În data de 11 noiembrie s-a mutat la Domnul părintele lect. dr. Vasile Itineanț de la Facultatea de Teologie din Timi-șoara, iar în 16 noiembrie, la parohia Timișoara Calea Martirilor, a avut loc slujba de prohodire. Un ultim omagiu a fost adus și de Părintele Mitropolit Ioan, care în seara zilei de 15 noiembrie a săvârșit slujba Panihida Mică la căpă-tâiul părintelui și a rostit un cuvânt de mângâiere familiei îndu-rerate.

Din încredințarea Înalt- preasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujba înmormântării a fost oficiată de către Preasfinți- tul Părinte Paisie Lugoja- nul, Episcop-vicar al Ar-hiepiscopiei Timișoarei, alături de consilieri de la Centrul eparhial din Timi- șoara, reprezentanți ai Fa- cultăților de Teologie din Arad și Caransebeș, cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Timișoa-ra, protopopi, preoți și diaconi de la parohii din Mitropolia Banatului, în pre-zența numeroșilor studenți și credincioși, care l-au cunoscut și apreciat, atât ca profesor de liturgică, dar și ca preot duhovnic.

Au fost rostite mai multe panegirice de către pr. Conf. Univ. Dr. Nicolae Morar, Facultatea de Teologie din Ti-mișoara, pr. Conf. Univ. Dr. Lucian

Farcașiu, Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, arhimandrit asist. univ. dr. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, care a citit mesajul de condoleanțe al Preasfinți-tului Părinte Lucian și pr. paroh Ioan-Florentin Jura, de la Parohia Timișoara Calea Martirilor, unde părintele Vasile a slujit cu dragoste și jertfelnicie pe altarul acestei biserici a martirilor din 89.

Apoi, Preasfințitul Părinte Paisie Lu-gojanul a adresat un cuvânt de alinare familiei întristate, precum și numeroșilor credincioși prezenți să-l conducă pe ulti- mul drum pe părintele lor. După ce a fost purtat pe umerii preoților în jurul sfântu-lui locaș, trupul neînsuflețit al părintelui Vasile Itineanț a fost depus în Cimitirul Parohial.

La această slujbă de prohodire, dar

şi la slujba Panihida Mică din data de 15 noiembrie, săvârşită de Părintele Mitropolit Ioan, au participat şi mulţi ferengeni, care nu au uitat că acest vrednic preot a slujit cu har şi pricepere şi la parohia din Ferendia, iar mie mi-a fost un preţios profesor de la care am avut multe de învăţat şi pe care l-am admirat pentru modul echilibrat şi armo- nios cu care se manifesta. Suntem cu

toţii alături de familia în-durerată şi îi transmitem sincere condoleanţe şi pe această cale.

Părintele Vasile Itineanţ s-a născut la 16 august 1956, în localitatea Călan, jud. Hunedoara, tatăl fiind preot, de asemenea și cei-lalți doi frați ai părintelui (Petru și Gheorghe).

După absolvirea Semi- narului Teologic din Caran- sebeș, urmează cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, în perioada 1977-1981, obținând licența în Teologie. Este hirotonit

preot de către mitropolitul Nicolae Corneanu la parohia Ferendia, jud. Timiş, între anii 1976-1983.

În perioada anilor 1983-1996 va ocupa postul de profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş. Timp de un an, în 1995-1996, va funcționa ca profesor asociat la Facultatea de Litere, Istorie şi Filosofie, catedra de Teologie, de la Universitatea de Vest din Timişoara.

Periodic afiliat Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat

MottoViitorul şi trecutulSunt a filei două feţe,Vede-n capăt începutulCine ştie să le-nveţe;Tot ce-a fost ori o să fieÎn prezent le-avem pe toate,Dar de-a lor zădărnicieTe întreabă şi socoate.

M. Eminescu FERENDIA

Periodic afiliat Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat

ANUL XIIINR. 41

septembrie - decembrie

2017

Ioan Traia

Părintele dr. Vasile Itineanţ s-a mutat la Domnul

Din anul 1996 și până în prezent, a ocupat postul de lector la catedra de Teologie a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, predând: Teologie Li-turgică (anii I, III-IV), Pastoraţie specială (anii III-IV), Sacrul liturgic (Master: Religie, cultură, societate, anul II).

Între 1 iulie – 1 noiembrie 1990 efec-tuează un stagiu de limbă şi civilizaţie franceză la Institutul din Montpellier (Franţa), ca bursier al Consiliului Ecu-menic al Bisericilor de la Geneva, la recomandarea Patriarhiei Române. Între 1 august – 1 octombrie 1990 efectuează un stagiu de cercetare la Montpellier (Franţa), specializarea: Arhitectura pa- leo-creştină şi medievală din Franţa. În paralel, între 1 iulie – 1 septembrie 1994 efectuează un stagiu de cercetare tot la Montpellier (Franţa), specializa-

rea: Arhitectura monastică medievală din sudul Franţei (secolele VIII-XIII).

Între anii 1994-1996, la chemarea episcopului Emilian Birdaș, va ocupa funcția de consilier administrativ biseri-cesc la Episcopia Caransebeşului. De ase-menea, între anii 1996-2003 va funcțio-na și ca profesor asociat la clasele de Teologie de la Liceul Pedagogic Eftimie Murgu din Timişoara.

La 1 iulie 2003 este declarat Doctor în Istorie al Universității de Vest din Timișoara, titlul tezei fiind: Viaţa creştină la Dunărea de Jos - secolele IV-VI d.Hr.

A editat în volum: Viaţa creştină la Dunărea de Jos (secolele IV-VI d.Hr.), Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006, 360 p. și a coordonat lucrările: Tipic bisericesc, Editura Arhiepiscopiei Timi- şoarei, Timișoara, 2003, 503 p. și Anto-loghion, Editura Arhiepiscopiei Timişoa-

rei, Timișoara, 1999, 552 p. A publicat numeroase studii, articole și recenzii în reviste teologice românești și străine, a alcătuit slujbele unor sfinți români, a realizat mai multe emisiuni la radio și televiziune ș.a.

De-a lungul activității sale, a primit următoarele distincții: sachelar, distinc-ție preoțească acordată în anul 1996, de către mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului și iconom stavrofor, distincție preoțească acordată în anul 2003, de către același ierarh.

A fost nominalizat în volumul Teologi şi ierarhi. Biserica Ortodoxă Română. Agenția națională de presă, Editura Rom-pres, București, 1997, p. 99 – (medalion biografic).

Bunul Dumnezeu să îi facă parte de odihnă împreună cu toți sfinții Săi! Pomenirea lui să fie din neam în neam!

„Ah, este un sentiment groaznic dorul țării! Când îl încerci, soarele străinătății îți aruncă în inimă raze înghețate.”

Vasile Alecsandri

Iată-mă din nou la masa de scris așternând pe hârtie pentru liniștea mea, pentru contemporani și, mai cu seamă, pentru confrații noștri mai tineri care, fascinați de ofertele Occidentului, se lasă duși de val și, vai! uită de unde au plecat, uită de țara care i-a ținut la sânu-i, uită de limba în care au gângurit întâiași dată și-și părăsesc cu o mândrie inexplicabilă neamul, neglijând chiar faptul că și prin venele lor sălășluiește sângele românesc.

Iată ce mărturisea artistul complet Tudor Gheorghe, citez aproximativ: „Școliți-vă, studiați și dincolo de hotare, dar întoarceți-vă, ca și generațiile de înaintași, dragii mei, căci în voi este nădejdea și speranța să înălțați și să schimbați starea de lucruri din această tulbure, prelungită și obosi- toare tranziție”. Nobile și patriotice gânduri ale unui fiu iubitor de țară și de neam!

M-am oprit de această dată la un maestru al limbii, la un scriitor exemplar, la un poet de referință și la un cetățean activ, profund implicat în propășirea

neamului românesc, Vasile Alecsandri. Eminescu fusese fermecat de bardul de la Mircești și îi oferă acestuia nobila distincție, decretându-l „Acel rege-al poeziei, veșnic tânăr și ferice/ Ce din

frunză îți doinește și cu fluierul îți zice...”O perioadă de timp, la început, el

versifică doar în limba franceză. Era la modă. Această criză de snobism îi trece însă de îndată ce tânărul descoperă farmecul mereu proaspăt al folclorului, când mărturisește că și-a propus să urmeze calea poeziei românești.

„Celebru la vremea sa, gustat și admirat mai mult decât oricare dintre contemporani, Vasile Alecsandri aco-peră prin activitatea lui aproape toată epoca de la 1848. Târziu, abia după 1880, steaua lui începe să apună.”1 Acum, publicul urmărea apariția lui Macedonski și, mai ales, a lui Eminescu pe cerul poeziei românești. Dar bardul de la Mircești a îndurat cu demnitate amărăciunea declinului și-l salută pe autorul Luceafărului cu frumoasele versuri: „E unul care cântă mai dulce decât mine? / Cu-atât mai bine țării și lui cu-atât mai bine,/ Apuce înainte și urce cât mai sus,/ La răsăritu-i falnic, se-nchin-al meu apus.”

Iubitor de neam și de limbă, poetul, călătorind în munții Moldovei, notân-

Pagina 2 ANUL XIII l Nr. 41 l septembrie - decembrie 2017 l VATRA SATULUIPagina 2

Iosif Marius Circa

Ei şi-au iubit ţara,limba şi neamul (II)

du-și cântecele folclorice, descoperă simpatia pentru țărani, dar și poezia populară românească. Astfel, în 1852, publică prima ediție din aceste neste-mate, intitulată „Balade (cântece bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri”, iar în 1866 apare o altă ediție, îmbunătățită, a culegerilor folclorice, numită „Poeziile populare ale românilor”. În acest mod, folclorul îl apropie și mai mult de popor. De-acum, creația populară este luată ca model atât de Alecsandri, cât și de alți făuritori de poezie (Coșbuc, Eminescu, Șt. O. Iosif etc.).

N-avea decât 19 ani când poetului i se încredințează Teatrul Național din Iași. Este însă ajutat de Mihail Kogălniceanu și de Constantin Negruzzi. Acum tânărul scrie o piesă originală intitulată „Iorgu de la Sadagura” (Sadagura fiind un mic orășel din Bucovina), despre care mărturisește: „Mă sileam în această piesă să biciuiesc... proasta afectare de a disprețui tot ce era național, limbă, obiceiuri și chiar Moldova. Am avut fericirea să distrug multe prejudecăți,... să biciuiesc multe defecte, să dovedesc că limba noastră se potrivește și pentru comedie, și pentru muzică.” 2

Aflat în străinătate, la Veneția, cu iubita lui, unica sa muză, Elena Negri, căreia îi datorează tot ce a făcut mai bun („Dacă nu aș fi avut nenorocirea de a o pierde, aș fi făcut capodopere”), dar care se stinge timpuriu, Alecsandri, îndurerat și muncit de imaginea patriei, după o absență de unsprezece luni, scria: „Mă ajunge dorul, mă apucă jalea... Ah, este un sentiment groaznic dorul țării! Când îl încerci, soarele străinătății îți aruncă în inimă raze înghețate.” 3

Bardul de la Mircești a fost un înflăcărat participant la revoluția din 1848. El salută marea mișcare europeană prin poezia „Către români”, devenită „Deșteptarea României”, în versuri de o rară vigoare: „Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!v/ Care vede-n a lui țară libertatea reînviind. / Fericit, măreț, acela care sub un falnic soare/ Pentru patria sa moare,/ Nemurire moștenind.” Dar, după înăbușirea aces- teia, este expulzat și trimite din depăr-tare articole de iubire a patriei și de cinstire a țăranului. Iată spicuiri din cele trimise revistei „Bucovina” a lui A. Hurmuzachi: „Mi-e drag românul și știu a prețui bunătățile cu care l-a dăruit natura, ...căci el e simplu și frumos în înfățișarea lui, e curat, înțălept, vesel și

poetic în graiul său... Am multă sperare în acest neam... Românul se naște cu primăvara, de aceea și toate cântecele sale încep cu «frunză verde».” 4

O activitate intensă, cu implicare directă, a dus-o scriitorul și pentru Unire. Pledează pentru cauza României pe cale diplomatică și, încă din 1857, scrie mobilizatoarea poezie „Hora unirii”, din care citez: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română,/ Să-nvârtim hora frăției/ Pe pământul României”, care a rămas ca un imn național în memoria neamului. Patriot și democrat luminat, Alecsandri nu disprețuia alte popoare. De pildă, în poezia „Moțul și secuiul” spune: „Puiule,/ Secuiule!/ Nici eu să robesc la tine,/ Nici tu să robești la mine.”

Prin 1860, poetul se retrage pentru o lungă perioadă la Mircești, la moșia sa. Aici se dedică literaturii și culturii, zămislind „Pastelurile”, despre care se poate spune că, prin ele, „poezia românească devine cu adevărat mo-dernă”5, așa cum Bolintineanu avea să afirme, la apariția „Doinelor”: „De atunci poezia se români!” 6

Cu aceeași putere de vibrație, poetul a cântat și războiul pentru independență din 1877. Ciclul „Ostașii noștri” este unul din cele mai omogene și mai durabile din întreaga sa creație. Amin-tim aici poezii ca „Peneș Curcanul”, „Sergentul”, „Eroii de la Plevna” etc. În ele, evocă profundul patriotism cu care, în acele împrejurări grele, oamenii simpli s-au jertfit pentru țara lor. Prin versuri ca „Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte!/ Dragii mei vultani de câmpuri, dragii mei șoimani de munte!/ ...Ce-ați probat cu-avântul vostru lumei pusă în mirare,/ Că din vultur, vultur

crește, din stejar, stejar răsare”, poetul își etalează cu prisosință dragostea față de fiii acestui neam încercat și față de nobila cauză urmărită.

În sfârșit, în 1872, începe elaborarea și publicarea „Legendelor”. „Dumbrava Roșie”, în care filonul istoric și cel folcloric sunt topite laolaltă, și „Dan, căpitan de plai”, unde figura simbolică a lui Dan este o întrupare a patrio-tismului și eroismului popular, sunt reprezentative. Versuri în care Dan „Sărmanu-ngenunchează pe iarba ce străluce,/ Își pleacă fruntea albă, smerit își face cruce,/ Și pentru totdeauna sărută ca pe-o moaște/ Pământul ce tresare și care-l recunoaște...” sunt de un efect zguduitor.

Alecsandri, de asemenea, și-a făcut din teatru, cum însuși spune, o tribună de luptă pentru îndreptarea năravurilor rele din vremea sa. Iată, bunăoară, ciclul „Chirițelor” este de o originalitate absolută. Prin ele aflăm caricatural oglinda unei societăți pestrițe, în grab-nică transformare.

Între anii 1885 și 1889, poetul pri-mește postul de ministru al țării la Paris. „În fiecare vară el vine să-și petreacă în țară concediul, arătând o dată mai mult puternicul său atașament pentru ținuturile natale, căutând parcă să prindă noi puteri de la oamenii, de la priveliștile, de la pământul patriei, ce-i erau atât de dragi” 7

Aici, la Mircești, „lepădând hainele strâmte, pariziene, poetul care și-a iubit toată viața natura, poporul, poezia sa naivă și limba, cel care a întrupat în sufletu-i generos... toate aspirațiile neamului românesc..., luptător, interpret și cântăreț, la 22 august 1890, se stinge. Sicriul era purtat de nouă dorobanți în frunte cu un sergent și depus într-o modestă și frumoasă criptă aflată în gradina din fața casei care privește și astăzi spre lunca Siretului.” 8

NOTE1 Ion Rotaru, „O istorie a literaturii

române”, vol. I, p. 2072 Horea Oprescu „Scriitori în lumina

documentelor”, p. 323 Idem, p. 294 Idem, p. 305 „Istoria literaturii române”, vol. II, p.

4676 Idem, p. 4677 „Istoria literaturii române”, vol. II, p.

4578 Ion Rotaru, „O istorie a literaturii

române”, vol. I, p. 209

ANUL XIII l Nr. 41 l septembrie - decembrie 2017 l VATRA SATULUI Pagina 3Pagina 3

Pagina 4 ANUL XIII l Nr. 41 l septembrie - decembrie 2017 l VATRA SATULUIPagina 4

Pr. Dan Tiberiu Gherasim

Praznicul împărătesc al Nașterii Domnului

Biserica Ortodoxă priveşte eveni-mentul sfânt al Naşterii Domnului ca fiind începutul lucrării mântuitoare înfăptuite de Hristos, ce va continua cu Jertfa şi cu Învierea Sa, iar apoi cu trimiterea Mângâietorului, cu Pogorârea Duhului Sfânt. De aceea, cinsteşte aceste trei evenimente capitale prin trei „praznice împărăteşti” (sau „sărbători domneşti”), care sunt cele mai mari din cele 12, în această ordine: Paştele (Învierea Domnului), Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh), Crăciunul (Naşterea Domnului).

Deci praznicul Naşterii Domnului este al treilea ca importanţă. El este pregătit printr-un post de 40 de zile („postul Crăciunului”, „Advent” sau „Aşteptare”. Este precedat de Înainteprăznuirea Naşterii Domnului (la 20 decembrie) şi de Ajunul Crăciunului.

Praznicul debutează cu slujba de Pri-veghere de seară a Naşterii Domnului. Aceasta începe cu Pavecerniţa Mare, când se cântă troparul şi condacul praz- nical, precum şi imnuri speciale de slăvi-re a naşterii Mântuitorului. Apoi preoţii rostesc sfinte invocaţii de binecuvântare a celor cinci pâini, a grâului, vinului şi untdelemnului, după care credincioşii vor mânca pâinea binecuvântată şi înmuiată în vin, şi vor fi unşi cu untdelemn. Acest rit se numeşte „litia” sau „artoklasia”. El atestă încă o dată legătura indisolubilă dintre Naşterea şi Jertfa şi Învierea Dom- nului şi împărtăşirea cu Trupul Său Sfânt. Urmează slujba de Utrenie, când se cântă în întregime Canonul Naşterii Domnului, iar credincioşii cinstesc icoana Naşterii Domnului. Praznicul se încheie cu Litur-ghia din ziua Naşterii Domnului.

Toate aceste rituri săvârşite în biserică stau sub semnul slăvirii Naşterii după trup a lui Hristos, astfel cum enunţă „irmoasele” Canonului Crăciunului „Hristos Se naşte! Slăviţi-L!”. Şi slăvim Naşterea lui Hristos pentru că ea este o taină, o minune dumnezeiască: „Taină minunată şi neobişnuită văd” (irmosul de la cântarea a 9-a a Canonului Naşterii).

„Taina minunată şi neobişnuită” a Naşterii a fost dezvăluită de Duhul Sfânt profeţilor şi proorocilor din Vechiul Testament cu mult timp înainte de

împlinirea ei. Spre exemplu, proorocului Isaia: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Is. 49, 1).

Însuşi Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe îngerul Gavril să îi vestească Fecioarei Maria că îl va naşte după trup pe „Fiul Celui Preaînalt”. Iar arhanghelul i-a transmis Sfintei Fecioare binecuvântarea lui Dumnezeu: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecu- vântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28).

Aşadar, Naşterea lui Hristos este o binecuvântare de la Dumnezeu Tatăl, un nou legământ al lui Dumnezeu cu omul de la alungarea din rai, prin care

Dumnezeu este din nou cu noi, aşa cum era în paradis. Însuşi Dumnezeu Tatăl, prin Duhul Său şi prin îngerul Său, ne spune să ne bucurăm de Naşterea lui Hristos, pentru că astfel Dumnezeu este cu noi şi prin ea suntem binecuvântaţi cu prezenţa Domnului.

Tot astfel, Duhul lui Dumnezeu i-a dezvăluit Elisabetei că Maria va fi mama după trup a Domnului, iar această revelaţie a fost un prilej de supremă bucurie: „Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42-43).

Iar la Naşterea lui Hristos păstorilor li s-a arătat îngerul Domnului, „mulţime de oaste cerească” şi însăşi slava necreată a Domnului, care „a strălucit împrejurul lor” (Luca 2, 9, 13), cum avea să strălucească şi la Schimbarea la Faţă a lui Hristos.

Şi îngerul Domnului le-a binevestit păstorilor „bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Aşadar bucuria cea mare a Naşterii Mântuitorului este pentru „tot poporul”, adică pentru toţi credincioşii, generaţie după generaţie, inclusiv pentru credincioşii de astăzi.

Iar pentru Naşterea după trup a Mân-tuitorului, „mulţime de oaste cerească” l-a lăudat pe Dumnezeu astfel: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Aşadar ierarhiile angelice l-au slăvit pe Dumnezeu pentru Naşterea Domnului şi au slăvit această Naştere, care a unit Cerul cu pământul, Increatul şi creatul, şi a adus aduce pe pământ pacea, împăcarea cu Dumnezeu după alungarea din rai.

Concluzionând, mai trebuie subliniat că Biserica Ortodoxă, slujind praznicul împărătesc al Crăciunului, prin care se bucură şi slăveşte Naşterea Domnului, este în acord cu Duhul Sfânt, care le-a dezvăluit proorocilor Vechiului Testament evenimentul capital al Naşterii lui Emanuel („Cu noi este Dumnezeu”), ce întemeiază un Nou Testament; este în acord cu îngerul Domnului, îngerul Gavril, care i-a transmis Sfinte Fecioare să se bucure pentru că Domnul este cu ea, pentru că îl va naşte după trup pe Fiul lui Dumnezeu; este în acord cu Duhul Sfânt care i-a insuflat Elisabetei bucuria că o vede pe Maica după trup a lui Dumnezeu; este în acord cu toate ierarhiile îngereşti care L-au slăvit şi îl slăvesc pe Dumnezeu pentru taina minunată a Naşterii Mântuitorului - Nou Legământ între Dumnezeu şi oameni; este în acord cu Mântuitorul însuşi, care şi-a Jertfit sfântul Său Trup pentru „viaţa lumii”, pentru ca noi să avem viaţă veşnică, să rămânem întru El şi El întru noi, în vecii vecilor Amin!

ANUL XIII l Nr. 41 l septembrie - decembrie 2017 l VATRA SATULUI Pagina 5Pagina 5

Sâmbătă, 21 Brumărel la împlinirea a șase luni de la petrecerea în veșnicie a Profesorului și scriitorului Ion Murariu (1937-2017) la inițiativa familiei a fost oficiată slujba parastasului de către P. C. Părinte Marius Șonea în biserica cu hramul ,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie din parohia Giroc.

După otpustul slujbei a fost dezvelită o placă comemorativă pe casa Prof. Murariu de pe str. Bega, nr. 54. Placa amintește de Profesorul, publicistul, scriitorul, omul de cultură Ion Murariu și a fost statornicită aici de Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat la inițiativa și osteneala prof. Ion Traia, președintele Asociației.

Cu acest prilej a fost sfințită această placă comemorativă și au fost rostuite mai multe cuvinte de dulce evocare a Seniorului Presei Rurale din Banat. P. C. Părinte Valentin Bugariu a îndemnat la punerea în valoare a operei scriitoricești complete care cuprinde studii lingvis-tice, istorie și critică literară, publicistică, jurnal și monografie la care se adaugă proză scurtă și poezie.

Ivit în glia Girocului acum 80 de ani, a ajuns învățător apoi profesor, bucurându-se datorită calităților funda-mentale avute între care la loc de cinste au stat loialitatea și prietenia de apropierea unor dascăli și elevi, G. I. Tohăneanu și Prof. Octavian Gruița care i-au devenit prieteni și colabora-

tori în proiectele culturale și cărtură-rești.

A fost unul din cei mai buni amba-sadori ai Girocului în cultura bănățeană de astăzi. Publicistica atât în volum, cât și în coloanele publicației ,,Lumina satului” pe care a condus-o cu pricepere timp de 17 ani ne dezvăluie pagini din

spiritualitatea locului (vol. Drumul cu amintiri, 2005; „Când amintirile…”, 2013). Punctez cu acest prilej două studii inedite ce pot fi folosite în orice cercetare monografică: ,,Date și obi-ceiuri din Giroc la naștere” și ,,Datini și obiceiuri la Giroc: Moartea și înmor-mântarea”.

Șirul volumelor este deschis cu volumul Obârșii (1996), o carte de proze, poezii și note de jurnal și

este urmat de o lucrare de căpătâi pentru limba Girocului, un glosar de Vorbe d-ale noastre, mereu ,,revăzută și adăugită” în 4 ediții (2002; 2006; 2012 și 2014); Revista Lumina Satului (Giroc. Timiș). Repere monografice (2010), prima

monografie a unei publicații din Banatul de Câmpie, Drumul cu amintiri (2005) și ,,Când amintirile…”. Publicistică (2013), două volume de publicistică în care apar: întâmplări, oameni, tradiții; momente culturale, literare, artistice; schițe de portrete; istorie orală (,,Din vorbă în vorbă”); cărți și autori; realizări

administrativ-sociale din viața urbei; Martor în Revoluție (2014), jurnal al zilelor Revoluției din 1989 de la Timi-șoara; Consemnări critice (2015), critică literară.

În colaborare a tipărit: Florile prie- teniei (2012), un jurnal al unei colaborări între Școala din Giroc și o școală elve- țiană și Giroc – arc peste timp. Mono-grafie (2010).

A fost editor a două volume impor-tante pentru cultura Girocului și a satului Chișoda: Condeieeii noștri. Antologie a creatorilor din Giroc și Chișoda (2007) și Album Ioan Aga (2008), ultimul un album de artă.

De la înființarea Asociației Publiciș-tilor din Presa Rurală din Banat a fost membru fondator și totodată activ în toate activitățiile derulate (simpozioane științifice în țară și străinătate, mese rotunde, lansări de carte ș.a.m.d). Pen- tru cei mai mulți dintre noi a fost un PRIETEN, un reper de știință și moralitate, adevărat Senior al presei rurale din Banat care de astă dată se adaugă unui alt condeier de reverință de astă dată din vatra Cenadului, Prof. Gheorghe Doran, doi profesori, scriitori care lasă în urmă o operă pe care avem datoria să nu o lăsăm să piară.

În încheiere vorbitorul a îndemnat la neuitare: Veșnică să-i fie pomenirea. Tânără să-i rămână amintirea!.

Pr. dr. Valentin Bugariu

Comemorarea profesorului Ion Murariu la Giroc

Cu ocazia srbtorilor de iarn,

redacia revistei Vatra satului

ureaz tuturor fiilor satului Ferendia mult sntate,

noroc i spor duhovnicesc.

Pagina 6 ANUL XIII l Nr. 41 l septembrie - decembrie 2017 l VATRA SATULUIPagina 6

COLEGIUL DE REDACŢIEIosif Marius Circa (redactor-şef adjunct), Marilena Covali, Ioan Ghiocel, Viorica Leu Danciu,

pr. Gherasim Tiberiu Dan, Florin Leu, Gheorghe Leu, Mircea Miloia, Mihai Sămânţă, Felicia Selegean, Ioan Ţirca.Colaboratori: dr. Otilia Avram Stănuşoiu, ec. Lucica Ursu Berényi, ing. Octavian Ostoia, Trandafir Ostoia,

ing. Trandafir Leu, ing. Cornel Brebu, pr. Ionuţ Vântu, pr. Drăgan Giorgiev.Redactor-şef: Ioan Traia.

Tipărit la EUROSTAMPA – Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 26, Timişoara; Tel./fax: 0256-204.816; e-mail: edituraeurostampa@gmail.com