Jăratic În clipele seninei limpezimi S’avîntă suflet-duh spre alte zări Acolo după-a ţărnei orizont Mă’ncîntă glasul Păsării de Foc Cum calul în povestea lui Ion Mîncare’mi este-aici jăratic, foc De-acestea şi de alte îmbibat Mă’ntorc ’napoi acasă preschimbat N’aş vrea să mă reţin aici prea mult Şi veşnice’n neveşnice s’ascund Durere, Jubilare or Necaz Îşi au a sale strune şi răgaz Nevoia de-a’ngusta a mea simţire În slove – mă înăbuşă, mă stinge De-aş şti să joc pe Harpa Sufletească O, cît de mult m’ar libera aceasta! Mulţimea mişunîndă din Hău, Cer M’inundă bietul sufleţel al meu Chiar dacă în afară ies expresii Sînt ele umbre doar, şi nu confesii Ardoarea ce îmi mişună’n lăuntru Nu izbuteşte să-şi găsească Drumul Ce-ar ajuta ’n-afară să s’exprime Prin omenesc spre altă Veşnicie Umilitor sînt gata s’mă supun Dar vorbele-mi transformă Focu’n scrum Rămîne doar să sper că vagul Fum Va imprima şi Flacăra cea bună Muşcată-atunci de-a Focului Ecou Va naşte Glia tot mai mulţi Eroi Iar ei, mînaţi de propria voinţă, Vor altoi cu Soarele Pămîntul. Andrei Onea 17 Aprilie 2013