Însuşiri agrobiologice

Radiaţia solară este principala sursă de energie primită de suprafaţa terestră şi prin efectul ei caloric şi luminos influenţează creşterea şi dezvoltarea viţei de vie. In perioada de vegetaţie a viţei de vie (aprilie-septembrie), valorile radiaţiei globale in regiunile viticole ale ţării noastre sunt cuprinse intre 80-92 kcal / cm2. Valorile minime inregistrandu-se in regiunile viticole ale Transilvaniei, iar cele maxime pe Terasele Dunării şi in Dobrogea. O radiaţie solară mai mică de 80 kcal / cm2 este restrictivă pentru cultivarea viţei de vie. In zonele viticole cu aflux redus de radiaţie solară este indicată cultivarea soiurilor de struguri cu frunze mici, care permit pătrunderea mai uşoară a radiaţiei solare in interiorul butucului. Cantitatea de radiaţie solară interceptată de viţa de vie este influenţată de: expoziţia terenului, latitudine, panta terenului, forma de conducere a viţei de vie, orientarea randurilor, densitatea de plantare şi faza de vegetaţie a viţei de vie. Reducerea radiaţiei globale implică reducerea concentraţiei de zaharuri a mustului şi creşterea acidităţii totale a acestuia. Nu toate radiaţiile solare participă la procesul de fotosinteză, ci numai cele cu lungimile de undă cuprinse intre 0,7 şi 0,3 mm.

Lumina influenţează toate procesele vitale: fotosinteza, respiraţia, transpiraţia, creşterea, inflorirea, maturarea strugurilor şi a coardelor, absorţia, transportul sevei brute şi elaborate, etc. Viţa de vie este o plantă heliofilă care valorifică energia luminoasă mult mai bine decat alte plante. Cerinţele viţei de vie faţă de lumină sunt atat de ridicate incat se spune că “viţa de vie nu-şi suportă nici propria umbră”. Viţa de vie are cerinţe faţă de lumină mai ridicate in faza de vegetaţie, decat in cea de repaus. Cele mai mari pretenţii se manifestă in fenofazele de inflorit, creşterea lăstarilor şi a boabelor, maturarea boabelor şi a lemnului. Sub acţiunea directă a luminii asimilaţia clorofiliană este mai intensă decat la umbră iar strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri.

Influenţa luminii se exercită prin intensitate, durată şi calitatea acesteia. Intensitatea luminii este deosebit de importantă pentru desfăşurarea majorităţii proceselor fiziologice ale viţei de vie. Fotosinteza incepe la o intensitate luminoasă de peste 1000 de lucşi, devine excedentară la 1800-2000 de lucşi, este optimă la 30.000-50.000 lucşi şi incepe să fie inhibată la peste 80.000-100.000 lucşi datorită inchiderii stomatelor, intensificării transpiraţiei şi supraincălzirii frunzelor. La o intensitate luminoasă normală lăstarii prezintă internoduri scurte şi groase, frunzele au mezofilul gros de culoare verde inchis. Insuficienţa luminii determină o asimilaţie clorofiliană deficitară, o scădere a cantităţii şi a calităţii producţiei, o debilitare şi sensibilizare a butucilor la ger, boli şi dăunători precum şi o slabă diferenţiere a mugurilor.

Durata perioadei de iluminare diferă de la o podgorie la alta. resursele de lumină ale unei podgorii se apreciază după suma orelor de strălucire potenţială a soarelui din perioada vegetaţiei (Insolaţia globală Σ Ig) şi după suma orelor de strălucire efectivă a soarelui din perioada de vegetaţie (Insolaţia reală Σ Ir). Insolaţia potenţială (globală Ig) se calculează prin insumarea tuturor orelor de la răsăritul pană la apusul soarelui considerand că toate zilele din perioada de vegetaţie sunt senine. Acest indicator este relativ constant pentru o anumită zonă viticolă, osciland mai mult in funcţie de latitudine şi de durata perioadei de vegetaţie. Insolaţia reală (Ir) se calculează prin insumarea orelor de strălucirenefectivă a soarelui din perioada de vegetaţie a viţei de vie şi redă mult mai fidel potenţialul calitativ al podgoriei respective. In condiţiile podgoriilor din ţara noastră, insolaţia reală este cuprinsă in general intre 1200 şi 1800 ore. In anii favorabili culturii viţei de vie insolaţia reală poate atinge valori mai ridicate (2000 ore ). Valorile ridicate ale acestui indicator favorizează acumularea unor cantităţi sporite de zahăr şi a unor cantităţi mai mari de antociani in boabele soiurilor pentru vinuri roşii.

Resursele de lumină ale unei podgorii se pot aprecia şi prin calcularea coeficientului de insolaţie (Ci), care este dat de raportul dintre insolaţia reală şi numărul de zile din perioada de vegetaţie:

Ci= Σ Ir: NzvCoeficientul de insolaţie arată durata medie diurnă de strălucire din perioada de

vegetaţie şi are valori cuprinse intre 6 şi 8. Valorile ridicate ale acestui coeficient arată că podgoria dispune de resurse abundente de lumină putandu-se obţine producţii de calitate superioară.

Calitatea luminii se referă la modul in care diferitele radiaţii care compun spectrul luminos işi exercită influenţa asupra fotosintezei. Razele ultraviolete asigură creşterea normală a lăstarilor şi acumularea substanţelor azotoase in struguri, cele violete şi albastre acţionează pozitiv asupra asimilării antocianilor, carotenului şi vitaminei C. Radiaţiile galbene şi portocalii in exces provoacă alungirea şi etiolarea lăstarilor, slăbesc pigmentaţia antocianică a strugurilor, măresc pH-ul mustului, etc.

Cunoaşterea reacţiei viţei de vie faţă de lumină prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita culturii viţei de vie şi permite adaptarea măsurilor necesare in vederea satisfacerii necesarului de lumină cum ar fi:-zonarea corespunzătoare a soiurilor in funcţie de cerinţele acestora faţă de lumină;-alegerea in vederea plantării cu viţă de vie a versanţilor cu expoziţii sudice, sud-estice sau sud-vestice;-orientarea randurilor in plantaţii pe direcţia nord-sud;-alegerea unor distanţe de plantare corespunzătoare, in funcţie de vigoarea soiurilor, astfel incat butucii din randurile vecine să nu se umbrească reciproc;-conducerea viţelor in forme semiinalte şi inalte;-executarea corectă şi la timp a lucrărilor şi operaţiilor in verde.

Temperatura este factorul de biotop care determină aria de răspandire a culturii viţei de vie, sistemul de cultură a acesteia, declanşarea şi parcurgerea fazelor de vegetaţie. De asemenea temperatura acţionează asupra tuturor proceselor fiziologice şi biochimice ale viţei de vie. Cerinţele viţei de vie faţă de temperatură sunt relativ mari. Ea se cultivă in zone cu temperatura medie anuală mai mare de 9˚C. Temperatura medie a lunii celei mai calde, mai mare de 19˚C arată că zona viticolă respectivă oferă condiţii pentru obţinerea vinurilor superioare, iar dacă depăşeşte 21˚C pentru vinuri de calitate superioare cu denumire de origine. Influenţa temperaturii asupra viţei de vie se exercită atat prin nivel cat şi prin suma gradelor de temperatură dintr-o anumită perioadă.Fiecare fenofază şi fiecare proces fiziologic are un anumit nivel (prag) minim, optim şi maxim de desfăşurare.La temperaturi ale solului de 4-5˚C se declanşează plansul la viţele asiatice, la 5-7˚C se declanşează plansul viţelor americane, iar la 8-9˚C incepe plansul la soiurile nobile. Reluarea vizibilă a vegetaţiei viţei de vie are loc la temperatura de 10˚C, socotită zero biologic. Numărul de zile cuprins intre data la care temperatura se stabilizează primăvara la minimum 10˚C şi incheierea vegetaţiei in toamnă, moment marcat prin căderea frunzelor, formează perioada de vegetaţie. Lungimea acesteia pe teritoriul ţării noastre este de 170-200 zile. Ea trebuie să fie de minim 150-160 zile pentru soiurile cu maturare timpurie (Muscat Perlă de Csaba) şi de 180-200 zile pentru soiurile tarzii (Italia, Afuz Ali ). Pragul biologic inferior pentru inflorit este de 15-17˚C, cel optim de 20-25˚C, iar cel maxim de 35-40˚C. La valori mai mici de 15˚C in timpul infloritului, legarea boabelor este defectuasă, apărand un număr mare de boabe meiate şi mărgeluite.

In condiţiile climatice ale ţării noastre prezintă o deosebită importanţă cunoaşterea modului cum influenţează temperaturile negative din timpul iernii diferitele organe ale viţei de vie. Rezistenţa viţei la ger este diferită in funcţie de soi, gradul de maturare a lemnului,

faza repausului in care survine, modul de instalare a gerului (lent sau brusc) etc. Rezistenţa la ger este mai mare in faza repausului profund şi mai scăzută in timpul repausului facultativ.

Rezistenţa diferitelor organe ale viţei la ger in perioada de repaus, diferădupă cum urmează:-rădăcinile rezistă pană la –5, -7˚C la viţele europene (T.Martin, 1968) şi pană la –10, -11˚C la cele americane;-mugurii rezistă pană la –18, �}3oC in funcţie de soi (-15oC la soiul Cardinal şi -22oC la Pinot gris).-coardele anuale rezistă pană la –21 �}3°C, iar lemnul multianual pană la –22, -24°C.

In perioada de vegetaţie, organele viţei de vie sunt mult mai sensibile la temperaturile negative. Varfurile lăstarilor şi inflorescenţele rezistă pană la –0,2 –0,5°C; baza lăstarilor şi frunzele sunt afectate la –0,5 -0,7°C, iar boabele tinere se brunifică la -2°C. Din aceste considerente, viţa de vie trebuie cultivată in areale in care frecvenţa brumelor sau ingheţurilor tarzii de primăvară este foarte scăzută sau chiar 0. In podgoriile unde temperaturile negative din timpul iernii scad sub semiprotejat. Pentru parcurgerea unei anumite fenofaze, pe langă un anumit prag de temperatură este nevoie şi de o anumită sumă a gradelor de temperatură. Sumagradelor de temperatură se mai numeşte şi bilanţ termic şi poate fi global şi util.

Bilanţul termic global (Σ t°g) reprezintă suma gradelor medii zilnice de temperatură pozitive din perioada de vegetaţie. Bilanţul termic util (Σ t°u) reprezintă suma diferenţelor dintre temperatura medie zilnică mai mare de 10°C şi pragul biologic de pornire a viţei in vegetaţie. In zonele viticole ale Romaniei se inregistrează un bilanţ termic global de 2700-3600°C şi un bilanţ termic util de 1000-1700°C (Oşlobeanu M. Şi col.,1991).

Regiunea viticolă a Podişului GeticRegiunea corespunde teritorial aproape în întregime cu marea unitate de dealuri şi

coline cunoscute geografic sub numele de Podişul (Piemontul) Getic. Ea se întinde pe o lungime de peste 200 km (între Turnu-Severin şi Dâmboviţa) şi pe o lăţime medie de 80 km, între Subcarpaţii Getici de la nord şi Câmpia Română de la sud-vest. Plantaţiile viticole sunt grupate în podgorii importante: Ştefăneşti-Argeş, Drăgăşani, Sâmbureşti, Dealurile Craiovei, Plaiurile Drâncei şi Severinului, cadrul natural îndeplinind condiţii optime pentru cultura viţei de vie.

Relieful podişului prezintă o înclinare generală spre S şi SE, cu aspect deluros şi altitudini de 200 – 500 m, mai mari în partea nordică (400 – 500 m), care coboară însă până la 200 m spre SSE. Înclinarea versanţilor cuprinsă între 5 – 100 până la 15 – 200 reclamă (în special în podgoria Ştefăneşti – Argeş), măsuri de combatere a eroziunii solului.

Climatul este temperat cu influenţe continentale est-europene, atenuate spre vest în favoarea celor central-europene şi meditaraniene, la care se adaugă adăpostul conferit de barajul Carpaţilor Meridionali, astfel încât primăverile sunt timpurii, verile calde, toamnele blânde şi prelungite, iernile mai puţin aspre. Temperatura medie anuală este de 10,50 C (între 10 şi 110 C), durata perioadei de vegetaţie 200 zile (195 – 215 zile), radiaţia globală 120 – 125 kcal/cm2 (din care 85 – 87 kcal/cm2 în timpul vegetaţiei), suma insolaţiei reale din perioada de vegetaţie 1580 ore (1350 – 1810 ore), suma temperaturilor active 33200 (3180 – 34600 C), suma anuală a precipitaţiilor este de 600 mm (500 – 700 mm), din care 380 – 400 mm cad în perioada de vegetaţie. Temperaturile minime absolute coboară în unele ierni până la –28-350 C, dar cu o frecvenţă redusă. Solurile cu utilizare viticolă sunt brun-roşcate, cernoziomuri argiloiluviale, soluri antropice versanţi şi mai rar regosoluri şi plamosoluri.

Regiunea este specializată în producerea vinurilor roşii şi albe de calitate superioarăşi mai puţin vinuri albe de consum curent, dintr-o gamă largă de soiuri: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Fetească neagră, Sauvignon, Riesling italian, Tămâioasă românească etc.

Aici se produc şi cantităţi mari de struguri pentru masă din epocile I – VI de maturare: Perlă de Csaba, Cardinal, Chasselas, Victoria, Muscat de Hamburg, Italia etc.

Îndrumarea tehnică a zonei este asigurată de Staţiunea de Cercetare şi DezvoltareViticolă Drăgăşani.

TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂSinonime: Tămâioasă de Moldova, Tămâioasă de Drăgăşani - in Romania; Muscat

blanc de Frontignan, Muscat de Lunel, Muscat blanc a petits grains, Muscat d'Alsace - in Franţa; Moscatel galego, Moscatel de Douro - in Portugalia; Moscatel menudo blanco, Moscatel de grano pequeno, Moscatel Castellano, Moscatel fino, Moscatel comun, Moscatel Morisco - in Spania; Moscato di Canelli, Moscato d'Asti – in Italia; White Frontignan - in Anglia; Musckat traube weisse, Muskateller gelber, Muskateller grüner - in Germania; Mysket - in Turcia; Muskuti - in Grecia.

Origine. Provenienţa acestui soi este necunoscută, se pare că este din vechea Eladă, cunoscut sub numele de "Anathelicon moschaton", iar in perioada imperiului roman sub denumirea de "Apinae". S-a răspandit in ţările din jurul bazinului Mării mediterane; la noi era cunoscut inainte de invazia filoxerei, incat este considerat soi autohton.

Caracterele ampelografice. Dezmugurire cu rozeta uşor scămoasă, de culoare alb verzuie, cu nuanţe arămii; frunzele tinere şi varful lăstarului sunt acoperite cu peri rari şi au culoarea bronzat strălucitor. Frunza adultă este mijlocie (15-16 cm lungime), orbiculară, codul ampelometric, 135-3-47, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile laterale slab schiţate, alungite, inchise, eliptice, mai rar in formă de V. Limbul frunzei este de culoare verde gălbui, uşor gofrat, peros pe faţa inferioară. Dinţii sunt caracteristici, adică lungi, înguşti şi deşi cu vârfurile gălbui (c.t.). Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii mijlocii, conici, sau cilindro-conici, uneori biaripaţi, deşi in boabe. Bobul mijlciu, sferic, cu pieliţa de culoare galben verzui, cu pete ruginii pe partea insorită; pulpa consistentă, cu gust dulce şi aromă de muscat. Lăstarii striaţi, cu noduri slab evidente şi de culoare roşcată pe partea insorită. Carceii sunt lungi şi verzi. Coardele au scoarţa de culoare brun gălbuie, striata şi acoperită cu puncte mici negre.

Însuşirile agrobiologice. Este soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile) şi cerinţe ridicate heliotermice, necesitand 3000-3800°C temperatură globală. are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate bună, 55-65% lăstari fertili. Dezmugureşte tarziu, la finele lunii aprilie, parga strugurilor se declanşează devreme, la sfarşitul lunii iulie, iar maturarea se realizează la 2-3 săptămani după soiul Chasselas dore.

Rezistenţe biologice: este un soi pretenţios, sensibil la ger (-18°C . . . –20°C), la secetă sau excesul de umiditate, puternic atacat de boli, moliile strugurilor, viespi.

FETEASCĂ NEAGRĂSinonime: Păsărească, Coada rândunicii, Poama fetei neagră - in Romania.Origine. Soi vechi romanesc, cunoscut incă din vremea dacilor şi rezultat in urma

selecţei populare din specia Vitis silvestris Gmel; locul de origine ar fi situat pe valea raului Prut, in jurul localităţii Uricani din judeţul Iaşi.

Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este lucioasă, glabră, de culoare verde bronzat; frunzele tinere şi varful lăstarilor au culoare verde cu luciu metalic, lipsite de perişori. Frunza adultă este de mărime mijlocie (16-17 cm lungime), cuneiformă, pentalobată, cu lobul terminal alungit şi ascuţit (c.t.); sinusurile laterale superioare sunt adanci, in formă de liră cu baza ascuţită; cele inferioare deschise in formă de U; sinusul peţiolar este in formă de V sau liră. Limbul frunzei este de culoare verde clar, neted şi glabru pe ambele feţe. Dinţii sunt mari şi ascuţiţi, cu marginile drepte şi către toamnă se colorează in vineţiu. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt miljlocii spre mari (200-

230 g in medie), cilindro conici, aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa groasă, de culoare negru violaceu, acoperită cu multă pruină, punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă, cu mustul necolorat şi gust plăcut. Lăstarii au vigoare foarte mare de creştere, sunt de culoare verde, cu striuri fine arămii pe partea insorită şi la noduri. Coardele toamna au scoarţa de culoare galben brun.

Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă scurtă de vegetaţie (150-160 zile), timp in care necesită 2600-2800°C temperatură activă. Are vigoare foarte mare de creştere, cu creşteri vegetative puternice şi fertilitate scăzută, 35-40% lăstari fertili. Dezmugureşte in prima parte a lunii aprilie, parga strugurilor incepe in august, iar maturarea deplină se realizează la 2-3 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a IV-a). Rezistenţe biologice: are rezistenţă foarte bună la ger (-22°C . . . –24°C) şi la secetă, sensibil la mană şi făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenusiu, molii şi acarieni.

CABERNET SAUVIGNONSinonime: Vidure, Petit vidure, Petit bouschet, Bouschet sauvignon - in Franţa;

Kaberne sovinjon, Lafit, Lafet - in Rusia; Bourdeos tinto - in Spania.Origine. Soi vechi francez, cunoscut de pe vremea cardinalului Richelieu (1600),

cultivat in regiunea viticolă Bordeaux, podgoria Medoc. După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis.

Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, cu rozeta albicioasă şi marginile colorate in roz; frunzele tinere şi varful lăstarilor sunt gofrate cu limbul de culoare verde roşcat. Frunza adultă este mijlocie (14-15 cm lungime), orbiculară, codul ampelometric 135-3-58, pentalobată, iar pe unele frunze apar lobi suplimentari şi sunt in acest caz septalobate; sinusurile laterale şi cel peţiolar sunt închise, de forma ovoidală sau chiar circulară, încat limbul pare perforat în cinci locuri (caracter de recunoastere a soiului). Limbul este de culoare verde intens, gofrat, lucios, scămos pe faţa inferioară. Dinţii sunt mijlocii, rari, laţi la bază si cu marginile rotunjite.Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii mici spre mijlocii (100-125 g in medie), tronconici, uniaripati cu boabele aşezate potrivit de des pe ciorchine. Bobul mic, sferic, cu pieliţa subţire de culoare negru albăstrui, datorită stratului dens de pruină; punctul pistilarn persistent; pulpa zemoasă, necolorată, cu gust ierbos, astringent specific soiului. Lăstarii de vigoare mijlocie, striati, de culoare verde intens cu carceii mici şi subţiri. Coardele toamna au scoarţa de culoare brun gălbuie, mai inchisă la noduri.

Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă relativ lungă de vegetaţie (175-195 zile) timp in care necesită 3400-3800°C temperatură globală. Are vigoare mare de creştere şi fertilitate mijlocie 65-70% lăstari fertili. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor, pe lungimi mari, circa 80%, incat lemnul coardelor devine dens şi tareşi diferenţiază mugurii de rod de la bază. Prin urmare, la altoire necesită o perioadă mai indelungată de umectare şi totdată manifestă o oarecare toleranţă la filoxeră, incat se poate cultiva şi pe rădăcini proprii pe terenurile nefiloxerate. Dezmugureşte tarziu, către sfarşitul lunii aprilie, parga strugurilor incepe in august, iar maturarea deplină se realizează la 4 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a V-a). Rezistenţe biologice: are toleranţă bună la ger (-20°C . . . –22°C), foarte rezistent la secetă, toleranţă bună la oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor, sensibil la mană, mijlociu rezisten la molii şi acarieni.

PINOT NOIRSinonime: Morillon noir, Pinot fin, Franc Pinot, Noirien, Petit Vérot, Vért doré,

Noble Joué, Berligout, Bourgoignon noir, Savagnin noir - in Franţa; Cortaillod, Bordenseetraube, Arbst, Brünläubler - in Elveţia; Burgunder blauer, Blauer Spätburgunder, Klävner, Blauer, Schawarzer Riesling, Süssling - in Germania; Süssrot, Möhrchen,

Malterdinger, Roter Assmannhäuser - in Austria; Blauer Nürnberger, Fruhblauer - in Cehia; Kisburgundi kék - in Ungaria; Rouci, Roucimodré, Modra klevanja - in iugoslavia; Burgundac cernîi - in Rusia; Pignola, Pinot nera - in Italia.

Origine. Soi vechi francez, cultivat incă de pe vremea galilor, descris prima oară de EUSTACHE DESCHAMPS in "Balade de la Verdure des Vins", in anul 1394, sub numele de Pynoz. Este cultivat pe suprafete mari in regiunea viticolă franceză Bourgogne. După caracterele morfologice face parte din proles occidentalis.

Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta albicioasă; frunzele tinere şi varful lăstarului sunt peroase, gofrate, de culoare verde intens. Frunza adultă mică spre mijlocie, orbiculară, codul ampelometric 035-5-57, întreagă, tri sau pentalobată (polimorfism foliar caracteristic sortogrupului Pinot); sinusurile laterale nu prea adanci, deschise, inegale ca mărime şi prezentă; sinusul peţiolar in formă de V, mai mult sau mai puţin deschis. Limbul frunzei este de culoare verde inchis, gros, gofrat, acoperit cu peri lungi şi rari pe faţa inferioară. Dinţii sunt scurţi, cu marginile uşor rotunjite. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil. Strugurii mici, cilindrici, uneori aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine incat se deformează. Bobul mic, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare negru violaceu, pruinată; pulpa zemoasă, cu mustul necolorat şi gust plăcut. Lăstarii sunt de culoare verde cu striuri roşietice pe partea insorită şi in dreptul nodurilor. Coardele toamna au culoare maro roşcată.

Însuşirile agrobiologice. Soiul Pinot noir are perioadă scurtă de vegetaţie (150-160 zile) timp in care necesită intre 2300-2800°C temperatură activă. Are vigoare mică de creştere şi fertilitate ridicată, 90% lăstari fertili, cu 2-3 etaje de inflorescenţe. Insă, productivitatea soiului este scăzută datorită greutăţii mici a strugurilor. Dezmugureşte tarziu, in a doua parte a lunii aprilie, parga strugurilor incepe devreme, la finele lunii iulie, iar maturarea are loc la 2-3 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a IV-a). Rezistenţe biologice: soi foarte rezistent la ger (-22°C . . . –24°C) şi la secetă, sensibil la mană şi făinare, foarte sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor.

MERLOTSinonime: Bigney rouge, Plant Médoc, Crabutet noir, Alicante, Same dou flube, Same

de la Canan, Semilhon rouge - in Franţa; Bordeleze belcha - in Spania.Origine. Este soi vechi francez din regiunea viticolă Gironde-Bordeaux, podgoria

Medoc, unde se cultiva alături de Cabernet Sauvignon si Malbec şi se obţin renumitele vinuri din această zona. Face parte din proles occidentalis.

Caracterele ampelografice. Dezmugurire pufoasă, cu rozeta albicioasă şi cu marginile bordate în roşu carmin (c.t.); frunzele tinere sunt scămoase, alb rozii. Frunza adultă mijlocie, cuneiformă, codul ampelometric 135-3-46, pentalobată; cu sinusurile laterale potrivit de adanci, deschise in formă de U, prevăzute uneori cu un dinte la baza lor; sinusul peţiolar este in formă de liră. Limbul frunzei este de culoare verde inchis, gofrat, scămos pe faţa inferioară, cu marginile frunzei orientate către faţa superioară. Dinţii unghiulari, ascuţiţi, de mărime mijlocie. Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5-6, soiul fiind autofertil. Strugurii mijlocii, cilindrici, biaripaţi, cu boabele aşezate normal ca desime pe ciorchine. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare negru violaceu, acoperită cu un strat subţire de pruină; pulpa zemoasă, cu mustul necolorat şi gust plăcut. Lăstarii de culoare verde cu striuri roşii, carceii puternici, bronzaţi. Scoarţa coardelor toamna este de culoare brun roşcată, mai inchisă la noduri.

Însuşirile agrobiologice. Soiul Merlot are perioadă mijlocie de vegetaţie (170-180zile) necesitand 2600-2800°C temperatură activă. Are vigoare mare de creştere şi dezvoltă un frunziş bogat. Prezintă fertilitate bună 70-75% lăstari fertili şi productivitate mai mare decat la Cabernet deoare strugurii sunt mai mari. Dezmugureşte tarziu, către finele lunii aprilie, parga

strugurilor incepe devreme, in primele zile ale lunii august, iar maturarea deplină se realizează la circa 3-4 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a IV-V-a). Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă slabă la ger (-16°C . . . –18°C) şi la secetă, sensibil la mană, mijlociu rezistent la făinare şi putregai, sensibil la molii şi acarieni.

RIESLING ITALIANSinonime: Klein riesling, Welschriesling - in Germania; Petit rieslig - in Franţa;

Riesling italico - in Italia.Origine. Opiniile asupra originii sale sunt impărţite, unii ampelografi afirmă că este

originar din Germania de pe valea Rhinului, alţii din Italia sau din Austria, regiunea Styria. Face parte din proles occidentalis.

Caracterele ampelografice. Dezmugurire cu rozeta de culoare galben bronzat,peroasă; primele frunzuliţe şi varful lăstarului sunt de culoare verde bronzat. Frunza adultă este mijlocie (14-15 cm lungime), cuneiformă, pentalobată, mai rar trilobată, cu sinusurile laterale deschise in formă de U, uneori inchise ovoidale; sinusul peţiolar are formă de liră cu baza ascuţită. Limbul frunzei este de culoare verde deschis, subţire pergamentos, acoperit cu peri rari pe faţa inferioară. Dinţii sunt lungi şi ascuţiţi, ca de fierastrău (caracter de recunoastere a soiului). Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mici spre mijlocii, cilindrici, cu prima ramificaţie detaşată de restul ciorchinelui şi boabele aşezate des pe ciorchine (c.t.). Bobul este mic, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare verde galbui, cu punctul pistilar persistent si evident; pulpa zemoasă, nearomată. Lăstarii au vigoare mijlocie de creştere, meritalele foarte subţiri (6-8 mm diametru), fin striaţi, de culoare verde, cu nuanţe bronzate la noduri pe partea insorită. Coardele in toamnă capătă culoarea galben brun.

Însuşirile agrobiologice. Soiul Riesling italian este adaptat climatului temperat continental. Are perioadă mijlocie spre lungă de vegetaţie (170-185 zile), necesitand 2600-3650°C temperatură globală. Vigoarea de creşetere este mijlocie şi fertilitatea ridicată, 80-85% lăstari fertili, frecvent avand 2-3 etaje de inflorescenţe pe lăstar. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de rod de la baza coardei pretandu-se la tăierea speronată. Dezmugureşte tarziu, la sfarşitul luni aprilie, inceputul lunii mai, parga strugurilor are loc in doua parte a lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a IV-V-a). Rezistenţe biologice: bună la ger (-20°C . . . –22°C), slabă la secetă, fenomenul manifestandu-se prin căderea prematură a frunzelor, catre sfarşitul lunii august; mijlociu rezistent la mană şi făinare, sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor.

FETEASCĂ ALBĂSinonime: Păsărească albă, Poamă păsărească, Leanca; Leonyka - in Romania;

Madchentraube - in Germania.Origine. Acest soi este cunoscut inainte de invazia filoxerei, cultivat pe suprafeţe mari

incat acum ocupă primul loc ca suprafaţă la noi in ţară (circa 23000 hectare); se pare că este rezultatul unei selecţii populare din soiul Fetească neagră stabilizată in cultură in perioda anilor 1100-1150.

Caracterele ampelografice. Dezmugurire glabră, de culoare verde luciosă; varful lăstarului şi frunzele tinere sunt glabre verde uşor bronzat, lucioase. Frunza adultă este mijlocie, mai mult lată decat lungă, pentalobată, cu lobul terminal scurt şi lăţit; sinusurile laterale sunt adanci deschise in formă de liră sau de U; sinusul peţiolar, larg deschis în formă de acoladă, constituie caracterul tare de recunoaştere a soiului. Limbul frunzei este de culoare verde, subţire şi lucios, glabru pe ambele feţe cu dinţii rari şi lungi dispusi neuniformi. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil. Strugurii mici spre mijlocii (90-110 g in medie), cilindrici sau cilindro-conici, aripaţi, deşi in boabe neuniforme

ca mărime. Bobul mic, sferic, de culoare verde gălbuie cu pieliţa subţire, acoperită cu un strat fin de pruină, punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă, cu gust plăcut, armonios. Lăstarii au vigoare mare de creştere, meritale mijlocii (12-14 cm lungime), de culoare verde cu nuanţe slabe roşcate la noduri. Coarda prezintă striuri fine, de culoare galben brun.

Însuşirile agrobiologice. Feteasca albă are perioadă scurtă de vegetaţie (150-16 zile), avand nevoie de 2500-3200°C temperatură globală, din care doare 1000-1100°C temperatură utilă. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi diferenţiază mugurii de rod incă de la baza coardelor. Are vigoare mare de creştere şi uneori excesivă şi fertilitate mijlocie, 50-60% lăstari fertili. S-a constatat că prin trecerea la sistemul de cultură de tulpini inalte şi semiinalte, cordon bilateral procentul de lăstari fertili creşte foarte mult pană la 85%. Dezmugureşte devreme, la inceputul lunii aprilie, parga strugurilor are loc la sfarşitul lunii iulie, inceputul lunii august, iar maturarea deplină are loc la 2-3 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a IV-a). Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă foarte bună la ger (-22°C . . . –24°C), şi la secetă, sensibil la mană şi putregaiul cenuşiu al strugurilor, mijlociu rezistent la făinare.

FETEASCĂ REGALĂSinonime: Galbenă de Ardeal, Dăneşană - in Romania.Origine. Acest soi este rezultatul unei hibridări naturale intre Fetească albă x Grasă

de Cotnari. El a fost inmulţit după anul 1920 de către pepineristul GASPARI, in localitatea Daneş de langă Sighişoara,sub denumirea de “Dunnesdorfer Konigsast”. In anul 1928 vinul rezultat a fost prezentat la o expoziţie horticolă de la Bucureşti, unde a primit denumirea de Fetească regală, care s-a consacrat. S-a extins in toată ţara unde actual ocupă al doilea loc ca suprafaţa, circa 15000 hectare.

Caracterele ampelografice. Dezmugurire scămoasă, cu rozeta de culoare verde albiciosă; primele frunzuliţe şi varful lăstarului sunt de culoare verde cu nuanţe albicioase datorate perilor rari şi lungi. Frunza adulta este mijlocie (11-13 cm lungime), ceva mai lată decat lungă, intreagă cu un inceput uşor de trilobie; sinusurile laterale superficiale deschise in formă de U; sinusul peţiolar deschis in liră sau U. Limbul frunzei este de culoare verde inchis, lucios, cu marginile involute, scămos pe faţa inferioară. La fel ca şi la soiul Grasă prezintă pe faţa superioară a mezofilului adancituri, mai inchise la culoare sub forma unor "lovituri de ciocan" (c.t). Floarea hermafrodită normală, pe tipul 5, soiul fiind autofertil. Strugurii mijlocii (110-130 g in medie), cilindro-conici, deseori aripaţi, cu boabele neegale ca mărime şi aşezate des pe ciorchine. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa subţire, de culoare verde gălbui, uşor pruinată; pulpa zemoasă, nearomată. Lăstarii de vigoare mijlocie, coloraţi in verde, uşor bronzaţi pe partea insorită. Coardele in toamnă au culoare galben brun, fin striate.

Însuşirile agrobiologice. Soiul Fetească regală are perioadă mijlocie de vegetaţie (160-170 zile), timp in care necesită 2500-3200°C temperatură globală. Are vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate ridicată, 80-85% lăstari fertili. Se reface uşor in urma accidentelor climatice. Dezmugureşte devreme, in primele zile ale luni aprilie, parga strugurilor are loc in prima parte a lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 3-4 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a IV-V-a). Rezistenţe biologice: soi cu rezistenţă mijlocie la ger (-20°C . . . –22°C), dar sensibil la secetă; ca urmare trebuie evitată cultura sa in zonele secetoase şi pe nisipuri. Are rezistenţă mijlocie la mană şi făinare, sensibil la putregaiul cenuşiu al strugurilor.

COARNA ALBĂSinonime: Copăceancă sau Corniţă - in Muntenia şi Oltenia; Corniciola sau Corniola

bianca - in Italia; Cornichon blanc - in Franţa; Puhliakovski - in Rusia şi Ucraina; Zîrnjakabela - in Serbia şi Macedonia.

Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă lungă de vegetaţie (185-210 zile) şi cerinţe ridicate faţă de căldură, peste 3800°C temperatură globală. Vigoare de creştere a lăstarilor foarte puternică şi fertilitate bună, in medie 50 % din lăstari sunt fertili. Avand florile funcţional femele, soiul este predispus puternic la meiere şi mărgeluire. In plantaţii, trebuie să i se asigure polenizatori, obiţnuit soiurile Afuz Ali şi Chasselas dore. Inserţia predominantă a inflorescenţelor pe lăstari este pe nodurile 6/7. Dezmugurire tarzie, in a doua parte a lunii aprilie; parga strugurilor incepe tarziu, pe la finele lunii august iar maturarea deplină se realizează la sfarşitul lunii septembrie, inceputul lunii octombrie. Rezistenţe biologice: foarte bună la ger (-22°C –24°C) şi moliile strugurilor; bună la secetă şi mijlocie la putregaiul cenuşiu al strugurilor; slabă la mană şi oidium; toleranţă bună la filoxeră.

SAUVIGNONSinonime: Blanc fumé, Fumé, Surin, Fié, Sauternes, Sauvignon blanc, Sauvignon

jaune, Sauvignon vert, Sauvignon a gros grains - in Franta; Sylvaner musque, Muskat sylvaner, Feigentraube - in Germania.

Origine. Soiul se cultivă pe suprafeţe mari in Franţa, regiunea viticolă Bordeaux, podgoria Sauternes, pentru obţinerea vinurilor dulci; de unde se pare ca işi are şi originea. Face parte din proles occidentalis.

Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este scămoasă de culoare albicioasă, cu liziera roz; varful lăstarului şi frunzele tinere sunt peroase, gălbui, cu reflexe bronzate. Frunza adultă este mijlocie, orbiculară, codul ampelometric 135-2-57, trilobată şi mai rar pentalobată, cu sinusurile laterale nu prea adanci, inchise, eliptice, sinusul peţiolar este in formă de liră cu baza ascuţită. Limbul frunzei este de culoare verde deschis, uşor gofrat, răsucit către faţa superioară (c.t.); pe partea inferioară prezintă peri scurţi şi deşi. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mici (Petit Sauvignon) şi mijlocii (Gros Sauvignon), cilindro conici, uni sau biaripaţi, deşi in boabe. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa subţire, pruinată, de culoare galben verzui, pană la galben auriu la maturarea deplina; punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă cu gust şi aromă discretă specifică soiului. Lăstarii de vigoare mijlocie, cu meritalele colorate in verde clar, iar nodurile de nuanţă roşiatică; carceii mici şi subţiri. Coarda are scoarţa colorată in cafeniu gălbui, uşor striată, cu nodurile evidente.

Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile), avand nevoie de 2600-3400°C temperatură activă. Prezintă vigoare mijlocie de creştere şi fertilitate bună 60-70% lăstari fertili. Dezmugureşte in a doua decadă a lunii aprilie, parga strugurilor are loc devreme, la inceputul lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 2-3 săptămani faţă de soiul Chasselas dore (epoca a IV-a la Petit Sauvignon) şi mai tarziu cu circa o săptămană la Gros Sauvignon (epoca a V-a). Rezistenţe biologice: sub aspectul rezistenţei la ger s-a constatat diferenţe intre cele două forme, mai rezistent fiind Petit Sauvignon (-20°C . . . –22°C), şi ceva mai sensibil Gros Sauvignon (-180C . . . -200C). Are rezistenţă mijlocie la secetă şi făinare, sensibil la mană, putregaiul cenuşiu şi moliile strugurilor.

MUSCAT OTTONELSinonime: Muscats - in Italia; Moscatos - in Portugalia.Origine. Acest soi a fost obţinut in Franţa, oraşul Angers, de către ROBERT

MOREAU, in anul 1852, dintr-un amestec de seminţe provenite din fecundări libere.Caracterele ampelografice. Dezmugurire de culoare arămie bronzată, intensă, cu

rozeta peroasă; frunzele tinere şi varful lăstarului sunt bronzate, acoperite cu peri rari şi scurţi. Frunza adultă este mijlocie, orbiculară, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile laterale superioare adanci, inchise, ovoidale; cele inferioare deschise in U; sinusul peţiolar este inchis elipsoidal. Limbul frunzei este de culoare verde deschis, gofrat, cu marginile răsfrânte către

faţa superioară, în formă de pâlnie, cu centrul în punctul peţiolar (c.t.), peros pe nervuri pe faţa inferioară. Dinţii sunt scunzi, laţi la bază şi cu marginile rotunjite. Intreaga frunză este asemănătoare cu cea de la soiul Chasselas dore. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil. Strugurii mici spre mijlocii, cilindrici, uneori aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine incat se deformează. Bobul mijlociu, sferic, cu pieliţa groasă, de culoare verde-gălbui, acoperită cu pruină densă, ceea ce ii dă un aspect albicios; pulpa semizemoasă, cu aromă de muscat. Lăstarii au vigoare mijlocie, meritale scurte, de culoare verde, cu striuri bronzate pe partea insorită. Coardele toamna, sunt striate şi de culoare brun roşcat.

Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă mijlocie de vegetaţie (165-175 zile) şi cerinţe termice reduse, necesitand 2500-2900°C bilanţ termic global. Vigoarea de creştere este mijlocie, iar fertilitatea foarte ridicată , peste 85% lăstari fertili, frecvent cu 2 etaje de inflorescenţe. Maturează foarte bine lemnul lăstarilor şi difernţiază mugurii de rod de la baza coardei. Dezmugureşte in a doua parte a lunii aprilie; parga strugurilor are loc devreme la inceputul lunii august, iar maturarea se realizează la 1-2 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a IV-a). Toamna frunzele se ingălbenesc devreme, ceea ce indică precocitatea soiului. Rezistenţe biologice: soi cu toleranţă bună la ger (-20°C . . . –22°C), mai puţin rezistent la secetă, sensibil la mană şi făinare, mijlociu rezistent la putregaiul cenuşiu, sensibil la atacul moliilor strugurilor, mai ales in sudul ţării şi in arealele mai secetoase. In ultimii ani, soiul Muscat Ottonel s-a dovedit a fi sensibil la putregaiul acid al inflorescenţelor, manifestst prin brunificarea unor părţi a inflorescenţelor după legareaboabelor, boala fiind cauzată de ciuperci din genul Botrytis, avand ca vectori nematozii.

ROŞIOARĂSinonime: Pamid - in Bulgaria.Origine. Acest soi se pare că este originar din Bulgaria, la noi in ţară se cultivă de

multă vreme pe nisipurile din sudul Olteniei. Din punct de vedere al caracterelorm morfologice face parte din proles pontica, subproles balcanica.

Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este acoperită cu peri rari şi lungi, de culoare verde cu nuanţe gălbui; varful lăstarului şi primele frunzuliţe sunt peroase de culoare galben roşietic. Frunza adultă este mijlocie, pentalobată, mai rar trilobată, aproape orbiculară, cu limbul de culoare verde inchis, usor gofrat, cu peri rari şi scurţi pe faţa inferioară. Sinusurile laterale sunt potrivit de adanci, inguste, deschise in formă de liră cu baza ascuţită, uneori inchise prin suprapunerea uşoara a lobilor; sinusul peţiolar este deschis in liră. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, soiul fiind autofertil. Strugurii sunt mijlocii, cilindrici, uneori aripaţi, cu boabele aşezate des pe ciorchine. Bobul este mijlociu, sferic uşor ovoid, cu pieliţa groasă de culoare roz roşietica, intens pruinat; pulpa zemoasă, nearomată, cu mustul colorat slab în roz. Lăstarii au vigoare mijlocie de creştere, meritale de culoare verde cu nuanţe roşietice pe partea insorita. Coardele toamna au culoare brun roşcat.

Însuşirile agrobiologice. Soi cu perioadă relativ lungă de vegetaţie (175-195 zile), timp in care necesită 2800-3500°C temperatură globală. Are vigoare mijlocie şi fertilitate bună, 60-65% lăstari fertili. Dezmugureşte tarziu, in ultima decadă a luni aprilie, parga strugurilor incepe devreme, la finele lunii iulie, iar maturarea deplină se realizează la sfarşitul lunii septembrie, după 3-4 săptămani faţă de Chasselas dore (epoca a V-a). Rezistenţe biologice: are rezistenţă bună la ger (-20°C . . . –22°C), foarte rezistent la secetă, sensibil la mană şi făinare, toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu.

BĂBEASCĂ NEAGRĂSinonime: Căldăruşă, Rară neagră, Crăcană, Răşchirată - in Romania; Serecsia,

Rastriopa - in Basarabia şi Ucraina.Origine. Este soi vechi romanesc cunoscut cu mult inainte de invazia filoxerei, descris

de cronicari in "Letopiseţul Ţării Moldovei", secolul XIV, iar provenienţa sa este legată de insăşi existenţa podgoriei Nicoreşti. După caracterele morfologice face parte din proles orientalis subproles caspica.

Caracterele ampelografice. La dezmugurire rozeta este lucioasă, glabră, de culoare verde bronzat; varful lăstarilor şi primele frunze sunt de culoare verde intens cu nuanţe roşietice. Frunza adultă este mijlocie (16-18 cm lungime), asimetrică, pentalobată, cu sinusurile laterale potrivit de adanci, inchise ovoidale şi prevăzute la bază cu un dinte (caracter de recunoaştere a soiului); sinusul peţiolar are forma de liră deschisă, care apoi se inchide usor şi uneori pe una din laturile sale se intalneşte un pinten. Limbul frunzei este de culoare verde inchis, usor gofrat, peros pe nervuri pe faţa inferioară. Nervurile principale sunt de culoare roşie, mai evidentă către punctul peţiolar. Dinţii sunt de mărime mijlocie cu marginile drepte. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5-6, soiul fiind autofertil. Strugurii mari, conici, rămuroşi uneori, cu pedunculul şi rahisul lemnificate, boabele aşezate rar pe ciorchine şi neuniforme ca mărime. Bobul mijlociu, discoidal, cu pieliţa subţire, de culoare negru violaceu, pruinată, cu punctul pistilar persistent; pulpa zemoasă, necolorată, cu gust acrişor. Lăstarii viguroşi, cu meritalele colorate in verde şi cu striuri roşii, mai intense la noduri. Coardele au internodii groase cu scoarţa colorată in maro roşcat.

Însuşirile agrobiologice. Are perioadă lungă de vegetaţie (180-20 zile), necesitand 3200-3600° bilanţ termic global. are vigoare mare de creştere şi fertilitate mijlocie, 60- 65% lăstari fertili. In anii cu condiţii climatice nefavorabile la inflorit are loc scuturarea florilor in proporţie de pană la 70%, iar multe boabe sunt meiate şi mărgeluite. Dezmugureşte tarziu, in a doua parte a lunii aprilie, parga strugurilor are loc la sfarşitul lunii august, iar maturarea deplină se realizează la 5-6 săptămani după soiul Chasselas dore (epoca a VI-a). Rezistenţe biologice: soi cu toleranţă micăla ger (-18°C . . . –20°C), relativ sensibil la secetă, insă cultivat pe rădăcini proprii pe nisipuri, dă rezultate bune deoarece explorează un volum mare de sol, iar rădăcinile pătrund pană la adancimea de 5-6 m. Are rezistenţă mijlocie la mană, este sensibil la făinare, putregaiul cenuşiu şi moliile strugurilor.