Istoria romanilor in secolul XX, Scurtu, Buzatu.

In mai-iunie 1940, Germania a ocupat Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, Luxemburg

si Franta. Caderea Frantei la 22 iunie a fost receptata ca o lovitura de maciuca de clasa politica

romaneasca, inclusive de Carol al II-lea. Trecerea la regimul totalitar a fost marcata de mai multe

decrete-lege; chiar in ziua de 22 iunie a aparut decretul regal care stabilea: “Frontul Renasterii

Nationale devine partid unic si totalitar sub denumirea de Partidul Natiunii. El va functiona sub

conducerea suprema a Majestatii Sale regelui. Partidul Natiunii indrumeaza viata morala si

materiala a natiunii si statului roman. El este o institutie de drept public. Conducatorul supreme

numeste forurile superioare ale partidului, care sunt singurele raspunzatoare. Normele de

organizare, functionare si disciplina vor fi hotarate de conducerea suprema”. (Monitorul official,

nr. 142 din 22 iunie 1940, Istoria romanilor in secolul XX, Scurtu, Buzatu., p. 359.).

La 26 iunie guvernul sovietic a transmis guvernului roman o nota ultimativa prin care

cerea sa i se “restituie” Basarabia si nordul Bucovinei, urmata de o alta, in 27 iunie, si de

ocuparea acestor teritorii de catre Armata Rosie. In ziua de 28 iunie generalul Antonescu a

inaintat regelui o scrisoare, prin care se oferea sa salveze “ce mai putea si salvat din Coroana si

din tara”. Replica regelui a fost decizia ca lui Antonescu sa I se stabileasca domiciliul fortat la

manastirea Bistrita (Valcea). In ziua de 28 iunie, Horia Sima era numit subsecretarul de stat la

Ministerul Educatiei Nationale (p. 359). La 4 iulie s-a constituit guvernul prezidat de Ion

Gigurtu, cunoscut pentru vederile sale filogermane. In fruntea Ministerului de Externe a fost

numit Mihail Manoilescu, in speranta ca relatiile sale cu cercurile conducatoare de la Roma si

Berlin vor fi utile pentru statul roman. (Istoria romanilor in secolul XX, Scurtu, Buzatu. p. 359).

La 27 august Hitler a traversat noua granite intre Romania si Ungaria, care a fost

comunicata de arbitrii (Ribbentrop si Ciano) la Viena in 30 august 1940. Cedarea unei parti din

Transilvania prin Dictatul de la Viena a generat o puternica reactive a opiniei publice si a fortelor

politice, care a dus la prabusirea lui Carol al II-lea. Primindu-l pe Maniu inaintea celui de-al

doilea Consiliu de Coroana, din noaptea de 30/31 august 1940, regale a fost nevoit sa asculte un

aspru rechizitoriu din partea liderului national-taranist, care a conchis: “In politica greselile se

platesc si se sanctioneaza, ca si in viata sociala de toate zilele”. La care Carol a intrebat:

“Vasazica, sunteti de parere ca trebuie sa abdic?”. Iar raspunsul a cazut ca un trasnet: “Da

Majestate, nu vad alta iesire”. In timpul domniei lui Carol al II-lea, Romania pierduse 99. 738

km2 (33,8% din suprafata) si 6.821.000 locuitori (33,3% din populatie). Actiunile de protest

impotriva dictatului de la Viena au devenit manifestari contra regelui Carol al II-lea, considerat

principalul vinovat pentru catastrofa Romaniei. Foarte active s-au dovedit legionarii, care la

Brasov si Constanta au ocupat sediile unor institutii publice. In Bucuresti manifestatiile ostile

regelui, organizate de legionari, s-au desfasurat chiar in Piata Palatului (Istoria romanilor in

secolul XX, Scurtu, Buzatu. p. 560).

Iuliu Maniu a evitat sa apara in public in acele zile, fiind convins ca Romania nu avea

nici o sansa sa reziste din punct de vedere militar, deoarece in spatele Ungariei se afla Germania.

Liderul national-taranist a preferat o actiune de culise, pentru rezolvarea crizei politice. El s-a

intalnit cu Ion Antonescu, plecat de la domiciliul obligatoriu, pentru a fi present in miezul

evenimentelor. Cu acel prilej, Maniu s-a aratat dispus sa sprijine un govern de uniune nationala

prezidat de Antonescu, cu conditia ca acesta sa obtina abdicarea regelui Carol al II-lea. La 4

septembrie regale l-a insarcinat pe Ion Antonescu sa formeze noul govern, iar a doua zi, 5

septembrie, i-a acordat depline puteri pentru conducerea statului roman. (Istoria romanilor in

secolul XX, Scurtu, Buzatu. p. 360).

In seara zilei de 5 septembrie, Ion Antonescu i-a cerut regelui sa abdice. Carol al II-lea s-

a consultat unii oameni politici (Valer Pop, Mihail Manoilescu, Gh. Bratianu, A. C. Cuza) care l-

au sfatuit sa abdice. Semnificativa a fost declaratia lui Manoilescu: “Majestatea Voastra a abdicat

ieri seara, cand a transmis puterea generalului Antonescu”. (Mihail Manoilescu, Memorii, vol. II,

editie Valeriu Dinu, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1933, p. 392, appud Istoria romanilor in

secolul XX, Scurtu, Buzatu. p. 360.). In dimineata zilei de 6 septembrie, Carol al II-lea a semnat

un apel catre romani, prin care-I anunta ca a trecut “grelele sarcini ale domniei” pe umerii fiului

sau Mihai (Istoria romanilor in secolul XX, Scurtu, Buzatu. p. 360.).

Impotriva cedarii fara lupta a Basarabiei si a nordului Bucovinei, apoi a Nordului

Transilvaniei si, finalmente, a Dobrogei de Sud, in intreaga tara au avut loc ample manifestatii,

participantii reprezentand practic toate curentele politice (mai putin comunistii) si toate clasele si

paturile sociale, exprimandu-si hotararea de a apara pamantul stramosesc.( Istoria romanilor in

secolul XX, Scurtu, Buzatu. p. 383).

Dictatul de la Viena a fost condamnat de opinia publica international. Astfel, Agentia Reuter

califica dictatul de la Viena ca o “noua si uriasa inselaciune nazista” si arata ca cea dantai

reactive a opiniei publice fata de capitulare a fost stupefactia generala pentru felul cum a fost

pradata Romania” (Olimpiu Matichescu, Opinia publica international despre dictatul de la Viena,

Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1985, p. 120, appud Istoria romanilor in secolul XX, Scurtu, Buzatu., p.

384).