1. Definirea conceptului de interpretare criminalistica a urmelor la locul

infractiunii

Interpretarea criminalistica a urmelor la locul infractiunii este o activitate

intelectiva, complexa, de refacere imaginara, explicare si comentare a actiunilor

intreprinse la locul unei infractiuni de persoanele implicate in savarsirea acesteia,

pe baza examinarii stiintifice si stabilirii nevinovatiei reale a urmelor descoperite in

perimetrul cercetat.

Aceasta activitate se realizeaza, la cererea expresa a organelor de urmarire

penala, de specialisti (tehnicieni) sau experti criminalisti cu pregatire si experienta

adecvata.

Concluziile interpretarii se prezinta sub forma unui raport argumentat,

redactat intr-un limbaj accesibil bazat pe constatari, experimente si demonstratii.

Pentru a putea intelege genul proxim si diferenta specifica a definitiei

formulate, sunt necesare cateva comentarii explicative asupra termenilor ce o

compun.

Expresia interpretare criminalistica a urmelor la locul infractiunii cuprinde

termeni care la randul lor au intelesuri multiple dupa cum sunt folositi intr-un

domeniu sau altul al stiintei ori vietii sociale.

Termenul interpretare

Dictionarele limbii romane1[10] atribuie, in general, doua sensuri verbului a

interpreta, din care unul de maxima generalitate ce inseamna a da inteles sau

semnificatie unui lucru ori unei probleme si, altele restranse, la anumite domenii

de activitate, cum ar fi jucarea unui rol intr-o piesa, executarea unei bucati,

explicarea critica a unor texte vechi etc. Sensul de maxima generalitate include in

unele dictionare si notiunea de comentare cu sensul de a discuta un fapt, o

intamplare2[11].

1[10]?[10] Ana Canorache si Vasile Breban,Mic dictionar al limbii romane, Editura Stiintifica Bucuresti, 1974, a interpreta – a da un anumit inteles unui lucru, unei probleme, a comenta si explica un text (vechi), a juca un rol intr-o piesa, intr-un film etc., a executa o bucata muzicala.

2[11] I.Coteanu, Luiza si Mircea Leche, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Editura Academiei, 1975, Interpretare – comentare, explicare, explicatie.

Dictionarele de specialitate folosesc cuvantul interpretare pentru explicarea

unor notiuni specifice specialitatii respective.

De exemplu3[12],

–             in domeniul logicii, interpretare este inteleasa ca operatia prin care

variabilele dintr-o formula sunt inlocuite cu valori corespunzatoare lor,

–             in domeniul legilor interpretarea inseamna incadrarea unei situatii

concrete in regula generala si abstracta consacrata de norma de drept, in vederea

aplicarii acesteia din urma,

–             in psihologie, acelasi cuvant desemneaza activitatea intelectiva de

stabilire a unor semnificatii si sensuri, intelegem discursiva4[13] sau decodificare

conceptuala sistemica,

–             in domeniul filozofiei5[14], dintre multiplele sensuri atribuite

cuvantului interpretare, am retinut pe cel folosit in teoriile factuale, respectiv

explicarea unui fapt prin subsumarea lui unei ipoteze, legi, sau teorii.

Interpretarea unei teorii facturale reprezinta un proces complex, deschis, ce se

realizeaza in cadrul unui permanent dialog intre teorie si experiment,

–             in hermeneutica6[15] interpretarea inseamna analiza, sesizare si

dezvaluire a sensului autentic al continutului unei expresii verbale sau nonverbale,

dincolo de toate elementele constiente si inconstiente, voluntare si involuntare

care il ascund,

–             Pedagogia considera interpretarea ca procedeu metodic de

comentare, de explicare, critica a unei opinii, idei, legi, a unui principiu, text,

fenomene etc., pentru a-i dezvalui si reda argumentat si prin limbaj adecvat,

accesibil – sensul semnificatia, implicatia si caracterul real sau fals.7[16]

3[12] Mic Dictionar Enciclopedic, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1972.

4[13] Paul Popescu Neveanu Dictionar de Psihologie, Editura Albatros, 1978

5[14] Dictionar de Filozofie, Editura politica, Bucuresti, 1978, pg. 363.

6[15] Hermeneutica – denumire traditionala data ansamblului metodologic de reguli necesare interpretarii vechilor texte religioase, obscure, criptice, in general antice sau dificile (Dictionar de filozofie, pg. 325).

7[16] Dictionar de pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979.

In toate definitiile prezentate, ca si in cele intalnite in alte dictionare, apare

ca trasatura esentiala a notiunii de interpretare cautarea semnificatiei sau

intelesului real al unui lucru, fenomen etc., imbinata cu explicarea si comentarea

acesteia printr-un limbaj accesibil tuturor.

In definirea conceptului nostru de interpretare criminalistica a urmelor, am

retinut sensul de cautare a semnificatiei reale a urmei si pe cel de explicare intr-un

limbaj accesibil a rezultatului la care s-a ajuns.

Cuvantul Criminalistica este folosit la randul sau cu mai multe intelesuri.

Mas-media utilizeaza de regula acest termen pentru rezonanta sa interesanta, legata

de savarsirea crimelor, de misterul sau de a exulta pe care cercetarea si

descoperirea acestora le presupune. Este un sens care nu are legatura cu stiinta

criminalistica definita clar de literatura de specialitate8[17] si in toate cursurile

universitare9[18] si tratatele de specialitate10[19]

Conceptul modern, dominant in intreaga lume, este in prezent cel de

Forensic Science (stiinta forensic) provenind de la cuvantul latin Forum care

insemna in antichitate piata publica, loc de judecata, stiintele forensic ar fi deci

acele stiinte care au legatura cu justitia si cuprind ansamblul principiilor stiintifice

si al metodelor tehnice aplicabile investigarii infractiunilor comise, pentru a proba

existenta faptei ilicite, a identifica autorul si modul sau de operare.

Exista o acceptiune larga11[20] asupra notiunii de stiinte forensic (Forensic

Science) care cuprinde la general toate disciplinele stiintifice care concura la

stabilirea adevarului judiciar criminalistica, medicina legala, toxicologia legala,

psihiatria si psihologia legala, etc., dar si o acceptiune restransa (cea mai utilizata)

8[17] Hans Gross in Handbuck fur Untersuchnngreechter, als System des Kriminalistik, Germania, Munchen, 1914 si Gesammelte Kriminalistische Aufsatze, aparuta la Lepzig in 1902, defineste criminalistica ca stiinta a starilor de fapt in procesul penal.

9[18] C.Suciu in Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, 1972, xxx Criminalistica xxx de la datele furnizate de stiintele xxx…..

Emilian Stancu in Criminalistica, Editura xxx, Bucuresti, 1995, formuleaza urmatoarea definitie……

10[19] Colectiv, Tratat Practic de Criminalistica, Vol.I Editura M.I., 1976, pag.15, precizeaza……

11[20] Lucian Ionescu Criminalistica incotro in Palatul de Justitie nr. 11-12 din 1972.

care echivaleaza criminalistica cu Stiinta Forensic, desemnand ceea ce traditional

intelegem prin Criminalistica sau Politie Stiintifica.

In aceasta acceptiune, Criminalistica apare ca o stiinta exacta, autonoma,

bazata pe prelucrarea si adoptarea stiintelor pozitive la descoperirea si analizarea

macro si micro urmelor, inclusiv identificarea persoanei dupa amprente,,

semnalmente, produse biologice si ADN.

Aceasta activitate deosebit de complexa nu se reduce la laboratorul Forensic

ci se extinde la cercetarea locului faptei, care nu mai apare ca o problema exclusiva

de tactica criminalistica, ci de investigatie tehnica.

In conformitate cu cele mai moderne lucrari de specialitate12[21] Stiinta

forensic incepe cu scena infractiunii. Daca investigatorul nu poate recunoaste,

colecta si impacheta corect probele materiale, nici un echipament sau expertiza nu

va putea salva situatia.

Putem concluziona ca rolul Criminalisticii (alias Forensic Science) este acela

de instrument, auxiliar, stiintific si impartial al justitiei.13[22]

Revenind la conceptul de interpretare a urmelor, putem afirma ca alaturarea

termenului Criminalistica la cel de interpretare este benefica si necesara pentru

diferentierea acestei activitati de alte tipuri de interpretare intalnite in activitatea

judiciara cum ar fi

–             interpretarea normelor juridice procesual penale,

–             interpretarea probelor etc.

Interpretarea criminalistica a urmelor presupune, pe de o parte, limitarea

obiectului acesteia la modificarile materiale produse de infractor si victima in locul

unde s-a derulat activitatea infractionala, iar pe de alta parte, formularea primelor

concluzii bazate in exclusivitate pe cunostintele puse la dispozitie de stiintele

pozitive (fizica, chimie, matematica, medicina etc.).

12[21] Richard Saferstein, Criminalistics – Au introduction to Forensic Science, 5 th, Ed.1995.

13[22] Lucian Ionescu, Op.cit, in Palatul de Justitie, pg.11-12, 1997.

Interpretarea legii penale si a celorlalte categorii de urme juridice au ca scop

lamurirea continutului unei legi pentru aflarea si explicarea intelesului real al

acesteia, potrivit vointei legiuitorului care a adoptat legea respectiva.14[23]

Interpretare legilor poate fi facuta de legiuitor, de organul judiciar sau de

teoreticienii dreptului, pe cand interpretarea criminalistica a urmelor poate fi facuta

numai de persoane special pregatite in acest domeniu si se refera in exclusivitate la

cazuri concrete, neputand fi generalizata.

Interpretarea criminalistica a urmelor se deosebeste si de interpretrea pe care

organele judiciare o fac asupra probelor. Conform teoriei liberei aprecieri a

probelor, organul judiciar isi formeaza opinia in urma administrarii probelor

interpretandu-le dupa intima sa convingere15[24]

Specialistul criminalist care realizeaza interpretarea urmelor nu se poate

ghida dupa intima sa convingere ci dupa elementele materiale concrete oferite de

locul faptei, de caracteristicile urmelor si de legile naturii aplicate la explicarea

consensului de formare a urmelor.

Interpretarea criminalistica a urmelor la fata locului trebuie diferentiata si de

interpretarea urmelor in cadrul laboratoarelor de criminalistica, unde acestea sunt

supuse examenului comparativ.

Interpretarea rezultatelor examenelor comparative, respectiv a semnificatiei

probelor materiale identificate, este conceputa ca o probabilitate statistica.16[25]

Prin aplicarea teoremei lui Bayes, se determina stiintific raportul dintre sansa ca,

concluzia expertului sa fie adevarata si sansa ca ea sa fie falsa. Acest tip de

interpretare apare ca extrem de concludenta in numeroase cazuri, pentru valoarea

probanta a faptului stabilit (“greutatea” probei). De exemplu, la o valoare a

probabilitatii compuse mai mica de 10-7 se poate considera ca punctele coincidente

puse in evidenta, argumenteaza ca certa concluzia identificarii persoanei pe baza

14[23] V.Dobrinoiu, Gh.Nistoreanu, Drept penal, partea generala,Editura Atlas lex, Bucuresti, 1994, pg.33.,

15[24] N.Volonciu, -Tratat de Procedura Penala, vol. I, Editura Poideia, Bucuresti, 1993, pg.333.

16[25] L.Ionescu, Criminalistica incotro ? in Palatul de Justitie nr. 11-12 din 1997.

celor doua amprente digitale exprimat comparativ.17[26], sau asemanarea profilului

AND al invinuitului acuzat de viol cu cel al spermei recoltate din vaginul victimei

este de 1 la 297 milioane.18[27]

Obiectul si sarcinile interpretarii criminalistice a urmelor la locul

infractiunii

Activitatea de interpretare criminalistica a urmelor la locul infractiunii, fiind

o parte componenta a cercetarii la fata locului, urmareste in general, atingerea

obiectivelor majore ale acesteia ce poate fi in esenta analizate pe urmatoarele

directii principale formulate in chiar legea procesual penala:

–             constatarea si perceperea nemijlocita a situatiei locului faptei;

–             descoperirea si fixarea urmelor;

–             stabilirea pozitiilor si starii mijloacelor materiale de proba;

–             stabilirea imprejurarilor in care a fost comisa infractiunea.

Avand ca obiect principal de studiu urmele si corelatiile acestora cu entitatile

componente ale locului infractiunii, operatiunea de interpretare vizeaza in general

(cu prioritate) obtinerea de noi date si informatii necesare clarificarii in cele mai

mici detalii a imprejurarilor in care s-a savarsit fapta cercetata, formarii cercului de

persoane suspecte a fi implicate in savarsirea infractiunii si in final, chiar

identificarii autorului, complicelui sau altor participanti la derularea evenimentelor.

Spre deosebire de informatiile obtinute pe alte cai, cum ar fi: investigatiile

directe pe teren, in jurul locului faptei, declaratiile victimelor sau martorilor,

examenele de laborator efectuate asupra urmelor ridicate de la fata locului, datele

rezultate din operatiunea de interpretare, are la baza doar observatiile, constatarile

si experimentele efectuate asupra urmelor aflate in pozitiile in care au fost

descoperite la locul faptei. Aceasta categorie de date si informatii prezinta o

valoare deosebita datorita gradului ridicat de obiectivitate pe care-l prezinta, ele

putand fi verificate de oricare alt specialist care poate reface rationamentele si

experimentele celui care a realizat interpretarea initiala, insa pot fi confirmate de

17[26] Gh.Pasescu, I.R.Constantin, Secretele amprentelor papilare, Editura National, 1996, pg.244-245.

18[27] L. Ionescu, op.cit.

informatiile similare obtinute pe alte cai sau dimpotriva, ele pot ajuta la verificarea

veridicitatii si credibilitatii datelor obtinute pe alte cai mai labile sau cu un grad

mai mare de relativitate cum ar fi declaratiile martorilor sau victimelor recunoscute

in literatura de specialitate marja mai ridicata de subiectivism pe care o contin.

Detaliind obiectivul general al interpretarii, se pot preciza unele locuri mai

concrete ale acesteia care genereaza categorii de date si informatii ce nu pot fi

obtinute pe alte cai.

Sarcinile interpretarii urmelor la fata locului

Avand in vedere marea varietate a urmelor ce pot ramane la locul savarsirii

infractiunilor, o incercare de inventariere a datelor ce pot fi obtinute prin

interpretarea acestora pare imposibila.

Singura cale de cuprindere a acestora intr-un sistem coerent, este

sistematizarea dupa criterii ce raspund indeplinirii sarcinilor generale ale cercetarii

la fata locului si, in final, derularii urmaririi penale.

a) O prima categorie de sarcini ale interpretarii are la baza criteriul legaturii

urmelor cu imprejurarile comiterii faptei penale, cu faptuitorii si cu victima.

Se pot cuprinde aici sarcini dupa cum urmeaza:

–             Separarea urmelor faptuitorului de cele provenite de la victima, ori

alte persoane implicate in savarsirea faptei.

Se stie ca in campul infractiunii sunt descoperite intotdeauna urme lasate de

infractor, urme lasate de victima, urme lasate de alte persoane sau chiar de

animale.

Sarcina interpretarii este aceea de a le deosebi si a le elimina pe cele care nu

intereseaza cercetarile.

De exemplu, in cazul urmelor papilare, operatiunea eliminarii urmelor ce

apartin persoanelor care isi desfasoara in mod curent viata si activitatea in locul

cercetat, este deja o activitate de rutina care se executa in toate cazurile;

–             Stabilirea legaturii dintre urmele descoperite la locul faptei si

activitatea infractionala.

Aproape in toate cazurile cercetate, se pune intrebarea care dintre urmele

descoperite si ridicate, au fost create anterior comiterii faptei, in timpul comiterii

faptei si dupa consumarea activitatii infractionale ?

Precizarea momentului crearii urmelor (de orice natura ar fi acestea), este

deosebit de importanta pentru stabilirea vinovatiei persoanei presupusa a fi autorul

faptei. In practica judiciara se intalnesc frecvent cazuri in care sunt retinute pentru

cercetari persoane ale caror urme papilare, de exemplu, au fost descoperite in

perimetrul locului faptei, dar acestea neaga comiterea faptei, insa nu exclud

posibilitatea lasarii urmelor in acel loc anterior comiterii faptei, cu prilejul unor

activitati curente, oneste.

Verificarile efectuate de organele de urmarire penala, confirma in unele

cazuri asemenea aparari, iar in altele le infirma cu greu, tocmai datorita lipsei din

dosar a unui document stiintific care sa precizeze momentul si posibilitatea crearii

urmei in discutie.

– Stabilirea mecanismului de creare a urmei, respectiv precizarea faptului

ca urma in discutie a fost produsa chiar in timpul consumarii actului infractional.

Aceasta este una dintre cele mai dificile sarcini ale interpretarii urmelor.

Rezolvarea ei prin mijloace stiintifice poate contribui decisiv la stabilirea

adevarului si a vinovatiei invinuitului sau inculpatului.

Iata cateva situatii in care se pun astfel de probleme:

–             Daca pe partile componente ale unei arme de foc se descopera o

urma digitala, se pune intrebarea: acea urma a fost lasata in timp ce arma era

transportata ori in timp ce cu arma respectiva se tragea ?

–             O urma digitala relevata pe tocul unei ferestre a fost lasata in

timpul escaladarii acesteia sau cu alt prilej ?

–             Urmele de sange descoperite pe peretii locuintei victimei au fost

create in momentul lovirii cu un obiect contondent sau au aparut prin scurgere din

rana descoperita pe mana victimei ?

–             Obtinerea unor date necesare delimitarii faptelor infractionale de

evenimentele ce nu intrunesc conditiile existentei unei infractiuni

In numeroase cazuri, cercetarea locului faptei se efectueaza pentru a stabili

daca s-a comis o infractiune ori s-a produs un eveniment soldat cu victime

omenesti, cu distrugeri materiale ori se constata consumarea unei sinucideri.

Interpretarea urmelor in aceste cazuri va fi orientata spre obtinerea acelor

date si informatii care argumenteaza ipoteza sinuciderii ori a evenimentului.

Atentie deosebita se va acorda urmelor si imprejurarilor care pot dovedi incercarea

de simulare a unei sinucideri, a unui accident etc., pentru a ascunde o fapta penala

intentionata.

In aceasta categorie pot intra sinuciderile prin precipitare, spanzurare,

impuscare, inec, accidente rutiere, de cale ferata, incendiile prin electrocutare si

multe altele.

Urmele descoperite in astfel de cazuri prezinta particularitati cu privire la

amplasament, caracteristici, repartitie etc., ce permit argumentarea a uneia din cele

doua ipoteze principale.

Se poate preciza, pornind exclusiv de la examinarea urmelor, daca in locul

respectiv a avut loc o lupta intre victima si un eventual agresor; daca victima a fost

mutata dintr-un loc in altul; daca a stat mai mult timp intr-un singur loc; daca

asupra cadavrului au actionat animalele s.a.m.d.

b) A doua categorie de sarcini ce revin interpretarii urmelor, se refera la

posibilitatea reconstituirii unor momente din derularea evenimentelor consumate

pe parcursul savarsirii faptei.

Pot fi incluse aici probleme ca:

–             Determinarea pozitiilor succesive ale agresorului si victimei in

timpul luptei.

Pe baza numeroaselor categorii de urme (sange, incaltaminte, digitale, ale

armelor de foc, armelor albe, instrumentelor etc.), analizate separat si in corelatie

cu componentele locului faptei, se pot stabili, cu un grad mare de precizie, pozitiile

ocupate de cei doi “actori” principali in diferitele momente ale comiterii faptei.

Datele obtinute astfel, pot ajuta la dozarea cat mai exacta a vinovatiei.

–             Stabilirea traseelor parcurse de agresori in locul faptei inainte si

imediat dupa savarsirea infractiunii.

Aceasta problema, ca si cea privind pozitiile succesive din timpul luptei, se

pune, de regula, atunci cand autorul faptei este neidentificat, sau cand exista mai

multi suspecti care recunosc comiterea aceleasi fapte, insa relateaza in mod diferit

amanuntele.

Reconstituirea miscarilor autorului si victimei pe baza urmelor ramase in

locul faptei, poate ajuta la aflarea adevaratului faptuitor.

Uneori, rezultatul acestui tip de interpretare poate ajuta la dovedirea

nevinovatiei unor persoane incluse in cercul de suspecti, tocmai prin confirmarea

apararilor aduse de acestea.

–             Stabilirea pozitiei initiale a cadavrului sau a unor obiecte

principale de la locul faptei, constituie o alta categorie de sarcini ale interpretarii

urmelor.

Pozitia cadavrului in campul infractiunii este o sursa principala de

informatie pentru orientarea cercetarilor in infractiunile de omor.19[38]

Victima (cadavrul) putea ramane in locul unde a fost gasit imediat dupa

terminarea actelor de violenta indreptate asupra sa de catre agresor, dar se putea

misca singur cu ultimele puteri sau putea fi mutat din acel loc initial chiar de

agresor ori de alte persoane venite ulterior la locul crimei.

Orice schimbare de pozitie genereaza noi intrebari si noi ipoteze ale

anchetatorilor.

In afara cadavrelor, la locul faptei pot fi intalnite (dupa natura infractiunii),

obiecte principale, cum ar fi: casa de bani, caseta cu bijuterii, tablourile valoroase,

piesele de mobilier, autovehiculele etc., care au constituit puncte de interes pentru

infractor si a caror pozitie poate explica unele din manoperele infractorului.

c) O alta categorie de sarcini ale interpretarii se refera la urmele lasate de

instrumentele, obiectele si vehiculele folosite de infractor la locul faptei.

Aceste urme ridica o suma de probleme, cum ar fi:

19[38] xxxxxxxxxxxx

–             Precizarea formei si dimensiunilor obiectului care a lasat urmele,

eventual a naturii instrumentului folosit.

Analiza amanuntita a urmelor lasate pe usi, ferestre, pe sistemele de

asigurare ale acestora si chiar pe corpul uman, se pot finaliza, in multe cazuri, cu

precizarea tipurilor de instrument folosit (surubelnita, gura de lup, speraclu

(pontoarca), cutit, levier, arma de foc etc.), a formei si dimensiunilor acestuia,

astfel incat, pot fi puse la dispozitia achetatorilor chiar desene ale obiectelor

creatoare de urme sau fotografii executate dupa obiecte de acelasi tip.

–Precizarea directiei de miscare a vehiculelor sau persoanelor in locul

faptei.

Sensul de deplasare al unui vehicul (cu tractiune mecanica sau animala)

poate fi foarte important in contextul cercetarilor intreprinse in cazurile penale in

care s-au folosit asemenea mijloace de transport.

Examinarea si interpretarea urmelor de incaltaminte, plantare sau a celor de

contact, pot ajuta de asemenea, la precizarea directiei de miscare a persoanelor ce

au trecut prin locul unde s-a savarsit fapta.

d) O categorie aparte de sarcini ale interpretarii urmelor, au ca scop

aprecierea timpului.

Pe parcursul efectuarii urmaririi penale, anchetatorii acorda atentie deosebita

segmentelor de timp legate de savarsirea unei infractiuni.

In legatura cu o serie de momente ale savarsirii faptei, se pot face precizari si

prin interpretarea urmelor. Iata cateva din acestea:

–             Stabilirea momentului cand s-a comis fapta (ziua, noaptea,

dimineata, dupa-amiaza, seara si chiar ora exacta la care s-au executat anumite

activitati).

De exemplu: daca precizam intervalele de timp mai mari in care s-au

savarsit faptele infractionale, se poate face relativ usor stabilirea cu precizie a

momentului decesului, de exemplu, este una din problemele dificile careia

literatura de specialitate I-a acordat atentie deosebita. Atat medicii legisti cat si

criminalistii au scris numeroase articole de specialitate20[39] si au

prezentatcomunicari stiintifice la simpozioane si congrese de specialitate21[40].

Acestei teme i s-a dedicat in exclusivitate chiar o carte22[41]. (In partea a doua a

lucrarii vom releva mai pe larg aceasta problema).

–             Stabilirea intervalului de timp scurs din momentul incheierii

activitatii infractionale si pana la inceperea cercetarii la fata locului.

Pe langa posibilitatile oferite de declaratiile martorilor si investigatiile

anchetatorilor, tehnicianul sau expertul criminalist poate face aprecieri cu privire la

acest interval de timp ghidandu-se dupa modificarile suferite de diversele categorii

de urme din momentul aparitiei lor in locul faptei si pana la sosirea examinatorului.

Urmele de sange sunt de regula, cele care sufera modificari vizibile in

unitatea de timp. In catastrofele aeriene, feroviare sau navale, se pot descoperi

ceasuri blocate chiar in momentul impactului navei, aeronavei sau locomotivei cu

un obiect xxxxxxxxx

–             Aprecierea timpului necesar infractorului pentru executarea

anumitor operatiuni pe care le impunea comiterea faptei.

De exemplu, timpul necesar parcurgerii unui anumit traseu marcat de urmele

ramase in diferite puncte ale acestuia, sau timpul necesar deschiderii unei case de

bani, escaladarii unui acoperis, spargerii plafonului, zidului etc., pot fi apreciate fie

prin xxxxxxx, fie prin evaluarea metodei si instrumentelor folosite combinate cu

experimente.

–             Aprecierea posibilitatii executarii anumitor activitati in conditiile

meteorologice si atmosferice date (ploaie, ninsoare, frig, caldura mare etc.).

Unele urme, cum ar fi cele de incaltaminte, de pneuri, digitale etc., pot

confirma ca activitatea infractionala s-a derulat pe o temperatura de sub zero grade

Celsius, inainte de caderea stratului de zapada, in timpul sau dupa aceasta, pe

20[39] xxxxxx

21[40] xxxxxx

22[41] xxxxxx

timpul sau inaintea ploii etc. Caracteristicile lor sunt imprimate intr-o maniera

specifica de aceste fenomene.

e) O alta categorie de sarcini ale interpretarii urmelor, vizeaza obtinerea de

date necesare identificarii autorilor faptei.

Sunt cuprinse in aceste categorii sarcinile privind:

–             Obtinerea de date privind semnalmentele faptuitorilor referitoare

la: imbracaminte, incaltaminte, caracteristici fizice. Este vorba de alte date decat

cele furnizate de martorii oculari, referitoare la datele rezultate din examinarea si

aprecierea urmelor descoperite la locul faptei.

Se poate afirma ca majoritatea categoriilor de urme studiate de criminalistica

pot furniza informatii cu privire la persoana infractorului, la imbracamintea,

instrumentele si mijloacele de transport folosite de acesta.

Cu titlu de exemplu, voi enumera: urmele de maini, de picioare, de

incaltaminte, de imbracaminte, urmele mijloacelor de transport, urmele de urechi,

frunte, buze si alte parti ale corpului, s.a.m.d.

–             Obtinerea de date necesare formarii cercului de suspecti.

Urmele descoperite la locul faptei pot furniza elemente cu ajutorul carora se

poate realiza o selectie a persoanelor care puteau comite fapta cercetata.

Asemenea elemente se pot referi la particularitati fizice, cum ar fi: inaltimea

minima sau maxima, lipsa unui dinte, culoarea parului, marimea piciorului,

lungimea degetelor etc., la particularitati ale incaltamintei, imbracamintei sau

obiectelor utilizate de infractor, sau chiar la maniera in care executa unele activitati

(modus operandi).

Pe langa cercurile de suspecti constituite, in legatura cu fiecare caz in parte,

laboratoarele de criminalistica au realizat fisiere si cartoteci (manuale sau

computerizate) ce cuprind fise ale persoanelor recidiviste si ale instrumentelor

folosite de acestia, care cuprind caracteristici ce pot fi regasite in urmele

descoperite la locul faptei. Verificarea urmelor in aceste cartoteci se soldeaza de

multe ori cu identificarea autorilor faptelor cercetate.

–             Obtinerea de date ce pot duce direct la identificarea persoanelor

care au lasat urmele, sau indirect, la identificarea instrumentelor omorului si

aflarea obiectelor folosite de acestea in locul faptei.

Identificarea este treapta suprema a procesului de interpretare a urmelor,

deoarece ajuta la scurtarea perioadei de timp necesara identificarii autorului

infractiunii, precum si la probarea vinovatiei acestuia.

In unele situatii, identificarea persoanei care a lasat urme la locul infractiunii

nu inseamna rezolvarea cazului, deoarece urmele pe baza carora s-a realizat

identificarea, pot fi chiar victimele, membrii familiei acestora sau persoane care au

trecut prin locul faptei anterior comiterii acesteia in virtutea relatiilor normale cu

victima.

Chiar si in astfel de cazuri identificarea factorului creator de urme (persoane

sau obiecte), constituie un ajutor pretios pentru clarificarea imprejurarilor in care s-

a comis fapta.

Din categoria urmelor care pot conduce la identificarea directa a

persoanelor, pot fi exemplificate: urmele papilare, urmele de urechi, de dinti, de

buze si mai recent, de sange (prin analiza AND-ului).

La identificarea indirecta pot contribui: urmele de incaltaminte, de

imbracaminte, de instrumente, ale armelor de foc, armelor albe, urmele lasate de

vehicule si multe altele.

Este locul sa precizam ca identificarea nu se realizeaza in procesul de

interpretare a urmelor la fata locului, ci ulterior, prin intermediul expertizelor

criminalistice efectuate in laborator.

Cartotecile criminalistice computerizate pot realiza in unele situatii,

identificarea chiar in timp ce se desfasoara cercetarea locului faptei si, odata cu

aceasta, operatiunea de interpretare.

Realizarea acestei xxxxxxx depinde de nivelul tehnologic la care au ajuns

organele de urmarire penala si laboratoarele de criminalistica dintr-un anumit stat.

De exemplu, in tara noastra, dotarea Institutului de Criminalistica din I.G.P.,

permite identificarea persoanei in cateva minute, numai dupa urmele digitale, in

acest domeniu functionand unul din cele mai moderne sisteme automate de

identificare a amprentelor digitale (sistemul AFIS-2000 produs de firma americana

PRINTRAK).

3.Principiile interpretarii criminalistice a urmelor la locul faptei

Experienta acumulata de-a lungul timpului de organele de urmarire penala,

in domeniul cercetarii locului savarsirii infractiunilor, a generalizat o serie de

reguli cu valoare de principii aplicabile domeniului interpretarii urmelor.

Chiar daca pana in prezent aceste reguli nu au fost formulate in mod expres

in lucrarile de specialitate, ele se regasesc usor in activitatea fiecarui specialist sau

expert criminalist care realizeaza interpretarea urmelor intr-un caz concret, putand

fi deduse chiar si din documentele ce consemneaza rezultatul interpretarilor.

In concordanta cu specificul temei tratate, voi prezenta in continuare o serie

de principii ale interpretarii criminalistice a urmelor, intr-o forma de exprimare

personala, care incearca sa sintetizeze complexitatea operatiunii si sa orienteze in

egala masura pe cei care o efectueaza, precum si pe cei care beneficiaza de

rezultatele obtinute.

a)           Principiul perceperii nemijlocite, se refera la modul in care

interpretul ia cunostinta de locul faptei si de urmele ce constituie obiectul

interpretarii.

El poate fi exprimat astfel: interpretarea urmelor se face in mod obligatoriu

prin examinarea si evaluarea nemijlocita a locului faptei de catre specialistul care

interpreteaza. In situatii exceptionale, cand investigarea directa la fata locului nu

este posibila, poate fi inlocuita cu studierea inregistrarilor video, fotografiilor,

schitelor, proceselor-verbale de cercetare la fata locului si rapoartelor intocmite de

laboratoarele de specialitate in legatura cu urmele.

Chiar si in asemenea situatii, este benefica o vizita la locul unde s-au produs

evenimentele (daca bineinteles acesta mai exista fizic). Informatiile culese din

sursele de documentare gasite in dosar, pot fi mai bine intelese si combinate dupa

contactul specialistului cu mediul in care s-au derulat actiunile in legatura cu care

se va pronunta.

b)           Principiul limitarii surselor de informare

Acesta are urmatorul continut: sursele principale de informatii in procesul

interpretarii, sunt limitate la locul faptei si la totalitatea urmelor descoperite in

perimetrul cercetat.

Informatiile obtinute pe alte cai, cum ar fi: declaratiile victimei, ale

martorilor etc., sunt, de regula, parazitare pentru rezultatul interpretarii. Ele pot

ajuta doar la confirmarea sau infirmarea concluziilor reiesite din interpretarea

urmelor descoperite la locul faptei.

Limitarea surselor de informare este impusa de gradul de precizie al

rezultatului interpretarii criminalistice care, in mod obisnuit, depaseste

subiectivismul declaratiilor martorilor, victimei, invinuitului sau inculpatului.

c)           Principiul corelatiei urmelor

Pentru interpretarea completa se vor examina in corelatie urmele descoperite

in campul infractiunii, cele aflate pe corpul victimei si al presupusului agresor,

precum si pe imbracamintea, incaltamintea, armele si celelalte obiecte folosite de

acesta.

O constatare unanim acceptata de criminalisti si de organele de urmarire

penala, este aceea ca in timpul savarsirii unei infractiuni, urmele pot apare fie ca

rezultat al actiunii faptuitorului si a mijloacelor utilizate de el asupra

componentelor locului faptei, fie ca efect al reactiei acestor componente asupra

faptuitorului si instrumentelor folosite de el.

Profesorul Ion Mircea explica fenomenul astfel: ”Fata de actiunea omului la

locul faptei, fie in mod nemijlocit cu diferite parti ale corpului, fie prin intermediul

instrumentelor folosite, obiectele asupra carora opereaza nu raman cu totul pasive,

inerte, ci se produce din partea lor o reactie, se opune o rezistenta fara de care nici

nu s-ar crea urme pe suprafata sau in volumul lor. Prin aceasta actiune contrara se

formeaza urme corespunzatoare pe obiectele aflate in actiune. Deci, obiectele

utilizate in procesul activitatii infractionale sufera, la randul lor, schimbari de

continut si forma……….23[42]

23[42] Ion Mircea, Valoarea criminalistica a unor urme de la fata locului, Ed.Vasile Goldis, Arad, 1996, pg.28.

d)           Principiul cauzalitatii.

Cauzalitatea, un concept filozofic aplicat si in stiintele naturii, poate fi

adoptat la cerintele interpretarii criminalistice a urmelor cu urmatorul continut:

orice urma trebuie considerata a fi efectul unei actiuni executate la locul faptei de

infractor, victima sau alte persoane care au avut acces in perimetrul cercetat,

precum si al folosirii de catre acestia a unor obiecte, instrumente, mijloace de

transport etc.

Acest principiu cere ca operatiunea de interpretare sa nu fie considerata

incheiata pana cand nu se gaseste si nu se explica cauza care a generat aparitia

fiecarei urme descoperite in locul faptei.

Desi in multe cazuri asemenea explicatii sunt dificile, ele constituie tocmai

esenta procesului de interpretare.

Interpretarea cauzalitatii dintre urme si factorii creatori de urme nu trebuie sa

se faca mecanicist, ci dimpotriva, vor fi avute in vedere raporturile de determinare

cauzala de tip complex si neechivoc, in care cauzele se impletesc cu conditiile,

relatiile necesare se coreleaza cu cele intamplatoare, trecerea de la posibil la real

este mediata de factori aleatori, de un cerc larg de interactiuni.

In procesul interpretarii urmelor trebuie avut in vedere ca determinarea

dintre fenomene nu are un caracter rigid, cu respectarea lor intr-o identitate

absoluta, astfel ca fenomenele de aceeasi natura, determinate de cauze

asemanatoare si in conditii similare, in esenta se repeta, dar nu identic.

Se poate spune ca “locul unei infractiuni concrete, chiar daca se aseamana cu

locurile unor infractiuni de aceeasi natura, are si multe particularitati”24[43]

Datorita unor fenomene intamplatoare, unele din urmele frecvente in

asemenea infractiuni, este posibil sa lipseasca si sa fie descoperite urme de alta

natura.

e)           Principiul identitatii

Identitatea constituie unul din conceptele fundamentale ale gandirii si in

acelasi timp, un mijloc important de cercetare a obiectelor lumii materiale, cu larga

24[43] Ion Mircea, op.cit., pg.25.

aplicare la cele mai diverse domenii ale stiintei: fizica, chimia, biologia etc.,

inclusiv criminalistica25[44]

Identitatea concentreaza in sine toate insusirile sau proprietatile unui obiect,

fenomen sau fiinta si prin aceasta, le deosebeste de orice alt obiect, fenomen ori

fiinta.

Desi Criminalistica utilizeaza acest concept cu precadere in domeniul

identificarii si expertizei, el poate fundamenta si activitatea de interpretare a

urmelor, in contextul locului faptei, imbracand forma unui principiu cu urmatorul

continut: in procesul interpretarii se considera ca urmele isi pastreaza, cel putin un

anumit timp, caracteristicile care le definesc, ramanand unice.

Pentru intelegerea mai exacta a acestui principiu al interpretarii, este necesar

sa se faca deosebirea intre identitatea abstracta si identitatea concreta.

Identitatea abstracta exista numai in planul gandirii si considera ca orice

obiect, persoana sau fiinta este identitc cu sine insusi pe intregul proces al

existentei sale.

Acest concept ideal neglijeaza practic deosebirile dintre obiecte facandu-le

indiscutabile, ori identitate fara deosebire nu exista.26[45]

Identitatea concreta se considera aceea care releva unitatea dintre identitate

si deosebire, la nivelul existential, orice obiect fiind prin natura sa o sinteza de

laturi contrare.27[46]In concordanta cu alti filozofi ca Hegel si Fr.Engels,28[47]

Constantin Noica, arata ca legea identitatii este fundamentala, dar ea nu se

fundamenteaza cu adevarat daca nu este dublata concomitent de legea identitatii

concrete.29[48]

25[44] Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistica, Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1990, pg.49.

26[45] G.Enescu, Dictionar de logica, Ed..Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, pg.144.

27[46] L.Ionescu, D.Sandu, op.cit., pg.50.

28[47] Fr.Engels, Dialectica naturii, Ed.Politica, 1959, pg.19.

29[48] C.Noica, O remarcabila conceptie filozofica – legea identitatii concrete, Revista de filozofie nr. 2, 1982, pg.186.

Analizand particularitatile aplicarii principiului identitatii la specificul

criminalisticii, Lucian Ionescu si Dumitru Sandu, fac o serie de precizari aplicabile

si la interpretarea urmelor.30[49]

Din faptul ca starea de identitate exprima egalitatea de sine a totalitatii

insusirilor numai intr-un moment dat – static in cadrul miscarii neintrerupte +

rezulta ca atunci cand se analizeaza starea de identitate a obiectelor trebuie sa se ia

in consideratie o serie de elemente, cum ar fi intensitatea impulsurilor interne ale

dezvoltarii, actiunea factorilor externi, efemeritatea modificarilor microsistemelor

si a insusirilor obiectelor, timpul scurs intre starile din diversele perioade de

existenta ale aceluiasi obiect etc.

O prima particularitate definitorie a identitatii concrete consta in aceea ca

este o stare contradictorie a lucrurilor si proceselor in care fiecarei laturi (tendinte)

I se opune contrariul. Cu cat este mai complexa organizarea materiei, cu atat va

contine mai multe contradictii. O a doua particularitate a starii de identitate se

refera la faptul ca contrariile sunt inseparabile. Partile, tendintele, directiile

contrare care se include in identitate se intrepatrund, trec dintr-una in alta, fara sa

fie vorba de o imbinare mecanica. In consecinta, contopirea contrariilor nu duce la

o medie, la ceva de mijloc, ci la disparitia starii de identitate si la aparitia unei noi

forme (calitati) materiale. In sfarsit, o a treia particularitate consta in lupta dintre

contrariile aflate in unitate.

Toate contradictiile identitatii se exprima in notiunea de deosebire.

Termenul are doua sensuri. Unul desemneaza un raport de alteritate intre lucruri

considerate identice dintr-un anumit punct de vedere, adica proprietatea obiectelor,

fenomenelor si fiintelor de a se diferentia unele de altele, de a nu fi identice.

Celalalt semnifica dedublarea unitarului in laturi opuse. Cum orice identitate este

un intreg alcatuit din asemanari si deosebiri, acestea din urma constituie o

caracteristica determinanta a lucrurilor iar rolul lor in cunoastere nu este inferior

asemanarilor.

30[49] L.Ionescu, D.Sandu, op.cit., pg.52.

In concluzie, just in sfera gandirii teoretice, conceptul formal al identitatii

devine ingust si unilateral in sfera cunoasterii reale. Conceptul dialectic afirma

caracterul relativ al identitatii si include deosebirea ca element constitutiv.

Egalitatea cu sine insusi pe care o presupune identitatea nu este imuabila, ci

contine si schimbarile care se produc sub actiunea factorilor interni si externi,

astfel ca identificarea nu urmareste stabilirea identitatii obiectului cu sine insusi,

separat de acesti factori si de alte fenomene ale lumii materiale.

Ca urmare, cercetarea criminalistica nu este chemata sa determine obiectul

in sine, ci sa ajunga la o identitate probanta. Astfel, nu intereseaza constatarea ca

incaltamintea infractorului este identica cu sine insasi intr-un anumit moment, ci

faptul ca, datorita reflectarii caracteristicilor sale in urma gasita la locul faptei, ea

poate fi identificata si servi ca mijloc de proba.

Este adevarat ca, afirmand caracterul relativ al identitatii, dialectica o

intelege ca pe o determinare calitativa a obiectului, dar cum schimbarile lente nu

afecteaza caracteristicile esentiale, inseamna ca din punct de vedere criminalistic

notiunea de identitate se poate considera ca stabila, mai ales ca in majoritatea

cazurilor intervalul de timp care a trecut de la savarsirea infractiunii si pana la

descoperirea, fixarea si ridicarea obiectelor si urmelor nu este prea mare.

Stiinta criminalisticii nu elaboreaza un concept de identitate diferit de cel

dialectic, dar pentru ratiuni de ordin practic, izvorate din specificul examinarii

probelor materiale, apeleaza, cel putin in faza initiala a cercetarii, si la acceptiunea

pe care o da identitatii logica formala. Lucrul este posibil, data fiind stabilitatea

identitatii intr-un anumit moment, in care caracteristicile si calitatile unui obiect

pot fi considerate ca fixe. In consecinta, aplicarea legii identitatii prin care se

urmareste stabilirea unui obiect sau fiinte, respectiv rezolvarea problemei este sau

nu este acel obiect, corespunde intru totul scopului identificarii criminalistice.

Analiza conceptului de identitate ar fi incompleta daca s-ar omite o a doua

latura, si anume identitatea dintre obiecte. Celor doua laturi le corespund doua

aspecte ale identificarii – a obiectului cu sine insusi(stabilirea faptului ca obiectul

examinat este acelasi) si dintre obiecte (stabilirea faptului ca anumite obiecte sunt

identice intre ele in ceea ce priveste unele proprietati). Orice obiect al identificarii

este in acelasi timp individual si asemenator cu alte obiecte sau, dupa expresia lui

Ed.Goblot, obiectele sunt totodata intrinsec identice si extrinsec diferite31[50].

Observam ca intervine o noua notiune, si anume asemanarea, care este

acelasi lucru cu analogia si similitudinea. Ea poate fi definita ca relatia dintre

doua sau mai multe obiecte care au anumite proprietati comune, in asa fel incat

cel putin dintr-un punct de vedere ele pot fi practic confundate.32[51] Intr-adevar,

in lume sunt multe obiecte foarte asemanatoare fara a fi identice, asa dupa cum

sunt multe obiecte aparent deosebite, dar care contin in structura lor elementele de

baza ale identitatii. Pe de alta parte, asemanarea dintre obiecte poate fi mai mare

sau mai mica, pe cand identitatea nu este susceptibila de gradare, fiind proprie

obiectului de-a lungul intregii sale existente.

In identificarea criminalistica continutul principal al examinarii il constituie

evidentierea si aprecierea asemanarilor, o totalitate suficienta de caracteristici

individuale similare conducand la identificarea obiectului creator de urme si

implicit la deosebirea totalitatii acestor caracteristici asemanatoare de cele ale altor

obiecte. Daca doua obiecte, urme, fenomene etc. se aseamana, trebuie sa se caute

in ce sunt identice si in ce nu sunt, putandu-se astfel spune ca asemanarea este

indiciul unei identitati ascunse. Pe de alta parte, si deosebirile pot avea un rol

cognitiv, neconcordanteledintre obiectele sau urmele comparate contribuind la

individualizarea si delimitarea lor. In literatura de specialitate aceasta modalitate

este chiar denumita identificare prin diferentiere. De pilda, in cazul unei scrisori

anonime cu un grafism de evolutie superioara se vor elimina persoanele cu un scris

inferior, la o urma de incaltaminte sau de picior gol se vor exclude pantofii si

persoanele avand o masura net diferita, la proiectile se vor inlatura armele cu o alta

latime si inclinare a ghinturilor tevii.33[52]

31[50] E.Goblot, Traite de logique, Librairie Armand Colin, Paris, 1937, p.50.

32[51] G.Enescu, op.cit.p.24.

33[52] L.Ionescu, D.Sandu, op.cit., pg.52-55.

Principala cerinta a principiului identitatii este ca pe parcursul oricarui

proces de interpretare a urmelor, obiectul gandirii sa ramana acelasi, adica termenii

pe care ii folosim, sa-si pastreze acelasi inteles, acelasi volum de adevar.

Nerespectarea principiului identitatii duce la confuzii, la nesiguranta, inclusiv in

ceea ce priveste adevarul concluziilor noastre.

Principiul identitatii constituie una dintre cele patru legi logice

fundamentale alaturi de principiul noncontradictiei, principiul tertului exclus si

principiul ratiunii.34[53]

Reflectand suficiente laturi esentiale ale realitatii, ele delimiteaza chiar

conditia prima a gandirii logice, absolut necesara interpretarii urmelor.

6. Principiul realismului interpretarii.

Informatiile, ipotezele si versiunile rezultate din interpretarea

urmelor, trebuie sa fie realiste, incadrandu-se in rigorile legilor naturii si in

conditiile concrete ale locului faptei.

Fanteziile cu privire la posibilitatea de desfasurare a xxxx , cu privire

la calitatile, capacitatile, ferocitatea sau inteligenta faptuitorilor, generale de

lecturile romanelor politiste sau de filmele artistice cu tematica similara, sunt

daunatoare interpretarii criminalistice, care trebuie sa fie riguroasa, exacta si in

deplina concordanta cu particularitatile locului faptei.

Observarea facuta de expertul sau specialistul criminalist, trebuie sa

aiba caracter metodic, fiind xxxxxx in directia punerii in valoare a tuturor

caracteristicilor urmelor, ale eventualelor stari negative, a coincidentei sau

necoincidentei dintre urmele descoperite si obiectele ce se presupune a le fi creat,

precum a oricarei altei stari de fapt ce prezinta relevanta pentru formularea unei

concluzii juste. Realizarea acestui principiu este influentata de conduita etica a

celui care realizeaza interpretarea, de capacitatea sa intelectuala, la care se adauga

curiozitatea, atentia, puterea de interpretare si perseverenta.

7. Principiul demonstrarii afirmatiilor (a credibilitatii)

34[53] Petre Bieltz,Logica, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991.

Orice concluzie rezultata din procesul de examinare si interpretare a urmelor

in contextul locului faptei, trebuie demonstrata prin argumente logice,

experimente, masuratori, comparatii cu modele cunoscute, calcule matematice si

oricare alte procedee sau metode tehnico-stiintifice convingatoare.

Simplele afirmatii despre urmele descoperite, dar si modalitatea de aparitie a

acestora, sau in legatura cu semnalmentele persoanelor carele-au creat, nu sunt

suficiente pentru reconstituirea detaliilor savarsirii infractiunii cercetate.

Credibilitatea concluziilor la care s-a ajuns prin interpretarea criminalistica a

urmelor la locul faptei, depinde numai de posibilitatea demonstrarii sau verificarii

lor prin reconstituiri si experimente ori prin informatiile obtinute prin investigatii

sau pe alte cai ale anchetei judiciare.

Demonstratia reclama sa fie facuta in asa fel incat sa permita organului

judiciar sa vada ce a vazut si cautat specialistul sau expertul criminalist cu

ajutorul aparaturii din dotare.35[54]

O buna parte din activitatea de interpretare a urmelor se bazeaza pe

experimente. Cu cat sunt mai multe experimente, cu atat se poate gresi mai putin,

intrucit stiintele sunt “usi”, iar cercetarile experimentale, “cheile” lor.36[55]

Experimentul in domeniile interpretarii criminalistice a urmelor, se poate

face in vivo , deci in conditii naturale oferite de locul faptei sau in vitro , respectiv

in conditii artificiale, cand prima varianta nu mai este posibila. Cand experimentul

se face in conditii artificiale, trebuie sa se respecte principiul potrivit caruia

aceleasi cauze produc, in aceleasi conditii, aceleasi efecte.

8. Principiul evitarii ideilor preconcepute

Interpretarea urmelor in locul faptei nu-si propune sa confirme anumite idei

sau ipoteze emise de unii membrii ai echipei de cercetare inainte de ajungerea la

locul infractiunii, idei bazate pe presupuneri, informatii indirecte sau eronate, ori

pe experienta si rutina anchetatorului.

35[54] I.Anghelescu , Norme deontologice ale specialistului si expertului criminalist, in Tratat practic de criminalistica, vol.IV, Ed.M.I., Bucuresti, 1982, pg.261.

36[55] I.Anghelescu, op.cit., pg.256.

Interpretarea trebuie sa genereze ea insasi idei originale rezultate exclusiv

din examinarea urmelor in corelatie cu componentele locului faptei.

Specialistul sau expertul criminalist care interpreteaza urmele, trebuie sa

dobandeasca capacitatea de a examina (observa) locul faptei cu totala obiectivitate,

fara a se lasa influentat de prejudecati sau distras de elemente neesentiale.

“Una dintre cele mai grave abateri ale expertului criminalist, generatoare

de erori, este tendinta de a vedea ceea ce doreste sa vada.”37[56]

Se impune ca cel care face interpretarea urmelor sa evite teoriile pripite si sa

se fereasca de indemnurile imaginatiei, sa nu subjuge fondul cercetarii stiintifice

trebuintei de rezolvare intr-un termen scurt.

9) Principiul elaborarii tuturor variantelor.

Conform acestui principiu, la sfarsitul operatiei de interpretare a urmelor in

contextul locului faptei, concluziile finale trebuie sa epuizeze toate variantele care

se pot formula cu privire la aparitia urmelor in locul cercetat.

Daca mecanismul de creare a urmelor descoperite intr-un anumit caz impun

doua sau mai multe modalitati de realizare, este necesar ca la interpretare sa fie

luate in considerare toate acestea.

Interpretarea urmelor, presupune analizarea tuturor posibilitatilor de

producere a unui fapt sau unei activitati finalizate cu aparitia modificarilor

descoperite in locul faptei.

37[56] I.Anghelescu, op.cit. pg.255.