introduce re
DESCRIPTION
sdfTRANSCRIPT
INTRODUCERE
Comunicarea realizată pe un canal atât de complex precum Internetul dezvoltă o nouă
paradigmă socio-umană, care poate fi explicată din două puncte de vedere diferite, dar și
complementare: filosofic şi tehnologic / informaţional. În condiţiile unei epoci de
fundamentală tranziţie de la o tradiţie milenară de cunoaştere la una care abia a împlinit o
jumătate de secol, devine oportun şi necesar a ne întreba: Ce este tehnologia informaţională?
Ce a devenit filosofía în condiţiile erei informaţionale? Care sunt raporturile dintre cele două?
Prin ce se deosebeşte şi se apropie de filosofia tradiţională a comunicării, o actuală filosofie a
tehnologiei computaţionale? Iată întrebările esenţiale care stau la baza acestei lucrări,
implicând în beneficiul unui răspuns coerent, o adecvată perspectivă conceptual -
metodologică.
Lucrarea este structurată în trei părți principale: De la limbajul natural la limbajul
artificial: considerații conceptual - metodologice, prima parte a prestației noastre, își
desfășoară conținutul în două capitole, primul fiind dedicat unei comparații între limbajul
natural și cel artificial. Un glosar semiotic cu peste o sută de termeni pune în evidență
noțiunile ordinare (cu gen proxim și diferență specifică) și pe cele dificile (concepte sau
categorii). Urmărind contextul onto-logic al comunicării, diferențiem etapele evoluției
limbajului natural de la un cod semiotic primar, comun animalelor și omului, până la unul
terțiar, cu un specific digital, permițând un cadru larg de manifestare virtualului și
artificialului logico - lingvistic. Expansiunea calculatorului pe piața muncii și a loisir-ului,
informatica domotică și comunicarea în rețelele locale și globale au făcut posibil fenomenul
„cunoașterii computaționale“ – căruia încercăm să-i surprindem dimensiunile semantice și
nivelurile de manifestare.
În acest scop, urmărim în cel de-al doilea capitol al primei părți componentele unei
metodologii integratoare a limbajului virtual, surprinse, mai ales, în figura reprezentată de
graful general al situației semiotice. Însă Observatorul semiotic se află în fața a două tipuri de
proceduri, manuale și automate. Sistemul informațional (constituit în jurul prelucrării
automate a datelor) cuprinde atât proceduri manuale, cât și automate, câtă vreme cel
informatic integrează doar procedurile automate. Doar în prezența unuia din cele două sisteme
termeni precum „limbajul computațional“ sau „comunicarea computațională“ își pot dezvălui
conținutul. În acest punct, intervine atât diversitatea modelului computațional (structura și
arhitectura modelului de calcul), cât și competența unor utilizatori inteligenți și exersați în
limbajele de descriere și de manipulare a algoritmilor și datelor. Acțiunile de simulare și de
emulare algoritmică contribuie la o conjuncție posibilă între limbajul natural și cele artificiale.
În partea a doua avem în vedere o analiză semiotic - situațională a limbajului acestei
„comunicări computaționale”, cuprinde alte două capitole. Primul dintre capitole, Repere
structurale ale dialogului computaţional, urmărește „deplierea“ parametrilor semiotici care
dimensionează respectivul dialog – parametri prezenți atât în graful general al situației
semiotice, cât și în alte modele similare. Doi termeni strategici în cadrul politicilor Uniunii
Europene, și anume societatea bazată pe cunoaștere și societatea informațională, denotă
urgența unor analize de acest tip. De la comunicarea locală prin e-mail până la cea globală
prin Internet, de la motoarele de căutare până la Skype și Facebook, socializarea agentului
informațional a parcurs etape spectaculoase. Modul similar de figurare al noțiunilor și al
acțiunilor algoritmice în cadrul grafului general al situației semiotice, al arhitecturilor
cognitive și al modelelor de învățare a limbajului natural ne sugerează faptul că limbajul
uman și gândirea cu care acesta interacționează pot fi descrise în termenii unor „mașini
virtuale“.
Cel de-al doilea capitol al acestei părți, Limbajul computațional, premisă a unei
„culturi a virtualului“, urmărește relația dintre competența și performanța Observatorului
semiotic, astfel încât algoritmii de analiză a problemelor semiologice să fie eficienți (din
punctul de vedere al funcției-timp) și eficace (din punctul de vedere al atingerii scopului).
Performanțele tehnice, sociale și culturale ale comunicării prin limbaj se pot atinge, de regulă,
în urma optimizării. Vom sugera un algoritm complet de analiză a problemei semiologice –
pornind de la parametrii semiotici și „săgețile cauzale“ care îi conectează (puse în evidență și
în graful general al acestei situații), până la satisfacerea exigențelor unor modele situaționale
deschise (prin care se păstrează traiectoria liniară dintre parametri) și închise (prin care se
combină parametrii). Filosofia, semiotica şi ştiinţa tehnologizată reprezentată prin
informatică și Internet imprimă acestui capitol un caracter transdisciplinar.
În partea a finală a lucrarii, Limbajul computațional, premisă a unei „culturi a
virtualului“, alcătuită tot din două capitole, constatăm că prin acest limbaj se deschide un
câmp mult mai larg, conturându-se o adevărată „cultură a virtualului“, compusă din unele
semne și strategii „ratate“ ale limbajului natural și recuperate în cadrul sistemului informatic,
din prelungirea la infinit a producției de semne, din automatizarea acestei producții etc. În
cadrul capitolului Orizonturi ale metodologiei semiotice aplicate încercăm să înlănțuim
anumite etape ale strategiei conturate în capitolul alterior, pentru a urmări dezvoltarea acestei
„culturi a virtualului“ în ultimii 70 de ani de istorie a sistemelor informaționale și informatice.
Caracterul aplicativ al rezolvării problemelor semiologice mai este urmărit prin câteva
exemple tehnice sau sociologice.
Ultimul capitol, Universul semiotic al net-ului, conține, pe lângă unele aplicații, două
studii de caz. În primul dintre ele, studiind conținutul unor portaluri media, constatăm că un
concept precum corectitudinea pragmatică, dedus din analiza semiotică, este mai adecvat
decât corectitudinea logică sau politică – atât în conceperea unei mulțimi de site-uri, cât și în
comunicarea mediată de acestea între utilizatorii preferențiali. Cel de-al doilea studiu de caz
are în vedere portalul jurnalistic www.presaonline.ro, ca aplicație a algoritmului general de
rezolvare a problemei semiologice, zăbovind și asupra unor modele pɑrțiɑle ɑle acestui studiu
(monɑdice, diɑdice, triɑdice și complementɑre). În final, nu ne rămâne decât să răspundem,
cu prudența necesară, la întrebarea „Comunicarea computațională, încotro?”.