prostii.Sergiu este proprietarul cabanei în care ne-am adăpostit după accident.Doream să-i povestesc totul,dar ai apărut tu… Sergiu îl studie puţin pe Luca,şi,imediat,ca şi cum ar fi deliberat liniştit că nu era posibil ca acesta să fie un potenţial adversar,îşi îndreptă din nou atenţia asupra fetei.Luca murea de ciudă deoarece nu intrase la duş înaintea lui Sigrid.Acum poate nu s-ar mai fi simţit stânjenit,precum un nespălat fără urmă de şarm.Ba mai mult decât atât,rana de pe frunte îl făcea să pară şi mai oribil. - Spune-mi...ai nevoie de ajutor ? Vreţi să vă duc în oraş ? Luca nu suportă tonul lui împăciuitor şi aerele de prinţ salvator pe care şi le dădea cu prisosinţă în faţa ei.Se postă imediat lângă ea şi o cuprinse cu braţele pe după umeri,strângând-o cu aviditate. - N-avem nevoie.Mulţumim.Eu şi surioara mea ne descurcăm foarte bine şi singuri.Maşina este la

Joaca de-a destinul

143

doar câţiva metri distanţă,şi deşi e puţin avariată,cred că pot porni motorul. - Mă bucur.Ştiţi,pentru o clipă,am avut senzaţia că între voi doi ar exista alt tip de relaţie,dar este o prostie.Se observă clar că nu vă potriviţi absolut deloc ! Afirmaţia fu tăioasă pentru ambii.Luca o strânse tare de umeri şi Sigrid tresări.Oare chiar n-avea nicio şansă să fie cu bărbatul pe care-l iubea ? Momentul de tăcere deveni curând de-a dreptul stânjenitor.Sergiu nu-şi dădea seama dacă zisese ceva greşit şi nu înţelegea reacţiile lor ciudate. - Ei bine...deci cum rămâne ? - Sergiu,începu fata cu zâmbetul pe buze.Nu-i aşa că,odată ce nu foloseşti cabana des,ai putea să ne laşi să mai zăbovim aici atât cât va fi necesar ? - Nu vreţi să vă întoarceţi în oraş ? - Oh,ba da.Însă mă tem că tocmai o problemă personală ne ţine departe de oraş.Mai exact tocmai de casa noastră... - Nu prea înţeleg,zise el,dând descumpănit din umeri. - Crede-mă că îmi este destul de greu să-mi împărtăşesc problemele familiale cu un străin…se tângui ea pe o voce înduioşătoare. Luca nu înţelegea absolut nimic.Era la fel de nedumerit precum Sergiu,dar totodată era conştient că în orice clipă trebuia să fie pregătit să susţină minciuna ei.La urma urmei,era aşa-zisul ei frate... - Dacă nu poţi să îmi zici... - Adevărul e că ne-am certat groaznic cu părinţii noştri,iar într-un final lucrurile au degenerat atât de mult,încât s-a pus până şi binecunoscuta problemă a dezmoştenirii.Treptat,noi simţeam că eram persecutaţi în propriul cămin,în locul ce ar fi trebuit să rămână permanent o oază de linişte,şi nu un câmp de război,unde ajunseserăm să fim nevoiţi să participăm constant la bătălii interminabile.Şi n-am mai suportat.Pur şi simplu ne-am luat câteva bagaje,neţinând cont în marea grabă nici măcar de ce îndesam în valize,şi am fugit din casa noastră precum nişte prizonieri hăituiţi. - Ce poveste incredibilă ! exclamă Sergiu. Acelaşi lucru poate că l-ar fi afirmat chiar şi Luca însuşi,dacă nu s-ar fi abţinut,dându-şi seama că el însuşi era personaj al acelei fabulaţii scornite de Sigrid. - Practic,nu aţi fost alungaţi,dar voi aţi fugit precum nişte rebeli furioşi pe propria soartă,dornici de o schimbare drastică... - Cam aşa ceva,îngânară Sigrid şi Luca într-un glas. - Şi accidentul ? Sigrid vru să inventeze o nouă explicaţie,dar de astă dată Luca fu mult mai iute şi i-o luă înainte. - În mare parte este vina mea.Sora mea a insistat că poate ar fi mai bine să ne întoarcem,pentru ca să le oferim explicaţii părinţilor noştri.Nu i se părea corect că plecasem fără ca măcar să lăsăm un bilet.În plus,remuşcările începuseră deja să o chinuie îngrijorător.Restul poveştii s-a încheiat tocmai cu accidentul.Eu nu am fost de acord cu propunerea ei,care mi s-a părut absolut inadecvată,ne-am încăierat îngrozitor,iar după ce fiara asta a sărit pe mine,am pierdut controlul volanului. - Sigrid...rânji el.Da,imediat ce am intrat în cabană am constatat ce pericol reprezintă femeia asta. - Terminaţi-o ! strigă Sigrid revoltată.În concluzie,ne poţi ceda casa ta pentru a ne servi drept locuinţă provizorie ? Tânărul păstră un scurt moment de tensiune,timp în care Sigrid şi Luca stătură cu nervii întinşi la maximum,după care deliberă cu zâmbetul pe buze. - Cu plăcere.Puteţi rămâne cât doriţi.Zona aceasta este foarte frumoasă,şi sunteţi atât de aproape de Sighişoara,încât puteţi merge să cumpăraţi mâncare sau orice aveţi nevoie exact din oraş. - Sighişoara? izbucni Sigrid entuziasmată.Era unul dintre locurile cele mai dragi unde-şi dorise să ajungă alături de Luca.Mulţumim ! zise ea,sărind în sus de bucurie.Îţi rămân veşnic datoare şi sper

Sandy Manase

144

că vreodată voi avea ocazia să mă revanşez. - O adevărată încântare,Sigrid.Să ştiu că am o datornică atât de frumoasă,mă face să mă simt minunat.Cine ştie,poate că... - Ai vrea tu,mormăi Luca subtil. - Poftim ? - Spuneam că oferta ta este de-a dreptul generoasă,şi nu numai Sigrid,ci şi eu îţi rămân îndatorat. - Desigur...zise Sergiu dezinteresat.Atunci,eu vă las să vă instalaţi în noua voastră locuinţă pe timp nedeterminat. - O lună,completă Luca.Cred că o lună va fi suficient. Ea îl privi cu o deosebită atenţie,şi constată dezamăgită că pe figura lui nu se citea urmă de înduplecare.Era ferm hotărât să-şi ţină promisiunea,şi să petreacă cu ea o lună şi nicio zi în plus. - O lună,două,mi-e total indiferent.V-am lăsat.La revedere ! - La revedere,Sergiu ! Şi mulţumim încă o dată ! Imediat ce acesta închise uşa,amândoi se trântiră pe canapea şi izbucniră în râs,profund amuzaţi. - Dezmoşteniţi...prizonieri în propria casă sau alte prostii dintr-astea...râdea Luca.Nu crezi că ai exagerat puţin ? - Deloc.Să minţi este o artă demnă de cunoaştere. - Dar tu ai dat întregii poveşti iz de reală tragedie.Plus că ai mai presărat-o şi cu unele gesturi dramatice caracteristice:oftări şi fraze patetice.Dacă ai fi scăpat şi o singură lacrimă de cristal,tipul ţi-ar fi vândut cabana pe-un zâmbet. - Taci! Sunt convinsă că,de fapt,şarmul tău cel incontestabil l-a convins să ne pună la dispoziţie întreaga cabană.Cicatricea aia este chiar sexy.Îţi oferă un aer neastâmpărat,de rebel,ca şi cum ai fi făcut o faptă maliţioasă,iar acum te poţi mândri cu urmările ei nefaste. - Foarte amuzant,mormăi el. - Hai,nu te posomorî,ursul meu morocănos.Îţi promit că te las să te retragi în bârlogul tău,departe de mine,ce devin un pericol de-a dreptul iminent,dar nu înainte de-a te felicita pentru susţinerea minciunii mele.Detaliile s-au îmbinat perfect atunci când ai explicat accidentul. - Realitatea mi-a fost de mare ajutor. - Lasă modestia.Eşti un as într-ale minciunii,şi feţişoara asta te ajută al naibii de mult!Când nu vrei să se citească nimic pe ea,eşti ca un manuscris cu paginile pecetluite,iar când doreşti,eşti mai convingător decât aceeaşi carte cu filele expuse total la vedere.Păcat că uneori minţi chiar şi aici. - Ce vrei să zici ? - De ce ai spus că suntem frate şi soră ?Ai fi putut să spui că suntem un cuplu,sau,de ce nu,că suntem căsătoriţi ? chicoti ea. Luca o privi cu o expresie ciudată,dar nu îi răspunse. - Uite exact la lucrul acesta mă refeream.Nu înţeleg dacă-mi ascunzi ceva în momentul ăsta,sau pur şi simplu te comporţi în mod natural. El se ridică,şi începu să se îndrepte încet către baie.Din pragul uşii,se întoarse şi-i aruncă o privire intensă,însoţită de un uşor zâmbet. - N-am nimic de ascuns.Dacă lăsăm deoparte toate resentimentele,să zicem că eşti precum o soră pentru mine.De ce aş fi stârnit complicaţii,zicând că îmi eşti soţie sau iubită ?Cu siguranţă Sergiu nu te-ar mai fi considerat disponibilă,şi nu ne-ar mai fi oferit cabana cu atâta bunăvoinţă. - Înţelept frate mai am ! exclamă fata,de abia stăpânindu-şi mânia.Soră ?Asta o considera el ?Nu simţea nici măcar atracţie fizică ?Oh,ce blestem oribil !se gândi ea şi-şi duse mâinile la tâmple. - Totuşi...nu vrei să fii amabilă şi să mă ajuţi să mă spăl pe spate,surioara mea scumpă şi dragă ? Sigrid tresări şi ridică privirea uimită.Zâmbetul lui subtil se transformă într-un surâs fermecător. - Nu...nu...bâigui ea.Te descurci şi singur !

Joaca de-a destinul

145

- Dar sunt rănit şi neîndemânatic... - Iar eu ...se bâlbâi ea.Eu sunt doar într-un prosop,şi cred...cred că sunt extrem de vulnerabilă! Mă duc până la etaj.Dormitoarele alea se necesită puţin aranjate. - Nu ştii ce pierzi ! îi strigă el înainte de a închide uşa. - Oh,ba da,şuieră ea cu nemărginită părere de rău în timp ce urca în fugă scările.Dar măcar am extraordinara consolare că îmi mai rămân 29 de zile. Ajunsă sus,Sigrid cercetă rapid dormitoarele,şi constată că se aflau într-o stare deplorabilă.Ca şi cum o munca îndârjită ar fi putut să-i smulgă complet din minte amintirile recente,hotărî că cel mai bine era să îşi dea toată silinţa pentru ca acele camere să pară cât de cât locuibile.Apoi,îşi reaminti că deşi se spălase,nu avea nicio haină curată. Coborî în goană scările şi începu să strige în gura mare : - Luca !Trebuie să te duci la maşină să aduci bagajele ! - De ce nu te duci tu ? îi răspunse el din baie. - Mai bine ajungem la o înţelegere. Luca deschise uşa şi se sprijini într-un braţ de tocul acesteia.Când ochii fetei îl măsurară din cap până în picioare cu o privire surprinsă şi plină de dorinţă,el realiză imediat că prosopul înfăşurat în jurul taliei i se părea o ţinută prea sumară lui Sigrid.Îi zâmbi larg şi o întrebă pe un glas domol : - Şi cam ce fel de înţelegere s-ar stabili între noi ? Ea tresări puţin,ca şi cum un adevărat fior electric i-ar fi străbătut fulgerător întregul trup,după care încercă să pară stăpână pe situaţie,şi să lege frazele într-un mod cât mai coerent cu putinţă. - Eu mă duc să iau bagajele,iar tu faci curăţenie în dormitoare.Ai înţeles ? - Eşti sigură că nu era invers ?Totuşi,poate doreşti să mă duc eu până la maşină după valize,iar tu să te ocupi de punerea în ordine a casei. - Da,bâigui ea ruşinată.Nu asta am zis ? - Nu,dar sunt convins că asta ai vrut să zici. - Şi ?Accepţi aşa neprotocolar,ori trebuie să mă străduiesc să fac şi o plecăciune reverenţioasă ? Luca se îndreptă ţintă către ea,şi se opri la câţiva centimetri de trupul ei. - Accept.Deşi cred că deja am acceptat prea multe. Discuţia lor se încheie în acel punct ambiguu,iar restul zilei nu prea mai interacţionară mult.După ce Luca aduse într-un final toate bagajele,tânăra se ocupă cu despachetatul şi aranjă cât mai bine cu putinţă două dintre cele cinci dormitoare.La sfârşitul reamenajării sale ingenioase,cabana părea să fi dobândit ca prin magie un suflu nou,un aer autentic de prospeţime,devenind mult mai primi-toare decât atunci când o analizaseră prima oară. Luca păşi în noul lui dormitor şi observă uimit cât de minunat arăta. - Teribil ! Am putea să deschidem o pensiune şi să câştigăm nişte bani. Sigrid tocmai termina de aranjat lenjeria patului,gândindu-se visătoare dacă va ajunge în acele zile să se strecoare sub ea alături de Luca. - Ce...ce spuneai ? Nu eram deloc atentă. - Ziceam că...şi deodată,o idee bizară îi încolţi în minte,şi-şi abandonă fraza precedentă,refuzând să i-o mai repete.Patul ăsta e atât de imens.Ar încăpea cu uşurinţă două persoane în el. Sigrid se înroşi puternic în obraji,iar braţele începură să-i tremure.Lăsă lenjeria din mâini şi se îndreptă către dulap,deschizându-l cu repeziciune. - Uite ! Ţi-am aranjat frumos şi toate hainele. Luca râse şi decise să treacă peste eschivarea ei cu neruşinare,fiindcă avea chef de joacă. - Cum aici suntem la munte,presupun că noaptea este foarte răcoare.Vara e minunat să te lăfăi singur într-un pat uriaş,însă la sfârşitul toamnei e mai potrivit să te încălzeşti de un trup cald. - Promit să caut un câine pentru încălzirea ta suplimentară,râse ea şi ieşi.

Sandy Manase

146

Capitolul 21

Am mers la voia întâmplării şi întâmplarea aranjase lucrurile mai înţelept decât ar fi făcut-o cea mai înţeleaptă minte.Mie nu-mi rămăsese altceva,decât să ascult supus

sugestiile care porunceau voinţei mele.Un lucru e sigur:din mecanica faptelor petrecute,mie personal nu-mi aparţinea decât executarea.

~ Mihail Drumeş ~ Sigrid şi Luca plecaseră a doua zi,dis-de-dimineaţă,prin împrejurimi.Cum cei doi tineri aveau ne-apărată nevoie de alimente esenţiale,hotărâseră de comun acord să realizeze aşa-zisul sacrificiu de a se suporta unul pe celălalt de-a lungul drumului străbătut.Dar,deşi ambii promiseseră să facă tot ce le stă în putinţă pentru o convieţuire normală,amândoi ştiau că la proxima ocazie mai tentantă aveau să dea uitării toate regulile moralităţii şi amabilităţile gratuite. Mergeau unul lângă altul,pe micul drum de ţară,neadresându-şi nici măcar un singur cuvânt. Într-adevăr,cei doi erau mult prea ocupaţi pentru ca să se mai gândească şi la un anumit subiect de conversaţie.Minţile lor năzdrăvane deja se întărâtau în născocirea a fel de fel de lucruri menite să tulbure echilibrul şi liniştea celuilalt.Între cei doi părea să ia naştere un soi de concurs ciudat,în care se utiliza felurite metode pentru a stabili care din ei este mai ingenios,mai aprig în gândire,mai stăpân pe propriul plan,care trebuia dus la final fără urmă de eşec.Nici măcar n-aveau habar că joaca lor putea deveni cu timpul de-a dreptul periculoasă.Nu le trecea prin minte că totul putea lua turnura unui război amoros din care amândoi puteau ieşi cu inimile frânte. Continuau să meargă liniştiţi,dar fără să scoată vreo vorbă.Ideile nebuneşti le dădeau târcoale în mod constant şi cu insistenţă,împânzindu-le mintea cu tot soiul de scenarii năstruşnice. Şi totuşi,într-o oarecare măsură,cei doi tineri ştiau foarte bine că între ei doi nu putea fi vorba de planuri concrete.Erau conştienţi că în ciuda meticulozităţii lor,destinul le juca festă după festă,con-vingându-i că previzibilitatea nu le era prea mult îngăduită.Era ca şi cum ar fi fost capabili să vadă oricând soarele strălucind,dar totodată absolut nimic nu-i putea asigura că vor scăpa de sosirea unei furtuni năprasnice în următoarele clipe. Sigrid decise prima să pună capăt tăcerii aceleia enervante şi începu să se tânguie cu falsitate. - Să fie totuşi chiar atât de departe piaţa aia ?Am impresia că am mers kilometri întregi. - De fapt,cred că prezenţa mea îţi provoacă această stare inconfortabilă,comentă el. - Află că nici nu eşti prea departe de adevăr.În viaţa mea n-am mai mers atât de mult alături de un om mai plictisitor decât tine.Cred că până şi un câine mi-ar fi o companie mai agreabilă.Măcar ar latra,s-ar gudura pe lângă mine şi chiar m-ar putea surprinde cu vreo figură poznaşă. Sigrid tăcu dintr-odată.Luca părea să nu fie deloc afectat de sarcasmul ei usturător,dar tânăra era sigură că remarca ei îl iritase oarecum.Ştia că tot ce zisese era doar o mare minciună sfruntată,cum de altfel ştia şi cât de multă plăcere îi provoca simpla lui companie.Chiar şi dacă acesta nu i-ar fi adresat o singură vorbă,Sigrid tot s-ar fi simţit încântată.Atmosfera din preajmă prindea tente atât de supranaturale când se afla în prezenţa lui,încât conversaţia devenea doar un simplu detaliu al plenitudinii resimţite.Totuşi,se gândea ea încurcată,de ce nu îmi răspunde la ironie?Oare doreşte să mă pedepsească prin tăcere ? N-avea decât.Fata era mult prea fericită în adâncul sufletului pentru a-i băga lui în seamă proasta dispoziţie.Putea să se molipsească de la ea sau putea să rămână ursuz până la apusul soarelui.

Joaca de-a destinul

147

- Eşti fericită ? o întrebă el subit. - De ce aş fi? îi răspunse Sigrid cu o aparentă indiferenţă.Fiindcă mergem să cumpărăm mâncare pentru a supravieţui ?Nu mi se pare un motiv prea îmbucurător,poate doar o mare necesitate care devenise de-acum urgentă. - Deci,nu eşti fericită.Şi totuşi,să ştii că nici tristă nu pari. Sigrid cugetă câteva clipe bune pentru a găsi o replică adecvată.Dar cu cât cugeta mai mult,cu atât mai mult se afunda într-o tăcere dureroasă.I-ar fi plăcut mult să îi dezvăluie că era minunat să poată fi împreună cu el chiar şi numai pentru câteva zile,că îşi dorea să-l facă fericit hrănindu-l din propria-i bucurie sufletească,şi că indiferent de rezultatele finale întreaga experienţă probabil avea să rămână de mare însemnătate în viaţa ei.Totuşi,nu putea să îi zică toate aceste lucruri.Poate că lui nici măcar nu aveau să-i pară credibile,fapt pentru care nu avea de gând să mai rişte. - Mă simt la fel cum te simţi şi tu,zise ea cu siguranţă în glas,după lungul moment de tăcere. El scăpă un uşor zâmbet şi o privi cu ochii sclipind de o lucire stranie şi de nedesluşit. Privindu-l,Sigrid simţi cum pe propriul chip înflorea un surâs luminos,iar de privire nu se îndoia că era oglinda perfectă a minunaţilor şi expresivilor lui ochi. - Ai dreptate,răspunse el. - Nu-mi vine să cred că aud asta.Tu îmi dai mie dreptate ? - Aş putea nega...aş putea să te contrazic... - Cu siguranţă ai fi capabil,remarcă ea.Dar gesturile te-ar trăda atât de mult,încât joculeţul tău oricât de bine ar fi plănuit,s-ar solda cu un eşec. - Tocmai de aceea am şi recunoscut. - Ce anume? îl întrebă ea cu emoţie în glas,crezând că va putea să-l facă să-i mărturisească. - Că mă simt la fel ca şi tine. - La fel? îl mai provocă Sigrid încă o dată. - Întru totul. - Grozav,exclamă ea deziluzionată.Ştia că atât timp cât nu recunoştea prin cuvinte cum anume se simţea,afirmaţia lui rămânea ambiguă.Iar ea n-avea de gând să mai adauge ceva. Nu după mult timp,o mare îngrămădeală de oameni agitaţi îi înştiinţa că,în sfârşit,ajunseseră la piaţă.De cum intrară în vâltoarea mulţimii agitate,Luca şi începu să se tânguie : - De-ai şti cât de mult îmi lipsesc supermarketurile.Aş da orice să pot împinge un simplu coş în care să trântesc rapid tot ce am nevoie. - Taci odată! îl dojeni ea.Cu o asemenea atitudine dacă ar veni sfârşitul lumii,tu ai fi primul care n-ar supravieţui,şi totul doar din pricina comodităţii. - Ce trebuie să cumpărăm ?schimbă el rapid vorba.Vreau să ieşim cât mai repede de aici. - Cred că nişte fructe,legume şi restul alimentelor de bază. - Cumpăr eu fructe,zise el ca şi cum ar fi fost de acord să realizeze un sacrificiu suprem. Dar pe neaşteptate,un ins nerăbdător să ajungă la cine ştie ce destinaţie,îl împinse pe Luca atât de straşnic,încât acesta nu se putu abţine în a nu se revolta din cauza unei asemenea grosolănii. - În oraşul meu se spune „mă scuzaţi”,strigă el ironic. Celălalt se şi întoarse imediat pe călcâie,şi reveni fulgerător lângă el,fiindcă avea un mare chef de harţă şi i se oferise tocmai ocazia ideală.Îl studie un moment cu dispreţ,de parcă însuşi Luca ar fi fost vinovat de lipsa bunelor sale maniere,după care îi zise pe un ton necioplit : - Tu n-ai ochi să te fereşti sau ce ?! - Nu eu eram cel care dădea din coate fără să se uite prin preajmă. Băiatul vru să-l atace iar,când dădu deodată cu ochii de Sigrid.O măsură din cap până în picioare cu o enormă neruşinare,încât Luca se simţi brusc invadat de o gelozie oarbă şi ciudată.Ar fi vrut să îl ia la rost pentru comportamentul lui necuviincios,dar realiză că astfel s-ar fi înjosit.

Sandy Manase

148

- Frumoasă fătucă !Nu mi-o dai mie ?rânji el fără ruşine,nedezlipindu-şi ochii de pe Sigrid. Bietul Luca nu ştia ce să facă.Dacă nu îi lua apărarea,ar fi fost un mare nesimţit,iar dacă i-ar fi aruncat acelui tip toate vorbele care îi veneau în minte,ar fi fost o nechibzuinţă şi mai uriaşă,fiindcă în mod cert ar fi amplificat mai mult conflictul stârnit.Însăşi Sigrid simţi că Luca trece printr-o stare tensionată,dar nu interveni deloc.Ştia că putea să se descurce excelent şi singur.În fond,ei niciodată nu îi plăcuse să joace rolul de mămică nici pentru Luca,nici pentru oricare tânăr din lume. - Nu aveam deloc idee că oamenii sunt precum lucrurile materiale,ce pot fi deţinute,împrumutate sau dăruite după bunul plac.Cu excepţia infractorilor,care îşi pierd libertatea comiţând diverse fărădelegi cu bună-ştiinţă,restul fiinţelor se bucură mai mereu de libertate.Aşadar,drept ar fi să hotărască ea... Sigrid îi privi pe amândoi cu atenţie.Mândriile lor bărbăteşti păreau să se dueleze prin priviri. - Dar ce credeţi că faceţi aici?strigă ea.Parcă sunteţi doi cocoşi înfoiaţi şi gata de luptă.Terminaţi odată cu răfuiala asta fără sens. - Ai dreptate,încuviinţă Luca.Dă-mi braţul şi să mergem. Sigrid îl ascultă foarte docilă,ca şi cum n-ar fi auzit afirmaţia aceea cu libertatea.Din contra,chiar îşi dorea să fie prizoniera lui,aşa că îşi înlănţui braţul cu infinită dragoste de-al său.Însă după câţiva paşi,el o eliberă din strânsoarea aceea atât de posesivă,iar ea se prefăcu indiferentă şi se îndreptă imediat către o tarabă,în timp ce el o porni către o alta pentru a cumpăra fructele. După câteva minute,Sigrid realiză că-l pierduse prin mulţime.Îl căută ceva vreme,până când îl găsi zâmbindu-i fără pic de sfială unei tinere vânzătoare.Fetişcana îi arunca la rândul său nişte su-râsuri atât de largi,însoţite abundent de priviri galeşe,încât Sigrid îşi grăbi instantaneu paşii. - Ai cumpărat tot ce ţi-am zis sau ai uitat şi te delectezi cu o conversaţie filozofică,scumpul meu ? El nici măcar nu întoarse capul spre ea.Îşi dorea să o facă geloasă,să o jignească,să îi demonstreze că-i acorda mult mai multă atenţie fetei acesteia necunoscute decât ei însăşi,fapt pentru care îi răs-punse cu spatele întors,deşi ştia bine cât de primitiv se purta şi cât de mitocan avea să pară. - Am cumpărat.Şi află că aproape m-am îndrăgostit de făcutul pieţei.Cred că pe viitor o să devină o reală delectare,ceea ce mi se părea până acum doar o plictisitoare corvoadă. - Nu-l lua în seamă.La el verbul a te îndrăgosti echivalează cu a mânca sau a bea.Se îndrăgosteşte în fiecare zi de câte ceva,aşa că nu mă miră că astăzi îi place să facă piaţa.La fel de bine ar putea ca mâine să îşi dorească să pescuiască sau să planteze flori... - Mi-ar plăcea să fiu eu acel ceva,zise fata îndrăzneaţă. Luca surâse plin de mândrie la remarca ei,când simţi deodată unghiile lui Sigrid înfingându-i-se adânc în carnea braţului. - Ei,biată copilă.Tu chiar crezi în poveşti nemuritoare de amor ?Pentru că adevăraţii îndrăgostiţi doar acolo se mai găsesc. - Sigrid,nu vorbi astfel,o mustră el cu blândeţe,încercând să îi îndepărteze şi unghiile care deja se înfipseseră mult prea dureros în pielea sa.Iart-o pe soţia mea.Lamentabil,dar s-ar părea că deja s-a plictisit de mine,deşi n-avem prea mulţi ani de căsătorie. Ea îşi retrase mâna imediat.Afirmaţia lui o luase total prin surprindere. Apoi,Luca luă cumpărăturile,îi mulţumi fetei şi o apucă pe Sigrid de braţ,cu un aer protector care o scoase din sărite,dar nu obiectă. - Te văd puţin ameţită,scumpo.De aceea îţi ofer susţinerea mea. - Oh,da.Cum am putut să uit cât de binevoitor eşti ? Luca nu-i răspunse la ironie,şi aşteptă răbdător până când ieşiră din zarva pieţei.Odată ajunşi din nou pe drumul spre casă,consideră că era potrivit să reînceapă conversaţia. - Am strania impresie că nu ţi-a plăcut mica mea minciună. - Nu neg.A fost neplăcut.Şi dureros,ar fi adăugat ea dacă ar fi putut.

Joaca de-a destinul

149

- Mă scuzi.Tu îmi oferisei pontul şi mi s-a părut potrivit de data asta să zic că suntem căsătoriţi,şi nu fraţi.Ai fi preferat cealaltă variantă ? - De ce?Pentru ca acea ţărăncuţă obraznică să-ţi fi făcut ochi dulci în continuare ?Nu,mulţumesc. Luca zâmbi cu şiretenie şi căpătă subit expresia unei persoane profund satisfăcute,care tocmai ob-ţinuse exact ce-şi dorise.Dar Sigrid realiză că în spatele mulţumirii lui de a o fi făcut geloasă se mai ascundea ceva anume.Într-adevăr,nu de multe ori putea să deducă ce simte acesta,şi totuşi,în acele momente,un impuls lăuntric o convingea că el făcuse afirmaţia doar pentru a-i testa reacţia.Iar ea se trădase,se dăduse de gol precum o copiliţă neştiutoare,care nu are nici cea mai vagă idee cum să îşi disimuleze trăirile.Cum putuse să fie atât de nechibzuită să uite că scopul ei era altul ?! În timp ce el mergea liniştit,ca şi cum ar fi savurat o victorie într-un deplin calm,fără să abuzeze de vreo manifestare evidentă,Sigrid murea de ciudă şi îşi reamintea detaliat momentul penibil la care fusese supusă.Toate ironiile usturătoare,toate vorbele bine ticluite şi tot teatrul său perfect se preschimbaseră în nimic,fiindcă lui îi trecuse prin cap să spună acea mică minciună.Ah,însă ce mai minciună !gândi tânăra cu nemărginită tristeţe.Ce şiretlic dureros utilizase,nepăsându-i deloc de chinul pricinuit acelei fiinţe.Luca fusese cu siguranţă conştient că astfel avea să-i atingă o coardă sensibilă şi o făcuse fără urmă de remuşcare. Înfuriată la culme,fiindcă acesta se folosise de ceea ce simţea ea faţă de el pentru a o înfrânge,fata continua să meargă alături de el,dar abuzând de paşi mari,agitaţi,care aproape tânjeau să se dez-lănţuie printr-o alergare pentru a-i elibera imensa frustrare acumulată.Şi,ca şi cum n-ar fi fost de ajuns,figura lui inocentă care vădea un calm insuportabil,o scotea din minţi.Paşii lui atât de domoli păreau să-i ia în râs pe ai ei,care se împleticeau constant în goana lor agitată. Însă lucrurile nu puteau să rămână aşa.Prea bine,Sigrid era conştientă că el lua totul ca pe-un joc,că era bărbat şi privea lucrurile într-o cu totul altă manieră,dar nu putea să renunţe.Poate că era foarte vinovată fiindcă-l atrăsese în nebunia aceea,folosindu-se de tot soiul de metode ciudate,mai ales ştiind perfect că el o iubeşte pe alta.Dar tocmai aici intervenea ceva bizar şi greu de înţeles. Sigrid avea standarde înalte în privinţa moralităţii,o conştiinţă scrupuloasă şi,în general,se ghida pe cât posibil după legile bunei-cuviinţe.Cu toate acestea,nu se considera câtuşi de puţin vino-vată,n-avea deloc remuşcări tulburătoare şi nici gânduri care să-i condamne acţiunile întreprinse.În privinţa asta,absolut totul era cum nu se poate mai limpede.Ea se simţea total îndreptăţită pentru că lupta pentru a-şi salva idealul de toată acea înjositoare influenţă feminină.Nu,nu era vinovată ! Luca observă că paşii ei se liniştiră deodată,ca şi cum aceasta şi-ar fi reabilitat echilibrul propriilor mişcări printr-o minune.Privind-o,aproape că se îngrozi de trecerea bruscă de la privirea înciudată la una sclipitoare şi plină de viaţă.Chipul ei revărsa acum doar o senzaţie deplină de încredere,şi nicidecum nu reflecta frustrare sau deznădejde. - Luca...zise ea cu entuziasm în glas,părând că tocmai a descoperit cheia unui mister tăinuit.Ţie îţi este frică de ceea ce nu este normal,nu-i aşa?Tot ceea ce nu poţi înţelege,ce nu e logic şi suficient de coerent,te îngrozeşte,fapt pentru care consideri imediat că e nebunesc şi preferi să te ţii departe. - Ce tot spui? mormăi el nemulţumit. - Vreau să zic că,atunci când lucrurile planificate nu ies chiar exact cum îţi doreşti,ceva din lumea ta se prăbuşeşte.Mi se pare cu adevărat stupid să te ghidezi întotdeauna după reguli dictate numai şi numai de raţionalitate,când neprevăzutul se poate ivi de absolut oriunde.Oricât de cerebral ai fi,uneori va trebui să te confrunţi şi cu lucruri mai puţin comprehensibile. - Nu mă îmbrobodi cu filozofii. - Asta crezi că fac ? - De fapt,nu ştiu ce urmăreşti,replică el,oprindu-se brusc din mers şi uitându-se la ea. - Şi totuşi ştii,spuse şi ea punând frână subit propriilor paşi. - Ba,uite că chiar nu mai ştiu.Într-adevăr,mi-ai mărturisit...că mă iubeşti,pronunţă el această fraza

Sandy Manase

150

cu infinită dificultate.Dar nu poate fi adevărat.Nu mă mai înşela.Mai bine spune-mi odată adevărul şi pune capăt farsei acesteia.Ce tot vrei de la mine ?! Sigrid observa îndoiala şi îngrijorarea în ochii lui.Dacă i-ar fi mărturisit din nou ce simţea pentru el,ar fi fost o prostie din partea ei.Îşi jurase sieşi că avea să mai pronunţe acele cuvinte doar după ce el le va fi zis primul.În caz contrar,nu avea să i le mai spună niciodată,chiar dacă ar fi trebuit să le resimtă dureros şi să trăiască sub povara lor apăsătoare tot restul vieţii.Decizia ei era de neclinitit în ciuda privirii lui ce părea s-o suplice să i le mai rostească o dată,să-i întărească presupunerile şi să-l convingă că nebunia lui avea cu adevărat un motiv pertinent. Fata putea să-i citească acum pe chip neliniştile interioare ce răbufniseră involuntar.Îi era teamă că ea se juca şi nu ţinea la el cu adevărat,însă ceea ce ea nu ştia,era că mai mare spaimă îi era că se putea îndrăgosti de fiinţa aceea aproape de neînţeles.Simţea că era brusc afundat într-o vâltoare pasională atât de imprevizibilă,încât toate gândurile raţionale îi erau sfărâmate cu o uriaşă şi incre-dibilă facilitate.Dar degeaba.Sigrid nu se lăsă deloc înduioşată,fapt pentru care îl privi mândră. - Ce vreau?Nu ştiu exact.Mă tem că lucrurile nu sunt clare nici măcar pentru mine.Fiindcă pentru tine sunt,nu? Nu-i aşa că întâmplările viitoare depind doar de alegerile tale ? - Şi ale tale...murmură el,de parcă îi era ciudă că fusese nevoit să admită asta. - Bine,fie.Atunci vom alege amândoi.S-ar putea să alegem diferit sau s-ar putea să ne împreunăm voinţele.O să ne jucăm de-a destinul şi vom vedea cine va câştiga.Eu încă sper la o colaborare. Luca o privi cu intensitate,ca şi cum ar mai fi aşteptat să spună şi altceva. - Altceva n-ai de adăugat ? - Absolut nimic,surâse ea cu şiretenie.Dar dacă crezi că incertitudinea te va ucide şi nu vei putea să supravieţuieşti până la sfârşitul lunii,te poţi întoarce oricând.Ţin să îţi reamintesc că eu nu te oblig şi nu te forţez să faci ceva împotriva voinţei tale.Niciodată nu o să te manipulez,accentuă ea. - Nu,este în regulă aşa.O să încerc să trăiesc clipă de clipă.Satisfăcută ? - Este strict decizia ta.N-o contest deloc şi o respect. - Dar să nu te aştepţi la minunăţii.O să trăiesc cum vreau şi o să fac numai ce am eu chef.Fără planuri,nu ? - Exact.O lume fără reguli stricte,fără limite şi fără îndrumări,fie ele oricât de nobile. - Aşa să rămână,confirmă el cu o deplină siguranţă. Şi amândoi o porniră din nou la drum,dar până când ajunseră la cabană nu mai scoaseră o vorbă. Tăcerea le însoţise permanent paşii până când intrară din nou în locuinţa lor provizorie.

Joaca de-a destinul

151

Capitolul 22

Cât aş fi dorit să ai nevoie să te pot ajuta cu ceva.Ce spun-nevoie?Voiam să te îmbolnăveşti grav de tot,ca să te îngrijesc zi şi noapte,ca să nu mă mai dezlipesc de

la căpătâiul tău,să te fac bine cu dragostea mea.Sau să omori pe cineva,să te închidă,iar eu să stau cu tine în celulă ani de-a rândul,izolaţi de lume,

veşnic numai noi doi. ~ Mihail Drumeş ~

La orele prânzului,Sigrid constată că se plictisea de moarte în interiorul cabanei,deoarece Luca părea să se fi baricadat în camera lui,făcând cine ştie ce lucru,care,în mod evident,nu implica şi par-ticiparea ei.Cum nu avusese vreme să-şi ia vreun roman cu ea,acum nu se putea delecta nici măcar cu plăcerea lecturii.De aceea,decise că singura posibilitate de eliminare a monotoniei instalate,ar fi fost să iasă într-o cercetare amănunţită a grădinii.Îşi dorea să-l invite şi pe Luca să o însoţească în incursiunea-i misterioasă,dar fiind absolut convinsă că avea să fie refuzată,renunţă la această idee stupidă.Adevărul era că Sigrid o cataloga pe bună dreptate o propunere complet inadecvată,pentru că dimineaţa reuşise să-l facă să meargă cu ea doar fiindcă motivul fusese unul comun.Dar de astă dată nu mai putea să susţină că-i necesită ajutorul,căci ar fi fost o minciună.Într-adevăr,râvnea să se bucure cât mai mult de prezenţa acestuia,dar în acelaşi timp nu era dispusă să apeleze la trucuri josnice.În mod bizar,nu era capabilă să joace murdar.O îndurera că,în ciuda comportamentului său cinstit,era tratată cu asprime,răceală,sau chiar grosolănie,dar n-avea deloc de gând să se coboare la nivelul femeilor uşoare,comiţând greşelile lor atât de ridicole.Dacă urma să îşi atragă respectul sau dispreţul total al tânărului,era un lucru ce rămânea de văzut dar,în mod cert,Sigrid era decisă să nu îşi piardă răbdarea şi calmul,căci aceasta nu ar fi fost decât dovada unui caracter slab,demonstrând astfel că este o persoană care nu are ce să caute lângă un bărbat puternic precum Luca. Nu-i luă prea mult să detecteze un copac frumos în mijlocul curţii,iar ce era şi mai palpitant,era că arborele părea numai bun pentru o relaxare inedită.Una dintre crengi era atât de groasă,încât avea să o susţină în mod negreşit,fapt pentru care tânăra se căţără,iar în câteva secunde deja se delecta cu întreaga privelişte tomnatică a împrejurimilor.Fascinată de culorile puternice ale frunzelor,de adierea vântului molcom,de toată acea magie încântătoare a toamnei,îşi închise ochii şi medită.Însă nu cugetă nici la sensul vieţii,nici la rostul acelei călătorii,şi cu atât mai puţin la Luca însuşi.Mintea sa se strădui să se elibereze de absolut tot ce deţinea cote umane,să atingă un spaţiu atemporal,care să-i permită o dezlegare completă de orice scop. Câteva sublime clipe aproape că reuşi să obţină acel echilibru divin dar,în mod paradoxal,tocmai când reuşise să se detaşeze în mod absolut de Luca şi de acea iubire fatală,pe care nu era în stare niciodată să o desprindă din fiinţa sa,tânărul îşi făcu brusc simţită prezenţa.Se hotărâse să iasă şi el,căci poate că Sigrid nu era deloc pe placul său,dar nici să stea închis între patru pereţi nu prea îi convenea de minune.În plus,fata nu era atât de îngrozitoare ea însăşi,cum erau sentimentele ei,căci dragostea ei se dovedea şi mai năucitoare. Tânăra deschise ochii şi-l privi într-un mod ciudat,fără să-i arunce nici măcar un slab surâs.Luca avu impresia că era oarecum deranjată de apariţia sa,dar nu se sinchisi de acea răceală a ei. - Frumos îţi şade la înălţime ! o ironiză el în stilu-i caracteristic.Oare aş putea să-ţi ţin companie?

Sandy Manase

152

- Mereu faci doar ce vrei,zise ea ridicând din umeri cu indiferenţă. - Am sesizat că şi tu la fel.Oare mă poţi condamna pentru o atitudine care este adoptată şi de către tine într-un mod la fel de sfidător ? De această dată îl privi cu o iritare şi mai uriaşă decât cea precedentă,dar nu mai scoase o vorbă. - Haide,dă-mi o mână de ajutor ca să urc şi eu,zise acesta întinzând mâna batjocoritor.Vreau să mă ridic şi eu la înălţimea dumneavoastră,deşi nu sunt convins că o să reuşesc.Cum stai acolo,sus,s-ar zice că eşti o regina glacială,o judecătoare nemiloasă,sau cerberul în varianta feminină. - Termină cu prostiile şi caţără-te.Dacă m-am urcat eu,o să poţi să o faci şi tu cu uşurinţă. Într-adevăr,tânărul era mai mult decât capabil din punct de vedere fizic să facă aşa ceva,astfel încât fu o joacă să se urce pe creanga uriaşului arbore.În câteva secunde,ambii tineri împărţeau aceeaşi cracă.Sigrid nu suportă prea mult acea tăcere care se lăsase între ei,iar mintea-i buclucaşă găsi un nou mod de a-l şoca. - M-ar încânta dacă ai cădea din copacul ăsta.Înălţimea la care ne aflăm este considerabilă,iar căzătura presupun că n-ar fi deloc insignifiantă.Ar putea chiar să aibă urmări dintre cele mai grave. La auzul acelor sinistre vorbe,el fu străbătut de un puternic fior rece de-a lungul şirii spinării.Nu avea deloc idee dacă inopinata ei remarcă trebuia socotită drept o glumă oarecum inoportună,ori trebuia luată sub forma unui inofensiv blestem răutăcios.Tocmai din pricina acelei mari nedumeriri cu care tocmai se confrunta,fu nevoit să cerceteze chipul fetei pentru a căuta asupra-i un zâmbet ştrengar,ce l-ar fi asigurat că este vorba de o simplă glumă nepotrivită,sau,din contra,acea licărire sălbatică pe care o observa uneori intens reflectată în ochii ei căprui,acea sclipire de-a dreptul mali-ţioasă,ce-i demonstra în mod făţiş cât de mult îl dispreţuieşte,chiar de ea ar fi susţinut cu tărie că admiraţia,preţuirea şi respectul ce i-l poartă,întrec cu mult sentimentul de desconsiderare.Dar cum pe faţa ei nu exista nici urmă de surâs,putându-se citi doar o teribilă seriozitate,Luca trebui să o considere ca fiind verosimilă pe cea de-a doua variantă,drept pentru care-i zise pe un ton rece : - Măi să fie! Atât de mult mă urăşti? - Dacă ai cădea,mi-ar plăcea ca puternicul impact cu solul să-ţi provoace nişte leziuni atât de grave,încât să-ţi cauzeze invaliditate.Ar fi foarte bine dacă ai rămâne ţintuit într-un scaun cu rotile,ori de s-ar întâmpla ceva care să-ţi mai taie din elanul tău rebel. - Eşti nebună?! îi strigă el îngrozit,nemaifiind capabil de astă dată să-şi păstreze glasul lipsit de emoţie ca acum câteva clipe în urmă. - Iar dacă acest lucru s-ar întâmpla,care fată ar mai fi dispusă să rămână mereu alături de tine?Nu crezi că numărul s-ar reduce considerabil dintr-odată ? Într-adevăr,mintea lui Luca,oricât de înzestrată ar fi fost cu o intuiţie excelentă,tot nu putuse să în-trevadă un astfel de„nobil“scop,ascuns cu o asemenea ingeniozitate în spatele acelor vorbe aparent veninoase şi răuvoitoare,care căpătaseră în mod absolut neaşteptat o tentă de declaraţie amoroasă deloc obişnuită.Oricât de imprevizibile,de patetice,de sâcâitoare,de dureroase,de neruşinate erau modalităţile sale de a-şi declara iubirea,Luca nu putea să le renege efectul tulburător pe care-l exercitau din plin asupra lui.Deşi la exterior reuşea să-şi păstreze cu succes aparenţa unui individ impasibil în faţa oricăror dovezi de afecţiune,în adâncul sufletului,se simţea obligat să admită că mijloacele ei de seducţie erau ceva incitant,totalmente nou pentru el.De fapt,în mod exclusiv se-cret,râvnea ca această deja torturătoare joacă de-a şoarecele şi pisica,să continue pentru o perioadă nelimitată de timp,iar viaţa lui personală care nu-i oferea momente devastator de palpitante,să fie mereu resuscitată de doze puternice de emoţii stârnite de Sigrid.Realiză că,dacă fata s-ar fi decis brusc să înceteze toate acele strategii,s-ar fi trezit pustiit de o mică părticică din inima sa.Exista în sufletul lui un locşor bine ascuns,unde Luca îşi păstra sentimentele confuze referitoare la persoana lui Sigrid,iar acest loc ar fi fost distrus dacă ea nu şi-ar mai fi manifestat măreţul interes faţă de el. Nu conta că zile sau luni de-a rândul nu-i mai oferea nicio dovadă care să-i demonstreze că încă

Joaca de-a destinul

153

nu-l uitase,el ştia că chiar şi după lungi perioade de linişte profundă,era foarte posibil să-l asalteze iar,să-l surprindă,să stârnească adânca nelinişte înăuntrul lui,şi să-l facă din nou prizonierul unei stranii confuzii.Pe vremuri,atunci când Luca nu cunoştea sentimentele lui Sigrid,când n-avea idee ce neclintită afecţiune îi poartă,fusese în stare să-şi vadă de viaţa-i sentimentală fără să se simtă molestat nici măcar de cel mai infim dintre inconvenientele care ar fi putut să se ivească din pricina unei a treia persoane.De fapt,nici măcar după ce ea îi mărturisise tot,nu bănuise că de la o simplă declaraţie patetică,avea să ia naştere o poveste atât de obsedantă care ajunsese să-i afecteze psihicul într-un mod ce numai neglijabil nu putea fi catalogat.Şi totuşi,el nu dorea ca răul să fie tăiat din rădăcină,ci îşi dorea în mod tainic ca acesta să crească,să crească,şi să tot crească,până când avea să dobândească cele mai inimaginabile proporţii! Da,într-adevăr el era nemaipomenit de curios să afle care erau limitele(rezistenţei lui şi perseverenţei ei),şi trecea prin răscolitoare momente în care se simţea precum unul din marii cercetători ai celui mai bizar experiment emoţional,şi nu ştiinţific.El urma să deţină cheia acelui mister,dar cu toate acestea,plătind un cert preţ,deoarece el avea să fie cobaiul perfect,pentru că tocmai pe pielea sa aveau să se testeze efectele,oricât s-ar fi dovedit ele de nocive,de benefice,ori de satisfăcătoare.Ah,dar nu,era imposibil!Nu putea să rişte într-un asemenea hal,aruncându-se cu nesăbuinţă cu capul înainte,renunţând deodată la orice strop de raţiune.El era fericitul posesor al unei vieţi relativ ordonate,corecte şi aparent mulţumitoare,avea o iubită pe care o preţuia într-un mod cu adevărat deosebit,şi cu care întreţinea o relaţie stabilă de câţiva ani. În plus,Luca era ferm convins că anumiţi factori erau contribuitori temeinici pentru înfiriparea unei legături romantice trainice,fiind de părere că unele elemente decisive stabilesc cursul unei relaţii,componente printre care sexul,categoric juca un rol absolut primordial.Din păcate,privind retrospectiv apropierea sa faţă de Sigrid,îşi dădea seama că habar nu avea dacă se îndepliniseră etapele premergatoare unui raport real de legătură pasională dintre două persoane.Uneori avea impresia că nu o cunoaşte deloc,că n-are nici măcar cea mai vagă idee de unde apăruse acea fiinţă bizară în viaţa lui,pe când în alte dăţi,nu doar că simţea că îi ştie până şi cel mai ocult dintre gân-duri,că îi desluşeşte în mod miraculos oricare sens ascuns al vreunui infim gest,ci remarca şi că vibrează la unison cu ea,preluându-i în mod miraculos senzaţiile,ajungând astfel chiar să le trăiască odată cu fata la aceeaşi sporită intensitate. - Dacă ţi s-ar întâmpla o asemenea cumplită nenorocire,în mod neîndoielnic ai descoperi cine te iubeşte cu adevărat şi pentru ce anume. - Vrei să spui că tu te-ai mulţumi cu un astfel de bărbat,care mai devreme sau mai târziu nu s-ar dovedi decât o povară jalnică,fiindcă n-ar mai reuşi să-ţi stârnească decât pură compasiune? Nu bănuiam că spiritul tău de sacrificiu deţine cote atât de impresionante,o ironiză el cu cruzime,aţâţat fiind de ipoteza bizară. - Mă tem că nu o să înţelegi niciodată.Iar acesta este unul dintre cele mai dureroase lucruri care ar putea să mi se petreacă.Nu mă interesează dacă întreaga lume mă cataloghează drept nebună,dar dacă tu nu mă crezi...oftă ea din răsputeri,zâmbi plină de amărăciune,şi totodată simţi cum ochii i se umezesc.Mai bine mi-aş face eu vânt din pomul acesta.Cine ştie,poate că o căzătură zdravană mi-ar provoca o convenabilă pierdere a memoriei,iar apoi aş putea începe o nouă viaţă. - Poţi să o iei de la capăt oricând doreşti.Tu eşti o fire puternică.Sunt ferm convins că ai reuşi. - Dar tu ai vrea să fac asta ? Fata îi căută privirea pentru a-i detecta sinceritatea sau minciuna într-însa.Ştia bine că era cea mai potrivită metodă pentru a cunoaşte cât de cât ce se petrece în sufletul lui Luca,deşi uneori până şi ochii îi păreau glaciali,implacabili,în deplină concordanţă cu atitudinea-i impenetrabilă.Însă de câte ori în trecut nu-şi ascunsese chiar şi ea însăşi tumultoasele sentimente în dosul unor uitături dis-preţuitoare,sfidătoare,fără strop de tandreţe?Dar asta nu însemna că îl iubeşte mai puţin,ci că un straniu mecanism lăuntric se activa instantaneu în funcţie de factorii înconjurători,ajutând-o astfel

Sandy Manase

154

să disimuleze într-o manieră de-a dreptul excepţională.Iar tânăra avea o uşoară bănuială că acest procedeu emoţional nu îi era tocmai necunoscut lui Luca,şi totuşi,se decise să îşi încercă norocul de această dată,sperând să remarce în ochii lui purul adevăr,fiind astfel încredinţată de veridicitatea viitorului său răspuns.Din nefericire,el întoarse chipul în direcţia opusă într-atât de fulgerător,încât Sigrid remarcă pe dată că această reacţie pripită nu putea să dovedească decât că îşi dorea să as-cundă ceva anume.Dar nu-i reproşă nimic.Tăcu şi aşteptă răspunsul lui întârziat,dând dovadă de o uriaşă îngăduinţă,deşi ar fi putut foarte bine să profite de acea atitudine care dădea de bănuit. Minute în şir tânărul păstră acea tăcere chinuitoare,refuzând să-i comunice ceva fetei.Adevărul era că nu prea ştia ce să-i răspundă,căci nici măcar el însuşi nu se mai recunoştea.N-avea idee dacă acel Luca ce se afla acum cocoţat într-un pom,alături de fiinţa pe care în orice moment al trecutului său ar fi considerat-o total nepotrivită pentru el,era chiar persoana lui.De fapt,unde se afla viaţa sa reală?!Plecase fără să îşi anunţe iubita,renunţase la cursuri pentru o întreagă lună de zile,rupsese absolut orice legătură cu traiul cotidian,pentru a se avânta orbeşte într-o poveste ciudată scornită de o fată?!Dar ce treabă avea el cu aberaţiile sentimentale ale lui Sigrid?Cine naiba îl obligase să se bage într-o asemenea încurcătură,ce era posibil să capete proporţii incontrolabile? Nimeni,gândi el şi mai derutat.Am făcut-o din proprie voinţă,fapt pentru care sunt dispus să suport consecinţele,îşi încheie el cugetările încâlcite. - Mai bine nu-mi răspunde,îl ajută ea generoasă.O să ne lămurim pe parcurs.O să vedem ce se va mai întâmpla.Cred că amândoi suntem oarecum dezorientaţi. El îşi întoarse chipul către ea şi încuviinţă printr-un zâmbet.Sigrid îi surâse şi ea puţin sfioasă. - Te ajut să cobori? întrebă el cu gentileţea-i caracteristică. - Mai bine nu.Ar trebui să mă atingi,iar asta n-ar fi ceva potrivit pentru nici unul dintre noi. - Haide,Persefona.Aruncă-te fără pic de teamă în braţele lui Hades,o îmbie acesta dupa ce atinse pământul.Te voi duce în tenebre,dar îţi promit că din când în când îţi voi permite să ieşi şi în lumea de la suprafaţă. - Nu prea se potriveşte povestea amintită,căci Hades o iubea nebuneşte pe Persefona.El a răpit-o,a dus-o pe tărâmul umbrelor,a utilizat multe metode pentru a o obţine şi a o păstra mereu alături de el,măcar pentru o anumită perioadă.Prin urmare,consider că mai degrabă mi s-ar potrivi mie rolul masculin din această legendă a olimpului,îi zâmbi fata triumfătoare. - Cine ştie,Sigrid...dacă o să mă mai provoci mult,poate o să descoperi că tărâmul lui Hades nu seamănă nici pe departe cu al meu.Nu îţi doresc să ajungi vreodată să fii târâtă într-însul.Persefona a ajuns la un compromis cu el,însă eu nu sunt un om moderat sau indulgent.S-ar putea să nu mai existe cale de eliberare. - Nu îmi este teamă,afirmă ea cu un glas ferm şi-l privi ţintă drept mărturie a celor spuse. - Desigur,fiindcă curajoasă mi-ai dovedit că eşti.Dar s-ar putea să nu fii suficient de chibzuită.Nu cumva să ceri mai apoi îndurare,căci nu o vei gasi.Iar dacă o să mă las înduplecat,după aceea o să te dispreţuiesc.După cum vezi,n-ai prea multe alternative. - Nu îţi fă griji.Ştiu bine în ce m-am băgat.Mă aştept la tot soiul de lucruri bizare,dar nu mi-e frică.

Joaca de-a destinul

155

Capitolul 23

Ura care este total biruită de dragoste devine dragoste; şi dragostea aceasta este mai

mare decât ar fi fost dacă n-ar fi fost precedată de ură. ~ Baruch Spinoza ~

Sigrid şi Luca se aşezară la una dintre mesele terasei,încercând pe cât posibil să îşi aleagă un loc cât mai retras faţă de privirile şi urechile tuturor eventualilor curioşi,căci discuţia pe care urmau să o poarte,risca să nu fie tocmai agreabilă.De îndată ce luară loc,amândoi se repeziră la meniurile de pe masă şi începură să cerceteze conţinutul acestora cu un interes mult prea uriaş,care,în mod evi-dent,era complet fals la ambii.Totuşi,această metodă infantilă de eschivare,dovedea clar că Sigrid şi Luca încă se mai simţeau oarecum stingheriţi din pricina acelei situaţii bizare cu care erau nevoiţi să se confrunte.Până şi doi străini ar fi dat dovadă de o atitudine mai degajată decât cea adoptată de către cei doi tineri profund crispaţi.Din păcate,comportamentul lor indiferent era credibil numai pentru ochii persoanelor din exterior,căci atât Sigrid cât şi Luca,ştiau foarte bine în sinea lor,că se prefăceau cu mare ipocrizie. Ceilalţi oameni din preajmă,interacţionau intens,discutau cu înflăcărare pe marginea unui anumit subiect,sau se îndeletniceau cu alte activităţi,lucru ce-i diferenţia de tinerii ursuzi,ce nu deciseseră nici măcar să dea curs unei simple şi inofensive conversaţii.Cu toate acestea,legătura care începea să se stabilească între Sigrid şi Luca,era mult mai însemnată decât orice altă activitate care avea loc la oricare dintre acele mese din jurul lor.Era ca şi cum plana în aer implacabila conştientizare,care îi anunţa că totul avea să se schimbe dintr-acea zi.Indiferent cât timp încercaseră să fugă unul de altul,sosise acest moment crucial în care se vedeau puşi în faţa confruntării preliminare.Cale de în-toarcere nu mai exista.Urmau să devină cei mai loiali iubiţi sau cei mai crânceni adversari. După câteva minute bune de tăcere mormântală,timp în care se auziră răsunând doar tacâmurile celor din preajmă,Luca azvârli meniul asupra mesei,îşi împreună mâinile,iar apoi întrerupse acea linişte,utilizând un ton calm şi dubios de binevoitor,care nu putea să prevestească mari bucurii. - Mă aflu aici,alături de tine,fiindcă am decis la insistenţele tale,ca prin această călătorie să clarific tot ceea ce a rămas nelămurit între noi.Prin urmare,spune-mi acum tot ce voiai să îmi zici,fiindcă altă ocazie nu va mai exista... Sigrid surâse cu amărăciune în faţa avertizării lui aspre.Realiză că tonul amabil cu care începuse fusese o pură cacealma.El n-avea să o ierte mult prea uşor pentru multitudinea greşelilor comise.În primul rând,fata era ferm încredinţată că nu-i uitase nici una dintre remarcile ofensatoare,hotărât fiind să o facă să plătească chiar şi pentru cea mai infimă dintre jigniri.În al doilea rând,se ridica de-licata problemă ivită din pricina propriei ei personalităţi atât de distinctă de ale altor tinere cu care interacţionase Luca.În mod neîndoielnic,nici una nu îşi permisese vreodată să-l provoace într-un asemenea hal,să încalce cu enormă nepăsare regulile drastice stabilite de el,să comită o întreagă serie de nebunii îndrăzneţe,tulburându-i astfel echilibrul lui intangibil.Într-adevăr,specimenele sexului feminin îl uimeau adesea prin prostia lor colosală,însă nicidecum prin isteţimea acţiunilor întreprinse.Poate că avusese legături sentimentale şi cu tinere puţin mai înţelepte,însă inteligenţa lor era pur practică,rigidă,utilă doar în cadrul unui respectiv domeniu.În schimb,Sigrid poate că nu excela ea mereu,dar dădea dovadă de o maleabilitate şi de o ingeniozitate cutremurătoare.Faţă de toate celelalte fete,aceasta era neclintită în principiile şi ideile adânc fixate în mintea-i buclucaşă,pe care,desigur,ea şi le crea,nepăsându-i prea mult de concepţiile sau de părerile altora.Iar această

Sandy Manase

156

magnifică originalitate în gândire,nelipsită nici de o admirabilă chibzuinţă,dar nici de acel strop de inedit autentic menit să atragă iremediabil,Luca începea să o aprecieze în mod inconştient. Totuşi,Sigrid nu rămânea numai cea care îndrăznise să se îndrăgostească de el şi să-şi mărtu-risească făţiş sentimentele,ci şi cea care se încumetase cu un imens curaj să încerce să-l cucerească în ciuda straşnicei lui opoziţii.Fără îndoială că acesta ar fi putut fi considerat un al treilea motiv de învinovăţire,căci cutezanţa pe care şi-o permisese această rebelă tânără,de a nu-i respecta ferma doleanţă,era un lucru nemaipomenit de obraznic şi de sfidător.Desigur,dacă ar fi fost vorba despre o fluşturatică de-a lui,care putea fi îndepărtată de îndată ce nu-l mai amuzau încercările sale la-mentabile de seducţie,totul ar fi fost extrem de simplu,iar el s-ar fi distrat copios pe seama bietei naive.Dar cu Sigrid nu era deloc de joacă,la fel cum nici pe Luca nu s-ar fi putut mândri nimeni că îl poate înşela în mod facil. Prin urmare,că fusese destinul la mijloc,că realizaseră amândoi lucruri ce-i împinseseră în această situaţie,ori că din alte motive neştiute,ajunseseră să se înfrunte acum,nu mai avea importanţă.Ceea ce conta era că,dacă cei doi reuşeau să domolească într-un anume fel acele resentimente adunate de-a lungul vremii sau,cel puţin să le poată transforma în revărsări pasionale şi nu distructive,ar mai fi existat o cale de salvare.S-ar fi putut spune că doar Sigrid trebuia să se sustragă din ghearele acelei iubiri nocive şi neîmpărtăşite,însă deşi nu părea,şi el era de-acum tulburat din pricina acestei legături ciudate,fiindcă lucrurile evoluaseră independent de voinţa lui. - Luca,te simt îngrozitor de înverşunat împotriva mea şi a sentimentelor mele,începu aceasta cu enormă greutate,menţinându-şi privirea strict asupra mesei.Mi-aş dori să ştiu de ce mereu trebuie să mă confunt cu toată această încrâncenare din partea ta.Vreau să cunosc motivul supărării tale... - Nu am ce să zic... Sigrid crezu că o să explodeze din pricina furiei stârnite înăuntrul ei.Ea îşi deschisese sufletul în faţa acestui om ursuz,rigid şi aparent insensibil,iar el nu se încumeta nici măcar să-i urle în faţă cât de furios era pentru că-l implicase într-o chestiune ce nu-i era pe plac.Trebuia neapărat să găsească o metodă prin care să-l facă să izbucnească măcar puţin.Luca era un încăpăţânat inconştient,după cum îi mai amintise odată,căci aduna toate resentimentele în interiorul său,încât tânăra se întreba profund uimită cum de putea să ţină atâta amărăciune într-însul.Dacă ea nu-l provoca,el niciodată nu se elibera de imensa-i ranchiună. - Cât de simplu este pentru tine...oftă ea într-un mod graţios,care nu o umili,dar nici nu-l înduioşă deloc pe el. - Exact,veni răspunsul lui rece,ca şi cum nu i-ar fi păsat nicio fărâmă de tot ceea ce ar fi putut să stârnească vorbele lui neîndurătoare în inima fetei.Şi ar fi bine să fie la fel de simplu şi pentru tine... Nu te bucura,Sigrid! îi şopti un gând lăuntric fetei.Nu cumva să crezi că acesta e un sfat nobil,că lui îi pasă cu adevărat dacă ţie îţi este greu sau uşor să-l uiţi.Desigur,dacă nu ai reuşi să înlocuieşti amintirea sa,orgoliul lui măreţ nu i-ar rămâne insensibil,fiindu-i măgulit peste măsură,chiar şi dacă nu simte absolut nimic pentru tine.Însă Luca nu trebuie să-şi dezvăluie nici măcar această mică plăcere odioasă şi sadică de a te şti profund îndrăgostită de el,complet incapabilă să îl mai iubeşti pe un altul.Curând o să adauge ceva la fraza precedentă,ceva menit să te asigure că nu-l interesezi câtuşi de puţin,nici tu şi nici sentimentele tale absurde. - Asta ca să nu mai apelezi la tot soiul de lucruri ciudate...continuă el cu emfază,confirmând gândurile ei.Pentru că m-am săturat...m-am săturat de tot jocul ăsta nebunesc,Sigrid. - Dacă nu mă înşală memoria,izbucni fata cu înflăcărare.La început îmi spuneai altceva.Aş putea chiar să afirm că o făceai pe viteazul.Oh,dar cred că înţeleg ce s-a petrecut.Tu nu te aşteptai deloc ca eu să îmi permit să lupt pentru dragostea mea.Credeai că o să plec capul profund umilită,că o să mă ascund într-o vizuină întunecoasă şi că o să deplâng necontenit imensa pierdere suferită,fiindcă erai pe deplin convins că aspra ta respingere şi refuzurile neîncetate la care am fost supusă,îmi vor

Joaca de-a destinul

157

veni de hac ! Recunoaşte,Luca ! - Ţi-am mai zis că ai o problemă mentală,fiindcă scorneşti în mod constant o sumedenie de chestii absurde.Scoate-ţi din cap toate prostiile astea,îi zise el la fel de glacial. - Te ştiam un orgolios fără pereche.Oare măreaţa-ţi mândrie nu-ţi permite să crezi că cineva se poate îndrăgosti nebuneşte de tine?De fapt,tu preferi să consideri cu o infinită uşurinţă că persoana în cauză este nebună,decât să accepţi că poţi stârni sentimente copleşitoare într-însa.Sunt convinsă că,mare parte din îndârjirea cu care lupţi pentru a-mi distruge sentimentele,se datorează mai ales surprinderii de a te fi întâlnit cu o iubire ce nu corespunde tiparelor tale de relaţii amoroase.Faptul că dragostea mea este diferită,oare să fie păcatul meu suprem ? Să fie aceasta cauza pentru care mă privilegiezi mereu cu cruzimea şi dispreţul tău fără margini ? - Consider că cea mai importantă cauză e numai una singură: aceea că eu iubesc pe altcineva.Alte lucruri nu se merită spuse,căci ar fi de prisos. - Minţi cu neruşinare ! strigă ea şi riscă să bată cu pumnul în masă,deşi unele persoane îi priviră. - Fii rezonabilă! Te resping,fiindcă o iubesc pe alta.Nu poţi deloc să înţelegi asta ? - Asta am înţeles de foarte multă vreme,dar nu am putut să pricep vreodată de ce mă tratezi în modul ăsta atât de aspru.Este ca şi cum ai avea ceva împotriva dragostei mele,implicit şi contra mea.Totuşi,am sesizat că aversiunea aceasta s-a stârnit datorită sentimentelor mele,fiindcă dacă îmi reamintesc bine,tu nu mi-ai oferit niciodată nici cea mai minimă importanţă.Şi,deodată,o fiinţă care întotdeauna ţi-a fost totalmente indiferentă,îţi mărturiseşte că te adoră.Ba chiar mai mult,te iubeşte cu o asemenea înfocare ce aduce a pură nebunie şi,care poate ar eclipsa până şi iubirea pe care ţi-o poartă cea căreia i-ai oferit inima ta.Iar atunci se produce dintr-odată dezechilibrul armoniei tale amoroase.În sinea ta,eşti nevoit să admiţi că e posibil să fii iubit mult mai intens de către persoana căreia nu i-ai oferit nimic,lucru ce se dovedeşte oarecum frustrant. - Cam lungă fantastica-ţi ipoteză...comentă el,aparent plictisit de moarte. - Puţină răbdare.Închei imediat.După cum spuneam,atunci când ai realizat că lucrurile capătă o turnură mult prea periculoasă pentru relaţia ta trainică,ireproşabilă,dar cu toate acestea nespus de mediocră,ai hotărât să mă onorezi cu indiferenţa ta.Puţin îmi pasă,căci după cum vezi,întotdeauna ştiu cum să te provoc. - Observ prea bine.Cum îndrăzneşti să îmi cataloghezi relaţia drept mediocră ?! se revoltă el. - Mă încumet să fac asta cu mare nonşalanţă.Nu uita că sunt nebună,îl ironiză fata zâmbind. Luca se abţinu de la o remarcă incredibil de jignitoare,şi apucă paharul cu suc,delectându-se cu băutura răcoritoare pentru a-şi domoli iritarea care-l cuprinsese.Sigrid îl scotea din minţi ! În acealaşi timp,doi tineri de la o masă apropiată,începură să se giugiulească nestingheriţi,dând dovadă de o afecţiune de-a dreptul siropoasă,care se încheie şi cu un sărut în toată regula.În mod inconştient,Sigrid îi aţinti cu privirea şi îi urmări cu o neclintită atenţie,nedându-şi seama că şi Luca observa expresia întipărită pe chipul său cu aceeaşi deosebită preocupare,sau poate chiar cu un interes mult mai măreţ decât cel dovedit de ea.Atunci când tânăra nu mai rezistă să privească acea scenă romantică,îşi întoarse fulgerător privirea către masa lor,dar dădu cu ochii de Luca. - Ce s-a întâmplat? Cunoşti pe cineva de la masa aceea ? - Nu...nici vorbă...se eschivă ea puţin ruşinată,înghiţind în sec. - Atunci de ce te uitai cu asemenea insistenţă la cei doi ? - Mi se pare că sunt un cuplu drăguţ.Cu siguranţă ei pot purta o simplă conversaţie fără să se războiască prin cuvinte în fiecare clipă şi fără să îşi toarne ironii cu nemiluita. - Nu cumva voiai să ne sărutăm şi noi astfel ? rânji Luca. - Ce idee...ce idee stupidă...zise Sigrid tulburată.Departe de mine o astfel de dorinţă.De fapt,mi-e total indiferent.Nu-mi pasă câtuşi de puţin. - Ei bine,atunci nu o să te deranjeze dacă...şi zicând aceste vorbe,o apucă strâns de un braţ şi o

Sandy Manase

158

trase spre el,pe deasupra mesei,nesinchisindu-se de figura-i speriată.Le vom urma şi noi exemplul. Luca n-avea deloc de gând să o sărute,fiindcă numai din dorinţa de a-i testa reacţia apelase la acel şiretlic ingenios.Totuşi,tânăra fu cuprinsă de o agitaţie atât de cumplită,încât începu să se zbată cu disperare ca să scape din ferma lui strânsoare.Oare astfel avea să aibă loc mult aşteptatul lor prim sărut?!Sub privirile curioase ale unor oameni străini,ca urmare a unui conflict stupid,în ambientul acela atât de mediocru ?! - Nu o să mă săruţi ! îl avertiză fata cu asprime,încercând în continuare să scape de asaltul lui. - Daca vreau,pot să o fac chiar acum ! Nimeni nu mi-a rezistat vreodată.În plus,nu uita că tu mă iubeşti,Sigrid. - Nu reţin să-ţi mai fi declarat aşa ceva în ultima vreme,răcni ea şi se smuci atât de straşnic,încât tacâmurile de pe masă zdrăngăniră zgomotos,iar Luca răsturnă din greşeală zahărul. - Ia te uită ! În mod indiscutabil acesta e un real semn de noroc,deoarece o să fii sărutată de mine. - Crezi în concepţii băbeşti,naivule? îl persiflă Sigrid şi-l onoră cu o privire profund batjocoritoare. - Atât timp cât acestea îmi susţin punctul de vedere,de ce nu ?Eşti o mare norocoasă,Sigrid ! Dar fata nu se lăsă mai prejos şi,aruncând o privire cercetătoare asupra mesei,execută o mişcare bruscă,astfel încât solniţa fu şi ea dărâmată. - Oh,dar priveşte ! Am vărsat sarea.Asta nu poate indica decât un cumplit ghinion. Clătinarea ei din cap cu atâta părere de rău falsă şi atitudinea-i ipocrită,îl făcură pe Luca să o ful-gere cu o privire înfiorătoare.O strânse cu o putere sporită de braţe şi o atrase sălbatic peste masă. Atâta zgomot şi scandal făcură ca aproape toţii clienţii terasei să îşi întoarcă privirile către cei doi certărerţi.Însă,deşi ei erau conştienţi că vâlva creată o să atragă atenţia tuturor,părea să nu le mai pese de nimic altceva decât de acea răfuială,care,după părerea lor,putea să aibă un unic câştigător. - Acum nu mai recunoşti că râvneai să mă săruţi? Sunt convins că încă îţi mai doreşti cu disperare. - Prostii ! declară ea cu o nepăsare care făcu sângele lui să clocotească.Ăla a fost doar un capriciu de moment.La fel de mult mi-aş putea dori să-l sărut pe chelnerul acela simpatic,mărturisi fata indicându-l cu ajutorul unei priviri seducătoare pe băiatul ce se îndrepta către unii dintre clienţi.E mult mai drăguţ decât tine. - A,da? se indignă Luca,deoarece comparaţia îl scosese din minţi. - Haide,sărută-mă odată,iar apoi eliberează-mă ca să pot să mă duc să îl sărut pe acel tânăr atât de fermecător.Sunt convinsă că săruţi jalnic,aşa că vreau să mă delectez şi cu ceva de calitate. - Asta ca sa te lecuieşti !strigă Luca şi,apucând vijelios paharul,îi zvârli sucul direct între ochi fetei. - Pe lângă faptul că eşti un urs morocănos,mai eşti şi un necioplit fără asemănare ! Dar păcat că şi eu posed uneori aceleaşi maniere grosolane.Iar aceasta este dovada,idiotule ! zise aceasta furioasă şi-i aruncă şi ea băutura între ochi. După ce mai făcură un schimb de priviri care elibereau scântei din plin,cei doi se şterseră făcând uz de toate şerveţelele disponibile,Luca plăti consumaţia azvârlind banii pe masă cu furie,o înşfăcă de braţ şi se îndepărtară de locul unde fuseseră principala atracţie excentrică a zilei. Pe drumul către cabană,Sigrid încercă de câteva ori să îşi scoată braţul dintr-al său,dar efortul ei fu drastic oprit de opunerea lui nemiloasă. - Nu sunt sclava ta ! Niciodată nu o să fiu.Libertatea este un lucru pe care nu mi-l vei răpi în veci ! - Tacă-ţi gura aia obraznică ! Nu-mi vine să cred că am ajuns să mă răfuiesc cu o fată sub văzul mulţimii.Cred că toţi de acolo ne consideră nişte ţărani ce n-au călcat niciodată într-un restaurant. - A fost atât de amuzant,zise Sigrid şi izbucni în râs.Să te fi văzut ce faţă ai făcut atunci când am zis că ospătarul mi se pare mult mai atractiv decât tine.Aproape că păreai înnebunit de gelozie.Erai atât de frumos,mărturisi ea extaziată. Luca nu mai zise nimic,dar îşi înăbuşi un real zâmbet de satisfacţie.Nu era totul atât de groaznic.

Joaca de-a destinul

159

Capitolul 24

Nu ar fi oare mai bine dacă ea va lua cu sine pentru totdeauna jignirea? Jignire?!?

Dar asta a fost o purificare; a fost expresia cea mai pătrunzătoare şi mai dureroasă a conştiinţei.Jignirea nu va muri în ea niciodată şi,oricât de mizerabilă ar fi mocirla

care o aşteaptă,jignirea o va înălţa şi o va purifica... prin ură... hm... poate şi prin iertare.

~ Dostoievski ~

În acea seară,Sigrid tocmai se avânta cu un elan nebunesc pe şubredele scări de lemn ale ca-banei,când constată suprinsă că Luca şedea liniştit pe canapeaua din salon,căci nu plecase nicăieri fără ea.Totuşi,gândi fata,în timp ce se apropia foarte precaută de el,pentru a nu-i dezechilibra acel calm,poate că asta îşi şi doreşte:să nu mai fie bătut la cap cu declaraţii evidente,să nu mai suporte neîncetatele ei insinuări şi să nu mai rişte vreo nouă mărturisire a absurdei sale iubiri.Totuşi,Luca nu avea de unde să presupună că,în ciuda faptului că încă-l mai iubea,mai presus de sentimente de dragoste,tânăra îşi dorea să-l ajute în privinţa independenţei. Cu paşi mici şi sfioşi,continua să se apropie de bărbatul acela care părea incredibil de liniştit,dar ce avea să-i bareze mereu orice metodă de seducţie,dând dovadă de o cruzime contrastantă atunci când era vorba de refuzurile sale implacabile.Niciun licăr de încurajare nu se întrevedea pentru biata fată,care era nevoită să-şi fabrice întotdeauna propriile speranţe,bazându-se numai pe ceea ce simţea ea,şi obţinând forţa de a lupta în continuare,doar din iluziile sale puternice,ce nu conţineau un strop din bunăvoinţa lui.De fapt,dacă Eduard nu ar fi ajutat-o să afle adevărul,poate că de mulă vreme ar fi renunţat la această iubire.Era de necrezut,dar Luca îi datora asta bărbatului. Oricum,Sigrid n-avea timp să deplângă aparenta lui indiferenţă,căci ştia că odată ce îşi alesese să străbată acest drum sinuos şi periculos,care nădăjduia să o conducă la inima lui(deşi de câteva ori chiar se îndoise că acesta deţine aşa ceva),trebuia să înfrunte cu un uriaş curaj orice fel de oprelişte chiar dacă,în mod ironic,unele impedimente veneau strict din partea lui. Ajunsă într-un final exact în spatele său,fata se gândi cum să-şi facă simţită prezenţa,fiindcă Luca n-o observase deloc sau,cel puţin,se prefăcea într-un mod excepţional.Dar înainte de a avea timp să deschidă gura,el se şi ridică de pe canapea,trecând pe lângă ea,de parcă ar fi fost o mobilă,ceva fără suflu de viaţă,când în ea se zbăteau cele mai contradictorii trăiri,cele mai confuze gânduri,iar cea mai impetuoasă pasiune pe care îi fusese dat să o trăiască vreodată,îi zvâcnea intens în vene,făcân-du-i sângele să curgă fierbinte şi dornic de revoltă.Acesta năvăli puţin chiar şi în obraji,oferindu-i o înfăţişare de fată sfioasă,dar pusă pe harţă,ceea ce era oarecum o absurditate,dar,în acelaşi timp,o realitate ce se desfăşura sub ochii uimiţi ai lui Luca,în timp ce ea-i striga furioasă: - Dar unde crezi că pleci?Desigur,este atât de facil să-ţi iei tălpăşiţa şi să te sustragi mereu din faţa încercărilor.Îţi face o nemaipomenită plăcere să vezi cum o fiinţă se chinuie pentru a-ţi atrage atenţia,iar tu s-o poţi trata cu dispreţ,să-i dovedeşti că indiferent de ce face,totul depinde numai şi numai de tine ! Mă întreb dacă o să sosească vreodată ziua când o să acorzi atenţie cui merită. El se oprise în dreptul ieşirii din salon,rezemându-şi fruntea obosită de arcada de lemn care făcea trecerea din camera de zi a cabanei în hol.Nu era prima dată când Sigrid îi arunca astfel de vorbe crude,acuzându-l pe el însuşi că pricinuieşte durere.Şi-ar fi dorit atât de mult să-i mărturisească asemenea unui mic secret tainic că ea se pricepea poate mult mai teribil decât el la aruncarea cu

Sandy Manase

160

săgeţi înfăşurate în cuvinte veninoase,care pătrundeau adânc în suflet sub forma unor fraze ce se legau teribil de torturător prin topica lor cu scop de culpabilizare,riscând să pricinuiasca răni de nevindecat inimii.Totuşi,nu era cu putinţă să-i dezvăluie cât de minunat se pricepea la tehnicile de persuasiune,la răsturnarea lucrurilor în favoarea ei,ori la apărarea cea „nedreaptă“ a cauzei ei ne-chizbuite.Şi totul fiindcă Luca ştia că Sigrid făcea acel spectacol amoros de dragul lui.Probabil era dureros să încerci să cucereşti o femeie care nu-ţi oferă o fărâmă de speranţă,dar era cu mult mai cumplit să fie nevoit să lupte împotriva unei seducţii care venea din partea aceleia care nu oferea speranţe altora,ci le depusese pe toate ale sale numai într-însul.Cum s-o privească asemenea unui duşman pe acea fată cu obrajii roşii de furie şi cu pumnii ferm strânşi,de parcă ar fi fost gata să-l ameninţe în orice moment că neacceptându-i iubirea,avea să-şi refuze minunate întâmplări?Ah,de ar fi bănuit străfundurile tuturor acestor acţiuni,ar fi detestat-o mult mai cumplit,fiindcă dacă Luca nu voia să-i accepte dragostea,cum oare i-ar fi acceptat compasiunea şi ajutorul dezinteresat ?! Situaţia de faţă era comică precum un joculeţ inocent între copilaşi,şi totuşi,avea un aer tragic,pe care amândoi îl resimţeau la fel de intens.Din afară,poate că ar fi părut doi tineri care au o banală ceartă bazată pe o nepotrivire de idei,însă doar ei ştiau cât de încrâncenată le era bătălia.Numai ea cunoştea ce dificil era să treacă peste refuzurile lui,şi numai el ştia ce greu devenea să i le ofere.Era evident că unul dintre cei doi încăpăţânaţi trebuia să cedeze,iar el părea întrucâtva obosit de acest tumultuos joc,mai ales aflându-se în postura aceea pasivă,cu fruntea sprijinită de arcadă,de parcă ar fi vrut să-şi domolească astfel gândurile şi să se bucure cu aviditate de acel moment de respiro. Sigrid îşi opri pentru un moment acuzaţiile,dar când observă gestul lui confuz,consimţi că era de datoria ei să-l încolţească acum când părea puţin labil.Nu trebuia să-l lase nici măcar să cugete,nici să-şi făurească o nouă scuză,nici nimic!Trebuia să atace,să atace şi iar să atace!Intrase în acel război amoros după lungi şovăieli şi profunde suferinţe,iar acum nu mai avea să dea înapoi nici măcar dacă ar fi riscat propria-i distrugere.Toate sfaturile lui Eduard i se şterseră din minte,iar fata se lăsă mânată exclusiv de impulsivitate.Bănuia că acesta n-ar fi fost niciodată de acord cu această hărţuire emoţională,dar cum nu era acolo pentru a-i supraveghea acţiunile,deveni maliţioasă : - Acum ce faci oare,laşule ?strigă ea neînduplecată.Te pregăteşti să te tângui şi să susţii sus şi tare că eu sunt unica vinovată,fiindcă m-am îndrăgostit de tine ? - Şi nu e aşa ?Ce vină am eu ?! Sigrid păru un moment înduioşată de nevinovăţia lui care,de altfel,era autentică şi fără urmă de prefăcătorie.Totuşi,ceva cu mult mai presus decât însăşi corectitudinea,o făcu să zică mai departe : - Sigur că nu.Eşti total nevinovat.Oare să blestem destinul,fiindcă mi te-a pus în cale ?Sau poate ar fi mai drept să iau asupra mea total această vină condamnabilă de a mă fi îndrăgostit de cineva care cu ceva timp în urmă de abia realiza că exist ?! - Te rog să taci... - Cum să tac?Chiar mai adineauri ai vrut să treci pe lângă mine,de parcă m-ai fi confundat cu vechiul ceas care domneşte frumos în mijlocul acestui salon.Dar vezi tu,orologiul nu mai ticăie,este mort şi nimeni nu s-a mai îngrijit de el.În schimb,inima mea este vie,plină de iubire,şi sângerează când simte cu câtă cruzime o tratează unicul ei stăpân.Sunt convinsă că ar urla,şi-ar striga durerea în gura mare,dar din nefericire nu poate,mulţumindu-se cu puţinele vorbe neînsemnate pe care le găseşte posesoarea sa pentru a-i reda amarnica suferinţă. - Ţi-am zis să taci,Sigrid ! ţipă el,aţintind-o cu o privire plină de furie.Te rog să încetezi.Nu mai fă o tragedie din asta ! - De ce nu mă laşi măcar să-ţi dezvălui tot?Indiferent de ceea ce simţi,îţi cer doar să asculţi.O să îţi relatez cu lux de amănunte cum dragostea nu este întotdeauna reciprocă,cum unele persoane mai trebuie să şi lupte,neprimind totul de-a gata.Tu doar a trebuit să întinzi mâinile şi s-o înşfaci mereu pe cea dorită.Una după alta,ai sorbit iubirea din tot felul de pahare,fără să te temi că într-una dintre

Joaca de-a destinul

161

cupe ar putea fi şi venin.Dar cine îţi garantează că odată şi odată nu va veni şi rândul tău să guşti suferinţa din plin ? - Ţi-ar plăcea ca tu să mi-o oferi,nu ? Admite că te-ar încânta ! - Nu,Luca.Eu întotdeauna mi-am dorit să te fac fericit,însă dacă ar trebui ca eu să fiu aceea,oricât de mare mi-ar fi iubirea,nu te-aş menaja.Te-aş pune să bei până la ultima picătură,dar... - Dar ce ? ţipă el nervos. - Dar te-aş ţine de mână şi ţi-aş împărtăşi durerea.Aş muri odată cu tine dacă ar fi nevoie,conclu-zionă ea cu o voce extrem de dulce,ce părea să schimbe complet aspectul funest al frazei rostite. Luca făcu un semn dezinteresat cu mâna şi-i întoarse spatele. - Noapte bună,îi ură el cu spatele deja întors. Şi,cu paşi calmi şi lenţi,începu să urce scara spre etaj,trăgând totuşi cu ochiul spre Sigrid care ră-măsese zăpăcită exact în mijlocul holului,cercetând rapid cu privirea încăperea de jur-împrejur,dar ocolindu-l pe el.Luca se întreba uimit dacă fata conştientiza că plecase de lângă ea sau dacă urma să-l strige când avea să realizeze.Dar nu se întâmplă nimic.Nicio privire,nicio chemare,niciun gest ce ar fi trădat că ea regreta retragerea lui în cameră. Rămasă singură în holul care încă mai păstra o înfăţişare teribil de rece şi dezolantă în ciuda aranjărilor sale din primele zile,Sigrid se îndreptă către scara de lemn şi se trânti dezolată pe trepte. - Şi dacă n-are rost ?se întrebă ea deodată cu glas tare.Dacă mă joc cu destinul şi-mi voi cauza singură doar o mare şi chinuitoare durere?Mai bine mă retrag eu frumuşel şi-l las să se iubească cu cine-o vrea.Oricum,Eduard e într-adevăr un bărbat care-l eclipsează pe Luca.Nu mi-ar fi greu să... Câteva clipe solemne de linişte trecură,permiţând mai apoi tulburarea lor cu un hohot de râs cumplit de-al fetei.Se amuza atât de tare de deducţia propriei tragedii,încât până şi Luca îi auzi tocmai de la etaj râsetele zgomotose. - Dar ce-ţi mai place să te minţi,fătuco ! îşi zise ea sieşi precum o dojană neiertătoare.Eduard nu te va ierta dacă îi vei povesti ce nebunii ai comis pentru celălalt.Cum ai crede tu că va accepta să te aştepte până îţi închei tu povestea cu puştiul ? La dracu' ! Nu îmi pasă dacă voi eşua în privinţa lui Luca,fiindcă ştiu bine că m-am străduit cu adevărat,dar dacă o să pierd prietenia lui Eduard ?! Se ridică,dar nu-şi conduse paşii spre ieşire,ci reveni în sufragerie.După ce inspectă cu ochi critici încăperea,de parcă ar fi fost întâia dată când o vedea,hotărî că ceva anume nu corespundea stării sale dintr-acea seară.O certă măreţie pe care camera o deţinea,o copleşea şi-i oferea un sentiment îngrozitor de singurătate.Masa imensă de lemn,care trona exact în mijlocul salonului,dar şi cele doisprezece scaune,frumos aranjate în preajma sa,aveau un aer sinistru.Păreau părăsite de veacuri întregi,abandonate pentru totdeauna,şi nici măcar nu ştia dacă vreodată anumite persoane se re-uniseră pentru a celebra vreun eveniment într-acea pustie cameră.Poate că întreaga cabană fusese dintotdeauna doar o locuinţă dezolantă,rece,anostă. Şi,desigur,orologiul acela îmbătrânit de vreme,ce stătuse în loc de cine ştie cât timp,şemineul gol şi aproape ruinat,mobila veche care părea să îngreuneze aerul din încăpere cu îmbâcseala ei-toate erau oribile pentru Sigrid în acea seară nefastă.Absolut nimic nu-i mai plăcea în jurul ei şi se simţea precum într-o grotă întunecoasă şi jalnică.Până şi tablourile mari,atârnate pe pereţii reci,i se păreau odioase.Oare cine fusese imbecilul care putuse să picteze asemenea absurdităţi?Ce îşi dorise el să transmită prin amestecătura aia oribilă de culori intrate dizgraţios una-n alta,precum o adunătură promiscuă de tente strânse de peste tot? - Ce orgie cromatică ! decretă ea cu un glas profund dispreţuitor.Nu înţeleg nimic din pânza asta idioată.Nu-mi transmite nimic şi-mi vine s-o azvârl pe geam. Nici măcar nu bănuia că pictura nu era atât de dezgustătoare precum o vedea ea sub impulsul acelei intense furii de moment.Uitase cu desăvârşire că atunci când caracterul ei vulcanic se răscu-la,răvăşea totul în calea sa,trecând cu o uriaşă mânie peste orice obstacol,fără sa-i mai pese pe cine

Sandy Manase

162

sau ce anume dădea deoparte.Tocmai astfel şi acum,totul din preajma sa,i se părea monstruos şi împotriva ei.Considera că erau nişte duşmani periculoşi care-şi doreau să-i zădărnicească planurile de-a ajunge la inima bărbatului mult iubit,aşa că trebuia neapărat să le arate că nu ţine cont de ne-îngăduinţa lor perfidă.Cum Eduard nu se afla acolo pentru a-i tempera firea,se lăsă coruptă. Încă mânioasă,o porni vijelios spre bucătăria din capătul cabanei,reîntorcându-se de abia după câteva minute bune,dar nu cu mâna goală.Adusese cu ea două pahare mari,o sticlă de vin roşu şi chibrituri.Scotocise puţin şi prin frigider pentru a-şi alege ceva uşor de mâncare,dar decise că nu-i era deloc foame,mai ales din cauza toanelor proaste prin care tocmai trecea. Ajunsă înapoi în salon,trase o măsuţă în faţa şemineului şi apucă unul din scaune.Doar unul,căci nu avea nevoie nici măcar de două.Hârşâitul acestor piese de mobilier mutate,îl făcu pe Luca să-şi ciulească urechile şi să asculte atent ce se auzea jos,stârnindu-i totodată o enormă curiozitate. După ce termină cu această mică reamenajare,fata apucă şi un sfeşnic gros de pe masă,a cărui lumânare fusese deja topită pe jumătate,îl puse pe măsuţă,şi utiliză chibriturile pentru a aprinde lumânarea.Se aşeză pe scaun,îşi umplu un pahar cu vin şi începu să soarbă încetişor,încercând pe cât posibil să nu se mai gândească la absolut nimic,cu atât mai puţin la nepăsătorul de la etaj,ce o supunea la un asemenea tratament plicticos.Cine ştie,poate că acum ar fi putut să se afle într-un restaurant nespus de elegant,la braţul unui bărbat fermecător,care s-ar fi purtat cu ea mult mai căl-duros,indiferent dacă ar fi tăinuit binecunoscute intenţii.Dar nu !Ea prefera să stea în izolarea aia idioată,în timp ce ursul morocănos de sus avea s-o trateze în acelaşi mod şi restul zilelor rămase. Totuşi,se părea că preaiubitul ei „urs” îşi încheiase scurta hibernare,căci paşii lui se făcură curând auziţi chiar în spatele său. - Am crezut că ai ieşit undeva de una singură. - Şi ?Ţi-ai fi făcut griji ? îl întrebă ea ironică,clătinând cu neglijenţă paharul. Luca nu-i răspunse,ci se îndreptă către scaune şi-şi luă unul,aducând-l încet lângă mica masă. - Aş putea să... ? - Mi-e indiferent. Aşeză scaunul de cealaltă parte a măsuţei,având grijă să fie pus exact în faţa fetei,pentru ca ea să nu-i poată evita privirea.Şi nu se dădu îndărăt de la uitături intense,urmărind-o cu un bizar interes cum sorbea senzual vinul,cu înghiţituri mici şi delicate.Cât de superbă i se înfăţişa fiinţa aceasta,cu mândria ei atât de demnă,cu acel curaj mereu crescând de a nu se da bătută sub nicio formă,şi,pe deasupra,înzestrată cu multe alte calităţi ce i se dezvăluiau abia acum într-un mod miraculos.Nu-şi putea lua deloc ochii de pe ea,deşi era profund conştient că ea îi simţea privirea avidă,ce-i străbătea fiecare părticică din trup expusă vederii,încercând să şi le imagineze până şi pe cele ascunse. Dar nu exista stavilă pentru această minuţioasă examinare ce-i viza calităţile fizice,deşi trebuia să admită cu oarecare dificultate că nu-l încânta la ea doar aspectul plăcut al înfăţişării.Realiză brusc că toată această incredibilă armonie,pe care o descoperea abia în acele clipe cu atâta încântare,în caracterul tinerei,era într-un fel,neobişnuită.Sigrid i se înfăţişa precum o splendidă pasăre ale cărei aripi nu se deschideau cu facilitate decât în mijlocul furtunilor,climatul său predilect fiind acela al frământărilor emoţionale,al chinurilor amoroase şi al unei enorme şi cumplite drame sentimentale. La sfârşitul acelei strălucite deducţii,frumuseţea ei deveni parcă mai profundă,mai misterioasă.În timp ce ea continua să deguste licoarea cu un rafinament desăvârşit,i se păru fascinantă,senzuală şi perfect stăpână pe sine,deşi ar fi putut chiar să jure că,în momentul când el urca scara,fata păruse sleită de puteri,iar o optimă asemănare ar fi putut fi făcută între ea şi o navă în derivă,ce nu-şi mai aşteaptă decât finalul în valurile învolburate.Trebuia să admită că,din acea atitudine dezinvoltă de care dădea dovadă momentan,se întrezărea o reală maestră a adaptării perfecte la orice situaţie. Văzându-l cercetând-o atât de aprig,Sigrid depuse paharul pe masă cu un zgomot surd,ce tulbură liniştea,iar apoi întinse mâna şi surâse afectat.

Joaca de-a destinul

163

- Sigrid,încântată de cunoştinţă ! Fără să-şi dea seama că situaţia era aproape penibilă,Luca întinse şi el mâna şi i-o strânse pe-a fetei cu o infinită căldură,o căldură care risca să se ia la întrecere până şi cu cea răspândită de lumâ-narea din sfeşnic.Felul în care tânărul zăbovi cu această suavă atingere,prefăcându-se că uitase să îşi mai desprindă mâna de-a sa,era atât de seducător,încât îl lua în derâdere pe-al lui Sergiu.Tipul atrăgător care făcuse cunoştinţă cu ea în prima zi,şi care era şi stăpânul cabanei,părea acum un biet amator faţă de captivantul Luca.Privirea magnetică cu care o aţintea,o făcea pe ea însăşi să nu mai dorească să-i dea drumul şi să prelungească la infinit sublimele clipe pe care le trăia. - E straniu,dar noi n-am făcut niciodată cunoştinţă cu adevărat,murmură ea confuză. - Uite că s-a întamplat şi asta,deşi au trecut ceva ani de când ne ştim.Ani ! repetă el râzând,fiindcă nu-şi putuse abţine amuzamentul stârnit din pricina bizarei situaţii. Sigrid îşi sustrase uşor mâna dintr-a sa şi-i explică surâzând : - De fapt,observasem că mă studiai,de parcă tocmai m-ai fi întâlnit pentru prima oară.M-am simţit datornică să mă prezint celui care mă analiza cu asemenea insistenţă,sperând că astfel o să-i stopez acţiunea oarecum nepoliticoasă. - Te irită faptul că te privesc ? - Nu.Privirea ta nu este grosolană ca a acelora ce dezbracă femeile din priviri ca nişte animale flămânde.A ta invită femeia să-şi lepede singură hainele sub asediul ochilor tăi care nu permit cale de scăpare,murmură ea pe un glas senzual. Nu reuşi să-i smulgă decât un slab surâs cu acel compliment.Oare cât de tare o dispreţuia,încât nu-i accepta nici elogiile ?!Trebuie că foarte mult,fiindcă altul în locul lui,deja ar fi umplut-o de sărutări şi ar fi purtat-o în braţe către dormitor,indiferent dacă ar fi fost vorba numai de-o simplă aventură.Cu siguranţă alţi bărbaţi l-ar fi condamnat aspru,fiindcă avea prada sub nas şi refuza cu încăpăţânare s-o înşface.Dar lor nu le apărea întrebarea care se plimba necontenit prin mintea lui Luca :cine era prada şi cine era prădătorul ? - Te-am auzit amuzându-te copios acum câteva clipe în urmă,zise acesta întrerupându-şi subit cugetarea de mai înainte.Oare care să fi fost motivul acelei veselii ? - M-ai crede dacă ţi-aş spune că te viza şi pe tine ? - Nu-mi place să se facă glume pe seama mea,răspunse el profund serios. - Ştiu,dar cred că te-ar încânta să afli că râdeam de mine,de propria-mi neputinţă. - Iar eu ce legătură pot să am cu...?dar se opri brusc,dându-şi seama cât de stupidă era întrebarea lui.Bineînţeles că neputinţa fetei era alimentată de refuzurile lui,dar Sigrid nu bănuia că zidurile ce-tăţii protectoare,între care el se adăpostise iniţial,deveniseră periculos de fragile.Apărarea-i slăbise îngrijorător de mult,chiar dacă ea nu utilizase un arsenal prea puternic.Gândindu-se oare ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi abuzat şi de sărutări sau mângâieri,Luca deja-şi simţi propria ruină,deşi n-ar fi recunoscut nici în ruptul capului ce drastic declin îl pândea cât de curând. Subit,observă că fata tremura de frig,aşa că decise să adopte o atitudine mai binevoitoare. - Hei,dar şemineul ăsta stă degeaba ?Ce-ar fi să facem un foc straşnic şi să ne încălzim puţin ? - De acord,îl aprobă ea cu ochii sclipind de entuziasm.Dar lemne ? - Cred că am văzut câteva afară.Revin imediat. - Vin cu tine,sări ea de-îndată. - Nu e nevoie.Rămâi aici. - Nu ! se încăpăţână ea furioasă.O lună daca vei sta lângă mine,atunci voi încerca pe cât posibil să nu mă desprind de tine. - Prea bine,alga mea lipicioasă,zise el cu un zâmbet ştrengăresc. - Frumos compliment,maestre ! îl ironiză ea râzând. Ieşiră din casă şi se îndreptară spre curtea din spatele cabanei,unde Luca observase o grămadă de

Sandy Manase

164

lemne.De fapt,erau nişte butuci ce nu puteau fi azvârliţi în formă brută pe foc şi necesitau tăiaţi. - Cred că s-a cam zis cu focul nostru,comentă ea puţin deziluzionată. - Nici vorbă.Problema mai gravă ar fi fost să n-avem lemne deloc,fiindcă în pădure nu m-aş fi dus la ora asta,dar să tai câteva nu-i mare lucru. Luca ochi pe dată un vechi topor ce fusese abandonat lângă buşteni şi se apucă imediat de treabă. Sigrid se aşeză şi ea pe un butuc şi rămase privindu-l visătoare.Ah,dacă ar fi putut să înţeleagă că îl privea pe bărbatul alteia,că marea ei iubire nu era decât un etern vis,deşi exista în realitate.Cât de adevărat era mirajul ! - Ştii...începu ea cu un glas domol,ce intra în plin contrast cu loviturile lui ferme.Cred că ai totul pentru a fi un fel de erou :curaj,pasiune,ambiţie,inteligenţă,şi totuşi,tu n-ai putea fi considerat un personaj pe deplin pozitiv,fiindcă dispui şi de „calităţi“ precum:gelozia,posesivitatea,suscepti-bilitatea sau chiar violenţa,cruzimea şi distrugerea. Când fata pronunţă „distrugerea”,Luca crăpă buşteanul cu o lovitură atât de aprigă,încât Sigrid tresări de spaimă. - Ai fi în stare,nu-i aşa? îl întrebă ea rapid.Să ajungi să te autodistrugi,precum un scorpion ce-şi înfinge propriul ac veninos ! Sunt convinsă că ai fi capabil. - N-ar trebui să vorbim despre lucruri atât de oribile,îi răspunse el sumbru.De fapt,absurde. - Dar nu te condamn,fiindcă şi eu... - Mai bine taci! o opri el cu un gest exasperat.Chiar te rog să nu mai continui. - Ai tăiat suficiente ? Putem să mergem în casă ? - Da.Ia-o înainte.Eu merg în spatele tău. - Te ajut ? - Ţi-am zis să mergi înainte ! Nu mă mai înnebuni cu prostiile tale. Ea se posomorî şi îşi târşâi picioarele în cabană.Of,cine dracului o pusese să-i enumere calităţile şi defectele cu o asemenea certitudine,de parcă l-ar fi cunoscut tocmai ca pe ea însăşi?! Ajunşi din nou în camera de zi,Luca se îndreptă ţintă către şemineu şi începu să azvârle lemnele înăuntrul său pentru a pregăti focul.Ea îi urmărea cu mult interes acţiunea,dar nu îndrăznea să-i mai ofere ajutorul.Pe de altă parte,sârguinţa cu care tânărul se avântase în această muncă banală,îi demonstra făţiş că fapta lui actuală nu era decât o metodă ingenioasă pentru a scăpa de avalanşa mărturisirilor ei tulburătoare. Se aşeză pe scaunul său şi îşi umplu un nou pahar cu vin.Decise să îl lase pe el să aleagă dacă mai dorea să-i ţină companie după ce săvârşea cu focul sau dacă voia să se retragă în camera lui.Pentru această seară,ea forţase suficient lucrurile şi n-avea de gând să mai mărească nota,dacă partea lui se rezuma la o nulitate.Avea nevoie de un anumit gest,de o privire mai grăitoare,ori de un cuvânt cu sens profund din partea lui.Într-adevăr,uităturile pe care i le aruncase fără strop de pudoare acum câteva momente nu puteau fi asociate deloc cu atitudinea unei persoane total indiferente,dar Sigrid îşi dorea ca răceala lui să fie contrazisă printr-un gest şi mai imprudent. -Acum cred că e mult mai bine! exclamă Luca ferm satisfăcut.Deşi şemineul ăsta prăpădit nu se compară cu minunăţia din vilă... Sigrid aruncă şi ea o scurtă privire spre focul ce ardea acum cu putere,dar se abţinu iarăşi de la orice afirmaţie.Aştepta ca din orice moment el s-o părăsească şi n-avea deloc chef să-i laude price-perea cu care încropise focul atât de repede.Şi totuşi,Luca se reaşeză pe scaun cu un gest simplu şi firesc,care nu trăda deloc îndoială în privinţa acţiunii întreprinse. - Cum?Nu pleci? întrebă ea profund uimită. - Mă alungi ? - Nu...doar că am crezut... - Ei bine,nu mă poţi acuza de prea multă previzibilitate.

Joaca de-a destinul

165

- Ştiu.E doar o metodă de tachinare ce-o folosesc uneori împotriva ta.Află că rămâi unul dintre cei mai imprevizibili bărbaţi pe care i-am cunoscut. Luca-i zâmbi misterios şi o aţinti cu o privire lipsită de jenă. - Şi ăsta-i un compliment ? - Nu.Este doar o mărturisire stupidă ce o să-ţi gâdile orgoliul,iar pe mine mă va afunda într-o slăbiciune dubioasă.Lucruri de astea nu trebuiesc spuse unui bărbat,căci multitudinea remarcilor admirative,îl vor face să se creadă pe deplin stăpânul celei care i le adresează.Iar controlul asupra unei fiinţe mă cam înspăimântă,fiindcă ar anihila complet voinţa acelei persoane,reducând-o la o simplă marionetă în mâinile celui care deţine uriaşa forţă. - Tu n-ai lăsa pe nimeni să-ţi modifice voinţa după bunul-plac,nu-i aşa ? - E ciudat,fiindcă atunci când apare iubirea în scenă,întâlnim tragice jocuri precum cel tocmai amintit,se eschivă ea de la a da un răspuns precis. - Cred că atunci când iubirea e reciprocă,amândouă persoanele au o anumită putere una asupra alteia,zise el meditativ. - Iar când nu este…şopti ea uşor,lăsând fraza neterminată în mod special. - Tu nu te încadrezi în categoria aia!Există ceva care mă face să cred că nu eşti la mâna mea,deşi ai susţinut că mă iubeşti,fapt pentru care ar fi fost normal să am o putere mai sporită asupra ta.Dar tu îmi calci voinţa în picioare,îmi întorci cuvintele pe dos şi faci tot dinadinsul pentru a nu-mi fi pe plac.Iar alteori faci gesturi îndrăzneţe şi remarci măgulitoare…mă pui pe gânduri…mă faci să fiu confuz...niciodată nu ştiu ce să cred în privinţa ta... Ea sorbea din pahar cu înghiţituri mici şi-l asculta cu o nemărginită atenţie.Îi plăcea că Luca era oarecum confuz.Nu se mai gândea deloc la scopuri altruiste,căci adora nespus de mult intriga care deja se strecurase în sufletul lui dornic de misterele cele mai adânci ale iubirii.Şi-l iubea pe el,pe frumosul acela cu ochi căprui,ce-şi păstra ferma stăpânire de sine chiar şi atunci când îşi exprima gândurile total neînţelese. Reaşeză paharul pe masă şi îşi plimbă încet degetele până ajunse la mâna lui.În momentul când fata îşi depuse palma caldă peste mâna sa,acesta nu avu nicio tresărire nestăpânită şi nicio retra-gere rapidă.Acceptă atingerea fetei,dar în clipa când pielea ei o atinse pe a lui,închise ochii pentru o secundă şi-i strânse puternic,ca şi cum ar fi fost nevoit să suporte durerea unei teribile arsuri. - Ai şi nu ai putere asupra mea.Dar dacă ar exista o persoană ce mi-ar supune voinţa la cele mai dificile încercări,află că acela eşti doar tu.Pentru tine aş fi capabilă să experimentez orice nebunie a iubirii.Ştiu că doar tu poţi fi la fel ca mine ! - Eu...zise el profund încurcat,încercând să-şi retragă mâna de sub a ei. - Nu,Luca!Tu eşti unicul ce ar îndrăzni să facă exact aceleaşi lucruri ca mine.N-ar trebui să mă preocup vreodată cine e mai puternic şi cine e mai slab.Amândoi deţinem forţa necesară pentru a ne ridica din cenuşă,ori de câte ori ne-ar arde sufletul,fiindcă amândoi purtăm în vene acelaşi foc mistuitor,care cu siguranţă ne-ar împinge la cele mai formidabile acţiuni.Cât de minunaţi am putea fi împreună,iubitule ! - Poate că lucrurile nu stau tocmai aşa. - Şi dacă este chiar astfel?Dacă ne refuzăm cea mai minunată şansă a vieţii?!O să trăim departe unul de altul,fiecare cu perechea sa,fiind măcinaţi de gândul teribil că a existat cineva care părea bucată ruptă din sufletul nostru şi chiar pe acea persoană am înlăturat-o.Nu o să fie dureros dacă vom trece prin multiple iubiri,iar una va rămâne precum un gol incert în viaţa noastră?Ce ar fi fost oare în acel loc necunoscut?Fericire,lacrimi,ură,pasiune,suferinţă?! Ce îndoială îngrozitoare ! - Este un risc ce mi-l asum. - Dar eu nu.Poate că aş putea să trăiesc alături de altul până în ultima zi a vieţii mele,dar asta nu

Sandy Manase

166

înainte de a-mi înlătura îndoiala aceasta în privinţa ta.Trebuie să fiu convinsă că am urmărit un vis mincinos pentru a-mi linişti inima asta atât de vinovată.Demonstrează-mi că nu este absolut nimic adevărat,că întrevăd numai stupidităţi,că suntem două persoane între care niciodată n-ar putea fi stabilită o legătură profundă.Zi-mi că nu ne leagă nimic,nicio privire,niciun gest necugetat,niciun cuvânt cu sens îndoielnic ! - Nu pot,strigă el,retrăgându-şi mâna fulgerător.Tu eşti cea mai în măsură să închei cu această iubire neîmpărtăşită.Fiindcă,cred că este necesar să îţi reamintesc,Sigrid.Eu nu te iubesc. Fata-i zâmbi atât de trist şi de dulce în acelaşi timp,încât Luca nu realiză dacă o rănise sau nu prin acea afirmaţie nepotrivită,ce era un gest puţin meschin din partea lui.Dar cum ea nu se sfiise în a-l întărâta cu cele mai misterioase oportunităţi,aşa nici el nu găsise o metodă mai puternică pentru a-i curma noile speranţe.Şi totuşi,Sigrid continua să zâmbească,dar nu cu un surâs resemnat,ci cu unul tainic şi cu sens nedesluşit.Apoi,ridică paharul de vin şi toastă,afişând un zâmbet autentic pe buze. - În cinstea ta! Pentru ca niciodată să nu te îndrăgosteşti de mine ! Fără ca Sigrid să se fi aşteptat câtuşi de puţin la o asemenea reacţie fulgerătoare,Luca îi smulse paharul din mână şi-l trânti furios de podea.Cioburile săriră care încotro,dar spre marele ghinion al tinerei,unul dintre ele îi zgârie în treacăt glezna.Sângele ţâşni de îndată,începând să se prelingă în-cetişor,scurgându-i-se în pantofi.Dar spre marea lui uimire,fata nu se văicărea şi nu arăta urmă de îngrijorare.Rămăsese cu ochii ferm aţintiţi asupra lui,nearuncând nici măcar o privire rănii.Îi era de ajuns că o simţea şi nu avea nevoie s-o vadă pentru a fi convinsă de existenţa ei.În schimb,reuşi să zărească acel lucru pe care-l dorise:pe faţa lui se citea o enormă tulburare,observându-se că lupta din răsputeri pentru a-şi păstra atitudinea veşnic indiferentă. - Te-am rănit ? întrebă el pe un ton cât de neutru fu capabil. - Nu ştiu,răspunse ea cu inocenţă.Depinde la ce anume te referi.La ultima ta afirmaţie făcută sau la treaba asta,continuă ea plimbându-şi degetele peste tăietura proaspătă şi murdărindu-şi palma de sângele care continua să curgă fără oprire. Luca devenise atât de afectat de această situaţie ivită,încât contrar curajului şi stăpânirii de sine incontestabile,sări să se ridice şi îşi dori să plece,lăsându-se pradă unui impuls mai puternic decât întreaga-i voinţă. - Unde fugi ? îl întrebă ea,înşfăcându-l de braţ în ultima clipă,deşi avea palma murdară de sânge. - Nu aveam de gând să fug.Dar tu chiar nu vezi în ce hal sângerezi ?Mă duceam să aduc trusa medicinală.Ai nevoie de un pansament pentru tăietura asta urâtă. Sigrid îi dădu drumul la mână cu o ciudă enormă.Cum putuse acesta să-şi domolească neliniştea atât de rapid?Cum putuse să inventeze o scuză atât de plauzibilă şi binevoitoare,când acum câteva secunde,fata ar fi putut să jure că păţania îl tulburase profund ?! - Nu-i nevoie.Aş prefera să-mi răspunzi.Care din rănile mele te preocupă cu adevărat ? - Sigrid,scuză-mă.Am reacţionat stupid atunci când am spart paharul,dar toastul tău a fost mult prea ironic.M-am săturat de jocul ăsta neîncetat. Ea clătină din cap cu infinită neîncredere.Ce repede alesese varianta aceasta ordinară şi ce uşor înlăturase durerea pe care ea o resimţea atât de adânc până în străfundul inimii.Dar ce-i păsa lui?Îi oferise scuze pentru zgârietura aia stupidă,iar lucrurile erau ca şi încheiate în privinţa incidentului. Se ridică pentru a pleca din preajma lui,dar nici atunci nu aruncă o privire rănii ce continua să sângereze abundent.După un scurt moment de cugetare,Luca îndrăzni să o întrebe. - Unde te duci ? - În camera mea.Sunt obosită.Obosită şi sătulă de toate.Vreau doar să dorm,să uit,să mă trezesc în altă lume.Poate într-una în care să fiu lipsită de inimă.Mi-ar fi mult mai uşor. - Stai! Nu pleca încă ! o opri el cu un gest ferm,dar totuşi blând. Îşi dezbrăcă rapid cămaşa şi rupse în grabă o fâşie sub privirile ei aproape stupefiate.

Joaca de-a destinul

167

- Ţii minte prima seară ?Acum este rândul meu să-ţi urmez exemplul. Sigrid rămase perplexă.Luca reuşise să-şi dovedească iarăşi imprevizibilitatea.La un asemenea gest de generozitate,fata nici măcar nu ar fi visat.Unde se mai punea că la o astfel de minunăţie se adăuga şi priveliştea incredibil de provocatoare :Luca rămase la bustul gol,azvârlind restul cămăşii pe podea.Apoi,se aplecă rapid şi-i legă rana într-un mod absolut caraghios. - Ridică-te,îi zise ea izbucnind în hohote de râs. - Am vrut să te ajut,să-mi repar greşeala,iar tu râzi de mine ! Era înfuriat că gestul lui gentil şi altruist fusese respins şi batjocorit,iar el căpătase poziţia unui imbecil fiindcă se lăsase înduioşat mult prea uşor. - Termină imediat cu râsul ăsta prostesc ! Uite,îţi curge sânge şi acum,iar tu te amuzi precum o mare idioată.Nu ştiu cum de la o tăietură atât de mică pot să se reverse asemenea şuvoaie.Parcă ai fi făcut-o dinadins ! Ea îi arunca numai priviri pline de încântare şi nici măcar nu se uita câtuşi de puţin la rană. - Tu te-ai apucat să azvârli cu paharele de toţi pereţii.Nu este vina mea. - Dar oare cine m-a provocat ?Nu domnişoara nespus de veselă ? - Eu am făcut doar un simplu toast.Că ţie nu ţi-a picat bine,nu e problema mea. Luca o privi cu o ură nestăpânită şi vru să-şi ia restul cămăşii de pe podea,dar Sigrid puse pe ea piciorul cu fermitate,nelăsându-l să o ridice. - Nu te îmbrăca. - Oricum mi-am distrus cămaşa asta.Va trebui să o arunc. - Te îmbraci cu ce vrei atunci când te duci sus.Acum mai rămâi puţin cu mine. Sigrid se ridică,iar Luca observă că nu şchiopăta deloc în ciuda rănii.Apucă sticla de vin de lângă masă şi umplu paharul ce rămăsese nespart. - Uite...datorită nervilor tăi o să bem amândoi din ăsta,chicoti ea. Aşezându-se iar pe scaun,se simţi puţin stingherit când surprinse privirea fetei,colindând asupra trupului său.Avea impresia că uităturile ei supărător de îndrăzneţe îi ardeau pielea,îl intimidau,îl făceau aproape neputincios.În jurul lui lua naştere o vrajă prea bizară.Şi totul numai din cauza ei. - Te irită faptul că te privesc ? Exact aceleaşi cuvinte le folosise şi el însuşi în aceeaşi seară,în urmă cu doar câteva minute sau ore,sau...sau cât timp trecuse de când se tot agăţau unul de altul,de când îşi râvneau prezenţa fără să admită acest lucru în mod făţiş?Oare de ce erau momentele atât de valoroase şi pline de emoţii contradictorii?În mod bizar,aveau savoare de clipe indestructibile şi părea că tot ceea ce era banal se transforma fulgerător doar în neobişnuit. - Nu,răspunse el sec. - Pentru o clipă,mi-ai oferit această impresie.Dar chiar n-ai de ce să te simţi stânjenit.Eşti un bărbat frumos...nespus de frumos... Complimentul adresat lui păru să o arunce pe ea într-o stare de reverie. - Şi,vai...continuă fata visătoare,în lipsa oricărei reacţii din partea lui.Dacă ai fi fost doar frumos pe cât eşti sau chiar mult,mult,mult mai atractiv... - Ce? întrebă el ironic.Te-ai fi amorezat mai rău ? - Nici nu te-aş fi observat,răspunse ea pe un ton extrem de serios,părând că renunţă la idealizări şi vise cu ochii deschişi.Nu mi-aş fi îndreptat niciun gând mai deosebit către tine.Sunt convinsă. - Bine jucat.Îţi place la mine nobleţea sufletului şi inteligenţa sclipitoare. - N-ai nimerit,îi surâse ea după ce mai sorbi o gură de vin.Hai,bea şi tu cu mine ca să rezişti la ce îţi voi spune.Este un real supliciu că mă suporţi,dar să mă mai şi asculţi,probabil este o adevărată tortură.Şi am putea să încheiem totul atât de rapid,mergând sus,într-unul dintre paturi,zise Sigrid gânditoare.Sau,de fapt,nici n-ar fi nevoie.Avem şi aici canapeaua sau podeaua...până şi masa asta

Sandy Manase

168

mică,tot cred că ne-ar fi suficientă... Părea să enumere toate locurile unde ar fi putut face sex cu o asemenea nonşalanţă,încât Luca se simţi puţin îngrozit,dar şi atras de acea plăcută nesimţire ce se desprindea din vorbele ei perverse. - Sau,uite acolo,să mă sprijini cu spatele de arcada aia,şi să ma susţii cu braţele tale puternice până când simţi că mori de oboseală,până când te epuizezi la maxim... El se întoarse şi privi involuntar arcada de care se sprijinise năucit în aceeaşi seară.Acum alte gânduri îl zăpăceau şi mai tare.Şi totul,doar într-o noapte ! Aceeaşi senzaţie de clipe insuportabil de pline îl sufoca,fiindcă nu-şi explica de ce lucrurile dintre el şi Sigrid se desfăşurau astfel. Fata îl observa pe el,dar privea şi arcada.Ochii îi fugeau necontenit de la bărbatul iubit la locul sugerat pentru desfăşurarea unei focoase partide de amor,şi totuşi,nu acestea erau singurele sale gânduri.La fel ca şi el,simţea tăria acelor momente şi era copleşită de multiple trăiri. Luca apucă paharul cu vin şi bău tot conţinutul,după care îl umplu iarăşi.Sigrid îl zăpăcea total. - Toarnă,căci mai am multe de spus.Amândoi ştim că n-o să se încheie atât de repede,că noi nu o să urcăm prea uşor în dormitor,deşi aş fi mult prea ipocrită dacă nu aş recunoaşte că te doresc şi fizic,carnal,că râvnesc la trupul tău ca o apucată. El puse paharul din nou pe masă,pe jumătate plin de astă dată,privind-o din ce în ce mai tulburat. - Bea-l pe tot...poate astfel ai înţelege de ce nu există jumătăţi de măsură în privinţa ta,Luca…de ce nu mi-am putut permite să te privesc doar ca pe un tip drăguţ,inteligent şi şarmant. Luca nu-i ascultă sfatul,însă îşi aminti că,în aceeaşi seară,nu-şi dezlipise ochii de pe ea şi prin mintea-i confuză îi trecuseră nenumărate constatări stranii referitoare la caracterul ei ciudat,numai că el nu i le dezvăluise precum o făcea fata în aceste momente. - E prea mult pentru o singură seară,zise ea gânditoare.La dracu’ simt că e prea mult !Şi cu toate astea, n-aş vrea să mă opresc,adăugă zâmbind şi jucându-se cu faţa mesei.Pentru că nu ştiu dacă se va mai ivi o altă ocazie pentru a mă asculta.Ştiu că fur,că sunt o hoaţă ordinară,dar cu toate astea nu mă pot opri ! recunoscu ea cu infinită sinceritate. Trase dintr-odată de faţa de masă cu atâta furie,încât şi cel de-al doilea pahar fu spart datorită mâniei ei incontrolabile.Izbi cu pumnii în masă şi râse. - Oh,îţi fur până şi toate gândurile.Admite că în clipa asta,inevitabil,te gândeşti numai la mine,la toată aventura asta ciudată...mă crezi cumva nebună de legat? - Da,mărturisi el cu profundă sinceritate,deşi fata păru să nu îi ia în seamă dezvăluirea. - Ţi-am mai spus că eşti frumos,că mă atragi,că ţi-aş umple pieptul gol de sărutări ?Oh,şi dacă ar fi fost numai atât...ce repede m-aş mai fi descotorosit de amintirea ta blestemată ! De ce nu eşti ca alţii ?De ce eşti altfel ?! - Sigrid... - Da...poate că ar fi trebuit să accept să fiu iubită de oricare dintre ei,cugetă ea cu glas tare.Însă,la naiba ! Vreau să simt şi eu că iubesc,nu doar să îmi însuşesc celebrul dicton francez „une qui aime et un qui se laisee aimer“.Şi oricum,să presupunem că m-aş lăsa adorată de unul din pretendenţii mei.Aş fi fericită astfel ? Luca se ridică,dar nu dori să îi răspundă la întrebare,ci se aplecă pe la spatele ei,îi masă încetişor umerii încordaţi,urcă cu mâinile pe gât şi le opri un timp acolo,simţind pulsul ei ce galopa haotic şi zgomotos.Sigrid îşi lăsă în continuare raţiunea întunecată de pasiune,şi-i mărturisi : - Doar tu ai fi capabil să mă iubeşti... El îşi îndepărtă mâinile,reveni în faţa tinerei, şi se aplecă,se aplecă...până când ajunse la câţiva centimetri de buzele ei care se întredeschiseră automat. O sărută apăsat pe frunte.Îşi presă buzele într-atat de intens,încât biata Sigrid scoase un geamăt profund.Când se dezmetici şi încercă să-i caute privirea,el deja îi întorsese spatele şi urca la etaj. - Să mă iubeşti cu adevărat doar tu ai putea ! îi strigă ea cu putere.

Joaca de-a destinul

169

Capitolul 25

Te vreau pe tine,pentru că-i mai simplu decât să îmbrăţişez omenirea întreagă-de

care aş avea nevoie ca să te înlocuiesc. ~ Jacques Salome ~

Era o seară splendidă şi înstelată.Un vânt călduţ adia,răscolind uşor toate frunzele şi tulburând liniştea mormântală care domnea în curtea cabanei.Aşadar,paşii lui Sigrid erau doar un alt sunet ce dezarmoniza acest calm plăcut al nopţii.Cum fata nu reuşise să închidă un ochi din pricina tuturor gândurilor tulburătoare,se decise să facă o plimbare pentru a respira aer curat,sperând că astfel se va reîntoarce cu un chef sporit de somn. Subit,se aşeză pe un morman mare de frunze uscate şi îşi lăsă privirea să hoinărească în jurul ei. Din nefericire,nu descoperi nimic deosebit care să-i atragă atenţia.Într-adevăr,razele palide ale lunii erau unica sursă de lumină care-i permitea să observe ceva în preajma sa,dar acum nu era vorba de iluminarea superficială,ba nici măcar de enervanta insomnie.Starea sa apatică avea o altă sursă. Pustiu.Linişte.Fata simţea că noaptea friguroasă ţesea în preajma sa o vrajă malefică,care-i anihila simţurile şi-i răpea orice gând coerent.Era straniu ca tocmai Sigrid să simtă că nu-şi mai recunoşte dorinţele,nu îşi mai regăseşte scopurile dezinteresate de odinioară,că nu mai întrevede niciun viitor luminos.Dar ce naiba se putea întâmpla cu ea?Un abis se căsca ameninţător,înghiţind-o,iar ea nici măcar nu se mai împotrivea ?! Cum putea să se lase coruptă de o astfel de deznădejde ?! Iar ea ştia că absolut nimic n-ar fi putut să curme intensitatea sentimentelor ei.Simţea,şi totodată conştientiza cu ajutorul minţii,că această joacă de-a destinul devenise periculoasă.Dar oare mai există cale de întoarcere ? cugetă tânăra cuprinsă de o sumedenie de îndoieli.Nici vorbă.Chiar dacă avea să sufere cele mai uriaşe toturi emoţionale,trebuia să continue să-l ajute.Trebuia să uite de ea însăşi,trebuia să se mulţumească doar cu o iubire pe termen scurt,nepermiţând ca acest lucru să o îndepărteze de scopul iniţial.Când totul se va fi încheiat,trebuia să se retragă,oricât ar fi durut-o. Copleşită de propria neputinţă,îşi sprijini deodată capul în palme şi îşi dori să plângă.De ciudă,de durere,de mâhnire,de teamă?!Nici ea nu ştia de ce simţea nevoia acută de a se elibera prin lacrimi. - Nu o să plâng! strigă ea sălbatic înverşunată împotriva propriei slăbiciuni prosteşti.Oare de ce aş plânge?Am motive?Ah,fir-ar!Cu miile.Dar o să rezolv ceva bocind ca o imbecilă?Nimic,Sigrid,îşi răspunse ea sieşi cu neîndurare.Găseşte curajul de a merge înainte,fiindcă dacă o să-l laşi pe Luca de izbelişte,o să regreţi toată viaţa că nu ţi-ai dat toată silinţa pentru a-l ajuta.Asta vrei,proasto ?! Simţi cu satisfacţie cum ochii înghit înapoi lacrimile ce ar fi fost dornice să izbucnească şi zâmbi victorioasă,deşi sufletul îi ardea de durere şi nelinişte. - Nici tu nu poţi să dormi ? - Luca! sări ea speriată.De când eşti aici ?! - Abia am ajuns.De ce întrebi ? - Fără motiv,răsuflă fata uşurată fiind că el nu-i aflase motivaţia.Şi...ziceai că nu ai somn ? - Observ că nu sunt singurul care nu-şi găseşte liniştea. - Şi eu care îmi doream să-ţi cer ţie remediul insomniei,glumi ea.Ştii...mereu mi s-a părut că tu oferi o aparenţă de calm şi de echilibru indestructibil. - Duse au fost acele vremuri,oftă el cu sinceritate uimind-o. Sigrid nu ştia ce să-i mai spună.Se simţea vinovată de dezechilibrul lui emoţional,şi totuşi,încerca şi o vinovată bucurie stranie :aceea de a fi reuşit să-i tulbure pragmatismul atât de imperturbabil.

Sandy Manase

170

- Nici măcar nu mă compătimeşti ? se autoironiză el. - Nu.Te-aş fi compătimit poate acum ceva timp în urmă,dar astăzi nu cred că mai pot s-o fac.Tu mi-ai demonstrat că eşti capabil să te laşi ghidat şi de simţămintele interioare.Poţi să fii liber. - Nu mai sunt insensibil ? râse el. - Dar n-ai fost niciodată.Uneori am impresia că eşti mai simţitor şi ca mine,dar ştiind bine că în lumea bărbaţilor sensibilitatea este considerată aproape un defect,nu mă aştept să-mi dezvălui prea des această parte emotivă,zise ea cu un zâmbet conspirativ afişat pe buzele-i roşii. Luca o privi câteva clipe în tăcere.Brusc se trânti printre frunze şi o trase în braţele lui,luând-o total prin surprindere,căci fata nu s-ar fi aşteptat deloc la un astfel de gest nebunatic din partea sa. - Ce faci? Nu,stai aşa! Luca !!! Dar absolut toate încercările ei de a-i scăpa din braţe,eşuară,nereuşind decât să îl amuze copios. - Uşor,uşor!De ce fugi,neastâmpărato ? - Pentru că mi-e frică de ceea ce o să simt,răbufni ea speriată.Pentru că n-o să rezist!O să mor!Vrei să mă omori,nu-i aşa?Asta vrei,pentru că tu nu ştii ce înseamnă să...să... - Gata,gata!Sigrid...ce prostii spui...Cum ai crede că te-aş putea omorî cu o simplă îmbrăţişare,cu un gest aât de inofensiv?o calmă el,strângând-o duios în braţe.Lasă-te,doar lasă-te... Ea îşi simţi trupul intrat subit într-o stare mai profundă decât orice extaz,decât orice agonie.Era un delir complet.O nebunie dulce i se scurgea prin vene,dezvăluindu-i un univers descoperit până atunci doar prin intermediul viselor,cu diferenţa că realitatea era mult mai cutremurătoare. - Luca,poate că e o blasfemie ce-ţi voi mărturisi,însă jur că mă simt invadată de o senzaţie de-a dreptul dumnezeiască!Am impresia că braţele tale sunt precum aripile unui înger grijuliu.Cred că aş putea să mor în clipa asta fără să regret un strop!Aş putea să-mi vând până şi întreaga viaţă pentru momentul ăsta de fericire deplină!Oh,Doamne,câte aş putea să fac ! - Ah,fir-ar să fie!Dar tu chiar mă iubeşti,şi asta nu e bine deloc!Înţelege odată pentru totdeauna că nu pot să accept grozăvia aceasta.Fir-ar să fie,nu mi se întâmplă mie aşa ceva ! strigă el. - Luca,tu eşti raiul şi iadul meu pe acest pământ.Nu mă condamna să stau în braţele altora,când eu tânjesc numai după ale tale.Chiar vrei să mă oferi lor?!Eu prefer să-mi macin speranţele lângă tine,una câte una,decât să mă arunc în tot soiul de aventuri şi de experienţe amoroase superficiale. - Sigrid,tu poţi să fii cu orice bărbat doreşti.Uită-mă pe mine şi încearcă să-ţi găseşti liniştea. - Pentru numele Lui Dumnezeu ! Dar tu nu înţelegi ! strigă ea exasperată,ştiind totodată că nu putea să îi dezvăluie adevărul.Era imposibil să-i mărturisească de ce se băgase astfel în viaţa sa. - Lasă lucrurile aşa.E mult mai bine... - Bine?!Oare este bine să distrug ceva într-atât de sublim?!Nu înţelegi că nu pot înlocui tot ceea ce simt pentru tine cu nişte sentimente ordinare,care ar pângări şi mi-ar submina credinţa în iubirea aceasta de-a dreptul sfântă şi intangibilă pentru mine?!Însăşi dragostea ca şi noţiune şi-ar pierde sensul său pentru mine.Mă dispreţuieşti atât de mult încât vrei să-mi condamni biata fiinţă la un asemenea supliciu ? Luca o întoarse uşor cu faţa către el,o prinse de bărbie şi-o forţă să-l privească în ochi. - De ce nu vrei să înţelegi,Sigrid?De ce ne chinui în halul ăsta îngrozitor pe amândoi ? - Te foloseşti cu atâta iscusinţă de arta cuvintelor încât,la sfârşit,tot tu vei fi cel care va rămâne cu integritatea nepătată şi cu demnitatea neştirbită. - Te înşeli,replică el cu însufleţire.Ascultă-mă şi poate vei recunoaşte că am dreptate. - Te ascult,spuse ea,îndepărtându-se de el şi luând totodată o frunză în mână pentru a-şi elibera imensa nelinişte asupra ei,sfărâmând-o între degete până când o transformă în pulbere. - Înţelege-mă,nu am o altă cale.Ţine cont că am apelat la cele mai blânde din metode,pentru a te convinge şi a te face să înţelegi.Ţi-am vorbit frumos,ţi-am explicat,te-am rugat să mă laşi în pace... - Niciodată,Luca! îi strigă ea,ridicându-se brusc.Ascultă-mă şi tu bine de astă dată!Orice ai zice,ai

Joaca de-a destinul

171

face şi ai născoci,nu vei putea să-mi curmi sentimentele!Nici măcar nu vei reuşi să le diminuezi intensitatea cu un strop.Am trăit o viaţă întreagă cu ce simt pentru tine în suflet,în sânge,în cea mai ascunsă parte a fiinţei mele,pe care aş fi vrut s-o reneg şi să o distrug pentru locul acesta intangibil pe care se încăpăţâna să ţi-l păstreze veşnic.Am aflat astfel că iubirea există prin plinătatea ei,şi nu prin reciprocitatea aia stupidă.O dragoste fără răspuns este la fel de mult o parte a divinului ca şi o dragoste împărtăşită,fiindcă dragostea nu se măsoară prin primirea sau refuzul său.Iar iubirea mea este la fel de vie precum este a ta pentru o alta,sau poate cu mult mai puternică,fiindcă n-a primit nimic la schimb.Şi te asigur,Luca,ba chiar pot să ţi-o jur că ceea ce simt se va încheia numai în clipa când inima mea va consimţi,indiferent de nemărginitul dispreţ cu care mă tratezi. - Ce tot spui,nebuno?zise el cu seriozitate,sărind în picioare. - Ceea ce auzi.Nu te înşală auzul,scumpule.Aş fi în stare să merg până la capătul-capătului şi chiar şi mai departe de atât,declară ea cu sinceritate,chiar dacă el nu-i bănuia deloc intenţiile. - Pentru mine?râse Luca zeflemitor.Eşti convinsă că se merită?Nu îţi este teamă absolut deloc de dezamăgirea imensă ce ar putea să survină,de toată suferinţa pe care ţi-aş putea-o pricinui,fetiţo ? Ea izbucni într-un râs teribil,îngrozindu-l de atitudinea aceea degajată în faţa avertismentului lui cu adevărat serios.Se juca necontenit cu o şuviţă de păr,strecurându-şi-o rapid printre degete,în timp ce continua să râdă cu o poftă sălbatică.Ochii îi sclipeau într-un mod misterios şi bizar. - Termină!Termină imediat,fiinţă ciudată! răbufni el furios,apucând-o de umeri şi scuturând-o fără pic de menajamente,căci atitudinea ei îl scotea din minţi. - O întreagă viaţă irosită într-o dureroasă aşteptare înaintea ta,şi o alta petrecută în efemeritate după tine.Pedeapsa n-ar fi mult prea mare dacă la mijloc m-aş putea iubi cu tine,declară ea împinsă de cea mai sălbatică pasiune.O zi,câteva săptămâni sau o lună.Însă vreau să mă iubesc cu tine!îi strigă fata,înşfăcându-l brutal de cămaşă.Vreau să cunosc măcar o dată în existenţa asta trecătoare ce înseamnă iubirea cu toate torturile şi deliciile ei ! Haide,Luca...aruncă fărâma de raţiune pe care te încăpăţânezi să o păstrezi !Dă-o naibii,odată !Ştiu că poţi,iubitule,îl îmbie aceasta. - Nu te înţeleg deloc.Mă faci să-mi pierd şi eu minţile !Mă faci să aiurez,să văd pretutindeni ceea ce-i imposibil.Încetează odată cu nebunia asta pe care ai stârnit-o,căci eu nu am provocat nimic. - Ştii ceva?Uită tot ceea ce am discutat.Uită că exist,încuie-te în camera ta şi meditează la viitorul strălucit ce te aşteaptă lipsit de prezenţa mea.Te eliberez şi de promisiunea de a petrece o lună cu mine,zise ea supărată dintr-odată. Se înclină în faţa lui cu o reverenţiozitate nemaipomenit de prefăcută şi-i întoarse spatele.Nu făcu nici doi paşi,că el o şi apucă de braţ,întorcând-o vijelios spre el. - Să uit tot ?!Zici lucrul ăsta cu atâta facilitate,de parcă te-ai referi la cea mai uşoară acţiune din lume,însă ştii foarte bine că nu-i aşa ! - Între noi doi nu s-a întâmplat nimic niciodată,îi reaminti ea. Luca dădu drumul imediat la braţul fragil al fetei şi-şi feri jenat privirea.Greşise.Cum putuse să-i spună aşa ceva pe un ton de reproş amoros când între ei nu era stabilită nicio relaţie ? - Mă refeream...mă refeream că n-aş putea uita nebunia stârnită cu această călătorie,se scuză el. - Desigur.La ce altceva?! îi surâse ea ironic. - Hai în casă.S-a lăsat destul de răcoare şi ar trebui să mai şi dormim.În curând va fi dimineaţă. - Nu merg.Rămân aici. - Sigrid,nu te purta copilăreşte. - Dacă o să mă duc la culcare,ştiu sigur că nu voi putea să adorm.Mă voi gândi neîncetat că te afli în cealaltă cameră singur.O să-mi treacă prin minte cât de bine m-aş simţi în patul tău şi în braţele tale atât de puternice.Mintea-mi va ţese fantezii până în zorii zilei... Luca înghiţi în sec şi îşi încleştă cu putere maxilarul.Asta era mai mult decât putea suporta! Sigrid se apropie de el cu şiretenie şi-şi permise să-i mângâie chipul.Încă şocat de mărturisirea ei

Sandy Manase

172

recentă,acesta nu avu timp suficient să reacţioneze.În plus,ce rău puteau să-i facă degetele acelea ce îl mângâiau cu atâta gingăşie?Nici unul,gândi el şi o lăsă să-şi ducă la final suava atingere. - O să îţi dezvălui un mic secret,îi şopti ea cu un surâs viclean.Dimineaţa,când răsare soarele,când lumina aceea minunată şi atât de încântătoare îmi invadează din plin aşternuturile,anunţându-mă că începe o altă zi,mă gândesc cum ar fi dacă... Făcu o scurtă pauză şi îl înconjură încetişor,privindu-l cu o infinită admiraţie. - Ei bine,îmi trece prin minte doar cum ar fi să mă dăruiesc ţie.N-ai idee ce senzaţii stârneşte în mine simplul gând erotic... - Ajunge! ţipă el isteric.Din ce crezi că-s făcut ? - Nu ştiu,răspunse ea cu o inocenţă prefăcută.Îmm,dar mereu mi-am dorit să aflu asta.Mereu am vrut să descopăr cum eşti ca bărbat,cum mângâi,cum săruţi,cum faci dragoste,cum… - Şi o să rămâi cu pofta! i-o reteză el furios şi înfierbântat de dorinţa aceea condamnabilă.Dacă vrei să rămâi afară,fă-o!Te asigur că eu n-am nicio problemă şi mă voi odihni în pat,zise el râzând. - Dobitocule ! Sper să te zvârcoleşti mai ceva ca-n iad în seara asta ! Ajunsă în camera sa,deşi se simţea vinovată pentru modul impulsiv în care reacţionase,fata nu îşi putu domoli toată această pasiune care se trezea în ea din în ce mai intens.Pe de o parte,se simţea ruşinată că nesocotea sfaturile cinstite ale lui Eduard,dar spre deosebire de bărbatul care-i limpezea minţile,categoric Luca era acela care reuşea să i le tulbure într-un mod devastator. Se mai plimbă nehotărâtă câteva minute prin cameră,încercând să-şi repete aspru în minte că ea se implicase în tot acest circ sentimental numai cu scopul de a-l ajuta.Ah,fir-ar să fie ! Cum ar fi putut să prevadă că între ei lucrurile vor evolua într-un mod atât de nebunesc ?! Crezuse că provocările şi conflictele vor fi suficiente pentru a-l face să-şi redobândească independenţa,dar ea deja întrecea limitele.Să-l seducă nu făcea parte deloc din planul iniţial.Eduard ar fi dezaprobat aşa ceva ! După ce fu convinsă că el deja se culcase,se strecură încet în camera lui şi se băgă direct în pat. - Luca ?Dormi,iubitule ? I se păru că simte un fel de vibraţie electrică.Ştia că deja îl trezise din starea de somnolenţă şi că o asculta.Zâmbi satisfăcută şi continuă să-i şoptească. - Vezi,Luca...am avut mare dreptate.Am încercat să dorm,dar pur şi simplu n-am reuşit.Aş râvni să te sărut mult de tot ! Mi-aş dori să îţi simt corpul strâns lipit de al meu şi să fim dezbrăcaţi...să ne epuizăm reciproc prin consumarea pasiunii care... - Sigrid ! Vrei să termini cu chestiile astea ?! De ce te comporţi aşa ? - Oh,scuză-mă.Chiar îmi pare rău,zise ea pe un ton inocent.Însă eu nu am dorit niciodată aşa de mult un bărbat.Sunt câţiva ani de când te aştept numai pe tine... Simţea indispoziţia şi dorinţa lui suprimată.Azvârli pătura deoparte şi începu să-i maseze cu delicateţe spatele.El vru să o oprească. - Calm,Sfinte Luca.Promit să nu te violez.Relaxează-te...îi şoptea ea în timp ce degetele ei alunecau cu senzualitate de-a lungul şirii spinării lui.Eu sunt o fetiţă foarte pasională,dar şi înţelegătoare.Nu o să te oblig.Nu o să te forţez. Luca îi stopă acţiunea tandră şi se întoarse cu faţa în sus tulburat. - Vrei să te conduc până în camera ta sau crezi că te descurci singură ? Sigrid sări din pat şi azvârli din nou pătura pe el cu o furie oarbă. - Acoperă-te bine şi păzeşte-ţi straşnic inocenţa ! Ştii ce mă doare cel mai rău,dragule ?zise ea pe un ton dezgustat.Că eşti orb.Le-ai lăsat pe atâtea să stea în preajma ta,iar de mine te fereşti ca de cea mai mare nenorocire.Păcat că lor le-ai oferit ceva,şi cu toate astea te-au uitat atât de facil.Ar fi o bună temă de reflecţie aceasta,mai ales că îţi place să compari.Atunci compară devotamentul meu cu sentimentele lor ieftine ! zise înfuriată,după care ieşi trântind uşa.

Joaca de-a destinul

173

Capitolul 26

Toamnă a deliciilor ! Sufletul meu cel mai adânc este cununat cu ea;dacă aş fi o pasăre,aş zbura de-a lungul întregului pământ în căutarea a noi şi noi toamne.

~ George Eliot ~ Sigrid se trezise următoarea dimineaţă înaintea lui Luca.Aruncă o privire fugară pe fereastră şi observă că soarele deja răsărise şi scălda întreaga curte într-o lumină splendidă,fapt pentru care de-cise pe dată că era absolut necesar să se bucure de acea frumuseţe matinală a acelei zile de toamnă. Se îndreptă către valiza abandonată lângă pat.Cum nu avusese deloc timp să-şi aranjeze hainele în dulap,începu să scotocească într-însa pentru a descoperi o îmbrăcăminte cât de cât convenabilă. Dezamăgită,remarcă peste câteva momente că Luca îi făcuse bagajul într-o manieră de-a dreptul stupidă.Majoritatea hainelor erau subţiri şi adecvate exclusiv pentru anotimpul călduros.De abia găsi la fundul valizei două rochii mai groase,o pereche de blugi şi o biată geacă de piele.Cu toate acestea,era mult prea înfuriată pentru că el nu acordase atenţie când îi trântise îmbrăcămintea în bagaj,aşa că decise să se răzbune puţin la rându-i. Îmbrăcă o rochie subţire,croită din voal alb,ce părea potrivită pentru o păpuşă.Îşi lăsă părul pe spate,îl pieptănă cu grijă şi-şi prinse o mică clamă discretă într-o parte.Apoi scoase din poşetă un parfum dulce cu miros de iasomie şi îşi pulveriză puţin pe gât.Încălţă o pereche de balerini albi,iar apoi ieşi vijelios pe uşă,îndreptându-se ţintă către camera lui. Păşi în încăpere cu grijă,încercând să nu-l trezească.Se apropie încetişor de dulap,iar după ce înşfăcă rapid una dintre cămăşile lui,o şi zbughi afară,de teamă să nu fie prinsă asupra faptei.Dar precauţia fusese în van,fiindcă Luca nu o simţise şi mai dormi puţin chiar şi după plecarea acesteia. Între timp,fata ajunse în curte şi se îndreptă către grădina din spatele cabanei.Frunzele căzute foşneau sub fiecare pas,oferindu-i o senzaţie plăcută şi liniştitoare,iar păsările deja îşi începuseră trilul obişnuit de zi cu zi,răsfăţându-i auzul cu un frumos cântecel.Simţi că niciodată în viaţă nu în-tâlnise o toamnă mai plăcută şi mai încântătoare decât aceasta.Peisajul înconjurător era atât de plin de viaţă,încât avea strania impresie că vara nu luase sfârşit cu două luni în urmă,ci că de abia avea să sosească.Era atât de entuziasmată de acea vreme superbă,încât o luă la fugă până ce ajunse în dreptul leagănului pe care-l ochise încă din prima zi. Având un chef nebun să se legene în bătaia razelor de soare atât de blânde,se repezi asupra lea-gănului,când constată subit că avea cămaşa lui în mână.Se trânti în scrânciob deznădăjduită,ca şi cum o mare greutate ar fi revenit din senin pentru a o împovăra.Sprijinindu-şi fruntea de frânghia groasă care susţinea leagănul,tânăra Sigrid se lăsă cuprinsă de multiple gânduri,uitând total veselia precedentă.Cât de puţin durase momentul de linişte!Acum o clipă se simţise liberă,fără nicio grijă şi cu sufletul uşor precum un fulg,iar acum conştientiză îndurerată că îndoielile reveniseră. Strânse în braţe cămaşa lui,încercând să realizeze dacă totul era un vis sau dacă se confrunta cu o realitate frumoasă,dar dificilă.Cu siguranţă nu mai era vorba numai de o plăsmuire a minţii sale,şi totuşi,nu era în stare să se bucure pe deplin că întreaga poveste devenise adevărată.Impedimentele viitoare pe care le întrezărea,dificultăţile şi conflictele care riscau să apară oricând,ba chiar şi o sen-zaţie subtilă de vinovăţie,o descurajau groaznic şi îi estompau toate speranţele viitoare.În plus,nu putea să nu prevadă şi eşecul acela îngrozitor de dureros,deziluzia violentă şi cumplita deznădejde dacă el avea să rămână imun în faţa iubirii ei,respingând-o pentru totdeauna.În mintea sa îşi făcea

Sandy Manase

174

loc o dură concluzie care trebuia acceptată în pofida asprimii ei:călătoria avea să fie decisivă pentru relaţia lor bizară.În urma celor treizeci de zile,urma să se stabilească un fel de verdict şi avea să se hotărască dacă într-adevar era cu putinţă să existe ceva între ei. Şi tocmai aici apărea enorma şi teribila îngrijorare a fetei,marele chin ce îi ţinea constant simţurile ca pe ghimpi.Lăsând la o parte tot ceea ce plănuise alături de Eduard,conştientiza că încă îşi dorea să se poata iubi cu Luca,chiar dacă afecţiunea pentru celălalt începuse să crească într-un mod ce ar fi putut să înlăture sentimentele pentru cel tânar.Dar Sigrid era categoric convinsă de dragostea ei puternică,păstrând o încredere nezdruncinată într-însa,însă oare Luca putea să fie corupt în abisul acesta amoros?Putea ea să-i zdruncine convingerile atât de categorice şi voinţa-i implacabilă pentru a-i face cunoştinţă cu o iubire misterioasă,când de fapt promisese să-l ajute fără a pretinde ceva în schimb?Pe lângă asta,fata ştia că el încă nu putea să-i înţeleagă pe deplin simţămintele intense şi tulburătoare,fiindcă niciodată nu experimentase o astfel de dragoste.Fiind bărbat,şi nefiind nici tipul romanticului etern visător,ea îşi dădea seama că Luca nu putea să accepte cu uşurinţă nişte sentimente mai puţin raţionale.Oricât de vanitos ar fi fost,rămânea de neconceput pentru mintea-i pragmatică acea uriaşă dilemă:cum putea să fie iubit de o fiinţă căreia nu-i oferise absolut nimic ? Categoric,el considera totul drept o mare nebunie,iar dacă ar mai fi aflat şi scopul ei altruist,ar fi urât-o complet.Totuşi,Sigrid stăruia în împlinirea acelei iubiri oarecum ciudate,tocmai pentru că îl credea un om bun,capabil de sentimente mult mai adânci decât ale altor bărbaţi.Universul lui emoţional i se păruse întotdeauna un tărâm straniu,misterios,interzis. Brusc,fata simţi o undă răcoroasă şi decise să se folosească de cămaşa lui.Tulburarea sufletească o cufundase în cugetări profunde,încât pentru câteva momente uitase cu desăvârşire unde se află. Nici măcar nu realizase că scrânciobul nu se mai legăna deloc.Totul din jurul ei parcă tăcuse.Doar o linişte apăsătoare stăruia,îngreunându-i sufletul din ce în ce mai pătrunzător. - Ia te uită unde se afla cămaşa pe care-mi doream să o îmbrac astăzi! răsună deodată vocea lui inconfundabilă. Sigrid tresări,dar nu se întoarse cu faţa către el,ci aşteptă indiferentă până ce el ajunse în faţa sa. - Mă simt îndreptăţită să-ţi stric socotelile vestimentare pentru o zi,când tu mi le-ai distrus pentru o întreagă lună. - Totuşi...este cămaşa mea,ai luat-o fără a-mi cere permisiunea,fapt pentru care te-aş ruga să mi-o înapoiezi.Dacă doreşti şi eşti amabilă,chiar acum... Ea îl privi mânioasă,neînţelegând ce urmărea.În mintea ei se ciocneau violent cele două variante pe care le deţinea:să o facă pe dura,să refuze să i-o dea înapoi şi să se străduiască să fie cât mai arţăgoasă cu putinţă,sau să încerce o atitudine docilă şi cuminte,dar nu din dorinţa de a-i asculta lui rugămintea,ci din dorinţa de a întoarce astfel împotriva lui propria cerere. Într-un final,deliberă că o atitudine adecvată ce avea să-i ofere câştig de cauză,se afla între cele două posibilităţi.Prin urmare,scoase încet cămaşa şi i-o întinse cu un gest indiferent,de parcă n-ar fi interesat-o deloc recenta ei purtare.Dar în adâncul sufletului,doar ea ştia cât de magnific fusese să-i simtă parfumul fascinant,să lase fibrele materialului ce îmbrăcase pielea lui să o ardă pe a ei... El o luă cu un gest deconcertat.Nu se aşteptase deloc la atitudinea aceea impasibilă din partea ei.Orice reproş sau ironie i s-ar fi părut o reacţie mult mai călduroasă,decât privirea de gheaţă şi gesturile acelea atât de reci. - O să...o să mă îmbrac cu ea mai târziu,se justifică el,de parcă s-ar fi simţit vinovat de cine ştie ce sacrilegiu.N-am vrut să-ţi cauzez vreo nemulţumire.Să nu crezi că îmi face plăcere să te irit…eu… - Ţi-am cerut vreo explicaţie?replică ea cu aceeaşi privire sfidătoare şi dispreţuitoare,aranjându-şi între timp bretelele rochiei care se deranjaseră la dezbrăcarea cămăşii. În clipa aceea,Luca realiză surprins că fata nu tremura deloc de frig,şi avu ciudata impresie că aceasta s-ar fi putut afla cu uşurinţă chiar şi în mijlocul troienelor de zăpadă fără să dovedească

Joaca de-a destinul

175

vreo urmă de slăbiciune.În schimb,el se simţea cuprins de o senzaţie intensă de înfrigurare.O privi mai cu atenţie şi observă în mod inexplicabil cât de drăguţă i se părea în acele clipe:cu demnitatea-i rece în privire,învăluită într-o inocenţă răpitoare,dar totodată într-atât de ispititoare.Vedea în faţa ochilor imaginea unei copiliţe îmbrăcată în voal alb,o adevărată păpuşă de porţelan care se legăna cu pletele negre în vânt,o comoară mică ce trebuia neapărat să fie a lui.Dacă Sigrid ar fi fost o biată ingenuă,iar el n-ar fi remarcat absolut deloc ce tărie de caracter şi ce farmece se ascundeau în dosul atitudinii aceleia inocente,nici măcar nu i-ar fi trecut prin cap că între ei s-ar putea întâmpla ceva cu adevărat însemnat,însă aşa... Şi,deodată,Luca simţi dureros că acesta era un capitol al destinului său ce nu putea fi evitat sub nicio formă.O premoniţie bizară îi străbătu întreaga fiinţă,obligându-l să accepte şi această probă a sorţii.Îi era atât de greu să fie de acord cu un lucru neclar,să se arunce de bunăvoie într-o aventură imprevizibilă şi să rişte chiar întoarcerea bunului său trai pe dos.Totuşi,cert era că acum nu mai putea să dea înapoi,căci ar fi fost o dovadă neîndoielnică de pură laşitate. - Frumoasă toamnă...se încumetă el să şoptească,căci n-avea deloc idee ce să spună. - Ce pot să îţi zic...mereu am avut un soi de aversiune faţă de luna noiembrie.De fapt,faţă de anotimpul ăsta plicticos,comentă ea plictisită. - Dar trebuie să admiţi că anul ăsta natura a fost mult mai binevoitoare.Şi oricum,cred că toamna are farmecul ei.Un farmec neobservabil pentru unii,dar atât de evident şi de minunat pentru alţii... Sigrid îi împărtăşea şi ea întru totul opinia,dar nu dorea să recunoască sub nicio formă.De mică fetiţă nu avusese sentimente prea profunde legate de acest sezon ploios,ci la fel ca mulţi alţii adora vara pentru căldura şi joaca neîncetată,ori iarna pentru zăpada şi cadourile de Crăciun.Însă nu cu mult timp în urmă,părerile i se schimbaseră,iar fata realizase că frumuseţea lucrurilor constă doar în felul în care le priveşti.Sufletul i se putea regăsi acum în oricare anotimp,putea să-şi extragă din fiecare tot soiul de bucurii şi forţe proaspete,şi totul datorită faptului că era pe deplin convinsă de puterea emoţiilor,a sentimentelor cu adevărat vii şi adânci. - Da...are frumuseţea ei,încuviinţă ea într-un final.Dar mulţi o consideră aducătoare doar de melancolii zdravene,vreme dezagreabilă şi răceli enervante. - Ştii bine că e oarecum relativă chestiunea.De exemplu,poate că eu răcesc straşnic chiar în toiul verii şi sunt nespus de melancolic îndeosebi primăvara.Ei,ce zici? o provocă el. - Cred că în ciuda factorilor exteriori,fiecare e responsabil de starea-i spirituală.În plus,pe mine mereu m-a scos din sărite încătuşarea aceasta în concepţii generale.De ce să nu ne permitem să vedem totul într-o manieră profund personală,ba chiar de-a dreptul revoluţionară?exclamă tânăra profund entuziasmată.Fiindcă ne temem de dezaprobarea tuturor celorlalţi,de incoerenţa părerilor expuse sau de alte norme la fel de absurde ?! Este de-a dreptul stupid ! - De multe ori facem asta chiar în mod inconştient,replică el.Ne supunem majorităţii pentru a nu fi astfel marginalizaţi. - Luca,marginalizat poţi deveni chiar şi atunci când te străduieşti să fii cel mai nobil şi cel mai cumsecade dintre toţi oamenii.Răutatea şi invidia ar avea câştig de cauză instantaneu.Şi atunci,stau şi mă întreb:de ce să nu stărui în atingerea propriilor idealuri,indiferent cât de nebuneşti ar putea părea?Din contra,mi se pare nerezonabil să-ţi ascunzi şi să îţi domoleşti adevăratele vise până ce le ucizi sau le dai uitării.Astfel urmezi o cale normală care,cu siguranţă are un final şi nu te supune la prea multe dezamăgiri,însă ceea ce mulţi nu bănuiesc,este că fericirea unui drum urmat dintr-o convingere a inimii,poate aduce infinit mai multă satisfacţie sufletească decât străbaterea unei căi rudimentare,concluzionă ea înflăcărată de tot acel discurs pătimaş. - Tu ce drum ai ales? o întrebă el deodată,urmărindu-i cu atenţie reacţia. - În viaţă există nespus de multe drumuri.Unele cred că e necesar sa le urmezi fără să crâcneşti pentru propriul bine,altele sunt total opţionale şi depind exclusiv de voinţă,iar unele cred că pot fi

Sandy Manase

176

îmbunătăţite sau chiar schimbate radical pe parcurs. - M-ar interesa să ştiu dacă ai putea abandona o cale în care ţi-ai depus multe speranţe.Dar o cale extrem de importantă pentru tine,un aspect esenţial al vieţii tale ! Ai face-o ? Sigrid realiză într-o clipă că Luca se referea la relaţia lor.Cu siguranţă îşi dorea să ştie până unde era ea dispusă să meargă pentru el.Nerăbdarea i se citea adânc în ochi,dar fata încă dorea să-l mai ţină pe jar.În plus,ştia că deocamdată nu avea să renunţe la planul său binevoitor. - Să abandonezi o cale aleasă nu-i o atitudine tocmai justă,presupunând că alegerea a fost făcută de persoana în cauză... - Aşa...zi mai departe,o îndemnă el curios. - Totuşi,află că eu una aş face-o ! - Poftim? sări el profund mirat. - Ei bine,dacă treptat s-ar pierde tot misterul şi nu m-ar mai fascina,aş fi capabilă să abandonez calea nu la jumătatea sa,ci chiar la un singur pas de final.Absolut nimic nu m-ar putea împiedica. În urma confesiunii sale,Luca îşi plecă privirea.Fără să-şi dea seama cum anume,simţi deodată o îndoială chinuitoare strecurându-i-se în suflet.Oare ce îşi dorea el cu adevărat?Să o dezamăgească total,să o facă să renunţe şi să uite totul?Sau oare îşi dorea ca ea să lupte,să înfrunte orice obstacol şi într-un final să-l atragă de partea ei? Profund tulburat,simţi o puternică ameţeală şi se sprijini copleşit de leagăn. - Ce-i cu tine? îl întrebă ea speriată.Te simţi bine ? - N-am nimic,o linişti el. - Poate este din cauza rănii de la cap.Ar fi mai potrivit să ne întoarcem în oraş şi să consulţi un doctor,zise fata îngrijorată. - Nu vorbi prostii,o domoli el de-îndată. Ea se ridică preocupată,iar el profită pentru a-i pune braţele pe umeri,prefăcându-se încă ameţit. - Îmi trece imediat...doar o clipă...susţinea Luca,de abia stăpânindu-şi zâmbetul viclean. Sigrid simţea aproape că leşina în braţele lui puternice.Era ciudat,fiindcă slăbiciunea ei i se părea acum mult mai mare ca a lui.Începu să tremure,să îl cuprindă timidă şi ea cu braţele de mijloc şi să îi şoptească vorbe încurajatoare,în ciuda propriului dezechilibru suferit. - O să te simţi bine...sprijină-te de mine,dragule... Starea ei de adâncă tulburare i se transmise imediat şi lui.Corpul nu îi mai dădea ascultare şi urma să-l trădeze din clipă în clipă.Temător,o strânse cu şi mai multă forţă în braţe,încercând să-şi domolească acele trăiri,dar nu făcu altceva decât să şi le intensifice.Trupul ei atât de fragil se afla atât de strâns lipit de-al său,încât îl scotea din minţi şi-i aprindea cele mai aprige dorinţe ascunse. - Sigrid...murmură el cu o voce răguşită.Sigrid...ah,ce-mi faci Sigrid ? Ea îl strânse fericită cu şi mai multă aviditate. - Nu te îndepărta,îl rugă tânăra sfârşită.Mai lasă-mă puţin la pieptul tău.Nu îmi curma fericirea asta nebunească. - Nici n-am de gând să fac asta,mărturisi şi el înfrânt.E atât de bine şi de liniştitor.De-am putea rămâne mereu aşa... - Mă bucur atât de mult că ne înţelegem puţin mai bine,şopti ea.Vrei să ieşim la o plimbare mai târziu ? întrebă ea temătoare,fiindcă era convinsă că el avea să o refuze. - Da...cred...cred că e în regulă.Daca tot am ajuns în aceste locuri,n-ar fi o idee rea să le şi vizităm. Sigrid încuviinţă printr-un zâmbet măreţ.Lucrurile căpătau într-adevăr o turnură favorabilă.

Joaca de-a destinul

177

Capitolul 27

Ce împletire de drumuri nebănuite! Cine ne-a purtat paşii? Cine s-a jucat cu noi, cum te joci cu pionii la şah? O coincidenţă,privită din afară, nu e decât „curioasă“; trăită,e năucitoare,te îngheaţă.Ce păianjen nevăzut a ţesut pânza asta,de care mă

simt prinsă,de care nu mă pot dezlipi,orice aş face ? ~ Cella Serghi ~

Şi ieşiră.Pentru întâia oară,Sigrid şi Luca deciseră într-o deplină armonie şi fără să mai păstreze vreun scop ascuns,să împartă acel mic colţ de lume împreună,să fie aliaţi în explorarea sa,şi să lase de această dată deoparte toată acea rivalitate dubioasă care se crea adesea între ei.Oraşul medieval Sighişoara merita un astfel de armistiţiu,iar tinerii păreau dispuşi să facă un mic compromis. Sergiu avusese într-adevăr dreptate.De la cabană până la oraş nu era un drum tocmai lung şi,în curând,cei doi păşiră pe faimoasele străduţe înguste,pavate cu piatra cubică.Pe de o parte şi de alta ale acestora,se îngrămădeau căsuţe colorate şi vechi,strâns lipite unele de altele,oferind imaginea unui autentic cartier antic ce reuşise cu succes să supravieţuiească în mijlocul modernei civilizaţii. Sigrid era de-a dreptul fascinată de tot ceea ce o înconjura.În timp ce nu contenea să îşi sucească zăpăcită gâtul în toate direcţiile posibile,pentru a analiza cât mai bine arhitecura construcţiilor,Luca observă pe chipul ei un zâmbet fermecător,care reflecta o deplină mulţumire sufletească.Privirea îi era sclipitoare,părând înflăcărată de o pătrunzătoare dorinţă interioară,fiind de-a dreptul avidă să sesizeze anumite detalii inedite pe care alţi ochi nu le-ar fi putut percepe.Nimic nu era mai evident decât copleşitorul entuziasm care o încerca odată cu fiecare pas făcut,fata simţindu-se ca un peşte în apă printre acele clădiri învechite.De fapt,nu era întâia oară când vizita acest loc,însă acum totul părea şi mai minunat decât prima dată,căci Luca o însoţea.Îşi reamintea că,atunci când fusese prin aceste locuri simţise aceeaşi euforie nemărginită,colindând străduţele plină de exaltare dar,în ciuda ataşamentului faţă de acest micuţ oraş,nu putuse să nu sesizeze că-i lipsea ceva.Acel ceva era Luca. Acum nu-i mai lipsea nimic.Acum totul era întreg,desăvârşit,absolut.Ea însăşi se simţea împlinită. O cotiră pe o stradă mult mai lăturalnică,ce părea de-a dreptul pustie,fiindcă în afară de câteva ferestre deschise,care dovedeau că cineva totuşi locuieşte acolo,totul era lipsit de orice prezenţă umană.Fata nu se mai putu abţine şi se avântă pe drumul liniştit cu viteză,comportându-se ca un copil care a năvălit într-o lume a poveştilor ce nu îi era cunoscută decât din cărţi,dovedindu-se însă în realitate mult mai uimitoare.Îngustimea spaţiului nu o stingherea deloc,ci îi dădea o senzaţie de deplină siguranţă şi puternică încredere,punându-i la dispoziţie o intimitate mai propice chiar şi decât cea pe care o resimţea într-un adăpost interior ferm personalizat.Tot din jurul său părea să fi complotat pentru crearea acelui ambient,care părea decorul perfect pentru o poveste de iubire. Făcu o piruetă elegantă şi-şi ridică veselă braţele către cer,după care se mai învârti de câteva ori într-un mod halucinant,strigând şi râzând de fericire.Luca înainta spre ea,dar nu mai simţea solul sub picioare.Din mişcările ei se împrăştia o bucurie sufletească ce-i umplu şi lui sufletul. - Asta e lumea mea ! Aş vrea să rămân pentru totdeauna aici.Mă simt legată de străzi,de case,de însăşi aerul pe care-l trag în piept pentru a-l respira cu poftă.Totul mă poartă într-un univers care îmi e în mod straniu incredibil de cunoscut,în nişte timpuri deja trăite,care totuşi rămân noi şi mis-terioase.Simt că vreau să trăiesc sau să retrăiesc,nici eu nu ştiu exact...dar ştiu că dorinţa de viaţă este pregnantă,că se impune cu o forţă covârşitoare şi îmi inundă întreaga fiinţă.Sunt martora unui

Sandy Manase

178

deja-vu continuu,a cărui măreţie mă înspăimântă,dar în acelaşi timp mă atrage deopotrivă.Oh,nu am crezut că realitatea poate fi mai încântătoare decât fantezia.Însă acum...acum mi-a pierit orice urmă de îndoială,pentru că viaţa există...există cu adevărat ! Totuşi,în timp ce Sigrid era fericita martoră a unei astfel de binecuvântate convingeri,Luca se vedea încurcat în iţele îndoielilor şi,deşi confuzia ce se instalase în sufletul său nu îi tulbura propria încântare,îl apăsa şi îl făcea să-şi pună o sumedenie de întrebări.Încercă pentru câteva momente să îşi reconstruiască trecutul,să constate cum ajunsese alături de Sigrid în acea aventură,dar mintea lui conţinea groaznice lacune.Nu îşi mai recunoştea aproape deloc viaţa de dinainte,poate numai pe alocuri i se înfăţişau toate amintirile şi responsabilităţile pe care le avea,însă într-un mod atât de vag,încât avea impresia că acestea constituiau doar un impediment în calea exaltării sufleteşti ce-l cuprinsese.Simţea o nevoie acută să le înlăture,fiindcă să-şi proiecteze viitorul în concordanţă cu trecutul,i se părea de-a dreptul odios,rudimentar şi plictisitor.El nu râvnea decât să vadă orizontul ce se profila în acel prezent,indiferent de consecinţele care ar fi survenit. Printre ţopăieli şi alergături,fetei îi căzu brusc cordonul rochiei albe şi,chiar dacă Luca era atât de dus pe gânduri,se repezi să i-l ridice,în timp ce tânăra se opri din manifestaţiile-i zgomotoase şi îşi duse un deget spre buze,ca un copil mic.Părea dezorientată şi aproape înspăimântată,copleşită de grandoarea unui gest banal,fiindcă niciodată nu fusese obişnuită ca Luca să-i acorde atenţie.Pentru ea,acea atitudine grijulie din partea lui,era precum o legendă fantezistă,un mit pe care nu-l credea verosimil,chiar dacă momentan îl simţea îndeplinit pe propria-i piele.Pe de altă parte,dacă elimina varianta aceasta fictivă,nu mai rămânea decât faptul că Luca îşi bătea joc şi că se comporta astfel numai pentru a o face să-l îndrăgească mai mult,jubilând în sinea lui că el nu o va iubi la rându-i. Dar nu era nici poveste,nici farsă maliţioasă,ci pură realitate. Când el o prinse uşor de talie pentru a-i lega cordonul,Sigrid scăpă un sunet nedesluşit şi încercă să îi respingă mâinile,dar nu fu în stare să o facă.Îl lăsă să i-l înnoade,dar păstră o postură atât de rigidă,încât Luca se întrebă năucit dacă acea fiinţă chiar îl iubea.Atitudinea aceea glacială arăta pur dezgust,şi nicidecum dragoste.El n-avea habar că biata Sigrid îşi renegase de atâtea ori emoţiile,că se straduise atât de mult să le menţină sechestrate strict în interior,odată ce nu le putea anihila cu desăvârşire,încât şi reuşise să o poată face. - Poftim ! o repezi el pe un ton ursuz.Fă-ţi tu o fundă mai frumoasă,fiindcă eu nu mă pricep.Nu am de gând să îţi permit să râzi iarăşi,tocmai ca atunci când te-ai rănit la picior. - Nu...crede-mă că în acea seară... Se întoarse cu spatele către ea şi se îndreptă spre zidurile bleumarin ale unei case,sprijinindu-şi braţele de peretele scorojit.Sigrid îşi plecă privirea întristată,descumpănită,chiar ruşinată de lipsa de sensibilitate de care dăduse dovadă.Asta fusese cea mai magnifică ocazie pentru a-şi îndeplini dorinţa,fiindcă ar fi putut pur şi simplu să-l tragă spre gura ei şi să-i fure măcar un sărut.Nici ea nu înţelegea de ce nu profitase de acea apropiere atât de perfectă. - Nu mai ştiu cine sunt,declară el cu un glas răguşit. - Şi eu am mai păţit,îi povesti ea,precum un copil care se bucură că poate să împărtăşească aceeaşi experienţă cu un adult.Ştii...uneori mă priveam în oglindă,iar cu cât mă priveam mai mult şi cu o atenţie sporită,simţeam că mă adânceam,dar nu într-un spaţiu bine definit,ci în neant.Era ca o stare foarte ciudată de transă pe care dacă o menţineam,eram cuprinsă de cumplita senzaţie că mă afund într-un univers inexistent.Pentru câteva clipe îmi pierdeam propria esenţă umană,în mintea mea rămânând astfel doar certitudinea neştiinţei. - Dar eu nu mă uit în nicio oglindă,replică Luca şi mai posac. - Ceea ce vreau să spun e că o să treacă,aşa că nu ai de ce să te preocupi.Contează să îţi doreşti să descoperi neîncetat cine eşti,dar fără să cercetezi în profunzime sensul vieţii.Ea trebuie simţită,nu supusă analizei într-un mod care i-ar răpi adevărata savoare.

Joaca de-a destinul

179

El se întoarse cu faţa către ea şi vru să-i ofere o replică atât de acidă,astfel încât de altă dată să îi piară cheful de a oferi sfaturi călduroase.Dar tocmai când vru să deschidă gura,observă o fetiţă cam de şapte-opt ani îndreptându-se spre ei,aşa că hotărî să tacă până când aceasta avea să treacă. Sigrid se sprijini cu spatele de zidăria unei case modeste din partea stângă a străzii,iar Luca îi urmă şi el exemplul,rezemându-se tot de aceeaşi clădire bleumarin din dreapta drumului.Amândoi păreau să fi stabilit un pact doar prin intermediul privirilor tăioase,hotărând că puteau să-şi amâne disputa măcar până după trecerea copilei.Totuşi,mogâldeaţa se deplasa cu nişte paşi atât de înceţi şi de precauţi,încât aveai strania impresie că numără pietrele cubice de pe jos,măsurându-le cu o deosebită atenţie în lung şi-n lat.Târâind un cărucior prăpădit după ea,continua să înainteze de-a lungul străzii pustii.Părea să nu-i observe deloc pe cei doi tineri,însă când ajunse într-un final în dreptul lor,se opri atât de brusc,încât Sigrid şi Luca se lipiră şi mai bine de pereţii din spatele lor,de parcă fata ar fi fost cine ştie ce spion periculos. - Voi doi ! zise ea cu un glas ferm,ca şi cum ar fi fost un judecător ce dă sentinţa într-un dificil caz. - Noi ? întrebară ei într-un glas,dând dovadă de prostie,căci nimeni nu se mai afla pe acea stradă. - Trebuie să mă ajutaţi. Deşi de astă dată utilizase un ton mai moale,Luca sesiză că o spusese tot ca pe un soi de poruncă, şi vru să o trimită la mămica pentru a o învăţa cum să ceară ceva în mod cuviincios,dar totodată observă că un zâmbet ştrengar apăruse pe chipul lui Sigrid,de parcă ar fi fost deja de acord cu orice rugăminte,doar fiindcă acest lucru avea să nu-i fie lui pe plac. - Cum voi sunteţi mai mari,mă gândeam că mă puteţi ajuta să îmi fac lecţiile pentru mâine.Vreţi? - Desigur.De ce nu? zise Sigrid entuziasmată de propunerea simplă. Luca se îndreptă cu paşi rapizi spre ea,o înşfăcă brutal de braţ,după care-i şopti la ureche. - De unde atâta generozitate la tine? Eu,unul,n-am de gând să o ajut cu nimic pe mucoasa asta. - Nu fi grosolan.O să-i terminăm temele în maximum jumătate de oră. - Ok.N-ai decât să o însoţeşti tu.Eu nu intenţionez să mă ocup de gesturi de binefacere.Ne vedem la cabană,replică el morocănos şi-i întoarse spatele. Sigrid oftă,după care se îndreptă către fetiţă şi o informă că numai ea o va însoţi pentru a o ajuta. - Mi-am dat seama că o să mergi doar tu cu mine.El nu vrea pentru că e rău. - Nu,nu spune asta,zise Sigrid încurcată din pricina afirmaţiei ei atât de tăioase.Este doar puţin mai dificil...este un om cu care trebuie să ai multă răbdare...înţelegi ? Mereu face doar ce vrea el şi este greu de convins.Crede-mă,uneori până şi mie îmi pune la grele încercări rezistenţa,dar nu este atât de fioros pe cât vrea să pară,chicoti Sigrid. - Oricum n-am nevoie de ajutorul lui,zâmbi copila.Îmi eşti de ajuns tu. Cele două o porniră de-a lungul drumului,dar deodată Sigrid simţi că cineva le ajungea din urmă. - Te-ai răzgândit? întrebă aceasta uimită atunci când dădu cu ochii de silueta înaltă a lui Luca. - Am considerat că o să te vezi pusă în încurcătură dacă aşchimodia are probleme la matematică. Sigrid îi aruncă o privire aprigă şi îi oferi un călduros cot direct între coaste. - Poate că nu sunt eu un as într-ale cifrelor,însă exerciţiile de clase primare sunt o glumă pentru oricine.În plus,nu o mai fă atât pe deşteptul,căci nici tu nu străluceşti în domeniul literaturii. - Mă descurc la absolut orice,chiar dacă nu excelez în toate. - Neîndoielnic,i-o reteză ea cu sarcasm.Mai cu seamă în domeniul cuceririlor.Acolo eşti neîntrecut. - Geloasă ? zâmbi el şmechereşte. - Pe nişte pipiţe care nu-mi ajung nici măcar la degetul mic? - Nu doar geloasă,ci şi vanitoasă până la înverşunare.Ştii ceva,Sigrid? zise el amuzat,din pricina constatării realizate în mod neaşteptat.Dacă nu aş fi fost atât de îndrăgostit de alta,cred că... Sigrid puse o frână bruscă mersului şi se opri din cauza celor zise de el.Acesta îşi întrerupse şi el cursul paşilor,iar chiar dacă fetiţa continua să meargă înainte,cei doi tineri rămaseră ca şi împietriţi

Sandy Manase

180

în mijlocul străzii,faţă în faţă,privindu-se cu ochi sclipitori.Sigrid înghiţi în sec,aşteptând tensionată continuarea,iar după câteva clipe Luca se încumetă să-şi încheie dezvăluirea. - Cred că aş fi ajuns să te iubesc pe tine. - Ar trebui să mă simt ofensată,luând această declaraţie drept o mărturisire din milă?Ar trebui să mă simt măgulită,considerând această destăinuire un real privilegiu?îl întrebă ea iscoditoare.Cum ar trebui să mă simt,Luca? - Cum doreşti tu.A fost o simplă afirmaţie sinceră.Ştii...nu pricep deloc de ce nu îţi permiţi să te îndrăgosteşti de altcineva...poate că iubirea sinceră a cuiva ar trezi una la fel de onestă în tine. - Dacă acest bărbat ar exista,iar eu aş face întocmai ce ai zis mai devreme,tu cum te-ai simţi? - Puţin trist,admise el,în timp ce îşi retrase uşor mâna dintr-ale fetei. - Puţin? întrebă Sigrid şi-l privi sceptică,bănuind că acesta minţea cu mare neruşinare. - Ei bine...foarte trist,îndurerat,mâhnit de-a dreptul.Aş fi stat îmbufnat o zi întreagă.E mai ok aşa? - Şi ştii de ce s-ar fi întâmplat aşa ceva,dragul meu?Pentru că oricât de mult ţi-aş displace precum fiinţă feminină,fiindcă oricât mi-ai detesta caracterul şi oricât de inferioară sau anostă ţi-aş părea ca persoană,îndrăznesc să afirm că dragostea mea are adesea capacitatea de a înlătura orice argument logic pe care ţi-ai dori să-l creezi.Vezi tu...acea amărăciune s-ar datora nu faptului că mă iubeşti,ci pentru că tu eşti îndrăgostit de iubirea mea. - Dumnezeule,spui nişte lucruri atât de bizare... - Adevărul este că dacă m-ar iubi şi pe mine cineva într-un astfel de mod nebunesc,n-aş putea să nu-i admir dragostea,chiar dacă nu i-aş împărtăşi-o.Poate în secret,poate făţiş,dar cred că aş preţui acele sentimente.În mod inconştient,probabil mereu mi-am dorit să întâlnesc pe cineva care să facă nebunii de dragul meu,care să mă cucerească prin metode ingenioase,care să lupte fără rezerve. - N-ai întâlnit niciodată ? - Îmm...nu...şopti Sigrid dezolată,în timp ce cu vârful pantofului răscolea câteva pietricele.Nu duc lipsă de admiratori,însă nici unul n-a făcut pentru mine fapte uimitoare.Sunt previzibili. - Poate că şi tu ceri lucruri mult prea greu de înfăptuit... - Nicidecum,clatină ea din cap cu fermitate.Dar indiferent că mă doresc pentru trupul sau pentru caracterul meu,toţi parcă suferă de aceeaşi incapacitate de a-mi trezi interesul.Nu au idei originale, nu au un stil propriu care să-i diferenţieze de alţii,nu au nimic care să mă captiveze îndeajuns. - Dar eu ce am din toate acestea ? întrebă Luca nedumerit.Adică... Sigrid se abţinu să nu izbucnească în râs,fiindcă era nemaipomenit de haios când adopta figura aceea serioasă,ca şi cum ar fi tratat o chestiune de viaţă şi de moarte. - Ah,nu ştiu...se eschivă ea cu şiretenie.Oricum,situaţia este invers.Eu încerc să te cuceresc pe tine. - Da...tu încerci să mă cucereşti pe mine...o îngână el prosteşte. - Mai staţi mult în mijlocul străzii ca doi popândăi ? Ce tot vă holbaţi aşa unul la altul?strigă fetiţa. Sigrid izbucni în râs şi o luă la fugă,în josul drumului,înainte ca Luca să se dezmeticească. - Cum adică să mă cucereşti tu pe mine ?! strigă Luca indignat când se trezi la realitate. - Fugi ! o îndemnă Sigrid pe fetiţă,în timp ce se străduia să alerge şi ea cât mai repede. - Ai spus că nu e un om periculos. - Nu,dar există momente când trebuie să fugi din calea furiei lui.Acesta e unul dintr-acelea ! Tocmai atunci când ajunseră la poarta casei unde locuia fetiţa,Sigrid îşi permise să se oprească din alergătură şi îşi trase sufletul.Fata aduse caietele şi cele două se aşezară pe prispa casei,moment în care apăru şi Luca,mergând domol. - A,de aceea nu m-ai ajuns din urmă,replică ea cu o privire încruntată.Ai mers încet. - Ai ajutat-o pe mucoasă ? Putem să ne întoarcem la cabană ? - Nu,de abia am început.Stai jos şi ajută-ne şi tu,pentru ca să terminăm mai repede. Luca se strâmbă în faţa propunerii,dar prinse caietul atunci când Sigrid i-l azvârli.Nu trecu nici

Joaca de-a destinul

181

cinci minute încheiate,că acesta îi şi înapoie caietul cu toate exerciţiile făcute. - De aia...zise Sigrid când îl apucă din mâinile lui.Aruncă o privire doar pe jumătate satisfăcută. - Ce vrei să spui ? Ar lipsi să-mi zici că am făcut vreo greşeală. - De aia nu pricepi tu lucrurile care nu pot fi explicate în mod logic.Pentru că eşti prea bun la cele exacte.Şi în sentimente cauţi aceeaşi precizie? Ia zi-mi...la o intensitate de câte grade ar trebui să te iubesc pentru ca să-mi iei în seamă sentimentele ? Cât de înfierbântată ar trebui să-mi fie pasiunea? - Sigrid...e un copil de faţă...zise el jenat.Termină compunerea aia,fiindcă numai prostii zici. - Să vă aduc două pahare cu limonadă ? îi întrebă micuţa. - Într-al lui Luca poţi să nu pui lămâie,zise Sigrid râzând.Oricum e mai acru decât orice lămâie. Privirea cu care el o săgetă nu transmitea gânduri prea calme,dar înainte de a deschide gura,ea se grăbi să completeze : - Dar Luca are un mare avantaj.Nu e un tip care are o singură aromă. Fetiţa dădu din umeri descumpănită,fiindcă nu prea înţelegea replicile sarcastice ale celor doi.Se duse în casă pentru a pregăti băutura răcoritoare,lăsându-i pe musafirii ei câteva clipe singuri. - Mă bucur enorm că te-am scos puţin din mediul pe care îl frecventai. - La ce te referi ? - Cred că ai prieteni foarte plicticoşi şi prea învechiţi,care ţi-au transmis şi ţie aura aia fadă care-i înconjoară.Nu mă îndoiesc că au calităţi intelectuale remarcabile,dar nu au pic de sare şi piper. - Distracţia nu se măsoară prin cât de periculoase sunt riscurile pe care ţi le asumi. - Nu mă refer neapărat la fapte nebuneşti,ci la situaţia în sine.În cercul lor,tu pari un pui pricăjit care s-a rătăcit printre specimene depăşite,ce încearcă să se actualizeze,dar nu prea reuşesc. - Şi ce crezi că ar trebui să fac ? întrebă el surescitat. - Să te sustragi din viaţa aia atât de normală ! Pentru numele lui Dumnezeu,Luca ! Se poate să fii mai fericit,iar tu ştii asta.De ce te complaci astfel ?De ce să îţi fie supravegheate toate mişcările,când ai putea să faci cu adevărat tot ce ai chef ? Nimeni nu te opreşte să fii liber ! - Sunt...adică,cred că sunt,zise el dezorientat. - Nu-i adevărat,Luca.Te minţi singur.Vrei să ştii cum te percepe acea doamnă ? - Acea doamnă...începu el să o avertizeze pe un ton serios. - Da,da,ştiu...este cea pe care o iubeşti.Însă sunt convinsă că te consideră un puşti pe care trebuie să-l îndrume mereu,să-l înveţe cum să facă faţă situaţiilor,să-l ghideze neîncetat ca să nu greşească. - Nu...nu...nu e aşa...negă Luca cu un soi de înverşunare îmbinată cu o iritare acută. - Oh,ba da.Nu ţi-ar fi permis niciodată să pleci cu mine dacă ar fi ştiut.Sunt convinsă că ar fi venit după tine şi te-ar fi luat de mână ca pe un ţânc,te-ar fi tras după fusta ei ca nu cumva să comiţi vreo prostioară.Mi-o închipui ca pe un fel de mama excesiv de posesivă,care veghează asupra odorului ei în orice moment,iar atunci când nu o face are grijă să îţi ceară raportul amănunţit al faptelor. - Taci odată ! strigă Luca enervat la culme.Ţi-aş da o lecţie,daca nu aş şti că o să vină copila aia. - Promite-mi că de data asta nu o să-i mai povesteşti tot.Recuperează-ţi viaţa,Luca ! îl rugă fata pe un ton stăruitor şi-l privi într-un mod compătimitor.Nu pretind să am un loc în această viaţă,dar fă-o pentru tine însuţi.Nu te mai lăsa dădăcit,ci confruntă-te cu obstacolele,oricât ar fi acestea de distrugătoare.De asta ai tu nevoie ? De o femeie care să te conducă,şi care pe la spatele tău să se tânguiască de faptul că,în ciuda îndrumărilor ei înţelepte,continui să fii un încăpăţânat incorigibil?! - Lasă-mă în pace ! Nu-i nimic adevărat ! se revoltă el cuprins de disperare. Exact în clipa aceea,ajunse şi fetiţa cu paharele şi se grabi să le ofere celor doi tineri,răsplătindu-le astfel bunăvoinţa de a o fi ajutat la lecţii.Luca smulse paharul din mâna ei şi-l izbi de ciment. - Nu vreau nimic ! Şi nu-i nimic adevărat,Sigrid ! strigă el în timp ce se îndepărtă.Nu poate fi ! Ea oftă şi-i spuse fetiţei să nu îşi facă griji.Dar ea îşi făcea,căci Eduard avusese mare dreptate.Nu era deloc uşor să-i înfăţişezi realitatea unui veritabil îndrăgostit.

Sandy Manase

182

Capitolul 28

Unde voiam să ajung? Ieşise din nou la suprafaţă acel demon al raţiunii care mă

împingea la asemenea fapte,nu numai în dezacord cu simţirea,dar chiar primejdioase?Da,asta era.Nu încăpea îndoială.Îi simţeam prezenţa şi îl auzeam

perorând cu obişnuita lui forţă de convingere. ~ Mihail Drumeş ~

Într-acea seară,deşi Luca o căută pe Sigrid prin toată casa,nu reuşi să dea de urma ei.În mintea lui,aproape că începură să îşi facă loc sumbre bănuieli,printre care se număra şi ipoteza cum că fata părăsise cabana fără să-l anunţe.N-ar fi fost exclus,mai ales fiindcă ţinea să-i demonstreze că faţă de el,ea se bucura de o libertate absolută,nesinchisindu-se nici măcar de voinţa lui neclintită. După ce cercetă cu atenţie şi cele două terase ale cabanei,îşi aminti că observase în grădină un hamac,aşa că hotărî că n-ar fi fost o idee proastă să o caute şi într-acel loc izolat.Din fericire,această excelentă idee îl conduse exact la adăpostul fetei. Sigrid părea să fi adormit în hamac,trupul ei balansându-se uşor în adierea nopţii liniştite.Luca încercă pe cât posibil să se apropie fără a face zgomot,dar frunzele căzute pe jos nu erau un aliat tocmai bun.Cu toate acestea,tânărul înaintă până când ajunse lângă hamac,nepăsându-i că fata ar fi putut să se trezească în orice moment.Totuşi,deşi Sigrid îi detectase prezenţa,se hotărî să joace în continuare teatru,simulând în continuare o uşoară moţăială.Era nespus de curioasă să afle ce avea el să facă.Oare urma să o trezească pentru a-i spune că nu este potrivit să doarmă afară noaptea ? Tăcere desăvârşită.Luca nu oferea impresia că ar fi dorit să o trezească,dar nici că ar fi aşteptat ca această acţiune să se petreacă de la sine.În mod extrem de ciudat,Sigrid avea senzaţia că el o privea pătrunzător,dar nu în modul în care ar fi verificat dacă e pe cale să se trezească,ci într-o manieră erotică,precum un bărbat ce se uită la o femeie pe care o doreşte.Era şocant să constate că Luca se dovedea atras de ea în mod fizic,că-i putea face o deosebită plăcere să-i privească trupul,chiar dacă nu era implicată vreo atingere la mijloc.Curios,dar deseori Sigrid presupunea că el nu vede aceleaşi lucruri pe care le observă ceilalţi bărbaţi,fiindcă în mintea ei se insinuase ideea că Luca nu o place în mod complet,asta incluzându-i şi aspectul fizic,indiferent câte multiple complimente i-ar fi adus alţii.Însă acum realiza că era normal să fie pesimistă crezând că el nu o să vadă într-însa niciodată un suflet pereche,dar să considere şi că tânărul n-avea ochi,era o adevărată prostie,căci Luca avea într-adevăr ochi,dar nu orice fel de ochi,ci unii incredibil de expresivi,mari,frumoşi,încât o simplă privire de-a sa părea capabilă să transmită absolut tot ceea ce simţea.Desigur ! gândi fata lămurită ca din senin.Doar privirea e cea care poate dezvălui uneori realele sentimente ale lui Luca,fiindcă oricât de maestru era tânărul în disimulatul trăirilor,fata ar fi putut să jure că nimic nu-l putea da de gol mai mult decât o privire sinceră.Cuvintele poate că nu erau tocmai punctul lui forte,dar ges-turile sale sugerau mai mult decât orice exprimări verbale.Exact de aceea,Sigrid ar fi râvnit să poată să observe în ce fel o privea Luca,acum când nu era nevoie să inducă în eroare utilizând o atitudine prefăcută,căci nu se simţea constrâns să-şi ascundă realele emoţii. Într-adevăr,în acele clipe,deşi păstra aceeaşi postură rigidă caracteristică,Luca îşi strânse pumnii pentru a-şi încătuşa simţămintele necuviincioase.La urma urmei,era o probă destul de anevoioasă să reziste ispitei de a o avea pe singura care-l iubea cum nimeni nu-l mai iubise vreodată:într-un mod ciudat,nebunesc,pasional,dureros şi cumplit de atractiv.

Joaca de-a destinul

183

Fiori...fiori delicioşi de excitaţie începeau să-i dea târcoale fetei,ca şi cum trupul său ar fi răspuns acţiunii mute a lui Luca.Deşi o înfuria enorm că nu putea să-i vadă privirea hoinărind nestingherită asupra trupului ei voluptuos,o încercau senzaţii puternice de dorinţă sexuală.Şi-ar fi dorit cu mare disperare să-l tragă asupra ei şi să se unească cu el în modul primitiv,fără să-i pese câtuşi de puţin că undeva se afla o femeie proaspăt divorţata,care deja şi-l adjudecase pe cel de-al doilea soţ în per-soana lui.Simpla aducere aminte a faptului că el se mulţumise cu ceva de care altul se dispensase,o umplea de o dezamăgire cruntă,căci simţea că Luca se înjosise şi-şi pătase reputaţia,fără ca măcar să îşi dea seama în ce postură degradantă se găsea.De fapt,nici ea nu se afla prea departe de umilire deoarece,ajutându-l pe Luca să-şi redobândească independenţa masculină,nu făcea decât să-şi de-gradeze şi să-şi distrugă treptat orgoliul,demnitatea şi să încalce moralitatea corespunzătoare unei fiinţe de sex feminin decente.Era un preţ destul de mare,dar pentru ca să-l elibereze pe Luca de sub dominaţia feminină,se puteau face compromisuri chiar şi mai măreţe. În timp ce Sigrid se străduia să joace cât mai bine rolul adormitei,privirea tânărului continua să colinde asupra fiecărei curburi ademenitoare a acelei fragile fiinţe.Da,o dorea.Chiar şi numai din punct de vedere fizic,dar o dorea.Pe jumătate înnebunit de obsesia de a o poseda,Luca mai păstra încă o doză bună de precauţie,aşa că hotărî să se îndepărteze de acel trup tentant,înainte ca vreo parte a propriului său trup să ajungă să-i subjuge raţiunea. De abia când el îi întoarse spatele şi decise să se îndepărteze,Sigrid se încumetă să deschidă ochii şi să privească acea siluetă care se îndrepta deja către cabană.În interiorul bietei fiinţe se dădea o luptă crâncenă,fiindcă sufletul ei tânjea după apropierea tânărului,în timp ce raţiunea îi dicta cu o cumplită înverşunare că avea să fie o mare proastă dacă s-ar fi lăsat iar condusă de sentimente.În plus,cunoştea bine faptul că Luca nu era un bărbat ce putea să fie înduioşat de scenele siropoase,de vorbele dulci sau de alte şiretlicuri romantice.Cu toate acestea,un pur impuls lăuntric o împinse să acţioneze într-un mod neaşteptat şi,înainte de a realiza complet ceea ce face,îl chemă înapoi. - Luca ! Te rog,întoarce-te... Această simplă strigare şi rugămintea ei,ce i se păru umilă şi fermă totodată,avură menirea de a-l convinge pe dificilul Luca într-un mod incontestabil.Nici măcar cea mai tentantă dintre propuneri nu ar fi fost capabilă să egaleze emoţia stârnită într-însul datorită acelei oneste şi imprevizibile im-plorări.Profunda şi autentica dragoste din partea ei îşi impuse încă o dată autoritatea,căci începea să capete puteri din ce în ce mai măreţe,deşi tânăra bănuia că Luca încă era complet imun la orice provenea din partea sa.Nu-şi închipuia deloc că minunea după care tânjise atâta amar de vreme era pe cale să se întâmple:el începea într-adevăr să înţeleagă tot ceea ce nu fusese în stare să priceapă niciodată;de fapt,mai mult începea să simtă că numai o reală iubire ar fi fost în stare să îndure şi să înfrunte un asemenea tratament odios,fără să fi primit vreodată o răsplată de vreun fel. Se apropie încet de hamacul în care ea continua să se legene,iar când ajunse o privi într-un mod cercetător.Pe chipul lui nu se citea nici urmă de emoţie,dar fata nu se descurajă. - Probabil te întrebi de ce te-am chemat...începu ea pe un ton domol.Dar nici eu nu ştiu prea bine... Acesta continua să păstreze acea tăcere sobră,deşi ochii lui păreau să fi dobândit dintr-odată o stranie blândeţe.Sigrid simţi că se află pe drumul cel bun. - Dacă nu îţi ofer un motiv suficient de plauzibil...o să refuzi să rămâi ?continuă tânăra şovăitoare. Deşi ea se aştepta la o replică aspră sau sarcastică,fu şocată când el se lăsă uşor,în jos,sprijinindu-şi echilibrul pe genunchi,astfel încât chipul lui se afla acum la acelaşi nivel cu al ei,ochii celor doi confruntându-se din plin,fără să existe posibilitate de eschivare.El zâmbi,deşi părea extrem de trist. - Ce vrei să faci tu din viaţa mea? Uneori am senzaţia că uiţi cu desăvârşire că sunt şi eu un om... - Un om pe care-l admir şi respect,deşi deseori se dovedeşte incredibil de neîndurător.Îmi doresc numai să stai puţin cu mine.Îţi promit că nu te sfidez,nu te învinovăţesc,nu fac nimic care să te mai deranjeze.Sigur...asta,dacă nu te supără atât de mult simpla mea prezenţă,căci dacă este astfel,îţi

Sandy Manase

184

promit că o să înţeleg... Luca îşi întinse unul dintre braţe spre fată,şi îndrăzni să-i răsfire uşurel părul,strecurându-l uşor printre degetele sale.Oricât de reci şi de implacabili se puteau dovedi cei doi tineri în raport cu di-ferite alte persoane,în acel moment,amândoi capitulară unul faţă de celălalt,abandonând pentru câteva clipe atitudinea lor ostilă.Crunta lor duşmănie,sumedenia de cumplite resentimente,imensa ranchiună şi absolut toate acele trăiri negative,care le caracteriza adesea interacţiunea,se topiră ca prin minune,făcând loc unei clipe autentice de linişte absolută.Era ca şi cum ambii s-ar fi simţit sub efectul unui drog benefic,care le prezenta realitatea într-o formă desăvârşită,deşi erau conştienţi că,la finalul acelei acţiuni miraculoase,toate neînţelegerile aveau să îşi facă apariţia tocmai ca şi mai înainte.Din nefericire,mai mult ca sigur urma ca animozităţile,dezacordurile şi disputele obişnuite să izbucnească iarăşi. Totuşi,acum totul părea atât de limpede între cei doi,încât absolut nimeni n-ar fi bănuit că,de ceva vreme,se tot străduiau să pună capăt acelui conflict sentimental.Când Luca se ridică,înconjurând încet hamacul pentru a se putea aşeza în stânga fetei,oricine ar fi putut presupune cu uşurinţă că sunt îndragostiţi iremediabil unul de altul.Dar,în ciuda faptului că nu erau uniţi de sentimente reciproce de amor,o anumită puternică legătură pulsa într-atât de intens în venele ambilor,încât chiar dacă nici unul nu cunoştea pe deplin provenienţa acelei uniuni mai mult psihice decât fizi-ce,amândoi se simţeau copleşiţi din pricina aceloraşi trăiri indescriptibile. - Ai suficient loc ? îl întrebă ea cu gentileţe,când trupul lui îşi lăsă greutatea asupra hamacului. El încuviinţă printr-un scurt gest din creştet şi îşi aşeză mâinile asupra pieptului,îndreptându-şi atenţia către cer.Era o noapte senină,iar liniştea totală din curte te îmbia la meditare. Cu toate acestea,trupurile amândurora erau într-atât de rigide,de parcă erau supuse unei presiuni sufocante,dureroase,cu adevărat cumplite.Nici ea,nici el,nu păreau să-şi mai aducă aminte că,într-o noapte,împărţiseră acelaşi pat,dormind unul lângă altul,dar fiind mult mai relaxaţi decât se dove-deau în aceste momente.În ciuda caracterelor vulcanice şi îndrăzneţe,acum demonstrau o oarecare stânjeneală,ce aducea a pură jenă.Se simţeau cuprinşi de un sentiment penibil de sfială excesivă,ca şi cum nu ei erau tinerii care se înfruntaseră de atâtea ori cu un curaj de-a dreptul intimidant. - Aş vrea să-mi pot relaxa şi trupul,cum mi-am potolit mintea,dar nu reuşesc,zise Sigrid hazlie. - Oh,oare tot pe mine mă consideri vinovat,fiindcă ai mania asta pentru controlul total al propriei fiinţe ? se tângui Luca. - Nu.În seara aceasta am promis că nu te voi mai condamna pentru nimic.Dar va trebui ca şi tu să dai dovadă de aceeaşi măreaţă indulgenţă.O să fie un soi de pact momentan. - Sigur că nu vrei să stabileşti o convenţie pe termen îndelungat.De abia aştepţi ca după ce o să treacă această noapte,să nu mai ţii cont de nicio înţelegere încheiată.Pariez că,începând chiar de mâine o să treci peste întreaga mea voinţă,peste toate cererile,chiar şi peste eventuale rugăminţi,cu o enormă nepăsare. - Ah,Luca,crede-mă că îţi respect autoritatea mai mult decât pe a oricărui alt bărbat.Chiar mi-aş dori să îţi pot îndeplini toate dorinţele.Off...nu am crezut niciodată că o să ajungem într-o astfel de situaţie...îmi pare rău pentru multe lucruri din trecut... - Bun.Tocmai...zise el cu toleranţă,în timp ce continua să legene uşor hamacul.Atunci se rezolvă foarte simplu.Tu încetezi cu planurile tale nebuneşti,iar totul o să fie în ordine. - Oh,lasă asta acum.Haide să încercăm să menţinem o atmosferă cordială.Dacă ai şti de cât amar de vreme îmi închipui că o să aibă loc un astfel de moment...fără acuzaţii...fără jigniri...fără su-părări.Ştii...tânjeam adesea după un asemenea minunat răgaz care să ofere o deplină linişte,un fel de portiţă de ieşire din acest aşa-zis război ce s-a creat între noi.În clipe precum acestea îmi doresc să uit absolut toate neplăcerile pe care ni le-am provocat unul altuia,să şterg într-un mod miraculos multitudinea ofenselor,şi să nu îmi mai amintesc nici măcar una dintre acele certuri anterioare.Nu

Joaca de-a destinul

185

vreau să ştiu cine e mai vinovat dintre noi doi,nu mă interesează să aflu dacă vom rămâne amici sau duşmani,nu îmi pasă nici măcar dacă nu mă vei iubi niciodată.Poţi să fii întotdeauna al alteia,şi al alteia,şi al alteia...dacă îţi face plăcere,poţi să iei la rând toate femeile din lume,să le privilegiezi cu afecţiunea ta nemărginită,să le faci mereu pe plac,să le dedici întreaga ta atenţie. El se mişcă puţin pentru că,în ciuda relaxării pe care încerca să şi-o menţină,o dubioasă agitaţie începuse să îl cuprindă.Niciodată nu se simţea pe un teritoriu stabil atunci când Sigrid îşi începea atacul său verbal.Căci,în ciuda rugăminţilor ei cinstite de a se comporta într-un mod pe cât posibil gentil,Luca nu era capabil să accepte pe deplin serenitatea momentului.Desigur,acest lucru se da-tora faptului că el îi percepea până şi această tiradă nobilă şi binevoitoare,drept o acţiune aproape la fel de agresivă precum obişnuitele lor dueluri verbale sau,poate chiar şi mai nocivă decât acele înfruntări înflăcărate,deoarece acum totul părea să se ascundă în umbra cinstitelor intenţii.Aşadar, tânărul nu era mult prea convins de bunătatea dorinţelor ei,dar totuşi,în aceeaşi măsură,era dispus să acorde şi plauzibilitate spuselor tinerei.La urma urmei,până şi el însuşi era oarecum sătul de atâtea contraziceri,sarcasme,sâcâieli emoţionale.Şi da,poate că şi fata îi împărtăşea părerea... - Pentru că nu mi-ar păsa câtuşi de puţin cu cine alegi să îţi împarţi viaţa,continuă ea cu acelaşi glas limpede.Acum vreau să stau alături de tine şi să uit tot ceea ce a fost dureros şi urât.Prefer să consider că suntem doi necunoscuţi,dacă altfel nu îmi pot înlătura din memorie toată obscuritatea trecutului.Crezi că poţi să faci şi tu la fel ? - Nu e mare lucru,încuviinţă el pe un ton neutru. - Aşa este,îl aprobă şi ea cu o undă de tristeţe în glas.Eu mereu am fost o necunoscută pentru tine. - Într-adevăr,fiindcă eşti mai necunoscută decât cea mai uriaşă dintre toate enigmele pe care le-am întâlnit până acum.Eşti anonimă,eşti incognito,eşti un real mister indescifrabil ! râse el amuzat.Te ascunzi necontenit sub masca unor multiple şi distincte atitudini,reacţionezi în moduri uluitoare şi neaşteptate,faci planuri minuţioase şi pui la cale strategii complexe şi încurcate,care le-ar lăsa pe multe alte femei perplexe şi invidioase,ca să nu mai zic ce surprindere şi dezorientare ai stârni în rândul bărbaţilor. - Tocmai mi-ai făcut un compliment voalat?! se miră Sigrid,ridicându-se în şezut.Stai...îţi baţi joc de mine ? întrebă fata devenind neîncrezătoare dintr-odată. - Nu a fost vorba de nicio subtilitate,ci de o constatare evidentă.Eu am dorit să o menţionez. - În regulă,zise ea nepăsătoare şi se trânti iar în hamac.Să lăsăm deoparte tot ce implică trecutul. Foarte uşor de zis,dar mult mai greu de realizat,cugetă Luca,fiind puţin necăjit că ea nu fusese mai entuziasmată de cuvintele lui măgulitoare.De fapt,tânărul încă mai era uimit că dăduse glas unor astfel de afirmaţii adulatoare.Să îi zică astfel de vorbe de laudă tocmai celei a cărei prezenţă pretindea că îi e insuportabilă,nu era ceva obişnuit,ba chiar avu dubioasa impresie că îşi exprimase gândurile în mod complet involuntar. - Cât timp anume ar trebui să stăm astfel? întrebă el cu şiretenie,ştiind că pe ea o va deranja această abordare ce trăda nerăbdare. - Oh,Cerule!Crezi că am pus o prăjitură la copt şi aproximăm câtă vreme va dura până când va fi gata?Observ că faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a strica acest moment.Atunci,n-ai decât să te cari de aici! Mişcă-te ! Pleacă dracului,insuportabilule ! Deşi Sigrid aproape că tremura din pricina furiei şi a indignării,iar invitaţia ei fusese extrem de fermă,acesta nici măcar nu se clinti,mulţumindu-se doar să îşi pună mâinile sub creştet,să inspire adânc aerul nopţii,şi să scape un oftat prefăcut,care dorea să aducă a tânguire melancolică. - Ridică-te din hamac,Luca.Vreau să pleci imediat. - Nici vorbă.M-ai rugat să rămân,iar eu am decis să îţi îndeplinesc arzătoarea dorinţă,zise el calm. - Precum am stăruit ca să rămâi,acum nu râvnesc decât să mă laşi singură.Prin urmare,te rog să pleci.Mişcă-te sau o să te răstorn din hamac,chiar de-ar trebui să mă lupt cu tine.

Sandy Manase

186

Luca îşi întoarse uşor capul spre Sigrid.Expresia de calm desăvârşit de mai înainte îi pierise total de pe chip,fiind înlocuită cu o figură pe care se putea citi doar consternarea.La naiba,nu voia deloc să plece ! Făcuse acel gest doar pentru o scoate din sărite,dar se părea că stricase totul. - Am crezut că acea propunere a fost sinceră,bâigui el. - Nu,n-ai crezut.Dacă nu te-ai fi îndoit,acum ai fi stat lângă mine liniştit,şi nu crispat,agitat,în gardă,ca nu cumva să comit eu cine ştie ce faptă care să te ia prin surprindere.Nu îţi fă griji.N-am de gând să te ating,în caz de-ţi este teamă că o să atentez la inocenţa ta. Spunându-i aceste ultime vorbe sarcastice,care avură un efect destul de tulburător asupra lui,îi întoarse spatele şi,aşezându-şi o mână sub obraz,închise ochii pentru a-şi calma astfel furia care o cuprinsese,în timp ce el se învinovăţea în sinea sa pentru că fusese în stare să distrugă un lucru complet inofensiv.Fata nu-i ceruse imposibilul,dar cu toate acestea,el se îndârjise iar să-i împiedice absolut orice încercare de apropiere,fie ea emoţională sau fizică.Nu ştia cu certitudine din cauza cărui fapt avea o astfel de oroare în a-i permite lui Sigrid să-i pătrundă în imperiul afectiv,dar ştia că înăuntrul său începea să prindă contur o teamă straşnică,profundă,dureroasă.Îi era frică de ne-putinţa de a putea controla total lucrurile care urmau să se petreacă. Atunci când spatele ei fu deja întors către el,acesta binevoi să arunce o privire trupului care nu îndrăznea să se sprijine de al lui,căci posesoarea acestuia ştia perfect că avea să fie respinsă.Postura pe care o adoptase fata era plină de amărăciune,iar Luca se simţi în mod dubios precum un ticălos autentic.Ca urmare a cruntelor remuşcări,avu o slabă tentativă de afecţiune.Întinse mâna pentru o mângâia uşor,însă acest simplu gest i se păru atât de imposibil,de greu de efectuat,încât abandonă iniţiativa şi îşi retrase fulgerător braţul.În mod miraculos,Sigrid îi bănui intenţia eşuată. - Uite cum facem,zise ea în clipa când se întoarse din nou cu faţa către acesta.Ştiu că o astfel de propunere nu o să vină niciodată din partea ta,aşa că o să te rog eu să îmi oferi o îmbrăţişare.Cu ocazia asta,ne şi împăcăm ! - Adică...vrei să...întrebă el tulburat din pricina propunerii ei imprevizibile. - Adică îmi doresc să ne strângem în braţe,uite aşa ! îl lămuri aceasta,în timp ce-şi lăsă greutatea peste trupul lui şi-l strânse cu toată puterea de care era în stare. Luca îşi strecură mâinile prin părul ei mătăsos şi-i trase vijelios chipul către al lui.Respiraţiile lor precipitate păreau să se ia la întrecere,iar privirile celor doi se fixară una într-alta cu o intensitate înspăimântătoare. - Ce o să îmi faci acum? zâmbi Sigrid şi-şi frecă obrazul de palma lui.Dacă ai şti de cât timp râvnesc atingerea ta...oh,îmi este atât de bine,de bine...totul e minunat ! Eu te...te...şopti ea printre gemete suave. Luca îndrăzni să coboare cu mâna asupra gâtului ei suav.Plimbându-şi uşor degetele,o aţinti cu o privire avidă,aşteptând ca ea să facă acea dezvăluire. - Te doresc ! îi mărturisi tânăra.Eşti un bărbat atât de viril.Îmi faci sângele să clocotească.Oh,te vreau atât de mult,Luca ! Vreau să mă faci a ta,acum şi aici ! Simpla ei dezvăluire atrase ca din senin mânia lui.Fusese absolut convins că Sigrid o să-i declare încă o dată că îl iubeşte,fapt pentru care cele destăinuite îl dezamăgiră cumplit.Înfuriat la culme,o împinse cu brutalitate într-o parte şi se ridică fulgerător,astfel încât ea avu timp să conştientizeze tocmai când el deja se îndepărta rapid,după ce-i urase scurt noapte bună. - Ce am făcut greşit? strigă aceasta disperată.Doar şi tu mă doreşti la fel de mult.Cât timp crezi că o să mai poţi să te abţii,idiotule?! Eşti un imbecil ! Luca îşi grabi cât de mult putu paşii,iar de abia când ajunse într-un final în dormitorul său,se gân-di la vorbele fetei,care cu greu reuşiseră să-i treacă pe lângă urechi fără să-l facă să izbucnească în mod agresiv.În fond,lucrul care se dovedea cel mai grav era tocmai faptul că fata avea oarecum dreptate şi,începând să realizeze acest lucru,tânărul se simţi exact precum un animal care ocoleşte

Joaca de-a destinul

187

în mod constant o capcană al cărei loc îl cunoaşte prea bine,iar deodată pică într-însa,deşi poziţia acesteia nu fusese deloc schimbată.Nu-i venea să creadă că,în acea seară,lăsase garda într-atât de jos.Mai mult decât atât,îl uimea peste măsură că,deşi avusese o atitudine mult mai binevoitoare decât de obicei,ea nu păruse prea recunoscătoare faţă de gesturile-i generoase.Din contra,indiferent de iubirea pe care susţinea că i-o poartă,nu se sfia deloc să acţioneze şi complet împotriva lui,lucru ce-l nedumerea teribil pe Luca.Niciodată nu fusese nevoit să se confrunte cu un caracter atât de impetuos,iar toate încercările de a-i stăvili vehementele acţiuni,nu reuşeau să conducă la rezultate. Situaţia devenea din ce în ce mai gravă.Ceea ce fusese considerată o simplă joacă atunci când luase naştere toată această poveste tumultoasă dintre ei,iată că se transforma acum într-un real pericol.Plimbându-se necontenit de-a lungul şi de-a latul camerei sale,Luca îşi aminti cum îşi lăsase voinţa înmuiată atunci când se aşezase lângă tânără în hamac,cum o privilegiase cu câteva com-plimente,cum o lăsase să-l strângă în braţe,cum fusese chiar pe cale să o şi sărute.Desigur,asta dacă neghioaba n-ar fi distrus tandrul moment cu dorinţele sale desfrânate şi pur fizice,gândi tânărul încrâncenat.Îl enerva cumplit bănuiala că Sigrid ar fi fost în stare să-l considere doar un individ satisfăcător pentru o noapte pasională,ignorându-i complexitatea personalităţii. În timp ce Sigrid se ridică furioasă din hamac,cu gândul de a se îndrepta către camera sa,Luca încă mai încerca să-şi tempereze starea nervoasă.Poate că,într-adevăr ar fi reuşit să-şi ducă la îndeplinire ceea ce-şi propusese,dar asta în caz de camerele lor n-ar fi fost separate de o uşă comu-nă,care acum,mai mult ca niciodată,îi împingea puternic pe ambii tineri către utilizarea ei. Amândoi se odihniră câteva clipe pe marginea patului lor,executând apoi în mod ironic aceleaşi gesturi neliniştite,fiind chinuiţi de tulburări aproape identice.La finalul scurtei agonii,cei doi îşi luară inima în dinţi şi se îndreptară cu paşi precauţi spre uşa care le despărţea în mod de-a dreptul tentant dormitoarele.Ajunşi lângă aceasta,în ciuda faptului că amândoi fuseseră conduşi de dorinţa de a fi iar faţă în faţă,el se răzgândi în ultimul moment şi se grabi să sucească cheia în broască,fiind mânat de un straniu impuls pe care nici el nu-l înţelegea. Exact în aceeaşi clipă,Sigrid îndrăznise şi ea să atingă clanţa,dar constată stupefiată că uşa fusese blocată pe partea cealaltă.Gestul lui grosolan o făcu să ia atitudine de îndată. - Intri tu sau intru eu ? întrebă aceasta cu calm. - Nici unul,nici celălalt,răspunse Luca nu tocmai la fel de liniştit.Ce vrei ? - Cu siguranţă să te violez,Luca,i-o reteză ea în modu-i ironic caracteristic. - Sunt obosit,Sigrid.Du-te la culcare,o îndemnă el pe un ton apatic. - Dar,te rog,deschide această uşă.Pur şi simplu,doar descui-o.Urăsc uşile încuiate.Cred că am o fobie în privinţa lor.Nu o să pot dormi toată noaptea dacă o laşi încuiată.O să mă sufoc. Luca chibzui câteva momente,iar apoi decise să o deschidă,gândindu-se că oricum cearta lor nu avea cum să mai degenereze într-acea seară. - Singurul lucru pe care îl vreau este să o laşi descuiată,zise aceasta pe un ton spăşit.Îţi jur că nu o să intru,dacă îţi este atât de teamă de mine. La auzul acestei remarci,pe chipul lui apăru un zâmbet sarcastic,dar fu înlocuit rapid cu o privire stranie atunci când ea începu să-i şoptească pe un ton domol,cu capul încă sprijinit de tocul uşii. - La urma urmei,am considerat că am plecat într-această călătorie alături de un bărbat,dar văd că m-am înşelat amarnic.Oricum,dacă îţi doreşti,mai bine încuie-te.Nu care cumva să abuzez de tine. Efectul acestei ultime ironii fu unul cu totul neaşteptat,fiindcă Luca o ridică fulgerător în braţe,iar Sigrid se văzu trântită în mijlocul patului său. - Dă-mi drumul,idiotule ! Reuşi să scape din strânsoarea sa,iar apoi se repezi la uşă,indicându-i-o şi urlându-i din răsputeri: - Cară-te de aici imediat ! Vreau să ieşi din cameră cât mai repede posibil,ticălosule !

Sandy Manase

188

În ciuda urletelor sale isterice şi a atitudinii sălbatice,Luca părea să fi fost şi el înfuriat la culme de ironiile ei usturătoare deoarece,chiar dacă fata omitea mai mereu acest lucru,prin venele lui Luca curgea sânge de bărbat,iar neîncetatele batjocuri care-i vizau neîncetat orgoliul masculin,ajunseseră acum într-un punct critic,încât el era pe cale să explodeze,lăsându-se ghidat de impulsivitate,de impulsuri primare şi de gânduri duşmănoase. Privind-o cu o ură amestecată cu dorinţă pătimaşă,Luca începu să-şi desfacă sălbatic nasturii cămăşii,iar Sigrid îşi ordonă să nu se lase atrasă sub nicio formă de acest truc ieftin de seducţie. - Deci aşa,nu? îi surâse tânăra sarcastic,atunci când Luca se apropie de ea,la bustul gol,având impresia că este cel mai irezistibil tip din întreaga lume. - Da,fetiţo.Am vrut să-ţi arăt ce bărbat minunat ai pierdut,dar mă bucur enorm că mi s-a limpezit dintr-odată mintea.Nu o să mă las provocat de tertipurile tale ieftine,o avertiză acesta cu mare eloc-venţă,părând că îşi redobândise în mod de-a dreptul miraculos tot calmul pierdut anterior.Culese cămaşa de pe jos,după care continuă:indiferent de modul în care ai încerca să te apropii de mine,o să mă căsătoresc cu cea pe care o iubesc.Nu o să o înşel niciodată cu una ca tine. Sigrid aproape că scăpă un scurt geamăt dureros la auzul acelei înştiinţări mortale,care fusese rostită doar pentru a o umple de amărăciune dar,în ciuda chinului sadic la care o supuse,îşi păstră demnitatea ce-i mai rămăsese,îşi înălţă creştetul în semn de pură aroganţă,şi-i zise pe un ton tăios : - A,da?Mă întreb cum o să arate viitorul strălucit pe care ţi l-ai ales.Probabil o să îi permiţi acelei doamne să-ţi strângă frumoasa zgardă din jurul gâtlejului din ce în ce mai straşnic,o să-i asculţi fără să crâcneşti nenumăratele sfaturi de femeie înţeleaptă,o să te adăposteşti veşnic sub fusta-i cea largă.Într-adevăr,în faţa ta se profilează un viitor extraordinar şi pe deplin mulţumitor.Dresajul tău o să se dovedească ireproşabil dacă îşi va urma cursul ascendent de până acum. - Dacă nu încetezi...o ameninţă el fixând-o cu o privire turbată. - Ce o să faci,dragul meu ? O să i te plângi dumneaei că Sigrid cea nebună te agresează în mod constant? Vrei să îţi rezolve treburile o femeie,micuţ neajutorat ce eşti?! răcni Sigrid şi pufni în râs în acelaşi timp.Câtă degradare pură ! izbucni aceasta pe cel mai dispreţuitor ton cu putinţă.Daca eu aş fi fost bărbat,ascultă-mă bine,zbieră tânăra şi mai tare.Niciodată nu aş fi permis ca o muiere să-şi bage nasul în treburile mele.Niciodată ! - Eşti frustrată,căci tu nu te-ai bucurat niciodată de o încredere atât de deplină din partea cuiva. - Fii serios,naivul dracului! Ştii ceva?Oamenii îmi împărtăşesc secretele lor cele mai intime,fără să bănuiască faptul că le încredinţează tocmai persoanei ce nu s-ar sinchisi să-i distrugă cu ajutorul acestora,în caz de circumstanţele m-ar împinge să o fac.Prea bine,este adevărat că pot să fiu tăcută precum un mormânt,păstrând unele taine chiar şi o veşnicie,buzele fiindu-mi pecetuluite fără nici cea mai mică greutate,dar dacă sunt trădată,nu o să ezit o secundă să folosesc tot ce deţin pentru a distruge ceea ce odată nu voiam decât să protejez cu orice preţ. - O fiinţă răzbunătoare şi plină de răutate,zise el cu asprime. - Oh,dar tu vorbeşti,nemernicule ? De ce crezi că am în continuare cea mai uriaşă încredere tot în tine,chiar şi după toate mizeriile pe care mi le-ai făcut? De ce îţi dezvălui ţie toate secretele minţii şi inimii mele ? Se apropie de el şi-l măsură din cap până în picioare cu un infinit dispreţ. - Fiindcă dacă nu te-ai fi intersectat niciodată în calea vieţii mele,astăzi poate că n-ar fi ieşit la suprafaţă lucruri nocive,care vor pricinui mult rău şi altora. - Mă acuzi că te-ai fi schimbat astfel din cauza mea?Ai făcut-o pentru că ai vrut,deşteapto ! A fost strict alegerea ta.Eu,unul,nu te-am îndrumat absolut deloc ! - Nu e vorba de nicio schimbare la mijloc,ci de o dezgropare a sentimentelor şi a senzaţiilor care, poate că ar fi zăcut veşnic în străfundul caracterului meu,dacă n-ar fi fost răsculate din pricina ta.Nu pricepi deloc că s-au pus în mişcare anumite circuite care existau deja în noi,dar care nu pu-

Joaca de-a destinul

189

teau să fie activate decât datorită interacţiunii noastre directe ? Ei bine,acest lucru s-a produs,iar oricât ai fugi,totul o să se dovedească inevitabil. - Te înşeli.Imposibilă,declară el cu o tărie de neclintit.Acesta este cuvântul cel mai adecvat care poate caracteriza o legătură dintre noi doi.De câte ori să-ţi repet că nu vom fi niciodată împreună?! - Puţin îmi pasă,dădu ea nepăsătoare din umeri.Ştii...de multe ori m-am simţit confuză din cauza acestei iubiri ciudate,deoarece eu nu le suport pe majoritatea femeilor,dar nici despre bărbaţi nu pot să declar întru totul că-i admir în mod nemărginit.Îi consider puţin mai oneşti şi mai capabili să înfrunte încercările sorţii,fără să se lamenteze la tot pasul,dar cu toate acestea,niciodată n-am simţit nevoia acută să mă leg de vreo unul.De aia nu înţeleg de ce mi-am dorit mereu să mă apropii atât de mult de tine.La urma urmei,nu eşti decât un bărbat ! - Sunt numai un bărbat ?! se indignă Luca,de parcă s-ar fi confruntat cu o reală jignire. - Te pomeneşti că te crezi vreun zeu atotputernic,căci dacă eşti înclinat către astfel de închipuiri fantasmagorice,o să ţi le stric puţintel,înştiinţându-te că există o persoană care nu este dispusă să-ţi îndeplinească cererile fără ripostă. - Dacă tot susţii sus şi tare că n-ai nevoie de bărbaţi,atunci ce dracului vrei de la mine ? Spune-mi de ce mă persecuţi în halul ăsta ! - Cumva eşti dispus să-mi oferi ceva anume ? surâse ea nespus de dulce. - Ah,nu ! strigă el enervat la culme.Vreau doar să mă laşi în pace ! Vreau să mă laşi să fiu alături de femeia pe care o iubesc ! - Ca să ce? Ca să te ascunzi mereu în umbra ei,până când nu o să mai fii demn nici măcar să porţi numele de bărbat? Iubirea asta a ta o să te coste cumplit,zise ea clătinând din cap cu părere de rău. - Sunt dispus să-i plătesc preţul fie ce-o fi. - Chiar şi cu costul personalităţii tale,dobitocule?! Prea bine,atunci n-ai decât să utilizezi dragostea pe post de paravan ideal,ascunzând în dosul său nimic altceva decât autentica dominaţie feminină, declară Sigrid cu o nemăsurată scârbă. La auzul acelei remarci veninoase,Luca o apucă de braţe şi o atrase cu sălbăticie către sine. - Mă scoţi din minţi ! - Vezi? zise Sigrid râzând în hohote.Ţie îţi curge prin vene exact acelaşi sânge fierbinte care circulă şi printr-ale mele.Suntem tineri,plini de viaţă,iar sub suprafaţa noastră glacială,dorinţele pasionale clocotesc periculos.Vrei să le încătuşezi pentru a te dedica unei vieţi domestice exemplare?Perfect,îl aprobă fata zeflemitor.Atunci,însoară-te cu doamna,faceţi câţiva copilaşi bucălaţi şi jucaţi-vă de-a familia ideală şi fericită,până când vine momentul să împărţiţi acelaşi încăpător cavou,sperând că veşnicia o să vă reunească iarăşi. - Sigrid ! strigă el revoltat din pricina afirmaţiilor ei macabre. - Cum? Nu vrei să-ţi împarţi viaţa cu ea până când o să treceţi la cele veşnice?Nu aşa zice preotul atunci când înfăptuieşte taina distinsei cununii : „până când moartea vă va despărţi“.Din păcate,am senzaţia că ea nu prea păstrează o credinţă nestrămutată faţă de astfel de jurăminte sacre.Ori,odată ce desăvârşita fericire nu a vrut să apară întâia oară,s-a gândit ca la a doua să nu rişte ca norocul să nu-i surâdă precum la anterioara,aşa că a decis să-şi achiziţioneze un soţ mult mai maleabil,mai proaspăt,mai cu alură de fiu.Oh,dar metoda ei este de-a dreptul ingenioasă.Nu am ce obiecta,căci gândeşte bine,experimentata domniţă ! - Într-o bună zi o să ţi-o plătesc pentru absolut toate,o ameninţă acesta şi o strânse cu şi mai multă forţă de braţul fragil,deşi fata nu se tângui nicio fărâmă. - Aştept cu infinită nerăbdare acea zi,fiindcă socotelile vor fi încheiate de ambele părţi.Nu te mai considera un biet martir în toată această poveste,căci eşti la fel,ori mult mai vinovat decât mine ! Îl dădu deoparte din calea ei cu un gest exasperat,după care ieşi în fugă din cameră.

Sandy Manase

190

Capitolul 29

O strânse la piept,îi strivi trupul cu trupul lui,îi strivi gura cu buzele lui,cu setea deznădăjduită strânsă într-un pustiu de neîmpliniri,peste care se revărsa acum un şuvoi de nestăpânit,aducând cu el toate dorinţele lui,nu numai sexuale,ci întreg

noianul de lucruri oprite,romantism,aventură,păcat,nebunie,animalitate,pe toate le simţea acum strsăbătându-i,dezlănţuite,trupul.

~ John Fowles ~

Sigrid se trezi în următoarea dimineaţă mai dezorientată ca niciodată.În ce aventură dificilă intrase,crezând că poate să izbutească de una singură ? Într-adevăr,Luca acceptase să meargă cu ea în această călătorie,demonstrând prin acest extrem gest că dominaţia feminină nu mai avea o mare influenţă asupra sa.Poate că reuşise să pună în aplicare planul destăinuit lui Eduard,dar scăpase din vedere faptul că sentimentele pentru Luca puteau să crească mai mult în intensitate,făcându-i dificilă misiunea altruistă propusă iniţial.După tot ceea ce se întâmplase între ei,Sigrid nu mai era sigură că se lăsa ghidată strict de o motivaţie dezinteresată,fiindcă pasiunea îi întuneca adesea mintea,făcând-o să acţioneze într-un mod impulsiv,uitând astfel cu desăvârşire toate acele principii oneste pe care Eduard se străduise să i le inoculeze.De fiecare dată când constata că încalcă regulile eticii,se simţea vinovată pentru că întrece limitele oricărei bune-cuviinţe,dar încerca să îşi înlăture orice sentiment de culpabilitate,consolându-se cu gândul că tot ce făcea avea o motivaţie nobilă. Pe de altă parte,probabil încă mai era îndrăgostită de Luca,dar de abia acum realiza că în ciuda certei apropieri şi a profundelor discuţii purtate,între ei doi exista o barieră îngrozitoare,care părea de neînvins.Avea o nevoie imperioasă să regăsească forţa de a rezista măcar până la finalul acestei luni,căci nu dorea să se dea bătută.Dacă ar fi fugit acum doar de teama că iubirea ei pentru Luca ar putea să devină şi mai puternică,ar fi însemnat că este o egoistă care se gândeşte numai la propriul beneficiu,pe când toate strădaniile ei de a-l ajuta pe tânăr ar fi fost zădărnicite într-o clipită. Se ridică din pat,îşi puse o rochie neagră de caşmir,lăsă părul pe spate şi îşi legă o eşarfă neagră în jurul gâtului.Odată ce ieşi din cameră,avu mare grijă să nu facă nici cel mai infim zgomot.Luca probabil încă dormea,şi nu trebuia să afle că ieşea de una singură.Oricum nici nu-l interesa deloc. Dar nici una dintre presupunerile ei nu fu corectă.Luca deja se trezise şi se afla prin curte,când o văzu ieşind grăbită în strada principală.Cât despre interesul lui,Sigrid se înşelase o dată în plus.Nu dură o clipă,că acesta o şi porni după ea,decis şi curios să o urmărească pentru a-i afla destinaţia. Fata merse cu paşi repezi până ce ajunse în faţa bisericii satului.Luca se ascunse şi aşteptă ca ea să intre,pentru a putea pleca înapoi la cabană.Acum aflase scopul ciudat al plecării sale matinale.Nu avea ce să-l mai intrige. Sau da ?! Ajunsă în incinta bisericii,văzându-se complet singură şi nestingherită de nimeni,Sigrid se trânti în genunchi,îşi dezlegă eşarfa cea neagră din jurul gâtului,şi după ce şi-o aşeză pe cap,izbucni în plâns.Un plâns înspăimântător,sfâşietor,a cărui durere putea fi bănuită după intensitatea sunetelor jalnice care însoţeau cantitatea de lacrimi deloc infimă.Era o tânguire atât de deplorabilă,încât ai fi zis că sărmanei fete tocmai i s-a întâmplat cea mai cutremurătoare dintre nenorociri,cea mai cruntă atrocitate ;că rămăsese în viaţă,deşi era ca şi moartă din pricina suferinţei crâncene. - Nu mai pot ! urlă ea în liniştea colosală.Nu mai rezist!Nu vreau să mai ies de aici.Mi-e silă de lumea de afară,de felul în care batjocoreşti eforturile oamenilor şi de nedreptăţile ce le reverşi cu

Joaca de-a destinul

191

prisos asupra meaâ,dar şi a bietului Luca.Ajunge ! Eşti un Dumnezeu rău,căci nu-ţi pasă de vieţile celor pe care i-ai creat.Tu doar priveşti ! Priveşti necontenit cum totul este menit distrugerii. Îşi ridică ochii către cupola bisericii şi mai strigă încă o dată,plină de mânie,râzând cu o poftă nebună printre lacrimile amare,uitând cu desăvârşire că-şi propusese să-l ajute pe Luca. - Renunţ !Oare eşti satisfăcut acum,Dumnezeule?Renunţ la unicul bărbat pe care-l iubesc !Oh,ce nobilă sunt,câtă moralitate autentică îmi curge lin prin vene,cât spirit de abnegaţie îmi învăluie personalitatea plină de devotament.O să fiu fata cea bună din poveste,cea care se sacrifică mereu pentru fericirea eternă şi desăvârşită a persoanei iubite în braţele altcuiva.Numai că ştii ce ?!Inima mea nu e de acord cu asta,căci ştiu bine că Luca este menit suferinţei.O fac pentru regulile etice ale societăţii,pentru principiile corectitudinii ce ţin tocmai de iubirea aia ideală,şi pentru tot circul ăla amoros,care îmi provoacă scârbă.Da,repulsie,dezgust,silă,pentru că nu cred în aşa ceva,şi cu toate acestea o să fiu mieluşeaua care se jertfeşte pe altarul purului amor.Şi n-ai idee cât mă urăsc pentru asta,cât de mult îmi detest fapta binevoitoare şi cât îmi mai blestem decizia cinstită şi generoasă.Îmi trădez inima şi îmi omor sentimentele pentru nişte reguli amărâte!Sunt cea mai mare asasină,cea mai crudă fiinţă şi merit să fiu azvârlită în iad pentru ceea ce fac.Dacă este să fiu condamnată,să-mi fie pedeapsa de neîndurat pentru asta şi numai pentru asta ! Fiindcă nu aş fi tolerat să fiu osândită pentru nerespectarea codului nescris al iubirii oneste,sau pentru că am râvnit să-l salvez de influ-enţa unei femei egoiste care-l conduce după bunul ei plac.Aşaadar,o să renunţ după atâta amar de vreme,căci scopurile nu-mi mai sunt pur cinstite.Dar amarnică renunţare,căci îndrăznesc să comit crima cea fatală tocmai acum când îl am atât de aproape de mine,când am simţit în fiecare secundă că nu m-am înşelat cu absolut nimic în privinţa lui,că este întocmai bărbatul meu adorat,cu dulcile lui defecte şi calităţile-i divine.Mă dau bătută şi o să repect cu sfinţenie rânduielile aşa-zisei iubiri cinstite,deşi tare mă tem că această decizie este întru totul greşită.Dar cine o să mă oprească ?! Suspinele ei înfundate mai răsunară o clipă în adâncul liniştii,după care fata tresări speriată. - Eu,zise Luca,care hotărâse într-un moment cu adevărat binecuvântat să intre după ea. Se trânti în genunchi lângă ea şi-i cuprinse cu disperare chipul între palmele sale. - Ştiu că eu te pot opri şi am de gând să o fac.Simt că trebuie neapărat să o fac. - Nu,strigă ea,deznădăjduită de moarte.Nu mă mai chinui astfel.Lasă-mă să îmi ucid iubirea asta blestemată şi să te las şi pe tine să fii liniştit,fericit,mulţumit... - Nu o să îţi permit ! îi ţipă el în mod de-a dreptul ciudat,zguduind-o totodată cu putere. - Eliberează-mă,Luca ! Fie-ţi milă.De astă dată îţi cer îndurare. El îi dădu drumul la braţe şi o privi cum plânge neconsolată.Unde era eliberarea aceea pe care o cerea cu atâta disperare ?Ştia bine că libertatea lor era cu totul alta,că ei doi erau altfel,că acum era momentul criucial când trebuia să ia decizia care să-i separe de restul lumii. Îi apucă o şuviţă de păr şi începu să se joace cu ea subtil,lăsând-o să i se strecoare cu uşurinţă printre degete.Tandreţea desprinsă dintr-acest gest infim,dar atât de deosebit,îi înmuie tinerei ini-ma,făcând-o să creadă că-l va suplica să o mai desfete încă puţin cu atingerea-i sublimă.Nici măcar n-ar fi fost nevoie să o sărute.Sigrid era încredinţată că doar mâinile lui puteau face minuni.Fiinţa ei refuza cu îndârjire să se supună criteriilor unanimităţii.Puţin o interesa în acele momente magice că sfida o întreagă serie de reguli ale unei iubiri fireşti,pentru că iubea un bărbat cu care nu avusese absolut nicio uniune fizică.Credea cu o asemenea tărie într-acele sentimente şi emoţii năvalnice ce îi răstălmăceau întregul echilibru interior,încât era în stare să se afunde în privirea tânărului şi să îşi creeze singură povestea.Dar deja ea nu mai era un personaj solitar,căci Luca intrase în acel joc al destinului,dându-şi pentru prima oară consimţământul. Cu o mişcare domoală,dar pricepută,cuprinse gâtul fetei în mână şi îşi lăsă degetele să-i cutreiere frenetic pielea fină,înfiorând-o într-un asemenea hal,încât aceasta simţi că se topeşte,că se pierde pe căi total necunoscute până atunci...

Sandy Manase

192

- Scoate-ţi eşarfa,o rugă el.Scoate-o,scumpo,iar apoi vino cât mai aproape de mine. Ea se târî în genunchi până când ajunse lângă el,iar apoi îi dărui un zâmbet scăldat în lacrimi. - Să nu te ridici nici tu.Să stăm aşa până ne gândim,până ne liniştim,până când... - Sssttt...o întrerupse brusc el.Uite cât de minunată eşti aşa:plânsă,profund nefericită,neîmpăcată cu propriul destin.Iar eu ştiu prea bine că în următoarea clipă pot schimba totul.Te pot transforma radical.Poţi fi aceeaşi,dar cu toate acestea alta. - Nu! Să nu îndrăzneşti ! M-am săturat să urmăresc necontenit vise şi tot soiul de fantasme. - Dar acesta nu este un vis,Sigrid.Tot ce se întâmplă între noi este cât se poate de real. - Dar tu nu eşti.Dacă ai fi,în orice caz nu te-ai afla aici,cu mine,spunându-mi astfel de vorbe.Fir-ar să fie,visez ! Oh,trebuie să mă trezesc,trebuie să rup cursul acestei năluciri cât mai repede posibil ! - A,nu ?zise el,obligând-o să-l pipăie pentru a se convinge.Pune mâna pe mine,atinge-mă,trage de mine atât cât îţi pofteşte inima şi fă-mă vinovat de toată nefericirea ta!Uită-te unde m-ai adus !Simt că înnebunesc şi eu ! se tângui el copleşit din pricina tuturor acelor emoţii contradictorii. - Luca,te rog,te implor din tot sufletul,căci mie îmi este mult mai greu.Ai puţină milă ! - Nu o să am. Ea se uită speriată în juru-i şi analiză cu atenţie întreaga incintă,dându-şi seama unde se aflau. - Aici ?! - Aici sau oriunde altundeva.Ştii bine că nu asta contează. - Atunci... Capul ei se lăsă ascultător într-o parte,ca şi cum s-ar fi supus unui eveniment mult prea mult aşteptat,care devenise complet iminent.Luca îşi apăsă buzele peste gura ei vulnerabilă,sărutând-o mult prea intens,fără să banuiască niciun singur moment că tocmai îi oferea primul său sărut.Dar indiferent de sălbăticia şi imprevizibilitatea momentului,Sigrid nici măcar nu încercă să scape din calea revărsarii pasiunii lui mistuitoare,ba chiar îi lăsa limba lacomă să i se strecoare printre buze cu o neruşinare crescândă,fără să-i mai pese de nimic altceva decât de patima lor copleşitoare. Luca poate că îşi satisfăcea un impuls momentan,provenit din cine ştie ce cauză,dar ea cutreiera ahtiată printr-acel imperiu al emoţiilor stârnite de gura lui avidă.Îşi imaginase de nenumărate ori când îşi adâncise privirea în ochii lui minunaţi că buzele acestuia deţineau un farmec cu mult mai încântător,dar niciodată nu crezuse că tocmai ei aveau să-i dezvăluie asemenea mistere. Treptat,simţi că rămâne fără suflare,că îi este extrasă şi ultima picătură de vitalitate,că leşină pur şi simplu sub asediul săruturilor lui pofticioase şi avide de mai mult şi mai mult...Dumnezeule mare!Oare dorinţa lui pătimaşă,ce o ameninţa atât de dulce şi de îngrozitor de periculos în acelaşi timp,mai putea fi stăvilită?Exista remediu potrivit pentu a înfrâna dorinţa colosală a acelui bărbat atât de sigur pe el însuşi?Nici unul,îi şopti mintea împotmolită iremediabil în vâltoarea unei iubiri nebune,care ar fi înfruntat întreaga lume pentru a se împlini doar o singură clipă... Încă nu era în stare să conştientizeze că un sărut poate fi pornit şi condus la o intensitate atât de înălţătoare,dar totodată într-atât de abisală,devenind atât de complet,fiind adus aproape de rangul idealismului.Trupul şi sufletul ei explodară concomitent,oferindu-i un extaz al simţurilor complet eliberate de sub o povară mult prea grea.Scântei de lumină îşi făceau loc cu repeziciune prin bezna amară a deznădejdii,care o înconjurase până în aceste momente cu adevărat binecuvântate. Deodată,fata îl opri cu un gest de-a dreptul disperat. - Dumnezeule!Mai lasă-mă puţin să mulţumesc cerului că s-a întâmplat.S-a întâmplat,Luca !După atâţia ani s-a întâmplat cu adevărat,iubitule ! El îşi trase răsuflarea,dar nu încercă să desluşească sensul vorbelor ei.Nu îi trecea prin cap că era pentru prima oară când se lăsase sărutată de un bărbat,că în sfârşit o eliberase,că de acum putea să le permită şi altora s-o facă,fără să mai acorde o asemenea importanţă colosală simplului gest de afecţiune,căci Luca luase ce păstrase pentru el.Nu mai exista riscul ca vreun oarecare să se bucure

Joaca de-a destinul

193

de ceea ce îi era destinat exclusiv lui.Fata începu să surâdă iarăşi printre lacrimi. - Îţi mulţumesc,Luca.Tu ai făcut totul posibil.Tu şi numai tu.M-ai salvat ! Am vrut să te salvez eu pe tine,dar m-ai salvat tu pe mine,îi mărturisi ea cu sinceritate,fără ca el să înţeleagă ceva din asta. Lacrimile ei continuau să curgă precum dovada celei mai limpezi şi intense fericiri.Alunecau una dupa alta,pe obrajii înfierbântaţi ai tinerei,până când într-un final ajunseră pe buzele ce refuzau să se mai dezlipească.Gustul lor sărat amestecat cu dulceaţa condamnabilă,recent descoperită,creau o savoare cu adevărat bizară pentru un sărut. - Să fie răsplată sau pedeapsă? întrebă el complet năucit. - Ce spui? zise Sigrid cu răsuflarea întretăiată.Simt că mă clatin... - Lacrimile...nu,n-ai cum să cazi...eşti în genunchi.Iar dacă n-ai fi fost,îţi jur pe ce am mai sfânt că te-aş fi susţinut negreşit.De data asta nu te-aş mai fi lăsat să pici de una singură,căci te-aş fi prins ! Ochii ei încă plini de lacrimi,îl priviră cu o strălucire înspăimântătoare. - Ai fi făcut tu asta pentru mine ?! Nu mă minţi,Luca ? - Oh,nu.Sunt mai sincer ca niciodată.Prefăcătoria,înşelătoria şi alte tertipuri,departe de mine în aceste momente.O asemenea francheţe mă miră şi mă înspăimântă totodată.Parcă n-aş fi eu însumi! - Ce ziceai despre lacrimi ? întrebă ea curioasă,apucându-l strâns de mână. Luca se repezi şi îi mai fură un sărut fugitiv,care o făcu să râdă,să plângă şi să i-l accepte cu cea mai mare încântare în acelaşi timp. - Uite...tu chiar nu-ţi dai seama că plângi ?E inevitabil să te sărut fără ca să nu-mi umezeşti buzele cu lacrimile tale,care par să nu se mai potolească nicidecum... - Iartă-mă...suspină ea,oferindu-i alte mici sărutări.Presupun că este ceva involuntar. - Nu contează.Nu cred că mă deranjează.Este doar o curată nebunie.Asta trebuie să fie,fiindcă aşa ceva este mai presus de orice raţiune şi... - Iar dacă este o reală nebunie,îl întrerupse ea cu o sclipire demonică în privire.Atunci nu necesită strop de gândire,iubitul meu.Factori exteriori nu există şi nu trebuie să ne temem de nimic.Ah,câtă libertate ! În sfârşit,Luca ! Amândoi putem să fim liberi aşa precum ne-am dorit dintotdeauna ! Se repezi să-l tragă spre gura ei,când deodată Luca o opri cu un gest ferm. - Nu fi absurdă,Sigrid ! Nu putem să eliminăm realitatea.Ea există. - Dar luna noiembrie este a mea,a ta,a noastră! îi strigă ea furioasă.Mi-ai promis că o vei împărţi cu mine.Pentru moment,noiembrie este absolut totul,iar ce o să existe dincolo,consider că este mult prea insignifiant,încercă ea să-l convingă. - Nu şi pentru mine ! - Ştiu ! urlă fata şi mai asurzitor.Îmi este clar că tu ai viaţa ta,dar trebuie să îţi rezervi libertatea de a face ceea ce simţi,fără a-ţi reprima emoţiile.Sunt perfect sănătoasă mintal,deşi uneori dragostea pentru tine îmi fură minţile.De aceea,accept şi nu îţi cer nimic imoral sau peste puterile tale. - Nimic imoral ?! izbucni el ironic.Uită-te la noi !Priveşte ce facem,ce zicem ! - Dar nu trebuie să ne simţim vinovaţi pentru asta.Uite...încearcă să îţi închipui că e ca şi cum am închide totul în această ultimă lună a toamnei.N-o să facem rău nimănui şi o să fie secretul nostru bine păzit.Ai încredere în mine,dragule,stărui ea. - Nu pot. - Poţi,fir-ar ! Dracu’ să te ia de mincinos,fiindcă îndrăzneşti să denaturezi adevărul şi să-l negi cu atâta înverşunare chiar într-un astfel de loc ! - Şi ce naiba ar trebui să fac ?! râse el isteric.Eşti dementă ! Ea se ridică aparent furioasă,dând dovadă de o iscusită şiretenie.Reacţia tânărului fu pe măsura aşteptărilor tinerei.O apucă fulgerător de braţe şi o trase din nou în genunchi,lângă el.Îi cuprinse chipul între palmele sale mari,începând să-i dăruiască atâtea sărutări,încât pe măsură ce numărul şi intensitatea lor creştea,Sigrid devenea convinsă că şi lui i se potriveau asprele mustrări pe care i le

Sandy Manase

194

adresa în timp ce-şi mai îndepărta din când în când buzele. - Doamne,ce nebună eşti,Sigrid...eşti atât de necugetată...de lipsită de orice strop de judecată... Ea-l lăsa cu o plăcere dubioasă să o facă în toate felurile.Cu cât o acuza pe ea mai aprig de lipsa oricărei raţiuni,cu atât se afunda şi el mai profund într-acelaşi păcat de care o acuza,omorându-şi absolut orice gând echilibrat,distrugând tot logicul,renunţând complet la toată înfrânarea iniţială. - Dar oare cât de nebună poţi să fii ?Chiar nu realizezi ceea ce faci ?! O săruta şi o certa atât de minunat,încât fata nu putu să nu-i răspundă cu o sinceritate aproape naturală,chiar dacă n-avea urmă de remuşscare pentru cele înfăptuite. - Nu,iubitule...n-am idee ce fac... Lacrimile ei curgeau...iar zâmbetele îl fascinau...fericirea ei era mult prea evidentă.Nebuna aceasta îi schimba cu desăvârşire concepţia deţinută în privinţa lacrimilor.Niciodată nu o să mai poată să le asocieze cu durerea şi suferinţa.Plânsul devenea doar simbolul fericirii autentice,sublime,divine ! O apucă strâns de mâini şi i le ţinu cu forţa la spate,în timp ce continua să o sărute stăpânit de un delir tulburător,aproape periculos.Cu cât plângea mai mişcător şi râdea în hohote,cu atât devenea Luca mai nedumerit şi mai dornic să o simtă în braţele lui,să fie convins de existenţa acelei fiinţe ciudate.Era absolut necesar ca gura lui să se apese peste a ei,pielea lui să se atingă de a fetei măcar în treacăt,apropierea să fie accentuată şi prin senzaţie pur fizică,pentru a fi sigur că ea era acolo,că Sigrid există cu adevărat ! - Dă-mi drumul la mâini,iubitule...ai încredere... Uşor,dar cu infinită precauţie,el o eliberă din strânsoare,deşi părea că o priveşte ca pe un adevărat pericol.Continua să o privească şi să aştepte oricând o mişcare nesăbuită. Chipul lui Sigrid radia o fericire grandioasă,zâmbetele şi privirile sale halucinante erau mărturii de netăgăduit ale unei puternice bucurii. - Pot ? întrebă ea,râzând în continuare precum un copilaş fericit.Pot să te sărut din nou ? - Dar de ce mai întrebi?Îţi baţi joc de mine ?Oare mai dispunem noi de voinţă în aceste clipe?E ca şi cum ai fi încheiat un pact cu diavolul însuşi.Nu,nu se poate asta,se corectă el dezorientat.Suntem într-o biserică.Demonii n-ar putea fi implicaţi.Şi totuşi,parcă ceva supranatural ar fi la mijloc... - Pot ?Pot ?Pot ? întreba ea necontenit,arzând din pricina nerăbdării.Zi că pot !Te rog,iubitule ! Luca se trase puţin înapoi,dar se opri dându-şi seama că n-avea rost să se mai opună. - Vino la mine !Haide,repede!Aşa,aşa,o îndruma el,în timp ce aceasta înainta târâş,fără să se mai ridice din genunchi.Sigur că poţi să mă săruţi.Poţi face tot ce doreşti,iubita mea ! Îşi fixă braţele pe umerii lui puternici,iar apoi îşi lăsă capul pe spate,până când pletele sale negre atinseră mocheta cea zdrenţuită a bisericii vechi.Buzele lui se simţiră atrase ca de cel mai puternic magnet către gâtul ei senzual,asaltându-l imediat cu cele mai pasionale sărutări.Limba lui era atât de pricepută,respiraţia atât de arzătoare,iar el,Luca,atât de bărbat ! - Vai...zise ea,uitându-se la cupola clădirii.Cred că...cred că ar trebui să mă simt vinovată.Feţele acestea serioase şi sfinte se uită la mine cam acuzator,sau poate că imaginaţia-mi înfierbântată îmi joacă mari feste.Oh,Luca,dar este ca şi cum totul ar fi împotriva noastră...este o senzaţie sâcâitoare de culpabilitate uriaşă,însă... - Taci,o rugă el printre multiple gâfâieli.Lasă-mă să te simt... - Ai uitat,Luca?Într-un timp chiar şi tu te indignai teribil că între noi doi s-ar putea întâmpla ceva mai pasional...era de neconceput pentru tine...şi totuşi... Îşi înălţă capul şi-şi scutură părul printr-un gest provocator şi răzvrătit. - Nu e chiar atât de oribil,nu-i aşa ?Adică,noi doi împreună... - Dar este îngrozitor de anormal unde se petrece,cum se întâmplă... - Ai fost cu atâtea fetişcane normale,ai fost implicat în relaţii normale,ai trăit NORMALUL la cota cea mai absolută.Nu te-ai săturat ? Ai nevoie măcar de un strop de nebunie în viaţa ta.

Joaca de-a destinul

195

- Prezentul şi trecutul...îi răspunse el cu o ultimă fărâmă de luciditate rămasă. - Da,desigur.În prezentul tău nu mă bag,dar nu uita că prezentul tău e acum doar noiembrie,doar eu.Iar trecutul,consider că este mult prea plin de normalitate.Meriţi o revoltă nefirească pentru a răscumpăra banalităţile alea stupide.Răsplăteşte-te prin mine,Luca.Lasă-te cuprins de neobişnuit... Cu o mişcare subită,Luca îi trase capul către gura lui hapsână,pentru a o săruta din nou.Sigrid fu şocată când realiză că propria gură îl poftea cu neruşinare să îşi introducă limba cât mai adânc.Nu bănuise vreodată că două guri pot deveni chiar atât de intime,împărţind misterul cel sublim al să-rutului până la paroxism,intensificându-i semnificaţia şi convertindu-l treptat în ceva totalmente divin.Niciodată n-ar fi crezut că inima este capabilă să bată atât de puternic sau că sângele poate să curgă chiar atât de fierbinte prin vene. Gura îi fusese dezvirginată complet,atunci când Luca îi oferi o clipă de răgaz pentru a-şi restabili cursul firesc al respiraţiei.Dar,în fond,doar asta îşi dorise,nu?Nu tocmai aici ar fi trebuit să conducă toate acele priviri înfierbântate şi de o intensitate înspăimântătoare pe care le schimbau între ei?Nu fusese ea cea care prin cuvinte bine meşteşugite şi insinuări aproape evidente,îl poftise să facă fix acest lucru? În ciuda scopului altruist iniţial,Sigrid alunecase pe o panta desfrânată. Nu murea ea de nerăbdare să afle ce se ascunde în spatele bărbatului arogant,ce o nimicea sau o extazia cu o simplă privire de-a sa?Perfect,acum aveau să i se dezvăluie secretele personalităţii lui provocatoare,ce o fascinase de atâta amar de vreme,împingând-o către această explorare nesăbuită. Chiar dacă s-ar mai fi răzgândit prin absurd,nu ar mai fi lăsat-o Luca.Fără să se mai poată stăpâni câtuşi de puţin,simţindu-se cuprins de un instinct animalic,tânărul scoase un geamăt şi,cu un gest ferm,o strânse sălbatic în braţele sale.Ea nu se lăsă mai prejos şi îşi frecă trupul de al lui,în timp ce el îi strânse faţa între palme şi o sărută din nou cu aceeaşi înflăcărare violentă. Fata gemu,plânse şi râse de fericire.Sunetele pe care le scotea sub extazul momentului,răzbăteau straniu în incinta sfântă,trezind cele mai erotice senzaţii,în cel mai inadecvat şi nepermis loc,lucru pe care nici unul dintre ei nu-l mai conştientiza câtuşi de puţin. - Păcătoşilor ! Blestemaţilor ! Nenorociţi parşivi şi nelegiuiţi ! Aşa ceva....aşa ceva....!!! răcnea el. Cei doi tresăriră şi îşi îndreptară vijelios privirea către bătrânul preot care le adresase acele aspre mustrări,chiar dacă simţul de percepţie al realităţii le fusese drastic perturbat. - Cum de nu s-au dărâmat zidurile sfinte peste voi ?! striga el,în timp ce înainta rapid spre ei,deşi părea de o vârstă înaintată.Oferea impresia că îi făcea o sadică plăcere păcatul nou descoperit,încât aveai strania senzaţie că se simte mai tânăr şi mai în putere ca niciodată. Luca se ridică tulburat şi îşi duse mâinile la tâmple cu disperare.Era o situaţie atât de jenantă ! - Tu ca tu neruşinatule,îi grăi preotul,privindu-l cu un dispreţ răvăşitor.Însă sunt ferm încredinţat că muierea asta poartă întreaga vină,tocmai ca întâia femeie ce l-a păcălit pe prostul de Adam. - Eva nici măcar n-a fost prima femeie ! îl contrazise Sigrid,scrutându-l cu o privire sfidătoare. - Linişte,smintito ! Să-ţi tacă gura aia spurcată şi veninoasă.Crezi că n-am văzut cum vă lingeaţi şi vă încrucişaţi limbile precum doi demenţi?Am rămas în prag,şocat de imaginea desfrâului ce mi se desfăşura în faţa ochilor,crezând un moment că e numai un coşmar odios.Dar nu!Târfa gemea şi-l aţâţa din ce în ce mai straşnic.Îşi freca sânii de pieptul lui,de parcă nici n-ar fi avut ţoala aceea de rochie asupra ei.Doar una dintre multele târâturi din neamul muierilor,însă una ce a picat pe mâna mea şi nu va scăpa nepedepsită ! Sigrid se ridică în picioare furioasă din pricina aberaţiilor lui,îndrăznind să-i râdă în faţă. - Dacă Adam era un bărbat precum dumneavoastră,atunci prima femeie a făcut cea mai strălucită alegere atunci când l-a abandonat,îl persiflă ea. - Jos,uşuratico ! Să nu îndrăzneşti să te ridici până când nu te dezleg de păcatul săvârşit,căci mi-ai pângărit lăcaşul.Acest loc atât de sfânt,de sacru,de divin ! Jos,târâtură !Jos,jos,în genunchi cu tine ! Bătrânul preot încercă să o trântească la pământ,însă Luca se interpuse fulgerător.

Sandy Manase

196

- Pentru numele lui Dumnezeu ! A greşi este tipic omeneşte,iar noi ne-am lăsat purtaţi de ceea ce simţeam.Doar nu ne-am propus să venim aici pentru aşa ceva,se scuză Luca stângaci. - Să mergem,Luca. - Nu înainte de a-ţi spovedi păcatul.Măcar atât să faci ! o dojeni iarăşi preotul. Luca o privi şi văzu că ea aştepta încuviinţarea lui,că depindea numai de voinţa lui. - Hai să nu facem un scandal.Du-te.O să ne vedem la cabană. Odată ce Luca ieşi din biserică,mâna gârbovită a preotului o apucă ferm de braţul fragil şi o trase după el cu o bruscheţe şi cu o plăcere de-a dreptul sadică. - Mă întrebam dacă va veni clipa când o să te văd şi dacă o să mai trăiesc până atunci. - Să mă vedeţi ? întrebă ea profund uimită din cauza dezvăluirii bizare a acestuia. - Da.Ştiam prea bine că diavolul va coborî pe pământ şi va lua chip de femeie. Sigrid izbucni în râs şi se amuză în hohote nestăpânite câteva clipe îndelungate. - Ah,dacă toţi demonii ar avea râsul tău şi ochii ăştia,iadul n-ar mai fi un chin,ci o desfătare.Ai piele fragedă,fină,pari totuşi om,zise el,pipăind-o cu neruşinare până la nivelul umărului. - Dar îndepărtează-ţi mâinile,om senil şi fanatic care eşti!Nu sunt dracul pe pământ,ci sunt doar o fiinţă îndrăgostită.Cum puteţi să faceţi asemenea afirmaţii nebuneşti ?! - Atunci,pune-te în genunchi şi lasă-mă să te spovedesc. - Ha ! Stau foarte bine şi în picioare. Preotul o înşfăcă iarăşi de mână,obligând-o mai apoi să se aşeze pe unul dintre scaunele bisericii. - Luaţi loc şi dumneavoastră,îl îmbie ea cu o gentileţe ipocrită.Sau preferaţi rolul inchizitorului ? Bătrânul rămase însă în picioare,iar după zece minute,ea se trezi întrebată de acelaşi glas incisiv. - Te căieşti de păcatul tău,desfrânată mizerabilă şi netrebnică ? Fata îşi ridică privirea,care până atunci fixase doar podeaua,iar apoi îi zâmbi dulce bătrânului. - Nu. - Stricato ! urlă el ca scos din minţi.O să te pălmuiesc,o să şterg cu tine pe jos şi o să te fac să-ţi plăteşti orgia înfăptuită în acest venerabil lăcaş.O să ieşi mai cuminte decât o fecioară. - Ce ştiţi dumneavoastră despre puritatea mea ?! răcni tânăra înverşunată. - Ai zis că nu te căieşti,târfo ! Cât de greu era să zici că da ? - Să mint?Să mint cu sânge rece,aici,în casa Domnului?Dar nu mă căiesc nicio fărâmă,venerabile slujitor al celui de sus.Aflaţi că m-am lăsât târâtă la această mărturisire a aşa-zisului păcat,doar fiindcă Luca mi-a zis s-o fac,căci altfel nu mă pretam la spectacolul ăsta penibil ! - Nu îţi pare rău deloc-deloc ? Încă nu ai remuşcări ? - Nici n-o să am una cât de micuţă ! În rai,în iad sau numai pe acest pămant,îl voi iubi mereu pe bărbatul ăsta.Nu mă simt deloc vinovată că-l ador nebuneşte. - Dar nu sunteţi căsătoriţi. Sigrid îşi feri privirea din calea ochilor lui iscoditori pentru prima dată. - Nu e nici logodnic,nici prieten,nici nimic !Aşa-i sau nu ?! - Nu ştiu ce e între noi...încă nu ştiu...dar jur că o să aflu ! Preotul se învârti câteva momente în lung şi-n lat,după care se răsuci pe călcâie,reveni lângă ea şi o apucă strâns de umeri,acuzând-o cât putu de aspru. - Are pe alta.El are deja o femeie.Asta era! Ţi-am ghicit taina,târfo ? Sigrid începu să se zbată cu o cruntă disperare.Avea impresia că mâinile lui scheletice căpătaseră gheare ascuţite ce o ţintuiau în acel scaun fără strop de milă. - Lăsaţi-mă naibii în pace ! Doar eu ştiu ce este în sufletul meu. - Ai tu aşa ceva ?! - Niciodată nu-mi simt sufletul mai viu ca atunci când este vorba de Luca. - Amărâtul care a ieşit pe uşă atât de tulburat?Cât timp ţi-a luat să-l aduci în genunchi? întrebă

Joaca de-a destinul

197

bătrânul cu ironie,făcând referire şi la clipa precedentă. - Nu vă permit ! sări ea vijelios în picioare,tremurând din toate încheieturile. - Ia te uită,ce transformare drastică !Încep să cred că nu minţi întru totul.Ia să vedem...un mic test...doar unul micuţ,pentru a verifica o mare păcătoasă... Sigrid strânse cu putere pumnii,pentru a-şi înăbuşi imensa furie ce zăcea într-însa. - Cum te simţi tu,frumoaso,ştiind că n-o să fii niciodată cu bărbatul pe care-l iubeşti?Că o alta sau altele au tot ce ţi-ai dorit tu vreodată,că-l mângâie,că-l sărută,că se iubesc cu el printre aşternuturi ? - Nu îmi spuneţi nimic necunoscut,îi răspunse ea,cu un glas înspăimântător de calm.Poate că Luca nu e pentru mine,dar asta nu mă împiedică să-l iubesc şi să încerc să-l ajut atât cât o să am putere. Se ridică şi vru să plece,dar preotul o prinse din nou de braţ. - Dai fuga după el,pentru ca să-l tragi în păcat până la final,nu-i aşa ?N-o să te laşi până nu o să îţi îndeplineşti scopul,scârbă ! Şi el o să pice în plasă,idiotul ! - Daţi-mi drumul sau vă jur că nu o să mă mai pot controla,urlă tânăra,fiind cuprinsă din nou de tremurături zdravene.E ceva mai presus de mine.Jigniţi-mă cât doriţi,dar dacă vă mai legaţi cu o singură vorbă de iubitul meu Luca,ori dacă îmi ponegriţi şi condamnaţi dragostea,o să suportaţi consecinţele ! Nu aveţi idee cu ce preţ m-am implicat eu într-această mocirlă ! Nu,n-aveţi habar ! Bătranul preot îi dădu drumul şi o împinse într-o parte cu mare silă,dar şi cu o oarecare teamă. - Ştiţi la ce ma gândeam în timp ce bolboroseaţi tot discursul acela integru,care s-a încheiat cu întrebarea prostească dacă mă căiesc pentru păcatul comis ?Ha,păcat ! afirmă Sigrid zeflemitor.L-aş comite de zeci de ori,chiar de m-aş afunda în iad ! Denumirea mă lasă rece. - Taci,ticăloaso ! - Mă gândeam că Luca m-a sărutat.Rememoram secundă cu secundă binecuvântatele momente în care am stat amândoi,în genunchi,ne-am îmbrăţişat şi mângâiat precum doi nebuni.Nu-i aşa că atâta disperare nu v-a fost dat să mai vedeţi vreodată ?Şi nu doar din mine,ci şi din el se revărsa cu prisos.Mai că ai fi zis că mă iubeşte tot la fel de mult pe cât îl iubesc eu,deşi sunt conştientă că nu însemn nimic pentru el.Dar asta nu o să mă împiedice să lupt pentru a-l salva până la final. - Vrei să spui că el nu te iubeşte ?întrebă preotul uimit,şi un râs hodorogit se auzi pentru întâia oară,răsărind de pe buzele-i hidoase în toată oroarea lui. - Nu mai râdeţi de mine ! Vă interzic să vă amuzaţi pe seama iubirii mele !Să vă ia dracu’ dacă nu vă opriţi în clipa asta ! Să vă înghită infernul ! Să vă tragă demonii de picioare în fiecare noapte ! Horcăitul grotesc se opri pe dată,în timp ce o privire plină de scântei o săgetă din plin. - Nu-l pomeni în biserică,fiinţă fără creier ! - Oh,dar v-am avertizat să nu mă mai provocaţi. - Acest tânăr va rămâne alături de o femeie bună,nu lângă una ca tine. - Norocul ei,declară Sigrid cu un cinism neclintit.Eu aş fi ipocrită dacă aş susţine că sunt bună.Încă din vremurile de când eram o biată copilă,circumstanţele m-au obligat să-mi pierd treptat toată acea autentică bunăvoinţă care se presupune că este atât de caracteristică femeilor.Fragilitatea nu mă caracterizează,singurătatea nu mă sperie,iar de generosul ajutor al unui bărbat m-aş putea dis-pensa în absolut orice clipă,fără să manifest teama iraţională care le încearcă pe majoritatea dintre specimenele sexului feminin atunci când brusc nu se mai bucură de susţinerea vreunui mascul. - Am impresia că tu-ţi extragi o plăcere nebună din sfidarea legilor fireşti. - Într-adevăr,puţin mă sinchisesc de toată această impecabilă adunătură a concepţiilor şi regulilor generale,dar asta nu se datorează unei nesupuneri care îşi doreşte să scandalizeze.Iubindu-l mereu pe Luca,am învăţat să-mi găsesc puterea exclusiv în mine însămi,fiindcă el nu se afla niciodată în preajma mea,iar să mă bizuiesc pe sprijinul lui ar fi reprezentat o imensă nebunie.L-am purtat în suflet şi l-am admirat necontenit,fără să simt nevoia pur fizică de apropiere.Desigur că după o vre-me,a început să crească în mine un dor cumplit de a-l reîntâlni,de a mai revedea măcar o dată unica

Sandy Manase

198

privire din lume,care m-a făcut să cred că dragostea absolută poate exista cu adevărat.Bineînţeles că nu sunt într-atât de naivă,încât să îmi imaginez că ar putea să nutrească această desăvârşită iubire tocmai pentru mine,dar este un sentiment plăcut să ai confirmarea că mai există cineva care poate să simtă într-un mod aproape identic cu al tău. - Ciudată fiinţă mai eşti,mormăi preotul deconcertat de spusele ei. - Ştiţi...la căderea nopţii,atunci când îmi aşezam capul pe pernă,adesea mă lăsam cuprinsă de tot soiul de cugetări care mai de care mai tulburătoare.Mă întrebam de ce este necesar să-i fac rău tocmai unicului bărbat pe care-l iubesc,de ce trebuie să-l fac să sufere mereu,de ce sunt nevoită să-i complic viaţa,când tot ce mi-am dorit vreodată mai mult a fost numai să-l pot face fericit.Ah,dar însăşi circumstanţele nenorocite m-au împins să acţionez în cele mai nebuneşti şi excentrice dintre moduri.De fapt...ştiţi ceva?murmură tânăra dezorientată,după care se întoarse brusc cu faţa spre preot.Departe de mine orice fel de lamentări,căci nu regret absolut nimic,dar într-o vreme poate că am crezut şi eu în tiparele acelei aşa-zise iubiri neîntinate.Poate că încă o mai deplâng... - Daca susţii că-l iubeşti cu atâta ardoare,n-ai fi dispusă să faci şi sacrificii de dragul lui? - Oh,ba da.Cele mai mari,exclamă Sigrid entuziasmată,de parcă ar fi fost gata chiar într-acele clipe să îşi dovedească imensul devotament şi indestructibila loialitate.Şi tocmai asta şi fac,deşi nu mă credeţi.Scopul meu e bine tăinuit şi motivaţia la fel de bine ascunsă.El nu bănuieşte absolut nimic. Stătu câteva clipe în cumpănă,ca şi cum ar fi chibzuit la ceva deosebit de important. - Dar călăuzită de aceeaşi nemărginită forţă,ştiu că aş putea să-i fac şi rău,pentru că cine iubeşte mult,pedepseşte pe măsură.Adesea simt că impulsurile răzbunătoare le întrec pe cele altruiste. - Dumnezeu e unicul care decide ce răsplată i se cuvine fiecăruia,interveni bătrânul cu asprime. - Terminaţi-o cu predicile astea fără pic de rost ! Dacă aş sta să aştept să se pogoare cine ştie ce zeu pentru a se face dreptate,ar însemna că o să petrec o veşnicie răbdând vitregiile sorţii. Se aşeză din nou pe un scaun din lemn,iar apoi îşi aruncă privirea spre cupola clădirii. - Dumnezeu a făcut o lume incredibil de grandioasă,i-a oferit atât de multe lucruri,încât cred că multitudinea asta L-a făcut să scape din vedere nişte aspecte mult prea esenţiale,referitoare la ceea ce simt oamenii,la sentimentele lor cele mai adânci şi fierbinţi... - Ce vrei să zici?se răsti preotul.Dumnezeu este creatorul perfect.După cum zice şi Biblia : le-a făcut pe toate bine foarte. - Mai bine nu s-ar fi odihnit a şaptea zi.Aşa poate ar fi observat ceea ce a omis cu atâta nepăsare. - Asta e blasfemie ! Tacă-ţi gura ! Mai bine ieşi afară de aici ! Sigrid îşi plimbă mâinile pe marginile scaunului sculptat din lemn,refuzând să plece. - Nu.Mai stau puţin.E atât de răcoare aici.Mereu m-am întrebat de ce în biserici este întotdeauna o semiobscuritate bizară.Parcă oricâte geamuri ar putea avea un lăcaş sfânt,uneori tot mai observi candelabrele aprinse chiar în miezul zilei.Şi este oarecum un aspect minor.Dar eu l-am observat. Se ridică şi începu să se plimbe uşor de-a lungul stranelor din stânga edificiului. - Îmi place mai mult când biserica e goală.În aer pluteşte o libertate magică,o senzaţie desăvârşită de linişte,ca şi cum ai putea să-ţi aduni brusc toate gândurile împrăştiate şi să le aduci toate laolaltă ca prin minune.Când este plin de oameni,mi se pare grotesc.O mare de fiinţe distincte,îngrămădite grav una într-alta,îmbrâncindu-se pentru a obţine un loc cât mai favorabil.Este precum un tablou pe care mi-ar fi teamă să-l privesc,din cauza a ceea ce aş putea descoperi dacă l-aş studia mai cu de-amănuntul.Şi totuşi,este un fel de pânză pictată,cu fiinţe umane în mijlocul cărora am stat,un soi de operă de artă,în a cărei ramă am pătruns,printre ale cărei tente stranii m-am strecurat şi eu uneori... Preotul bătrân mergea şi el după ea,ca o umbră întunecată,îmbrăcată în sutana învechită,roasă la extremităţi.Păşea strâmb,iar parchetul cel vechi scârţâia sinistru sub călcăturile lui deformate ;era încovoiat de spate şi aducea a cocoşat sinistru,dar foarte perseverent în lupta împotriva păcatului. - Parcă aş putea oricând să-mi imaginez un astfel de tablou lugubru,cu personaje de tot soiul.Lân-

Joaca de-a destinul

199

gă uşă,câţiva tineri care au intrat pentru câteva minute doar pentru a susţine mai apoi că au fost la biserică,de parcă pe cineva ar interesa cu adevărat acest aspect.Aceştia se uită la ceas din când în când,pentru a fi convinşi că supliciul a fost susţinut un timp suficient de îndelungat.Mai aruncă o privire spre nişte forme feminine atractive.Tinerele fete chicotesc şi ele,şoptindu-şi cele mai puerile dintre lucruri sau păstrează o atitudine rezervată,în timp ce se gândesc la o sumedenie de treburi care n-au nici cea mai infimă legătură cu locul în care se află.Într-un colţ poate fi şi o tânără mai îmbrobodită,cu o fustă atât de lungă încât şterge şi praful de pe podea,cu haine în tente închise,cu o întreagă atitudine umilă şi corectă.Se agaţă de nişte principii pe care nici nu le înţelege,dar pe care le consideră cinstite.Îşi spune că ea este o persoană cu adevărat decentă şi îşi ţine privirea aţintită spre podea,încercând să facă abstracţie de păcatoasele îmbrăcate vulgar şi machiate strident,care şuşotesc cu neruşinare în colţul opus.O bătrânică le face o observaţie aspră.Le invită chiar afară.O altă femeie în vârstă face zeci de plecăciuni şi bolboroseşte atâtea rugi fierbinţi,încât automat simţi că gesturile excesiv de pătimaşe corup întru totul însemnătatea evlaviei,conferind doar un aspect caraghios.Credinţa mult prea ferventă poate să tăinuiască cea mai pură necredinţă,cel mai crunt ateism,deşi unii nici măcar n-ar conştientiza acest lucru. Fata ajunse la capătul stranelor stângi şi se opri,privind de această dată altarul,cu porţile aurite,cu aspectul acela grandios şi opulent de bogăţie desăvârşită,care nu prea corespundea cu toate acele criterii propăvăduite de biserică în privinţa smereniei. - Şi mai sunt mulţi în tablou.Dar n-am idee dacă măcar unul singur are în inimă credinţa reală.E ca şi cum toţi ar purta măşti.E un bal unde toţi vor să pară reuniţi de aceeaşi nobilă cauză a unei re-ligiozităţi de netăgăduit.Toţi sunt pioşi,smeriţi,devotaţi şi s-ar lua la întrecere cu sfinţii pictaţi pe pereţi prin evlavia demonstrată,numai că unele gesturi mici îi pot trăda într-o clipă.Şi oricum,până şi sfinţii au fost oameni,nu-i aşa ? - Bineînţeles,mormăi bătrânul.Oameni în carne şi oase.Dar care au ştiut cum să se lepede de păcatele lor,să se căiască şi să-şi răscumpere greşelile săvârşite. - Ştiţi ce apreciez la dumneavoastră ?râse Sigrid şi se întoarse spre el.Că păreţi un personaj distinct faţă de preoţii frecvenţi.Nu mă priviţi deloc cu un chip blând şi îngăduitor,care mă îndeamnă să-mi spun greşelile,care îmi vor fi automat iertate prin însăşi mărturisirea lor.Ba,chiar din contra,parcă vă îndârjiţi să mă convingeţi că numai iadul mă aşteaptă.Nu există nici zâmbetul tipic de toleranţă desăvârşită care parcă te îmbie cu o cumplită ipocrizie : „Spune-mi fiica mea absolut tot ce ai pe inimă.Dezvăluie-mi toate tainele sufletului tău chinuit.Eu o să te eliberez de orice povară.Eu o să îţi şterg îndată toate păcatele.“ - Dar aceasta este datoria preotului ! Este o taină lăsată de la Dumnezeu. - Da,însă iar revin la dilema mea cu lucrurile alea bune foarte.Mai bine s-ar fi oprit la ziua când a creat animalele.Ar fi avut astfel două de odihnă. - Eşti nemaipomenit de cinică.E ca şi cum aş vedea că ţi se scurge veninul cel fioros de pe buzele acestea atât de frumoase.Ce imagine înfricoşătoare ! Sigrid îşi duse repede mâinile şi îşi pipăi buzele,de parcă şi-ar fi dorit să verifice dacă otrava chiar ar fi putut să fie existentă.Se gândi la Luca.Oare ar fi fost cu putinţă să-l fi înveninat şi pe acesta dacă era adevărat tot ceea ce zicea omuleţul acuzator?Nu,îşi zise fata în sine,eliberându-se de orice îngrijorare.Veninul amestecat cu alt venin nu poate să producă nicio nenorocire.Efectul distructiv se anihilează instantaneu,se reduce pe dată,se înlătură tot pericolul. - Eu...cred că am zăbovit prea mult aici. Fata plecă subit cu paşi grăbiţi.Tocurile pantofilor ei răsunau în liniştea desăvârşită a bisericii,în timp ce bătrânul preot o urmărea cu o privire total zăpăcită.Observând eşarfa,o înşfăcă precum un nebun şi o porni într-o fugă caraghioasă după ea,sperând că va reuşi să o ajungă din urmă. - Stai o clipă !Ţi-a căzut eşarfa.

Sandy Manase

200

Când tânăra se întoarse,bătrânul rămase şocat.Parcă era cu totul alta.Chipul ei era exact acelaşi de mai înainte,dar ai fi jurat că nu mai păstra absolut nimic din cea care râsese cu neruşinare,având un comportament atât de imoral.Privirea ce împroşcase flăcări,părea să deţină acum cea mai profundă limpezime,de parcă demonul s-ar fi îmblânzit transformându-se miraculos într-un înger blând. - Oh...zise el derutat.Eşti tot tu doar ! N-avea timp să vină alta.Imposibil ! - Cred că nu insinuaţi din nou că sunt un demon cu chip de femeie,glumi ea. - Nu,nici vorbă.Mă laşi să îţi pun eşarfa ?Apleacă-ţi capul numai puţin. Fata se aplecă,dar nu-l lăsă să-i acopere părul. - La gât.Dacă doriţi să mi-o legaţi la gât. - Desigur,unde vrei tu. Cu mâini tremurătoare,o dădu de două ori pe dupa gâtul ei fragil,iar când săvârşi,fata se înclină o singură dată în faţa lui,după care îi întoarse spatele fără a-i mai adresa vreun cuvânt. - Lilith. - Poftim ? întrebă ea cu spatele întors şi cu un zâmbet apărut brusc în colţul gurii. - Ea a fost prima femeie a lui Adam. - Dar nimeni nu ştie care dintre cele două era mai păcătoasă.Poate că vina ei nu a fost într-atât de condamnabilă.Oricum,mă îndoiesc că Adam a iubit-o pe Eva precum a iubit-o pe Lilith,indiferent că a rămas cu cea din urmă. - De ce ? - Simplu.Era şi ea femeie.Dar era altfel...

ooo După ceva timp,Sigrid ajunse şi ea la cabană,moment în care ploaia izbucni din senin.Picăturile calde ce îşi făceau uşor simţită prezenţa erau unica ei legătură cu realitatea înconjurătoare,singurul indiciu ce o înştiinţa că ceea ce se întâmplase fusese adevărat,şi nu doar un simplu vis. Total euforică datorită senzaţiilor recent experimentate,fata îşi scoase impulsiv pantofii şi începu să alerge ca o zăpăcită,afundându-şi tălpile prin iarba cea umedă.Prin fiecare pas celebra fantezia ce sfidase lumea imaginară şi se încăpăţânase să evadeze într-o realitate fadă.Dar gata!Nimic în jurul ei nu mai era anost începând dintr-acea zi.Dacă lumea ei fusese în pericol să capete tente de monotonie,iată că acum se recolora cu o viteză fulminantă,care nu îi lăsa timp pentru a conştientiza în ce labirint primejdios intrase.Scopul ei nu avea să fie abandonat,dar acum era complet fericită ! Hotărî să se mai bucure câteva momente de acea ploaie călduţă.Deşi Luca se îndepărtase,tânăra încă îşi mai simţea trupul arzând.Pentru a-şi calma fierbinţeala interioară care o fascina,dar o şi fră-mânta în aceeaşi măsură,îşi lăsă bretelele rochiei să-i alunece uşurel de pe umeri. Picăturile îi şiroiau atrăgător pe pielea încinsă,delectând-o cu o răcoare atât de necesitată în acele clipe halucinante.Fata era mai mult decât încântată de acea împletire a simţămintelor sufleteşti cu natura înconjurătoare,încât nu observă că Luca o privea din umbra perdelei camerei sale.El intrase valvârtej în dormitor şi nu se putuse abţine în a nu se repezi la fereastră în speranţa că o va observa când se va întoarce.Şi presentimentul lui fusese pe deplin întemeiat. Cuvinte de iubire...dar ce rost ar fi avut?Mii de vorbe menite să asigure de existenţa dragostei,nu ar fi reuşit să o seducă mai mult decât acele săruturi ce se completaseră atât de perfect.El se hrănise cu inocenţa-i îmbietoare,iar ea îi permisese să o inunde cu pasiunea lui cutremurătoare.Două con-traste se împreunaseră atât de splendid,făcându-i să nu mai realizeze care din ei fusese iniţiatorul acelei acţiuni magice,care întrecea orice plăsmuire chiar şi a unei imaginaţii dezgheţate.Cert este că la sfârşitul acelor sărutări pasionale şi nebuneşti,atât Luca,precum şi Sigrid,deveniseră profund marcaţi de evenimentul complet neaşteptat.

Joaca de-a destinul

201

Privind-o ascuns din dosul draperiilor de catifea verde,se lăsă şi el răpit de entuziasmul ei atât de contagios.Izbucni într-un râs brutal,gândindu-se la nebunia recent comisă,care i se părea acum atât de condamnabilă,dar fără să-i trezească urmă de remuşcare nici după înfăptuirea ei. Sigrid realiză că întrecuse puţin măsura cu acea zăbovire în braţele ploii binevoitoare şi se grăbi să părăsească grădina.Aşadar,se întoarse în cabană clătinându-se pe picioare,tot aşa urcând şi spre camera sa.Închise uşa şi se rezemă de ea istovită,dar cu un zâmbet uriaş impregnat pe chip.Îşi duse uşor mâna la buze.Erau încă fierbinţi şi păstraseră secretele împărtăşite de cele ale lui Luca. Oprindu-se în faţa oglinzii,îşi privi reflexia.Ochii mari îi străluceau atât de straşnic,încât propria sa privire o făcu să se retragă un pas înapoi.Îi era teamă să vadă în acea oglindă pura fericire.Dacă totul se preschimba în cioburi?Dacă anii de ghinion şi amarnica suferinţă aveau să urmeze,fiindcă îndrăznise să guste extazul?Oh,dar să vină durerea,chinurile,nenorocirile să curgă,iar lacrimile să nu mai sece niciodată!O să plătească absolut totul,şi o să recompenseze dacă este nevoie,fericirea dumnezeiască prin chinuri infernale.Nu era întâia dată când se sacrifica pentru acelaşi ideal. Se trânti pe pat şi zâmbi din nou prosteşte,scufundată total nu în lenjeria fină a patului,ci în cea mai pasională şi puternică iubire.Cine ar fi bănuit că în urmă cu zece ani de zile se trântise aproape la fel de entuziasmată şi de încântată pe un pat,recunoscând în ciuda uriaşei confuzii mintale că se îndrăgostise ?!De Luca.De cine altcineva dacă nu de Luca ?!gândi ea euforică.Se rostogoli şi râse şi plânse şi strigă de fericire.Avea parte de una dintre cele mai pline şi fericite zile din viaţa sa. Nu ştia dacă el fusese prima ei iubire.Şi,la urma urmei,ce mai conta asta?Putea să fie a şaptea,a douăzeci şi noua sau chiar ultima din viaţa sa !Îl iubea,îl adora,îl venera!Alţii nu existau pe lângă el,nu puteau să existe,era de neconceput! Şi cum putea să-l abandoneze,tocmai acum când Luca părea să îşi fi revenit în mod miraculos ?! Era atât de liber,de neîngrădit,de libertin ! Se vedea clar că nicio femeie nu-i mai monitoriza acţiunile şi nu-i mai împuia capul cu sfaturile ei înţelepte. Exact în acelaşi moment,Luca se trânti şi el pe patul său,încercând să înlăture fanteziile care se conturau.Oh,dar ce misiune dificilă se dovedi !Se gândea doar cum ar fi fost dacă Sigrid şi-ar fi continuat acea alergare zvăpăiată şi ar fi lăsat rochia să alunece de tot,lăsând-o goală sub razele soarelui,scăldându-şi frumosul trup sub revărsarea ploii prietenoase... Nu,îşi porunci el straşnic,adâncindu-şi capul în pernă,ca şi cum ar fi vrut să-şi scufunde în profunzimea ei toate închipuirile blamabile.Era nevoie de o temperare a faptelor reprobabile,care erau atât de dornice să îşi etaleze metehnele. Închise ochii pentru a adormi cât mai repede posibil.Nu mai dorea să ştie absolut nimic.Să doarmă,asta era dorinţa lui supremă.Spera ca noua zi să îi arate calea adecvată pentru a fi urmată.

Sandy Manase

202

Capitolul 30

În orice caz,amândoi aveam în fiinţele noastre câte un mic nebun care trebuia să fie

închis.Numai că nebunii noştri,înfuriaţi de lanţuri şi cătuşe,sfărâmaseră temniţa,ieşind afară,în libertate...

~ Mihail Drumeş ~

Sigrid era trează de ceva vreme când auzi zgomot din camera lui Luca.Ca şi cum ar fi presimţit că acesta avea în intenţie să părăsească locuinţa fără a-i cere şi ei să-l acompanieze,mai ales după în-tâmplarea nebunească din ziua precedentă,ieşi furtunos din dormitor,postându-se asemenea unui paznic vigilent,tocmai în faţa uşii sale.Aşteptarea nu dură mult,căci Luca ieşi curând,iar pe faţa lui apăru o expresie de surprindere totală când dădu cu ochii de fata care,în mod ridicol,se afla cu nasul aproape lipit de uşă. - Bună dimineaţa,Sigrid ! Dar cărui fapt datorez această vizită matinală ? - Nu e o vizită propriu-zisă,şi nici nu inspectam calitatea lemnului,care,de altfel fie vorba,denotă că este extrem de ordinar,zise ea apăsat pentru a-şi explica poziţia penibilă cu ajutorul acelei ironii. - Să înţeleg că tânjeşti după lux ? - Nicidecum.În schimb,tu nu te poţi lepăda de obiceiurile tale de cuceritor nici măcar în pădurea cea deasă.Către ce meleaguri îţi îndreptai paşii?Doreşti să frângi inima vreunei biete ţărăncuţe? Luca izbucni în râs şi o dădu pe Sigrid deoparte cu un gest lejer. - Te rog,nu-mi strica buna-dispoziţie.Cobor să dau o raită A,şi cred că astăzi o să iau masa în altă parte.Mă cam plictisesc pe aici... Sigrid simţi cum furia începe să clocotească înăuntrul său la cote îngrijorătoare şi periculoase,dar era conştientă că trebuia să se înfrâneze şi să îşi chibzuiască perfect orice mişcare.Ziua din urmă se sărutaseră mai ceva ca cei mai înfocaţi amanţi,şi-i plânsese în braţe de fericire,iar astăzi el o trata cu aceeaşi indiferenţă de mai înainte.Dar sigur,cum putea Luca să accepte o asemenea grozăvie?!Era mult mai facil să revină la atitudinea nepăsătoare şi să nu se complice cu faptele petrecute între ei. Însă Sigrid n-avea de gând să renunţe atât de uşor.Prin urmare,îşi impuse calm,adoptă o figură indiferentă şi decise să apeleze la primul şiretlic ce-i veni prin minte. - Luca! Stai puţin. Tânărul se întoarse încetişor pe călcâie,ca şi cum i-ar fi oferit impresia că îi făcea o uriaşă favoare ascultându-i chemarea.Se apropie şi aşteptă nerăbdător,sperând în secret că aceasta o să-l roage să rămână să-i ţină companie. - Doream să te rog ceva,începu ea,utilizând un glas neutru. - Te ascult. - Problema este următoarea:geamul din camera mea nu se închide deloc bine,iar noaptea simt un curent groaznic.Singura pătură pe care o am,nu este suficientă,şi frigul îmi pătrunde în oase.Mă tem să nu capăt cumva vreo răceală.Tocmai de aceea,îndrăznesc să te rog să... - Bine,fie,încuviinţă el,deşi păstra o urmă de scepticism. Intră în camera fetei şi se îndreptă către fereastră.Deşi n-ar fi recunoscut nici în ruptul capului,era incredibil de dezamăgit că Sigrid apelase la el doar pentru o asemenea banalitate.Totuşi,începu să cerceteze cu atenţie fereastra,în căutarea motivului pentru care nu se închidea,când constată brusc că mica sa îndoială fusese pe deplin întemeiată.Întoarse capul şi o privi acuzator. - Geamul acesta nu are absolut nimic.Se închide şi se deschide perfect.

Joaca de-a destinul

203

Sigrid rămăsese nemişcată în pragul uşii,privindu-l în timp ce-i arunca zâmbete nespus de şirete. - Aşa e.Şi totuşi,puteam să jur că există o anume problemă cu geamul ăla blestemat.Însă,dacă stau bine şi mă gândesc,cred că este posibil să fi încurcat uşa cu fereastra.Ah,ce uitucă sunt ! - Îţi baţi joc de mine? - Nici vorbă,râse aceasta iarăşi într-un mod absolut viclean,după care trânti uşa cu repeziciune şi se grăbi să răsucească cheia în broască.Luca de abia avu timp să conştientizeze că tocmai fusese tras pe sfoară şi încuiat. - Sigrid! Ce joc mai e şi ăsta ? - Oh,acum mi-am amintit perfect.Uşa nu se deschide.Uneori pare de-a dreptul blocată. - Descuie! urlă el furios. - Nici dacă o să mă implori până mâine dimineaţă,drăguţule.Vrei să te las singurel printre atâtea fetişcane dornice să simtă fiorii iubirii?Ai fi în stare să le suceşti capul la toate gâsculiţele alea cu tertipurile tale masculine. - Cine vorbeşte! răbufni el şi mai mânios.Tu,care ai o strategie de seducţie utilizabilă de la cel mai naiv puşti până la cel mai integru bărbat ! - Am avut un adevărat maestru drept model.Fă-l pe el vinovat ! - Ah,mor de nerăbdare să mă autocondamn,strigă el şi lovi cu pumnul în uşă pentru a-şi elibera nervii care-i întuncaseră complet judecata. - Progresezi,Luca! Ţi-ai recunoscut deja meritele. - Halal merite ! Ai devenit o oportunistă,o mare înşelătoare,o cinică ! Sigrid înlemni de uimire şi-şi strânse aprig pumnii,pentru a-şi revărsa sălbatica furie,care acum o cuprinsese şi pe ea.O teamă nebunească începu să-i alerge prin vene.Oare el chiar credea ce zicea sau insultele acelea erau doar rodul iritării lui momentane ? La naiba ! Nu-şi dorea să o creadă aşa. - Eşti la fel ca toate ! tună el furios. - Şi tu cum crezi că eşti? îi ţipă şi ea nervoasă,revenindu-şi din starea de şoc.Nu eşti decât un specimen masculin precum toţi ceilalţi.De fapt,cred că tu eşti mult mai ordinar decât toţi.Meriţi să stai închis ca un câine ! - Deschide-mi,blestemato ! - Acolo să stai,fără pic de mâncare şi fără apă! Poate astfel te mai cuminţeşti,şi îţi trec căldurile sufocante,care te împing prin împrejurimi.Poţi să zbieri cât doreşti,dar să nu te aştepţi că o să mă îndupleci,tâmpitule ! Paşii ei se auziră îndepărtându-se nepăsători,şi câteva ţipete ale lui se pierdură în liniştea casei. După ceva timp,Sigrid ieşi la o plimbare prin vecinătăţile cabanei,reîntorcându-se de abia atunci când soarele era deja la apus.Îşi pregăti rapid ceva pentru cină,încercând pe cât posibil să nu se în-trebe ce făcea el,dar îmbucăturile deveneau de-a dreptul înecăcioase când îşi amintea că îl lăsase însetat şi flămând toată ziua. - Merită! Merită cu vârf şi-ndesat ! se încuraja ea de una singură,pentru a nu se simţi vinovată. Însă,după nici mai mult,nici mai puţin decât alte două guri mestecate cu o enormă greutate,re-muşcările reveniră într-atât de dureros,încât se pomeni aşezând frumos pe o tavă mare,o cină de-a dreptul delicioasă.Apucă într-o mână şi sticla de vin roşu,găsită prin beci în timpul inspecţiilor ei curioase,şi o porni în sus,pe scări,către camera unde-l lăsase prizonier pe Luca. Ajunsă lângă uşa sa,ascultă câteva clipe cu urechea lipită,încercând pe cât posibil să perceapă un sunet cât de mic.Nimic.Doar o linişte cumplită ce-i dădea fiori.Se grăbi să descuie,fiind mânată de o teamă excesivă,deşi de obicei făcea faţă situaţiilor în care era necesar să-şi păstreze sângele rece. Şovăitoare,pătrunse în încăpere,şi cercetă cu mare atenţie fiecare colţ.Luca nu era pe nicăieri,iar pe deasupra întreaga-i atenţie,îi fu captată de propriul pat,acoperit cu o multitudine de trandafiri galbeni.Rămasă perplexă,uită să îl mai caute pe tânăr,şi se îndreptă ca şi vrăjită către marea aceea

Sandy Manase

204

florală,care o îmbia într-un mod de-a dreptul halucinant. Îşi rezervă câteva momente doar pentru a contempla acel splendid decor,pe când prin minte îi trecură o sumedenie de minunate scenarii,care mai de care mai pasionale.Puse tava jos,şi se aplecă asupra aşternutului său,care era momentan dominat de florile cele parfumate.Le atinse în treacăt petalele,încercând să realizeze dacă doar visa sau dacă se confrunta cu o realitate misterioasă. Deodată,sunetul cheii răsucite în broască îi confirmă că nu era vorba de un simplu vis. - Uşa asta...pare-mi-se că mereu se blochează,îi zâmbi Luca victorios. - Cum...cum...se bâlbâi ea prosteşte. - Cum am ieşit ? Dar chiar tu m-ai informat că fereastra nu e defectă. - Doar nu ai sărit precum un nebun pe geam ?! Distanţa până la sol este considerabilă,Luca ! - Ei,şi? Nu-ţi place surpriza pregătită? Un aşternut adecvat pentru o fiinţă geloasă şi posesivă ca tine.Nu cred că este cazul să faci mofturi.De altfel,nu încerca nici să pretinzi că eşti o fiinţă nespus de inocentă,şi că eu sunt personajul răutăcios al poveştii.Încep să te cunosc. Sigrid îşi abţinu un zâmbet şiret,fiindcă ultima lui afirmaţie era oarecum echivalentă cu o sentinţă irevocabilă în privinţa viitorului relaţiei lor.Fata jubila în sinea sa,deoarece ştia că de acum înainte era numai o chestiune de timp,până când Luca avea să-şi dea seama de ceea ce simte.Odată ce îi mărturisise că începe să o cunoască,era evident că totul se datora interesului lui sporit pentru ea.Şi nu se înşela absolut deloc. - De ce mă priveşti aşa ? Te miră această schimbare bruscă ? Poate că m-am decis să mă joc şi eu. Se mai plimbă câteva clipe prin încăpere,dar când constată că ea nu scoate un sunet,deveni iritat. - Ei,dar asta-i culmea ! Abandonează atitudinea asta sfioasă şi zi-mi ceva ! Văzând că fata tot nu are de gând să-i răspundă,se îndreptă spre pat şi i-l arată în mod impozant. - Măcar,bucură-te de ceea ce îţi ofer ! Nu te încântă ambientul pe care l-am creat ? - Puteai să-ţi frângi gâtul !se răsti ea,nedând deloc atenţie splendidului aşternut.Eşti un nesăbuit ! - Oh,îţi faci griji pentru mine,după ce că m-ai lăsat închis fără mâncare şi fără un strop de apă ? Sigrid se îndreptă rapid către tava abandonată jos. - Ţi-am adus... - Să le ia dracu’! înjură el mânios,dând un mare şut tăvii,moment în care tot ce Sigrid pregătise cu atâta grijă se răspândi pe podea cu un zgomot asurzitor. - Eşti un mare bădăran ! - Şi tu suferi uneori de lipsa bunelor maniere,micuţă doamnă.Însă,în această splendidă seară,sper să mă onorezi cu o gentileţe desăvârşită,răscumpărând astfel neajunsurile din cursul zilei. Se aşeză liniştit pe un fotoliu tapiţat,precum ar fi aşteptat răbdător desfăşurarea unui spectacol teribil de incitant,în timp ce ea rămase privindu-l cu ochii măriţi de uimire. - Hai,vreau să văd de ce eşti în stare.Demonstrează-mi că nu pierd timpul cu tine,şi că a meritat să-ţi umplu patul cu trandafiri,când aş fi putut să mă îndeletnicesc cu activităţi mult mai relaxante. Sigrid îl privea acum de-a dreptul stupefiată,înfăţişându-i de astă dată o latură a inocenţei pure. - Sper că nu te aştepţi ca eu să... - Nici vorbă.Dar,presupunând că amândoi deţinem o inteligenţă puţin mai ascuţită,mă încumet să sper că această noapte nu va fi plictisitoare,şi că ne va aduce satisfacţie amândurora,indiferent în ce mod.Ce zici,Sigrid ? Contribui şi tu alături de mine sau respingi instant această ofertă ? - Accepţi chiar şi un refuz ? - Desigur. - Dar eu nu refuz...zise ea puţin ruşinată. - Ştiam. - Şi de ce stai acolo înţepenit?! se răsti fata,schimbând tonul emotiv cu unul al dracului de aspru şi de poruncitor.Parcă ziceai ceva de o colaborare.Aşa mă ajuţi să transform seara în ceva special ?

Joaca de-a destinul

205

- Încă nu e rândul meu să particip la joc.Ca un gentleman ce sunt,îţi ofer privilegiul de a fi prima. Ea stătu câteva clipe în cumpănă,după care îi zâmbi timid,dar totodată atât de misterios,de parcă ar fi găsit în mod miraculos ideea cea mai potrivită.Şi,deodată,decise exact ceea ce avea de făcut. - Bună alegere cu hainele acestea de vară,pe care mi le-ai îndesat în mod necorespunzător în bagaj.Sunt atât de uşor de dezbrăcat,şopti ea,în timp ce rochia îi lunecă uşor în jos,lăsând-o doar în lenjerie intimă. Spre marea-i surprindere,Luca nu avu nicio reacţie vizibilă.Sigrid se simţi dintr-odată profund stingherită,fapt pentru care sări ruşinată să-şi ridice rochia,când observă cât de straşnic strângea Luca braţele fotoliului.Brusc,realiză că de fapt era dorită,că el îşi înăbuşea emoţiile,dar clocotea pe dinăuntru.Fără să mai stea o clipă pe gânduri,fiind convinsă că avea să-l uimească,îi aruncă rochia ridicată de pe jos în braţe,şi se grăbi să-şi scoată şi desuurile.Când se dezmetici,ea se afla deja goală în faţa lui.Ca electrizat,Luca se ridică şi se îndreptă ţintă către ea.O prinse de mijloc şi-i lipi trupul fin şi fierbinte de al lui.Fata scăpă un geamăt scurt şi-şi ridică ochii rugători către el.Tânjea măcar după o atingere fugară a buzelor,dar îşi dădu seama că el n-avea să o mai sărute.O apucă de mâini şi o sili să se aşeze pe marginea patului,după care,cu tandreţe,o întinse de-a lungul trandafirilor. - Îmi doresc să te fac fericită în noaptea asta,şopti el cu un glas gâtuit de emoţie. - Dar tu ? - Eu nu contez.Fii egoistă şi exclude-mă. - Mi-ai spus că noaptea va fi specială pentru amândoi. - Şi va fi.Nu încape îndoială. Simplele lui cuvinte o liniştiră instant,fiind cel mai bun remediu pentru oricare soi de teamă.Din acel moment ştiu că nu trebuie decât să se lase pe mâna destinului sau,mai bine zis,pe mâinile lui Luca.Ea-care se împotrivise de atâtea ori sorţii potrivnice,simţea acum că,în sfârşit,viaţa o răsplătea din plin,că o recompensa pentru toate întâmplările nefaste din trecut.I se părea că este azvârlită pe un tărâm magic,unde limitele spaţiale şi temporale dispar miraculos,oferindu-i libertate absolută. Deşi toate aceste iluzii amoroase îi îmbătau plăcut gândurile,o fărâmă de raţionalitate scăpată ca prin minune din vârtejul acela emoţional,o înştiinţă că nu făcea o incursiune fantastică într-o altă lume,ci că trăia un vis minunat.Din fericire,mica şi simpla conştientizare nu fură nimic din magia şi unicitatea acelor momente incredibile.Ba,din contra,realizarea că se afla într-un loc izolat,numai cu bărbatul iubit,chiar în lumea reală,şi nu în scenele unui vis,o umplea de o euforie nebunească şi de o fericire cutremurătoare. Îşi plimbă ochii de jur-împrejurul acelei odăi sărăcăcioase,părând că doreşte să-şi întipărească pentru totdeauna în memorie,detaliile acelei încăperi.Rămase cu privirea aţinitită asupra ferestrei întredeschise prin care se putea zări luna în toată splendoarea ei.Razele erau atât de puternice,iar lumina răspândită de ele,atât de incredibilă,încât amândoi avură simultan acelaşi gând.Ca şi cum şi-ar fi transmis totul printr-o unică privire grăitoare,el întinse un braţ,şi stinse uşor lampa. Întreaga încăpere era acum cufundată într-o beznă plăcută,fiind străbătută doar de razele astrului nocturn,ce-i oferea o alură provocatoare.Sub protecţia acelei obscurităţi benefice,nici unul dintre cei doi tineri nu se mai simţi stingherit. Fata cuprinse un trandafir în palmă,şi-l strânse pentru a elibera imensa tensiune ce creştea intens în interiorul fiinţei sale.Petalele finei flori se zdrobiră neputincioase sub revărsarea nerăbdării ei crescânde.Îşi simţea buzele arzând straşnic,dar liniştea totală dovedea că el nu se decisese să facă vreo mişcare.Dându-şi deodată seama că ea era complet goală,iar el încă îmbrăcat,fata simţi o sfială şi o ruşine tulburătoare.Dar imediat după,realiză că întunericul era sprijinul ei de nădejde.Însă cu toată această aparenţă salvatoare,constată că o dorinţă sălbatică o înnebunea,făcând-o să se întrebe necontenit când avea acesta să-i curme dureroasa aşteptare.Auzea până şi ticăiturile ceasului atât de clare,de profunde,dovedindu-i că timpul trecea fără ca Luca să se apropie de ea.Disperată,vru să

Sandy Manase

206

numere secundele,şi să se piardă într-o cronometrare ucigaşă a propriilor simţuri,ce refuzau cu o nemăsurată încăpăţânare să-i dea ascultare,tânjind cu disperare doar după o dezlănţuire toridă. Nu realiză deloc dacă numai îşi propuse să măsoare timpul sau chiar o şi făcuse,când dintr-odată îşi simţi buzele arse de un foc şi mai aprig decât cel precedent.Arşiţa neîndurătoare care revenise mai sălbatic decât înainte,o făcu să apeleze la orice,chiar şi la a extrage un strop de lichid dintr-un loc mai puţin obişnuit.Şi atunci,ca şi cum ar fi descoperit subit o licoare salvatoare,desfăcu pumnul încleştat,şi simţi cum sucul suavelor petale de trandafir,i se scurge printre degete.Repede,îşi duse mâna la gură,şi îşi linse degetele parfumate şi dulci. El păru să ia brusc o decizie fatală şi iremediabilă atunci când se apropie de ea.Din acea clipă,fata nu mai conştientiză dacă acele ceasornicului se opriră cu adevărat,sau dacă doar senzaţia ei de euforie îi perturba simţurile într-un asemenea hal,încât se credea cuprinsă de o reală transă erotică. Luca dibui câţiva trandafiri,şi începu să le rupă petalele,presărându-le cu delicateţe pe trupul fetei.Sigrid simţi de îndată că simpla atingere catifelată a petalelor fine o copleşea,iar în adâncul su-fletului său izbucni un soi de teamă amestecată laolaltă cu dorinţa şi nerăbdarea.Ar fi încântat-o la nebunie ca Luca să continue cu gesturile sale îndrăzneţe,dar în acelaşi timp se înspăimânta când se gândea la corpul ce putea să o trădeze cu uşurinţă.Dacă ar fi fost vorba de alt bărbat,ar fi putut să rămână chiar şi în mijlocul gingaşilor trandafiri precum un sloi de gheaţă,ca o reală stâncă,şi nu ca o femeie căreia îi curge sânge prin vene.Însă,fiind vorba tocmai de Luca,lucrurile luau o întorsătură nu tocmai favorabilă pentru orgoliul şi demnitatea sa.De astă dată,risca să piardă totalmente acel joc nechibzuit,şi totuşi nu-i mai păsa câtuşi de puţin.Voia să trăiască din plin acele clipe sublime,şi nici măcar propria conştiinţă nu mai avea vreo putere asupra sa.Era mânată doar de iubirea pentru bărbatul acela din umbră,de pasiunea mistuitoare ce-i străbătea fiecare centimetru al pielii sale,de toată acea nebunie condamnabilă,dar al naibii de îmbietoare. Tânărul cuprinse un trandafir galben în palmă,şi îndrăzni să-i atingă încetişor pielea,ca şi cum ar fi pornit în explorarea unui teritoriu sacru.Degetele lui ar fi cutreierat mult prea obraznice,dacă nu s-ar fi ascuns în spatele unui gest romantic,petalele florii mascându-i astfel în mod absolut perfect mângâierile flămânde. Ea se lăsă pradă acelei avalanşe emoţionale,renunţând la orice fărâmă de raţiune.Curând,tăcerea din cameră fu pe neaşteptate înlocuită de gemetele sale constante şi de respiraţia lui accelerată,ce în ciuda neclintitei voinţe a tânărului,fu peste puteri de controlat.Mâinile lui continuau să-i exploreze corpul cu o pricepere aproape devastatoare.Sigrid se tăvălea extaziată printre petale,arcuindu-şi necontenit trupul către el.O încânta enorm să-i audă gâfâielile din ce în ce mai pătrunzătoare,semn că dulcea ei depravare nu îi era deloc indiferentă. Şi nici nu era prea departe de adevăr.Ba,din contra,Luca se simţea mai înfrânt ca niciodată în acea joacă pasională.El deţinea controlul suprem,dar în acelaşi timp era cel mai jalnic câştigător. Dar oare o victorie poate fi privită doar dintr-o unică perspectivă?se gândi el,în timp ce-şi plimba uşor degetele peste coapsele fetei.În mod instinctiv,Sigrid îşi depărtă picioarele,şi aşteptă plină de încordare mişcarea lui finală.Ah,era cumplit de chinuitor!Ceva din înăuntrul ei o asigura că Luca nu avea s-o facă,şi cu toate acestea nu putu să-şi înfrâneze acea acţiune imperioasă de a i se oferi în totalitate.Prin mintea-i hăituită de pasiune,îi răsunau doar cuvinte vulgare şi demne de limbajul celor mai desfrânate femei din lume. Într-adevăr,după alte câteva momente de cugetare,Luca deliberă:avea să fie victorios,dar într-o altă manieră,mai indirectă,şi totuşi la fel de plăcută precum cea firească. Fericirea ei deplină fu şi fericirea LUI în acea minunată seară.

Joaca de-a destinul

207

Capitolul 31

Mi-ar spune că sunt perfidă,şi cuvântul acesta mi-a făcut totdeauna plăcere: după cuvântul „ crudă “,e cel care sună mai dulce la urechea unei femei,şi nu e aşa de

penibil să-l meriţi. ~ Choderlos de Laclos ~

Următoarea zi,în timp ce luau micul-dejun într-o deplină armonie,Luca o întrebă pe fată : - Apropo de păcătuit...ce ai făcut în ziua aceea cu preoţelul ? Sigrid trânti pe masă furculiţa şi cuţitul pe care tocmai le mânuia pentru a-şi porţiona friptura,şi adoptă o figură furioasă,fiindcă momentul nu fusese deloc uşor de depăşit. - Şi mai îndrăzneşti să mă întrebi,ticălosule?După ce că m-ai lăsat cu bătrânul ăla cicălitor,care părea aterizat tocmai de la Muntele Athos! pufni Sigrid.În viaţa mea nu mi-a mai fost dat să mă confrunt cu un personaj mai grotesc decât acesta.Deţinea nişte idei îngrozitor de învechite şi de stupide,apăra cu o feroce fermitate preceptele purei şi desăvârşitei moralităţi,şi mai rău decât orice altceva,mă luase pe mine drept Maria Magdalena ! - Adevărul este că omul părea scos dintr-o peşteră ascetă,glumi Luca bine-dispus,şi continuă să mănânce fără să se sinchisească prea mult de modul în care se lamenta fata. - Deşi îşi dorea dânsul să o facă pe un nobil slujitor al Domnului,care se ghidează cu mare stricteţe după asprele reguli sihăstreşti,după canoanele religioase cele mai severe sau alte aberaţii evlavi-oase dintr-astea,am detectat la el un cinism şi o meschinărie de mare clasă. - Prin urmare,ai rămas pentru a-l studia mai îndeaproape ca pe un specimen bizar şi extrem de interesant.Şi eu care credeam că te căiai sincer pentru cumplita fărădelege comisă... - Mai degrabă păreai tu spăşit,îl ironiză Sigrid cu cruzime.Aveai o figură de martir autentic,încât nici nu mă miră că boşorogul m-a învinovăţit cu patos doar pe mine. - N-aveam chef de un scandal ridicol,declară el cu nemărginită lejeritate.Am considerat că dacă plec,apele urmau să se liniştească repede.În plus,bănuiam că după o plictisitoare predică avea să te lase în pace. - Desigur.Nicio clipă nu te-ai gândit că apele se pot învolbura şi că vor năvăli mai apoi numai asupra mea.M-ai lăsat singură cu Lucifer deghizat în straie de arhanghel ! - Sunt convins că,dacă ar fi fost cazul,ai fi făcut faţă unei situaţii şi mai dificile.Femeile ştiu mereu cum să o facă pe victimele şi să scape basma curată. - Pe dracu! strigă ea furioasă şi azvârli tacâmurile pe podea,după care se îndreptă furioasă către Luca,îl încălecă şi-l apucă brutal de cămaşă. - Ce-i cu tine?! - Să nu mă mai compari niciodată cu femeile! strigă ea.Să nu mă mai încadrezi niciodată în şleahta lor mizerabilă şi nătângă.Jigneşte-mă direct,însă numai şi numai pe mine.Sunt egoistă,arogantă şi autoritară.Vreau totul doar pentru mine.Sunt EU şi restul.Asta să-ţi intre bine în cap,prostănacule ! - Sigrid...n-am vrut să te ofensez.... - Of,taci,îl întrerupse fata brusc şi-şi lipi buzele de ale lui pentru un sărut fugar.Pentru mine mereu a fost întotdeauna vorba de tine şi restul.Ca şi cum toţi bărbaţii din întreaga lume se află în partea exterioară a unui zid.Ştiu că există,că sunt de multe feluri sau că toţi seamănă între ei,însă ei

Sandy Manase

208

sunt în afară...mă înţelegi ? - Ce-ţi mai place să croieşti scenarii ideale... Sigrid scutură cu o enormă fermitate din cap,iar apoi îşi îndepărtă mâinile de pe el,ca şi cum ar fi fost subit dezgustată,dezamăgită şi întristată totodată. - Daca ai putea să fii înăuntrul meu pentru câteva momente,te-ai înspăimânta,realizând că ce-ţi mărturisesc sunt vorbe goale,căci ceea ce simt este cu mult mai profund şi copleşitor.E tocmai acea iubire după care ştiu că ai tânjit întotdeauna,cea de care ai neapărată nevoie,cea care se întâlneşte doar o singură dată în viaţă.Dar partea cea mai dureroasă e că nu mă crezi...nu mă crezi...nu mă crezi...repeta ea obsesiv. - Sigrid,de ce spui asta ? - Pentru că este adevărul! Mereu te-ai îndoit de mine,de sentimentele mele,de însăşi dragostea pe care ai început să o simţi în această călătorie.Ţin minte că,pe atunci când eram copii,făcusem un desen,iar tu nu ai vrut să crezi că eu l-am făcut.Mi-ai râs ironic în faţă,iar apoi ai declarat plin de convingere că nu este realizat de mine. - Scumpo,despre ce tot vorbeşti ?! - Dar eu îl făcusem,continuă ea cu înflăcărare şi-şi încleştă pumnii.Iar acum încă posezi acelaşi obicei prost de a te îndoi de oameni,de afecţiunea lor,de absolut tot! Într-adevăr,tu eşti un sceptic extremist,dar niciodată nu-ţi voi permite să pui la îndoială iubirea mea. După ceva timp,atmosfera deja se relaxase,iar cei doi păreau să împărtăşească un moment intim. - Spune-mi sincer: nu-ţi era dor de libertatea aceasta juvenilă,de înlăturarea oricăror convenţion-alisme,de trăirea clipelor fără a-ţi păsa câtuşi de puţin de ziua de mâine? - Nu ştiu ce să zic...mormăi el sceptic. Sigrid se aşeză pe podea,iar apoi îl invită şi pe el să-i urmeze exemplul.Deşi nu se arătă exagerat de încântat de ofertă,acesta îi îndeplini cererea,luând loc lângă fată însă,în mod obişnuit,păstră o distanţă considerabilă. - Nu fi ridicol,îl dojeni printre zâmbete năstruşnice.Oare nici acum nu consideri că între noi s-au petrecut suficiente lucruri pentru a ne îngădui o apropiere mai mare?Ţin să-ţi amintesc că ne-am sărutat cam apăsat într-o biserică şi că am împărţit acelaşi pat,de două ori,dar fără să întreţinem relaţii sexuale. - Ok,aprobă el râzând.Poţi să te aşezi lângă mine. - Am permisiunea să mă lipesc de pieptul tău dacă vreau ? - Nu te mai comporta ca o şcolăriţă vicleană ! o mustră tânărul în glumă.Haide,vino la mine... Fata se dădu aproape de acesta,apoi îşi sprijini uşor creştetul de umărul său,după care oftă adânc. - Uneori,mi-e teamă că nu o să pot niciodată să te conving.Deşi semănăm atât de mult în privinţa caracterelor puternice şi impetuoase,deşi din punct de vedere sexual ne-am înţelege splendid datorită identicii pasiuni care ne curge prin vene,mereu ne vor despărţi credinţele esenţiale.Eu aş da întâietate principiilor spirituale,dar tu nu ai putea să le faci suficient loc din pricina celor mate-riale şi raţionale.O să tot încerci să atingi perfecţiunea prin merite concrete şi remarcabile. - Credeam că mă placi aşa cum sunt,că nu îţi doreşti să mă schimbi... - Desigur.Dar mă doare să ştiu că ceea ce pentru mine ar însemna o minunăţie,pentru tine ar fi doar un fleac,o prostie,ceva nedemn de luat în seamă. - Poate că nu gândim atât de diferit...încercă el să îmblânzească situaţia. - Mă refer la asta ! exclamă tânăra bătând cu palma în podeaua prăfuită.Mărturiseşte-mi sincer că nu îţi doreşti o viaţă luxoasă şi îndestulată,că nu râvneşti la o poziţie socială înaltă şi autoritară,că nu vrei să dobândeşti măcar o oarecare notorietate care să îţi confirme importanţa ? - Ar fi mai potrivit să mă limitez doar la stabilirea unor scopuri mediocre? - Sigur că nu.Dar tu ai căutat perfecţiunea până şi în fiinţa pe care o adori,încercând să o selectezi

Joaca de-a destinul

209

după nişte standarde,pe care tu le consideri ideale.Dragul meu,mă tem că perfecţiunea nu există. Luca o sili să îşi ridice capul de pe umărul lui.Era adevărat ce zicea,dar îi era greu să accepte. - Da,crede-mă că nu îţi spun aceste lucruri pentru a te necăji,ci pentru ca să înţelegi.Nici mie nu îmi venea să cred că bărbatul pe care eu îl vedeam ideal,putea să treacă drept un tip normal pentru restul oamenilor.Melissa şi Reya nu m-au condamnat niciodată pentru sentimentele mele,însă nici nu s-au putut abţine să nu-mi spună că nu eşti atât de strălucit precum te văd eu. - Au complotat împotriva mea,afirmă el cu tentă de glumă.Sigrid,ştiu bine ce doreşti să descrii. După ce mai glumiră încă ceva vreme,fiind uimiţi ei înşişi că puteau să întreţină o atmosferă atât de cordială,fata se ridică şi se îndreptă către bucătărie pentru a aduce ceva de băut. Atunci când se reîntoarse cu doua pahare cu suc,Luca nici nu aşteptă să intre bine,şi-i zise : - Vreau să dansezi pentru mine,zise el pe un ton senzual,măsurând-o din cap până în picioare. - Mă tem că nu sunt prea graţioasă într-ale dansului,zise ea în timp ce aşeză paharele pe masă. - Nu doresc orice fel de dans.Vreau să faci striptease.Te-am văzut în acea dimineaţă în camera ta...spuse cu o privire pierdută.Îmi amintesc mişcările lascive pe care le făceai...cred că te pricepi... Sigrid chibzui câteva momente,reamintindu-şi acea dimineaţă inedită.Da,se descurcase excelent atunci,însă de astă dată lucrurile se schimbau,deoarece el avea să o privească,pe când atunci habar nu avea că e asistată.Totuşi,ispita de a-l tenta pe Luca până la limitele suportabilităţii era al naibii de dificil de înlăturat.Acum că el îi sugerase un astfel de subtil desfrâu,cu greu ar mai fi putut să se gândească la altceva.Se hotărî într-o clipită. - Bine,domnul meu,acceptă ea surâzătoare.Dar vreau să-ţi adresez o întrebare.De ce ? - Cred că un dans erotic este foarte plăcut pentru orice bărbat,indiferent dacă e sau nu îndrăgostit de fiinţa care-l execută. Tânăra făcu un gest aprobator din creştet,ca şi cum ar fi fost totalmente de acord cu teoria lui cea masculină.Nu-l iscodi mai mult,fiindcă n-ar fi fost în favoarea ei să se răzgândească. Însă înainte de toate,trebuia să se mai ocupe de unele detalii.Fugi până în dormitoare şi cotrobăi printre haine,iar atunci când coborî,Luca fu surprins să constate că,deşi pantalonii îi aparţineau fetei,restul hainelor erau ale sale. - Cămaşa şi sacoul...şi cravata ! exclamă el uimit.Sunt ale mele ! - Bineînţeles că sunt ale tale.Doar nu crezi că garderoba mea este compusă din piese de vestimen-taţie cu cinci numere mai mari.Le-am împrumutat puţin,fiindcă trebuie să am cât mai multe haine de dat jos.Te-ai supărat ? - Nu...scutură tânărul din cap profund dezorientat.Poate că nu ţi se potrivesc într-un mod tocmai excelent,dar când o să le lepezi,probabil o să se compenseze.Ştii...cred că a devenit o reală pasiune pentru tine să-mi furi hainele. - Trebuie să admit că simplul gând că ţi-au atins pielea,mă excită teribil.Materialul ăsta s-a frecat de pielea ta,a intrat în contact direct cu tine...cum ar putea să nu stârnească în mine o scânteie ? - Sper să nu mi le deteriorezi în mod iremediabil.Îmi place enorm acel sacou.Am cheltuit o avere pe el,aşa că mă gândeam să-l port la cununia civilă,dacă nu găsesc altul pe placul meu,zise Luca în mod absolut cinic. - Ei,nu fi zgârcit,băiete,rânji Sigrid.Sunt convinsă că logodnica ta o să-ţi cumpere trusoul mai ceva decât o să-şi achiziţioneze unul pentru ea însăşi.În fond,în cazul de faţă există riscul să fugă mirele de la altar,nu mireasa. Luca izbucni în râs,fiindcă ar fi fost al dracului de amuzant să o lase pe femeie să-l aştepte câteva ore,în timp ce fugea cu Sigrid în Calcutta,în insulele Feroe,ori chiar în Guineea Ecuatorială.Până şi Alaska i se părea o destinaţie călduroasă,în comparaţie cu plictiseala glacială care-l aştepta într-o căsnicie domestică şi plină de rutină.Era ciudat,dar începea să-şi dea seama de toate aceste lucruri. Sigrid nu mai adăugă nimic,dar se bucura în sinea ei într-un mod copleşitor că Luca se trezea la

Sandy Manase

210

realitate.Ar fi strigat Aleluia în gura mare de pe muntele Himalaya,ar fi realizat un dans tribal de mulţumire în cinstea zeului numit„Cel care luminează minţile bărbaţilor manipulaţi de femei“,ori ar fi adus o ofrandă din fructe proaspete unei statui cu figură dubioasă,ce întruchipează un mare înţelept al chinezilor.Dar cum tânăra era de religie creştină,nu putea decât să-i mulţumească Lui Dumnezeu că,aşa cum spunea o vorbă înţeleaptă,acesta scrisese strâmb pe rânduri drepte. Se duse până lângă masa mare a salonului şi înşfăcă unul dintre scaunele tapiţate.Îl târî până în mijlocul camerei. - Şezi ! porunci ea cu un ton care nu accepta nesupunere. Luca o privi sfidător,dar în acest context era absolut necesar să o asculte,fiindcă altfel putea să-şi ia adio de la tot dezmăţul râvnit.În plus,autoritatea lui Sigrid era captivantă,excitantă,fermecătoare de-a dreptul.Aşa că se supuse. - Muzică ai ? întrebă el,gândindu-se că n-avea cum să danseze senzual pe muzică pur imaginară. - Nu o fi cabana lui Sergiu ăsta de cinci stele,dar combină muzicală are.Găsesc imediat un cd cu melodii potrivite. Într-adevăr,nu zăbovi mult şi găsi ce căuta.El îi privea cu mult interes posteriorul,în timp ce ea apăsă play. - Ei bine,să înceapă distracţia,declară zâmbitoare,întorcându-se cu faţa către tânărul nerăbdător. De cum începură să răsune primele acorduri ale muzicii,Sigrid se porni să îşi plimbe cu suavitate degetele peste nasturii sacoului,descheindu-i unul câte unul,făcând uz de o încetineală împletită armonios cu pură brutalitate.Unul repede,unul încet,unul sălbatic,altul delicat,apoi iarăşi în ritm sălbatic...sălbatic...ultimul zbură de-a dreptul ! Lăsă sacoul să-i cadă până la nivelul umerilor şi-şi conduse mâinile către fermoarul pantalonilor. Luca înghiţi în sec.Simţi că intrase într-un joc deosebit de periculos,cu multiple nivele,a căror cotă de primejdie ameninţa să urce treptat,pe măsură ce bruneta senzuală avea să-şi scoată veşmânt cu veşmânt.Temperatura ambientală începea să crească,precum şi focul din interiorul tânărului.Sigrid se pricepea de minune să încingă atmosfera ! Într-un final,fata se lăsă înduplecată de privirea lui imploratoare care cerşea mai mult,şi îşi scoase pantalonii.Aceştia căzură pe podea,iar tânăra rămase într-o pereche de ciorapi negri,a căror fineţe Luca ar fi fost dornic să o testeze.Dumnezeule,fata aceasta avea cele mai superbe picioare pe care le văzuse vreodată în viaţa lui ! Deşi ştia că Sigrid nu are o înălţime remarcabilă,acum constata uluit că lungimea picioarelor ei constituia în mod categoric mai mult de jumătate din propria-i înălţime medie.Chiar dacă nu-şi dorea deloc să îşi piardă controlul atât de devreme,nu se putu abţine să nu se gândească,în ciuda limbajului cel licenţios,că tipa avea nişte craci bestiali ! Cugetările perverse alunecară pe o pantă şi mai perversă,iar curând,în timp ce Sigrid continua să se mişte languros,el deja începuse să îşi imagineze cum ar fi arătat acele picioare sprijinite de umerii lui...cum ar fi fost dacă s-ar fi încolăcit în jurul taliei lui şi l-ar fi strâns cu putere...de fapt,în ciuda oricăror promisiuni viitoare de logodnă cu altă femeie,îi trecea prin minte că îşi dorea cu disperare ca aceste picioare să se desfacă pentru a-l primi între ele... Sigrid se întoarse cu spatele la el,iar apoi îşi azvârli şi sacoul cu o mişcare sigură şi rapidă.Se răsuci,învârtindu-se furtunos,revenind astfel cu faţa către tânăr,iar apoi se aşeză la fel de vijelios în genunchi,începând să-şi scuture pletele.Alesese mişcarea cea mai potrivită pentru a-l întărâta.Luca îi adora părul cel negru,fiecare şuviţă care îi cădea pe chip în mod dezordonat,care aluneca în mod ispititor în gură,umezindu-se din pricina salivei...în plus,era aşezată în genunchi-poziţia unei sclave autentice...iar el...el putea să fie stăpânul ei absolut...să o posede....să o... Sigrid se ridică brusc,ca şi cum i-ar fi făcut o plăcere sadică să-l aţâţe cu o astfel de postură numai pentru câteva clipe,curmându-i fantezia la jumătatea desfăşurării sale.Totuşi,imensa dezamăgire a lui Luca fu înlocuită cu un extaz nebun când observă că fata înşfăcă un alt scaun şi-l târî până când

Joaca de-a destinul

211

îl aduse în faţa lui.Se aşeză pe el în mod decent,ca şi cum ar fi fost o şcolăriţă sfioasă ce ia loc într-o bancă în prima zi de şcoală,fapt pentru care atunci când îndrăzni să îşi desfacă maxim picioarele,el simţi că pulsul îi creşte vertiginos,deoarece contrastul celor două mişcări,executate cu mare iuţeală şi în mod ireproşabil una după cealaltă,îl şocă într-un mod de-a dreptul copleşitor. Înger şi demon...aceasta era opoziţia după câre tânjise toată viaţa ! Voia o femeie care să reunească trăsăturile bune şi rele într-un mod extrem şi autentic.Să fie posesoarea unei feminităţi pure,dar să fie şi diabolică în modul cel mai veritabil cu putinţă.L-ar fi încântat ca delicateţea acesteia să fie desăvârşită,dar totodată îşi dorea să deţină o ascunsă,dar naturală vulgaritate,care să se manifeste complet în mediul intim prin cele mai obscene gesturi.Iar un instinct îi spunea că Sigrid era exact persoana în care ar fi putut să găsească limitele multor trăsături umane. Era aproape ilogic,dar cu această fiinţă în faţa lui,avea o şansă să se încreadă că imposibilul putea fi posibil.Atunci când ea se ridică din nou,Luca trase adânc aer în piept.Ştia că avea să urmeze o nouă mişcare provocatoare.Într-adevăr aşa şi fu,fiindcă fata îşi scoase cravata şi începu să se joace cu aceasta,învârtind-o cu ingeniozitate şi voluptate în jurul părţilor sale trupeşti,strecurându-şi-o printre picioare,dar şi frecând-o de partea sa cea mai intimă sub privirea unui Luca incitat peste limitele tolerabile.Iar dacă sărmanul tânăr îşi făcea speranţe deşarte că Sigrid o să danseze pentru el fără să-l atingă,se înşelase amarnic,deoarece fata se pregăti să-i supună voinţa la testul final. Îi aruncă cravata pe după gât şi-l trase sălbatic către chipul ei,în timp ce i se aşeză cu duioşie pe genunchi.Tânărul scoase un geamăt profund şi încercă să-şi lase capul pe spate,dar Sigrid îl aduse lângă faţa sa cu ajutorul cravatei,trăgând cu brutalitate până când distanţa dintre chipurile lor se reduse la numai câţiva centimetri.Respiraţia lui sacadată se împletea cu suspinele ei senzuale.Fără să permită ca el să mărească distanţa,Sigrid se adăposti şi mai bine în poala lui,începând să îşi frece fesele de genunchii tânărului. - Nu-mi fă aşa ceva...zise el pe un glas gâtuit.Se vedea limpede pe chipul lui că încerca să se lupte împotriva legilor firii. - Nu reţin să fi stabilit că n-am voie să te ating,zâmbi ea cu viclenie şi se repezi să-i lingă gâtul. - Te rog,mai făcu el o ultimă încercare pentru a i se împotrivi. Expresia din ochii fetei era o adevărată invitaţie la păcat,dar Luca ştia că trebuia să se controleze. Tânărul se retrase din nou cu putere,tocmai când Sigrid se pregătea să-i lingă iarăşi gâtul,aşa că limba ei nimeri peste buzele lui,frecându-se de acestea în mod fugitiv,dar suficient încât să trimită fiori excitanţi în trupul ambilor.Luca închise ochii pentru o clipă. - Dragul meu,zise ea,conştientă că avea o voce provocatoare ce ar fi scos din minţi orice bărbat.Nu vrei...nu vrei să mă lingi şi tu pe gât ? Să mă pipăi,să mă strângi în braţe,să te joci puţin cu mine... Lăsând la o parte toată inutila înfrânare,el constată că se simţea înflăcărat,îndrăgostit nebuneşte,şi totodată vesel,de parcă dorinţa şi păcatul îi curgeau iute prin vene. - Nu pot să îţi fac prea multe,zise el cu un ton de regret în glas.Dar cred că pot să încerc fără să întrec limitele...în fond,am mai reuşit o dată... Fata aprobă din cap ca o păpuşă proastă,care uitase că ea trebuie să controleze jocul,înmânându-i lui puterea cu o îngăduinţă exagerată.Dar să împartă forţa împreună cu Luca era cel mai minunat compromis pe care putea să-l facă. Fără să se mai simtă restricţionat,o trase fulgerător către pieptul lui cu atâta brutalitate,încât Sigrid scăpă un ţipăt de uimire.Mâinile lui începură să îi desfacă nasturii cămăşii cu o repeziciune uriaşă. - Dumnezeule,dar câtă îndemânare ! exclamă ea cu admiraţie. - Nu uita că desfac nasturii propriei mele cămăşi.Sunt obişnuit să-i deschid foarte rapid. - Mincinosule ! Sunt convinsă că astfel desfaci orice fel de nasturi,mai ales de la haine femeieşti. - De fapt,picioarele femeilor sunt cele ce vor să se desfacă pentru mine,fără ca macar să îmi doresc. - Să te ia dracu' de arogant obraznic,zise Sigrid râzând,în clipa când rămase doar în sutien.

Sandy Manase

212

ooo

Următoarea zi,Luca tocmai se pregătea să intre în cabană,când o voce oarecum cunoscută,îl salută pe un ton dubios de vesel : - Luca ! Ce mai faci ? Se întoarse şi îl privi uimit pe Sergiu,proprietarul cabanei,care tocmai se îndrepta voios spre el. - Bine...tocmai m-am întors după o scurtă plimbare. - Trebuie să recunosc că este o zonă magnifică,ce merită să fie vizitată de zeci de ori.În plus,îţi oferă o relaxare nemaipomenită. - Cu siguranţă ai mare dreptate,zise Luca,deşi se gândea la cât de minunate erau împrejurimile datorită sentimentelor stârnite şi,mai ales,din pricina poveştii ce luase naştere între el şi Sigrid. - Ce spui,facem câţiva paşi şi mai discutăm puţin,sau eşti ocupat ? - Nu.Chiar n-am nimic mai bun de făcut,minţi el. O porniră amândoi de-a lungul cărării şi,câteva clipe tăcură,fără a scoate o vorbă.De fapt,lui Luca îi stătea mintea numai şi numai la Sigrid.Nu ar fi vrut să admită că ar fi preferat de mii de ori să fi intrat mai repede în casă,şi să se fi bucurat acum de compania fetei,decât de cea enervantă a acelui tip.În mod ironic,gândurile lui Sergiu erau la fel de îndreptate către Sigrid,sau poate chiar mult mai mult decât ale lui Luca.Acum era momentul să-şi aplice planul fabulos. - Uite ce e…sincer să fiu,am lăsat să pară că ne întâlnim întâmplător dar,de fapt,eu urmăream să vin la cabană special pentru a discuta cu tine. - Şi ce aveai atât de important să îmi comunici ? - Ceva despre sora ta. Pentru o clipă,Luca fu cât pe ce să susţină că el n-are nicio soră.Dar odată ce tipul acesta avea să-i spună ceva despre Sigrid,oricum era interesat. - Te ascult. - Nici nu ştiu cum să încep...mă simt puţin vinovat,ruşinat şi chiar amăgit. - Mă tem că daca nu vei fi mai explicit...îi sugeră Luca. - Desigur.În ziua când am venit la cabană pentru a vă întreba dacă totul e în regulă,am profitat de ocazie pentru a-i da fetei numărul meu de telefon. - Asta era ? Te simţi vinovat pentru că ai încercat să te apropii de soră-mea ? râse el. - Lasă-mă să îţi povestesc totul până la capăt.Dar te rog să încerci să judeci situaţia din punctul de vedere al unui bărbat,şi nu precum frate al surorii tale. Luca începu să-şi piardă zâmbetul precedent,fiind cuprins de o stare de nelinişte ce ameninţa să crească vertiginos.Îi era teamă de ceea ce urma să audă. - N-am bănuit că sora ta mă va căuta atât de repede,şi nu pot afirma că mi-a displăcut să constat că nu-i sunt indiferent.Din contra,am fost nespus de încântat,acceptând pe dată să vin aici numai pentru ea.Mi-a destăinuit că tu eşti mult prea posesiv cu ea,şi că ar fi bine să ne vedem fără ştirea ta,iar eu n-am făcut o tragedie din asta.La urma urmei,era doar o întâlnire nevinovată,aşa că nu se întâmpla nimic dacă frăţiorul cel grijiuliu nu afla. Prin minea bietului Luca deja începuseră să apară diverse scenarii,şi ştia că discuţia nu mai avea decât un curs nefavorabil pentru el de aici încolo,dar nu bănuia că totul avea să fie mai îngrozitor. - Ne-am întâlnit,iar după ce am luat cina,am ieşit să ne plimbăm puţin prin împrejurimi,şi să dis-cutăm pentru a ne cunoaşte mai bine.Am fost surprins când Sigrid m-a tras spre ea,şi a început să mă sărute,să mă mângâie,să mă îmbrăţişeze.M-a privit cu nişte ochi atât de limpezi,vorbindu-mi cu

Joaca de-a destinul

213

nişte cuvinte într-atât de duioase,care intrau în contrast cu gesturile sale dezinhibate,încât am fost copleşit de acea amestecătură de inocenţă şi pasiune.În timp ce continua să mă seducă,îmi povestea că tu eşti mult prea autoritar,că nu laşi niciun băiat să se apropie de ea,şi că are neapărat nevoie de un bărbat,nu de un frate ce o sufocă mereu cu vigilenţa lui aproape abuzivă şi cu grija-i excesivă. - Ţi-a mărturisit ea toate astea ?! întrebă Luca cu glas puţin tremurat. - Da,bineînţeles.Îţi relatez totul exact aşa cum s-a întâmplat. Luca îşi aminti cât de repede inventase Sigrid acea poveste cu familia,gândindu-se că nu ar fi fost exclus să fi scornit o alta pentru a-l acapara pe Sergiu.Totul devenea atât de plauzibil încât îi era cu neputinţă să nu creadă tot ceea ce-i istorisea acest individ. - Din nou o să te rog să priveşti totul ca un bărbat.Uită că eşti fratele ei,şi pune-te în situaţia mea.A fost mult prea tentant,iar pe lângă toate astea,am simţit că Sigrid chiar avea nevoie de mine. - De ce ar fi avut ea nevoie de tine ?! strigă Luca iritat. - Nu ştiu.Îţi spun doar ce am citit în ochii ei.Şi,fermecat de frumuseţea sa,m-am lăsat purtat de pasiune şi am iubit-o :mult,intens,exact aşa cum îşi dorea ea.Toată noaptea am ţinut-o în braţe,şi ne-am tăvălit nebuneşte printre frunze. Luca încerca din răsputeri să-şi păstreze calmul.Afişa o atitudine de pură indiferenţă,nedorind să pară mult prea tulburat de cele auzite,dar în interiorul său se dezlănţuia infernul. - Niciodată nu mi s-a părut toamna mai frumoasă.Mereu m-am cam limitat la camere de hotel,iar acum,deodată,apare Sigrid şi îmi schimbă concepţiile prosteşti.A fost ca şi cum aş fi păşit pe un teritoriu total necunoscut. - Soră-mea se culcă cu tine şi îţi schimbă viaţa !Ce dracului înseamnă toată povestea asta? îi strigă Luca,fiindcă nu mai putea suporta presiunea la care era supus. - Vreau să înţelegi că are nevoie de cineva care s-o iubească.Iar tu nu poţi fi acela,pentru că eşti fratele ei.Va trebui s-o laşi mai moale cu posesivitatea şi să te conformezi.Sigrid merită să fie iubită. - De către unul pe care de abia l-a văzut de două ori ?! răcni Luca. - Mie mi-a plăcut de ea de prima oară de când s-a răstit la mine în cabanăAre ceva ce te face să-ţi pierzi minţile.Este ceva special,ca şi cum... - La naiba !Ştiu cât e de specială,Sigrid ! Dar nu ştiam cât de minunată e în privinţa moralităţii.Nu bănuiam că este chiar atât de uşuratică. - Vorbeşti tocmai despre sora ta ! - Tocmai fiindcă este vorba despre scumpa mea soră,şi-mi pasă enorm de ea,îţi interzic să o mai vezi vreodată.Cine îmi garantează că nu tu ai sedus-o ? - M-a acaparat,m-a făcut să nu mai gândesc logic,să o doresc ca un nebun ! Luca revăzu rapid toate momentele nebuneşti petrecute cu Sigrid de când acceptase acea călătorie la fel de smintită.O mulţime de clipe purtau trăsăturile a ceea ce descria Sergiu.Era adevărat ! - Povesteşte-mi tot ! - Adică .... ? întrebă Sergiu mirat,deşi jubila văzându-l pe celălalt distrus. - Cum aţi ajuns să vă petreceţi noaptea împreună,cum ţi s-a părut ea... - Luca,dar nu pot sa îţi ofer asemenea detalii.E jenant ! Pot doar să îţi spun că sora ta este o femeie pasională,pe care n-aş fi putut s-o refuz oricâtă stăpânire de sine aş fi deţinut.Stătu câteva momente în cumpănă,după care continuă înflăcărat :este precum un torent,un torent ce ştii că oricum o să te cuprindă,că este mult mai convenabil să te laşi pradă,că n-ai cum să te opui... - Nu mai am cum să mă opun...repeta el ca pentru sine,cu un glas ironic,dar totodată trist în urma constatării recent făcute. Se opri şi se sprijini cu spatele de un arbore.Sergiu n-avea habar că planul lui prostesc tulbura două persoane mult prea diferite de altele.El credea că joaca lui era o răzbunare hazlie,şi că astfel o pedepsea pe aroganta Sigrid pentru că îl refuzase,iar pe Luca îl făcea gelos că-i şterpelise iubita.

Sandy Manase

214

- Haide,dă uitării tot şi iart-o.Iar pe viitor las-o mai liberă...n-o mai încătuşa... - Crezi că sunt un frate atât de îngrozitor ?! - N-am zis asta.Dar ea se va simţi mereu îngrădită,aşa că s-ar putea să-şi facă un obicei din a se arunca în braţele oricărui bărbat mai binevoitor. - Ţi-a mărturisit ceva despre mine ? Sergiu păru puţin derutat.Întrebarea lui Luca era simplă,dar totuşi oarecum bizară. - Păi,doar ţi-am zis.Crede că eşti mult prea autoritar şi... - Nu ţi-a zis că mă iubeşte ? întrebă el precipitat. - Orice soră îşi iubeşte fratele,nu-i aşa ?Sunt convins că,deşi nu mi-a spus-o,ţine la tine enorm,zise el,bătându-l pe spate în mod prietenesc.Şi,stau şi mă gândesc,că o fată precum ea,atât de nobilă,de dulce,în ciuda caracterului vulcanic,este capabilă şi de sentimente altruiste.Ştie că nu îi vrei răul. - Mă poţi lăsa singur ? - Sigur,zise el cu un rânjet de abia ascuns. - Nu uita.Îţi interzic să o mai cauţi vreodată pe Sigrid. - Luca...doar tocmai am vorbit despre posesivitate... - Îţi interzic! îi urlă Luca fără pic de amabilitate. Sergiu dădu aparent descumpănit din umeri,se întoarse pe călcâie,şi plecă fluierând satisfăcut.Iar pe cand el îşi savura splendida victorie,Luca rămase ca şi trăsnit,încercând să înţeleagă ceva din tot acel circ dizgraţios.N-avea de ce să se îndoiască de veridicitatea celor spuse de Sergiu.Absolut toate detaliile şi întâmplările relatate se legau nespus de bine,caracterizând-o perfect pe Sigrid. După alte câteva clipe de gânduri supărătoare,se dezlipi de copac,şi decise să o pornească din nou spre cabană.Frumoasa soră trebuia să îi dea explicaţii,lămurindu-l cu ce scop îşi bătuse joc de el. - Nu mai am cum să mă opun...dar nici tu nu vei mai avea cum !

Joaca de-a destinul

215

Capitolul 32

Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii îmbogăţind cât am putut aşteptarea lungă a marilor evenimente care mă umplu acum atât de profund,încât sunt

copleşită.Acum înţeleg neliniştea cumplită,sentimentul tragic al eşecului,adânca nemulţumire.Aşteptam.Acesta e ceasul expansiunii,al trăirii adevărate.Tot restul n-a

fost decât pregătire. ~ Anais Nin ~

Luca nu se îndepărtase mult de cabană atunci când acceptase să discute cu Sergiu,între patru ochi,şi totuşi,la revenire,i se păru că străbătuse kilometri,rătăcind în neştire pe un drum pustiu. Ajuns într-un final în faţa uşii,sleit de puteri şi distrus sufleteşte,se trânti pe treptele şubrede de lemn,ce scârţâiră zgomotos la contactul cu trupul lui,ca şi cum ar fi simţit pe lângă greutatea sa până şi povara morală pe care o purta acesta în urma discuţiei recent încheiate. Profund tulburat,îşi plecă privirea,şi îşi susţinu câteva clipe tâmplele în palme,încercând să îşi limpezească astfel oceanul gândurilor nedesluşite.Era absolut necesar să realizeze dacă totul era un coşmar îngrozitor,sau dacă era vorba tocmai de realitatea lui nefericită,pe care trebuia să o înfrunte în ciuda tuturor nenorocirilor ivite.Reamintindu-şi felul în care de abia străbătuse cei câţiva metri până la cabană,se îngrozi de furtuna emoţională pe care faptele lui Sigrid reuşiseră să o stârnească într-însul.Cu fiecare pas pe care-l făcuse,simţise că orice speranţă i se prefăcuse în ţăndări,că orice vis viitor ce implica fiinţa ei,i se preschimbase fulgerător doar în nimicnicie pură.Treptat,din toată nebunia minunată care-i cuprinsese simţurile şi inima deopotrivă,nu mai rămânea absolut nimic decât o dezamăgire cruntă şi dureroasă.Rana pricinuită de deziluzia violentă era atât de adâncă şi de chinuitoare,încât îi tulburase complet minţile. De abia acum,aşezat pe treptele cabanei,raţiunea îi revenea treptat,permiţându-i în acest mod să îşi analizeze gândurile încâlcite.Dar adevărul era că acestea erau departe de a putea fi analizate pe îndelete,căci era înverşunat împotriva fetei cu o furie într-atât de oarbă,încât nu mai vedea în faţa ochilor decât dorinţa aprigă de răzbunare.Planuri teribile i se înfăţişau cu insistenţă,îmbiindu-l cu scenarii care aveau să-i producă şi ei suferinţă,dar o suferinţă cu mult mai profundă decât a lui. Merită ce-i mai rău,gândea mânios şi fără urmă de remuşcare.Iar orice ar fi decis,oricare ar fi fost metoda aleasă pentru a o pedepsi,aceea nu viza nici scrupule,nici compasiune.Luca era de părere că trădarea ei atrăsese de bună seamă acea lipsă totală de înţelegere,fiind decis să nu dea înapoi. Se ridică cu oarecare dificultate,hotărând să intre în casă fără a mai sta pe gânduri.Îi era teamă că dacă mai zăbovea câteva clipe în plus,avea să îşi schimbe decizia luată,şi nu îşi dorea asta deloc. Ironia sorţii realiză ca exact atunci,fata să dorească şi ea să iasă,tocmai în căutarea lui.Îngrijorată de lipsa sa,aceasta decisese să arunce o privire prin împrejurimi în speranţa de a-l găsi,dar nu mai avu timp să-şi aplice planul.Luca se afla acum în faţa ei,eliberând-o de orice suspiciune. - După tine veneam!Dar iată-te reîntors,exclamă ea uşurată.Pe unde umblai,scumpule ? - Are vreo importanţă ? o repezi el. Sigrid observă că ceva nu era în regulă.Privirea lui ciudată şi tonul aspru deja o înştiinţaseră. - Pregătisem cina,iar cum afară s-a înnoptat,mă întrebam unde poţi fi.Începusem să-mi fac griji... El pufni în râs,lăsând-o perplexă. - Măi să fie!Dar eşti o actriţă formidabilă !

Sandy Manase

216

- Despre ce vorbeşti ?! - Despre mine,despre tine,despre tot teatrul ieftin în care mi-ai convertit întreaga viaţă.Acum înţeleg totul.Odată ce ai observat că micul tău capriciu e pe cale să se împlinească,ai decis de îndată să te delectezi şi cu altceva,nu? o interogă el,cu un calm teribil ce o îngrozea fiindcă îi prevestea o revărsare furioasă. - Nu înţeleg. - Mă scuzi.Şi cu altcineva,se corectă el,accentuând cu mare ironie cuvântul „altcineva”. - Continui să nu înţeleg nimic. - Dar oare cât de ipocrită poţi să fii,Sigrid?! răbufni el,repezindu-se la ea şi înşfăcând-o cu putere de umeri.Nu recunoşti că m-ai trădat ??? Ea îl privea din ce în ce mai uimită.În ciuda raţionamentelor logice efectuate,nu putea să îşi dea seama că Sergiu fusese cauza uriaşei lui confuzii.Ar fi fost un lucru ce-i întrecea până şi intuiţia. - Dar spune-mi odată ce am făcut! ţipă şi ea la rândul său,eliberându-se cu oarecare greutate din strânsoarea lui fermă.Acuză-mă făţiş,dar măcar să ştiu şi eu ce păcat am comis. - Nu ţi-am spus?Vrei să-ţi repet?M-ai înşelat!M-ai înşelat,târâtură ce eşti! Cum am putut să cred un singur moment că eşti diferită de altele?Eşti mult mai rea !Eşti meschină,neruşinată,uşuratică ! - Ai grijă cum vorbeşti,Luca!îl avertiză ea cu seriozitate.Nu am habar dacă ai fost la cârciumă,te-ai îmbătat,iar povestea asta este doar o urmare nefastă a beţiei tale,dar eu nu îţi permit să mă jigneşti astfel,fără să deţii nici cea mai minimă justificare.Aşadar,păzeşte-ţi limba aia veninoasă ! El afişă iar zâmbetul lui ironic şi se apropie de ea,studiind-o cu un mare dezgust nedisimulat. - Deci aşa.Continui prosteasca farsă şi,pe deasupra,susţii cum că eu aş fi cel mincinos.Altceva mai ai de adăugat ? - Te crezi la proces sau unde naiba,idiotule?Scuteşte-mă de ideile tale stupide.Până acum câteva zile te străduiai din răsputeri să-mi distrugi speranţele,iar acum îţi este teamă că ai pierdut iubirea mea,fiindcă te-am înşelat?E de-a dreptul absurd ! - Ah...iubirea ta,draga mea,nu valorează absolut nimic pentru mine,încât să o mai şi deplâng!i-o întoarse el cu cruzime.Dacă mai am de reglat nişte conturi cu tine,acelea sunt doar pentru că mi-ai trădat încrederea acordată.Eu ţi-am dat o şansă,iar tu în loc să profiţi,ai batjocorit-o,ai ponegrit-o în cel mai oribil mod ! - Mi-ai dat o şansă?! strigă ea revoltată.Află că eu am fost cea care a vrut să acorde o şansă iubirii ăsteia prosteşti şi fără urmă de raţiune.Eu m-am îndârjit în lupta aceasta nebună,punându-mi în joc demnitatea şi orgoliul,iar tu îndrăzneşti să-mi arunci în faţă că mi-ai făcut cine ştie ce favoare atunci când ai acceptat să pleci cu mine timp de o lună ?! - Ai dreptate cu un lucru.Toată povestea asta e o nebunie.Aşa a fost de la început,şi ştiam că aşa o să se sfârşească.Fir-ar al dracului ! Blestemată să fie ziua în care m-am lăsat târât în istoria asta încâlcită care mi-a împovărat traiul. - Nebunie sau nu,ne aflam aici împreună,şi va trebui să o scoatem la capăt,indiferent care ar fi situaţia,replică Sigrid neimpresionată de lamentările şi înjurăturile lui. - Recunoaşte,căci doar astfel o să clarificăm totul de îndată ! - Să recunosc ce?!Încetează cu aberaţia asta cu înşelatul şi nu o mai fă pe îndrăgostitul ofensat şi rănit în amorul propriu,fiindcă nu-ţi şade bine şi nu este deloc credibil. - Şi dacă ar fi aşa? Dacă sunt cu adevărat îndrăgostit ?! Ultimele sale vorbe spintecară aerul,cufundând întreaga încăpere într-o tăcere ce dură momente în şir.Deşi ajunseră la urechea tinerei,Sigrid încă nu putea să le priceapă sensul.Oare Luca chiar îi mărturisea ca urmare a acelei furii spontane,ceea ce simţea? Nu,nu era cu putinţă. Dar dacă minunea avusese într-adevăr loc?Ah,Sigrid îşi dorea să-şi strige în gura mare uriaşa fericire,dar brusc,lumina jucăuşă din ochii ei,fu curmată de privirea lui rece.Deodată,presimţi că se

Joaca de-a destinul

217

afla în pericol,şi încercă să fugă spre scări,dar el deja o înşfăcase brutal de braţ. - Unde fugi?Treci aici să încheiem discuţia,îi ordonă el,împingând-o în dormitorul de la parter. Trânti uşa cu furie,iar după aceea o încuie fulgerător în faţa figurii ei speriate. Apoi,se apropie încetişor,ca o felină ce urmăreşte să îşi devoreze prada,şi începu să o analizeze pe fată mai aprig ca oricând.Privirea-i profundă şi scrutătoare o făcea să simtă un sentiment înăbuşitor de ruşine amestecată cu reală spaimă.Îşi reaminti că se aflase goală în faţa lui,şi că totuşi nu trecuse printr-o asemenea tulburare.Dar ceea ce simţea în aceste clipe,nici măcar nu se compara cu sfiala aceea incipientă ce se transformase ulterior în pură expunere deliberată.Acum nu ştia unde să se ascundă pentru a nu mai fi nevoită să suporte privirea lui,care o ardea din ce în ce mai intens cu fiecare nouă uitătură aruncată. - Hm...deliberă el într-un final.Nu am de ce să îl condamn pe neisprăvitul ăla de Sergiu.Cine ar putea refuza aşa ceva?Culpabilitatea lui este minimă. - Sergiu?! Ce treabă are el? zise ea ca trezită dintr-un vis. - Nu-ţi mai recunoşti amantul ? - Dar... - Dar,nimic! o repezi el,şi o împinse,apropiind-o periculos de mult cu chipul de o oglindă veche dintr-acea încăpere.Uită-te foarte bine la figura ta drăguţă,la chipul ăsta,ce aproape m-a făcut şi pe mine să-mi pierd minţile!Oare feţişoara ta inocentă are de gând să mai vrăjească mulţi bărbaţi ? - Dă-mi drumul ! ţipă ea cuprinsă de disperare. - O să am eu grijă ca asta să nu se mai întâmple. - Nu!Nu,Luca! îl implora ea,cu inima zvâcnindu-i intens de spaimă.La mânia teribilă pe care o simţea răzbătând dintr-însul,fata îl credea în stare să o izbească cu capul de oglindă fără urmă de compasiune.Terifiată,se zbătu din toate puterile,încercând să scape de pericolul extrem la care era expusă.Reuşi cu greu să se întoarcă spre el şi să-l privească în ochi,ca şi cum l-ar fi implorat numai cu ajutorul acelei priviri sincere.Iar asta fu de ajuns pentru a-l face să se răzgândească neîntârziat.În privirea ei,regăsi toată slăbiciunea pe care fata i-o provoca în mod inexplicabil,şi realiză cât era de neputincios. O îndepărtă cu furie,şi,imediat după ce o dădu deoparte din calea lui,izbi atât de tare cu pumnul în vechea oglindă,încât Sigrid scăpă un ţipăt îngrozit şi aproape că leşină de spaimă. Când se reîntoarse cu faţa spre ea,afişând acelaşi zâmbet,tânăra crezu că visase.Dar nu ! Sângele şiroia din pumnul lui,iar cioburile răspândite pe podea,îi demonstrau că Luca nu se jucase,ci că era cu adevărat afectat de toată întâmplarea,şi îşi revărsase mânia asupra oglinzii fără a mai sta pe gânduri,renunţând până şi la toată precauţia lui caracteristică. - Dumnezeule!Uite ce-ai făcut! strigă ea,apropiindu-se uşor pentru a-i cerceta rana.Nu mai ţine pumnul încleştat!Te rog,lasă-mă să vad.S-ar putea să-ţi fi rămas vreun ciob. - Singurul existent se află în inima mea,iar acela eşti tu. Şi Luca avu dreptate.Din fericire,rana cauzată nu era atât de gravă pe cât păruse,iar Sigrid reuşi să îl panseze,deşi la început acesta se opusese cu o încăpăţânare de-a dreptul incredibilă. Nici măcar nu-i mulţumi.Când fata sfârşi,el se întoarse imediat cu spatele la ea,ca şi cum ar fi vrut să îşi ascundă durerea,însă nu cea fizică,pricinuită de rană,ci aceea pe care o simţea până în străfundul sufletului.Cât şi-ar fi dorit să se îndoiască de sentimentele sale,care tocmai acum îi ară-tau atât de concis cum stăteau lucrurile!Da,de abia acum îşi dădea seama că dacă Sergiu nu l-ar fi stârnit prin acea dezvăluire,nu ar fi conştientizat cât de profundă îi era iubirea.Când ascultase toată acea poveste nenorocită care i-o înfăţişase pe Sigrid precum majoritatea altor femeiuşti ipocrite şi oportuniste,toate iluziile lui se sfărâmaseră subit,lăsându-i un gust amar.Ceea ce crezuse că avea şansa să devină cea mai însemnată lecţie de iubire a vieţii sale,se convertise fulgerător doar într-o dezamăgire fără margini.

Sandy Manase

218

În acelaşi timp,păstrând tăcerea,Sigrid era şi ea măcinată de gânduri chinuitoare,cărora nu putea să le dea glas.Nu se simţea cu nimic vinovată,deoarece ştia că nici măcar nu-i trecuse prin cap să-l înşele.Cum putea el să creadă că fusese în stare de un asemenea sacrilegiu,când ştia prea bine cât se luptase biata de ea pentru a-i înmuia voinţa implacabilă ?! - Te rog,lasă-mă să îţi explic,reîncepu ea cu mult curaj,lăsând deoparte propria dezamăgire.Nu te purta copilăreşte,Luca. - Copilăreşte?!răcni el.Oh,nu,draga mea,tu ai fost cea care a crezut că se poate juca cu mine.Dar de data asta ai mers prea departe şi nu mai există nicio cale de salvare.Nu mai ai cum să te opui ! Sigrid îi observă privirea îmbătată de triumf,zâmbetul ironic impregnat pe chip.Îşi îndreptă ochii în altă parte,fără să-i mai poată suporta deloc cinismul.Ştia că el nu era animat doar de sentimentul victoriei sau al răzbunării,că nu-i dorea exclusiv trupul,fiindcă acela l-ar fi putut dobândi extrem de facil atunci când o mângâiase printre petalele de trandafiri.Înţelegea că la mijloc interveneau reale sentimente din partea lui,lucru ce o înspăimânta şi o uimea totodată. Luca păru să-i ghicească gândurile,aa că nu se abţinu de la remarci acide. - Nu-mi vine să cred cât de idiot am putut să fiu.Te-am respectat atât de mult,te-am protejat mereu în ciuda tuturor acuzaţiilor pe care mi le aduceai,ba chiar în seara aceea m-am luptat cu mine însumi pentru ca să nu mă culc cu tine! Ce bărbat ar fi făcut toate astea ?! Ea nu ştiu ce să răspundă la acea ultimă observaţie,aşa că îşi plecă privirea ruşinată,fiindcă ştia că felul în care acesta se purtase fusese ireproşabil.În plus,nu mai era cazul să-l provoace.Luca părea să îşi fi redobândit independenţa de odinioară,iar ea trebuia să înceapă să se îndepărteze de el. Din păcate,el citi în acea reacţie tăcută confirmarea trădării ei. - Deci,am dreptate! zise el nervos.M-ai dus de nas frumos ! O prinse de braţ şi o atrase furtunos către sine. - Târfă mică!Nu ai idee cu cine te-ai pus.Vei primi o lectie de-ţi va fi de ajuns pentru toată viaţa ! - Luca,crede-mă că nu ştiu ce e cu toată povestea asta ! - Nu mă interesează absolut nici una din explicaţiile tale,oricât de bine ticluită ar fi ! Subit,gura lui o atacă sălbatic pe cea a fetei.Sigrid se gândi că acela era cel mai agresiv sărut pe care-l experimentase vreodată.Limba lui se împleticea cu a ei,înverşunată,dornică să se adâncească cât mai mult cu putinţă,iar dorinţa lui imensă,o copleşea şi o fericea în acelaşi timp. Când reuşi ca prin minune să se îndepărteze puţin din calea pasiunii sale răvăşitoare,el îi înfipse adânc degetele în păr şi o trase din nou asupra-i,fără pic de compasiune. - Sărută-mă,naiba să te ia!Iubeşte-mă aşa cum ţi-ai dorit dintotdeauna!Nu voiai tu tocmai asta?Ei bine,dacă dragostea ta chiar există,atunci o să-ţi facă o imensă plăcere ceea ce o să se întâmple între noi,iar de nu,vei suporta consecinţele ! O ridică în braţe pe neaşteptate,o duse spre pat,şi o trânti precum un bădăran autentic.Părea să-şi fi pierdut dintr-odată şi în mod complet orice soi de bune-maniere. Sigrid ştia că urma să plătească pentru un păcat pe care nici măcar nu-l comisese,şi totuşi,rămase stană de piatră,renunţând la orice posibilitate de salvare,aşteptându-şi dulcea condamnare. Fata observa cum Luca îşi scotea cămaşa şi îşi desfăcea cureaua cu mare repeziciune.Avu teribila impresie că,odată cu fiecare piesă de vestimentaţie lepădată,parcă arunca ceva din aparenţa tipului rafinat şi politicos care pretindea că este,iar la sfârşit,îşi făcu apariţia de sub mască,Luca cel condus de sentimente şi instincte primare.Apoi,în mod contrastant,se apropie de pat cu precauţie şi o privi cu o expresie pe care era întipărită atât dorinţa,cât şi suferinţa în egală măsură. - Amândoi ştim că nu e atât de uşor pe cât pare,nu-i aşa?Ştim că ceea ce îmi doream era mult mai profund,că nu se limita doar la o tăvăleală,şi totuşi,între noi nu se mai pune problema decât de sex. - Luca...nu fă asta,te rog...şopti ea îndurerată din pricina cuvintelor lui.

Joaca de-a destinul

219

- Să nu fac ce,Sigrid?Să nu îţi îndeplinesc fantezia mult iubită,visul tău dintotdeauna,dorinţa ta cea mai pătimaşă? Îmi pare rău,dar am ajuns la capătul puterilor. Ea îl privi cu mare atenţie,iar atunci observă convingerea din ochii lui mari,dorinţa imperioasă care necesita satisfacţie imediată.Când gura lui îi gustă din nou buzele,Sigrid nu mai avea în minte decât un unic plan:să-i reziste,să rămână indiferentă pentru a-l face să plătească,fiindcă nu avusese deloc răbdare să o asculte şi să lămurească lucrurile paşnic. Înverşunarea ei de a rămâne profund imună,stârni în el valuri de pasiune ucigaşă.Văzând că Sigrid nu-i mai primea limba cu patimă,că nu mai tânjea deloc după săruturile sale,şi că se purta cu infinită glacialitate,Luca simţi că explodează de mânie şi frustrare. - Ce e?Nu vrei?!Celălalt te-a sărutat mai cu foc ? Limba lui Luca o ataca în continuare fără pic de oprire,o mângâia cu mare dragoste,desfătând-o cu un extaz divin,şi cufundând-o totodată în cea mai teribilă din agonii.Experimenta un sentiment straniu,total necunoscut şi rar întâlnit.Adora şi blestema în acelaşi timp ceea ce i se întâmpla;părea că se împotrivea straşnic,dar îşi lăsa trupul în voia lui.Era o contradicţie uriaşă ! - Doar sex,îi repetă el încă o dată,crezând că o jigneşte până în cel mai adânc colţ al inimii cu remarca lui cinică. - Mincinosule! îi strigă ea furioasă.Acel lucru special de care vorbeai s-a înfăptuit.Între noi există mult mai mult decât ceea ce vrei să pară.Ţi-e ruşine de ce simţi,prostule ? - Nu mă provoca,mormăi el furios. - Ce ai să faci,Luca?Cum o să mă pedepseşti?Cum o să recuperezi controlul pe care l-ai pierdut ? - Tu ştii ce stârneşti prin vorbele tale?Ai idee la ce te expui,fiinţă ? Ea ştia şi nu ştia.Ştia că printr-acea sfidare avea să-l împingă să stârnească uniunea lor,dar n-avea idee de cum aveau să decurgă lucrurile după aceea.Nu ştia ce sentimente urma să-i trezească acea contopire forţată,când ea visase întotdeauna ca prima lor noapte împreună să decurgă într-un mod mai special.Nu neaparat ceva premeditat,dar totuşi,nădăjduise că,deşi putea avea loc spontan,nu urma să îi spulbere uriaşele iluzii şi aşteptările-i impresionante.Iar acum,fără să realizeze prin ce fel de truc ieftin al destinului ajunsese într-această situaţie disperată,era nevoită să se înfrunte nu cu ceva spontan,ci cu ceva extrem de imprevizibil.Şi totuşi,nu dorea să dea înapoi.Iubirea-i imensă şi dorinţa obsesivă care îi măcinase sufletul atâta amar de vreme,o obligară să se complacă în această situaţie ciudată,deşi simţea o teamă insuportabilă. La revărsatul zorilor,totul putea să se încheie pentru totdeauna într-un mod lamentabil,chiar şi în ciuda tuturor întâmplările plăcute ce avuseseră loc între ei.Totuşi,infime şanse ca visul ei măreţ să-i lase un gust amar.Nu,categoric,durerea cruntă şi pură,fusese doar până într-acel punct final,până în acea clipă binecuvântată,aşteptată cu atâta disperare şi imensă nerăbdare.Acum,Luca era lângă ea,iar orice suferinţă viitoare devenea o joacă în comparaţie cu agonia resimţită în toţi anii în care nu se bucurase de prezenţa lui.Putea să o aştepte cele mai straşnice chinuri ale sufletului,cele mai torturătoare gânduri,şi putea să mai sufere zile în şir sau ani de-a rândul.Putea să-şi nimicească viaţa pe care o deţinea acum,şi chiar pe unele viitoare dacă ar fi existat.El era bărbatul pentru care merita să crape de durere.El era lumina pentru care merita să străbată tenebrele.El era un capitol din viaţa sa care merita eliminarea tuturor celorlalte pentru a-i face un loc pe deplin cuvenit.Unde era Luca,nu mai era nimic.Era EL şi ATÂT. Prinsă în furtuna gândurilor sale,fata nici măcar nu-şi dădu seama când Luca se dezbrăcase şi de pantaloni şi se aşezase lângă ea.Realiză asta doar când simţi mâinile sale scoţându-i încet rochia şi, avu impresia că,dintr-odată,toată grosolănia lui dispăruse,fiind înlocuită cu o fineţe fără margini. Mâinile lui dure şi calde continuau să-i exploreze pielea,nemaifiind deloc sfioase precum în acea noapte recentă,ci lăsându-se purtate numai de o dorinţă pătimaşă.Ea înghiţi în sec,îşi linse buzele,şi aşteptă docilă următoarea lui mişcare,încercând să îşi repete în minte că nu trebuia să-i răspundă în

Sandy Manase

220

absolut niciun fel.Cu cât era el mai flămând în mângâieri şi sărutări,cu atât mai mult trebuia ea să-i demonstreze lipsa sa de poftă.Vru să-şi închidă ochii pentru a-şi spori rezistenţa şi pentru a scădea intensitatea trăirilor ce o copleşeau fără milă,dar nu putea renunţa la spectacolul minunat. Încercă să nu se lase cuprinsă de tremurături şi să-şi domolească bătăile haotice ale inimii.Îl dorise mereu,mereu visase să fie numai a lui,dar ce i se întâmpla acum era prea intens,mult prea răvăşitor.Nimic din ceea ce îşi închipuise nu se compara cu senzaţia aceea copleşitoare ce-i tulbura simţurile într-atât de straşnic.Era precum un moment crucial,fatal şi cu o însemnătate colosală ;era ca şi cum viaţa-i amoroasă depindea numai de acea contopire,de acea transformare a ei în femeie cu adevărat.Cu adevărat nu mai avea în minte niciun scop altruist,ci doar pură pasiune pentru el. Pe de altă parte,Luca nu mai rezistă nici el.Se aşeză deasupra ei,şi,deşi încercase să-şi domolească cât de cât pasiunea devastatoare,nu reuşi să o mai facă.O presă brusc cu greutatea lui,nedându-i deloc vreme să conştientizeze ceea ce i se întâmplă.De abia acum realiza că faţă de seara aceea în care avusese oribilul coşmar,iar Luca se strecurase în patul ei îmbrăcat şi o respectase,acum era complet gol şi ghidat exclusiv de gândul obsedant de a o poseda.Trupul lui fierbinte,lipit strâns de al fetei,stârni într-însa colapsul cel mai profund,recunoaşterea mută că îi aparţinea deja,chiar dacă uniunea lor încă nu avusese loc. Nu încăpea nici fărâmă de îndoială că dintotdeauna tânjise după împlinirea acestei iubiri atât de nebuneşti,fiindcă în ciuda dezamăgirii cauzate de lipsa lui de încredere,sufletul i se domoli de tot.Dar spectacolul trebuia sa continue.Ea nu trebuia să îşi arate calmul,ci aparenta împotrivire. Prin urmare,se zbătu dedesubtul lui cu o forţă drăcească,de ai fi zis că se împotrivea în a i se dărui celui mai dezgustător bărbat din lume,şi nu celui pe care-l adora mai mult decât pe oricare altul.Dacă Luca n-ar fi fost atât de orbit de furie şi de gelozie,poate că ar fi realizat că joculeţul ei de-a răzvrătita era complet fals,că mişcările ei brutale erau menite mai mult să-l întărâte decât să-l îndepărteze.Din păcate,precum crezuse minciuna lui Sergiu,tot aşa se încredea şi în teatrul fetei. - Trage cearşaful asupra noastră,îl rugă ea.Acoperă-ne măcar ! - Cât de ruşinoasă ai devenit dintr-odată,o ironiză el,dar totuşi îi ascultă rugămintea şi trase cu mare neglijenţă cearşaful peste trupurile lor straşnic lipite.Dar fie-ţi capriciul îngăduit,deşi nu meriţi să-ţi îndeplinesc moftul. Nici Sigrid nu avea idee de unde naiba scosese rugămintea aia de fecioară neprihănită care se sfieşte în faţa soţului,când ea era dornică să i se ofere fără strop de pudoare bărbatului de care o unea o legătură mai puternică decât oricare fel de act din lume.Îl rugase să-i acopere,dar ea şi-ar fi dorit în ascuns ca toţi pereţii să fie acoperiţi cu oglinzi uriaşe,care să le reflecte uniunea,iar tavanul să redea imaginea fidelă a ceea ce se întâmplă în pat. Şi,pe sub materialul ce le acoperea corpurile,îi apucă şoldurile,îi murmură numele,şi se împinse cu violenţă înăuntrul ei,ca şi cum i-ar fi plătit prin acea mişcare fatală toate umilinţele îndurate. Sigrid ţipă atât de tare şi de sfâşietor,încât bietul Luca mai că se sperie şi fu cât pe ce să se înde-părteze,temându-se că într-adevăr o rănise cu brutalitatea lui exagerată.Nici măcar nu presupunea că plăcerea şi durerea fetei,răbufniseră concomitent printr-acel strigăt de agonie şi extaz.După doar o clipă infimă de îndoială,începu să se mişte înăuntrul fiinţei fetei,decis să nu o menajeze şi să nu-şi întrerupă ritmul în ciuda oricăror reacţii stăruitoare din partea acesteia. Contorsionându-se sfârşită dedesubtul lui,străbătută de contracţii constante care îi împingeau cu insistenţă trupul înspre el,Sigrid cerşea parcă să-i ofere şi mai mult.Întregu-i univers se compunea acum numai din mişcările lui intense,dure şi agresive,care nu mai conteneau sub nicio formă. Luca o ţinea strâns de umeri,profund imobilă,pentru a putea să o pătrundă cât mai adânc.Sub asediul lui total,nu putea nici măcar să se mişte,ci putea doar să simtă,să simtă,şi iar să simtă ! În sfârşit,după atâta timp,după o lungă şi cruntă aşteptare,pătrunsese pe teritoriul erotismului-teritoriu ce-l explorase doar la limite minime pentru a-l lăsa într-un final tot pe Luca să o conducă

Joaca de-a destinul

221

pe culmi necunoscute.Îşi adora neştiinţa pură în domeniul practic al amorului,statutul desăvârşit de novice care cunoştea strict numai partea teoretică,doar fiindcă el avea să fie maestrul ce o învaţă tainele erotice,dezvăluindu-i cele mai senzuale dintre tehnici. Ah,cât de însemnat putea să fie momentul de faţă,cât de deplin,cât de nepermis unei biete muri-toare precum ea.Oare într-adevăr mai reprezenta o fiinţă reală pe acest pământ?Absolut totul i se părea că prinde cote mult prea supranaturale,şi totuşi,nu îi era teamă,ci era şi mai avidă în a se uni cu el,în a pătrunde din ce în ce mai mult în regatul gândurilor ascunse a celui care o fascinase mai mult decât orice altă persoană întâlnită.Categoric,doar el era bărbatul cu care putea să cunoască inimitatea magică.Avea o remuşcare doar fiindcă-i promisese lui Eduard că are intenţii nobile. Şi cu toate acestea,era nespus de fericită.Nu exista nici urmă de regret.Era fericită,fericită,fericită ! Nu fusese nevoită să se culce cu un oarecare,ci destinul îi permisese să i se dăruiască tocmai celui pe care-l iubeşte.În fond,nu ştia dacă Luca simţea ceva pentru ea,sau dacă doar îşi răzbuna orgoliul rănit,dar ea-l iubea atât de mult,încât n-o interesa decât clipa de faţă,indiferent de consecinţe. Acum nu era decât o arogantă neruşinată,ce era ferm convinsă că dragostea ei uriaşă era de ajuns pentru amândoi,capabilă fiind să-l atragă şi pe el în tumultul acesta amoros,fapt pentru care se bucura momentan cu mare egoism de mângâierile şi sărutările lui pătimaşe,uitând orice altceva. Luca se opri o clipă şi o privi pătrunzător în ochi.Acum şi-ar fi dorit să-l mai iubească precum înainte,să-i spună vorbe frumoase,să-l provoace,să lupte pentru el !Dar cea care se afla acum dede-subtul lui era o stană de piatră,un sloi imens de gheaţă,ce nu se lăsa topită o fărâmă de pasiunea lui arzătoare.N-avea idee că impasibilitatea fetei fusese simulată pe deplin.Luca era mult prea răvăşit de cursul întâmplărilor imprevizibile,şi nu putea să-şi dea seama de măsluirea simţurilor fetei.Ceea ce îşi dorea mai mult era numai să îi înfrângă opoziţia,fapt pentru care se repezi la ea şi o sărută. Atunci,Sigrid începu să se joace.Întorcea capul dintr-o parte în alta,şi se eschiva pe cât posibil din faţa buzelor lui,care le căutau necontenit pe ale sale. - Nu mă mai iubeşti? întrebă el deodată,nemaiputând să se abţină.Nu-ţi mai plac deloc ?Nu te mai atrag nici măcar fizic,ca şi bărbat ?!Răspunde ! Sigrid scăpă un zâmbet sfidător.Gelozia lui creştea,semn că ceea ce simţea pentru ea nu era deloc neînsemnat.Începu să râdă şi mai zgomotos. - De ce râzi,ipocrito ?Nu ţi-e ruşine ?Minţi bărbaţii cu sânge rece ! Nervos,Luca azvârli cearşaful pe podea,sperând că ea se va ruşina,dar nu stârni decât un hohot de râs şi mai dement,ce-l scotea şi pe el din minţi. - Uită-te bine cum te fac a mea,Sigrid !În clipa asta eşti femeia mea,m-ai înţeles ?Dacă m-ai târât aici pentru a-ţi bate joc de mine,dacă mi-ai răvăşit viaţa şi m-ai supus la un asemenea chin,n-o să te las să scapi atât de uşor ! O sărută în ciuda hohotelor ei de râs,continuând să-i zică : - Măcar atât voi lua şi eu de la tine.O unică noapte de sex.O să-ţi am trupul,deşi tu încercai să mă convingi că şi sufletul tău îmi aparţine.Mincinoasă ordinară ! Ea era ferm încredinţată că niciun „viol“ din istoria timpurilor nu avusese asupra victimelor un efect mai plăcut decât cel pe care-l experimenta ea.Fata se bucura de brutalitatea lui,de parcă ar fi fost privilegiată cu cele mai tandre şi romantice mângâieri. - O să te sărut încontinuu să văd dacă vei mai putea să râzi ! - Îmm...gemu ea şi-şi smulse limba din gura lui.Nu vrei să-ţi zic cea mai erotică poveste ? E vorba despre un fraier care mereu se lua după aparenţe şi... - Taci,dracului!Da,ai mare dreptate,căci m-am luat ca un idiot după aparenţe.Mi te-ai dovedit o uşuratică vorbăreaţă...şi...şi vreau doar să taci şi să mă săruţi ! porunci el neîndurător. Sigrid şi Luca făcură dragoste până în zorii zilei,deşi ea îşi păstră intactă oponenţa înverşunată şi el îşi menţinu ritmul violent şi posesiv.Nu o mai acuză de absolut nimic,nu îi mai spuse o singură

Sandy Manase

222

vorbă.Doar arcurile vechiului pat răzbăteau în liniştea deplină a camerei,fiind supuse la o presiune mult prea mare din cauza celor doi pătimaşi amorezi.Din când în când,scârţâiturile se mai alternau şi cu câte un geamăt al fetei,dar Luca era atât de orbit de gelozia împotriva unui adversar pe care nici măcar nu-l avea,încât considera că ea se prefăcea chiar şi când elibera acele sunete senzuale. Spre dimineaţă,Luca încheie într-un final partida de amor şi se întoarse cu spatele la ea,adormind pe loc din pricina marii epuizări. Sigrid zâmbi şi se trase uşor pe latura cealaltă a patului.Doar atât ? Hmm...ar fi vrut şi mai mult !

ooo Când soarele răsări într-un sfârşit,anunţând începutul unei noi zile,Luca încă mai dormea epui-zat,la o distanţă considerabilă de trupul cel adormit al fetei.Efortul depus în timpul actului sexual îi sleise puterile,mai ales fiindcă se luptase constant cu respingerea ei neînduplecată.Însă totul fusese în zadar.Nu reuşise să-i smulgă nicio declaraţie pătimaşă de dragoste,nicio confirmare verbală a profundelor sentimente pe care i le mărturisise cu ceva timp în urmă.Iar lucrul acesta pentru Luca semnifica cea mai teribilă înfrângere,fiindcă fusese aproape încredinţat că iubirea fetei pentru el era ceva intangibil,imun în faţa oricăror factori exteriori,ajungând chiar să fie convins că nimic n-avea să-i ştirbescă imensa-i dragoste,deşi nu bănuia deloc că ea intrase în viaţa lui dintr-un alt scop. Deschizând ochii,Luca fu iarăşi asaltat de multiple gânduri chinuitoare.Îşi reaminti ce atitudine rece avusese fata atunci când el o asaltase cu mângâieri şi sărutări,şi simţi cum o săgeată nevăzută îi străpunge din plin inima.Înţelese că,fără să îşi dea seama,îşi depusese o sumedenie de speranţe în iubirea lor,care se înfiripase atât de nefiresc,iar acum era nevoit să se confrunte cu o dezamăgire pe măsura iluziilor făurite.Niciodată în viaţa lui nu şi-ar fi imaginat că poate iubi astfel. Năucit,îşi imagina că ceea ce simţise Sigrid pentru el fusese doar o pasiune trecătoare,un capriciu dubios,un simplu moft al unei mari răsfăţate.Iar el care crezuse că regăsise în sentimentele ei ceva misterios,tainic şi divin...oh,cât de naiv fusese când îşi închipuise că iubirea tinerei avea ceva din esenţa eternităţii,cu adevărat spiritual,capabil să înfrunte timpul şi întreaga lume.Acum vedea clar că totul avea o finalitate şi că ce întrezărise fusese numai un mit,ceva imposibil şi de neconceput. Precum o oricare alta,Sigrid probabil îşi potolise dorinţa cea capricioasă atunci când îi înfrânsese opoziţia,iar apoi se îndreptase cu mare nerăbdare spre o nouă cucerire,aceea fiind Sergiu ! Privind-o cum dormea liniştită şi inocentă,ca şi cum n-ar fi fost vinovată cu nimic,Luca simţi o stare incredibilă de dezgust.Prin mintea lui începură să colcăie o sumedenie de scenarii perverse şi malefice.Îşi imagina că Sigrid făcuse dragoste cu o mulţime de alţi bărbaţi,că şi acelora le îndrugase vorbe drăgăstoase şi-i ademenise tot cu trucurile ei cele dubioase.Oare câte cearşafuri parfumase cu savoarea trupului ei fragil,care parcă încă mai păstra ceva feciorelnic în înfăţişarea-i?Câte guri flămânde îi gustaseră buzele dulci şi pielea-i suavă?Câţi îşi contopiseră corpul cu al său?Fuseseră mulţi sau numai câţiva?Se înfruptaseră nopţi la rând cu frumuseţea ei,ori Sigrid avusese grijă să le dea doar cu porţia?Oare lor le făcuse vreo declaraţie de iubire ca şi lui?Zeci de întrebări îi stâlceau minţile în van,rămânând în final fără niciun răspuns acceptabil. Trebuia să le gonească şi să-şi mute privirea,care stăruia asupra ei precum cea a unui flămând ce nu s-a săturat şi încă mai tânjeşte după delicioasa mâncare recent degustată.Însă,pur şi simplu,nu putea.Oricât încerca să-şi redreseze voinţa cea zdruncinată,nu făcea niciun progres,afundându-se şi mai mult în mrejele iubirii.Oricare efort părea să-i fie luat în râs de slabul ei surâs,care i se citea pe faţă în ciuda somnului din care încă nu se trezise. Enervat de preafrumosul ei zâmbet şi de expresia împăcată a chipului ei,se ridică din pat şi se îndreptă către fereastră cu paşi şovăielnici.

Joaca de-a destinul

223

Privind peisajul tomnatic de afară,se lăsă cuprins din nou de întrebări la fel de sfâşietoare şi fără răspuns.Incertitudinile sumbre îi dădeau ghes mai ceva ca însăşi picăturile de ploaie,care cădeau în mod constant,prevestind înteţirea ploii recent stârnite. Profund agitat,plecă şi de lângă fereastră,ducându-se cu paşi repezi către oglindă,ca şi cum ar fi simţit nevoia imperioasă de a-şi vedea chipul.Trebuia să-şi domolească dorinţa teribil de stranie de a se asigura că durerea nu îi rămăsese întipărită pe faţă precum în suflet. Însă uitase complet că oglinda aceea nu se mai afla într-o stare utilă datorită mâniei lui din seara precedentă.Vedea momentan printre cioburile rămase doar o imagine stricată,denaturată,distrusă precum inima sa rănită... Se simţi prost,ilogic şi cu adevărat neputincios în faţa acelei imagini deformate.Era numai reflexia unui idiot îndrăgostit! Asta era şi nu putea să mai nege.În ciuda tuturor precauţiilor luate,picase în cursă şi acum trebuia să suporte consecinţele. Îşi întoarse din nou privirea către patul unde se odihnea minunata lui condamnare,iubirea lui cea mai amarnică şi nebunească dintre toate.Ferma conştientizare că o iubea pe fiinţa aceasta în ciuda trădării şi multiplelor neînţelegeri şi conflicte,îi îngheţa sângele în vine şi-l înspăimânta. Dar oare cine fusese primul ei bărbat?se întrebă el dintr-odată,continuând şirul incertitudinilor care-l măcinau.Oare cine o învăţase pe orgolioasa aceea tainele amorului?Cine îi răpise virginitatea şi o făcuse femeie?Sângele îi clocotea în vene şi-şi dorea să-l ucidă pe imbecilul care o atinsese pe făptura lui adorată fiindcă,spre deosebire de experienţa lui precedentă,acum parcă nu mai putea să accepte gândul că alt bărbat o avusese pe cea care-l iubeşte.De ce să nu aibă o femeie care să fi fost mereu numai şi numai a lui ?! Ah,ce amăgire.Până şi Sigrid probabil se culcase cu alţii înaintea lui. Observând că Sigrid nu era prea bine acoperită cu cearşaful,se grăbi să-l aranjeze,deşi nu ştia cum se putea gândi la asemenea gesturi patetice,când convingerea că ea se tăvălise cu o sumedenie de inşi încă îl umplea de o groaznică scârbă.Totuşi,cu o grijă deosebită,apucă materialul alb,şi-l potrivi cât mai bine asupra trupului ei fragil,când brusc observă o pată roşie dedesubtul fetei. Dorind să se convingă de adevărul celor bănuite,se încumetă să o împingă puţin,iar apoi privi cu atenţie sporită.I se făcu rău.Privirea i se înceţoşă,iar misterul tuturor întrebărilor lui se desluşi ca prin minune.Aerul din cameră deveni irespirabil şi vinovăţia faptelor comise îl copleşi.Cu ultimele forţe rămase,se îmbrăcă cu dificultate şi ieşi din cameră,cât şi din cabană. Ajuns afară,trase adânc aerul proaspăt al dimineţii,în piept,şi încercă din răsputeri să înţeleagă ce se petrecuse noaptea trecută.Nici măcar nu fu capabil să observe că picături mici de ploaie cădeau asupra lui,răcorindu-i fierbinţeala interioară şi limpezindu-i mintea complet zăpăcită. Se aşeză iarăşi pe aceleaşi trepte pe care-şi ticluise prostescul plan de răzbunare.Nu mai încăpea nici urma de îndoială.Fata nu-l minţise atunci când îi mărturisise că nu-l înşelase cu nimeni.Iar acum înţelegea pe deplin.Înţelegea,fiindcă descoperise în mod ironic că Sigrid fusese virgină. Izbucni în hohote de râs isterice şi deplorabile.Oare jalnica lui înfrângere se transforma ca prin minune într-un triumf?Nu,nici vorbă.Într-adevăr,acum ştia că el fusese acel prim bărbat din viaţa ei,pe care cu ceva clipe în urmă şi-ar fi dorit să-l ucidă,dar înţelegea totodată şi ce mare nedreptate comisese.Şi-ar fi dorit să-şi blesteme în gura mare destinul capricios ce-i ridiculizase fiinţa într-un asemenea hal,dar nu mai avea glas.Doar suspine înăbuşite îi făceau trupul să tresalte din când în când,iar nicio alinare n-ar fi putut să-i ofere consolare. Poate doar ea,doar Sigrid ar fi fost capabilă să îi mai îndulcească puţin amărăciunea.Dar nu!Ea nu trebuia să-l vadă în starea aceasta ridicolă,provocată de propria lui nesăbuinţă.Îi era ruşine să dea ochii cu iubita sa după modul grosolan în care se comportase seara trecută,căci acum nu mai era capabil să o privească în ochi cu dispreţ,fiindcă el devenise vinovatul demn de desconsiderare. Şi totuşi,ce era de făcut?Să fugă precum un laş ordinar,mai ales după toată acea suferinţa pe care i-o pricinuise?Nu,asta nu era cu putinţă.Ar fi fost un gest complet incalificabil,care l-ar fi umplut

Sandy Manase

224

ulterior de nenumărate remuşcări dureroase,iar lui îi erau deja suficiente cele pe care le avea chiar într-acele clipe chinuitoare.Într-un final birui bucuria de a fi primul bărbat din viaţa ei. Aşadar,decise de îndată să se întoarcă în dormitor şi să încerce să repare cumva imensa greşeală comisă.Dar acum nu-şi mai făcu niciun plan,nu-şi mai pregăti nicio frază înţeleaptă,şi nici măcar nu se sinchisi de înfăţişarea lui precară din pricina ploii care îl udase. Pătrunse furtunos în încăpere şi se îndreptă iute către patul unde o lăsase adormită,dar constată stupefiat că fata nu se mai afla acolo.Aşternuturile răvăşite ce trădau noaptea pasională ce avusese loc între ele,erau acum goale şi pustii,iar tânăra nu se vedea pe absolut nicăieri. - Sigrid!Sigrid,unde eşti,draga mea ?strigă el cu o amarnică disperare în glas.Prin minte îi treceau numai posibilităţi îngrozitoare.Dacă ea nu suportase umilinţa la care o supusese şi decisese să se răzbune apelând la cea mai drastică dintre metode ?! Vru să iasă în căutarea fetei,să ia camerele la rând,să răvăşească toată casa dacă era necesar,dar trebuia neapărat să o găsească ! - Sunt aici,îi răspunse ea,strecurându-şi trupul cel subţire de după perdeaua groasă de catifea.Am privit puţin afară.Parcă totul e la fel...murmură ea cu subînţeles. Se uită cu atenţie la el,iar atunci observă că fusese afară,în ploaie,şi că revenise într-o dispoziţie de-a dreptul nenorocită.Dar oare ce pretindea urmărind-o cu privirea aceea de câine bătut nemilos de soartă?Cărui fapt extraordinar se datora disperarea aceea din ochii lui rugători?Oare se căise pentru ceea ce făcuse ?! - Mă căutai ? - Da...da...se bâlbâi el prosteşte.Voiam să...să... - Stai o clipă,îl opri fata din fraza,pe care oricum acesta n-ar fi avut puterea să o mai ducă la final. Se duse până în baie,după care se reîntoarse cu un prosop alb,mare şi pufos.Când vru să se ridice pe vârfuri pentru a-l putea şterge,el se aplecă cu tandreţe spre ea şi îşi lăsă capul în jos pentru a fi şters.Gestul lui simplu îi merse fetei direct la inimă,înmuindu-i până în rădăcini voinţa care dorise să se menţină implacabilă.Nu îşi mai amintea absolut nimic odios sau condamnabil din faptele lui,ci îl vedea ca pe iubitul ei adorat dintotdeauna.În plus,atitudinea cuminte de care acesta dădea dovadă era ceva inedit pentru ea,căci Luca nu se arăta îmblânzit prea des. - Ce bine a fost,exclamă el mai entuziasmat,atunci când ea săvârşi cu uscatul.Eşti atât de blândă şi de grijulie,iar asta nu este prima oară când mi-o demonstrezi.Ai făcut multe pentru mine. Fata se întoarse cu spatele la el,încă ţinând strâns în mâini prosopul umed cu care-l ştersese. - Dar mare păcat că n-am reuşit niciodată să îţi demonstrez şi altceva.Cuvinte,gesturi,nenumărate umilinţe şi alte lucruri la care m-am supus...la ce mi-au folosit oare?oftă ea deziluzionată. - La mult mai multe decât îţi poţi imagina,zise el cu un glas domol,depunându-i drăgăstos un braţ pe umăr.Hai să stăm pe pat şi să discutăm. Ea dădu dovadă de docilitate,deşi era profund uimită din cauza atitudinii lui împăciuitoare.Se aşezară aproape unul de altul,dar păstrară o mică distanţă între ei,ca şi cum o sfiiciune stupidă i-ar fi oprit să stea mult prea lipiţi unul de altul,deşi seara trecută trupurile lor experimentaseră cea mai strânsă legătură. - Situaţia asta e atât de dificilă ! Dumnezeule,mă copleşeşte,răbufni el,temător că ea nu-l va ierta. - Luca,ce-i cu tine? S-a întâmplat ceva ? - Spune-mi dacă mă urăşti,o rugă el cu infinită seriozitate şi cu o privire îndurerată.Zi-mi că mă deteşti şi o să te înţeleg pe deplin.O să te duc acasă şi nu o să mă mai apropii niciodată de tine,dacă asta îţi este voinţa.Nu o să te mai sfidez,nu o să te mai... - Dar taci odată,dragule!îl dojeni ea iritată.Ce-i cu tine de te comporţi ca un miel speriat,fugărit de un lup feroce?râse tânăra.Din câte îşi aminteşte mintea mea chinuită,eu am fost victima în această poveste.Ah,stai puţin.Tu nu mă crezi deloc...uitasem acest mic detaliu...

Joaca de-a destinul

225

- Oh,ba te cred! confirmă el cu siguranţă.Nu mai am astfel de îndoieli. - Cum aşa ?! întrebă ea mirată. - Acum sunt sigur că Sergiu m-a minţit atunci când mi-a povestit aventura voastră.Dar în clipele acelea blestemate parcă aveam un văl pe ochi şi nu am reuşit să văd adevărul.Crede-mă că şi pe mine m-a torturat minciuna asta nenorocită.Ar trebui să-l distrug pe ticălosul ăla ! - Lasă-mă să înţeleg.Sergiu ţi-a spus că...?! - Da,da,da!Ba chiar mi-a oferit şi unele detalii care m-au dezgustat şi înverşunat.Mi-a povestit o întreagă aventură,nemernicul! Cu siguranţă ne-a văzut în ziua aia când a venit la cabană,că ne-am sărutat după ce el a plecat şi a realizat că nu suntem frate şi soră.S-a înfuriat că l-ai refuzat şi a vrut să se răzbune prin această metodă atât de parşivă.Iar eu am picat precum un prost în cursă ! - Am crezut că-i doar o invenţie de-a ta,dar nu m-am gândit că bărbatul acela chiar a îndrăznit să îmi ştirbească imaginea în faţa ta,abuzând de declaraţii mincinoase ! E de-a dreptul îngrozitor ! - N-aveam de unde să ştiu că nu era nimic adevărat.Am crezut că te-ai plictisit de mine şi de atitudinea mea ostilă,că îţi doreai să fii iubită şi te-ai refugiat în braţele sale.În mintea mea totul se lega diabolic de bine.Un bărbat şarmant,o fată superbă,iar eu,un biet idiot pe alături.Mă simţeam precum un pion scos din joc...trebuie să înţelegi că detaliile s-au îmbinat într-un mod terific. - Fie,încuviinţă ea cu nespusă greutate.Să presupunem că erai foarte gelos,că întrevedeai diverse scenarii perverse între mine şi ipocritul acela,dar cum ai putut să n-ai încredere în mine nicio fă-râmă ?!Cum ai fost capabil să te încrezi în acel necunoscut ordinar,decât în mine,pe care mă ştii de când eram o biată copilă,o mucoasă naivă şi visătoare ?! El îşi feri îndurerat privirea din faţa ochilor ei acuzatori. - Destinul...şi-a bătut joc de mine... - Destinul de tine,iar tu de mine.Ucigaş şi nedrept lanţ al sorţii ! - Sigrid,zise el,întorcându-se brusc spre ea.Promite-mi că o să îmi răspunzi cu toată sinceritatea la următoarea întrebare pe care ţi-o voi adresa. Ea aprobă din cap iar el o apucă cu duioşie de mâini. - Am fost primul tău bărbat ? Tânăra încercă să fugă de lângă el,dar reflexele lui o întrecură în agerime.O înlănţui cu braţele-i puternice şi o trase ferm în poala lui,obligând-o să i se cuibărească la piept. - Da,este adevărat.Nu trebuie să negi.Acum ştiu totul.Ştiu,ştiu,ştiu!Ah,şi cât de bine-mi mai pare! Îţi promit că noaptea trecută n-a fost nici preludiul viitoarelor contopiri ce ne-aşteaptă. Ea încă i se mai zbătea în braţe,neînţelegând ce i se întâmplă.Ce vis bizar mai era şi acela ?! Luca nu doar că o credea,ci îi şi promitea viitoare nopţi pasionale de amor ?! - E nebunesc! E de-a dreptul nebunesc ce spui ! Ce-i cu tine,Luca ?! - Dar când a fost vreodată ceva normal în relaţia noastră,iubito?De ce să nu ne lăsăm cufundaţi în tenebrele propriei noastre dragoste nesăbuite ?

Sandy Manase

226

Capitolul 33

Ţie amorul îţi penetrează mintea, ţi se mută în cap după aceea. Tot ce gândeşti e

cald.Eşti mereu caldă.Singurul lucru e că ai un corp de adolescentă.Dar ce forţă ai de a păstra iluzia! Ştii cum se simt bărbaţii după ce au avut o femeie.Le vine s-o dea jos din pat.Cu tine e la fel de înălţător după ca şi înainte.De tine nu mă satur niciodată...

Înviere după înviere... Nu sunt decât ce-ţi imaginezi tu că sunt. ~ Henry Miller ~

Sigrid îşi pregătise în acea seară un fel de culcuş confortabil,în faţa şemineului în care ardea un foc liniştit,unde lemnele sfârâiau într-un mod atât de plăcut,încât aveai impresia că sunetele emise se converteau într-o stranie şi pătrunzătoare melodie.Se gândise necontenit dacă trebuia să profite de zilele rămase,ori dacă era necesar să-şi înfrâneze pasiunea,amintindu-şi că scopul ei căpătase o turnură mult mai diferită decât cea propusă iniţial.Mereu se izbea de acest gând,şi mereu îl ocolea. Întinsă pe o blană călduroasă de urs,cu o sticlă de vin roşu alături,fata purta acum o provocatoare ţinută,care ar fi aţâţat poftele până şi celui mai impasibil bărbat sau celui mai neprihănit puşti. Luca rămase contemplând fiecare detaliu care i-o înfăţişa pe fiinţa aceea mai fierbinte decât însăşi focul care ardea aprig în şemineul cel învechit.Coborî uşor cu privirea asupra picioarelor,admiră jartierele finuţe,gleznele perfecte,poziţia atât de favorabilă pe care ea şi-o alesese cu viclenie pentru a şi le expune cât mai bine sub ochii lui,ştiind prea bine că erau unele dintre punctele ei forte. După ce termină de executat acel tur vizual ce-l umplu de dorinţă din pricina senzualităţii exce-sive revărsate din fiece por al pielii ei dezgolite,fu pătruns de curiozitate,dorindu-şi să-i descopere cât mai repede cu putinţă şi părţile ascunse vederii.Nerăbdarea sa sălbatică de a o vedea goală era cu atât mai puţin de înţeles,deoarece această dorinţă deja îi fusese satisfăcută de câteva ori,ba mai mult,ea fusese dusă la rangul de contopire,întrecând acel stadiu incipient ce se mulţumea numai cu pură plăcere vizuală.Şi totuşi,poate din cauza că prima lor noapte împreună se petrecuse în nişte circumstanţe mai puţin obişnuite şi într-o manieră mai mult agresivă decât tandră,Luca uitase acest mic detaliu,şi tocmai de aceea devenise acum mai fascinat decât un băiat ce vede pentru întâia oară o femeie dezbrăcată. Adevărul era că nici unuia dintre ei nu le displăcuse acea noapte pasională,presărată cu„tandre-ţuri“nu prea comune pentru o primă uniune amoroasă.Prin urmare,era practic imposibil ca Luca să omită acea răbufnire nechibzuită a simţurilor,lucru care devenea şi mai intrigant,fiindcă în clipa de faţă era străbătut de o dorinţă mult mai uriaşă decât atunci sau,cel puţin,la fel de imensă.Deliciul fusese gustat,dar cu toate acestea,niciodată în viaţa lui nu avusese impresia că un lucru cunoscut într-o manieră mai mult decât superficială,i se poate înfăţişa dintr-odată,învăluit într-un asemenea mister,încât nici măcar nu mai realiza că avea de-a face cu exact acelaşi lucru precedent,în cazul de faţă cu aceeaşi fată.Avea inexplicabila senzaţie că în locul ei apăruse o alta,ce-l atrăgea şi mai mult decât întâia,a doua sau ... ?! Şi atunci,în mintea sa deja înfierbântată de pasiune,apăru acea dilemă tulburătoare,amintindu-şi că Sigrid manifestase atitudini total distincte,într-un răstimp scurt.Spre exemplu,emoţia supremă şi teribil de răvăşitoare din clipa când el o îmbrăţişase pe neaşteptate în grădină,intra într-un contrast uriaş cu persecuţia la care-l supusese în seara când o rănise din greşeală.Cu atât mai mult îşi întări această convingere când revăzu prin prisma memoriei scena scandaloasă din biserică.Atunci când

Joaca de-a destinul

227

intrase în incinta sfântă,Sigrid avea o atitudine nespus de corectă,spăşită în faţa sorţii.Era dispusă să îşi asume o înfrângere pe care avea puterea să o înlăture,să-şi domolească propriile sentimen-te,care erau dornice numai şi numai să crească în intensitate.După nici măcar o zi întreagă între această justeţe şi moralitate exemplară,fu nevoit să se confrunte într-acelaşi loc sacru,cu o Sigrid răzvrătită peste măsură,capabilă să-şi rişte decenţa,demnitatea şi vanitatea numai pentru scopul iubirii.Gesturile indecente pe care le înfăptuise împreună cu el cu o patimă dementă şi nepăsarea în faţa conceptelor religioase,o pictau în culorile unei misterioase umbre obscure,pe aceeaşi fiinţă care păşise în acel lăcaş într-o lumină absolut pură. Luca era de-a dreptul convins că nici una dintre toate acele atitudini nu fusese disimulată.În toate prima o sinceritate de netăgăduit,o manifestare a faptelor prin dovezi mult prea straşnice pentru a fi puse sub semnul unei incertitudini care ar fi putut să scoată la iveală o măsluire a emoţiilor şi sentimentelor.Nu,categoric tot ceea ce provenise de la ea,şi se răsfrânsese până în prezent asupra sa,fusese plin de autenticitate şi fără urmă de simţire mincinoasă sau ipocrită. De aceea,în această seară o dorea mai mult decât oricând,deoarece în întreaga atmosferă palpita un mister îmbietor,dar atât de greu de pătruns. Tânărul îi mai admiră pentru a nu ştiu câta oară trupul înveşmântat în dantela neagră a lenjeriei intime.Urmări captivat curbura coapselor,urcă din nou uşurel cu privirea asupra bustului,gâtului fragil,ajungând într-un final cu ochii aţintiţi asupra buzelor ce-i zâmbeau cu o viclenie evidentă. - Ce idee îţi mai trece prin căpşorul acela ? întrebă el,surâzându-i totodată la fel de larg. - Luca,eşti singurul bărbat cu care mă pot juca în mod serios.Alături de tine pot avea parte de trăiri intense,cutremurătoare.Sunt convinsă că am putea să ne bucurăm amândoi de ele,aşa că ar fi păcat să lăsăm această şansă să ne scape printre degete.Între doi oameni precum noi,nu s-ar putea pune problema de superficialitate pentru că avem capacitatea de a transforma până şi un joc sexual în cea mai profundă şi tulburătoare experienţă erotică.De ce să nu încercăm ?! îl tentă ea. Luca se aşeză lângă ea,pe blana de urs,şi desfăcu încet sticla de vin. - Adu paharele acelea de pe masă.Cred că avem de încheiat un armistiţiu. - Desigur.Nu o să vă scutesc de plăcerea de a-mi admira fesele în timp ce mă deplasez încetişor către paharele privilegiate,zise fata cu dezinvoltură. Luca vru să zică ceva,dar ea se şi ridicase fulgerător. - E bine aşa?îl întrebă ea,râzând,în timp ce-şi legăna posteriorul cu mare nesimţire.Nu mă pricep deloc la tehnici de seducţie şi nu ştiu să fiu subtilă. - Dar cunoşti metoda prin care să fii o mincinoasă adorabilă. Ajunsă în dreptul mesei,se întoarse către el şi-l fixă cu privirea. - Cred că v-am mai vorbit despre maestrul meu,îi mărturisi ea cu aceeaşi politeţe prefăcută. - Cred că şi aici minţiţi,zise el pe un ton la fel de glumeţ precum al ei. - Îndrăzniţi să vă îndoiţi de sinceritatea spuselor mele ?Aveţi curajul să înlăturaţi un elogiu,care e adus propriei dumneavoastre persoane ? - Noi am fost mereu prea distanţaţi pentru a susţine că ţi-ai însuşit acest comportament tocmai de la mine,spuse tânărul cu scepticism. - Şi atunci ? întrebă ea cu o figură inocentă şi mirosi trandafirii galbeni,frumos aşezaţi într-o vază. - Nu contest nişte certe asemănări izbitoare între personalităţile noastre,însă nu mă îmbrobodi cu minciunele.Mai degrabă,consider că destinul ne-a înzestrat pe ambii cu nişte caractere,care în mod uimitor ... - Se completează al naibii de distrugător.Asta este expresia corectă. Luă un trandafir din vază,îl sărută uşor şi apoi i-l aruncă lui. - Cred că am facut o obsesie pentru floricelele astea galbene. - Eu pentru altceva…îi răspunse Luca pe un ton senzual.

Sandy Manase

228

Sigrid apucă două pahare şi se îndreptă din nou către adoratul ei amant. - Sunt profund conştientă că e periculos să fac afaceri cu tine,zise tânăra,aşezându-se din nou pe blana călduroasă.Însă mă voi risca,fiindcă am satisfacţia că tratez cu un om care,sper că a încetat să mă mai subestimeze şi va şti cu cine se încumetă să experimenteze tainice laturi ale amorului. Luca o privi într-o manieră stranie,dar ea-i ghici pe dată subînţelesul uităturii. - Oh,da.Tu eşti absolut sigur că mă înşel precum o naivă.Te bazezi pe experienţa ta covârşitoare şi m-ai înştiinţa cu o infinită şi sadică plăcere că tu cunoşti deja dragostea.Însă,eu n-o să-ţi permit să limitezi un sentiment atât de măreţ şi să-mi vii cu prostii cum că ai explorat tot ce era de explorat. - Şi cum o să mă opreşti ? Ai argumente suficient de puternice ? o provocă el. - O să te amuţesc printr-un sărut.Unul de copilaşi...şi o să vezi ce tragedie poate stârni o picătură de intensitate azvârlită în ceva practic inocent. Luca se dădu puţin înapoi,râzându-i în faţă total neîncrezător. - Treci încoace ! Şi dacă îndrăzneşti să bagi limbuţa,nu fug la bucătărie să aduc un cuţit,ci sparg un pahar şi ţi-o tai urgent cu un ciob. El dădu să se amuze iar,dar buzele fetei le presară într-atât de sălbatic pe ale lui,aşa că aţâţat de acea senzaţie ce i se părea total nouă,începu şi el să şi le apese pe ale sale cu atâta forţă,încât simţea că-şi depune toată puterea trupului într-acea contopire a gurilor flămânde.Peste câteva clipe,Sigrid gemea,iar răsuflarea lui devenise nemaipomenit de zgomotoasă.Amândoi încercau pe cât posibil să se abţină şi să nu răbufnească prin alte acţiuni mai disperate. La finalul aşa-zisului gest inocent,Luca ce fusese sceptic,părea mult mai răvăşit decât Sigrid însăşi, încercând să-şi tempereze respiraţia accelerată. - Ei,cum a fost?Îndrăznesc să spun că n-ai da acest micuţ sărut nici pe ore întregi de mozoleli cu vreo una din distinsele tale cuceriri.Ştii de ce?Pentru că gesturile infime,ce par insignifiante,atunci când sunt înfăptuite de către persoane mai puţin comune,capătă şi ele cote deosebite. Luca turnă vinul în cele două pahare,iar apoi îi oferi cu gentileţe unul dintre ele. - Pentru ce să ciocnim ? întrebă ea gânditoare. - Nu ştiu.Propune tu mai întâi. - Pentru noiembrie,zise Sigrid şi ridică voioasă paharul.Şi pentru faptul că destinul mi-a permis să stau alături de un bărbat ca tine.Şi pentru ca misiunea mea să reuşească,îşi zise în gând. Luca o privi într-un mod straniu,care demonstra în mod clar un mare scepticism din partea sa. - Da,chiar şi numai să stau,accentuă fata cu o fermă siguranţă,pentru a-i înlătura acea neîncredere teribilă.Simpla ta prezenţă mă umple,mă face să cred că lumea aceasta este doar o minciună,şi că există un alt univers în care poţi pătrunde atunci când te sustragi din cel limitat. - Eu vreau să ciocnesc ... - O clipă.Mai doream să adaug că,în fond,toastez numai pentru tine. - Şi eu tot pentru tine,spuse acesta pe o voce tandră.Sper ca într-o bună zi să ajungi să iubeşti un bărbat care să te merite şi să te iubească şi el la rândul său cu acelaşi devotament şi aceleaşi intense sentimente. Ea începu să râdă,iar din când în când,mai sorbea câte o gură de vin. - Nu mă aşteptam la o asemenea prostie din partea unui tip atât de inteligent.Eşti incredibil de idiot atunci când vine vorba de lucruri simple. Luca adoptă o figură serioasă,dar ea continua să vorbească. - Poate că şi eu sunt o mare proastă şi imbecilă în nenumărate aspecte,dar aici nu încape urmă de îndoială.Prin ce metodă ingenioasă şi totodată plină de cruzime,doreşti tu să-mi testezi statornicia sentimentelor... - Sigrid,nu pretind să dispun de inima ta.Ţi-am făcut o urare din tot sufletul. - Aş fi vrut să fie o urare provenită din spatele acestui suflet.Din cel bine ascuns,care îl bagă la

Joaca de-a destinul

229

înaintare pe un altul cu care nu vreau să am de-a face,replică ea îmbufnată. Sigrid îşi abandonă paharul şi se întinse iarăşi pe călduroasa blană de urs. - Ridică-te.Am un joc să îţi propun. Luca îi ascultă dorinţa şi,fiindcă era nespus de curios,încuviinţă pe dată jocul,deşi nu-l cunoştea. - Vreau ca privirea ta să colinde nestingherită pe întreg corpul meu. - Doar atât ? - Nu.Vreau să mă ghidezi.De fiecare dată când ochii tăi se vor opri,iar eu o să văd că privirea ta stăruieşte asupra unei părţi a trupului meu,o să o mângâi cu cea mai profundă tandreţe de care sunt capabilă. - Atât ? întrebă el cu o voce agitată. - Atât.Doar aşteaptă să-mi scot lenjeria şi să mă aşez confortabil. După câteva clipe,Sigrid se afla din nou complet goală în faţa lui.Se întinse ca o pisică leneşă pe blana moale,aşteptând cuminte comanda ochilor lui căprui şi pătrunzători. Fără să vrea,Luca rămăsese cu ochii asupra buzelor sale,iar ea nu trecu cu vederea nici această primă privire,aşa că le mângâie cu degete tremurătoare.Apoi,tânărul coborî în mare grabă direct pe sâni,fără să mai zăbovească absolut deloc asupra gâtului fragil.Sigrid se execută,şi-i cuprinse uşor în palme,începând să-i mângâie cu duioşie,cu mişcări domoale,dar provocatoare prin fineţea lor desăvârşită.Totul continuă pentru o vreme menţinându-se acelaşi ritm suav,delicat,tandru. Joculeţul fu un delir total.Ea se rostogolea râzând de-a lungul blăniţei şi-i îndeplinea poruncile cu o magnifică precizie şi cu nişte mişcări atât de pricepute,încât Luca simţi că trebuia să înceteze dacă nu dorea să sufere şi el de pe urma dorinţei pătimaşe ce părea să pulseze intens în venele ei. Abdomenul fetei tresălta uşurel,respiraţia era întretăiată,gâtul îi fremăta,iar mâinile continuau să alerge şi să desfete cu mângâieri,care îşi crescuseră tandreţea într-un asemenea hal încât deveniseră rapide şi violente.Curând,ea începu să geamă.Mai întâi subtil,apoi puternic,apoi şi mai tare,şi mai tare! Aproape că urla,părând sfâşiată,distrusă fiind de cele mai grozave şi nemiloase senzaţii.Tot trupul i se zvârcolea spasmodic,iar mâinile micuţe alergau mereu,producând o plăcere mult prea devastatoare.Ţipă.Zvâcni pentru ultima dată.Şi-i strigă extaziată numele. Luca se repezi asupra canapelei şi înşfăcă o pătură,i-o aruncă fetei să se acopere şi apoi începu să se dezbrace cu o viteză,care o făcu pe Sigrid să se amuze în hohote,deşi în ciuda cumplitei lui agitaţii,iscusinţa tânărului era de-a dreptul remarcabilă. Ea dădu pătura deoparte,iar trupul lui gol se lipi de cel al fetei,care era la fel de înfierbântat.La minunatul contact ce avu loc,amândoi amorezii mormăiră cu atâta mulţumire,încât până şi ursul pe care se tăvăleau i-ar fi invidiat pentru emiterea acelor sunete atât de animalice. Se iubiră mult,enorm de mult ;atât de mult încât orele treaceau una după alta cu o repeziciune uluitoare,deşi pentru cei doi tineri,momentele aveau tot aceeaşi savoare sublimă de eternitate,iar clipele păreau să se rostogolească una după alta într-un ritm domol,totalmente lin,ce le permitea să se desfete pe îndelete. Doar gemetele lor înfundate răzbăteau de sub pătura călduroasă,pe care încăpăţânaţii refuzau să o dea la o parte în ciuda uriaşei supraîncălziri. - Ard...simt că ard cu adevărat! exclamă ea,încrucişând degetele ei cu ale mâinii lui. - Gândeşte-te că ardem împreună,îi zise Luca pe un ton senzual,în timp ce picături de sudoare i se prelingeau tentant pe chip. Fata-şi desprinse mâna dintr-a lui,ridicând-o pentru a i le şterge. - Oh,iubitule.Cred că eşti epuizat.Curg apele de pe tine.Trebuie să încetăm nebunia aceasta.Nu am idee dacă stăm aici contopiţi de ore sau zile.Am pierdut total noţiunea timpului.Asta nu e bine. - Şi tu eşti la fel de udă şi ostenită ;eşti terminată.Dar eşti caldă...mă vrei în continuare...minţi dacă îmi zici că vrei să mă opresc...

Sandy Manase

230

Sigrid îi sărută fruntea,ochii,gura,obrajii.Nu rămăsese loc de pe chipul lui unde să nu fie asaltat de cea mai răvăşitoare tandreţe. - Nu,nu,nu ! Să nu-mi crezi vorbele mincinoase.Ascultă-mi doar trupul.Citeşte-mi ochii. - Oh,Sigrid ! - Lucaaa ! îi strigă ea numele şi aproape că-i leşină în braţe. Îl apucă de gât şi izbucni în plâns.Râse,deliră clipe-n şir şoptind numele lui în mod constant,iar într-un final adormi,în timp ce el o mângâia uşor pe păr pentru a o linişti. Trupul ei ostenit de la atâta consumare a iubirii se cuibări bine pe blană.El îi sărută uşor umerii şi o înveli cu grijă.Se ridică şi plecă gol spre bucătărie. La întoarcere avea o cană cu ceai,aşezată frumos pe o tăviţă.Se aplecă,o trezi încet pe fată,o ridică în şezut şi-i sprijini spatele cu unul dintre braţe,în timp ce cu celălalt îi duse ceaşca uşor la buze. - Bea,scumpa mea.Am cam exagerat cu deshidratarea. - N-am febră.N-am nimic.Îţi jur că mă simt perfect,îl asigură ea sorbind cu poftă ceaiul.Dar mi-e somn rău de tot,iubitule.Te superi dacă mă culc ? - Nu,zâmbi el cu îngăduinţă.Odihneşte-te cât îţi pofteşte inima. - Culcă-te şi tu lângă mine şi...dar nu mai termină să-şi ducă fraza la bun final,că adormi pe dată. Luca se aşeză din nou alături de ea,după care o sărută pe frunte cu o nemărginită duioşie. - Şi strânge-mă în braţe doreai să adaugi ? Nu dormiră decât o noapte.Era puţin faţă de timpul uriaş alocat actelor erotice,însă nici unul nu bănuia deloc nebunia înfăptuită.De abia când ea se trezi şi observă că focul din şemineu părea stins de multă vreme îi apăru în minte nedumerirea în privinţa orelor petrecute în acel torid delir. Se ridică plină de vitalitate,se întinse cu voioşie,căscă zgomotos şi dori să se ducă spre bucătărie pentru a pregăti un mic dejun delicios.Totuşi,aruncă o privire la mobilul de pe măsuţă.Îl apucă şi se uită la oră,dar mai cu seamă la data zilei.Avu un MIC şoc.Îl scăpă pe podea instantaneu. Câteva clipe doar îl privi pe Luca cum dormea liniştit în faţa şemineului,în care focul era complet stins acum.O singură lacrimă îi căzu,dar avu impresia ca într-acea singură picătură se cumulase o mare a suferinţei şi a chinului.Ridică încet telefonul,şi-l puse uşor la loc,îndreptându-şi paşii spre dormitorul său,şi nicidecum spre bucătărie.Era întâi decembrie. Îşi trânti absolut toate boarfele în valiză,înghesuindu-le cu mişcări mecanice,de parcă nici nu mai realiza ceea ce face,dar ştia că exact asta trebuie să facă.Era hotărâtă că după toate nebuniile comise alături de Luca,era absolut imperios să se retragă pentru o vreme. În acele clipe,era atât de convinsă că totul se încheiase între ei,de parcă cinstea şi moralitatea i-ar fi fost brusc resuscitate,înlocuind fulgerător pasiunea oarbă din toate zilele trecute. Coborî în fugă scările şi îşi lăsă valiza în faţa uşii principale,după care se duse să-i lase telefonul pe masă.Într-adevăr din ziua când i-l şterpelise,nu vru să i-l mai înapoieze cu niciun chip. Însă acum...acum considera că sosise vremea să-l înapoieze proprietarului,sperând totodată că tot ceea ce făcuse va avea rezultata,iar Luca nu se va reîntoarce la proastele obiceiuri de odinioară. Când tânărul se trezi şi el într-un final,constată stupefiat că fusese abandonat.Furios că Sigrid îşi făcuse bagajul şi plecase fără ca măcar să-l fi înştiinţat printr-un bilet,se repezi şi el la hainele sale,le trânti în valiza,iar apoi o porni grăbit către ieşirea din cabana aceea blestemată. În momentul când vru să iasă pe uşă,observă telefonul mobil pe masă.Se gândi îngrozit că trecuse o lună de zile fără să mai fi vorbit cu vreo persoană cunoscută.Exista şansa ca unii chiar să-l fi dat dispărut,dar nici că-i păsa.Vru să apeleze un număr,dar se răzgândi fulgerător. Avu tâmpita impresie că simpla acţiune semăna cu un soi de raport minuţios,iar după ce simţise gustul libertăţii,nu mai avea chef de astfel de monitorizări prosteşti.

Joaca de-a destinul

231

Capitolul 34

Şi nimic nu mai poate să fie altfel,cum râul nu mai poate curge în sus.Mai ales de când a venit şi lovitura cumplită,lumea e azi pentru mine ca privită printr-o lupă şi impregnată de gândul existenţei acestei femei.Mi s-au ascuţit simţurile ?Nu vedeam mai înainte nimic,ca atunci când treci pe lângă un copac,plimbându-te fără să-l vezi măcar,deşi nu eşti distrat,numai pentru că nici nu-ţi închipui ce ai putea vedea la un

copac.Şi nici nu-ţi pui problema asta. ~ Camil Petrescu ~

Următoarea zi,Luca se plimba pe aleea ce ducea către lac,când tocmai se întâlni cu Alfred,lucru ce păru să nu-l încânte absolut deloc,mai ales că îşi dorea nespus de mult să fie singur şi să se bucure de cea mai deplină linişte pentru a-şi orândui gândurile cele confuze. Toată acea călătorie imprevizibilă,dar mai ales toate întâmplările dubioase care avuseseră loc în decursul ei,îl tulburaseră destul de mult,deşi nu şi-ar fi dorit să recunoască acest lucru nici în rup-ul capului.Când Alfred se intersectă cu el,acesta nu avea în cap decât gândul de a-l îndepărta cât mai repede cu putinţă.N-avea chef de conversaţii prieteneşti,nu dorea să îi ofere sfaturi adecvate în caz de acesta se confrunta cu vreo problemă ca de obicei,şi cu atât mai puţin era dispus să ofere explicaţii pentru lipsa sa îndelungată.În clipa de faţă,singurul lucru ce i se părea absolut necesar era doar o strictă evaluare a propriilor sentimente tulburătoare,o recapitulare a evenimentelor din noiembrie,o certă concluzie în privinţa viitorului confuz.Ştia că oricât s-ar fi străduit să nu mai dea ochii cu Sigrid,într-un final tot ar fi fost nevoiţi să se întâlnească,odată ce locuiau în aceeaşi casă ! - Neaţa’,Luca ! îl salută Alfred,afişând un surâs molipsitor,ce nu avu niciun efect asupra celuilalt. - Bună dimineaţa,Alfred,îi răspunse el ursuz. - Cum a fost călătoria ? Au fost vorba de chestiuni profesionale,personale sau... ? - Nu cred că este treaba ta,replică el pe un ton tranşant,mai ales că,observându-l pe Alfred că-şi potrivea paşii cu ai lui,simţi că iritarea îi capătă cote şi mai îngrijorătoare.La dracu',îşi dorea cu disperare să fie singur ! Tânărul tăcu.I se părea că Luca era mult prea defensiv,purtându-se cu el ca şi cum ar fi fost un duşman extrem de periculos,de care trebuia neapărat să se ferească.Acest comportament cam grosolan chiar îl rănea într-o oarecare măsură,fiindcă intenţiile sale nu erau ipocrite.Luca îl ajutase cu o admirabilă bunăvoinţă de câteva ori,oferindu-i sfaturi ireproşabile,motiv pentru care băiatului i-ar fi făcut o mare plăcere să-i poată fi şi el de folos într-un anume fel.Însă era foarte evident că re-cunoştinţa lui nu putea să fie manifestată,cel puţin nu când era vorba de un om atât de dificil,de capricios,ce părea că-i urlă prin fiecare mic gest executat că nu are nevoie de ajutor,că nu are nevoie de el,că nu are nevoie de nimeni ! Poate doar de el însuşi... - Îmi pare rău că mă amestec unde nu-i treaba mea...zise Alfred cu o sinceră părere de rău. Luca râse şi se opri în loc.Fu momentul în care îşi dădu seama că fusese un mare tont când îşi pusese în minte să scape de prezenţa inofensivă a celuilalt tânăr.Nu era deloc nevoie să se ascundă cu o asemenea înverşunare de o persoană aproape incapabilă de acte de meschinărie,de un om care,pur şi simplu,nu putea să comită o faptă urâtă fără ca mai apoi să nu aibă măcar o mică părere de rău,o dorinţă onestă de remediere.

Sandy Manase

232

- Tu...începu Luca pe un ton mult mai paşnic.Tu crezi că ai fi dispus să asculţi o lungă poveste ? - Da,răspunse acesta de îndată,fără pic de ezitare,lucru ce îi fu mult pe plac celuilalt. Alfred era uimit.Luca era încântat.Amândoi câştigaseră puncte în plus în tabelul prieteniei şi,deja simţiră că pot avea mai multă încredere unul în celălalt,în ciuda caracterelor lor total distincte.Lui dificilul Luca nu îi venea să creadă că o persoană poate să fie atât de altruistă şi de lipsită de orice urmă de prefăcătorie,iar sincerului Alfred nu îi venea să creadă că un individ atât de închis în sine şi de obscur precum Luca,era dispus să-i dezvăluie detalii referitoare la viaţa sa misterioasă. - Atunci,hai să ne aşezăm undeva pe o bancă. Mai merseră câţiva paşi pe cărare,fiind însoţiţi doar de tăcerea deplină ce se aşternuse între ei,iar apoi îşi găsiră un loc comod pe o băncuţă verde de lemn,moment în care Luca începu iar să râdă. - Cred că o să îmi povesteşti ceva foarte haios,nu-i aşa ? - Haios ? Da,este oarecum amuzant să constaţi că nu mai înţelegi nimic din propria-ţi viaţă. - Luca,ţi s-a întâmplat ceva grav cât timp ai fost plecat ? întrebă tânărul puţin îngrijorat. - Nu ştiu...nu am idee cum să cataloghez evenimentele ce s-au petrecut.Poate că doar am visat... Îşi lăsă capul pe spate şi privi intens cerul.Câteva clipe nu mai rosti o vorbă,încercând să găsească un început potrivit pentru ce urma să-i istorisească.Trebuia să înceapă cu ceea ce stârnise totul. - Sigrid...zise el cu ochii încă aţintiţi spre înaltul cerului înnourat.Sigrid mă iubeşte. Alfred scăpă o scurtă exclamaţie de uimire.Avea multe întrebări care i se perindau prin minte,dar nu avu timp să îi adreseze nici măcar una din ele,fiindcă Luca începu iarăşi pe acelaşi ton visător. - Şi...află că ea nu a fost plecată pe cont propriu.A fost cu mine toată luna noiembrie. - Mă bucur mult să aud asta.Cred că ar trebui să ştie şi ceilalţi din casă că vă iubiţi. - Nu ! Sub nicio formă ! sări el,fiind cuprins de o agitaţie care-l intrigă pe celălalt tânăr.Nimeni nu trebuie să mai afle de toată nebunia asta,îl avertiză el cu mare asprime.Pot avea încredere în tine ? - Desigur.Dar nu-mi pot imagina deloc motivul pentru care sunteţi nevoiţi să ascundeţi relaţia. - Tu nu înţelegi ? zise Luca şi-l apucă de umeri cu o uşoară brutalitate.Eu nu o iubesc pe Sigrid ! Alfred se scărpină la ceafă,fiind extrem de derutat,iar apoi îndepărtă mâinile lui Luca de asupra sa.Acum înţelegea cam cum stăteau lucrurile.Fata îl iubea,pe când el nu simţea la fel.În fond,nu era o mare încâlceală,ci o simplă iubire neîmpărtăşită.Dar ce rost mai avusese călătoria lor ?! - Un moment,zise el încurcat peste măsură.Zici că tu nu o iubeşti.Eşti absolut sigur de asta ? - Complet.Nu încape nici urmă de îndoială.Eu sunt foarte îndrăgostit de altă femeie.Nu ţi-am prezentat-o niciodată,dar este imposibil să nu fi aflat că am o relaţie stabilă de câţiva ani buni. - Ok,zise Alfred spăşit.Deci,eşti ferm convins că o iubeşti pe actuala ta iubită,dar ai plecat o lună cu Sigrid,care nu înseamnă nimic deosebit pentru tine,sau,cel puţin tu susţii că nu te atrage deloc pentru o eventuală legătură sentimentală.Nu-mi rămâne decât să te întreb:de ce ai făcut asta ?! - Nu am idee,râse el cuprins de acelaşi amuzament isteric.Când m-am întâlnit cu tine pe alee mai devreme,tocmai mă hotărâsem să găsesc un loc linşitit,unde să pot sa fi singur pentru a-mi clarifica gândurile.Doream să te alung din preajma mea cu o disperare nebunească.Dacă n-aş fi descoperit în atitudinea ta atâta francheţe şi loialitate pură,poţi să fii foarte sigur că te-aş fi îndepărtat cu mare bădărănie. - Te înţeleg.Până şi cel mai calm om din lume are momente nefericite când clachează. - Sigrid a plănuit totul cu sânge rece şi a acţionat cu o teribilă precizie până în ultima zi a lunii noiembrie.Şi totuşi,s-au întâmplat şi lucruri incredibil de neaşteptate...afirmă el încurcat.Nu putea să le prevadă pe toate. - Luca...despre ce tot vorbeşti ? Ştia că Luca era paranoic,dar că Sigrid făcuse un plan pentru a-l răpi şi a-l seduce împotriva voinţei lui i se părea un scenariu mult prea imposibil. - Nu-mi rămâne decât să cred că s-a adaptat excelent oricărei situaţii,că a găsit pe moment cele mai convenabile metode,indiferent că întâmplările au căpătat şi turnuri mai nefavorabile.A întors

Joaca de-a destinul

233

totul după bunul plac,concluzionă Luca pe un ton categoric. - Oh...poţi să fii mai explicit ? Povestea ta chiar n-are un început ? Cum aţi decis să plecaţi împreună ? - Practic,noi nici măcar nu am hotărât un astfel de lucru.Ea s-a folosit de o persuasiune aproape diabolică,şi m-a presat într-atât de mult prin nişte simple cuvinte,astfel încât în numai câteva clipe amărâte,mi-am dat naibii absolut toate principiile,renunţând la orice strop de corectitudine.Pur şi simplu,din momentul când am apăsat afurisita pedală de acceleraţie,întreaga lume n-a mai fost decât un biet decor,iar toată viaţa mea de dinainte,n-a mai contat absolut deloc.Trecutul meu mi s-a părut fără rost,iar viitorul insuportabil dacă nu aveam să trec prin această probă a destinului.Ştiam că absolut nimic nu mai avea să mă mulţumească şi că o să trăiesc regretând necontenit.Aveam certitudinea asta blestemată şi ciudată,chiar dacă raţiunea mea nu era de acord cu toată nebunia în care deja mă băgasem.Înverşunat pe propria-mi neputinţă,am constatat că nu mai avea rost să mă lupt împotriva a ceva,care oricum era necesar să se întâmple în mod inevitabil.Cel mai înţelept era să închei odată pentru totdeauna cu visul ei prostesc,indiferent dacă ar fi fost neapărată nevoie de colaborarea mea pentru distrugerea sentimentelor ei absurde.Am plecat ferm hotărât să fac din scopul acestei călătorii o victorie a mea,chiar dacă s-ar fi întemeiat pe suferinţa şi pe dezamăgirea ei.Mă bizuiam că oricum o să îi treacă după o vreme,că nicio suferinţă nu dăinuie veşnic,şi că este mult mai potrivit să se trezească la realitate şi să nu mai caute legături mistice între mine şi ea ! Ştii...mărturisi el cu sinceritate.Mereu mi s-a părut o absurditate imensă faptul că Sigrid susţinea că mă iubeşte,încercând pe de o altă parte să mă convingă că eu şi cu ea,chiar am putea avea o relaţie amoroasă! Lucrul acesta ar fi fost de neconceput pentru mine în oricare moment al trecutului meu,pe când aveam numai relaţii efemere,dar mai ales în prezent,dat fiind faptul că o iubesc pe alta.Şi totuşi,află că am omis până şi acest detaliu esenţial,plecând cu ea fără urmă de remuşcare.În plus...Alfred,eu sunt un tip logodit.Urmează să mă însor. - Eu nu te acuz.Ai acţionat dintr-un puternic impuls.Ai fost provocat şi ai vrut să-ţi iei revanşa. - Ar fi simplu,însă lucrurile nu stau tocmai aşa.Deşi iniţial am plecat mânat de furie,orgoliu rănit şi de o dorinţă imperioasă de a sfârşi cu tot bâlciul ei sentimental,pe parcurs am constatat că toate acestea,într-adevăr au contribuit la decizia mea de a o însoţi,însă acum realizez că până şi într-acele momente decisive aveam posibilitatea să o refuz cu sânge rece.Aş fi fost capabil să nu iau în seamă nici cele mai fierbinţi rugăminţi şi cele mai sincere lacrimi,căci puteam să par neînduplecat uşor. - Ai acceptat,fiindcă în mod inconştient îţi doreai să accepţi.N-ai mai suportat să te considere un laş şi un puşti care nu este capabil să ia decizii pe cont propriu. - Asta e,Alfred !Asta e cheia iniţiatoare a misterului.N-am idee de ce mi-am lăsat voinţa înmuiată în faţa ei şi a şiretlicurilor sale,însă ştiu că puteam în mod incontestabil să o refuz iar,tot cu aceeaşi răceală.Dar am vrut,am vrut ! - Stai puţin,îl opri tânărul contrariat.Ai refuzat-o de mai multe ori ? - Cu siguranţă.Şi ţin să precizez că am fost nemaipomenit de tranşant,căci nu i-am lăsat urmă de speranţă.Tocmai de aceea nu pricep deloc cum de a îndrăznit să meargă atât de departe. Alfred tăcu pentru câteva clipe.Se gândi oare cum reuşise ea să treacă nepăsătoare peste deciziile lui drastice,de unde găsise putere să-l înfrunte,şi cum reuşise să-l convingă pe implacabilul Luca ?! - Categoric,te iubeşte,îşi susţinu el concluzia cu voce tare.Altfel nu îmi pot deloc închipui cum o fiinţă precum Sigrid,care este departe de a fi catalogată o persoană incorectă,ar fi putut să facă aşa ceva.Orice ar fi,înclin să cred că scopurile ei nu au fost meschine.Tu ce crezi ? - Sincer,nu ştiu ce să mai cred.Lasă-mă să îţi povestesc pe scurt şi câteva întâmplări din călătorie. Luca îşi împreună degetele ambelor mâini şi,fixând cu privirea un punct,începu să-i relateze lui Alfred cam cum se petrecuseră lucrurile odată ce părăsiseră pe neaşteptate luxoasa reşedinţă. - Trebuie să încep cu accidentul.Mi s-a părut extrem de dubios acel moment.

Sandy Manase

234

- Cu ce ?! se îngrijoră Alfred şi ochii i se măriră din cauza spaimei. - Stai liniştit.După cum ai observat,eu şi Sigrid suntem teferi.Accidentul n-a avut mari urmări,nu s-a soldat decât cu câteva zgârieturi la ea,şi cu una puţin mai urâtă la mine,dar deja nu se mai ob-servă nici aceea.Chiar nu ai de ce să te preocupi.Crede-mă,Alfred,tot ceea ce s-a întâmplat a fost dureros strict din punct de vedere emoţional.Ca să fiu cât mai concis,am ajuns să ne încăierăm de la volan,ea susţinând că nu este corect să mă oblige să o însoţesc,eu fiind ferm convins că nimic nu o să mă facă să mai dau înapoi,că de astă dată o să îi servesc o lecţie mult mai cruntă decât toate celelalte.Îmi doream să o învăţ minte că atunci când zic „nu“,o zic în cel mai serios mod cu putinţă şi nu retractez sub nicio formă,poate doar în cazuri extreme.Ironic este faptul că implacabilul meu „nu“,deja se transformase încă din acele clipe fatidice într-un „da” categoric,desăvârşit şi fără urmă de îndoială.Desigur,ar fi fost o nebunie să admit că,deşi o ador pe iubita mea,mă simt legat în mod absolut iremediabil de o altă fiinţă,mai exact,tocmai de Sigrid.Zic legat,dar nu ştiu deloc în ce fel şi în ce măsură...zise el complet derutat. - Poate că a fost numai o ispită mult prea tentantă...îi sugeră Alfred.Sigrid are o frumuseţe demnă de luat în seamă,nemaipunând la socoteală că nu e deloc tipul de fetişcană naivă şi neştiutoare.Din contra,este puternică,foarte sigură pe ea,iar întreaga-i atitudine degajă o mare încredere,demnă de admiraţie.În plus,mi s-a părut că Sigrid e înconjurată mai mereu de o aură de mister... - Ah,Alfred...dacă ai şti...ei îi place la nebunie să se joace cu mintea oamenilor,oftă tânărul.Cu a mea îndeosebi,comentă el ironic. - Deci,spuneai că accidentul n-a avut urmări tocmai grave.Mai departe ce s-a întâmplat ? - Dar nu ţi-am zis cum am dat drumul volanului doar pentru ca să o sărut.Ce părere ai de asta ? - Eşti sigur că nu erai drogat atunci când te-ai aşezat la volan ? glumi Alfred. - Nu vorbi prostii.Eu nu sunt bărbatul care să pice atât de uşor în curse tipic feminine,şi nici nu mă las ispitit cu mare uşurinţă.Adu-mi-o pe însăşi Miss World şi îţi demonstrez că o refuz,sfidând oricare lege a firii.Dar,îţi mărturisesc cu toată sinceritatea că,în clipele alea nenorocite,îmi doream să o sărut pe ea şi numai pe ea.Eram obsedat doar de gândul de a o face să experimenteze cel mai sălbatic sărut din viaţa ei.Nu mai posedam strop de raţiune.Simţeam că o iubesc pe Sigrid,că am iubit-o toată viaţa asta şi alte zeci trecute.A fost ca o forţă magnetică înspăimântătoare şi puternică ce a pus vijelios stăpânire pe mine,pentru ca după doar câteva secunde să mă simt condus de o mânie oarbă şi la fel de îngrozitoare,şi să o izbesc cu capul de bord fără pic de milă.Şi,ca şi cum nu ar fi fost de ajuns,apoi m-am trezit îngrijorat de moarte că i-aş fi putut produce cel mai mic rău,aşa că am abandonat volanul,maşina izbindu-se astfel în mod nefericit de un copac. Alfred scoase câteva exclamaţii concomitente de straşnică uimire. - Hm...o să mai sar peste câteva detalii ca să mai scurtez povestea,şi o să ajung la partea când am descoperit o cabană,care părea practic abandonată,însă care totuşi aparţinea unui anumit individ pe nume Sergiu.Până la urmă,acesta ne-a permis să locuim provizoriu într-însa,însă pe atunci nici măcar nu-mi imaginam în ce infern mă băgasem,în ce casă a plăcerii,a nebuniei şi a chinului. - Când aţi decis să rămâneţi acolo...care erau sentimentele tale pentru ea ? - Aceleaşi.Nu se schimbase absolut nimic.Din contra,se părea că îmi revenisem din transa aceea sentimentală pe care o experimentasem în maşină.Eram la fel de dispus numai să mă joc,fără să o înşel pe cea pe care o iubesc,şi să nu las deloc garda jos,indiferent cum ar fi încercat Sigrid să mă seducă.Dar s-a întâmplat altfel. - Ok.Ce poate să fie atât de dezastruos ? N-ai reuşit să fii fidel...asta e problema care te macină ? - Nu.Este foarte ciudat,dar nu mă simt vinovat pentru ceea ce am făcut.Cu atât mai puţin în acele momente,când nici măcar nu conştientizam că mai există o alta pe lume în afară de ea.Îţi jur,Sigrid era tot ceea ce conta. - Spune-mi...doar v-aţi sărutat sau aţi mers şi mai departe de atât ? întrebă Alfred cu precauţie.

Joaca de-a destinul

235

Luca îşi îndreptă privirea spre pământ şi cugetă puţin.Nu,nu simţea nici urmă de remuşcare nici măcar acum,însă ştia că avea să îl şocheze puţin pe Alfred prin mărturisirea lui. - Eu şi Sigrid am...am amânat atât de multă vreme momentul unui simplu sărut,încât atunci când acesta s-a produs într-un sfârşit,n-a fost tocmai ceva obişnuit.Devenise absolut vital să ne unim buzele măcar pentru o singură dată. Alfred îi urmări cu atenţie privirea lui Luca,în timpul acestei mărturisiri.Observă că,deşi nu părea tulburat,ochii trădau o mare nelinişte,o emoţie cu greu ţinută sub control. - Bineînţeles că ea îşi dorea asta cu o disperare oarbă,iar eu...eu mi-am dorit la fel de păti-maş,mărturisi tânărul.Nu are rost să mai neg.Ne-am sărutat cu aceeaşi pasiune,ne-am strâns în braţe cuprinşi de acelaşi delir nebunesc,sunt convins că până şi bătăile sălbatice ale inimilor noastre erau identice,iar sângele care ne curgea prin vene era la fel de fierbinte şi de întărâtat.Clocotind de dorinţă,ne-am comportat precum cei mai dornici dintre amanţi,iar dacă nu ne-ar fi împiedicat pre-otul acela băgăreţ,n-am idee la ce nebunie s-ar fi ajuns. - Ce preot ? întrebă Alfred stupefiat. - Am uitat să precizez că întâmplarea relatată a avut loc într-o bisericuţă din orăşelul acela.A fost un episod erotic,dramatic,dar şi puţin amuzant.A fost un deliciu dureros.A fost un amestec de trăiri copleşitoare. - Tocmai în biserică...replică Alfred cam revoltat,fiindcă tânărul era într-adevăr o fire religioasă. - Fii serios.Asta contează exact cel mai puţin.Trebuia să se întâmple.Şi s-a întâmplat,indiferent de loc...zise Luca pe un ton detaşat,de parcă noţiunea de moralitate îi era străină,iar el era un păgân nepăsător.Dacă mi-ai luat deja figura aceasta indignată,mă tem că nu pot să îţi mai povestesc şi restul.Ce dracului,eşti puritan ? - Nu,eu n-am niciun drept să vă judec.Te rog,povesteşte-mi mai departe.Aţi făcut şi dragoste ? - Având în vedere că eu nu o iubesc,nu ştiu dacă s-ar putea afirma în mod concret că am făcut dragoste întâia oară.Bine...nici n-ar putea fi numită drept o simplă partidă de sex,fiindcă... - Prima dată ? V-aţi culcat împreună de mai multe ori ?! - Nu ştiu,dădu acesta din umeri cu o pură inocenţă.Îţi jur că am pierdut noţiunea zilelor atunci când am decis să facem amor de comun acord. - De comun acord ?! întrebă Alfred şi mai stupefiat.Ce vrei să zici cu asta ? - Prima oară,Sigrid n-a fost de acord,aşa că am fost nevoit să o oblig,mărturisi el cu seninătate. Alfred se apucă cu ambele mâini de cap şi râse în mod isteric.În viaţa lui nu mai auzise o astfel de poveste,aşa că nu mai înţelegea nimic.Totul era o nebunie ! - Ştiu că sună extrem de ciudat,însă tocmai aşa s-a întâmplat.Datorită unor circumstanţe ciudate şi a unui tip intrigant,eu m-am înfuriat teribil,crezând că Sigrid este o farsoare,că nu mă mai iubeşte deloc,că şi-a bătut joc de mine tot răstimpul acesta. - Ai crezut că te-a înşelat şi pentru a o pedepsi,ai violat-o ??? - Ei,să nu zicem chiar astfel.Sună mult prea dur,mai ales că ea mă iubeşte ca o nebună.Nu poate fi vorba de un viol în adevăratul sens al cuvântului. Acestea fiind spuse,Luca se ridică şi vru să-i dea de înţeles celuilalt tânăr că discuţia tocmai se încheiase,şi că în afară de aceste detalii nu avea să îi mai povestească abolut nimic în plus. - Şi ce ai decis să faci mai departe ? - Nimic.Ştii...venisem aici plin de tot soiul de gânduri încâlcite,considerând că este necesar să fac puţină ordine în ele.Acum că ţi-am povestit ţie faptele,am impresia că m-am descărcat şi că pot judeca mult mai limpede. - Cum ai de gând să te comporţi când o să dai ochii cu Sigrid din nou ? - La fel ca de obicei.Călătoria aceasta o să fie dată uitării,deşi cred că ea o să se tânguie o vreme bună,o să pară abătută şi o să considere că am fost un mare nemernic.N-are decât.Nici ea nu a fost

Sandy Manase

236

tocmai uşă de biserică. - Crezi că Sigrid este tristă şi că o să ţi se agaţe de gât în speranţa că relaţia voastră pasageră nu s-a încheiat ? - Cu siguranţă,zâmbi Luca enigmatic.Sigrid nu se poate abţine deloc atunci când e vorba de mine. - Dar tu când e vorba de ea ? Eşti sigur că te poţi controla ? - Da,Alfred.Nu mă afectează cu absolut nimic.De ce întrebi ? - Pentru că Sigrid mai are câţiva paşi şi ajunge în spatele tău.Se îndreaptă către noi chiar acum. Luca se schimbă la faţă instantaneu.Nu mai deţinea nicio idee clară,nu avea habar ce atitudine să adopte şi,în mod dubios,simţea că ferma lui stăpânire de sine nu mai era atât de măreaţă.Decise să rămână cu spatele la ea,deşi nu prea era politicos.Nu era pregătit să-i înfrunte privirea intimidantă. - Alfred ! Pe tine te căutam,zise ea surâzătoare şi-i oferi mâna acestuia pentru a-l ajuta să se ridice de pe bancă. - Pe mine ? întrebă el uimit şi-i aruncă o privire întrebătoare şi jenată lui Luca. - Da,confirmă ea,oferindu-i totodată o scurtă şi duioasă îmbrăţişare. Luca se retrase inconştient câţiva paşi înapoi.Dezorientat şi stingherit din pricina apropierii celor doi tineri,se simţi deodată în plus.Era nemaipomenit de dezamăgit,mai ales fiindcă ea părea nici să nu-l observe. - Alfred...eu mă duc către vilă.Ne vedem mai târziu. Se întoarse cu spatele,trist şi abătut,şi o porni de-a lungul cărării.Sigrid îl apucă pe Alfred de braţ. - O să se uite înapoi.Aşteaptă încă puţin şi o să vezi.Unu...doi...deja nu mai rezistă...acum ! Şi se întoarse.Luca privi înapoi o clipă,însă Sigrid se prefăcu că îi dedică toată atenţia sa lui Alfred. - Of,cât este de fraier ! oftă ea.Se chinuie singur şi se autodistruge,când eu nu mi-am dorit decât să-l ajut mereu.În fine...ce ţi-a mărturisit ? Ai reuşit să îl faci să-ţi împărtăşească tainele misterioase ale vieţii lui obscure ? râse ea. - Sigrid...el susţine ferm că o iubeşte pe alta.Ce părere ai despre asta ? Ai de gând să continui ? - Alfred,probabil el ţi-a zis deja şi că eu îl iubesc.În plus,Luca nu ştie câteva lucruri deosebit de importante.Nu...categoric,nu pot renunţa.Ar fi o nebunie să renunţ ! Ar fi menit distrugerii. - Dacă tu nu o să îl mai presezi,el nu o să se apropie de tine.De ce nu îl laşi în pace ? Nu este corect să desparţi doi oameni care se iubesc.Credeam că eşti o persoană integră.M-am înşelat ? Sigrid îi întoarse spatele furioasă şi îşi înăbuşi un urlet de mânie.Îi venea să îl strângă de gât şi să-l blesteme în mod odios pentru neghiobia şi îngustimea minţii sale până şi pe simpaticul Alfred. - O să îţi zic doar atât.Nu încerca să mă convingi că o să mă îndrăgostesc de altul,că Luca este un biet martir care suferă din pricina cruzimii mele,că o să-l uit curând,că dracu’ mai ştie ce altă idioţenie ! Nu ştii reala latură a acestei situaţii,şi să nu te prindă păcatul să te bagi în planul meu ! - Sigrid...poate că trebuie să te gândeşti şi la... - Să îi dracu’ pe absolut toţi,râse ea cu răutate şi se îndepărtă de Alfred.Nu-mi pasă nici dacă mă distrug pe mine însămi.Aşadar,te rog să consideri subiectul încheiat,scumpule.Asta dacă îţi doreşti să rămânem prieteni...

Joaca de-a destinul

237

Capitolul 35

Şi iată-mă pe mine survenind ca să tâlhăresc o intenţie atât de nobilă,ce lasă în urmă

toată aventura mea de până acum ! Care era capătul,scopul moral care dă legitimitate acestei îndelungi şi îndârjite fapte ale mele ?

~ Gib.I.Mihăescu ~ Trecuseră deja câteva săptămâni bune de când cei doi se întorseseră din călătorie,însă lucrurile păreau să nu mai evolueze între ei. În acea seară,Sigrid simţea o teribilă nelinişte.Făcea lungi plimbări de-a lungul camerei pentru a scăpa de cumplitele şi nenumăratele ei frământări interioare,încercând să execute paşi precişi,bine calculaţi,concordaţi cu respiraţia.Din nefericire,această metodă de calmare a spiritului se dovedi ineficientă şi nu o linişti.Pur şi simplu nu se mai putea abţine deloc.Avea nevoie de Luca ! Enervată de tot acel du-te-vino continuu care o tulbura şi mai mult,se trânti jos.Îşi sprijini uşor capul în palme,dorindu-şi cu mare disperare să-şi orânduiască gândurile încâlcite,dar slabe şanse de reuşită.Nu ştia dacă se simţea vinovată sau dacă era satisfăcută de ceea ce se petrecuse între ei. După ce mai cugetă puţin,se hotărî să iasă la o scurtă plimbare.Cu siguranţă că aerul proaspăt şi liniştea nopţii aveau să o calmeze.Nu ştia dacă pleca în colindarea străzilor fără o destinaţie precisă sau dacă avea să se refugieze lângă lacul din gradină.Era conştientă doar de faptul că trebuia să evadeze dintre acei patru pereţi care păreau să o preseze.Aerul din încăpere devenise irespirabil şi înăbuşitor.Curând avu senzaţia că se sufocă cu adevărat,aşa că sări disperată în picioare şi se repezi la uşă,deschizând-o vijelios. Melissa tocmai trecea prin faţa camerei sale,când aceasta năvăli în hol.Se putea citi pe chipul ei terorizat că se confrunta cu un real zbucium interior. - Sigrid ! S-a întâmplat ceva ? - Nimic...nimic,îngăimă ea pierdută,încercând pe cât posibil să-şi calmeze starea de agitaţie care o cuprindea din ce în ce mai intens. - Pari răvăşită...ai avut o zi grea ? - Nimic neobişnuit.Aceeaşi banalitate de zi cu zi. Melissa o privi cu mare scepticism.Ştia bine că Sigrid şi banalitatea sunt două lucruri ce greu s-ar întâlni pe un drum comun.Pofta ei de viaţă era de-a dreptul incredibilă,molipsindu-i pe absolut toţi cu buna sa dispoziţie,însă acum doar îi zâmbea fad,asigurând-o că tocmai a încheiat o zi oarecare. - Eu cred că am să ies la o scurtă plimbare nocturnă. - Vrei să te însoţească unul dintre băieţi ? - Ştiu să-mi port singură de grijă,zâmbi Sigrid cu greu. - Nici nu mă îndoiesc.Dar oricum,Alfred şi Brayton sunt la dispoziţia ta.Nu au nimic important de făcut.Pierd timpul în salon,discutând nimicuri.N-ar fi rău să le strici bârfa masculină,râse ea.Iar Luca...continuă blonda şovăitoare. Sigrid simţi cum fiori electrici o străbat la simplul auz al numelui său.În plus,nu dorea să ştie ce face.Puţin o interesa dacă ieşise cu o nouă cucerire sau dacă invitase vreo splendoare feminină la el în cameră,fapt pentru care îşi dorea să se eschiveze cât mai subtil de la această discuţie. - Mă scuzi,dar mă grăbesc,zise ea,întorcându-se rapidcu spatele şi îndreptându-se către scară.

Sandy Manase

238

- Luca e bolnav,afirmă Melissa cu o tentă de tristeţe şi milă în glas. Sigrid se opri precum trăsnită.La o asemenea informaţie nu se aştepta deloc.Îşi impuse calm şi se întoarse uşor către Melissa,încercând totodată să păstreze o figură indiferentă. - Şi...de ce suferă ? - N-am idee,zise ea,ridicând din umeri.Dar are febră,delirează şi se simte groaznic.Nu ştiu cărui fapt se datorează această stare dezagreabilă.Eu şi Reya am încercat să-l ajutăm cât am putut,pentru că băieţii nu sunt în stare de absolut nimic.Mai mult îl stresau. - Nu vă mai impacientaţi atât.Este vorba de Luca,nu de Brayton sau Alfred.Fiţi convinse că s-ar descurca şi singur fără să necesite nici cel mai mic ajutor din partea voastră.Vedeţi-vă de treabă.Îi trece până mâine în mod neîndoielnic. - Cum poţi să zici asta ? Este şi el o fiinţă umană... Ea râse zeflemitor,ca şi cum s-ar fi îndoit amarnic de încadrarea acestuia în categoria persoanelor. - Nu am contestat asta,doar că Luca...ah,nu ai înţelege... - Să înţeleg ce?Nu îţi inspiră deloc compasiune situaţia în care se află ? - Luca nu este un tip care să inspire milă.El e puternic,stăpân pe simţurile şi gândurile sale,nu-l atinge nimic,nu-i aşa ? Nu înţeleg de ce tot îl compătimiţi atât. Melissa o privea şi o asculta uimită,căci o uşoară maliţiozitate răzbătea din vorbele ei.Se gândi că Sigrid s-ar putea bucura de suferinţa lui,simţindu-se străbătută de un fior bizar.Doar ştia că-l iubea. - Tu chiar nu vrei să te duci să-l vezi ?! - Nu! răspunse tânăra categoric.Tocmai mi-am amintit că am uitat ceva în cameră.Poţi coborî în salon,te asigur că mă descurc singură. - Bine.Ai grijă de tine. Sigrid intră în camera sa.Apoi,aşteptă să audă paşii Melissei îndepărtându-se de-a lungul cori-dorului,şi curând fu convinsă că ajunsese în salon alături de ceilalţi locatari ai casei. Acum putea să-şi pună în practică nebuneasca idee,care i se insinuase în minte încă din primul moment când Melissa o înştiinţase de starea lui.Era absolut conştientă că avea să comită o mare imprudenţă,dar nu putea să se mai stăpânească.Ceva asemănător unei forţe diabolice pusese ferm stăpânire pe ea.Aşadar,aruncă o privire fugară oglinzii ce o înştiinţă că farmecele ei erau mai sedu-cătoare ca oricând,după care scoase capul pe uşă şi cercetă cu o deosebită atenţie holul. Se îndreptă tiptil către camera lui.Împinse clanţa uşor,fără să facă nici cel mai infim zgomot.Îşi scoase până şi pantofii,abandonându-i lângă tocul uşii.Putea acum să se apropie de el pe nesimţite. Ajunsă în sfârşit lângă pat,Sigrid îşi rezervă câteva momente pentru a-l contempla în linişte.Cel mai puternic bărbat pe care-l cunoscuse vreodată,i se părea acum atât de neputincios. Cu toate acestea,trebuia să recunoască cât de chipeş era chiar şi în această postură defavorizantă. Îşi permise să-şi strecoare degetele prin părul lui pentru a-l mângâia cu blândeţe.Ah,însă era atât de ud.Temperatura îl făcuse să transpire într-un hal fără de hal,astfel încât broboane de sudoare i se prelingeau acum pe frunte.Sigrid continua să-i răvăşească încet părul,în timp ce privirea avidă i se plimba necontenit pe buzele lui.Tocmai în acea clipă,Luca îi strigă numele disperat.Se zvârcolea neîncetat şi părea că era prizonierul unui coşmar îngrozitor. Fără a mai sta pe gânduri,fata se repezi şi îl sărută cu pasiune.Era convinsă că astfel îl va readuce la realitate mai repede decât prin oricare altă metodă de trezire. Simţindu-şi buzele asediate,tânărul sări ca ars,reuşind să scape cu acest prilej şi de visul nefast. Din nefericire,crezu că încă mai visează când o văzu pe Sigrid lângă marginea patului,privindu-l cu un dispreţ răvăşitor. - Ce cauţi aici? întrebă el pe un glas stins,deşi n-avea habar dacă aceasta se afla într-adevăr acolo. - Melissa mi-a spus că te simţi rău şi am vrut să mă conving. - Te bucuri de suferinţa mea,viperă ce eşti,nu-i aşa ?

Joaca de-a destinul

239

Sigrid râse ironic şi îşi apropie enorm buzele de ale lui,deşi acesta îşi ferea capul cu disperare şi încerca să n-o lase să-l mai atingă. - Să fie oare această stare dezagreabilă provocată de mine ? - Nu fi ipocrită,i-o întoarse el furios.Lasă-mă să mă odihnesc.Ieşi de aici ! - Hm...poate că întâmplările petrecute între noi au fost într-atât de răvăşitoare,încât efectul lor s-a răsfrânt până şi asupra fizicului,spuse ea cu şiretenie. Îşi plimbă degetele uşurel de-a lungului cearşafului şi,profitând de imensa lui slăbiciune,încercă să-l descopere.Din fericire,Luca reuşi să o oprească la timp. - Ah,exclamă ea extaziată.Eşti dezbrăcat... - Îmbrăcămintea mi-ar mai fi lipsit,mai ales la căldura ce răzbate din mine,zise el ironic.Nu vrei să mă răcoreşti tu?Vai,dar scuză-mă ! Cred că de fapt eşti mult mai încinsă decât mine. Sigrid izbucni în râs,privindu-l totodată cu ochii sclipind de dorinţă. - Ia te uită!Nici când se zbate în chinuri,nu renunţă la doza de sarcasm indispensabilă.Cât despre faptul că-s încinsă,ai mare dreptate.Cred că va trebui să renunţ la câteva piese de vestimentaţie. Fără să-i pese de figura lui îngrozită,îşi lepădă rochiţa dintr-o mişcare şi se strecură în pat. - Ce faci?Ai înnebunit de tot?Sigrid,am temperatură,mă simt groaznic.Nu este o glumă ! Încetează cu hărţuielile astea.Lasă-mă liniştit ! Ajunge ! Părea că nici măcar nu îl aude.Tânguirile lui erau precum un surd ecou,care alcătuiau fundalul so-nor al dorinţei sale lacome şi posesive.Prin urmare,îl încălecă şi începu să-i împartă o ploaie de sărutări pe întregul corp.Fiecare atingere a buzelor trasa dâre de foc pe trupul lui deja încins.Luca simţea că face cunoştinţă pentru prima oară în viaţă cu focul infernului.Nu ştia cât de arzător era acesta în tenebre,însă cel care îl străbătea acum era nemilos şi torturător.Raţiunea îi fusese atât de tare întunecată,încât nici măcar nu mai ştia ce îşi dorea în acele clipe.Poate că îşi dorea să evadeze din braţele ei care îl sufocau,sau poate că râvnea să se topească şi să se prelingă din pricina acelui foc neiertător,dar incitant. Expresia din ochii fetei era caldă,aproape protectoare.Exista o melancolie ciudată în privirea ei,o gravitate şi o seriozitate pe care nu le mai văzuse niciodată.Părea să-i paralizeze lui voinţa,şi să o facă pe ea să fie absolut irezistibilă,fermecătoare,mai splendidă ca niciodată. - Hai,şopti ea.Hai,iubitule.Nu fi rău cu mine.Mi-a fost atât de dor de tine. Excitarea lui atinse cote maxime.Se simţea posedat de un demon,un demon numit Sigrid,o fiinţă diabolică ce continua să-i sărute fără oprire pieptul. Subit,o văzu oprindu-se pentru a cântări liniştea din încăpere.Probabil se temea ca ceilalţi să nu-i zădărnicească planurile.Constatând că nu există deloc riscul să fie surprinşi,îl privi cu ochi tulburi şi pătrunzători,în timp ce-şi duse mâinile la spate pentru a-şi descheia sutienul. Adus în culmea disperării,o idee îi năvali acestuia în mintea năucită.Începu să strige cât de tare îl ţinea gura.Sigrid rămase stupefiată.Nu se aşteptase la aşa ceva,deoarece nu ar fi crezut niciodată că Luca ar apela la ajutorul altora pentru a putea să scăpa de ea.Cu un gest reflex,executat puţin cam târziu,îi acoperi bine gura şi i-o presă cu putere. - Idiotule! Nu mai urla ! - Dă-te jos de pe mine! îi zbieră el plin de furie. Încercă să o împingă,să o alunge utilizându-şi toată forţa ce-i mai rămase.Sleit de puteri,continua să strige necontenit,în timp ce Sigrid îl săruta încontinuu împotriva voinţei sale,reuşind să-i smulgă sărut după sărut.Victorioasă,senzuala tânără se freca de trupul lui,încingându-l,făcându-i sângele să clocotească,distrugându-i şi ultima frântură de stăpânire de sine pe care o mai deţinea. - Nu te mai zbate atât! Conformează-te! Pur şi simplu nu mai ai scăpare. Dar afirmaţia ei fu contrazisă când uşa se izbi de perete,iar Alfred năvăli în încăpere,rămânând uimit din pricina posturii războinice a celor doi amanţi.

Sandy Manase

240

- Ce se întâmplă aici ??? Toţi ceilalţi tineri rămăseseră în prag,privind uluiţi o scenă teribilă din care nu înţelegeau absolut nimic.Pe chipul lui Luca apăru un uriaş zâmbet victorios. - Nu ai câştigat,îi strigă Sigrid furioasă.Ai abuzat de ajutorul lor pentru a te eschiva.Te-ai folosit de un şiretlic ieftin şi nedemn de un bărbat.Mi-e silă de tine! Eşti jalnic şi meriţi pe deplin să te afunzi în cea mai neîndurătoare suferinţă.Să te ia naiba ! Te urăsc! Te detest ! Să te ia dracuuu’ !!! - Ia-o de pe mine,urlă Luca.Îţi jur că o omor chiar de ar fi nevoie să îmi utilizez şi ultimele forţe pe care le mai am.Dă-o afară,Alfred ! Alfred încercă să se apropie încetişor de Sigrid,deşi încă nu conştientiza pe deplin spectacolul la care asista.Restul continuau să urmărească totul din pragul uşii.Nici unul nu îndrăznea să spună ceva.Erau consternaţi să constate că cei doi care se certau atât de aprig erau tocmai Sigrid şi Luca. - Să nu mă atingi! Înţelegeţi,vă rog.Este o problemă între mine şi laşul acesta. - Alfred!Te rog,îndepărteaz-o de mine şi îţi voi rămâne profund recunoscător.Dacă tineţi la mine măcar puţin,scăpaţi-mă de supliciul la care vrea să mă supună.Am febră,iar ea sare pe mine ! Sigrid era în culmea frustrarii.Fără să se mai stăpânească,începu să-l plesnească cu sete,în timp ce se mai delecta şi cu câte un sărut fugar.Ura şi dragostea,plăcerea şi suferinţa,se împleteau diabolic sub ochii înspăimântaţi ai celorlalţi tineri. Nici unul dintre ei n-ar fi crezut că două fiinţe pot fi capabile de trăiri atât de tumultuoase,mani-festate cu o asemenea intensitate,răvăşind îngrozitor de mult orice noţiune de pură coerenţă. - Dumnezeule! scăpă Reya o exclamaţie şi se sprijini de Melissa,care şi ea era la fel de uimită. În minţile tuturor răsări întrebarea dacă îi cunoşteau cu adevărat pe aceştia doi.Aveau motive întemeiate pentru a se teme,sau era necesar să înţeleagă că,atât Sigrid cât şi Luca,fuseseră înzestraţi cu o capacitate de simţire mai distinctă,iar astfel se explica avalanşa de trăiri mult mai intense decât cele ce se regăseau în mod obişnuit la alţii?Erau privilegiaţi sau împovăraţi ? Tensiunea cumplitului moment nu le permitea îndeajuns să găsească un răspuns plauzibil,care să le explice comportamentul bizar al acestora.Era absolut necesar să treacă peste acea confuzie şi să facă ceva pentru a calma spiritele.Datoria lor supremă în acele clipe fatidice constituia remedierea situaţiei scandaloase cu orice preţ. Alfred le aruncă o privire nespus de rugătoare fetelor.Probabil pretindea ca acestea să o calmeze pe Sigrid,dar când citi pe chipurile lor teamă şi nelinişte,îşi dădu seama că trebuia să se descurce de unul singur.Aşadar,încercă o ultimă rugăminte,dând dovadă de o bunăvoinţă admirabilă.Nu îşi dorea nici în ruptul capului să o bruscheze pe fată,cum nu dorea nici ca Luca să îi reproşeze că nu l-a ajutat când avea mai mare nevoie.Se afla prins între ciocan şi nicovală,fapt pentru care era nece-sar să dea dovadă de mare prudenţă pentru ca lucrurile să nu degenereze.Întreaga responsabilitate se afla acum pe umerii lui,el fiind cel care trebuia să asigure un final paşnic acelei încăierări. - Sigrid...dacă nu te înduri de suferinţa lui Luca,poate că o să te înduplece rugămintea mea.Fii rezonabilă.Se simte foarte rău şi are nevoie de odihnă.Ceea ce faci tu nu îl ajută,ci îl devastează. - Lasă-l în pace! ţipă Reya înduioşată.Nu vezi că are febră,că e bolnav ? - Nu pot să cred,urlă Sigrid înfuriată.Este inadmisibil ce se întâmplă.Sunt prizoniera unui coşmar îngrozitor.Mă consideraţi personajul negativ al poveştii ăsteia?!Credeţi că Luca este o victimă? zise ea,izbucnind în hohote de râs isterice. Brayton îl dădu pe Alfred deoparte,apropiindu-se de Sigrid fără pic de teamă. - Nu rezolvi nimic aşa.Mâine când Luca se va simţi mai bine,veţi putea discuta în linişte.Sau veţi putea continua conflictul,zise el,încercând să facă o glumă.Vă puteţi certa şi o zi întreagă dacă vă face o aşa mare plăcere. - Nu pot aştepta până mâine ! Luca nu mai rezista.Se zbătea,dorindu-şi să scape de nenorocită cu orice preţ.Dacă Sigrid mai

Joaca de-a destinul

241

zăbovea un unic moment în cameră,înveninându-l cu vorbele ei,dacă nu îşi dezlipea trupul păcătos de al lui,dacă nu înceta să-l hărţuiască astfel,furându-i mângâieri şi sărutări,curând avea să săvâr-şească absolut orice acţiune imprudentă ce îi venea prin minte. Ca şi cum Alfred ar fi putut să deducă în mod miraculos gândurile ce-l torturau,se repezi şi o imobiliză pe fată.O ridică în braţe cu tot cu cearşaf pentru a nu o expune dezbrăcată în faţa tuturor. Luca trase lenjeria rămasă pentru a se acoperi şi răsuflă profund uşurat şi satisfăcut.În sfârşit scăpase de imensa povară care aproape că îl devorase. - Acum,scoate-o de aici ! Îndepărtaţi-o de mine cât mai repede posibil ! Sigrid se zbătea ca un animal sălbatic şi hăituit în braţele puternice ale lui Alfred.Deşi nu-şi dorea să îi pricinuiască rău,sub impulsul momentului îi împărţi câteva palme nu tocmai prieteneşti. - Desigur,zbieră ea.Domnul porunceşte,iar slugile se supun de îndată.Nimeni nu crâcneşte când Luca îşi exprimă voinţa atotputernică. - Tu vorbeşti,viperă?!N-am cunoscut niciodată un astfel de caracter odios.Seducătoare,învăluită într-o aură de mister,dar capabilă de cele mai mari atrocităţi din lume.Spuneţi-mi voi dacă această Sigrid există cu adevărat sau dacă este doar o fantasmă care şi-a stabilit ca ţel suprem tulburarea vieţii mele... - Vrei să îmi periclitezi imaginea în faţa lor,imbecilule?Postezi ca biată victimă?Dumnezeule,nu vă încredeţi în aparenţa pe care o afişează.Sub ea se ascunde cel mai mare demon pe care v-a fost dat să-l întâlniţi vreodată. - Sigrid,încetează ! strigară fetele în cor. Alfred reuşise cu un efort uriaş să o aducă până în pragul uşii.Acum mai trebuia să o scoată din încăpere pentru a încheia calvarul lui Luca. - Nu ne-am încheiat socotelile,blestematule! îi ţipă ea de pe coridor. Brayton închise uşa şi îl lăsă pe Luca să se bucure în sfârşit de linişte,în timp ce ceilalţi avură grijă să o liniştească pe Sigrid,ducând-o în camera ei. Tăcere.Ţipetele ei se estompară,ceea ce însemna că se mai calmase. Luca izbucni în râs.Minute în şir se amuză de unul singur,neştiind prea bine care era motivul real al acestei veselii spontane.Parcă temperatura îi scăzuse,iar toată acea izbucnire mânioasă îi fusese în mod ironic extraordinar de prielnică.Senzaţiile experimentate în această seară fuseseră în mod neîndoielnic tulburătoare şi greu de suportat pentru o persoană cu un psihic slab,însă el le făcuse faţă cu brio în ciuda stării fizice şubrede.Era de-a dreptul mândru de tevatura care se iscase. - Ah,Doamne ce mă mai iubeşte...zâmbi el,cu ochii sclipind de o intensitate înspăimântătoare. Puse capul pe pernă şi adormi pe loc.Nici măcar nu ai fi zis că tocmai încheiase una dintre cele mai ciudate zile ale vieţii lui.

Sandy Manase

242

Capitolul 36

Îl priveam absent,pietrificat,cu gura căscată.Cum să mă apăr?Ce argumente ar fi

putut să-mi acopere fapta?Niciunul.Am făcut aşa-pentru că aşa simţeam că trebuie să fac.Dar asta nu era o justificare valabilă decât pentru mine.

~ Mihail Drumeş ~

Ca în multe alte dăţi,Sigrid era măcinată de cele mai tulburătoare şi negre gânduri într-acea seară rece de decembrie.Îmbrăcată numai într-o ţinută subţire,deschise uşa camerei ei şi o porni în jos pe scări,sprijinindu-se cu o grijă exagerată de balustrada masivă din lemn.Se simţea atât de confuză şi de dezechilibrată emoţional,încât nici măcar nu-l observă pe Brayton care tocmai îşi îmbrăca geaca pentru a ieşi la o plimbare de seară.Subit,acesta observă că tânără părea extrem de tulburată. - Ce-i cu tine ?Ai o faţă foarte palidă şi pari bolnavă.Sigrid,mă auzi ? Fata mai coborî încă trei trepte,părând la fel de cuprinsă în mrejele acelei bizare transe,după care le coborî pe restul în fugă şi îi sări vijelios în braţe băiatului,lipindu-se cât mai bine de pieptul lui. - Nu mai vreau,Brayton.Nu mai vreau să îl iubesc pe Luca.Nu mai am putere să lupt întotdeauna de una singură.Nu mă mai pot supune umilinţelor şi dispreţului său.Nu îmi mai pot pierde nicio fărâmă din orgoliu.Nu mai pot continua cu nebunia asta ! Nu mai pot ! Bolborosind necontenit astfel de fraze incoerente,fata îl apucase straşnic de haină şi i-o strângea în pumni cu febrilitate,ca şi cum i-ar fi fost teamă că o să-l scape din braţele sale.Însă măsura ei de precauţie fu în van,căci Brayton însuşi îşi puse braţele în jurul taliei ei şi-o îmbrăţişă cu tandreţe. - Să nu îi spui nenorocitului prin ce iad trec din pricina lui,îl imploră ea plină de încrâncenare,de parcă i-ar fi adresat o aprigă ameninţare,şi nu o rugăminte fierbinte.Oricum nu i-a păsat niciodată şi nici nu-i va păsa.Dar tu cunoşti absolut tot adevărul.Întotdeauna te-ai aflat în preajma mea şi-mi pricepi imensitatea suferinţei.Ştii prea bine că mereu am sperat necontenit că-l voi îndupleca şi-l voi face să mă privească şi pe mine cu mai multă bunăvoinţă.Dar pe lângă asta,am fost incredibil de proastă când mi-am imaginat că Luca s-ar mulţumi cu una ca mine ca şi parteneră,căci lui îi plac cu totul şi cu totul altfel de femei. - Despre preferinţele lui într-acest domeniu cred că tu cunoşti mai multe detalii decât mine,însă nu-ţi voi permite să-ţi subapreciezi astfel valoarea.Tu eşti mult mai bună decât uşuraticele lui.Poate că adesea eşti mult prea arogantă şi încăpăţânată,şi mai ai încă o sumedenie de defecte odioase,dar posezi un caracter cu adevărat unic,lucru ce este demn de apreciere în secolul ăsta. - Dar uiţi că îţi eram nespus de insuportabilă atunci când m-ai cunoscut întâia oară,îi zâmbi ea. - Încă îmi mai eşti.Şi presimt că aşa o să-mi rămâi veşnic,glumi el. - Of,Brayton.Totuşi,să ştii că ai mare dreptate.Ar trebui să-ţi fiu nesuferită chiar şi numai pentru timpul oribil de îndelungat în care ai fost nevoit să asculţi poveşti interminabile despre Luca. - Oh,da,râse el cu mare poftă.Luca în sus,Luca în jos!Cum aş putea să uit vreodată aşa ceva?Era atât de prezent în viaţa mea,încât uneori ştiam mai multe despre el decât despre cel mai apropiat prieten.Când ai intrat în viaţa mea,ar fi trebuit ca neapărat să mă fi avertizat că o să mă sileşti să-l accept şi pe perfectul,ireproşabilul şi veşnicul Luca. - Mi-aş dori...îi şopti tânăra,şi îşi lăsă privirea în jos,simţindu-se profund vinovată.Mi-aş dori mult să pot şterge toate aceste lucruri neplăcute,să nu te fi împovărat niciodată cu detaliile acestei iubiri imposibile,deoarece n-au nicio legătură cu tine.Am fost într-atât de nechibzuită şi de egoistă.Poate

Joaca de-a destinul

243

că fetele mi-ar fi ascultat mult mai uşor confesiunile,însă tu ca şi băiat,probabil treceai prin cel mai mare chin.A fost o cruzime să te supun unui asemenea tratament iritant şi plicticos,aşa că nu o să mi-o iert vreodată. - Ei...dar acum toate acestea au trecut,îi zâmbi el cu o infinită îngăduinţă şi,apucând-o uşor de bărbie,o făcu să îl privească drept în ochi.Încearcă să nu te mai gândeşti la întâmplările nefericite ale trecutului.Mult mai bine ar fi dacă ai putea să-l uiţi pe Luca. - Dacă ai cunoaşte cât de chinuit îmi este sufletul chiar şi după trecerea anilor,ţi-ai da seama că această durere este de acum iremediabilă.Însă mi-ar plăcea nespus de mult să uit totul,să pot să... - Să... ? îi zâmbi el tandru,susţinându-i privirea cu aceeaşi măreaţă duioşie. - Să pot să o iau de la capăt în braţele altui bărbat. Amândoi remarcară că,în mod neaşteptat,păreau să se afle în postura ideală pentru a aplica acel vindecător plan emoţional,chiar într-acele clipe.Deşi momentan se dovedeau extrem de stingheriţi în ciuda naturii lor extrovertite,Sigrid şi Brayton nu se îndepărtară unul de altul,ci rămaseră timid îmbrăţişaţi,profund gânditori.În minţile lor era cântărită nebunia care era pe cale să se întâmple. Uşor,Brayton se aplecă spre fată,iar ea îl sărută fără a mai sta să cugete nicio secundă,nebănuind că totul se petrecea sub privirile lui Luca ce se oprise exact la primul etaj.Coborâse imediat după Sigrid,printr-un bizar joc al sorţii,însă datorită unui impuls,rămăsese să privească de sus întâlnirea ce avusese loc între cei doi prieteni.Spre imensa-i stupefacţie,nu fusese doar martorul unor gesturi semnificative de afecţiune nedisimulată,ci ascultase şi o discuţie destul de sinceră şi însemnată.Iar precum o lovitură finală,copleşitoare şi complet imprevizibilă,acum era şi spectatorul unei scene romantice,care aproape că-l făcea să-şi iasă din minţi. Totuşi,după ce-şi domoli îngrozitoarea gelozie nejustificată,reprimându-şi violenţa la fel de into-lerabilă,pe care ar fi râvnit să o lase să izbucnească nestingherită şi să se răsfrângă asupra ambilor tineri,continuă să privească la parter cu mai puţine resentimente,fără să-şi mai alcătuiască acuzaţii care mai de care mai devastatoare împotriva celor doi „vinovaţi“.În fond,Sigrid şi Brayton,aproape că nici măcar nu se sărutară după legile firii sau după standardele unei autentice iubiri pasionale,ci doar îşi atinseră buzele cu infinită gingăşie şi blândeţe.Categoric,acela putea fi considerat un sărut oferit din dragoste,însă nicidecum izvorât dintr-o iubire arzătoare.Pur şi simplu era ceva într-atât de dulce,de deosebit şi de perfect,încât nici măcar implacabilul Luca nu-i putea condamna pentru un astfel de gest minor,inofensiv,deloc reprobabil. Când buzele lor se dezlipiră într-un final,Sigrid îi desprinse mâinile de pe talia sa,surâzându-i. - Eşti una dintre cele mai importante persoane din viaţa mea...însă n-ar funcţiona.... Deschise uşa şi ieşi afară,fără să-i pese că,deşi momentan ninsoarea încetase,temperatura scăzută nu era deloc potrivită pentru acea ţinută atât de sumară.Din păcate,sărmanul Brayton se trezi la realitate tocmai când aceasta deja trântise uşa în urma ei,şi doar Luca era cel care se postase acum lângă el,fără să fie observat de cel care încă mai privea zăpăcit spre ieşire. - Unde ieşi îmbrăcată aşa,nebuno ? strigă el mult prea târziu.Sigrid,vino înapoi ! O să răceşti ! - Las-o să se răcorească puţintel,îi sugeră Luca şi-l opri să plece după ea,apucându-l ferm de braţ. - Tu de unde ai mai apărut ?! întrebă el buimac şi uimit din pricina prezenţei lui neaşteptate. - Eh,iată că eram prin preajmă.De ce întrebi,amice ? - Erai...repetă Brayton temător.Pe unde erai mai exact ? îl întrebă şi-şi trase braţul din strânsoare. - Uite,fix acolo sus,pe scări,îi răspunse Luca nespus de zâmbitor.Mi-am sprijinit coatele de masiva balustradă,iar apoi am urmărit plin de interes,foarte atent şi de-a dreptul fascinat,spectacolul care se desfăşura la parter.A fost o reprezentaţie pe cinste.Cel puţin,ea şi-a jucat bine rolul de victimă... Brayton înghiţi în sec şi se îndepărtă considerabil de Luca.Recăpătându-şi treptat încrederea în sine,îndrăzni să-l întrebe cu fermitate şi privindu-l direct în ochi,fără urmă de eschivare. - Ei,bine...atunci cred că te-ai delectat atât cu finalul,cât şi cu începutul.Sau ai ratat vreo parte ?

Sandy Manase

244

Luca se apropie de impozanta şi eleganta oglindă de pe hol şi,întorcându-i spatele lui Brayton,se mulţumi să-l privească doar prin intermediul ei,în timp ce-şi mai arunca şi lui însuşi câteva priviri menite să-l asigure încă o dată în plus de şarmul lui incontestabil. - Noi doi...cred că semănăm puţin în anumite privinţe,zise Luca cu viclenie. - Eu consider că suntem total diferiţi,replică Brayton pe un ton sumbru. - Sigrid ar fi cea mai în măsură pentru a stabili ce ne aseamănă şi ce ne diferenţiază.Nu-i aşa ? - Eu cred că s-ar dovedi teribil de subiectivă,deoarece ţine la amândoi.O persoană oarecare din exterior ar fi mult mai potrivită pentru această evaluare,dacă nu-ţi poţi stăpâni curiozitatea.Doreşti să procedăm astfel ? - Nu mă interesează să aflu cum suntem percepuţi de restul lumii.Îmi pasă strict de modul în care ne vede Sigrid.Sper că de astă dată m-am făcut pe deplin înţeles,replică ferm Luca. - Atunci n-ai decât să o întrebi direct.Sunt convins că-ţi va răspunde cu sinceritate,că răspunsul ei îţi va măguli orgoliul masculin peste măsură,iar laudele sale se vor dovedi mai înălţătoare decât ale oricui.Sigrid te admiră şi te respectă mai mult decât pe oricare bărbat din lumea întreagă,însă asta nu o face complet oarbă în privinţa defectelor tale proeminente,şi cu atât mai puţin imună la su-ferinţa pe care i-ai cauzat-o,şi pe care continui cu o cinică nonşalanţă să i-o pricinuieşti mai aprig ca niciodată.Şi totuşi,pe lângă toate acestea,sunt nevoit să-ţi mărturisesc că,deşi ţi-ar conveni ca ea să mă considere un nimic pe lângă magnificul Luca,lucrurile nu stau tocmai aşa.Cred că va trebui să te dezamăgesc în această privinţă.Mă preţuieşte foarte mult şi pe mine,chiar dacă într-o manieră cu totul distinctă,încheie Brayton discursul său îndelungat. - Sau poate doar imaginaţia ta înfierbântată te face să-ţi atribui un loc deosebit în inima ei. - Nicidecum,Luca.Mult prea mult timp am stat în umbra ta,îi replică Brayton pe un ton ferm şi plin de virilitate.Mă tem că chiar nu-mi permit să-mi subminez însemnătatea în viaţa lui Sigrid,mai ales ştiind ce fel de fiinţă unică este ea.Dar nu mi-ai răspuns.De unde până unde ai spionat ? - Hm...cred că de la momentul înduioşător în care ea ţi-a sărit vijelios în braţe şi ţi-a destăinuit că nu mai vrea să mă iubească,până la...ah,fir-ar să fie...s-a mai întâmplat ceva demn de menţionat în afară de consolarea aceea ridicolă,siropoasă şi fără pic de rost ? - Da ! îi răspunse Brayton înfuriat.Ne-am sărutat.Sau ţi-ai acoperit ochii atunci când s-a petrecut acest lucru ? Luca se întoarse fulgerător către el,dar deşi privirea îi era plină de o ranchiună oarbă,îşi ordonă să-şi domolească imensa iritare,mulţumindu-se doar în a-i râde în faţă cu o evidentă nesimţire. - V-aţi sărutat ?!Acela a fost un sărut adevărat ?Mă tem că eu sunt obişnuit cu altfel de gesturi afective,mult mai semnificative.Te mulţumeşti cu puţin,dacă tu cataloghezi acel lucru drept sărut. - Uiţi că discutăm de Sigrid,şi nu de o oarecare împărţită cu lejeritate de toţi.Nu discutăm despre cineva cu un trecut obscur,cu reputaţie îndoielnică şi ruşinoasă. - Faci vreo aluzie la viaţa mea amoroasă trecută ?! se răsti el plin de mânie. - Puţin îmi pasă de femeiuştile care ţi-au trecut prin pat.În plus,oricât de amorezat ai fi acum de o alta,oricât de înceţoşată şi de îmbătată ţi-ar fi mintea din pricina iubirii tale actuale;oricât de încă-tuşate ţi-ar fi simţurile şi de pierdută-ţi raţiunea din cauza celei pe care o divinizezi în prezent,nu ai niciun drept să o ponegreşti pe Sigrid.Ea nu merită aşa ceva.Sau,dacă tu consideri că merită tratată precum o fiinţă josnică,atunci măcar ai puţin respect faţă de sentimentele sale.Sincer,nu ştiu dacă o să mai întâlnesc vreodată o persoană care să iubească într-un asemenea hal.Tu chiar nu poţi să apreciezi deloc cât s-a străduit fiinţa aceasta pentru a câştiga un strop din atenţia ta ?!Luca,nimeni nu ţi-a cerut vreodată să-i răspunzi la sentimente,şi sunt convins că Sigrid n-ar accepta niciodată o dragoste din compasiune sau din pură recunoştinţă,cu atât mai puţin dacă ar fi cu de-a sila.Dar să îţi vezi cele mai profunde sentimente călcate în picioare şi batjocorite de către cel mai important om

Joaca de-a destinul

245

din viaţa ta,cred că este un lucru înspăimântător de crud,ce nici măcar eu ca bărbat n-aş vrea să-l experimentez vreodată. Luca avea senzaţia stranie că Brayton îl bate cu cea mai desăvârşită măiestrie la propriul joc de cuvinte.Adevărurile dureroase ce se revărsau necontenit de pe buzele acestuia îl făcură să se aşeze dezorientat pe trepte.Cuprinzându-şi creştetul în palme,tânărul nu-l mai privi pe celălalt în ochi. - Chiar îmi doream să te întreb,aşa din pură curiozitate,şi nu că aş fi un băgăreţ care se amestecă în fabuloasa-ţi viaţă privată.N-ai avut niciodată remuşcări pentru modul absolut injust în care te-ai comportat?Nu ţi-ai dat seama niciodată că ai ales o femeie divorţată şi abilă în manipulari emoţio-nale,respingând-o pe cea care îţi oferea libertatea deplină de a fi tu însuţi,fără tot soiul de dorinţe tâmpite de dădăceală şi control bolnăvicios ? Ai trăit ani de zile alături de o femeie ce era căsătorită în mod legal,conformându-te cu situaţia umilitoare de a fi iubitul soţiei altuia.Dumnezeule mare ! - Brayton,încetează,îl rugă Luca,dar fără succes. - Lasă-mă să ghicesc care ţi-a fost scopul primordial.Ai dorit să sublimezi adulterul,astfel încât să îl ridici la rangul de minune amoroasă.Aş putea chiar să creez o comparaţie grăitoare,folosindu-mă de fiinţele necuvântătoare.Tu ai procedat ca un ieduţ neastâmpărat şi încăpăţânat care,într-o bună zi,remarcă o capră interesantă.Ţine cont că nu am zis că era o capră precum oricare alta.Ei bine,dar această nobilă capră,fiind mult mai matură decât micuţul ied,avea deja un ţap,aşa că nu prea mai era cu putinţă să zburde tocmai cum o făcea pe vremuri,bucurându-se de astă dată de tovărăşia iedului cel tânăr şi rebel.Şi atunci,ce idee răzvrătitoare ia naştere în mintea puiului de capră ? - În numele bunei-cuviinţe,opreşte-te... - Nu pot,fiindcă exact iedul acesta s-a amorezat atât de tare de capra cea înţeleaptă şi bătrână,încât orice urmă de bună cuviinţă a dispărut ca prin miracol.Şi ai fi spus că micuţul n-avusese o mamă care să-l îndrume,dar află că nu era deloc astfel.Influenţa fantasticei capre s-a dovedit într-atât de uriaşă,încât iedul ar fi fost în stare să-şi renege şi propria familie pentru a-i intra în graţii acestei capre unicat.Povestea se încheie într-un mod satisfăcător pentru toată lumea: iedul găseşte o nouă mamă,care să-l sprijine şi să-i accepte toate năzbâtiile,capra îl abandonează pe ţap pentru că deja el şi-o luase în cap şi începuse să iasă de sub behăitu-i suav şi omnipotent,găsindu-şi un novice ideal în postura iedului docil.La urma urmei,cred că putem discuta şi de un remediu pentru nişte fiinţe lipsite de capacitate de adaptare.Iedul îi tratează ei deficienţa de a putea să îşi exercite autoritatea asupra masculilor de vârsta ei,iar capra îi vindecă lui teama de a înfrunta obstacolele,încurajând retragerea în sine acută şi un comportament strict dependent.Să subliniez că am fost ironic şi că,de fapt,nici unul nu a rezolvat nimic decât în aparenţă ? A,desigur,cu excepţia unei relaţii ridicole. Cum Luca nu răspunse,Brayton se simţi liber să îşi încheie discursul acuzator şi satiric. - Dacă stau bine şi cuget,constat că n-ai niciun drept să înşfaci bulgărele de zăpadă şi să-l tăvăleşti prin noroi.N-ai decât să te afunzi în mizeriile tale sentimentale,pe care le consideri pline de însăşi esenţa sublimului;bucură-te de acea femeie aparent intangibilă care îţi luminează zilele,însă nu o atrage în obscuritatea ta odioasă,pe cea care chiar nu s-a lăsat atinsă de vreun altul doar pentru că te aştepta necontenit pe tine.Ţine-te departe de Sigrid,odată ce mereu i-ai făcut numai rău. - Ei bine,asta o să depindă numai şi numai de mine...îi replică Luca plin de încrâncenare. - Da,îl aprobă el.Şi sper că de această dată o să îţi regăseşti conştiinţa,în caz de deţii aşa ceva.Nu cred că iubirea vieţii tale ar avea de suferit în mod dezastruos,dacă te vei decide să o respecţi cu adevărat pe Sigrid.Nu te mai ascunde după paravanul acestei iubiri perfecte,pe care susţii cu tărie că o trăieşti alături de alta.Fii bărbat şi manifestă-ţi deschis faţă de Sigrid invidia,ranchiuna,ura şi toate resentimentele ce i le porţi deja de ceva vreme. Luca se ridică şi se îndreptă vijelios spre Brayton care,instinctiv se dădu doi paşi înapoi,crezând că o să fie lovit.Însă nu fu deloc aşa.Deşi părea teribil de mânios şi de tulburat,Luca nici măcar nu-l atinse.După o clipă de cugetare,izbucni într-un râs ironic.

Sandy Manase

246

- Ea te-a învăţat ce să spui,nu-i aşa ? Ăsta e stilul ei specific de persuasiune blestemată ! Numai Sigrid ştie să te facă să te simţi cel mai mare ticălos,chiar dacă eşti cu desăvârşire cât se poate de nevinovat.Te face să te simţi atât de neputincios,încât îţi vine să o strângi de gât ca să înceteze. - Nu ştiu despre ce vorbeşti.Sigrid nu m-a pus să îţi zic absolut nimic. - Poate că nu,însă în mod inconştient ai preluat modalitatea ei de convingere,râse Luca.Tu n-ai idee cum e să fii supus unei sumedenii de acuzaţii copleşitoare,de parcă te-ai afla în faţa inchiziţiei însăşi.Nici măcar n-are rost să te aperi cumva.Orice ai spune,într-un fel sau altul,tot o să fie folosit împotriva ta.Ciudat,căci ai putea să afirmi că se pricepe la răstălmăcit cuvinte ca orice femeie,însă ea extrage tocmai ceea ce necesită pentru a avea dreptate.Mă scoate din minţi ! - Uite ce e...ştiu că Sigrid mai foloseşte câteodată unele vorbe veninoase,dar totuşi... - Nu,Brayton,îl întrerupse Luca.Ce mi-a făcut mie,nu se compară cu nimic din ce ar fi putut să vă facă vouă.Crede-mă că ştiu bine ce îţi mărturisesc... Se îndreptă grăbit către ieşirea principală a vilei,moment în care Brayton îi strigă uimit. - Dar unde te duci ? Şi tu uiţi că suntem în luna decembrie şi ieşi aproape dezbrăcat afară ? - Nu te preocupa pentru asta.Mă duc să văd ce pot să fac pentru a rezolva situaţia asta enervantă. Deschise uşa şi o văzu pe Sigrid care făcea ture interminabile de du-te-vino pe aleea din faţa vilei. - Jur că nu mai înţeleg absolut nimic! Am făcut absolut tot ce mi-a stat în putinţă,dar simt că mă lupt necontenit împotriva morilor de vânt,mormăia tânăra cu glas tare.Mă simt precum varianta feminină a lui Don Quijote. - Îţi deranjez cumva cursul tumultuos al gândurilor ? îi strigă Luca din prag. Speriată,fata se întoarse cu faţa către el,şi îşi strânse mai bine capotul de satin în jurul taliei,de parcă ar fi vrut să se apere în acest fel de privirile lui ce o măsurau din cap până în picioare. - Nu o mai fă pe mironosiţa ruşinoasă.Ai uitat ce s-a întâmplat între noi în luna noiembrie ? Vrând să-l scoată din minţi şi să nu-i permită să câştige schimbul aprig de replici,aceasta desfăcu fulgerător cordonul capotului,înfăţişându-i-se pentru câteva clipe într-o dantelată lenjerie intimă neagră.Apoi,continuând jocul,îşi coborî una dintre mâini spre zona intimă,trăgând cu obrăznicie de marginea chilotului.Luca înghiţi în sec. - N-am uitat nicio clipă dintr-acel sejur nebunesc.Dar tu ? întrebă ea cu un glas senzual. - Eu...eu n-am de ce să acord atâta importanţă unei aventuri,care oricum s-a produs exclusiv din vina ta.Poate îmi mai amintesc unele lucruri,însă ca prin ceaţă.Foarte curând o să uit şi că între noi doi s-a întâmplat vreodată ceva. - Oh,ai dreptate,murmură aceasta cu o inocenţă prefăcută.Uit că tu eşti bărbat,că nu-ţi împovărezi mintea cu tot felul de fleacuri.În plus,mititelul de el a fost ispitit de o uşuratică fără scrupule.Câtă nedreptate... - Sigrid,ajunge ! Strânge-ţi imediat capotul pe tine şi treci în casă ! - Scuzaţi-mă,stăpâne,îl ironiză ea cu nesimţire.Mă tem că nu vă pot asculta porunca. Îi întoarse rapid spatele şi o porni într-o mare goană spre ieşirea din curtea vilei.Luca îşi analiză o clipă propria îmbrăcăminte,scăpă o înjurătură sălbatică,iar apoi o porni furios pe urmele fetei,fără să-i mai pese decât de faptul că trebuia neapărat să o prindă şi să-i domolească răzvrătirea.

Joaca de-a destinul

247

ooo - Nu,Luca! Nu vreau nici măcar să te mai ascult,îi strigă Sigrid profund mânioasă,când acesta o ajunse din urmă şi-o apucă de braţ,întorcând-o cu fermitate spre el. - Mă tem că o să fii nevoită să o faci,chiar de nu-ţi convine,îi replică el aspru şi o privi intens. Erau într-atât de absorbiţi de apriga lor ceartă stârnită pe neaşteptate,încât nici unul dintre ei nu mai conştientiza că ajunseseră exact în mijlocul mulţimii,care forfotea din pricina febrei sărbătorilor apropiate.Iar pe lângă faptul că îşi aleseseră cel mai prost loc pentru acel duel verbal în care fiecare refuza să-şi abandoneze punctul de vedere apărat cu atâta îndârjire,omiseseră şi că vestimentaţiile lor tocmai pentru un anotimp friguros nu erau potrivite.Deşi majoritatea persoanelor îi ignora cu nepăsare,văzându-şi mai departe de cumpărăturile esenţiale pentru acea perioadă festivă,unii mai întorceau capetele şi îi priveau cu uimire,pe cand alţii chiar şuşoteau,chicoteau şi făceau remarci obraznice la adresa fetei,ori supoziţii în privinţa conflictului. - Doamnă,vă rog ajutaţi-mă,se adresă Sigrid unei femei de o vârstă destul de înaintată,cu scopul de a-l face pe Luca să se îndepărteze.Tânărul acesta mă agresează şi vrea să-şi bată joc de mine. Luca îi dădu de îndată drumul la braţ,realizând că postura grosolană momentană nu-l avantaja absolut deloc.Era necesar să inventeze cât ai clipi o minciună cât mai plauzibilă pentru ca femeia să nu o creadă pe prefăcuta de Sigrid,dându-i lui desăvârşită dreptate.Adoptând un aer gentil,îi spuse pe un ton cumpănit : - Scuzaţi-mi lipsa de delicateţe,însă sora mea este o mare răzgâiată.Uitaţi-vă şi dumneavoastră cum a ieşit din casă în toiul iernii.Într-adevăr,eu am refuzat să mă duc să îi cumpăr o ciocolată,iar obraznica m-a ameninţat că va pleca să-şi cumpere singură,lucru ce l-a şi realizat,dar priviţi-o cât de necorespunzător este îmbrăcată ! O să răcească straşnic doar din pricina unui capriciu stupid. Sigrid făcea grimase de tot felul auzindu-i scornelile,dar ştia că femeia o să-l creadă pe el,lucru ce o făcea să clocotească de ciudă şi să-şi dorească cu disperare să-l strângă de gât pe marele ipocrit. - Băiete,dar şi tu eşti îmbrăcat la fel de subţire,zise doamna utilizând un ton sextrem de sceptic. - Bineînţeles,îi replică Luca plin de însufleţire după o clipă de cugetare.Precum un frate grijuliu ce sunt,am lăsat deoparte propria bunăstare şi mi-am riscat sănătatea,fugind după ea îmbrăcat astfel. - N-ar fi fost mai simplu să te duci să-mi cumperi ciocolata?îi rânji Sigrid cu nesimţire.Doamnă,nu observaţi că acesta nu este decât un individ mincinos şi neruşinat ? Adică nu a putut să se ducă să îmi cumpere ceea ce pofteam,însă a fost în stare să iasă din casă pentru a mă urmări ! - Ştiţi ceva,tinerilor ? N-aveţi decât să vă rezolvaţi singuri neînţelegerile,le replică femeia iritată şi le întoarse spatele.Oh,e plină lumea de nebuni ! Şi mai ales de sărbători...da...da...toţi parcă sunt demenţi ! mormăia aceasta agasată în timp ce se îndepărta. Luca râse satisfăcut şi încercă din nou să o atragă spre pieptul lui,însă Sigrid i se opuse cu toată forţa şi,fugind,i se postă de astă dată în faţă unei bătrâne mult mai în vârstă decât cealaltă. - Fie-vă milă ! Tânărul acesta nu îmi dă deloc pace! Vă rog,spuneţi-i să îşi vadă de treaba lui. - Dar ce-i cu tine,fătuco ?De ce umbli aşa de despuiată?Normal că ăsta trage de tine ca un apucat ! Luca râse şi o privi încântat pe Sigrid,care turba de mânie din pricina sorţii atât de ghinioniste. - Şi cum să nu o doresc,stimată doamnă ?! Dacă aţi şti ce maestră este în pat.Vrea ea să pară o pu-dică lipsită de apărare,dar vă asigur că printre aşternuturi e o perversă ce îmi răpeşte orice fărâmă de vitalitate şi mă epuizează fără milă. - Ce tot zici,neobrăzatule ? Nu ţi-e ruşine ?! - Deloc,râse el cu mare nesimţire.Dumneavoastră nu făceaţi amor când eraţi tânără Sigrid izbucni şi ea în râs,mai ales fiindcă figura îngrozită a bătrânei era nemaipomenit de haioasă din pricina indignării ce o cuprinsese la auzul acelei întrebări incomode.În mod evident,

Sandy Manase

248

sexul era o amintire extrem de îndepărtată. - Şi oricum...continuă Luca pe acelaşi ton la fel de obraznic.Cu siguranţă nopţile dumitale nu se încheiau cu orgasme într-atât de răsunătoare ca la neastâmpărata asta magnifică ! Spuneţi-mi,vă satisfăcea soţul,doamnă ? - Impertinentule ! îi strigă femeia jenată şi se grăbi să se îndepărteze cât mai repede de cei doi ciudaţi. - Mulţumit ? Ai oripilat-o pe biata femeie,Luca ! - Asta ca să nu mai îndrăzneşti să implici pe altcineva în conflictul nostru.Ştii că n-avem nevoie de mediatori,fiindcă amândoi suntem mult prea buni la argumente,indiferent cât sunt ele de absurde. Sigrid tăcu,se întoarse cu faţa spre o vitrină din apropiere şi privi înăuntru cu mult interes.Câţiva copilaşi îşi alegeau plini de entuziasm diferite jucării frumoase,o vânzătoare tocmai îi împacheta unei doamne roşcate un cadou într-un ambalaj strălucitor cu specific de Crăciun,iar doi iubiţi se sfătuiau de zor ce să aleagă dintre toate nimicurile fermecătoare,atât de adecvate pentru darurile care se impuneau pentru acele zile festive. Îşi apăsă uşor palmele peste geam şi aproape că-şi lipi nasul de sticla ferestrei magazinului. - Uneori mi-aş dori atât de mult să fiu şi eu un om normal...oftă ea din tot sufletul. - O spui mai ales din cauza relaţiei noastre,nu-i aşa ? - Şi de asta.Dacă tu ai fi fost altfel decât cum eşti,nu m-aş fi îndrăgostit niciodată de tine,chiar dacă deţin un asemenea caracter dificil.Aş fi fost extrem de revoltată că trebuie să mă mulţumesc cu un individ obişnuit,dar după un timp cred că frustrarea mi s-ar fi ameliorat,chiar dacă n-ar fi dispărut tocmai în totalitate,şi aş fi putut să trăiesc normal alături de el,poate chiar să ajung să mă conving că îl iubesc.Nenorocirea mea e că va trebui să convieţuiesc întotdeauna cu gândul că undeva există un Luca diferit,un Luca al cărui simplu nume mă face să uit de întreaga realitate care mă încon-joară,un Luca a cărui minunată prezenţă e cel mai încântător chin la care aş putea să fiu supusă.Şi totuşi,această dorinţă meschină ce denotă că eu râvneam adesea ca tu să fii altfel pentru ca să-mi salvez propria linişte şi stabilitate emoţională,se mai potolea pe alocuri,şi era într-unele momente chiar înlocuită de un gând mult mai altruist.Atunci când realizam că nu porţi nicio vină şi că n-am de ce să răpesc imensa fericire a celei pe care o vei iubi cu adevărat,dorindu-mi cu egoism ca şi tu să fii un bărbat obişnuit,eram purtată pe culmile celeilalte idei foarte bizare.Mintea mea se încredea cu o certitudine dubioasă că,măcar dacă eu aş fi fost o fiinţă comună,aş fi reuşit cu succes să nu mă simt atrasă de tine decât într-un mod mediocru.Poate că,la o primă vedere,m-ar fi atras aspectul tău fizic destul de plăcut,calităţile tale cele mai pronunţate,şi încă alte câteva detalii fascinante,care te fac să fii remarcat cu uşurinţă de către genul feminin.Căci vezi,dacă aş fi fost cu totul şi cu totul altfel,sunt sigură că îngustimea minţii,sentimentele rudimentare,dar şi întregu-mi caracter care s-ar fi dovedit tipic femeilor simple,m-ar fi făcut să fiu mai preocupată de alte aspecte.Aş fi putut da dovadă de moderaţie în privinţa ta ... - A,da,Sigrid ?! Ţi-ai fi dorit să fii o uşuratică fără principii,o oportunistă ipocrită,ori o fandosită plângăreaţă,doar pentru a nu mă iubi pe mine ?! Ce sacrificiu demn de dispreţ ! - Tu mă judeci ?oftă ea îndurerată.Tu,care mereu ai ţinut în braţe astfel de femei?Ele sunt cele care s-au bucurat întotdeauna de toată atenţia ta,ele sunt cele care au primit îmbrăţişările şi sărutările tale.Recunoşti sau nu,Luca ? El o dezlipi cu infinită blândeţe de vitrina magazinului şi îi cuprinse cu duioşie mâinile într-ale sale,încercând să i le încălzească prin mişcări energice şi rapide,deşi ea se străduia să i se opună. - Eşti îngheţată...lasă-mă să te fac să-ţi vii puţin în fire.Nu te comporta ca o copiliţă capricioasă. - Nu vreau să mă mai atingi,se lupta ea necontenit pentru a-şi smulge palmele dintr-ale lui.Ştii de ce,Luca?Pentru că mă arde contactul cu tine,mă sfâşie pe dinăuntru şi îmi distruge orice strop de raţiune.Pentru că la exterior sunt străbătută de exact aceleaşi nesăbuite sentimente,iar întregul trup

Joaca de-a destinul

249

mi se înfioară.Pentru că îmi provoci cea mai cutremurătoare silă,căci nu pot să nu îmi reamintesc că mâinile tale şi nu numai,au cutreierat pline de îndrăzneală şi fără urmă de regret pe nenumărate trupuri feminine.Oh,mă scârbeşte cumplit gândul ! Luca îi azvârli palmele ca şi săgetat de ultima ei afirmaţie veninoasă.O privi întristat şi îndurerat. - Vezi ? Cum aş putea să ştiu ce să îţi ofer pentru a te mulţumi ? Oricum o să mă condamni mereu. - Dacă este să discutăm despre pedepse,atunci eşti liber să te bucuri şi să te simţi satisfăcut,căci eu am suportat mai multe decât tine. - Eşti sigură ? Eşti absolut convinsă că ştii tu să măsori în mod ireproşabil suferinţa ? - La fel de bine cum ştii tu să măsori fericirea desăvârşită,îi zâmbi ea ironic.Nu-mi permiţi să triez şi eu măcar chinurile şi durerile sufletului ? Lasă-mi mie această diferenţiere,fiindcă tu eşti mult mai bun în a cataloga sentimentele şi emoţiile umane.Te pricepi de minune să stabileşti cele mai exemplare şi strălucite ierarhii în acest domeniu.Evaluările tale sunt deosebit de stricte şi niciodată nu dau greş.Regretele nu-ţi sunt cunoscute,iar înţeleptele hotărâri pe care le iei în sectorul amoros nu-ţi pricinuiesc vreodată neajunsuri iremediabile.Eşti un individ ce nu şi-ar permite niciodată să greşească în dragoste. Luca era cel ce se uita acum în interiorul magazinului,părând total rupt de realitate,deşi o asculta. - Te rog,învaţă-mă şi pe mine să trăiesc astfel,îl rugă fata şi îl apucă uşor de mână.Învaţă-mă să te uit.Spune-mi ce trebuie să fac şi îţi jur că o să fac întocmai.O să îndeplinesc cu sfinţenie fiecare pas pe care mi-l sugerezi până când o să ajung la eliberarea finală de sub malefică vrajă.Tu trebuie să ştii cum pot să remediez situaţia aceasta cumplită,care pur şi simplu mă omoară încetul cu încetul pe dinăuntru.Te rog din tot sufletul,Luca!Ai milă şi arată-mi ce cale să urmez.Nu mai ştiu ce să fac...nu ştiu încotro... Cu privirea încă fixată undeva în spatele vitrinei,Luca refuza să o privească în ochi,căci nu era în stare să o facă. - Îmi pare rău,dar nu te pot ajuta.N-am idee,declară el pe un ton îndurerat,dar calm.Am încercat să te tratez cu cea mai uriaşă indiferenţă,dar n-a funcţionat.Am încercat să te fac să-ţi pierzi imensa încredere în această dragoste,dar nu mi-a ieşit absolut deloc.Am încercat să mă port oribil cu tine pentru a te îndepărta,dar am eşuat. Multe am mai încercat,însă toate s-au dovedit în van. - Poate că eu sunt vinovată,îl încurajă Sigrid şi-i întoarse uşor chipul spre ea.Dacă iubirea asta a mea nu ar fi fost atât de puternică,acum totul ar fi fost deja dat uitării.Însă aşa,pe lângă propria-mi durere,cred că îţi provoc şi ţie suferinţă.Îmi dau seama că nu-i just,dar nu-mi mai pasă.Ştii...cineva spunea că,atunci când iubirea nu îţi este împărtăşită,eşti dator numai să păstrezi tăcerea şi să previi astfel ridicolul,neîmpovărându-l pe celălalt sau trezindu-i sentimente acute de vinovăţie,dar eu fac totul tocmai pe dos.Eu sunt exemplul cel mai ticălos,nu-i aşa ? - Cu siguranţă...şi totuşi,zise el vrăjit.Modul în care tu...oh,Sigrid... Abandonă orice explicaţie logică şi aplecându-se spre ea,îi cuprinse chipul în palmele-i îngheţate şi o sărută cu înflăcărare.Fata se agăţă de gâtul lui cu disperare şi-i răspunse la fel de pasional. - Uite,ninge! râse ea şi îşi lăsă capul pe spate,reuşind să-şi dezlipească puţin buzele de ale lui.Ceva îmi zice că de azi înainte o să fiu îndrăgostită şi de decembrie,nu doar de noiembrie. - Cred că suntem ridicoli,îi şopti Luca la ureche şi aruncă o privire în jur.Ori suntem consideraţi nişte romantici incurabili,ori nişte aventurieri dornici de experienţe bizare,ori nişte simpli nebuni. - Singura slăbiciune care ne-ar putea face să ne pierdem minţile complet este dragostea,iubitul meu ...şopti ea îmbrăţişându-l cu tandreţe.

Sandy Manase

250

Capitolul 37

Nu-ţi aud cuvintele:glasul tău reverberează pe fundalul trupului meu ca un alt fel de

penetrare.Nu am nicio putere asupra glasului tău.Vine direct din tine în mine. ~ Anais Nin ~

Sigrid şi Luca plecaseră amândoi de acasă,la câteva minute întârziere unul după celălalt,însă nici unul n-avea habar de escapada amoroasă a celuilalt,şi nu mică le fu uimirea atunci când se ciocniră nas în nas,în incinta restaurantului unui luxos hotel.Aşadar,pe lângă privirile lor de o intensitate cutremurătoare,ce păreau adesea purtătoare ale unor mesaje mistice,cei doi îşi aruncară şi unele pline de gelozie.Ambii analizară cu o deosebită atenţie cine era “uşuratica ce se linguşeşte pe lângă Luca al meu”,respectiv cine putea să fie “necioplitul acela fără pic de clasă care doreşte să îi intre în graţii frumoasei mele Sigrid”. În schimb,partenerii lor nici măcar nu remarcară că cei doi ar fi putut să fie vechi cunoştinţe,cu atât mai puţin să fie în stare să deducă din vreun gest ciudat,că relaţia lor se ridică la un nivel mult mai intim.Astfel,perechile trecură unele pe lângă altele,fiind în căutarea unei mese adecvate pentru o atmosferă cât mai liniştită,ferită pe cât posibil de eventuali ochi curioşi. Cât de curând,Sigrid constată dezamăgită că localul era prea aglomerat pentru gustul ei,mesele fiind prea apropiate unele de altele,nepermiţând nici măcar un minimum de intimitate.Probabil,la acea oră de vârf,aproape totul fusese ocupat,ultima speranţă rămânând doar un separeu,sau,în caz contrar,îndreptarea către un alt local. Dar totuşi,Luca se afla acolo! În niciun caz nu putea să-l lase pe mâinile acelei femeiuşti,deşi avea o încredere stranie în el,care o asigura că acesta nu s-ar mai fi lăsat prostit de tertipurile ieftine ale vreuneia,decât doar dacă el însuşi ar fi vrut să ofere această impresie.Dar,din păcate,el dispăruse momentan din raza ei vizuală,fapt pentru care fata se văzu silită să abandoneze urmărirea. Sigrid îl opri subtil pe un angajat şi îi şopti că dacă i-ar conduce pe ea şi pe partenerul său la un micuţ separeu,i-ar mulţumi din suflet şi l-ar mai şi recompensa corespunzător.Tânărul clătină din cap în semn negativ,încercând să o convingă pe aceasta că,deşi şi-ar fi dorit să o ajute,pur şi simplu nu avea cum.Însă vocea ei blândă(şi totuşi cu o notă poruncitoare),ochii mari ce-l cuprindeau întru totul(făcându-l să se simtă mic şi neînsemnat),la care se mai adăuga şi un zâmbet misterios,avură menirea de a-l convinge în cele din urmă. Le spuse celor doi tineri să-l urmeze,dar pe drum încercă să-i explice fetei că separeul fusese deja ocupat de un cuplu,că deşi ar fi fost posibil ca încă alte două persoane să li se alăture(deoarece spaţiul permitea lejer acest lucru),cei doi ceruseră să rămână singuri şi să nu fie deranjaţi. Ajunşi la locul cu pricina,tânărul deschise uşa nesigur şi temător,lăsându-şi doar capul să se ivească prin deschizătură. - Mă scuzaţi...n-aş dori sub nicio formă să vă stric seara.Buna dispoziţie a clienţilor noştri este una dintre responsabilităţile noastre principale,însă... - Ce doreşti? răsună o voce implacabilă din interior. - Am îndrăznit să vă deranjez,doar fiindcă o tânără amabilă m-a rugat în mod special să-i obţin un loc în separeu.Oare nu ar fi posibil ca...? - Eu l-am rezervat pe tot,i-o reteză vocea ursuză.

Joaca de-a destinul

251

- Ştiu prea bine,domnule,dar... - Ai ceva de obiectat ? - Credeţi-mă că n-aş fi îndrăznit.Nu-mi stă în fire să încalc regulile,şi mai ales să molestez un client distins precum dumneavoastră,însă domnişoara... - Domnişoara ar fi trebuit să-şi facă rezervare din timp,dacă ţinea dinadins să ia cina într-acest restaurant.Recomandă-i un alt local sau descurcă-te cum ştii tu mai bine în astfel de situaţii.N-am venit aici pentru a-mi împovăra mintea cu tot soiul de fleacuri.Căutam un local select unde să pot cina liniştit.Dacă un asemenea lucru nu este cu putinţă,mă voi căra naibii,dar nu înainte de a-i face o vizită de curtoazie şefului tău ! -Vai de mine! strigă tânărul,speriat de atitudinea ofensivă a celuilalt bărbat.Cel mai mult îl înspăimântase trecerea de la tip civilizat la individ pus pe harţă. Ieşi livid la chip,şi o privi pe fată cu o nespusă părere de rău,frângându-şi mâinile neputincios. - Iertaţi-mă.Nu a fost posibil.Am încercat,dar în zadar... - Chiar nu s-a putut ajunge la un acord ? - Credeţi-mă,domnişoară,că m-am confruntat cu o reală problemă,care mi-ar fi putut cauza până şi concedierea.Nu mai insistaţi.Vă asigur că mi-am dat tot interesul şi mi-am depus toată silinţa pentru interesul dumneavoastră,dar chiar nu s-a putut aranja absolut nimic. - Dar ce problemă atât de gravă ai întâmpinat ?! - Un domn...ah,mă trec până şi fiori numai când mă gândesc în ce mod oribil m-a privit.Cum vă spuneam...un domn,aproape că m-a ameninţat făţiş.Dacă vă voi lăsa să intraţi,nu mă îndoiesc că în următorul moment aş ajunge tocmai direct în stradă,fiind astfel concediat.Vă rog,fiţi chibzuită şi nu îmi prejudiciaţi postul. - Ce fel de om zici că era acela?râse Sigrid de figura lui îngrozită.Parcă tocmai ai făcut cunoştinţă cu diavolul însuşi.Te rog să te dai la o parte.Intru ! - Nu! strigă el,postându-se aproape disperat în faţa ei. Dan o prinse de braţ şi o întoarse încet cu faţa către el.Sigrid aproape că şi uitase că era însoţită de caricatura aceea de bărbat.Acesta părea o umbră hazlie,romantică şi cumsecade,care nu se încadra deloc în lumea aceea sclipitoare,plină de ipocriţi şi intens impregnată cu făţărnicie autentică. - Frumoasa mea zeiţă,n-are rost aşa ceva...cerul liber ar fi mult mai potrivit pentru farmecul tău infinit.Fiecare stea ar invidia sclipirea din ochii tăi magnifici. Ea zâmbi cu o infinită blândeţe,şi nu din mulţumire pentru acel compliment patetic,cât dintr-o compasiune spontană.Simţea un soi de milă ciudată faţă de încercările lui inepuizabile pentru a o cuceri.Într-adevăr,o încântau şi pe ea vorbele frumoase,dar mai mult tânjea după cuvintele pe care şi le arunca cu Luca în momentele imprevizibile.Ah,adora clipele când vorbele dulci de amor se împleteau cu insultele cele odioase,când veninul se strecura insidios prin elixirul pasiunii. - Sclipirea asta...răspunse ea,cu ochii lucind de maliţiozitate,este sclipirea victoriei!Priveşte cum îl voi face pe aşa-zisul căpcăun să ne ofere şi nouă un loc în fortăreaţa lui interzisă. În ciuda protestelor celor doi,Sigrid trase cu forţă de uşa glisantă şi se postă seducătoare în faţa ochilor aţintiţi cu interes asupra ei.Ai fetei o măsurară din cap până în picioare în încercarea de a-i găsi o trăsătură cât mai neplăcută,însă cum nu găsi nimic satisfăcător,strâmbă din nas invidioasă şi aşteptă reacţia partenerului său.Era convinsă că el avea să alunge intrusa numaidecât,după care ur-mau să-şi continue aventura pasională.Dar nu fu aşa.Ochii bărbatului cutreierară nestăpâniţi de-a lungul trupului fetei,ca şi cum ar fi parcurs un teritoriu binecunoscut,şi totuşi,din când în când se mai opreau nesăţioşi,acordând o mai mare atenţie vreunui anumit detaliu. Sigrid izbucni într-un râs gălăgios,fantastic de feminin,dar împletit cu unele tente răvăşitoare de uimire,satisfacţie,precum şi viclenie. - Ah,demone ce eşti...

Sandy Manase

252

Şi,spijinindu-se cu o mână de uşă,continuă să îl priveasca pătrunzător pe misteriosul bărbat. Fata cealaltă o privi enervată pe Sigrid.O detesta,fiindcă era îmbrăcată în rochia aceea mult prea mulată,deţinea o privire de diavoliţă răpitoare de bărbaţi,iar zâmbetul acela perfid o asemăna cu o şerpoaică înnăscută.În timp ce chipul ei făcea grimase care mai de care mai ciudate,încercând să înţeleagă ce fel de fiinţă le încălcase intimitatea ei şi partenerului său,Sigrid se strecură de-a binelea în încăpere,şi realiză un fel de plecăciune,moment în care rochiţa i se strânse şi mai aprig pe trupul silfid,şliţul se deschise provocator sub privirea extaziată a bărbatului,iar parfumu-i magnific îm-prospătă incinta,ca şi cum o întreagă doză de efervescenţă feminină s-ar fi desprins dintr-acea îndoire graţioasă.Apoi,aceasta îşi îndreptă spatele cu uşurinţă,şi zâmbi în mod politicos. - Iertaţi marea incomodare provocată.Mii de scuze nu mi-ar fi suficiente pentru a răscumpăra liniştea răpită,însă dacă sunteţi înzestraţi cu un suflet călduros,îmi veţi acorda clemenţă. - Ce?! ţipă cealaltă vădit iritată.De pe ce planetă vii,nebuno ? Dan intră şi el într-un final în separeu,încercând să-şi salveze partenera,dar eşuă lamentabil şi se pierdu printre o sumedenie de explicaţii. - Ea nu e vinovată cu nimic.Ar fi trebuit să-mi asculţi sfatul şi să nu intri aici.Priveşte cum ai fost tratată ! Să mergem,Sigrid ! - Nu plecaţi nicăieri,răsună deodată vocea celuilalt bărbat.Dacă tot s-a provocat atâta vâlvă,de ce să nu vă invităm alături de noi?Loc este suficient,iar domnişoara s-a purtat frumos şi merită tratată ca atare,sugeră el deosebit de împăciuitor. - Vă mulţumesc pentru indulgenţă,domnule.Totuşi,nu e nevoie,zise Dan cu o undă de orgoliu de abia perceptibilă. - Mai scuteşte-mă cu domnule,tinere.Probabil suntem de-o seamă.Poţi să îmi spui Luca. - Bine,domnule Luca.Adică...Luca.Noi ne retragem.Nu mai deranjăm.Deja am molestat suficient şi nu vrem să facem probleme.O seară bună ! - Stai o clipa ! Dar fata ce zice ? - Eu...zise Sigrid cu o privire rugătoare către Dan.Aş vrea să rămânem aici.Te rog,este linişte şi mi se pare un loc confortabil şi foarte potrivit. - Bine,mormăi el deranjat,sub privirea foarte satisfăcută a lui Luca,ce de altfel îl intimida nespus de mult cu ochii aceia scrutători. Dan îi trase ceremonios scaunul lui Sigrid şi o invită să se aşeze cu o curtoazie cam exagerată.Fata luă loc,îşi puse picior peste picior,astfel încât şliţul să-i revele lui Luca cea mai splendidă privelişte asupra coapselor,după care deschise meniul şi cercetă cu mult interes conţinutul său,ca şi cum s-ar fi pregătit să aleagă cine ştie ce ospăţ din conţinutul paginilor sale lucioase. - Da...cred că o să îmi comand un suc de mure... - Eu comand şampanie,se lăudă cealaltă zgomotos.Cea mai scumpă şampanie,scumpule!Trebuie să sărbătorim că suntem astăzi împreună ! - Dacă stau bine şi mă gândesc...murmură Sigrid gânditoare. - O să vrea şi ea şampanie,se mândri Diana.O să mă copie.Stai numai să vezi,Luca ! şopti ea. - Da...o apă vreau,concluzionă Sigrid.O apă rece,care te duce cu gândul la un izvor răcoros care-ţi revigorează toate simţurile.O apă este tot ce-mi doresc. Cealaltă izbi cu palma în masă.Fiinţa aceea dubioasă o scotea din sărite şi o intriga nespus de mult prin atitudinea ei bizară. - Ce zici,iubitule ? - Că luăm şi noi apă,replică el cu seriozitate,încercând din răsputeri să îşi stăpânească hohotele de râs care,probabil s-ar fi manifestat nestăvilite,dacă nu le-ar fi stăpânit drastic. După puţin timp,tinerele perechi se delectau numai cu apă minerală,spre marele amuzament al lui Sigrid,şi spre dezamăgirea profundă a celeilalte tinere.

Joaca de-a destinul

253

Dan aruncă o privire peste umăr.Se părea că Luca îşi desprinsese în sfârşit ochii de pe partenera lui.Simţi o mare uşurare şi încercă să iniţieze o conversaţie,indiferent pe ce temă.Doar el ştia cât de mult se străduise să o convingă pe Sigrid să accepte o unică ieşire în oraş cu el. - Mă bucur atât de mult că... - Uneori parcă mă gândesc că nu mi-aş dori să fiu o fiinţă umană...îl întrerupse Sigrid,făcându-l să o privească extrem de mirat. - De ce spui asta ? - Fiindcă oamenii îşi irosesc în van viaţa.Ei nu ştiu să preţuiască sincer comorile descoperite,să valorifice fructuos ceea ce deţin,să acorde importanţă clipelor ce parcă împietresc timpul în loc... - Dar de ce crezi că oamenii fac asta ? - Fiindcă sunt nişte proşti care nu ştiu ce îşi doresc.Sigrid accentuă cât putu de intens cuvântul “proşti”,asigurându-se că Luca avea să-l perceapă şi să şi-l însuşească.Îl merita pe deplin în clipa de faţă,dată fiind conjunctura. Însă acesta nici nu se clinti în urma subtilei remarci.Continua să îndruge abureli fetei,susţinând doar un joc erotic premergător actului sexual.De fapt,părea că îi acordă toată atenţia domnişoarei simandicoase,căci nici măcar nu-şi mai întorcea privirea spre Sigrid.Cu toate acestea,auzise foarte bine întreaga lor conversaţie,iar conştiinţa începuse să-l învinovăţească cu patos,deoarece pierdea timpul cu un flirt ordinar,în loc să-şi rezerve câteva clipe magice alături de cea pe care o iubea cu adevărat.Dar,în ciuda tumultului sufletesc,nu-şi abandonă acţiunea cuceritoare,ba chiar îndrăzni să o sărute pe însoţitoarea lui.Din păcate,nu simţea nimic,contactul fizic nu stârnea într-însul niciun fior de excitaţie,dar agitaţia care o cuprinsese pe Sigrid,era de-a dreptul fabuloasă şi-l încânta. Agitată,fata răsturnă paharul de apă pe faţa de masă,încercă apoi să şteargă cu şervetul,însă din îndărătnicie,lovi cu cotul paharul lui Dan,ce căzu asupra podelei,preschimbându-se în mici cioburi. - Ah...ce neîndemânatică sunt... - Nu-ţi fă griji,o linişti el.Se mai întâmplă. Ea se simţi subit copleşită de o enormă deznădejde,o durere sălbatică,o gelozie oarbă.Încercă să îşi ascundă rapid chipul în palme.Fusese suficientă reacţia prostească pe care o comisese în mod involuntar,aşa că n-avea de gând să mai rişte şi apariţia altora.Palmele ce-i acopereau acum ochii,o cufundau într-un univers negru şi abisal:nu mai vedea,nu mai auzea,ba chiar încerca să se sustragă dintr-acel loc,deşi o fărâmă de luciditate,o anunţa că nu ar fi fost cu putinţă să se evapore prin pură magie.Şi totuşi,ea nu-şi mai dorea să revină la realitate.Gânduri teribile,însoţite de imagini şi mai chinuitoare,îi ardeau sufletul.Săgeţi de foc păreau să i se înfingă nemiloase în inimă,înştiinţând-o că Luca avea să-şi etaleze mereu talentele de seducător,adunându-şi cuceriri după cuceriri. Oare bărbaţii chiar trebuie să-şi dovedească virilitatea utilizând tocmai cele mai prosteşti dintre modalităţi?gândea ea scârbită.Iar eu de ce nu pot să fiu precum târfa pe care tocmai o sărută?De ce dracului nu sunt o oarecare,una în plus în mulţimea avidă de bogăţie şi putere?Uite,stau şi-mi ascund trăirile precum un şoarece viclean,ce a găsit cea mai convenabilă gaură.E întuneric,e bine şi nu chiţăi nici măcar a teamă,nici a furie,nici a nimic altceva.Sunt exact precum un rozător,dar eu macin sentimente,şi nu hrană delicioasă. Dintr-odată,hotărî să-şi abandoneze aşa-zisa ascunzătoare şi să constate cum anume fusese privit din afară,gestul ei defensiv.Descoperi că Dan nu păruse să observe mare lucru,cu atât mai puţin să interpreteze ciudat tăcerea ei subită şi pasivitatea sa.Era convins că fata se simţea ruşinată doar din pricina micului incident,aşa că ştergea de zor faţa de masă cu şervetul,încercând astfel să elimine motivul întristării ei bruşte. În schimb,Luca părea să fi fost de astă dată mai receptiv.Nu-şi mai săruta partenera,o îndepărtase considerabil din preajma lui,dar ce era mult mai bizar,era faptul că îşi ţinea privirea aţintită asupra unui punct oarecare al podelei.Ochii îi erau goi şi pustiiţi de orice urmă de emoţie,doar un intens

Sandy Manase

254

licăr dovedind că sufletul îi era cu mult mai viu decât privirea.Zbuciumul interior nu avea cum să fie remarcat de ceilalţi doi,însă Sigrid îl simţea cum i se infiltra în sânge dureros,perfid,capabil să-i ostenească spiritul.Înţelese de îndată că şi Luca păţise la fel când văzuse cum fusese cuprinsă în mrejele dezamăgirii.Desigur,starea lui pasivă din momentul de faţă i se datora ei ! Constatarea o izbi din plin,răvăşind şi înlăturând toate ideile stupide pe care şi le făcuse mintea ei de fiinţă imbecilă.Cum putuse să uite că precum ea se diferenţia de toate femeile superficiale,şi el făcea notă discordantă în mulţimea indivizilor banali?El era Luca-cel de care se îndrăgostise,fiindcă îşi regăsise într-însul propria reflexie la genul masculin.Era ca şi cum EL era EA,sau EA era EL,căci senzaţiile se transmiteau de la unul la altul,precum ar fi fost simţite în unul şi acelaşi trup. - Luca! ţipă cealaltă.De ceva timp te întreb dacă mai comandăm şi altceva,iar tu,în loc să te uiţi pe meniu,măsori podeaua în lung şi-n lat.Ce-i cu tine ? Dan stoarse şervetul îmbibat până la refuz cu apă,şi realiză că băltoaca nou formată,avea să-i dea o altă bătaie de cap.Sigird îl prinse de mână când acesta vru să se aplece. - Să fim echilibraţi ! Există angajaţi care se ocupă cu aşa ceva,iar daunele sunt minore,fapt pentru care mi le voi asuma pe deplin. - Dar... - Stai jos! îl sili ea cu blândeţe. - Am crezut că te simţeai abătută,ba chiar tristă.Iar acum te porţi cu atâta dezinvoltură...remarcă el uimit.Însă mă bucur că putem conversa în continuare.Doream să-ţi arăt o surpriză. - Luca...şopti ea încet,însă vocea sa avu efect asupra tuturor persoanelor aflate în încăpere.Dan o privi sceptic,fata cu furie,iar Luca însuşi tresări de abia perceptibil,dar suficient ca ea să continue: - Luca...frumos nume... - Ca şi Sigrid,de altfel,spuse acesta,ridicându-şi privirea şi înfingându-şi-o direct în ochii fetei,fără urmă de sfială.Ştii ce înseamnă numele pe care-l porţi,stimată domnişoară ? Desigur că Sigrid se documentase în privinţa numelui,ştia că e de origine germană,cunoştea chiar şi însemnătatea sa,dar în ciuda acestui lucru,dădu descumpănită din umeri şi simulă neştiinţa. - Înseamnă victorie,zise el cu o privire care părea să-i ateste fetei numele mai mult decât oricare document legal.Prin însăşi acea uitătură îi transmise că îl merita pe deplin şi că alegerea lui fusese extrem de inspirată la naşterea sa. Ea păstră un scurt moment silenţios,îşi roti ochii prin încăpere,îi observă pe ceilalţi care păreau atât de nesemnificativi,după care reveni asupra lui. - Nu orice fel de victorie,şopti Sigrid cu un zâmbet misterios.Mai exact numele meu semnifică dreapta victorie. - Dar dacă metodele utilizate pentru atingerea ei nu ar fi tocmai cinstite,ar mai fi oare victoria dreaptă ? - În dragoste şi în război totul este permis,i-o reteză ea.Şi,crede-mă că uneori,eşti nevoit să apelezi la tehnici ofensive sau defensive până şi în arta amorului. El zâmbi subtil,ca o încuviinţare tacită,după care se întoarse către aşa-zisa lui pereche şi întrebă: - Doreşti să mai comanzi ceva ? - Nu.Mi-a pierit cheful,pufni ea,încrucişându-şi braţele în semn de evident dispreţ,fiindcă avea impresia că Luca acorda mai multă atenţie celeilalte. Sigrid încercă să-şi îndrepte şi ea atenţia spre Dan,deşi îi era teribil de greu să nu tragă cu coada ochiului la Luca şi domnişoara aceea odioasă. - Şi...despre ce surpriză era vorba ? El se entuziasmă şi începu să-i povestească plin de vervă.Părea un copil fericit,iar ea realiză că nu va fi capabilă să-i spulbere veselia aceea molipsitoare. - Îţi aminteşti că ţi-am promis că îţi voi recita versuri ?

Joaca de-a destinul

255

- Oh,versuri...da...desigur...murmură ea puţin încurcată. - Iartă-mă că n-am reuşit să-ţi compun unele pe măsură.Am mototolit foi după foi,umplând coşul mereu,am consumat pixuri şi mi-am stâlcit mintea în zadar.La final,am realizat că inspiraţia îmi alerga pe nenumărate căi când mă gândeam la tine.Şi,crede-mă că erau atât de multe,încât nu am reuşit să le reunesc şi să le dau un circuit final. - Nicio problemă,dragă Dan.Îţi apreciez efortul şi îţi mulţumesc că ai dedicat clipe din timpul tău neînsemnatei mele fiinţe.Unii nu mi-ar oferi nici măcar atât... - Stai,dar nu îmi mulţumi încă.După cum îţi spuneam,inspiraţia mă părăsise când dintr-odată,o idee luminoasă a apărut în bezna minţii mele.Am început să răscolesc printre volumele antice ale bibliotecii şi am extras nişte versuri minunate,special pentru tine.Permite-mi să ţi le recit,Sigrid. Ochii lui stăruiau precum o rugăminte fierbinte,iar înainte ca tânăra să-şi mai treacă prin filtrul raţiunii gândurile,următoarele vorbe îi scăpară : - Te rog...chiar vreau să le aud... Dan îşi aranjă minuţios gulerul cămăşii,îşi netezi câteva fire de păr rebele şi scoase din buzunarul pantalonilor o foaie extrem de mototolită,care Sigrid spera să conţină un scris lizibil pentru a nu-l auzi şi bâlbâindu-se.Când acesta începu să recite,atenţia tuturor fu îndreptată asupra lui.Ea aştepta agitată momentul inedit,sperând că lui Dan o să-i iasă şi că nu o să pară penibil în faţa celorlalţi. În liniştitul separeu,curând nu se mai auzea altceva decât o voce recitând domol şi din tot sufletul:

Ca o lingoare dragostea mă arde Pe dinăuntru,chinul prelungindu-l Şi paşii mi-i îndrumă către moarte

Cerşind doar rău ca să-şi aline jindul De când şi mintea – doctorul iubirii –

M-a părăsit fiindcă îmi astup Urechile,disper şi-ngădui firii Să îmi ucidă patima din trup.

Speranţe n-am şi-n locul raţiunii Un zbucium fără noimă se întinde ;

Vorbesc despre-adevăruri ca nebunii, Iar gândurile mi se-amestecă în minte.

- Aş fi jurat că nu ai nicio vină şi c-am zărit,în iadul tău,lumina,îi completă Luca rapid ultimele versuri din Shakespeare. - Da,exact aşa era,murmură el puţin iritat de intervenţia acestuia. Sigrid încercă să-şi repete în gând cuvintele ascultate,dezlegându-le pe deplin semnificaţia,dar nu reuşea să mai conştientizeze nici unde se afla.În mintea-i confuză,răsuna numai şi numai vocea lui Luca,şoptindu-i suav şi misterios ultimele versuri.Există oare lumină în infern?Pot pătrunde razele soarelui în tenebrele iadului?Ah,îşi simţi gâtul uscat,ochii obosiţi şi capul greoi.Se repezi să apuce paharul de pe masă,dar constată că aceasta nu mai fusese umplut cu apă de la micul incident.Cu mâinile tremurânde,îl întinse rapid către Dan şi-l rugă: - Apă...dă-mi puţină apă... - Îmi pare rău,dar nu mai este. Brusc,aceasta deveni şi mai palidă la faţă.Apucă strâns faţa de masă în pumni şi încercă să se stăpânească.Trebuia să se calmeze.Nu putea să clacheze din pricina unor trăiri incredibil de bizare şi de neînţeles.Era de-a dreptul inadmisibil !

Sandy Manase

256

- Poftim,zise Luca,oferindu-i paharul lui cu apă. Fata eliberă materialul textil mototolit în pumni şi înşfăcă paharul,bând apa dintr-o răsuflare. - Mulţumesc. - Trebuia să îmi spui că îţi este foarte sete,comentă Dan,gelos pe Luca,ce se băgase din nou între ei,făcând-o pe gentlemanul binevoitor. Fata nici măcar nu-i remarcă observaţia.Constatase ceva mult mai important,ba chiar vital.Iadul sufletesc poate fi luminat!Până şi atunci când nu mai există nici urmă de speranţă,cineva îţi poate întinde mâna,sau,de ce nu,chiar un pahar cu apă?! Zâmbi uşurată,totodată privindu-l pe Luca cum îşi relua locul calm,ca şi cum nu ar fi făcut niciun gest măreţ.În fond,nu fusese mare lucru,dar Sigrid corela acţiunea cu sentimente mult mai ample.I se părea că Luca îi oferise o licoare magică,şi nu doar simplă apă minerală. Începu să se joace cu şerveţelul de pe masă,în timp ce mintea sa recent eliberată de sub presiunea chinuitoare,făurea noi planuri buclucaşe.Se simţea profund revitalizată,capabilă să stârnească un spectacol,ce avea să încheie seara într-un mod încântător sau într-un mod mai puţin plăcut,poate chiar dramatic.Oricum,noaptea aia nu avea să fie fadă! Sigrid era ferm convinsă de acest lucru. - Dan...cred că am zăbovit suficient aici.Nu ai dori să ne retragem în altă parte?De altfel,eu cred că i-am deranjat suficient pe Luca şi pe partenera sa. - Sigur...sigur...îngăimă el,fiind dispus să o urmeze absolut oriunde precum un căţel. - Atunci,noi vă mulţumim pentru tot şi vă părăsim,zise fata,în timp ce se ridică şi aranjă scaunul. Dan se repezi să-i deschidă uşa,iar Sigrid se întoarse pentru a-i arunca o ultimă privire lui Luca. - O seară plăcută în continuare ! - Şi ţie la fel,dragă! îi ură cealaltă fată în silă,atunci când observă că Luca nici măcar nu se mai sinchisea să deschidă gura. Iesiţi afară în hol,Sigrid străbătu coridorul cel imens în goană şi,ajungând la recepţie,se postă nerăbdătoare în faţa recepţionerului,care o privi în mod întrebător. - Dorim şi noi o cameră. Dan bulbucă ochii,înghiţi în sec şi simţi că îl apucă o ameţeală stranie. - Sigur? o întrebă el sfios. - Fără alte întrebări.Doar promite-mi că o să mă ajuţi şi că o să te comporţi ca până acum.În caz contrar,vei avea de-a face cu mine,băiete. - De acord.Sunt la dispoziţia ta. - Hai,îl îndemnă ea veselă.Să urcăm pe scări.Puţină mişcare nu strică.Din contra,animă trupul. Înşfăcă cheia din mâna recepţionerului,îi făcu semn lui să o urmeze şi o zbughi în sus,pe scări. - Cine ajunge primul,câştigă ceva,zâmbi ea ştrengăreşte. Amândoi se avântară cu un entuziasm aproape nebunesc,râzând necontenit în hohote,dar în acelaşi timp,împingându-se copilăreşte pentru a-şi fura unul altuia locul suprem. Din păcate,Luca şi fata,ajunseră exact într-acel moment în holul principal.Gălăgia celorlalţi fu remarcată uşor,iar ochii lui se îngustară de gelozie.Simţea că totul se întunecă vertiginos în juru-i. - Ia te uită!I-a recitat o poezioară şi a picat în pat imediat.Uşuratică neruşinată!Şi o mai făcea ea pe respectabila... - Tacă-ţi gura aia spurcată,îi ordonă Luca furios. Ea îl privi de-a dreptul stupefiată,dar n-avu timp să-i reproşeze ceva,căci Luca se îndrepta deja către recepţie.După doar câteva momente,flutura victorios o cheie în mână. - Hai să vedem cât de uşuratică eşti tu,rânji el.Sau ai de gând să nu-ţi petreci noaptea cu mine? - Eu...hm,mai bine cred că o să discutăm sus,dragule. - Desigur. Cei doi luară liftul şi,în mod ironic,ajunseră în acelaşi moment ca şi Sigrid cu Dan.Aceştia gâfâiau

Joaca de-a destinul

257

din cauza întrecerii încheiate,ce îl avea drept câştigător pe el,doar fiindcă ea dorise să-i permită. - Premiul meu...zise Dan,sprijinindu-se cu un braţ de tocul uşii,în timp ce Sigrid introducea cheia în broască,descuind cu o încetineală profund voită. - Oh,îl vei primi.Nu-ţi fă griji.Vei primi un premiu minunat ! Camera lui Luca se afla lipită de a lor,doar că acesta era într-atât de furios,încât se grăbi să des-chidă rapid şi să dispară din raza ei vizuală.Nu suporta să-l privească cu ochii unei vipere care se înfruptă cu gustul victoriei.Apoi,Sigrid intră şi ea,închise uşa şi îl privi pe Dan cu bunăvoinţă.Ştia că va trebui să-i dea câteva explicaţii pentru a nu o înţelege greşit. - Dan...nu am venit aici pentru....ei bine,aceasta este o cameră de hotel,dar eu nu mă voi culca cu tine.Sunt nebună fiindcă îţi spun asta,nu-i aşa ? La urma urmei,eu te-am târât aici... - Deloc,zise el izbucnind în râs.Dacă m-ai fi adus aici pentru sex,aş fi crezut că adevărata Sigrid a fost înlocuită cu un fals ordinar. - Deci,chiar nu te superi?N-aş vrea să stricăm prietenia asta pentru o tăvăleală.Şi...scuză-mi sinceritatea asta dizgraţioasă. - Uite,tocmai de asta te iubesc!Eşti atât de specială,încât uneori mă întreb dacă eşti reală,dacă faci parte din secolul ăsta.Oare nu eşti o fantasmă ? Sigrid izbucni şi ea în râs,privindu-l cu duioşie. - Cu siguranţă cineva are nevoie de mine şi în lumea asta,chiar dacă provenienţa mea pe acest pământ ar fi neidentificabilă.De oriunde aş veni,cred că am un scop şi va trebui să-l îndeplinesc pentru a-mi găsi liniştea.Ceva mă cheamă necontenit,iar eu alerg întotdeauna către acel ceva.Dacă ai şti de câte ori am căzut,de câte ori mi-a scăpat printre degete,sau de câte ori m-a azvârlit în abi-sul confuziei şi al deznădejdii.Dar nu pot renunţa,fiindcă am promis că mă voi strădui. - Te referi la ceva sau la cineva ? întrebă el,după un scurt moment de cugetare. - Ai dreptate.Este vorba despre cineva. - Ştii...uneori suntem nevoiţi să renunţăm la unele persoane,chiar dacă totuşi nu vrem asta.Poate destinul,poate orice altceva,dar lucrurile pot să se mai impună şi fără a ne lua în seamă propria voinţă.Căile vieţii sunt nenumărate şi neînţelese. - Şi când o să vină acel timp,voi renunţa şi eu.Azi,mâine,peste ani sau cu o zi înainte de a muri,voi zice adio.Însă nu orice fel de adio,fiindcă de multe ori alerg înapoi pentru a remedia un rămas-bun nepotrivit,o renunţare înainte de împlinire,o speranţă ce încă se mai încăpăţânează să prindă viaţă. Îl privi cât de intens putu pe Dan în ochi,iar apoi zise. - Însă atunci,eu mă voi diviza.O parte o voi păstra pentru a continua viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat,iar o parte... - O vei arunca ? - Nu.Doar o voi desprinde şi îmi voi lăsa jumătate din suflet goală.Un loc ce mereu va rămâne precum un abis ce nu se poate acoperi...desigur,asta nu înainte de a-mi da toată silinţa. - Mă poţi iubi cu cealaltă jumătate ca pe un bun prieten ? - O,da,surâse ea bucuroasă.Aceea nu e afectată şi e capabilă să ofere ce ar da şi o inimă normală. - Să deţii tu oare o inimă frântă cu capacitate uriaşă de regenerare ? - Nu.O inimă frântă în continuă regenerare,şi totuşi,totodată fără remediu... Iar Sigrid rămase apoi cu privirea aţintită asupra peretelui ce o despărţea de adoratul ei Luca.Nu putea să nu se întrebe oare ce făcea acesta de partea cealaltă.Poate că deja se afla în pat cu uşuratica sau poate că gelozia de a o fi ştiind şi pe ea cu un bărbat în camera de alături,nu prea-i permitea să îşi desfăşoare activitatea sexuală în voie.Oh,cât de mult şi-ar fi dorit să pătrundă cu privirea prin zidul acela odios care îi îngrădea vederea,pentru a putea observa ce se întâmplă dincolo.Dar nu era posibil.Era nevoită să se bizuie pe mâna destinului,deşi doar ea cunoştea cât de mult îi plăcea să-şi sfideze propria soartă.De fapt,cam asta făcea până şi în clipa de faţă.Risca enorm,dar nimeni n-ar fi

Sandy Manase

258

putut să o convingă pe deplin că nu există şi o minusculă speranţă,o scânteie jucăuşă,capabilă să încingă focul în cel mai neaşteptat moment. Foc...privirea lui Luca,ce se plimba încontinuu de-a lungul încăperii alăturate,părea să elibereze reale flăcări care dezlănţuiau un mic infern în pupilele lui dilatate.Cu siguranţă,dacă Sigrid trecea prin adevărate torturi ale minţii,întrebându-se cu ce anume se îndeletnicea Luca în spatele pereţilor răuvoitori,ar fi putut să se simtă de-a dreptul satisfăcută,dacă ar fi aflat că şi el trecea prin chinurile iadului,punându-şi mereu aceeaşi întrebare.Tânăra s-ar fi stricat de râs şi ochii i-ar fi strălucit victorioşi,dacă ar fi putut să spioneze printr-o gaură dosnică şi să observe paşii acestuia,ce păreau să-i reflecte însăşi zbuciumatele trăiri interioare.Aşadar,unii erau executaţi cu mare fermitate,cu viteză,purtându-l rapid tocmai în colţul celălalt al camerei.Totodată,aceşti paşi fulgerători îi trădau neliniştea şi furia care se acumulau vertiginos înăuntrul său,precum esenţa nocivă a unor droguri ieftine.Ah,fir-ar să fie!Ar fi preferat de sute de ori ca toată această îngrămădeală de sentimente ne-gative să răbufnească violent,să aibă efect instantaneu asemenea unui stupefiant puternic,ce îşi face efectul imediat din primele clipe ale întrebuinţării.Din nefericire,soarta îl făcuse iarăşi prizonier în mrejele neprevăzutului,lăsându-l să se descurce numai prin propriile forţe. Acum făcea paşi mici,stângaci,ce îi trasau o traiectorie vagă şi lipsită de o destinaţie precisă.Nu se mai îndrepta ţintă către capătul opus al încăperii,ci dădea numai dintr-un colţ în altul,precum un autentic somnambul dezorientat,nepărând să conştientizeze nimic din ceea ce-l înconjura.Mintea-i încinsă,fabula diverse şi îngrozitoare scenarii pentru nemărginitul lui orgoliu masculin.În plus,nu putea să conceapă sub nicio formă că fiinţa aceea care îi încredinţase în totalitate sufletul şi trupul său,jurându-i că niciodată nu avea să mai iubească pe altul cu asemenea intensitate,se tăvălea acum cu scursura lipsită de orice fărâmă de virilitate. Un zâmbet de profundă satisfacţie îi lumină o clipă chipul întunecat.Cu siguranţă imbecilul ăla nu ar fi putut s-o facă pe Sigrid să se simtă femeie.Şi,cu toate acestea,o mică îndoială sfâşietoare îi tortura cumplit sufletul.Dacă pe fată nu o interesa propria satisfacţie?!Dacă doar îşi dorea să-i ofere nătărăului o noapte magică,precum un fel de recompensă generoasă pentru recitarea aceea patetică din Shakespeare?O invidie cruntă îi întunecă din nou privirea.În jurul lui,totul căpătă subit tentele obscure ale tenebrelor,iar în învălmăşeala mintală,mai supravieţuia doar un biet gând raţional,care se chinuia să-l îndemne cu stăruinţă să nu rămână paralizat,şi să acţioneze cât mai repede posibil. Ah,era furios pe traiul său nestatornic,pe viaţa care-i juca mai mereu feste,pe imprevizibilitatea destinului care nu scăpa nici măcar o ocazie de a-l batjocori făţiş,ca şi cum ar fi răscumpărat greşeli ale unui trecut păcătos.Şi totuşi,ceva nu coincidea deloc.Unde se afla cheia misterului aceluia şiret ce-i scăpa printre degete,nelăsându-se dezvăluit nicio fărâmă?Dacă într-o viaţă anterioară comisese fărădelegi cumplite,asta însemna că în prezent avea să plătească una câte una,erorile nesăbuite ale unui trecut total necunoscut?Dar,ce aberaţie!El nu era dispus să joace rolul unui martir,dornic să plătească prin fapte nobile,diverse răutăţi de mai înainte.Da,poate că într-adevăr fusese o persoană rea,meschină,capabilă de atrocităţi,sau poate o fiinţă blândă,incapabilă de cugetări maliţioase.Cert era faptul că,dacă fusese bun,avea să fie răsplătit şi cruţat de nenorocirile unei vieţi mai puţin no-rocoase.Iar în caz de fusese un adept al unui trai mai puţin cinstit,avea probabil să-şi încarce umerii cu nenumărate poveri viitoare,ispăşindu-şi astfel greşelile comise.Şi totuşi,un soi de venin malefic care părea să i se scurgă îmbietor prin vene,un fior rece care se plimba nestingherit de-a lungul şirii spinării,şi o voce foarte perfidă ce-i spulbera raţiunea cu prevestiri tragice,îl făceau să fie convins că nici măcar într-o altă viaţă ipotetică,nu fusese precum poetul amorezat din camera alăturată. Mii de draci! Ca prin vis îşi reaminti dintr-odată unde se afla şi,mai ales,unde era Sigrid a lui şi cu cine anume.Cum dracului putuse să elaboreze teorii atât de neverosimile despre necunoscute vieţi anterioare,când prezentul îşi bătea joc de el într-un asemenea hal odios?Bravo,Luca!Bună treabă! îl mustră raţiunea recent revenită la cotele normalităţii.Scormoneşti prin rămăşiţele unor vremuri,pe

Joaca de-a destinul

259

care nici măcar nu ştii dacă le-ai trăit cu adevărat,în loc să te preocupi de viitorul ce riscă un drastic declin din cauza prezentului nefast cu care eşti nevoit să te confrunţi. Şi,deodată,Diana apăru în pragul uşii de la baie,surâzându-i precum o invitaţie deschisă la o noapte pasională şi fără inhibiţii. - Luca...iubitule...ai aşteptat mult ? Dacă aşteptase mult?Oh,acesta nu mai ştia cum să-i mulţumească cerului că nu-l mai supusese la încă o umilinţă.Era bucuros că aceasta fată nu îl văzuse cum se agitase şi cum se izbise orbeşte de aproape toate piesele de mobilier din cameră,de-a lungul efectuării cugetărilor sale tulburătoare. Avusese nevoie să-şi orânduiască gândurile când,de fapt,nu reuşise decât să le învălmăşească şi mai straşnic,reamenajând puţin şi camera din cauza agitaţiei lui crescânde.Şi totuşi,uitase.Uitase cu desăvârşire că fata aceea avea să-i mai apară în faţă.Nu sesizase momentul când intrase în baie şi, aproape că nu ar fi realizat nici măcar că ieşise de acolo,dacă nu s-ar fi sustras drastic din propriile cugetări susceptibile cu ceva clipe mai înainte. - Uite că avem şi şampanie!Excelent,nici că se putea mai bine!exclamă ea fericită,îndreptându-se nerăbdătoare spre sticla depusă într-o frapieră. Luca o măsură rapid din cap până în picioare cu o privire deosebit de dispreţuitoare.Prevedea că oricât va încerca să-şi ţină în frâu mânia intensă ce clocotea deja în el,nu va reuşi să-şi ducă la capăt acţiunea amabilă.Era mult mai bine să pună capăt farsei de pe acum.N-avea rost să prelungească acel spectacol ieftin ce nu îi aducea niciun beneficiu. - Uite...ştiu că poate nu mă comport cum se cuvine,că nu respect legile bunei cuviinţe sau că uit ce înseamnă să fii un gentleman,dar totuşi,te rog să pleci.Vreau să mă laşi singur imediat. Tânăra îl privi câteva clipe stupefiată.Ţinea strâns sticla de şampanie în braţe,precum un obiect costisitor la care nu putea renunţa,refuzând cu îndârjire să o aşeze la locul ei,şi să se îndrepte către uşă,când fusese ferm convinsă că următoarea destinaţie avea să fie tocmai patul. - Glumeşti,nu-i aşa ? - Nu. - Luca...pisoiaş,scumpete,drăguţule! Cum poţi să spui aşa ceva? O noapte întreagă ne aşteaptă! Doar noi doi,iubire...zise ea pe un ton răsfăţat. El dădu ochii peste cap în semn de acută silă faţă de apelativele drăgăstoase utilizate de fată,şi o apucă de braţ uşor,încercând să-şi înfrâneze cheful straşnic de a o azvârli direct pe fereastră.La urma urmei,chiar îi plăcea să se considere un gentleman ! - Te conduc la uşă. - E o farsă,nu? O glumă de prost gust ! - Tocmai ţi-ai atribuit definiţia ideală.Şi acum,te rog să ieşi în linişte.Ţine bine minte,că nu îmi doresc scandal,dar dacă mă superi... -Ce vrei să zici cu definiţia? se indignă aceasta.Că eu nu am bun gust sau ce,bădăranule?Dar cine are,motănel?Târfuliţa aia care nu se sfiia în a-ţi arăta coapsele sau fesele,şi care pretindea că ascultă declaraţiile de iubire ale lui celălalt?Am văzut-o eu cum te privea,târâtura! I se citea pe faţă dorinţa de femeiuşcă ieftină ce nu ar ezita să se tăvălească chiar şi prin cele mai vulgare locuri.Încerca să pară respectabilă,dar nu i-a reuşit teatrul.Actriţă ieftină de duzină ! - Ai terminat ? - Da.De ce? zâmbi ea victorioasă,deşi calmul lui nu îi prevestea ceva tocmai plăcut. Dintr-odată,zâmbetul idiot îi fu şters total de pe chip.Luca îi trăsnise o palmă de o făcuse să-şi piardă într-un asemenea hal echilibrul,încât de abia reuşi să se sprijine complet năucită,de noptiera din faţa oglinzii.Cu mâini tremurătoare,puse la loc sticla de şampanie şi se întoarse cu faţa către el. - Idiotule!Ţi-a plăcut târfa aia!constată ea stupefiată,cu ochii bulbucaţi de gelozie,furie şi mândrie femeiască distrusă.Ai fi preferat să o aduci pe ea în cameră,şi nu pe mine.Aşa-i sau nu,imbecilule ?

Sandy Manase

260

Luca nu-i răspunse absolut nimic,dar ceva desprins din privirea lui aspră,o făcu să-şi dea seama că avea dreptate întru totul,deşi nu bănuia reala legătură ce îi unea pe cei doi.Observând ochii lui îngustaţi,care o priveau cu un nemăsurat dispreţ,deveni şi mai furioasă. - Ah,dar ce bine îmi pare că aia se tăvăleşte alături cu scriitorul ăla de doi lei,în timp ce ţie ţi-a picat cu tronc şi va trebui să-ţi pui pofta în cui.Dar de ce nu te duci şi baţi la uşă? Blegul acela s-ar putea să accepte să o împartă cu tine,iar cât despre ea,sunt convinsă că va accepta cu bucurie doi indivizi în patul său.Cred că nu-i sunt necunoscute asemenea practici sexuale. - Nu-i o idee tocmai rea.Ai putea să vii şi tu să te mai înveţe câte ceva.Astfel ai înţelege cum se reţine un bărbat în acelaşi pat mai mult de o singură noapte. - Eşti cel mai mare grosolan! ţipă ea ca scoasă din minţi. - Iar tu o fiinţă vulgară şi comună ! Ieşi şi nu-mi pune la încercare calmul.Şi te avertizez că nu am chef de scene melodramatice.M-am stăpânit suficient şi ţi-am tolerat prea mult ifosele şi nesimţirea. Deschise uşa şi o împinse cu brutalitate pe coridor.Apoi,se întoarse pe călcâie,luă din cameră şampania,desfăcu rapid dopul şi se grăbi să-i deşerte conţinutul,împroşcând-o pe Diana cu prisos. - Ah,prostule!Eşti cel mai ordinar bărbat pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc vreodată.Renunţi la o noapte cu mine pentru o târfă cu aere de mironosiţă ! - Să-ţi fie de bine! îi ură Luca,râzând totodată cu gura până la urechi.Râvneai mult la o şampanie de calitate.Măcar băutura să fie valoroasă,dacă persoana lasă de dorit şi nu satisface standardele. - Iar ţie să-ţi stea în gât toate ironiile! urlă ea înfuriată,încercând să se şteargă de lichidul lipicios ce o pătase din cap până în picioare.Se simţea batjocorită şi scârbită.Niciodată nu mai întâlnise un astfel de individ,fiindcă n-ar fi bănuit că sub aparenţa de tip rafinat se ascundea un necioplit. - Poftim,zise el,întinzându-i galant o batistă,pe care aceasta o înşfăcă mânioasă.Încercă disperată să îşi şteargă părul năclăiat ce i se lipea de faţă,oferindu-i o senzaţie extrem de dezagreabilă. Apoi,el îi întoarse spatele şi închise uşa,ca şi cum ar fi comis un gest firesc,care nu lăsa în urmă o persoană mânioasă ce avea să-l privilegieze doar cu urări de „bine“ pe viitor.Se sprijini cu spatele de uşă,răsuflă uşurat,şi zâmbi satisfăcut,fără urmă de remuşcare. - Cum spuneam,sunt un adevărat gentleman! se mândri el.Altul în locul meu nici măcar nu i-ar fi vorbit atât de respectuos şi nu i-ar fi oferit până şi batista. Izbucni în râs,dar după câteva clipe,constată că probabil râdea de el însuşi precum un idiot.Sigrid încă se afla cu individul detestabil în camera vecină,lucru ce era nemaipomenit de grav. Înnebunit,ieşi pe coridor,aruncă priviri fugare în stânga şi-n dreapta,după care îndrăzni să bătă la uşă.Ciocăni uşor,ca şi cum un soi de bun-simţ nu l-ar fi lăsat să abuzeze de lovituri grosolane. Nu primi niciun răspuns şi un nod supărător i se puse în gât,tăindu-i brusc răsuflarea.Ce naiba făceau cei doi înăuntru,încât nici nu auzeau că cineva bate la uşă?Profund nervos,dădu la o parte bunele maniere,şi începu să bată cu pumnii,fără să mai ţină cont nici de cea mai infimă politeţe. - Sigrid!Sigrid,deschide-mi!Deschide-mi,dracului !!! Îţi ordon să deschizi exact în clipa asta ! Tăcerea aceea mormântală care continua,îl scotea din minţi,îl făcea să nu mai judece limpede,îi aţâţa numai o mânie înfocată şi neîndurătoare.Sângele îi zvâcnea în tâmple şi gelozia îi clocotea în vene.Izbi cu piciorul în uşă,răcni cu forţă,porunci aprig să i se deschidă,dar totul în zadar.Liniştea cea sfidătoare îi făcea probleme mai mari decât i-ar fi făcut strigătele ei de extaz.Măcar astfel ar fi ştiut că ar fi dărâmat uşa aia dintr-o lovitură,pentru a-l da jos pe amărât de pe ea.Însă aşa nu putea auzi nici măcar un sunet pentru a bănui ce se petrecea acolo,fapt pentru care totul se reducea între parametrii imaginaţiei lui,încolţite de o gelozie bolnavă.Vru chiar să se ducă la recepţie să toarne o minciună pentru a obţine cheia de rezervă,fiindcă ar fi apelat la orice pentru a ajunge la fată. Şi,deodată,precum o idee deosebit de simplă,dar extrem de salvatoare,care apare prin pâcla unei minţi complet dezorientate,apăsă clanţa.Surpriză fatală!Uşa se deschise cu uşurinţă,iar el putu să pătrundă în încăpere fără să mai fie împiedicat de vreun obstacol.

Joaca de-a destinul

261

Nici măcar nu trebui să cerceteze camera prea mult,fiindcă fata se afla lângă fereastră,jucându-se cu pedeaua.Oh,şi mai era şi singură!Părea o copilă cuminte,care îl aşteptase răbdătoare în timp ce el se descotorosise de enervantă.Degetele sale mici se jucau sfioase cu materialul fin al perdelei,însă privirea îi trăda gândurile viclene şi enorma satisfacţie de a-l fi luat prin surprindere. - Fetiţa mea,exclamă el cuprins de o euforie nebună.Se apropie în fugă de ea,o cuprinse în braţe şi îşi lipi buzele de ale ei cu aviditate,ca şi cum ar fi dorit să soarbă dintr-însele un elixir vital,ce avea să-i redea instant încrederea pierdută.În timp ce-şi mai dezlipea gura lacomă de buzele-i moi,îi mai murmura îmbătat de fericire:Fetiţa mea,m-ai speriat.M-ai speriat cu adevărat... Sigrid se simţea incredibil de bine în braţele lui posesive,ce o strângeau în mod sălbatic,făcând-o să creadă că era distrusă şi reînviată alternativ.Nebunia cu care îl adora,îi dicta să-l suplice să nu-i mai dea drumul niciodată,să o ţină astfel prizonieră şi să o pedepsească pentru eternitate.Începu să râdă copilăreşte şi-şi lăsă capul pe spate pentru a se sustrage puţin din calea gurii lui flămânde,care nu o mai lăsa nici măcar să respire în mod normal. - Când ai păşit în cameră,prima oară ţi-ai îndreptat privirea către pat,prostuţule! - Trebuia să-mi înlătur îndoiala chinuitoare.Dacă nu,aş fi simţit că mor de-a binelea ! - Romeo,ce eşti!râse ea cu poftă.Uiţi că eu mă iubesc la fel de bine în pat,pe jos sau în oricare loc ? - Tu da,însă un amărât precum el,s-ar fi limitat doar la pat. - Şi tu te limitezi uneori,deşi ştii că eu sunt dispusă să îţi ofer totul. Luca începu să râdă.Se aşeză pe marginea patului şi o privi pe fiinţa mândră,dar totodată fragilă, ce-i arunca ocheade în care sfiala şi pasiunea se împleteau armonios.Însă nu putu să menţină nici măcar câteva clipe această contemplare minunată.Se ridică şi reveni fulgerător lângă trupul ei,care părea să emită prin semnale mistice că îl dorea la fel de mult precum o dorea şi el. - Apucă-mă strâns de gât şi pune-ţi picioarele în jurul taliei mele,mormăi Luca,precum i-ar fi im-pus o suavă poruncă.Strânge-mă cu putere.Ţine-mă strâns,iar eu îţi voi oferi ceea ce ai nevoie. - Nu! se opuse ea.Poate că nu vreau să fiu cu tine.Poate că îmi doresc să mă bucur de o dragoste normală,fără atâtea complicaţii,care să îmi ofere linişte deplină,nu furtuni cu trăsnete necontenite.E dreptul meu,nu-i aşa ? Luca se înfurie şi-o aţinti cu o privire de foc,ameninţătoare şi aspră,dar ea continuă. - Ţi-e frică,fiindcă ştii că eu aş reuşi să fiu fericită cu altul,folosindu-mă de latura mea gingaşă şi blândă.L-aş face pe bărbatul acela cel mai fericit din lume,fiindu-i devotată şi plină de tandreţe ziua,iar la lăsarea serii,l-aş învălui cu pasiunea mea mistuitoare... - Taci,dracului ! ţipă Luca şi mai mânios.Nu comite greşeala de a crede că oricare alt bărbat ar putea să mă înlocuiască,crezând că o să faci o substituire şi gata! Nu mi-ar plăcea,şi nici nu te-aş sfătui să o faci,tocmai acum când şi eu... - Şi tu,ce? Hai,zi odată dacă ai ceva de mărturisit ! Luca râse cu şiretenie,dar refuză să îi mărturisească mai mult de atât.Se îndreptă către uşă cu paşi deosebit de calmi.Înnebunită şi plină de dorinţă,Sigrid se agăţă de braţul lui cu disperare şi-l smuci cu toată puterea către ea. - Ce faci?Unde pleci?Nu mă poţi lăsă aşa,idiotule!Fir-ar să fie,te vreau!Nu fi rău!Luca,nu-mi fă asta! continua ea să îl suplice necontenit,fiind aproape incoerentă. - Hai,Sigrid...ai o imaginaţie bogată.Gândeşte-te că încă mai sunt aici. Ea izbi plină de frustrare uşa pe care Luca tocmai o deschisese,postându-se în faţa ei pentru a-l împiedica să iasă.Încercă să-l împingă cât mai departe posibil de ea,iar tânărul nu opuse rezistenţă. Sigrid îl lipi de perete şi se repezi la gura lui.Dar după un scurt timp,constată că limba nu îi era nici mângâiată,nici agresată.Într-adevăr,tânărul o lăsa să-i exploreze gura cu enormă disperare,însă reacţiile lui erau împietrite.Niciun gest care să o încurajeze si-i ofere mai mult,nicio rugăminte care să o facă să continue,niciun semn că l-ar excita câtuşi de puţin sărutul ei pervers şi umed.

Sandy Manase

262

Doar o privire de satisfacţie supremă şi de o aroganţă de netăgăduit.Ştia că în această clipă Sigrid era vulnerabilă şi neputincioasă.Nu putea să îl posede fără voinţa lui.Dar se înşela amarnic.Dorinţa pe care o făcuse să se trezească în ea era mult prea puternică pentru a putea fi stăvilită,mai ales că mai exista un „mic“ inconvenient:şi el o dorea la fel de cumplit,deşi în momentul de faţă părea un sloi de gheaţă,imun în faţa pasiunii devastatoare a fetei. Enervată la culme de atitudinea lui total rezervată,Sigrid se hotărî să-i zdruncine rezistenţa şi să-l facă să cedeze,pentru a nu simţi că explodează din pricina dorinţei neîmplinite.Îşi lipi corpul de al lui şi se strădui să-l aţâţe prin cele mai lascive mişcări feminine pe care le cunoştea.Nimic.Nici mă-car respiraţia accelerată nu îl dădea de gol.Idiotul şi-o controlează în mod voluntar,gândi Sigrid şi mai nervoasă.Abandonă mişcările suave şi lascive şi începu să-şi frece trupul de al lui într-un mod frenetic.Faptul că încă nu putea observa nici urmă de reciprocitate în mângâieri,o întărâtă atât de straşnic,încât ritmul pătimaş crescu în deplină concordanţă cu excitaţia resimţită. Când începu şi să geamă,Luca fu pe punctul de a ceda.Se pregăti să o ia în braţe,când aceasta se opri brusc,nebănuind nici măcar o clipă că fusese atât de aproape de finalul mult râvnit. - Deci aşa...o faci pe deşteptul?Ce rol joci?Al băieţelului neprihănit,agresat de o femeie perfidă?îl persiflă ea,scrutându-l cu o privire ce scăpără scântei.Răspunde,idiotule ! O faci pe sfântul ?! Niciun răspuns.O privea cu ochii mari şi cu un chip de-a dreptul nevinovat.Doar un surâs slab îi vădea enorma satisfacţie dar,din păcate,acest semn era de nedetectat pentru confuza Sigrid. - Crezi că adoptând atitudinea asta inocentă,mă vei îndepărta? râse ea. - Şi cam ce ai de gând să faci?întrebă el într-o doară,încumetându-se să deschidă gura,dar pe un ton nemaipomenit de glacial. - Orice!ţipă Sigrid în culmea nebuniei.Opui rezistenţă?!Am să te fac al meu chiar şi împotriva voinţei tale,ticălosule ! Acum acesta râdea atât de tare,încât se sprijini cu o mână de perete. - Nu glumesc,Luca ! Şi,fără vreun alt avertisment prealabil,în următoarea clipă,tânăra se năpusti asupra lui,sfâşiindu-i cămaşa dintr-o mişcare.Uimit de forţa cu care Sigrid executase distrugerea ţesăturii fine,el constată stupefiat că aceasta chiar nu glumea,dar totuşi continuă să stea nemişcat. După ce reuşi să-i îndepărteze şi ultimele părţi din ceea ce fusese o cămaşă,ea începu să-i sărute pervers pieptul dezgolit.Explora suav cu ajutorul limbii fiecare centimetru al pielii lui,iar mişcările erau atât de bine executate şi atât de excitante,încât lui Luca îi venea să urle de plăcere. Sigrid se obişnuise cu lipsa reacţiilor lui,şi nu se mai sinchisea de opoziţia lui.Brusc,se repezi să-i smulgă cureaua,dar reflexele lui se dovediră la înălţime,fiindcă o înşfăcă atât de tare de mână,încât tânăra aproape că-şi simţi braţul smuls din umăr.După eşuata acţiune,începu o luptă în adevăratul sens al cuvântului.Luca o împingea cu toată forţa şi fără menajamente,iar Sigrid nu reuşea decât să îi smulgă câte un sărut fugar.Se hărţuiau într-un asemenea hal,încât nu mai reuşeai să-ţi dai deloc seama care dintre cei doi era victima.Asta în cazul în care ar fi existat cu adevărat o victimă... La un moment dat,Luca reuşi să se elibereze,îşi luă de jos cămaşa,o îmbrăcă,deşi arăta oribil,iar înainte de a ieşi,îi făcu semn cu ochiul. - La proxima ocazie,sper ca ambii să fim mult mai chibzuiţi şi temperaţi. Sigrid privi câteva momente cu o privire tâmpă lemnul uşii care tocmai se închisese,iar apoi se trânti pe patul confortabil de hotel. - Arogant.Obraznic.Cinic.Dar îl ador !

Joaca de-a destinul

263

Capitolul 38 Când nu spun nimic,e de bine: înseamnă că sunt intimidat.Când sunt intimidat,e de

bine: înseamnă că sunt tulburat.Când sunt tulburat,e de bine: înseamnă că mă îndrăgostesc.Şi când mă îndrăgostesc,e de rău.

~ Frederic Beigbeder ~

Era trecut de miezul nopţii,însă Sigrid se afla pe marginea lacului din grădină,ca în multe alte dăţi,căci nu exista loc mai bun pentru cugetări decât acel liniştitor colţ al naturii.Vechi gânduri cu aceeaşi esenţă chinuitoare o împinseseră din nou spre colţul ei de refugiu de pe acel vast teritoriu. Se îndreptă cu paşi lenţi şi sfioşi către podeţul de lemn,părând că nu vrea să trezească natura adormită din jurul ei.Neliniştea ei sufletească era un veşnic paradox.Cu toate acestea,lacul acela sclipitor,cufundat în liniştea pădurii,o ajuta întotdeauna să-şi limpezească mintea tulburată. Ajunsă într-un final,la capătul micului ponton,tânăra se aşeză şi îşi scoase sandalele,punându-le alături.Apoi,cu precauţie,îşi lăsă picioarele să atingă uşor apa lacului. Subit,simţi cum o adevărată energie binefăcătoare îi gâdila tălpile în mod tentant,transmiţându-i treptat fiori prin tot trupul.Poate că imaginaţia formidabilă îi juca feste,poate că apa era mediocră şi pustiită de orice detaliu magnific,ori poate că acei fiori răcoroşi aveau o explicaţie logică.Dar ce mai conta de unde proveneau,atât timp cât senzaţia era formidabilă şi plăcută?Prefera să se cufunde în beţia simţurilor,fără să caute răspunsuri certe,fiindcă acea îngrădire raţională o înfuria cumplit. - Cum e apa? răsună deodată vocea lui Luca din beznă. Ea înlemni.Deşi trecuse atâta vreme,iar între ei avuseseră loc atâtea întâmplări însemnate,tânărul continua să aibă asupra ei acelaşi efect răvăşitor ca pe vremuri.Glasul lui îi produse nişte fiori care i-ar fi sfidat cu uşurinţă pe cei oferiţi de lac,luându-i chiar în derâdere.Nimic din întreaga lume nu o clătina mai intens decât simpla lui prezenţă.Era singurul lucru care o dezechilibra total,răpindu-i orice cale de salvare,aruncând-o într-un univers în care nu mai exista decât ea şi el.De fapt,doar de prezenţa lui era ferm convinsă,deoarece ea se simţea suspendată în timp,cu simţurile încătuşate,şi pierdută complet în contemplarea lui. Totuşi,de această dată,nu îi auzise paşii şi nu percepuse nicio mişcare care i-ar fi putut anunţa prezenţa-i enigmatică.Încă întoarsă cu spatele la el,încercă să-i răspundă,deşi îşi simţea cuvintele gâtuite din pricina acelei emoţii inexplicabile. - E caldă...de fapt e rece...este...poate să fie şi caldă şi rece? întrebă ea uimită şi complet derutată. Luca îşi găsi rapid un loc confortabil lângă ea.După ce scrută întregul lac cu o privire,îi răspunse: - Orice este posibil... - Întrevezi tu că orice vis poate deveni realitate într-o bună zi ? El păru că se lasă furat dintr-odată de o adâncă cugetare,dar răspunse rapid,înlăturând impresia falsă pe care i-o crease iniţial fetei.Nu-i luă mult timp pentru a-i stăvili perspectiva nerealistă. - Mă refeream strict la apă. Sigrid se înfurie din cauza felului în care acesta întorcea mereu lucrurile în favoarea lui.Hotărî să îşi manifeste nemulţumirea cu glas tare,chiar dacă risca stârnirea unui conflict. - Ai spus orice,Luca.Orice ! - Orice este posibil cu acest lac.

Sandy Manase

264

- Şi orice este posibil cu fiinţa ta,comentă ea vădit iritată.Nu cred că ar mai exista vreun lucru care m-ar lăsa plină de stupefacţie în privinţa cercetării personalităţii tale. - Nu ştiam că te îndeletniceşti cu aşa ceva,zise el ironic. - Oh,dar mi-aş închina întreaga viaţă unui studiu atât de vast,utilizând felurite metode pentru a sonda cât mai adânc. - Şi dacă te-ai afunda iremediabil ? - Nici că ar exista supliciu mai plăcut,dar nu uita că şi tu rişti să te rătăceşti pe teritoriul meu. Luca nu îi răspunse,nu îi aruncă nicio privire şi nu execută nici cel mai infim gest.Părea împietrit în eternitatea timpului.Sigrid ar fi dat averi colosale pentru a-i ghici până şi cel mai neînsemnat gând.Neînsemnat,îşi râse fata în sinea sa.Ceea ce trecea prin mintea lui Luca era imposibil să deţină o astfel de însuşire.Cugetările tânărului nu puteau fi comparate cu nişte banalităţi oarecare,menite să umple doar un vid al minţii umane,deoarece ştia prea bine că se îndrăgostise de el şi datorită profunzimii cu care gândea. - Vezi luminiţa aia mică reflectată în luciul lacului?întrebă ea,dorindu-şi să spargă momentul de tăcere prelungită. Cum liniştea continuă să-şi păstreze această ţinută sobră,Sigrid fu cuprinsă de un vag sentiment de descurajare.Era aproape convinsă că acesta nu dorea nici măcar să-i asculte aberaţiile. - Dar tu vezi de unde provine? întrebă el pe neaşteptate. Sigrid aruncă o căutătură atentă întregului cuprins al lacului.Apoi,îşi îndreptă privirea şi către înaltul cerului,sperând că provenienţa luminiţei venea în mod neîndoielnic de la o rază a astrului nocturn.Însă cercetarea eşuă lamentabil şi se văzu nevoită să ridice descumpănită din umeri. - Bănuiam eu că nu ştii. - Cu siguranţă tu ştii şi o să îmi spui,zise ea cu zâmbetul pe buze. Luca îşi îndreptă pentru prima oară privirea către ea.Surâsul ei sincer îi stârni şi lui unul la fel de entuziasmat,dar continuă cu francheţe. - Mă tem că va trebui să te dezamăgesc.N-am nici cea mai vagă idee. Sigrid îl privi cu mare scepticism.El n-avea nicio idee?Mai degrabă,avea o mulţime,dar prefera să le ţină pentru el însuşi.Pentru a-l stârni în tumultul conversaţiei iniţiate,îşi continuă reflecţiile. - Am vrut să îţi arăt acea lumină,fiindcă vederea ei m-a dus cu gândul la ceva deosebit.În mintea mea ea s-a corelat acum cu un sentiment de care m-am agăţat mereu precum o mare disperată,pe care l-am hărţuit cu o imensă neruşinare...ah,sunt vinovată deoarece am făcut exces de... - Speranţă,şopti Luca,completând exact la momentul adecvat fraza ei. - Da,oftă ea,sprijinindu-şi capul în palme,nepărând deloc surprinsă de precizia răspunsului lui. - Toţi sperăm,zise el ca un soi de mângâiere. - Doar că nu fiecare ştim să ne atingem scopurile,ai fi zis tu,dacă nu ai fi vrut să pari totuşi blând. Luca izbucni în râs şi o trase pe fată aproape de el,dar când acesta îşi cufundă privirea intensă în ochii ei,Sigrid întoarse capul jenată. - Eu nu pot spera la mai mult,zâmbi ea sfioasă. - Cum aşa?Aş fi zis că eşti singura persoană care deţine o resursă de speranţe inepuizabile. - Aş vrea...aş vrea să mă încred că aceasta este plenitudinea. Tânărul aruncă o privire fugară întregului spaţiu înconjurător,iar apoi reveni la ea cu un soi de neînţelegere impregnată pe chip. - Da,reîncepu tânăra.Aici,într-un colţ liniştit,numai noi doi.Aceasta ar putea fi uşor plenitudinea mea iubită.M-aş putea limita la un spaţiu care ne încadrează,dar nu aş putea concepe un altul care ne separă definitiv.Acolo iluziile mi-ar muri una după alta,iar ulterior ar trebui să le reînvii sau să întrevăd altele noi,sclipitoare,care te îmbie parcă să le înşfaci şi să te desfeţi cu ele. - Ce lucruri ciudate spui,râse el.

Joaca de-a destinul

265

Sigrid şi-ar fi dorit nespus de mult să-i poată demonstra că toate acele cuvinte nu erau doar pură amăgire,ci erau adevărul său cel mai veritabil şi preţios.Dintr-odată,îşi lăsă capul uşor în poala lui. Luca păru surprins de gestul ei şi rămase pe gânduri,contemplându-i chipul.În schimb,dacă ochii lui se plimbau neîncetat,părând că vor să pătrundă în cele mai profunde cugetări ale fetei,bra-ţele îi rămaseră inerte.O forţă cu adevărat inexplicabilă îi ţinea simţurile încătuşate,nepermiţându-i să o îmbrăţişeze.Subit,constată că doar acea simplă apropiere îi umplea sufletul în mod miraculos,îl inunda cu trăiri profunde,sublime,divine;conturându-se tocmai acea plenitudine minunată despre care adusese aminte fiinţa ce-şi odihnea creştetul în braţele sale. - Încă ţi se mai par nişte lucruri ciudate,deşi acum le simţi şi tu ? Luca tresări brusc.Era incredibil!Cum putea aceasta să-i pătrundă cu o asemenea facilitate cele mai profunde dintre reflecţii?Totuşi,nu îşi dorea să pară surprins.Se forţă să răspundă indiferent. - Nu ştiu despre ce vorbeşti...nu înţeleg... Sigrid îşi ridică încet unul dintre braţe,iar apoi îl duse în dreptul inimii lui.Tânărul încercă să se retragă,dar nu anticipase mişcarea ei,iar acum era nevoit să suporte consecinţele.Probabil cea mai gravă era aceea că nu mai putea să tăinuiască un adevăr autentic. - Neagă acum dacă poţi ! - Sigrid,totuşi... - Explicaţiile raţionale şi concise nu-şi au rostul aici!îi strigă ea enervată,în timp ce îşi reluă poziţia precedentă.Nu mai dorea să stea în braţele lui,atât timp cât el se încăpăţâna în acea negare vehe-mentă a propriilor sentimente,de parcă ar fi fost o crimă să admită că şi el se îndrăgostise de ea. Luca păru destul de indiferent la reacţia acesteia,însă brusc se ridică şi,fără să scoată o vorbă, începu să se îndepărteze.Totuşi,abuza de paşi domoli,călăuziţi de o încetineală profund voită,care îi lăsau acesteia timp suficient să-l întoarcă lângă ea,dacă asta şi-ar fi dorit. Sigrid rămase ţintă locului,urmărindu-l cu privirea într-atât de pătrunzător,încât bietul de el,mai că simţea puterea incredibilă a acelor uitături menite să-l învinovăţească fără milă.Aproape că îl strigau,făcându-l laş,acuzându-l de renegarea unor trăiri autentice,încercând să-i bareze drumul prin orice bizar tertip.Cu toate astea,sentimentul de culpabilitate venea chiar din el însuşi,dintr-un colţ al emoţiilor înăbuşite,ce îşi doreau să iasă la suprafaţă şi să se mai bucure măcar o singură dată de gloria de odinioară. Şi tânăra îşi simţea cuvintele la fel de ferm încătuşate.Dar ştia prea bine că ea era cea care le ţinea prizoniere,îndârjindu-se în neexprimarea lor.În fond,răsărea o întrebare pertinentă:oare de ce să fie numai ea cea care îşi sacrifică mereu mândria,demnitatea,ba chiar şi propriile convingeri?Nu,până aici i-a fost orgoliosului,gândi ea furioasă.Să se îndepărteze,să plece cât mai departe,să fugă şi să se complacă în raţionalitatea lui intangibilă.De ce să îmi năruiască mie toate iluziile,molipsindu-mă cu luciditatea lui atât de glacială?Vai,dar priveşte cum se îndepărtează nepăsător,cum îţi sfarâmă spe-ranţele pentru a nu ştiu câta oară...nesăbuito,vei suferi o dezamăgire la fel de cruntă ca şi altă dată. Încă un pas...şi încă un pas...număra confuză mintea lui Luca.Încerca prin toate formele posibile să-şi prelungească îndepărtarea stupidă,agăţându-se de speranţa infimă de a fi chemat înapoi. Stai!Oare ajunsese să se încreadă astfel într-o mică speranţă,cu şanse de realizare minime şi mai degrabă sortită eşecului?Tocmai el,care era omul lucrurilor dorite şi obţinute în clipa următoa-re,râvnea acum la ceva atat de insignifiant?Da,adevăr straniu.Pur şi simplu îşi dorea nespus ca ea să-l strige.Spera...nimic mai mult... - Luca...şopti ea,dar sonoritatea vocii mult prea joasă şi distanţa care se interpusese între ei făcu acea chemare să rămână neauzită. El aproape că pierduse orice fărâmă din acea speranţă întrezărită,când ea strigă cât putu de tare. - Luca!Opreşte-te,dacă nu vrei să vin după tine,să te forţez să pui frână îndepărtării tale imbecile ! Un zâmbet de uşurare îi lumină chipul când cuvintele ei îi răsunară în urechi.Da,speranţa aceea

Sandy Manase

266

minusculă,pricăjită şi aproape moartă,reînviase fabulos,când se pregătise să o elimine fără milă. Se întoarse cu faţa către ea,încercând să nu-şi trădeze neastâmpărarea ce-l cuprinsese.Fixând-o cu o privire ce dorea să dovedească o autentică neştiinţă,o întrebă cu un glas nemaipomenit de calm. - Ce doreşti ? Sigrid îndrăzni să se apropie de el îngrijorător de mult.Acum se afla la doar câţiva centimetri de trupul lui,care,deşi era stăpânit printr-o voinţă fermă,îi trăda oarecum încordarea la care era supus. Fata îşi puse mâinile pe şoldurile lui,iar apoi începu să urce din ce în ce mai sus,cu mişcări suave,blânde,dar care păreau totodată să sfideze cu impertinenţă materialul cămăşii ce-i acoperea pielea acestuia.Luca simţea că degetele ei cutreierau dornice să descopere noi cărări spre incitarea lui totală.Şi se descurcau de minune,reuşind cu succes să îndeplinească misiunea.Corpul lui se afla într-o stare vecină cu transa,numai datorită acelor mângâieri,ce urcau încetişor,încetişor...până ce ajunseră la buze.Acolo,degetele ei făcură un popas mai îndelungat,părând nesăţioase în explorare. Luca închise uşor ochii pentru a-şi stăpâni avalanşa de trăiri care ameninţau să explodeze din străfundurile sufletului său.Era necesar să se stăpânească,fiindcă simţea că treptat capitula. - Dar cam ce crezi tu că îmi doresc? şopti Sigrid,în timp ce continua să-i mângâie buzele. - Nu ştiu... - Ştii! afirmă ea cu fermitate,apăsându-i un deget peste buze. - Da,poate că în fond râvnim amândoi la acelaşi lucru,declară el,în timp ce deschise brusc ochii. - Poate că da...poate că nu... Ce face?Iarăşi se joacă?gândi el profund derutat.Doar şi ea vrea să...vrea să ne sărutăm,ce tot atâta tărăgăneală?Şi,ghidându-se după un impuls,se repezi să o sărute,dar din nefericire fata îşi feri buzele cu iscusinţă. - Greşeşti! îl avertiză ea serioasă. - Nu înţeleg ! - Ah,la naiba! De ceva timp te agăţi precum un neputincios doar de cuvintele „ nu înţeleg “, „nu ştiu “ şi altele ce ştirbesc raţionalitatea.Măcar spune-mi ceva:vrei să înţelegi?Fiindcă dacă nu,te voi lăsa prizonier în confuzia ce se conturează,fără regret.Te asigur că te-aş putea vedea cum te afunzi şi nu mi-ar păsa absolut deloc.La urma urmei,fiecare este responsabil pentru alegerile sale şi... - Taci! urlă el mânios.Nu-mi mai utiliza propriile cuvinte pentru a mă înfrânge.Află că am hotărât,am decis,am ales! Vreau să înţeleg ! Fata se învârti în jurul lui de câteva ori,testându-i astfel limitele răbdării.Apoi,se postă în faţa acestuia,şi aruncându-i o privire provocatoare din cap până în picioare,îl întrebă seducător: - De unde doreşti să încep ? - Ah,Doamne! Nu te mai juca astfel!Lămureşte-mă,explică-mi,îndrumă-mă!Dar nu mă mai lăsa suspendat în starea aceasta.Tu nu ştii ce simt pe dinăuntru. - Bravo!exclamă ea,fiind în culmea fericirii.Ştiam că eşti inteligent şi capabil să-ţi oferi de unul singur răspunsul. Luca încercă să rememoreze ceea ce tocmai zisese,fiind atât de confuz încât nu îşi dădea seama. - Da,afirmă Sigrid victorioasă.Ai mărturisit ceva deosebit de important:„tu nu ştii ce simt pe dinăuntru“.Însă,greşeşti din nou.Nu doar că ştiu,ci şi simt tot la fel ca şi tine,identic până la ultima fărâmă sau chiar mai mult decât atât.Cum doreai tu să-ţi explic ceea ce cuvintele nu pot exprima ?! Luca o asculta complet năucit.Se zbătea între raţiune şi simţire,încercând pe cât posibil să soarbă fiecare cuvânt al ei,căpătându-i înţelesul cel mai profund. - Când te-ai ridicat şi ai fugit,simţeai la fel de intens.Doar că teama şi-a făcut loc când mi-am dus mâna către inima ta.Te simţeai descoperit,dar oricât de straşnic ai vrea să-i porunceşti inimii,s-ar putea ca uneori să nu se supună.De ce nu vrei să recunoşti şi tu ? Îţi e atât de greu să admiţi că s-aîntâmplat ? Dacă te consolează cu ceva,atunci află că nici eu n-am acceptat cu uşurinţă când m-am

Joaca de-a destinul

267

îndrăgostit de tine,însă oricât de implacabilă mi-a fost voinţa,într-un final tot a trebuit să admit. - Sigrid,crede-mă că nu ascund nimic.Ştii prea bine că eu... Dar tăcu şi propriile cuvinte rămaseră undeva suspendate,fără să se mai facă auzite.Într-adevăr,ea ştia perfect ceea ce el nu putea să-i mărturisească,însă nu îşi dorea sub niciun chip să-l ajute.Mai mult,nu voia să-l preseze,făcându-l să se simtă împins,obligat,hărţuit.Nici gând.Era decizia lui şi numai a lui şi nu avea să i-o perturbe nici măcar cu o singură remarcă inadecvată. - De ce nu mai spui nimic? Nu cumva nu mă crezi ? Fata ridică o sprânceană în semn de profund scepticism,privindu-l glacial.Eschivarea aceea a lui o irita teribil,căci nici nu mărturisea ceva anume,dar nici nu nega ceea ce ea insinuase. - Nu pot decide veridicitatea unor spuse,dacă acestea nici măcar n-au fost expuse.Adică,eu cel puţin,am auzit numai o bâiguială,din care,probabil,ar fi trebuit să deduc ceva.Mă crezi sau nu,din păcate,n-am reuşit să desluşesc nimic.Din contra,n-am habar despre ce tot îmi vorbeşti aici.Poate că doreşti să îmi explici mai detaliat.Nu ar fi deloc politicos să mă laşi cu această uriaşă incertitudine. Luca se dădu câţiva paşi înapoi.Dacă îşi dorise să-i dezvăluie ceva,acum nu mai râvnea decât să dispară din acel loc,pentru a nu mai fi nevoit să-i suporte prezenţa odioasă.Era furios că în loc să-l ajute,aceasta adoptase cu uşurinţă poziţia neştiutoarei autentice.O cunoştea prea bine şi ştia că juca teatru.Perfect,atunci voi avea grijă să te demasc,gândi el înverşunat. - Îţi reamintesc că tu eşti cea care îmi este datoare cu unele explicaţii. - Ţi-am oferit suficiente,strigă ea,fiind totodată revoltată din pricina îndrăznelii lui. - Ştii bine că eu nu mă mulţumesc cu puţin,rânji el,satisfăcut că o pusese în încurcătură.Haide,mai încearcă să mă convingi. - Dar drept cine te crezi?sări Sigrid indignată.Află că puţin mă interesează ceea ce gândeşti.Ba chiar te sfătuiesc să-ţi asculţi raţiunea cea implacabilă şi să nu te încâlceşti printre trăirile mele atât de neînţelese.Relaţia noastră oricum n-a fost niciodată limpede. Luca o smuci de braţe şi o strânse cu asprime la pieptul lui.Fata se zbătea,izbindu-l cu pumnii în piept,încercând să se sustragă sub orice formă din acea îmbrăţişare forţată.Însă el nu avea nicio intenţie să o elibereze,ci o înlănţui mai tare,strângând-o cu atâta forţă,încât biata fată începu să ţipe. - Linişteşte-te,micuţa mea făptură neînţeleasă...prostuţo,uite cât de tare îţi bate inima... Sigrid îşi ridică privirea către el.În fond,se afla în braţele celui pe care îl iubea şi nu avea de ce să se teamă.Treptat,îşi recăpătă suflul normal şi începu să se calmeze,căci reacţionase ca o proastă. - Te rog,slăbeşte strânsoarea...mă doare... Luca o eliberă total.Nu îşi dăduse seama că sub impulsul momentului o acaparase fără pic de milă printr-acea îmbrăţişare răvăşitoare. - Eşti bine? întrebă el cu un glas dulce. - Excelent.Iar acum dacă nu te superi,eu mă retrag.Este târziu şi sunt obosită.Ne vedem mâine. Se întoarse cu spatele la el şi încercă să găsească forţa necesară pentru a se îndepărta. - Ne putem odihni aici,răsună deodată vocea lui Luca. - Amândoi?sări ea profund mirată,întorcându-şi privirea către el.Ochii îi sclipeau de bucurie. - Mai vezi pe altcineva prin preajmă ? - Nu.Dar adică noi doi?Noi să...? - Să ne petrecem noaptea exact aici,în grădină,căci vara nopţile sunt teribil de calde.Ar fi o odihnă binemeritată.Dar să nu crezi că în această ofertă binevoitoare mai sunt incluse şi alte opţiuni.Doar protecţia mea... - Şi de cine să mă protejezi?De tine însuţi ? zise ea râzând. Luca îi aruncă o uitătură care o înştiinţă că nu prea îi gustase ironia,dar fără să-l înştiinţeze de intenţia ei năstruşnică,tânăra sări peste Luca şi îl trânti în iarbă. - Cine vorbea de protecţie,strigă el printre hohote de râs.Eu sunt cel năpăstuit de soartă.

Sandy Manase

268

Capitolul 39

Nu suntem noi oare ca două volume ale uneia şi aceleiaşi cărţi ?

~ Marceline Desbordes-Valmore ~ Într-acea seară,Sigrid se afla singură în bibliotecă,lecturând un roman,atunci când Luca ajunse şi el într-un târziu acasă.Deşi şi-ar fi dorit nespus de mult ca prezenţa lui să nu fie remarcată de către ceilalţi doi tineri,nu reuşi să se strecoare neobservat. - Bună seara,Luca ! îi strigă vesel Alfred de pe canapea.Vrei să te uiţi cu noi la un film ? - Eu...eu sunt puţin obosit şi cred că mă voi duce direct la culcare,băieţi.Vă muţumesc pentru ofertă,dar vă rog să mă scuzaţi. - Nicio problemă,îi răspunse Alfred,întorcându-şi imediat privirea surprinsă către Brayton,care urmărea foarte atent pelicula.Tu ce crezi ?S-a întâmplat ceva cu el ? - Acel ceva poartă un nume. - Sigrid...şopti el.Şi vrei să spui că Luca era abătut din cauza ei ? - N-am idee.De altfel,eu,unul,nu mi-am dat seama în ce stare era.Că era trist,vesel,indiferent sau doar cam obosit,nu cunosc,dar ceva-mi spune că în momentul ăsta nu urcă treptele la etaj,ci se îndreaptă către bibliotecă. Alfred îl privi cu o uşoară neînţelegere impregnată pe chip. - Am văzut-o pe Sigrid intrând acolo,îl lămuri celălalt. - Dar Luca n-avea de unde să ştie asta.N-a fost acasă. - Eu cred că ştie...da...mai confirmă o dată Brayton sigur,după care îşi îndesă un pumn uriaş de popcorn în gură,reîndreptându-şi atenţia asupra ecranului. Şi,într-adevăr,avusese mare dreptate.Un sentiment bizar şi total inexplicabil îi condusese automat paşii lui Luca exact către sala bibliotecii.N-avea idee ce căuta acolo,dar în momentul când deschise uşa,şi o zări pe Sigrid adormită pe canapeaua din faţa şemineului,înţelese de îndată ce simţământ îl ghidase cu atâta grabă tocmai într-acolo. Păşi silenţios în încăperea spaţioasă,şi închise uşa cu o grijă enormă,de teamă ca nu cumva să o trezească.Apoi,înaintă cu mare precauţie,păşind precum o felină atentă,pe covorul moale,ce-i uşură cu mult procesul de spionaj. Ajuns lângă Sigrid,nu ştia dacă va putea să se abţină să n-o sărute dar,cu siguranţă nu-şi putu domoli deloc privirea ce începu să colinde nestingherită asupra tinerei.Ochii îi umblau cercetători de-a lungul trupului ei,întins oarecum neglijent pe eleganta canapea.Probabil că fata adormise pe nepregătite şi,de aceea poziţia ei era puţintel ciudată :un picior îi atârna în jos,rochia i se ridicase pe coapse,dezvelindu-i aproape în totalitate pulpele,iar într-una dintre mâini,Sigrid ţinea deschisă o carte,sprijinindu-şi-o de piept. Flăcările focului din şemineu pâlpâiau precum dorinţele care se trezeau în Luca.Scântei nebune îi ardeau sufletul când se aplecă spre ea şi,aproape că îşi lăsă trupul să cadă peste al ei,când deodată puse frâu provocării stârnite de intensa senzualitate,şi se limită numai în a-i lua din mână cartea.Îi desprinse cu grijă degetele,iar după ce obţinu cu uşurinţă romanul,îşi trase un scaun şi-l aşeză în spatele canapelei.Puse cartea pe genunchi exact unde rămăsese deschisă de către fată şi citi primele rânduri care-i săriră în ochi.

Joaca de-a destinul

269

„CHIAR DE LA ÎNCEPUT–AŞ PUTEA SĂ SPUN CHIAR DIN CLIPA CÂND V-AM CUNOSCUT-PURTAREA DUMNEAVOASTRĂ,CONVINGÂNDU-MĂ PE DEPLIN DE

AROGANŢA,ÎNFUMURAREA ŞI DISPREŢUL EGOIST CE-L AVEŢI PENTRU SIMŢĂMINTELE CELORLALŢI... “

Nu termină de citit întreaga replică,că de îndată şi închise rapid cartea,simţind în mod straniu că aceste vorbe i se adresau tocmai lui însuşi.Oare astfel gândea şi Sigrid despre el?Nu de puţine ori tânăra îi mărturisise cam aceleaşi lucruri,doar că utilizând cuvinte parcă mult mai dureroase decât acelea.Încercă să-şi îndepărteze rapid cugetările negre care-i împovărau mintea,şi privi încă o dată cartea pe care o închisese mai devreme.Un zâmbet ciudat îi lumină deodată chipul atunci când citi titlul : „Mândrie şi prejudecată“. Dând dovadă de o ingeniozitate incredibilă şi de-a dreptul admirabilă,tânărul Luca răsfoi filele cu silenţiozitate şi după ce găsi o anumită pagină pe placul lui,puse iar cartea pe pieptul fetei,şi se aşeză din nou pe acelaşi scaun,aşteptând cu răbdare trezirea ei. Nu după mult timp,Sigrid îşi încheie scurta aţipeală,dar nu se grăbi să se ridice de pe canapea,ci apucă romanul şi reîncepu să citească.Constată profund uimită că acesta nu mai era dechis aşa cum îl lăsase ea,şi totuşi,ceva misterios o împinse să citească cu aviditate următoarele cuvinte :

„ZADARNIC M-AM LUPTAT.N-AM REUŞIT.SENTIMENTELE MELE NU S-AU LĂSAT ÎNVINSE.TREBUIE SĂ-MI ÎNGĂDUIŢI SĂ VĂ MĂRTURISESC ADMIRAŢIA ŞI

DRAGOSTEA MEA ARZĂTOARE. “ Fata azvârli cartea pe-o măsuţă din apropiere şi se ridică fulgerător,cu inima bătându-i nebuneşte în piept.Imediat ce dădu cu ochii de Luca scăpă un uşor ţipăt,care n-ar fi putut fi catalogat nici de uimire,nici de spaimă,dar nici de entuziasm.Continua să-l privească fără să îndrăznească să scoată o vorbă.Şi-ar fi dorit să fugă de acea scenă ce simţea că o să urmeze.Îi era teamă că povestea lor se adâncea mult prea mult,că tindea să atingă limite nebănuite şi periculoase.Dar n-avu timp să-şi dea frâu liber impulsului acela stupid de laşitate,deoarece Luca însuşi se ridică şi,spre uimirea ei,nu se îndreptă către ea,ci către măsuţa unde azvârlise cartea adineauri.O luă în mâinile sale şi,după ce i-o arătă,cu un gest rapid şi scurt,o aruncă direct între flăcările puternice ale focului din şemineu. - Cartea mea ! ţipă Sigrid,fiind indignată peste măsură de gestul lui grosolan,şi fugind de îndată să încerce să o salveze din calea focului nemilos. El o prinse de braţe,împiedicând-o cu succes să se apropie,încercând totodată să-i explice oribila şi nedreapta lui faptă comisă pe neaşteptate. - Scuză-mă,dar am crezut că era de cuviinţă să terminăm cu mândria.Măcar pentru un timp... - Să ce ? întrebă ea mecanic. - Oare cuvintele pe care tocmai le-ai citit din carte,nu le-ai putea suporta pronunţate de mine ? - Oh,Doamne !strigă ea speriată.Dă-mi drumul şi nu-mi spune ceva ce-ai să regreţi mai apoi.Ştii prea bine că eu nu sunt dintr-acelea care îşi doresc să audă necontenit acele cuvinte,iar tu nu eşti obligat să...ei bine,chiar dacă nu-mi mărturiseşti,eu ştiu prea bine ce simţi şi mi-e de ajuns.Luna pe care am petrecut-o împreună mi-a umplut viaţa cu cele mai însemnate întâmplări şi m-a fericit într-atât,încât am fost pe deplin convinsă că ajunsesem să ating însăşi paradisul,nedesprinzându-mă de pământ.Niciodată n-o să am cuvinte să-ţi mulţumesc pentru amabilitatea de a-ţi fi împărţit acele zile cu mine,atât de deplin,atât de minunat şi atât de încântător deopotrivă. - Ai terminat ?o întrebă el cu seriozitate. - Da,şopti ea aproape pierdută de emoţie. - TE IUBESC. - Taci ! îi strigă ea devenind furioasă.Nu mai pronunţa cuvintele alea.Nu-ţi dai seama că uneori şi nefiind spuse pricinuiesc o durere imensă ?Dar oare ce vrei să realizezi spunându-mi-le ? - Vreau doar să...

Sandy Manase

270

- Să te dezvinovăţeşti pentru tot ce s-a petrecut între noi în noiembrie ?Îţi spun sincer că nu este nevoie.Iar dacă în spatele acestor vorbe se ascunde o pasiune pentru mine,stârnită din pricina celor întâmplate recent,atunci nu-ţi rămâne decât să înlături această afecţiune nocivă. - Te ascult şi nu-mi vine să cred cum dai înapoi ca o laşă.Nu tu ai fost cea care s-a străduit atât de mult să-mi demonstreze cât de puternică poate să fie dragostea ?!Răspunde-mi ! - Iubirea mea,dar nu a ta. Afirmaţia ei îl înfurie atât de straşnic,încât o apucă de umeri şi o zgâlţâi fără pic de milă,fără să îi pese că îi vorbea mult prea tare şi că putea fi auzit de către ceilalţi locatari ai vilei. - Oare te îndoieşti că n-aş putea iubi tot la fel de profund ca şi tine?!Dar drept cine mă iei,mică impertinentă ce eşti?!Un puşti naiv,care nu reuşeşte să-şi distingă propriile sentimente?Sunt perfect capabil să îmi cercetez inima şi să-mi asum trăirile transmise de dânsa.Chiar şi când acestea mi s-ar putea dovedi complet nefavorabile,aş fi în stare să recurg la aproape orice pentru împlinirea şi sa-tisfacerea lor.Nu concep viaţa fără iubire,încheie el mai serios ca niciodată,eliberând-o totodată din braţele lui,care o strânseseră fără pic de menajamente pe parcursul mărturisirii febrile. Ea se întoarse cu spatele şi păstră un moment de tăcere,dar nu pentru a-şi aduna gândurile,ci pentru că îi era ruşine că se lăsase cuprinsă câteva clipe de o laşitate nenorocită.Apoi,reîncepu : - Nu mă îndoiesc deloc de intensitatea dragostei tale,indiferent că aceasta s-ar răsfrânge asupra mea sau a altora. - Altele,repetă el,râzând cu ironie.S-ar părea că te agăţi doar de tertipuri ieftine pentru a mă face să-mi reevaluez sentimentele mărturisite.Dar de astă dată,mă tem că sunt eu cel care-ţi spune că nu vei reuşi să-mi clinteşti decizia cu vreo fărâmă.O ştiu eu prea bine şi,consider că într-o certă măsură ştii şi tu,că ceea ce simt pentru tine diferă de orice alt fel de iubire existentă. - Şi cum aţi dedus asta,domnule ?îi zâmbi ea sarcastic,întorcându-se cu faţa către el.Sau cumva există un raţionament exact ce v-a condus la acest rezultat ? El se apropie încet de ea,privind-o atât de ciudat,încât aceasta nu-şi dădu seama dacă-i gustase sau nu ironia.Abia când îi vorbi realiză. - Îţi garantez că nicio virgulă blestemată nu va reuşi să îmi modifice în vreun fel rezultatul. Şi se repezi asupra ei,strângând-o în braţe cu aviditate şi sărutând-o ca un nebun,de parcă ar fi vrut să-i demonstreze că dragostea lui nu cunoştea măsură. Cu greu reuşi ea să-i desprindă buzele după un timp,pentru a-i şopti : - Nu era nevoie să-mi spui că mă iubeşti.Am ştiut-o dintotdeauna.Puteai să mă minţi,să mă tratezi cu dispreţ sau cu cea mai aspră indiferenţă,dar uneori ochii tăi îmi dezvăluiau tot adevărul într-o manieră care nu putea fi tăgăduită prin nişte simple vorbe amărâte. El se opri şi o privi uimit şi puţin neîncrezător. - Da,da,continuă ea cu un entuziasm nebunesc,ca şi cum i-ar fi zis cine ştie ce minune.Ochii ăştia care îmi oferă acum privilegiul de a mă privi mai mult de câteva momente,au fost conştientizarea faptului că iubirea există în realitate mai ceva ca-n cărţi;au fost dulcea mea condamnare la chinuri ce numai amorul le poate stârni şi pătimi mai apoi cu enorm curaj.Şi,vreau să-ţi mai mărturisesc că nu există bărbat în ochii căruia să mă fi regăsit mai desăvârşit decât într-ai tăi.Binecuvântat să fie cerul fiindcă ţi-a oferit acest incredibil dar care,de multe ori te-ar scuti de orice cuvinte. - Sigrid,dar toţi oamenii privesc.Unii sunt mai expresivi,iar alţii nu dispun de... - A,da ?Şi toţi privesc astfel ? Îl fixă o clipă cu o privire intensă,iar cea întoarsă de el fu pe măsură,confirmându-i spusele. - Acum înţelegi de ce uneori îmi era atât de teamă?Când îmi vedeam propriile trăiri întipărite pe chipul tău,efectul era covârşitor şi rămâneam practic fără răsuflare.Oh,da...şi eu te iubesc,Luca !

Joaca de-a destinul

271

Capitolul 40

Niciodată nu te voi trăda de tot,deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când

te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat,ca să te suport;Te-am chemat şi nu ai venit,am urlat şi nu mi-ai zâmbit.Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile.

Deşert ai fost rugăminţilor mele. ~ Emil Cioran ~

Sigrid se afla din nou hoinară pe drumuri.Era o senzaţie atât de binefăcătoare să-şi poată sustrage mintea din capcana gândurilor cele pustiitoare,care încercau întotdeauna să-i acapareze orice spe-ranţă.Veneau în valuri,veneau puse pe fapte mari,ameninţând la fiecare nouă sosire un declin mult mai dezastruos decât precedentul.Ar fi putut să le numească gânduri ucigaşe,fără să comită astfel o anumită eroare lexicală.Cu siguranţă nesuferitele cugetări aveau ceva în comun cu sentimentele confuze resimţite de sinucigaşi în momentul comiterii faptei.În clipele cele nefaste în care îşi făceau simţită prezenţa,un venin perfid îi invada din plin venele şi aproape că-i răpea minţile.Cea mai lamentabilă neputinţă şi cea mai straşnică putere se ciocneau înăuntrul fiinţei sale,dând naştere la adevărate ringuri de luptă pentru demonstraţii de forţă. Era linişte.Într-acea seară nu se prevedea nicio bătălie neaşteptată care să-i poată zdruncina echi-librul interior redobândit.Monotonia din jurul său îi plăcea nespus de mult,mai ales pentru faptul că părea să i se transmită spiritului zbuciumat.Inima nu îi mai galopa haotic,ci îşi permisese nişte clipe sublime de respiro,câteva momente liniştitoare pentru a reveni apoi la tumultul binecunoscut. Fata se opri în faţa unei clădiri dărăpănate,aflată într-o stare de degradare precară,ce probabil era destinată demolarii sau,în cel mai bun caz,unei renovări zdravene.Totuşi,aspectul cel dezolant al edificiului nu o opri să se proptească în faţa unei ferestre,încercând să-şi vadă propria reflexie. Numai că nu reuşi.Geamul se afla într-o stare de-a dreptul jalnică,care nu permitea folosirea pe post de oglindă,astfel încât tânăra se văzu nevoită să îndepărteze pelicula aceea de praf,care,fie vorba,nu era deloc subţire.Prin urmare,îşi apăsă tare palmele peste suprafaţa cu pricina,şi şterse cu mare spor până când sticla păru să-şi recapete capacitatea de oglindire. Se dădu doi paşi înapoi şi privi cu mult interes personajul recent apărut.O fată îmbrăcată într-o rochiţă albă,cu părul curgându-i în valuri pe umeri,cu ochii mari,sclipitori,şi cu un zâmbet uriaş impregnat pe chip.Îşi duse mâna uşor în dreptul inimii şi o lăsă să zăbovească puţin,simţindu-şi propriul suflet în căldura palmei.Părea un culcuş benefic.Se gândi dacă în clipele când îşi simţea inima îngheţată,aceasta ar fi putut fi scoasă şi încălzită în căuşul palmei blânzi şi primitoare. Abandonă cugetarea extrem de bizară şi de imposibilă.Inima ei bătea într-acele momente atât de monoton,de plictisitor,încât mai că tânjea după un salt mult mai îndrăzneţ.Ritmul acela dezvăluia o normalitate care,treptat,începu să o scoată din sărite.Da,poate se bucurase de un calm realmente divin,dar iadul zbuciumului sufletesc părea să nu-i dea pace.Era ca şi cum nu mai putea să suporte pacea absolută,odată ce trecuse printr-atâtea furtuni emoţionale,odată ce cutreierase printr-atâta suferinţă,vâslind mereu împotriva curentului.Cum ar fi putut acum să se trântească într-o barcă şi să se lase purtată de cursul apei,în neştire,fără să simtă valurile învolburate cum o izbesc în mod primejdios,stâncile ascuţite cum îi ameninţă traseul plănui,ori cascada asurzitoare care se iveşte sfidătoare ca un ultim test suprem ?

Sandy Manase

272

Începu să ţopăie,să râdă,să ţipe şi să se învârtă precum un copilaş fericit,care a primit un cadou mult dorit.Darul ei?Inima,desigur.Sufletul acela zvăpăiat,care tresălta şi vibra puternic din pricina unei inexplicabile bucurii spontane.Simţea! Simţea într-un mod intens,unic,dureros de autentic. Poate că,de fapt,ar fi trebuit să fie profund recunoscătoare că fusese privilegiată cu un asemenea torent de senzaţii contradictorii. Dintr-odată îşi reaminti cât de teribil se murdărise pe mâini atunci când curăţase geamul.Fără să mai stea pe gânduri,apucă rapid un colţ al rochiei şi se şterse,nedându-şi seama că se murdărise mult mai mult decât credea.La sfârşitul acţiunii poznaşe,materialul prinse tente grave de gri,iar hohotele ei de râs se înteţiră simţitor.O amuza straşnic cum putuse să fie atât de nechibzuită şi să se murdărească precum o copiliţă neştiutoare. - Liliecii...răsună o voce din întuneric. Sigrid se întoarse şi privi cu atenţie umbra ce stătea acum rezemată de zidul clădirii.Nici nu era nevoie să îşi facă apariţia în bătaia luminii slabe a felinarului.Glasul era inconfundabil,mult prea uşor de ghicit. - Şoareci cu aripi...mi-e totuna... - Ne jucăm de-a sinonimele ? răsună din nou vocea ursuză. - Nu.Ce-i cu liliecii ? - Şoareci cu aripi,o corectă glasul. - Sunt doar nişte mamifere zburătoare urâcioase. - Dorm. - Somn uşor. - Nu eu,ci liliecii. - Lor le uram. - Ipocrizie curată ! Râsul tău i-a trezit şi pretinzi că le urezi somn uşor. - Vino la lumină ! - Vino tu la întuneric... - Mai bine ne întâlnim la mijloc,sugeră ea. Amândoi înaintară încetişor,cu paşi foarte precauţi.Se întâlniră exact acolo unde lumina slabă se pierdea suav în obscuritate.Faţă în faţă,puteau să distingă că siluetele lor erau acum vizibile,dar continuau să păstreze uşoare conuri de umbră,ce le învăluia într-un aer de mister atrăgător. - Oare vom reuşi vreodată să ne cunoaştem în totalitate? întrebă Sigrid visătoare.Răspunde-mi sincer,Luca... - Nu. - Oh,atât de categoric,de precis şi de adevărat ! Ştii...mereu am avut o stranie senzaţie că te cunosc de o viaţă întreagă.Îmi doream atât de mult să mă pot apropia de tine şi să discutăm,să aflu absolut orice detaliu despre tine,să îmi povesteşti cele mai însemnate întâmplări din viaţa ta;râvneam cu o ardoare de-a dreptul nebună să pot cunoaşte un unic bărbat şi acela să fii tu.Totodată,ştiam foarte bine cum eşti,dar n-aveam informaţii suficiente pentru a-mi domoli acea dorinţă insaţiabilă de tine,de absolut tot ce are legătură cu tine.Îmi doream să ştiu mai mult,şi mai mult,şi din ce în ce mai mult,fiindcă mă captivasei mai cumplit decât cea mai uriaşă enigmă. Se apropie de el până când ajunse la o distanţă insignifiantă de trupul lui.Îşi întinse mâna şi-i mângâie suav obrazul,lăsând fiorii stârniţi de acea atingere delicată dăruită tânărului,să cutreiere nestingheriţi şi să-i răstălmăcească şi ei întregul echilibru interior. - Deci,mă bucur mult că împărtăşim aceeaşi opinie,şopti fata.Şi oricum,acum nici măcar nu îmi mai doresc să te cunosc vreodată pe deplin.Oh,Luca,vreau ca misterul fiinţei tale să rămână mereu nedezlegat,indescifrabil,o taină etern îmbietoare! Vreau nespus de mult să te descopăr neîncetat şi să mă pierd într-o explorare fără final.

Joaca de-a destinul

273

- Mă încumet să fac acelaşi lucru în privinţa ta,chiar de-mi va lua o viaţă întreagă,însă trebuie să îmi promiţi ceva. - Ce anume? întrebă Sigrid,făcând ochii mari. - Promite-mi că voi avea mereu un loc în inima ta. Sigrid îl privi profund câteva clipe prelungi,pierzându-se într-o minunată contemplare.Fiecare colţişor al fiinţei sale tresălta,înştiinţând-o că promisiunea care urma făcută,putea să devină un soi de jurământ sacru.Inima fetei încuviinţase întotdeauna acea certitudine supremă şi avea să o facă mereu,indiferent de reacţiile sale exterioare.În afara spiritului,ar fi putut oricând să joace un teatru impecabil,să-şi mascheze adevăratele trăiri şi emoţii,renegându-şi propria iubire nechibzuită.Dar acolo,înăuntru,lucrurile nu mai puteau fi măsluite,adevărata lor faţadă fiind mereu vizibilă... - Încă mai aştept un răspuns... - Da,desigur. Ea cercetă puţin spaţiul înconjurător,dar fiindcă nu găsi acel ceva căutat,scăpă un oftat şi ridică neputincioasă din umeri.Se plimbă doi paşi la stânga,doi paşi la dreapta,şi apoi,dintr-odată,luă o hotărâre stranie.Sub privirea lui uimită,începu să traseze un cerc în mijlocul drumului.Da,căutase un băţ sau ceva adecvat pentru conturarea acestuia,însă cum nu putuse găsi nimic convenabil prin preajmă,decise să se folosească chiar de degetele sale,executând cu ajutorul lor ceea ce necesita. Se părea că tot timpul irosit,petrecut departe de Luca,o făcea să profite acum de fiecare clipă în compania lui.Poate că transforma anii doar în zile,ba chiar ore,dar asta nu conta deloc.Timpul acela mort în care nu interacţionaseră era compensat prin momente magice,sublime,care ajungeau să capete cote de domeniul fantasticului.Intensitatea lor sfărâma chiar şi cele 365 de zile ale unui an prin puterea invincibilă a câtorva secunde feerice. Cercul era gata.Degetele ei se plimbară apăsat peste praful străduţei aceleia lăturalnice,realizând un cerc nu tocmai încăpător,dar de o precizie uimitoare.Apoi,Sigrid se ridică şi aruncă de sus o privire nespus de satisfăcută asupra micii sale realizări,după care îl chemă pe Luca spre ea. Acesta înaintă şi se opri lângă fată cu o expresie de uimire profund impregnată pe chip.Nu înţelegea nimic,iar promisiunea părea să fi fost dată uitării,lucru ce-l dezamăgea nespus de mult. Sigrid păşi uşor în interiorul cercului. - Vino! zise,întinzându-şi braţul în aşteptarea mâinii lui. - Ce mai vrea să însemne şi asta?Este doar un cerc... - E mult mai mult decât atât.Dar vreau să fii sigur că vrei să intri.Să nu crezi că te oblig.Te invit. După un scurt moment de cugetare,Luca păşi lângă ea. - Pare mic...dar ce să fac?De-acum am acceptat,aşa că va trebui să suport consecinţele,zâmbi el. Apoi,Sigrid se aşeză jos,dar nu-l mai invită şi pe el să-i urmeze exemplul.Dar nici nu fu nevoie de asta.Automat,Luca se trânti şi el în mijlocul drumului,de parcă ar fi executat cel mai firesc gest. - Suntem prizonierii aceluiaşi cerc.Tu şi eu.Doar noi doi. - Ce vrei să spui cu asta ? - Suntem închişi într-un spaţiu relativ mic,dar uite,şopti tânăra,arătându-i marginea cercului,şi plimbându-şi degetele prin pulberea de praf pentru a o contura.O barieră,un zid de apărare,o delimitare de lumea exterioară.Nu privi cum praful mi se strecoară încetişor printre degete.Nu te gândi cu câtă uşurinţă poate să fie ştearsă această mărginire.Vreau să fii convins că un loc precum acesta există şi în sufletul meu şi că tu eşti stăpânul lui absolut.Orice s-ar întâmpla,nimeni nu o să ţi-l poată răpi vreodată.Ai cuvântul meu de onoare şi această mărturie suplimentară. Îi luă mâna şi i-o depuse încetişor deasupra inimii sale.Curând,bătăile sale începură să se întreacă în intensitate,să dea naştere unui ritm haotic,care chiar făceau ca mâna lui să palpiteze. - Vezi? Ea niciodată nu minte. Luca se aplecă încet şi cu mare grijă,dar Sigrid îi ocoli buzele,în schimb sărutându-i obrajii cu un

Sandy Manase

274

foc nebunesc,izbucnind totodată în lacrimi. - Hei...fiinţă mistică...dar asta ce vrea să mai însemne?Cărui fapt se datorează această scenă lacrimogenă?Nu cumva deja regreţi promisiunea făcută ? - Ah,Luca nu vorbi prostii.Doar mi-am reamintit cum a fost prima dată când te-am atins…parcă a fost chiar ieri…ah,iar eu eram atât de toantă,râse ea. - Când ne-am sărutat în biserică? întrebă el surprins.Păi atunci,nu doar ne-am atins,ci aproape că ne-am devorat în sărutări,iubito...ce hămesiţi mai eram...râse şi el,amintindu-şi episodul pasional ce încă îi mai făcea sufletul să tresalte.Eu păream un puşcăriaş proaspăt eliberat după ani prelungi de detenţie,iar tu o călugăriţă recent ieşită din mănăstire. - Eu mă refeream chiar la primul nostru contact la nivel fizic...oh,ce puşti naiv... - Uşurel.De ce îmi vorbeşti astfel ? - Pentru că exact asta erai pe atunci.Un puşti,un băieţel frumuşel care încă mai păstra un suav aer de copilărie.Dar nu a durat mult până când adolescentul dornic să-şi demonstreze virilitatea i-a luat rapid locul.Fulgerător! Nici nu am habar dacă momentele alea au existat cu adevărat sau dacă le-a plăsmuit doar mintea mea pentru a-şi satisface curiozitatea de a te vedea într-o altă postură. - În copilărie?Dar când anume ?! întrebă el şi mai mirat. - Probabil la una din aniversările tale.Crezi că aş fi îndrăznit vreodată să îţi cer apropierea,dacă nu ar fi existat un motiv care să-mi ascundă realele intenţii?Cu siguranţă sărutul meu copilăresc s-a ascuns sub urarea unui „La mulţi ani!” călduros.O urare absolut necesară la zile de naştere,dar nu mai necesară decât nevoia pielii mele,care tânjise întotdeauna să o cunoască pe a ta,chiar şi pentru o singură clipă.Nu îmi aduc aminte dacă am revenit acasă abuzând de paşi normali,ori dacă am valsat imaginar,simţind că plutesc deasupra trotuarului.Dar ceea ce îmi revine acum în memorie, este euforia şi zâmbetul stupid de pe chipul meu în momentul când i-am povestit totul Reyei.Poate că am îmbrăţişat-o sau poate că doar am lăsat-o mirată în faţa ţopăielii mele excesive.Oh,dacă aş mai putea să o regăsesc pe acea Sigrid de odinioară... El rămase mut de uimire.Nu reuşea să mai încropească o frază.Stupefierea pusese stăpânire pe el. - Eu...eu...nu ştiam că te referi... - Nu-ţi fă griji.Pentru tine nu era important.Ai uitat momentul din clipa următoare.Luca,stau şi mă întreb uneori...tu ai avut copilărie?Te-ai jucat vreodată precum băieţeii cu maşinuţele şi cu soldăţeii? Sau mereu te-ai jucat doar de-a dragostea ? - Sigrid ! Cum poţi să zici aşa ceva ?! - Iartă-mă,dar răscolindu-ţi trecutul te regăsesc până şi în anii copilăriei îndeletnicindu-te intens doar cu chestiuni amoroase.Probabil eu încă mai credeam în iubirea nemuritoare,când tu schimbai prietenă după prietenă.Ah,amintiri blestemate!izbucni fata furioasă.Simt cum îmi picură în vene otrava,cum reînvie detaliu cu detaliu scenele acelea urâcioase.Le detest !!! Începu să se zbată,să-l izbească cu pumnii în piept,să-l plesnească peste faţă.Oricât încerca Luca să o potolească,nu reuşea să-i stăpânească izbucnirile violente prin niciun chip.Pentru o clipă avu impresia că forţa lui era o nulitate în comparaţie cu furia aceea teribilă,dezlănţuită din mişcările sălbatice şi agresive ale tinerei.Lacrimile îi şiroiau pe obraji precum râuri nestăvilite,iar ţipetele sale disperate răsunau în liniştea aceea deplină,având un ecou straniu.Un ecou în care se împleticea furia şi suferinţa laolaltă... - Încetează ! ţipă el,scuturând-o cu putere.Revino la realitate ! Sigrid se eliberă din strânsoarea braţelor lui puternice,smulgându-se precum un animal rănit ce se sustrage spăşit din gura capcanei.Îşi aranjă părul răvăşit,îşi şterse mâinile prăfuite de rochia ce deveni astfel mai gri,afundându-şi tristă chipul în palme.Continua să plângă,dar tăcut,obligându-şi lacrimile să se reverse pe ascuns şi cu silenţiozitate. Luca îşi ridică neputincios ochii către cer,căci nu ştia ce să facă.Nu dură mult şi glasul ei spintecă

Joaca de-a destinul

275

din nou liniştea nopţii,dar răsună înfundat din pricina chipului adânc ascuns în palme. - Încă mă mai doare...şi nu înţeleg de ce...să fie otravă cu efect întârziat ?Pe moment nici măcar nu am bănuit ce efect ucigător ar putea să aibă,am lăsat-o să mi se infiltreze în sânge de parcă ar fi fost cea mai atrăgătoare dulceaţă din lume.M-a păcălit,s-a insinuat pe nesimţite şi m-a cuprins în mre-jele ei înainte de a realiza în ce mlaştină emoţională mă afundasem.Anii au sporit efectul otravei,în loc să-l diminueze,să îmi curme suferinţa.Blestematele zile care treceau fulgerător una după alta,nu făceau altceva decât să se asigure că veninul era acolo,în sângele meu,că îşi dobândea treptat un loc numai şi numai al său.Şi n-am realizat ce se petrece.Eram proastă şi n-am ştiut că ceea ce se adună poate fi mult mai primejdios decât ceea ce se desfăşoară zilnic.Când am realizat,deja era mult prea târziu.Durerea asta chinuitoare se sălăşluise în fiinţa mea de parcă trupul meu ar fi fost căminul ei dintotdeauna.Slavă cerului la un moment dat s-a petrecut ceva care mi-a luminat mintea. Scăpă un oftat prelung,îşi sprijini mai bine capul în palme,ascunzându-şi-l în continuare,după care continuă să-i mărturisească pe un glas temător : - Dar este necesar să o îndepărtez,Luca...trebuie să înţelegi că nu o să pot rezista la infinit... Luca păstră câteva clipe solemne de tăcere după strania ei confesiune.Doar vântul puternic mai şuiera ameninţător,înteţindu-se şi spulberând încetul cu încetul urmele cercului trasat de Sigrid. - Veninul ăsta...este iubirea pentru mine? întrebă el cu teamă în glas. Sigrid mai stătu tăcută o clipă,după care îşi ridică ochii plânşi către el,confirmând din cap. - Nu! Nu poţi să afirmi aşa ceva ! - Ba da,Luca.Acceptă la fel cum am acceptat şi eu. - Taci ! Iubirea nu este aşa.Nu mă iubeşti ! M-ai înşelat ! Se ridică şi distruse cu piciorul şi ultimele fărâme ce mai rămăseseră din cercul lor.Praful sări direct în poala fetei,umplându-i rochia de pulbere. - Du-te dracului cu aberaţiile tale ! Toată acţiunea ce urmă dură câteva secunde.Ea se ridică mânioasă,ca şi cum ar fi fost condusă de o forţă supranaturală ce-i dăruia o vitalitate supremă,îl apucă de mâini cu putere şi îl trase în jos până când picară în genunchi unul în faţa celuilalt. - Lasă-mă ! Ia-ţi mâinile de pe mine ! zbieră Luca. Sigrid îşi folosea toată forţa posibilă pentru a nu-l lăsa să scape.Îl obligă să rămână în acea poziţie,îi cuprinse chipul în mâini şi-l sili să o privească. - Uită-te în ochii mei ! Idiotule,acum crezi sau nu?Ţi-am zis să te uiţi,nu să te eschivezi,laşule ! Şi atunci el văzu totul.Avu strania impresie că intensitatea aceea provenea din toate suferinţele trecutului.În ochii tinerei se dezlănţuia un infern în miniatură.Flăcări arzătoare jucau în pupilele ei dilatate,dezvăluind toată durerea sufletească adunată până atunci. Luca nu mai rezistă.Întoarse privirea terorizat. - Te-am iubit...crede-mă că te-am iubit într-un timp cu o iubire pură,dar circumstanţele au fost de o astfel de natură,încât s-a petrecut ceva care... Sigrid tăcu dintr-odată.Îşi dădu seama că el încă nu era pregătit să afle adevărul.Cum ar fi putut să îi dezvăluie că totul începuse doar datorită acelei misiuni compătimitoare ?! Luca n-ar fi înţeles niciodată că ea îşi pierduse toată consideraţia şi admiraţia pentru persoana lui în ziua când Eduard îi dezvăluise adevărul.Într-adevăr,încă rămăsese alături de el,dar mai mult din teama de a nu afla că Luca este iarăşi manipulat de cine ştie ce femeie.Odată ce fusese posibil ca acest lucru degradant să se întâmple o dată,nu ar fi fost exclus să devină un obicei,ba chiar să ajungă să-i placă să se su-pună femeilor.Cel puţin,alături de ea,putea să fie complet liber pentru o perioadă,fata bizuindu-se că până când relaţia lor avea să se încheie,el urma să se vindece absolut complet de acest nărav ce presupunea agăţatul de o fustă. Deşi doar cu o clipă în urmă,oricine ar fi jurat că tânărul fusese înduioşat de postura nenorocită a

Sandy Manase

276

fetei,acesta nu fu un impediment pentru ca în următorul moment să îşi schimbe radical atitudinea mărinimoasă.În caz de avusese vreo intenţie să dea dovadă de compasiune,aceasta fu înlăturată drastic de noua sa decizie care nu viza strop de milă.La fel de stăpân pe sine ca de obicei,reveni cu privirea asupra fetei,însă uitătura lui nu mai deţinea nici urmă de tulburare,căinţă sau orice altceva care ar fi avut de-a face cu remuşcările,ci era sfidătoare,acuzatoare,cumplit de vicleană,căci părea să păstreze secretul unei noi revelaţii nimicitoare. - Cred că încep să înţeleg multe lucruri.Tu nu eşti deloc o victimă în toată povestea asta,însă te-ai folosit cu o admirabilă iscusinţă de această postură demnă de compătimire pentru a-ţi atinge sco-pul.Totuşi,pe alocuri ai avut mari scăpări,deoarece era foarte evident că nu-ţi puteai permite să fii mereu mironosiţa care suferă amarnic din pricina unei iubiri neîmpărtăşite. Deşi oarecum şocată din pricina deducţiei lui subite,fata găsi suficient curaj pentru a-l înfrunta: - Să fii convins că am suferit suficient! În plus,indiferent de durerea mea,nu poţi nega că tu ai dat dovadă de o insensibilitate şi de o duritate de neclintit.Nu te-am întrebat niciodată:nu eşti mândru de tine?Nu te face să te simţi special faptul că mi-ai călcat sentimentele în picioare de zeci de ori ? - Aminteşte-ţi că nici tu nu ai avut pic de respect pentru stăruitoarele mele cereri ! Ajunsesem să apelez până şi la rugăminţi pentru a putea scăpa de tine,argumentă şi el în mod ferm. - Oh,dar iată victima cum şi-a făcut apariţia!Priviţi-l cum îşi joacă în continuare rolul de neprihănit sedus de o ticăloasă perversă şi rea.Păcat că n-ai un auditoriu care să-ţi creadă minciunile sfruntate şi care să te mai şi aplaude futunos pentru ipocrita reprezentaţie. - Încetează ! răcni el furios. - Nu încetez,căci mereu omiţi detaliile cele mai esenţiale.Într-adevăr,admit că sunt vinovată,dar nu mai mult decât eşti şi tu.Nu uita că punctul de pornire al conflictului nostru l-a constituit batjo-corirea iubirii mele.Dacă te-ai fi limitat la un refuz,poate că eu nu mi-aş fi continuat încercările de a te cuceri,nu atât din laşitate sau teamă,cât din consideraţie pentru dorinţa ta.Însă nu! Magnificul Luca şi-a permis să terfelească sentimentele acelei biete fete îndrăgostite,de parcă iubirea acesteia nu reprezenta mai mult decât o cârpă de şters podeaua.Desigur,nici după nemernica ponegrire nu şi-a putut pune frâu răutăţii diabolice care zace adânc într-însul,căci aminteşte-ţi că ai îndrăznit să mă provoci,invitându-mă să fac tot ceea ce îmi pofteşte inima.Oh...lasă-mă o clipa să-mi reamintesc exact cuvintele utilizate,fiindcă acelea sunt fraze cu adevărat memorabile.Era...gata,ştiu exact!Parcă le aud şi acum,pronunţate cu emfaza ta ieftină:„Pe mine mă atrage insistenţa...cunosc ingredintele perfecte pentru a-i domestici promotorul pe termen scurt,mediu şi lung.“Ei bine,Luca,cred că acum putem foarte bine constata că te-ai cam grăbit cu afirmaţiile. Întărâtat de răscolirea neprielnică a trecutului,apelă şi el la vechile tertipuri murdare de altădată. - Bineînţeles că nu.De unde era să ştiu că aveam de-a face cu o nebună ?! - Perfect.Să presupunem că accept ipoteza ta stupidă cu nebunia.Care este argumentul principal pentru care îndrăzneşti să mă declari astfel cu atâta nonşalanţă? - Absolut toate acţiunile tale trecute,răspunse el laconic,fiindcă un argument mai bun nu găsise. - Te-am ameninţat vreodată că mă arunc de pe o clădire înaltă,punându-mi capăt zilelor din cauza imensei suferinţe pe care mi-ai pricinuit-o timp de atâta vreme?Te-am obligat în vreun anumit mod agresiv să-mi împărtăşeşti sentimentele?Te-am drogat şi am abuzat de tine în mod josnic?Te-am supus anumitor violenţe,plătind un individ să te snopească în bătaie?N-am făcut absolut nimic din toate aceste gesturi excesive,ce ar fi putut fi dovezi concludente ale unei probleme mentale.Tot ceea ce am făcut,au fost doar încercări de a-ţi câştiga puţin atenţia,de a mă putea apropia cât de cât de omul care însemna atât de mult pentru mine.Dacă am acţionat prin intermediul unor metode mai puţin convenţionale,mă face să fiu diferită,însă nu nebună. Câteva momente,el păru să cugete profund,să îşi forţeze intelectul să găsească neapărat o cale de scăpare convenabilă.Iar cum Luca poseda o intuiţie cu adevărat admirabilă şi aproape fără cusur,se

Joaca de-a destinul

277

apropie foarte mult de adevăr,deşi pe parcurs planurile lui Sigrid se schimbaseră datorită apariţiei lui Eduard,care o învăţase să lase resentimentele deoparte şi să nu-l mai idealizeze pe Luca. - De fapt,vrei să îţi dezvălui eu de ce te-ai îndârjit să mă obţii pe mine şi numai pe mine?Doreşti să-ţi zic,prefăcuto? zbieră Luca.Pentru că ai dorit să-ţi dovedeşti ţie însăţi că absolut nimeni nu-ţi poate rezista.Nu ai făcut decât să te foloseşti de mine pentru a-ţi testa limitele. - A,da?Atunci cum îţi explici că nu te-am părăsit imediat după ce mi-am confirmat acele aşa-zise abilităţi infailibile de seducţie ? surâse Sigrid cu cinism. - Bine.Dacă elimin varianta asta,mai rămâne una.Aceea că eşti o arogantă şi o pretenţioasă care nu şi-ar fi permis niciodată să i se dăruiască unui bărbat pe care-l consideră net inferior.De aceea m-ai ales pe mine,fiind absolut convinsă că o să faci astfel o afacere excelentă. - Şi n-am făcut?Până la urmă,cred că amândoi am încheiat un târg nemaipomenit de profitabil. - Însă recunoşti că dacă ar fi fost vorba de altul,nu ai mai fi acţionat cum ai făcut-o? - Fără îndoială.Constat că,în comparaţie cu tine,eu am standarde cu adevărat ridicate în privinţa alegerii partenerului.Poate că am sucit şi eu minţile multora,de la cei mai nătărăi până la cei mai inteligenţi şi demni de tot respectul,dar eu nu le-am dat nimic niciodată.În schimb,tu te-ai grăbit să te oferi pe tavă la tot soiul de femeiuşti.Ştii...pe lumea cealaltă cred că o să îţi câştigi în mod ne-îndoielnic un loc privilegiat,fiindcă ai făcut mare pomană cu făpturile acelea.Dar când vine vorba de uşuratice,Luca se dovedeşte într-atât de binevoitor...le duceai floricele,bombonele,le sărutai cu mare mândrie sub privirile invidioase ale celorlalţi...stai o clipă...oare cine ar fi putut să te invidieze pentru că aveai o fată pe care o mai puteau avea încă sute de indivizi,sau care fusese deja a altor zeci?Poţi să fii invidios că nu ai pâinea de pe masă,însă nu firmiturile de pe jos.Acelea pot fi culese de oricine,căci nu necesită mare abilitate să lingi podeaua. - Vezi ? Vezi,Sigrid ? Ştiam că nu o să mă ierţi niciodată,că o să mă condamni neîncetat. - Nu e vorba despre asta.Eu... - Te încântă să mă faci să mă simt cel mai mare gunoi uman,ca un individ ce a comis numai fapte abominabile,considerând că nu sunt vrednic de iubirea ta.Crezi că dragostea ta este perfectă şi fără pată ?! răcni el înfuriat. - N-am susţinut asta niciodată.Luca,ştii bine cât de mult ţin la tine... - Nici un Luca.Iubirea ta ar fi rămas în stadiul platonic,dacă eu nu mi-aş fi dat acceptul pentru a fi împreună.Şi poate că ar fi fost mult mai bine aşa...tu consideri că eu nu sufăr deloc,că tu eşti unica victimă şi îţi permiţi să mă tratezi cu dispreţ,să îmi calci sentimentele în picioare.Iar ce este mult mai rău,este că după ce mă supui la un asemenea chinuitor tratament,începi iarăşi să mă tratezi cu o nemărginită afecţiune.Dar mereu mă urci în rai,doar pentru ca să mă cobori apoi în iad.Îţi place să te joci cu mintea mea,cu sufletul meu,cu trupul meu,cu tot ! - Nu,iubitul meu,nu spune asta,îl rugă ea pe un ton blând şi-i cuprinse chipul între palmele sale. - Ah,Sigrid,de ce să ne mai minţim ? Fata observă că pe chip i se citea o tristeţe de nedescris.Reuşise cu succes să-l rănească iarăşi.De fapt,nu făcuse decât să-şi provoace şi ei însăşi aceeaşi imensă durere. - Fir’ar al dracului ! Uneori nu mă pot abţine,zise ea şi-l apucă uşor de mână.Te doare ? - Nu mă strângi aşa de tare. - Nu o fă pe prostul.Ştii bine că nu mă refer la mână. - Dar pe tine te doare ? - Mai întrebi ? Doar simţi... Îşi apropiară capetele şi gurile lor se contopiră.Se sărutară minute în şir,domol,leneş,mişcând buzele atât de suav,de parcă tot timpul din lume le aparţinea doar lor.

Sandy Manase

278

Capitolul 41

Nu vreau să te fac să suferi şi,cu cât te doresc mai mult,cu atât o să te fac să suferi.Şi

nici nu vreau să mă faci să sufăr şi,cu cât mă vei dori mai puţin,cu atât o să sufăr. ~ John Fowles ~

Luca se afla aşezat pe treptele de marmură ale vilei atunci când motorul unei maşini anunţă într-un final sosirea iubitei lui Sigrid.Din păcate,nu reuşi să-l vadă pe conducătorul vechiculului dar,în schimb,putu auzi cu uşurinţă râsetele ei,ce cu siguranţă fuseseră stârnite de o glumă a individului. Brusc,şi-o imagină cum îi aruncase tipului aceluia doar priviri galeşe şi zâmbete seducătoare de-a lungul întregii seri.Simplul gând îi săgetă într-atât de tare inima,încât vru să se ridice,să se îndrepte către ea şi să o smulgă din compania acelui ins dezgustător.Cine era oare nemernicul ce încerca să o cucerească utilizând trucuri ieftine,nebănuind că fiinţa aceea îi aparţinea lui cu trup şi suflet?! Fir-ar să fie,el era unicul stăpân al inimii fetei,chiar de s-ar fi interpus între ei orice obstacol oricât de grandios.Consolat de acel gând luminos,dobândi o stare de spirit mai plăcută,ce îi calmă iritarea precedentă şi îl făcu să aştepte răbdător. Din nefericire,momentul cel împăciuitor nu dură prea mult timp,căci fata îşi luase rămas-bun şi se apropia acum de el,scrutându-l cu o privire glacială,lipsită de orice licăr de entuziasm.Singurele scântei pe care putu să le observe în ochii ei căprui,păreau să-l atace nemiloase,interogându-l de ce o inoportuna cu prezenţa lui dăunătoare.Fu într-atât de hipnotizat,încât de abia după câteva clipe observă imensul buchet ce îl ducea în braţe,purtându-l precum un trofeu care îi confirmase încă o dată farmecele ei feminine.Trandafirii ce îl compuneau erau frumoşi,proaspăt înfloriţi şi imposibil de numărat la o primă vedere.Ruşinat de bobocul lui minuscul pe care dorise să i-l ofere,se ridică şi îl ascunse cu mare repeziciune la spate.Contrastul colosal dintre marea aceea de flori parfumate ce se revărsau din braţele ei,părând să-i îmbrace trupul doar în petale catifelate,şi trandafiraşul lui cel amărât,îl aruncase parcă într-un fel de abis plin de gânduri negre şi dureroase.Bietul de el nu mai era sigur că Sigrid era numai şi numai a lui.Trandafirii aceia roşii păreau să-i răcnească în faţă că şi alţii sunt capabili să o captiveze,pentru ca mai apoi să o iubească,să o trateze ca pe o zeiţă,să-i ofere tot ce-i mai bun.Poate că aveau să-l înlăture ca pe un neînsemnat,să transforme amintirea sa într-o simplă epavă,într-o biată rămăşiţă a trecutului,destinată fiind doar unei uitări inevitabile.Vor şterge toate săruturile sale,acaparând buzele fetei,afundând senzaţiile sublime într-o dorinţă fizică ordinară care nu va cunoaşte nicicând şi contopirea a două suflete.Mai apoi vor râvni precum nişte monştri pofticioşi trupul său cel fragil,vor încerca să o posede cu banalitate,realizând strict un act sexual incapabil să transceadă limitele realităţii.Grosolănia lor şi multiple tertipuri murdare aveau să o atragă pe Sigrid într-un cerc nociv,să-i mânjească inocenţa,ba chiar să-i răpească şi aroganţa-i fascinantă,convertind-o într-o femeie casnică,supusă şi docilă. Înfrigurat de gândurile acelea mizerabile ce-i împânzeau mintea,se dădu la o parte din drumul ei,ca şi cum i-ar fi eliberat calea,ca şi cum ar fi simţit că el era doar o piedică odioasă,ce necesita o înlăturare fermă şi de-a dreptul nemiloasă.Ştia că trebuie să-i lase acesteia libertatea de a alege.Din nefericire,starea agitată ce fusesese stârnită de cumplita furtună sufletească,se răsfrângea oarecum şi asupra fizicului cu îndrăzneală.Trupul părea să nu-l mai asculte,făcându-l să pară prizonierul unor reale forţe malefice,ce-şi doreau din răsputeri să-l înjosească în faţa ei,să-i submineze poziţia de bărbat,demonstrându-i lui Sigrid că oricare altul ar fi fost mult mai bun decât el. Măcinat de senzaţia aceea atât de chinuitoare,reuşi totuşi să se sprijine cu spatele de balustrada

Joaca de-a destinul

279

groasă a scărilor.Marmura cea rece îi amplifică înfrigurarea,dar voinţa lui puternică îşi făcu simţită prezenţa,ordonându-i drastic să sufere măcar până când fata va fi intrat în casă.Mai apoi va putea să-şi blesteme în voie imensa slăbiciune prostească,dar şi să se învinuiască cu patos,scotocind după motive puternice,menite să îl culpabilizeze fără strop de compasiune. Sigrid se prefăcu că nu observă nimic referitor la starea ciudată a tânărului,însă ochii lui pustii şi total deznădăjduiţi,îi chemară pe ai săi tocmai când degetele ei atinseră clanţa uşii.Subit,abandonă acţiunea iniţiată şi se întoarse fulgerător către el.Ştia că privirea ei avea să o hrănească pe a lui Luca,sustrăgându-l din mrejele acelor trăiri nenorocite,care îi erau şi ei atât de bine cunoscute. Imediat ce contactul vizual avu loc,ochii lui se umplură instant de o sclipire stranie,scoţându-l imediat din bezna precedentă şi ajutându-l să-şi redobândească incredibila putere a privirii sale. - Uşurel...îi zâmbi ea blând,dar clătinându-se puţin sub asediul ochilor lui recent reabilitaţi. El îi surâse stângaci,dar complice,ca şi cum i-ar fi mulţumit printr-acel zâmbet slab de recenta energie interschimbată cu succes. De altfel,tânăra Sigrid observase şi când el ascunsese acea floare,iar acum curiozitatea-i avidă o tortura cumplit,căci se întreba necontenit dacă era sau nu pentru ea.Poate că,de fapt,acesta dorise să o ferească de ochii ei,tocmai fiindcă nu avea de gând să i-o ofere ei.Gândul persecutor că alta ar putea să-şi facă loc în inima lui,o făcu pe fată să apeleze la un gest răutăcios. Îşi îndesă nasul în buchetul său imens şi mirosi parfumul minunat.Apoi,ridică o privire arogantă şi-i zise pe un ton sfidător,menit să-i sfarâme acestuia orgoliul în mii de bucăţele,făcându-l să-şi adune mai apoi doar cioburile imensei sale vanităţi. - Luca,îţi dau un sfat minor.Dacă doreşti să impresionezi o reprezentantă a sexului frumos astă seară,nu te afişa în faţa ei cu atenţia aia prăpădită.Uite,poţi să iei exemplu de la minunăţia asta de buchet.Cel care l-a comandat a dat dovadă de un real bun gust. - Eu...încercă el să-i explice,deşi se simţea profund jignit şi umilit din pricina remarcii ei acide. - Nu,chiar n-am nevoie de explicaţii,îl opri aceasta pe un ton trufaş. Se îndreptă către uşă,dar el o prinse ferm de braţ şi o atrase aproape de trupu-i rigid.Cu privirea fixată intens în ochii ei suprinşi şi temători,începu să-i spună cu mare calm,cu siguranţa sa de sine imperturbabilă,cu vocea-i seducătoare,care făcea inima fetei să bată de să-i spargă pieptul. - Trebuie să dăruiesc trandafirul acesta uneia care nu se lasă impresionată cu uşurinţă.Este o arogantă insuportabilă,o încăpăţânată odioasă,o fiinţă ciudată şi complicată.Se mândreşte cu atenţii scumpe,aşa că nici măcar nu-şi va arunca privirea către biata mea floare.Ce mă sfătuieşti să fac ? Sigrid îşi abţinu un surâs satisfăcut,încercând să păstreze şi ea un ton cât mai sobru posibil. - Dă-i-o proastei,ca să vedem cum reacţionează ! Hai,ce mai aştepţi ?! Bobocul de trandafir îşi făcu într-un final apariţia,iar Luca i-l întinse cu un soi de respect cere-monios,ce o făcu pe fată să se întrebe dacă într-o altă viaţă acesta deţinuse vreun rang nobil. Se priviră amândoi ciudat,căci braţele ei încă mai erau ocupate de buchetul impresionant,care-i fusese dăruit de către celălalt individ.Totuşi,nu-i trebui decât o clipită pentru a se descotorosi de el,azvârlindu-l cu o nonşalantă indiferenţă la picioarele sale.Apoi,înşfăcă bobocul dăruit de Luca şi îşi băgă nasul în el cu imensă nerăbdare,pentru a-i simţi cât mai repede suavul parfum. - Îmm...nici măcar nu încape comparaţie,murmură ea în culmea extazului. Luca o privea cum se bucură cu o inocenţă puerilă de darul lui insignifiant,ce căpăta dimensiuni incredibil de grandioase în mâinile sale.Toată prefăcătoria ei de dinainte dispăruse,masca aroganţei picase,dezvăluind-o pe Sigrid a lui cea nobilă,cea binevoitoare.Veselia impregnată pe chipul fetei lumina totul în jur.Reala satisfacţie ce se revărsa din sufletul ei hrănit cu puterea dragostei,aducea întregului spaţiu înconjurător o undă de entuziasm.Pentru câteva clipe,el avu revelaţia că noaptea se transformă în zi numai datorită iubirii lor nebuneşti.Euforic,începu să râdă precum un copilaş bucuros,care tocmai a căpătat o jucărie frumoasă şi mult dorită din vitrina unui magazin.Veselia lui

Sandy Manase

280

din acea banală seară poate că era copilărească precum cea a unui puşti,dar era alimentată intens de fiinţa ce se afla în faţa sa.Sigrid i se părea mai incredibilă ca oricând.Rămase prizonier în acea stare de beatitudine deplină,contemplând-o cu o privire plină de scântei arzătoare,imaginându-şi că degetele ei,ce mângâiau acum petalele,aveau să răvăşească în curând părul său. - E galben,exclamă ea fericită,încă pipăind petalele cu gentileţe. - E gelos,zise el,clătinând din cap cu o siguranţă fără margini.Ce ai să te faci cu el ? - Nimic.Şi eu sunt geloasă.Mă potrivesc de minune cu bobocul acesta. - Doar cu el ? - Chiar crezi tu că ar mai exista cineva capabil să mă suporte?zise ea privind întrebătoare în jur. - Eu încă sunt dispus să fac asta.Sigur,dacă te mai interesează persoana mea...poate că alţii îţi pot oferi mai multe sau… Însă nu mai apucă să-şi ducă fraza la bun final,căci Sigrid se repezise asupra lui,reducându-l la tăcere printr-un sărut neaşteptat,dar extrem de incitant.Şi totuşi,fata nu se opri aici.Pusă pe şotii şi capabilă de orice nebunie pentru a-l ţine întotdeauna cât mai aproape pe bărbatul mult iubit,îl trase de mână,făcându-l să se trântească pe scările reci şi dure ale luxoasei reşedinţe. - Nu e deloc confortabil,zise el profund amuzat. - Taci! îi ordonă ea îmbufnată.Şi,sub privirea lui uimită,înşfăcă buchetul de flori,rupse ambalajul fără pic de delicateţe şi scoase la iveală trandafirii.Stupefierea lui crescu şi mai mult atunci când observă cum fata le rupea petalele una după alta,cu agilitate,cu exaltare,cu mâini capabile să sfâşie într-un mod incredibil de duios. Curând,la picioarele celor doi,se afla o bogată şi minunată pătură florală,care oferea atmosferei un aer romantic,impregnat totodată cu un fascinant parfum. - Ce ai făcut? o întrebă el râzând de recenta ei năzdrăvănie. - Acum,permiteţi-i acestei umile fiinţe să vă facă o declaraţie. - Vă acord aprobarea mea,zise el solemn. - Te iubesc,Luca! ţipă ea zgomotos,aruncând câteva petale în sus,pentru ca mai apoi acestea să cadă lent,încununându-le noul sărut pe care şi-l oferiră. - Cine era tipul ăla ? De ce râdeai aşa de tare când ai ieşit din maşină ?mormăi el,în timp ce îi fura mici sărutări.Îţi place de el ?Te atrage felul lui de a fi? Sigrid începu să râdă şi să se joace cu petalele presărate pe jos. - Nu ai motive să fii gelos.Este un bărbat simpatic,chipeş nevoie-mare,şi mă înţeleg de minune cu el.E un mare cuceritor şi îi place că poate discuta cu mine liber,căci regăseşte aceeaşi capacitate de seducţie pe care el o deţine.Însă,eu am o scânteie ce n-a mai găsit-o la altele,iar fraierul se simte mai atras decât un urs de borcanul cu miere.Crede că mă poate cuceri. - Deci tu nu simţi absolut nimic pentru el ? întrebă Luca sceptic. - Să zicem că este agreabil ca şi persoană.Însă ca bărbat nu este decât un seducător de duzină.Nu-l cred capabil de emoţii sublime.Nivelul lui nu m-ar satisface niciodată.Oricum,este amuzant să-l văd cum se chinuie cu trucurile lui ieftine,crezând că oponenţa mea este doar de faţadă.Chiar îmi place că majoritatea bărbaţilor sunt obişnuiţi cu femei mediocre,iar când dau peste una puţin mai diferită,se comportă precum nişte idioţi autentici.E ca şi cum nu mai ştiu deloc lecţia. - Eu cred că sunt unicul posesor al manualului tău de instrucţiuni,râse el. Mai apoi,cei doi tineri se îmbrăţişară îndelung,se priviră cu intensitate şi se mângâiară cu o ne-mărginită duioşie.Răceala marmurei se converti într-o căldură intensă,care răzbătea din corpurile lor încinse.Ştiau bine că pe scări,era un loc oarecum inadecvat pentru a face dragoste,dar totuşi nu îşi putură refuza dorinţa atât de ispititoare de a se tăvăli printre petalele ademenitoare.Petrecură câteva clipe în decorul magic,mulţumindu-se cu sărutări,după care se retraseră în camera lui pentru a se iubi până în zorii zilei.

Joaca de-a destinul

281

Capitolul 42

Ploaia îmi confirmă sentimentele.Unele poveşti de dragoste nu i-au rezistat.Culorile lor prost imprimate au devenit spălăcite.Ploaia cade aşa cum şi noi cădem în mrejele

iubirii:sfidând orice previziune. ~ Martin Page ~

În acea seară,vremea se înrăutăţise într-atât,încât furtuna preconizată de meteorologi devenise iminentă.Cu toate astea,Sigrid sfidă cu mare nepăsare acea avertizare,şi ieşi vijelios din casă,direct în ploaia care tocmai începuse,fără să-i pese câtuşi de puţin de consecinţele nechibzuinţei sale. Picăturile suave şi calde ale acestei ploi erau o reală binecuvântare pentru sufletul ei cuprins de atâtea nelinişti şi contradicţii.Ridicându-şi privirea către înaltul cerului,contemplă câteva momente căderea lor miraculoasă.Fiecare mică picătură ce îi atingea pielea o înfiora şi o făcea să se complacă într-o euforie indescriptibilă.Simţea că în mod misterios toate trăirile negative care îi împovăraseră sufletul,erau acum curăţate prin efectul binefăcător al stropilor cei îndrăzneţi. Ridicându-şi rochiţa îmbibată deja de apa ploii torenţiale,tânăra se strecură în imensa grădină a reşedinţei,scoţându-şi sandalele.Chiar dacă fulgerele luminau cerul cu o intensitate demnă de luat în seamă,iar puternicele tunete deveneau treptat asurzitoare şi terifiante,Sigrid îşi continua drumul renaşterii,urmând cursul micii cărări.I se părea că până şi arborii uriaşi ce străjuiau marginile lungii poteci,celebrau bucuria ei.Îi putea observa cum îşi aplecau crengile protectoare pentru a nu o lăsa total descoperită în faţa violentei ploi dezlănţuite.Chiar şi o biată bufniţă îşi părăsi pentru moment cuibul şi o privea cu ochi mari pe această fiinţă umană,care părea să fi descoperit elixirul magic al fericirii desăvârşite. Iarba pe care călca era atât de moale şi de răcoritoare din pricina umezelii ploii,încât îi gâdila tălpile într-un mod de-a dreptul fabulos.Senzaţia era una dintr cele mai reconfortante şi ademeni-toare,iar fata simţea că este readusă la viaţă,că totul în preajma ei prinde culoare,că suferinţele şi durerile se estompează,lasând loc liber numai speranţelor şi iluziilor vindecătoare.Întreaga natură renăştea vertiginos în jurul său,căpătând dimensiuni fantastice datorită imaginaţiei magnifice. Din nefericire,percepţia lui Luca îi revela acestuia o cu totul şi cu totul altă faţadă.Ieşise din casă imediat după ea,şi o urmărise cu o deosebită precauţie,încât tânăra nu îi remarcase prezenţa nicio clipă.Acum se afla bine ascuns,rezemat de un arbore,urmărind atent spectacolul care se desfăşura în faţa lui.Raţionalitatea lui extremă nu îi permitea să deducă motivul fericirii ei.O vedea atât de încântată şi nu reuşea să înţeleagă sub nicio formă ce motiv ar fi putut să o aducă la un asemenea extaz al simţurilor.În jurul lui nu putea să observe decât copacii care păreau chiar fioroşi şi gata să se prăbuşească sub revărsarea nemiloasă a ploii vijelioase,dar şi o bufniţă enervantă ce i se părea că îl priveşte chiar într-un mod absolut diabolic.În plus,acum devenise complet ud.Dăduse dovadă de o nesăbuinţă extremă ieşind în mijlocul acelei dezlănţuiri furioase a naturii doar pentru a o urmări. Pe neaşteptate,o dorinţă nu tocmai creştină,îi încolţi perfid în suflet.De ce Sigrid să fie fericită? Absurdă cugetare,pentru că o iubea enorm şi îşi dorea să o vadă veselă şi plină de viaţă,dar nu fără el în peisaj.De altfel,nu concepea ca atunci când el era deprimat şi tulburat,ea să explodeze de autentică bucurie.Nu! Dacă îl iubea,atunci trebuia să împartă cu el totul.Ferm decis asupra acestei divizări echitabile,îşi făcu apariţia brusc exact în spatele fetei,dar totodată aşteptă cuminte ca ea să îi sesizeze prezenţa,aşa că nici măcar n-o strigă.

Sandy Manase

282

Deşi Sigrid se afla într-o stare vecină cu transa din pricina senzaţiilor sublime experimentate,îi simţi de îndată privirea aţintită atât de insistent asupra fiinţei ei.Speriată,se întoarse încet către el şi îl suplică din priviri,fără a se încumeta să deschidă gura. Însă Luca părea implacabil.Se îndreptă încetişor către ea,cu paşi domoli,bine măsuraţi şi enervant de liniştiţi.Razele lunii îi luminau minunat chipul,conferindu-i o expresie blândă şi binevoitoare.Îşi întinse cu gingăşie o mână spre ea şi rămase în aşteptarea braţului ei. Dar tânăra ştia prea bine că luându-l de mână s-ar fi aruncat de bunăvoie în cele mai întunecate tenebre,când tocmai izbutise să revină puţin la lumină.Şi,biata de ea,nu se afla mult prea departe de adevăr.Luca îşi dorea cu disperare să o tragă după el în abisul în care simţea că se cufundă. Însă,ghinion.Vigilenţa ei se dovedi pe măsură,iar Sigrid o luă la fugă atât de aprig,încât Luca de abia avu timp să se dezmeticească pentru a o porni pe urmele ei.Fugea ca o disperată,deoarece ştia că dacă el ar prinde-o,nu ar mai avea nicio cale de scăpare. Deşi de câteva ori reuşi să se strecoare printre arbori pentru a se face nevăzută,într-un final ajun-seră într-un luminiş al grădinii,iar fata descoperi neputincioasă că nu mai deţine nicio acoperire convenabilă.Era total expusă.Îi rămăsese doar fuga necontenită,însă era profund conştientă că toate eforturile depuse erau în van.O competiţie cu agerimea lui Luca ar fi fost destinată eşecului încă înainte de a începe.Se gândi dacă să se oprească de bunăvoie sau dacă se mai merita să-şi continue maratonul.Nu,îşi porunci ea straşnic.Nu avea să-i ofere satisfacţia de a fi el câştigătorul fără să-i fi demonstrat că şi ea putea să lupte tot la fel de aprig.Aşadar,continua să alerge.Efortul prelungit îi acceleră bătăile inimii într-un ritm alarmant,făcând-o să gâfâie zdravăn,dar fata n-avea de gând să îşi întrerupă goana nici în ruptul capului. Enervat de faptul că aceasta refuza să i se predea,Luca îşi iuţi paşii atât de straşnic,încât ajunse în spatele ei în doar câteva secunde.Totuşi,îi oferi şansa de a ceda nesilită. - Opreşte-te,Sigrid ! Din nefericire,pe tânără o irită atât de mult acel ton profund poruncitor,încât cu ultimele forţe deţinute,mai încercă o ultimă distanţare considerabilă. - Ţi-am zis să te opreşti! ţipă el şi o înşfăcă de păr fără milă. Întoarsă cu faţa spre el,Sigrid realiză că ceea ce presimţise avea să se întâmple cu adevărat.Deja nu mai simţea nici urmă din pura linişte precedentă pe care o gustase.Era incredibil cum putea să-i sustragă cu obscuritatea lui orice rază de lumină dobândită cu atâta osteneală. - Lasă-mă în pace...nu te apropia de mine,îl rugă ea tulburată. Văzând-o atât de vulnerabilă,cu picăturile de ploaie şiroindu-i încetişor pe pielea-i fină,care părea să deţină o tentă electrizantă în lumina palidă a lunii,o dori parcă şi mai mult.Instinctul animalic se trezi înăuntrul lui mai înfocat decât niciodată.Era într-atât de înverşunat şi de încântat de strania ei slăbiciune,încât o smuci cu brutalitate,lipind-o de el cu o forţă devastatoare. Ea scăpă un geamăt involuntar la contactul inevitabil cu trupul lui încins.Strâns lipită de el,putea să simtă toată dorinţa arzătoare ce stătea să explodeze dintr-însul dintr-o clipă în alta. Ştia că o să recurgă la orice tertip pentru a-şi impune voinţa nemiloasă şi pentru a o poseda. Braţele lui care o strângeau atât de crunt,îi întretăiau grozav cursul firesc al respiraţiei.Încercă să se smucească şi să scape din prinsoare,izbindu-l cu pumnii în piept plină de înverşunare.Gândul că avea să o terfelească exact acolo,neţinând cont nici măcar de furtuna recent dezlănţuită,părea să o scârbească îngrozitor pe micuţa ipocrită.Foarte ciudat era că Luca o lăsa să îl lovească cu o enormă sete,chiar dacă aceasta îi oferea nişte lovituri nu tocmai prieteneşti. După un timp,renunţă să o mai reţină lângă el şi o eliberă,însă Sigrid era deja întărâtată.Realiză cu stupoare că picăturile răcoroase nu mai puteau să o liniştească şi să îi calmeze focul dezlănţuit. - Te urăsc!!! îi urlă ea din toate puterile,în timp ce continua să-l tragă de cămaşă cu o violenţă extremă,de parcă ar fi vrut să-l sfâşie pe el însuşi în mii de bucăţi,şi nu bietul material ce nu avea

Joaca de-a destinul

283

nicio vină.M-am săturat de relaţia asta obsedantă.N-ar fi trebuit niciodată să mă bag în aşa ceva ! Luca o privea cu superioritate şi indiferenţă,lăsând-o să-şi exteriorizeze cumplitele trăiri.Ştia că după ce ea îşi va fi încheiat spectacolul,va intra el în scenă,răvăşind totul în calea sa.Nu îl interesa câtuşi de puţin că la sfârşitul acestei lupte,puteau să iasă amândoi totalmente distruşi.Era atât de încrâncenat,încât până şi moartea dacă ar fi fost prin preajmă,ar fi silit-o să aştepte desfăşurarea acelui moment plin de tensiune.Trebuia să afle ce dracului se întâmpla între ei ! - Mi-e scârbă să ştiu că o să mă afund pe teritoriul tău dizgraţios,îi urlă fata.Nu îmi doresc îmbrăţişările tale sfâşietoare,mângâierile arzătoare şi nici săruturile lacome.Nu am să îţi permit să îmi distrugi toate gândurile nobile şi să îmi înfingi dorinţele tale primitive şi grosolane.Azi,uite că n-am chef să îmi pierd gentileţea pentru a deveni depravata care îţi satisface ţie impulsurile mârş-ave.Vreau să scap de tine odată pentru totdeauna ! Oare chiar nu se poate ?! - Mă întreb la ce îţi foloseşte tot acest spectacol ieftin,când tu eşti cea care ar vrea să mă tăvălească cu o deosebită nerăbdare.Îţi place să joci rolul victimei indignate,iubito ?Îţi doreşti să pari o micuţă inocentă,care este înşfăcată de un căpcăun feroce şi nemilos ? - Eşti cel mai mare cinic din lume ! Nu înţeleg cum mai suportă pământul un blestem ca tine.Nu concep de ce nu se cască odată pentru a te înghiţi şi pentru a-ţi spulbera răutatea fără margini.Oare îţi place atât de mult să răpeşti,să smulgi,să-ţi însuşeşti tot chiar şi împotriva voinţei celorlalţi?În caz de nu ştiai,află că nu eşti atotputernic,idiotule ! - Nu doresc să deţin o putere nelimitată.Îmi e suficient să te afund şi pe tine odată cu mine.Să te trag după mine şi dincolo de viaţa vizibilă,să te târăsc în cele mai adânci străfunduri ale indescifra-bilului,să îţi revel lumea misterioasă şi necunoscută a celor mai intense şi nemaipomenite trăiri.Nu asta ţi-ai dorit întotdeauna,Sigrid?o întrebă el,scrutând-o.Ai râvnit să fii alături de mine şi să mă iubeşti în ciuda oricărui obstacol.Ţi-am permis să intri în lumea mea interioară,iar acum îţi doreşti să fugi,nesăbuito?!Ştiai că dacă vei pătrunde în imperiul gândurilor mele cele mai profunde,nu vei întâlni normalitatea deţinută de majoritatea insipizilor.Tu singură te-ai aruncat de bunăvoie în tot acest cumplit vârtej al trăirilor duse la extrem şi al simţurilor euforice şi sufocante.Bănuiesc că erai conştientă că s-ar putea să nu mai poţi ieşi niciodată din acest aşa-zis joc al dragostei,care depăşeşte limitele cunoaşterii experimentale.Ştiai că vom întrece realitatea perceptibilă ! - Bineînţeles că ştiam! urlă ea,cu lacrimile şiroindu-i pe obraji. Se întoarse cu spatele la el şi îşi puse mâinile în şolduri cu mândrie,după care izbucni într-un râs dement şi seducător,plăcut prin nebunia lui... El o privea şi aştepta nerăbdător să-i mărturisească,să-l lămurească,să-l convingă că şi ea însăşi era chinuită exact de aceleaşi sentimente contradictorii. Se întoarse fulgerător către el,şi-şi şterse rapid lacrimile,în timp ce continua să râdă în acelaşi mod halucinant.Prin mintea sărmanului tânăr apăreau o sumedenie de întrebări enigmatice,care se învălmăşeau teribil,provocându-i o pură şi devastatoare confuzie.De ce îşi şterge lacrimile,când este atât de frumoasă în durerea ei sublimă ?De ce râde sfidător,dacă ştie că neputinţa-i dovedită este minunată şi că însăşi răul pare să se transforme în bine atunci când dragostea vrea ?Oare chiar se simte fericită sau este cea mai nenorocită fiinţă din lume ? - Doar tu poţi dezlănţui demonul care sălăşluieşte în mine,zise ea cu o voce precipitată,de parcă avea un pistol la tâmplă,care o ameninţa să-şi grăbească debitul verbal.Doar tu eşti cel ce îmi scoate la suprafaţă total latura întunecată şi nocivă.Tu mă poţi coborî în adâncul infernului,pentru a mă urca mai apoi în paradis.Vezi cât de patetic sună vorbele acestea,dragostea mea?Dar,de fapt,ele sunt şi tragice şi nespus de adevărate.Şi totuşi,sunt atât de insignifiante.Sunt mărunte,Luca.Dracu’ să le ia,dar sunt incredibil de infime şi de neînsemnate ! Stânga-dreapta,înainte-înapoi;fata se plimba neîncetat prin faţa lui Luca,iar ploaia curgea şi,odată cu picăturile care nu mai conteneau,tocmai aşa şi vorbele fetei păreau fără final.Ce ironie abjectă !

Sandy Manase

284

gândi el terifiat.Se plânge de cuvinte,dar totuşi le foloseşte din plin,cu infinită elocvenţă.Le reneagă şi prin asta le face şi mai puternice.E doar un truc abil şi fin de-al ei sau nu-şi dă seama ? - Uneori mă înfurie nespus de mult cuvintele astea cu neputinţa lor uriaşă şi nesemnificativul lor sens,continuă ea plină de vervă şi cu ochii sclipind de o sinceritate stranie,care-i eradica lui Luca teoria tertipului perfid bănuit şi îl convingea pe deplin de francheţea ei naturală.Deoarece simt că nici dacă le-aş căuta pe cele mai grandioase,n-aş putea să înfăţişez ceea ce simt.Există la mijoc o nepotrivire colosală,sau poate că măreţia sentimentelor care mă străbat,pur şi simplu nu permite exprimarea lor prin fraze efemere şi de nimic.Orice ar fi dubios în toată treaba asta ocultă,îţi jur că disproporţia o resimt până în adâncul fiinţei mele neputincioase.Crede-mă,aş vrea să-ţi redau cu cea mai mare acurateţe senzaţiile,să îţi explic totul,însă mă împiedic în cuvinte,mă zbat printre fraze abstracte,alunecând pe o pantă ce aduce a pură demenţă.Oare chiar sunt nebună,iubitule ? Chiar de-ar fi fost,el părea să adore acea nebunie bizară,căci acum şi el era îndrăgostit nebuneşte. - Răspunde-mi!Nu,nu este nevoie să o mai faci,zise tânăra,frângându-şi mâinile.Am găsit cheia misterului de neînţeles.De fapt,am găsit adevărata salvare.Oh,şi ce mai salvare binecuvântată !Nu e nevoie să-ţi explic nimic,este de prisos şi n-are rost.Pentru că după cum îţi spuneam,în noiembrie,la cabană...zise ea cu glas visător şi păşi mai repede,accelerându-şi paşii.Tu simţi ca şi mine şi poţi pricepe astfel de lucruri,pe care alţii le-ar considera absolut inutile.Inutile ! exclamă Sigrid cu un dispreţ,care i se reflecta intens până şi în pupilele dilatate.Inutili sunt ei,toţi acei oameni simpli,cu o existenţă limitată de gândirea lor îngustă.Ei înjosesc realele sentimente,nu ştiu nimic,nu percep nimic.Îi compătimesc... Oftă adânc,iar apoi râse iarăşi cu mare poftă,ca la cea mai reuşită glumă.Privirea păru să alunge dispreţul şi ochii i se luminară,devenind meditativi. - Să-i lăsăm pe ceilalţi în lumea lor.Parcă îmi aduc aminte şi acum,atât de limpede şi clar,fiecare cuvânt îmi răsună în minte cu un ecou straniu,căci se confirmă azi,aici,şi uite că mai şi plouă pe deasupra...dar asta nu cred că are vreo legătură,deşi imediat după ce ne-am sărutat prima dată,a plouat.Hm...caldă ploaie...râse ea copilăreşte.Aproape la fel ca şi asta.Dar era toamnă,iar acum este vară.Oare vom mai prinde o ploaie de aceasta straşnică,să ne cuprindă în vâltoarea sa şi nouă să nu ne pese deloc?M-ar încânta,pentru că simt că ne ajută mereu,că ţine cu noi precum o aliată fidelă şi profund credincioasă.O iubesc.Am încredere în ea. Norii păreau că se rupseseră,furtuna era teribilă,iar cei doi tineri uzi leoarcă.Privindu-se,amândoi încuviinţau că ploaia nu era împotriva lor.Era cu ei ! - N-ar trebui să mă preocup vreodată cine e mai puternic şi cine e mai slab...ţii minte vorbele acestea ?De aceea nu trebuie să mai caut cuvinte azi... Se apropie de el ca hipnotizată,şi-l măsură din cap până în picioare cu o satisfacţie fabuloa-să,părând că-şi strigă din priviri imensa mulţumire pe care o simţea în prezent. - Cum de am mers atâta vreme pe drumuri paralele ?Am pierdut foarte multe ploi...şi cine ştie câte alte lucruri n-am mai pierdut... El părea de-a dreptul impasibil.Oare o ascultase sau nu fusese cu gândul acolo cât timp vorbise ? - Haide,provoacă-mă! îi strigă fata cu furie,în timp ce tremura de frustrare.Zi ceva ! Vrei să cred că tu nu simţi absolut nimic?Asta doreşti? Nu mă poţi minţi !!! răcni ea din răsputeri. Dar Luca stătea nemişcat în faţa ei şi nu se sinchisea să facă un singur pas,un singur gest.Nici măcar nu îi adresa un cuvânt.Îl încânta să o vadă înnebunită şi fâstâcindu-se din cauza nerăbdării. Pur şi simplu adusă în pragul nebuniei din pricina atitudinii lui nepăsătoare,îi trăsni o palmă peste faţă,cu atâta sete şi ură,încât ecoul răzbătu în întreaga împrejurime. Luca îşi întoarse chipul spre ea,îşi mângâie obrazul proaspăt lovit şi rânji cu insolenţă. - Doar de atât eşti în stare ? Ironizarea lui o întărâtă atat de straşnic,încât încercă să-l plesnească şi peste celălalt obraz.Dar

Joaca de-a destinul

285

Luca o prinse ferm de braţ şi-o strânse fără milă. - Să nu crezi că întorc şi celălalt obraz ! Ai avut o şansă şi nu ai ştiut să profiţi de ea la maxim. Apoi o eliberă din strânsoare,împingând-o puţin mai departe de el.Tânăra nici nu bănuia ce avea să facă,şi încercă să se apropie din nou pentru a-l lovi,când deodată palma zdravănă primită,o făcu să piardă contactul cu realitatea pentru o clipă.Indignată peste măsură de lovitura neaşteptată,sări să-l atace,deşi acum era ferm avertizată că şi el o va lovi dacă nu înceta. Dar de astă dată,toate loviturile îi fură oprite şi nici măcar una singură nu mai reuşi să îl atingă.În zadar se zbătea ea,căci se simţi brusc lipită de trunchiul umed al copacului din spatele său.Ţipă şi râse odată cu neprevăzutul contact la care fusese supusă. - Întoarce-te cu spatele la mine! îi porunci Luca pe un ton ce nu accepta nesupunere. - Chiar crezi că am să îţi execut porunca fără să crâcnesc? îl sfidă ea cu zâmbetul pe buze. - Ţi-am zis să te întorci cu spatele! îi urlă din nou tânărul,trăgându-i o altă palmă,mai blândă ca prima,dar care părea o avertizare pentru următoarele ce aveau să urmeze dacă refuza să îl asculte. Frustrată şi plină de furie,se întoarse,însă cât mai încet,căci avea chef să îi sfideze răbdarea. De îndată ce o avu cu spatele la el,Luca se lipi de trupul ei şi o presă atât de tare,încât aceasta se văzu nevoită să îşi pună braţele în jurul copacului şi să-l strângă cu toată forţa.Umezeala arborelui se afla în deplină concordanţă cu cea care începea să izvorască dintr-însa,deoarece numai simţind respiraţia lui fierbinte pe gâtu-i încordat de dorinţă,fata se excită teribil.Mii de gânduri perverse şi condamnabile se trezeau în ea într-un ritm năucitor.Dorea oare să-şi reprime acele trăiri murdare ce îi întinau întreaga fiinţă?!Nu,în mod paradoxal,se simţea ahtiată după explorarea lor.Râvnea la momente inedite şi răvăşitoare,petrecute în tovărăşia celui care o presa acum cu atâta forţă,încât o lăsa fără strop de răsuflare. Când mâinile lui începură să o mângâie frenetic prin materialul umed al rochiei,tânăra făcu cunoştinţă cu una dintre cele mai teribile şi grandioase desfătări.Degetele lui parcurgeau cu infinită pricepere trasee nedescoperite până atunci,transmiţându-i fiori electrici prin tot trupul.Gemetele ei se succedau fără pic de întrerupere şi creşteau în intensitate într-un mod îngrijorător,deoarece se simţea tot la fel de umedă precum natura înconjurătoare sub efectele ploii.Diferenţa consta în sim-plul fapt că efectul asupra ei se produsese datorită magnetismului deţinut de şarmantul Luca.Îi mulţumi cerului că îi oferise reala binecuvântare de a se fi născut în acelaşi secol cu el. Totuşi,avea strania senzaţie că se cunoscuseră şi într-altă viaţă.Simţea că sunt datori unul faţă de celălalt,ca şi cum ar fi rămas ceva nerezolvat între ei dintr-o viaţă anterioară.Nu avusese niciodată curajul să îi mărturisească şi lui această impresie bizară.Poate că ar fi luat-o în râs,deşi ştia că Luca nu e un oarecare individ ce se complace numai cu reflecţii superficiale. Dar şirul gândurilor îi fu brusc întrerupt,deoarece mâna lui pătrunse îndrăzneaţă pe sub lenjeria ei intimă.Beţia simţurilor care o cuprinse se dovedi atât de intensă,încât îşi înfipse unghiile adânc în coaja arborelui şi zbieră cu ardoare. Conştient că acum deţinea cheia momentului suprem pentru a o convinge să ia parte la nebunia care prinsese contur în mintea lui,începu să-şi frece trupul de al fetei cu fervoare.Sigrid se simţea mai presus decât într-o stare în care i s-ar fi administrat stupefiante în cantităţi excesive,cu unica deosebire că drogul extrem care îi conferea o dependenţă inexorabilă,era nimeni altul decât Luca. Ritmul frecării lor deveni treptat din ce în ce mai accelerat.Acum respiraţiile lor se completau în gâfâituri,care se armonizau perfect în intensitate.Era suficient ca Sigrid să scoată un geamăt mai prelung pentru ca acesta să o urmeze îndeaproape şi să geamă tot la fel de intens.De fapt,mai mult mormăia,crezând că ar fi fost o dovadă absolut efeminată să se lase atât de extaziat de nişte simple mângâieri,mai ales că nici măcar nu erau dezbrăcaţi.Dar ce mai conta acest detaliu în străfundurile erotice pe care amândoi le explorau cu atâta aviditate ?!

Sandy Manase

286

Hainele îmbibate până la refuz cu apa ce şiroia necontenit,le lipea corpurile şi mai intens şi le oferea senzaţii divine.Nici unul nu experimentase vreodată o aventură pasională mai pătimaşă. - Roagă-mă acum să te las în pace,să nu mă mai apropii de tine...îi şopti el suav la ureche,în timp ce un zâmbet victorios îi răsări pe chip. Sigrid nu mai gândea aşa în acel moment.Din contra,îl dorea cu lăcomie,fiind ea aceea care voia să îl tăvălească acum.Pofta tinerei era atât de vie şi de puternică,încât ar fi fost în stare să îi satisfacă orice capriciu acelui monstru pasional care o tortura.Sângele îi fierbea în vene,inima îi zvâcnea în piept,iar ea nu mai aştepta decât să fie posedată cât mai repede posibil. - Nu-i aşa că nu îmi doreşti deloc îmbrăţişările cele sfâşietoare?întrebă acesta,întorcând-o spre el şi cuprinzând-o în braţe aşa cum nu o mai făcuse niciodată. Îşi simţeau unul altuia bătăile inimii şi,în mod bizar,constatară suprinşi că acestea se completau reciproc.Inimile lor decoperiseră un ritm comun în care se armonizau cu uşurinţă.Fiecare bătaie mai accelerată a lui,îi trezea şi fetei una la fel de intensă,şi viceversa.Această îmbrăţişare îi contopea unul într-altul cu întreaga lor fiinţă.Era ca şi cum erau o singură persoană... - Ah,vreau!ţipă ea,invadată de un val de adoraţie faţă de cel ce o strângea dureros în braţe.Vreau să mă strângi tare,tare de tot! Până mă sfâşii,dacă aceasta îţi e voinţa,iubitule!Oferă-mi privilegiul de a fi distrusă de braţele tale,îl rugă ea,apucându-l de mâini şi sărutându-i-le plină de admiraţie. Fiind martor la dovada de imensă preţuire pe care Sigrid tocmai i-o arătă,Luca se înduioşă,şi cu greu reuşi să mai continue demenţialul joc.Îşi încleştă maxilarul,întrebând-o sfidător,imediat după ce o eliberă din îmbrăţişarea atât de mult râvnită. - Nu spuneai că nu îmi doreşti mângâierile arzătoare ? Fata nu mai zicea nimic şi tremura în aşteptarea lui.Se lipi în mod instinctiv cu spatele de copac şi îşi strânse rochia umedă pe ea,încercând să-şi ţină picioarele ferm strânse,bine lipite unul de altul. Aruncându-i o ultimă privire zeflemitoare,Luca îşi introduse mâna exact între picioarele sale.Fata se zbătu,râse şi-l izbi cu pumnii în piept.Reuşi să-i îndepărteze oarecum mâinile,folosindu-se de forţa-i disponibilă,dar nu făcu decât să îl înfurie şi mai cumplit.Oponenţa ei îl scotea din minţi,iar de această dată,tânărul se grăbi să îi depărteze picioarele fără pic de milă. Sigrid simulă o ultimă zvâcnire pentru a se elibera.Nu-i venea să creadă cum de puteau să îi fie oferite nişte mângâieri atât de fabuloase,care păreau ireale,şi nu înţelegea de ce încă se prefăcea cu nesimţire că nu-şi doreşte atingerea lui. El continua să o privească în ochi,în timp ce mâinile lui hoinăreau pe întregul ei trup.Materialul umed al rochiei se încingea,iar Sigrid simţea că fierbe de dorinţă.Îşi dorea să o devoreze complet,să o facă a lui până cand îl suplica să înceteze,să îi aparţină întru totalitate. - Nu te opri,îl imploră fata,sfârşită din pricina dorinţei nepotolite.Dacă mângâierile tale înseamnă că trebuie să ard şi să simt pe pielea mea însăşi focul nemilos al infernului,atunci poartă-mă cu tine în adâncuri,fiinţă ciudată!Fă-mă să descopăr cele mai oribile şi întunecate tenebre.Potoleşte-mi înflăcărarea şi stinge-mi focul care m-a cuprins,îi porunci ea,înşfăcându-l cu sălbăticie de cămaşă. - Sigrid,iubito,dar te contrazici singură.Însă nu cumva să uităm şi ultima ta remarcă făcută.Nu îţi doreşti săruturile mele lacome.Aşa ai zis,nu-i aşa ? - Dumnezeule,ţipă Sigrid,ca şi cum ar fi uitat că în toată această hărţuire nu se sărutaseră absolut deloc.Să mă ia dracu'! Reneagă-mi şi ultima afirmaţie şi transform-o într-un adevăr veritabil. Invitaţia fu mai mult decât suficientă pentru Luca,care de abia mai putea să îşi stăvilească pofta nebună de a-i gusta buzele.Se repezi asupra ei ca un animal avid,care dorea să îşi devoreze prada şi o ridică furtunos în braţe,sprijinind-o cu spatele de bietul copac,ce deja fusese martor la prea multe depravări din partea celor doi tineri neruşinaţi. Când limba lui o întâlni pe a ei,avu loc o explozie a simţurilor înăbuşite un timp mult prea

Joaca de-a destinul

287

îndelungat.Tânăra putea să simtă acum toată lăcomia lui neîndurătoare,toate vechile sale dorinţe reprimate.Gura sa o tortura sălbatic,nepermiţându-i nici să respire normal.Buzele lui coborâră pe gât,iar fata îl prinse cu disperare de mână şi îl strânse.Îşi dorea să se simtă îndrumată de către el în toată această nebunie,pentru a nu se afunda iremediabil. El o îndepărtă de copac,nedezlipindu-şi trupul de al ei niciun moment.Până şi buzele încercau să se menţină lipite unele de altele,deşi se mai desprindeau din cauza paşilor executaţi cu stângăcie. Strâns îmbrăţişaţi,se trântiră pe pământul umed şi mocirlos,fără să se sinchisească să mai cerce-teze în prealabil locul.Spre ghinionul lor,nimeriră fix într-o baltă proaspăt realizată de ploaia,care acum se revărsa parcă şi mai aprig ca înainte.Dar se observa limpede că puţin îi interesa pe cei doi amorezi,acest detaliu minor şi insignifiant. Sigrid începu şi ea să-şi plimbe mâinile cu aviditate pe spatele viril al tânărului.Materialul umed al cămăşii lui o excita cumplit,aşa că nu putea să se îndure să i-o dea jos.Luca remarcă şi el efectele miraculoase ale ploii revărsate asupra pasiunii lor arzătoare,fiindcă îi mângâia picioarele fetei prin ţesătura fină a rochiţei,simţind cum căldura intensă care răzbătea din interiorul ei,intra într-un plin contrast cu apa care şiroia abundent din materialul cel fin.Aţâţat de acea senzaţie fabuloasă,crescu ritmul mângâierilor,făcându-le să devină agresive,până când ajunseră aproape să conţină tente de brutalitate.Se opri doar o unică clipă,îşi lepădă cu repeziciune cămaşa umedă,iar apoi o azvârli cu indiferenţă.Apucând-o pe ea de picioare,o trase spre el pentru a se aşeza cât mai bine deasupra sa. Când îşi cursul mângâierilor executate cu o pricepere diabolică,fata nu mai rezistă şi începu să urle de plăcere.O tăvălea atât de bine,încât ai fi zis că se aflau într-un pat regesc,şi nu pe pământul ud şi noroios.Rochia ei se zdrenţuise într-un hal fără de hal şi se murdărise toată de noroi. El continua să îi frece materialul umed de corp,oferindu-i senzaţii delicioase şi deloc bănuite până într-acel moment răvăşitor. - Murdăreşte-mă!Sfâşie-mă toată şi hrăneşte-te cu inocenţa mea,iubitule.Ştii că ţi-am aparţinut mereu în totalitate,zise aceasta,cuprinzându-l zdravăn cu braţele în jurul gâtului pentru a-l aduce mai aproape de ea.Fă ce vrei cu mine... Luca nu mai aşteptă o a doua rugăminte,şi îi sfâşie rochia cu o mişcare pricepută.Sigrid se repezi şi ea cu mare disperare la pantalonii lui,dar oricât se strădui,nu reuşi să-i scoată cureaua.Mâinile cele gingaşe îi tremurau într-un mod de-a dreptul îngrozitor.Zâmbetul lui ciudat de duios în faţa neîndemânării sale,o făcu să-şi întoarcă jenată privirea,lăsându-l pe el să termine cu dezbrăcatul. - Nu,zise el cu blândeţe,obligând-o să-l privească.Haide,scoate-mi tu pantalonii.Te ajut doar dacă nu reuşeşti.Încearcă,te rog... O îndemna cu atâta bunăvoinţă,încât ea îl ascultă supusă.Îşi ridică mâinile şi încercă iar să-i dea jos cureaua,deşi încă mai simţea tremurături zdravene din pricina emoţiei cele copleşitoare. Luca crezu că rămâne captiv într-acea clipă de extaz nemaipomenită.Acesta era contrastul care îl făcea să-şi piardă minţile.Ezitarea ei inocentă din acele momente,intra teribil în contrast cu violenţa de care fusese capabilă acum câteva momente.Înnebunit şi pierdut total în beţia simţurilor,îşi lăsă capul pe spate şi închise uşor ochii.Deşi încerca să îşi reprime oricare sunet pe care îi venea să îl scoată,scăpă un geamăt atât de profund,încât Sigrid îşi pierdu toată luciditatea şi-şi retrase mâinile profund tulburată. - Încetează,îl rugă ea.Crezi că aşa mă ajuţi?Mă faci să îmi pierd şi ultima fărâmă de limpezime pe care o mai deţin în minte. Într-un final,Luca nu se mai putu abţine şi îşi dezbrăcă pantalonii singur,după care rămase cu privirea aţintită asupra splendidului trup,care îl aştepta încins din cauza dorinţei neîndurătoare. - Haide odată,îi strigă ea pe un ton poruncitor,atunci când îl văzu cuprins de starea aceea de beatitudine.Ce tot aştepţi,prostule ?

Sandy Manase

288

Întărâtat de comanda ce nu accepta un refuz,se repezi asupra ei şi începură să se rostogolească,în timp ce ploaia continua să le răcorească pielea încinsă,iar tunetele să le alcătuiască fundalul sonor al actului erotic pe cale să se îndeplinească în mod desăvârşit. - Ah,Doamne,dacă ai şti cât de mult te urăsc,îi mărturisi ea,în timp ce Luca se opri deasupra ei şi o pătrunse fără milă. - Dacă mă urăşti atât de mult,mă pot opri chiar acum,o ironiză el,zâmbind diabolic şi furându-i un sărut pătimaş. Doar la gândul că acesta ar putea să se ridice nepăsător,să-şi culeagă hainele şi să plece,Sigrid se îngrozi.Îl credea în stare de aşa ceva,chiar dacă asta ar fi însemnat să-şi curme propria dorinţă care îl ardea.Se agăţă de gâtul său şi îl trase cu forţă spre ea,pentru a se asigura că sunt suficient de lipiţi unul de altul.Dorind să fie convinsă de capturarea lui totală,începu să se frece de trupul lui într-un ritm atât de năucitor,încât gemetele îi răsunau necontenit în adâncul pădurii.Sigrid simţea că urca treptat toate nivelele către extazul cel total.Luca era incredibil.Reuşea să fie tandru şi pasional în acelaşi timp.Sărmana fată se gândi că avea mare noroc fiindcă simţea pământul umed sub corpul înfierbântat de savoarea pasiunii recent gustate. Pentru o clipă,el păru desprins de realitate şi o privi în ochi atât de intens,încât ea îl întrebă: - Luca,s-a întâmplat ceva ? - Nu...ezită el răspunsul.Doar că...eşti foarte frumoasă. Sigrid nu ştia cum să răspundă la acest compliment.Ar fi fost ipocrită să pretindă ca frumuseţea ei era neremarcabilă.În plus,ar fi putut să-i zică un simplu „mulţumesc“ şi nimic mai mult.Dar nu putea să distrugă acea magie pe care o simţise evadată din cuvintele sale.Acel comentariu,care ar fi părut banal ieşit din gura altora,sau poate chiar înjositor,ascunzând numai pură atracţie fizică,era ceva neobişnuit venind din partea lui Luca.Se gândi şi constată că cea mai potrivită metodă ar fi să îi mărturisească şi ea câteva lucruri.Făcând un semn subtil,îl chemă mai aproape pentru a-i putea şopti suav la ureche.Luca aşteptă nerăbdător,dar pentru o clipă simţi o dezamăgire zdravănă. - Tu nu eşti atât de frumos...râse Sigrid,bucurându-se câteva momente de confuzia şi de iritarea tânărului.Glumesc,desigur.Pentru mine eşti cel mai chipeş bărbat din întreaga lume ! Luca începu şi el să râdă la cea de-a doua parte a mărturisirii.O strânse în braţe şi o rostogoli de câteva ori,în final revenind din nou deasupra ei. - Şmechero! M-ai speriat puţin. - Îmi pare rău că ţi-am creat un scurt şi dureros moment de deziluzie.Însă,orgoliul tău va fi pe deplin satisfăcut atunci când vei asculta ce am de zis în continuare. - Uimeşte-mă...o invită el,după ce îi mângâie încetişor gâtul cu limba. - Sper totuşi ca dezvăluirea mea să nu fie mult prea şocantă,îl avertiză ea glumeaţă înainte de a începe.Renunţând la ipocrizie,am cunoscut bărbaţi cu un aspect fizic mult mai avantajos decât al tău.Cu toate acestea,am constatat că frumuseţea ţine mult de atitudine.Pe lângă calităţile lor fizice deţinute,şarmul tău este răvăşitor... - Mă flatezi prea mult,Sigrid,zâmbi tânărul puţin intimidat. - Nu este prea mult.Atitudinea ta denotă o siguranţă deplină,şi,bineînţeles,până şi aroganţa pe care ţi-o expui cu atâta nonşalanţă,îţi oferă un farmec cu adevărat aparte.În jurul tău se creează un magnetism incontestabil.Totul este într-atât de magic şi de misterios,încât parcă îmbie la explorarea personalităţii tale. Ploaia continua să curgă,şiroindu-i fetei pe chip într-un asemenea hal,încât Luca nu şi-ar fi dat seama dacă aceasta ar fi plâns într-acele clipe de sincere mărturisiri. - Am întâlnit în jurul meu atât de mulţi superficiali...oftă ea.Mă simţeam de-a dreptul scârbită adesea.Unii se purtau pueril,unii susţineau că dragostea nu există,iar alţii ar fi făcut absolut orice doar pentru a ajunge cu mine în pat.În plus,eram frustrată,deoarece singurul pe care îl iubeam şi

Joaca de-a destinul

289

care era capabil să evadeze cu mine dintr-această lume atât de frivolă,nu îmi dădea nici măcar cea mai mică atenţie.Nu ai idee ce sentimente contradictorii mă străbăteau atunci când încercam să regăsesc în altul,ceea ce deţineai doar tu,căci sufeream deziluzie după deziluzie... - Atât de perfect mă consideri acum?o ironiză Luca,scoţând în evidenţă faptul că ea mereu îi reproşa obsesia pentru perfecţiune. - Pentru mine n-ai încetat niciodată să fii perfect.În ciuda tuturor suferinţelor,lacrimilor,cuvinte-lor jignitoare,ai fost întotdeauna idealul meu suprem.Ah,uite ce prostioare romantice mă faci să spun! Şi mai ales că eu nu cred în existenţa unei astfel de persoane desăvârşite.Dar tu... De data aceasta,Sigrid se rostogoli pentru a ajunge deasupra lui Luca.Îi contemplă chipul pentru câteva secunde,iar apoi se aplecă încet pentru a-i oferi un sărut suav şi plin de inocenţă.Ce doi nu îşi foloseau deloc limbile,ci doar îşi atingeau buzele cu gingăşie. - Dar tu...tu....tu...tu !Oh,Doamne,tu uneori nici nu pari aievea ! Oare visez ? - De ce aproape mereu întrebi aşa ceva ? - Fiindcă de nenumărate ori am impresia că iubirea noastră este doar un vis,o poveste,o fantezie şi nimic mai mult... Luca se rostogoli şi el la rândul lui,oprindu-se iarăşi asupra ei. - Dacă e numai o poveste...atunci vreau să ştii că este o poveste frumoasă,captivantă şi învăluită într-o aură de mister indescifrabil.Este nebunia care mi-a schimbat total concepţia despre iubire.

Sandy Manase

290

Capitolul 43

Pentru tine şi pentru mine,momentul suprem,bucuria cea mai intensă nu este atunci

când mintea noastra domină,ci atunci când ne pierdem minţile,iar noi doi ni le pierdem în acelaşi fel,prin dragoste.

~ Anais Nin ~

Sigrid se furişă în curtea casei,sperând că va reuşi să urce şi până la etaj fără a fi observată.Ajunsă în faţa uşii principale scotoci în poşetă pentru a găsi cheile,însă mare îi fu uimirea când realiză că ea,ce era o fire organizată,le uitase acasă.Neputincioasă în faţa situaţiei ghinioniste,se văzu nevoită să bată la uşă.Îi părea rău că trebuia să trezească pe cineva din casă la ora aceea nepotrivită,dar nu avea deloc încotro,căci pur şi simplu nu avea pe unde să intre. Ciudat.Bătăile ei păreau să nu primească răspuns.Se gândi că,dacă absolut toţi dormeau,trebuia să apeleze la un plan de rezervă.Nu-i rămânea decât să spargă liniştea nocturnă şi să se apuce de strigat,sperând că astfel va fi auzită măcar de unul dintre locatarii casei. Cei trei băieţi tocmai se aflau într-una din camerele de la etaj,vizionând un film artistic.Erau bine dispuşi,extrem de vorbăreţi şi puşi pe glume.Nici măcar nu ar fi auzit ţipetele sale în gălăgia lor uniformă,dacă Alfred nu ar fi atras deodată atenţia celorlalţi doi. - Hei ! Nu aţi auzit ceva ? Luca se prefăcu perfect indiferent,încercând să-l convingă pe acesta că fusese o impresie falsă.Ştia prea bine că acel glas care se făcuse auzit era a lui Sigrid,dar spera ca băieţii să nu-şi fi dat seama. - Nu s-a auzit nimic.Ne uităm la film în continuare ? - Cred că am auzit şi eu,începu şi Brayton.Şi,dacă nu mă înşel,era chiar vocea lui Sigrid.Dar stai puţin...n-are cum,nu-i aşa? râse el. Spre contrarierea celor doi băieţi,curând strigătele reîncepură. - E chiar Sigrid! constată Alfred. - N-ai auzit nimic! tună Luca nervos.Uită-te la film şi taci.Spuneai că eşti extrem de nerăbdător să vezi partea asta.Acum te interesează zgomotele de afară? Nu mai băga în seamă orice lucru inutil. - Dar Sigrid este afară şi strigă.Alfred are dreptate. - Brayton nu spuneai că ţi-e somn? îl repezi Luca. - Din contra,nu mi-e somn deloc.Vreau să văd filmul,dar nu înainte de a coborî pentru a vedea dacă este totul în regulă... - N-ai auzit absolut nimic ! repetă el cu o seriozitate şi cu o privire ce îi înspăimântă pe amândoi. - Absolut nimic,îl aprobă Brayton puţin deranjat,dar îşi îndreptă privirea către televizor. - Eu nici atât,zise şi Alfred ascultător. - Perfect!Mă bucur că aţi înţeles că nu trebuie să acordaţi importanţă zgomotelor nefondate. Sigrid era acum înfuriată peste măsură.Nu-şi explica cum de nimeni nu-i auzea strigătele atât de asurzitoare.După un scurt moment de răgaz,reîncepu să ţipe cu şi mai multă putere. În camera băieţilor,tensiunea creştea.Alfred şi Brayton se prefăceau că urmăreau filmul dar se gândeau necontenit la o metodă pentru a putea ieşi din cameră.Din când în când,ei îşi mai aruncau priviri pe furiş,ca şi cum ar fi vrut să stabilească o complicitate neobservată de ochii vigilenţi ai celuilalt.Însă planurile lor rămaseră în stadiul iniţial,căci Luca însuşi se ridică şi se îndreptă furios către balcon. - Bună seara,scumpa mea! îi zâmbi el ironic de deasupra balustradei.

Joaca de-a destinul

291

- Luca! răsuflă ea uşurată.Ce bine că te-ai trezit.Mi-am uitat cheile şi a trebuit să strig.Poţi să cobori şi să-mi deschizi uşa ? - Nu. - Poftim? întrebă ea stupefiată,sperând că totuşi nu auzise bine. - Aceasta nu este o oră adecvată pentru a te întoarce acasă.Nu ai niciun drept să tulburi somnul tuturor,din pricina faptului că eşti o distrată care îşi uită lucrurile cele esenţiale.Este greşeala ta şi trebuie să ţi-o asumi. - Eşti nebun?Crezi că eu am vrut să îmi uit cheile acasă?Nu fi absurd,Luca! Deschide-mi imediat ! - Nu ai vrut să îţi uiţi cheile,dar cu toate acestea,ai dorit să îţi petreci noaptea în altă parte.Dar ce s-a întâmplat?Nu te-a primit în patul lui pentru toată noaptea sau cumva ai avut vreo altercaţie cu iubita,soţia,fiica...? - Ce?! ţipă ea indignată.Chiar crezi că aş fi capabilă să mă încurc chiar şi cu bărbaţi căsătoriţi ? - Nu cred,ci sunt absolut convins. - Ah,scuze pentru marele deranj,zise ea ironic,făcând chiar şi o plecăciune caraghioasă.Dar cred că din pricina somnului tulburat,mintea îţi este grav afectată.Pot intra? Îţi promit că înăuntru vei putea să mă dojeneşti mai pe îndelete. - Este exclus,se opuse Luca ferm. - Un individ mai josnic ca tine nu mi-a mai fost dat să întâlnesc!Trebuie să intru în casă ! - Da,desigur.Sunt tentat să te cred cu cea mai mare plăcere. Sigrid se uită la el cu ură.Iniţial,dorise să-i povestească despre cum se plimbase pe străzile pustii ale oraşului,încercând să-şi limpezească gândurile cele confuze.Ar fi vrut să-i explice că nu avusese nicio aventură,că nici măcar nu urmărise să îşi petreacă noaptea într-alt pat decât tocmai al ei. Dar,deodată,îşi dădu seama că el n-ar crede o iotă din ce i-ar povesti.În plus,după felul jignitor cum se purta,nici nu merita să i se ofere vreo explicaţie. - Poţi să crezi ce vrei...oftă ea,ridicând din umeri cu nepăsare. - Nu mai fă pe inocenta! Nu uita că eu îţi cunosc destul de bine tertipurile.În primul rând,adori să suceşti minţile tuturor bărbaţilor:de la cei tineri şi naivi,până la cei maturi şi experimentaţi.Apoi,cu refuzurile tale bine calculate,îi înnebuneşti într-un asemenea hal,încât până la urmă sunt capabili de orice pentru a te ţine în braţe măcar o singură seară. - Habar n-am despre ce vorbeşti.Ar fi extrem de plăcut dacă m-ai lăsa în pace.Încep să mă satur de tine,şi constat că prefer să îmi petrec seara afară,ascultând cântecul greierilor,decât insultele tale de-a dreptul nefondate. - Noapte bună,atunci! îi ură tânărul foarte mânios,pregătindu-se să închidă uşa balconului,când un ţipăt de durere răzbătu prin tăcerea nopţii,izbindu-i urechile din plin. Sigrid se afla întinsă pe scările de marmură,cu capul sprijinit în palme şi văicărindu-se. - Ce ţi s-a întâmplat? sări el ca ars. - Piciorul...au,mă doare rău de tot...cred că l-am rupt... - Nu te mişca! O să cobor imediat. Intră vijelios în cameră,şi observă că cei doi băieţi aşteptau cu sufletul la gură o relatare detaliată a poveştii,deşi era evident că trăseseră cu urechea la întreaga discuţie.Aceştia remarcară intensa lui agitare,dar nu îndrăzniră să-l întrebe nimic.Le era teamă că o să-i repeadă,fără nicio explicaţie. - Sigrid...a căzut pe scări...cred că şi-a rupt piciorul...îi informă el. - Să chemăm salvarea! strigă Alfred extrem de preocupat. - Nu fi dramatic! îl opri Brayton,luându-i din mână telefonul pe care acesta tocmai se pregătea să îl utilizeze.Poate fi vorba doar de o fractură uşoară sau chiar de o simplă entorsă. - Staţi calmi,vă rog!Eu o să cobor şi o să văd despre ce este vorba.Dacă lucrurile sunt într-adevăr grave,voi lua eu măsurile necesare.Să nu le înştiinţati pe fete.S-ar îngrijora peste măsură şi le-am

Sandy Manase

292

speria groaznic dacă le-am trezi la ora asta atât de târzie. - Şi mai ales dacă ar afla că nu ai vrut să îi deschizi,că ai lăsat-o afară în bătaia vântului nemilos,a furtunii ce putea să se stârnească,a hoţilor care puteau să ne invadeze teritoriul...comentă Brayton deosebit de ironic. - Chiar auzisem că se anunţase o furtună,se trezi Alfred informându-i cu mare seriozitate. - Dumnezeule,dar ce fac eu aici?! strigă Luca exasperat.Ascult aberaţiile voastre când ar fi trebuit să fiu deja lângă ea. - Oricum eşti singurul vinovat,murmură Brayton. - Cu voi nu aş scoate-o niciodată la capăt! concluzionă el,în timp ce ieşi furtunos din încăpere,şi se avântă pe scări cu o viteză uimitoare.În câteva clipe deja se afla afară. - Eşti bine? o întrebă,repezindu-se la ea şi aşezându-se în genunchi. - Nu ştiu,suspină ea printre gemete înteţite.Mă doare,iar tu vrei să mă laşi în frig,răule!Te rog,nu mă abandona!Am mare nevoie de tine,zise ea,apucându-l de mână şi trăgându-l cât mai aproape. - Cum ai putea crede că te-aş lăsa afară,scumpo? Vino aici ! O luă în braţe încetişor,în timp ce ea se prinse cu braţele de gâtul lui precum o victimă ce se agaţă de salvatorul său.Îşi lipi cât mai bine capul de pieptul lui,ascultând cu atenţie bătăile haotice ale inimii.Era profund tulburat,încât tânăra fu convinsă că starea ei era motivul neastâmpărului său sufletesc.O iubea atât de mult,părând că se preocupă de binele său în ciuda oricăror altercaţii,fără să-şi aducă aminte cât de perfidă putea să fie fiinţa aceea care se ghemuia acum vulnerabilă lângă sufletul lui.Orbit de sentimentele intense şi demenţiale,nu se gândi nicio singură clipă că Sigrid ar fi putut să joace teatru. În timp ce o purta uşor în braţele lui,pentru a o aşeza pe canapeaua din mijlocul salonului,simţea numai delicateţea trupului ei ce necesita protecţia lui neapărată,doar inocenţa şi gingăşia ce nu ar fi putut fi lăsate în niciun caz în calea intemperiilor cele nemiloase.Considera că dacă ar fi comis o asemenea faptă ar fi meritat ulterior cele mai drastice dintre reproşuri. Însă,în realitate,cea care ar fi meritat să sufere reale torturi de pe urma faptelor sale meschine,era însăşi făptura aceea aparent plăpândă.Piciorul său nu suferise niciun accident,iar tânăra se simţea chiar mai bine ca oricând,mai ales că îl făcuse să o ia în braţe în ciuda disputei violente iscate.Ideea strălucită îi venise dintr-odată,atunci când realizase că expunerea într-o situaţie vulnerabilă avea să îl înduioşeze pe el într-o clipită.Acum se afla lipită de trupul lui,şi nu putea să-şi mai domolească dorinţa ce o cuprindea din ce în ce mai năvalnic.Când tânărul o aşeză cu grijă pe canapea,simţi o dezamăgire acută şi supărătoare. - Spune-mi...unde te doare? - Aici...zise fata,arătându-i o zonă oarecare,afişând totodată şi o figură foarte îndurerată,menită să-l convingă de suferinţa ei insuportabilă. Când mâinile lui începură să-i maseze cu delicateţe zona indicată,fata se simţi subit invadată de valuri de pasiune cutremurătoare.Degetele lui erau capabile să desfete utilizând cele mai suave din mângâieri,să producă cei mai delicioşi fiori prin explorarea aceea înălţătoare şi nemăsurată. Sărmana se trezi întrebându-se zăpăcită dacă era pentru prima dată când acest bărbat o atingea.Îi cunoştea dezmierdările de la cel mai uşor contact până la cele mai profunde contopiri amoroase,şi totuşi,în unele momente simţea că Luca o fascina cu noi şi noi delicii seducătoare,dezvăluite treptat de personalitatea lui misterioasă.Aşa se întâmpla şi în clipa de faţă,când mâinile lui îi masau încet pielea fină,nebănuind că nu-i alinau durerea,ci că stârneau în interiorul fiinţei sale un alt fel de suferinţă fizică.Era nevoită să îşi reprime acele valuri continue de dorinţă neastâmpărată pentru a nu se da de gol. - Te mai doare? - Ah,mă arde,îi mărturisi Sigrid,nedându-şi seama de ceea ce afirmase.

Joaca de-a destinul

293

- Atât de rău te doare ? - Oh...este atât de amorţit,încât nici nu-l mai simt.Dacă nu voi mai putea să merg normal?sări ea,agitându-se cu falsitate. - Nu vorbi prostii,o linişti el.Din câte cred eu,nu este rupt.Probabil e doar o entorsă,aşa că nu ai de ce să te îngrijorezi.Dacă apar cumva anumite complicaţii,o să mergem mâine dimineaţă până la spital,sau,dacă preferi,mergem chiar acum. - Nu! ţipă ea,fiind speriată că ar putea fi astfel descoperită. - Atunci,o să te ajut să mergi în camera ta.Trebuie să te odihneşti,să încerci să nu depui efort şi să nu execuţi mişcări bruşte.Deocamdată repaus total,ai înţeles?N-aş vrea ca problema aceasta să se agraveze,iar eu să pic mai apoi drept responsabil pentru acest mic accident. - Deci aşa,nu?se enervă tânăra dintr-odată,îndepărtând fulgerător mâna lui,ce încă rămăsese pe piciorul său.Domnul Luca doreşte să rămână cu integritatea nepătată,deşi s-a comportat extrem de grosolan astă seară. - Nu eu te-am împins pe scări.Iar acum treci în camera ta,şi încetează să te mai comporţi precum o fetiţă răsfăţată.Hai,dă-mi mâna... - Să nu îndrăzneşti să mă atingi,răutăciosule!Pot să mă descurc foarte bine şi singură,replică ea vitează,sfidându-l cu o privire intensă. Luca stătu câteva clipe în cumpănă,după care o apucă de braţe şi o ridică forţat.Însă fata nu dorea să se întoarcă în camera ei pustie,între pereţii coloraţi ce contrastau cu singurătatea ei,în liniştea aceea,ce avea să domnească până dimineaţă.Prefera să-şi petreacă seara într-un mod mai activ,mai nostim,chiar mai pasional dacă ar fi fost posibil.Poate că nu avea şanse mari de a se strecura în patul lui,dar măcar avea să înlocuiască acel calm ce ameninţa să o azvârle într-o monotonie,cu o ceartă straşnic de amuzantă. - Brută ce eşti! ţipă ea teatral,zbătându-se,după care se prefăcu brusc că se prăbuşeşte la podea. Se ghemui lângă marginea canapelei,şi profită de pernuţa de pluş aşezată ornamental pe aceasta, pentru a-şi afunda adânc chipul într-însa.Acum ştia că deţinea acoperirea perfectă pentru a putea râde pe înfundate,în timp ce avea să îl prostească pe el cu vaiete dureroase şi icnete prelungi. Când Sigrid dădu drumul spectacolului melodramatic,Luca rămase mut de uimire,simţindu-se chinuit de remuşcări insistente.Era ferm convins că el fusese unicul vinovat,fiindcă o bruscase şi o obligase să se ducă în camera ei împotriva voinţei sale. Înduioşat de postura ei atât de amărâtă,ce necesita o neapărată alinare,se simţi responsabil să-i potolească acea răbufnire îndurerată.Îşi plecă genunchii şi întinse uşor braţul pentru a o mângâia. Însă,ezită.O ezitare lungă,care părea interminabilă,pentru ca într-un final să se încheie tocmai cu retragerea braţului,scoţând-o din sărite pe Sigrid.De fapt,aceasta îl pândise cu colţul ochiului şi văzuse cum şovăise,dând înapoi chiar în ultima clipă. Nelăsându-se învinsă,neacceptând sub nicio formă ideea îndepărtării lui,fata apelă până şi la un plâns infantil,cu sughiţuri,suspine şi tot tacâmul patetic.Întregul moment mişcător,la care se mai adăuga şi chipul ei,ce putea lua atât de uşor figura inocentă,avea să-l emoţioneze cu certitudine. - Sigrid,te rog.Nu mai plânge. Totuşi,rugămintea lui părea să se piardă printre suspinele şi gemetele ei ce se înteţeau. Îngrijorat,lăsă deoparte toată nehotărârea precedentă,iar apoi se aplecă încetişor asupra trupului ei vulnerabil,acoperindu-l cu braţele-i protectoare.În ciuda teatrului jucat cu mare măiestrie,fata nu putu să-şi mai renege realele trăiri ce se stârneau la simpla lui atingere.Brusc,se simţi învăluită de o aură armonioasă,ce nu permitea mascarea nici celei mai infime dintre emoţii. - E mai bine acum,nu?o întrebă el suav.Nu trebuie să-mi răspunzi.Ştiu că îţi este mult mai bine.Simt... Sigrid îşi ridică ochii către el.Lacrimile cele false încă i se mai prelingeau pe chip cu un realism

Sandy Manase

294

atât de fantastic,încât Luca se simţi împins să i le şteargă cu nemărginită duioşie.Degetele lui nu bănuiau că erau înşelate şi obligate să îndepărteze chinul unei suferinţe ipocrite,perfide,pline de o şiretenie insolentă.Acestea doar mângâiau cu tandreţe obrajii fini ai fetei,încercând pe cât posibil să-i ofere o alinare sublimă.Atingerea lui îşi făcu efectul chiar şi în ciuda înşelătoriei ei,căci fata simţi curând că se prelingea din dorinţa de a i se dărui. - Nu te opri...îl rugă ea. - Cred că ţi-am şters toate lacrimile,zâmbi Luca. - Dacă vrei pot să plâng din nou. - Oh,nu.Chiar te rog să nu mai laşi izvorul acela să mă inunde.Mă tem că de această dată nu-l voi mai putea stăvili. Sigrid surâse şi se cuibări lângă el cu grijă,aşezându-şi încetişor capul pe pieptul său.Bătăile inimii sale deveniseră melodia ei preferată,iar sunetul vocii lui ar fi fost tocmai detaliul esenţial pentru a-i întregi oaza de linişte. - Vorbeşte-mi...îl rugă ea,scoţând un oftat îndelung. - Despre ce? întrebă tânărul uimit. - Orice...orice...poţi să-mi istoriseşti poveşti lipsite de credibilitate sau să îmi relatezi întâmplări reale cărora să le adaugi chiar tu detalii magice.Doar permite-mi să mă delectez cu glasul tău.Nu mă izgoni în camera mea.Nu mă obliga să mă închid între pereţii aceia reci şi să renunţ la căldura oferită de braţele tale.Ai puţină compasiune... Luca îşi plecă privirea asupra fiinţei ce se afla lipită strâns de sufletul lui.Ochii ei duioşi,rugători şi de o sinceritate devastatoare,îi înlănţuiră raţiunea şi îl cufundară într-un vis fermecător.Deşi era o altă seară banală,deşi ceilalţi dormeau sus nepăsători,el se afla într-un fel de univers magic pe care îl împărţea doar cu cea pe care o iubea. Salonul era cufundat într-o semiobscuritate minunată,iar razele lunii pătrundeau discret,făcând părul fetei să lucească într-un mod straniu de ademenitor.Particulele sclipitoare atraseră ca un magnet degetele lui,ce începură să se joace uşor cu una dintre şuviţele mătăsoase. - Zi ceva,îl sâcâia Sigrid necontenit,întrerupându-i acţiunea afectuoasă.Spune-mi,Luca!Orice! - Cred că mult mai potrivit ar fi să te reduc la tăcere şi să îţi arăt cât de plăcută poate fi liniştea. - Ce linişte?!Ce tăcere ?!Eu vreau...dar vorbele îi fură subit curmate de sărutul lui neaşteptat. Treptat,constată că liniştea în care se auzea doar sunetul buzelor lor pofticioase,care se sărutau fără încetare,devenea extrem de captivantă.Ar fi putut să rămână suspendată o eternitate într-o astfel de tăcere îmbietoare,ce abunda în delicii atrăgătoare.Vorbele ar fi fost de prisos,căci acum senzaţiile tactile preluaseră ferm conducerea,străbătându-i fiecare colţişor al trupului,înfiorându-i sufletul până în străfunduri.Mintea sa nu mai raţiona deloc limpede,iar toate gândurile logice se împânzeau rapid într-o zăpăceală desăvârşită.Nimic din ceea ce reprezenta fiinţa ei,nu părea să mai deţină cote umane atunci când se afla în braţele lui.Absolut totul căpăta ca prin miracol un soi de tente supranaturale,transformând-o într-o persoană ce îşi permitea să pătrundă într-o împărăţie interzisă mult altor persoane:cea a emoţiilor sublime. Luca se trânti pe covorul moale,iar apoi o trase şi pe Sigrid asupra lui.Îşi fixă mâinile pe şoldurile sale ademenitoare,şi începu să-şi plimbe degetele cu mare măiestrie.Sub asediul mângâierilor lui pricepute şi excitante,predarea ei devenea o acţiune iminentă.Propriile mişcări îi erau ghidate doar de dorinţa absolut necesară de a se lăsa posedată,de a-şi simţi corpul controlat cu îndemânare de virilitatea lui.Profund fascinată,îşi unduia în mod constant curbele cele seducătoare sub privirea lui avidă,care stăruia asupra-i cu o intensitate complet devastatoare.Ochii lui căprui sclipeau într-un mod magnific,nelăsand să-i scape niciun minuscul detaliu din mişcările acelea profund erotice,care i-o o înfăţişau pe Sigrid mai splendidă decât niciodată.Tânăra emana pură senzualitate prin toţi

Joaca de-a destinul

295

porii,înmiresma întreaga încăpere cu un parfum feminin inconfundabil,îşi lăsa întreaga sexualitate să explodeze şi să se desfăşoare în faţa lui fără urmă de inhibiţii,fără strop de pudoare. Nerăbdător,nu se mai sinchisi să-i dezbrace rochiţa,mulţumindu-se numai să-i scoată încetişor bikinii de dantelă.După câteva clipe,fata îl simţi deja într-însa şi îşi înăbuşi un ţipăt de extaz. Nu observase dacă acesta reuşise să se descotorosească de haine;ştia doar că o făcea a lui,că se tăvăleau avizi unul de altul pe covorul pufos,care îi încânta cu moliciunea lui.Uitaseră complet de cearta aprigă de la începutul serii.

ooo Dis-de-dimineaţă,a doua zi,Sigrid se avânta pe scări cu un entuziasm nebunesc.Cu zâmbetul până la urechi,cu privirea sclipindu-i de o satisfacţie grandioasă,rememora momentele pasionale trăite în seara precedentă.Adevărul era că o încântase enorm acea tăvăleală total neprevăzută,acea toridă izbucnire a simţurilor înfrânate,încât nu mai conştientiza absolut deloc că uitase să-şi joace rolul de suferindă.Împăcarea delicioasă pe care reuşise să o dobândească după conflictul iscat,o umplea acum de o aroganţă bolnăvicioasă.Se simţea mândră că după o serie de eforturi destul de lejere,îi domolise lui Luca atitudinea aspră,făcându-l să-şi transforme insultele şi ironiile în şoapte dulci de amor.Înverşunarea lui incipientă se convertise uimitor într-o mare de îmbrăţişări afectuoase,pline de tandreţe,sufocante prin intensitatea lor.Ah,ce plăcut mai fusese să vadă cum îi topea atitudinea glacială,cum îi zdrobea reţinerea şi îl făcea să pară tot el iniţiatorul contopirii lor,când ea ştia prea bine că ar fi murit de dorinţă dacă nu ar fi găsit metoda ideală de a-l atrage înăuntrul fiinţei sale. Dar chipul ei care radia de fericire,dobândi brusc o mină speriată şi jenată,când îşi dădu seama că la capătul scărilor,Luca însuşi o aştepta cu braţele încrucişate.Postura aceea de stăpân implacabil,o făcu să se cutremure şi să constate toată nechibzuinţa ei.Dar era mult prea târziu,căci şiretlicul său fusese descoperit,iar privirea lui o domina,făcând-o să-şi îndrepte atenţia numai asupra podelei. - Însănătoşire grabnică,îi ură el cu un zâmbet zeflemitor. Sigrid reuşi să îngaime,cu aceeaşi privire plecată şi ruşinată. - Mulţumesc...dar după cum vezi,mă simt mult mai bine... - Al naibii de bine! se scăpă Luca,deşi încercase să-şi înăbuşe furia.Atât de bine,încât tropăi pe scări precum o capră ce se repede asupra unei păşuni cu iarbă din belşug.Remediul meu a avut un efect cu adevărat vindecător.Ce minuni pot să fac... - Luca,te rog...eu nu am vrut... - Încetează cu spectacolul,o repezi el.Ia zi-mi,ţi-a plăcut tăvăleala?Mai eşti capabilă de o rundă sau încă mai eşti suferindă ?Răspunde-mi,iubito ... Fata încercă să se eschiveze şi să se îndepărteze din preajma lui.Simţea că furia din seara trecută nici nu se putea compara cu mânia vulcanică ce stătea să izbucnească acum din interiorul lui. - Mă simt mult mai bine.În plus,am câteva probleme de rezolvat astăzi.Scuze,dar trebuie să plec... - Stai aici! tună el,apucând-o de braţ vijelios.Unde fugi ? - Nu fug.Dar trebuie să ajung neapărat undeva. - Alt admirator?râse tânărul.Cu mine ţi-ai potolit pofta aseară,nu-i aşa?Spre ce pat te mai îndrepţi atât de grăbită?E de abia dimineaţă,ai timp berechet. Întrebările acelea impertinente îi răsunau odios în mintea confuză.Un presentiment sumbru o înştiinţa că avea să plătească cu vârf şi-ndesat pentru minciuna spusă.Întregul ei spectacol jucat cu atâta iscusinţă risca să ia turnura unei reale tragedii. - Eu trebuie să plec.Trebuie...trebuie...repeta ea într-una.

Sandy Manase

296

Şi,în următoarea clipă,împinsă de un impuls năvalnic,o luă la fugă şi reuşi să se strecoare rapid pe uşa principală,fără ca el să o fi ajuns din urmă.Se repezi spre scări cu un elan nebunesc.Părea că îşi dorea să le sară pe toate deodată,deşi acea acţiune vitează ar fi fost practic imposibilă. - Stai,Sigrid! Nu ne-am încheiat socotelile ! Brusc,vederea fetei se înceţoşă,inima bătea de să-i spargă pieptul,iar genunchii i se înmuiară îngrijorător,făcând-o să piardă controlul propriilor mişcări.Tonul lui poruncitor şi plin de siguranţă,fu ultimul lucru auzit atunci când se prăbuşi pe scări. - Auuu....ţipă ea profund îndurerată. - Iar începi cu teatrul tău ieftin?o repezi el,ridicând-o cu bruscheţe. - Luca,mă doare!zbieră fata,cu lacrimile şiroindu-i pe obraji.De data asta nu este o minciună.Te rog să mă crezi ! - Ţi-a mers o dată,dar a doua oară te asigur că nu mai ai absolut nicio şansă.Nici măcar lacrimile tale de mironosiţă nu mă mai impresionează,viperă ce eşti ! - Dumnezeule,nu mai trage astfel de mine!Insensibil blestemat!Nu ştii să distingi adevărul de minciună.Cazi în capcane puerile,dar nu observi realitatea atât de evidentă.Nu îţi dai seama că nu mai e vorba de nicio prefăcătorie ? - A,nu?zise el râzând sfidător,în timp ce îi ştergea lacrimile cu un nemăsurat dispreţ.Ia te uită,ce plâns autentic! Felicitări,te descurci mai bine ca aseară. Îşi apăsă intens buzele peste fruntea fetei,oferindu-i un sărut părintesc în semn de cruntă iro-nie,după care o ridică furtunos în braţe.Ea de abia avu timp să realizeze că se afla iarăşi la pieptul lui.Însă îmbrăţişarea nu mai păstra nimic dintr-acea tandreţe deosebită.Luca o strângea cu atâta putere,încât sărmanei fete i se părea că îi frânge toate oasele;o înăbuşea cu o apropiere mult prea intensă şi sufocantă,intensificându-i durerea,care,în mod ironic,nu mai era deloc o farsă. - Dă-mi drumul! Unde mă duci ? - Aseară m-ai rugat să nu te abandonez în camera ta.Acum mergem exact acolo. - Şi mă laşi singură,nu-i aşa?stăruia ea,în timp ce el urca scările cu o uşurinţă incredibilă. - Ţi-ar plăcea să te las în camera aceea dezolantă singură,scumpo?Nu îmi mai doreşti compania ? - Ba da,dar...dar... - Nu fi emoţionată.Gata,am ajuns deja. Deschise uşa cu brutalitate şi se îndreptă direct către pat.O trânti pe fată fără pic de atenţie,şi,în timp ce ea înşfăcă disperată o pernă pentru a o strânge la piept,o altă idee nebună,îi trăsni acestuia prin mintea înfierbântată.Cu ochii plini de dorinţă,îi măsură trupul firav ce tremura nu de teamă,ci din pricina durerii care devenea insuportabilă.O durere pe care,din nefericire,el cu siguranţă nu o mai credea reală.Degeaba îmbrăţişa Sigrid perna,ca şi cum ar fi încercat să se apere de furia lui şi să îşi înăbuşe suferinţa,căci dintr-odată,Luca se năpusti asupra ei şi o târî din pat,culcând-o la podea. - Mai ţii minte?Aseară,tot pe jos ne-am iubit.Nu vrei să repetăm experienţa?Eu,sincer,am un chef nebun să te tăvălesc iarăşi. - Dispari din camera mea! ţipă ea furioasă,încercând să-i îndepărteze mâinile de pe trupul ei. - Te-a încântat bătaia de joc de aseară,nu?Ţi-a plăcut să vezi cum mă transformam într-un imbecil care pica la picioarele tale?Cât de naiv am fost atunci când m-am lăsat condus de nişte emoţii pros-teşti care,pe deasupra au mai fost şi stârnite de nişte lacrimi false ! Brusc,tânăra Sigrid realiză că la orice rugăminţi ar fi apelat,că orice cuvinte frumoase ar fi utilizat, tot nu ar fi reuşit să îl înduplece şi să îi demonstreze că spune adevărul.Iar atunci,o nouă variantă oribilă,dar cu mari şanse de reuşită,îi tresăltă prin mintea terorizată. Începu să râdă cu poftă,lăsându-l pe Luca năucit în faţa atitudinii ei schimbate subit şi radical. - De ce râzi?Demon ce eşti,ce mai pui la cale ?!

Joaca de-a destinul

297

- Erai atât de caraghios seara trecută.Să te fi văzut cum mă purtai în braţe precum un bibelou fragil,cum mă mângâiai cu un romantism patetic şi silos...de-a dreptul stupid... - Cum îndrăzneşti?urlă el furios.Nu îţi permit să mă batjocoreşti ! - Haide,dovedeşte-mi acum că eşti un bărbat adevărat,şi nu un biet papă-lapte!Fă-mă a ta,fără să te intereseze altceva decât propria satisfacţie. Luca o privi câteva momente fără să execute nicio mişcare.Schimbările ei bruşte de temperament îl azvârleau în infernul unei confuzii desăvârşite unde numai fata conducea.El era astfel nevoit să realizeze orice gest cu o atenţie sporită,deoarece nu mai distingea realul de ireal. Mintea sa deja devenea prizoniera unei încâlceli pline de gânduri perverse,când trupul ei începu să se frece de al lui cu nerăbdare. - Scoate-ţi cureaua odată şi dă-i bătai!De ce tot te uiţi ca un cretin ? - Taci...nu mai vorbi astfel...şopti el. - Ce ai spus?Nu am auzit. - Taci. - Vrei să tac?râse ea demonic.Vrei să tac,imbecilule?!Şi aşa mă faci tu pe mine să tac?Cu tonul ăsta spăşit de muiere?Cu privirea asta de adolescent aflat la prima dragoste ? - Ce dracu’ e cu tine?! Ţi-am zis doar să taci. - Fă-mă să tac,amuţeşte-mă!Haide,arată-mi ce poţi,Luca !Nu eşti în stare?Te-ai înmuiat?Vai,ce păcat....Luca s-a emoţionat precum un puşti sentimental. - Taci! urlă el înnebunit din pricina vorbelor ei.Taci,dracului ! - Aşa!Ţipă,ordonă,porunceşte!Fii bărbat ! - Nu o să îţi fac jocul. Îşi aranjă puţin hainele,căci şi le deranjase în mod vizibil în timpul luptei care avusese loc pe podea,şi se îndreptă cu paşi decişi spre uşă.Îşi redobândise calmul cu o uşurinţă incredibilă. - N-ai decât să rămâi singură.Eu nu mai sunt dispus să îţi îngădui să te mai apropii de mine.Ţi-ai bătut joc suficient ! Distracţia gratuită se încheie aici. O fixă cu o privire profund dispreţuitoare,deşi ea continua să râdă în hohote de el,după care ieşi în tăcere,lăsând în mod deliberat uşa larg deschisă. Imediat ce paşii lui se auziră îndepărtându-se pe coridor,zâmbetul lui Sigrid pieri,fiind brusc înlocuit cu o mare grimasă de durere,însoţită de câteva icnete prelungi.Se târî până la uşă în patru labe,precum un animal vătămat,cu forţele grav afectate,întinse braţul atât cât îi permitea actuala-i condiţie suferindă,şi o închise.Acum totul era în regulă.Se afla singură în micul el colţişor de trai,în încăperea care era fundalul binecunoscut al tuturor trăirilor ei ciudate şi neînţelese. Poate că într-adevăr era mult mai adecvat să ia o pauză,să se sustragă amândoi dintr-acea relaţie care consuma viaţa din ei,în timp ce îi umplea de vitalitate în aceeaşi generoasă măsură.Poate că sosise vremea tihnei şi a reflecţiilor prelungi,a minuţioasei analizări a tuturor evenimentelor atât de neobişnuite care-i alăturase pe aceeaşi cale,poate că per ansamblu se necesita o concluzie obiectivă a tot ceea ce părea să-i unească. - Iar aceasta o să fie încununarea nebuniei ce-am înfăptuit-o,fiindcă numai eu puteam să comit o asemenea faptă,fără să mă gândesc cum o să remediez mai apoi lucrurile.Pe cât de meticuloasă mă dovedesc în făurirea anumitor planuri şi a conştiincioasei lor îndepliniri,pe atât de prostească mi-e impulsivitatea şi lipsa oricărei fărâme de precauţie în executarea altora.Sunt o mare dobitoacă ! se dojeni ea de una singură. Într-adevăr,acest proces de acută învinovăţire se manifesta pe bună dreptate,deoarece în ciuda imprudenţei şi a caracterului înflăcărat ce-o făcea uneori să săvârşească fapte impetuoase şi pur instinctive,fata se arăta şi suficient de matură încât să-şi admită ulterior exprimarea necorespunză-toare a tumultoaselor acţiuni.În general,nu regreta acele gesturi deplasate,dar îi făcea plăcere să

Sandy Manase

298

examineze toate isprăvile trecute pentru a-şi îmbunătăţi autocontrolul.Astfel,treptat,căci ştia că un caracter precum al său presupunea muncă titanică şi îndelungată pentru a fi dresat,nădăjduia că dând dovadă de multă perseverenţă şi consecvenţă,urma să obţină victoria finală. Poate că,pe viitor,asemenea fapte nu aveau să mai pricinuiască rău altor persoane,în acelaşi timp provocându-i cele mai mari suferinţe chiar ei însăşi.Era un ţel pe care şi-l propunea adesea,dar în mod ghinionist mereu se ivea câte o situaţie care îi sfida atât de îngrozitor limitele,încât instinctele preluau controlul,iar raţiunea trebuia să se mulţumească doar cu un biet rol secundar,iar uneori,în cazuri extreme,să fie eliminată cu totul din scenă. Ostenită după toate întâmplările petrecute,făcu un ultim efort pentru a se ridica,iar apoi se trânti pe patul său confortabil.Aşternuturile mătăsoase îi îmbiară corpul cu suavitatea lor,iar când trupul ei ostenit le simţi pe deplin delicateţea,fata scăpă un oftat ce păru să o elibereze de toată tensiunea recent acumulată.În mod ciudat,acel suspin trăda şi un uşor regret,deoarece fusese nevoită să îl îndepărteze pe Luca.Dar în ciuda enormei deziluzii momentane,era profund conştientă că utilizase metoda ideală,deoarece acesta nu ar fi crezut niciodată că ironia sorţii transformase teatrul ei în pură realitate...

Joaca de-a destinul

299

Capitolul 44

Era în cuvintele acestea o familiaritate „oarecare“,dacă vrei,dar o prindeau,cum o prindea orice gest.Avea o eleganţă firească,vie,animalică,dacă pot spune aşa,care

dădea un alt înţeles,sau un surplus de înţeles,cuvintelor şi o făcea să-şi poată permite orice gest,cât de riscat,orice greşeală împotriva presupunerilor elementare de

eleganţă,căci în loc să piardă,dimpotrivă,aceste abateri îndrăzneţe deveneau la ea noi motive de frumuseţe.

~ Camil Petrescu ~ Când Alfred şi Brayton ajunseră într-un târziu acasă,Luca se afla tolănit pe canapea,sorbind plictisit un whisky. - Hei,dar câtă lipsă de respect ! se plânse Alfred pe un ton fals. - De când să bei singur e mai plăcut decât în compania prietenilor?îl repezi Brayton,după care se aşeză lângă el,îi luă paharul din mână şi mai adăugă din sticlă până când îl umplu ochi.Poftim!Aşa mai merge,zise blondul pe un ton nemaipomenit de vesel. Alfred izbucni în râs.Era aproape convins că Luca nu va tolera gluma nesărată a lui Brayton,şi urma să azvârle paharul imediat.O reală risipă,având în vedere calitatea băuturii,gândea el în timp ce prevedea acţiunea violentă.Însă mare le fu uimirea,când Luca duse paharul la gură şi din câteva înghiţituri făcu alcoolul nevăzut. - De ce vă uitaţi aşa la mine ? - E gravă treaba,nu-i aşa ? se interesă Alfred preocupat. - Bineînţeles,reîncepu Brayton cu emfază.Avem de-a face cu o situaţie foarte problematică:Luca a devenit mai rău decât un amărăştean ce bea whisky ca pe o bere la doză.Câtă lipsă de maniere,câtă grosolănie!Gândeşte-te ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar comporta astfel într-un local select.Îţi spun eu că,în următorul moment,ne-am lua tălpăşiţa şi ne-am strecura rapid afară. - Încetează ! strigă Alfred.Mi-a fost de ajuns cu eşecul de la poker şi cu blestemata de maşină ce îmi face probleme.N-am chef de glume. - Oh,dar scuze pentru imaginea foarte dezolantă,adăugă Luca.Am uitat cu desăvârşire că,atunci când omul doreşte să se îmbete,îşi scoate din buzunarul sacoului codul bunelor maniere şi are grijă să-şi numere fiecare înghiţitură. - S-a întâmplat ceva ? întrebă Alfred. - Unde-i Sigrid ? întrebă şi Brayton automat. Luca se ridică furios,îşi luă geaca azvârlită pe marginea canapelei şi se îndreptă grăbit către ieşirea vilei.În timp ce-şi arunca priviri în oglindă,începu să le povestească pe un ton răzvrătit: - Sigrid e blestemul vieţii mele ! Este mult mai rea decât oricare femeie de pe lumea asta,şi,proba-bil,în clipa de faţă,se tăvăleşte cu vreo unul prin cine ştie ce locuri ciudate.Dar nu mă interesează! strigă el deodată.Să nu credeţi că o să mă îmbrobodească ca pe un idiot fără pic de raţiune ! A doua oară nu o să o mai păţesc,îşi jură el în gând,reamintindu-şi de dezastruoasa relaţie anterioară. - Nici nu credem asta,săriră amândoi îngrijoraţi.Unde ieşi la ora asta şi în halul ăsta deplorabil ? - La târfe ! Brayton şi Alfred se priviră cu subînţeles,dar nu comentară.

Sandy Manase

300

- Terminaţi-o cu indignarea asta prostească ! Găsesc un bordel select,cu cele mai bune târfuliţe,iar apoi le iau la rând.Până dimineaţă vă garantez că mă voi delecta cu un adevărat maraton sexual. Şi,fără să le mai dea nicio explicaţie,ieşi valvârtej şi se îndreptă către garaj.Băieţii îl urmară în fugă,deşi era oarecum greu să ţină pasul cu ritmul alert al lui Luca. - Sper că nu vrei să iei maşina ! Ai băut destul de mult,Luca! îl avertiză cu seriozitate Alfred. - Nu cred că ţi-ar plăcea să rămâi fără carnet înainte de-a ajunge să faci sex cu o singură damă de companie din lista planificată,zise şi Brayton. - Fiţi fără griji ! le râse el în faţă,lăsând geamul maşinii în jos.Deja se instalase la volan şi pornise motorul.Promit că dacă ajung în detenţie,voi veţi fi primii cărora le voi cere ajutorul. - Dar Luca... Dar strigătele lor alarmate se pierdură în liniştea nopţii şi fură acoperite de zgomotul motorului. - O s-o păţească,prezise Brayton sumbru - La cât e de impulsiv,slabe şanse să nimerească legat cu cătuşe de patul unei prostituate.Mai degrabă pariez pe cele reale şi poziţia aceea incomodă în care ţii picioarele depărtate şi te lipeşti cu burta de maşina poliţiei. - Ha,doar până acolo întrevezi tu? îl ironiză Brayton.Stai slab la capitolul imaginaţie,prietene.Eu îmi închipui cum îi adresează vreunui poliţist câteva cuvinte „plăcute“,ce îl trimit la secţie fără vreo altă ceremonie prealabilă. - Nici chiar aşa... - Da,răspunse Brayton gânditor.Cu puţin noroc s-ar putea să plonjeze direct la penitenciar.Ştii ce ţi se întâmplă acolo când scapi săpunul şi te apleci să-l ridici ? - Te rog,taci ! În timp ce băieţii întrevedeau tot felul de perspective periculoase,ba chiar dizgraţioase,Luca se strecurase prin trafic cu atâta uşurinţă şi avu un noroc atât de mare,încât deja intra în incinta unei taverne selecte.Imediat ce pătrunse în local,scrută cu un ochi critic încăperea,constatând că acesta n-avea deloc aspectul acela vulgar binecunoscut.La o primă vedere,până şi bărbaţii ce-l frecventau păreau indivizi de primă clasă,deşi,dacă se străduia să îi analizeze mai cu atenţie,realiza că toţi erau lipsiţi de scrupule,dar plini de vicii.Cum nu avea deloc chef de legat amiciţii,ba nici măcar de schimbat o vorbă cu vreo unul dintre aceştia,încercă să-şi ochească o masă într-un loc cât mai retras posibil.După ce-o identifică,luă loc şi făcu rapid semn unei chelneriţe,îmbrăcată atât de sumar,încât nimeni n-ar fi putut să delibereze dacă ţinuta ei putea fi catalogată drept îmbrăcăminte.Dar,având în vedere că Luca se afla într-o exemplară casă a păcatului,era absolut normală această privelişte de desfrâu desăvârşit. Peste câteva secunde,fata se aplecă seducător spre el şi-i zâmbi larg. - Cu ce te pot servi,frumosule ? - Ce mi-ai recomanda ? - Păi,ţi-aş putea sugera o mulţime de băuturi,dar ceva îmi spune că vei comanda tot ce doreşti tu. - Aşa e.Adu-mi o sticlă de whisky. - Imediat,zise ea,surâzându-i şi mai seducător. În timp ce feişscana se îndreptă sprintenă către tejghea,unduindu-şi lasciv formele şi aruncând zâmbete tuturor bărbaţilor de pe la mese,Luca mai cercetă încă o dată localul.Se gândi cum ar fi reacţionat Sigrid dacă ar fi văzut unde ajunsese să intre.Deocamdată,poate că băutura era singura lui companie,dar cu siguranţă,cheful lui de a uita de toate,nu includea doar o sticlă amărâtă ce deja venea spre el.Îşi dorea şi femei.Multe,cât mai multe cu putinţă,pentru a acoperi golul acela imens pricinuit de Sigrid. - Şi aici e whisky-ul tău... - Mulţumesc.

Joaca de-a destinul

301

- Ai dori să-ţi ţin companie? îl întrebă ea,sprijinindu-se în coate de masă şi expunându-şi sânii exact sub nasul lui. Luca nu era ferm decis dacă trebuia să-şi înceapă seara tocmai cu blonda dotată şi extrem de abordabilă,când deodată luminile din sală se stinseră,iar bărbaţii începură să aplaude frenetic şi să fluiere zgomotos. - Ce naiba se întâmplă ? întrebă el uimit. - Ah,idioata de Lilith ! se tângui ea,mai mult involuntar.Urmează numărul de striptease.Tocmai piesa de rezistenţă a serii,cum s-ar spune p-aici...dar tu eşti client nou,nu-i aşa ? Nu te-am mai văzut prin zonă,drăguţule. - Da.E prima seară.Şi totodată ultima,gândi el plictisit şi dezinteresat. Îşi aţinti şi el ochii spre electrizanta scenă,deşi era ferm convins că avea să vadă doar o stripteuză oarecare,dansând la acea banală bară,azvârlindu-şi într-un final până şi chiloţii pe masa cea mai apropiată.Dar nu fu deloc aşa.Fata ce apăru pe scenă,purta o elegantă mască neagră,şi doar simpla ei prezenţă îl nelinişti într-o asemenea măsură,încât se trezi punând întrebări insistente chelneriţei. - De ce are mască ?! Cine este femeia asta ? - E doar o târfă cu ifose.Se crede mai presus de noi şi ne face viaţa un calvar.Nu există colegă care s-o suporte sau care să reziste atacurilor ei ironice.Pur şi simplu,nu se înţelege cu nimeni de pe aici şi nici că i-ar păsa scursurii.Patronul o apără cu îndârjire şi ştie că este protejată. - Se culcă cu el,concluzionă Luca. - Îţi vine să crezi că nici măcar n-a atins-o?Mi-ar plăcea să susţin că s-a tăvălit cu acesta de multe ori,dar ştiu că nu-i deloc aşa.Vipera l-a pus la respect de prima dată.Chiar din ziua când au încheiat contractul ăla ciudat. - Ce contract? întrebă tânărul curios. - Ah,este o poveste lungă cu diavoliţa asta.Pot să iau loc şi să îmi torn şi eu un whisky ? - Sigur,zise el,nedesprinzându-şi ochii de pe Lilith,ce începuse să danseze fără strop de pudoare în faţa zecilor de priviri flămânde,printre care până şi a lui devenea din ce în ce mai dornică. - Când a venit în prima zi în local,toţi ne-am speriat şi am rămas ceva timp sub presiune.Am crezut că e o agentă de aia sub acoperire,că vrea să verifice dacă clubul are câştiguri ilegale,dacă se vând p-aici droguri,chestii dintr-astea,ştii tu...Însă,în ciuda felului în care se poartă cu noi,pentru că lasă-mă să îţi spun că uneori e de-a dreptul vulgară şi nesimţită,este la fel de stăpână şi pe bunele maniere,utilizând chiar şi fraze de alea preţioase.Desigur,asta tot ca să ne calce pe nervi.Ştie că nu înţelegem nici jumate din ce ne zice. - O târfă cu clasă,rânji Luca intrigat de personajul numit Lilith. - Stai să-ţi povestesc şi de contract.I-a impus şefului o mulţime de pretenţii stupide,printre care şi absurditatea asta imensă cu masca. - Ce fraieră.De fapt,poate că este extrem de pudică,şi se ruşinează atunci când rămâne complet goală sub privirile bărbaţilor. - Asta nu ştie decât ce-i ruşinea disimulată ! Şi tu crezi că peste câteva clipe îţi aruncă chiloţii în paharul cu whisky ? Luca o privi tulburat.Începuse să-şi imagineze cum arăta fiinţa aceea goală,ba chiar se gândise să o scoată din calcul pe blonda cu sânii mari şi să petreacă restul serii doar cu senzuala brunetă.Ceva asemenea unei vrăji bizare începea să-l subjuge treptat şi să-i umple mintea cu fantezii amoroase. - N-o să se dezbrace,îl trezi ea la realitate.Cât vezi,cu asta o să rămâi ! - Ce naiba ?! - Da,exact aşa cum auzi.Contractul prevede şi asta.Ea nu intră în rândul celorlalte.În plus,cum îi aduce mulţi bani lui Damian,ăsta îi face toate mofturile. - Lilith,strigă un bărbat din sală.Fetiţo,îţi promit că mă însor cu tine.Dă-mi o noapte şi eşti soţia

Sandy Manase

302

mea mâine ! - Nu-l lua în seamă,sări un altul.Ştii că-s căsătorit,dar mai ştii şi că locul de amantă e mult mai favorabil. Alte câteva glasuri şi propuneri de tot soiul se mai auziră din sală,când Luca observă dintr-odată cu câtă glacialitate trata această fiinţă totul.Părea că nici cea mai extraordinară şi tentantă ofertă nu avea să o ademenească o fărâmă.Îşi unduia formele într-un mod complet dezinteresat şi gratuit,şi totuşi,el intui că în spatele acelei imense indiferenţe glaciale,sălăşluia ceva cu mult mai teribil decât avariţia,desfrânarea sau chiar exhibiţionismul.Nu ştia încă ce,dar tocmai se hotărâse să afle,când brusc privirile lor se încrucişară,iar Luca avu impresia că scânteile deja scăpărau periculos. Fata avu un nemaipomenit noroc că se afla la sfârşitul reprezentaţiei,căci altfel mişcările ei ar fi riscat un mare declin.Îşi stăpâni emoţia şi-l privi fără urmă de teamă.În fond,avea masca drept scut. Se dădu jos de pe scenă şi fugi lângă bar.Deja citise în privirea lui intensă toate gândurile care o aveau drept ţintă,aşa că trebuia să fie pregătită pentru ceea ce neîndoielnic avea să urmeze. - Dă-mi repede un whisky cu multă gheaţă,Willy ! - Lilith,scumpa mea,dar te îmbeţi astă-seară ? râse barmanul.De obicei,asta fac toţi cei pe care îi refuzi pentru ca să îşi înece amarul. - Dă-mi naibii băutura aia ! Şi pune mai multă gheaţă,molâule ! Mai repede !!! Sigrid înşfăcă într-o clipită paharul recent întins de barman,şi dădu peste cap câteva înghiţituri de whisky,după care scoase un cub de gheaţă,şi începu să-l sugă cu mare pasiune.Dorea să-şi simtă gâtul cât mai îngheţat posibil,ca să îşi provoace o răguşeală,dar timpul nu-i permise să efectueze acţiunea gândită,căci presimţirea ei fusese pe deplin întemeiată. Luca luă loc lângă ea cu mare lejeritate,şi începu să o observe cu interes,în timp ce ea încă mai lingea necontenit cubul de gheaţă,fără să arate că i-ar acorda vreo atenţie individului recent apărut. - Dumnezeule!La ce naiba s-ar putea gândi un bărbat când te vede făcând aşa ceva ?! întrebă el cu îndrăzneala-i caracteristică. Sigrid îşi îndreptă privirea către el,deşi ochii îi erau acoperiţi de mască. - S-ar putea gândi că am un fel de pasiune bizară pentru gheaţă,răspunse ea cu o voce răguşită,ce în mod cert nu mai semăna cu a lui Sigrid.Îmi place să cred că eu şi gheaţa avem multe în comun,că suntem un fel de surori.Dar de ce întrebi?Tu eşti unul dintre tipii ăia perfecţionişti,care nu admit bizareriile ? Ţi-e teamă de nebunie în loc să o guşti ? - Nu,află că am şi eu ciudăţenii dintr-astea.Dar să zicem că eu sunt frate cu focul. - Cât de interesant,zâmbi ea misterios.Mi-ar plăcea să mă ard cu tine o dată,dacă n-ai fi aşa de copil,concluzionă tânăra printr-un ton tranşant. - Ce vrei să spui cu asta ? se enervă el şi-şi îndreptă spatele,ca şi cum ar fi ţinut dinadins să-i demonstreze cât de bărbat era prin postura fermă pe care o adoptase. - Hm...ia să vedem şi să analizăm puţin.De ce te afli lângă mine,încercând să legi o conversaţie ? Bune-maniere ? sugeră ea evident neîncrezătoare. El încercă să-i ofere un răspuns,dar fata îi puse un deget peste buze şi apăsă cu putere. - Nici măcar să nu îndrăzneşti ! Nu uita că eşti într-un bordel.Ori cauţi sex,ori să te îmbeţi.Cam astea ar fi principalele variante plauzibile. - Nu mă cunoşti. - Şi nici nu mă interesează să te cunosc,tinere. - Nu poţi să-mi spui aşa ceva.Trebuie să fii cât mai disponibilă,să flirtezi,să încerci să mă atragi... - Cine zice asta ? hohoti ea cu nesimţire. - La naiba ! Eşti doar o târfă ! De ce ţi-aş da explicaţii ? Sigrid înşfăcă paharul cu whisky de pe bar şi-i aruncă restul conţinutului,pe care nu mai avusese timp să-l bea,direct între ochi.Apoi izbucni într-un râs atât de zgomotos,încât absolut toate privirile

Joaca de-a destinul

303

se aţintiră instantaneu asupra lor.Luca murea de ruşine.Se simţea mai groaznic decât un şobolan persecutat,ce se trezea dintr-odată fără urmă de adăpost. - Iar tu eşti un băieţel răsfăţat şi plin de sine ! De ce ţi-aş da explicaţii ? Luca apucă un şervet de pe tejghea şi se şterse fără urmă de grabă,ca şi cum nici măcar nu i-ar fi păsat de umilinţa extremă prin care tocmai trecuse. - Ai nevoie de ajutor ? îl persiflă ea cu un tupeu neruşinat.Ah,dar ia uite că am vărsat puţin şi pe pantalonaşi.Lasă-mă să te ajut,scumpule ! Duse mâna repede spre fermoar,dar el o opri la timp. - Nu întrece măsura ! - Cine vorbeşte...la revedere,puştiule ! Se ridică cu indiferenţă de pe scaun,dar Luca o prinse fulgerător de braţ,îi răsuci încheietura,şi o trase în braţele sale.Tânăra nu mai avu timp nici măcar să reacţioneze.Gura lui deja o gusta pe-a ei sub privirile mirate ale multor invidioşi.Degeaba se smuci Sigrid şi încercă să-l îndepărteze,căci buzele îi rămaseră captive în ciuda oricărui efort.Într-un final,gura lui se desprinse de a ei,dar doar pentru că avea nevoie de puţin aer.Simţise că dacă nu s-ar fi oprit o clipă,s-ar fi sufocat de-a binelea din pricina acelui sărut atât de asfixiant. - Se putea şi mai bine,zise ea cu silă.Din păcate,nu va mai exista o data viitoare.Să zicem că tu ai pus guriţa pe ciocolata interzisă,comiţând astfel o impardonabilă greşeală,băieţel. - Află că sunt mult mai bărbat decât toţi cei care ţi-au tras-o în toată viaţa ta de târfă nenorocită ! răcni el mânios la culme. - A da,şmechere ?Atunci,hai pe scenă ! - Pe scenă ? repetă el cu ochii măriţi de uimire. - Da,desigur.Să vadă toţi spectacolul.Nu-i aşa că ţi-ar plăcea să vadă toată lumea ce mare bărbat eşti?Ei bine,eu îţi ofer ocazia ideală.Ba,chiar te las să ţii ochii deschişi atunci când mă săruţi.Aşa nu ratezi cum te privesc toţi cu nemărginită invidie. - Eşti nebună ! - Dar eu doar vreau să demonstrez tuturor acestor oameni cât de bărbat eşti,cum nu dai tu nici doi bani pe femei.Şi,crede-mă că te înţeleg perfect,dragul meu.Femeile-s proaste.În afară de câteva excepţii,toate-s nişte gâşte,nişte specimene cretine,care evoluează strâns legate de mascul.Deci,ce zici ? O comiţi sau nu ? - Nu vreau să fac asta. - Cum nu?Îţi dau ocazia să le arăţi tuturor că eu,Lilith,depind de voinţa ta atotputernică,iar tu refuzi ?! Realizezi ceea ce faci ? O să regreţi toată viaţa că ai ratat o asemenea şansă magnifică. - Da,mormăi el.Valoarea unui bărbat nu constă în asta. Extrem de sigur pe el,îi întoarse spatele şi făcându-şi loc prin mulţime,se îndreptă către ieşire. Sigrid se întoarse uşor către bar şi-i făcu semn din nou barmanului. - Încă un whisky,Willy.Doar cu un cub de gheaţă.Trebuie să-mi refac vocea... Mai aruncă o cuprinzătoare privire în jur,iar după ce observă că toţi îşi luaseră tălpăşiţa,fiindcă scandalul luase sfârşit,îşi culcă obosită capul pe tejghea. - Păcat că ai înţeles asta atât de târziu,Luca...

Sandy Manase

304

Capitolul 45

Şi totuşi închipuirea nu-mi satisface curiozitatea,am impresia că e ceva care scapă

celei mai îndrăzneţe investigaţii.Atât de chinuit sunt,încât uneori,obsedat de sexualitatea ei,regret că nu o am fotografiată,într-una din acele poze obscene,şi aş

vrea-o exasperant de obscenă,aşa cum se oferă pe sub mână,cu fereală de poliţie.Dar simt că şi atunci,nu aş găsi ceea ce doresc,cum nu-şi poate domoli setea cel cu gura

uscată,în vis,oricât ar bea. ~ Camil Petrescu ~

Următoarea seară,Luca se afla din nou într-acelaşi local.Oricât de mult încercase să-şi înfrâneze dorinţa absurdă de a o revedea pe acea ciudată Lilith,nu reuşi sub nicio formă să şi-o scoată din minte.Însă de data aceasta,tânărul fu mai precaut şi îşi alese un moment mai prielnic. Aşteptase răbdător în maşină ca reprezentaţia fetei să ia final,iar apoi,oferind un bacşiş consistent uneia dintre dansatoare,află de îndată care era cabina ei personală. Ajuns în faţa uşii se trezi că era mult mai emoţionat decât prevăzuse.În plus,acum nu mai era deloc convins că buchetul de flori pe care-l ţinea în mână,fusese o idee strălucită.Totuşi,îndrăzni să bată de două ori,iar glasul fetei se şi făcu de îndată auzit. - Intră ! E deschis. Luca păşi în uriaşa încăpere cu o oarecare timiditate,ca şi cum ar fi explorat pentru întâia oară un teritoriu misterios şi total necunoscut,ce-i inspira teamă şi curiozitate deopotrivă.Îşi roti privirea de jur-împrejur cu deosebită atenţie,dar totul era atât de sclipitor şi de colorat,încât se simţi complet năucit de acea aglomeraţie iritantă.O multitudine de haine zăceau împrăştiate asupra pardoselii,pe canapea,fotolii,şi chiar pe măsuţa ei de budoar.Această dezordine colosală,intens impregnată cu un fascinant parfum femeiesc,îl făcu să o remarce pe Lilith de abia la finalul acelei inspecţii. - Ia te uită cine mă onorează cu vizita ! Nici mai mult,nici mai puţin,decât puştiul arogant.Bine ai venit în lumea mea păcătoasă ! Luca o studie cu o minuţioasă grijă din cap până în picioare.Lilith tocmai se schimbase într-o frumoasă şi sobră rochie neagră,ce-i scotea în evidenţă atât talia perfectă,cât şi picioarele lungi.Din nefericire pentru tânăr,încă avea masca pe faţă,ascunzându-şi chipul în continuare. - Cred că am exagerat puţin seara trecută,începu el pe un ton domol.De obicei nu reacţionez astfel,dar m-ai scos din fire.În fine,ca să mă revanşez ţi-am adus florile astea,zise rapid,întinzându-i buchetul cu un gest extrem de rigid. - Trandafiri...murmură ea. - Roşii,o completă Luca.Albi ar fi fost cam nepotriviţi,având în vedere procentul tău de inocenţă. Sigrid îi luă cu o mişcare ce se dorea plictisită şi-i azvârli fără urmă de menajamente direct în coşul de gunoi,nesinchisindu-se câtuşi de puţin de figura lui de-a dreptul stupefiată. - Iar eşti copil.Ce idee stupidă ţi-a trecut prin căpşor ! Să aduci flori unei târfe ! izbucni ea într-un râs răsunător de nesimţit. Luca încercă din răsputeri să-şi domolească şi să-şi ascundă furia intensă şi cumplita indignare ce-l cuprinseseră.Şi,oricum,cine îl pusese să realizeze gesturi gentile pentru o femeie uşoară ?Acum trebuia să-şi înghită propria prostie şi să suporte umilinţa la care era supus.

Joaca de-a destinul

305

- Uite ce e,reîncepu fata.Nu vreau să te jignesc,dar şi tu ţi-o cauţi.De ce nu eşti cuminte şi vii în locul ăsta prăpădit ? - Vreau doar să mă distrez. - Sigur ? îl întrebă tânăra cu scepticism,aţintindu-l totodată cu o privire neîncrezătoare. - Ce altceva aş dori să fac ? - Nu ştiu.Poate că suferi din dragoste şi vii aici pentru a uita. - Eu să sufăr din iubire? râse el zeflemitor.Probabil aşa cum suferi tu după ce-ţi pleacă unul din amanţii tăi din pat. - Oh,deci s-ar zice că,la urma urmei,suntem doar doi mari insensibili.Ştii...mă măguleşte profund această asemănare,şopti aceasta,apropiindu-se periculos de mult de tânăr.Se vede că eşti un tip cult,rafinat,şi atrăgător pe deasupra.Ce ai putea să vrei de la mine ? Luca îşi reţinu răsuflarea.Se simţea într-atât de tensionat,încât îşi încleştă pumnii pentru a n-o cuprinde în braţe şi a o săruta exact ca în seara precedentă. - Nu ştiu. - E în regulă,zise ea plictisită.Însă,acum este chiar târziu,iar eu tocmai mă pregăteam să plec.Dacă nu ţi se pare o corvoadă prea mare,ai putea reveni mâine seară pentru a-mi spune ce doreşti de la desfrânata mea fiinţă.Dar te sfătuiesc să-ţi notezi ideile în ordine pe o hârtiuţă,încercând astfel să fii cât mai sintetic posibil.Eu sunt o femeie puţin cam ocupată,ce nu prea are timp de pierdut cu puşti ca tine.Sper să mă înţelegi...îi rânji ea cu răutate. Se îndreptă către uşă,când deodată Luca o prinse brusc de braţ,trăgând-o brutal la pieptul lui.O ţinea atât de strâns lipită de el,şi adoptase o atitudine atât de sălbatică,încât inima fetei începu să galopeze nebuneşte.Totuşi,în ciuda spaimei care o cuprinsese,încercă din răsputeri să îşi păstreze neatins curajul.Ştia bine că dacă avea să se smucească,el se va îndârji şi mai mult în capturarea ei. Aşadar,rămase calmă,cu sângele rece,ca şi cum nu ar fi sfidat un bărbat ce reprezenta un oarecare pericol,ci un copil obraznic care caută joacă în momentul nepotrivit. - Ştii că acum aş putea să-ţi scot masca în mod facil şi să descopăr ce prăpădită îşi permite să mi se adreseze cu atâta superioritate ? Sigrid nu reacţionă în niciun fel.Afişă o atitudine de nepăsare totală,pe când teama-i uriaşă de a fi descoperită era drastic reprimată pentru a nu o da de gol.Îşi îndreptă umerii şi-şi scutură părul răzvrătită,chiar dacă încă se mai afla prizonieră în strânsoarea lui. - Fă-o ! îl îndemnă ea.Dacă eşti convins că gestul ăsta viteaz te va face să devii bărbat în faţa mea,fă-o ! Luca stătu câteva clipe în cumpănă.Vorbele ei fuseseră mai rele decât o săgeată otrăvită înfiptă direct în inimă.Fiinţa aceea impertinentă îi aducea umilinţă după umilinţă,făcându-l să-şi piardă treptat încrederea în el însuşi.În plus,Luca chiar nu-şi dorea o victorie obţinută prin viclenii. - Te mai gândeşti mult ? se plânse ea pe o voce exasperată. Tânărul slăbi strânsoarea şi încetişor îi dădu drumul de tot. - Mulţumesc. Îşi luă poşeta şi deschise uşa,când văzu că el se trântise pe canapea,sprijinindu-şi chipul în palme. - Hei,te-ai aşezat exact pe rochiile mele,nătărăule ce eşti ! Şi parcă te invitasem afară.Nu-mi zi că ai îndrăgit atât de mult cabina mea,încât ai vrea să mai zăboveşti printre boarfele şi fardurile mele. Când acesta scoase un oftat şi continuă chiar să-şi ascundă chipul cu îndârjire în palme,Sigrid simţi că ceva nu era tocmai în regulă. - S-a întâmplat ceva,craiule ? Haide,nu fi supărat.Nu cred că eu sunt prima cucerire ratată.În plus,poţi nici măcar să nu mă pui la socoteală.Ce contează o târfă ?! E ca şi cum nici n-ar exista. - Nu este vorba de tine,îi răspunse Luca pe o voce înfundată.Eu sunt singurul vinovat.Crede-mă că m-am săturat de absolut toate.Nici măcar nu vreau să mai plec.Mi-aş dori să înţepenesc naibii

Sandy Manase

306

aici şi să nu mai ştiu nimic,să se termine tot,să mă eliberez de orice povară ! Sigrid vru să sară imediat lângă el şi să-l strângă în braţe,însă acest act impulsiv ar fi părut extrem de ciudat,având în vedere aşa-zisa ei postură de uşuratică notorie şi lipsită de sensibilitate. Într-un final,decise să se apropie,dar într-un mod puţin mai indirect.Cotrobăi şi scoase o sticlă de băutură dintr-o noptieră,umplu două pahare şi se aşeză lângă el. - Poftim.Cred că o să îţi facă bine.Nu limpezeşte gândurile,dar nici nu le încâlceşte.Totuşi,eu zic că le anihilează şi le azvârle într-o stare latentă.Mâine dimineaţă vor reveni,dar măcar în seara asta nu te vor mai chinui. El apucă paharul profund recunoscător. - Tu nu bei ? - Ba da.Doar că n-am idee pentru ce am putea să ciocnim. - Să fie pentru iubire,pentru blestemata aia de dragoste chinuitoare,ce ne întoarce viaţa pe dos şi răvăşeşte absolut totul în calea ei. - Stai aşa ! îl întrerupse ea.Eu nu prea cred în prostia asta. - Nu ai băut din cupa cu venin a vieţii,dacă n-ai cunoscut iubirea… - Şi tu crezi că într-adevăr merită?Oare care să fie premiul acestui martiriu gratuit?Căci poţi să-mi povesteşti ore în şir care e treaba cu iubirea ideală,iar eu tot nu voi prinde esenţa...pur şi simplu nu-s făcută pentru nerozii dintr-astea,zise fata clătinând cu neglijenţă paharul şi vărsând chiar şi câteva picături pe eleganta-i rochie,lucru ce nu părea să o deranjeze. - Poţi să fii şi de gheaţă.Odată şi odată tot o să se găsească cineva care să te topească. - Ţi-ar plăcea să fii tu ăla ? - Eu...bâigui el confuz.Eu iubesc o altă femeie. - Şi ?Cumva acest lucru te împiedică să mă cucereşti pe mine?Rememorând toate actele tale precedente,nu zăresc vreo reţinere.Sau,cine ştie,poate că tu poţi iubi mai multe femei deodată. - Nu.În niciun caz ! - De ce nu?Majoritatea bărbaţilor consideră formula asta viabilă şi foarte satisfăcătoare.Ce n-are una,are cealaltă,iar ce n-are cealaltă,cu siguranţă are o alta.Aşa-i sau nu,scumpule ? - Dar eu nu pot gândi astfel. - Totuşi,eşti aici,pe canapeaua unei uşuratice căreia i-ai adus floricele,şi pe care ai sărutat-o cu mare înflăcărare seara trecută,dar susţii cu fermitate că o divinizezi pe alta.Te-aş ruga să mă faci să înţeleg,maestre,căci biata ignorantă într-ale amorului,s-a pierdut iremediabil pe căile cunoaşterii dumneavoastre atotcurprinzătoare. El dădu descumpănit din umeri,goli paharul de whisky şi-l depuse pe podea cu un zgomot surd. - Să mă ia naiba ! Nu ştiu cum să-ţi explic.Poate o să ţi se pară foarte ciudat şi o să mă iei drept nebun,dar nu simt nici urmă de remuşcare în clipele astea.E ca şi cum un fel de forţă supranaturală m-ar fi adus aici la tine,anihilându-mi voinţa şi convingându-mă că doar tu îmi poţi reda liniştea. - Eu?O femeie uşoară?O fiinţă care nu ştie ce-i aia dragostea?Cum aş putea să te îndrum în vreun fel?În cel mai bun caz,aş putea să-ţi umplu paharul în mod constant şi să-ţi mai zic câte o glumă deocheată,dar alte modalităţi ingenioase de a-ţi ridica moralul nu întrezăresc. - Ţi-am zis că nu pot realiza ceea ce mi se întâmplă.Parcă mi-ai fi făcut vrăji...e ceva misterios la mijloc…este ca şi cum… - Nu fi tont.Întoarce-te la cea pe care o iubeşti.Eu nu merit osteneala. Luca se apropie uşor de ea şi-i mângâie obrajii cu infinită delicateţe.Îşi lăsă degetele să-i înfioare fiecare por al pielii până când Sigrid tresări.Dar el nu se opri.Coborî îndrăzneţ pe gât,făcându-şi mângâierile să capete o notă mai blândă,mai subtilă,dar din ce în ce mai excitantă. - Încetează odată cu dulcegăriile astea prosteşti,îl avertiză ea,încercând totodată să-şi domolească bătăile nebuneşti ale inimii şi cursul accelerat al respiraţiei.

Joaca de-a destinul

307

Însă el n-o luă în seamă deloc.Îi lăsă bretelele rochiei să cadă încet şi se apropie mai mult de gâtul său fragil,ce aproape că tremura de dorinţă.Fata putea să-i simtă acum respiraţia-i arzătoare cum îi încingea pielea.Vru să-l înşface şi să-l sărute,dar se înfrână şi aşteptă nerăbdătoare următoarea lui mişcare,care,din nefericire şi spre imensa ei nemulţumire,nu mai sosi deloc. - De ce te-ai oprit ? - Nu mi-ai zis să încetez ? - Dar... - Sst! şopti el cu un zâmbet viclean,după care se întinse pe canapea.Vino!În noaptea asta vreau să dorm cu tine în braţe,depravata mea frumoasă. Fata se aruncă instinctiv în braţele lui,care o cuprinseră cu o enormă aviditate.El o întoarse cu spatele lipit de pieptul lui şi-i sărută cu delicateţe umerii dezgoliţi,în timp ce-şi lăsă mâinile să colinde asupra coapselor ei. - Îmm...eşti un demon iubăreţ,murmură Sigrid încântată. - Şi-ţi voi revela iadul iubirii bucată cu bucată,dacă promiţi că nu mă mai tratezi ca pe-un puşti. - O să încerc să te tolerez,arogant nesuferit ce eşti ! - Acum dormi.Închide ochii şi visează cum ar fi să întâlneşti iubirea.Creează un scenariu plăcut în care să ne putem iubi fără reguli,fără impedimente,fără ziua de mâine,o îmbie el cu tandreţe.Ai în faţă eternitatea şi persoana mea. Fata i se cuibări în braţe şi închise ochii după sfatul lui.O căldură duioasă îi umplu sufletul. - Infinitul...oh,frumoasă amăgire pentru doi amanţi neruşinaţi...

Sandy Manase

308

Capitolul 46

Eu sunt femeia care oferă iluzie,care primeşte imaginaţia bărbatului.O situaţie pe

care târfa o invidiază...Târfa domneşte în realitate. ~ Anais Nin ~

În următoarea seară,la club,Sigrid stătea cu coatele sprijinite de marginea barului,părând să cugete profund.În faţa ei avea un pahar cu un cocktail sofisticat,viu colorat,care părea al naibii de savuros.În timp ce îşi lăsă mintea să zburde pe nenumărate căi,fata începu să scoată toate fructele decorative de pe margine,şi le dădu drumul încet,în alcoolul din pahar,urmărindu-le cu un straniu interes cum pluteau şi cum se ciocneau unele de altele. Barmanul se apropie de ea şi câteva clipe doar o privi fără a-i vorbi. - Te cam plictiseşti,Lilith ? - Nu,răspunse ea ca ruptă total de realitate. - Am auzit nişte zvonuri şi nu ştiu dacă să le dau crezare. - Cu ce bârfe meschine ţi-au mai împuiat capul zdrenţele alea ? Tânărul îşi propti coatele de bar şi o privi direct în ochi,acoperindu-i cu una din palme cocktail-ul pentru ca tânăra să nu mai poată observa dansul fructelor alcoolizate.Sigrid îi surâse,fiind uşor încântată de interesul lui subit. - Nu cred absolut nimic din ce spun târfele acelea ieftine şi pline de invidie.Tocmai de aceea am preferat să te întreb direct pe tine. - De ce te interesează atât de mult persoana mea,Willy? - Pentru că...zise el complet descumpănit,după care ezită să mai continue.Pentru că mă atragi în mod bizar.Pentru că am teribila impresie că eşti femeia care ar putea face dragoste chiar blocând liftul între etaje,în toaleta doamnelor sau pe catedra dintr-un amfiteatru universitar pustiu. Sigrid începă să râdă şi îl privi de sub mască cu ochi sclipitori. - Pe bune...pari unsă cu toate alifiile erotismului.Cred că nu te sfieşti să-ţi explorezi intensa sexualitate,iar timiditatea n-ar putea fi decât simulată la tine. - Continuă...îl încurajă ea,punându-şi mâna peste palma lui aşezată deasupra paharului. - Cred că în ochii tăi există ceva hipnotic,irezistibil.Un bărbat pe care ţi-ai pus ochii,probabil se simte precum un biet iepure în momentul în care este încolţit de o viperă periculoasă.Dar iată că am ajuns la punctul culminant...iubeşti pe cineva ? - Da. Îşi retrase mâna şi o îndepărtă şi pe a lui de deasupra paharului său. - Mi-a fost teamă de răspunsul ăsta atât de categoric,deşi nu mă aşteptam la învârteli în jurul cozii şi ezitări stupide din partea ta. - Hmm...şi ce era cu bârfele alea împrăştiate de către târâturi ? - Aaa...păi,îmi turnau tot felul de poveşti încâlcite,siropoase şi stupide.Dar cine dracu’ le ascultă şuşotelile muiereşti ? Ies numai calomnii din gurile lor spurcate. - Povesteşte-mi puţin.Măcar ce ai reţinut.Vreau să mă amuz. - Ok.Ascultă bine cam ce idioţenie colosală a reieşit la urmă,după ce fiecare a completat cu câte ceva,aflat din surse extrem de „sigure“,bineînţeles. - Surse precum o ureche lipită de uşă,care deformează mai apoi vorbele auzite după bunul plac,şi le mai şi ornează cu detalii ale imaginaţiilor lor imbecile...

Joaca de-a destinul

309

El râse şi începu să pregătească un cocktail,în timp ce-i povestea glumeţ şi foarte bine-dispus. - Se zice că Damian te-a scos din mrejele prostituţiei,că erai o proastă şi că numai datorită lui ai reuşit să ieşi din mediul ăla nociv,devenind mai apoi aşa cum eşti acum.El te-a cizelat,te-a învăţat să utilizezi un vocabular complex,transformându-te într-o damă de companie elegantă şi graţioasă. Barmanul scutură cu forţă cocktail-ul şi-i făcu cu ochiul fetei,ca şi cum ar fi înştiinţat-o prin acel semn ştrengăresc că îi povestea,dar nu şi credea cele istorisite. - De aceea,panaramele astea susţin sus şi tare cum că toate acele răbufniri ale tale nespus de violente,vulgarităţile şi toate grosolăniile şi vorbele veninoase pe care le împrăştii,sunt rămăşiţe ale caracterului necioplit,care încă se mai manifestă chiar şi după şlefuirea briliantă executată cu mare pricepere de către maestrul Damian. Ea izbucni în hohote de râs asurzitoare,izbind cu palmele în masă de atâta amuzament. - Lasă-mă să termin.Vine ieri la mine tipa blondă,o ştii pe aia cu sânii uriaşi şi fâşneaţă care se strecoară aşa de lasciv printre mese de nu rămâne un singur cap neîntors...explică el cu exactitate la care din ele se referea.Şi îmi spune că într-o seară a venit aici un tip,iar tu te-ai îndrăgostit la prima vedere de el. - Despre ce tip este vorba ? întrebă ea,cuprinsă subit de o stranie agitaţie. - Cel căruia i-ai aruncat cu băutura direct între ochi.Am prins şi eu oarecum momentul întâlnirii voastre pentru că,deşi serveam nişte clienţi,am observat când s-a aşezat lângă tine pentru a se băga în seamă.Şi observ că a avut succes... - De fapt,el este cel pe care îl iubesc. - Poftim ?Dar îl cunoşti de puţină vreme...şi...şi în plus părea că...se bâlbâi el contrariat. - Scuză-mă că nu-ţi pot dezvălui prea multe,dar te pot asigura că el este unicul bărbat din viaţa mea.Cât despre bârfe...proastele alea ştiu perfect că eu nu mă culc cu Damian,că nu-i absolut nimic între mine şi patron.Nu înţeleg de ce tot scornesc astfel de basme. - Mda...dar ele se gândesc că Damian te păstrează pentru…adică el vrea…oricum,asta este o bârfă nemaipomenit de imbecilă …întrece orice limită ! - Zi-mi tot imediat. - Că vrea să se căsătorească cu tine. Sigrid stătu câteva momente profund serioasă,apoi izbucni în râs iarăşi. - Da,exact prostia asta se vehiculează în prezent.Spun că este atât de mândru de tine şi înnebunit după farmecele tale,încât îşi doreşte să-ţi ofere totul.Chiar şi statutul nespus de privilegiat de a-i fi soţie,odată ce eşti ca şi opera lui. - Şi ce crezi tu din toate istorisirile astea întortocheate ? El se apucă să prepare un alt cocktail,şi-i răspunse fără s-o privească. - Ce cred eu?Că într-adevăr patronul te iubeşte enorm şi că va fi capabil să recurgă la orice pentru a te avea.De altfel,cred cu adevărat că tu chiar iubeşti pe altcineva.Simt că eşti sinceră. - Aşadar,ce rezultă de aici ? întrebă ea nespus de glumeaţă. - N-am idee.Dar ar trebui să te temi de iubirea lui Damian. - De ce ? întrebă ea uimită,făcând-o de astă dată pe neştiutoarea. - Fiindcă îl cunosc de multă vreme şi nu l-am mai văzut în halul ăsta.Uneori se comportă precum un copil,iar în alte dăţi se vede că nu ştie cum să-ţi demonstreze şi cum să te convingă pe deplin de indiscutabila lui virilitate. - Am observat că face orice ca să mă impresioneze,dar încercările lui nu vor duce la ce râvneşte el. - Eşti atât de convinsă ?Se vede că nu-l cunoşti... - Sunt profund convinsă de sentimentele mele.Eu îl iubesc pe Luca.Damian nu există pentru mine. - Ah,dacă te-ar auzi...zise el şi continuă să prepare băutura.

Sandy Manase

310

- Crezi că-mi pasă ?Nu îmi pasă o fărâmă,căci nu îmi e frică de el.Mereu l-am sfidat în faţă şi i-am răspuns pe măsură,nesinchisindu-mă câtuşi de puţin de diferenţa mare de vârstă dintre noi. Deodată,Sigrid observă că privirea barmanului era îndreptată undeva în sală. - La ce te tot uiţi ? - La individul acela,de la masa din colţ.Pare teribil de amărât. Se întoarse şi-l privi pe băiatul care stătea cu coatele sprijinite de masă şi privea pierdut,fără să le observe nici măcar pe chelneriţele provocatoare de prin preajma sa. - Mda...comentă ea cu amărăciune.Cu siguranţă e vorba de o târfă la mijloc. - Tipic...râse Willy.Dar o să-i treacă până mâine. - A,da?Cu siguranţă aşa este,şi totuşi,ceva îmi zice că după experienţa asta,le va băga pe toate în aceeaşi oală.Nu că n-ar avea oarecum dreptate,dar... - Nu-mi zi că ai de gând să te bagi.Dă-l naibii de idiot ! - Oh,ba da,surâse ea cu şiretenie.Bineînţeles că voi interveni. Se ridică şi se apropie încet de cel care avea o postură atât de mâhnită. -Lilith ! îi strigă barmanul.Dacă face figuri,mă chemi şi-l azvârl afară. Ea îi făcu semn că n-avea de ce să se îngrijoreze.Tipul părea de-a dreptul inofensiv. - Pot să iau loc sau fantoma ei l-a ocupat ? i se adresă Sigrid îndrăzneaţă. Individul ridică nişte ochi tulburi spre ea,şi îşi trase paharul cu alcool mai în faţă,ca şi cum i-ar fi fost teamă că fata ar fi putut să i-l fure. - Despre ce fantomă vorbeşti ? întrebă el ursuz. - Nu-mi zi că motivul tristeţii tale nu este o EA. - Hm...poţi să te aşezi,frumoaso. Ea luă loc,îşi sprijini obrajii în palme şi comentă cu o infinită ironie. - Toate femeile-s târfe..aşa-i sau nu ?Iar pe aici să ştii că e plin.Ia zi,care o alegi în seara asta ? Pe care ai pus tu ochii,tinere deziluzionat şi supărat pe viaţă? Băiatul o privi puţin uimit.Abordarea ei era cam scoasă din tipare. - Oare ar merge să-mi petrec noaptea cu vreo una ? - Hmm...adevărul este că scumpele mele colege nu se uită la tine dacă nu cotizezi cu ceva.Mă tem că o băutură amărâtă nu le va face nici măcar să-şi dea sutienul jos ca să te delectezi cu priveliştea silicoanelor lor magnifice.Cu toate acestea,în afara clubului găseşti şi femeiuşti mai ieftine. - Fete cuminţi nu mai există...zise el,părând dezamăgit peste măsură. - Eu nu cred că ai avea nevoie de o fata cuminţică,ci de una care să fie o femeie cu adevărat onestă,nu o scursură din multitudinea celor ce fac de ruşine sexul feminin. - De ce se uită toţi aşa la noi ?! Arăt atât de îngrozitor ? - Nu-ţi fă griji.E din cauza mea,iar frustraţii o să-mi sară în cap,fiindcă ţi-am acordat mai multă atenţie decât lor.Hai mai bine cu mine până la cabina personală. Tipul se ridică şi o urmă în tăcere,până când intrară în splendida ei cameră. - Frumos aici la tine...comentă el de-a dreptul uimit.Singură sau ...? - Fereşte-mă cerule de convieţuirea cu una dintre aşa-zisele simandicoase chiar şi numai pentru câteva ore amărâte.Nu le suport.Le detest şi mă feresc de ele ca de lepră. El izbucni în râs şi se aşeză pe canapea,deşi încă mai analiza cu o privire curioasă camera care părea iatacul unei adevărate curtezane. - Da...îi ghici ea gândurile.A fost moftul meu budoarul ăsta sofisticat. - Ştii...şi eu am suferit pentru o târfă mult şi bine...începu el pe un ton autocompătimitor,iar ea răsuflă uşurată,pentru că în sfârşit îi câştigase încrederea şi-l făcuse să se destăinuie.Am stat mult cu ea...oftă tânărul,de parcă i se rupea sufletul la răscolirea acelor amintiti încă proaspete. - Mult însemnând cam cât.... ?

Joaca de-a destinul

311

- Să tot fie vreo opt luni de zile...răspunse el abătut. Sigrid ar fi vrut să-i povestească cam cât timp îl aşteptase ea pe Luca,dar se gândi că acest lucru ori l-ar şoca,ori n-ar crede.În plus,îşi aminti că tipul din faţa ei era un individ normal,şi nu Luca. - Câţi ani are mucoasa care te-a jucat pe degete ca pe un pămpălău ? - Şaptesprezece... - Nu e nici majoră,zise Sigrid,frecându-şi gânditoare bărbia. Când cei doi tineri intraseră în frumoasa cameră a lui Sigrid,nu observaseră deloc că uitaseră uşa întredeschisă.Neglijenţa aceasta se dovedi extrem de nefavorabilă,deoarece Luca ajunse în dreptul încăperii,şi auzind o voce de bărbat,se opri cu precauţie şi decise să asculte ce se discuta înăuntru. - O nesimţită...am şi plâns din cauza ei,se tângui el precum un copilaş. Fata se apropie şi se aşeză lângă el,privindu-l cu milă,dar şi cu dispreţ. - Nu se merită să suferi pentru una ca ea.Ascultă-mă bine.Niciodată să nu te mai laşi călcat de o femeie în picioare.Fă-te demn de numele de bărbat pe care-l porţi.Tratează-le cu indiferenţă pe oportuniste şi selectează la sânge înainte de a-i permite uneia să-ţi intre în viaţă. Îl strânse la pieptul ei şi-l mângâie cu delicateţe pe păr,răscolindu-i-l uşor. - Dacă aş putea să găsesc o fată cam aşa ca tine...oftă el. Îi puse mâna pe picior,în timp ce ea i-o dădu cu precauţie la o parte,avertizându-l cu seriozitate. - Stai cuminte... Spre ghinionul lor,exact în momentul acela,Luca izbi uşa de perete,pătrunse în cameră şi începu să aplaude zgomotos. -Bravo ! Lilith...mama răniţilor şi a dobitocilor suferinzi din amor ! Se apropie de măsuţa fetei de budoar,îi azvârli cu mare nepăsare toate cosmeticele de pe ea şi se aşeză confortabil,sprijinindu-şi creştetul de oglinda din spatele lui.Sticluţele de parfum umplură podeaua de cioburi şi răspândiră instant tot soiul de arome amestecate.O mulţime de mirosuri de trandafiri,citrice,mosc,levănţică,crin şi multe altele,îmbâcsiră aerul şi-l făcură aproape irespirabil. - O să mă despăgubeşti pentru... ? întrebă ea cu o dulce ironie. - Ceva-mi zice că Damian ţi-ar cumpăra şi o cisternă de parfum. - El nu recurge la astfel de gesturi copilăreşti. - Şi,ia spune-mi...continuă el,ca şi cum nu i-ar fi auzit deloc remarca cea acidă.Are vreo şansă de vindecare clovnul ăsta ? Te pricepi la tămăduiri miraculoase ? Tipul se ridică de pe canapea şi-l privi mânios pe Luca.O unică secundă şi l-ar fi luat de îndată la pumni,dacă Sigrid n-ar fi sărit în picioare şi s-ar fi interpus exact între ei.Apoi,se întoarse spre Luca şi-i mângâie tandru genunchii,ştiind că această atitudine docilă avea să-i înmoaie duritatea. - Te rog... - Ah,fie,îi îngădui el enervat.Dar scoate-l mai repede de aici ! Fata se întoarse spre celălalt şi dădu neputincioasă din umeri. - Poate mai discutăm cu altă ocazie...acum... - Eşti sigură că vrei să te las singură cu el ? La auzul întrebării lui,Luca îl fulgeră cu o privire şi mai înspăimântătoare. - Sigur că da.Nu-ţi fă griji.Nu sunt în pericol mai mult decât e el cu mine. Tipul îşi luă la revedere în mod politicos,şi ieşi în linişte.În urma lui se aşternu o imensă tăcere.În cameră,aerul devenea din ce în ce mai sufocant,iar cei doi tineri refuzau să-şi vorbească. Într-un final,Sigrid se apropie furioasă de sticlele de parfumuri sparte şi începu să le calce mai tare cu tocurile sale ascuţite,în timp ce Luca o privea cu o diabolică încântare.Cioburile scrâşneau asurzitor şi se sfărâmau,transformându-se în altele şi mai infime,iar cu cât fata le presa mai tare,cu atât aromele se amestecau şi mai devastator,formând un miros delirant,ce-ţi răpea până şi minţile. - Sper să te sufoci.Şi mulţumeşte cerului că poţi muri printre arome distinse.

Sandy Manase

312

Luca-i rânji fără pic de ruşine,şi-i trase bretelele rochiei în jos,pipăindu-i pielea cu mişcări febrile şi degete pricepute.Deodată se opri şi-i zâmbi senzual. - Oricâte arome s-au amestecat,pot să o disting pe cea a pielii tale. - Ia ghiciţi,domnule ! - Nufăr. Sigrid îl luă uşor de mână şi-l duse spre canapea,silindu-l să se aşeze,după care îşi aşeză capul în poala lui.Oftă prelung şi-l apucă de una dintre mâini. - Să nu mă cerţi.Să nu mă alungi.Să-mi laşi dreptul de a-mi odihni pentru câteva momente capul epuizat pe genunchii tăi. - Nu vrei mai mult ? întrebă el ironic,testând-o totodată. - Dacă ai putea să simţi ce simt eu în clipele astea,n-ai mai întreba aşa ceva. Îl strânse mai tare de mână,iar apoi continuă pe un glas plin de sinceritate,dar şi revoltat. - Ştiu că probabil multe au fost cele ce ţi-au stat în braţe,dar totuşi nu-mi pasă deloc.Să se ducă dracului toate,absolut toate,fără nicio excepţie ! zbieră Sigrid înfuriată la culme.Oricum n-au bănuit niciodată pe cine îmbrăţişau,mângâiau sau sărutau. - Şi tu ştii ? - Oh,da.E vorba de bărbatul pentru care aş atinge până şi imposibilul,de cel cu care m-aş încumeta să merg până la final,chiar de acel sfârşit ar include propria mea distrugere.Totul pentru că eu sunt ferm convinsă că EL merită. - Tipului care a ieşit i-ai spus că nu se merită să sufere pentru acea... - Şi cu siguranţă am dreptate.Vezi,eu sunt puţin altfel decât majoritatea femeilor,însă nu neapărat în sensul bun,dar totuşi,diferenţa aceasta mă asigură că nu toate sunt la fel.Pe de altă parte,am avut norocul să întâlnesc şi un bărbat atât de diferit de toţi ceilalţi,încât de multă vreme am înlăturat şi teoria cum că toţi indivizii de genul masculin sunt identici. - Din cauza asta ai vrut să-l convingi ? - Oarecum.Mi-e ciudă că unii bărbaţi sunt cârpe.Exact asta sunt ! strigă ea furioasă şi-l strânse de mână involuntar.Se lasă manipulaţi,duşi cu zăhărelul de nişte fiinţe ipocrite,care le distrug vieţile fără pic de menajamente.Da,desigur,poate că unele femei ar merita lupte,lacrimi,suferinţe,cadouri şi respect,dar cu siguranţă nu cele ce merită primesc toate acestea.Este tocmai invers.Oricum,n-are decât să îi ia naiba cu lamentările lor stupide,cu aventurile ridicole şi cu uşuraticele pe care le aleg întotdeauna în cel mai deplorabil mod cu putinţă ! Recunosc că am dorit de câteva ori să mai scap câte un prostovan de boala de a se ataşa numai de oportuniste.Totuşi,eu nu sunt Maica Tereza,aşa că oricât de mult aş detesta femeile,nu-mi pot dedica viaţa pentru salvarea bărbaţilor păcăliţi. - Tu nu poţi schimba cu nimic lucrurile... - Dar măcar acum înţelegi de ce am încercat să-i luminez puţin mintea acelui amărât ? - Şi crezi că tipului nu i s-au aprins călcâiele după tine ?! Mai avea puţin şi îţi saliva pe rochie.Pe lângă cum arăţi,l-ai mai şi înnebunit cu ideile tale bizare. Luca îi dădu uşor capul la o parte şi se ridică brusc. - Pleci deja ? - Da.Am nevoie de puţină linişte. - Lângă mine nu eşti liniştit ? - Ba da.Dar uneori liniştea experimentată alături de tine mă sperie.Mai ales că poate precede sau poate fi ulterioară unui aprig conflict. Fata se întinse pe canapea mai confortabil şi zâmbi mulţumită. - Cu tine aş putea să trăiesc şi numai în furtună...şi totuşi...în braţele tale îmi găsesc şi cea mai desăvârşită linişte,cel mai profund calm,cea mai cuminte desfătare. El închise uşa,iar ea zâmbi uşor.Furtuna era doar în suflet.

Joaca de-a destinul

313

Capitolul 47

Mă aţâţă.Mă muşcă de ureche şi mă sărută,îmi place ferocitatea lui...dar dorinţa lui

mă sperie.Răspund imaginaţiei sale cu a mea.Îmi place forţa lui,forţa lui întunecată,distrugătoare,neînfricată,cathartică.

~ Anais Nin ~

Într-acea noapte,la club,Sigrid şedea în braţele lui Luca precum o copiliţă fericită,care tocmai a descoperit un loc tainic unde-şi poate desfăşura toate năzdrăvăniile în voie.Cutia de bomboane desfăcută,reprezenta numai una dintre atenţiile cu care Luca o răsfăţa seară de seară. - Încă una,o rugă el,în timp ce o obliga să mănânce. - O să mă îngraş,tontule!Nu mă mai îndopa cu atâtea delicii ! - Doar una şi promit să te las apoi în pace. - Nu.Vei trişa.După asta o să mai vină una,şi încă una... - Haide,deschide guriţa !Hai,hai ! - Ia dă-mi tu mie bomboana aia afurisită,se răsti ea. - Stai,ce vrei să faci ?De ce nu mă laşi să te răsfăţ ? Când senzuala tânără cuprinse bomboana între buze,invitându-l din priviri să se înfrupte din deliciul constituit din ea,cât şi din bomboană,dezamăgirea lui Luca pieri pe dată.Se repezi asupra ei ca un îndrăgostit smintit şi o sărută cu sălbăticie.La impactul fulgerător dintre buzele lor hăme-site,lichiorul de vişine din interiorul bomboanei ţâşni,scurgându-i-se fetei pe gât.Un gust parfumat le gâdila papilele gustative,în timp ce limbile lor obraznice continuau să se înlănţuie dornice de mai mult.Amândoi simţiră concomitent o reală explozie pasională şi începură să râdă entuziasmaţi din pricina gestului năstruşnic. - Pariez că aşa te-aş putea face să mănânci toată cutia împreună cu mine,zise Sigrid,oprindu-l din acel delicios desfrâu. - Eşti mai savuroasă decât orice bomboană gustată.Oferi nişte săruturi atât de neruşinate,încât mor de nerăbdare să descopăr cum eşti în pat... Ea ştia că subiectul sexului era cea mai delicată problemă ce se putea ridica la nivelul relaţiei lor clandestine.Nu ar fi existat posibilitatea să facă dragoste cu el,fără ca acesta să realizeze că o ţine în braţe pe Sigrid,descoperind astfel că Lilith nu e decât o invenţie iscusită,o parte tăinuită,perversă şi machiavelică a celei pe care o iubea.Şi nu...ea considera că încă nu era vremea să afle adevărul... - Îmm...linge-mă,scumpule,îi şopti ea,invitându-l să-şi îndrepte atenţia asupra lichiorului ce i se scurgea lin pe gâtul ce-i fremăta de dorinţă. Limba lui linse cu mare atenţie şi cu o enormă poftă,până ce ajunse în dreptul sânilor.Hapsân şi doritor de mai mult,îşi strecură mâna pe sub mătasea rochiei şi-i cuprinse unul din sâni în palmă. - Ah,lasă-mă să-ţi sărut puţin pieptul... - Nu! îi strigă ea furioasă,luptându-se să-i scoată mâna mai repede din cupa sutienului dantelat. - Tu nu observi cât de mult te doresc ?De ce mă întărâţi astfel ?Încep să regret că nu te-am făcut a mea din prima seară când te-am cunoscut. - Dar ce naiba-i cu tine ?!Eşti cumva un băieţel ce nu-şi poate domoli deloc propriile simţuri ?Fii bărbat şi stăpâneşte-te,dacă am zis că nu !

Sandy Manase

314

Luca îşi retrase mâna,dar se repezi asupra-i,culcând-o cu brutalitate pe canapea şi urcându-se peste ea.Deşi fata nu se temea de el,se simţi total luată prin surprindere de această mişcare. - Ce faci,idiotule ?! - Nimic,zâmbi el cu şiretenie.Uite,nici măcar nu mă dezbrac ! Se aplecă uşor peste ea,lipindu-şi trupul puternic şi viril cât mai strâns cu putinţă,de cel fragil al fetei.Simplul contact o făcu pe Sigrid să scape un geamăt înăbuşit.Dar adevărata tortură începu de abia când Luca se porni să-şi frece corpul de-al ei cu mişcări senzuale,dar menţinute cu o măiestrie diabolică într-o încetineală atât de obsedantă şi de chinuitoare,care o făcea să tânjească precum o apucată după obişnuitele lui mişcări bruşte şi violente. - Respiră,nu fi încordată ! Hai,încearcă ...hai,scumpo,hai... - Să te ia dracu’ cu tot calmul ăsta prefăcut,ticălosule!Crezi că astfel îmi înfrângi mie opoziţia şi îmi înmoi voinţa?Dacă pic în infern,te trag după mine ! îl ameninţă ea,râzând în hohote neruşinate. Şi,deodată,îşi încolăci straşnic picioarele în jurul spatelui lui,trăgându-l între coapsele sale primi-toare.Rochia cea neagră i se desfăcu cu insolenţă,oferindu-i lui minunata privelişte a unor bikini negri,de dantelă,un biet petic de material,care putea fi smuls cu uşurinţă pentru a-i permite să-şi îndeplinească arzătoarea dorinţă.Din păcate,nu putea să execute nicio mişcare nechibzuită,căci ea îl ţinea mult prea strâns,şi,chiar dacă ar fi încercat să se elibereze pentru a-şi descheia pantalonii,avea astfel să piardă,dovedind că n-are nici pic de stăpânire de sine.Fermoarul pantalonilor lui şi chiloţii fini ai fetei,se părea că erau singurele impedimente monstruoase care le împiedica mult râvnita uniune.Fără înlăturarea lor,era practic imposibil s-o pătrundă cu adevărat şi să simtă că explorarea aceea pătimaşă are un final pe măsura pasiunii lor înflăcărate. Curând,fata fu cea care începu să-şi frece cu pricepere trupul încins de corpul lui chinuit de acelaşi foc arzător.Fiecare mişcare a ei dezlănţuia în interiorul lui un uriaş incendiu devastator.I se părea că trupul tinerei îşi însuşise proprietăţile unei lave fierbinţi,iar el se ardea din ce în ce mai groaznic,se afunda din ce în ce mai iremediabil,provocându-şi un chin plăcut şi dement. Dar n-avea să se lase mai prejos.Trebuia s-o facă şi pe ea să simtă ce înseamnă să te scalzi în lava unei impetuoase pasiuni.Prin urmare,îşi împinse şoldurile cu putere înspre ea,dovedindu-i că micul ei joc începea să se domolească,estompându-se treptat pentru a face loc dezlănţuirilor lui animalice.Neastâmpărul acela,atât de vulgar şi totodată atât de coordonat,cu mişcările-i ce relevau un erotism rafinat,o înnebunea şi-o făcea să îşi binecuvânteze necontenit acel destin ce-i permisese să-l întâlnească pe bărbatul de deasupra ei.Simţea un soi de mândrie bolnăvicioasă cum îi circulă vicios prin vene,elogiind-o pentru alegerea strălucită.Nu se îndoia că din multitudinea bărbaţilor întâlniţi,şi chiar dintr-acelora pe care urma să-i cunoască,Luca avea să rămână unicul ce-şi merita titulatura de stăpân al trupului,precum şi al sufletului său.Nu avea de gând niciodată să se lase subjugată de vreun specimen masculin,dar Luca era atât de fascinant,încât merita neîndoielnic o încălcare straşnică a acelui strict regulament pe care şi-l impusese. Excitată şi avidă de mai mult,strânse cu putere lenjeria în pumni,dar nu îşi stopă mişcările încete şi seducătoare,ce încă se mai zbăteau ca un ecou care se pierdea pe fundalul torentului lui pătimaş. Observându-i gestul,Luca o apucă de mâini,strângând şi el odată cu ea satinul aşternutului. - Strânge tare! îi porunci ea.Încătuşează-mi dorinţa asta smintită ce îmi tulbură fiecare parte din trup...murumură fata pe un glas extaziat. El o ascultă şi strânse cu o forţă sporită,dar totodată se aplecă,presându-i buzele cu lăcomie. - Şi mai tare,îl rugă ea disperată,cu buzele proaspăt dezlipite de gura lui flămândă.Împinge-te tare,tare,tare de tot în mine!Nu te gândi nicio clipă că ţoalele astea ar putea avea vreo putere infimă de-a submina pasiunea care se zbate înăuntrul nostru. - Tu şi cu mine n-avem remediu,declară el vrăjit totalmente.

Joaca de-a destinul

315

- Da,suntem doi nebuni periculoşi,îndrăgostiţi iremediabil de iubire.Acum,vreau să taci odată şi să faci exact ce ţi-am zis.Împinge,iubitule!Vreau să simt cum trupul tău îl dirijează pe al meu,cum mişcările tale intense îmi stârnesc şi mie unele la fel de netrebnice,cum mor ca să renasc.Ucide-mă cu dragoste,fă să se răsfrângă asupra mea cea mai dulce condamnare,şi nu îmi da drumul până nu prind din nou viaţă,îl îndemnă ea pe un ton implacabil. Şi Luca o ascultă cu sfinţenie.Ce urmă fu cel mai gustos chin,cea mai nesăbuită fericire,cele mai împleticite mângâieri,ce îşi extraseră extazul strict din anumite părţi,ocolindu-le pe cele interzise. - Dacă ai şti cât de mult te doresc,îi murmură el,în timp ce-şi freca trupul de-al său cu o forţă parcă şi mai sporită decât cea precedentă. - Ah,simt!Eşti atât de bărbat,încât cred că m-ai putea aduce la extaz doar prin simpla putere a privirii. - Lasă-mă să te fac a mea,Lilith ! o suplică el.Vreau să-mi tremuri în braţe,să te fac să te zgudui de plăcere şi să gemi neîncetat,scumpo. Dar n-avu timp să-i mai împuie deloc mintea cu fantezii îmbietoare,căci uşa camerei se deschise şi una dintre fetele de la club,scăpă un strigăt de uimire. - Idioato!De ce nu baţi la uşă ? îi strigă Sigrid de sub Luca. - De unde era să ştiu că eşti atât de ocupată,dragă ? - Zi ce naiba vrei.Ai rămas înţepenită ?Vorbeşte odată,netoato ! - Şefu’ te cheamă la el de urgenţă,deşi cred că o să fie dezamăgit când o să-i spun că eşti prinsă într-o activitate ce nu suportă amânare,surâse ea cu subînţeles,privindu-l pe Luca. - Ia dă-te şi tu jos de pe mine ! Îl îndepărtă cu o mişcare enervată,îşi aranjă puţin rochia,aruncă o privire în oglindă,după care îl onoră pe tânăr doar cu o atitudine indiferentă. - Mă duc să văd ce mai vrea şi ăla,îl anunţă ea cu silă înainte de a ieşi fulgerător pe uşă. Luca rămase stupefiat şi confuz pe canapea.Fata cealaltă încă stătea în pragul uşii,privindu-l cu ochii sclipind de dorinţă. - Of,frumuşelule,cum te-a părăsit ingrata asta de Lilith.Nu ai dori puţină companie ? - Nu,mulţumesc,îi răspunse el ursuz.

ooo Deşi Sigrid ieşise din cameră,părând stăpână pe simţurile ei şi adoptând o atitudine indiferentă faţă de întreruperea momentului pasional,imediat ce ieşi pe uşă,se îndreptă în fugă către baie,şi nu spre biroul lui Damian.Odată ajunsă,se repezi înnebunită asupra lavoarului şi dădu drumul apei reci,însă presiunea maximă cu care aceasta ţâşnea,părea să-i intensifice toată starea aceea de adâncă tulburare,în loc să o ajute domolindu-i-o. Îşi introduse uşor palmele sub jetul cel răcoros şi respiră cât de adânc putu.În mod ciudat,între ea şi apă,se realiză în mod miraculos o conexiune atât de intensă,încât Sigrid avu impresia că focul ce îi străbătuse cu puţin timp în urmă venele,se vedea acum stins treptat şi înăbuşit până la ultima sa scânteie.Apa aceea ordinară era precum magnificul elixir salvator care o vindeca pe moment de bolnava-i pasiune pentru tânărul Luca. Dintr-odată,ridică privirea şi-şi privi cu atenţie chipul în oglindă.Pe faţa ei nu se citea nici urmă din starea răvăşitoare provocată de Luca adineauri,dar cu toate acestea,fata încă se mai simţea atât de excitată,încât avea impresia că focul trupului său încins era mult mai puternic decât senzaţia binefăcătoare de mai înainte,oferită de recea apă.Îşi umplu iar pumnii cu ea şi îşi stropi din belşug faţa.Apoi urmă gâtul,umerii şi sânii ce o dureau din pricina dorinţei neîmplinite. Ridicându-şi din nou privirea asupra oglinzii,nu observă nicio diferenţă remarcabilă.Era umedă la exterior,dar rămăsese la fel de înfierbântată în interior.Şi-ar fi dorit să se reîntoarcă la Luca şi să-l

Sandy Manase

316

suplice să-şi reia demersul nesăbuit de a-i înfrânge ferma opoziţia.Iar de data aceasta ea s-ar fi lăsat potolită,dominată,subjugată în totalitate ! Totuşi,privindu-şi iar chipul ce nu demonstra decât printr-o strălucire suspectă a ochilor,tumultul ei interior,constată cu satisfacţie că de-a lungul vremii,trupul i se înverşunase într-atât de straşnic împotriva tuturor gesturilor eventual incorecte,încât îşi crease un teritoriu ascuns.În interiorul său se petrecea tot ceea ce era reprimat la nivel exterior.Trăirile pe care propriul ei sistem de apărare emoţional le considera total inadecvate,prea patetice,sau poate chiar prea răvăşitoare,le înghesuia înăuntrul său şi le ţinea ferecate într-un soi de încăpere ferită aprig de lumea de dinafară. Aşa-zisa acţiune de transfer i se imprimase atât de excelent în minte şi în simţuri,încât în clipele când era nevoită să apeleze la ea,aceasta devenea precum un soi de instinct primordial.Tânăra nu depunea niciun minim de efort pentru efectuarea ei.Totul se petrecea întotdeauna de la sine,pentru ca de abia în momentele imediat următoare,precum erau cele de faţă,să conştientizeze cu adevărat desfăşurarea acelui proces misterios. Continua să-şi privească stupida reflexie,cu ochii aceia atât de uriaşi şi de pătrunzători,ce uneori o înspăimântau până şi pe ea însăşi datorită intensităţii lor cutremurătoare.Doar un zâmbet slab îi lumina chipul impasibil şi aducea o fărâmă de umanitate trăsăturilor împietrite.La urma urmei,nu avea de ce să se preocupe de felul în care-şi păstra adeseori sângele rece.Atât timp cât acesta o ajuta într-un mod minunat să-şi domolească imprudenţele emotive şi amoroase,măcinându-le strict pe dinăuntru,trebuia să fie recunoscătoare pentru puterea de a-şi fi însuşit acel procedeu eficient.Iar chipul arogant din oglindă era de acord întru totul. - Luca,strigă ea deodată,ca şi cum tocmai i-ar fi recuperat numele preţios dintr-o amintire demult uitată.Oh,dar nu am de ce să mă preocup.Dacă aş şti că într-acea cameră,am abandonat un bărbat oarecare,aş fi fost deja înşelată.Dar cum pe acea canapea,mi-am lăsat alter-ego-ul masculin,n-am nici cea mai vagă îndoială că dragul meu iubit nu se va preta la absolut nimic.Oricât de excitat l-aş fi lăsat,şi oricât de ademenitoare ar fi târfa aia blondă,Luca al meu,nu va înlocui hărţuielile noastre adorabile cu ceva ordinar care i se oferă pe tavă. Şi,cu această certitudine în minte,fata ieşi din baie şi se îndreptă cu paşi siguri către biroul lui Damian,în care intră,desigur,fără să mai bată la uşă. - Am fost înştiinţată că m-ai chemat. El o privi în tăcere,pe deasupra ziarului pe care-l lectura,după care aruncă uimit gazeta pe birou. - Dumnezeule!Dar ce ţi-ai făcut,Lilith?Eşti chiar mult mai frumoasă decât de obicei!Şi,lasă-mă să îţi mărturisesc,că n-am crezut că aşa ceva-i posibil. - Nu vorbi prostii,zise ea plictisită. - Dar nu sunt deloc prostii,îşi întări el spusele,ridicându-se în acelaşi timp şi apropiindu-se ca vrăjit de ea.Ştii bine că te respect,dar azi mi se pare că nişte scântei năbădăioase ţi se dezlănţuie din priviri,din trup,din întreaga-ţi înfăţişare şi atitudine.Cărui fapt se datorează acest miracol divin ? - Mai degrabă drăcesc aş zice eu. - Hm...dar să ştii că nu încape nicio îndoială că tu mi-ai adus demonii în tavernă.Fascinaţia diabolică pe care o exerciţi asupra tuturor bărbaţilor de pe aici,uneori mă pune intens pe gânduri. - Cu astfel de nimicuri îţi umpli tu existenţa,dragă Damian ?râse ea.Punându-ţi întrebări pe seama farmecului meu muieresc ? - Nimicuri spui tu,dar stau şi mă întreb,oare cum ar suporta un bărbat revărsarea pasiunii tale asupra lui.Tuturor netrebnicilor de prin local nu le oferi nici măcar un sărut pe obraz.Cu siguranţă faci şi tu amor cu cineva anume,căci eşti prea femeie ca să nu te laşi iubită de un bărbat adevărat. - Că bine ai zis.Un bărbat adevărat.Iar aceste specimene sunt atât de rare în ziua de azi,încât n-are de ce să te mire viaţa mea golită de vreo prezenţă masculină deosebită.

Joaca de-a destinul

317

Damian se trânti pe un fotoliu de piele şi o măsură din cap până în picioare cu o privire pofticioasă şi dornică de a-şi duce explorarea la un nivel mult mai profund. - Dacă te-aş ruga să mi te aşezi în braţe,ai face-o ? - Nu fi stupid. - Banii ştiu că nu te interesează,sau,cel puţin,nu cei dobândiţi într-un mod ce n-ar fi pe placul tău.Şi totuşi,sunt convins că trebuie să ai şi tu un punct sensibil. - Un punct extrem de sensibil ţi s-ar stârni ţie,dacă chiar aş face ce m-ai rugat,i-o reteză ea cu un sarcasm muşcător. - Bine,nu vrei,acceptă Damian cu un surâs viclean.Dar lăsându-ţi la o parte ingratitudinea de care dai dovadă,doream să te întreb ce mai face puştiul. Ea îşi schimbă fulgerător expresia feţei.Fu peste măsură să disimuleze complet ceea ce simţea la simpla aducere în discuţie a persoanei acestuia. - Despre ce puşti vorbeşti ? - Lilith,nu o fă pe proasta.Încă din prima seară de când i-ai făcut scandal,am aflat.Dar nu ştiam că ai ajuns să-l şi îndrăgeşti.Începusem să cred că nici măcar n-ai inimă în piept,râse el asurzitor. - Uşurel cu afirmaţiile tale răutăcioase.Nu pot să zic că l-am îndrăgit pe de-a întregul,dar avem unele lucruri în comun şi-i tolerez prezenţa,fiindcă... - Lucruri în comun ?râse el din nou cu şi mai multă obrăznicie.Aveţi acelaşi autor preferat sau te referi la vreo poziţie erotică ? - Nu fi bădăran.Nu mă culc cu el. - Nici n-ai să te culci ! îi strigă Damian.Dacă îndrăzneşti să te tăvăleşti cu puştiul,o să ai de-a face cu mine ! o ameninţă el privind-o cu o cruntă duşmănie. - Poftim?Mai repetă o dată.Nu cumva ai curajul să-mi interzici mie ceva ?! Repetă,imbecilule ! - Lilith!Atâţia te vor,atâţia ar face orice pentru tine,iar tu-ţi găseşti să te tachinezi cu un mucos.Aş putea să scot o avere cu tine !!! Sigrid se îndreptă către biroul lui,trase furioasă unul dintre sertare,iar după ce răscoli câteva clipe,găsi contractul frumos păstrat într-o ţiplă protectoare.Apoi,reveni lângă el şi-l încălecă,având grijă să nu se aşeze pe genunchii lui,ci doar să-l menţină în suspansul acela chinuitor,făcându-l să spere că fesele ei ar putea în orice clipă să pice în braţele sale. - Ştii ce-i ăsta ? - Ştiu,mormăi el furios. - N-ai niciun drept asupra mea! N-ai nici măcar dreptul acela pe care-l deţine un patron asupra angajatului său.În caz că ai uitat cum stau lucrurile,îţi reamintesc eu,iar dacă doreşti,îţi lecturez şi câteva clauze semnificative ale contractului pe care l-am stabilit de comun acord,Damian. - Nu e nevoie.Lucrurile îmi sunt foarte clare. - Atunci eu mă retrag,îl anunţă ea cu ironie,descălecându-l indiferentă. Azvârli documentul cu lejeritate pe birou,şi,după ce-i adresă un surâs sfidător,menit să-l asigure încă o dată că n-avea nicio influenţă asupra ei,îi întoarse spatele şi ieşi trântind uşa. - Blestemato! O să vină ziua când o să ţi-o plătesc cu vârf şi-ndesat !

Sandy Manase

318

ooo De îndată ce ieşi din biroul acestuia,Sigrid fugi într-un suflet spre camera unde-l abandonase pe adoratul său Luca.Era atât de disperată să ajungă din nou lângă el,încât se izbi nepăsătoare de două dintre fetele care treceau pe coridor. - Uită-te pe unde mergi ! îi strigă una mai îndrăzneaţă. - Las-o,dragă,îi zise cealaltă.Nu ţi-ai dat seama că e Lilith-prinţesa ?! - Poate prinţesa târfelor,adăugă prima fată cu răutate,izbucnind totodată într-un râs prostesc. Sigrid se opri şi întoarse privirea spre ele.Nu fu nevoie decât de o simplă uitătură aprigă pentru a le face să-şi încheie brusc stupida bârfă. - Aveţi foarte mare baftă,târâturilor.Azi este ziua voastră norocoasă,căci nu am deloc timp să vă ofer o replică pe măsură,dar vă promit că la proxima ocazie n-o să am pic de îndurare. Amândouă o priviră tăcute,neştiind dacă ar fi fost prudent să o întărâte mai mult de atât.Însă cea mai guralivă dintre ele,nu se putu deloc abţine,fapt pentru care-i zise : - Tremurăm deja de frică.Şi ce-o să ne faci,dragă ? Înainte de a-i răspunde,Sigrid o măsură din cap până în picioare cu un dispreţ răvăşitor. - Ştiţi doar ce reputaţie am în acest local,scumpele mele,nu?Cunoaşteţi prea bine faptul că sucesc în mod facil minţile bărbaţilor şi-i torturez,oferindu-le uneori până şi speranţe deşarte,după care-i expediez fără menajamente şi fără urmă de remuşcare.Ăsta nu mai e un secret,nu-i aşa ? - Pentru că eşti o ordinară,o fiinţă josnică şi lipsită de inimă ! Sigrid izbucni în râs şi-şi încrucişă expresiv braţele,ca şi cum ar fi adoptat o postură de stăpână implacabilă,care se pregăteşte să le mai arunce câteva banale ordine slujnicelor insignifiante. - Mi-e indiferent ce credeţi despre mine.Şi,apropo,ştiţi ce îmi stârneşte şi mai multă repulsie decât acei imbecili demni de milă?Reflexiile lor fidele la genul feminin.Gândiţi-vă ce tratament drăguţ le-aş aplica acelora,înainte de a mă mai bârfi cu pasiune pe la spate. Vru să plece,dar se întoarse pe călcâie şi continuă astfel : - Şi încă o precizare.Poate că în cazul bărbaţilor mă amuză teribil acea tachinare premergătoare distrugerii finale,dar faţă de semenele mele nu păstrez acest mic capriciu.Îmi place să merg direct la ţintă.Iar acum vă părăsesc.Căpşoarele voastre tâmpite au nevoie de timp pentru a pricepe întru totul informaţia pe care tocmai v-am transmis-o,dar nădăjduiesc că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.Pentru binele vostru,nu de altfel... Şi întorcându-le spatele,intră în cameră atât de rapid,încât aproape că îl dărâmă pe Luca ce nu avusese timp suficient să se îndepărteze de uşa de care stătuse bine lipit. - Luca!Aproape că am crezut că ai plecat.Nu ştii ce rău mi-ar fi părut dacă nu te-aş mai fi găsit aici,îi mărturisi ea cu enormă sinceritate. - Nu,n-am plecat şi nu regret deloc toată această lungă aşteptare,căci tocmai am auzit o discuţie deosebit de interesantă. Ea zâmbi satisfăcută şi se trânti pe canapea,privindu-l pe tânăr cu admiraţie. - Ai idee cât de mult îmi placi,arogantule ? - Asta înseamnă că ar trebui să mă simt privilegiat şi exclus din mulţimea indivizilor supuşi distrugerii şi deziluziei violente ? - Îmi place că recunoşti că ai spionat,nesimţitule! zâmbi ea.S-ar părea că bunele tale maniere se pierd simţitor în promiscuitatea mea. - Sunt intrigat şi misterul ăsta n-o să-mi scape nedezlegat.Viaţa asta mizerabilă şi desfrânată ţi se potriveşte incredibil de bine,dar totodată te elimină din cercul ei vicios într-un mod de-a dreptul dubios.Unele elemente nu se leagă,dar îţi promit că eu voi găsi piesa lipsă a acestui bizar puzzle.

Joaca de-a destinul

319

Sigrid îşi scoase pantofii,îi abandonă cu neglijenţă pe podea,iar apoi se întinse confortabil de-a lungul relaxantei canapele.De sus,Luca putea acum să-i privească trupul din cel mai favorabil şi incitant unghi cu putinţă.Imagini precedente ale momentului când se afla deasupra ei,îi reveniră fulgerător în minte,deşi încerca pe cât posibil să-şi păstreze autocontrolul. - Continuă,îl provocă ea.Zi cum e cu rezolvarea puzzle-ului ăluia. - De ce faci asta bărbaţilor ? - Nu fi prostuţ,comentă ea plictisită.Gândeşte-te că precum tu nu dai doi bani pe uşuratice,pe oportuniste şi pe toată clica muierească defavorizantă speciei feminine,aşa nici eu nu am o mare afinitate pentru reprezentanţii sexului opus ce se încadrează într-o tagmă precară. - Dar te-ai gândit că poate nu-i tocmai corect ceea ce faci ? - Fiecare primeşte ceea ce merită! sări ea aprinsă de mânie,postându-se vijelios lângă el.A existat o perioadă în viaţă când,probabil,n-aş fi făcut rău nici unei muşte,dar acele vremuri au apus.Şi,mă tem că acum,nici măcar acea sintagmă „a plăti cu aceeaşi monedă” nu mă mai mulţumeşte. - Obţii cumva vreo satisfacţie din rănirea altora ? - Nu sunt inumană,dar nici sfântă.Nu-mi pretinde ce nici tu însuţi n-ai face. - Eşti absurdă!Nu compara situaţiile.Nu uita că tu eşti femeie,iar asta înseamnă că ar trebui să ai măcar puţin respect pentru tine însăţi. - Şi te asigur că am mult mai mult decât ţi-ai putea închipui ! Luca se aşeză pe canapea,şi printr-un semn subtil o invită şi pe ea să îi urmeze exemplul. - Nu,mulţumesc. - Răzvrătită mai eşti,scumpo! Crede-mă,nu te-am jignit cu nimic.Dar nu m-am putut abţine în a nu-ţi reaminti că,până şi desfrâul are anumite limite,iar cand îţi pierzi respectul de sine şi te dedai cu o enormă facilitate oricăror acţiuni perverse,intri într-o mlaştină din care probabil nu vei mai ieşi nicicând.Ştiai asta sau cumva ţi-a scăpat din vedere acest aspect ? Sigrid izbucni într-un râs zgomotos şi sfidător. - Dar ia te uită unde era ascuns moralistul Luca!Cine ar fi bănuit că puştiul arogant care m-a acostat în acea seară,are nişte concepte atât de drastice în privinţa corectitudinii ?! - Concepte ce te-ar situa chiar la limita bunului simţ,se răsti el.Încă nu am realizat cum îi fascinezi pe toţi,dar cu siguranţă,nu scriindu-le scrisori interminabile de amor sau declarându-le cu patos iubirea ta eternă. - Sunt trucuri şi trucuri,îl lămuri ea cu un zâmbet foarte şiret.Pentru fiecare tip de bărbat există o manieră de seducţie,un ritual de cucerire funcţional,ba chiar o metodă într-atât de eficace-dacă e utilizată corect,încât poate conduce la obsesii şi pasiuni ce par fără final,de neanihilat. Luca se ridică furtunos şi o apucă mânios de braţ. - Şi te culci cu toţi?Le dăruieşti trupul tău tuturor acelor nemernici ? Ea îşi lăsă capul pe spate şi râse şi mai zgomotos.Hohotele ei de râs nesimiţite şi sfidătoare,îl scoteau din minţi şi-l făceau să se întrebe necontenit ce căuta lângă uşuratica aceea neruşinată. - Gelosule!Ai picat şi tu-n plasă precum mulţi alţii,iar acum te prefaci indignat de desfrânarea mea.Dar pe mine nu mă duci de nas.Îţi este ciudă fiindcă încă nu te-ai putut culca cu mine.Mori de invidie,gândindu-te cu câţi m-am tăvălit şi pe câţi i-am vrăjit printre aşternuturi,căci tu încă nu te poţi număra printre ei. - Te înşeli.Poţi fi a mea şi acum.Mângâierile şi săruturile mele nu îţi sunt deloc indiferente.Trupul tău îmi răspunde extrem de călduros,cu o oarecare familiaritate aş zice,deşi pare foarte ciudat. Fata îşi smuci braţul din ferma lui strânsoare şi se întoarse cu spatele la el.Îşi dădu seama că Luca presimţise ceva şi îi era teamă că presupunerile lui puteau lua o turnură mai cercetătoare,ce s-ar fi putut solda chiar cu descoperirea şi demascarea ei.Oarecum îngrijorată,încercă să-şi adune sângele rece şi să pară indiferentă faţă de aşa-zisa lui afirmaţie absurdă.

Sandy Manase

320

-Şi ce vrei tu,Luca?Să mă smulgi din acest mediu nociv?Să converteşti o târfă la feciorie şi pură neprihănire?Sau oare rolul de prinţ salvator nu ţi-a fost accesibil până în prezent şi doreşti să-l experimentezi astfel pe seama mea ? Luca se apropie încetişor de ea şi o cuprinse suav cu braţele de mijlocul ei subţire.Degetele lui se jucau cu precizie pe şoldurile ei,ca şi cum ar fi ştiut pe de rost fiece curbură,ca şi cum el ar fi fost maestrul ce desăvârşise acea operă,iar acum se delecta pentru a nu ştiu câta oară cu farmecul său incontestabil.Zăbovi îndelug cu acele tandre şi suave mângâieri asupra formelor ei incitante,încât căldura palmelor lui urcă în valuri prin trupul fetei,răbufnind prin gemetele sale înăbuşite. - Aşa,o îndrumă el cu o blândeţe perversă şi dulce.Eliberează-te de absolut toată pasiunea ce zace în tine.Dezlănţuie-te şi fii cât de uşuratică doreşti!Dar numai pentru mine! Numai şi numai pentru mine ! îi porunci Luca autoritar. O smuci cu o sălbatică brutalitate,întorcând-o brusc cu faţa către el,şi înlocui pe dată tandrele alintări cu o explorare grăbită şi nesăbuită.Lipind-o aspru cu spatele de perete,îi ridică rochia până la genunchi cu un gest ferm,ce numai un bărbat întărâtat peste măsură ar fi putut sa-l execute cu o asemenea precizie.Nici măcar n-avu timp să realizeze că mâna lui i se strecurase deja pe sub bikini. Utiliză câteva smucituri slabe pentru a se elibera,dar trupul ei nu putea să nu răspundă călduros bărbatului ce o învăţase arta amorului care întrecea limitele superficialităţii.Era imposibil să nu se supună aceluia care îi curgea prin vene aceeaşi pasiune bolnăvicioasă precum ei.Simţea ca şi cum tot desfrâul devenea aproape spiritual în braţele lui miraculoase.Nimeni şi nimic n-ar fi putut s-o condamne de vreo practică prea îndrăzneaţă în arta amorului,atât timp cât experimenta totul cu cel pe care-l considera în mod neîndoielnic sufletul ei pereche. - Vreau să te sărut mult,îi mărturisi ea,avidă de atingerea buzelor lui.Îmi doresc să smulg gurii tale un număr record de sărutări,mai mult decât ţi-a oferit şi decât ţi-ar putea oferi vreodată o alta. - Atât de mare ţi-e dorinţa? o întrebă el uimit,scoţând mâna din chiloţii acesteia. - Şi asta nu e nimic.Dacă aş putea deţine o putere supranaturală pentru ca să mă întorc în timp şi să pot şterge toate săruturile pe care ţi le-au dat altele,aş face-o cu o plăcere nebunească.Aş elimina absolut tot,fiind eu prima care se repede ca să-ţi devoreze gura cea virgină. - Timpul cu siguranţă nu poate fi întors,dar poate fi recuperat,o îmbie el cu un glas senzual. - Atunci,sărută-mă!Nu-ţi dezlipi buzele de ale mele decât pentru a răsufla atunci când simţi că nu mai poţi rezista.Noaptea asta este la dispoziţia noastră,următoarea nu se ştie dacă va mai exista... Ambii se repeziră hămesiţi unul asupra celuilalt,gustându-şi buzele cu un nesaţ crescând.Extazul momentului nu-l făcu să realizeze că limbile lor se cunoşteau mult prea bine,şi că tocmai de aceea se împleticeau atât de armonios şi atât de delicios în acelaşi timp. Ce doi se sărutară în neştire.Acele ceasului făceau clipele să treacă îngrozitor de repede,dar Luca şi Sigrid continuau să nu-şi desprindă deloc buzele dornice de multiple sărutări.În împleticeala lor dementă,în timp ce se ţineau strâns îmbrăţişaţi şi se sărutau cu patos,se izbiră de aproape toate piesele de mobilier,până când picară epuizaţi în genunchi,pe mochetă.Dar nici într-aceste ultime clipe ale nopţii,care deja anunţau zorii zilei,cei doi amorezi nu-şi opriră revărsarea pasională,ci de abia atunci când lumina pătrunse în încăpere de-a binelea,se încumetară să se dezlipească unul de celălalt,simţind că delirul amoros ce-i cuprinsese începea să se domolească. Amândoi se retraseră epuizaţi în colţuri total opuse,neridicându-se de pe covor. - Probabil am înnebunit complet,dar cred că mi-aş fi sfâşiat şi buzele cu tine,comentă tânăra amuzată.Nu sunt sigură că mi-a fost de ajuns. - Nesătulo,o mustră el cu răsuflarea întretăiată.M-ai făcut să plătesc cu vârf şi-ndesat acel prim sărut ce nu ţi l-am oferit ţie.

Joaca de-a destinul

321

Capitolul 48

Frumuseţea nu prezintă niciun interes.Nu e decât acordul întâmplător al unei

majorităţi cu privire la un anume tip de fizionomie.E mai fecund să o cauţi acolo unde nimeni n-o vede,în singular,în anormal,în vulgar chiar.Imperfecţiunea este mult mai seducătoare decât plicticoasa regularitate.O figură emoţionantă este o

asamblare de defecte armonios repartizate ! ~Pascal Bruckner ~

Damian încercă în acea seară să-i atragă atenţia lui Sigrid pentru a nu ştiu câta oară în privinţa lui Luca.Dar oricâte motivaţii bine întemeiate ar fi adus în defavoarea celuilalt,se părea că tânăra era de neînvins în divergenţa stârnită. - Dar nu înţeleg ce vezi la el! îi strigă el deodată,simţindu-se ca şi sfâşiat din pricina geloziei. - Ei,asta-i culmea!Că doar n-o fi trebuind să-ţi dau ţie raportul cu cine mă culc sau să-ţi prezint lista indivizilor pe care-i agreez în preajma-mi. - Ceva îmi spune că toată lista asta se reduce la el. - Nu e treaba ta,se răsti ea arţăgoasă. - Desigur.Dar nu ştiu dacă-ţi mai pot permite să te vezi cu el în localul meu.La urma urmei,eşti angajată aici,iar o astfel de conduită... - Poftim?Îndrăzneşti să aduci în discuţie noţiuni de autentică moralitate?Mi se pare că ai uitat cu desăvârşire ce fel de afacere deţii. - N-am uitat,mormăi el nemulţumit. - Şi atunci ce naiba doreşti?Stăpâneşti un imperiu al desfrânării autentice şi afacerea asta,precum şi altele mai obscure,îţi merg splendid de bine.Doar n-o să-mi vii cu baliverne,spunându-mi că ai de gând să transformi grota asta plină de perverşi într-un schit cu oameni pocăiţi. El realiză că era de-a dreptul absurd să se agaţe tocmai de motivul decenţei şi bunei cuviinţe,dar invidia enormă şi gelozia teribilă pe care le resimţea,erau atât de crâncene,încât nu mai ştia la ce să apeleze.Însă,tocmai atunci când se gândea ce anume să mai născocească pentru a o face pe Sigrid să nu se mai întâlnească cu odiosul Luca chiar sub acoperişul localului său,una dintre fete intră şi-l anunţă că mai sosise o candidată întârziată pentru postul cel vacant. După ce o dojeni cu asprime pe biata angajată,fiindcă nu-i zisese aceleia că selecţionarea pentru dansatoare luase sfârşit pe azi,hotărî ca totuşi să o primească,dar o opri şi pe Sigrid acolo. - Nu pleca,o rugă el.Vreau să aud şi opinia ta.Indiferent cât de frumoasă ar fi fata,poţi să fii sigură că ceea ce vei decide tu în privinţa ei,va fi literă de lege pentru mine. - De ce? întrebă ea cu un zâmbet şiret,care numai mirare nu ascundea. - Vreau să te las să te joci.Amuză-te cât vrei pe seama sa şi înfrunt-o cu replicile tale acide până se retrage privindu-te duşmănos.Ştiu prea bine ce reputaţie ai printre colegele de aici.În plus,cunosc că pe unele le amuţeşti cu o simplă privire aprigă.Mă încântă războiul pe care-l duci împotriva propriului tău sex şi totodată mă uimeşte,căci consider că ar trebui totuşi să-ţi aperi semenele. - Nu interpreta greşit,dragule.N-am nimic împotriva femeilor,ci numai contra acelor persoane su-perficiale,oportuniste,înguste la minte şi nemaipomenit de ipocrite,indiferent dacă acestea fac parte din tagma femeiască sau bărbătească.

Sandy Manase

322

- Oricum ar fi,oferă-mi un spectacol,regina mea!Arată-i ăsteia de dincolo de uşă că orice armă ar putea deţine,tu eşti în stare s-o întorci împotriva-i. Se apropie de ea şi-o îmbrăţişă drăgăstos pe la spate. - Dovedeşte-mi cât de ingenioasă eşti,scumpo.Fără reţineri şi cu venin din plin,aşa cum ştii tu mai bine.Fă-o ţinta ta de batjocură.Joacă-ţi propriul rol,Lilith!Fii tu însăţi ! Fata era entuziasmată de propunerea lui puţin maliţioasă.O încânta teribil să-şi utilizeze doza de venin împotriva acelor păpuşi perfect dotate fizic,dar complet golite din punct de vedere al mora-lităţii,fără să se mai pună la socoteală şi acuta lipsă a unei inteligenţe mai ascuţite.Îi plăcea să le facă să pălească în faţa ei pe toate acele fătuci deosebit de frumoase,ce se bazează strict pe atuurile lor trupeşti.Nimic n-o scârbea mai mult referitor la propria specie,decât femeile care-şi vând până şi sufletul celui care se dovedeşte mai darnic cu favorurile.De fapt,pur şi simplu o înspăimânta că existau unele reprezentante ale sexului feminin,ce îşi culegeau fericirea din magazine selecte de bijuterii,din croaziere de lux sau din debitul unui card,care nici măcar nu le aparţine!Cum puteau să fie într-atât de ignorante,de frivole şi de mediocre totodată?Cum erau capabile să săvârşească atâtea târguri ieftine,afişând un zâmbet strălucitor pe buze,nefăcându-şi ulterior niciun proces de conştiinţă?!Ah,cât de mult detesta că deţinea surate care-i înjoseau atât de îngrozitor genul din care făcea parte.Câtă prostie se îngrămădea în minţile lor înguste pentru a le împinge la asemenea acte dizgraţioase de pură jecmăneală?Era imposibil ca Sigrid să priceapă mecanismul defect al gândirii lor obtuze,dar mai cu neputinţă ar fi fost să le explice că ambiţia nu este rea,dar capătă această trăsătură atunci când culege fără menajamente roadele muncii altora.În plus,i se părea o stupiditate monumentală goana aceea dementă după lux şi opulenţă,când pura strălucire putea fi obţinută din contemplarea unei priviri mult iubite.Dar cum să le facă să înţeleagă pe acele fiinţe secătuite de trăiri nobile că în interiorul unei persoane adorate se poate ascunde tocmai cea mai mare comoară din lume?Ar fi fost o încercare lamentabilă,care s-ar fi soldat cu priviri sceptice,căci minţile lor ar fi fost incapabile să priceapă o noţiune considerată abstractă. Aşadar,era decisă şi înverşunată.Cea care trebuia să intre pe uşa aceea era o victimă sigură.Nu avea s-o cruţe deloc.Nicio fărâmă ! Damian se aşeză iar la birou şi adoptă postura unui şef responsabil,care urma să studieze cu ochi critic aptitudinile unui viitor angajat,în timp ce Sigrid se retrase lângă un fotoliu,aşteptând profund nerăbdătoare să-şi vadă cât mai repede cu putinţă prada. După câteva clipe,un ciocănit uşor se auzi,iar Damian încuviinţă. O tânără intră în încăpere cu paşi sfioşi şi nesiguri,închise uşa în urma ei cu mare grijă,după care se întoarse spre cei doi care-o priveau unul mai surprins decât celălalt. Deci aceasta era presupusa victimă pe care trebuia să o împroaşte cu remarci veninoase?gândi Sigrid stupefiată.Dar cum putea să se repeadă şi să muşte precum o fiară din fiinţa inofensivă din faţa ochilor săi?!Cum s-o înjosească pe cea care,chiar şi la prima vedere i se părea mult mai presus decât splendidele fandosite,aşa-zise etaloane de netăgăduit ale frumuseţii desăvârşite?Categoric,nu avea să comită o astfel de faptă nedreaptă,iar Damian trebuia neapărat să îşi pună pofta în cui în privinţa micului spectacol machiavelic,pe care-l plănuise acum câteva clipe în urmă. La rândul lui,bărbatul o analiză fulgerător.Fata era brunetă,slăbuţă,dar nespus de urâtă!Oricât de mult ar fi cercetat-o acesta,nici că i-ar fi găsit vreo trăsătură mai atrăgătoare.Ah,dar cât prost gust vestimentar! îşi zise el dezgustat.Blugii ăia nu-i stau bine deloc,iar bluza ei are o culoare mult prea ţipătoare.Nici că ar fi putut să le combine şi mai îngrozitorde atât!Provincială ordinară ce-ţi permiţi să râvneşti la un loc de cinste în localul meu select,o să-ţi arăt eu ţie ! - Selecţiile s-au încheiat,zise el plictisit.Îmi pare rău,dar asta e. Cu toate acestea,ea îndrăzni totuşi să i se adreseze bărbatului.Dicţia ei perfectă o umplu pe Sigrid de o admiraţie şi mai uriaşă,căci aceasta nu avea deloc un ton afectat precum miorlăitele atât de

Joaca de-a destinul

323

des întâlnite.Doar timbrul vocii ferme fu de ajuns pentru ca Sigrid să intuiască un caracter foarte puternic,poate nu îndeajuns şlefuit,însă cu mult superior decât al altor sclifosite ieftine. - Domnule,vă rog să mă scuzaţi,dar am fost înştiinţată că încă mai este disponibil un post de dansatoare în bar.Chiar şi domnişoara care m-a condus a fost nespus de amabilă şi mi-a zis că mai există un loc liber,iar mie mi se pare că oferiţi un salariu foarte bun. Damian se ridică şi,într-o clipă ajunse lângă ea,înconjurând-o şi studiind-o cu dispreţ.Nu înţelegea de ce teribila Lilith stătea impasibilă şi nici nu intenţiona să-şi înceapă atacul asupra neînsemnatei. Ei bine,dacă uitase sau îi pierise cheful de a-i satisface plăcerea,el însuşi avea să se distreze. - Păi,fătuco,dar şi de-ar fi aşa,chiar crezi că ţi-aş oferi tocmai ţie postul ? - De ce nu? murmură ea cu naivitate. El începu să râdă ca un apucat şi-şi opri cercetarea,căci nu găsi nimic atractiv nici de astă dată. - Avem nevoie de o fată atrăgătoare. - Iar eu nu corespund...răspunse ea,cu o privire umilă îndreptată spre podea.Bărbatul o privea ca pe-o mobilă stricată,fapt pentru care curajul îi pieri de tot. - Nu corespunzi?Dar dacă ştii asta,de ce naiba ai mai venit până aici?Tu nu te-ai uitat în oglindă înainte de plecare?Oare n-ai văzut ce figură comună poţi să ai?Îţi recomand călduros să faci cale întoarsă de urgenţă,îi sugeră el cu bădărănie. Sigrid se trânti brusc pe un fotoliu,gândindu-se cu disperare cât mai avea să continue cu jignirile monstrul ăla de bărbat.Iar ce era mai groaznic,era că ea nu putea să-l împiedice,pentru că se simţea sleită de orice putere,de raţionamente precise şi de orice altceva cât de cât lucid.În mod absolut inexplicabil,simţea o durere atroce,o umilinţă crâncenă,o stânjeneală înăbuşitoare,care păreau să se transmită din sufletul sărmanei fete supuse ticăloasei batjocuri,direct într-al ei. Şi tocmai atunci,nemernicul de Damian,avu o idee genial de stupidă.Grosolănia şi nesimţirea lui atinseră aproape punctul fatal. O ridică pe Sigrid cu forţa şi o postă în faţa celeilalte cu mare mândrie. - Uită-te bine la ea,fetiţo!Mai rar o să ai ocazia să întâlneşti şi frumuseţea şi deşteptăciunea într-un singur exemplar feminin,dar ea le reuneşte pe ambele din plin. - Damian,încetează,zise Sigrid sfârşită. - Nu fi modestă.Priveşte cât de insipidă e asta pe lângă tine!Eu,unul,nu m-aş culca cu ea nici de mi-ar oferi bani şi nici măcar dacă mi-ar declara că mă adoră în genunchi.Să se târâie şi tot n-aş atinge-o ! continua el să vocifereze prosteşte. - Nu mai zi nimic,îl rugă ea,căci era zguduită de ce-i ieşea acestuia din gură. - Ei,dar nu fi prostuţă,o dojeni bărbatul,în timp ce o obligă să facă o mică piruetă pentru a-i arăta celeilalte fizicul.Priveşte femeie care incită pe dată,ce face sângele să clocotească fierbinte în vene,ce invită la delir torid doar printr-o simplă privire.Ce diferenţă uriaşă între tine şi ea ! - Lasă-mă naibii ! strigă Sigrid ca scoasă din minţi şi se smuci. - Domnule,îndrăzni fata să vorbească.Atunci,poate că aveţi măcar un post liber de chelneriţă? se rugă ea pe un ton inocent.Ştiţi...mi-ar trebui urgent o slujbă. - Şi crezi că acolo nu trebuie să arăţi bine?se răsti el.Când treci cu tava printre clienţi,ăia trebuie să întoarcă ochii după tine şi să te admire,dar tu nu te-ai putea alege decât cu vreo piedică pentru a se face haz pe seama ta,concluzionă el,râzând fără strop de ruşine. Fata-şi frângea mâinile neputincioasă,şi nu se apăra împotriva insultelor atât de evidente,fiindcă pur şi simplu nu prea ştia cum ar fi trebuit să o facă.Doar privirea-i trăda imensa durere. - Îmi vine să râd mai tare când mă gândesc că ai venit tocmai pentru postul de dansatoare,con-tinuă el cu enormă nepăsare.Ce-ai vrea să le arăţi tu bărbaţilor,fetiţo?Nu vezi cât de sfrijită eşti?Ca să ţi-o zic pe şleau:nu ai pic de sare şi piper.Cât despre felul tău de-a fi,nici nu se pune problema să

Sandy Manase

324

atragi pe careva de pe aici cu un aşa caracter.Păi tu eşti atât de sfioasă,încât de abia scoţi vreo două vorbe.Parcă ai fi mută,fătuco ! Sigrid continua să se uite la sărmana fată,în mod constant,deşi încerca pe cât posibil să privească oriunde altundeva.În mod straniu,avea teribila impresie că suferinţa lăuntrică stârnită de vorbele nechibzuite ale bărbatului,era într-atât de dezastruoasă,încât sufletul copilei aproape că se sfâşia pe dinăuntru,atingând apogeul umilinţei.Şi,poate că era doar o supoziţie stupidă,poate că fetei aceleia nici că-i păsa de insultele adresate,de jignirile aduse doar pentru că ar fi fost mai insignifiantă decât alte prototipuri feminine... Cu toate astea,Sigrid simţea pe deplin suferinţa fetei!Indiferent că aceasta i se transmisese într-un mod indirect sau că proveninenţa ei era una mult mai misterioasă,conştiinţa îi urla încrâncenată şi cerea dreptate.Dacă Damian nu înceta în clipa aceea,avea să suporte amarnicele consecinţe. - Atitudinea asta e perfectă pentru o călugăriţă,adăugă el cu cinism.Pariez că atunci când te afli într-o încăpere cu mai multe persoane,aproape că nici nu ţi se remarcă prezenţa.Eşti precum un element nul,încheie Damian cu un rânjet absolut tâmpit. - Ajunge!!! răcni Sigrid ca şi înnebunită.Ajunge,nenorocitule!Ţine-ţi restul părerilor blestemate doar pentru tine însuţi ! Eu n-am de gând să mai asist la spectacolul ăsta ruşinos ! El încercă să o calmeze,prinzând-o cu delicateţe de mijloc şi atrăgând-o către sine.Parcă o plăcea şi mai mult atunci când era furioasă. - Ia-ţi labele,jigodie!Mi-e scârbă de tine şi mă dezgustă gândul că ai atins atâtea târfe ieftine,cu chip frumos,iar acum mă atingi pe mine,fără pic de decenţă.Să nu crezi că-ţi permit aşa ceva ! - Scumpo,nu mă fă de râs în faţa... - În faţa cui,oare?ţipă ea.În faţa fiinţei ăsteia aproape inexistente,după zisele tale?Căci masculul din tine,repede s-a grăbit s-o evalueze cu o mare corectitudine,conchise ea cu zâmbetu-i zeflemitor. - N-am zis că fata asta n-ar fi bună chiar de nimic.Din contra,chiar pare respectabilă şi... - Oh,respectul şi bărbaţii!exclamă Sigrid cu o privire batjocoritoare şi cu un glas incisiv.Un întreg veac nu mi-ar fi suficient pentru a pricepe o noţiune mai abstractă decât asta.Vorbe goale,craiule ! - Lilith,nu vreau să mă cert cu tine. - Nici eu nu o să-mi pierd timpul cu un neisprăvit asemenea ţie.Am lucruri mult mai importante de făcut,nenorocitule ! Îşi înşfăcă geanta de pe fotoliu,după care se opri lângă el.Îi trăsni o palmă exact peste faţă,încât acesta aproape că-şi simţi capul smuls de pe umeri. - Lilith! strigă el profund revoltat. - Asta ca să nu te mai crezi atotştiitorul căruia nu-i e tăinuit niciun detaliu al caracterului uman,şi mai cu seamă cel feminin.Cred că multitudinea domnişoarelor cunoscute îţi înceţoşeaza mintea şi n-o mai distingi pe una de cealaltă,iar aste este o greşeală fatală,pe care eu una nu o îngădui ! - Lilith!Ce naiba?!?! Se îndreptă către uşă şi-i făcu semn fetei să iasă,după care se întoarse şi-i mai plesni o palmă. - Iar asta e din partea ei.Poate ea n-a avut curajul,dar sigur i-am îndeplinit o dorinţă arzătoare. - Dacă nu te-aş respecta atât de mult,ţi-aş întoarce palma negreşit. - De fapt,eşti doar un laş amărât,concluzionă ea,după care ieşi trântind uşa. Fata stătea pe coridor şi-o privea oarecum speriată şi îngrijorată din pricina celor întâmplate. - O să aveţi probleme din cauza mea...se tângui copila. - Ba chiar deloc,zise ea cu zâmbetul pe buze.Acum te-aş ruga să mă însoţeşti până la cabina mea. - De ce? întrebă fata profund uimită. - O să afli acolo.Ai încredere în mine ? - După ce aţi făcut,ar fi chiar nepoliticos să vă refuz. - Dar tutuieşte-mă,draga mea,o încurajă Sigrid zâmbindu-i,în timp ce mergeau pe coridor.

Joaca de-a destinul

325

- Lilith,nu-i aşa ? - Da.Ştii cine a fost Lilith ? - Nu,dădu fata neştiutoare din umeri. - Excelent.Fiindcă astăzi,aripile cele negre devin complet albe,iar eu sunt îngerul tău păzitor.Ce întorsătură a destinului! exclamă ea încântată. Când intrară în camera ei,primul lucru pe care-l făcu fata,fu să cerceteze cu ochi măriţi de mirare întreaga încăpere doldora de haine elegante,machiaje şi multe alte chestii femeieşti.Era profund uimită de culorile splendide,de aranjamentele ingenioase,de tot acel lux înconjurător ! - Să vedem...cu ce să începem?întrebă Sigrid gânditoare şi deschise uşile dulapului.Hai,vino şi alege-ţi ce rochie vrei.Stai o clipă ! Cum te cheamă ? - Daria. - Daria,alege orice ! - Pantaloni n-ai ? - Nu fi proastă,râse ea fermecător.O femeie nu-i niciodată mai femeie ca atunci când poartă o rochie frumoasă.Iar dacă croiala,culoarea şi materialul o avantajează,devine şi mai splendidă într-o asemenea ţinută elegantă. - Crezi tu? - Garantez!Dar nici să te încrezi prea mult în puterea unor ţoale sclipitoare sau scumpe.O vorbă veche zice că <<maimuţa dacă se îmbracă în mătase,tot maimuţă rămâne>>,dar tu stai liniştită.Ai caracter.Nu eşti o carcasă goală cu picioare lungi,păr la fel de lung şi minte scurtă.Sunt o mulţime cărora le-aş lipi cu plăcere micul proverb pe frunte,dar tu ai scăpa neetichetată. - Asta e bună? întrebă Daria,arătând o rochie gri de lână. - Nu cred că te-ar avantaja.Ai un corp superb şi se merită să ţi-l pui în valoare.Consider că ar fi potrivită o rochie puţin mai mulată.Hm...aceasta roşie! decretă ea încântată,după care o smulse cu repeziciune de pe umeraş. - Şi să o îmbrac? - Nu.Te uiţi la ea şi-o admiri.La o adică,vezi dacă stă bine pe umeraş. - E aşa de frumoasă... - Daria! Normal că o îmbraci şi-o păstrezi.Haide,fugi în baie şi schimbă-te mai repede ! Fata fu zorită de noua ei protectoare şi,în câteva clipe,era deja îmbrăcată şi aşezată în faţa oglinzii. - Acum ce vrei să faci ?! întrebă ea dezorientată. - Nimic complicat.Nu o să fie greu.Probabil o să îmi ia cel mult o oră. Şi Sigrid avu dreptate.Însă nu în totalitate.Nu-i luă o oră.Ci fix 45 de minute.Daria era acum parcă mai frumoasă şi decât ea însăşi,lucru ce nu o făcea să o invidieze,ci să fie şi mai mulţumită. - Oh,Doamne ce mi-ai făcut ?! zise aceasta,privindu-se uimită în oglindă. Sigrid râdea şi ochii îi sclipeau a fericire nebunească,a satisfacţie ieşită din comun.Se simţea mai ceva decât un maestru ce şi-a definitivat opera mult iubită. - Eşti minunată! Mă auzi,Daria?Mi-nu-na-tă!De acum înainte nicio uşă nu o să ţi se mai închidă în nas precum astăzi.Vei reuşi,şi nu datorită noului tău aspect fizic,ci mai ales din pricina caracterului deţinut,a personalităţii tale demne de toată admiraţia. - Ce cuvinte frumoase... - Le meriţi! Niciun mârlan precum Damian nu o să te mai jignească,niciun imbecil de bărbat nu o să îşi mai permită să te privească decât într-un unic fel. Fata făcu ochii mari şi dădu din umeri descumpănită,căci nu înţelegea la ce se referă Lilith. - Toţi te vor privi plini de dorinţă.Iar atunci când vor decoperi şi felul tău de a fi,vor deveni şi mai fascinaţi.În plus,cred că-ţi voi dezvălui câteva secrete de-ale mele,căci simt că îmi meriţi încrederea.

Sandy Manase

326

Daria se ridică şi îşi propti coatele de mica măsuţă din faţa oglinzii.Îşi apropie chipul şi mai mult de suprafaţa sa.O surprindea nespus de mult personajul cel nou care se vedea reflectat în aceasta. - Lilith... - Da.A fost ceva care trebuia neapărat.Crede-mă,căci aspectul fizic o să aibă mereu întâietate.Ştiu că o să îţi sune puţin dur,însă dacă nu eşti atrăgătoare,niciodată nu vei câştiga în totalitate atenţia unui bărbat doar fiind bună la suflet.Desigur,inteligenţa este un alt factor primordial,deoarece fo-losindu-te în mod adecvat de capacităţile intelectuale,o să reuşeşti să cucereşti pe absolut oricare bărbat îţi doreşti.Sedu cu ajutorul psihicului,nu cu al unei partide de sex,căci la aşa ceva se pricep şi cele mai înguste la minte.Fii îngăduitoare,ele fac uz strict de atuurile fizice,fiindcă altceva nu posedă.Ah,Daria,dar tu o să te descurci excelent ! - Şi totuşi nu o să pot.Nu o să pot să fiu ca celelalte femei,stărui fata neîncrezătoare. - Dar cine ţi-a zis,drăguţa mea,că trebuie să fii precum târfele alea ordinare?Că trebuie să fii o oaie care aleargă mereu cu turma,fiind incapabilă să se distingă prin ceva demn de apreciere ? Daria făcu o piruetă şi îşi admiră iarăşi în oglindă trupul cel suplu. - Tu o să fii oaia care iese din turmă,glumi Sigrid. - Ca şi tine,Lilith ? - Da,râse ea.Oarecum ca şi mine.Însă,trebuie să ţii minte câteva sfaturi. Fata se aşeză pe canapea şi aşteptă răbdătoare indicaţiile.I-ar mai fi lipsit un carneţel de notiţe. - Ţine-te departe de păpuşi cu gesturi afectate,de uşuratice oportuniste,pentru că merele putrede pot să le strice chiar şi pe cele perfect sănătoase.Decât cu asemenea prietene,mai degrabă deloc,îi zâmbi Sigrid cu dulceaţă.Apoi,dacă nimereşti cumva în vreun cerc dintr-ăsta vicios,trebuie să nu scapi din vedere un lucru important.Tu eşti diferită de ele.Să nu te îndoieşti.Fă-le să te respecte. - Şi dacă mă jignesc ? Dacă mă atacă ? Nu ştii cât de rele sunt unele... - Trebuie să le insulţi în mod elegant.De exemplu,dovedindu-le că eşti mai presus decât ele,că vă diferenţiază o sumedenie de lucruri.Dar,Daria,trebuie să ai mare grijă.Zdrenţele astea-s veninoase rău,dar n-au venin de calitate.Le poţi bara orice replică foarte uşor şi fără multă bătaie de cap.De fapt,este chiar amuzant. - Oare ? - Să nu te îndoieşti.Probabil va trebui să te confrunţi şi cu o mulţime de indivizi demni de compasiune prin încercările lor prosteşti de a te cuceri.Unii,te vor face în toate felurile atunci când vor observa că nu le merge şi că strategiile lor lamentabile nu dau roade.Nu-i băga în seamă. Sigrid se trânti pe canapea şi-şi ridică picioarele în sus,jucându-se cu ele în aer,în timp ce cu o mână îşi netezea intens o şuviţă de păr. - Gândeşte-te că sunt nişte musculiţe bâzâitoare.Le poţi strivi oricând,dar uneori e chiar amuzant să te delectezi cu larma lor ridicolă.Să vezi cum se frământă zdravăn,cum se zbuciumă fără pic de speranţă. - Bărbaţii vor mereu o femeie frumoasă,deşteaptă şi... -De la a vrea până la a avea,este o cale teribil de lungă.În general,se lasă jucaţi pe degete tocmai de cele mai nedemne femei.Majoritatea se mulţumesc cu simple firmituri,iar cei care sunt mai se-lectivi,într-un fel sau altul,tot o dau în bară.Dacă fata e teribil de frumoasă,o să se bucure un timp de sex appeal-ul răvăşitor,dar mai sunt şi unii care se satură să tot stea lângă o mobilă lustruită,pe când alţii se mulţumesc strict cu aspectul lor arătos.Apoi,există cei care îşi aleg una puţin mai inte-ligentă,fiindcă s-ar putea să fie oarecum încântaţi de talentele intelectuale,însă ingenioasele astea extraordinare au câte un trecut atât de încărcat de experienţe „spirituale“,încât... - Haha....râse Daria în hohote.La ce mai contează că e mare deşteaptă dacă e o târfă,dacă are o reputaţie îndoielnică ? se amuză Daria nestingherită pentru prima oară. - Exact!Îmi placi,Daria.Începi să ai acelaşi imens dispreţ pentru femei ca şi mine,zâmbi Sigrid.

Joaca de-a destinul

327

Capitolul 49

Eu nu mă joc numai cu sexul,ci cu sufletul,cu imaginaţiile.O târfă este o târfă

cinstită.Eu seduc trupurile şi sufletele bărbaţilor şi mă joc cu lucruri serioase,sacre.Eu iubesc sacrilegiul.Sunt un nou tip de vrăjitoare.Bărbaţii cu vieţi serioase,profunde,care nu sunt capivaţi de târfă,bărbaţii care sunt cel mai puţin supuşi voinţei femeii-aceştia sunt bărbaţii pe care îi posed.Sunt o otravă care nu

lucrează numai în carne,ci în straturi mai profunde. ~ Anais Nin ~

La club,era o altă seară obişnuită ca toate celelalte,numai că de această dată,Damian îşi rezervase dreptul de a o vedea pe Lilith dansând,dintr-un loc puţin mai retras,dar care totuşi păstra o vedere excelentă.Totuşi,privirile avide ale bărbatului păreau doritoare de mult mai mult decât i se oferea printr-acel extaz vizual,iar lucrul acesta nu era nicidecum de neînţeles,având în vedere că realizase încă din întâia zi de când o cunoscuse că era complet diferită de toate celelalte specimene feminine. Oh,şi câte femei avusese,cât de multe cunoscuse,permiţându-şi să o aleagă pe aproape oricare dintre ele!Adevărul era că îl amuzase mereu crizele lor de isterie din pragul despărţirii,linguşelile perfide pentru a nu-l pierde şi multe alte lucruri asemenea,ce constituiseră o reală plăcere pentru el până când Lilith intrase nu numai în localul său,ci şi în viaţa sa personală. Era inevitabil să mai tăgăduiască adevărul.Treptat,tocmai dintr-acea vreme,o certă schimbare se petrecuse cu el.Fără să-şi dea seama,se trezise îndrăgostit precum un adolescent de misterioasa tânără.Observă că nici una din multiplele cuceriri nu-l mai mulţumea,că nici una dintre amante nu îi mai satisfăcea nevoia de iubire.Dar cum putea să se gândească la o dragoste ideală,când cu puţin timp în urmă,se simţea aproape cel mai împlinit dintre bărbaţi,după o noapte pasională în braţele unei senzuale şi frumoase femei?Oare ce lipsea dintr-acel încântător decor erotic,care păruse să-i ofere până atunci cea mai pură dintre satisfacţii?Sau oare se înşelase şi se mulţumise cu o enormă superficialitate,pe care o crezuse însăşi profunditatea amorului ? O privea pe Lilith.O privea şi,independent de mintea şi raţiunea sa,inima îşi dădea implacabila sentinţă.Trebuia să accepte că fetişcana care-şi unduia formele pe scenă,îl fascina într-un mod nemărginit şi de-a dreptul răvăşitor.El-bărbat în toată firea,trecut de treizeci de ani,căzuse pradă farmecelor unei copile de douăzeci şi ceva.Oh,dar cum să nu se lase sedus de o asemenea fiinţă captivantă,ce părea mult mai tânără chiar şi pentru vârsta pe care o deţinea?Privind-o necontenit,o admira şi se amuza copios,gândindu-se că vreo persoană rău intenţionată ar fi putut chiar să-l de-nunţe pentru că angajase o minoră,o copiliţă fragedă şi proaspătă doar pentru a atrage mai mulţi clienţi.Dar dintr-odată zâmbetul îi pieri.Simţea o mare ciudă pentru acea îmbinare diabolică:trup fragil şi minte de oţel.Oare de ce nu era şi ea o gâsculiţă naivă precum altele ? Fata nu putea fi acuzată de maturitate excesivă,dar cu toate astea,ceva din căpşorul ei funcţiona în mod bizar.Poate că tocmai acel ceva îl făcea să îşi piardă minţile astfel,fiindcă Damian se putea lăuda că posedase femei mult mai frumoase decât Lilith,chiar până şi intelectuale rafinate,precum şi câteva virgine neprihănite.Şi atunci ce avea ea?!De ce nu putea s-o obţină cu niciun chip?Pe toate celelalte le câştigase uşor cu tehnici de seducţie iscusite,cu vorbe dulci şi promisiuni provocatoare în privinţa viitorului.Pe ici-pe colo câte un cadou costisitor,o ieşire la unul dintre cele mai selecte

Sandy Manase

328

restaurante şi o noapte răvăşitoare la un hotel foarte luxos-aceasta era reţeta ideală care-i înlesnise multiple aventuri.Ba,chiar nici cu acelea mai puţin sărace cu duhul nu avusese probleme.Femei cu adevărat inteligente îi încălziseră aşternuturile nopţi la rând,fiindcă la rândul lui era un bărbat cult ce se cizelase constant şi nu-şi neglijase deloc studiile înainte de a se avânta în diverse afaceri. Brusc,deveni de-a dreptul abătut.Banii nu-i foloseau deloc,inteligenţa nici atât.Părea că absolut nimic n-ar fi putut s-o atragă pe Lilith în cursă,nici măcar pentru a fi a lui o singură noapte.Totul devenea un paradox mult prea uriaş pentru puterea lui de înţelegere.Fata aceasta,ce i se strecurase subit în inimă,i se părea asemănătoare cu un nufăr alb în mijlocul unei mlaştini.Desigur,localul lui arhiplin de vicii şi de persoane la fel de vicioase,era mlaştina deasupra căreia ea se mişca neîntinată şi fără grijă.Era ca şi cum n-o preocupa că un singur strop de noroi ar fi putut să o atingă.Dar oare cum reuşea tânăra să se deplaseze cu o asemenea facilitate,când un singur pas greşit ar fi afundat-o iremediabil?Câte şi mai câte ispite şi primejdii nu o păşteau în acest loc atât de nefast! Iar ea dansa nepăsătoare,se mişca graţioasă şi fără teamă deasupra marii mlaştini ce bolborosea furioasă,gata să o înghită în orice clipă.Stai!Sub picioarele ei,se află numai scena,gândi el raţional.Şi totuşi,nufărul ăsta are tendinţe de plantă carnivoră.Pe cât de inofensivă poate părea,pe atât de periculoasă poate să se dovedească,îşi concluzionă Damian îndelungata cugetare. Se gândi la vorbele ei atât de veninoase,la felul grosolan în care se purta cu celelalte colege ale sale,dar şi la nenumăratele moduri în care refuza bărbaţii.Era convins că toate acele maliţiozităţi îi făceau plăcere şi că tânăra se bucura într-un mod dubios de înfăptuirea lor.Dar îşi aminti şi de fata urâţică ce venise pentru a-i cere slujbă.Nu-şi putea scoate din minte cum Lilith o ajutase pe insipida aceea,protejând-o precum o fiară.Trebuia să admită în mod făţiş că transformase răţuşca cea urâtă într-o splendidă lebădă,învăţând-o chiar şi lucruri desprinse din propriu-i caracter.Însă oare de ce naiba îşi bătuse capul cu o ştearsă,cu o fiinţă insignifiantă care de abia lega două fraze din pricina unei acute timidităţi?Nu-şi putea explica gestul ei mărinimos,cum de altfel nu putea să priceapă dacă iubea un înger sau un demon,deoarece trăsăturile pozitive,cât şi negative ale ambelor făpturi supranaturale,păreau să-şi fi dat întâlnire înăuntrul tinerei de care se îndrăgostise.Dar care deţinea supremaţia,care îşi impunea mai cu fermă autoritate opiniile,sau care parte i se potrivea mult mai bine,n-avea deloc idee.Era un mister indescifrabil. Din fericire,cel puţin una dintre taine nu mai era o taină.Lilith era,desigur,un nume frumos,iar el avea s-o vadă mereu ca pe o zeiţă întunecată şi greu de pătruns în gânduri,dar Sigrid era numele cel adevărat al tinerei.Acum îi cunoştea reala identitate şi chiar şi unele amănunte ale vieţii.Aflase de luxul în care trăia datorită dorinţei ciudate a unei babe demente,fiind înştiinţat şi că deţine o reputaţie impecabilă,în ciuda refuzurilor drastice oferite cu prisos atâtor bărbaţi. Plimbându-şi ochii prin sală,îl observă deodată şi pe tânărul Luca.Ah,cât mai putea să-l înfurie acel individ la simpla vedere.Pe deasupra,mai descoperise şi că acesta locuia într-aceeaşi casă cu ea,lucru ce aproape că-l scotea din minţi.Dar fata nu avea cum să-l iubească.În fond,ce avea puştiul acela în plus faţă de el?Poate doar o mulţime de minusuri,gândi el amuzat. Se uită din nou la ea.Ochii fetei sclipeau îngrozitor de tare şi fu vrăjit de acea intensitate ce nu i-o mai remarcase nicicând.Îşi reaminti ca prin vis că o singură dată în viaţă mai văzuse acea sclipire colosală în ochii unei femei.A,da!Desigur,atunci când fusese oarecum amorezat de o preafrumoasă blondă căreia îi dăruise nenumărate atenţii scumpe,printre care se număra şi un colier incrustat cu diamante veritabile.În momentul când văzuse fabuloasa bijuterie,ochii blondei se luminaseră cam la fel ca cei ai brunetei ascunsă sub mască.Şi totuşi,cei ai lui Sigrid erau şi mai plini de viaţă,mai pătrunzători şi mai impresionanţi. Dar,vai,pe câtă bucurie,pe atâta silă ulterioară!Fiind captiv sub vraja magnificei sale uitături,nu observase către cine anume îşi aţintea ea mereu ochii:spre Luca!Era clar că numai el exista în acea sală pentru ea,că restul erau aproape invizibili şi fără pic de importanţă.

Joaca de-a destinul

329

Simţi pe dată o invidie teribilă şi o gelozie devastatoare.Puştiul reuşise să trezească în ochii ei căprui,ceea ce el nu reuşise să trezească în ochii alteia decât cu diamante!Se părea că minusurile pe care se grăbise să i le atribuie tânărului său rival,dispăreau simţitor,sau,erau chiar eliminate fără compasiune de către focul ce ardea în ochii ei.Prezenţa lui părea să o alimenteze intens,făcând-o să danseze mult mai erotic ca niciodată.Era evident că pentru fată,individul pe care el nu-l suporta,nu avea minusuri,şi că degeaba ar fi încercat sa-l discrediteze pentru a-i fura locul.Probabil mult mai simplu ar fi dacă l-ar înverşuna cât mai curând pe el împotriva ei!Firea ei începuse să o citească şi ştia că voinţa-i implacabilă nu cunoştea niciodată mari modificări.Cu siguranţă el ar fi fost mult mai uşor de înşelat.Dacă aranja minuţios totul şi punea la punct detaliile,putea s-o demaşte în faţa lui şi să-i dovedească acestuia că fata l-a trădat.Planul lui perfid avea mari şanse de izbândă ! Deodată,Sigrid îşi termină de executat brusc dansul,deşi programul său încă nu se afla la final.Se puse în genunchi la marginea scenei,şi se întinse spre Luca ce era la masa de alături.Când acesta se ridică şi se îndreptă către fată ca răspuns la acea privire,Damian îşi dori să-i smulgă preafrumoşii ochi ce comunicau intens prin acel limbaj non-verbal.Sau măcar de-ar fi putut să şi-i acopere cu ceva pe-ai lui,pentru a nu vedea scena aceea odioasă ce se desfăşura în acel moment:Lilith,singura femeie pe care şi-ar fi dorit momentan s-o domine,se afla în genunchi şi-şi întindea gâtul pentru a fi sărutată de puşti în văzul tuturor. Luca îşi simţi orgoliul pe deplin răsfăţat şi o sărută cu o patimă nebună.O mulţime de priviri invidioase erau aţintite asupra momentului inedit şi pasional. La sfârşitul deliciului,îi strecură un bilet în chiloţi şi-i oferi mâna pentru a o ajuta să se ridice,dar cum scena nu era prea înaltă,fetei îi trecu prin cap să i se arunce direct în braţe.Acesta o prinse în momentul adecvat,şi,deşi surprins,adora imprevizibilitatea tandrului moment.Apoi,ea-l îmbrăţişă fericită şi el o cuprinse mai bine,lipind-o cât putu de strâns de pieptul lui. - Ce dracului înseamnă asta,Lilith? tună deodată vocea lui Damian,ce ajunsese lângă cei doi. Fata se desprinse fulgerător de Luca,dar tânărul continua s-o atragă la pieptul său.Autoritatea celuilalt bărbat îl scotea din sărite,fapt pentru care dorea să demonstreze că Lilith îi aparţinea lui. - Tu n-ai auzit să-i dai drumul,tinere?Am auzit de povestea voastră clandestină de amor,care se desfăşoară prin spatele scenei,dar în public eu nu permit aşa ceva ! - Damian...lasă-mă să îţi explic... - Să-mi explici ce,neruşinato?Că te-ai simţit atât de excitată,încât n-ai mai avut răbdare nici să te schimbi şi i-ai sarit în braţe aproape goală?Dar sigur că da!Eşti în chiloţi.Băiatul te scapă uşor de ei ! răcni el înfuriat la culme. - Mi se pare mie sau aceasta este o veritabilă scenă de gelozie ? - Ştii bine ce simt pentru tine,zise el cu răsuflarea întretăiată. - Ce simţi pentru ea? întrebă Luca deodată. - Tu nu te băga,puştiulică,răspunse el cu privirea nedesprinsă de pe fată. Sigrid îşi propti mâinile în şolduri şi-i zâmbi cu răutate. - Aşa este.Ştiu că mă iubeşti,i-o aruncă ea în faţă cu dispreţ.Nu am idee dacă de abia în seara asta ai realizat,şi nici nu mă interesează.Dar află că insinuările tale evidente,linguşelile şi absolut toate privilegiile cu care mă îmbii,sunt simple nimicuri.Te avertizez acum,în faţa unicului bărbat care mă interesează cu adevărat,că între noi doi,niciodată nu o să existe acel tip de relaţie pe care-l nădăjdu-ieşti şi-l doreşti cu imensă ardoare.De fapt,eşti atât de vanitos şi de sigur pe şarmul tău masculin,pe situaţia ta materială excelentă,încât eşti convins că mai devreme sau mai târziu,tot o să mă bagi în patul tău.Dar,ascultă-mă bine,scumpul meu adorator,care şi-a ales greşit zeiţa căreia să-i aducă ofrande.Soarta a făcut că ai dat în vieţişoara ta peste Sigrid,şi,ca o mare nesimţită ce sunt,obrăznicie ce de altfel mi-o adori,îţi spun că NU o să mă ai.Eu nu sunt ahtiată după lux,deşi îmi place viaţa bună.Deci,cu bani nu o să mă poţi cumpăra niciodată precum pe altele.Nu mă înmoaie cu nimic

Sandy Manase

330

complimentele şi atenţiile romantice,iar majoritatea prostioarelor care funcţionează în general la femeiuşti,pe mine mă lasă rece,şi voi adopta figura de mironosiţă doar atunci când o să o consider eu convenabilă.Nu calc în picioare sentimentele persoanelor şi nu le subminez însemnătatea,dar asta nu înseamnă că ofer iluzii inutile sau că asigur de o reciprocitate pe care,desigur,eu o consider practic imposibilă.De obicei,mie îmi place să retez speranţele din rădăcină,iar restul timpului doar continui să îmi susţin statornicia printr-o oponenţă care îmi este chiar facilă,nesupunându-mă la chinuri prea mari în timpul menţinerii sale.De faţă cu tine,pot să admit că mai fac şi unele jocuri meschine într-ale seducţiei,însă acest păcat va fi pus pe seama acelei părţi desfrânate şi nocive a caracterului meu ciudat şi greu de înţeles. Cei doi bărbaţi o aţinteau cu privirile şi-i sorbeau fiecare cuvânt. - Şi,în caz de propriile-mi sentimente îmi sunt atacate,devin o fiinţă demnă de tot dispreţul,dar cu toate acestea onestă în apărarea cauzei sale.Desigur,faptul că aş putea să apelez la metodele cele mai crude şi deloc miloase,mi se iartă din pricina importanţei lucrului pe care îl protejez. Îi puse uşor o mână pe umăr lui Damian şi-l bătu prieteneşte. - Tu eşti un bărbat inteligent,şi poate că-l întreci şi pe Luca.Nu pot să nu admit că eşti unul dintre puţinii indivizi care îmi fac faţă din punct de vedere verbal. Damian îi aruncă lui Luca o privire triumfătoare şi rânji profund satisfăcut. - Pe mine nu mă deranjează dacă îi eşti superior,însă nu cumva să crezi că vreun atu indubitabil deţinut,o să-l învingă pe Luca,lăsându-ţi cale liberă ţie.Te minţi singur. - Lilith,nu îţi permit să... - Nu este nevoie să îmi permiţi.Ba chiar,ar trebui să laşi la o parte indignarea şi să fii mulţumit că ai întâlnit o asemenea sinceritate dezarmantă în rândul ipocritelor femei.Aşadar,abandonează cât mai repede cu putinţă orice plan prostesc de cucerire,fiindcă îţi vei epuiza eforturile în van. - O să fac exact ce vreau eu,murmură el aspru printre dinţi. - Crede-mă că nici măcar nu te opresc.Fiecare are dreptul să lupte pentru ceea ce-şi doreşte,însă tu nu conştientizezi cu cine ai de-a face.Mă crezi o puştoaică facil de dus de nas,sau,cel mult,o fetiţă puţin mai coaptă la minte decât altele,ce deţine anumite principii mai distincte.Dar se vede că nu cunoşti un detaliu important şi îţi focalizezi atenţia numai asupra lucrurilor fără pic de importanţă. Damian îi apucă mâna si i-o sărută fugitiv,dar ea şi-o retrase şi îl privi fulgerător pe Luca,de parcă s-ar fi temut că mica ei întârziere ar fi fost văzută precum cine ştie ce crimă a infidelităţii. - Greşeala ta fatală este că,deşi mi-ai sesizat deja caracterul atât de distinct faţă de al altor speci-mene feminine,încă nu te încrezi până în străfunduri,deoarece continui să mă bănuieşti de aceleaşi slăbiciuni arhicunoscute.Admit că şi eu sufăr de unele „boli“ femeieşti,dar la mine sunt pronunţate altele mai obscure,şi până le dibuieşti corespunzător,s-ar putea să te plictiseşti şi să laşi dracului întreaga cucerire,darămite să te mai încumeţi chiar şi să le„lecuieşti“cu succes,profitând desigur de pe urma tămăduirii lor. Făcu o pauză scurtă şi-l privi din nou fugitiv pe Luca. - Ce am eu în comun cu femeile alea fără minte?Damian...Damian...zise ea pe un ton deosebit de ironic.Eu niciodată nu mă voi îndepărta de regulile formulate întru totul de propria-mi minte,cu atât mai puţin nu îmi voi încălca principiile ferme.Oh,şi ţin să precizez neapărat că,atunci când fac referire la principii,nu fabulez pe teme mistice,demne de file de romane siropoase,ci mă refer la principii adevărate,nu precum ale celorlalte femei,nişte bâiguieli menite să le asigure respectul în ochii bărbaţilor,când ele nu au respect nici pentru ele însele.Iar ca o dovadă evidentă că nu-ţi înşir istorisiri complet neverosimile şi că ador vorbăria lungă fără fapte,o să îţi amintesc că nu îmi poţi pune în cârcă nici măcar o unică aventură de când am venit la club. - Ştiu prea bine.Nu mă îndoiesc de asta. - Ar trebui să te îndoieşti că într-o zi mă vei cuceri.Amarnic ar trebui să te îndoieşti de acest lucru.

Joaca de-a destinul

331

- Lilith,nu mai vorbi.Mă provoci din ce în ce mai mult.Cu fiecare vorbă care-ţi iese de pe buziţele tale splendide mă amorezez şi mai mult. - Ce ridicol eşti,zise fata profund scârbită şi-i dădu o palmă uşoară peste obraz.Îl vezi pe el ?îl întrebă,arătându-l pe Luca.Crezi că el m-a cucerit ?! Damian îl măsură din nou din cap până în picioare pe Luca,ca şi cum ar fi refuzat în continuare să-l considere un adversar cu adevărat redutabil. - Te înşeli iarăşi,dragule.Eu l-am vrut.Că îl admir,că îl respect,că îl doresc sau că îl iubesc,sunt aspecte distincte.Dar important este că am ştiut din clipa când i-am aruncat cu băutura între ochi că el e bărbatul pe care-l doresc alături de mine. Damian zâmbi şmechereşte atât de tare,încât i se arătară toţi dinţii. - Nu mă crezi ? De ce te rânjeşti aşa ? zise ea iritată. - Eşti sigură că atunci a fost prima oară când l-ai văzut ? Fata nu lăsă să se observe nicio urmă de agitaţie.Era mult prea obişnuită cu disimularea trăirilor pentru a se da de gol atât de uşor,fapt pentru care-i zâmbi pervers. - Ai dreptate.L-am văzut de când era în sală şi stătea cu blonda enervantă la masă.Se uita la mine într-un mod deosebit şi mi-au plăcut enorm ochii lui expresivi. - Dar eşti absolut convinsă că înainte nu v-aţi mai văzut ? Luca începu şi el să fie cuprins de tulburare.Ce pretindea Damian cu întrebările alea iscoditoare ? - Ba da.L-am visat într-o noapte,zise ea cu ipocrizie.Se afla călare pe un cal alb şi m-a scos dintr-un bordel,m-a purtat în braţele sale puternice până la armăsarul pur,iar când să mă pună pe el,ce să vezi?!Calul se făcuse negru din pricina păcatelor mele. Luca izbucni în râs,căci gluma fetei şi figura iritată a lui Damian îl amuzară nespus de mult. - Ei,şi atunci ce să vezi?!Prinţul Luca s-a mâhnit atât de mult,încât mi-a spus că trebuie să stau şase ani întregi în pustietatea cea mai desăvârşită pentru ca să-mi răscumpăr imensa desfrânare.La încheierea acelui termen,putea să vină să mă ia pură,iar calul să rămână astfel alb imaculat,căci doar n-o fi vina lui.Iar micul secret este că prinţul şi-a luat el un avans,şmecherul... - Vrei să zici că Luca ăsta are un avans faţă de mine ?Că eu sunt calul ?! - Am făcut şi eu o glumă,iar tu ai interpretat totul pe dos.Offf...

Sandy Manase

332

Capitolul 50

Este aşa de neverosimilă şi de puţin omenească povestea iubirii unice,încât oricui i-ar părea o născocire.Destinul a vrut să-mi dea o lecţie aspră:m-a ales tocmai pe

mine ca să confirm realitatea unei poveşti,s-o depăşesc chiar. ~ Mihail Drumeş ~

În acea seară,Sigrid tocmai îşi termina numărul de striptease,când deodată o observă pe Daria retrasă într-un colţ.În următoarea clipă,sări de pe scenă,strecurându-se cât mai rapid prin mulţimea bărbaţilor petrecăreţi pentru a reuşi să o prindă din urmă.Era convinsă că fata îşi dorea să iasă cât mai repede posibil din acea îmbulzeală de masculi perverşi. - Frumoaso,eşti singură ? o acostă un individ,apucând-o de braţ cu mare îndrăzneală. - Eu...murmură Daria profund intimidată. - Fata e cu mine ! Bărbatul se întoarse,pe dată uitând de fetişcana cu care dorise să flirteze. - Lilith!De asta eşti tu atât de rece?Fiindcă preferi sexul feminin?Cum de nu m-am gândit că totul s-ar putea datora... - Termină cu aberaţiile,tâmpitule! i-o reteză ea aspru.Faptul că tu eşti un frustrat care nu acceptă refuzuri,nu mă face pe mine de altă orientare sexuală. - Dar ar fi o explicaţie. - Falsă.Dacă doreşti atât de mult să-ţi păstrezi teoria dedusă de orgoliul tău masculin rănit,o poţi face liniştit.Totuşi,îţi voi dezvălui şi purul adevăr. - Care ar fi acela ? - Totul este cât se poate de simplu : eu iubesc un singur bărbat. - Câte am mai auzit spunând fraza asta,râse el profund amuzat. - La mine nu sunt simple vorbe,îi răspunse ea,scrutându-l cu o privire de foc.Aceasta este legea inimii mele şi decât să o încalc,prefer... - Mincinoasă perversă!exclamă el,atrăgând-o sălbatic la pieptul lui.Tu te pricepi excelent la vorbe de astea mari,dar oricum toate sunteţi nişte târfe.Nu există excepţie ! Sigrid nu-i îndepărtă mâinile,dar în schimb îl fixă cu o privire teribilă care-l obligă să slăbească de îndată ferma strânsoare.Întregul său trup părea să-şi strige repulsia.În final,braţele acestuia o pără-siră deznădăjduite şi-i rânji înciudat,fără să se poată abţine să nu o onoreze cu încă o jignire. - Tot o târfă rămâi ! Îţi curge prin vene sânge de femeie uşoară. Îi întoarse spatele şi-şi făcu loc printre ceilalţi cu mare grabă.Ura localul acela.Îl detesta pentru că acolo o cunoscuse pe cea care dărâmase modelul tipic al femeii,bine înrădăcinat în mintea sa;care-i distrusese concepţiile deţinute în privinţa sexului feminin,şi-i dezvăluise lucruri nebănuite. Când păşi în strada principală,putu să recunoască pentru sine că Lilith era deosebită,indiferent de locaţia nefastă în care o cunoscuse. - Ce-l invidiez pe idiotul ăla dacă există cu adevărat! Norocosul naibii ! Între timp,Daria o urmase pe Sigrid,în cabina ei,pentru a putea discuta în linişte.În infernul din club trebuia să urli pentru a te putea face auzit şi,în plus,era extrem de enervant ca diverşi tipi să se apropie de masa lor neîncetat,doar pentru a se băga în seamă cu replici expirate. Sigrid deschise uşa şi-o invită pe fată înăuntru,moment în care aceasta scăpă un ţipăt de extaz.

Joaca de-a destinul

333

- Câte flori!Doamne,Lilith,parcă o grădină a paradisului s-a transferat direct în camera ta.În viaţa mea nu mi-am închipuit că o femeie poate primi atâtea flori ! Cealaltă râdea,fiind chiar surprinsă de entuziasmul ei copilăresc.Ah,dacă ar mai fi putut şi ea să vadă aceste frumoase plante aşa cum erau ele,şi nu cu sensul cel denaturat,ascunzând tot soiul de propuneri indecente.Oare exista un singur buchet care fusese trimis din suflet?Sau măcar o unică floare oferită fără a aştepta ceva în schimb ? - Cum o să le cari pe toate ? - Dar nu le iau acasă,răspunse ea cu simplitate. - Le laşi aici?Oh,dar ce păcat... - Nu,Daria.Le selectez.Hai să-ţi arăt. Se ridică şi înşfăcă unul dintre numeroasele buchete. -Ambalaj luxos,trandafiri roz,cu sclipici.Hm...vreau să cred că florăreasa a făcut o alegere extrem de neinspirată.Oricum,pe ăsta cred că îl aruncăm. - Nu,te rog ! Nu fă o asemenea risipă.Dă-mi-l mie. - Cum doreşti,râse ea cu o poftă straşnică.Acum,uită-te puţin aici.Aranjamentul ăsta cred că face cât douăzeci de buchete dintr-alea sclipitoare.Se observă că tipul care le-a trimis are bun gust şi bani.Păcat că îşi iroseşte timpul,precum şi resursele materiale. Daria se îndreptă spre uriaşul coş cu flori şi scoase biletul. - Vrei să ţi-l citesc? -„Frumoasa mea Lilith,ştii bine că dacă m-ai onora cu prezenţa ta la o cină romantică,ţi-aş dovedi că sunt bărbatul ideal.Dă-mi o singură şansă,atât îţi cer...” încheie ea dramatic şi pufni în râs. - Dar de unde ştii ?! - Cam ideea asta o păstrează în toate biletele.Atâta risipă de cuvinte,când ar putea să spună extrem de simplu:”vreau să mă culc cu tine”. Daria luă în mână un buchet de crini şi-i mirosi euforică. - O să-l arunci ? - Nu.I-l voi returna.Unele flori sunt atât de costisitoare,încât mă simt puţin vinovată să comit asemenea pagube.Dar,poate că astfel realizez o mare greşeală.Eu le refuz,şi el le va da alteia,care cu siguranţă le va răsplăti preţul din plin. Oftă şi apucă un trandafir negru,fără ambalaj,fără funde decorative. - Hm...un exemplar straniu... - Mă înspăimântă,comentă Daria. -Au!M-am înţepat.Tocmai am constatat că este natural de-a binelea,se amuză Sigrid,ducându-şi rapid la buze degetul însângerat.Vezi,am sânge în vene.Dar nu pot deduce dacă de femeie uşoară sau nu...chicoti ea poznaşă. - Lilith,nu-l lua în seamă pe nătărăul acela ! Doar n-o să-i accepţi jignirile grosolane. - Poate că are dreptate într-o oarecare măsură. - De ce spui asta ? - Fiindcă îmi cunosc caracterul.Crezi că târfă e aceea care adună cât mai mulţi bărbaţi în patul ei ? - Da,răspunse Daria fără pic de ezitare. - Şi ce părere ai de o femeie care refuză cât mai mulţi?Este ea virtuoasă şi plină de moralitate ? - Aşa cred. - Cine ştie...poate că-i mai rea decât cealaltă.Gândeşte-te puţin.Una dintre ele îşi extrage plăcerea strict din amor fizic,numără trupuri cucerite,considerând că obţine o vastă experienţă,dar nu câş-tigă decât o reputaţie de târfă ordinară,care nu se va mai şterge nici în vecii vecilor.Şi să revenim la cealaltă,care nu implică sexul.Incită până la limită,stăpâneşte excelent jocurile seducţiei,şi are fraze atât de ademenitoare,încât chiar de mai mereu ele constituie refuzuri,merg direct la ţintă.

Sandy Manase

334

- Cred că încep să sesizez diferenţa. - Dacă ai şti ce limită fină şi periculoasă există între jocurile astea ale seducţiei şi predarea totală... - Şi cum de reuşeşti ca totuşi să n-o încalci?Vreau să zic că,tentaţiile sunt o mulţime,fără să mai pun la socoteală şi acest local depravat.Iar pe lângă asta,tu nu eşti o tipă care ar părea că nu-i atrasă de astfel de lucruri libertine.Trebuie să-ţi mărturisesc că aparenţa ta este cea a unei femei... - Care trăieşte într-o desfrânare desăvârşită,nu-i aşa ? - Nu.Cred că nici una dintre fetele de pe aici nu mi-ar fi arătat bunăvoinţa dovedită de tine.Eşti incredibil de bună,Lilith. - Şi incredibil de rea în egală măsură,răspunse Sigrid,după care mirosi trandafirul. De abia atunci remarcă biletul strecurat printre petalele florii.Îl scoase entuziasmată şi-l citi cu ochii sclipind excesiv,în timp ce cealaltă fată o privea cu o adâncă mirare.Reacţia ei vizavi de acel trandafir negru era oarecum nefirească,când o înconjurau atâtea aranjamente florale deosebite şi cu mult mai frumoase.Daria urmări pupilele dilatate ale lui Lilith,care reliefau cea mai profundă în-cântare,mâinile ei ce sortaseră cu indiferenţă buchetele,care acum aproape că tremurau din pricina biletului,şi toată acea transformare a fetei dintr-o fiinţă glacială,într-una topită de emoţie. - De la cine este? Ce scrie ? - Uite,zise ea fericită,dându-i-l. Fata încruntă sprâncenele şi citi rapid scurtul mesaj,care o lăsă cam rece. „Trebuie să te văd.Acum.Repede.În parcul cel mare,de lângă club.Găseşte o bancă într-un loc mai întunecos şi aşteaptă-mă.” - Cine e ciudatul ăsta de Luca ? - De ce-l faci ciudat?zise Sigrid râzând. - Păi,haide s-o luăm pe rând.Un trandafir negru.Apoi un bileţel ascuns între petale e ceva puţin previzibil,dar ce ţi-a scris,este de-a dreptul dubios. - De ce? râse Sigrid din nou. - Trebuie....acum...repede...toate cuvintele acestea îmi oferă impresia unui ton nemaipomenit de poruncitor.Şi banca aceea din parc...sunt o mulţime de bănci!Doar nu o să te duci noaptea când este atât de periculos,doar ca să te întâlneşti cu Luca ăsta. - Exact asta am de gând să fac,zise Sigrid zâmbind şi apoi luă buchetele promise şi i le trânti fetei în braţe.Toate sunt ale tale,dragă Daria. - Mulţumesc mult.Dar...Lilith,bărbatul ăsta...ce-i în neregulă aici ? Nu poţi să îmi povesteşti ? - Of,cred că o să îmi ia ceva timp,fapt pentru care mă tem că o să întârzii la întâlnire,însă... - Te rog nespus de mult,o suplică tânăra.Sunt sigură că este o poveste extrem de interesantă. - Atunci,aşază-te confortabil,relaxează-te şi pregăteşte-te ca în această seară să petreci mai mult timp cu mine.Deşi o să încerc să sintetizez,va fi o poveste destul de îndelungată.Eşti complet liberă să mă întrerupi atunci când ai anumite neclarităţi.Sunt convinsă că pe parcurs va trebui să-ţi mai şi explic unele lucruri într-un mod mai amănunţit,aşa că nu te sfii să mă întrebi absolut orice doreşti. - Sunt nerăbdătoare să te ascult. - Bine...zise Sigrid şi-şi drese puţin glasul.Cred că totul a început într-o toamnă.Spun cred,fiindcă certitudinea îmi lipseşte cu desăvârşire atunci când îmi doresc să mă refer la momentul incipient al poveştii.Uneori am incredibila impresie că nici măcar nu a existat acel binecunoscut început,că am fost azvârlită direct în mijlocul acţiunii,fără nicio acţiune prealabilă care ar fi putut să prevestească desfăşurarea unor întâmplări cu efect totalmente tulburător pentru biata-mi fiinţă.Cu toate astea,în acea toamnă,fiindcă indiferent de momentul conştientizării sentimentelor mele,mi-a rămas pentru totdeauna întipărit în memorie anotimpul;ei bine,într-acea toamnă,eu nu eram deloc preocupată de iubire,şi nici prin cap nu-mi trecea că asupra mea s-ar fi putut abate ceva care să-mi provoace o certă suferinţă în domeniul sentimental.Dar mă înşelam amarnic...

Joaca de-a destinul

335

Tânăra Sigrid făcu o pauză scurtă,trase adânc aer în piept,ca şi cum s-ar fi pregătit să declare ceva de o importanţă covârşitoare,iar apoi continuă astfel : - L-am cunoscut pe Luca.De atunci nimic n-a mai fost la fel.Chiar dacă la nivel exterior,viaţa mea a continuat ani în şir într-un mod absolut normal,deloc afectat aş putea să susţin,lăuntric totul a început încă dintr-acele vremuri să se transforme într-un mod iremediabil.Poate că eşti curioasă să afli unde anume,în ce împrejurări l-am cunoscut,dar cred că vei fi teribil de dezamăgită când îţi voi mărturisi că locul este foarte mediocru,încât nici nu merită amintit.Iar cât despre acele circumstanţe care ne-au adus faţă în faţă,nu pot spune decât că şi ele au fost destul de banale,nu prea demne de menţionat,şi cu atât mai puţin prevestitoare pentru startul unei poveşti amoroase.Şi,ca şi cum toate aceste detalii n-ar fi fost suficiente,mai trebuie să adaug că la început nici măcar nu i-am remarcat prezenţa în vreun mod mai deosebit,pentru ca ulterior să mă trezesc îndrăgostită nebuneşte de el! Imaginează-ţi cu ce mică dramă,cu ce confuzie emoţională trebuia să mă confrunt la vârsta la care fetele încă mai credeau în băieţi simpatici,care se plimbă cu ele de mânuţă,şi le fură doar un sărut ştrengar după ce le dăruiesc o cutie de bomboane. - Dar ce era rău în faptul că te îndrăgostisei ?! - Totul ! exclamă Sigrid cu o fermitate de neclintit.Absolut totul era îngrozitor de absurd şi de gre-şit.Am încercat din răsputeri să-mi reprim,să reneg acele sentimente care,deşi luaseră naştere fără voia mea,trebuiau neapărat ucise,anihilate fără strop de compasiune,înlăturate cât mai repede cu putinţă.De fapt,toate cugetările mele nu se rezumau decât la gânduri autentice de distrugere,de înăbuşire,de curmare instantă a acelei pasiuni puerile nesăbuite.Chiar dacă nu deţineam nici măcar cunoştinţele unei adolescente în materie de iubire,în mintea mea naivă încă împuiată din plin cu fantezii ale copilăriei,exista un dubios şi de netăgăduit raţionament care trebuia neapărat să fie luat în seamă.Era necesar să nu permit sub nicio formă ca acele sentimente să se intensifice,presimţind într-un mod dubios că astfel o să îmi pricinuiesc doar cele mai crunte chinuri ale inimii.Bănuiesc că a fost un soi de prevestire sadică a ceea ce mă aştepta. - Dar nu înţeleg ! De ce să nu îţi dai voie să iubeşti un băiat ?Ai spus că erai o copilă,prin urmare şi el trebuie să fi fost doar un puşti.De ce această precauţie exagerată,dacă ne referim la nişte vârste atât de fragede?De ce ai luat acea decizie atât de drastică ? Scuză-mă,însă chiar nu înţeleg deloc de ce ai acţionat aşa,zise Daria nedumerită. - Pentru că era vorba de Luca ! o lămuri Sigrid,zâmbindu-i cu indulgenţă.Înţelege că dacă ar fi fost vorba de un oricare altul,nimic din toate acele lucruri pe care mi le-am impus nu ar mai fi fost ne-cesare.Însă fiind vorba de nimeni altul decât de Luca,acele precauţii nu au fost deloc exagerate,iar timpul mi-a confirmat că intuiţia nu m-a înşelat nici măcar în vremurile de odinioară.Desigur,după cum bănuieşti,la un moment dat am fost obligată să admit că,în ciuda aversiunii aprige pe care o simţeam faţă de persoana lui,îl iubeam exact cu aceeaşi înfocare oarbă.Aveam sentimente de iubire pentru cineva cu care nici măcar nu dădusem mâna prieteneşte pentru a face o cunoştinţă propriu-zisă.Independent de voinţa-mi implacabilă,începeam deja să-l ador pe cel pe care ştiam că ar trebui numai să-l ocolesc,mai ales fiindcă nici măcar nu era o iubire obişnuită,ci o dragoste amestecată cu mult dispreţ,silă,antipatie şi încă o sumedenie de emoţii negative care mi se stârneau instant numai cât mă aflam prin preajma lui.Era ca un fel de magnet nociv,dar totodată aveam bizara senzaţie că e şi un fel de talisman vindecător.Cred că mereu am văzut în Luca două laturi,două extreme,două faţete complet diferite ale personalităţii sale misterioase.Sigur că toţi oamenii posedă trăsături bune şi rele,însă atunci când mă gândesc la Luca,nu-mi trec prin minte decât lucruri autentice şi pline de o intensitate şi o profunzime devastatoare.Dacă este bun,atunci el e capabil să manifeste cele mai nobile sentimente,ajungând aproape să se uite pe sine în exprimarea uriaşei sale generozităţi,căci bunătatea şi devotamentul său pot fi nemărginite.Însă dacă e rău,atunci îşi poate dovedi cumplita

Sandy Manase

336

cruzime,adoptând o atitudine feroce,fără să-i mai pese câtuşi de puţin de orice altceva care nu co-respunde dorinţelor sale,fiindcă Luca întruchipează dorinţa însăşi. Apucă o şuviţă de păr şi începu să şi-o învârtă uşor pe unul dintre degete,în timp ce continuă să povestească : - Dorinţele lui Luca au voinţa lor proprie,iar satisfacerea acestora devine o chestiune de viaţă şi de moarte pentru el.Totul e pură pasiune la acest om,nimic nu e călduţ sau normal,chiar dacă deseori reuşeşte să transmită lumii imaginea unei persoane calme şi indiferente.Totul este doar o cacealma ingenioasă de-a sa,căci mulţi s-ar îndepărta precauţi dacă ar şti ce zace în interiorul acela aparent glacial.Eu am ştiut dintotdeauna,însă nu mi-a fost teamă niciodată. - Dar acest Luca despre care-mi povesteşti,este într-adevăr o persoană de temut ?! - Deşi nu poate fi provocat cu mare uşurinţă,deşi autocontrolul lui este de invidiat,atunci când iz-bucneşte poate deveni cu adevărat periculos şi dur.Problema cea mai gravă e că Luca nu cunoaşte limite,deşi în acelaşi timp ştie bine când este necesară precauţia şi meticulozitatea.Până şi uriaşa lui impetuozitate poate fi coordonată într-o oarecare măsură,fiindcă puterea voinţei sale nu cunoaşte oprelişti.Iar eu m-am îndrăgostit de acest individ,pentru că mi-am văzut propria fire oglindită într-însul,căci chiar dacă iniţial nu am remarcat nici măcar cea mai infimă asemănare între noi,mai apoi am început să le observ rând pe rând,într-un ritm halucinant,până când am ajuns să îmi dau seama de ce caracterele noastre se ciocneau într-un mod atât de înspăimântător.Deoarece,exceptând unele diferenţe,se dădea o luptă feroce între două personalităţi aproape identice.Ei bine,însă treptat mi-a încolţit în minte o nouă idee,fiindcă pe parcurs am fost nevoită să suport multiple confruntări,iar eu aveam nevoie de putere tot la fel de mult ca şi Luca însuşi,pentru că această poftă bolnăvicioasă de a deţine controlul suprem asupra lucrurilor,de a păstra întotdeauna un as distrugător în mâne-că,ne caracterizează pe ambii în egală măsură.Şi atunci,mai degrabă intuitiv decât câştigând acest avantaj prin vreun raţionament logic,mi-am dobândit un atu numai al meu.Am judecat că,odată ce suntem atât de asemănători,atunci când acţionez împotriva lui,ori pentru propria-i satisfacţie,nu trebuie decât să mă gândesc la mine.Voiam să-l rănesc ? Perfect ! Necesitam doar să găsesc metoda nemiloasă care ar fi putut să mă facă să sufăr groaznic pe mine însămi.Îmi doream să-l fac fericit?Şi mai simplu : nu trebuia decât să realizez un gest care,ştiam că până şi mie mi-ar tăia răsuflarea prin originalitatea şi imprevizibilitatea sa.Însă aceste lucruri s-au întâmplat pe parcurs,căci începusem să-ţi povestesc despre momentul iniţial al întâlnirii noastre.Ei bine,după cum ţi-am relatat,eu nu-mi doream nici în ruptul capului ca acel individ pe care-l admiram şi dispreţuiam deopotrivă,să afle că-l iubesc.Mi se părea o reală monstruozitate să ajung să-mi declar sentimentele cele mai fierbinţi tocmai pentru el.Cred că aş fi preferat să o fac în privinţa oricărui alt bărbat din lume,numai să nu fiu nevoită să fiu pusă în această postură în faţa lui Luca.Totuşi,mai aveam o speranţă,totodată de-ţinând astfel o metodă convenabilă care nu putea să dea greş.Trebuia neapărat să mă prefac total indiferentă,să nu-i acord nici cea mai mică atenţie,să-l consider doar un tip ordinar precum oricare altul,şi să-mi văd mereu de viaţa mea,chiar dacă iubirea care începea să crească în intensitate s-ar fi dovedit extrem de dificil de uitat.Cert e că Luca nu trebuia cu niciun chip să-mi bănuiască realele sentimente,aceasta fiind singura cale potrivită de a-mi păstra demnitatea întreagă,orgoliul neştirbit şi sufletul aparent neafectat. - Dar de ce ? Îţi jur că oricât m-aş strădui,nu reuşesc să înţeleg în totalitate. - După cum ţi-am spus,era vorba de Luca.Mărturisindu-ţi asta,mie mi se pare absolut de prisos să mai adaug şi altceva,dar observ că pe chipul tău încă se mai citeşte nedumerirea.Ei bine,ca să fiu concisă şi convingătoare,o să îţi destăinui că eu eram inexistentă pentru el. - Dar... - Inexistentă...invizibilă...insignifiantă...nedemnă de a-i atrage atenţia...vrei să mai adaug?Atunci când am chef să recunosc adevărul,sunt dispusă să îl admit până în cele mai adânci străfunduri ale

Joaca de-a destinul

337

sale,chiar dacă ar fi să îmi provoc astfel cele mai cumplite dintre chinuri.Şi,deşi simt că sufletul mi se revoltă din răsputeri,fiindcă-l torturez cu reînvierea unor asemenea amintiri abjecte,nu pot să nu-ţi destăinui cum el mă considera odinioară o fiinţă neînsemnată,ştearsă,incapabilă să stârnească pasiune într-un bărbat oarecare,cu atât mai puţin dacă ar fi fost vorba tocmai de el însuşi! Un astfel de gând scandalos l-ar fi înspăimântat şi indignat peste măsură. - Nu poţi spune aşa ceva despre cel pe care-l iubeşti...care acum şi el te iubeşte...care... - Oh,ba pot chiar foarte bine,micuţo ! Mai ales,fiindcă el însuşi mi-a mărturisit utilizând tonul cel mai revoltat din lume,că între noi nu va exista niciodată posibilitatea unei legături amoroase,de parcă asta ar fi fost cea mai mare înjosire suportată,cel mai silos şi neplăcut lucru care ar fi putut să i se întâmple,un fel de uriaşă pată neagră pe lista lui de iubiri impecabile şi demne de cele mai strălucite preaslăviri ! îi strigă Sigrid aproape fără răsuflare.Însă ştii tu cine au fost toate acele iubiri măreţe?!Nişte fete frumoase şi simpatice,care emanau feminitate prin toţi porii?Poate.Nişte tinere puţintel mai inteligente,care se puteau mândri şi cu câteva reuşite în plan intelectual?Poate.Nişte individe uşuratice şi bune doar pentru aventuri?Poate.Ah,iar ca să-şi încununeze acest şir de femei mai mult sau mai puţin respectabile,distinsul Luca s-a gândit că cel mai bine i s-ar potrivi femeia unui alt bărbat.Dar aceasta este o poveste dezgustătoare şi teribil de degradantă,pe care nu ţi-o voi relata detaliat,căci mi-e teamă să nu te scârbesc peste măsură. Zâmbi cu amărăciune,ca şi cum şi-ar fi amintit dintr-odată toată acea perioadă atât de înjositoare pentru Luca,după care găsi forţa necesară pentru a continua : - Ei bine,pentru toate aceste fiinţe,cu siguranţă ar fi născocit diverse fraze elogiatoare,dar pentru mine n-a avut decât cuvinte dispreţuitoare,şi chiar şi puţinele vorbe ce ar fi putut să-mi îndulcească amarnica suferinţă,erau spuse într-un context atât de crud,legate într-un mod perfid de un lucru profund dureros,încât mai mult îmi adânceau amărăciunea.Dar acestea erau doar primele sorbituri din cupa cu venin.Aveam să mai îndur multe scene chinuitoare,trebuind ca la exterior să continui mereu să mă prefac,să disimulez,să ascund totul. - Probabil nu vrei să vorbeşti despre acele momente... - De ce nu,draga mea?Uneori am senzaţia că respir suferinţă,şi nicidecum aer.Ştii...zise Sigrid pe o voce tărăgănată şi surâzând misterios.Mi-aş dori să găsesc cuvinte potrivite pentru a descrie ceea ce am simţit când l-am văzut pentru prima oară sărutând-o pe o oarecare,însă mă tem că nici în acele momente nu aveam habar ce se petrecea înăuntrul meu.Ştiu numai că m-am retras într-un loc unde puteam să închid o uşă în urma mea,dar să ştii că n-am vărsat o lacrimă din pricina celor văzute,mărturisi Sigrid cu un soi de mândrie măreaţă în glas.N-aveam idee ce anume trebuia să simt:durere,gelozie,invidie,frustrare,tristeţe ?! Poate că trebuia numai să mă aplec şi să îmi culeg naibii toate iluziile de copilă proastă,care zăceau acum proaspăt sfărâmate la picioarele mele.Şi totuşi,nu am plâns deloc.Am rămas prizonieră într-un imens gol,până ce m-am liniştit de tot.În acel bizar vid al meu,nu a existat atunci nicio certă suferinţă,nicio înverşunare momentană,nici orice altceva care ar fi putut fi definit în mod concret.Eram pur şi simplu suspendată,azvârlită într-un spaţiu atemporal,ştiind că în scurt timp va trebui neapărat să revin la realitate.Lucru pe care l-am şi realizat cu succes,în ciuda spectacolului ridicol ce-mi fusese dat să-l văd. - Este atât de straniu ce îmi povesteşti...murmură Daria impresionată. - Oarecum.Mai stranie a fost clipa când privirea mea s-a intersectat cu a lui din plin,deşi buzele lui erau strâns lipite de ale celeilalte fete.A fost ca şi cum ochii ar fi vorbit în locul nostru.Ai mei îi strigau disperaţi şi îngroziţi:„Ce faci,Luca?Dumnezeule,cum poţi să faci aşa ceva?!Cum poţi să mă supui unui asemenea chin fără să dai dovadă de pic de milă,iar pe deasupra să te mai şi mândreşti cu comportamentul tău depravat?“,iar ai lui îmi răspundeau sfidători,deloc ofensaţi de acele crunte reproşuri,ce fuseseră recent dezlănţuite dintr-ai mei: „N-are decât să-ţi fie ciudă că pe ea o sărut astfel,că pe tine nu te voi atinge vreodată.N-ai decât să tânjeşti,să speri precum o naivă că într-o

Sandy Manase

338

bună zi te va ţine în braţe şi te va săruta cu aceeaşi pasiune unul ca mine“.Oh,sărmanul Luca ! De fapt,el era cel care necesita compătimire.Cinismul grandios care răzbătea din adorabilii lui ochi,m-a făcut să nu mai întorc nicio privire spre acel spectacol degradant şi inutil.Ştiam prea bine că pipiţa aceea nu-l iubeşte,că nici n-ar fi putut,chiar dacă şi-ar fi dorit asta,căci Luca n-ar fi rămas un timp mult prea îndelungat alături de o persoană ce-l iubeşte într-un mod sincer,dar care nu-i poate trezi aceleaşi profunde sentimente. Sigrid păstră un moment de tăcere,ca şi cum era necesar să îşi mai limpezească puţin mintea. - Nu l-am iertat nici acum.Nu ştiu dacă voi reuşi să-l iert vreodată pentru tot,declară tânăra cu o privire pierdută,de parcă toate suferinţele trecutului s-ar fi cumulat absolut toate într-acea jalnică uitătură.De fapt,poate că aş fi în stare să-l iert,însă de uitat mă tem că nu voi fi capabilă.Sunt chiar convinsă că,oricât de mult mi-aş da silinţa,anumite întâmplări nenorocite vor continua să existe în sufletul meu,reamintindu-mi cruntul adevăr.Iar Luca ar suferi şi el cumplit.Am încercat o singură dată să-i mărturisesc cum stau lucrurile şi a reacţionat îngrozitor,acuzându-mă făţiş că sunt o mare mincinoasă şi că l-am înşelat,făcându-l să creadă că îl iubesc,deşi ceea ce simt pentru el nu este pură iubire.Oh,cât de naiv se dovedeşte uneori,cât de mult îi place să-şi tragă un văl obscur asupra ochilor,ca să nu mai vadă nimic din ceea ce-l deranjează.Dar nu pot să-l condamn în totalitate,zise fata clătinând din cap cu indulgenţă.Luca a suportat destăinuri chinuitoare,pe care le-am revărsat asupra sa cu o furie necruţătoare,nepăsându-mi că aş putea să-l afectez sufleteşte,bazându-mă pe faptul că el nu mă iubeşte deloc.Îmi spuneam că nu are importanţă furtuna dăunătoare ce o îndrept către el,odată ce adăpostul său,constituit dintr-o invincibilă indiferenţă,avea să îi ofere imunitate garantată.Astfel,uitam uneori cu desăvârşire că până şi Luca posedă un suflet,şi chiar dacă alteori eram încredinţată că totuşi trebuie să deţină şi el o inimă în piept,eram nespus de sigură că am de-a face cu o inimă care nu poate fi rănită,de piatră,cu adevărat imbatabilă.Cât de stupid gândeam... - Şi până la urma ţi-a ascultat dezvăluirile? - N-a avut încotro.De fiecare dată când găseam o ocazie,îl surprindeam cu noi mărturisiri,scoteam rând pe rând nenumăraţi aşi din mânecă,îl încolţeam şi-l hăituiam utilizând o persuasiune dură şi bizară,care nu era neîncetată,ci total imprevizibilă şi intermitentă pentru a-l năuci astfel şi mai mult.Atunci când bănuiam că el considera că nu o să-l mai hărţuiesc,îmi reluam iarăşi insistentele acţiuni,revenind mult mai dispusă să îi ofer o cruntă lovitură,de parcă în răstimpul cât îl lăsam pe Luca să se destindă,eu strângeam noi forţe,pregătindu-mi idei şi mai neobişnuite pentru a-l scoate încă o dată din echilibru.Apoi izbeam fără pic de milă,cu ajutorul celor mai nemiloase cuvinte,ca şi cum aş fi suplicat nişte spirite oculte ale sufletelor chinuite să-mi destăinuie ingredientele optime pentru îndurerarea sa.Şi,în mod absolut uimitor,ele mi le dezvăluiau pe dată,iar acestea luau forma frazelor pline de venin care curgeau,curgeau lin şi limpede,de parcă nu puteai să te îndoieşti deloc că tocmai astfel curg şi prin sângele lui.Iar printre râurile acestea veninoase,ale căror stavile fuse-seră aspru înlăturate doar pentru a mă asigura că revărsarea lor va fi furibundă,strecuram adesea şi picături îmbietoare de dulceaţă,de tandreţe şi de afecţiune.Ţineam să-i reamintesc şi că-l iubesc,dar declaraţiile mele amoroase deveniseră atât de stranii,încât cu greu mai putea el să separe iubirea de ură,admiraţia de dispreţ,sinceritatea de minciună. Sigrid făcu din nou o scurtă pauză,iar apoi reîncepu pe un ton care-şi mai pierduse puţin din însufleţirea precedentă.Acum părea să fi căpătat tente melancolice. - De-a lungul timpului,Luca a învăţat să creadă în iubirea mea ciudată,dar modul în care eu am idealizat această dragoste,cred că i s-a insinuat şi lui în suflet.Aş fi nemaipomenit de crudă în caz de într-o bună zi aş continua să-i divulg acea taină,adăugând şi că nu voi uita niciodată felul odios în care mi-a terfelit cele mai pure şi autentice dintre sentimente,modul absolut imbecil în care m-a comparat cu o alta,întreaga batjocorire insuportabilă la care m-a supus doar pentru simplul fapt că mă îndrăgostisem de el.S-a comportat mizerabil cu mine,deşi în aparenţă îl încânta să păstreze o

Joaca de-a destinul

339

atitudine de individ integru,care rezolvă lucrurile cu deosebită eleganţă,şi care într-un final rămâne complet nevinovat.Degeaba ! strigă Sigrid cuprinsă de o furie oarbă.Eu nu o să-l iert în veci pentru ponegrirea scumpelor mele sentimente,nu o să-l absolv niciodată de vina aceasta sfâşietoare ! A înjosit tot ceea ce era mai sublim,pe când eu am sacrificat necontenit cât mai multe pentru iubirea sa,considerând că doar o dragoste deosebită,nepreţuită şi total necondiţionată ar fi potrivită pentru un bărbat minunat ca el.Fiindcă,vezi tu,deşi pare dificil de crezut,a existat o vreme în care eu mă consideram mult prea insignifiantă pentru idealul Luca,crezându-l pe el superior în absolut toate punctele de vedere.Oh,da ! Râvneam ca o naivă,ca numai el să fie maestrul ce mă îndrumă pe cele mai misterioase căi ale iubirii,şi nu numai.Îl vedeam pe Luca precum un bun şi onorabil sfătuitor în toate privinţele vieţii,ca pe un sprijin drag şi de nădejde,ca pe partenerul ideal cu care m-aş putea alia chiar şi pentru a câştiga cele mai dificile competiţii.Alături de el puteam să ies victorioasă din orice luptă cu destinul,să mă avânt întotdeauna către noi şi noi scopuri,preluând de la el o infinită încredere,dar şi energia necesară pentru realizarea celor mai complicate dintre ţeluri.Niciun drum n-ar fi fost anevoios,dacă ştiam că Luca e călăuza mea înţeleaptă.Nicio suferinţă nu s-ar fi dovedit prea cumplită şi de nevindecat,dacă sprijinindu-mi creştetul de umărul lui,puteam să îmi readun puterile.El constituia pentru mine fiinţa pe care o credeam cea mai capabilă să-mi înţeleagă până şi cele mai ascunse dintre trăiri,omul cu care puteam să comunic prin puterea privirilor,unicul bărbat care putea să dea glas vorbelor din mintea mea cu aceeaşi precizie cu care le-aş fi rostit chiar eu însămi.Mai mult decât atât,îl consideram cel mai potrivit partener şi pentru certuri,înţepături acide sau alte sfidări incitante,râvnind ca după toate aceste torente verbale,să ne împăcăm în modul cel mai pasional cu putinţă.Cu adevărat Luca era cel mai nimerit individ pentru a scoate la suprafaţă din interiorul meu cele mai adânci şi tainice cugetări,pentru a mă constrânge să îmi accept toate la-turile neobişnuite ale personalităţii mele,pentru a mă face să privesc însăşi viaţa din perspective nebănuite de mintea umană.Totul,absolut totul,se transfigura într-un mod magic datorită lui,căci el era unicul ce îmi putea converti până şi banalul trai cotidian într-o minune continuă,miracolul meu de zi cu zi purtând acelaşi binecuvântat nume de Luca.Îmi doream mult ca el să fie primul care mă sărută,primul cu care fac dragoste,primul căruia îi şoptesc cuvintele„te iubesc“.Tot ceea ce era mai nobil şi mai curat pentru Luca ;tot ceea ce era deosebit se merita dăruit lui în întregime,pentru a-mi răscumpăra astfel imensa inferioritate.La început,demnitatea şi orgoliul le păstrasem neafectate,dar mai apoi am simţit că le diminuez până şi pe acestea.Şi totuşi,mergeam mereu înainte,zicându-mi necontenit că se merită,că nu pot renunţa la ceva atât de scump inimii mele,că după orice căzătură voi reuşi să mă ridic mai puternică,să lupt iar şi iar,până la epuizare,fără limite,fără să iau în seamă nicio oprelişte.Bineînţeles,totul pentru Luca. - Regreţi ? - Judecă după cum doreşti,însă gândeşte-te că tocmai acest Luca pentru care aş fi fost capabilă să înfrunt lumea întreagă,el însuşi a denigrat,înjosit şi batjocorit în cel mai ticălos mod posibil această mare iubire.Ar fi nimicit-o de tot,cu cea mai uriaşă nemernicie şi nepăsare,dacă eu n-aş fi apărat-o ca o fiară ce-şi protejează cel mai adorat dintre pui.Ar fi crezut că totul este un basm,minciună sau pură aberaţie,dacă eu nu m-aş fi străduit prin fel şi chip să-i demonstrez că această iubire există cu adevărat,că în ciuda absurdităţii e aproape tangibilă,că a plutit în aer de când l-am avut în preajma mea,şi că mereu i-am declarat-o în cel mai neîndoielnic mod prin puterea privirii.Categoric,iubirea mea pentru Luca va avea întotdeauna un loc special în sufletul meu.Acesta este un lucru pe care nu pot să-l tăgăduiesc,chiar dacă circumstanţele sorţii i-au făcut loc altui bărbat în inima mea. - Oh,înseamnă că tu nu-l mai iubeşti ca pe vremuri ? Sigrid îşi plecă ruşinată privirea,fiind nevoită să păstreze o tăcere sumbră câteva clipe prelungi. - Atunci l-am minţit.I-am zis numai jumătate de adevăr,omiţând să-i spun că el nu mai înseamnă pentru mine dragostea însăşi,ci că doar iubirea face trimitere spre persoana lui.Probabil acum s-au

Sandy Manase

340

inversat rolurile,sau,cel puţin s-au echilibrat.Nu mă mai consider deloc inferioară,dar nici nu regret că am fost a sa pentru prima dată.Tot ce am trăit împreună a fost incredibil,aproape neomenesc,şi chiar mi-a făcut plăcere să fiu novice într-ale erotismului,avându-l pe el drept maestru.Nici una dintre închipuirile sau fanteziile mele nu m-au purtat pe culmi atât de divine,precum realitatea ce mi-a fost dată să o trăiesc.Cu ajutorul lui aş fi putut numai să mă înalţ mereu,fie că spiritual,fie că intelectual,sau în oricare alt mod.Să cresc,să cresc,şi să tot cresc ! Acesta mi-ar fi fost destinul lângă el,dacă lucrurile între noi n-ar fi fost distruse de resentimentele trecutului. - Eşti ferm decisă să pui capăt acestei relaţii,nu-i aşa ? - Zidul acela despărţitor deja se construieşte între noi doi,deşi Luca nu-l vede deloc,ori refuză să-l observe.Nici eu nu ştiu cât este el de conştient de finalul inevitabil ce ne aşteaptă,de faptul că va trebui să se conformeze,să nu lupte ca un nebun împotriva sorţii.Am făcut-o eu destul,iar urmările mă ajung.Iar atunci când ultima cărămidă a zidului separator va fi pusă la definitiva construcţie... - Atunci se va sfârşi totul,concluzionă Daria sumbru. - Dacă n-ar fi acţionat atât de greşit la început,dacă mi-ar fi cerut unele scuze amărâte pentru toată durerea pricinuită,ar fi reabilitat uşor situaţia,pentru că eu nu pretindeam deloc un „iartă-mă“ me-lodramatic cu tot soiul de lacrimi şi suspine.Dar el nu a făcut absolut nimic ! Îşi întorcea nepăsător filele vieţii,neştiind că volumul meu nu mai permitea răsfoirea,nepăsându-i câtuşi de puţin de tot chinul meu lăuntric.Cât despre dragostea noastră,eu am fost cea care a luptat,şi mă tem că el doar a acceptat să capituleze doar pentru că aşa i s-a părut convenabil,mai ales fiindcă îşi dăduse seama că alături de mine poate să fie el însuşi,fără să mai fie afectat din pricina manipulării feminine.Nu contest că şi Luca a început de la o vreme să simtă,să sufere,să se zbuciume,să iubească.Dar totul a pornit de la mine,căci eu am îndrăznit să-mi asum sentimentele,dar şi misiunea de a-l salva de la o căsnicie nepotrivită.Chiar şi de în sufletul lui ar fi existat o mică sămânţă din care ar fi putut să în-florească iubirea pentru mine,lucrul acesta nu s-ar fi petrecut dacă eu nu aş fi dat pământul la o parte,dacă nu i-aş fi creat condiţii optime pentru a se dezvolta,căci a crescut impulsionată de mine. Sigrid închise ochii şi suspină profund.Daria avu impresia că răscolea printre multiple amintiri. - Mi-aş dori atât de mult să-mi pot reaminti acea primă clipă în care privirea mea s-a intersectat cu a lui pentru întâia oară,sau să pot reînvia cu ajutorul memoriei acel moment în care eu l-am remarcat,chiar dacă el nici măcar nu mă observase.Blestem şi ador locul în care ne-am întâlnit ; îl blestem deoarece din pricina numeroaselor persoane nu am putut să-i dedic toată atenţia numai lui,şi-l ador fiindcă întâlnirea noastră s-ar fi putut să nu mai fie deloc posibilă în lipsa acestui loc.Şi totuşi,dorinţa de înverşunare nu se lasă mai prejos decât cea de autentică recunoştinţă,amândouă persecutându-mi cugetările cu aceeaşi fermitate,încât într-un final nu pot decât să le declar pe ambele la fel de importante.Dar da...mă gândeam adesea că ar fi fost plăcut ca întâlnirea noastră să se fi produs într-un spaţiu mai izolat,fără alte persoane inutile.Păcat...ar trebui ca însăşi divinitatea să creeze circumstanţe mult mai excepţionale pentru astfel de întâlniri minunate,ar fi necesar ca toţi zeii să comploteze pentru o ambianţă adecvată atunci când doi oameni îşi leagă destinele într-un mod atât de sacru.Stai puţin,dar nici unul nu bănuia pe atunci că între noi doi s-ar putea realiza o legătură atât de indestructibilă,de necondiţionată,mai presus de orice raţiuni. Sigrid păru că se pierde pentru câteva clipe într-o stranie reverie,iar apoi continuă cu un ton melancolic: - Hm...poate că mintea mea încă nu-şi explică cum de un lucru de o asemenea însemnătate,nu a avut un impact major asupra mea de la bun început,şi tocmai de aceea creează diverse scenarii.Dar îţi spun drept că nu reţin întâmplarea cea reală,iar asta mă înfurie cumplit ! Şi ştii de ce,draga mea Daria?Pentru că amintirea aceea mi-ar fi fost nespus de dragă,precum toate care au o legătură cu Luca.Dacă aş putea să fac o înţelegere cu un puternic vrăjitor al timpului,pentru ca să o pot extrage dintr-o arhivă a vremurilor de odinioară,cred că m-aş simţi mai fericită decât un copil ce-şi vede

Joaca de-a destinul

341

brusc îndeplinită cea mai arzătoare dorinţă.Iar de m-aş încumeta să fiu şi mai îndrăzneaţă,i-aş mai cere şi încă alte câteva secvenţe deosebite din viaţa lui Luca.Oh,cred că nici cel mai impresionant film cinematografic nu ar reuşi să-mi stârnească o mai copleşitoare emoţie.Să-i văd rând pe rând cele mai însemnate clipe ale vieţii sale,să le savurez încetişor şi pe deplin,acordând o nemărginită atenţie fiecărui micuţ detaliu.Ar fi o comoară nepreţuită un asemenea dar! Însă tare mi-aş dori să fie omise unele momente,zise Sigrid cu un glas plin de tristeţe şi privi podeaua cu ochii umpluţi de lacrimi.N-aş dori să văd niciodată cum a luat prima dată o fetiţă de mână,cum s-a sărutat întâia oară,sau cum...oh,Doamne ! Sigrid se opri şi izbucni într-un plâns atât de sfâşietor,încât sărmana Daria nu ştia dacă ar fi fost potrivit să o consoleze,ori dacă trebuia doar să o lase să se liniştească de una singură.Dar cu chipul încă ascuns în palme,Sigrid îşi înăbuşi dintr-odată hohotele cele dureroase,iar atunci când îşi ridică privirea spre cealaltă fată,aceasta aproape că tresări din cauza suprinderii ce o copleşi.Niciodată nu văzuse trecere mai neaşteptată de la o stare emoţională la alta,cea mai cutremurătoare deznădejde prefăcându-se fulgerător,într-o siguranţă de sine implacabilă.Tânăra îşi redobândise calmul glacial de dinainte şi zâmbea duios,deşi Daria fusese aproape convinsă că din cauza durerii resuscitate din pricina evenimentelor dureroase ale trecutului,aceasta nu va mai fi în stare să-i povestească mai departe,fapt pentru care se simţise puţin deziluzionată,dar şi întristată pentru durerea celeilalte. - Cum...cum ai reuşit să...vreau să spun,se bâlbâi fata deconcertată.Mai devreme nu ai plâns ? - Oh,ba da.S-au mai adăugat câteva picături la marea lacrimilor mele pentru Luca,şuieră ea în mod ironic.Chiar,spuse fata pe un ton glumeţ,dacă aş aduna toate lacrimile izvorâte pentru această iubire,aş putea să-i ofer un mic lac lui Luca.Măcar astfel le-aş găsi un folos,oftă cu subînţeles.Însă acum să revenim la acele amintiri.După cum ziceam,n-aş fi suportat să-l văd descoperind iubirea alături de altele,la fel cum n-aş îndura nici să aud când a zis întâia dată „te iubesc“.Mi-aş astupa urechile îngrozită,aş prefera să mi se întâmple cele mai crunte nenorociri,dar şi să fiu supusă la cele mai necruţătoare dintre torturi,decât să fiu nevoită să ascult glasul lui divin mărturisind sincere sentimente pentru o alta.Dumnezeule,cred că întreg sufletul mi-ar fi nimicit ! - Scuză-mă că te întrerup,însă mor de curiozitate să aflu cum arată acest incredibil Luca.Trebuie să fie foarte special.Numai o fiinţă deosebită ar putea să trezească într-una la fel de nobilă,sentimente atât de măreţe şi de statornice de-a lungul vremii. Sigrid zâmbi puţin încurcată şi cugetă câteva clipe înainte de a-i putea răspunde într-un mod corespunzător. - Nu ştiu dacă pot să ţi-l înfăţişez cu obiectivitate.Să mă pui să-ţi descriu dragostea,sau pe Luca însuşi,ar fi avut acelaşi sens pentru mine pe vremuri.Totuşi,având în vedere că sentimentele s-au domolit,voi încerca.Ei bine,află că Luca a avut dintotdeauna o prezenţă ce se simte,ce se impune,ce este remarcată nu atât din voinţa sa,cât dintr-un straniu magnetism ce-l dezlănţuie propria-i per-soană.El era aproape întotdeauna o apariţie fascinantă,chiar dacă se strecura şi se pierdea printr-o mulţime de alte persoane.De fapt,nu cred că toţi îl percepeau ca pe un individ misterios aşa cum îl intuisem eu,dar îmi reamintesc că până şi băieţii tindeau să-l respecte.Niciodată nu auzisem de o bătaie sau vreo încăierare urâtă în care să fi fost implicat,ba din contra,uneori era chiar el cel care-i despărţea pe cei care se dădeau cocoşi şi începeau să îşi care pumni cu nemiluita din orice fleac copilăresc.Luca era mult prea rezonabil şi cumpătat pentru a-şi permite să le urmeze exemplul cel pueril,însă suficient de binevoitor încât să-i separe rapid şi să pună un drastic punct atunci când i se cerea salvatoarea intervenţie.Da...spuse Sigrid meditativă.Parcă îl văd şi acum cum se strecura cu o admirabilă uşurinţă între cei doi înflăcăraţi adversari,cum îşi întindea braţele în direcţiile lor precum un intermediar paşnic şi priceput,cerându-le pe cel mai cumpătat şi natural ton posibil să înceteze.Într-adevăr,constat că era un mic spectacol pentru mine să-l văd pe Luca precum un soi de erou,deoarece putea să rămână într-atât de calm în mijlocul acelor bătăuşi,care încă se priveau cu

Sandy Manase

342

cea mai cruntă duşmănie pe deasupra braţelor lui ce le stăvilea înfocata mânie.Dar el nu părea să se teamă deloc că unul dintre ei ar putea să se întoarcă chiar şi împotriva lui,aflându-se sub impulsul furiei de moment,cerându-i socoteală pentru că se bagă în altercaţii ce nu-l privesc,ori că o face pe mediatorul cel amabil în cel mai inoportun moment,nelăsându-i să îşi încheie aşa-zisele socoteli importante.Şi totuşi,nici vorbă să fi îndrăznit băieţii să se răzvrătească împotriva lui,ci încheiau de îndată conflictul,iar mai apoi doar îşi mai strigau în timp ce se îndepărtau unul de celălalt câteva înjurături şi jigniri de-a valma,pentru a-şi descărca astfel şi ultima părticică din furia rămasă nedez-lănţuită.Hm,apă de ploaie îmi ziceam eu cu indiferenţă,căci ştiam bine că următoarea zi n-ar fi fost deloc exclus să-i văd pe cei doi duşmani fiind din nou cei mai buni tovarăşi.Şi chiar astfel se şi întâmpla,lucru ce era previzibil pentru mine,însă din amintirea aceasta copilărească mi-a rămas şi astăzi în minte un Luca atât de capabil să rezolve orice conflict cu o alură detaşată,ca şi cum ar şti concret exact din momentul în care intervine,cum se vor desfăşura lucrurile.Iar mie îmi plăcea mult acest băiat nespus de sigur pe el,acest mic bărbat care-şi asuma responsabilităţile cu o seriozitate destul de mare pentru vârsta lui,şi consider că dădea dovadă încă de la acei tineri ani de o stranie maturitate,atât în gândire,cât şi în fapte.Şi ţi-ai putea imagina că poate dintr-această cauză ar fi părut mult prea rigid,precaut şi responsabil,fiind ocolit de cei care se dovedeau mai libertini şi mai puţin preocupaţi de ceea ce nu înseamnă pură distracţie.Însă nu era deloc aşa,fiindcă Luca părea că nu era respins de absolut nimeni,sau,poate că dând dovadă de un caracter foarte adaptabil,reuşea cu o uriaşă facilitate să se introducă în orice cerc ar fi avut chef.Şi când zic oricare,mă refer chiar şi la gaşca băieţilor cu reputaţie de golani sau şmecheri autentici,deşi el era catalogat de obicei un tip corect,extrem de inteligent,nespus de ambiţios,dar şi teribil de perseverent atunci când era vorba de propriile sale scopuri,nefiind atins de delăsarea specifică puştilor la acea vârstă critică.Luca se dovedea a fi deşteptul care se furişa printre nătărăi cu o asemenea incredibilă abilitate,încât proştii îi recunoşteau în mod tacit superioritatea,dar care totuşi puteau să-şi vadă nestingheriţi de glumele lor ieftine.Îl acceptau pe Luca ca pe unul de-al casei,iar el se integra de minune,astfel încât cineva din exterior n-ar fi bănuit niciodată că printre ei se poate afla şi un spirit atât de elevat precum al său.Trebuie să recunosc că îi admiram şi această capacitate cameleonică,nesesizând deloc că şi eu o utilizam într-un mod la fel de prielnic.Şi eu făceam exact la fel,neţinând deloc cont dacă prietenii mei erau săraci,puţin mai lipsiţi de resurse mentale strălucite,sau dacă dovedeau alte fel de fel de neajunsuri.În fond,eu rămâneam mereu eu,aşa că puteam să-mi văd nestingherită de ambiţiile şi de interesele mele,indiferent de amiciţiile pe care le întreţineam. Daria zâmbi fiindcă îşi reaminti că nici în privinţa ei nu ţinuse cont de aparenţe.Deci era adevărat. - Eram convinsă că nici măcar aspectele cele nocive ale unei prietenii nu-mi pot provoca vreun rău iremediabil,pentru că voinţa mea atât de asemănătoare cu cea a lui Luca,nu putea fi influenţată cu una,cu două.Ar fi trebuit ca acea persoană care dorea să mă înşele să fi dovedit o nemaiîntâlnită is-cusinţă pentru a mă putea păcăli;să dea naştere unei adevărate arte,dacă râvnea să mă tragă pe sfoară.Nu contest că de multe ori mi-am lăsat amicii să profite,dar absolut totul cu bună-ştiinţă,iar în momentul când consideram că s-a întrecut limita bunului-simţ,iar regula camaraderiei cinstite era încălcată într-un mod de-a dreptul grosolan,deoarece tot dădeam,dădeam,şi nu primeam mai nimic în schimb,atunci întorceam fila şi-mi schimbam drastic atitudinea anterioară.În rest,atunci când se merita păstrată o prietenie,eram cât se poate de binevoitoare şi de indulgentă,pliindu-mă ca un şarpe înţelept după omul în cauză.Chiar şi de avea viziuni total diferite faţă de ale mele în privinţa vieţii,chiar şi dacă nu dădea dovadă de prea mare ascuţime a minţii,nu mă sfiam deloc în a-mi coborî propriul nivel pentru a discuta cu persoana într-o deplină armonie.Dacă eu ţineam cu adevărat la omul în cauză,păstram această blândă atitudine multă vreme,aproape în permanenţă aş zice,nepermiţând sub nicio formă ca diverse diferenţe să pericliteze relaţia noastră amicală.Pe de altă parte,în caz de nu simţeam un sincer ataşament,la primul lucru care mă deranja profund,îmi

Joaca de-a destinul

343

schimbam comportamentul,fără nici cea mai infimă remuşcare.Uram cu înfocare,plăteam poliţele fără pic de compasiune,egal sau înzecit,tocmai după cum îmi dicta înverşunata şi neîmblânzita-mi conştiinţă,potolindu-mi într-acest mod dorinţa de dreptate,deoarece eu nu mă consideram un spirit răzbunator,precum mă vedeam drept o persoană justiţiară,ce nu se dă bătută până ce nu dovedeşte pe deplin nedreptatea ce s-a comis,până când nu orânduieşte lucrurile într-un mod cât mai cinstit. Sigrid privi puţin în direcţia ferestrei,după care se scuză fiindcă divagase astfel. - Aşadar să revenim la Luca...oh,Daria,cu adevărat că atunci când posezi un lucru,nu-l preţuieşti atât de mult ca atunci când îl pierzi.De fapt,este prea mult zis că între noi exista un sentiment de apartenenţă,fiindcă doar eu mă simţeam mai mereu legată de el,însă cert este că,atunci când aveam minunata ocazie să-l văd zi de zi,nu am ştiut să mă bucur din plin de acea şansă pe care mi-o oferea destinul.Într-adevăr,îl iubeam pe Luca chiar şi pe atunci,dar se remarca un soi de delăsare reprobabilă în dragostea mea,deşi emoţiile pe care le trezea în mine erau tot la fel de vii şi de puternice.Că era vorba de o afecţiune timidă,că ştiam că provenea strict din partea mea,şi că nu mă puteam aştepta la o reciprocitate,erau lucruri dureroase pentru sufletul meu,dar imensa suferinţă care m-a persecutat ani de-a rândul,nu a provenit din pricina slăbiciunii iniţiale de care dădusem dovadă,ci din cu totul şi cu totul alte motive.În fond,sinceră să fiu,nu prea am regretat asta,căci nu m-am condamnat bătându-mă cu pumnii în piept fiindcă am fost foarte laşă,nemărturisindu-mi sentimentele la timpul potrivit.Poate părea absurd,dar cugetam că toată iubirea noastră ar fi fost ruinată în caz de aş fi făcut asta.El era doar un puşti,iar dacă eu n-aş fi corespuns standardelor sale pretenţioase,m-ar fi refuzat cu mare uşurinţă,mi-ar fi întors spatele,iar aici s-ar fi încheiat totul.În plus,dragostea mea era cu adevărat sinceră,dar îi lipsea curajul de a înfrunta crunta dezamăgire a respingerii şi tot acel proces al unei aspre deziluzionări la care sigur m-ar fi supus.Din acest punct de vedere,consideram că eram teribil de labilă,iar atunci când el mi-ar fi refuzat apropierea,nu cred că aş fi găsit forţa necesară pentru a suporta tratamentul crud şi insensibil,şi cu atât mai puţin aş fi fost dispusă să mă arunc într-o aşa-numită luptă sentimentală.Război în dragoste ?! s-ar fi întrebat nespus de nedumerită copila Sigrid de altădată,deoarece eu nu posedam experienţa necesară,nu deţineam curajul de a-mi asuma eşecurile cu fruntea sus,nu eram capabilă să pornesc o bătălie,fără să ştiu cum stă treaba cu adaptatul din mers.Prea bine,poate puteam să-l provoc o dată,după ce îmi puneam un anumit plan la punct,reuşind poate chiar să-l surprind,însă cine îmi garanta că riposta lui nu avea să fie nimicitoare?Categoric,se necesita un om cu o voinţă de fier,o fiinţă care să nu-şi lase sensibilitatea afectată,şi care să continue neîncetat şi fără teamă.Iar eu nu puteam să fac asta pe atunci,dar gustul amar mi-a rămas fiindcă n-am profitat suficient de acele timpuri în care l-am avut mai mult în preajma mea.Anii care au urmat după acea perioadă,m-au azvârlit într-o agonie lungă şi chinuitoare.De abia acum înţelegeam ce înseamnă cel mai cumplit dor,ce crunt este să nu-l mai pot nici măcar vedea,şi că voi depinde necontenit de soartă,întâlnindu-l doar la mila ei,dar numai pentru câteva momente.Da,mi-am acceptat dura condamnare în tăcere,însă zi după zi,constatam că Luca exista în continuare în mintea mea,parcă mult mai pregnant chiar şi decât înainte,deşi fizic fusesem îndepărtată de el.Mă trezeam dimineaţa şi mă gândeam la el,dar nu la acel Luca real care se trezea în pat cu alta,ci la Luca al meu-un Luca inventat,care îşi odihnea capul pe perna de lângă a mea,zâmbindu-mi tandru;un Luca ce părea să capete acea formă fantastică din zorii zilei,pe care nu-i concepeam niciodată alături de un altul.Aceeaşi magie unică mi-l aducea noapte de noapte doar mie,deşi totul era numai un produs al imaginaţiei. Sigrid scăpă un scurt oftat,după care îşi continuă relatarea cu o însufleţire şi mai măreaţă : - Cât de mult mi-ar fi plăcut să renunţ la toate treburile cotidiene,la realitatea searbădă,la absolut toate aspectele care mi se păreau insignifiante,pentru a-mi petrece eternitatea doar iubindu-l.Mă sileam din răsputeri să găsesc o metodă potrivită pentru a nimici toată acea lumină orbitoare,care mi-l înfăţişa într-o postură dureros de ideală,însă pur şi simplu nu reuşeam să-l omit din cugetările

Sandy Manase

344

mele.Numele lui apărea strâns legat de tot felul de lucruri simple,ori de unele de o importanţă mult mai însemnată.Când refuzam cele mai tentante dintre propuneri,îmi imaginam că Luca ar fi fost nespus de mândru de integritatea desăvârşită pe care o dovedeam.Când primeam cele mai fru-moase complimente,oftam şi îmi aminteam că Luca nu o să îmi adreseze niciodată astfel de cuvinte plăcute.Când mă priveam în oglindă într-o zi oarecare,dar remarcam că arăt mult mai bine decât de obicei,îmi doream din toată inima să mă poată vedea şi el.Când mi se întâmpla ceva neplăcut sau profund dureros,îmi aminteam că Luca ar fi condamnat o atitudine laşă sau o sensibilitate prea uriaşă,iar în următoarea clipă,eram iarăşi dispusă să lupt fără să mă plâng.Oare ce ar gândi Luca dacă...?De multe ori îl implicam astfel în viaţa mea,ştiind în adâncul conştiinţei mele că Luca n-ar fi gândit de fapt nimic,şi totuşi asta nu mă împiedica să mă impulsionez într-acest mod inedit,de parcă el ar fi reprezentat vitamina cea mai fortificatoare,elixirul care mă putea face cu adevărat im-batabilă.Oh,însă ce greu îmi era atunci când picam dintr-odată în extrema cealaltă,ajungând să mă scald într-o mlaştină odioasă a denzădejdii,a dispreţului,a urii garnisite cu cele mai perfide dintre regrete.Absolut totul bolborosea în jurul meu din cauza indignării,ceva din adâncuri răsculându-se şi îndemnându-mă să ucid neapărat această iubire.Realizam că realitatea n-are nimic de-a face cu acel Luca al meu,că este atât de distinctă şi dură,încât aveam un chef straşnic să distrug de îndată tot acel vis.Însă eram singură,lipsită chiar şi de prezenţa unui partener provizoriu,şi nu-mi păsa chiar deloc,dar nu puteam să accept pe deplin că în timpul acesta Luca provoca cine ştie câte alte guri.Uneori mă durea tare,tare,rău de tot ;crâncenă şi haină suferinţă provocând cumplite răni,de mă întrebam buimăcită de ce oare nu curge şi sânge dintr-însele,odată ce victima este compusă din piele.Mai că îmi venea să mă aşez în faţa oglinzii,să mă dezbrac şi să caut cicatricile,mai cu seamă în dreptul inimii,dar era o prostie,fiindcă cu cât îmi ardea sufletul mai straşnic pe dinăuntru,cu atât o malefică tărie făcea să nu se observe absolut nimic la exterior.Precum se căleşte oţelul în foc,tot aşa se călea şi inima mea,în timp ce noapte de noapte îmi împărţeam patul numai cu liniştea şi singurătatea.Mi se părea adesea că mi-am pierdut timpul încercând să-i dau un sens acestei iubiri neobişnuite şi nebuneşti,îmi vedeam dintr-odată toate visele eşuate,şi îmi venea să strig că sunt obosită,şi că doare,doare,doare!!!Niciodată nu eram în stare să înţeleg de ce atâta tragedie pentru Luca,de ce simţeam că ucid însăşi viaţa din mine. - Care au fost momentele cele mai dureroase ce ţi-au rămas adânc întipărite în minte ? întrebă Daria curioasă. - Din fericire,nu am avut teribila ocazie să-l văd de prea multe ori în braţele altora,fiindcă chiar dacă la exterior nu păream afectată,pe dinăuntru pur şi simplu simţeam că muream,însă ciudat era că nu muream atunci,în acea clipă când se producea dezastrul chiar sub ochii mei,ci muream mult mai profund atunci când îmi reaminteam odioasele scene detaliu cu detaliu.Ştiu că sunt oarecum masochistă,că uneori nu mă pot împiedica să nu pun un mare egal între iubire şi durere,de parcă însemnătatea dragostei ar creşte direct proporţional cu crunta suferinţă,dar cu toate acestea,mi le aminteam mult prea limpede;exista un asemenea dramatism cutremurător şi o abjectă fatalitate în acele momente siloase,încât nu puteam să am decât dura senzaţie că ucid ceva înăuntrul meu,dar ce anume,nici eu nu ştiam prea bine.Îmi reamintesc că atunci când am văzut-o pe o mică prăpădită cu câtă facilitate şi-a întins braţele către Luca,cu ce glas de miorlăită răsfăţată căreia i se cuvinte totul de-a gata pe tăviţa-i de argint,i-a pronunţat numele,permiţându-şi în acelaşi timp să-l strângă în braţe cu o uşurinţă de-a dreptul impertinentă,am crezut că-mi alunecă vertiginos pământul de sub picioare.Cum îndrăznea afurisita,să-l atingă într-o manieră atât de firească,pe cel pe care eu îl iubeam de atâta amar de vreme?!Ar fi trebuit să o înşfac de păr pe blondina aia spălăcită,şi să şterg cu ea întreaga pardoseală,să o nimicesc instantaneu,să nu mai rămână nici urmă din făptura ei mizerabilă.Cu ce drept îşi permitea nemernica aia mică o astfel de apropiere,când eu eram cea mai îndreptăţită să-i cer o unică îmbrăţişare?De fapt,ce drept avuseseră toate uşuraticele şi frivolele alea

Joaca de-a destinul

345

lipsite de principii,să stea în preajma singurului pe care eu îl adorasem dintotdeauna?!Nici unul !!! strigă Sigrid sălbatic înverşunată.Simple gunoaie purtate de vânt,care au ajuns lângă Luca datorită împrejurărilor destinului,destin pe care eu eram decisă să-l înfrunt şi să-l distrug dacă nu se făcea dreptate.Pe al meu,pe al lui,pe al altor zeci de alte persoane care ar fi îndrăznit să se bage,fiindcă nu aveam de gând să cruţ pe cineva.Cu toate acestea,gândurile răzbunătoare mi s-au mai domolit după ce l-am cunoscut pe bărbatul care m-a facut să văd realitatea,să o accept,dar şi să las deoparte toată această iubire ciudată şi resentimentele create din pricina ei. Sigrid se ridică şi se îndreptă cu paşi domoli către fereastră,o deschise încet,iar apoi sprijinindu-şi coatele de marginea sa,privi afară,trase adânc aer în piept,după care îşi reîncepu lunga confesiune : - De ce m-am îndrăgostit de Luca ? La un moment dat,am încetat să mai caut răspunsuri concrete pentru această întrebare arzătoare,părându-mi-se că,chiar dacă aş afla cu exactitate,nu m-aş declara mulţumită şi aş simţi că înjosesc această dragoste,ce o consider diferită de oricare alta.Acum câţiva ani,unul dintre cei care încercau să mă seducă,mi-a spus ceva deosebit,ce mi-a rămas întipărit în minte precum un mare dicton.Discutam cu el vrute şi nevrute,ştia că iubesc pe altcineva,dar mare mi-a fost surpriza să constat că-l cunoaşte şi el pe Luca,deşi erau doar simple cunoştinţe.Mereu ajungeam într-un fel la acest subiect delicat,fiindcă pur şi simplu atunci când mă întreba cineva cum arată pentru mine bărbatul desăvârşit,ce aşteptări am de la el,şi tot restul de întrebari ridicole al căror sens nu l-am putut pricepe niciodată,mă vedeam nevoită să încerc să ofer un răspuns cât de cât acceptabil raportându-mă strict la persoana lui Luca.Câtor indivizi nu l-am descris,ştiind că prin caracterul lui deosebit,mă va face şi pe mine să par unică,remarcându-se că nu îmi doream ce îşi doreau majoritatea femeilor.Vezi tu,mi se părea foarte absurdă întrebarea,fiindcă respectivul ce mi-o adresa nu era capabil să utilizeze o formulă magică,devenind într-o clipită bărbatul după care tânjea sufletul meu,dar totuşi mă încânta să ofer răspunsul,uneori cât mai amplu şi detaliat.Aveam senzaţia că de fiecare dată,îl pictam pe Luca în culori distincte,că adăugam noi nuanţe portretului lui,că lăsam admiraţia pe care i-o purtam să se desprindă dintr-alte trăsături ale firii sale,precum lumina ce pică din unghiuri diferite pe suprafaţa unei splendide pânze pictate.De fapt,acestea se dovedeau a fi prilejuri minunate pentru a-mi aminti cât de mult îl preţuiam şi ca om,nu numai ca bărbat.Ei bine,până atunci,pentru acest individ care mă îndrăgea,Luca nu fusese invocat decât prin cuvintele mele,pe când acum căpăta pe neaşteptate o figură concretă,devenind un om cât se poate de real.Oare ce a simţit el atunci?Într-un fel,eu îl pusesem faţă în faţă cu rivalul său,deşi nu era vorba de o confruntare directă şi reală,ci de una desfăşurată strict la nivel imaginar.Bineînţeles că,printre multe altele,a gândit şi unele precum:„Deci pentru el...din cauza lui respingi apropierea mea...pentru el mă refuzi astfel...“.Însă aceasta nu era nicidecum o situaţie izolată şi unică,deoarece aşa se întâmpla mai mereu,Luca devenind un adevărat obstacol,un personaj blamat,un individ des invidiat şi urât de către toţi cei ce nu reuşeau să-mi câştige afecţiunea.Eram nespus de curioasă să aud ce-mi va spune acest băiat,acum că ştia bine cine era marea mea iubire.Acele prime vorbe după aflarea veştii,mi s-au părut unele dintre cele mai resemnate cuvinte pe care le auzisem vreodată,dar cred că abia astăzi percep amărăciunea dintr-însele,fiindcă atunci eram mult prea euforică din pricina lor.„Hm...ce să zic...vă potriviţi...aveţi aceeaşi privire.“ Da ???mă gândeam zăpăcită,aproape nebună de fericire.Adevărat ?! Era oare cu putinţă ca o simplă fiinţă din exterior să fi remarcat aşa ceva,când nici măcar prietenele mele cele mai bune nu sesizaseră ?Dar stai,nicio compatibilitate perfectă de priviri nu poate să stabilească dacă doi oameni se potrivesc sau nu ;sunt necesare o mulţime de lucruri pentru o relaţie stabilă,pentru un trai satisfăcător în comun...şi totuşi...totuşi,era ca şi cum eu aş fi găsit tot ce căutam în ochii lui,era precum o chemare mută ce striga strict prin puterea privirii,era însăşi conştientizarea că dragostea supremă există,datorită faptului că mă sim-ţeam întreagă,cu adevărat întreagă într-acele sublime momente.Şi da,aveam aceeaşi privire,însă din păcate ne uitam în direcţii total diferite:eu neîncetat către el,iar el întotdeauna către o alta,alta,şi

Sandy Manase

346

mereu alta! Mă enerva cumplit succesiunea asta de multiple prezenţe feminine fără rost,căci astfel le percepeam eu pe toate,dar şi mai teribil mă scotea din sărite că-l ştiam alături de una şi aceeaşi de câţiva ani.Nu aveam habar ce-i uram mai mult :marea instabilitate şi uşurimea cu care sărea dintr-o legătură amoroasă în alta pe vremuri,sau echilibrul intangibil pe care-l atinsese şi pe care reuşea să-l menţină în prezent alături de o singură persoană.De fapt,consider că le detestam pe amândouă deopotrivă.De când era doar un puştan şi practica sport,mă înfuria ceva din mişcările lui precise,care nimereau cu prea mare facilitate poarta.Băga gol după gol,iar atunci când auzeam că numărul punctelor creşte,şi tot creşte,ma străbătea o ciudată senzaţie de admiraţie amestecată cu dispreţ.Îmi amintesc că o amică îi lăuda necontenit aptitudinile,de parcă nu ar fi fost suficient de crud tratamentul la care eram supusă,fiindcă nu puteam niciodată să mă aşez pe o bancă şi să-l privesc,să mă bucur cu adevărat pentru victoriile lui,ci trebuia să disimulez mereu nepăsarea.Eram ca un actor ce târâie scena după el şi în viaţa sa de zi cu zi,îmi luam mereu în serios acel nenorocit rol şi,învăluită într-o indiferenţă,într-o insensibilitate,dar şi într-o răceală de zile mari,camuflam adevăratele emoţii.Dacă orgoliul meu bolnăvicios n-ar fi fost atât de grandios la o vârstă la care fetele nici nu ştiu definiţia vanităţii,aş fi putut să mă bucur de momente foarte plăcute,fără să mă tem că există riscul să îmi pierd demnitatea sau să-mi ştirbesc imensul ego.Cine ar fi considerat că este necuviincios dacă aş fi stat şi aş fi urmărit un simplu meci de handbal ? Abandonă fereastra şi se trânti pe canapeaua roşie de pluş,descălţându-şi şi azvârlindu-şi pantofii alături.Câteva clipe păru să-şi orânduiască gândurile. - Oh,cât de târziu mi-am dat seama că majoritatea fiinţelor din jurul meu sunt numai nişte oameni simpli,care-şi văd neîncetat de traiul lor la fel de rudimentar,şi că niciodată nu vor fi capabili să îşi închipuie că în spatele unui gest se pot ascunde diverse semnificaţii oculte,cei mai mulţi luând mereu totul exact aşa cum pare.Oh,şi iarăşi simţeam că regret din răsputeri,reamintindu-mi-l cum continua nestingherit să joace,să se implice cu toată forţa şi abilitatea de care dispune.Dar oare Luca ştie să piardă vreodată ? mă întrebam extrem de sceptică,în timp ce numărul marcărilor în continuă creştere îmi răsuna agasant în urechi,iar cu coada ochiului trăgeam să-l mai văd măcar încă câteva clipe în acţiune.Să-l ia dracu’ ! îmi ziceam înverşunată,în timp ce faţă de prietena mea simulam o ireproşabilă impasibilitate,scoţând doar nişte mormăituri dezaprobatoare menite să o convingă că nu-l plăceam absolut deloc pe individul care sucea cu o ciudată uşurinţă capul atâtor fete.Hei,dar asta era ! Probabil că mintea mea excesiv de imaginativă,asemăna într-un mod total inconştient golurile din poartă,cu reuşitele lui în domeniul cuceririlor.Erau multe,multe,la fel de multe !De ce practica dragostea ca pe un sport ?!Şi totuşi,avea o relaţie serioasă de câţiva ani.Poftim stabilitate !Dar de ce nu eram mulţumită nici aşa,părându-mi-se că sunt mult mai nenorocită chiar şi decât înainte?Simplu:pentru că dovedea această remarcabilă fidelitate faţă de o alta,şi nu faţă de mine,concluzionă Sigrid pe un ton posomorât. - Povesteşte-mi mai departe...o îmbie Daria nemaipomenit de curioasă.Mai spune-mi ceva despre acest Luca... - Hm...există în el o intensitate de gândire,de simţire,de expresie care provine din adâncul său.O forţă uriaşă de voinţă,o calitate magnetică,nişte ochi pătrunzători,pasiune şi puterea de a convinge-toate aceste lucruri îmi trec prin minte când mă gândesc chiar şi la acel Luca de odinioarăAm ştiut întotdeauna că deţine o însuşire specială de a-şi impune prezenţa în orice mediu,indiferent de con-junctură,apariţia lui emanând o forţă într-atât de copleşitoare încât tinde să îi intimideze pe cei care sunt puţin mai vulnerabili ca şi fire.Nu era mereu evidentă,dar totuşi îmi dădeam seama că este mereu acolo,în mod subtil ascunsă în interiorul său,iar el era pregătit să o scoată la suprafaţă şi să o utilizeze oricând ar fi avut nevoie.Luca poseda încă din acele vremuri o personalitate cu adevărat impunătoare,fiindcă după cum vezi,nici băieţii nu puteau să nu-i recunoască autoritatea,şi cred că nici unul dintre ei nu s-ar fi îndoit că poate fi unul dintre cei mai excelenţi lideri.Poate că-l invidiau

Joaca de-a destinul

347

pe ascuns,sau poate că era într-atât de abil în a-şi crea exact imaginea propice oricărei situaţii,încât nu puteau decât să-l admire şi să râvnească tainic să fie asemenea lui. - Dar fetele ? întrebă Daria iscoditoare.Fetele îl plăceau mult ? - Aici este o poveste şi mai lungă,zâmbi Sigrid îngăduitoare,ca şi cum i-ar fi transmis prin acel surâs că tot îi va destăinui măcar o parte a istorisirii privind acest aspect.Cred că Luca putea să aibă orice fată dorea,indiferent că procesul cuceririi s-ar fi încheiat în câteva zile,sau ar fi decurs de-a lungul mai multor luni.Şi totuşi,spunând luni,mă tem că îi înjosesc capacitatea de seducţie,fiindcă Luca este cu adevărat irezistibil,iar eu n-am deloc habar cine ar fi putut să i se împotrivească prea mult timp.Dar nu cred că îl invidiam pentru această ingenioasă pricepere într-ale flirtului,poate şi pentru că mi se părea că reala lui iscusinţă nu era niciodată provocată să se manifeste la justa ei valoare,fiind mai mereu utilizată numai la cote minime,deoarece se izbea des de prăzi mult prea facile.Intuiţia mea specială îmi spunea că un alt fel de Luca ar fi ieşit la suprafaţă,dacă în viaţa-i sentimentală ar fi apărut cineva care să-l incite într-un mod neobişnuit,răvăşitor,memorabil.Cineva plămădit din acelaşi aluat ca el,cineva care să deţină o rezistenţă sporită,o fiinţă care să-i marcheze dur destinul.Prevedeam că dacă lucrurile s-ar fi petrecut în această manieră inedită,că dacă nu ar mai fi primit totul mult prea uşor,fiindu-i strecurate obstacole şi diverse probe,el ar fi reacţionat în cu totul şi cu totul alte moduri,testându-şi de abia atunci adevăratele limite. - Deci,să înţeleg că fetele erau extrem de atrase de el... - Da,dar acest mister ţi-l pot dezlega printr-o edificatoare comparaţie.În opera „Citadela“,Antoine de Saint-Exupery arăta care e strategia perfectă pentru a cuceri o cetate cu ziduri inexpugnabile:dă-le locuitorilor săi ceea ce nu vor putea să deţină niciodată înăuntru,şi vor dărâma singuri zidurile ca să vină la tine.Probabil Luca a înţeles perfect valoarea unei astfel de tactici.Cred că arareori pleca la„vânătoare“,căci se mulţumea să se înconjoare de mister,astfel că era aproape imposibil ca o fată să nu se simtă atrasă.Mereu îmi ziceam pe vremuri,şi chiar şi astăzi continui să gândesc în acelaşi fel,întrebându-mă retoric câteodată:„Cine ar putea să nu-l iubească pe Luca?“.Şi totuşi,întotdeauna a existat în mintea mea o stranie ipoteză,cum că el e condus de o nevoie profundă nu atât de a fi iubit,cât de a avea pe cine să iubească,de a simţi că o fiinţă merită cu adevărat să fie privilegiată cu devotamentul său extrem şi sublima lui dragoste.Când priveam în jur,şi îl vedeam mai mereu în companii atât de superficiale,de mediocre,de îndepărtate totalmente de ceea ce ştiam că dorea el să întâlnească,simţeam un fel de înverşunare bolnavă deoarece îşi irosea preţiosul timp cu astfel de individe frivole.Exista ceva de-a dreptul grotesc ce persista în aerul acelor legături sentimentale,ca şi cum el ar fi oferit mărgăritare porcilor,deşi ceva mă asigura că Luca nu le dăruia nici pe departe desăvârşita şi sincera lui afecţiune.Era doar un interes limitat,o atenţie trecătoare,ceva pentru care el deja deţinea încă din start certitudinea că nu poate fi decât provizoriu.Just raţionament,însă eu îl iubeam atât de mult,încât până şi acea amabilitate pe care le-o arăta lor pentru o scurtă perioadă,mi se părea o mică minune.Cât de mult nu mi-aş fi dorit să dovedească şi faţă de mine o fărâmă de interes! De aceea,atunci când îl observam că discută cu o altă fată,îl pândeam pe furiş,mă întrebam necontenit ce-i spune,încercam să-i ghicesc cuvintele de pe buze,dar nu aveam nicio şansă să deduc conţinutul conversaţiei printr-o astfel de metodă stupidă,şi atunci mă limitam în a-i analiza cât mai amănunţit gesturile:privirea,înclinarea capului,poziţia mâinilor lui,chiar şi cât de mică era distanţa dintre el şi interlocutoarea sa tâmpită.Îmi venea să mă duc să-l trag de mânecă precum un căţel ce îşi atenţionează stăpânul că face ceva incorect,sau,care pur şi simplu încearcă să-i demonstreze că-i necesită afecţiunea,însă eram mult prea mândră,reţinută şi rezonabilă pentru a comite o asemenea nechibzuinţă.Oh,dar m-ar fi încântat enorm să-i strig că şi eu am atât de multe să-i spun,că m-ar face cea mai fericită din lume dacă ar putea să mă asculte numai câteva momente,şi totuşi,ştiam că era o nebunie curată simplul gând,fiindcă n-aş fi avut curajul să fac aşa ceva.Eram ferm convinsă că ar fi reacţionat negativ şi că ar fi respins orice fel de apropiere între noi doi.

Sandy Manase

348

- Dar totuşi,presupun că i-ai mărturisit...sau a făcut el primul pas ?! - De fapt,orice moment mi-aş fi ales pentru a-mi mărturisi sentimentele,Luca tot bănuiesc că ar fi fost prins într-o relaţie.Aveam impresia că niciodată nu este liber,că mereu are pereche,sau că cel puţin are în vedere o parteneră care în curând va fi cu el.Dar acesta n-ar fi fost cel mai dureros şi iremediabil aspect,căci ştiam că toate aceste legături nu durau exagerat de mult,când deodată s-a produs catastrofa:Luca avea o relaţie serioasă,întâlnise în sfârşit pe cineva care să îi cucerească şi sufletul.Cum am putut să mă scald într-o mare a naivităţii atât de imensă,încât să cred că nu o să apară nicio fiinţă deosebită care să-l atragă şi să-l câştige cu adevărat?!Oare mă încrezusem în mod abuziv în propria-mi iubire,pe care o consideram de neegalat,oare ajunsesem să mă bizuiesc pe un noroc care îl făcea mereu să dea doar peste persoane complet nepotrivite,sau ce altceva îmi făurise acea falsă credinţă că acest lucru îngrozitor nu o să se întâmple niciodată?!Anii treceau în favoarea ei,ucigându-mi mie speranţele zi după zi,fiindcă Luca avea să ajungă să o iubească din ce în ce mai profund,să o adore nebuneşte,să îşi fortifice sentimentele pentru ea într-un asemenea mod,încât nimeni să nu poată să i le distrugă.Deţineam această certitudine stranie,pentru că îl ştiam capabil să iubească exact în acelaşi mod în care îl iubeam eu,însă,eroarea fatală şi ironia abjectă a sorţii era că el,într-adevăr iubea cu o dragoste identică precum a mea,dar pe o alta ! Oh,oare ce puteam să fac ca să împiedic dezastrul ? Nu aveam idee dacă ar mai fi existat vreo cale optimă,nu aveam habar dacă deţineam puterea să încep o luptă de una singură,bănuind în străfundul sufletului că oricum aveam să mă zbat în van.În tot acest răstimp în care relaţia sa se consolida pe zi ce trece,eu refuzam absolut orice legătură amoroasă,iar câteodată când unii indivizi se dovedeau atât de insistenţi,mă mai înfuriam şi le mărturiseam verde-n faţă că iubesc deja pe cineva,precizând chiar şi cu un soi de nesimţire grosolană că respectivul are deja o iubită.Şi uite astfel,eu care am fost întodeauna un om corect,călăuzit de principii la fel de juste,deveneam o ticăloasă care fură bărbaţii altora.Niciodată nu am bănuit că voi ajunge să joc un astfel de rol malefic,să mi se aducă nenumărate acuzaţii şi reproşuri,că râvnesc să distrug fericirea altora,când de fapt... - Dar tu îl iubeai de atât de mult timp ! interveni Daria.Încă de dinainte de a o cunoaşte pe ea... - Ştiu,dar nimeni altcineva nu cunoştea acest detaliu.Iubirea mea căpăta în ochii lor diverse tente de capriciu,şi astfel se vedeau în măsură să mă învinovăţească pe dată,să-mi ţină lecţii de etică,mie ce eram una dintre cele mai cinstite persoane ! Oh,dar n-aveam de ce să mă las tulburată de nişte moralişti ipocriţi,odată ce eu îmi cunoşteam sincera nevinovăţie,aşa că am trecut cu brio şi peste toate aceste nenumărate infamii,fără să mă afecteze cu nimic. - Te-ai îndoit vreodată de iubirea aceasta pentru Luca ? - Îmi reamintesc că,într-un timp,ajunsesem să cred că mă îndrăgostisem de altcineva,când de fapt doar îl admiram pe acel remarcabil bărbat,căci făcusem pentru el o pură pasiune spontană.Totuşi,o scurtă perioadă chiar avusesem această convingere că încep să mă eliberez treptat de Luca,că în sfârşit dragostea mea se diminuează,şi că nu mai este cu putinţă să se intensifice,ci doar să dispară de tot.Atât de uriaş devenise mirajul stârnit de acel personaj masculin,încât ajunsesem să declam cu cea mai mare satisfacţie că Luca este deja de domeniul trecutului,că fusesem înţeleaptă că nu mă încurcasem cu el.Câtă naivitate autentică ! Mă simt ruşinată fiindcă am fost capabilă să mă las în-şelată cu o asemenea uşurinţă,dar poate că totul a fost numai un test pentru a constata că tot pe Luca îl iubeam cu adevărat.Cât timp a ţinut acea iluzie,nu am avut ocazia să-l mai reîntâlnesc,când subit a apărut în faţa ochilor mei,ca şi cum o adevărată forţă providenţială mi l-ar fi pus în cale ca să mă trezească la realitate.Nu a fost nevoie decât de o unică privire,pentru ca să-mi dau seama că ceea ce simţeam pentru el,era incomparabil cu orice alt tip de afecţiune amoroasă.Luca răscolea totul în interiorul meu,într-o secundă îmi dădea peste cap întreg universul,făcându-mă să preţuiesc valoarea unui moment într-o manieră atât de desăvârşită cum nimeni altcineva n-ar fi putut să reuşească.Se crea o ambianţă cu adevărat magică,palpita un aer plin de ceva indescriptibil,o furtu-

Joaca de-a destinul

349

nă de senzaţii mă năpădeau şi mă copleşeau,de-mi venea să leşin pe loc.Oh,iar el avusese atunci privirea aceea încărcată de multiple sensuri mistice,al căror sens nu reuşeam să-l desluşesc.Căci Luca,dacă binevoia să mă privească vreodată,el nu o făcea întotdeauna într-acelaşi fel.Adesea mă sfredelea cu una sfidătoare şi arogantă,pe când în alte dăţi,părea să se petreacă un real miracol,şi apărea ca din senin cea neobişnuită.Pur şi simplu era ca şi cum mi se înfăţişa un alt Luca,unul din pricina căruia aproape că mă bântuia gândul nebunesc că ar fi fost posibil să simtă şi el ceva pentru mine.Exista o sclipire într-atât de puternică în pupilele lui,încât cel mai înălţător şi măreţ vis al meu prindea aripi pentru câteva clipe nesăbuite,chiar de ştiam că imediat în momentele următoare va trebui să mă prăbuşesc vertiginos.Nu-mi păsa câtuşi de puţin,căci acelea erau momentele mele de glorie,erau singura împlinire a iubirii mele imposibile.Trebuia neapărat să le păstrez precum nişte comori inestimabile,fiindcă nimeni nu-mi putea garanta că Luca îmi va oferi vreodată şi altceva.Ele erau avuţia mea cea mai scumpă.De fapt,de fiecare dată când puteam să mă întâlnesc întâmplător cu Luca,aveam senzaţia stranie că se petrece un soi de miracol,că soarta complotează mărinimoasă în favoarea noastră.Mai bine zis într-a mea,fiindcă numai eu eram cea care tânjea după acele clipe infime în care ne intersectam unul cu altul doar din pur hazard,fapt ce era,totuşi,mai mult decât suficient pentru a-mi lumina şi transforma întreaga zi într-o adevărată sărbătoare.Acele momente de mult preţ,fie ele plăcute sau dureroase,încă sunt adăpostite într-un locaş al memoriei mele.Sunt de neşters,au puterea lor proprie,găzduite fiind acolo,independent de voinţa mea.Da,ştiu prea bine că zac până şi acum în adâncul sufletului meu,straşnic păstrate chiar şi în ciuda tuturor anilor care au trecut.Oh,o să îţi povestesc o scenă cât se poate de mediocră şi comună,ca să poţi înţelege la ce mă refer,o înştiinţă Sigrid.Într-o seară,îmi amintesc că ieşeam cu buna mea prietenă Reya dintr-un supermarket,iar aceasta,prin nu ştiu ce circumstanţe nefaste reuşise să-şi scrântească piciorul,fapt pentru care eu,ca o nobilă prietenă ce trebuia să mă dovedesc,o sprijineam cu o aşa-zisă gentileţe.Ei bine,însă tocmai în acea clipă a apărut Luca în uşa magazinului,iar din momentul când el a trecut pragul,întreaga-mi realitate s-a deformat într-un mod absurd,ridicol şi straniu. Sigrid se ridică şi începu să se plimbe de-a lungul camerei,în timp ce-şi continua istorisirea. - Am ieşit apoi afară,unde ne aştepta şi Brayton,dar eu simţeam că încă am rămas captivă într-un univers complet străin.Totul în sărmana mea minte se învălmăşise într-un hal fără de hal,şi absolut orice gând logic care mai fusese capabil să supravieţuiască în urma acelei devastări neaşteptate,se raporta numai şi numai la el.Cugetam coerent doar că Luca intrase într-acel magazin şi că,în mod raţional,trebuia să şi iasă,iar în rest percepeam tot ceea ce se întâmpla în jurul meu cu un fel de pa-sivitate acută.Cel mai straniu era faptul că puteam să mă comport normal,deşi eu,practic,nu mai simţeam nicio legătură cu oamenii din preajma mea,cu mediul înconjurător,cu absolut nimic.Era o senzaţie de nedescris,înspăimântătoare şi încântătoare totodată,de fiecare dată întâmplându-mi-se la fel :aveam impresia că exist numai eu şi el,că restul nu mai contează,că pur şi simplu nu e posibil să mai existe alţii,deoarece ar fi de prisos aşa ceva.Într-acele scurte şi intense momente,simţeam că sunt în stare să renunţ la toţi prietenii şi la toate rudele,capabilă fiind să înlătur imediat toată acea adunătură adorabilă formată din cele mai dragi fiinţe ale sufletului meu,fără urmă de regret sau remuşcare.Sau să-mi reneg credinţa.Sau să-mi distrug reputaţia în faţa tuturor.Sau să comit cea mai nebunească faptă din întreaga-mi viaţă.Într-adevăr,nimic nu s-ar fi dovedit prea mult şi nici n-ar fi putut fi catalogat drept un gest extrem de nesăbuit,fiindcă eu aveam conştiinţa că aş ceda totul în schimbul eternităţii.Totuşi,cât de absurd să consider că în fiinţa lui ar fi putut să sălăşluiască un mic colţ de nemurire,când el nu este decât un simplu muritor precum mine şi toţi ceilalţi oameni de pe pământ.Dar chiar de Luca nu reprezenta însăşi eternitatea,atunci în mod neîndoielnic constituia suprema mea legătură cu aceasta,fiindcă nicio altă fiinţă nu reuşea să-mi inducă o asemenea stare puternică,absolută,devastatoare.Era o dulce şi îmbietoare transă experimentată în stare trează,dar care păstra caracteristicile unei obişnuite transe,pentru că nu mă mai simţeam stăpână pe propriile

Sandy Manase

350

simţuri.O forţă superioară îşi bătea joc de marea mea neputinţă,cineva o făcea pe hipnotizatorul într-un mod meschin,iar eu acceptam această manipulare odioasă,de parcă cine ştie ce zeu galant mă ademenea cu lucruri desăvârşite,servindu-mi sublimul cu porţia,făcându-mă să înnebunesc de frustrare,amărăciune şi durere când îmi închipuiam cum ar putea fi dacă aş primi mai mult.Da,îmi doream cu o disperare încrâncenată ca doza aceea de absolut să crească,să crească,şi să tot crească mereu,să fie din ce în ce mai profundă,mai intensă,chiar de s-ar fi soldat cu propria-mi distrugere ! Nu-mi păsa de nimic.Omul ăla mă făcea să trăiesc cu adevărat,era ca piesa lipsă din puzzle-ul vieţii mele,căci o singură privire de-a sa,mă făcea să mă simt subit întreagă,dar întreagă pe deplin,atât de întreagă încât simţeam că simplul trup nu-mi ajungea pentru grandoarea acelor trăiri.Mă încerca o senzaţie precum aceea când simţi că totul dă pe dinafară,interiorul părându-mi-se dintr-odată ne-încăpător,iar copleşirea care mă încerca,se dovedea colosală.Aşa a fost şi atunci când am ieşit din magazin,dar am constatat uimită că lumea nu se sfârşise,fiindcă acea cumplită apocalipsă avusese loc doar în mintea mea.Şi atunci a apărut din senin în peisaj unul dintre multiplii foşti iubiţi de-ai Reyei,însoţit de încă un amic la fel de ordinar şi grosolan.N-am nici cea mai vagă idee de unde se iviseră şi lepădăturile acelea în cel mai inoportun moment cu putinţă,de parcă s-ar fi întrupat din însăşi obscuritatea nopţii,ca doi gândaci nocturni care pleacă în căutarea hranei pe răcoare.Dar fără să-mi dau prea bine seama cum am ajuns să fac aşa ceva,m-am trezind întinzându-i mâna şi făcând cunoştinţă cu tipul acela înalt,blonduţ,cu o figură tâmpă de golan retardat.El îmi tot strângea mâna cu un entuziasm agasant,pe când eu,exact într-acel moment ridicol,terorizată fiind că Luca ar putea să iasă şi să mă vadă ţinându-mă de mână cu neisprăvitul acela,mi-am adus aminte brusc că nu era întâia oară când făceam cunoştinţă cu specimenul acela.Ovidiu,mi se recomandase el cu un zâmbet atât de larg de îmi venea să vărs-daaa,desigur-Ovidiu cu care am mai făcut cunoştinţă de încă vreo trei ori,un individ într-atat de imbecil şi de redus mintal,încât simţea o nevoie bolnăvicioasă de a se prezenta persoanelor de nenumărate ori.Oare până şi cu maică-sa face cunoştinţă în fiecare zi?Oare pe gagica lui o cucereşte în mod constant,în fiecare zi i se prezintă altfel,ca un tip ingenios,care nu permite sub nicio formă rutinei să se instaleze în cadrul relaţiei sale amoroase?Pe naiba,el e numai Ovidiu-tâmpitul întotdeauna,gândeam persecutată în mod absolut hain de ideea că Luca trebuia să iasă şi să mă vadă în postura aceea atât de compromiţătoare.Să fim serioşi,m-ar fi liniştit pe dată o persoană normală,asigurându-mă că nu e nimic indecent într-o strângere de mână,fie ea cu cine ştie ce fiinţă importantă sau cu un neica-nimeni precum Ovidiu ăla.Dar stimate omule,uiţi că prin preajmă se află cel pe care-l ador,cel căruia mi-aş dori cu ardoare să-i pot strânge mâna măcar o dată,să o umplu de sărutări,să o aşez deasupra inimii mele şi să-i declar că-i aparţine.Însă norocul a ţinut cu mine,iar individul mi-a eliberat mâna cea inertă dintre degetele lui libidinoase înainte ca dragul meu să fi avut timp să vadă penibila scenă.Totuşi,necioplitul nu-şi încheiase spectacolul şi, aruncându-mi un nou rânjet dizgraţios,pe care în mod cert el îl considera de-a dreptul şarmant,m-a întrebat dacă Brayton e frate-miu,iar apoi l-a săgetat cu o privire ce se dorea indulgentă,ca şi cum eu şi cu el am fi fost deja amanţi,iar micul frăţior nu trebuia să vadă tot ceea ce facem,pentru a nu povesti detalii indecente lui mami şi lui tati.„Brayton nu îmi este frate,ci prieten“,i-am trântit-o eu cu mândrie şi dispreţ.Măscărici ieftin!Te-aş invita să vezi ce tânăr fermecător e acum Brayton,te-aş pune să speli podelele în urma lui cu limba,te-aş face să îţi înghiţi toată acea superioritate pe care ţi-o dădeai cu atâta nesimţire,doar fiindcă deţineai câţiva ani în plus.Însă tu eşti doar un oarecare Ovidiu,iar el este Brayton-prietenul meu adorat,confidentul meu preţios dintotdeauna.Când am încheiat scurta conversaţie cu amărăşteanul,mi-am îndreptat ochii spre Reya,iar atunci am sesizat că celălalt individ trăgea de ea într-un mod absolut grosolan.Deşi nu-mi stătea în fire să mă implic în chestiuni care nu mă privesc,de astă dată am făcut-o şi i-am ordonat derbedeului să o lase în pace,pentru că...pentru că o doare piciorul,afirmasem eu cu neclintită fermitate,deşi puţin îmi păsa de entorsa ei,care oricum era superficială.O iubesc pe Reya,dar deja din clipa de când l-am avut pe

Joaca de-a destinul

351

Luca dinaintea ochilor mei,totul nu a mai fost decât un spectacol perfect jucat,dar cu toate acestea plin de o mare ipocrizie,căci nu-mi păsă,nu-mi păsa câtuşi de puţin de piciorul ei,de legăturile sale amoroase cu indivizi dubioşi,de Reya ca şi fiinţă.Oh,însă cât egoism,ce adâncă parşivitate,ce minte dementă aveam,dacă nu mă interesa una dintre cele mai importante persoane din viaţa mea,doar fiindcă o alta care nu-mi acordase vreodată o atenţie deosebită,se afla la câţiva paşi depărtare! La urma urmei,tot acel tupeu exagerat de a mă lua la harţă cu vagabondul,se datora strict lui Luca,căci el fusese impulsul meu.Şi mi-am dat seama,am realizat în mod inevitabil mai târziu,că pentru mine nu exista motivaţie mai supremă decât Luca,şi că dacă îmi doream să-mi adun forţa pentru a atinge un anumit scop,trebuia doar să-l leg într-un anume fel de el.Dar în fine...după cum îţi poves-team,într-un final tipul a reuşit să o convingă pe prietena mea să se retragă într-un colţ,pentru a-i împuia capul cu tâmpenii,iar în acest timp a ieşit şi Luca din magazin.Dumnezeule,parcă zăbovise o veşnicie înăuntru !Până la urmă,a ieşit cu o singură pâine sub braţ.Doar cu o pâine ! râse Sigrid copios.Oh,dar ce haios,ce scenă domestică uzuală,ce lucru firesc,dar şi îngrozitor totodată.M-am cutremurat pe dinăuntru atunci când am observat că se îndreaptă către scara blocului acelei femei,a singurei fiinţe pe care o iubea,a unicei care reuşise să-i câştige inima,a celei care era totul pentru el,aşa cum şi el reprezenta totul pentru mine.Oh,Doamne,aş fi vrut să îl strig,să îl trag de mânecă,să îl opresc cumva! Trebuia să-i mărturisesc pe loc tot adevărul pe care-l păstrasem aprig tăinuit atâţia ani de zile,trebuia să o fac,chiar dacă eram conştientă că era nebunie curată,că n-avea să aibă vreun efect deosebit asupra lui.Aş fi putut să încerc,însă ar fi fost grotesc,de-a dreptul grotesc,se oripilă tânăra.Parcă mi-l închipui oprindu-se pentru a asculta ce aveam să-i dezvălui,deoarece Luca a fost mereu cam curios din fire şi atras în mod irezistibil de secrete,dar în acelaşi timp mi-l imaginez indiferent în faţa destăinuirii iubirii mele.Îl văd în mod fictiv cum se mişcă foarte nerăbdător de pe un picior pe altul,cum îşi mută pâinea dintr-o mână în alta,cum până şi toate gândurile ce-i mişună prin cap se îndreaptă necontenit doar spre cealaltă,care îl aşteaptă la ultimul etaj.Oh,dar ce nebunie colosală,Daria!Eu îi fac declaraţii amoroase arzătoare,încerc plină de înflăcărare să-i explic tocmai inexplicabilul,mă dau de însăşi ceasul morţii pentru ca să-l pot convinge de veridicitatea sincerelor mele sentimente,iar el stă ţeapăn în faţa mea,cu o simplă pâine în braţe,privindu-mă totodată suprins,dispreţuitor,poate chiar cu un uşor dezgust,cugetând în continuare că trebuie să urce la ea,pe când eu îl reţin jos,în faţa unui supermarket mediocru,luptându-mă parcă să-i câştig inima deja oferită alteia,în câteva minute amărâte.Ah,nu pot! Te iubesc nebuneşte,dar nu pot să ţi-o spun în modul ăsta atât de ridicol.Du-te şi du-i pâinea.Mâncaţi împreună,dormiţi împreună,fiţi mereu împreună.Fir-ar al naibii,căci astfel ar fi decurs ! Totuşi,ulterior am aflat că nici Luca nu o ducea pe atunci foarte bine.Se înjosise într-atât încât locuia în casa celuilalt bărbat.Mânca şi se culca cu acea femeie,dar sub acoperişul adevăratului ei soţ.L-am compătimit. - Dumnezeule ! - Da...eu am aflat ce mizerie de relaţie întreţinea datorită bunăvoinţei unui bărbat sincer,căruia o să-i rămân veşnic recunoscătoare pentru multe lucruri.Apariţia lui în viaţa mea reprezintă o reală binecuvântare,fiindcă este atât de asemănător cu Luca,dar totodată îi e cu mult superior,ca şi cum defectele sale ar fi şlefuite cu mult mai multă inteligenţă decât în cazul celui mai mic.Între mine şi acest bărbat nu există resentimente,ci doar armonie. Făcu o pauză scurtă,după care reveni la cele de mai înainte,fără să-l mai implice pe Eduard. - Luca este un real maestru atunci când trebuie să spulbere speranţele oamenilor,însă oricât de mult s-a străduit să mă dezamăgească şi să mă facă să îmi piară orice urmă de iluzie,n-a reuşit să îmi provoace o decepţie atât de măreaţă încât să renunţ brusc la dragostea mea.Poate că a făcut-o dintr-un soi de masochism bolnăvicios,dintr-un egoism trufaş,sau din cine ştie ce alte motive ciu-date de-ale lui,dar cert este că m-a provocat având certitudinea că eu o să mă retrag cu aşteptările înşelate,că o să mă tânguiesc o vreme,iar apoi o să-l uit cu uşurinţă.S-a înşelat amarnic şi şi-a greşit

Sandy Manase

352

precisele socoteli de astă dată,fiindcă eu nu aveam deloc de gând să joc rolul proastei pe care el deja mi-l pregătise.Într-adevăr,în momentele acelea nici eu nu ştiam prea bine ce am de făcut,dar am constatat că sunt capabilă să mă adaptez situaţiilor din mers,oricât de groaznice şi de dureroase s-ar fi dovedit ele.Odată l-am văzut cum îi ducea flori marii lui iubiri şi,deşi pe moment nu păream atât de afectată de ceea ce se petrecea,mai târziu,când rămâneam singură cu cugetările sadice care nu pierdeau nicio ocazie să mă persecute,retrăiam totul la o intensitate şi mai uriaşă.Deşi unele erau doar nişte scene banale,uneori ele se manifestau ulterior mult mai vii decât în momentul în care aveau loc,erau precum clipe de neşters din arhiva memoriei mele,iar puterea lor era atât de copleşitoare încât prin simpla lor aducere aminte reuşeam chiar să-mi induc tot soiul de senzaţii fizice :de durere,de dorinţă,de o sumedenie de multe alte stări al căror nume ar fi fost necesar să-l inventez,odată ce îmi erau complet necunoscute.Îmi era frig pentru ca după câteva clipe să simt că ard în flăcări fierbinţi,credeam că ating abisurile amarei agonii pentru ca mai apoi să mă simt în mod miraculos eliberată de durerea atroce,fiind purtată pe culmile extazului.Mă afundam cât mai profund cu putinţă,ca după aceea să pot experimenta o înălţare mult mai măreaţă;prindeam un elan nebunesc,doar ca să mă prăbuşesc cu un impact şi mai necruţător;totul era un continuu delir al cărui sfârşit nu ştiam dacă o să sosească vreodată.Şi totuşi,m-am obişnuit cu acest întreg carusel al emoţiilor sufleteşti ce se pornea numai datorită lui Luca,iar de fiecare dată când coboram,oricât de ameţită şi de dezorientată mă simţeam,tot mai păstram un chef straşnic de a mă mai urca încă o dată,poate nu imediat după ce mă dădeam jos,dar cu siguranţă după un moment de respiro urma să apară din nou necesitatea de a mă învârti iar şi iar.Spun moment de respiro,însă cuvintele deţin o însemnătate oarecum falsă,fiindcă acel răgaz pe care trebuia să mi-l acord,era constituit uneori din momente care durau luni de zile sau chiar un an întreg.Aveam nevoie de timp să reflectez,să mă relaxez,să plănuiesc,dar totodată eram perfect capabilă să acţionez şi spontan,după nici câteva minute de chibzuire.Contraste,contraste,mereu contraste puternice de sentimente şi de acţiuni,fer-me opoziţii ce mă torturau psihic,iar eu deseori le lăsam cu bună-ştiinţă să o facă.De ce trebuia să îmi reamintesc că i-a dus flori celei pe care o iubea?Şi ce-i cu asta?!E un lucru cât se poate de firesc ca un tânăr îndrăgostit să-i ofere cadouri iubitei sale(soţiei altuia?!?!),sub formă de plante colorate şi frumos mirositoare,bonsai simpatici sau,de ce nu,chiar copaci smulşi din rădăcină.Poate că şi eu m-aş fi apucat să tai un arbore cu toporul dacă Luca mi-ar fi spus că şi-l doreşte din tot sufletul,dar ce eram eu în stare să fac pentru fiinţa iubită este o altă poveste,şi totuşi,ţin să precizez că,deşi pot să posed o anumită vocaţie pentru a o face pe martira sau pe sclava,n-aş putea să joc un singur rol la infinit,mai ales dacă acesta ar presupune o supunere oarbă şi o ascultare desăvârşită.Fir-ar al dracului! Eu plec capul doar dacă sunt convinsă că mai apoi o să-l ridic şi o să ies victorioasă,eu mă conformez doar pentru ca mai târziu să pot să mă contrazic din nou mult mai aprig,eu aş fi sclava dragostei numai dacă personajele s-ar mai şi inversa între ele,dar nu prefăcându-se că se adaptează scenariului,ci chiar trăindu-l cu seriozitate,însuşindu-şi rolul fără strop de ipocrizie.În general nu îmi plac simulările ieftine,şi cu atât mai puţin sunt dispusă să le admit atunci când apar în peisaj sentimentele.Vreau ca totul să fie natural,ca furia să se manifeste nestingherită chiar dacă atinge culmile brutalei agresivităţi,iar ca mângâierile mult prea romantice să fie folosite într-un mod la fel de libertin,chiar dacă se convertesc în demonstraţii afective absolut patetice.Desigur,n-aş putea să tolerez făţărnicia nici măcar în vorbe şi limbaj,fiindcă chiar şi în această privinţă păstrez această ob-sesie pentru originalitate,pentru spontaneitate,pentru dezinvoltură.Râvnesc ca până şi cuvintele pline de venin să se facă auzite fără strop de milă atunci când iau naştere în minte,să nu rămână sub forma unor gânduri sechestrate,frustrate,înghesuite într-un colţ numai fiindcă eliberarea lor ar produce durere celuilalt.Să fiu sinceră,n-am nevoie de astfel de menajări şi de un altruism de un asemenea prost gust.Eu,una,nu l-aş cruţa absolut deloc,şi ştiu prea bine că nici Luca n-ar face-o în privinţa mea.Nu cred că e răutate,ci este naturaleţe.Prin urmare,nu ştiu dacă florile pe care i le du-

Joaca de-a destinul

353

cea iubitei sale erau naturale,dar ştiu că privirea lui din acele clipe abunda de sinceritate.De aceea îl iubesc,îl ador,îl idolatrizez pur şi simplu pe bărbatul ăsta,ce poate să distrugă,să sfâşie şi să omoare prin simple cuvinte,iar mai apoi să vindece totul printr-o sinceră privire.Şi ce naiba îmi păsa că-i dăruia aceleia flori,atât timp cât ochii lui divini mă priveau în modul acela sublim pentru câteva clipe?Nu avea decât să o îngroape în flori,să-i comande cele mai costisitoare şi fermecătoare dintre aranjamente,să-i ofere în fiecare zi câte una din fiecare specie existentă pe pământ.Nu mă interesa şi punct.Dar Luca m-a minţit.Şi-a jucat micuţa şarada cu o emfază mult prea fabuloasă,iar eu am detectat fisura.Nu ştiu de ce îmi vine în minte tocmai pompoasa-i afirmaţie cum că « nu există nicio posibilitate infimă de interrelaţionare atât timp cât sufletul adoră o altă fiinţă ».Ei drace,dar asta nu poate semnifica decât că EL,marele apărător al iubirii celei desăvârşite,îşi uită jurământul înfocat de credinţă absolută,permiţându-şi cu o bizară indulgenţă să mă privilegieze pe mine,ce nu repre-zentam nimic pentru el,cu o privire ce nici măcar un autentic îndrăgostit n-ar fi capabil să o acorde persoanei iubite.Poate că aş fi preferat să-mi arunce o privire libidinoasă şi ordinară,cum fac şi toţi ceilalţi când mă scanează rapid pentru a afla dacă sunt„buna“,dar el se holba într-un mod al naibii de plăcut.La Luca totul,absolut totul părea să fie altfel,pentru că până şi noţiunile obişnuite căpătau cote curioase,fiindcă deşi stă în firea tuturor bărbaţilor să se uite mereu după femei,cu el aveam teribila impresie că sunt invadată mai mult psihic decât fizic.Poate că unii amărâţi mă dezbrăcau adesea din priviri pofticioase,dar el nu se mulţumea cu ceva atât de trivial,fiindcă îmi cotrobăia cu o îndrăzneală vecină cu neruşinarea,în suflet,în minte,în oricare colţişor ascuns al fiinţei mele.Chiar dacă manifesta o privire de câine docil,părea să mă despoaie cu totul de secrete,să îmi invadeze te-ritoriul intim,să se proclame unicul meu stăpân printr-o simplă uitătură.Da,se uita la mine cu ochi de căţeluş pribeag care şi-a pierdut stăpânul,care s-a rătăcit într-o lume în care absolut nimeni nu-l poate înţelege în afară de mine,iar dezorientarea lui blestemată mi se transmitea şi mie,făcându-mă să nu mai percep o fărâmă din realitatea din preajmă.Mă întrebam ce rost are să se joace în modul acesta crud,dacă stăpâna inimii sale este alta ?! Dar poate nu se juca deloc,poate că teatrul n-avea nimic de-a face cu acele priviri ale sale,şi poate că acolo sălăşluia adevărul acela pe care-l căutasem înnebunită de-a lungul vremii.Şi totuşi,dacă nu-şi bătea joc de mine,deoarece la o adică pe atunci habar n-avea că eu îl iubesc,înseamnă că dragostea lui perfectă era puţin ştirbită,că un mic ciob se afla în posesia mea,indiferent dacă el realiza sau nu asta.Cum îndrăznea să declare cu o asemenea tărie că nu există nicio posibilitate infimă de interrelaţionare atât timp cât...cât să te ia dracu,Romeo ce eşti ! Trădare! strigă Sigrid şi sări în picioare agitată. Fiind cuprinsă de o stranie tulburare,nu se mai aşeză,iar după ce se calmă,începu să se plimbe iar de-a lungul încăperii.Deşi încă mai era surescitată,treptat paşii i se domoliră,iar vocea i se îmblânzi: - I-a dus flori ei,dar cu privirea aia a interrelaţionat cu mine într-un mod ce nu poate fi catalogat drept infim.Mă scotea din minţi cu discursurile-i electrizante,cu ridicatul în slăvi a adoratei lui,cu toate acele elogii exagerate,dar totuşi,parcă cu cât o lăuda cu mai multă însufleţire pe aceea,cu atât îl iubeam şi eu cu o înfocare mai uriaşă,mai nechibzuită,mai bestială.Constatam că nu îmi pasă,că indiferent pe cine iubeşte,rămâne unicul pe care-l ador,că n-are nici cea mai infimă importanţă că toată dragostea şi afecţiunea lui se revarsă complet numai asupra alteia.Într-adevăr,mă durea,mă durea al dracului de tare,şi cred că m-a ucis pe dinăuntru toată acea suferinţă de a-l şti profund în-drăgostit de alta,dar asta nu m-a împiedicat niciodată să-i port aceeaşi imensă dragoste.Tragedia mea era să nu-l mai pot vedea niciodată,nu că aparţinea unei alte femei.Gândul obsedant că ar fi posibil să îmi fie răpit pentru totdeauna,era tortura supremă,durerea cea mai atroce,conştiinţa că voi fi nevoită să supravieţuiesc în iadul prezent pe pământ fără strop de speranţă,căci din întreaga asta lume,cu toate frumuseţile sale magnifice,nimic nu mi se părea mai incredibil decât existenţa lui Luca.Iubirea,iubirea aceea totală,pe care o simte o femeie pentru un singur bărbat,pentru mine nu exista decât datorită lui.Realitatea se transfigura pe neaşteptate dacă el îşi făcea apariţia.Nimic

Sandy Manase

354

altceva nu mai conta câtuşi de puţin,nimic altceva nu-mi mai atrăgea atenţia,nimic altceva nu mai exista decât într-un plan secundar,concluzionă Sigrid pe un ton ce trăda o uriaşă nostalgie. Puţin întristată,se îndreptă către fereastră,trase perdeaua şi privi afară.O nouă amintire îi reînvia în minte. - Tocmai astfel s-a petrecut şi într-o iarnă friguroasă pe când mă plimbam cu Brayton,petrecând Crăciunul într-un mod absolut netradiţional,rătăcind pe străzile aproape pustii,deşi era un ger atât de îngrozitor,încât ne îngrămădeam unul într-altul ca doi pui pricăjiţi.Nu am idee cum de reuşeam mereu să nimerim cele mai vitrege condiţii meteo,fiindcă chiar şi atunci când ploua cu găleata era posibil să ne regăsim alături sub o umbrelă mult prea mică pentru amândoi,împingându-ne copi-lăreşte unul într-altul,dar încercând totodată să ocolim cu succes bălţile cele uriaşe.Era relaxant,era savuros,era o reală încântare să mă pot bucura de tovărăşia unui prieten atât de minunat precum Brayton.Întotdeauna aveam ce să discut cu el,dar cred că o făceam într-un mod atât de înflăcărat,ne comportam atât de detaşat unul cu celălalt,şi păream într-atât de apropiaţi,încât oricine ne-ar fi văzut,ne-ar fi catalogat de îndată drept cuplu sau măcar fraţi,gândindu-se numai precum o ultimă variantă că am putea fi buni prieteni.Dar acesta era purul adevăr.Poate că o relaţie sentimentală între noi s-ar fi dovedit deosebit de trainică şi de satisfăcătoare,deoarece ne cunoşteam reciproc bine,şi ar fi avut drept fundament indestructibila amiciţie care ne leagă de atâta amar de vreme,dar Brayton ştia prea bine că eu îl iubesc pe Luca.Cunoştea acest lucru,îl acceptase,îl credea.Aş putea să jur că el era convins de veridicitatea şi de tăria sentimentelor mele,pe când Luca a fost sceptic chiar de când i-am dezvăluit tot adevărul.Iar în acea zi de decembrie,pe când ne plimbam şi întreţineam o conversaţie haioasă şi însufleţită,timpul s-a oprit brusc şi pământul a început să-mi alunece de sub picioare,deşi continuam să merg firesc alături de Brayton.Totuşi,şocul de a-l revedea pe iubitul meu Luca,după o perioadă destul de îndelungată,chiar şi dacă se afla la volanul maşinii sale,m-a făcut să nu mai simt nici cruntul ger,dar şi nici să mai pot continua discuţia cu amicul meu.Nu-mi doream decât să-l privesc cât mai mult posibil pe cel pe care-l adoram,să prelungesc la infinit acele momente preţioase,căci nu exista dar mai binefăcător pentru inima mea.Oh,Doamne,dacă aş fi putut să-l văd măcar puţin mai de aproape,totul ar fi fost desăvârşit,iar sufletul meu ar fi explodat de fericire.Totuşi,l-am privit nesăţioasă,l-am privit încontinuu atât timp cât s-a aflat în raza mea vizuală,nepăsându-mi câtuşi de puţin că aş fi putut să-mi frâng gâtul,fiindcă nu mai eram atentă la gheaţa de pe jos.Şi tot holbându-mă la el cu o atenţie din ce în ce mai sporită,deoarece încă nu îmi venea să cred că era chiar el,am observat că râdea.Nu zâmbea subtil,ci râdea în toată regula.Dragul de el !Ce n-aş fi dat ca măcar o singură dată să îi pot provoca şi eu o mică bucurie,să fiu eu cea care îi aduce zâmbetul pe buze,dar acestea erau pe atunci miracole nepermise.Şi totuşi,am continuat să-l admir pătimaş,mi-am umplut sufletul cu propria lui veselie,deşi ştiam prea bine că entuziasmul lui n-are nicio legătură cu mine.Însă eram atât de concentrată asupra acţiunii mele cercetătoare,încât bietul Brayton s-a trezit la un moment dat vorbind de unul singur în mod ridicol.Observând că răspunsurile mele spontane nu mai soseau deloc,a constatat de îndată că ceva nu era în regulă,şi atunci l-a remarcat şi el pe Luca.Mi s-a părut că-l aud ca prin vis,cu vocea lui calmă şi ferme-cătoare,întrebându-mă dacă cel de la volan era Luca,iar eu am avut impresia că doar realizând un efort supraomenesc,am izbutit să-i răspund că da.Dar acel „da“ a fost tremurat,a fost şubred,a fost impregant cu doze uriaşe de frică,de parcă eram străbătută de o reală spaimă bolnăvicioasă ce mă făcea să cred că dacă aş zice ceva,magia s-ar destrăma pe dată,iar acele puţine clipe în care puteam să mă desfăt cu imaginea lui,s-ar fi redus şi mai mult.Acel „da“ era format doar din două litere,însă atunci când l-am pronunţat,i-am simţit greutatea ca de plumb şi uriaşa prăpastie care părea să se caşte între cele două litere atât de îndepărtate.Acel D şi acel A păreau rostite la un interval de timp îndelungat,devenind atât de despărţite încât cu greu mai puteai să-ţi aminteşti că înaintea lui A a fost şi un D,ori cu atât mai puţin să te aştepţi ca după un D solitar,să mai apară şi un A ulterior.Şi

Joaca de-a destinul

355

totuşi,i-am răspuns că DA,indiferent cât de stâlcit a fost acel sărman cuvânt,iar atunci Brayton a înţeles,a înţeles absolut totul,nu numai acel termen pozitiv pronunţat cu o grandioasă şi ruşinoasă dificultate,ci întregul meu comportament molatic,visător,aproape bleg. Oftă şi abandonă fereastra,întorcându-se cu faţa către Daria. - Acum realizez că cel care mi-a respectat mereu sentimentele a fost el,şi nu Luca,fiindcă Brayton nu a ofensat niciodată această iubire aşa cum a făcut-o scepticul Luca.Deşi e mult mai tânăr decât el,a ştiut să înţeleagă lucruri fundamentale,pe care celuilalt a trebuit să i le dovedesc prin tot felul de metode ingenioase pentru ca să îmi dea crezare.Pe de altă parte,eram conştientă că dacă aveam să-i câştig încrederea,urma să fie pentru totdeauna,tocmai ca şi în cazul lui Brayton,aşa că se merita să mă străduiesc neîncetat să-l fac să vadă adevărul. - Dacă crezi că nu mai ai timp să-mi povesteşti,putem să lăsăm restul pe altă dată,sugeră Daria observând că cealaltă aruncase o privire fugară către ceas. - Nu,nu...nici vorbă.Luca n-are decât să mă aştepte,iar apoi să se care acasă.Eu l-am aşteptat toată viaţa,aşa că de ce n-ar pierde şi el puţin din timpu-i preţios ? se amuză Sigrid,după care zâmbetul îi pieri tot la fel de fulgerător precum îi apăruse.Hm,este foarte ciudat că acum nu mai dau doi bani pe părerile sale.Doamne,dacă-ai şti cât de temătoare am fost la început ! exclamă fata cuprinsă de uimire.Îmi aduc aminte că,în unele momente,pur şi simplu simţeam impulsul de a fugi şi de a mă ascunde din faţa sa,de parcă m-aş fi ferit de cel mai uriaş pericol,iar atunci când se întâmpla printr-un simplu joc al destinului ca paşii lui să se afle exact în urma mea,crede-mă,Daria,că simţeam o spaimă mult mai cumplită.Şi,îngrozită de propriile sentimente şi noile senzaţii ce se dovedeau atât de intense,îmi acceleram mersul cât puteam de mult pentru a pune o distanţă considerabilă între noi,pentru a mă feri din calea ochilor săi scrutători,ce mereu analizau cu o asemenea precizie de-mi făceau inima să tresară îngrozită.Odată s-a întâmplat ca eu să fiu în preajma lui când un prieten l-a întrebat ce părere are despre două fete.Ei bine,mi-am ciulit urechile ca să aud cât mai bine ce avea să zică,însă nu mi-a rămas întipărit în minte nimic altceva decât postura lui extrem de detaşată atunci când a oferit aşa-zisul său verdict,nemaipunând la socoteală că felul în care le-a cântărit cu privirea m-a făcut să îl dispreţuiesc în acele momente.Mă întrebam de ce răspunsurile lui sunt atât de tranşante,de ce opiniile lui în cele mai multe privinţe sunt atât de categorice şi de neclintite,şi ce latură a personalităţii sale îl face să vadă tot doar în alb şi negru?Pe atunci,admit că îmi era nespus de teamă de părerea lui,mă cutremuram numai dacă îmi imaginam că cineva l-ar fi putut întreba cum mă percepe,deoarece ştiam că,deşi Luca nu este omul care se ghidează după aparenţe,avea să se lase înşelat cu desăvârşire în privinţa mea.Oh,cât de întemeiată era certitudinea aceasta,cât de răspicat mi se înfăţişa sentinţa negativă pe care ar fi dat-o fără să stea prea mult să chibzuiască:„Ah, mda...Sigrid...dar este o fiinţă atât de sfioasă,de simplă,de tăcută...cu siguranţă că niciodată n-aş putea să mă îndrăgostesc de una precum ea.“Şi ştiam că asta este tot,că în câteva cuvinte amărâte,el avea să încheie tot ce avea de spus despre mine,în timp ce eu aş fi fost în stare precum o dementă să utilizez toate vorbele din lume pentru a-l descrie,în final constatând că Luca rămâne Luca,şi că asta îmi este de ajuns pentru a-l iubi,fie cum o fi el. Urmă o scurtă pauză,în care Sigrid păru doar că îşi acordă un simplu moment de respiro. - Dar de ceea ce fugi,tocmai de aceea nu scapi.Înţelepte şi adevărate vorbe,fiindcă nici unul n-am scăpat şi le-am experimentat pe propria noastră piele.Eu am fugit de această iubire,mi-am dorit din răsputeri să o reneg,dar am fost obligată de o forţă superioară şi mai presus decât propria voinţă să o recunosc.Apoi am fugit de destăinuirea ei,temându-mă că în orice moment prietenele mele ar putea să-i dezvăluie din greşeală tot adevărul,pentru ca într-un final să ajung eu însămi să-i măr-turisesc ceea ce simt.Am fugit întotdeauna de refuzul lui,dar a venit şi clipa când am fost refuzată cu asprime,şi nu doar o dată,ci în repetate rânduri,şi din ce în ce cu mai multă cruzime.Am fugit de părerea sa referitoare la persoana mea,temându-mă că absolut niciodată nu o să mă vadă tocmai

Sandy Manase

356

aşa cum sunt cu adevărat,că o să mă eticheteze instant cu superficialitate,însă s-a ajuns până la a mă îndruma cu cinism să mă evaluez,aceasta fiind dovada cea mai concludentă că eu eram mult prea neînsemnată pentru unul ca el.După cum vezi,nu s-a întâmplat ceea de ce îmi era mai mult frică,ci cu mult mai rău decât limitele pe care le prevăzusem. O privi lung pe cealaltă fată,după care clătină din cap,ca şi cum şi-ar fi amintit lucruri foarte neplăcute. - Pe vremuri îmi era ciudă fiindcă îl iubeam numai pe Luca,dar mă simţeam blestemată să duc povara acestei iubiri toată viaţa,condamnată fiind să nu pot să-i văd şi pe alţii.De fapt,îi văd,dar mă scârbesc,mă plictisesc,mă irită ;sunt într-atât de simpli încât îi ghicesc dintr-o privire,îi citesc ca pe nişte broşuri ieftine şi apoi îmi vine să-i azvârl la cel mai apropiat coş de gunoi.Mereu dădeam doar peste hârtie de maculatură,iar eu scotoceam şi scotoceam în căutarea unui manuscris deosebit care să merite osteneala,iar pe măsură ce înaintam cu nebuneasca-mi cercetare constatam derutată şi dezgustată că dau numai peste rebuturi,că tot Luca rămânea pe primul loc în ciuda defectelor sale odioase,asta până când...surâse larg Sigrid reamintindu-şi brusc de Eduard,după care continuă cu dezinvoltură.Da...mă gândeam adesea la timpul pe care l-a irosit cu uşuraticele lui,fiindcă ăsta era cuţitul de pe care sângele nu se usca niciodată,era arma preaiubită pe care mi-o înfingeam de bunăvoie şi fără pic de compasiune în mod constant.Mă simţeam vinovată şi trebuia să mă pedep-sesc,dar îmi aminteam că şi el a săvârşit greşeli incredibil de reprobabile.Oh,şi atunci mă delectam învinovăţindu-l cu patos,îl condamnam iarăşi şi iarăşi,îl blestemam cu înflăcărare şi râvneam să-l fac să plătească cât mai amarnic cu putinţă pentru tot.Nu avea niciun drept să se atingă de iubirea mea sublimă,dar ticălosul a făcut-o!A luat nufărul cel imaculat şi nu s-a lăsat până nu l-a îndesat cât de bine a putut într-o mlaştină respingătoare.Iniţial,l-a apucat aparent cu gentileţe,însă în mod batjocoritor,fiindcă mintea lui îngustă nu se gândea decât cum să facă pentru a-l distruge,şi nu s-a mulţumit să-l zdrobească între degetele sale,nimicindu-l astfel într-un mod rapid,ci a avut dorinţa bolnăvicioasă de a fugi cu el către mlaştină.Oh,mititelul şi inocentul nufăr!L-a împroşcat cu mâlul scârbos al mlaştinii,i-a mânjit cu noroi fiecare castă petală,iar pentru ca să-şi ducă la capăt opera dementă,a avut grijă să-l şi îndese bine în spurcata baltă.Inutil,deoarece el s-a luptat necontenit să rămână în viaţă şi,scoţând cu greu căpşorul său firav din mocirlă,reuşea să mai ia câte o gură mare de aer proaspăt,deoarece era grozav de conştient că o să fie din nou brutalizat şi împins în adâncul mlaştinii.Sărmanul de el,de câteva ori a rămas acolo sechestrat,şi era atât de întuneric şi de urât,de pustiu şi de oribil,încât simţea că nici măcar nu se mai merita să iasă la suprafaţă.Putere de luptă încă putea să-şi mai făurească,însă era de-a dreptul grotesc să-şi amintească imaginea acelei mâini care-l înghesuia mereu cât mai adânc pentru a-l stâlci.De ce tocmai mâna care ar fi trebuit şi ar fi fost cea mai îndreptăţită să-l ocrotească se încăpăţâna numai să-l nimicească şi să sfârşească cu el ?Totuşi,nufărul nu s-a lăsat până când nu a reuşit să ajungă deasupra mlaştinii,zbătându-se cu admirabilă vitejie,chiar dacă se simţea pervertit.A ajuns într-un final pe frunza sa verde,mare şi lată,s-a întins ostenit şi a oftat cu tristeţe când şi-a privit straiele care odată fuseseră albe.Nu mai păstrau mare lucru din candoarea de altă dată,ci erau pătate şi zdrenţuite.Dar poate că singura cale de a-şi dovedi tăria fusese tocmai acea dură întinare;poate că străbătuse tenebrele doar pentru ca ieşirea la lumină să fie mult mai spectaculoasă şi de nepreţuit.Într-adevăr fusese atât de candid,de neprihănit,de pur,dar după ce trecuse prin atâtea nenorociri,devenise aproape invincibil,şi simţea că absolut nimeni şi nimic nu va mai putea să-l zguduie de pe frunza-i dragă.Acum era doar un nufăr crud,care nu s-ar fi dat înapoi să muşte mâna ce ar fi îndrăznit să-l atingă ;un nufăr carnivor-o reală aberaţie a speciei sale gingaşe. - Cum arată Luca fizic ? Mi se pare un personaj desprins dintr-un roman,şi nu o persoană reală. - Îţi garantez că Luca există în carne si oase,zâmbi Sigrid.Însă,uneori şi eu aveam îndoieli în privinţa existenţei sale.Nimic nu mă durea mai tare decât să ştiu că se află pe acest pământ şi că

Joaca de-a destinul

357

alţii vor putea să se bucure constant de prezenţa lui,în timp ce mie nu avea să-mi fie permis nici măcar atât.Nu exista condamnare mai cumplită,şi totuşi,trăiam aşa,de pe o zi pe alta,balansând necontenit între speranţă şi deznădejde. - Dar n-ai putea să mi-l descrii mai amănunţit ? - Ba da,însă simt că i-aş minimiza adevăratul farmec pe care-l deţine. Nu dură o clipă şi un ciocănit ferm se auzi în uşă,fapt pentru care Sigrid îi făcu semn fetei să tacă. - Cine e ? - Luca.Pot să intru ? - Nu ! strigă Sigrid şi se repezi la mască,iar apoi îi şopti Dariei să rămână acolo pentru a-l vedea. - Nu,te rog.M-aş simţi extrem de stingherită să-l întâlnesc după tot ce mi-ai povestit. - Din contra,este o ocazie magnifică să-l vezi tu cu ochii tăi,ca să nu ţi-l mai descriu eu. Îşi aranjă puţin rochia şi îşi trecu rapid mâinile prin păr pentru a şi-l înfoia,după care deschise larg uşa şi se propti cu o mână de tocul ei,pe când cu cealaltă îl înşfăcă de gât şi-l trase lacomă spre gura ei.Apoi,îl luă de mână şi-l aduse fix în faţa Dariei,prezentându-i-l pe un ton plin de emfază : - Amantul meu,Luca ! Deşi deţinea un puternic caracter şi păstra mai mereu aparenţa unui tip extrem de sigur pe el,în acel moment Luca se simţi puţin cam încurcat de acea prezentare lipsită de delicateţe şi de postura jenantă în care fusese pus în faţa acelei necunoscute tinere.În fond,totuşi acesta era purul adevăr.El şi Lilith erau amanţi,iar aceasta nu făcuse altceva decât să-l recomande ca ceea ce reprezenta. Ah,dar de naiba trebuia să i se atribuie mereu rolul de amant ?! Trecutul părea să-l persecute cu o insistenţă de-a dreptul sadică,iar Sigrid îi ghici gândurile când sesiză uşoara jenă de pe figura sa. Pe de altă parte,tânăra Daria îl analiza cu o privire avidă,încercând să descopere prin intermediul trăsăturilor fizice ceea ce îi povestise Lilith,dar nu prea putea să se încreadă că era vorba de una şi aceeaşi persoană.Mai mult decât atât,acest Luca nu i se părea prea atrăgător.Părea un tip normal. - Ştiai că te-am aşteptat în parc până la ora asta ? zise el cu o undă aspră de reproş în glas. - Da ?! întrebă ea cu o uimire ipocrită.M-am apucat să-i relatez o lungă poveste Dariei,şi am uitat complet de întâlnirea noastră.Însă nici nu mi-aş fi închipuit că o să aştepţi mai mult de 5 minute. - Tocmai.Nici eu nu mi-aş fi imaginat. Sigrid ridică dispreţuitor dintr-o sprânceană,fără să simtă urmă de milă pentru el.Vai,bietul Luca aşteptase câteva ore,pe când ea aşteptase zece ani de zile ! Ce târg ieftin şi nenorocit ! Dupa ce mai stătură puţin de vorbă,discutând câteva banalităţi formale,Daria se retrase. - Ce i-ai povestit fetei acesteia,încât a fost mai important decât să te întâlneşti cu mine ? - Povestea unei iubiri ruinate. - A,da ? Nu mă îndoiesc că ai distrus sentimentele multor bărbaţi,zâmbi el cu viclenie. - Irelevant.În această poveste el a distrus sentimentele.Nimicirea lor îi aparţine în totalitate. Luca clătină din cap,după care ridică din umeri cu dezinvoltură. - Probabil a fost un mare prost...

Sandy Manase

358

Capitolul 51

Vorbind despre lucrurile astea şi întrebându-mă dacă sunt orb,am simţit că eşti o

femeie solidă,reală.În acelaşi timp,ca într-un film în care apar un cadru după altul,suprapunându-se,cad toate feţele tale diferite,la infinit-diversitatea ta,felul în

care schimbi mai multe roluri-şi totuşi simt că te concentrezi acolo-iluzie şi realitate la un loc,căci în realitate simt că te cunosc bine,intim-că nu mă înşel.

~ Henry Miller ~

Sigrid intră în biroul lui Damian cu aceeaşi grosolănie ca întotdeauna.Se opri în mijlocul încăperii şi-şi puse mâinile în şold deconcertată,inspectând întreaga cameră cu o oarecare nedumerire. - Ceva schimbări pe aici ? - Deloc,îi răspunse acesta cu un zâmbet şiret.De ce întrebi ? E ceva în neregulă,frumoasa mea ? - Nu.De fapt,este o senzaţie bizară ce mi-o poate provoca o unică persoană din lumea asta,dar nu cred că are vreo legătură cu indispoziţia mea momentană. Damian se apropie încet şi începu să-i maseze umerii cu delicateţe.Deşi la început aceasta vru să se opună,capitulă şi se lăsă în voia acelui tratament călduros şi mult necesitat.Din păcate,stresul şi oboseala din respectiva seară,fuseseră mult mai straşnice decât în alte dăţi,iar relaxantul masaj se dovedi precum o gingaşă alinare.Mâinile lui calde şi puternice îi reaminteau atât de mult de iubitul ei Luca,încât îşi închise ochii şi-şi imagină că el era bărbatul ce-o mângâia. - Aşa...destinde-te scumpo...eşti încordată şi stresată.Neruşinaţii ăştia nu te lasă deloc în pace,nu ? - Îi detest.Jocul seducţiei mă amuză,dar uneori nu mai găsesc nici măcar în asta o provocare,o distracţie atractivă sau o mică plăcere bizară. - Hai să îţi ofer ceva de băut. Se îndreptă cu paşi decişi către mini-bar şi scoase o sticlă de băutură deja începută.Turnă în pahar alcoolul şi-l întinse fetei cu o bunăvoinţă stranie. - Poftim! Cred că ai nevoie de aşa ceva. - Tu nu bei cu mine ? - Nu,mulţumesc.Am băut azi mai mult decât ar fi trebuit.În plus,mai am de făcut nişte socoteli şi vreau să am mintea limpede. - Cum vrei,zise ea dezinteresată şi dădu băutura peste cap din câteva înghiţituri.Mai toarnă-mi. - Bea cu grijă,o dojeni el în glumă. - Nu ştiu ce-i cu mine în seara asta.Presimt ceva nefast.E ca şi cum o mare greutate m-ar apăsa exact aici,zise fata,arătând în dreptul inimii.Simt o agitaţie torturătoare cuprinzându-mă,în timp ce un venin mi se plimbă nestingherit prin vene,dornic să izbucnească la suprafaţă.Este o prăpastie,un abis sub picioarele mele... - Ssst,delirezi.Stresul şi-a pus amprenta chiar şi asupra puternicei tale fiinţe.Ai nevoie de odihnă şi câteva mângâieri,adorata mea Lilith. Ea se trânti pe canapea ameţită şi-şi duse mâinile la tâmple.Fruntea îi ardea,vederea începea să-i joace feste,iar în mod bizar,un foc interior îi stârnea subit un apetit sexual înspăimântator.Trebuia neapărat să scape de el înainte ca acesta să-i remarce teribila dorinţă şi să profite de pe urma sa.

Joaca de-a destinul

359

- Damian,ai putea...ai putea să-mi aduci un suc rece?Am un chef nebun să beau ceva cu adevărat răcoritor.Este atât de cald aici... - Nu cumva doreşti şi altceva?o întrebă bărbatul,în timp ce se aplecă provocator asupra ei,lăsând respiraţia lui fierbinte să-i înfioare gâtul. - Altceva...altceva...şoptea ea pierdută,ca şi cum ar fi încercat să-şi orânduiască gândurile cu glas tare.Vreau să... - Să...?o provocă el.Sunt dispus să fac orice pentru tine,Lilith ! Orice ! - Ah,treci încoace ! îi porunci fata,înşfăcându-l subit de cămaşă.Începu să îi desfacă nasturii cu o admirabilă îndemânare şi cu o pricepere de-a dreptul diabolică. Azvârli cămaşa bărbatului pe podea şi-l trase asupra ei cu agresivitate,lăsându-şi mâinile să cutreiere nestingherite pe spatele lui.Îşi mişca degetele atât de provocator,încât Damian îşi îndesă chipul în părul ei negru pentru a nu o lăsa să observe cât de mult îl cutremura simpla ei atingere. - Asta numesc eu bărbat dornic de iubire ! Este incredibil cât de cald şi plăcut e un trup masculin ce nu-şi mai poate înfrâna deloc dorinţa. - Tu eşti dorinţa mea supremă ! Din prima zi când te-am cunoscut,am ştiut că nu eşti o femeiuşcă oarecare,că nu poţi fi comparată cu nici una din cele ce mi-au trecut prin pat.Iar acum,în sfârşit,eşti în braţele mele.Fantezia mea cea mai cumplită s-a îndeplinit.Oh,Doamne ! Disperat,încercă să-i găsească buzele pentru a o săruta,dar strigătul autoritar al lui Luca apărut deodată în încăpere,îl opri pe dată din mult râvnita-i acţiune. - Dacă o atingi mai mult de atât,îţi jur că te omor ! Damian rămase încremenit.Pentru câteva clipe uitase complet că-l ascunsese pe Luca în camera alăturată,cu scopul de a se răzbuna pe Sigrid.Odată ce reuşise să o ţină în braţele lui,chiar şi pentru câteva secunde,uitase cu desăvârşire de existenţa celuilalt. - Mi-ai făgăduit ceva.Ţine-te de promisiunea făcută şi nu o încălca în mod grosolan.Fii bărbat ! îl avertiză Luca pe un ton grav. - Dar n-ai văzut cum m-a tras uşuratica peste ea ?! - Am văzut,confirmă el cu greutate,de parcă simpla afirmaţie ar fi ucis ceva înăuntrul lui. - Luca ! strigă şi Sigrid ca trezită recent dintr-un vis.Când ai venit,iubitule ? Stai,nu îmi spune.Ai fost mereu aici,blestematule ! Cum de nu mi-am dat seama de la bun început ? Dar am simţit...îţi jur că am simţit.Te port în sânge... - S-ar părea că eşti deşteaptă,intuitivă,dar nu şi precaută,remarcă Damian cu un zâmbet sarcastic şi plin de satisfacţie. Fata se ridică cu un uşor dezechilibru şi se frecă la ochi ca după o adâncă somnolenţă. -Văd multe luminiţe ce pâlpâie rapid şi mă năucesc...dar nu contează.Ce puneţi voi la cale ? V-aţi aliat împotriva mea sau vreţi să mă împărţiţi ? Începu subit să râdă.Mult,isteric,zgomotos şi cu neruşinare,până când constată că figurile celor doi erau nemaipomenit de serioase. -Ce-i cu voi,proştilor ce sunteţi ? Mă vreţi,amândoi mă vreţi ! Negaţi dacă puteţi,imbecililor ! Ce ziceţi,facem un menage a trois ? Neah…mi-ajunge Luca,râse ea prosteşte. Ca şi cum cei doi bărbaţi şi-ar fi comunicat doar din priviri planul,Damian se strecură rapid pe la spatele fetei,după care se grăbi să o apuce strâns de încheieturi. - Dă-mi drumul imediat ! Ce crezi că faci,tâmpitule ?! - Te asigur că o să fie un spectacol fabulos,obrăznicăturo ! - Luca ! Zi-i idiotului să-mi dea drumul imediat ! zbieră ea ca o apucată.Zi-i !!! În faţa ţipetelor sale disperate,Luca doar dădu indiferent din umeri şi-i transmise lui Damian cu un glas sec şi lipsit de orice urmă de compasiune. - Scoate-i mai repede masca,târfei.

Sandy Manase

360

- Ce ?! urlă ea disperată.Nu ! N-ai niciun drept ! Damian,dacă îndrăzneşti... Dar nu mai avu timp să-şi termine ameninţarea,căci acesta i-o şi smulse cu brutalitate şi o azvârli pe podea,călcând-o amuzat în picioare. - Gata cu show-ul ! Uite-o cât de frumoasă este ! Îşi ascundea ochişorii ăştia minunaţi,iar ea este o adevărată splendoare,zise Damian în mod teatral. Luca rămase stană de piatră.Nu reacţiona în niciun fel.Nu era nici uimit,dar nici furios.Nu-i cerea deloc explicaţii,nu îi făcea reproşuri,nu se năpustea asupra ei pentru a-i cere o socoteală anume.Pe chipul lui nu se citea nici emoţie,dar nici surprindere.Ea se gândi îngrozită că în interiorul lui avea loc cel mai înspăimântător şi chinuitor proces emoţional,pe care-l putea suporta un psihic uman. - Reacţionează cumva! îi strigă ea,cu braţele încă prizoniere în strânsoarea fermă a celuilalt.Fă ceva,iubitule! Da,sunt eu,Sigrid,nu te înşeli! Dar nu mai sta aşa,îl rugă ea cu ochii în lacrimi. - Într-adevăr,comentă Damian profund amuzat.Sigrid e Lilith sau Lilith e Sigrid.Depinde care îţi place ţie mai mult,puştiule.Eu,unul,o prefer pe diavoliţa de Lilith,rânji el. - Luca?! îl strigă fata temătoare,de parcă s-ar fi temut că acesta nu se mai află decât cu trupul în acea încăpere,sufletul lui rătăcind pe cine ştie ce meleaguri necunoscute. Se smuci mânioasă din strânsoarea lui fermă,şi se repezi spre Luca,dar din graba-i excesivă,pică în genunchi.Încercă să se ridice repede,dar Damian se năpusti din nou asupra ei,o înşfăcă de păr şi-o trânti pe canapea cu o brutalitate de nedescris. - Ia-ţi mâinile ! Nu mă atinge,scârbosule ! Dar el deja îi sfâşiase rochia până la pulpe cu o mişcare fermă şi violentă.Pe jumătate goală,cu namila aceea de bărbat peste ea,fata încercă să constate dacă Luca se mai afla într-adevăr acolo. - Luca ! Ajută-mă ! îi strigă ea nervoasă la culme din pricina impasibilităţii lui. - De ce ar ajuta o târfă ? îi rânji Damian triumfător. Uşa se închise în urma lui cu un zgomot sec.Le aruncase celorlalţi doi o ultimă privire atât de tulburată,părând că nici nu observase ce se petrecuse sub ochii lui,iar apoi ieşi fără a rosti vreun cuvânt.Paşii lui calmi şi precişi se distingeau teribil de înfiorător în liniştea nocturnă a coridorului. - A plecat ! urlă Sigrid,sfâşiind tăcerea cu acea conştientizare mortală. - Da,a plecat.Şi? Nu fi proastă.Dacă ar fi ţinut la tine câtuşi de puţin,nu cred că te-ar fi lăsat pe mâinile mele cu atâta nepăsare.Nici nu s-a sinchisit să-ţi facă vreun reproş.Şi-a îndesat mâinile în buzunare,iar apoi a ieşit demn şi arogant nevoie-mare.Ce credea oare,imbecilul?Că el a câştigat ? - Nu ştii nimic.Luca mă iubeşte. - A,da? Şi de aceea te-a abandonat în braţele altuia,neridicând un deget pentru a protesta sau pentru a te apăra ? Fiindcă te iubeşte,nătângo ?! - Nu înţelegi.Însă,eu da.Eu da,şi trebuie să plec chiar acum după el ! repeta ea obsesiv. - Şi eu te iubesc nebuneşte! Te vreau numai pentru mine,aşa că nu o să îţi permit să faci asta ! - Oh,ba da,confirmă ea cu siguranţă.O să fug după el imediat,iar dacă o să îmi stai în cale,îţi jur că sunt capabilă să recurg la absolut orice. Damian începu să râdă cu poftă.Ameninţarea ei i se părea asemănătoare cu altele primite de la foste amante în pragul despărţirii iminente.Nu bănuia că Sigrid nu glumea deloc şi era înverşunată împotriva lui cu o furie oarbă şi drăcească.În mintea ei confuză nu exista decât o unică certitudine şi un singur scop esenţial:Luca.Iar Damian nu era decât un obstacol nenorocit,care trebuia înlăturat prin orice mijloc.Aşadar,fără să conştientizeze cu exactitate ce obiect dibuise atunci când întinsese braţul spre noptieră,îl apucă şi-l izbi pe bărbat în cap,cu o mişcare sigură şi eficace,ce-şi îndeplini numaidecât scopul de a-l îndepărta. Trupul inert se prăvăli lângă fată,pe canapea,iar Sigrid observă cu o satisfacţie aproape criminală cum sângele îi şiroia abundent de-a lungul tâmplelor.Apoi,azvârli rapid scrumiera,şi dădu fuga disperată după Luca,fără să ştie dacă avea să-l mai prindă din urmă pe tânăr.Coborî scările precum

Joaca de-a destinul

361

o nebună,se împiedică de zeci de ori dar,într-un final,ajunse la ieşirea din spate a clubului.Ceva pur intuitiv o împinsese să iasă pe uşa aceea ordinară,care rareori era folosită de către cineva. Făcând primii paşi afară,constată surprinsă că o ploaie torenţială se stârnise în timp ce întreaga scenă oribilă avusese loc în birou.Natura se dezlănţuia atât de straşnic,de parcă într-acea revărsare furioasă s-ar fi ascuns un pătrunzător sens mistic,un fel de coincidenţă bizară sau chiar o teribilă asemănare cu zbuciumul ei interior din acea seară nenorocită,care-i jucase atâtea feste neplăcute. Ploaia era atât de deasă,încât fata simţi că picăturile aveau o greutate ucigaşă,doborându-i acele ultime forţe,pe care încerca să şi le utilizeze din plin pentru a-l prinde pe Luca din urmă.Dar şi mai îngrozitor era că nu îl vedea nicăieri.Oare unde dispăruse atât de repede? Să fi fugit prin ploaie? Nu,nici vorbă.De fapt,îl credea în stare să se plimbe pe acel potop colosal,cu mâinile adânc înfipte în buzunare,cu un aer total indiferent,totodată cugetând la ceea ce se întâmplase. Şi nu se înşelă deloc.Din perdeaua groasă a ploii,observă deodată o siluetă ce păşea încet,fără nicio grabă,de parcă ar fi admirat cu mare ardoare efectele aprigelor picături asupra mediului. Simţea nevoia să străbată acei ultimi paşi care o mai despărţeau de el,cu un elan nebunesc,şi să-i sară în spate,cuprinzându-l cu înflăcărare.Îşi dorea să ajungă la acea umbră mult adorată şi să-i mărturisească prin ce chin atroce i se mistuia sufletul de câte ori simţea că există riscul să-l piardă. Însă nu mai fu nevoie să fugă.Împins ca de o forţă supranaturală,Luca se întoarse brusc cu faţa către fată.Pentru un moment,perdeaua groasă a ploii ce stătea între ei,păru că se domoleşte special pentru a le permite să se privească în ochi celor doi tineri dezorientaţi. Sigrid îşi întinse braţele şi rămase în aşteptarea lui,dar el nici măcar nu se clinti.Poate că între ei mai erau câţiva metri,sau poate doar câţiva paşi amărâţi.Nici unul nu mai putea distinge distanţa coerent.Ştiau doar că sunt unul în faţa celuilalt.Ea-cu mâinile întinse,precum o cerşetoare a unei iu-biri deja deţinute,iar El-impasibil,prefăcându-se că absolut nimic n-ar fi putut să-l înduplece.Şi la mijloc ploaia.Acea ploaie caldă şi blândă,care îi îmbia să facă un mic sacrificiu şi să înainteze un pas,doi,oricât le permitea voinţa confuză. Fata păşi prima.El o urmă cu precauţie,având o grijă meticuloasă ca nu cumva să se apropie mai mult decât ea.Sigrid observă pe dată şi nu-şi putu domoli un acces de furie,deoarece îşi aminti cum întotdeauna ea era cea care trebuia să lase de la ea.Descurajată că Luca niciodată n-o ajuta,ba chiar din contra,părea s-o supună cu o plăcere dubioasă suferinţei,îşi lăsă braţele inerte pe lângă trup,şi îşi opri paşii ce fuseseră atât de dornici să ajungă lângă el. - Ah,n-are rost.Îmi nimiceşti viaţa,iar eu te urmez ca o proastă,de parcă m-aş deda cu o infinită bucurie supliciului.Simt că chinul interior mă ucide încetul cu încetul. El nu răspunse.Picături de ploaie îi şiroiau pe chip şi-i ofereau o înfăţişare tristă şi misterioasă.O privi în ochi atât de adânc,de parcă ar fi încercat să descopere în interiorul ei,dacă acel dezastru emoţional era real.În mod straniu,îşi dorea să ştie precis dacă numai el deţinea reţeta ideală pentru sfâşierea acelei inimi aparent împietrite în faţa amorului. - Nu mă mai privi aşa,îl rugă ea cu lacrimi în ochi.Doare şi mi-e atât de greu...demult îmi era şi teamă să te privesc în ochi.Acum nu-mi mai este,dar nu pot împiedica impactul,durerea,chinul. - Dacă aş putea,te-aş ucide cu o unică privire.Păcat că nu deţin o asemenea forţă supranaturală. - Să mă omori,zici tu,repetă ea cu un calm de-a dreptul implacabil.Dar oare n-are dreptul până şi condamnatul la o ultimă declaraţie ? Permite-mi măcar să-mi expun pledoaria,iar mai apoi mă poţi învinovăţi oricât îţi pofteşte inima. - Târfele necesită avocat.Nu sunt atât de deştepte,încât să se poată apăra singure,replică el cu o cruzime neclintită. - Prea bine,dar ştii că eu nu sunt o târfă oarecare. - Desigur,îi zâmbi el sarcastic.Află că tu,Sigrid,eşti cea mai rea şi perversă dintre toate.Meriţi o distincţie cu adevărat măreaţă.

Sandy Manase

362

- Luca,te rog să mă asculţi... El se grăbi să facă acei paşi ce încă îl mai despărţeau de ea şi,înşfăcând-o vijelios de braţ,o trânti la pământ cu bădărănie,tocmai într-o baltă.Tânăra de abia avu timp să se sprijine-n braţe,dar căzu în patru labe,murdărindu-şi în mod lamentabil rochia şi simţind stropi uşori,împroşcând-o pe faţă. - Târâtură ce eşti ! Ăsta-i locul pe care-l meriţi.Mi-e silă de tine. Ea nu încercă nici măcar să se ridice.Asculta insultele lui cu urechile ciulite,de parcă o încânta să îşi rănească inima cu vorbele sale profund denigratoare. - Oh,dar mă minţi.Căci,orice ai spune,mă iubeşti şi te iubesc,Luca.Cursul poveştii noastre nu se schimbă cu nimic,iubitule,zâmbi ea dulce. - Aşa crezi,proasto ? Gândeşte căpşorul tău inteligent c-aş putea tolera o uşuratică ce-a corupt atâţia ?! Cine ştie câte aventuri ai avut în locul acela rău famat ! Probabil m-ai înşelat cu o mulţime. Ea începu să râdă în hohote asurzitoare de gelozia lui devastatoare,iar apoi izbi satisfăcută cu palmele în baltă,împroşcându-l şi pe el din plin. - Tu eşti prostul ! Luca este un fraier ! Luca este un fraier ! strigă ea în gura mare,ca şi cum şi-ar fi întemeiat un straniu cântecel doar pentru a-l înfuria şi a-l scoate din sărite,lucru care funcţionă cu mare succes. - Şi de ce,mă rog? îi urlă el mânios. - Pentru că niciodată nu m-am culcat cu un altul.Pentru că toţi bărbaţii aceia n-au primit decât refuzuri straşnice sau speranţe deşarte.Unul singur n-a reuşit să mă înduplece.Nu te poţi îndoi de mine ! Ştii prea bine că n-aş fi în stare să te înşel vreodată. - Şi toate acele spectacole ? o întrebă el în continuare,ca şi cum n-ar fi îndrăznit să tăgăduiască cele recent mărturisite de ea. - Ţi-am fost fidelă,fiindcă eşti unicul pe care am putut să-l iubesc vreodată.Însă port în sânge o dorinţă nespus de desfrânată,ce se hrăneşte uneori doar din cupa promiscuităţii.Iar dansul,dansul acela minunat,senzual şi aţâţător de priviri flămânde,îmi mai domolea uneori focul. Luca îi întinse brusc mâna. - Ridică-te ! - Nu-ţi mai este silă de mine ? - Nu.Mi-e frică doar că te-aş putea pierde vreodată.Este o teamă ce mă scoate din minţi.N-ai vrea să o experimentezi vreodată. - Luca...Luca...însă eu am suferit ani de zile,temându-mă necontenit că nu te voi putea câştiga.Iar acum,să te pierd? Eu la asta nu mă mai gândesc.Orice s-ar întâmpla,mereu vei fi legat de mine într-un anume fel.La urma urmelor,rămân singura care te-a iubit dintotdeauna numai pe tine. Şi se ridică singură,evitând intenţionat braţul lui întins. - Demult,aveam clipe în care credeam că ar fi sublim să mor în braţele tale.Nu ştiam că mă poţi ucide de atâtea ori,lăsându-mă totuşi în viaţă. El se apropie şi o apucă drăgăstos de mijloc,în ciuda uşoarei ei opoziţii.Îşi lipi obrajii umezi de ai ei,iar apoi îi şopti conspirativ,cu un glas senzual şi blând. - Eu,câteodată,mă întreb nedumerit cine eşti şi de unde vii.Te cunosc de ani de zile,dar probabil eşti persoana la care m-aş fi aşteptat cel mai puţin să îmi întoarcă viaţa pe dos.Nu,confirmă el cu un surâs încurcat.Nu poţi fi tot aceeaşi copilă pe care am cunoscut-o întâia dată.Este mult prea mare diferenţa,este uriaşă,este teribilă! Tu eşti doar o vrăjitoare şireată şi frumoasă,care i-a furat trupul pentru a-şi îndeplini planurile diabolice. - Sunt eu,Sigrid.Aceea care te-a iubit enorm atunci când era plină de slăbiciuni,timidă şi nesigură pe propriile-i forţe,dar şi cea care ar fi în stare de cele mai imense nebunii şi cele mai îndrăzneţe acţiuni,acum când este mult mai puternică decât pe vremuri.

Joaca de-a destinul

363

Şi,subit,ca şi cum s-ar fi petrecut o dubioasă contradicţie în urma afirmaţiei sale,Sigrid se clătină pe picioare şi se prinse de braţul lui. - Ce-i cu tine ? Te simţi bine ? - Da.Nu am nimic.Sunt ameţită şi epuizată sufleteşte.Desigur,sunt aproape convinsă că mai este ceva la mijloc,deşi n-am experimentat niciodată pentru a şti că acestea sunt efectele ulterioare. - La ce te referi ? o întrebă el uimit,sprijinind-o cu mare grijă. - Imbecilul acela m-a drogat.El n-a băut deloc,iar sticla era deja începută.Este evident că a pus drogurile direct într-însa pentru a nu da de bănuit.Apoi,te-a ascuns în camera alăturată,sperând că stupefiantele vor avea un efect suficient de năucitor asupra mea,astfel încât răzbunarea lui mârşavă să reuşească negreşit.Prin urmare,i-a fost destul de simplu să mă demaşte,mai ales după scena aceea care avusese scopul să te întoarcă împotriva mea. - Ipoteza ta este veridică,şi totuşi... - Cred că n-ai să-mi faci o scenă de gelozie,doar fiindcă i-am scos cămaşa şi l-am tras puţin peste mine ! Ţine cont că nici măcar nu a reuşit să mă sărute. - Dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă eu n-aş fi intervenit ?! - Nu neg că,fiind sub influenţa narcoticelor,şi având un caracter puţin desfrânat uneori,ar fi fost posibil să mă culc cu el,zise Sigrid pentru a-i testa reacţia. - Şi mi-o spui cu asemenea calm ?! se revoltă el,trăgând-o furios către pieptul său.Zi-mi imediat dacă ţi-ar fi plăcut! Recunoşti că te-ar fi încântat puţin ? Haide,admite ! Sigrid îl privi cu ochi sclipitori şi-i zâmbi cu o dulce ironie.De fapt,dacă Luca nu ar fi fost atât de posesiv,de gelos şi de autoritar,probabil că o anumită parte din imensa-i iubire pe care i-o purta acestuia,ar fi fost deja moartă de multă vreme.Însă tânăra îi iubea aceste aşa-zise defecte odioase cu o dragoste credincioasă,considerându-le un soi de trăsături definitorii,ce-i individualizau caracte-rul într-un mod spectaculos.Şi,cine ştie,poate că fără gelozia lui torturătoare,fără posesivitatea sa acaparatoare şi fără autoritatea-i implacabilă,Sigrid n-ar fi putut să-i preţuiască îndeajuns adânca sensibilitate.Dar astfel,toate aceste puternice contraste se îmbinau atât de tentant şi emanau un fel de fascinaţie captivantă,făcându-i absolut imposibilă misiunea de a nu-l iubi. - Eşti atât de absurd uneori.Tocmai când ar trebui să judeci lucrurile cu puţină raţionalitate,laşi un val de gânduri negre să-ţi întunece mintea,şi tocmai de aceea nu mai vezi decât varianta de care ţi-e cel mai teamă. - Vrei să spui că nu judec limpede ? - Deloc.Deja imaginaţia ta a făurit imagini vizuale a ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă tu n-ai fi apărut, iar eu m-aş fi culcat cu dobitocul ăla de Damian. - Nu am mers chiar atât de departe,dar asta nu înseamnă că nu te cred în stare să...să... - Hai,spune,îl îndemnă ea cu o bunăvoinţă bizară,ca şi cum ar fi vrut să-l facă să-i mărturisească ceva cu adevărat important. - Sigrid,trebuie să încerc să fiu realist.În ziua de azi,femeile nu se mai limitează în a experimenta şi a trăi iubirea doar alături de un unic bărbat.Poate că nici tu nu faci excepţie de la această regulă... Fata îl privi câteva momente îndelungate fără a-şi desprinde privirea din ochii lui căprui.Ploaia continua să curgă neînduplecată,neluând în seamă că două fiinţe îşi făceau tainice destăinuri sub revărsarea-i aprigă.Picăturile îi udaseră până la piele,veşmintele li se lipiseră de trup,şi totuşi,nici unul nu demonstra o reală slăbiciune.Niciun tremur,niciun gând de adăpostire,nici măcar vreun cuvânt nu mai era zis.Un nou moment sublim de tăcere le pecetluia pentru totdeauna ceea ce ochii îşi mărturiseau cu prisos.Deşi frazele aveau să urmeze,deşi conflictul probabil avea să fie soluţionat favorabil,iar iubirea lor avea să le mai rezerve şi multe alte încurcături emoţionale,cei doi deja îşi declaraseră prin puterea acelei minunate priviri că nimic nu avea să le diminueze sentimentele.

Sandy Manase

364

La final,amândoi zâmbiră nespus de fericiţi,ca şi cum apriga discuţie tocmai ar fi fost încheiată,iar neînţelegerea petrecută în acea seară,deja dată uitării. - Dar oare n-am făcut eu excepţie de la orice regulă,dorindu-mi cu ardoare să trăiesc dragostea alături de tine şi numai de tine ? Nu am sfidat atâtea prejudecăţi,şi chiar lucruri ce ar fi fost absolut fireşti,dar pe care sufletul meu le renega doar pentru că nu puteau fi îndeplinite cu tine ? - Îmi pare rău că am gândit astfel,dar este dreptul tău să cunoşti şi cum e să...să fii iubită de către alţii... Greutatea cu care Luca pronunţase acea simplă frază şi privirea lui sinceră,o convinseră încă o dată(pentru a câta oară ?!),că nimeni n-avea să-l egaleze vreodată în adâncul inimii sale. - Poate că nici nu îmi doresc asta.Şi,crede-mă că nu le invidiez deloc pe cele ce deţin o experienţă covârşitoare,pe acelea care au cutreierat printr-atâtea paturi,încât nici măcar nu-şi mai reamintesc numele amanţilor,mărturisi fata cu o enormă sinceritate. - Ai şi tu cusururile tale,îi zâmbi el şiret,aţintind-o cu o privire intensă. - Aşa este.Mă poţi acuza pentru multitudinea refuzurilor oferite,pentru indiferenţa glacială sau pentru ironiile mele usturătoare. - Să nu uităm alimentarea cu speranţe false,joaca de-a şoarecele şi pisica,provocarea imposibilă de a-ţi înfrânge straşnica opoziţie... - Greşeşti.O mulţime de bărbaţi au primit din partea mea doar refuzuri,şi nicidecum speranţe. - Dar ai ştiut să-i ţii în şah... - Nici vorbă.Faptul că nu-i acceptam,îi înverşuna atât de mult,încât se încăpăţânau şi mai tare în a mă cuceri.Eu le repetam la infinit „nu”,iar ei îşi încercau norocul până când se vedeau nevoiţi să renunţe,îi dezvălui ea cu francheţe. - Îţi aminteşti vreo unul care să fi fost mai stăruitor în tentativele-i de seducţie ? întrebă el iscoditor. - Hm...vezi tu,am cunoscut atâtea tipuri de bărbaţi,încât nu mă pot plânge că nu deţin o certă experienţă la capitolul masculin.De altfel,sunt mândră că această cunoaştere n-are ca şi consecinţă nefastă o reputaţie îndoielnică. - Ocoleşti răspunsul cu ingeniozitate... - Nu ocolesc nimic.N-a existat nici unul care să nu renunţe.Admit că unii dintre ei,reveneau şi mai trageau nădejdi după ceva vreme,dar totul se dovedea în van întotdeauna.Nu cred că ai de ce să te preocupi,gelosule. - Am crezut că o să-mi ascunzi trecutul amoros,zâmbi el. - N-am de ce.În schimb,tu ţi-l poţi păstra ferecat pe-al tau. - Sigrid,nu fi ironică... - Îţi cunosc câteva relaţii şi aventuri,dar nu le ştiu pe toate.Poţi să stai calm,fiindcă nici măcar nu mă interesează acest aspect. - Hai să mergem acasă,zise el împăciuitor,luând-o uşor de braţ. - Nu,stai o clipă! Trebuie să mă duc înapoi până la club. - În locul ăla prăpădit ?! izbucni el furios,azvârlindu-i braţul dintr-al lui.Nici n-ai ieşit bine,şi deja vrei să te întorci ?! Ascultă-mă bine,micuţă viperă ! se răsti acesta neînduplecat.În caz de doreşti să continui cu spectacolele,cuceririle şi tot bâlciul tău desfrânat,poti să-ţi iei gândul de la mine ! - Nu te deranja asta atât de mult,atunci când îmi ţineai companie aproape în fiecare seară.Oare nu-ţi mai aminteşti deloc cum beam şi ne îmbrăţişam pătimaş pe canapea,iar de restul bărbaţilor îmi băteam joc,povestindu-ţi cu lux de amănunte cum îi fermecam şi cum le dejucam planurile lor stupide de cucerire?Nu-mi mărturiseai tu,dragule,că nu ai mai întâlnit femeie mai iscusită într-ale seducţiei,şi nu te încântau povestioarele mele hazlii cu specimene masculine care mai de care mai naive?Nu erai tu mândru că fusesei singurul ce reuşise să intre în micul meu budoar,să mă ţină în

Joaca de-a destinul

365

braţe,iar apoi să iasă noaptea târziu,delectându-se cu un savuros triumf atunci când simţea ne-numărate priviri înciudate aţintite asupra sa ? E aşa sau nu ? Recunoaşte,Luca ! Tânărul o trase de mână şi o obligă să se aşeze pe o bancă din apropiere,în timp ce el rămase în picioare.Ploaia continua să se reverse la fel ca mai înainte,iar cei doi tineri păreau,bineînţeles,total neafectaţi de acest lucru.Sigrid adoptase o poziţie docilă,aşteptând răbdătoare,deşi nici ea însăşi nu prea ştia ce anume aştepta.În schimb,el făcea lungi ture prin faţa sa,plimbându-se de colo-colo,de parcă înăuntrul lui s-ar fi dat o luptă crâncenă cu scop decisiv. - M-ai ameţit,comentă ea obosită după câteva momente.Dar,dacă crezi că aşa rezolvi ceva,poţi să îi dai înainte!Mărşăluieşte cât îţi pofteşte inima,iar la urmă,trânteşte-mi porunca,maiestate!Umila dumneavoastră sclavă este dispusă să vă accepte decizia fără să crâcnească,însă nu înainte de a-mi acorda dreptate desăvârşită pentru spusele anterioare.Deci,ce decretaţi ? Luca se postă chiar în faţa ei,şi,pentru o clipă,doar o privi fără să-i comunice nimic.Îi admira încrâncenarea de a nu se da bătută atunci când credea că justeţea e de partea sa,şi-l încânta nespus până şi încăpăţânarea de care dădea dovadă în acele situaţii,când,deşi era conştientă că scopul ei nu era total îndreptăţit,găsea ingenioase lucruri infime ce-i justificau spusele,încât chiar şi dacă s-ar fi înşelat,ar fi putut acorda note uriaşe de credibilitate frazelor sale puţin mincinoase.Dar Luca nu se preocupa prea mult de caracterul perfid al acelui proces excelent,ce-i oferea nenumărate metode de convingere tinerei pe care o iubea.Ba din contra,considera că ingeniozitatea ei stranie de a-şi croi diverse subterfugii inteligente,ori verva excepţională de care dădea dovadă din plin atunci când îşi exprima punctul de vedere,erau un soi de calităţi demne de invidiat,ce nu se regăseau din plin la majoritatea exemplarelor feminine.Desigur,femeile sunt şi vor rămâne nişte vulpi viclene,ce nu s-ar sfii o clipă să abuzeze de statutul de fiinţe sensibile,dacă ar fi convinse că acest fapt le-ar aduce beneficii.Pe de altă parte,altele ar apela până şi la cele mai josnice dintre tertipuri pentru a obţine ce îşi doresc.Ei bine,Sigrid nu se încadra nici în categoria pretinselor femei cinstite şi virtuoase,dar nici în a uşuraticelor şi a neruşinatelor fără pic de scrupule.Iar după mult timp,Luca înţelese că ea se afla la mijlocul celor două tabere,căci nu putea afirma sub nicio formă nici că era inocentă,dar nici că era coruptă.De fapt,era un amestec ciudat de bunătate şi răutate,ambele la fel de autentice. Îşi întinse mâna pentru a-i mângâia obrazul ud din pricina ploii,iar ea nu se feri,ci îşi înclină uşor capul,permiţând palmei lui să o delecteze cu o suavă mângâiere,care era precum o binecuvântare binevenită în decursul acelei seri nefaste.Închise ochii şi suspină din adâncul inimii,încât până şi pieptul îi tresăltă de durere,ori poate doar din pricina unei fericiri mult prea intense şi neaşteptate. - Nu...tu nu eşti vinovată,zise el deodată cu un glas blând.Eşti altfel decât celelalte,dar nu poţi fi vinovată din pricina asta. Şi apoi,în timp ce-i mângâia obrazul umed,reveni la gândurile sale de mai înainte.Acum ştia că fata îşi însuşea lucrurile pe care le considera utile atât din sfera bunătăţii,cât şi din cea a micilor ră-utăţi.Nu putea fi luată drept o naivă,dar nici acuzată că ar fi o ticăloasă.Înţelese că în biata făptură se încrucişau două contraste puternice,că două părţi complet diferite trăiau într-însa,iar uneori una deţinea supremaţia mai mult decât cealaltă,deşi amândouă coexistau în mod egal.Iar drept dovadă concludentă,Sigrid fusese de o ironie brutală acum câteva clipe,iar în acest moment sarcasmul acid i se topise total în palma lui afectuoasă. - Ai câştigat,mică vrăjitoare cunoscătoare de inimi.Recunosc tot ceea ce ai amintit.Nimic nu e fals,totul e cât se poate de adevărat.Am luat parte la toate nebuniile tale,am fost neruşinatul tău amant,şi m-am bucurat pe deplin de statutul privilegiat pe care mi-l acordai,fără să îmi mai pese de nimic altceva.Nopţile acelea au purtat pecetea unor vrăji şi mistere ce abia astăzi mi s-au desluşit. - Şi atunci? întrebă ea,în timp ce deschise ochii şi-l privi duios. - Tocmai aceasta este problema principală.Eu nu aveam habar că Lilith-amanta mea,era una şi aceeaşi cu preaiubita mea Sigrid.

Sandy Manase

366

- Preaiubita ta Sigrid,exclamă tânăra cât putu de zeflemitor.Preaiubita ta Sigrid pe care o uitai cu desăvârşire în braţele focoasei Lilith ! - Nu,scumpo! sări el temător.Nu ştiu cum să-ţi explic ceea ce s-a întâmplat cu mine de când am cunoscut-o pe acea Lilith,adică pe tine,fir-ar să fie!Era precum o vrajă frumoasă care-mi domina simţurile,şi totuşi,nu era vorba doar de pură dorinţă fizică,deoarece sufletul îmi tresălta mult mai mult decât ar fi fost normal. - Minţi,ipocritule!Minţi cu sânge rece!Vrei să mă îmbrobodeşti cu frazele tale patetice şi lipsite de orice fărâmă de adevăr?!îi strigă ea furioasă,sărind în sus.De ce nu te duci înapoi la club,ca să mai găseşti vreo una care să îţi facă sufleţelul să plutească?Hai,fugi!Poţi alege una dintre „virtuoasele” mele colege.Să nu te mai văd în viaţa mea,ingratule!Eşti un ordinar,un bărbat josnic şi demn de cel mai teribil dispreţ,ce nu merită nici măcar să-l mai privesc vreodată ! - Nu,nu,ascultă-mă! o suplică el,trăgând-o la pieptul său.Trebuie să mă asculţi măcar! Dacă crezi că eu sunt precum alţii,ei bine,tu nu eşti ca toate celelalte femei,şi asta înseamnă că mă poţi asculta şi înţelege.Pretind măcar asta. - Tu nu auzi că nu vreau să te mai văd,înşelător perfid ce mi te-ai dovedit ?! - Stai puţin! Atunci când m-am înfuriat şi te-am trântit,ai zis răspicat:„mă iubeşti şi te iubesc”.Erai convinsă de dragostea ta,precum şi de a mea.De ce mă acuzi acum atât de aprig ?! Ce-i cu tine ? - Impulsiv,dar totuşi atât de atent la detalii! exclamă fata şi-l apaludă printre zâmbete sclipitoare şi satisfăcute.Mă întrebam când aveai să-ţi dai seama,căci eram curioasă cât de tare te vei strădui să mă convingi de nevinovăţia ta. - Bine jucat,micuţă farsoare!comentă el ursuz.Mai nou îndrăzneşti să îţi exersezi şi asupra mea abilităţile magnifice ? - Nu fi supărat,scumpule.Bineînţeles că ştiam că nu m-ai înşelat,comentă ea amuzată.Adică,mai bine zis,am ştiut neîncetat că ceva-ţi spune că Lilith este Sigrid.Şi,nu uita că,într-o noapte,chiar tu mi-ai vorbit despre o familiaritate stranie,ce-o simţeai în preajma mea.În fondul sufletului,cred că ai ştiut întotdeauna,dar într-un anume mod renegai adevărul.Asta până în seara aceasta,când ţi s-a confirmat ceea ce probabil intuiai deja de mulă vreme. - Aşa e,zise el cu seriozitate.Cuvintele şi explicaţiile ar fi fost în van pentru a-ţi explica ceva atât de misterios,dar slavă cerului,nu trebuie să recurg la fraze de umilinţă pentru a-mi ierta aşa-zisa trădare,încheie el printre zâmbete profund recunoscătoare. - Revenind la club şi la problema... - Se exclude! zise el pe un ton aspru.Ce-a fost a fost,ne-am bucurat împreună de acele aventuri şi întâmplări palpitante,scandaloase şi tentante,dar Sigrid a mea nu va mai fi niciodată Lilith ! - Oare nu-ţi plac astfel ? - Ba da.Nespus de mult,însă nu acolo.Nu vreau să te expun în faţa tuturor depravaţilor ălora.Nu îmi doresc să risc deloc ca unul mai înnebunit după tine,întărâtat fiind de refuzurile tale,să comită cine ştie ce nebunie.Prin urmare,gata cu desfrâul pentru noi,micuţa mea viperă ! Ea-şi încrucişă braţele în semn de adâncă nemulţumire şi se bosumflă. - Vreau să zic că putem să ne iubim în alte locuri,adăugă el zâmbind şmechereşte. Sigrid îi sări de gât şi-l umplu de sărutări. - Iubitul meu!Scumpul meu!O să facem cum doreşti tu,dar acum trebuie să mergem acolo pentru ultima dată,pentru ca să vedem dacă prostia comisă de fetiţa ta a avut vreo consecinţă. - Ce prostie?! o întrebă el îngrijorat,oprindu-i brusc furtuna de sărutări. - Damian nu a vrut să mă lase să plec după tine... - Şi totuşi eşti aici ! - A încercat să mă violeze,dar mai tare m-a înfuriat că idiotul mi-a zis că nu mă iubeşti şi mi-a interzis să fug după tine.

Joaca de-a destinul

367

- Dar cum l-ai înduplecat ? - Mai mult l-am forţat... - Tu pe el? Nu fi absurdă,Sigrid ! - I-am dat în cap cu ce am prins la mână si l-am lăsat să zacă într-o baltă de sânge,mărturisi ea tot. - Ce ?!?! L-ai omorât ?! - Nu!Adică,nu ştiu,n-am deloc habar ce s-a petrecut după ce am fugit.Asta trebuie să verificăm. - Grozav,zise el puţintel speriat,încercând să-şi recapete stăpânirea de sine,în timp ce o luă rapid pe fată de mână şi începură să fugă prin ploaie,spre local.Ţi-am atras vreodată atenţia să nu mă mai iubeşti atât de mult ? o întrebă el cu o seriozitate amestecată cu năzdrăvănie. - Nu,răspunse ea râzând,în timp ce-l strângea şi mai tare de mână. - Ei bine,eşti avertizată.De acum înainte,domoleşte-ţi amorul şi ordonă-i să fie mult mai precaut. - Nu cred că voi putea să o fac.Are un loc atât de bine înrădăcinat în sufletul meu,încât mi-ar fi peste putinţă să îmi măsor forţele cu ceva atât de măreţ şi de periculos. - Atunci cred că e în regulă aşa,zise el şiret.Da...n-ai ce să faci...trebuie să mă iubeşti.Ăsta ţi-e destinul !

ooo După câteva minute,cei doi deja se strecuraseră pe uşa din dos a clubului,şi urcau iar spre biroul lui Damian.Uzi leoarcă,cu apa încă şiroindu-le din haine,deschiseră uşa şi pătrunseră furtunos în încăperea unde se petrecuse tot acel scandal amoros. Damian era exact acolo unde-l lăsase,ceea ce putea să fie un semn deosebit de rău.Sigrid îşi duse mâinile la cap şi începu să înjure de mama focului. -L-a luat dracu’!Infernul s-a grăbit să-l ia pe imbecil.Dacă nu s-ar fi pus în calea mea,acum n-ar zace într-o baltă de sânge,ca un porc înjunghiat.Deşi o merită!Mii de draci,dar jur că o merită cu vârf şi-ndesat ! Luca se repezi la bărbatul ce zăcea pe canapeaua de piele,şi-i verifică rapid pulsul,răsuflând mai apoi profund uşurat şi eliberat de orice îngrijorare. - Strânge-ţi ceata de draci trimisă asupra bietului nenorocit,Lilith! îi strigă Luca,folosindu-i în mod special celălalt nume.Omul trăieşte,Sigrid. - Magnific.Deci,rezultă că nu sunt o asasină. - Adevărul e că şi dacă ar fi fost mort,n-ai fi dat dovadă de prea multă nelinişte,nu-i aşa ? - Ar fi fost legitimă apărare. - Câtă uşurinţă în a trata problema! exclamă el,străbătut totodată de un fior rece. - Nu e cazul să fim dramatici.Doar printr-un joc oribil al sorţii şi-un ghinion imens ar fi putut să fie într-adevăr mort. - Să fie rana gravă ? Zace cam de mult timp. Şi atunci,Sigrid observă o vază cu flori pe care le azvârli,şi păstră doar apa pe care i-o aruncă lui Damian direct peste faţă,sub privirile mirate ale lui Luca,ce rămase perplex,dar se şi amuză de pe urma gestului ei ingenios. Damian ridică creştetul de îndată,şi,cu ochii bulbucaţi,sângele închegat pe tâmple,şi hainele răvă-şite,se grăbi să cerceteze încăperea.Fata stătea în picioare lângă el,iar Luca se sprijinise într-un cot de marginea biroului acestuia,privindu-l oarecum ciudat pe cel proaspăt trezit. - Am ajuns în iad? Dar măcar sunteţi şi voi cu mine,zise el confuz. - Ba,pe naiba! Încă eşti printre cei vii,norocosule ! îl înştiinţă Luca zeflemitor. - Da,îmi amintesc!tună el,ducându-şi mâna la tâmplă pentru a-şi cerceta rana.M-ai lovit şi ai dat fuga după el,căţea ce eşti !

Sandy Manase

368

- Ei,uşurel.Nu te irita aşa,reînviatule din morţi,îl ameninţă Luca într-un mod subtil.Fără jigniri la adresa doamnei care tocmai te-a revigorat. - Doamnă?!Este o târfă vicleană ce-o să te distrugă şi pe tine ! Luca râdea şi clătina din cap,în timp ce-l privea cu mare milă pe celălalt. - Râzi,râzi acum cât încă nu s-a plictisit de tine.Dar o să vină vremea când o să ţi-o facă şi ţie.O să îţi ia inima şi o să ţi-o distrugă,o să ţi-o calce în picioare,o să te lase fără suflet în tine,prostule!Chiar nu-ţi dai seama de ce e capabilă fiinţa asta ?! Sigrid îl privi cu o certă umilinţă,ca şi cum ar fi vrut să tăgăduiască prin acea uitătură blajină tot ceea ce zisese Damian.Ciudat fu când Luca simţi un fior pe şira spinării,şi se gândi că şi el o credea capabilă de nenumărate lucruri.Dar n-avea de ce să se preocupe,căci el era adoratul ei iubit. - Doar nu-l crezi?!Este frustrat,distrus şi vai de capul lui.E invidios pe tine,iubitule,şi de aia minte cu asemenea neruşinare.Nu ştie ce să mai inventeze,prăpăditul ! - Taci odată şi tu! ţipă Luca înfuriat.Vreau să-ţi fie clar că Sigrid a mea nu va mai călca în localul tău blestemat niciodată,zise întorcându-se spre DamianAşa că,n-ai decât să-ţi cauţi o nouă senzaţie la bară,fiindcă îţi vei lua gândul de la fata mea ! - Sigur că da,o vrei numai pentru tine,comentă el scrâşnind din dinţi.Atunci,nu ai decât să-ţi iei rapid fătuca!Cară târâtura de aici,fiindcă mulţi i-au mai gustat farmecele.N-ai decât să te înfrupţi cu ceea ce-a mai rămas din depravata ta strălucită ! Luca rânjea şi nu se clintea deloc.Părea ca vorbele lui denigratoare nici nu-l atingeau,şi totuşi,îi făcu semn fetei să vină spre el. - Vino aici! îi ordonă pe un ton blând. Fata ascultă şi se apropie docilă şi inocentă nevoie-mare,de nimeni nu ar fi bănuit că până în acea seară tocmai ea fusese cea mai senzuală dansatoare a barului. - Hopa sus,pe birou,scumpo! exclamă Luca,ridicând-o aproape într-o mână şi aşezând-o cu fundul peste dosarele lui Damian.Ia,spune-mi tu mie,pe cine iubeşti tu mult,mult de tot ? - Pe tine,dragule,zise ea cu un zâmbet şiret. - Mda,pufni Damian invidios. - Şi,ia zi-mi,cine a fost primul tău bărbat ? - Tu. - Şi,spune-i tu ăstuia,ce susţine că eu mă mulţumesc cu resturi ieftine de la alţii,te-a mai făcut vreo unul a lui în afară de mine?Spune-i,Sigrid... - Absolut nimeni,zise ea cu un soi de mândrie măreaţă şi o sclipire ce-i răzbătea din frumoşii ochi. - O crezi ?! strigă celălalt râzând. - Ssst,îl reduse Luca la tăcere.N-am terminat.M-ai înşelat vreodată ? - Niciodată.Mereu i-am refuzat pe toţi.Doar m-am distrat pe seama lor. Acum,Luca fu cel care începu să râdă satisfăcut,privind figura stupefiată a celuilalt bărbat,dar totodată lăsându-şi mâna să se plimbe pe genunchii fetei spre invidia crâncenă a lui Damian. - Dar nu-i adevărat!Nu poate fi real.Asta nu-i o sfântă,şi nici nu aduce a fidelitatea întruchipată.E o mare şmecheră,o parşivă,o fiinţă ce învârte pe degete bărbaţii,fără să aibă urmă de remuşcare. - Pe Luca îl iubesc mai mult decât pe oricare altul.Nu-mi pare rău că i-am oferit doar lui totul. - Dacă...dacă ai fi văzut mai departe de el,atunci ai fi înţeles că şi eu te iubeam în felul meu,că îmi doream să fii doar a mea.Eram dispus să-ţi satisfac orice capriciu,dar s-a interpus el.Naiba să-l ia !!! -Nu fi stupid.Luca nu-i de ieri în viaţa mea.De fapt,întotdeauna m-am simţit legată de el şi l-am aşteptat necontenit,crezând că o să înnebunesc de la atâta aşteptare.Să le ia dracu' pe toate târfele care m-au îndepărtat neîncetat de adoratul meu. - Tu?! comentă el uimit.Mi-e foarte greu să te văd cu nenumăraţi pretendenţi roind în jurul tău,iar pe deasupra să-i mai şi înlături pentru a-i păstra un loc neîntinat lui Luca.

Joaca de-a destinul

369

- Dar oare n-am făcut asta şi-n local de când m-ai angajat ? - Aşa e...eşti foarte ciudată.E clar că nu poţi fi iubită de către oricine. - Ba da.Asta probabil se poate.Dar eu nu pot să...eu sunt de vină,pentru că...şi deodată fugi din cameră,lăsându-i pe cei doi muţi de uimire.Luca se dezmetici şi fugi de îndată după ea. - Sper că a fost ultima noastră întâlnire,îi strigă lui Damian din pragul uşii. Ieşi pe coridor pentru a o găsi cât mai repede cu putinţă pe Sigrid.În momentul când fata părăsise încăperea,aceasta i se păruse mult mai tulburată decât o văzuse vreodată,de parcă într-o infimă secundă ar fi conştientizat un lucru atroce,cumplit,ce-i scăpase nedesluşit până într-acel moment fatidic,ceva ciudat care purta toate trăsăturile unei presimţiri incontestabile.Cu mintea năucită din pricina acelor stranii gânduri premonitorii,coborî treptele ca şi cum ar fi fost într-o stare de transă acută.Bântui prin localul cel pustiu câteva minute în şir,iar Luca nu putu să dea de ea mult prea devreme,deoarece un mare ghinion îi îndemna paşii în sens contrar,astfel încât atunci când Sigrid o lua la dreapta,el cotea mereu la stânga. Într-un final,cei doi se reîntâlniră.Tânăra se afla acum sprijinită cu capul de tejgheaua barului,şi părea adâncită într-o stare de confuzie spirituală,fapt ce fu destul de uşor de detectat pentru Luca. Însă,totodată,acesta avu o sclipire pur intuitivă care-l îndemnă să nu o sufoce cu o compătimire de prisos,şi să nu comită greşeala de a consola,odată ce era înştiinţat în mod mistic de undeva din propriul său interior,că era absolut necesar ca Sigrid să-şi accepte şi să îşi înfrunte singură straniile contradicţii sufleteşti. - Dacă v-aş spune că m-ar încânta să port doar o simplă conversaţie cu dumneavoastră,m-aţi crede ? întrebă el cât se poate de curtenitor. Era evident că Luca făcea aluzie la prima lor întâlnire dintr-acel local de noapte,când o cunoscuse pe misterioasa,provocatoarea şi diabolica Lilith,ce nu-l crezuse absolut deloc atunci când încercase să o agaţe sub pretextul unei inofensive discuţii.Însă acea femme fatale nu se dovedise alta decât Sigrid a lui,iar în ciuda evenimentelor ciudate care se desfăşuraseră,un fapt concret era că aceasta fusese a doua oară când se îndrăgostise de aceeaşi fiinţă,pe care la început o respingea cu cea mai sălbatică îndârjire.Dacă un autentic prezicător i-ar fi prevestit că urma să se îndrăgostească până şi a treia oară tot de ea,s-ar fi dovedit un lucru greu de crezut pentru scepticul Luca.Dar nu imposibil. Sigrid îşi ridică privirea spre el şi începu să râdă.Luca reuşea mereu să adopte cea mai potrivită metodă pentru a o anima şi încuraja cât mai favorabil,indiferent că acest lucru se producea într-un mod tandru,sfidător,sau chiar puţintel cam agresiv.De această dată,dulcea lui ironie avu un scop la fel de benefic ca şi alte intervenţii de-ale sale,făcând-o să-şi amâne socotelile cu destinul,pentru a se putea bucura de prezent alături de el. - Aşteaptă-mă o clipă,îi zise ea pe un ton complice şi dispăru câteva momente din raza lui vizuală. În aşteptarea ei,bietului Luca îi treceau prin minte variante dintre cele mai diverse,neomiţând nici posibilitatea faptului că retragerea ei avea de-a face cu Damian.Dacă revenise la bărbat pentru a-şi cere scuze?Această supoziţie neîntemeiată fu suficientă pentru a-i tulbura echilibrul sufletesc,iar în momentul când fata apăru din nou,aproape că nici nu observă că lumina din club fusese stinsă,iar o muzică senzuală se auzea în surdină. - Scena este numai a noastră astă seară,îl invită ea,indicându-i-o printr-un gest măreţ. - Sigrid...rosti el numele ei cu greutate,de parcă i-ar fi transmis totul prin tonul vocii şovăielnice. - Ştiu că te-am mai silit o dată să dansezi,însă atunci ne-am mişcat pe muzică imaginară,în beznă totală,acela fiind un dans cuminte,delicat şi foarte sentimental.Acum vreau să-ţi ofer încă o dată un mediu prielnic,lipsit de orice spectator care te-ar putea inhiba,dar am considerat că o lumină difuză îndreptată asupra scenei,şi un fundal sonor adecvat,ne-ar fi de ajutor.Nu mai doresc să ne ţinem în braţe cu gingăşie,ci vreau să mă strângi cu toată puterea.Nu mai râvnesc să mă las uşor purtată pe valurile celei mai sublime dintre afecţiuni,ci îmi doresc să mă afund nebuneşte în periculoasele şi

Sandy Manase

370

necruţătoarele valuri ale celei mai sălbatice pasiuni.Vreau nespus de mult să fuzionez cu tine şi prin intermediul dansului,îl îmbie ea cu un zâmbet provocator. - Mereu găseşti metoda perfectă pentru a ma incita,declară el,încetând să mai opună rezistenţă. Ajunşi pe scenă,Sigrid observă că el încă se simţea stingherit,şi,pentru a nu începe cu stângul,fetei îi veni o idee ce avea să remedieze stânjeneala şi uriaşa lui inflexibilitate. Trase adânc aer în piept şi-i zise: - Uite cum o să aranjăm.Sunt conştientă că nu suporţi să ţi se spună ce să faci,aşa cum nici eu nu admit să mi se dea porunci.De altfel,ştii bine că de când ne străduim să menţinem această relaţie ciudată,deşi sunt o fire posesivă şi autoritară,te-am lăsat întotdeauna pe tine să conduci.Acum o să fie necesar să suporţi să ofer eu toate indicaţiile,iar tu o să le execuţi fără să protestezi,fără să mi te împotriveşti prin sfidare.De această dată,nu suntem adversarii ce se provoacă pentru a-şi măsura forţele,ci încercăm să ne întărâtăm unul pe altul doar pentru a deveni cei mai excepţionali aliaţi. - De acord,încuviinţă Luca zâmbitor.Ştii...iubito,am bizara impresie că seara asta a început acum sute de ani.Am trecut prin atâtea stari distincte,încât mă simt epuizat spiritual şi sleit de putere din punct de vedere fizic,dar n-aş vrea să se sfârşească vreodată. - Am eu cel mai potrivit leac. - Ştiu,o întrerupse el nespus de mândru,nelăsând-o să mai continue pentru a-i dovedi că ştia deja răspunsul.O să mă sechestrezi din nou într-un spaţiu atemporal.O să transformi micile secunde în veacuri nepreţuite. - Doar alături de tine pot să fac asta,şi nu trebuie să irosesc această şansă minunată a vieţii.Când totul o să se sfârşească,când noi doi nu o să mai fim împreună...ei bine,nu vreau să stric momentul cu preziceri sumbre,pentru că oricum ce o să mai urmeze după,este mult prea insignifiant... Sigrid îşi alungă din minte absolut orice gând negativ,şi încercă să-şi inducă o stare de relaxare desăvârşită pentru ca să îi poată insufla şi lui aceeaşi adecvată dispoziţie. - Pune-ţi mâinile pe şoldurile mele. Luca folosi o atingere atât de timidă şi de nesigură,încât Sigrid se descurajă puţin,pierzându-şi speranţele strălucite de mai înainte.Era absolut necesar să apese pe nişte butoane magice pentru a-l pune în funcţiune,asta dacă nu îşi dorea să danseze un dans înflăcărat cu o persoană inertă,care se dovedea mult prea reţinută pentru aşa ceva. - Strânge-mă mai cu putere ! Acesta o strânse cu forţă,dar mişcarea n-avea nimic de-a face cu ritmul unui dans pasional,ci mai degrabă cu o brutalitate grosolană.Iar atunci,fetei îi veni o altă idee strălucită.Consideră că mult mai potrivit ar fi fost ca mai întâi să-l facă să se destindă,să fie din ce în ce mai atras de posibilitatea de a o poseda prin dans,pentru ca într-un final să se debaraseze total de acea aspră rigiditate. - Bine,domnule scândură.Jucaţi-vă rolul de statuie în continuare.O să mă ocup eu de reanimarea sângelui din vene,îl înştiinţă ea printre zâmbete şirete. Se întoarse fulgerător şi-şi lipi cât mai bine spatele de pieptul lui viril.Îi apucă mâinile cu îndrăz-neală şi i le aşeză cu fermitate pe şoldurile ei cele voluptoase,continuând să le menţină pe ale sale deasupra alor lui pentru a-i putea ghida astfel mişcările.Treptat,doar cu ajutorul acelei acţiuni,Luca simţi că un ritm fierbinte începe să-l străbată năvalnic din cap până în picioare.De fapt,putea să-l reprime,să-i spună că n-are rost să mai încerce şi să părăsească scena aia intimidantă.Sau putea să lase un Luca mai libertin să iasă la suprafaţă. Pentru un moment,Sigrid crezu că tânărul o să abandoneze acel joc,când brusc îi simţi mişcările căpătând o tentă mult mai hotărâtă.Degetele lui păreau să nu mai cunoască oprelişti,şi se porniseră să alerge într-un mod cu adevărat obraznic pe şoldurile,dar şi pe fesele fetei.Atât de mult îşi inten-sificase această pipăială ritmică,încât Sigrid de abia atunci realiză că se aruncase de bunăvoie în faţa furtunii pasionale ce stătea să izbucnească dintr-însul.Cum putuse să fie atât de naivă,crezând

Joaca de-a destinul

371

că Luca avea să dea dovadă de moderaţie?Într-adevăr,dansul nu făcea parte dintre lucrurile ce-l tentau,însă ştia că atunci când acesta îşi propunea ceva,nimeni nu-l putea întrece,că perseverenţa şi ambiţia lui nu cunoşteau nicicând limite.Gemu înăbuşit din pricina constatării recent realizate,dar şi din cauza degetelor lui extrem de pricepute. - Gata! Cam atât cu încălzirea,îl anunţă ea şi-i scăpă vijelios din braţe.Cred că eşti pregătit. Sigrid se îndepărtă câţiva paşi pentru a-şi lua elan,iar apoi sări nebuneşte şi i se agăţă sălbatic de gât,încolăcindu-şi straşnic picioarele în jurul taliei lui.De această dată,Luca fu cel care scoase un sunet nedesluşit,dar reuşi să o prindă cu o excelentă precizie,pregătindu-se să o susţină cu forţă . - Domină-mă ! îl îndemnă fata autoritară.Obligă-mă să-mi coordonez mişcările strict după trupul tău înfierbântat.Ascultă ritmul muzicii graţioase,dar totodată comandă-mă fără pic de milă. Luca nu-i răspunse,dar îşi porni de îndată devastatorul atac.Îşi încleştă sălbatic degetele în părul negru şi,susţinând-o doar cu ajutorul unei singure mâini,începu să o legene în sus şi în jos într-un ritm atât de halucinant,încât fata se trezi deodată că îl suplică să pună capăt acelei dulci torturi. - Nu pot,îi strigă ea cuprinsă de disperare.Am greşit când ţi-am cerut aşa ceva.Nu ştiam la ce mă expun. - Nu fi proastă.Începe să îmi placă şi mie.Vrei să-mi tai cheful cu atitudinea ta de laşă? - Laşă?!se indignă fata cu ochii măriţi de ciudă,fierbând de o furie crâncenă.Cine îndrăzneşti să zici că este laşă,idiotule?!Lasă-mă jos,îi ordonă mânioasă şi începu să-l lovească cu pumnii în spate. Luca râdea cu mare poftă,chiar de Sigrid îl lovea în toată regula,fără pic de menajamente,fără să-i pese că ar putea să-l rănească.Modul în care acesta continua să se amuze necontenit,o convingea că,deşi deloc inofensive,loviturile sale brutale nu-l afectau câtuşi de puţin,ci-l încântau şi erau exact îndemnul ideal pentru ceea ce-şi propuseseră să realizeze printr-acel dans.Iar în momentul când mâinile lui începură iar să-i exploreze trupul cu aceeaşi febrilitate,Sigrid îşi descleştă pumnii şi decise să capituleze,începând să-şi plimbe şi ea palmele pe spatele lui în acelaşi ritm nerăbdător în care-şi conducea el mângâierile pe trupul ei. Aceea fu ultima noapte petrecută în acel loc,căci Sigrid îşi respectă promisiunea şi nu mai reveni.

Sandy Manase

372

Capitolul 52

O iubesc și totuși mi-e teamă să nu ne plictisim. Uneori,ne prefacem dinadins că suntem plini de draci...Suspansul crește.

~ Frederic Beigbeder ~

În acea seară,Sigrid se zvârcolea şi nu putea să închidă un ochi.Ştia prea bine că dacă nu îşi va asculta acel impuls lăuntric,avea să aibă cu siguranţă o frumoasă noapte albă,însă nu îşi dorea să stea de veghe în timp ce o sumedenie de gânduri i-ar fi colindat mintea confuză.Poate că totuşi era necesar să ia un somnifer pentru a se asigura că va dormi buştean până dimineaţă.Dar visele? tresări ea.Cum va putea să-şi stăpânească visele ciudate ce o torturau,ideile nonconformiste pe care îşi dorea să le pună în aplicare,toate nebuniile pe care avea mare chef să le experiementeze?Uneori nu era chip să le înfrâneze nici măcar prin puterea minţii,aşadar ce efect ar fi avut atunci o pastilă ? Adevărul era că amintirile începuseră să o tulbure iar.Ghemuită sub pătura călduroasă,Sigrid nu se putu abţine să nu ofere cale liberă acelor cugetări persecutoare care,în mod clar,erau nocive.Aşa că îşi aminti;îşi aminti că din cele mai dezastruoase cuceriri ale lui Luca,una putea fi catalogată cu desăvârşire una dintre cele mai proaste,frivole şi ordinare fiinţe de sex feminin cu putinţă,deoarece Brânduşa(până şi numele este penibil) era definiţia perfectă a superficialităţii crase,a imbecilităţii majore,a mediocrităţii întruchipate,fapt pentru care,Sigrid nu era capabilă sa conceapă că adoratul ei Luca,putuse să aibă o relaţie cu un specimen atât de trivial. În mintea ei,acesta era un element într-atât de grotesc,încât atunci când se întâmpla ca memoria să reînvie abjecta legătură,deşi era absolut convinsă că totul se petrecuse în realitate,nu era în stare să claseze o astfel de absurdidate decât dacă o încadra în domeniul fantasticului.Totuşi,nici măcar o intensă plăsmuire a imaginaţiei nu se dovedea o metodă suficient de puternică pentru a-i putea înfăţişa realist o asemenea inepţie.Şi,ca şi cum n-ar fi fost suficient de caraghioasă situaţia,Sigrid îşi reamintea că o cunoscuse pe acea fătucă în copilărie.Niciodată nu se îndoiese că era o persoană cu abilităţi mentale reduse,fiindcă sărmana fiinţă era atât de netoată,încât atunci când o fată mai pusă pe şotii îi punea piedică într-un mod absolut intenţionat,ea nu era capabilă nici măcar să detecteze gestul maliţios,declarând cu voioşie că s-a împiedicat singură.Dădea dovadă de o stupiditate atât de penibilă,încât Sigrid era încredinţată că aceasta avea să atingă pe viitor pragul unui cretinism acut şi fără leac.Nu presupusese prea greşit,căci puştoaica nu îi înşelă aşteptările şi,cât mai curând, se converti într-un monument grandios al prostiei femeieşti.Într-adevăr,avea posibilităţi materiale să-şi cumpere cele mai costisitoare şi pestriţe vestimentaţii,să se cocoaţe pe tocuri de cât mai mulţi centimetri posibili,să se machieze excesiv cu sclipiciuri şi fonduri de ten ce-i ofereau o alură de bronz proaspăt,însă căpătat în mod nefericit,fiindcă straturile erau atât de multiple,încât surplusul era mai mult decât evident,dar şi mai mult decât ridicol.Atunci când defila pe stradă era o cocotă extrem de simpatică,o candidată ideală pentru un viol în tufişuri,o fiinţă la care aparenţele redau cu fidelitate însăşi caracterul,fără să existe deloc vreo cale să descoperi şi altceva la ea,decât un aspect fizic oarecum provocator,dar nici măcar într-acela nu se putea afirma că excelează.Figura îi era nemaipomenit de comună-chip de pipiţă autentică,care clipeşte suav din gene pentru a mai acapara în plasă încă un fraier,un nas excesiv de proeminent,ce îi strica şi puţinele trăsături drăguţe ale feţei,iar la corp,era o fată ca alte zeci de mii,având câteva curburi generoase şi un mers exclusiv înţepat pentru a i le pune în valoare.În fond,sărmana era o fiinţă demnă de milă,iar Sigrid ar fi

Joaca de-a destinul

373

compătimit-o,dând dovadă de indulgenţă,şi fiind conştientă că ea nu dispune de altceva decât de un biet trup şi un greu cap gol,purtat cu mare mândrie pe umeri,deşi semnificaţia vanităţii nu ar fi putut fi explicată sub nicio formă la o persoană atât de nătângă precum ea.Toate aceste amănunte erau,cu siguranţă,nişte dovezi însemnate ale personalităţii ei nule,şi tocmai din pricina certitudinii lipsei sale totale de valoare,Sigrid refuza uneori să creadă că acea Brânduşa putuse să fie partenera lui Luca,chiar şi pentru o unică oră.Imposibil,era o glumă de cel mai prost gust,o farsă stupidă de întâi aprilie,un simplu pariu pus cu băieţii-trebuia să existe ceva anume care să explice legătura aceea absurdă.Luca nu era cel care să se coboare la un nivel într-atât de josnic,dar totuşi,realitatea demonstra în mod evident că o făcuse.Într-adevăr,era profund conştientă că o folosise pentru pură distracţie,dar de ce un individ inteligent precum el,care era capabil să cucerească orice femeie îşi propune,acceptase un astfel de rebut?!De câte ori îşi reamintea,tot de atâtea ori constata amărâtă,că nu găsea niciun răspuns satisfăcător,ci că făcea tot soiul de supoziţii doar cu scopul de a-şi salva idealul pentru a nu ştiu câta oară. Brusc,azvârli pătura de pe ea,simţind că se sufocă.De fapt,toată această căldură care răzbătea din adâncul fiinţei ei nu se datora nicidecum zăpuşelii naturale dintr-o seară toridă de vară. Nici nu îndrăznea să se gândească la motivul real care o înflăcăra într-o asemenea măsură.Prefera să o facă pe neştiutoarea.Uneori era mult mai confortabil să se complacă într-o stare delăsătoare,cu uşoare tente de lenevie.De ce să-şi analizeze trăirile necontenit? În fond,mereu descoperea numai lucruri bizare,anormale,ce nu se încadrau în tiparele cele mai des întâlnite în societate.Ea făcea notă discordantă cu trăirile acestea contradictorii şi duse mereu la extrem.Poate că era timpul să reintre în normalitate,să-şi propună doar nişte scopuri elementare,şi să nu mai exploreze intens teritoriile necunoscute.Dar o atrăgeau iremediabil...cum putea să renunţe?Trăia pentru a descoperi în fiecare zi noi senzaţii,sentimente,trăiri.Îşi dorea să le cunoască şi pe cele mai abstracte,respingătoare,dure-roase.Niciodată nu i-ar fi fost de ajuns.Ştia că limitele necunoscutului nu pot fi atinse,dar îi plăcea să alerge către ele.Nu conta că nu ar putea niciodată să ajungă la un final.Ceea ce descoperea de-a lungul drumului sinuos o umplea,o completa,o făcea să simtă că reprezintă cu adevărat o fiinţă.Ni-micnicia ei intra teribil în contrast cu plenitudinea ce i se dezvăluia zi de zi.Viaţa ei nu era anostă pentru că mereu se afla pe un drum.Indiferent că acea cale îi pricinuia suferinţă,sau,din contra,o fericea,ştia că nu era deloc monotonă. Era uimitor să trăieşti şi să poţi simţi toate durerile sau bucuriile până în cel mai adânc colţişor al sufletului.Inima să tresalte dorind să-şi exprime fericirea,pe când alteori să încerce să evadeze din piept pentru a nu mai fi sclava suferinţei.Ciudat,dar chiar nu-şi dorea deloc să renunţe la acest trai furtunos.Desigur,mai avea şi un motiv suprem ce îi oferea putere nelimitată,îndemnând-o să nu se mulţumească cu normalitatea unei societăţi banale:Luca.Faptul că reuşise să întâlnească o persoană care să-i împărtăşească dorinţele şi concepţiile cu aceeaşi fermă convingere,o făcea să-şi dorească să continue drumul până şi dincolo de viaţă. Totuşi,acum se răsucea de pe o parte pe alta,negăsindu-şi locul.Patul i se părea prea mic pentru măreţia sentimentelor care se zbăteau sălbatic în interiorul ei.Dar era absurd.Nici măcar nu ştia ce dorea,cărui fapt i se datora această nelinişte covârşitoare...sau iar o făcea pe naiva în mod ipocrit ? Nu,nu,nu!Iarăşi gânduri ce năvălesc,chinuind fără un strop de compasiune.Răvăşesc absolut totul în calea lor şi înceţoşează mintea,aducând-o aproape în pragul nebuniei. Sări ca arsă la marginea patului.Nu mai suporta acest razboi ce se pornea împotriva ei din ce în ce mai aprig.Fără să se mai gândească la consecinţe,azvârlindu-şi raţionalitatea pe fereastră,se repezi către uşă.Înşfăcă halatul şi apăsă brutal clanţa.Spera ca zgomotul să nu-i fi trezit pe ceilalţi patru tineri.Da,gândise bine.Patru,deoarece era convinsă că nici Luca nu dormea la această oră. Păşind în hol,îşi reaminti că uitase exact ce era mai important.Se întoarse pe călcâie,şi intră din nou în dormitor.Deschise un sertar,iar apoi îşi strecură o mică sticluţă în buzunarul halatului.

Sandy Manase

374

O porni pe scări,în jos,sperând să îl găsească în salon pe cel care era pricina tulburării sale. Într-adevăr,Luca stătea trântit pe eleganta sofa din măreaţa sufragerie.De fapt,nici pentru el patul nu fusese suficient de încăpător.Încercase să se lupte cu gândurile năvalnice,însă în zadar.Atunci hotărâse să-şi găsească refugiul în salon.De fapt,spera din toată inima ca şi Sigrid să treacă tot prin aceleaşi stări cumplite şi neliniştitoare. Mintea omului e cel mai teribil duşman,medita el în liniştea nopţii.Poate fi controlată pentru a realiza lucruri inimaginabile şi,cu toate acestea,uneori propriile gânduri se joacă atât de mult,încât te transformă într-o marionetă.În mod dubios,nu le mai mânuieşti tu pe ele,ci ele pe tine. Cugetarea îi fu brusc întreruptă,deoarece paşii fetei răsunau pe scări.În tăcerea nopţii putea să îi audă clar.Îşi pipăi buzunarul cămăşii,ca şi cum ar fi verificat dacă îi lipsea ceva.Zâmbi mulţumit. Sigrid pătrunse încetişor în salon.Încercă să scruteze cu privirea întreaga încăpere cufundată în beznă.Căută întrerupătorul pe bâjbâite,deşi n-ar fi fost nevoie să mai aprindă lumina.Putea să îl simtă.Prezenţa lui era atât de magnetică,încât chiar şi pe întuneric l-ar fi descoperit cu uşurinţă.Din păcate,nu mai apucă să realizeze ceea ce intenţiona.Vocea lui răsună pe un ton serios,puţin aspru. - Nu aprinde lumina...ştii că nu e nevoie... Are dreptate,gândi Sigrid buimacă.Se îndreptă spre canapea şi se aşeză fix lângă el.Nimeri locul cu o facilitate incredibilă.Apoi,tăcere.Doar o tăcere de mormânt,în care nu reuşeau să răzbată nici măcar sforăiturile lui Brayton de la etaj.Nici unul din ei nu zise nimic o bună bucată de vreme,încât momentul devenea de-a dreptul penibil.Păreau doi necunoscuţi. Când mâna lui se strecură pe sub halatul ei de mătase,mângâindu-i suav picioarele,fata îndrăzni să spună pe un ton domol,păstrând o atitudine cât mai calmă cu putinţă : - Luca...poate că ar fi mult mai bine să aprindem lumina şi să bem ceva.Desigur,putem discuta în linişte pentru a nu-i deranja pe ceilalţi. - Da...o aprobă el,ca şi cum tocmai ar fi fost scos dintr-o stare de visare şi adus brusc la realitate. - Atunci...încercă ea să-i atragă atenţia,deoarece mâna lui încă stăruia sub halatul său. - Mă scuzi,zise el şi îşi retrase braţul puţin iritat,căci fusese nevoit să-şi întrerupă mângâierile. Tânăra vru să se ridice pentru a aduce ceva de băut,însă el o prinse cu fermitate de braţ. - Îţi aduc eu ce doreşti. - Mulţumesc,dar nu e nevoie.M-am oferit eu mai întâi. - Câtă amabilitate,o ironiză el subtil.Deci,chiar insist. - Atunci ca să fim chit,o să te servesc şi eu,replică Sigrid cu şiretenie. - De acord.Sticla de whisky se află pe măsuţă,exact în faţa ta.Dacă îmi vei umple paharul gol,ţi-aş fi recunoscător şi ţi-aş reîntoarce serviciul. Sigird observă abia acum sticla de băutură.Nici nu îşi dăduse seama că el băuse,mai ales pentru că părea mai lucid ca niciodată,şi chiar într-o dispoziţie bună.Mai că simţea că ştie ceva ce ei îi scapă din vedere.Însă,probabil imaginaţia ei prevedea iarăşi scenarii fantastice şi neverosimile. Luca se îndreptă către bar pentru a-i aduce un suc.Ştia bine că tânăra nu prea se dădea în vânt după băuturile tari.Gânditor,lăsă sucul să curgă uşor în pahar.I se părea că ceva nu era în regulă cu ea.Părea distrată,nelinştită şi dubios de amabilă. Profitând de faptul că Luca era întors cu spatele la ea,Sigrid scoase mica sticluţă din buzunar şi deşertă tot conţinutul în whisky.Apoi,se grăbi să o ascundă iar în buzunar,însă deşi Luca întârziase suficient,nu mai avu timp.Speriată că acesta ar putea să bănuiască ceva,o aruncă jos,încercând pe cât posibil să execute o mişcare subtilă,şi nicidecum bruscă.Reuşi cu brio,fiindcă Luca reveni lângă ea,oferindu-i sucul cu zâmbetul pe buze.Nu observase nimic şi părea chiar mai vesel decât înainte. - Mulţumesc,zise ea recunoscătoare.Şi whisky-ul tău este pregătit... - Îţi mulţumesc şi eu.

Joaca de-a destinul

375

Când Luca sorbi prima înghiţitură din băutură,mâinile ei începură să capete un uşor tremur,încât chiar vărsă şi câteva picături de suc. - S-a întâmplat ceva? Pari puţin încordată... - Nimic,îl linişti aceasta,încercând pe de altă parte să îşi revină.Sorbi şi ea la rândul ei din paharul cu suc.Ochii lui Luca sclipiră într-un mod ciudat şi inexplicabil. Se aşeză din nou lângă ea,luând-o complet prin surprindere atunci când se repezi deodată la gura ei.Aceasta mai că îşi scăpă paharul din mână.O săruta cu atâta patimă,încât Sigrid simţea că nu era vorba numai de un simplu sărut,care dezvăluia doar pasiunea lui obişnuită.Avea tente lacome,ca şi cum şi-ar fi dorit să prelungească aceste clipe la infinit,crescându-le intensitatea din ce în ce mai mult.Brusc,constată că şi ea îi împărtăşea dorinţa arzătoare.Prin urmare,se aruncă la rândul ei în acel abis,renunţând la oricare fărâmă de luciditate.Însă,din păcate,tocmai când pofta ei creştea,Luca îşi desprinse fulgerător buzele,se ridică şi luă iarăşi în mână paharul cu whisky.Se simţea atât de înfierbântat,încât dădu toată băutura peste cap.Nu mai lăsă nicio picătură pe fundul paharului. Sigrid era frustrată.Sărutul acela o excitase mult mai mult decât ar fi fost normal.Şi-ar fi dorit să facă dragoste cu el,acolo pe canapea,în liniştea nopţii,în timp ce ceilalţi dormeau fără nicio grijă.Cu astfel de gânduri prin minte,se simţi deodată cuprinsă de o arşiţă aprigă,fapt pentru care bău tot sucul din pahar pentru a o potoli.Acum zâmbea şi aştepta răbdătoare. Luca vru să-şi reia locul pe canapea,însă o ameţeală puternică îl năuci.Fu cât pe ce să îşi piardă echilibrul,deşi n-avea habar din ce pricină avea astfel de simptome neplăcute. - Nu prea eşti rezistent la băutură,îl ironiză ea,abia ascunzându-şi un surâs uriaş de satisfacţie. - Cred că glumeşti.În afară de paharul pe care tocmai l-am băut,mai poţi pune la socoteală doar unul.Nu mă îmbăt atât de uşor,Sigrid. - Mai bine renunţăm la tatonarea asta a terenului.Vino lângă mine,dragule.Vreau să fiu a ta... Luca nu putea refuza o asemena propunere incendiară.Entuziasmat peste măsură,se grăbi să se arunce asupra fetei,dar deodată vederea i se înceţoşă îngrijorător.Se clătină iar,simţind că o panică inexplicabilă îl cuprinde.Nu ştia cărui fapt i se datora această stare dezagreabilă,căci era imposibil ca numai două pahare de băutură să-l fi năucit atât de tare.Ar fi vrut să-i spună şi ei ce simptome îşi făceau apariţia,însă se părea că până şi luciditatea îi fusese perturbată.Totuşi,reuşi să-i pronunţe numele,în timp ce se sprijini de marginea canapelei pentru a nu se dezechilibra total. - Sigrid... - Hai,iubitule...nu vrei să facem dragoste? se pisici ea pe o voce răsfăţată,deloc caracteristică. - Sigrid,nu mă simt bine... Probabil Luca se aştepta ca fata să sară,să-l întrebe ce simte şi să-l ajute cu tot ce era posibil.Însă când o auzi izbucnind într-un râs diabolic,crezu că simpotomele se agravaseră în mod rapid,rele-vându-i acum o realitate complet falsă.Din fericire,nu era deloc nebun,dar Sigrid chiar râdea în loc să-l ajute.Enervat la culme de atitudinea ei,care denota o nesimţire uriaşă,o întrebă furios : - De ce dracului râzi?Nu ştiu ce am şi nici nu glumesc.Am impresia că se învârte pământul cu mine.Mă simt groaznic.Niciodată nu m-am simţit atât de cumplit de rău. - Şi de abia începe să-şi facă efectul,râse ea şi mai tare. Luca nu se mai putea ţine deloc pe picioare în ciuda efortului depus.Se lăsă să se prăbuşească pe podea şi îşi sprijini capul de marginea canapelei. - Ce...ce efect ? întrebă el cu teamă în glas. Sigrid râdea şi iar râdea.Refuza cu încăpăţânare să-i răspundă.Însă ironia sorţii îl făcu pe Luca să îşi arunce privirea unde aruncase sticluţa incriminatoare.O ridică cu mâinile tremurânde,urlând: - M-ai otrăvit,blestemato ! Se târî la picioarele tinerei,după care o înşfăcă sălbatic de marginea cămăşii de noapte.Ţesătura fină se sfâşie neputincioasă sub revărsarea mâniei lui uriaşe.

Sandy Manase

376

- Încetează! ţipă ea încercând să se apere.Otrava nu este letală.Doar vei simţi cum este să te afunzi în cele mai torturătoare chinuri posibile.Vei cunoaşte infernul pentru câteva clipe!Va fi o experienţă atât de marcantă,şi cu toate astea,îţi va testa rezistenţa şi îţi va oferi noi senzaţii.Închipuie-ţi:să ai posibilitatea să te scalzi în focul nemilos al infernului,dar ştiind că vei reveni apoi la normalitatea anterioară.Exact ca şi cum ai putea să te arunci într-un abis pentru a-l explora,fără să existe riscul unei distrugeri complete...nu este fascinant? concluzionă ea total extaziată. -Mă arde,idioato! Simt că iau foc pe dinăuntru,ţipă el,descheind fulgerător nasturii de la cămaşă. Doar zărindu-i pieptul dezgolit,Sigrid se năpusti cu sălbăticie asupra tânărului.O mâna o dorinţă infernală.Nu o interesa câtuşi de puţin că îi putea accentua chinul printr-acele gesturi necugetate.Îl dezbrăcă de cămaşă şi îi depuse o ploaie de sărutări pe întregul piept.Luca simţea că se scufundă în cele mai torturătoare dintre tenebre.Dumnezeule,ce contrast incredibil i se înfăţişa în cea mai depli-nă splendoare:pe dinăuntru simţea un foc colosal,care îl ardea cu o furie devastatoare,iar la exterior se răcorea cu săruturile ei lacome.Buzele fetei se plimbau pe corpul lui încins,acordându-i clemenţă în cumplitul infern în care se zbătea.Fiecare atingere îl delecta,înlocuindu-i durerile cu desfătări.Se adâncea într-o agonie atât de dulceagă,de îngăduitoare,care merita într-adevăr explorată până la limita imposibilului,chiar şi cu enorme riscuri asumate. Deodată,izbucni în râs,nemaiputând să-l stăpânească.Sigrid se sperie de-a binelea,crezând pentru un moment că exagerase şi că acesta nu era capabil să suporte un asemenea chin neomenesc.Dar se înşelă amarnic,fiindcă el se simţea stăpân absolut peste infernul care-l înconjurase.Motivul veseliei lui subite şi exagerate era unul mult mai sinistru. - Încă nu simţi? zâmbi el,lăsându-şi limba să cutreiere nestingherită prin gura ei catifelată. - Ah,gemu Sigrid,înnebunită de plăcerea pe care i-o oferea buzele lui pricepute.Ba da...simt că te doresc atât de mult,încât râvnesc să nu îmi mai desprind niciodată trupul de al tău.Vreau să faci parte din fiinţa mea pentru eternitate,iubitule. - Sigrid...o întrerupse el.Fii serioasă.Nu la asta mă refeream. - Dar la ce ? întrebă ea profund mirată şi privindu-l cu ochii mari. - Şi eu te-am otrăvit,îi mărturisi el,dându-i lovitura de graţie. Sigrid izbucni şi ea în râs.Râdea cu o asemenea poftă,încât aproape că îi dăduseră şi lacrimile.Era convinsă că el glumea sau o testa pentru a vedea cum reacţionează.Nici măcar nu lua în considera-re varianta că ar fi otrăvit-o.Refuza cu îndârjire să-l creadă capabil de o asemenea atrocitate. Din păcate,expresia feţei lui reflecta o seriozitate extremă,iar Sigrid fu nevoită să admită că exista posibilitatea ca acesta să nu fi glumit deloc.Treptat,îi dispăru orice urmă de zâmbet prostesc de pe chip,căci îngrijorarea pusese acum ferm stăpânire pe ea. - Ai fost în stare să mă otrăveşti,nenorocitule ?! El gemu şi o împinse cu brutalitate.Noi senzaţii chinuitoare îşi făceau simţită prezenţa.Arsurile resimţite deveneau din ce în ce mai intense.Un adevărat foc îl mistuia pe dinăuntru fără strop de compătimire.Probabil acest lucru ar fi putut fi categorisit drept nebunie curată,însă nu-l interesa câtuşi de puţin suferinţa-i momentană.O alinare îl consola,învăluindu-l într-o euforie inexplicabilă şi totodată atât de satisfăcătoare:Sigrid avea să treacă printr-aceleaşi chinuri. Încercă să se ridice pentru a se aşeza pe canapea,dar fu cuprins de frisoane.Era incredibil!Acum câteva momente se perpelea în cel mai arzător foc.Cum putea să fi trecut în cealaltă extremă atât de fulgerător ?Paradoxal,simţea nevoia căldurii predecente.Îşi dorea să redobândească focul acela util pentru a calma frigul neîndurător care îl cuprinsese.Fiori de gheaţă îl străbăteau de-a lungul şirii spinării cu o impertinenţă teribilă.Nici dacă s-ar fi aflat afară,complet dezbrăcat,în plină iarnă,nu ar fi putut să cunoască o astfel de stare teribil de dezagreabilă.Până şi inima şi-o simţea îngheţată.Ori nu mai reuşea el să conştientizeze,ori chiar bătaile erau de abia perceptibile,şi i se încetineau odată cu chinul ce-l măcina tot mai cumplit.

Joaca de-a destinul

377

Scoase un geamăt profund şi încercă să tragă o pătură de pe canapea pentru a se acoperi.Din ne-fericire,nu ajunse,iar Sigrid nu făcea nimic pentru a-l ajuta.Rămăsese pur şi simplu împietrită la vederea spectacolului sfâşietor care se desfăşura în faţa ochilor săi. Înnebuni de groază gândindu-se că dacă el nu minţise,avea să treacă prin aceleaşi chinuri.Acum aproape că i se părea că exagerase şi comisese o nebunie.Sau poate că nu ?Ce naiba?!Trebuie să încerc să nu mă supun aceluiaşi imens supliciu,gândi aceasta.Îngrozită,reuşi să-şi reia într-un final cursul mişcărilor.Clipele anterioare o ţinuseră suspendată în timp,cu simţurile complet anihilate. Vru să se îndrepte spre uşă.Era necesar să facă ceva,orice! Mintea îngrozită şi înceţoşată nu îi per-mitea să întrevadă nicio cale sigură de evadare din calea cruntei torturi care o aştepta,dar cu toate acestea,dorinţa ei de a încerca să se salveze o îndemna să-şi continue lupta. Plan eşuat.Luca o prinse de picioare tocmai când era pregătită să părăsească în grabă încăperea. - Unde fugi,blestemato? ţipă el. - Lasă-mă să mă salvez,îl rugă ea. - Tu ai să stai cu mine aici până când chinul va lua sfârşit.Dacă o să cad în infern,tu mă vei ţine de mână,iar dacă vom reuşi să ne salvăm şi să urcăm în paradis,atunci vei zbura cu mine pe cele mai înalte şi splendide culmi.Agonie şi extaz,râse el.Mereu împreună,nu uita ! - Să te ia dracu’de nebun,urlă ea,încercând să scape din strânsoarea braţelor lui puternice. Din păcate,toate încercările eşuară lamentabil,şi se prăbuşi peste el neputincioasă.Luca o strânse în braţe pentru a se asigura că nu-i mai scapă. Ce bine ar mai fi fost să se poată cuibări la pieptul lui,desfătându-se cu tandre mângâieri.Însă momentul fatidic sosi.Otrava nenorocită îşi făcea încet efectul,făcându-i cunoscute şi ei senzaţiile deja descoperite de Luca.Când simţi primele arsuri devastatoare,avu impresia că,pur şi simplu, înnebuneşte doar din cauza durerilor ascuţite.Se zvârcolea atât de straşnic,încât tânărul fu nevoit să depună eforturi uriaşe în ciuda propriei dureri,pentru a o putea stăpâni.Prin urmare,îi împinse mâinile la spate,ţinându-i-le strânse cu fermitate,acţiune ce se dovedi destul de dificilă din cauza smuciturilor ei animalice. - Îndură-te,Luca ! Nu o să rezist ! urlă ea disperată. - Oh,ba da.Eşti mult mai puternică decât crezi. - Nu sunt.Sunt doar o biată fiinţă care nu ar rezista la un asemenea supliciu. Încercă o ultimă evadare din braţele lui.Norocul îi surâse şi aproape că reuşi.Sprijinindu-se de piesa de mobilier cea mai apropiată,încercă să se târască.Spre ce?Nici ea nu ştia.Raţionalitatea îi dicta doar că trebuie să-şi înlăture cumva chinul acela distrugător,să stopeze efectele otravei. Luca nici nu se mai repezi să o oprească.Deţinea metoda ideală pentru a o face să se răzgândească de una singură.Începu să râdă cu o poftă dementă. - Idioato! Am crezut că poţi fi considerată egala mea,dar cred că m-am înşelat amarnic.Haide,fugi laşo!Eşti atât de sensibilă,încât nu rezişti la o călătorie pe marginea infernului?Nu aşa îmi ziceai mai înainte?Hm...dar cum ar fi să cobori în el şi să nu mai ieşi?Nu-ţi rata şansa,proasto!Ai o ocazie unică,iar eu sunt alături de tine.Ce naiba mai vrei,fiinţă vulnerabilă ?! - Nu sunt vulnerabilă ! urlă ea,scrutându-l cu o privire ucigătoare.Niciodată n-am fost,iar tu ştii bine asta ! Niciodată n-am fost,niciodată ! răcni ea înfuriată. - Mă faci să mă prăpădesc de râs.Îţi pot simţi slăbiciunea cu uşurinţă.E atât de evidentă,încât tinde să devină aproape tangibilă.Uită-te la tine cum fugi ! Hai,ce mai aştepţi?Salvează-te,laşo ! Toate cuvintele lui îşi făcură efectul cu o rapiditate de-a dreptul uimitoare.Condusă de o furie devastatoare,aceasta se năpusti asupra lui împărţindu-i palme şi pumni.Îl lovea cu atâta sete,încât acesta se întreba năucit de unde găsea forţa necesară.După ce suportă o serie de lovituri nu tocmai drăgăstoase,Luca se decise să o pună ferm la locul ei.Trebuia să îi arate cine este bărbatul în caz că uitase din greşeală.Se rostogoli şi-şi luă locul de conducere:deasupra.

Sandy Manase

378

- De ce nu mori naibii odată?! urlă ea a neputinţă. - Şi cui să las splendoarea care se zbate acum sub mine asemenea unui mic animal hăituit?Nu scumpo,eu voi fi cel care te va devora până îţi vei da ultima suflare. - Demon ce eşti ! Nu îţi curge sânge prin vene.Nici iadul nu te-ar primi ! - Nu doar că îmi curge sânge prin vene,ci şi clocoteşte.Îl simt cum fierbe mai ales când e alimentat de mironosiţa de tine.Cu chipul ăsta angelic şi demonii te-ar privi plini de dorinţă.Da,cu siguranţă s-ar simţi ispitiţi de aura misterioasă care te înconjoară,de mireasma de inocenţă pe care o reverşi din plin,de candoarea surâsului tău enigmatic...oh,dacă ar şti alţii ce se ascunde în spatele acestei aparenţe profund înşelătoare...delira el fără oprire. - Taci! ţipă ea,încercând să-l oprească din această caracterizare deloc binevenită într-acele clipe fatidice.Taci,tâmpitule ! Taci odată ! - Oare ştii ce se ascunde?Ştii?Ştii?o întrebă Luca,strecurâdu-şi mâinile prin părul ei mătăsos şi trăgând fără strop de compasiune.Acelaşi demon de care mă acuzi şi pe mine că aş fi posedat.Chiar nu îţi dai seama,ticăloaso ? - Dumnezeule,întinde-te şi ia patura aia să ne învelim cu ea.Am nişte frisoane teribile. Luca reuşi să o apuce şi o trase jos,după care amândoi tinerii se înfăşurară în ea,şi se apucară strâns de mâini,privindu-se adânc în ochi. - Luca...eu ţi-am pus doar un somnifer foarte puternic.Curând o să adormi buştean,râse fata cu hohote nestăpânite.Probabil eşti extrem de alergic,şi de aceea au apărut reacţiile alea adverse cam urâte.Eu nu te-am otrăvit,netotule ! Cum ai putut să crezi că am fost capabilă de aşa ceva ?! - Dar sticluţa ? întrebă el derutat.Pe etichetă nu scria cum că ar fi vorba doar de un simplu somnifer,ci părea întocmai o otravă cât se poate de reală. - Nu ştii că atunci când pun în aplicare un plan,nu omit nici cel mai infim detaliu?Tocmai de aceea am încercat să îmi joc perfect rolul,însă m-am speriat rău când am aflat că tu...că tu chiar ai îndrăznit să... El o sărută dulce pe buze,simţind că durerea deja începe să dispară. - Atunci află că nici eu nu am comis o asemenea nebunie.Ştii...ţi-am pus nişte biete picături,însă probabil te-ai speriat aşa de tare,încât ţi-ai indus singură starea de rău.O să îţi treacă. - Deja mă simt perfect.Dar tu o să adormi şi eu o să pot profita de tine ! Luca râse profund amuzat.Deja începea să îşi simtă pleoapele grele. - Şi ce o să îmi faci ? O să mă torturezi ? - O să te mănânc tot.Ca pe un ursuleţ de ciocolată. Sigrid îşi duse rapid mâinile către gură şi şi-o astupă,ca şi cum tocmai ar fi comis o mare greşeală. - Ce-i ? Încă îţi mai este rău? - În mod cert.Tu nu auzi ce chestie siropoasă ţi-am zis?Ar fi trebuit să scrie pe prospectul pică-turilor acelora că efectul advers principal este împuierea minţii cu romantism.Oricum,de dorit tot te doresc.Îmi e mintea afectată de dezmierdări siloase,dar dorinţa mea este la fel de covârşitoare şi de neînfrânată. El o strânse în braţe cu drăgălaşenie şi o apucă strâns de mâini. - O să te ţin aşa toată noaptea.O să dormim coapsă lângă coapsă pentru a mă asigura că nu o să mă supui vreunei cruzimi insuportabile. - Promit să te cruţ astă seară,zise ea cu indulgenţă.

Joaca de-a destinul

379

Capitolul 53

Nu atât timpul care s-a scurs, cât felul cum bat minutele în inimile noastre face

cunoştinţa noastră mai veche sau mai nouă. ~ Thomas Hardy ~

În acea dimineaţă,Sigrid se trezise prost dispusă şi nimeni nu-i putea intra în voie.Nici măcar Reya şi Melissa nu aveau idee cum să mai învioreze atmosfera,aşa că într-un final deciseră să o lase să-şi revină din acea stare ursuză de una singură. Cele două încercau să urmărească la tv un serial,însă plimbările necontenite şi aiurite ale lui Sigrid,le perturba într-un mod absolut enervant întreaga atenţie.De fapt,acestea mai mult ghiceau desfăşurarea acţiunii,căci o siluetă agitată făcea ce făcea,nimerind constant în raza lor vizuală.Neli-niştita Sigrid,ba se ducea către bibliotecă să-şi aleagă un roman(deşi nu găsea titlul potrivit,şi mai revenea în speranţa că de astă dată va fi mai inspirată),ba se aşeza în faţa oglinzii şi începea să se aranjeze cu mare meticulozitate(de parcă urma să aibă cea mai semnificativă întâlnire din întreaga-i viaţă),ori se îndrepta către ferestre şi se juca mecanic cu jaluzelele,în timp ce arunca priviri atente afară(de parcă ar fi aşteptat sa sosească un musafir deosebit de important din moment în moment). Melissa fu prima ce decise să o întrebe ce nu era în regulă,deşi şi Reya observase strania agitaţie. - Ce tot te zgâieşti afară şi te plimbi în halul ăsta ?Te-a invitat Luca undeva şi mori de nerăbdare ? - Luca e la el în cameră,răspunse ea pe un ton indiferent. - Ah,s-a întâmplat ceea ce prevăzusem,interveni Reya cu un glas menţinut serios,deşi glumea.Am spus noi că atunci când o să ai o relaţie cu Luca,o să realizezi că nu îţi mai place de el.Ştiam că mai devreme sau mai târziu tot o să se producă inevitabilul. - Normal,completă şi Melissa cu o siguranţă de sine mult mai uriaşă decât a Reyei.Înainte tânjeai după el,fiindcă nu era al tău.Acum că l-ai obţinut,ţi-ai dat seama că este un tip normal ca oricare altul,şi că relaţia pe care râvneai să o ai cu el părea minunată doar pentru că era rodul imaginaţiei. - Oricum Luca nici măcar nu e foarte frumos,zise Reya glumeaţă.Nu-i aşa,Mely ? - Hai să zicem că e atrăgător,decretă ea.Are un şarm al lui,dar frumos în niciun caz nu este.Nici tu nu mă poţi contrazice. Sigrid dădu să o întrerupă,dar odată ce erau stârnite şi fixate asupra unei idei,cele două fete cu greu îşi mai opreau bârfelile.Problema era că oricât de inofensive ar fi fost aceste glume,Sigrid le lua uneori mult prea în serios.Era ciudat,dar considera că doar ea avea dreptul să-l jignească. - Atrăgător cu indulgenţă rămâne,stabili Melissa cu un ton grav.În plus,este atât de rigid,meticulos peste măsură,şi uneori scoţi vorbele de la el cu cleştele.Este un individ foarte ciudat şi plicticos.Ce să mai,este clar că te-ai săturat deja de el,şi e oarecum păcat pentru că noi mereu l-am considerat pe Luca perechea ta,chiar şi atunci când el era cu altele. - Veşnicul Luca,oftă Reya.Nu vrem să-l pierdem acum când îl simpatizăm.Mai dă-i o şansă. - Sunteţi nebune ? strigă Sigrid exasperată.Cum aţi crede că vreau să-l părăsesc,că m-am plictisit de el,că nu mă mai atrage?!Voi sunteţi conştiente de ceea ce spuneţi ?De când cuvântul „dragoste“ a pătruns în vocabularul meu,n-am putut niciodată să-l asociez cu alt nume decât al lui Luca.Voi credeţi că am suferit umilinţe,că am dus adevărate lupte emoţionale pentru un tip oarecare?Nu,am făcut sacrificii pentru că-l adoram,pentru că eram pregătită să fiu lângă el,dispusă fiind să-i stau alături atât timp cât ne va permite destinul.Ceea ce vedeţi voi la suprafaţă este exact precum vârful

Sandy Manase

380

unui iceberg,şi tocmai de aceea judecaţi în modul ăsta atât de prostesc.Nu-l cunoaşteţi deloc pe Luca ! le aruncă ea în faţă cu dispreţ. În cameră se lăsă deodată o tăcere stânjenitoare.Sigrid răsufla precipitat şi o uşoară tremurătură pusese stăpânire pe ea,în timp ce pupilele ochilor îi păreau pline de jăratec,fixându-le pe cele două fete cu o ură mocnită.Sângele deja îi curgea mult mai rapid şi sălbatic prin vene,în timp ce o stare periculoasă risca să o cuprindă,să-i înceţoşeze raţiunea şi să-i lase mintea persecutată numai de o cugetare nedreaptă,un gând malefic,care-i şoptea doar vorbe nespus de trufaşe:„Ce ştiu ele despre dragoste?Cunosc însemnătatea,deplinătatea şi profunditatea acestui sentiment la fel ca tine ?Habar n-au,căci consideră că majoritatea relaţiilor ordinare şi convenţionale sunt întemeiate pe autentică iubire.Câtă ignoranţă crasă ! „ Privi încă o dată chipurile lor uimite,simţind cum tot veninul vorbelor ce ar fi vrut să se reverse cu cruzime asupra lor,se reîntorcea spăşit în locaşul lui din interior,pentru că acolo era necesar să ră-mână de această dată.Dacă nu-şi stăpânea acele impulsuri răutăcioase nici când era vorba de nişte fiinţe într-atât de dragi,atunci asta nu putea semnifica decât un lucru :că era o ticăloasă lipsită de inimă.Nu putea să mai arunce fără pic de compasiune săgeţi învenintate,odată ce avea conştiinţa că acestea urmau să-şi atingă din plin ţinta,că aveau să producă cea mai cruntă durere şi ofensă.Era absolut necesar să-şi înfrâneze drastic această poftă bolnavă de contrareplică devastatoare.Măcar atunci când era vorba de cei dragi.Măcar atât. - Damian te-a mai căutat ? întrebă Melissa cu precauţie,dar fiind împinsă şi de o mare curiozitate. - Nu,răspunse ea şi izbi violent cu pumnul în noptiera din faţa oglinzii.Îţi vine să crezi că după tot acel interes pe care-l dovedea cu atâta îndrăzneală,s-a retras în tăcere şi nu mai dă niciun semn de viaţă ?! Un alt şobolan laş,comentă Sigrid dispreţuitoare.Mereu dau peste astfel de specimene. - Am impresia că te cam deranjează faptul că nu te mai caută,insinuă Reya. - N-are de ce.Ştii bine că eu îl iubesc pe Luca.În plus,chiar şi Damian cunoaşte lucrul ăsta. - Cu toate acestea,reîncepu Melissa pe un ton viclean.S-ar părea că îţi displace faptul că nu-ţi mai acordă nicio atenţie,că nu mai insistă absolut deloc,că te-a uitat cu desăvârşire. - Damian nu m-a uitat ! strigă ea revoltată şi înşfăcă o perie de pe noptieră,începând să-şi pieptene părul cu repezeală.Niciun bărbat care ajunge să mă cunoască măcar puţin,nu mai e capabil să mă uite vreodată,declară tânăra cu fermitate. - Tu chiar crezi că stă să plângă după tine?Nu i-a mers,tipul a încercat cât a încercat,iar apoi a renunţat.Cu siguranţă acum o ţine pe alta în braţe,iar Sigrid i se pare doar un nume comun,care nu-i inspiră nimic deosebit. - Niciodată ! Chiar şi de-ar fi cu zeci de alte femei,niciodată nu va putea uita că m-a cunoscut pe mine.Eu sunt diferită.Di-fe-ri-tă ! Mă înţelegeţi ?Damian nu o să mă uite.O să se obişnuiască cu gândul că n-a putut să mă obţină,dar nu o să mă poată da uitării în veci. - Nu pricep de ce te agiţi astfel.Îl iubeşti ? întrebă Reya fără ocolişuri. - Poftim ?! Cum să-l pot iubi pe fanfaronul ăla?!Mă irită cumplit aroganţa lui,îi detest preţiozitatea frazelor,iar întreaga lui atitudine trufaşă de persoană invincibilă,mă face să-l urăsc şi mai mult. - Ai grijă,fiindcă în anumite privinţe îi seamănă lui Luca izbitor de mult,râse Melissa. - Luca este unic,decretă Sigrid cu o seriozitate înfricoşătoare. - Şi atunci ce tot ai cu bietul Damian ? întrebă Reya contrariată. - Nimic,dar pur şi simplu nu pricep de ce a renunţat atât de uşor la luptă.Am considerat că este plămădit dintr-un aluat mult mai rezistent,că poate să treacă peste refuzurile mele,şi că e capabil să se străduiască mai mult pentru a mă cuceri.Dar s-ar părea că deţine un caracter mult mai slab decât îmi imaginam,căci altfel nu ar fi dat bir cu fugiţii atât de curând. - Totuşi,dacă ar fi insistat mai mult,ar fi obţinut ceva ? întrebă Melissa iscoditoare.

Joaca de-a destinul

381

- Bineînţeles că nu,râse Sigrid diabolic.Voiam să văd doar până unde merge,care îi sunt limitele şi cât ar fi dispus să rişte pentru a mă seduce.Poate că,într-un mod inconştient,caut o persoană care să lupte cu aceeaşi îndârjire cu care am luptat eu pentru Luca.Sau,poate că doream să îmi satisfac plă-cerea sadică de a-l fi văzut cum caută disperat metode care mai de care mai ingenioase,cum dă greş cu absolut toate,cum se afundă din ce în ce mai iremediabil în deznădejde.Iar la un moment dat să renunţe,să îşi irosească în van iluziile,să-şi tocească până şi cea mai infimă speranţă,constatând resemnat că mintea nu-i mai arată nicio cale convenabilă.M-ar încânta să trăiască toată viaţa alături de alta,în timp ce mă poartă pe mine în sânge,ştiind că exist pe acest pământ şi că n-am fost a lui niciodată,concluzionă Sigrid foarte zâmbitoare. Fetele îşi aruncară nişte priviri ciudate şi oarecum speriate,dar Sigrid le linişti pe dată : - Nu vă preocupaţi.M-am înşelat amarnic.Damian nu este omul care să se preteze la o asemenea misiune dificilă.Probabil aveţi dreptate şi deja şi-a găsit o femeiuşcă mediocră.Eh,atunci să-i fie de bine ! Îi doresc toată fericirea din lume,alături de ce muiere pofteşte sufletul său negru. Câteva minute mai târziu,Sigrid coborî la parter,şi tocmai se îndrepta către camera de zi,când auzi sunetul soneriei.Decise să deschidă,iar nu mică îi fu mirarea când în faţa ei apăru Damian însuşi. - Tu ?! Ce cauţi aici ? - Sigrid,ascultă-mă ! - Pleacă ! îi strigă fata furioasă şi vru să-i trântească uşa în faţă,deşi acesta încercă să se strecoare şi rămase în mod lamentabil prins exact într-însa. -Nu fi nebună ! Îmi striveşti braţul,fiară ce eşti ! După ce îşi mai bătu puţin joc de el,fata se îndură într-un final şi-i permise să se elibereze,dar îl opri ferm când acesta vru să înainteze şi să păşească în hol. - Câtă lipsă de delicateţe,adorata mea ! Mă ţii la uşă ? - Da.Nu o să îţi permit să murdăreşti această casă decentă cu caracterul tău infect. - Mai bine zis,admite că ţi-e teamă că ar putea să mă vadă Luca.Ia spune-mi sincer...mucosul tot nu are încredere în tine ? - Damian,uite ce e... - Demonstrează-mi că nu îţi este frică de el.Invită-mă înăuntru o clipă. După un moment de cugetare,Sigrid se dădu din calea lui,făcându-i semn să intre.Cu un zâmbet uriaş afişat pe chip,păşi în încăpere şi,spre marele lui noroc,îl observă pe Luca ce tocmai venea din salon.Fără să-i mai ofere fetei timp pentru a-l întreba ce doreşte,o cuprinse de umeri si o atrase cu forţa către el,fără ca Sigrid să fi avut vreme să-i anticipeze şireata mişcare. - Draga mea,dacă ai şti ce dor mi-a fost de tine,zise el pe un ton teatral şi-şi lipi buzele de gura ei. Când îşi reamintea acel moment dezugustător şi plin de teroare,Sigrid nu-şi mai aducea aminte exact cum reuşise să îndepărteze acele siloase buze de peste ale sale doar într-o unică clipă,însă era convinsă că nu existase niciodată sărut mai ruinat.Damian de abia dacă reuşise să-i simtă buzele,că şi fusese respins cu cea mai mare îndârjire,cu o forţă uimitoare,împins cu violenţă şi blestemat. - Javră nenorocită ! îi urlă ea din tot sufletul,nebănuind că Luca se afla chiar în spatele său şi asista la tot.Sper ca infernul să nu aibă fund,iar căderea ta în flăcările lui nimicitoare să fie veşnică.Îmi vine să te scuip direct între ochi,nenorocitule ! N-aveai niciun drept să faci aşa ceva,ticălos mârşav ce eşti ! Ştii bine că nu te plac precum bărbat,tâmpitule ! Damian privea şocat când spre furioasa fată,când spre calmul Luca,care încă nu se decisese să-şi facă simţită prezenţa.Avusese de gând să-l facă gelos pe puşti şi să-i dovedească prin acea micuţă înscenare că el încă mai continua să se vadă cu Sigrid,dar privindu-l în ochi pe tânăr,constată că fusese învins şi de această dată.Luca se înfrupta iarăşi cu victoria,iar el se pusese încă o dată într-o postură ridicolă,câştigându-şi mai mult dispreţ din partea celei pe care o iubea.Îi venea să se ducă să-l înşface de gât pe puştan şi să-l snopească în bătaie,însă Luca se dovedea atât de liniştit,încât

Sandy Manase

382

dacă ar fi provocat o luptă,tot el ar fi picat drept personaj negativ,periclitându-şi imaginea în faţa tinerei chiar şi mai rău decât o făcuse deja până în prezent. - Hai,cavalere ! îl îndemnă el zeflemitor.Un pas în faţă pentru a-ţi căpăta domniţa. Ea încremeni de uimire.Se întoarse cu mare precauţie,iar când dădu cu ochii de el scăpă un urlet. - Nu,iubitul meu ! Tu nu trebuia să vezi aşa ceva ! Se repezi la el şi-l acapară cu disperare printr-o îmbrăţişare copleşitoare.Lacrimi mari şi sincere i se rostogoleau pe obrajii fierbinţi,mânile îi tremurau,iar pieptul îi tresălta din pricina suspinelor. - Iartă-mă,iubirea mea.Aşa ceva nu trebuia să se întâmple niciodată.Fii bun şi iartă-mă,unica mea iubire.Oh,Luca,niciodată nu te-aş fi trădat cu imbecilul ăsta. Damian îşi strânse aprig pumnii şi scrâşni din dinţi.Unica iubire ?!Fusese el vreodată unica iubire din viaţa unei femei?Nu era capabil să înţeleagă ce legătură atât de intensă putea să existe între cei doi,încât să-i unească de o aşa natură ce aducea a pur basm.Văzând-o pe invincibila Sigrid atât de răvăşită,plângându-i celuilalt în braţe ca o autentică mironosiţă,vru să o acuze că joacă teatru,că e doar o ipocrită care vrea să îi înnebunească pe amândoi cu trăirile ei atât de bine disimulate.Dar nu fu în stare să o facă.Resemnat,îşi dădu seama că tânăra,oricât de insensibilă părea de obicei,acum suferea cu adevărat.Ceea ce nu reuşea să îşi explice era de ce Luca rămânea într-atât de rigid,când splendoarea aia de copilă aproape că i se sfâşia în braţe din pricina durerii.Oare nu o iubea la fel de mult precum îl adora ea ? Nu mai putu să suporte nicio clipă privirea arogantă a tânărului,şi ieşi trântind uşa.Chiar şi după ce se urcă la volan,nu fu în stare să-şi şteargă cu desăvârşire din faţa ochilor acea scenă atât de du-bioasă :Luca stând precum o statuie autentică,pe când Sigrid se lipea şi mai strâns de el,îl suplica necontenit,plângea pe rupte,îi cerea iertare cu disperare,şi îi declara dragostea ei.Monstruosul contrast îl făcu să accelereze ca un nebun,întrebându-se de ce o fiinţă atât de puternică precum Sigrid,îşi activa sensibilitatea în preajma unui astfel de om lipsit de emoţii.Aproape că ajunse să se încreadă în acea ipoteză cum că el nu o iubea tot la fel de mult.Prin urmare,se relaxă şi începu să conducă dând dovadă de mai mult calm,fiindcă se părea că apăreau noi şanse la orizont. De fapt,naivul Damian n-avea de unde să ştie că Luca şi Sigrid merseseră atât de departe cu con-trolul emoţiilor,că îşi testaseră atât de necruţător propriile limite,încât uneori erau capabili să facă faţă şi celei mai mari din provocări:puteau să pară total indiferenţi unul faţă de celălalt.Totuşi,după ce uşa casei fu izbită cu grosolănie,Luca abandonă acea stare de încordare pe care şi-o impusese în mod voluntar,îşi relaxă toţi muşchii,iar trupul lui proaspăt destins îl acoperi pe cel al fetei printr-o îmbrăţişare absolută,în timp ce una din mâini i se strecură cu duioşie prin păru-i negru. - Ia-mă în braţe şi du-mă până la baie,îl rugă ea cu ochii încă umezi. Acesta îi ascultă doleanţa,deşi n-avea habar ce avea de gând să facă Sigrid.Ajunşi la încăperea cu pricina,o lăsă jos,iar fata se repezi cu o cumplită disperare drept la chiuvetă. - Să-l ia dracu’!Nu o să îmi ajungă nici măcar toată apa din lume să mă spăl,pentru a mă curăţa de toată umilinţa la care m-a supus.Cât de proastă am fost că nu i-am prevăzut mişcarea cu o clipă mai înainte.Dacă aş fi fost puţin mai atentă,nu m-ar fi atins ! - Te asigur că tu l-ai umilit într-un chip mai groaznic,spuse Luca ce se aşezase pe marginea căzii. Sigrid se clăti cât putu ea de bine pe întreaga faţă de câteva ori,insistând mai cu seamă asupra buzelor,iar apoi îşi sprijini coatele de marginea lavoarului cel umed.Urmări un moment cu privirea picăturile de apă,ce se scurgeau pe suprafaţa acestuia,iar apoi ochi una dintre ele şi-şi apăsă un deget peste ea,presând-o cu toată puterea.Ochii îi sclipeau de o ură înfocată,pupilele dezvăluind doar dispreţ şi sentimente negre. - Ah,dacă ai putea să-l omori,să scăpăm de el odată pentru totdeauna,să-l eliminăm complet ! Faianţa de pe pereţii băii dădu perfidei ei mărturisiri o notă fascinantă,fiindcă tonul său răsună în mod armonios,iar glasul ferm şi senzual îi răpi instant minţile lui Luca.

Joaca de-a destinul

383

- Cheful nu-mi lipseşte. Sigrid încuviinţă din cap şi îi zambi complice.Îşi puse de astă dată ambele palme pe suprafaţa chiuvetei,ştergând picăturile cu mişcări energice ce se transformau în unele suave,şi viceversa. - De ce nu ne lasă lumea asta rea să ne iubim ? Oamenii nu pricep că avem şi propriul nostru univers ?Oare vor să pătrundă în el,nemernicii ? - Cred că...zise Luca şi-şi pierdu pentru un moment şirul cugetărilor,din pricina gesturilor pro-vocatoare efectuate de tânără.Ştii,musculiţele sunt mereu atrase de lumina puternică.În curiozitatea lor naivă nu se pot stăpâni deloc,şi îndrăznesc să se apropie mai mult...şi mai mult...însă cu cât înaintează,cu atât mai repede îşi semnează condamnările.În acest caz,cine dă dovadă de excesivă vitejie nu va fi răsplătit,ci va sfârşi prin distrugere totală sau,cel puţin,va rămâne marcat. - Ştii...pe vremuri,atunci când tu mă respingeai,aveam momente cumplite când simţeam un gol imens,o senzaţie cutremurătoare de neîmplinire,iar ce era şi mai cumplit era că această ciudată in-satisfacţie mi se părea eternă,condamnată fiind să-i suport greutatea tot restul vieţii mele.Eram conştientă că dacă datorită anumitor circumstanţe fatale apropierea noastră nu ar fi fost posibilă,aş fi fost nevoită să suport povara acestei adânci nemulţumiri,dar pur şi simplu îmi era îngrozitor de greu să mă conformez cu acest verdict dureros.Ştii bine că nu sunt un om care suferă de prea multe slăbiciuni.Dar în ciuda caracterului meu crud,aspru,neîndurător,sensibilitatea îmi poate fi trezită la viaţă de anumiţi oameni. - Lasă-mă să ghicesc,surâse Luca.Îmi sunt suficiente degetele de la o singură mână pentru ca să-i enumăr.Este vorba despre Melissa,Reya,Brayton şi Alfred.Să mă pun şi pe mine la socoteală ? - Tu eşti un caz aparte.Însă nu încape îndoială că dacă pot simţi sincere sentimente de ataşament pentru anumiţi oameni din această lume,cei pe care i-ai înşirat tu sunt aceia.Ţin la ei într-un mod special,deşi în unele clipe sunt în stare să le fac rău,dar nu atât dintr-o ură perfidă,cât tot dintr-o uriaşă afecţiune.Atunci când iubesc mult,nu suport ca persoanele cărora le acord atenţia mea,să ofere întâietate altor oameni. - Când mă gândesc ce caractere diferite au fiecare dintre ei... - Indiferent de evoluţia lor ca oameni,de aspectele profesionale,sentimentale,morale,am făcut un soi de promisiune sacră pentru mine însămi.Mi-am jurat că niciodată nu o să permit să-mi fie ştirbită afecţiunea imensă ce le-o port. - Damian nu face parte dintre aceste adorabile fiinţe? glumi el. - Nici toată averea-i colosală,nici inteligenţa lui sclipitoare,nici nimic din orice ar putea deţine,nu o să îi poată acorda un astfel de loc însemnat în inima mea.Simpatiile mele sunt sincere şi eterne. - Dar antipatiile? întrebă Luca ridicându-se,după care veni în spatele ei şi o cuprinse în braţe cu autoritate.Îmm...te vreau,mormăi poruncitor în urechea sa şi o sărută fugitiv pe gât. - Sunt o persoană la fel de extremistă ca şi tine.Nu pot să mă abţin să nu urăsc cu aceeaşi înfocare. - Te doresc atât de mult,zise Luca mai decis,ca şi cum dacă nu şi-ar fi îndeplinit cumplita dorinţă,s-ar fi nimicit pe dinăuntru. Sigrid se privi în oglindă şi îşi admiră chipul pe care se citea un extaz ce se afla de abia la început.La rândul său,Luca şi-l cufundă pe al său în părul ei negru şi mătăsos,ca şi cum i-ar fi fost teamă să observe prin intermediul oglinzii cât de ahtiat devenise când era vorba de acea iubire.Însă dragostea îi devenise mult prea uriaşă,exista o nevoie imperioasă de consumare,aşa că o întoarse cu brutalitate cu faţa către el. - Fir-ar să fie,ţi-am zis că te vreau ! - Ştiu,îi zâmbi ea cu inocenţă.Nu aşteptam decât să mă iei.Ştii bine că sunt a ta oricând. O sărută cu înflăcărare,în timp ce ea se juca prin părul lui,răsculându-i-l uşor şi surâzând. - Unde mă porţi de astă dată,iubitule ? - Departe...tot mai departe.Cu tine nu cunosc limite niciodată.

Sandy Manase

384

ooo În acea însorită dimineaţă,Sigrid tocmai făcea o tură revigorantă de jogging când dintr-odată se simţi luată în braţe pe neaşteptate.Din fericire,cel care o ridicase avu prevăzătorul instinct de a-i acoperi gura,iar atunci când o reaşeză cu picioarele pe pământ,fata deja nu mai avea niciun motiv să strige după ajutor. - Eduard ! Dumnezeule,eşti cu adevărat nebun ! Cum ai putut să vii aici ?! - Trebuia neapărat să te văd,îi zâmbi bărbatul ştrengăreşte.M-am săturat să vorbim la telefon. - Ştii bine că deocamdată nu pot să-ţi ofer prea multe. - Da,ştiu,ştiu ! strigă el exasperat.Puştiul pentru care ţi-ai sacrificat întreaga viaţă... Sigrid îi făcu semn să vorbească mai încet şi-l trase de mână în dosul unui arbore,pentru a fi cât mai ascunşi de ochii unor eventuale persoane care ar fi putut să se plimbe prin grădină.Apoi,oftă şi ea ostenită,fiindcă uneori şi ea simţea că ajunsese la capătul puterilor. - Dragul meu,ţi-am spus de la început că o să merg până la capăt,iar tu ai fost de acord.Nu îmi îngreuna situaţia.Ştii bine că nu o să mă retrag,până când nu voi simţi că este timpul potrivit. - Tot ce îmi doresc este să te ajut mereu,dar mă gândesc că nenorocitul ăla încă nu se trezeşte la realitate,iar tu continui să îţi pui în pericol demnitatea,orgoliul,moralitatea,poate chiar şi viaţa ! spuse el sincer îngrijorat.Mă tem că Luca o să te distrugă într-o bună zi,iar eu nu pot permite asta ! Sigrid îl strânse în braţe pentru a-i calma imensa tulburare,iar bărbatul se destinse într-o clipită. - O să îmi port singură de grijă.Am ştiut întotdeauna la ce risc uriaş mă expun,dar dacă îmi doresc să-l salvez pe Luca,redându-i complet independenţa,o să fie nevoie de multe sacrificii. - N-ai făcut deja suficiente ?! Ţi-ai consumat cei mai frumoşi ani ai adolescenţei şi pe primii ai tinereţii,aşteptând un nemernic,considerând mereu că merită tot ce este mai bun.Ah,ce absurditate imensă ! Abnegaţia ta mă uimeşte şi mă înnebuneşte simultan.Să fiu sincer,mă doare că încă îl mai iubeşti,fiindcă ştiu bine că nu merită deloc dragostea ta. Fata se aşeză pe iarbă,trăgându-l uşor de mână şi pe Eduard pentru ca acesta să se aşeze lângă ea. - Luca nu e un om rău în totalitate,dar are un caracter la fel de dificil precum al meu.De fapt,sunt convinsă că dacă o să convieţuiesc alături de el o perioadă,o să simtă că viaţa lui devine brusc mai emoţionantă şi mai energică decât a fost vreodată. Eduard se trânti pe gazonul proaspăt tuns,iar după ce-şi sprijini braţele sub creştet,se lamentă teatral,deşi Sigrid ştia bine că bărbatului nu i s-ar fi potrivit niciodată tânguielile. - Iar a mea o să fie pustiită atât timp cât a lui o să fie resuscitată.De ce puştiul ăsta se bagă în viaţa mea ? Parcă n-ar exista suficient loc pe pământul ăsta pentru amândoi. - Eduard,tu eşti un bărbat în toată firea şi întotdeauna ai înţeles cum stau lucrurile.Ba chiar ai fost un om atât de minunat,încât m-ai ajutat şi pe mine să văd adevărul şi să înlătur suferinţa.Acum îl condamni pe Luca ? - Nu poate să-mi fie simpatic băieţaşul acesta,oricât m-aş strădui. - Dar îţi dai seama că nu e un caz iremediabil,nu-i aşa? La început spuneai chiar că poate nu e atât de vinovat precum pare...într-un fel,chiar tu m-ai impulsionat să lupt pentru a-l ajuta... - Mult mai rău îmi pare pentru suferinţa ta necontenită.De el nu prea-mi pasă. Sigrid se întinse şi ea pe iarbă,aşezandu-şi uşor capul pe pieptul lui Eduard.Cu siguranţă un gest atât de inocent nu ar fi putut fi considerat drept o trădare faţă de Luca,aşa că fata îşi permise să se odihnească alături de bărbat. - Ştii...nu am habar dacă o să te măgulească sau o să te înfurie comparaţia aceasta...dar voi doi semănaţi mult de tot... chicoti ea.

Joaca de-a destinul

385

- Eu şi puştiul cel capricios ? întrebă Eduard ursuz.Hmm,ne desparte o considerabilă diferenţă de vârstă de fix doisprezece ani.Sigrid,semăn eu a băieţandru dezorientat şi predispus a fi manipulat cu uşurinţă de o femeie ? Tânăra izbucni în râs,amintindu-şi de ce îl plăcea pe Eduard atât de mult:tocmai pentru că reuşise să găsească ceea ce o atrăgea la Luca,dar într-un mod mult mai superior.Bărbatul păstra trăsăturile caracteristice celuilalt,însă era ca şi cum toată imensa suferinţă a fetei ar fi fost răsplătită prin faptul că acesta era varianta îmbunătăţită a lui Luca.Dacă Luca fusese o ispită a diavolului,cu siguranţă Eduard reprezenta un real dar de la Dumnezeu,apărut miraculos atunci când Sigrid credea că nu mai există scăpare din infernul cel pământesc. - Cu siguranţă tu n-ai putea fi controlat de o simplă femeie. - Frumoasa mea,Sigrid...zise bărbatul plimbându-şi tentant mâna pe spatele fetei.Ştii bine că rolul de căţel nu mi s-ar potrivit nicicând,iar dacă aş simţi că îmi este atribuit,aş fi în stare să părăsesc până şi propriul coteţ,lăsând căţeaua să stea într-însul chiar şi cu un căţeluş,pe care l-ar fi selectat dânsa drept numai bun pentru dresat. - Câtă nobleţe pură...îl ironiză tânăra glumeaţă.Oricum,să ştii că îţi datorez atât de multe... - Asta-i muzică pentru urechile mele ! declară el vizibil încântat.Am distrus un ideal pe care l-ai păstrat timp de zece ani într-o jumătate de oră.Nu-i aşa că îţi aminteşti cum ne-am cunoscut ? - Nu te umfla aşa în pene,arogantule ! îl dojeni ea în glumă.Ai deţinut doar informaţiile necesare pentru a înfăptui miracolul.Bine...zise ea după o clipă de cugetare.Să spunem şi că şarmul tău a contribuit la convingerea mea.Ca să nu mai amintesc că circumstanţele în sine ţi-au favorizat calea către inima mea.Luca mă trata ca pe fiinţa cea mai josnică din lume,iar tu îmi acordai încrederea şi respectul tău,deşi nu mă cunoşteai de atâta vreme precum el. - Cred că după ce a dispărut toată reticenţa şi suspiciunile iniţiale,amândoi am ştiut că putem să avem încredere unul în celălalt şi că ne putem baza unul pe altul în mod necondiţionat.Sunt ceea ce Luca n-a putut să fie niciodată pentru tine,iar ăsta nu este un lucru insignifiant.Cu adevărat poţi declara că a dat norocul peste tine,fata mea dragă ! Sigrid începu iarăşi să râdă cu mare poftă,deşi nici ei însăşi nu-i venea să creadă că soarta îi fusese într-un sfârşit atât de prielnică.Într-adevăr,alături de Luca probabil mai urma să treacă prin multe dificultăţi,până când avea să îl poată părăsi fără remuşcări,dar gândul că Eduard o va aştepta să-şi încheie misiunea era o binecuvântare. - Sigrid,ce te face să consideri că încă nu te poţi îndepărta de el ? - Ştii bine că nu mi-am dorit niciodată să-l schimb pe Luca,ci doar să-i fiu alături până când... - Până când nu o să-şi mai dorească el să se despartă de tine ?! Ţine cont că Luca s-a îndrăgostit nebuneşte de tine.Sunt îngrijorat,fiindcă uneori pot să apară o mulţime de lucruri imprevizibile. Sigrid se ridică agitată din pricina acelei oneste dezvăluiri.Ştia şi ea că odată ce sentimentele lui aveau să devină din ce în ce mai profunde,cu atât îi va fi mai greu ei să iniţieze despărţirea,mai ales fiindcă Luca rămânea o persoană importantă din viaţa sa,nefiind capabilă să-l lase de izbelişte,ca şi cum nu i-ar fi păsat niciodată de el.Da,poate că lui Eduard îi fusese mai uşor să se dispenseze de o femeie care îi prejudicia traiul,dar pentru Sigrid,Luca rămânea acea dragoste deosebită care se în-tâlneşte o unică dată în viaţă şi pentru care eşti în stare să lupţi împotriva oricăror obstacole.Pe de altă parte,îşi dorea din tot sufletul să-i alunge îndoielile bărbatului care o merita cu adevărat. - Eduard,mai presus de iubire,tu ţi-ai câştigat recunoştinţa mea pe veci. Bărbatul se ridică fulgerător şi o privi cu neîncredere,dar şi invadat de o cumplită tristeţe.Nu ştia cât timp o să mai poată tolera legătura ei bolnăvicioasă cu Luca,dar era sigur că nu-şi dorea să o alunge pe Sigrid din viaţa lui.Prin urmare,trebuia să aibă în continuare răbdare. - Fir-ar să fie ! Uneori sunt gelos când mă gândesc că el are dragostea ta,iar mie îmi oferi doar pură gratitudine.

Sandy Manase

386

- Ştii bine că este o iubire dificilă,obsesivă şi chinuitoare.Nu ai de ce să ne invidiezi.Suntem doi nenorociţi. - Atunci vreţi să vă compătimesc ? Mă tem că nici unul dintre voi nu are nevoie de milă. - Cu atât mai puţin tu însuţi,zise ea în timp ce se ridică de pe iarbă.Aşa că nu are rost să te autocompătimeşti,căci eşti mai puternic decât mine şi Luca la un loc. - Ştii că nu sunt genul care să se lamenteze în van,dar situaţia în care suntem cu toţii implicaţi este de-a dreptul dramatică.Luca face dragoste cu tine,se învârte în preajma ta în permanenţă,şi chiar dispune de tine după bunul lui plac,indiferent dacă uniunea dintre voi se poate numi o relaţie în adevăratul sens al cuvântului.Uneori mă gândesc că ceea ce vă leagă este mai presus de simple şi obişnuite sentimente de iubire,iar asta mă îngrozeşte. - Ce vrei să spui ? întrebă Sigrid aparent uimită,deşi bănuia la ce anume se referea. - Puterea aceea malefică...forţa periculoasă pe care o exercitaţi unul asupra altuia este colosală.E ca şi cum v-aţi apăsa reciproc pe butoanele cele mai reactive ale fiinţelor voastre,creând explozii după explozii.Sigrid,un unic moment în care vă provocaţi reciproc şi vă testaţi voinţele până la limita su-portabilităţii,se poate încheia cu un dezastru. - Ştim să ne controlăm,zise ea cu jumătate de gură,încercând să ridice din umeri cu nonşalanţă.Nu este aşa de grav. - Oh,ştiţi pe naiba ! o mustră bărbatul alarmat.Poate că vă descurcaţi atunci când interactionaţi cu alte persoane,dar când aveţi de-a face unul cu altul,lucrurile capătă o turnură absolut imprevizibilă şi cutremurătoare. - Ţi-e teamă că o să ne omorâm reciproc,nu-i aşa ? - Cel puţin,în privinţa lui prefer să fiu circumspect.Îl cred capabil să îţi facă de petrecanie. - Nu,crezi mai mult decât atât,dar nu vrei să mărturiseşti,adăugă tânăra pe un ton apăsat.Crezi că aş putea să îl ucid şi eu la rândul meu.Dar poate că ai mare dreptate,continuă fata cu francheţe.Am clipe devastatoare când mă cuprinde o furie oarbă,o mânie ucigaşă ce m-ar putea face cu uşurinţă să ucid,dar mereu încerc să îmi dezvolt autocontrolul,fiindcă ştiu ce pericol pot reprezenta pentru persoanele dragi. - Dacă e să vă distrugeţi unul pe altul,atunci Domnul să mă ierte,dar aş prefera să-l nimiceşti tu. Sigrid se îndreptă spre unul dintre arbori şi îşi sprijini capul de el.Se pregătea să-i mărturisească ceva nu tocmai plăcut celui în care avea momentan cea mai mare încredere,aşa că ezită puţin. - Ştiai că ...ştiai că Luca mă ura atât de mult încât îmi dorea moartea ? Pe chipul lui Eduard nu se putu citi nicio reacţie de surprindere,dar ochii lui reflectau o uşoară îngrijorare în ciuda caracterului său rezervat. - Ar trebui să îmi fac griji ? - Nu...nu cred...zise ea şovăitoare.Atunci când ura s-a amestecat cu iubirea cea obsesivă,probabil s-au diminuat astfel de gânduri extreme.Oricum,probabil invitaţiile lui la sinucidere erau oarecum justificate odată ce îmi permisesem să intru în viaţa lui aşa cum nimeni nu o mai făcuse.Luca n-a suportat niciodată că eu i-am demonstrat că era manipulat de o femeie.Vreau să zic...care bărbat ar suporta să-i dovedeşti că este o marionetă în mâinile unei muieri ? Eduard se apropie de ea şi o întoarse cu chipul către el.Îi mângâie obrazul cu blândeţe,şi întrebă: - Încă plăteşti pentru că ai avut curajul ăsta nebunesc,nu-i aşa ? Se mai comportă urât cu tine ? Când observă că fata continuă să păstreze tăcerea,deşi între ei exista o sinceritate completă,acesta îşi dădu seama că Sigrid îi ascundea ceva anume.Mulţumitor era faptul că aceasta părea pe cale să-i mărturisească tot adevărul.Ochii ei ce fixaseră până atunci pământul,se ridicară uşor către el,iar una dintre mâinile sale o cuprinse pe a lui. - Eduard,ştii bine că nici eu nu sunt o sfântă.Tocmai de aceea vreau să afli că şi eu l-am chinuit enorm pe Luca.De-a lungul vremii,i-am făcut multe lucruri care l-au rănit.

Joaca de-a destinul

387

- Nu,tu doar l-ai ajutat să scape de influenţa acelei femei care îl manipula după cum avea chef.Nu aveai cum să faci asta decât provocându-l,aşa că nu ai de ce să te culpabilizezi astfel.Nu eşti mult mai vinovată decât el,zise bărbatul zâmbind cu o nemărginită îngăduinţă. - La dracu' ,înjură fata de ciudă fiindcă el refuza să vadă adevărul.Şi eu i-am dorit moartea.L-am blestemat de nenumărate ori fără urmă de remuşcare.Râvneam să-l văd întins într-un sicriu cu o poftă apăsătoare.Îmi ziceam adesea: „Acum,acum,acum ! În noaptea asta,oh,în clipa asta...vreau să moară,să dispară de pe faţa pământului ! ” Fata trase aer în piept fiindcă aproape se sufocase când pronunţase acele cuvinte cu o pasiune care-l convinse pe bărbat că nu minţea absolut deloc.Se sprijini cu unul dintre braţe de copac şi încercă să-şi tempereze respiraţia. - Acum înţelegi că sunt la fel de ticăloasă ca şi el ?! Suntem unul mai nemernic decât altul. - Nu mai spune aşa ceva.Amândoi aveţi şi părţi bune,doar că scoateţi ce este mai rău unul din celălalt.După cum ţi-am explicat...marea forţă dintre voi,deşi fiind egală,este oscilantă...însă acum că o echilibraţi prin dragoste,aveţi o şansă să vă vindecaţi şi să vă despărţiţi prieteneşte. - Prieteneşte,pufni Sigrid profund neîncrezătoare.O să fie un miracol dacă o să ne despărţim unul de altul,fără ca vreo unul dintre noi să se afle într-un sicriu. Eduard încercă să-i arunce o încruntătură plină de reproş,însă nu-şi putu ascunde zâmbetul. - Tu nu o să mă pierzi niciodată,îi promise ea surâzătoare.Trebuie doar să pricepi că sentimentele mele pentru Luca încă mai sunt foarte vii,deşi au început să se diminueze din momentul când el a început să mă dispreţuiască,să mă învinovăţească,să distrugă tot ce-mi era mai drag. - Înţeleg şi respect faptul că încă îi eşti fidelă primei tale iubiri,dar sper din tot sufletul că va sosi şi ziua binecuvântată în care te vei abate de la regulile tale atât de conservatoare într-ale amorului.Aş putea să-ţi revel atât de multe secrete intime,încântătoarea mea Sigrid...o îmbie priceputul bărbat. Sigrid simţi că se înroşeşte puţin.Propuneri indecente şi oferte izvorâte din pasiune i se făcuseră de nenumărate ori,dar niciodată nu stârniseră în ea nimic deosebit,excluzându-se chiar şi simpla dorinţă trupească.Dar acum... - Nu sunt tocmai o novice,se mândri ea,scoţându-şi astfel la iveală partea arogantă a personalităţii. - Având în vedere că juniorul Luca ţi-a făcut instructajul primar,mă tem că există lacune lamen-tabile,se tângui el pe un ton ipocrit.Probabil e atât de nerăbdator şi agresiv,încât n-a auzit în viaţa lui ce înseamnă acela preludiu. - Şi ai de gând să mi-l defineşti tu ? îl incită Sigrid. - Nu doar să ţi-l definesc,ci şi să îţi fac o demonstraţie răvăşitoare,care să te lase ulterior devastată. - Hm,dar ce gânduri dezastruoase v-aţi propus pe seama bietei mele fiinţe,domnule,îl dojeni fata poznaşă.Cât despre Luca...mi se pare mie sau spui aceste lucruri fiindcă eşti puţin gelos ? - Deloc,zâmbi el mândru.Nu eu o să rămân singur la urmă,ci puştiul cel răzvrătit.Fără mămica-iubită,dar şi fără fata care l-a adorat dintotdeauna,mă tem că viaţa lui o să redevină tot la fel de plictisitoare ca înainte,ori o să capete o turnură şi mai compătimitoare.Ştii...singurul lucru pentru care-l invidiez este că încă se poate bucura de iubirea ta. Sigrid aprobă din cap,ca şi cum i-ar fi transmis că,în privinţa aceasta,nu putea să-i poruncească sufletului,iar apoi se întoarse cu spatele la bărbat. - N-ai încredere în mine ? Crezi că o să mă năpustesc asupra ta precum puştiul cel disperat ? - Comportamentul lui Luca nu m-a speriat niciodată.La început a fost nevoie să-mi joc cât mai bine rolul de victimă,fiindcă altfel aş fi dat de bănuit. - Important este că eforturile tale n-au fost în van.Hm,murmură el meditativ.Îmi reamintesc de ziua când ai aflat adevărul.Dacă te-ai fi uitat într-o oglindă să vezi ce figură tragică aveai...râse el. - Îmi imaginez...iar tu îmi trântisei atrocitatea aia de veste,de parcă mi-ai fi zis o simplă bârfă. - N-aveam de unde să bănuiesc că sentimentele tale pentru el erau atât de puternice,se scuză el.

Sandy Manase

388

Îi sărută mâna cu un aer galant de aristocrat,după care o întrebă la fel de gentil : - Oare acum mi-a fost iertată cruzimea de odinioară ? - Neîndoielnic.Eduard,cum aş putea să te învinovăţesc doar pentru că mi-ai înfăţişat realitatea ? - Luca n-a făcut asta în privinţa ta ? Sunt convins că s-a crezut un biet martir de la bun început. Sigrid se aplecă şi culese o mică floare cu petale galbene,după care începu să le rupă una câte una. - El a fost dezorientat multă vreme.E lesne de înţeles că circumstanţele au favorizat apropierea şi intenţiile acelei femei.Care femeie matură n-ar putea să acapareze un puşti,care n-a atins nici măcar pragul majoratului?Ah,numai cât mă gândesc...mi se face silă de un astfel de plan...dar,Doamne ! exclamă ea uşurată,azvârlind floarea din mână,după ce-i rupsese toate petalele.Bine că s-a încheiat! - Te corectez,draga Sigrid.Bine că s-a încheiat cu bine.Fiindcă,îţi dai tu seama ce s-ar fi întâmplat dacă puştiul ăsta nu s-ar fi trezit niciodată la realitate ? L-ar fi înşfăcat una-două pentru măritiş. - Dacă ar fi existat un astfel de final ridicol,eu m-aş fi retras de urgenţă.Mi-am depus toate forţele pentru a-l împiedica să-şi ruineze tinereţea astfel,dar dacă el s-ar fi încăpăţânat să repete întocmai greşeala ei de odinioară,atunci l-aş fi lăsat să facă ce-i pofteşte inima.Eu n-aş fi avut regrete. Eduard înaintă şi întinse braţele spre ea,dar fata îl evită uşor agitată. - Oh,ştii bine că nu pot să îţi dovedesc iubirea mea în mod fizic.Ar însemna trădare faţă de Luca. - Am crezut că interdicţia se referă doar la activităţi mai pasionale.Un sărut este inofensiv... - Nu şi pentru mine.Nu l-am sărutat decât pe el până acum,iar un sărut de-al tău cred că mi-ar răpi minţile,zise ea glumeaţă. - Măgulitor,dar frustrant totodată,oftă bărbatul.O să îmi fie greu să îndur până la final,deşi ştiu că o să merite aşteptarea.Totuşi,nu crezi că s-ar putea găsi o cale prin care să mă răsplăteşti puţin ? Fata se gândi câteva clipe,simţindu-şi voinţa supusă uneia din cele mai anevoioase testări.Pe când încă nu-l cunoscuse pe Eduard,crezuse că nimeni n-ar fi putut să exercite o emoţie şi o putere mai mare asupra ei decât Luca.Dar se întâmplase imprevizibilul.Acest bărbat părea să fi azvârlit asupra ei o vrajă misterioasă încă din primele momente de când îl cunoscuse,deoarece chiar dacă Luca fu-sese motivul pentru care ajunsese să interacţioneze cu Eduard,nu putea să nege că forţa acestuia o impresionase copleşitor din acea seară de când intrase în viaţa sa.Era un om atât de sigur pe el,cu o voce atât de liniştitoare,încât lui Sigrid îi era greu să creadă că sub această suprafaţă de bărbat bine chibzuit se ascundea un individ mult mai excentric chiar şi decât Luca. - Poate că...un sărut ar merge,spuse ea şovăind.Dar pe frunte,Eduard. El surâse cu bunăvoinţă,iar ea ar fi putut să jure că în ochii lui văzuse o sclipire neobişnuită.Se întinse şi-i sărută fruntea. - Ai simţit că a fost un sărut părintesc ? întrebă el respirând greoi. - Deloc.Abia aştept următoarea oară când poţi să mă ispiteşti,glumi ea. Nimeni nu-i văzu când Sigrid îl însoţi pe Eduard spre o ieşire discretă.Insistase că avea să se descurce în ciuda vastităţii domeniului,însă fata vru să-l acompanieze până când îl văzu ieşit în siguranţă.Apoi,se reîntoarse în camera sa,gândindu-se la povestea încâlcită în care era implicată.În clipele când era mult prea acaparată de tumultuoasa relaţie dintre ea şi Luca,nu prea-şi imagina un cert viitor alături de celălalt bărbat,fiindcă era ahtiată după pura emoţie şi înflăcărare pe care le ex-perimenta alături de cel tânăr.Însă în rarele momente când nu se mai întâmplau lucruri profund răscolitoare,când parfumul acestei iubiri obsesive nu o mai îmbăta,permiţându-i să-şi recupereze limpezimea,îşi umplea mintea cu Eduard.El era salvarea ei nepreţuită,deoarece exista posibilitatea să descopere alături de el o iubire nepătată de ură şi resentimente,dar totodată la fel de pasională ca şi cea din prezent.Dar ar fi minţit dacă ar fi afirmat că simţea acea apropiere totală ca între ea şi Luca.Aşadar,îi era credincioasă în primul rând iubitului său dintotdeauna şi,bun sau rău,Luca putea să stea necontenit între ea şi Eduard.Cu toate acestea,îşi păstra speranţa că soarta avea să o îndrume,ajutând-o într-un final să aleagă cu înţelepciune alături de care bărbat trebuie să rămână.

Joaca de-a destinul

389

Capitolul 54

Ea a fost singura femeie care a trăit după preceptul: Un bărbat şi un zid de trei metri

grosime despărţitor de restul lumii. ~ Anthony Quinn ~

Sigrid tocmai se afla în biroul de la parterul vilei,fiindcă odată ce ziua de naştere a lui Luca se apropia cu paşi repezi,se necesita ca finalizarea cadoului pe care dorea să i-l ofere,să se producă cât mai repede cu putinţă.Într-atât de preocupată se dovedea de retuşarea ultimelor detalii,încât dacă Damian n-ar fi năvălit în încăpere,dând dovadă de o grosolănie mult prea evidentă,aceasta nici nu i-ar fi remarcat prezenţa odioasă. - Ce mai face cea mai minunată fiinţă de pe întreg pământul ? întrebă el surâzător nevoie-mare. - Am încercat să-l opresc,dar n-a fost posibil !o înştiinţă Reya furioasă peste măsură.Mi-a spus că are ceva incredibil de important să-ţi comunice,iar când l-am anunţat că eşti ocupată,a început să râdă ca un mare prost.Ce-i în neregulă cu omul ăsta,Sigrid? întrebă fata,de abia trăgându-şi răsu-flarea,căci chiar se străduise să-l împiedice să intre. Tânăra păstră o tăcere solemnă pentru câteva momente,fiindcă aranja nişte hârtii într-o anumită riguroasă ordine,iar pălăvrăgeala celor doi nu făcea decât să o încurce,distrăgându-i în mod iritant atenţia.De abia după ce îşi încheie meticuloasa acţiune,îşi ridică privirea către Damian,binevoind să deschidă şi gura pentru a grăi : - Nu-ţi fă griji,Reya.Acest veritabil domn va fi tratat exact cum merită.Lasă-l pe mâna mea. La auzul spuselor sale,Damian abuză de un rânjet mai puternic decât cel precedent.Atitudinea lui Sigrid se dovedea întotdeauna atât de lipsită de prefăcătorie,de detaşată,de spontană,încât toate aceste atribute ce conturau un caracter pur dezinvolt,nu făceau decât să-l captiveze şi mai mult de fiecare dată când o întâlnea.Până şi jignirile pe care fata i le adresa adesea,i se păreau atât de bine chibzuite,atingând în mod negreşit cel mai dureros punct,încât indiferent de eleganţa sau de gro-solănia lor autentică,bărbatul se vedea nevoit să le primească cu un soi de plăcere bolnavă. - Lasă-ne singuri,copilo,îi porunci acesta cu un ton rece.Avem de discutat o chestiune deosebită. Apelativul „copilă“ o scoase din sărite pe Reya,fapt pentru care nu se putu abţine şi protestă cât putu de vehement: - Diferenţa de vârstă dintre mine şi Sigrid nu este atât de uriaşă,lucru ce nu l-aş putea afirma despre marea diferenţă de ani dintre tine şi ea. - Posibil,dădu Damian din umeri cu mare indiferenţă,în timp ce se apropie de Reya şi îndrăzni să o apuce de bărbie.Dar tu ai minte de copilă,pe când buna ta prietenă poartă povara unei minţi destul de ciudate.Nu te-ai întrebat niciodată ce zace în adâncul căpşorului ei frumos ? - Ia mâna de pe mine ! zise Reya revoltată. - Nu ţi-ai pus o astfel de întrebare,naivo,fiindcă tu eşti capabilă să o observi doar pe Sigrid de la suprafaţă,latura care decide ea că este convenabil să o arate lumii.Dar ţi-a fost dat vreodată să o vezi pe reala Sigrid ? - Ajunge,Damian ! Nu-ţi permit să mă discreditezi în faţa prietenei mele.Mă cunoaşte foarte bine. - A,da? Ştie şi că nobila Sigrid ar fi capabilă să se autodistrugă ? Cunoaşte această misterioasă şi obscură latură a ta ? rânji Damian cu o satisfacţie dizgraţioasă. - Te dau afară dacă nu încetezi,îl ameninţă tânăra cu seriozitate.N-am chef de circ,căci tu eşti un

Sandy Manase

390

bufon jalnic.Ori închei imediat cu caraghioslâcurile tale,ori te zbor direct în stradă. Damian ridică mâinile în sus,în semn de pace,iar Sigrid o rugă pe Reya să-i lase singuri. - Eşti convinsă că vrei să te las doar cu insuportabilul ăsta ? Sigrid încuviinţă printr-un scurt semn din cap,în timp ce cealaltă fată îi ascultă dorinţa. Rămaşi singuri,cei doi se priviră câteva clipe în tăcere.Deşi Sigrid nu putea să afirme că-l agrea pe Damian ca bărbat,exista totuşi o scânteie care-i aprindea o atracţie subtilă pentru acest individ cinic şi trufaş.Desigur,era vorba despre o atracţie care putea fi controlată cu mare uşurinţă,căci nici nu se punea problema că bărbatul ar fi putut să exercite asupra ei o putere şi o fascinaţie mai uriaşe decât Luca.Apoi,nici despre aspectul fizic nu era posibil să se afirme că avea de-a face cu această slabă înclinaţie pe care Sigrid o nutrea pentru dificilul Damian.Cu toate că avea o statură impunătoare,o alură de bărbat invincibil,o ţinută vestimentară absolut impecabilă,şi încă alte câteva atuuri ce-l făceau o prezenţă oarecum agreabilă,ea îl prefera pe Luca,nu atât din pricina faptului că deţinea cine ştie ce trăsături frumoase,ci cât pentru desăvârşita încredere care iradia dintr-însul.Adevărul era că Luca nu se putea lăuda cu calităţile fizice ale unui adevărat fotomodel masculin,însă nimeni n-ar fi putut tăgădui cât de şarmant se dovedea adesea.Într-un fel sau altul,era capabil să atragă atenţia,să-şi impună prezenţa,să producă un impact,iar Sigrid îi remarcase acest teribil magnetism încă de pe când era doar un băieţel.Ciudat,însă tânăra nu putuse să-l privească niciodată ca pe un simplu băiat,căci aproape din momentul de când îl cunoscuse,realizase în mod misterios cât de diferit era de toţi ceilalţi.Pe atunci,Luca avea doar unsprezece ani,fiind pur şi simplu un copil,o mică fiinţă ce ar fi trebuit să semene cât de cât cu cei de vârsta lui fragedă.Totuşi,în ciuda faptului că Sigrid îl observase trecând prin etapele copilăriei,adolescenţei,ajungând apoi să-l reîntâlnească tocmai când o atinsese pe cea actuală a tinereţii,niciodată nu reuşise să desluşească din ce ne-obişnuit motiv îl percepuse mereu ca pe un adevărat bărbat.Limitele dintre toate acele principale perioade ale traiului unui om,păreau să fie eliminate într-un mod deosebit de miraculos în cazul complicatului tânăr.Luca era un adevărat mister,fusese dintotdeauna un soi de enigmă,iar Sigrid era încredinţată că personalitatea lui avea să dezvăluie necontenit noi şi noi surprize. Pe când Damian...ei bine,acea atracţie pentru el se producea mai ales fiindcă acesta reuşise să îi cunoască oarecum caracterul,iar acest lucru nu îl îndepărtase,nu-l scandalizase,nu-l înfricoşase şi nici nu-l pusese pe fugă.De fapt,fata admira că bărbatul îşi dăduse seama cu cine are de-a face,iar această conştientizare nu-l intimidase,ci,din contra,fusese un puternic stimulent pentru a-l face să o dorească şi mai mult. - Sper că puştoaica nu s-a dus să-l înştiinţeze pe căpcăun că mă aflu aici. - Luca nu este acasă. - Perfect ! declară el satisfăcut.Deci,recunoşti că te ţine închisă ca într-un turn de fildeş?Pariez că te controlează precum un maniac,că devine isteric dacă nu-i dai raportul,că te sufocă cu gelozia sa. Sigrid luă loc pe scaunul directorial din piele,îşi ridică picioarele deasupra biroului şi-i zâmbi. - Sa-l lăsăm pe Luca deoparte,fiindcă am aflat că şi tu ai pus la cale câteva tertipuri pentru a mă testa.Ai vrut să te convingi dacă îi refuz pe toţi bărbaţii,ori dacă nu vreau să mă încurc cu tine. - Vrei să-ţi dezvălui rezultatul cercetării întreprinse pe seama ta ? - Oferă-mi doar câteva detalii esenţiale.Sunt extrem de ocupată,iar în caz de n-ai remarcat,tocmai mă deranjezi într-un mod groaznic. - Mi-e indiferent,zise el cu mare nesimţire.Uite cum stă treaba:tu nu eşti o uşuratică oarecare,dar cred că eşti al dracului de perversă.Ai un stil unic,o gândire pătrunzătoare,un caracter cu adevărat complex şi dificil.Că ai putea să acţionezi în modalităţi originale şi complet imprevizibile,este un fapt incontestabil.Puţine femei sunt care ar putea să se ia la întrecere cu tine în privinţa unicităţii. - Altceva ? întrebă fata plictisită. - Într-adevăr,te înştiinţez că m-am convins pe deplin că refuzi avansurile tuturor,însă nu pot să

Joaca de-a destinul

391

înţeleg deloc de ce respingerile tale nu sunt definitive.Care ţi-e scopul ? - Dar refuzurile mele sunt cu adevărat definitive,zise ea cu şiretenie.Ţi-o garantez,Damian. - Mă refer...nu ştiu cum să explic cât mai concret...adică,vreau să zic că nu este vorba de faptul că acestea n-ar fi complet implacabile,ci că tu nu barezi în mod definitiv drumul nimănui.Ah,este o reală nebunie,dar cred...cred că acum pricep cum stau lucrurile într-această privinţă.Tu nu răpeşti absolut nici unui bărbat posibilitatea de a încerca să te cucerească,dar totodată îi anihilezi din start orice cale de seducţie.Cumva detectez un mic joc sadic la mijloc ? rânji el triumfător. - Damian,nu-ţi mai obosi mintea cu tot felul de raţionamente încâlcite.O să elucidez întregul mister din câteva vorbe,deoarece chestiunea este extrem de simplă:insistenţa nu mă sperie,nu mă atrage,ci îmi este indiferentă,pentru că n-are niciun efect asupra mea.În plus,sunt absolut convinsă că,după câteva biete încercări,oricare individ o să se lase păgubaş.Prin urmare,eu nu fac decât să procedez în următorul mod,care mi se pare destul de cinstit :ofer un ferm răspuns,fără tot soiul de ocolişuri prosteşti dar,în acelaşi timp,îi las persoanei liber arbitru.Oricare om are dreptul să încerce să-şi îndeplinească dorinţele,nu-i aşa ? zâmbi ea îngăduitoare. Damian îşi sprijini braţele de birou şi se aplecă atât de mult,încât chipul lui ajunse la doar câţiva centimetri distanţă de cel al fetei. - Eşti cea mai mare ispită din viaţa mea. - Atunci...fie ca Domnul să te binecuvânteze şi să-ţi ofere forţa necesară pentru a înlătura din calea ta această blestemată tentaţie,zise tânăra cu un ton senzual,făcând un suav semn al crucii în aer. - Haide,Sigrid,ce te costă ? răbufni el.Iubeşte-mă măcar puţin,iar răsplata îţi va fi înzecită. - Iubirea mea te-ar distruge. - Oh,puţin îmi pasă.Dacă puştiul n-a păţit nimic,eu de ce n-aş suporta ? - Simplu:fiindcă tu nu eşti Luca,decretă aceasta pe un ton nemaipomenit de grav. Resemnat pentru moment,Damian îi acceptă şi această nouă respingere,dar tocmai când vru să o înştiinţeze pentru ce anume efectuase acea vizită inopinată,dădu cu ochii de hârtiile pe care Sigrid le ordonase frumos,în clipa când intrase pe nepusă masă,în ciuda fermelor avertizări ale Reyei. - Ce sunt acestea ? - Ia-ţi mâinile,curiosule,îl dojeni ea cu asprime şi i le smulse cu brutalitate.Au legătură cu cadoul pe care îl pregătesc pentru ziua lui Luca. - Toate chestiile alea le-ai scris pentru el ?! întrebă el suprins. - Nu-mi plac darurile obişnuite,aşa că m-am gândit ca măcar pentru persoana iubită să depun un mic efort şi să întocmesc un cadou cât mai original cu putinţă.Oricum,nu-i deloc treaba ta. - Vreau să citesc şi eu. - Ia-ţi gândul ! Sunt rânduri pe care le va lectura doar el,fiindcă îi sunt exclusiv adresate. - Sunt teribil de curios.Cu siguranţă ai un stil al naibii de fascinant.De ce nu-i scrii şi o carte?Ai putea mai apoi să i-o şi dedici,zise acesta în mod ironic.Pentru idealul Luca ! sugeră el zeflemitor. - Eşti gelos,dar o să-ţi treacă. - Să fiu gelos pentru că i-ai scris puştiului nişte scrisorele romantice? râse acesta cu falsitate. - Ţie ţi-a scris vreodată o femeie măcar o amărâtă de felicitare ? - Bineînţeles. - Ei bine,doar cu asemenea flecuşteţe o să fii privilegiat întotdeauna.Câteva rânduri îţi ajung,ba chiar cred că îţi prisosesc. - Sigrid,dar mă jigneşti profund.Adică pentru Luca ai fi în stare să scrii un ditamai romanul,iar mie de abia dacă te-ai încumeta să-mi mâzgăleşti câteva vorbe amărâte ?! Ea îi aruncă o privire enigmatică,iar apoi deschise unul dintre sertarele biroului,aşeză hârtiile cu atenţie într-însul,iar apoi avu grijă să-l închidă cu o cheiţă,pe care şi-o strecură într-un buzunar. - Mă tem că n-ai deloc idee câte lucruri aş fi dispusă să fac pentru Luca,şi cu atât mai puţin să-ţi

Sandy Manase

392

poţi imagina că,într-un anumit timp,aş fi îndrăznit să sfidez limitele imposibilului pentru el. - Desigur,dar asta pe atunci când nu te dezamăgise totalmente,declară el cu şiretenie. - Nu înţeleg la ce te referi,bâigui Sigrid,derutată fiind din pricina afirmaţiei lui dubioase. - Nici eu nu pot să pricep de ce continui să rămâi alături de un om care ţi-a înşelat complet toate aşteptările.Nu recunoşti că desăvârşitul tău Luca te-a considerat pe vremuri o oarecare?Tu-l ţineai sus,cocoţat pe cel mai înalt şi preţios altar,iar el nici măcar nu te băga în seamă. - De unde...de unde ştii tu ...?! strigă Sigrid stupefiată. - Tocmai pentru asta am şi venit.Vreau să-ţi propun răzbunarea cea mai cumplită.Vreau să te ajut. - Nici măcar nu vreau să aud ! - Oh,ba da.Deja mintea ta a făcut legătura,doar că nu-i decisă dacă să accepte.Haide,o să-l termine! - Nu! urlă Sigrid furioasă.Niciodată ! Niciodată nu o să mă pretez la un astfel de mizerabil plan ! - Sigrid,până şi vârstele coincid.Eu am tot treizeci de ani,precum avea şi fosta lui iubită.Poziţia mea socială este satisfăcătoare,cunoştinţele mele intelectuale sunt admirabile,situaţia mea materială se dovedeşte mai mult decât excelentă.Lasă-l să simtă pe pielea lui tocmai ce ai simţit şi tu,să fie dezavantajat,subapreciat,desconsiderat.Merită cu vârf şi-ndesat ! - Tu chiar nu gândeşti absolut deloc?răcni Sigrid,scutându-l cu o privire de foc.Distrugându-l pe bărbatul pe care-l ador,ar însemna să-mi semnez propria condamnare.O să-i privesc nimicirea,dar o să mor odată cu el.Tu eşti de-a dreptul imbecil ! îi strigă fata cuprinsă de o revoltare sălbatică. - Cred că ai fi în stare să o faci,zise el pe un ton lejer,în timp ce-o măsură din cap până în picioare. - Cu toate acestea,află că nu aş recurge niciodată la o asemenea faptă josnică. Damian se aşeză brusc pe unul dintre confortabilele fotolii din încăpere,prefăcându-se că adoptă o postură relaxată,calmă,ce transmitea în mod evident mesajul că era dispus să aştepte oricât. - Nu te mai holba aşa la mine.Nu o să accept ! - Oricât aş cugeta în privinţa acestei stranii chestiuni,nu reuşesc să ajung la un răspuns suficient de plauzibil.O persoană într-atât de deosebită precum tine,să fie refuzată în cel mai aspru mod cu putinţă,să-i fie batjocorite sincerele sentimente,să fie complet desconsiderată !Spune-mi sincer,Luca suferă din pricina unui anumit dezechilibru mental ? Eu,unul,nu pot să găsesc o altă cauză admi-sibilă a prosteştii lui respingeri de odinioară. Din păcate,deşi se strădui,de această dată Sigrid nu-şi mai putu stăpâni enorma agresivitate,fapt pentru care se năpusti asupra bărbatului,împărţindu-i o serie de palme nu tocmai prieteneşti. - De unde dracului ai aflat povestea dintre mine şi Luca? Cine ţi-a zis-o,ticălosule ? - Important e că am aflat,surâse el cu mare cinism,în timp ce-o prinse de mâini,ducându-i-le la spate cu forţa.Ori ai de gând să tăgăduieşti şi să susţii cum că tu şi puştiul aţi avut încă de la bun început o legătură trainică,plină de romantism şi şoapte dulci de amor ? - N-am de ce să mint.Eu l-am iubit dintotdeauna,însă el nu.Acum eşti satisfăcut?! zbieră ea şi se smuci cu sălbăticie din strânsoarea lui fermă. Damian o eliberă,iar aceasta se ridică şi se îndreptă către uşă,deschizând-o cât de larg putu. - Afară ! Vrând-nevrând,el se supuse,dar totuşi se opri în dreptul uşii,pentru a-i adresa o ultimă întrebare. - Datorită faptului că personalitatea ta mă intrigă şi mă fascinează cum nicio alta n-a reuşit să o facă în decursul experimentatei şi zbuciumatei mele vieţi de până acum,pretind să-mi fie acordat măcar răspunsul următoarei întrebări:de ce doar Luca ? Ce are el şi nu au alţii ?! - Afară,Damian....îl mai invită ea o dată pe un ton calm,care nu prevestea nimic bun. - Eşti furioasă pentru că ţi-am aflat secretul ? Faci opere de binefacere pe seama puştilor ! râse el. - Afară,jigodie ! urlă tânara împingându-l.Iubirea mea pentru Luca nu te priveşte ! - Nu uita că acum ştiu totul.Aşadar,rămâne de văzut cât o să mai dureze această poveste cu iz de romanţă,zise el ameninţător,după care ieşi vijelios din încăpere.

Joaca de-a destinul

393

Capitolul 55

Dragostea ne e dată pentru a călători prin lume,nu pentru a ne închide

într-o căsătorie,ca un moşneag în casa lui,cu boneta de lână pe cap. ~ Gustave Courbet ~

În acea dimineaţă,soarele strălucitor îşi revărsa cu blândeţe razele asupra pădurii prin care Luca şi Sigrid se plimbau nepăsători.Într-adevăr,ideea lui Sigrid fusese excelentă.O plimbare în mijlocul naturii era reconfortantă şi liniştitoare pentru gândurile confuze,deşi nici unul dintre ei nu era prea convins că vor reuşi să înţeleagă iubirea ce îi unea.Se obişnuiseră să-şi trăiască poveste de dragoste zi de zi,chiar dacă una se înţelegeau de minune,iar următoarea nu mai suportau nici măcar să se vadă.Dacă s-ar fi putut alege un singur cuvânt care să le caracterizeze pe deplin relaţia,cu siguranţă acesta ar fi fost „imprevizibilitate“.Schimbările total neaşteptate de situaţie,sentimentele contradic-torii,despărţirile temporare şi împăcările ulterioare-toate făceau parte din repertoriul iubirii lor. Sigrid alerga precum o zvăpăiată pe cărarea ce şerpuia prin mijlocul pădurii.Era entuziasmată de fantasticul peisaj care o înconjura,ignorând cu desăvârşire faptul că îl lăsase pe Luca în urma sa. - Îţi reamintesc că am stabilit această plimbare pentru ca să discutăm,şi nu pentru a alerga,ţipă el,sperând că totuşi aceasta îl auzea.Dacă voiam să fac jogging,mă duceam cu băieţii,mormăi el. Însă fata era prea concentrată asupra capturării unui fluturaş,aşa că numai i se păru că aude un slab ecou al vocii lui.După o fugă zdravănă în jurul bietei vietăţi,reuşi să-l prindă.Deschise pumnii şi îi privi aripile plăpânde şi multicolore.Cu un deget,îşi permise să-i mângâie încet o aripioară,deşi îi era teamă să nu îl rănească.Dar supriză!Vietatea părea de-a dreptul încântată de această dovadă de tandreţe revărsată cu bunăvoinţă.Şi atunci,în gândul fetei se realiză o conexiune.Probabil şi ea fusese odată la fel de plăpândă şi de vulnerabilă ca acel fluturaş.Însă,într-o bună zi se gândise să-şi deschidă aripile şi să îşi ia avânt. - Iar uneori visele se transformă în realitate,se trezi ea,explicându-i cu o adâncă seriozitate. - Sigrid!Unde naiba eşti? răsună furioasă vocea lui Luca. - Vai!se sperie ea şi îi făcu avânt fluturaşului,pentru a-şi lua zborul mai repede.Du-te în căutarea visului tău!Al meu tocmai ţipă pentru că nu mă găseşte.Şi să nu uiţi!Trebuie să crezi şi să lupţi ! Îşi mai permise un mic răgaz şi privi razele soarelui,care pătrundeau îndrăzneţe printre crengile arborilor stufoşi.Simţi cum se încarcă subit cu o energie caldă,binefăcătoare,cu efect revitalizant. - Hmm...iar acum să dau ochii cu un Luca furios şi arţăgos... Zâmbi cu gura până la urechi,şi se întoarse pentru a-şi îndrepta paşii către el.Ghinion.Acesta deja se afla în spatele său,iar privirea lui întunecată nu prevestea nimic bun.Afişa o atitudine glacială,ce părea să nu se topească nici măcar la vederea zâmbetului splendid de pe faţa ei. - Bună! îl salută ea voioasă,împreunându-şi mâinile la spate precum o fetiţă ascultătoare,care nu realizase nicio faptă condamnabilă. Luca simţi cum un fior perfid de gheaţă îl străbate încetişor pe şira spinării.Dezinvoltura aceasta uriaşă a fetei,îl cam indigna.Deşi era profund conştientă de iritarea lui momentană,tânăra îi sări în braţe.Se cuibări la pieptul lui,îmbrăţişându-l,chiar dacă el îşi păstra braţele inerte pe lângă trup. - Aş vrea să te pot strânge tare-tare-tare,încât să îţi iau până şi ultima răsuflare.Mi-ar plăcea nespus de mult să împietresc în timp clipele când te strâng în braţe.Ştii...? O eternitate nu mi-ar fi

Sandy Manase

394

de ajuns pentru a-mi simţi inima cum bate alături de a ta.Ai observat vreodată că până şi bătăile se concordă?Au!A ta a bătut puţin mai tare acum ! chicoti ea. Îşi ridică privirea pentru a observa reacţia lui.Acesta aproape că tremura de dorinţă,dar îşi ţinea atât de bine sentimentele în frâu,încât doar bătăile accelerate ale inimii îl dăduseră de gol.Sigrid se ridică puţin pe vârfuri pentru a-i ajunge la buze să-l sărute,dar el îşi retrase cu bruscheţe capul.În fond,şi el îşi dorea nespus de mult să o îmbrăţişeze,să o sărute sau chiar să o tăvălească printr-acea iarbă,care părea tare confortabilă,însă era necesară o mică pedeapsă pentru nechibzuinţa ei de a se fi avântat de una singură prin pădure,părăsindu-l ca pe un obiect nesemnificativ. Aşadar,continua să stea nemişcat,precum o autentică stană de piatră,în timp ce multiple gânduri buclucaşe dădeau târcoale minţii lui Sigrid:„Dacă el nu vrea să îl sărut,degeaba sar în sus pentru a-i ajunge la buze.Ar fi în stare să mă ţină practicând acest aşa-zis sport până mâine.Convenabil în această situaţie este cu totul şi cu totul altceva:să se aplece el... “ îşi concluzionă ea cugetarea. Îşi scutură superbele plete brunete,ce aveau o strălucire aparte în lumina soarelui,având grijă să lase o şuviţă zglobie scăpată ca din neglijenţă pe obraz.Apoi,apucându-se de un colţ al rochiei,înce-pu să fluture cu nonşalanţă faldurile materialului prin faţa lui.Rochia de voal îi permitea acestuia să îi vadă acum mult mai bine picioarele.Urmări năucit cu privirea curbele ce se întrezăreau prin ţesătura fină.Şi-ar fi dorit cu disperare să-i sfâşie rochia pentru a-i săruta picioarele,coapsele,dar era conştient că nu putea să o lase pe biata fată dezbrăcată în mijlocul pădurii. Dorinţa-i arzătoare nu mai putea fi ţinută prea mult sub control.Fiori de excitaţie din ce în ce mai intenşi îl străbăteau fără strop de compasiune,ca şi cum i-ar fi sfidat aspru aparenta-i împotrivire.Se apropia de momentul critic,însă încerca pe cât posibil să nu cedeze nesilit.Încă mai avea o speranţă infimă,când Sigrid îi zise cu ochi rugători şi cu o figură nevinovată. - De ce nu mă laşi să te sărut?Eu...eu...şi,în mod voluntar,păru că îşi uită vorbele,bâlbâindu-se cu o inocenţă fermecătoare.Eu te iubesc mult de tot,spuse ea,plecându-şi privirea şi părând stânjenită de acea mărturisire.Ştia prea bine că era picătura care va umple paharul,scânteia care îl va face să explodeze şi să se arunce direct în braţele ei. Dar reacţia pe care acesta o avu pe neaşteptate,o buimăci,întrecându-i toate aşteptările.Niciodată nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva din partea unui bărbat atât de raţional şi de moderat precum Luca. Aruncându-se în genunchi,Luca îi cuprinse picioarele şi îşi lipi capul de ele. - Permite-mi o scurtă clipă de răgaz pentru a mă linişti puţin,o rugă el.Nu vreau să stric acest moment sublim,năpustindu-mă asupra ta ca un animal. Sigrid îşi coborî cu blândeţe privirea asupra acestuia.Îşi lăsă o mână să-i răvăşească părul şi să-l mângâie tandru pe creştetul capului.Înduioşată până la lacrimi de gestul lui într-atât de deosebit,îi desprinse încet braţele care îi strângeau ferm picioarele,rugându-l cu duioşie să se ridice. - Nu...zise el,cu privirea plecată.Nu ştiu dacă pot,nu ştiu dacă merit... Se îndârjea atât de mult în acea împotrivire confuză,încât tânăra Sigrid ştia că va fi imposibil să-l convingă.Uşor,îşi plecă şi ea genunchii şi se aşeză în faţa acestuia.Luca sări imediat să o ridice. - Ce tot faci?Ridică-te imediat!O să îţi murdăreşti rochia...şi uite cât de frumoasă este,şopti el,în timp ce pipăia cu suavitate şi cu o grijă exagerată materialul.Este cam aşa ca şi tine:fină,pură,de o delicateţe neobişnuită.Nu o strica...ai milă şi nu o distruge cum am făcut eu cu fetiţa inocentă care erai...mărturisi el profund tulburat,fără să-i pese de poziţia oarecum patetică pe care o adoptase. Ea nu ştia ce să facă.Acesta reacţionase ciudat şi îşi lăsase trăirile să explodeze tocmai când ea nu se aşteptase la o astfel de izbucnire.De fapt,nu crezuse niciodată că şi Luca putea să aibă remuşcări. - Nu vorbi prostii,iubitule.Sunt aici cu tine.Nu ai distrus nimic.Sau tu crezi că acum eşti la o confesiune cu fantoma mea?râse ea,făcându-l şi pe el să surâdă,în ciuda momentului abătut creat. - Mă refer...dar ea îi apăsă un deget peste buze şi-l amuţi pe dată.

Joaca de-a destinul

395

- Şi eu te hărţuiesc şi îţi fac tot soiul de surprize.Îţi cauzez o mulţime de neplăceri.Nu sunt o sfântă,dar tu ai avut ghinionul de a fi bărbatul vieţii mele,fapt pentru care poate că va trebui să te torturez până la final cu iubirea mea,zise ea,mângâindu-i încet obrazul. - Oh,ce tortură îngrozitoare,râse el.Accept cu plăcere să fiu martirul ei toată viaţa aceasta şi următoarea în care ne vom reîntâlni. Sigrid se apropie şi mai mult de el,îi cuprinse faţa între mâini şi îşi fixă intens privirea într-a lui. - Luca,nu am deloc habar care este definiţia iubirii.Poate că o dragoste adevărată se încadrează în alte tipare,iar noi nu ne aflăm în nici unul dintre ele.Poate că iubirea nu are loc pentru atâtea su-ferinţe,torturi,ironii,mânie şi multe altele de care noi nu ne putem despărţi.Ştii...se zice că amorul este un sentiment nobil şi că nu trebuie să pricinuiască durere.Dar,la naiba!În această clipă mă simt stăpână pe absolut toate regulile iubirii perfecte şi vreau să le sfidez cu aroganţă.Ştiu doar atât:că eu,Sigrid,te iubesc... - Şi eu te iubesc mult de tot,o urmă el îndeaproape în mărturisire,cu o emoţie uriaşă în glas.Puţin mă interesează definiţia amorului unic şi perfect.Ceea ce simt în aceste momente nu ar putea fi explicat nici de către cel mai mare filozof din lume.Cred că rândurile tuturor scriitorilor s-ar pierde în neant încercând să-mi transpună trăirile.Doar tu deţii privilegiul de a simţi,zise ducându-i mâna în dreptul inimii sale. Sigrid se grăbi să-i sărute buzele.Nu îşi mai putea stăpâni nicio clipă în plus acea dorinţă fierbinte care cutreiera nestingherită prin întreaga-i fiinţă.Dar de această dată,nu doar că Luca o lăsă să-l sărute,ci îi şi răspunse cu mare patimă şi cu o infinită bucurie. Treptat,cei doi pierdură până şi noţiunea timpului,afundându-se în cele mai ispititoare şi deli-cioase plăceri pe care puteau să le ofere buzele lor dornice de o afecţiune nelimitată.Un sărut suav-plin de tandreţe,altul pasional,o atingere inocentă a buzelor sau o strânsă înlănţuire a limbilor lor...toate se succedau cu mare repeziciune.Nu mai ştiau dacă zăboviseră acolo,jos,câteva clipe sau ore în şir.Însă buzele lor refuzau cu încăpăţânare să se mai desprindă unele de altele.Deodată,el se retrase pe neaşteptate,făcând-o pe Sigrid să intre în panică.Îi era teamă că acea ezitare a lui avea să fie nefastă ca în multe alte dăţi.Nimic însă nu ar fi dus-o cu gândul la întrebarea pe care Luca i-o adresă,privind-o în ochi şi ţinând-o de mână: - Vrei să te căsătoreşti cu mine ? Sigrid se simţi ca şi trăsnită de un fulger.Era convinsă că va leşina,dar avea un mare noroc,fiindcă deja se afla în genunchi.Pământul simţit sub picioare o liniştea complet,asigurând-o totodată că nu risca să îşi piardă echilibrul.Apoi,din mintea năucită,îi răsări o întrebare:să fi auzit bine?Poate că visa şi poate că Luca nici nu era lângă ea.De fapt,ce naiba să caute Luca,în genunchi,în faţa ei?Şi să o mai ceară şi de soţie...nu,categoric imposibil ! Îşi trase o palmă zdravănă pentru a se trezi la realitate,oricare ar fi fost aceasta.Îi era foarte ciudă că întrerupea splendidul vis,dar totul devenea mult prea ireal chiar şi pentru un simplu vis.Luca o apucă de mâini şi i le duse la spate,ţinându-i-le strânse cu fermitate. - Ce naiba faci?! Te loveşti singură ? - Gata,m-am trezit? îl întrebă ea,făcând ochii mari şi privind în jur. - Să te trezeşti?Sigrid,despre ce tot vorbeşti?Te eschivezi pentru a nu îmi răspunde la întrebare ? - Ce întrebare?zise ea nesigură.Începea să conştientizeze că nu fusese un vis.Luca chiar îi adresase cererea în căsătorie. Extrem de nervos,îi dădu brusc drumul la mâini şi se ridică scuturându-şi hainele.Se întoarse cu spatele la ea şi îi replică furios. - Nu este nevoie de tot acest spectacol ieftin.Poţi să mă refuzi scurt şi categoric.Zi-mi în faţă că nu doreşti,şi gata !

Sandy Manase

396

Speriată că Luca ar putea crede că nu vrea să îşi unească destinul cu al lui,sări în picioare şi se apropie de el cu precauţie.Îi puse uşor o mână pe umăr şi vru să-l mângâie cu blândeţe. - Nu mă atinge! îi urlă el,zvârlindu-i mâna cu brutalitate. Fata era obişnuită cu felul lui de a fi,şi totuşi,ceva o înspăimântă într-atât de îngrozitor în această atitudine agresivă,încât fără să realizeze ce face,o rupse la fugă.Reacţia ei necugetată făcu mânia lui să capete cote şi mai imense.O porni imediat pe urmele ei,folosindu-şi toată agerimea de care era capabil pentru a o prinde cât mai repede posibil. - Opreşte-te,blestemato!Ştii bine că eşti numai a mea.Îţi jur că dacă o singură clipă te-ai gândit că aparţii altuia,te distrug cu mâinile mele ! Auzindu-i aberaţiile,fata puse frână aprigii alergări.Acum ea era cea care se îndrepta către el cu nervii întinşi la maxim,totodată ţipând cât de tare putea. - Idiotule!Iarăşi te orbeşte gelozia ta monstruoasă?Atât de obsedat eşti,încât nu mai poţi distinge realitatea de închipuirile tale bolnave ? El simţi cum mânia şi indignarea clocoteau într-însul mai intens ca niciodată.Tot romantismul precedent se transformase acum într-o aversiune aprigă.Râvnea cu o teribilă ardoare ca doar să o pălmuiască.Ridică braţul nesigur,însă îl lăsă repede în jos.Se abţinuse şi renunţase chiar în ultimul moment,dar Sigrid îi remarcase mişcarea ezitantă. - Doreai să mă loveşti?râse ea.Dacă nu ţi-am mărturisit niciodată,află că cel mai tare mă loveşti cu vorbe.De multe ori veninul ce se revarsă din cuvintele tale e mortal.Mă întreb cum de mai rezist... - De ce ai fugit? întrebă el sec. - De proastă...nu ştiu.M-am ghidat după un simplu impuls de moment.Am simţit că trebuie să fug şi am fugit.La atât s-au rezumat gândurile mele. - Nu era nevoie,spuse el cu o prefăcută indiferenţă.Sigrid,dacă în planurile tale de viitor figurează căsătoria cu un alt bărbat,eu mă voi retrage.O poţi programa cât mai repede,şi mă poţi invita la ceremonie.Desigur,asta dacă vrei să termini cu mine odată pentru totdeauna. Palma care îl trăsni îl făcu să constate instant că vorbea numai prostii. - Iartă-mă că te-am plesnit,îl rugă ea.Dar spui atâtea absurdităţi,încât mă înspăimânţi.Dacă vrei poţi să îmi dai şi tu o palmă... În schimb,Luca se apropie de ea încetişor,aplecându-se nerăbdător pentru a o săruta.Deşi Sigrid opuse o infimă rezistenţă,o obligă să-şi întredeschidă buzele şi îşi strecură lacom limba în gura ei. Sărutul era atât de delicios şi de incitant,încât fata începu să geamă instantaneu.Îl dorea exact în acel moment şi în acel loc.Şi el era ispitit de acelaşi gând îndrăzneţ,ba chiar urmărea să îl pună şi în practică,când deodată ea îl apucă de mână,cerându-i să o urmeze.Luca întreba necontenit încotro îl duce,dar nu primea niciun răspuns satisfăcător.Fata se limita în a-i spune doar că va vedea atunci când vor ajunge la locul cu pricina,şi că trebuia să aibă puţină răbdare. După un scurt drum parcurs care,de altfel,lui Luca i se păru nesfârşit şi întins pe câţiva kilometri considerabili,cei doi tineri ajunseră într-un frumos luminiş.El privi în jur şi îşi rezervă câteva clipe pentru contemplarea uimitorului peisaj.Totul părea desprins fix din poveşti.Natura se desfăşura în acel mic colţ de rai în toată splendoarea ei.Păsările îşi cântau trilul după cum le era obiceiul,însă ceva îi atrase atenţia.Cântecul lor părea mult mai melodios şi deţinea un ton atât de limpede,încât avea impresia că celebrează ceva cu adevărat special.Vântul adia atât de lin,încât cu dificultate ai fi observat uşoara legănare a crengilor.Dar,dacă acordai o atenţie deosebită arborilor,şi adăugai un strop de imaginaţie,puteai remarca chiar un soi de dans ceremonial. Îşi ridică privirea către înaltul cerului.Uimit,constată că din acel loc splendid,soarele îşi revărsa razele cu o frumuseţe de-a dreptul impresionantă.Fiecare rază părea că îşi croieşte un drum unic pentru a atinge pământul.Iar norii...Doamne,cât de minunaţi mai erau!Niciodată nu văzuse nori

Joaca de-a destinul

397

mai senini ca într-acele momente sublime.Păreau de diferite forme şi chiar se simţea cuprins de o poftă stranie de a identifica diferite figuri în ei. Plecându-şi privirea,observă că Sigrid se îndeletnicea cu strânsul unor floricele albe de câmp,pe care se străduia să le prindă într-o drăguţă coroniţă. O ajută să şi-o aşeze pe cap,potrivindu-i-o cât mai bine.Razele soarelui îi ofereau o lucire stranie părului ei brunet,iar Luca simţi imperioasa nevoie de a-şi strecura degetele printre frumoasele sale plete.Îşi întinse mâna şi o mângâie cu o stranie blândeţe.Sigrid se bucură de acea suavă atingere precum un copil dornic de afecţiune. - Mai lipseşte un mic detaliu,zise ea,zâmbind ştrengăreşte,şi se aplecă pentru a culege câteva fire de iarbă mai groase. Luca o privea mirat şi plin de curiozitate.Nu mai înţelegea absolut nimic din tot acel straniu spectacol,dar era încântat de imprevizibilitatea romanticului moment. După ce formă două mici cerculeţe din iarba culeasă,Sigrid îi oferi unul şi lui,deşi aceasta habar nu avea la ce ar putea fi utilizat. - Vrei să te căsătoreşti cu mine? îl întrebă ea şi izbucni în râs,deoarece expresia care apăruse pe faţa lui era nemaipomenit de comică. Bietul de el era atât de năucit,încât se bâlbâi involuntar în clipa când îi răspunse. - Nu ştiu...adică da...Da!Da!Cum să nu?! Brusc,o ridică în braţe,învârtind-o de atâtea ori,încât sărmana fată mai că fu cât pe ce să-şi piardă echilibrul atunci când o reaşeză cu picioarele pe pământ. - Probabil nu ai înţeles mare lucru,îi explică Sigrid cu tact.O căsătorie în mijlocul naturii poate că nu are o însemnătate mult prea mare,căci nu este în stare să o egaleze pe cea din faţa legii sau din faţa lui Dumnezeu.Însă,consider că suntem mult prea tineri pentru a ne căsători cu adevărat,şi de aceea m-am gândit să facem doar un fel de jurământ sacru între noi,chicoti ea. - Numai dacă îmi promiţi că ne vom căsatori şi legal,râse Luca.Nu aş vrea să mă tragi pe sfoară şi să abuzezi de încrederea mea pe care,de altfel,am depus-o în tine întru totul. Se priviră în ochi preţ de câteva secunde,iar apoi Sigrid îndrăzni să fie ea prima care rosteşte jurământul uniunii.Deşi un uşor tremur o străbătu perfid prin tot trupul său,îi luă mâna lui Luca şi încercă să-i pună inelul.Acesta îi observă neîndemânarea şi se grăbi să o ajute. - Nu,îl opri ea cu fermitate.Nu ai nicio vină că îmi provoci asemenea reacţii exagerate.Este doar vina mea pentru că te iubesc atât de mult,încât uneori nu îmi pot controla deloc gesturile. Luca se conformă şi o lăsă să se descurce singură de această dată.În timp ce îi punea micul inel simbolic pe deget,Sigrid începu să spună: - Îţi jur astăzi în faţa tuturor acestor martori... - Care martori? întrebă Luca sceptic,privind în jur neliniştit. - Păi,cred că am observat nişte ochi curioşi în acele tufişuri. - Nişte ochi? se îngrijoră el de-a binelea. - Da,râse fata cu o poftă nemărginită.Cine ştie...probabil tocmai suntem asistaţi de o întreagă ceată de vietăţi:iepuri,vulpi,lupi sau poate chiar urşi. - Îţi baţi joc de mine? o interogă el puţin supărat. - Nu,Luca.Cred că un iepure chiar s-ar putea să fi fost pitit într-acele tufişuri.Cât despre ceilalţi martori,mă refeream la natura din preajmă.Pentru mine este suficient să mă simt asistată în cadrul acestei ceremonii de nişte spectatori atât de importanţi,precum soarele,copacii sau florile. - Ai dreptate,zâmbi Luca.Poate că nu mă crezi,dar mereu mi-am dorit să mă pot relaxa într-o oază de linişte chiar şi pentru câteva ore.Sunt conştient că,după ce acest vis se va încheia,vom fi nevoiţi să ne reîntoarcem în secolul vitezei. - Hm...Luca îşi recunoaşte slăbiciunea.Nu te mai consideri atotputernic?

Sandy Manase

398

- Vrei să mă superi ? - Nu,nu! sări ea,strângându-l în braţe.Chiar nu îmi doream să-ţi stric buna dispoziţie.Doar că m-a luat gura pe dinainte... - Dar chiar te rog să spui tot ce ai de spus.Te ascult cu mare atenţie. - Ah,Luca.Mă enervează superioritatea pe care o afişezi.Întotdeauna te crezi cel mai bun şi îi calci în picioare pe alţii.Doar părerea ta contează,vrei ca lucrurile să iasă mereu cum îţi doreşti tu,iar adesea acţionezi doar după bunul tău plac.În plus,dacă cineva nu este de acord cu punctul tău de vedere,îţi impui voinţa cu atâta fermitate,încât alţii mai slabi de înger,se retrag speriaţi.Îţi place să deţii controlul suprem asupra oricărei situaţii,iar dacă nu reuşeşti,devii sarcastic,ironic şi arunci cu vorbe veninoase.Vrei să domini,să ştii că puterea se află numai şi numai în mâinile tale,că tu eşti cel care poate face şi schimba toate regulile.Îţi doreşti să ţi se acorde întâietate deplină şi o importanţă deosebită.Nu prea suporţi indiferenţa,pentru că îţi contestă aptitudinile magnetice.Tu preferi să fii adorat,urât,respectat,insultat...orice,doar să ştii că poţi trezi diferite stări în adâncul unei fiinţe. - Ce declaraţie de dragoste duioasă şi plină de tandreţe,râse el.Totuşi...află că mă bucur că ai fost sinceră.Admir faptul că ai curajul de a-mi face cunoscute gândurile tale. - Iartă-mă,dacă te-am jignit cu ceva,zise ea plecându-şi ochii. - Aşadar,nu îţi place aroganţa mea,nu-i aşa? o întrebă el,în timp ce se apropia din ce în ce mai mult,pe când fata se retrase câţiva paşi înapoi. - Nu,bâigui ea şi-l privi neliniştită. - Nu?o întrebă din nou,împingându-se într-însa şi lipind-o cu spatele de un arbore înalt şi cu trunchiul gros. - Nu! răspunse ea categoric. - A,nu? repetă el în timp ce începu să-şi frece trupul de al ei.Deloc ? - Deloc,imbecilule! îi strigă Sigrid răzvrătită,încercând să-i găsească buzele pentru a-l săruta.Era disperată,fiindcă Luca îşi ferea cu şiretenie gura,retrăgându-şi capul exact la momentul adecvat. - Dacă nu recunoşti,nu o să primeşti absolut nimic! o ameninţă el,jumătate în serios,jumătate în glumă.Măcar fii sinceră până la final. - Să mă ia naiba! înjură Sigrid furioasă.Îţi ador aroganţa.Mă excită.Un bărbat nu ar fi bărbat adevărat fără mândrie.Iar a ta este atât de fascinantă şi ţi-o expui cu atâta nonşalanţă,încât mă faci să îmi doresc să mă supun şi să rămân captivă sub vraja ei magnifică.Îţi stă bine şi atunci când eşti romantic,blând şi tandru,însă nu se compară cu demonul care pare să se dezlănţuie din tine atunci când eşti furios,sarcastic,plin de vanitate şi împroşti cu remarcile tale veninoase.Atunci oferi un spectacol cu adevărat grandios.Aşa că,ascultă-mă bine,idiotule,îl ameninţă tânăra,înşfăcându-l de cămaşă.Să nu renunţi niciodată la partea ta cea întunecată,pentru că din ziua aceea nu o să te mai iubesc.Te ador aşa cum eşti şi nu vreau să te schimbi.Să nu cumva să devii insipid precum mulţi alţii.Acum,hai!Arată-mi că tu eşti bărbatul ! Luca primi invitaţia cu o imensă plăcere,strecurându-şi nerăbdător mâna pe sub voalul rochiei.O mângâia atât de ispititor,încât fata îşi dorea să i se predea în totalitate. - Ce tot aştepţi,laşule?Fă-mă a ta complet.Vreau să te simt în mine pentru a fi convinsă că nu e un vis şi că arogantul din faţa mea este bărbatul meu. - Dacă nu îţi păzeşti deloc delicioasele tale buze,lăsând gura aceasta dulce să întreacă limitele...o ameninţă Luca,furându-i un sărut lacom.Să nu te plângi mai apoi de consecinţe... Sigrid se agăţă de gâtul lui,oferindu-i un sărut delicios.Se juca cu limba lui într-un mod absolut fascinant şi încerca să îl lase fără răsuflare.Ciudat mod de a-ţi exprima dragostea ar fi zis unii,însă ea îl iubea atât de mult încât ar fi fost în stare să îl sufoce astfel.Nu ar fi simţit nicio remuşcare.În fond,totul era rezultatul pasiunii mistuitoare ce-i unea.Era conştientă că şi ea ar fi putut fi anihilată cu o revărsare exagerată de tandreţe din partea lui Luca.

Joaca de-a destinul

399

Dar el rezista eroic şi făcea faţă cu brio tuturor atacurilor pasionale îndreptate spre trupul lui. Din când în când mai scotea câte un geamăt,mai ales pentru că ştia cât de tare o întărâta.Îi plăcea să o urmărească într-acea postură:înnebunită după săruturile,mângâierile,îmbrăţişările lui...mai bine zis,totalmente disperată după EL! Ştia prea bine că numai pasiunea trezită de el o făcea pe tânără să reacţioneze în cele mai exagerate,nesăbuite sau nefireşti moduri.Faptul că iubirea lor era scoasă din tiparele normalităţii,le conferea amândurora un sentiment bizar,deoarece mereu îşi doreau să exploreze noi şi noi limite.Imposibilul nu exista,iar de necunoscut nu se temeau deloc.Aveau o sete nepotolită pentru cunoaşterea tuturor lucrurilor noi.Nu le era teamă că îşi pot păta iubirea cu tente de ură,ori că pot ajunge să se bată imediat după ce au făcut dragoste.Din contra,toate aceste con-traste,deveniseră un soi de obişnuinţă,ce aducea chiar a rutină.Dar norocul era de partea lor.Sigrid avea o imaginaţie care nu ar fi putut fi îngrădită sub absolut nicio formă,şi,astfel născocea tot soiul de situaţii inedite.Bineînţeles că şi participarea lui era absolut esenţială.Odată ce ea pornea jocul,el trebuia să o acompanieze pentru a putea crea un nou scenariu. Cei doi tineri nu se dădeau înapoi nici de la acţiuni maliţioase.În mod inevitabil,aceştia îşi croiau tot felul de planuri diabolice pentru a-şi face zile amare unul altuia.Ştiau perfect cum şi când să atace pentru a nu da greş şi pentru a fi cât mai dureros posibil.Se cunoşteau atât de bine,şi totuşi,de multe ori rămâneau stupefiaţi când constatau de ce este capabil celălalt. După ce se lăsase copleşit cu sărutări şi mângâieri,Luca o ridică pe Sigrid în braţe şi se grăbi să o aşeze pe iarbă.Brusc,fata îşi aminti că nu-şi mai finalizaseră jurămintele.Încercă să-i atragă atenţia şi lui,dar acesta o săruta atât de apăsat,încât nu putea deschide gura pentru a-i reaminti. Mâinile lui începuseră deja să i se strecoare cu neruşinare chiar pe sub chiloţii de dantelă.Sigrid scoase un geamăt slab şi,uitând de jurăminte,se repezi şi ea cu o disperare oarbă la pantalonii lui. Ca de obicei,el sări să-şi scoată de unul singur hainele.Ea scăpă un zâmbet năstruşnic.O amuza ce viteză uimitoare putea să aibă acesta atunci când era excitat.Într-o clipită,îşi lepădă cămaşa şi îşi desfăcu şi cureaua,când ea îl prinse de mână. - Luca,jurămintele...zise fata,după care începu să râdă,mai ales datorită expresiei lui încurcate.Ştia că înţelesese la ce se referea,dar mai ales ştia şi că bietului de el îi venea să urle de ciudă fiindcă îl întrerupsese tocmai atunci. - Da...bâigui el.Unde rămăsesem? Sigrid îl trase peste ea râzand copios,fiindcă se hotărâse să nu-l mai chinuie cu aşteptarea aceea torturătoare.În fond,nici ea nu mai era capabilă să aştepte nici măcar o secundă în plus. - Cred că o să reuşim să facem şi două lucruri deodată,nu ? Luca zâmbi diabolic,iar în următoarea secundă deja o pătrunse fără nicio ceremonie.Sigrid scoase un ţipăt de plăcere amestecată cu uimire.Nu se aşteptase ca el să fie chiar atât de rapid.

Sandy Manase

400

Capitolul 56

Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre,dar ştiu că al meu şi al lui sunt la fel. ~ Emily Bronte ~

Brayton tocmai se pregătea să iasă la o întâlnire mult aşteptată,când soneria începu să răsune asurzitor în întreaga reşedinţă.Deşi persoana care o apăsa cu o asemenea insistenţă,părea să-şi dorească să-i fie deschis cât mai repede posibil,tânărul nu se sinchisi de nerăbdarea musafirului,ci continuă foarte detaşat să-şi arunce priviri admirative în oglindă.Prin urmare,îşi aranjă minuţios manşetele cămăşii,îşi netezi gulerul,îşi verifică frizura.Zâmbi satisfăcut.Chiar dacă purta numai o ţinută casual,arăta nemaipomenit de bine şi,până şi el însuşi era conştient că şarmul său nu le lăsa deloc indiferente pe reprezentantele sexului frumos. - Vin imediat ! strigă el iritat,atunci când sesiză că enervanta sonerie încă nu se oprise din ţârâit. Se îndreptă cu paşi foarte vioi către uşa principală a vilei,deschizând-o cu un enorm entuziasm şi cu infinită curtoazie,fiind ferm convins că musafirul nu era o persoana dezagreabilă.Ghinion.Chiar era,fapt pentru care acesta îi trânti uşa în nas cu o grosolănie deosebit de contrastantă faţă de tot acel rafinament ireproşabil de care dăduse dovadă doar cu câteva clipe mai în urmă. - Deschide-mi ! se auzi un ferm glas bărbătesc.Nu fi necioplit,băiete ! Brayton îşi înăbuşi cât de mult putu acea antipatie pe care i-o stârnea odiosul individ care se afla de partea cealaltă a uşii,trase adânc aer în piept,iar apoi îi deschise iar.Însă de această dată,afişa un zâmbet forţat,mult prea fals,lucru ce fu detectat instant de cel care păşi neinvitat în hol. - Nu mai rânji astfel.Ştiu că nu mă suporţi,îl repezi Damian pe tonul lui sarcastic.Nici eu nu te plac deloc,mucosule.Mă enervează că stai mereu în preajma lui Sigrid. - S-ar spune că sentimentele sunt reciproce,confirmă Brayton,renunţând la zâmbetul ipocrit. Damian începu să se plimba trufaş de colo-colo,îndrăznind până şi să-şi azvârle curioasa-i privire în aproape toate camerele de la parterul vilei,inspectându-le foarte rapid,cu un ochi extrem de critic,mormăind în timpul cercetării: - Frumoasă mobilă-calitate superioară...drăguţ aranjament-costisitor cu certitudine...oh,priveşte şi o încăpere cu adevărat spaţioasă şi luxoasă...iar aici,ce mai avem noi ?Da,desigur,o bibliotecă splendidă,plină de opere selecte,care cu siguranţă au fost lecturate pe nerăsuflate de către iubita mea Sigrid... - Mă scuzi...îl interpelă Brayton,depunându-i uşor o mână pe umăr.Casa aceasta nu e muzeu,iar dacă totuşi ar fi deschisă vizitatorilor,eu,unul,ţi-aş percepe o taxă colosală care să te lecuiască defi-nitiv de impertinenţă.Totuşi,pe lângă toate aceste remarci ce ţin strict de bună cuviinţă,aş mai avea încă o mică clarificare de făcut. Damian se întoarse cu faţa spre el şi-l privi cu dispreţ,mai ales că Brayton rânjea cu mare poftă. - Sigrid nu este iubita ta. - Asta nu înseamnă că nu va fi în curând.Acum că observ luxul în care vă lăfăiţi,înţeleg de ce mi-a batjocorit astfel oferta.Oricum,poate că am pierdut o luptă,dar nicidecum războiul. - Nu-mi zi că ai încercat să o cumperi,râse Brayton cu gura până la urechi.Nu o cunoşti deloc dacă ai fost capabil să recurgi la aşa ceva,aşteptându-te totodată şi la rezultate favorabile. - O cunosc ! se răsti el furios.Mi-ar fi plăcut să o obţin doar cu bani,să nu mai fiu nevoit să apelez la altceva,însă dacă s-ar fi vândut astfel,precum orice femeiuşcă de duzină,mi-aş fi pierdut complet respectul pentru ea.Mă bucur că m-a refuzat,dar asta nu înseamnă că am de gând sa renunţ.

Joaca de-a destinul

401

Damian se apropie pe neaşteptate de Brayton şi-l privi într-un mod bizar,de parcă ar fi încercat să-i ghicească în adâncul sufletului prin acea uitătură scrutătoare. - Uite ce e...nu este cazul să te prefaci în faţa mea.Ştiu că şi tu o iubeşti pe Sigrid.Însă bine ai face să rămâi în continuare pe margine,dacă nu vrei să te elimin ca şi pe Luca.Pari un tip destul de fricos.Bănuiesc că nu o să te bagi în bucluc,odată ce este posibil să eviţi asta. Brayton se trânti pe un fotoliu confortabil,tapiţat cu catifea albastră,şi îşi sprijini braţele de mar-ginile aurite ale preţiosului scaun.Îl privi pe Damian într-un mod ce transmitea pură compasiune. - Cred că te înşeli amarnic.Sigrid este numai o prietenă foarte bună pentru mine.Mă crezi sau nu,acesta e purul adevăr.Cât despre Luca şi eliminarea lui din acest război amoros,mă tem că tot nu ai dreptate.Nici eu,nici tu,nici nimeni altul nu o să poată vreodată să-l scoată pe Luca din joc. - Oh,dar ce prieten fidel avem aici ! Atât de devotat încât ţine cu propriul lui adversar.O asemenea bunăvoinţă şi un astfel de pur altruism nu mi-a mai fost dat să întâlnesc vreodată. - Bate-ţi joc cât pofteşti,mitocanule,îi răspunse tânărul cu calm.Deşi îţi pare greu de crezut,Luca mi-a devenit prieten,un prieten la fel de bun ca şi Sigrid însăşi. - Vrei să spui că nu l-ai detestat absolut niciodată ? Că n-ai râvnit ca într-o zi să-i pice o cărămidă accidental în cap,să-l lovească trăsnetul pe neaşteptate,ori să-l calce o maşină din greşeală ?N-ai simţit niciodată că ar fi mult mai convenabil să se despice dintr-odată pământul şi să-l tragă pe acest Luca în adâncurile sale,scutindu-ne pe noi de existenţa lui iritantă ? - Niciodată !replică el indignat,sărind totodată în picioare.Niciodată nu i-am dorit răul. Damian râse isteric şi-şi puse mâinile în şolduri,privindu-l iarăşi în mod cercetător. - Atunci ?! De ce susţii sus şi tare că Luca este invincibil ? - Pentru că acesta este adevărul.Şi m-ai înţeles complet greşit.Nu afirm asta pentru a-l susţine,ci fiindcă există doar o unică persoană care-l poate face să dispară din peisaj în orice clipă. - Sigrid ! exclamă el ca şi iluminat pe neaşteptate. - Cert.Nici măcar el însuşi n-ar putea să o împiedice,dacă asta ar fi voinţa ei. Tânărul o porni către ieşire,însă îi mai aruncă o privire peste umăr lui Damian,moment în care se răzgândi şi-l întrebă cu o amabilitate cu greu susţinută. - Doreşti să urc şi să o chem eu pe Sigrid ? - Nu.De fapt... Îşi ridică brusc privirea în susul scării interioare a vilei.Luca se îndrepta spre el,coborând scările detaşat,cu o uriaşă vanitate desprinzându-i-se din orice infim gest,de la mâinile adânc înfipte în buzunare,până la ritmul sfidător al paşilor ce continuau să coboare treptele de marmură. - Avem musafiri de rang nobil...comentă el şi zâmbi cu impertinenţă,ajungând într-un final jos. - Scuteşte-mă de ironiile tale,puştiule. - Află că mă străduiesc din răsputeri să-ţi tolerez îngâmfarea atât de nejustificată,dar totuşi,nu-ţi mai pot permite să mă tratezi întotdeauna ca pe un inferior.Este absolut inadmisibil,Damian. - Te pomeneşti că mi te crezi superior ? - Eu am plecat ! le strigă Brayton exasperat.A,da! Şi încearcă să-i înşiri poveşti lui Luca.O să ţi se pară miere felul în care eu îţi răspund,râse acesta şi ieşi trântind uşa cu nepăsare. Luca se îndreptă din nou către scara principală a vilei,când brusc Damian îl apucă de braţ. - Stai puţin.Unde te duci,băiete ? - Băiete...pronunţă acesta printre dinţi,fiind în mod evident foarte molestat de acel apelativ.Încet-încet,observ că evoluăm.Totuşi,află că doresc să-mi spui domnul Luca.Ia să te aud ! Crezi că eşti capabil să o faci ? - Nu fi obraznic ! Diferenţa de vârstă dintre noi este considerabilă.Puţin respect ! - Tocmai acelaşi lucru pretind şi eu.De aceea,de acum înainte o să-mi zici Luca,iar eu o să îţi spun Damian,fără să simt nevoia să mai adaug şi „domnul“.Nu-i aşa că accepţi ?

Sandy Manase

402

- La naiba ! Eşti un cinic fără pereche. - Înseamnă că eşti de acord.Acum,spune-mi,nu vrei să o chem pe Sigrid ? - Nu.Îmi doresc nespus de mult să o văd,dar am venit să discut cu tine,se fâstâci el. - Cu mine ? întrebă Luca profund uimit. - Da.Putem să intrăm în birou pentru a vorbi în linişte ? Luca deschise prima uşă din dreapta măreţului hol al vilei,şi-l pofti înăuntru.Odată pătrunşi în interiorul uriaşei camere,acesta se grăbi să ajungă la mini-bar şi se întoarse spre celălalt bărbat cu o sticlă de Jack Daniels în mână. - Te servesc ? Îţi garantez că n-am pus otravă într-însa.Vezi bine că nici măcar nu este începută. - Dacă eşti amabil...chiar am nevoie... Luca îi turnă alcoolul în pahar,iar apoi se aşeză pe fotoliul capitonat din piele neagră,se cufundă în moliciunea lui,iar cu una dintre mâini îşi turnă şi lui în silă puţin whisky,ca şi cum ar fi depus un efort turnând acea licoare arămie. - Ia să vedem...cu ce ţi-aş putea fi de folos ? - Noi doi putem să ajungem la un aşa-zis război foarte periculos şi incredibil de urât,dacă nu eşti rezonabil şi nu cântăreşti lucrurile pe viitor cu mai multă precauţie.Ştii bine la ce mă refer. - Uf...dar sunt cu adevărat înspăimântat,se prefăcu Luca şi clătină paharul,astfel încât să pară că tremură de teamă.Şi ce anume o să îmi faci ?O să mă elimini mişeleşte,sau o să-mi permiţi să aleg armele şi o să te străduieşti să practici şi tu fair play-ul ? Bărbatul îi zâmbi în mod misterios şi îşi introduse uşor o mână în buzunarul sacoului negru,ca şi cum s-ar fi asigurat dacă acel ceva căutat se afla la loc sigur. - Deci ? Cum rămâne ? Acesta scoase un revolver şi-l depuse pe birou,cu un gest triumfător,de parcă ar fi depus în faţa ochilor celuilalt un certificat de deces,realizat în prealabil pentru viitoarea-i moarte.Rânji profund. - Hmm...calibrul 38,dacă nu mă înşel,mormăi Luca indiferent. - Crezi că nu ar fi suficient pentru a-ţi zbura creierii ?Oricât de inteligent ai fi,îţi garantez că nişte creieri împrăştiaţi pe pereţi nu mai sunt de mare folos,căci nu mai au o deosebită importanţă. - Drăguţă glumă macabră,zise Luca pe un ton extrem de vesel.Ai de gând să mă ucizi acum sau asta e doar o ameninţare pentru a şti ce viitor cumplit mă aşteaptă ? - Ţi-ai dori să îţi mai las un timp ? - Nu,nici vorbă de astfel de amânări inutile.Ai venit înarmat,te-ai străduit să-ţi încarci arma,să o lustruieşti;ţi-ai repetat discursul triumfător pe care o să-l susţii atunci când o să mă umileşti şi o să mă obligi să stau în genunchi,sperând că te voi suplica să nu-mi curmi firul cel fragil al vieţii.Mai înghiţi cu o groaznică nonşalanţă o gură de alcool,iar apoi depuse paharul pe masă cu un zgomot sec.Categoric,nu pot să rămân insensibil în faţa unei asemenea pregătiri temeinice.Cine sunt eu ca să îţi spulber imensele iluzii şi aşteptări?Sunt doar bărbatul pe care-l adoră Sigrid.Apropo de ea,îmi permiţi să o chem şi să-i ofer un tandru sărut înainte ca moartea să mă înşface cu ghearele-i necru-ţătoare?Desigur,dacă eşti şi un individ indulgent şi răbdător,o să ne îngădui să ne iubim puţin mai profund.Nu îţi fă griji că nu observi vreun pat prin preajmă.Îţi garantez că Sigrid a fost a mea şi în locuri mult mai incomode,vulgare,mizerabile chiar.Nu prea ne mai sinchisim de nimic atunci când ne cuprinde... - Taci ! urlă Damian înnebunit de gelozie.Taci,dacă nu vrei să te ucid pe loc,mucos ordinar ce eşti ! Luca îşi ridică teatral braţele în sus şi-i rânji cu cea mai oribilă neruşinare. - Ok.Care sunt condiţiile ? La ce sunt nevoit să mă supun? Moarte?! râse el. - Extraordinar curaj din partea ta,odată ce îţi permiţi să fii sarcastic chiar şi atunci când se află în joc propria-ţi viaţă.S-ar părea că nimic nu te afectează,dar sunt convins că sub această aparenţă de insensibilitate crasă se ascunde şi o micuţă slăbiciune.Recunoaşte că trebuie să ai şi tu măcar

Joaca de-a destinul

403

una.Haide,Luca.Hai să discutăm de astă dată cu cărţile pe faţă,iar eu îţi promit că o să fiu extrem de înţelegător.Putem să colaborăm în mod paşnic. - Ei bine,dar cum rămâne cu ameninţarea cu moartea ? întrebă el şi-i indică celuilalt pistolul cu ajutorul privirii. - Nu fi naiv.Doar n-ai crezut că o să te ucid tocmai aici,în casă?!Dacă mi-aş fi dorit să te omor,aş fi angajat câţiva profesionişti ce ar fi isprăvit cu tine în numai câteva ore,cât mai departe de locul ăsta,nelăsând nicio urmă incriminatorie.Singurul lucru care ar mai fi rămas în urma ta,ar fi fost numele tău frumos sculptat pe o piatra funerară.Puştiule,te asigur în mod solemn că,dacă mi-aş propune să-ţi fac felul,aş reuşi negreşit. - Luca,îl avertiză el cu o voce care de abia îşi mai păstra calmul. - Mda,am uitat.Uite ce e...vreau să asculţi cu o deosebită atenţie propunerea mea. De data aceasta,se scotoci în buzunarul interior al sacoului şi scoase un carnet de cecuri,pe care i-l azvârli cu o nemaipomenită vanitate celuilalt. - Completează exact ce sumă doreşti. Luca privi puţin nedumerit carnetul,iar apoi îşi orientă iarăşi atenţia către Damian,părând că îi cere prin însăşi acea privire informaţii suplimentare. - Aşa e.Trebuia să fiu mai explicit.Afacerea stă în modul următor :tu scrii o sumă considerabilă,eu mă angajez să ţi-o ofer până la ultimul bănuţ,iar în schimb,nu îţi cer decât să o părăseşti urgent şi să te îndepărtezi de draga mea Sigrid.Nu te vreau în preajma fetei nici măcar jucând rolul bunului prieten sfătuitor,protector şi profund altruist.Te evapori,dispari într-un mod miraculos,te duci şi-ţi cheltui verzişorii cu târfe de ale tale,ori te cobori în infern şi faci o scurtă călătorie pe acolo,până când ea te uită definitiv în braţele mele. - Oh,nu,îl întrerupse Luca.Când o să mă duc într-acel loc,o să fie pe vecie. - Neîndoielnic.Eşti un tip ce-şi merită pe deplin locul în iad.Categoric,tu nu eşti vrednic de Sigrid. - Şi cine o merită ? Tu? râse tânărul,abuzând de hohote nesimţite. - Nu.Poate că nici eu.Însă acum tot ce vreau este să scrii mai repede suma aia nenorocită ! - Şi dacă refuz ? - Nu fi naiv.Eşti înconjurat de mare lux,trăind precum un mic prinţ doar datorită capriciului unei babe dezechilibrate mintal.Dar în caz de se întâmplă ceva neplăcut,o să fiţi izgoniţi de aici într-o clipită.De ce să nu îţi asiguri viitorul,Luca ? Gândeşte-te foarte bine la ceea ce îţi propun. Tânărul apucă rapid un pix şi începu să scrie.Damian aproape că tremura de fericire,iar ochii îi luceau a pură nebunie.Niciodată nu-şi imaginase că o să-l convingă pe capriciosul Luca să-i accepte tocmai atât de uşor oferta materială.Însă,reuşise! Era un fapt aproape împlinit.Punctul sensibil al blestematului erau banii,şi nu mai era nevoie să născocească un alt plan,ori să apeleze la alte tre-buri mult mai obscure pentru a-l elimina.Cu zâmbetul pe buze,întinse mâna şi luă carnetul care-i fu întins de tânăr cu o enormă satisfacţie. - Este absolut necesar să-mi dai şi o garanţie în scris.Nu am încredere în cuvântul tău,îi replică bărbatul foarte zâmbitor,însă în aceeaşi clipă surâsul malefic îi pieri,lăsând în urmă doar o figură incredibil de furioasă,total dezamăgită din pricina eşecului imprevizibil.Cum adică dragostea ta nu este de vânzare?Cine dracului te crezi,ştrengarule?Cumva te consideri vreun erou dintr-un film romantic sau dintr-un roman amoros? Asta e viaţa reală ! Nu-ţi poţi permite să dai cu piciorul unei astfel de şanse magnifice.Fii rezonabil ! - Să fiu rezonabil ?! izbucni Luca într-un final,sărind furios în picioare.Vii să mă cumperi ca pe o marfă oarecare,fluturându-mi un carnet ordinar prin faţa ochilor,şi tot tu îndrăzneşti să-mi ceri să rămân rezonabil ?!Soseşti cu ifosele tale de bărbat integru,bine educat şi rafinat,crezând că mă vei face să mă reped asemenea unui sărăntoc lihnit de foame asupra ofertei tale jegoase şi jignitoare ? - Luca...nu este cazul să te ambalezi chiar în halul ăsta...

Sandy Manase

404

- Nici un Luca ! îi strigă el la fel de autoritar,cu nările fremătându-i din pricina mâniei.Singurul lucru care o să fie ambalat,or să fie rămăşiţele cadavrului tău dacă nu dispari imediat din această încăpere,îl ameninţă el şi înşfăcă subit arma de pe birou,aţintind-o cu fermitate spre Damian. - N-ai fi în stare,râse acesta fără nici cea mai mică urmă de grijă. Totuşi,în următoarea clipă,Damian deja se ridicase fulgerător şi înjura total înspăimântat.Glonţul îi vâjâise la numai câţiva centimetri de ureche,ratându-l cu o precizie de-a dreptul norocoasă.Luca apăsase pe trăgaci fără ca măcar să-i mai dea acestuia posibilitatea să cântărească în gând care erau şansele de punere în aplicare a recentei sale ameninţări.Nu şovăise nici măcar un moment,şi tocmai din pricina acestui fapt,Damian se arăta acum mult mai îngrozit decât şi-ar fi permis să se arate în faţa mai tânărului său rival. - Linişteşte-te.Nu ai nici măcar o zgârietură,îl înştiinţă Luca ironic. - Eşti nebun.Eşti nebun de legat ! Şi ştiu foarte bine că n-ai făcut-o doar dintr-un simplu impuls. - Poftim ? se prefăcu Luca mirat de afirmaţia lui tăioasă şi profund acuzatoare. - Nu ai fost mânat de vreun simţământ iraţional.Ai calculat totul cu sânge rece pentru a-ţi bate joc de mine.Crezi că am de gând să mă las păcălit că ai tras doar fiindcă eu te-am provocat,că ai apăsat pe trăgaci doar pentru a-mi demonstra mie că eşti mare viteaz ? Nu o să pic în plasă,băieţaşule ! - De ce nu ar fi astfel ? dădu el inocent din umeri,începând să se plimbe prin încăpere,păstrând pistolul în mână.M-am înfuriat şi,prin urmare,nu mi-am mai putut controla temperamentul.M-am pierdut cu firea,iar tocmai de aceea am reacţionat într-un asemenea mod nechibzuit. - Nu ! se opuse Damian.Ai ochit cu o precizie drăcească,nenorocitule.Ştiu că n-ai vrut să îmi iei viaţa,însă ţi-ai dorit să mă sperii de să mă scap pe mine.Eşti un individ cu adevărat mârşav. Luca râse profund amuzat,azvârlind pistolul cât mai în sus,după care îl prinse cu o excelentă precizie.Mai repetă acţiunea jucăuşă de câteva ori,distrându-se astfel,în timp ce se încumetă să-l lămurească şi pe Damian printre zâmbete sfidătoare,utilizând,desigur,un ton enervant de calm. - Sunt un tip dificil.Gândesc într-un mod greu de înţeles de către alţii.Îmi face plăcere să cred că sunt o fiinţă deosebită,nu neapărat bună sau rea,însă n-ai idee cât de mult mă încântă această uni-citate a mea.Prin urmare,îţi sugerez să nu încerci să dezlegi iţele unui mister impenetrabil,care cred că ar rămâne tot nedescoperit într-un final.Sfatul meu sincer este să nu cercetezi niciodată de ce Sigrid mă iubeşte tocmai pe mine,şi nu pe tine,sau pe un oarecare altul.Crede-mă pe cuvânt,că nu ţi-ar conveni deloc ce ai afla. Damian se sprijini cu o mână de marginea uriaşului birou din lemn de tei,iar cealaltă şi-o duse derutat către frunte,masându-şi încet una dintre tâmple, care încă îi mai zvâcnea de la tensiune. - Ai apucături de criminal. - Te asigur că dacă am,ştiu să mi le ţin foarte bine în frâu. În acelaşi moment,uşa masivă a camerei se izbi de perete şi Sigrid năvăli în încăpere. - Iubitule,ce a fost zgomotul acela îngrozitor?Parcă a sunat precum un foc de armă...zise fata,şi remarcă totodată pistolul din mâna lui,dar şi pe Damian care stătea rezemat de birou.Tu ce naiba cauţi aici,dobitocule ?! - Nu te enerva...eu doar... - De câte ori nu ţi-am zis să încetezi ? Până când o să mă mai cauţi ? - Nu înţelegi că m-am îndrăgostit cu adevărat de tine?!se răsti acesta şi o apucă furtunos de umeri.La început îmi păreai diferită de celelalte privind modul de gândire,şi mă atrăgeai nespus de mult din punct de vedere carnal,însă mai apoi am început să constat neputincios că pierd total controlul.Iniţiala atracţie fizică a fost înlocuită cu o dragoste obsesivă,pasională şi chinuitoare.Te vreau pe tine şi numai pe tine,Sigrid.Trebuie să mă crezi. - Oh,ce dramă demnă de compasiune,îl persiflă ea zâmbitoare.Îţi reamintesc că nu te-a obligat nimeni să te îndrăgosteşti de mine.Oricum ar fi fost,a fost strict alegerea ta.Aşa că ia-ţi labele de pe

Joaca de-a destinul

405

mine ! îl îmbrânci fata dezgustată şi se îndepărtă rapid de el. Luca deschise uşa şi-i făcu un semn aparent ceremonios,ce avea menirea să-l invite direct afară. - O să ne mai revedem noi,îl ameninţă el şi-i smulse pistolul cu grosolănie.Iar tu,Sigrid...tu n-ar trebui să fii atât de crudă cu cei care nu sunt vinovaţi decât pentru faptul că te iubesc.E periculos să calci în picioare sentimentele celorlalţi.Destinul ţi-ar putea pregăti şi ţie o astfel de durere. - La revedere,Damian.Numai bine ! îi ură ea cu o glacială cordialitate,fără urmă de zâmbet. Luca închise uşor uşa în urma lui şi se rezemă de aceasta,fixându-şi cu mare atenţie privirea asupra fetei.Ea se întoarse cu spatele la el,la fel de calmă şi de sigură pe ea,făcu trei-patru paşi spre birou,după care se opri şi,sprijinindu-şi braţele de marginea mobilierului,cugetă un moment.Râse scurt şi isteric.Fu un mic hohot vesel,plin de nebunie şi nepăsare.În următoarea clipă,se năpusti cu ambele mâini asupra biroului şi dărâmă tot ce era aşezat pe acesta,izbind absolut orice-i pica în mână de podea,în timp ce urla furioasă. Spectacolul dramatic dură ceva timp,după care tânăra se calmă de una singură şi reveni în mod miraculos la aceeaşi stăpânire de sine ireproşabilă ce fusese înfăţişată în prezenţa lui Damian. Încă sprijinit de uşa camerei,Luca o privea cu ochi profund sclipitori şi-i zâmbea enigmatic,deloc impresionat sau uimit. - Ai terminat ? - Da,încuviinţă ea şi surâse plină de seninătate,în ciuda dezastrului recent comis. - Victima e la fel de vinovată precum cel învinuit.Nu este ironic,scumpa mea ? - Eu am fost nevoită să te presez o perioadă.Era necesară acea persuasiune neîndurătoare,fiindcă tu nu ştiai câtă nevoie avem unul de celălalt,cât suntem de asemănători.Într-adevăr,poate că după un timp ai început să bănuieşti şi tu,însă eu am aflat înaintea ta,aşa că a trebuit să suport crudul adevăr cu multă vreme înainte ca tu să începi să conştientizezi. - Eşti sigură că nu îmi ascunzi nimic altceva ? întrebă Luca bănuitor. - Nu,absolut nimic,răspunse ea cu precauţie,gândindu-se că nu era deloc momentul oportun să-i dezvăluie tot adevărul lui Luca.De fapt,Sigrid credea că mai potrivit ar fi fost să nu afle niciodată.

Sandy Manase

406

Capitolul 57

Ceea ce ştiu însă,cu toată luciditatea,e că inteligenţa mea a dat un greş

formidabil.Credeam că ştie să-mi arate drumurile,să-mi descurce încurcăturile şi să-mi pună la îndemână soluţiile cele mai bune.Ce-i drept,luminile ei m-au ajutat

deseori,însă numai în lucruri mărunte,de suprafaţă.Pe cele importante,marile răscruci şi cotituri ale vieţii,e neputincioasă să le rezolve.

Îţi dă numai iluzia că le-a rezolvat. ~ Mihail Drumeş ~

Nu departe de conacul doamnei Flavia,reşedinţa momentană a celor şase tineri printre care se numărau şi Sigrid şi Luca,se găsea un pod medieval,nu tocmai înalt,pe dedesubtul căruia trecea într-acea seară o apă mult mai tulbure decât în mod obişnuit.Probabil prin împrejurimi vremea ne-prielnică îşi spusese deja cuvântul,şi era numai o simplă chestiune de timp până când ploaia avea să ajungă şi în micul orăşel.În plus,vântul se înteţi şi vuia asurzitor,prevestind parcă şi mai straşnic furtuna care numai că nu sosise,în timp ce nori grei se adunau grămadă cu repeziciune,întunecând din ce în ce mai mult atmosfera apăsătoare deja creată. Din zare,asupra podului se putea observa limpede o siluetă solitară,plimbându-se alene de-a lun-gul balustradei masive,cu paşi mărunţi şi calmi,de parcă nici izbucnirea cele mai mari tornade n-ar fi reuşit să o clintească de acolo.Sigrid nu observa înrăutăţirea vremii,căci era mult prea absorbită de propriile-i gânduri tumultoase,care o împinseseră departe de vilă,ori mai bine zis,la o distanţă considerabilă de Luca.Oricum,dacă precauţia i-ar fi fost trezită ca din senin,raţiunea sfătuind-o să se îndrepte cât mai grabnic către casă,înainte de a începe furtuna ce era inevitabilă,tânăra tot n-ar fi dat ascultare acestor îndemnuri prevăzătoare.Mult mai importantă i se părea brusca sustragere din mijlocul omenirii,căci având în vedere vremea atât de proastă,nici măcar un unic trecător rătăcit nu bântuia pe străduţa din apropierea podului,şi astfel fata îşi putuse găsi cu uşurinţă un loc oportun pentru a reflecta în voie.Desigur,n-avea de gând să zăbovească excesiv,pentru a nu-i îngrijora pe toţi ceilalţi,însă îşi propuse să rămână suficient,încât să-şi orânduiască,să-şi trieze şi să-şi analizeze cât mai pe îndelete toate gândurile dezorientate,încheind această dificilă acţiune cu una mult mai anevoioasă,deoarece aceea avea să fie constituită din luarea unei decizii. Lucrurile dintre ea şi Luca nu erau niciodată îndeajuns de clarificate,iar Sigrid simţea că există o cumplită prăpastie între ei,în ciuda apropierii lor profunde şi incontestabile,care după multe peri-peţii,într-adevăr se admisese de ambele părţi.Ei bine,tocmai într-acel hău dubios se ascundeau o mulţime de chestiuni dureroase,lăsate să zacă acolo,fiindcă răscolirea şi analizarea lor ar fi condus la rezultate periculoase.Prin urmare,ele erau ocolite ingenios de către amândoi tinerii,deşi aceştia conştientizau că nu adoptau o atitudine benefică. Tânăra îşi propti braţele de balustrada rece a podului şi inhală cu forţă aerul înţepător al serii răcoroase.O linişte cumplită înconjura locul,iar Sigrid păru dintr-odată fascinată de apa care curgea sălbatic pe sub pod,fapt pentru care îndrăzni să se aplece mai mult decât ar fi fost recomandat,căci în acele momente,îşi simţea sângele într-atât de îngheţat în vene,sufletul atât de pustiit,şi întregul caracter atât de imun,încât ar fi fost capabilă să dea dovadă de cel mai uriaş curaj.Nici cea mai îngrozitoare situaţie n-ar fi fost suficient de puternică,încât să dărâme forţa şi tăria invincibilă,pe

Joaca de-a destinul

407

care Sigrid le simţea palpitând într-însa în acea seară. - Nu-i deloc indicat ca domnişoarele cuminţi să se caţere asupra balustradelor într-un mod atât de nechizbuit,într-o noapte care,pe deasupra se anunţă în mod categoric vijelioasă,răsună brusc vocea inconfundabilă a lui Luca. - Ei bine,dacă acum ai fi fost însurat cu o doamnă cumsecade,precaută şi posesoare a unei vaste experienţe,n-ar mai fi fost necesar să oferi astfel de sfaturi unei tinere imprudente. - Oh,dar eu poate chiar îmi doresc din tot sufletul să joc rolul protectorului dezinteresat,replică el sarcastic.Asupra cui altuiva aş fi putut să-l exercit într-un mod mai sârguincios,dacă nu asupra unei nebune incurabile precum tine ? Sigrid nu se sinchisi nici măcar într-acel moment să-şi întoarcă privirea spre el.Se mulţumi să-i răspundă pe acelaşi ton sec,lipsit de orice urmă de emoţie şi vigoare,încât până şi ironiile ei păreau să sune în mod distinct,căpătând de astă dată un ton implacabil,înfricoşător,aproape fatalist. - Iar tu,dacă te-ai fi dovedit suficient de întreg la minte,te-ai fi căsătorit,iar azi ai fi fost fericitul deţinător al unui cămin exemplar,delectându-te poate chiar şi cu primele gângureli ale primului dintre copilaşi.N-ar fi fost frumos să te fi auzit deja strigat „tati“ ? Luca tăcu o vreme,după care scăpă câteva hohote de râs zeflemitoare. - La doar 22 de ani? Nebun aş fi fost să mă însor şi să-mi barez orice oportunitate de a cunoaşte viaţa,doar pentru a îndruma alte mici făpturi.O să vină vremea pentru toate,dar a plozilor nu este tocmai acum,draga mea Sigrid. - Cine ştie... poate că ai fi putut să explorezi alături de soţia ta.Iubirea face minuni. - Însă n-am fost martorul vreuneia care să stopeze trecerea timpului. - Ce vrei să spui? întrebă ea la fel de rece. - Atunci când eu aş fi devenit bărbat în adevăratul sens al cuvântului,ea ar fi fost o femeie care-şi doreşte doar fericire şi pace casnică.Atunci când mi-aş fi dorit să fac dragoste într-un loc puţin mai ciudat,ea s-ar fi scandalizat din pricina vârstei sale ce nu mai admite astfel de nebunii juvenile,iar chiar dacă ar fi fost dispusă să se încumete să experimenteze,s-ar fi dovedit ridicolă.Oh,iar acei copilaşi adorabili pe care orice femeie începe să-i râvnească în jurul vârstei de treizeci de ani,nu sunt deloc o perspectivă îmbucurătoare pentru un tânăr care de abia-şi poartă de grijă şie însuşi.În plus,de ce aş fi fost nevoit să susţin o femeie emoţional vulnerabilă,cu un psihic oarecum slab în faţa obstacolelor copleşitoare,a cărei tărie se găseşte numai în aparenţă,dar care,în esenţă,lasă de dorit?Într-adevăr,contrastele s-au atras dintotdeauna,polii cei opuşi verifică de asemenea această afirmaţie,dar poate că am fost curios să văd unde poate să conducă o uniune dintre două caractere cu similitudini izbitoare,dintre două suflete tot la fel de neînţelese şi de sfidătoare faţă de legile firii,căci uneori imprevizibilul poate să întreacă până şi cea mai uriaşă compatibilitate armonioasă. - Frumos discurs,dar nu mai sunt impresionată ca pe vremuri,răspunse ea plină de amărăciune. - Cu toate acestea,n-ai de gând să-mi spui ce cauţi aici singură ? - Am venit să mă gândesc. - Puteai să te gândeşti şi în camera ta. - Nu,răspunse ea sec. Luca se apropie de balustrada metalică a podului,sprijinindu-şi apoi braţele de aceasta,dar lăsând o distanţă considerabilă între el şi fată.Într-un mod inconştient,simţea că ea nu-l voia aproape. - Ceva nu este în regulă cu tine,aşa că să nu îndrăzneşti să mă minţi.Vreau să ştiu adevărul,fiindcă odinioară cea mai mare încredere o aveai exclusiv în mine. - Şi? Ţi-e teamă că lucrurile s-au schimbat pe parcurs ? Luca îşi ridică umerii în semn de nepăsare,ca şi cum n-ar fi acordat chestiunii nici cea mai infimă importanţă,părând că lasă strict la latitudinea ei această decizie,precum şi motivaţiile în sine. - Totuşi,consider că ar trebui să se schimbe.Ar fi absolut necesar.Imperios s-ar necesita ca eu să

Sandy Manase

408

îmi pierd total şi iremediabil încrederea în tine.Desigur,asta dacă nu am făcut-o deja. O tăcere prelungă se aşternu căci,deşi dezorientat din pricina mărturisirii ei recente,Luca nu se încumeta să ceară explicaţii suplimentare.Cu siguranţă,ea îşi avea motivele sale pentru care afirma acele lucruri,deoarece în ciuda faptului că uneori se lăsa complet condusă de sentimente,alteori dă-dea dovadă de o insensibilitate ucigătoare,examinându-şi minuţios şi disecându-şi fără strop de compasiune orice emoţie,încercând parcă să-i găsească o explicaţie logică şi concretă. Un astfel de moment părea să ia naştere tocmai în acele clipe tăcute,deoarece fata nu părea într-o dispoziţie sentimentală,ci într-una cât se poate de raţională şi glacială. - Eu am luptat din răsputeri pentru această dragoste.Am făcut lucruri pe care niciodată nu aş fi crezut că o să fiu în stare să le comit pentru nicio persoană din această lume.Nu m-am dat înapoi de la absolut nimic,fiindcă mi-am abandonat adesea până şi orgoliul şi demnitatea,lucruri care sunt considerate primordiale pentru mine.Luca...mi-am irosit cei mai frumoşi ani ai adolescenţei,dar şi pe primii ai tinereţii într-o lungă,dureroasă şi monotonă aşteptare. Făcu o scurtă pauză,îşi întoarse chipul către el,iar apoi zise în continuare: - Ai idee cum dracului mă simţeam,ştiind că în tot acest răstimp tu te desfătai din plin cu ne-numărate aventuri amoroase?Ştiu că aveam şi eu oportunitatea să îţi urmez întocmai exemplul,căci nimic nu mă împiedica să mă bucur de tovărăşia unor diverşi băieţi ce-mi râvneau compania,dar mi-am refuzat acest drept.Îl simţeam inutil,iar eu n-am putut niciodată să mă arăt entuziasmată de lucruri ce-mi sunt total indiferente.Într-adevăr,poate că sunt o actriţă desăvârşită atunci când mi-o propun pentru un potenţial scop,însă să simulez un ataşament nemărginit şi o eventuală dragoste pentru persoane,care să presupunem că de abia mi-ar putea stârni o pură afecţiune amicală,s-ar fi dovedit o misiune anevoioasă.Nu regret că nu m-am introdus în acest bâlci caraghios,însă mai ales nu îmi pare rău absolut deloc deoarece,dacă este să judecăm în modul cel mai onest,nici tu nu te-ai ales cu un câştig aparte.Prin urmare,balanţa e incontestabil echilibrată într-această privinţă,fiindcă avem de-a face cu două risipiri,iar rezultatul amândurora este constituit din nimic.Eu mi-am irosit timpul aşteptând,pe când tu ţi l-ai irosit folosindu-l într-un mod nesatisfăcător. - Poate că,la urma urmei,eu sunt cel care a suferit un dezavantaj mult mai mare. - Fiindcă eu mi-am recăpătat timpul pierdut,datorită faptului că azi suntem împreună?Dar poate că nici măcar nu suntem,clătină fata cu nemărginit scepticism din cap.Nu ne leagă o iubire sinceră şi altruistă.Noi suntem duşmănoşi unul cu celălalt,ne purtăm mereu o pică straşnică,o ranchiună oarbă fiindcă,în adâncul sufletului,ştim că ne-am învins reciproc,iar această dragoste este un fel de acord ciudat,pentru a ne amăgi că am ieşit amândoi învingători din luptă,când noi nu suntem,de fapt,decât doi rataţi în iubire.Vezi tu,Luca...datorită marii noastre laşităţi nu s-au clarificat lucrurile la timpul potrivit,iar acum suportăm consecinţele faptelor noastre infantile. - Chiar crezi că iubirea dintre noi este doar un simplu armistiţiu ?! - Nu ştiu.Numai din cauza ta am ciopârţit o dragoste prin zeci de explicaţii,iar stadiul ei pur s-a pierdut de atâta amar de vreme,încât de abia îmi mai amintesc cum era atunci când nu acordam importanţă justificărilor logice.Poate că nu mai ştiu să iubesc cu sufletul... Luca se apropie încetişor de ea şi încercă să o apuce de mână,dar fata şi-o smulse ca arsă dintr-a lui,onorându-l numai cu o privire dispreţuitoare. - Înţelege-mă.Nu mi-a fost uşor să accept un lucru care mi se părea atât de imposibil. - Imposibilă mi-ai făcut tu mie viaţa ! se răsti ea plină de amărăciune.Slavă cerului că am avut puţini prieteni,căci dacă aş mai fi fost nevoită şi să suport sfaturile ipocrite ale tuturor derbedeilor sau ale unor prietene făţarnice,nu ştiu unde aş fi ajuns.Din fericire,Brayton şi fetele au cunoscut încă de la bun început toată povestea asta,aşa că n-a trebuit să-i conving că într-adevăr a evadat un basm din cărţile de poveşti nemuritoare.Dar crezi că ei nu m-au considerat ciudată ? Gândeşte-te că,oricât de onestă le-ar fi prietenia,gândirea lor este strict limitată doar între anumiţi parametri ai

Joaca de-a destinul

409

normalităţii.Prin urmare,este uşor de închipuit că le-a fost mult mai la îndemână să o catalogheze o dragoste capricioasă şi obsesivă,decât să creadă într-una necondiţionată. - Dar ai reuşit să treci peste toate aceste obstacole ale destinului.Iubito,asta nu e decât dovada că iubirea ta a fost mai puternică decât absolut orice. - Da,poate că acum te măguleşte să ştii că eşti iubit într-un astfel de incredibil mod,dar eu nu pot să şterg ca prin magie tot blestematul trecut.Nu pot uita jignirile,desconsiderarea,asprimea cu care m-ai tratat de atâtea ori.Nu pot să-mi scot din minte că m-ai condamnat pentru că am ales să te iubesc numai pe tine,pe când pe cealaltă...zise ea cu un glas gâtuit de emoţie.Oh,Luca,pe cealaltă ai înţeles-o că îşi alesese drept soţ pe alt bărbat.Ba cred că i-ai mai şi stat alături,ca nu cumva să fie deprimată în urma despărţirii de primul ei bărbat.E frumos şi bine,să-ţi regăseşti alinarea în nişte braţe tinere şi afectuoase,nu-i aşa ?! Dacă ştiam că atenţia şi afecţiunea ta se activează în astfel de situaţii,poate că aş fi îndrăznit şi eu să-l pun pe altul mai presus de tine.Oh,iar atunci când apăreai tu în peisaj,nu aveam decât să cad devastată şi îndurerată în braţele tale salvatoare. - Sigrid...încercă el să o oprească,dar fără succes. - Dar nu înţeleg ce ai fi făcut într-o astfel de situaţie...mi-ai fi lins rănile provocate de primul meu mariaj eşuat ?! Ne-am fi luat frumos de mână şi am fi hoinărit prin oraş,simulând un fel de terapie emoţională pentru suferinţele din urma convieţuirii conjugale anterioare ? Ce rol ai fi jucat tu ? Nu...nu pot să pricep,se tângui fata aproape înnebunită.Eu n-aş fi putut niciodată să joc un astfel de rol,chiar şi dacă aş fi ştiut că te câştig pe tine ca şi al doilea soţ.Nu...n-aş fi putut niciodată să te mai privesc în ochi sau să-ţi surâd ca o mare doamnă,ştiind că am fost a altuia,că i-am zis şi altuia că îl iubesc,că am trăit şi cu altul cum trăiesc cu tine.A altuia...a altuia...nu te arde cuvântul ăsta,Luca? - Acum nu,răspunse el cu un zâmbet senin.Acum nu mai există altul.În sfârşit,sunt doar eu. Luca o întoarse încet cu faţa către el.Ochii ei păstrau aceeaşi răceală,dar ai lui deveniseră blânzi şi tandri.Cu un deget,îi îndepărtă uşor o şuviţă răsculată de vânt. - Odată,tu mi-ai spus că cine iubeşte mult,pedepseşte rău,iar faptul că ne asemănăm foarte mult nu este un mister pentru tine.Nu ţi-ai dat niciodată seama că te-am adorat atât de pătimaş,încât am simţit nevoia să te îndurerez pe măsura iubirii ce ţi-o purtam ? - De ce? Eşti sadic? Masochismul te caracterizează ? - Sigrid,fii serioasă.Ştii că şi tu m-ai rănit de nenumărate ori. Luca îşi scoase vijelios jacheta şi se urcă pe marginea balustradei.Sigrid se încumetă să-şi îndrepte privirea către el de astă dată,dar gestul lui nu-i stârni deloc bănuieli sumbre. - Ştiu,Sigrid ! Tu o să capeţi ceva care n-a avut nici una dintre femeile din viaţa mea. - Nu fi ridicol şi dă-te jos de acolo,îl avertiză ea cu răceală.Poate cazi,iar eu nu vreau să te am pe conştiinţă.N-am chef de scenele tale de vitejie stupidă.Am fost deja martoră la prea multe din ele. Pe chipul lui Luca trecu o umbră întunecată.Dacă ideea din mintea lui încă nu era înrădăcinată cu o clipă mai înainte,de data aceasta i se implantă într-atat de adânc,încât avea să o pună în practică indiferent de orice. - Da,viteazul Luca,cel care se arătă nemaipomenit de curajos doar în situaţiile care nu necesită o astfel de calitate,ocolindu-le ingenios pe cele care,într-adevăr pretind multă tărie de caracter,începu Sigrid un adevărat discurs distrugător.Îndrăzneala ta este adeseori profund admirabilă,însă uneori îmi face silă,deoarece se transformă într-un tupeu dizgraţios.Cred cu adevărat că tu eşti un individ curajos,dar îţi iroseşti forţa în mici bătălii banale,pe care tu le consideri incomensurabile,având im-presia că cele mai colosale dintre nenorociri pică doar asupra fiinţei tale.Eu nu vreau să îţi răscolesc trecutul,dar probabil te-ai gândit că dacă înfrunţi întreaga lume pentru a fi cu o femeie mai bătrână decât tine,deja eşti un mare erou,un rebel care calcă în picioare voinţele tuturor,nefăcând excepţie nici măcar cei doi oameni cărora ar fi trebuit să le fii veşnic recunoscator pentru modul ireproşabil în care te-au crescut.Oh,da,să îi îndepărtăm pe toţi,să le arătăm că atunci când Luca vrea ceva,e în

Sandy Manase

410

stare să sfideze întreaga omenire ! strigă Sigrid în mod teatral şi făcu un gest aparent ceremonios. - Nu îţi bate joc de mine ! răcni el înverşunat.Şi tu eşti caracterizată de aceeaşi încăpăţânare fără margini,deoarece niciodată nu te-ai supune unor reguli care nu îţi convin.Odată ce deţii un caracter la fel de vulcanic precum al meu,oricare tip de îngrădire ar provoca în tine aceleaşi sentimente de revoltă şi de indignare.Neagă,dacă poţi ! - Discutam exclusiv de manifestarea aptitudinilor tale cutezătoare.Aşadar,situaţia în sine nu are nimic extraordinar,îl lămuri fata pe un ton glacial.O relaţie sentimentală cu o persoană mult mai în vârstă,încă stârneşte rumoare chiar şi în secolul nostru evoluat,deşi lumea nu se mai scandalizează aşa cum s-ar fi întâmplat odinioară.Uite...dacă şi eu aş fi ales să îmi găsesc un puşti cu care să mă încurc ori,eventual,chiar să mă încumet să-l îmbrobodesc pentru o viitoare căsătorie,închipuie-ţi ce proteste răsunătoare aş fi stârnit din toate părţile.Aş fi fost acuzată că n-am fost suficient de ca-pabilă să mă descurc cu un bărbat de seama mea,şi tocmai de aceea am căutat un băieţel pentru a-l domestici după bunul meu plac femeiesc,făcând dintr-însul un bărbăţel foarte gospodar,numai bun pentru căminul mult râvnit.Desigur,în cadrul relaţiei,toate acestea ar fi fost ascunse sub o mască binevoitoare a unei femei înţelepte şi experimentate,care nu-şi doreşte decât să-l îndrume în mod complet altruist şi să-l ajute să se maturizeze pe sărmanul puşti dezorientat,deoarece la o fragedă vârstă este nevoit să se înfrunte cu o sumedenie de adversităţi.Oh,oameni răi şi parşivi! exclamă tânăra în mod zeflemitor.Cum îndrăznesc să condamne o iubire atât de sublimă şi de pură ?! Vrei să-ţi dezvălui eu motivul pentru care toţi s-au împotrivit poveştii tale de amor nărăvaş? zise ea pe un ton foarte serios de această dată,părând că îşi azvârlise tot sarcasmul precedent în râu. Luca privea necontenit apa care se învolbura din ce în ce mai straşnic din pricina furtunii ce era pe cale să ajungă.Simţea că vorbele lui Sigrid îi vâjâiau pe lângă urechi mai aprig decât vântul cel tăios.Cuvintele ei erau atât de adevărate,încât îi veni silă de sine însuşi,deoarece niciodată nu con-ştientizase că toată vitejia lui fusese doar un biet miraj.Acum,complet detaşat de toată acea poveste amoroasă a trecutului,îi era mult mai facil să înţeleagă detaliile care îi scăpaseră atunci din pricina simplului fapt că fusese îndrăgostit.Luciditatea îi permitea acum să vadă limpede. - Pentru că nu eşti nicidecum un caz izolat.Pentru că acest lucru se întâmplă tuturor partenerilor între care există o diferenţă de vârstă dubioasă.Chiar şi dacă între ei ar domni cea mai sfântă dra-goste,oamenii nu o să vadă niciodată decât un cuplu ciudat.O fată cu un bărbat care i-ar putea fi tată;o femeie cu un băiat ce i-ar putea fi cu uşurinţă frate,ori chiar fiu-relaţii care,în ochii lumii,par exclusiv oportuniste,bănuindu-se că măcar unul din parteneri e ghidat de motive strict egoiste.La urma urmei,lumea a judecat dintotdeauna absolut orice. - Atunci...nu-mi rămâne decât să fac într-adevăr un gest de vitejie autentică. - Nu fi naiv.Nu ţi-am spus toate aceste lucruri pentru a te impulsiona să faci vreo nebunie,ci doar pentru că am considerat că înfăţişarea realităţii,nu ţi-ar mai pricinui astăzi o durere tot la fel de insuportabilă ca în trecut. - De fapt,niciodată n-ai avut consideraţie faţă de sentimentele mele. - Să mă scuzi,dar multă vreme am crezut că am de-a face cu o reală stâncă,fiindcă ajunsesem să presupun că la împărţirea sufletelor tu chiar ai absentat. - Aceeaşi impresie de insensibilitate excesivă mi-o ofereai şi tu.Susţineai că te rănesc necontenit cu atitudinea mea aspră,dar eu mă zbăteam neputincios în mrejele celei mai năucitoare dintre con-fuzii.Nu ştiam dacă îţi provoc suferinţă,şi dacă remuşcările îmi erau pe deplin întemeiate,ori dacă totul era numai un spectacol magistral de-al tău,menit să mă învinovăţească în cel mai cumplit mod cu putinţă.Uneori durerea ta părea într-atât de sfâşietoare,încât nu puteam să mă îndoiesc de autenticitatea ei,şi mi se rupea inima când mă gândeam că o distrug pe cea care este vinovată doar fiindcă mă iubeşte mai mult decât oricine altcineva. - Cu toate acestea,nu te-ai lăsat condus prea des de sentimente compătimitoare...

Joaca de-a destinul

411

- Nu,fiindcă pe de altă parte te vedeam oarecum detaşată de toata această iubire,ca şi cum odată ce te decisesei să ţi-o asumi nu-ţi pusesei în gând decât să faci astfel încât să o întorci împotriva mea,să mă domini prin intermediul ei,să mă sfidezi cu ceva care,logic ar fi fost să mă măgulească. - Nu ştiu cât de menajat ai fost de fostele tale iubite,dar ştii că eu prefer să-ţi zic mereu adevărul în faţă.Oricum,de la bun început nici unul n-a simţit nevoia acută să-l dădăcească pe celălalt şi să se comporte grijuliu într-un mod exagerat.Ambii ne-am tratat fără prea mare tact şi,deşi de-a lungul timpului am învăţat să ne păstrăm cât de cât cumpătul atunci cand interacţionăm unul cu altul,tot nu putem fi acuzaţi de o uriaşă delicateţe.Într-adevăr,sunt capabilă să te potolesc,dar nu înainte de a-mi tempera propria fire impetuoasă. - Prea bine.O să vedem dacă situaţia asta o să fie pe măsura curajului tău. - La ce te referi? întrebă Sigrid,străbătută fiind de un fior de nedescris. - M-ai acuzat că,deşi posed un caracter puternic,îmi irosesc adesea forţa în bătălii obişnuite,iar adevărata lui valoare nu iese nicicând la suprafaţă. - Şi ce ai de gând să faci? întrebă fata oarecum îngrijorată. - Să mă arunc,desigur,replică el cu o nonşalanţă cutremurătoare. - Dar eu nu m-am referit la gesturi complet descreierate ! Eşti nebun ?! Urletul ei răsună sinistru în tăcerea cumplită a nopţii celei reci.Înmărmurită de spaimă,tânăra văzu desfăşurându-se în faţa ochilor săi o scenă mai imprevizibilă decât oricare alta care avusese loc pe tot parcursul relaţiei ei cu Luca.Acesta,într-adevăr se aruncase fulgerător în apă,dintr-un gest nechibzuit de răsculare stupidă,iar fata rămase neputincioasă,sus,pe pod,aşteptând să vadă ce se petrece,chiar dacă mintea îi era într-atât de tulburată,încat îşi simţea picioarele încleştate de asfalt.În timp ce privirea năucită nu i se mai desprindea de pe suprafaţa opacă a apei,încercă să conştientizeze dacă Luca se azvârlise sau nu în adâncurile sale întunecate. Cu sângele îngheţat în vene,fata strânse cu putere marginea balustradei,şi privi îngrozită în jos.În mod ciudat,îşi aminti de toată acea discuţie nocturnă avută cu Daria,când îi mărturisise tinerei că,în ciuda blestemelor aruncate cu mânie asupra lui,n-ar fi putut suporta niciodată ideea morţii acestuia.Adesea râvnea din răsputeri ca el să moară,dar poate că dorinţa-i era atât de intensă,mai ales fiindcă ştia că acest lucru nu o să se întâmple cu adevărat. Totuşi,de data asta nu mai era vorba de un simplu blestem,ci de o realitate îngrozitoare,fiindcă ar fi fost foarte posibil ca Luca să fie deja mort,să zacă pe fundul apei fără suflare,iar ea putea să-şi ia adio de la o viaţă normală,căci dacă nu o marcase îndeajuns povestea de dragoste cu el,avea să o înnebunească în mod complet moartea lui fulgerătoare.Însă exact când Sigrid cântărea mental dacă propria-i viaţă mai avea vreun rost,Luca scoase capul din apă şi începu să râdă cu poftă,fiindcă stupefierea de pe chipul fetei era cu adevărat grandioasă. - E al dracului de rece,dar nu o să mă ucidă. - Dumnezeule,tu eşti de-a dreptul nebun,urlă tânăra,deşi în acelaşi timp începu să râdă de ferici-re.Haide,înoată până la mal,iubitule.Ieşi mai repede,fiindcă m-ai speriat îngrozitor.Să nu mai faci niciodată astfel de gesturi demente. - Nici vorbă,răspunse el cu o seriozitate sobră.Poate că nu o să mor îngheţat precum Jack din Titanic,dar dacă mă scufund şi inhalez apă cu putere,să fii sigură că o să-mi provoc o moarte mai puţin dramatică,dar mult mai rapidă şi fără pic de durere.Şi o să fie pentru tine ! De data acesta o să îmi achit orice datorie.Nu o să mai rămână nicio socoteală neîncheiată între noi. - Încetează cu glumele astea sinistre ! Dar Luca părea să vorbească extrem de serios,deoarece fără nicio altă avertizare prealabilă,se scu-fundă pentru a doua oară,iar un presentiment o înştiinţă pe Sigrid că de această dată se putea să nu mai fie vorba numai de o înscenare macabră.Prin urmare,trebuia să decidă cu repeziciune,dar şi să acţioneze tot la fel de vijelios.Mai aruncă o singură privire în josul podului,asigurându-se că Luca

Sandy Manase

412

nu-i juca iar o festă stupidă,după care se aruncă,plonjând cu un zgomot asurzitor în apa,care poate că nu era chiar atât de îngheţată încât să-i pricinuiască cine ştie ce rău iremediabil,dar furtuna care tocmai se pornise brusc,îi îngreuna în mod lamentabil vizibilitatea.Stropi imenşi se izbeau puternic de obrajii ei înfierbântaţi,iar lacrimile de disperare se confundau uşor cu aceştia.Furioasă,începu să plesnească cu palmele apa şi să zbiere de ciudă,de neputinţă,de durere şi de teamă,fiindcă nimeni nu o putea asigura că mai urma să iasă la mal,cu sau fără Luca. - Unde eşti? Luca,răspunde-mi ! Ajută-mă să te găsesc.Nu te juca astfel,căci putem să murim amândoi dintr-o prostie precum asta.M-ai auzit,idiotule?! răcni ea şi se zbătu şi mai straşnic în apa învolburată.Ieşi dracului,ori mă scufund eu să te caut,chiar de-ar fi să mor în încercare ! Din păcate,niciun semn că acesta i-ar fi auzit ferma ameninţare.Timpul se scurgea neîndurător,iar fata n-avea altă alternativă decât să facă ce-şi propusese,numai că exista un mic inconvenient,pe care avu buna judecată să-l precizeze strigându-l în gura mare: - Numai că eu nu ştiu să-mi ţin respiraţia sub apă.Aşa că dacă mă scufund,o să mor de îndată.Şi ştii ceva?! Nici măcar nu-mi pasă ! urlă Sigrid,cuprinsă fiind de o mânie sălbatică.Dacă tu eşti deja mort,iată că în curând o să fiu şi eu.Pentru ce dracului să mai trăiesc dacă numai tu eşti impulsul meu suprem?Motivaţia mea poate purta veşnic numele de Luca,chiar de trebuie să trăiesc departe de tine,dar am nevoie să ştiu că eşti în viaţă ! Nu pot fi convinsă că există infern pentru a fi sigură că ne reîntâlnim acolo,nenorocitule ! Dacă astfel ai vrut tu să se încheie,atunci nu-mi rămâne decât să sfârşesc şi eu. Şi zicând ameninţătoare aceste ultime cuvinte,se scufundă înecându-se grav încă din primele momente de când comise gestul necugetat,iar numai o secundă în plus i-ar fi fost fatală,dacă nişte mâini puternice n-ar fi cuprins-o bine de mijloc,ridicând-o furtunos la suprafaţa apei. - Suntem chit,râse Luca.Teoretic,amândoi ne-am dat viaţa unul pentru altul. - Deloc,îl contrazise ea furioasă.Tu ai trişat.N-ai avut nicio clipă de gând să te sinucizi,ci te-ai scufundat şi ţi-ai ţinut respiraţia cât mai mult timp cu putinţă. - Dacă tu n-ai fi sărit dupa mine,cu siguranţă mi-aş fi pus capăt vieţii.Eram decis să fac un gest nebunesc încă de pe pod,dar când am ieşit prima dată la suprafaţă,când am văzut cât de disperată te-ai dovedit,mi-am spus că nu te pot abandona cu atâta nepăsare.Atunci m-am hotărât să mă scu-fund din nou,iar dacă tu urma să sari după mine,aveam dovada ideală că-ţi pasă cu adevărat de persoana mea,mai presus de absolut toate resentimentele adunate.Trebuia să ştiu dacă iubirea este mai puternică decât ura,căci chiar dacă ranchiuna nu o să dispară niciodată în mod complet,aveam nevoie să fiu ferm încredinţat că deopotrivă mă şi iubeşti.Dar tu mi-ai întrecut iar aşteptările!Nu doar ai vrut să mă salvezi,dar ţi-ai pus şi viaţa în pericol,scufundându-te,deşi ştiai cât de mult rişti comiţând o asemenea nechibzuinţă.Dacă ai şti cât te ador ! îi declară tânărul cu patimă,atrăgând-o sălbatic spre gura lui,şi furându-i un sărut pasional.N-am crezut niciodată că o să iubesc la fel de mult acea persoană pe care o uram,sau pe care încă o urăsc,oh...nu ştiu nici acum! Sigrid îşi puse braţele pe umerii lui,iar apoi îşi lăsă capul pe spate.Uitase iar de lumea din jur. - Într-adevăr,poate că nu te aflai printre planurile mele,dar numai datorită ţie am descoperit că doar între iubire şi ură te poţi îndrăgosti în modul cel mai fatal,întrebându-mă năucit cum de două sentimente atât de distincte pot să trăiască laolaltă în mine,stârnite fiind la identice cote exacerbate de una şi aceeaşi persoană. - Of,prostule.Ştii că şi eu te-am iubit şi urât dintotdeauna.De fapt...poate că tocmai între iubire şi ură se află linia iertării.Cândva,o să ajungem la ea,iar atunci sufletele noastre vor fi împăcate. - Când preconizezi că o să aibă loc acest solemn moment ? - Poate mai curând decât ne aşteptăm,dar mă tem că de voi fi eu capabilă să iert totul,cineva încăpăţânat nu o să dea dovadă de aceeaşi îngăduinţă. - Eu? se amuză Luca neîncrezător.Mă tem că te înşeli,draga mea.

Joaca de-a destinul

413

Capitolul 58

Nebunia de a căuta moartea este ultima şi cea mai mare perversitate a

noastră.Venim din noapte,plecăm în noapte.Ce rost are să trăim în noapte ? ~ John Fowles ~

Vineri seara,Brayton,Reya,Melissa şi Alfred hotărâră de comun acord să iasă în oraş pentru a se bucura de o mică escapadă prietenească.Singurii care nu acceptară fură Sigrid şi Luca,iar oricât de mult se rugară ceilalţi de cei doi,nu reuşiră sub niciun chip să-i înduplece. Prin urmare,cei patru părăsiră vila,urcându-se grăbiţi în maşina lui Alfred. Sigrid deschise tocmai atunci fereastra şi-i urmări cu privirea. - O să îţi pară rău că nu vrei să mergi cu noi,îi zise Reya înainte de a urca. - Cu siguranţă o să regrete ea,completă şi Brayton. Melissa şi Alfred se urcară în faţă,dar nici unul dintre ei n-o mai dojeni pe Sigrid.Amândoi ştiau că ea şi Luca îşi doreau să rămână complet singuri. Maşina se îndepărtă,iar liniştea nopţii începu să domnească în imensa curte.Sigrid scrută cu pri-virea întunecimea şi un mare fior de gheaţă o străbătu pe şira spinării.Îşi sprijini coatele de pervaz şi încercă să pătrundă cu ochii vreun detaliu,însă jos nu era nimic vizibil.Fu atât de intrigată de acel mister,încât nu-l simţi pe Luca decât când acesta o înşfăcă brutal pe la spate şi o muşcă de gât. Fata nu se sperie deloc.Ştia că Luca rămăsese în casă pentru ea,fapt pentru care-l aştepta să vină în camera ei din clipă în clipă. - Vampirule iubăreţ,râse ea de gestul lui.Ai idee de ce felinarele din curte nu funcţionează astă seară?Iluminatul e la pământ.Nu există un strop de lumină în toată curtea. - Probabil există nişte probleme tehnice.Şi de ce ne-ar păsa nouă de asta ? - Nu-mi place deloc. Se aşeză îmbufnată nevoie-mare pe marginea geamului,după care încercă încă o dată să scruteze cu privirea-i profundă bezna colosală care împrejmuia întreaga reşedinţă. - E mult,mult prea întuneric,reîncepu ea din nou pe un ton serios.Ştii...citisem undeva că în infern există un loc pregătit pentru unii păcatoşi,care este atât de întunecos,încât cei ce sunt condamnaţi la acest chin cumplit,trăiesc pentru eternitate într-o beznă absolută,în care nu răzbat decât tânguirile cele jalnice ale celorlalţi ispăşitori.Nici măcar o rază de lumină infimă nu poate să pătrundă acolo. Luca îşi lăsă uşor capul pe umărul ei. - Ăsta e întunericul acela,şopti ea. - Cel de aici?murmură Luca sceptic. - Da.E aidoma....Ştiu că aşa ar fi şi acolo.Numai că aici noi suntem condamnaţii.Asta e diferenţa. Luca nu prea o luă în seamă.Era mult prea dornic să o iubească,aşa că nu se afla într-o dispoziţie potrivită pentru a asculta prevestiri sumbre,funeste sau triste. Îi lăsă breteaua rochiei să pice încetişor,iar apoi o sărută cu delicateţe pe umărul dezgolit.Buzele lui erau mai tandre ca niciodată în acea seară. - Îmm...ce piele dulce...catifelată......parfumată...sunt atât de fericit că mă laşi să te iubesc.Doar pe mine.Numai şi numai pe mine.Şi mai ales ştiind că niciodată nu a existat un altul înaintea mea. Sigrid se ridică şi-l obligă pe el să ocupe locul ei,aşezându-se pe marginea ferestrei deschise.

Sandy Manase

414

Apoi rochia ei căzu.O mişcare facilă i-o oferi pe fată goală în faţa ochilor.Pe dată,el îşi aminti de acea minunată seară la cabană,când Sigrid executase tot acelaşi gest fatal,acea îndrumare evidentă spre desfrâu,însă spre deosebire de atunci,acum calea spre pierzanie era complet liberă.Nimic nu-i mai înfrâna simţurile,nimic nu-l obliga să-şi încătuşeze emoţiile;era natural,era el însuşi,acel Luca pasional şi capabil să ofere iubire din plin.Iar ea nu mai era puştoaica care îşi lepădase veşmintele sfioasă şi temătoare că n-ar putea stârni dorinţa într-însul.Acum Sigrid era femeie.Siguranţa ei de sine era înspăimântătoare.Luca ştia că sub nicio formă n-ar putea să refuze acea invitaţie mută,pe care ea i-o transmitea doar prin privire şi postura trupului deja înflăcărat. Fascinat de goliciunea ei îmbietoare şi nerăbdător s-o posede,se ridică,se îndreptă către ea,dar când s-o apuce în braţe,se întoarse vijelios spre geam şi-l izbi cu ură.Trase jaluzelele şi reveni lângă fata,nebănuind că prin gestul lui imprevizibil tocmai curmase extazul unei alte persoane. Zâmbetul ei care păruse până într-acea clipă surâsul inocent al unei sfioase făpturi,se transformă într-unul aproape diabolic.Începu să se mângâie de una singură cu atâta senzualitate pură,încât sărmanul Luca nu-şi suportă postura de spectator decât câteva momente. Căzură în pat şi se rostogoliră de câteva ori de-a lungul lui,hărţuindu-se reciproc,după care fata îşi depărtă picioarele,oferindu-i-se asemenea unui premiu suprem la care alţii n-aveau dreptul decât să viseze.Ah,cât de mult adora demonul de femeie ce se freca acum de el,trasând adânci dâre de foc şi eliberând scântei din ochii pătrunzători. Luca îi linse buzele cu poftă şi îşi introduse limba cu mare grijă în gura ei,ce-l primi mai dornică decât oricând.În timp ce cu o suavitate extremă îşi continuă explorarea,tânărul rememoră fiecare secundă a primului lor sărut.Apoi,o strânse pe tânără cu şi mai multă putere în braţe,afundându-şi chipul în părul negru,mătăsos,parfumat.Încă mai simţea că împrăştia acelaşi parfum de inocenţă intangibilă precum în călătoria predestinată din noiembrie. Sigrid se repezi la buzele lui şi-l sărută şi ea cu disperare.Deşi senzaţiile care o străbăteau în acele momente sublime erau teribil de magice,treptat fata începu să simtă că pierde contactul cu lumea reală,afundându-se tot mai mult...şi mai mult...nu mai realiza absolut deloc dacă se afundă din pri-cina celui de deasupra ei sau dacă chiar era azvârlită în neant. Imensa teamă care o cuprinsese o făcu să utilizeze puţina luciditate rămasă şi să-l apuce pe Luca de mână.Reuşi cu un efort măreţ să-i şopteasca pe un glas stins,de persoana care agonizează : - Luca,mi-e frică.Nu ştiu ce mi se întâmplă. Dar şi el se afla sechestrat sub vraja clipei.Nu era mult mai conştient decât ea. - Fă ceva! ţipă Sigrid disperată atunci când simţi că senzaţia o copleşeşte. Singurul lucru care îi veni acestuia în minte,fu să o sărute din nou.Însă o sărută atât de animalic şi de nesăţios,încât îi răpi bietei fete tot aerul.Speriată,începu să-l izbească cu pumnii în spate. - Dumnezeule,opreşte-te! Mă sufoci ! Dar acesta părea să nu o audă.Mâinile lui o mângâiau cu o disperare de-a dreptul nebunească,iar Sigrid simţea că arde cuprinsă de cele mai fierbinţi dintre flăcări. - Ajunge! îi strigă ea ca scoasă din minţi. - Nu pot.Simt că e finalul ! urlă şi el străbătut de o premoniţie nefastă. În aceeaşi secundă fatală,uşa se izbi puternic de perete,încât amândoi tresăriră înspăimântaţi şi îşi dezlipiră automat buzele,îndreptându-şi privirile spre cel care tocmai pătrunsese în încăpere. - Ai dreptate,nătărăule! Ăsta e finalul,tună vocea lui Damian implacabilă. Cei doi săriră ca şi arşi în picioare,mai ales la vederea armei care fusese recent îndreptată către ei. - Îmbracă-te,iubito!Nu vreau să te vadă goală idiotul ăsta.Nu merită ! Tânăra încercă să-şi ridice rochia,dar pistolul era ferm aţintit asupra ei,şi nu îndrăzni.În ciuda firii ei puternice,rămase ca şi blocată,privind necontenit numai în dreptul armei din mâna lui Damian. - Ascultă-ţi,prinţul,comentă el râzând.Îţi dau voie.

Joaca de-a destinul

415

Fata îşi trase rochia pe ea cu mişcări nesigure. - Oricum te-am văzut goală înainte ca amantul tău să închidă geamul.Erai atât de splendi-dă,tocmai cum mi te-am închipuit mereu.Cred că aş putea să îţi privesc trupul ore în şir până când îmi întipăresc în minte fiecare fascinantă curbură. - Luca nu este amantul meu ! - Orice ai susţine tu,relaţia voastră va rămâne mereu clandestină,blestemată,precum o aventură ilicită,infamă,care provoacă durere nu numai vouă,ci şi altora. - Vrei să îmi zici ce naiba faci cu pistolul ăla?întrebă ea nervoasă.Eşti nebun?M-am săturat de jocurile tale idioate,Damian.Niciodată nu o să fiu a ta ! - Nebun?repetă el râzând.Tu vorbeşti?Tu şi cu el sunteţi nebunii de aici. - Lasă pistolul ăla jos,inconştientule.Nu te juca! îi strigă Luca autoritar. - Să nu te apropii un pas,cretinule!Şi nu cumva să mai ridici glasul la mine,mucos impertinent ce eşti!După ce că mi te-ai interpus în cale,mai sunt nevoit să îţi suport şi obrăzniciile de puşti răsfăţat. Ochii lui Sigrid se întunecară atât de mult,încât Damian aproape că scăpă pistolul din mână.Ştia că urma o replică mai acidă şi mai letală decât orice otravă.Strânse ferm arma în mână,şi îşi pregăti urechile pentru cuvintele care aveau să-l afunde într-o gelozie oarbă. - Nenorocitule!Luca nu s-a interpus în calea nimănui.Tu eşti numai unul din cei care s-au îndrăgostit de mine,deşi ştiai foarte bine că îl iubesc doar pe el.Asta toţi o ştiau.Nu am dat speranţe absolut nimănui.Mereu le-am spus în faţă tuturor că ador pe altul,chiar şi atunci când Luca era foarte departe de mine.M-am împrejmuit cu un zid impenetrabil în faţa oricăror cuceriri şi farmece bărbăteşti şi,la adăpostul lui,l-am aşteptat pe Luca.Ai fi putut să te dai de ceasul morţii,să-mi pui lumea la picioare şi să-mi promiţi fericirea veşnică,căci toate acestea ar fi fost în van.Luca are un loc în inima mea,care nu va putea fi ocupat de nimeni altul.A,iar refuzul meu nu este precum al altor femeiuşti,care în următoarea clipă se poate converti fulgerător într-un da veritabil.Al meu e „ nu “ categoric până la capăt,fără urmă de îndoială,fără posibilitate de răsturnare a deciziei.Aşa că să vă ia dracu’ pe toţi cu tine în frunte ! Nu-mi pasă câtuşi de puţin ! Damian se înnegri la faţă de ciudă şi se sprijini de peretele din spatele lui.Aproape că tremura din toate încheieturile din pricina cuvintelor aspre ale tinerei. - Demon de femeie...demon cu ochi frumoşi şi minte rătăcită...o să regreţi amarnic... - Şi mai ştii ceva?continuă Sigrid,orbită fiind de furie.Luca nici nu ar putea fi comparat cu tine.Tu nu exişti ca bărbat pe lângă el. Luca încercă să o oprească,punându-i mână la gura,dar ea i-o azvârli nervoasă şi continuă să se apropie fără pic de teamă de Damian. - De fapt,tu mă urăşti,cretinule. - Nu te urăsc,scumpa mea adorabilă.Eşti singura femeie pe care am iubit-o cu adevărat.Îţi admir personalitatea,tăria de caracter,felul în care priveşti dragostea şi toate regulile neconvenţionale ale sufletului tău neînţeles.Nu am mai întâlnit o fiinţă atât de diferită şi de enigmatică.Eşti un fenomen ce tulbură oamenii,ce răstălmăceşte tot ce deţin în minte şi le înfinge dorinţe obsesive.Atingi corzi sensibile ale persoanelor fără ca măcar să îţi propui,iar asta te face şi mai fascinantă decât eşti. Sigrid începu să râdă în hohote.Ştia bine că el avea dreptate într-o oarecare măsură,dar nu-i păsa. - Nu râde,draga mea.Am văzut cu ochii mei cum ai o influenţă la fel de uriaşă atât asupra unui individ necioplit,căruia îi trezeşti la viaţă sensibilitatea,cât şi asupra unuia raţional sau rafinat pe care-l faci să apeleze la nebunii şi grosolănii.Impui respect,dar totodată stârneşti pasiuni şi dorinţe de nestăpânit,căci eu te-am analizat bine,cu sârguinţă,şi nu mă mai poţi înşela.Le-am lăsat deoparte pe toate uşuraticele,căci mi-am concentrat întreaga atenţie numai şi numai asupra ta. - Şi atunci?râse tânăra şi mai straşnic decât înainte,înspăimântându-l până şi pe Luca.Trebuie să recunoşti că mă urăşti.Admite că mă deteşti,dragă Damian.

Sandy Manase

416

- Tu nu auzi că te iubesc?! Nu mă mai tortura astfel.E cumplit ceea ce îmi faci.E inuman ! - Dar pe Luca îl urăşti ? - Mă mai întrebi?strigă el furios.El are tot ce eu m-am străduit atât de mult să obţin.De altfel,sunt absolut convins că i te-ai oferit pe tavă şi n-a ridicat un singur deget.Probabil i te-ai dat ca o târfă ieftină din prima seară.Nu cred că ţi-ai mai păstrat atitudinea demnă sau moralitatea. - Nu vorbi de lucruri sacre utilizând asemenea vorbe josnice.Doar eu ştiu cât de mult am luptat pentru iubirea lui Luca,câte sacrificii am făcut,şi câte am îndurat până şi din partea lui.Nu regret nimic,dar nu permit să fiu comparată cu o femeiuşcă ordinară,care consideră că un bărbat poate fi cucerit din clipa când i se strecoară în pat.Îţi garantez că până am ajuns cu Luca între aşternuturi,el era profund îndrăgostit de mine.Asta fiindcă eu sunt cea care şi-ar stâlci minţile pentru născocirea celor mai bizare trucuri de cucerire,decât să mă complac cu cele deja cunoscute şi des utilizate. - Şi dacă drăguţul tău Luca nu ar fi ajuns să te iubească ?! - Aş fi acceptat.Distrusă poate,dar aş fi acceptat.Însă asta doar după ce aş fi fost convinsă că am făcut tot posibilul să-l câştig.Numai în clipa când aş fi considerat că nu mai cunosc nicio cale spre inima sa,aş fi renunţat cu fruntea sus.Decât o inimă laşă ce acceptă primul refuz sau nu îndrăzneşte nici măcar să-şi mărturisească sentimentele,prefer una vitează ce-şi strigă iubirea în ciuda oricărei respingeri şi care luptă până la final. - Crezi că am uitat povestea aia stupidă ? Te-a refuzat pentru o divorţată ! Poate că,într-adevăr,nu este amantul tău,dar a fost ani de zile amantul acelei femei,expus fiind batjocurei tuturor ! Un astfel de om îţi doreşti tu alături ? Ori vrei să te mândreşti că l-ai scos din mocirla în care era băgat ? - Tacă-ţi gura,imbecilule ! Poate că Luca a fost lamentabil amăgit odinioară,dar eu însămi mi-am pus demnitatea în joc pentru ca să o salvez pe a lui.Şi am reuşit ! Luca şi-a recăpătat respectul meu. - La ce ? La ce se referă ? întrebă tânărul stupefiat.Cum adică...?! Era pentru prima dată când acesta auzea adevărul,pe care Sigrid i-l ascunsese dintotdeauna,iar acum,din cauza geloziei bolnave a ticălosului de Damian,el aflase pe neaşteptate absolut totul. - O să ...o să îţi explic altă dată cum a început totul.Dar nu trebuie să te temi.Nu e nicio înşelătorie la mijloc.Te iubesc,Luca.Am făcut totul numai de dragul iubirii,căci n-aş fi suportat ideea să-mi văd idealul îngenuncheat şi condus de o femeie ! Ah,cu adevărat ar fi fost un spectacol ridicol ! - Am crezut că...am crezut că...bâiguia el profund deconcertat. - Ştiu.Ai crezut că sunt doar o obsedată ce nu-ţi dă pace.Dar asta a fost acoperirea cea mai perfectă pe care aş fi putut să o găsesc,în umbra căreia a fost posibil să-mi duc planul înainte,fără ca absolut nimeni să bănuiască adevăratul scop.Ce paravan benefic mi-a fost această dragoste pasională ! - Da ...da... foarte nobil,comentă Damian cu sarcasm.Eu aş fi preferat ca tâmpitul să nu deschidă ochii niciodată,iar tu să îl dispreţuiesti astfel veşnic.Ar fi fost mult mai convenabil pentru mine. - Te cred,răspunse Sigrid cu dulceaţă în glas.Dar Luca are o fire mult prea puternică pentru a-şi fi lăsat libertatea şi alegerile la mâna unei femei.Doar dacă ar fi fost cretin de-a dreptul,nu şi-ar fi dat seama de ceea ce toţi din jurul lui vedeau atât de limpede.Desigur,chiar dacă ar fi fost sfătuit că nu este bine ceea ce face,oponenţa celorlalţi i-ar fi crescut ambiţia de a face tocmai ceea ce ei interzic şi condamnă cu atâta asprime.La urma urmei,e un proces psihologic normal.Eu am înţeles rapid cum stau lucrurile,dar totodată mi-am dat seama că daca m-aş alătura şi eu altora,utilizând tot aceleaşi simple metode,n-ar funcţiona deloc.Ei bine,exact atunci a apărut ideea mea cea excentrică. - Totul a fost doar un plan ?! continua Luca să întrebe profund nedumerit. - Dragule,te rog să nu mă condamni.Da,ştiu,am fost oarecum egoistă.N-am putut să suport ideea că idealul meu ajunsese într-o postură atât de înjositoare.Mă simţeam eu însămi decăzută.Iartă-mă. Sigrid îl lăsă apoi pradă unei crunte nedumeriri,după care se apropie şi mai mult de Damian. - Iar tu,admite naibii că mă urăşti ! - Ţi-am zis că îl urăsc pe el !

Joaca de-a destinul

417

- Nu înţelegi,nu?întrebă ea,râzând în hohote.Tu mi-ai zis că mă iubeşti pentru anumite lucruri care mă diferenţiază de alte femei.Iar Luca... - Nu! ţipă el nervos.Ţi se pare.El e doar un insipid,un puşti ce se lasă manipulat ! Nu se compară. - Ba da,ba da,îl contrazise ea surâzătoare.Luca e ca mine.Tot ce ai zis tu că te atrage la mine,mă atrage şi pe mine la el.E ca oglinda mea preaiubită. - Îţi jur că acesta e finalul,Sigrid! urlă el.O să te ucid. - Trage,idiotule!Trage dracului odată,şi încheie-ţi astfel frustrarea ! Haide,realizează-ţi finalul atât de mult dorit ! Dar poţi să fii sigur că şi dincolo de moarte tot pe Luca îl voi iubi ! Ai auzit ? Înnebunit,o porni cu furie către ea,dar Luca o trase pe Sigrid şi o împinse într-o parte,punându-se el în faţa lui Damian.Exact atunci se produse declicul ce îi lumină mintea însetată de răzbunare. - Nu pot să te omor.Trebuie să te am în viaţă.O să te ocrotesc şi o să îmi accepţi iubirea după ce o să-ţi treacă durerea.Poate că vei plânge puţin,dar apoi ochii ţi se vor usca şi mă vor privi pe mine. Luca nu-i înţelese deloc spusele absurde,dar Sigrid le ghici rostul tocmai în momentele când erau pronunţate pe acel ton ce trăda pură nebunie. Secunda în care glonţul îşi croi drum către pieptul lui Luca,îi fu suficientă lui Sigrid pentru a se posta în faţa lui.Închise ochii şi simţi durerea.O clipă plină de durere fatală şi atroce.Ştia că acum glonţul era în ea.Că începe să curgă sânge.Că se apropia sfârşitul.Din fericire al ei,nu al lui Luca. Se prăbuşi în braţele adoratului ei salvat,ce pică în genunchi încercând să o susţină.De abia acum realiză că Damian dorise să-l omoare pe el pentru a-i distruge viaţa lui Sigrid şi pentru a o păstra în viaţă totodată pentru el. Năucit de cursul întâmplărilor ce luaseră o turnură îngrozitor de imprevizibilă,Damian scăpă pistolul din mână şi rămase ca trăsnit. - Ţi-a salvat viaţa! O iubire ca a ei numai la pierzanie putea să ducă ! - Sigrid! Sigrid! Iubito,trezeşte-te! continua el să o zgâlţâie. Ca printr-o minune,Sigrid deshise ochii şi îl apucă uşor de mână. - Te-ai trezit!Nu cumva să mori,Sigrid!Să nu-mi faci aşa ceva,ai auzit?ţipă el şi trase de ea,părând să uite cât de rănită era aceasta. Îşi ridică ochii,căutându-l pe Damian din priviri,dar el deja o luase la goană pe scări.Împleticeala lui dementă se auzea îngrozitor de limpede.Luca îşi putea imagina cum se împiedică de toate trep-tele,cum mâinile transpirate îi alunecau pe balustrada lucioasă,neajutându-l să se susţină.Trebuia să fugă neapărat după el! Trebuia să-l omoare ACUM ! - Sigrid nu te mişca de aici.Vru să se repeadă să ia pistolul,dar ea îl opri. - Iubitule,nu fă asta.Ce o să rezolvi?Când o să revii eu o să fiu deja... - Taci! Nu vreau să aud aşa ceva ! O să fie totul bine.Îţi promit. Uşa principală de la parter se auzi trântindu-se teribil.Nemernicul scăpase. - Dă-l naibii!Nu mă interesează dacă e sau nu în viaţă,şopti ea.Nu-mi pasă deloc. Luca se repezi să o sărute.Datorită împuşcăturii ce îşi realiza efectul final,cât şi presiunii exercitate de buzele lui,sângele năvăli şi din gură.Deşi la început se retrase puţin cam speriat,mai apoi începu să o sărute la fel de pasional,chiar dacă gustul sângelui îşi făcea simţită prezenţa. Brusc,Sigrid îl opri şi-l îndepărtă cu fermitate. - Nu,Luca!Deja nu mai sunt aceea pe care o iubeai odinioară.Uite,prostuţule,ce te-ai mai murdărit de sânge,zise în timp ce scoase un oftat prelung.Parcă suntem într-un film dramatic,râse ea chinuit. - Şi ce naiba contează?Nu mă deranjează deloc.La fel cum nu mă deranjau lacrimile tale atunci în biserică....mai ţii minte?Însă acum sângele nu se mai opreşte...Dumnezeule...zise tulburat,în timp ce se străduia sa-i preseze rana pentru a stopa curgerea.Rochia ei albă se transformase acum într-una complet roşie.Acel roşu sângeriu.Acel roşu din sânge.

Sandy Manase

418

- Mă simt într-atât de legată de tine,râse Sigrid,încât îmi este teribil de greu să mor.Dar lasă-mă să plec,Luca...trebuie să mă laşi...este absolut necesar... - Nici gând! replică el ferm în timp ce o strânse şi mai tare la piept. - O să mă poţi ierta vreodată fiindcă m-am băgat în viaţa ta precum o intrusă ? - N-are importanţă asta acum...nimic din toate faptele trecutului nu mai contează... - Contează,îl contrazise ea.Trebuie să înţelegi că planul meu nu a fost meschin.Trebuie să crezi. Înnebunită de durere,dar şi mai mult din cauza dorinţei obsesive ce o măcina pe dinăuntru,Sigrid îl apucă ferm de gât,dorindu-şi să se afunde doar în braţele lui pentru totdeauna,şi nu în tenebrele morţii.Dar această ultimă încercare disperată,atât a unuia cât şi a celuilalt,le fu brusc curmată când două persoane de la salvare năvăliră în încăpere.Probabil cineva care auzise împuşcătura dăduse telefon la spital şi oferise adresa. - Ia-l de pe ea,strigă unul din cei doi.Fata e aproape moartă,iar el vrea să o omoare şi mai repede. - Lasă-mă!Ia-ţi mâinile de pe mine,mizerabilule! urlă Luca precum o fiară când individul încercă să-l îndepărteze de Sigrid.Izbindu-l de perete doar cu o singură smucitură de braţ,reveni imediat în genunchi lângă fată.Această fată care dintotdeauna fusese numai şi numai a lui.O pierdea... - Nu am ce să îi fac!Este prea puternic şi,în plus,mai este şi nebun,se scuză omul în timp ce celălalt coleg se uită cu reproş la el. Însă salvarea lor sosi precum un miracol binecuvântat.Ceilalţi patru locatari ai reşedinţei tocmai se întorseseră în vilă,şi acum se aflau toţi îngrămădiţi în faţa uşii,urmărind stupefiaţi tragedia ce se desfăşura în faţa ochilor lor. Reya fu prima care năvăli în cameră şi izbucni în lacrimi. - Sigrid! Ce i s-a întâmplat ? Dumnezeule ! - Tu ai omorât-o nebunule?! întrebă Melissa îngrozită. Luca stătea împietrit lângă Sigrid,care încă mai respira,însă închisese ochii. Brayton şi Alfred încă stăteau împietriţi în tocul uşii.Nu îndrăzniseră să înainteze un pas.Credeau că imaginile perindate prin faţa ochilor lor erau doar un coşmar şi nimic mai mult.Însă brusc fură treziţi la teribila realitate de către cei doi infirmieri preocupaţi de starea fetei grav rănite. - Vă rugăm pe voi să îl luaţi pe acest individ de lângă ea.Necesită îngrijiri urgente,deşi... - Deşi ce? îl interogă Brayton neliniştit,fiind recent ieşit din şoc. - Deşi este posibil să moară chiar în drum spre spital. Tăcerea care se lăsă în cameră după acea concluzie finală fu asemănătoare cu aceea din preajma unei reale înmormântări. Alfred porni primul spre Luca,iar Brayton îl urmă îndeaproape,deşi abia se mai putea ţine pe picioare.Prea mult sânge inundase acea cameră,iar el era un tip mult prea sensibil pentru aşa ceva. Ajunşi în dreptul lui Luca,se priviră în ochi unul pe altul,iar Alfred îi şopti: - La îndemnul meu,da ? Brayton aprobă ferm din cap,pregătindu-şi toată forţa pe care o mai deţinea. - Unu,doi,trei! şi amândoi îl apucară pe Luca de umeri,trăgându-l în sus. - Nu!!!!zbieră el din răsputeri.Lăsaţi-mă!Vă rog!Nu! Nu îmi faceţi asta ! Ţipetele lui Luca se pierdură imediat de-a lungul coridorului.Îl încuiară în camera lui.Era absolut necesar să-l încuie.Era vital. În timp ce ceilalţi patru se duseră alături de Sigrid la spital,casa rămase pustie.De fapt,numai Luca rămăsese închis în camera sa.Dar era liniştit.Mult prea liniştit.Ar fi putut ca cineva să-i descuie şi camera fără pic de teamă,căci acum n-ar mai fi comis absolut nicio nebunie. Stătea întins de-a lungul patului.Confuz,îndurerat,dar oarecum resemnat. - Sigrid a murit.

Joaca de-a destinul

419

ooo După o lună de zile de la îngrozitorul accident,Sigrid intra în casă sprijinită cu mare grijă de către Alfred şi Brayton.Spitalizarea fusese cam îndelungată,dar acum luase sfârşit. - Lăsaţi-mă,băieţi! Mă descurc şi singură. - Încă eşti în convalescenţă,îi reaminti Alfred grijuliu.Ar trebui măcar să ne laşi să te răsfăţăm. - Vă apreciez generozitatea,dar imensa-i dimensiune îmi conferă mie senzaţia de inutilitate. - Muribunda deja e pe picioarele ei,râse Brayton,dându-i drumul la braţ. Reya şi Melissa auziră vocile celorlalţi pe hol,aşa că veniră într-o goană dementă.Revăzând-o pe Sigrid,izbucniră în strigăte asurzitoare de veselie copilărească. - În sfârşit ! strigă Melissa uşurată.Ajunsesem să cred că te-ai mutat la spital. - Nu-i glumă să primeşti un glonţ,şi ar trebui să fiţi fericiţi că încă mă aflu printre voi.Aşa că vă rog,nu mă dojeniţi.Numai Dumnezeu ştie cât de mult mi-am dorit să ajung iar în această casă ! Reya se emoţionă şi fugi s-o îmbrăţişeze,sufocând-o cu o afectivitate pură. - Ne-ai speriat !Ne-ai speriat groaznic pe toţi.Nimic n-ar mai fi fost la fel fără tine.Ştii asta,nu ? Sigrid o desprinse de ea şi,apucând-o de mână,se apropie de ceilalţi,privindu-i în mod special. - Cred că totul s-ar destrăma la lipsa unuia din voi.Fiecare deţineţi un loc special în această casă şi, de altfel,şi în inima mea,mărturisi ea profund emoţionată.Dar să nu devenim sentimentali,dragii mei.De ce unul dintre voi n-a fost mai înţelept şi nu mi-a zis:femeie păcătoasă,ai grijă ce faci,fiindcă cineva s-ar putea totuşi să aibă gustul pentru răzbunare mai dezvoltat ?! Toţi izbucniră în râs,deşi erau conştienţi că doar soarta favorabilă nu permisese ca întâmplarea să nu degenereze,căpătând astfel turnura unei adevărate tragedii lamentabile. - Dar cine ar fi bănuit o asemenea calamitate ?zise Alfred confuz.Eu,unul,încă mă cred personaj al unei poveşti ciudate şi extrem de încâlcite. - În schimb,eu mă aşteptam la aproape orice,adăugă şi Brayton.Ba chiar nu ar fi fost exclus să fii supusă arderii pe rug.Aşa ai fi fost un real exemplu pentru omenire.Închipuiţi-vă :’’Vrăjitoarea Sigrid a frânt prea multe inimi,iar tehnicile ei obscure de seducţie devin deosebit de nocive.Trebuie să-i anihilăm puterile şi să punem capăt cât mai repede posibil dezastrului imens care-i paşte pe bărbaţi.S-o ardem pe rug!’’încheie el cu un strigăt,ce fu acompaniat de multiple hohote de râs ale tuturor celorlalţi tineri. - Foarte amuzant,Brayton.Dar deşi nu-mi doresc să vă mai plictisesc cu o mărturisire patetică,mă simt datoare să vă zic că nu mi-am dorit niciodată o asemenea situaţie. - Cine şi-ar dori un glonţ ? râse Reya. - Ba mai mult,mereu mi-am dorit să câştig inima unui singur bărbat,iar dacă alţii s-au îndrăgostit de mine,n-a fost ceva tocmai premeditat... - Sigur...sigur...mormăia Brayton ironic. - Fir-ar să fie! Numiţi-mă insensibilă,dură sau chiar neînduplecată;acuzaţi-mă de nenumărate cu-ceriri,dar nu-mi tăgăduiţi niciodată puterea de a iubi o singură persoană din tot sufletul.Şi,la urma urmei,poate că şi din pricina asta am fost îndârjită în refuzuri şi mi-am păstrat o atitudine ostilă şi glacială faţă de majoritatea bărbaţilor.Credeţi-mă că,atunci când cineva reuşeşte să îţi acapareze total inima,simţi brusc că ţi se strâmtorează până şi mintea,iar gândurile mele nu permiteau altora să le pătrundă,să le stăpânească,fiindcă fiecare cugetare amoroasă se îndrepta automat numai către Luca.Astfel,orizontul meu sentimental se restrânsese enorm,încât nu mai exista decât un singur loc, iar după cum bine ştiţi,acela era numai şi numai pentru el. - Dar dacă alţii ar fi reuşit să se apropie şi să...începu Melissa.

Sandy Manase

420

- Nu.Imposibil.În fiecare aş fi încercat să-l regăsesc pe el.Nu înţelegeţi că tot ce este legat de iubire se corelează în mintea mea cu Luca?E ca şi cum cuvântul dragoste şi Luca ar fi două sinonime,ca şi cum un egal absolut implacabil le-ar lega pentru veşnicie,oferindu-le un profund acelaşi sens.Luca este iubire,iar eu am nevoie de iubire ! La sfârşitul tulburătoarei ei mărturisiri,toţi tinerii îşi aruncară doar priviri cu subînţeles.Uitaseră cu desăvârşire că de abia acum urma clipa adevărului care nu mai putea fi ascuns.Lăsându-se total conduşi de entuziasmul molipsitor ce reîncepuse odată cu reîntoarcerea fetei,omiseseră că avea să urmeze sarcina cea mai dificilă.Ce scurtă le fusese fericirea şi ce repede li se scurtase bucuria ! - Hei,dar ce chipuri palide aveţi ! Însă să nu credeţi că am înnebunit,fiindcă spun astfel de lucruri ciudate.Mă simt mai bine ca oricând şi vreau să-l văd neapărat pe Luca ! - Acum nu,se opuse Melissa categoric.Mai întâi o să ne asculţi. - Să vă ascult ?O să avem timp să discutăm mai târziu,dar acum vă rog să îmi înţelegeţi intensa nerăbdare.Îmi doresc să sar precum o nebună în braţele iubitului meu Luca.Unde se află el ? - Alfred,începe tu,îl împinse Brayton. - Eu ?De ce eu ?! Să-i zică Melissa sau Reya. - Tu eşti cel mai mare dintre noi. - Ce legătură are ? Problema asta trebuie s-o înfruntăm cu toţii. - Ce problemă ?!sări Sigrid.Spuneţi-mi odată ce se întâmplă aici.M-am săturat de ascunzişuri.Vă cer să-mi ziceţi imediat adevărul.Unde este Luca ? Nimeni nu răspunse,iar privirea fetei îi măsură cercetător pe fiecare în parte,citindu-le adâncile nelinişti impregnate pe chipuri,lucru ce o înştiinţă că ceva nu era în regulă. - Spuneţi-mi orice ar fi.A plecat din casă?Ne-a abandonat,dând impresia că nu-i pasă de nimic?Fiindcă dacă e aşa,nu vă preocupaţi.Luca are nevoie de momente de singurătate. - Luca e în casă,zise Reya.Adică nu a plecat şi nici n-are de gând. - Dar...continuă Melissa cu precauţie.În seara accidentului,după cum bine ştii,lucrurile au fost destul de grave... - Ba chiar au părut mult mai grave decât au fost,completă Brayton. - Atât de grave,astfel încât soarta potrivnică şi câteva detalii ghinioniste,l-au făcut pe Luca să creadă că tu ai murit,încheie Alfred greaua misiune de înştiinţare,ce avu efect instant asupra fetei. Sigrid se făcu ea însăşi palidă la faţă şi,cu paşi domoli,se îndreptă către scară şi se aşeză tulburată pe trepte.După un moment de cugetare,îşi ridică privirea confuză spre ei. - Dar eu nu sunt moartă ! zise ea îngrozită.Adică,i-aţi spus adevărul,nu-i aşa?Doar nu l-aţi lăsat să creadă în continuare o asemenea atrocitate ? - Mă tem că a fost târziu,mărturisi Melissa cu tristeţe în glas. - Târziu ?!Dar doar n-a murit !Mi-aţi zis mai înainte că e în casă.Sau aţi omis să îmi spuneţi că-i într-un sicriu ?izbucni ea în ironii morbide.Răspundeţi ! - Luca e viu ! strigă Reya.E viu,dar e nebun. Brayton fusese sigur că cineva avea să arunce vestea într-un mod stupid,şi aşa se şi întâmplă. - Stai! sări el ca un real sol de pace.Luca nu e nebun.Este total apt din punct de vedere mintal.Are exact aceleaşi cunoştinţe de dinainte,aceleaşi gesturi dintotdeauna,ce să mai...este exact acelaşi individ arogant,încăpăţânat şi impulsiv.În societate,nimeni n-ar bănui absolut nimic,crede-mă. - Asta dacă nu se apropie vreo femeie de el,completă Melissa. - Alfred,explică-mi tu ! - Mă tem că fiecare are dreptate într-o oarecare măsură,dar o să încerc să mai descâlcesc puţin confuzia ce s-a creat.Prin urmare,Luca a fost convins că tu eşti moartă şi a suferit un şoc emoţional. - E puţin spus...murmură Reya.

Joaca de-a destinul

421

- În aceeaşi noapte în care viaţa ta era salvată,a lui intra într-un con de umbră,într-o zonă necunoscută şi incertă.Medicii au clasificat simplu :şoc emoţional,fără urmări la nivel mintal. - Dar acum el este bine,nu? întrebă tânăra profund îngrijorată.I-aţi spus că nu sunt moartă şi şi-a revenit complet,nu-i aşa ? Toţi se priviră din nou cu subînţeles. - Vă rog mult !Spuneţi tot şi nu-mi mai ascundeţi nimic. - Uite,începu Brayton,încrezător pe vestea lui oarecum bună.Luca nu este deloc nebun,cum a zis zăpăcita asta de Reya.Deşi,cu siguranţă ceva straniu s-a petrecut în creierul lui. - Chiar doctorii au zis că absolut totul e în regulă,întări şi Melissa. - Şi atunci ?Care-i problema ?Sunteţi vinovaţi,fiindcă l-aţi lăsat să creadă o minciună?Doar n-aţi fost capabili de aşa ceva ! strigă ea îngrozită. Alfred se apropie de fata care încă era aşezată pe trepte şi-i întinse mâna. - Vino.Ai nevoie de odihnă.O să te ajut să mergi sus. - Nu vreau !Înţelegeţi naibii că nu mă mişc de aici până când nu aflu absolut totul!Şi chiar de-ar fi să smulg câte un cuvânt de la fiecare,până dimineaţă voi afla tot adevărul fără urmă de îndoială. Reya se dădu şi ea mai aproape de Sigrid. - Luca a crezut că eşti moartă şi încă crede şi astăzi acest lucru oribil.Am vrut să-l aducem la tine în salon,să i te punem în faţa ochilor pentru a fi convins că eşti în viaţă,dar crede-ne,a fost imposibil să-i scoatem din cap ideile lui demente. - Eu am tras de el,am încercat chiar să-l târăsc în salon,zise Melissa. - Ba eu chiar l-am împins înăuntru,se mândri Brayton. - Şi ? întrebă Sigrid cu sufletul la gură. - Deşi a aruncat câteva priviri spre pat,nu te-a recunoscut.Ţipa încontinuu că Sigrid e moartă şi că noi vrem să-l minţim cu neruşinare,că n-avem milă de durerea lui.Prin urmare,n-am avut ce să mai facem,aşa că am fost nevoiţi să renunţăm la orice încercare,concluzionă Alfred sumbru. Sigrid îşi sprijini fruntea de palme,încercând să înţeleagă povestea care se transformase într-o mare nenorocire în lipsa ei.Ce nebunie mai era şi aceea?Încâlceala stârnită şi multiplele coordonate lipsă o prindeau într-un soi de vârtej înspăimântător,care părea să nu aibă nicio ieşire. Şi totuşi,tânăra Sigrid nădăjduia că dacă îşi orânduia bine gândurile,că dacă îşi făcea un anumit plan,totul putea să revină treptat la normal. - Deci...Luca este convins că am murit. Toţi confirmară categoric din capete. - Dar eu trăiesc!Eu trăiesc şi o să mă pun în faţa lui,iar atunci o să vadă şi va trebui să accepte adevărul ! - Probabilitatea ca să nu te recunoască este uriaşă,spuse Alfred trist. - Dar există speranţa că,atunci când îl voi privi,când îi voi vorbi,când îl voi atinge,el să aibă un şoc care să-i reamintească pe dată totul. - Sau nu,adăugă Brayton sceptic. - Ei bine,îndoiala aceasta îmi va fi înlăturată chiar acum.Unde este el ? - Cred că pe marginea lacului,zise Reya.Îşi petrece mult timp de unul singur acolo.Te duci să-l cauţi chiar acum ? - Da.Mă duc să pregătesc rapid ceva şi apoi mă duc.Astăzi eu şi Luca vom fi faţă în faţă,indiferent dacă însăşi moartea a vrut să se interpună între noi. Şi urcă scările în fugă,lăsându-i pe cei cinci şuşotind scenarii dintre cele mai diverse.N-aveau deloc idee cum urma să decurgă întâmplările,şi toţi expuneau simple presupuneri pentru a face timpul să treacă şi tensiunea să scadă.

Sandy Manase

422

Capitolul 59

Sufletul mi-e desigur deşirat ca o cortină de-o gheară,de sus şi până jos,dar

neînţelegerea din mintea-mi,aceasta-i cea care mai mă ţine.Totuşi aud în urechi răsunându-mi ca un cânt triumfal din afară : Misterul ! Misterul ! Misterul n-a

murit.Totuşi,triumful acesta al subconştientului depărtat nu mă însufleţeşte şi nu mă face să ţâşnesc în sus de bucurie:minute întregi am senzaţia rigidităţii de

cadavru,în toate cotloanele corpului meu. ~ Gib. I.Mihaescu ~

Chiar dacă ştirile neplăcute referitoare la iubitul ei Luca o neliniştiseră destul de mult într-acea dimineaţă,Sigrid părea să-şi fi recăpătat toată stăpânirea de sine atunci când se decise să-şi îndrepte într-un final paşii către acesta.Însă cum aparenţele erau pentru fată unul dintre cele mai nostime şi uşoare jocuri,trebuie considerat că atitudinea adoptată nu-i dădea mari bătăi de cap,şi totuşi,Sigrid retrăia aceleaşi clipe teribile de atunci când iubirea-i fusese aspru respinsă.Presimţea că el nu-i va accepta prea uşor prezenţa,cu atât mai puţin revărsarea tuturor acelor sărutări şi mângâieri,pe care ar fi fost dornică să i le ofere cât mai repede cu putinţă.Interzis ! îşi repeta tânăra în mod necontenit în gând,ca o maniacă perfecţionistă ce nu-şi permite nicio greşeală în desfăşurarea măreţului plan urzit.În ciuda dorinţei ei pătimaşe,trebuia să-şi înfrâneze pe cât posibil orice răbufnire emoţională mult prea evidentă. Când observă că doar câţiva paşi o mai despărţeau de iubitul său,care privea extraordinar de liniştit lacul,fata îşi simţi imensa slăbiciune şi recapitulă în minte esenţialele şi teribilele cuvinte ce i se păreau de neconceput:doi necunoscuţi...asta suntem acum... doi necunoscuţi şi atât... Deşi gânditor şi atras de luciul apei,Luca remarcă subit o siluetă care se apropia tot mai mult din stânga sa.Dorind să se convingă de veridicitatea acelei persoane,întoarse capul şi privi,fără să-şi dea seama că,în timp ce acea fiinţă continua să înainteze spre el,ochii lui rămaseră ca vrăjiţi asupra sa.Privirea avidă părea că-şi doreşte să soarbă oricare detaliu,impregnându-şi în memorie această apariţie ca pe un lucru nemaipomenit de însemnat. Era confuz,tulburat şi totodată foarte intrigat.Un torent de senzaţii contradictorii năvălise asupra sa după o perioadă de hibernare emoţională,iar bietul de el nu ştia dacă trebuia să se bucure de acea subită revenire la viaţă a inimii lui amorţite.De când murise iubita lui Sigrid,numai pustietatea fusese tovarăşa sa interioară,căci nu existase colţişor al sufletului pe care să nu-l fi simţit suprimat şi azvârlit undeva în neant odată cu dispariţia fiinţei adorate.Iar acum,pe neaşteptate,se producea o adevărată minune:toate cămăruţele inimii lui îşi deschideau uşile,praful începea să dispară în mod miraculos,suflul iubirii pătrundea iar ?!Nu ştia ce se petrecea cu el,dar simţea pe deplin încărcătura afectivă a acelui moment atât de dubios.Doar cu ea,doar cu Sigrid experimentase savoarea clipelor eterne!Era absolut imposibil ca istoria să se repete,şi totuşi,cât de imense şi desăvârşite erau acele secunde atât de împovărătoare!Nici amintiri culese din decursul unor întregi ani n-ar fi putut să lupte împotriva acelor fracţiuni de timp atât de teribile,ce-l îngrozeau şi fascinau în acelaşi timp. De fapt,analizarea în privinţa misterioasei fete nu fusese prea plină de acurateţe.Reuşi doar să observe că era îmbrăcată în negru şi că părul îi era brunet.Atât.Toate secundele ce se scurseră până când tânăra ajunse într-un final lângă el,Luca le petrecu pierdut şi rupt de realitatea înconjurătoare

Joaca de-a destinul

423

în ochii ei căprui.Ea-i susţinu privirea cu un curaj enorm,înaintând nemaipomenit de serioasă,cu o atitudine total rezervată,fără să-i zâmbească nici măcar în mod fugar. De altfel,Luca nu binevoi nici el să-i ofere vreun surâs cordial,dar totuşi,o emoţie nedefinită şi in-controlabilă îl făcu să-şi întredeschidă involuntar buzele.Năucit total,îşi îndreptă din nou privirea către lac atunci când sesiză că fata avea de gând să se aşeze exact lângă el.Nu voia să-i mai acorde nici cea mai mică atenţie,însă nu se putea stăpâni să nu tragă măcar cu coada ochiului. Bruneta scoase o pătură dintr-un simpatic coş împletit din paie,şi se apucă să o aşeze pe iarbă. Luca pândea în continuare,iar privirea-i curioasă fu atrasă de ţesătura deosebită :pe margine,cu un fir argintiu,se contura un superb chenar,în mijlocul căruia domnea un şarpe splendid,uriaş şi fioros,brodat cu şi mai multă iscusinţă.Fata netezi această pătura cu o infinită grijă,după care se trânti cu atâta grosolănie,încât Luca se întrebă curios de ce-şi mai pierduse timpul cu minuţiosul aranjat al acesteia. După câteva clipe comune de tăcere şi contemplare a lacului,Luca îşi făcu curaj şi îndrăzni să întoarcă iarăşi privirea spre ciudatul personaj.Şocat,după un scurt moment de cugetare,întrebă straşnic indignat : - Nu vă supăraţi,dar nu vă este cald ?! Fata,care era îmbrăcată într-un palton negru,nu-l mai privi de astă dată deloc pe tânărul Luca. - Nu,răspunse ea cu mare indiferenţă. Luca tăcu.Răspunsul său sec şi atitudinea glacială îi displăcură enorm,când tocmai descoperi că încă putea să-i ceară socoteală acestei nepoftite. - Ştiaţi că acesta este un teritoriu privat ?Ceva îmi spune că aţi confundat locul cu un oarecare parc,o anumită grădină publică sau ceva asemănător... Zâmbi victorios,aşteptând ca ea să se ruşineze şi să se scuze imediat pentru greşeala comisă.Parcă deja şi-o imagina ridicându-se fulgerător,pălind de emoţie,profund stânjenită deoarece nu realizase unde intrase cu asemenea dezinvoltură.Da,ciudata brunetă,cu pătura aceea bizară cu şerpi,avea să îi ceară scuze neîntârziat pentru că îndrăznise să-i încalce teritoriul şi să-i tulbure liniştea. Numai că Luca aştepta imposibilul.Tânăra nici măcar nu se sinchisi de cele zise de el,ba chiar îşi strecură mâna în coş şi rupse o floare de levănţică,după care începu s-o frământe febril între degete,să se joace necontenit cu ea,să-i dedice întreaga ei atenţie.Şi,abia atunci,tânărul observă că întregul coş era plin de lavandă,ce aproape că se revărsa din interior,curgând în valuri mov... Privind când la ciudatele plante din coş,când la mâinile ei agitate,îi remarcă deodată şi buzele cele roşii.Ah,însă ce mai roşu aprins !Indiferent ce ruj vrăjitoresc folosise pentru a şi le colora într-atât de intens,buzele sale îl purtau cu o mândrie absolut dispreţuitoare,care parcă striga:„mai caută gură precum a mea în lumea asta întinată;săruturile mele se obţin cu infinită dificultate,iar vai de cel ce va îndrăzni să-mi răpească vreo unul,căci acela îngrozitor preţ va plăti şi va blestema toată viaţa-i amărâtă că a luat ceva ce nu i s-a oferit de bunăvoie.“ Era fascinat şi-şi închipuia tot soiul de lucruri stranii,când constată brusc că bruneta nu doar se juca cu floarea,ci şi fredona versuri cu o voce tristă. Mi te închipui îndrăgostit şi fericit...oh...lalala...suspina ea şi fredona mai departe cântecelul.Dar astăzi iubirea-şi bate joc de tine...pentru o singură floare,ai abandonat o grădină...oh ! oftă fata şi mai tare printre versuri. Îşi întoarse chipul spre el şi-i zâmbi precum o persoană ce-şi permite un ultim surâs la sfârşitul agoniei chinuitoare,după care-i şopti conspirativ : - Recviem de maci pentru tine... Luca se încruntă şi-i răspunse enervat şi scos din sărite : - Maci?Aceia sunt roşii,iar urâţeniile ce ţi se revarsă cu prisos din acest coş odios,sunt mov toată ziua.Nu poţi să faci diferenţa între maci şi lavandă ?

Sandy Manase

424

- Ba da,îi zâmbi ea pervers pentru întâia dată.Aceasta este lavanda,spuse cu o voce tandră şi-şi trecu degetele cu atâta gingăşie asupra plantelor ce ieşeau din coş,de parcă ar fi fost o mamă ce-şi mângâie cu o nemărginită duioşie copilul nou-născut. - Iar macii ? întrebă el curios. - Macii,iubirea,durerea-astea-s în suflet... - Cine eşti ? De unde vii ? Ce cauţi aici ? - Cam multe întrebări dintr-odată.Când m-am apropiat de tine şi am văzut cum te holbai la lac,de parcă încercai să cauţi în limpezimea apei răspunsul cine ştie cărei bizare enigme,mi-am zis că eşti un autentic nătărău. - Dar cum îţi permiţi ? se revoltă Luca. - Ei bine,un filosof neînţeles... - Privindu-te din depărtare,eu mi-am zis că eşti o pacientă evadată din spitalul de psihiatrie,i-o întoarse el cu un sarcasm acid,minţind cu nesimţire,fiindcă în clipele acelea fusese străbătut de cu totul şi cu totul alte gânduri.Nimeni normal la cap nu poartă palton în luna august ! - Odată m-a prins luna noiembrie cu haine de vară în geamantan,îl lămuri ea. - Şi ai rămas cu sechele ?Acum nu mai distingi cu uşurinţă anotimpurile ? Ea râse cu poftă şi scoase câteva flori de lavandă,orânduindu-le mai apoi în aşa mod,încât la final îi ieşi un mic şi simpatic bucheţel. - Poftim.Ţi-l dăruiesc. - Să-l pun în dulap să-mi apere hainele de molii ? - Să-l pui sub pernă şi să mă visezi goală. El întoarse capul profund jenat şi vizibil deranjat de cele recent auzite,iar Sigrid fluieră ironic şi azvârli micuţul buchet pe apa lacului. - Măi să fie ! S-ar părea că domnul nu vrea să-şi spurce visele cu una ca mine...îl persiflă ea,în timp ce urmărea cu privirea florile care se împrăştiau pe luciul apei. - Nu vă cunosc.Nu ştiu cine sunteţi,zise el revenind subit la politeţuri.Şi nici n-o să vă visez ! îi replică aprig,cu ochii scânteindu-i din pricina mâniei stârnite într-însul. La auzul acestor vorbe,Sigrid se ridică rapid,făcu o piruetă executată cu mare măiestrie,iar apoi se aplecă cu o reverenţiozitate cam prefăcută,dar totuşi plină de nobleţe. - La dispoziţia dumneavoastră în rai,în iad,ori numai şi numai pe acest blestemat pământ... Îi întinse uşor mâna şi i se recomandă zâmbind diabolic,privindu-l cu ochi ce scăpărau scântei şi păreau să-l devoreze din uitături. - Lilith. - Luca,mormăi el propriul nume în silă şi o strânse de mână fără chef. - Vai,dar sărută-mi-o,netrebnicule ! N-ai pic de bune maniere. El izbucni în râs cu obrăznicie şi-i azvârli cu grosolănie mâna întinsă. - Te crezi prinţesa iadului sau ce ? - Ştii cine a fost Lilith.Nu eşti atât de nătărău pe cât te credeam. - Scumpă doamnă,încetaţi cu jignirile,căci altfel...zise el,onorând-o cu o privire şi mai aprigă. - Altfel ce,stimate domn?O să vă pierdeţi facil respectul pentru mine?O să-mi renegaţi condiţia de femeie?O să mă trimiteţi să mă evaluez naibii înainte de a vă încălca sfântul teritoriu ? Luca o privi cu o nemărginită duşmănie.Nu-i plăceau vorbele sale,nu-i plăcea tonul poruncitor şi agresiv,şi nici replicile ei atât de veninoase.Nu o plăcea şi punct. Ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile printr-un miracol,ea-i rânji din nou fără pic de pudoare şi-şi linse cu poftă buzele,înfrânându-şi sălbatica dorinţă de a-l săruta aşa nervos cum era în acele clipe. - Eh...discutabil...azi îţi sunt indiferentă,mâine te poţi trezi că m-ai urî sau m-ai iubi,dar că ceva tot ar trebui să-mi faci.Şi,vă zic eu că nu mă puteţi ameninţa cu lipsa respectului.Nu mă cunoaşteţi.Nu

Joaca de-a destinul

425

ştiţi cu cine aveţi de-a face.Mai târziu,tinere Luca...mai târziu vom putea discuta dacă meritam respectul dumneavoastră,mult mai mult decât atât,sau absolut nimic. Luca-i apucă subit mâna şi şi-o duse la buze,sărutând-o cu o tandreţe ieşită din comun,ce-l punea chiar şi pe el pe gânduri.Nu-şi putea explica de ce nu era capabil să se controleze în preajma acelei fiinţe pe care o cunoscuse de abia de câteva minute. - De respectul meu puteţi fi asigurată. - Ca să vezi,spuse ea ironică,smulgându-şi mâna cu dispreţ.Ai respecta tu o femeie care poartă palton în luna august ? - Ce are a face ? - Păi,dacă n-aş avea palton,oare m-ai mai respecta,tinere Luca ? - Desigur.Dar nu văd ce legătură ar putea să aibă respectul cu...Doamne,Dumnezeule ! strigă el deodată cuprins de o nestăpânită uimire şi holbându-şi ochii. Sigrid îşi lăsase paltonul negru să cadă în lături,rămânând astfel complet goală sub privirile lui stupefiate,ce-o analizau cu o evidentă stânjeneală. - Ei,te poftesc să mă respecţi în continuare după principiile tale. Luca simţea că se sufocă.Trupul gol ce şedea cu atâta indolenţă alături de el,îl atragea mai teribil decât cel mai puternic magnet.Pielea albă a fetei părea să cerşească cu o infinită disperare atingerea degetelor lui nemaipomenit de curioase.Duse mâna spre braţul ei,dar când s-o atingă,şi-o retrase ca electrocutat. Uimit şi mai mult de cum reacţiona în preajma ei,înghiţi în sec,şi-i zise tulburat : - V-am zis că vă respect şi o să vă respect. - Dar ai fost puţin tentat,şmecherule.Vezi...ţi-am spus eu.Azi,mâine,nu poţi şti ce jocuri malefice mai ţese iubirea. - Iubirea este nobilă,mărturisi el ferm convins. - Desigur.Şi un drac pare foarte nobil când îşi trage o piele de oaie asupra-i.În fond,oare cine ar bănui că în interiorul unei asemenea inocente făpturi şade demonul cel perfid ? îi surâse Sigrid precum o depravată fără scrupule. - Dumneavoastră nu credeţi în iubire... - Copil ce eşti!replică ea furioasă peste măsură şi-l îmbrânci cu forţă.Dacă n-aş crede,nici nu m-aş afla deloc aici.Nu mi-aş bate capul cu tot felul de cuceriri,de stratageme şi de-alde astea. - Ce tot spui ? - Nimic...nimic,rosti tânăra tulburată,dându-şi seama că spusese exact ceea ce nu trebuia.Însă află tu de la mine,scumpule,că iubirea nu-i nobleţe pură.Nu-i ceva liniştitor,ce te cufundă într-o pace eternă odată ce ai descoperit-o.Ea umblă nestingherită,nu cunoaşte oprelişti,cutreieră prin sânge şi arde la inimă de-ţi vine să urli.Nu stă pe loc o clipă ! exclamă ea încântată. Luca apucă paltonul şi i-l azvârli cu un gest bine calculat exact peste umeri. - Acoperiţi-vă,vă rog. Fata se îmbrăcă,iar în timp ce-şi lega încetişor cordonul în jurul taliei,începu să fredoneze alte câteva versuri bizare,care se rostogoleau profund năucitor unul după altul,părând fără final.Luca îşi reîndreptă privirea către lac,dar continua să o asculte intrigat. „În spatele bătăilor seci ale ceasornicului...în spatele acestui surâs cam fad şi fără culoare…în spatele oglinzilor şi al umbrelor eşti tu...în spatele paşilor celor ce vin şi pleacă...în spatele unui calendar ce înaintează numai înapoi în timp...în spatele închisorilor mele nocturne eşti doar tu...“ Luca fu străbătut de fiori reci,deşi soarele arzător îl bătea fix în spate.O privi iarăşi.Ea murmura în continuare,fără oprire,deloc stânjenită. „Şi oricât mi-aş zice că trebuie să continui să trăiesc...şi oricât de mult îţi reneg numele,nu mă pot elibera de tine...“ Fata îşi întoarse privirea spre el,iar el şi-o îndreptă automat spre lac.

Sandy Manase

426

„Pentru că eşti în versuri...în obişnuinţele trupului meu...în culori...pe alte buze şi în alte sărutări...în dimineţi în care visele nu-mi mai pot zbura,oh...în spatele a tot...în spatele a tot eşti numai tu...“ Se opri puţin,scoase alte câteva flori de lavandă,şi începu din nou să se joace cu ele. „În spatele oricărui colţ al acestui rece şi trist oraş...în spatele furtunilor,a calmului şi a liniştii...în spatele altor gesturi şi voci eşti tu...în spatele cerului negru,al iernii albe şi-al albastrei mări,în spatele oricărei zile şi nopţi acolo eşti numai tu...“ - Puteţi,vă rog,să nu mai fredonaţi absolut nimic ? întrebă Luca profund iritat. Ea tăcu brusc,şi câteva minute în şir o tăcere deplină se aşternu,pentru a fi tulburată într-un final tot de cel care o ceruse într-un mod atât de stăruitor. - Nu-mi plac florile astea,zise tânărul aruncând o privire plantelor din coş. - Vrei să le arunc pe toate pe apa lacului ?Să vezi tu ce frumos o să mai plutească,murmură Sigrid entuziasmată precum o copiliţă.Hai cu mine ! Hai să mergem şi mai aproape de mal ! - Nu trebuie să le arunci doar fiindcă nu-mi plac mie. - Dar vreau să le arunc! Oh,îţi jur că asta îmi doresc.Să le ud,să le las să se bălăcească în voie şi să mă amuz de pe urma gestului acesta năstruşnic şi infantil. Se ridică nerăbdătoare şi-l rugă pe Luca să ia el coşul,însă când acesta îl apucă,motanul negru ascuns tocmai sub flori,sări vijelios şi o zbughi. - Ce înseamnă asta ?! Motanul ! Motanul ăsta negru îi aparţine lui Sigrid ! - Este motanul meu. - Nici vorbă,zise el plin de siguranţă şi se apropie de ea.Ai furat animalul ? - N-am furat nimic.Lasă-mă în pace. Luca îi depuse cu furie coşul cu flori în braţe,iar apoi o împinse într-o parte cu grosolănie. - Vă ordon să părăsiţi acest teritoriu.Cu sau fără motan.Mi-e indiferent. - Şi dacă nu vreau ? râse ea zeflemitor şi-şi aşeză coşul mai bine pe braţ. - Atunci o să fiu nevoit să recurg la forţă,deşi nu-mi face mare plăcere. - Dar oare ce-ţi face ţie plăcere ? Ce te satisface pe deplin ? întrebă ea cu o voce senzuală şi-i puse uşor o mână pe un şold.Spune-mi,scumpule. - Luaţi-vă mâna de pe mine ! Acum ! - Ia te uită ! Melcul sperios a ieşit din cochilia sa şi a scos coarnele viteaz,râse ea.De ce eşti aşa de tensionat?continuă fata să-l hărţuiască,trăgându-l cu perversitate de curea.Relaxează-te,adorabile Luca,şopti ea pe un ton erotic.Respiră cu putere aerul ăsta proaspăt şi goleşte-ţi mintea de toate gândurile tulburătoare care te împovărează.Umple-o doar cu fantezii amoroase. Fata nu înceta să-l tragă de curea,deşi el îi îndepărta în mod constant mâinile.Încercă să-i ignore şi să-i respingă gestul obraznic şi libertin,dar totul fu în zadar.Într-un final iritarea lui dobândi cote îngrijorătoare,şi,sub impulsul clipei,o împinse cu toată puterea direct în lac.Marele său ghinion fu că Sigrid se agăţă de el din pur instinct,şi amândoi se treziră furioşi la culme în mijlocul apei. - Proasto ! ţipă el.De ce m-ai tras şi pe mine ? - Dar tu de ce m-ai împins ? Prostule ! El plesni mânios cu palmele în apă şi-o împroşcă din plin,moment în care şi ea decise să îi urmeze grabnic exemplul nesimţit,plescăind astfel cât putu de tare. - Proastă ! Proastă ! Proastă ! De mii de ori proastă ! continua el să strige şi să-şi alterneze fiecare insultă cu o mare împroşcătură. -Prost ! Prost ! Prost ! Mai ales de la curea în jos ! râse ea şi-l stropi la fel de straşnic,nelăsându-se mai prejos nicio fărâmă. -Ce vrei să spui cu asta ?! Ea râdea necontenit,refuzând să-i răspundă la întrebare.O încânta să se joace cu florile de lavandă

Joaca de-a destinul

427

care se răsturnaseră din coşuleţ,şi până la urmă tot ajunseseră să se bălăcească,însă nu singure,ci acompaniindu-i pe cei doi mari certăreţi.De pe mal,priveliştea era de vis,părând ruptă exact dintr-o peliculă romantică.Doi tineri complet îmbrăcaţi,în mijlocul unui lac,cu chipurile pline de picături din pricina furiei lor copilăreşti,şi înconjuraţi de o mulţime de flori mov plutitoare. Sigrid îşi îndreptă într-un final ochii către el şi fu fascinată mai mult ca oricând de bărbatul mult adorat.Ceva unic o făcu să nu se mai poată controla absolut deloc.Disperată după atingerea lui,îl cuprinse în braţe cu aviditate şi-şi lipi trupul cât mai straşnic de al lui. - Doamne,cât de frumos eşti ! exclamă ea extaziată şi-i zâmbi larg. - Ce-i cu tine ?! Ce naiba e cu tine ?! îi strigă şi el cu disperare,încercând să scape din îmbrăţişarea nedorită,ce-l luase total prin surprindere. - E din cauza lavandei.Mi s-a urcat mirosul îmbătător la creier,se justifică Sigrid râzând copios şi îşi desprinse braţele.Altfel nu-mi explic cum m-ar fi putut atrage într-un aşa hal un tip ca tine. - Adică ce ? se revoltă el,privind-o nespus de aspru.Nu-ţi plac ?! - Dar ţie îţi place de mine ? - Nu. - Nici mie de tine. Se întoarse cu spatele la el,şi începu să înoate încetişor către mal,în timp ce ochii lui o aţintiră cu un interes ce devenea de-a dreptul inexplicabil.Îşi dorea să îi ceară socoteală pentru acea aversiune manifestată faţă de el cu o asemenea nonşalanţă,dar se răzgândi instant,căci îşi dădu seama brusc că şi el proceda identic.Dezmeticindu-se din acea cugetare,se porni şi el să înoate în urma ei. Ajunşi pe mal,amândoi tinerii îşi stoarseră hainele umede până la refuz şi îmbibate cu apă din belşug,încercând pe cât posibil să se ignore reciproc. - Halal zi! pufni ea cu un sălbatic dispreţ,în timp ce încă-şi mai storcea cu mare râvnă un colţ al paltonului.Sunt invitată la prietenele mele,Melissa şi Reya,să-mi petrec o vacanţă relaxantă în vila lor cea splendidă,şi mă indispun din întâia zi cât pentru un an întreg.Nici nu-mi imaginam că o să am un asemenea ghinion,dar s-ar părea că norocul nu m-a numărat niciodată printre favoriţii săi. Luca părea şi el nemaipomenit de ocupat cu storsul cămăşii,însă în ciuda acţiunii întreprinse,o asculta şi pe fată cu deosebită atenţie.Era de-a dreptul uimit.Nu avusese idee că fetele o invitaseră pe Lilith să stea în casă cu ei.Fusese convins că apariţia ei era misterioasă,că ajunsese acolo cu cine ştie ce scop ascuns.Era oarecum dezamăgit de cele auzite,însă şi puţin ruşinat,căci se purtase cam nepoliticos cu ea,încercând chiar să o şi alunge cu mare grosolănie. - Da...linişte deplină,continuă aceasta pe un ton plin de ironie acidă.Îmi ziceau fetele că este un fel de rai pe pământ.Dar iată-mă aici,lângă un individ arţăgos,ce cred că o să-mi convertească traiul în această casă într-un real infern. - Lilith...tu nu mi-ai spus deloc că... Ea o porni furioasă spre el şi i se opri exact în faţă,privindu-l cu duşmănie. - Ce tot storci cămaşa asta amărâtă ? Dă-o naibii jos de pe tine ! - Nu...nu vreau... - A,nu ? Eşti ruşinos din fire ? Sau numai faţă de mine? - Pe tine nici măcar nu te cunosc. - Că timpul ne-o mai fi lipsind.Suntem destul de tinerei.Ne descurcăm noi.O dai sau nu jos ? ţipă ea neamaipomenit de autoritară. - Te aştepţi ca eu să mă dezbrac,doar fiindcă tu mi-o porunceşti ?! - Nu fi prost.Stai cu ea udă pe tine ? Avem de mers ceva până la vilă. El se întoarse cu spatele la ea şi-şi duse mâinile după cap exasperat. - Poate că îmi plac hainele umede.Ador să le simt pe piele răcoroase.Îmi înfioară simţurile,îmi dăruiesc senzaţii cu adevărat delicioase.Tu de ce nu-ţi dai paltonul jos ?

Sandy Manase

428

- Chiar vrei ? râse fata diabolic. Luca se întoarse îngrozit,reamintindu-şi că ea nu avea nimic pe dedesubt. - Nu ! Să nu o faci iar ! - Bine.Îţi promit că o să mă străduiesc să nu te mai scandalizez. O porniră amândoi pe drumul spre vilă,iar el abuză de paşi din ce în mai grăbiţi,de parcă ar fi vrut să scape de cine ştie ce pericol iminent.Sigrid încercă pe cât posibil să-şi menţină şi ea acelasi ritm alert al mersului,dar într-un final nu-şi mai putu stăpâni vorbele ce-i stăteau pe limbă. - Am impresia că fugi de mine. - Sincer să fiu,nu te consider o persoană tocmai agreabilă.Iar modul bizar în care ai apărut astăzi,a fost oarecum imprevizibil şi tulburător. - Însă voi locui un timp în această casă,aşa că va trebui să-mi tolerezi prezenţa. - Aşa este,încuviinţă el pe un ton neutru. Mai merseră încă ceva paşi fără să-şi adreseze un cuvânt.Deşi era o frumoasă zi de vară,iar totul în jurul lor păstra acelaşi aer magnific,era evident că ceva se schimbase,că între ei fusese strecurat un nou obstacol,care s-ar fi putut dovedi de astă dată imposibil de înlăturat.Actualul impediment nu părea să deţină forţa necesară pentru a-i distanţa pe cei doi tineri îndrăgostiţi,şi totuşi,fetei îi trecu fulgerător prin cap că ceva nu era în regulă.Relaţia lor fusese mereu extrem de ciudată,plină de complicaţii şi de neprevăzut,atât de profundă şi de obositoare,încât în ciuda vârstelor lor deloc înaintate,ea era aproape convinsă că amândoi îşi tulburaseră vieţile într-o manieră mult prea răvă-şitoare pentru a nu lăsa anumite urmări.Avea ea oare dreptul să-l atragă pe Luca în acelaşi tumult emoţional,acum când tocmai destinul îi ştersese din memorie întreg trecutul amoros ? Poate că datoria ei era ca acum să se îndepărteze şi să nu se mai încăpăţâneze.Nu putea nega că,deşi alături de el fusese cea mai împlinită fiinţă din lume,totodată cele mai teribile dureri la care era supusă,proveneau tot din cauza lui,şi ce era mai grav era faptul că îl chinuia nespus şi pe el.Era profund conştientă de asta,dar iubirea nesăbuită pe care i-o purta refuza să se retragă. - Mi-au povestit prietenele mele că ai iubit o tânără pe nume Sigrid,dar din nefericire a murit...îmi pare nespus de rău pentru pierderea suferită... El se opri brusc şi o înşfăcă de umeri cu toată forţa de care era capabil,neputând să se controleze o fărâmă la auzul numelui lui Sigrid. - Sssst...te rog să nu vorbeşti despre ea.Te rog,Lilith ! Ea-l privi cu blândeţe şi-i mângâie uşor unul dintre obraji,fiindu-i teamă că el îi va stopa rapid tandra acţiune,şi,deşi nu fu deloc aşa,fata se simţi vinovată şi îşi retrase singură mâna.Cât de mult şi-ar fi dorit să-l sărute şi să-i mărturisească adevărul ! - Nu vrei să îmi povesteşti ?Eu sunt dispusă să te ascult. - Nu,scutură el cu fermitate din cap.Este un subiect mult prea delicat. Grăbi şi mai mult paşii,lăsând-o pe fată în urma lui,gânditoare şi nefericită.

Joaca de-a destinul

429

Capitolul 60

Dar timpul e aproape când teama asta-Dumnezeule,e cu adevărat de admiraţie? se

va dilata în chip spăimântător.Când nu vei şti să citeşti în ea unde se termină admiraţia şi unde începe frica adevărată,nebună?Când amândouă aceste sentimente

vor juca nestatornic în ochii ciudat de întunecaţi,întrecându-se unul pe altul ! Spectacolul ăsta înnebunitor îl voi gusta în curând,foarte în curând,îl voi gusta cu

toate simţurile şi cu toţi porii sufletului meu. ~ Gib. I.Mihaescu ~

A doua zi dimineaţă,Sigrid deja se afla pe coridor,aşteptând cu nerăbdare ca amnezicul Luca să iasă din camera sa.Desigur,acesta nu trebuia să bănuiască faptul că că fiara însetată de iubire,ce-i pândea apariţia,era faţa cea reală a fetei.Era necesar să o vadă doar pe Lilith care,accidental se afla pe hol în aceeaşi clipă matinală ca şi el. Uşa scârţâi curând,iar tânărul apăru în prag mai chipeş ca niciodată.Indiferent de tulburarea sa emoţională,se vedea că acesta nu-şi neglija deloc aspectul fizic. După ce aruncă două-trei priviri de-a lungul coridorului,neobservând-o pe fată ce se ascunsese cu mare dibăcie după o uriaşă floare ornamentală,ieşi încet din încăpere.Nu făcu nici doi paşi când glasul ei vesel îi şi izbi dintr-odată auzul : -Bună dimineaţa,tinere ! Oare fiinţa asta apare mereu din neant?!cugetă el.Întorcându-se puţin tulburat,o măsură din cap până în picioare.Rochia bleu,extrem de scurtă,îi venea nemaipomenit de bine,trezind într-însul o atracţie extrem de neaşteptată,care îi era total necunoscută.Simţea nevoia să-i spună cu sinceritatea unui copilaş cât de frumoasă este,dar ceva dinăuntrul lui îl făcea rigid,obligându-l să nu rostească prosteasca afirmaţie.Prin urmare,îi răspunse cât putu de simplu : - Bună dimineaţa,Lilith ! Ce coincidenţă că ne-am trezit la aceeaşi oră. Coincidenţă,pe naiba ! îşi zise fata în gând.Ştia bine că întâmplarea fusese aranjată de ea,cum de altfel avea de gând s-o mai facă de câte ori era necesar pentru a se apropia de el mai mult.Scenariul era în mâinile ei,dar trebuia să aibă mare grijă şi să dea dovadă de o precauţie enormă cu acel actor capricios,care risca să-i zădărnicească planurile. - Da,o coincidenţă plăcută aş îndrăzni eu să afirm.Şi...cum ai dormit ? - Bine.Mulţumesc.Tu ? întrebă el mai mult din politeţe. - Nu prea am dormit.Am încercat să dezleg intriga unei cărţi până în zorii zilei.Când m-am uitat la ceas,ce să vezi ?Era exact patru dimineaţa,iar eu răsfoiam precum o maniacă filele romanului ăla amoros.Şi tot nu am reuşit să-l termin,fiindcă mi se închideau ochii de somn.Mai mult involuntar am scăpat capul pe pernă şi,crede-mă că adormită am fost până acum câteva minute. Luca zâmbea şi o asculta cu o deosebită atenţie.Deja se obişnuise puţin cu multa ei vorbărie din ziua anterioară,dar cu toate acestea era nevoit să admită că,deşi fluxul de cuvinte era uneori teribil de înspăimântator,fata nu putea fi acuzată de sporovăială fără sens.Ceva din discuţiile ei era ori amuzant,ori interesant,ori profund,cu oarecare tentă de sfat.Desigur,nemaipunându-se la socoteală aerul misterios pe care i-l transmisese această ciudată domnişoară încă de la prima privire. - Şi n-ai mai aflat finalul ?

Sandy Manase

430

- Nu.Şi acum mă simt foarte intrigată de povestea acelui tânăr minunat,care-şi refuză şansa de a iubi.Îmi pare nespus de rău pentru el. Luca se uită la ea profund tulburat,reperându-i subînţelesul frazei. - Dar sunt ferm convinsă că până la urmă se va trezi la realitate şi se va găsi cineva care să-l facă fericit,zâmbi ea dulce.Nu vrei să ţi-o împrumut şi ţie ? - Nu ! - Ce categoric ! râse ea.Nu-ţi plac poveştile de dragoste ? - La urma urmei,ce este iubirea ?Ar putea o carte să redea ce simte sufletul ?Mă îndoiesc profund. - Într-o oarecare măsură să ştii că poate,tontule.Crede-mă,unele sunt într-atât de captivante,încât te introduc direct în mijlocul acţiunii,punându-te în pielea personajului pe dată.Dar nu-i aşa că nu mă crezi absolut deloc,scepticule ? - Prefer să citesc alt tip de literatură. - Război ? întrebă ea chicotind. - De ce nu ?Orice ar fi mai bun decât ceea ce îmi sugerezi tu. - Dacă deţii aşa ceva,să-mi împrumuţi şi mie,fiindcă dragostea şi războiul merg mână-n mână la mine : „cântec tulburător de iubire pe câmpul de bătălie sau strigăt straniu de război pe câmpul de dragoste“.E un citat pe placul sufletului meu. - Ştii ceva ? Tu ar fi trebuit să fii închisă într-un internat pentru domnişoare cizelate sau o şcoală tipic monahală. - De ce? întrebă ea profund amuzată. - Spui lucruri stranii,care nu s-ar cădea să iasă din gura unei domnişoare respectabile.Eşti ciudată şi te comporţi într-un mod mult prea libertin. - Şi dacă ţi-aş zice că-mi şi placi pe deasupra ? - Nu vreau să te mai ascult,replică el furios,pornind-o în goană pe scări. Sigrid cobora după el cu aceeaşi viteză,strigându-i necontenit : - Luca e timid! Nu suportă ca o fată să-i spună că-l place !Oh,ce prostie ! Alfred se afla jos şi observă foarte bine amuzanta lor fugăreală,dar când Sigrid vru sa-l urmeze pe Luca la bucătarie,acesta o opri cu un gest ferm. - Stai ! Ia-o mai uşor.Ştii cât e de tulburat.Lasă-l să-şi revină treptat. - Alfred nu ştiu dacă o să pot.Mor de nerăbdare să mă bag în patul lui. Băiatul fu puţintel şocat de mărturisirea-i mult prea îndrăzneaţă.Zâmbi subtil şi o apucă de mână cu o tandreţe frăţească. -Dar promite-mi că aia va fi ultima destinaţie.Mereu ai avut o imaginaţie uriaşă şi o inventivitate specială.De ce nu ţi-ai folosi acum aceste abilităţi pentru a recrea o poveste de iubire ? - Exact asta am de gând să fac.Să nu te îndoieşti că nu-mi voi utiliza toate forţele pentru a-l face să mă iubească din nou. - El încă te iubeşte. - Ştiu,dar totuşi va trebui să iau totul de la zero. - Şi sper să reuşeşti,iar finalul să fie încununat de succes.Mi-ar părea bine să vă văd din nou împreună. - Pe mine m-ar face nespus de fericită. Şi o porni în fugă spre bucătărie,lăsându-l pe Alfred gânditor. - Sper să reuşească.Îi doresc din tot sufletul să reuşească.

Joaca de-a destinul

431

ooo Când fata intră în încăpere,Luca tocmai sorbea cu poftă cafea dintr-o ceaşcă arămie,ce fu aşezată cu mâinile tremurânde şi în mare grabă pe masă,odată ce acesta sesiză apariţia ei.Veninul dulceag pe care-l răspândea fetişcana aceea prin cuvintele-i meşteşugite şi gesturile sale cochete şi atât de dezinhibate,erau ceva cu adevărat de speriat pentru el.O presimţire sumbră îl înştiinţa că risca să devină dependent de fiinţa aceea dacă-i permitea să se apropie prea mult de el,iar ce era mult mai groaznic,era faptul că se întrevedea o dependenţă cu mult mai periculoasă decât cea provenită din pricina nicotinei,drogurilor sau a cofeinei. Da,cu siguranţă ceaşca de cafea abandonată pe colţul mesei,nu era un adversar pe măsura fetei cu ochi scânteietori.Nici cel mai puternic drog din lume n-ar fi putut fi responsabil de un efect mai halucinogen decât cel dezlănţuit de ochii ei căprui,pătrunzători,care păreau să-i scruteze sufletul tânărului cu o misterioasă şi bizară uşurinţă. - Scuză-mi impertinenţa de mai înainte,începu ea cu un glas umil,ce deşi era disimulat,merse la ţintă cu o eficacitate maximă. - Nu.Probabil eu mă comport stupid. - Atunci,hai să considerăm că amândoi am comis mici greşeli şi ne scuzăm reciproc. - De acord,declară el pe un ton neutru. Ea-i zâmbi cu gura până la urechi,iar Luca întoarse capul vizibil jenat.Fata asta nutrea un interes mult prea uriaş pentru el.Nu o cunoştea decât de o singură zi,şi deja manifesta un fel de curiozitate nestăpânită în privinţa acesteia.Oare ce se ascundea în spatele zâmbetelor sale splendide,aruncate cu o îngrozitoare nonşalanţă ?Dar în privirile extrem de îndrăzneţe,care îi măguleau orgoliul prin admiraţia ce se desprindea cu prisos din ele ?Nu! Nu dorea să ştie.Nu era bine să afle.Surâsurile ei erau vulgare şi privirile neruşinate.Asta era ceea ce trebuia să gândească. - Ce spui dacă ieşim la o plimbare ? sugeră ea la fel de surâzătoare. - Doar noi doi ?sări el indignat. - Putem să luăm şi câinele,dacă ai nevoie de asistenţă specială. - Glumeaţă mai eşti ! - Să ştii că accept un refuz.Poate îţi doreşti să-ţi savurezi cafeaua de la care te-am întrerupt. Luca aruncă o privire dezinteresată ceştii şi se ridică instant,ca împins de o forţă supranaturală căreia nu-i putea face faţă cu niciun chip. - Nu.Te însoţesc. Şi o porniră amândoi cu paşi înceţi către grădina vilei.Drogul reprezentat de fată fusese mult mai tentant,iar cafeaua abandonată pe masă fu azvârlită de Brayton,care strâmbă din nas când constată că nimeni nu-i făcuse o surpriză matinală,şi că aceea era doar o băutură rece şi siloasă. Iar pe când unul dintre micile droguri ale umanităţii era eliminat,altul pătrundea în sângele lui Luca pe nesimţite.Tânăra mergea alături de el cu paşi atent sincronizaţi cu ai săi,nelăsându-l să o ia mai înainte sau să rămână prea în urmă.Prezenţa ei îl tortura precum un spin băgăreţ ce-ţi intră în inimă şi nu mai ştii cum să-l scoţi mai apoi.Cât de chinuit era sărmanul de el,fiindcă nu înţelegea de ce fiinţa aia lipicioasă urmărea să devină umbra lui,iar pe deasupra,nici nu reuşea să găsească metoda optimă pentru a o îndepărta.Dar cum ar fi putut să ştie ce anume era necesar să facă dacă nu cunoştea nimic din tenebrele iubirii ? În schimb,ea părea o veritabilă şerpoaică vicleană şi foarte înţeleaptă,care se strecurase cu mare succes printre cele mai obscure şi tainice intrigi amoroase. Îi era parcă şi teamă să o mai privească.Ochii ei citeau tot şi aveau precizie în sentimente şi trăiri umane,precum are acurateţe un vultur când îşi fixează prada.Mistere indescifrabile se oglindeau intens în ochii săi cristalini,iar imensitatea tainei desprinsă din privirile-i încântătoare,avea un efect

Sandy Manase

432

răvăşitor asupra lui.Nu putea să accepte că,pe măsură ce ea-i descoperea cele mai adânci secrete,el nu reuşea nici măcar să bănuiască cu ce tip de făptură se confrunta.În ciuda declinului emoţional suferit,Luca rămăsese acelaşi tip dintotdeauna,doar că la capitolul iubirii acum exista un imens gol în cartea vieţii sale.Frânturile de amintiri nu erau suficiente,şi nici benefice,deoarece mai mult îl bă-gau în ceaţă şi-l umpleau de o confuzie bolnăvicioasă.Şi totuşi,ura să se simtă defavorizat în faţa tinerei aceleia răzvrătite.Ar fi vrut să-i demonstreze că femeia este mereu fiinţa cea vulnerabilă,că bărbatul trebuie să conducă întotdeauna că,de fapt,asta-i legea firii,fir-ar să fie ! Dar cum avea să-şi expună cu succes marea pledoarie,când o simplă adâncire în ochii ei căprui îl făcea să simtă că intră în însăşi străfundurile pământului ?!Ar fi fost o nebunie colosală s-o înfrunte pe această fetişcană impertinentă,bazându-se exclusiv pe cunoştinţele cele teoretice deţinute în privinţa acelei chestiuni denumită „iubire“.Nu,categoric nu ar fi fost deloc prudent.Era sigur că ea îşi însuşise şi practica,iar acest imens atu l-ar fi înfrânt pe dată.Prin urmare,decise să-şi ţină firea în frâu. Pe când mergeau astfel,plimbându-se încet pe cărarea pavată a grădinii,Sigrid fu şi ea asaltată de gânduri dezorientate.Cât de bine era că,în ciuda nenorocirii recent petrecute,el îi tolera prezenţa! Probabil că ceva din tot ceea ce-i legase,rămăsese adânc înrădăcinat în sufletul lui,nepermiţându-i să o îndepărteze atât de straşnic pe cât şi-ar fi dorit.Deocamdată era foarte mulţumită că se afla în preajma lui,deoarece nu se preocupa prea mult de detaliile poveştii lor de dragoste,ce trebuia să renască.Teama din întâia zi parcă se spulberase,mai ales fiindcă realizase că Luca era exact acelaşi bărbat de care se îndrăgostise,cu excepţia tuturor amintirilor răpite în mod inexplicabil din sectorul amoros.Acum nu-i mai era frică :avea să-l cucerească din nou treptat,tocmai la fel cum o făcuse şi întâia oară.Ciudat destin avea! Oare mereu avea să respingă orice tentativă de seducţie din partea altora,străduindu-se necontenit doar în privinţa acaparării lui totale ?! - Te simţi bine ? o întrebă el subit. - Da,murmură ea.De ce întrebi ? - Mi se pare ciudat că eşti cam tăcută. - Uneori vorbele sunt de prisos.Mai bine ne aşezăm puţin aici. - Jos,pe iarbă ? Este udă de la rouă. - Şi ce? zise ea râzând şi trăgându-l jos împotriva voinţei sale. Imediat ce-l culcă la pământ,îi aşeză uşor capul în poalele sale şi începu să-i răvăşească jucăuşă părul,fără să-i mai fie teamă de reacţia lui. - Stai ! Ce faci,obrăznicăturo ? Lasă-mă ! Nu vreau să mă atingi ! Dar ea nu-l luă în seamă.Degetele sale îndrăzneţe continuau să i se joace prin păr,şi coborau în fugă şi asupra chipului,străbătând cu o iscusită cunoaştere fiecare trăsătură,de parcă ar fi fost a mia oară când făceau asta.În zadar încerca el să-i îndepărteze mâinile,fiindcă acestea cunoşteau mult prea bine ce atingeri să utilizeze.Câtă tandreţe,câtă pasiune în stare pură se desprindea dintr-acele mângâieri fugitive şi obraznice ! Exista un contrast năucitor ce tulbura fiecare părticică din trupul lui,care se părea că rămăsese la fel de receptiv ca în vremurile de odinioară.Era un torent pătimaş de suavitate şi blândeţe.Oh,dar era bine să îţi odihneşti capul plin de atâtea confuzii tulburătoare în poalele calzi ale unei frumoase fete,printre faldurile unei rochii fine de voal.Ce senzaţie minunată şi înălţătoare,ce-l făcea să capituleze ! Acum nu se mai zbătea deloc,îşi lăsase braţele inerte pe lângă trup,şi era mai cuminte ca un copil ce râvneşte la o mângâiere nepreţuită a mamei mult iubite.Într-adevăr,se simţea precum un puşti răsfăţat,dar nu putea să compare ce-i transmitea Lilith,cu simţăminte autentic maternale.Era încă suficient de lucid să constate că atingerile fetei dezvăluiau nevoia imperioasă ce o cunoştea şi el,cel puţin la un nivel teoretic:aceea că femeia trebuia să se unească neapărat cu bărbatul,că trebuiau să devină un singur trup printr-o minunată şi încântătoare contopire.

Joaca de-a destinul

433

Dat fiind că avea capul pus în poala ei,Luca o privea acum invers.Aceeaşi privire misterioasă şi acelaşi zâmbet ucigaş de raţiune încadrau chipul ei splendid.Iar exact atunci apăru şi întrebarea: oare fata i-ar fi permis să i-l atingă? Dar n-avu timp să-i mai ceară permisiunea,căci mâinile lui se înălţară fulgerător către faţa ei,şi începură imediat să cerceteze cu nesaţ fiecare trăsătură,precum un orb disperat,care încearcă să descopere faţa iubitei sale doar prin simple şi binecuvântate atingeri. Ea nu-l opri,iar încrederea într-însul fu alimentată şi mai straşnic de acea bunăvoinţă arătată cu prisos din partea ei.Ce înger bun cu privire bizar de diabolică ! Cât de îngăduitoare era fetiţa lui! Totul era mult prea desăvârşit pentru a nu o considera pe făptura aceea apropiată sufletului său. - Îndrăzneşte ! îl încurajă ea zâmbitoare.Nu te da înapoi de la nimic. Îi atinse fugar buzele,iar ea se abţinu din răsputeri să nu sărute degetele care desenau seducător conturul gurii sale dornice de sărutările lui.Îi atinse obrajii,ce nu se mai înroşeau aprig ca în vechile timpuri,dar care păstrau aceeaşi căldură izbucnită intens la atingerea lui pasionată.Îi atinse ochii,pe care şi-i închise docilă sub atingerea lui teribil de seducătoare.Într-un final,se repezi la păr,stre-curându-şi cu nerăbdare degetele printre pletele ei brunete,lăsându-se extaziat de fineţea şuviţelor mătăsoase.Fără să realizeze că o trăgea de păr precum un copil neastâmpărat şi pus pe şotii,înşfăcă o şuviţă groasă şi-o mirosi plin de curiozitate.Deşi prima dată nu distinse concret ce parfum suav se revărsa din acel frumos păr,imediat după clipa de neştiinţă,urmă splendida certitudine.Nuferi ! Un iz îmbătător de nuferi îi inundă nările,ameţindu-i totalmente până şi mintea.Minunate flori de lac,de ce trebuiau ele să-i tulbure simţurile într-un asemenea hal inuman ? - Te-ai scăldat în lac ? - Nu,răspunse ea râzând copios.Am folosit şampon cu aromă de nuferi,naivule. Şi,profitând de extazul său şi de slaba oponenţă dintr-acele clipe,rupse un fir gros de iarbă,ce avea o mică boabă de rouă pe capătul său.Îl ridică asupra capului lui şi-l poziţionă cu grijă,astfel încât picătura să cadă exact acolo unde-şi dorea ea cel mai mult. Cu ochii măriţi de uimire,Luca aştepta cu simţurile încleştate ca roua să-i pice asupra buzelor,dar nu-şi imagina că planul jucăuş al fetei nu se oprea acolo.Când roua ajunse pe gura lui,ea se aplecă încet şi,fără ca acesta să aibă timp să sesizeze ceea ce voia să facă,scoase limba şi linse cu poftă mica boabă de rouă de pe buzele lui. Luca rămase ca şi încremenit.Oare ce truc vrăjitoresc utilizase fiinţa aceea ciudată ?De ce simţise furnicături în tot trupul în urma acelui fugar şi electric contact ? Se ridică în şezut şi o scrută cu o privire furioasă.Ar fi vrut să-i dovedească doar prin intermediul ochilor cât de mult începea s-o urască doar pentru că se juca cu nişte lucruri care lui îi erau total necunoscute.Cu toate acestea,nu izbuti să-şi transmită prea bine antipatia aprig stârnită fiindcă,în mod inexplicabil,simţea că se înverşuna tocmai împotriva lui însuşi.Aşadar,cu fiecare uitătură mai pătrunzătoare,menită să o dojenească pentru aşa-zisa fărădelege comisă atunci când îi atinsese bu-zele cu limba-i veninoasă,Luca simţea că se rănea singur.Însă oare cum puteau ochii fetei să reflecte aceleaşi priviri mustrătoare,care răsăreau din ochii lui neiertători ce nădăjduiau din răsputeri să o culpabilizeze astfel ?Oare să fi pus şireata o oglindă între ei pentru a-i dejuca astfel planul ? Nu,chiar Lilith însăşi era aceea care-l privea în acel mod straşnic de torturător,aproape inuman;ea era cea care-l privea cu propriii lui ochi. -Câtă necuviinţă ! izbucni acesta profund mânios.Este pură neruşinare să priveşti un bărbat cu atâta mândrie,după ce că ai încercat să-l corupi cu nişte şiretlicuri muiereşti vrednice de tot dispre-ţul.Să ştii că am crezut puţin că ai putea să-ţi domoleşti pornirile acestea desfrânate,însă tu mi-ai dovedit că eşti demnă de a fi plasată în tagma femeilor josnice şi uşuratice. Sigrid îi înghiţi insultele cu un mare zâmbet pe buze.Bău veninul vorbelor sale fără să permită unui singur muşchi al feţei să trădeze vreo expresie suferindă a sufletului său.Şi,într-adevăr,nimic măgulitor nu ieşea din gura lui,dar dacă fata trecuse peste toate revărsările furioase din vremea

Sandy Manase

434

când era stăpân pe emoţiile lui,cum putea să nu-l ierte acum când era profund tulburat ? - Mă întreb de ce nu te dai şi pe lângă Brayton sau Alfred.Ori deja ţi-ai terminat treaba cu ei ? Vrei să-ţi desăvârşeşti opera cu mine ? - Spui numai prostii.Eşti un mare imbecil. - Posibil.Dar imbecilul ăsta n-o să-ţi pice în plasă niciodată.N-ai decât să îi seduci pe toţi,dar de la mine ia-ţi gândul. - Nu vreau nimic de la tine.Eşti jalnic,îi strigă tânăra,mânată de un impuls năvalnic.N-ai putea să mă satisfaci niciodată,fiindcă tu nu eşti bărbat. - Nu sunt ?! strigă şi el indignat peste măsură. - Poate că ai fost,dar acum nu mai eşti. - Nu ştii ce vorbeşti. - Oh,ba ştiu foarte bine.Vrei să-ţi relatez eu pe scurt istoria ta amoroasă,craiule ? Vrei să-ţi dau o mână de ajutor pentru a umple imensul gol din mintea ta ? Hai să refacem trecutul împreună ! - Ce ştii tu despre viaţa mea ?! - Suficiente.Şi dacă ceilalţi te-au menajat,eu n-am să o fac deloc.Meriţi să ştii totul. - Dar cunosc prea bine cine sunt ! -Însă nu ştii nimic despre iubire.Doar Sigrid,un nume de târfă,şi nişte frânturi de amintiri,nişte cioburi ale grandioaselor tale amoruri.Nicio singură poveste n-a mai rămas în picioare.Totul s-a spulberat şi te-ai trezit suspendat.Te agăţi de numele ei,dar habar nu ai cine era ea. - N-o fă târfă,ingrato ! Prietenii mei te-au primit sub acest acoperiş cu braţele deschise,deşi eşti o mare neruşinată.Respectă memoria celei pe care am iubit-o şi pe care încă o ador,deşi a murit. - Tu nu ştii ce-i aia dragoste. - Oh,ba da.Eu şi Sigrid ne-am iubit şi mi-e de ajuns să cunosc acest fapt.Nu am nevoie de dovezi sau de detalii minuţioase.O simt şi mi-e suficient ! - Doar cu asta ai mai rămas acum?zâmbi ea sarcastic.Cu o stupidă conştientizare oferită de biata inimioară?Dar unde ţi-s aventurile magnifice?Unde se află multitudinea domnişoarelor cărora le-ai frânt inima ca un cuceritor autentic ce erai?Sau nu-ţi mai aminteşti de această etapă fructuoasă a traiului tău,ce-ţi atesta din plin virilitatea ? - Nu ştiu despre ce vorbeşti. - Haide,acum poţi să te simţi pe deplin bărbat,bazându-te pe fantomele trecutului.Îndrăzneşte să redevii cel de dinainte,fiindcă nici nu ştii ce ratezi ! - Nu mă interesează ! Nu vreau să ştiu nimic despre asta ! - Sigrid aia s-ar răsuci în mormânt dacă ar şti cu câte te-ai încurcat.Poate biata fată credea că eşti numai al său,pe când tu ai fost bărbatul atâtor femeiuşti ieftine şi frivole.Dar sigur,aceasta este o mândrie.Consideră-te mare bărbat,pentru că ai fost al lor,al tuturor ! Luca începu să râdă,încât Sigrid se sperie de acea izbucnire veselă,şi crezu că-l tulburase peste măsură.Dar în ochii lui luceau nişte lumini fatal de puternice,ce păreau să fi reînviat subit.Da,aceea era o privire cu adevărat triumfătoare,iar ea îşi iubea eşecul care avea să urmeze. - Să fie precum zici.Să mă fi tăvălit cu o mulţime.Dar oare n-am dreptul să selectez,să o aleg numai pe una specială?Iubirea adevărată nu trebuie dăruită oricui,şi,cred că oricât de ipocrită ai fi,tot ai recunoaşte şi tu că vorbim despre un sentiment mult prea măreţ,care merită ferit din calea batjocurii şi a superficialităţii,ce riscă să transforme iubirea într-o afacere convenabilă. - Demon cu minte tulburată,murmură ea.Niciodată n-ai fi iubit pe cineva care nu ţi-ar fi dăruit îndeajunsă dragoste,nu ? - Cred că ai dreptate.Dacă primesc mult,nu mă zgârcesc şi ofer şi mai mult.Totuşi,consider că trebuie să existe o balanţă a intensităţii,un fel de pact stabilit între cei doi,ce vor să se iubească,să simtă cu adevărat,nu să se joace precum copilaşii,ori să stabilească un angajament plin de rutină.

Joaca de-a destinul

435

- Eşti acelaşi,dar…spuse ea profund emoţionată. - Acelaşi...acelaşi...răcni tânărul pierzându-şi controlul.Mă cunoşteai de dinainte sau toate aceste presupuneri mizerabile sunt doar un joculeţ pervers de-al tău ? Nu înţeleg ce pretinzi să obţii. - Admit că noi doi am făcut cunoştinţă odinioară,dar niciodată nu am ajuns să ne cunoaştem mai îndeaproape.Între noi a palpitat dintotdeauna o reticenţă şi un scepticism de-a dreptul dubioase. - Cu atât mai puţin sunt justificabile insinuările tale.Te-aş ruga să mă laşi în pace. - De ce,tinere ? îl mustră fata pe un ton nemilos.Ca să te închizi în cochilia ta de melc posac? Ah,aş vrea să ţi-o calc în picioare cu tiranie,să o simt cum se sfarâmă bucăţele-bucăţele,până când nu mai rămâne nici praful dintr-însa.Oh,iar după ce aş săvârşi cu nimicirea acesteia,mi-aş încrucişa braţele triumfătoare,şi aş aştepta curioasă să văd unde-ţi mai găseşti o ascunzătoare convenabilă,pentru ca să-ţi macini trăirile alea pe care refuzi cu o încăpăţânare dobitocească să le exteriorizezi.Uite aşa ! Bruneta îşi încrucişă braţele în mod demonstrativ,ca şi cum deja şi-ar fi îndeplinit necruţătoarea faptă,lăsându-l total nedescoperit pe tânărul cel introvertit.Luca scăpă un zâmbet misterios. - Nu râde,băiete ! Nu fi necioplit,căci ştii bine că am mare dreptate.Îţi garantez că o să reuşesc,căci aş putea să smulg o reacţie şi de la o piatră,cu atât mai mult de la un om în carne şi oase. - Nu te-aş sfătui să-ţi asumi o astfel de misiune periculoasă.S-ar putea să-ţi creezi doar probleme. - Probleme ?! râse ea.Bine aţi venit ! Nu există încurcătură căreia Lilith să nu-i faca faţă,surâse ea. - Mai bine încheiem aici discuţia asta,îi răspunse tânărul pe un ton sec,fără să-i zambească. Se ridică şi o privi cu superioritate.Îşi dorea mult ca ea să-i recepţioneze drasticul mesaj :„nu mă urma-nu te vreau deloc în preajma mea“.Iar în ciuda caracterului vulcanic,fata era de multe ori şi un munte de răbdare.Privirea intensă şi sfidătoare se putea transforma şi într-una blajină.Aşa că hotărî să rămână pe iarbă.Îndeplini dorinţa lui arzătoare,curmând-o de astă dată pe a ei. Luca se îndepărtă de ea,dar nu se simţea deloc liniştit.Într-adevăr,reuşise să-şi impună voinţa şi să scape momentan de prezenţa-i odioasă,dar tot era însoţit de gânduri confuze.Acum nu mai ştia bine nici cine era.Vipera aceea,ce sosise în casă pentru a le periclita echilibrul în care trăiau,reuşise să-i îndruge o sumedenie de absurdităţi.De unde naiba ştia atâtea despre trecutul lui amoros ?! Cu siguranţă inventase absolut tot pentru a-l sâcâi,pentru a-l umple de incertitudini şi mari dubii.Era convins că fetei îi făcea plăcere să îl persifleze,să-l sfideze cu neruşinare,să-l batjocorească pe faţă ! Ah,şi-ar fi dorit s-o azvârle direct în stradă,să nu-i permită să pângărească acel micuţ paradis cu tertipurile ei josnice,dar prietenii lui fuseseră cei care o invitaseră să stea în casă.Cum ar fi putut să se îndoiască de alegerea lor? Nu era în stare să le conteste decizia fără nişte argumente suficient de pertinente.Doar n-ar fi fost posibil să le spună:„Luaţi-o pe Lilith de-aici! Mă incomodează prezenţa ei.Nu-i suport privirea aţintită mai mereu asupra mea.Nu-mi place misterul ce-o învăluie ca pe o nălucă enigmatică.Ah,şi-i detest enorm vorbele veninoase ! Scoateţi demonul de aici şi îndepărtaţi-l cât mai repede posibil ! “ Mânat de astfel de gânduri aprige,ajunse rapid în faţa vilei,dar decise să nu intre de-îndată.Avea o mare nelămurire în privinţa „demonului“.Dacă acea creatură era atât de nocivă,cum putea să aibă şi privire angelică ?Zăpăcit,se aşeză pe treptele de marmură şi încercă să rememoreze proaspete imagini ce-i tulburaseră nemaipomenit de îngrijorător inima. Vai,însă cât de splendidă i se păruse fata aceea ciudată,atunci când îi ţinuse capul în poala ei! Indiferent că prezenţa-i era malefică sau binefăcătoare,această fiinţă mistică era totuşi aievea.Îi atinsese ochii,buzele şi minunatul păr.Acum îi ştia chipul pe de rost,absolut fiecare trăsătură ră-mânându-i adânc întipărită în minte,fapt pentru care putea s-o viseze!Da,prima femeie pe care şi-ar fi dorit s-o primească în fanteziile lui nocturne,de când murise Sigrid.Ea deţinea tot ce era necesar pentru a-l face să se zvârcolească printre aşternuturi,constatând dimineaţa că se afla tot singur în pat.Dar totuşi,nu era cu putinţă.Era absolut interzis să-şi îndrepte un sentiment cât de infim către fata aceea atât de dubioasă.Sigrid a lui nu merita o astfel de ponegrire a memoriei.

Sandy Manase

436

Capitolul 61

Cel mai bun lucru pe care îl poţi face la o înmormântare este să te îndrăgosteşti.

~ Frederic Beigbeder ~

A doua zi,nici nu răsărise soarele bine,când Luca şi ieşi din vilă,îndreptându-se cu paşi grăbiţi spre o destinaţie necunoscută.Cu toate acestea,oricât de precaut fusese când se strecurase afară din casă,nu reuşise să o observe pe Sigrid,pe care nestăpânita-i curiozitate o purta acum pe urmele lui. Ajuns în strada principală,se opri şi întrebă ceva la o florărie,dar pesemne că răspunsul primit fusese negativ,fiindcă plecă mai departe tot cu mâinile goale,însă mânat de aceiaşi paşi grăbiţi,ce păreau să devină din ce în ce mai rapizi,de parcă ar fi bănuit că cineva îl urmărea.Atât de aprig îi era mersul,atât de uşor se strecura prin mulţimea agitată,încât Sigrid fu cât pe ce să-l piardă total din vedere la un moment dat. După ce mai parcurse în acelaşi ritm alarmant alte două străzi aglomerate,tânăra începu să se întrebe,simţindu-se chiar puţin epuizată,de ce nătărăul nu luase naibii un taxi.Sau oare destinaţia tainică spre care-şi îndrepta acesta paşii era într-atât de încântătoare,încât merita toată acea goană dementă prin nesuferita agitaţie matinală?Nu putea să-şi scoată deloc din minte că se oprise la acea florărie,că o întrebase pe vânzătoare cu o nerăbdare dubioasă dacă avea ceea ce îi trebuia lui,iar când aceasta clătinase din cap,putuse să-i citească pe chip crunta dezamăgire preţ de o clipă.Dar apoi,expresia încrezătoare îi reveni rapid,şi o porni la drum parcă şi mai însufleţit decât înainte. Sigrid nu trebuia să aibă o intuiţie ieşită din comun pentru a bănui că Luca urmărea să cumpere nişte flori,dar nişte flori anume,care poate că erau mai greu de găsit.Ah,supoziţia aceasta banală fu de ajuns ca şarpele geloziei să răcnească înăuntrul său,de parcă i-ar fi muşcat cu o straşnică poftă din inimă.Simţi cum privirea i se întunecă subit,cum pământul i se surpă sub picioare,cum sângele îi fierbe în vene cu o furie din ce în ce mai crescândă. Continua să-l urmărească,deşi lumea din jurul său se transfigura teribil de monstruos.Oamenii parcă nu mai aveau chipuri,magazinele erau doar simple ruine,dar în faţa ei,Luca mergea la fel de grăbit şi stăpân pe sine,de parcă n-ar fi observat catastrofa din preajmă,care,bineînţeles,exista doar în mintea ei buimacă.Iar ea-l urma,îl urma orbeşte,deşi gelozia i se zbătea în piept mai violent ca niciodată.Chiar dacă paşii lui se îndreptau spre infernul însăşi,Luca era ghidul ce nu trebuia scăpat din ochi o clipă,fiindcă fără el n-ar fi aflat niciodată acea destinaţie finală.Desigur,era vorba despre locul unde dorea el să ajungă,dar dacă dorea el,îşi dorea şi ea cu aceeaşi înflăcărare ! O coti din nou pe o străduţă mai lăturalnică,iar ea o luă după el cu mintea umplută de cugetări care mai de care mai odioase.Pentru ce târfă sclifosită căuta acel tip de flori ?! Era aproape convinsă că-şi găsise o nouă amantă,o femeie ieftină care pretindea numai cadouri scumpe şi deosebite. Vai,dar asta era deja prea mult ! Luca se opri din nou la o mică florărie,şi întrebă cu aceeaşi ardoare,dar primi o clătinare din cap şi mai straşnică decât întâia oară. N-avea ! Ah,dar ce bine îi părea fetei ! Ar fi vrut să se dărâme dughenele tuturor florăreselor,să dispară toate florile din lume şi buchetele pompoase comercializate la preţuri exorbitante,să se ni-micească toate acele locuri ce vindeau atenţii pentru femei ! I se părea negoţul cel mai îngrozitor şi îşi imagină terifiată că,în spatele unui trandafir oferit se afla un sărut,în spatele unui buchet,mai multe sărutări amestecate şi cu mângâieri,iar în spatele celui mai costisitor aranjament,o întreagă noapte pasională de amor.Ah,câtă corupţie sălăşluia în spatele petalelor unor gingaşe floricele,iar el,Luca,se folosea de ingenioasa metodă pentru a obţine favorurile unei dame.Dar oare cine era ea ?

Joaca de-a destinul

437

Poate că dacă ar fi ştiut care erau florile sale preferate,ar fi putut să-şi dea seama cam ce fel de femeie este,să-i încropească în minte un mic portret acelei ipocrite,dar nu ştia nici atât !Desigur,ar fi putut să se oprească şi să o întrebe pe vânzătoare ce anume căutase tânărul.Dar era imposibil.Luca mergea mult prea repede,şi risca să îşi satisfacă numai o curiozitate minoră,lăsând îndoiala majoră să-i scape printre degete.Prin urmare,decise să nu-l piardă din ochi. Fiindcă gonise precum o nebună după el,Sigrid uitase să mai fie precaută.Când Luca se întoarse fulgerător şi privi direct înspre ea,fata fu convinsă că fusese descoperită.Uitase cu desăvârşire un alt detaliu :vălul negru prins de pălăria pe care o purta,poate că îi oferea aspectul unei enigmatice văduve,dar o şi ajuta enorm de mult,păstrându-i identitatea nedezvăluită.Deghizarea ei era mai mult decât perfectă,aşa că realiză că n-avea de ce să se teamă. Ochii lui se plimbară cercetători asupra suplului trup înveşmântat total în negru,când un fior îl străbătu cu putere.Cât de misterioasă era femeia aceea,ce taină uriaşă probabil purta cu dânsa! De fapt,poate şi ea îşi pierduse persoana iubită şi nu mai reuşea prin niciun chip să-şi revină ulterior. Brusc,o idee nebună tresări prin mintea sa tulburată.Dacă ar fi îndrăznit să se apropie de văduva aceea pentru a o ruga să-i împărtăşească povestea ei?Cine ştie,poate că tragismul din întâmplarea ei nefericită,s-ar fi împletit armonios cu chinul lui amarnic,reuşind astfel ca împreună să ofere un gust mai dulce suferinţei.Imposibil.Cugeta o faptă condamnabilă şi prea păcătoasă.Ce sacrilegiu să se apropie de acea femeie pentru a-i oferi iubirea lui atât de şubrezită,când poate că sărmana de ea îşi pierduse soţul de numai câteva zile ! Categoric,nesăbuinţa care-i invadase pentru un moment fiecare colţişor al minţii,era mult prea colosală,fapt pentru care decise s-o dea repede uitării. Brusc,îi întoarse spatele şi o porni mai departe.Frumoasa„văduvă“îi urmă exemplul,răsuflând uşurată,dar se făcu palidă la chip atunci când îl văzu pentru a treia oară oprindu-se la o florărie. Urmă exact acelaşi ritual.Intră,întrebă,iar apoi aşteptă.Însă era extrem de ciudat,căci de această dată aşteptă mult prea mult.Iar ghinionul imens fu că,atunci când într-un sfârşit ieşi,Sigrid putu să observe că avea într-un ambalaj imens o sumedenie de flori.Pachetul era mult prea gigant,fiind evident că nu putea să conţină altceva. Tânăra se clătină puternic pe picioare.Aproape că simţi gustul cel amar al geloziei,urcându-i-se furtunos în gâtlej.Respira precipitat şi avea palmele transpirate.Ah,Luca era îndrăgostit !!! Căra cu braţul flori unei noi cuceriri !Doamne,dar aceasta era o constatare mortală,atroce şi profund devastatoare pentru ea!S-ar fi trântit în mijlocul străzii şi-ar fi izbit cu pumnii în asfalt,şi-ar fi tras sute şi mii de palme,fiindcă crezuse în iubirea unui bărbat,şi ar fi blestemat în gura mare că dintre toţi avusese încredere numai şi numai într-însul. Dar n-o făcu.Încă se afla în picioare,iar vălul negru îi acoperea privirea fixă şi înnebunită.Lacrimi n-avea,deşi ar fi fost optim să le lase să izvorască nestingherite sub acel acoperământ. După câteva momente,Luca intră cu braţele pline pe poarta cimitirului.Dumnezeule mare ! Unde intrase ?! Sigrid observase clar,dar totuşi nu-i venea să-şi creadă ochilor.Cât de oarbă putuse să fie în urmărirea-i atentă şi cât de absorbită de ultima dintre florării !Nu văzuse deloc marele cimitir de alături,unde Luca tocmai pătrunsese. Dar acum nu mai exista cale de întoarcere.Intră fără urmă de teamă în urma lui,bazându-se totalmente pe înfăţişarea ei extrem de potrivită pentru acel loc sinistru.Şi da,el o observă,dar nu păru intimidat de prezenţa sa.Probabil frumoasa se ducea să-şi plângă soţul mult adorat.Ciudat i se părea că fata n-avea flori,dar cristalele lacrimilor sale ar fi fost cel mai preţios dar pe mormântul acelui bărbat,pe care,cu siguranţă îl făcuse nespus de fericit în decursul vieţii lui. O luă subit pe o cărăruie liniştită la capătul căreia nu erau decât câteva morminte.Brazi uriaşi realizau un fel de sanctuar în preajma acelor locuri de veci.Câtă linişte deplină,ce paradis tăcut ! El căzu în genunchi în faţa unuia dintre morminte şi-şi sprijini fruntea de marmura rece a crucii.

Sandy Manase

438

Sigrid rămăsese ascunsă după un alt mormânt,căci încă nu era în stare să-şi lase sumbra bănuială să fie confirmată.Nu putea să conceapă că ideea morbidă care-i colcăia prin minte şi-i străpungea sufletul,era o crudă realitate.Mai rămase în aşteptare.Nu era adevărat,nu putea să fie,ceva trebuia să destrame infama minciună ! Aşa ceva era inacceptabil şi de-a dreptul înspăimântător. După acele clipe de cugetare,Luca se ridică şi desfăcu ambalajul în care erau învelite florile.Abia acum se revela conţinutul misterios :o multitudine de trandafiri galbeni,ce miroseau într-atât de puternic,încât parfumul lor divin ajunse chiar până la nasul fetei ascunse. Luca luă câţiva într-o mână şi începu să-i aranjeze cu mare grijă asupra mormântului.Unul câte unul,îi epuiza pe toţi pentru acea dovadă de dragoste,ce o făcuse pe Sigrid să încremenească.Cu cât devotament îi ordonase,ce mozaic uimitor crease pe pământul pustiu,şi cu ce mişcări pricepute îl pusese pe fiecare la locul lui bine stabilit ! Parcă minunaţii bobocii aveau colţul lor distins,cei mai înfloriţi împodobeau o alta zonă,şi absolut toţi se împreunau la mijloc într-o splendidă armonie,dar cu toate acestea cutremurătoare.Şi atunci,în timp ce Luca încă mai zăbovea sârguincios cu ultimele retuşuri ale magnificului aranjament,ea profită şi îndrăzni să se apropie încetişor de mormânt. Da.Acela era mormântul ei !Ah,dar cum poţi descrie prin simple cuvinte senzaţia din momentele când îţi citeşti propriul nume pe o cruce de marmură ? Dar când priveşti un pământ care nu-ţi adă-posteşte trupul,deşi numele-ţi şade alături drept mărturie implacabilă că ai murit? Oh,dar este ceva indescriptibil.Bucuria de mai înainte când realizase că nu exista o alta,admiraţia pentru fidelitatea lui şi preafrumosul său gest,erau umbrite de o groază imensă,de furnicături de spaimă autentică şi chiar de un răvăşitor gust de silă.Cum să-i treacă prin minte că Sigrid era cea care odihnea în acea groapă,când Sigrid privea totul din umbra unui negru voal,şi nu de pe un alt tărâm total neştiut,ci chiar din aceeaşi lume binecunoscută ?! Era tulburată de cele mai groaznice contradicţii,sfâşiată de cele mai enorme îndoieli în privinţa morţii,dar,în acelaşi timp,îl privea şi pe el cum se îndreaptă încet către ea,căci deja îi remarcase prezenţa. Se opri în stânga sa şi o privi cu mult interes,dar nu scoase o vorbă.Ea nici atât.Ar fi încercat să spună ceva,dar cuvintele îi erau încleştate în gâtlejul uscat,din pricina marii emoţii şi a cumplitei impresionări recente.Încă nu se dezmeticise de-a binelea din cumplitul şoc precedent. După ce el mai aruncă o privire plină de admiraţie asupra operei sale recent încheiate,simţi o nevoie stranie de a se mândri cu ceea ce făcuse în faţa acelei necunoscute,ce-i stârnea o bizară atracţie.Cum nu-şi putu înfrână impulsul lăudăros,îi mărturisi pe un ton deosebit de preţios : - Trandafiri galbeni...îi adora,iar eu o adoram pe ea.Tone întregi nu cred că mi-ar fi suficiente pentru a-i împodobi mormântul,dar încerc să-i arăt cât de mult am preţuit-o măcar prin această nesemnificativă atenţie.Ar fi plăcut dacă ar putea să vadă totul de acolo unde se află acum... Sigrid îşi îndreptă privirea în jos.Nu suporta să citească inscripţia de pe cruce.Ar fi fost mult prea grotesc să lectureze mesajul adresat propriului ei deces.Observă un ultim trandafir rămas solitar şi se aplecă,apucându-l cu nemărginită gentileţe,cu mănuşile sale negre de catifea.După ce îi mângâie puţin petalele,întrebă cu glas tremurat şi cuprinsă de o emoţie nedisimulată : - Ai putea să comiţi sacrilegiul de a mi-l dărui mie pe acesta ? Luca ştia că acel glas nu îi era tocmai necunoscut.Cu mâini tremurânde,îi ridică uşurel voalul,care i-o dezvălui pe Lilith cu buzele roşii precum focul.Însă,de astă dată,extravaganţa acestei stranii şi senzuale femei,părea mult mai cuminţită,căci ochii ei căprui nu mai trimiteau flăcări năvălitoare asupra lui.Tânăra avea o privire senină şi un zâmbet dulce-amărui. - Ce cauţi tu aici ? - Te-am urmărit,răspunse ea cu enormă sinceritate. - Şi eu care am crezut că eşti o văduvă respectabilă,pufni el,dezamăgit fiind de fantasma care-i întărâtase sălbatic simţurile pentru un moment. - Ai venit la ea ?Aici e mormântul ei,nu-i aşa ?

Joaca de-a destinul

439

- Da.Şi tu n-ar trebui să te afli aici.Sunteţi diferite şi firi total opuse. - Dar tu nu ştii cum era ea. - Oricum nu era ca tine.Ea mă iubea doar pe mine.Tu,în schimb,cred că eşti o femeie care de mult timp a pierdut şirul amanţilor. - Mi-ar plăcea nespus de mult ca numerosul şir să se încheie cu tine. El o privi aprig şi-i smulse trandafirul din mână cu atâta furie,încât doar o unică petală rămase prizonieră între degetele ei.Dar Luca o văzu şi i-o smulse imediat şi pe aceasta,fără pic de milă. - Nu meriţi nici măcar o petală ! - Dacă nu mi-l dai înapoi,o să înşfac unul de pe mormânt ! îl ameninţă ea. - Să nu îndrăzneşti ! - Sau o să vin la noapte şi o să-i smulg pe absolut toţi!O să le sfâşii petalele şi o să le strâng pentru a le împrăştia în cada mea atunci când fac baie.O să mă scald tocmai în esenţa amarnicei tale suferinţe,zise fata,zâmbindu-i maliţios. - Cât de cinică eşti ! strigă el,înşfăcând-o de umeri cu putere. - Dă-mi floarea aia blestemată ! - Nu ţi-o dau,viperă ! Ţi s-ar ofili în mână instantaneu. - Am ţinut-o deja şi n-a păţit nimic.Dar tu ai vrut aşa,concluzionă ea mânioasă,îndreptându-se aprig către florile de pe mormânt.Din nefericire(sau fericire?!)nu reuşi să apuce nici una,căci Luca o prinse de braţ şi amândoi se îmbrânciră ca disperaţii,până când căzură în genunchi pe pământ. - Dă-te din calea mea ! strigă ea.O să îţi distrug într-o clipită tot aranjamentul grandios ! - Nu o să îţi permit,demon cu chip de femeie ce eşti ! Dacă este necesar,o să te înfund pe tine în pământ,dar tot nu o să îţi permit să faci aşa ceva ! Printre multiple smucituri brutale la căpătâiul moartei care nici nu exista,Luca se apropia tot mai mult de chipul acela minunat,care-i înfăţişa amorul îmbinat cu cea mai cruntă aversiune.Dacă ar fi putut să o iubească pe cinica aia ce-l fascina, dar totuşi să o şi ucidă în acelaşi timp pe nenorocită ! La câţiva centimetri infimi de buzele sale,fata îi şopti conspirativ,precum un târg machiavelic ce avea să pună capăt hărţuirii lor neîncetate. - Dă-mi gura ta ! Un sărut şi mă predau.Promit că nu mai fac absolut nicio stricăciune. Şi atunci,îşi aminti de maratonul de săruturi dintr-acea noapte de la club.În memorie,îi reînvie tocmai clipa când îi mărturisise cât de mult şi-ar fi dorit să şteargă toate sărutările precedente şi să se repeadă asupra gurii lui virgine.Ei bine,ironie uimitoare a sorţii-acesta era momentul ideal ! - Sărută-mă ! îl rugă ea disperată,trăgându-l cu brutalitate de cămaşă. - Nu,Lilith.Nu vreau ! Nu pot ! Nu ştiu ! - Gura ta o să ştie ce are de făcut când o s-o întâlnească pe a mea.Hai,nu fi prostuţ.O să dureze doar o clipă,o clipă cu savoare de eternitate... - Nu.Nu este bine. - E al naibii de bine,îi mărturisi ea excitată şi,în următoarea clipă,buzele-i roşii le presau pe ale lui într-un adevărat sărut nebunesc.Ea-l obligă să le întredeschidă şi băgă limba încet,nevrând să-l şocheze.Când simţi moliciunea gurii ei catifelate,când observă că limbile aveau limbajul lor comun,care nu necesita coordonat cu stricteţe,Luca se lăsă capturat de teribilul sentiment senzual ce-i bulversa toate simţurile. - Vezi ce bine este ? îi şopti ea printre mici sărutări.E înălţător,sublim şi îţi inundă sufletul.Nu-i aşa că îţi place ? - Fiecare trandafir pentru încă o sărutare! îi propuse el fermecat.Devenea bărbatul complet de odinioară şi virilitatea lui nu mai cunoştea limite. - Iubitul meu,iubitul meu Luca! îi murmură ea avidă,în timp ce buzele lor continuau să se cu-noască neîncetat,încât până şi biata fată începu să creadă că era pentru întâia dată când se sărutau.

Sandy Manase

440

El îşi puse braţele în jurul mijlocului ei subţire,dorindu-şi cu disperare să o strângă la pieptul său,dar buzele se îndeletniceau cu o ocupaţie atât de măreaţă şi de deplină,încât avea impresia că totul se desăvârşea numai printr-acea contopire a gurilor,şi că oricare altă apropiere ar fi fost de prisos.Prin urmare,îşi păstră degetele încleştate pe talia ei suplă,dar nu îndrăzni să mai facă o altă mişcare,nici s-o intensifice pe aceea printr-o pasională îmbrăţişare. Sigrid era uimită de uşoara lui stângăcie,căci nu-i venea să creadă că era cu putinţă o inversare a rolurilor atât de neaşteptată.Când Luca o sărutase pentru întâia dată în biserică,când o învăţase să se delecteze din plin cu una dintre cele mai savuroase plăceri ale iubirii,ea nu bănuise niciodată că avea să vină un timp în care el să experimenteze trăirile ei de novice în arta amorului.Nu conta că în trecut realitatea era cu totul alta.Prezentul era atât de magic,încât sub nesăbuinţa intensei clipe de iubire,Sigrid îşi dori ca nici măcar viitorul să nu mai existe.De ce să existe mâine,când ieri era deja şters,iar în astăzi se desăvârşea absolut totul ? Ce rost mai avea un mâine incert,când clipa de faţă avea gust de veşnicie şi adâncea în cele mai paradisiace senzaţii sufletul?Se zice că paradisul ar fi în cer,cugetă fata ca prin vis.Dar ea cunoscuse şi raiul pe pământ! Bucuria ce îi umplea inima era atât de copleşitoare,încât o făcu să uite complet că,într-un timp,chiar declarase răspicat în faţa unei persoane(cine să fi fost oare ?!),că şi iadul se află pe pământ.Însă acum era mult prea fericită pentru a-şi reaminti perioadele crunte de suferinţă. Într-atât de copleşită se simţea de pasiunea care se revărsa de pe buzele lui,încât simţi că are nevoie de un real punct de sprijin pentru a-l lăsa să-şi continue experimentarea,dar şi pentru a se bucura ea însăşi în continuare de amorul lui năvalnic.Nici măcar nu-i trecea prin mintea înfier-bântată din pricina a tot soiul de gânduri amoroase,că tocmai comitea cea mai aprigă greşeală,că singură avea să-şi curme imensa şi neaşteptata fericire la care râvnise atât de mult. Şi se sprijini.Se sprijini cu spatele de crucea mormântului.Nu fu nevoie decât de o singură clipă blestemată pentru ca Luca să deschidă ochii şi să-i vadă capul rezemat de monumentul ridicat în memoria iubitei lui Sigrid.Deasupra frumosului ei păr,ce acoperea restul textului,îi răsări înaintea privirii,numele sacru al lui Sigrid,cioplit adânc în piatră.Tresări şi avu impresia că fiecare literă ce alcătuia cuvântul îi urla cât de imensă-i era neruşinarea şi cât de detestabilă era fărădelegea pe care o înfăptuise,fără să se fi lăsat pătruns de remuşcări. O îndepărtă fulgerător şi îşi şterse dezgustat buzele.Observă că acum gura ei nu mai era atât de roşie,şi realiză pe dată că o sărutase într-atât de apăsat şi de sălbatic încât,cu siguranţă îi luase tot rujul.Îngrozit de siloasa constatare,se mai şterse o dată la buze,şi încă o dată,şi încă o dată...apucă până şi mâneca de la cămaşă şi se mai şterse iarăşi,pentru a fi sigur că eliminase orice provenea de la fiinţa aceea,care-l privea acum cu ochii măriţi din pricina mirării. - Nu vrei să ne mai sărutăm ? întrebă ea precum o naivă,deşi ştia deja răspunsul. El nici nu-i răspunse.Încă era terifiat de sacrilegiul pe care-l comisese recent.Nu-şi putea închipui cum ajunsese să o sărute pe depravata aceea exact lângă mormântul preaiubitei sale Sigrid ! Cum de fusese capabil să guste venin,întinând cea mai pură dulceaţă,unica lui amintire a iubirii ?! Dragostea nu putea să fie ceea ce tocmai experimentase acum câteva momente cu acea făptură josnică.Prefera să se încreadă pe deplin,cu o convingere orbească,în unica frântură ce supravieţuise din trecutu-i amoros,decât să se lase ispitit şi corupt de deliciile periculoase ale prezentului. Doamne,cât de dezgustat se mai simţea sărmanul!O lăsase să se sprijine cu capul de piatra de mormânt a celeilalte,îi permisese să ponegrească cu creştetul său,care probabil stătuse în braţele a zeci de bărbaţi,ofranda adusă în memoria scumpei sale Sigrid ! Cât de vinovat se mai simţea,bietul de el ! Însă şi cum mai uităm repede că era vorba de Luca şi ne grăbim să-l compătimim.Oferiţi milă cui necesită,şi numai atunci când trebuie,dar n-o risipiţi în van pentru cel ce găsise deja soluţia ideală de a se despovăra de orice vinovăţie.

Joaca de-a destinul

441

Totul era numai şi numai din pricina ei! gândi el aprig înverşunat.Şerpoaica perfidă şi băgăreaţă purta toată vina.Ea-l atrăsese cu viclenie în această capcană atroce,îl urmărise şi avusese în cap tot acest plan perfid.Sau,de fapt,poate că întregu-i caracter malefic,deţinea cote mai impresionante,iar depravata ar fi îndrăznit să-l incite până şi la altceva,exact acolo,lângă locul unde se odihnea iubita sa Sigrid! Simplul gând îl cutremură şi-i întări convingerea despre Lilith.Era o vrăjitoare,o fiinţă diabolică,un real monstru! Nu sosise decât de trei zile amărâte în casă,şi deja apelase la cele mai abjecte dintre tertipuri pentru a-l înşela şi a-l face să-i cadă în gheare.Nu-i nimic,avea el să-i vină de hac scorpiei,chiar de-ar fi fost ultimul lucru încheiat în zbuciumata sa viaţă. Se ridică şi o privi cu un nemăsurat dispreţ.Când vru să-i urmeze exemplul şi să se scoale şi ea,se repezi asupra sa şi-i presă umerii cu forţă,obligând-o în cel mai aspru mod să rămână în genunchi. - Ce faci ? Lasă-mă să mă ridic ! - Dacă te-aş putea trimite exact acolo de unde vii,şuieră el cu un glas ce-o sperie.Cu câtă plăcere te-aş trimite în străfundurile iadului ! - Ai înnebunit ? Nu mă mai apăsa în halul ăsta ! Mă doare,idiotule ! - Dacă ai fi tu în groapa aia,şi nu ea ! Oh,cât de fericit aş mai fi ! - Taci ! urlă ea de-a dreptul îngrozită.Taci naibii,dobitocule ! - O să te las să te zbaţi în zadar,până o să ţi se scurgă şi ultima picătură de viaţă din tine!Ah,cât de mult o mai iubeam pe Sigrid,şi cât de mult te urăsc pe tine.Fir-ar să fie,ce destin crud ! Mi-a răpit eternitatea şi mi-a oferit nimicnicia.Un schimb mai ieftin nici că ar fi putut să facă ingrata soartă ! - Ţi-am zis să taci ! îi zbieră ea încă o dată cu mânie,şi apucă în pumni bulgări de pământ de deasupra mormântului de alături. - Tu nu eşti decât... - Să-ţi muşti limba aia veninoasă înainte de a-mi mai adresa o singură insultă ! Ia de aici ! strigă fata,şi-i azvârli cu pământul drept în faţă,profitând rapid pentru a se scula şi a se scutura. - Ce fiinţă vulgară eşti ! Comiţi numai gesturi grosolane şi nespecifice femeilor. - Nu-ţi convine,n-ai decât să te cari,sensibilule ! îl sfidă ea,azvârlind încă un bulgăre de pământ. - Asta şi fac,proasto ! - Să nu te mai văd vreodată,imbecilule ! - Să nu-ţi mai ascult niciodată vorbele,neisprăvito ! Să dispari tot atât de repede precum ai venit ! - Să ţi se surpe pământul sub picioare până când ajungi acasă ! Să te înghită ! - Iar tu să rămâi să bântui prin cimitir nopţi de-a rândul până la sfârşitul veacurilor.Să cunoşti doar întunericul ! - Dispari din faţa mea chiar acum,nenorocitule !!! - Sigur că da,zise el zâmbindu-i trufaş,dar se mai apropie încă o dată de ea.Ştii ceva ?De astă dată o să-ţi mărturisesc.Eşti frumoasă. Ea-i plesni o palmă aprigă,iar el zâmbi drept răspuns. - Eşti şi mai frumoasă atunci când te înfurii. Urmă încă o palmă zdravănă şi un nou zâmbet din partea lui şi mai măreţ. - Eşti chiar mult mai frumoasă decât oricare femeie de pe lumea asta.Cred că până şi pe Sigrid o întreceai,deşi afirmând asta,devin puţin cam neruşinat. Palma ce-l trăsni şi a treia oară fu mai straşnică decât celelalte două la un loc.Obrazul i se înroşise în ciuda zâmbetului uriaş de pe chip. - Şi numai fiindcă eşti frumoasă,m-ai atras.Dar sufletul îţi este negru şi nu m-ai putea interesa niciodată cu adevărat.N-ai alte calităţi în afară de un chip frumos şi un trup la fel de frumos.Îţi dau un sfat :vinde-l şi cumpără-ţi nişte calităţi demne de o femeie. Când vru să-l plesnească pentru a patra oară,lovitura îi fu ferm oprită. - Gata cu joaca ! replică el serios.Am zis că plec,deci iată că plec.

Sandy Manase

442

Şi plecă.Îi întoarse spatele şi-şi făcu drum cu binecunoscuta-i uşurinţă printre toate celelalte mor-minte,strecurându-se pe cărărui,în timp ce tânăra îl urmărea cu privirea şi-l blestema în cele mai groaznice moduri cu putinţă.Dar ce păcat că efectul lor se anihila datorită iubirii care încă-i mai zăbovea în piept şi care,probabil avea să rămână acolo pentru tot restul vieţii sale. Strânse pumnii şi răcni din răsputeri pentru a se elibera de chinul ce îi măcina intens sufletul : - Te urăsc !Te urăsc cum n-am mai urât pe nimeni ! Şi fără îndoială nu minţea.Furia ce-i clocotea în vene,amarnicul dispreţ care i se citea în ochi,şi absolut tot ce se revolta înăuntrul său,confirma cât de aprig îl ura.Dar oare ce se întâmplă când cea mai teribilă ură se contopeşte cu cea mai intensă iubire şi convieţuiesc frăţeşte cu bune şi cu rele?Şi nu vorbim de ura ce se transformă în dragostea răsărită după binecunoscuta vorbă « de la ură la iubire,nu-i decât un pas »,şi nici de dragostea veritabilă ce se transformă în cruntă vrăjmăşie după nenumărate trădări.Aici,în povestea lor,în sufletul lui Sigrid,şi poate şi într-acela al tânărului ce se strecura printre morminte,era vorba despre ceva indescifrabil.Un mister mult prea măreţ pentru a putea fi exprimat prin neputincioase cuvinte. Sigrid se trânti ostenită lângă propriul mormânt.Acel loc de veci îi aparţinea,iar ea era acolo.Dar acolo unde ?Adânc,la doi metri sub pământ,ori la suprafaţă,privindu-şi cu un soi de satisfacţie morbidă,frumosul aranjament floral ce-i împodobea falsul lăcaş de veci ? - Nu sunt moartă ! strigă ea.Eu trăiesc.Sunt vie,sunt vie,sunt vie!îşi repeta necontenit,de parcă ar fi vrut să se convingă pe ea însăşi de veridicitatea acelor fraze rostite. Era într-atât de înfuriată,încât nu-şi mai trecu prin prisma raţiunii niciun gest.Se repezi asupra nevinovaţilor trandafiri şi-i smulse precum o maniacă pe toţi,unul câte unul,răvăşind pământul şi lăsând în final numai un mormânt dezordonat şi extrem de neplăcut vederii.Nicio furtună n-ar fi reuşit să facă o treabă mai bună decât mânioasa şi înverşunata fată. - Sunt ai mei!Absolut toţi îmi aparţin doar mie,fiindcă moartă sau vie,eu sunt Sigrid ! striga ea,în timp ce-i smulgea plină de ciudă pe absolut toţi. Dar ce mânie grandioasă pusese stăpânire pe ea,încât nu mai observa nici că afară ploua ?Cât îşi odihnise trupul înfierbântat de furie deasupra mormântului,încât nu observase că solul era acum umed şi apele adunate de la ploaie şiroiau pe dedesubtul său ?Când ridică privirea,soarele era deja la apus.Să fi stat o zi întreagă dormitând lângă propriul mormânt fals ? Se ridică şi-şi privi dezgustată hainele murdare de noroi,care se lipeau de ea,oferindu-i o mare senzaţie de silă şi făcând-o să se simtă de-a dreptul mizerabil.Dar merita să se mai preocupe de găteli inutile după tot ce se întâmplase între ea şi Luca?Ah,şi mai exista şi mormântul acela afurisit ce-i aparţinea.Îi aparţinea ei care era vie!Simpla aducere aminte a imensei aberaţii,o înfurie atât de straşnic,încât începu să izbească orbeşte cu picioarele,răsculând toţi bulgării de pământ şi adân-cindu-se aproape până la glezne,în mocirla apărută în urma ploii. Paznicul cimitirului auzise zgomote stranii şi o pornise de îndată cu o lanternă în cercetare,când deodată dădu cu ochii de Sigrid,care tocmai se prăbuşi în genunchi şi începu să plângă disperată. - Doamnă,ce vi s-a întâmplat?sări el profund îngrijorat.Vă simţiţi rău ? - Nu,ţipă ea nervoasă,ştergându-şi instant lacrimile prosteşti. - Totuşi,lăsaţi-mă să vă ajut să vă ridicaţi. - Nu! Pot şi singură ! se răsti Sigrid aprig. Omul rămase profund mirat,gândindu-se de ce reacţionase atât de violent această doamnă.Mare păcat că se murdărise în halul acela,fiindcă deşi era întuneric şi femeia era îmbrăcată în negru,nu putu să nu-i remarce trăsăturile încântătoare ale trupului.Frumoasă văduvă mai era ! - Condoleanţele mele sincere,domniţă ! îndrăzni el să zică,în timp ce ea se plimba de colo-colo în jurul crucii.Dar nimeni n-o să vi-l mai aducă înapoi,şi cred că trebuie să vă obişnuiţi cu ideea.Nu se merită ca ochii ăştia frumoşi să verse lacrimi în zadar.Sunteţi tânără,o să cunoaşteţi alt om bun şi...

Joaca de-a destinul

443

- Of,dar taci dracului ! îi strigă ea şi mai mânioasă. - Vai de mine şi de mine! Biserica este tocmai sus,în deal.Nu-l mai pomeniţi pe necuratul ! zise omul pios,făcându-şi o cruce rapidă şi cam strâmbă. Sigrid încă mai privea crucea cu nişte ochi ce scăpărau aprige flăcări din uitături,când realiză că omul ăla n-avea absolut nicio vină şi nu merita tratat astfel.Furia ei nu-l implica deloc pe amărâtul acela de paznic,ci doar pe tâmpitul de Luca. - Ce ziceaţi ? Sunt cu nervii la pământ. - Îmi dau seama.Spuneam că soţul nu mai vine înapoi,doamnă dragă. - Care soţ ? - Cel din groapă ! - Nu sunt căsătorită. - Primiţi scuzele mele atunci.Dar cine este înmormântat aici?Că să-mi fie din nou cu iertare,dar se vede că mult l-aţi mai iubit. - Pe cine? întrebă ea ca prin vis,nedezlipindu-şi ochii de pe cruce. - Pe dânsul,răposatul.Dacă nu l-aţi fi iubit mult,nu cred că v-aţi fi tăvălit cu atâta disperare prin mocirla asta.Doar o minte îmbătată de iubire nu mai judecă deloc limpede.Am sau nu dreptate ? - Ai,ai,omule.Dar până la un anumit punct.Iubitul meu nu se află aici,ci acasă.Ah,blestematul ! - Nu vă mai amăgiţi în zadar,domniţă.Cred că mai devreme sau mai târziu tot o să fiţi nevoită să recunoaşteţi adevărul,oricât de dureros ar fi acesta. Sigrid îi făcu un semn discret şi-l chemă lângă ea. - Luminează şi citeşte ce scrie pe cruce. - Da cine-i Sigrid,domniţă ? - Eu. Sărmanul om aproape că îşi scăpă lanterna din mână şi un puternic frison îl străbătu din cap până în picioare,făcându-l să se bâlbâie de spaimă. - Dar...dar...sunteţi moartă ? - După cum vezi,nu. - Şi atunci ? - Mormântul ăsta este o farsă.O glumă atât de macabră cum nu am mai întâlnit nicicând. După ce mai făcu încă o tură pentru a-şi calma agitaţia interioară,se reîntoarse la cruce şi înjură. - Fir-ar al dracului să fie!Nu ştiu cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva. Aş vrea să-l distrug chiar acum ! - Nu! sări paznicul alarmat,postându-se în faţa ei cu mult curaj.Este mare păcat să faceţi asta ! - Dar nu este nimeni înmormântat aici,pe crucea asta şade numele meu,iar ceea ce se dovedeşte mai îngrozitor este ca nu e inscripţionat doar anul naşterii,ci şi al decesului.E o ticăloşenie ! - Deci până la urmă,de fapt chiar sunteţi moartă ! zise acesta îngrozit,dându-se un pas înapoi cu o precauţie exagerată.Din nefericire,paznicul se dovedea cam îngust la minte. -Sunt vie!Ce naiba,omule?!Nu mă vezi,nu vorbeşti acum cu mine?Uite,chiar te şi ating,zise ea apucându-l de mână cu mare îndrăzneală. -Gata,vă cred! zise el şi se dădu iar câţiva paşi înapoi,căci simpla ei prezenţă îl băga în sperieţi.De abia după câteva clipe de tăcere sumbră,îndrăzni să apeleze la o rugăminte,pe un ton precaut. - Însă oricum ar sta treaba,lăsaţi mormântul ăsta în pace.Eu sunt responsabil aici,aşa că vă rog,nu mai tulburaţi liniştea atâtor suflete de prin împrejurimi.În plus,dacă o să îndrăzniţi să faceţi vreo stricăciune,eu o să fiu luat la rost,fiindcă v-am văzut şi nu v-am împiedicat. În biata Sigrid părea să aibă loc o luptă interioară.Mormântul fals o sâcâia teribil,dar putea să fie moderată.Important era că trăia,indiferent de glumele macabre ale sorţii.

Sandy Manase

444

- Bine,o să plec.Dar mâine,doresc ca această cruce să dispară,iar locul de veci să fie vândut sau oferit pe gratis cui o vrea.M-ai înţeles ? - Ştiţi,eu chiar aş avea nevoie... - Perfect ! Este al tău ! Schimbă crucea şi fă ce doreşti cu el.Îmi este absolut indiferent.Încheiem târgul,omule ? - Da,doamnă.Vă mulţumesc din tot sufletul.O să vorbesc cu cineva să îmi facă o cruce pentru cavoul familiei mele şi... - Nemaipomenit ! zise ea mulţumită.Eu mă duc acasă.Morţii cu morţii,iar vii cu vii,concluzionă fata în timp ce străbătea aleea dintre morminte. - Sigur nu doriţi să vă conduc ? strigă paznicul.Nu vă este teamă ? - Nu,stai fără grijă.Ăştia din lumea asta-s mult mai răi şi periculoşi.

ooo Când Sigrid intră vâlvârtej în casă,Luca tocmai se afla în holul principal al vilei,dorind să urce la etaj.Rămase cu privirea aţintită asupra ei,cercetând-o cu de-amănuntul.Murdară de noroi,cu părul extrem de încâlcit,şi cu un trandafir rămas agăţat într-însul,acestuia nu-i fu foarte greu să ghicească unde-şi petrecuse restul zilei de când se despărţiseră. - Hm,se pare că întunericul nu te-a înghiţit,zise el cu răceală.Deşi o certă tentativă a avut. - Nici ţie nu ţi s-a surpat pământul sub picioare.Eşti aici şi arăţi mult mai bine decât mine.Nici un mic accident,nimic ? întrebă ea cu ironie. - Sunt teafăr şi nevătămat,zâmbi el mândru. - Şi să mai crezi în blesteme ! Poate dacă le zici invers au efect. Luca se apropie de fată şi-i strecură mâna prin păr,apucând floarea cea galbenă. - Unul tot l-ai furat,vrăjitoareo. - N-a fost cu intenţie,oftă ea.Dar de ce te holbezi în halul ăsta la mine ? - Nu ştiu.Parcă ploaia te-a udat şi te-a facut nespus de frumoasă,mult mai frumoasă.De fapt,nu e vorba despre asta.Dar nu reuşesc să înţeleg ce este,zise el disperat,ducându-şi mâinile la tâmple. - Ce-i cu tine? Te doare capul,dragule ? sări ea îngrijorată. - Nu.Sunt imagini ce-mi trec fulgerător prin minte şi mă aiuresc.Dar sunt mult prea rapide.Nu înţeleg nimic ! se tângui el profund dezorientat. Dar Sigrid înţelegea foarte bine.Nu de puţine ori ploaia avusese un rol chiar special în povestea lor de iubire,nemaipunând la socoteală acea noapte pasională în care se iubiseră exact precum doi nebuni,sub dezlănţuirea furtunii.Tânăra se entuziasmă teribil,gândindu-se că astfel avea să-l facă să-şi reamintească totul.Îi luă mâinile şi le puse asupra rochiei ei umede. - Ce simţi ? Nu-ţi aduce aminte de ceva anume ? - Nu,răspunse el confuz. - Pipăie,pipăie,ridică-mi rochia ! - Dumnezeule,nu ! strigă el îngrozit,în timp ce mâna lui era ghidată de a ei pe sub materialul ud. - Nu simţi chiar nimic ? - Eu...eu...se bâlbâi el prosteşte. - Zi,zi,Luca ! îl încurajă fata plină de speranţe. - Mă simt excitat ! mărturisi el deodată. - Mda...este un pas înainte şi ăsta.Acum,împinge-mă şi lipeşte-mă cu spatele de perete.Dar nu fi gentil.Pune-mă la punct ! Arată-mi că tu eşti bărbatul ! - Nu vreau.Eşti atât de absurdă.Nu înţeleg ce urmăreşti cu ideile astea ciudate ale tale.Doreşti să mă înnebuneşti ?

Joaca de-a destinul

445

„Mai bine zis,vreau să te scap de nebunie“gândi ea înfierbântată.Îşi dorea să-l provoace pentru a încerca să-i redea astfel amintirea când o lipise cu spatele de acel copac,dominând-o fără milă. - Eşti un mare papă-lapte ! Nu eşti bun de nimic,caraghiosule ! Eşti doar o epavă de bărbat ! Îmi stârneşti pură milă,tâmpitule ! Însă se părea că imensul lui orgoliu masculin nu fusese afectat de tulburarea emoţională,căci felul în care o izbi pe fată de perete,o făcu până şi pe ea însăşi să se cutremure de spaimă. - Ce vrei? Să-ţi bag mâinile pe sub rochie iarăşi? Cât de ordinară poţi să fii ?! - Pentru tine oricât,comentă ea,straşnic amuzată.Hai că nu a mers. - Ce nu a mers ? Trucul tău ieftin de seducţie ? - Oricum n-ai înţelege,oftă ea deziluzionată.Eu mă duc să fac o baie,fiindcă arăt oribil.O voi folosi pe asta de la parter.Tu te duci la culcare ? - Da.Noapte bună. El o porni pe scări,în sus,iar fata intră în baie şi-şi pregăti cada cu o deosebită grijă.Adăugă o groază de spumant frumos mirositor,aşeză lumânărele parfumate pe margine şi se cufundă în apa relaxantă,aşteptând răbdătoare ca Luca să-şi facă din nou apariţia.Dacă pasiunea din bărbatul de odinioară mai exista într-însul,atunci acesta avea să vină cu siguranţă. Şi Sigrid nu se înşelase absolut deloc.Peste câteva momente,uşa băii se auzi deschizându-se cu precauţie,dar nu suficientă pentru urechile ei fine.Sau,mai bine zis,nu auzise nimic,dar ştia că el era acolo,îl simţea ! - Intră odată,sfiosule ! Luca intră şi închise grijuliu uşa în urma lui,aruncând mai înainte câteva priviri pe hol,ca şi cum i-ar fi fost teamă să nu-l surprindă cineva din casă comiţând un asemenea păcat. - Nu te-ai putut abţine deloc,nu-i aşa? îl întrebă ea zâmbitoare,de sub spuma din belşug,ce nu-i lăsa descoperiţi decât umerii fragili. Având o figură teribil de timidă,el clătină încet din cap în semn că nu. - Atunci hai să-ţi arăt ceea ce vrei să vezi. Se ridică fără strop de pudoare,nedezlipindu-şi privirea din ochii lui,ce se măriră plini de uimire la vederea acelui splendid nud. - Gata,îţi ajunge,zise ea cu şiretenie,trântindu-se înapoi în apă. Luca rămase ca şi vrăjit.Nu ştia ce trebuia să facă,nu ştia cum ajunsese lângă ea cu gândul acela de a o spiona şi n-avea idee de ce o dorea atât de mult pe vipera aceea,deşi era atât de răutăcioasă. - Haide,apropie-te,căci nu te mănânc ! spuse ea mai cu blândeţe.Ia buretele ăla şi ajută-mă să mă spăl pe spate.Vrei,dragule ? El luă cu mare timiditate buretele şi se aplecă uşor asupra căzii.Întinse braţul şi începu să-i frece cu infinită delicateţe spatele.Lui Sigrid aproape că-i venea să geamă de dorinţă.Închise ochii şi se lăsă sedusă în totalitate de acea senzaţie excitantă şi plăcută.Simţea că absolut fiecare muşchi i se destindea,că toată oboseala acumulată de-a lungul întregii zile nefaste,dispărea ca prin miracol,şi că mâinile lui erau leacul ideal pentru a-şi reveni după acea epuizare psihică prin care trecuse. Nu mai rămăsese urmă din acea Sigrid care intrase acum câteva minute pe uşă răvăşită,murdară şi în ultimul hal.Momentan era curată,proaspătă şi abunda de senzualitate.Spuma ce-i ascundea trupul gol de privirile lui curioase,i se părea straşnic de relaxantă,de bine mirositoare...hm,parcă avea chiar şi savoarea unor căpşuni mari şi gustoase... Şi,brusc,tot acel echilibru perfect se întunecă.Simţi că nu mai putea să respire deloc,că mintea îi era înceţoşată şi conştiinţa îngrozită.Dintr-un instinct primordial şi din dorinţa febrilă de a se agăţa în continuare de viaţă,se mai luptă o dată din răsputeri să se salveze.Cu greu,izbuti să înlocuiască imaginea terifiantă a morţii inevitabile,cu revenirea bruscă în braţele realităţii.

Sandy Manase

446

Scoase capul de sub apă şi privi în jur zăpăcită la culme.Luca se afla lângă ea şi o privea cu ochi tulburi,încât o clipă se îndoi că el era făptaşul. - Dar cum ai fost capabil de aşa ceva,prostul naibii? urlă ea furioasă.Puteai să mă omori,idiotule ! - Ai rupt trandafirii,nu-i aşa?Sunt sigur că tot ţi-ai îndeplinit planul malefic.Ai distrus tot ! Nici teribila furtună dezlănţuită de natură nu te-a putut opri. - Oh,poţi să fii sigur că întocmai aşa am făcut.N-a mai rămas nici urmă din dovada nepreţuită a iubirii tale,râse ea în hohote. - Viperă ! Trebuia să te las să te îneci ! - A,da ? Şi cum ai mai fi reuşit să trăieşti fără mine ? Deja ţi-am intrat în sânge... - O să fac tot posibilul pentru a te alunga din această casă ! Jur pe tot ce am mai sfânt ! Promit chiar în numele sacrei amintiri a iubitei mele Sigrid ! - Unde te crezi,caraghiosule ? Într-o dramă romantică? Scuteşte-mă de ameninţările tale penibile. Scrutând-o cu o ultimă privire dispreţuitoare,îi întoarse spatele şi vru să plece,când braţul ei umed îl apucă de mânecă şi-l smuci spre ea. - Stai aşa,nu te grăbi ! Fata se ridică fulgerător şi,aşa goală şi umedă cum era,se lipi de el şi-l îmbrăţişă cu patimă.Trupul ei era atât de fierbinte,încât Luca crezu că nu mai deţine scutul hainelor şi că se află lipit de corpul ei nud,fiind la rându-i la fel de dezbrăcat. Ea-şi frecă obrajii umezi de-ai lui,începând totodată să geamă suav şi să-i murmure numele fără încetare.Şi-ar fi dorit să facă dragoste cu el exact în acele clipe. - Luca...Luca...oh...Doamne,Luca... Niciodată în viaţa lui nu se simţise atât de mândru de acel nume pe care îl purta,niciodată nu-l auzise pronunţat de un glas mai senzual,ce părea că-şi extrăgea cu o ciudată perversitate farmecul din fiecare literă ce-l compunea.Avea senzaţia că întreg destinul amoros i se zbătea în chemările ce ieşeau sublim de pe buzele sale,acele buze ce meritau atât de mult să fie sărutate.Sau poate sfâşiate fără milă ! gândi el confuz şi nespus de tulburat. - Luca...iubitul meu Luca,adoratul meu Luca...îi şoptea ea în continuare. Iar el se simţi atunci şi mai înflăcărat.Nu numai că-şi simţea propria viaţă amoroasă renăscând şi răspunzând neîntârziat la chemarea ei,ci cunoscu subit şi tot chinul lăuntric al fetei.În felul în care aceasta îi pronunţa numele nu putea fi tăinuită doar simplă dorinţă sexuală.Se părea că fiinţa aceea ciudată avea şi un suflet,un suflet care,în mod inexplicabil,tânjea tocmai după al lui. O cuprinse şi el în braţe şi căzură amândoi în cadă,împroşcând din plin faianţa cu apă.Începură să se sărute în neştire,precum două animale sălbatice,care se hăituiesc reciproc pentru obţinerea unei prăzi cât mai consistente cu putinţă.Trupurile lor încinse se frecau unul de altul cu nebunie,cu perversitate,cu durere chiar.Pe chipurile amândurora se putea citi atât crunta suferinţă,precum şi fericirea.Cel mai înfiorător deliciu le extazia simţurile şi le punea la grea încercare inimile. Sigrid îl înşfăcă de cămaşa umedă şi-l trase aproape de gura ei,dar nu îi mai permise s-o sărute. - Te rog,revino în chinurile amorului,iubitule! Îţi poruncesc să abandonezi fantasmele trecutului şi să te scalzi doar în dragoste.Luca,tu eşti făcut ca să iubeşti.Caracterul tău pasional o să te distrugă,dacă nu o să-l laşi să se dezlănţuie,să se manifeste nestingherit,să se consume prin amor ! - Eu...murmură el profund confuz.Eu nu pot.Pur şi simplu nu pot ! Ieşi din cadă şi se îndepărtă în tăcere,cu apa şiroindu-i zgomotos din haine,în timp ce Sigrid oftă deziluzionată şi îşi sprijini creştetul de emailul rece al căzii.

Joaca de-a destinul

447

Capitolul 62

Îmbracă-te elegant pentru execuţia ta şi rămâi demn.Ultimul tău recurs împotriva

aleatorităţii este cum acţionezi.Chiar dacă nu poţi controla rezultatele,poţi controla eleganţa comportamentului tău.Tu vei avea mereu ultimul cuvânt.

~ Nassim Nicholas Taleb ~

Următoarea dimineaţă,Sigrid fu mirată să constate că Luca nu se mai afla în casă,iar ce era mult mai ciudat,era că nimeni nu-l văzuse plecând. - Poate că este la lac,zise Reya. - Mă tem că nimeni nu este acolo,fiindcă eu tocmai am terminat de făcut jogging,le informă Alfred pe cele două fete nedumerite.Am ocolit grădina de trei ori,aşă că vă pot garanta că nu e nici urmă de amnezic prin acea mirifică zonă. Băiatul îşi scoase un prosop din rucsac,şi îşi şterse transpiraţia,în timp ce Sigrid evalua mental toate posibilităţile referitoare la unde ar fi putut să se ducă Luca. - Te preocupă faptul că a ieşit fără să ne mai anunţe?Adică...ştim,şi-a pierdut memoria,dar asta nu înseamnă că nu e în stare să-şi poarte singur de grijă.La început şi noi am fost excesiv de grijulii cu el,dar când am văzut... - Că reacţionează ca de obicei,îl completă Reya pe Alfred.L-am lăsat în lumea lui.Este de-a dreptul uimitor că şi-a pierdut doar anumite amintiri,în timp ce toate obiceiurile şi trăsăturile firii sale au rămas intacte.E acelaşi necioplit cu aere de gentleman,zise ea dând din umeri.N-are nici pe dracu' ! - Doctorul nu v-a zis dacă treaba aceasta ar putea fi definitivă?Este posibil ca anumite lucruri să nu şi le mai poată aminti într-adevăr absolut niciodată ? - A precizat şi posibilitatea aceasta,o informă Alfred pe un ton sobru.Dar vestea excelentă este că o astfel de pierdere a memoriei e mai puţin gravă decât una completă.Luca o să-şi revină treptat,doar că,aşa cum ar spune un împătimit al calculatoarelor,este posibil ca anumite fişiere să-i fi fost şterse iremediabil din baza de date,lucru ce semnifică faptul că anumite amintiri pot rămâne pierdute. - El încă nu se poate desprinde de amintirea lui Sigrid,zise Reya.Adică de a ta... - Mda,probabil tocmai această vinovăţie l-a făcut să plece în zori din casă. - Ştii cumva unde s-a dus ? întrebă Alfred curios. - Am o bănuială.Dar pariez că o să îl găsesc acolo.Voi trebuie doar să ştiţi că,indiferent dacă nu ne întoarcem acasă până la cină,suntem în siguranţă.Nu o să îl las deloc singur.O să avem grijă unul de celălalt,chiar dacă ne vom certa,ne vom bate şi ne vom hărţui reciproc. Sigrid îi părăsi pe cei doi prieteni,iar după ce urcă la etaj şi îşi umplu un rucsac cu câteva lucruri utile,se îndreptă către acel loc unde presupunea că trebuia să se afle şi Luca într-acele momente. Intuiţia ei imbatabilă nu dădu greş deloc,deoarece tânărul revenise la acelaşi cimitir,dispus de această dată să îşi dovedească profundul său devotament la un nivel superior.Desigur că refacerea aranjamentului floral fusese numai o sarcină îndeplinită pentru a remedia tot ceea ce stricase acea malefică şi băgăcioasă Lilith,pe când noua lui decizie întrecea limitele cele fireşti.Hotărâse neclintit că exista o unică modalitate de a scăpa de inoportuna musafiră din vilă,totodată dovedindu-şi în mod ireproşabil şi imensa fidelitate faţă de Sigrid. - Am fost convinsă că o să te găsesc aici,zise fata cu zâmbetul pe buze.

Sandy Manase

448

- Însă eu am crezut că nu o să fiu nevoit să te mai văd vreodată,se strâmbă tânărul,fiind neplăcut surprins de apariţia ei neaşteptată. - Haide,nu fi atât de vehement.Nici măcar n-am venit pentru tine. Luca o privi cu scepticism,fiindcă orice i-ar fi spus,nimeni şi nimic nu-i putea scoate din minte că Lilith apăruse acolo exclusiv pentru el.Pentru a-l corupe,pentru a-l îmbia la desfrâu,pentru a-l face să o uite pe cea moartă.Fir-ar al dracului,n-avea să-şi piardă autocontrolul iar.Era indamisibil ! - Ei bine,zise tânăra aşezându-se pe cavoul de alături de cel care se presupunea că este al său.Aici este înmormântat ultimul meu amant,iar eu l-am iubit atât de mult,încât vreau să-mi petrec restul vieţii la căpătâiul lui.Aşadar,nu cred că o să poţi să mă alungi. - Încetează,Lilith.Cât de naiv mă crezi pentru a-ţi înghiţi minciuna asta melodramatică ? - Dar tocmai tu mă acuzai că sunt o individă uşuratică şi lipsită de suflet,replică aceasta ridicând din umeri cu nonşalanţă.Însă oricât de frivolă am fost odinioară,îţi jur că acum nu îmi doresc decât să mă pocăiesc.Exemplul tău a fost pentru mine precum o iluminare miraculoasă.Mi-am dat seama că viaţa mea e superficială,că oricât m-aş zbate nu o să-mi găsesc rostul printre lucruri efemere,iar ce este mai dureros,este că nu i-am răsplătit niciodată pe cei care m-au iubit cu adevărat.Acum este vremea să îmi repar greşelile ticăloase ale trecutului. -Pentru numele lui Dumnezeu ! răbufni Luca indignat.Cine te-ar asculta,nu s-ar îndoi o clipă că spui adevărul în starea cea mai pură.Eşti o mincinoasă şi nu vreau să am de-a face cu tine ! Luca se îmbufnă,iar apoi se aşeză şi el pe marginea cavoului.Între el şi fată exista o cărăruie care despărţea cele două morminte.El întinse uşor piciorul şi trasă cu marginea pantofului o linie groasă care,aparent,îl izola de Lilith. - Nu-mi zi ce reprezintă,zise ea cu un glas dulce.N-am voie să o depăşesc. - Exact.Mă pun la adăpost,deoarece nu strică să fiu precaut când e să am de-a face cu tine.Bagă de seamă că orice încălcare a acestei delimitări se va încheia într-un mod de care nu răspund. - Câtă gentileţe... - Stimată doamnă,cirumstanţele mă obligă să vă tratez astfel... Dar Sigrid nu fu deloc uimită de acest tratament insensibil,căci fusese pregătită pentru o astfel de întâmpinare.De fapt,avea uşoara impresie că Luca nu o mai respingea exact cu aceeaşi îndârjire ca în prima zi,fiindcă ceva din privirea lui părea să-i admire comportamentul necuviincios. - Dar nu mi-ai spus...cât ai de gând să rămâi printre morţi ? - Pentru totdeauna,replică el sumbru. - Cât de dramatic,îl ironiză fata printre multiple râsete nesimţite.Dar eu mă refeream la moartea ta ca bărbat,fiindcă în stadiul în care te afli,îmi pari tare plictisit,tinere. - Deloc,minţi el cu neruşinare. Fata dădu iarăşi din umeri nepăsătoare,după care îşi scoase din rucsac o carte groasă şi începu să lectureze,fiind conştientă că Luca o privea nespus de uimit. - Mda...mi-am închipuit că o să fii încăpăţânat,şi că o să o faci pe viteazul care şade veşnic lângă mormântul nobilei domniţe recent decedate,aşa că mi-am mai adus câte ceva pentru ca să-mi ocup timpul.În plus,am până şi provizii de hrană şi băutură.Tu ai omis astfel de detalii esenţiale ? Te-ai gândit că poţi supravieţui doar cu iubire? îl persiflă ea. - O să mă descurc,ripostă el furios la culme,fiindcă nu se gândise la astfel de lucruri. După câteva minute,Sigrid se adâncise atât de mult în romanul său,încât aproape că nici nu-l mai observa pe Luca ce se plictisea de moarte,neştiind cum ar fi putut să-i atragă atenţia,fără ca să pară el iniţiatorul discuţiei.Tuşi,se ridică în picioare,ocoli de câteva ori mormântul,ba chiar se încumetă să se apropie destul de mult de linia despărţitoare,ca şi cum ar fi cercetat cu o deosebită atenţie dacă ea încălcase înţelegerea.Într-adevăr,în mod absolut inconştient,ea trecuse puţin cu unul dintre pantofi de limita stabilită,aşa că Luca descoperise motivul ideal pentru a stârni un nou conflict.

Joaca de-a destinul

449

- Parcă era vorba că nu o să abuzezi de şiretlicuri. - Ce am mai făcut de astă dată ? întrebă ea ridicând o sprânceană neîncrezătoare. Luca îi indică prin intermediul privirii „marea“greşeală pe care o comisese,dar când fata îşi retrase piciorul fără a riposta,acesta simţi o cruntă dezamăgire.După câteva clipe,se încumetă să zică : - Dacă tot nu vrei să mă laşi în pace,sunt curios să descopăr ce lucruri îi plac unei femei ciudate ca tine.Ce zici de flori ? întrebă el pe un ton victorios.Oricare femeie este înnebunită după flori. - Desigur,rânji Sigrid cu subînţeles.Eu sunt chiar gentilă cu ele,atât timp cât nu îmi stau în cale.De fapt,această regulă se aplică în orice circumstanţe,chiar şi atunci când este vorba de oameni.Sunt o persoană deosebit de cumsecade,atât timp cât nimeni nu se interpune în calea mea. Luca îşi aminti cum găsise mormântul cu ceva timp înainte ca Lilith să sosească la cimitir.Niciun trandafir nu mai exista şi,cu uşurinţă s-ar fi putut afirma că trecuse cine ştie ce uragan printr-acel loc ghinionist,care avusese nenorocul să pice în calea furiei tinerei.Aşadar,frumoasa diavoliţă avea perfectă dreptate,deoarece nu se autoproclama degeaba ca fiind o fiinţă periculoasă.Cu siguranţă era genul de persoană care se putea lipsi de scrupule,ca şi cum te-ai scutura de nişte scame minu-scule de pe ţesătura unor haine elegante.Da,eleganţă,originalitate,inventivitate şi o capacitate de a pune în aplicare cu stricteţe planurile,în ciuda impulsivităţii native-toate acestea o caracterizau pe Lilith.El se gândi că aceasta tânără era excepţional de capabilă să abordeze orice chestiune într-un stil unic care,mai devreme sau mai târziu,tot avea să-i aducă beneficii,dar nu reuşea să ghicească ce scopuri ascunse avea cu el. - Să înţeleg că eşti o fire agresivă,Lilith? Dacă cineva îţi strică socotelile,eşti dispusă să te comporţi într-un mod josnic ? o iscodi el cu îndrăzneală. - Discuţia deviază,îi atrase ea atenţia.Era vorba despre flori,nu de trăsăturile personalităţii mele. Luca nu mai forţă lucrurile,mulţumindu-se să continue conversaţia anterioară,fără să mai încerce să facă cercetări pe seama caracterului misterioasei fiinţe.La urma urmei,se putea numi un oarecare mod de descoperire şi analizarea gusturilor ei. - Hmm...lasă-mă să mă gândesc...zise el,frecându-şi bărbia în semn de cugetare adâncă.Maşini ! Îţi plac,nu-i aşa ? - Utilitatea acestora este de necontestat.Tocmai de aceea,pentru mine maşina reprezintă mijlocul de transport necesar pentru a mă transporta cât mai repede posibil de la punctul A la punctul B. Luca zâmbi,uitându-se în ochii ei cu o admiraţie aproape evidentă.Era prima femeie întâlnită pe care părea să nu o intereseze absolut nimic din ce le interesa pe majoritatea specimenelor de sex feminin.Părea practică,realistă şi glacială.Dar el ştia bine că nu era deloc o fiinţă atât de rece pe cât lăsa să se vadă la exterior,deoarece fusese deja norocos să guste puţin din pasiunea ei arzătoare.În interior,probabil Lilith păstra într-un mod tainic dorinţe mult mai distincte,mai extravagante,dar şi mai semnificative decât ale tuturor femeilor întâlnite la un loc. - Dar tu ? Ţi-ai pune maşina la dispoziţia acelor femei,care sunt copleşitor de încântate să-şi urce fundul într-una cât mai luxoasă ?întrebă ea cu vulgaritate.Ai face această favoare pentru câteva domniţe frivole ? Poate,pentru o blondă spălăcită ?! - Odata ce le-ar interesa astfel de lucruri,n-ar avea ce să caute în preajma mea,răspunse el prompt. - Haide,nu fi rău,îl îmbie tânăra cu o uşoară viclenie.Măcar o blondă cu figură de provincială,care se emancipează la oraş şi profită de legături familiale pentru a se băga pe sub pielea puştilor de-o seamă cu frate-su.La una dintr-asta mă refeream...rânji Sigrid.O duduie din asta blondină ar merita să-şi trântească fundul într-un Mercedes precum al tău...aşa doar de panaramă...de fiţe ieftine... Luca se strâmbă vizibil deranjat de acele insinuări ridicole.După câteva clipe,oftă epuizat. - De ce trebuie să discutăm despre astfel de nimicuri şi despre astfel de persoane de nimic? Nu îmi doresc decât o viaţă liniştită,în care să nu mă izbesc la fiecare colţ de tot soiul de oportuniste şi de manipulatoare.Mă gândeam că tu ...

Sandy Manase

450

- Că eu nu sunt oportunistă şi manipulatoare precum altele ? pufni Sigrid a lehamite.Te asigur că nu sunt tocmai ce ţi s-ar potrivi ţie pentru termen îndelungat,pentru că sunt mult mai rea decât mă crezi.Eu nu iau bărbaţi ca să-i ţin în scutece,să le toc fulgerător toţi banii,ori sa-i dresez convenabil pentru a-i transforma în soţ model pentru un cămin ireproşabil.Nu...nu...nici una din astea... - Nici măcar nu îmi pot da seama când eşti sinceră,când minţi cu neruşinare,şi când eşti ironică. - Îmi place nespus de mult să mă joc cu vorbele.Cuvintele mi se par o armă atât de puternică,încât nu am nevoie de altceva pentru a cuceri un bărbat.Îţi dai seama ce dezavantajos ar fi fost dacă m-aş fi priceput la cifre ? Cum aş fi sucit minţile unui bărbat arătându-mă maestră într-ale calculelor ? Poate că aş fi putut să ţin socoteala banilor pe care îi cheltui din contul lui de credit,dar cărui bărbat îi place să-i risipeşti banii pe ţoale şi alte prostii feminine ? - Măi să fie!şuieră Luca profund uimit.Aş fi putut să jur că tu eşti materialismul întruchipat.Mi te pot închipui cu uşurinţă cu blănuri de nurcă,de tigru bengalez,ori cu o vulpe încolăcită călduros în jurul gâtlejului tău micuţ şi senzual. - Bietele animăluţe nevinovate!exclamă Sigrid cu o admirabilă sinceritate.Adevărul era că iubea enorm fiinţele necuvântătoare,aşa că n-ar fi încântat-o niciodată etalarea lor post mortem,în văzul lumii,în scop exclusiv frivol. - Să zicem că te cred.Dar bijuteriile,frumoasă doamnă?o iscodi el.Bănuiesc că ai casete întregi,pline ochi cu perle autentice,cu lanţuri de aur,coliere cu pietre preţioase şi,cine ştie câte alte astfel de ra-rităţi elegante,pe care le adoră majoritatea femeilor. - Te înşeli amarnic,zâmbi Sigrid cu satisfacţie,ca şi cum pentru ea era o adevărată mândrie lipsa podoabelor,precum pentru alte femei era o reală satisfacţie posedarea a cât mai multe,cât mai stră-lucitoare şi cât mai costisitoare.O să te mire,dar nu am aproape deloc astfel de lucruri.Totuşi,admit că îmi plac mult cerceii,însă cea mai scumpă pereche nu cred că echivalează cu preţul moderat al unei simple perechi de pantofi.O fi o crimă ori de-a dreptul umilinţă să mărturisesc aşa ceva în faţa femeilor,dar ţie îţi pot dezvălui că nu cred să am mai mult de o pereche de cercei veritabili. - Îţi plac gablonţurile ? întrebă el curios,nereuşind să înţeleagă cum de putea să îi facă plăcere o discuţie despre asemenea tâmpenii.Desigur,cheia misterului era că gusturile lui Lilith erau complet diferite de ale altor femei.În plus,modul în care se exprima,atât de dezinvolt,dar totodată pe un ton conspirator,îl făcea să devină şi mai fascinat de această fiinţă atât de neobişnuită.Avea impresia că el şi splendida brunetă şuşoteau cu răutate pe la spatele tuturor femeilor comune din lume. Sigrid îşi aşeză un picior peste celălalt,iar apoi îşi îndreptă brusc atenţia către nişte scame imagi-nare,făcându-se că le risipeşte cu subtilitate.Atenţia lui Luca se îndreptă de îndată către picioarele sale lungi şi ispititoare,deşi încerca pe cât posibil să rămână concentrat asupra conversaţiei. - Dragul meu băiat,prefer să am bijuterii ieftine,dar să mă înconjor de persoane de calitate.Aceasta mi se pare cu adevărat o afacere excelentă,care îmi poate aduce beneficii mult mai satisfăcătoare decât cele materiale,îl lămuri ea afişând un surâs de-a dreptul răvăşitor. - Totuşi,mi-e greu să cred că bărbaţii nu te-au privilegiat cu nenumărate daruri fine.Nu ai lăsat pe nici unul să-ţi orneze preafrumosul gâtlej cu vreun colier cu cristale swarovski,ori să-ţi pună vreun inel cu diamant pe degeţel ? - Iar apoi aş fi clipit frumos din gene şi i-aş fi explicat că eu cred în iubirea necondiţionată ? râse ea profund dispreţuitor. Îşi atinse gleznele în treacăt,ca şi cum prin acele atingeri suave i-ar fi demonstrat lui ce ar fi putut să pipăie cu încredere,dacă ar fi lăsat deoparte toată reticenţa,rigiditatea şi insuportabila-i opoziţie. - Nu,frumosule.Mulţi din cei care oferă astfel de daruri scumpe,vor să le răscumpere neapărat.Iar eu...zise ea cu o sclipire maliţioasă în priviri.Eu nu sunt femeie pentru patul oricui,deşi cu tine aş împărţi până şi podeaua. - Lilith...

Joaca de-a destinul

451

- Sau pământul rece,sau apa dintr-un râu,sau o căpiţă de fân,sau creanga unui copac...oh,fir-ar să fie...chiar şi în foc dacă ar fi cu putinţă.Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să ard alături de tine. - Nu mă mai batjocori,mormăi el intimidat de remarcile ei perverse.Era incredibil că el credea că îl hărţuieşte necontenit dar,în acelaşi timp,nu putea să îşi imagineze că Lilith se simţea cu adevărat atrasă de el.Ştiu că nu mă placi,replică el ursuz. - Atât timp cât nici tu nu mă placi,iar sentimentul este reciproc,cred că te simţi mulţumit,nu-i aşa? Ori ai vrea să sufăr,Luca?întrebă ea pe un ton dubios de dulceag.Ai vrea să te iubesc nebuneşte şi tu să nu îmi împărtăşeşti dragostea ? Nu-i aşa că te-ar încânta o astfel de perspectivă dureroasă? Să îmi dai un şut în fund,iar apoi să mă trimiţi la dracu',în timp ce tu te tăvăleşti cu femei măritate ! - Dumnezeule ! strigă el stupefiat.Ce-i cu versiunea asta atât de ciudată ?! - Nu recunoşti că te-ar extazia ?! rânji Sigrid cu dispreţ.Eşti acelaşi ticălos laş dintotdeauna. - Despre ce dracului vorbeşti,fiinţă ?! răcni acesta şi mai derutat. - Ce-ai zice dacă ţi-aş dezvălui că-ţi plac femeile cu alură de mătuşică,situaţiile excesiv blamabile şi ruşinoase,dizgraţia şi înjosirea cele mai precare de dragul unei fuste ?! continuă ea să-l atace cu aceeaşi însufleţire pătimaşă. Sărmanul Luca clătină din cap cu atâta vehemenţă şi disperare,încât fetei îi fu pentru un moment milă,conştientizând că trebuia să o lase mai moale.Dacă o ţinea în ritmul acesta torturător,nu avea să-l ajute să-i revină memoria,ci urma să-l facă să ajungă de urgenţă la spitalul de boli nervoase şi psihice.Văzând că ea tăcu,Luca îndrăzni să întrebe : - S-a întâmplat ?! S-a întâmplat atrocitatea aceasta cu adevărat ? Răspunde-mi ! zbieră el furios. Citindu-i enorma îngrijorare pe chipul frământat,Sigrid fu de părere că ar fi mult mai convenabil ca nociva perioadă în care i se spălase creierul de o femeie,să rămână veşnic dată uitării,deoarece nu ar fi fost nicio pagubă să uite câtă dezamăgire provocase persoanelor din preajma sa din cauza acelei relaţii condamnabile din trecut. - Nu,minţi Sigrid în numele purei indulgenţe.Dar consider că ai fi foarte potrivit să joci rolul unui băiat naiv,manipulat de o femeie bătrână şi divorţată.Ai muşca momeala mai ceva decât un peşte flămând de pe fundul celui mai pustiu lac. - Fii serioasă,răsuflă tânărul uşurat,crezând că totul fusese doar o glumă proastă de-a diabolicei fete.Niciodată nu aş accepta alături de mine o fiinţă de care altul s-a dispensat.Adică,un bărbat divorţează şi scapă de pacoste,iar eu o primesc cu braţele deschise?Atât de imbecil mă crezi ?! Sigrid i-ar fi povestit cu lux de amănunte istoria completă a imbecilităţii sale lamentabile,dar îşi păstră toleranţa la aceleaşi cote generoase,străduindu-se să clatine cât mai convingător din cap. - Bineînţeles că nu! o aprobă şi acesta cu tărie,începând să se plimbe de-a lungul strâmtei cărărui dintre morminte,în timp ce îşi ţinea discursul pe un glas la fel de neşovăitor.Ştiu că mă consideri un puşti naiv,timid şi destul de nepriceput în privinţa femeilor,dar niciodată nu mi-aş lăsa raţiunea subjugată într-un mod atât de dezonorant,susţinu el.Mai mult decât atât,ipoteza ta se referea la o femeie căsătorită ! Sau era vorba despre una divorţată ? întrebă el derutat,încât pentru un moment nici Sigrid nu ştiu cum anume să-i răspundă.După câteva clipe de cugetare,răspunse fără ezitare. - Căsătorită şi divorţată. - Păi,ori una,ori alta,zise el pe un ton repezit,ca şi cum s-ar fi târguit la piaţă.Hotărăşte-te odată ! Întărâtată fiindcă Luca începuse să îşi recapete autoritatea,impunându-se cu uşurinţă în cadrul conflictului,fata decise să nu se lase intimidată.Dacă pretindea în continuare că discutau de o sim-plă situaţie ipotetică,nu ar fi avut cum să-l umilească sau să-l rănească prin răscolirea trecutului. - Căsătorită,iar apoi divorţată. - Iar eu când se presupune că am o relaţie cu o astfel de femeie ? În timp ce este măritată,ori după divorţul ei ? întrebă el profund dezorientat. Pe chipul lui Luca se citea o adâncă nelinişte,ca şi cum s-ar fi aflat anchetat la procesul vieţii sale.

Sandy Manase

452

Sigrid râse şi se sprijini cu spatele de crucea de marmură din spatele său.Îşi duse un deget spre buze,îl introduse suav între acestea,şi păru că îşi rezervă câteva clipe pentru a se gândi,ca şi cum ar fi disecat o problemă deosebit de spinoasă. - Hmm...ca să complicăm puţin scenariul,haide să zicem că doamna este căsătorită.Iar tu...tu eşti puştiul care-i este amant.Deci,presupunem că dumneaei este o doamnă respectabilă,inteligentă şi generoasă,că totul este la superlativ la dânsa,dar ...dar este căsătorită în mod legal cu alt bărbat ! Luca îşi plecă privirea profund umilit.Totul era doar o poveste abjectă şi netrebnică,dar se simţea prost chiar şi într-această postură imaginară pe care fata i-o atribuise.Se gândi că Lilith schimbase detaliile în mod absolut parşiv,cu scopul exclusiv de a-l conduce la limitele înjosirii orgoliului său masculin.Situaţia i se părea de neconceput fictivă fiind,darămite să fi fost nevoit să fie pus într-o astfel de poziţie degradantă în realitate.Nu,pentru nicio femeie nu se merita un astfel de sacrificiu ! - Ei bine,povestea ta are o fisură,afirmă el triumfător.Dacă ea este o femeie respectabilă,de ce-şi înşală soţul cu un mucos ordinar ?! De ce nu-şi vede de căsnicia ei şi atrage băieţandri în plasa ei ? Cumva soţul ei este un om rău şi abuziv ? - Nicidecum,zise Sigrid şi-şi muşcă buza într-un mod senzual,de parcă şi-ar fi făurit deja în minte portretul acelui bărbat.El este un om minunat,înţelegător,inteligent,şi mult prea bun pentru o soţie ca dumneaei.Acesta este scenariul,afirmă Sigrid cu o sclipire victorioasă în privire. - Dar ai spus că nici ea nu este o femeie oarecare.Ai presupus că este cu adevărat deosebită.Te contrazici ? Nu ai voie să schimbi detaliile. - Deloc,dar să nu scăpăm din vedere că,pe vremuri,căsătoriile rezistau în faţa unui foc de paie,pe când azi,căsătoriile sunt nişte focuri de paie.Revenind la domniţă,te asigur că nu mi-am propus să schimb detaliile poveştii ca să obţin avantaj în faţa ta.Eu joc cinstit,clipi ea fermecător din gene. - Atunci cum justifici chestiunea precedentă?Am convenit că femeia asta pare perfecţiunea însăşi. - Cu toate acestea,dragul meu,orice femeie îşi are cusururile sale,iar acesteia îi place nespus de mult să manipuleze,să influenţeze,să dirijeze totul după bunul său plac femeiesc,zise ea.În rest,nu rectific,ci reiterez : într-adevăr,ea este o femeie ireproşabilă. - Un specimen pe care l-aş ocoli în mod cert,declară el cu dezgust.N-aş lăsa niciodată o femeie să mă controleze,fiindcă acesta este un lucru profund înjositor pentru un bărbat.I-ar anula voinţa. La auzul acestei neclintite declaraţii,Sigrid se ridică şi se apropie de Luca.Dintr-odată,fără niciun alt averstisment prealabil,începu să îşi frece trupul de al lui,făcând abstracţie de haine,de faptul că se aflau printre morminte,de orice altceva care n-avea legătură cu dorinţa strict carnală. - Zău ? întrebă ea cu răutate. Nici pe una care ar avea trupul şi chipul meu ? Adu-ţi aminte,îi şopti fata.Tot printre aceste morminte ne aflam când mi-ai mărturisit că mă consideri frumoasă. - Eşti...eşti într-adevăr ispititoare...murmură el cu răsuflarea întretăiată. Stăpânindu-şi firea din răsputeri,dar deopotrivă şi acea poftă sexuală care-i fusese stârnită,Luca încercă să refacă distanţa dintre ei,dar tocmai într-acea clipă,fata îi atinse în treacăt zona trupească cea mai sensibilă,fără să aibă strop de pudoare. - Nu ţi-ar plăcea să te laşi mângâiat de către mine? Sunt o femeie cam brutală,adesea vulgară şi revoltător de insensibilă,dar îţi jur că aş fi tandră cu tine,dacă asta ţi-ar fi dorinţa. Tânărul înghiţi în sec şi strânse aprig pumnii,dar reuşi să abuzeze de toată voinţa rămasă pentru a se sustrage din capcana seducătoare,care aproape că-i reuşise abilei brunete. - Să revenim la cazul nostru ipotetic.După cum ziceam,eu n-aş permite niciodată ca o femeie... - Oh,dar taci,îl întrerupse ea exasperată.Toţi ziceţi astfel până când daţi peste una care vă joacă pe degete şi face din voi un căţeluş obedient. Se aşeză îmbufnată pe marginea cavoului,şi îşi încrucişă braţele în semn de protest făţiş.Se părea că răscolirea trecutului nu-i făcea prea mare plăcere nici ei însăşi,dar zise în continuare : - Ce rost are să te mai numeşti bărbat,dacă te afli la cheremul unei femei ?

Joaca de-a destinul

453

- Situaţia cea imaginară ori întrebare generală ? - Mai bine nu generalizăm,căci n-am ajunge la un răspuns suficient de concret,iar eu îmi doresc să obţin un răspuns cât mai limpede.Aşadar,presupunem că femeia căsătorită are o relaţie cu tine,că este iubita ta,dar în acelaşi timp încă poartă numele celuilalt,cu infinită lejeritate.Presupunem că te ţine de mână şi se plimbă în mod caraghios cu tine pe stradă,ca şi cum s-ar amăgi că mai are încă o dată şaişpe ani.Presupunem că,în timp ce se expune cu tine,femeia continuă să rămână căsătorită cu celălalt bărbat,iar tu nu eşti decât un micuţ dobitoc naiv,care crede că poate redescoperi într-însa toată esenţa sublimului,pe care nu a fost capabil să o dezvăluie distinsul său soţ.Presupunem că,în diverse cercuri sociale,oricine ar putea să te întrebe cu uşurinţă dacă eşti fiul doamnei. - Îţi baţi joc de mine ? întrebă Luca privind-o cu ochi ce scăpărau din abundenţă scântei. - Nu,scutură Sigrid din cap cu fermitate.Ce n-ai înţeles ? Dar este o poveste atât de simplă şi de ridicolă ! Uite,o să îţi mai explic încă o dată esenţialul,zise tânăra cu o aparentă generozitate.Ea este soţia unui alt barbat,dar totodată se declară iubita ta.O situaţie admirabilă,nu-i aşa ? - N-ai vrea şi să locuiesc în casa soţului ei ?! râse Luca profund batjocoritor.Haide,o îmbie el cu cinism.Introdu şi varianta cum că aş fi în stare să mă adăpostesc prin casele altor bărbaţi,de parcă aş fi ultimul pripăşit din lume.Mai lipseşte şi să zici că mă tăvăleam cu această respectabilă duduie printre aceleaşi aşternuturi unde-şi petrecuse noaptea nunţii cu celălalt.N-ar fi fost de-a dreptul penibil,Lilith ? Aş fi fost cel mai mare ratat şi cretin de pe faţa pământului ! Sigrid întoarse capul îngrozită,şi privi către mormintele din depărtare,deoarece era tulburată din pricina faptului că el nimerise finalul poveştii atât de exact,dar totodată fiind şi teribil de scârbită fiindcă-şi amintise acea perioadă mizerabilă,ce-i pricinuise până şi ei însăşi un rău la fel de mare. - Nu lua lucrurile atât de personal,zise tânăra pe un glas şoptit.Era vorba despre o situaţie a unui băiat oarecare,nu de a ta,dragul meu.Tu nu te-ai putea niciodată comporta astfel,nu-i aşa? întrebă Sigrid cu o tentă de tristeţe copleşitoare în glas. Luca se azvârli în genunchi,lângă locul unde stătea aşezată fata,iar apoi îi luă una dintre mâini într-ale sale,silind-o să-l privească în ochi,deşi Sigrid încercă să se eschiveze. - Jură-mi că nu mă crezi atât de prost şi de nemernic,Lilith.Nu poţi să mă consideri atât de nătâng încât să accept să mă etalez cu femeia altuia.Asta crezi că ar fi o adevărată mândrie?Ar putea să fie o regină,însă eu aş rămâne doar mucosul care este arătat cu degetul de către toţi ! - Să le ia dracu' pe toate femeile din lumea asta ! răcni Sigrid.Nici una n-avea dreptul să-ţi facă aşa ceva,dragul meu.Câtă meschinărie,câtă neruşinare,câtă ticăloşie !!! Cuvintele denigratoare din întreaga lume nu-mi ajung pentru a descrie comportamentul femeilor de teapa asta ! - Dar este o situaţie imaginară,nu-i aşa ? întrebă el derutat şi îngrijorat.Lilith,jură-mi... - Îţi jur,dragul meu,zise ea înduioşată.Niciodată nu s-ar întâmpla aşa ceva în realitate.Este doar o situaţie dizgraţioasă şi degradantă,pe care am inventat-o eu doar să-mi bat puţin joc de tine.Oh,dar iartă-mă,Luca.N-aveam dreptul să-ţi atribui un rol de slugă nici măcar în glumă.Şi al unei femei pe deasupra ! râse ea a amărăciune.Uite...vezi...totul este o invenţie amuzantă.Cum să te subordonezi tu unei femei?Cum să-i permiţi tu să te îndrume unei simple femei ?! Cum să devii tu bătaia de joc a tuturor doar din cauza unei femei ?! E o glumă,Luca ! Bucură-te,căci este doar o glumă,dragule ! Luca începu să râdă şi el,molipsit fiind de entuziasmul autentic al fetei.Sigrid râdea cu poftă,dar numai ea ştia câtă compasiune exista în sufletul său pentru acel adolescent care fusese amăgit de o cucoană ce-şi dorise să-şi procure un soţ mai proaspăt decât anteriorul.Cum îndrăznise să-l supună atâtor suferinţe pe un biet băiat ?!Oh,dar probabil scopurile sale domestice fuseseră cu mult mai importante decât însuşi Luca.Ce-i păsa ei că-l obligase să se confrunte cu batjocura oamenilor ?!Ce conta demnitatea,orgoliul şi moralitatea lui ? Avea importanţă că făcuse un târg acceptabil.Luca nu avea decât să renunţe la familie,prieteni,la orice altceva care nu se potrivea scopurilor ei.Ce naiba?! Doar ea comanda,nu mucosul care i-ar putea fi fiu.Stai,urma să-i fie soţ ! O afacere...era o afacere

Sandy Manase

454

excelentă,si nimeni,absolut nimeni nu putea să-i distrugă socotelile ! Sigrid încuviinţă din nou,printre zâmbete multiple şi priviri îmbătate de euforie. - O glumă,Luca ! Nu o să mai discutăm niciodată despre tâmpenia asta,pentru că e doar o glumă ! - Nici că putea să fie altceva ! răspunse el profund uşurat. - Dar...zise ea pe un ton prevăzător.Ia aminte,Luca.Să nu păţeşti precum tânărul din situaţia cea imaginară pe care am inventat-o.Niciodată să nu permiţi unei femei să te manipuleze ! - Niciodată ! repetă el cu tărie.Cum să se bage o femeie în treburile mele ?! Nu sunt un mucos ! - Exact,Luca ! îl aprobă şi Sigrid cu încrâncenare.Nu o să îngădui nici uneia să te tragă după fusta ei ca pe un ţânc amărât.Să îşi caute alt puşti dacă simte nevoia de domesticit bărbaţi.Să îşi caute,să îşi caute în lumea largă ! Tu nu o să joci rolul acesta umilitor.Chiar şi de-ai fi picat într-o astfel de mocirlă,te-ai fi ridicat,te-ai fi scuturat şi ai fi mers înainte ! Sunt convinsă că astfel ai fi făcut. - Mă bucur,surâse el.Mă bucur nespus de mult că ai încredere în mine.Crede-mă,nu sunt prost. - Oh,nu eşti,nu eşti ! Dar uneori femeile,mai ales cele care au mai avut şi alţi bărbaţi,dobândesc o abilitate din ce în ce mai excelentă de manipulare.Iar dacă tu te vei îndrăgosti de una dintr-astea,o să fii într-atât de orbit,încât o să-i crezi toate lamentările ipocrite şi îndrumările la fel de făţarnice. - Nu,niciodată,clatină el din cap cu îndârjire.N-aş pica într-o asemenea cursă de prost gust.Dar nu pricep deloc de ce mă faci personajul unor astfel de situaţii degradante.Oare batjocorirea pe seama mea îţi face o plăcere nebună şi sadică ? De ce ai vrea să mă chinui ilustrându-mi astfel de fapte ? - Nicidecum,dragul meu.Din contra,cred că voinţa-ţi puternică,dar şi curajul pe care-l posezi din plin,îţi permit să te transpui chiar şi în astfel de roluri.Nu am vrut să te tulbur,doar am crezut... - Înţeleg...înţeleg...zise el derutat.Dar trebuie să îţi dai seama că sunt şi eu un om care simte,care poate să sufere de pe urma vorbelor tale atât de nechibzuite şi de ofensatoare... Şi,după o tăcere chinuitoare,în care Sigrid se simţi copleşită de o avalanşă de remuşcări,îşi regăsi puterea şi îndrăzneala necesare pentru a rosti în continuare,pe un ton mustrător: - Oh,dar oare ce ţi-ai dori tu,tinere ? Să-mi asum rolul de mamă care te ocroteşte şi îţi îndrumă cu o excesivă grijă fiecare pas pe care-l execuţi ? Să-ţi urmăresc fiecare mişcare cu un ochi de vultur,ca nu cumva să cazi pradă cine ştie cărei mari nesăbuinţe ?Un astfel de rol nu mi s-ar potrivi nicicând! Ameţit cu desăvârşire de înflăcărarea cumplită a tuturor mărturisilor sale,Luca se hotărî să se uite în ochii ei căprui,convingându-se astfel dacă profunzimea celor dezvăluite putea să se regăsească în privirea ei pătrunzătoare.Surprins,fu nevoit să admită că tânăra nu-şi asuma doar un simplu rol pentru a-l tachina sau a-l persifla într-un mod absolut răutăcios,ci simţea cu adevărat cele zise.Nu încăpea nici urmă de îndoială că,dacă el reuşise să se transpună într-această situaţie imaginară,cu atâta credibilitate,cu siguranţă şi fata îi urmase exemplul,tratând lucrurile cu o seriozitate identică. - În vecii vecilor n-ai putea să-mi atribui un astfel de rol matern şi grijuliu,fiindcă pasiunea care zace în adâncul meu nu mi-ar îngădui să mă mulţumesc cu un rol de călăuză înţeleaptă.Mă vezi tu pe mine alergând după tine,trăgându-te de mânecă,pentru ca nu cumva să faci vreo prostie?Dar nu ai decât să îţi semnezi propria condamnare,să te autodistrugi până la nimicire totală,să alegi mereu cărările cele mai obscure,devastatoare şi desfrânate ale vieţii.Nu vreau să fiu partenera nobilă,care te ajută şi îţi este veşnic prietenă devotată.N-ai decât să te descurci singur întotdeauna,tinere ! Luca văzu limpede că Lilith vru să mai completeze ceva,poate că o ironie mai sângeroasă şi mai insuportabilă,dar se înfrână cu brio,căci în ochii ei flăcările se domoliră,iar privirea deveni senină. - Ştii...cineva mi-a spus odată că noi n-am putea să fim niciodată doar prieteni...că sensul amiciţiei ar fi denaturat dacă am încerca să menţinem o astfel de relaţie...cred că avea mare dreptate. - Pentru că mă vezi mai mult ca pe un soi de adversar ? întrebă tânărul în mod iscoditor. - Nu tocmai,zise ea încurcată.Când mă lupt cu tine,am impresia că mă lupt cu mine însămi. Fata se ridică şi-i oferi mâna ei,iar Luca acceptă cu o uşurinţă incredibilă. - Hai să plecăm.Dacă tot am purtat această discuţie în cimitir,considerăm îngropat subiectul.

Joaca de-a destinul

455

- Îngropate fiind şi astfel de deprinderi ruşinoase,încuviinţă tânărul voios.Ce umilinţă ! Auzi,un bărbat să fie manipulat de o femeie,iar el nici măcar să nu-şi dea seama ! Biet nefericit ! zise Luca în mod compătimitor.Ştiu bine că există o sumedenie care se lasă astfel influenţaţi,care ar fi în stare să le dea raportul cu minuţiozitate domniţelor,dar este o ruşine ! Eu nu mă încadrez printre aceştia ! Sigrid îşi aminti de câteva scrisori pe care i le trimisese odinioară.Nu încăpea urmă de îndoială că naivul îi arătase fiecare rânduleţ celeilalte.De fapt,atunci fusese momentul crucial în care tânăra îşi pierduse complet toată încrederea într-însul,căci pentru fată fusese intolerabil să accepte că acesta ajunsese într-o stare de dependenţă atât de deplorabilă,ca şi cum n-ar mai fi avut creier,trebuind să apeleze la sfaturile unei femei ! Oh,cât de mult ar fi râvnit să-i răcnească în faţă că e un imbecil fără pereche,dar îşi aminti de discuţiile cu Eduard.Îşi aminti că nu Luca fusese vinovatul principal. Treptat,în timp ce se îndreptau către vilă,fata îşi potoli toate acele impulsuri răzbunătoare,datorită poveţelor lui Eduard.Bărbatul îi explicase de multe ori cum ajunsese Luca să fie influenţat într-un mod atat de iremediabil,iar ea începu să înţeleagă treptat ce i se părea de-a dreptul inexplicabil.De fapt,bărbatul îl considerase mereu un soi de victimă,iar mulţumită lui Eduard,Sigrid se îmbunase şi acceptase că vinovăţia lui Luca nu era într-atât de condamnabilă pe cât părea.De fiecare dată,când reuşise să se abţină să nu-i destăinuie cât de mult îl dispreţuieşte,datora această înfrânare numai lui Eduard.Mai mult decât compătimire pentru Luca,ea îi datora recunoştinţă acestuia,fiindcă el fusese cel care îi înfăţişase realitatea atunci când minciunile din jurul său deveniseră de nesuportat. - Dar tu crezi că există astfel de femei,Lilith ? întrebă el dintr-odată. Ea încuviinţă din cap,iar Luca păru străbătut de un fior de silă.Apoi,se încumetă să întrebe iar : - Şi care crezi că ar fi pedeapsa binemeritată pentru astfel de fiinţe meschine ? - Pedeapsă...murmură Sigrid profund gânditoare.Oh,da ! Pedeapsa cea mai cumplită ar fi tocmai să o ia de soţie.Ar putea ca naivul s-o ia de nevastă pentru a stârni astfel aversiunea şi amărăciunea părinţilor lui,pentru a o face demnă de dispreţ printre egalii ei,dar deopotrivă de-a dreptul ridicolă printre prietenii săi.Astfel ar azvârli-o într-o societate în care s-ar simţi nelalocul ei şi în care numai ruşinea ar trebui să o acopere,copleşind-o de pătrunzătoare remuşcări,făcând-o astfel să simtă toate nenorocirile pe care le-a atras asupra celui pe care pretinde că-l iubeşte.Da,astfel de femei merită să-şi vadă visul împlinit,pentru ca mai apoi să-l contemple cum se sfarâmă în toată oroarea lui ! - Şi dacă s-ar complace ? Dacă n-ar interesa-o decât să-şi vadă ţelul îndeplinit în pofida a orice ? - Ar fi dovada cea mai concludentă că iubirea ei este josnică şi mizerabilă.Tipica dragoste a unei mahalagioaice cu aere de cucoană,care nu ştie cum să facă pentru a contracta cât mai repede cu pu-tinţă o căsătorie avantajoasă.Prin această acceptare ar demonstra făţiş că nu-i pasă nicio fărâmă de oprobriul care l-ar urmări şi hăitui toata viaţa pe bietul tânăr,căci în loc să capete înţelepciune din prostiile tinereţii,ea n-ar face decât să-l împingă şi pe băiat să-i urmeze exemplul cel nesăbuit.L-ar conduce exact pe acelaşi drum eşuat pe care a mers ea însăşi la aceeaşi vârstă,i-ar ruina tinereţea întocmai prin aceeaşi greşeală nesocotită,l-ar condamna să îndure povara unei erori leite cu a ei.Nu ar face decât să-l transforme treptat într-un ratat,fiindcă atunci când îşi va fi dat seama de ceea ce a înfăptuit,va fi deja mult prea târziu pentru a mai scăpa de sila şi dispreţul faţă de el însuşi.Da,legea îi va permite să-şi recapete libertatea,dar niciodată nu îşi va mai recupera demnitatea neştirbită de odinioară.Desigur,cealaltă alternativă ar fi să se conformeze cu această viaţă de câine şi să îşi ducă traiul de pe o zi pe alta,simulând pacea şi fericirea unui cămin desăvârşit,în timp ce lanţul gros de la gâtul său o să ruginească precum însăşi zilele sale.O existenţă veşnic caraghioasă,privită fiind de cei din exterior,dar ce ar putea să se convertească într-una suportabilă ori chiar satisfăcătoare,dacă naivul este îndeajuns de orb şi suficient de maleabil în mâinile unei femei. - Groaznic...şopti Luca.Te rog să nu mai vorbim despre astfel de perspective demne de milă. - Am promis că nu o să mai fac asta,dar tu m-ai stârnit,se justifică fata.Acum totul e încheiat. - Îţi mulţumesc.Nu-mi place să ascult astfel de lucruri.Este ca şi cum m-ar răni pe mine însumi...

Sandy Manase

456

Capitolul 63

Femeia aceasta tânără,în care radiază pătrunzătoare unde nervoase,de parcă e

învăluită într-o aură a sexualităţii,va mai fi răsturnată pe pat,picioarele acestea,cine ştie,desfăcute,se vor mai frânge de voluptate,iar mâini bărbăteşti vor mai tresări de căldura acestor coapse care dau fiori fluizi,poate tocmai pentru că simţi că firul viu

al gândirii acestei femei trece şi prin rădăcina lor gingaşă. ~ Camil Petrescu ~

Următoarea dimineaţă,Sigrid nu-l lăsă pe Luca nici măcar să iasă bine din camera sa,că-l şi trase cu repeziciune în aşa-zisul ei dormitor provizoriu. - Dumnezeule!Dar eşti chiar incredibilă,fiinţă! Cât o să mă mai hărţuieşti ? Ea se prefăcu profund jignită de vorbele lui.Se trânti pe pat,afundându-şi chipul în pernă,după care se porni pe un plâns de-a dreptul isteric. - Lilith…iartă-mă.Dar…dar te comporţi atât de nepotrivit ! Se apropie de ea cu o precauţie exagerată,moment în care tânăra îl trase pe nepregătite pe pat şi izbucni în hohote de râs răsunător de obraznice. Întinşi unul lângă altul,privindu-se intens şi cu ochii sclipind de dorinţe tainice,rămaseră ambii într-o plăcută tăcere,părând mult prea marcaţi de intensitatea unei banale clipe,care deveni magică prin sensul ei mistic.Apoi,Luca îi şterse lacrimile şi zâmbi şi el,fascinat fiind de surâsul răutăcios ce se îmbina perfect cu ochii sinceri şi privirea angelică. - Râs de demon şi lacrimi de înger…promit să nu mă mai mire nimic la tine. Sigrid se ridică şi se îndreptă sprintenă către dulapul său.Când îl deschise,Luca rămase profund şocat de multitudinea hainelor,iar ea îi împărtăşi confuzia. - Tocmai de asta vreau să mă îmbrac azi după gustul tău.Părerea mea nu contează.Consideră că sunt păpuşa ta.Alege culoare,material,stil.Exact ce vrei tu ! Luca fu realmente şocat de acea invitaţie,deşi un chef nebunesc de a pune în aplicare propunerea cea senzuală,se trezise în el în mod ciudat şi brusc.Vru să se ridice şi să fugă din cameră pentru a se eschiva,dar fata îi apăsă umerii cu toată forţa de care era capabilă,obligându-l să rămână aşezat. - Fă-mi favoarea asta de bunăvoie,dragule.Te asigur că este mult mai plăcut la ce te supun eu.Îţi amintesc că tu ai abuzat de această mişcare într-un mediu mult mai dizgraţios decât acesta,şi m-ai umilit,forţându-mă să stau în genunchi.Deci ? Luca înghiţi în sec.Era total confuz.Ea îi plătea răul cu bine ?Nu,Lilith era cea care făcea ca până şi teribila răzbunare să fie dulce,suportabilă şi incitantă.Acesta era pregătit să recompenseze toate răutăţile când fata fu din nou goală în faţa lui.Îşi dorea să înlocuiască toate blestemele cu vorbe încântătoare şi declaraţii autentice de amor. - Stai acolo ! îi strigă ea,când remarcă mişcarea lui imprevizibilă.Ştiu ce-ţi trece prin cap,netotule ! El o ascultă şi rămase aşezat cuminte,după care Sigrid începu să-i fluture prin faţa ochilor o mulţime de haine care mai de care. - Asta ? Sau asta ? Ah,nici asta ?! Dar Luca îşi luase rolul în serios şi nu se lăsă uşor plictisit.După jumătate de oră,Sigrid probase aproape toate rochiile din dulap,pentru ca el doar să strâmbe din nas şi să găsească câte un defect la toate.Totuşi,corvoada nu fu dezagreabilă pentru nici unul din cei doi.Luca prinsese curaj,făcea

Joaca de-a destinul

457

observaţii foarte îndrăzneţe şi o conducea de fiecare dată în faţa oglinzii,explicându-i de ce aceea nu era ţinuta tocmai potrivită.Iar Sigrid îi adora refuzurile… - Uite,vezi...ţi se observă până şi frumoasa lenjerie dantelată prin voalul ăsta extrem de subţirel,o lămuri el,strecurându-şi mâna cu neruşinare pe sub materialul transparent al rochiei. Fata se propti cu mâinile de oglindă şi gemu înăbuşit. - Încearcă să nu mă mai atingi în timp ce le probez. - O să mă străduiesc,zâmbi el şmechereşte. Dar nu se strădui mult,căci la următoarea rochie mâinile lui colindau pe sânii fetei fără pudoare. - Nu…decolteu mult prea uriaş…mormăi el nemulţumit.Iar tu ai sânii atât de micuţi,ca unii de copilă.Trebuie ceva care să-ţi pună în evidenţă partea asta indiscutabil de atrăgătoare,concluzionă el,când mâinile sale desenară fugitiv curburile voluptoase ale feselor fetei. - Ţi-am zis să nu mai… - Desigur. Se îndreptă spre dulap şi înşfăcă o rochie neagră,pe care i-o depuse apoi în braţe cu un gest plin de siguranţă,ce nu putea să însemne decât un singur lucru. - Vrei să spui că până acum… ? - Da.Am ştiut din prima clipă ce ţi se potriveşte.Cu asta o să te îmbraci. Sigrid îmbrăcă rochia neagră cu mişcări lente,lascive,aranjându-şi-o cât mai bine cu putinţă sub privirile lui,care încuviinţau din plin de astă dată. Tânăra se aşeză apoi în faţa oglinzii şi începu să se machieze.Când ajunse la ruj,Luca o şi avertiză pe o voce teribil de senzuală. - Roşu…aşa l-ai avut întâia dată când te-am cunoscut şi prima oară când te-am sărutat.Aşa îl vreau acum şi întotdeauna.Buzele tale nu mai pot fi altfel decât roşii,însângerate,fiindcă nu le mai concep într-o altă nuanţă decât aceasta. Când săvârşi şi cu această operaţiune de înfrumuseţare,Luca se ridică din nou şi luă peria de pe măsuţă,strecurând-o uşor prin părul ei negru. - Hm...ce păpuşă cuminte…o lăuda el,în timp ce o pieptăna încet,cu o delicateţe înfiorătoare.N-am bănuit că vipera nu-i veninoasă chiar tot timpul. - Veninul mai trebuie şi acumulat uneori.Dacă-l împrăştii mereu,cum aş putea să strâng canitatea necesară pentru o doză mortală ? Luca o trase de păr cu mare brutalitate,încât fata scăpă un urlet dureros. - Nu mai vorbi despre moarte,Lilith ! Nici în ziua de astăzi nu ştiu cum şi de ce mi-a fost răpită iubita.Presimt că nu o să înţeleg niciodată. - Sigrid ! tună ea furioasă,răsturnând absolut toate nimicurile de pe mica noptieră.Mereu Sigrid ! O să scap de ea vreodată ? Într-atât de mânioasă şi de orbită de gelozie era,încât aproape uitase că se înverşuna împotriva ei însăşi.Cea mai aprigă rivală,cea mai odioasă piedică,cea mai răvăşitoare amintire de neşters era ea! Treptat,îşi redobândi calmul.Ea trebuia să se înlăture pe ea.Absurd,dar nu imposibil.Putea s-o facă. Se ridică mult mai liniştită,ba chiar zâmbindu-i misterios tânărului. - Iartă-mi răbufnirea asta.Sunt o femeie nebună.Am iubit o singură dată în viaţă,dar l-am adorat atât de mult,încât aproape că mi-am stâlcit minţile. Luca păru stupefiat la auzul mărturisirii sale.Pe cine iubise?Fir-ar să fie,el fusese încredinţat că aceasstă fiinţă ciudată îl plăcea,iar acum afla că un alt bărbat îi răpise cu adevărat inima.Şi gelozia reînvie.Prin venele lui începu să curgă acelaşi venin puternic de dinainte,iar uriaşa posesivitate i se reactivă instantaneu. O înşfăcă de mână şi-i suci braţul,până ce ea reuşi să-i ofere un mic sărut pe buze pentru a-l îmbuna şi îndupleca să n-o mai chinuie.

Sandy Manase

458

- E mort individul ? întrebă Luca supărat după ce-o eliberă din strânsoare. - Da.Este mort la fel ca şi Sigrid,încuviinţă ea în timp ce-şi masa braţul. - Te-am rănit atât de rău ? - Nu,căci meritam.Cred că ar fi trebuit să precizez că el nu mai există.S-a dus în paradis,şi poate că acolo s-a întâlnit cu adorata ta Sigrid.Iar noi...şopti ea în mod conspirativ,în timp ce îndrăzni să se apropie şi să-i mângâie obrazul.Noi am rămas împreună pentru a înfrunta iadul de pe pământ. Luca oftă şi sărută cu tandreţe mâna ce-i dezmierda chipul,aceeaşi pe care acum câteva clipe ar fi fost capabil s-o distrugă sub impulsul geloziei. - Hai mai pe seară să ne urcăm în maşină şi să facem o scurtă plimbare,zise ea cu blândeţe.Te rog.

ooo

- Opreşte aici ! îi strigă Sigrid deodată. - De ce m-ai pus să o iau pe drumul ăsta ? De ce ai vrut să ieşim din oraş ? - Opreşte,opreşte ! Mă enervezi teribil cu întrebările tale pedante ! Luca puse o frână bruscă şi o privi derutat. - Suntem în mijlocul unui câmp.Ce vrei ? - Coboară ! Ieşi,izbi portiera cu furie şi se rezemă cu spatele de ea.Fata îl apucă de mână şi încercă să-l tragă după ea,în ciuda indispoziţiei afişate de către acesta. - Hai să ne urcăm pe capotă,iubitule ! - Lilith,eşti nebună ! Termină cu jocurile ! M-am săturat de invenţiile tale. Aruncându-i o privire nepăsătoare,ea se căţără cu uşurinţă pe capota automobilului şi se întinse cu atâta dezinvoltură,de parcă s-ar fi aşezat pe cel mai moale pat,şi nu pe tabla deloc confortabilă. - Nu ştii ce pierzi… După un sfert de oră,Luca se afla tot în picioare,numai că avea un chef nebunesc să se urce şi el lângă tânără.Razele astrului nocturn erau într-atât de puternice,încât scăldau chipul fetei relaxate într-o lumină minunată,şi totodată ofereau întregului peisaj înconjurător o alură mistică.Deşi Luca chiar îi era fidel lui Sigrid,era incapabil să o respingă total pe Lilith,iar absolut totul la acea fiinţă,îl atrăgea într-o manieră cu adevărat halucinantă şi devastatoare. Fără să spună o vorbă,se ridică şi el pe capotă,întinzându-se lângă trupul ei fierbinte,ce-l îngrozi când îi constată acea căldură insuportabilă. - Dar ce-i cu tine ?Ai febră ? Parcă arzi ! Ea râse o vreme,după care îi explică,încă amuzată de reacţia lui alarmată. - Oh,de câteva zile ţin sechestrată înăuntrul meu o dorinţă uriaşă,care îmi arde sufletul.Deşi pe alocuri s-a mai potolit,încă tânjeşte după mai mult. - Aş putea eu să fac ceva pentru tine ? întrebă el cu naivitate. Sigrid îşi întoarse capul spre el şi-l privi cu duioşie. - Dă-mi mâna ta. După un moment de cugetare,Luca îi oferi ceea ce-şi dorea.Degetele lui se încrucişară cu ale ei şi se strânseră cu o aviditate dureroasă. - Deja e mult mai bine,şopti ea.Categoric,tu eşti apa ce-mi stinge focul. - Să-mi spui când vrei să-ţi dau drumul. - Niciodată. De data asta,Luca-şi întoarse privirea către ea şi,spre surpriza lui,în expresia chipului ei nu detectă

Joaca de-a destinul

459

nici urmă de glumă sau minciună. - Ar fi cam deranjant,deşi nespus de romantic,zise ea.Însă,fără îndoială că mi-aş fi legat sufletul de unul precum al tău,dacă viaţa ne-ar fi oferit alte circumstanţe. După un lung moment de tăcere,amândoi îşi întoarseră feţele unul către altul,şi începură să râdă fără control.Neoprindu-şi niciun moment amuzamentul dubios,cei doi îndrăgostiţi se rostogoliră de câteva ori asupra capotei,încât tabla maşinii pocni grozav,iar sunetele cele gălăgioase răsunară constant,de parcă ar fi constituit fundalul sonor al preludiului lor dement.Apoi,buzele lor se uniră şi amândoi uitară că lumea există.Rămaseră despuiaţi de trecut şi prea puţin preocupaţi de viitor. - Să nu-mi dai drumul la mână ! îl avertiza ea printre sărutări fugare. Luca se mai rostogoli o dată,ajungând acum el deasupra.Văzând deodată trupul lui Lilith ţintuit dedesubtul lui,se simţi puternic,invincibil,pregătit şi dispus să-i plătească toate joculeţele amoroase din zilele trecute.Acum era clipa când trebuia să-i demonstreze că se înşelase în privinţa lui. Ţinu cont de rugămintea ei disperată şi nu-i eliberă mâna dintr-a sa,în schimb o eliberă pe Sigrid de ţesătura rochiei sale,lăsând-o doar într-o superbă lenjerie intimă neagră.Nu-i fu prea simplu să îşi încheie acţiunea,dat fiind că se folosise doar de un singur braţ,şi mai ales că trebuia să-şi scoată şi lui însuşi cămaşa şi pantalonii. - Nu…nu…îl opri ea tulburată peste margini în clipa când mâinile trebuiau desprinse pentru ca hainele să poată fi dezbrăcate. - Doar o clipă. Azvârli hainele sale jos,iar apoi o apucă iarăşi de mână cu o viteză fulgerătoare. - Acum,depărtează-ţi picioarele… - Nu e aşa simplu,râse ea,amuzată de dispoziţia lui într-atât de exactă,deşi îl ascultă şi-i îndeplini cererea fără să opună rezistenţă.Între noi doi niciodată n-a fost nimic simplu,şi nici nu va fi. Iar ea avu dreptate.După jumătate de ora,Luca îşi puse epuizat capul pe pieptul ei.O sărutase,o mângâiase,dar nimic mai mult.Bariera invizibilă de netrecut exista,iar el se simţea atât de confuz… Copleşit,asculta bătăile inimii fetei,totodată încercând să şi le domolească pe ale sale.După câteva minunte constată că ea adormise şi se ridică,străduindu-se pe cât posibil să nu o trezească.Fără ca măcar să îşi mai tragă pantalonii pe el,o porni de unul singur spre o destinaţie pe care nici măcar el însuşi n-o cunoştea.Tot ce ştia era că trebuia să se îndepărteze de ea pentru a-şi limpezi gândurile. La puţin timp după ce el se îndepărtă,Sigrid se dezmetici şi ea,constatând îngrozită că Luca o părăsise în mijlocul câmpului.Sări de pe capotă,iar atunci observă hainele abandonate jos.Se gândi că nu putea să fie prea departe datorită ţinutei sale sumare,şi decise să plece de îndată în căutarea lui,uitând cu desăvârşire că şi ea era doar în chiloţi şi sutien.Fugea ca o descreierată,fiind în cea mai nepotrivită vestimentaţie pentru o cursă infernală prin mijlocul câmpiei. Când Luca plecase de lângă ea,aerul nopţii era deja rece,înţepător precum însăşi durerea pe care o simţise stârnită brusc în sufletul său.Bietului de el îi venea teribil de greu să înainteze,iar fiecare pas efectuat i se părea un efort supraomenesc.Totuşi,continua să meargă cu toată confuzia care-i în-vălmăşea odios orice gând raţional.Prin întuneric,întrezărind drumul doar datorită bunăvoinţei lunii,încerca să pună o distanţă cât mai uriaşă între el şi Lilith.Asta era dorinţa lui supremă în acele tulburătoare clipe.Ceea ce se petrecuse între ei în doar câteva zile îl obseda,îl copleşea,iar imaginile precedente i se învârteau în cap,provocându-i adevărate ameţeli.Buzele ei roşii,coşul cu flori de lavandă,motanul cel negru sărind sprinten,paltonul fetei care căzuse în lături,luna august.Nu!Era vorba despre luna noiembrie.Ceva inexplicabil îl înştiinţa că totul începuse în luna noiembrie şi că tot atunci trebuia neapărat să se încheie.Dar era de neînţeles!Era mai mult decât convins că se aflau în luna august dar,în acelaşi timp,credea cu o tărie de-a dreptul idioată că povestea începuse în noiembrie! Ce tot se lega de luna aia blestemată ?!

Sandy Manase

460

Privi în jur confuz,tulburat de acelaşi gând absurd,căutând cu o adevărată disperare detalii care să-l încredinţeze că nu este toamnă.Frunze căzute nu existau,dar cum ar fi putut să le observe prezenţa pe un câmp fără copaci ?! Şi oricum,ce naiba îi păsa lui dacă era toamnă,iarnă sau vară ?! Continuându-şi drumul cu paşi repezi,în minte îi reveniră alte imagini care îl năuceau şi-l făceau să se piardă printre senzaţii şi sentimente nedesluşite.O cafea fierbinte şi aburindă,un fir gros de iarbă cu o boabă de rouă pe vârf,o cruce de marmură din cimitir,trandafiri galbeni nenumăraţi şi unul umed desprins din părul ei,o cadă plină cu spumă aromată de căpşuni,o rochie neagră de mătase şi,nu în ultimul rând,o maşină abandonată exact în mijlocul câmpului.Şi săruturile!Şi toate gesturile imprudente.Şi mai apoi,tulburarea inexplicabilă,dezgustul incipient care i se părea acum numai o slabă disimulare din partea lui,fiindcă era conştient de acea nevoie imperioasă de a se lipi de trupul acelei fiinţe ce-i răstălmăcise echilibrul interior deja precar. Îşi aminti că o lăsase pe Lilith singură şi vru să se întoarcă,însă se opri dezorientat şi realiză că nu avea idee unde se afla.Se uită într-o parte şi în alta şi nu văzu decât întinsa câmpie.Mersese atât de departe ?Oricum nu-i mai păsa absolut deloc.N-avea decât să o ia naiba pe imbecila aceea care-l hărţuia.Aşadar,se trânti pe pământ şi renunţă la cursa-i nebunească.Oricum nu ştia unde urmărea să ajungă.N-avea decât să-l ia naiba şi pe el.Acolo rămânea. Într-un final,ea reuşi să-l ajungă din urmă,deşi gâfâia din pricina efortului.Răsuflă uşurată când observă acea siluetă solitară de sub razele delicate ale lunii.Se apropie cu paşi de felină şi luă loc lângă el pe pământul răcoros.După un scurt moment de tăcere,îndrăzni să-i spună: - Nu poţi continua aşa. - De ce ? întrebă el cu cea mai mare nepăsare.Sunt foarte mulţumit astfel. - Nu cred.Eşti un bărbat încântător,Luca! Nu te transforma într-un pustnic. Prezenţa ei era atât de aţâţătoare,încât el nici măcar nu mai risca să-şi întoarcă privirea.Trebuia să respingă această ispită blestemată.Totuşi,ea îl cuprinse pe neaşteptate într-o îmbrăţişare plină de tandreţe,iar el începu să se zbată ca un animal prins în cursă. - Nu o să îţi fac niciun rău,iubitule.Destinde-te,dragul meu. Luca tremura.Simţi dintr-odată că-i este silă de ea,că o detestă,că-i repugnă simpla ei atingere.Cu pumnii strânşi,se abţinu să nu o lovească,dar o împinse cu forţă. Ea reuşi să se sprijini în braţe şi începu să râdă de apărarea lui stupidă. - Deci aşa.Recurgi şi la violenţă.Atunci,hai să ne batem parte în parte ! - Nu înţelegi,gemu el.Nu suport să fiu atins. - Dar până acum ai mai avut nişte scăpări fericite,aş zice eu.Admite că am stârnit în tine ceva ce te-a făcut să o uiţi şi pe răposata Sigrid. - Taci naibii ! Doresc să fiu singur ! Pleacă ! Ea se strecură prin spatele lui şi începu să-l mângâie.Luca încercă să o îndepărteze,dar de această dată tot dezgustul fu înlocuit cu cea mai cutremurătoare plăcere,lucru ce nu-l opri să-i urle iarăşi. - Ia-ţi labele de pe mine ! Lasă-mă în pace ! - Sărmanul Luca! îl ironiză ea fără milă.Douăzeci şi doi de ani,dar deja nu mai vrea să iubească.De ce nu-ţi faci o colibă aici,în mijlocul pustietăţii ? - Te urăsc ! îi strigă el plin de încrâncenare. Ea abandonă mângâierile,reluându-şi locul.După câteva momente,el începu iarăşi să vorbească. - De ce te porţi aşa cu mine ? - Tu ce crezi ? - Că mă crezi prost,că nu sunt suficient de bărbat pentru tine şi vrei să te amuzi pe seama mea.Îţi doreşti numai să îţi baţi joc de mine.Eşti rea. - Dacă îmi aduc bine aminte,ţi-am zis încă din prima zi că îmi pari cam nătărău. El îşi întoarse privirea către ea şi căută să vadă dacă era onestă.

Joaca de-a destinul

461

- Dar doar păreai,completă tânăra pe o voce duioasă şi fără pic de falsitate. Luca nu se mai îndoia că şi ea simţea ceva pentru el.Era devorată de aceeaşi patimă ca şi el.Şi,în mod dubios,acest lucru îl încânta nespus de mult.Era de-a dreptul fericit că Lilith îl plăcea sincer. - Presupun că te întrebi de ce am plecat,spuse el pe o voce spăşită. - Cred că ştiu răspunsul.Ai fugit fiindcă te-a înspăimântat felul în care au evoluat lucrurile între noi în câteva zile şi pentru că...făcu o pauză şi îl privi în ochi.Pentru că te gândeşti că o înşeli pe ea. - Ai dreptate.Simt că nu e normal ce mi se întâmplă.Nu-mi pot scoate din cap cum acum doar câteva momente ne tăvăleam pe maşină şi am vrut să... - Să facem dragoste,să ne iubim ...zise ea zâmbindu-i.Dar ţi-am mai spus şi că nu va fi simplu.Iar eu una nu mă grăbesc.Tu da ? - Ce ? întrebă el confuz.Nu ştiu dacă te vreau lângă mine.Nu îmi dau seama dacă prezenţa ta îmi face bine sau dacă doar mă descumpăneşte şi mai mult. Ea se ridică brusc şi-şi propti mâinile în şolduri. - Vrei să plec ?Alungă-mă din tot sufletul şi mă car imediat de aici. Luca zâmbi fugitiv,dar încercă totuşi să-i îndeplinească cerinţa. - Pleacă ! - Nu,dădu ea dezaprobatoare din cap.N-a fost bine.Mai tare. - Pleacă ! Pleacă !!! Nu vreau să te mai văd.Îndepărtează-te de mine şi lasă-mă în pace ! - Parcă a fost puţin mai bine,şi totuşi,află că nu sunt mulţumită.Ţipă mai tare. El izbucni în râs,deşi încă îi mai striga să plece. - Eşti un prefăcut ordinar,comentă Sigrid cu şiretenie şi-i făcu cu ochiul.La cimitir m-ai bruscat din tot sufletul,dar acum deja ai capitulat.Totuşi,să ştii că plec. Se întoarse cu spatele şi începu să se îndrepte spre maşină.Nu dură nici măcar două clipe,că Luca o şi ajunse din urmă. - Scuzaţi-mă,începu el pe acelaşi ton nespus de politicos,tocmai ca în prima zi când o întâlnise.Dar încotro vă îndreptaţi doar în lenjerie intimă ? - Caut un loc unde să mă ascund de iubire,dar se ţine precum scaiul de mine.Cât despre faptul că sunt doar în chiloţi,v-aş ruga să aruncaţi o privire şi asupra propriei vestimentaţii cam indecente. Ajunşi la maşină,cei doi se îmbrăcară,se urcară şi o porniră spre vilă.Sigrid era plictisită.Luca nu mai scotea nicio vorbă.Enervată de atitudinea lui glacială,se repezi să îl sărute. - Ce faci? Fii chibzuită şi lasă-mă să conduc ! - Hai puţin,doar puţin ! tot îl hărţuia ea,muşcându-l de buze. - Eşti nebună ! O să murim amândoi ! Şi atunci avu un puternic deja-vu.De fapt,era mult mai mult decât o senzaţie supranaturală.Era un torent ce venea înfuriat spre el.Şi venea cu sute de imagini şi amintiri amestecate,năucindu-l şi înceţoşându-i vederea.Pierdu controlul volanului şi reuşi să pună o frână brusc în ultima clipă. - Iartă-mă ! îi strigă ea şi-l apucă drăgăstos de gât. Luca încă îşi ţinea capul sprijinit în mâini,crezând că durerea atroce îi va spinteca creierul şi-l va lăsa nebun.Respiraţia îi era precipitată,era ud tot,iar mâinile aproape că-i tremurau. - Ce-i cu tine,iubitule ? se impacientă ea.Eşti tot asudat.Te-ai speriat ? O prinse cu putere de mână şi o strânse cu o forţă ce o făcu să geamă. - Sigrid....şopti el şi ridică uşor capul. - Iar Sigrid ?! Iar te gândeşti la ea ? zise ea şi vru să-şi smulgă mâna. El o privi în ochi,dar ea nu realiză nimic.Îi duse mâna la buze şi i-o sărută. - Indiferent că te cheamă Sigrid sau Lilith,cert e că mereu te încăpăţânezi să mă iubeşti numai pe mine,râse el fericit. - Doamne,Luca!Ţi-ai amintit în sfârşit!Bine ai revenit ! îl felicită ea,îmbrăţişându-l sufocant.

Sandy Manase

462

Capitolul 64

În viaţă nu ai decât o unică mare dragoste; toate cele care o precedă sunt amoruri de

rodaj,iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare... ~ Frederic Beigbeder ~

Damian stătea pe un scaun,sprijinindu-şi capul de masa din încăperea puternic iluminată.Camera de vizite a închisorii părea un soi de cuşcă ingenioasă,cu aer îmbâcsit,însă monitorizată la sânge de către agenţi.Cu toate acestea,puţin îi mai păsa prizonierului cel abătut că-şi pierduse preascumpul lux,femeile splendide şi absolut toate privilegiile trecutului.Nici măcar mult preţuita libertate nu-l mai interesa acum când Sigrid nu mai exista.Şi oare cine naiba venise să-l viziteze pe neaşteptate şi nu apărea odată?De ce îl tortura cu această aşteptare teribilă şi nu-l lăsa să se afunde în liniştea lui dementă,să se învinovăţească cu infinită cruzime pentru nelegiuirea comisă,până când înnebunea de tot şi săvârşea cu toată blestemata sa durere ?! Uşa scârţâi.Un tânăr înalt,şaten,cu ochi căprui şi pătrunzători,îl cercetă cu atenţie pe amărâtul care încă şedea cu coatele sprijinite de masă,dar care acum îl privea cu ochi holbaţi şi tulburaţi. - Tu ??? Luca înaintă până când ajunse în dreptul bărbatului,iar apoi se încumetă să îi mai arunce încă o privire,care parcă-şi răcnea din răsputeri amarnicul dispreţ. - De ce te miră într-un asemenea hal ? Este o simplă vizită. - Şi ce te uiţi la mine cu atâta superioritate şi îngâmfare?răcni el.Eşti un puşti,un mucos,niciodată n-o să te compari cu un bărbat ca mine!Ascultă-mă bine,netotule!Faptul că într-adevăr eu mă aflu acum după gratii,iar tu eşti liber nevoie-mare,nu înseamnă absolut nimic.Aceasta este pulbere de praf,n-are nici cea mai infimă importanţă,aşa că nu te bucura degeaba.Nu te ajută să fii mai presus decât mine.M-ai auzit ? - Da,declară Luca pe cel mai sobru ton posibil,deşi privirea îi rămăsese neschimbată. - Ei,drace ! izbucni Damian şi izbi cu pumnul în masă.Uite-l cât e de calm şi cum stă cu mâinile în buzunare.Cum reuşeşti ?Cum dracu’ faci?Şi eu ştiu să mă controlez,dar tu întreci orice limită.Ţin minte chiar şi în ziua de azi,cum ai ieşit în seara aceea pe uşă,la fel de demn,deşi eu eram peste cea pe care o iubeai ! Poate că are legătură doar cu interiorul...cugetă el cu glas tare.Da,categoric aşa şi este.Ceva a murit în tine atunci.Da!!! strigă el,ca şi cum ar fi găsit cheia tuturor misterelor.Însă ea a dat fuga după tine,iar acel ceva a reînviat în mod miraculos.Asta e singura teorie plauzibilă.Alta nu există.Nenorocitule,mormăi el printre dinţi,fiind cuprins de invidie.Şi să mori cu folos ştii ! Luca îl privea cu aceeaşi expresie de calm imperturbabil,refuzând să-i conteste spusele,dar nici nu i le încuviinţa deloc.Prefera să îl lase pe acesta să îşi croiască propria variantă,căci nu-l interesa chiar deloc ce credea acel bărbat josnic despre el. - Crezi că nu am deloc idee ce gândeşti?râse Damian şmechereşte.Mai devreme m-ai încuviinţat de faţadă,aşa doar ca să te desfeţi tu pe deplin cu umilinţa mea cea nenorocită,cu degradarea mea ajunsă în stadiul cel mai precar.Ha,dar chiar nu ai idee că privirea te dă de gol?Măi să fie! exclamă acesta mirat.Acum parcă ţi-a crescut şi mai mult dispreţul reflectat intens în pupile.Ia uite-l cum se înalţă,crezând că pe mine mă nimiceşte.Oh,nemernicule!Nu mă mai privi aşa,şarpe ! Luca scoase uşor mâinile din buzunare,şi-şi aranjă cu infintă grijă mânecile cămăşii,gulerul şi tot ce mai găsea de netezit şi de ordonat.O asemenea meticulozitate excesivă îl scoase din minţi pe Damian.În plus,văzându-l pe Luca îmbrăcat chiar atât de elegant,şi ştiind că el nu mai putea să-şi

Joaca de-a destinul

463

folosească multitudinea boarfelor sofisticate în mediul cel infect în care ajunsese,îl apucă o ciudă şi mai crâncenă,ce-i rodea pe dinăuntru sufletul,căci ar fi fost culmea hilarităţii să se mai îmbrace la patru ace şi să defileze printre deţinuţii soioşi,vulgari,care l-ar fi batjocorit fără pic de compasiune şi l-ar fi considerat efeminat datorită preţiozităţii vestimentare.Şi uite-l pe arogantul ăsta mic cât de bărbat pare la numai douăzeci şi doi de ani,cum stau ţoalele alea ca şi turnate pe el,chiar de-ar fi cumpărate şi din cea mai ordinară piaţă ! I se părea de neconceput că lui Luca îi ieşeau aproape involuntar lucrurile după care el tânjea cu atâta disperare. - Mai ai mult să te aranjezi? îl întrebă Damian cu o ironie răutăcioasă. - Mă gândeam când ai de gând să încetezi cu spectacolul acesta jenant,pentru a putea discuta precum doi bărbaţi ce suntem. - Ah,băieţaşule,dar ai acelaşi curaj !Ai tupeu,nu glumă!Şi ce ziceai tu mai adineauri?Să discutăm ca doi bărbaţi?Păi,mă tem că aici nu este decât unul singur,rânji el. - Îmi pare sincer rău că-ţi consideri prezenţa tocmai o nulitate,murmură Luca pe un ton aparent compătimitor,încât celuilalt îi venea să urle de nervi din cauza sarcasmului lui.Într-adevăr,poate crima comisă ar trebui să te reducă la zero vizavi de societate dar,după cum vezi,eu am trecut peste orice concepţie,şi am venit să îţi fac o mică vizită,fiind destul de paşnic după cum bine observi.Să ştii că nu am deloc intenţii răzbunătoare. Damian se ridică plin de mânie şi,deşi era mult mai puternic decât Luca,se părea că cel din urmă nu avea nici cea mai mică urmă de teamă. - Ha,bunul samaritean!Ai venit tu în vizuina mea cu scopuri nobile? Şarpe ! - O mai ţii mult cu jignirile nefondate ? urlă Luca furios. Damian îşi propti mâinile din nou de masă,zâmbindu-i cu enormă satisfacţie. - Ia uite-l! Şi-a dat în sfârşit arama pe faţă.Dar ai o gură,măi băiete!Este doar de faţadă calmul tău desăvârşit,nu-i aşa,scandalagiule?Admite că eşti un mic egoist,un necioplit,un îngâmfat şiret şi un meschin.Asta eşti ! - Oricâte jigniri mi-ai aduce,tot nu vei obţine niciun beneficiu din treaba asta.Nu-mi ştirbeşti cu nimic valoarea de om.Rămân acelaşi bărbat pe care Sigrid l-a iubit. Deodată,în mica şi neaerisita încăpere de vizite,se lăsă o linişte deplină,dureroasă,sinistră.Damian luă iarăşi loc,dispărându-i orice urmă de zâmbet de pe chip. - Dacă îţi mărturisesc că îmi pare nespus de rău că am ucis-o,mă crezi ? întrebă el pe un ton jalnic şi plin de sinceritate.În fiecare zi îmi blestem soarta. - Te cred,jigodie,surâse tânărul cu viclenie.În mine ai vrut tu să ţinteşti.Pe mine m-ai fi ucis fără să îţi tremure mâna şi fără lamentări ulterioare. Damian începu deodată să traseze cu degetele pe masă semnul crucii. - Crezi că acum este fericită ?Oare a ajuns în rai ? - N-aş prea crede,remarcă el serios.Tu i-ai răpit fericirea.Nu ai lăsat-o să se iubească cu mine.În mod cert acum se află exact în iad. Damian se opri din executarea gesturilor fanatice,privindu-l iar pe Luca. - Nu o înţeleg.Este unica femeie care mi-a depăşit logica.Un mister etern,care,acum după moartea sa,cu siguranţă va rămâne mereu neelucidat.Era ciudată şi de asta o iubeam…diferită,cu adevărat diferită…niciodată nu am întâlnit vreo persoană care să-i semene... Un moment acesta păru pierdut într-o stranie reverie,după care continuă cu înflăcărare : - O fi fost ea şi atrăgătoare,deşteaptă,pasională,vulgară,obraznică,dezinvoltă şi multe altele,dar exista ceva la ea,care te făcea uneori să te întrebi năucit : „de unde vine? “.Gândeşte-te,Luca,zise el serios.Un bărbat ştie că o femeie adoră linguşelile,cadourile scumpe,gesturile romantice,şi că odată şi odată tot va pica în cursă.Sau dacă este vorba de una mult mai nonconformistă,poate să încerce invers : cu jigniri,dispreţ,chiar şi cu bătăi.Ştii că unora le place şi astfel,nu-i aşa ?

Sandy Manase

464

Luca încuviinţă uşor din cap,deşi părea foarte plictisit de subiect. - Ei,şi pe neaşteptate,apare Sigrid în viaţa mea,aşa de nu ştiu unde,dându-mi peste cap totul.Dar ştii ce-i aia tot?Tot,zic!Teorii,gesturi în sine,absolut totul pică,se sfarâmă şi se duce dracului,fără să pot să-i înlătur o fărâmă împotrivirea ei încăpăţânată,fără să pot să o înduplec un strop. - Ştii ce cred eu?Că ai ajuns să o iubeşti astfel doar pentru că nu ai avut-o.Te-ai înverşunat atât de straşnic din pricina refuzurilor ei implacabile,încât ai ajuns la o obsesie teribilă. - Nu,nu sunt nebun,bolborosi el.Dar tu ? - Ce-i cu mine ? - Auzisem că ţi-ai pierdut minţile într-un mod destul de ciudat,că ai suferit un real şoc emoţional extrem de puternic.Este adevărat ? - Orice ar fi fost,ţi se pare acum ceva în neregulă la mine ? - Nu,mârâi Damian crunt.Eşti exact acelaşi om odios dintotdeauna.Mă întreb mereu ce-a văzut la tine! Atâta perfidie se ascunde înăuntrul tău.Oare ea nu ştia ?! Luca râdea cât de subtil putea,dar Damian tot îi observă amuzamentul. - Nu rânji ! Încetează imediat ! Se ridică iarăşi şi se apropie de el ameninţător,când deodată decise să se oprească. - Nu chemi gardianul acum cât mai ai timp ? - Nu îmi este teamă de tine.Oricum,ştiu că o să fii rezonabil şi că o să îţi potoleşti mânia aceasta absurdă şi impulsurile agresive.Nu eşti omul ce crede că totul se soluţionează cu bătaia.Sau eşti ? - Nu,nu sunt,mărturisi el înfrânt,strângând pumnii a neputinţă în faţă vorbelor lui înţelepte.Dar cu câtă sete n-aş înghesui la pumni în tine,până când te-aş lăsa într-o baltă imensă de sânge,zăcând fără pic de răsuflare,ticălosule ! - Sttt,şopti Luca.Aici pereţii au urechi.N-ai vrea ca cineva să înregistreze toată această ameninţare cuvinţel cu cuvinţel.Gândeşte-te că n-ar fi deloc convenabil să ţi se mai pună încă o nelegiuire în cârcă,după ce că ai fost acuzat de crimă cu premeditare. - Mai taci dracului,tâmpitule ! Luca începu o scurtă plimbare în jurul camerei,dar mai cu seamă în jurul bărbatului,măsurându-l între timp din cap până în picioare. - Şi...mărturiseai tu cumva că n-ai înţeles-o niciodată pe Sigrid?Că ţi-au rămas nespus de multe lucruri neclarificate?Aşa spuneai adineauri,nu-i aşa ? - Poate vrei să mi le explici tu,râse el cu obrăznicie.Să nu îndrăzneşti ! - Nu,nu,nici vorbă.Mă gândeam să ţi le explice chiar ea.Iubito ! strigă Luca triumfător. Uşa se deschise,iar Sigrid apăru în prag,afişând cel mai strălucitor surâs,ce-i era adresat exclusiv lui Luca,chiar dacă şi bietul Damian se putea bucura de el.Deşi îngrozit,zâmbi o clipă prosteşte. - De ce ai rămas aşa,criminalule ?zise ea,închizând uşa cu piciorul.Crezi că a venit fantoma târfei Lilith să te bântuie ? îl ironiză aceasta,însoţindu-şi sarcasmul de hohote de râs răsunătoare. Bărbatul aproape că tremura din toate încheieturile şi picături de sudoare începură să-i curgă de pe frunte,în timp ce inima-i bătea nebuneşte.Nespus de tulburat,se dădu disperat doi paşi înapoi şi vru să se aşeze pe scaun,dar nu nimeri şi se trânti lângă,stârnind straşnicul amuzament al celor doi. - Uite-l ce tare tremură,Luca!Ai zice că îi este frică de o simplă muiere.Ha!El însuşi parcă este una înspăimântată şi speriată de moarte în aceste clipe. - Vrei o batistă ?îl persiflă Luca.E aşa de cald aici.Este atât de cald,încât mă întreb ce s-ar întâmpla dacă te-ai încinge şi mai mult de atât?Oare n-ai exploda naibii?!Ziceai că-s necioplit şi că ea este vulgară...hmm...ia să vedem noi cât de josnici suntem,scumpo,spuse el aruncându-şi privirea către Sigrid.Pe domnul l-am văzut de ce a fost în stare.Pac!S-a jucat cu un pistolaş,iar apoi s-a apucat să bocească pentru că şi-a ucis iubirea vieţii,căci n-a ţintit corespunzător.

Joaca de-a destinul

465

- Ajută-mă,iubire! îl rugă Sigrid s-o sprijine,în timp ce se urcă pe mica masă.Iar acum,să înceapă odată show-ul!Mai ţii minte cum era pe vremuri la club,Damian ?Cum făceam striptease ? Bărbatul o privi câteva clipe la fel de terifiat,iar apoi începu să urle înspăimântat. - Paza ! Scoateţi-mă imediat de aici ! Paza !!! - N-are rost,îl lămuri Luca.Le-am dat un micuţ bacşiş,o atenţie frumuşică şi semnificativă pentru a ne lăsa să ne distrăm puţintel.Le-am promis în mod solemn că nu ne jucăm decât psihologic,fără arme,fără chestii periculoase ascunse.Sau oare chiloţii lui Sigrid sunt consideraţi armă ? - Nu ştiu,dragule.Dar mult s-a mai chinuit nemernicul cu tot felul de prostii pentru a mi-i da jos. Amândoi izbucniră în hohote de râs neruşinate,care păreau să fie oarecum sincronizate în mod dubios şi teribil însufleţite de aceeaşi uriaşă nesimţire. - Încetaţi ! urlă Damian înnebunit.Sunteţi doi demoni.De fapt,voi nici măcar nu aveţi cum să fiţi aici.Ea este moartă şi tu eşti nebun ! - Ei,şi ce-i cu asta ?dădu Sigrid nepăsătoare din umeri,lepădându-şi rochiţa dintr-o mişcare.Nu contează dacă-s moartă.Tu m-ai ucis,fapt pentru care te voi urmări şi persecuta chiar şi în infern ! - Dar eu încă nu am murit ! strigă el profund dezorientat. Sigrid sări jos şi se repezi la bărbat precum turbată.Luca avu un uşor reflex să o oprească,însă furia diabolică ce scânteia în ochii ei îl făcu chiar şi pe el să se îndepărteze,preferând să nu se bage. Ea-l încălecă,deşi rămăsese numai în lenjerie intimă şi-l înhăţă cu furie de haine,trăgându-l spre ea cu agresivitate,în timp ce începu să i se adreseze pe un ton la fel de sălbatic : - Eşti sigur că n-ai murit,vierme?!Nu uita că se spune că pe lumea cealaltă nici măcar însuşi regele nu îşi mai păstrează rangul,fiind judecat laolaltă cu toţi ceilalţi oameni.Unde îţi sunt acum hainele elegante?Banii şi tot luxul tău s-au dus dracului ! În acest infern eşti tratat precum un oarecare,iar dacă îndrăzneşti să înşiri cuiva peroraţiile tale tâmpite,ţi-o iei peste bot,fraiere!Pac!Pac!Pac!Uite, aşa!striga fata profund victorioasă,în timp ce-i împărţea necontenit o ploaie de palme cu o plăcere nebună,sadică,care-i alimenta hohote puternice de râs cu fiecare icnet şi lamentare provenită de la el.Ţine,asasinule ! Ia de aici ! Ia să îţi ajungă ! Plesniturile deveniră într-atât de asurzitoare la un moment dat,încât unul dintre agenţii de pază intră pentru a vedea ce se întâmplă în sala de vizite. - Oh,cred că ar trebui să... - Domnule,vă rog să fiţi rezonabil,zise Luca în timp ce-i mai strecură o bacnotă valoroasă în bu-zunarul uniformei.Vedeţi prea bine că eu nu mă bag pentru ca să puteţi să vă temeţi de o bătaie mult prea sângeroasă.Aşa că lăsaţi-o pe doamna să-l aranjeze puţin...fiţi indulgent... - Dar...zise acesta încurcat. - Ar fi putut ca astăzi să nu mai trăiască din cauza acestui nemernic.Lăsaţi-o să se descarce...să-şi verse furia...este inofensivă...la urma urmei,este doar o femeie... Şi,precum o ironie a sorţii,exact în momentul când Luca spuse aceste vorbe,Sigrid îi trăsni un pumn lui Damian,încât acestuia îi năvăli până şi sângele pe gură,gest care numai caracteristic unei femei fragile nu era. - Opreşte-te,frumoasa mea.Opreşte-te şi zi-mi dacă trăieşti cu adevărat. Agentul ieşi într-un final din încăpere,iar ea începu să-i împartă o nouă serie de palme şi pumni. Mâinile aproape o ardeau de la atâtea lovituri straşnice,dar sângele ce i se prelingea printre degete era precum un remediu nemaipomenit,care-i oferea şi mai multă forţă să-l maltrateze.Cu fiecare lovitură aplicată se simţea din ce în ce mai satisfăcută,străbătută de un sadism atrăgător,simţind propriul sânge curgând prin vene mai cald,mai clocotitor,mai viu ca niciodată. - Te iubesc ! îi mărturisi Damian dintr-odată. - Mă iubeşti ?!! urlă ea precum o fiară înjunghiată,de parcă tocmai i-ar fi fost adresată cea mai mare ofensă din lume.Repetă,dobitocule !

Sandy Manase

466

- Da.Te iubesc,Sigrid ! Ochii fetei aproape că-l spintecară din priviri,iar când aceasta se ridică,bărbatul nici măcar nu bănui că avea să-i mai îndese şi câteva picioare în burtă cu aceeaşi plăcere răutăcioasă şi nemiloasă. - Sigrid,ajunge! îi strigă Luca,imobilizând-o.Ai şters cu el pe jos.Ce naiba mai vrei ? - Dar n-ai auzit că mă iubeşte?!zbieră tânăra cu cea mai groaznică ironie.Mă iubeşte!Zice că mă iubeşte pe mine,iubitule!Infamul,ticălosul,mârşavul!Ah,ce l-aş mai sfâşia,l-aş rupe în mici bucăţi şi l-aş azvârli la corbi să-l pape cu poftă la dejun până la ultima firmitură. Damian se aşeză cu greu pe scaun,iar apoi îşi şterse cu mâneca sângele. - De asta îmi placi.Fiindcă eşti diferită de oricare alta,de toate,de absolut toate ! Îţi dai seama ?! Nici măcar o declaraţie de dragoste sinceră nu te înmoaie.Pot să jur că nu mai există fiinţă ca tine. Fata încă se zbătea cu sălbăticie în braţele lui Luca,dorindu-şi cu ardoare să se repeadă iar la el. - Las-o ! Las-o să mă atace iar! Nu o fă pe pe binefăcătorul.Nu am nevoie de mijlocirea ta ipocrită. - A fost de ajuns,zise Luca cu seriozitate. - Nu,las-o,băiete.Chiar te rog să o laşi să mă mai atingă puţin,chiar şi cu preţul propriului meu sânge.Haide ! Vreau să mă distrugi,sălbatico ! Vreau să mă faci praf ! îi strigă el,izbind cu pumnii în masă şi râzând totodată. - Da,da,da! exclamă ea extaziată şi cuprinsă de un entuziasm cu adevărat bolnăvicios.Te rog să mă laşi,Luca.Încă puţin şi îţi jur că apoi mă potolesc complet. - Sigrid,am zis că ajunge ! - Taci naibii!îi urlă aceasta la rândul ei,zbătându-se din toată puterea.Nu ai idee cât de cald este sângele proaspăt,iubitule.Mai ales când chiar tu îl faci să curgă,să plătească cu vârf şi îndesat,să se închege abia după ce şi-a răscumpărat imensa greşeală comisă. - Încetează ! îi porunci Luca nervos,în timp ce Damian nu înceta să râdă ca un autentic dement. - Haide,iubita mea,o îmbie bărbatul în continuare.Nu-l lăsa să te domine.Noi întotdeauna am fost nesupuşi şi nesocotitori faţă de reguli.Nu-l asculta.Hai la mine ! Luca îl săgetă cu o privire groaznică,iar în aceeaşi clipă observă şi setea de revoltă şi răzvrătire din ochii ei.Neştiind exact la ce să apeleze pentru a o calma,îi presă buzele într-un sărut forţat,ce fu primit de fată cu cea mai straşnică oponenţă,soldându-se chiar şi cu o muşcătură zdravănă. - Ah,fiară ce eşti ! strigă el profund îndurerat. Damian începu să râdă cu mare poftă,sperând că cei doi tineri se vor certa,că ea îşi va lua măcar o palmă de la adoratul ei iubit pe care-l rănise.Spre uimirea lui,cei doi tineri părură să comunice doar prin puterea privirilor,şi amândoi se calmară instant,ba mai mult,se şi împăcară fără o vorbă spusă. Apoi,nespus de liniştită,tânăra se aşeză pe scaunul din faţa lui Damian,iar Luca veni în spatele ei şi îi puse drăgăstos mâinile pe umeri. - Acum spune-i ce dorea să ştie. - Da,zise ea cu un ton atât de calm,încât Damian simţi un fior din pricina bruştei schimbări.Mereu ţi-ai dorit să ştii de ce îl iubesc pe Luca,şi nu pe tine sau pe oricare altul.Problema este că nici eu nu ştiu de ce îl iubesc cu certitudine,dar cel mai important este că,în afară de propria-mi identitate,nu există lucru de care să fiu mai sigură în lumea aceasta.Trezeşte-mă noaptea din somnul cel mai adânc,pune-mi un pistol la tâmplă şi ameninţă-mă neîndurator,bagă-mi capul în apă rece precum gheaţa,supune-mă la orice test oricât de neaşteptat şi distrugător de raţionalitate ar fi el,dar vei constata la final că la întrebarea „ pe cine iubeşti “, răspunsul meu va fi mereu pe Luca,pe Luca,pe Luca!!! Chiar şi dacă mi-aş da ultima răsuflare odată cu pronunţarea numelui său,tot l-aş rosti.Nu există adevăr mai mare în viaţa mea decât iubirea aceasta. Se lăsă o tăcere deplină.Amândoi bărbaţii din încăpere o iubeau,însă tânăra îl iubea doar pe unul dintre ei,iar Damian,cel care părea total dezavantajat,fu izbit de o întrebare confuză :nu cumva o dragoste atât de grandioasă poate provoca şi o suferinţă pe măsură ?

Joaca de-a destinul

467

Nu era periculoasă o astfel de iubire ?Dacă Luca era de fapt cel împovărat de destin,iar el îşi plângea soarta degeaba ? - Nu te gândi că Luca n-ar fi capabil să-mi ofere suficientă afecţiune sau că n-ar putea să reziste într-o astfel de furtună sentimentală,spuse ea ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile.Poate.Te asigur eu. - Dacă...dacă vreodată o să te desparţi de el...n-ai putea să mă iubeşti ? - Nu.Niciodată. - Nici măcar pe altul ? - Pe nimeni.Damian,în viaţă se iubeşte o singură dată cu adevărat şi din toată inima.Restul sunt doar aventuri,jocuri,relaţii formale,de pură conveninenţă,din simplă obişnuinţă sau strict bazate pe anumite interese,fie ele financiare sau de oricare altă natură.Însă printre toate acestea,există şi una mai presus de absolut orice.Eu,una,am descoperit-o,iar faptul că poate cândva voi ajunge să mă avânt şi printre toate celelalte,nu-i ştirbeşte cu nimic uriaşa însemnătate.O să o ţin ca într-un glob de cristal,o să o apăr mereu de orice şi de oricine.O s-o păstrez în inima mea cu cea mai enormă şi fierbinte credinţă,ca pe cel mai sfânt lucru pe care l-am cunoscut vreodată.În fond,când viitorul o să mi-o ceară,voi deveni şi eu o femeie care iubeşte în mod normal.Bărbatul ce-mi va fi alături nu va sesiza nimic dubios şi nu va avea de ce să se plângă.Voi şti să-l răsplătesc pe măsura iubirii sale. - Insinuezi că nimeni n-ar mai putea să te iubească precum Luca ?Dar cum poţi să ştii ?Dragostea este atât de subiectivă... - Nu ştiu.Mai mult simt. Luca-i apăsă uşor umerii şi ea zâmbi,parcă şi mai mult convinsă de ceea ce tocmai afirmase. - Simt cu adevărat.Iar acum,iubitule,te rog să ieşi puţin,zise aceasta cu precauţie.Mai am câteva cuvinte să îi spun lui Damian,iar apoi te ajung din urmă. El ieşi,în timp ce Sigrid oftă din răsputeri şi-şi ridică rochia pentru a se îmbrăca. - Te chinui.Te zbaţi.Voi doi vă iubiţi cu durere. - O asemenea dragoste implică neapărat şi cea mai cumplită durere şi suferinţă deopotrivă.Nu încape îndoială.Chiar şi dacă nu am mai fi împreună,amărăciunea ar trăi veşnic în sufletele noastre chinuite.Totuşi,mulţumesc cerului că-mi cunosc alinarea atunci când totul se va sfârşi. - De ce bănuiesc că sprijinul tău este un alt bărbat ? răcni Damian supărat. - Poate că ai dreptate,dar acestea sunt lucruri care nu te privesc pe tine.Vei mai rămâne o perioadă îndelungată după gratii,chiar dacă eu sunt în viaţă.Ai tras în mine cu premeditare. Fata rămase puţin pe gânduri,făcând abstracţie de figura îngrozită a lui Damian.Acesta nu putea să conceapă că tânăra acceptase compania altui bărbat în afară de Luca,dar pe ea nu o preocupa câtuşi de puţin invidia şi confuzia acestuia. Da,se apropia vremea depărţirii definitive de Luca,iar acest lucru nu o mai mâhnea ca pe vremuri, ci îl accepta întru totul.Era profund mulţumită că totul se rezolvase într-o modalitate cât mai satis-făcătoare mai ales pentru tânăr.În sfârşit,acesta nu mai era agăţat de fusta nici unei femei,iar Sigrid nădăjduia că,pe viitor,el va continua să-şi păstreze independenţa redobândită,fără să cadă iarăşi în aceeaşi capcană degradantă.În plus,acum avea sufletul împăcat fiindcă nu-l mai dispreţuia.Sigur că dacă Luca s-ar fi îndârjit să rămână veşnic sub dominaţia unei femei,dispreţul său ar fi fost etern. Dar nu se întâmplase astfel.Tânărul colaborase şi,chiar daca îi fusese nespus de greu,reuşise să scape de postura de ţânc dădăcit. Sigrid zâmbi fericită.Slava Domnului ! Luca era liber,liber,liber !!! Nu exista fericire mai deplină pentru ea decât să ştie că îşi ferise idealul de cea mai cumplită dintre înjosiri. Amintindu-şi de Damian,se apropie încet de el şi-i şopti la ureche. - Dacă o unică dată mai îndrăzneşti să atentezi la viaţa lui Luca,îţi promit în mod solemn că te ucid cu mânuţele astea fragile de fetiţă. Se aplecă şi-l sărută pe obraz.Nici Iuda nu oferise unul mai tandru...

Sandy Manase

468

Capitolul 65

Sunt unele dezamăgiri care ne frâng,în timp ce altele ne lasă o rană a cărei urmă o

purtăm până-n mormânt.Acestea din urmă sunt atât de ascuţite,încât realizarea,oricât de deplină a aceleiaşi dorinţe,cândva,în viitor,nu le mai poate

şterge,şi rămânem încredinţaţi că fericirea s-a dus pe vecie. ~ Thomas Hardy ~

Sigrid se refugiase în acea seară pe marginea lacului.Liniştea profundă a nopţii era asemenea unei binecuvântari minunate şi îi oferea o stare plăcută de relaxare,făcând-o să se complacă într-o singurătate mult râvnită.Simţea o nevoie imperioasă să îşi orânduiasca gândurile confuze.Cursul întâmplărilor fusese atât de ameţitor,încât o debusolase total. Raţiune sau simţire?După care se ghidase în toată această poveste incredibilă dintre ea şi Luca,în-cepută într-un noiembrie?Analizând,constată suprinsă că abuzase de amândouă într-aceeaşi egală măsură.Fusese calculată în executarea planului ei salvator şi altruist,utilizându-şi raţiunea la cotele maxime,dar în acelaşi timp se lăsase purtată de sentimente în clipele de tandreţe,demonstrându-şi iubirea din plin,fără urme de prefăcătorie.Indiferent de atitudinea sa glacială şi aspră adoptată în unele momente,nu disimulase niciodată dragostea pe care o simţise pentru Luca. Stai puţin! o opri un gând al moralităţii autentice.Când iubeşti,nu faci nici cel mai infim lucru care ar putea să prejudicieze echilibrul sentimental al persoanei iubite.Da,da...iubirea este nespus de nobilă,de nepătată din punct de vedere al eticii,se sacrifică mai mereu şi îndură absolut tot.Nu toate iubirile sunt la fel,cugetă tânăra.Pur şi simplu pentru că nu toţi oamenii sunt la fel.Există un concept al iubirii adevărate,dar nimeni nu îmi poate impune să-l adopt şi să mă încred în el or-beşte.Ceea ce am simţit pentru Luca a fost cu adevărat iubire,căci tocmai de dragul iubirii pure de odinioară am acceptat să mă expun tuturor dificilelor încercări.Dacă nu aş fi avut compasiune pentru aceste sentimente,le-aş fi distrus din ziua când am început să-l dispreţuiesc.Însă... Dar şirul gândurilor îi fu brusc întrerupt,fiindcă simţi cum cineva tocmai se aşează spate în spate cu ea.Luca se furişase fără să facă nici cel mai mic zgomot şi reuşise să o ia total prin surprindere. Lipiţi unul de altul,puteau să simtă acum un soi de căldură binefăcătoare,care părea că se revarsă cu prisosinţă din trupurile lor.Sigrid îşi lăsă în mod intenţionat capul pe spate pentru a şi-l putea sprijini de al lui.Nu ştia dacă el avea să îi accepte această duioasă apropiere,însă Luca i-l sprijini cu tandreţe,în timp ce un zâmbet de profundă satisfacţie îi lumină chipul.Apoi,urmă o linişte deplină. Într-un fel,acel sprijin reciproc din acele momente,urca la un nivel mai mult decât fizic,devenind ceva superior şi spiritual.Amândoi aveau nevoie să-şi refacă forţele după furtunile emoţionale prin care trecuseră.Şi ce remediu ar fi fost mai excelent decât acela?Nimeni nu ar fi putut să-i înţeleagă trăirile ei,precum nici pe ale lui.Însă,ei între ei erau capabili nu doar să le înţeleagă,ci şi să le simtă pe propria piele aproape cu aceeaşi intensitate. Era oarecum ciudat cum reuşiseră acea concordanţă de sentimente,care se armonizau chiar şi în situaţii neprevăzute.Deşi uneori aprigele contraste se ciocneau cu putere,provocând scântei care duceau la adevărate incendii,reuşeau să le facă să se îmbrăţişeze cu patos.Iubire cu ură,furie cu tandreţe,insulte cu vorbe dulci,şi multe altele ce făceau parte din repertoriul lor amoros...

Joaca de-a destinul

469

Pe ce tărâmuri necunoscute mai hoinăreau minţile celor doi tineri,nici măcar luna care îşi revărsa cu blândeţe razele asupra luciului lacului,n-ar fi ştiut să răspundă.În mod ironic,după acel răgaz binemeritat,amândoi simţiră nevoia acută de a-şi împărtăşi gândurile tulburătoare. - Eu...începu Sigrid. - Eu...zise şi el,doar cu o clipă mai târziu,după ce cuvintele ei răsunară în tăcerea nopţii. - Spune tu.Eu cred că am de făcut o istorisire mai lungă.Poate că tu ai să fii mai sintetic,aşa cum eşti de obicei,domnule Raţiune... - Mă ironizezi ? întrebă Luca puţin cam deranjat,împingându-şi special spatele într-al fetei pentru a-i dezechilibra poziţia confortabilă. - Spui tu sau spun eu ? i-o tăie ea,refuzând să-i răspundă la întrebare. - M-ai crede dacă ţi-aş zice că am gândurile atât de împrăştiate,încât nu aş şti nici cu ce să încep ? - Cum?zâmbi fata cu mare şiretenie,profitând de faptul că se afla întoarsă cu spatele la el.Nu le ai ordonate,bine puse la punct şi gata de expus?Hm,şi eu care eram convinsă că eşti as în clasificarea lor.Chiar ajunsesem să mă întreb cum le triezi.Bănuiam că ai o clasificare,ceva de genul gânduri utile şi demne de luat în seamă,nefolositoare şi menite doar uitării,sau complet inoportune aş mai adăuga eu.Mă refer la cele spontane,neprevăzute,ce te pun în situaţii pe care nici măcar imaginaţia ta nu le-ar întrezări.Cred că acestea sunt cele mai problematice pentru un tip cerebral ca tine... - Gata ? Ţi-ai utilizat doza de sarcasm indispensabilă ? - Doream numai să mă conving că ai realizat că nu totul se măsoară,se evaluează,se precizează fără urmă de îndoială.Chiar şi tu te poţi izbi de neprevăzutul joc al sorţii. - Consideram că totul decurge bine dacă lucrurile sunt rânduite într-un mod adecvat...dacă încerci să le mânuieşti pentru a le înclina într-o direcţie cât de cât favorabilă... - Şi au mers ? - Nu au mers.Au fugit şi chiar au scăpat de sub control.Incredibil,nu-i aşa ? - Deloc,răspunse ea cu siguranţă,în timp ce îşi ţinea privirea ferm aţintită asupra lacului. - Hm,oftă Luca.Eu sunt ciudatul din poveste ? - Doar dacă eu te acompaniez,râse Sigrid şi se întoarse dintr-odată cu faţa spre el.Imediat şi Luca îşi îndreptă atenţia asupra ei. Se priviră în ochi cu o intensitate înspăimântătoare,care nu le permitea nici măcar să poată să îşi zâmbească.Erau uimiţi că puteau descoperi unul în privirea celuilalt trăiri mai intense ca niciodată. Cât de bine era să uiţi de realitatea înconjurătoare şi să te afunzi total în ochii persoanei iubite.Preţ de câteva clipe infime,să-ţi proiectezi întregul univers în fiinţa din faţa ta.Să regăseşti strălucirea revelată de propriii ochi,în alţii exact la fel de expresivi...moment sublim,într-adevăr ! Încetişor,fără să conştientizeze bine mişcările realizate,cei doi se apropiară enorm de mult.Acum buzele lor se aflau la doar câţiva centimetri unele de altele,însă nu îndrăzneau să se atingă.Uniunea lor părea inevitabilă şi,cu toate acestea,nu se înfăptuia,prelungindu-se îngrijorător de mult.În mod straniu,ceva din adâncul inimilor îi reţinea şi nu le permitea să se desfete cu privilegiul sărutului. Totuşi,încercarea lor nu se opri aici.Se apropiară şi mai mult dar,din păcate,nu avu loc decât un impact al nasurilor lor,care nu se sincronizaseră corespunzător din pricina acelei agitaţii absurde. Profitând cu iscusinţă,cei doi reuşiră să transforme micul accident într-o manifestare de dragoste dulce precum cea a eschimoşilor.Luca fu primul care nu se mai putu abţine şi izbucni în râs. - Ce am ajuns să fac...sunt mult mai neîndemânatic decât un şcolar îndrăgostit şi aflat la prima dragoste.Sunt patetic,sunt stângaci,sunt un dezastru ! - Să nu-mi zici că ţi-ai uitat manualul cu trucuri de seducţie acasă !Şi acum ce o să te faci ?! - Apelez la metoda ta,care,trebuie să recunosc că dă roade.Recurg la imaginaţie şi inventez. - Sincer,eu cred că încă nu mi-am revenit pe deplin şi aş avea nevoie de o reinventare,spuse ea jumătate în glumă,jumătate în serios.

Sandy Manase

470

- Iar eu deţin remediul ideal pentru ca acest spirit obosit să-şi regăsească liniştea. Şi,fără a mai adăuga un cuvânt,o trase pe fată în braţele sale.Deşi nu i se ceruse aprobarea,Sigrid nu protestă,ba chiar încercă să se cuibărească cât mai bine la pieptul lui,putând să îi simtă acum chiar şi bătăile inimii:sacadate,normale,însă de o profunzime tulburătoare.Depunându-şi braţele în jurul gâtului lui,se lipi mai strâns de el.Îşi dorea nespus de mult să simtă că acea uniune spirituală care îi legase nu era o înşelăciune,ci era la fel de reală precum bătăile inimilor lor. - Luca...îndrăzni ea să-i şoptească numele. - Nu e nevoie,îi zise el blând. - Oh,ba da,sări Sigrid speriată că acesta nu va dori să o asculte.Trebuie să mă laşi să îţi dau măcar câteva explicaţii.Sintetice,precise,cum vrei tu...numai lasă-mă să mă descarc.Nu îţi poţi închipui cât de împovărat îmi este sufletul după toată această istorie... - Istorie...ai dreptate.Ne-am jucat cu destinul,de parcă am fi dorit să reconstituim cine ştie ce legendă a vremurilor trecute. - Bieţii cavaleri şi domniţe,se amuză ea.Cu siguranţă nu ar fi îndurat să treacă prin ceea ce am trecut noi.Sunt de părere că sentimentele erau mult mai fragile în trecut.Oamenii nu îşi permiteau să se joace cu ele,considerându-le oarecum sacre. - Crede-mă că noi suntem graţiaţi de această vină.Putem să considerăm că am jucat serios,deşi cu scurte momente de viclenie.Deci,culpabilitate minimă. - Ah,acum că ai dat tu verdictul,mă simt uşurată,zise Sigrid glumeaţă. - Poate că totuşi sunt dispus să-ţi ascult câteva explicaţii,dacă le expui corespunzător. - Cam cum ar trebui să fac asta ? întrebă tânăra profund mirată,întorcându-şi privirea pentru a-i putea vedea expresia feţei.Îi era greu să-şi dea seama dacă era ironic sau nu de această dată. - Cu sinceritate,fu scurtul şi fermul lui răspuns. Nici nu s-ar fi gândit să mai apeleze la vreun tertip.Oricum era conştientă că Luca o citea mereu ca pe o carte deschisă,deşi reuşise să-l păcălească cu iscusinţă de câteva ori,reuşind să-i ascundă mereu secretul cel mai mare,motivaţia supremă care o împinsese către acel scop.Bineînţeles că nu regreta nimic şi,dacă destinul ar fi întors-o în timp,ar fi executat lucrurile cu acelaşi desăvârşit tact şi fără urmă de regret.Aceeiaşi paşi,unul câte unul,până la cel din urmă.Risc imens,şanse infime de izbândă-nimic mai provocator şi mai incitant.Fusese misiunea perfectă pentru un spirit ager şi per-severent precum al său ;misiune a cărei îndeplinire devenise imperioasă chiar şi cu asumarea unor riscuri enorme sau de-a dreptul distrugătoare,doar cu scopul de a-l vedea pe Luca eliberat de sub acea influenţă feminină ruşinoasă.Totuşi,considera că era mai bine ca el să nu afle acest lucru. Însă,acum era momentul destăinuirilor.Constată că să înceapă nu era un lucru facil.Ar fi avut atât de multe să-i mărturisească,însă era necesară o oarecare limitare şi trebuia să se conformeze. - Era singura metodă,începu ea.Singura posibilitate,singura cale... - Spre ce ? - Spre inima ta şi spre regăsirea inimii mele.Cred că dacă aş fi lăsat să se irosească întâlnirea noastră în această lume,mii de zei m-ar fi blestemat şi m-ar fi condamnat fără pic de compasiune. - În momentul de faţă am ajuns să cred că ai fi fost în stare să lupţi şi împotriva zeilor,glumi el. - Şi nu te înşeli deloc.I-aş fi sfidat cu mare aroganţă dacă aş fi avut certitudinea că premiul suprem eşti tocmai tu.Mă scuzaţi! se corectă ea grăbită.Eroare fatală.V-am confundat cu un obiect de interes.De fapt,ştiţi ce reprezentaţi?îl întrebă,continuând să se exprime cu o politeţe prefăcută. - Mă tem că nu am nici cea mai vagă idee,răspunse el intrigat şi o strânse mai tare la pieptul lui, fiindcă Sigrid se depărtase puţin în mod inconştient. - Te-aş putea asemăna cu o cetate,îl lămuri ea cu zâmbetul pe buze.O cetate deja asumată.Bietul de el,nu ştia că oricât de puternice ar fi zidurile unei fortificaţii,tot pot fi distruse cu mare uşurinţă de către o minte ascuţită.Era necesar numai un plan excelent pus la punct,menit să dărâme totul

Joaca de-a destinul

471

până la piatra din temelie.Vezi,absolut totul se potriveşte...planul meu a avut scop final asumarea cetăţii reprezentată de persoana ta,pentru că oricând o cetate poate avea un nou stăpân.Chiar şi în cazul când distrugerea ei a fost totală,poate fi refăcută,devenind astfel mult mai trainică şi mai grandioasă decât înainte. - Te pricepi la strategii de luptă,râse el.Unde ai fost înrolată ? - Eu,soldat ? Nici gând.Poate doar într-o viaţă anterioară.Sau cel mult am fost ibovnica unui viteaz domnitor şi am deprins astfel strategiile datorită firii mele iscoditoare. - Cred că ştiu şi locul unde îi făceai pe viteji să-ţi împărtăşească tainele lor. Sigrid îşi ascunse chipul în palme disimulând o ruşine tulburătoare. - În pat...afirmă tânărul pe o voce teribil de provocatoare.Niciun secret n-ar fi rămas nedescoperit sub aşternuturile parfumate şi mătăsoase... - Luca,încetează ! zise ea,împingându-se în el. - Dar nu e cazul de scenarii imaginare,fiindcă numai eu sunt fericitul posesor al farmecelor tale incontestabile. - Precum ştii,tot tu ai zis că fiecare este responsabil pentru alegerile sale,şi astfel,eu am ales să pierd sau să câştig totul.Nu puteam să mă mulţumesc cu nimic.Era absolut necesară certitudinea aceea de a fi încercat,chiar dacă ar fi fost să mor în încercare.Ar fi fost un real calvar să mă împac cu gândul că am cunoscut bărbatul vieţii mele şi nu am luptat pentru dragostea lui.Nicio mulţime de indivizi nu ar fi reuşit să-mi înece frustrarea,chiar dacă s-ar fi folosit de cele mai seducătoare şi şar-mante dintre trucurile masculine.Imaginează-ţi că până şi o sumedenie de complimente,atenţii şi multe altele nu ar fi echivalat cu o vorbă bună din partea ta.Dacă mi-ai fi aruncat un cuvânt de consolare atunci când eu muream de durere,când mă aflam lângă tine şi nu-mi permiteam nici să te ating.Uneori,consideram precum o idioată că îmi era interzis şi să te privesc...Dumnezeule,oare cu ce greşisem atât de fatal,încât să nu mă simt îndreptăţită nici pentru un lucru atât de infim?Doar să te privesc,să mă pierd complet în contemplarea ta...nu mi-ar fi trebuit nimic mai mult în acele clipe de solitudine,când tu strângeai pe atâtea altele în braţe.Deşi am sperat să-ţi câştig dragostea,m-aş fi mulţumit să înţelegi cât de mult te iubeam... - Sigrid... - Te implor,nu mă opri.Permite-mi să-ţi mai răpesc câteva momente,iar apoi vei putea să iei ce decizie doreşti.Îţi promit că mă voi conforma,deşi probabil ştii că nu mă supun mereu cu uşurinţă. Luca o întoarse cu faţa spre el,deşi ea se îndârjea în a nu-l lăsa.Privind-o cu atenţie,constată că obrajii îi fuseseră scăldaţi de şiroaie de lacrimi.Un sentiment cu sens nedesluşit,îl îndemnă să i le şteargă cu infinită tandreţe.Deşi fata încercă să se ferească,o atrase spre el cu forţă. - Iartă-mă...însă mă deranjează mult că vrei să-ţi ascunzi trăirile.Poate că în trecut lucrurile erau tragice,însă acum poţi plânge pe umărul meu.Îţi promit că o să ai parte de susţinerea mea morală necondiţionată,indiferent de ceea ce ne va rezerva viitorul. Sigrid îl asculta şi nu-i venea să creadă ce auzea.Oare putea acesta să dea dovadă de o asemenea bunăvoinţă după tot ceea ce se întâmplase?În fond,ştia că Luca era înzestrat şi cu o parte sensibilă şi generoasă,însă nu şi-o revela prea des.De altfel,uneori acesta era atât de drastic şi de aspru,încât acum îi era greu să creadă într-acel sprijin emoţional promis împotriva oricăror impedimente. Văzând-o atât de îngândurată şi pierdută printre propriile cuvinte,Luca încercă să o ajute. - Sigrid,continuă...orice ai mai avea de spus,voi asculta până la capăt.Nu contează cât de dureros va fi.Mă voi supune torturii cu cea mai nemărginită plăcere.Clipele de fericire pe care le-am trăit împreună compensează toata această avalanşă de mărturisiri chinuitoare. - Dacă aceasta îţi e voinţa...îngăimă ea.Atunci voi spune tot ce păstrez în acest suflet zbuciumat. Luca îi luă mâinile într-ale lui cu tandreţe,apropiindu-se cât mai mult posibil.Deşi apropierea spirituală era incontestabilă,îşi dorea să o simtă şi fizic pentru ca uniunea să fie totală.

Sandy Manase

472

Sigrid încercă să se eschiveze,simţindu-se puţin incomodă într-acea postură atât de intimă.Să-l simtă din nou atât de aproape o făcea să-şi piardă capul,debarasând-o de oricare gând raţional.O dorinţă aprigă de a-l săruta o străbatu răvăşitor prin toată fiinţa ei.Zeci de imagini înfăţişându-i momentele când îl sărutase i se perindau prin minte cu repeziciune,asemenea unei pelicule de film.Atunci realiză că,dacă acesta avea să fie finalul,o să poată oricând să regăsească în amintiri iubirea ideală ce îi întregise viaţa.O dragoste ce nu va putea fi niciodată comparată cu o alta... - Te rog,priveşte-mă în ochi,zise el cu blândeţe. - Încerc...încerc...zâmbi ea puţin sfioasă.Şi când îmi amintesc că odată mi-ai spus să nu tatonez terenuri deja explorate.Poţi măcar să-ţi imaginezi ce văd eu în ochii tăi acum,Luca?Văd infinitul şi îmi este peste putinţă să-l explorez îndeajuns pentru că,după cum bine ştii,nu este limitat.Mă întreb cum altcineva ar fi putut să o facă.Probabil răspunsul constă în faptul că nu a acordat importanţa suficientă acestui mare privilegiu,că l-a banalizat convertindu-l în ceva normal.De aici şi ideea de a considera că explorarea a luat sfârşit.Dar eu mă simt nevoită să îţi explic şi alte aspecte,deşi mă tem că te-aş putea plictisi,dragule. - Nu...nici vorbă...şopti el părând pierdut în contemplarea ei. - Eşti sigur că mă asculţi ? - Da...încerc să trec totul prin filtrul raţiunii,dar constat cu stupefacţie că eşuez lamentabil.Totul pentru că ceea ce spui nu necesită raţiune,ci pură simţire.Aştept continuarea...zise Luca,în timp ce îşi lăsă una din mâini să se joace cu materialul fin al rochiei ei.Spera astfel să-şi calmeze nerăbdarea dominantă,înlocuind-o cu senzaţia plăcută provenită dintr-acele suave mângâieri. - Îţi reaminteşti cât de mult m-ai desconsiderat?îl întrebă Sigrid,tocmai când acesta reuşise să se complacă cu acea stare liniştitoare.Tu erai cel care cunoscuse pe deplin misterul iubirii,iar eu eram doar visătoarea care spera necontenit.Ca şi cum tu nici măcar nu ţi-ai fi îngăduit să priveşti din înălţimea ta desăvârşită în abisul trăirilor mele neînţelese şi nebuneşti... Luca nu putea să încropească o frază.Îi dăduse o lovitură...direct în inimă ! - Nici eu nu bănuiam pe timpuri,dar după cum bine ştii,am constatat că uneori iubirea îţi răpeşte până şi demnitatea fără să-i pese deloc.Te face din om raţional,rafinat,vanitos-un cerşetor gata să implore pentru o fărâmă de atenţie din partea persoanei iubite...devii mai rău decât un sclav... Luca o strânse de rochie atât de tare,încât aceasta se sperie puţin.Gestul lui o deconcertă,neştiind dacă să mai continue sau dacă să-i îngăduie un răgaz.Touşi,hotărî să meargă înainte. - Alt lucru pe care nu ştiu dacă în momentul de faţă ţi-l poţi imagina,este să fii nevoit să auzi vorbele ,,evaluează-te” venind tocmai din partea persoanei mult adorate.Ia aminte că am spus adorate,şi nu mult iubite!Tu erai precum idealul meu aşezat pe un piedestal.Nimeni nu te ajungea în ochii mei,până când,în mod ironic,nu am mai ajuns nici eu.Te urcasem prea sus şi comisesem astfel o gravă eroare,ce avea să aibă nenumărate repercusiuni.Dar sărind peste divinizarea ta ca şi fiinţă umană,am să mă reîntorc la vorbele acelea atât de necugetate,pe care mi le-ai azvârlit cu enormă nepăsare tocmai când eu îţi mărturisisem sincerele mele sentimente!Cum ai putut să-mi zici aşa ceva?!ţipă ea,pierzându-şi controlul şi împingându-l furioasă. Luca încercă să-şi impună o atitudine eroică pentru a scăpa netulburat din pricina torentului de cuvinte care îl vizau fără compasiune.Cum putuse destinul să-şi bată joc de el atât de teribil?Se răzvrătise asupra persoanei sale în cel mai neaşteptat moment,îi răvăşise viaţa,demonstrându-i că voinţa lui este o nulitate în comparaţie cu legile sorţii.Ce drum sinuos fusese nevoit să străbată pentru a înţelege că unele lucruri nu se pot programa,căci sunt deja stabilite de cursul destinului. Aşadar,suportă tăcut revărsarea ei cea mânioasă,fiind conştient că o merita pe deplin.Acum toate acele vorbe din trecut i se păreau îngrozitoare,ofensatoare,cu adevărat cumplite.Simţea dureroare remuşcări şi un regret uriaş şi de o profunzime extremă reamintindu-şi-le.

Joaca de-a destinul

473

-„ Evaluează-te” -parcă până şi acum îmi zbiară prin minte cuvintele tale blestemate.Dar oare ce ai fi dorit?Să-mi măsor dragostea?Să particip la un test de aptitudini pentru a-ţi dovedi că merit să îţi îndrepţi atenţia şi asupra amărâtei mele fiinţe?Sau,cine ştie,poate că îţi doreai acte de vitejie,de nebunie,pentru a-ţi demonstra ţie însuţi că eşti capabil să periclitezi echilibrul unei persoane până când o vezi în pragul disperării?!Infinite variante îmi apar acum în minte,dar nu pot să desluşesc misterul veninului tău.Unde ai învăţat să răneşti atât de tare?Unde ai învăţat să arunci oamenii în cea mai precară deznădejde,abuzând de încrederea acordată pentru a-i face să-şi desconsidere propria condiţie umană? urlă ea.Ar fi trebui ca mai întâi să te fi uitat la tine însuţi ! - Dar tu,Sigrid?Nu vezi cât de crâncen mă torturezi,reînviind trecutul cel înspăimântător?ţipă şi el fără să mai rabde tăcerea.Cum crezi că este să-ţi înghiţi propriile cuvinte veninoase?Să le simţi cum te sfâşie,întorcându-se împotriva ta cu o furie devastatoare?!Precum nişte săgeţi otrăvite,însă înveninate dublu!Ai putea tu să suporţi supliciul?Răspunde! zbieră el,trăgând de ea cu brutalitate. Una din bretelele rochiei fetei se rupse,lăsând-o aproape dezgolită sub privirile lui.Condus de impulsivitate vru să o tragă în braţele lui,dar îşi porunci straşnic domolirea dorinţei.Ochii stăruiau asupra ei cu neruşinare,însă găsi forţa necesară pentru a-i porunci cu severitate : - Acoperă-te sau altfel nu răspund de mine ! Ea îl privi cu infinită furie,deşi era de acord cu propunerea lui absolut necesară.Încercă să înnoade breteaua ruptă,în timp ce el se făcea că nici măcar nu o observă şi-şi mută privirile în altă direcţie. - Poţi să mă priveşti,îi replică mânioasă.Nu te fă că te-ai pierdut acum în contemplarea peisajului înconjurător.De parcă nu aş fi văzut unde îţi hoinărea privirea.Ştiu şi ce gânduri ţi-ai reprimat. Luca încercă să o contrazică,însă ea îl opri cu fermitate. - Taci!Numeşti mărturisirea mea supliciu?Dar cum se numeşte ceea ce ai făcut tu însuţi?Norocul destinului a constat în faptul că sunt o persoană puternică,pe care pălmuirile sorţii o întărâtă,dân-du-i noi forţe de luptă.Te-ai gândit însă,dacă era vorba de o persoană vulnerabilă,ce repercusiuni uriaşe ar fi putut să aibă vorbele tale necugetate asupra ei?Un suflet slab nu ar fi rezistat la veninul tău.Dar,minune!Eu nu doar l-am gustat,ci am râvnit să mă înfrupt cu el în ciuda consecinţelor.Am constatat stupefiată că în loc să mă anihileze,mă hrănea,făcându-mă să descopăr necontenit laturi ale personalitaţii mele,ce poate ar fi rămas ascunse dacă nu ar fi fost provocate să iasă la suprafaţă. - Să înţeleg că în final îmi eşti recunoscătoare? râse el ironic. - Nu îţi bate joc,idiotule! ţipă ea.Dă-ţi seama de gravitatea faptelor petrecute ! - S-a întâmplat vreo nenorocire?Eu zic că ai făcut faţă cu brio evaluării,ca să zic aşa... - Cinicule! urlă ea.Cum îndrăzneşti ca încă să mai împroşti cu venin?Credeam că l-ai epuizat ! - Niciodată,scumpo!Îmi place să-l las să izvorască pentru a-ţi pătrunde ţie adânc în vene.Fără să realizezi,te leg iremediabil de mine,făcându-te dependentă de persoana mea.În plus,adu-ţi aminte că eu eram cel pe punctul de a-şi pierde minţile. - Ţi-ai făcut-o cu mâna ta! Nu mă învinovăţi! replică ea înspăimântată. - Şi tu la fel!i-o întoarse el aspru.Nu uita,fiecare e responsabil pentru alegerile lui.Ţii minte? - Iar noi am ales,nu-i aşa?îl întrebă Sigrid,în timp ce îi mângâia buzele.Râvnea atât de mult la acel sărut care eşuase acum câteva momente. - Bineînţeles că am ales.Nu exista cale de mijloc,ci doar drumul nostru ce trebuia neapărat urmat. - Nostru ! exclamă tânăra în culmea fericirii.Observi cum sună?Deplin,profund,fără urmă de îndoială!Noi doi,Luca!„Noi” are sens de unul acum,deşi e un cuvânt ce însumează două persoane. - Nu mă interesează în clipa asta sensul figurat,propriu sau sintagmele magice pe care le poţi alcătui cu acest cuvânt.Ştiu doar că „noi” trebuie să ne sărutăm ! Se repeziră unul la altul,neştiind dacă o să reuşească să-şi nimerească buzele din prima.Din fericire,de această dată norocul le surâse,ajutându-i să se cufunde în sublima desfătare oferită de buzele lor.Minute în şir se sărutară fără a-şi îngădui niciun scurt răgaz.Sigrid simţea că nici măcar

Sandy Manase

474

nu mai putea să respire în mod normal.Nevoia acută de a-şi recăpăta cursul firesc al răsuflării o obligă să-l îndepărteze,dar spre ghinionul ei,Luca refuza cu îndârjire să-şi sustragă limba din gura ei.Din contra,abuza de cele mai incitante sărutări pentru a o face să-şi piardă complet capul.Biata fată nu ştia dacă avea să mai reziste mult acelei avalanşe de pasiune ce se revărsa asupra ei fără pic de milă.Acelaşi foc mistuitor care o cuprindea mereu când se afla în braţele lui,izbucni acum mai puternic ca niciodată.Fiecare părticică din ea îşi dorea să-i aparţină lui în totalitate.Întreaga ei fiinţă vibra din pricina unei dorinţe colosale,ce nu ar fi putut fi domolită nici măcar prin cele mai drastice dintre metode.Era profund conştientă că următorul pas era constituit din abandonarea completă. Brusc,o idee nebunească i se strecură prin mintea năzdrăvană,dorindu-şi cu ardoare să iasă la suprafaţă pentru a fi pusă în practică.Fără să mai stea deloc pe gânduri şi încântată de perspectiva imaginară ce tocmai i se revelase,se ridică şi îi făcu lui semn să o urmeze. Deşi,la început acesta nu bănuia nimic,şi chiar se temea că acea noapte s-ar fi terminat fără să se iubească,o urmă îndeaproape,încrezându-se pe deplin într-însa. Sigrid făcu numai câţiva paşi şi se opri la marginea lacului.Contemplă pentru câteva momente peisajul încântător:luciul sublim al lacului,razele lunii care ofereau o lumină blândă şi nuferii care răspândeau o mireasmă îmbătătoare.Însă tuturor acelor frumuseţi parcă le lipsea un detaliu anume care ar fi putut să le întregească,făcându-le chiar martori ai unei poveşti incredibile. Se întoarse pentru a-l privi.Exact cum bănuise.Luca înţelesese totul şi era la fel de nerăbdator şi dornic să pună planul în aplicare. Apropiindu-se de ea cu paşi domoli,meniţi să mai prelungească puţin aşteptarea,o ridică în braţe ca pe un fulg.În următoarea clipă,cei doi tineri deja se aflau în apă.Sigrid încercase inutil să-i atragă atenţia asupra hainelor,însă fusese prea târziu. - Ce senzaţie plăcută,mormăi el,în timp ce o mângâia prin materialul umed al rochiei. - Cunoşteam atracţia ta fatală pentru apă şi de aceea mi-a trecut prin cap această idee.În plus,cred că am mai descoperit un scop esenţial. - Care ? - Se zice că apa poate avea efect purificator.Nu crezi că am avea nevoie de un nou început,care ar putea fi celebrat cu ajutorul naturii?Poate că ne va ajuta iarăşi în exprimarea sentimentelor... - Complice de nădejde,râse el. Tânăra îşi încolăci braţele în jurul gâtului lui şi îi depuse un suav sărut pe buze.După aceea se îndepărtă,lăsându-l chinuit din pricina dorinţei arzătoare de a fi primit mai mult.Sub privirea lui pofticioasă,care o urmărea necontenit,îşi scoase rochia,rămânând total dezbrăcată.Afişa un zâmbet atât de strălucitor,încât bietul de el se simţi complet vrăjit.De altfel,părea că nu se jenează şi că îi face o delicioasăe plăcere să se expună astfel în faţa lui. Întinse mâna şi dibui un nufăr micuţ şi frumos.Razele lunii o ajutaseră din nou,continuând să-i rămână fidele precum în dăţile precedente.Îşi aşeză floarea în păr şi se îndreptă uşor către el.Luca era atât de captivat,încât nu mai putea nici măcar să se mişte.Splendoarea din faţa lui,care se lăsa admirată fără urmă de sfială,îl copleşea.Nufărul cel alb,aranjat cu ingeniozitate în părul ei negru şi mătăsos,ochii săi mari şi căprui ce îl fixau cu o pasiune arzătoare,dar şi goliciunea ei care îl îmbia să o posede...Dumnezeule,era prea mult ! Deşi era conştient că se afla în apă,îşi simţea trupul cuprins de flăcări.Ar fi vrut să o atragă în braţele sale cât mai repede cu putinţă.Dorinţa cumplită ce îl străbătea,galopa nemiloasă prin toată fiinţa lui.Cu toate acestea,nu reuşea să facă un pas,ca şi cum conexiunile raţionale i-ar fi fost grav periclitate.Aşadar,continua să o aţintească cu privirea-i pătrunzătoare,încrezându-se că ea avea să-i curme aşteptarea,distrugând totodată distanţa chinuitoare ce încă îi mai despărţea.Spre imensa lui fericire,Sigrid ajunse,dar îşi ridică ochii rugători către el.Probabil aceasta aştepta să o îmbrăţişeze,să o sărute,însă cum putea să-i explice că nu se mai simţea stăpân pe nicio parte din el?Ajunsese să

Joaca de-a destinul

475

creadă că devenise personajul unei poveşti fantastice.Sau oare era tocmai el însuşi cel care trăia o asemenea minune?Aceasta era realitatea sau totul era doar o splendidă fantezie ? Sigrid observă încordarea lui.Cunoştea bine trăirile intense şi extreme prin care acesta era nevoit să treacă adesea.Simţi că trebuia să-l ajute să depăşească această stare ciudată de transă,precum şi el o ajutase de nenumărate ori când se pierduse datorită emoţiei pe care el i-o stârnea. Aşezându-şi mâinile pe umerii tânărului,îi masă cu tandreţe,pentru a-l ajuta să se relaxeze.Spre bucuria ei,Luca se destinse într-o clipită.Apoi,coborând încetişor,începu să-i desfacă unul câte unul nasturii cămăşii.Când ajunse la ultimul,constată uimită că starea lui de agitaţie i se transmisese şi ei,fiindcă nu reuşea decât să-l facă să râdă de neîndemânarea ei devenită deja legendară.Rolurile se echilibrară,fiind mai apoi aproape restabilite,Luca ajutând-o într-un final să-i deschidă şi ultimul nasture,care se dovedise un impediment de-a dreptul dezastruos. Începură să se sărute flămânzi unul de celălalt,dornici să redescopere savoarea săruturilor pătimaşe de altădată.Limbile lor nu mai simţeau nicio oprelişte pentru a se înlănţui complet,pro-fund,din ce în ce mai delicios şi mai tentant.Mâinile lui colindau avide pe trupul său gol,trăgând-o mereu mai aproape,pentru a simţi cât mai bine fierbinţeala care răzbătea dintr-însa.Nici măcar apa răcoroasă a lacului nu putea să mai fie un complice adecvat pentru a ascunde incendiul nebunesc ce se stârnise în interiorul fetei.Fiecare părticică din ea aştepta contopirea cu unicul care reuşea să stârnească într-însa o dorinţă oarecum condamnabilă.În acele clipe sublime îşi dorea cu nesăbuinţă să renunţe la o viaţă normală şi limitată de nenumărate aspecte cotidiene.Nu râvnea decât la o con-topire continuă cu Luca,chiar dacă asta ar fi însemnat împletirea celor mai perverse plăceri fizice cu cele mai nobile dintre sentimente.Contrastul acesta dintre depravare asiduă combinată cu inegala-bilul gust al unei iubiri sincere,care sfidase însăşi legile timpului,o învălmăşea total,împingând-o în braţele lui cu o forţă devastatoare.Se simţea puţin ruşinată de acel ritm haotic descris de frecările ei constante şi insistente.Trupul ei părea să se ghideze după o lege stranie şi profund necruţătoare:era obligat să se unească statornic cu cel al lui Luca,judecând că doar astfel se putea întregi. Hăituită de această teoremă ireversibilă a iubirii pentru o unică fiinţă,se gândi pe neaşteptate la repercusiunile pe care le putea avea încrederea într-un asemenea enunţ veritabil,dedus doar din propriile reacţii ale corpului interconectat cu sufletul.Printre sărutări împărţite cu prisos,tachinări jucăuşe între limbile lor hapsâne şi gemete care păreau să comploteze într-un glas comun,aceasta găsi şi răspunsul acestei întrebări atât de frământătoare.Indiferent dacă întâlnirea ei cu Luca,pe acel pământ,fusese un uriaş blestem sau o adevărată binecuvântare,conştientiza pe deplin că întreaga ei viaţă fusese marcată total şi iremediabil de prezenţa acestui bărbat.Probabil timpul avea să îi mai ofere şi oportunitatea de a cunoaşte multe alte tipuri de iubire.Probabil avea să cunoască misterele altor bărbaţi.Dar toate aceste probabilităţi ce se întrezăreau nu o fascinau,nu o făceau să-şi dorească cutreierarea lor cu aviditate,să aspire la ele plină de iluzii ci,din contra,o plictiseau,oferindu-i doar o perspectivă necesară,dar nu şi intens dorită. În adâncul sufletului său,Sigrid ştia bine că acum deţinea tot acel cumul emoţional,care avea să o umple mereu,nelăsând-o niciodată vulnerabilă în faţa pustiietăţii afective.Torentul de sentimente contradictorii experimentate datorită lui Luca,şi amalgamul de senzaţii trăite în braţele sale,erau o amintire care nu ar fi putut fi ştearsă nici măcar de moartea cea necruţătoare.O speranţă nesăbuită o făcea să aspire la întâlnirea lor şi într-o viaţă viitoare,dacă aceasta ar mai fi existat. Revenită brusc la realitate după această cugetare,îşi încolăci picioarele în jurul mijlocului lui şi îşi fixă braţele ferm de gâtul acestuia,captivându-l printr-o îmbrăţişare invincibilă.Se asigura astfel că trupul său condus de dorinţa infernală şi neostoită,avea să fie susţinut de al lui până la finalul acelui act erotic ce transcendea însăşi limitele realităţii. Strâns lipită de el,fata i se legăna în braţe într-un du-te-vino năucitor şi continuu.Nu exista leac pentru a remedia ritmul fierbinte ce o străbătea,nici pauze ideale pentru a-i oferi un scurt răgaz