invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau teo

7/28/2019 invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau teo

http://slidepdf.com/reader/full/invataturile-lui-neagoe-basarab-catre-fiul-sau-teo 1/12

1

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE LITERE

Secţia Română-Franceză

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTREFIUL SĂU TEODOSIE

Coordonator ştiinţific Lector. dr. Oana Boc

Studentă Adriana Bogdan

Cluj-NapocaAnul I



2

Cuprins

Introducere .....................................................................................................................................3

Capitolul 1. Neagoe Basarab, o figură controversată .................................................................5

Capitolul 2." Învăţaturile lui Neagoe Basarab"-operă parenetică ...........................................7

Capitolul 3. Paternitatea învăţaturilor ........................................................................................9

Concluzii .......................................................................................................................................11

Bibliografie ...................................................................................................................................12



3

Introducere

Începuturile istoriografiei muntene sunt încă necunoscute în totalitate, fiind destule lacune

rămase neumplute. P.P. Panaitescu a apreciat critic cele mai vechi scrieri r omâneşti în volumul

“Contribuţii la istoria culturii româneşti” şi a concluzionat că: cele mai vechi documente care fac parte

din spaţiul cultural românesc datează din perioada precedentă secolului al XVII- lea1.

Referitor la istoria Ţării Româneşti, de dinainte de Neagoe Basarab, nu au rămas mărturii scrise

care să fi fost descoperite şi consemnate în mozaicul izvoarelor istoriografiei româneşti. Începând cu

domnia lui Neagoe Basarab s-a păstrat o biografie a patriarhului Nifon. Înscăunat domn după câţiva ani,

Neagoe Basarab, aflând de moartea fostului său dascăl, porunceşte protului Gavril să scrie despre viaţa

patriarhului. Textul a fost redactat în greacă şi tradus apoi în română. Pe lângă elementele reale din viaţa

monahului au fost presărate şi unele date istor ice importante din culisele curţii domneşti din Ţar a

Românească. Se poate considera o sursă preţioasă, având în vedere lipsa documentelor păstrate din

acea perioadă. Informaţiile acoperă cronologic perioada a patru domnii: Radu cel Mare (1496-1508),

Mihnea cel Rău (1508-1510), Vlăduţ (1510-1512) și Neagoe Basarab( 1512-1521). În această parte se

dezvăluie imaginea Ţării Româneşti tulburate de lupte interne. Se regăsesc elemente dramatice, cauzate

de comploturile urzite, de răzvrătiri şi, mai ales, de caracterul domnitorilor. Spre exemplu, Mihnea cel

Rău era desfrânat, lacom şi stârnea lupte cu Basarabii, pe care voia să îi distrugă2. Există în această

operă unele relatări de mare expresie: în prezentarea complotului urzit de Mihnea cu logofătul Stoica, în beciurile palatului domnesc, între buteliile de vin, după ce au fost daţi afară pivnicerii. Ca un element

surpriză, un fecior de casă din neamul Basarabilor, ascuns de frica domnului într-un butoi de vin, află de

complot. Atenţia este focalizată şi asupra figurii domitorului Neagoe Basarab, care este prezentat ca un

domn bun, milos, care apară creştinismul, sprijină cu daruri manăstirile. Datorită semnificativei părţi cu

conţinut istoric, această operă a fost intercalată în compilaţia de cronici muntene scr isă de logofătul

Stoica Ludescu, “bătrâna slugă a Cantacuzenilor”.

Pe lângă această scriere, demnă de amintit este cronica scrisă în limba română, dar păstrată înlatină, din epoca lui Mihai Viteazul. Victoriile obţinute de domnul român împotriva turcilor au aprins

nădejdea în sufletul creştinilor din Balcani. Vitejia sa a fost cântata în versuri. Unul dintre cei care au

1 P.P. Panaitescu, ” Contribuții la istoria culturii românești“, București, Editura Minerva, 1971, p.390.2 N. Cartojan,” Istoria literaturii române vechi”, Bucureşti, Editura Minerva, 1980, p.143.



4

propagat ideea dârzeniei lui Mihai Viteazul a fost vistiernicul său Stavrinos. Poemul său s-a bucurat de

o mare popularitate. Teodosie Rudeanu, mâna dreaptă a lui Mihai Viteazul, a fost ales de acesta pentru a

scrie o cronică despre domnia sa. Din nefericire, originalul s-a pierdut , dar nucleul cronicii se găseşte

într-o traducere polonă făcută de un sol polonez, Andrei Tarnowski. Traducerea sa a fost prelucrată şi

tradusă de către un sol german, venit şi acesta la curtea domnescă din Târgovişte. Totuşi, această

traducere nu este o copie fidelă a celei realizate în poloneză, ci conţine unele informaţii suplimentare,

preluate din surse străine. Baza comună a acestor traduceri se regăseşte şi în compilaţia de cronici de pe

timpul lui Şerban Cantacuzino, redactată de logofătul Stoica Ludescu. Se regăsesc unele informaţii care

nu puteau fi oferite decât de unii dintre membrii familiei Buzeştilor. Astfel, dorinţa domnului muntean

de a consemna în scris eforturile sale de a apăra creştinismul au fost zadarnice.

De o mare importanță în ansamblul moştenirilor istorice literare este opera “Învăţăturile lui

Neagoe Basarab către fiul său Teodosie“.



5

I. NEAGOE BASARAB, O FIGUR Ă CONTROVERSATĂ

Neagoe Basarab, după cum arată unele izvoare, era fiul vornicului Pârvu, nepot de frate banului

Barbu Craiovescu. Craioveştii erau o familie bogată care stăpânea târgul Craiova, devenită mai târziu

reşedinţa banilor Olteniei. Mulţi domni au fost înlăturaţi de către marii seniori feudali ai Craioveştilor.

Erau oameni bogaţi, dar evlavioşi, întrucât trimiteau daruri Sfântului Munte. Pe plan politic, ocupau

funcţii importante la curtea din Târgovişte. Pe timpul lui Mihnea cel Rău, marii seniori feudali au fost

alungați. Totuşi, acesta este învins şi înlăturat de la tron, fiind instaurat domn fratele lui Radu cel Mare,

Vlad cel Tânăr. O mutare de-a dreptul strategică, considerând noul domn un instrument care să le

asigure liniştea. Totuşi, Vlad, zis cel Tânăr, pleacă urechea la duşmanii Craioveştilor, însă aceştia din

urmă acţionează promt şi, cu ajutorul turcilor, îl înlătură definitiv de la curtea domnească. Firesc, un

motiv lesne de explicat ar fi că răzvrătirea faţă de fraţii Craioveşti era cauzată de sentimentul destrâmtor are produs de marea lor influenţă pe plan local. A apărut imediat dorinţa Craioveştilor de a

instaura domn pe cineva dintre ai lor care sa nu îi mai sur prindă neplăcut cu o aliere contra lor. Un

candidat optim s-a dovedit a fi fiul lui Pârvu Vornicul, cu toate că nu făcea parte din dinastia

domnitoare. După numirea sa, în acte s-a trecut Neagoe Basarab. Ovidiu Pecican defineşte sigla de

“banoveţi Basarabi” drept o metodă de propagandă a Craioveştilor 3. Astfel, Craioveştii au devenit

Basarabi, fără nicio legatură de sânge cu vechii domnitori. Faptul că ştia slavonă era atestat de faptul că

era însurat cu o sârboaică. În plus, tatăl său era unul dintre ctitorii de la Bistriţa, un puternic centru de

cultură slavonă. Pe lângă slavonă este foarte posibil ca el să fi cunoscut şi greacă, având în vedere faptul

că a fost un fel de contabil al lui Nifon4. Din documentele vremii reiese că Neagoe a fost întâi vătaf de

vânători, apoi comis, a condus oastea care-l însoţea pe Vlad în lupta cu Mihnea, funcţii inferioare celor

deţinute de alţi boieri cărturari ai vremii, spre exemplu cea de logofăt, grămatic.

Întreaga sa opera de caritate, de milostenie, de într-ajutorare a sfintelor locaşuri se pare că a fost

iniţiată ca urmare a mustrărilor de conştiinţă pe care le-ar fi avut după ce a fost instaurat domn de către

paşa care l-a ucis pe Vlad cel Tânăr, fiind totodată implicat, indirect în asasinarea lui Mihnea de către

un văr de-al mamei soţiei sale, Despina. Actele sale de milostenie nu sunt puţine. Donează daruri

bisericilor , ridică altele din temelii, ajută material. Dacă este să privim din alt punct de vedere, Neagoe

3 Ovidiu Pecican, “ Troia, Veneția, Roma“, București, Editura EUROPRESS GROUP, 2007, p. 65. 4 A.D. Xenopol,” Istoria românilor din Dacia Traiană”, Bucureşti, Editura Cartea Românească, ed. a III– a, vol.VI., p.213: ” Este mai mult decât probabil că Neagoe cunoştea această limbă deoarece el fusese socotitorul lui Nifon...în timpul lui Radu al IV-lea, însuşire pe care nu ar fi putut-o îmbrăca pe lângă un patriarh grec dacă nu ar fi ştiut greceşte de mai înainte”.



6

era din neamul Craioveştilor, neam care era mândru de apariţia numelor lor ală turi de cele ale

domnitorilor la mănăstirile din tară şi de la Sfântul Munte. Mai mult, Neagoe er a urmaşul la tron al lui

Radu cel Mare care primise la curte vizite ale înalţilor prelaţi. Pe langă toate acestea, soţia sa Despina

făcea parte dintr-o f amilie evlavioasă de ctitori. De netăgăduit este faptul că moştenirea lăcaşurilor

ctitorite de domnul muntean şi ajutate material este într -adevar impresionantă.

Se remarcă gustul său extrem pentru lux, izvoarele vremii prezentându-l împodobit cu aur.

Cheltuielile sale pe podoabe sunt aspru criticate de A.D.Xenopol care considera că acestea au dus la

sărăcirea poporului5. Solii lui Neagoe Basarab erau des trimişi în Veneţia pentru negoţ, foarte probabil

pentru obiecte de lux.

Cu toate că protul Gavril îl prezintă pe domnul muntean într-o lumină pozitivă, unele documente

ale vremii atestă faptul că Neagoe Basarab nu era tocmai îm păciuitor cu boierii şi pedepsea dur abaterile

de la normă6

.

P.P. Panaitescu remarcă, de asemenea, că tonul său era trufaş în documentele adresate boierilor , ajungând să fie chiar ameninţător, cu unele semne de regret, în unele cazuri, faţă de

exprimarea dură. Un demnitar ca mulţi alţii, se poate spune, cu un caracter mândru, uneori ameninţător,

dar care a sprijinit numeroase lăcaşur i de cult.

II.” ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB”

5 A.D. Xenopol,” Istoria românilor din Dacia Traiană”, București, Editura Cartea Românească, vol.IV., p.183: ” Cheltuielile exagerate...sărăceau poporul”. 6 P.P. Panaitescu,” Contribuții la istoria culturii românești“, București, Editura Minerva, 1971, p.175: ”Departe denoi gândul de a trage concluzia...că Neagoe ar fi fost un monstru de răutate; era un demnitar lumesc, un boier dinvremile crude şi aspre ale sfârşitului Evului Mediu, un temperament mândru şi aprins, violent şi câteodată cinic.În niciun caz nu era un sfânt”.



7

Rezultat al gândirii româneşti, dar redactat în slavă, această creaţie s-a bucurat de atenţie din

partea istoricilor. O apreciere pozitivă a venit din partea lui Ioan Eclisiarhul, care a retipărit-o în anul

1843, remarcând bogaţia de sfaturi şi pilde bisericeşti7. În anul următor, Nicolae Bălcescu a folosit “

Învăţăturile lui Neagoe“ în studiul său “Puterea armată şi arta militară la români” , publicat în revista

Propăşirea , de la Iaşi, valorificând cuprinsul politic al operei.Nu sunt singurii care au făcut-o. În 1865,

B.P.Haşdeu a introdus unele ştiri de natură istorică în colecţia sa de izvoare ale istoriei românilor. Un

veritabil binefăcător pentru cultura românească , dupa cum îl caracterizează Nicolae Cartojan , pentru

interesul manifestat în realizarea tipăriturilor primelor cărţi de factură religioasă8.

Referitor la cuprins,”Învăţăturile lui Neagoe Basarab “ este împărţită în unsprezece părţi , cu

doua infuzii puternice: una de factură religioasă , alta de natură politică .Scopul initial al acestei scrieri a

fost acela de a pregăti un posibil domn pentru succesiunea la tron.Prima parte este consacrată sfaturilor

morale , de ordin religios şi anume , îndemnul către respectarea poruncilor. Cea de-a doua parte este

consacrată îndemnurilor pr ivitoare la modul de guvernare.În ţesătura acestei a doua părţi se regasesc

doua capitole care se leagă prin conţinut de prima parte ,facându-se referire la dragostea şi frica faţă de

Dumnezeu.Urmează o relatare despre efemeritatea vieţii pe pământ, idee privită prin prisma transferului

moaştelor mamei şi a fiilor săi :Petru , Ioan şi Anghelina la mănăstirea de la Argeş.Abia apoi sunt

redate câteva sfaturi privind atitudinea pe care trebuie să o aibă un domn: cum să se comporte faţă de

boieri, cum să primească solii , îndemnuri de tactică militară, metode de înfăptuire a dreptaţii, de

judecata. În încheiere domnul muntean îşi cere iertare faţă de toţi cei de faţă , către “ cuconii săi şi către

cucoane şi către boier ii săi cei mari şi cei mici şi către alte slugi ale sale”.Precum se vede , domnitorulmuntean se îngrijeşte în special de partea spirituala a vieţii, dedicand o bună parte din opera sa sfaturilor

de ordin moral.Se poate observa că şi în partea consacrată învăţătur ilor de ordin politic sunt presărate

îndemnuri de natură morală , cuprinzând numeroase pasaje de factură religioasă.

Incontestabil , această operă ocupă un loc aparte în literatura românească veche , deşi nu este

unică în acest sens.Se poate exemplifica prin sfaturile date de Nicolae Mavrocordat , în greacă , fiului

său , Constantin vodă şi traducerea în romană , din latină a Ceasornicului domnilor de Antonio de

Guevara ,realizată de Nicolae Costin pentru Nicolae Mavrocordat sau, de ce nu, învăţăturile lui Antim

Ivireanul pentru domnii români şi cele ale profesorului Azarie Cigala pentru fiii lui Mihai Racoviţă

7 P.P. Panaitescu,” Contribuții la istoria culturii românești“, București, Editura Minerva, 1971, p.163.8 N. Cartojan,” Istoria literaturii române vechi”, Bucureşti, Editura Minerva, 1980, p.71.



8

.După cum bine remarcă un doctor în istorie contemporan într-un volum de-al său , rolul acestor scrieri

este de a contura un program de domnie .9

D. Russo a identificat o parte din sursele de inspiraţie ale “Învăţăturilor”, fiind în mare parte

cuprinse din pasaje extrase din Sf ânta Scriptură , din Varlaam si Ioasaf, din omiliile lui Ioan Gură de

Aur , inclusiv din cuvântări apocrife atribuite acestui ierarh , dar şi din lucrarea “Umilenie “ a luiSimion monahul , o scriere bizantină cu caracter ascetic, de îndemnare către părăsirea vieţii lumeşti în

favoarea unei vieţi petrecute în abstinenţă. Se regăsesc elemente întâlnite în Fisiolog10

III.PATERNITATEA “ÎNVĂŢĂTURILOR”

9 Ovidiu Pecican , “ Realităţi imaginate şi ficţiuni adevărate în Evul Mediu românesc”, Cluj-Napoca, EdituraDACIA, 2002.10 P.P.Panaitescu,” Contribuţii la istoria culturii româneşti “, Bucureşti ,Editura Minerva ,1971,P.181-182.



9

Un critic literar de marcă, D. Russo , a sesizat numeroase inadvertenţe în ceea ce priveşte

îndemnurile date , se zice , de Neagoe Basarab, fiului său.Cunoscând unele trăsături ale domnitorului ,

care reies din comportamentul lui , pare greu de crezut că el însuşi a scris integral “Învăţăturile”. Nu este

singurul contestatar al apartenenţei “Învăţăturilor” .Această chestiune a atras atenţia unor critici dinafară.Să luăm, de exemplu, citatul : “ Mai frumos lucru este şi mai cu plăcere a vedea pustiele având

umbra de cete călugăreşti decât împărăţie îngrijită şi peste câmp mese aşternute şi prânzuri”. Dacă ar fi

fost cu adevărat pentru fiul său acest îndemn , ar fi însemnat ca Teodosie să abdice şi să se retragă în

pustietate.De asemenea, surprinzator este şi sfatul următor :”Trupul să ţi-l îmbraci în haine slabe şi

proaste” sau :” Ajunge a locui într-un zid mic şi îngrădit cu un gărdicel , iar a face cetăţi şi case de

piatră niciun folos nu sunt”. Contravin total obiceiurilor de la curtea domnească. Cum ne putem

imagina un domn în haine sărăcăcioase , locuind într-o colibă sau un domnitor care nu vede utilitatea

unor cetaţi? Ce credibilitate ar fi avut în faţa fiului său ş i a boierilor care ar fi citit o operă ,de acest gen,

venită din partea cuiva care purta podoabe scumpe aduse până şi din Veneţia ? Şi mai concludent este

exemplul :” Căci aşa spun , fiul meu şi fraţii mei , nu miluiţi săracii şi mănăstirile din tainurile din cari

traiesc slujitorii voştri , căci atunci săracii şi mănăstirile se vor folosi , slujitorii voştri însă se vor face

foarte săraci şi cerşetori” şi „ De vreme ce strângi averea ta de la oamenii ţării , se cuvine ca tot lor să

le-o împarţi”. Cunoscând numeroasele ajutoare materiale acordate mănăstirilor , ar fi lucru de mirare ca

însuşi Neagoe Basarab să fi aşternut aceste gânduri în scris. Mai mult , într-un alt paragraf Neagoe

Basarab recunoaşte că a dat „trupul spre nepăsare şi mâncare şi băutură ”, că şi-a slăbit trupul de lene şide cuget trufaş” ‚ dar nu pomeneşte nimic de regretul că , în numele său au fost ucişi Mihnea şi Vlad cel

Tânăr , ştiind faptul că , după moartea lui Vlad a fost convocat clerul pentru a ţine o slujba. După acelaşi

tipar este sfatul , aşa-zis , al lui Neagoe către fiul său de a nu pune în funcţ ii rudele .Se poate lesne trage

concluzia că ar fi de-a dreptul straniu ca Neagoe Basarab să fie autorul ” Învăţăturilor ” , căci rudele sale

deţineau funcţii importante la curte. Reiese ,în mod direct, că sunt destule exemple de incongruenţe.

După cum conchide P.P.Panaitescu, între Neagoe Basarab şi autorul real al ” Învăţăturilor este o mare

prăpastie. D.Russo emite ipoteza că lucrarea ar fi fost scrisă de către un călugar erudit din secolul al

XVII-lea , un admirator al lui Neagoe Basarab . Se observa că autorul citise multe carţ i religioase. P.P.

Panaitescu remarcă posibilitatea ca , adevaratul autor al ”Învăţăturilor să fi citit opera ”Viaţa lui Nifon ”

scrisă din ordinul lui Neagoe Basarab , în care acesta este prezentat într-o lumină favorabilă , ca fiind

evlavios, un mare sprijinitor al creştinismului , ctitor mare :” a toată Sfetagora”, elemente care l-ar fi

convins să-l privească cu admiraţie pe domnul muntean şi să îi atribuie opera sa.



10

Concluzii



11

În ansamblul ei, ” Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” este o operă

parenetică, cu un carater puternic moralizator , dar şi pregătitoare pentru o eventuală succesiune la

domnie, distingându-se astfel două elemente care se succed: unul predominant de natură religioasă, fiind

vorba de îndemnuri utile pentru bunăstarea sufletului şi un altul cu caracter politic, fiind vorba de sfaturi

pregătitoare pentru domnie.

Prima parte cuprinde predominant sfaturi pentru respectarea poruncilor, pentru realizarea de

fapte bune, pentru într-ajutorarea aproapelui, toate ducând, alături de o credinţă puternică, sinceră, către

mântuire. De asemenea, opera îndeamnă puternic către mărturisirea credinţei, către preamărirea lui

Dumnezeu şi către respectarea celor sfinte. Această parte de început este, în opinia mea, de o frumuseţe

incontesta bilă şi de o veridicitate etern valabilă. Conţinutul acestei primei parţi, îndeosebi, denotă o

cultură vastă în domeniul religiei a autorului. Sfaturile moralizatoare sunt argumentate fiecare în parte şi

exemplificate. Nu se regăseşte niciun sfat enunţat arbitrar , fără să fie argumentată necesitatea urmării

lui. În această primă parte, îndemnurile sunt predominant de ordin spiritual, fiind benefice pentru

curăţirea sufletului, pentru tămăduirea şi bunăstarea acestuia.

Partea a doua, deşi interferează pe alocuri cu elemente tipice părţii întâi, este dedicată

predominant îndemnurilor de pregătire a vlăstarului domnesc pentru succesiunea la cârma curţii

domneşti. Sfaturile care se regăsesc în această a doua parte sunt concepute, în principal, pentru

conturarea caracterului pe care un viitor domn ar trebui să și-l formeze pentru a se bucura de o domnie

liniştită, de o relaţie armonioasă cu boierii şi de o imagine favorabilă. Unii critici au remarcat existenţa

unor inadvertenţe în ceea ce priveşte unele sfaturi şi caracterul lui Neagoe Basarab, observând totodată

că unele sfaturi ar fi nepotrivite pentru o persoană care accede la tron. Afirm cu toată r ăspunderea că,

într-adevăr, unele îndemnuri nu ar fi potrivite pentru un eventual urmaş la tron cum ar fi, de exemplu,

abandonarea acestei lumi şi retragerea în pustietate. Totuşi, nu este exclus ca „ Învăţăturile” să fi suferit

de-a lungul vremii unele interpolari şi aceste inadvertenţe să fie datorate acestor adaosuri. Inclusiv

contestatarii paternităţii operei admit valoarea incomensurabilă a sfaturilor pentru literatura română

veche.



12

BIBLIOGRAFIE

Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, Bucureşti, Editura Minerva, 1980, p. 71-79.

Chiţimia, I.C., Neagoe Basarab, Bucureşti, Editura Minerva, 1971.

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie cu o prefaţă de Nicolae Iorga, Bucureşti,

Editura 100+1GRAMAR 2003 .

Pecican, Ovidiu, Carte de învăţătură către domnii Moldovei în Realităţi imaginate şi ficţiuni

ad evărate în Evul Mediu românesc ,Cluj-Napoca, Editura DACIA, 2002, p. 144.

Pecican, Ovidiu, P.P.Panaitescu şi începuturile istoriografiei în Ţara Românească în Troia,

Veneţia , Roma, Bucureşti, Editura EUROPRESS GROUP, 2007, p. 63.

Panaitescu, P.P., Învăţăturile lui Neagoe Basarab. Problema autenticităţii în Contribuţii la

istoria culturii româneşti, Bucureşti, Editura Minerva, 1971, p.163.

Xenopol, A.D., Istoria românilor din Dacia Traiană, ed. a III – a, vol. IV., p. 183, vol. VI., p.

213, Bucureşti, Editura Cartea Românească. Ediţie revăzută de autor şi îngrijită de I. Vlădescu.

invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau teo

Documents