interesul juridic al cunoasterii datei deschiderii succesiunii

Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir”Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative

Specializare „Drept”Forma de Invatamant „ZI”

INTERESUL JURIDIC AL CUNOASTERII DATEI

DESCHIDERII SUCCESIUNII

Student: Coordonator:Badila (Andrei) Ionela Lect.univ.dr. Patrascu Bogdan Anul III, Grupa I

Bucuresti2010

Interesul juridic al cunoasterii datei deschiderii succesiunii

Deschiderea mostenirii Prin deschiderea mostenirii se produce efectul juridic al transmiterii mostenirii. Ea prezinta o importanta juridica deosebita intrucat mostenitorii, indiferent ca sunt mostenitori legali sau testamentari , nu pot dobandi nici un drept asupra patrimoniului succesoral pana in momentul deschiderii mostenirii prin moarte, deoarece patrimoniul unei persoane fizice nu poate fi transmis si dobandit decat la moartea titularului. De fapt, inainte de deschiderea mostenirii nici nu se poate vorbi de mostenitori ori masa succesorala, persoana in viata fiind titularul patrimoniului sau, iar mostenitorii urmeaza sa fie determinati numai la data deschiderii mostenirii. Astfel fiind, descendentul unei persoane in viata nu poate contesta renuntarea facuta de acesta din urma la o mostenire ce i s-ar fi cuvenit , intrucat printr-o asemenea actiune , descendentul urmareste marirea patrimoniului acelei persoane , spre a mosteni mai mult la decesul ei , fara a avea vreun drept asupra acelui patrimoniu cata vreme mostenirea nu a fost deschisa1. Conform art. 651/C.civ. „succesiunile se deschid prin moarte”. Deci o persoana in viata niciodata nu poate sa transmita o mostenire. De aici regula ca nu poate fi mostenit un om viu(nulla est viventis hereditas). In sistemul dreptului civil roman, prin moarte se intelege numai moartea naturala a unei persoane fizice , care a fost constatata fizic prin examenul cadavrului sau declarata prin hotarare judecatoreasca in cazul imposibilitatii constatarii fizice. Simpla declarare judecatoreasca a disparitiei unei persoane fizice nu are ca efect deschiderea mostenirii pentru ca „ cel disparut este socotit a fi in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte , ramasa definitiva” (art. 19 din Decretul nr. 31/1954). Deschiderea mostenirii nu se confunda cu deschiderea procedurii succesorale notariale reglementate de Legea nr. 36/1995 privitoare la notarii publici si activitatea notariala. Deschiderea mostenirii este declansata de faptul juridic al mortii unei persoane fizice , in timp ce deschiderea procedurii succesorale notariale se face la cererea oricarei persoane interesate, a procurorului sau a secretarului consiliului local al localitatii in raza careia defunctul si-a avut ultimul domiciliu(art. 68 alin.1 din Legea nr. 36/1995). Pe de alta parte , deschiderea mostenirii face ca patrimoniul succesoral sa se transmita de la de cujus la succesori , in timp ce deschiderea procedurii succesorale , asa cum o arata chiar denumirea ei, declanseaza procedura necontencioasa care are ca finalitate eliberarea certificatului de mostenitor, act constatator al

1 Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. Editia a II-a actualizata si completata. Editura Universul Juridic . Bucuresti 2002

1


compunerii masei succesorale , a persoanelor chemate la mostenire si a cotelor-parti sau bunurilor ce revin acestora din mostenire.Pana la deschiderea mostenirii , succesibilii nu au nici un drept asupra patrimoniului antecesorului lor,ci doar o simpla speranta de a mosteni. Speranta se transforma in drept propriu-zis doar la decesul lui de cujus2. In vechiul nostru drept , succesiunea se putea deschide si in timpul vietii decujusului. In cazul intrarii in tagma calugareasca , atunci cand viitorul monah dispusese de averea sa sau de o parte din ea , prin testament. In acest caz , succesiunea testamentara se deschidea la data intrarii in calugarie , iar restul averii calugarului se cuvenea , la moartea acestuia , manastirii „pentru care se invrednicise tunderii monahale”(Hrisovul lui Ipsilant Voda din 1776). S-a sustinut (Degre,Scrieri juridice I,p.62 si urm.) ca aceste dispozitii nu au fost abrogate prin intrarea in vigoare a Codului civil , unele hotarari consfintind acest punct de vedere. Printr-o decizie de principiu a Sectiunilor Unite , Casatia noastra a condamnat aceasta opinie, pe consideratia de ordine publica, ca legea civila reglementeaza singura mostenirea , fara distinctie dupa categoria de cetateni , ea fiind aplicabila ,prin urmare si calugarilor3. Din punct de vedere juridic deschiderea mostenirtii presupune cercetarea si stabilirea a doua coordonate: locul si data deschiderii succesiunii.

In continuare vom prezenta elementele importante ale cunoasterii datei deschiderii succesiunii , precum si motivele pentru care acestea sunt importante.

Data deschiderii mostenirii

Deoarece mostenirea se deschide „prin moarte” (art.651/C.civ.), data deschiderii ei coincide cu momentul mortii celui care lasa mostenirea. Rezulta ca persoana care pretinde mostenirea sau anumite drepturi asupra mostenirii , indiferent ca isi intemeiaza aceste drepturi pe dispozitiile legii (mostenitorii legali) sau pe dispozitiile testamentare (legatarii) , trebuie sa dovedeasca moartea, precum si data , eventual chiar ora sau minutul, mortii celui pe care vrea sa-l mosteneasca (art. 1169/C.civ.) Datorita importantei si multiplelor sale implicatii , constatarea mortii este oficializata, in sensul ca,obisnuit , atunci cand cadavrul este la indemana , trebuie sa fie stabilita medical prin eliberarea unui certificat medical constatator care consemneaza cauza decesului, intocmit si semnat de catre un medic sau, in

2 Dan Chirica. Drept civil : Succesiuni si testamente. Editura Rosetti. Bucuresti 20033 Mihail Eliescu . Curs de succesiuni. Editura Humanitas. Bucuresti 1997

2


lipsa acestuia ,de catre un cadru mediu sanitar(art. 37 din Legea nr. 119/1996 privitoare la actele de stare civila).Deci, dovada mortii se face cu certificatul de deces care se elibereaza dupa intocmirea actului de deces in cazul constatarii fizice a mortii sau , in cazul mortii declarate judecatoreste , actul de deces se va intocmi in temeiul hotararii prin care se declara moartea , data mortii inscrisa in actul de deces fiind data mortii stabilita de instanta de judecata inscrisa in hotararea judecatoreasca.

Din punct de vedere juridic ,stabilirea momentului exact al mortii (ora,minut) poate avea o importanta majora intrucat daca doua persoane cu vocatie succesorala reciproca (de exemplu, tata si fiu) decedeaza in acelasi interval de timp ,supravietuirea unuia celuilalt ,oricat de scurta, face ca succesiunea celui decedat mai intai sa se deschida si sa fie culeasa de cel care a decedat mai tarziu ,regasindu-se in masa succesorala de care beneficiaza mostenitorii celui din urma.

Medicina , ca orice stiinta , a evoluat in timp , astfel incat , de la constatarea biologica a mortii ,implicand constatarea opririi complete si ireversibile a functiilor vitale (creier,inima,plamani) s-a ajuns mai recent la ideea mortii cerebrale , considerandu-se ca moartea survine la incetarea oricarei activitati electrice a creierului4. Pe baza certificatului medical constatator al decesului,autoritatea administratiei publice locale de la locul producerii decesului va elibera actul de deces, conform dispozitiilor art.34 si urm. Din Legea 119/1996 privitoare la actele de stare civila. Actul de deces face dovada mortii si a datei la care aceasta a survenit. Daca momentul decesului este imposibil de stabilit , data mortii va fi considerata a fi aceea la care autoritatea administratiei publice locale constata decesul. Data decesului trecuta in certificatul de moarte va face dovada numai pana la proba contrara , caci ea nu a fost constatata prin propriile sale simturi de catre delegatul starii civile. Deasemenea prezumtia ca disparutul a fost in viata pana la data fixata prin hotararea declarativa ca fiind aceea a mortii va putea fi combatuta prin dovada contrara , pornindu-se actiunea in rectificare a acestei date(art. 18 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954)5. In ambele cazuri , deci atat in cazul mortii fizic constatate , cat si in cazul declararii judecatoresti a mortii , intrucat moartea si data producerii ei sunt

4 Dan Chirica. Drept civil : Succesiuni si testamente. Editura Rosetti. Bucuresti 20035 Mihail Eliescu. Mostenirea si devolutiunea ei in dreptul RSR. Editura Academiei RSR. Bucuresti 1966

3


simple fapte materiale , dovada contrara se va putea face prin orice mijloace de proba6. Tot astfel se vor putea dovedi , cu orice mijloace de proba , ora si minutul mortii , in masura in care acestea nu sunt trecute in certificatul de moarte sau in hotararea judecatoreasca.

Se poate insa intampla ca mai multe persoane , care au vocatie reciproca (de exemplu , tata si fiu) sau unilaterala (de exemplu, un frate care are descendenti si un frate care nu are,caz in care fratele care are descendenti are vocatie legala la mostenirea fratelui sau in timp ce acesta nu are vocatie la mostenirea lui legala ) sa inceteze din viata in aceeasi imprejurare , cum ar fi un bombardament , un incendiu , un naufragiu etc. fara ca sa se poata stabili care dintre ele a suvravietuit celorlalte. Este cazul comorientilor. Avand in vedere dificultatile practice de solutionare a unei asemenea situatii , art. 21 din Decretul nr.31/1954 stabileste ca „in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare , fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia , ele sunt socotite ca au murit deodata „.

Unele legiuiri,cum este cea franceza, urmand o veche traditie, care se urca pana la dreptul roman , prezuma in cazul comorientilor,pentru a regula chemarea lor la mostenire, ca cei mai puternici, tinand seama de varsta si sex , au supravietuit celorlalti (art. 720-722/C.civ.fr.). Legea noastra civila nu a reprodus aceste dispozitii din Codul Napoleon, ceea ce conduce la rezultate care pot fi socotite ca multumitoare. Daca Primus si Secundus , chemati reciproc la mostenire , inceteaza din viata in aceeasi imprejurare, fara ca succesibilii lor sa poata dovedi care dintre ei au supravietuit, nici unul dintre cei doi comorienti nu va mosteni pe celalalt; cele doua succesiuni se vor deferi separat mostenitorilor fiecaruia7.

6 Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. Editia a II-a actualizata si completata. Editura Universul Juridic . Bucuresti 20027 Mihail Eliescu . Curs de succesiuni. Editura Humanitas. Bucuresti 1997

4


Importanta juridica a datei deschiderii succesiunii

Data deschiderii succesiunii este deosebit de importanta , caci la aceasta data se opereaza transmisiunea succesiunii , ceea ce inseamna ca la aceasta data , pe de o parte primesc aplicare normele legale privitoare la succesiune sau isi produce efectul testamentul , iar pe de alta parte , ca tot atunci , mostenitorii dobandesc drepturile lor asupra mostenirii8. In functie de momentul deschiderii mostenirii se determina (indiferent de momentul solutionarii problemei pe cale notariala sau judecatoreasca):

a. Persoanele chemate a mosteni , capacitatea lor succesorala(de exemplu : calculul perioadei de conceptie a copilului) si drepturile ce li se cuvin asupra mostenirii (de exemplu: in cazul pluralitatii de mostenitori legali , cotele-parti ce li se cuvin din mostenire).

b. Momentul transmiterii mostenirii la succesori, actul juridic al acceptarii mostenirii retroactivand pana la data deschiderii mostenirii. Tot astfel si renuntarea la succesiune produce efecte retroactive pana la aceasta data .

c. Problema validitatii actelor(pactelor) juridice asupra mostenirii, stiut fiind ca, in principiu, actele asupra unei succesiuni nedeschise sunt nule absolut(art. 702 si 965/C.civ.)

d. Compunerea si valoarea masei succesorale.e. Inceputul indiviziunii succesorale in cazul pluralitatii de mostenitori

universali sau cu titlu universal si data pana la care retroactiveaza efectul declarativ al iesirii lor din indiviziune(al partajului).

f. Legea care va carmui devolutiunea mostenirii in cazul conflictului in timp al unor legi succesorale succesive (principiul neretroactivitatii legii – art.1/C.civ. si art. 15 alin. 2/Constitutie)9.

g. Data de la care incepe , de regula, curgerea termenului de 6 luni de prescriptie a dreptului de optiune succesorala ( art. 700/C.civ.)

Aprecierea indeplinirii ori nu de catre succesibili a conditiilor necesare pentru a mosteni(atat a celor generale,cat si a celor speciale) se face la data deschiderii mostenirii. Prin urmare , existenta ori nu a succesibilului (daca are sau nu capacitate succesorala),temeiul chemarii la mostenire,existenta ori nu a unor clauze de nedemnitate ,precum si a unor eventuale clauze de exheredare , se apreciaza la data deschiderii succesiunii.

8 Mihail Eliescu . Curs de succesiuni. Editura Humanitas. Bucuresti 1997

9 Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. Editia a II-a actualizata si completata. Editura Universul Juridic . Bucuresti 2002

5


La data deschiderii succesiunii opereaza transmisiunea mostenirii de la de cujus catre succesorii legali , testamentari si contractuali.Printre caracterele juridice ale transmisiunii succesorale este si acela al transmisiunii mortis cauza- faptul mortii este suficient pentru ca transmisiunea succesiunii sa opereze.Explicatia principiului rezida in faptul ca obiectul transmisiunii succesorale este patrimoniul defunctului, motiv pentru care aceasta transmisiune este nu numai mortis cauza ci si universala.In dreptul nostru este impartasita teoria patrimoniului personalitate , care leaga strans patrimoniul de persoana si persoana de patrimoniu , ceea ce duce la consecinta ca , nu poate exista persoana fara patrimoniu dar nici patrimoniu fara titular.Iata de ce survenienta mortii , care face sa inceteze calitatea de subiect de drept al celui decedat impune , cu necesitate, transmisiunea patrimoniului sau catre succesori, caci, altfel, nu s-ar putea identifica titularul acelui patrimoniu. La data deschiderii mostenirii iau uneori nastere unele drepturi reglementate de lege direct in persoana mostenitorului ( de pilda : Dreptul la rezerva succesorala , Dreptul vremelnic de abitatie a sotului supravietuitor). Tot in functie de data deschiderii succesiunii se apreciaza cercul mostenitorilor lui de cujus , prin observarea , deasemenea a felului cum acestia si-au exercitat dreptul de optiune succesorala – acceptare sau renuntare.

Dupa cum am aratat, succesibilul are , incepand cu data mortii lui de cujus, un termen de 6 luni pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala. Acest drept subiectiv, care in esenta constituie posibilitatea unei conduite a titularului , fie in sensul insusirii titlului de mostenitor, fie in sensul repudierii lui, se valorifica prin savarsirea unui act juridic de optiune succesorala , adica o manifestare concreta de vointa a succesibilului in unul din sensurile aratate. Prin urmare , exercitarea dreptului subiectiv de optiune succesorala in termen de 6 luni de la decesul lui de cujus presupune savarsirea actului juridic de optiune in acelasi termen. Daca , de pilda , manifestarea de vointa in sensul acceptarii sau renuntarii mostenirii se face in termen de 4 luni de la deces , acceptantul nu este socotit mostenitor de la data acceptarii , ci de la data deschiderii succesiunii, efectul actului de acceptare, care este un act declarativ , fiind acela de a consolida calitatea de erede cu efect retroactiv.Mutatis mutandis , daca la 4 luni de la deces succesibilul renunta la mostenire , el pierde tot retroactiv calitatea de erede, fiind socotit ca inca de la data deschiderii succesiunii a fost strain de mostenire.

6


In principiu, asa cum rezulta din dispozitiile art. 700 alin. 1 C. civ., termenul de prescriptie incepe sa curga de la data deschiderii mostenirii .Aplicarea rigida a regulii curgerii termenului de prescriptie de la data deschiderii mostenirii poate conduce in unele situatii la consecinte inacceptabile. De aceea, in cazul persoanelor care ignora din motive intemeiate (neimputabile) nasterea dreptului lor de optiune, prin aplicarea principiului contra non valentem agere non curit prescriptio , prescriptia nu-si produce efectele .Aprecierea unor asemenea cazuri ramane la „luminile judecatorului”, fiind o chestiune de fapt. Cateva exemple sunt edificatoare in acest sens. Astfel, in cazul in care mostenitorul a aflat de existenta drepturilor sale succesorale dupa 6 luni de la data deschiderii mostenirii, prin descoperirea unui testament in favoarea sa sau prin aflarea legaturii de rudenie , ascunse pana atunci , cu defunctul, s-a judecat ca termenul de prescriptie curge doar de la data cunoasterii de catre succesibil a elementelor din care decurge vocatia sa la mostenire .De asemenea, in cazul stabilirii paternitatii succesibilului fata de defunct ulterior deschiderii mostenirii, prescriptia curge de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, iar nu de la data decesului lui de cujus . Tot astfel, in cazul copilului conceput inaintea deschiderii mostenirii, dar nascut ulterior acestei date, termenul de prescriptie va curge de la data nasterii .In situatia declararii judecatoresti a mortii, termenul de prescriptie se va calcula de la data ramanerii definitive a hotararii judectoresti declarative de moarte, iar nu de la data stabilita in hotarare ca fiind cea a mortii .

Actele ulterioare deschiderii mostenirii- cum ar fi acceptarea sau renuntarea la succesiune sau procedura succesorala ori partajul intre mostenitori- sunt guvernate de legea in vigoare la data savarsirii acestor acte , in virtutea regulii potrivit careia legea noua se aplica de indata actelor incheiate sau faptelor intervenite dupa intrarea ei in vigoare(principiul aplicarii imediate a legii noi10. Logica devolutiunii succesorale este in esenta ca, pentru a mosteni , o persoana trebuie sa existe (art. 654/C.civ.),iar pentru ca succesiunea sa se deschida si un patrimoniu sa se transmita la o alta persoana trebuie ca titularul acelui patrimoniu sa fi incetat din viata , adica sa se fi creat un loc vacant11.

Colegiul civil al Tribunalului SupremDecizie nr. 807 din 02/07/1959

10 Mihail Eliescu. Mostenirea si devolutiunea ei in dreptul RSR. Editura Academiei RSR. Bucuresti 196611 Dan Chirica. Drept civil : Succesiuni si testamente. Editura Rosetti. Bucuresti 2003

7


Termenul de acceptare a succesiunii. În cazul declarării morţii prin hotărîre judecătorească, acest termen se calculează de la data rămînerii definitive a

hotărîrii de declarare a morţii prezumate (art. 18 din decretul nr. 31/1954; art. 700 C. civ.).

S.C.R. a cerut să se declare moartea prezumată a numitei C.S. Tribunalul popular al raionului Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 2.564 din 31 decembrie 1956, admiţînd cererea, pe temeiul art. 16, alin. 3 din decretul nr. 31/1954, a stabilit data de 30 iunie 1941 ca fiind aceea la care a încetat din viaţă C.S. Pe baza hotărîrii sus-menţionate, rămase definitivă, Notariatul de stat a aceluiaşi raion a eliberat petiţionarei S.C.R. certificatul nr. 50 din 28 februarie 1957, prin care se atestă că aceasta este singura moştenitoare a defunctei C.S. Ulterior, petiţionara a chemat în judecată, Federaţia comunităţilor evreieşti din R.P.R., pentru a se anula ordonanţa preşedinţială din 6 decembrie 1951 a Tribunalului popular al raionului Rădăuţi, prin care se intabulase în favoarea pîrîtei, pe temeiul decretului nr. 113/1948, dreptul de proprietate pe care C.S. îl avea asupra imobilului din Rădăuţi str. I.V. Stalin nr. 97. La rîndul ei, pîrîta a chemat în judecată pe petiţionară, pentru a i se anula certificatul de moştenitor, deoarece nu a acceptat succesiunea pînă la 21 decembrie 1951, cînd expiră termenul de 6 luni prevăzut în decretul nr. 88/1951, aceasta, din moment ce prin hotărîrea de declarare a morţii prezumate se stabilise data deschiderii succesiunii ca fiind aceea de 30 iunie 1941. Tribunalul popular al raionului Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 1251 din 7 iulie 1958, a respins acţiunea pîrîtei, iar prin sentinţa civilă nr. 1258 din aceeaşi zi, a admis cealaltă acţiune. Recursurile introduse de Federaţia comunităţilor evreieşti din R.P.R. în contra acestor hotărîri au fost respinse ca neîntemeiate de Tribunalul regional Suceava, prin decizia civilă nr. 2.544 din 10 octombrie 1958 şi decizia nr. 2.546 din aceeaşi zi, astfel cum a fost completată prin încheierea prin 4 decembrie 1958. În motivarea tuturor hotărîrilor se arată că singura apărare formulată de pîrîtă, şi anume că S.C.R. n-a acceptat succesiunea în termenul legal de 6 luni, este neîntemeiată, deoarece termenul respectiv, în care şi numita a acceptat succesiunea, trebuie calculat de la data rămînerii definitive a sentinţei de

8


declarare a morţii prezumate, iar nu de la data arătată în această sentinţă, ca fiind aceea a decesului. Împotriva hotărîrilor şi încheierii sus-menţionate, Procurorul General al R.P.R. a declarat recurs în supraveghere, în cadrul căruia, considerîndu-se întemeiată apărarea pîrîtei, amintită anterior, se susţine în esenţă, că dreptul reclamantei de a accepta succesiunea era prescris, din moment ce o atare acceptare n-a avut loc pînă la 21 decembrie 1951, cînd expiră termenul de 6 luni prevăzut în decretul nr. 88/1951. Prin urmare, teza exprimată prin recursul în supraveghere este aceea, că în cazul declarării morţii prezumate, termenul de acceptare a succesiunii curge de la data arătată în hotărîrea respectivă ca fiind aceea a decesului, iar nu de la data rămînerii definitive a acelei hotărîri. Această teză nu poate fi însă primită, pentru motivele ce se vor arăta mai departe. Este exact ca în conformitate cu art. 18 din decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, de îndată ce hotărîrea declarativă de moarte a rămas definitivă, cel dispărut este socotit că a murit la data stabilită prin hotărîre, ca fiind aceea a morţii. Este adevărat, pe de altă parte, că potrivit art. 700 C. civ., dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii. Din combinarea acestor dispoziţii ar reieşi deci, ca în toate situaţiile, termenul de acceptare a succesiunii trebuie calculat de la aceeaşi dată a deschiderii succesiunii. Această concluzie, degajată numai dintr-o aplicare mecanică a textelor, este infirmată, însă, nu numai de principiul potrivit căruia prescripţia nu curge decît în măsura în care dreptul respectiv este născut, ci şi de condiţiile în care are loc declararea morţii prezumate, condiţii care exclud cu necesitate calcularea în acelaşi mod al termenului de mai sus, în cazul deceselor prezumate. Într-adevăr, atîta timp cît nu a intervenit hotărîrea judecătorească, prin care persoana respectivă este declarată moartă nu poate fi vorba de deschiderea succesiunii şi prin urmare, de acceptarea acesteia. În al doilea rînd, potrivit art. 18 sus-citat, declararea morţii nu poate fi făcută mai înainte de trecerea unui termen de 4 ani şi în anumite situaţii, de un an, socotit de la data primirii ultimelor ştiri, sau de la împrejurarea în care a avut loc dispariţia. Pe de altă parte, moartea, prin hotărîrea respectivă, poate fi stabilită chiar la una

9


din acele date. Cum succesiunea se deschide pe data arătată în hotărîrea de declarare a morţii, ca fiind aceea a decesului, ar însemna atunci că termenul de 6 luni de acceptare a moştenirii să fie totdeauna expirat la data cînd hotărîrea rămîne definitivă şi deci moştenitorii celui declarat mort n-ar mai avea posibilitatea să accepte moştenirea. Cu alte cuvinte, dreptul lor de a accepta succesiunea ar fi prescris mai înainte de a se fi născut, ceea ce este inadmisibil în raport de principiul arătat şi mai înainte. De aceea, în cadrul unei juste rezolvări a problemei în discuţie, trebuie să se decidă, ca în cazul declarării morţii prezumate, termenul de 6 luni pentru acceptarea succesiunii urmează a fi calculat de la data rămînerii definitive a hotărîrii de declarare a morţii prezumate, iar nu de la data stabilită, în această hotărîre, ca fiind aceea a decesului. Astfel fiind şi cum este necontestat în speţă că S.C.R. a acceptat succesiunea numitei C.S. în termenul de 6 luni socotit de la data rămînerii definitive a sentinţei civile nr. 2.564 din 31 decembrie 1956, prin care a fost declarată moartea prezumată a acesteia pe data de 30 iunie 1941, înseamnă că instanţele au fost îndreptăţite să conchidă, în baza art. 700 C. civ., că dreptul ei de a accepta succesiunea nu fusese prescris. În consecinţă, recursul în supraveghere nefiind întemeiat Tribunalul Suprem îl respinge ca atare.

10


BIBLIOGRAFIE :

1. Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. Editia a II-a actualizata si completata. Editura Universul Juridic . Bucuresti 2002

2. Mihail Eliescu. Mostenirea si devolutiunea ei in dreptul RSR. Editura Academiei RSR. Bucuresti 1966

3. Mihail Eliescu . Curs de succesiuni. Editura Humanitas. Bucuresti 19974. Dan Chirica. Drept civil : Succesiuni si testamente. Editura Rosetti.

Bucuresti 20035. Dan Adam.Adrian Rusu. Drept civil.Succesiuni.Editura All Beck. Bucuresti

20036. Camelia Toader. Drept civil.Contracte speciale.Succesiuni. Editura C.H.

Beck. Bucuresti 20047. Comanita Gheorghe.Bacaci Alexandru.Drept civil.Succesiunile. Editura

C.H. Beck. Bucuresti 2006 8. Codul civil .Editura Hamangiu.Bucuresti 20109. Decretul nr.31/195410.Legea nr.36/1995 privind notarii publici si activitatile notariale11.Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civila

11

interesul juridic al cunoasterii datei deschiderii succesiunii

Documents