Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

SF. MASLU în parohia noastră, viner i, 18 mai 2018, h 19:30.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna V-a după Paști: Duminică: FA 11, 19-30; In 4, 5-42 - Sf. și Dreptul Iov, mult răbdătorul. Luni: FA 12, 12-17; In 8, 42-51 - Sf. Mc. Acachie; Sf. Mc. Codrat.

Marţi: FA 12, 25; 13, 1-12; In 8, 51-59 - Sf. Apostol și Evanghelist Ioan. Miercuri: FA 13, 13-24; In 6, 5-14 - Sf. Proroc Isaia; Sf. Iosif de la Optina. Joi: FA 14, 10-28; 15, 1-4; In 9, 39-41; 10, 1-9 - Sf. Apostol Simon Zilotul. Vineri: FA 15, 5-12; In 10, 17-28 - Sf. Sf. Mc. Mochie; Sf. Mc. Dioscor. Sâmbătă: FA 15, 35-41; In 10, 27-38 - Sf. Mc. Ioan Valahul.

Sf. Apostol și Evanghelist Ioan

Sfântul Ioan, Evanghelistul și Teologul, a fost unul dintre cei doisprezece Sfinți Apostoli ai Domnului nostru, Iisus Hristos. Ioan este unul dintre cei patru evangheliști. El a lăsat ca moștenire tuturor credincioșilor scrierile sale canonice, nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole și Apocalipsa și tot el este acela care a vestit lumii că „Dumnezeu este iubire” și „Dumnezeu este lumină”. Sfântul Apostol

Ioan este prăznuit de trei ori pe an, însă în ziua de 8 mai este sărbătorit în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său. Sfântul Apostol Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu și al mironosiței Salomeea, din localitatea Betsaida, din Galileea. La început, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Împreună cu fratele său, Iacov, a fost chemat de Mântuitorul Iisus Hristos să-L urmeze. Ioan a fost cel mai tânăr dintre Apostolii Domnului. În Noul Testament, cei doi frați, Ioan și Iacov, sunt numiți "fiii lui Zevedeu" sau, pentru credința lor puternică, "fiii tunetului". În cuprinsul Evangheliei sale, Ioan nu se numește pe sine cu numele, ci "ucenicul prea iubit al lui Iisus" (Ioan, 21, 20). El chiar era foarte iubit de către Iisus, deoarece, împreună cu Apostolii Petru și Iacov, Ioan îl insoțește pe Învățător în cele mai importante momente ale vieții Sale pământești. El a fost prezent la Învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față și la rugăciunea din grădina Ghetsimani. Ulterior, când Mântuitorul era răstignit pe Cruce, l-a ales pe Ioan drept purtător de grijă pentru Mama Sa, Fecioara Maria, pe care Ioan a însoțit-o până la cinstita ei Adormire. După învierea lui Iisus, Ioan a fost primul Apostol care a cercetat mormântul gol. Simbolul Sfântului Ioan Evanghelistul este vulturul. Mormântul său făcător de minuni se află în cetatea Selcuk din Efes, Turcia.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An XI, Nr. 8 (5 mai 2018)

n vremea aceea, a venit Iisus în oraşul Samariei, ce se numea Sihar, aproape de câmpul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo puţul lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângă puţ; şi era cam pe la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie samarineancă să scoată apă. Iisus i-a zis: dă-Mi să beau; căci ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană.

Femeia samarineancă I-a răspuns: Tu, Care eşti iudeu, cum ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au nici un amestec cu samarinenii! Iisus i-a răspuns şi i-a zis: dacă cunoşteai harul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Care ţi-a zis: dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. L-a întrebat femeia: Doamne, nici nu ai cu ce să scoţi şi puţul este adânc; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva Tu eşti mai mare decât Iacob, părintele nostru, care ne-a dat puţul acesta şi a băut dintr-însul el însuşi, şi fiii lui, şi turmele lui? Iisus i-a răspuns şi a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cel ce va bea din apa pe care Eu o voi da lui nu va mai înseta în veci, căci apa pe care Eu o voi da lui se va face în el izvor de apă curgătoare, pentru viaţa veşnică. Atunci femeia a grăit către Dânsul: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a poruncit: mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Dar femeia, răspunzând, I-a zis: n-am bărbat. Iisus i-a răspuns: bine ai zis că n-ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat; aceasta adevărat ai spus. Doamne, a zis femeia către Dânsul: văd că Tu eşti proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul cuvenit pentru închinare. Dar Iisus i-a zis: femeie, crede-Mă că vine vremea când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi la ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ce ştim, căci

mântuirea este de la iudei. Dar vine vremea şi acum a venit, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, căci Tatăl astfel voieşte să fie cei ce se închină Lui. Duh este Dumnezeu; şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. A zis femeia către Dânsul: ştim că va veni Mesia, Căruia I se zice Hristos; când va veni, Acela ne va spune nouă toate. Iisus i-a răspuns: Eu sunt, Cel Care vorbesc cu tine. Dar atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie; însă nimeni nu I-a zis: ce o întrebi sau despre ce vorbeşti cu dânsa? Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în oraş şi a zis oamenilor: veniţi de vedeţi un Om Care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Deci au ieşit din oraş şi veneau către Dânsul. În timpul acesta, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care nu o ştiţi. Deci ucenicii se întrebau între ei: nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus însă le-a zis: mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Oare nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: ridicaţi ochii voştri şi vedeţi holdele că sunt albe, gata pentru seceriş. Iar cel care seceră primeşte plată şi adună rod în viaţa de veci, ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră; căci aici se adevereşte zicerea că: altul este cel ce seamănă, şi altul cel ce seceră. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Iar din oraşul acela mulţi dintre samarineni au crezut într-Însul, pentru cuvântul femeii care mărturisea: mi-a spus mie toate câte am făcut. Deci după ce au venit la Dânsul, samarinenii L-au rugat să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile şi mult mai mulţi au crezut, pentru cuvântul Lui, iar femeii îi ziceau: credem nu numai pentru vorbele tale, ci fiindcă noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42

Evanghelia Duminicii a 5-a după Paști conține un text lung și redă o discuție pe care Mântuitorul Hristos a avut-o cu o femeie din Samaria, un ținut socotit de către evrei blestemat și spurcat. Locuitorii ținutului Samariei, urmași a două triburi ale lui Israel, Efrem și Manase, erau și ei etichetați cu aceleași apelative. Desigur, ne întrebăm: De ce?

În timpul invaziei și robiei asiro-babiloniene (circa 605-538 î.Hr.), regele Salmanasar al Asiriei a repopulat Samaria, după ce o bună parte din populație a fost deportată în Babilon, cu cinci triburi păgâne asiatice (4 Reg. 17, 24-44). Puținii evrei care au scăpat de deportare s-au amestecat cu populaţia păgână, adusă pentru colonizare, transformându-se într-un fel de popor hibrid, eterogen, care practica, în afară de cultul Dumnezeului lui Israel, și ritualuri idolatre păgâne. Apoi, în timpul restaurării Ierusalimului, după exilul babilonian, evreii au refuzat să colaboreze cu această populaţie la restaurarea Templului. Aceasta a fost scânteia care a aprins focul unei rivalităţi deschise, ce a culminat printr-o sciziune religioasă între cele două popoare şi prin construirea de către samarineni a unui templu pe muntele Garizim, rival celui din Ierusalim. Așadar, acesta este motivul pentru care iudeii evitau orice contact cu samarinenii, ocolindu-i pe valea Iordanului, în drumul lor spre sau dinspre Ierusalim, Cetatea Sfântă.

Femeia cu care Mântuitorul întreține un dialog nu e alta decât o anonimă locuitoare a unui sat, numit Sihar, din acest ținut samarinean. Evanghelistul nici nu-i reține numele. Dar, cu toate acestea, ea intră în istoria creștinis­mului: ocupă un loc în pictura bisericească, i se dedică o duminică în calendarul creștin și, nu în ultimul rând, pagini întregi în exegeza biblică. Dar să vedem cine este, totuși, această „ilustră anonimă"? Ce-a făcut ea și în ce a constat dialogul ei cu Mântuitorul lumii?

Domnul trece într-o zi prin Samaria. Este pregătit să înfrunte un scandal. Nu era simplu, ca iudeu, să treci prin Samaria. Dar Iisus o face. Și ajunge cu ucenicii la marginea unui sat. Acolo era o fântână. Obosit de

drum, se oprește lângă ea să se odihnească, iar ucenicii pleacă în sat să cumpere mâncare. În acest timp, a venit din sat o femeie să scoată apă. Aceasta e anonima samarineancă, care a rămas în istoria lui Iisus. Spre surprinderea ei și împotriva oricărei concepții iudaice despre samarineni, Iisus îi cere apă, zicându-i: „Dă-Mi să beau!" Recunoscându-L după îmbrăcăminte că este iudeu, femeia nu i-a adresat nici un cuvânt când a venit la fântână și L-a văzut acolo. Dar acum îi replică: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă...? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii". Și nu-i oferă apă. Aștepta o explicație la întrebarea pusă. Și Iisus i-o dă, numai că una extrem de ciudată: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat apă vie". Apă vie!? Ce înseamnă asta?, se va fi întrebat ea. Nu înțelegea nimic din acest joc de cuvinte. De aceea, nici nu intră în logica lor, replicându-i lui Iisus din perspectiva unei rațiuni, la fel de lipsită de logică: „Nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie?" (Ioan 4, 11). Fântâna aceea, pe care o cunoștea de o viață, nu avea decât apa pe care ea o știa. Nu era vorba de nimic miraculos în ea. Era o apă obișnuită și nimic mai mult. Și mai adăuga ceva în logica ei: „Că nu vei fi tu mai mare decât Iacob, părintele nostru, care era în măsură să facă minuni?" Și Iisus îi răspunde, din nou, în cuvinte stranii pentru ea: „Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face într-însul izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică" (Ioan 4, 13-14). Este foarte probabil ca femeia să nu fi priceput nimic nici acum, dar o apă care să-i ajungă pentru o viață e drept că o ispitea. De aceea, i-o cere lui Iisus: „... dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot". Mântuitorul își dă seama că n-a înțeles tâlcul cuvintelor Lui, de aceea nici nu-i mai răspunde la cerere și mută discuția într-un alt registru. Așadar, atât timp cât samarineanca a văzut în Iisus doar un simplu iudeu,

n-a înțeles nimic din tot ceea ce Acesta i-a spus și i-a oferit. De aceea, Îl și refuză. Este, aici, imaginea în care omul Îl refuză pe Dumnezeu tocmai pentru că nu Îl înțelege. Dialogul relatat în acest tablou este deschis de cuvintele lui Iisus: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici". Femeia I-a răspuns, zicând: „N-am bărbat" (Ioan 4, 16-17). Mântuitorul o supune la o probă de sinceritate. Nu este exclus ca El să fi făcut asta pentru ca ea să merite mai departe continuarea dialogului. Femeia spune adevărul. Și lui Iisus i-a plăcut și îi răspunde: „Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus" (Ioan 4, 17-18). Expresia „Aceasta adevărat ai spus" s-ar putea traduce și astfel: „Aici ai spus ceva ce corespunde cu punctul de vedere al lui Dumnezeu".

Din această clipă, registrul discuției se schimbă. Se trece într-un alt plan, cu un alt partener de dialog: cu un proroc. Iisus-profetul îi descoperă acum femeii întregul său trecut. Ea rămâne stupefiată. Nu se întâlniseră niciodată. De unde, așadar, știa El toate acestea? Nu i se mai întâmplase așa ceva. Nu este exclus ca Iisus să-i fi spus și alte amănunte din trecutul ei. Este clar că evanghelistul sintetizează discuția, înregistrând doar esența. În clipa aceea, femeia își dă seama că nu discută cu un simplu iudeu. Și exclamă: „Doamne, văd că Tu eşti proroc! (Ioan 4, 19). Se va fi gândit în acel moment: Dumnezeu mi-a scos în cale un profet. Acest lucru nu se întâmplă oricând și oricui. E un privilegiu, este o ocazie cu care poate în veci nu mă voi mai întâlni. Ce-ar fi să-i pun eu întrebarea „națiunii mele", a locuitorilor Samariei, și anume: De ce suntem noi disprețuiți de către ei, iudeii, și evitați? Dacă mi-a spus atâtea lucruri din viața mea, cu siguranță, va ști să-mi răspundă și la această întrebare. Și-i zice: „Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta, dar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm" (Ioan 4, 20).

Fiecare om trebuie să devină un misionar în cetatea sa, mai mare sau mai mică, adică în societatea și în propria sa familie. Dar la acest statut ajungi numai după ce accepți să stai de vorbă cu Dumnezeu. Și acceptând, să asculți ce-ți spune și să întrebi ce nu

înțelegi. Tot ceea ce-ți spune și toate răspunsurile la întrebările tale se află în cuvântul Lui, înveșnicit în slova inspirată a Sfintei Scripturi. Acolo Îl întâlnești; acolo Îl auzi vorbind; acolo Îți răspunde la întrebări! Nu toți putem fi preoți hirotoniți și nu toți suntem chemați la această misiune specială la care sunt chemați doar unii, încă din pântecele mamei lor, cum spune Sfântul Pavel. Dar toți, de la cel mai mic până la cel mai vârstnic, de la drept la păcătos, de la învățat la neînvățat, toți suntem chemați să dăm mărturie despre Iisus. Mărturisiți-L pe Iisus! Părinții în fața copiilor, tinerii în fața colegilor! Mărturisiți-L la serviciu! Mărturisiți-L pe stradă, în autobuz, oriunde v-ați găsi! Spuneți câte v-a făcut Iisus, iertându-vă trecutul!

Spuneți cum l-ați întâlnit pe Iisus în dezamăgirile și decepțiile tinereții! Spuneți cum l-ați întâlnit pe Iisus și câte v-a spus, când v-a ajutat să vă realizați profesional, când v-a ajutat să întemeiați o familie, când v-a mângâiat cu copii, când v-a ușurat greutățile bătrâneții, când v-a ajutat să scăpați de o

suferință, când v-a scăpat din primejdii, cum v-a redat demnitatea, când alții v-au negat-o! Spunând toate acestea cuiva, niciodată nu știi cine se va întoarce la Dumnezeu, ce suflet vei salva, ce viață vei recupera, pe care om pierdut îl vei recâștiga. Nu înger, nu profet, nu apostol a vestit samarinenilor vestea despre Hristos, Mântuitorul lumii, ci o femeie, și încă una dintre cele păcătoase. Ea a fost trâmbița care a sunat o astfel de deșteptare. Azi, mai mult ca oricând, omenirea are nevoie de o renaștere în Duhul lui Dumnezeu. Pentru aceasta e nevoie de lucrători. Și noi toți putem fi aceștia. Civilizația noastră, cu tot progresul ei material, nu va supraviețui dacă nu renaște din punct de vedere spiritual. Creștinii trebuie reîncreștinați! Trebuie reînviate sfintele crezuri ale omenirii. Hristos trebuie proclamat din nou „Creator al acestui univers, Domn peste acest pământ și Dumnezeu al sufletelor și al minții". Toți suntem chemați la această lucrare. Cele mai mângâietoare cuvinte, care sunt ca o cunună a vieții, sunt acelea pe care le-am putea auzi de la cineva: „Cred nu numai pentru cuvântul tău, ci pentru că eu însumi am auzit și știu acum cine este Iisus!". (fragment, preluat din Ziarul Lumina)