intuitie si presimtire

7/21/2019 Intuitie Si Presimtire

http://slidepdf.com/reader/full/intuitie-si-presimtire 1/5

PERSPICACITATE, INTUIŢIE ŞI PRESIMŢIRE. Din punct de vedere practic, de fiecare dată când spunem desprecineva că este „perspicace” sau are „intuiţie” ne referim la capacitatea sade a citi semnalele non-verbale ale altor persoane şi de a le compara cucele verbale. Cu alte cuvinte, când spunem că „presimţim” sau „simţim”că cineva ne-a minţit, de fapt remarcăm că limbajul trupului său şicuvintele rostite de acel ins nu sunt în concordanţă. Este ceea ce oratoriinumesc simţul auditoriului sau raportul cu un grup de oameni. Deexemplu, dacă publicul începe să stea cu spatele rezemat de scaun, cu bărbia în piept şi mâinile încrucişate, un orator „perspicace” va simţi saupresimţi că spusele sale nu au efectul scontat. El va deveni conştient cătrebuie să abordeze altfel tema dacă doreşte să capteze auditoriul.Dimpotrivă, cel care este lipsit de această „perspicacitate” va gafa încontinuare, menţinându-se în indiferenţa publicului.

Femeile sunt în general mai perspicace decât bărbaţii, şi acest fapt justifică ceea ce de obicei numim „intuiţie feminină”. Femeile auabilitatea înnăscută de a colecţiona şi descifra semnalele non-verbale şide a observa cu un ochi atent detaliile mărunte. De aceea, puţini soţi îşipot minţi nevestele, fără să fie descoperiţi, în timp ce majoritatea femeilorpot cu uşurinţă trage pe sfoară bărbaţii, fără ca aceştia să realizeze ce s-a întâmplat. Această intuiţie devine deosebit de evidentă la femeile care aucrescut copii, în primii ani, mama realizează comunicarea cu copilul maiales pe cale non-verbală; aceasta este cauza pentru care de cele maimulte ori femeile devin negociatoare mai perspicace decât bărbaţii. SEMNALE ÎNNĂSCUTE, GENETICE, DEPRINSE ŞI SPECIFICEUNOR CULTURI Nenumărate cercetări şi discuţii au loc pentru a stabilidacă semnalele non-verbale sunt înnăscute, însuşite, transferate geneticsau dobândite pe altă cale. S-au adunat dovezi din observareanevăzătorilor şi/sau a surzilor, care nu pot deprinde semnalele non- verbale pe cale vizuală sau auditivă, din analiza comportamentului gesticpropriu diferitelor culturi, precum şi din studierea comportamentuluimaimuţelor – rudele noastre cele mai apropriate din punct de vedere

antropologic. Rezultatele acestor cercetări arată că anumite gesturi aparţinfiecăreia din aceste categorii. De exemplu, puii celor mai multe primatese nasc cu capacitatea imediată de a suge, semnalând, oarecum, că eaeste înnăscută sau genetică. Savantul german Eibl-Eibesfeldt a constatatcă expresia zâmbitoare a copiilor născuţi orbi şi surzi este independentăde orice învăţare sau copiere, ceea ce înseamnă că este un gest înnăscut.



Studiind expresiile faciale ale unor indivizi din cinci culturi foartediferite, Ekman, Fricsen şi Sorenson au adus argumente în sprijinulanumitor idei ale lui Darwin despre gesturile înnăscute. Ei au constatatcă, pentru exprimarea emo ţiilor, în cadrul fiecărei culturi este folosităaceeaşi mimică de bază, ceea ce i-a dus la concluzia că aceste gesturisunt, în mod cert, înnăscute. Atunci când încrucişăm braţele pe piept, care din cele două braţe îlaşezăm deasupra, cel drept sau cel stâng? Majoritatea oamenilor nu potrăspunde la această întrebare înainte de a încerca practic acest gesT. Întimp ce una din mişcări o simte confortabilă, cealaltă i se pare completnepotrivită. Este limpede că aici avem de a face cu un gest genetic carenu poate fi schimbat. Despre unele gesturi se discută încă, dacă sunt însuşite cultural,devenind astfel obişnuinţe, sau sunt moştenite. De exemplu, majoritatea

bărbaţilor îşi îmbracă haina băgând mâna dreaptă în mânecă; or, celemai multe l rinei procedează invers. Când un bărbat trece pe lângă ofemeie pe o stradă aglomerată, de regulă se întoarce cu lot trupul spreea; femeia, în aceeaşi situaţie, îşi întoarce trupul de la el. Face aceastainstinctiv pentru a-şi proteja sânii? Este aceasta o reacţie femininăînnăscută sau a fost însuşită în mod conştient, observând cumprocedează alte femei? Multe din comportamentele noastre non-verbale de bază le-amdeprins şi înţelesul multor mişcări şi gesturi este determinat din punctde vedere cultural. Să aruncăm acum o privire asupra acestor aspecteale limbajului trupului. CÂTEVA GESTURI DE BAZĂ ŞI ORIGINEA LOR. Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi înîntreaga lume. Când oamenii sunt fericiţi, zâmbesc; când sunt trişti sausupăraţi, se încruntă sau devin posaci. A încuviinţa dând din capînseamnă, aproape în mod universal, „da” sau o aprobare. Este una dinformele înclinării capului şi pare a fi un gest înnăscut, utilizat şi deoamenii nevăzători şi surzi. Clătinatul capului într-o parte şi alta pentrua indica un „nu” sau o negare este, de asemenea, universal şi se prea

poate să fie un gest deprins imediat după naştere. Când sugarul sesatură de lapte începe să-şi clatine capul la stânga şi la dreapta pentru aîndepărta sânii mamei. Când copilaşul a mâncat deja suficient, întoarcecapul într-o parte şi alta pentru a-şi împiedica părinţii să-i mai dea demâncare şi, astfel, învaţă repede să utilizeze gestul clătinatului capuluipentru exprimarea dezaprobării sau a atitudinii sale negative.



Originea evolutivă a unor gesturi poate fi urmărită până în trecutulnostru animal, primitiv. Scrâşnetul dinţilor provine din actul atacului şieste folosit şi astăzi de omul modern, sub forma rânjetului sau a altorgesturi ostile, chiar dacă acesta nu mai atacă cu dinţii. Zâmbetul a fostiniţial un gest de avertizare, în timp ce astăzi este asociat unor gesturi deexprimare a bucuriei. Ridicatul din umeri este, de asemenea, un bun exemplu de gestuniversal, care se utilizează pentru a semnala că o persoană nu ştie saunu înţelege despre ce se vorbeşte. Este un gest compus, alcătuit din treipărţi principale: palmele deschise, umerii ridicaţi şi sprâncenele înălţate. Figura 1. Gestul ridicării din umeri. Tot aşa cum limbajul verbal diferă de la o cultură la alta, şilimbajul non-verbal poate fi diferit în diferite culturi, în timp ce un gestpoate fi răspândit într-o cultură dată însoţit de o interpretare clară, într-o

altă cultură acelaşi gest poate fi lipsit de sens sau poate avea un înţelestotal opus. Să luăm, de exemplu, interpretările culturale şi implicaţiile atrei gesturi manuale larg răspândite – gestul „inel”, gestul degetului mareşi gestul semnului „V”. Gestul „inel” sau „OK” Acest gest a fost popularizat, în Statele Unite ale Americii, laînceputul secolului al XlX-lea, probabil de ziarele care în acea vreme aufăcut o modă din a utiliza iniţiale pentru prescurtarea frazelor uzuale.Există multe păreri diferite privind semnificaţia iniţialelor „OK”. După unii, ele înlocuiesc expresia „all correct (totul este în ordine),care putea fi scrisă în mod greşit „oll korrect”; după alţii, ele ar marcaopusul lui „knock-out”, adică K. O. Menţionăm şi o altă teorie care susţine că aceste iniţiale suntabreviaţia locului de naştere 'Old Kinderhook” al unui preşedinteamerican din secolul al XlX-lea, care a utilizat aceste iniţiale ca slogan încampania sa electorală. Nu vom afla probabil niciodată care din acesteexplicaţii este corectă, dar cert este că „inelul” reprezintă litera „O” însemnul Figura 2. „Totul este OK” „OK”. Sensul lui „OK” este identic în toate ţările vorbitoare de limba

engleză, şi, deşi acest sens s-a răspândit în întreaga Europă şi Asie, înanumite locuri originea şi sensul gestului sunt diferite, în Franţa, deexemplu, gestul „inelului” semnifică şi „zero” sau „nimic”; în Japoniapoate însemna „bani”; în unele ţări mediteraneene este un semn pentrugaură şi adesea se utilizează pentru indicarea homosexualităţii. Pentru cei care călătoresc în străinătate regula cea mai sigură estesă se supună principiu lui: „Când te afli la Roma, comportă-te aşa cum



se comportă cei din Roma”. În felul acesta vom putea evita posibilesituaţii neplăcute. Gestul degetului mare ridicat. În Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă gestul degetuluimare ridicat are trei înţ elesuri: îl folosesc, de obicei, autostopiştii cânddoresc să fie primiţi într-un vehicul; este un semn de OK; iar atunci cânddegetul marc este ridicat brusc, el devine un semn de insultă, având unsens ordinar, obscen. În unele ţări, cum este Grecia, acest gest înseamnă ceva trivial şine putem închipui dilema unui autostopist australian utilizând acestsemn printre greci. Când un italian numără de la unu la cinci, elfoloseşte acest gest pentru „unu”, iar degetul arătător va fi „doi”, în timpce majoritatea australienilor, americanilor şi englezilor indică numărul„unu” cu degetul arătător şi numărul „doi” cu cel de mijloc, în acest caz

degetul mare va reprezenta numărul „cinci”. Degetul mare este utilizat, în combinaţie cu alte gesturi, şi ca semna! puterii şi superiorităţii sau în situaţiile când cineva vrea să neîmbrobodească, într-un alt capitol vom relua analiza utilizării degetuluimare în aceste contexte specifice. Seninul „V” Figura 4. „Ţi-o bag… „ Acest semn este răspândit în întreaga Australie, Noua Zeelandă şiMarea Britanie şi semnifică ceva trivial. Winston Churchill l-a popularizat ca semn al victoriei în timpulcelui de-al doilea război mondial, numai că, în versiunea sa, palma aratăspre înafară, pe când palma întoarsă spre vorbitor reprezintă variantainsultătoare, obscenă Totuşi, în cea mai mare parte a Europei şi versiunea cu palma spre interior înseamnă 'Victorie”, aşa că un englezcare utilizează acest semn în sens de „Ţi-o bag…” îl va ului, probabil, peinterlocutorul său, care se va întreba la ce victorie s-a gândit oareenglezul. Acest semnal înseamnă şi numărul „doi” în multe locuri dinEuropa; dacă europeanul insultat este barman, drept răspuns el poateoferi englezului sau australianului două halbe de bere.

Aceste exemple arată că interpretarea greşită a gesturilor poateprovoca consecinţe neplăcute şi că întotdeauna trebuie luat înconsideraţie mediul cultural al oamenilor înainte de a trage concluziipripite din limbajul trupului sau din gesturile lor. De aceea, în afara unorexemple specifice, analiza noastră va avea în vedere, cu prioritate, oanumită zonă culturală şi se va referi, în general, la oameni albi adulţi,din clasa mijlocie, crescuţi în Australia, Noua – Zeelandă, Marea



Britanie, America de Nord şi în alte locuri unde engleza este principalalimbă vorbită.

intuitie si presimtire

Documents