UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

VALER GUTIU

Teză de doctorat ­REZUMAT­

MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A FAPTELOR ILICITE

ÎN DOMENIUL SILVIC

Conducător de doctorat: Prof. univ. dr. DHC ION PETRESCU

­SIBIU­ 2008

1

INTRODUCERE

Managementul forestier este un domeniu al managementului, caracterizat printr­o problematică

pe cât de actuală, pe atât de complexă, prin multitudinea aspectelor pe care le abordează.

Prin intermediul acestui tip de management sunt concretizate modalităţile de planificare,

organizare, antrenare, coordonare, control­evaluare şi implementare a măsurilor prevăzute în strategiile

de dezvoltare durabilă a fondului forestier naţional, ţinându­se cont de particularităţile procesului de

producţie din silvicultură, condiţiile ecologice, sociale şi economice concrete din România.

În aceste condiţii problema managementului prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite specifice

domeniului silvic a devenit extrem de actuală şi importantă.

Necesitatea şi utilitatea unei lucrări cu obiect de studiu despre managementul activităţilor

de prevenire şi combatere a faptelor ilicite din domeniul silvic, sunt puse în evidenţă de situaţia

actuală a fondului forestier naţional afectat într­o măsură tot mai mare ca urmare a intensificării

activităţilor ilicite îndreptate împotriva acestuia.

Întrucât masa lemnoasă reprezintă o materie primă regenerabilă, dar nu inepuizabilă, este

necesară asigurarea şi exploatarea durabilă a pădurii, managementul durabil al oricărui teren forestier

trebuind să dobândească valenţe noi, devenind mai mult decât un simplu concept.

Dezvoltarea economică fără precedent din ultima perioadă care s­a făcut fără a se ţine cont de

efectele pe care aceasta le­a produs asupra elementelor de mediu, iar politicile economice neraţionale

din domeniul forestier au avut drept urmare diminuarea acestuia prin tăierea masivă a pădurilor,

dublată de neluarea măsurilor pentru reîmpădurirea zonelor exploatate.

Reducerea considerabilă a fondului forestier a mai fost determinată şi de amploarea

fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic, care s­a manifestat cu preponderenţă

după anul 1990 .

În acest context, dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional, creşterea suprafeţelor

acoperite cu păduri şi combaterea faptelor ilicite îndreptate împotriva acestuia, au devenit o problemă

de o importanţă deosebită în activitatea instituţiilor implicate în controlul modului de respectare a

legalităţii privind regimul silvic în domeniu.

Strategiile şi politicile naţionale elaborate de către mecanismele manageriale, care vor sta la

baza conceperii şi fundamentării activităţilor specifice din domeniul silvic trebuie să fie în concordanţă

cu noile cerinţe ale Uniunii Europene.

Organizarea corespunzătoare a procesului managerial de prevenire şi combatere a faptelor

ilicite îndreptate împotriva fondului forestier naţional, dar şi a celui legat de verificarea legalităţii

2

privind implementarea fondurilor comunitare acordate României în perioada de integrare în structurile

Uniunii Europene, reprezintă pentru perioada 2008­2013 o prioritate majoră în activitatea instituţiilor

abilitate în acest sens.

În cercetarea ştiinţifică a tematicii abordate, am plecat de la o serie de ipoteze de lucru

formulate în strânsă legătură cu situaţia operativă existentă în prezent în domeniul silvic la nivel

naţional, după cum urmează:

­ ipoteza nr.1 – situaţia actuală a fondului forestier naţional presupune elaborarea unor

politici şi strategii manageriale performante pentru dezvoltarea durabilă a acestuia, avându­se în

vedere în special rolul şi importanţa pe care le are pădurea prin funcţiile pe care le îndeplineşte;

­ ipoteza nr.2 – prevenirea şi combaterea criminalităţii din silvicultură implică în mod deosebit

şi necesar cunoaşterea specificului activităţilor de protecţie a fondului forestier şi a circuitului legal

al documentelor utilizate în cadrul operaţiunilor cu materiale lemnoase, precum şi a caracteristicilor

organizării procesului managerial pe această linie;

­ ipoteza nr.3 – combaterea fraudei economico­financiare privind implementarea fondurilor

comunitare destinate dezvoltării durabile a sectorului forestier necesită organizarea corespunzătoare

a procesului de investigare a faptelor ilicite îndreptate împotriva acestora, precum şi a procesului

managerial de prevenire şi descoperire a ilegalităţilor din acest domeniu;

­ ipoteza nr.4 ­ importanţa şi necesitatea procesului managerial pentru protejarea fondului

forestier naţional vizează apărarea acestuia împotriva activităţilor ilicite, asigurarea legalităţii

dezvoltării durabile a silviculturii româneşti, în procesul de integrare a României în Uniunea

Europeană.

Punctul de plecare şi de verificare a demersului ştiinţific, l­au constituit ipotezele cercetării prin

intermediul cărora au fost verificate în permanenţă activităţile teoretice şi practice de studiu efectuate

la nivel naţional cu privire la domeniul silvic, cu referire specială la situaţia fondului forestier din zona

Munţilor Apuseni.

Cercetarea îşi propune să aducă o serie de contribuţii personale la dezvoltarea aspectelor

teoretice şi practice privitoare la managementul activităţilor de prevenire şi combatere a ilegalităţilor

din domeniul silvic, pornindu­se de la noţiuni şi concepte teoretice consacrate, amplu utilizate în cadrul

managementului forestier.

Astfel, în cadrul cercetării s­a pornit de la probleme referitoare la importanţa silviculturii ca

ramură de bază a economiei româneşti, a pădurii şi funcţiilor sale, a cunoaşterii modului de constituire,

administrare, pază şi protecţie a fondului forestier naţional, precum şi în legătură cu respectarea

regimului silvic privind exploatarea masei lemnoase.

3

De asemenea, au fost prezentate aspecte esenţiale referitoare la vulnerabilitatea mare la

delicvenţă şi corupţie a sectorului forestier naţional, în comparaţie cu alte sectoare ale economiei

naţionale, precum şi cu privire la strategiile şi politicile manageriale de realizare a managementului

forestier.

În vederea prevenirii şi combaterii faptelor ilicite din domeniul silvic, în lucrare au fost

prezentate activităţile specifice procesului managerial desfăşurate pe această linie la nivel naţional.

Dată fiind situaţia operativă existentă în domeniul silvic la nivelul zonei Munţilor Apuseni,

care a avut ca urmare o reducere considerabilă a fondului forestier în special prin tăieri ilegale de

arbori, în cadrul lucrării a fost prezentat un studiu de caz referitor la această zonă.

În acest studiu au fost evidenţiate aspecte legate de organizarea şi desfăşurarea procesului

managerial de prevenire şi combatere a faptelor ilicite, la nivelul acestei zone

Problematica managementului forestier şi implicit cel al managementului activităţilor de

prevenire şi combatere a faptelor ilicite din domeniul silvic, a constituit domeniul de investigaţie

ştiinţifică realizat la nivel naţional, respectiv la unităţi silvice, agenţi economici, precum şi la

instituţiile cu atribuţii de control al legalităţii activităţilor desfăşurate în sectorul forestier.

Cercetarea ştiinţifică a acestei problematici a făcut şi obiectul contractului încheiat cu S.C. ,,M

&N FOREST ’94”SRL Cîmpeni, societate care are ca obiect de activitate principal exploatarea,

prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

Obiectivele principale ale investigaţiei ştiinţifice realizate, au avut în vedere:

­ abordarea conceptului de management al activităţilor de prevenire şi combatere a

faptelor ilicite în domeniul silvic, prin corelarea acestor activităţi cu cele specifice

managementului forestier;

­ validarea ipotezelor de lucru printr­o analiză amănunţită asupra managementului

activităţilor de prevenire şi combatere a delicvenţei din domeniul silvic;

­ identificarea cauzelor care determină vulnerabilitatea sectorului forestier la delicvenţă

şi corupţie, precum şi a metodelor folosite de către autori cu ocazia săvârşirii de

infracţiuni şi contravenţii silvice;

­ identificarea unor noi procedee şi metode de perfecţionare a procesului managerial

specific, în vederea prevenirii şi combaterii acestui gen de fapte ilicite;

­ punerea în evidenţă a strategiilor şi politicilor de perspectivă referitoare la dezvoltarea

durabilă a fondului forestier naţional în procesul de integrare a României în structurile

U.E.;

4

­ perfecţionarea mecanismului de implementare a fondurilor comunitare destinate

dezvoltării durabile a silviculturii româneşti.

Tehnicile şi instrumentele de cercetare specifice tematicii tezei de doctorat au fost folosite

atât pe parcursul documentării teoretice, cât şi pe timpul activităţilor de studiu efectuate la agenţi

economici şi persoane fizice autorizate din zona Munţilor Apuseni, care au ca obiect de activitate

principal, exploatarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos, dar şi la instituţiile cu

specific silvic din această zonă.

În acest sens au fost folosite tehnici bazate pe observaţie, analiză, sinteză, anchetă, informare,

aplicarea de chestionare şi interpretarea rezultatelor, consultarea surselor oficiale prin trecerea de la

general la particular ş.a.

De asemenea s­a folosit metoda analizei globale privind situaţia operativă existentă în sectorul

forestier la nivel naţional şi european, aspect reliefat şi în figurile din cuprinsul tezei de doctorat.

În vederea unei documentării cât mai complete necesare elaborării tezei de doctorat, am parcurs

lucrările de referinţă cele mai semnificative din domeniu, din ţară şi străinătate, aria documentară fiind

îmbunătăţită şi prin informaţiile obţinute în urma accesării Internetului.

Literatura de specialitate din domeniul silvic şi respectiv al managementului forestier, este

foarte bogată, cuprinzând majoritatea aspectelor ce vizează prognoza, planificarea, organizarea,

coordonarea, antrenarea ,controlul­evaluarea activităţilor privind calitatea actului managerial în cea ce

priveşte managementului de prevenire şi combatere a faptelor ilicite ce se comit în acest domeniu.

Demersul ştiinţific al temei tezei de doctorat a avut ca scop aducerea unor contribuţii personale

la dezvoltarea managementului activităţilor de prevenire şi combatere a faptelor ilicite din domeniu

silvic.

În acest sens, o parte din rezultatele cercetării ştiinţifice a problematicii abordate în cuprinsul

tezei de doctorat le­am evidenţiat în cuprinsul cărţilor ,,Managementul combaterii fraudelor privind

fondurile comunitare destinate silviculturii” şi ,, Procedura contravenţională”, prima în calitate de

autor şi respectiv de coautor, precum şi în lucrările ştiinţifice şi articolele publicate în revistele de

specialitate.

Aceste rezultate au fost exploatate de către S.C.,,M&N FOREST ’94”SRL Cîmpeni şi alţi

agenţi economici şi persoane fizice, pentru prevenire şi combaterea faptelor ilicite din cadrul fondului

forestier administrat sau exploatat de către aceştia, precum şi cu ocazia întocmirii documentaţiilor

tehnice necesare accesării de fonduri comunitare destinate dezvoltării durabile a sectorului forestier.

Totodată , am considerat că este necesar aducerea unor elemente de noutate privind

problematica abordată, respectiv:

5

­ modernizarea sistemului de salarizare a personalului cu atribuţii în executarea

controlului privind respectarea legalităţii pe linia accesării fondurilor comunitare şi

recuperarea prejudiciilor produse prin utilizarea lor frauduloasă;

­ adaptarea strategiilor preventive şi de combatere a activităţilor ilicite din domeniul

silvic ,în concordanţă cu evoluţia situaţiei operative caracteristică fiecărei zone cu

vegetaţie forestieră;

­ promovarea unui management nou în ce priveşte politica resurselor umane implicate

în verificarea legalităţilor activităţilor desfăşurate în legătură cu operaţiunile efectuate

cu materiale lemnoase şi respectarea regimului silvic al fondului forestier naţional,

prin majorarea numărului de specialişti cu atribuţii de control din cadrul

Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare şi perfecţionarea pregătirii

acestei categorii de personal ;

­ actualizarea permanentă a bazelor de date privind proprietarii de păduri,

amplasamentul deţinut de aceştia, precum şi a situaţiei documentelor cu regim special

utilizate în derularea operaţiunilor cu materiale lemnoase, declarate pierdute, distruse

sau furate;

­ perfecţionarea pregătirii de specialitate a funcţionarilor publici care desfăşoară

activităţi pe linia implementării fondurilor comunitare acordate României, în vederea

prevenirii ratării unor finanţări importante

­ adaptarea legislaţiei naţionale privind achiziţiile şi licitaţiile publice, la reglementările

Uniunii Europene în domeniu, aspect care nu va mai da posibilitatea la interpretări ale

prevederilor conţinutului acestor legi, din partea persoanelor implicate în aceste

activităţi

­ reorganizarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii privind modul de

respectare a regimului silvic al fondului forestier din zona Munţilor Apuseni, prin

întocmirea şi punerea în aplicare a unor protocoale şi planuri de acţiune comune între

instituţiile implicate, cu participarea la activităţile de control a personalului de

specialitate din cadrul tuturor unităţilor silvice care administrează vegetaţie forestieră

în această zonă ;

­ înfiinţarea unei burse a lemnului în zona Munţilor Apuseni şi la nivel naţional;

­ valorificarea superioară a deşeurilor rezultate din prelucrarea materialului lemnos, prin

întocmirea unor proiecte viabile de accesare a unor fonduri comunitare şi

achiziţionarea unor utilaje destinate brichetării.

6

Avându­se în vedere situaţia actuală existentă în sectorul forestier, precum şi

ultimele reglementări legale apărute în domeniul silvic în cursul anului 2008, în viitor îmi doresc

să­mi concentrez studiul asupra următoarelor probleme:

­ conceperea şi realizarea unei baze de date informatizată la nivel naţional privind

proprietarii de păduri persoane fizice care nu­şi administrează aceste proprietăţi prin

intermediul ocoalelor silvice;

­ promovarea unui proiect managerial privind perfecţionarea pregătirii de specialitate a

funcţionarilor publici din cadrul prefecturilor şi primăriilor, pentru o mai bună iniţiere

a proprietarilor de păduri privind mecanismul accesării fondurilor comunitare;

­ promovarea unui proiect managerial privind verificarea modului de implementare a

noului sistem integrat de urmărire a circulaţiei materialelor lemnoase ,denumit

SUMAL.

7

CAPITOLUL 1 CONCEPTE, REGLEMENTĂRI JURIDICE INTERNE, STRATEGII ŞI POLITICI ALE

MANAGEMENTULUI FORESTIER

În abordarea problematicii tezei de doctorat, în acest capitol am realizat o clarificare

noţională, definind şi delimitând principalele concepte şi instituţii juridice specifice managementului

forestier precum şi a politicilor şi strategiilor ce asigură durabilitatea în domeniul silvic.

În activitatea de documentare am avut în vedere faptul că unul din principalele drepturi ale

omului care este consacrat în legea fundamentală a României este şi „ Dreptul la un mediu sănătos” .

În acest sens, actul normativ prevede că ,, statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu

sănătos şi echilibrat ecologic şi asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept, dar şi

îndatorirea persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi ameliora mediul înconjurător” 1 .

Dezvoltarea economică globală, care a avut loc în ultima perioadă s­a făcut cu ignorarea

efectelor pe care aceasta le­a avut asupra componentelor de mediu ( pădure, ape, aer ), producând

modificări profunde şi accentuate în structura acestora .

Acţiunea umană necontrolată manifestată asupra naturii mai ales în ultimele decenii, prin

dezvoltarea industrială fără precedent , au declanşat alarma asupra pericolului în care se află mediul

înconjurător şi au determinat întreaga omenire să­şi canalizeze eforturile în vederea menţinerii

echilibrului natural, în care pădurea, element principal din structura fondului forestier, joacă un rol

deosebit de important.

La această situaţie au mai contribuit şi politicile economice neraţionale practicate în ultimele

decenii în domeniul forestier şi care au avut drept urmare diminuarea acestuia prin tăierea masivă a

pădurilor, dublată de neluarea măsurilor pentru reîmpădurirea zonelor exploatate, dar şi existenţa unui

cadru juridic necorespunzător de reglementare a activităţilor specifice desfăşurate în acest domeniu.

Managementul durabil forestier este un concept care acoperă o varietate de beneficii

economice , sociale şi de mediu , oferite de silvicultură.

Acest concept a apărut ca un imperativ al timpului şi ca o necesitate obiectivă în contextul

dezvoltării durabile a societăţii.

Implementarea acestui tip de management a întâmpinat unele greutăţi care au constat în lipsa

criteriilor şi indicatorilor în domeniu ,a sistemelor aplicabile de management şi a experienţei relevante.

1 Constituţia României, art. 35

8

În literatura de specialitate există foarte puţine definiţii ale conceptului de management

forestier, acest lucru datorând­se şi faptului că această noţiune a apărut la începutul anului 1990.

În plan definiţional, managementul forestier semnifică în principal preocuparea pentru

asigurarea şi menţinerea în limitele legale şi dorite de societate, a respectării normelor cu caracter

tehnic, silvic, economic şi juridic ce reglementează regimul silvic al fondului forestier , astfel încât să

se creeze posibilitatea de a selecta şi transpune în practică sarcinile şi obiectivele forestiere planificate

la nivel naţional şi regional în condiţiile dezvoltării durabile.

Prevenirea şi combaterea faptelor ilicite prin care este afectat patrimoniul silvic naţional,

reprezintă unul din obiectivele prioritare ale strategiei şi politicii forestiere româneşti.

Eficienţa acestor activităţi nu poate fi disociată de cunoaşterea prealabilă a problematicii din

silvicultură.

Fondul forestier naţional format din păduri , terenuri destinate împăduririi sau care servesc

nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică , incluse în amenajamente silvice, ca de altfel si

vegetaţia forestieră din afara acestuia, reprezintă o sursă importantă pentru dezvoltarea economiei

naţionale 2 .

Vegetaţia forestieră şi nu în ultimul rând produsele pădurii, contribuie la asigurarea nevoilor

personale şi de grup ale generaţiilor viitoare şi influenţează favorabil viaţa omului.

Resursele forestiere ale oricărei ţări indiferent de mărime şi stadiu de dezvoltare , rămân pe

termen scurt , mediu şi lung vitale din punct de vedere economic , social şi ecologic , de ele depinzând

în cazuri extreme chiar supravieţuirea unor comunităţi umane.

Menţinerea acestor valori pentru generaţiile viitoare necesită angajamente ferme din partea

tuturor utilizatorilor de păduri şi a produselor ei, dar şi a legiuitorilor pentru menţinerea conceptului de

dezvoltare durabilă 3 .

Studiile de specialitate întocmite la nivel european relevă faptul că între silvicultură şi

dezvoltarea economică există o legătură strânsă şi dinamică.

Dificultăţile cu care se confruntă în prezent fondul forestier naţional , sunt legate în principal

de trecerea de la sistemul centralizat de luare a deciziilor, către o economie în care trebuie să

funcţioneze relaţiile de piaţă.

Obiectivul general al silviculturii pentru dezvoltare durabilă în perioada următoare, îl

reprezintă menţinerea actualei suprafeţe silvice şi îmbunătăţirea managementului forestier în ţările în

curs de dezvoltare, ca o contribuţie la dezvoltarea durabilă globală.

2 Vasile Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor silvice, Ed. Paralela 45, 1994, p.305 3 Enescu Valeriu, Silvicultura durabilă, Ed. Agris, Bucureşti, 2002, p. 16

9

Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier presupune parcurgerea mai multor etape şi

obiective bine stabilite , având la bază un management forestier fundamentat ştiinţific şi o legislaţie în

concordanţă cu noile realităţi din ţară.

Conservarea pădurilor reprezintă una dintre cele mai importante priorităţi ale legislaţiei silvice

şi întregul sistem de planificare al managementului forestier din România.

Legislaţia în vigoare promovează un sistem de management unitar, prin aplicarea unui cadru

legal de management forestier durabil, atât în ce priveşte pădurile de stat, cât şi cele particulare.

Pădurile şi lemnul au fost şi rămân un factor economic important în România , în Europa şi în

întreaga lume.

În acelaşi timp, silvicultura alături de exploatarea pădurilor şi prelucrarea lemnului, mai

reprezintă şi unul din cele trei subsisteme ale economiei forestiere româneşti, care au un caracter

tehnic şi economic specific şi care sunt diferenţiate între ele prin natura proceselor de producţie, dar şi

a produselor finale rezultate.

În literatura de specialitate, fondul forestier este prezentat ca fiind totalitatea suprafeţelor cu

folosinţă forestieră, înregistrate ca atare în amenajamentele silvice şi studiile sumare de amenajare.

Din cuprinsul actelor normative existente în vigoare în domeniul silvic, nu rezultă o definire a

fondului forestier naţional, în Legea 46/2008 privind Codul silvic al României făcându­se referire doar

la termenul de constituire a fondului forestier naţional.

În art.1 din acest act normativ se menţionează faptul că, totalitatea pădurile, a terenurile

destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică, a

iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în

amenajamente silvice la data de 01.01.1990 sau incluse în acestea ulterior , în condiţiile legii, constituie

indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional

Potrivit legislaţiei în vigoare administrarea pădurilor reprezintă totalitatea serviciilor cu

caracter tehnic, economic şi de reprezentare a proprietarului desfăşurate în scopul asigurării gestionării

durabile a pădurilor.

În art.l0, alin l din acelaşi act normativ, se prevede faptul că ,administrarea şi asigurarea

serviciilor silvice la toate tipurile de păduri, este obligatorie şi se asigură prin intermediul ocoalelor

silvice autorizate, ce funcţionează sau sunt înfiinţate în condiţiile legii.

Administrarea fondului forestier proprietatea statului se asigură de către Regia Naţională a

Pădurilor ­ Romsilva, prin intermediul ocoalelor silvice de stat, iar a pădurilor proprietate privată

aparţinând unităţilor administrativ­teritoriale, persoanelor fizice sau juridice care au în proprietate fond

forestier sau a asociaţiilor constituite de aceştia, prin intermediul ocoalelor silvice private .

10

Recoltarea lemnului reprezintă o activitate specifică desfăşurată în sectorul forestier, într­un

interval foarte scurt faţă de procesul de acumulare a biomasei lemnoase şi care dacă nu se desfăşoară cu

respectarea normelor tehnice în vigoare, poate să producă modificări de esenţă în ecosistemele

forestiere, cu repercusiuni grave asupra echilibrului ecologic.

Exploatarea masei lemnoase, sau exploatarea forestieră este definită ca un ansamblu de

activităţi cu caracter tehnic şi economic, care au ca scop punerea în circuitul economic al masei

lemnoase obţinute din păduri şi terenuri forestiere din afara fondului forestier, prin aplicarea de tehnici

şi tehnologii specifice, cu respectarea normelor care reglementează regimul silvic 4 .

Exploatarea masei lemnoase reprezintă alături de operaţiunea de marcare, o componentă

principală a activităţii complexe de punere în valoare a masei lemnoase.

În ţara noastră exploatarea masei lemnoase se realizează de către persoane juridice atestate, în

baza autorizaţiei de exploatare eliberată de autorităţile competente şi cu respectarea tuturor regulilor şi

instrucţiunilor de specialitate emise în acest sens.

Prin excepţie, această activitate se poate realiza şi de către persoanele fizice, pentru un volum

maxim de 20 mc/an din pădurile pe care aceştia le deţin în proprietate.

Volumul maxim de masă lemnoasă ce se poate recolta anual din păduri, se aprobă prin

Hotărâre de Guvern, ţinându­se cont de prevederile amenajamentelor silvice şi studiile sumare

întocmite pe fiecare unitate de producţie şi pe natura produselor.

În legislaţia în vigoare privind regimul silvic şi administrarea fondului forestier naţional, se

prevede că proprietarii de păduri şi deţinătorii cu orice titlu, au obligaţia să execute tăieri şi astfel să

exploateze masă lemnoasă, numai după punerea în valoare şi eliberarea documentelor specifice de către

personalul silvic autorizat.

Masa lemnoasă care se exploatează şi transportă din pădure, va fi marcată şi inventariată

conform normelor silvice în vigoare şi va fi însoţită de documentele legale prevăzute în Hotărârea

Guvernului nr.996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi

comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al

instalaţiilor de prelucrat lemn rotund.

Regimul silvic este definit în legislaţia de specialitate, ca reprezentând un sistem unitar de

norme cu caracter tehnic silvic , economic şi juridic, referitoare la amenajarea, paza , protecţia contra

dăunătorilor, exploatarea şi regenerarea pădurilor în vederea asigurării gestionării durabile a

ecosistemelor forestiere.

4 Ioan Trif,Investigarea infracţiunilor în domeniul silvic,Ed.Riso Print,Cluj Napoca­2007,p.90

11

Obligativitatea respectării acestor norme revine tuturor proprietarilor de păduri, de altfel

fondul forestier naţional este supus regimului silvic, indiferent de forma de proprietate.

Proprietarii particulari sunt obligaţi să îşi exercite drepturile de proprietate în limitele şi în

condiţiile legii”, pentru a promova un management durabil şi conservarea pădurilor.

În art.6,alin.2 din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic al României se prevede faptul că

vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice privind

evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialelor lemnoase.

Recoltarea şi valorificarea materialului lemnos de pe aceste terenuri, sunt la latitudinea

proprietarilor şi se efectuează doar în condiţiile mai sus arătate.

Pădurea este o resursă naturală renovabilă, care se dezvoltă conform legităţilor biologice şi

constituie elementul principal din structura fondului forestier naţional.

În legislaţia silvică în vigoare, respectiv Legea nr.46/2008 privind Codul silvic al României, se

stipulează faptul că sunt considerate păduri şi sunt incluse în fondul forestier naţional, terenurile cu o

suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori, ce trebuie să atingă o înălţime minimă de 5 m la

maturitate, în condiţii normale de vegetaţie.

Potrivit situaţiilor statistice întocmite la nivelul anului 2006, suprafaţa totală ocupată de păduri

era de 6.390.536 ha. , fiind în creştere faţă de anul anterior.

Importanţa şi necesitatea apărării fondului forestier naţional decurge şi din principalele funcţii

pe care le îndeplineşte pădurea.

Conform actelor normative silvice în vigoare , pădurile României , în raport de funcţiile pe

care le îndeplinesc , se încadrează în două mari grupe funcţionale:

­ grupa I , păduri cu funcţii speciale de protecţie;

­ grupa II , păduri cu funcţii de protecţie şi producţie.

În acelaşi timp pădurile îndeplinesc şi următoarele funcţii:

­ funcţia economică;

­ funcţia ecologică;

­ funcţia socială.

În Planul Forestier Naţional 2005 – actualizat, sunt prevăzute acţiuni concrete pe linia

intensificării funcţiilor de producţie ale pădurilor în condiţiile menţionării şi accentuării rolului

ecologic şi social al acestora.

Managementul forestier este un concept care acoperă o varietate de beneficii economice ,

sociale şi de mediu , oferite de silvicultură, prezentând un caracter economic care se sprijină pe un

anumit gen al gândirii şi activităţii omeneşti, dar şi social bazat pe raporturile dintre om şi pădure.

12

Obiectul managementului forestier îl reprezintă procesul social de conducere a activităţilor şi

de utilizare eficientă a metodelor şi tehnicilor specifice în vederea ocrotirii şi apărării fondului forestier

împotriva faptelor ilicite ce se pot comite în legătură cu acesta , în condiţii de eficienţă economică,

conservarea genofondului şi a biodiversităţii , menţinerii valorilor peisagistice şi de protecţie a

habitatelor.

Un loc aparte în managementul forestier revine determinării scopurilor activităţilor de

perspectivă imediată şi îndepărtată, ţinându­se cont de posibilităţile potenţiale ale sectorului forestier şi

resursele corespunzătoare ce trebuiesc a fi asigurate.

Prin intermediul acestui tip de management, sunt concretizate modalităţile de planificare,

organizare, antrenare, coordonare şi control­evaluare a activităţilor specifice în vederea implementării

măsurilor de gospodărire durabilă a resurselor patrimoniului forestier, dar şi de identificare a celor mai

eficiente modalităţi de combatere a faptelor ilicite ,reducerea şi recuperarea prejudiciilor produse

fondului forestier

Elementele componente din structura fondului forestier naţional, reprezentate prin păduri,

terenuri destinate împăduririi, terenuri care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie

silvică, iazurile, albiile pâraielor, terenurile cu destinaţie forestieră neproductive, cuprinse în

amenajamentele silvice, precum şi vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, fac obiectul

activităţii de apărare şi ocrotire desfăşurată în baza legii, de către instituţiile abilitate.

În funcţie de accepţiunea termenilor folosiţi, activitatea de ocrotire are ca obiect prevenirea şi

combaterea fenomenelor dăunătoare de origine naturală, iar activitatea de apărare are ca obiect

prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale ( contravenţii silvice ) .

În managementul forestier un loc aparte revine determinării scopurilor cu perspectivă imediată

şi îndepărtată privind evoluţia sectorului forestier , practică care se bazează pe evaluarea posibilităţilor

potenţiale şi asigurarea resurselor corespunzătoare necesare.

Aceste scopuri pot fi :

­ generale, care reflectă concepţia de dezvoltare durabilă a silviculturii româneşti;

­ specifice, care se elaborează în limitele scopurilor generale pentru principalele genuri

de activitate din sectorul forestier , caracteristice pieţei;

Scopul general al managementului forestier constă în coexistenţa armonioasă a factorului

uman , societăţii şi naturii , în condiţiile satisfacerii nevoilor vitale ale generaţiilor prezente şi fără a

prejudicia viitorul.

13

Apărarea şi ocrotirea fondului forestier este o activitate deosebit de complexă, ce presupune

folosirea unor metode şi mijloace specifice, având ca obiect prevenirea, descoperirea şi combaterea atât

a fenomenelor păgubitoare de origine naturală, cât şi a faptelor antisociale.

Managementul activităţilor la regimul silvic la nivel naţional, se realizează prin aşezământul

politico – juridic fundamental , Constituţia României, legi , ordonanţe de urgenţă şi hotărâri ale

Guvernului, dar şi prin acte normative elaborate de către ministerul de resort.

În conceperea şi fundamentarea activităţilor specifice desfăşurate în domeniul forestier, un rol

esenţial revine strategiilor şi politicilor elaborate de către mecanismele manageriale.

Strategia naţională desemnează ansamblul obiectivelor majore stabilite pe termen lung în

legătură cu dezvoltarea durabilă a fondului forestier naţional, principalele modalităţi de realizare,

precum şi resursele necesare alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv pe piaţă.

În ce priveşte politica din domeniul managementului forestier, aceasta poate fi definită ca un

ansamblu de măsuri elaborate la nivel macro şi microeconomic, în scopul reducerii procesului de

deteriorare a fondului forestier naţional, în condiţiile menţinerii importanţei, rolului şi funcţiilor pe care

le au pădurile, ca element principal din structura acestuia.

După anul 1990, silvicultura din România s­a angajat pe un drum nou alături de ţările

europene, în acţiunea de punere în practică a principiilor şi orientărilor de conservare, de protejare şi

gestionare durabilă a pădurilor, adoptate la conferinţele ministeriale de protecţie a pădurilor din Europa

( Pettersbourg ( 1990 ), Helsinki (1993), Paris ( 1997 ), Lisabona ( 1998 ) şi la Conferinţa Naţiunilor

Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro ( 1992 ) ,etc. ).

În anul 1995 a fost elaborată „ Strategia naţională de dezvoltare a silviculturii din România „.

După trei ani de aplicarea acestei strategii au apărut noi prevederi în domeniu , emise atât la

nivel internaţional ( Rezoluţia celui de al XI ­ lea Congres Forestier Mondial desfăşurat în Turcia în

anul 1998 ), cât şi la nivel naţional ( Codul silvic 2008 , Proiectul FAO de asistenţă tehnică privind

aplicarea strategiei de dezvoltare a silviculturii din România , Proiectul – România , Strategia

dezvoltării durabile a silviculturii în perioada 2001 – 2010, Evaluarea economică şi reforma sistemului

forestier – Proiect de asistenţă tehnică a Băncii Mondiale 1998 , etc. ) 5 .

Ulterior, strategiile au fost actualizate şi adaptate noilor cerinţe sociale, în toate sectoarele

domeniului silvic.

Acţiunea de monitorizare a stării de sănătate a acestor păduri, cunoscută sub denumirea de

monitoring forestier, s­a desfăşurat conform Programului de monitorizare sol­vegetatie forestieră

5 Popescu Gheorghe, Pătrăşcoiu Nicolae, Georgescu Valeriu, Pădurea şi Omul, Ed. Nord Carta , Suceava, 2004, p. 517

14

pentru silvicultură, aprobat şi finanţat de M.A.P.D.R(în prezent M.A.D.R.) şi în conformitate cu Legii

nr.444/2002 privind Sistemul naţional de monitorizare sol­vegetaţie forestieră pentru silvicultură 6 .

Din analizele efectuate în acest domeniu rezultă faptul că în prezent ţara noastră se încadrează

pentru prima dată în rândul ţărilor europene cu păduri slab afectate.

Scopurile reţelei de monitoring sunt următoarele: urmărirea stării de sănătate a arborilor;

realizarea inventarului fondului forestier naţional, bazat pe principiul inventarierii pe spaţii mari, cu

obiect suprafeţe permanente de monitoring forestier.

Interpretarea datelor obţinute prin această activitate se face de către autorităţile competente ,

Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice(I.C.A.S.) şi Regia Naţională a Pădurilor–Romsilva , prin

consemnarea datelor obţinute într­un raport care este trimis apoi la centrul de coordonare al

Programului internaţional de evaluare a efectelor poluării asupra pădurii, cu sediul la Hamburg.

Obiectivele generale ale Sistemului de monitoring forestier din România au în vedere

urmărirea efectului poluării aerului, la nivelul întregului fond forestier din România, asigurarea unui

suport informaţional unitar corespunzător şi operaţional la scară europeană şi naţională.

Responsabilităţile privind funcţionarea sistemului de monitoring forestier din România revin

ministerului de resort, prin intermediul Direcţiilor de fond forestier şi de construcţie forestieră Regia

Naţională a Pădurilor­Romsilva şi I.C.A.S.

Obiectivul strategic fundamental al I.C.A.S îl reprezintă fundamentarea managementului

durabil al pădurilor pe baza cunoaşterii legilor de structurare şi funcţionare a ecosistemelor forestiere şi

a evaluării efectelor modificărilor globale care au loc la nivelul mediului natural, social şi economic cu

influenţă asupra pădurilor, în vederea conservării şi ameliorării biodiversităţii şi a potenţialului

productiv şi protectiv al acestora.

Cunoaşterea aspectelor prezentate mai sus realizează o clarificare conceptuală a managerului

şi este de natură influenţa pozitiv procesul managerial de prevenire şi combatere a faptelor ilicite în

domeniul silvic.

6 M.A.D.R , Raport privind starea pădurilor în anul 2005, p. 36

15

Cap. 2

ACTIVITĂŢI MANAGERIALE SPECIFICE DESFĂŞURATE DE CĂTRE LUCRĂTORII DE POLIŢIE PENTRU COMBATEREA

CRIMINALITĂŢII ÎN SILVICULTURĂ

Prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor silvice reprezintă o obligaţie de

serviciu specifică în activitatea poliţiştilor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei

Administrative, care au atribuţii speciale pe această linie.

În acest sens, organele de poliţie şi cele silvice organizează planuri de acţiune comune pe

termen lung şi mediu ,cu obiective bine precizate, ultimul document de acest gen întocmit şi derulat la

nivelul anului 2008 fiind intitulat ,, Scutul pădurii”.

Competenţa constatării acestor fapte ilicite este reglementată în art.117 din Legea nr.46/2008

privind Codul silvic al României, în care se prevede că pe lângă organele de urmărire penală sunt

competente în acest sens şi personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de

silvicultură şi structurile sale teritoriale cu specific silvic.

Cercetarea şi soluţionarea dosarelor penale de acest gen este de competenţa exclusivă a

organelor de urmărire penală din cadrul Poliţiei Române.

Amploarea fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic din ultimii l0 ani, a

condus la reducerea considerabilă a fondului forestier, situaţie care a devenit o problemă constantă a

întregii societăţi.

Pădurea, element principal din structura fondului forestier naţional datorită funcţiilor pe care

le are, reprezintă un patrimoniu foarte bogat al omenirii şi joacă un rol deosebit de important în

menţinerea echilibrului natural.

Apărarea domeniului forestier împotriva acestor activităţi ilicite necesită efectuarea unor studii

aprofundate de către manageri şi specialişti, menite între altele să sistematizeze după anumite criterii

aceste fapte păgubitoare pentru avuţia naţională.

Cadrul acestor fapte păgubitoare cuprinde întreg ansamblu de fapte ilicite , care aduc

prejudicii fondului forestier naţional 7 .

7 Ion Gheorghiu, Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi contravenţiilor, Ed. Ceres, Bucureşti 1978, p. 42

16

Investigarea infracţiunilor şi contravenţiilor prin care este prejudiciat patrimoniul silvic,

reprezintă o problemă complexă şi de importanţă majoră în activitatea instituţiilor competente în

constatarea şi cercetarea acestor fapte ilicite.

Managementul investigării infracţiunilor din acest domeniu, presupune un ansamblu de

activităţi specifice, metode şi tehnici utilizate pe parcursul constatării , cercetării şi tragerii la

răspundere a autorilor acestor fapte ilicite.

Activităţile manageriale desfăşurate în acest sens trebuie să privească, atât aspecte legate de

întocmirea actelor de constatare, regulile metodologice generale de investigare utilizate, cât şi regulile

procesuale specifice cercetării acestor fapte.

Potrivit literaturii de specialitate , activităţile ilicite din sectorul forestier la nivel global, sunt

acele activităţi interzise prin legile forestiere , care încalcă anumite dispoziţii legale sau principii

desprinse din aceste dispoziţii , fie alte reguli de conduită pe care legea în mod generic le prevede a fi

respectate .

Aceste fapte ilicite contravin normelor sociale şi pot fi săvârşite atât de către persoane fizice sau

juridica care desfăşoară activităţi specifice din domeniu, cât şi de către personalul silvic, prin încălcarea

unor norme de specialitate legate de paza şi apărarea pădurilor , disciplina muncii, etc.

Prevenirea şi combaterea acestor fapte trebuie să constituie o prioritate în activitatea organelor

cu atribuţii în domeniu, întrucât în unele cazuri acestea pot avea urmări deosebit de grave.

În Planul de combatere a tăierilor ilegale de arbori, activităţile ilicite din domeniul forestier

naţional pot fi definite ca acele activităţi în care lemnul este pus în valoare, tăiat , transportat şi /sau

comercializat în contradicţie cu reglementările în vigoare.

Aceste activităţi se împart în următoarele categorii:

­ tăieri ilegale de arbori nepuşi în valoare;

­ tăieri de arbori puşi în valoare, cu încălcarea prevederilor legale;

­ nerespectarea prevederilor legale privind exploatarea, transportul, prelucrarea şi

comercializarea materialului lemnos;

­ neînregistrarea veniturilor obţinute din comercializarea materialului lemnos, în

vederea impozitării;

­ întocmirea unor documente false în legătură cu activităţile din sectorul forestier;

­ munca „ la negru ”

­ acte de corupţie legate de aceste activităţi.

Potrivit legislaţiei silvice în vigoare, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu pot

face obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.

17

Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional este interzisă, prin excepţie fiind permisă doar

prin scoatere definitivă pentru realizarea obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică

în condiţiile legii.

La cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele menţionate anterior,

poate compensa suprafaţa ocupată cu terenuri echivalente cu suprafaţa de bonitate, caz în care nu se

mai plăteşte contravaloarea terenului scos din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte

obligaţii băneşti.

O atenţie deosebită trebuie acordată în acest sens respectării prevederilor art.37,pct.3.,4,5 şi

6(privind valoarea şi suprafaţa terenului cu care se face compensarea, situaţia juridică a acestor

terenuri, modul de administrare) din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic al României, sens în care

lucrătorilor de poliţie specializaţi în combaterea criminalităţii silvice, le revin sarcini deosebit de

importante.

Aprobarea scoaterii definitive sau de ocupare temporară a terenurilor din fondul forestier, se

realizează în condiţiile prevăzute de art. 40 din acest act normativ.

Masa lemnoasă rezultată în urma defrişării vegetaţiei forestiere de pe terenurile scoase

definitiv sau ocupate temporar din fondul forestier revine proprietarului, în cazul fondului forestier

proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv proprietate publică a unităţilor

administrativ­teritoriale şi administratorului în cazul fondului forestier proprietate publică a statului.

Potrivit art.51 din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic al României, proprietarii de păduri

sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a

degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii.

Conform legii activitatea de pază a pădurii se exercită prin ocoalele silvice de stat, private sau

mixte.

În cazul vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional, proprietarii potrivit

obligaţiilor ce le revin, se pot adresa ocolului silvic pe a cărui rază teritorială se află terenul pentru

asigurarea pazei cu personal silvic de teren, pe bază de contract şi contra cost.

Personalul silvic care execută activităţi de pază a pădurii, este dotat cu armament, iar în cazul

constatării de fapte ilicite la regimul silvic, este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce

implică exerciţiul autorităţii publice.

Unităţile de poliţie şi jandarmerie sunt obligate să asigure sprijin de specialitate în organizarea

pazei pădurilor.

Potrivit legislaţiei silvice, controlul respectării regimului silvic se execută de către organele

abilitate care răspund de silvicultură ( centrale şi Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi

18

Vânătoare) care verifică modul de respectare a legislaţiei în domeniul silvic de către toţi deţinătorii şi

administratorii de păduri deţinute cu orice titlu, precum şi în legătură cu administrarea vegetaţiei

forestiere din afara fondului forestier.

Controlul respectării regimului silvic al fondului forestier naţional se execută de către

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură

şi prin intermediul personalului împuternicit de la structurile teritoriale de specialitate din subordinea

acesteia.

În prezent această activitate se execută de către Direcţia Generală pentru Control Silvic şi

Cinegetic, iar în plan teritorial prin nouă Inspectorate Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare,

organizate pe principiul arondării.

Dispoziţiile legale elaborate în domeniul silvic au ca scop:

­ ameliorarea patrimoniului silvic, prin păstrarea integrităţii fondului forestier natural;

­ conservarea biodiversităţii;

­ extinderea suprafeţelor de păduri şi a altor forme de vegetaţie forestieră;

­ exploatarea raţională şi legală;

­ prevenirea şi combaterea prejudicierii fondului silvic prin săvârşirea de acte ilicite

(infracţiuni şi contravenţii).

Răspunderi şi sancţiuni privind faptele ilicite care constituie contravenţii la regimul silvic al

fondului forestier naţional sunt prevăzute în Legea nr. 31/2000, privind stabilirea şi sancţionarea

contravenţiilor silvice.

Şi în H.G. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi

comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al

instalaţiilor de transformat lemn rotund ,sunt prevăzute şi sancţionate fapte de natură contravenţională

la regimul silvic.

Potrivit art.106­114 din Legea 46/2008 privind Codul silvic al României, constituie infracţiuni

silvice următoarele fapte:

– Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art.36 şi 37;

– Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor suprafeţe din fondul forestier naţional;

–Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori,

puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia situată pe terenuri din afara acestuia,

indiferent de forma de proprietate;

­ Păşunatul în păduri sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis;

19

­ Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, ori de arbori, puieţi sau lăstari care

au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate

care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier

naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional;

­ Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a pădurilor,

a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere din terenurile degradate ameliorate prin

împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional, de către

proprietari, deţinători, administratori sau orice altă persoană;

­ Folosirea fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale

de marcat care a avut drept consecinţă producerea unui prejuiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decât

preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

­ Falsificarea dispozitivelor speciale de marcat;

­ Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art.30,alin.l;

Prin intermediul H.G. nr.996/2008 sunt reglementate activităţile privind controlul

provenienţei, al circulaţiei materialelor lemnoase, precum şi controlul instalaţiilor de transformat lemn

rotund.

Prevenirea infracţiunilor şi contravenţiilor silvice reprezintă o activitate complexă, sistematică

şi diversificată de apărare a fondului forestier.

Atât infracţiunile, cât şi contravenţiile au origini şi consecinţe dăunătoare mediului

înconjurător, aspecte ce impun acţiuni ferme din partea societăţii pentru a le prevenii şi combate cu

fermitate.

În teoria şi practica managerială, organizarea este concepută şi tratată ca activitate prin care se

ordonează şi coordonează cât mai raţional posibil obiectivele de îndeplinit.

O bună organizare sporeşte eficacitatea şi randamentul activităţilor de combatere a

ilegalităţilor din sectorul forestier.

Pentru un manager care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurilor cu atribuţii în acest

domeniu, organizarea reprezintă un instrument de creştere a eficienţei activităţilor desfăşurate de către

personalul implicat în activitatea de combatere faptelor de natură penală sau contravenţională prin care

este prejudiciat patrimoniul silvic.

Organizarea eficientă a acestor activităţi presupune utilizarea raţională a resurselor umane,

materiale şi financiare, precum şi a unor metode şi tehnici fundamentate ştiinţific, care să corespundă

situaţiei operative existente în sectorul forestier naţional.

20

Ceea ce caracterizează fenomenul infracţional în domeniul silvic în România este menţinerea

acestuia la un nivel destul de ridicat 8 .

Situaţia operativă existentă pe această linie la nivelul anului 2007, a determinat intensificarea

şi diversificarea acţiunilor de prevenire şi combatere activităţilor ilicite de agresare şi fraudare a

patrimoniului silvic , mai ales în judeţele în care suprafaţa de teren acoperită cu păduri este

preponderentă ( Neamţ, Suceava, Vîlcea, Caraş Severin , etc. ) .

În ce priveşte situaţia existentă în primul semestru al anului 2008 prin prisma infracţiunilor

sesizate, raportat la aceeaşi perioadă a anului 2007,se constată că aceasta a înregistrat o scădere cu

2,4%.

Actele de agresiune manifestate asupra pădurii prin tăierile ilegale de arbori, însoţite de

anumite fenomene naturale(secetă, vânturi puternice, reducerea stratului de ozon din atmosferă,

creşterea fluxului radiaţiilor ultraviolete) au avut consecinţe grave asupra mediului înconjurător.

Din analizele efectuate în legătură cu fenomenal social al criminalităţii din domeniul silvic, au

rezultat mai multe categorii de factori criminogeni existenţi în acest domeniu, dintre care pot fi

menţionaţi: factorii economici, factorii geografici şi factorii socio­culturali.

În ce priveşte factorii economici criminogeni economici, pot fi menţionaţi următorii 9 :

­ trecerea de la economia planificată ,la economia de piaţă;

­ lipsa materialului lemnos în unele zone ale ţării deficitare în păduri;

­ dezvoltarea haotică a activităţilor de prelucrare primară a lemnului;

­ compensare unor terenuri agricole, păşuni sau fâneţe cu păduri;

­ pătrunderea în activitatea de exploatări forestiere a unor operatori economici care

nu îndeplinesc condiţiile de dotare şi cele de încadrare cu personal de specialitate;

­ lipsa de izlazuri sau alte locuri destinate exclusiv păşunatului;

­ lipsa unei evidenţe corespunzătoare a materialului lemnos;

­ lipsa mijloacelor de existenţă în unele zone ale ţării.

În categoria factorilor criminogeni geografici, pot fi menţionaţi următorii 10 :

­ întinderea mare, depărtarea de localităţi şi accesibilitatea redusă a pădurilor şi a altor

tipuri de vegetaţie forestieră;

­ fondul forestier şi vegetaţia forestieră din afara acestuia ,prin modul de amplasare, este

expus oricărei agresiuni şi cu posibilităţi limitate de apărare;

8 Idem 4,p.283 9 Idem 4.p.263­265 10 Idem 4,p.266­267

21

­ gradul mare de dispersie şi fragmentare a proprietăţii forestiere şi mărimea relativ

redusă a unor proprietăţi;

Din categoria factorilor criminogeni socio­culturali fac parte 11 :

­ insuficienta reglementare, întârzierile în elaborarea actelor normative şi lacunele

existente în legislaţia silvică;

­ activităţile ilicite şi corupţia din sectorul silvic şi de exploatare forestieră;

­ impactul slab al normelor juridice, economice, politice, morale sau religioase asupra

acţiunilor ilicite ale indivizilor;

­ mentalităţile şi deprinderile tradiţionale;

­ întârzierea restabilirii legalităţii încălcate.

Amploarea fenomenului infracţional din domeniul silvic din ultimele decenii a atras atenţia

opiniei publice prin urmările negative pe care acesta le­a produs asupra mediului ( inundaţii, alunecări

de teren., calamităţi, aridizarea şi deşertificarea anumitor zone, etc.). Toate acestea au condus şi la

crearea unei imagini negative cu privire la modul de administrare a fondului forestier din România.

Sondajele de opinie ( Eurobarometrele din cadrul Raportului Zeus 1990, demonstrează acest

lucru ) , în ultimii ani problematica mediului fiind clasată pe poziţia a II –a din punct de vedere al

importanţei, după problemele sociale ( şomaj, stabilitate monetară, securitate personală, posesia unei

locuinţe, etc .) 12 .

În plan general, stoparea acestui fenomen a devenit o necesitate şi o problemă în cadrul

politicilor publice de prevenire şi combatere a faptelor ilicite şi corupţiei din sectorul forestier.

În Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005 – 2007, sunt

prevăzute măsuri concrete în acest sens, din care amintim: activităţi de control şi inspecţie a

operatorilor economici, actualizarea planurilor şi strategiilor din cadrul sectoarelor publice vulnerabile ,

în special la instituţiile cu atribuţii de control în acest domeniu, etc.

În plan sectorial, Strategia de dezvoltare a sectorului forestier în perioada 2001 – 2010,

cuprinde printre alte obiective şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia specifică a Uniunii

Europene , convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte semnatară ( ENA

FLEG 13 , FLEGT 14 şi MCPFE 15 ) , precum şi adaptarea cadrului normativ specific activităţilor de

exploatare şi prelucrare a lemnului la cerinţele de protecţie a mediului.

11 Idem 4,p.268­271 12 Florin Clinovschi,Laura Clinovschi,Strategii Forestiere Europene, p. 56 13 Acord semnat în anul 2005 de reprezentanţii guvernelor din Europa şi Asia de Nord ( Regiunea Ena ) şi a altor ţări, precum şi ai Comisiei Europene, prezenţi la Conferinţa Ministerială pentru Întărirea Aplicării Legislaţiei Silvice şi Administrării Pădurilor

22

În Programul Forestier Naţional sunt prevăzute măsuri ferme de stăvilire a tăierilor ilegale,

precum şi faptul că se impune coordonarea unitară a politicilor şi strategiilor din sectorul forestier la

toate nivelurile.

Combaterea tăierilor ilegale de arbori este parte integrantă a procesului de implementare a

Strategiei Forestiere Naţionale şi a Programului Forestier Naţional , prin faptul că se asigură o astfel de

condiţie de bază a gestionării durabile a pădurilor.

În context internaţional, în Programul de Acţiune al G 8 adoptat în anul 1998 de către miniştrii

afacerilor interne ai grupului , stoparea tăierilor ilegale de arbori apare ca unul din cele cinci domenii

de activitate abordate.

La începutul anului 2007, Ministerul Agriculturii , Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

,actualmente Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile, a elaborat „ Planul naţional de combatere

a tăierilor ilegale de arbori ”.

Obiectivele strategice principale ale acestui plan vizează apărarea patrimoniului forestier

naţional şi a integrităţii fondului forestier, asigurarea unor condiţii de piaţă corecte, prin eliminarea

lemnului de provenienţă ilicită din circuitul economic, iar ca obiectiv secundar implementarea acquis­

ului comunitar în materie de păduri prin propunerea unor măsuri înscrise în Acordul ENA FLEG , în

Planul de acţiune FLEG a Uniunii Europene şi în Declaraţia şi Rezoluţiile MCPFE de la Viena.

Problematica provenienţei materialelor lemnoase şi a celei privind circulaţia, comercializarea

materialelor lemnoase, respectarea regimului de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de

prelucrat lemn rotund este reglementată prin H.G. nr. 996/2008,intrată în vigoare începând cu data de

01.l0.2008.

Conform acestui act normativ documentele de provenienţă şi documentele de însoţire a

materialelor lemnoase sunt : actul de punere în valoare, avizul de însoţire, declaraţia vamală de import,

documentele intracomunitare, registrul de intrări­ieşiri material lemnos 16 .

Reţinerea sau confiscarea materialelor lemnoase se face, în condiţiile prevăzute de lege, de către

agenţii constatatori abilitaţi să dispună această măsură.

Realitatea şi experienţa practică a demonstrat faptul că funcţionalitatea oricărui tip de

organizaţie este asigurată prin intermediul a două categorii de procese de muncă care din punct de

vedere al conţinutului şi efectelor produse sunt: procesele de execuţie şi procesele manageriale.

14 Planul de acţiuni pentru întărirea legislaţiei, guvernanţei şi legalităţii schimburilor comerciale adoptat de Comisia Europeană în anul 2003 15 Conferinţa Ministerială asupra Protecţiei Pădurilor din Europa , Viena 2003 16 H.G.nr.996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase,la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund,cap.2,art.3

23

Procesele de execuţie din cadrul organizaţiei poliţiei cuprind activităţile concrete prin care

sunt realizate obiectivele, acţiunile şi serviciile cerute de cetăţeni şi comunitate, dar şi de instituţiile

statului.

Momentul esenţial al procesului de management îl reprezintă decizia, deoarece ea se regăseşte

în toate funcţiile managementului, atât în cazul planificării, cât şi a organizării, conducerii şi

controlului, fiecare dintre acestea finalizându­se prin decizii.

Eficienţa procesului de management este influenţată de calitatea deciziilor adoptate la nivelul

fiecărei funcţii manageriale.

Prin adoptarea deciziilor managerul îşi asumă responsabilitatea pentru întreaga activitate a

grupului sau organizaţiei pe care o coordonează.

Decizia este un proces dinamic, raţional de rezolvare a unei probleme prin alegerea unei

soluţii posibile în vederea atingerii obiectivelor planificate.

Calitatea procesului managerial de prevenire şi combaterea a criminalităţii silvice în zona

Munţilor Apuseni, depinde de calitatea managerilor de la toate nivelurile de autoritate, atât din cadrul

organelor de poliţie, cât şi a celorlalte instituţii competente cu atribuţii speciale pe această linie.

Activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii la regimul silvic, presupune un rol activ

al managerului în planificarea, organizarea, antrenarea, coordonarea, şi controlul­evaluarea acesteia,

pentru realizarea acestui deziderat indispensabil de protecţie a patrimoniului forestier.

În cadrul activităţilor specifice desfăşurate în scopul prevenirii şi descoperirii acestor genuri de

fapte prin care sunt aduse prejudicii importante fondului forestier, sunt implicate şi colaborează mai

multe instituţii.

În acest sens au fost încheiate, o serie de protocoale şi planuri de acţiune comune în vederea

monitorizării pădurii şi a exploatării , transportului, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.

Prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional constituie o preocupare

majoră a efectivelor poliţiei de ordine publică şi nu numai, dar şi a personalului specializat din cadrul

Regiei Naţionale a Pădurilor ­ Romsilva .

Prin funcţie a managementului se înţelege un concept de bază elaborat de teoria

managementului şi care cuprinde acţiuni care se succed într­o anumită ordine în timp relativ,

independente şi care pot fi grupate.

Din punct de vedere a tematicii abordate, considerăm că principalele funcţii manageriale ce

trebuie a fi abordate sunt: planificare, organizare, antrenare, coordonare şi de control­evaluare.

24

Potrivit specialiştilor, planificarea poate fi definită ca fiind acel proces de stabilire sistematică

a planurilor de acţiune în scopul îndeplinirii obiectivelor asumate de către organizaţie prin procesul de

analiză, evaluare şi alegere a situaţiilor care sunt anticipate.

Planificarea reprezintă funcţia de bază a managementului, lucru confirmat de faptul că prin

toate acţiunile de organizare, conducere şi control se urmăreşte realizarea deciziilor acesteia.

Organizarea activităţilor de prevenire şi combatere a faptelor ilicite din sectorul forestier ,

presupune stabilirea unor sarcini concrete de realizat prin intermediul resurselor umane materiale şi

financiare la dispoziţie , dar şi modalitatea de acţiune a acestora pentru obţinerea obiectivelor stabilite .

Prin intermediul organizării sunt puse în aplicare planurile de măsuri întocmite în sensul

combaterii faptelor ilicite din sectorul forestier .

Coordonarea presupune acea activitate de influenţare a oamenilor pentru a acţiona practic,

într­un anumit mod, sau să urmeze un anumit curs al acţiunii 17 .

Esenţa atributului de coordonare o reprezintă dispoziţia pe care managerul o dă în vederea

punerii în executare a hotărârii adoptate.

Potrivit specialiştilor, funcţia de antrenare încorporează ansamblul proceselor de muncă prin

care se determină personalul unităţii, să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate,

pe baza luării în considerare a factorilor care îi motivează 18 .

Exercitarea funcţiei de antrenare se realizează prin intermediul a două momente principale,

respectiv comanda şi motivarea.

Potrivit specialiştilor , controlul priveşte verificarea modului în care sunt realizate acţiunile

planificate şi constituie un efort sistematic din partea sistemului de management pentru a compara

rezultatele cu standardele, planurile sau obiectivele stabilite astfel încât să determine dacă rezultatele

corespund acestor standarde sau dacă este nevoie de acţiuni corective 19 .

Aspectele prezentate evidenţiază, pe de o parte specificitatea domeniului silvic şi de

exploatare forestieră, iar pe de altă parte specificitatea activităţilor manageriale necesare organizării

procesului de prevenire şi investigare a ilegalităţilor în domeniu.

17 Costică Voicu,Ştefan Prună,Managementul Poliţiei, Ed. Mediauno,Bucureşti,2004,p..59 18 Iliuţă Pătraşcu, Managementul organizaţiilor poliţieneşti, Ed. Tipo Radical, Drobeta –Turnu Severin,2007,p.61 19 Idem 17, p .59

25

Cap. 3

COMPONENTE MANAGERIALE ÎN PROCESUL DE COMBATERE A FRAUDEI

ECONOMICO­FINANCIARE, PRIVIND IMPLEMENTAREA FONDURILOR DESTINATE

DEZVOLTĂRII DURABILE A SECTORULUI FORESTIER DIN ROMÂNIA

Abordarea managerială a activităţilor privind protecţia intereselor financiare comunitare

existente la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul statelor membre, din care face parte şi România,

presupune în primul rând să se stabilească în ce constă aceste interesele financiare .

Interesele financiare comunitare se regăsesc în structura bugetului general al Uniunii Europene

şi în bugetele asimilate acestuia.

România a beneficiat de sprijin comunitar prin intermediul instrumentelor financiare, dar şi a

celor structurale aflate în derulare(fondurile structurale şi de coeziune), parte din aceste finanţări fiind

utilizate pentru dezvoltarea durabilă a sectorului forestier din ţara noastră.

În rapoartele de monitorizare întocmite până în anul 2007 referitor la utilizarea fondurilor

europene România a fost avertizată în mod repetat de către Uniunea Europeană, reclamându­se

necesitatea îmbunătăţirii procesului de implementare cât mai eficientă a fondurilor structurale.

Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizează în fiecare an finanţarea ansamblului

activităţilor şi intervenţiilor comunitare.

Bugetul Uniunii Europene se proiectează de către Comisia Europeană pentru o perioada de 7

ani, denumită şi „perspectivă financiară”. Acest buget se alocă pentru finanţarea unor politici

comunitare, cele mai mari sume mergând către politica agricolă comună şi politica de coeziune

europeană regională.

Alocarea fondurilor europene se utilizează de către Comisia Europeană pentru a­şi finanţa

politicile interne şi externe.

Tratatul de constituire a C.E.E, modificat prin Tratatul de la Amsterdam (art. 268­280 ), este cel

care reglementează procedurile de alcătuire şi adoptare a bugetului.

În acest sens, Comisiei Europeane îi revine obligaţia de a elabora un draft de proiect bugetar,

pornind de la estimări ale nevoilor economice şi priorităţilor politice ale Uniunii pentru anul care

urmează.

Acest proiect este analizat de către Consiliului Uniunii, care îl adoptă după eventualele

amendamente, după care este transmis Parlamentului European care este "autoritatea bugetară" a

Uniunii.

26

Competenţa Parlamentului European asupra bugetului depinde de natura cheltuielilor, respectiv

pentru cheltuielile obligatorii (aprox. 40% din total), Parlamentul poate doar propune modificări, iar

stabilirea nivelului final al fondurilor alocate pentru acest domeniu revine Consiliului, iar pentru

celelalte cheltuieli neobligatorii, Parlamentul poate modifica proiectul de buget.

Protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene a constituit, un domeniu prioritar atât la

nivel comunitar, cât şi la nivel naţional.

În România cadrul legal prin care este reglementată activitatea de coordonare, implementare şi

gestionare a instrumentelor structurale, îl reprezintă Hotărârea Guvernului nr.1306/2006.

Accesare fondurilor comunitare se va efectua în baza următoarelor documente strategice care

au fost elaborate şi aprobate de către Guvernul României şi/sau Comisia Europeană: Planul Naţional de

Dezvoltare 2007­2013(P.N.D), Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007­20013(C.S.N.R 2007­

2013) şi Programele Operaţionale.

Planul Naţional de Dezvoltare reprezintă un document de planificare strategică şi programare

financiară multianuală, elaborat într­un larg cadru partenerial, ce orientează şi stimulează dezvoltarea

economică şi socială a ţării în concordanţă cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene.

Implementarea Planului Naţional de Dezvoltare se face prin intermediul Ministerului

Finanţelor Publice care prin Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar,

îndeplineşte rolul de coordonator naţional al sistemului instituţional, legislativ şi procedural de

implementare a instrumentelor structurale.

Programarea financiară a Planului Naţional de Dezvoltare a urmărit realizarea unui tablou

general realist al surselor de finanţare a dezvoltării ce ar trebui utilizate în perioada 2007­2013, pentru

creşterea convergenţei cu Uniunea Europeană, conducând la o sumă estimativă globalã de cca. 58,7

miliarde Euro.

Structura pe surse de finanţare a Planului Naţional de Dezvoltare 2007­2013 se prezintă după

cum urmează: fondurile comunitare ­ 43%, surse publice naţionale (centrale şi locale, inclusiv credite

I.F.I, 48%, surse private (cofinanţări private aferente fondurilor comunitare, 9%);.

Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale(A.C.I.S.)îi revine responsabilitatea

asigurării coordonării managementului şi implementării Instrumentelor Structurale în România.

Această instituţie funcţionează în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi are rolul de

Autoritate de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar.

În perioada de preaderare, România a beneficiat de asistenţă prin intermediul a trei

instrumente financiare, respectiv PHARE, ISPA şi SAPARD, la care s­au alăturat programele

comunitare(programe regionale, de dezvoltare rurală, agricolă şi de mediu, bazate pe politici naţionale

27

de dezvoltare regională),care să asigure tranziţia ţării către sistemul fondurilor structurale acordate

după perioada de aderare.

PHARE este primul instrument financiar nerambursabil conceput de către Uniunea Europeană

pentru a sprijini ţările din Europa Centrală şi de Est în evoluţia lor către o societate democratică şi o

economie de piaţă.

ISPA reprezintă al doilea instrument financiar nerambursabil acordat ţărilor candidate în

procesul de aderare la Uniunea Europeană, suma anuală de care a beneficiat România fiind cuprinsă

între 208­270 milioane Euro pe an.

SAPARD este al treilea instrument financiar nerambursabil de care a beneficiat şi România,

care a fost conceput pentru a sprijini ţările candidate în abordarea reformei structurale şi sectorul

agricol şi în alte domenii legate de dezvoltarea rurală, precum şi în implementarea acquis­ului

comunitar referitor la Politica Agricolă Comună(Common Agricultural Policy) şi la legislaţia aferentă

acesteia.

Dintre cele trei instrumente financiare, Programul SAPARD a avut o contribuţie deosebit de

importantă în ce priveşte dezvoltarea sectorului forestier naţional.

Prin acest program, în perioada 2000­2006, au fost finanţate pentru măsura 3.5. ”Silvicultură”

peste 5000 de proiecte (din totalul de 30.000 finanţate pe întregul program) a căror valoare totală a fost

de 215 mil. Euro.

Măsura 3.5. ”Silvicultură” a fost formată din următoarele submăsuri: împăduriri, pepiniere,

exploatări forestiere, îmbunătăţirea prelucrării lemnului şi marketingul produselor forestiere, drumuri

forestiere, asociaţii de proprietari de păduri.

La un studiu atent privind acest program, se poate observa că toate investiţiile care au fost

făcute în domeniul silviculturii au avut la baza proiecte, beneficiarii fiind proprietarii persoane fizice,

individuale sau în asociaţii şi unităţile administrative teritoriale (asociaţii proprietarilor privaţi,

comunelor şi asociaţiilor lor, agenţii economici privaţi, asociaţiile de proprietari de păduri).

Elaborarea proiectelor s­a făcut în baza unor norme metodologice care au favorizat şansele de

reuşită în selectarea şi aplicarea proiectelor, dar au lăsat pe un plan minor problema disfuncţionalităţilor

şi a factorilor care pot influenţa negativ, sau chiar pot periclita şansele de reuşită în aplicarea practică

pentru unele proiecte.

Pentru a permanentiza acţiunile desfăşurate în cadrul Programului SAPARD 2000­2006,

măsurile care corespund următoarelor obiective vor fi preluate prin Fondul European Agricol pentru

Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.).

28

În aceste condiţii este necesară continuarea prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

2007­2013 a unor măsuri cum sunt cele referitoare la: modernizarea exploataţiilor agricole; creşterea

valorii adăugate a produselor agricole şi silvice, formarea profesională a fermierilor, sprijinirea

grupurilor de producători, agro­mediu, diversificarea activităţilor non­agricole, încurajarea activităţii

turistice, prima împădurire a terenului agricol.

Priorităţile de acţiune în jurul cărora este structurat sprijinul acordat prin F.E.A.D.R,

contribuie în mod general la obiectivele Programului de reformă de la Lisabona.

Un rol important în refacerea economiei forestiere naţionale, l­a avut şi sprijinul financiar în

valoare de 25 mil. de dolari acordat de către Banca Mondială, în baza Proiectului de Dezvoltare

Forestieră din România ”FORESTRY”2003, intrat în vigoare din luna februarie 2003.

În cadru acestui proiect au fost abordate unele probleme majore ale sectorului forestier,

însoţite de strategii de rezolvare, privind: restituirea pădurilor, accesul la resursele forestiere prin

îmbunătăţirea reţelei de drumuri forestiere, reformarea metodei de stabilire a preţului lemnului, prin

instituirea unui sistem transparent privind cheltuielile şi veniturile realizate etc.

Prin acest proiect s­au urmărit în principal, nu obiectivele esenţiale de ordin silvicultural, ci

doar accesibilizare şi valorificarea masei lemnoase de către proprietarii şi colaboratorii acestora.

Pentru anul 2008 prioritatea bugetului Uniunii Europene o reprezintă creşterea economică şi

ocuparea forţei de muncă, fapt pentru care cheltuielile alocate în acest sens, vor depăşi pentru prima

dată fondurile alocate exploataţiilor agricole şi resurselor naturale.

Un procent de 44,2% din bugetul Uniunii Europene, reprezentând 57,1 miliarde Euro, este

destinat creşterii economice şi ocupării forţei de muncă, aspect care scoate în evidenţă interesul

Uniunii pentru a­şi concentra fondurile asupra bunăstării economice generale.

Politica agricolă comună şi gestionarea resurselor naturale au trecut pe locul doi, beneficiind de

43,6% din totalul cheltuielilor.

Gestionarea Fondurilor Comunitare presupune întrunirea unor condiţii speciale de management

financiar­contabil, de management al contractelor, al împrumuturilor, al proiectelor, dar şi a unor

cerinţe de raportare specifice Comunităţii Europene.

Fondurile Structurale şi de Coeziune (F.S.C.) sau instrumentele structurale, sunt instrumente

financiare prin care Uniunea Europeană, acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi

sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.

Regulile generale privind F.S.C sunt stabilite prin Regulamentul Consiliului U.E. nr.

1083/2006, care defineşte şi regulile generale privind Fondul European Agricol pentru Dezvoltare

Rurală, Fondul Social European şi Fondul de coeziune.

29

Cele trei fonduri sunt cunoscute sub denumirea de instrumente structurale.

Obiectivele prioritare ale Fondurilor Structurale pentru perioada 2007­2013 sunt reglementate

prin Regulamentul Consiliului(E.C) nr. 1083/2006. din 11.07.2006.

Complementar acţiunilor susţinute prin Instrumentele Structurale, vor mai fi susţinute totodată

şi investiţii în domeniul dezvoltării rurale şi pescuitului, prin următoarele instrumente:

­ Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.), care finanţează investiţii

pentru creşterea competitivităţii în agricultură şi silvicultură, protecţia mediului, ameliorarea calităţii

vieţii şi diversificarea activităţilor economice în spaţiu rural;

­ Fondul European pentru Pescuit (F.E.P.), care susţine dezvoltarea durabilă a sectorului de

pescuit şi a zonelor de coastă unde acest sector este preponderent.

Orientările strategice pentru coeziune economică, socială şi teritorială, reprezintă un cadru

general pentru toate statele membre în vederea pregătirii documentelor programatice pentru F.S.C

pentru perioada 2007­2013, respectiv Cadrul Strategic Naţional de Referinţă şi Programele

Operaţionale.

Fondurile europene vor putea fi accesate în baza a doua documente –cheie, respectiv: Planul

Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală 2007­2013 şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

2007­2013.

Elaborarea proiectelor şi lucrărilor de împădurire se face în conformitate cu legislaţia naţională

în vigoare, iar contractarea proiectării şi lucrărilor de execuţie se face în conformitate cu procedura de

achiziţii publice.

Instrumentele structurale ale Uniunii Europene, vor fi alocate conform strategiei Cadrului

Strategic Naţional de Referinţă 2007­2013.

Acest cadru reprezintă strategia globală de utilizare a Fondurilor structurale şi de coeziune prin

care se stabilesc priorităţile acestora.

Pentru perioada 2007­2013 României îi sunt alocate fonduri europene de peste 30 miliarde

Euro.

Implementarea tehnică şi financiară este asigurată de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare

Rurală şi Pescuit(A.P.D.R.P.) ,care are reprezentare atât la nivel central ,cât şi la nivel naţional.

Principalele instituţii implicate în organizarea, coordonarea şi implementarea fondurilor

europene sunt:

­ Autorităţile de Management(A.M), care sunt unităţi înfiinţate în cadrul ministerelor şi care au

ca atribuţii elaborarea Programelor Operaţionale şi coordonarea derulării lor. Autoritatea de

Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, este Ministerul Agriculturii şi

30

Dezvoltării Rurale, reprezentat prin Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală, care are următoarea

structură. Conform art. 75 din Regulamentul Consiliului C.E nr. 1698/2005, Autoritatea de

Management este responsabilă cu managementul şi implementarea eficientă, efectivă şi corectă a

programului

­ Agenţia de Plăţi (AP). Agenţia de Plăţi acreditată conform art.6 din Regulamentul C.E nr.

1290/2005, pentru implementarea măsurilor de finanţare din Fondul European Agricol pentru

Dezvoltare Rurală(F.E.A.D.R.), este Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit(A.P.D.R.P.),

înfiinţată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 13/2006, având la bază structura Agenţiei SAPARD.

­ Comitetul de Monitorizare (C.M), este organismul care asigură coordonarea instrumentelor

financiare structurale, precum şi urmărirea eficacităţii şi calităţii implementării asistenţei comunitare,

modul de utilizare şi impactul acesteia, cu respectarea prevederilor comunitare în materie. Activitatea

comitetului de monitorizare este reglementată prin Regulamentul Consiliului nr.1083/2006.

­ Organismele Intermediare (O.I), sunt instituţiile desemnate de autorităţile de management

şi/sau de autoritatea de certificare/plată care prin delegarea de atribuţii de la acestea, implementează

măsurile din programele operaţionale.

­Autoritatea competentă. Autoritatea competentă este organizată la nivelul serviciului din

cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ,conform H.G. 385/2007.

Autorităţile de Management şi/sau autoritatea de certificare/plată, rămân responsabile pentru

îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor delegate, precum şi a operaţiunilor finanţate prin instrumente

structurale.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial prezidează Comitetul de

Monitorizare şi asigură Secretariatul acestuia.

Principalele principii de programare ale Fondurilor Structurale şi de Coeziune sunt:

­ Complementaritate: care presupune ca acţiunile comune să fie complementare sau să

contribuie la operaţiunile naţionale corespondente;

­ Parteneriat: care presupune ca acţiunile comunitare să se realizeze printr­o strânsă consultare

între Comisie şi Statele Membre, împreună cu autorităţi şi organisme numite de Statele Membre.

Parteneriatul trebuie să acopere pregătirea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea asistenţei financiare,

iar statele membre trebuie să asigure asocierea partenerilor relevanţi la diferite stadii ale programării;

­ Subsidiaritate: ce presupune ca principalele priorităţi ale programului de dezvoltare să fie

definite de autorităţile naţionale/regionale în cooperare cu comisia, dar alegerea proiectelor şi a

managementului lor să fie sub responsabilitatea exclusivă a autorităţilor naţionale şi regionale;

31

­ Adiţionalitate: ce presupune ca bugetele programului să includă, atât fonduri U.E., cât şi

fonduri naţionale din surse publice sau private;

­ Compatibilitate: care presupune ca operaţiunile finanţate din Fonduri Structurale să fie în

conformitate cu prevederile Tratatului U.E., precum şi cu politicile şi acţiunile U.E., inclusiv regulile

privind concurenţa, achiziţiile publice, protecţia mediului, promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi;

­ Programare: ce presupune un proces de organizare, luarea de decizii şi finanţare bazat pe

formularea de strategii integrate şi coerente multianuale şi definirea de obiective concrete.

­ Concentrare: ce presupune concentrarea Fondurilor Structurale pe câteva obiective prioritare.

Aceste fonduri vor fi la dispoziţia României prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice,

care va fi şi coordonatorul lor.

Pentru fiecare domeniu care va primi finanţare, autorităţile au întocmit un Program Operaţional

Sectorial (P.O.S).

Dintre aceste programe, impact asupra problematicii din sectorul forestier îl are Programul

Operaţional Sectorial de Mediu, care are ca obiectiv principal îmbunătăţirea standardelor de viaţă şi a

celor de mediu. Din suma alocată acestui program, 270 milioane de Euro sunt destinate reducerii

riscului de dezastre naturale.

Prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, în intervalul 2007­2013, se va

aloca în acest domeniu suma de 8,02 miliarde de Euro, 20% reprezentând­o plăţi directe.

Principalele obiective ale F.E.A.D.R sunt: îmbunătăţirea competitivităţii agriculturii şi

silviculturii prin sprijinirea restructurării, dezvoltării şi inovaţiei, îmbunătăţirea mediului şi a

spaţiului rural, prin sprijinirea gestionării terenurilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural şi

diversificarea activităţilor economice.

Obiectivele mai sus menţionate sunt puse în aplicare prin intermediul următoarelor axe:

Axa 1: Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, ce vizează asigurarea

dezvoltării competitive a celor două sectoare, prin implementarea a trei obiective strategice(O.S).

Fiecare din aceste obiective va fi divizat în obiective specifice, bazate pe una sau mai multe măsuri

propuse de Regulamentul C.E nr. 1698/2005.

Axa 2: Îmbunătăţirea mediului în spaţiul natural, pentru care este alocată suma de 2,12 mld.

Euro.

Axa 3: Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale.

Axa 4: Programul LEADER, pentru care este alocată suma de 0,18 mld. Euro. Potrivit

Regulamentului (C.E) nr. 1698/2005, axa Leader este aplicată şi Programului Naţional de Dezvoltare

Rurală 2007­2013.

32

De fondurile F.E.A.D.R accesate pentru silvicultură, pot beneficia: persoanele fizice autorizate,

cu obiect prelucrarea primară a produselor forestiere, microîntreprinderile cu mai puţin de l0 angajaţi şi

mai puţin de 2 mil. Euro cifra de afaceri, conform recomandării C.E nr. 361/2003.

Durata de realizare a unui proiect este de maxim 3 ani de la data aprobării.

Sprijinul public comunitar în ce priveşte această măsura nu va depăşi 50% din total cheltuieli

eligibile pentru microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii definite conform Regulamentului

C.E nr. 3 61/2003 şi se aplică de la data de 01.01.2007 (cu condiţia intrării în vigoare a legislaţiei

Comunităţii).

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală este un instrument de finanţare creat de

către Uniunea Europeană pentru a sprijinii ţările membre în implementarea Politicii Agricole Comune

şi are la bază principiul cofinanţării proiectelor de investiţii private aferente acestui domeniu.

Experienţa Programului SAPARD a demonstrat necesitatea pentru flexibilitate şi pentru

simplificare, atât în cea ce priveşte sistemul de implementare, cât şi cel financiar.

Documentul principal privind protecţia intereselor financiare ale U.E în România, îl reprezintă

Strategia Naţională de Luptă Antifraudă pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în

România, aprobata prin HG nr. 793/2005 şi modificată prin Hotărârea Guvernului nr.797/2006.

Conform Hotărârii de Guvern nr.793/2005 această strategie trebuie actualizată la un an, în baza

evaluărilor intermediare efectuate.

Instituţia responsabilă pentru efectuarea actualizării şi a evaluării intermediare este

Departamentul pentru Luptă Antifraudă(D.L.A.F), sprijinit în această activitate de către Unitatea de

Politici Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

D.L.A.F a mai colaborat şi cu alte instituţii responsabile cu punerea în aplicare a măsurilor

cuprinse în Planul de acţiune aferent Strategiei, modul de implementare făcând obiectul unor analize

periodice.

Conform acestui document, corecta gestionare a asistenţei financiare nerambursabile acordată

României de către U.E este asigurată prin intermediul structurilor de control financiar organizate, atât

la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, cât şi la nivelul fiecărei agenţii de implementare.

Crearea unui cadru normativ coerent şi eficient care să asigure gestionarea asistenţei financiare

nerambursabile acordată de către U.E României, recuperarea prejudiciilor cauzate Fondurilor

Comunitare, precum şi întărirea capacităţii de coordonare a D.L.A.F, reprezintă unele din cele mai

importante priorităţi ale Strategiei Naţionale de Luptă Antifraudă.

33

Nevoia de performanţă în managementul forestier este dată şi de rezultatele modeste obţinute

de către instituţiile abilitate cu verificarea legalităţii activităţilor din domeniul silvic, dar şi în ce

priveşte utilizarea fondurilor comunitare destinate dezvoltării durabile a silviculturii româneşti.

Definirea managementului combaterii fraudei economico­financiare privind fondurile alocate

de către Uniunea Europeană României, presupune în primul rând, definirea conceptului de fraudă,

fraudă economico­financiară şi a managementului de combatere a fraudei economico­financiare.

Potrivit legislaţiei în vigoare, frauda este definită ca fiind ”orice acţiune sau omisiune

intenţionată în legătură cu obţinerea, utilizarea sau gestionarea fondurilor comunitare provenind din

bugetul general al comunităţii europene sau din bugetele administrate de către acestea, ori în numele

lor, precum şi/sau din bugetele de cofinanţare aferente, incriminate prin Codul penal, Legea nr.78/2000,

pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ,cu modificările şi completările ulterioare, sau

prin alte legi speciale” 20 .

Frauda economico­financiară poate fi definită ca o multitudine de acte ilegale caracterizate

prin înşelăciune, ascunderea sau violarea încrederii, însoţite de aplicarea sau ameninţarea cu forţa fizică

sau violenţă din partea indivizilor sau organizaţiilor, în scopul obţinerii de bani, proprietăţi sau servicii,

pentru a evita plata sau predarea de bani sau servicii, sau pentru a­şi asigura un avantaj personal sau de

afaceri.

Managementul fraudei economico­financiare, reprezintă un instrument utilizat de către

unităţile de cercetare penală (poliţie, parchet), pentru prevenirea, combaterea şi reducerea fenomenului

acestui tip de fraudă.

Potrivit Convenţiei din anul 1995, privind Protecţia intereselor financiare ale Comunităţii

Europene, combaterea fraudelor financiare în acest domeniu, reprezintă o problemă de interes comun a

tuturor statelor membre ale Uniunii Europene şi unul din obiectivele prioritare ale acesteia.

Absorbţia eficientă a fondurilor comunitare şi de coeziune, de care va beneficia România după

aderarea la Uniunea Europeană, a reprezentat prioritatea zero a Guvernului României.

Cele aproximativ 32 mld. Euro de care va beneficia România reprezintă unele din beneficiile

cele mai importante, dar nu singurele ale aderării la Uniunea Europeană.

Prin acest sprijin financiar U.E. urmăreşte accelerarea dezvoltării postaderare a României,

modul de cheltuire a acestor fonduri fiind supus controlului efectuat de către organele abilitate.

20 Ordonanta 12/2007 art. 2, Pentru modificarea şi completarea OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente utilizate corespunzator.

34

Aşa cum s­a arătat mai sus, în vederea combaterii fraudei şi a altor nereguli privind utilizarea

fondurilor europene, Guvernul României a adoptat Strategia Naţională de Luptă Antifraudă

(S.N.L.A.F), privind interesele financiare ale Uniunii Europene.

Aceasta strategie are ca punct de plecare, pe de o parte, necesitatea de a armoniza

reglementările din legislaţia internă cu normele europene în domeniu şi de a pregăti cadrul normativ,

instituţional şi operaţional, precum şi din nevoia de a eficientiza controlul financiar şi controlul fiscal

care se exercită în legătură cu fondurile europene.

Necesitatea acestei strategii a fost afirmată şi prin Acordul de cooperare încheiat între Oficiul

European de Luptă Atifraudă şi Departamentul de Inspecţie al Primului Ministru, devenit ulterior

Departamentul de Luptă Antifraudă (D.L.A.F) , care a fost adoptat prin O.U.G. 49/2005.

Elaborarea acestei strategii s­a făcut în baza unei analize diagnostic a cadrului legal şi

instituţional existent în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, dar

şi în baza unei largi consultări cu reprezentanţii instituţiilor implicate în implementarea măsurilor

cuprinse în această strategie.

D.L.A.F. a fost sprijinit în activitatea de elaborare a strategiei, de către reprezentanţii

Programului SIGMA(Suport for Improvement în Governance and Management) al comisiei Europene

şi Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică(O.E.C.D),precum şi de către Unitatea de

Politici Publice din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Obiectivele generale ale acestei strategii, sunt dezvoltarea unui sistem integrat de coordonare a

luptei antifraudă privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România şi întărirea

capacităţii administrative a instituţiilor cu atribuţii în prevenirea, identificarea, investigarea,

sancţionarea fraudei şi recuperarea prejudiciului produs prin comiterea acesteia.

Cadrul instituţional implicat în combaterea fraudei din România, privind faptele ilicite

îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, include următoarele instituţii:

Direcţia Naţională Anticorupţie (în cadrul căreia funcţionează şi ofiţeri de poliţie), Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv parchetele de pe lângă instanţele competente, alte

instituţii implicate în lupta antifraudă (Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Garda

Financiară etc.), Departamentul pentru Luptă Antifraudă, O.L.A.F. (Oficiul de Luptă Antifraudă a

Uniunii Europene).

Obiectivul prioritar al instituţiilor mai sus nominalizate, îl reprezintă cercetarea, urmărirea

penală şi judecarea cazurilor privind interesele financiare ale Comunităţilor Europene.

35

Investigarea faptelor ilicite privind implementare fondurilor comunitare acordate României,

presupune în primul rând verificare modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu,

identificarea neregulilor apărute în vederea luării măsurilor legale potrivit competenţelor în materie.

Potrivit “Strategiei naţionale privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în

România”, structura antifraudă este formată la rândul său din două substructuri: substructura de

investigaţii şi substructura de monitorizare.

Managementul combaterii fraudei privind fondurilor europene, ca ştiinţă, presupune stabilirea

unor principii, metode şi tehnici de lucru cu caracter general, al căror folosire să asigure utilizarea

eficientă a potenţialului uman, material, financiar şi informaţional al poliţiei pentru investigarea

fraudelor.

Înţelegerea rolului practicii în cunoaşterea managerială pentru combaterea acestui tip de

fraudă, scoate în relief legătura care există între teorie şi practică în management.

Fenomenul fraudei economico­financiare privind interesele financiare ale Uniunii Europene în

România manifestat tot mai pregnant în ultima perioadă, aduce ţării noastre prejudicii importante prin

efectul destructiv al acestui fenomen, în condiţiile trecerii la economia de piaţă.

Abordarea acestui fenomen presupune în primul rând cunoaşterea modalităţilor de

manifestare, a caracteristicilor, metodelor şi participanţilor la comiterea acestui tip de fraude.

Frauda economico­financiară prejudiciază bugetului Uniunii Europene, care reprezintă un

patrimoniu comun al tuturor cetăţenilor şi reprezintă în prezent una din problemele principale ale

Uniunii

Din investigaţiile efectuate în acest sens de către specialişti în domeniu, s­a stabilit că bugetul

Uniunii Europene este fraudat atât la capitolul venituri, cât şi la capitolul cheltuieli, aspecte care

confirmă faptul că în realitate la buget sunt vărsate sume mai reduse decât cele datorate în mod normal,

iar în cazul cheltuielilor se constată că sumele acordate de organele comunitare, nu sunt utilizate

potrivit scopurilor pentru care au fost alocate fiind constatate nenumărate cazuri de deturnare a acestor

fonduri.

Avându­se în vedere efectele produse ca urmare a acestor fraude, precum şi întinderea faptelor

ilegale pe raza mai multor state, incriminarea acţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale

Uniunii Europene, adoptarea unor definiţii comune care să permită cooperarea statelor în prevenirea şi

combaterea unor astfel de activităţi ce contravin legislaţiei în domeniu, a devenit o necesitate.

Analiza numărului şi structurii persoanelor participante la comiterea de fraude în legătură cu

fondurile europene destinate dezvoltării sectorului forestier din România, scoate în evidenţă faptul că

36

numărul acestora a crescut de la an la an, ponderea fiind deţinută de către persoanele cu studii

elementare şi medii şi că numărul celor cu funcţii de conducere a crescut, nesemnificativ.

Frauda în acest domeniu se comite cel mai adesea de către cei care au anumite responsabilităţi,

funcţii de conducere în cadrul instituţiilor implicate în activităţi legate de fondurile europene destinate

dezvoltării unor state membre din cadrul Uniunii Europene.

Deseori, aceste persoane au o anumită calitate în cadrul întreprinderilor, respective,

administratori, directori executivi, reprezentanţi legali, acţionari etc.

Din practica în domeniu, a rezultat ca făptuitorii, administratori unici sau membrii ai consiliului

de administraţie, s­au asociat în grupuri organizate reprezentându­şi sarcinile pentru a pune în aplicare

maniere frauduloase deosebite sub aspectul modului de concepere şi operare.

Principalul factor de natură managerială implicat în combaterea fraudei în acest domeniu îl

reprezintă activitatea de planificare pentru combaterea fenomenului infracţional specific implementării

fondurilor comunitare destinate sectorului forestier din România.

În acest sens, în activitatea de combatere a ilegalităţilor privind utilizarea fondurilor europene

sunt utilizate următoarele trei instrumente manageriale: planul informativ­operativ, planul investigativ,

planul de cercetare penală.

Eficienţa celor trei instrumente manageriale depinde de modul de rezolvare a problematicii

legislative, organizatorice şi logistice legate de acestea.

Activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii privind utilizarea fondurilor europene

alocate dezvoltării sectorului forestier, presupune un rol activ al managerului în planificarea,

organizarea, conducerea şi controlul acesteia pentru realizarea acestui deziderat indispensabil pentru

protecţia patrimoniului forestier.

Pe lângă rolul activ al managerului, acestuia îi revine şi responsabilitatea în ce priveşte

coordonarea acestor activităţi preventive, în vederea realizării obiectivelor stabilite, prin întreprinderea

unor acţiuni concrete de natură să prevină şi protejeze fondurile europene.

Complexitatea fraudei în domeniu, implică responsabilităţi mari din partea managerului,

datorită specificului fenomenului infracţional .

Responsabilitate managerială prin definiţie este o componentă organizatorică primară a

profesiunii de manager, obligaţie ce revine acestuia în cadrul sistemului de management implicat de

această profesiune şi care vizează îndeplinirea obiectivelor şi sarcinilor atribuite.

Combaterea fraudei economico­financiare privind interesele financiare ale Uniunii Europene ,

presupune cunoaşterea de către toate structurile implicate în această activitate a problematicii din

domeniul fondurilor comunitare.

37

Organizarea managementului combaterii ilegalităţilor pe această linie, implică o analiză corectă

a aspectului lor informaţional, în vederea evidenţierii problematicii specifice.

Combaterea fraudelor din acest domeniu presupune utilizarea de către manager a subsistemului

informaţional, în vederea antrenării întregului personal să participe la realizarea în condiţii de eficienţă

maximă a acestui obiectiv.

În procesul de combatere a fraudei îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii

Europene în România, un loc important îl ocupă şi tehnologia informaţiei.

Acest lucru presupune cunoaşterea de către manager a tuturor schimbărilor care apar la nivelul

pieţei şi în direcţia tehnologiei.

Tehnologia informaţiei este tehnologia folosită în managementul informaţiei şi reprezintă orice

instrument sau maşină care pot fi utilizate pentru procesele menţionate mai sus.

Perfecţionarea subsistemului informaţional al managementului combaterii fraudelor privind

interesele financiare ale Uniunii Europene, trebuie să reprezinte o preocupare majoră, fiind necesar să

se renunţe la metodele tradiţionale.

În sinteză, problematica abordată în cuprinsul capitolului dă posibilitatea managerului să

realizeze o minuţioasă documentare cu privire la procesul de implementare a fondurilor structurale

destinate dezvoltării durabile a sectorului forestier şi să­şi organizeze în mod eficient procesul

managerial în scopul combaterii fraudării acestora.

38

Cap. 4

COMPONENTE MANAGERIALE SPECIFICE PROTEJĂRII FONDULUI FORESTIER

NAŢIONAL, ÎMPOTRIVA ACTIVITĂŢILOR ILICITE, ÎN PERSPECTIVA PROCESULUI

DE INTEGRARE A ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ.

Fenomenul de încălzire globală manifestat tot mai pregnant în perioada actuală, va avea efecte

catastrofale dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru oprirea procesului de deşertificare la nivel global

şi de extindere a pădurilor în perimetrele de terenuri de unde acestea au fost exploatate.

Pe lângă acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că în perioada 1990­2000,la nivel mondial

au dispărut în medie anual 9,4 milioane hectare de pădure.

De asemenea la procesul de distrugere al pădurilor au mai contribuit şi exploatările de tip

comercial şi de transformare a suprafeţelor de terenuri acoperite cu păduri în terenuri pentru

agricultură, fenomene manifestate în special în regiunile tropicale, dar şi incendierile de păduri şi

tăierile abuzive.

Această situaţie a determinat Uniunea Europeană să stabilească politici forestiere, strategii şi

structuri organizatorice pentru apărarea şi dezvoltarea pădurilor.

În calitate de stat membru, România trebuie să îşi adapteze politicile de gospodărire durabilă

şi dezvoltarea a pădurilor, la politicile Uniunii Europene.

Politica forestieră a fiecărui stat membru este de competenţa acestuia, Uniunea Europeană

contribuind la realizarea acesteia prin acţiuni de protejare a pădurilor, convertirea terenurilor agricole în

păduri ,etc.

Datele privind concepţia, politicile şi strategiile forestiere, se regăsesc în Planul Naţional

Strategic 2007­2013,Programul Forestier Naţional 2005­actualizat şi Proiectul de Dezvoltare

Forestieră.

Dezvoltarea durabilă în general, presupune asigurarea progresului simultan pe patru planuri:

economic; social; ecologic şi tehnologic.

Necesitatea conservării şi dezvoltării fondului forestier naţional, este pusă în evidenţă de rolul

şi funcţiile pădurii, atât ca energie greu regenerabilă, cât şi ca mijloc de menţinere a echilibrului

ecologic sau ca mediu de viaţă a genofondului şi ecofondului forestier.

Evoluţia dezastruoasă a pădurilor, este datorată politicilor şi legislaţiei adoptate, abuzurilor şi

corupţiei de la toate nivelurile, birocraţia şi întârzierile în restituirea de păduri, abandonarea

reconstituirii aparatului de stat pentru garantarea dreptului de proprietate, paza şi protecţia pădurii,

39

reducerii lucrărilor de împădurire, întocmirea unor strategii formale, denumite durabile, lipsite de

transparenţă pentru care s­au cheltuit fonduri fără a se cunoaşte eficienţa lor, sunt de notorietate publică

Fenomenele climaterice externe, seceta, inundaţiile de teren, eroziunile, etc. s­au datorat şi

decalajului considerabil existent în ce priveşte procentul de împădurire efectivă existent la nivelul ţării.

Conservarea şi extinderea suprafeţelor de pădure, reprezintă o prioritate a politicii forestiere

din România, sens în care se urmăreşte ca obiectiv pe termen lung, creşterea suprafeţei acoperite cu

păduri, de la 27% la aproximativ 32%.

Împăduririle se vor realiza în principal în zonele deficitare cu vegetaţie forestieră, pe terenurile

degradate, terenurile agricole, terenurile ne­agricole şi în sisteme agro­forestiere.

Realizarea Programului naţional de împădurire, se face prin lucrări de împădurire a terenurilor

din afara fondului forestier naţional şi a terenurilor cu destinaţie agricolă, în vederea îmbunătăţirii

condiţiilor de mediu şi a optimizării peisajului, a asigurării şi creşterii recoltelor agricole, a prevenirii şi

combaterii eroziunii solului, a protejării căilor de comunicaţie, a digurilor şi malurilor, a localităţilor şi

obiectivelor economice, sociale şi strategice, urmărindu­se împădurirea unor terenuri cu altă destinaţie

decât cea silvică, în suprafaţă de 2 milioane ha, până în anul 2035 21 .

Finanţarea Programului naţional de împădurire şi a Sistemului naţional al perdelelor forestiere,

se realizează în condiţiile legii, din fondurile special destinate în acest sens.

Dezvoltarea durabilă a pădurilor, element principal al fondului forestier naţional, presupune

promovarea unei silviculturi durabile (sustenabile) care să aibă ca rezultantă, satisfacerea cerinţelor

ecologice, economice, sociale, culturale şi spirituale ale generaţiilor viitoare.

Din punct de vedere al gestiunii silvice, prin această definiţie se consacră de fapt principiul

continuităţii în ce priveşte protejarea fondului forestier împotriva tăierilor ilegale de pădure.

Distrugerea pădurilor din România, s­a datorat şi renunţării la amenajamentul silvic pe mari

unităţi forestiere, care după unii specialişti în silvicultură ar reprezenta componenta strategică a

managementului forestier, dar şi introducerii unor studii sumare de amenajament, precum şi renunţarea

la ocoalele silvice de stat care contribuiau la întocmirea unor amenajamente bine fundamentate şi

garantau aplicarea şi respectarea lor.

Modul de gestionare a fondului forestier naţional este reglementat prin intermediul

amenajamentelor silvice, elaborate la nivelul ocoalelor silvice, pe unităţi de producţie şi/sau de

protecţie şi se realizează şi prin alocarea unor sume de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice

care răspunde de silvicultură.

21 Legea nr.46/2008 privind Codul silvic al României, p.12

40

Programele de dezvoltare durabilă existente în derulare în prezent, vor avea succes numai în

condiţiile dezvoltării unor acţiuni susţinute de împădurire a zonelor rurale, a câmpiilor cu perdele

forestiere de protecţie.

Conceptul dezvoltării durabile a pădurilor este o necesitate pentru politicile globale de mediu

şi forestiere.

Obiectivul major al politicii forestiere din România, îl reprezintă gestionarea durabilă a

pădurilor şi intensificarea rolului acestora în viaţa economico­socială.

O importanţă deosebită în ce priveşte protecţia pădurilor din Europa, l­au avut şi conferinţele

ministeriale de la Strassbourg, 1990, Helsinki, 1993, Lisabona, 1998 şi Viena, 2004, ocazie cu care s­a

atras atenţia factorilor de decizie cu privire la situaţia pădurilor, care ameninţă gestionarea lor durabilă,

fiind prezentate şi oportunităţile oferite de către pădure în contextul dezvoltării durabile, prin funcţiile

pe care acesta le îndeplineşte.

Cu această ocazie, s­a reliefat rolul pe care îl are pădurea ca rezervor important de resurse

naturale, contribuţia acestora la ciclurile globale de carbon şi hidrologie, crearea de venituri şi locuri de

muncă, protecţia solului şi a apelor etc.

Cu ocazia conferinţelor ministeriale care au avut loc la Strassbourg, 1990, Helsinki, 1993,

Lisabona, 1998 şi Viena, 2004 a mai fost adoptată şi Rezoluţia L2”Criterii, indicatori şi directive pan­

europene pentru managementul durabil al pădurilor”

Rezoluţiile mai susmenţionate sunt obligatorii pentru toate statele semnatare, iar implementarea

lor face obiectul unor monitorizări permanente.

În acest sens, au fost adoptate pe lângă aceste directive şi criteriile pentru managementul

durabil al pădurilor .

În managementul forestier, strategiile şi politicile manageriale ocupă un loc foarte important,

prin faptul că prin intermediul acestora se urmăreşte şi se asigură realizarea problemelor fundamentale

de dezvoltare durabilă a sectorului forestier din România.

Conceptele moderne de dezvoltare durabilă din punct de vedere economic, social şi de mediu,

presupun din partea comunităţii internaţionale acţiuni ferme care să ducă la dezvoltarea durabilă a

umanităţii.

Sectorul forestier a făcut obiectul unor dezbateri intense la nivel internaţional cea ce a dus la o

mare diversitate de opinii şi abordări, dar şi la promovarea unor iniţiative importante pentru dezvoltarea

durabilă a acestui sector.

Conturarea unei viziuni asupra stării viitoare a fondului forestier naţional într­un plan,

presupune parcurgerea următoarelor etape:

41

­ evaluarea stării prezente, proces prin care se creează un cadru de referinţă pentru

planificarea activităţilor, aprecierea potenţialul actual al sistemului propriu ,

identificarea mijloacele disponibile şi a căile de rezolvare a problemelor apărute în

legătură cu activităţile desfăşurate în sectorul forestier;

­ implicarea tuturor managerilor şi compartimentelor la acţiunile stabilite pentru

elaborarea unui plan strategic eficient de prevenire şi combatere ilegalităţilor din

domeniul silvic;

­ implementarea, respectiv realizarea proiectelor şi activităţilor prevăzute în planul

strategic.

La elaborarea strategiei naţionale trebuie să fie avute în vedere caracteristicile acesteia,

respectiv caracterul anticipativ cu principalele metode aplicate anterior şi strategia de integrare

manifestată prin formularea obiectivelor şi politicilor de protecţie a fondului forestier, dar şi

perfecţionarea mijloacelor pentru a atinge aceste obiective, atât în interiorul managementului forestier,

cât şi în relaţia cu celelalte sectoare ale economiei naţionale.

Instrumentele manageriale reprezintă acele structuri utilizate pentru îmbunătăţirea procesului

decizional şi de informare a managerilor şi a altor categorii de personal, în vederea îmbunătăţirii

performanţelor din cadrul sectorului forestier din România.

Instrumentele manageriale includ mijloace metodologice şi tehnologice de natură

informaţională care sunt necesare în conceperea, desfăşurare şi optimizarea procesului managerial.

În procesul managerial de combatere a faptelor ilicite în domeniul silvic, au fost utilizate

următoarele instrumente manageriale principale: evaluarea, directiva, sancţiunea, planul, programul etc.

Strategia Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă pe termen lung, a fost adoptată în anul

2001, cu ocazia întâlnirii internaţionale de lucru care a avut loc la Gothenburg­Suedia, având ca scop

concentrarea politicilor de dezvoltare durabilă în domeniile economic, social şi de protecţie a mediului.

Dezvoltarea acestei strategii se realizează prin intermediul a două linii, respectiv: cea prevăzută

în cadrul Procesului de la Cardiff, prin care se urmăreşte integrarea politicilor de mediu în alte politici

comunitare, cea reprezentată de Declaraţia de la Gothenburg, denumită şi „O Europă durabilă pentru o

lume mai bună, o strategie a Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă”.

Abordarea eco­economică a conceptului de dezvoltare durabilă, scoate în evidenţă nevoia de a

suprapune ecologia, economiei, respectiv de a integra cerinţele ecologice în evaluarea activităţilor

economice.

În ce priveşte politicile şi strategiile forestiere actuale ale Uniunii Europene, pentru păduri şi

economia forestieră, acestea prevăd printre altele şi conservarea şi dezvoltarea pădurilor, restaurarea

42

prin împădurire a terenurilor erodate(în România există circa 7 milioane hectare de terenuri de acest

gen).

În actualul context, se acordă o atenţie deosebită modului de constituire a regiunilor de

dezvoltare la nivelul fiecărui stat membru al Uniunii Europene, atribut suveran al ţării respective şi care

are ca scop implementarea de politici şi programe economice specifice de rezolvare.

În luna octombrie 1999, la nivel naţional a fost elaborat Planul Naţional de Dezvoltare

Durabilă a României.

Prima Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a fost elaborată în perioada 1997­1999,

aceasta stând la baza implementării cu succes a programului ,,Agenda Locală 21” în mai multe judeţe

din ţară.

La baza elaborării acestei strategii, au stat şi documentele programatice şi strategiile sectoriale

elaborate în România în perioada de pre şi postaderare, respectiv Planul Naţional de Dezvoltare 2007­

2013, Tratatul de Aderare România­Uniunea Europeană, semnat la data de 25.04.2005, Cadrul

Strategic Naţional de Referinţă 2007­2013, adoptat de către Comisia Europeană la data de 25.06.2007.

În documentul intitulat, Strategia de Dezvoltare a Sectorului Forestier pentru perioada 2001­

20l0, actualizat se precizează că obiectivul fundamental al sectorului forestier naţional îl reprezintă

„Creşterea contribuţiei acestuia la ridicarea nivelului calităţii vieţii pe baza gospodăririi durabile a

pădurilor”.

Acest obiectiv se înscrie în totalitate în liniile directoare ale strategiei europene pentru

dezvoltare durabilă.

În managementul forestier, viziunea strategică ocupă un loc aparte prin aceea că prin

intermediul ei se urmăreşte şi se asigură competitivitatea sectorului forestier naţional.

Tot prin intermediul acesteia sunt definite şi stabilite scopurile şi obiectivele pe termen lung,

mijloacele de punere în operă în vederea atingerii lor, precum şi alocaţiile de resurse necesare 22 .

În ce priveşte dezvoltarea rurală, agricultura, silvicultura şi pescuitul, în perspectiva anului

2013, au ca obiectiv naţional ”Creşterea dinamismului economic al zonelor rurale din România în

condiţiile menţinerii echilibrului social prin dezvoltarea durabilă a agriculturii, silviculturii şi

pescuitului, inclusiv a industriilor procesatoare aferente şi asigurarea conservării şi îmbunătăţirii

resurselor naturale”

În perspectiva anului 2020, obiectivul naţional în acest domeniu îl reprezintă” Consolidarea

structurilor din domeniul agroalimentar şi silvic pentru reducerea în continuare a decalajelor şi

22 Petrescu Ion,Managementul mediului,Ed. Expert,Bucureşti,2005, p.259

43

atingerea nivelului mediu de performanţă al ţărilor Uniunii Europene”, raportat la cifrele pentru anul

2006.

Pentru punerea în aplicare a acestui obiectiv, în perioada următoare este necesară elaborarea

unui plan de acţiune pentru perioada 2014­2020, axat pe principiile dezvoltării durabile, cu ţinte

specifice şi pentru sectorul forestier, respectiv îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural şi prin

creşterea veniturilor obţinute din activităţi silvice.

În perspectiva anului 2030, obiectivul naţional este reprezentat de” Adoptarea în totalitate a

politicilor şi practicilor comunitare în domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului, finalizarea

restructurării şi modernizării acestor sectoare şi a mediului rural”. 23

Măsurile ce urmează a fi întreprinse în perspectiva acestor obiective, urmează a fi stabilite în

funcţie de evaluarea rezultatelor obţinute pe parcurs, în baza unor studii efectuate de către specialişti în

domeniu.

Abordarea managerială a problematicii Zonei Munţilor Apuseni, nu se poate realiza fără o

caracterizare generală a aspectelor de specific ale acestei zone.

Zona Munţilor Apuseni are o suprafaţă de aproximativ 2338 km pătraţi şi reprezintă una dintre

regiunile ţării cu o mare originalitate a peisajului şi o mare bogăţie de resurse naturale(ape, păduri,

peisaj natural, minerale etc.).

Această zonă este compusă dintr­un număr de 16 oraşe, 163 de comune şi 1253 de sate

aparţinătoare şi se caracterizează printr­un nivel mai scăzut al condiţiilor de trai faţă de alte zone ale

ţării şi condiţii de viaţă grele.

Prelucrarea lemnului reprezintă una din ocupaţiile principale ale locuitorilor acestei zone,

alături de agricultura axată pe creşterea animalelor, exploatarea minereurilor, etc.

Pe lângă materialul lemnos ,pădurea mai oferă şi alte produse secundare, fructe de pădure,

ciuperci, seminţe forestiere, o mare parte din acestea fiind exportate în diferite ţări din Europa.

Faţă de această situaţie, în plan legislativ a fost adoptată Legea nr.33/1996 privind repunerea în

drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni, modificată şi completată prin Legea 144/1997 şi

Legea 229/2002,respectiv O.G.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau

lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, acte normative

prin care sunt acordate facilităţi suplimentare persoanelor care lucrează sau domiciliază în această zonă.

Tot în anul 1996,Guvernul României a adoptat Normele Metodologice de aplicare a acestor acte

normative, sens în care au fost eliberate acestor categorii de persoane, carnetele de moţ.

23 Centrul naţional pentru dezvoltare durabilă, Proiect privind Strategia natională pentru dezvoltare durabilă, p.80

44

Potrivit art.1 din Legea nr.33/1996,locuitorii Munţilor Apuseni se repun în drepturile economice

pe care le­au avut în perioada interbelică şi care au fost anulate în perioada regimului totalitar,

asigurându­se astfel continuarea practicării unor meşteşuguri tradiţionale şi schimbul de produse din

lemn cu cereale necesare locuitorilor acestei zone.

Pe baza acestui act normativ şi a autorizaţiei de meseriaş ,locuitorilor acestei zone li se acordă

anual de către primari şi ocoalele silvice ale filialelor teritoriale ale Regiei Naţionale a Pădurilor­

Romsilva, cantitatea de 10 m.c de material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 m.c de familie.

Pentru fiecare persoană care deţine o asemenea autorizaţie şi care îndeplineşte şi celelalte

condiţii prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv cei care prelucrează şi valorifică lemnul prin

comerţ ambulant, asigurându­şi mijloacele de subzistenţă din practicarea meseriei de prelucrare a

lemnului în scândură, şindrilă, grinzi fasonate, bârne, butoaie, doniţe, araci de vie, furci de lemn, cozi

de unelte, oişti de căruţă şi alte asemenea produse, primarii din aceste localităţi le eliberează acestora

câte o legitimaţie.

În baza legitimaţiei titularii sunt scutiţi de orice taxă pentru produsele prelucrate din lemn şi

valorificate la târguri, pieţe şi oboare în orice localitate din ţară, precum şi de o reducere de 50% din

costul biletului C.F.R clasa a II­a, în situaţia când aceste produse sunt transportate pe calea ferată.

Materialul lemnos transportat spre valorificare trebuie să fie însoţit de documentele legale

prevăzute de legislaţia în vigoare.

Volumul maxim de masă lemnoasă ce se acordă anual în baza Legii nr.33/1996,modificată şi

completată, se aprobă prin Hotărâre de Guvern.

O situaţie specială în ce priveşte administrarea fondului forestier pe judeţele componente zonei

Munţilor Apuseni, o reprezintă cea a judeţului Alba, care prin poziţionarea sa geografică favorizează

cadrul natural de creştere şi dezvoltare a pădurilor de răşinoase şi foioase.

În acelaşi timp suprafeţe marii de pădure sunt amplasate pe teritoriul celorlalte 3 judeţe

limitrofe: Bihor, Cluj, Hunedoara),aspect care îngreunează activitatea de pază şi control al modului de

respectare a regimului silvic al fondul forestier.

Judeţul Alba are un areal de 204.852 ha fond forestier din care 97.268 ha se află în

proprietatea statului,53.981 ha în proprietatea unităţilor administrativ­teritoriale,33.180 ha în

proprietatea persoanelor juridice şi 20.405 ha în proprietatea persoanelor fizice.

Suprafaţa vegetaţie forestieră din afara fondului forestier este de 2.608 ha.

Administrarea pădurilor amplasate pe teritoriul judeţului Alba se face de către Direcţia Silvică

Alba, care are în subordine un nr. de 8 ocoale silvice şi printr­un nr. de 6 ocoale silvice private.

45

Controlul modului de aplicare a reglementărilor şi normelor impuse de către autoritatea

publică centrală care răspunde de silvicultură, atât în pădurile proprietate publică, cât şi cele proprietate

privată, amplasate pe teritoriul judeţului Alba, se execută prin intermediul Inspecţiei Silvice şi de

Vânătoare Alba, care face parte din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare

Cluj Napoca.

Datorită marii diversităţii de obiective naturale şi monumente ale naturii, concentrate în zona

Munţilor Apuseni, prin Legea nr.5/2000, a fost înfiinţat Parcul Naţional Munţii Apuseni.

Acest parc se întinde pe o suprafaţă de 75.784 ha, din care 61% reprezintă terenuri forestiere,

iar din acestea 31% sunt constituite în rezervaţii forestiere.

Extinderea accentuată a activităţilor economice în zona Munţilor Apuseni, despăduririle,

extinderea păşunatului în defavoarea pădurilor , au favorizat fenomenul de eroziune a terenurilor.

Dezvoltarea durabilă a zonei Munţilor Apuseni presupune pentru viitor următoarele direcţii de

acţiune:

a)protecţia sănătăţii oamenilor, animalelor, plantelor, conservarea biodiversităţii şi a mediului

natural;

b)eficienţa capitalului uman, natural, financiar şi antropic;

c)echitatea între generaţii.

Zona Munţilor Apuseni este locul unde se manifestă a serie de disparităţi care privesc atât

nivelul producţiei, al veniturilor, al şomajului, cât şi dotarea cu elemente de infrastructură, calitatea

mediului, etc.

În silvicultură problema fundamentală o constituie reconstrucţia ecologică a pădurilor din

întreaga zonă, în special în împrejurimile oraşului Zlatna.

În ce priveşte industria din punct de vedere al sectorului silvic, avându­se în vedere situaţia

actuală a mineritului din zonă, este prioritară ca direcţie de acţiune” Stimularea relansării

meşteşugurilor tradiţionale şi a artizanatului, prin promovarea obiectelor de artizanat şi meşteşugăreşti

şi organizarea de târguri şi expoziţii specializate”.

Această direcţie poate fi realizată prin executarea următoarelor măsuri: reducerea impozitelor

privind veniturile obţinute în acest sens, introducerea în programele şcolare a unor cursuri de acest gen,

dezvoltarea producţiei artizanale, organizarea unor târguri locale şi popularizarea meşterilor

populari(este de remarcat în acest sens, organizarea anuală în comuna Horea ,în luna august, a „Zilelor

Lemnarului”, cu premierea celor mai buni lucrători în prelucrarea lemnului),crearea unor asociaţii de

meşteşugari la nivelul comunelor.

46

Prin dezvoltarea acestor activităţi s­ar realiza o valorificare superioară a masei lemnoase

exploatate şi implicit o creştere a veniturilor locuitorilor din această zonă.

Considerăm ca necesară în zonă şi înfiinţarea unei burse a lemnului, aspect care va permite un

control mai riguros în ce priveşte exploatarea şi valorificarea legală a masei lemnoase, cu efect

reducerea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier.

De asemenea, sunt necesare promovarea unor iniţiative locale în ce priveşte valorificarea

deşeurilor rezultate din prelucrarea materialului lemnos, în special cele de rumeguş, prin implementarea

unor programe finanţate din fonduri europene, destinate achiziţionării şi punerii în funcţiune a unor

instalaţii de brichetat, produsele obţinute urmând a fi folosite pentru încălzirea locuinţelor.

Abordarea procesului managerial de prevenire şi combatere a ilegalităţilor la regimul silvic al

fondului forestier din zona Munţilor Apuseni, trebuie făcută ţinându­se cont de caracterul metodologic,

economic, social, informaţional, organizaţional şi funcţional al acestuia.

La o analiză efectuată în legătură cu modul de abordare a procesului managerial, se poate

observa caracterul complex al acestuia, manifestat printr­o serie de interacţiuni dintre zonele socialului,

economicului, informaţionalului etc. şi care este completat prin trăsăturile sale, în cazul de faţă cele,

specifice activităţilor forestiere desfăşurate în această zonă.

Procesul de management este definit de către unii specialişti în domeniu ca reprezentând,

ansamblul fazelor şi proceselor prin care se determină obiectivele organizaţiei şi ale susbsitemelor

încorporate, resursele şi procesele de muncă necesare realizării lor şi executanţii acestora, prin care se

integrează şi controlează munca personalului folosind un complex de metode şi tehnici în vederea

îndeplinirii cât mai eficiente a raţiunilor ce au determinat înfiinţarea respective organizaţii,, 24

În orice tip de organizaţie procesul managerial este dat de totalitatea fazelor şi proceselor prin

care se stabilesc obiectivele propuse pentru a fi atinse, activităţile specifice de desfăşurat în vederea

atingerii lor, precum şi resursele umane stabilite pentru executarea acestor activităţi, pentru realizarea

lor în condiţii cât mai eficiente.

Sfera de cuprindere şi intensitatea procesului managerial se află în raport de dependenţă cu

eşalonul managerial, în sensul că, acesta cu cât se realizează pe o treaptă din ierarhia superioară a

sistemului managerial, cu atât este mai cuprinzător, mai intens şi mai bogat în semnificaţii ,dar şi în

rezultatele obţinute. 25

24 Ovidiu Nicolescu,Ion Verboncu,Management,Editura Economică,Bucureşti,1999,p.39 25 Idem 22, p.157

47

Esenţa procesului managerial de prevenire şi combatere a activităţilor ilicite îndreptate

împotriva fondului forestier din această zonă, constă în concentrarea tuturor eforturilor umane, sub

forma unor combinaţii necesare, pentru obţinerea unor rezultate pozitive în acest sens.

Organizarea procesului managerial de prevenire şi combatere a criminalităţii silvice,

presupune construcţia sa raţională în condiţiile muncii comune a tuturor instituţiilor implicate în

desfăşurarea acestor activităţi şi în concordanţă cu creşterea eficienţei sarcinilor propuse.

În acest sens este necesară determinarea activităţilor pe etape, reglementarea şi normarea lor,

inclusiv a termenelor de execuţie, introducerea unor cerinţe obligatorii de realizare a procesului

managerial în domeniu.

Planificarea managerială reprezintă modalitatea cea mai eficientă de valorificare a

potenţialului unei unităţi în condiţiile variabilelor oferite de mediul social.

Cu ocazia planificării activităţilor de executat în vederea descoperirii ilegalităţilor la regimul

silvic al fondului forestier din aceasta zonă se vor avea în vedere aspecte specifice naturii faptei ilicite

care a fost săvârşită.

În vederea executării măsurilor prevăzute cu ocazia planificării acestor activităţi se vor

organiza echipe mixte ce cuprind personal din cadrul poliţiei şi/sau jandarmeriei, care vor acţiona în

acest sens, împreună cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare

şi/sau personal silvic din cadrul direcţiilor silvice sau a ocoalelor silvice private, potrivit competenţelor

teritoriale.

Modul de acţiune al echipelor va fi stabilit de comun acord de către părţile implicate în această

activitate şi pe baza unor grafice săptămânale care vor fi reactualizate în raport cu situaţia operativă

existentă în zonele de competenţă.

Managerii trebuie să joace un rol activ în organizarea acestor activităţi, după o evaluare

prealabilă a situaţie operative, prin identificarea şi stabilirea caracteristicilor zonei ce urmează a fi

verificată, a amplasamentelor, căilor de acces, a resurselor materiale şi umane necesare, a metodelor de

folosit, periodicitatea activităţilor de control, timpul de desfăşurare, aria de acoperire, oportunităţi,

precum şi orice alte date utile în cauză.

Eficienţa managerului silvic depinde de modul în care acesta îşi formează deprinderile şi

capacităţile sale profesionale, necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu specifice domeniului silvic.

Monitorizarea, analiza şi evaluarea informaţiilor obţinute se va efectua, atât premergător

acţiunilor specifice desfăşurate, cât şi pe timpul desfăşurării acestora, iar în raport de rezultatele

obţinute vor fi dispuse noi măsuri legale, potrivit competenţei.

48

La finalul acţiunilor efectuare în teren, este necesar ca echipele de control să întocmească note

de constatare, care vor sta la baza stabilirii unor noi măsuri necesare a fi desfăşurate pentru atingerea

obiectivelor propuse.

Analizele, verificările şi controalele vor fi efectuate având­se la bază reglementările şi

competenţele legale existente în vigoare, datele informatice obţinute, amenajamentele silvice,

documentele şi documentaţiile tehico­economice din domeniul forestier şi financiar contabil, precum şi

cele cuprinse în bazele de date deţinute de către structurile de administraţie şi control.

Aspectele prezentate mai sus pun în evidenţa necesitatea dezvoltării durabile a fondului

forestier naţional, în general, şi a zonei silvice din Munţii Apuseni în special, date fiind specificul

social şi infracţional al zonei .

49

CONSIDERAŢII FINALE

În cuprinsul tezei de doctorat am prezentat aspecte de interes tehnic, operativ şi strategic ce

vizează managementul activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii din domeniul silvic.

În acest sens, am evidenţiat importanţa şi necesitatea ocrotirii fondului forestier naţional, cu

referire specială la funcţiile pe care le îndeplineşte pădurea, element principal din structura acestuia.

De asemenea, am identificat principalele cauze ale vulnerabilităţii ridicate la delicvenţă şi

corupţie a sectorului forestier, faţă de alte sectoare ale economiei naţionale.

Prin intermediul activităţii de diagnosticare a fenomenului infracţional şi contravenţional

existent la nivelul fondului forestier naţional am pus în evidenţă cauzele, condiţiile şi factorii care

favorizează comiterea acestor ilegalităţi, dar şi metodelor folosite de către persoanele cercetate pentru a

comite aceste fapte. Aceste aspecte au stat la baza fundamentării procesului managerial de prevenire şi

combatere a acestui fenomen.

Cu ocazia cercetării am constatat existenţa unui cadru formal de cooperare între instituţiile cu

atribuţii de control pe linia prevenirii şi combaterea faptelor ilicite din domeniul silvic, dar şi în ce

priveşte utilizarea asistenţei financiare nerambursabile de care a beneficiat România în perioada de

preaderare.

Acest aspect este pus în evidenţă şi de eficienţa scăzută a rezultatelor controalelor exectuate pe

linia respectării legalităţii privind exploatarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea masei

lemnoase, precum şi de neregulile constatate de către organele abilitate în legătură cu accesarea şi

utilizarea fondurilor comunitare destinate dezvoltării durabile a fondului forestier naţional.

Planurile comune de măsuri încheiate pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de arbori

între Direcţia Poliţiei de Ordine Publică şi Regia Naţională a Pădurilor­Romsilva şi respectiv cele

încheiate la nivelul instituţiilor din subordine, nu au avut întotdeauna ca efect obţinerea rezultatelor

scontate, aspect care consider că s­a datorat şi organizării necorespunzătoare a activităţilor manageriale

specifice ,pe această linie.

De asemenea, am constatat că existenţa unui cadru legal necorespunzător de reglementare a

activităţilor din domeniului silvic, a influenţat în mod negativ eficienţa activităţilor de prevenire şi

combatere faptelor ilicite din acest domeniu .

În acest sens, am adus argumente pertinente care demonstrează faptul că o bună organizare a

activităţilor de prevenire şi combatere a faptelor ilicite la regimul silvic al fondului forestier naţional,

poate avea ca rezultantă reducerea acestor fapte şi asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru

dezvoltarea durabilă a silviculturii româneşti.

50

Totodată am studiat modul de reflectare a funcţiilor procesului managerial în activitatea de

prevenire şi combatere a ilegalităţilor din domeniul silvic, la nivelul tuturor structurilor cu atribuţii pe

această linie, prin scoaterea în evidenţă a activităţilor specifice de executat.

Pe parcursul activităţii de cercetare am urmărit elaborarea şi operaţionalizarea unor proceduri de

lucru pe care personalul implicat în activitatea de control al modului de respectare a legalităţii în

domeniul silvic să le utilizeze în vederea identificării faptelor ilicite prin care se aduc prejudicii

importante fondului forestier naţional, dar şi cu privire la modul de utilizare a fondurilor comunitare

destinate dezvoltării durabile a sectorului forestier.

Cunoaşterea strategiilor şi politicilor actuale şi de perspectivă privind situaţia fondului forestier

naţional, am realizat­o în contextul celei existentă în acest domeniu la nivelul Uniunii Europene ,din

care face parte şi România.

Din rezultatele obţinute în urma cercetării ştiinţifice efectuate, rezultă faptul că ipotezele de

lucru stabilite s­au confirmat în totalitate.

Valoarea ştiinţifică a tezei de doctorat este pusă în evidenţă de următoarele elemente de

bază: poate constitui un îndrumar teoretic şi practic în domeniul managementului activităţilor de

prevenire şi combatere a faptelor ilicite în domeniul silvic la nivel naţional; evidenţiază strategiile şi

politicile manageriale de perspectivă din domeniu silvic în procesul integrării României în Uniunea

Europeană.

Consider că rezultatele obţinute în urma cercetării ştiinţifice efectuate, pot constitui răspunsuri

la numeroasele probleme pe care le ridică în prezent problematica specifică domeniului silvic şi pot

contribui la dezvoltarea teoriei şi practicii managementului activităţilor de prevenire şi combatere a

faptelor ilicite la regimul silvic al fondului forestier naţional.