isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, amnon. citim despre aceasta în 2...

40
Ziua Prevenirii Violenței enditnow August 2013 Isus este adăpostul nostru Material pregăt de Dr. Claudio și dr. Pamela Consuegra, directori ai Departamentului Viața de Familie, Diviziunea Nord-Americană a Bisericii Advenste de Ziua a Șaptea Editat de Ardis Dick Stenbakken Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea Departamentul Misiunea Femeii Rog să ajungă urgent în posesia responsabilei Departamentului Misiunea Femeii. Mulţumesc! MisFem_ 3 2013.indd 1 04.06.2013 7:07:15

Upload: others

Post on 23-Jan-2021

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

Ziua Prevenirii Violenței

enditnowAugust 2013

Isus este adăpostul nostru

Material pregătit de Dr. Claudio și dr. Pamela Consuegra,

directori ai Departamentului Viața de Familie, Diviziunea Nord-Americană a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

Editat de Ardis Dick Stenbakken

Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a ŞapteaDepartamentul Misiunea Femeii

Rog să ajungă urgent în posesia responsabilei Departamentului Misiunea Femeii. Mulţumesc!

MisFem_ 3 2013.indd 1 04.06.2013 7:07:15

Page 2: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

2 Ziua Prevenirii Violenței

Comitetul de prevenire a abuzului alConferinței Generale

Capelanie Adventistă Adventist Review

Departamentul Copii Departamentul Educație Departamentul Familie

Departamentul SănătateAsociația pastorală

Departamentul Misiunea Femeii Departamentul Tinerethttp://www.enditnow.org/

Cuprins

Introducere ......................................................................................3

Despre autor ....................................................................................4

Sugestie program ............................................................................5

Povestirea pentru copii ....................................................................7

Predica: „Isus este adăpostul nostru” .............................................9

Seminar: „Rupe ciclului violenței!” ...............................................18

MisFem_ 3 2013.indd 2 04.06.2013 7:07:15

Page 3: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

3enditnow – 2013

10 aprilie 2013

Dragi surori în Hristos,

Vă salut din nou cu bucurie. Una dintre istoriile biblice care mă indig-nează profund este cea a lui Tamar, fiica regelui David, care a fost necinstită de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare, ură și lista poate continua. Vă puteți imagina cum s-a simțit Tamar, când fratele ei a izgonit-o cu dezgust, după ce a violat-o? Unde putea să se ducă? Cine urma să lupte pentru cauza ei? Cine urma să-i fie alături pentru a înfrunta condamnarea fratelui ei? Se va face oare dreptate?

De mii de ani, femeile, copiii și bărbații care sunt abuzați pun aceeași întrebare. Cine mă va ajuta? Unde să mă duc? Cine va fi de partea mea, cine mă va însoți în teribila călătorie întunecată, ca să mă încurajeze, să mă susțină? Este trist, dar adevărat. Sunt mulți cei care suferă. Prea mulți.

Sora mea, ce poți face în acest sens? Ce putem face împreună? Un prim pas este să te asiguri că în calendarul bisericii tale este inclusă Ziua Prevenirii Violenței – enditnow, în al patrulea Sabat al lunii august (în Ro-mânia este stabilită data de 3 august). Important este ca subiectul să fie prezentat! Colaborați și cu celelalte Departamente: Tineret, Familie, Copii, Sănătate etc.

A ne educa pe noi înșine și pe ceilalți membri, cu privirea la acest su-biect, este foarte important în vederea unei schimbări. Noi suntem mâini-le și picioarele lui Dumnezeu. Brațele Sale care se întind cu dragoste către o lume aflată în nevoie. Vrei să accepți provocarea și să te asiguri că aceas-

MisFem_ 3 2013.indd 3 04.06.2013 7:07:16

Page 4: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

4 Ziua Prevenirii Violenței

tă zi va fi stabilită în mod sigur în programul bisericii tale? Contăm pe voi, surorile noastre, care sunteți lideri în cadrul departamentului. Aduceți-vă aminte că abuzul are loc pretutindeni, în societate, dar și în familiile mem-brilor bisericii.

Îți mulțumim pentru ajutor și pentru că te alături Departamentului Mi-siunea Femeii al Conferinței Generale în a declara foarte serios că trebuie să punem capăt violenței chiar acum: enditnow!

Cu prețuire,

Heather-Dawn Small, director al Departamentului Misiunea Femeii

MisFem_ 3 2013.indd 4 04.06.2013 7:07:16

Page 5: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

5enditnow – 2013

Despre autori: Dr. Claudio și dr. Pamela Consuegra

Doctorii Claudio și Pamela Consuegra sunt directori ai Departamentu-lui Viața de Familie, din Diviziunea Nord-Americană. Dr. Claudio s-a născut în Colombia, America de Sud, în timp ce dr. Pamela a crescut în munții Appalahi din Virginia.

Dr. Claudio Consuegra a slujit ca pastor în mai multe Conferințe din Statele Unite ale Americii. A lucrat, de asemenea, în calitate de capelan la spital și azil, consilier pe teme de familie și director de departament la Conferință. Dr. Claudio este licențiat în teologie la Columbia Union Colle-ge (acum – Washington Adventist University), are master în consiliere și psihologie, cu specializare pe domeniul căsătorie și familie, de la Univer-sitatea Radford și doctorat în domeniul vieții de familie, obținut la Univer-sitatea Andrews.

Dr. Pamela a lucrat ca profesor adventist, director de liceu și inspector școlar. Dr. Pamela este licențiată în științe educaționale la Columbia Union College ( acum – Washington Adventist University), are master în științe – curriculum și instruire – la Universitatea Radford și doctorat în filosofia leadershipului la Universitatea Andrews.

Doctorii Claudio și Pamela au multă experiență în cadrul De-partamentului Familie; au lucrat împreună în multe Conferințe și au ținut emisiuni pe această temă la radio, timp de trei ani. În plus, ambii sunt autori cunoscuți ai diverselor cărți, reviste și articole. Ei au două fiice: Diana, absolventă la Columbia Union College, este profesor de limba engleză la North Dallas Adventist Academy, Hadassah, absolventă la Universitatea Andrews, este acum studentă la Medicină – Kirksville Colle-ge of Osteopathic Medicine. Una dintre fiicele lor este căsătorită cu Greggo-ry Anderson, care studiază acum într-un program de master în comunicare în statul Missouri, Truman State University in Kirksville.

Doctorii Claudio și Pamela Consuegra sunt pasionați de formarea și consolidarea unor relații sănătoase de familie pentru Împărăția lui Dum-nezeu.

MisFem_ 3 2013.indd 5 04.06.2013 7:07:16

Page 6: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

6 Ziua Prevenirii Violenței

SUGESTIE PROGRAMZiua Prevenirii Violenței

enditnow - august 2013Introducere

Intonarea imnului: „Ce fericit e-acel cămin!” – IC, 668

Rugăciune

Imn de laudă: „Ferice casa!” – IC, 667

Citirea Scripturii: Efeseni 4:29-32Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după

cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

Strângerea darurilor și zecimilor

Rugăciune

Povestirea pentru copii: „Dacă aș putea să-mi înghit cuvintele”

Rugăciunea pastorului

Imn special

Predica: „Isus este adăpostul nostru”

Imn de încheiere: „Revarsă, Doamne, pace și iubire!” – IC, 669

Rugăciune

MisFem_ 3 2013.indd 6 04.06.2013 7:07:16

Page 7: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

7enditnow – 2013

Povestire pentru copii

Dacă aș putea să-mi înghit cuvintele

Ați auzit vreodată expresia: „Dacă aș putea să-mi înghit cuvintele”? E posibil să mâncăm cuvintele? Cuvintele rostite nu mai pot fi retrase. Odată ce am spus un cuvânt, nu-l mai putem întoarce.

Vom face astăzi un experiment. Am câteva ajutoare alături de mine.

Explicați-le că pasta de dinți care iese din tub reprezintă cuvintele care ies din gura noastră. Uneori, acestea sunt pline de dulceață și blândețe. Al-

NOTĂ: Pentru această lecție practică, este nevoie de ajutoare, adulți sau copii. Fiecare grupă mică va avea nevoie de ajutor din partea unei persoane mature. Pregătiți dinainte câteva tuburi mici cu pastă de dinți, câteva recipiente mici de plastic și câteva scobitori.

Împărțiți copiii în grupe mici. Oferiți-i fiecăruia dintre ajutoarele voastre câte un tub cu pastă de dinți, un recipient de plastic și o scobitoare. Copiii din grupă să încerce, pe rând, să scoată întregul conținut al tubului cu pastă de dinți.

MisFem_ 3 2013.indd 7 04.06.2013 7:07:16

Page 8: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

8 Ziua Prevenirii Violenței

teori sunt pline de mânie și îi rănesc pe prieteni sau pe cei dragi. Atunci ne pare rău și ne dorim să nu le fi rostit. Am vrea să ne retragem cuvintele...

Acum, oferiți-le copiilor scobitoarea cu care să încerce să introducă toată pasta de dinți înapoi în tub. Este imposibil.

Aplicația? Cuvintele sunt ca și pasta de dinți. Odată ce sunt rostite, nu se mai pot întoarce.

Pasaj biblic: Efeseni 4:29-32 Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire,

după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud... Fiți buni unii cu alții, mi-loși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

Să-L rugăm pe Isus să ne ajute să spunem doar acele cuvinte care sunt frumoase, blânde, față de cei din jurul nostru, pentru ca să nu ajungem să ne pară rău că nu le mai putem lua înapoi.

Rugăciune:

Doamne Isuse, Te rog să ne ajuți să rostim întotdeauna cuvinte amabi-le, plăcute. Adu-ne aminte mereu că nu mai putem lua înapoi cuvintele pe care le-am rostit. Nu le putem aduce înapoi pe buzele noastre. Ajută-ne să vorbim frumos, cu dragoste. Îți mulțumim. Amin!

MisFem_ 3 2013.indd 8 04.06.2013 7:07:16

Page 9: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

9enditnow – 2013

Predica

Isus este adăpostul nostru

[Mai există un seminar ce completează acest mesaj – „Ruperea ciclului violenței domestice”. Anunțați fie la început, fie la sfârșit sau în timpul pre-dicii când va fi prezentat acest seminar. ]

INTRODUCEREIudeii țineau la un standard ideal pentru familia iudaică; acesta este

evidențiat prin intermediul termenului shalom bayit. Shalom bayit în-seamnă ceva complet, întreg, împlinire.

Căsnicia iudaică tradițională este caracterizată de pace, armonie, res-pect și chesed, care înseamnă „bunătate” sau chiar mai mult, „bunătate plină de dragoste”, prin care un cuplu căsătorit devine complet. În cultura iudaică, căsătoria este descrisă ca fiind o „unire făcută în ceruri” și este tratată ca fiind sfântă. Se crede că prezența lui Dumnezeu se manifestă într-un cămin curat și iubitor.

De exemplu, în literatura clasică rabinică se fac referiri la ceremonia de logodnă prin termenul Kiddushin, care înseamnă „sfințire”, „consa-crare”. Declarând legământul căsătoriei ca fiind sfânt, cuplul este sfințit înaintea lui Dumnezeu.

În această relație, soțul și soția recunosc că sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și se tratează reciproc ca atare. Mai mult, această sfințenie a legământului marital le reamintește permanent soțului și soției că temelia pe care căminul trebuie clădit este dragos-tea, respectul și chesed.

MisFem_ 3 2013.indd 9 04.06.2013 7:07:16

Page 10: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

10 Ziua Prevenirii Violenței

Cel mai mare elogiu pe care Talmudul rabinic l-a acordat unei fe-mei a fost acela oferit soției care împlinește dorințele soțului ei. Și din partea soțului se aștepta ca să-și iubească soția ca pe sine însuși și s-o onoreze mai mult decât pe sine. Rabinii au ajuns chiar să spună că soțul care își iubește soția trebuie să fie răsplătit cu bogăție. Tot astfel, se aștepta din partea soțului să discute cu soția lui despre orice aspect cotidian al vieții sale.

Asprimea în dragoste nu era privită cu ochi buni. Talmudul îi interzi-cea soțului să-și trateze familia cu duritate, iar violența domestică era, de asemenea, condamnată. Se spunea că Dumnezeu numără lacrimile soției.

Toate acestea ar trebui să conducă spre Shalom Bayit! Un cămin caracterizat de pace, împlinire și bunătate. Într-un astfel de cămin nu ar putea exista violență domestică.

Violența domestică este un oximoron, o contradicție a termenilor, o negare a planului lui Dumnezeu pentru viețile și căminele noastre. Și totuși, tu și cu mine știm că violența domestică are loc chiar și în casa lui Dumnezeu. Unul dintre motivele pentru care există violență domestică și în căminele creștine, în căminele adventiste, este acela că nu știm ce înseamnă aceasta cu adevărat.

Ce este violența domestică în mod precis? Violența domestică, abuzul asupra partenerului, bătaia, violența și dis-

putele în familie, toate acestea presupun tratarea necorespunzătoare a unei persoane de către o alta cu care el sau ea trăiește sau a trăit. Poate fi vorba de o femeie abuzată de soțul ei sau de un soț abuzat de soția lui; pot fi copii abuzați de unul sau de ambii părinți sau pot și vârstnici abuzați de copiii lor sau de persoanele care îi îngrijesc; poate fi și cazul celor vulnera-bili din cauza problemelor fizice sau mintale pe care le au.

Deși adeseori femeile și copiii sunt abuzați, există și bărbați abuzați de către femei. Se estimează că una din două familii a experimentat cel puțin un episod de violență între soți.

Comportamentul abuziv îmbracă multe forme și nu se limitează la acțiuni fizice. Reprezintă, adeseori, o combinație de abuz fizic, sexual, emoțional, psihologic și neglijare.

MisFem_ 3 2013.indd 10 04.06.2013 7:07:16

Page 11: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

11enditnow – 2013

Poate fi considerat un mod de viață în care un membru al familiei folosește violența și abuzul emoțional pentru a obține controlul, a-i do-mina pe ceilalți.

Cine este afectat? Cei tineri, cei de vârstă medie, cei în vârstă. De aceea, violența în familie poate să privească pe oricine. Persoanele

maltratate au un impact asupra întregii biserici sau localități. Copiii poartă cu ei teribilele scene de violență și neglijare până la maturitate.

Daunele produse de folosirea greșită a religieiAdeseori există o componentă religioasă ce are de-a face cu abuzul. În

timp ce violența domestică este evidentă, sfințenia căsătoriei este pusă mai presus de siguranța persoanei în cauză.

Unele femei cred că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru ele și une-ori chiar pastorii sau prezbiterii le încurajează să rămână în acele relații dăunătoare, periculoase chiar, pentru că nici aceștia nu înțeleg ce este abuzul. Atât liderul religios, cât și victima au fost învățați despre căsăto-rie ca fiind pentru totdeauna, chiar dacă reprezintă un pericol fizic. Deși sunt bine intenționați, liderii religioși conservatori perpetuează adeseori violența domestică fără să-și dea seama.

Învățăturile creștine despre căsătorie au în atenție în mod special scri-sorile lui Pavel către efeseni, corinteni și coloseni. Interpretarea greșită și așezarea în contexte nepotrivite a acestor versete au condus la ideea teribilă că soția și copiii trebuie să se supună abuzului din partea soțului și a tatălui lor. În loc să fie o „carte bună”, Biblia este folosită ca o carte care să justifice violența domestică.

Concepția socială și cea culturală pot fi dăunătoareÎn unele locuri, în anumite culturi, oamenii încă mai cred că „dacă îți

mai pocnești prietena sau soția din când în când nu e mare lucru”.Kitty Gennovese. Poate că nu vă este cunoscut numele, dar e posibil să

fi auzit povestea acestei tinere. În 1964, Kitty Gennovese a fost atacată în mod brutal când se întorcea la apartamentul ei din New York, într-o seară târzie. Ea a țipat și a strigat cât a putut de tare, luptându-se pentru viața ei timp de 30 de minute. În timp ce era bătută și abuzată, 38 de persoane

MisFem_ 3 2013.indd 11 04.06.2013 7:07:16

Page 12: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

12 Ziua Prevenirii Violenței

priveau pe fereastră întreaga scenă. Dar nimeni nu a pus mâna pe telefon ca să apeleze la ajutor. Kitty a murit în acea seară în fața celor 38 de per-soane ce au rămas tăcute, indiferente.

La fel de trist este faptul că, uneori, devenim conștienți de abuzul ce se petrece în biserica sau în familia noastră, dar nu vrem să ne implicăm. Considerăm că nu ne privește. Nu e mare lucru, spun alții.

Ba da, este mare lucru! Violența domestică este un lucru foarte rău! Este crimă! Este păcat! Trebuie oprită!

Violența domestică poate conduce la crimă, și adeseori se întâmplă aceasta. Rareori se întâmplă să treacă o săptămână fără să fie menționate cazuri de violență domestică la știri, în ziare.

Copiii sunt afectați de violența domestică• Aproximativ 50 -75% dintre cei care își bat partenerul de viață îi bat

și pe copiii lor. • Se raportează că un bărbat a lovit-o cu piciorul în abdomen pe

soția lui însărcinată pentru a o face să avorteze. • Un băiețel s-a ales cu o fractură la nivelul brațului pentru că mama

lui și-ar fi dorit o fetiță, nu un băiat.

[Aici puteți aminti și alte situații locale pe care le cunoașteți. Fiți atente să nu dați prea multe detalii, care ar putea viza în mod direct victimele abuzului.]

Multe studii arată că cei care au fost abuzați în copilărie își însușesc, la rândul lor, un astfel de comportament. Chiar și cei care au fost doar mar-tori la abuzul din familie, chiar dacă nu au fost afectați în mod direct, pot deveni abuzatori la vârsta adultă.

Una dintre modalitățile prin care noi, ca biserică, ne putem raporta la această problemă serioasă este aceea de a cunoaște mai bine condițiile în care se petrece abuzul, cum se dezvoltă și de ce persistă.

Notă: Ţineți cont că orice persoană se poate confrunta cu abuzul, chiar dacă în exprimare ne referim adeseori la bărbați ca fiind agresori și la fe-mei ca victime. Se poate întâmpla și invers.

MisFem_ 3 2013.indd 12 04.06.2013 7:07:16

Page 13: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

13enditnow – 2013

O istoriePentru a învăța mai multe despre abuz, vă împărtășesc o întâmplare: O tânără s-a căsătorit cu cineva care părea că o iubește, atâta timp

cât au fost prieteni, dar, deja în primul an după căsătorie, a început să o bată. Înainte să se dezmeticească, s-a trezit că avea trei copii mici. Ni-meni altcineva din familie nu cunoștea problemele lor, pentru că soțul a amenințat-o că o va bate și mai rău dacă va spune cuiva.

Această situație este destul de des întâlnită. Care sunt câteva dintre etapele tipice?

• În primul rând, cuplul experimentează o tensiune crescândă. • Femeia care este bătută își va nega adeseori nevoile și simțămintele

ei pentru a diminua mânia abuzatorului. În acest mod, ea acceptă să fie responsabilă pentru comportamentul lui și, astfel, favorizea-ză accentuarea mâniei.

• Aceste tensiuni pot conduce la un incident distructiv major, în care abuzatorul își pierde controlul.

• Un astfel de acces de furie slăbește controlul asupra comporta-mentul lui pentru mai multe ore sau zile.

• El vrea să-i dea o lecție și, astfel, femeia este bătută în mod sever.• În urma violenței, urmează adeseori o perioadă de acalmie, carac-

terizată uneori de bunătate, părere de rău și dragoste din partea abuzatorului.

• Abuzatorul știe că a mers prea departe și devine extrem de tandru și de iubitor.

• El își cere iertare, crezând cu adevărat că ea a învățat lecția și că nu o va mai bate vreodată.

• Poate fi sincer, până data următoare când se mânie dintr-un motiv oarecare sau chiar fără motiv.

Această poveste se poate repeta de multe ori, având același rezultat de fiecare dată.

De ce rămâne femeia în această situație?Cele mai frecvente întrebări adresate în astfel de situații: „De ce mai

stai?” sau „De ce nu pleci de la el?”.

MisFem_ 3 2013.indd 13 04.06.2013 7:07:16

Page 14: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

14 Ziua Prevenirii Violenței

• Trebuie să fim conștienți de numeroasele realități legate de familie, societate, biserică și finanțe. Femeia care se confruntă cu violența domestică experimentează lipsă de putere, durere, vinovăție, rușine, izolare, diminuarea încrederii, depresie, neajutorare, mâ-nie, umilire, degradare, stimă de sine scăzută și teamă.

• Adeseori, femeia neagă abuzul și scuză comportamentul abuzato-rului.

• Multe femei sunt convinse că abuzatorul se va schimba. Dar el nu se schimbă atâta timp cât ei stau împreună.

• De multe ori există teama de expunere, de represalii sau înrăutățirea situației. Victima aude astfel de amenințări: „Dacă pleci, o să o iei” sau „Consideri că-ți merge rău? Încearcă numai să pleci...” sau „Te omor înainte de a reuși să pleci” sau „Te urmăresc și te omor dacă pleci” sau „Te omor pe tine, pe copii, apoi și pe mine”. Cât de frec-vent sunt auzite astfel de cuvinte.

• Femeia abuzată suferă de stimă de sine scăzută, nu mai are încre-dere în abilitățile ei, în puterea de a lua propriile decizii. Trupul, emoțiile și stima de sine, toate sunt abuzate.

• Aspectele familiale și culturale determină multe femei să stea pe loc.

Ce rol are biserica într-o astfel de situație?Se cunoaște din istorie faptul că biserica și societatea, în ansamblu, au

respins ideea că brutalitatea și constrângerea pot avea loc într-o familie „normală” sau religioasă. Dar unii dintre cei mai periculoși abuzatori sunt foarte religioși, supuși legilor, cetățeni respectabili pentru aspectele exte-rioare. Ei pot fi lideri religioși sau lideri în societate ori la locul de muncă.

Membri ai bisericii bine intenționați îi spun victimei: „În mod sigur pro-blema e la tine. El este o persoană foarte de treabă (poate fi chiar lider al bisericii). Poate că tu îl faci să-și piardă răbdarea; poate că el se poartă așa atunci când mai bea câte puțin și atunci te bate.” Negarea este cea mai mare barieră ce stă în calea primirii ajutorului.

Dar toți trebuie să fim conștienți de prezența abuzului. Atunci când cineva raportează o situație de abuz, trebuie să credem acest lu-cru până când s-ar dovedi, eventual, că lucrurile nu stau astfel.

MisFem_ 3 2013.indd 14 04.06.2013 7:07:16

Page 15: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

15enditnow – 2013

Vești buneVestea cea bună este că Dumnezeu intervine și schimbă vieți atunci

când Îi cerem ajutorul. El ne transmite cea mai bună veste pentru violența domestică: Isus vrea să fie adăpostul nostru.

Să analizăm experiența regelui David. El a fost al doilea rege al lui Isra-el. Saul a fost ales să fie primul rege, dar neascultarea și răzvrătirea lui re-petate au dovedit că el era nepotrivit pentru a fi liderul politic și spiritual al poporului Israel. Așa că Dumnezeu l-a înlocuit cu un păstor tânăr, pe nume David. Regele Saul a fost gelos pe David și a vrut să-l omoare de două ori, aruncând sulița spre el. Apoi a încercat să-l prindă în cursă pe David, prin intermediul fiului său, Ionatan, și a fiicei lui, Mical – care era, de fapt, soția lui David. În cele din urmă, David a trebuit să fugă ca să-și scape viața.

În acea perioadă a scris David câteva cântări, pe care noi le numim psalmi. Unul dintre aceștia este Psalmul 142.

1. Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.

2. Îmi vărs necazul înaintea Lui și-mi povestesc strâmtorarea îna-intea Lui.

3. Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.

4. Aruncă-Ţi ochii la dreapta și privește! Nimeni nu mă mai cunoaș-te, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de su-fletul meu.

5. Doamne, către Tine strig și zic: Tu ești scăparea mea, partea mea de moștenire pe pământul celor vii.

6. Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot. Izbăveș-te-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine.

7. Scoate-mi sufletul din temniță, ca să laud Numele Tău! Cei nepri-hăniți vor veni să mă înconjoare când îmi vei face bine.”

În acest psalm, regele David punctează 6 pași pentru abordarea abu-zului.

MisFem_ 3 2013.indd 15 04.06.2013 7:07:16

Page 16: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

16 Ziua Prevenirii Violenței

1. Fă în așa fel, încât să pleci de lângă abuzatorCuvintele introductive ale psalmului ni-l descoperă ca pe un maskil al lui

David, atunci când era în peșteră. Un maskil este o poezie contemplativă, o rugăciune exprimată sub formă de poezie. Ne dăm seama că David era într-o peșteră, fie Adulam1, fie En-Ghegi2, pentru că se ascundea de Saul.

David fusese uns deja de profetul Samuel3, și Saul știa aceasta4. Proba-bil că unii i-au spus lui David: „Ai fost ales să fii rege, e normal să stai pe locul tău!” sau „Este voia lui Dumnezeu să stai acolo unde ești!”.

Dar David a știut că trebuia să iasă din acea situație periculoasă. El a înțeles foarte bine ce înseamnă să fii persecutat, abuzat, în pericol de a-ți pierde viața. Stătea în peșteră, fugind de inamicul său cu care era înrudit. (Saul era socrul lui David.)

Dumnezeu te cunoaște, El te vede! Știe în ce „peșteră” ești! Nu te-a uitat!

2. Prezintă-I lui Dumnezeu durerea și nevoile tale Să observăm din nou versetele 1 și 2:

1. Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul. 2. Îmi vărs necazul înaintea Lui și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.

Întunericul peșterii este o analogie pentru întunericul pe care victimele abuzului îl resimt în situațiile teribile, dureroase, prin care trec. Este ca un tunel întunecat din care nu mai întrezăresc nicio ieșire.

În timp ce te afli în peșteră, înalță-ți glasul către Dumnezeu. Spune-I durerea ta. Vorbește-I despre problemele tale. Spune-i că te simți neaju-torată, poate chiar disperată.

Poate că te simți ca și David și simți nevoia să spui împreună cu el:„Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit și pentru ce Te de-

părtezi fără să-mi ajuți și fără s-asculți plângerile mele? Strig ziua, Dumne-zeule, și nu-mi răspunzi: strig și noaptea și tot n-am odihnă”5.

Poate că ai impresia că nu te ascultă, pentru că te afli încă în peșteră. David a experimentat ceea ce simți tu și a strigat către Dumnezeu. Dar

lecția pe care o învățăm de la el este aceasta: Nu renunța! Continuă să vorbești cu Dumnezeu. El aude, și va răspunde!

MisFem_ 3 2013.indd 16 04.06.2013 7:07:16

Page 17: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

17enditnow – 2013

3. Conștientizează-ți limitele Să ne uităm acum peste versetele 3 și 4:

3. Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea. Pe dru-mul pe care umblu, mi-au întins o cursă.

4. Aruncă-Ţi ochii la dreapta și privește! Nimeni nu mă mai cunoaște, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.

Probabil că David era epuizat din punct de vedere fizic și emoțional. În versiunea engleză, el spune că „puterile” l-au părăsit. Știa că socrul lui îi era dușman și îi întindea curse.

Dacă ești abuzat/ă, știi ce înseamnă aceasta. Aproape că nu mai con-tează dacă spui sau nu spui ceva sau dacă faci sau nu faci ceva, pentru că abuzatorul va fi mânios și va găsi un motiv ca să te lovească. Ca familie a bisericii, atunci când întrebăm victima ce a făcut de a stârnit mânia abuza-torului, nu facem altceva decât să victimizăm din nou persoana respectivă.

Cuvintele exprimate de David în versetul 4 pun în evidență simțămintele sale de singurătate, ca și când nu era nimeni aproape de el, niciun prieten, niciun membru al familiei, nicio altă persoană care să-l încurajeze și să-l susțină. Dacă te identifici cu el, e posibil să fii implicat/ă într-o relație abu-zivă, controlată. Abuzatorii tind să izoleze victimele de oricine ar putea să le ofere ajutor și sprijin. Ei tind să limiteze resursele victimelor, pentru a le păstra sub controlul lor mai departe. Iar victima simte că nu are nicio cale de scăpare, nu are la cine să se ducă, cineva care s-o ajute să scape din acea situație.

Astfel, dacă ești victima unui abuz și nu ți-ai dat seama de aceasta până acum, este timpul să conștientizezi că te afli într-o relație nesănătoasă și trebuie să găsești calea de scăpare. Nu trebuie să continui să trăiești ast-fel! Nu este planul lui Dumnezeu să trăiești în acest mod.

Apropo, prezența abuzului în cadrul bisericii nu reprezintă o noutate. Cu mulți ani în urmă, Ellen White îi scria următoarele cuvinte unei soții disperate:

Am primit scrisoarea ta, iar ca răspuns la aceasta îți spun că nu te pot sfă-tui să te întorci la D, dacă nu vezi schimbări decisive în el. Domnul nu privește cu plăcere ideile pe care le-a avut el în trecut în legătură cu datoria față de soție... Dacă (el) are încă aceleași puncte de vedere, atunci viitorul nu va fi mai bun decât a fost trecutul pentru tine. El nu știe cum să se poarte cu o soție.

MisFem_ 3 2013.indd 17 04.06.2013 7:07:16

Page 18: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

18 Ziua Prevenirii Violenței

Sunt foarte tristă din această cauză. Îmi pare rău cu adevărat pentru D, însă nu te pot sfătui să treci peste judecata ta, întorcându-te la el. Îți vorbesc la fel de sincer ca și lui: Va fi periculos pentru tine să te așezi din nou sub dictatura lui. Sperasem că se va schimba...

Domnul înțelege tot ce este legat de experiența ta... Fii curajoasă cu ajutorul Domnului; El nu te va părăsi și nu te va lăsa. Inima mea simte întru totul cu a ta6.

4. Afirmă încrederea ta în Dumnezeu. David își continuă rugăciunea în versetul 5.

Doamne, către Tine strig și zic: Tu ești scăparea mea, partea mea de moștenire pe pământul celor vii.

Este minunat să constatăm în rugăciunea lui David, în acest punct, că deși își dă seama în ce situație se află, el NU este disperat. În perioada cea mai întunecată a vieții sale – în peștera sa – el știa că Dumnezeu este adăpostul și siguranța sa.

Și în Psalmul 57, el își declară încrederea în Dumnezeu:

Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine, căci în Tine mi se încre-de sufletul. La umbra aripilor tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile7.

5. Prinde-te de ajutorul lui Dumnezeu.Să privim din nou versetul 6 și prima jumătate a versetului 7: Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot. Izbăvește-mă

de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine. Scoate-mi sufletul din temniță, ca să laud Numele Tău!

Ne putem identifica cu pledoaria lui David, în mod special dacă suntem printre cei persecutați și abuzați. În astfel de circumstanțe, când ne simțim neajutorați și vrăjmașii sunt mai tari decât noi, putem striga către Dumne-zeu, pentru că El are o cale de scăpare din această situație.

MisFem_ 3 2013.indd 18 04.06.2013 7:07:16

Page 19: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

19enditnow – 2013

6. Așteaptă-te ca Dumnezeu să-și împlinească făgăduințaUltima parte a versetului 7:

Cei neprihăniți vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.

Dacă ești abuzat/ă, adu-ți aminte că „Dumnezeu este adăpostul tău!”. Poți avea impresia că situația ta este disperată, că pereții peșterii tale te țin închis/ă. Dar, te rog, adu-ți aminte:

Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi!8

Poți alege să trăiești în continuare în peșteră, ascunzându-te de inamicul tău, fugind de probleme, deși acestea par să se țină după tine, dar aceasta nu este o atmosferă sănătoasă în care să trăiești. Dumnezeu te va ajuta să găsești o cale de scăpare în siguranță, așa cum a găsit pentru David.

Te rog, adu-ți aminte:

Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul și slava mea. În Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost. Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El, vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpos-tul nostru! 9

CONCLUZIEIsus vrea să fie adăpostul nostru. El se îngrijește de nevoile tale, te înconjoară cu brațele Sale, astfel încât

căminul tău să devină un adăpost, un loc sigur. Fie ca bisericile noastre să devină adăposturi pentru cei care trăiesc în

peșterile violenței domestice. Pentru aceasta, biserica locală trebuie să alcă-tuiască un plan. Trebuie să lucrați împreună cu victima, găsind căi practice pentru a o ajuta să beneficieze de siguranță și să poată începe o viață nouă.

Dacă tu ești o victimă a violenței domestice, fii dispus/ă să primești aju-tor din partea familiei bisericii, astfel încât să nu mai trăiești ca o victimă, ci ca un supraviețuitor.

Casele noastre să devină Shalom bayit – un loc al împlinirii, al întregului. Fie ca familiile noastre să fie caracterizate de pace, respect, bunătate,

dragoste, prin care devenim oameni întregi.

MisFem_ 3 2013.indd 19 04.06.2013 7:07:16

Page 20: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

20 Ziua Prevenirii Violenței

Seminar

Rupe ciclul violenței

Prin intermediul acestui seminar, vom analiza modul în care putem rupe ciclul violenței. (Dacă ai ascultat deja mesajul predicii pregătite special pen-tru Ziua Prevenirii Violenței, ai deja o vedere de ansamblu asupra abuzu-lui.) Înainte de a vorbi despre ruperea ciclului violenței, trebuie să luăm în atenției câteva principii de bază cu privire la relații, de pe paginile Scripturii.

Isus a folosit aceiași termeni de cel puțin patru ori, pentru a descrie relațiile care trebuie să existe între ucenicii Săi.

• Ioan 13:34 – „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.”

• Din nou în versetul 35: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”

Două capitole mai departe, Isus rostește aceleași cuvinte cu mai multă putere:

• Ioan 15:12 – „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu.”

• Și din nou în versetul 17: „Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții.”

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII PE GRUPE• Este dragostea un sentiment sau o decizie? Cum ne ajută

versetele de mai sus să ajungem la concluzia potrivită?• Poate fi poruncită dragostea?• Poți iubi pe cineva și în același timp să abuzezi persoana

respectivă?

MisFem_ 3 2013.indd 20 04.06.2013 7:07:16

Page 21: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

21enditnow – 2013

Isus ne-a recomandat, pur și simplu, ne-a invitat, ne-a încurajat să ne iubim unii pe alții... El ne-a cerut să ne iubim unii pe alții, dacă vrem să fim ucenicii Săi.

De aceea, atunci când abuzul are loc între aceia care se numesc pe ei înșiși ucenici, aceasta reprezintă o neascultare, o contradicție, o răzvrătire pe față împotriva Cuvântului Său. Și totuși este trist că întâlnim situații de abuz și în bisericile noastre. Este responsabilitatea noastră, ca ucenici ai lui Hristos, să punem capăt abuzului dintre membrii comunităților noastre.

Ellen White oferă sfaturi pentru bunul mers al familiei. Ea scrie:

Nu îngăduiți ca cearta sau neînțelegerile să pătrundă în casa voastră. Vorbiți blând. Niciodată nu lăsați ca vorba să vă fie aspră. Păstrați-vă cal-mul. Îndepărtați căutarea de greșeli și orice fel de falsitate. Spuneți-le copi-ilor voștri că doriți să-i ajutați să se pregătească pentru un cer sfânt, unde există numai pace, unde nu se aud certuri. Aveți răbdare cu ei când trec prin încercări, care vouă poate că vi se par mici, însă pentru ei sunt mari. Când tata și mama sunt convertiți, va exista o convertire adevărată a prin-cipiilor lor de conducere. Gândurile lor vor fi convertite, limbile lor vor fi convertite... Nu va exista vorbire cu voce tare, mânioasă, în cămin. Cuvin-tele rostite îl vor înmuia și binecuvânta pe ascultător... Îndepărtați toate trăsăturile urâte din vorbirea voastră.

Noi trebuie să ne supunem temperamentul pripit și să ne stăpânim cu-vintele și, în acest fel, vom obține mari victorii. Dacă nu ne stăpânim cuvin-tele și temperamentul, noi suntem robii lui Satana. Suntem supuși lui. El ne ține captivi. Toate cuvintele zornăitoare și urâte, nerăbdătoare și nervoase sunt o ofrandă adusă lui Satana. Și aceasta este o jertfă costisitoare, mai costisitoare decât orice sacrificiu pe care I l-am putea aduce lui Dumnezeu, căci ea distruge pacea și fericirea întregii familii, distruge sănătatea și, în cele din urmă, va duce la pierderea vieții și fericirii veșnice10.

Primul pas care trebuie făcut este acela de a conștientiza care este ră-dăcina abuzului, a înțelege ce este, cum să-l identifici și cum să ajuți victi-mele abuzului.

Date statistice despre violența domesticăDin nefericire, abuzul are loc în întreaga lume, atât în afara bisericii, cât

și în interior.

MisFem_ 3 2013.indd 21 04.06.2013 7:07:16

Page 22: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

22 Ziua Prevenirii Violenței

„Conform Asociației de Prevenire a Violenței în Familie – Family Vio-lence Prevention Fund (FVPF) –, la nivel mondial, o femeie din trei a avut parte de abuz sexual, fizic, emoțional sau alte tipuri de abuz, de-a lungul vieții ei. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) raportează că din 48 de supraviețuitori din întreaga lume, 10-69% dintre femei declară că au fost abuzate fizic la un moment dat de partenerul lor. Tot OMS raportează că studiile făcute în diverse țări arată că în 40-70% dintre cazurile de crime comise împotriva femeilor, autorii au fost partenerii lor. În 1997, publicația UNICEF-ului raporta că între 25% și 50% dintre femeile din întreaga lume au suferit acte de violență din partea partenerilor lor”11.

TIPURI DE aBUZ12

Într-o relație abuzivă, aproape întotdeauna este vorba despre putere și control. Deși nu există victime tipice ale violenței domestice, relațiile abuzive au în general aceleași caracteristici. În toate cazurile, abuzatorul tinde să-și exercite puterea și controlul asupra partenerului.

Deși multe persoane cred că violența domestică are de-a face cu mânia, lucrurile nu stau astfel. E adevărat că abuzatorul își descarcă mânia asupra partenerului, dar scopul este acela de a inspira frică și a avea puterea și controlul asupra relației.

Sunt multe tipuri de abuz și toate sunt dificil de suportat. Vom începe prin a analizarea diverselor forme de abuz, astfel încât să le poți identifica. Reține încă o dată că fiecare formă de abuz este serioasă și nimeni nu me-rită să experimenteze vreuna dintre ele.

1. abuzul emoțional/abuzul verbalAcest tip de abuz presupune un comportament care nu are în vedere

latura fizică, așa cum sunt: amenințările, insultele, monitorizare continuă, cicălire, umilire, intimidare sau izolare.

Exemplele de mai jos ilustrează abuzul emoțional sau verbal: • Te jignește în toate felurile, înjosindu-te;• Strigă și țipă la tine;• Te face de rușine în public în mod intenționat;• Te împiedică să-i întâlnești sau să comunici cu prietenii sau mem-

brii familiei;

MisFem_ 3 2013.indd 22 04.06.2013 7:07:16

Page 23: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

23enditnow – 2013

• Îți spune ce trebuie să faci, cum să te îmbraci;• Folosește telefonul sau comunicarea online pentru a te controla,

intimida, umili;• Dă vina pe tine pentru comportamentul lui abuziv;• Te urmărește;• Te amenință că se va sinucide dacă vei încerca să te desparți de el;• Amenință că-ți va face rău ție sau persoanelor la care ții;• Te face să te simți vinovat/ă sau imatur/ă atunci când nu accepți

relația sexuală;• Amenință că va face publice secretele vieții tale;• Răspândește zvonuri despre tine;• Amenință că-ți va lua copiii;• Folosește orice cuvânt sau faptă pentru a te înjosi, a te umili, a

arunca în noroi demnitatea și valoarea ființei umane.

Ești urmărit/ă atunci când o persoană este permanent pe urmele tale, te hărțuiește, te face să te temi, să fii într-un mediu nesigur. O astfel de per-soană poate fi reprezentată de cineva cunoscut, de un/o fost/ă prieten/ă sau chiar de un străin. Deși definițiile legale diferă de la o țară la alta, iată câteva exemple de comportamente ale persoanelor care „vânează”:

• Te trezești cu acea persoană acasă sau la serviciu pe neanunțate, neinvitată;

• Îți trimite mesaje, scrisori, e-mailuri, mesaje vocale sau apeluri telefonice nedorite;

• Îți lasă lucruri, cadouri sau flori nedorite;• Te sună mereu și apoi întrerupe imediat apelul;• Folosește anumite rețele de comunicare pentru a te prinde în cap-

cană;• Răspândește zvonuri despre tine pe cale verbală sau prin internet;• Îl sună pe șeful/profesorul tău;• Produce daune casei, mașinii sau proprietății tale.

2. abuzul financiarAbuzul financiar presupune cheltuirea banilor sau accesul la contul

personal pentru a exercita controlul asupra partenerului. Acest tip de abuz poate fi foarte subtil: ți se spune ce ai voie și ce nu ai voie să cumperi sau

MisFem_ 3 2013.indd 23 04.06.2013 7:07:16

Page 24: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

24 Ziua Prevenirii Violenței

ți se cere să permiți controlul asupra contului tău bancar. În nicio împreju-rare nu trebuie să i se permită cuiva cu care ești prieten/ă să-ți cheltuiască banii sau să-ți spună cum trebuie să-i folosești, pentru că acesta reprezintă control. Iată câteva exemple de comportament abuziv financiar, în mare parte poate fi numit pe drept cuvânt furt:

• Îți dă o anumită sumă și urmărește să vadă tot ce cumperi;• Redirecționează venitul tău în contul lui și îți interzice accesul; • Nu îți permite să vezi ce se întâmplă în contul comun;• Nu îți permite să lucrezi sau îți limitează orele;• Te împiedică să mergi la serviciu, luându-ți mașina sau cheile;• Determină concedierea ta prin hărțuirea ta, a șefului, a colegilor

de serviciu;• Furtul sau devierea suportului financiar al studentului sau a altor

sume ce-ți oferă sprijin;• Îți folosește codul PIN și îți face credite fără acordul tău;• Refuzul de a-ți da bani pentru alimente, chirie, îmbrăcăminte, me-

dicamente;• Cheltuiește alocația copiilor sau ia bani din conturi comune, fără

știrea ta;• Cheltuiește bani pentru el, dar nu-ți permite să procedezi la fel

pentru tine.

3. abuz fizicOrice folosire intenționată a forței cu scopul de a răni sau a inspira frică

este abuz fizic: a lovi, a împinge, a bate sau folosirea unei arme. În conti-nuare, sunt exemple de abuz fizic:

• A fi zgâriat/ă, ciupit/ă, bătut/ă, strangulat/ă sau lovit/ă cu piciorul;• A arunca cu un obiect spre tine, cum ar fi telefonul, o carte, un

pantof, o farfurie;• A trage de păr;• A trage sau a împinge;• A trage de haine;• A folosi un pistol, cuțit, cutter, baston sau altă armă;• A te forța să ai relații sexuale (acesta este și abuz sexual);• A-ți prinde fața în mâini pentru a te forța să te uiți la el;

MisFem_ 3 2013.indd 24 04.06.2013 7:07:16

Page 25: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

25enditnow – 2013

• A te prinde ca să nu poți fugi sau a te forța să mergi undeva;• A te priva de mijloacele existențiale – hrană, apă, adăpost și cele-

lalte elemente de confort ale familiei.

4. abuz sexualAbuzul sexual se referă la orice acțiune prin care se exercită presiuni

sau forță asupra unei persoane pentru a face ceva de natură sexuală, ceva ce este împotriva voinței ei. Se referă, de asemenea, la comportamente care afectează abilitatea persoanei de a-și controla activitatea sexuală sau circumstanțele în care are loc actul sexual, așa cum este sexul oral sau violul. Alte exemple de abuz sexual:

• Sărut sau atingeri nedorite;• Contact sexual brutal, violent, nedorit;• Viol sau tentativă de viol;• Refuzul de a folosi prezervativul sau împiedicarea controlului sarcinii;• A împiedica pe cineva să se protejeze de bolile cu transmitere sexuală;• Contact sexual cu o persoană care este sub influența alcoolului,

drogată, inconștientă...;• Impunerea actului sexual prin amenințare sau forță.

5. abuz digitalAceasta este o nouă formă de abuz, care este în creștere. Folosirea

tehnologiei, respectiv a mesajelor scrise sau a rețelelor sexuale, pentru a teroriza, a hărțui, a urmări sau a intimida un partener este abuz. Acest comportament reprezintă o formă de abuz verbal sau emoțional exercitat prin mijloacele media. Într-o relație sănătoasă, orice formă de comunicare este caracterizată de respect, fie că este directă, online sau la telefon. Nu este normal ca cineva să facă sau să spună ceva prin care să te facă să te simți rău, să-ți diminueze stima de sine sau să te manipuleze. Ai de a face cu abuzul digital dacă partenerul tău:

• Îți spune cu cine să fii sau să nu fii prieten/ă pe Facebook sau pe alte site-uri (fiind vorba aici despre o relație între adulți, nu între părinte și copil);

• Îți trimite e-mailuri, mesaje pe Facebook sau alte genuri de mesaje online – negative, pline de insulte sau chiar amenințătoare;

MisFem_ 3 2013.indd 25 04.06.2013 7:07:16

Page 26: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

26 Ziua Prevenirii Violenței

• Te înjosește pe paginile lui din diferitele rețele de socializare;• Îți trimite poze nedorite, explicite, și îți cere să-i trimiți altele înapoi;• Te presează să-i trimiți un video explicit;• Sparge parola ta sau insistă să i-o dai;• Te constrânge să porți cu tine în permanență telefonul, cu teama

că, în caz contrar, vei pedepsit/ă;• Îți verifică mereu telefonul, pozele, mesajele, apelurile (din nou,

părinții pot face aceasta în dreptul copiilor).

6. abuzul religiosAbuzul religios are loc atunci când o persoană își folosește propriile

convingeri religioase, doctrine sau orice alte scrieri religioase într-un mod care umilește, îngrădește libertatea celuilalt și îl obligă să se supună. Abu-zul religios se referă, de asemenea, la orice formă de abuz folosită sub pretext religios și include traumele psihologice și hărțuirea:

• A încerca să forțezi o altă persoană să facă ceva, să ia anumite ati-tudini pe baza unor texte din Scriptură scoase din context;

• A pretinde superioritatea în înțelegerea doctrinelor Bibliei (mai ales atunci când informațiile sunt greșit folosite) pentru a subjuga o altă persoană;

• A abuza o persoană și a folosi apoi convingerile religioase sau tex-te biblice pentru a susține acea formă de abuz;

• A cere să fie păstrată o tăcere deplină cu privire la tot ce se spune sau se întâmplă acasă, ca o dovadă de supunere și loialitate față de familie, pe temei religios;

• A te folosi de poziția ecleziastică (pastor, preot, prezbiter etc.) pen-tru a-i dezavantaja pe enoriași, pe copii sau pe ceilalți membri ai familiei sau a-i determina să facă ceva care nu este etic, imoral sau chiar ilegal;

• Abuz sexual din partea clericilor sau liderilor religioși aflați în pozițiile lor ecleziastice

• A cere supunere față de autoritatea spirituală fără acordarea drep-tului de a nu fi de acord – intimidare;

• Controlul anormal asupra autonomiei unei persoane de a lua pro-priile decizii de natură spirituală sau în alte privințe (liberul-arbi-tru);

MisFem_ 3 2013.indd 26 04.06.2013 7:07:16

Page 27: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

27enditnow – 2013

• A forța pe cineva să contribuie financiar într-un grup religios pe care nu vrea să-l susțină.

NotăÎn cadrul acestui seminar, analizăm dinamica violenței domestice asu-

pra partenerului, în mod special din partea bărbatului asupra femeii. Am folosit, în general, adresarea dublă, pentru ambele sexe. În același timp, ne-am referit uneori la bărbat ca fiind abuzator și la femeie ca fiind vic-timă. De foarte multe ori se întâmplă astfel. Dar trebuie să știm că orice persoană se poate confrunta cu abuzul. Există bărbați și femei în rol de abuzatori sau în rolul victimei.

De asemenea, trebuie să fim conștienți de abuzul asupra copiilor (descris într-un alt seminar) și de incidența crescând a abuzului asupra părinților, în mod special abuzul asupra vârstnicilor (seminar separat).

CICLUL VIOLENȚEI DOMESTICE

Violența domestică urmează de obicei anumite tipare. Poate să pară imprevizibilă – o simplă explozie legată de momentul respectiv și de circumstanțele din viața persoanelor implicate. Dar, de fapt, violența do-mestică se instalează după niște tipare, indiferent când apare și cine este implicat. Tiparul sau ciclul se repetă; gradul de violență poate să crească de fiecare dată. La fiecare stadiu al ciclului, abuzatorul știe ce face și în-cearcă să controleze și să izoleze victima.

Înțelegerea ciclului violenței și concentrarea asupra abuzatorului ajută victima să înțeleagă că nu este vinovată pentru violența de care a avut parte și că abuzatorul este răspunzător pentru aceasta.

Ciclul violenței domestice urmează tiparul în dreptul celor mai mulți abuzatori. A învăța despre acest ciclu face lumină în confuzia pe care victi-ma o experimentează și o ajută să-și dea seama ce se întâmplă.

MisFem_ 3 2013.indd 27 04.06.2013 7:07:16

Page 28: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

28 Ziua Prevenirii Violenței

Mijloace vizualeNotă pentru prezentator: ar fi bine să confecționați un ceas cu limbi

mobile și niște etichete pentru cele patru faze, în dreptul cărora să poată fi mutate limbile ceasului.

Ciclul violenței domestice este ciclic în sine. Imaginați-vă un ceas, care arată doar cifrele 12, 3, 6 și 9. Fixați ceasul în poziția orei 3. Dar, în loc de ora 3, puneți o etichetă pe care scrie:

Faza unei false luni de miereFaza unei false luni de miere este exact așa cum

sună. Abuzatorul se poartă frumos cu victima, îi oferă flori și dulciuri, este afectiv și drăguț, o răsfață cu diverse nume și așa mai departe. Acesta este un timp minunat de care victima se bucură. Și de ce nu s-ar bucura? Visurile ei se împlinesc...

Din nefericire, această fază a falsei luni de miere nu durează mult. Sin-gurul motiv pentru care abuzatorul se poartă astfel este acela că știe cât de rău a acționat și încearcă să compenseze lucrurile. El a bătut-o pe soția sau prietena lui, și-a descărcat mânia și acum se teme că ea îl va părăsi sau va apela Agenția de Prevenire a Violenței Domestice. Așa că face tot ce poate ca s-o oprească, devine amabil și încearcă s-o convingă să rămână cu el.

În acest mod, violența domestică creează multă confuzie. Consilierii spun că victima raportează de nenumărate ori astfel: „Dar, uneori, este așa drăguț! Nu este un monstru! Am avut și perioade bune!”

Este adevărat. Ea nu își imaginează doar, nu caută scuze. Au avut în mod cert și perioade bune – în această fază a falsei luni de miere.

Faza „normală”Imaginați-vă din nou un ceas, fixat, de data

aceasta, la ora 6. Imaginați-vă că în locul cifrei 6 este scris: „Faza normală”. Faza de falsă lună de miere se scurge ușor, făcându-i loc „fazei normale”.

MisFem_ 3 2013.indd 28 04.06.2013 7:07:16

Page 29: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

29enditnow – 2013

Lucrurile merg bine încă. Parcă s-au mai așezat puțin. Abuzatorul nu mai acționează romantic cu flori și bomboane și nume de răsfăț, dar ei se bucură de o viață normală. Totul pare plăcut și normal, așa că victima se hotărăște să nu mai plece. El a făcut schimbări evidente și o tratează bine. Dacă ar continua în acest mod, totul ar fi minunat.

O altă tactică pe care un abuzator ar putea s-o folosească în urma violenței este aceea de a deveni gânditor, plăcut, loial și blând, o persoană de care victima se îndrăgostește. Poate că o invită să ia cina în oraș, îi cum-pără flori și o asigură că se va schimba. Acestea pot reprezenta un puternic stimulent pentru ca ea să rămână sau să se întoarcă la abuzator, pentru că ea consideră că de data aceasta chiar se va produce o schimbare.

În această fază, abuzatorul poate folosi diferite tactici pentru a-și atin-ge scopul de a recâștiga controlul asupra victimei. El se poate comporta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic – totul pare a fi normal. Aceasta poate produce confuzie pentru victimă, deoarece ea nu înțelege cum poate pre-tinde el că nu s-a întâmplat nimic.

Dacă victima are sechele vizibile, ea va trebui să explice cum le-a făcut. Aceasta are rostul de a menține normalitatea relației. Scopul acestei faze este acela de a păstra victima în cadrul relației și a creiona imaginea unei relații normale, la fel ca în experiența altora.

Faza tensiunii crescândeAcum avem imaginea ceasului fixat la ora 9, cu

eticheta: „Faza tensiunii crescânde”. Ca subtitlu, puțin mai jos – faza normală, iar din acesta se mai desprinde un subtitlu, mai jos – falsa lună de miere.

Lucrurile încă merg bine. Victima tinde să crea-dă că a depășit problemele. Dar ceva plutește încă în aer. Victima își dă seama că tensiunea se acumulează și nu știe de ce. Se străduiește din răsputeri să fie plăcută și trece cu vederea unele semnale de alarmă, pentru că nu vrea să accepte ideea că timpurile bune s-au cam sfârșit.

După o vreme însă, ea trebuie să admită că timpul „normal” a expirat. Abuzatorul devine din ce în ce mai nervos. Tot mai multe manifestări abu-zive încep să apară: insulte, nume de tot felul, alcool, neglijarea familiei și așa mai departe. Tensiunea se acumulează treptat.

MisFem_ 3 2013.indd 29 04.06.2013 7:07:17

Page 30: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

30 Ziua Prevenirii Violenței

ExploziaAjungem la imaginea ceasului fixat la ora 12 –

explozia. Poate să îmbrace multe forme. De obicei presupune violență fizică. Uneori, violența este doar emoțională, nu fizică – variază de la o per-soană la alta. Dar când are loc explozia, aceasta nu dă greș. Uneori se folosește o anumită armă; alteori implică droguri și alcool; uneori implică organele de poliție; alteori se ajunge la spital sau chiar la morgă. Uneori sunt implicați copiii. Dar, de fiecare dată, se întâmplă ceva foarte rău.

Abuzatorul își asumă vina, dar nu vinovăție sau părere de rău pentru că i-a făcut rău victimei sale. S-ar putea să-și ceară scuze pentru comporta-mentul său, doar pentru a nu a avea parte de consecințele actului său, a nu fi făcut răspunzător. Scopul său este să se asigure pe sine că nu va fi prins sau nu va suporta consecințele. El „are dreptate, iar victima greșește”.

Abuzatorul se scuză și aruncă vina pentru comportamentul său asupra victimei. Afirmațiile se concentrează, de obicei, asupra comportamentului victimei. De exemplu: „Dacă ai fi făcut curat în casă, nu aveam de ce să te lovesc” sau „Dacă ai fi pregătit masa la timp, nu aveam motiv să te bat”. Scopul acestui stadiu este acela de a abdica de la responsabilitatea pentru comportamentul său.

Tranziția de la explozie spre faza lunii de miere este singura tranziție care nu este mascată. Poliția a plecat. Victima iese din spital și supraviețuiește leziunilor fizice și emoționale. Poate că apelează la sfatul unei agenții de prevenire a violenței domestice. Sau poate că nu face aceasta.

Dar abuzatorul o contactează cât de repede posibil. El se simte foarte prost. Îi pare foarte, foarte rău pentru cele întâmplate. Promite că nu se va mai întâmpla vreodată. Amintește de Dumnezeu ca să-și susțină sincerita-tea (abuzatorii vorbesc mereu despre Dumnezeu în prima parte a fazei lu-nii de miere). El îi oferă cadouri, ca să își dovedească părerea de rău. Scoa-te și răsfoiește albumul cu poze de la nuntă; face un colaj din multe poze pe care le-au făcut atunci când erau fericiți. El îi manipulează emoțiile. Și uite așa se mută din nou în faza lunii de miere. Și ciclul continuă!

MisFem_ 3 2013.indd 30 04.06.2013 7:07:17

Page 31: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

31enditnow – 2013

Fiecare persoană este diferităAcest ciclu nu are o limită în timp. Unele cupluri parcurg toate aceste

faze într-o lună, altele într-o săptămână, iar altele într-o zi. Unele cupluri se desfășoară astfel pe parcursul unui an. Fiecare cuplu, fiecare situație este diferită. Cunoscând acum modul în care se petrec lucrurile în acest ciclu, e posibil să privești în urmă la anumite incidente și să înțelegi cum se potrivesc în relația ta sau relația altor persoane pe care le cunoști. S-ar putea să înțelegi altfel decât în trecut tacticile și metodele abuzatorului.

Veștile rele continuăMulte victime ale abuzului rememorează adeseori faza lunii de miere

și pe cea normală, spunând: „Dacă ar fi așa mereu!”. Este de înțeles acest lucru. Dacă ai putea face să înghețe ciclul acolo, la ora 6, ar fi foarte bine.

Ne pare rău că trebuie să spunem aceasta, dar știi și tu că este așa. Nu poți îngheța ciclul. Abuzatorul va relua ciclul până când are loc o intervenție serioasă. „Managementul mâniei” nu funcționează. Majoritatea progra-melor pentru abuzatori au o rată de succes de 5%. Programele mai noi par să aibă ceva mai mult succes, dar sunt destul de rare în majoritatea zonelor lumii. Dacă afli de vreun program la care abuzatorul este dispus să participe, cere opinia agenției locale de prevenire a violenței domestice: poate fi unul dintre puținele programe eficiente sau poate fi o pierdere de timp pentru toată lumea. Poate exista chiar pericolul ca abuzatorul să spună: „Ea este nebună! Ea inventează totul! Eu am absolvit și un curs pentru abuzatori!” Și dacă cel care susține cursul nu este bine pregătit în domeniul violenței domestice, el s-ar putea înșela singur.

Mai este o problemă. Pe măsură ce timpul trece, ciclul se scurtează. Te obișnuiseși să ai parte de o explozie o dată pe lună; acum se întâmplă la fiecare trei săptămâni. După o vreme se întâmplă la două săptămâni. Abuzatorul tinde să grăbească parcurgerea ciclului și nivelul de violență se păstrează sau se înrăutățește.

Nu. Ciclul nu se va opri. Se va menține sau va fi grăbit. Nu. Violența nu va fi diminuată, ci va crește.

În timp ce abuzatorul parcurge ciclul violenței din nou și din nou, vei observa o schimbare. Faza lunii de miere se va scurta. În cele din urmă,

MisFem_ 3 2013.indd 31 04.06.2013 7:07:17

Page 32: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

32 Ziua Prevenirii Violenței

va dispărea. Apoi faza normală se va scurta, până când victima va rămâne doar cu faza tensiunii crescânde și cu faza exploziei.

O complicațieImaginează-ți că tu ai fi victima. Ai simțit că tensiunea crește constant.

Știi ce urmează să se întâmple, știi că va exploda; nu știi exact când se va întâmpla aceasta. Așteptare, tensiune, chin. El este plin de furie și poa-te exploda oricând. Știi că atunci când aceasta se întâmplă, apucă orice găsește la îndemână și te atacă. Te afli chiar acum în sufragerie. În acel loc, el te atacă cu pernele sau cu pumnii. Când te atacă în bucătărie, el pune mâna pe cuțitul cel mare.

Așa că iei o decizie rapidă și faci ceva ca să-i zgândărești mânia. Pen-tru unele victime, aceasta este o strategie bună. Se curmă tensiunea așteptării. Explozia are loc într-o cameră fără obiecte periculoase, astfel încât daunele nu sunt atât de severe.

Singura prolemă este că abuzatorul te acuză pe tine pentru desfășurarea violenței (el te acuză oricum, dar acum pune degetul pe momentul inci-dentului declanșator). Un consilier pe teme de familie sau un cleric poate nota acel incident și poate fi de acord că este vina ta.

Astfel, atât profesioniștii, cât și victimele sunt confuzi. Dar nu dați greș. Tu încerci doar să exerciți un ușor control asupra situației teribile. Imaginează-ți o persoană care se urcă pe vârful muntelui și, în timp ce bate țărușul de la cort se declanșează un vulcan. Nu țărușul de la cort este problema! Aceasta s-a acumulat din milioanele de tone de gaze și roci topite și era gata să explodeze.

Agențiile de Prevenire a Violenței Domestice cunosc acest fenomen și te pot ajuta în confruntarea cu îndoiala și cu acuzațiile. Problema nu este re-prezentată de acel incident declanșator, ci de acumularea masivă de mânie și de violență pe care abuzatorul este gata să le descarce în orice moment.

Ce este de făcut?Nu avem cele mai bune vești, dar aceasta este realitatea. Fie că ești în

postura victimei, a unui prieten sau lider al bisericii, este cel mai bine să iei legătura cu agenția locală de prevenire a violenței. Sună pe linia lor verde

MisFem_ 3 2013.indd 32 04.06.2013 7:07:17

Page 33: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

33enditnow – 2013

și cere sfatul. Nu trebuie să spuneți care este numele victimei; victima nu trebuie să ia decizii pe loc. Încercați să identificați soluțiile, pentru a rupe cercul violenței.

Iată câțiva pași de urmat dacă tu sau o altă persoană pe care o cunoști este victima violenței domestice.

1. Cheamă polițiaDacă ești în pericol fizic iminent, cheamă poliția (112) sau fugi pentru a

fi în siguranță. Multe cadre ale poliției sunt acum specializate ca să se ra-porteze la cazurile de violență domestică. În unele orașe există și voluntari pregătiți să intervină în caz de violență domestică sau viol. Apelează la o intervenție promptă.

2. Stai de vorbă cu o persoană de încredereDacă ești în postura victimei, vorbește unui prieten sau unui membru

al familiei despre de ce întâmplă în relația ta. Poți ruga această persoană să te ajute în alcătuirea unui plan sau să găsiți împreună servicii speciali-zate. Dacă ești prieten/ă, obține cât mai multe informații și ajută victima să alcătuiască un plan solid. Fă-o conștientă de actele și banii necesari în cazul părăsirii locuinței.

3. Stai de vorbă cu un consilierÎncearcă să găsești un consilier care are experiență în tratarea cazurilor

de violență domestică.

4. Alcătuiește un plan de siguranță• Găsește un loc în care poți merge, dacă e cazul să pleci rapid – casa

unui prieten, a unui membru al familiei, un hotel sau un adăpost pentru violență domestică.

• Gândește-te pe unde ieși din casă (pe ușă, pe geam...).• Încearcă să pui bine niște bani, astfel încât partenerul să nu aibă

acces la ei.

MisFem_ 3 2013.indd 33 04.06.2013 7:07:17

Page 34: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

34 Ziua Prevenirii Violenței

• Deschide-ți propriul cont bancar sau roagă un prieten de încredere să ții păstreze.

• Gândește-te cum vei pleca. Cu mașina, cu autobuzul, cu taxiul?• Pregătește-ți o geantă cu documente și lucruri importante: CI, car-

duri bancare, asigurare, pașaport, alte documente legale, medica-mente, documente medicale. Pregătește o geantă și pentru copii. Poate îi vei încredința acestea unui prieten de încredere.

• Stabilește cu un prieten o „frază de urgență” pe care partenerul să nu o înțeleagă. De exemplu, hotărâți împreună că dacă vei întreba: „Ce face câinele tău?”, el să știe că trebuie să cheme poliția.

• Uneori, adăposturile pentru victimele violenței domestice sunt pli-ne, așa că trebuie să te gândești la un plan de rezervă.

Alte sfaturi pentru victimă (sau pentru cel/cea care o ajută)A părăsi un abuzator poate fi periculos. Numai tu știi care este momen-

tul cel mai potrivit pentru a pleca. Poți știi că te afli într-o relație abuzivă și îți dai seama că trebuie să pleci cât poți de curând în condiții de siguranță. Sau poți fi îngrijorat/ă de comportamentul reactiv al abuzatorului și te poți gândi să pleci cândva, în viitor. Oricum, dacă ești pregătit/ă, poți pleca ra-pid în caz că trebuie să pleci. Ia în considerare următoarele sfaturi:

• Sună la adăpostul pentru victimele violenței domestice.• Dacă ai copii de vârstă școlară, anunță directorul sau consilierul

școlii despre aranjamentele făcute și conștientizează-i de posibile-le amenințări.

• Păstrează un cerc restrâns de comunicare.

Nu este deloc neobișnuit ca un abuzator să monitorizeze comunicarea online sau telefonică. Ia măsuri de precauție în acest sens în timpul par-curgerii pașilor amintiți.

Conversații telefonice în legătură cu situația ta: • Evită convorbirile telefonice de acasă. Abuzatorul poate „intra pe

fir” și poate afla unde plănuiești să pleci. • Fii precaut/ă și în ce privește convorbirile pe telefonul mobil. Abu-

zatorul le poate intercepta prin intermediul unui scanner. Folosește un telefon fix atunci când oferi anumite informații.

MisFem_ 3 2013.indd 34 04.06.2013 7:07:17

Page 35: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

35enditnow – 2013

• Fii conștient/ă de posibilitatea de monitorizare a telefonului mobil. Abuzatorul te poate suna foarte des sau îți poate trimite mesaje ca să te supravegheze. Poate verifica convorbirile, cu cine ai luat legătura, și poate încerca să-ți verifice mesajele.

Folosirea computerului:• Dacă îți dai seama că abuzatorul îți poate monitoriza folosirea

computerului, mergi la un prieten pentru a-l folosi pe al lui/al ei.• Stochează informații pe internet, ca să poți avea acces la ele de

oriunde. Programele de Web e-mail (Gmail, Hotmail, Yahoo mail) oferă servicii gratuite. Poți stoca documente în format electronic, atașându-le la e-mailuri.

• Schimbă des parola. Alege parole imposibil de ghicit. • Șterge istoria Web – browserului. Browsere ca Internet Explorer

sau Netscape Navigator pot înregistra pagini Web sau documente accesate. Există programe pe care le poți folosi în acest sens.

Unde mai poți găsi ajutor• Medicul tău sau personalul de la serviciile de urgență care îți acor-

dă primul ajutor te pot îndruma spre anumite locuri sigure.• Unele centre pentru primirea victimelor în regim de urgență pot

oferi adăpost pentru 24 de ore, pentru tine și copii, și te pot sfătui în ce privește aspectele legale, avocați, evaluarea și monitorizarea abuzatorului.

• Centre de consiliere – care oferă sprijin pentru persoanele aflate în relații abuzive. Fii precaut/ă la sfatul de a face apel la consiliere în cuplu. Această soluție nu rezolvă problemele de violență în relațiile intime.

• Tribunalul local te poate ajuta să obții un ordin legal prin care să i se interzică abuzatorului să te contacteze, sub amenințarea cu arestul. Avocații sunt în măsură să te ajute în completarea docu-mentelor necesare și desfășurarea procesului.

• Biserica locală: vorbește personal cu pastorul sau alți consili-eri profesioniști din biserică și fii clar/ă în exprimare, sincer/ă și deschis/ă cu privire la situația ta.

MisFem_ 3 2013.indd 35 04.06.2013 7:07:17

Page 36: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

36 Ziua Prevenirii Violenței

IPOTEZE STEREOTIPEPentru că abuzul față de femei se practică de atât de mult timp – prea

mult timp –, mulți consideră că violența domestică are loc doar din partea bărbaților asupra femeilor. Însă studiile recente arată că este în creștere și tendința femeilor de a-i abuza pe bărbați. Violența domestică nu face discriminare de vârstă, rasă, culoare, crez, sex sau orientare sexuală. Dacă unele femei ezită să ceară ajutor, cu atât mai ezitanți sunt bărbații. Este timpul ca societatea să-și deschidă ochii pentru a observa realitatea.

De aceea, este de folos să studiem și caracteristicile unei femei abuzi-ve. Aceste caracteristici ale femeilor (sau ale bărbaților) pot fi incluse în trei categorii13.

Consumul abuziv de alcoolConsumul necontrolat de alcool este o cauză majoră și declanșatoare

a violenței domestice. Persoanele care sunt intoxicate cu alcool își con-trolează mult mai greu impulsurile, devin în mod rapid frustrate, înțeleg greșit anumite lucruri și au o tendință generală de a apela la violență ca o soluție pentru rezolvarea problemelor. Femeile care îi abuzează pe bărbați sunt de cele mai multe ori alcoolice. Consumul de droguri ilegale poate reprezenta o altă cauză.

Disfuncții psihiceExistă anumite probleme psihice, tulburări de personalitate, în care fe-

meile devin abuzive față de bărbați. Acestea reprezintă un procent ridicat din cazurile de violență domestică din partea femeilor și trebuie diagnos-ticate și tratate de profesioniști.

Așteptări, ipoteze și concluzii nerealisteFemeile care sunt agresive față de bărbați au așteptări nerealiste din

partea lor. Aceste femei trec prin episoade repetate de frustrare, teamă, iritabilitate, depresie, atribuind toate acestea comportamentului bărbatu-lui. De fapt, stările lor mintale și emoționale sunt rezultatul diverselor pro-

MisFem_ 3 2013.indd 36 04.06.2013 7:07:17

Page 37: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

37enditnow – 2013

bleme, traumelor din copilărie sau chiar abținerii de la consumul de alco-ol. Ele îi acuză pe bărbați în loc să recunoască problemele lor, să-și asume responsabilitatea pentru modul lor de viață sau să facă ceva pentru a ieși din starea lor deplorabilă. Ele refuză tratamentul și chiar insistă ca bărba-tul să se trateze. În loc să se ajute de sine, ele acuză bărbatul pentru ceea ce simt și consideră că el trebuie să facă ceva pentru ca lor să le fie mai bine. Adeseori își tratează emoțiile cu alcool sau droguri. Când bărbații nu le pot ajuta să se simtă mai bine, ele devin frustrate și presupun că bărbații fac aceasta în mod intenționat.

CaRE ESTE ROLUL BISERICII?Este important să ne dăm seama de situațiile de abuz din interiorul

bisericii sau din zona noastră. În același timp, ca biserică și ca ucenici ai lui Hristos, avem responsabilitatea de a face mai mult decât a-i educa pe membri. Biserica trebuie să fie activă în ajutorarea victimelor violenței do-mestice.

Conform informațiilor de pe site-ul Conferinței Generale – Departa-mentul Familie, în urma unui studiu făcut în America de Nord pe 500 de membri adventiști aleși în mod aleatoriu, 56% dintre ei au spus că au avut parte de violență fizică, ei personal sau frații lor de corp, în familia în care au crescut. Un nivel ridicat de abuz fizic, emoțional și sexual a fost ra-portat de cele aproape 8.000 de persoane care au răspuns întrebărilor în cadrul Studiului Familiilor Adventiste, inițiat de Departamentul Familie al Conferinței Generale, în 1994.

Între 8 și 18% dintre femeile care au răspuns au raportat că au fost ab-uzate sexual. (Cifrele indică cel mai mic și cel mai mare procent raportat în toate acele Diviziuni din lume care au aceste date disponibile.) Procentul de femei care au raportat abuz fizic (15-43%) sau emoțional (27-69%) a fost considerabil mai mare decât al celor care au raportat abuz sexual. În medie, femeile au raportat niveluri mai înalte de abuz decât bărbații.

Între 4 și 12% dintre bărbați au raportat abuz sexual, 15-55%, abuz fizic, 6-37%, abuz emoțional. Ca și la femei, raportul de abuzuri sexuale la bărbați a fost mai mic față de celelalte forme de abuz 14.

Un indicator care arată că biserica nu aprobă abuzul se găsește în Ma-nualul bisericii. La secțiunea „Motive pentru disciplină” citim următoarele:

MisFem_ 3 2013.indd 37 04.06.2013 7:07:17

Page 38: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

38 Ziua Prevenirii Violenței

„Motivele pentru care membrii trebuie puși sub disciplină sunt: ...........4. Abuzul sexual al copiilor, tinerilor sau adulților vulnerabili...6. Violență fizică, inclusiv violență în familie”15. Biserica, la diferitele ei niveluri (locală, Conferință, Uniune, Diviziune),

trebuie să facă cel puțin trei lucruri: educația membrilor, intervenția pentru salvarea celor abuzați, ajutorarea victimelor pentru a începe o viață nouă.

Trebuie să-i educăm pe membrii noștri cu privire la realitatea care ne înconjoară. În același timp, biserica trebuie să fie precaută în acest proces; să nu cădem în extrema de a considera orice acțiune imperfectă, orice greșeală ca fiind „abuz”.

Trebuie să intervenim pentru a-i salva pe cei abuzați. Nu este potri-vit să întrebi victima de ce mai stă cu abuzatorul. Nici nu e suficient să-i spui să plece de la el. Dacă biserica este conștientă de existența abuzului, trebuie să intervină pentru a proteja, a salva și a deveni avocat pentru victimă. Cel mai important lucru este ca biserica să ia inițiativa primilor pași – să scoată victima din mediul abuziv și să-i ofere adăpost, protecția de care are nevoie și, dacă e necesar, s-o însoțească atunci când merge la autoritățile legale – poliție, tribunal etc.

Trebuie să ajutăm victima să facă planuri pe termen mai lung. Să nu uităm că a-i spune simplu că trebuie să plece de lângă abuzator nu este întotdeauna atât de simplu, practic sau posibil. Dacă abuzatorul nu i-a permis victimei să lucreze și dacă a înstrăinat-o de membrii familiei și de prieteni, ea poate fi în situația de a nu avea niciun loc unde să se ducă și nicio posibilitate de a o lua de la capăt. Aspecte în care biserica ar putea să ajute: găsirea unei case/apartament, căutarea unei slujbe pentru victimă, a ajuta la mobilarea noii locuințe, cel puțin până când se stabilizează sta-tutul ei legal de către autoritățile în drept.

CONCLUZIEVor cunoaște oamenii că suntem ucenicii lui Hristos după cum ne iubim

unii pe alții? • Dacă suntem ucenicii Săi, nu vom îngădui nicio formă de abuz în

familiile sau în bisericile noastre. • Dacă suntem ucenicii Săi, vom educa fiecare persoană pentru a ști

să recunoască semnele abuzului.

MisFem_ 3 2013.indd 38 04.06.2013 7:07:17

Page 39: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

39enditnow – 2013

• Dacă suntem ucenicii Săi, vom interveni în favoarea victimei, pen-tru ruperea ciclului violenței la care este supusă.

• Dacă suntem ucenicii Săi, vom ajuta victima cu cele necesare, după ce a reușit să plece din mediul abuziv.

Să arătăm lumii și celor din familiile și bisericile noastre că noi suntem cu adevărat ucenici ai lui Hristos, dovedind dragostea noastră. Ellen White a scris: „Domnul dorește din partea copiilor Săi să păstreze în familiile lor ordinea și armonia care sălășluiesc în curțile cerești”16.

alte resurse pentru studiu și pentru a împărtăși cu alții:Departamentul Misiunea Femeii al Conferinței Generale pune la

dispoziție, în fiecare an, predici și seminare despre abuz. Există și un set de broșuri intitulate „Rupe tăcerea”, care pot fi împărțite membrilor bise-ricii. Există, de asemenea, lista declarațiilor oficiale ale Bisericii Adventiste cu privire al abuz: http://adventistwomensministries.org , http://www.ad-ventist.org/beliefs/statements/index.html.

În limba română, găsiți aceste materiale pe site-ul bisericii, la Depar-tamentul Misiunea Femeii: http://www.adventist.ro/index/organizare/departamente/misiunea-femeii.html.

O altă sursă pentru materiale educative cu privire la prevenirea abu-zului este AdventSource: http://www.adventsource.org/as30/search.re-sults.aspx?search=Abuse&section=home. Scrieți la adresa: 5120 Prescott Avenue, Lincoln, NE 68506, USA. Phone: 402.486.8800.

Dacă o persoană a fost abuzată de un lider al bisericii, se poate găsi ajutor la: http://www.thehopeofsurvivors.com.

enditnow este o campanie mondială de sensibilizarea și convocare pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor și fetelor din întreaga lume. Are scopul de a-i mobiliza pe adventiști și alte grupuri comunitare pentru a rezolva această problemă.

Această campanie, care s-a extins în peste 200 de țări și teritorii, a fost lansată în octombrie 2009, prin parteneriat între ADRA, o organizație uma-nitară proeminentă, și Departamentul Misiunea Femeii al Bisericii Adven-tiste de Ziua a Șaptea, două entități reprezentative ale Bisericii Adventiste.

http://www.enditnow.org/ or http://adventistwomensministries.org.

MisFem_ 3 2013.indd 39 04.06.2013 7:07:17

Page 40: Isus este adăpostul nostru...de fratele ei, pe jumătate vitreg, Amnon. Citim despre aceasta în 2 Samuel, capitolul 13. Ce raport trist depsre senzualitate, viol, lăcomie, depravare,

40 Ziua Prevenirii Violenței

Peace and Healing (Pace și vindecare) – un ghid de referință pentru a stopa abuzul în familie. Disponibil în limba engleză la Departamentul Viața de Familie al Conferinței Generale sau la Advent Source. Adresa Departa-mentului Familie: 12501 Old Columbia Pike, Silver Spring, MD 20904, USA.

No More Excuses: Domestic Violence: How Will Your Church Respond. (Nu mai există scuze: Violența domestică: cum răspunde biserica.) Mable Dunbar and Colin Dunbar. 2010. Disponibil prin Adventist Book Center sau AdventSource.

Helping Victims of Sexual Abuse: A Sensitive, Biblical Guide for Counse-lors, Victims and Families. (În ajutorul victimelor abuzului sexual: Un ghid biblic pentru consilieri, victime și familii).

Lynn Heitretter and Jeanette Vought. Bethany House. Disponibil prin AdventSource.

Battered Into Submission: The Tragedy of Wife Abuse in the Christi-an Home. (Supunerea abuzatorului: Tragedia abuzului soției în căminul creștin) James Alsdurf, Phyllis Alsdurf, InterVarsity Press. 1989.

_____________________1 1 Samuel 22:1-52 1 Samuel 24:1-73 1 Samuel 16:134 1 Samuel 18:125 Psalmii 22:1,2 – NKJV6 Ellen G. White, Căminul adventist, p. 343, în orig.7 Psalmii 57:1 – NKJV8 Psalmii 46:1 – KJV 9 Psalmii 62:7,8 – NKJV10 Ellen G. White, Căminul adventist, p. 436, 437, în orig.11 http://www.stopvaw.org/prevalence_of_domestic_violence12 http://www.loveisrespect.org/is-this-abuse/types-of-abuse13 http://wadv.org/maleabuse.htm14 http://family.adventist.org/mtlogin/mt-search.cgi?search=abuse+statistics&IncludeBlogs=28&limit=2015 Manualul bisericii, ediția 2010, p. 61, 62, în orig.16 Ellen G. White, Sfaturi pentru sănătate, p. 101, în orig.

MisFem_ 3 2013.indd 40 04.06.2013 7:07:17