1. Conceptul de integrare – integrarea negativă versus integrarea pozitivă

Odată cu apariţia şi dezvoltarea Comunităţilor Europene s-a conturat procesul de

integrare europeană, atât de necesar bunei funcţionări a pieţei comune.

Dacă avem în vedere că integrarea europeană include construcţia şi formularea, la

nivel comunitar a politicilor europene prin intermediul interacţiunilor dintre actorii

naţionali şi cei infra-naţionali1, este absolut necesară analiza acestui concept în cadrul

studiilor referitoare la Uniunea Europeană.

Prezenta lucrare propune o analiză a politicii concureţiale europene din

perspectiva procesului de integrare şi în special importanţa echilibrului dintre integrarea

negativă şi cea pozitivă.

Timbergen2 a constatat existenţa a două tipuri de integrare:

1. negativă, ce presupune înlăturarea obstacolelor;

2. pozitivă, ce presupune asigurarea cadrului de desfăşurare necesar

elementelor integrate.

“Integrarea negativă constă în eliminarea normelor naţionale care îngreunează

schimburile economice.Aceasta poate apărea în urma unui acord politic între statele

membre sau în baza unei propuneri a Comisiei, cum a fost cazul eliminării procedurilor

de control la frontieră şi abolirea controalelor asupra cursului de schimb.” 3

“Întrucât, din diverse motive, statele membre adoptă reglementări diferite şi

deoarece aceste reglementări servesc unor scopuri de politică publică şi de obicei

îngreunează comerţul doar ca efect secundar, deseori nu este posibil să se elimine pur şi

simplu normele naţionale («integrare negativă»). În asemenea cazuri, pentru a concilia

obiectivul respectării unor obiective de politică publică cu liberalizarea comerţului, este

necesar să se înlocuiască diferite norme naţionale cu norme europene comune («integrare

pozitivă»)”4

1 Iancu Diana – Camelia, Europenizarea administraţiei publice locale în România (teza de doctorat,

nepublicata), SNSPA, 2008, pag.112 Timbergen J. - International Economic Integration, Amstredam, 19543 Wallace Helen, Wallace William, “Procesul politic în Uniunea Europeană”, Editura ARC, 2004, pag. 984Ibidem, pag. 99

Ambele tipuri de integrare implică un permanent proces de conlucrare între statele

participante cu privire la procedurile de armonizare a intereselor şi la obţinerea

consensului.

Una dintre cele mai importante diferenţe între integrarea negativă şi cea pozitivă

este faptul că integrarea negativă implică mai mult crearea politicilor, a pieţei comune, în

timp ce integrarea pozitivă are mai degrabă un rol de corectare – ajustare a politicilor.

Prin intervenţia pentru eliminarea barierelor din calea liberei circulaţii a

persoanelor,bunurilor, capitalurilor şi serviciilor, integrarea negativă limitează opţiunile

disponibile realizării politicilor publice, fiind o diminuare a controlului asupra economiei

capitaliste.”5 În acest sens, integrarea negativă este extrem de importantă, deoarece

limitează acele intervenţii ale statelor care au ca efect distorsionarea pieţei comune.

Integrarea negativă cere concordanţa legislaţiei naţionale cu cea de la nivel european.

Cu toate acestea, integrarea negativă are mai curând un caracter limitat, deoarece

prescrie mai mult acţiunile interzise decât un model cu privire la activitatea de

guvernare.

“Pe de altă parte, integrarea pozitivă este o modalitate de corectare a politicilor

prin încercarea de a redobândi o parte din autonomia statelor în ceea ce priveşte

elaborarea politicilor publice. Integrarea pozitivă implică, într-o măsură mai mare

adaptarea la nivel naţional a unei serii de modele elaborate la nivel european.”6 Această

adaptare se realizează prin directive şi prin intermediul metodei deschise de coordonare

(MOC)

Conform altor opinii, există trei tipuri de integrare europeană ( vezi Christoph

Knill si Dirk Lehmkuhl “ How Europe Metters. Different Mechanisms of

Europeanization”, European Integration online Papers (EIoP) Vol. 3 (1999) N° 7) –

integrare negativă, integrare pozitivă şi integrare cadru. “Cel de-al treilea tip este

considerat cea mai «slabă» formă de integrare deoarece politicile europene nu prescriu

reglementări concrete şi nici modificări ale contextului instituţional,ci urmăresc

modificarea ideilor şi preferinţelor actorilor naţionali.”7

5 Scharpf F. W. , “Governing in Europe: Effective and Democratic?” Oxford, Oxford University Press,

pag. 70 şi urm.6 Ibidem, pag. 45

O delimitare foarte clară între integrarea pozitivă şi cea negativă nu este posibilă

deoarece, aceste două tipuri de integrare se găsesc de obicei impreună, dat fiind faptul că

cele două tipuri menţionate anterior presupun o integrare a politicilor publice,obiectiv

foarte greu de realizat în condiţiile în care sunt acoperite diferite politici prin intermediul

a diferite instrumente de implementare cu un “caracter comun” care variaza foarte mult

( de la coordonare sau armonizare,până la centralizare totală). Cert este, însă faptul că,

reuşita procesului de integrare constă în combinaţia adecvată între integrarea negativă şi

cea pozitivă.

Integrare europeană este un fenomen complex care trebuie analizat din multiple

puncte de vedere pentru a crea o imagine de ansamblu asupra acestuia, asfel încât să se

evite posibilele confuzii atât între integrare negativă şi pozitivă, cât şi cele între integrare,

europenizare şi globalizare.

2. Politica de concurenţă

Concurenţa liberă, nedistorsionată, este importantă pentru realizarea obiectivelor

Comunităţii şi pentru asigurarea echilibrului pieţei comune.Din acest punct de vedere,

Uniunea Europeană a pus un foarte mare accent pe libera concurenţă, asigurarea acesteia

bazându-se pe legislaţie, dar şi pe intervenţia unor instituţii îndrituite în acest sens.

„Politica în domeniul concurenţei este esenţială în constituţia economică a

Comunităţii din două motive. În primul rând, există ideea fundamentală conform căreia

concurenţa şi pieţele concurenţiale sunt principala modalitate de realizare a obiectivelor

economice din Tratat... În al doilea rând, instituirea pieţei interne poate eşua sau poate da

rezultate nesatisfăcătoare, dacă practicile restrictive în domeniul afacerilor la nivel

naţional ar crea bariere efective în calea concurenţei din alte state membre.”8

7 Knill Christoph , Lehmkuhl Dirk, “ How Europe Metters. Different Mechanisms of Europeanization”,

European Integration online Papers (EIoP) Vol. 3 (1999) N° 7, pag. 48 Pelkmans Jacques, Integrare Europeană – Metode şi Analiza Economică, Ediţia aII-a, Institutul European

din România, Bucureşti, 2003, pag. 223

Libera concurenţă pe o piaţă economică dată este condiţionată de existenţa mai

multor întreprinderi autonome care oferă acelaşi tip de servicii şi produse sau servicii şi

produse asemănătoare concurând pentru câştigarea interesului clienţilor. Din acest punct

de vedere, consumatorul este avantajat, beneficiind de preţuri mai mici, calitate mai mare

şi diversitate de produse şi servicii.Scopul creării pieţei comune a Uniunii Europene, a

fost acela de a asigura într-o proporţie cât mai mare concurenţa nestingherită între statele

membre. Piaţa internă ar fi nefuncţională fără o politică concurenţială bine elaborată, care

să ducă la evoluţie în sectorul inovării şi al progresului tehnologic.

Procesul de integrare derulat în sectorul concurenţei nu poate fi considerat doar o

modalitate de înlăturare a barierelor de la nivel naţional, ci presupune şi optimizarea

funcţionării acestora prin evitarea eşecurilor de piaţă. „Politica în domeniul concurenţei

este orientată spre impiedicarea puterii de piaţă şi a altor distorsiuni ale concurenţei,

ajutând astfel la funcţionarea corespunzătoare a pieţei. Pentru Comunitate, acest lucru

înseamnă că atât instituirea, cât şi funcţionarea adecvată a pieţei interne sunt esenţiale

pentru urmărirea obiectivelor din Tratat.”9

3. Politica de concurenţă între integare negativă şi integrare pozitivă

Dacă, în general, politica de concurenţă se înscrie în limitele integrării negative,

astfel încât să se evite prin suvenţiile acordate de către state distorsionarea concurenţei şi

impactul negativ asupra consumatorului,există şi situaţii în care se remarcă mai degrabă

tendinţa de armonizare legislativă, în special în domeniul ajutoarelor de stat.

“În general, politica de concurenţă reprezintă nucleul dur al integrării negative,

urmărind mai degrabă uniformizarea legislativă,decât armonizarea legislativă în

domeniul politicilor economice naţionale.”10

“Integrarea europeană negativă prevalează asupra celei pozitivi pe de o parte

datorită regulilor stabilite prin Tratate în ceea ce priveşte libera concurenţă şi politicile 9Ibidem, pag. 22410 Scharpf F. W. , “Governing in Europe: Effective and Democratic?” Oxford, Oxford University Press,

pag. 45

din acest domeniu, iar pe de altă parte majoritatea sau unanimitatea în cadrul Consiliului

şi a Parlamentului European pentru legislaţia secundară referitoare la probleme care ţin

de domeniul integrării pozitive.”11

Concurenţa la nivelul Uniunii Europene este reglementată prin prevederi

încorporate în cadrul tratatelor, care acoperă măsuri antitrust, anti-abuz de poziţie

dominantă, măsuri pentru controlul fuziunilor, pentru liberalizarea anumitor sectoare

economice, precum şi pentru ajutoarele de stat.

Pe lângă prevederile găsite în tratate, există şi o serie de regulamente care

reglementează anumite aspecte legate de concurenţă.

Regulamentului nr. 17/62 abilitează Comisia să emită exceptări individuale de la

regula interzicerii încheierii înţelegerilor între întreprinderi.

Regulamentul nr. 19/65 din 2 martie 1965 şi Regulamentul nr. 2821/71 din 20

decembrie 1971 adoptate de Consiliu, prevăd posibilele excepţii de la regula

concentrărilor.

Regulamentul nr. 1534/91 din 31 mai 1991 adoptat de Consiliu face referire la

posibilele excepţii din domeniul asigurărilor.

Regulamentul nr. 994/98 din mai 1998 permite Comisiei acordarea de excepţii în

domeniul ajutoarelor de stat.

Regulamentul nr. 70/2001 din 12 ianuarie 2001, adoptat de Comisia Europeană

reglementează domeniul ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, iar

Regulamentul nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002, adoptat de Consiliu, reglementează

acordarea ajutoarelor de stat în domeniul industriei carbonifere.

Comisia joacă un rol important în sectorul ajutoarelor de stat, având

responsabilitatea de a stopa ajutoarele de stat ale căror efect este distorsionarea

concurenţei pe piaţa internă. Însă, pe de altă parte, rămâne la latitudinea statelor membre

realizarea planului ajutoarelor de stat, în condiţiile respectării legislaţiei referitoare la

concurenţă.

Procesul de integrare derulat în sectorul concurenţei nu poate fi considerat doar o

modalitate de înlăturare a barierelor de la nivel naţional, ci presupune şi optimizarea

funcţionării acestora prin evitarea eşecurilor de piaţă.

11 Ibidem, pag. 70

Există şi aspecte ale integrării pozitive în domeniul concurenţei, chiar dacă

prevalează integrarea negativă.

În anumite situaţii, normele concurenţiale comunitare sunt aplicate atât de către

autorităţile naţionale cât şi de cele supranaţionale, primele ţinând cont de prioritatea

activităţilor prestate de autorităţile cominitare şi în funcţie de reglementările interne.

De asemenea, o serie de comunicări, directive, cărţi verzi şi albe contrabalansează

efectele integrării negative, impunând mai degrabă obligaţii de rezultat şi oferind sugestii

şi îndrumări: Cartea Albă cu privire la modernizarea regulilor de aplicare a articolelor 81

şi 82, Comunicarea Comisiei din 24 decembrie 1962, privind contractele de reprezentare

exclusivă, Comunicarea Comisiei din 29 iulie 1968 face referire la acordurile, deciziile şi

practicile concertate, Comunicarea din 9 decembrie 1997 cuprinde prevederi cu privire la

acordurile de “minimis”, Comunicarea referitoare la modalitatea de aplicare a normelor

comunitare concurenţiale în domeniul transferului transfrontalier de credite, Directiva

94/46/CE din 13 octombrie 1994 de modificare a Directivei 88/301/CEE şi a Directivei

90/388 CEE în special cu privire la comunicaţiile prin satelit, Directiva 2002/21/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie 2002, în domeniul serviciilor de

comunicaţii electronice, Directiva 97/67/CE A Parlamentului European şi a Consiliului

din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieţei interne a

serviciilor poştale.

Articolele 87-88 din Tratatul asupra Comunităţii Europene stabilesc un

compromis care poate fi foarte uşor de încălcat între interdicţia statelor membre de a

interveni în economia naţională şi libertatea de a stabili la nivel naţional reguli privind

concurenţa. Alineatul 3 din articolul 87 prevede excepţiile de la regulă, ceea ce oferă

statelor membre posibilitatea de a acţiona în domeniul ajutoarelor de stat. Există ajutoare

de stat considerate compatibile cu prevederile tratatului. În plus, articolul 88, alineatul 1

menţionează: „Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile

ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de

dezvoltarea treptată sau de funcţionarea pieţei comune.”

Aşadar, există elemente de integrare negativă, prin normele prohibitive stabilite

de tratat care impiedică dezechilibrarea concurenţei şi elemente de integrare pozitivă prin

posibilitatea statelor membre de a crea politici pentru ajutoare de stat la nivel naţional.

Pentru o mai bună asigurare a concurenţei loiale, Comisia, începand cu anul 1983

a impus obligaţia ca statele membre să recupereze ajutoarele de stat considerate ilegale de

la întreprinderile beneficiare. În plus, Comisia a obţinut informaţii suplimentare prin

încurajarea plângerilor împotriva ajutoarelor de stat oferite în mod ilegal, reducând la

minim ajutoarele de stat acordate în secret.

Adoptarea Regulamentului 659/1999 impune acordul prealabil al Comisiei asupra

acordării ajutoarelor de stat şi recuperarea ajutoarelor de stat considerate ilegale.

Ajutorul de stat poate fi declarat compatibil cu Tratatul atâta timp cât defineşte

clar obiective de interes comun şi nu distorsionează competiţia la nivel comunitar

Figura 3 – Controlul european asupra ajutoarelor de stat12

Integrare negativă Integrare pozitivă

Controlul european asupra ajutoarelor de stat

- Prohibiţie pentru Prohibiţie pentru ajutorul de stat - Armonizare a

ajutorul de stat politicilor naţionale

- Unica excepţie ( neabsolută) pentru ajutoare de

stat

ajutor de stat nedistorsionant armonizare a posibilelor excepţii -Ajutor comunitar

(ajutor de stat admisibil)

Cerinţele impuse prin intermediul integrării negative sunt conţinute de către

Tratatele fondatoare şi repuse în lumină de către Actul Unic European, cuprinzând

prevederi referitoare la libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului, lucrătorilor şi

la concurenţa nedistorsionată în cadrul Comunităţii.

Prin integrarea negativă se accentuează supremaţia legii comunitare faţă de

legislaţiile naţionale, iar forţa coercitivă se răsfrânge asupra statelor membre, limitându-le

12 Blauberger Michael, From Negative to Positive Integration? European State Aid Control Through Soft

and Hard Law, pag. 23

acestora din urmă opţiunile de realizare a politicilor publice şi de utilizare a

instrumentelor necesare implementării politicilor.

Cu toate acestea, statele pot recâştiga o parte din competenţele pierdute, prin

intermediul integrării pozitive.

“Pentru a păstra echilibrul între integrare pozitivă şi integrare negativă, au fost

elaborate o serie de directive ale Consiliului şi de decizii ale Curţii Europene de Justiţie

pentru a limita efectele integrării negative, astfel încât să fie protejate soluţiile oferite la

nivel naţional şi să se evite ca acestea din urmă să fie considerate în contradicţie cu

liberul schimb, libera circulaţie a serviciilor sau ajuroare de stat care deformează libera

concurenţă.”13

Este relativ uşor de limitat efectul integrării negative în domenii în care se aplică

reglementări precise prin directivele adoptate de Consiliu, în cazul în care Comisia îşi

exercită competenţa exclusivă de a lansa iniţiative legislative şi în cazul în care nu apar

conflicte de interes între membrii Consiliului.

Acest echilibru este foarte important deoarece asigură un minim de autonomie la

nivelul procesului de realizare şi implementare a politicilor publice, păstrându-se în acest

fel specificul naţional în ceea ce priveşte sistemul instituţional, instrumentele de

implementare a politicilor publice. Cu toate acestea, statele membre ale Uniunii Europene

trebuie să ţină cont de faptul că sunt parte integrantă a unei comunităţii, fapt care

presupune orientarea către convergenţă.

“S-ar putea înregistra o extindere în noi domenii a integrării pozitive dacă nu ar

exista conflicte între membrii guvernamentali.Există trei tipuri de conflicte în acest sens:

Dezaprobari ideologice referitoare la rolul statului în raport cu economia şi rolul

Uniunii Europene în raport cu statele naţionale

Conflicte fundamentale referitoare la interesul economic individual, generate de

diferenţieri foarte mari la nivelul dezvoltării economice precum şi de capacitatea

diferită de a profita de pe urma competiţiei neîgrădite.

Conflicte privitoare la politicile comunitare, care se nasc datorită existenţei unor

structuri instituţionale la nivel naţional.”14

13 Scharpf F. W. , “Governing in Europe: Effective and Democratic?” Oxford, Oxford University Press,

pag. 5214 ibidem, pag. 70

Concluzii

Procesul de integrare europeană este o noţiune cu multiple implicaţii, ce trebuie

analizat pentru clarificarea aspectelor legate de Uniunea Europeană.

Foarte importantă este delimitarea dintre integrare negativă şi integrare pozitivă,

perspective diferite ale aceluiaşi proces.

Integrarea negativă presupune limitarea într-o oarecare măsură a suveranităţii

naţionale, necesară pentru a oferi instituţiilor comunitare autoritate. Cu toate acestea,

statele primesc noi soluţii la probleme naţionale şi certitudinea că instituţiile

supranaţionale vor evita repartiţia inegală a beneficiilor integrării între statele membre.

Dat fiind faptul că există domenii în continuare foarte sensibile, cum ar fi apărarea

naţională, siguranţa şi ordinea publică, procesul de integrare nu se poate limita doar la

integrarea negativă.

Ca atare, efectele integrării negative sunt contrabalansate de integrarea pozitivă,

care presupune implicarea într-un grad mai mare a statelor membre în procesul de

elaborare şi implementare a politicilor comunitare.

În urma prezentării conceptelor de integrare, integrare pozitivă, negativă şi

politica de concurenţă. Se poate concluziona că, în ceea ce priveşte politica de

concurenţă, se observă o imbinare a integrării negative cu cea pozitiva.

Prin tratatele Uniunii Europene sunt stabilite reguli privitoare la domeniul

concurenţei, acestea fiind completate de către regulamente ce conţin prevederi explicite.

Regulamentului nr. 17/62 abilitează Comisia să emită exceptări individuale de la

regula interzicerii încheierii înţelegerilor între întreprinderi.

Regulamentul nr. 70/2001 din 12 ianuarie 2001, adoptat de Comisia Europeană

reglementează domeniul ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, iar

Regulamentul nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002, adoptat de Consiliu, reglementează

acordarea ajutoarelor de stat în domeniul industriei carbonifere.

Regulamentul nr. 1407/2002 din 23 iulie 2002, adoptat de Consiliu,

reglementează acordarea ajutoarelor de stat în domeniul industriei carbonifere.

Multitudinea de regulamente prin intermediul cărora este reglementat domeniul

concurenţei sunt prezentate de-a lungul prezentei lucrări, acestea reprezentând câteva

exemple in vedere susţinerii argumentului existenţei unor prevederi explicite.

Reprezentând legislaţie comunitară direct aplicabilă în ordinea juridică internă a

statelor membre ale Uniunii Europene, prin intermediul cărora se stabilesc nu doar

obligaţii de rezultat pentru statele membre, ci şi mijloacele utilizete pentru atingerea

rezultatelor, regulamentele pun în evidenţă modelul integrării negative.

O contrabalansare în domeniul concurenţei a integrării negative, la nivelul

Uniunii Europene, se realizează prin directivele comunitare adoptate, comunicările şi

cărţile emise de către Comisia Europeană: Cartea Albă cu privire la modernizarea

regulilor de aplicare a articolelor 81 şi 82; Comunicarea Comisiei din 24 decembrie 1962,

privind contractele de reprezentare exclusivă; Comunicarea Comisiei din 29 iulie 1968

face referire la acordurile, deciziile şi practicile concertate;Comunicarea din 9 decembrie

1997 cuprinde prevederi cu privire la acordurile de “minimis”;Comunicarea referitoare la

modalitatea de aplicare a normelor comunitare concurenţiale în domeniul transferului

transfrontalier de credite;Directiva 94/46/CE din 13 octombrie 1994 de modificare a

Directivei 88/301/CEE şi a Directivei 90/388 CEE în special cu privire la comunicaţiile

prin satelit;Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 martie

2002, în domeniul serviciilor de comunicaţii electronice;Directiva 97/67/CE A

Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune

pentru dezvoltarea pieţei interne a serviciilor poştale.

Pe de altă parte „o analiză atentă scoate la iveală faptul că articolele 81 şi 82 din

Tratatul asupra Comunităţii Europene versiunea consolidată prezintă doar interdicţii

generale referitoare la înţelegerile care sunt interzise între întreprinderi şi la abuzul de

poziţie dominantă, fără a oferi însă o definiţie a acestor noţiuni, putând fi „interpretate

într-un mod diferit, în funcţie de context, dintr-o perspectivă finalistă în raport cu

obiectivele generale ale Tratatului.”15

15 Fuerea Augustin, Dreptul comunitar al afacerilor,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003, pag. 204

„Dreptul comunitar ... nu are vocaţia de a substitui normele naţionale. Prioritatea

dreptului comunitar şi efectul direct al regulilor concurenţiale se sprijină pe criteriul

repartiţiei competenţelor între normele şi autorităţile comunitare şi cele naţionale.16

În acest fel, efectele integrării negative, resimţite la nivelul statelor membre sub

forma diulării suveranităţii naţionale sunt diminuate. Statele recâştigă o parte din

suveranitatea cedată instituţiilor supranaţionale prin posibilitatea de a stabili mijloacele

de atingere a rezltatelor stabilite la nivel comunitar. Directivele sunt legislaţie care

impune doar obligaţia de rezultat, reprezentând, astfel modelul integrării pozitive.

Bibliografie:

1. Bărbulescu Gheorghe Iordan, “UE de la economic la politic”, Editura Tritonic,

Bucureşti, 2005

2. Blauberger Michael, From Negative to Positive Integration? European State

Aid Control Through Soft and Hard Law

16 ibidem, pag. 206

3. Fuerea Augustin, Dreptul comunitar al afacerilor,Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2003

4. Iancu Diana – Camelia, Europenizarea administraţiei publice locale în România

(teza de doctorat, nepublicata), SNSPA, 2008

5. Knill Christoph , Lehmkuhl Dirk, “ How Europe Metters. Different Mechanisms

of Europeanization”, European Integration online Papers (EIoP) Vol. 3 (1999) N°

7, pag. 4

6. Pelkmans Jacques, Integrare Europeană – Metode şi Analiza Economică, Ediţia

aII-a, Institutul European din România, Bucureşti, 2003

7. Scharpf F. W. , “Governing in Europe: Effective and Democratic?” Oxford,

Oxford University Press

8. Timbergen J. - International Economic Integration, Amstredam, 1954

9. Wallace Helen, Wallace William, “Procesul politic în Uniunea Europeană”,

Editura ARC, 2004, pag. 98