UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE BUCUREŞTI

Sesiune de comunicări Ştiinţifice FADD 2012

"FUNCŢIA DECORATIVĂ A VESTIMENTAŢIEI"

Lector univ dr. Ioana Sanda Avram

Departamentul Modă UNAB

Motto:

“…Şi un ţesător: „Vorbeşte-ne despre Veşminte”.

Iar el răspunse: „Veşmintele ascund o mare parte a frumuseţii voastre, dar nu vă acoperă

urâţenia.

Si cu toate că, prin veşminte, căutaţi adăpost tainelor voastre, riscaţi a găsi doar un ham şi

un lanţ.”1

Abstract

Fiind un suport permisiv şi creativ, corpul uman are ca atribut important capacitatea de a se lăsa împodobit, decorat, de a umple de sensuri estetice modelul de frumuseţe al unei epoci şi de a gestiona prin aceasta reacţiile emoţionale şi atitudinea comportamentală a unei generaţii. Moda vestimentară, ca parte a culturii unei epoci, este un document viu, care descrie prin coduri specifice, setul de valori materiale şi imateriale, validate in momentul respective, precum şi relaţia acestora cu Puterea epocii. Moda lucrează cu un complex de elemente, care ţin de material, imaterial, emoţional, cultural, dar şi de tehnici,

mesteşuguri, arte, etc… menite să participe la creaţia unui nou model iconic, corespunzător unui nou curent cultural. Instrumentele prin care moda interacţionează cu societatea sunt: hainele, îmbrăcămintea, moda vestimentară, aparenţa fizică, atitudinea, elementele şi tehnicile de decorare şi infrumuseţare. Cărtile Sacre ale religiilor importante descriu amănunţit practicile şi modelele vestimentare, cu interes şi rigoare, de la îmbrăcămintea cotidiană, pană la ritualuri de împodobire.

Moda este curentul cultural dominant al unei epoci şi se manifestă în toate

domeniile vieţii cotidiene, fiind un instrument prin care societatea dictează virtuţile, care

trebuie respectate şi viciile, care trebuie tolerate de la o generaţie la alta.

Aşa cum se ştie, moda este o formă de comunicare, care nu este niciodata, cultural

sau politic, neutră. Fie ca ne place sau nu, fie ca acceptam sau refuzam să credem, este una

dintre cele mai eficiente canale mediatice de manipulare, cu atât mai periculoasă, cu cât

pare mai inofensivă, ba chiar frivolă şi ridicolă. Nu filtram informaţia, nici nu construim

“scuturi” de protecţie şi în consecinţă suntem profund afectaţi în structura profundă.

Moda vestimentară este însă, mult mai mult decat haine, este mai cu seama un

instrument al puterii, prin care poate fi dictat un ideal, prin intermediul miturilor de

frumuseţe, şi a efectelor pe care acestea le induc în conştiinţa publică.

Manevrată corect, Ea poate controla toate acţiunile de „disciplinare” (personale,

comunitare sau sociale) pe care cineva cu putere şi le propune, deoarece se carceterizează

printr-o “stare de flux social, cu manifestari colective”, prin forme efemere, gestionând

mitologia urbană a momentului.

Aproape unanim acceptat, moda este un set de mituri sociale, necesare sănătaţii

psihice a lumii în care trăim. Se pare ca oamenii sunt construiţi pentru a dori sa fie

încântaţi, să aibă mereu în faţă modelele succesului, să creadă statornic în reţetele de

fericire, pe care acestea le “vând”, chiar adaca ele (reţetele) funcţionează întotdeauna

pentru alţii.

Ca parte a unui ritual social, având un anume aspect ceremonial, formele modei se

schimbă rapid, iar schimbările în sine sunt formele manifeste ale acestui ritual, la care

întreaga omenire ia parte.

Societatea contemporană multicodificată are nevoie de limbaj şi facilitator, pentru

fluidizarea relaţiilor dintre grupuri de indivizi fragmentate, transnaţionale,

transformaţionale, iar moda vestimentară este o forma reţelizată de acţiune colectivă, care

are foarte mult în comun cu comportamentul mulţimilor. Ea se bazează, în mare parte, pe

aparenţa fizică şi pe obiecte materiale, dar răspândirea ei este dependentă de intensitatea

aspiraţiilor spirituale, de viteza de comunicare şi de calitatea inovaţilor tehnologice.

Moda lucrează cu haine şi imagine pentru a creea o nevoie artificială, iar sistemul ei

este fără doar şi poate un sistem mediatic subtil, care îşi bazează “audienţa” pe faptul că

Haina ca obiect, are capacitatea de a “reflecta” mesaje, fiind un “ecran” pe care se pot

inscrie semnificari in limbaje alternative.

Toate acestea se bazează pe faptul că haina este atât de prezentă în viaţa noastră, încât a

devenit un soi de “a doua natură”, cum poetic se afirmă “un alt strat al sufletului”, încât

nu îi acordăm suficient spaţiu pentru înţelegere, considerând de la sine înţeles tot ceea ce

ţine de forma, atitudinea, ritualurile, cultura şi puterea vestimentaţiei.

Ca produs de modă, haina, are un destin prin excelenţă strălucitor şi tragic, fiind

dedicat consumului, utilităţii şi sacrificiului final pe altarul schimbării. Acest ciclu, însă,

mobilizează forţe economice, tehnice, culturale precum şi „actori”, de anvergură planetară,

care trebuie să răspundă creativ şi prompt la provocările permanente ale noului.

De cele mai multe ori, „moda” este confundată cu „moda vestimentară” şi este

plasată în zona fenomenelor superficiale şi frivole, apanajul luxului deşănţat şi al

efemerului.

Este totuşi, evident că există o legătură implicită între modă, ca obiect imaterial

şi haină, ca obiect material. S-ar putea spune că haina/ îmbrăcămintea este materia primă

cu care lucrează moda.

Moda este o speranţă şi nu vorbeşte despre haine, ci se exprimă prin ele.

Are o structură instituţională, care lucreză cu forme şi produce fenomene sociale. Moda,

hainele şi îmbrăcămintea sunt entităţi distincte, care ar trebui studiate separat şi

creat ulterior, un sistem de racordare interdisciplinară,

Trebuie însă înţeles că moda nu se schimbă, ea este şi va fi mereu, ca un fenomen

constant, dar ale cărui elementele şi forme de manifestare sunt efemere, fiindcă moda

surfează neîncetat pe valul schimbării. Iar schimbarea în sine este însăşi materia care se

transforma în valoare.

« …Moda este ea însăşi o imagine a schimbării, ca formă de respectare a

individualităţii, în timpul schimbărilor politice. Poate că de aici izvorăşte dorinţa oamenilor

de a o domina, considerând că ea constituie cea mai elegantă formă de expresie a

puterii (...) Ca imagine globală a societăţii, existenţa sa nu este efemeră, aşa cum lasă să se

înţeleagă caracterul său trecător, ci face parte din viaţa noastră cotidiană, lăsând să

pătrundă în ea visul şi pasiunea, din care mintea omului clădeşte viitorul.2”

Moda este dovada vie că nu trebuie să existe bariere în calea deschiderii spre semnele

schimbării.

James Laver3 în cartea sa “Clothes” (hainele), în accord cu teoriile luiThorstein

Veblen4 şi John Flügel,5 menţionează că oamenii îmbracă haine pentru trei motive:

• utilitate,

• principiul iererhic (indicarea poziţiei în sociatate şi importanţa pentru lume),

• principiul de seducţie (atragerea interesului sexual, prin ceea ce este considerat

atractiv în momentul istoric respectiv)

Prin impunerea unui mod de viaţă, Puterea, oricare ar fi ea, creează şi induce o

tendinţă, o dinamică spre un model care reprezintă perspectiva reuşitei şi a bunăstării, dar

şi a garanţiei de securitate şi stabilitate.

Puterea pune la dispoziţie modelul, simbolurile sale, grila de departajare a stratificărilor

ierarhice precum şi MIJLOACELE DE EXPRIMARE a adeziunii.

Orice alunecare de la aceste “directive” este sancţionată prin însăşi excluderea din sistem şi

marginalizare.

Orice putere generează simboluri care susţin spiritual şi formal structura operaţională.

“Vestimentaţia este unul din canalele de manifestare a însemnelor de putere. Simbolicul

este un mod de exprimare, care se serveşte de elemente materiale pentru a face trimitere la

concepte, care la rândul lor, permit construcţia de universuri complexe, psihologice,

sociologice, culturale, religioase.

Simbolistica modei nu capătă dimensiune decât în contextual său relaţional, în

momentul în care haina este inserată în social”.6

Modelul de viaţă spre care se tinde în orice societate este caracterizat prin toate

detaliile sale (cu precădere materiale), care sunt obligatoriu diferite de cele anterioare.

Prin sistemul modei, partenerul social este obligat să consume şi să producă obiecte

sau servicii noi, pentru a se putea identifica cu acest nou model şi pentru a se putea

bucura de prerogativele propriului statut.

Îmbrăcămintea este prima noastră impresie despre cineva. Ea ne oferă indicii mentale

despre statutul, rolul sau poziţia cuiva sau despre modul în care acea persoană se

conformează aşteptărilor.

Statutul vestimentar al unei persoane este sinonim cu respectul de sine şi este un

semna al respectabilităţii iar îmbrăcămintea este forma de manifestare directă a

intenţiei şi calităţii gestionării impresiilor.

În cultura contemporană există confuzii importante legate de identitatea hainei în

relație cu moda și cu îmbrăcămintea.

Haina este un obiect tangibil.

Îmbrăcămintea este o necesitate.

Moda este un produs cultural simbolic.

HAINA ESTE UN OBIECT TANGIBIL

Haina este unul dintre obiectele care fac parte din viața noastră, ca o a doua natură. A

însoțit omul în toate timpurile cunoscute și în toate zonele geografice. Este primul obiect

pe care fiinţa umană îl întâlneşte venind pe lume şi ultimul pe care îl părăseşte odată cu

trupul, când pleacă “dincolo”.

Așa cum corpul material este învelișul lumesc al scânteii divine, căușul în care are loc

miracolul vieții, haina vine cu atribute suplimentare, care să ocrotească și să completeze

datul natural al corpului uman.

Aportul pe care haina îl aduce corpului nu este doar unul de ordin material, ci mai

ales, unul de ordin imaterial, sau spiritual, figurând o conviețuire simbiotică între suflet,

corp și materie prelucrată prin inteligența umană creativă.

De aceea, deși haina este, cel puțin în cultura și civilizația noastră, primordial un

obiect material, în domeniul imaterial, ea este purtătoare de sensuri, document de memorie

(individuală sau colectivă), document al ”scrierii” simbolice în limbajul modei, stindard al

valorilor morale.

Să nu uităm că ființa umană este singura care se îmbracă și, în general, gândește

programat în spiritul răspunsurilor creative la solicitările sau la condițiile mediului său de

viață. Așa cum o cunoaștem, haina, din punct de vedere material, îndeplinește aceleași

funcții ca în momentul în care omul a transformat o necesitate urgentă și vitală în

CREAȚIE. Între timp, datorită materialității sale permisive, sarcinile primordiale au fost

completate, cu altele, de facturi diferite (comunicare, decorare, mistice, stimularea atracției

sexuale, etc…), astfel încât haina acestui moment ”îmbracă” mult mai mult decât un corp

supus intemperiilor naturale. A devenit un acoperământ al altor tipuri de ”intemperii”,

mult mai complexe, la care trebuie să facem față: cele de ordin psihologic, moral, social, al

crizelor și al dizabilităților de care suferim datorită disfuncțiilor epocii în care trăim.

”Omul fără haină” este un nonsens al zilelor noastre. Indiferent de forma pe care o are

haina, de estetica sau de mesajele sale, ea este ”atașată” iconului umanității.

Haina, în relația cu omul, este percepută prin aproape toate simțurile, fiind poate,

singurul element extern corpului, care trăiește în ritmurile ființei, primește căldura trupului,

veghează ca temperature și umiditatea să fie benefice, atrage privirea, se manifestă tactil,

păstrează parfumul materiilor din care este făcută .

De aceea este foarte dificil să disociem haina ca obiect, de haina ca entitate ocrotitoare

și purtătoare de sensuri.

Există unghiuri de vedere din care poate fi privită haina, dar toate acestea nu fac decât

să susțină convingerea că ea a fost, și rămâne încă, una dintre marile invenții, care permite

și cere inovație în fiecare moment, care lasă loc creativității să se maifeste și să descopere

mereu alte fațete ale sale.

După cum menţionează Sue Jenkyn Jones, în cartea sa “Fashion Design”7

teoreticienii culturii dar și analiștii de modă sunt, în marea lor majoritate, de acord că

hainele îndeplinesc funcții importante, cum ar fi: utilitate, acoperirea nudității, instrument

al atracției sexuale, element de înfrumusețare prin decorativism, mijloc de exprimare a

identității personale și sociale, criteriu de manifestare a diferențelor simbolice, element de

exprimare a gradului de modernitate, suport de susținere și consolidare a încrederii în sine;

ÎMPODOBIREA

Am vorbit despre modă şi haine, ca instrumente ale puterii, şi nu întâmplător am

insistat pe formele, funcţiile şi prerogativele modei, deoarece schimbările modei, noile

modele sociale, exprimate prin aparenţă (look) necesită “redecorarea” fiinţei umane după

aşte standarde.

Nu este vorba aici doar de modă şi haine ci de întreg arsenalul de “fashion & beauty”

de care dispune tehnic momentul: podoabe, bijuterii, coafură, machiaj, accesorii, atitudine,

etc...

În lucrarea de faţă, este abordată cu precădere problematica “înfrumuseţării“ omului

cu ajutorul efectelor decorative, a abilităţii de a utiliza elemente exterioare ca pe

instrumente artistice, a manierei de a creea din fiinţa umană o operă de artă, cât mai

apropiată de modelul ideal al unei epoci.

Inainte de a descrie formele şi modalităţile de reformulare pe criterii date a esteticii

corporale, as insista pe precizarea sensului de împodobire, decorare, ornare, infrumuseţare

in domeniul modei.

Este vorba de modelele excelenţei de moment, în care “frumosul” este calitate

variabilă, nu este etern, ci supus unui joc al schimbării. Traduce spiritul unei epoci,

dispoziţia culturală dominantă, formulând criteriile reprezentării adecvate a iconicului

corect din punct de vedere cultural.

Aşadar, împodobirea propriei persoane, nu este altceva decât acţiunea de a transpune

în limbaj vestimentar tânjirea dramatică după o altă identitate decât cea reală.

Elementele decorative în sine pot distrage atenţia dinspre zone neagreate sau din

contră, să focalizeze interesul pe calităţile cele mai apropiate de standardul momentului.

Îmbrăcămintea foloseşte coduri de limbaj, comunicând intenţii, atitudini, rol sau

poziţie socială, disponibilitate sexuală, apartenenţă, identitate locală sau etică,

spiritualitate.etc...

Hainele şi podoabele comunică împreună date despre componentele culturale şi

natura interactivă a acestor componente, dar şi despre diferenţele specifice şi unicitatea

fiecărui tip de cultură. Ele devin limbaj, doar in contextul cultural pe care il comunică şi

prin care se comunică.

Din altă perspectivă, atât vestimentaţia cât şi podoabele sunt bunuri, care măsurate

cantitativ şi calitativ, devin indicatori de dezvoltare în contextul economic.

“De regulă, termenul de “aparentă”, “aspect exterior” este folosit in relatie cu

caracteristicile observabile ale elementelor materiale din mediu inconjurator, de la fiinte

umane, plante, animale, clădiri, obiecte, pana la forme macroplanetare…”1

In cazul de faţă mă voi limita doar la relaţia corpului uman cu lucruri plasate pe

sau alături de el, precum şi la aspecte de remodelare a unor daturi naturale. Toate acestea

sunt instrumentele unei atitudini conjuncturale, cu scopul de a accentua comunicarea

mesajului specific momentului.

In cazul de faţă mă voi limita doar la relaţia corpului uman cu lucruri plasate pe

sau alături de el, precum şi la aspecte de remodelare a unor daturi naturale. Toate acestea

sunt instrumentele unei atitudini conjuncturale, cu scopul de a accentua comunicarea

mesajului specific momentului.

Tehnic vorbind, decorarea cu elemente de podoabă, machiaj, coafură, etc... presupune

un complex de acţiuni care face apel la cromatică, forme, structuri, compoziţii într-o

manieră comparabilă cu tehnicile artelor decorative.

Reconceptualizarea personalităţii umane şi elaborarea unui alt tip de personalitate

presupune un comportament mimetic accentuat şi o cultură educată în spiritul codării şi

decriptării limbajului modei vestimentare, precum şi abilitatea de a realiza sau de a

comanda corect eceste efecte.

Totuşi, ştim prea puţine despre ceea ce haina este cu adevărat în viaţa noastră. Poate

fi doar o necesitate – dar este cu siguranţă mai mult de atât – poate fi un cod de

comunicare al locului ierarhic sau al splendorii estetice, dar nu ştim dacă, nu cumva

ascunde taine spirituale, incriptări ale unei naturi mai înalte, care pot activa relaţia

profundă cu transcendentul sau magia.

Poate nu este tocmai întâmplător că Biblia vorbeşte încă din primele capitole ale

“Genezei” despre acoperirea cu obiecte externe a corpului, indata ce primul om a gustat

din cunoaştere: “Atunci li s'au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut

laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele” Geneza 3:7, ca apoi, câteva versete

1 Clothing and Fashion Enciclopedia, http://angelasancartier.net/appearance

mai departe, odată cu alungarea din Rai, “Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei

lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele” Geneza 3: 21

Ce semnifică oare faptul că nu au rămas în continuare “îmbrăcaţi” cu frunze şi ca li s-a

dat o nouă haină, ba chiar un alt tip de haină, mult mai sofisticată şi mai complexă,

încărcată de puterea ce vine din fiara învinsă? Să fie acesta un semn al importanţei

acoperământului nostru, mai mare decât ne-o putem imagina?

S-a discutat îndelung despre moralitatea modificării a ceea ce am primit ca dat la

“coborârea în trup”, despre păcatul intervenţiilor corectoare asupra naturii, despre

revelarea sau mascarea în scopul manipulării seducătoare a realului şi a atenţiei celorlalţi.

Există, deci, o preocupare fundamentală a rasei umane de a participa activ şi proactiv

la “îmbunătăţirea modelului”, o nevoie de a absolută de a interacţiona cu Marele Creator şi

de a se dovedi a fi “după chipul şi asemănarea Sa”.

De altfel, însăşi Biblia vorbeşte foarte precis despre vestimentaţie şi podoabe,

despre calitatea şi cantitatea care fac din obiecte oarecare, simboluri ritualice cu care omul

se poate prezenta înaintea lu Dumnezeu, dar şi despre exagerări care sunt toxice pentru

echilibrul fiinţei umane.

Iar hainele nu pot fi făcute oricum, ci doar de “... cei iscusiţi, pe care i-am umplut de duhul

înţelepciunii şi al priceperii, să facă lui Aaron veşminte sfinţite pentru ziua sfinţirii lui, cu

care să-Mi slujească. / Şi vor face efod lucrat cu iscusinţă din fire de aur, de mătase violetă,

stacojie şi vişinie, răsucită / şi de în răsucit./ Acesta va fi din două bucăţi: una pe piept şi

alta pe spate, unite pe umeri cu două încheietori./ Cingătoarea efodului, care vine peste el,

să fie lucrată la fel cu el, din fire de aur curat, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită

şi de în răsucit/ Apoi să iei două pietre, amândouă pietrele să fie de smarald, şi să sapi pe

ele numele fiilor lui Israel:/ Să mai faci pentru hoşen două verigi de aur şi aceste două verigi

de aur să le prinzi de cele două colţuri de sus ale hoşenului;/ Să introduci cele două

lănţişoare împletite de aur în cele două verigi din cele două colţuri ale hoşenului/ Şi să

prinzi celelalte două capete ale lănţişoarelor de cuibuleţele efodului de pe umeri, în partea

de dinainte./ Şi să mai faci două verigi de aur şi să le prinzi de colţurile de jos ale hoşenului,

care cad pe cingătoarea efodului./ Apoi să mai faci încă două verigi de aur şi să le prinzi de

cele două margini de jos ale efodului, pe partea de dinainte, deasupra cingătorii efodului/ Şi

să prinzi verigile hoşenului de verigile efodului cu un şnur de mătase albastră, ca să stea

peste cingătoarea efodului şi ca hoşenul să nu se mişte de pe efod”. Iesirea – a doua carte a

lui Moise 28

Tot acest text apare ca o “fişă tehnică” a unor prototipuri ce urmează să fie produse

şi eventual seriate în posteritate.

Cercetătorii de la The Bible Research Company au făcut chiar o listă cu elementele de

podoabă care sunt descrise şi pomenite în Biblie, precum si o explicare amănunţită a

împrejurărilor în care acestea apar: podoabă, împodobire, lnţuri de gleznă, amulete, brăţări,

broşe, coronae, cercei, inele în urechi, pietre preţioase, giuvaeruri, lanţuri de gât, bijuterii în

jurul gâtului încrustate cu pietre preţioase, inele în nas, rochii bogat împodobite, ochi

pictaţi, perle, pandative.

Vechiu şi Noul Testament abundă în referirii cu character moralizator, în care hainele

şi podoabele au un rol extrem de important. Ex Isaia (3, 18-24). ”

Este o atenţionare fermă şi fără echivoc, înspăimântătoare, la adresa manevrării

excesive a elementelor care mimează frumuseţea originală şi autentică, ba chiar direct o

ameninţare cu înrobirea de către drogul înzozonării fără sens cu podoabe lumeşti, folosite

haotic, fără ”ghidaj” divin.

Tehnic, lumea de azi are capacitatea de a crea obiecte de modă cu rol decorativ, practic fără

limită de expresie. Important este să ştim dacă bucuria de a ne împodobi nu este cumva o

capcană mediatică, menită să impulsioneze un consum accelerat.

Din punctual de vedere al tehnicii de utilizare a procedurilor decorative, acestea pot fi

atât compoziţii artistice aplicate pe ţesături prin meşteşuguri hăruite, structuri ţesute sau

împletite, imprimeuri, printuri 2 şi 3D până la adevărate instalaţii corporale cu rol

transformativ, uzând de elemente vizibile şi atrăgătoare, de rezonanţa sau alternanţa dintre

ele, de interacţiunea cu spiritul profund al fiinţei remodelate.

Trăind intr-un univers tridimensional, vorbim în acest caz despre volume, structuri, forme

spaţiale şi spaţiabile, dar şi despre alte forme de manifestare, cum ar fi “dimensiunea

decorativă”, cea “imaterială”, sau spirituală a finiţei umane. Toate acestea reprezintă

instrumente specifice de remodelare a aspectului exterior, a aparentei – “look”, cum este

deja încetătenit în limbajul urban semioficial - uzând de toate elementele pe care

civilizaţia momentului le are la indemână, de la gândirea arhitecturală, la tehnicile şi

principiile artelor decorative, la meşteşuguri, semiotică, pană la efecte in virtualitate sau

la tehnologii superioare integrate in vestimentaţie

În cele dein urmă, marea valoare a “módelor de modă” constă în calitatea lor de

comunicatoare fidele şi obiective a formelor istorice, spirituale şi magice prin care existenta

umana si-a marcat trecerea prin Univers.