introducere democratia valori si principii

4
DEMOCRAŢIA: VALORI ŞI PRINCIPII Cuvântul democraţie provine din limba greacă în care demos însemnă popor, iar kratos, putere. Prin urmare, democraţia este înţeleasă ca putere a poporului. Democraţia poate fi directă, când cetăţenii participă în mod direct la momentul luării deciziilor sau reprezentativă cînd deciziile sunt luate prin intermediul unor reprezentanţi aleşi prin vot.. Prima democraţie a fost oraşul-stat Atena. În secolul al V-lea î. c., principala instituţie a democraţiei ateniene era Adunarea Poporului (Ekklesia) alcătuită din totalitatea cetăţenilor, excepţie făcând sclavii, femeile şi străinii, care nu erau consideraţi cetăţeni. Adunarea putea decide prin majoritate simplă asupra oricărei probleme de interes public.. În evul mediu au mai existat forme ale democraţiei directe în cantoanele elveţiei, oraşe din Italia şi nordul Europei. În epoca modernă a apărut democraţia reprezentativă, prezentă în special în ţările dezvoltate economic şi social (S.U.A.., Marea Britanie, Franţa, ş.a.). Ea are o vechime de aproximativ 300 de ani. Democraţia reprezentativă permite schimbarea paşnică a puterii, prevenirea şi corectarea la timp a abuzurilor autorităţilor, corectarea erorilor de decizie. Democraţiile moderne vestice se mai numesc şi democraţii liberale. După 1989 ţările fost comuniste ale Europei Centrale şi de est au început tranziţia către democraţie. Exerciţiul 1. „Referitor la democraţie s-au făcut numeroase afirmaţii. Astfel s-a spus că: „Democraţia reprezintă conducerea poporului de către popor şi pentru popor” „Democraţia reprezintă puterea celor mulţi şi săraci”

Upload: ianicu-iulia

Post on 06-Dec-2015

41 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Introducere Democratia Valori Si Principii

DEMOCRAŢIA: VALORI ŞI PRINCIPII

Cuvântul democraţie provine din limba greacă în care demos însemnă popor, iar kratos, putere. Prin urmare, democraţia este înţeleasă ca putere a poporului.

Democraţia poate fi directă, când cetăţenii participă în mod direct la momentul luării deciziilor sau reprezentativă cînd deciziile sunt luate prin intermediul unor reprezentanţi aleşi prin vot..

Prima democraţie a fost oraşul-stat Atena. În secolul al V-lea î. c., principala instituţie a democraţiei ateniene era Adunarea Poporului (Ekklesia) alcătuită din totalitatea cetăţenilor, excepţie făcând sclavii, femeile şi străinii, care nu erau consideraţi cetăţeni. Adunarea putea decide prin majoritate simplă asupra oricărei probleme de interes public..

În evul mediu au mai existat forme ale democraţiei directe în cantoanele elveţiei, oraşe din Italia şi nordul Europei.

În epoca modernă a apărut democraţia reprezentativă, prezentă în special în ţările dezvoltate economic şi social (S.U.A.., Marea Britanie, Franţa, ş.a.). Ea are o vechime de aproximativ 300 de ani.

Democraţia reprezentativă permite schimbarea paşnică a puterii, prevenirea şi corectarea la timp a abuzurilor autorităţilor, corectarea erorilor de decizie. Democraţiile moderne vestice se mai numesc şi democraţii liberale.

După 1989 ţările fost comuniste ale Europei Centrale şi de est au început tranziţia către democraţie.

Exerciţiul 1. „Referitor la democraţie s-au făcut numeroase afirmaţii. Astfel s-a spus că:

„Democraţia reprezintă conducerea poporului de către popor şi pentru popor”

„Democraţia reprezintă puterea celor mulţi şi săraci” „Democraţia reprezintă cea mai rea formă de guvernare, dacă nu le

luăm în considerare pe cele cunoscute pănă în prezent” „Votul universal reprezintă însăşi democraţia”

Comentati fiecare afirmatie.

Exerciţiul 2 Lucrând în grupuri de câte patru, comparaţi democraţia modernă cu cea a grecilor. Care formă de democraţie credeţi că este mai bună şi de ce? 1„Tema opţională pentru acasă: Care sunt principalele valori promovate într-o societate democratică? Pe care dintre acestea le preţuiţi cel mai mult ? De ce ?

Page 2: Introducere Democratia Valori Si Principii
Page 3: Introducere Democratia Valori Si Principii

DEMOCRAŢIA: VALORI ŞI PRINCIPII

Valorile societăţii democratice sunt idei şi credinţe considerate importante pentru membrii unei comunităţi, care se exprimă în comportamentul cetăţenilor şi al autorităţilor publice. Exemple: libertatea, autoritatea, responsabilitatea, dreptatea, proprietatea, pluralismul, reprezentativitatea, participarea, egalitatea în faţa legii, egalitatea şanselor, egalitatea în drepturi, transparenţa, toleranţa, competiţia dreaptă, ş.a.

Principiile democratice orientează actiunea politică în funcţie de anumite valori. Exemple:

1. Principiul egalităţii în faţa legii şi în drepturi2. Principiul dreptăţii3. Principiul separării puterilor în stat4. Principiul libertăţii de expresie5. Principiul pluralismului6. Principiul domniei legii7. Principiul majorităţii şi al protecţiei minorităţilor

- Autoritatea – puterea legitimă a cuiva de a-şi impune propria voinţă celorlalţi

- Libertatea – capacitatea persoanelor de a acţiona în conformitatea cu propria lor voinţă. Într-o societate democratică. Libertatea este asocită cu responsabilitatea pentru propriile acţiuni.

- Responsabilitatea – fiecare cetăţean răspunde pentru faptele sale şi pentru consecinţele acestora.

- Dreptatea – respectarea de către cetăţeni şi de către autorităţi a normelor morale şi juridice bazate pe drepturile omului şi pe principiile constituţionale

- Proprietatea – este o relaţie între persoane şi lucruri sau bunuri.- Pluralismul - se referă la existenţa mai multor centre de putere.

Forme ale pluralismului: politic, religios,, cultural, ş.a.- Separarea puterilor în stat – asigură exercitarea puterii politice de

către mai multe autorităţi care au funcţii specifice.- Reprezentativitate – deciziile politice sunt luate în numele

cetăţenilor de către reprezentanţi ai acestora, investiţi prin vot cu încrederea lor.

- Domnia legii – toţi cetăţenii se supun legilor. Nimeni nu este mai presus de lege.

Exerciţiul 1. Brainstorming. Incercaţi să oferiţi cât mai multe exemple de valori despre care credeţi că sunt specifice societăţii democratice.

Discutii - cunoasteti situatii in care unele dintre aceste valori si principii nu au fost respectate in romania? Oferiti exemple.

Exerciţiul 2 formaţi grupuri de cate 4 elevi şi negociaţi între voi pentru a alege cele mai importante 3 valori / principii democratice. Aduceţi argumente pentru alegerea făcută.

Page 4: Introducere Democratia Valori Si Principii