Lipsa bazei educaționale

”Școala nu mai este, ce era odată, asta indică și numeroase studii care trag concluzii deosebit de îngrijorătoare. In ciuda acestora, nici pînă astăzi nu s-a schimbat nimic cu adevarat în sistemul de învățămînt. De aceea, cred ca a sosit în sfirșit momentul ca toți profesorii să dea cărțile pe față și să își asume raspunderea. Ce ați făcut cu copiii noștri? Mulți dintre ei nu stăpînesc nici macar tabla înmulțirii, să nu mai vorbim de adunare sau scădere. Mda, cam așa stă treaba cu incultura! Școlile noastre nu mai sînt, ce erau odata! Ce-i drept, s-a renunțat de mult la pedeapsa fizică, totuși, avînd în vedere condițiile stresante de la școală, în ultima vreme apar tot mai multe cazuri, în care elevii suprasolicitați își pierd cumpatul și își caftesc pe buna dreptate profesorii care îi calcă pe nervi. O situație din care rezultă o serie de complicații: gîndiți-vă că din cauza asta profesorii răniti își iau scutiri medicale, ceea ce duce la anularea orelor și implicit la trimiterea elevilor acasă, unde ăși ciomăgesc părinții. În această situație, este firesc să ne întrebăm: pentru ce mai sunt plătiți profesorii? De curînd l-am surprins pe fiul meu în timp ce citea o carte ciudată cu titlul "Jocul cu margele de sticlă". Mi-a spus că face parte din lectura obligatorie de vacantă. Eu cred ca profesorul ar trebui mai degrabă să își pună întrebarea: "de ce tocmai jocul cu mărgele?!" I-auzi, MARGELE! Chiar nu a auzit nimeni de o abordare mai modernă? În zilele noastre există atîtea opere despre jocuri pe calculator sau alte jucării high tech, prin intermediul cărora se pot învăța multe lucruri utile pentru viața profesională a zilelor noastre, de exemplu cum să eliminăm un concurent sau cum să ne impunem eficient în viața cotidiana modernă.’¹

Așa sună un articol din ”Ziarul de Iași” intitulat ” Școala de azi este o catastrofă!” Un articol în care sistemul românesc de învățământ este aspru învinuit, pus la zid, de o mamă furioasă care se așteaptă ca sistemul de învățământ să îi dea rețeta scuccesului în viață copilului ei, să îl învețe de mic să își privească semenii ca pe niște inamici care trebuiesc distruși pentru ca el să poată supraviețui.

Dar lecțiile morale unde sunt? Oare de ce nu se mai pune preț pe valorile morale? De ce nu se mai caută ca școala să ofere azi o educație care să continue să dezvolte sămînța valorilor, a calităților individuale, cooperarea și sustinerea evoluție personale prin creativitate și experimentare proprie și nu doar o acumulare de informații sau educare bazată pe concurență, pe note și examene la anumite materii obligatorii, ci o evaluare a evoluției lui personale ținând cont da calitățile individuale ale copilului. O persoană poate să devina cea mai bună variantă a sa și singura competiție care există, e cu ea însăși.

” Ilarian Velculescu a plecat la Leipzig, unde a studiat filosofia şi pedagogia. S-a întors apoi în ţară cu idei înnoitoare pentru vremea aceea şi, fiindcă avea doctoratul, a fost numit directorul Şcolii Normale din Câmpulung Muscel. Era şcoala care pregătea învăţători. A fost 21 de ani, cu mici întreruperi, directorul acelei şcoli. Ce a adus nou acest om şcolit în Occident? Cum a organizat el sistemul de predare? "Se poate spune că ideile lui au constituit miezul învăţământului după care au învăţat şi părinţii mei. La Şcoala Normală din Câmpulung, el a spus că învăţătorul trebuie să ştie în primul rând să conducă o gospodărie, pe a sa, apoi va şti să-i conducă pe copiii din sat. Din cauza aceasta, după ideile germane şi

engleze, a făcut ca la şcoala lui întreaga iconomie a şcolii să se facă pe munca copiilor. Toţi elevii erau interni. Şcoala avea gospodărie, avea administrator, dar copiii, veniţi de la ţară, erau cei care se îngrijeau de tot. Şi aveau fermă de vaci, livadă, iar învăţătorul îi învăţa practic cum să ţină gospodăria, cum să mânânce frumos, cum să facă muzee de costume populare.”²

Un exemplu de învățător care lucra în primul rând la caracterele copiilor, îi învăța să fie oamenii, să știe să se descurce în viața, nu să se ghideze după o rețetă ca mai apoi să intre în panică atunci când se întalnește cu necunoscutul.

”Înainte de Revoluţie se intra foarte greu la facultate. Intenţia de a-i împinge pe toţi la facultate este, după părerea profesoarei, o deturnare de atenţie, ceva greşit. "Nu, nu-i nevoie de aceasta. Avem nevoie de învăţământ mediu bine organizat şi mai ales de învăţământ mediu pe latura practică. De aşa-numitele licee profesionale. Noi tot timpul spuneam, clipind dintr-un ochi pe vremea lui Ceauşescu: "Avem nevoie de un cizmar cum trebuie". Pentru că Ceauşescu era cizmar. Pantofi trebuie să ne facă cineva care se pricepe bine la aceasta. Îmi vine în minte o conferinţă cu titlul "Ce este arta?", ţinută de Caragiale la Ateneul Român. Ajuns în faţa publicului, ca de obicei, fără o pregătire specială pentru acel eveniment, şi-a ridicat puţin pantalonii, arătând celor din sală botinele sale. "Vedeţi botinele mele? Sunt artă!"²

Cu alte cuvinte, educația ar trebui să fie flexibilă dupa copil nu să primească o educație rigidă. Deoarece fiecare copil are calități unice și acestea se pot dezvolta catre excelență, ca apoi, adult devenit să ofere întreaga cunoaștere înapoi către societate.

Daca ai fi acum la școală ți-ar plăcea să faci proiecte care să stimuleze creativitatea ta la materiile care îți plac ție cu adevarat, ceva ce te pasioneaza? Ei despre asta e vorba: descoperirea valorilor și dezvoltarea lor. Atunci acel lucru se va face cu drag, vei dori să evoluezi, să fi cel mai bun în acel domeniu.

Copiilor le plac lucrurile interesante, de exemplu, la ora de geografie pe care eu am susținut-o vorbind despre transporturile aeriene, copii au fost foarte atenți și interesați sa afle mai mult despre avionul Concorde, despre Louis primul pilot

Bibliografie

1. Ziarul de Iași - ” Școala de azi este o catastrofă!”2. Ziarul Lumina - Reportaj despre școala de ieri și azi