intrarea domnului În ierusalim
TRANSCRIPT
-
8/16/2019 Intrarea Domnului În Ierusalim
1/6
Cine, cum şi de ce aşteaptă Floriile? pr. prof. dr. Vasile RĂDUCĂ
Pg. | 1
Intrarea Domnului în Ierusalim
Duminica a 6-a din Post (a Floriilor), Ioan 12, 1-18
Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania,
unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I -au făcut
acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce
şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de
nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a
şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma
mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care
avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta
cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Însă el a zis
aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era
fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci,
Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l -a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine
nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru
Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare,
căci, din pricina lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţimea cea mare, care se
adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi a ieşit întru întâmpinarea
Lui şi striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus,
găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine
şezând pe mânzul asinei“. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus,
atunci şi -au adus aminte că acestea erau scrise despre El şi că acestea I le -au făcut Lui. Aşadar, dădea
mărturie mulţimea care era cu El când l -a strigat pe Lazăr din mormânt şi l -a înviat din morţi. De aceea L-
a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
În a şasea săptămână din Postul Mare comemorăm intrarea Domnului în Ierusalim. În toate
celelalte duminici, prin pildele Mântuitorului, prin relatarea despre minunile pe care le-a săvârşit
Domnul, prin învăţăturile date de Acesta, prin exemplele unor mari sfinţi (unii nevoitori de tineri, cum au
fost Sfinţii Grigorie Palama şi Ioan Scărarul, alţii convertiţi, cum a fost Maria Egipteanca), am fost invitaţi
să ne pregătim mai intens pentru Ierusalimul ceresc, adică pentru Împărăţia lui Dumnezeu pe care o
putem vedea în Hristos Cel înviat şi o putem pregusta în bucuria comemorării Învierii Domnului. Nu
putem ajunge însă acolo fără să trecem prin Ierusalimul pământesc. De vreme ce creştinul este următor
lui Hristos, ar fi de neînţeles ca el să nu treacă într-un fel sau altul (realmente, simbolic sau
comemorativ) prin Ierusalimul pământesc, să nu calce oarecum pe acolo pe unde a călcat Domnul Însuşi.
Din relatările Evangheliştilor, am înţeles că Mântuitorul a fost de trei ori în pe lerinaj la Ierusalim
cu ocazia Paştelui (Ioan 2, 13-15; 6, 4; 12, 1-13, 1 şi urm.). Sărbătoarea Floriilor semnalează ultimul
pelerinaj istoric al Mântuitorului Hristos la Ierusalim.
-
8/16/2019 Intrarea Domnului În Ierusalim
2/6
Cine, cum şi de ce aşteaptă Floriile? pr. prof. dr. Vasile RĂDUCĂ
Pg. | 2
Sosise timpul prielnic împlinirii speranţelor
De data aceasta, venirea Sa la Ierusalim era aşteptată de multe persoane. Timpul şi locul
respective parcă păreau să favorizeze producerea unui mare eveniment istoric. Lumea aştepta parcă
acest eveniment. Mai toţi presimţeau că sosise timpul prielnic împlinirii speranţelor şi năzuinţelor lor:
judecarea acestei lumi şi scoaterea afară din ea a diavolului, stăpânitorul ei (Ioan 12, 31).
Era şi timpul împlinirii Tainei Fiului lui Dumnezeu făcut Om, taină din care să se împărtăşească
mulţi, taină pusă la temelia unei noi perioade şi forme de devenire istorică şi supraistorică a lumii. Un
nou început. Un act de creare a unei lumi - Biserica - de data aceasta în interiorul universului creat
cândva, fundamentat nu numai pe atotputernicia şi iubirea lui Dumnezeu, ci pe filantropia Lui şi pe
sacrificiul Său suprem. O lume la care fiecare om va avea acces printr -un act responsabil de fidelitate
faţă de Cel care S-a jertfit pentru el. La prima creaţie Dumnezeu a făcut toate din iubirea Sa totală. Era
un prim pas în procesul de creare a unor realităţi (universul întreg şi oamenii) în perspectiva eshatologiei
lor fericite. Acum se pune un nou început. Începutul unei lumi în care omul devine partener al lui
Dumnezeu, nu numai beneficiarul atotdărniciei iubirii divine. Omul va co-participa la constituirea acestei
lumi în el şi în jurul său prin răspunsul liber şi responsabil dat în credinţă sacrificiului suprem pus latemelia noii creaţii în Taina lui Hristos ce urma să se împlinească peste câteva zile în Ierusalim. Pentru
constituirea nucleului acestei lumi, Mântuitorul Îşi pregătise ucenicii pe durata celor trei ani ai activităţii
Sale publice.
Urcând de la Ierihon spre Ierusalim, Mântuitorul spunea ucenicilor că în Ierusalim Fiul Omului va
fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi care-L vor batjocori şi-L vor ucide. Entuziasmul şi aşteptările
ucenicilor erau prea mari ca să priceapă realismul acestor spuse. Ei se raportau la această Taină în felul
lor: Petru, nevăzând perspectiva sacrificiului lui Hristos, Îl îndemna pe Acesta să renunţe la a mai merge
la Ierusalim, agonisindu-şi cuvinte nemăgulitoare din partea lui Iisus: „Oare, nu voi bea paharul pe care
Mi l-a dat Tatăl să-l beau“? Fiii lui Zevedeu Îi cereau lui Iisus ca atunci când El se va stabili în slava Sa (nu
era vorba desigur de slava la care aspira Iisus, ci de cea la care gândeau ei), să-i facă cei mai apropiaţi
sfetnici ai Săi, încât unul să stea de-a dreapta, iar altul de-a stânga Sa. Ba mai mult, chiar mama lor, una
dintre femeile cu stare care-L însoţeau pe Iisus şi-L ajutau din venitul lor, a intervenit în acest sens
pentru fiii ei (Matei 20, 20-22). Acestora Mântuitorul le va spune că nu ştiu ce cer. Şi era normal. Hristos
nu mergea la Ierusalim să se urce pe tronul lui David, ci pe Cruce.
Căutat de autorităţile evreieşti
De venirea Mântuitorului la Ierusalim se interesau mai-marii preoţilor şi fariseii. Aceştia luaseră
hotărârea uciderii lui Iisus (Ioan 11, 53). În Talmud se spune că Iisus fusese căutat timp de patruzeci de
zile prin intermediul anunţurilor şi prin urmărire. Autorităţile porunciseră că, dacă cineva ar fi aflat unde
S-ar fi găsit Iisus, să le dea de ştire ca să -L prindă (Ioan 11, 57). Evanghelistul Ioan ne relatează că, aflând
de hotărârea acelora, Iisus se retrăsese în Efraim, o cetate de la marginea ţării. Cu câteva zil e înaintea
Paştelui, mai-marii preoţilor se adunaseră în templu şi-L aşteptau pe Iisus, considerând că Acesta nu
putea fi absent de la festivităţile legate de marele praznic al Paştelui. Şi totuşi au constatat că Iisus nu
sosise, încât îşi puneau întrebări cu privire la prezenţa sau la absenţa Acestuia de la sărbătoarea Paştelui
(Ioan 11, 56).
-
8/16/2019 Intrarea Domnului În Ierusalim
3/6
Cine, cum şi de ce aşteaptă Floriile? pr. prof. dr. Vasile RĂDUCĂ
Pg. | 3
Momentul apariţiei lui Iisus în Ierusalim era
aşteptat de autorităţile iudaice cu mare interes, chiar
dacă el nu era din aceeaşi categorie cu interesul arătat
de ucenici şi de mulţimile care-L însoţeau pe Iisus. De
reţinut este că Iisus, cunoscând intenţiile şi măsurile
luate de autorităţile iudaice, a venit la Ierusalim făcândsă se împlinească nu atât planurile acestora, ci
rânduiala lui Dumnezeu.
Părăsind valea Iordanului, Iisus a trecut prin
Ierihon. La ieşirea din acest oraş a vindecat doi orbi şi
pe Bartimeu. Acesta nu a mai plecat la casa lui, ci L-a urmat pe Iisus. Evenimentul acesta a făcut ca
numărul celor care-L urmau pe Iisus să crească semnificativ. În sâmbăta dinaintea Paştelui, Iisus s-a oprit
în Betania, unde prietenul său Lazăr şi surorile au făcut ospăţ mare în cinstea Lui. Acolo Maria, sora lui
Lazăr, I-a uns picioarele cu mir de nard, gest apreciat de Iisus ca fiind făcut spre îngroparea Sa. A doua zi
Iisus, grupul de ucenici care-L însoţeau şi cei care, auzind că Iisus se găsea în Betania, veniseră să-L vadăpe El şi pe Lazăr cel înviat au pornit spre Sfânta Cetate. Mulţimile de oameni care veneau din Ierusalim
spre Betania se întâlnesc cu cei care au pornit din Betania spre Ierusalim. Numărul simpatizanţilor lui
Iisus va creşte simţitor, ridicându-se la câteva mii de oameni.
Evangheliştii ne relatează că, apropiindu-se de Betfaghe, Iisus a trimis pe doi dintre ucenicii Săi,
spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un asin pe care nu a
încălecat niciodată nimeni; dezlegaţi-l şi-l aduceţi la Mine!“ (Luca 19, 29-30). El le semnalează că, dacă
stăpânul îi va întreba cu privire la gestul lor, să-i spună că acel asin trebuie Domnului şi stăpânul se va
învoi să ofere asinul împrumut Domnului. Ucenicii au mers şi au adus Domnului asinul. Evanghelistul
Matei relatează că era vorba de o asină şi mânzul ei. Probabil că era un mânz destul de dezvoltat, încât
să poată susţine o persoană. Evangheliştii Marcu şi Luca au relatat, se pare, doar despre animalul pecare S-a aşezat Domnul, nu şi despre mama acestuia.
Prorocul întru care se împlinesc prorociile
Porunca dată celor doi ucenici şi urmările îndeplinirii ei scot în evidenţă încă o dată o serie de
calităţi ale Celui care de bună-voie acum intra în Ierusalim. Mai întâi, se văd calităţile profetice ale
Mântuitorului: El ştie în amănunt cele cu privire la asinul de care avea nevoie pentru intrarea în
Ierusalim. În al doilea rând, Iisus arată că este Regele mesianic al lui Israel (Luca 19, 12 -14). De acum,
Iisus î ncepe să-Şi facă publică demnitatea împărătească: El intră în cetate călare, precum regii.
În Orient, cu ocazia vizitelor paşnice în diverse localităţi, regii nu foloseau caii, ci asinii. Caii erau
folosiţi numai în situaţii de război, în acţiuni militare. Evangheliştii semnalează că Mântuitorul a precizat
că asinul ce trebuia adus la El nu mai fusese încălecat de nimeni. La evrei era obiceiul era ca animalele pe
care călăreau regii să nu fi fost călărite de nimeni. De obicei, animalele de călărie (inclusiv asinii) sunt
pregătite în acest sens de specialişti. Nu a fost cazul asinului pe care S-a aşezat Domnul. De data aceasta,
ucenicii au aşezat hainele lor pe asin şi peste ele S-a aşezat Iisus. Aceasta sugerează că Iisus este Împărat
peste toate: peste cer şi pământ, peste toată făptura, peste lumea vie şi nevie. Pe de o parte, Iisus Se
încadra în cutumele locale şi ale timpului Său, iar pe de altă parte, modul intrării Sale în Ierusalim
-
8/16/2019 Intrarea Domnului În Ierusalim
4/6
Cine, cum şi de ce aşteaptă Floriile? pr. prof. dr. Vasile RĂDUCĂ
Pg. | 4
corespundea profeţiei lui Zaharia care spunea: „Bucură-te, fiică a Sionului! Veseleşte-te, fiică a
Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul
asinei!“ (Zaharia 9, 9; Matei 21, 5; Ioan 12, 15). Intrarea Domnului în Ierusalim nu era una revoluţionară,
ci una mântuitoare, nu sfida prin strălucire, autoritate şi distanţă faţă de oamenii obişnuiţi, ci apropia
prin smerenie şi blândeţe.
Toate aceste evidente împliniri mesianice în Iisus au făcut ca mulţimile de oameni care -L
însoţeau pe Acesta să confirme, şi ele, că aşteptau intrarea Domnului în Ierusalim. De aceea, cei care
vedeau alaiul ce mergea spre Ierusalim se comportau ca în faţa unui rege: tăiau ramuri din copaci şi le
aşezau pe calea pe care trecea Iisus, alţii aşterneau hainele lor pe unde trecea Iisus, iar alţii purtau în
mâini ramuri de finic. Erau frunze de finic aduse din regiunile unde creştea acest arbore, special pentru
sărbătoarea Paştelui.
Mesia, ovaţionat în cetatea lui David
În mod obişnuit, la întâmpinarea unei personalităţi dragi şi însemnate, oamenii ovaţionează. Aşa
a fost şi atunci: cei care erau înainte şi cei care veneau pe urmă strigau o serie de ovaţii, pe de o parte,
demne de un rege, pe de altă parte, adresate lui Dumnezeu sau lui Iisus Însuşi perceput ca Mesia, ca
Mântuitor. Au fost cu siguranţă mai multe ovaţii. Evangheliştii au consemnat câteva, suficiente să ne
arate entuziasmul şi calitatea celor care-L însoţeau pe Iisus. Nici o ovaţie războinică! Nici o ovaţie
agresivă! Sunt ovaţii care îmbracă mai degrabă forma rugăciunii. Cele mai frecvente ovaţii au fost, se
pare: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este Împărăţia ce
vine, a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!“ (Marcu 11, 10), „Osana, Fiul lui David; bine este
cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului! Osana întru cei de sus!“ (Matei 21, 9), „Binecuvântat este
Împăratul Care vine întru numele Domnului! Pace-n cer şi slavă întru cei de sus!“ (Luca 19, 38), „Osana!
Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!“ (Ioan 12, 13). Cuvântul
„Osana“ nu este un nume, ci expresia grecească a verbului ebraic „hoşiâ -ah-nà“, care înseamnă „ajută-
ne!“. Această formă verbală este o invocare, nu neapărat o formulă de politeţe. Vedem că se adresează
lui Iisus, ca Fiu al lui David, Cel ce vine întru numele Domnului.
Din întrebările pe care trimişii lui Ioan Botezătorul I le-au pus Mântuitorului, ştim că formularea
„Cel ce vine“ (Matei 11, 3) se referea la Mesia. Iar Mântuitorul le-a răspuns trimişilor lui Ioan cu un citat
din profetul Isaia (Isaia 29, 18-19; 35, 5), încredinţându-i că El este Mesia. Folosirea frecventă a invocării
„Osana!“, urmată de „Cel ce vine întru numele Domnului“ şi de „Fiul lui David“, ne arată că mulţimile
vedeau în Iisus pe Cel care putea să le ajute pentru că venea în numele Domnului şi pentru că avea
origine davidică, aşa cum ştiau din profeţiile Vechiului Testament că trebuia să fie Mesia. Prin urmare, El
nu era un rege ca oricare rege pâmântesc, ci era adevăratul Împărat al lui Israel. Invocarea „Osana“
putea să se adreseze şi lui Dumnezeu (Iahve) să-i ajute în cele superioare celor de pe pământ sau să-Lajute pe Iisus să instaureze Împărăţia Păcii, care nu este pacea pe care şi-o dau oamenii, ci una venită de
Sus.
Cu siguranţă, nu acestea au fost mulţimile dintre care unii vor striga peste câteva zile:
„Răstigneşte-L, Răstigneşte-L!“. Aceştia din urmă făceau parte din masa de manevră folosită de
puternicii zilei atunci când voiau să dea o justificare „populară“ unor acţiuni care să-i avertizeze, ţinând
departe de evenimente poporul autentic.
-
8/16/2019 Intrarea Domnului În Ierusalim
5/6
Cine, cum şi de ce aşteaptă Floriile? pr. prof. dr. Vasile RĂDUCĂ
Pg. | 5
Ovaţiile mulţimilor erau
spontane, autentice şi corespunzătoare
personalităţii lui Iisus. Numai că El ştia
care va fi finalitatea intrării sale în
Ierusalim. Aştepta şi El acest moment, cu
toate că, omeneşte vorbind, şi-ar fi doritsă treacă de la El „paharul“ suferinţelor
pe care avea să-l bea. Iisus mergea tăcut,
îngândurat ca un rege care vedea
realmente responsabilităţile sale. Un
rege mâhnit pentru că nu reuşise să
adune pe fiii lui Israel cum î şi adună
cloşca puii sub aripi că, pentru
neascultarea lui Israel, minunatele ziduri ale cetăţii sfinte şi ale templului urmau să fie dărâmate, încât să
nu mai rămână piatră pe piatră, că fiii lui Israel vor avea parte în curând de atrocităţi de neimaginat ,
ceea ce s-a şi adeverit în anii 67-70 şi cei care au urmat. Era Regele care cunoştea cu adevărat tainele
domniei Sale peste o împărăţie care nu se limita la fruntariile Iudeii sau ale Palestinei, o împărăţie care,
într-adevăr, avea nevoie de ajutor de Sus. Privirea Lui nu se îndrepta spre cetăţuia Antonia, unde se afla
garnizoana romană, ci spre Roma însăşi, care avea să fie cucerită cândva de ucenicii Săi, nu cu armele, ci
cu Duhul lui Dumnezeu.
„Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga“
Ovaţiile oamenilor au fost atât de evidente încât cei din cetate s-au întrebat cu mirare ce se
petrece. Au aflat că avea loc intrarea în Sfânta Cetate a prorocului din Nazaretul Galileii, iar autorităţile
au semnalat Mântuitorului jena pe care aceste ovaţii le-o provocau. Nu I s-au adresat lui Iisus cu vreo
formulă jignitoare, ci cu apelativul „Învăţătorule“. Îl recunoşteau ca atare, chiar dacă hotărârea ucideriiLui şi toate măsurile în acest sens fuseseră de mult luate. Evenimentul intrării în Ierusalim era atât de
important şi perspectiva lui atât de evidentă, încât nu mai putea fi limitat. De aceea, Iisus le-a răspuns
sec autorităţior care I-au cerut să potolească mulţimile: „Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga“
(Ioan 19, 40). Altfel spus, dacă pruncii şi ceilalţi care ovaţionau tăceau, ar fi strigat pietrele. La un
asemenea eveniment ar fi ovaţionat până şi necuvântătoarele, creaţia întreagă, pentru că întreaga
creaţie aştepta cu suspine negrăite evenimentul împlinirii Tainei mântuitoare a Fiului lui Dumne zeu
(Romani 8, 20-24).
Ţinta intrării Mântuitorului în Ierusalim era, desigur, templul, casa de rugăciune, spaţiul în care
în mod firesc se cuvenea să stea. De acolo a alungat pe cei care, prin îndeletnicirile lor, necinsteau casade rugăciune. Tot acolo a avut şi primele dispute cu cei pregătiţi să-L prindă în cuvânt. După ce
evenimentul intrării în Ierusalim şi-a atins efectul, Mântuitorul, spre a nu grăbi deznodământul prezenţei
Sale în Sfânta Cetate, S-a întors discret în Betania, unde avea mai multă siguranţă. De acolo Se va
întoarce a doua zi în Ierusalim şi evenimentele se vor produce aşa cum ne-au istorisit Evangheliştii.
-
8/16/2019 Intrarea Domnului În Ierusalim
6/6
Cine, cum şi de ce aşteaptă Floriile? pr. prof. dr. Vasile RĂDUCĂ
Pg. | 6
Faţă de intrarea Domnului în Ierusalim creştinii au arătat un respect deosebit. Sfinţii Părinţi au
prins evenimentul intrării Domnului în Ierusalim nu numai în calendar, ci şi în memorialul şi în
simbolismul liturgic. În cadrul uneia dintre părţile Sfintei Liturghii, proscomidia, preotul pregăteşte
Cinstitele Daruri de pâine şi vin spre preschimbarea lor în Trupul şi Sângele Domnului prin rugăciunea
către Dumnezeu Tatăl. În centrul Sfântului Disc (unul dintre vasele liturgice) preotul aşază partea
centrală a prescurii pe care se află pecetea IS-HR-NI-KA (adică Iisus Hristos biruieşte), adică Sfântul Agneţ(de la grecescul agnos, care înseamnă miel), care Îl simbolizează pe Mântuitorul Hristos Care urmează să
fie jertfit. În momentul Vohodului Mare de la Sfânta Liturghie, Cinstitele Daruri (de pâine şi vin) sunt
aduse de la proscomidiar la Sfânta Masă. Sfânta Masă simbolizează Golgota istorică unde a fost jertfit
Hristos, din coasta Căruia a curs Sângele sfânt al Dumnezeu-Omului spre mântuirea lumii. Pe Golgota
locaşului sfânt (biserica), la fiecare Sfântă Liturghie, prin lucrarea Sfântului Duh şi rugăciunea comunităţii
eclesiale, se actualizează Jertfa de pe Golgota din Ierusalimul de altădată, spre împărtăşirea
credincioşilor cu Trupul şi Sângele euharistic al lui Hristos în vederea sfinţirii lor prin participarea reală la
jertfa lui Hristos. Intrarea cu Cinstitele Daruri în Sfântul Altar simbolizează intrarea Domnului în
Ierusalim. De aceea, înainte de sfinţirea Cinstitelor Daruri, credincioşii din sfânta biserică se roagă
cântând imnul liturgic „Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!
Osana!“, una dintre ovaţiile celor prezenţi la intrarea Domnului în Ierusalim.
Prin acest imn, noi, cei de azi, devenim contemporani cu cei care acum mai bine de două mii de
ani strigau la fel cu ocazia intrării Domnului în Ierusalim. Momentul intrării Domnului în Ierusalim, după
cum am văzut, a fost aşteptat de mulţi. Unii au fost luaţi de acest eveniment prin surprindere, neştiind
iniţial cine era realmente Hristos.
Spre deosebire de aceia, noi, cei de azi, ştim cine este Domnul Hristos. Prin urmare, noi Îl
aşteptăm? Dacă da, alături de care dintre cei despre care am vorbit mai sus? Ştiind acum mai bine decât
toţi ceilalţi cine a fost şi cine este Iisus, trebuie să profităm de această ştiinţă, încât să-L aşteptăm cum se
cuvine, făcând roade vrednice de ştiinţa noastră şi de Cel pe Care-L cunoaştem, pe Care-L ovaţionăm şi-Lslăvim, Căruia ne rugăm şi cu al Cărui Trup şi Sânge ne hrănim spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci.