Culisele executiei lui Antonescu717 vizualizari | Luni, 28 Octombrie 2013

|

 

Pe data de 1 iunie 1946, Ion Antonescu cadea rapus de gloantele plutonului de executie in curtea inchisorii Militare Jilava. La iesirea din celula, fostul sef al statului a fost impartasit de confesorul puscariei, preotul Teodor Totolici. Am aflat de la fiul parintelui cum, inainte de a parasi cladirea inchisorii, maresalul a decupat o bucata din tricolorul de la o carte de religie, si-a prins-o cu un ac de gamalie in piept, apoi s-a indreptat insotit de asistenta in Valea Piersicilor din curtea unitatii de detentie, acolo unde avea sa aiba loc ducerea la bun sfarsit a executarii sentintei. 

Ads not by this site

Am stat de vorba cu Mihail Totolici, un copil ce a intrat in anii ’40 in inchisoarea Jilava. Fiul preotului Teodor Totolici avea pe atunci 16 ani. Faptul nu a constituit o pedeapsa pe care a trebuit sa o suporte,  acest lucru a fost posibil doar pentru ca tatal sau era confesorul inchisorii. Acesta era preotul ce se ingrijea de “sufletele” ajunse acolo. Dupa cum se stie, printre detinuti s-a aflat in 1946 si Maresalul Antonescu. Mihail Totolici (83 de ani), cel cu care am stat de vorba, a primit informatii importante de la tatal sau, care a trecut la cele vesnice in 1978. Sunt informatii pe care le dezvaluie in premiera prin intermediul Jurnalului National, informatii referitoare la atitudinea si comportamentul Maresalului in momentele dinainte de iesirea din celula in vederea executiei, acolo unde aparatul de filmat nu a mai ajuns. Sunt franturi, momente pe care nicio camera nu le-a surprins, scrie jurnalul.ro.

Nu Ion Antonescu, ci Mihai Antonescu a respins impartasania

Filmul executiei il stie toata lumea, l-a inclus si Sergiu Nicolaescu intr-unul din controversatele lui filme: “Oglinda”. Pe genericul sau, ca si pe cel al peliculei care circula astazi in mediul virtual, figureaza la loc de “cinste”, ca participant la executie, si numele Teodor Octavian Totolici, confesorul inchisorii Jilava, pe atunci preot in comuna Jilava. Mihail spune ca numele tatalui sau este trecut gresit, chiar si in actele oficiale de la acel moment, in special in procesul verbal al executiei. Pe parintele sau nu-l chema si Octavian.  “In afara de aceasta inadvertenta legata de numele sau, o alta informatie eronata, inclusiv in filmul lui Nicolaescu, este aceea ca Maresalul Antonescu a respins impartasania. Da, este adevarat ca unul dintre Antonesti a facut acest lucru, dar nu Ion, ci Mihai, condamnat si el alaturi de Maresal. Mihai Antonescu, fiind cel mai tanar, nu a putut accepta ceea ce avea sa i se intample si poate de aceea a recurs la acel gest de fronda fata de reprezentantul bisericii. Asta e ce mi-a zis taica-meu. Tata se astepta ca Ion Antonescu sa primeasca impartasania, poate nu se gandea ca Mihai (Ica) Antonescu sa refuze. Insa si-a dat seama ca afectat nu a fost numai el, erau afectati toti cei condamnati alaturi de Antonescu, pentru ca Regele Mihai nu a semnat gratierea”, povesteste Mihail Totolici.  

“Parinte, eu am fost tradat!”, a spus Maresalul Antonescu la inchisoarea militara Jilava

“Tatal meu, de cate ori mergea acolo, fie ca era miercuri sau vineri, si ajungea la el, ii vorbea. La un moment dat, cu o anumita ocazie, i-a dat niste carti cu caracter religios. In ziua executiei, operatorul care filma, Gologan sau cine a fost, n-a intrat in celule in momentul in care preotul Totolici (tatal sau - n. red.) i-a impartasit pe cei patru condamnati din lotul Antonescu. Tata a povestit cum, cu o alta ocazie, cand a ajuns la el, Antonescu i-a spus: parinte, eu am fost tradat!. Aceste cuvinte nu au fost mentionate nicaieri, nu le gasiti niciunde. Iar atunci cand a fost executia, avea si cartile religioase acolo. Antonescu i-a spus: parinte pot sa iau o panglica de la carte, taica-meu avea panglici tricolore la toate cartile. Sa tai si sa pun in piept la toti. Da, domnule Maresal, i-a zis tatal meu. Atunci a trimis un soldat si a adus foarfeca si ace de gamalie si Maresalul a taiat din panglica si a pus si lui si la ceilalti trei care erau cu el. Sunt lucruri care nu se stiu”, povesteste Mihail Totolici. De altfel, daca se urmareste cu atentie filmul oficial al executiei, se poate observa, pe langa batista de la butoniera fiecarui condamnat, cate o foarte mica banda de tricolor. Este cea provenita de la cartile religioase ale parintelui Teodor Totolici. Fiul celui care l-a impartasit pe Maresal inainte de a fi executat spune ca tatal sau i-a marturisit ca nu a participat la ucidere, ci doar la momentele dinaintea acesteia. L-am intrebat pe Mihail daca tatal sau si-a dat seama din intalnirile pe care le-a avut cu Ion Antonescu daca acesta era un om credincios, practicant. “Faptul ca a primit cartile religioase de la tatal meu preot, apoi acceptarea discutiilor cu

2

parintele in calitate de confesor al inchisorii, iar inainte de executie acceptarea impartasaniei - toate acestea spun multe despre cat era sau nu Maresalul de bisericos”. 

Cum a ajuns Totolici preot la Jilava

Ads not by this site

 “In 1930, cand a iesit el preot, daca luai parohie in Bucuresti, nu-ti dadea cinci ani leafa. Ulterior s-a marit la zece ani aceasta perioada. Atunci a dat un concurs pentru un post in parohia Jilava. Acolo erau doi preoti, si cand a murit unul dintre ei, a castigat postul. Parohia Jilava fiind cea mai apropiata de inchisoarea militara cu acelasi nume, chiar daca e putin in afara satului, facea si servicii bisericesti la inchisoare, atat cat permiteau comunistii. Teodor Totolici avea stampila confesorului inchisorii. Impartasea, tinea slujbe, Sfanta Liturghie, avea toate atributiile unui confesor de puscarie. Venea si in timpul saptamanii, dar mai ales de Pasti si de Craciun. Uneori mergea pe jos, insa de cele mai multe ori, in special de marile sarbatori, seful inchisorii ii trimitea sania, daca era iarna, sau trasura comandatului pe vreme mai buna”. 

Ziua executiei

Mihail Totolici povesteste ca tatal sau stia ca Antonescu este condamnat la moarte de catre rusi. Nu se aflase insa cu exactitate ziua executiei. “Cum era pe atunci obiceiul la tara, se umbla cu botezul la fiecare inceput de luna. Apoi comunistii au dat voie sa se faca acest lucru doar trimestrial, apoi bianual, pana ce, treptat, au facut sa dispara aceasta legatura cu biserica. Intamplarea a facut ca tatal meu, impreuna cu dascalul, care era mai batran, sa treaca pe la inchisoare de 1 iunie. Cand s-au apropiat de unitate au vazut masini multe. Si atunci tata i-a zis dascalului: sa stii ca a venit completul de executie. Si intr-adevar asa a fost”, isi aminteste Mihail Totolici. Poate ca daca n-ar fi ajuns atunci acolo nu i-ar mai fi impartasit pe cei condamnati si n-ar mai fi fost inscris in cartea de istorie ca facand parte din echipa care a participat la executie!

Parintele Teodor si-a amintit mai tarziu ca cei de la puscarie ar fi trebuit sa cheme un alt preot de la Bucuresti. “S-au grabit si au uitat sa-l aduca. Taica-meu le spusesera celor de la inchisoare sa nu-l cheme la executii pentru ca e o fire mai sensibila, dar nu s-a putut sustrage. A fost o vreme cand veneau niste preoti de la diverse parohii din Bucuresti, pe care tata ii cunostea. Dar atunci s-a intamplat sa-i fie impus din graba sa ramana. Pedeapsa a fost grabita si pentru ca se apropia ziua de nastere a lui Antonescu, care era pe 2 iunie”. 

La Jilava, comunistii cantau Internationala in timpul slujbei

3

“Se mai intampla o chestie, pe vremea cand erau si detinuti comunisti. Inchisoarea nu avea biserica, asa ca tineau slujba in curte. Insa la un moment dat comunistii au inceput sa cante Internationala in timpul ceremonialului, nu neaparat de catre cei prezenti la Sfanta Liturghie. Si atunci taica-meu i-a sugerat comandantului sa-i oblige pe toti sa vina la slujba. Asa i-a determinat pe cei care intonau imnuri comuniste sa taca, de teama obligatiei de a nu fi prezenti cu totii sa asculte predica”. 

Revenind la intalnirile cu Maresalul, Mihail Totolici confirma ca tatal sau a vorbit cu Ion Antonescu de mai multe ori. “De cate ori se ducea la inchisoare inainte de executie, taica-meu ii vorbea”.

“Daca stiam ca o sa-l impartasesc inainte de executie nu ma mai faceam preot”, a spus confesorul Totolici

Ads not by this site

L-am intrebat pe Mihail daca tatal sau a povestit despre ce l-a impresionat la Antonescu. “Mi-a spus ca daca stia ca o sa trebuiasca sa-l impartaseasca pe Antonescu, nu se mai facea preot”. El isi aminteste ca a fost un moment cand l-a insotit chiar pe tatal sau atunci cand acesta a transmis un mesaj catre mama Maresalului, nestiind si nici macar banuind ca ar putea fi urmariti. “Odata nu stiu ce i-a transmis Maresalul, ca apoi am fost chiar eu cu taica-meu pe Calea Calarasi la doamna Maria, mama Maresalului. Aceasta locuia impreuna cu sotia lui Antonescu. Statea in sezlong, iar taica-meu a vorbit ce a vorbit cu dna Maresal, eu n-am asistat, am stat mai incolo. Tata i-a transmis ceva ce i-a spus probabil Maresalul. Pe urma am plecat, iar tata si-a dat seama ca acea casa este urmarita”. Pe atunci, oamenii nu invatasera sa se fereasca. Nu traisera inca in comunism. “Cand am vazut ca suntem urmariti, tata a zis: nu e nimic, ca n-am facut cine stie ce. Era obisnuit ca de fiecare data cand se ducea la inchisoare sa vorbeasca cu Maresalul”. 

Tristetea preotului din seara executiei

“Cand a venit acasa, la sapte fara un sfert, ca aproape de ora 18.00 s-a sfarsit cu executia, era cu lacrimi in ochi. Noi nu stiam ce s-a intamplat, dar parca il vad cum a intrat in bucatarie si a spus: l-au executat pe Maresal!”. Insist asupra comportamentului Maresalului in inchisoare atat timp cat acesta se afla in preajma confesorului bisericesc. “El nu vroia sa para umilit, era demn. Avea chiar si moralul ridicat, nu chiar daramat. De altfel, in 1946 tata a vazut ca Ion Antonescu inca era iubit. Circula legenda ca au fost doua echipe de executie. Si initial au refuzat sa traga. Au chemat gardienii de la Politia capitalei si aia au refuzat sa traga”. Atrag atentia asupra faptului ca exista riscul ca sovieticii sa-i

4

pedepseasca drastic pe cei care se abat. Insa era scuzabil gestul avand in vedere ca omul de rand inca nu-si dadea seama cine a cucerit tara si cum se petrec lucrurile.

Soldati in curtea inchisorii cu ochii in lacrimi 

De altfel, comunistii inca nu prinsesera pe deplin fraiele in mana. “Daca erau tolerate astfel de acte de indisciplina? In orice caz, tata mi-a povestit ca erau soldati in curtea inchisorii care plangeau. Stau si ma intreb cine au fost cei care au refuzat”. Nu riscau ei sa fie pedepsiti? Poate ca au existat repercursiuni. “Toata lumea vorbea ca el a vrut sa faca bine tarii. Pentru a-l impaca cu ideea executiei, tata i-a dat carti bisericesti, sa aiba ce sa citeasca. In regimul de atunci, comunistii care erau arestati aveau drepturi ca detinuti politici, primeau pachet ca oricare puscarias. La Antonescu erau patru in celula. La Jilava erau inchisi mai mult militari, de aia se si chema inchisoare militara”. 

Antonescu nu a carat hardaul cu fecale ca detinutii de drept comun

Ads not by this site

“Militarii aveau dreptul sa nu care hardaul sau hardaul lui Petrache, cum se zicea pe atunci. Acolo erau stransi alaturi de Antonescu toti cei care dezertau, ofiteri cu fapte grave, dar si detinuti de drept comun. Insa nu conta ca erai inginer sau altceva, erai obligat sa te duci cu hardaul. Evident, Antonescu nu a fost obligat sa-l care”. Il intreb pe Mihail Totolici daca stia sau isi imagina ce discuta Antonescu cu colegii de celula. “Cu ei discuta probabil lucruri legate de impacarea cu situatia data. Tata mergea la ei, facea slujba si apoi se ducea prin inchisoare”. De la urmasul preotului Totolici mai aflu ca familia sa a avut un destin marcat de faptul ca Teodor Totolici a fost cel care l-a impartasit inainte de moarte pe fostul sef al statului.

O ruda de-a lui Totolici a scapat de la pedeapsa capitala doar pentru ca se inrudea cu Teodor, ultimul preot al lui Antonescu 

 “Am avut un unchi care a fost arestat si judecat de un complot mai mare si in urma caruia urma sa fie condamnat la moarte. Cei din completul de judecata, auzind ca e ruda cu tata, i-au dat 25 de ani de inchisoare, apoi i-au injumatatit pedeapsa, dupa care au redus-o la cativa ani, ca in cele din urma sa fie eliberat. A fost anchetat de securisti, iar acestia au aflat cu cine au de-a face. Ofiterul chiar s-a interesat de amanunte, vroia sa stie cum a fost treaba”. Apoi, comunistii l-au chemat si pe Teodor Totolici sa povesteasca. “L-a chemat si pe tata pe strada Uranus, era inchisoare mare acolo, era si un fel de centru al cercetarilor, anchete dure facute sub tortura de cei de la Securitate. I-au spus sa povesteasca ce a fost. Insa tata nu era obligat sa raporteze ce a spus si ce a

5

facut Antonescu, cu toate ca a vorbit cu el”. Pe atunci, comunistii inca nu se purtau cu duritate cu reprezentantii bisericii. “Lucrurile relativ bune au tinut pana prin ’48, pentru ca dupa doi ani a fost scoasa biserica din armata si din scoli. A disparut religia din manualele copiilor”, mai spune Mihail Totolici. 

Portret Teodor Totolici

Preot iconom stavrofor Teodor Totolici, cel care i-a impartasit pe cei patru condamnati la moarte in lotul Antonescu, s-a nascut in 1907 si a trecut la cele vesnice in 1978. A slujit mai bine de 47 de ani la parohia Jilava, judetul Ilfov. Totolici a fost o figura distinsa, cu alese preocupari artistice. Pasionat si un bun cuoscator al muzicii psaltice bisericesti, parintele a iubit pana la jertfa folclorul popular romanesc si muzica corala. Teodor Totolici a absolvit Conservatorul din Bucuresti si a fost membru al Societatii corale Carmen. De asemenea, a fost profesor de muzica la Liceul militar de la Manastirea Dealu si membru al Coralei preotilor din Capitala inca de Ia infiintarea acesteia. Nascut in Bucuresti, a urmat cursurile scolii primare si ale liceului Sfantul losif, perioada in care s-a simtit atras de religie. Adevarata chemare a bisericii a venit odata cu absolvirea cursurilor seminariale din Constanta si, ulterior, cu obtinerea licentei in teologie. 

La varsta de 23 de ani a fost hirotonit preot in parohia Jilava, pe care a pastorit-o pana la moarte. Blajin si intelept, gata sa ajute pe oricine si oricand, bun si milos, modest, cu noblete sufleteasca si spirit de jertfa pentru biserica si pentru familie, a fost iubit de lumea bisericii si mai ales de sutele de enoriasi. Preotul Totolici le-a acordat o parinteasca intelegere tuturor celor care veneau sa-i solicite ajutorul. Ca membru al coralei preotilor din Bucuresti a fost prezent la lucrarile de inregistrare si filmare prin serviciul cinematografic al Centrului Eparhial Bucuresti la toate evenimentele irnportante ale bisericii, de culturalizare a tinerilor seminaristi si studenti. A fost inmormantat la Cimitirul Sf. Vineri.  

Totolici, o relatie buna cu George Enescu de la care are o dedicatie impresionanta

In 1955, prin grija sa, a fost restaurata biserica Jilava. “A facut parte din Corul Carmen dirijat de Gheorghe Chirescu si initial de Dumitru Georgescu Kiriac. La 26 octombrie 1932 a participat la momentul dezvelirii bustului lui D.G. Kiriac, prilej cu care compozitorul George Enescu i-a oferit o semnatura speciala pe cartea cu notele sale. Avand o relatie deosebita cu Enescu, apare alaturi de acesta si de Mihail Jora intr-o fotografie facuta la Ateneu”. 

Procesul lui Antonescu

6

Facem legatura cu cele descrise mai sus prezentandu-va si informatiile legate de evenimentul din 1946 descrise de colonel dr. Alexandru Dutu.  “In varsta de 64 de ani, maresalul Romaniei fusese  condamnat, la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului, de sase ori la pedeapsa cu moartea, de doua ori la temnita grea pe viata, de trei ori la detentie grea timp de 20 de ani, o data la detentie riguroasa timp de 20 de ani si de 14 ori la degradare civica pe timp de 10 ani. Completul 1 de judecata al Tribunalului Poporului considerase ca Ion Antonescu a militat pentru “hitlerism si fascism”,  instaurand “cel mai crunt regim de dictatura cunoscut in istoria tarii noastre”, ca “invitase armatele hitleriste sa intre pe teritoriul tarii” si a decis “aderarea la Pactul Tripartit”, pregatind apoi agresiunea “contra popoarelor din Balcani si contra U.R.S.S.”, dupa care a savarsit “cea mai mare crima petrecuta in istoria poporului roman, alaturandu-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietica, care doreau o colaborare pasnica cu poporul roman”, punand  tara si in stare de razboi cu Marea Britanie si cu Statele Unite ale Americii. In timpul razboiului, au mai apreciat judecatorii maresalului, acesta “nu a respectat regulile internationale, dand ordine de suprimare a populatiei civile din spatele frontului pe motiv ca cetatenii au fost partizani”, “a favorizat pe acei insarcinati cu supravegherea lor (prizonierilor – n.n.) spre a fi supusi la un tratament inuman”, “a ordonat acte de teroare”, “a luat masuri ca toti luptatorii antifascisti sa fie internati in lagare in scop de persecutie politica si din motive rasiale a ordonat deportarea populatiei evreiesti din Bucovina si Basarabia, cum si parte din Vechiul Regat, in Transnistria, unde - in cea mai mare parte - a fost executata”… Foarte important insa pentru justitie si pentru istorie ar fi fost sa se stabileasca sigur, si fara nici un dubiu, daca maresalul a fost sau nu vinovat de toate cele ce i s-au imputat. Neclarificarea acestor probleme face ca, la peste o jumatate de secol de la executia sa, Ion Antonescu sa  fie  contestat, denigrat sau elogiat, asa cum a fost, de altfel, si in timpul vietii. 

La 17 mai 1946, cei care l-au judecat, l-au considerat criminal de razboi, responsabil de dezastrul tarii si l-au condamnat la moarte. Afland verdictul, maresalul i-a imputernicit pe avocatii sai (Constantin Paraschivescu-Balaceanu si Titus Stoika), in aceeasi zi, printr-o  procura autografa, “sa redacteze si sa sustina motivele de recurs impotriva sentintei de condamnare a subsemnatului data de Tribunalul Poporului, precum si a prezenta cerea de gratiere in numele meu”. in baza acestui document, avocatii au intocmit cererea de gratiere (dactilografiata, dar fara semnatura autografa a maresalului)  catre regele Mihai I. Cereri de gratiere au mai adresat, la 31 mai 1946, avocatul Constantin Paraschivescu-Balaceanu si mama Maresalului, Lita Baranga, in varsta de 88 de ani, care implora “cu lacrimi in ochi “marinimia Majestatii Voastre ca sa binevoiti a acorda inalta gratie de a comuta pedeapsa cu moartea data de Tribunalul Poporului in ziua de 17 mai 1946 fiului meu unic, Ion Antonescu”. 

Autoritatile au avut o pozitie contradictorie fata de condamnarea la moarte a Maresalului Ion Antonescu, Lucretiu Patrascanu, ministru Justitiei, supunand si

7

el “inaltei hotarari “ a regelui, in conformitate cu prevederile art. 641 din Codul de Procedura Penala, cererile de gratiere pentru Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Z. Vasiliu, Gheorghe Alexianu, Radu D. Lecca, Eugen Cristescu si Constantin Pantazi. Printr-un alt raport insa, “in numele si din insarcinarea guvernului”, tot Lucretiu Patrascanu a propus regelui Mihai I “pentru inalte ratiuni de stat respingerea cererilor de gratiere facute de Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu si Gheorghe Alexianu si comutarea in munca silnica pe viata a pedepsei cu moartea aplicata condamnatilor  Constantin Pantazi, Radu Lecca si Eugen Cristescu”. 

Executia

La 1 iunie 1946, dupa respingerea cererilor de gratiere, procurorii Alfred Petrescu si G. Sandulescu au fost desemnati cu “aducerea la indeplinire a sentintei no. 17/1946 a Tribunalului Poporului”. La scurt timp, grupul de detasamente de gardieni publici a constituit un pluton format din 30 de gardieni, comandat de Vasile Frugina, care, in dupa-amiaza zilei, s-a deplasat la inchisoarea Jilava. La orele 16.45, procurorii Alfred V. Petrescu  si Gheorghe Sandulescu, insotiti de Gheorghe Colac, grefier la Tribunalul Poporului, colonelul Dumitru Pristavu, comandantul inchisorii militare Jilava, si avocatii Constantin Paraschivescu-Balaceanu si Constantin Stroe, au vizitat, in celulele lor, pe fiecare condamnat in parte. Intrebat care ii este ultima dorinta, Ion Antonescu a declarat: “Cer sa nu fiu legat la maini si nici la ochi cand se va trage in mine”. Intre timp, la inchisoarea Jilava a sosit si inspectorul de politie Mihail Gavrilovici de la Directia Generala a Politiei, delegat de Ministerul de Interne, care a asistat la “convorbirile ce trebuiau sa aiba loc intre marii criminali de razboi si rudele lor”. Din raportul intocmit de acesta la 3 iunie, aflam ca discutia dintre Ion Antonescu si sotia sa, Maria, a durat 30 de minute si s-a desfasurat in limba franceza, fiind sintetizata astfel de Mihail Gavrilovici: “Ion Antonescu recomanda sotiei sale sa fie tare si sa suporte cu seninatate vitregia soartei. Maria Antonescu s-a plans ca nu mai poate indura torturele interogatoriului si situatia in care se gaseste... La despartire au plans amandoi”. In timpul intalnirii cu mama sa, maresalul i-a declarat: “Fiecare roman trebuie sa moara pentru patrie si eu ma consider ca mor pentru fericirea si idealul Tarii Romanesti”. Dupa orele 17.30, preotul Teodor Totolici, confesorul inchisorii, a impartasit condamnatii, insotindu-i pana la stalpul de executie (informatie infirmata de fiul parintelui, Mihail Totolici - n. red.).

La orele 17.45, condamnatii la moarte au fost  escortati de patru gardieni ai inchisorii spre locul de executie. In primul rand au mers Ion Antonescu si Constantin Vasiliu, in al doilea rand Gheorghe Alexianu si Mihai Antonescu. La iesirea pe poarta principala, vazand gardienii din plutonul de executie, Constantin Vasiliu a exclamat: “astia nu stiu sa traga, o sa ne ciuruiasca”. In dreptul Pavilionului administrativ, convoiul a fost intampinat de reporteri de la ziare straine si romane, facandu-se mai multe fotografii. Conform dispozitiilor

8

Presedintiei Consiliului de Ministri, primul-procuror a primit ordin sa ridice dupa executie aparatele de fotografiat si filmat, sa developeze cliseele si filmele, sa le trimita, sigilate,  la Ministerul de Justitie si numai dupa aceea sa restituie aparatele “celor in drept”. La scurt timp dupa executie, procurorul Gheorghe Sandulescu, in urma ordinului telefonic primit de la Lucretiu Patrascanu, a predat lui Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de Interne, trei casete de film si patru rolfilme.  

La orele 18.00, dupa ce comandantul grupei de executie a dat raportul procurorului Alfred V. Petrescu, acesta a cerut grefierului Gheorghe Colac sa citeasca continutul Hotararii nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului si sa prezinte o scurta expunere a faptelor savarsite de condamnati.In momentul in care s-a incercat sa se procedeze la aplicarea art. 18 din Regulamentul nr. 12/1942 si sa se lege condamnatii la ochi si de stalpul de executie, toti au declarat ca “vor sa stea cu fata catre grupa de executie si nelegati, cu exceptia condamnatului Constantin Z. Vasiliu, care a cerut sa fie legat la ochi, cu propriul sau fular”.

“Dupa indeplinirea tuturor formalitatilor de mai sus - raporta ceva mai tarziu procurorul Petrescu - la orele 18.03, am ordonat comandantului grupei de executie executarea. Conformandu-se dispozitiunilor art. 19 din Regulamentul nr. 12/1942, comandantul grupei a comandat pregatirea armelor, ochirea si focul , care s-a executat cu arme de tip militar”. “In urma salvei - avea sa raporteze si inspectorul de politie Mihail Gavrilovici - au cazut toti la pamant. in clipa urmatoare, Ion Antonescu s-a ridicat, sprijinindu-se pe o mana si a strigat: “Domnule, nu m-ati omorat”, dupa care efort a cazut jos. Alexianu si Mihai Antonescu au ramas nemiscati, iar Constantin Vasiliu se zbatea gemand”. Dupa incetarea focului, continua procurorul Petrescu, medicul legist, Alexandru Gr. Ionescu, a constatat ca “cei executati dadeau inca semne de viata”. In acest context, comandantul grupei de executie “a executat loviturile de gratie, tragand cu revolverul in capul fiecarui condamnat”. Din raportul lui Mihail Gavrilovici mai rezulta ca “in Constantin Vasiliu s-a tras si cu arma fiindca tot se mai zbatea”. La ora 18.15, medicul legist a constatat moartea tuturor celor ce fusesera impuscati, cadavrele ramanand pe loc, sub paza unei garzi formate din gardieni publici. 

Dupa circa o ora, sub supravegherea procurorului Gheorghe Sandulescu, cadavrele au fost perchezitionate de un gardian public din grupa de executie si de grefierul inchisorii Jilava, Stefan Craioveanu. Asupra lui Ion Antonescu s-au gasit doua batiste, o icoana si o palarie de culoare maro. Incarcate in doua ambulante ale Salvarii, cadavrele au fost duse la crematoriul Cenusa, insotite de bricul Prefecturii. “Aici a fost totul pregatit, insa medicul legist a declarat ca lipsesc certificatele de verificare a mortii”, relateaza Mihail Gavrilovici. Prim-procuror Sandulescu s-a opus la incinerare si a trebuit sa se piarda timp pana la ora 21.15 minute, cand a inceput incinerarea. Incinerarea fiecarui cadavru a durat o ora si jumatate. Dupa fiecare incinerare, cenusa a fost pusa intr-o urna

9

introducandu-se un bilet cu numele executatului; de asemenea, s-a scris si pe capacul urnei numele fiecaruia. Incinerarea au luat sfarsit la ora 2.00, la ziua de 2 iunie 1946. Urnele au fost transportate de prim-procuror Sandulescu si subsemnatul la Prefectura, luandu-se semnatura comisarului Simion pentru primirea lor”. Cu putin timp inainte de executie, mama Maresalului solicitase primului-procuror sa-i fie predat corpul fiului “spre a-l ingropa in cavoul familiei, la cimitirul Iancu Nou”. In caz de incinerare, rugase sa i se predea cenusa. Acelasi lucru il solicitase si sotia generalului Constantin Vasiliu, dr. Gabriela Paraschivescu-Vasiliu.

Ultima dorinta a batranei doamne, Lita Baranga, mama Maresalului  nu a fost insa  indeplinita. Si  nici cea a lui Ion Antonescu, care, la 17 mai 1946,  in ultima scrisoare adresata sotiei, consemnase: “Am sa ma rog sa fiu ingropat langa cei care mi-au fost strabuni si calauzitori, la “Iancu Nou”. Acolo voi fi printre acei cu care in copilarie am cunoscut si bucuriile si lipsurile”.

Ucis cu o zi inainte de a implini varsta de 64 de ani, maresalul Ion Antonescu a cazut sub gloantele plutonului de executie, convins ca isi facuse datoria fata de tara si fata de poporul roman, asa cum rezulta dintr-o scrisoare adresata sotiei la 17 mai 1946 : “Nimeni din aceasta tara n-a servit poporul de jos cu atata dragoste, pasiune si dezinteresare cum am facut eu.  Am dat de la munca pana la banul nostru, de la suflet pana la viata noastra, fara a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lor patimase de azi nu ne injoseste si nici nu ne atinge. Judecata lui de maine va fi sigura si dreapta si ne va inalta; sunt pregatit sa mor, dupa cum am fost pregatit sa sufar. Tu stii ca toata viata mea, mai ales in cei patru ani de guvernare, a fost un calvar, dar a fost inaltator si va fi nepieritoare. Imprejurarile si oamenii nu au ingaduit sa facem binele pe care l-am dorit cu atata pasiune tarii noastre. Suprema vointa a decis altfel, am fost un invins, au fost si altii ...multi altii! Numai dreapta judecata - Istoria - i-a pus la locul lor, ne va pune si pe noi. Popoarele, in toate timpurile si peste tot, au fost ingrate; nu regret nimic si nu regreta nimic. Sa raspundem la ura cu iubire, la lovituri, cu mangaiere, la nedreptate, cu iertare”.

10