UNIVERSITATEA SPIRU HARETFacultatea de Filosofie şi JurnalisticăIntroducere în sistemul mass-mediaConf. univ. dr. Lucian CHIŞU

INTRODUCERE ÎN MASS-MEDIA

I.Introducere. Cursul reuneşte, sub forma unei sinteze, cele mai importante etape ale constituirii sistemului mass-media, de la „protoistoria” fenomenului până la cele mai recente realizări din domeniu, cunoscute sub denumirea multimedia.

II.Obiective. Constă în realizarea unei imagini de ansamblu asupra acestor componente studiate secvenţial, dar şi din perspectiva determinaţiilor existente între informaţia teoretică şi fixarea acesteia în actul jurnalistic. Se va pune un accent deosebit pe însuşirea dicţionarului de termeni vehiculaţi în mass-media şi insertarea lor în specificul comunicaţional al fiecăruia dintre miloacele de comunicare în masă.

III. Cerinţe. La finalizarea cursului studenţii trebuie să posede cunoştinţe privind terminologia de specialitate din domeniu şi să-şi înşusească informaţia vehiculată în acest moment referitor la conţinutul şi activităţile din mass-media.

IV a. Conţinutul cursului1. De la comunicare la mass-media: istoria unui fenomen social.2. Sistemul mass-media.Istoric.Definiţii.Paralelismul dintre „schema“ comunicării umane şi funcţiunea mass-media.3. Structura sistemului mass-media. Comunicarea pe suport de hârtie (carte, presă, afişe). Mass-media pe suport electronic (telegrafia, cinema, radio, televiziune). Multimedia (desktop publishing, e-mail, internet).4. Structuri constituite după modelul comunicaţional: serviciile de relaţii publice ; publicitatea.5. Funcţiile socio-culturale ale mass-media : informare., prevenire, interpretare, de legătură, culturalizare, divertisment.6. Mass-media, fenomen contemporan. Influenţe şi determinări.7. Mass-media şi sistemele sociale. Mass-media şi viaţa politică. Controlul juridic al mass-media.

IV b. Conţinutul seminariilor 1.De la comunicare la mass-media : istoria unui fenomen social (dezbatere). 2.Conceptul de „mass-media”. Prezentare istorică. (referat). 3.Paralelismul dintre „schema“ comunicării umane şi funcţiunea mass-media (referat).4. Definiţii ale mass-media (referat).5. Structura sistemului mass-media. Comunicarea pe suport de hârtie : carte, presă, afişe).Dezbatere.6.Mass-media pe suport electronic (telegrafia, telefonia celulară, cinema, radio, televiziune). Dezbatere. 7.Multimedia (desktop publishing, e-mail, internet). Dezbatere.8. Structuri constituite după modelul comunicaţional: serviciile de relaţii publice (referat).9. Structuri constituite după modelul comunicaţional: publicitatea (referat).10. Funcţiile socio-culturale ale mass-media : informare., prevenire, interpretare, de legătură, culturalizare, divertisment (dezbatere).11. Mass-media, fenomen contemporan. Inflenţe şi determinări (dezbatere).12. Mass-

media şi sistemele sociale (referat)13.Mass-media şi viaţa politică(dezbatere). 14.Controlul juridic al mass-media (referat).

VI. Bibliografie selectivă***, Dictionnaire des Médias, (sub direcţia lui Francis Balle) Éditions Larousse-Bordas, Paris, 1998.Bondrea Aurelian, Sociologia opiniei publice şi a mass-media, Bucureşti, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 1997.Chişu Lucian, Introducere în mass-media, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2002.Coman Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 1999.Jeanneney Jean- Nöel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Iaşi, Institutul European, 1997.Le Roy Wilson Stan, Mass-media/Mass culture -an introduction,McGraw-Hill, Inc., 1993, 3-rd edition.

VII. Note de curs1. De la comunicare la mass-media.A. Spirala evolutivă a istoriei umanităţii are origini îndepărtate

şi incerte. Din vechime până la apariţia lui homo sapiens, cu care se deschide epoca vorbirii şi a limbajului articulat, s-a scurs 99,94 % din timpul existenţial pentru speţa umană. B De la semn la limbaj. Vorbire şi comunicare. Legătura dintre limbaj şi gândire. Memoria. Limbajul abstract. Rolul gândirii în explicarea spaţiului şi a timpului, a fenomenelor naturale pentru omul preistoric. Rolul gândirii în explicarea, pentru sine, a propriei condiţii umane. C. Inventarea scrisului. Scrierile ideografică, hieroglifică şi alfabetică. Conservarea memoriei prin intermediul scrierii.D. Inventarea tiparului. Limbaj şi cultură. Începând cu secolul al XV - lea, omenirea pătrunde în „galaxia Gutenberg”. Invenţia tiparului şi, ulterior, prima revoluţie tehnologică, fac posibilă apariţia primelor forme de manifestare (ziarele) din care s-ar putea revendica sistemul mass-media.E. Industriile culturale.Industriile culturale se dezvoltă ca un ansamblu de activităţi efectuate pentru producerea de bunuri (ulterior şi servicii) culturale caracterizate de procedeuri de execuţie în serie.F. De la mass-media la multimedia sau de la cultură la civilizaţie.Între 1930 şi anul 2000 se disting trei momente ale dezvoltării sistemului, caracterizate de o extraordinară viteză evolutivă. Pe rând, presa, radio-ul, televiziunea sunt supuse unui proces accelerat de up-gradare, componentele sistemului funcţionând, cu un termen împrumutat din biologie, simbiotic.

2. Mass-media. Istoric. Definiţii. A. Istoric. Mass-media este o expresie forjată de sociologii americanii

în anii ‘50. Ca termen generic semnifică orice mijloace de comunicare în masă, care desemnează în acelaşi timp un intermediar spre a transmite mesajele către o persoană, grupuri de persoane, o mulţime în sensul de masă umană eterogenă, după o schemă prestabilită, a comunicării. Sunt necesare

câteva precizări despre sensul originar al termenilor mass şi media. B. Definiţii. Noul concept, rezultat prin sintagmă mass-media, comportă mai multe înţelesuri. Dintre acestea notăm: a. Serviciu de mediere (mediator) între realităţile de gradul I evenimenţiale şi populaţie.b. Relaţia instantanee cu orice punct din timp sau din spaţiu în cadrul unui sistem cultural deschis. c. Comunicarea de masă este practica şi produsul care oferă divertisment şi informaţii unei audienţe formate din persoane necunoscute. d. «Media» se referă simultan la mai multe lucruri diferite:(/) ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestor tehnici;(//) o tehnică anume, la un mod de folosire a acestei tehnici.C. Canalul mediatic În Dictionnaire des Médias, (sub direcţia lui Francis Balle), Larousse-Bordas, 1998, p. 149, autorii disting trei tipuri de canale mediatice, numite de aceştia simplu, media: a. ≤canale≥ media autonome (cărţi, ziare, afişe, anunţuri şi reclame publicitare). Raportul dintre mesaj şi suport este unul de tipul formă şi conţinut. Fenomenul de decodificare este instantaneu şi accesibil (direct) cu condiţia stăpânirii codului lingvistic respectiv. b. ≤canale≥ media de difuzare (radioul, televiziunea), c. ≤canale≥ media de comunicare ( telefonia, telefaxul, internetul, telexul, telegrafia, poşta electronică). Acestea refac comunicarea directă, dialogată, între persoane sau grupuri de persoane despărţite de distanţe mari. D. Suportul mediatic. Sintagma suport mediatic este înţeleasă în sens restrictiv ca element pe „suprafaţa” căruia se transmite informaţia. El nu este nici cod(context arbitrar, creator de inteligibiltate) şi nici canal (mediu), acestea fiind auxiliare ale sale şi având într-o singură situaţie istorică dată, adică atunci când s-a inventat limbajul, rolul simultan de canal şi suport. E. Structura schemei prestabilite a comunicării, emiţător - cod - receptor.Caracteristicile comunicării de masă. „Schema” comunicării de masă este într-o apreciabilă măsură apropiată celei din comunicarea lingvistică. Ambele sunt condiţionate de existenţa unui mesaj care, spre a fi pus în act, necesită un emiţător şi un receptor. Între acestea există, de asemenea, un canal şi un cod de transmitere a mesajului. .

3 Structura sistemului mass-mediaA.1. Comunicarea mediatică pe suport de hârtie. Pe suportul de

hârtie acestea s-au manifestat sub următoarele forme: (a) cărţi, (b) ziare şi reviste (c) afişe, fluturaşi, vignete, postere (d) panouri publicitare.b. Presa scrisă: ziarele şi revistele (magazinele) ilustrate.Tipologia lor. Apariţia mass-media trebuie pusă pe seama tirajeleor mari, „ de masă” ale ziarelor, devenite o realitate abia în secolul al XIX - lea, în urma perfecţionării continue a invenţiei lui Gutenberg cât şi a consecinţelor generale ce au decurs din prima revoluţie tehnologică: maşinile de imprimare, de turnat şi cules litere (linotip) precum şi utilizarea tuturor suprafeţelor (faţă/verso) ale suportului de hârtie. Ziarele cunosc, de la apariţie şi până la constituirea în componentă a sistemului mass-media, propria lor istorie. Magazinele sau revistele ilustrate, cum li se mai spune, reprezintă un alt domeniu de interes al publicului larg, semn că aparţin mass-media. Aceste publicaţii cu caracter

eterogen, scrise fără pretenţii de stil, destinate să satisfacă, prin natura lejeră a subiectelor, cele mai multe gusturi au apariţie ritmică, de obicei săptămânală sau lunară. * Tipologia publicaţiilor (ziare şi reviste) urmează mai multe criterii de clasificare, între care se numără: Periodicitatea, criteriu în funcţie de care se stabilesc următoarele tipuri de publicaţii: Cotidene ( din lat. cotidiem „ în fiecare zi”); Săptămânale (cu 52 de apariţii anual), numite şi hebdomadare (din gr. epta „şapte” ) specializate pe domenii diverse, uneori având ele înseşi subdiviziuni; Bilunare (bimensuale), care cuprind numai reviste de cultură generală; Lunare (mensuale) reviste de cultură profesională destinate cititorilor pasionaţi din diverse domenii; Trimestriale , care se adresează unui public elitist, de înaltă specializare, publicaţiile având caracter ştiinţific şi prezentându-se în format carte spre a fi stocate cu uşurinţă. Alte criterii privesc: tirajul publicaţiilor, formatul, aria de difuzare (proximitatea), domeniul (conţinutul). c.Afişe, postere (autocolante), vignete (sigle), panouri publicitare, fluturaşi. Afişele deţin un rol mai puţin important în sistemul şi industria aferentă din mass-media. Acestora li se pot adaugă fluturaşii (utilizaţi şi în campaniile publicitare, autocolante oferite cumpărătorilor sau virtualilor clienţi şi panourile publicitare, în marile oraşe. *Alte forme, de underground comunicaţional: graffitti, anunţuri (private, administative, obscene), bilete-anunţ.

A.2 Comunicarea pe suport electronic.a. Comunicarea pe suport audio: telegraful electric. Un pas

important în evoluţia tehnologiei spre telegraful electric l-a constituit descoperirea proprietăţilor electromagnetului. Samuel F. B. Morse, este creatorul sistemului telegrafic care i-a permis să transmită mesaje. Pe 27 iulie 1886, Cyrus W. Field a montat cabluri peste Oceanul Atlantic transmiţând mesaje cu o viteză incredibiă. Telegrafia fără fir.Scoţiaul James Maxwell elaborează o teorie matematică a undelor electromagnetice, necunoscute până la el, depre care se presupunea că se deplasează cu viteză luminii. În 1888, germanul Heinrich Hertz demonstrează existenţa acestor unde şi conepe un aparat pentru a le genera şi detecta. Pe la începutul anilor 1890, un italian de numai 20 de ani, Guglielmo Marconi, demonstrează posibilitatea transmiterii mesajelor codate fără a se folosi de un fir electric. Sistemul audio. Utilizarea undelor hertziene (radio-ul). În 1906, în ajunul Crăciunului, operatorii radio de pe vapoarele aflate pe oceanul Atlantic, de-a lungul coastei Statelor Unite, pe oceanul Atlantic, au auzit pentru prima oară în căşti vocea umană. Reginald A Fessenden concepuse un aparat care permitea radiodifuzarea unor semnale infinit mai complexe decât semnalele morse. La începutul anilor ‘30 se impune o altă noutate tehnică. Emisia cu modulaţie de amplitudien (AM), care prezenta dezavantajul de a fi supusă perturbărilor şi interferenţelor este înlocuită cu aceea de modulaţie de grecvenţă (FM). Pe lângă avantajele privind calitatea impecabilă a sunetului, noua modalitate noua modalitete de difuzare în eter a

programelor radio a impus stereofonia. Sistemul audio-video. Proiecţia de imagini şi realizarea de imagini în mişcare. Savantul belgian Joesph Plateau (sec. al XIX - lea) poate fi considerat inventatorul prototipului aparatului de filmat. Plateau a creat un mecanism greoi şi complicat, numit fenakistiscop sau fantascop, care „punea în mişcare” o imagine multiplicată pe un cilindru sau pe o rolă de hârtie, unde aceeaşi fiecare secvenţă conţinea o infimă modificare. Acesta este stramoşul aparatului de proiecţie modern. Filmul (mut) devine o realitate în laboratorul lui Thomas Alva Edison, unde au fost concepute aparatul de filmat şi proiectorul de imagine. Kinetoscopul (din v. gr. kinetos „mişcare” + scopeo „a privi”) cum se numeşte, a devenit disponibil pentru public, contra unei taxe, în 1894. Cinematograful sonor a fost realizat prin aplicarea pe marginea peliculei de celuloid a benzii electromagnetice de redare a sunetului (1920). Formele de realizare şi prezentare a imaginilor de film au evoluat de la alb-negru la color (1940) şi apoi tridimensional, aşa numitul cinematograf „în relief “(1957).

b. Audio-video : Televiziunea( a.cu antenă, b.prin cablu , c.satelit), videorecorder.Cel mai nou dintre mijloacele de comunicare, televizorul, a moştenit multe din tradiţiile radioului. S-ar putea spune, pentru exactitate, ca le-a preluat îmbunătăţindu-le. Tehnologia electronică a televiziunii a fost perfecţionată în anii 1920-1930. Apar, după aceea, Televiziunea prin reţea (off-the-air), Televiziunea prin cablu şi Sistemele de trasmitere directă prin satelit. (DBS). * Sisteme de stocare a informaţiei.Intră în această categorie fonograful, inventat de Edison, pelicula foto şi de cinema, gramofonul şi pick-up-ul, magnetofonul, inventat de danezul Valdemar Poulsen (1898), perfecţionat de rusul Nazarisvilli (1920) şi modernizat de germanul Pflemmer (1928) iar mai recent magnetoscopul sau videorecorderul. La începutul anilor ‘70, banda video pe role a fost înlocuită de versiunea pe casetă, video casette recorder (VCR) ale carei dimensiuni s-au redus, cea mai mică find video 8,(mm) prin intermediul cărora se puteau realiza copii după emisiunile tv. sau după alte casete prin metodele utilizate şi la magnetofoane. Paralel cu sistemul Ampex funcţionează sistemul Betamax, produs de japonezi.O altă firmă japoneză , corporaţia Matushita a realizat video home system (VHS) „sistem video pentru acasă” a carui răspândire s-a extins, printre altele, fiindcă permitea înregistrarea unor programe de două ori mai mari (ca desfăşurare) pe o singură casetă.

A. 3 .Noi sisteme mass-mediaUltimul pătruns în „familie” este aşa numita componentă multimedia.

Ca termen la modă, multimedia este considerată un salt tehnologic asemănător apariţiei presei, radioului şi televiziunii, fiecare la timpul lor. Această nouă revouluţie trebuie legată de anii 80, când s-a produs transformarea semnalului analog (sunet, voce, imagine) în semn digital înţeles de calculator. Prin această transformare a fost posibilă înmagazinarea

unui volum uriaş de informaţii, fiind necesară compresia lor. Reunind televizorul şi faxul printr-un calculator, se pot primi sau transmite, printr-o simplă apăsare pe taste, mesaje, se poate dialoga cu partenerii conectaţi la reţea oriunde pe glob s-ar afla aceştia, putem avea acces la imagini, cărţi sau enciclopedii. Multimedia asigură accesul individului la informare uşor şi rapid.

Multimedia are ca domeniu de manifestare intersecţia a trei mari ramuri comunicaţionale: informatica, telecomunicaţiile şi audiovizualul, compatibilizate prin procesul de numerizare, prin care calculatorul poate realiza sinteza de ansamblu a informaţiei. a.Computerul. Primul computer electronic a fost construit în 1946 şi se baza pe tehnologia tuburilor cu vid. Era folosit exclusiv de oamenii de ştiinţă, fiind considerat un fel de creier artificial, ceea ce a şi dus la o competiţie permanentă între acesta şi inteligenţa umană. b.Internet „ reţeaua internaţioală” Reprezintă un sistem mondial de reţele de calculatoare interconectate, care înlesneşte serviciile de comunicare a datelor cum ar fi deschiderea unei sesiuni de lucru la distanţă, transferul de fişiere, poşta electronică şi grupurile de discuţii. Internet este o cale de a conecta reţelele existente.c. e-mail „poşta electronică”.Una dintre utilizările computerului în sistem mass-media poate fi considerată e- mail. Poşta electronică foloseşte reţeaua pentru a transmite şi a recepţiona mesaje. d.Book Publishing „Cartea pe computer”.Tehnologia computerelor permite realizarea de programe pentru tehnoredactarea presei, operaţiune care a plasat în desuetudine câteva meserii adiacente presei. e. Videotextul reprezintă un sistem mass-media prin care se obţine transmiterea informaţiilor, cum ar fi principalele ştiri, cotaţia la bursă, rezultatele sportive, adresele utile, filmele săptămânii etc., printr-un sistem de televiziune prin cablu. f.Teleshoping .Este un sistem de vânzare la distanţă, însoţit de obicei şi de clipuri publicitare, în care se prezintă calităţi al unor produse precum, noutatea, fiabilitatea şi costurile promoţionale ale acestora. În ceea ce priveşte maniera de distribuire a acestor aplicaţii, ele se regăsesc în formule on-line şi off-line, considerate concurente. Fiecare prezintă avantaje şi dezavantaje, off-line fiind mai puţin costisitor.

4 . Structuri constituite pe modelul comunicaţionalA.Relaţii publice . Asocierea relaţiilor publice la sistemul mass-media

datează de scurt timp. Legătura serviciilor de relaţii publice cu publicul nu este la fel de strânsă, cum e cazul mediilor de largă difuziune (presa, radio, tv), dar nici nu poate fi ignorată. În schimb, între relaţiile publice şi presă există un gen de cooperare cu avantaje reciproce, în sensul că numerase dintre activităţile din cadrul sistemului relaţiilor publice apelează în mod constant şi pe scara largă la serviciile presei. Ziaristul Ivy Ledbetter Lee, absolvent al universităţii Princeton şi fost reporter de afaceri la revista „World” din New York, este considerat primul consilier de reaţii publice din istorie. El a întocmit o declaraţie de principii care semnala sfârşitul epocii „la naiba cu publicul”, în sensul că publicul nu mai puta fi ignorat în maniera tipică oamenilor de afaceri şi nici înşelat în maniera agenţilor de publicitate.

B. Publicitatea. Termenul englezesc advertisment

(„înştiinţare”,„reclamă”) apare pe o Biblie din anul 1665, cu sensul de „înştiinţare”, iar din 1660 advertisment începe să fie utilizat ca titlu pentru informaţiile comerciale puse în circulaţie de proprietarii de prăvălii. Anunţurile editorilor de cărţi debutau şi ele cu cu acest termen.

O evoluţie spectaculoasă a reclamelor s-a produs o dată cu apariţia ziarelor, care au dezvoltat foarte repede secţiuni speciale de reclamă clasificat.

5. Funcţiile mass-mediaRelaţia dintre mass-media şi societate poate fi definită ca un

interactivă. Mass-media„redă” trăirile, reacţiile sociale, evenimentele care au captat atenţia generală fiind o istorie a diurnului. În timp ce exercită influenţe asupra vieţii sociale modificând acţiunile umane (individuale sau de grup), mass-media se lasă modelată de solicitările şi aşteptările celor ce formează publicul. Complexitatea legăturilor dintre mass-media şi celelalte instituţii ale statului, dintre aceasta şi grupurile sau persoanele care compun societatea s-a aflat în atenţia unui număr mare de specialişti proveniţi din toate sferele de interes ale domeniului, de la jurnalistică, psihologie, sociologie şi filosofie, la politică şi drept. Aceştia au descris funcţiunea mass-media din perspectiva lor profesională stabilind pentru fiecare dintre segmentele înainte amintite un anume tip de interacţiune cu consecinţe favorabile (creatoare de funcţii) şi nefavorabile, autoare de disfuncţii.

A.Funcţia de informare cuprinde:a. Informaţii generale reprezintă conectarea la complexitatea fenomenelor din societatea modernă şi se referă la o un tip de agendă intrată în conştiinţa opiniei publice. b.Informaţiile de de prevenire. sunt datele referitoare la starea vremii, prognozele economico- financiare, informaţiile vizând prevenirea unor boli, incendii sau a unor accidente rutiere, precum şi mesajele prin care diferitele oficialităţi anunţă schimbări ori perturbări în funcţiunea sistemelor sociale: noi numere de telefom sau noi adrese ale institurţiilor de interes public, noi legi, noi regementări sau proceduri legale, noi trasee şi şi orare ale transportului în comun, etc.

B.Funcţia de interpretare. Prin funcţia de interpretare se înţelege necesitatea de a prezenta realităţile înconjurătoare ordonat şi coerent, după o anumită ierarhie şi adecvând-o genurilor publicistice, dacă ne vom referi la presă. Acesta se manifestă, concretizat în forme proprii de exprimare, în genuri jurnalistice bine detereminate, cum sunt: editorialul, comentariul, cronicile, pamfletele. În media electronice (radio, tv, internet) funcţia de interpretare se manifestă prin emisiuni documentare şi dezbateri de idei.

C.Funcţia de legătură se referă la posibilitatea pe care o creează canalele media ca mulţimi de oameni să fie conectate în acelaşi timp la un eveniment care-i desparte în timp şi spaţiu. Funcţia de legătură creează o biosferă informaţională de contacte directe, refăcând un dialog altfel imposibil.

D.Funcţia de culturalizare este privită de o parte a specialiştilor cu multă circumspecţie. Adresându-se tuturor celor conectaţi într-un tip de

reţea, mass-media dispune teoretic de totalitatea persoanelor de pe glob şi în consecinţă, trebuie să apeleze la un mesaj exprimat prin intermediul unui limbaj posibil de a fi înţeles de toată lumea, formulându-se idei cu forţă persuasuivă, prin acea mediere între emiţător şi receptorii posibili.

E.Funcţia de divertisment are tendinţa de a ocupa prim-planul multora dintre ofertele mass-media. Ea porneşte de la posibilitatea oamenilor de a avea tot mai mult timp liber, pe de o parte, iar pe de alta din avantajul scăderii drastice a preţurilor bunurilor culturale difuzate prin mss-media. Cu toate ca ponderea mesajelor de divertisment este diferită de la un canal la altul, numeroşi specialişti vorbesc despre naşetrea unei societăţi numită fie a „spectacolului”(M. de Certeau, G. Auclair), fie a „divertismentului” (N. Postman), fie a „efemerului” (G. Lipovetski), fie a „hedonismului” (G. Maffessoli).

6. Influenţe şi determinări. Mass-media şi sistemele sociale Aceste perspective se referă la statutul presei şi la cel al jurnaliştilor în

strânsă legătura cu sistemul politic din statul respectiv, cu evoluţia istorică a realaţiilor sociale din ţara respectivă, gradul de cultură profesională şi conştiinţă al jurnaliştilor, deplasând fondul problemei în domeniul unei filosofii a profesiei, altfel spus al misiunii existenţiale a mass-media şi a detremibărilor existente între această misiune şi cei care o profesează. Numeroşi cercetători s-au ocupat de acest conţinut propunând soluţii la fel de numeroase asupra cărora s-au văzut nevoiţi să adauge noi observaţii întrucât presa este unul dintre cele mai sensibile sisteme la schimbările sociale şi, în acelaşi timp, un fidel seismograf al mişcărilor din interiorul societăţii.

A.Modelul autoritarist este determinat de momentul apariţiei presei în Europa dominată politic de monarhii, constituite pe principiul teocentrismului. Monarhii europeni, ca reprezentanţi sau unşi ai divinităţii, îşi exercitau un rol paternalist manifestat prin stabilirea a ceea ce este folositor sau nu pentru individ. Apariţia presei pe o asemenea treaptă de evoluţie istorică reprezenta o noutate ale cărei conseciţe nu puteau fi cunoscute de la bun început. De aceea, încă de la apariţie, presa a intrat în atenţia unora dintre instituţiile statului care o priveau cu destule rezerve. Un control asupra acesteia s-a instituit prin restricţii şi privilegii. Din acestă „formulă”de existenţă a presei, au evoluat, conform cu realităţile existente, modelul liberal şi cel comunist.

B. Modelul liberal pune accentul pe autonomia presei, stabileşte că nu există autonomie absolută, dar că e preferabil ca între autoritarismul de tip statal şi cel al societăţii (oamenilor) să funcţioneze cel de-al doilea. Conform concepţiei liberale, omul este deţinătorul unor drepturi naturale, fundamentale şi inalienabile; el nu-şi pierde acestă autoritate în faţă noilor intituţii ale staului, care se sprijină pe dreptul său liber de a-i alege pe conducători, alegere din care decurge şi dreptul de a-i controla. Confrom conceptului de egalitarism, promovat de doctrina liberală, presa nu contribiue numai la circulaţia ideilor şi a infromaţiilor, ci şi la controlarea instanţelor Puterii, ca a patra putere, sau ca un câine de pază al societăţii. Astfel, după

modelul liberal, presa nu are doar libertate de expresie ci şi o mare responsabilitate asupra actului jurnalistic.

C. Modelul comunist derivă din exacerbarea şablonului autoritarist. Ar fi poate mai nimerit să se numească model dirijist întrucât nu numai în statele comuniste ci şi în unele dicataturi, el pare a funcţiona după aceleaşi principii. Considerat a se fi născut la începutul secolului, o dată cu Revoluţia din Octombrie, şi aproape epuizat ca experienţa istorică, modelul acesta a reprezentat un recul chiar şi faţă de structurile din care se revendică. În cadrul acestui model, presa devine principala pârghie ideologică a puterii şi sub pretextul educării maselor, a mobilizării lor în scopul realizării marilor deziderate ce le aveau în faţă. Presa de acest tip a ocolit în mod sistematic adevărul. Controlul total asupra structurilor organizatorice ale presei, funcţiunilor ei economice, desfăşuării în teritoriu, asupra componenţei redacţiilor (pe bază de dosar) şi, în cele din urmă asupra informaţiei a devenit atribuţia aparatului de propagandă. Presa dirijistă are , preconcepută, propria ei imagine despre realitate, iar atunci când aceasta nu se potrivesc este cu atât mai rău pentru realitate. De aceea, informaţia incetează de a mai conţine entropic imaginea adevărului ci, idei oficiale furnizate drept informaţii.

D.Modelul serviciului public, este la modă astăzi, deşi poate fi contestat din multe puncte de vedere. Acesta este mai degrabă teoretic decât pragmatic. Numit şi al responsabiliăţii sociale, acest model aşează într-o relaţie interactivă trei instituţii: statul, societatea şi presa. Se bazează pe principiul că libertatea presei ete o datorie publică şi porneşte de la premisele teoretice al modelului liberal, dar şi de la considerentul că acesta a abdicat de la principiile sale fundamentale. Modelul serviciului public poate fi considerat o treaptă evolutivă a tiparului liberal, concentrată asupra noilor raporturi stabilite în societate, după revoluţia tehnologică din mass-media (radio-televiziune-multimedia) şi având printre determinaţii dezvoltarea conştiinţei. Conform acestui model, locul central în mass-media îl constituie dezbaterile de presă asupra rolului acesteia ( mai ales în sensul eliminării practicilor excesive, orientate comercial), ca şi o exigenţă profesională sporită în direcţia favorizării tehnicilor de informarea exactă şi corectă a publicului.

7. A. Mass-media şi viaţa politicăRolul determinant al politicului în actuala organizare a societăţilor lumii

civilizate e incontestabil. Politicul este nu doar principalul motor al funcţiunii unei societăţi, ci chiar „imaginea” acesteia.Dacă se acceptă rolul de „putere” al presei, aşa cum e vorba şi despre puterea politică, se va vedea ca exercitarea puterii de către mass-media diferă mult de formele de manifestare ale puterii politice. O altă relaţie a presei cu Puterea este funcţia de public relation pe care-l joacă presa prin sistemul publicitar. Puterea se foloseşte de presă pentru a lansa campanii de presă, oferă spre publicare comunicate sau chiar plateşte reclamă. Este o tendinţă a politicienilor de a apela al presă fără a se folosi de ziarişti ca intermediari. În aceste cazuri

mesajul aparţine omului politic sau partidului şi este conceput conform unei strategii de PR, fiind un text explicit şi nu mediat, în sensul de „tradus” . De altfel, privitor la imaginea omului politic în mass-media, acesta este interesat de o reprezentare transparetă a actelor sale (fiindcă el însuşi apelează la un mediu transparent) şi chiar să deţină capacitatea de ubicuitate, în sensul de fi prezent pe cât mai multe canale de presă pentru a atinge segmente tot mai mari de public, în scopşul de a face vizibilă politica de partid sau actele de guvernare. Aşa se explică preocuparea constantă a oamenilor politici de a asigura mediatizarea acţiunilor sau declaraţiilor făcute şi, în aceeaşi manieră, presiunea pe care birourile de presă o exercită asupra jurnaliştilor odată cu inflaţia de produse cu finalitae comunicaţională: anunţuri, conferinţe de presă, dosare, broşuri, publicaţii specifice, site-uri pe Internet, scrisori personalizate (informaţii suplimentare se regăsesc în capitolul despre mass-media şi relaţiile publice).

7. B. Controlul juridic al mass-media Principiile legislaţiei vieţii private s-au generalizat în ultimii cincizeci de

ani pe măsură ce limitările penale ale presei ( cenzura, delictul de opinie, privarea dreptului de semnătură, interdicţii de natură ideologică) au cunoscut o reducere a forţei legislative. Se face astfel distincţia între oficialitate (cu drepturi tot mai limitate în ce priveşte controlul activităţilor de informare şi dezvăluire ale mass-media), care ar putea fi privită ca o noţiune abstractă - instituţie bazată pe reguli de funcţiune şi nu pe oameni - şi pe indivizi, ale căror relaţii cu presa fiind interpersonale, sunt de domeniu civil. Independente sau combinate între ele, violările dreptului la viaţă pot fi clasificate în patru domenii:(a) intruziunea, (b) dezvăluirea de fapte jenante, (c) punerea într-o umină falsă, (d) publicarea numeleui şi imaginii fără acordul persoanei. Intruziunea în viaţa privată cuprinde un număr mare de fapte având ca punct comun spaţiul privat (locuinţa, proprietatea, interirorul unei instituţii private) acţiunile şi relaţiile intime (de familie, prieteni, viaţă amoroasă) ca şi documentele afalte în posesia persoanei şi care o privesc numai pe ea. Intruziunea presupune „violarea de domiciliu” la orice tip de pătrundere şi procurare de informaţii din universul personal fară acordul persoanei sau al unui organism abilitat (procuratura, care mandatează justiţia şi poliţia). Dezvăluirea de fapte jenante se poate produce uneori şi retroactiv, în situaţia în care presa apelează la pasaje de existenţă privată derulate cu mult timp înainte dar necunoscute opiniei publice. Chiar dacă referirile se fac la persoanele publice sau la personalităţile (din lumea sportului, muzicii, filmului etc) este discutabil dacă se poate invoca şi trecutul acestora.Numele şi imaginea delicventului minor sunt de obicei protejate pe considerentul etic că minorul trebuie să se îndrepte, iar şansele sale de a fi educabil sunt mai mari decât ale adultului. Atât etica profesiei cât şi legea îl obligă pe ziarist la un comportament discret..Victimele provenind din catastrofe sau în urma unui viol prezintă un mare interes pentru presă, iar relatarea de către mass-media a acestor agresiuni reprezintă o sferinţă în plus la cea suportată deja acestea sau rudele lor. Lumina falsă reprezintă

interpretarea incorectă a unor fapte reale prin ataşarea de obicei contextuală, a unor informaţii imaginate. Se obţine un astfel o înlănţuire între credibil şi imaginar a cărei reprezentare este în aparenţă logică. Noul adevăr, numai în parte bazat pe realitate este menit să aducă daune onoarei şi respectabilităţii unor persoane. Expresii precum „se pare”, „am putea concluziona”,„se zice’, „se aude”, „e posibil” şi altele utilizate de ziarişti, limitează drastic şansele unui proces. Cele mai grave acuzaţii de punere într-o lumină falsă apar însă atunci când perin dezacordul făţiş dintre titlu, ori prin însăşi substanţa relatării se obţine, cu sau fără voie, un neadevăr. Această practică se numeşte ficţionalizare şi se manifestă prin titluri bombă acoperind relatări ambigue sau de-a dreptul distorsionate asupra vieţii personale şi afacerilor unor oameni.

Test de autoevaluare. (Pentru a răspunde corect la toate întrebările, vezi cursul Introducere în msss-media, Editura Fundaţiei „Roânia de Mâine”, Bucureşti, 2002; autor Lucian Chişu)1. Mass-media apare, ca termen teoretic, în anii; a) 1830; b) 1900; c) 1950; d) 2000.2. Care dintre următoarele accepţiuni este caracteristică termenului originar mass ? a) grupuri de obiecte distincte; b) mediu de transmitere; c) populaţie amestecată, plebee; d) nici una dintre opţiuni nu e corectă.3. Care dintre următoarele accepţiuni este caracteristică termenului originar media? a) grupuri de obiecte distincte; b) mediu de transmitere; c) populaţie amestecată, plebee; d) nici una dintre opţiuni nu e corectă.4. Ce sens nou dobândeşte elementul lexical masă în urma Revoluţiei franceze ? a) gloată instabilă; b) populaţie comună; c) forţă socială potenţial pozitivă; d) populaţie ignorantă5. Suportul comunicării mediatice are rolul de a : a) difuza mesajul; b) asigură recepţia mesajului; c) conservă mesajul; d) codifică mesajul.6. Prin receptor se înţelege: a) cel ce trimite mesajul; b) cel ce codifică mesajul; c) cel ce transportă mesajul; d) primitorul mesajului.7. Cum se numeşte autorul următoarei configurări a funcţiilor limbajului ≤Emiţător- context-Mesaj-cod-contact-Receptor≥ ? a) R. Jakobson; b) K. Bühler; c) H. D.Lasswell; d) Claude Shannon8. Prin funcţia metalinguală din configuraţia stabilită de Jakobson se înţelege: a) regularizarea contactului dintre E şi R; b) orientarea mesajului către propria organizare lingvistică; c) exteriorizarea emoţiilor, ideilor, dorinţelor; d) calităţile interne ale limbajului. 9. H. D. Lasswell a realizat un model al comunicării după schema de rutină Emiţător-mesaj-canal (cod)-Receptor, căruia îi adaugă o nouă componentă. Aceasta se referă la: a) tipurile de emiţători; b) tipurile de public; c) tipurile de canale; d) analiza efectelor mesajului. 10. Un alt model liniar a fost stabilit de: a) Claude Shannon; b) Thomas Bohn; c) Ruy Hiebert; d) D. Ungurait.11. Care dintre următoarele elemente nu este cuprins în comunicarea mediatică pe suport de hârtie? a) cartea; b) afişul, c) computerul; d) ziarul.

12. Ce se înţelege prin cotidian? a) magazin ilustrat; b) ziar; c) revistă săptămânală; d) periodic lunar.13.Ce relaţie semantică există între săptămânal şi hebdomadar ? a) sinonimie; b) paronimie; c) antonimie; d) omonimie.14.Sorin Roşca Stănescu este directorul publicaţiei: a) Naţional; b) Evenimentul zilei.; c) Ziua; d) Curentul.15. Ce se înţelege prin presă de opinie ? a) presă cu informaţie diversă; b)informaţii comentate; c) informaţii eveniment; d) informaţii de tip magazin. 16. Cine este autorul volumului Sociologia opiniei publice şi a mass-media , editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1997 ?: a) Emilian Dobrescu; b) Aurelian Bondrea; c) Mihai Coman; d) Marian Petcu.17. Au fabricat primii hârtia ; a) arabii, b) europenii, c) chinezii, d) egiptenii.18. Cine este autorul unui cunoscut alfabet pentru telegrafiere? a) Samuel Morese; b) Alexander Bell; c) Michael Faraday; d) Benjamin Franklin.19. Cine este autorul sintagmei „galaxia Gutenberg” ? a) G. Marconi; b) Marshall Mc Luhan; c) Heinrich Hertz; d) David Sarnoff.20. Ce se înţelege prin Internet ? a) o reţea mondială de computere; b) poşta electronică; c) carte electronică; d) tehnoredactare computerizată.21. Ce idee importantă este exprimată prin presa de tip liberal? a) dreptul sacru al omului de a fi informat; b) presa este singura autoritat în stat; c) exercitarea unei cenzuri asupra presei; d) avantajele de natură economică ale presei.22. Informaţiile de prevenire aparţin funcţiei socio-culturale mass-media de : a) culturalizare; b) informare; c) legătură; d) divertsiment. 23. Funcţia de legătura a mass-media se referă la : a) conectarea la Internet; b) agenda evenimentelor mai importante; c) contactul instantaneu între mulţimi ce formează publicul receptor; d) legătura dintre presă, radio şi televiziune.24. După unii specialişti, funcţia de divertisment a condus la crearea unei societăţi a: a) efemerului; b) la generalizarea informaţiilor; c) apariţia informaţiilor de prevebire; d) educarea maselor. 25. Care dintre următoarele instrumente aparţine sistemelor de stocare a informaţiei/mesajelor din mass-media ? a) radioul; b) televizorul; c) magnetofonul; d) nici una dintre opţiuni nu e corectă.26.¥inându-se cont de eterogenitatea socială a publicului receptor, mesajele mass-media sunt orientate: a) spre elitele culturale; b) spre cei mai puţin instruiţi receptori; c) strict în funcţie de eveniment; d) zonele comune de interes.27. În modelul liniar al lui H. D. Lasswell întrebarea ce zice ? corespunde: a) emiţătorului; b) receptorului, c) canalului; d) mesajului.28. Cum se numeşte autorul următoarei configurări a funcţiilor limbajului ≤Emiţator (expresivă) -Mesaj (reprezentativă)-Receptor (apelativă)≥ ? a) K. Bühler; b) R. Jakobson; c) H. D.Lasswell; d) Claude Shannon29. Prin funcţia referenţială din configuraţia stabilită de Jakobson se înţelege: a) regularizarea contactului dintre E şi R; b) intenţia de a oferi indicaţii asupra unei stări de lucruri; c) orientarea mesajului către organizarea sa lingvistică;

d) exteriorizarea emoţiilor, ideilor, dorinţelor.30. Prin telegraf optic se înţelege: a) transmiterea de semne grafice la distanţă; b) transmiterea de mesaje prin intermediul undelor hertziene; c) transmiterea de mesaje prin intermediul electricităţii; d) nici una dintre opţiuni nu e corectă.