INTRE SACRU SI PROFAN

Patrimoniul UNESCO încântă în special din punct de vedere vizual. Se află totuși, printre neprețuitele comori ale omenirii, ceva ce-ți vrăjește spiritul fără a folosi „porțile sufletului”, ci auzul – deși ochii nu sunt inutili în această instanță.

În anul de grație 1992 – deci putem spune deja că are acest statut din mileniul trecut – Corul Madrigal era declarat la Paris drept Bun Al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO iar președintele UNESCO de atunci – Federico Mayor – oferea fondatorului și dirijorului acestui fenomen, maestrul Marin Constantin, titlul de Ambassadeur de bonne volonte de l’UNESCO.

Totuși acest Bun Al Patrimoniului Cultural UNESCO se apropie doar de „adolescență” fața de restul, la cei „numai” 52 de ani de existență – putem deci spune că este „un copil minune” al culturii universale. Acest statut nu a fost conferit unui act în speță, ci pentru un travaliu pasionat prin care artiști minunați au lăsat o moștenire la care încă adaugă pentru generațiile viitoare, o moștenire ce cuprinde înregistrările unor creații muzicale ale culturii universale din mai multe epoci, aparținând diverselor filosofii și curente.

Măiestria corului Madrigal nu înseamnă doar catharsis ci și muză. Miriam Marbe, Sigismund Toduță, Sabin Pauta, Tiberiu Olah, Liana Alexandra, Cornel Țăranu sunt doar câțiva dintre compozitorii români ce au scris special pentru “Miracolul Madrigal” cum l-a numit Wilma Vernocchi, membră a conducerii Operei Scala din Milano, iar din constelația poeților, Grigore Vieru și Nichita Stănescu au scris cele mai vibrante poeme dedicate Madrigalului.

În anul 2011, maestrul Marin Constantin preda bagheta Corului Madrigal nu mai puțin merituosului maestru dirijor Ion Marin, care îndrumă acest fenomen cu aceeași pasiune ca predecesorul său.

Ai spune că după peste 4000 de concerte în toată lumea, melomanii cronici s-au mai obișnuit cu acest „superstar” care transcede erele muzicale, pare însa că fiecare experiență e prima. Sunt unul dintre ei deci stiu ce spun.

Prezența corului Madrigal la Festivalul George Enescu nu e un cameo, o altă rubrică pe tapet, ci o parte a identității festivalului dedicat în primul rând muzicii a cărui mesager a fost George Enescu. Sunt absolut convins că dacă marele compozitor și Corul Madrigal ar fi fost contemporani, omenirea ar fi fost martora unei simbioze perfecte.

Ovidiu Savu