iti m-adspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/72183/1/bcucluj_fp_piv2093_2000_012_2808.pdfridicate...

16
f fî'* 'H z k a wdepmdmt [ http://www.dntcj. ro/adevarul] ANUL X NR. 2808 ISSN 1220-3203 SIMBĂTĂ-DOMINICĂ, 5-6 FEBRUARIE 2000 16 PAGINI 2.000 LEI Glientelismul de partid - o grea povară pentru Mugur Isărescu ILIE CĂLIAN J oi, Guvernul a aprobat proiectul de buget pe anul 2000 şi, mai important, privind lucrurile în perspectivă, proiectul guvernamental al strategiei economice pe termen mediu.- Foarte frumos! Frumos, din "punct de vedere “tehnic”, este faptul că premierul Mugur Isărescu ne-a avertizat câ proiectul de buget a plecat de la posibilităţi, adică de la nominalizarea surselor sigure de venituri, excluzîndu-le pe cele întîmplătoare sau nesigure, cum ar fi cele provenite din privatizările FPS, pe care le ştim păguboase. Abia apoi se va da fiecărui minister atîta cît se poate da. M ai pe româneşte, vom avea un buget de şi mai mare austeritate. Pe de altă parte, încheierea procesului de privatizare şi începerea veritabilei restructurări, conform acestui proiect ce vizează admiterea. României în.Uniunea Europeană, ne va aduce, printre altele, creşterea numărului de şomeri, dar şi - ni se promite - o creştere de 6-7% a PIB, stoparea inflaţiei şi a deficitului balanţei de plăţi, t N im ic .d e , zis, toate acestea "sînt frumoase atîta timp cît sînt puse pe hîrtie de un bancher cu experienţă, cum este Mugur Isărescu. însă rămîn în discuţie prea multe necunoscute în legătură cu posibilitatea aplicării acestor proiecte. Să nu uităm, că printre altele, Mugur Isărescu doreşte să fie ferm în privinţa reducerii birocraţiei şi a cheltuielilor cu aparatul birocratic. Or, aici, se complică lucrurile. MajoritJtea birocraţilor sînt noi; ei fac parte din clientela politică a actualei Coaliţii, instalaţi în 1996 şi 1997 conform “algoritmului”. Sînt foarte curios să văd cum va reuşi Mugur Isărescu, pînă la alegerile din toamnă, să le smulgă din bot ultimele ciolane celor care au fost instalaţi în aceste posturi tocmai pentru câ au fost “soldaţi de nădejde” ai unor partide. De altfel, spectrul' alegerilor şi-a pus deja amprenta pe evoluţia politică din ultimele săptămîni. La urma-urmelor, lungul discurs'al preşedintelui Emil Constantinescu, după încheierea primei părţi a şedinţei de guvern, ce a. fost altceva decît o ieşire electorală a stăpînului de la Cotroceni?! continuare în pagina a 16-a , iti m-a Jumătate din oraş a rămas joi şi vineri „paralizat" din cauza unei defecţiuni la Centrala Termică de Zonă. Furnizarea de apă caldă şi căldură a fost oprită la 80.000 'de apartamente din cartierul Mărăşti şi de pe strada Pata, pentru ca să se poată remedia defecţiunea. Telefoanele au zbtrnîit în continuu. Condu- cerea Regiei de Termoficare Cluj-Napoca recunoaşte că, în acest caz, marele lor noroc au fost temperaturile destul de Durata maximă de exploatare ridicate pentru această perioadă, pentru cazane este de 15 ani, Directorul tehnic al Regiei de iar a ţevilor de 25 de ani. Cu Termoficare Cluj, loan Rus, ne-a toate acestea, cazanul l-am declarat că accidentul s-a datorat. schimbat acum doi ani, iar .fisurării unei ţevi de la un cazan, în momentul intervenţiei constatîndu-se că ţeava este corodată pe o porţiune mult mai mare. „Nu ne-am aşteptat ca defecţiunea fie de o aşa anvergură. Toată instalaţia este- destul de veche, Centrala Termică de Zonă fiind construită în 1976. ţevăraia o schimbăm pe bucăţele în funcţie de fonduri", ne-a declarat directorul Rusu. L.P. N .R . La închiderea ediţiei, defecţiunea nu era remediată. Primarul işi iroseşte muniţia Campania informaţională dusă de primarul Gheorghe. Funar împotriva prefectului Alexandru Sălcudean, începută acum două săptâmînij continuă cu aceeaşi virulenţă. în ultim ul comunicat, primit ieri de la instituţia primarului, se făcea o legătură între afacerile fam iliei prefectului Sălcudean şi fondurile PHARE, „de distribuirea cărora s-a ocupat în calitate de vicepreşedinte şi, ulterior, consilier al Consiliului Judeţean Cluj. De asemenea; sînt enumerate şase firm e presupuse a fi primit fonduri Luminiţa PURDEA continuare în pagina a 10-a CoiiSlictiil iscat da construcţia Bisericii ScMmlbarea ia Faţă i-a adus pe bucuieşteni la Cluj Şerban Rădulescu PNTCD la Primăria Vineri, Comitetul Municipal Cluj-Napoca al PNŢCD, a ales candidatul în cursa pentru Primărie. Propunerile pentru această funcţie au fost: Şerban Rădulescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Bogdan Cerghizan, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi deputatul loan Roman. în urma votului a fost desemnat cîştigâtor cu 15 voturi “pentru” din 20, Şerban Rădulescu. Această propunere urmează sâ fie validată sîmbătă de către Comitetul Judeţean al PNTCD. G .M . Finanţiştii şi vameşii recurg la grevă pentru... publicarea statutului De luni, finanţiştii şi vameşii din 37 de judeţe intră. în grevă generală pe termen nelimitat. Comitetul sindicatului din Direcţia Generală a- Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj a hotărît alinierea la această acţiune de protest. Conflictul de muncă-care se va redeschide luni a fost declanşat încă din 26"martie 1999. Sindicaliştii susţin că au fost respectate toate etapele prevăzute de Legea conflictelor de muncă (L I68/1999) şi au fost anunţaţi factorii de răspundere asupra desfăşurării grevei generale. Recurgerea la forma extremă de protest se datorează nepublicării încă în Monitorul Oficial a Statutului funcţionarului din finanţe. Cu toate că proiectul de statut a fost aprobat în Guvern în 2 decembrie 1999, şi Acordă operativ şi avantajos credite pentru afaceri şi nevoi personale agenţilor economici şi persoanelor fizice; pe termen de pînă la 2 ani. aşteptăm pentru consiliere şi relaţii suplimentare. (3400184) Uniunea Europeană va aplica sancţiuni împotriva Austriei •completat cu amendamentele consiliului legislativ în 10 decembrie 1999, nici pînă astăzi acesta nu ajunsese pe masa premierului pentru a fi semnat. Această acţiune radicală ar însemna oprirea oricărei operaţii financiare sau vamale, în acest sector nefiind obligatorie asigurarea unei treimi din activitate. Directorul general al . Direcţiei Generale a Ti Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj, Mihai Costin, consideră doleanţele lucrătorilor din finanţe justificate, existenţa unui statut în domeniu fiind vitală. Directorul general ne-a declarat câ speră ca această divergenţă sâ fie soluţionată cît mai grabnic, deoarece în urma acestui blocaj vor suferi pe nedrept m ulte instituţii şi persoane fizice. L.P. Prinţul PaiS « t a r a din Hemâiia v ** ^ Ieri, la conferinţa de presă a tînărului Partid de Reconciliere Naţională, ce se vrea un partid republican, preşedintele acestuia, Majestatea sa, prinţul Paul de România, a subliniat faptul că acest partid este “unicul care are nevoie de femei în proporţie de minimum 30%.” El a declarat există _ “numeroase femei specialiste în diverse domenii, care însă nu sînt persoane publice”. Prinţul Paul a mai afirmat că sîntem una din puţinele ţări din Europa care nu are femei în posturile de conducere ale ministerelor, în acest context, Paul de România consideră că cele mai potrivite ministere pentru femei sînt cele ale Sănătăţii, Învăţămîntului şi chiar Justiţiei. Această “orientare” a partidului spre sexul frumos a fost dovedită şi în finalul conferinţei de presă, moment în care Prinţul Paul a ţinut sâ închine, la restaurantul Melody, un pahar de vin cu un grup numeros de femei aflate acolo cu ocazia unei aniversări şi să le împartă cărţi cu însemnări' lui CaroUal II-lea. Scopul principal al vizitei la Cluj a prinţului Paul şi a însoţitorilor săi a fost constituirea filialei judeţene Cluj, care în curînd îşi va desemna conducerea. Pentru liderii PRN, Clujul se numără printre “nucleele” de interes pentru partid, deoarece, conform declaraţiei consilierului Ionuţ Popescu, ‘In Transilvania stăm cel mai bine”. —^Adriana CIOTI B®UÎ&)l8 î^ î" VPp9ina a 9-a . CENTRALA UNIV \ Un fals câpitan de poliţie face angajâri în M.l. Procurorii clujeni au reuşit, ieri, să aresteze autorii unei infracţiuni mai puţin obişnuite. Filimon Vasile în vîrstă de 31 ani, din localitatea Cugir, judeţul Alba s-a dat drept ofiţer de poliţie şi i-a pretins clujeanului Filip Constantin suma de 20 milioane de îei, promiţîndu-i că-1 va angaja în Ministerul de Interne. Pentru a-i întări convingerea că este poliţist, Pilimon i-a prezentat clujeanului o legitimaţie falsă de poliţist şi l-a asigurat de angajare prin relaţiile pe care le deţine în cadrul conducerii centrale şi teritoriale ale Poliţiei. în acţiunea sa, falsul poliţist a fost ajutat de Meşterii Sabina, de 30 de ani, aceasta confecţionîndu-i “legitimaţia”. Pe "legitimaţie" figura numele lui Filimon Vasile, cu gradul de “câpitan” şi avînd funcţia de “lucrător al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare şi Corupţiei din cadrul Poliţiei municipale Cluj-Napoca”. Filim on este cercetat pentm comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals şi uz de fals, iar Meştera este acuzată pentru comitera infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale şi trafic de influenţă. Cosmin PUR1S

Upload: others

Post on 22-Jan-2020

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

— f fî'* 'H

z k a w d e p m d m t

[ http://www. dntcj. ro/adevarul]ANUL X NR. 2808 ISSN 1220-3203

SIMBĂTĂ-DOMINICĂ, 5-6 FEBRUARIE 2000 16 PAGINI 2.000 LEI

Glientelismul de partid - o grea povară

pentru Mugur Isărescu

ILIE CĂLIAN

J o i, G u v e rn u l a a p ro b a t p ro ie c tu l d e b u g e t p e a n u l 2 0 0 0 şi, m a i im p o r ta n t , p r iv in d lu c r u r i le în

p e rs p e c tiv ă , p ro ie c tu l g u v e rn a m e n ta l a l s tra te g ie i e c o n o m ic e p e te rm e n mediu.-

F o a rte fru m o s ! F ru m o s , d in "punct de v e d e re “ te h n ic ” , este fa p tu l c ă p re m ie ru l M u g u r Is ă re s c u n e -a a v e rt iz a t câ p ro ie c tu l d e b u g e t a p le c a t de la p o s ib ilită ţ i, ad ică d e la n o m in a liz a r e a s u rs e lo r s igure de v e n i t u r i , e x c lu z î n d u - le p e c e le în t îm p lă to a re sau n e s ig u re , c u m ar f i c e le p ro v e n ite d in p r iv a t iz ă r i le F P S , pe care le ş tim p ăg u b o ase . A b ia ap o i se v a d a f ie c ă ru i m in is te r a tîta c ît se p o a te da. M a i p e ro m â n e ş te , v o m a v e a u n buget de şi m a i m a re a u s te rita te . P e d e a ltă p a rte , în c h e ie re a p ro c e s u lu i d e p r iv a t iz a re şi în cep erea v e rita b ile i res tru c tu rări, c o n fo rm a c e s tu i p r o ie c t c e v iz e a z ă a d m ite r e a . R o m â n ie i în .U n iu n e a E u ro p e a n ă , n e v a ad u ce , p r in tre a lte le , c re ş te re a n u m ă ru lu i de ş o m e ri, d a r şi - n i se p ro m ite - o creştere de 6 -7 % a P IB , s toparea in f la ţ ie i şi a d e f ic itu lu i b a la n ţe i d e p lă ţi, t N i m i c . d e , z is , to a te a c e s te a " s în t fru m o a s e a tîta t im p c ît s în t p u se pe h îr t ie de u n b a n c h e r cu e x p e rie n ţă , cum este M u g u r Isărescu . în s ă r ă m în în d iscu ţie p re a m u lte n e c u n o s c u te în le g ă tu ră cu p o s ib ilita te a a p lic ă r ii a c e s to r p ro iec te . Să nu u ită m , că p rin tre a lte le , M u g u r Isărescu doreşte să f ie fe rm în p r iv in ţa red u c erii b iro c ra ţie i şi a c h e ltu ie li lo r cu a para tu l b iro c ra tic . O r , a ic i, se c o m p lic ă lu c ru rile . M a jo r itJ te a b iro c ra ţ i lo r s în t n o i; e i fa c p a r te d in c lie n te la p o l i t ic ă a a c tu a le i C o a liţ i i , in s ta la ţi în 1 9 9 6 ş i 1 9 9 7 c o n fo rm “ a lg o r itm u lu i” . S în t fo a r te curios să v ă d c u m v a re u ş i M u g u r Is ă re s c u , p în ă la a le g e rile d in to a m n ă , să le sm u lg ă d in b o t u lt im e le c io la n e c e lo r care au fo s t in s ta la ţi în aceste p o s tu ri to c m a i p e n tru câ au fo s t “ s o ld a ţi de n ă d e jd e ” a i u n o r p a rtid e .

D e a ltfe l, spectru l' a le g e r ilo r ş i-a pus d e ja a m p re n ta p e e v o lu ţ ia p o lit ic ă d in u lt im e le s ă p tă m în i. L a u r m a -u r m e lo r , lu n g u l d is c u r s 'a l p r e ş e d in te lu i E m i l C o n s ta n tin e s c u , d u p ă în c h e ie re a p r im e i p ă rţi a şed in ţe i de g u v e rn , ce a. fost a ltc e v a d e c ît o ie ş ire e le c to ra lă a s tă p în u lu i de la C o tro c e n i? !

c o n tin u a re în p a g in a a 16-a ,

i t i m -a

J u m ă t a t e d in o r a ş a r ă m a s j o i ş i v i n e r i „ p a r a l i z a t " d i n c a u z a u n e i d e f e c ţ i u n i l a C e n t r a l a T e r m i c ă d e Z o n ă . F u r n i z a r e a d e a p ă c a l d ă ş i c ă l d u r ă a f o s t o p r i t ă la 8 0 .0 0 0

' d e a p a r t a m e n t e d i n c a r t i e r u l M ă r ă ş t i ş i d e p e s t r a d a P a t a , p e n t r u c a s ă s e p o a t ă r e m e d i a d e f e c ţ i u n e a . T e l e f o a n e l e a u z b t r n î i t î n c o n t i n u u . C o n d u ­c e r e a R e g i e i d e T e r m o f i c a r e C lu j - N a p o c a r e c u n o a ş t e c ă , î n a c e s t c a z , m a r e le lo r n o r o c a u

f o s t t e m p e r a t u r i l e d e s t u l d e D u r a t a m a x i m ă d e e x p l o a t a r er i d i c a t e p e n t r u a c e a s t ă p e r i o a d ă , p e n t r u c a z a n e e s t e d e 1 5 a n i ,

D i r e c to r u l t e h n i c a l R e g i e i d e ia r a ţ e v i l o r d e 2 5 d e a n i . C uT e r m o f ic a r e C lu j , lo a n R u s , n e - a t o a t e a c e s t e a , c a z a n u l l - a md e c l a r a t c ă a c c i d e n t u l s - a d a t o r a t . s c h i m b a t a c u m d o i a n i , i a r

. f i s u r ă r i i u n e i ţ e v i d e la u n c a z a n , î n m o m e n t u l i n t e r v e n ţ i e i c o n s t a t î n d u - s e c ă ţ e a v a e s t e c o r o d a t ă p e o p o r ţ i u n e m u l t m a i m a r e . „ N u n e - a m a ş t e p t a t c a d e f e c ţ i u n e a s ă f i e d e o a ş a a n v e r g u r ă . T o a t ă i n s t a l a ţ i a e s t e - d e s t u l d e v e c h e , C e n t r a l a T e r m ic ă d e Z o n ă f i in d c o n s t r u i t ă î n 1 9 7 6 .

ţ e v ă r a i a o s c h i m b ă m p e b u c ă ţ e l e în f u n c ţ i e d e f o n d u r i " , n e - a d e c l a r a t d i r e c t o r u l R u s u .

L .P .

N . R . L a î n c h i d e r e a e d i ţ i e i , d e f e c ţ i u n e a n u e r a r e m e d i a t ă .

P r i m a r u l iş i ir o s e ş te m u n iţ ia

C a m p a n i a in f o r m a ţ i o n a l ă d u s ă d e p r im a r u l G h e o r g h e . F u n a r î m p o t r i v a p r e f e c t u lu i A le x a n d r u S ă lc u d e a n , în c e p u tă a c u m d o u ă s ă p tâ m în ij c o n t in u ă c u a c e e a ş i v iru le n ţă . în u l t im u l c o m u n ic a t , p r im i t ie r i d e la in s t itu ţ ia p r im a ru lu i, se fă c e a o le g ă tu ră în tre a fa c e r ile fa m i l ie i p r e f e c t u l u i S ă lc u d e a n ş i f o n d u r i l e P H A R E , „ d e d is tr ib u ire a c ă ro ra s -a o c u p a t în c a l i ta te d e v ic e p re ş e d in te ş i , u lte r io r , c o n s il ie r a l C o n s i l iu lu i J u d e ţe a n C lu j . D e a s e m e n e a ; s în t e n u m e r a t e ş a s e f i r m e p re s u p u s e a f i p r im it fo n d u r i

L u m i n i ţ a P U R D E A

c o n t in u a r e în p a g in a a 1 0 -a

CoiiSlictiil iscat da construcţia Bisericii ScMmlbarea ia Faţă i-a adus pe bucuieşteni la Cluj

Şerban Rădulescu

PNTCD la Primăria

V in e r i , C o m ite tu l M u n ic ip a l C lu j -N a p o c a a l P N Ţ C D , a a les c a n d i d a t u l î n c u r s a p e n t r u P r im ă r ie . P r o p u n e r i le p e n t r u a c e a s tă fu n c ţ ie au fo s t: Ş e rb a n R ă d u le s c u , d ire c to ru l D ir e c ţ ie i d e S ă n ă ta te P u b lic ă , B o g d a n C e rg h iz a n , d ire c to ru l D ir e c ţ ie i S a n ita r -V e te r in a r e ş i d e p u ta tu l lo a n R o m a n . în u rm a v o tu lu i a fo s t d e s e m n a t c îş t ig â to r c u 15 v o tu r i “ p e n tru ” d in 2 0 , Ş e rb a n R ă d u le s c u . A c e a s tă p ro p u n e re u rm e a z ă sâ f ie v a lid a tă s îm b ă tă d e c ă tre C o m ite tu l J u d e ţe a n a l P N T C D .

G . M .

Finanţiştii şi vameşii recurg la grevă pentru... publicarea statutuluiD e lu n i, f in a n ţiş tii ş i v a m e ş ii d in

3 7 de ju d e ţe intră. în g re v ă g e n e ra lă p e te r m e n n e l im i t a t . C o m i t e t u l s in d ic a tu lu i d in D ire c ţ ia G e n e ra lă a - F in a n ţe lo r P u b lic e şi C o n tr o lu lu i F in a n c ia r de S ta t C lu j a h o tă r î t a l in i e r e a la a c e a s tă a c ţ iu n e d e p ro te s t. C o n flic tu l de m u n c ă -c a re se v a red es c h id e lu n i a fo s t d e c lan şat în c ă d in 26"m a rtie 1 9 9 9 . S in d ic a liş tii s u s ţin că au fo s t re s p e c ta te to a te

e ta p e le p r e v ă z u t e d e L e g e a c o n flic te lo r de m u n c ă ( L I 6 8 /1 9 9 9 ) ş i a u fo s t a n u n ţ a ţ i f a c t o r i i de r ă s p u n d e r e a s u p r a d e s fă ş u r ă r i i g re v e i g e n e ra le .

R e c u rg e re a la fo rm a e x tre m ă de protest se d a to re a ză n e p u b lic ă r ii încă în M o n ito r u l O f ic ia l a S ta tu tu lu i fu n c ţio n a ru lu i d in fin a n ţe . C u toate că p ro ie c tu l de s ta tu t a fo s t aprobat în G u v e rn în 2 d e c e m b r ie 1 9 9 9 , şi

A c o rd ă operativ şi a v an ta jo s c re d ite pentru a fa c e ri şi nevoi p e rs o n a le agenţilo r econom ic i ş i p e r s o a n e lo r f iz ic e ; p e te rm e n d e p în ă la 2 an i.

V ă a ş te p tă m p e n tr u c o n s i l ie r e ş i r e la ţ i i s u p lim e n ta re . (3400184)

Uniunea Europeană va aplica sancţiuni

împotriva Austriei

• c o m p le ta t c u a m e n d a m e n t e le c o n s iliu lu i le g is la t iv în 10 d e c e m b rie 1 9 9 9 , n ic i p în ă a s tă z i a c e s ta nu ajunsese p e m a s a p re m ie ru lu i p e n tru a f i sem nat.

A c e a s t ă a c ţ i u n e r a d ic a lă a r în s e m n a o p r ir e a o r ic ă r e i o p e r a ţ i i f in a n c ia re sau v a m a le , în acest sector n e f iin d o b lig a to r ie a s ig u rare a u n e i t r e im i d in a c t iv i t a t e . D i r e c t o r u l g e n e r a l a l . D i r e c ţ i e i G e n e r a le a

Ti

F in a n ţ e lo r P u b lic e şi C o n t r o lu lu i F in a n c ia r d e S ta t C lu j, M ih a i C o s tin , c o n s id e ră d o le a n ţe le lu c r ă to r ilo r d in f in a n ţe ju s t i f i c a t e , e x is te n ţa u n u i s t a tu t î n d o m e n iu f i i n d v i t a l ă . D ir e c to r u l g e n e ra l n e -a d e c la ra t c â s p e ră c a a c e a s tă d iv e rg e n ţă sâ f ie s o lu ţio n a tă c î t m a i g ra b n ic , d e o a re c e în u r m a a c e s tu i b lo c a j v o r s u fe r i p e n e d re p t m u l t e in s titu ţ ii ş i p e rs o a n e f iz ic e . L . P .

Prinţul PaiS « t a r a din Hemâiia

v ** ^

Ie r i , la c o n fe r in ţa d e p resă a t în ă ru lu i P a r t id d e R e c o n c ilie re N a ţio n a lă , ce se v re a u n p a rtid r e p u b l ic a n , p r e ş e d in t e le acestu ia , M a je s ta te a sa, p r in ţu l P au l d e R o m â n ia , a s u b lin ia t f a p t u l c ă a c e s t p a r t id e s te “u n ic u l care are n e v o ie d e fem ei în p ro p o rţie de m in im u m 3 0 % .” E l a d e c la r a t c ă e x is t ă

_ “num eroase fe m e i s p e c ia lis te în d iverse d o m e n ii, c a re în s ă nu sînt p erso an e p u b lic e ” . P rin ţu l P a u l a m a i a f ir m a t c ă s în tem u na d in p u ţin e le ţă r i d in E u ro p a care n u a re fe m e i în p o s tu rile

d e c o n d u c e re a le m in is te re lo r, î n a c e s t c o n t e x t , P a u l d e R o m â n ia c o n s id e ră că ce le m a i p o tr iv ite m in is te re p e n tru fe m e i s în t c e le a le S ă n ă t ă ţ i i , Î n v ă ţ ă m î n t u l u i ş i c h ia r a î J u s tiţie i. A c e a s tă “ o rie n ta re ” a p a r tid u lu i spre s e x u l fru m o s a fo s t d o v e d i t ă ş i î n f i n a l u l c o n fe r in ţe i d e p re să , m o m e n t în c a re P r in ţu l P a u l a ţ in u t sâ în c h in e , la re s ta u ra n tu l M e lo d y , u n p a h a r d e v in c u u n g ru p n u m e ro s d e fe m e i a fla te a c o lo c u o c a z ia u n e i a n iv e rs ă ri ş i să le îm p a r tă c ă rţ i c u în s e m n ă ri'

l u i C a r o U a l I I - l e a . S c o p u l p r in c ip a l a l v iz i t e i la C lu j a p r in ţu lu i P a u l şi a în s o ţito r ilo r săi a fo s t c o n s titu ire a f i l ia le i ju d e ţe n e C lu j , care în c u r în d îş i v a d e s e m n a conducerea. P e n tru l id e r i i P R N , C lu ju l se n u m ă ră p r in t r e “ n u c le e le ” de in te re s p e n t r u p a r t i d , d e o a r e c e , c o n f o r m d e c l a r a ţ i e ic o n s il ie ru lu i Io n u ţ P opescu , ‘ I n T ra n s ilv a n ia s tăm c e l m a i b in e ” .

— ^ A d r i a n a C I O T IB ® U Î& )l8 î ^ î " VP p 9 in a a 9 - a .

CENTRALA UNIV \

Un fals câpitan de poliţie face angajâri în M.l.

P ro c u ro r ii c lu je n i a u re u ş it , ie r i , să a re s te ze a u to r ii u n e i in f r a c ţ iu n i m a i p u ţ in o b iş n u ite . F i l im o n V a s i le în v îrs tă de 3 1 a n i, d in lo c a lita te a C u g ir , ju d e ţu l A lb a s -a d a t d re p t o f i ţe r d e p o li ţ ie ş i i -a p re tin s c lu je a n u lu i F i l i p C o n s ta n tin s u m a de 2 0 m il io a n e de îe i , p r o m iţ în d u - i că-1 v a a n g a ja în M in is t e r u l d e In te rn e . P e n tru a - i în tă r i c o n v in g e r e a c ă es te p o l i ţ is t , P il im o n i - a p re ze n ta t c lu je a n u lu i o le g it im a ţ ie fa ls ă d e p o liţ is t şi l - a a s ig u ra t d e a n g a ja re p r in r e la ţ i i le p e c are le d e ţ in e în c a d ru l c o n d u c e rii c e n tra le ş i te r i to r ia le a le P o liţ ie i. î n a c ţiu n e a sa, fa ls u l p o liţ is t a fo s t a ju ta t d e M e ş t e r i i S a b in a , d e 3 0 d e a n i, ace as ta c o n fe c ţio n în d u -i “ le g i t im a ţ ia ” . P e " le g it im a ţ ie " f ig u r a n u m e le lu i F i l im o n V a s i le , c u g ra d u l de “ c â p ita n ” ş i a v în d fu n c ţ ia de “ lu c ră to r a l S e r v ic iu lu i d e C o m b a te r e a C r im in a l i tă ţ i i E c o n o m ic o -F in a n c ia re ş i C o ru p ţie i d in c a d ru l P o liţ ie i m u n ic ip a le C lu j-N a p o c a ” . F i l im o n este c e rc e ta t p e n tm c o m ite re a in fra c ţ iu n ilo r d e t r a f ic d e in f lu e n ţă , fa ls ş i u z d e fa ls , ia r M e ş te ra este a c u za tă p e n tr u c o m ite ra in f r a c ţ iu n i i d e fa ls în în s c ris u r i o f ic ia le ş i t r a f ic d e in f lu e n ţă .

C o s m i n P U R 1 S

V * . ^ M ă r t u r i s e s c u n b o t e z s n m ' j ţ T J j j j l x i e r t a r e a p ă c a t e l o r ^ f j ^ i

iu .ului i,— --- T u u u g n a T

— ă s â s S a i• A z i : C a le n d a ru l o rto dox : S f. M u ce n iţe A ga ta si Teo du la ; C a le n a a ru tg r e c o -c a to l ic : S . A g a ta , m . (+251)'. • .

PREFECTURA,CONSILIUL. JUDEŢEAN: 19-64-16

•PR1MARIA CLUJ-NAPOCA: 19-60-30 •PRIMĂRIA DEJ: 21-17-90• PRIMĂRIA TURDA: 31 -31 -60 •PRIMĂRIA CÎMPIA TURZII: 36-80-01• PRIMĂRIA HUEDIN: 25-15-48• PRIMĂRIA GHERLA: 24-19-26 . •POLIŢIA CLUJ-NAPOCA:

955 si 43-27-27• POLIŢIA FEROVIARĂ

CLUJ-NAPOCA: ! 3-49-76•POLIŢIA DEJ: 21-21-21• POLIŢIA TURDA: 31-21-21 •POLIŢIA CÎMPIA TURZII: 36-82-22 •POLIŢIA HUEDIN: 25-15-38• POLIŢIA GHERLA: 24-14-14 •POMPIERII: 981'•PROTECŢIA CIVILĂ: 982• GARDA FINANCIARĂ CLUJ:

19-52-23 şi 19-16-70, int. 158• DIRECŢIA GENERALĂ A MUNCII Şl

PROTECŢIEI SOCIALE: 979• SALVAREA: 961 •SALVAREA CFR: 19-85-91• INTERNATIONAL: 971

INTERURBAN: 991• INFORMAŢII: 931• DERANJAMENTE: 921• ORA EXACTĂ: 958

R.A. TERMOFICARE: 19-87-48 .• SC MONTENAY SA: 41-51-71• RA. APĂ CANAL: 19-63-02• S.C.’SALPREST'S.AJ 19-55-22

SC PRIVAL: 17-43-86•DISTRIBUŢIA GAZELOR

NATURALE: - INTERVENŢII GAZE 928:433424

•AEROPORT: 956• GARA Cluj-Napoca: 952 ’

AGENŢIA CFR:- internaţional 13-40-09;- intern -43-20-01;

Turda-31-17-62;Dej - 21-20-22

TÂROIYT: OUO.1999-3L03.2000Clui -»

“luni Buc. Buc. Clui

07.00 17,1019.00

08,00 ’ 08,45 ’ 18,10 * 17,30

.21,10

09,4518,30

marţi09,15 - 19,30

10,15 07,45 20,30 ' 18,00

08,4519,00

miercuri09,1519,30

: 10,15 07,45 r 20,30 18,00

08,4519,00

Ini09,1515.30 .19.30

10,15 07,45 "16,30 13.30. 20.30 18,00 .

08,4515,1019,00

vtner|09,1513,55

10,15 . 07,45 .15,00 1130

19,00

08,4513.3520,00

sîmhătâ "07.2513.25

0835 11,00 14,25

13,05

duminicăi -■ 19,00 20,00

Preţ b ile t: 852.000 leiLuni: Cluj -3 Bologna 10.30-12,05

Bologna 4Cluj 12,554 6.40 - jnifliniiiCluj->BoIogna 10,30-1205

Bologna-XTirj 1255-16,40 linmzCluj -> Bologna 10,3042,05

BoJogjja*>Ciuj 1255-16.40 Preţ b ile t: 235$ dus-întors

' ' TELEFON: 13-01-16.

CURSE INTERNATIONALE din Autogara II:

I Cluj-Napoca - Budapesta, cu plecare din Cluj- Napoca în zilele de luni, marţi Jo i şi vineri la ora 7,00 şi înapoierea din Budapesta în zilele de marţi, miercuri, vineri şi sîmbâtiJa ora 11,00 .I Cluj-Napoca - Budapesta, cu plecare în zilele

de jo i ora 22,00 şi înapoiere din Budapesta tn zilele de vineri ora 16,00.IN F O R M A Ţ II:

A utogara!: 14-24-26 Autogara II: 43-52-78

Republica - A n n a ş i r e g e le , S U A , prem ieră (10 ,30 ; 13,30; 16,30; 19,30); v ine ri, s îm bâtâ, dum in icâ - spectaco le de noapte cu ta rif redus de la ora 22,30 * V ictoria - A p o c a f ip s a . SUA (12; 14.30;. 17; 19.30) * A rta - Z i le le f i lm u lu i

f r a n c e z 4 -6 .02 : A t c in c i le a e le m e n t (11; 13,15; 15.30; 17,45; 20); 7-9.02; în g e r i c ă z u ţ i ( \ 1; 13,15; 15.30;*17.45; 20); 10.02 - C u lo a re le t im p u lu i • V iz i ta to r i i l i (11; 13.15; 15.30; 17.45. 20 ) * Favorit • S o ld a tu l u n iv e r s a l - în to a rc e re a , SUA (13; 15. 17; 19) * M ârăşti - C a p c a n ă p e n t ru h o ţ , S U A (13; 15; 17; 19)

TU R D A : F o x - C u n a ş u ’ fa p s ih ia t r u , SUA (13; 15; 17; 19); D E J; A rta - A l ş a s e le a s im ţ . SU A (13; 15; 17; 19) - vineri, sîm bâtâ, dum in icâ - sp ectaco le de noapte cu ta rif redus de la ora 21 ; GHERLA: Pacea * T a rz a n , S U A (13; 15); S h a k e s p e a re in Io v e , S U A (17).

FARMACII*F a r m a c i i de s e r v ic iu : sîm bătă,

5, februarie : Farmacia nr. 3 "H yg ic ia A c s c u la p ", P -|a M. V ite azu l, n r. 36, telefon 13-03-64, orar 8-20. Farm acia nr. 1. P-ţa Unirii, nr. 34. telefon 19-46-06, o ra r 8-22, Farm acia nr. 8 , Str. Horea. nr. 831 87, lelefon 13-04-13, orar 8-14; Farm acia nr. 115, str. N. Pascaly, nr. 7, te lefon 14 -58-98. orar8-14. Farmacia nr. 116. str. Bucegi. nr. 5, telefon 16-18-21, orar 8-14, Farmacia nr. 6 8 , str. T. Vuia, nr. 26, telefon 41-50-71. o rar 9-14, PF nr. 3. P-ţa Gării, nr. 3, le lefon 13-04-26, orar 8-14, Maf. TM nr.2 , B -du l E ro ilo r nr. 1. te le fon 19 -18 -31 , o ra r 9 -1 4 , F a rm a c ia "F LO R A F A R V f, Com plex Flora, telefon 16-18-88, o ra r 8-14, Farm acia “ ZE A ” , P-ţa Unirii nr.27. te l.19.75.96, o ra r 9-15, Farmacia “ C E R T A ", str. C lâbucet nr. 5 (M ă nâş tu r), t e l .16 .4 7 .3 7 , o ra r 8 -1 4 , F a rm a c ia “ T E R R A F A R M ” , B d . 21 Decem brie nr. 4, o ra r 9 : 14, Farm acia “ A LM A ” , P -ţa M .V iteazu l n r. 26 , tel. 13 .0 2 .6 8 , o ra r 8 -1 4 , F a rm a c ia "REM EDIUM ” , Bd. 21 Decem brie nr.150, te l. 4 1 .2 9 .0 1 , o ra r 8 -2 0 , F a rm a c ia “ C Y N A R A ", C alea F loreşti n r .7 5 ,"te l.

4 2 .6 2 .7 2 , o ra r n o n -s lo p , F a rm ac ia “ ELIXIR” str. Fabricii nr.5, tel.41.41.29, orar 8-20. Farmacia “ ELIXIR-PLUS” , str. Dorobanţilor nr. 21, lei. 19.08.38, orar 8-20, Farm acia "EURO PHARM UNION', str. Bucegi nr.13-15, orar 8-21; D um in ică , 6 februarie : Farm acia nr. 3

“ Hygiela A cs cu la p ", P-ţa M. Viteazul, nr. 36, le lefon 13-03-64, orar 8-20, Farmacia nr. 1, P-ţa Uniriinr. 34, le le fon 19-04-06, orar 8-22. Farm acia “ REM EDIUM ” , Bd. 21 Decem brie nr.150, tel. 41.29.01, orar 8-20, Farmacia “ CYNARA", Calea Floreşti n r.7 5 , te l .4 2 .6 2 .7 2 , o ra r no n -s to p , Farmacia "E L IX IR " str. Fabricii nr.5, tel. 4 1 .4 1 .2 9 , o ra r 8 -2 0 , F a rm ac ia EURO PHARM U NION, str. Bucegi nr. 13-15, orar 8-14.F arm ac ii c u servic iu perm anen t: Farmacia

"C O R A FA R M ", str. Ion M eşter nr.4, tel. 42.65.40; str. Napoca nr. 25, tel. 19.20.74, Farm acia “ C Y N A R A ", C a lea F loreşti nr.75, tel. 42.62.72

F a rm a c ii c u se rv ic iu p re lu n g it: Farmacia "IN T ER P H A R M ", str. Primăverii nr.5, tel. 4 2 .7 1 .9 5 , o ra r 8 -2 2 , F a rm ac ia “ CLEMAT1SFARM” , Piaţa U nirii nr.10, tel.19.13.63, orar 8-22.

G a rd a d e n o a p te : F a rm a c ia nr. 3 "H yg ie ia A escu lap ", P-ţa M. Viteazul, nr: 36, telefon 13-03-64, orar 8-20.

• M îine: C ale n da ru l o rtodox: S f. C u v . Mc. V ucoL S f Mc. Iulian, F a u s ta ş i Fo tie Patriarhul; C alendaru lq reco-

>catolic:S . Bucol, e p . (â 'sec. II).

S îm bătă, 5 februarie„ _ 7 ,0 0 Ş t ir i le d e s îm b â tât V T f f as ta (r); 7 ,3 0 O m u l de n ic ă ie ri: (s /r ) ; 8 ,2 0 O d is e e a (s ) ; 9 ,1 0 101 da lm a ţien i (s, ep .1 ); 9 ,35 T in -T in (d.a.);10 .00 A c u m po ţi a f la ... ; 10 ,30 V ă p lace , f ilm u l? ; 11 ,0 0 A rt-M a n ia ; 12 ,00 G a ran ta t 100% ; 12 ,45 M uz ica da capo a l f in e ; 13 ,3 0 L u m e a ş i no i; 14 ,00 A rca M arine i... şi oc h iu l dracu lu i; 16,00 A u to - C lu b ; 1 6 ,3 0 1 9 9 9 - a n d e e x c e p ţie p e n tru s p o r tu l ro m â n e sc ; 17 ,2 0 T e le e n c id o p e d ia ; 1 8 ,0 5 M a re s c h im b ă to a re (s ); 1 9 ,0 0 P e re ch e a po tr iv ită ; 19 ,30 C a ro l ş i co m p an ia (s);2 0 .0 0 J u rn a l, S p o rt, M e te o ; 2 0 ,3 0 F ilm : B r ig a d a FB I (S U A 1999); 21 ,50 D r. Q u in n (s ); 2 2 ,4 0 J u rn a l; 22 ,4 5 S ă p tă m în â s p o r t iv ă ; 2 2 ,5 5 F ilm ; U m b re le tre c u tu lu i (S U A 1996); 0 ,30 S M A S H H ITS . C o n c e r t în re g is tra t la L o n d ra , 1999.

D u m in ic ă , 6 f e b ru a r ie 7 ,0 0 C e a s u l d e ş te p tă to r ; 8 ,0 0

U n ive rsu l c re d in ţe i; 9 ,0 0 R eg e le L e u ; T im o n ş i P u m b o a (d .a .) ; 9 ,30 K ik IR ik i M ik i. . .; 1 1 ,0 0 V ia ţa s a tu lu i; 12 ,3 0 T e z a u r fo lc lo ric ...; 1 3 ,2 0 D e luni p înă d u m in ică ; 14 ,0 0 N a ţio n a l T V B ingo L ib e rty ;1 7 ,0 0 B la n ke ’n e s e (s); 17 ,55 S p e c ta c o lu l lu m ii v ă z u t d e lo a n G rig o re s c u (d o ); 18 ,2 5 T ru p a de şo c ;19 .0 0 P e re ch e a p o tr iv ită ; 19 ,30 21 ;2 0 .0 0 J u r n a l, S p o r t , M e te o ; 2 0 ,3 0 D um in ica sportivă ; 2 0 ,4 0 C oncert Paul M c C a r tn e y ; 2 1 ,3 0 F ilm : R ă p o sa tu l (S U A 1992); 2 3 ,1 0 J u rn a l; 23 ,15 P e fa ţă ( ta lk s h o w ) ; 0 ,1 5 H o c h e i p e • ghea ţă .

S îm b ă tă , 5 fe b ru a rie. 7 ,0 0 S a n ta B a rb a ra (s );, IVIT? 7 ,4 5 M is iu n e a E u re ka (s );8 .3 5 C a re pe ca re - o n o u ă p rovo a re ! (r); 9 ,1 5 O s ia lu m ii; 9 ,4 5 Lu m e a de m îine ; 10 ,15 S ta rT re k (s ); 12 ,00 Seria N a tio n a l G e o g ra fic : V ia ţa secre tă a fe lin e lo r; 13 ,00 Lă no i, la rom âni; 13,30 U n în g e r a d o le s c e n t (s )r 13 ,50 F ilm : L ip s e ş te M a x (S U A ’9 5 ); 15 ,20 Ş tiri; 15 ,25 S a n ta B a rb a ra (s ); 15 ,50 V ra ja m uzic ii; 16 ,10 A tlas ; 16 ,40 D ocum ente c u ltu ra le . M a rile c iv il iz a ţii u ita te (p .lll) ;17 .35 T o p T V R 2; 18 ,3 5 T im pu l trecut: T o ţi e v re ii re g e lu i (d o ); 19 ,30 Ş tiri; 1 9 ,4 0 P r im u l va l (s ); 2 0 ,3 5 In teg ra le m u z ica le ; 2 1 ,3 0 L u m e a v ite ze i; 22 ,0 0 Fotba l: M e d d in C a m p io n a tu l S panie i; 2 2 ,5 5 Ş tir i; 0 ,0 0 T V M . M esa ge r.

D u m in ic ă , 6 fe b ru a rie 7 ,0 0 S a n ta B a rb a ra (s ); 8 ,25 S e ria .

A lfre d H itc h c o c k ( r ) ; 9 ,1 5 O riz o n t s p ir itu a l; 9 ,4 5 P a s c u p a s ; 1 0 ,1 5 F e rm a ; 1 1 ,0 0 T ip - T o p , M in i-T o p l;1 2 .0 0 A rca lu i N o e ; 1 2 ,3 0 U n po pas p e s ă p tă m în â ; 1 2 ,4 5 Q u a s im o d o (d .a .); 13 ,3 5 U n în g e r a d o le s c e n t (s );14 .0 0 F ilm a rtis tic ; 1 5 ,3 0 Ş tiri; 15 ,35 S a n ta B a rb a ra (S ); 1 6 ,2 0 D 'a le Iu ’ M itică ; 16 ,5 0 G a le le T V R 2; 17 ,50 P o v e s tir ile o p e re i: „O te llo " ; 18 ,45 U n s e c o l.d e c in e m a : J im m y S tew a rt - O v ia ţă m in u n a tă ; 1 9 ,3 0 Ş tir i; 1 9 ,4 0 P r im u l va l (s ); 2 0 ,3 0 F ilm : R eco ltă de fo c (S U A 1996); 2 2 ,1 0 V e rd e de m icu l P a r is ; 2 3 ,1 0 Ş t ir i ; 2 3 ,1 5 T e a tru l N a ţ io n a l d e T e le v iz iu n e p re z in tă : .S tilu l s m u ls " d e Ş te fa n D im itriu ; 0 ,40 T V M M e sa g e r. - î

S îm b ă tă , 5 fe b ru a rie JSlŢ © 7 ,0 0 C a r te a v irtu ţilo r; 9 ,00 » » • ! « • T în ă ru l H e rc u le (s ); 1 0 ,0 0

L o is ş i C la rk (s ) ; 1 1 ,0 0 P ro m o to r; 1 1 ,3 0 w w w îa p r o p o . ro ; 1 2 ,0 0 P ro fe s iu n e a m ea , c u ltu ra ; 12,55 Ş tirile P ro T V ; 13 ,0 5 P r ie te n ii tă i (s); 13 ,30 D h a rm a ş i G re g (s ); 1 4 ,0 0 G en e ra ţia P ro ; 15 ,0 0 C e se v e d e (m ag .); 15 ,15 X e n a , p r in ţe sa ră z b o in ic ă (sO; 16 ,00 N e w s R a d io (s ); 1 6 ,3 0 P roF ash ion ;17 .0 0 F ilm ; C o c o o n II (S U A 1988);19 .0 0 Ş tir ile p ro T V ; 19 ,3 0 C hestiunea z ile i - re tro s p e c tiv a să p tă m în ii; 2 0 ,1 5 F ilm : G în d u ri m o rta le (S U A ’91); 22 ,00 V a c a n ţa m a re la P ro T V ; 23 ,00 Ech ipa c o n d a m n a ţilo r (s ); 2 3 ,4 5 C rim ina liş tii . (s ); 0 ,3 0 S e x în B e v e riy H ills (s); 1 ,00 C o c o o n II ( f / r ) ; 3 ,0 0 E c h ip a c o n d a m n a ţilo r (s /r); 3 ,4 5 C e se ve d e

( r ) ; 4 ,0 0 N e w s R a d io (s /r ) ; 4 ,30 . P o v e ş ti e x tra o rd in a re (s).

D u m in ic ă , 6 februarie , 7 ,0 0 C a rte a v irtu ţilo r; 9 ,00 S u p e rA b ra ca d a b ra ; 9 ,3 0 M eego (s); 11 ,00 D es tine ce le b re ; 12 ,00 Profeţii de sp re tre c u t; 12 ,5 5 Ş tir ile Pro T V ; 13 ,05 P rie ten ii tă i (s ); 13 )30-D harm a şi G reg (s ); 14 ,0 0 P re ţu l co rec t; 14 ,30 E ch ipa m o b ilă ; 14 ,4 5 B e v e riy H ills (s); 15 ,45 X e n a , p r in ţe s a ră z b o in ic ă ; 1 6 ,3 0 S u p e r B ingo ; 19 ,0 0 Ş tirile P ro T V ;1 9 .3 0 F ilm : U ltim u l îm p ă ra t (C h in a / Ita lia 1987); 11 ,1 5 F ilm : S ub stitu ţia (S U A 1996); 2 3 ,4 5 C rim ina liş tii (s ); 0 ,3 0 S e x în B e v e riy H ills (s. e ro tic );1 .00 X e n a , p r in ţe s a războ in ică (s /r);I , 4 5 D h a rm â ş i G re g (s /r ) ; 2 ,1 5 B e v e riy H ills (s /r); 3 ,00 P reţu l co re c t (r ) ; 3 ,3 0 F ilr ţ i S u b s titu ţ ia (r); 5 ,0 0 P oveş ti e x tra o rd in a re (s)

S îm b ă tă , 5 fe b ru a r ie ^ 0 7 ,0 0 C iv iliza ţii d isp ă ru te -

• " • " F P o p o a re le egeene (do); 8 ,00 F ir în t in s (d o ); 8 ,3 0 D esene an im a te (s ); 9 ,0 0 N ig h tm a n (s); 10 ,00 C asa d e p ia tră ; 10 ,3 0 R oa ta de re ze rvă ;11 .0 0 O rie n t E xp res ; 13 ,00 A g e n tu l s e c re t (s ); 1 4 ,0 0 F ilm : M are le b lon d c u un p a n to f n e g ru (F ran ţa 1972);16 .0 0 F ilm : E co u l trădării (S U A 1993);17 .3 0 C a p ca n e le destinu lu i (s ); 19 ,00 O b s e rv a to r; 2 0 ,0 0 F ilm : M oşten irea (S U A 1998); 2 2 ,0 0 O bserva to r; 22 ,3 0 F ilm : D e p a r te d e M o s c o v a (S U A 19 8 4 ); 0 ,0 0 F ilm : F urie d e z lă n ţu ită ( A n g l ia 1 9 4 7 ) ; 1 ,4 5 Iu b ire a E m m â n u e l le i ( f i lm e r o t ic ) ; 3 ,3 0 C a p ca n e le d e s tin u lu i (s/r); 5 ,00 R oa ta d e re ze rvă (r); 5 ,3 0 -C asa de p ia tră (r).

D u m in ic ă , 6 feb ruarie. 8 ,0 0 C red in ţa şi v ia ţa; 9 ,00

p a S U i l l D e s e n e a n im a te ;- . 1 0 ,0 0 G o d z illa (d .a .) ; 10 ,5 0 Bun i p rie te n i;I I , 4 0 A v e n tu r ile lu i S indbad ; 12 ,30 A g e n tu l s e c re t; 13 ,20 S eria S ta n şi B ra n : în P e rm is ie (S U A ’2 9 ) ; - 15(40 F ilm : F lo a re a p a s iu n ii (S U A . 1986); 15 ,4 0 F ilm : C o m p ro m isu l (S U A ’98);17 .30 C a p c a n e le de s tin u lu i (s ); 19 ,00 O b s e rv a to r ; 1 9 ,5 0 T e le E u ro b in g o S h o w ; 2 3 ,0 0 F ilm : S e c re te le u c id (S U A 1996); 0 ,3 0 F ilm : V ise ilic ite 2 (f ilm e ro tic ).

S îm b ă tă , 5 fe b ru a rie7 .0 0 E m is iu n e pen tru cop ii; 11 ,00

P o v e ş t i p e s c ă r e ş t i ; 1 1 ,3 0 S p o r t M a g a z in ; 1 3 ,0 0 M o to r; 1 3 ,3 0 A p e l de u rgen ţă , (r); 1 4 ,0 0 R ea l T V (r); 14 ,30 D o s a re le Y ( r ) ; 1 5 ,3 0 . C a m e r a a s c u n s ă ; 1 6 ,0 0 C om isa ru l R ex (s /r);1 7 .0 0 C e le b r i ş i b o g a ţi (s ); 18 ,0 0 F o c u s ; 1 8 ,3 0 C lip A rt; 18 ,35 P opu la r;21 .0 0 F ilm : M a n d a t pentru crim ă (S U A 19 90 ); 2.2,45 C lip Art; 22 ,§ 0 F ocus P lu s - ş t ir i; 2 3 ,0 0 S how -u l de no ap te ;1 .00 F ilm : C ă lă to r ie in în tune ric (S U A 19 37 ); 2 ,3 0 F o c u s P lus - ş tiri (r).

D u m in ic ă , 6 februarie7 .0 0 E m is iu n e pentru cop ii; 12 ,00

V a c a n ţă a la P e tr işo r; 12 ,30 T ra d iţii - e m is iu n e fo lc lo r ic ă ; 13,00 D e co lo - co lo ; 13 ,30 C h ic - fash ion m agaz in ;1 4 .0 0 C in e m a g ia ; 1 4 ,3 0 F i lm ; T ine re ţea su fle tu lu i (S U A 1983); 16,00 D e te c tiv i d e e lită (s ); 17,00 C e le b ri şi b o g a ţi (s ); 1 8 ,0 0 Focus - e m is iu n e de ş tiri. S p o rt. M e te o ; 18 ,30 C lip A rt; 18 ,3 5 F ilm : S o ţia fra te lu i m eu (S U A 1 19 89 ); 2 0 ,0 0 F ilm : ' A face ri n e cu ra te (S U A 19 92 ); 2 2 ,1 5 C lip A r t; . 2 2 ,2 0 F o c u s P lu s - ş t ir i; 2 2 ,4 5 R e v is ta p re se i; 2 3 ,0 0 N a d in e S ho w (r); 0 ,00 S p o rt M a g a z in (r); 1,30 C inem ag ia (r).

S îm b ă tă , 5 .fe b ru a rie5 ,00 G uadalupe (s/r); 5,50

| U[ j j re s f ţ n j j (s / r ) ; e ,4 5 . D ra g o s te ş i p u te re (s/r); 7 ,15 A ca să la b u n ica - re ţe tă cu lina ră (r); 7 ,30 C ă s u ţa p o v e ş tilo r (r); 7 ,45 Lu z C la rita (s /r ); 8 ,3 0 P e n tru iub irea ta (s /r); 9 ,15 în g e r s ă lb a tic (s /r); 10,00 A n g e la (s / r); 10 ,4 5 S în g e d in s înge le m e u (r);

1 1 .3 0 N im ic p e rso n a l (s /r ) ; 1 2 ,2 0 C in e m a te c a de acasă ; E rou l no s tru (r); 14 ,00 A ca să la rom ân i; 14 ,30 la ­m ă a c a să (r); 15 ,00 D oc to ru l case i;15 .30 D ra g o s te şi p u te re (s ); .16 ,00

.L u z C la rita (s ); 17,00 P e n tm iub ire a ta ; 18 ,0 0 A ca să cu R uxand ra S âra ru- E m is iu n e cu şi desp re fe m e i; 19 ,00 C ă s u ţa po veş tilo r; 19 ,30 F ilm : C rim ă c a la c a r te (S U A 1 9 7 1 ) ; 2 1 ,0 0 C in e m a te c a de acasă : Ish ta r (S U A 1 9 8 7 ); 2 3 ,0 0 L a tin o s e n z a ţio n a l - d iv e r t is m e n t su d a m e r ic a n ; 0 ,3 0 D ra g o s te ş i pu te re (s); 0 ,5 5 S u ro rile ( s ) ; 1 ,40 A ca să la ro m â n i (r).

D u m in ic ă , 6 fe b ru a rie -5 .0 0 G ua da lupe (s); 6 ,45 . D ra gos te

ş i p u te re (s /r); 7,1.5 C ăsu ţa poveş tilo r;7 .45 L u z C larita (s /r); 8 ,3 0 P en tru iub ire a ta (s /r); 9 ,1 5 A ca să la bun ica- r e tr o s p e c t iv a s ă p tă m în ii ; 1 0 ,3 0 A ca să cu R uxandra S ăra ru - em is iune cu şi d e s p re fem ei şi p ro b le m e le lor;1 1 .3 0 D o c to ru l case i; 1 2 ,0 0 la -m ă a c a s ă !; ,12 ,3 0 F ilm : C rim ă ca la ca rte (r); 14 ,0 0 La tino se nza ţiona l; .14 ,3 0 în g e r s ă lb a tic (rez. să p tăm în ii); 15 ,30 F lo a re d e a u r (s); 1 7 ,1 5 M ic u ţe le d o a m n e (s ); 19,00 C ă s u ţa poveş tilo r;19 .30 A c a s ă îa ro m â n i- e m is iu n e d e m u z ică popu la ră ; 21 ,1 5 C in e m a te ca d e a c a s ă ; în to a r c e re a la L a g u n a a lb a s tră (S U A 1991); 2 3 ,1 0 S u ro rile ( s ) ; 0 ,0 0 L a t in o s e n z a ţ io n a l- d iv e rt is m e n t sud am erican .

S îm b ătă , 5 fe b ru a rie • m L r/ 8 ,00 Ştiri; 8 ,10 D in tre su te ’

l/d c x s d e Ţ z ia r e ( r ) ; 8 ,5 0T e le s h o p p in g ; 9 ,00 Ţ a ra sp ir id u ş ilo r (r); 1 0 ,0 0 T en ta ţii (r); ’11 ,00 L u m e a în „ C l ip a 2 0 0 0 " ( r ) ; 1 2 ,1 5 F i lm d o c u m e n ta r ; 13 ,00 S tu d io u l T u d o r

•V o rn ic u ; 1 7 ,0 0 F ilm d o c u m e n ta r ; 1 8 ,0 0 ’ R en dez-vou s la T e le 7; 18 ,55 P u b lic ita te ; 19 ,00 G lo b e tro tte r; 2 t),00 T e le ju rn a l; .20 ,30 F ilm d o cu m e n ta r;2 0 .4 5 F ilm : Ş ap te ho ţi (S U A .1970);2 2 .3 0 C lu b A B C ; 0 ,00 Ş tiri; 0 ,15 F ilm d o c u m e n ta r ; .1,00 R e n d e z -v o u s la T e le 7 ( r ) ; 2 ,0 0 T e le ju rn a l; 2 ,3 0 S tud iou l Ţ u d o r V orn icu (r); 6 ,30 C lipuri m u z ica le ; 7 ,3 5 T e le s h o p p in g :

D u m in ită , 6 fe b ru a rie8 .0 0 Ş tir i; 8 ,10 T e leshop p ing ; 8 ,20

Ţ a ra sp ir id u ş ilo r ; 9 ,3 0 D o m in o (r);1 1 ,0 0 în ju s t iţie (r); 1 2 ,0 0 îţi m a i ad u c i a m in te , D oam nă?; 13 ,00 O ra unu a ve n it; 15 ,4 5 D rum uri p r in tre am in tir i; 1 6 ,1 5 C u tia m uz ica lă ; 17 ,0 0 F o rţa

-d e s tin u lu i; 18 ,00 P ortre tu l unu i a rtis t; 18 ,5 5 P ariu trio; 19,00 D inco lo de anul 2 0 0 0 (do); 20 ,00 Telejurnal; 20 ,30 F ilm d o c u m e n ta r ; 21 ,0 0 D in tre s u te de z ia re ; 2 1 ,4 0 P a r iu 'tr io - Lo to ; 2 1 ,5 0 . F ilm : D etectivu l (S U A 1968); 0 ,00 Ştiri; 0 ,1 0 F es tiva lu l „O m bun" (r); 1 ,00 O ra unu a v e n it (r); 3 ,30 T e le ju rn a l; 4 ,3 0 Forţa des tin u lu i (r); 5 ,30 P ortre tu l unu i a rtis t; 6 ,2 0 C lipuri

Redacţia mt îşi asumă responsabilitatea pentru schimbările inteivenite in programele posturilor de televiziune.

o n c o p r a xCABINET MEDICAL ONCOLOGIC

C LU J-N A P O C A , str.PRO F C IO R TE A nr.9

(cartier Grigorescu) CONSULTAŢII;

P r o f .d r . L U C I A N L A Z Ă R(Ginecologie, Chirurgie, Oncologie) L, Mi: 15-18; Ma, J: 1630-18M

Dr. VALENTIN POPESCU(Chirurgie, Oncologie)

M a, J : 1 4 “ - 1 6 ; V: 1 5 - 1 7 ‘ S : 9 - 1 1 ■

D r . D A N - S O R I N P O P E S C U.(U ro lo g ie ) . •

L , Mi: 1 8 - 2 0 ;V; 1 6 - 2 0

PROGRAMARE: te l / fa x ( 0 6 4 ) 1 8 .7 6 1 0 4

în tim pu l o re lo r d e f u n c ţio n a re a c a b in e tu lu i

T e a t r u l lY a l io i i a l

mîine, 6 februarie, ora 18.30

B a l m a s c a t .

de (îmcppe Verdi

T e a t r u l d c P ă p u ş i

vmazi, 5 februarie, ora 15.00

R0ZSAES IB0LYAde Arany Janos

Sîm bâtă , 5 februarie 8:00-11:00 S uper week-end (m eteo,

ÎH T A C T re v is ta p re s e i lo c a le - 8 :0 8 ;.---------------------- actualitatea loca lă, recomandări TV-1:2 0 ; trafic, anunţuri u tilitare, agenda culturală - 10:20 le v is ta p re se i lo ca le - 9 :0 8 , ho roscop - 8 :50 , ecom andâri T V - 9:40, spo rt - 9:40, h o roscop - 1:50). 11:00-19:00 Contact FM , 12:00 - 12:55 Contact >olitic - R oxana N iculescu C ostei, 13:00 Contact Film realizator Liana Stanciu. 16:00 Super 50 - realizator

’ ony Tesiu. 19:00-22:00 Seara la C luj. 22:00-5:00 rină m îine d im ineaţă - re a liza tor .Manuel Armând, ’ rogram de d isco tecă ia R ad io Contact.

D u m in ic i, 6 februarie 18:00-10:00 S u p e r-w ek -en d (ş tir i de week-end, ecom andâri cu ltura le , ho roscop şl dedicaţii); 10 :0 0 - 1:00 B ătălia H iturilo r - rea liza tor Andy Liţâ; 11:10 11:45 C ontact politic - re a liza tor R oxana Niculescu

lo s te l; 11 :5 0 - 11 :55 C h e ie C o n ta c t M o to r - ea liza to r' R âzvan M ugureanu; 12:00 - 13.00 Hit- nterviu - rea liza to r Sorin M ocanu; 13.00 - 15:00 Veek-end în D o i: T u şi N o i - re a liza to r Sorin tocanu; 18 :50 - 18:53 F ir d irec t cu Am erica - aalizator Aure lia Boriga N ăstase - em isiune bilunară; 9:00 - 22:00 S eară de seară; 22 :00 - 24:00 Sport reek-end - rea liza to r A lexandru Gheorghiaş

S îm b âtă , 5 fe b ru a rie7 -1 1 C a fe a u a d in p a t

/ t % , tfatlioSonie (m a x im a z ile i, program ul 7 3 | s V ’ zi l ei la -R a d io S o n ic , a “ “ *a “ 'm e te o , p o w e r-p la y , h o ro s co p , p rog ram e V , re v is ta p re se i, re ţe ta d e w e e k -e n d , ca lendaru l lei, P rie ten ii om u lu i, co m e n ta riu l săptăm în ii). 11-Ţ2 Ipo rt e x tre m ” (C ris tin a C osa ). 12 -14 ţS on ic m usic nuzicâ concu rsu ri). 14 -16 "G ră d ina lui Ion": m uzică, nsâri a rtiş ti (R , Ion). 16-18 'C o sm o su l d intrx) pnvire 3 -2 0 " S lo w S o n ic ” (S e b i H e te a ) . 2 0 -2 1 A u to a g a z in ' (C ip r ia n Ţ ip r ig a n ) . 2 1 -2 P a rty la R a d io>n 'C. . „ , .D u m in ic a , 6 fe b ru a rie11 C a fe a u a d in p a t (m a x im a , m e te o pow er-p lay,■o s c o p re te ta d e w ee k-e nd , ca lendaru t zilei). 11-13 ^ ra m a g a z in " . 1 3 -1 4 "S o n ic J u n io r '(M ,h a . M oş).

1 4 -1 5 ". . . şl m u z ica "; 14-19 "T op S o n ic B oom ” , r. 19 -20 "S o n ic sp o rt” (C odin S am oilă ). 20-21 M usic F an . 21 -23 "L a lim ita exasperă rii". 23-1 Ja zz C lub (R a ou l D o b re s cu ).

Sîm bătă, 5 feb rua rie M _f» 5 *0 0 U n ip lU S de

U N I P L U S R t t d l o d im ineaţă; 8,00 Program inform ativ BBC; 8,30 Sindrofia de W eekend; 12,00 Pop-Plus; 14,00 Program inform ativ BBC; 14,30 Program muzical; 18,00 Program informativ BBC; 18,30 Dance - machine; 21,00 Program informativ. BBC; 21,30 Party

Duminică, 6 februarie 5,00 Uniplus de dimineaţă; 8,00 Program informativ BBC; 8,20 Sindrofia de Weekend; 14,00 Program in fo rm ativ BBC ; 15,00 Program m uzical; 18,00 Program inform ativ BBC; 18,30 Dacă dragoste nu e, nim ic nu e; 21.00 Program informativ BBC; 21,30 (Jnfplus nocturn; 23,00 Program informativ BBC.

Sîm bătă, 5 februarie Ş t i r i B B C : 8 :0 0 -8 :3 0 ,1 4 :0 0 -1 4 :3 0 ,1 8 :0 0 -1 8 :3 0 .8 :3 0 -1 0 :0 0 C a fe a u a d e d im in e a ţă .

* ' ~ , 1 0 :0 0 -1 1 :0 0 C o u n t r y C lu b . 11 :00 -13 :00 ' W e e k - e n d s p o r t i v . 1 3 :0 0 -1 4 :0 0

M u z ic o ra m a (r). 14:30-17:00 W e e k -e n d c u H e rth a . 1 7 :0 0 -1 8 :0 0 T o p T e n . 1 8 :3 0 -1 9 :0 0 H o t M ix T r a n s i lv a n ia . 1 9 :0 0 -2 0 :0 0 V e c h i ş i n o u . 2 0 :0 0 - 2 1 :00 R o to n M u s ic . 21 :00-.1:30 R a d io d is c o te c a .1:30 -& 00 M u s ic n o n -s to p .

D um inică, 6 februarie ş t i r i B B C : 8 :0 0 - 8 :3 0 ,1 1 :0 0 - 1 1 :1 5 , 1 4 :0 0 -1 4 :3 0 , 7 8 :0 0 -1 8 :3 0 ,2 1 :0 0 -2 1 :3 0 .8:30-9:00 E v a n g h e lia d e , d u m in ic â - A lexandra Sima. 9:00-10:00 C a fe a u a d e d im in e a ţă . 9 :30 C o n c u rs E d itu ra A lb a s t ră . 10:00- 11 :00 T o p ş i - a ş a - C laudia P a lfi. 11 :15 -13 :00 L a

‘s f î r ş i t d e s ă p tă m în â . 13 :00-14:00 F o n o te c a d e s u f l e t - M iha i B oandă . 14:30-16:00 R e n d e z -V o u s d u m i n i c a l - A n a m a r ia & S e lm a . 1 6 :0 0 -1 7 :0 0 r C ountry C lub - Mărincaş. 17:00-18:00 E b in e s i-a ş a râu - U cu F lo rea . 18:30-19.00 H o l M ix T ra n s ilv a n ia (noutăţi). 19:00-21:00 M e la to n in - Daika Attila. 21 :00- 23 :00 T a x i M u s ic . 23^)0-6:00 M u s ic N o n -S to p .

Sîmbâtă, 5 februarie^ 08:00 -11:00 Primul Salut; 8:20 Revista presei;

9:00 Ştiri; 9:20 “Ce mai crede lumea"; 9:50. Horoscop; 10:00 Ştiri;' 10:20 Program cinema;

«5 âcu 13:00 Ştiri + Meteo; 14:00 “Buletinu' Iii' Emil"; iZot ■j4 ;q5 . 1 5 ;Qo Club 2000 - muzică, film, Science

•fiction -(Cristian Mureşan); 15:00 Ştiri; 15:05 - 17:00 Pe.apa Sîmbetei; 17:00 Ştiri + Meteo; 19:00 -.21:00 Romanian Top 100 Singles Airplay; 22:00 - 02:00 Noaptea cu CD Radio - dedicaţii muzicale.

. Duminică, 6 februarie 08:00 -11:00 Primul salut; 8:50 Horoscop; 9:00 Ştiri + Meteo; 9:20 Program cinema; 9:50 Horoscop; 10:00 Ştiri; 10:15 “Ce mai crede lumea" - retrospectiva săptămînii; 11:00-13:00 CD Country (Dan Creţa) 13:00 Ştiri + Meteo; 14:00 -15:00 Enigme neelucidate (Cristi Mureşan); 1.5:00 Ştiri; 15:05 -16:00 Miracolul sunetelor (Cristi Mureşan); 17:00 Ştiri + Meteo; 17:05 - 19:00 Romanian Top 100 Singles Air Play; 19:05 - 19:30 Tiberiu în Ţara Piticilor - emisiune pentm copii (Tiberiu Crişan).

S îm b ătă , 5 feb ruarie6 .00 B u n ă d im in e a ţa . P rez in tă A n ca Băltan. 8,00

E m is iu n e a în l im b a m a g h ia r ă . 1 0 ,0 0 S e s a m d e s c h id e - te . .

R od ica T u lbu re . 1 1 ,0 0 -1 3 ,0 0 R a d io c o n e x iu n i . R e d a c to r:. R adu S ă p tă can 13 ,0 0 R a d io ju r n a l B u c u r e ş t i . 13,15 L u m e a m u z ic i i . P rezintă Ciprian R usu. 16,00 E m is iu n e a în l im b a m a g h ia ră . 18,00 Ş t i r i. 18,05 In te r n e t . R edactor: S te la M aria Rareş & Sergiu A lex. 19 ,00 R a d io ju r n a l R a d io R o m â n ia A c tu a l it ă ţ i . 19 ,15 D in g r ă d in a c u f l o r i m u lte , c în tece şi jo c u r i popu la re , m u z ic ă p o p u la ră la cererea ascu ltă to rilor. P rezin tă G e lu Furdui. 21,58 în c h id e re a p r o g r a m u lu i .

D um in ică, 6 fe b ru a rie8 .00 Ş tir i. 8 ,05 L a iz v o r d e c î n t ş i d o r . M uzică popu lară . P rez in tă : C od ru ţa A ro n VTrtic. 9 ,15 A p ă r ă to r i i g l ie i t r a n s i lv a n e . E m is iunea Arm ate i.1 0 .0 0 M i l e n i u l / / / . E m is iu n e r e a l iz a tă d e . p u b l ic is tu l C o n s ta n t in M u s ta ţă . - 1 1 ,0 0 R a d io d u m in ic a . E m is iu n e d e d iv e rt is m e n t.

R edactor: F lorin P ruteanu. 13,00 R a d io ju r n a l R a d io R o m â n ia A c tu a l i t ă ţ i . 13 ,15 D il ig e n ta d e B iz a n ţ . E m is iune de m uzică fo lk, p rez in tă F lo rin S ă s â rm a n . 1 4 ,0 0 E m is iu n e a î n l i m b a m a g h ia r ă . 1 8 ,0 0 Ş t i r i . 1 8 ,0 5 B r e l o c . D ivertism en t p reze n ta t de C orne l U drea . 19 ,00 R a d io ju r n a l R a d io R o m â n ia A c t u a l i t ă ţ i . 19 ,15-20 ,00 U n iv e r s u l • E n ig m e lo r , E n ig m e le U n iv e r s u lu i . R ed acto r: Lucia S tana S ev ianu . 20 ,00 M e s a je s p ir i t u a le . 20 ,05 D in g r ă d in a c u f i o r i m u l t e . D e d ic a ţii de m u z ic ă p o p u la ră . P rez in tă C od ru ţa A ron Vîrtic. 21 ,5 0 Ş t i r i . 22 ,0 0 în c h id e r e a p r o g r a m u lu i . \

RENAŞTEREASîmbătă, 5 februarie

6.00 C e a s u rile d im in e ţ i i - program matinal de ştiri, . actualităţi şi muzică; 10.00 A c tu a lita te a - buletin de ştiri; 10.05 S f in ţ i i P ă r in ţ i, c o n te m p o ra n ii n o ş t r i ; ,10.30 M e rs u l p e v a lu r i; 11.00 C ă ră r i d e ta in ă - emisiune de folclor; 11.30 Vrem e tre ce , v re m e v in e - an to log ia poezie i religioase; 12.00 Z ia r iş t i la m ic ro fo n ; 12.30 M u s ic a sacra; 13.00 A c tu a lita te a - buletin de ştiri; 13.05 M agaz in : e m is iu n i re lig io a s e , c u ltu ra le ş i s o c ia le ; 18.00 A c tu a lita te a - buletin de ştiri; 18.05 D e p a r ta m e n tu l s o c ia l; 19.30 M u s ic a sacra ; 20.30 P ă h ă re lu l c u n e c ta r - emisiune pentru copii; 21.00 A c tu a lita te a - buletin de ştiri; 21 .05 D e d ic a ţ ii de m u z ic ă p o p u la ră ; 24.00-6,00 L in iş te a n o p ţ i i - program muzical nocturn.

D um inică, 6 februarie ■6.00 P ro g ra m s p e c ia l de d u m in ic ă ; 10.00 S fîn tâ L itu rg h ie in d ire c t d e la C a tedra la O rtod o xă ; 13.00 A c tu a l it a te a ■ bu le tin de ş tiri; 13.05 M a g a z in : e m is iu n i r e lig io a s e , c u ltu ra le ş i s o c ia le ; 18.00 A c tu a lita te a - buletin de ştiri; 18.05 A te lie r b ib lic ;18.30 C la s ica ; 20.30 P ă h ă re lu l c u n e c ta r - emisiune pentru copii; 21.00 A c tu a lita te a - buletin de ştiri; 21 .05 M u z ic ă p o p u la r ă ; 23 .00 în d i r e c t c u a s c u ltă to r i i; 24.00-6.00 L in iş te a n o p ţ i i - program muzical nocturn.

' P O L IC L IN IC A ' IN T E R S E R V IS A N

str. Pascaly nr.5, cart. Gheorgheni STOMATOLOGIE

INTERNE ♦ CARDIOLOGIE ♦ NEURO­LOGIE ♦ PSIHIATRIE ♦ ENDOCRINO­LOGIE ♦ REUMATOLOGIE ♦ ECOGRA- FIE ♦ ALERGOLOGIE ♦ DERMATOLO­GIE ♦ CHIRURGIE ♦ ORTOPEDIE ♦ O.R.L. ♦ OFTALMOLOGIE ♦ GINE­COLOGIE ♦ ONCOLOGIE ♦ PEDIATRIE

♦ UROLOdE ♦ ACUPUNCTURA RADIOLOGIE • ECOGRAFIE

ENDOSCOPIE DIGESTIVĂ GASTROENTEROLOGIE Electroencefalografie -

Electromiografie - Examinări Doppier - Histerosalpingografii

pentru sterilitate feminină Tratamente LASER

LABORATOR (Biochimie - Bacteriologic Imunologie - Parazitologie Determinare Rh Teste de sarcină - Antigen HBS - Elisa Test - Examinări citologice pentru depistarea cancerului de col uterin - Investigaţii pentru sterilitatea feminină si masculină)Z ILN IC , in c lu s iv D U M IN IC A

orele 7 - 2 1Medic dc gardă: orele 2 1 - 7 R e z e r v a r e , c o n s u l t a ţ i i

l a t e l . 4 1 . 4 1 .6 3 . ’ J

[ îi] CABINET MEDICAL DE l i l STOMATOLOGIE

C a l e a M o l i l o r n r . 1 0 6 , a p . S

Dr. Socolov Gelu • medic primar Dr. Socolov Mihaela - medic primar

Tratamente stomatologice complexer

• terapie• protetică (ceramică)• chirurgie (rezecţii, implante)

Programări zilnic Ia tel.: 430.028ORAR •

' Luni - Vineri: 9-19 Sîmbâtă: 10-13

Pentru i studenţi, pensionari,

PROF. DNIV.Dr. MIHAI CALUGARD . Dr. ANGELA CĂLUGĂRU

Str. P rah ovei nr. 11(lîngă biserica Bob)

L , M i , V - 1 7 - 2 0 S - 8 -1 2 .

Tel.: 42.56.18; tel/fax:19.14.68

ALIANŢA ANTISUICIDL I F E L i N E

Sufletulnostruladispoziţia dumneavoastră. Telefonul £ de noapte, telefonul vieţii. Ş

1 9 1 6 4 7G ardă dc noap te, o re le 20-08.

Linia telefonică dc intervenţie în criză si prevenţie 8 suicidului iniţiată dcLABORATORUL DE SÂAĂTATE MINTALA CLUJ stă la dispoziţia dvs.de iuni pînă vineri, între orele 8 - 22.

Vă aşteptăm a p e lu r ile la numărul 186864._______

i s s e s a g ^ g g i i g M ^ r a i g

AlCl a r p u tea f i ; reclama dumneavoastră R uy-; i v f m ' m i h n

Z ia ru l n o s t r u f o l o s e ş t e ştiri fu rn iz a te d e a g e n ţ i i le

R O M P R E S ş i M E D IA FA X .

M ă ă m s m a & s m E ag ina 3

VLADIMIR PUŢIN FACE PRIMA DECLARAŢIE DE POLITICA EXTERNA CARE DELIMITEAZĂ DIFERENTELE DINTRE RUSIA SI SUAi >

P re z e n ţa s u rp rin z ă to a re a lu i V la d im ir P u ţin , p re ş e d in te le în

/ : e x e rc iţiu a l R u s ie i, la o c o n fe rin ţă d e d ic a tă p ro b le m e lo r O r ie n tu lu i M i j lo c iu , la d o a r d o u ă scau n e : d e p ă r ta re d e s e c re ta ru l d e stat

■ a m e ric a n , d n a M a d e le in e A lb ig h t, a co inc is cu p r im a sa d e c la ra ţie • o fic ia lă de p o lit ic ă e x te rn ă , care, în d o a r 15 m in u te , a tra s a t d ife r e n ţe c la re în t r e p o l i t ic i le R u s ie i ş i S U A . P e l is ta p r o b le m e lo r p u s e în d is c u ţ ie , • c o n flic tu l m il ita r d in C e c e n ia nu a fo s t a m in t i t , f i in d c o n s id e ra t -

. d r e p t o p r o b le m ă d e p o l i t ic ă ' in te rn ă , c h ia r dacă W a s h in g to n u l

c o n t in u ă să p re s e z e M o s c o v a• p e n tru a p u n e capăt c o n flic tu lu i. '• ' U n p r im a s p ect s u b lin ia t de .

către V la d im ir P u ţin se re fe ră la , “ a m en in ţarea pe care o re p re z in tă - m o d i f ic a r e a T r a t a t u lu iA n t ir a c h e tâ ” , s e m n a t în 1 9 7 2 S U A d o re s c să m o d i f ic e , p re v e d e rile u n u i c ru c ia l tra ta t a l c o n tro lu lu i de a rm am e n t, însă , în cadru l d is c u ţiilo r ce au a v u t lu n i • în tre dna M a d e le in e A lb r ig h t şi o m o lo g u l său rus, d l Ig o r Iv a n o v , R u s ia a re fu z a t p ro p u n e r ile d e • a m e n d a re a a c e s tu i d o c u m e n t. A lte puncte atinse în d is c u ţie de d l V la d im ir Puţin" au fo s t lega te de d o rin ţa R u s ie i de a se c rea o - E u ro p ă un ită .

In r e p l ic ă , d n a M a d e le in e A lb r ig h t a a f ir m a t c â s o lu ţ i i le p o l i t i c e m e n ite sâ r e z o lv e c o n flic te le d in O r ie n tu l M ij lo c iu a r p u te a c o n s t i tu i u n m o d e l e fic a c e şi p e n tru a c la r if ic a s tarea d in tre R u s ia şi C e c en ia . “ E u cred că da to ria n oastră este n u n u m a i aceea de p ro m o v a re a p ă c ii în O rie n tu l M ij lo c iu , c i d e a asigura, în a c e la ş i t im p , u n m o d e l de so lu ţio n are a tu tu ro r c o n flic te lo r m ilita re d ra m a tic e , în m ă s u ra în care , a tît ce le in te rs ta ta le , c ît şi c e le d in in te r io r u l u n o r s ta te p e r ic lite a z ă securita tea < c o m u n ă ” , a declarat d n a M a d e le in e A lb r ig h t, ™ A c e sta a ţ in u t să am in te a s c ă d -lu i P u ţ in câ O r g a n iz a ţ ia p e n tr u S ecurita te şi C o o p e ra re în E urop a ( O S C E ) , p r in t r e m e m b r i n u m â rîn d u -s e şi R u s ia şi S U A , este o in s titu ţie în s ă rc in a tă tocm ai

• cu re z o lv a re a c o n flic te lo r d in tre ţă ri.

R e fe r in d u -s e la r e la ţ i i l e d in u lt im u l t im p d in tre S U A ş i R u s ia , se p o a te r e m a r c a f a p t u l câ A d m in is tra ţia C lin to n a înc e rc a t p e c î t p o s ib i l să d e z a v u e z e m e to d e le m i l i t a r e a p l ic a te de R u s ia în C e c e n ia , fă ră în s ă a duce p o le m ic a a t î t de d e p a r te , în c ît r e la ţ i i le d in tr e c e le d o u ă ţă r i să se

' d e te r io re ze to ta l.D n a M a d e l e i n e A l b r i g h t a

re m a rc a t de as tfe l iz o la re a R usie i de c e le la lte state în u lt im a v re m e , s itu a ţie ce se v a a d în c i în m ăsura î n c a re a c e a s ta t e r g iv e r s e a z ă n e g o c ie rile c u C e c e n ia , Se creează

■ în s ă o s itu a tie n e fa v o ra b ilă p e n tru ; ; S U A , c a re în c e a rc ă să în lă tu re a c e s t i z o l a ţ i o n i s m , d e o a r e c e A d m in is tra ţ ia C lin to n u rm ă re ş te o ;• c ît m a i ra p id ă n e g o c ie re a unei n o i î n ţ e le g e r i c u p r i v i r e la c o n tr o lu l d e a r m a m e n t ş i, de as e m en ea , im p lic a re a R u s ie i în ■ a lte chestiun i in te rn a ţio n a le , cum a r f i p r o b le m a O r i e n t u l u i M ijlo c iu .

lESIREfi DIN SCENĂ fî MARILOR fiCTORI fii ISTORIEIS pectaco lu l d e zo la n t o fe r it

d e p ă d u r i le ş i p a r c u r i le f r a n c e z e - î n c a re z a c , ' d ezrădăc ina ţi (d e fu rtu n a de la sfîrş itu l lu n ii d e c e m b rie ), cei m a i im p u n ă to ri copac i a i lo r - p are a f i de aceeaşi natură ca ş i d e c l in u l c e lo r m a i , im p o r t a n ţ i c o n d u c ă to r i a i a c e s tu i f in a l d e s e c o l. D e e x e m p lu , B o r is E l ţ î n ş i ' H e lm u t K o h l - ce au ju c a t , a m în d o i , u n r o l is to r ic în tra n s fo rm a re a E u r o p e i ' - t îr îţ i în n o r o i d in c a u z a u n o m chestiun i f in a n c ia re . T re ce re a în a n u l 2 0 0 0 v a r ă m în e m a rca tă de d e m is ia -s u rp riză a Iu i B o ris E lţ în , care i-a lăsat lo c u l “ p r in ţu lu i m o ş te n ito r” V la d i m i r P u ţ in , p e n tr u a - i p e r m ite a c e s tu ia s ă c îş t ig e v iito a re le a le g e ri p rez id en ţia le .

U n asem en ea a c t a r f i p u tu t

f i sa lu ta t ca o -a b ilă m a n e v ră în tr -o ţa ră m a re şi fra g ilă ce face p r im i i p a ş i - e z ita ţi, p r in fo r ţa îm p r e ju r ă r i lo r - s p re d e m o c ra ţie , d u p ă 7 0 de a n i de c o m u n is m , a d ic ă d e . t o t a l i t a r is m to r ţ io n a r , c a re d is p re ţu ia d re p tu rile o m u lu i cu

.c o m p lic ita te a p a s iv ă (d a c ă n u c h ia r m a i m u lt d e c ît a t î t ) a in te le c tu a l i lo r f r a n c e z i. N u , p resa n u a v ă z u t în . această d e m is ie d e c î t o m a n e v r ă o b s c u ră , i lu s tr a tă d e p r im a d e c iz ie a p re şe d in te lu i P u ţin - de a a c o rd a im u n ita te în tre g ii fa m i l i i E lţ in . D a r , o ricare a r f i în v in g ă to ru l, ce va loare va m a i av e a a c e s t a n g a ja m e n t d u p ă ale g e ri? N u p re a m are.

N u t r e b u ie , d e c i , să re m a rc ă m m a i degrabă fa p tu l

l ( " L e F i g a r o M a g a z i n e " ) *

că E lţ în , a c ţio n în d în c a d ru l C o n s titu ţ ie i, a p re g ă tit p r im a t r a n z iţ ie p a ş n ic ă şi n o rm a lă d in în tre a g a is to rie a R u s ie i de la u n c o n d u c ă to r în v ia ţă la u n a ltu l, p re c u m şi fa p tu l că e l a a ju ta t d e s fiin ţa re a u n u i s is te m , c o m u n is t o p r e s iv , r e d u c în d c o n tr o lu l s ta tu lu i a s u p r a p e r s o a n e lo r - . ş i b u n u rilo r? C îte p re v iz iu n i a le e x p e rţ ilo r n u a u fost in f irm a te d e e l - p r e v iz iu n i p o t r iv i t c ă r o r a u r m a r e v e n i r e a la d i c t a t u r ă s a u a n a r h ia , d e s tră m are a R u s ie i sau re v o lte g e n e ra liza te ? L a fe l, e l a apărat lib e rta te a d e exp rim are , fa p t ce a fă c u t să f ie c rit ic a t to t m a i aspru d e a n u m ite m ijlo a c e de c o m u n ic a r e în m a s ă . D e a s e m e n e a , E l ţ î n a p e r m is

a l e g e r i l ib e r e î n v e d e r e a c o n s t itu ir i i u n u i P a r la m e n t ce a p u tu t a c ţio n a l ib e r c h ia r în c o n d i ţ i i l e în c a r e a c e s t - o rg a n is m se o p u n ea p o l i t i c i i . lu i . î n p lu s , e l a re s p e c ta t in te g r ita te a u n o r state , v e c in e f r a g i l e p r e c u m U c r a i n a . D e s ig u r , re fo rm e le e c o n o m ic e s in g u re le c are v o r p u n e c a p ă t s ă r ă c ie i r u ş i lo r - s e Ia s ă aş te p ta te .

D a r , p e n tru aceasta, v o r f i n e c e s a re m a i m u lte d e c e n ii . ' P e n tru c ă ş i-a a p ă ra t ţa ra de a m e n in ţa re a s o v ie tic ă , a reu ş it să în fă p tu ia s c ă r e u n if ic a r e a ( R F G c u R D G ) ş i a p o tr iv it E u ro p a d u p ă o ra G e rm a n ie i, H e lm u t K o h l v a ră m în e şi e l în r în d u l l id e r i lo r im p o rta n ţi. C e c o n te a ză fin a n ţă r ile o c u lte

a le p a r t id u lu i său! L a fe l ca şi M a r g a r e t T h a tc h e r - u n a lt m o n u m e n t d e v o in ţă - , c ă re ia i s e r e p r o ş e a z ă s p r i j i n u l a c o r d a t l u i P in o c h e t , în c o n d iţ i i le în . care ea a s a lva t M a r e a B r ita n ie , de la d e c lin u l in e x o r a b il la care o c o n d a m n a s o c ia lis m u l. în P a n te o n , aceşti t r e i l id e r i i se v o r a lă tu ra lu i R o n a ld R e a g a n - u n a l t “ S f în t G h e o rg h e ” lib e ra l, ce a răp us b a la u ru l s o c ia lis t - , ş i c a re a d a t p în ă la c a p ă t d o v a d ă d e c l a r i t a t e î n i d e i ş i c u r a j , d e z v ă lu in d fa p tu l că se a fu n d a în “ g r o a z n ic u l în tu n e r ic ” a l b o l i i A lz e im e r . Ş i P a p a Io a n - P a u l a l I I - l e a , c a r ic a tu r iz a t c a u n b ă tr în o b s e rva to r a n a c ro n ic , d a r a c to r c u u n r o l d e c is iv în p ră b u ş ire a U n iu n ii S o v ie t ic e şi în r e c o n c il ie re a c a to l ic i lo r c u l ib e ra l is m u l.

RELfiTIILE DINTRE RUSIfi SI NfiTO SE ÎNCĂLZESC DIN NOU, DRR DE CE TOCMfil fiCCJM?

PRINCIPALELE PUNCTE ALEPROTOCOLULUI PRIVIND

BIOSECURITATEA( R e u t e r s )

D u p ă aproape un an de îngheţ, re la ţiile R usie i cu N A T O p a r sâ se încălzească d in nou, ch iar dacă va m a i dura m u lt tim p p în ă la un dezgheţ com plet.

A n a l iş t i i m i l i t a r i o p in e a z ă că p r e ş e d in te le in te r im a r a l R u s ie i , V la d im ir P u ţin , are m a i m u lte m o tiv e p e n tr u c a re d o re ş te îm b u n ă tă ţ ir e a re la ţ i i lo r c u A l ia n ţa o c c id e n ta lă . E le m e rg de la ra ţ iu n i de p o litic ă in ternă p în ă la r e d u c e r e a a rm a m e n tu lu i şi a s ig u ra re a s e c u r ită ţ ii R u s ie i. “ P u ţin în ţe lege câ R u s ia este izo la tă pe p lan in ternaţional d in cauza C ecen iei” , a firm ă levghen i V o lk , de la Fundaţia H eritage. “N a to este un partener adecvat, deoarece d o reş te re s ta b ilire a le g ă tu r ilo r şi nu înco lţirea R u s ie i” .

în p r im a p a r te a lu n ii fe b r u a r ie , s e c re ta ru l- g e n e ra l a l N A T O , lo rd u l Robertson, este aşteptat la M o s co va - p r im a sa v iz i t ă în R u s ia , în această calitate . R obertson declară că doreşte să poarte d iscu ţii cu p riv ire la războ iu l d in C ecen ia şi nou l concept de securitate al M o s co ve i.

“ în m o m e n tu l de faţă , con te m p lă m re lu area re la ţ iilo r cu R usia şi lă rg irea arie i de p rob lem e faţă de care am bele părţi m an ifes tă interes”, declara lordul R o b e rts o n , c u o c a z ia v iz i te i sa le în U c r a in a , ţa ră in c lu s ă în p ro g ra m u l N A T O P arteneriatu l pentm pace (P pP ). E l a sublin iat, totodată că re la ţiile N A T O cu U c ra in a s în t u n e x e m p lu b u n de c o o p e ra re , c a r a c te r iz în d u - le d re p t “ speciale şi d is tin c te ’, ia r această ţară este “un nucleu de stabilitate în centrul E urop ei de Est” .

U cra ina n u încearcă să devină m em bră N A T O , d a r doreşte re la ţii cu A lia n ţa occ id en ta lă , ca parte a stra teg ie i sale g e n e ra lă d e in te g ra re în s tru c tu r ile eu ropene . R u s ia , care dă d o v a d ă de nervozitate faţă de c o n ta c te le d in tre N A T O şi U c ra in a , şi-a re v iz u it recent c o n c e p tu l d e s e c u r ita te n a ţ io n a lă , m icşorînd p ragu l de la care intenţionează s ă -re c u rg ă la arm am entu l n uc lear, ca re a c ţie f a ţă -d e p e r ic o le le 'd in a fa ră , inc lus iv d in partea N A T O .

Constrîns sâ nu părăsească ţara. Puţin îţi invită oaspeţii la Moscova * _■

în a ju n u l A n u lu i N o u , P u ţ in l-a - în lo c u it p e B o r is E U în în fu n c ţ ia de p r e ş e d in te a l ţă r i i , p ă s tr în d u -ş i p r e r o g a t iv e le d e p r e m ie r . A c e a s ta înseam nă câ e l nu poate părăsi R usia , d eo arece p re m ie ru l tre b u ie s â -i ţ in ă , a u to m a t, lo c u l p r e ş e d in te lu i . “ N u

intenţionez să în ca lc această procedură” , a firm ă Puţin în tr-u n in te rv iu rem are înd to to d a tă p o s ib il i ta te a a p a r i ţ ie i u n u i curent po z itiv în re la ţiile cu N A T O . în consecinţă, o serie de d e m n ita ri străin i au fost inv ita ţi la M o s co va , p rin tre care

"m in iş trii de E xterne ita lian , cubanez şi germ an, precum şi secretarul g eneral al O N U , K o f i A n n a n , secretaru l d e stat am erican, M ad e le in e A lb rig h t. D a r v iz ita secretarului general a l N A T O capătă o sem nificaţie deosebită, p a rţia l, datorită percepţiei R usiei că N A T O p re z in tă un perico l la adresa sa şi, p a rţia l, ac id ită ţii in vec tive lo r pro ferate de R u s ia la adresa A l ia n ţe i , după. în g h e ţa re a r e la ţ i i lo r . D e c la ra ţiile , in c lus iv cele a le m in is tru lu i de Externe, Ig o r Iv a n o v , le -a u atins în intensitate pe cele d in tim p u l ră zb o iu lu i rece. N A T O se aştepta, astfel, că îngheţu l v a f i de lungă durată. D a r u n o fic ia l N A T O relevă că tocm ai Iv a n o v a fost ce l care a te le fo n a t la sed iu l A lia n ţe i d in B ruxelles, p e n tm a-1 in v ita pe lordul Robertson la M osco va .

Puncte divergentaP o tr iv it unu i d ip lo m a t occidental, un

în a lt o fic ia l N A T O negoc iază de ja cu am basadom l rus, Serghei K is lia k , textu l unei declaraţii com une. “R obertson nu p o ate face o v iz ită , fără ca aceasta să se

-so ldeze cu o dec laraţie d e substanţă” , re le v ă acesta.

D a r e x is tă c e l p u ţ in d o u ă p u n c te divergente. M o s co va doreşte ş ă a ib ă o p rezen ţă în tă rită în c a d m l C o n s iliu lu i perm anent m ix t, în f iin ţa t în 1 9 9 7 , pe baza unui acord în tre R u s ia şi N A T O . D a r N A T O p referă ca lucrurile să răm în ă aşa cu m sînt. “E ste g reu s ă -i p e rm iţi R u sie i să exercite o in flu e n ţă crescută, fă ră să-l conferi dreptu l de v e to ” , a firm ă - un dip lom at. .

Totodată, R us ia a r putea să ceară să se facă o m enţiune în legă tu ră cu ro lu l Consiliului de S e c u r ita te a l ONU şi le g ile internaţionale. M o s c o v a a acuzat . N A T O că, în cam pania sa d in Iugoslavia , n u a a v u t a c o rd u l O N U , s lă b in d a u to rita tea .C ons iliu lu i de S ecurita te . Şi aceasta este o p rob lem ă spinoasă care v a necesita unele n egoc ieri ab ile .■ D a r K re m lin u l şi a lte surse ruseşti consideră că v iz ita lu i R o b ertso n are un caracter m a i m u lt te h n ic d e c ît p o litic . P o tr iv it d ip lo m a ţilo r oc c id e n ta li, în u rm a v iz ite i, N A T O s-ar p u tea să acorde un sp rijin m a i m a re R u s ie i în ce priveşte pregătirea p ro fes iona lă a m ilita r ilo r care v o r f i d isp o n ib iliza ţi în u rm a red ucerii fo rţe lo r arm ate.

( A F P )

- P ro to c o lu l re g le m e n te a z ă fo a r te ,« s t r ic t - c o m e r ţ u l c u o r g a n is m e

m o d if ic a te g e n e tic ( O G M ) , p e n tru a se în lă tu r a o r ic e p e r ic o l p e n tru m e d iu l în c o n ju r ă t o r ş i p e n t r u

: sănătatea o a m e n ilo r . S co p u l său este- d e a e la b o ra m ă s u r i d e p re ca u ţie în

c a z u l a c e s to r p ro d u s e în c ă p u ţ in , c u n o s c u te ş i c a re se d e z v o ltă c u m a r e r a p id i t a t e , îm p o t r iv a u n e i

■ e v e n tu a le râ s p în d ir i a u n o r g ene la • a lte s p e c ii sau a o r ic ă ru i a lt e fe c t

'n e fa s t a s u p r a f a u n e i , f l o r e i ş i / d iv e rs ită ţ ii g e n e tic e . ■

U n e le s tu d i i d e m o n s tre a z ă , d e , ; e x e m p lu , p e r ic o lu l de a se tra n s m ite ;; u n o r b u ru ie n i g e n a d e rez is te n ţă la ' j e rb ic id e . N u e x is tă n ic i o d o v a d ă■ c la ră p r iv in d e x is te n ţa ; unu i p e r ic o l

p e n tru s ă n ă ta te a o a m e n ilo r.-

- Produsele vizate -în p r im u l r în d , s e m in ţe le sau a lte

:: p ro d u se d e s tin a te im p la n tă r ii d ire c te ; în m e d iu l în c o n ju r ă t o r , in c lu s iv

p e ş tii de c re s c ă to r ie tra n s g e n e tic i. P r o t o c o lu l se a p l i c ă t u t u r o r

i: p ro d u s e lo r a g r ic o le n e m o d if ic a te , d e s tin a te a l im e n ta ţ ie i u m a n e sau

; a n im a le . O G M - u r i le c a re e x p o rtă în î n t r e a g a lu m e s în t a p r o a p e - î n

„e x c lu s iv ita te s o ia , p o ru m b u l, ra p iţa şi b u m b a c u l, p ro d u s e transgenetic în - S U A , C a n a d a ş i A rg e n tin a .

N u s în t v i z a t e - p r o d u s e le tra n s fo rm a te p e b a z a O G M , n ic i c e le - în t r a n z i t , , n ic i O G M p e n tr u u z ', fa rm a c e u tic .

- Procedura prevăzută - C o m e r ţu l n u e s te l ib e r , ţ ă r i le

im p o rta to a re tre b u ie să e la b o reze o s e rie d e m ă s u r i d e c o n tro l.

O r ic e s â m în ţâ tra n s g e n e tic ă v a tre b u i, a tu n c i c în d a ju n g e p r im a d a tă

- î n t r - o ţ a r ă , să o b ţ in ă u n a c o r d p r e a l a b i l c l a r d in p a r te a ţ â r i i im p o rta to a re .

P ro c e d u ra e s te m a i p u ţin s everă în c a z u l p ro d u s e lo r a g r ic o le de b a z ă . D a c ă o ţ a r ă a u t o r iz e a z ă in tra re a u n u i a s tfe l d e p ro d u s pe

, p ia ţa sa in te r n ă , e a v a tre b u i sâ'- in fo rm e z e C e n tr u l d e co m erţ p r iv in d : b io s e c u r ita te a ş i să d e a p u b lic ită ţ ii

o s e rie d e in fo r m a ţ i i d e ta lia te p r iv in d 1 n a tu ra m o d if ic ă r i i g e n e tic e . . ;

O ţa ră se p o a te o p u n e im p o r tă r i i : u n u i p r o d u s t r a n s g e n e t i c , d a r s p ro c e d u ra p r iv iu d a c o rd u l p re a la b il : n u es te o b lig a to r ie .

; ; O r ic e ţa ră sau g ru p d e ţâ r i c a re ; are d e ja u n s is te m d e c o n tro l, asupra im p o r tu r i lo r d e p ro d u s e tra n s g e n e - tic e - c u m este U n iu n e a e u ro p e a n ă , 1

. c a re a re u n s is te m d e a u to r iz a r e p r e a la b i lă p e n tr u to a te O G M - î l ’ p o a te p ă s tra , c h ia r d a c ă acesta este m u lt m a i s tr ic t d e c ît P ro to c o lu l, care

■ s ta b ile ş te d o a r u n n iv e l m in im de s e c u rita te o b lig a to r ie . ' ”

- Baza deciziilor - ’) ■ Ţ ă rile im p o rta to a re po t d e c id e pe «

b a z a “ p r in c ip iu lu i d e p r e c a u ţ ie ” , • ; a d ic ă în u rm a u n o r s tu d ii ş t i in ţ if ic e , >: a v în d l ib e r ta te a d e a s p u n e ‘ n u ', a tu n c i c în d e x is tă o in c e rt itu d in e d in p u n c t d e v e d e re ş t i in ţ if ic . D e c iz ia f in a lă r e v in e p o l i t i c ie n i lo r şi n u j e x p e r ţ ilo r . ;

, D e c iz i i le p o t f i re v iz u ite în c a zu l -• a p a r iţ ie i u n u i n o u e le m e n t ş t i in ţ if ic . ' I m p o r t a t o r u l - ' p o a te . c e r e • e x p o r t a t o r u lu i sâ fa c ă e v a lu a r e a - ; r is c u lu i. . i

- Identificarea (etichetarea) - P r o t o c o l u l p r e v e d e d o a r

e t ic h e t a r e a l i v r ă r i l o r “ c a r e p o t i c o n ţ in e ” O G M , fă r ă să im p u n ă ™ l iv r ă r i s e p a ra te , c a re să s p e c ific e c la r d a c ă es te v o rb a sau n u d e O G M . •; A c o r d u l p r e v e d e în s ă n e g o c ie r i > p r i v i n d ; e t ic h e t ă r i le s p e c i f ic e ş i lu a re a u n e i d e c iz i i c e l m a i t î r z iu ;

, d u p â d o i a n i d e la in tra re a -în v ig o a re ,a p r o to c o lu lu i.

- Valoarea Protocolului în raport • cu normele comerciale ale OMC -

A c e s t p u n c t este a b o rd a t d o a r în U p r e a m b u lu l p r o to c o lu lu i , a v în d o fo rm u la re c o n tra d ic to rie : p re a m b u lu l - ; s tip u le a z ă că P ro to c o lu l n u p o a te f i j i n t e r p r e t a t c a o m o d i f i c a r e a a n g a ja m e n te lo r in te rn a ţio n a le , c u m -i este O M C , d a r şi câ acest p ro to c o l -, n u e s te s u b o rd o n a t n ic i u n u i a l t a c o rd in te rn a ţio n a l. . .

Aici a r p u te a f i , reclama dumneavoastră / M r - o t D

1 8 6 1 - S - a c o n s titu it, la S ig h e t, A s o c ia ţia p e n tr u c u ltu ra p o p o ru lu i

r o m â n d in M a ra m u re ş , a t c ă re i s c o p e ra p r o p ă ş i r e a c u itu ră l-n a ţio n a lă a ro m â n ilo r

a se rv iţi m o n a th ie i h a b s b u r g ic e .

S c r i s o r i s d i n l M o s c o v c i s ( V I I )

3on Bruţi: “Din iot folclorul nostru, balada Mioriţa este o “boală” veche a mea”

C u sc r iito ru l Io n D ru ţă (şi p r ie te n u l s ă u , C h a r iy !) .

- D o m n u le D r u ţ ă , c r i t i c a l i t e r a r ă a o b s e r v a t c ă v i z iu n e a f o lc lo r ic ă e s te o d im e n s iu n e fu n d a m e n ta lă a o p e re i D v s . E a d e v ă ra t?

• D a , f iin d c ă eu , în g e n e re , am o m a re p re d ile c ţie şi s im p a tie p e n tru fo lc lo r. F ireşte , ţin Ia E m in e s c u , ţin fo a rte m u lt Ia C oşbuc - au fost a n i în c a re Fire de tort era p en tru m in e o c a rte d e c â p ă tîi - , şi Ia G o g a, de asem enea. în s ă , cu toată s im p a tia m ea pen tru lite ra tu ra c u ltă , eu ţin fo a rte m u lt la fo lc lo r .D in to t fo lc lo ru l n ostru , b a la d a Mioriţa este o “ b o a lă ” v e c h e a m e a , la c are deseori m ă în to rc . M e d it in d , m ă în tre b : C e - i Mioriţa, în d e fin it iv ? G ă s ită în M u n ţ i i V ra n c e i de  le c u R u s s o ş i a d u s ă lu i A le c s a n d r i , c a re a t r a n s m is -o m a i d e p a r te , Mioriţa e s te o c a p o d o p e ră a c r e a ţ ie i p o p u la r e . D a r ce înseam nă p o p u la r , d o m n u le ? C e înseam nă d in p opor? F ire a lu c ru r ilo r n u p resupune câ şapte o a m e n i p o t fa c e u n c o p il.. . î l fa c doar d o i! O c a rte n u p o a te f i s c ris ă d e c in c iz e c i d e o a m e n i, o s c rie d o a r u n u l. V a sâ zică , in iţ ia l, acest p o e m a fost spus c în d v a , căci pe a tunci n u se ştia c a rte . L -a spus u n s in g u r o m , care era poate u n c io b a n cu ta le n tu l de a spune în v e rs u ri. L ite ra tu ra are m a re a ca lita te de a conserva vocea, o r ic ît a r p ă rea de c iu d a t.C h ia r şi în scris vocea se păstrează - este un glas u n ic . Ş i a tu n c i, lega t de Mioriţa, m ă în treb: A l c u i a r pu tea f i ace l u n ic glas? P oate a l unu i c io b a n , c a re , săracu l, d o a r D u m n e ze u ştie cînd, de ce şi unde a spus-o ... D a t f iin d fap tu l câ n o i nu a m a v u t d e zv o lta tă cu ltu ra ca şi e u ro p e n ii (m ă re fe r la cu ltura scrisă), fo lc lo ru l a ţin u t ro lu l d e fo c a r a l d e zv o ltă rii naţiona le . P în ă sâ v in ă R e b re a n u au ex ista t c îte v a . su te d e a n i de tra n s m ite re o ra lă a c re a ţie i p o p u la r e , t im p în c a re s u fle te le

io a m e n i lo r e ra u în c ă lz ite de Biblie şi de fo lc lo r . D e s e o r i m ă g îndesc la acest u n ic o m : c io b a n u l c re a to r , c a re p o a te este cel m a i im portan t în is to r ia n o a s tr ă , c ă r u ia n u i s -â u rid ic a t m onum en te şi p e c a re is to r ia l - a t r e c u t c u v e d e re a . M i- a v e n it ideea să-l p e r s o n if ic ă m , sâ fa c e m u n m o n u m en t p e n tm acest c io b a n creator, B ad ea .M io r . A c u m c îţiv a a n i am

fă c u t la C h iş in â u dem ersuri p r in z ia re , s-a fo rm a t o C o m is ie G uvernam entală , s-au făcut d o n a ţii p r in şcoli. S -a adunat v re o ju m ă ta te d e m ilio n d e le i - bani valoroşi p e atunci. E u am găsit s ingur locul pen tm statui. L a Soroca, sus, s în t şase p ie troa ie m a r i, d in care tre i p arcă a r f i puse de natură să fo rm e ze un m o rm în t fru m o s .-D e acolo , de sus, vederea este p în ă la V iln iţa şi K ie v - este punctu l cel m a i în a lt a l B asarabiei, de unde se vede toată lu m e a s lavă . M i-a m spus: a ic i v a fi locu l statu ii lu i B a d e a M io r. G u vern u l ne susţine,- căci b a n ii au fost donaţi de e lev i. M -a m g în d it ca m o n u m en tu l să fie sub form a unei lu m în ă ri m a r i, a lb e , de vreo 30 de m e tri în ă lţim e , cu o cape lă p e n tm rugăciuni la tem elie , ia r în p a rte a d e sus să existe o fla c ă ră care să iu m in e ze m ereu , puţind f i văzu tă de la m a ri depărtă ri. A cesta va f i m orm în tu l lu i B adea M io r . A p o i, u rm a să facem acolo un m u z e u de is to rie , care să reflecte trecutu l ne a m u lu i. D a r au in te rv e n it “ rom ânaşii” noştri de la C h iş in â u , puriînd beţe-n roate. A m ajuns să d iscu t şi c u fostu l am basador al R o m â n ie i în R e p u b lic a M o ld o v a , M a r ia n E n a ch e, care vedea în Mioriţa o luptă între badea ungurean, m o ld o v e a n şi cel vrîncean , d în d u -i ba lade i c o n o ta ţii p o litic e ! I-a m e x p lic a t câ Mioriţa este d o a r un poem !

- în cc fa z ă sc a f lă a c u m m o n u m e n tu l p ro p u s d e D v s .?

• în c e le d in urm ă, s-a făcu t p ro ie c tu l, s-a pus la S oroca o cm ce m are , de. s tejar, ia r to a m n a tre c u tă am in te rv en it la p reşed in te le L u c in s c h i p e n tm s fin ţire a c ru c ii. A v e n it, s-au ad u n a t v re o şase sate, cu un sobor de

. p reo ţi, şj s -a făcu t sfinţirea. D a r to tu l s -a o p r it a ic i. N u s -a m a i putut face n im ic , p e n tm că , n ic i la B u c u reş ti nu se vedea cu ochi b u n i

acest lu c m . A tu n c i am zis: haideţi să facem m onum en tu l în R o m â n ia , deoarece B adea M io r era o rig in a r d in .-Vrancea. Faceţi voi unul în V ran cea , două la B ucureşti şi unu l la Suceava, d a r să începem cu cel de la Soroca!

• M a i tîrz iu , fiin d in v ita t de către E ugen Sim ion , preşedin tele A c a d e m ie i R om âne, să v in la B u c u re ş ti, s ă -m i ia u D ip lo m a de academ ician, i-a m s o lic ita t o donaţie .de... zece le i, d in p a rte a A c a d e m ie i R o m â n e , p e n tm acest m o n u m e n t. A m c o n d iţio n a t venirea m ea la B ucureşti de apariţia în z iare a ştirii cu donaţia. D a r nu s-a întîm 'plat n im ic , în această vară cînd am p r im it titlu l de D o c to r H onoris Causa a l U n iv e rs ită ţii d in C h iş inâu şi m i s-a în m în a t M e d a lia “M ih a i E m inescu” - era de Ziua limbii - , m -a m în tîln it cu Ion C aram itru , m in is tru l C u ltu r ii, pe care l-a m în trebat d acă E ugen S im io n a donat sum a de “zece le i” p e n tm m o n u m e n tu l lu i B ad ea M io r. “N u ştiu, a răspuns el r îz înd , poate câ da, căci tocm ai l-a m v ă zu t purtînd o m apă mare sub braţ” . A ceasta este prob lem a pe

: care aş d o r i să o transm ite ţi şi sâ o puneţi ,D vs. în discuţie.

- C a re a fo s t cea m a i m a re s a tis fac ţie d in v ia ţa D v s . d e s c r iito r?

• Este foarte greu să spun. A m fost decorat, m i s-au tradus lu c rările în num eroase lim b i, am piese care s-au ju c a t în peste patru sute de teatre d in fosta U n iu n e S ovietică. N ic i pînă în z iu a de a z i n u a m reuşit să citesc toate rec e n z iile scrise pe m ărginea p ieselor mele. A c u m , cea m a i m a re m în g îie re a m ea, ca s c riito r - că eu n u u m b lu , ca A d r ia n Păunescu c u “ C în ta re a R o m â n ie i” - este urm ătoarea. N u d e m u lt a m u rit la Paris E fim G rig o re v ic i P etkin , o m a re som itate, p rofesor la S orbona, o rg in a r d in S an kt-P e te rsburg , prieten cu S o ljen iţîn . L -a m cunoscut la P aris, cu ocazia a p ariţie i ro m a n u lu i m eu, Biserica Albă, în lim b a fta n c e ză . A m fost la e l acasă. M i- a spus: “ D o m n u le D ru ţă , v re a u s ă -ţi m ulţum esc ad înc pentru această carte, care a fost în is to ria casei m e le un caz aparte. Soţia m ea s-a îm b o ln ă v it de cancer. A u ţin u t-o un tim p Ia sp ita l, apo i au tr im is -o acasă, spunînd că se v a stinge... D u p ă ce a , ven it acasă, eu am începu să-i c itesc Biserica Albă. I-a m citit z iln ic c îte un c a p ito l şi, la u ltim u l, ea a m urit... C u carfea d u m ita le , am petrecut-o pe lum e cea la ltă ...” .

N u ştiu dacă poate f i , p e n tm scriito r, o m u lţu m ire m a i m are!

I l i e R A DEpisodul următor:O întîlnire după... 26 de ani!

Mircea Popa, Viorica Sâncrăian:EMIMOU ÎN TRANSILVANIA (I866 Î9I8)

C luju l u n iv e rs ita r in te rb e lic s e poate m în d ri cu o n o u ta te : a ic i s - a p r e d a t p e n tru în tîia d a t ă B ib lio log ia , c a o d isc ip lin ă a n e x ă a s tu d iilo r is to r ic e , ş i to t a ic i, lo a c h im C ră c iu n , titu la ru l c u rs u lu i, a in iţiat o “B ib lio th e c a b ib lio lo g ic a " , în c a d r u l c ă r e i c o le c ţ i i a p u b l ic a t c e l e d in tîi b ib l io g r a f i i d o c u m e n t a t e p e dom eniiT A c e a s tă c o le c ţie a f o s t r e s u s c i ta tă cu c îţiv a an i în u rm ă d e in im oşii p ro fe so r i: N. E d ro iu

, ş i D o ru R a d o s a v , n u m in d - o c o l e c ţ i a “P h i l o b i b l o n " ş i c o o rd o n în d a p a r i ţ ia u n o r lu c ră ri v a lo r o a s e şi n e c e s a r e . în m o d s e m n if ic a tiv , c o le c ţ ia a a j u n s r e c e n t la n u m ă r u l 2 0 ( S e r i e n o u ă ) , ia r v o lu m u l a p ă r u t s u b a c e s t n u m ă r c o n ţ in e o f o a r te i n t e r e s a n t ă B i b l i o g r a f i e E m i n e s c u î n T r a n s i l v a n i a (1 8 6 6 -1 9 1 8 ) , b ib lio g ra f ie c a r e e p u i z e a z ă a p r o a p e î n t r e a g a in fo rm a ţie p riv in d o p e r a p o e tu lu i în s p a ţ iu l t r a n s i lv ă n e a n , în c e r c ă r i tim id e d e a s u rp r in d e f e n o m e n u l s - a u f ă c u t ş i în a in te , d a c ă a r fi s ă a m in tim lu c r a r e a lui L. D rim b a , E m i n e s c u la “ F a m i l ia ” , Ion ll ie sc u , E m i n e s c u în B a n a t s a u c h ia r E le n a S t a n , E m i n e s c u î n T r a n s i l v a n i a , d a r t o a t e a c e s t e a s în t f r a g m e n ta r e ş i re s tr ic tiv e . P e n t r u în tîia o a r ă a v e m d e - a f a c e c u o a b o r d a r e m e t o d i c ă ş i s i s t e m a t i c ă a p r o b l e m e i , u rm ă r in d u - s e p în ă la c e l m a i m ic d e ta liu modul în care s-a p r o d u s r e c e p ta r e a o p e r e i lui E m in e s c u în T ra n s i lv a n ia , a d ic ă a p o e z ie i o rig in a le şi a r e p ro d u c e r i lo r , în c e p în d c u d e b u tu l s ă u p o e tic d in “F a m ilia ” c u p o e z ia D e - a ş a v e a (1 8 6 6 ) , a n în c a r e în c e p e s ă p u b lic e în “F a m ilia " .o s e r ie d e p o ez ii şi lo s if V u lc a n îi s c h im b ă n u m e le d in E m in o v ic i în E m in e s c u , ş i p în ă în 1 8 8 3 , c în d V u lc a n m a i p u b l ic ă u n lo t d e in e d ite şi-i tr im ite p r im u l o n o ra r . T o t V u lc a n e s t e p rim u l c a r e în c h in ă p o e tu lu i n u m e r e c o m e m o r a t iv e d in t r e c e l e m a i iz b u ti te , c u m a r fi n u m ă ru l în d o lia t la m o a r te a p o e tu lu i s a u la z e c e a n i d e la m o a r te , în 1 8 9 9 . B ib liografia n e p e rm ite s ă a flă m c ă în re v is te le , z ia r e le , c a le n d a r e le ş i a lm a n a h u r i le d in T ra n s ilv a n ia i-au a p ă r u t 2 3 0 d e p o ez ii e m in e s c ie n e , c ă m a i to a tă c o le c ţ ia s a d e p o e z ie p o p u la r ă a fo s t r e p r o d u s ă d e z ia ru l “T r ib u n a p o p o ru lu i” d e la A ra d , c ă , în c e p în d d in 1 8 7 6 , c în d la G h e r la i s e r e p r o d u c e p r im a p o e z ie , o p e r a e m in e s c ia n ă p ă tr u n d e în c e le m a i d iv e r s e m a n u a l e ş c o la r e s a u e c i ta tă în d ife rite a r t ic o le . T o t p rin in te rm e d iu l T ra n s i lv a n ie i , s e t r a d u c e p e n tr u p r im a d a t ă în m a g h ia r ă o p o e z ie eminesciană la C luj, în 1 8 8 5 , s a u s e p u b lic ă m a i m u lte în l im b a g e r m a n ă . B ib liog rafia c o n s e m n e a z ă a p o i m a r e le n u m ă r d e p o e z ii p e c a r e p o e ţi şi v e rs if ic a to ri a rd e le n i i le - a u în c h in a t, în c e p în d c h ia r d e la m o a r te , c a şi n u m ă ru l m a r e d e p a s t i ş e ş i im ita ţii. L u ă m a p o i a c t d e m a n if e s tă r i în c h in a te p o e tu lu i în c e l e m a i u i ta te co lţu ri a le A rd e a lu lu i, u n d e o p e r a p o e tu lu i e r e c i t a t ă , c în ta tă s a u a b o r d a t ă d e c o n f e r e n ţ i a r i . S u r p r i n z ă t o r , t o t ţ d i n A r d e a l p l e a c ă i d e e a o rg a n iz ă r ii u n u i m u z e u în c h in a t pfoetului şi a p rim pi s o c ie tă ţ i c u n u m e le p o e tu lu i ş i to t a ic i i s - a u în c h in a t u n e le d in tre c e le m a i p e r t in e n te e x e g e z e c rit ic e , c a r e , e x c e p tîn d -o p e a c e e a a lu i G r a m a , a u c o n tr ib u i t în c h ip n e c e s a r la o m a i b u n ă c u n o a ş te r e a o p e r e i p o e tu lu i, lu c r a r e a d e f a ţă fiind n e c e s a r ă f ie c ă ru i c e r c e tă to r e m in e s c ia n .

C R O N I C A R

/M m xim âţm im m cum UIIALĂ

A u r o r a P o p

L c m s d r i d e c a r t e• L u n i , 7 f e b r u a r i e a . c . , la o r a 16 , v a a v e a lo c

la C a s a d e C u l tu ră S t u d e n ţ e a s c ă d in C lu j-N a p o c a , l a n s a r e a v o lu m u lu i d e p o e z i e in t i tu la t Ş O T R O N , a p ă r u t la E d itu ra L IM E S s u b s e m n ă tu r a A u r o r e i P O P . T în ă r a p o e tă ( n ă s c u t ă l a 2 8 f e b r u a r ie 1 9 8 0 , în C l u j - N a p o c a ) , - s t u d e n t ă : . laF a c u l t a t e a d e M a n a g e m e n t a U n i v e r s i t ă ţ i i “B o g d a n V o d ă ”, a d e b u ta t în 1 9 9 9 în p a g in ile p u b l ic a ţ ie i “C e ta te a c u l tu r a lă ”. D e b u tu l î n v o lu m p a r e • s ăp r e v e s t e a s c ă u n c o n d e i v i g u r o s , a c ă r u i e v o l u ţ i e î n c î m p u l l i t e r a t u r i i

i e r i t â s ă f i e u r m ă r i t ă î n d e a p r o a p e . C i t ă m n t r - u n p o e m c a r e o d e f i n e ş t e p e s e n s i b i l a j t o a r e : “ M i-a m p r o p u s s ă f iu a l b / î n n e c l i n t i r e a e a d e p i a t r ă / s ă f iu m a r o / în f r u n z a m e a d e a m n ă / r o z î n i d e e a m e a d e p u r i t a t e . . . / Ş i t u ş i r o ş u l n u m - a l ă s a t / s ă n u m a i t i c ă i c u i s t / d e c e a s o r n i c . . . / O i n i m ă s t ă d e v e g h e / la p ă t î i u ! m e u / ş i - a l a n o t i m p u r i l o r m e l e ” .. R e a m in t im c iti to r ilo r c ă a s tă z i , .5 f e b r u a r i e • o r a 1 3 v a a v e a lo c la L ib ră ria U n iv e rs ită ţii i’c i u i - N a p o c a l a n s a r e a c ă r ţ i i in titu la te P r i v i n d ip o i m o d e r n i t a t e a d e S o r i n A l e x a n d r e s c u , v e z e n t a a u to r u lu i . E s t e a n u n ţ a t ă şi p a r t ic ip a r e a f u n iv . d r . Mircea Martin, d ire c to ru l^ E d itu rii v e r s i a c a r e a a p ă r u t c a r t e a a m in ti ta .

5 ^ iflt: Ma

[îMfjŞ

- f i ]M A T IN E U L IR IC

î n c a d r u l c e le i d e a 3 5 - a S ta g iu n i d e re c ita lu r i şi c o n c e r t e a A c a d e m ie i d e M u z ic ă “G h . D im a ”, a s t ă z i , 5 f e b r u a r i e , e s t e p r o g r a m a t în S tu d io u l d e c o n c e r te , c u în c e p e r e d e la o r a 11 , u n m a t i n e u lir ic , c a r e v a c u p rin d e s c e n e d in o p e r e , arii şi lied u ri în in te rp re ta re a s t u d e n ţ i lo r d e la c l a s a d e m ă ie s t r i e v o c a lă şi d r a m a t u r g i e m u z ic a lă c o n d u s ă d e A l e x a n d r u F ă r c a ş , R a m o n a E r e m ia , G h e o r g h e M o g o ş a n ş i I n a H u d e a ; m a e ş t r i d e c o n c e r t : B a b o ş J u d i t , A d e l a B ih a r i , V a le n t in G o r a ; p u n e r e a în s c e n ă : C r i s t i n a C r i ş a n , A n c a M ih u ţ , G o m b a r A n n a - M â r ia ; ş i- a u p r o p u s s ă n e în e în te c u voc ile lor. M i h a e l a I s p a n , L a u r a M u n c a c i u , E u g e n B r â n c o v e a n u (a n u l I), K e h d i’ L u d o v ic , S e r g iu M o r a r u , A n c ă R o m a n ţ a n (a n u l II), G e a n i B r a d , C o s m i n Ifrim (a n u l III), H o r a ţ iu R u ş t i (an u l IV), F lo r in M a r iş , Ş t e f a n M o ld o v a n (a n u l V), F lo r in a H i n s u (s tu d ii a p r o f u n d a te ) - c l a s a G h e o r g h e R o ş u ; inv itaţi: M ih a e la M a x im (Opera R o m â n ă C lu j- N a p o c a ) , E l v a n a M ih a i ( a n u l III) - c l a s a K irk o s a Ju lia . In t r a re a e s t e l ib e ră .

M asa rotundă:

Violenta In şcoală şl societateA l i a n ţ a C iv ic ă C lu j o r g a n i z e a z ă m a r ţ i ,

8 f e b r u a r i e a . c . , l a o r a 1 7 , î n s a l a m ic ă a ‘ P r e f e c tu r i i c lu je n e , o m a s ă r o t u n d ă c u te m a : V i o l e n ţ a în ş c o a l ă ş i s o c i e t a t e , la c a r e ş i-a u a n u n ţ a t p a r t ic ip a r e a : T i tu s O l t e a n u - d i r e c to r D ire c ţ ia p e n tru P ro te c ţ ia C o p ilu lu i; p ro f. d r. lo a n H u ţa n u - şe fu l C linicii d e C h iru rg ie in fan tilă ; p ro f. D a n a S ă lă g e a n - In s p e c to ra tu l Ş c o la r J u d e ţe a n C lu j; p re o tu l C ă lin P o p o v ic i; p s ih o lo g u lA le x a n d ru S t ă n e s c u ; It. A n g e la B o lo ş - P o liţia c r im in a lă ; p ro f. A n a F lu e ra ş .

C u r s u r i d e p r e g ă t i r eU n i v e r s i t a t e a “B a b e ş - B o l y a i " a n u n ţ ă c ă

D e p a r ta m e n tu l p e n tru P r e g ă t i r e a P e r s o n a lu lu i D id ac tic , d in s u b o rd in e a s a , o r g a n iz e a z ă cu rsu ri d e p r e g ă t i r e în u r m ă t o a r e l e s p e c i a l i t ă ţ i : p s i h o l o g i e , p e d a g o g i e , m e t o d i c ă şi. p r a c t i c ă p e d a g o g i c ă p e n tru a b so lv e n ţii licen ţia ţi c a r e nu a u u r m a t a c e s t e c u r s u r i î n t im p u l s tu d i i lo r u n i v e r s i t a r e , in d i f e r e n t d e p ro f i lu l f a c u l tă ţ i i a b s o lv ite . C u rs u r i le s e o r g a n iz e a z ă p e o p e r io a d ă d e tre i lun i, la fin e le f ie c ă re i s ă p tă m în i ( s îm b ă tă ş i d u r p in ic ă ) . î n v e d e r e a p o p u la r iz ă r i i a c e s t e i ac ţiu n i, stabilirii p e rio a d e i d e d e s f ă ş u r a r e , d iscu tă rii de ta liilo r n e c e s a r e , o rg a n iz a to rii r o a g ă p e to ţi cei c a r e d o r e s c s ă o b ţin ă C e r t i f ic a tu l d e p r o f e s o r la f in e le c e lo r tre i luni d e a c tiv ita te , s ă fie p re z e n ţi a s t ă z i , 5 f e b r u a r i e a . c . , o r a 1 1 , în s a l a “V. B o g r e a " d in c l ă d i r e a ' c e n t r a l ă a U n iv e r s i tă ţ i i “B a b e ş -B o ly a i”, s tr . M. K d g ă ln ic e a r iu n r . 1, C luj- N a p o c a . In fo rm aţii s u p lim e n ta re p o t fi o b ţin u te d e la s e c re ta r ia tu l D ep arta m e n tu lu i,, s tr . K o g ă ln ic e a n u n r. 4 , te le fo n 0 6 4 / 1 9 -7 0 -0 0 .

D o n a ţ i i d e p e s t e h o t a r e p e n t r u b i b l i o t e c a d i n G h e r l a

N ici B i b l i o t e c a o r ă ş e n e a s c ă G h e r l a n u a s c ă p a t d e p ro b le m e le f in a n c ia re a le p e r io a d e i d e fran z iţie , î n ultim ii a n i fo a r te p u ţin e c ă r ţ i n o i in trînd în p a tr im o n iu l in stitu ţie i. G h e rie n ii m a i a u n o ro c c u p rie te n ii lo r d in o r a ş e le în fră ţite d in E lv e ţia şi G e r m a n ia . P r in a m a b i l i t a t e a e d i l i lo r o r a ş e l o r în fră ţite , î n u ltim a p e r io a d ă a c r e s c u t n u m ă ru l v o lu m e lo r a f la te , în b ib lio te c a g h e r l e a n ă . A stfel, C r u c e a R o ş ie G e r m a n ă d in F o r c h e iu a d o n a t gh’e r te n ilo r 2 7 8 d e v o lu m e , m a jo r i ta te a c ă r ţilo r d e b e le tr is t ic ă b u c u r în d u -s e d e a te n ţ ia c itito rilo r. La fe l, d e la N e n d a z (E lv e ţia ) p e a d r e s a B ibliotecii o r ă ş e n e ş t i G h e r la a u s o s i t 1 4 5 d e c ă r ţi p e te m e is to r ic e ş i d e a r tă .

î n - p r e z e n t B ib l io te c a o r ă ş e n e a s c ă G h e r la d is p u n e d e 6 0 .4 8 7 v o lu m e . N u m a i în c u rs u l an u lu i 1 9 9 9 s - a u a c h iz i ţ io n a t 1 .0 4 4 c ă rţi, d in c a r e 4 2 3 s - a u prim it d e la re p re z e n ta n ţi i o r a ş e lo r în fră ţite d in G e r m a n ia ş i E lv e ţia . U n a ju to r p re ţ io s d e c a r e a u a v u t m a r e n e v o ie b ib lio teca rii ş i cititorii.

S Z . C s .

ROMANŢA - TOT MAI in d r â g It â

G h e rie n ii s î n t m a ri a m a to rL d e m u z ic ă , m a i a le s d e m u z ic ă d e c a l i ta te . în c a d ru l C a s e i o r ă ş e n e ş t i d e c u ltu ră f u n c ţ io n e a z ă p a tru fo rm aţii d e g e n u r i d ife rite , c a r e d e - a lu n g u l a n ilo r a u a t r a s s u t e d e s p e c ta to r i în s ă l i le d e s p e c ta c o l . C e i c a r e c o n d u c d e s t in e le cu ltu rii în lo c a lita te d o r e s c s ă o f e r e şi în a c e s t a n s u r p r iz e p lă c u te m e lo m a n ilo r .

Ţ ir iin d c o n t d e fa p tu l c ă în u r b e a d e p e S o m e ş n u s - a o r g a n iz a t d e m u lt o s e a r ă d e r o m a n ţe (cu t o a te c ă a m a to r i a r fi d e s tu i) , C a s a d e C u ltu ră d o r e ş t e s ă p r e g ă t e a s c ă u n m a r e s p e c ta c o l d e r o m a n ţe c u p a r t ic ip a r e a u n o r invitaţi. P e s c e n ă v o r e v o lu a fo rm a ţiile a r tis tic e a l e in s titu ţie i, d a r şi s o l i ş t i d in C lu j - N a p o c a . A s tf e l , v o r p r e z e n t a u l t im e le m e lo d i i l a n s a t e în d o m e n iu m e m b r i i . fo rm a ţie i d e m u z ic ă u ş o a r ă “S i r i u s ” ş i C o r u l m ix t a l o ra ş u lu i c o n d u s d e p ro f . V a ie r P e r ş a . P r in tre inVitaţii se rii v o r fi ş i s o lis te le d e m u z ic ă p o p u la r ă d in o ra ş u l G h e r la , d a r ş i unii d in tre c e i m a i activ i m e m b ri a i A n s a m b lu lu i d e o p e r e t ă a l C a s e i d e C u ltu ră . R o m a n ţa re v in e p e a fişu l m a n ife s tă r i lo r c u ltu ra l-a r tis tic e d in G h e r la , o rg a n iz a to r ii d o rin d s ă p re z in te a c e s t s p e c ta c o l în p r im e le z ile a le lunii m a rtie , p o a t e c h ia r c u o c a z ia M ărţişo ru lu i. P î n ă a tu n c i re p e t i ţ i i le s e ţin s e a r ă d e s e a r ă , "p ro tag o n iş tii” s p e c ta c o lu lu i p r e g ă t in d u - s e c u m u ltă a m b iţie .

’ S Z . C s .

R u b r i c ă r e a l i z a t ă d e M . B O C U

Aici ar- pu tea f i reclama dumneavoastră

In a c e s t e p rim e z ile d e f e b ru a r ie (c în d n e a flă m la ju m ă ta te a p e r io a d e i d in tre so lstiţiu l d e ia m ă şi e c h in o c tiu l d e p r im ă v a ră , i a r p e plan .re lig io s , la ju m ă ta te a in te rv a lu lu i d e la s ă r b ă to a r e a N a ş te rii D om nulu i ş i s ă rb ă to r i le lunii m a rtie ) Î n t îm p in a r e a D o m n u lu i s a u S t r e t e n i a (P u r if ic a re a ) c o n s titu ia s f în tă s ă r b ă t o a r e , c a r e , în c r e d in ţa şi t ra d iţ ia r o m â n e a s c ă a v e a p u t e r e a d e a s a c r a l i z a

, e v e n im e n te le d in v ia ta o m u lu i, p u rifica s ă n ă t a t e a \ fam iliei ş i a c a s e i , b in e c u v în ta ro d u l m u n c ii şi

ro a d e le na tu rii, in flu e n ţa s c h im b a r e a tim p u lu i ş i a s o a r te i . ’

în folclorul r o m â n e s c e x is tă f ru m o a s e le g e n d e l e g a t e d e e v e n im e n tu l b ib l ic a l “Î n t îm p in ă r i i D o m n u lu i”, t r a n s p u s î n s ă în u n iv e rsu l c a rp a tic , a ş a c u m d e s e o r i m e m o r ia trad iţie i lo c a l iz e a z ă în tim p şi s p a ţ iu , m a i a p r o a p e d e no i, m a i a p r o a p e d e s u f l e tu l n o s t r u , m a r i l e m o m e n t e a l e sp iritu a lită ţii. L a în c e p u tu l v e a c u lu i , fo lc lo r is tu l C o d in R ă d u le s c u p u b lic a o a s t f e l d e l e g e n d ă le g a tă d e z iu a "În tîm pinării D o m nulu i": s e 'z i c e c ă a t u n c i c în d F e c io a r a M a r ia e r a în d r u m s p r e b i s e r i c ă , în z iu a P u r i f ic ă r i i ( S t r e t e n ia ) s e în t î ln i î n d r u m u l s ă u c u u n p ă s t o r , c u t u r m a s a d e o i . V rîn d s - o s p e r i e , p ă s t o r u l s e u r c ă în t r - u n c o r n (a rb u s t d e la liz ie ra p ă d u rii) ş i î n c e p u s ă c în te : “ c u - c u , c u - c u ” , a t î t d e t a r e , în c î t F e c io a r a s - a în g r o z i t . V ă z în d u - I a p o i î n a r b o r e , i -a u r a t

s ă s e t r a n s f o r m e în u r s , c a r e s ă î n s p ă im în te lu m e a . Ia r c o r n u lu i i-a p r e z i s : “T u s ă în f lo r e ş t i p r im u l d i n t r e t o t i a r b o r i i , i a r f r u c t e l e t a le s ă s e c o a c ă u i t im e le ’, . '

A c e a s t ă f r u m o a s ă l e g e n d ă a c o rn u lu i, c a r e în f lo re ş te “c în d în c ă z ă p a d a n u s - a top it d e la r ă d ă - " c in â lui, ia r f ru c te le i s e c o c c în d le p o le ie ş te b r u m a to a m n e i”, s e le a g ă ş i d e o b ice iu rile c a le n ­d a r is t ic e (la în c e p u t d e f e b ru a r ie ,. în u n e le z o n e s a u la L ă sa tu l S e c u lu i , în a l te le ) . U nu l d in a c e s t e o b ic e iu r i , d e s f ă ş u r a t c a a d e v ă r a t c e r e m o n ia l / a u g u r a l e r a “ T o c m a c o r n i l o r ” , s a u “ N u n t a c o r n i l o r ” , ritual p re m o n itiv , c u im plicaţii a g r a r e , în z iu a p re s ta b ili tă , feciorii a d u c e a u în s a t c re n g i în f lo r i te d e c o r n a t in g în d c u a c e s t e a în s e n s a u g u r a l o a m e n i i d in s a t , f e t e l e , h ă r ă z in d u - le s ă n ă t a t e , n o ro c “d a l b e b u c u r i i , r o a d ă ş i c o p i i ” .

A c e s t o b ice i, p ă s t r a t a z i d o a r p e o a r ie re s t r în s ă s e m a i m a n ife s tă c a u n c e re m o n ia l d e o s e b i t în s u d u l B a n a tu lu i, în z o n a m o n ta n ă a A lm ăju lu i, d u p ă c u m l-a u s u rp r in s e tn o lo g ii c o n te m p o ra n i. A v în d u -ş i s o r g in te a în s t r ă v e c h i le rituri a u g u ra le d e A n u l N ou ( c a r e s e s ă r b ă to r e a u în a n tic h ita te la 1 m a rtie ) s i a s e m ă n în d u - s e c u a n tic e le Floralii a le lumii m e d i te ra n e e n e , a c e s t o b ic e i e r a s e m n a la t d e fo lc lo rişti ş i în c e lă la l t v e a c . C o n ta m in a r e a a c e s tu i o b ic e i c u ritu rile a u g u r a le d e în c e p u t d e a n , c u "jocurile" m a s c a ţi lo r , t ra d iţ io n a le la L ă s a tu l

A încetat din viaţă s c r ii to ru l A le c u R u s s o (n . 1 8 1 9 ) ,

- u n u l d in t r e id e o lo g ii g e n e r a ţ ie i d e la 1 8 4 8 .

, 1858-

w m m .................................................................

S e c u lu i ş i c u c e re m o n ia lu l t r a d iţio n a l n u p ţia l e s t e e v id e n tă . în z iu a h ă ră z i tă , s e a d u n ă în m ijlocu l s a tu lu i a la iu l “c o rn ilo r”, p e r s o n i f ic a ţ i d e “b lo ji” (n u m e a tr ib u it şi în c a z u l c o lin d a tu lu i a u g u r a l .d e A nu l N o u u n o r m a s c a ţi) ş i d e a c ta n ţ i n u p ţia li , m iri, n a ş i , s o c r i , c u m e t r i ’, v o r n ic im it în d o n u n t ă a d e v ă r a tă . C u o s in g u ră d e o s e b i r e , d a r e s e n ţ ia lă , s im b o lic ă , t o a t e p e r s o n a je le e r a u r e p r e z e n t a t e d e b ă rb a ţi , fe c io ri d in s a t , c a r e s e m a s c a u în m ire (c u v e ş m in te s ă r b ă to r e ş t i ş i c ă c iu lă c u “p a n ă d e m ire ) , iri m i r e a s ă (p u rtîn d u n ş t e r g a r a lb , p e c a p ) , în v o rn ic (a v în d u n ş t e r g a r d e v o rn ic , l e g a t p e s t e p ie p t) e tc . "C ornii" d in a la i p u r ta u m ă ş t i f a c ia le d in b l a n ă d e b e r b e c , c a în a n t ic e le jo c u r i a le “lu p e rc a lilo r" d in R o m a . P rin c ip a lii a c ta n ţ i (m ire le , m ir e a s a , n a ş ii) îş i le g a u la c e a f ă c î te u n o p r e g ( p ie s ă d e p o r t f e m e ie s c ) , fran ju rii lu n g i, p o lic ro m i a i a c e s t e i p i e s e a t îm în d u - le p e s p a t e ş i c o n fe r in d în d a n s u n a s p e c t d e m iş c a r e şi c u lo a r e d e o s e b i t . O p re g u l în d e p l in e a uri ro l s e m a n t i c în c a d ru l a c e s tu i ritu a l. în c h in a tă s o a r e lu i ş i n a tu r ii c a r e r e lu a m a r e l e c ic lu a l r e g e n e r ă r i i c u u n p r im m e s a g e r v e g e ta l ; “c o rn u l" , î n c h in a t r e în c e p e r i i c ic lu lu i a g r a r . “ N u n ta c o r n i l o r ” î n s e m n a d e fa p t u n c o m p le x d e rituri d e fe rtilita te ş i d e f e c u n d i ta te , în c a r e p r e z e n ţ a e x c lu s iv ă a m i m i l o r - a c t a n ţ i , b ă rb a ţi a v e a u n s e n s d e o s e b i t . Ei e r a u c o n s id e r a ţ i s i m b o l u r i a l e p e r e n i t ă ţ i i ş i a l e p r o s p e r i t ă ţ i i

A ş t e p t î n d n u n t a c o r n i l o r .F e m e ie în p o r t t r a d i ţ io n a l d e s ă r b ă t o a r e -

R u d ă r ia , ju d . S e v e r in , 1 9 6 5 .h a b ita tu lu i u m a n .

“ N u n t a c o r n i l o r ” s t r ă b ă t e a s a tu l , s e o p r e a J a f ie c a r e c a s ă , j n d a n s , î n c h iu itu ri, r o s t in d u - s e u ră r i b e n e f ic e p e n t r u r o s tu r i le în tre g u lu i a n .

, D r. M a r ia B O C Ş E

D e v o r b ă c u : a c a d . C o r n e l Ţ Ă R A N T J , p r e ş e d in te le F i l i a l e i C lu j a U n iu n i i C o m p o z i t o r i lo r ş i M u z ic o lo g i lo r

C O , 'A ,

L a

fSlSSi- ---------- — —

F il ia la c l u j e a n ă a U n iu n i i C o m p o z ito r ilo r ş i M u z ic o lo g ilo r d in R o m â n ia , al c ă re i p r e ş e d in te e s t e a c a d . p r o f . u n i v . d r . C o r n e l Ţ ă r a n u , r e p r e z i n t ă o c o m p o n e n t ă i m p o r t a n t ă î n c o n tu ra re a şi p re s tig iu l d e c e n tr u c u ltu ra l r o m â n e s c d e r e n u m e n a ţ i o n a l ş i i n t e r n a ţ i o n a l . î n a c e a s t ă s o c i e t a t e d e c o m p o z ito r i ş i m u z ic o lo g i s în t g r u p a te p e r s o n a li tă ţ i a le c ă r o r c re a ţii ' şi s tu d ii d e s p e c ia l i t a t e m u z ic a le s în t c u n o s c u te Ia c e le m a i în a l te n iv e le d e m a n i f e s ta r e d in ţ a r ă ş i s t r ă i n ă t a t e . N u m e r o a s e le p rem ii a le U niunii C o m p o z ito rilo r şi M u z ico lo g ilo r, ş i a l e A c a d e m i e i R o m â n e , o b ţ i n u t e d e m e m b r i i f i l i a le i c lu je n e p e p a rc u r s u l m a i m u lto r

. a n i , s t a u m ă r tu r ie p r e s t ig iu lu i c re a ţ ie i m u z ic a le d in m u n ic ip iu l n o s tru . în ultimii 1 0 a n i, c o n ş t ie n t s a u in c o n ş t ie n t , s e a t e n t e a z ă o e p e r m is la a c e s t p re s t ig iu , c u g r a v e r e p e r c u s iu n i în c u l tu r a r o m â n e a s c ă . .D a c ă lu c ră r ile d e m u z i c ă d e c a m e r ă a l e c o m p o z ito r ilo r c lu jen i f ig u r e a z ă la l o c ,d e c in s te în p r o g r a m e le re c ita lu r ilo r d in C lu j- N a p o c a ş i d in a lte c e n t r e m u z ic a le d in ţa r ă , c r e a ţ i a s i m f o n i c ă ş i v o c a l s im f o n ic ă - s im fo n i i , o r a to r i i , c a n ta te , c o n c e r t e in s t r u m e n ta le - e s t e s f id ă to r n e p r o g r a m a tă ş i d a t ă uitării, to c m a i în c e n tr u l d e u n d e e le a u p r in s v ia ţă d o a r p e p a g i n i l e p a r t i t u r i l o r . C r e a ţ i a s i m f o n i c ă a c o m p o z i t o r i l o r c lu je n i s e i n t e r p r e t e a z ă î n a l t e o r a ş e - B u c u r e ş t i , O r a d e a , C o n s t a n ţ a -, d a r n u ş i î n C lu j- N a p o c a la F i l a r m o n i c a d e S t a t “ T r a n s i l v a n i a ” ( d i r e c t o r d i r i jo r u l E m il S im o n ) . O g r a v ă e r o a r e . A c e a s t ă c a r e n ţ ă a r t i s t i c ă diminuează n e p e r m i s

a p o r t u l m u z ic i i la c o n t u r a r e a p r e s t i g i u l u i c u l t u r a l d e care se

. b u c u r ă m u n ic ip iu l n o s t r u . N ua c e la ş i “d e lic t” îl g ă s im în a lte c e n t r e m u z ic a le d in R o m â n ia s a u d in s t r ă in ă ta te . L a d a ta d e 4 f e b r u a r ie 2 0 0 0 , d irijo ru l L e o n B o t s t e i n a p r o g r a m a t la N e w Y o rk c u “A m e r ic a n S y m p h o n y O r c h e s t r a ” u n c o n c e r t d in lu c r ă r i l e lu i G e o r g e E n e s c u . M u z ic a c o m p o z ito r i lo r d ife r ite lo r n a ţiu n i - n e - a d e c l a r a t C o r n e l Ţ ă r a n u - e s t e p r o g r a m a tă în c o n c e r t e s p e c i a l e . A ş a s e î n t î m p l ă î n S U A u n d e F i l a r m o n i c a d i n N e w ' Y o rk p r o g r a m e a z ă m u z ic a a m e r ic a n ă în c a d ru l s ta g iu n i lo r c u r e n te . Ş i c e d i r i jo r i m a r i g î n d e s c ş i î n f ă p t u i e s c a c e s t d e z i d e r a t c u l tu ra l :_ m a r e l e d i r i j o r K u rt

. M a z u r . î n t r - a d e v ă r . P e l în g ă sim ţu l d e r ă s p u n d e r e e x is tă în m u lte c e n t r e c u l tu r a le d in lu m e p e r s o n a li tă ţ i c u o m a r e p u te re d e î n ţ e l e g e r e a c o m p le x i tă ţ i i f e n o m e n u lu i m u z ic ii a u to h to n e . P e n t r u a i lu s tra la m o d u l c o n c re t s t a r e a d e lu c ru ri în c a r e s e află p o p u la r iz a r e a c r e a ţ ie i s im fo n ic e a c o m p o z ito r ilo r c lu je n i, n e -a m

- a d r e s a t p r e ş e d i n t e l u i F i l ia le i c l u j e n e a U n i u n i i C o m p o z i t o r i l o r ş i M u z i c o l o g i l o r d i n R o m â n i a , a c a d . C o r n e l Ţ ă r a n u , c a r e e s t e ş i v i c e p r e ş e d i n t e l e a c e s t e i u n iu n i d e c r e a ţ ie . î n a in te d e a d a c u r s c u v in te lo r lui C o rn e l Ţ ă r a n u tre b u ie s ă m e n ţio n ă m c ă m a e s tr u l a î n c e r c a t d e m u lte Ori s ă c o n v i n g ă f a c t o r i i d e

- r ă s p u n d e r e d e ^ n e c e s i t a t e a p r o g r a m ă r i i m u z i c i i . c o m p o z ito r ilo r c lu je n i p e a f işe le s im fo n ic e .

- .E . D R A G E A : C e n e p u te ţ i s p u n e d e s p r e c r e a ţ i ac o m p o z i t o r i l o r c l u j e n i ş i c u m s e m a n i f e s t ă e a î n c o n t e x t u l m u z i c a l r o m â n e s c . ş i e u r o p e a n ? .

• - C . Ţ Ă R A N U : S e p o a t e a f i rm a c ă în c r e a ţ i a m u z ic a lă c l u j e a n ă , l u c r ă r i l e s im f o n ic e a m p le , în s p e c ia l s im fo n iile , d a r ş i a l te le c u m a r fi o ra to riile ş i o p e r e le , a u d a t p i e s e d e m a r e v a lo a r e . N e g în d im la s im fo n iile m a e s t ru lu i S i g i s m u n d T o d u tă î n n u m ă r d e 4 , l a s im fo n ii le c o m p o z i t o r u l u l V a s i l e H e rm â n - 5 la n u m ă r , d in c a r e u ltim a s c r i s ă în a n u l 1 9 8 6 e s t e în c ă in e d ită , c u s ig u r a n ţă o p e r e le lui T u d o r J a r d a , d a r ş i sim fo n iile d in tre c a r e u l tim e le d o u ă n u s în t c u n o s c u te la C lu j-N a p o c a , d a r a d o u a a f o s t c î n t a t ă , c u o

s i n g u r ă c i t i r e , l a O r c h e s t r a S im fo n ic ă d in O r a d e a , ia r a 3 - a e s t e to ta l in e d ită . A poi s im fon iile lu i V a le n t in T im a r u , lu c r ă r i le s im fo n ic e a l e lui E d e T e r e n y i ş i la u ltim ul d e p e lis tă ... la c e l e 4 s im fon ii p e c a r e le -a m c o m p u s e u . T o a te a c e s t e lu crări ş i a lte le p e c a r e n u le -a m m e n ţio n a t c re d c ă r e p r e z i n t ă u n m o m e n t d e s in te z ă , d e vîrf, lu crări c a r e s e a f lă la n iv e l n a ţ io n a l ş i c h ia r in te rn a ţ io n a l , l a t ă d e e x e m p lu p rim a a u d iţ ie a S im fo n ie i a V -a d e S i g i s m u n d T o d u ţ ă a f o s t f ă c u t ă “i lo t e m p o r e " c u O r c h e s t r a d e c a m e r ă d in B r u x e l l e s , c a r e a ş i c o m a n d a t - o .

- E .D .: C r e a ţ i a s im f o n ic ă a c o m p o z i t o r i l o r c l u j e n i e s t e c u n o s c u t ă d e p u b l i c s a u s î n t b a r i e r e a r t i f i c i a l e g r e u d e t r e c u t ? -

• C .Ţ .: C r e a ţ ia co m p o z ito rilo r c lu jen i e s t e c u n o s c u tă m a i m u lt la n ivelu l m u zic ii d e c a m e r ă şi p a r ţ ia l la n iv e l c o ra l. C h ia r ş i m u z ic a d e o p e r ă a fo s t c în d v a p r o g r a m a tă c u in te r e s leg itim . în ultimii 1 0 a n i m u z ic a s im fo n ic ă e s t e p r e z e n tă to t m a i p a lid în p r o g r a m e le d e c o n c e r t , d e ş i d e e x e m p lu , c u u n a n în u r m ă , r e l u a r e a o p e r e i Z a m o l x e d e L iv iu G l o d e a n u a fo s t u n m a r e s u c c e s , c a r e d in 'p ă c a te a r ă m a s u n f e n o m e n izo la t.

- E .D .: C u a l t e c u v in te , u n s u c c e s r e m a r c a b i l a l u n e i lu c r ă r i r o m â n e ş t i n u a s t im u la t d e l o c f a c t o r i i d e r ă s p u n d e r e . C e s e p o a t e î n ţ e l e g e d e s p r e a c e a s t ă a t i t u d i n e ? U n d e ş i c î n d s - a u i n t e r p r e t a t lu c r ă r i l e s i m f o n i c e a l e c o m p o z i to r i lo r c lu j e n i în u l t im ii 1 0 a n i ?

• C .Ţ .: S p o r a d ic n u a u f o s t i n t e r p r e t a t e l u c r ă r i , a l e c o r h p o z i to r i lo r c lu je n i î n t r - u n c a d r u m a i s p e c ia l , la F e s t iv a lu l “ Ţ o a m n a M u z ic a lă C l u je a n ă ” s a u în c a d ru l F e s t iv a lu lu i “ C lu j M o d e r n ” ş i fo a r te r a r în c a d ru l c o n c e r t e l o r s i m f o n i c e d e a b o n a m e n t , d a r p r e z e n ţa lo r a f o s t p r e a in s u f ic ie n tă ş i p r e a p a l i d ă f a ţ ă d e n u m ă r u l ş i c a l i t a t e a a c e s t o r c r e a ţ i i . L a F i la r m o n ic a “G . E n e s c u * ; d e e x e m p lu , a f o s t p r o g r a m a t u n “T r ip t ic s i m f o n i c ” d e A d r i a n P o p , ia r r e c e n t O r c h e s t r a R a d io d in C a p i ta lă m i-a c în ta t S im fo n ia a IV -a , î n s ă , în g e n e r a l , lu c ră r i le ' s i m f o n i c e r o m â n e ş t i p ă t r u n d f o a r t e g r e u î n p r o g r a m e l e o r c h e s t r e lo r .

- E .D .: L i p s a d e p r o g r a m a r e a p i e s e l o r s i m f o n i c e c l u j e n e

p o a t e a f e c t a c a l i t a t e a d e c e n t r u c u l t u r a l - m u z i c a l d e r e n u m e n a ţ i o n a l ş i e u r o p e a n ? C u m v e d e ţ i r e v i g o r a r e ac r e a ţ i e i s i m f o n i c e c l u j e n e c a r e , t r e b u i e s ă r e c u n o a ş t e m , n u s e m a i s i t u e a z ă p e lo c u r id e v î r f î n m u z i c ac o n t e m p o r a n ă r o m â n e a s c ă d i n c a u z a l i p s e i d ep r o g r a m a r e ? ’ ■,

• C . Ţ . : S e p o t s t u d i a ş i a p r e c ia lu c ru rile ş i d e la c a u z ă la e f e c t . î n m o m e n tu l î n c a r e co m p o z ito r ii n o ştri c o n s ta t ă c ă p r o g ra m ă r i le lu c ră rilo r lo r d e v in

i t o t m a i i n c e r t e e s t e c l a r c ă e l a n u l d e a c o m p u n e lu c r ă r i a m p le p e n t r u o r c h e s t r ă s c a d e , s im ţito r . E s t e c iu d a t f a p tu l c â lu c r ă r i le s im fo n ic e c lu j e n e a u f o s t i n t e r p r e t a t e m a i a l e s la < B u c u r e ş t i ş i n u în o r a ş u l d e b a ş t in ă . S e p a r e c ă n im e n i n u e s t e p ro fe t în ţa r a lui. L u c ră rile c o m p o z i to r i lo r c lu je n i a u f o s t in te r p r e ta te ş i d e o r c h e s t r e le d in O r a d e a , la ş i ş i C o n s ta n ţa ; u n c o n c e r t p e n t r u , h a r p ă ş i o r c h e s t r ă d e Ede* T e re n y i s - a c în ta t în c a d ru l s ta g iu n ii R a d io l a B u c u r e ş t i . T o a t e a c e s t e a s p e c t e n e s p u n c ă s i t u a ţ i a în a c e s t c o m p a r t i m e n t e s t e g r a v ă ş i a t e n t e a z ă la m u l t e . . .

- E .D .‘: E s t e t o t u ş i r i s c a n t s ă f im d e a c o r d c u u n e l e p ă r e r i c a r e e m i t id e e a u n u i s a b o t a j a l c u l tu r i i m u z ic a le r o m â n e ş t i î n s p a ţ i u l a r d e l e n e s c . A c e s t e p ă r e r i c o m p l e t e a z ă l i p s a d e p r o g r a m a r e a p i e s e l o r s i m f o n i c e r o m â n e ş t i c u f a p tu l c ă , î n u l t im i i a n i , î n ţ e l e g î n d d e m o c r a ţ i a în m o d o r ig in a l , s e a c c e p t ă l p r o m o v a r e a - m u z i c i e n i l o r d in ţ a r a v e c i n ă d i n A p u s - d i r i j o r i , s o l i ş t i , “ n e s o l i ş t i ” c a s o l i ş t i f a r ă d i s c e r n ă m î n t a r t i s t i c , m a i a l e s în c a d r u l F e s t iv a lu lu i M o z a r t , c h i a r d a c ă v a l o a r e a a c e s t o r a n u e s t e d e v î r f . E u m a i d e g r a b ă c r e d c ă e s t e v o r b a d e ' u n n i v e l p r o f e s i o n a l i n s u f i c i e n t s a u d e a n u m i t e s i m p a t i i a l e m a n a g e r i l o r a c e s t o r m a n i f e s t ă r i , p e n t r u c ă a l ă t u r i d e m u l te a s p e c t e f o a r t e b u n e s - a u i n f i l t r a t ş i f o r t e a r t i s t i c e ş i c a d r e d e o r g a n i z a r e d e n i v e l m a i s c ă z u t . C r e a ţ i a s i m f o n i c ă a lu i C o r n e l Ţ a r a n u a f o s t p r o g r a m a t ă d e c u r î n d î n c o n c e r t e ?

' • C . Ţ . : A v în d î n v e d e r e f e s t i v a l u r i l e ş i o p o r t u n i t a t e a a c e s t o r m a n ife s tă r i a m m a i a v u t p r i m e a u d i ţ i i c h i a r î n c a d r u l

“T o a m n e i M u z ic a le C lu je n e ”, în “Z ile le m u z ic ii m o n d ia le ” - W o rld M u s ic D a y s - la C lu j, î n c a r e m i - a m p r e z e n t a t c u f o r m a ţ i a "A r,s N o v a ” a c tu l I a l o p e r e i O r e s t e - O e d i p , c a r e a c tu a lm e n te e s t e a p r o a p e î n î n t r e g i m e s c h im b a tă . în c e e a c e p r iv e ş te c r e a ţ i a s im fo n ic ă p r o p r iu - z i s ă , s e p o a t e v o rb i, r e g r e ta b i l , d e o p a u z ă d e c î ţ i v a a n i î n p r o g r a m e le F ila rm o n ic ii c lu je n e . D in f e r i c i r e , în a c e s t a n , în c a d r u l F e s t i v a l u l u i “ Z i l e l e m u z i c i i r o m â n e ş t i " , l a R a d io d ifu z iu n e a d in B u c u re ş t i m i s - a c în t a t s u b b a g h e t a d irijo ru lu i C a m i l M a r i n e s c u , S i m f o n i a

a IV -a - " R i to m e le ”, s c r i s ă în m e m o r i a u i t a t u l u i n o s t r u c o m p o z i to r M iha i M o ld o v a n .

- E . D . : C u a l t e c u v i n t e , s i m f o n i i l e c o m p o z i t o r i l o r c l u j e n i s e c î n t ă î n a l t e c e n t r e m u z i c a l e , d a r n u l a C l u j - N a p o c a . U n a r g u m e n t p l a u z i b i l p e n t r u a d e m o n s t r a c ă o r i z o n t u r i l e a r t i s t i c e s î n t f o a r t e v a r i a t e ş i u n e l e g r e u d e î n ţ e l e s .

E m i l i u D R A G E A , m e m b r u a l U n i u n i i

C o m p o z i t o r i l o r ş i M u z i c o l o g i l o r d i n

R o m â n i a

P .S . Unii compozitori şi muzicologi clujeni cred câ părerile exprimate de preşedintele Filialei Cluj a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, acad. prof. univ. dr. Cornel Ţăranu, ar trebui cunoscute de ministru! Culturii, şi credem noi, şi de factorii politici şi culturali ai judeţului şi municipiului Cluj. Ceea ce ne vom strădui să şi facem, avînd convingerea că este obligaţia noastră profesională. In acelaşi timp mai credem că Filiala clujeană a Uniunii Compozitorilor ar trebui să-şi revigoreze activitatea, afirmîndu-se,-chiar în situaţia aceasta, cu mai multă pregnanţă în viaţa spirituală a municipiului nostru.

Tablouri dintr-o expoziţie. Chiar şi galeristul Hans- Joachim GROVE, în fotografie, proprietarul Galeriilor de artă contemporană■ ROM-ART din Braunsclnveig jj(Germania) - galerii, care în aceste zile găzduiesc expoziţia t pictorului Ovidiu AVRAM— a fost de-a dreptul fascinat de

j misterioasele semne ale unor lumi mistice, ce se lasă desluşite | | din pînzele artistului clujean. Expoziţia lui Avram se înscrie j§ | în seria, celor pe pare galeriile amintite le organizează în | pregătirea expoziţiei internaţionale de pictură inclusă în t* § programul Expoziţiei Universale de la Hanovra, EXPO 2000 I începînd cu lma iunie a acestui an, 30 de artişti vor expune | nu mai puţin de 90 de lucrări, creaţiile lor fiind circumscrise 1 temei OM-NATURĂ-TEHNICĂ.1 M . B O C Um ■ | | w

( d n n m s r o ' :

C a s a d e E d i t u r ă “ N A P O C A ”

S . R . L .

a n g a jea ză tehn oredactor C e r i n ţ e : c u n o ş t i n ţ e s o l i d e d e P a g e M a k e r 6 . 5 , W o r d ,

_ P h o t o S h o p , C o r e l D r a w .C o n d i ţ i i : m i n i m 2 a n i v e c h i m e î n d o m e n i u .

I n f o r m a ţ i i : t e l . 1 9 . 7 4 . 1 8 s a u l a s e d i u l d i n s t r . N a p o c a 1 6 C l u j - N a p o c a .

D r . P E T R E M U R E Ş A i V

CONSULTAŢII şl TR ATAM EN TE DE M EDICINA GENERALĂ

• coxartroze, artroza genunchiului, spondiloze, umăr dureros, dureri în articulaţia cotului, sciatică, pinteni calcaneeni.poliartritâ, nevralgii '

• ulcer varicos, varice, hemoroizi, arsuri• impotenţă,frigiditate Cabinet:str. I.P. Voiteşti nr. 2-4, BL F, Sc. II, Ap. 31 (în Piaţa Mihai Viteazu, staţia autobuzelor 31,36) şi ladomiciliul pacientului.

0RAR: ' ^Luni-Miercuri-Vineri9-13 £Marţi-Joi9-Ilşil6-18 - gSîmbătâ 10-12 £

Telefon: 134.167 . w

CONSIGNfiŢIfl UDIfi

B-dul 21 Decembrie nr.3/2

p r i m e ş t e s p r e v î n z a r e d i v e r s e b i j u t e r i i d i n a u r , a r g i n t , c u s a u f ă r ă p ie t r e

p r e ţ io a s e , d i v e r s e / o b i e c t e v e c h i , t a b lo u r i v e c h i .

*.Zilnic între o re le10-17 ; Telefon 430.491 |

□ i n c e î n c em a i a p r o a p e ' •

« - — ' " S t d e c e v r e i

'h i-

C o n s u m...... re d u » -------d c b e n z i n ă

P o r n e ş t e- ... i m e d i a t • —

la c a ld ş l la r e c eE s t e------------m w ll'

m a l f i a b i l ă .A r a t ă

N c i l v e d e m u n v l t c o r

c o m u n . T u v i n o s â v e z i n o u n D a c i a .

- c u - m n lr --------------- 5m a l b i n e n

P o l u e a z ă—— t n n i p m ţ i n

V L V M I I I I ) I X STOC (CASII, R A T E , E E A S I X G )

L A IATSAII C a l e a D o r o b a n ţ i l o r 1 2 0 T e l . : 4 1 0 . 6 6 8 , F a x : 4 1 0 . 7 6 9

AHUMTU n i v e r s i t a t e a d e M e d i c i n ă ş i F a r m a c i e

“ I u l i u H a ţ i e g a r r u ’ ’ C l u j - N a p o c a a n u n ţ ă

c o n c u r s p e n t r u o c u p a r e a p o s t u l u i d e

g e s t i o n a r l a M a g a z i a d e c h i m i c a l e .

C o n d i ţ i i :- s t u d i i m e d i i d e s p e c i a l i t a t e ( c h i m i e s a u

f a r m a c i e )- e x p e r i e n ţ ă î n g e s t i u n e- c u n o ş t i n ţ e d e o p e r a r e P C c o n s t i t u i e u n

a v a n t a j .I n f o r m a ţ i i ş i î n s c r i e r i l a s e d i u l u n i v e r s i t ă ţ i i

d i n s t r . E m i l I s a c , n r . 1 3 , S e r v i c i u l R e s u r s e U m a n e p î n ă l a d a t a d e 1 8 . 0 2 . 2 0 0 0 . . (3400209)

COOPERATIVA DE CREDIT “CONCORDIA ROMANA” CLUJV â o fe r ă u r m ă t o a r e le p r o d u s e b a n c a r e

• D E P O Z I T E la te rm e n p e 9 0 d e z i le c u d o b în d a f ix ă de 6 4 % •

• C E R T I F I C A T E D E D E P O Z I T t i p “ C O N C O R D I A R O M Â N Ă ” în u rm ă to a re le c o n d iţii:

- v a lo a re a u n u i c e r t if ic a t es te d e 1 .0 0 0 .0 0 0 le i ş i 5 .0 0 0 .0 0 0

le i- d u ra ta d e p o z itu lu i e s te d e 9 0 z i le . -- d o b în d a f ix ă a n u a lă e s te d e 6 4 %A t î t c e r t if ic a te le , c î t ş i d e p o z ite le s în t g a ra n ta te c u T I T L U R I

n F S T A T e m is e d e M i n i s t e r u l d e F in a n ţe V în z a r e a C E R T I F I C A T E L O R D E D E P O Z I T se fa c e

p e rs o a n e lo r f iz ic e ş i ju r id ic e p în ă la d a ta d e 9 f e b r u a r ie 2 0 0 0 ( in c lu s iv ) la s e d iu l C o o p e r a t iv e i d in C lu j-N a p o c a , P -ţa C ip a n u , n r 9 , te le fo n : 0 6 4 - 4 3 9 .1 2 0 . - (3335412)

C L U J - N A P O C A : Iu n i-v in e r i 8 -1 6 ; s îm b ă tă 9 -1 4 ;te l / fa x 1 9 -7 3 -0 4 ;

S U B R E D A C Ţ I A T U R D A : Iu n i -v in e r i 8 -1 4 ; te l / fa x 3 1 -4 3 -2 3 ; S U B R E D A C Ţ I A D E J : Iu n i -v in e r i 8 -1 6 ; te l / fa x 2 1 -6 0 -7 5 .

F irm ă a p a ra tu ră m e d i c a l a c u s e d iu l în B u cu reş ti a n g a je a ză

- dom iciliu l s ta b il p re fe rab il î n Cluj- stud ii s u p e r io a re (chim ie,, m ed ic in ă s p e c ia liz a re lab o ra to r chim ic)- v îr s ta 2 8 -3 5 an i- a b ilita te d e c o m u n ic a re- c a p a b ili ta te d e lucru p re lu n g it în cond iţii d e s t r e s s-- p e rm is a u to c a t . B 9- u tiliza re P C . 5C o n s t i tu i e a v a n ta je : t ' ■- e x p e r ie n ţă în v în zări (p e p ia ţa m e d ic a lă )- c u n o ş tin ţe m ark e tin g .

« S e a s ig u r ă « s a la r i z a r e ; ş h c o n d i ţ i i 1 c o r e s p u n z ă t o a r e : p o s tu lu i ; C a n d id a ţ i i v o r t r im ite .C V .Ia f a x : ,0 9 2 /1 1 3 .1 3 5 p în ă la d a t a d e

1 5 f e b r u a r i e 2 0 0 0 . 1

C-;O )

Q

f .

R E Q O N D IŢ IO N A R I C A R T U Ş E P E N T R U

IM P R IM A N T E L A S E R J E T Ş l IN K J E T

(3400163)

3 4 0 0 C lu j -N a p o c a , P -ţ a U n i r i i 5/11

T e l./ F a x : 0 6 4 -4 3 .0 4 .2 3 .

O c a z i e s p e c i a l ă . M o c h e t ă ş i c o v o a r e

i m p o r t B e l g i a la

P O L I C L I N I C A C U P L A T Ă

M|CluJ-NapocsM|

l a m a g a z i n u l d i n B - d u l . z i D e c e m b r i e , n r .

1 5 Z , d e a s u p r a B ă n c i i ^ P o p u l a r e M i n e r v a 5 T e l . : 0 9 4 -6 1 8 . 7 1 9 |

C i t i t i z i l n i c

ADEVARULde Clu]

ACORDĂconsultaţii medicale la

toate specialităţile.

C e le m a i m ic i p r e ţu r i . d in oraş. |

4 5 . 0 0 0 le i - 5 0 .0 0 0 le i

str. Ştefan Ludwig Rotii (fosta* tmidaia) nr 19*iel?l30.330$

XTERXATIOXAI, COMPUTER SCIIOOLDESCHIDE NOI SERII DE CURSURI AVIZATE DE MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

• OPER ATO R C A LC U LA TO R60 h - 550.000 lei

• IN IŢIER E OPERARE40 h - 350.000 Iei

•PROGRAMARE50 h - 700.000 Iei

• C O N TA B IL ITA TE TE O R E TIC Ă ŞI C O M PUTER IZA TĂ

75 li - 550.000 lei •LIM BI STRĂINE

70 h - 550.000 lei '

• ADVERT1SING (P U B L IC ITA TE )70 h - 900.000 lei

•TEHNICI DE VÎN ZAR E70 h - 900.000 lei S

• PUBLIC R E LA TIO N §(R E LA ŢII C U P U B LIC UL) Sţ

• 70 h - 900.000 lei - ~~ •PLAN DE AFA C ER I

150 h - 2.000.000 lei• M ANAGEM EN T O R GAN 1ZAŢIO NAL

150 h - 2.000.000 Ici

Dotare modernă; Preţuri minime; Ploii în rate; suport+curs+test grilă inclus in preţ.INFORMAŢII: s tr. H orea n r . 4 , ap . 15 , te le fo n 1 3 .0 5 .0 2 . .

^ _ E X P O T r a n s i lv a n ia

E X P O T R A N S I L V A N I A S J L C l u j - N a p o c a

o r g a n iz e a z ă

A M B I E N T I N S T A L

i n s t a lTârg internaţional specializat în instalaţii

EDIŢIA A IX-a

P e r io a d a d e d e s fă ş u r a r e . 7 . 0 2 - 1 1 . 0 2 . 2 0 0 0

P r o g r a m - d e v i z i t a r e : 1 0 . 0 0 - 1 8 . 0 0C O M P L E X U L E X P O Z I Ţ I O N A L C L U J - N A P O C A S t r . A u r e l V l a i c u , t .n . . C a r t i e r u l M ă r ă ş t i

T e l/ f a x : 0 0 4 0 G 4 4 1 9 0 8 8 , 4 1 9 4 0 8 , 4 1 0 3 0 0 . (3386405)

S . C . C l u j a n a S . A .A n u n ţ ă d e s c h id e r e a u n u i m a g a z in d e s e m ifa b r ic a te ş i

a c c e s o r i i î n P ia ţ a 1 M a i , n r . 4 - 5 , C l u j - N a p o c a , în c e p în d c u d a ta 1 0 . 0 2 . 2 0 0 0 c u u r m ă t o a r e a g a m ă d e p ro d u s e :. - t ă l p i ş i p l ă c i d in c a u c i u c ,

- p r o d u s e t e x t i l e p e n t r u in d u s t r ia în c ă l ţ ă m in t e i- p r o d u s e c h im ic e- a c c e s o r i i p e n t r u în c ă l ţ ă m in t e (c a p s e , c a ta ra m e , a ţă

p o l ie s t e r , e tc . )- s c u l e - d i s p o z i t iv e v e r i f ic a t o a r e

- e c h ip a m e n te e le c t r ic e- p ie s e a ă to ■ • M e n ţ i o n ă m c ă î n P ia ţa 1 M a i , n r . 4 - 5 fu n c ţ io n e a z ă ş i

m a g a z in u l d e în c ă l ţ ă m in t e . ( 3400194 )

S.C. EST COMPANY ROM IMPEXS.R.L. Cluj-Napoca B-dul Muncii, nr. 14

F i r m ă c u c a p i t a l s t r ă i n A N G A J E A Z Ă u r g e n t C O N F E C Ţ I O N E R Î M B R Ă C Ă M I N T E c u e x p e r i e n ţ e î n d o m e n i u , c u s a u f a r â c a l i f i c a r e .

C o n d i ţ i i d e m u n c ă ş i r e t r i b u i r e d e o s e b i t e , c u p o s i b i l i t ă ţ i d c o b ţ i n e r e a c a l i f i c ă r i i .

I N F O R M A Ţ I I l a t e l e f o n 4 1 5 . 4 2 8 . , 4 1 5 . 7 1 6 , z i l n i c î n t r e o r e l e 8 - 1 6 . (3386409;

c

Asociaţia PRIV‘92 Clujanai • * - : . . ' .

A n u n ţ ă t o a t e p e r s o a n e l e c a r e n u ş i - a u r i d i c a t

t a lo a n e le c u a c ţ i u n i l e a c h i t a t e , s ă se p r e z i n t e p î n ă I a

d a t a d e 1 8 . 0 2 . 2 0 0 0 l a s e d i u l s o c i e t ă ţ i i - b i r o u l

a c ţ i o n a r i a t .

N e p r e z e n t a r e a D v s . o c o n s i d e r ă m c a r e n u n ţ a r e l a

p a c h e t u l d e a c ţ i u n i . ( 3400194 ) ,

A D E V A R U Ld e C l u j z ia r in d e p e n d e n t:

C o n s il iu l d e A d m in is t r a ţ ie a l S .C . T e h n o fr ig S .A ., c o n v o a c ă A d u n a r e a G e n e r a lă e x t r a o r d i n a r ă a A c ţio n a r i lo r , în d a ta d e2 3 .0 2 .2 0 0 0 , la o r a 1 5 ,1 5 l a C a n t in a T e h n o f r ig d in s t r . M aram u reşu lu i nr. 36 , p e n tru to ţi ac ţio n arii cu p rin ş i în R e g is tru l a c ţio n a rilo r la sfîrşitu l zilei d e 0 9 .0 2 .2 0 0 0 .

. D a c ă la prim a c o n v o c a re d in 2 3 .0 2 .2 0 0 0 n u s în t în d e p lin ite cond iţiile d e v alid ita te , A d u n a re a G e n e ra lă s e v a ţin e a d o u a zi, în 2 4 .0 2 .2 0 0 0 , în a c e la ş i lo c şi la a c e e a ş i o ră .

O r d in e a d e zi:-’ 1. A p ro b a re a red u ce rii cap ita lu lu i so c ia l, c a u rm a re a sc o a te r ii d in fu n c ţiu n e a u n o r m ij lo a c e f ix e u z a te f iz ic s a u m o ra l , n e a m o r tiz a te (conform O .G . nr. 2 5 /1 9 9 9 )

2 . A p ro b a re a red u ce rii valorii n o m in a le a ac ţiu n ilo r c a u rm a re a re d u c e rii cap italu lu i so c ia l.

3 . A p ro b a re a u n o r m odificări la S ta tu tu l S o c ie tă ţii c a u rm a re a re d u c e rii capitalu lui so c ia l ş i a valorii n o m in a le a a c ţiu n ilo r (art.7 ; art. 8 ). .

4 . A p ro b a re a p lafonulu i d e c re d i te ş i m odalită ţile d e g a r a n ta r e a c red itu lu i d e lucru p e an u l 2 0 0 0 .

5 . D iv erse .în s a la A dunării G e n e ra le v o r a v e a a c c e s n u m ai a c ţio n a rii s a u

m a n d a ta r ii lor îm pu tern ic iţi c u p ro c u ri sp e c ia le , în cond iţiile Legii3 1 /1 9 9 0 rep u b lica tă .

A cţionarii vor a v e a a s u p r a lo r b u le tin e le d e id en tita te şi p ro c u ra s p e c ia lă , d a c ă e s te c a z u l. ,

F o rm u la re le d e p ro c u r i s p e c i a l e s e pot_ r id ic a d e la Bir. M a n a g e m e n t S t r a t e g i e A c ţ i o n a r i a t î n c e p î n d c u d a t a d e1 7 .0 2 .2 0 0 0 . M a te ria le le in fo rm a tiv e s e p o t c o n s u lta la se d iu l so c ie tă ţii , din d a ta d e 1 7 .0 2 .2 0 0 0 . Inform aţii s u p lim e n ta re la te le fo n 0 6 4 /4 3 5 .0 0 1 . (3400199)

C L U J - N A P O C A : lu n i -v in e r i 8 -1 6 ; s îm b ă tă 9 -1 4 ;

' / te l / fa x 1 9 -7 3 -0 4 ;S U B R E D A C Ţ IA T U R D A : lu n i-v in e r i 8 -1 4 ; te l / fa x 3 1 -4 3 -2 3 :

S U B R E D A C Ţ I A D E J : lu n i-v in e r i 8 -1 6 ; te l / f a x 2 1 -6 0 -7 5 .

sîmbâtă-duminică. 5-6 februarie 200

1 } t i P i l î m Y ° f ( \J . L I i - ' J J v ^

w m E E E E i

(3400190)

A G E N Ţ I E

E D I L I M O B I L I A R ĂS tr. I u l iu M a n iu nr. 17

E -m a il : e d il_ ro @ u s a .n e t((34001891

str. Avram lancu 9 CIuj-Napoca lei. 064-196262, 064-431.302,

E-mail; [email protected]

• V în d a p a rta m e n t -2 ca rn e te , decom andate în G h e o rg h e n i, str. G o d e a n u , p a r c h e t , f a ia n ţă , gresie , te le fo n , 4 5 m p , e ta j 2 d in 4 a e ta je , p r e ţ 2 m i l io a n e neg o c iab il, te le fo n 1 9 6 .8 5 7 ,0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . (A g . i . )• V în d a p artam en t 2 c a m e re ,'în G h e o rg h e n i, p e s tra d a P a d iş , A lb a c , H e rc u la n e , cu p a rch et, fa ia n ţă , m p z a ic , b a lc o n înch is , etaj 2 , 5 , 9 d in 10 e ta je , la pre ţ d e 1 8 0 m i l io a n e n e g o c ia b i l , te le fo n 1 9 6 .8 5 7 , 0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . (A g .i . )• V în d a p a r ta m e n t r2■ c a m e re c o n fo rt s porit, ca lea M ă n ă ş tu r, 6 0 m p , cu te le fo n in te rn a ţio n a l, e ta ju l 2 d in 8 , n e fin id a t, p re ţ 2 2 0 m ilio a n e , te le fo n 1 9 6 .8 5 7 , 0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . ( A g . i . )• V în d 2 c a m e r e M ă n ă ş t u r cen tra l, str. Iz la z u lu i, Io n M e ş te r, e ta j,-3 ,5 , d in 8 e ta je cu fa ia n ţă , g r e s ie , p r e ţ 1 8 5 m i l io a n e n e g o c ia b il, te le fo n 1 9 6 .8 5 7 ,0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . ( A g . i . )• V în d U R G E N T a p a rta m e n t 2 c a m e re ,, c o n fo r t 1, 5 4 m p în Z o r ilo r , p e str. R a p s o d ie i, p re ţ

' 1 8 0 m ilio a n e n e g o c ia b il, te le fo n1 9 6 .8 5 7 , 0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . ( A g . i . )• V în d a p a r ta m e n t 2 c a m e re c o n fo r t 1 M ă r ă ş t i c e n tra l, str. L a c u R o ş u , : G o r u n u lu i , S c o rţa r ilo r c u p a rc h e t, fa ia n ţa , g re s ie , te le fo n in te rn a ţio n a l, 2 b a lco an e , e ta ju l 2 în b lo c de 4

. e t a je , p r e ţ 2 2 0 ' m i l io a n e , n e g o c ia b il, te le fo ri 1 9 6 .8 5 7 ,0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . (A g . i . ) - A . ? / ?• V în d a p a r ta m e n t 2 C a m e re d e c o m a n d a te în M ă n ă ş tu r , stri M e h e d in ţ i , C lă b u c e t c u fa ia n ţă , g re s ie , te le fo n , b a lc o n în c h is ,

■pret 1 5 5 m il io a n e n e g o c ia b il , te le fo n 1 9 6 .8 5 7 , 0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . (A g . i . ) ! ; . V• V î n d . casă 2 -3 c a m e re zo n a M ă r ă ş t i , D ţm b u R o tu n d , p re ţ 4 0 0 m ilio a n e şi casa 3 c am ere G h e o rg h e n i, p re t 6 0 0 m ilio a n e , te le fo n 1 9 6 .8 5 7 ’, 0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 .

; ( A g . i . ) ? .• V în d a p a rta m e n t 3 c a m e re ,

, c o n fo rt s p o r it în M ă r ă ş t i c e n tra lC a le a . B u c u re ş t i c u 2 , b ă i , c ti fa ia n ţă şi g re s ie , 3 b a lc o a n e , parch et.78 m p , p re ţ 2 2 0 . m ilio a n e n e g o c ia b i l e v e n tu a l c u g a r a j, te le fo n 1 9 6 .8 5 7 , 0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . ( A g . i . ) ''• V în d a p a rta m e n t .1,. c a m e ră , G h e o r g h e n i , z o n ă v e r d e c u pa rch et, fa ia n ţă , g re s ie , te le fo n , b a lc o n în c h is , zo n a H e rm e s , p re ţ 1 5 5 m i 1 i o a n e n e g o c i a b i l ş i-

' a p a rta m en t 1 c a m e ră M ă n ă ş tu r, eta j 1, M ă ră ş t i , str. N ă s ă u d cu p a r c h e t , f a ia n ţă , g r e s ie , 1 7 0 m il io a n e n e g o c ia b i l , t e le f o n1 9 6 .8 5 7 ,. 0 9 2 -6 8 9 .3 9 8 . ( A g . i . )

• V î n d a p a r t a m e n t 2 c a m e re , G h e o r g h e n i , c o n f. 1 , s t r . B ă i ş o a r a , e t a j i n t e r m e d i a r , p a r c h e t , n e f in is a t , p r e t : 1 6 0 m ii. neg . T e l: 1 9 6 .2 6 2 ,4 3 1 .3 0 2 . (A .g .i)

• V î n d a p a r t a m e n t 2 c a m e re , M ă n ă ş t u r , c o n f. 1 , e ta j 4 /1 0 , n e f in is a t , p r e ţ : 1 5 0 m ii . T e l : 1 9 6 .2 6 2 , 4 3 1 .3 0 2 . (A .g . i ) . '

• V î n d c a s ă 4 c a m e r e , s e m i c e n t r a l , s t r . P a r i s , s in g u r în c u r te , p o s ib il i ta te

.e x t in d e r e , te r e n a fe r e n t 4 0 0 m p , a c c e s a u t o , p e n t r u lo c u in ţ ă s a u s e d iu f i r m ă , p r e ţ : 8 0 .0 0 0 D M , fa c i l i tă ţ i d e p l a t ă . T e l : 1 9 6 2 6 2 , 4 3 1 3 0 2 . (A .g . i ) .

V în d u rg e n t c a s ă 3 c am ere , A n d re i M u re ş a n u , te re n 5 0 0 m p , p re t: 5 3 0 .0 0 0 m i i n e g o c ia b il . T e l: 1 9 6 2 6 2 , 4 3 1 3 0 2 . (A .g . i ) .• V în d casă 5 c a m e re , zo n a P ata, su p ra fa ţă c o n s tru ită 1 3 5 m p , cu g ră d in ă d e 5 0 0 m p , s in g u r în c u r te , p e n tru lo c u i t sau sed iu f ir m ă , p re t: 1 1 5 .0 0 0 D M . T e l: 1 9 6 2 6 2 , 4 3 1 3 0 2 .- ( A .g . i )• D a u în c h ir ie s p a ţiu c o m e rc ia l, c u 2 in tr ă r i d in s tra d ă , 4 cam ere , 1 0 0 m p , r e c e n t re n o v a t , zo n a D o r o b a n ţ i lo r , : p re t : 6 0 0 U S D . T e l: -1 9 6 2 6 2 , 4 3 1 3 0 2 . (A .g . i ) .• V în d g a rs o n ie ră Z o r i lo r , str. P a s te u r , e t. 2 /4 , s e m if in is a tă , te le fo n , p re t: 1 3 5 m i i . neg; T e l: 1 9 6 2 6 2 , 4 3 1 3 0 2 .• D a u în c h ir ie s p a ţiu p e n tru d e p o z it sau p ro d u c ţie , 5 0 0 - 7 5 0 m p , s e m ic e n t r a l , în c ă lz i r e c e n t r a lă , ! c u re n t t r i f a z ic , acces a u to , p a r c a r e . T e l : 1 9 6 2 6 2 , 4 3 1 3 0 2 . ( A .g . i ) . '• V î n d u r g e n t a p a r ta m e n t 2 c a m e re G r ig o re s c u , str. D o n a th , f in is a t , o c u p a b il im e d ia t , p re t: 1 8 5 m i i . n e g . . T e l : 1 9 6 2 6 2 , 4 3 1 3 0 2 . (A .g . i ) . . , ? . . A -• V în d a p a r ta m e n t 2 c a m e re , M ă r ă ş t i c e n t r a l , s e m if in is a t ; te le fo n , e ta j in te r m e d ia r , p re t: 1 8 0 m ii . T e l : 1 9 6 2 6 2 , 4 3 1 3 0 2 . (A .g . i ) . -

• V â n d a p a rta m e n t 2 c a m e re c o n f . 1 M ă r ă ş t i c e n t r a l / s tr . F a b r ic ii , e ta j 3 d in 8 , b a lc o n m a re , p a rc h e t , g re s ie , fa ia n ţă , p r e t 1 1 5 0 0 U S D n e g . , te l. 1 9 3 0 4 8 ,1 9 3 0 4 9 . (A .g . i . )• C u m p ă r apartam en t 2 -3 cam ere c artie ru l Z o r i lo r in d ife ren t de etaj si de f in is a je o fe r p re ţu l p ie ţe i te l .1 9 3 0 4 8 , 1 9 3 0 4 9 . ( A g . i . )• V â n d g a rs o n ie ră c o n f. U n u ’ cart. G h e o rg h e n i, str. B ra în c u ş i, e ta j in t e r m e d ia r ? c u t e le f o n , n e f in is a t p r e ţ n e g o c ia b i l te l .1 9 3 0 4 8 , 1 9 3 0 4 9 . (A .g . i . )• C u m p ă r u rg e n t casă 2 -3 cam e re z o n a G h e o r g h e n i , A n d r e i M u r e ş a n u ,“ s in g u r în -c u r te cu te re n 2 0 0 -5 Q 0 m p , o fe r in j u r de 5 0 0 m i l io a n e le i , t e l .1 9 3 0 4 8 , 1 9 3 0 4 9 . (A .g . i . )• C a u t d e în c h ir ia t ap a rta m en t 3 - 4 c a m e re z o n a b u n ă , u t i l a t , m o b ila t p e n tru p re ten ţio ş i. O fe r m a x im 2 5 0 U S D , sau 3 0 0 U S D p e n tru casă' sau a p a rta m e n t în v i l ă . T e l : 1 9 3 0 4 8 , 1 9 3 0 4 9 .

(A .g . i . ) ; • '■-• C u m p ă r a p a rta m en t 4 c am ere (9 0 -1 0 0 m p ) zo n a bună, f in is a t, te le fo n . O f e r p în ă la 3 0 0 0 0 U S D în fu n c ţ ie d e a m p la s a m e n t şi f in is a je .’ T e l : 1 9 3 0 4 8 , 1 9 3 0 4 9 . (A .g . i . ) , ?

• V î n d c a s ă , z o n a G h e o r g h e n i, 5 c a m e re 1 2 0 m p , g r ă d in ă 3 1 2 m p . P r e ţ 1 2 0 0 0 0 D M , n e g o c ia b il. T e l . 1 9 -0 8 -1 6 ( l u n i - v i n e r i ) ; 0 9 4 - 6 0 -1 8 -9 6 . (7 5 1 3 5 1 )

• V în d u r g e n t a p a r ta m e n t 3 c a m e re c a r t ie r G r ig o r e s c u e ta j 8 /1 0 , s e m id e c o m a n d a t, p a r c h e t s te ja r , s u p e r f in is a t , 2 b a lc o a n e în c h is e , p iv n iţă , t e l e f o n , c a b lu , p r e ţ 2 5 0 m i l i o a n e . T e l . 1 8 - 1 6 - 6 0 . ( 7 4 9 6 2 4 )

V în d casă cu etaj în O ra d e a (z o n a u ltra c e n tra lă ) str. H o re a . C a s a e s te te r m o fic a tă ş i este c o m p u s ă d in 3 c a m e re , h o l , b u c ă t ă r ie m a r e , 2 b ă i , 2 b a lc o a n e ; 2 g a ra je , m a g a z ie , c u rte (acces pen tru c a m io n ), tv c a b lu , te le fo n A lc a te l. C a s a este p ro a s p ă t ren o v ată . T e l / fa x . 0 5 9 - .4 1 - 4 1 - 5 4 . (7 4 9 3 8 7 )

• V în d 1 c am eră , b u c ă tă r ie , b a ie , - c u c o te ţ g ă in i, p o r c i ş i g r ă d in ă , _ e v e n tu a l - s c h im b c u . a p a rta m e n t 2 -3 c am ere şi o fe r d ife re n ţă . T e l . 0 9 4 -2 9 -6 2 -3 7 sau 0 9 4 -9 5 - 0 1 - 9 9 in d ife re n t d e o r ă r ( 7 4 9 5 8 8 ) '.

• V în d A R O A 9 9 d ie s e l 5 lo c u r i + b e n ă , p re t 1 0 .0 0 0 D M . T e l. 0 9 2 -6 0 - 2 8 - 3 5 ’ (7 4 9 5 9 5 )

• V în d u ltra c e n tra l p a rte r sobe a p a rta m e n t e cam ere c u in tra re ş i d in s t r a d ă , b u n p e n t r u m a g a z in , c a b in e t , f a r m a c ie , v iz ib il , n u m a i în tre o re le 1 0 -1 2 , te le fo n in te rn a ţio n a l. T e l. 1 9 -2 6 - 1 7 , c a b lu . (8 1 5 7 1 7 ) ??

•■ V în d g a ra j. T e l . 1 6 -0 8 -4 0 .( 7 4 9 6 0 0 ) . -

• V în d te te fo a n e fa ră f i r cu sau fa ră ro b o t, m a rc a S o n y . T e l . ,4 2 -8 1 -4 0 . (7 5 1 2 8 1 )

• V în d canapea e x te n s ib ilă . T e l . 4 3 -0 7 -9 9 , d u p ă o ra 1 3 , în d a ta d e 5 fe b ru a rie , ( 8 1 5 6 4 0 )

• V în d zece in je c ţ i i Z e e l, p re ţ o f ic ia l. T e l . 1 4 -2 3 -7 6 . ( 7 5 1 2 9 1 )

• V în d m o b ilă v e c h e , d a r n u a n tic ă , p e n tru p a tru c a m e re . P re ţ d o u ă m ilio a n e le i. T e l . 1 3 -6 4 -3 0 seara . (7 5 1 3 7 0 ) A

• V în d . s obă a ra g a z c u 4 o c h iu r i, fr ig id e r Z i i , b ib lio te c ă , d u la p u r i v e c h i. T e l . 1 8 -3 0 -9 5 . (8 1 5 7 2 5 ) .

ÎNCHIRIERI

A D E V Ă R U Lde Cluj

c a r e s a t i s f a c e

g u s t u r i l e

d u m n e a v o a s t r ă !

• D a u în c h ir ie , p e n tm sediu de f i r m ă a p a r t a m e n t 3 , c a m e re s u p .l3 5 m p s itu a t u ltra c e n tra l et. 1 ,a c c e s •! s im p l u , t e le f o n in te rn a ţio n a l p r e t 5 u s d /m p neg te l .1 9 3 0 4 8 1 9 3 0 4 9 . ' a ;• V â n d a p a rta m e n t 3 c a m e re în A n d re i M u re ş a n u , în b lo c tip v ilă c u 8 a p a r t a m e n t e , î n c ă lz i r e c e n tra la p ro p r ie ., e ta j 1 d in 3 , f in is a t, p a rc h e t, g re s ie , fa ia n ţă , te le fo n ; g a ra j, p r e t 6 1 0 0 0 D M , n e g ., te l . 1 9 3 0 4 8 ,1 9 3 0 4 9 . ( A g i )• V â n d 2 case 3 - 2 c a m e re s ituate în z o n a c e n tra lă , str. T ra ia n 5 0 0 m p te re n a fe re n t, id e a l p e n tm c o n s t r u c ţ i i s e d i i f i r m e s a u b a n c a r e p r e t n e g o c ia b i l te l 1 9 3 0 4 8 , 1 9 3 0 4 9 . ( A .g . i . )• V â n d '( în c h ir ie z ) a p a rta m en t 2 c a m e re c o n f. 1 G h e o rg h e n i, str. S lă n ic , eta j in te rm e d ia r , id e a l p t. c o m is io n a r i v a m a li, p o z iţ ie sud- est, te le fo n , p re ţ n e g o c ia b il. T e l 1 9 3 0 4 8 , 1 9 3 0 4 9 . ( A .g . i . )

• V în d g a r s o n ie ră c o n f o r t - l , Z o r i l o r , e ta j in t e r m e d ia r , s e m ifin is a tă , c u te le fo n , b a lc o n . T e l. 4 3 0 .4 2 3 . (A g . i ) ' . 1 • - V în d a p a rta m e n t 3 c a m e re , M ă ră ş ti, e ta j in te rm e d ia r, c o n fo rt 1, d e c o m a n d a t , cu te le fo n , 2 b a lc o a n e , p re t n e g o c ia b il. T e l .4 3 0 .4 2 3 . ( A g . i )• C u m p ă r a p a rta m e n t 2 c a m e re , G h e o rg h e n i, eta j in te rm e d ia r, n e / f in is a t. T e l . 4 3 0 .4 2 3 . (A g . i )• D a u în c h ir ie a p a rta m e n t 1 Cam eră, str; S c o rţa r ilo r , m o b ila t , a ra g a z , f r ig id e r , cab lu , te le fo n , e ta ju l 2 , 1 3 0 D M . T e l . .4 3 0 .4 2 3 .

(A g - i ) ......A. , :• V în d - c a s ă 4 c a m e r e , s tr! M o ţ i l o r , b u n ă . ş i -p e n t r u p r iv a t iz a re , c u g e a m la s tradă, c u r te 3 0 0 m p r acces m a ş in ă , f in is a tă . T e l . 4 3 0 .4 2 3 . (A g . i )• V în d a p a rta m e n t 2 c a m e re , str. 2 1 D e c e m b r i e , c o n fo r t 1 , d e c o m a n d a t, 2 ba lc o a n e în c h is e , eta j 3 d in 8 . T e l . 4 3 0 .4 2 3 . < A g . i )• V î n d te r e n z o n a G r ă d i n i i B o ta n ic e , 5 0 0 m p , fro n t la s tradă12 ,5 m , c u .fu n d a ţie şi p ro ie c t p e n tru c o n s tru c ţie tr ip le x . T e l .4 3 0 .4 2 3 . ( A g . i ) ' '• S o c ie t a t e i m o b i l i a r ă d e in te r m e d ie r i , a n g a je a ză a g e n ţi p e n tru m u n c ă de te ren , cu v îrs ta m a x im ă 3 0 d e a n i. T e l. 4 3 0 .4 2 3 . (A g . i ) ' : -

VÎNZĂRI CUMPĂRĂRI

• V în d m o b ilă B o b îln a , s ta r e e x c e le p ţ io n a lă . P r e ţ 7 m il io a n e le i , n e g o c ia b il. T e l.1 4 -1 7 -5 2 . (7 5 1 2 7 9 )

•, V în d m a ş in ă d e fă c u t o p î i n e , f r ă m în t a r e , d o s p ir e , co a c e re a u to m ată . T e l. 4 2 -8 1 -2 8 . (7 5 1 2 8 0 )

: : • D a u î n c h i r i e a p a r t a m e n t 3 c a m e r e p e n t r u p re te n ţ io ş i, s t r . P a ta . T e L 4 3 - 1 1 - 7 5 , 1 9 - 9 5 - 7 7 .( 8 1 5 6 6 4 )

• D a u în c h i r ie s p a ţ iu a m e n a ja t p e n t r u e n -g r o s , c o n s t în d în casă s in g u r în c u r te , te le fo n , acces m a ş in i, p e s tr . D e c e b a l ( K a r l M a r x ) în in te rs e c ţ ie . T e l . 4 1 -1 3 -7 2 . (8 1 5 7 0 4 )

DIVERSE• I n s t i t u t u l d e C h im i e

“ R a l u c a R i p a n ” C I u j - N a p o c a a r e 'v a c a n t e u r m ă t o a r e l e p o s t u r i : - 4 p o s t u r i d e c h i m i ş t i , d i n c a re : 2 c h im ie a n o r g a n ic ă ; 1 c h im ie o r g a n ic ă ; 1 c h im ie a n a l i t ic ă ; -1 p o s t f iz ic ia n ; - 1 p o s t ju r is t . C o n c u r s u l v a a v e a lo c î n d a t a d e2 2 . 0 2 . 2 0 0 0 . R e l a ţ i i s u p lim e r f ta re la B i r o u l P . S . A . t e l e f o n , 1 8 - 0 1 - 6 5 . (8 1 5 6 9 9 )

• A n g a j e z , p e n t r u e v id e n ţă p r im a r ă , c o n ta b i lă . T e l . 4 4 -7 6 -5 9 . (7 5 1 3 2 6 )

• S o c ie t a t e C o m e r c i a l ă M o n e l ly d in U n g a r ia c a u tă d i s t r i b u i t o r p e n t r u p r o d u s e le s a le c o s m e tic e d e c a l i t a t e . I n f o r m a ţ i i l a t e l . 0 6 4 -1 2 - 4 2 - 2 5 . ( 8 1 5 5 8 7 ) ?

• A n g a je z c a s e r i ţe j o c u r i , z o n a M ă r ă ş t i ş i z o n a M ă n ă ş t u r . T e l . 4 4 - 7 6 - 5 9 . ( 7 5 1 3 2 5 )

• H e r g h e l ia B o n ţ id a d in c o m . J u c u , j u d . C l u j , v in d e p r i n l i c i t a ţ i e p u b l i c ă , c a b a l in e d in r a s e le F u r io s o N o r t h - S t a r ş i S e m ig r e u d in to a te c a te g o r i i le d e v îr s tă , în z ile le 'd e m a r ţ i , j o i ş i s îm b ă tă a l e f i e c ă r e i s ă p t ă m î n i . ( 7 5 1 1 2 3 ) _______

• P r im ă r ia c o m u n e i P o ie n i o r a g n i z e a z ă , î n d a ta d e1 1 . 0 2 . 2 0 0 0 , l i c i t a ţ i e p e n t r u v în z a r e a d e m a te r ia l le m n o s p e p ic io r . (7 5 1 3 4 9 )

• S C M a r t e n s S A , p r o d u c ă t o r b e r eD a m b u r g e r , a n g a j e a z ă r e p r e z e n t a n t v î n z ă r i - z o n ă , c u e x p e r ie n ţ ă î n d o m e n iu m i n i m 1 a n ş i c a r n e t c o n d u c e r e c a t e g o r i a B . M a ş i n ă p r o p r i e t a t e p e r s o n a lă , s tu d i i s u p e r io a r e , c u n o ş t i n ţ ă l i m b a e n g le z ă , c o n s t i t u i e u n a v a n t a j . T r i m i t e ţ i C V la f a x 0 6 9 - 2 2 - 8 8 - 9 2 , r e la ţ i i la t e l . 0 9 5 - 6 0 - 0 9 - 9 0 . ( 7 5 1 2 8 5 )

• S e c i te a z ă M o l d o v a n T e r e z a c u u l t im u l d o m ic i l iu î n c o m u n a V i i ş o a r a l a T r i b u n a l u l C l u j , s a la 14 o r a1 2 în z iu a d e 11 f e b r u a r i e 2 0 0 0 în d o s a r u l . c i v i l n r . 8 1 7 7 d i n 1 9 9 9 a v î n d c a o b i e c t d e c l a r a r e aj u d e c ă t o r e a s c ă aa b a n d o n u l u i c o p i l u l u i M o l d o v a n C a s a n d r a A d r i a n a n ă s c u t la 4 a p r i l i e 1 9 9 8 . ( 7 4 9 6 0 3 )

• V în d c a s ă , d e p e n d in ţe , J u c u d e M i j l o c , n r . 2 1 ,1 0 4 0 m p . T e l . 1 4 -1 9 -5 2 s a u 0 6 5 - 1 6 - 6 0 - 2 0 , f a m i l i a P o j a r . ( 7 5 1 3 1 7 )

• V în d c a s ă , în c e n tr u , 4 c a m e r e , 2 g a r a je , c u r te ş î g r ă d in ă ? 4 0 0 m p . P r e ţ 1 0 0 0 0 0 D M , n e g o c ia b il . T e l . 0 9 4 - 6 0 - 1 8 - 9 6 ; 1 9 - 0 8 - 1 6 ( l u n i - v in e r i ) (7 5 1 3 5 0 )

A G E N Ţ I A D E P U B L I C I T A T E

o f e r ă t u t u r o r p e r s o a n e l o r j u r i d i c e

s e r v i c i i d e p u b l i c i t a t e ş i c a m p a n i i p r o m o ţ i o n a l e

î n p r e s a l o c a l ă ş i c e n t r a l ă

m a i . ■. ? ? ? : , ' ■ ?

s i m p l u

nu se

nstanţa

ADEVĂRUL de Cluj,s t r . N a p o c a n r . 1 6 , t e l / f a x : 0 6 4 / 1 9 - 7 3 - 0 4

1 vtt1 111 ( a j _ y u l l l l l c l L L '

C L U J - N A P O C A : lu n i -v in e r i 8 -1 6 ; s îm b ă tă 9 -1 4 ;— te l/fa x 1 9 -7 3 -0 4 ;

S U B R E D A C Ţ I A T U R D A : lu n i -v in e r i 8 -1 4 ; te l / f a x 3 1 -4 3 -2 3 ; S U B R E D A C Ţ I A D E J : lu n i -v in e r i 8 -1 6 ; te l / fa x 2 1 -6 0 -7 5 .

Salariaţii din cadrul R.A.D.P. Cluj-NapocaS î n t e m a l ă t u r i f d e d l . D O R I N

C I A T A R Â Ş î n a c e s t e c l i p e g r e l e

p r i c i n u i t e d e m o a r t e a t a t ă l u i d r a g ş i

t r a n s m i t e m s i n c e r e c o n d o l e a n ţ e f a m i l i e i .

(3386417) C o n d u c e r e a R . A . D . P . C l u j - N a p o c a

• S C I n f o r m S R L C lu j a n g a j e a z ă s e c r e t a r ă c u e x p e r i e n ţ ă , c u n o ş t i n ţ e c o n t a b i l i t a t e p r i m a r ă ş i o p e r a r e p e c a lc u la t o r , v î r s ta m a x i m ă 3 0 d e a n i . I n f o r m a ţ i i la te l . 4 3 - 5 7 - 1 4 s a u 4 3 - 5 1 - 8 9 . (8 1 5 7 2 .1 )

• F i r m ă i m p o r t a t o a r e d e s c u le d e m î n ă , u n e l t e e l e c t r i c e ş i a c c e s o r i i a n g a j e a z ă p e r s o a n ă c u a b i l i t ă ţ i c o m e r c ia le p e n t r u z o n a C l u j u l u i , t e l . : 0 9 4 - 6 4 4 .1 7 4 . ( 3 3 8 6 4 1 6 )

• S .C . A G R O I N D U S T R I A L M O R A R U S .R .L . im p o r ta to r de fa in ă d in U n g a r ia v ă o fe r ă p r in d e p o z itu l m a g a z in u lu i M a r a d in D e j , P - ţ a B o b î l n a , n r . 2 , u r m ă to a r e le t ip u r i d e fa in ă d e p a n if ic a ţ ie ş i p a tis e r ie : B L 8 0 v ra c - 4 .0 0 0 le i /k g ; B L 5 5 v ra c - 4 .3 0 0 le i /k g ; B L 5 5 a m b a la t -I k g - 5 .0 0 0 le i /k g . P re ţu r i le n u i n c l u d - T V A . P e n t r u a v ă p ro g ra m a l iv r a r e a v ă ru g ă m să n e c o n t a c t a t i t e l e f o n ic 0 6 4 - 4 3 3 . 5 2 0 ; 0 6 4 - 4 3 3 . 0 8 7 . ( 4 4 1 8 6 3 6 )

« S C A lb ă s tr e le S R L e x e c u tă l u c r ă r i n o i , m o d i f i c ă r i , m o d e r n i z ă r i , r e p a r a ţ i i în c o n s t r u c ţ i i . T e l . 4 3 - 1 1 - 1 2 . ( 7 5 1 3 0 8 )

• în c o n fo r m ita te c u L e g e a n r. 1 3 7 /1 9 9 5 , S C T r a n s i l v a n i a

'G e n e ra l Im p o r t E x p o r t S R L şi S C In te rs to c k E x im S R L a n u n ţă în c e p e re a d e m e r s u r i lo r p e n tr u o b ţin e re a a u to r iz a ţ ie i d e m e d iu p e n tru o b ie c t iv u l: d e p o z it e n - g ro s , e n -d e ta i l , s i tu a t în c o m B a c iu , str. C h e i le B a c iu lu i n r.' 1. E v e n tu a le le s e s iz ă ri şi s u g e s tii n u m a i p e n tru fa c to r ii d e m e d iu s e v o r d e p u n e la s e d iu l A P M C lu j , C a le a D o r o b a n ţ ilo r n r . 9 9 . ( 7 5 1 3 4 4 )

• In c o n fo rm ita te c u L e g e a n r. 1 3 7 /1 9 9 5 , I r im ie ş la c o b a n u n ţă în c e p e re a d e m e r s u r i lo r p e n tr u o b ţin e re a a u to r iz a ţ ie i d e m e d iu p e n t r u o b ie c t iv u l c o n s t r u c ţ ie lo c u in ţă s itu a t în F lo r e ş t i s tr. C a s ta n i lo r F . N . E v e n t u a le le s e s iză ri şi s u g e s tii n u m a i p e n tru fa c to r ii de m e d iu se v o r d e p u n e l a s e d iu l A P M C l u j , C a l e a D o r o b a n ţ ilo r n r . 9 9 . ( 7 4 9 6 0 6 )

• A d m in is tr a to r u l u n ic a l S C “ C o m p a n i a d e I n f o r m a t i c ă A p l i c a t ă ” S A C l u j - N a p o c a c o n v o a c ă A d u n a r e a G e n e r a lă E x t r a o r d i n a r ă a A c ţ i o n a r i l o r p e n tru d a ta d e 2 2 fe b ru a r ie 2 0 0 0 , o r a 9 , la s e d iu l s o c ie tă ţ i i c u u r m ă t o a r e a o r d in e d e z i : 1 . S ta b i l i r e a c a te g o r ie i s o c ie tă ţ i i ( s o c i e t a t e î n c h i s ă / s o c i e t a t e d e s c h is ă ) ş i m o d i f i c a r e a c o r e s p u n z ă t o a r e a s t a t u t u lu i s o c i e t ă ţ i i . 2 . A p r o b a r e a t r a n z a c ţ i o n ă r i i ' a c ţ i u n i l o r s o c ie tă ţii p e p ia ţa R A S D A Q şi s t a b i l i r e a R e g i s t r u l u i In d e p e n d e n t a l A c ţ io n a r i lo r c a re v a ţ in e e v id e n ţa a c ţ iu n i lo r ş i a c ţ io n a r i lo r . 3 . A le g e r e a u n u i c e n z o r e x te r n in d e p e n d e n t . 4 . D i v e r s e . D a c ă l a p r i m a c o n v o c a r e n u se î n t r u n e ş t e c v o r u m u l s t a t u t a r , A G A se r e p r o g r a m e a z ă în d a ta d e 2 3 fe b r u a r ie 2 0 0 0 o ra 9 , la s e d iu l

s o c ie t ă ţ i i . " ( 8 1 5 7 0 9 )

• în c o n fo rm ita te c u L e g e a nr. 1 3 7 /1 9 9 5 , D e j i S o r in a n u n ţă în c e p e re a d e m e r s u r i lo r p e n tru o b ţin e re a a u to r iz a ţie i d e m e d iu p e n tru o b ie c t iv u l “ M a n s a rd a re ” s i tu a t î n C l u j - N a p o c a s tr . A n a t o l e ' F r a n c e n r . 4 . E v e n tu a le le s e s iz ă ri ş i sugestii n u m a i p e n tru fa c to r ii d e m e d iu se v o r d e p u n e la s e d iu l A P M C lu j , C a le a D o r o b a n ţ ilo r n r. 99. ( 8 1 5 7 1 6 )

PIERDERI• P ie rd u t c a rn e t de s tu d en t pe

n u m e le A n ta l M a r iu s D a n ie l . î l d e c la r n u l. (7 5 1 3 6 4 )• P ie rd u t a u to r iz a ţie ' e d ita re şi c o m e rc ia liz a re re v is tă ş i c arte d e c u ltu ră ş i a rtă c u t ip ă r ire cu nr. 2 2 0 d in 1 5 .1 1 .1 9 9 9 p e n u m e le de R a d u M a r ia . C a rm e n , în ju ru l d a te i d e '2 7 -2 8 d e c e m b rie 1999. O d e c la r n u lă . ( 4 9 1 8 6 3 5 )

DECESE COMEMORĂRI

• C u a d î n c ă d u r e r e a n u n ţă m în c e ta re a d in v ia ţă a s c u m p e i n o a s tr e m a m ă , s o a c ră , b u n ic ă şi s t r ă b u n ic ă , M A R I A I E L C I U ( a C u lă u lu i ) , în v îr s tă d e 81 de a n i. În m o r m în t a r e a v a a v e a lo c în d a t a d e 6 f e b r u a r ie 2 0 0 0 , l a o r a 1 2 î n s a tu l V o i v o d e n i , j u d e ţ u l S ă l a j . D u m n e z e u s -o o d ih n e a s c ă în p a c e . F i ic e le A n ic a , A n u ţ a ş i R o z a c u f a m i l i i l e .( 8 1 5 6 9 4 )

• F a m i l i a a d î n d î n d u r e r a t ă a n u n ţă t r e c e r e a în v e ş n ic ie a c e lu i c a r e a fo s t R Â C Ă Ş A N I O A N ( a V a l i c u l u i ) . Î n m o r m î n t a r e a v a a v e a lo c d u m i n i c ă , 6 f e b r u a r i e 2 0 0 0 , o r a 1 3 în lo c a l i ta te a A ş c h ile u l M a r e , n r . 7 7 . D u m n e z e u s ă - l o d ih n e a s c ă î n p a c e ! S o ţ ia A n u ţ a ş i f i i c e le M a r i a ş i R o d ic a c u f a m i l i i le . ( 8 1 5 6 9 6 )

• C u d u r e r e î n s u f le t a n u n ţ ă m î n c e t a r e af u lg e r ă t o a r e d in v i a ţ ă , la v î r s t a d e 4 2 d e a n i , a s c u m p u lu i n o s t r u s o ţ , f iu , f r a t e , J O B B M A T Y A S . În m o r m în t a r e a a r e lo c a z i, 5 f e b r u a r ie 2 0 0 0 , o r a 1 2 d e I a C a p e l a C i m i t i r u l u i M ă n ă ş t u r . F a m i l i aîn d o l ia tă . (8 1 5 6 9 8 )

• C u a d în c ă d u r e r e în s u f l e t n e d e s p ă r ţ i m d e s c u m p u l n o s tr u t a t ă , s o c ru , b u n i c , s t r ă b u n i cM U R E Ş A N A L E X A p le c a t la c e le v e ş n ic e Ia v î r s t a d e 8 6 a n i . Î n m o r m î n t a r e a v a a v e a I o c î n d a t a d e5 .0 2 .2 0 0 0 o r a 1 3 d i n s t r . O a ş u lu i 1 5 6 . C o p i i i S a n d u , C o s t ic ă , N e l u , L e n u ţ a c u f a m i l i i le . (7 4 9 6 1 0 )

• S in c e r e c o n d o le a n ţ e f a m i l i e i M a r c o v i c i l a p i e r d e r e a t a t ă l u i d r a g . V e c in i i d e s c a ră . ( 7 4 9 6 0 1 )

• C u a d în c ă d u r e r e în s u f le t a n u n ţ ă m în c e ta r e a d in v ia ţă a d r a g u lu i n o s tru s o ţ, ta tă şi b u n ic G H I R A N I O A N , în v î r s t ă d e 4 7 d e a n i. În m o r m în ta r e a v a a v e a Io c în d a ta d e 5 fe b r u a r ie 2 0 0 0 , o r a 13 în c im it i r u l d in M ă n ă ş t u r , C a p e l a N o u ă S o ţ ia R o z i , f i ic e le Io a n a , D a n a , R o x a n a , g in e r e le G a b i ş i n e p o tu l A le x a n d ru . D u m n e z e u s ă - I o d ih n e a s c ă în p a c e . (8 1 5 7 0 2 )

• C u a d în c ă d u r e re în s u f l e t n e d e s p ă r ţ i m d e f r a te le , c u m n a tu l ş i u n c h iu l n o s t r u s c u m p ş i i u b i t , G H I R A N I O A N , în v îrs tă d e 4 7 d e a n i. D ra g o s te a - şi a m i n t i r e a f a v o r r ă m în e v e ş n ic v i i î n s u f le t e le n o a s t r e . D u m n e z e u să te o d ih n e a s c ă î n p a c e . S o ra A u r i c a , c u m n a t u l N a ş u , n e p o a ta G a b r ie la c u so ţu l B e b y . şi Io n u ţ . (8 1 5 7 0 3 )

• C u d u r e r e a n u n ţă m în c e ta re a d in v ia ţă a celei c a re a fo s t m a m ă şi so ţie i u b i t o a r e P I N T E A V A L E R I A în v îr s tă d e 79 a n i. În m o r m în ta r e a v a a vea lo c în d a ta d e 0 5 fe b r u a r ie 2 0 0 0 l a B is e r i c a d in S o m e ş e n i. C e r e m o n ia v a în c e p e Ia o r a 13 Ia d o m ic i l iu . S o ţu l A le x a n d ru , f i i c a V a l e r i a ş i f i u l A le x a n d r u . (7 4 9 6 1 8 )

• C u a d în c ă d u r e r e în s u f le t , a n u n ţ ă m în c e ta r e a d in v ia ţă a c e le i c a re a fost s c u m p a n o a s t r ă m a m ă , s o a c r ă ş i b u n ic ă J U C A N T E O D O S I A , d in P a la tc a . În m o r m în t a r e a v a a v e a loc s î m b ă t ă , 5 , f e b r u a r i e . O d ih n e a s c ă -s e în p a c e . F iic a M a r i a n a P o p , g in e r e le T e o d o r şi n e p o ţ ii . (7 5 1 3 6 2 )

• C u a d în c ă d u r e r e în s u f le t a n u n ţ ă m ' în c e t a r e a d in v i a ţ ă în z i u a d e 3 f e b r u a r i e 2 0 0 0 , a d r a g e i n o a s tre m a m e , b u n ic ă , s o ră ş i s o a c r ă , P O P A E L E O ' N O R A . În m o r m în t a r e a v a a v e a loc în z iu a d e 5 f e b r u a r ie o ra 1 4 , la C a p e la C i m i t i r u l u i M ă n ă ş t u r . F a m i l i a în d o l ia tă . (8 1 5 7 1 9 )

• L a c r i m i f i e r b i n ţ i Ia îm p l in i r e a a 5 a n i d e tr is te ţe d e c în d p o v a r a s in g u r ă tă ţ i i a p a s ă g r e u p e s u f le t e le n o a s t r e r ă m a s e f ă r ăd ra g o s te a şi o c r o t ir e a ce lu i c a r e a f o s t A L E X EB U N D U C H I , p l e c a t p r e a t ip ip u r iu d in t r e n o i; N e v o m r u g a p e n t r u s u f le t u l tă u . S o ţ ia I r i n a ş i f a m i l i a . (7 4 9 5 8 6 ) -

• S în t e m a l ă t u r i d e d o m n u l d i r e c t o r g e n e r a l D o r i n C ia t a r â ş , î n m a r e a d u r e r e p r ic in u i tă d e decesu l t a t ă lu i s ă u . D u m n e z e u să -l o d ih n e a s c ă î n p a c e . C e le m a i s in c e r e c o n d o le a n ţ e f a m i l i e i . F a m i l i a g l . b g . L iv iu G a lo ş . (8 1 5 6 8 9 )

, • S în t e m a l ă t u r i d e fa m i l ia in g . D o r in C ia ta râ ş î n g r e a u a î n c e r c a r e p r i c i n u i t ă d e m o a r t e a t a t ă l u i d r a g . F a m i l i a d r . D a n M ă s c a ş iu . (8 1 5 6 9 1 )

• S în te m a lă t u r i d e co lega n o a s tră C ia ta r â ş M a r i a , la m a r e a d u r e r e p r ic in u ită de t r e c e r e a î n v e ş n ic ie a s o c ru lu i s ă u . D u m n e z e u s ă - 1 o d ih n e a s c ă în pace. S in c e re c o n d o le a n ţe fa m ilie i . C o le g ii d e la E l e c t r i c a C l u j .(8 1 5 6 9 2 )

* S in c e r e c o n d o le a n ţe f a m i l i i l o r M a r c o v i c i ş i C i a t a r â ş , I a p ie r d e r e a t a t ă l u i ş i s o ţ u lu i d r a g . F a m i l i i le S o ro iu şi H i r ia n . (7 4 9 6 0 2 )

• S în te m a lă tu r i d e co leg a n o a s tră în v . M a r ia O lte a n , în a c e s te m o m e n te g r e le p r ic in u i te d e decesu l t a tă lu i d r a g . S in c e r e c o n d o le a n ţe . C o l e c t i v u l Ş c o l i i 2 1 .(8 1 5 6 9 3 )

• C u a d în c ă d u r e r e a n u n ţ ă m " în c e t a r e a f u l g e r ă t o a r e d in v i a ţ ă a d r a g u lu i n o s t r u s o ţ, t a t ă , b u n ic , s o c ru , f r a te , c u m n a t ş i p r i e t e n c o l . ( r ) d r . B A L I N T L A D I S L A U , m e d ic p r i m a r s to m a to lo g , în v î r s t ă d e 7 4 d e a n i . A m i n t i r e a I u i v a r ă m în e v e ş n ic în i n i m i l e n o a s tr e . F a m i l i a î n d u r e r a t ă .(8 1 5 6 9 5 )

S în te m a lă t u r i d e d -n u l D o r i n C i a t a r â ş d i r e c t o r g e n e ra l a l R e g ie i A u to n o m e J u d e ţe n e A p ă - C a n a l C lu j î n m a r e a d u r e r e p r ic in u ită d e p i e r d e r e a t a t ă l u i d r a g . S in c e re c o n d o le a n ţe fa m i l ie i în d o l ia te . B i r o u l P ro d u c ţ ie R A J A C C l u j . (7 4 9 6 0 4 )

• S în t e m a l ă t u r i d e M a r i a n a P o p în m a r e a d u r e r e p r i c i n u i t ă d e m o a r t e a m a m e i s a le . F a m i l ia R o d ic a şi T e o d o r O p r iş . (7 5 1 3 4 6 )

• S in c e r e c o n d o le a n ţe d o m n u lu i d i r e c t o r g e n e ra l a l R . A . J . A . C . C lu j , D o r in C ia ta r â ş , la m o a r te a ta tă lu i d r a g . I . C h i o r e a n , A .

.G iu r g e a . (8 1 5 6 9 7 )

• S în t e m a l ă t u r i d e c o l a b o r a t o a r e a n o a s t r ă C r iş a n N a s ta s ia în a c e s te m o m e n te g r e le p r ic in u ite de t r e c e r e a î n e t e r n ia t a t e a t a t ă l u i d r a g . S in c e r e c o n d o le a n ţ e f a m i l i e i în d o l ia te . C o le c t iv u l C l in ic i i G i n e c o l o g i c e “ D o m i n i c S ta n c a ” . (7 5 1 3 4 8 )

• S în t e m a l ă t u r i d e f a m i l ia in g . D o r i r i C e a ta râ ş în aceste c lip e g re le c a u z a te d e d e c e s u l p ă r in te lu i d r a g . D u m n e z e u s ă - l o d ih n e a s c ă î n p a c e . F a m i l i a P e t r u L i t a n . (7 4 9 6 0 7 ) ^

• S în t e m a l ă t u r i d e î n d o l i a t a f a m i l i e in g . C i a t a r â ş D o r i n în - a c e s t e m o m e n t e d e d u r e r o a s a p i e r d e r e a t a t ă l u i d r a g . S in c e r e ' c p n d o le a n ţ e . F a m i l i a in g . C ă r p in e a n u C la u d iu . (8 1 5 7 0 0 )

• N e a l ă t u r ă m ş i î m p ă r t ă ş i m d u r e r e a d o m n u lu i d i r e c t o r g e n e ra l D o r i n C i a t a r â ş în a c e s te m o m e n te g r e le la tre c e re a în n e f i in ţ ă ş i d e s p ă r ţ i r e a d e t a t ă l s ă u . C o n d o l e a n ţ e s in c e r e d i n p a r t e a c o l e c t i v u l u i S C G r u p 4 In s t a la ţ i i S A . (7 4 9 6 1 2 )

in ică . 5 -6 fe b r I

• S în te m a lă tu r i d e c o le g a n o a s tră M a r c o v ic i M a r c e la în m a r e a d u r e re p r ic in u i tă d e m o a r t e a t a t ă l u i d r a g . C o le g ii d e la S G “ A v ic o la ” C lu j S A . (7 4 9 6 0 9 )

• S în te m a l ă t u r i d e d o m n u l in g . C ia ta r â ş D o r in M a r c e l , d ir e c to r g e n e r a l a l R . A . J . A . C . C l u j , la a c e a s tă g re a în c e rc a r e p r in c a re tre c e a c u m , Ia dec e s u l t a t ă l u i s ă u d r a g . N e e x p r im ă m în tr e a g a n o a s tră c o m p a s iu n e şi t r a n s m ite m s in c e re c o n d o le a n ţe fa m i l ie i î n d o l i a t e . C o n d u c e r e a R e g ie i A u t o n o m e d eT e r m o f ic a r e C lu j - N a p o c a . (8 1 5 7 0 1 )

'• S in c e r e c o n d o le a n ţe d o m n u lu i d i r e c t o r g e n e r a l P e t r u F r ic iu în aceste c lip e g re le . F o r m a ţ ia P a z ă U B B . (7 4 9 6 1 1 )

• S în t e m a l ă t u r i d e d o m n u l d i r . g en . in g . D o r in C ia t a r â ş în m a r e a d u r e r e p r ic in u i tă de de c e s u l t a tă lu i d r a g ş i e x p r im ă m s in c e re c o n d o le a n ţ e . C o l e c t i v u l S e r v i c i u l u i A b o n a ţ i , R A J A C C lu j . (7 5 1 3 5 3 )

• în t r e g u l C o le c t iv a l C o o p e r a t iv e i D r u m u l N o u e s te a l ă t u r i d e c o le g a n o a s tr ă M ih a e la T o d e a în g r e a u a p i e r d e r e s u f e r i t ă p r i n d e c e s u l t a t ă l u i s ă u . S in c e r e c o n d o l e a n ţ e . ( 7 5 1 3 5 4 )

S în te m a lă tu r i d e c o le g a n o a s tr ă d -n a F r ic iu M a r i a , Ia d e s p ă r ţ ire a d e m a m a ei d r a g ă Ş E R B A N R O Z A L I A . P r e z e n t ă m s in c e r ec o n d o le a n ţ e f a m i l i e iîn d u r e r a t e . C o le g ii d e Ia S C R e m a t C lu j S A . (7 4 9 6 1 3 )

• S în t e m a l ă t u r i d e d o m n u l d i r e c t o r V i o r e l P o p a în aceste c lip e d e g re a î n c e r c a r e p r i c i n u i t e d e m o a r t e a m a m e i d r a g i . D u m n e z e u s-o o d ih n e a s c ă în p a c e . C o le g i i d in D i r e c ţ ia A d m in is t r a t iv . (7 5 1 3 5 6 )

• î m p ă r t ă ş im d u r e r e a d o m n u lu i d i r e c t o r V i o r e l Ţ o p a I a t r e c e r e a î n e t e r n i t a t e a m a m e i d r a g i . S in c e re c o n d o le a n ţe . C o le g ii d in C e n t r a l a B ă n c i i T r a n s i lv a n ia . (7 5 1 3 5 7 )

U n u l t im o m a g iu c o le g e i ş i v e c in e i n o a s t r eM A R G A R E T A O L A R U . C o n d o le a n ţ e . f a m i l i e i . F a m i l i i l e V ă s ie ş ,S î m p ă le a n u D a n ş i G h e o r g h e . (7 5 1 3 5 8 )

• S în t e m a l ă t u r i d e p r i e t e n i i n o ş t r i d r a g i la d u r e r e a p r i c i n u i t ă d e m o a r t e a t a t ă l u i d r a g . F a m i l ia N e g r u ţ iu M i r c e a şi G a b r ie la . (7 4 9 6 1 6 )

• S in c e r e c o n d o le a n ţe c o le g u l u i n o s t r u B u c u r I o a n , l a p ie r d e r e a m a m e i s a le d r a g i . C o le g i i S e c ţ ie i S c u lă r ie A r m ă t u r a C l u j - N a p o c a . (8 1 5 7 0 8 )

• S în t e m a l ă t u r i d e p r ie te n i i M a r c o v ic i în aceste c l ip e g r e le p r i c i n u i t e d e d e s p ă r ţ i r e a d e t a t ă l l o r d r a g . E lis a b e ta , L e o n id a şi A n g e la P opescu . (7 4 9 6 1 7 )

• S în t e m a l ă t u r i d e f a m i l ia C e a ta râ ş în g r e a u a p i e r d e r e p r i c i n u i t ă d e p i e r d e r e a t a t ă l u i d r a g . S in c e r e c o n d o le a n ţ e f a m i l i e i . R a d u T ă m a ş şi E d ith V a r g a . (7 4 9 6 1 9 )

• S în t e m a l ă t u r i d e p r ie te n i i n o ş tr i D o r in ş i M i a

£ i a t a r â ş în aceste m o m e n te g re le p r ic in u ite d e p ie r d e r e a ta tă lu i d r a g . F a m i l ia G ic u şi D a n a G â n s c ă . (7 4 9 6 2 0 )

• R e g r e t d i n s u f l e t p ie r d e re a s u fe r ită d e fa m i l ia C i a t a r ă ş ş i le t r a n s m i t s in c e re c o n d o le a n ţe . A u r e l ia G ă le a . (7 4 9 6 2 1 ) ’

• S in c e re c o n d o le a n ţe şi î n t r e a g a n o a s t r ăc o m p a s iu n e f a m i l ie i D o r in C ia ta r â ş la p ie r d e r e a ta t ă lu i d r a g . F a m il ia Io a n şi E le n a G h e r a s im . (7 4 9 6 2 2 )

• S în t e m a l ă t u r i d e f a m i l ia C ia ta r â ş î n m a r e a d u r e r e p r i c i n u i t ă d e t r e c e r e a î n e t e r n i t a t e a t a tă lu i d r a g . F a m il ia V a s ile ş i . V i r g i n i c a B u g n a r . (7 4 9 6 2 3 )

• S în t e m a l ă t u r i d e f a m i l ia d o m n u lu i d i r e c t o r g e n e ra l D o r in C ia ta r â ş , în a c e s te m o m e n te g r e le , la t r e c e r e a î n e t e r n i t a t e a t a tă lu i d r a g . B ir o u l R e s u rs e U m a n e d in c a d r u l R A J A C C lu j . (8 1 5 7 1 0 )

, • S in c e r e c o n d o le a n ţe d o m n u lu i d i r e c t o r g e n e r a l D o r m C ia ta r â ş , la t r e c e r e a în e te r n ita te a t a tă lu i d r a g . O f ic iu l de C a lc u l d in c a d r u l R A J A C C lu j . (8 1 5 7 1 1 )

• S în te m a lă t u r i d e c o le g a n o a s tră A g o s to n E c a te r in a în m a r e a d u r e r e c a u z a tă d e d e c e s u l m a m e i d r a g i . O d ih n e a s c ă - s e î n p a c e . P e r s o n a l u l T E S A a l L i c e u l u i d e M u z i c ă “ S ig is m u n d T o d u ţ ă ” C l u j - N a p o c a . (8 1 5 7 1 2 )

• C o le c t iv u l U M 0 1 2 7 8 îş i e x p r im ă p r o f u n d u l r e g r e t p e n tr u d is p a r iţ ia t r a g ic ă a d is tin s u lu i lo r co le g p l t . a d j ( r ) G H I R A N I O N . O m de m a r e p r o b ita te p r o fe s io n a lă şi m o r a lă . î i v o m p ă s tr a v ie a m i n t i r e a . S in c e r e

^condo lean ţe în t r e g i i f a m i l i i . ( 7 5 1 3 6 1 ) ’ i '

• C u p r o f u n d ă d u r e r e a d u c e m u n p io s o m a g iu d is tin s u lu i n o s tru v e c in , t a tă ş i b u n ic S Z A B O tO R O S Z Ş T E F A N c a re d u p ă o g r e a s u f e r i n ţ ă n e - a p ă r ă s i t . R e s p e c t ş i r e c u n o ş t i n ţ ă p e n t r u m u n c a d e p u s ă în fo lo s u l lo c a ta r i lo r b lo c u lu i . S in c e r e • , c o n d o le a n ţ e f a m i l i i l o r î n d o l i a t e . L o c a t a r i i b lo c u lu i d in s t r . H o r e a n r . 9 6 -1 0 6 . (7 4 9 6 2 6 )

• S în t e m a l ă t u r i d e f a m i l i a C ia t a r â ş D o r i n în g r e le le m o m e n te p r ic in u i te d e m o a r t e a t a t ă l u i d r a g , c a re a fo s t u n o m d e o s e b it. S in c e re c o n d o le a n ţe f a m i l ie i în d u r e r a t e . D u m n e z e u s ă -I o d ih n e a s c ă . F a m i l i a C io m o ş . (7 5 1 3 6 3 )

• : D r a g ă D o r i n s în te m a l ă t u r i de t in e a c u m , c în d

, t a t ă l tă u d r a g , C IA T Â R Â Ş G A V R I L a t r e c u t în v e ş n ic ie . C u a c e a s tă t r is tă o c a z ie î ţ i t r a n s m ite m s in c e re c o n d o le a n ţe ş i n e r u g ă m a lă t u r i d e v o i lu i D u m n e z e u , c a s u f le tu l lu i b l în d să se o d ih n e a s c ă î n p a c e , în c e r u r i , a c o lo u n d e to ţ i ce i d r e p ţ i se o d ih n e s c . M o n ic a şi C o r n e l la n c u . (8 1 5 7 1 5 )

S în te m a lă t u r i d e d l. d i r e c t o r g e n e r a l ÎD o r in C ia ta râ ş , în aceste m o m e n te d e t r is t e ţ e , p r i c in u i t e d e t r e c e r e a î n e t e r n i a t a t e a t a t ă lu i d r a g . P r o f . B â n d a lo a n ş i e c h ip a d e v o le i fe m in in “ U ” C lu j . (8 1 5 7 2 3 )

• S în t e m a l ă t u r i d e d o m n u l d i r e c t o r g e n e r a l D o r in C ia t a r â ş , î n a c e s te m o m e n te d e t r i s t e ţ e , p r i c in u i t e d e t r e c e r e a în

■ e te rn ia ta te a t a t ă lu i d r a g . S in c e r e c o n d o le a n ţ e fa m ilie i . C o n d u c e re a C . S. “ U ” C lu j . (8 1 5 7 2 4 )

• S in c e re c o n d o le a n ţe şi î n t r e a g ă n o a s t r ă c o m p a s iu n e f a m i l i e i R u s E m i l în m o m e n te le d e g re a în c e r c a r e p r i c i n u i t e d e t r e c e r e a î n e t e r n i t a t e a m a m e i d r a g i. F a m i l ia R u g a G a b r ie i . (7 5 1 3 6 5 )

A u t r e c u t 6 a n i d e d u r e r e , l a c r im i ş i d o r , de c ănd d r a g a n o a s tră f i ic a şi s o r ă S Ă L Ă G E A N T U Ţ A N A S T A S I A , n e -a p ă r ă s i t . N u te v o m u i ta n ic io d a tă . P ă r in ţ i i ş i s o ra . (7 5 1 2 5 8 )

• S in c e r e c o n d o le a n ţe f a m i l ie i C e a ta râ ş D o m g r e u în c e r c a t e p r i n d i s p a r i ţ i a t a t ă l u i d r a g C E A T A R A Ş G A V R I L . D u m n e z e u s ă - l o d ih n e a s c ă în p a c e . F a m il ia in g . L u p u lo a n . (7 4 9 6 2 8 )

. • Se îm p lin e s c 6 s ă p tă m în i d e la c r im i şi d u r e re d e c în d o in im ă a în c e t a t să m a i b a tă şi c u v in te le a u în g h e ţa t p e b u z e le a c e lu i c a re a' fo s t s o ţ , t a t ă ş i b u n ic K O L O Ş V A R I Ş T E F A N . V e ş n ic v e i r ă m î n e . în a m i n t i r e a n o a s t r ă . S o ţ ia D o r in a , c o p ii i C ă l in , S e b i, R a d u , Â n a m a r i a ş i n e p o ţe lu l D a n ie l . D u m n e z e u s ă - I o d ih n e a s c ă î n p a c e ! (7 4 9 5 7 1 )

• S in c e re c o n d o le a n ţe şi î n t r e a g a n o a s t r ă c o m p a s iu n e fa m i l ie i D o r in C i a t a r â ş în m o m e te le d e g r e a în c e rc a r e p r ic in u i te de t r e c e r e a î n e t e r n i t a t e a t a t ă l u i d r a g . C o n d u c e r e a C O N E L - S D , C l u j . (7 5 1 3 6 6 )

• S în te m a lă tu r i d e c o le g ii n o ş t r i , C r i s t i n a ş i V o ic u N is t o r în a c e s te m o m e n te în d u r e r a t e p r in t r e c e r e a în e t e r n i t a t e a b u n i c i i l o r Ş E R B A N R O Z A L I A . C a t e d r a d e M a r k e t i n g . ( 7 4 9 6 2 9 )

• S in c e re c o n d o le a n ţe d - Iu i d i r e c t o r g e n e r a l D o r i n C ia ta râ ş la d e s p ă r ţ ir e a d e ta tă l d r a g . F a m il ia D ra g o s te N ic o la e (3 3 8 6 4 1 7 ) .• S în t e m a l ă t u r i d e

f a m i l ia d - lu i C ia ta râ ş D o r in , d ir e c t o r g e n e ra l a l R A J A C C l u j , în m ă r e a d u r e r e p r i c i n u i t ă d e p i e r d e r e a t a t ă l u i d r a g . D u m n e z u e s ă -I ie r te şi s ă -I o d ih n e a s c ă . A n g a j a ţ i i a t e l i e r u l u i m e c a n ic R A J A C . (3 3 8 6 4 1 7 )

• A u . t r e c u t 6 s ă p tă m în i d e la c r im i şi d u r e r e d e c în d m - a p ă r ă s i t p e n t r u to td e a u n a d r a g u l m e u f r a te K O L O Ş V A R I Ş T E F A N . D u m n e z e u s ă - I o d ih n e a s c ă î n p a c e ! S o r a M o n i c u fa m il ia . (7 4 9 5 7 2 )

• S in c e r e c o n d o le a n ţe d o m n u l u i d i r . g e n . in g . D o r i n C ia ta r â ş Ia d e c e s u l t a t ă l u i d r a g . C o m p a r t i m e n t u l U . I . P . R A J A C C lu j . (7 4 9 6 3 0 )

• S e îm p lin e s c 2 a n i de la c r im i şi în t r is t a r e d e c în d t u , M U R E Ş A N U A U R E L , cel m a i b u n so ţ şi t a t ă d e p e a c e s t p ă m î n t , n e - a i l ă s a t s in g u r i ş i î n d u r e r a ţ i . A i p le c a t d e l în g ă n o i p e n t r u t o t d e a u n a d a r p e n t r u to td e a u n a v e i r ă m în e v iu în c a le a n o a s tră . T ic u le n u te v o m u i t a n ic io d a t ă . S o ţ ia J u j i c a ş i f i u l C r ă c i u n e l . (7 5 1 3 1 8 )

• N ă d e jd e a î n v ie r i i p o a te să n e m în g îie a c u m c în d n e d e s p ă r ţ i m d e d o m n u l C I A T A R Â Ş G A V R I L , f iu l n o s tr u d u h o v n ic e s c şi să n e p r i le ju ia s c ă u n n o u p r in o s d e ru g ă c iu n e p e n t r u v e ş n ic a sa p o m e n ir e . C u d e o s e b ită c o m p a s iu n e , f a m i l ia p r e o t G o g a D ă n u ţ . (7 5 1 3 6 8 ) . • S e î m p l i n e ş t e , î n 6

f e b r u a r ie , u n a n d e la c r im i , d o r ş i t r i s t e ţ e , d e c în d â p l e c a t p e d r u m u l f ă r ă în to a r c e re s c u m p a şi d r a g a n o a s tră s o ţie , m a m ă , s o ră şi s o a c ră , D Ă N E S C U M A R I A . P ă s tr ă m î n s u fle t a m in t i r e a , şi c h ip u l e i d r a g ş i n e r u g ă m p e n t r u o d ih n a v e ş n ic ă . N u t e v o m u i t a n i c i o d a t ă . D u m n e z e u să te o d ih n e a s c ă în l in iş te ş i p a c e . F a m i l ia . (7 5 1 3 2 2 )

• S în t e m a l ă t u r i d e c o l e g u l h o 's t r u M a r c u T ă m a ş şi fa m il ia sa în a c e s te ' m o m e n te g r e le p r i n c a r e t r e c e la d e s p ă r ţ ire a d e ta tă l d r a g f D u m n e z e u s ă - l o d ih n e a s c ă în p a c e . D ir e c ţ ia J u r id ic ă B a n c a D a c ia F e l ix . ( 8 1 5 7 2 0 )

• C o n s i l iu l P a r o h ia l a l P a r o h i e i “ S f . A p o s t o l T o m a ” , C a le a D o r o b a n ţ i lo r , t r a n s m i t e c o n d o le a n ţ e s in c e r e f a m i l i e i C i a t a r î ş D o r i n , c a re a p i e r d u t u n r e a z ă m d e n ă d e j d e , a s i g u r î n d u - i d e c o m p a s iu n e a şi ru g ă c iu n e a l o r p e n t r u v e ş n ic a sa p o m e n ir e . (7 5 1 3 6 9 )

• C u a d în c ă t r is te ţe ş i cu o p r o fu n d ă d u r e r e a n u n ţă m că a z i, 5 f e b r u a r ie 2 0 0 0 , se îm p lin e s c t r e i a n i d e c în d a p le c a t d in t r e n o i, c e a m a i b u n ă so ţie , m a m ă , s o a c ră şi b u n ic ă V I G A N A . S u f l e t g e n e ro s ş i c a ld d e c a r e n e v o m a m i n t i t o a t ă v i a ţ a . D u m n e z e u s -o o d ih n e a s c ă în p a c e . Ş te fa n , N e lu , S o f ic a , S im o n a ş i A n d r e e a . (7 5 1 3 3 7 )

• C o n d o l e a n ţ e ş i c o m p a s iu n e f a m i l i i l o r , C ia t a r â ş D o r in şi M a r c o v ic i A l e x a n d r u , î n a c e s te m o m e n t e g r e l e . F a m i l i a M o ld o v a n lo a n . (7 5 1 3 7 1 )

• S -a u s c u rs 6 s ă p tă m în i d e la c r im i şi d u r e r e d e c în d n e -a p ă r ă s i t iu b i t u l n o s tru s o ţ ş i t a t ă I N D O L E A N D O R I N L I V I U . P a ra s ta s u l v a a v e a Ioc la B is e r ic a d in s t r . D o n a t h , d u m in ic ă , 6 fe b r u a r ie 2 0 0 0 . V e i r ă m în e v e ş n ic în in i m i l e n o a s tr e . F a m il ia . (7 5 1 3 4 7 )

• O la c r im ă şi o f lo a r e pe m o r m î n t u l l u i T R A I A N C I O R T E A Ia îm p l in i r e a a 9 a n i d e la m o a r t e a lu i . S o ţia M a r i a . (7 4 9 6 2 5 )

• M u l ţ u m i m d in s u fle t t u t u r o r c e lo r c a r e a u fo s t a lă tu r i de n o i în p ie r d e re a s u fe r ită p r in d is p a r iţ ia c e lu i c a r e av fo s t c o lo n e l ( r ) Ţ I N I C Ă I O N . D u m n e z e u s ă - I o d ih n e a s c ă . F a m i l i a în d u r e r a t ă . (7 4 9 6 0 8 )

• S -a u s cu rs 6 lu n i t r is te d e c în d b u n u l ş i - i u b i t u l n o s tru so ţ şi t a tă , C E N A N A U R E L , a t r e c u t în lu m e a v e ş n ic ie i, d u c în d c u e l to a te b u c u r i i l e ş i s p e r a n ţ e le n o a s t r e . D u m n e z e u s ă - l o d ih n e a s c ă î n p a c e . C o m e m o r a r e a v a a v e a Ioc s îm b ă tă , 5 fe b r u a r ie , o r a 12, }a B is e r ic a d in C i m i t i r u l M ă n ă ş t u r . S o ţ ia O t i i i a şi c o p ii i A u r e l ia n ş i C r is t ia n . (7 5 1 3 5 5 )

• A z i se îm p lin e s c 2 a n i d e c în d a in c e ta t să m a i b a tă in im a d r a g e i n o a s tre fiic e , s o ţ i i ş i m a m ă , B O M B O N I C A E L E N A S T A N C I U . D u m n e z e u s-o o d ih n e a s c ă în p a c e , s ă -i f ie s o m n u l l i n i ş t i t ş i ţ ă r î n a u ş o a ră . N e v o m g în d i m e re u c u d r a g l a t i n e . M a m a , s o ţu l , f i i c e le ş i g in e r e le . (8 1 5 7 0 6 )

• A u t r e c u t 6 lu n i d e c în d s c u m p a n o a s t r ă m a m ă , s o a c r ă ş i ’ b u n i c ă , S E C H E L E A M A R I A , n u m a i este p r in t r e n o i. N u te v o m u i ta n ic io d a tă . R o d ic a , M a r c e l , D a n a şi R o m i cu f a m i l i i le . (7 5 1 3 6 7 )

• P io s o m a g iu la tre c e re a c e lo r t r e i a n i d e la p le c a re a î n c e le v e ş n ic e a i u b i t e i n o a s t r e - I O A N A -N I C O L E T A M A R A Z A N . D u m n e z e u s ă -i o c ro te a s c ă şi s ă - i o d ih n e a s c ă s u f le t u l . P u ş a şi N e lu , S e rg iu şi A n c a . (8 1 5 7 2 2 )

• Se îm p lin e s c 6 s ă p tă m în i d e la t r e c e r e a în v e ş n ic ie a d r a g u l u i n o s t r u t a t ă ş i b u n ic , P E T R U Ş M I R O N . C o m e m o r a r e a v a a v e a Ioc d u m in ic ă , 6 f e b r u a r i e la b is e r ic a S fâ n tu l T o m a d in c a r t i e r u l M ă r ă ş t i . F i i c a E m i l ia şi n e p o tu l L u c ia n cu f a m i l i i le . (8 1 5 7 2 6 )

• S în t 2 a n i d e c în d se stinse u n lu c e a fă r , se stinse o lu m in ă , se s tin s e -o d a îb ă s te a - A U R E L M U R E Ş A N . “ T e - a i d u s d in l u m e , o ! g e n iu ‘ n a l t ş i m a r e , /A c o lo u n d e te -a ş te a p tă t o ţ i în g e r i i în c o r . “ P e n t r u n o i a i fo s t c e l m a i i u b i t d i n t r e p ă m în te n i . N ic u , S ia , Io a n a şi N ic o le ta . (8 1 5 7 1 8 )

• C u s u fle te le în d o lia te , s în te m a l ă t u r i d e c u s c r i i n o ş t r i M a r i a ş i P e t r i c ă F r i c i u ş i d e C r i s t i n a , în d u r e r o a s a d e s p ă r ţ i r e d e m a m a şi b u n ic a l o r , p e c a re a u iu b i t - o ş i c a r e i - a iu b i t n e s p u s d e m u l t . F a m i l i a lo a n N is to r . ( 8 1 5 6 9 0 )

P N Ţ C D a a c c e p t a t c a P N L s â p a r t i c i p e

p e l is t e s e p a r a t e l a a l e g e r i l e l o c a l e

P N Ţ C D a ac c ep ta t ca P N L să p a rtic ip e p e lis te separate la a le g e r i le lo c a le , ia r a m b e le p a rtid e v o r c a n d id a , în cadru l C D R , p e l i s t e c o m u n e la a le g e rile p a r la m e n ta re , u rm în d ca ce le d o u ă p ro to c o a le p r iv in d p a rtic ip a re a la s c ru tin u rile d in acest a n să f ie sem n ate p în ă la 15 fe b ru a rie , a d e c la ra t, v in e r i, p r e ş e d in t e le P N Ţ C D , - I o n D ia c o n e s c u , 'd u p ă în ţ î ln i r e a d in t r e c o n d u c e r i le a m b e lo r fo rm a ţiu n i.

C e le d o u ă p a r t id e au p re c iza t că v o r sus ţine c a n d id a tu ra lu i E m il C o n s ta n tin e s c u la a le g e rile p re z id e n ţia le .

P r i m - v i c e p r e ş e d i n t e l e P N Ţ C D . l o a n M u r e ş a n a p r e c iz a t c ă p a r t id u l său v a p a r tic ip a la a le g e r ile lo c a le sub

s ig la C D R , ia r în acest sens v a f i re a l iz a t u n p ro to c o l d in c are n u v a fa c e p a rte P N L V ■

P în ă la d a ta d e 15 fe b ru a rie , P N Ţ C D ş i P N L v o r n e g o c ia to a te d e t a l i i l e le g a t e 'd e c e l d e -a l d o ile a p ro to c o l, în b a z a c ă ro ra c e le d o u ă fo rm a ţiu n i v o r p a r t i c i p a l a a le g e r i le p re z id e n ţia le ş i p a rla m e n ta re , a spus M u re ş a n .

S urse d in P N Ţ C D şi P N L au p r e c iz a t c ă p ro to c o lu l p e n tru a l e g e r i l e p a r la m e n t a r e v a in c lu d e s o lu ţia s ta b ilir ii p o n d e rii p e l i s t e le p e n t r u a le g e r i le p a r la m e n t a r e în f u n c ţ ie d e r e z u l ta te le a t r e i s o n d a je de o p in ie , p r o p u n e r e a p a r ţ in în d a m b e lo r p a r t id e , în t im p ce p r in c ip iu l c o -p re ş e d in ţie i C D R

’ este p u te rn ic susţinut de lib e ra li.

A c e le a ş i surse au a ră ta t c ă la d e s e m n a r e a p r i m ă r i l o r d in m a r i l e c e n t r e u r b a n e se v a a n a l i z a s o l u ţ i a a l i a n ţ e l o r e l e c t o r a le î n t r e c e le d o u ă p a r tid e .

A t î t p r e ş e d in t e le I o n D i a c o n e s c u , c î t ş i p r i m - v ie e p re ş e d in te le P N L , V a le r iu S t o i c a , a u a r ă t a t c ă t o a t e m o d a l i t ă ţ i l e t e h n ic e v o r f i n e g o c ia te u lte r io r , la o în t î ln i r e p r o g r a m a t ă î n d a ta d e 1 0 fe b ru a r ie .

V a le r iu S to ic a a p re c iz a t că la v i i t o a r e le n e g o c ie r i v a f i d i s c u t a t ă f o r m a r e a p o l u l u i e c o lo g is t, a d ă u g in d că în c e e a ce p r iv e ş te a s o c ia ţ i i le c iv ic e , p re z e n ţa a c e s to ra în C D R “ es te n e c e s a r ă ” p e n t r u a l e g e r i l e p a r la m e n ta re şi p re z id e n ţ ia le .

D upă c e v o r c e re b in ecu vîn ta re d e la a rh ie p isc o p u l B arto lom eu ,

Tinerii din PNR Cluj vor manifesta pentru „Schimbarea la Faţă“

O rg a n iz a ţ ia d e tin e re t a P N R C lu j se V a în t î ln i lu n i , la o ra p r în z u lu i , cu Î .P .S . B a r to lo m e u A n a n ia , p e n tru a - i cere b in e c u v în ta re a p e n tru o r g a n iz a r e a u n u i m it in g p e n tr u c o n t in u a r e a lu c ră r i lo r la v iito a re a b is e ric ă „ S c h im b a re a la F a ţă " . •

R e a c ţ ia t in e r i lo r c lu je n i d in P N R a a p ă ru t în u rm a s c ris o rii desch ise tr im is e de a rh ie p is c o p u l B a rto lo m e u m in is tru lu i C u ltu r i i , Io n C a ra m itru . în scriso are , c a re a fos t p u b lic a tă în în tr e g im e în c o t id ia n u l n o s tru , ! . P . S . B a r to lo m e u c e re a m in is t r u lu i să d e a a v iz p e n t r u c o n t in u a r e a lu c ră r i lo r la b is e ric ă , lăcaş aş te p ta t cu n e ră b d a re de 5 0 .0 0 0 d e lo c u ito r i a i C lu ju lu i.

. O T P N R C lu j p ro p u n e ca m i t in g u l să se desfăşoare j o i sau v in e r i, p e tra s eu l C a te d ra la O rto d o x ă p în ă la lo c u l în care a u fos t d e m o la te d o u ă c lă d ir i p e n tru a face lo c b is e r ic ii . L id e r i i P N R a firm ă că s în t in v ita ţi la această m a n ife s ta re s tu d e n ţ i i t e o lo g i ş i t in e r i i p r e o ţ i , d e o r ic e c o n fe s iu n e , p e n tru a se ru g a îm p re u n ă „ p e n tru s u fle te le m ă ru n ţ ilo r p o lit ic ie n i c lu je n i, să le dea D u m n e z e u m in te şi să se s c h im b e la fa ţă “ . P N R C lu j susţine că acest dem ers este ta c u l „ d in c o lo d e o ric e c o n o ta ţie p o lit ic ă " . .

A n d reea MARCU

Ion Iliescu suspectează actuala putere

că în campania electorală va recurge

Ia discreditarea adversarilor politici

Preşe’d in te le P D S R Io n I l ie s c u a d e c la ra t, v in e r i , l a 'd e s c h i d e r e a ş e d in ţ e i B i r o u l u i E x e c u t iv C e n tr a l a l p a r t id u lu i , că a c tu a la p u te r e se v a c o n c e n t r a p e a c ţ i u n i l e d e d is c re d ita re a a d v e rs a r i lo r p o l i t ic i , “ n e a v în d cu ce să se p re z in te la m o m e n tu l b i la n ţu lu i” .

. I lie s c u le -a c e ru t c o le g i lo r d e p a r t id să f ie p re g ă tiţi p e n tru c o n tra c a ra re a u n o r “ a c ţ iu n i , d iv e rs iu n i, p ro v o c ă ri” şi să n u se lase a n tre n a ţi în tr -o “ c a m p a n ie s u rd ă , o a rb ă şi n e g a tiv ă ” ,.

B iro u l E x e c u t iv C e n tr a l a l P D S R v a a p ro b a p a tru d e c la r a ţ i i r e f e r i t o a r e la r e s p e c ta r e a C o n s t i tu ţ ie i şi a s ig u r a r e a u n u i c l im a t d e n o r m a l i t a t e în v i a ţ a p o l i t i c ă , la l e g i l e p r o p r ie tă ţ i i , la p ro c e s u l d e p r iv a t iz a re d in R o m â n ia ş i la c r iz a s is te m u lu i e n e rg etic .

B iro u l E x e c u t iv v a m a i d e zb a te s tra te g ia p a r la m e n ta ră a p a r t id u lu i şi s tra te g ia p e n tru a le g e rile lo c a le , p re c u m şi p ro ie c tu l A g e n d e i de lu c ru a C o n s il iu lu i N a ţ io n a l a l P D S R d in 2 5 fe b ru a rie . :

L a ş e d in ţa B E C p a r t ic ip ă p a r la m e n ta r i i p a r tid u lu i şi p r e ş e d in ţ i i - f i l ia le lo r P D S R .

PRINŢUL PAUL CURTEAZA FEMEILE DIN ROMÂNIA

u rm a re d in p a g in a 1

P e a x a p o l i t i c ă P R N se s itu e a z ă în c e n tru , c eea c e - i p e r m ite n e g o c ie r i sau c h ia r a lia n ţe c u o r ic e fe l de p a rtid . O r ic u m , e s te p r e m a tu r să se v o r b e a s c ă d e s p r e p o s ib i le a lia n ţe , in te n ţia re p re z e n ta n ţilo r P a r t i d u l u i , R e c o n c i l ie r i i N a ţ i o n a l e f i i n d a c e e a d e -a m e rg e s in g u ri la a le g e rile locale , în p re z e n t P R N c o la b o re ază c e l m a i b in e cu p a r t id u l lu i C e rv e n i, P L D R . L id e r i i P R N consideră că p osedă u n p ro g ra m econom ic fo a rte la b o r io s , p e c are nu-1 v o r. d a p u b l i c i t ă ţ i i p e n tr u c a să nu-1 a p lic e a c tu a li i fa c to ri de d e c iz ie , c i î l v o r a p lic a e i, a tunci

c în d v o r a ju n g e la g u v e rn a re . U n a d i n 'm o d a l i t ă ţ i l e d e re v ig o ra re e c o n o m ic ă , la c a re s-au g în d it re p re z e n ta n ţii acestu i p a r t i d , e s te a t r a g e r e a d e in v e s tito r i s tră in i, m a i a les d in d ia s p o ra ro m â n ă , c are “ în m a re p a rte e s te p ro s p e ră , d a r n u e în c u ra ja tă să se re în to a rc ă sau să in v e s te a s c ă în R o m â n ia ” , a d e c la ra t A d r ia n M a g h in ic i, ş e fu l de c a b in e t a l P R N . -

L e g a t d e f in a n ţa re a P a rtid u lu i R e c o n c i l i e r i i N a ţ io n a le , ’ M a g h i n i c i a d e c la r a t c ă “ p a r t i d u l t r ă ie ş t e d in b a n i i P re ş e d in te lu i” ş i că n u se v o r p e r c e p e c o t i z a ţ i i în c a z u l m e m b r ilo r d e p a rtid .

C o n c e p ţ ia l id e r i lo r P R N în p o li t ic a e X te m ă a R o m â n ie i es te c ă a c e as ta a r tre b u i să f ie o ţa ră n e u tră . “ R o m â n ia este s o r t ită sâ r ă m în ă u n s ta t n e u tru , o ţa ră t a m p o n , i a r o b s e s ia p e n t r u N A T O e s te e x a g e r a t ă ” , a m e n ţ io n a t M a g h in ic i . P r in ţ u l P a u l a d e c la ra t că “ A m e r ic a n u n e c o n s id e r ă o ţa r ă a t î t d e im p o r ta n tă ş i n u v o m in t r a în N A T O . ” î n p lu s p r in ţu l a m a i a f ir m a t c ă “ E u ro p a O c c id e n ta lă n u d o re ş te c a R o m â n ia să f ie o ţa r ă p u te r n ic ă în a g r ic u ltu r ă , p e n tru că n u v o r c a n o i şă fa c e m p ro d u s e m a i ie f t in e .V o m d e v e n i o ţa r ă d e im p o r t ” , a c o n c h is p r in ţu l . -

Ovidiu Grecea va ti schimbat din funcţia de şef al Departamentului de Control al Guvernului

Şeful Departamentului de Control al Guvernului, Ovidiu Grecea, urmează să fie schimbat din funcţie, săptămînă viitoare, locul lui urmînd a fi luat de ion Murgea, în prezent director în DCG. ionuţ Popescu, purtătorul de cuvînt al Guvernului, a declarat, vineri, că Ovidiu Grecea urmează să fie schimbat din funcţie săptămînă viitoare, după ce acest lucru va fi analizat în Biroul Executiv al Guvernului iar Cabinetul va adopta, în şedinţa de joi, o hotărîre de reorganizare a departamentului, în urma căreia premierul Mugur Isărescu ÎI va numi în funcţie pe ion Murgea, actualmente director în cadrul DCG. ’ .

Aici a r p u te a f i g j reclama dumneavoastră £ o c f e L

1997 - Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Alexandru Athanasiu, a. prezentat, în faţa Comisiei de muncă şi protecţie socială a Camerei

Deputaţilor, iniţiativele legislative pe care ministerul său urmeazăsă le promoveze în Parlament.

........... a bată-duminics, 5-6

Şase tineri se aventurează într-o experienţă tibefanăC asa M u n ic ip a lă de C u ltu ră a fost v ineri,

4 fe b ru a rie , în c e p în d cu o ra 1 4 .3 0 , centrul u n o r m a n ife s tă r i c u ltu r a le , p r i le ju it e de s ă rb ă to r ire a A n u lu i N o u C h in e z e s c /A n u l D r a g o n u lu i . P r o g r a m u l a d e b u ta t cu o c o n fe r in ţă d e p re s ă , c a re a a v u t ca Scop in fo rm a re a z ia r iş t i lo r p re ze n ţi c u p r iv ire la p ro ie c tu l „E u ra s ia 2 0 0 0 ” . E ste v o rb a despre o e x p e d iţie c are se v a 'd e s fă ş u ra în lun ile iu n ie -s e p te m b r ie . C e i şase m e m b r i v o r p a rc u rg e o d is ta n ţă d e a p ro a p e 5 .0 0 0 de k ilo m e tr i, p o rn in d d in n o rd u l C h in e i şi avînd ca punct te rm in u s oraşu l C a lcu tta . M e m b rii e x p e d iţie i v o r s trăba te A s ia , d e la nord spre s u d , ia r p r in tre o b ie c tiv e le lo r se num ără v î r f u l U lu g h M u z ta g h , cu o a ltitu d in e de 7 .7 0 0 de m e tr i, c a re nu a m a i fost escaladat d e 14 ani.. In e d i t u l s i t u a ţ ie i v a f i c o n s t i tu i t de p u te rn ic e le v a r ia ţ ii de r e l ie f ş i tem peratură c u care „c u te z ă to rii” se v o r „c io c n i” , avînd în v e d e re a r ia g e o g r a f ic ă e x t in s ă : T e m p e ra tu ra v a o sc ila în tre 55 şi -2 5 de grade C e ls iu s . M e m b r i i e x p e d iţ ie i v o r fo lo s i ca m ijlo c de transport in c lu s iv c ă m ila . E xp ed iţia re p re z in tă o p re m ie ră na ţio n a lă şi, raportat la a r e a lu l g e o g r a f ic a c o p e r i t , o p r e m ie r ă europeană . S copul p rin c ip a l a l e x p e d iţie i este d e a în tocm i m o n o g ra fii a le zo n e lo r străbătute c a re sâ cuprindă date socia le, econom ice şi p o l i t i c e . C e r c e tă r i le în t r e p r in s e se v o r m a te r ia l iz a în e x p o z i ţ i i d e fo t o g r a f i i şi d ia p o z itiv e , f i lm e şi m o n o g ra fiile respective. D e aceste docum ente v o r b e n e fic ia studenţii

de la U n ivers ita tea “ B abeş-B olyai” . C e i care se v o r hazarda în expediţia tibetană sînt: C ris tia n G rin d e a n (redactor la C D R a d io ), G a b rie l B odea (reporter la M o n ito ru l de C lu j), N ic o le ta C r is t in a P o p o v ic i (s tu d e n tă la Facultatea de Bussiness, U B B C lu j) , S te lian G organ (asistent P R , SC O ldan Press S R L ), D a n ie l B e lb e a (student la IE F S , U B B C lu j) şi Sebastian F lo ria n (student la Facu ltatea de ’ M an ag em en t, U n ivers ita tea “B o g d a n -V o d ă ”).

P ro ie c tu l este o rgan izat de C a m e ra de C o m e r ţ ş i In d u s t r ie R o m â n o -C h in e z ă , A so c iaţia de P rie ten ie R om âno-C hineză , S .C . A sigurarea P opu lară R om ână şi cu sprijinu l

u n o r ins titu ţii şi societăţi com erc ia le . C e i dispuşi să-i sprijin e financ ia r p e „cutezători” o p o t fa c e la n u m ă r u l de c o n t 2 5 1 1 0 0 9 9 6 6 2 7 4 0 0 8 , B .R .D . C lu j. .

D u p ă c o n fe r in ţa de p re s ă a u rm a t v izionarea a două film e docum entare, „A n u l N o u C h in e ze s c ” şi „ Im a g in i d fn C h in a ” , d e m o n s tra ţ i i d e a rte m a r ţ ia le W u -S h u , la n s a r e a 'a d o u ă c ă r ţ i d e s p re C h in a şi viz io n area e x p o z iţie i de fo to g ra fii-„R e p e re ch ineze contem porane” .

S im ona DUMITRU S o ran a VASINCA

i t S I G t M E A P O P U L A R A R O M A N ^

• * ‘ 'Î -îA /V SUCURSALA CLUJ- . :f /ZZJăEŞk SOCIETATE DE ASIGURARE REASIGURARE

-ijIlfc lG U R A IW O — U A D

\ T w - , v ^

{ & ?* ^ n M S N T p£ N Tn u 1

7 T?C rtE .S I RLP1N1SM

. In privinţa afişajului, la Gherla mai sînt multe probleme de pus la punct. De pe străzile oraşului lipsesc panourile de afişaj, în timp ce porţile, ferestrele şi pereţii instituţiilor şi ai caselor particulare sînt plini cu materiale

. publicitare de prost gust. Văzînd această situaţie neplăcută edilii oraşului au fost nevoiţi să ia m ăsuri drastice. La ultima şedinţă a Consiliului local s-a prezentat un referat şi proiect

G h e r le n iiv o r

p lă ti taxe şi

p e n tru re c la m e !

de hotărîre privind stabilirea' cuantumului taxei de reclamă şi publicitate efectuată pe bază de contract.

Conform acestu i proiect, contribuabilii care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate sub diverse forme au obligaţia încheierii de contracte. S-a stabilit şi o taxă de redamă şi publititate, banii încasaţi fiind vărsaţi în bugetul local. Consilierii au fost obligaţi să recurgă la aceste hotărîri avînd în vedere indisciplina xivică în dom eniul reclam elor. Edilii oraşului Gherla doresc ca prin a c e s t e măsuri să curm eze afişajul ilegal şi să facă ordine în serviciile de reclam ă şi publicitate.

SZ. Cs.

In atenţia , publicului călător! !

A v în d în . v e d e re p r e v e d e r i le O .G . r i r .7 /1 9 9 8 p r iv in d sta b ilire a ş i a p ro b a re a ta r i fe lo r fu n cţie de in d ic e le m e d iu de creştere a p re ţu r ilo r la p r in c ip a le le p roduse de la rg c o n s u m a feren t lu n i lo r s e p te m b rie , o c to m b rie , n o ie m b r ie şi c reş terea T V A - u l u i d e la 1 1 % la 1 9 % , în c e p în d c u d a ta d e 7 F E B R U A R IE 2 0 0 0 , R A T U C C lu j-N a p o c a m a jo re a z ă ta r ife le la b ile te le ş i a b o n a m e n te le d e c ă lă to rie d u p ă c u m u rm e a ză :

A . B I L E T E D E C Ă L Ă T O R I E1. P e l in i i le d in in te r io ru l m u n ic ip iu lu i - 2 .5 0 0 le i /c ă lă to r ie2 . P e l in i i le 4 2 (P - ţa M . V ite a z u l - c o m . B a c iu ) - 6 .0 0 0 le i /

c ă lă to rie ; 4 9 (c a rt. M ă n ă ş tu r - com . F lo re ş ti - 6 .0 0 0 le i3 . T a x a re în m ij lo c d e tran sp o rt - 3 5 .0 0 0 le i/c ă lă to r ieB . A B O N A M E N T E D E C Ă L Ă T O R I E L U N A R E1. P e o l in ie - 6 0 .0 0 0 Ie i ( în tre g ) - 3 0 .0 0 0 le i (re d u c e re ):2 . P e d o u ă l in i i - 9 0 .0 0 0 le i ( în tre g ) - 4 5 .0 0 0 le i ( re d u c e re )3 . P e to a te l in i i le n o m in a liz a te - 1 3 5 .0 0 0 le i ( în t r e g ) -.

■ 6 7 .5 0 0 le i (re d u c e re )4 . P e to a te l in i i le n e n o m in a liz a te - 1 6 5 .0 0 0 le i ( în t r e g )5 . Pe l in ia 4 2 P -ţa M . V ite a z u l - B a c iu - 1 2 0 .0 0 0 le i ( în tre g );

4 9 (C a r t . M â n â s t i ir - c o m . F lo re ş ti) - 1 2 0 .0 0 0 le iC . A B O N A M E N T E D E C Ă L Ă T O R I E S Â P T A M I N A L E1. Pe o l in ie - 1 6 .0 0 0 le i/s ă p tă m în ă2 / P e d o u ă l in i i - 2 5 .0 0 0 le i/ş ă p tă m în ă

'3 . P e to a te l in i i le n o m in a l iz a t e - 3 5 .0 0 0 le i/s ă p tă m în ăD . A B O N A M E N T E D E C Ă L Ă T O R I E Z I L N I C E ,1. P e to a te l in i i le - 1 0 .Q 0 0 le i ' .B ile te le d e c ă lă to rie c u m p ă ra te cu a n tic ip a ţie s în t v a la b ile

p în ă în d a ta d e 1 6 .0 2 .2 0 0 0 in c lu s iv , d u p ă c a re îş i p ie rd v a la b ilita te a . • ' ■ :

A b o n a m e n te le c u m p ă ra te p în ă în d a ta d e 0 6 .0 2 .2 0 0 0 in c lu s iv s în t v a la b ile p în ă la e x p ira re a te rm e n u lu i.

Trei cercetători de la Institutul de Cercetări B iologice, au prezentat, în conferinţa de presă a PNR de ieri, situaţia în care se află' instituţia clujeană.

Astfel, cu toate performanţele ştiinţifice ale Institutului, se pare că acesta e s te în prag de desfiinţare din cauza

, subfinanţării, afirmă Radu

C e r c e t ă t o r i i d c l a

I n s t i t u t u l d u C e r c e t ă r i

B i o l o g i c e s e p l î n g d e

s u l n a n l a r e

Crişan, Constantin. Deliu şi Victor B ercea. Cei trei cercetători consideră că preocupările Institutului, de cercetare fundamentală în biologie, „nu se încadrează în obiectivele majore ale Agenţiei N aţionale pentru .Ştiinţă, Tehnică şi Inovaţie şi Ca atare sîn't . subfinanţate”. .în comunicatul prezentat de cercetătorii clujeni s e arată că, pentru anul în curs, sumele atribuite prin competiţie pentru proiectele de cercetare acoperă numai 40 la sută din fondurile necesare Institutului, care se ridică la 3,2 miliarde lei.

A .M .

î n c a d r u l în v ă ţ ă m în t u lu i c lu je a n a u a p ă ru t o s e rie de m o d i f i c ă r i c a re s p r i j in ă d e z v o lta re a t in e r ilo r cu . n e v o i sp ec ia le . A c e s te a se re fe ră la in tro d u c e re a u n o r m o d a lită ţi de e v a lu a re d ife r ite p e n tm aceşti

f u n c ţ io n e a z ă în r e g i m d e in te rn a t. în c a d ru l acestor şco li n u a fo s t d e c la n ş a tă g r e v a g e n e ra lă , to c m a i fiin d c ă e le v ii n u a v e a u p o s ib ilita te de a p le c a d in lo c a lita te , u n ii d in tre e i f i in d d in a lte ju d e ţe . D i n a c e la ş i

:în războ iu l F u n ar - Sălcudean:

P r i m a r u l î s i i r o s e ş t e m u n i ţ i aurmare din pagina 1

P H A R E , la c a re f i i c a a d o p t iv ă ş i s o ţu l a c e s te ia s în t a c ţ io n a r i.

P re fe c tu l V a s i le S ă lc u d e a n n e -a d e c la ra t ' c ă î n to a tă a c t iv i t a t e a s a î n C o n s i l iu l

J u d e ţe a n C lu j n u a ră s p u n s d e n ic i u n fo n d P H A R E , în c o n s e c in ţă n u ă p u tu t re p a r t iz a a ş a c e v a . C o n d u c e re a C J C lu j s u b lin ia z ă c ă a lo c a r e a a c e s to r fo n d u r i n u in t r ă în c o m p e te n ţa c o n s i l iu lu i , c re d ite le f i in d date p e b a z a u n e i l i c i t a ţ i i d e p r o i e c t e la .B u c u r e ş t i .

F i i c a p r e f e c t u l u i , D i a n a T ă t a r , <ne-a d e c la r a t c ă d in f i r m e le e n u m e ra te d e p r im a r e s te a c ţ io n a r d o a r la . S C D is c o v e r y P ro d [ m p e x S R L , f in n ă c a re a o b ţ in u t în tr -a d e v ă r a n c r e d i t P H A R E î n 1 9 9 4 , p e n t r u / ic h iz i t io n a r e a .d e u t i la je .

• „ P r o ie c tu l p e n tm o b ţin e re a c re d itu lu i l - a m în to c m it în co la b o ra re cu o f ir m ă d in T îr g u -M u r e ş , B u s in ess Fbundation,, p e care d o m n u l p r im a r o p o a te v e rif ic a . în u rm a se lec ţie i e fe c tu a te de rep rezen tan ţii P H A R E , n i s -a a c o rd a t u n c re d it p e rfe c t le g a l de 4 0 .0 0 0 d e D M , - c u c o n d iţia c a f ir m a să p a r tic ip e c u ju m ă ta te d in su m ă ", a p re c iz a t D ia n a T ă ta r . R e fe r ito r la c e le la lte f irm e , f i i c a p r e fe c tu lu i a p re ze n ta t u rm ă to a re a s itu a ţie : S C 2 T P ro d S R L - d e la în f iin ţa re f i r m a n u a a v u t ac tiv ita te ; S C A le g ro Im p o rt E x p o r t S R L - în f i in ţa tă de so ţ în a in te a c ă s ă to rie i, n u a a v u t n ic i o a c tiv ita te ; S C P la s te c h n ik S R L - f irm ă de m ase p las tice , la c a re d l T ă ta r este asociat d e a n u l trecu t; S C P ro d a v iro m S R L -. este o f irm ă în fiin ţa tă p e d a ta d e 15 ia n u a r ie a .c . , c a re n u fu n c ţ io n e a z ă 'în c ă . R e fe rito r la f i r m a C a r lo

C o n f S R L , p e c a re P r im ă r ia i -o a tr ib u ie în c o m u n ic a t, D ia n a T ă ta r a p re c iz a t că este o e ro a re re g re ta b ilă â p r im a ru lu i,- d a to ra tă u n e i c o in c id e n ţe d e n u m e . „ S p e r să se te rm in e odată c u to a te aceste ş icane, care d e v in :d e -a d re p tu l r id ic o le . în a in te de a fa c e d e c la ra ţii fu lm in a n te , p r im a ru l pu tea

. să v e r if ic e ş i la F in a n ţe , u n d e -i s -a r f i c o m u n ic a t dacă f irm e le au sau n u ac tiv ita te . T o a te d e c la r a ţ i i le p e c a re le fa c e s în t e x a g e r a te . E s t e c a z u l p r o c e s e lo r d e co n tra v e n ţie c a re se r id ic ă p în ă acum la 1 7 , în s u m în d a m e n z i de 2 5 2 d e m ilio a n e de- le i şi nu d e 3 0 0 d e m ilio a n e le i c ît se a f irm ă . D in aceste a m e n z i a m a c h ita t doar 8 m ilio a n e de le i , ia r re s tu l p ro c e se lo r de co n tra v e n ţie le v o m a taca în in s tan ţă" , a m a i p re c iz a t D ia n a T ă ta r .

c o p ii în fu n c ţie de c a p a c ită ţile fie c ă ru ia . D e asem enea, m o d u l de e v a lu a re ?n u se m a i fa c e p r in te s te s e v e re , c i p r in lu c r ă r i p ra c tice , desene, ch ia r şi jo c u r i, c a re să e l im in e o p a r te d in p ro b le m e le cu care se c o n fru n tă aceşti c o p ii c u de fic ie n ţe , f iz ic e şi p s ih ic e .

în ju d e ţu l C lu j fu n c ţio n e a ză 13 ş c o li d e acest gen, şase d in e le în o raşu l nostru . C u e x c e p ţia â d o u ă d in t r e e le , c e le la l t e

m o t i v - im p o s ib i l i t a t e a d e d e p la s a re , a tît d in c auza lip s e i d e b a n i, d a r şi a c o n d iţ i i lo r a t m o s f e r ic e - - m in iv a c a n ţ a e le v ilo r , care u rm e a ză p e rio a d e i d e e v a lu a re , a fo s t e lim in a tă .

T n s p e c ţ o r u l - ş e f a l In s p e c to ­r a t u l u i Ş o la r G e n e r a l C l u j , d - n a M a r ia n a D r a g o m i r ; a p re c iz a t că săp tăm înă resp ectivă v a f i adăugată v a c a n ţe i de P aş ti d in lu n a a p rilie .

R.P.

C o m u n i c a tîn vederea stabilirii necesarului de forţă de muncă pe anul

2000. şi a identificării nevoilor de calificare şi recalificare ale salariaţilor/sindicaliştilor, precum şi pentru determinarea nevoilor de clarificare a legislaţiei muncii în domeniul ocupării forţei de muncă, A genţia Judeţeană pentru Ocupare ş i Formare Profesională Cluj organizează o întîlnire cu liderii de sindicat/

11.02.2000 între orele 12.00-16.00 la sediul ConfederaţiilorS in d ic a le d in ju d e ţu l (c o n fo rm u rm ă to a re i p ro g ra m ă ri: . * .

- MARŢI - 08.02.2000: - a g e n ţii e c o n o m ic i, reg iile a u to n o m e şi institu ţiile p u b lic e a le c ă ro r 'in iţ ia le c u p rin d litere le A,B,C,D,

- MIERCURI - 09.02.2000: - a g e n ţii e c o n o m ic i/re g iile a u to n o m e şi instituţiile pub lice a le c ă ro r in iţiale c u p r in d literele E,F,G,H,I,J,K,L.

- JOI - 10.02.2000: - a g e n ţii e c o n o m ic i,' reg iile a u to n o m e şi institu ţiile p u b lic e a le c ă ro r in iţia le c u p rin d litere le M,N/O,PI

- VINERI - 11.02.2000: - a g e n ţii e c o n o m ic i, reg iile a u to n o m e şi i n s t i t u ţ i i le p u b lic e a le c ă r o r in i ţ ia le c u p r in d l i t e r e le Q,R,S,T,U,V,W,X,Y,Z. ' :

In ş c o lile de u c e n ic i c lu jen e ,

V î r s t a d e a d m i t e r e a

c r e s c u t d e l a 1 7 l a 2 5 d e a n iÎn c e p în d cu an u l şco lar 2 0 0 0

v a a v e a lo c o res tru c tu ra re a î n v ă ţ ă m î n t u l u i ■ t e h n ic p r o f e s io n a l . A c e s ta se v a îm p ă r ţ i în t r e i n iv e le : l ic e a l, p r o fe s io n a l ş i p o s t l ic e a l . în C lu j-N a p o c a fu n c ţio n e ază p a tru in s titu ţ ii d e acest fe l: G ru p u l Ş c o la r „ T ra ia n Y u ia ” , G ru p u l Ş c o la r d e In d u s tr ie U ş o a ră , G ru p u l Ş c o la r de In d u s tr ii de M a ş in i , ş i G r u p u l Ş c o la r de T e le c o m u n ic a ţii. C o n fo rm c e lo r s p u s e d e d -n a I . P le ş a , r e p re z e n ta n ta In s p e c to ra tu lu i Ş c o la r J u d e ţe a n C l u j , p r in p r o g r a m u l P H A R E , a fo s t res trîns n u m ă ru l m e s e riilo r , d in în v ă ţă m în t, d e la 120 la 15 clase in te rn a ţio n a le . în -lic e e , n u m ă ru l m e s e r i i lo r s -a re d u s la t r e i d o m e n ii p e n tm clasele I X - X , . u rm în d ca în u lt im ii d o i a n i să se fa c ă /s p e c ia liza re a . ■-

Ţ o t d in , acest an , e le v ii d in ’

ş c o l i l e te h n ic e v o r a v e a p o s ib i l i ta te a să s u s ţin ă d o u ă p ro b e d e p ro f i l la e x a m e n u l de b a c a la u re a t, u rm în d ca a tes ta tu l să f i e ■ o b ţ in u t : în u r m a u n e i p ro b e p ractice . O a ltă n o u ta te o c o n s titu ie fa p tu l că s -a p re lu n g it v îrs ta c e lo r care v o r să u rm e ze o ş c o a lă de u c e n ic i, d e la 17 la 2 5 d e a n i. „ V r e m să a c o rd ă m o şansă şi c e lo r care au te r m in a t ş c o a la m a i d e m u l t : ş i , d in d i f e r i t e m o t iv e , n u a u a v u t p o s ib i l i t a t e a sâ o fa c ă . D e asem en ea , avem p o s ib ilita te a de a r e a liz a clase de s p e c ia lita te , p lă t i t e d e a g e n ţ i i e c o n o m ic i,

' c a r e n u s în t in c lu s e în p r o g r a m u l d e în v ă ţă m în t” , a p re c iz a t d -n a P leşa. în ju d e ţu l C lu j , 2 3 la sută d in tre e le v i s în t

; în lic e e te h n o lo g ice , 2 7 la sută în ş c o li p ro fe s io n a le ş i 8 la sută în ş c o li de u c en ic i.

Raluca POP

Buletin informativ al R.A.T.1. Programul de furnizare a apei calde:

■ - în perioada 5-6 februarie - între orele 6,00 - 23,00 •- în 7 februarie - între orele 5,00 - 23,00

,. - a încălzirii - între orele 0,00'- 24,00.. Programul de furnizare a apei calde poate suferi modificări în funcţie de presiunea gazului metan.

2. Temperaturi prognozate: ■. max: -1 .• -'+2:, •

' min.:-8 -5 '.3. Zone în care, luni, 7 februarie, nu se ya furniza încălzire

sau apă caldă:- pe str. Cehoslovaciei nr. 2 va fi întreruptă furnizarea apei

calde menajere şi a încălzirii între orele 8,00 - 17,00, pentru executarea lucrărilor de montare a aparatelor de. măsură şi control.

Pentru obţinerea de informaţii legate de eventualele întreruperi accidentale în furnizarea agentului termic vă rugăm să vă adresaţi dispeceratului R.A. Termoficare Cluj-Napoca la telefoanele 198.748 sau 192.059.

K c A c f M

B A L O A N E D E S Ă P U NNu există zi lăsată de Dumnezeu în care cititorului sâ nu-i fie

reţinută atenţia de ştiri-bombâ. Situaţia este valabilă şi pentru ascultătorul radio sau privitorul jurnalelor transmise pe micul ecran. Ştiri nude-sînt înfofolite în straie verbale strălucitoare, cu sulimanuri verbale stridente. Nu o dată aceste ştiri se dovedesc

; simple: baloane de săpun ce se sparg doar după cîteva secunde de plutire. O astfel de ştire, lansată marţea trecută (din “zona” Ion Becali), se referea la iminenta venire’în Bănie pe postul de - antrenor principal a cunoscutului fotbalist internaţional bulgar Hristo Stoicikov. Am auzit ştirea ia telejurnalul de seară al postului "Antena 1", difuzată apoi şi de TVR 1, am citit-o miercuri sub un titlu de 3 centimetri în "Gazeta Sporturilor”, am ascultat-o cu "amendamente" la Radio Actualităţi. Joi ştirea* s-a “spart" ca orice: banal, balon de săpun pentru simplul motiv că Hristo Stoicikov. nu primeşte “carte verde” din partea Federaţiei bulgaro de fotbal fără 150.000 de dolari. Şi astfel, Emil Săndoi. care automat a fost "retrogradat* în secund al lui Hristo Stoicikov, rămîne principal, putînd să-şi vadâ în linişte de pregătirile pentru» retur.,' • . . :

Romeo V. CÎRTAN

RUGBY S e m n e b u n e a n u l a re !

Profesorul Ştefan lonescu ■ principal la lineret• Seriozitatea, pasiunea şi nu în ultimul rînd rezultatele l-au, propulsat pe profesorul Ştefan lonescu în funcţia de antrenor principal al naţionalei de tineret a României. O numire de foarte mult timp aşteptată, venită pe drept din partea Comisiei tehnice, la baza ei stînd rezultatele obţinute de “U” Cluj în ultimii zece ani sub conducerea lui Ştefan lonescu (de trei ori medalii de bronz şi locul 3 în DN. două finale consecutive de Cupa României, jucători în loturile naţionale, stagii şi pregătiri,...), stînd omul şi tehnicianul în ­şine. Cu Bebe Bercu în calitate de secund, naţionala de tineret, practic lotul B al României, are prima acţiune în 5 martie, cînd la Bucureşti adversară îi va fi Serbia. După care se va contura programul şi direcţiile anului în curs. Pentru acest prim test au fost convocaţi clujenii Tudori, Tincu, Cr.' Podea şi Oprea, cantonamentul lotului de tineret desfăşurîndu-se în perioada 28 februarie - 5 martie.

“U” Cluj îşi continuă pregătirile, gîndul îndreptîndu-se spre apropiatele amicale, Constanţa (13-16 februarie), Timişoara şi Arad (23-25 februarie). Şi, în funcţie de vreme, Memorialul “Florică

. Murariu*. . * ' “V 'Demostene ŞOFRON

- V î . . ' i a Ş i I

1 *PţV'ii î i 1 R SĂ 1 l-Jâl

S ta r t în r e tu ru l D iv iziei “A ”

S o m e ş D e j c u g î n d u l l a g r u p a v a l o r i c ă 1 - 6Este normal să fie aşa cînd antrenorul dejean este profesorul

Neculae Pop - îi cunoaştem rezultatele ca antrenor -, cînd lotul cuprinde jucători experimentaţi, cînd rezultatele din tur le dau dreptul să aspire la prima grupă valorică. Returul care debutează astăzi, 5 februarie, înseamnă pentru Someş Dej cinci întîlniri pe teren propriu (Midia Năvodari/12 februarie), Dinamo/26 februarie, Elcond Zalău/4 martie, “U” Timişoara/18 martie, RIFIL. Săvineşti/29 martie) şi şase deplasări (“U” Bacău/5 februarie, Petrom Ploieşti/ 19 februarie), “U” BRD Baia Mare/1 martie, “U” Craiova/11 martie, Danubius Tulcea/15 martie, Steaua/25 martie), toate egale ca importanţă şi mod de tratare în teren.

Clasamentul returului se reia de la următoarea configuraţie: Petrom 21 puncte, Steaua 19, RIFIL 18, Dinamo 18, Elcond 18, Midia 17(11 6520:18), “U” Craiova 17 (11 6 5 21:19), Som eş Dej (11 6 5 20:19), “U” BRD 16, “U* Bacău 13, Danubius Tulcea 13 şi pe ultimul loc “U” Timişoara cu 11 puncte, fără nici o victorie! Lucru rar întîlnit în prima divizie naţională.

Demostene ŞOFRON

A f r o d it e i ROIVIANIA - GEORGIA 5 -3Ieri, reprezentativa de fotbal a României,

alcătuită din jucători din ţară (fără valorile care activează în diferite campionate europene) a susţinut cel de al doilea joc inter-ţări în cadrul turneului de pregătire pe care-î efectuează în Cipru. “1T’-ele trimis în teren de Emerich Jenei a întîlnit echipa Georgiei, viitoare parteneră de

întrecere în cadrul Grupei 8 a preliminariilor pentru C.M. de fotbal 2002. Partida s-a disputat la Lamaca şi s-a încheiat cu scorul de 5-3 pentru România. La sfîrşitul timpului regulamentar scorul a fost egal 1-1; s-a trecut la prelungiri, apoi la executarea loviturilor de la 1.1 m. Tricolorii aU transformat 4, georgienii doar două. (v.e.r.)

C O M U N IC A Tî n b a z a a r t . 1 2 p c t . 2

coro b o ra t cu a rt. 12 p c t. 1, se c o n v o a c ă A D U N A R E A G E N E R A L Ă E X T R A O R D I N A R Ă a A S O C I A Ţ IE I J U D E Ţ E N E D E F O T B A L C L U J c u urm ăto area

O R D I N E D E Z I :1 . A n a l iz a m o ţ iu n i i d e

n e în cred ere in tro d u s ă d e 3 5 d e C lu b u r i ş i A s o c i a ţ i i s p o r tiv e d in ju d e ţu l C lu j , p r iv in d a c t iv i t a t e a p re şe d in te lu i A .J .F ., C o m e i P o p o v ic i.

T o a te c l u b u r i le ş i a s o c ia ţ i i le s p o r t iv e v o r tr im ite p în ă la 15 fe b ru a rie 2 0 0 0 n u m e le d e le g a tu lu i c u d r e p t d e v o t c a r e v a r e p r e z e n ta a s o c ia ţ ia s a u c lu b u l la A d u n a re a G e n e ra lă .

Biroul Executiv A .J.F.Cluj

PROGRAMCOMPETIŢIONAL• B A S C H E T . S î m b ă t ă , -

5 fe b r u a r ie , S a la S p o r tu r i lo r “ H o r ia D e m ia n ” g ă z d u ie ş te în c e p în d cu o r a 11 p a r t id a “ U ” A C S A - I C I M A R A D , D iv iz ia “ A ” fe m in in ă .

• H A N D B A L . T im p d e două z i le , 6 , 7 fe b r u a r ie , în S a la S p o rtu rilo r “ H o r ia D e m ia n ” are lo c tu r n e u l I I d e s a lă a l ju n io a re lo r 1, d u p ă p ro g ra m u l: d u m in ic ă , 6 f e b r u a r ie : L P S T im iş o a ra - .C S S T g . M u re s /o ra 1 5 , C S S V i i t o r u l C lu j - C S S Z a lâ u /1 6 .3 0 , C S S 2 B a ia M a r e - L E F S B i s t r i ţ a / l 8 ; l u n i , 7 fe b r u a r ie : L E F S B is t r i ţa - L P S T im iş o a ra /o ra 8 .3 0 , C S S Z a lă u - C S S 2 B a ia M a r e /1 0 , C S S T g . M u re ş - C S S V ii to r u l C l u j / l 1 .3 0 . '

• V O L E I . C a l i f i c ă r i l e ju d e ţe n e p ro g ra m e a z ă s îm b ă tă , . 5 fe b r u a r ie , de. la o r a 1 6 , în s a la d e s p o r t a L i c e u l u i E n e r g e t ic . î n t î l n i r e a A S C h im s z e d C lu j - C S S V iito r u l C lu j. -

p o l o :R EZU LTA TE S T R IN S E S I M E C IU R I

A N IM A T E IN C U P E L E E U R O P E N ET o a t e c e le t r e i c u p e

c o n t in e n t a le , r e z e r v a t e p o lo iş t i lo r , a u a ju n s în fa z a s fe rtu r ilo r d e f in a lă , fa ză în care, c o n fo rm a ş te p tă rilo r, d is p u te le a u fo s t în c in s e ş i în g e n e ra l de m a re a n g a ja m e n t, cu re z u lta te strînse ce p o t u şor f i în to a rs e în m e c iu r i le re tu r. D u p ă c u m -s e ştie , s in g u ra e c h ip ă ro m ân ească ră m a s ă în c o m p e tiţ ie , S te a u a B u c u r e ş t i , a fo s t în v in s ă la l im ită , c u 3 -4 , în b a z in u l d in P ite ş ti, d a r e le v i i lu i V io r e l R u s p le a c ă la B e lg ra d dec iş i să-ş i v în d ă s c u m p p ie le a , s p e r în d în t r -o c a lif ic a re în s e m ifin a le le C u p e i L .E .N .

D a r ia tă re z u lta te le m e c iu rilo r tu r: C H A M P I O N S L E A G U E : G r u p a r o ş ie : W a s s e rf re u n d e S p a n d a u B e r l i n - L u k o i l S p a r t a k V o l v o g r a d 7 - 6 , N a f t a g a s B e c e j - M l a d o s t Z a g re b 9 -6 ; G r u p a a lb a s t r ă :

O l im p ia k o s P ir e u - S p l i ts k a B a n k a 6 - 7 , O ly m p ic N is a - B V S C B u d a p e s ta 4 -5 ; C U P A C U P E L O R : S teau a B u c u reş ti- P a r t iz a n 0 6 4 B e lg r a d 3 - 4 , H o n v e d B u d a p e s ta - P ro C ro D u b r o v n ik 8 4 , N C B a rc e lo n a- D i n a m o M o s c o v a 5 - 7 , V o u lia g m e n i - R N F lo re n ţa 9 -7 (c e l m a i b u n ju c ă to r a l g re c ilo r

a fo s t in te rn a ţ io n a lu l c lu je a n S an d a P etru , a u to r a 5 g o lu r i! ) ; C U P A L . E . N . : U V M KE g e rv a s a s B u d a p e s ta 1 1 - 6 , C a n o t ie r i N a p o l i - A t l e t i c B a rc e lo n e ta 7 -9 , C o n a d P escara - P r im o r i je R i je k a 7 - 5 , J u g D u b r o v n ik - P r im o ra c K o to r 1 1 -6 .

(M.I.R.)

iF O TB A LlIN TE R N A TIO N A L tCUPA AFRICII PE NAŢIUNI

în c a d ru l G ru p e i a 2 -a , la K u rn a s i, G a b o n şi R D C o n g o au în c h e ia t c o n fru n ta re a ne d e c is 0 -0 , în tr -u n m e c i fa ră m iz ă . A fr ic a de S ud şi A lg e r ia , d e ja c a lif ic a te , a u te rm in a t 1 -1 u n m e c i destul de m odest. Ia tă c u m se p re z in tă p ro g ra m u l “ s fe r tu r ilo r” : C a m e ru n - A lg e r ia ( la A c e ra ) , A f r ic a de S ud - G h a n a ( la K u m a s ij , am b e le d u m in ic ă (6 fe b ru a r ie ) ş i E g ip t - T u n is ia ( la K a n o ) , N ig e r ia - S enegal ( la L a g o s , lu n i, 7 fe b ru a rie ). D e sp e c ific at că “ s e m ifin a le le ” v o r a vea lo c în d a ta d e 1 0 fe b ru a rie . C o m p e tiţ ia se v a în c h e ia odată c u d is p u ta re a f in a le i p ro g ra m ată p e 13 fe b ru a rie .

CUPA SPANIEI - “OPTIMI” DE FINALĂE c h ip e le scrise c u m a ju s c u le au o b ţin u t c a lif ic a r e a în fa za

“ s fe rtu r ilo r” de f in a lă . R e z u lta te le în re g is tra te în m a n ş a secundă a “ o p tim ilo r” :

• V i l l a r e a l - C O M P O S T E L A 3 -0 (C a g n a 6 4 , M o is e s '7 3 pen. şi 9 0 )

• E S P A N Y O L B A R C E L O N A - C e l ta V ig o 1 -0 (S e rra n o 9 0 )• F C B A R C E L O N A - O re n s e 0 -0• A T L E T I C O M A D R I D - R e a l U n io n I r u n 2 -0 (N je g u s 9 ,

M a rc o s M a r q u e z 7 1 )• D e p o r t iv o L a C o r u n a - O S A S U N A P A M P L O N A 0-1

(A le x 4 3 )• M E R I D Ă - R e a l O v ie d o 0 -0• L Ie id a - R A Y O V A L L E C A N O 1 -3 (S im e o n 7 0 p e n . - V a n

der B e rg h 8 3 , M ic h e l 8 9 ş i C e m b ran o s 9 0 ).A s e ară s-a d isp u ta t la M a d r id , pe S ta d io n u l “ S an tia g o B e m a b e u ” ,

u lt im u l jo c a l “ o p t im ilo r ” în tre R e a l M a d r id ş i R e a l Z a ra g o z a . în tu r, pe “ L a R o m a r id a ” d in Z a ra g o za a fos t 0 -0 . A ş a d a r , d in tre ro m â n i d o a r G îlc ă a m a i răm as în c o m p e tiţ ie p e n tru cucerirea C u p e i re g e lu i..

C ristian FOCSANU

5 f e b r u a r ie• C u o ju m ă ta te d e seco l

în u rm ă , în 1 9 5 0 , în această z i a u a v u t lo c u l t im e le f in a le d in c a d ru l c e le i d e -a X V I I - a e d i ţ i i a C a m p i o n a t e l o r M o n d ia le la te n is d e m asă d e la B u d a p e s ta . D u p ă c u m v -a m re la ta t d e ja , în p r im e le z i l e a le c a m p i o n a t e l o r s e le c ţ io n a ta * f e m i n i n ă a R o m â n i e i c o m p u s ă d in A n g e l i c a A d e l s t e i n - R o z e a n u , S z â s z -K o l o z s v ă r y S ă r i , L u c i a S tă n e s c u şi E l l a Z e j l e r , a d e v e n i t c a m p io a n ăm o n d ia lă , în v in g în d în f in a lă e c h ip a U n g a r ie i , c u sco rn i de 3 -2 . în u l t im a z i a f in a le lo r , A n g e l i c a A d e l s t e i n - R o z e a n u a m a i a d ă u g a t o m e d a lie d e a u r : a c îş t ig a t cu 3 -0 în fa ţa t r ip le i c a m p io a n e m o n d i a l e , u n g u r o a ic a F a r k a s G i z i .

6 f e b r u a r i e• A c u m u n s e c o l, în 1 9 0 0 ,

în s ta ţiu n e a m o n ta n ă D a v o s ( E l v e ţ i a ) , a u a v u t lo c în tre c e r ile d in c a d ru l c e le i d e a V - a e d i ţ i i a C a m p io n a te lo r M o n d ia le d e p a t in a j a rt is t ic . P r o g r a m u l d e a t u n c i n - a in c lu s d e c ît p r o b a re z e rv a tă b ă r b a ţ i l o r . T i t l u l a f o s t c u c e rit d e a u s tr ia c u l G u s ta v H iig e l , c e l m a i b u n p a t in a to r a l u l t i m u l u i d e c e n iu a l s e c o lu lu i a l X l X - l e a . ,

LA SZL6 Fr.

CUPA DAVISA cest w e e k e n d p ro g ra m e a ză

în cadru l p r im u lu i tu r a l C u p e i D av is opt în t îln ir i co n tîn d pen tru grupa m o n d ia lă . C a p u l de afiş î l c o n s t itu ie î n t î l n i r e a d e la F lo r ia n o p o l d in tre B r a z i l ia şi F r a n ţa . S u d - a m e r ic a n i i p o t b e n e f ic ia d e s e r v ic i i l e lu i G u s tav o K u e rte n ş i F e m a n d o M e lig e n i , în t im p ce Y a n ic k

I

1 ’ :

•t;

V i l .

t ?iiG u s ta v o K u erten

N o a h şi G u y F o rg e t - a n tre n o rii “ c o c o ş u lu i” - î i a u în lo t pe C edric P io lin e , F a b r ic e S an toro , N ic o la s E s c u d e ş i S e b a s tie n G ro s je a n , e c h ip a s ta n d a r d a‘ Fran ţe i, m u lt ip lă c îş tig ă to a re a

sa latiere i. “ U n d e v a ... departe” , în A f r ic a , Z im b a b w e , cu c e le b ri f r a ţ i B la c k (B y r o n , re s p e c tiv W a y n e ) v o r în fru n ta o m are forţă a s p ortu lu i a lb , S U A . A n tre n o ru l John M c E n ro c nu se poate baza p e p re z e n ţe le lu i S a m p ra s şi M a r t in (d o u ă p iese g re le care a c u ză a c c id e n tă ri s u rv e n ite la re c e n t în c h e ia tu l tu rn e u de la M e lb o u r n e ) . F o s tu l m a re ten ism an , însă , n u va f i v itreg it de p re ze n ţa a c tu a lu lu i nu m b e r one, A n d re A g a s s i, care va f i secondat de tîn ă ru l, d a r ta lentatu l C h r is W o o d r u f f , a u to ru l u n e i p e r fo r m a n ţe d e in v i d i a t la A u s tra lia n O p e n - c a lific a re a în “ s fe r tu r i” d u p ă e lim in a re a lu i T im H e n m a n . L a d u b lu v o r ju c a O ’ B r ie n ş i D a v id L e a c h . L a M o s c o v a , în p lin ă ia m a , se vor du e la pe teren a c o p e rit R u s ia şi B e lg ia . D in a m b e le e c h ip e nu l ip s e s c v e d e te le : E v g h e n i K a fe ln ik o v ( f in a l is t la u lt im a e d iţie a g rand - ş la m -u lu i de la M e lb o u r n e ) , M a r k S a f in ş i C h e rk a s o v , în t im p ce b e lg ie n ii î i v o r p u te a u t i l iz a p e X a v ie r M a lis s e şi p e consacratu l P h illip D e W u lf f . D e ţin ă to r ii sa latiere i, a u s tra lie n ii, v o r ju c a la B e m a în co m p a n ia E lv e ţ ie i, c u o echipă im p r o v iz a tă d in c a re v a lip s i v e d e ta P a t r ic k R a f t e r ( în continu are ac c id en ta t).

V o r lu p ta p e n tru c a lif ic a re M a r k P h il lip p o u s s is , L le y to n

y >& „ s ? • iM-

* * „ffTT.ifriiV *

i-4s

. , ....e d c L C k P i o i / n e

H e w i t t ş i c e l e b r u l d u b lu W o o d f o r d e / W o b d b r i d g e . E u ro p e n ii î i a u în lo t pe M a r c R o s s e ţ , R o g e r F e d e r e r , I v o H u e b e rg e r ş i c â p ita n u l- ju c ă to r J a k o b H la s e k . L a B r a t is la v a , S lo v a c ia - c a re a e lim in a t d in g ru p a m o n d ia lă S u e d ia - , c u K a r o l K u c e r a ş i D o m i n i k H rb a ty , v a p r im i re p lic a A u s tr ie i. T im H e n m a n şi G re g R u s e d s k i se v o r d e p la s a la P ra g a p e n tru u n d u e l d i f i c i l în c o m p a n ia C e h ie i c u S la v a D o e s e d e l, D a n ie l V a c e k ş i P e t r K o r d a (c ă p ita n ju c ă to r ) . . G e r m a n ia , c u B o r is B e c k e r c â p i ta n -n e jU c ă to r , v a p r im i re p lic a O la n d e i, d in . lo tu l că re ia n u v o r lip s i Ia n S ie m e r in k ş i P a u l H a a r h u i s , - u l t i m u l ‘ ab s o lv e n t a l c e le b re i U n iv e rs ită ţ i H a rv a rd .

C ristian FOCSANU

OLIMPIA Gherla învinge la Turda şi este în aşteptarea lui “U"B ă ie ţ i i lu i P o p M ih a i fa c ra v a g ii . O r iu n d e şi

c u o r ic in e jo a c ă , e i c îş tig ă . In d ife re n t d e adversar, fo tb a liş t ii d iv iz io n a re i “ C ” , O L I M P I A , abordează f ie c a re m e c i cu cea m a i m a re s e rio z ita te . L id e ru l s e r ie i a V l - a se p re g ă te ş te c u m a r e a m b iţ ie p e n tm ... p ro m o v a re , ia r re z u lta te le c o n firm ă acest lu c ru . L a m ijlo c u l acestei s ă p tă m în i g h e r le n ii au în v in s , la T u rd a , p e S tic la A r ie ş u l c u s c o m l de 4 - 2 ( 4 - 0 ) , a u to rii g o lu r ilo r fo r m a ţ ie i d e pe S om eş f i in d N e g re a n ( 2 ) , B a r ş i M o ln a r . S îm b ă tă , 5 fe b r u a r ie , la o ra 1 1 ,0 0 , p e s ta d io n u l p ro p r iu ,

O L I M P I A e v o lu e a ză c o n tra lu i “ U ” . S tu d e n ţii n u v o r a v e a d e lo c o m is iu n e u ş o a ră la G h e r la , g a z d e le ju c în d în to td e a u n a fo a rte b in e c o n tra “ Ş e p c ilo r -ro ş ii” . P este d o u ă z ile , lu n i, 7 fe b ru a ţje , g h e r le n ii p r im e s c v iz ita d iv iz io n a re i “ C ” , M in e ru l O c n a D e j , o g ru p a re s p o rtiv ă c u c a re c lu b u l de p e S o m e ş a re r e la ţ i i fo a r te b u n e d e c o la b o ra re .

P în ă la m ij lo c u l lu n i i fe b ru a r ie O L I M P I A se m a i în t îln e ş te c u P ro g re s u l‘ Ş o m c u ta M a r e (tu r- ' re tu r ) ş i C F R C lu j-N a p o c a .

S Z .C s .

Un nou co n cu rs de sch i la G herlaS c h io rii g h e r le n i s în t deosebit de a c tiv i în a c e s t s e z o n . C o n d iţ i i le

p r ie ln ic e d e c o n c u rs fa v o r iz e a z ă o r g a n iz a r e a u n o r în t r e c e r i in te re sa n te . L a s f îrş itu l acestei s ă p tă m în i, m a i p re c is d u m in ic ă , 6 fe b r u a r ie , p e p îr t ia d e la N ic u la se v o r d e s fă ş u ra în tre c e r ile c e le i de a I V - a e d iţ i i a M e m o r ia lu lu i " S U T O G H E O R G H E ” , o rg a n iz a tă în m e m o r ia fo s tu lu i a n im a to r a l s p o r tu lu i a lb d in lo c a lita te , d e c e d a t la m ijlo c u l a n ilo r ’ 8 0 . C o n c u rs u l a re lo c p e 6 c a te g o r ii d e v îrs tă . C e l m a i m ic p a r t ic ip a n t v a a v e a .. . 5 a n i, ia r c e l m a i v îrs tn ic a tre c u t de 6 0 de a n i! V o r f i o fe r ite p r e m ii c îş t ig â to r ilo r tu tu ro r p ro b e lo r . C o n c u rs u l de s c h i d e la G h e r la es te o rg a n iz a t d e F u n d a ţ ia p e n tm t in e re t d in lo c a lita te .

S Z .C s .

■ ."-- W ■O.UJ.i.W

A I C I .a r p u te a f i reclama dumneavoastră ' 0 1 1 . 0 L L U i f

1999 - FPS a anunţat că va acorda suma de • 400 de miliarde de lei pentru Sidex Galaţi,

sub forma unui credit din fondurile proprii ale FPS, în vederea plăţii salariilor restante şi

- pentru rezolvarea unor probleme sociale.

I d e C I M mbata-duminica, 5

r o n d u l N a ţ io n a l d o A c u m u la r e a o b ţin u t p e rfo rm a n ţe d e in v id ia t

'mm ! « W Ş tJ IŞ S i ! )W l iŞ Ş !P !> « £ tty s s ^ ^ tlfe .B « B 8 a a 8 g

FNfî a adus noutăţiP e 3 fe b ru a r ie 1 9 9 9 “ S O V IN V E S T ”

S A , a d m in is tra to ru l v e te ra n u lu i “F o n d N a ţ io n a l d e In v e s t i ţ i i” , la n s a pe p ia ţa r o m â n e a s c ă “ F o n d u l N a ţ io n a l d e A c u m u la re ” . E r a v o rb a d e o a p a riţie in e d ită p e n tru ţa ra n o a s tră deoarece in v e s t i ţ ia la F N A se a b a te , în t r -o o a re c a re m ă s u ră , d e la m e c a n is m u l “ c la s ic ” , d e f u n c ţ io n a r e c u c a re in v e s tito r ii la c e le la lte fo n d u r i m u tu a le fuseseră o b iş n u iţ i p în ă a tu n c i. A s tfe l, în m o m e n tu l în c a re o p e rso an ă f iz ic ă sau j u r i d i c ă d o re ş te s ă îş i p la s e z e resurse le b ă n e ş ti la “ F o n d u l N a ţio n a l d e A c u m u la re ” a c e a s ta v a sem na un c o n tra c t p e rs o n a liz a t c a re , îm p re u n ă cu “ P r o s p e c t u l d e e m is iu n e ” ş i “ R e g u l a m e n t u l d e f u n c ţ io n a r e ” , p r e c i z e a z ă m o d u l d e . d e r u la r e a i n v e s t i ţ i e i . C o n f o r m a c e s to ra , in v e s t ito r u l v a a c h iz i ţ io n a lu n a r un n u m ă r m in im d e t i t lu r i de p a rtic ip a re ( la -v a lo r i le c o re s p u n ză to a re z i le lo r în ca re se e fe c tu e a z ă aceste tra n za c ţii) , p e . o p e r io a d ă d e t im p d e te rm in a tă CI» 2 , 3 s a u 5 a n i) , a le as ă în fu n c ţie de p r o p r i i l e o b ie c t iv e in v e s t i ţ io n a le , ~ u rm â n d c a , la e x p ira re a p e rio a d e i de a c u m u la re , sâ se o p te z e f ie p e n tru ră s c u m p ă ra re a to ta lă a t i t lu r i lo r , f ie p e n tru în c a s a re a e ş a lo n a tă a v a l o r i i . a cesto ra .

D e r e m a r c a t f a p t u l c ă m u l ţ i in v e s tito r i s -a u în d re p ta t c ă tre F N A . şi d a to r ită p la s a m e n te lo r e fe c tu a te cu p re c ă d e re în in s tru m e n te a le p ie ţe i

m o n e ta re , fa p t c a re d e te rm in ă u n g ra d d e r is c m a i s c ă zu t în c o m p a ra ţie , de e x e m p lu , c u F N I care, la 31 ia n u a rie 1 9 9 9 , a v e a p la s a te c irca 4 0 la sută d in a c tiv e în a c ţ iu n i necotate . Ş i aceasta cu to a te c ă R e g u la m e n tu l 9 /1 9 9 6 a l C N V M p r i v i n d c o n s t i t u i r e a ş i fu n c ţ io n a re a s o c ie tă ţilo r desch ise de in v e s t iţ i i p re v e d e 10 la sută ca l im ită m a x im ă d in a c t iv e le fo n d u lu i c a re p o a te f i a lo c a t ă p e n t r u a s t f e l d e p la s a m e n te .

Creşteri spectaculoase...F a p tu l c ă in v e s t ito r i i s u n t n e v o iţ i

s ă -ş i m e n ţ in ă in ta c tă in v e s tiţ ia p e to a tă d u r a ta .p e r io a d e i d e a c u m u la re fa ră a e fe c tu a n ic i o .ră s c u m p ă ra re ( în c a z c o n tra r a p lic în d u -s e un c o m is io n de ră s c u m p ă ra re d e 15 la su tă ), a fă c u t ca v a lo a r e a a c t i v e l o r F N A , c î t ş i a n u m ă ru lu i d e u n ită ţ i de fo n d a fla te în c irc u la ţie să c re a s c ă în tr-u n r itm e x tr e m ' d e a le rt. A s t fe l , dacă la tre i săp tă m â n i d e la la n s a re v a lo a re a a c tiv u lu i n e t ă l F N A e ra d e 3 ,9 8 6 m ilia rd e le i , după şase lu n i a c e s ta crescuse c ti 1 .6 8 0 la sută ( la 7 0 ,9 3 1 m ilia rd e le i ) , ia r d u p ă ' 11 lu n i a c t i v u l s p o r is e c u 2 . 9 1 8 ţfro c e n te ( la 1 2 0 ,3 0 2 m ilia rd e le i) . în c e e a c e p r iv e ş te n u m ă ru l d e t i t lu r i a f la te în c irc u la ţ ie , acesta a. c re s c u t de la c o n s t i tu ir e a fo n d u lu i ş i p în ă în p re ze n t c u c irc a 1 .6 0 0 la sută (a tin g în d , l a 3 1 ia n u a r ie 2 0 0 0 , v a lo a r e a d e 4 .8 3 9 .1 8 1 ) , ia r c e l a l in v e s tito r ilo r a s p o r it c u a p r o x im a t iv 7 3 0 p ro c e n te .

R a p o r t a t la c e le la l t e f o n d u r i

P e rfo rra antena F o n d n l i i N a t io n a l d e A. cum u l a r a

„ 1 4 0 0 0 0 1

1 2 0 0 0 0 j

: 100000}■ 80000

60000+

40000f

2 0 0 0 0

0 . y £

:e hni

J 3 | aii

17505

2 2 .0 2 .1 9 9 9 2 6 .0 4 28 .0 6 3 0 .0 8 . 25 .10| V a lo o re a o c t lv u lu l n e t (m ll.le l) |

aata sSSEÎ3 1.12 31 .0 1 .2 000

I Nr. in v e s t i to r i i

o p e ra ţio n a le pe p ia ţa rom ânească, F N A se s itu ează p e lo c u l tre i a t ît în fu n c ţie d e n u m ă ru l de in v e s tito r i (d u p ă F N I şi “ F o r t u n a C la s s ic ” c a r e , la 31 d e c e m b r ie . 1 9 9 9 , a v e a u 1 8 1 . 6 1 4 , re s p e c tiv 2 2 .6 2 2 in v e s tito r i) c ît şi în fu n c ţ ie de v a lo a re a a c tiv u lu i n e t (d u p ă F N I - c u 2 .3 7 5 m il ia rd e le i - ş i fo n d u l “ A l p h a ” - c u 2 5 4 m i l ia r d e , l e i - ) . T o to d a tă , p r in c re ş te re a v a lo r i i u nu i t i t lu d e p a rtic ip a re p a p a rcu rs u l a n u lu i 1 9 9 9 (c u 134 la s u tă ), F N A se s iţuează p e l o c u l s e c u n d (d u p ă “ F o n d u l N a ţ io n a l de In v e s t i ţ i i” cu + 2 2 1 ,8 la s u tă ). >

Ce va urmaN u tre b u ie p ie rd u t d in v e d e re fa p tu l

că m a re a m a jo rita te a in v e s tito r ilo r care s -a u o r ie n ta f c ă tre “ F o n d u l N a ţ io n a l d e A c u m u la re ” a u o p ta t p e n tru cea m a i

scurtă p e rio a d ă d e acu m u lare - 1 an, pe c ons ideren tu l c ă , în R o m â n ia z i le lo r

. n o a s tre , c u c î t u n p la s a m e n t e s te efe c tu a t p e o p e rio a d ă m a i în d e lu n g a tă cu a ţîţ r is c u l său e m a i m are. A s tfe l, în c e p în d d in această săptăm înă, a ju n g la scadenţă to t m a i m u lte contracte . în c a zu l în care m a jo r ita te a in v e s tito r ilo r v o r o p ta p e n t r u r e în n o ir e a p la s a m e n tu lu i în F N A pen tru o n o u ă p e rio a d ă de a c u m u la re , se va m e n ţin e “ n e s t in g h e r it” t r e n d u l as c en d e n t pe c a re s -a în s c r is fo n d u l d e u n an încoace . E x is tă , în s ă , şi p o s ib ilita te a ca m u lţ i in v e s tito r i să-ş i răscum pere t i t lu r ile . A s tfe l, fo n d u l v a f i n e v o it să,

. f a c ă fa ţ ă u n o r r e t r a g e r i m a s iv e , c o n c r e t iz a te î n t r - o d im in u a r e a a c tiv u lu i, în tr -o “ te m p e ra re ” a creş terii v a lo r ii u n u i t it lu d e p artic ip are .

Alin TUDOR

C u a j u t o r u l p r o i e c t u l u i , , L e o n a r d o d a V i n c i ”,

Tinerii clujeni se vor specializa în întreprinderi occidentaleIn .Aula M agna” a Universităţii

.Babeş-Bolyai" a avut loc o întîlnire la care au participat atît studenţii, cît şi unii agenţi comerciali din oraş. Motivul ' l-a constituit prezentarea programului comunitar de formare profesională .Leonardo da Vinci”. Acesta a fost lansat de Uniunea Europeană în urmă cu cîţiva ani. România a devenit membru cu drepturi depline din septembrie 1997. Programul are ca scop egalizarea şanselor în ceea ce priveşte formarea şi pregătirea ' profesională, astfel încît fiecare ţară să-şi .pregătească forţa de muncă acasă. Se speră ca, prin acest program,

să fie diminuat procesul de migraţie în rîndul tinerilor. P e de altă parte, programul urmăreşte acordarea de şanse celor capabili, pentru a li se recunoaşte calificarea dintr-o ţară în toate statele membre ale Comunităţii Europene. Coordonatorul programului în Cluj-Napoca, dl Nicolae Fekete, a precizat că programul doreşte să sprijine ridicarea nivelului profesional al tinerilor români, astfel încît firmele puternice care investesc în ţara noastră să găsească aici oameni bine pregătiţi, cu o calificare de nivel european. .Leonardo da Virjci” oferă studenţilor şi elevilor din c la se le terminale

posibilitatea să efectueze stagii de pînă la şase săptămîni în întreprinderi de profil din Occident. Este vorba de elevii din învăţămîntul vocaţional (cele cu specific profesional). „Studenţii şi elevii vor fi beneficiarii acestui program. Promotorii sînt firmele, dar şi organizaţiile care vor să investească în tineri capabili", a afirmat dl Fekete.

La Cluj-Napoca se desfăşoară în prezent opt proiecte pilot, depuse de Universitatea Tehnică, patru din partea liceelor de profil şi încă tfei depuse de firme private. • •

Raluca POP

P r o d u c ă t o r i i a g r ic o l i v o r in t r a î n p o s e s ia c u p o a n e l o r

p e n t r u a g r i c u l t o r i p r o b a b i l la s f îrş itu l lu n i i f e b r u a r ieProducătorii agricoli vor intra în posesia cupoanelor pentru

agricultori probabil la sfîrşitul lunii februarie, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, loan Avram Mureşan.

"Programul Naţional pentru Ţărănime, cu privire la distribuirea de cupoane gratuite este în faza finală, cupoanele

• fiind date ia tipărit’ a spus Mureşan.Mureşan a adăugat câ procedura d e acordare a

cupoanelor va fi mai lungă datorită declaraţiilor pe care producătorii agricoli trebuie să le facă specificînd cine lucrează pămîntul, ce suprafaţă este lucrată şi ce culturi înfiinţează. Guvernul a adoptat printr-o hotărîrfe, normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 219/1999 privind Programul Naţional pentru ţărănime bazat pe cupoanele gratuite. Distribuirea cupoanelor se va face prin Poşta Română, cupoanele putînd fi ridicate de beneficiari, de la oficiile poştale, pînă la data de 30 iunie inclusiv.

Numărul de cupoane atribuit beneficiarilor se acordă în număr diferenţiat, după cum urmează: pentru terenurile

arabile cultivate cu sfeclă de zahăr sau legume: 0,5 ha -1.5 ha = 10 cupoane; 1,5 ha - 2,5 ha = 20 cupoane;-2,5 ha - 3,5 ha = 30 cupoane; 3,5 ha - 4,5 ha = 40 cupoane;4.5 ha - 5,5 ha = 50 cupoane; pentru fiecare hectar peste5.5 ha se adaugă cîte 10 cupoane; pentru terenurile arabile cultivate cu alte culturi: .0,5 ha - 1,5 ha = 5 cupoane; 1,5 ha - 2,5 hă = 10 cupoane; 2,5 ha - 3,5 ha = 15 cupoane;3.5 ha - 4,5 ha = 20 cupoane; 4,5 ha - 5,5 ha = 25 cupoane; pentru fiecare hectar cultivat peste 5,5 ha se adaugă cîte 5 cupoane; pentru terenurile cu vii nobile şi livezi: 0,5 ha -1 ,5 ha = 12 cupoane; 1,5 ha - 2,5 ha = 24 cupoane; 2,5 ha - 3,5 ha = 36 cupoane; 3,5 ha - 4,5 ha = 48 cupoane;4.5 ha - 5,5, ha = 60 cupoane; pentru fiecare hectar cultivat peste 5,5 ha se adaugă cîte 12 cupoane; pentru cei care cresc şi exploatează vaci si bivoliţe de lapte se acorcjâ 4 cupoane pentru fiecare animal. ■ '

Valoarea unui cupon va fi stabilită, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 219/1999 privind Programul naţional pentru ţărănime bazat pe cupoane gratuite, prin ordin al ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei. '

Preţurile automobilelor Dacia se reduc, de luni, cu aproximativ două milioane de lei

Preţurile automobilelor Dacia se vor reduce, începînd cu data de' 7 februa­rie, cu aproximativ două milioane de lei, în funcţie de model, ceea ce în­seamnă că un model Dacia berlină va costa 64 de milioane de lei, faţă de 66 de milioane de lei în prezent, â dedarat Constantin Stroe, directorul general al societăţii Automobile Dacia SA. Stroe i afirmat că reducerea preţurilor pentru mtomobile este consecinţa primelor lăsuri d e diminuare a costurilor de roducţie în interiorul uzinei de la lolibaşi. "A m pus în aplicare un

program drastic de reducere a costuri­lor, de aici rezultînd sursa financiară care a .permis luarea unei astfel de măsuri", a menţionat diredorul general de la Dacia. Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei reprezintă un alt motiv pentru care conducerea sodetăţii a decis micşorarea preţurilor produselor uzinei. “Sîntem interesaţi în prindpal pentru a răspunde cerinţelor pieţei”, a spus Constantin Stroe. La începutul acestui an, Automobile Dacia a anunţat o majorare a preţurilor automobilelor cu drea 11-13 milioane

de lei, în funcţie de model, în urma echipării' cu dispozitivul de reducere a poluării conform normelor Euro 2. Constantin Stroe a afirmat că măsura de reducere a preţurilor, decisă în aceste zile, a ţinut cont şi de “şocul teribil” în preţuri apărut după introducerea obligativităţii respectării normelor. Euro 2 de către producătorii interni de autovehicule. “Vom căuta în continuare soluţii de diminuare a acestui şoc”, a mai spus directorul -general ’de la Dacia. Conducerea Automobile Dacia i-a convocat, vineri, pe cei 400 de furnizori ai săi de echipamente şi piese, pentru a stabili noile coordonate ale colaborării, care va fi centrată pe creşterea calităţii produselor şi orientarea către client.

RfiGCL Gherla are an

nou directorZ ile le trecu te la G h e r la , p r in concurs

s -a u s ta b i l i t n o i i a d m in is tr a to r i a i u n ită ţ i lo r de g o s p o d ă rie co m u n a lă d in lo c a lita te . E s te v o r b a de R A D P şi R A G C L , d o u ă r e g i i au tono m e d e la care p o p u la ţia aşteaptă serv ic ii de bună ca lita te . D a c ă la R A D P , la concurs a p a rtic ip a t d o a r fo s tu l d ire c to r, d o m n u l M irc e a D a n c iu , la 'R A G C L s-au depus 3 c e re ri de o fe rtă , în u rm a e v a lu ă r ii o fe r te lo r , c o m is ia a s e le c ta t o fe r ta d o m n u lu i C r is te i M u re ş a n , c a re a în t r u n i t p u n c t a ju l c e l m a i m a r e , re s p e c tiv 1 0 5 ,7 p u n c te . C u a c e a s tă n u m ire au fos t de a e o rd şi cei 21 de con s ilie ri, care în c a d ru l u ltim e i şedinţe a C o n s iliu lu i lo c a l, a u a n a liza t s itu a ţia n o ilo r a d m in is tra to r i la ce le două re g ii am in tite .

În c e p în d c u 1 fe b r u a r ie R A G C L G h e rla a re un n o u d ire c to r. U n post m u lt r î v n i t ş i d e a l ţ i i , d a r c a re p r e s u p u n e r e s p o n s a b i l i t a t e ~ ş i p r o f e s io n a l is m . N u d e a l t a , d a r d a to riile R A G C L -u lu i G h e r la fa ţă de R A J A C C lu j cresc d e la o z i la a lta , ia r p ro b le m e le c u c a re se c o n fru n tă reg ia nu s înt d e lo c n e g lija b ile .

SZ. Cs.

Pregătiri pentru aniversarea a ISO ' - de ani de Ia

constituirea CCIA Cluj

C o n d u c e r i le .C a m e r e lo r de C o m e r ţ , In d u s tr ie şi A g r ic u ltu r ă C lu j ; B ra ş o v şi T im iş o a r a s -a u în tru n it în data d e 2 fe b ru a rie a.c. la T im iş o a r a p e n t r u a s t a b i l i d e ta li i le m a n ife s tă r ilo r p r i le ju ite de s ă rb ă to rire a a 1 5 0 d e a n i d e la co n s titu ire a p r im e lo r C a m e re de pe te r ito r iu l R o m â n ie i. ; ■

C a m e re le d in C lu j , B ra ş o v şi T im iş o a ra au fos t în f iin ţa te în b a za în a l t e i d e c iz i i a M a je s tă ţ i i S a le F ra n z Josef, îm p ă ra tu l A u s tr ie i, p r in care acesta îş i asum a şi p ro m u lg a re a L e g i i P r o v iz o r i i a M i n i s t r u l u i C o m e rţu lu i, C a v a le ru l v o n B ru c k , p r iv in d în fiin ţa re a de C a m e re de C o m e rţ.

T o to d a tă , 2 0 0 0 m a rch ea ză ş i 10 a n i d e la r e lu a r e a - în b a z a D e c r e tu lu i le g e n r . 1 3 9 /1 9 9 0 - a a c tiv ită ţii cam era le d in R o m â n ia . L a în t î ln ire a de la T im iş o a ra s -a s ta b ilit că c e le tre i c a m e re v o r o rg a n iz a a c ţiu n i de ce leb rare a ju b i le u lu i de 1 5 0 de an i c o n fo rm p ro g ra m e lo r p ro p r ii, corelate cu c e l a l S is te m u lu i C e n tra l.

D.L.

Sticlarii gherleni

se pregătesc

din nou de grevă* D u p ă , ce în p r im ă v a r a a n u lu i tre c u t au stat d o u ă z ile în g re v ă , m e m b r i i - d e s in d ic a t d e la S C “ S o m v e tra ” S Â G h e r la s în t d in n o u n e m u lţu m iţ i . L id e r u l d e s in d ic a t, in g . T ib e r iu B e n ţa , n e -a d e c la ra t că la 1 fe b ru a rie în tre o re le 1 1 -1 3 a a v u t lo c o g re vă d e a v e rtis m e n t, u r m în d ca în c a z u l n e r e z o lv ă r i i tu tu ro r p ro b le m e lo r, la 10 fe b ru a rie , să f ie declanşată g re va gen era lă . C e i 6 0 0 de m u n c ito ri c are au s em n at lis ta p e n tru g re vă a u n u ' m a i p u ţ in d e şapte re v e n d ic ă ri, d in c are două au şi fos t so lu ţionate z i le le tre c u te . U rm e a z ă ca şi c e le la lte re v e n d ic ă r i să f ie rezo lv a te . E ste v o rb a ş i de acord area sporulu i de fid e lita te . M a i a m in t im că la în c e p u tu l acestu i an to ţ i a n g a ja ţ i i u n i tă ţ i i a u p r i m i t t ic h e t e d e m a s ă c u v a lo a r e a n o m in a lă de 1 2 .0 0 0 le i.

T e n s iu n ile cresc d in no u în r în d u l m u n c ito r ilo r de la S C “ S o m v e tra ” S A G h e r la , cea m a i ren ta b ilă u n ita te e c o n o m ic ă d in lo c a lita te , d a r se în c e a rc ă ap lanarea c o n flic tu lu i p r in n e g o c ie r i î n t r e +«, s in d ic a t ş i co n d u c e re .

SZ. Cs.

CONEL aşteaptă ca autorităţile competente

sa se pronunţe in privinţa majorării

tarifelor la energie electricăC o m p a n ia de e lectric ita te aşteaptă v in e ri p rocen te le fin a le dc m ajo rare a

ia rifc lo r energiei electrice, stabilite de A utorita tea N aţio n a lă de R eg lem entare în D o m e n iu l E n e rg ie i (A N R E ) în u rm a n e g o c ie rilo r purtate cu p roducătorii de energie ş i eu C O N E L , a firm ă surse autorizate d in cadrul com panie i. Sursele am intite a firm ă că aşteaptă din partea A N R E şi argum entele econom ice şi tehnice care au dus la p rocen te le stabilite de A u to rita te . C O N E L a cerut m ajo rarea preţu lu i m ed iu în le i a l energiei e lectrice cu 5 0 ,1 % ,. la un curs de 1 8 .2 0 0 de le i pentru u n do lar, ia r în urm a n egocierilo r A N R E â cerut o m ajorare cu 18,61 procente, la un curs de 18 .300 dc le i p e n tm un do lar. P otriv it sursei citate, este posibil ca d e c iz iile A N R E în p riv in ţa ta rife lo r să f ie contestate d e .C O N E L , dacă sc consideră câ ap licarea acestora produce p ie rderi com paniei. în cazul în carc ta rife le convin şi C O N E L , aplicarea lo r a r p u tea f i posib ilă de la îriccputul lu n ii m artie , aprec iază sursa am intită . C O N E L a cerut, la 11 ianuarie ,, m a jo rarea ta rife lo r pen tru e n e rg ia electrică, ca urm are a d eprec ie rii m onedei na ţionale şi creşterii p re ţu rilo r m o n d ia le la gaze şi păcură. A c tu a le le ta rife la e lectric itate , ap licab ile d in lu n a 'o c to m b rie 1999, au fost s tab ilite la un c u t s de 16 .000 de le i pentm un dolar. ___________________________ _______________________________

iSimb Denuinresoctetate | VN | inch. | Var | D«c. | Max | Mia | Pr.med. l Nr.act Val. totala (lei)Calwjorb 1 (% socrM 1

ALR • ALRO SLATINA 25000 174000 0.0) 165000] 174000] 164000| 168,466 3,467 584,071,000ARC ARCTIC GĂIEŞTI 1000 1530 0.7 1530 1550 .. 1530 1,543 3,000 4,630,000Asr RAFINARIA ASTRA pcHANAPioiem 1000 700 li) 700[ TOC1 700 . 700 - - 3,000 2,100,000ATB ANTIBlOnCEIASl 1000 1060 0.Q| 1Q70| 1066| 10TQ 1.072 3S55 412,850A20 AZOMURESTG. MUREŞ 1000 730 -5.2 .750 76C 730 738 25,571 18,862,120BTR BANCA TURCO-ROMANA mcuasn 1000 3100 •1.6 3150 3150 3100 3,108 1,300 4,040,000CMP COMPA SIBIU 1000 580 -I.7J. 580 580 580 580 600 290,000DAC AUTOMOBILE DACIA PITEŞTI 1000 710 O.C 710 760 690! 758 4,966,284 3,757,646,110EU ELECTRQAPARATAJ BUCUREŞTI 1000 860 1.2 860! 670 . 860 862 144,000 124,058,000ELN ELCOND ZALAU 1000 570 O.C 570I 5701 570 570 . 4,200 2,394,000EXC EXCELENT BUCUREŞTI 1000 730 4.3 70Q 730 700 705 1,264 890,800INX OTELINOX TARGOVISTE 25000 14000 291 14000 14000 14000 13,364 . 220 2,940,000NVR C. N. F. R. NA’/ROM GALAŢI 25000 8200 12.31 6250 8200 6250 7,416 12,160 90,175,650OIL OIL TERMINAL CONSTANTA 1000 580 -1,7 600 600 580 592 7,944 4,706300OLT OLTCHIM RM. VALCEA 1000 376 -1.8 390 390 376 383 21,300 8,162,700PCL PaiCOLOR BUCUREŞTI - 1000 3500 0.0 3600 3600 3500 .3,548 3,300 11,710,000RBR ' RULMENTUL BRAŞOV 1000 165 -0.6 166 166 165 166 5,250 . 870,0505NC ŞANTIERUL NAVAL CONSTANTA 25000 2300 2.2 2300 2300 2300 2,300 100 230,000TER TERAPIA CLUJ NAPOCA - 1000 2200 -4.4 2250 2250 2200 2,209 27,500 60,750,000TLV BANCA TRANSILVANIA auiHMW 1000 1850 0.5 .1850 1850 ‘1790 . 1,824 . 81,719 - 149,088,180

Total 5302464 4.823,027,760Societati de Investiţii Financiare

5imb Denumir*sociefate VN Inch. Var Dese. Max ' Min. Pr.med. Nr.act Val. loiala (lei]SIF1 S.I.F. BANAT-CRISANA ARAD 1000 395 -0.8 ‘ 400 405 390 - . 400 1,586,685 634,449,979SIF2 S.I.F. MOLDOVA BACAU 1000 303 2 " 301 310 300 303 1,090,920 330,693,741SIF3 S.I.F. TRANSILVANIA BRAŞOV 1000 610 3.4 590 610 560 593 • • 1,425,979 846,225,550SIF4 S.I.F. MUNTENIA BUCUREŞTI ‘ 1000 600 1.7 590 610 590 598 686,309 410,232,790SIF5 S I F. OLTENIA CRAIOVA 1000 .305 -1.6 307 311 302 306 1,288,719 - 394,168,314Total SIF

Categoria a IU (101 societati)ALM ALIMENTARA CLUJ NAPOCA 1000 1200 0.0 1150 1200 1150 1,193 5292 6,311,300AMO AMONIL SLOBOZIA 1000 275 0.0 270 275 250 261 14,793 3,860,250AMP AMEP AMERICAN pacmcw tecuci 1000 1000 3.1 900 1000 900 • 997 109,906 • 109,623,290APC VAE APCAROM BUZĂU . 1000 375 13.6 375 375 375 375 • 3,000 1,18,000ASV ASTRA VAGOANE ARAD' 1000 1160 -3.3 1200 1200 *1150 1,165 9,935 11,576,050BRC BERCEN1 BUCUREŞTI •1000 800 0.0 770 800 770 785 3,995 3,135,990BRM BERMAS SUCEAVA 1000 3200 -45 3300 3300 3200 3,287 5,069 16,661,900CIP QPROM PLOIEŞTI 1000 275 10.0 •260 275 260 266“ . 23,300 6,203,000EPT ELECTROPUTERE CRAIOVA 1000 285 10.0 262 285 262 • - 280 26,763 7,493.980FOR FORAJ SONDE CRAIOVA 1000 740 0.0 650 740 650 . 651 8,100 • 5,274,000IMF IMPACT BUCUREŞTI ■ 1000 2600 8.3 2500 2600 2500 - 2,514 700 1,760,000INT INTERNATIONAL SINAIA 1000 6000 0.0 5500 6000 .5500 5,922 10,820 64,073,900MPR ‘ MOPARIVRAViNiCUVALCEA 1000 560 5.7 - . 530 560 530 545 38,723 21,116,500PAN PANEGRANO CLUJ NAPOCA 25000 18000 0.0 0 0 0 17,618 157 2,766,000PTS PETROLSUB siaacude swau . 1000 1330 0.8 1320 1500 1320 1,362 1,100 1,498,330RAF RAFO ONEŞTI 25000 2200 7.3 2200 2250 2200 2,208 ■ 1200 2,650,000SCO • SICOMED BUCUREŞTI 1000 1770 0.0 • 1740 1790 . 1740 1,765 11,283 19,918,690STZ SINTEZA ORADEA • 1000 ■302 -2,6 311 311 .302 ' 310k. - 6200 • 1,922,200TRS TURISM TRANSILVANIA atu napoca 25000 50000 0.0 0 0 . 0 48,987 79 3,870,000UAM UAMT ORADEA 4500 500 2.5 491 530 491 506 4,800 2.428200VAP CRAMELE PRAHOVA ; 1000 580 9.4 510 580 500 522 13,100 6,840,000

Total categoria a ll»aTotal categoria I + II (exclusiv SIF) TOTAL GENERAL

Capitalizare bursiera (rr»ll lai) “ 8 208 48*1 dir» care:Societati comerciale exclusiv SIR (mii lai) b 6 983 603SIR (mii. lai) — 1 222 878 .B E T R O L *= © 3 3 .0 8 p u n c ta V a r ia ţ ie = - 3 .3 8 p u n c te ( - 0 .5 3 % )B E T - C R O L a 5 7 6 .6 7 p u n c te V a r ia ţ ie = -"1 .34 - p u n c te ( - 0 .2 3 % )Capitalizare, bursiera (USD) - 441 707 340 din care: •' •Societati comerciala exclusiv SIR (USD) ■= 37S 886 907 *t •SIF (USD) - 65 820 433B E T U S D = 2 5 G .6 9 p u n c ta V n r ia t ie = -2 -2 p u n c te (-O 8 5 % )B E T - C U S D 2 6 0 .5 7 p u n c te V a r ia ţ ie — - 1 .4 5 p u n c te (-O 5 5 % )

NOTĂ: La categoria a ll-a sînt prezentate cele mai tranzacţionate 20 de societăţi

S o c i e t ă ţ i d i n j u d e ţ u l C l u j

SIMBOL SOCIETATE COMERCIALĂ VARIAŢIE NR.TRANZACŢII

VOLUMTOTAL

VALOARETOTA LĂ PREŢ MEDIU

• S TL U •STICLA LUCSIL - C J 0.00 1 .2078 '10805600 ■5200NAPP NA PO LA CT - C J 0.13 8 3360 10094100 3004-SA N E SANEX - C J 2.17 2 5500 -2585000 ' 470 ...S O B A - S O M E S BALASTIER E - C J 1.11 2063 1877330 910

, O R IA O R IZO N T - C J 0.00 118 1062000 9000ALIB A L IA N Ţ A -C J 4.17 2 79 592500 7500

T U S U TURISM A R IE S U L - C J 6.38 1 80 400000 5000A R O J A G R O M E C C LU J - C J 0.00 V 1377 371790 270IRNA IRIS CLUJ N A P O C A - C J ' -1.41 L -2 528 369600 700NA PC NAPOCOM - C J 0.00 1 39 - 312000 8000

T C IGTC i C O N TR A C TO R ■

G E N E R A L -C J 0.00 . 1 78 ' 273000 3500

S C IF S C IFC A R C LU J N A P O C A - C J 0.00 .1 ■ 39 234000 6000

■l N A C H NA POCHîM - C J O .O O " *1 ' 675 175500 260

E E C C E LE C TR O C O N S TR U C TIA ELC O C LU J - 0.00 1 266 159600 600

? A O O I . ■r A G R O M E C M O C IU - C J 0.00 . -■ 1 649 116820 180AVFL AVICO LA F LO R E Ş TI - C J -66.67 1 78 39000 . 500 .,

l l l î l T O P I OI S f f l i f P '

SOCIETATE COMERCIALA

PUMAC BUCUREŞTI - BUAPOLLO - BU

PRODALIMENT - MMSPICUL BUZĂU - SZ

LEGUME FRUCTE BACAU - BC

CIOPLEA PREDEAL- BVAUTOTRANSPORT - AGTIMKEN-ROMANIA - PH

NR.TRANZACŢII

VOLUMTO TA L

VALOARET O TA LA

-20848900001052200000

: 1004832550

PREŢ MEDIU \

3 Z > a ţ i : e 'Ts i m i t ® " t i o , e T®o c ie TAŢI TRANZACŢIONATE

n r . TOTAL ACŢIUNI ..........................Yfţţ~OARE TOTALA TRANZACŢIIin d ic e RASDAQ „ [VARIAŢIA Z IL E I ........ ...... ...............VARIAŢIA PROCENTUALA

InfonnaţlDe referitoare la Bursa de Valori Bucureşti si la P iaţa eitrabursleră RASDAQ provin de la SVMINTERDEALER CAPITAL INVEST S X , str. Constanţa nr. 7, Cluj-Napoca Tel. 433.212.

Cursuri pe plata valutara

nuntate de BNR

aatâde*4;02.2000SfCursuii pe piaţa valutară?

CIuj-Napocă;4.022000- Ic i -

• 6,078,612 2,615,770,374.

D E N U M IR E AV A L U T E I

S im b o lV a ria ţie

fa ţă de z iua p re c e d e n tă (%)

C U R S U L In l e i

DOLAR AUSTRALIA AUD 025 T 11761

DOLAR CANADA x CAD 0.43 î 12890

FRANC ELVEŢIA CH/ 1.97 Ţ 11402COROANA DANEMARCA ' DKK 1.78 î 2454

LIRA STERLINĂ GBP 0.35 i 29572YEN JAPONIA JPY 0.85 Ţ v ‘ 172.5COROANE NORVEGIA NOK 1.18 Ţ 2268COROANE SUEDIA SEK • 1.93 î 2165

DOLAR SUA US0/:V: 18579DST DST . 0.33 î 24966

EURO ? EUR .r -I.TC: T 18339Cursurile ţărilor participante ta EURO .SHILING AUSTRIA ATS - 1-76 Ţ 1333FRANC BELGIA BEF 1.79 ţ 455MARCA GERMANĂ - DEM V <F-7PESETAS SPANIA ESP . 1.74 Ţ 110X2MARCA FINLANDE2Â FIM .1.72 Ţ 3084FRANC FRANŢA FRF 1.75 î 2796LIRĂ IRLANDA CP 1.74 T 23286LIRĂ rTALIA ' LIT 1.72 Ţ 9.47GULDEN OLANDA NLG 1.75 f 8322ESCUDOS PdRTUGHEZ PTE 1.74 Ţ 91.471 g AUR (preţ Intel) 1.12 t 171731

Casa do schim b U S D ’ D EM * :

valutar' c V _ C * > J v /;

MACROGROUP 16.400 18.480 9.220 9.380

PLATINUM 18.350 18.500 9.200 9.350

- CAMBIO ' 18.370 18.500 9.220 9.380

PRIMA 18.380 18 480 9 270 9 350

Banca _ '

Banc Post 18.450 18.650 9.150 9.350

- BRD 18.350 ' 18.590 9.111 9.323

BCR 18.450 18.600 9.099 9.353

. Transilvania 18.250 . .18.500 9.140 9.300

' C u rs u r i a f iş a te la o ra 13 .0 0 . L a a c e e a ş i c a s ă d e s c h im b v a lu ta r , c u rs u r ile p o t va ria d e la u n p u n c t d e lu c ru la a ltu l.** C u rs u r i a fişa te în a in te d e în c h id e re a c a s e i d e s c h im b (o ra 1 3 .0 0 ).

IN ULTIMA SAPTAMINA• C u rs u r i B N R - le i -

D A TA EURO. D EM G B P U SD A U R

L u n i, 31.01 18 .173 9 .292 3 0 .0 0 8 18 .454 1 6 9 .7 7 5

M a r ţ i , 1 .02 18.115 9 .262 2 9 .9 7 9 18 .465 1 6 8 .0 3 6

M ie rc u r i , 2 .0Z 17.881 9 .142 2 9 .7 6 7 18 .463 1 6 8 .3 7 4

J o i, '3 .0 2 17 .9 46 9 .17 6 2 9 .7 5 3 1 8 .4 67 1 6 8 .0 8 4

V in e r i, 4 .02 18 .025 9 .216 2 9 .6 7 7 18 .519 1 6 9 .8 3 7

L E I- p e r s o a n e fiz ice - % - p e r s o a n e ju r id ic e - %

319,352 311 0,7805,621,816 5,139,498,540

*11,700,428 7,755268,914

; i Banca ; la vedere 1 lună 3 luni 6 luni 9 luni 12 luni

BCR* 10 50 51 iz 53 54BRD 10 ' 46 . 48 48 . •' 49 v 50 '

** • ■ 10 ; 48 ; 49 51,5, : 53,5 60’10 49 50 51 52 53

<d. fi»*) 10 49 50 - -Banc Post* - . 1 0 47 48 49 50 51Ion Ţiriac* '• 7 46 49 49 50 51

BANKCOOP* • 10 40 ; 46 4 7 - • 46; .... 50;Bucureşti 7 43 .* 47 - - ' •Carpatica . 10 r .■ 53 V : 56 ' 56 ‘ 56 56

Transilvania 10 49 52 51 51 50Românească** 10 52 54 53 53 53

CEC •. .■9- 43 ..•• 43 44 . 45ALIANŢA 10 51 52 53 54 56

B.I.R. 10 49 50 51 52 - 53 .NAPOCA

(dob. fluctuantă) 10 55 57 60 • 62

LOIALCOOP h 10 62 '■ 65 68 ,. • • 70SFINXCOOP 14 62 64 . -

ROMEXTERRA (dob; variabilă) : •,'•'51":; : 53 ,, •' ' ; 55 ; • 56 57

TURCO-ROMÂNÂ 5 46 50 45 • 45"DACIA-FELIX" 8 - 30 20 20 20

Banca la vedere 1 lună 3 luni 6 luni 9 iunl 12 luni

BCR* 10 âo 51 ' 52 53 54

BRD** 10 45 47 48 49 50

BA(dob. r*vUo4bll*) 10 .45 46 47 48 49

Banc Post* 9 38 40 42 ; ’ 43 45-

lonŢlrlac* 7 46 49 49 50 51

BANKCOOP* 10 40 46 47 48 _50

Bucureşti 7 43 47 - ’ - -' Carpatica ' . 10 53 56 56 56 56

Transilvania . 10 44 48 46 48 47

Românească** 10 52 54 53 53 53

CEC 12 43 43 44 45B.I.R. 12 44 45 46 46 47

NA PO CA(dob. fluetoontl) 10 50 52 53 55

LO IALC O O P 10 62 65 68 - 70SFINXCOOP 14 62 64 . - -

R OM EXTERRA(dob, variabili) 10 51 53 55 56 57

TU R C O -R O M Â N Â 5 48 50 45 ■ 45"DACIA FELIX" 9 30 23 22 21 20

* dobînda se capitalizează;" cu plata dobînzii la expirare. Notă: Modificarea dobînzilor se comunică redacţiei, pînă la ora 12" prin lac 19.74.18.V J L M x ' O ’. Ţ T A ' ' ' .

- p e r s o a n e fiz ice - %B AN C A Valuta Vedere 1 lună 3 tuni 6 luni 9 luni 12 luni

B CRDEM 3 - 3.3 3,7 - 4,1USD 4 4,75 5 - 5,25

BRD 'OEM 2 ,2 5 - 2,4 2,5» 2,6 2.65 2,7USD 3 4,15 4,25 4,4 4,5 4,65

Banc Post -DEM 2,25 - 2,8 •- 3USD 4 - • - 4.8 ■ • 5

B. AgricolăDEM •• :.-3,;V' 3,7 4 4.1 4,25 4,6USD '.;;:4,5 ; 5,7 5,8 6 6 • 6,15

Ion Ţiria cDEM 2,25 3,2 3,3 3,75 4 4,25USD 3,5 5 5,25 5,5 4,85 5.75DEM 3,5 3,75 " " ■ A . ■, 4,25 4,75 5

USD 4'r::s 4,75 > 5 • . 5,25 5,75 6

TransilvaniaDEM 3 - 3,25 3,5 3,75 4USD 3 - 5,5 5,75 6 6,5

v RomâneascăDEM 3 '.r 3,25 3,5 3,75 4USD :J3,5-; •: 4,75 % 5,5 - 5,75 6 7

CarpaticaDEM 2,5 - - 3,5 - 4USD 3 - - 4.5 - 5.5

BucureştiDEM* 2,25 "2)5.-:., 2,5 ; 2,5 2,5USD vi\4r3-:i 4,3 4,3 4.3 4,3

Turco-Rom ânăDEM 1,5 4 4,2 4,5 < 4,7USD 1.5 6 6,2 6,5 - 6,7

RomexterraDEM 3 3,2 •••'3,3:: 3,5 : ■ • 4 4,2USD •;':5,2?f- 5,4 5,5 5,6

-OĂCIA FELIX"OEM *: 2 , 5 . :• 2,5.v:- •• •• 3 •-'•• ;;;■ 3 r •' 3USD 3 •;?% ■;•:;• 3, 5. :■ 4 4,5

- p e r s o a n e ju r id ic e - %V BANCA Valuta Vadere 1 tun i 3 lUnt 6 tunf 9 luni 12 hml

BCR DEM 3 • 3.3 3.7 • 4.1USO 4 - ' 4.75 5 - 5.29

BRD OEM 2.25 2,4 2,5 2.8 2,85 2.7USD . 3 4,15 4.25 4.4 4.5 4.85

Banc Post OEM 2,25 v 2.5 - 2.8 - 3USD 3 4 - 4.2 • ■ 4.5

v . B. Agricoli .■ OEM 3 . 3,7 4 ■ 4,1 4.25 4.8USO 4.5 5,7 S.8 6 • 6 8.15DEM 2.25 3.2 3.3 3.75 4 4.25USO 3,5 5.25 5,5 5,5 5,5 6

B.I.R; OEM ; . 3 3.25 3.75 4 425 ASUSO 3.5 4,25 , 4.75 5 5.25 5 ^

Transilvania DEM 3 - 3,25 3,5 3.75 4USO 3 - 5.5 5.75 6 6.5

Românească • OEM . :-'3 ••:•' - 3 3,25 • 3,5 . 3.75 - 4 'USO ■ 3,5 : 4,75 , .... ■ 5,5; • 5,75 6 7

Carpatica DEM 2,5 - - 3,5 - 4USO 3 - - 4,5 - 5.5DEM 2,1 2,25 2.5 , 2,5 2.5 2,5USO : • 2,8 •> 4,3 ' 4.3 / ' 4,3 • 4,3; 4,3 ,DEM 1,5 4 4,2 4,5 - 4,7USD 1,5 6 6.2 6,S - 6,7

Romextarra OEM ..■.•"3 ■■ 3,2 3,3 ~ 3.5 •' 4.2USD 3,5 • ■ • 5 . 5,2 5,4 5,5 . 5,8 .OEM " .2 2,5 2.5 • • 3 - -3 •; . 3USO 2 • 3 ■' ..:. 3 3,5 ■;. 4 • ■ 4.5

HOTĂ: Suma minimă nentru constituirea depozitelor, laxa de deschidere de cont, precum şi comisioanele percepuie diferă in funcţie de bancă

.................. 406

............. 3.564.0927.334.943.895 LEI .. 705.80 PUNCTE .... +3.68 PUNCTE

+0.52%

« M W F O N D U R I M U T U A L E I februarie 200 o mFOTO ADMINISTRATOR VALOARE

IA 23CREŞTERE IN 1999

CREŞTERE DE LA 1.01.2000

NR.INVESTITORI(31.12.1999)

ACTIV NET : (midiei) ^

SL12J999)Active Junior Active Management International S.A. 2.008 81% , 5,35% 561 1,272

Active Classic Active Management International S .A 20.012 78,9% 5,91% 589 1,187

Active Dinamic Active Management International S.A. . 50.264 82,8% 5,02% 969 2768Armonia Real Fin Invest S.A. 128.600! 30.9% 4,55% 983 1,184

Alpha Administrator S .A 752.000 64,7% 2,02% 470 253,869AROAF Spor S.A. 60.550 87,2% 3,68% 1.564 4,084

Capital Plus Certinvest S .A 14.344 105,8% 5,11% 10.011 9738Fondul pentru Comerţ Exterior ^ ' Sira S .A 141.780 103,9% 4,93% 1.911 35,715Fortuna Classic .■ Capital Asset Management S .A 609.500 92% 5,09% 22.622 35,039Fondul de Investiţii şi Dezvoltare (26.01.1999) S.M.F. 2000 S .A 545.191 105,2% 6,28% 353 8,396Fondu! de investiţii Geisor- < Gelsor Asset Management S .A 10.840 - 6,01% 4.662 ! 31,466

Fondul Naţional de Acumulare (3.02.1999) Sov Invest S .A 24.860 134% 6,24% ! 16.613 \ 109,812Fondul Naţional de Investiţii Sov Invest S .A 76.780 221,8% 8,75% 181.614 1 - 7374,8Fondul Monetar Stabilo • Quadrant Asset Management S .A 232.949 92,8% 4,66% 531 19,584 'Tezaur . •". , Certinvest S .A - 132.006 27,2% 3,79% 76 1,162Fondul Mutual Transilvania Globinvest S .A • 67.000 68,9% 573% 515 27977

i, Aici ar putea fi|l reclama dumneavoastră

c y c 1876 - A apărut prima revistă românească de medicină din Transilvania, “Higiena şi

şcoala” (pînă în 1882), editată de Paul Vasici-Unzureanu.

REZULTATELE LICITAŢIEI DE PROIECTE ALE ’ ONG-URILOR CLUJENE DE TINERET,PE TRIMESTRUL I AL ANULUI ÎN CURS

1. Proiect "Cluj-2000" (eveniment de tineret)- Organizaţia Studenţilor Medicinişti, 1 ianuarie - 30 martie, Cluj-Napoca, 6.500.000 .ei;

2. Ziar "Mini VI P lu s” (informare) - Organizaţia Studenţilor Medicinişti, 1 ianuarie- 30 martie, Cluj-Napoca, 3.000.000 lei;

3. Prevenţia consumului de alcool, droguri şi a fumatului la elevi (informare) - Asociaţia Română de Educaţie pentru Sănătate,’1 martie - 30 mai, Cluj-Napoca, 4.500.000 lei;

4. Educaţia sexuală în licee (instruire) - SECS, 1 martie - 31 mai, Turda, 1.500.000 lei;

5. Proiectele - mijloace de realizare a activităţilor ONG (instruire) - Mişcarea Tinerilor pentm Pace, 9-12 martie, Buşteni, 7.500.000 lei;

6 . InfoWeb (informare) - Mişcarea Tinerilor pentm Pace, 1 februarie - 30 martie, Cluj- Napoca, 4.200.000 lei;

7. Promo Infocenţer (informare, instruire, dezvoltare comunitară) - Mişcarea Tinerilor pentru P ace, S oc ie ta tea Studenţilor Europenişti, 1 februarie - 30 martie, Cluj- Napoca. 4.000.000 lei.

8 . Şanse egale pentm tineri (dezvoltare comunitară) - Asociaţia Umanconstmct, 15-29 februarie, Luncanj, 3.000.000 lei;

9. Revista "Campus clujean” (informare) - Liga Studenţilor din UBB Cluj, 15 februarie -30 martie, Cluj-Napoca, 3.000.000 lei;

10. Tinerii şi comunitatea (informare, dezvoltare comunitară) - Fundaţia Civitas pentm Societatea Civilă, 15 februarie - 30 martie, cinci com une din judeţul Cluj,6.500.000 lei;

11. Centrul de training şi consultanţă (instruire) - AIESEC Cluj, 1-30 martie, Cluj- Napoca, 1.500.000 leiţ

12. Work-shop BEST-BONDING (instruire)- Asociaţia,Studenţească BEST Cluj, 6-10 martie, Cluj-Napoca, 3.500.000 lei;

13. Ziar studenţesc "TITLU” (informare, instruire) - Asociaţia Studenţească BEST Cluj, 1-30 martie, Cluj-Napoca, 4.000.000 lei;

14. Revista trimestrială a asociaţiei (informare) - Asociaţia Youth Hostel România, 15 februarie - 3 0 - martie, Cluj-Napoca,1.003.000 lei;

15 . Mediul de afaceri din România (eveniment de tineret) - Societatea Studenţilor Europenişti, 1 februarie - 31 martie, Cluj- Napoca, 14.676.000 lei;

16. ”Exprimâ-ţi părerea!” (informare) - S o cie ta tea Studenţilor Europenişti, 21 februarie - 11 martie, Cluj-Napoca,1.100.000 lei;

17. ”21 martie: să ajutăm copiii străzii” (dezvoltare comunitară) - S ocieta tea Studenţilor Europenişti, 15-21 martie, Cluj- NapocaM.321.000 lei;

18. "Natur” - buletin regional pentm natură şi turism (informare - Fundaţia de Ecologie şi Turism ”Potaissa”, 1 februarie - 2 martie, Turda, 3.700.000 lei;

19. Managementul strîngerii de fonduri (instruire) - Asociaţia “Pro Ruralis”, -28-30 ianuarie, Măguri-Răcâtău, 2.500.000 lei;

20 . Tineri pentru tineri (informare, dezvoltare comunitară, eveniment de tineret)- Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi R om âni, 23-26 martie, Cluj-Napoca, Mînăstirea Nicula,-4.000.000 lei;

21. Seminar instmire manageri de zone carstice şi peşteri (instmire) - Societatea A rdeleană de S peologie , 10 -3 1 -martie, Şuncuiuş, 9.000.000 lei.

PROIECTE RESPINSE1. Seminar de instmire a liderilor din ONG-

uri studenţeşti (instmire) - AIESEC Cluj, 17- 19 martie, Băişoara;

2. Centrul de informare. BEST (informare)- BEST Cluj, 1-31 martie, Cluj-Napoca;

3. Orizonturi de aşteptare aie studenţilor clujeni faţă de organizaţiile studenţeşti (informare) - Liga Studenţilor din UBB Cluj, 15 martie - 15 mai, Cluj-Napoca;

4 . Spune ”DA” unui ONG! (Instruire) - Societatea Studenţilor Europenişti, 1-5 martie,Cluj-Napoca:

5. Elaborarea buletinului “Fii Voluntar! (informare). Centrul de voluntariat “Pro. Vobis”,1 martie - 1 octombrie, ClujrNapoca;

6 . Atelier de instmire - management pentru organizaţiile de tineret (instmire) - Organizaţia Democratică a Tineretului “Maris”, 20 ianuane - 10 martie. Bucureşti, Sinaia;

7 R asism ul - realitate şi actualitate (informare) - Mişcarea Tinerilor pentru Pace, 15-22 martie, Cluj-Napoca. . .

8 . M a n a g e m e n t u l a fa c e r i lo r în turismul J ţ j ( in s t r u i r e ) — A sociaja ? r o R uralis. 18-20 f e b r u a r ie , M ă g u r i -R ă c â tă u .

J i bătă-duminică, 5-6 februarie i H

• E x p e d i ţ i e d e c i c l o t u r i s m

ş i a l p i n i s m î n s u d u l

E u r o p e i ş i n o r d u l A f r i c i i •

' / ) Clubul de Cicloturism “Napoca” va realiza, în vara acestui an, o

nouă expediţie de mare amploare, pe biciclete, de această dată pe malurile Mediteranei, incfuzînd însă şi etape de alpinism vizînd ascensiunea pe mai multe vîrfuri de munte cu zăpezi eterne - ne anunţă, printr-un comunicat de presă, dr. Radu MITITEAN, secretar CCN. Proiectul se vrea o continuare a expediţiilor cicloturistice internaţionale de mare amploare organizate anii trecuţi de Clubul de Cicloturism “Napoca", şi anume: “Transbalcanic ’97”, “Transanatolia ’98", “Scandinavia ’99" ş.a. Este totodată - după cum declară dr. MITITEAN, o premieră românească şi începutul unui plan mai vast de străbatere pe două roţi a întregii regiuni circummediteraneene.

' Expediţia va pomi la 1 august şi va îrfsemna parcurgerea pe bicicletă a peste 4.000 de km prin şapte state, incluzînd litoralul dalmatic, croat şi sloven, traversarea întregii Italii (inclusiv Sicilia), a unei porţiuni din deşertul Sahara şi din' Munţii Atlas (în Tunisia) şi a Greciei.

Etapele de alpinism vor include ascensiuni şi escalade în Alpii iulieni (din Slovenia), în Munţii Dolomiţi şi Apenini (din Italia), pe vf. Etna din Sicilia, în Munţii Atlas din nordul Africii şi pe faimosul Olimp grecesc.

Componenţii expediţiei sînt trei tineri membri ai Clubului de Cicloturism “Napoca”, studenţi ai Facultăţii de Geografie: Mircea Trif, Tiberiu Batkay şi Aurel Perşoiu. Ei sînt hotărfţi să nu rateze prilejul, de a participa, la Roma, la întîlnirea tinerilor din

întreaga lume cu Papa loan Paul al ll-lea, cu ocazia manifestărilor “Jubileum 2000”. De asem enea, precizează dr. Mititean, vor stabili contacte cu organizaţii şi instituţii din ţările parcurse, vor strînge material documentar pentru o carte despre popoarele mediteraneene şi vor aduce tinerilor clujeni cît mai multe imagini din aceste zone încărcate de istorie.

“Sperăm să nu fie greu să convingem încă o dată sponsorii să fie alături de clubul nostru pentru această nouă aventură”, declară" conducătorul expediţiei, Mircea Trif. “De pedalat în teribila climă deşertică şi tropicală nu ne temem, nici de ascensiunile pe zăpezi eterne, căci avem în palmares destule ture dure", adaugă el.

O N G - U R I L E T U R D E N E

{ K l F Ă C U T U N P R I M P f l SLa Turda a avut loc o întîlnire destinată “Dezvoltării relaţiilor

dintre organizaţiile neguvemamentale şi administraţia publică locală”. Scopul declarat al întîlnirii a fost de “formare a unui cadru adecvat pentru realizarea unor programe comune pentru comunitatea locală şi creşterea vizibilităţii activităţilor sectorului neguvernamental". Au participat reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului local, ai Parlamentului, ai mass-media şi ai ONG- urilor locale.

în cadrul întîlnirii a fost lansat proiectul “CERES Turda - centrul de resurse ONG, pentru dezvoltarea locală”. Acest program îşi propune să unească toate ONG-urile din Turda şi Cîmpia Turzii în a fi de folos cetăţeanului şi administraţiei publice locale.

întîlnirea a fost organizată de Fundaţia "Speranţa Diabeticilor'’ şi Fundaţia de Ecologie şi Turism “Potaissa", cu sprijinul Băncii Comerciale Române - sucursala Turda, Asociaţiei Ortodoxe 'Sf. Gheorghe” şi Primăriei municipiului Turda.

C E N T R U L D E R E S U R S E

" A S K L E P y O S " - '

Din 1 februarie a.c., Centrul de Resurse al Organizaţiei!ASKLEPYOS Cluj-Napoca are o nouă pagină de Internet, la adresa: http://asklepyos.dntcj.ro/center.. Centru) de Resurse este destinat organizaţiilor neguvemamentale cu activitate în sectorul social, din1 judeţul Cluj.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei noastre, misiunea Centrului de Resurse este de a întări şi promova activităţile organizaţiilor neguvemamentale din sectorul social, din judeţul Cluj, prin oferirea de informaţii, training-uri, asistenţă, oportunităţi de colaborare pe diferite domepii şi alte servicii cerute de organizaţii. Serviciile oferite de Centrul de Resurse includ: suport tehnic - acces la foto-copiator, fax, computer conectat la Internet; cadru organizaţional pentru cursuri, seminalii, întîlniri ale ONG-urilor; consultanţă în scrierea de cereri de finanţare (grantswriting), precum şi alte servicii solicitate de reprezentanţii ONG-urilor.

Reprezentanţii ONG-urilor din domeniul social care doresc să îşi facă publice diverse anunţuri, activităţi sau programe sînt invitaţi să contacteze Centrul de Resurse - ASKLEPYOS, str. Ion Creangă nr. 2 Cluj-Napoca, tel/fax: 064/19-67-55, tel. 094/39-31-08, e-mail: [email protected] (persoana de contact: Dacian Hetea, coordonator proiect).

C O N D i p i G E N E R A L E

P E N T R U H N A N X A R E A P R O G R A M E L O R I D E W M E B ffi f i ¥ )

IV . 3 . A N E X E L A C E R E R E A D E F I N A N Ţ A R E . P R E C I Z Ă R I P E N T R U Î N T O C M I R E A A N E X E L O R

ONGT care solicită finanţări pentru proiecte, în mod obligatoriu vor anexa la cererea de finanţare următoarele documente:

I V . 3 .1 . D E S C R I E R E A Î N D E T A L IU a p r o i e c t u l u i ( m a x . 3 p a g i n i ) , a d i c ă :

1. Motivaţia proiectuluiAceastă parte introductivă identifică şi enunţă

problema abordată de proiect şi argumentează de ce soluţia aleasă este corectă. Autorul va argumenta modul în care proiectul său răspunde unor nevoi exprimate de grupul ţintă identificat.

. Sînt preferabile datele concrete, uşor verificabile (date statistice, informaţii provenite din diverse surse). Se va menţiona dacă organizaţia a mai derulat vreun proiect asemănător.

2. Obiectivele proiectului:D efiniţia o b iec tiv u lu i: ' R ezu lta tu l concre t,

intermediar, măsurabil, limitat în timp care trebuie obţinut ţ i care m arch ea ză un progres spre atingerea scopului final.

Prezentarea obiectivelor trebuie să vină în completarea prezentării scopului proiectului.prin formularea răspunsurilor la întrebările: cine, ce, cît, cum, cînd, referitoare la scopul proiectului. Pentru a putea cuantifica obiectivele proiectului, este necesară formularea acestora în aşa fel încît să conţină indicatori care măsoară performanţa lor.

Indicatorii sînt “cifrele care măsoară faptele” (procente, număr de tineri participanţi/beneficiari, sume de bani etc) şi se clasifică în:

a) de evoluţie: exprimă, în procente, creşterea calitativă şi/sau cantitativă într-un moment dat al derulării proiectului faţă de momentul iniţial. Exemple: după o lună de desfăşurare a proiectului, frecventarea bibliotecilor publice din oraş de către tineri va fi cu 15 la sută mai ridicată decît în momentul începerii proiectului; numărul tinerilor de pe plajă a crescut cu 5 la sută pe zi pe parcursul desfăşurării proiectului de curăţare

a plajei din Costineşti.b) de rezultate: exprimă cantitatea de bunuri şi/

sau servicii estimate a se realiza prin implementarea proiectului. Exemple: • sum ele colectate la cinematecă vor acoperi costurile funcţionării acesteia şi vor asigura Centrului Cultural un venit lunar de 1 milion lei din care se va asigura funcţionarea bibliotecii; • oferirea informaţiilor cu caracter civic unui număr de 1.000. de tineri dintr-un liceu; • numărul membrilor organizaţiei va creşte cu 10 tineri.

c) costul unitar: exprimă eficienţa implementării, proiectului; este dat de raportul dintre resursele financiare solicitate din fondurile MTS şi numărul beneficiarilor. Exemplu: • în urma cursului de formare s-a obţinut un cost unitar de 20 mii Iei/ participant (nr. participanţi direcţi = 20, beneficiari ai transferului de know-how asigurat de proiect = 10 tineri din fiecare organizaţie, buget proiecL= 10 milioane lei).

Indicatorii se vor măsura la începutul derulării • proiectului şi după desfăşurarea acestuia şi se vor prezenta în raportul de evaluare. -

3) Modul de realizare a obiectivelorPentru fiecare obiectiv se va prezenta o acţiune/

un mijloc specific care va permite îndeplinirea obiectivului.

4) Resursele necesare şi planificarea colectării şi/sau utilizării acestora

Se vor prezenta resursele ce vor fi utilizate în derularea proiectului, altele decît cele financiare.

5) Scrierea detaliată a bugetuluiEste parte din anexă prin care se arată necesarul

financiar al proiectului.Bugetul arată cum vor fi folosiţi banii necesari

derulării proiectului. Este de preferat a se trece în buget exact costurile proiectului, adică nici nu trebuie cerut mai mult, dar nici mai puţin. Orice cofinanţare trebuie trecută în buget, acesta putînd ajuta la obţinerea finanţării din partea MTS, datorită plusului de credibilitate adusă organizaţiei şi proiectului de această finanţare deja obţinută.

6) Posibilităţi de continuare a proiectuluiAceastă parte trebuie să ofere o imagine de

ansamblu asupra ciclului proiectului, respectiv efectul de multiplicare a rezultatului şi/său cum va continua proiectul după terminarea acestei finanţări. Exemplu: Dacă proiectul face parte dintr-un efort pe termen lung al organizaţiei (program permanent): • care sînt planurile referitoare la el pentru perioada următoare? • care sînt etapele viitoare în care realizările obţinute (rezultatele scontate) vor fi utilizate? • ce se va întîmplă după ce proiectul va înceta? • dacă şi cum se va asigura finanţarea unei eventuale continuări?

I V .3 .2 . C O P I E D U P Ă S E N T I N Ţ A t r i b u n a l u l u i , d a c ă o r g a n i z a ţ i a e s t e la p r im a s o l i c i t a r e ( s e p r e z i n t ă o r i g i n a l u l p e n t r u c o n f r u n t a r e a c u c o p ia , d u p ă c a r e o r i g i n a l u l r ă m în e la o r g a n i z a ţ i e ) .

IV.3.3. SCRISORILE DE INTENŢIE alepartenerilor declaraţi în proiect, în cazul proiectelor în parteneriat, prin care'aceştia confirmă participarea la proiect. Scrisoarea de intenţie va conţine: numele, adresa şi funcţia persoanei responsabile legal autorizate să reprezinte organizaţia parteneră, numele persoanei de contact, numele organizaţiei, confirmarea participării la proiect, locul şi perioada de desfăşurare. Scrisorile se redactează pe hîrtie cu antetul organizaţiei şi vor fi datate recent (cel mult 30 de zile în urmă);

IV.3.4. COPII ALE MENŢIONĂRII ÎN MASS-r MEDIA despre activitatea organizaţiei de pînă la data solicitării finanţării şi a modului în care a fost menţionată finanţarea MTS/DTSJ/DTSMB acordată cu ocazia altor proiecte;

IV.3.5. CURRICULUM VITAE al ONG

IV.3.6 CURRICULUM VITAE al coordonatorului de proiect;

IV.3.7. CURRICULUM VITAE al liderului organizaţiei. .

1 6 0 D E Ş C O L I D I N R O M Â N I A V O R P U T E A S i C O M U N I C E C U L U M E A D A T O R IT A P R O E R A M U L U I 2 0 0 0

Programul P&G 2000 s-a încheiat oficial la 1 februarie 2000, cu anunţarea ultimelor şcoli cîştigătoare. Programul P&G 2000 a oferit 800 de calculatoare pentru 160 de şcoli din România. Fiecare şcoală a primit cîte un laborator de informatică dotat cu cîte 5 calculatoare

IBM, conectate la Internet prin Xnet, care a oferit şi echipamentul de conectare şi un abonament gratuit, de un an, la Internet.

Programul a fost iniţiat de P&G şi sprijinit de partenerii săi: IBM, Xnet, Ministerul Educaţiei Naţionale, ProTV şi Organizaţia "Salvaţi Copiii”.

P ag in ă rea liza tă d e M. TRIPON

Violenţa te lasă fără grai. împreună pu tem pu n e capă t tăcerii.

I) ă V D T ’Ih A/TT O :seryicii gratuite de consiliere m « J t v i i j / iV ix O psihosocială şi juridică pentru fete

şi femei împotriva abuzului sexual şi violenţei '

• Hot-line Psi: de marţi pînă vineri, între orele 9-11 şi 15-17;• Hot-line Juridic:

marţi, între orele 11-13; tei. Hot-line: 19-81-55. Program consiliere directă (str. Sindicatelor 4)• Psihosocială: marţi şi joi, între orele 14-17;

miercuri ş i vineri, între orele 9-12; marţi şi joi între ţre le 9-11; miercuri, între orele 15-17 vineri, între orele 12-14. _____________

Juridică:

Aici a r p u te a fi reclama dumneavoastră E v ri;

1998 - O echipă de chirurgi clujeni au realizat la Clinica de Urologie din Cluj Napoca, primul dublu.transplant

renal simultan din Transilvania, cu organe prelevate de la un pacient aflat în stare de moarte cerebrală.

f 1 - * m m

U n t î n ă r a f o s t g r a v a c c i d e n t a tN e a te n ţia ş i traversarea s tră z ii p r in lo c

n e m a rc a t a u fo s t cau ze le u n u i a c c id en t r u t ie r g ra v , p e tre c u t, jo i , p e ra z a lo c a lită ţ ii R ă s c ru c i. .

în u rm a a c e stu ia , un tîn ă r d e 2 8 d e a n i a fo s t g ra v a c c id en ta t, e l s u fe r in d m a i m u lte le z iu n i.

V ă ţăşu tean M a r iu s , d in R ăscru c i e ra - anga ja t în. traversarea s tră z ii, fa ră să s e ' asigure şi în a fa ra tre c e r ii de p ie ton i. A f la t

■la ju m ă ta te a d r u m u lu i t în ă r u l a f o s t surprins şi a c c id en ta t d e un a u to tu ris m ' D a c ia c u n u m ă r d e . în m a tr ic u la re ^ 2 -C J -6 6 9 3 , condus de D o b o ş T ra ia n , n m

v îrs tă d e 4 6 a n i , d in G h e r la . In u rm a im p a c tu lu i t în ă ru l a fos t a ru n cat în a fa ra p ă rţii c a ro s a b ile , e l f i in d g ra v v ă tă m a t. V ic t im a a fos t transportată la C lin ic a d e . C h iru rg ie I d in C Iu j-N a p o c a , u n d e a fo s t i n t e r n a t . . . ”

C osm in PURIŞ

4 1 7 cetăţeni rom âni şi 6 5

străini au fost im p licaţi în traficu l cu m aşini furate9

P o l i ţ i a r o m â n ă a în a in ta t in s ta n ţe i, în 1 9 9 9 , 1 5 0 dosare p r iv in d tra f ic u l in te rn a ţio n a l de m a ş in i în c are au fo s t im p lic a ţi 4 1 7 ro m â n i ş i 6 5 d e s tră in i, a a n u n ţa t , jo i , p u rtă to ru l de c u v în t a l M l , c ă p ita n C a rm e n V a s ile .

- E a a spus că d e la cele 4 8 2 d e pe rso an e s -au r id ic a t 156 de a u t o t u r is m e în v e d e re a c e rc e tă r ilo r , -

P o t r iv i t lu i C a rm e n V a s ile , P o l i ţ ia ro m â n ă a c o labora t, în a n u l 1 9 9 9 , c u i n s t i t u ţ i i l e s im ila re d in I ta l ia şi U n g a ria , re u ş in d să ares teze c in c i ro m â n i d in B o rş a , ju d e ţu l H u n e d o a r a , ' c a re fu ra u m a ş in i d in ita l ia şi l e v in d e a u în R o m â n ia .

Anul trecut, la Tribunalul Cluj, se judeca un caz interesant de ultraj. Un tînăr de 24 de ani, R.S., împreună cu prietena sa, se aflau pe holurilâ Judecătoriei, chipurile să se intereseze de o amendă penală, neplătită de tînără. După cum a. reieşit din desfăşurarea procesului şi din mărturiile martorilor, cei doi nu voiau de fapt să plătească am enda.. Fata îşi adusese

prietenul, o-matahală de om, ca să distrugă dosarul cu amenda... în a cest scop,' cei doi au încercat să intimideze două judecătoare, o grefieră şi în cele din urmă echipajul de Poliţie care ven ise să aplaneze conflictul. S-a iscat o.bătaie, la care a participat şi fată. în faza de urmărire judecătorească, inculpatul a fost în stare de arest, în timp ce fata a fost

judecată în stare de libertate. După cîteva luni de proces, instanţa a hotărît că cei doi se fac vinovaţi de-ultraj. Pedeapsa hotărîtă pentru R.S. a fost de patru ani de închisoare. Condamnatul a făcut apel, procesul judecîndu-se în continuare la Curtea de Apel

, Cluj. Cît despre bătăioasa fată, a primit o pedeapsă cu suspendare. ■ • • C.Gi

T î l h ă r i i I n m i e z u l z i l e ise pelrecea în plină z{! pe>străzile praşulai4 Inculpatul a l

e erau« lirpecare îi urmârea înainteEugen F. este un infractor mai ingenios,

fofilat" pe tîlhării. Deşi în 1997 a fost condamnat apoi eliberat condiţionat, el nu s-a lăsat de

tieserie, ci şi-a reînceput “activitatea”, folosind o altă tactică. Totul s-a petrecut anul trecut, în vară, cînd infractorul a tîlhărit vreo nouă persoane, luîndu-le lănţişoarele de aur de la gît. îşi alegea victimele pe stradă: tineri, studenţi; ce păreau

'mai naivi, mai uşor de tras în piept. îi urmărea O lucată de drum, apoi îi aborda cu tupeu, spunîndu-ie că-i cunoaşte, că ştie că sînt datori unei persoane (N.N.) şi că trebuie neapărat să-l lase să le ofere protecţie, deoarece el face parte dintr-o bandă influentă din Cluj. Deşi tinerii se arătau miraţi de cele spuse de interlocutorul lor ciudat, acesta din urmă continua să o ţină sus şi tare pe a lui, şi să-i cicălească pe tineri în

continuare. Apoi, recunoştea că i-a confundat, îşi cerea scuze, şi îndruga o altă poveste, spunînd că este urmărit de Poliţie, deoarce de puţin timp

,a înjunghiat pe cineva şi că acum îl aşteaptă pe fratele lui, care trebuie să-i aducă bani şi paşaportul, să poată pleca din ţară. Tinerii erau oarecum speriaţi de cele zise de Eugen, după. cum a declarat unul din ei, şi-i dădeau banii pe care-i aveau asupra lor. Apoi, Eugen le lua lănţişoarele de aur de la gît şi pleca. După.ce a înşelat şi tîlhărit vreo nouă persoane, infractorul a fost prins şi adus în faţa legii. în instanţă a refuzat să-şi recunoască faptele, încercînd să ’ prezinte o altă variantă: doar. e expert în arta “păcălelilor”. La proces au fost audiaţi trei tineri care au depus plîngeri'împotriva lui, urmînd să - fie audiate şi alte victime. Viorica G.

N u m ă ru l n a rc o m a n ilo r d in

R o m â n ia a a ju n s la

a p ro x im a tiv 7 .0 0 0N u m ă r u l c o n s u m a to r ilo r de d ro g u r i este d e a p r o x im a t iv

5 .0 0 0 în B u c u re ş t i ş i 2 .0 0 0 în re s tu l ţ ă r i i , a a f i r m a t , j o i , ; p u r tă to ru l de c u v în t a i M in is te ru lu i de In te rn e , c ă p ita n C a rm e n V a s ile . C e i m a i m u lţ i d in tre c o n s u m a to ri au v îrs te c u p rin s e în t r e 16 - 2 8 d e a n i , m a jo r i ta te a p r o v e n in d d in r în d u l p ro s titu a te lo r , l ic e e n ilo r ş i s tu d e n ţilo r, a a ră ta t C a rm e n V a s i le . E â a a d ă u g a t că , în 1 9 9 9 , la S p ita lu l C l in ic d e P s ih ia tr ie au fo s t in te r n a ţ i 1 3 7 d e c o n s u m a to r i, c a re a u fo s t t r a ta ţ i c u m e ta d o n ă p e n tru -în lă tu ra re a d ep e n d e n ţe i de d ro g u r i. P o t r i v i t .

•p u rtă to ru lu i - d e c u v în t a l M I , R o m â n ia , este in c lu s ă în ■; " R u ta b a lc a n ic ă " de n a rc o tra f ie p e tre i f i l ie re : R o m â n ia p r e z in tă un in teres d in ,c e în c e m a i m a re p e n tru re ţe le le d e t r a f ic c u haşiş d in A f r ic a ş i c e le c u c o c a in ă d in A m e ric a de S u d s p re O c c id e n t, care fo losesc ru te le p e m a r e ; p în ă în P o rtu l C o n s ta n ţa , c î t şi c e le a e rie n e , d ir e c t în B u c u re ş ti, a spus C a rm e n V a s i le .

P a t r u r o m â n i

a r e s t a ţ i p e n t r u t r a f i c

d e d r o g u r iA u to r ită ţ i le a m e ric a n e a u d e s c o p e rit că c e i p â tn i ro m â n i

are s ta ţi, la N e w Y o r k , la s fîrş itu l a n u lu i tre c u t, p e n tru t r a f ic dc d ro g u r i s in te tic e , fa c p a rte d in tr-o a m p lă re ţe a in te rn a ţio n a lă , cu r a m if ic a ţ i i în m a i m u lte state e u ro p e n e , in fo r m e a z ă surse d in P o liţ ie .

B r ig a d a d e C o m b a te r e a C r im e i O r g a n iz a t e a în c e p u t u rm ă rire a p e n a lă îm p o tr iv a lu i C ris tia n O g a rc â (3 0 d e a n i) , aresta t în d e c e m b r ie 1 9 9 9 , la N e w Y o r k , p e n tru c ă a în c e rc a t, îm p re u n ă c u u n u l d in tre ce i tre i c o m p lic i a i s ă i, F lo r ia n Io v n ic â (2 5 d e a n i) , să in tro d u c ă în S U A 61 d e m i i d e ta b le te d in d ro g u l E cs ta s y . ' ■ -

P o liţ iş t i i au s ta b il it că O g a rc ă şi Io v n ic â , îm p r e u n ă cu a lţi d o i r o m â n i, r e p re z e n ta n ţ i a i T A R O M p e A e r o p o r t u l John

■ F itzg era ld K e n n e d y d in N e w Y o rk ,-a re s ta ţi a n te r io r , fa c parte d in tr -o re ţe a in te rn a ţio n a lă de n a rc o -tra f ic a n ţ i c a re tra n s p o rtă d r o g u r i s in te tic e d in E u ro p a în S U A . A u to r i tă ţ i le a m e ric a n e i-a u a re s ta t, lu n a tre c u tă , pe K a s im ir B e rt şi C la u s R e d d ia n , a m b ii c e tă ţe n i g e rm a n i, m e m b ri a i a c e le ia ş i r e ţe le , c a re au în c e rc a t să in tro d u c ă în S U A 57 d e m i i d e ta b le te d e E c s ta s y , p e c a re le tra n s p o rta u d in O la n d a . C e i d o i a v e a u le g ă tu r i c u un a lt 'tra f ic a n t ro m â n , Io a n C o p a c i, a restat şi e l p e n tru că a în c e rc a t să in tro d u c ă în S U A 61 de m ii de ta b le te d in a c e la ş i d ro g . A u to r i t ă ţ i le c o n t in u ă c e rc e tă r i le , p e n tr u s ta b i l i r e a tu tu r o r p e rs o a n e lo r im p lic a te .

P a tru ro m â n i a u fo s t a re s ta ţi, în lu n a d e c e m b r ie , la N e w Y o r k , p e n tru că a u în c e rc a t să in tro d u c ă în S U A o sută dem nii d e ta b le te d in d ro g u l E cs ta s y , în v a lo a re to ta lă d e tre i m il io a n e de d o la r i.

C r is t ia n Q g a r c ă (3 0 d e a n i) , fo s t a n g a ja t a l c o m p a n ie i T A R O M , a fo s t a re s ta t p e A e ro p o rtu l J o h n F itz g e ra ld K e n n e d y (J F K ) d in N e w Y o r k . E l reuşise să ia s ă d in R o m â n ia c u d o u ă g e n ţi d ip lo m a t s ig ila te , în care se a f la u d ro g u r ile , fo lo s in d o scrisoare de în s o ţire c a re - i atesta c a lita te a de c u r ie r d ip lo m a tic . El a fo s t a ju ta t să părăsească R o m â n ia d e F lo r in Io v n ic ă (2 5 de a n i) , to t u n fo s t a n g a ja t a l T A R O M , c a re , d u p ă ce l-a condus la a e ro p o rt p e O g a rc â , a p le c a t, în a c e e a ş i z i , cu o a ltă cursă , spre S U A , u n d e a fos t a re s ta t la r în d u l său.. D in această g ru p a re m a i faceau p a rte S o r in P o p e s c u (2 8 de a n i) , fo s t a n g a ja t a l T A R O M şi C la u d ia G a b r ie la V a s ile s c u (2 9 d e a n i) , re p re z e n ta n ta f ir m e i T A R O M p e A e r o p o r tu l J F K d in N e w Y o r k , c a re a r f i tre b u it să fa c il i te z e in tra re a tra f ic a n ţ i lo r în S U A . C e i d o i a u fo s t a restaţi ş i e i d e a u to r ită ţ i le a m e r ic a n e . ' E cs ta s y este un d ro g s in te tic , p ro d u s în ţă r i le v e s t-e u ro p e n e . P re ţu l u n e i p a s tile , p e p ia ţa ro m â n e a s c ă .a d r o g u r ilo r , a ju n g e Ia 1 5 -2 0 d e d o la r i, ia r în S U A la 3 0 d e d o la r i. A u to r i t ă ţ i le ro m â n e ce rc e te a ză m o d u l în c a re C ris tia n O g a rc ă a o b ţ in u t s c ris o a re a care î i a testa c a lita te a de c u r ie r -d ip lo m a t ic .

m

V A M P A D E L U X„ L G ra lu it 20 * .Târî 4 3 0 0 0 le i/S O Ş ?

051.892191X 7 tJ

& I I| ; m d i r e c t

£ n o n s t o p

fW

" k ' . \

» ^ www.zoiiaR.ro

f i e r b i n t ,

ram» J *‘*"1

A D E V Ă R U L

D E C L U J !

M o t to :Ziarul care-i o comoară

cu ştiri şi informaţii, eu cred că-i cel mai bun din ţară

ce-l tipăresc confraţii!

O R I Z O N T A L :1 . . . . Ş O F R O N 2 . C O M E N T A R I I

A V I Z A T E 3 . D im in u t iv m a s c u lin - 'G ră d in a P U B L IC Ă 4 . în tre p r in d e re a de T u r is m H o te l ie r - . . . C H I O R E A N U

5. A l nostru , R O M Â N E S C - Im p lic a te în C I R C U L A Ţ I E 6 . B a z a p ra c t ic ii 7. Ţ o i i a m e s te c a ţ i ! - D a n T ă t a r u 8 . D im in u t iv fe m in in - G ră d in a D o m n u lu i 9 . Io a n O p riş - A ş te p ta tă de C I T I T O R I cu p lă c e re 1 0 .... L U C A .

V E R T I C A L :1 ...: A L M Â Ş A N U - . . . C Â L I A N 2 .

O rn a m e n t P O E T IC - M IR C E A . . . R A D U 3 . ... B O C U 4 . O rg a n iz a ţ ia N a ţ iu n i lo r 1 U n ite - F ă ră v la g ă - D E M I A N N U Ş A5 . S o rin Io a n - T IP Ă R E Ş T E m e c a n ic6 . Z I A R U L p u s la d i s p o z i ţ i a P U B L IC U L U I . 7 . P la n tă e x o tic ă 8 . U n te n o r în c u rc a t! - Z I U A A P A R I Ţ I E I 9 ... B A R A . ;

D icţionar: LIOT, NORET Ioan POP

1 2 3 , 4 5 6 7 8 9

2

• o

3

4-

5 -

I^Ş!j

h â9

7 ş? ' f j-

8

139

K 3 â £10 V

foîlele n S n e ^ r i n , * ^ ,C° nfrUntat- vineri' la Viena, cu

jurămmtulu, de către noul Guvern austriac

Rusia pregăteşte retragerea "unei părţi considerabile" aM “ 3» » ^ ° ~ i « lu c ia u n y gtrupelor desfăşurate in Cecema, a anunţat vineri generalul1

Valeri Manilov, adjunct al şefului Statului Major al forţelor• ruse.

SemOictBaS isasal de construcţia ESiserieai ScMnibaraa Ia Fală i-a adus pe. feueuseşleiai laDezbaterile tind să devină... creştineşti

Tentativă de omor la ţCiuceaUn bărbat a fost joi seara, victima unei tentative

de omor în localitatea ducea. Brudaşcă Dan a fost înjunghiat suferind mai multe leziuni ale plămînilor, fapt care i-a pus viaţa în pericol. Totul a pornit de la un scandal izbucnit între Brudaşcă şi Bolba într-un bar din Ciucea, după care Bolba s-a dus acasă şi şi-a aşteptat victima înarmat cu un cuţit în faţa propriei porţi. La întoarcerea acasă Brudaşcă a fost atacat de acesta cu cuţitul, fiind găsit în drum de mama autorului, în stare de inconştienţă. El a fost internat în stare gravă la Clinica de Chirurgie I din Cluj-Napoca. Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj a emis pe numele lui Bolba mandat de arestare preventivă de 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.

CosmirT PURIŞ

R e p re z e n ta n ţii M in is te ru lu i C u ltu r i i au y e n it , v in e r i la C lu j-N a p o c a p en tru a se do cu m en ta la. ' fa ţa lo c u lu i a s u p ra -s itu a ţie i' v iito a re i- B is e r ic i

S c h im b a re a la F a ţă de p e B -d u l E ro i lo r 2 4 -2 6 . C o n flic tu l d in tre P rim ă r ie şi C o m is ia Z o n a lă a M o n u m e n te lo r A n s a m b lu r ilo r şi S ita r i lo r Istorice a a juns în tr -u n punct în care d ia lo g u l a fo s t blocat. O p a rte n u poate trece de ile g a lita te a fă c u tă p rin d e m o la re a neau toriza tă ş i aşteaptă p ro c e su l penal p e n tru a găs i v in o v a ţii, ia r cea la ltă p a rte v re a să se tre a că la construcţie, fa c în d u ita tă dem olarea .

V ic e p r e ş e d in ţ i i C o m is ie i N a ţ io n a le a M o n u m e n te lo r A n s a m b lu r ilo r ş i S ita r i lo r Is torice, p ro fe s o ru l V a le n tin T r iş c u şi S anda Ig n a t, s-au în t î ln i t v in e r i d im in e a ţa c u p re o tu l p a ro h T itus M o ld o v a n ş i p r o ie c ta n tu l v i i t o a r e i b is e r ic i , a r h i t e c t u l - ş e f a l ju d e ţ u lu i , R a d u S p â n u . L a în tre v e d e re au m a i p a r t ic ip a t p re fe c tu l V a s ile S ălcu d ean , în calitate de m o d era to r, şi preşedin tele C o m is ie i Z o n a le a M o n u m e n te lo r A n s a m b lu r ilo r şi S ita r i lo r Is to rice , Io a n P iso , res p e c tiv secretarul acesteia , V ir g i l Pop.

Discuţii fără veleităţi politiceP re fe c tu l V a s ile S ălcudean n e -a dec la ra t că

s-a p u rta t o d iscuţie fo a r te ‘deschisă, fă ră v e le ită ţi p o lit ic e , ca în tre sp e c ia liş ti. F a ţă d e p ro b le m a

. d e m o lă rii, specia liş tii din C a p ita lă au fost de acord că Justiţia tre b u ie să-şi u rm eze cursul şi să tragă la ră s p u n d e re p e c e i v in o v a ţ i . R e fe r i t o r la construcţie , aceştia au propus două so lu ţii: să se găsească u n ^ a lt am plasam ent în zo nă, pe care b is e ric a să p o a tă f i pusă în v a lo a re sau să fie păstra t ac tu a lu l am plasam ent, în c o n d iţiile în care p la n u l v i i t o a r e i b is e r ic i să se in te g r e z e în a n s a m b lu l a r h ite c to n ic a c tu a l , in c lu z în d şi e le m e n te le a rh itectu ra le d in vechea construcţie . Se pare că u lt im a propunere nu poate f i fru c tific a tă p în ă c în d in s ta n ţa nu se v a p ro n u n ţa a s u p ra d e m o lă r ii.

Biserica, victima conflictului extern dintre Primărie şi

Comisia zonalăP re o tu l p a ro h a l B is eric ii S ch im b area la Fa ţă ,

. T itu s M o ld o v a n , a p rec iza t că este m u lţu m it de în tr e v e d e r e a c a re a ă v u t-o c u re p re z e n ta n ţ i i m in is te ru lu i, în c o n d iţ ii le în c are to a tă lu m e a s -a ară ta t d o rn ic ă să' se r id ic e b iserica . „ C h ia r d a c ă u n i i s u s ţin că lo c u l d e p e E r o i lo r , este în g h e s u it, n o i î l considerăm s u fic ie n t p e n tru o b is e r ic ă . S -a u fă c u t c îte v a s u g e s t i i p e n t r u c onstrucţia acesteia , u rm în d ca h o tă rîrea să se ia de- către fo ru r ile m a i în a lte . D a c ă se c o n tin u ă c o n flic tu l c rea t în a fara b is e ric ii, în tre P rim ă r ie şi C o m is ia zo n a lă , ne este g reu să în tre z ă r im c în d

se v a r id ic a b iserica . P rim ă ria p u tea să lase de la sine, să p ă s tră m ş i să c o n s e rv ă m e le m e n te le a rh ite c tu ra le e x is te n te , p e n tru a p u te a dem ara lu 'crările. D in păca te , am fost puşi în fa ţa faptu lu i

, îm p lin it , după ce n e -a m în ţe le s ’ în p rin c ip iu cu­c e i d in c o m is ie , a d o u a z i c lă d ir i le ^fuseseră d em olate . D a c ă această încrîn cen are nu cedează, este p o s ib il să e x p lo d ă m " , n e -a d ec la ra t părintele M o ld o v a n .

Ioan Piso opinează că B-dul Eroilor trebuie

sâ rămînă neatinsP re ş e d in te le c o m is ie i z o n a le , Io a n P is o , a

su b lin ia t că fo ru l p e care î l conduce nu este ostil construcţie i de b is e ric i o rtodoxe , s ingura condiţie im pusă a fos t ca le g e a să fie respectată. „C entru l C lu ju lu i este d e s tu l de b in e c o n s e rv a t, B -d u l E ro ilo r f i in d s in g u ra stradă care a răm as neatinsă. C o m is ia pe care o conduc are ro lu l să vegheze asupra p ă s tră rii acestei zone neatinse. N u putem să f im puşi în fa ţa fa p tu lu i îm p lin it . A ş a cum, după c e l de a l d o ile a răzb o i m o n d ia l, n e m ţii au refăcu t în treaga V a rş o v ie după p la n u r ile care au fost, aşa şi P rim ă r ia v a trebu i sâ re fa că ce a sţricat. A ceastă s ituaţie este o d ivers iune p o litic ă creată de p r im a r p e n tru a a vea a rgum ente în cam pania ele c to ra lă " , a m a i p re c iz a t p ro fe s o ra l P iso.

Luminiţa PURDEA

Grigore Boca va antrena doctori şi farmacişti

Echipa de fotbal a Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj a fost invitată să ia parte în luna aprilie la a doua ediţie a Campionatului European de Fotbal Universitar care se va desfăşura în capitala Franţei. Vor participa 165 de echipe din 25 de ţări. Anul trecut competiţia a fost cîştigată de medicii de la Trondheim (Norvegia). Invitaţia a fost acceptată de Rectoratul UMF şl de Organizaţia Studenţilor Medicinişti. Imediat s-a trecut la formarea lotului de 22, în cadrul UMF desfăşurindu-se în fiecare an un campionat cu 20 echipe, însă doar 16 dintre aceştia vor vedea Parisul. Rectorul Marius Bujiţă l-â însărcinat pe fostul secund al Universităţii Cluj, Grigore Boca, să se ocupe de pregătirea echipei. Boca ar fi dorit să efectueze şl un cantonament de pregătire la Colibiţa (judeţul Bistriţa Năsăud), loc în care s-a simţit bine alături de fosta sa echipă.

Codin SAMOIL/i

Clientelismul de partid - o grea povară pentru Mugur isărescuurmare din pagina 1

E m i l C o n stan tin escu a c ă u ta t să ne c o n v in g ă că a b ia a c u m as is tă m la u n v e r ita b il în c e p u t, că în u lt im ii ze c e an i ro m â n ii n -a u a v u t n ic i un “ fa r c ă lă u z ito r” , p ie r z în d p în ă şi “ lu m in iţa de la c a p ă tu l tu n e lu lu i” . E u n fe l de a spune câ, de fa p t, toate p ro m is iu n ile e le c to ra le d in 1 9 9 6 au fo s t a p ă d e p lo a ie . D e s ig u r , p r e ş e d in te le a a v u t g r i j ă sâ n e

-c o n v in g ă că , în ce-1 p r iv e ş te , n -a

p u tu t d o rm i de d ra g u l re fo rm e lo r şi a p ro m is iu n ilo r p e c are le fă c u s e , ro m â n ilo r şi a că u ta t să ne aburească d in n o u cu v e c h e a sa lo z in c ă despre s a c r i f ic iu l c o n d u c ă to r ilo r . P re ş e ­d in te le e p re ş e d in te le . însă , în fa p t’, to a te , a b s o lu t to a te p a rtid e le p în ă şi c e le ta ră n ic i o şansă la v iito a re le a le g e r i , a u în c e p u t u n r ă z b o i e le c to ra l d u r şi c a re se va a ră ta şi m a i m u r d a r . E s te p o s ib i l c a , în a c e s te c o n d iţ i i , să se a p lic e (c u

lu c id ita te , cu tact şi cu în ţe leg erea in te re s u lu i n a ţio n a l) p ro ie c te le pro ­puse d e M u g u r Isărescu? R ăspunsul este m a i degrabă n e g a tiv . Ş i ăsta nu p e n tru că lid e rii p r in c ip a le lo r partide p a r la m e n ta re n -a r f i c a p a b ili sâ în ţe ­le a g ă c ă , p în ă la u rm ă , v o r f i b e n e fi­c ia r i a i acestor re fo rm e - la toam nă y; sau p e s te p a tra a n i - , c i p e n tru că e 'ţ g re u de c re zu t că v o r re z is ta p res iu - -! n ilo r n u m e ro ş ilo r c lie n ţi p o lit ic i m a i m a r i sau m a i m ic i a i p a r t id e lo r lor.

U n i u n e a E u r o p e a n ă v a a p l i c a s a n c ţ i u n i î m p o t r i v a A u s t r ie iGuvernul portughez va aplica, începînd

de vineri, sancţiunile politice anunţate, luni, *ia ad resa Austriei d e către preşedinţia portugheză a Uniunii Europene, a afirmat premierul Antonio Guterres, citat de AFP. "Începînd din acest moment vom supraveghea cu cea mai mare atenţie comportamentul noului Guvern austriac", a declarat premierul portughez, după o în trevedere cu preşedintele Republicii, Jorge Sampaio. Cele 14 ţări partenere ale Austriei în cadrai Uniunii Europene au decis, luni, ca în cazul în care Partidul Libertăţii va ajunge la guvernare în Austria, să nu mai promoveze şi să nu mai accepte nici un contact bilateral oficial la nivel politic cu acest guvern. Europenii au decis, de asemenea, să nu-i susţină pe candidaţii austrieci în funcţii internaţionale şi să nu-i primească pe ambasadorii Vienei decît la nivel tehnic. Antonio Guterres a mai spus că nu este necesar să ia din nou legătura cu cele 14 guverne, care au subscris deciziei luate luni, întrucît aceste decizii intră automat în vigoare, după ce, joi seara, preşedintele austriac Thomas Klestil a aprobat guvernul de coaliţie dintre conservatori şi extrema- dreaptă.

• WASHINGTON - Washingtonul şi-a declarat, joi, îngrijorarea crescîndă, după anunţarea noului Guvern austriac. Purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Jam es Foley, a precizat că Washingtonul nu a fost încă informat oficial despre intenţia preşedintelui Klestil d e a prezida, vineri, cerem onia de depunere a jurămîntului de către noul Guvern. Statele Unite şi-au reafirmat joi,

intenţia de a proceda la reexaminarea relaţiilor lor cu Austria, în cazul intrării la guvernare a extremei-drepte conduse de Joerg Haider. Purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Joe Lockhart, care a făcut acest anunţ cu puţin timp înainte ca Viena să anunţe învestirea noului Guvern, a refuzai să precizeze ce măsuri ar putea lua Statele Unite împotriva Austriei, însă a îndepărtat posibilitatea . unei ruperi oficiale a relaţiilor dintre cele două ţări.

• PARIS - Franţa “deplînge profund” constituirea guvernului austriac la care participă şi Joerg Haider şi “pune în aplicare imediat" măsurile adoptate de către cei 14 membri ai Uniunii Europene, se arată într-un comunicat oficial dat publicităţii, joi seara, la Paris. “în ceea ce o priveşte. Franţa va lua toate, măsurile suplimentare care vor fi n ecesa re”, conchide textul, care apreciază că “alcătuirea Guvernului austriac dăunează grav imaginii şi situaţiei Austriei în Europa”.

• LONDRA - Secretarul britanic al Foreign Office-Ului, Robin Cook, a declarat, joi, că ideile “rasiste” ale liderului extremei-drepte austriece “nu îşi au locul în Europa”, riscînd să pună în pericol cei 50 d e ani de pace din Uniunea Europeană. Cook a precizat că Marea Britanie va aplica măsurile de sancţionare anunţate de Uniunea Europeană, însă nu îşi .va rechema ambasadorul de la Viena. Pe plan economic, a explicat. Cook, “afacerile Uniunii Europene trebuie să continue şi vom face afaceri cu UE şi cu Austria, în calitate de membră".

• BRUXELLES - Comisarul european

pentru Agricultură, austriacul Franz Fischler, a declarat, joi seara, că “Guvernul austriac va trebui, de acum încolo, să fie judecat după actele sale şi după nimic altceva”. într-o declaraţie făcută “în nume personal”, Fischler, membru al Partidului Conservator, subliniază că “împărtăşeşte neliniştita exprimate de Comisia Europeană în declaraţia sa”.

• IERUSALIM - Ministrul israelian al Afacerilor Externe, Dăvid Levy, a reafir­mat, joi, că îl va rechema pe ambasado­rul israelian la Viena pentru consultări s imediat după învestirea noului guvern. Pe de ală parte, Marele Rabin al Austriei, Haim Eisenberg, a evocat, joi, posibilita­tea de a emigra în Israel, ca urmare a. intrării extremei-drepte la guvernare.

• VIENA - O sută de manifestanţi anti- Haider au perturbat, joi; o reprezentaţie într-un prestigios teatru din Viena.

Manifestanţii au urcat pe scenă strigînd sloganuri împotriva noului -Guvern austriac.

• BERLIN - Germania “va suspenda" contactele sale politice bilaterale cu Austria, după intrarea efectivă a partidului

’ lui Haider în guvern, a anunţat, vineri, un purtător de cuvînt al Guvernului de la Berlin. Germania va respecta măsurile diplomatice anunţate de cele 14 ţări ale UE, a subliniat oficialul german.

• BRUXELLES - Ministrul belgian al Apărării, Andre Flahaut, a suspendat, joi seară, comanda pentru şase ambulanţe blindate făcută societăţii austriece Steyr,

. pentru a protesta faţă de intrarea extre- mei-dre.pte în guvern, a anunţat, vineri, Ministerul Apărării. Regiunea Wallonia a ■ decis, la rîndul său, să suspende orice contact bilateral cu Austria la nivel de miniştri şi de înalţi funcţionari, din mo­mentul instituirii noului Executiv austriac.

Joerg Haider « ta mulţumit câ ‘democraţia a supravieţuit" In fiustria

Liderul extremei-drepte austriece, Joerg Haider, ă declarat că este “foarte multumit că democraţia a supravieţuit în Austria”, după ce partidul său a. primit acordul preşedintelui pentru a participa la guvernare, relatează^AFP. “Sînt foarte mulţumit că democraţia a supravieţuit în Austria. că cetăţenii sînt cei care au cîştigat şi nu oamenii politici care, din străinătate, vor să aibă o influenţă asuprâ Austriei”, a declarat Haider la televiziunea austriacă. El a spus că ’“nu are intenţia de a începe turnee pentru a-şi cere scuze în fata lui Dumnezeu şi în faţa lumii” pentru derapajele .sale verbale, raâisle şi xenofobe, care au contribuit la izolarea sa. FPOe_ a. primit în Guvernul aprobat, joi seara, de preşedintele Klestil postul de vicecancelar, cinci portofolii ministeriale şi doua posturi de secretar de stat, Ia fel ca partenerul său de coaliţie, partidul conservator al lui Woifgang Schuessel. Noul Guvern a depus jurămîntul vineri la prînz.

Elisei a semnatpentru "U ", Liviu Mihaipentru F-C.

NationalFC “U” a obţinut ieri

semnătura atacantului Elisei, fost ultima' dată la Gloria Buzău. Tînărul jucător, pe 14 octombrie va împlini 24 ani, a venit.(a. Cluj în urma recomandării făcută antrenorului Petre Gigiu de către Bîcîiri, şi el proaspăt încorporat în lotul Universităţii. Elisei a semnat cu “U’! un contract pe un sezon şi jumătate. în ceea ce priveşte situaţia lui Liviu Mihai, care se-pare că a semnat un precontract cu FC Naţional în baza deciziei Comisiei pentru Statutul Jucătorului, care acum două săptămîni l-a declarat jucător liber, Ioan Maja are destule rezerve. “Luni voi fi la Bucureşti cu toate .actele n ecesare. Conform calculului făcut de mine Liviu Mihai nu_ întruneşte condiţiile de a putea fi dat jucător liber. Faţă de el clubul şi-a onorat obligaţiile contractuale. Rămîne să văd în baza cătui act Comisia l-a dezlegat de “U”.

Codin SAMOILÂ

IL I E C Ă L I A N ( r e d a c t o r ş e f ) ;V A L E R C H I O R E A N U (r e d a c to r ş e f a d ju n c t ) ) C R I S T I A N B A R A (r e d a c to r ş e f a d ju n c t ) .T e l . 1 9 . 1 6 . 8 1 ; f a x : 1 9 .2 8 .2 8 ;E-mail:[email protected] r redacţia

R E D A C Ţ I A : C l u j - N a p o c a , s t r . N a p o c a 1 6 „

C U L T U R Ă : T E L . 1 9 .7 4 .9 0 - M IC H A E LA B O C U ; E V E N IM E N T : ......--------------------------------------- V • L t a ' - t a *•TEL. 1 9 .7 4 .9 0 - R A D U V ID A ; S O C IA L , E C O N O M IC jJ E L .. . [ ; Ţ * 0 î j-u, ,

Ă S S ă p * S .C . nr. 128/1991. judecătoriaiCluŢ

foca! R 2 0 4 4 6 9

19 .7 5 .0 7 - M A R IA S Â N G E O R Z A N ; S P O R T : T E L .: 1 9 .2 1 .2 7

h - m a iu a a e v c j f g m a i i . a n tq . r o Ţ re a a c ţ ia . p u B U r a T A T E ^ T E L . / F A X : i9 .7 3 .0 4 - R Â U L S E S T R A Ş ;E - m a il : r e c la m a _ a d e v c j@ m a i l . d n t c j . r o - p u b l ic i t a te D |F U Z A R E M iC A p u b l i c i t a t e : T E L : 19 .4 9 .8 1 . - S T E L A

P E T C U ; C O N T A B IL IT A T E : T E L .: 1 9 .7 3 .0 7 - L IV IA P O P S U B R E D A C Ţ IA T U R D A : T E L /F A X : 3 1 .4 3 .2 3 S U B R E D A C Ţ IA D E J : T E L ./F A X : 2 1 .6 0 .7 5

S e c r e t a r d e r e d a c ţ ie : H o r e a P E T R U Ş

T e l / f a x :1 9 . 7 4 . 1 8

TIPARUL EXECUTAT LA G a r a m o n d— TlpnariDe • ».!. _